Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Terapii naturiste - Fănică-Voinea Ene

947 views

Published on

TERAPII NATURISTE

Fănică-Voinea Ene

Fănică-Voinea Ene (numele publicistic al lui Fănică Ene) s-a născut în 1946 în satul Gura Caliței, jud. Vrancea. Este scriitor, jurnalist și specialist în medicină alternativă. Și-a făcut studiile la Liceul Militar Dimitrie Cantemir din Breaza și apoi la Școala Superioară de Ofițeri Nicolae Bălcescu din Sibiu. După stagiul la unități, a urmat Academia de Înalte Studii Militare din București și, în paralel, Facultatea de ziaristică din București. În 1980 a absolvit și cursul postuniversitar de analiști programatori la ICI - Institutul Central de Informatică. Este căsătorit cu Georgeta Ene (fostă profesoară și instructor de dans popular pentru zona Vrancei), cu care are doi copii.
http://frumoasaverde.blogspot.ro/2012/04/terapii-naturiste-fanica-voinea-ene.html

Published in: Health & Medicine
  • Be the first to comment

Terapii naturiste - Fănică-Voinea Ene

  1. 1. TERAPII NATURISTE - COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE - Fănică-Voinea Ene Inginerul Fănică-Ene Voinea aparţine unei celebre familii de tămăduitori populari din zona Vrancei. Pasionat încă din copilărie de fascinantul domeniu al alinării suferinţei umane, el a studiat lucrări de specialitate şi metodele terapeuţilor de renume, a colaborat cu medici specialişti şi a efectuat cercetări medicale proprii. Rezultatele lui se regăsesc în această culegere de comunicări ştiinţifice. PREVENIREA I TRATAREA CANCERULUIȘ Extras din comunicarea ştiinţifică susţinută de ing. Fănică-Voinea Ene la cea de a XII-a Conferinţă internaţională de terapii complementare de la Arad, 2008 Prevenirea bolilor, este o practică de stat în multe ţări, dar ea trebuie să fie şi o... politică personală a fiecăruia dintre noi. Nu întâmplător se spune că Cine nu se păzeşte pe sine, nu va fi păzit de alţii. În privinţa cancerului, întrebarea principală care se pune este: poate fi prevenit sau nu cancerul? Cercetătorii Fundaţiei «Terapia Naturistă» spun că la peste 30% din cazuri, da! Cum? Prin evitarea, pe cât este posibil, a agenţilor cancerigeni. Să luăm de pildă cazul fumătorilor, la care procentajul îmbolnăvirilor de cancer pulmonar este de 21 de ori mai mare decât la nefumători. Se estimează că în lume există circa 6 milioane de fumători şi circa 0,3 milioane de nefumători bolnavi de cancer pulmonar. Dacă fumătorii ar fi nefumători, rata îmbolnăvirii lor de cancer pulmonar ar fi egală cu cea a nefumătorilor, deci de aproximativ 2% din totalul bolnavilor de cancer pulmonar, adică aproximativ 1,3 milioane. Ca atare, am avea cu 4,7 milioane mai puţini bolnavi de cancer pulmonar. Acelaşi raţionament poate fi făcut şi pentru cancerul de esofag, unde rata îmbolnăvirilor este de 17 ori mai mare la consumatorii de băuturi spirtoase, şi pentru cancerul de sân, ovare, uter, prostată şi tiroidă, care este de 9 ori mai frecvent la cei cu dereglări ale glandelor endocrine aferente netratate la timp, şi pentru cancerul de colon, care e de 2 ori mai frecvent la supraponderali şi lista poate continua. Însumând aceste procentaje, rezultă circa 30%, cum am estimat mai înainte. Care sunt principalii agenţi cancerigeni şi cum pot fi ei preveniţi? Aceşti agenţi cunoscuţi, cum au fost denumiţi de cei mai mulţi experţi, ocupă cam 80% din totalul unui spaţiu virtual, potrivit estimărilor regretatului profesor doctor Ion Pleşca de la Spitalul Fundeni. Restul de 20% este rezervat agenţilor necunoscuţi, după evaluările aceluiaşi cunoscut oncolog. Ei rămân o culpabilă pată neagră pentru ştiinţa contemporană, care a pătruns tainele cosmosului, dar din păcate mult mai puţin pe cele ale microcosmosului uman. Specialiştii consideră că potenţialul cel mai mare de risc îl prezintă agenţii endogeni. Împreună cu acelaşi reputat oncolog, am întocmit o statistică a contribuţiei acestora la apariţia neoplaziilor: dezechilibrele metabolice 10%, deficitele imune, 10%, bătrâneţea 7%, creşterea proporţiei de radicali liberi 7%, bolile cronice 6% şi predispoziţiile genetice 4% – total 44%. Un loc important în etiologia bolii canceroase îl ocupă şi agenţii exogeni. Potrivit aprecierilor noastre, influenţa acestora este ilustrată de următoarele procentaje: alimentaţia cu produse care conţin nutrienţi cancerigeni 18%, poluarea 6%, unele substanţe chimice 4%, fumatul 3%, alcoolul 2%, stresul 1%, radiaţiile nocive 1%, drogurile 0,5%, unele medicamente chimice 0,4%, unele substanţe naturale toxice 0,09% şi energiile patologice 0,01% – total 36%. Să-i abordăm pe rând: Dezechilibrelor metabolice. Stricto sensu, în cadrul dezechilibrelor metabolice înscriem diferitele perturbări ale reacţiilor succesive dintre substanţele intrate în organism şi cele secretate de organele şi sistemele corpului nostru. Referitor la prima categorie, potrivit statisticilor noastre, peste 80% din bolnavii de cancer suferă într-un fel sau altul de dereglări ale reacţiilor biochimice de asimilare şi descompunere a substanţelor necesare vieţii: degradarea alimentelor, sinteza 1
  2. 2. aminoacizilor, procese de ardere celulară ş.a. Asemenea perturbări constituie un teren favorabil pentru degenerarea celulară – mecanismul de bază al apariţiei cancerului. Ce trebuie făcut pentru echilibrarea metabolismului? În primul rând, este necesar să rectificăm devierile genetice legate de metabolism: diabet zaharat sau insipid, hipercorticism, insuficienţă tiroidiană, hipertiroidie, obezitate etc. Ele trebuie corectate periodic, deoarece nu se pot vindeca niciodată definitiv. Un rol important îl joacă şi asigurarea unei alimentaţii sănătoase, factor pe care îl vom aborda la agenţii exogeni. O altă măsură este să ne impunem permanent buna dispoziţie, seninătatea, gândirea pozitivă, confortul psihic i alte stări care bucură metabolismul. Dimpotrivă,ș supărările, tristeţea, nemulţumirile, cătrăneala produc crampe intestinale, diminuarea unor secreţii digestive, tulburări hepatice şi biliare etc., interesate direct în schimbul de substanţe cu mediul. Scăderea imunităţii. Duce la diminuarea reacţiilor de apărare împotriva anormalităţilor de orice fel, iar de aici până la cancer nu-i decât un pas. Fenomenul îşi are originea în general în focarele de infecţii (carii şi granuloame dentare, sinuzită, prostatite, metroanexite, nefrite, laringite, reumatism) netratate la timp sau incorect tratate, în intoxicaţiile cronice, în insuficienţa oxigenare a ţesuturilor, precum şi în sedentarism, predispoziţii genetice. A adar, pentru stimulareaș imunităţii, este necesar să combatem în primul rând aceşti factori. Un rol important în acest proces îl are şi alimentaţia bogată în nutrienţi imunitari. În acest scop, vom pune un accent deosebit pe alimentele care conţin: ● enzime – favorizează procesele imunitare în general (legume şi fructe crude); ● uleiuri vegetale grase – stimulează activitatea limfocitară (soia, alune, nuci; seminţe de in, de susan, de dovleac etc.); ● hematopoietice – stimulează producerea de sânge şi deci şi de celule imunitare (caise, piersici, struguri negri şi roşii, coacăze, afine, fructe de cătină albă, sfeclă roşie, varză roşie, vin roşu); ● vitaminele: A – activează răspunsul imunitar şi producerea de anticorpi (ulei de peşte,ouă, lapte), carotenoizii, numiţi şi Provitamina A (morcov, pepene galben, dovleac, ardei gras galben, tomate galbene; caise, piersici, mango, banane; varză, broccoli, conopidă orz verde, pătrunjel verde, lăptucă), C – intensifică producerea de limfocite T (măceşe, coacăze negre, ardei gras roşu, ardei iute, roşii, broccoli, pătrunjel verde; urzici, ştevie, spanac, lămâi, papaia, kiwi, rodii; afine, vişine; varză), D – dinamizează fagocitoza (ulei de peşte, peşte oceanic gras, lapte, unt, ficat, ciuperci) şi Coenzima Q10 – stimulează activitatea efectorilor celulari şi umorali imunitari (ulei de soia, ulei de rapiţă, ulei de peşte, peşte oceanic gras, carne de pasăre, alune, nuci) şi ● mineralele calciu sintetizat pe cale naturală – dinamizează enzimele care metamorfozează acizii graşi nesaturaţi în modulatori imunitari (coji de ouă, cochilii de crustacee marine, brânzeturi, lactate, verdeţuri (De ce calciu sintetizat pe cale naturală? Fiindcă este produs prin procese biologice, apropiate fiziologiei noastre şi deci acceptate de organism); seleniu – contribuie la diminuarea proceselor inflamatorii, (peşte oceanic, alge marine, fructe de mare, ficat, grâu germinat, tărâţe de grâu, ceapă) şi zinc – impulsionează producţia de citokine (seminţe de dovleac şi de muştar, stridii, grâu încolţit, drojdie de bere, soia); pectine, în special cele din citrice (miezul alb al acestora) şi mere – inhibă geneza celulelor canceroase. Bătrâneţea. Este credem de ajuns să reamintim că peste 70% dintre bolnavii de cancer provin din rândul persoanelor vârstei a treia. Fără discuţie, bătrâneţea nu poate fi evitată. Însă ea poate fi întârziată. Rolul principal îl are aici, după cum o atestă cercetări recente, alimentaţia săracă în calorii. Acelaşi rezultat îl are şi consumul redus de alimente, consideră cercetătorii francezi. Se spune că Cine mănâncă puţin, trăieşte mult. În general, cheltuiala energetică determină viteza de îmbătrânire, concluzionează fondatorii teoriei preţului vieţii – una dintre multele doctrine despre procesul de îmbătrânire, la care au aderat majoritatea gerontologilor. S-a demonstrat astfel cu mijloace ştiinţifice de netăgăduit că cu cât consumăm mai multă energie, cu atât vom trăi mai puţin şi invers. La modul ironic se spune că leneşii trăiesc mai mult. Dincolo de glumă însă, este o remarcă perfect adevărată. Explicaţia tuturor acestor fenomene constă în faptul că uzura ţesuturilor este mai mică în cazul arderilor moderate. 2
  3. 3. Creşterea proporţiei radicalilor liberi (oxidanţilor) peste limitele normale. Considerăm că duce la uzura prematură a ţesuturilor organismului, or pe un asemenea teren poate încolţi oricând buruiana neoplasmelor. Pentru neutralizarea oxidanţilor, un factor important îl constituie evitarea agenţilor declanşatori de producere a lor: alimentaţia oxidantă (grăsimile animaliere, alcoolul, cafeaua, aditivii alimentari toxici, prăjelile, nutrienţii contaminaţi cu substanţe nocive), poluanţii aerului, apei şi ai solului, radiaţiile (X, telurice, electromagnetice, ultraviolete şi de altă natură), fumatul, oboseala, stresul, bolile cronice ş.a. Cei mai importanţi adversari ai radicalilor liberi sunt, potrivit celor mai multe cercetări: ● enzimele (prezente mai ales în legumele şi fructele crude), superoxid dismutaza – SOD şi glutation peroxidaza – GSH fiind cele mai importante dintre ele; ● vitaminele C, E (ulei de soia, ulei de rapiţă, ulei de floarea soarelui, ulei de peşte, ulei de măsline, ulei de germeni de porumb, grâu încolţit, soia, peşte, alune, nuci ş.a.) – carotenoizii (Provitamina A), Coenzima Q10 ● mineralele: seleniu, zinc, cupru (fasole şi mazăre uscate, tărâţe de grâu şi porumb, grâu integral, alge marine, fructe de mare, peşte oceanic), magneziu (cereale integrale, grâu încolţit, argilă, drojdie de bere, legume verzi, migdale, ridichi, banane, curmale) şi cobalt (fructe de mare, peşte oceanic, alge marine); ● glutationul (soia şi drojdia de bere) ● indolii – stimulează sinteza glutationului (broccoli, varză de Bruxelles, napi); ● ceruloplasmina (soia, linte, fasole, mazăre şi drojdie de bere); ● aminoacizii histidină (soia şi drojdia de bere), cisteina (soia şi drojdie de bere) şi metionina (polen apicol, soia, linte, fasole, varză, broccoli, usturoi şi ceapă), ● flavonoidele (fructe de pădure şi de grădină, citrice, fructe exotice, legume de culoare roşie, portocalie şi galbenă, cereale, seminţe de struguri şi coacăze negre), ● lignanii (varză, elină, păstârnac, roşii, sfeclă roşie, morcov, soia, fasole, mazăre, tărâţe de grâu,ț seminţe de in), vin, mai ales roşu (mai bogat în flavonoide decât cel alb), propolisul şi polenul. Bolile cronice. Statisticele relevă că pot degenera în cancer, mai ales: infecţiile greu vindecabile, în special cele virale (cu Papilloma – cancer genital şi urinar, cu Epstein Barr – limfoame maligne şi cancer nazofaringian, cu virusul Hepatic B şi C – neoplasm hepatic primar, cu Herpes simplex – cancer bucal şi genital, cu HIV – leucemii, limfoame maligne şi cancer pulmonar, cu Prioni – cancer cerebral, leucemii. Ulceraţiile, iritaţiile şi inflamaţiile persistente pot determina de asemenea cancer: bucal, genital, de piele, gastric, esofagian, de colecist, de cec, de colon, anorectal etc. La fel, dereglările hormonale netratate la timp pot duce la cancer, în special al glandelor endocrine, a căror secreţie este anormală. De pildă, potrivit cercetărilor noastre, aproape 90% din cazurile de neoplasm tiroidian, al glandelor sexuale şi al anexelor lor (uter, ovare, sâni, testicule şi prostată), al glandelor suprarenale şi al pancreasului au apărut pe fondul tulburărilor în funcţionarea acestora, necombătute la timp. Am să dau un exemplu. E vorba de un strungar din Vrancea, căruia i-a sărit un şpan în apropierea ochiului, rănindu-l. Şpanul a fost scos, dar locul rămas. Nefiind tratat corect, supura de câteva ori pe an. După ce dădea pe rană cu tinctură de iod, aceasta căpăta o mică crustă, dar practic în profunzime nu se vindeca. Au trecut aşa 23 de ani, fără nicio altă complicaţie. În ultimul an însă, plaga s-a mărit, degenerând în carcinom. Intervenţiile chirurgicale repetate nu au putut preveni metastazele cerebrale, care au apărut la mai puţin de un an de la debutul cancerului primar şi care i-au fost fatale. Se impune, deci, să tratăm bolile înainte de a se croniciza, pentru că „Haina se păstrează de nouă, iar sănătatea de tânăr”, după cum ne povăţuieşte în acest sens înţeleptul. Predispoziţiile genetice. Deşi au o incidenţa scăzută, ele pot genera boala neoplazică, dacă nu se iau măsuri de contracarare a acestora. Cu alte cuvinte, dacă pe linia filiaţiei noastre ereditare au fost sau sunt bolnavi de cancer, e bine să urmăm periodic tratamente antineoplazic preventiv. El constă în principal în remedii apropiate de cele cu care tratăm cancerul, dar cu doze mai mici, aplicate la intervale mai mari de timp (de regulă o lună pe trimestru, semestru sau an, după caz) şi pe toată durata vieţii, deoarece predispoziţiile de care vorbeam nu pot fi eradicate, ca orice 3
  4. 4. amprentă genetică de altfel. Îmi vine în minte un caz semnificativ în această privinţă. E vorba de o familie din zona Buzăului cu trei copii (o fiică şi doi fii) toţi moştenind pregnant caracterele mamei. La un moment dat, mama se îmbolnăveşte de cancer de colon şi moare. La un an moare şi fata de acelaşi tip de cancer, iar la doi ani fiul cel mare. Dramatica istorie am aflat-o de la fiul supravieţuitor. L-am sfătuit să treacă neîntârziat la tratament preventiv. A dat curs recomandării mele şi iată că au trecut aproape 11 ani de când urmează asemenea tratament, fără să fi apărut vreun semn de boală neoplazică. Alimentaţia cu produse ce conţin nutrienţi cancerigeni. Apreciem că sunt de incriminat îndeosebi: acizii graşi saturaţi (grăsimile animaliere şi margarinele) – principala sursă de radicali liberi, responsabili de aproape toate bolile degenerative, inclusiv de cancer; ei favorizează în special apariţia cancerului de sân, colon şi prostată, potrivit cercetătorilor americani; de exemplu, incidenţa neoplasmelor în rândul negrilor americani este de 2-3 ori mai mare decât la africani, care consumă puţine grăsimi animaliere, după estimările aceloraşi cercetători; carnea, îndeosebi cea de mamifere – conţine substanţe toxice (uree, acid uric, creatinină, adrenalină) care facilitează apariţia cancerului; totodată, prin prelucrare termică se formează în structura sa compuşi mutageni, deci cancerigeni; ea favorizează mai ales apariţia cancerelor colo-rectale; de exemplu. în ţările africane, unde se consumă puţină carne, aceste neoplasme sunt rare, în comparaţie cu ţări ca Anglia şi Germania; se invocă drept cauză apariţia în colon a unor substanţe cancerigene în urma acţiunii bacteriilor asupra acizilor biliari şi derivaţilor colesterolului; carnea, laptele şi ouăle provenite de la animale crescute cu hrană la care au fost adăugaţi anabolizanţi, estrogeni şi alţi hormoni în vederea creşterii producţiei – stimulează iniţierea şi promovarea mutaţiilor genetice cancerigene; peştele din ape poluate – conţine policlorinat, substanţă toxică; prăjelile de orice fel, deoarece la suprafaţa cărnii prăjite se formează polimeri (îndeosebi acroleină), iar la cea a produselor care conţin amidon (cartofi, paste făinoase, pâine, aluat, produse fine de panificaţie şi cofetărie, orez) – acrilamidă. Ambele substanţe sunt cancerigene; afumăturile şi alimentele fripte pe grătare cu cărbuni – deoarece se încarcă cu benzpiren, substanţă de asemenea neoplazică; (se estimează că a mânca o friptură făcută pe grătarul cu cărbuni echivalează în benzpiren cu fumarea unui pachet de ţigări); alimentele conservate cu nitriţi (carnea şi mezelurile) duc la formarea în organism a nitrosaminelor, substanţe cancerigene; nutrienţii care conţin aditivi alimentari (E-uri) toxici, or, după cum au demonstrat cercetătorii, orice substanţă toxică este potenţial cancerigenă; există două categorii de E-uri nocive: unele interzise în alimentaţie în majoritatea ţărilor lumii, dar care din păcate mai pot fi întâlnite în unele produse, şi E-uri care nu sunt interzise deocamdată de actele normative, dar care s-au dovedit în cercetări recente ca fiind periculoase pentru sănătate. Din nefericire, din varii motive, între care cele comerciale, nu sunt deloc de neglijat, drumul de la cercetare la practică este încă lung şi anevoios, mai ales la noi, în România. Din prima categorie fac parte: E 102, 110, 120, 123, 124, 142, 211, 214, 216, 217, 231, 239 şi 330. În cea de a doua categorie se înscriu: E 124 (Ponceau 4 R8 – colorant roşu, prezent în anumite mezeluri), E 127 (eritozină – colorant roşu, întâlnit mai cu seamă în băuturile răcoritoare sau alcoolice, îngheţate, prăjituri şi bomboane), E 128 (colorant, se găseşte în carnea din hamburgeri), E-220-228 (sulfiţi – conservanţi prezenţi în carnea de hamburgeri, cartofi deshidrataţi, fructe confiate, prăjituri, bere, vin şi oţet de vin), E 230 (bifenil – conservant, prezent în coaja citricelor), E 231, 232 (ortofenilfenoli – conservanţi, prezenţi de asemenea în coaja citricelor), E 233 (tiabendazol – conservant, prezent şi el tot în coaja citricelor), E 249 la 252 (nitraţi şi nitriţi – conservanţi, introduşi mai cu seamă în mezeluri, brânzeturi şi alimente conservate prin sărare), E 320 (butil- hidroxi-asinol, prescurtat BHA – conservant, care se găseşte în special în cartofi deshidrataţi, uleiuri vegetale, margarină, unt, supe concentrate, sosuri şi gumă de mestecat), E 621 (glutamat monosodic, prescurtat MSG – potenţator de aromă, prezent în mezeluri i în condimente), E 950ș (îndulcitor care se întâlneşte în guma de mestecat, produsele zaharoase şi băuturile răcoritoare), E 952 (ciclamat – îndulcitor, introdus în guma de mestecat, produsele zaharoase şi băuturile răcoritoare) şi E 954 (zaharină – îndulcitor, care se găseşte mai ales în berea fără alcool, băuturile răcoritoare, produsele zaharoase şi guma de mestecat); alimentele fierte – se distrug enzimele şi majoritatea vitaminelor (un important scut împotriva bolii ucigaşe) şi totodată se formează în 4
  5. 5. compoziţia lor minerale insolubile care agresează ţesuturile; produsele fine de panificaţie şi cofetărie – au fost îndepărtate fibrele vegetale (care diluează substanţele carcinogene din intestine) precum şi importante vitamine, în special cele din complexul B ; alimentele mucegăite – conţin aflatoxine, care pot produce lanţuri celulare mutagene; zahărul şi produsele cu zahăr – determină perturbaţii metabolice grave şi degradează capilarele; dulciurile artificiale (de exemplu ciclamaţii folosiţi la prepararea băuturilor răcoritoare hipocalorice) – provoacă mai ales cancere vezicale; uleiurile vegetale râncede şi cele folosite deja la prăjeli – conţin oxizi toxici i acroleină, substanţeș care irită ţesuturile; băuturile răcoritoare industriale (chimizate) – au în compoziţie cel puţin 4 substanţe cancerigene: coloranţi, aromatizanţi, conservanţi şi edulcoranţi; cafeaua în exces – este toxică, distruge enzime şi vitamine importante din organism şi poate provoca ulceraţii gastrice şi leziuni pancreatice; alimentele iradiate în vederea conservării – sunt radioactive şi deci carcinogene; piperul negru – conţine safarol, o substanţă carcinogenă; nutrienţii proveniţi din surse obţinute prin inginerie genetică – conţin substanţe care pot produce mutaţii celulare şi deci şi boala canceroasă; mâncarea preparată sau ţinută în vase de aluminiu – în combinaţie cu oxizii de aluminiu, nutrienţii devin toxici; sarea fină (recristalizată) – are în compoziţie ferocianură de sodiu, substanţă toxică. În consecinţă, vom evita asemenea alimente şi vom pune accentul pe acei nutrienţi care au efect anticancerigen, cum ar fi: varza albă – activează o enzimă anticancerigenă, care se produce în ficat; broccoli, conopida şi napii – stimulează sistemul enzimatic intestinal şi pulmonar, crescând rezistenţa la cancer; sparanghelul, ridichile şi hreanul – conţin substanţe care inhibă mutaţiile celulare, diminuând proliferarea celulelor canceroase; morcovul, spanacul, ştevia, urzicile, lăptuca, loboda albă şi alte verzituri – prin conţinutul lor bogat în carotenoizi (provitamină A) activează producerea de citokine); sfecla roşie, varza roşie, ştirul şi alte legume de culoare roşie – conţin flavonoide, compuşi cu efecte antitumorale; usturoiul – neutralizează nitrosaminele (substanţe cancerigene), îndeosebi prin conţinutul său bogat în alicină; fasolea şi lintea – au în compoziţie substanţe care stimulează producerea de imunoglobuline; soia – activează sistemul de apărare al organismului, mai ales prin conţinutul ei bogat în fitohormoni şi aminoacizii lizină, cisteină, tirozină şi glutamină, iar prin genisteină încetineşte înmulţirea celulelor canceroase; seminţele de dovleac şi muştar – au în compoziţie zinc, util în combaterea tuturor formelor de cancer, dar mai ales a celui de prostată, testicule, sân şi ovarian; mărarul, pătrunjelul, leuşteanul, tarhonul şi cimbrul – au efect antitumoral, mai ales prin uleiurile volatile din compoziţia lor; ceapa – este utilă în lupta cu cancerul, îndeosebi prin acţiunea ei antioxidantă; sâmburii de caise, prune, piersici, mere, pere şi gutui – au acţiune anticancerigenă, deoarece sunt bogate în letril – vitamina B17, care este antitumorală; şi nucile au efect antineoplazic, îndeosebi prin compoziţia lor în aminoacizii arginină (care stimulează fabricarea anticorpilor), triptofan (încetineşte degenerarea celulară) şi tirozină (măreşte rezistenţa organismului la boli, inclusiv la cancer); măceşele, afinele, murele, coacăzele, zmeura, agrişele, fructele de cătină albă, vişinele şi cireşele – prin conţinutul lor bogat în vitamina C sunt imunostimulatoare şi antioxidante importante; caisele, piersicile, prunele – au în compoziţie acizi organici, care reduc proporţia de radicali liberi din organism; citricele – conţin substanţe antioxidante; în plus au în ţesutul alb pectine, un alt compus anticancerigen (inhibă geneza celulelor canceroase); strugurii roşii – au în structura lor resveratrol, substanţă care diminuează proliferarea celulelor cancerigene, iar seminţele acestora conţin acid gama-linoleic (AGL) şi antociani, activatori ai celulelor imunitare T; legumele şi fructele crude – au efecte anticancerigene, mai ales prin conţinutul bogat în enzime; şi borşul de tărâţe conţine numeroase enzime cu rol imunostimulator; tărâţele de grâu şi de porumb şi fulgii de ovăz – diluează carcinogenii din intestine, îndeosebi acizii biliari, fiind utile mai ales în combaterea cancerului de colon; grâul germinat – fortifică imunitatea, în special prin conţinutul său în acizi nucleici, seleniu, magneziu şi vitamina E; o categorie aparte de nutrienţi imunitari antineoplazici o constituie uleiurile vegetale, în special cele obţinute prin presare la rece, din seminţe de soia, rapiţă, floarea soarelui, susan, miez de nucă, alune, fistic şi germeni de porumb; toate au în compoziţie, după cum bine se cunoaşte, acizi graşi nesaturaţi, care formează în organism, în prezenţa fosfolipazei şi a ionilor de calciu, prostaglandine, tromboxani, leucotrine şi lipoxine, 5
  6. 6. metaboliţi ai acidului arahidonic cu important rol imunitar; dar uleiurile vegetale conţin şi o mare cantitate de coenzimă Q10, care activează secreţia de citokine; uleiurile vegetale au şi acţiune antioxidantă, prin compoziţia lor bogată în acid gama linoleic (AGL) şi vitamina E; laptele prins şi iaurtul – au efect antitumoral în principal prin vitamina D şi acidul lactic; laptele de capră are în plus şi alte substanţe anticancerigene; cercetătorul canadian Ellison a demonstrat că şi zerul, un produs secundar al preparării caşului, are efecte imunostimulatoare şi antitumorale printr-o serie de proteine specifice; brânza de vaci proaspătă – conţine triptofan, vitamina B6 şi magneziu, substanţe care dezactivează radicalii liberi; peştele oceanic – are în compoziţie importante substanţe anticancerigene: acizi graşi nesaturaţi (antioxidanţi) şi coenzima Q10 (imunitară şi antitumorală), iar peştele oceanic gras are în plus în structură acid eicosapentenoic, care încetineşte ritmul de înmulţire a celulelor canceroase; fructele de mare şi algele marine – au efect antioxidant notabil prin conţinutul lor în seleniu, cobalt şi vanadiu; ouăle, în special gălbenuşul (crud sau moale) – conţin colină, vitamină care stimulează eliminarea toxinelor din organism şi fortifică sistemul imunitar; timusul de mamifere (o glandă aflată sub stern) – are în compoziţie hormoni care stimulează producerea de limfocite T; un alt produs antineoplazic este polenul apicol –util mai ales prin metionină, aminoacid antioxidant şi imunitar; sunt recomandate în lupta cu cancerul şi cartilagiile de rechin şi de bovine, deoarece devascularizează tumorile, destructurându-le; un efect asemănător îl are şi ceaiul verde; condimentele de genul scorţişoarei şi nucşoarei – au efect antineoplazic îndeosebi prin acidul cinnamic şi auxina din compoziţia lor; coriandrul – conţine derivaţi sterolici, ce stimulează imunitatea; busuiocul – are în compoziţie saponine, care accelerează producerea de anticorpi. Poluarea. Acest flagel al civilizaţiei moderne favorizează neoplazia îndeosebi prin: substanţe toxice (orice substanţă toxică este şi potenţial cancerigenă) dispersate în mediul înconjurător (sol, subsol, apă şi aer) şi care pătrund în organism pe diferite căi (orală, respiratorie şi cutanată): îngrăşăminte chimice, pesticide, ierbicide, praf, pulberi, oxizi, vapori de lacuri şi vopsele, gaze de eşapament etc.; cei mai periculoşi poluanţi sunt consideraţi nitraţii (prezenţi mai ales în îngrăşăminte chimice pe bază de azotaţi), care în combinaţie cu aminele din alimente produc nitrosamine, iar după ce ajung în organism interacţionează cu componentele sângelui formând methemoglobina; ambele substanţe pot genera direct sau indirect boala neoplazică. Nu sunt de neglijat nici hidrocarburile ciclice aromatice, îndeosebi benzpirenul, a cărui acţiune cancerigenă s- a demonstrat experimental pe animalele de laborator; germeni microbieni (viruşi, bacterii, paraziţi) şi micotici (diferite mucegaiuri), alt factor poluant, pot genera cancer, mai ales prin slăbirea sistemului imunitar. Între măsurile de contracarare a efectelor poluării pe care le putem lua fiecare dintre noi, aş enumera: evitarea, pe cât este posibil, a staţionarii în medii toxice, înlăturarea din alimentaţie a alimentelor poluate, prevenirea infecţiilor cu germeni microbieni şi micotici. Unele substanţe chimice (compuşii clorurici, materialele ignifuge, materialele plastice care conţin bisfenol-A, tetraclorura de carbon din lichidele de curăţire, detergenţii cu alchifenoluri, fluorurile din unele paste de dinţi şi din apa de reţea), fumatul (substanţa principală de acuzat aici este benzpirenul din fumul de ţigară), alcoolul şi drogurile (sunt toxice) o parte din medicamentele alopate (estrogenii, steroizii anabolizanţi, tranchilizantele, antibioticele, antihistaminicele, cortizonicele, anticoncepţionalele, citostaticele, anestezicele pe bază de fluorocarburi) pot de asemenea provoca boala neoplazică. Nu intru aici în amănunte. E clar că sunt deosebit de nocive. Voi da şi aici un exemplu. O cunoscută persoană publică avea obiceiul ca după încheierea zilei de muncă să se destindă cu ceva tărie. După ani de zile de asemenea relaxare, a simţit o uşoară jenă în zona abdominală dintre stern şi ombilic. Ea apărea la intervale de câteva luni. Nu a luat-o în seamă, socotind că-i trecătoare. Dar în următoarele luni, jena a devenit durere, care îl deranja din ce în ce mai des şi care s-a accentuat de-a lungul anilor. Într-un târziu s-a adresat medicului. Diagnosticul a fost de pancreatită cronică recurentă. I-a recomandat tratament adecvat, pe care îl urma regulat, dar nu a respectat şi sfatul de a renunţa la alcool. În consecinţă, pancreatita a 6
  7. 7. degenerat în cancer de cap de pancreas. Cu tot tratamentul chimioterapic şi chirurgical, n-a putut supravieţui. Stresul poate favoriza cancerul mai ales prin diminuarea reacţiilor de apărare a organismului (creşte secreţia de corticosteroizi), ca şi prin accelerarea proceselor oxidative. Dar stresul generează şi o serie de tulburări psihosomatice – diminuarea potenţialului energetic, intensificarea metabolismului, toxemie (eliminarea insuficientă a produşilor de degradare), sporirea cantităţii de radicali liberi, de trigliceride, colesterol şi lipide sanguine, spasmofilie, gastrite, ulcer gastroduodenal, dischinezie biliară, steatoză hepatică, hipertensiune arterială, ateroscleroză, cardiopatie ischemică, accidente vasculare ş.a. Toate acestea sunt un teren propice apariţiei cancerului. Radiaţiile nocive (cosmice, solare, telurice, ale surselor radioactive – mai ales razele X şi Gama, electronice) facilitează indubitabil apariţia cancerului. Radiologii au de pildă un risc mai mare de contactare a leucemiei. În zonele cu zăcăminte de uraniu este mai frecvent cancerul pulmonar, din cauza radonului, un gaz radioactiv produs de acest minereu. Expunerile prelungite la soare pot duce la melanom malign şi epiteliom, mai ales din cauza ultravioletelor. Acelaşi pericol îl prezintă şi lămpile pentru bronzat. Un gen aparte de radiaţii, cele telurice, tulbură sistemul nostru bio- energetic şi metabolismul, ceea ce poate favoriza apariţia de celule neoplazice. Cât priveşte radiaţiile electronice, mă surprind concluziile specialiştilor noştri din Ministerul Comunicaţiilor, care au ajuns la concluzia că releele de telefonie mobilă din localităţi nu sunt nocive pentru oameni. În majoritatea ţărilor civilizate ale lumii acestea nu sunt amplasate în localităţi. De ce oare? Este cât se poate de clar că trebuie să ne ferim de astfel de radiaţii. Unele substanţe naturale pot, de asemenea, facilita apariţia celulelor neoplazice: unii compuşi din alimente, între care: gossypolul din uleiul de seminţe bumbac, folosit la prepararea unor margarine, psoralenul (prezent în ţelină, păstârnac, morcov, rădăcina de pătrunjel, consumate desigur în exces), hidrazina (din compoziţia unor ciuperci comestibile – zbârciogii) şi safarolul (întâlnit în structura vegetală a dafinului american şi a piperului negru); unele plante medicinale, în special cele care conţin estragol (uleiul volatil de busuioc), lucidină (rădăcină de roibă), alcaloizi pirolizidinici (tătăneasă, flori de podbal, arăţel sau limba-mielului, cruciuliţă, captalan, limba-mielului), azaronă (rizomul de obligeană) şi cianuri de potasiu (toate speciile de ferigă, mai ales sporii acestora). Să le evităm, deci. Energiile patologice. E vorba aici de efectul remanent al bioenergiei organismelor vii după dispariţia lor, care în cazul bolnavilor de cancer pot molipsi. Să evităm deci camerele în care au zăcut aceştia i să staţionăm cât mai mult în biocâmpuri cu energii pozitive: încăperi în care auș locuit oameni sănătoşi; colectivităţi optimiste, vesele, binevoitoare; păduri, fâneţe cu plante medicinale. DIABETUL ZAHARAT Extras din comunicarea ştiinţifică susţinută de ing. Fănică-Voinea Ene la cea de a VII–a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare, Arad - România, 6-8 septembrie 2003 1. Generalităţi Diabetul zaharat reprezintă scăderea capacităţii organismului de a folosi glucidele din cauza reducerii sau absenţei secreţiei de insulină de către pancreas sau/şi rezistenţei organismului la acest hormon. Ca incidenţă, diabetul zaharat afectează aproape 2% din populaţia lumii, maladia generând peste 10% din totalul deceselor. În România, situaţia este asemănătoare, estimându-se a 7
  8. 8. fi peste 400 000 de victime, cu o rată anuală de circa 40 000 de cazuri. Privind proporţia deceselor, glonţul de zahăr ucide aproximativ 10 000 de români anual. Există două tipuri principale de diabet zaharat: tipul I: insulinodependent, căpătat de regulă în copilărie, şi tipul II: insulino-independent apărut la adulţi, de obicei între vârstele de 30 şi 50 de ani. Cauzele diabetului zaharat nu au fost pe deplin elucidate. Unii specialişti dau vina pe autoimunitate. Într-adevăr,în diabetul de tip unu s-au constatat unele fenomene autoimune. De pildă, la aproximativ 60% dintre bolnavi s-a sesizat prezenţa anticorpilor anticelulă beta, dar numai în fazele iniţiale ale bolii, iar la circa 30% dintre ei au fost identificaţi şi anticorpi anti- insulină. După părerea noastră, e prea puţin pentru a încadra diabetul zaharat în rândul maladiilor autoimune. Şi chiar dacă l-am include aici, nici cauzele intrinseci ale bolilor autoimune nu se cunosc. Totuşi, dacă la unii pacienţi se constată asemenea anticorpi, trebuie adăugate la tratamentul obişnuit al diabetului şi remedii împotriva autoimunităţii. Dacă etiologia intimă a bolii nu este cunoscută, în schimb cercetătorii au decelat o seamă de factori favorizanţi. E partea vizibilă a aisbergului, pentru că o bună parte dintre aceştia rămân necunoscuţi. Dacă ar fi să facem o estimare, ei ar ocupa cam 80% dintr-un total virtual, restul de 20% fiind cei necunoscuţi. Care sunt aceşti factori şi în ce constă contribuţia lor la declanşarea bolii? În ordinea descrescătoare a frecvenţei lor am putea enumera: predispoziţiile genetice, abuzul de glucide, obezitatea sau mai bine zis kilogramele în plus, stresul, alcoolul şi alte substanţe toxice, cafeaua şi stimulentele înrudite, în special cacao, cola, ceaiul negru şi ciocolata cafenie; sedentarismul, bătrâneţea, unele medicamente, mai ales corticosteroizii, diureticele, estrogenii; pilulele contraceptive şi hormonii de creştere; infecţiile cu rezonanţe pancreatice, îndeosebi cele virale; disfuncţiile unor glande cu secreţie internă, altele decât pancreasul, cum ar fi hipertiroidismul, boala Cushing, hipercorticismul. Să-i luăm pe rând şi să vedem cum ne împing ei pe toboganul periculos al aceste boli, deloc de neglijat, dacă avem în vedere că se situează pe locul 8 în lume privind mortalitatea. (Glonţul de zahăr ucide anual peste trei milioane de oameni pe glob). - Predispoziţiile genetice. Cercetătorii afirmă că aici e de acuzat un grup de gene care nu transmit boala ca atare, ci creează un teren favorabil pentru încolţirea ei. Dacă pe parcursul vieţii se întrunesc condiţiile favorabile de manifestare a unor astfel de gene, apare şi boala. Cu regret trebuie să afirmăm, că aceste condiţii ne scapă. Acestea sunt limitele cercetărilor de până acum în domeniul diabetului zaharat. Oricum, statisticile ne spun că mare parte din persoanele cu înclinări genetice spre diabet zaharat care au urmat tratament profilactic, nu au căzut în capcana bolii. Ca şi în viaţă, paza bună trece primejdia rea. Dar din nefericire, postulatul acesta este ignorat chiar şi de către unii medici. Ce să mai zicem de pacienţi! - Abuzul de glucide. E suficient să amintim rezultatele unui studiu făcut de americani pe eschimoşi. Înaintea trecerii la traiul aşa-zis civilizat, cu consum de zahăr şi produse amidonoase rafinate, nu au cunoscut diabetul zaharat. La fel şi indienii, până a fi introduşi în rezervaţii şi a se adapta la hrana... feţelor palide. Dar cum ne aruncă glucidele în tentaculele diabetului? Simplu! Ele distrug la modul propriu o parte din receptorii celulari de insulină. Şi nu cu… mănuşi, ca să spunem aşa, ci prin reacţii violente. Asta datorită în principal faptului că şi transformarea hidraţilor de carbon în energie este un proces rapid, exploziv chiar. Ce concluzie rezultă de aici? Că persoanele care consumă glucide în exces, nu numai că sunt predispuse la diabet zaharat, dar îşi uzează mai repede organismul decât în situaţii normale. - Kilogramele în plus. Cercetătorii afirmă că reduc aproape de 2 ori capacitatea de ataşare a insulinei de celule şi că incidenţa diabetului zaharat la obezi este de 5 ori mai mare decât la normoponderali. De pildă, evreii yemeniţi, după părăsirea Yemenului, în urma conflictului dintre arabi şi iudei, după ce au migrat în Israel au cunoscut traiul modern, dar şi boala zahărului, care până atunci le era complet străină. Astfel că, după 20 de ani de la exodul lor, majoritatea s-au îngrăşat şi, drept consecinţă, unul din cinci yemeniţi cu vârste de peste 30 de ani era diabetic. 8
  9. 9. - Alcoolul şi alte substanţe toxice, inclusiv drogurile inflamează pancreasul şi-i reduc substanţial capacitatea funcţională, deoarece distrug parte din insulele Langerhans, acele structuri fine ale acestui organ, prin intermediul cărora se face oxigenarea sa şi colectarea insulinei de către sânge. - Cafeaua şi alimentele surori enumerate mai înainte suprasolicită pancreasul, îl obosesc, îl epuizează şi ca atare acesta secretă mai puţină insulină. Nu întâmplător se spune că aceste aşa-zise stimulente sunt pentru pancreas ca un bici pe un cal obosit. - Sedentarismul micşorează sensibilitatea celulelor la insulină, fiindcă diminuează circulaţia sanguină, oxigenarea şi încetineşte reacţiile biochimice ale organismului în general. - Stresul induce în organism un lanţ de procese nocive cu ample rezonanţe diabetice. În rândul lor, pe primul plan se situează creşterea secreţiei corticosteroizilor (numiţi nu întâmplător şi hormonii stresului), pentru a face faţă fenomenului. În acest scop, organismul are nevoie de mai multe lipide, or se ştie bine că acestea cresc rezistenţa la insulină. - Bătrâneţea înseamnă uzură biologică, prin urmare scăderea capacităţii funcţionale a tuturor organelor, inclusiv a pancreasului. - Unele medicamente. În primul rând corticosteroizii. Acelaşi efect îl au şi estrogenii, contraceptivele chimice şi hormonii de creştere. Cât priveşte diureticele, ele măresc vâscozitatea sângelui şi implicit cantitatea de glucoză din masa sa. - Infecţiile cu rezonanţe pancreatice cum sunt toxiinfecţiile alimentare, trichineloza, tuberculoza, malaria, giardiaza, hepatitele virale, gripa, rujeola, rubeola, maladia West Nile şi altele fac posibilă apariţia bolii, atât prin acţiunea lor distructivă directă asupra celulelor pancreasului, ca în cazul infecţiilor virale, cât şi prin toxicitatea rezultată în urma contaminării, ca în cazul infecţiilor bacteriene. Cele mai periculoase pentru pancreasul endocrin sunt însă hepatitele B şi C, în plină expansiune în rândul populaţiei noastre şi nu numai. Doctorul Cristian Obrocea, medic primar de medicină internă, care a efectuat cercetări în această privinţă, a constatat, de pildă, că asemenea boli au ca efect secundar şi asocierea cu diabetul zaharat de tip II în numeroase cazuri. - Disfuncţiile unor glande cu secreţie internă, altele decât pancreasul. E de ajuns să relevăm că glandele endocrine sunt un mecanism biologic extrem de fin şi sensibil. Dacă o rotiţă nu funcţionează cum trebuie, dereglează şi celelalte piese, inclusiv pancreasul. Important pentru înţelegerea diabetului ca proces patologic de alterare a metabolismului, ca şi pentru stabilirea unei formule terapeutice eficiente de combatere este şi mecanismul de producere a bolii. Întrebarea care se pune aici este de ce creşte zahărul în sângele diabeticului? Răspunsul e simplu: pentru că nu e oxidat în întregime, potrivit nevoilor energetice ale organismului, în principal din cauza celor două fenomene de care aminteam la început: fie că pancreasul nu secretă în suficientă măsură acest hormon, fie că celulele corpului nu pot folosi întreaga lui cantitate. Rămâne deci un surplus de glucoză care este eliminat prin urină odată cu o cantitate corespunzătoare de apă. De aici, urinări dese şi sete. Apare şi oboseala, fiindcă nu există suficientă glucoză pentru producerea energiei necesare eforturilor pe care le facem în mod obişnuit. Aflat în dificultate, organismul îşi completează deficitul de energie de care are nevoie din arderea lipidelor şi proteinelor, care în mod obişnuit nu sunt izvoare de energie. În consecinţă creşte necesarul acestora. Ca atare, diabeticul mănâncă mult, are o foame permanentă. Cu toate astea, slăbeşte văzând cu ochii, pentru că lipidele şi proteinele, care în mod obişnuit nu sunt destinate producerii de energie, sunt deturnate de la rolul lor principal – refacerea celulelor. În acest caz, în urma arderii lipidelor şi proteinelor se produce un dezechilibru. Apare o cantitate de energie, dar şi substanţe toxice, aşa-numiţii corpi cetonici, care se elimină prin urină, expiraţie şi transpiraţii sub formă de acetonă, un compus cu miros de mere stricate. Iată de ce urina, expiraţia şi transpiraţiile diabeticului au un astfel de miros. Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, datorită acestor cetone, apar greaţa, voma, care accentuează deshidratarea şi slăbiciunea organismului. Lipsit de lichidele necesare, intoxicat cu cetone, dacă nu se iau măsuri, bolnavul intră în comă. Dar mai totdeauna simptomele sunt înşelătoare. Până la urmă, testele de laborator ne spun cu precizie dacă ne-am îmbolnăvit sau nu de diabet zaharat de tip II. Care ar fi acestea? 9
  10. 10. Semne de întrebare privind pericolul diabetului zaharat de tip doi pot apărea înainte de declan area bolii, atunci când cre te colesterolul, mai ales cel „rău”, LDL prescurtat (ș ș Low Density Lipoproteins), în detrimentul celui „bun”, HDL prescurtat (High Density Lipoproteins), precum şi trigliceridele serice, uneori şi acidul uric seric. Creşterea trigliceridelor şi a colesterolului poate preceda chiar cu ani creşterea glicemiei, fiind responsabilă de insulino-rezistenţa de care vorbeam mai înainte. Dar diagnosticul de certitudine al diabetului zaharat de tip II îl avem atunci când trei analize de laborator sunt mai mari decât limitele normale şi anume: unu: glicemia depăşeşte în mod constant 126mg% măsurată pe nemâncate (în general se fac 2-3 teste); doi: glicozuria (zahărul în urină) creşte peste 180mg% şi trei: toleranţa la glucoză (glicemia provocată) sare de 200mg% la peste două ore de la administrare. (Se ingerează oral 1 gram de glucoză/kilocorp). Complicaţiile diabetului zaharat. Se spune că de diabet în sine n-a murit nimeni, dar de consecinţele lui nefaste, da. ● Lezarea directă a capilarelor de către zahărul excesiv din sânge, cu apariţia a o serie de boli vasculare: arteriopatie diabetică, cardiopatie ischemică, ischemie cerebrală, cangrenă; retinopatie diabetică, hemoragii oculare, cataractă, boli renale ş.a., care sunt de 4 ori mai frecvente la diabetici decât la persoanele sănătoase. Totodată, legat de problema vasculară, creşte agregabilitatea trombocitelor în sângele venos, şi de aici flebite, tromboflebite, varice. ● Inflamarea nervilor, în special a celor periferici, cu apariţia polineuropatiilor diabetice, reducerea sensibilităţii, amorţirea membrelor, paralizii, atenuarea libidoului, tulburări de menstruaţie etc. ● Pot creşte lipidele totale, trigliceridele, colesterolul în sânge, cu depunerea lor pe artere şi de aici pericolul infarctului miocardic sau al accidentelor vasculare cerebrale, care sunt de 3 ori mai numeroase în rândul diabeticilor decât la ceilalţi oameni. ● Slăbeşte capacitatea celulelor albe de a lupta cu microbii şi de aici infecţii de tot felul: tuberculoză, furuncule, eczeme, erizipel, abcese dentare, otite etc., care sunt de 2 ori mai frecvente la diabetici decât în rândul celorlalte persoane. ● Creşte nivelul de acid uric din organism cu manifestări artritice şi gutoase, mâncărimi etc. ● Apar şi alte urmări nefericite: dezechilibre endocrine, în special ale suprarenalelor şi glandelor sexuale, reducerea numărului de receptori de insulină de pe celule, fibroza pancreasului şi ficatului, îmbătrânirea precoce. 2. Tratament În tratarea tipului I de diabet zaharat, injectarea insulinei este obligatorie toată viaţa. Cazurile de vindecare sunt rare. În tipul II, pornind de la experienţa noastră în combaterea acestei maladii, putem afirma că remediile naturale s-au dovedit mult mai eficiente în tratarea bolii decât cele chimice, încât au făcut posibilă relativa vindecare a acesteia în peste 60% din cazuri. Direcţii de acţiune: stimularea funcţiei pancreatice, reducerea zahărului din sânge, scăderea rezistenţei la insulină, combaterea efectelor radicalilor liberi asupra pancreasului şi prevenirea complicaţiilor. Să le abordăm pe scurt: Pentru stimularea funcţiei pancreasului s-au dovedit utile, potrivit cercetărilor noastre, remediile ● aromate (coriandrul, dafinul, chimenul, cimbrişorul, scorţişoara) ● vasodilatatoare, ce acţionează cu predilecţie asupra pancreasului ( intauraț , scaiul măgăresc, sunătoarea, arnica, sulfina galbenă) ● enzimatice (măcrişul-iepurelui, cerenţelul, sânzienele albe iș galbene, lipicioasa, scânteiuţa şi unele legume şi fructe crude: papaia, avocado, ananasul, pepenele verde, morcovul, păstârnacul, ţelina, sparanghelul, varza, spanacul, ştevia, măcrişul, pătrunjelul verde). Aceste remedii acţionează cu predilecţie asupra celulelor alfa şi beta din compunerea insulelor Langerhans, sporindu-le irigarea cu sânge şi „cererea” de insulină. Reducerea zahărului din sânge este realizată în special de remediile care activează metabolizarea glucidelor: 10
  11. 11. ● plante medicinale (ciumărea, castravete amar, schinduf, urzică vie, afin, dud, teci de fasole) ● unele legume şi fructe (vişine, coacăze negre, gutui, grepfrut, lămâi, kiwi, mere acre, varză, ridichi, ceapă, praz, napi), precum şi ● nutrienţii care conţin fibre vegetale (încetinesc absorbţia glucidelor, reducând astfel răspunsul insulinic): tărâţele de grâu, grâul germinat, fulgii de ovăz, varza, fasolea verde, orzul verde. Scăderea rezistenţei la insulină este apanajul remediilor hipocolesterolemiante: ● uleiurile obţinute prin presare la rece din soia, măsline, alune, nuci, seminţe de dovleac, coacăz negru, struguri şi germeni de porumb; grâu germinat, alge marine, unele legume şi fructe (ţelină, păstârnac, morcov, usturoi, grepfrut), precum şi unele plante medicinale (păpădia, cicoarea, anghinarea, garcinia). Combaterea efectelor radicalilor liberi asupra pancreasului presupune utilizarea unor antioxidanţi cu rol protector şi antiinflamator asupra acestui organ. Între aceştia putem enumera: ● vitaminele C, E, P şi PP, provitamina A – betacarotenul, coenzima Q10, polenul apicol, lăptişorul de matcă, argila, petrolul dublu rafinat, cartilagiile de rechin şi de bovine, drojdia de bere uscată şi plantele medicinale ce conţin în special flavonoizi şi carotenoizi (aloe, alun, cătină albă, crăiţe, brusture, armurariu, urzica moartă albă). Prevenirea complicaţiilor cuprinde o paletă largă de remedii vizând: ● vasodilatatoare periferice (ulei de cătină şi unele plante medicinale : ginkgo, hrişcă, rozmarin, păducel), protecţia capilarelor (plante medicinale: crăiţe, afin, piperul-broaştei, răchitan, trifoi roşu, precum şi unele fructe şi legume: coacăze negre, cireşe, vişine, caise, sfeclă roşie, varză roşie, ardei gras roşu, ardei iute), ● antiinfecţioase (argilă vânătă, tinctură de propolis, ulei de pin, cartilagii de rechin, yucca, acidophilus şi unele plante medicinale: aloe, gălbenele, lumânărică, frasin), ● imunostimulatoare (argilă vânătă, ulei de luminiţa nopţii, ulei de seminţe de struguri de preferat roşii, petrol dublu rafinat, ulei de peşte Omega-3, tinctură de propolis, unele plante medicinale cum sunt: echinacea, gheara-pisicii, ginseng, scânteiuţă, precum şi unele legume şi fructe: pătrunjel verde, lobodă galbenă, andive, lăptucă; piersici caise, pepeni galbeni, banane) şi ● antiazoemice (urzică vie, cicoare, zămoşiţă, coada-calului, precum şi unele legume şi fructe: bob, fasole verde, păstârnac, ţelină, mere, pere, prune, pepene verde, grepfrut). Regim alimentar. Potrivit cercetărilor noastre, în dieta diabeticului este utilă următoarea clasificare a alimentelor : alimente permise fără limite, alimente ce pot fi consumate limitat şi alimente interzise. Din prima categorie fac parte: ● cele hipoglicemiante: ciuperci – conţin insulină; grâu germinat – are în compoziţie crom, mineral care stimulează metabolizarea carbohidraţilor; seminţe de dovleac şi muştar – conţin zinc, mineral care intră în compoziţia insulinei; coriandru, dafin, rozmarin, chimion, cuişoare, tarhon, pătrunjel verde; rubarbă, ceapă, usturoi, praz, napi, ridichi, varză roşie şi varză albă crude; lămâi, grepfrut, rodii, vişine, afine, mure, coacăze negre, agrişe, fructe de cătină, gutui; borş, murături; ● cele care conţin sub 10% glucide: roşii vinete, ţelină, conopidă, ardei gras roşu, galben şi verde, castraveţi, andive, sparanghel, spanac, lăptucă, gulii; pepene verde, căpşuni ş.a. În cea de-a doua clasă se înscriu: ● alimente necetogene, din care se poate consuma circa 200 g pe zi (soia – conţine zinc; fasole şi mazăre uscate, alune, nuci, migdale şi alimentele care au în compoziţie între 10% şi 20% glucide: măsline verzi, anghinare, păstârnac, fasole verde; mere, pere, piersici, caise, cireşe; prune, struguri, zmeură, pepene galben, portocale ş.a.) şi 11
  12. 12. ● alimente cetogene, din care se poate consuma sub 100 g pe zi (ficat de vită, peşte oceanic şi fructe de mare, mai ales scoici – conţin crom; peşte de apă dulce, carne de pasăre, lapte degresat, brânzeturi slabe, ouă, precum şi alimentele care au între 20% şi 40% glucide: cartofi, pâine graham sau integrală, mazăre verde, banane, castane ş.a.). A treia grupă cuprinde: ● dulciurile de orice natură ● grăsimile nesaturate (slănină, untură, unt, smântână, margarină etc.), deoarece măresc rezistenţa la insulină; ● carnea de mamifere – este intens cetogenă şi conţine substanţe toxice (uree, acid uric, creatinină, adrenalină etc.); ● prăjelile de orice natură, deoarece, aşa cum au demonstrat cercetări mai mult sau mai puţin recente, pe suprafaţa alimentelor prăjite iau naştere substanţe toxice; de pildă pe cea a cărnii se formează polimeri, iar pe cea a produselor care conţin amidon (cartofi, aluat, pâine ş.a.) acrilamidă, ambii compuşi fiind deosebit de nocivi; ● afumăturile şi alimentele fripte pe grătare cu cărbuni, deoarece se încarcă cu benzpiren, o substanţă toxică; ● nutrienţii care conţin E-uri nocive, fiindcă măresc numărul de radicali liberi din organism, duşmanii principali ai sănătăţii noastre care provoacă majoritatea bolilor degenerative, inclusiv diabetul zaharat; ● produsele fine de panificaţie şi cofetărie – au fost eliminate din conţinutul lor fibrele vegetale, care reduc absorbţia glucidelor în intestine; ● băuturile răcoritoare chimizate – au în compoziţie cel puţin trei substanţe toxice: aromatizanţi, conservanţi şi coloranţi; cafeaua şi alcoolul – inflamează şi obosesc pancreasul; ● sarea fină (recristalizată) – are în compoziţie ferocianură de sodiu, substanţă foarte toxică ş.a. ● măslinele negre – au fost obţinute prin tratarea măslinelor verzi cu soluţie de sodă caustică, produs deosebit de otrăvitor; Consumul zilnic de glucide nu trebuie să depăşească 1,5g/kilocorp, cel de proteine 1g de kilocorp, iar cel de lipide 1,2g/kilocorp. Obligatoriu trebuie înscrisă în meniul terapeutic antidiabetic mişcarea în aer liber deoarece, pe lângă faptul că fortifică organismul, activează circulaţia sanguină, reducând rezistenţa organismului la insulină. Etapa a III-a – pauză 2 săptămâni. Tratamentul trebuie urmat 2 ani. Iniţial, va fi urmat timp de 6 luni, perioadă care se împarte în 3 reprize, fiecare a 2 luni structurate pe cele 3 etape prezentate, apoi se reduce timp de 1 an la 2 luni/trimestru şi în continuare 1 lună/trimestru. 3. Primul ajutor în cazul comei legate de diabet Există două situaţii principale în care diabeticul îşi poate pierde cunoştinţa din cauza bolii: coma diabetică şi coma insulinică. 1) coma diabetică este provocată de intoxicaţia cetonică, produsă la rândul ei de creşterea glicemiei mult peste limita maximă admisă – 110 mg %; simptomele principale în această ipostază sunt faţa roşie a victimei, halenă cu miros de mere putrede şi pielea uscată; 2) coma insulinică este generată de scăderea bruscă a glicemiei mult sub limita minimă admisă – 70 mg %, cauzată, la rândul ei, de supradozarea insulinei sau de adenom pancreatic (îndeosebi insular); indiciile de bază ale acestei situaţii sunt paloarea şi pielea rece şi lipicioasă ale bolnavului. În cazuri grave, încetează respiraţia şi bătăile inimii (apare şocul diabetic sau, respectiv, şocul insulinic). În toate situaţii, măsurile pe care le vom lua sunt în ordine următoarele: - Aşezăm bolnavul cu faţa în sus, cu capul mai sus decât restul corpului, în cazul comei diabetice (pentru a reduce afluxul de sânge către creier ) şi cu picioarele mai sus decât capul, în cazul comei insulinice (pentru a mări afluxul de sânge către creier). 12
  13. 13. - În continuare procedăm ca la accidentul vascular cerebral, cu amendamentul că poziţia accidentatului rămâne cea stabilită în raport de simptomele pentru comă diabetică şi respectiv insulinică. - După ce accidentatul se treze te, îl interogăm asupra bolii de care suferă şi comparămș informaţiile obţinute cu simptomele pe care le prezintă. În situaţia în care pierderea cunoştinţei este legată de diabet, îi administrăm intravenos sau sublingual hipoglicemiante în cazul în care a avut comă diabetică şi sublingual zahăr sau miere dacă a avut comă insulinică. La nevoie (nu dispunem de miere, zahăr sau hipoglicemiante), putem înlocui mierea şi zahărul cu pulbere de rădăcină de lemn dulce – conţine cca 25% zaharoză sau de rizom de feriguţă dulce – conţine peste 5% zaharoză, iar hipoglicemiantele cu pulbere de ciumărea, 1 linguriţă rasă, sublingual, înmuiată cu puţină apă şi administrată din 4 în 4 ore, fără a depăşi 4 linguriţe în 24 de ore. Dacă plantele sunt verzi, se folosesc tocate mărunt. TRATAREA CANCERULUI CU MIJLOACE NATURALE Extras din comunicarea ştiinţifică susţinută de ing. Fănică-Voinea Ene la cea de a VI–a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare de la Arad, 6-8 septembrie 2002 1. Principalii agenţi cancerigeni Dacă „scânteia” etiologică a cancerului ne scapă, în schimb o bună parte din factorii favorizanţi ai acestei groaznice maladii au fost sintetizaţi. Aceşti agenţi cunoscuţi, cum au fost denumiţi de cei mai mulţi experţi, ocupă cam 80 % din totalul unui spaţiu virtual, potrivit estimărilor regretatului profesor doctor Ion Pleşca de la Spitalul Fundeni. Restul de 20% este rezervat agenţilor necunoscuţi, după evaluările aceluiaşi cunoscut oncolog. Ei rămân o culpabilă pată neagră pentru ştiinţa contemporană, care a pătruns tainele cosmosului, dar din păcate mult mai puţin pe cele ale microcosmosului uman. Majoritatea specialiştilor consideră că potenţialul cel mai mare de risc îl prezintă agenţii endogeni. Împreună cu acelaşi reputat oncolog, am întocmit o statistică a contribuţiei acestora la apariţia neoplaziilor: dezechilibrele metabolice 10%, deficitele imune 10%, bătrâneţea 7%, creşterea de radicali liberi 7%, bolile cronice 6%, predispoziţiile genetice 4%, total 44%. Un loc important în etiologia bolii canceroase îl ocupă şi agenţii exogeni. Potrivit aprecierilor noastre, influenţa acestora este ilustrată de următoarele procentaje: alimentaţia defectuoasă 14%, poluarea 8%, fumatul, 5%, alcoolul 3%, stresul 2%, radiaţiile nocive 2%, drogurile 1%, unele medicamente chimice 0,9%, unele substanţe naturale toxice 0,09% şi energiile patologice 0,01%, total 36%. În cadrul dezechilibrelor metabolice, stricto senso, noi înscriem diferitele perturbări ale reacţiilor succesive dintre substanţele intrate în organism şi cele secretate de organele şi sistemele corpului nostru. Referitor la prima categorie, potrivit statisticilor noastre, peste 70% din bolnavii de cancer suferă într-un fel sau altul de dereglări ale reacţiilor biochimice de asimilare şi descompunere a substanţelor necesare vieţii: degradarea alimentelor, sinteza aminoacizilor, procese de ardere celulară ş.a. Asemenea perturbări constituie un teren favorabil pentru degenerarea celulară – mecanismul de bază al apariţiei cancerului. Cauzele principale sunt în general legate de afectarea organelor implicate: stomac , intestine, pancreas, ficat, glande endocrine, rinichi, plămâni, piele ş.a. Cea mai nefasta influenta o are aici supragreutatea. Ea poate favoriza apariţia cancerului mai ales prin nivelul scăzut al respiraţiei celulare şi alterarea receptorilor pentru hormoni şi enzime de pe membrana celulară. Statisticile relevă că neoplasmele colo-rectale, de sân, de ovare şi de prostată sunt de 2 ori mai frecvente în rândul supraponderalilor decât în cea a normoponderalilor. 13
  14. 14. Alt factor incriminat este scăderea imunităţii. Ea duce la diminuarea reacţiilor de apărare împotriva anormalităţilor de orice fel, iar de aici până la cancer nu-i decât un pas. Fenomenul îşi are originea în general în focarele de infecţii netratate sau incorect combătute, în intoxicaţiile cronice, în insuficienţa oxigenare a ţesuturilor, precum şi în sedentarism, predispoziţii genetice ş.a. Privind bătrâneţea, este credem de ajuns să reamintim că peste 80 % dintre bolnavii de cancer provin din rândul persoanelor vârstei a treia. Cât priveşte creşterea proporţiei radicalilor liberi (oxidanţii) peste limitele normale, considerăm că ea este determinată în principal de perturbaţiile în funcţionarea organelor de eliminare: colon, rinichi, plămâni şi piele. Referitor la bolile cronice, statisticele relevă că pot degenera în cancer, mai ales: Infecţiile greu vindecabile, în special cele virale (cu Papilloma - cancer genital şi urinar, cu Epstein Barr - limfoame maligne şi cancer nazofaringian, cu virusul Hepatic B şi C – neoplasm hepatic primar, cu Herpes simplex – cancer bucal şi genital, cu HIV – leucemii, limfoame maligne şi cancer pulmonar, cu Prioni – cancer cerebral, leucemii etc. Ulceraţiile, iritaţiile şi inflamaţiile persistente pot determina de asemenea cancer: bucal, genital, de piele, gastric, esofagian, de colecist, de cec, de colon, ano-rectal etc. Dereglările hormonale netratate la timp pot duce la cancer, în special al glandelor endocrine, a căror secreţie este anormală. De pildă, potrivit cercetărilor noastre, aproape 90 % din cazurile de neoplasm tiroidian, al glandelor sexuale şi al anexelor lor (uter, ovare, sâni, testicule şi prostată), al glandelor suprarenale şi al pancreasului au apărut pe fondul tulburărilor în funcţionarea acestora, necombătute la timp. Predispoziţiile genetice, deşi au o incidenţa scăzută, pot genera boala neoplazică, dacă nu se iau măsuri de contracarare a acestora. Cu alte cuvinte, dacă pe linia filiaţiei noastre ereditare au fost sau sunt bolnavi de cancer, e bine să urmăm periodic tratamente antineoplazice naturale. Abordând alimentaţia defectuoasă, apreciem că sunt de incriminat îndeosebi: Acizii graşi saturaţi (grăsimile animaliere şi margarinele) – principala sursă de radicali liberi, responsabili de aproape toate bolile degenerative, inclusiv de cancer. Ei favorizează în special apariţia cancerului de sân, de colon şi de prostată, potrivit cercetătorilor americani. De exemplu, incidenţa acestor neoplasme în rândul negrilor americani este de 2-3 ori mai mare decât în cel al africanilor, care consumă puţine grăsimi animaliere, după estimările aceloraşi cercetători. - Carnea, îndeosebi cea de mamifere – conţine substanţe toxice (uree, acid uric, creatinină, adrenalină ş.a.) care, se ştie, facilitează apariţia cancerului. Totodată, prin prelucrare termică se formează în structura sa compuşi mutageni, deci cancerigeni. Ea favorizează mai ales apariţia cancerelor colo-rectale. În ţările africane de pildă, unde se consumă puţina carne, neoplasmele sunt rare, în comparaţie cu ţări ca Anglia şi Germania. Se invocă drept cauză apariţia în colon a unor substanţe cancerigene în urma acţiunii bacteriilor asupra acizilor biliari şi derivaţilor colesterolului. - Prăjelile de orice natură, deoarece la suprafaţa cărnii prăjite se formează – polimeri (îndeosebi acroleină), iar la cea a produselor care conţin amidon (cartofi, paste făinoase, pâine, aluat, produse fine de panificaţie şi cofetărie, orez ş.a. ) – acrilamidă. Ambele substanţe sunt carcinogene. - Afumăturile şi alimentele fripte pe grătare cu cărbuni, deoarece se încarcă cu benzpiren, substanţă de asemenea neoplazică. - Alimentele conservate cu nitriţi (carnea şi mezelurile) duc la formarea în organism a nitrosaminelor, substanţe cancerigene. 14
  15. 15. - Nutrienţii care conţin aditivi alimentari (E-uri) – măresc numărul de radicali liberi din organism. Cele mai periculoase E-uri sunt considerate a fi E-124, 127, 128, 220-228, 230-233, 249-252, 320, 621, 950, 952 şi 954. - Alimentele fierte – se distrug majoritatea vitaminelor (un important scut împotriva bolii ucigaşe) şi totodată se formează în compoziţia lor minerale insolubile, care agresează ţesuturile. - Produsele fine de panificaţie şi cofetărie – au fost îndepărtate din conţinutul lor fibrele vegetale (care diluează substanţele carcinogene din intestine), precum şi importante vitamine, în special cele din complexul B. - Alimentele mucegăite – conţin aflatoxine, care pot produce lanţuri celulare degenerescente. - Zahărul şi produsele cu zahăr determină perturbaţii metabolice grave şi degradează capilarele. - Îndulcitorii artificiali (de exemplu ciclamaţii folosiţi la prepararea băuturilor răcoritoare hipocalorice), provocând mai ales cancere vezicale. - Uleiurile vegetale râncede şi refolosite pentru prăjeli – conţin oxizi toxici i acroleină,ș substanţe care irită ţesuturile. - Băuturile răcoritoare industriale – au în compoziţie cel puţin 4 substanţe cancerigene: coloranţi, aromatizanţi, conservanţi şi edulcoranţi. - Cafeaua în exces – (este toxică, distruge enzimele şi vitamine importante din organism şi poate provoca ulceraţii gastrice şi leziuni pancreatice. - Alimentele iradiate în vederea conservării (fulgii de cartofi şi fulgii de fasole). Ciupercile comestibile – conţin hidrazină, un compus cancerigen. - Nutrienţii proveniţi din surse obţinute prin inginerie genetică – conţin substanţe mutagene, care pot produce mutaţii celulare şi deci şi boala canceroasă. - Mâncarea preparată sau ţinută în vase de aluminiu – în combinaţie cu oxizii de aluminiu, unii nutrienţi devin toxici. - Sarea fină (recristalizată) – are în compoziţie ferocianură de sodiu, substanţă foarte toxică. - Măslinele negre – au fost obţinute prin tratarea măslinelor verzi cu soluţie de sodă caustică, produs deosebit de otrăvitor. Poluarea favorizează neoplazia îndeosebi prin: substanţe toxice (orice substanţă toxică e şi potenţial cancerigenă) dispersate în mediul înconjurător (sol, subsol, apă şi aer) şi care pătrund în organism pe diferite căi (orală, respiratorie şi cutanată): îngrăşăminte chimice, pesticide, erbicide, praf, pulberi, oxizi, vapori de lacuri şi vopsele, gaze de eşapament etc. Cei mai periculoşi poluanţi sunt consideraţi nitraţii (prezenţi mai ales în îngrăşăminte chimice pe bază de azotaţi) care în combinaţie cu aminele din alimente produc nitrosamine, iar după ce ajung în organism interacţionează cu componentele sângelui formând methemoglobina. Ambele substanţe pot genera direct sau indirect boala neoplazică. Nu sunt de neglijat nici hidrocarburile ciclice aromatice (HPA) mai ales benzpirenul, benzantracenul şi benzfluorantrenul, a căror acţiune cancerigenă a fost demonstrată experimental pe animalele de laborator. Germenii microbieni (viruşi, bacterii, paraziţi) şi micotici (mucegaiuri), alt factor poluant, pot genera cancer, mai ales prin slăbirea sistemului imunitar. Fumatul favorizează apariţia îndeosebi a cancerului pulmonar, care este de 21 de ori mai numeros în rândul fumătorilor decât în cel al nefumătorilor. Substanţa principală de acuzat aici este benzpirenul din fumul de ţigară. Alcoolul prin toxicitatea sa, cât şi prin proprietatea de a irita ţesuturile poate provoca mai ales cancerul esofagian (care este de 17 ori mai frecvent în rândul băutorilor, decât în cel al nebăutorilor ), pancreatic şi gastric. În plus, alcoolul potenţează efectul neoplazic al fumatului. Drogurile măresc mai ales riscul cancerului pulmonar, oro-faringian şi laringian, din cauza toxicităţii lor, precum şi a slăbirii de către acestea a capacităţii de apărare a organismului. Unele medicamente chimice. Ca orice substanţe străine naturii noastre somatice, provoacă reacţii 15
  16. 16. de respingere, stări anormale unei derulări fiziologice fireşti proceselor vieţii, care pot declanşa boala canceroasă. Între acestea, specialiştii enumeră mai ales: estrogenii (cancer uterin şi mamar), steroizii anabolizanţi (cancer hepatic primar), tranchilizantele, antibioticele, antihistaminicele, cortizonicele, anticoncepţionalele ş.a. Stresul poate favoriza cancerul mai ales prin diminuarea reacţiilor de apărare a organismului, cât şi prin accelerarea proceselor oxidative. Dar stresul generează şi o serie de tulburări psihosomatice – diminuarea potenţialului energetic, intensificarea metabolismului, mărirea secreţiei de hormoni (în special corticoizi), toxemie (eliminarea insuficientă a produşilor de degradare), sporirea cantităţii de radicali liberi, creşterea trigliceridelor, colesterolului şi lipidelor sanguine, spasmofilie, gastrite şi ulcer gastroduodenal, dischinezie biliară, steatoză hepatică, hipertensiune arterială, ateroscleroză, cardiopatie ischemică, accidente vasculare ş.a. – care pot constitui teren propice apariţiei cancerului. Radiaţiile nocive (cosmice, solare, telurice, ale surselor radioactive ş.a.) facilitează indubitabil apariţia cancerului. Radiologii au de pildă un risc mai mare de contactare a leucemiei. În zonele cu zăcăminte de uraniu este mai frecvent cancerul pulmonar, din cauza radonului, un gaz radioactiv, produs de acest minereu. Expunerile prelungite la soare pot duce la melanom malign şi epiteliom, mai ales din cauza ultravioletelor. Acelaşi pericol îl prezintă şi lămpile pentru bronzat. Un gen aparte de radiaţii, cele telurice, tulbură sistemul nostru bioenergetic şi metabolismul – generator şi consumator de energie – ceea ce poate favoriza apariţia de celule neoplazice. Veţi întreba poate, cum pot fi ele identificate? Există în ţara noastră destui specialişti. Dacă doriţi să preveniţi asemenea pericole, chemaţi-i să vă facă testarea radiestezică măcar a locuinţei şi biroului. O notă aparte o prezintă mărul-lupului şi spânzul. Potrivit multor cercetători (între care prof.dr. Ion Pleşca, ing. Ioan Groza, prof.dr. Simion Bolte, dr. Cristian Boerescu ş.a., în rândul cărora se înscrie şi autorul rândurilor de faţă), aceste plante au certe proprietăţi anticancerigene (în special de lizare a tumorilor i imunostimulatoare). Depăşirea dozei de toxicitate şi utilizarea lor internăș vreme îndelungată, fără pauze pot duce la efecte contrare (activarea celulelor cancerigene). Este de acuzat şi staţionarea în zone cu energii patologice, în special în camere în care au zăcut bolnavi de cancer. Este vorba despre efectul remanent al bioenergiei organismelor vii după dispariţia acestora. Prin antiteză, să staţionăm cât mai mult în biocâmpuri cu energii pozitive: camere în care au locuit oameni sănătoşi; colectivităţi optimiste, vesele, binevoitoare; păduri cu arbori generatori de influenţe benefice; fâneţe cu plante medicinale ş.a. 2. Tratament Azi, tratamentul pentru cancer se bazează mai ales pe paliative. Chimioterapia, radioterapia, chirurgia şi alte asemenea metode vizează cu prioritate destructurarea celulei canceroase, care este efectul bolii şi nu mecanismul ei. Ca atare, în urma unui astfel de tratament, organismul este curăţat de celulele ucigaşe, dar acestea se refac, pentru că nu este atacat sistemul lor de producere. Pentru a obţine rezultate notabile în combaterea maladiei, trebuie să mergem la rădăcina sa. A viza doar efectul şi nu cauza, este din păcate, insuficient. Pornind de la aceste considerente, este necesar ca tratamentul bolii să fie orientat spre acele pârghii ale organismului care pot distruge… maşinăria ei. Mijloacele folosite (plante medicinale, produse apicole, argilă, petrol dublu rafinat ş.a.) nu contravin metodelor alopate utilizate în prezent, ci le completează. Între pârghiile de care vorbeam, un rol important îl are schimbarea drastică a metabolismului. Acest proces se realizează în primul rând prin scoaterea din dietă a alimentelor nocive abordate în capitolul anterior. Pe de altă parte, vom introduce în consum alimente care conţin substanţe anticancerigene: Varză albă activează o enzimă anticancerigenă, care se produce în ficat. 16
  17. 17. Broccoli, conopida şi napii stimulează sistemul enzimatic intestinal şi pulmonar, crescând rezistenţa la cancer. Sparanghelul, ridichile şi hreanul conţin substanţe ce inhibă mutaţiile celulare, diminuând proliferarea celulelor canceroase. Morcovul, spanacul, ştevia, urzicile, lăptuca, loboda albă şi alte verzituri prin conţinutul lor bogat în carotenoizi (provitamina A) care se ştie activează producerea de citokine, precum şi în acid folic, mangan şi fier, stimulează sinteza anticorpilor. Orzul verde şi grâul verde conţin acid abscizic, substanţă care încetineşte dezvoltarea tumorilor maligne. Sfecla roşie, varza roşie, ştirul şi alte legume de culoare roşie conţin flavonoide, compuşi cu efecte antitumorale. Usturoiul neutralizează nitrosaminele (substanţe cancerigene) prin conţinutul său bogat în alicină. Fasolea şi lintea au în compoziţie substanţe care stimulează producerea de imunoglobuline. Soia activează sistemul de apărare al organismului, mai ales prin conţinutul ei bogat în fitohormoni feminini şi aminoacizii lizină, cisteină, tirozină şi glutamină, iar prin genisteină încetineşte înmulţirea celulelor canceroase. Seminţele de dovleac şi muştar au în compoziţie zinc, util în combaterea tuturor formelor de cancer, dar mai ales a celui de prostată, testicule, sân i ovarian.ș Mărarul, pătrunjelul, leuşteanul, tarhonul şi cimbrul au efect antitumoral, mai ales prin uleiurile lor volatile. Ceapa este utilă în lupta cu cancerul, îndeosebi prin acţiunea ei antioxidantă. Seminţele de caise, prune, piersici, mere, pere şi gutui au acţiune anticancerigenă, deoarece sunt bogate în letril vitamina B17 (antitumorală). Nucile au efect antineoplazic, îndeosebi prin compoziţia lor în aminoacizii arginină (care stimulează fabricarea anticorpilor), triptofan (încetineşte degenerarea celulară) şi tirozină (măreşte rezistenţa organismului la boli, inclusiv la cancer). Măceşele, afinele, murele, coacăzele, zmeura, agrişele, fructele de cătină albă, vişinele şi cireşele prin conţinutul lor bogat în vitamina C, sunt imunostimulatoare şi antioxidante importante. Caisele, piersicile şi prunele au în compoziţie acizi organici, care reduc proporţia de radicali liberi din organism. Citricele conţin substanţe antioxidante; au în ţesutul alb pectine, un alt compus anticancerigen (inhibă geneza celulelor canceroase); Strugurii roşii con in resveratrol, substanţă care diminuează proliferarea celulelor cancerigene,ț iar seminţele acestora conţin acid gama linoleic (AGL) şi antociani, activatori ai celulelor imunitare T. Legumele şi fructele neprelucrate termic au efect anticancerigen prin conţinutul lor bogat în enzime. 17
  18. 18. Borşul de tărâţe conţine numeroase enzime cu rol imunostimulator. Tărâţele de grâu şi de porumb şi fulgii de ovăz diluează carcinogenii din intestine, în special acizii biliari, fiind utile îndeosebi în combaterea cancerului de colon. Grâul germinat fortifică imunitatea, în special prin conţinutul său în acizi nucleici, seleniu, magneziu şi vitamina E. Uleiurile vegetale constituie o categorie aparte de nutrienţi imunitar antineoplazici, în special cele obţinute prin presare la rece, din seminţe de soia, rapiţă, luminiţa nopţii, floarea soarelui, susan, miez de nucă, alune, fistic şi germeni de porumb. Sunt chemate în zonele neoplazice în special limfocitele de tip T, cu rol conducător în procesele imune, după cum au stabilit specialiştii. Dar uleiurile vegetale conţin şi o mare cantitate de coenzimă Q10, în special cele de soia 9,2%, rapiţă 7,3%, alune 1,7%, nuci 1,4% şi germeni de porumb 1,3%. Această substanţă asemănătoare vitaminelor are o acţiune curativă în bolile cardio- şi cerebrovasculare şi importante efecte imunitare anticancerigene, manifestate mai ales prin activarea secreţiei de citokine. Uleiurile vegetale au şi acţiune antioxidantă, prin compoziţia lor bogată în acid gama linoleic (AGL) şi vitamina E. În plus, ele stimulează producerea unor hormoni care accelerează sinteza de celule imunitare, cum ar fi hormoni de creştere, o parte din hormonii sexuali, endorfine, arginin- vasopresină ş.a. Calciul natural. Strâns legate de efectele imunitare ale uleiurilor vegetale sunt şi cele ale calciului sintetizat pe cale naturală, în special al celui obţinut din cojile de ouă şi din cochilii sau organisme de animale marine, dar şi din lapte, în special cel prins şi iaurtul obţinut pe cale naturală (fără enzime sintetice), deoarece are în plus enzime şi acizi organici care potenţează efectul imunostimulator al calciului. Rolul calciului în imunitate este bine definit. El determină în interiorul citoplasmei dinamizarea enzimelor care metamorfozează acizii graşi nesaturaţi în substanţe active imunitar, cum arătam mai înainte. De ce trebuie folosit calciul sinterizat, pe cale naturală şi nu cel obţinut din roci, e simplu. În principal fiindcă este produs prin procese biologice, apropiate structurii noastre somatice şi deci acceptate de organism şi nu prin prefaceri geologice care, evident, sunt total diferite de cele ale organismelor vii. Laptele prins şi iaurtul au şi efect antitumoral, în principal prin vitamina D şi acidul lactic, mai ales în neoplasmul intestinelor. Laptele de capră are în plus şi alte substanţe anticancerigene. Cercetătorul canadian Ellison a demonstrat că zerul, un produs secundar al preparării caşului, are efecte imunostimulatoare şi antitumorale printr-o serie de proteine specifice. Brânza de vaci proaspătă conţine triptofan, vitamina B6 şi magneziu, substanţe care dezactivează radicalii liberi. Peştele oceanic are în compoziţie importante substanţe anticancerigene: acizi graşi nesaturaţi (antioxidanţi) şi coenzima Q10 (imunitară şi antitumorală), iar peştele oceanic gras are în plus în structură acid eicosapentenoic, care încetineşte ritmul de înmulţire a celulelor canceroase. Fructele de mare şi algele marine au efect antioxidant notabil prin conţinutul lor în seleniu, cobalt şi vanadiu. Ouăle, în special gălbenuşul (crud sau moale) conţin colină, vitamină care stimulează eliminarea toxinelor din organism şi fortifică sistemul imunitar. Timusul de mamifere (o glandă aflată sub stern) are în compoziţie hormoni care stimulează producerea de limfocite T. Polenul apicol este un alt produs antineoplazic, util mai ales prin metionină, aminoacid antioxidant şi imunitar. Sunt recomandate în combaterea cancerului şi cartilagiile de rechin şi de bovine, deoarece devascularizează tumorile, destructurându-le. 18
  19. 19. Ceaiul verde are un efect similar. Condimentele de genul scorţişoarei şi nucşoarei au un efect antineoplazic îndeosebi prin acidul cinnamic şi auxina din compoziţia lor. Coriandrul conţine derivaţi sterolici, care stimulează imunitatea. Busuiocul are în compoziţie saponine, care accelerează producerea de anticorpi. Simularea imunităţii este un alt factor antineoplazic, în special a celei celulare (de tip T), deoarece vizează nemijlocit celula – element de bază al structurii noastre somatice, care în maladia canceroasă prezintă dezvoltări anormale (excepţie fac unele tipuri de limfoame maligne şi gamapatii monoclonale). Afirmaţia care urmează se poate demonstra matematic: dacă ritmul de proliferare a celulelor cancerigene este mai mic decât cel de înmulţire a celulelor de apărare, pacientul trăieşte; dacă raportul acesta se inversează, bolnavul moare. Există numeroase mijloace care stimulează imunitatea: plante medicinale (ginseng, hidrastis, echinacea, gheara-mâţei, coada- calului, gălbenele), produse apicole (propolis şi polen), argilă, petrol dublu rafinat, ceai verde, ulei de soia, ulei de cătină. Să nu uităm, de asemenea, de dezintoxicarea organismului, principiul de bază în tratarea naturistă a oricărei afecţiuni a sănătăţii. Întrucât cancerul este un puternic generator de toxine, în comparaţie cu celelalte boli, cura de epurare trebuie să fie drastică şi să vizeze perioade mai lungi. Prin acest proces privăm ţesuturile neoplazice de mediul lor propice de dezvoltare, pentru că toxinele alimentează anormalitatea celulelor. Tratarea bolii canceroase, ca i aș oricărei afecţiuni degenerative, trebuie să vizeze şi neutralizarea oxidanţilor. În cancer, ritmul de înmulţire a radicalilor liberi este superior oricărei alte boli. Iată de ce măsurile luate în acest sens, trebuie să fie tranşante şi riguroase. Şi celelalte principii de aplicare a tratamentului naturist (al integralităţii, al individualizării curelor şi al folosirii a cât mai multe remedii şi căi de aplicare a acestora) trebuie urmate cu fermitate şi rigoare de excepţie, pe măsura gravităţii dramaticei maladii, care este cancerul. Ca durată, tratamentul naturist al cancerului trebuie urmat toată viaţa, chiar dacă bolnavul se simte bine şi este considerat lecuit. Numai aşa pot fi prevenite recidivele, ce pot apare chiar şi la 10-20 de ani de la debut în peste 50% din cazuri, potrivit statisticilor noastre, dacă el este urmat doar până la aşa-zisa vindecare. La început, este necesară o cură principală cu durata de 6 la 12 luni în sistemul 1-2 luni tratament şi 2 săptămâni pauză, iar după această etapă sub forma tratamentului de întreţinere de 1-2 luni pe trimestru sau semestru, după caz. Privind formulele terapeutice concrete, am efectuat cercetări împreună cu regretatul profesor doctor în ştiinţe medicale Ion Pleşca, renumit oncolog la Spitalul Fundeni din Bucureşti, pe care l- am mai citat. O sinteză a acelora dintre ele care pot fi aplicate de către fiecare dintre noi o vedem în rândurile ce urmează. Ceaiuri, tincturi sau pulberi de plante medicinale în special de mărul-lupului, spânz, rostopască, vâsc, armurariu, dracilă, ienupăr, dumbăţ, limba-boului, lipicioasă, scai măgăresc, năpraznic. Tinctură de propolis 0,5 picături de kilocorp, de 3 ori pe zi, cu circa 30 de minute înaintea meselor principale. Contraindicaţii: afecţiuni cardiace grave, insuficienţa renală şi hepatică şi alergie. Argilă suspensie,1 pahar (100- 200 ml) de 2-3 ori pe zi, cu circa 30 de minute înaintea meselor principale sau între mese şi cataplasme pe zonele afectate. 19
  20. 20. Alge marine, pulbere, 1-2 linguriţe de 3 ori pe zi în ceai, înaintea meselor. Ceai verde, 250-500 ml pe zi, înaintea meselor. (Se poate include în amestecul de plante medicinale pentru ceai). Ulei de cătină, 10-20 de picături de 3 ori pe zi înaintea meselor. Ulei de seminţe de struguri roşii sau de coacăz negru: 10-20 de picături, de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale. Ulei de peşte sau de soia (de rapiţă, măsline, de dovleac, susan)1-2 linguriţe pe zi, dimineaţa cu aproximativ 30 minute înaintea micului dejun, cu 10-20 de picături de zeamă de lămâie. Petrol dublu rafinat, apă supra-uşoară şi cartilagii de rechin, după regulile generale. Regim alimentar: Se vor suplimenta mai ales alimentele care conţin vitaminele B17 (letril), B9 (acid folic), B5 (acid pantotenic), colină, coenzima Q10, A, E, C şi P, aminoacidul metionină, mineralele seleniu, magneziu şi zinc, precum şi enzime, acizi nucleici şi fibre vegetale. Pe cât posibil, se vor consuma produse ce conţin substanţe anticancerigene. Această cură terapeutică poate fi urmată concomitent cu chimioterapia şi radioterapia, înainte şi după intervenţia chirurgicală. În legătură cu tratamentul chimioterapic şi radiologic, ţinem să precizăm că nu ne opunem lor, cum în mod eronat sau tendenţios ne acuză unii, mai mult ca sigur necunoscători ai terapiei naturiste. Dimpotrivă, le susţinem, fiindcă ele înlătură o parte din celulele ucigaşe. Însă trebuie să ţinem seama de următoarele aspecte: unu, că deşi cancerul poate evolua pe parcursul întregii vieţi, de cele mai multe ori scurtând-o dramatic, asemenea tratamente nu pot fi aplicate toată viaţa, ci doar o perioadă scurtă de timp, de regulă 3 la 6 luni; doi, că pe lângă celulele cancerigene, distrug şi numeroase celule imunitare; trei, că după terminarea acestor cure, evoluţia maladiei se reia într- un ritm mai mare decât înaintea lor, de parcă boala ar vrea să recupereze perioada de încetinire. Nu suntem nici împotriva chirurgiei. Din contră, pledăm pentru ea, deoarece extirpă focarul – tumora. Dar şi aici trebuie să avem în vedere un fapt esenţial, de multe ori ignorat chiar de către medici. Anume că bisturiul nu poate elimina celulele cancerigene din sânge şi din limfă. În consecinţă, după operaţie pacientul trebuie să urmeze tratament antineoplazic cu alte mijloace. IMUNOTERAPIA CANCERULUI CU MIJLOACE NATURALE Extras din comunicarea ştiinţifică pe această temă susţinută de ing. Voinea-Fănică Ene la cea de a IX-a Conferinţă Internaţională de Terapii Complementare de la Arad, 2005 Dintre agenţii cancerigeni endogeni, deficitele imune sunt însoţitoare permanente ale cruntei boli, atât la apariţia,cât şi pe timpul evoluţiei acesteia. Iată de ce, imunoterapia se înscrie între metodele terapeutice principale în lupta cu flagelul. Experienţa noastră şi nu numai în tratarea maladiei ne îndreptăţeşte să afirmăm că în arsenalul acestui gen de tratament, cele mai eficiente mijloace terapeutice sunt cele naturale. Argumentul principal îl constituie faptul că, având o structură deosebit de complexă în comparaţie cu cele chimice, sunt mult mai greu de decodat de către celulele ucigaşe şi ca atare foarte dificil de neutralizat. Nimeni şi nimic nu a întrecut până în prezent natura în privinţa plurivalenţei creaţiilor existente pe pământ şi în univers, inclusiv în sfera medicamentelor. Prin urmare, dacă sistemul imun este susţinut în mod natural, oricât de subtile ar fi mecanismele de scăpare neoplazică, ele nu-l pot orbi în asemenea măsură încât să devină complet inert, cum se întâmplă într-un nefericit final în cazul activării sale cu compuşi sintetici: imunotoxine, interferoni, vaccinuri, anticorpi, clone etc. Poate că aceste afirmaţii nu au acoperire şi în probe de laborator, dar sunt atestate de practică. De pildă peste 80% din cercetările privind 20
  21. 21. tratarea cancerului vizează remedii naturale: ba o plantă sau arbore, ba un ţesut animalier, ba o substanţă din organismul uman etc. Pe de altă parte, cu mijloace de sinteză nu s-au putut vindeca definitiv mai mult de 3% din pacienţii bolnavi de cancer, pe când cu cele naturale, potrivit statisticelor noastre, procentul este de 9 ori şi ceva mai mare (28%). Un alt factor care pledează pentru forţa imunostimulatoare sporită a remediilor naturale este compatibilitatea lor cu sistemul nostru înnăscut de apărare, ele nefiind respinse de organism, cum se întâmplă cu cele chimice. Acestea din urmă sunt primite ca ceva străin de structura somatică a oricărei fiinţe şi nu numai, ca un factor invaziv, de agresiune. Corpul omenesc are deci de luptat, pe de o parte cu năprasnica boală, iar pe de alta cu aceste substanţe potrivnice. Să mai adăugăm şi faptul că, în general, mijloacele alopate se soldează cu efecte secundare nocive şi avem imaginea uriaşei drame fiziologice crate de ele. Şi ca orice dramă, ea nu poate fi nicăieri un factor prielnic, cu atât mai mult într-o acţiune complexă şi de mare fineţe terapeutică, cum este tratamentul imunitar al cancerului. În rândul mijloacelor imunitare naturale de combatere a maladiei, noi situăm, în ordinea importanţei lor stabilită în raport de efectul terapeutic al acestora, îndeosebi plantele medicinale, mai ales pe cele care stimulează producerea de citokine, pe cele care conţin acetilcolină, pe cele care au în compoziţie saponine, vasodilatatoarele sau vasoconstrictoarele, după caz, precum şi pe cele care activează secreţia hormonilor cu afinităţi leucocitare; argila; produsele apicole proteice; organele animaliere cu rol imunitar; petrolul dublu rafinat; uleiurile vegetale; calciul sintetizat pe cale naturală şi alimentele care conţin vitaminele A şi D. Să le analizăm pe scurt. Gama plantelor medicinale imunostimulatoare este relativ întinsă. În avanpostul luptei cu boala, noi le situăm pe cele care susţin, cum spuneam, producerea de citokine. Pentru stimularea citokinelor hematopoietice, apreciem că sunt utile saschiul mic, scaiul măgăresc, busuiocul sălbatic, ţintaura, dumbăţul, ghinţura, schinelul, pufuliţa, ştirul roşu, loboda roşie, sfecla roşie, varza roşie ş.a., pentru citokinele citotoxice, mărul-lupului, spânzul, arnica, ricinul, vetricea, pochivnicul, cucuta ş.a., iar pentru citokinele de interferare (interleukine şi interferoni), echinacea, gheara-mâ ei, genţiana, arginţica de pădure ş.a. Rolul citokinelor în îmbunătăţirea calităţii actuluiț imunitar este binecunoscut. Nu insistăm asupra lui. Cât priveşte identificarea plantelor care stimulează acest proces, ea este rodul colectivului de cercetători ai Fundaţiei Terapia Naturistă. În rândul plantelor medicinale care conţin acetilcolină, situăm traista-ciobanului, vâscul, teiul. Ne- aţi putea întreba, de ce punem un accent deosebit pe plantele care au în compozi ie aceastăț substan ă? Dezlegarea este simplă: pentru că acetilcolina participă la controlul pe care terminaţiileț sistemului nervos le exercită asupra mecanismului imunităţii. Acest sistem are rol conducător în răspunsul imun, ca de altfel în coordonarea funcţiilor întregului organism. Nu mai puţin implicate în procesele de apărare sunt şi saponinele. Ele, după cum se cunoaşte, sporesc capacitatea de răspuns a limfocitelor la agenţii patogeni, în special prin…biciuirea acestora, prin iritaţie, amplificând reacţiile locale celulare şi vasculare. Între plantele care conţin saponine, se înscriu, potrivit probelor de laborator şi nu numai, săpunariţa, ghimpele, lumânărica, scânteiuţa, rotungioara, feciorica, ipcărigea, ciuboţica-cucului, trifoiul roşu, lemnul-dulce. Referindu-ne la plantele medicinale vasodilatatoare şi vasoconstrictoare, opţiunea pentru fiecare din ele depinde de scopul pe care ni l-am propus prin tratament. În general, dacă se urmăreşte desfiinţarea ţesutului neoplazic, fenomen posibil în cazul tumorilor mici, în medie de peste 3-4 centimetri cubi (luaţi aceste cifre drept foarte relative), atunci stimularea lor vasculară şi energetică este mai mult decât necesară. În acest caz vom opta deci pentru plantele medicinale vasodilatatoare, deoarece determină creşterea fluxului sanguin în zonele afectate şi mărirea permeabilităţii ţesuturilor, facilitând în felul acesta răspunsul imun. În cazul tumorilor mari însă, liza lor nu este posibilă, decât în situaţii cu totul excepţionale. Ca atare, aici trebuie urmărită devascularizarea, dezenergizarea şi încapsularea ţesutului neoplazic. În această situaţie sunt utile 21
  22. 22. plantele medicinale vasoconstrictoare, care stimulează acest proces. În prima categorie noi înscriem hrişca, salcâmul japonez, isopul, dentiţa, dumbravnicul, ghimpele, crăiţele, castanul sălbatic ş.a. În cea de a doua, stejarul, dreţele, cornul, cerenţelul, murul, pecetea lui Solomon, cătina roşie, piperul-broaştei, sclipeţii. O importanţă deosebită în fitoterapia imunitară a cancerului o au şi plantele care stimulează secreţia de hormoni cu afinităţi leucocitare. Rolul acestora în activarea răspunsului imun a fost pe deplin demonstrat de cercetători, mai ales în ce priveşte controlul nervos al fenomenului. Iată pe scurt plantele care încurajează acest proces: pentru hormonii de creştere, muguri de alun, soia, ginkgo, salcâm japonez, pin, brad, arin, plop negru, boboci florali de bănuţei, soia, fasole, păpădie, nalbă lăstari de curpen, hamei, iarba-şarpelui, osul- iepurelui, soia, fasole, brânca ursului. În cazul hormonilor tireotropi, drăgaica, schinduful, garcinia, aloe, brânca-ursului. Pentru endorfine - zârnă, talpa-gâ tei, cânepă, mac, ştirigoaie, iarș pentru arginin-vasopresină - urzică, vâsc, cicoare, coada-şoricelului. Experienţa şi studiile efectuate ne îndreptăţesc să susţinem că un alt mijloc natural important de activare a reacţiilor de apărare ale organismului este argila. O confirmă şi practica îndelungată a argiloterapiei în tratarea unor boli infecţioase, în care, indubitabil, este implicată şi activarea imunitară. Marco Polo (1254-1324) de pildă arăta în descrierile călătoriilor sale că pelerinii care se duceau în oraşul sfânt Niabar îşi tratau febra cu pământ roşu; ulterior acesta s-a dovedit a fi argilă. Rezultate deosebite a obţinut, cu câteva decenii în urmă, profesorul Strumpf, de la Universitatea din Berlin, în tratarea holerei cu argilă. Un alt susţinător al argiloterapiei, Jean Valnet, renumit medic naturist francez al zilelor noastre, afirmă într-una din lucrările sale că regimentele franceze care au consumat muştar cu argilă pe front, în Primul Război Mondial, au fost ferite de dizenterie, epidemie care, se ştie, decima rândurile soldaţilor în acea perioadă. Şi exemplele pot continua. Pe ce se bazează în fond proprietăţile imunostimulatoare ale argilei? Cercetătorii au demonstrat că rolul hotărâtor în acest proces îl au imuno-adjuvanţii de natură minerală din compoziţia sa, în special hidroxidul de aluminiu şi bioxidul de siliciu. Pornind de aici, ne-am propus să stabilim care este cel mai eficient tip de argilă din marea ei varietate în activarea imunitară. Am ajuns astfel la concluzia că argila vânătă are cel mai puternic impact în acest proces, mai ales asupra secreţiei de limfocite şi citokine. Explicaţia e simplă: fiindcă ea are în compoziţie cea mai mare cantitate din componenţii amintiţi: hidroxid de aluminiu 21% faţă de 15% în celelalte genuri de argilă şi respectiv 59% bioxid de siliciu, faţă de 49 % în celelalte genuri. Importante remedii naturale imunostimulatoare sunt şi produsele apicole proteice, în special veninul de albine şi propolisul. Veninul de albine stimulează răspunsul imun mai ales prin conţinutul său în amine şi poliamine, cu funcţii pro-inflamatorii, iritaţia provocată de tratamentul cu această otravă benefică determinând accelerarea procesului de producere şi transport în interiorul zonelor neoplazice a anticorpilor şi citokinelor. Să nu uităm ce spunea Hipocrat în urmă cu aproape 2500 de ani: Daţi-mi febră şi voi vindeca toate bolile, febra fiind expresia unui proces inflamator. Dintre metodele de aplicare a terapiei cu venin de albine, noi optăm pentru cea a înţepăturilor directe, deoarece substanţa binefăcătoare provine nemijlocit de la sursă, nefiind afectată de oxidare şi nici de procese de conservare şi prelucrare pentru a fi administrată parenteral sau oral. Cât priveşte propolisul acesta stimulează răspunsul imun îndeosebi prin polipeptidele din compoziţia sa, care pe lângă inflamaţia septică stimulează şi producerea de citokine. Studiile noastre atestă indubitabil că forma farmaceutică cea mai eficientă a propolisului este tinctura, deoarece asigură o bună absorbţie a substanţelor conţinute şi o concentraţie maximă a acestora pe unitatea de timp şi de volum tisular. În terapia imunostimulatoare anticancerigenă naturală un loc important îl au organele animaliere cu rol imunitar, în special timusul, măduva hematogenă şi ganglionii limfatici. Noi am experimentat extractele hidroalcoolice ale acestor organe prelevate de la porcinele sacrificate. De ce de la porcine? veţi întreba, poate. Pentru simplul motiv că aceste pe nedrept hulite dobitoace fac parte din aceeaşi grupă de animale omnivore, în care cu mai puţină onoare ne înscriem şi noi, 22
  23. 23. oamenii. Or, cercetătorii au stabilit că fenomenul de tropism terapeutic este mai accentuat la indivizi din aceeaşi specie. Am folosit extractele citate pentru tratarea unor carcinoame uterine şi vezicale papilomiare. După 6 luni de cură, rezultatele au fost de-a dreptul spectaculoase: tumorile au dispărut, deşi unele aveau dimensiuni foarte mari (majoritatea în jur de 3/4 cm). Apreciem că aceste happy-end-uri s- au datorat efectelor de dinamizare a răspunsului imun îndeosebi de către leucocitele şi hormonii timici obţinuţi prin procedeul amintit. Un alt produs naturist de stimulare a răspunsului imun este şi petrolul dublu rafinat, numit în terapeutică şi micogenil sau ulei de piatră (Oleum petrae). Deşi este uneori contestat, în special de necunoscătorii calităţilor sale curative, remediul este folosit de aproape trei secole îndeosebi în tratarea unor afecţiuni în care este implicată şi imunitatea, mai ales a cancerului şi a bolilor infecţioase. Astfel, italianul Bernardo Ramazino (1633-1714) recomanda aplicaţii cu petrol, pe baza unor rezultate cert pozitive, în combaterea cancerului de piele. Mai târziu, sibianul Samuel Hahneman (1755-1843) îl prescria intern tot în tratarea cancerului, în doze infinitezimale, după cum o cerea homeopatia – disciplina medicală a cărei părinte de necontestat este. În anul 1950, austriaca Paula Garner utiliza petrolul tot intern şi tot în tratarea bolii neoplazice. Dumitra Ene (1889-1978), o tămăduitoare româncă din Vrancea, folosea gazul (petrolul lampant, care se obţine de regulă doar dintr-o singură rafinare, fiind deci mai grosier) pentru tratarea multor boli între care cancer, difterie, amigdalită, variolă, plăgi etc. Un alt promotor al curei cu petrol, naturistul Otto Englisch, are meritul de a fi întrebuinţat pentru prima oară, în special în crunta bătălie cu cancerul, petrolul în amestec cu uleiuri volatile din plante medicinale, în scopul de a-i potenţa efectul. Şi noi am utilizat şi utilizăm petrolul în tratarea diferitelor forme de cancer. Rezultatele au fost uneori de neaşteptat. Am avut pacienţi care s-au vindecat de adenocarcinom de prostată şi de cancer pulmonar folosind în tratament numai curele cu petrol. Ne-am întrebat fireşte care ar putea fi explicaţia unor asemenea efecte? Am ajuns la concluzia – pe baza studiilor comparative şi mai puţin a probelor de laborator – că este vorba de activarea de către acest remediu, în prezenţa unor enzime, a unor factori inflamatori şi a unor citokine sensibile la hidrocarburi. Dar, oricât de misterioasă ar părea acţiunea terapeutică a petrolului, realitatea rămâne realitate. De necontestat. El are certe calităţi imunostimulatoare, atestate nu numai de efectele sale benefice în lupta cu celulele ucigaşe, ci şi de forţa sa antiinfecţioasă, după cum am văzut din exemplele citate. O categorie aparte de remedii imunitare antineoplazice o constituie uleiurile vegetale, în special cele obţinute prin presare la rece, din seminţe de soia, rapiţă, luminiţa nopţii, floarea soarelui, susan, miez de nucă, alune, fistic şi germeni de porumb. Toate au în compoziţie, după cum bine se cunoaşte, acizi graşi nesaturaţi, care formează în organism, în prezenţa fosfolipazei şi a ionilor de calciu, prostaglandine, tromboxani, leucotrine şi lipoxine, metaboliţi cu un important rol pro- inflamator. În general aceste substanţe constituie chemoatractanţi activi care induc un puseu imun respirator puternic cu eliberarea de enzime lizozomale. Sunt chemate în zonele neoplazice în special limfocitele de tip T, cu rol conducător în procesele imune. Uleiurile vegetale conţin şi o mare cantitate de coenzimă Q10, în special cele de soia 9,2%, rapiţă 7,3%, alune 1,7%, nuci 1,4% şi germeni de porumb 1,3%. Această substanţă asemănătoare vitaminelor are, pe lângă acţiunile sale curative în bolile cardio şi cerebrovasculare, şi importante efecte imunitare anticancerigene, manifestate mai ales prin activarea secreţiei de citokine. Strâns legate de efectele imunitare ale uleiurilor vegetale sunt şi cele ale calciului sintetizat pe cale naturală, în special al celui obţinut din cojile de ouă şi din cochilii sau organisme de animale marine. Rolul său în imunitate este bine definit. El determină în interiorul citoplasmei dinamizarea enzimelor care metamorfozează acizii graşi nesaturaţi în substanţe active imunitar, cum arătam mai înainte. De ce trebuie folosit calciul sinterizat, pe cale naturală şi nu cel obţinut din roci, e simplu. Fiindcă e produs prin procese biologice, apropiate structurii noastre somatice şi 23

×