Organizația națiunilor unite

740 views

Published on

ijj

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total views
740
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
2
Actions
Shares
0
Downloads
6
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Organizația națiunilor unite

  1. 1. Organizaț ia Naț iunilor Unite Organizaț ia Naț iunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizaț ie internaț ionalădin lume. Fondată în 1945 după Al Doilea Război Mondial, are astăzi 192 de state membre. Întemeierea ei aconstat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cartei Organizaț iei Naț iunilor Unite. Potrivit acestuidocument, ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperareainternaț ională ș i respectarea dreptului internaț ional. Sediul central al organizaț iei este situat la NewYork.Limbi oficialeONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa ș i spaniola.Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suporthârtie sau "on-line" , sunt traduse în aceste ș ase limbi. În funcț ie de anumite circumstanț e, uneleconferinț e ș i documente de lucru sunt traduse doar în engleză, franceză sau spaniolă.Drepturile OmuluiRegiunile geografice după criteriile ONU.Drepturile omului au fost motivul principal pentru crearea Naț iunilor Unite. Atrocităț ile celui de- al DoileaRazboi Mondial ș i genocidurile au determinat ca noua organizaț ie să prevină tragedii similare in viitor. Unprim obiectiv a fost acela de a crea un cadru legal pentru a lua in considerare si a lua hotărâri asupraviolarilor drepturilor omului.Organizaț ia Naț iunilor Unite obligă toate statele membre sa promoveze "respect universal pentru, siobservarea drepturilor omului" ș i să ia "măsuri impreună ș i separate" în această privinț ă. Declaraț iaUniversală a Drepturilor Omului, deș i nu legală, a fost adoptată de Adunarea Generală in 1948 ca un
  2. 2. standard comun de realizare pentru toț i. Adunarea de obicei are în vedere probleme legate de drepturileomului.Organizaț ia Naț iunilor Unite ș i diferitele agenț ii ale sale joacă un rol important în implementarea ș irespectarea principiilor din Declaraț ia Universală a Drepturilor Omului. Un astfel de caz este sprijinul acordatde organizaț ie ț ărilor ce se află în tranziț ie spre democraț ie. Asistenț a tehnică în realizarea alegerilorlibere ș i corecte, îmbunătăț irea structurilor judiciare, revizuirea constituț iilor, antrenarea oficialilordrepturilor omului ș i transformarea miș cărilor armate în partide politice au contribuit mult la democratizare înlume...IstorieO animaţie în care se arată dezvoltarea organizaţiei de-a lungul timpului. Notaţi că Antartica este teritoriuinternaţional (extra-naţional); controlul asupra Saharei de Vest este disputat; şi teritoriile controlate şiadministrate de Republica China(sau Taiwan) ș i Kosovo sunt considerate de ONU ca fiind provinciiale Republicii Populare Chineze ș i respectiv Republicii Serbia.1920: Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război Mondial, deschizând porț ile unei noiorganizaț ii: Liga Naț iunilor, formată prin pacea decisă după discuț iile dintre ț ări.1920-1933: Fără să fi primit o influenț ă mai mare, Liga Naț iunilor este un fiasco.1933-1945: Izbucneș te Al Doilea Război Mondial în Asia, Europa, Africa de Nord, ș i Pacific.24 octombrie 1945: Se înființ ează Organizaț ia Naț iunilor Unite.Membrii fondatori: Africa de Sud, ArabiaSaudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, China, Danemarca, Ecuador, Egipt, ElSalvador, Etiopia, Filipine, Franț a, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Canada,Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, NouaZeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, RepublicaDominicană, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Venezuela.anizaţia Naţiunilor Unite (O.N.U.Organizaţia Naţiunilor Unite (organizaţie politică universală) este cea mai importantă organizaţie internaţională dinlume. Fondată în 1945, după Al Doilea Război Mondial, are 193 de state membre. ONU are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional. Sediul central al organizaţiei este situat în New York. Cel de-al Doilea Război Mondial nu a avut ca rezultat un tratat de pace general, cauza a fost nivelul scăzut de solidaritate între aliaţi. Carta ONU a fost un substitut al unui tratat general de pace. Obiectivul – menţinerea păcii şi a securităţii internaţionale. În afara scopului fundamental, de a institui un nou sistem de securitate colectivă, Carta ONU menţionează în preambulul său trei finalităţi : respectul drepturilor funadamentale ale persoanei umane, respectul dreptului internaţional şi al dreptăţii de promovare a progresului social general într-un climat de libertate.
  3. 3. Societatea Naţiunilor, precursoarea ONU – Scurt istoric şi descriereIdeea constituirii unei organizaţii internaţionale, care să faciliteze colaborarea dintre state în scopul menţinerii păcii, poate fiidentificată în seria de conferinţe diplomatice internaţionale, ţinute în ultima parte a secolului XIX-lea şi prima parte asecolului XX. Impulsul pentru crearea unei organizaţii cu vocaţie universală a fost dat însă de dorinţa statelor de a cooperapentru a preveni repetarea primului război mondial.În 1915 ia fiinţă în SUA, la Philadelphia, Liga pentru impunerea păcii, organizaţie privată ale cărei principale idei, acceptatede preşedintele Woodrow Wilson, se regăsesc în vestitele sale „14 puncte”, privind organizarea păcii la sfârşitul războiului.La o săptămână după deschiderea Conferinţei de pace de la Paris (18 ianuarie 1919), s-a constituit o comisie, a căreiconducere a revenit preşedintelui SUA, W. Wilson, cu sarcina elaborării actului constituiv al Ligii, ca parte integrantă aTratatului de pace. Proiectul final al acestui document, denumit Pactul Societăţii Naţiunilor, a fost aprobat în unanimitateşi a intrat în vigoare la 10 ianuarie 1920.Cele mai importante ţeluri ale Societăţii Naţiunilor sunt legate de promovarea păcii şi prevenirea războiului.Expresia „Naţiunile Unite” aparţine preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Franklin D. Roosevelt, şi a fost folosită pentruprima dată în „Declaraţia Naţiunilor Unite” din ianuarie 1942, prin care reprezentanţii a 26 de naţiuni angajau guvernelelor să continue lupta împotriva Puterilor Axei. Ideea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite este lansată de miniştrii deexterne ai SUA (Cordell Hull), URSS (V. M. Molotov) şi Marii Britanii (Anthony Eden) şi ambasadorului Chinei în UniuneaSovietică (Fao Ping-Sheung).Conferinţa de la San Francisco, a cărei denumire oficială a fost „Conferinţa Naţiunilor Unite privind OrganizaţiaInternaţională”, şi-a început lucrările la 25 aprilie 1945, cu participarea reprezentanţilor a 50 de state. Lucrările Conferinţei,care au durat două luni, au fost consacrate elaborării Cartei ONU.În termeni generali, Organizaţia Naţiunilor Unite poate fi definită ca o organizaţie cu vocaţie universală, atât în ceea cepriveşte entităţile sale – state suverane – cât şi domeniile în care se implică, scopul său principal fiind menţinerea păcii şisecurităţii internaţionale.ONU nu este o organizaţie supranaţională, nu are competenţele unui guvern mondial, ci reprezintă o organizaţie de statesuverane, funcţionând ca „un centru în care să se armonizeze eforturile naţiunilor prin atingerea unor scopuri şi obiectivecomune” .Scopul si sarcinile ONUScopurile pentru care a fost creată Organizaţia Naţiunilor Unite şi pentru realizarea cărora acţionează statele membre şiorganizaţia ca atare sunt înscrise în primul articol al Cartei.Primul şi cel mai important dintre acestea este menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Aliniatul întâi al aceluiaşiarticol indică şi căile utilizării acestui obiectiv: a.) prin măsuri colective pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilorîmpotriva păcii şi prin reprimarea actelor de agresiune sau a altor încălcări ale păcii; b.) prin aplanarea şi soluţionareadiferendelor sau a situaţiilor cu caracter internaţional care pot duce la o încălcare a păcii, prin mijloace paşnice şi înconformitate cu principiile justiţiei şi dreptului internaţional.În al doilea rând, după menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, Carta subliniază, ca scop al Organizaţiei, realizareacooperării internaţionale în domeniul economic şi social. Pentru atingerea acestui obiectiv, ca şi în cazul menţinerii păcii şisecurităţii globale, Carta conţine prevederi precise privind atribuţiile organelor sau organizaţiilor din sistemul său, în sarcinacărora cade realizarea acestui obiectiv.Un al treilea obiectiv al ONU, consfiinţit în articolul 1 al Cartei, este realizarea cooperării internaţionale pentru promovarea şiîncurajarea respectării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă saureligie. Potrivit Cartei, principalele responsabilităţi pentru promovarea drepturilor omului sunt încredinţate AdunăriiGenerale şiConsiliului Economic şi Social.Un alt obiectiv al ONU constă în dezvoltarea de relaţii prieteneşti între naţiuni. Carta stabileşte un set de principii în bazacărora vor acţiona, pentru înfăptuirea scopurilor consacrate, atât Organizaţia, cât şi statele membre.Declaratia Universala a Drepturilor OmuluiDeclaraţia Universală a Drepturilor Omului, proclamată şi adoptată de Adunarea Generală a O.N.U., la 10 decembrie1948, este primul document cu vocaţie universală în acest domeniu şi stabileşte o concepţie unitară a comunităţiiinternaţionale despre drepturile şi libertăţile omului, deschizând calea spre un sistem de protecţie internaţională a drepturiloromului.După 1948, Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat în acest domeniu peste 60 de convenţii şi declaraţii prin care s-a avutîn vedere şi instituirea unor mecanisme specifice de protecţie a acestor drepturi.După cum enunţă prima propoziţie a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, respectarea drepturilor omului şi ademnităţii umane reprezintă „fundamentul libertăii, justiţiei şi păcii în lume” şi a fost proclamată ca un „ideal comun sprecare trebuie să tindă toate popoarele şi naţiunile” în ceea ce priveşte respectul faţă de drepturile omului.Ea face referire la numeroase drepturi - civile, politice, ecomomice, culturale şi sociale – la care oamenii de pretutindenisunt îndreptăţiţi.Structura ONU – Adunarea Generală a Naţiunilor Unite
  4. 4. Carta Naţiunilor Unite indică următoarele şase organe principale ale ONU: Adunarea Generală, Consiliul deSecuritate,Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie şi SecretariatulGeneral.Cele şase organe enumerate, deşi calificate toate ca principale, se află totuşi, din punct de vedere al independenţei şiputerii pe care o exercită, în situaţii diferite.Adunarea Generală, în care sunt reprezentate toate statele membre, ca entităţi egale, este organul care dispune de celemai largi competenţe.Aceasta ocupă o poziţie centrală în cadrul Organizaţiei, nu numai datorită funcţiilor şi puterilor sale politice, dar şi pentrucompetenţele sale administrativ-financiare şi rolul în stabilirea structurării altor organe.Două dintre organele principale ale ONU – Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) şi Consiliul de Tutelă – sunt plasatesub autoritatea Adunării Generale.Pe de altă parte, competenţele Consiliului de Securitate în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale sunt ferite deorice interferenţă din partea altor organe ONU, inclusiv Adunarea Generală.În sistemul Naţiunilor Unite, Adunarea Generală este organ principal, ocupând o poziţie centrală. Prin poziţie şialcătuire,Adunarea Generală are o vocaţie universală; în genere, aceasta poate discuta orice probleme sau chestiuni lacare se referă Carta sau care privesc puterile şi funcţiile oricărui organ al Naţiunilor Unite şi poate face recomandărimembrilorO.N.U. sau Consiliului de Securitate în orice chestiuni similare.Principial, conform Cartei şi altor acte constitutive, acţiunile Adunării Generale în domeniul reglementării paşnice, la fel ca şicele ale Consiliului de Securitate, înscriindu-se în cadrul diplomaţiei multilaterale, nu au forţă juridică obligatorie, ci numaivaloare moral-politică. În acest sens, funcţiile şi puterile Adunării Generale au numai un caracter deliberativ şi derecomandare.Structura ONU – Consiliul de Securitate al Naţiunilor UniteAutorii Cartei ONU au rezervat Consiliului de Securitate un loc aparte în sistemul instituţional al organizaţiei, ca organ cucompunere restrânsă, investit cu răspunderea principală în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale (art. 24).Pentru realizarea acestei răspunderi, Carta conferă Consiliului de Securitate puteri speciale de decizie şi de acţiune înprevenirea şi rezolvarea conflictelor internaţionale, iar statele membre ONU „acceptă să execute hotărârile Consiliului deSecuritate”, luate în conformitate cu dispoziţiile Cartei (art.25).Poziţia şi rolul deosebit rezervate acestui organ în structura organizaţiei mondiale sunt relevate de compunerea acestuia,funcţionarea, sistemul decizional şi competenţele ce le exercită.Destinat să facă faţă, prin „acţiuni rapide şi eficace”, unor situaţii conflictuale, alcătuirea acestui organ, în viziuneafondatorilor ONU trebuia să răspundă unei duble cerinţe: pe de o parte, să se limiteze la un număr restrâns de membri, iarpe de altă parte, să aibă în compunerea sa, obligatoriu şi permanent, marile puteri aliate în cel de-al doilea război mondial,cooperarea acestora fiind considerată o principală garanţie a menţinerii păcii şi securităţii în perioada postbelică.Ca atare, conform Cartei, Consiliul de Securitate cuprinde două categorii de membrii: permanenţi şi nepermanenţi.Iniţial, Consiliul cuprindea unsprezece membri: cinci membri permanenţi, numiţi prin Cartă – Republica China, Franţa,Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Statele Unite aleAmericii – şi şase membri nepermanenţi. Ca urmare a unui amendament adus Cartei în 1963 (intrat în vigoare la sfârşitulanului 1965), numărul membrilor nepermanenţi a fost sporit la zece , Consiliul fiind compus, după 1965, din cincisprezecemembri.Competenţele Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite sunt exprimate în temeiul art. 24 al Cartei, care conferă acestuiarăspunderea principală în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, competenţele în cauză urmărind prevenirea izbucniriiunor conflicte, intervenţia, dacă este cazul, pentru a le pune capăt şi, în general, dezamorsarea crizelor internaţionale.În acest cadru, atribuţiile Consiliului sunt grupate, de Carta ONU, în trei capitole distincte: Capitolul VI – atribuţii în soluţionarea în soluţionarea paşnică a diferendelor internaţionale; Capitolul VII – atribuţii în cazul unor „ameninţări împotriva păcii”, „încălcări ale păcii” şi „acte de opresiune”, care impun măsuri de constrângere, fără folosirea forţei urmate, dacă este cazul, de folosirea acesteia; Capitolul VIII – atribuţii în raporturile dintre ONU şi organizaţii ori acorduri regionale, având ca obiect menţinerea păcii şi securităţii într-o anumită zonă geografică.În domeniul soluţionării paşnice a diferendelor, Consiliul poate: să invite părţile la un diferend să îl soluţioneze printr-unul din mijloacele menţionate la art. 33 („tratative, anchetă, mediere, conciliere, arbitraj, pe cale judiciară, prin recurgere la organisme sau acorduri regionale, ori prin alte mijloace paşnice, la alegerea părţilor”); să dispună o anchetă asupra unui diferend sau a unei situaţii, care ar putea duce la fricţiuni internaţionale sau ar putea da naştere unui diferend; concluziile anchetei, întreprinsă de un organ subsidiar al Consiliului, de o comisie formată din reprezentanţi ai statelor ori personalităţi independente, constituie o primă etapă în stabilirea poziţiei Consiliului asupra diferendului a cărui natură urmează să o determine;
  5. 5. să recomande părţilor la diferend, procedura sau metoda de soluţionare, tinând seama de natura diferendului, ori, la cererea acestora, să le recomande soluţii concrete;În cazurile în care Consiliul constată existenţa unor situaţii calificate drept ameninţare împotriva păcii, încălcare a păcii sauact de agresiune, Consiliul de Securitate al ONU, în temeiul Cartei, este autorizat să adopte rezoluţii cu valoare obligatorie,prin care dispune măsuri, mergând uneori până la utilizarea forţei armate.

×