Eroziunea solului nicola oana

9,238 views

Published on

Published in: Education
  • Be the first to comment

Eroziunea solului nicola oana

  1. 1. Capitolul I. Eroziunea solului I.1 Definiţie. Clasificare Eroziunea solului reprezintă procesul de desprindere şi transport alparticulelor de sol sub acţiunea apei si aerului.Rezultatul eroziunii este distrugereaparţială sau totală a solului sau o modificare a învelişului de sol.Fenomenul deeroziune este un proces distructiv pentru sol întrucat este spălat stratul superficialal profilului celui mai bogat în humus şi în consecinţă, are loc o depreciere afertilităţii acestuia. Clasificarea tipurilor de eroziune a soluluiÎn funcţie de factorii care determină eroziunea, acestea pot fi:  eroziune de apă, pluvială sau hidrică;  eroziune eoliană sau deflaţie.În funcţie de viteza desfăsurării eroziunii, aceasta se clasifică în:  eroziune naturală (geologică)  eroziune accelerată (actuală, antropogenă). Eroziunea naturală este un proces lent, agentul eroziv acţionează intr-omăsură foarte redusă, datorită unui echilibru biologic existent in ecosistemulrespectiv intre fenomenele de acumulare şi cele de desprindere.Acest fenomen adeterminat modelarea scoarţei terestre.În cazul eroziunii naturale, proceselenormale de acumulare a materiei organice nu sunt influenţate. Eroziunea accelerată este rezultatul acţiunii necontrolate a activităţii umaneasupra mediului, concretizează prin defrişări, exploatarea suprafeţelor cu pericolpotenţial de eroziune, fără a aplica măsuri antierozionale specifice, păşunatulexcesiv etc. Eroziunea accelerată se desfăşoară pe două planuri:  eroziunea de suprafaţă;  eroziunea în profunzime (de adîncime). I.2 Eroziunea de suprafaţă Acest tip de eroziune afectează areale întinse, fiind rezultatul scurgerilorprovenite din precipitaţii şi topirea zăpezilor, care desprind şi antreneazăparticulele de sol în firele de vale, iar de aici în afara suprafeţei de formare asolului.Eroziunea de suprafaţă nu este sesizată decît în momentul în care agentul deeroziune a reuşit să spele şi să transporte întreg orizontul de humus, iar solul îşi 3
  2. 2. schimbă culoarea.În aceste condiţii este scos la suprafaţă materialul nefertil sau, înunele situaţii, chiar roca. Formele eroziunii de suprafaţă sunt şiroaiele şi rigole, acestea putînd afectaîntregul orizont al solului care a fost afînat sau arat.Şiroirile sunt firişoare de apă care lasă şănţuleţe cu adîncimea de 10-20cm, iarrigolele pot ajunge până la 20-50cm, în funcţie de profumzimea stratului arat şi deforţa erozivă a apei. Formaţiunile eroziunii de suprafaţă pot fi înlăturate la prima lucrare asolului. Intensitatea eroziunii de suprafaţă se apreciază prin grosimea stratului erodatsau a conţinutului de humus spălat.Tabelul Nr.1Intensitatea eroziunii de suprafaţă în funcţie de cantitatea de humusspălatNr. Crt. Categoria de eroziune a solului Scaderea conţinutului de humus pe adâncimea de 0-30 sau 0-50 cm(%) 1. Slab erodat 10-20 2. Mediu erodat 20-50 3. Puternic erodat 50-70 4. Foarte puternic erodat Peste 75 I.3 Eroziunea de adâncime Eroziunea în adâncime este determinată de scurgerile concentrate, acesteaantrenând cantităţi mari de pământ, afectând în acest fel chiar formaţiunilegeologice de profunzime, intersectând şi scoţând la zi pânza de apă freatică. I.3.1 Formele eroziunii de adâncime În funcţie de stadiul de evoluţie, formaţiunile eroziunii în adâncime în sunt:  Ogaşul:o formă mai avansată a eroziunii din punct de vedere al adâncimii şi al lăţimii.Poate atinge adâncimea de 2m, iar în secţiune transversală se prezintă sub forma literei V.Panta longitudinală a fundului ogaşului este egală cu panta versantului.  Ravena:reprezintă formaţiunea cea mai dezvoltată a eroziunii de adâncime.Aceasta se caracterizează printr-o adâncime mare, de 20- 4
  3. 3. 30m, şi o lăţime de 40-50m, iar panta longitudinală este diferită de panta versantului, acesta fiind influenţată de etapa de dezvoltare şi de natura depozitelor geologice.  Torentul:este o formă avansată a eroziunii de adâncime, acesta fiind un curs de apă format în urma ploilor torenţiale sau a topirii zăpezii. Torentul este specific zonelor colinare, premontane şi montane şi afectează în special zonele forestiere. În cazul formaţiunilor de eroziune de suprafaţă, procesul este intens,deoarece panta formaţiunii este apropiată de panta versantului, iar viteza apei estemare, având o puternică acţiune distructivă. Ravena parcurge diferite stadii, care sunt influenţate de evoluţia funduluiacesteia, astfel: -etapa de tinereţe, când ravena este in stadiu incipient, are dimensiuni reduse,forma malurilor este în V, iar panta longitudinală aproape egală cu pantaversantului, iar obârşia este puţin profundă; - etapa de maturitate, se caracterizează printr-un proces de eroziune intens,obârşia revenei înaintează cu o viteză accentuată în lungime, iar fundul acesteiatinde către panta de compensaţie, când începe, practic, să se atingă valoarea panteide echilibru; - etapa de imbătrânire, se caracterizează prin faptul că fenomenul de eroziunese manifestă cu o intensitate mai redusă, în această fază realizându-se un echilibruîntre elementele consecutive ale ravenei, când se instalează vegetaţia, iar cu timpulare loc stingerea formaţiunii respective. I.3.2 Clasificarea formaţiunilor eroziunii de adâncime Pentru clasificarea formaţiunilor în adâncime se utilizează o serie de criteriibazate pe specificarea şi complexitatea factorilor care concură la diferenţiereaformelor respective. În funcţie de poziţia faţă de elementele reţelei hidrografice, existăurmătoarelor situaţii: - formaţiuni existente pe versanţi (ogaşe, ravene) - formaţiuni de adâncime situate pe firul(văile)reţelei hidrografice. Aceastăeroziune în adâncime de pe firul reţelei se numeşte eroziune secundară, aceastaapărând ca rezultat al reactivării unor formaţiuni mai vechi ale eroziunii geologice. În funcţie de gradul de afectare a unei suprafeţe cu aceste formaţiuni seapreciază numărul acestora pe suprafaţa de 1km2, sau suprafaţa efectivă, exprimatăîn procente, şi lungimea totală exprimată în km/km2. 5
  4. 4. În funcţie de diferenţa dintre ravene, Rojkov foloseşte următoarea clasificare: I. Formaţiuni situate la distanţa de sub 100m;terenurile sunt foarte puternic distruse; II. Formaţiuni situate la distanţa de 100-300m;terenurile sunt puternic distruse;III. Formaţiuni situate la distanţa de 300-500m;terenurile sunt mediu distruse;IV. Formaţiuni situate la distanţe mai mari de 500m;terenurile fiind slab distruse. Descrierea procesului de eroziune şi a factorilor care o influenţează I.4 Erozivitatea şi erodabilitatea Declanşarea şi producerea eroziunii este o consecinţă a procesului dinamic dintre precipitaţii şi sol. Întrucât eroziunea este o consecinţă a celor factori, este necesară definirea celor două noţiuni ce caracterizează forţa distructivă a ploii şi gradul de rezistenţă a solului faţă de impactul precipitaţiilor. Eroziunea reprezintă forţa distructivă pe care o manifestă o ploaie în declanşarea eroziunii. Această forţă distructivă este condiţionată de particularităţile structurale ale fiecărei ploi în parte. Erozivitatea este un element care nu poate fi evaluat de om, punerea sa in evidenţă se face prin stabilirea cantităţii de sol spălat de pe unitatea de suprafaţă. Erodabilitatea se referă la însuşirea solului de a opune rezistenţă faţă de forţa distructivă a ploii. Prin această însuşire se desemnează capacitatea solului de a fi expus într-o măsură mai mică sau mai mare procesului de eroziune. Aceasta este dependentă de insuşirile intrinseci ale fiecărui sol în parte(textură, permeabilitate, conţinutul de humus etc.)şi de starea în care se găseşte solul în concordanţă cu sistemul de cultură şi tehnologii aplicate. Spre deosebire de erozivitate, erodabilitate poate fi influenţată de om printr-o serie de măsuri aplicate, specifice fiecărei situaţii. Procesul de desprindere şi împroşcare a particulelor de sol se datorează impactului picăturilor de ploaie, iar transportul are loc sub acţiunea scurgerilor superficiale, care pot antrena noi particule de sol. Cantitatea de sol desprinsă şi împroşcată va fi mai mare in aval, această asimetrie creează vetre cu procese mai intense sau mai moderate de eroziune. Pe terenurile plane nu apare fenomenul de eroziune întrucât cele două componente sunt simetrice, in acest caz apărând tasarea. Din punctul de vedere al agresivităţii picăturilor, sunt expuse mai mult fracţiunile granulometrice:nisip fin, lut, argilă, iar transportului:argila, lutul şi nisipul fin. 6
  5. 5. Pentru a fi posibilă eroziunea prin apă, in afară de elementul solintervin două elemente:forţa distructivă a ploii şi prezenţa pantei. Pe terenurile în pantă ca rezultat al înclinării versanţilor, există înpermanenţă pericolul potenţial de declanşare a eroziunii. Pentru prevenirea acestui fenomen este necesară cunoaşterea factorilorcare acţionează la generarea acestui fenomen, cuantificarea lor şi cunoaştereaînsuşirilor solului. I.4.1 Factorii care generează eroziunea Factorii eroziunii se clasifică în două grupe:factori antropici şi factorinaturali. Factorii antropici sunt o consecinţă a intervenţiei neraţionale aactivităţii umane asupra mediului înconjurător materializată prin defrişăriiabuzive de păduri luarea în cultură a unor suprafeţe necorespunzătoare,aplicarea de tehnologii inadecvate(aplicarea arăturilor din deal in vale),iar, ca oconsecinţă acestui aspect apele se concentrează in brazdele respectiveconducând la concentrarea scurgerilor de suprafaţă. Factorii naturali sunt caracteristici mediului înconjurător, careacţionează după legi proprii, independent de voinţa omului. Cei mai reprezentativi factori naturali cu implicaţii asupra eroziuniisunt: - precipitaţiile - relieful - solul - vegetaţia Precipitaţiile sunt reprezentate de picăturile de ploaie sau zăpadă care cad la suprafaţa solului. În ţara noastră rolul predominant în ceea ce priveşte declanşarea procesului eroziunii îl reprezintă precipitaţiile din perioada de vegetaţie. Intesitatea ploii este cantitatea de apă căzută in unitatea de timp. Sedeosebesc două tipuri de intensitate: - intensitatea medie - intensitatea hidrologicăIntensitatea medie se determină cu relaţia următoare: h I= T ,Unde: I=intensitatea medie a ploii, în mm/minut; 7
  6. 6. h=cantitatea de precipitaţii căzute, în mm; T=durata ploii în minuteIntensitatea hidrologică se determină astfel: Ih=166,7 x I,Unde: Ih=intensitatea hidrologică în l/s/ha; 166,7=coeficient de transformare a milimetrilor în l/s/ha Din punctul de vedere al corelaţie dintre particularităţile precipitaţiilor şipierderea de sol, cea care generează accelerarea eroziunii este intensitatea ploii,deoarece în funcţie de valoarea acesteia se caracterizează gradul detorenţialitate al ploii. Studiul ploilor torenţiale se face pe baza descifrării pluviogramelor. Laanaliza evenimentului pluvial trebuie cunoscute următoarele elemente:mărimeaşi durata ploii, intensitatea medie a ploii delimitarea segmentului torenţial,durata şi intensitatea nucleului torenţial şi delimitarea nucleului torenţialmaxim.Tabelul Nr.2Exprimarea torenţialităţii se face după criterii Helman sau Berg. T (minute) I (mm/min) T (minute) I (mm/min) 1-5 1,00 46-60 0,40 6-5 0,80 61-20 0,30 16-30 0,60 121-180 0,20 31-45 0,50 0,10Tabelul Nr.3 Intensitatea ploii torenţiale după Helman T(minute) I(mm/min) T(minute) I(mm/min) 5 0,50 60 0,20 15 0,33 120 0,15 30 0,27 240 0,11 45 0,23 360 0,09 Descifrarea pluviogramelor se face astfel: a) se stabileşte momentul când a început şi s-a oprit ploaia; b) se separă prin puncte caracteristice intervalele uniforme ale ploii(intervalele caracteristice); c) pentru fiecare interval caractersitic se stabileşte durata şi cantitatea deapă căzută. Tabelul Nr.4 8
  7. 7. h 1,6 1,5 4,2 1,3 2,4 11,0T 19 30 16 25 15 105I 0,08 0,05 0,26 0,05 0,16 0,11 9
  8. 8. Figura Nr.1 Caracteristicile unei ploiFigura Nr.2 Evidenţierea nucleului torenţial si a nucleului torenţial maxim În funcţie de poziţia nucleului torenţial, există următoarele situaţii: - ploi cu nucleu torenţial la începutul intervalului; - ploi cu nucleu torenţial la mijlocul intervalului; - ploi cu nucleu torenţial la sfârşitul intervalului; - ploi cu două sau mai multe nuclee torenţiale; - ploi uniforme din punctul de vedere al intensităţii. Pe baza unui număr mai mare de evenimente pluviale se poate efectua o ierarhizare a însuşirilor structurale ale ploilor respective şi în funcţie de perioada în care au căzut în corelaţie cu structura culturilor din zonă şi tehnologiile aplicate, poate fi evaluat pericolul potenţial al eroziunii în zona respectivă. Energia cinetică a picăturilor de ploaie se determină cu relaţia următoare: m ⋅v2 E c = 2 ,Unde: E c= energia cinetică, în jouli; m= masa picăturii, în g; 10
  9. 9. v= viteza finală de cădere a picăturii, în m/s Wischmeier şi Smith au produs un model matematic al energiei cinetice înfuncţie de intensitatea ploii:Ec= 11,89 + log I, unde Ec= energia cinetică a ploii, in jouli ⋅ m −2 ⋅ mm I= intensitatea ploii, în mm/oră Indicele de erozivitate(indexul ploii) reprezintă agresivitatea pluvială şiexprimă forţa erozivă a unei ploi într-o anumită zonă pedoclimatică, aceastacalculându-se cu relaţia: Ie= E ⋅ I 30 ,Unde: Ie= indexul ploii E= energia cinetică a ploii I 30 = intensitatea ploii pe durata nucleului torenţial maxim de 30minute înmm/oră Pentru ţara noastră se utilizează indicatorul agresivităţii pluviale stabilit deP. Stănescu şi acesta se determină cu relaţia următoare: Ip= I 15 ⋅ h ,Unde: Ip= indexul ploii I 15 = intensitatea ploii pe durata de 15 minute h= cantitatea de precipitaţii căzute, pe toată durata ploii în mm. Cu ajutorul datelor obţinute din descifrarea pluviogramelor se determinăvolumul total de apă care se scurge de pe o suprafaţă oarecare şi debitul descurgere. Volumul total de apă scurs se determină cu relaţia: Vt= 10 ⋅ S ⋅ Ks ⋅ H ,Unde: Vt= volumul total de apă scurs în m 3 S= suprafaţa in m 2 Ks= coeficient de scurgere ( 0,4-0,6 ) 11
  10. 10. Ks se determină cu relaţia: hs ks= , hUnde: hs= cantitatea apă scursa în mm h= cantitatea totală de apă căzută în mm Debitul de scurgere se determină cu relaţia următoare: Q s = 0,167 ⋅ S ⋅ Ks ⋅ I , Unde: Q s = debitul de scurgere în m 3 /s S= suprafaţa în m 2 K s = coeficientul de scurgere I= intensitatea medie în mm/min Relieful generează variaţiuni ale eroziunii in funcţie de forţa de distrugere aapei. Cu cât diferenţa de nivel între punctul de cotă maximă şi cea minimă va fimai mare, cu atât şi eroziunea va fi mai accentuată. Baza de eroziune reprezintălimita la care apa numai poate declanşa eroziunea. În funcţie de condiţiile fizico-geografice locale se vor diferenţia baze de eroziune locale ale căror valori suntcondiţionate de diferenţa de nivel intre liniile de separaţie şi firele de concentrare aapei. Pentru a se pune în evidenţă pericolul potenţial de eroziune într-o anumităzonă este necesară întocmirea hărţii bazei de eroziune. Pe harta respectivă sedelimitează firele de separaţie şi de concentrare şi se calculează diferenţele de nivelcorespunzătoare lungimii liniilor de scurgere. Valorile respective se grupează peanumite limite în funcţie de variabilitatea acestora şi se determină pe plan sau hartăunităţi ale bazei de eroziune, în concordanţă cu limitele stabilite. Cu cât diferenţa de nivel ∆H dintre linia de separaţie a apei şi bazaversantului este mai mare, cu atât este mai mare pericolul eroziunii, deoarece areloc o amplificare a energiei potenţiale de poziţie a masei de apă care se scurge: Ep=G ⋅ ∆H = m ⋅ g ⋅ ∆H , Unde: Ep= energia potenţială m= masa apei g= acceleraţia gravitaţională ∆H =diferenţa de nivel dintre punctele de referinţă Între cantitatea de sol erodat şi panta versantului există o funcţie de ordinexponenţial: 12
  11. 11. E = K⋅I m ,Unde: E = cantiatea de sol erodat, în t/ha K= factor de proporţionalitate în funcţie de particularităţile solului I= panta versantului, în % m= exponent,cu valori între 1,2-1,6 Lungimea versantului influenţează accelerarea procesului de eroziune.Întrecantitatea de sol spălat şi lungimea versantului există o relaţie exponenţială detipul: E= K ⋅ LnUnde: L= lungimea versantului, în mm n= exponent cu valori cuorinse între 0,3-1,6 În cazul versanţilor cu lungime mică, viteza apei va fi cea mai mică, ceea ceva determină un proces de eroziune mai slab, iar valorile lui n sunt subunitare. Forma si expoziţia versanţilor: Din punct de vedere al formei, versanţii sunt de mai multe tipuri: • versaţi uniformi, care prezintă o pantă uniformă • versanţi cu formă convexă, care au panta maximă în treimea inferioară • versanţi concavi, a căror pantă este la partea superioară Expoziţia versanţilor este în funcţie de orientarea faţă de direcţia Soarelui, iaracest caz există două situaţii: • versanţi cu expoziţie sudică, sud-estică şi sud-vestică • versanţi cu expoziţie nordică, nord-estică şi nord-vestică Sub raportul eroziunii solului, expoziţia versanţilor are o importanţă deosebită, în special zonele cu zăpadă, deoarece primăvara în urma topirii zăpezilor, versanţii cu expoziţie sudică fiind încălziţi mai repede, sunt dezheţaţi la suprafaţă, iar scurgerile vor provocă eroziunea. În condiţiile în care rolul predominant în declanşarea eroziunii revineprecipitaţiilor din perioada de vegetaţie, rolul expoziţiei este mai redus, aceastamanifestându-se indirect prin asigurarea condiţiilor mai nefavorabile pentrudezvoltarea vegetaţiei şi a proceselor de solidificare, ceea ce crează un pericolpotenţial mai mare sub aspectul eroziunii. Solul constituie elementul asupra căruia acţionează agentul eroziv.Eroziuneasolului este infulenţată de următorii factori: • caracteristicile specifice fiecărui tip de sol 13
  12. 12. • starea generală a solului, în funcţie de existenţa culturilor şi tehnologiilor aplicate. Vegetaţia are un rol fundamental asupra procesului de eroziune, contribuindla diminuarea acestuia prin intercepţia şi reţinerea unei părţi din precipitaţii.Prinsuprafaţa foliară se interceptează picăturile de ploaie, reducând astfel forţa delovire, se amplifică coeficientul de rugozitate al suprafeţei, diminuând viteza descurgere a apei.În aceste condiţii, apa va rămâne în contact cu solul, putându-seinfiltra o cantitate mai mare, şi se reduce energia cinetică a picăturilor de ploaie. Un rol important în ceea ce priveşte vegetaţia îl reperezintă sistemulradicular, care acţioneză asupra acţiunii distructive a scurgerilor concentrate.Lastudiul vegetaţiei se face următoarea clasificare: • vegetaţie forestieră • vegetaţie ierboasă perenă • plante cultivate Aceste formaţiuni vor crea o protecţie mai bună sau mai slabă în funcţie de gradulde acoperire a solului.Aceasta este influenţat de fazele de vegetaţie ale culturiirespective. Din cadrul vegetaţiei ierboase, gramineele prezintă un covor dens şi unsistem radicular fasciculat superficial, iar leguminoasele au suprafaţă foliară binedezvoltată şi un sistem radicular profund, asigurând o bună protecţieantierozională.Ierburile perene din grupa plantelor cultivate, reprezentate degraminee şi leguminoase, asigură solului o protecţie slabă în prima parte aperioadei de vegetaţie, dar când se dezvoltă protejează bine solul. Pentru a se atenua acest inconvenient, la amplasarea pe versanţi trebuie să seaibă în vedere o corelare între plantele prăşitoare şi cele păioase şi ierburile perene.Pe măsura creşterii pantei trebuie redusă ponderea plantelor prăşitoare în structuraculturilor. Rolul protector este pus în evidenţă prin compararea peirderilor de sol de peparcela necultivată, menţinută ca ogor negru şi parcelele cultivate.În funcţie de cantitatea de sol spălată de pe parcela ogor şi cea cultivată sedetermină coeficientul de protecţie al culturii cu relaţia următoare: Corelându-se acest coeficient cu fazele de dezvoltare a plantelor se vadetermina coeficientul de protecţie lunar si anual. 14
  13. 13. Se va determina coeficientul de protecţie lunar în funcţie de culturarespectivă, în concordanţă cu fazele de creştere, cu relaţia următoare: Cunoscând kpl pentru o cultură, în situaţia în care în cazul unui bazinhidrografic vor fi multe culturi se va calcula coeficientul de protecţie lunar mediuponderat în concordanţă cu procentul pe care îl ocupă fiecare cultură în parte sau înfuncţie de suprafaţa corespunzătoare culturii respective. În funcţie de rolul protector al culturilor, se poate evalua cantitatea de solmedie anuală care se poate pierde pentru fiecare cultură în parte şi în asolament.O serie de cercetări efectuate asupra rolului antierozional al pomilor(Neamţu, I.,1980), ca urmare a protecţiei datorate prezenţei coroanei, a stabilit etape demicşorare a agresivităţii precipitaţilor:etapa de intercepţie şi etapa de reţinere. I.4.2 Ecuaţia universală a pierderilor de sol La elaborarea acestei ecuaţii prin care se apreciază cantitativ pierderile desol s-au avut în vedere factorii care concură la declanşarea fenomenului deeroziune şi cei care împiedică eroziunea. 15
  14. 14. În cazul parcelei, panta este de 9%.Are valori subunitare sausupraunitare(1<S<1).C= factor în funcţie de cultură; 16
  15. 15. Ec C= EpsUnde: Ec= cantitatea de sol erodată de pe parcela acoperită cu o cultură; Eps= cantitatea de sol erodată de pe parcela standart.Are valori subunitare(C<1). P= coeficient în funţcie de aplicarea măsurilor antierozionale; Ep P= EpsUnde: Ep= cantitatea de sol erodat de pe parcela pe care s-au aplicat măsuriantierozonale; Eps= cantitatea de sol erodat de pe parcela standart.Are valori subunitare(P<1). Parcela standard are următoarele dimensiuni: lungimea=22,1 m,lăţimea=1,80 m, panta=9% şi se menţine sub formă de ogor negru. Pentru condiţiile ţării noastre, Moţoc, M.(1975) a elaborat matematic alecuaţiei, aceasta fiind de forma: E=K ⋅ Lm ⋅ I n ⋅ S ⋅C ⋅Cs ,Unde: E= pierderile medii de sol în decurs de 1an, în t/ha; K= coeficient de corecţie în funcţie de agresivitatea pluvială; Eps K= Lm ⋅ I n ⋅ I p , s Unde: Eps= eroziunea pe parcela de scurgere, în t/ha/an; Ip= indexul ploii(după P.Stănescu). Parcela standard a fost cultivată cu porumb, având dimensiunile:lungimea=25 m, panta=12 sau 32%. Lm = factor în funcţie de lungimea versantului; m=0,3; I n = factor în funcţie de pantă; I n = 1,36+0,97+0,138 I 2 ; I= panta versantului; S= factor în funcţie de erodabilitatea solului (0,6-1,2); C= factor în funcţie de erodabilitatea de cultură (0,02-1,20); Cs= factor de corecţie în funcţie de măsurile antierozionale(0,05-1,00) (esteîn funcţie de pantă şi sistemul de cultură practicat). 17
  16. 16. Pentru valorile K s-a întocmit harta coeficienţilor de corecţie în funcţie deagresivitatea pluviala, delimitandu-se 10 zone.Valorile acestui factor suntsubunitare (K<1). Tabelul Nr.5 Valorile coeficientului de agresivitate pluvială Zona Coeficientul de agresivitate pluvială(K) Câmpia şi Dealurile de Vest 0,067 Bazinul mijlociu al Mureşului 0,094 Munţii Apuseni 0,132 Transilvania 0,127 Carpaţii Orientali 0,167 Carpaţii Meridionali 0,207 Podişul Central Moldovenesc 0,100 Sudul Moldovei şi Dealurile 0,144 Subcarpatice Câmpia Munteniei şi Olteniei 0,127 Dobrogea 0,094 I.4.3 Pierderile admisibile de sol prin eroziune 18
  17. 17. Pierderea admisibilă de sol reprezintă cantitatea maximă de sol care se poatepierde de pe suprafaţa de 1 ha, ocupat de o anumită cultură în timp de 1 an, astfelîncât să nu determine degradarea solului. Această noţiune prezintă două aspecte:- procesul de eroziune este natural obiectiv;- procesele de solificare sunt naturale, şi se produc cu intensităţi diferite. În funcţie de procesul de eroziune şi de cel de solificare într-o anumită zonăs-a definit rata anuală de acumulare sau de pierderi de sol. În anumite situaţii predomină procesul de eroziune, iar în alte cazuriprocesul de solificare, această fază fiind specifică eroziunii normale. Eroziunea normală se produce în condiţii de vegetaţie naturală. Pe terenurileagricole există riscul producerii eroziunii accelerate. Pe baza cercetărilor efectuate în zona de cultură a porumbului, în statulIowa, s-a ajuns la concluzia că pe solurile profunde pierderile medii admisibile desol ar fi de 6t/acru. În cazul solurilor cu permeabilitate redusă, pierderile de sol aufost evaluate la 4/acru, iar pe solurile cu profil redus şi material parental dur, acestepierderi au fost evaluate la 1,5t/acru. Pentru condiţiile ţării noastre s-a stabilit calimită maximă admisibilă 2-8t/ha/an(Moţoc, M.,1982). Capitolul II. Alunecările de teren Alunecările de teren sunt fenomene fizico-geografice frecvente în zonelecolinare şi sunt cauzate de acţiunea gravitaţiei şi a apelor de infiltraţie. Suntfavorizate de o anumită alternanţă a rocilor moi, permeabile, cuceledure,impermeabile. II.1 Clasificarea alunecărilor de teren În funcţie de agentul care le generează, alunecările se împart în două categorii: a) Alunecările uscate(pornituri)- sunt provocate de gravitaţie şi au ca rezultat modificări ale stării de echilibru a masei de pământ. b) Alunecările propriu-zise(pornituri prin umezire)- sunt cauzate de factorul apă, care produce înmuierea stratului superficial permeabil până la substratul impermeabil pe care se produce alunecarea. Acest tip de alunecare se produce când există o anumită alternanţă a straturilor. 19
  18. 18. Figura Nr.3 Se deosebesc două tipuri de alunecări: scurgerile noroioase şi soliflucţiunile. Scurgerile noroioase se produc pe terenurile unde se profilează fire de valeslab conturate şi stratul superficial de pământ are o coeziune slabă. Sunt alunecăricu lăţimi mari, iar masa de pământ existentă se scurge în aval. Soliflucţiunile se produc pe adâncimi mici şi se manifestă primăvara, cândse produc dezgheţuri rapide şi în urma umezirii excesive a profilului solului. II.2 Părţile componente ale alunecării 20
  19. 19. Alunecarea prezintă următoarele elemente: - Cornişa (zona de desprindere) - Suprafaţa de alunecare - Masa alunecată - Baza alunecării. În masa alunecată din cauza configuraţiei acesteia apar adesea bălţi de diferitedimensiuni numite glimee, care sunt datorate apelor meteorice sau izvoarelor decoastă. II.3 Clasificarea alunecărilor de teren În funcţie de modul de grupare de versant, alunecările sunt:a ). alunecări izolate;b). alunecări grupate în diferite puncte ale versantului;c). alunecări distribuite pe toată suprafaţa versantului. În funcţie de profunzimea alunecării, există:a). alunecări superficiale, cu adâncimea de sub 1 m;b). alunecări de adâncime mică, între 1 – 2 m;c). alunecări de adâncime medie, între 2 – 4 m;d). alunecări de adâncime mare, între 5 – 15 m;e). alunecări foarte adânci, peste 15 m. În funcţie de suprafaţa pe care o afectează, alunecările se clasifică în:a). alunecări mici, sub 1 ha;b). alunecări medii, de 1 – 5 ha;c). alunecări mari, de 5 – 25 ha;d). alunecări foarte mari, peste 25 ha. Măsuri de prevenire şi combatere a alunecărilor de teren Măsurile de prevenire şi combatere cuprind două aspecte: - Eliminarea surplusului de apă din amonte de cornişă rezultat din precipitaţii şi a celui de la bază cornişei, din glimee; - Crearea posibilităţilor pentru luarea în cultură a acestor terenuri. Capitolul III.Prevenirea şi combaterea eroziunii solului Prevenirea şi combaterea eroziunii solului vizează atât reducerea procesuluide eroziune, cât şi luarea în cultură a versanţilor respectivi şi reîntoarcerea încircuitul agricol a suprafeţelor puternic şi foarte puternic degradate. La analizamăsurilor antierozionale ce se impun trebuie să se ia în considerare complexul defactori ce concură la geneza eroziunii şi stabilirea soluţiilor care să conducă laoptimizarea valorificării acestor soluri. 21
  20. 20. III.1 Măsuri antierozionale pe terenurile arabile Cele mai mari suprafeţe arabile situate pe pante se află în Podişul CentralMoldovenesc, în Podişul Someşan şi în Dealurile Subcarpatice. Măsurile anterozionale care se aplică pe terenurile arabile sunt: organizareateritoriului, măsuri agromeliorative şi lucrări hidrotehnice. III.2 Organizarea antierozională a teritoriului Proiectele de organizare a teritoriului se referă la dimensionarea unităţilorteritoriale şi de lucru şi trasarea relaţiei de circulaţie în concordanţă cu măsurile deconversare a solului şi de mecanizare. În cazul terenurilor cu pantă mai mare de 5%, lungimea solelorasolamentului trebuie orientată pe direcţia curbelor de nivel, creând astfelposibilitatea efectuării lucrărilor agrotehnice pe aceeaşi direcţie şi efectuarealucrărilor antierozionale. Este indicat ca forma solelor să fie dreptunghiulară sau trapezoidală, iarsuprafaţa să fie egală. Cu cât creşte panta terenului, suprafaţa solelor se va reducela 50 – 60 ha, iar dacă se folosesc asolamente de protecţie, la 10 ha.Figura Nr.4 Amplasarea şi forma solelor pe versanţi(după Ştefan, V. şi colab.,1981)a- versant uniform; b- versant cu suprafaţă neuniformă Se recomandă ca solele să aibă lungimi de 800 – 200 m, iar lăţimile să fievariabile, în funcţie de panta terenului, astfel: pentru pante de 5 – 10 % - 200 – 400m, pentru pante de 10 – 20 % - 100 – 200 m, iar pentru pante de peste 20 % - 100 –150 m. 22
  21. 21. III.3 Trasarea relaţiei de circulaţie În funcţie de rolul pe care îl au, drumurile se clasifică în două grupe:secundare şi principale. Drumurile secundare se trasează paralel cu curbele de nivel la distanţe de100-500m, în funcţie de panta terenului, având o lăţime de 3-4m. Drumurile principale au lăţimea de 5-6m şi fac legătura între drumurilesecundare şi drumurile clasate sau o serie de puncte, cum sunt:centre de producţie,poduri, rampe de trecere etc. Tabelul Nr.6 Distanţa dintre drumurile amplasate pe curbele de nivel, înfuncţie de panta terenului(după Mihai şi Ionescu, 1968) Nr.crt. Distanta dintre drumuri (m) Panta terenului (%) 1. 500-400 5-10 2. 400-300 10-15 3. 300-250 15-20 4. 250-200 20-25 5. 200-150 25-30 6. 150-100 30-35 Trasarea se poate executa paralel cu curbele de nivel, pe firul văilor saucrestelor de deal, pe direcţia pantei, dacă aceasta este sub 8% sau în serpentină şioblice, în cazul în care aceasta este mai mare de 8-10%.Lungimea tronsoanelor deserpentină va fi de 100-200m, lăţimea de 5-6m, iar în razele de racordare de 15-150m. Trasarea drumurilor trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:să asigurecapacitatea de transport şi un traseu cât mai scurt, să realizeze legături directe cudrumurile clasate şi să nu fie scoasă o suprafaţă mai mare de 1% din circuitulagricol, având o densitate de 10-70m/ha. Capitolul IV. Combaterea eroziunii eoliene 23
  22. 22. Eroziunea eoliană se produce în zonele de nisipuri sau soluri nisipoase, careau un conţinut scăzut în material fin coloidal, prin acţiunea vântului. Zonele celemai afectate de acest fenomen sunt situate în Câmpia Olteniei, CâmpiaBărăganului, Sudul Moldovei, Delta Dunării, litoralul Mării Negre şi zona din N-Vţării de la Valea lui Mihai. Pe plan mondial, eroziunea eoliană este întâlnită înSUA, în multe ţări din Africa, Asia, iar în Europa mai ales în Germania, Anglia,Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria(Luca, E., Oncia, Silvica, 2000).Figura Nr.5 Panouri ascunse(după Ştefan, V. şi colab., 1981) IV.1 Noţiuni generale privind eroziunea eoliană Acţiunea vântului se manifestă prin desprinderea, transportul şi depunereaparticulelor solide de la suprafaţa terenului. Spulberarea materialului fin de lasuprafaţa terenului se numeşte deflaţie. Acest proces se manifestă cu o intensitatemai mare în perioadele cu deficit de umiditate, pe terenurile lipsite de vegetaţie şipe solurile nisipoase sau pe nisipuri ale căror particule sunt slab coezive. Deflaţiase produce prin ridicarea în aer la înălţimi diferite a particulelor de nisip nelegatede restul solului, cu diametrul de 0,5-3,0mm, în salturi şi prin plutirea în atmosferăsub formă de nori de praf. Eroziunea exercitată de vânt asupra rocilor şi a solului prin lovirea cuparticulele transportate se numeşte coraziune. În urma transportului şi depunerii nisipurilor rezultă un micro-sau mezoreliefcaracteristic, reprezentat de muşuroaie de nisip, valuri, movile, dune etc. 24
  23. 23. Tabelul Nr.7 Valorile vitezei limitată de antrenare 25
  24. 24. h d V0 d V0 h d V0(m) (m) (m/s) (m) (m/s) (m) (m) (m/s)0,5 0,002 0,700 0,5 0,788 0,5 0,05 0,3501,0 0,002 0,836 1,0 1,218 1,0 0,05 1,0301,5 0,002 0,915 1,5 1,468 1,5 0,05 1,4272,0 0,002 0,972 2,0 1,648 2,0 0,05 1,7073,0 0,002 1,051 3,0 1,989 3,0 0,05 2,1054,0 0,002 1,108 4,0 2,078 4,0 0,05 2,3855,0 0,002 1,151 5,0 2,215 5,0 0,05 2,6050,5 0,005 0,824 0,5 0,6581,0 0,005 1,038 1,0 1,1841,5 0,005 1,164 1,5 1,4912,0 0,005 1,252 2,0 1,7103,0 0,005 1,378 3,0 2,0184,0 0,005 1,467 4,0 2,2345,0 0,005 1,536 5,0 2,4050,5 0,01 0,861 0,5 0,5071,0 0,01 1,166 1,0 1,1151,5 0,01 1,342 1,5 1,4702,0 0,01 1,469 2,0 1,7253,0 0,01 1,647 3,0 2,1564,0 0,01 1,772 4,0 2,3305,0 0,01 1,870 5,0 2,525 26
  25. 25. Figura Nr.6 Panouri verticale (după Ştefan, V. şi colab., 1981) IV.2 Măsuri de prevenire şi combatere a eroziunii eoliene Aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a eroziunii eoliane are rolulde a stopa procesele de deflaţie prin reducerea vitezei vântului, intensificareasolificării şi o ameliorare a indicilor fizico-chimici ai solului. Cele mai importante măsuri care se aplică sunt următoarele: nivelareaterenului, organizarea teritoriului, plantarea perdelelor de protecţie, instalarea unorobstacole mecanice, stabilirea culturilor şi rotaţia acestora, lucrările solului,administrarea îngrăşămintelor, irigarea, utilizarea substanţelor chimice. 27
  26. 26. Figura Nr.7 Paranisipuri verticale(după Ştefan, V. şi colab.,1981) a- penetrabile; b- nepenetrabile; c- semipenetrabile; d- orizontale IV.3 Administrarea îngrăşămintelor Pentru protejarea nisipurilor se administrează gunoi de grajd în cantitate de 20-30 t/ha sau îngrasaminte verzi, care se încorporează o data cu arătura. Dintre speciile utilizate ca îngrăşăminte verzi cele mai frecvent folosite sunt: •lupinul alb •fasoliţa •măzărichea de toamnă •secara •măzărichea furajeră •borceagul (secara + măzăriche de toamnă) 28
  27. 27. Figura Nr.7 Paranisipuri verticale(după Ştefan, V. şi colab.,1981) a- penetrabile; b- nepenetrabile; c- semipenetrabile; d- orizontale IV.3 Administrarea îngrăşămintelor Pentru protejarea nisipurilor se administrează gunoi de grajd în cantitate de 20-30 t/ha sau îngrasaminte verzi, care se încorporează o data cu arătura. Dintre speciile utilizate ca îngrăşăminte verzi cele mai frecvent folosite sunt: •lupinul alb •fasoliţa •măzărichea de toamnă •secara •măzărichea furajeră •borceagul (secara + măzăriche de toamnă) 28
  28. 28. Figura Nr.7 Paranisipuri verticale(după Ştefan, V. şi colab.,1981) a- penetrabile; b- nepenetrabile; c- semipenetrabile; d- orizontale IV.3 Administrarea îngrăşămintelor Pentru protejarea nisipurilor se administrează gunoi de grajd în cantitate de 20-30 t/ha sau îngrasaminte verzi, care se încorporează o data cu arătura. Dintre speciile utilizate ca îngrăşăminte verzi cele mai frecvent folosite sunt: •lupinul alb •fasoliţa •măzărichea de toamnă •secara •măzărichea furajeră •borceagul (secara + măzăriche de toamnă) 28

×