Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

lucrare-problematic-a-copiilor-ramasi-singuri-acasa-ca-urmare-a-parintilor-plecati-la-munca-in-strain-at-ate

lucrare-problematic-a-copiilor-ramasi-singuri-acasa-ca-urmare-a-parintilor-plecati-la-munca-in-strain-at-ate

  • Login to see the comments

lucrare-problematic-a-copiilor-ramasi-singuri-acasa-ca-urmare-a-parintilor-plecati-la-munca-in-strain-at-ate

  1. 1. CUPRINS Argument Capitolul I - Asistenţa psiho-socială a copiilor singuri acasă I.1. Migraţia populaţiei româneşti. Efecte în plan social, psihologic şi juridic………………………………………………………..……................................4 I.2.Consecinţele separării copiilor de familia naturală .............................................................6 I.3.Forme de neglijare ale copiilor rămaşi singuri acasă……………………...........................8 I.4.Manifestări psiho-comportamentale ale copiilor rămaşi singuri acasă …………...............9 Capitolul II- Familia ca sistem. Importanţa dezvoltării din punct de vedere psiho – socială a individului II.1.Importanţa familiei în dezvoltarea copilului………………….......................................13 Capitolul III– Abordare din perspectivă juridică III.1.Acte normative...............................................................................................................17 III.2.Competenţă teritorială....................................................................................................18 III.3.Competenţă instituţională...............................................................................................18 Capitolul IV – Partea de cercetare IV.1 Managamentul de caz în ceea ce priveşte cazuistica copiilor a căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătat......................................................................................................19 IV.2.Date statistice cu privire la cazuistica copiilor cu unul /ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate instrumentată de Centrul de Consiliere în perioada 2006 –2010........................22 IV.3. Servicii specializate……………………………………………………………...........25 IV.4. Studiu comparativ a situaţiei copiilor cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate la nivelul judeţului Bacău în perioada 2006-2010........................................28 IV.5.Analiza datelor...............................................................................................................36 IV.6.Concluzii........................................................................................................................40 STUDII DE CAZ Studiu de caz nr.1..........................................................................................................42 Studiu de caz nr. 2.........................................................................................................50 Studiu de caz nr. 3.........................................................................................................57 CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI........................................................................63 Anexa 1. Fisă de evaluare iniţială....................................................................................................................67 Anexa 2. Plan Personalizat de Consiliere........................................................................................................68 Anexa 3.
  2. 2. Angajament......................................................................................................................................69 Anexa 4. Plan Individualizat de Protecţie........................................................................................................71 BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................73 Motto: “Copiii nu-şi vor aminti de tine pentru lucruri materiale pe care i le-ai dat, ci pentru faptul ca i-ai iubit cu adevărat”. (Robert I. Evans) ARGUMENT Cei mai mulţi dintre noi considerăm că avem integrala capacitate de a da naştere şi de a creşte copii, fără a şti dacă avem potenţialul de a-i înţelege şi rezolva nevoile lor sau că ştim cum să-i sprijinim ca să crească fericiţi. Dacă toate lucrurile ar merge bine, nu am avea de a face cu atâtea situaţii în care copiii sunt supuşi la atitudini incorecte, neadecvate sau la diverse forme de abuz sau neglijare din partea părinţilor. Tratând copilul ca pe o persoană, avem garanţia ca îi sunt asigurate condiţiile optime de dezvoltare şi că sunt prevenite situaţiile în care frustrarea şi stresul emoţional pot pune în pericol existenţa sau dezvoltarea lor. De aceea, se impune necesitatea de a trata cu seriozitate problematica unei noi forme de abandon a copiilor, ca urmare a parinţilor care pleacă în străinătate la muncă, fără să se asigure că minorii au condiţiile necesare unui trai decent. Copiii proveniţi din oraşe, de obicei, sunt lăsaţi să se descurce singuri, cei din mediul rural sunt împrăştiaţi pe la rude sau mai grav, o parte sunt lăsaţi în grija unor persoane străine de familie, în care lipseşte un mediu afectiv, interesul acestora fiind doar unul material. Efectele unor astfel de abuzuri asupra copiilor pot afecta dezvoltarea unei personalitaţi armonioase şi poate însoţi individul de-a lungul vieţii sale. De aceea, cred că se impune să tratăm această problematică cu responsabilitate angrenând toţi factorii de decizie astfel încât copilul să fie ajutat să depaşească traumele trăite în copilărie. Copiii din familiile sărace sunt în dificultate de a se socializa normal în raport cu exigenţele vieţii sociale tot mai complexe. Sprijinul familiilor sărace reprezintă în fapt suportul copiilor care trebuie să primească nu numai educţie gratuită, dar şi condiţii social-economice normale pentru a se putea dezvolta. Stresul unor finanţe insuficiente apasă permanent asupra unor familii, mai ales în condiţii de instabilitate economică sau inflaţie şi aceştia pleacă acolo unde aud că se câstigă mai bine, de cele mai multe ori fără să ştie ce-i asteaptă dincolo. Datorită lipsei de cunoaştere şi informare, aceşti părinţi au tendinţa de a reduce problemele pe care le au în creşterea copiilor la cele de ordin economic şi nu acordă importanţă climatului familial, calităţii relaţiilor de familie, efectelor devastatoare ale separării timpurii a copilului de familia sa, nevoilor afective ale copilului, formării autonomiei copilului, şcolarizării acestuia, rolului lor în formarea copilului pentru viaţă. În aceste familii se acumulează o serie de probleme care afectează viata şi dezvoltarea copiilor. Aceste probleme se corelează şi se potenţeaza reciproc. Ignorarea situaţiilor de risc în familiile în care părinţii au plecat în străinătate iar copiii acestora au rămas în grija rudelor, vecinilor, sau altor persoane care nu au fost pregătite pentru un astfel de rol generează fenomene precum: neglijarea, abuzul, abandon şcolar, vagabondaj, analfabetism, trafic de persoane, exploatare prin muncă, instituţionalizarea şi, nu în ultimul rând, marginalizarea socială. Cei mai mulţi dintre aceşti copii au rămas în grija bunicilor care încearcă să suplinească 2
  3. 3. dragostea părinţilor cum ştiu ei mai bine dar sunt situaţii în care copiii rămân la persoane interesate doar de partea materială (care urmează să vină de la părinţi) dar lipseşte cu desăvârşire afecţiunea şi ataşamentul faţă de copii. Această lucrare doreşte să ofere informaţii despre datele centralizate la nivelul judeţului Bacau, cu privire la cauzele apariţiei fenomenului “copii singuri acasă ca urmare a plecării unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate” 1 , efectele separării copiilor de parinţi, importanţa familiei şi rolul acesteia în dezvoltarea normală a copilului, necesitatea intervenţiei statului şi a comunitaţii în general, în scopul prevenirii separării copiilor de familia naturală/extinsă şi a sprijinirii acestora, astfel încât să identifice soluţii de rezolvare a problemelor din punct de vedere social. Modul de prezentare al informaţiilor are ca fundament teoretic studii recente efectuate de către specialişti (psihologi, sociologi, psihiatri, juristi, cadre didactice etc.) care cercetează acest fenomen conturând profilul familiei care pleacă în străinătate pentru “bani” dar şi profilul copilului rămas singur acasă. M-a ajutat la elaborarea acestei lucrări şi experienţa profesională inspirându-mă din exemplele practice ca urmare a instrumentării cazuisticii în ceea ce priveşte problematica copiilor aflaţi în dificultate ca urmare a separării de parinţii plecaţi. De asemenea, sugestiile care apar în lucrare au fost construite pe baza unei cercetări în cadrul serviciului în care se regăsesc cauzele apariţiei fenomenului, efectelor produse cât şi sugestii în ceea ce priveşte prevenirea acutizării fenomenului. 1 În prezenta lucrare se va intalni sintagma „copii singuri ca urmare a plecării unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate” . Această expresie se referă la următoarele categorii de copii, mentionate în Ordinul 219 din 15 iunie 2006 : „copilul lipsit de grija ambilor părinţi în situaţia în care acestia sunt plecaţi la muncă în străinătate, a părintelui în cazul familiilor monoparentale, precum si copilul lipsit de grija părintelui care, prin hotărăre judecătorească, are obligaţia creşterii şi educării acestuia”. 3
  4. 4. CAPITOLUL I ASISTENŢA PSIHO-SOCIALĂ A COPIILOR SINGURI ACASĂ I.1 Migraţia populaţiei româneşti. Efecte in plan social, psihologic şi juridic Instabilitatea socio-economică din România şi tranziţia interminabilă au determinat pe mulţi dintre români să plece la muncă în străinătate pentru a-şi putea întreţine familia. Desigur, câştigurile obţinute sunt importante atât pentru familie cât şi pentru economia românească, însă această migraţie spre vest are şi aspecte mai puţin dorite. Acestea ar fi destrămarea familială şi „abandonul“ copiilor la bunici sau la alte rude, cu consecinţe psiho-sociale grave în timp pentru aceştia. Trecutul ne arată că şi în perioada comunistă foarte mulţi părinţi au fost nevoiţi să lucreze pe şantiere, în alte oraşe, şi să lase copilul în grija bunicilor. Aceştia din urmă au avut dintotdeauna un rol foarte important în educaţia şi creşterea copiilor, dar după revoluţie au un rol şi mai mare, pentru că foarte mulţi români, aproape două milioane lucrează în prezent în străinătate, dintre care majoritatea au şi unul sau mai mulţi copii. Dacă la începutul anilor 1990 plecările la muncă în străinătate se făceau în special din judeţele de la graniţa cu Serbia şi Ungaria, ulterior situaţia s-a accentuat în Moldova şi în zonele rurale, unde 30-50% din copii trăiesc la bunici sau la rude apropiate. Sunt şi cazuri în care copilul cel mare de vârsta adolescenţei este şi tată şi mamă, având grijă de fraţii lui mai mici. În situaţii extreme copilul rămâne total abandonat şi autorităţile trebuie să aibă grijă de el . Iniţial numărul curajoşilor a fost mai mic, dar pe măsură ce rezultatele muncii peste hotare au început să se vadă la vecini, rude sau prieteni care au început să-şi achizitioneze o locuintă sau maşini străine, locuitorii unor sate întregi au plecat să caute de lucru în afara tării (apariţia fenomenului de imitaţie socială). Presa a semnalat situaţii dintre cele mai bizare apărute ca urmare a exodului de forţă de muncă. Un titlu preluat de cotidianele din România dintr-o publicaţie străină stipula: “Pentru mulţi români, deschiderea frontierelor a însemnat o şansă de a câştiga mai mulţi bani. Fenomenul are însă şi o faţă mai întunecată. În urma românilor plecaţi să muncească în străinătate au rămas mii de copii, nu toti lăsaţi în cele mai bune condiţii2 .” Rămaşi singuri acasă, copiii mai mari devin mamă şi tată pentru fraţii mai mici, alţii, dorind să simtă gustul libertăţii, pleacă de acasă şi ajung după gratii. Alţi copii, năuciţi de dorul mamei, îşi pun capăt zilelor. Fie că muncesc toată ziua, fie că se zbat pentru un "foarte bine" la şcoală, copiii aşteaptă ca părinţii să le dea un telefon, să le trimită un pachet, îi aşteaptă acasă. Cauzele acestui fenomen sunt deosebit de complexe deoarece se împletesc factori individuali şi sociali, economici şi materiali, ce realizează efecte cumulative care conduc la creşterea numărului de copii rămaşi singuri acasă. Consecinţele pot fi deosebit de grave atât pentru copii cât şi pentru părinţi. Copiii prezintă tulburări de comportament, de adaptare, tulburări privind sfera afectivă care plasează copilul la graniţa dintre agonie şi extaz : tentative de suicid, consum de droguri, etc.dar şi la nivel familial. Părinţii şi în general taţii care rămân acasă cu copiii sunt depăşiţi de situaţie, nu reuşesc să se descurce singuri cu treburile casnice, nu pot suplini dragostea şi afecţiunea pe care mama le transmite copilului, comunicarea lipseşte cu desăvârşire şi, fie devin consumatori de alcool, fie îşi găsesc o persoană de sex feminin cu care să-şi împartă responsabilităţile, de multe ori greşit 2 Gazeta de Sud – 24 0ctombrie 2007 – “Program pentru copiii cu părinţi plecaţi în străinătate” 4
  5. 5. înţeleasă de copil sau de partenerul plecat. Părintele plecat în străinătate încearcă să fie responsabil şi sprijină familia din ţară din punct de vedere financiar, însă aceasta nu suplineşte afecţiunea şi dragostea parentală. În urma acestor situaţii neprevăzute pentru care nimeni din familie nu a fost pregătit, apar neîntelegerile dintre soţi care de cele mai multe ori duc la divorţ. Copilul este nevoit să asiste la discuţii telefonice interminabile dintre părinţii care se acuză reciproc şi care nu mai găsesc nicio cale de împăcare. Dacă copilul a putut accepta separarea de părinţi pentru a putea beneficia de un trai mai bun din punct de vedere material, refuză să-i înţeleagă pe aceştia atunci când decid să divorţeze şi este pus în situaţia de a alege părintele în grija căruia doreşte să rămână. De cele mai multe ori decizia sa nu empatizează cu părintele care solicită tribunalului încredinţarea copilului, care doreşte ca familia să nu se destrame. Acestea sunt doar câteva dintre elementele care definesc problematica copilului “singur acasă”, pe care le vedem la tot pasul în jurul nostru fie la copiii vecinilor care se întreţin singuri, fie la rudele sau cunostinţele noastre care au promis copiilor la plecare că se vor întoarce mai bogaţi, mai fericiţi. Există însă o problemă destul de delicată care se ridică: ar fi mai bine să se rămână în România şi părinţii să nu aibă bani, astfel să nu aibă posibilitatea să-i educe şi să-i îngrijească sau e mai bine să plece, eliminându-se problemele financiare, însă să rămână copii în grija altor persoane sau doar cu un părinte. Lucrurile nu pot fi privite în alb şi negru, însă trebuie evidenţiate consecinţele psihologice care apar ca urmare a absenţei numai a unuia din părinţi pe o perioadă mai lungă. Din momentul naşterii, copilul observă că există două persoane în jurul lui cu roluri diferite. Împreună, părinţii îndeplinesc toate funcţiile familiale. Funcţia instrumentală este legată mai mult de tată, iar cea afectivă de mamă. În aceste condiţii apare identificarea băiatului cu tatăl, iar a fetei cu mama, necesară constituirii identităţii de sine a copilului. Această identitate este afectată cînd nu există ambele figuri parentale în preajma copilului. Copii învaţă să accepte limitele şi disciplina pe care părinţii o impun. El poate manipula prin dualitatea lui pe părinţii care nu sunt uniţi. De exemplu, când nu reuşeşte să obţină ceva de la unul din părinţi încearcă de la al doilea şi reuşeşte astfel în cele mai multe cazuri şi invers. La vârsta de trei ani copilul crede că el este cel mai puternic. Omnipotenţa este o iluzie, o fantezie a copilului, părinţii fiind cei care îl fac să revină cu capul pe pământ prin educaţie şi prin limitele impuse. În momentul când acestea nu sunt, copilul se simte puternic, că poate să facă orice, însă în momentul când nu reuşeşte să facă faţă problemelor intervine dezamăgirea şi frustrarea. Plecarea unuia dintre părinţi sau a ambilor, conduce la un sentiment de abandon sau la anxietatea de separare. Astfel, fiecare despărţire pe parcursul vieţii lor va fi traumatică şi accentuată. Eforturile vor fi îndreptate spre evitarea despărţirii, chiar dacă uneori aceasta este necesară. Astfel vor apărea multe compromisuri şi tulburări afective. Intervine şi lipsa ataşamentului care nu poate fi compensată în niciun alt fel. Lipsa de afectivitate este de cele mai multe ori autocompensată prin cheltuieli nejustificate şi prin imaginea afişată, însă banii nu pot compensa lipsa părinţilor şi rolul lor în dezvoltarea copilului şi în viaţa de zi cu zi. Absenţa părinţilor sau doar a unuia poate conduce şi la probleme şcolare, copilul nu se mai concentrează, se închide în el sau devine neliniştit, abandonează şcoala uneori, nu are nimeni puterea să-l controleze. Copilul suferă de disciplină, de lipsa de limitare. Părinţii plecaţi sunt de mai multe feluri: care sună des, care vin acasă la câteva luni şi-l vizitează sau care nu mai trimit bani. În această privinţă autorităţile trebuie să impună ca plecarea în străinătate să aibă loc după ce s-a lăsat copilul pe mâini bune şi s-a luat angajamentul de a se ţine un contact permanent cu copiii, cu toate că cele mai moderne mijloace de comunicare, telefonul sau internetul nu ţin loc de căldură umană şi de un sfat dat de aproape, cu afecţiune părintescă. Din păcate, această datorie se uită când se ajunge în străinătate şi dacă la început era în plan rămânerea pentru o perioadă scurtă, aceasta se prelungeşte până se ajunge la instalarea unei rupturi puternice între părinţi şi copii. În concluzie, se recomandă 5
  6. 6. să se evite plecarea ambilor părinţi în străinătate şi de asemenea, înainte de aceasta, câteva întîlniri de consiliere psiho-socială care să stabilească relaţia dintre părinţi după plecare şi relaţia între părintele plecat şi copil/copii, pentru a se evita apariţia de probleme în familie şi la copii. Altfel, se creează la copii sentimentul abandonului şi este posibil ca odată ajunşi la maturitate să abandoneze şi ei pe copiii lor ca un fel de protest şi ca răzbunare împotriva propriilor părinţi. I.2.Consecinţele separării copiilor de familia naturală Copilul este o fiinţă cu însuşiri calitativ diferite de cele ale adultului şi are în mod legitim dreptul de a ocupa o poziţie privilegiată şi de a se bucura de un ”tratament” specific. Sănătatea, dezvoltarea şi educaţia copilului trebuie să fie în centrul preocupărilor familiei. După plecarea mamei sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate, pe fondul unei privări afective şi a lipsei de supraveghere din partea părintelui, copiii se confruntă cu o serie de probleme de mai mare sau mai mică importanţă în mediul şcolar, în grupul de prieteni, în comunitate. Care sunt aceste probleme, cum le percep copiii şi resursele pe care le activează în vederea rezolvării problemelor? În cazul copiilor separaţi de familie pot apare dificultăţi în menţinerea ataşamentelor durabile, ca efect al deprivării materne. În cazul copilului părăsit intervine un fals ataşament atunci când:  Copilul nu este sigur de dragostea şi sentimentele părinţilor şi de protecţia de care are nevoie;  Părinţii par indiferenţi, insensibili şi lipsiţi de preocupare faţă de nevoile şi sentimentele copiilor;  Atunci când va semnala dorinţa de atenţie sau nevoia de ajutor, copilul se aşteaptă să fie respins sau ignorat de persoanele apropiate;  Atitudinile şi comportamentele părinţilor i se par copilului imprevizibile sau perturbante;  Copilul se simte neiubit, neîncurajat, adică fără valoare şi interes pentru proprii lui părinţi;  Atunci când sesizează că nu este apreciat şi că succesele lui nu interesează pe nimeni, fără feed – back copilul pierde încrederea în ceea ce face;  Ajunge la concluzia că trebuie să se descurce singur şi calea de a evita durerea este să nu iubească pentru că lumea îi este ostilă;  Copiii care sunt lipsiţi de dragostea parinţilor au mari dificultăţi în a-şi păstra relaţiile şi legăturile de orice fel şi învaţă să nu le pese de ceilalţi;  Merg pe principiul că au primit puţină dragoste şi dau la fel de puţină. Ei continuă să se poarte într-un mod infantil – se concentrează numai asupra lui şi acţionează impulsiv.  Respectă cu greu reguli şi legi deoarece nu au încredere în alţii, le este greu să stabilească legaturi afective cu cei din grup;  Apare fenomenul de absenteism şcolar şi indisciplină – ca forme de protest, adesea ajungându-se în sfera delincvenţională. Experienţa universală în domeniu arată că prezenţa familiei naturale, dragostea şi atenţia acesteia sunt indispensabile pentru evitarea unor destine umane atât de periclitate cum sunt cele ale copiilor lipsiţi de afectivitatea părinţilor. Familia rămâne grupul social vital în asigurarea îngrijirii, protecţiei şi educaţiei copilului. Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare materială, dragoste şi educaţie.  Specialiştii susţin că separarea prelungită de parinţii plecaţi la lucru în străinătate poate influenţa profund dezvoltarea psihică a copiilor, care ajung uneori să aibă 6
  7. 7. tulburări psihice sau emoţionale. În unele cazuri, copiii nu şi-au văzut părinţii de doi-trei ani.  Aproape toţi copiii afectaţi de această despărţire au o stare permanentă de îngrijorare, trăiesc cu frica să nu li se întâmple ceva rău părinţilor, devin retraşi, plâng uşor şi îşi pierd interesul pentru joacă, iar în cazuri mai severe capătă ticuri. Modul în care copilul percepe şi trăieşte plecarea părinţilor săi ca eveniment sau schimbare de viaţă este influenţat de mai mulţi factori care trebuie luaţi în considerare în procesul de evaluare şi asistenţă psiho-socială a copilului singur acasă:  factori familiali – funcţionalitatea familiei înainte şi după plecarea părintelui/părinţilor (raporturile dintre membrii familiei, schimburile afective şi tipul de ataşament existent între membrii familiei, dinamica statusurilor şi a rolurilor din cadrul familiei etc.)  factori ce ţin de copil – vârsta şi caracteristicile psihologice ale copilului (nivelul de dezvoltare psiho-socială, vulnerabilitatea acestuia, capacitatea copilului de a se adapta unor situaţii dificile, de a înfrunta condiţii dezorganizate de viaţă, de a supravieţui şi a se dezvolta, în ciuda unor resurse limitate şi a unui mediu defavorizant);  factori de mediu – reţeaua de suport social a familiei şi a copilului. Din perspectiva nivelului de informare a copilului cu privire la plecarea părinţilor/părintelui la muncă, în străinătate şi angajarea lui în producerea acestui eveniment de viaţă se disting trei situaţii:  situaţia în care plecarea părinţilor/părintelui se produce complet independent de copil şi il surprinde - copilul nu este informat despre plecarea părinţilor/părintelui, nu participă la pregătirea plecării, află despre eveniment fie la momentul producerii, fie chiar ulterior;  copilul este informat dar nu participă la pregătirea acestui eveniment – copilul este doar informat cu privire la apropiata plecare fără însă a beneficia de explicaţii, de o prezentare a schimbărilor care vor avea loc; nu este consultat, copilul nu îşi poate exprima emoţiile şi sentimentele cu privire la situaţie;  copilul este angajat direct în pregătirea schimbării fără însă a fi factorul dominant şi neavând responsabilitatea principală a producerii acestui eveniment- copilul este informat din timp despre plecare, i se solicită părerea, se discută cu copilul schimbările care vor apărea, copilul primeşte asigurări din partea părinţilor cu privire la afecţiunea părintească, la importanţa lui pentru părinţi, părinţii oferă copilului posibilităţi de contact, sfaturi pentru diverse situaţii, posibile soluţii la diverse probleme ce pot apărea (se îmbolnăveşte, se strică ceva în casă, are probleme la scoală etc.), copilul participă la etapele de pregătire a plecării (cumpărături, discuţii, însoţirea părinţilor la plecare etc). Experienţa în lucrul cu copiii singuri acasă3 arată că nivelul de pregătire, informare şi implicare a copilului în luarea deciziei plecării părinţilor/părintelui şi punerea în practică a acesteia are un rol important pentru copil. Copilul are nevoie să primescă în mod direct din partea părintilor/părintelui care pleacă, asigurări privind confortul său fizic, modalitatea de satisfacere a trebuinţelor sale şi multiple reasigurări afective etc. Este important pentru copil să simtă că are un anumit control asupra situaţiei noi existente în viaţa sa. Sunt situaţii în care copiii iniţial se bucură că părinţii vor pleca la muncă în străinătate. Bucuria copiilor vine din micile beneficii sau dorinţe care cred că vor fi îndeplinite cu ajutorul banilor trimişi de părinţi. Din cauza imaturitaţii lor nu prevăd consecinţele urmate de plecarea 3 Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău oferă servicii psiho-sociale copiilor singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate din anul 2006. 7
  8. 8. părinţilor iar bucuria şi optimismul acestora se spulberă la prima situaţie în care vor avea nevoie de ajutorul adultului iar acesta nu va fi lângă ei să îl ofere. Tinând cont de faptul că un eveniment este trăit ca traumatizant sau stresant în mod diferit de la un individ la altul în funcţie de cele trei dimensiuni de apreciere ale evenimentelor (controlabilitate, predictibilitate, măsura în care evenimentele pun la încercare limitele capacităţii individului şi imaginea de sine)4 , manifestările psiho-comportamentale ale copiilor singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor/părintelui la muncă în străinătate, diferă de asemenea de la copil la copil în funcţie de : • vârsta lor la prima plecare a părintelui/părinţilor; • nivelul de dezvoltare psiho-socială, capacitatea lor de înţelegere şi conştientizare a realităţii; • caracteristicile lor de personalitate, nivelul de rezistenţă la stres şi capacitatea de adaptare; • nivelul de pregătire a copilului pentru această schimbare, durata plecării părinţilor/părintelui şi tipul de relaţionare a părintelui/părinţilor în această perioadă; • sprijinul pe care îl primesc de la persoanele din reţeaua de suport social, în special de la persoana de îngrijire5 . I.3. Forme de neglijare a copiilor rămaşi singuri acasă Din perspectiva Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, copiii singuri acasă care nu sunt lăsaţi în grija unui adult capabil să răspundă nevoilor de creştere şi dezvoltare a copilului, sunt copii neglijaţi 6 . Copiii singuri acasă suferă de neglijenţa emotională din partea parinţilor plecaţi deoarece absenţa fizică a parinţilor îi lipseşte pe aceştia de contactele fizice cu parinţii, de semnele de afecţiune directe şi nemijlocite, de atenţia şi grija părintească pe care parinţii ar putea-o oferi fiind prezenţi. Pentru unii copii lăsaţi în grija rudelor apropiate cu care copiii au avut ocazia să dezvolte legături de ataşament înca dinaintea plecării parinţilor, nevoia de afecţiune a copiilor este în parte acoperită de îngrijirea şi afecţiunea oferită de aceste rude. Există familii în care bunicii, matuşile, unchii desemnaţi de părinţii plecaţi să aibă grijă de copiii lor au reprezentat persoane resursă şi de sprijin pentru copii încă dinaintea plecării ambilor părinţi în străinătate. În acele cazuri, copiii deşi resimt dorul de parinţi şi suferă neglijarea emoţională din partea părinţilor plecaţi găsesc suportul afectiv necesar la persoana de îngrijire. Chiar dacă numai unul dintre părinţi este plecat, este necesară o evaluare atentă a părintelui în grija căruia a rămas copilul pentru a vedea măsura în care acesta este capabil să răspundă nevoilor fizice, medicale, educaţionale şi emoţionale ale copilului. Atât în cazul copiilor cu ambii parinţi, cât şi în cazul copiilor cu un singur părinte plecat există riscul altor forme de neglijare emoţională: • neglijare alimentară (privare de hrană, absenţa mai multor categorii de alimente esenţiale creşterii, mese neregulate, etc.); 4 Atkinson, Rita L., Richard C., Smith, Edward E. şi Bem, Daryl J., Introducere în psihologie. Ediţia a XI –a, Editura Tehnică, Bucureşti, 2002, p.674-675 5 În această lucrare, prin persoană de îngrijire înţelegem persoana adultă căreia părintele i-a lăsat copilul spre creştere şi educare în manieră legală sau nu. 6 Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea voluntară sau involuntară a unei persone care are responsabilitatea creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură subordonată acestei responsabilităţi, fapt care pune în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului cf. art. 89, alin. 2, Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. 8
  9. 9. • neglijare vestimentară (haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici sau prea mari, haine murdare); • neglijarea igienei (lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziţi); • neglijare medicală (absenţa îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor şi a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise); • neglijarea locuinţei (locuinţă prost intreţinută, neîncalzită, risc de incendiu, mobilier absent sau aflat în stare de degradare, substanţe toxice aflate la îndemâna copilului, etc.); • neglijarea educaţiei (sub-stimulare, instabilitatea sistemului de pedepse şi recompense, lipsa modelelor de învăţare a abilitaţilor de viaţă independentă, lipsa de urmărire şi supraveghere ca şcolar). I.4. Manifestări psiho-comportamentale ale copiilor rămaşi singuri acasă Experienţa în lucrul cu copiii singuri acasă precum şi teoriile psihologice ale dezvoltării arată că pe fondul acestor fenomene de neglijare, copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate pot dezvolta urmatoarele manifestări psiho-comportamentale: • Deteriorarea conduitei şcolare (scăderea performanţelor şcolare, absenteism, risc de abandon şcolar, conflicte cu profesorii şi colegii) pe fondul lipsei autorităţii părinţilor şi ca o consecinţă a lipsei de aspiraţii pe termen lung; • Sentimente de abandon, de nesiguranţă, tristeţe, anxietate, stări depresive7 toate ca urmare a dorului de părinţi, a nevoii de afecţiune părintească, de apreciere din partea părinţilor şi pe fondul dezvoltării unor distorsiuni cognitive. • Atitudine de indiferenţa, încăpătânare care poate merge uneori până la comportament agresiv ca rezultat al frustrării şi al nevoii de atenţie. În momentele dificile cu care se confruntă copilul interpretează absenţa părinţilor ca o manifestare a indiferenţei acestora faţă de el şi de nevoile lui. • Tulburări de atenţie (scaderea capacitaţii de concentrare pentru realizarea sarcinilor şi ,,evadarea din realitate’). Obiectul principal al gândurilor copiilor sunt părinţii plecaţi, situaţia lor, momentele cand vor comunica cu ei, când vor primi pachete, etc. • Absenţa aspiraţiilor pe termen lung (nu se pot proiecta în viitor) sau prezenţa unor aspiraţii nerealiste determinate de distorsiuni cognitive de genul: ,,ca sa ai bani, nu trebuie să înveţi’’, ,,când voi fi mare, voi pleca şi eu să muncesc în străinătate şi pentru asta nu trebuie să ai carte.,, etc. Apariţia sau dezvoltarea acestei atitudini negative faţă de educaţie este favorizată în special de modelele oferite de acei părinţi care deşi absolvenţi de studii superioare, în străinătate efectuează munci necalificate. Copiii şi tinerii află aşadar că în străinătate lucrând ca muncitor necalificat poţi caştiga considerabil mai mult decât dacă munceşti în tară şi în domeniul în care ai calificare. • Tulburări ale stimei de sine: supraapreciere faţă de alţi copii care nu au la fel de mulţi bani sau aceeaşi vestimentaţie sau accesorii pe care ei le primesc din străinătate, sau subapreciere în relaţie cu egalii lor ai caror parinţi sunt 7 Starea depresivă se referă la afecte dureroase, negative şi triste care se instalează progresiv şi se manifestă prin pierderea speranţei, sentimentul de gol interior, incapacitatea de a anticipa o bucurie. La copil şi adolescent modalităţile de expresie a depresiei sunt diversificate: refuz şcolar, inhibiţie şi fobii, delincvenţă sau comportamente de opoziţie, tulburări alimentare, adicţii. 9
  10. 10. prezenţi la evenimentele imortante din viaţa lor ( serbări şcolare, şedinţe cu părinţii, aniversări, sărbători, etc.) • Toleranţă la frustrare de nivel prea scăzut sau dimpotrivă de nivel prea ridicat în directă relaţie cu capacitatea de adaptare a copilului, cu mecanismele de apărare ale acestuia. • Lipsă de motivaţie, stări de apatie (indiferenţă faţă de ceea ce se intamplă in jur), oboseală (lipsă de energie, de vointă pentru a depune eforturi cognitive la scoală, de a se implica în activităţi variate de timp liber specifice vârstei) fie pe fondul tristeţii şi al stărilor depresive, fie determinate de supraîncărcarea cu sarcini specifice adulţilor. • Dificultăţi de adaptare. După plecarea părinţilor copiii traversează o perioadă de adaptare la noua situaţie, la schimbările apărute în viaţa lor. În lipsa unei pregătiri adecvate a copiilor din partea părinţilor sau a unei consilieri, copiii pot dezvolta în această perioadă de adaptare intoleranţă la stres (copiii putând deveni anxioşi, depresivi, iritabili şi agresivi). • Comportamente (pre)delincvente8 (aderearea acestora la grupuri delincvente, comportament agresiv, abuz de substanţe, implicarea în comiterea de infracţiuni, frecventarea de localuri, săli de jocuri, etc.) este o modalitate de a suplini nevoile de apreciere, de atenţie şi afecţiune nesatisfăcute. • Conduite suicidare. In anii 2006-2007 s-au inregistrat câteva cazuri de suicid în randul copiilor a căror părinti se aflau la muncă, în străinătate. Factorii determinanţi ai suicidului9 la copii si adolescenţi sunt: frica sau sentimentul de abandon, frica de pedeapsă, frica de eşec şcolar, imposibilitatea de adaptare la un ritm nou şi dificil de viaţă, tulburări de ataşament datorate separării de mamă care au creat sentimente de insecuritate şi angoasă, istoric de frustrări afective precoce, situaţia de copil nedorit şi de abandon. Riscuri la care copiii singuri acasă sunt expuşi: • Supraîncărcare cu sarcini: preluarea responsabilitaţilor de adult (gătit, menaj, spălatul hainelor, plata facturilor lunare, etc.), îngrijirea şi creşterea fraţilor mai mici. • Vulnerabilitate la abuzuri fizice, psihice, sexuale, exploatare prin muncă, trafic de copii şi prostituţie. Agresorii sexuali, traficanţii de persoane, adulţii sau copiii violenţi, persoanele care exploatează copii prin muncă îsi aleg victimele din rândul copiilor neglijaţi, nesupravegheaţi. • Insuficienta dezvoltare a abilitaţilor de viaţă independentă necesare pentru a face faţă dificultaţilor viitoare ca adult: independenţă în luarea deciziilor, încrederea în forţele proprii, abilitaţi de management al timpului şi al banilor, controlul şi exprimarea emoţiilor, relaţionare şi comunicare, etc. • Insuşirea deficitară a normelor etico-morale: în absenţa unui model familial funcţional, a unui mediu sigur şi coerent, copiii singuri acasă pot internaliza modelul de neglijare afectivă din cadrul familiei de origine pentru a-l aplica ulterior la vârstă adultă. • Debut precoce al vieţii sexuale10 : în special puberii şi adolescenţii vor căuta afecţiunea şi aprecierea de care au nevoie nu numai în grupul de prieteni ci şi 8 Cercetările lui Bowlby, 1951, constată că separarea prelungită de mamă este o cauză a delincvenţei juvenile. Cercetări ale aceluiaşi autor demonstrează că experienţa precoce a separării de mamă şi a amenintării conduce mai târziu la anxietate şi depresie. 9 Scripcaru C., Suicidul, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006, p. 236 10
  11. 11. în relaţiile intime. Lipsa unei educaţii adecvate privind viaţa sexuală, lipsa supravegherii, supraaglomerarea cu sarcini, în familie pot conduce la relaţii intime, fugă de acasă, concubinaj, comportamente cu risc crescut pentru contractarea unor infecţii cu transmitere sexuală sau chiar apariţia de sarcini nedorite la vârste fragede. În urma studiilor realizate de specialişti a reieşit faptul că, în mediul rural, un copil din zece chiuleşte de la şcoală în mod constant după plecarea părinţilor la muncă în străinătate. Este adevărat că o parte din copiii celor plecaţi duc o viaţă mai bună graţie banilor pe care îi trimit părinţii. Şi totuşi banii nu ţin locul afecţiunii. În conformitate cu statisticile apărute în zona Moldovei, părintele care optează pentru munca în străinătate este mama, iar decizia de a pleca este mai frecventă pentru ambii părinţi, în familiile cu copii de şcoală generală sau de liceu. Copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate au o situaţie materială mai bună comparativ cu ceilalţi. Majoritatea deţin telefoane mobile şi işi petrec vacanţele în străinătate. Cu toate acestea, copiii suferă din cauza deteriorării relaţiei cu părinţii, existând o asociere semnificativă între absenţa părinţilor şi frecvenţa simptomelor de deprimare la aceştia. Deşi în marea majoritate a cazurilor plecarea la muncă este temporară, efectele asupra copiilor pot fi similare cu cele ale unei despărţiri pe termn lung sau definitive. Pe termen scurt, plecarea părinţilor se traduce, în viaţa copiilor, prin agresivitate verbală sau fizică, marginalizare, anxietate, note mici, chiul sau chiar abandon şcolar. Pe termen lung, aceasta generaţie de copii lipsiţi de iubirea părinţilor şi de armonia familială poate deveni una de adulţi -problemă. Agresivitatea multor copii din generaţia "Singur acasă", refuzul lor de a accepta ca au probleme, durerea cauzată de lipsa părinţilor îi transformă, la maturitate, într-o generaţie de adulţi neintegraţi social. Copilul care creşte fără părinţi sau numai cu unul dintre ei, va deveni un adult care nu inţelege sensul căsătoriei şi nu are încredere în valorile familiei. Plecarea părinţilor pentru perioade îndelungate de timp reprezintă o cauză pentru comportamente deviante, pentru scăderea performanţelor şcolare, pentru o degradare a stării fizice şi psihice a copilului cauzate de lipsa controlului, a educaţiei, a modelelor pozitive, precum şi a problemelor de comunicare, a dificultaţilor de adaptare, a deficienţelor de îngrijire, a supraîncărcării cu sarcini etc. Separarea copiilor de către unul sau de ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate pe o perioadă prelungită de timp generează trăirea sentimentului de abandon, cu repercursiuni asupra personalitaţii. Durata absenţei poate fi asociată cu o serie de probleme, cu neasigurarea unor nevoi ale copilului. În mediul şcolar principalele probleme identificate se referă la modul de relaţionare cu colegii şi la modul de îndeplinire a cerinţelor didactice. Indiferent de nivelul de studii al copiilor, pe fondul privării afective acut reclamate de aceştia, violenţa verbală identificată iniţial în familia de origine este regăsită în relaţia cu prietenii, colegii de şcoală şi persoana de îngrijire. În mediul rural în special se constată o supraîncărcare cu responsabilităţi dar şi un număr mai mare de situaţii în care problemele financiare nu sunt rezolvate prin plecarea părinţilor11 . Copilul care creşte fără părinţi sau numai cu unul dintre ei va deveni un adult care nu întelege sensul căsătoriei, nu va avea încredere în instituţia căsătoriei şi, în general, în oameni. Specialiştii susţin că adulţii care au fost în preadolesceţă "singuri acasă" vor dori, in general, meserii care să le aducă bani rapid: fotbalist, fotomodel, cântăreţ, dansatoare. Cei care au fost abandonaţi de mici işi doresc mai degrabă meserii prin care să impartă dreptatea, cum ar fi cea de poliţist. 10 Din practica Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii din cadrul DGASPC Bacău în lucrul cu copiii singuri acasă. 11 Din practica Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii din cadrul DGASPC Bacău în lucrul cu copiii singuri acasă. 11
  12. 12. Plecarea părinţilor la muncă în străinătate nu implică automat apariţia problemelor prezentate anterior. Unii părinţi pleacă numai după stabilirea unui ,,plan’’ care să le protejeze copiii şi care să le asigure acestora acele servicii necesare suplinirii absenţei lor. În prea puţine situaţii însă părinţii apelează la măsurile de protecţie prevazute de Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Se recomandă ca familia în care se ia decizia ca unul sau ambii părinti să plece la muncă în străinătate, pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, sa solicite sprijin in vederea informarii si consilierii cu privire la modalitaţile de pregătire a copiilor în vederea reducerii la minim a riscurilor posibil psihotraumatizante ce ar putea să apară din acest eveniment de viaţă. De asemenea, pentru asigurarea unei protecţii profesioniste, asistentul social trebuie să cunoască legislaţia in vigoare şi să internalizeze conceptele de bază prevazute de standardele minime în domeniul protecţiei drepturilor copilului. CAPITOLUL II FAMILIA CA SISTEM ÎN DEZVOLTAREA PSIHO- SOCIALĂ A INDIVIDULUI 12
  13. 13. II.1. Importanţa familiei în dezvoltarea copilului Familia ca sistem este compusă din subsisteme (subsistemul marital, parental, subsistemul copiilor şi bunicilor) şi, în acelasi timp, reprezintă o parte componentă semnificativă a sistemului comunitar şi social. Privită în sensul larg, familia reprezintă ,,grupul social ai cărui membrii sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopţiune şi care trăiesc împreuna, coopereaza sub raport economic şi au grijă de copii “. Într-un sens restrâns, familia poate fi inţeleasă şi ca o formă superioară de comunitate, care se bazează pe relaţii sociale şi biologice şi a cărei scop principal este pregătirea sănătoasă şi temeinică a unei noi generaţii ce urmează să participe la dezvoltarea societăţii. Iolanda şi Nicolae Mitrofan apreciază că ,,familia este matricea genetică în care se plămădesc modelele primelor relaţii umane, ale primelor relaţii cu sexul opus, primelor comunicări şi atitudini fundamentale faţă de semeni şi fată de viată. Şi tot ea rămâne de-a lungul intregii existenţe sursa primordială a satisfacerii nevoilor noastre emoţionale de contact, apartenenţa şi afiliere socială, de siguranţă, dragoste şi respect fată de sine12 ”. Funcţiile familiei Familia îndeplineşte următoarele funcţii: Funcţia biologică de perpetuare a speciei umane. Funcţia biologică a familiei poate fi influenţată într-o anumită măsură de societate, de structura economică a societăţii, de structura diferitelor organisme sociale şi de politica societăţii privind natalitatea. Familia ca fenomen social se dezvoltă o dată cu dezvoltarea societăţii şi se modifică în raport cu acesta, familia având un caracter istoric. Funcţia economică a familiei are importanţă variabilă în funcţie de organizarea economică a societăţii respective. Sub aspect juridic funcţia economică a familiei este reglementată prin diferite legi asupra relaţiilor patrimoniale. Funcţia educativă este una dintre principalele funcţii ale familiei. Educaţia în familie este un mijloc eficient de inoculare a sistemului de valori tradiţionale ale societăţii, a valorilor morale. Tendinţa deplasării responsabilităţii educaţiei de la nivelul nucleului familial pe umerii sistemului educaţional instituţionalizat, oarecum explicabilă în contextul creşterii activităţii profesionale parentale şi inclusiv a ocupării mamei într-o activitate, alta decât cea domestică, este evidentă în societatea contemporană românească actuală şi explică evidentele carenţe educative ale tinerilor din societatea contemporană. Familia, climatul familial şi relaţiile dintre membrii familiei sunt în măsură să-şi pună amprenta, uneori decisiv, asupra comportamentului oamenilor în societate, asupra modului în care-şi îndeplinesc îndatoririle ce le revin, asupra valorilor pe care le promovează, asupra modului de raportare la realităţile sociale în general. Familia a cunoscut o permanentă evoluţie în timp, asupra sa punându-şi amprenta transformările din viaţa economică şi socială, moravurile, tradiţiile şi obiceiurile. Putem spune că între familie, pe de o parte, şi viaţa socială în ansamblul ei, pe de altă parte, are loc un permanent proces de influenţare, de condiţionare, de ajustare. La nivelul vieţii de familie, în relatiile dintre parteneri, schimbările nu au aceeasi esenţă şi profunzime ca cele din viata socială, şi mai ales, se instaurează în timp. Factorii care influenţează elementele definitorii ale familiei sunt : cei economici, sociali, morali, juridici, ei având o înrâurire deosebită asupra constituirii familiei, încheierii căsătoriei, relaţiilor dintre soţi, relaţiilor dintre părinţi şi copii în ansamblul vieţii de familie. Familia nu poate subzista izolat de restul societăţii, ea este o componentă a societăţii, un 12 Mitrofan, I., si Mitrofan, N., Familia de la A......la Z, Bucureşti, Editura Ştinţifică, 1991, p. 63 13
  14. 14. organism viu care trăieşte şi respirş o dată cu ea. Ca urmare, crizele din societate se reflectă în viaţa de familie, în relaţiile dintre membrii acesteia, influentând comportamentul partenerilor şi desfãşurarea raporturilor dintre părinţi şi copii, dintre soţi precum şi a raporturilor acestora cu ceilalţi membri ai societăţii. Faptul că societatea de astăzi se confruntă cu grave probleme economice şi sociale determină acutizarea crizelor familiale, creşterea violenţei între membrii familiei, a numărului de abandonuri şi, din păcate, amplificarea îngrijorătoare a infracţionalităţii, acest fenomen acaparând tot mai mult minorii şi tinerii, care de multe ori păşesc în viaţă lovindu- se de rigoarea legii, ratând astfel şansa de a evolua în societate, încadrându-se în ceea ce statisticile numesc "eşecuri ale procesului de socializare primară". Cauzele sunt multiple: sărăcia, migraţia masivă a parinţilor în străinătate, consumul de alcool, dezechilibre psihice provocate de stările de stres, nesigurantă sau anxietate, consumul de droguri, provenirea din familii dezorganizate. Normalitatea vieţii de familie nu este numai o expresie preluată din cărţile de sociologie care desemnează manifestarea funcţiilor familiei în vederea asigurării armoniei conjugale, a integrării indivizilor în viaţa socială, a stabilirii şi coeziunii membrilor săi, ci trebuie să reprezinte un scop în sine, un obiectiv al celor decişi să-şi întemeieze o familie, care îsi asumă răspunderea de a avea descendenţi şi de a-i forma pentru viaţă, de a-i integra în societate. În concluzie, complexitatea relaţiilor de familie este strâns legată de nivelul de dezvoltare al societăţii, de modul de organizare socială, de factorii politici, economici, culturali şi sociali. Familia, ca produs al societăţii, s-a dezvoltat paralel cu aceasta şi s-a modificat continuu în funcţie de transformările economice, sociale şi morale. Problematica deosebit de complexă cu care se confruntă familia în toate ipostazele existenţei ei, începând de la constituire şi parcurgând etapele în care sunt antrenate deopotrivă relaţiile dintre parteneri şi relaţiile dintre generaţii, se reflectă în societate, existând o permanentă interdependenţă între transformările şi manifestările petrecute la nivelul societăţii şi cele din cadrul microclimatului familial. În societatea românească, nivelul de dezvoltare socio-economică şi-a pus amprenta în mod vizibil asupra evoluţiei familiei, atât din perspectiva funcţiei sale biologice cât şi din cel al funcţiei educative. Întotdeauna familia a deţinut un rol principal în educaţia descendenţilor, în afara altor factori educativi oferiţi de societate şi de modelele acesteia. Este evident faptul că funcţia educativă a familiei a suferit schimbări determinate de evoluţia social-istorică, având însă ca linie directoare şi numitor comun formarea unui om cu principii morale, capabil să se integreze în societate, existând practic o unitate între educaţia din familie şi cea din societate. La baza dezvoltării umane stau nevoile umane. De modul în care sunt satisfacute aceste nevoi depinde dezvoltarea copilului şi a individului uman. Bruce Perry (2002), unul dintre cei mai cunoscuţi cercetători americani care au studiat efectele traumei din copilărie, formulează nevoile umane pentru o dezvoltare sănătoasă astfel: • nevoia de continuitate – să nu apară rupturi în viată, cum ar fi: separări, moartea unei persoane semnificative pentru copil, distrugerea bruscă a ambientului, etc; • nevoia de predictibilitate – să existe un orar de viată al familiei, al copilului în familie şi o previzibilitate a ceea ce urmează să se desfăşoare în viitorul imediat, dar şi planuri de viată pentru viitorul mai îndepărtat; • nevoia de dragoste. Stroufe, Egeland, Carlson si Collins (2005) au formulat o serie de principii privind dezvoltarea umană: 1. nimic nu e mai important pentru dezvoltarea copilului ca ingrijirile primite, mai ales cele din primii ani de viată; 2. individul se află tot timpul sub impactul întregii istorii a experienţelor cumulate şi, chiar după perioade de schimbări majore din viata lui, experienţa timpurie nu e ştearsă niciodată; 3. unele caracteristici personale sau diferite forme de psihopatologie sunt construcţii ale dezvoltării, şi nu caracteristici innăscute; 14
  15. 15. 4. regula dezvoltării coerente a individului este că schimbarea şi continuitatea sunt permanente; 5. individul poate fi înteles doar în cadrul unui model al tranzacţiilor continue între persoana aflată în dezvoltare şi sprijinul şi provocările cărora trebuie sa le facă faţă. Când nevoile copilului sunt prompt şi corect citite de mamă şi răspunsul este imediat, copilul cu un bun potenţial ereditar va avea o dezvoltare optimă. Neurobiologia ne demonstrează faptul că nesatisfacerea acestor nevoi creează o suferinţă cu consecinţe drastice asupra dezvoltării creierului copilului. Pe masură ce societăţile omeneşti au cunoscut nevoile fiinţei umane ce îi condiţionează dezvoltarea sănătoasă, au fost create legi care să promoveze şi să apere satisfacerea acestor nevoi. Drepturile copilului, stipulate în Declaraţia ONU din 1989, nu reprezintă decât tot atâtea nevoi ale copilului, care îi condiţionează dezvoltarea. Din punct de vedere emoţional, putem vorbi de patru mari categorii de nevoi: 1. nevoia de dragoste şi securitate; 2. nevoia de experienţe noi, de stimulare; 3. nevoia de a fi laudat şi recunoscut ca fiind capabil; 4. nevoia de responsabilităţi. Importanţa lor se schimbă în cursul dezvoltării, în diferitele momente ale evoluţiei copilului. Dragostea aducatoare de securitate : este cea mai importantă nevoie la vârstă mică, oferind baza viitoarelor relaţii sociale, în familie, cu parinţii şi fraţii, cu colegii, cu propria familie mai târziu. Ea este o condiţie pentru dezvoltarea unei personalităţi sănătoase; abilitatea de a reacţiona şi de a răspunde la dragoste şi, mai târziu, de a deveni un părinte iubitor depinde de măsura şi felul în care această nevoie a fost satisfacută în copilărie. E o nevoie permanentă a fiinţei umane, dar este primordială pentru intrarea copilului în lume, pentru umanizarea lui. Dragostea îl leagă pe copil de mamă, tată, familie, îl face loial părinţilor săi şi celor pe care îi iubeşte. Satisfacerea acestei nevoi îi oferă securitate copilului în sânul familiei, sentimentul siguranţei şi al încrederii în ceilalţi, iar mai târziu al încrederii în sine. Iubit de cei din jurul sau, copilul învată că este demn de a fi iubit, că e valoros, preţios. El învaţă să se iubească pe sine, să se respecte, să se considere de preţ. Sinele lui se diferenţiază de ceilalţi, sprijinit de dragostea lor, într-o atmosferă de dragoste şi preţuire reciprocă. Ataşamentul (legătura afectivă a copilului cu cel care îl ingrijeşte) faţă de mamă, de cel ce îl ingrijeşte îl face pe copil, în acelaşi timp, puternic – dacă are parinţi buni, ce îl respectă şi îl inţeleg – şi slab, vulnerabil, în cazul când părinţii nu ştiu să răspundă nevoilor sale prin funcţiile parentale pe care le îndeplinesc. Nevoia de noi experienţe: satisfacerea ei este importantă pentru dezvoltarea intelectuală a copilului. Aşa cum hrana este importantă pentru creşterea fizică, experienţele sunt esenţiale pentru dezvoltarea cognitivă. Jocul şi dezvoltarea limbajului sunt cele mai importante în acest sens. Prin ele, copilul explorează lumea şi invaţă să colaboreze cu ea. Nevoia de recunoaştere a capacităţilor şi nevoia de a fi apreciat: dacă mai târziu o acţiune bine făcută conţine în ea însăşi răsplata, la început, pentru a deveni încrezător în posibilităţile lui, copilul are nevoie de încurajare şi răsplată. Chiar şi adultul rămâne sensibil la premii şi recunoaşteri ale meritelor sale. Aceste ,,răsplăţi” oferite de adulţi copiilor sunt necesare pentru a depăşi dificultăţile şi conflictele inerente dezvoltării. Incurajările şi cererile rezonabile sunt importante. Nivelul optim de dificultate a sarcinii este stabilit, atunci când succesul e posibil, prin capacităţile copilului, cu un efort rezonabil, în acord cu aceste capacităţi; ele depind de starea de moment şi de etapa de dezvoltare a copilului. Educatorii oferă recompense negative, sancţiuni şi de aici pot apărea o atitudine de respingere din partea copilului faţă de învăţare, faţă de instituţia şcolii, o stimă de sine scăzută cauzată de sancţiuni, o atitudine de respingere faţă de efort. Toate aceste neajunsuri pe care nu le dorim, dar 15
  16. 16. le întâlnim frecvent în rândul copiilor, sunt pricinuite de nerecunoaşterea calităţilor lor şi de nerecompensarea lor de către cei din jur. În studiul longitudinal realizat de Alain Stroufe, al doilea factor de risc major pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului, după ataşamentul insecurizant, este abandonarea şcolii. Copiii au cu toţii un potenţial de învăţare pe care şcoala poate să-l stimuleze, recunoscând şi răsplătind eforturile făcute de copil, ori să îl transforme în indisponibilitate de învăţare, prin sancţionarea greşelilor şi omiterea reuşitelor. Nevoia de responsabilităţi: creşterea independenţei copilului. Mai întâi, în jurul vărstei de 3 ani, copilul invată să se îngrijească singur (mănâncă, se spală, se imbraca). Responsabilităţile cresc pe măsura înaintării în vârstă, fiind importante pentru că dau sentimentul de libertate în timpul desfăşurării propriilor acţiuni. Dacă la vârsta la care copilul solicită responsabilităţi, această nevoie nu este valorizată de părinţi, mai târziu, când părinţii au aşteptări fată de tânăr, el nu va şti şi nu va avea iniţiativă sau capacitatea de a-şi asuma anumite responsabilităţi, dezamagindu-i pe aceştia. Dacă stadiile care cer responsabilităţi sunt bine valorizate de cei din jurul copilului, la maturitate individul va fi capabil să îşi asume responsabilităţi şi pentru alţii. Responsabilităţile trebuie date în cadrul şi sub indrumarea familiei. Asumându-şi responsabilităţi, copilul învată reguli, de ce se face un anumit lucru într-un anumit fel, ce este permis, ce nu. El va trebui să beneficieze de prezenţa adultului pentru a-şi asuma anumite responsabilităţi mai complexe. Adultul va juca rolul de expert, ghid sau partener, în funcţie de vârsta şi maturitatea copilului. Adolescentul trebuie să aibă sprijin afectiv, dar şi posibilitatea şi ocazia de a lua decizii şi de a-şi asuma consecinţele. Greşelile făcute în întâmpinarea nevoilor copilului pot distorsiona dezvoltarea acestuia. Consecinţele sunt dramatice atât pentru individ, cât şi pentru societate. Tensiuni intolerabile între individ şi mediul său de viaţă au la origine suferinţe, pericole prin care a trecut copilul. În locul unei atitudini de bucurie şi colaborare cu cei din jur, atitudinea copilului şi a tânărului va fi una de luptă sau fugă, atac sau renunţare. Atât agresivitatea, cât şi supraprotejarea copilului sunt erori în tratarea acestuia. Ele neglijează nevoile emoţionale, sociale, intelectuale ale acestuia. Reacţiile sociale ale celor respinşi în copilărie sunt furia, frica, ura, lipsa de interes, de empatie pentru ceilalţi, incapacitatea de a avea relaţii mutuale satisfăcătoare. CAPITOLUL III ABORDARE DIN PERSPECTIVĂ JURIDICĂ III.1 Acte normative 16
  17. 17. • Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului constituie premisa schimbării mentalităţii, a procedurilor şi practicilor care trebuie acceptate şi aplicate de toţi cei care lucrează cu copiii şi familiile lor. Fundamentul Legii îl reprezintă faptul că părinţii sunt responsabili pentru creşterea, îngrijirea şi dezvoltarea copilului. Mai mult, atunci când intervin probleme, părinţii sunt îndreptăţiţi să primească sprijinul de care au nevoie din partea comunitaţii şi al autorităţilor locale. Numai dacă părinţii şi autoritaţile locale nu-şi pot indeplini obligaţiile ce le revin faţă de copii, intervin în mod complementar autorităţile judeţene, reprezentate prin DGASPC, sau alte instituţii funcţie de problematica beneficiarilor. Iar atunci când o astfel de intervenţie este necesară, ea trebuie să fie proporţională cu circumstanţele situaţiei copilului şi să urmeze procedurile descrise de lege. • Ordinul 219 din 15.06.2006, privind activitaţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiti de ingrijirea parinţilor pe perioada în care acestia se află la muncă în străinătate”, act normativ care vine în sprijinul părinţilor care doresc să lucreze cu contract de muncă în străinătate nu inainte de a le asigura copiilor săi un mediu securizant, afectiv astfel încăt aceştia să depăşească cu uşurinţă efectele separării de părinţi. Prevederile Ordinului 219/2006, se adresează: - copilului lipsit de grija ambilor parinţi plecaţi în străinătate; - părintelui în cazul familiilor monoparentale; - copilului lipsit de grija părintelui care prin hotărâre judecătorească, are obligaţia creşterii şi educării acestuia. III.2. Competenţă teritorială Competenţa teritorială în abordarea cazurilor de acest gen revine serviciilor publice de asistenţă socială socială organizate la nivelul municipiilor, oreşelor, comunelor, sectoarelor capitalei, de la domiciliul familiei copilului sau pe raza căruia se află copilul13 . III. 3. Competenţă instituţională Serviciilor publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor /oraşelor/comunelor/sectoarelor capitalei denumite generic SPAS le revin următoarele atribuţii:  de a identifica cazurile de copii ai căror părinţi se află la muncă în străinătate. Identificarea trebuie să fie permanentă, astfel că orice caz nou apărut să fie în atenţia autorităţilor.  de a intocmi un raport de evaluare initială pentru fiecare copil identificat.  de a întocmi Planul de Servicii, în vederea prevenirii separării copilului de familia sa.  acordarea servicii de consiliere şi suport familiei/persoanei la care se află în întreţinere şi îngrijire copilul ;  sesizarea imediată a DGASPC cu privire la identificarea cazului în vederea instituirii unei măsuri de protecţie specială pentru copilul care face obiectul Ordinului 219/2006;  reevaluarea situaţiei acestor copii la fiecare 3 luni;  întocmirea şi transmiterea către DGASPC a situaţiei centralizate pe plan local a cazurilor de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinatăte ;  asigurarea acţiunilor de informare referitoare la posibilităţile legale de care pot dispune părinţii care pleacă la muncă în străinătate, în vederea asigurării prorecţiei fizice, juridice a copiilor care urmează să rămână în ţară ; 13 În conf. cu prevederile Ordinului 219/2006 şi ale Legii 272/2004 competenţa teritorială de intervenţie şi monotorizare a cazurilor ce au ca grup tintă copiii revine primăriei de domiciliu 17
  18. 18.  eliberarea dovezii din care să reiasă notificarea intenţiei părinţilor de a pleca la muncă în străinătate. La nivelul judeţului Bacău, Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Parinţi şi Copii din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, este serviciul care instrumentează din anul 2006 cazurile de copii care se află în situaţie de risc ca urmare a separării de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. În perioada 2006 -2007, specialiştii CCS au solicitat trimestrial consiliilor locale din judeţul Bacău transmiterea situaţiei centralizate a copiilor cu părinţii plecaţi la muncă în străinătate, care ulterior a fost prelucrată şi raportată Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Începând cu anul 2008, această activitate a fost preluată de către Serviciul Monitorizare din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău. Conform ultimelor date de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului,instituţie care deţine rolul monitorizării acestui fenomen, în România se estimeză ca sunt 82.464 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, iar dintre aceştia, un număr de 2.500 de copii beneficiază de o măsură de protecţie specială în conformitate cu Legea 272/2004. Un numar de 24.406 copii provin din familii în care ambii părinţi sunt plecaţi, 47.154 din familii în care este plecat doar un membru, iar în 8.904 cazuri, singurul susţinător legal este plecat. Judeţele cu cel mai mare număr de copii rămasi fără părinţi (plecaţi la muncă în străinătate) sunt Suceava, Neamţ, Bacău, Galaţi, Iaşi, Dâmboviţa, Constanţa, Maramureş, Botoşani şi Vaslui. Copiii cu părinţi care lucrează în străinătate beneficiază de servicii specializate şi ingrijire ca şi cei aflaţi în dificultate, neexistând prevederi speciale ale legii pentru aceste cazuri. Mii de români au ales în ultimii ani să plece la muncă în străinătate, în special în Spania, Italia, Irlanda şi Germania. O parte din parinţii plecaţi şi-au reîntregit familia în ţările în care aceştia au fost adoptaţi începând o noua viată. Potrivit ultimelor reglementări, persoanele care pleacă să lucreze în străinătate sunt obligate să depună în dosarul de la Oficiul Naţional pentru Migrarea Forţei de Muncă şi o declaraţie în care se precizează în grija cui au rămas copiii. Conform legislaţiei în vigoare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, copilul trebuie reprezentat de părinţii săi, de curator sau de tutore în toate relaţiile lui cu şcoala sau instituţiile statului. CAPITOLUL IV PARTEA DE CERCETARE 18
  19. 19. IV.1. Managementul de caz în ceea ce priveşte cazuistica copiilor a căror parinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate Descrierea Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii MISIUNE: Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii, îsi desfăşoara activitatea în sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi funcţionează ca un serviciu de zi, care are rolul de a sprijini şi asista parinţii/ potenţialii părinţi pentru a face faţă dificultăţilor psihosociale care afectează relaţiile familiale, pentru dezvoltarea competenţelor parentale, sprijină copiii atunci când apar probleme în dezvoltarea acestora (de comunicare şi ordin emoţional, de adaptare şcolară şi socială), scopul principal fiind prevenirea separării copilului de familia naturală sau extinsă. OBIECTIVE: - creşterea numărului de părinţi care conştientizează nevoile copilului de a se dezvolta într- un mediu familial stabil din punct de vedere emoţional; - creşterea numărului de părinţi care conştientizează factorii ce pun în pericol sănătatea, securitatea, dezvoltarea morală, educaţia şi integrarea socială a copilului; - imbunătăţirea abilităţilor parentale în ceea ce priveşte îngrijirea şi dezvoltarea copiilor; - reducerea numărului de copii care ajung în instituţii datorită unor dificultăţi temporare prin care trec părinţii acestora; - creşterea gradului de implicare a profesionaliştilor din serviciile comunitare în depistarea precoce a riscurilor care determină separarea copilului aflat în situaţie de risc de familia sa. BENEFICIARII ŞI CARACTERISTICILE ACESTORA : - copilul neglijat, abuzat psihic şi emoţional, ca urmare a părinţilor plecaţi la muncă, în străinătate ; - predomină familia săracă, lipsită de veniturile stabile ; - predomină familiile destructurate (situaţii de divorţ, concubinaj) ; - relaţii disfucţionale în care sărăcia asociată cu violenţa şi alcoolismul duc la apariţia abuzului asupra copiilor şi separarea acestora de familia naturală sau extinsă ; - starea de sănătate psihică a părinţilor ; - vârsta infantilă a mamelor care dau naştere unui copil ; - adolescenţi cu tulburări de comportament pe fondul divorţului părinţilor sau neînţelegerilor dintre generaţii. SERVICII OFERITE Consiliere şi Informare Intervenţia în cazurile de abuz şi neglijare asupra copilului este sistemică, copilul reprezentând o parte a sistemului familial, accentul punându-se pe modificarea relaţiilor acestuia cu ceilalţi membri. Intervenţia este centrată pe două direcţii:  Recuperator – centrată pe copil şi familie, folosindu-se consilierea şi terapia.  Consilierea este un proces de ascultare şi oferire de informaţii persoanei asistate, astfel încât aceasta să fie capabilă să ia o decizie. Specialiştii acţionează prin metode specifice asupra emoţiilor, gândurilor, conflictelor interne sau externe. 19
  20. 20.  Prin terapie copiii sunt ajutaţi să-şi înţeleagă sentimentele, gândurile şi comportamentul, să înveţe să-şi controleze reacţiile şi să-şi îmbunătăţească interacţiunea cu ceilalţi.  Juridic – atunci când dezvoltarea copilului este pusă în pericol şi se impune instituirea unei măsuri de protecţie specială în conformitate cu Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.  Intervenţia cea mai utilizată este evaluarea situaţiei copilului, responsabilizarea părinţilor, a autorităţilor locale de la domiciliul familiei şi ultima formă de intervenţie este scoaterea copilului din mediul abuziv şi plasarea temporară a acestuia în afara familiei. Rezultatul pe care îl dorim în urma intervenţiei de specialitate este prevenirea separării copiilor de familie şi mediul în care au crescut, familia să rămâna intactă, astfel incât copilul să se simtă în siguranţă şi părinţii să-i ofere suportul emoţional necesar dezvoltării personalităţii acestuia. Sprijin şi Educaţie Parentală: Aceste activităţi se realizează prin împărtăşirea de competenţe între părinţi şi profesionişti şi au ca scop : - dezvoltarea abilităţilor parentale, dezvoltarea abilităţilor de îngrijire şi creştere adecvată a copiilor; - crearea şi dezvoltarea reţelei de sprijin comunitar formată din părinţii incluşi în programele de educaţie parentală; - dezvoltarea capacităţii părinţilor de a face faţă provocărilor legate de creşterea şi educarea copiilor; - reducerea izolării părinţilor prin relaţionarea cu alţi părinţi; - asigurarea accesului la resursele comunitare. Acordarea acestor servicii este în concordanţă cu standardele de calitate minime obligatorii, iar abordarea personalizată a fiecărui caz intrat în atenţia CCS este centrată atât pe tipurile de nevoi, cât şi pe categoriile de beneficiari. ACTIVITĂŢI DERULATE : a) activităti de informare şi promovare a serviciilor oferite în interesul superior al copilului expus la abuz, neglijare, abandon, în scopul prevenirii separării copiilor de familia naturală/extinsă ca urmare a părinţilor plecaţi la muncă în străinătate ; - instrumente utilizate : materiale informative pentru copii şi părinţi ; - campanii de informare, educare, comunicare cu scop de sensibilizare a comunităţii ; - atragerea de voluntari în scopul promovării serviciilor (contracte de colaborare cu licee şi universităţi) ; - realizarea de lecţii demonstrative, întâlniri, dezbateri, work-shopuri în unităţi şcolare, comunităţi locale, în scopul prevenirii situaţiilor de abuz, neglijare şi părăsire a copiilor. b) activităţi de prevenire desfăşurate de specialişti Activităţile desfăşurate în conformitate cu Ordinul 219/2006, privind activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate au fost : - înştiinţarea autorităţilor locale cu privire la cadrul legislativ şi responsabilităţile autorităţilor locale în concordanţă cu Ordinul 219/ 2006 : - întocmirea unei baze de date ; - centralizarea şi prelucrarea datelor transmise trimestrial de către reprezentanţii autorităţilor locale ; 20
  21. 21. - transmiterea datelor de către specialiştii CCS la ANPDC în scopul elaborării unei statistici la nivel naţional. • În cadrul unui program de acţiune împotriva efectelor negative ale migraţiei coordonat de Asociaţia “ Alternative Sociale”, la nivelul judeţului Bacău, în luna mai 2007 a fost încheiat un parteneriat între: Asociaţia Betania, DGASPC, IPJ, ISJ, ASP şi SPAS Bacău, în scopul informării şi conştientizării populaţiei cu privire la posibilităţile legale de care dispun părinţii care pleacă la muncă în străinătate, în vederea asigurării protecţiei fizice şi juridice a copiilor rămaşi în tară, care vizează: - creşterea gradului de informare şi mediatizare asupra efectelor psihosociale care pot apare la copil în urma separării de părinţi; - necesitatea înfiinţării la nivel local a serviciilor de prevenire care să ofere familiilor consiliere, informare, sprijin, educaţie parentală şi plannig familial; - realizarea de parteneriate instituţionale la nivelul fiecărei comunităţi, în scopul identificării, evaluării şi oferirii de servicii specializate funcţie de nevoi . În baza convenţiei de colaborare cu Asociaţia Betania şi implicit Asociaţia Alternative Sociale – Iaşi s-au realizat : Campania ,, Ai grijă de copiii tăi oriunde ai fi !’’ (activităţi desfăşurate în perioada 2007- 2008) în judeţul Bacău. Pe parcursul campaniei au fost distribuite pliante, flyere, manuale cu metodologia de lucru din punct de vedere social, psihologic şi juridic a copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a părinţilor plecaţi la muncă în străinătate şi afişe cu mesajul campaniei în mai multe localităţi ale judeţului Bacău. Toate materialele au fost transmise primăriilor prin intermediul specialiştilor din cadrul Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii pe parcursul deplasărilor efectuate în interes de serviciu sau cu prilejul altor întâlniri de lucru. Proiectul “Copiii singuri acasă – o problemă ce ne priveşte pe toţi”, prin care s-au desfaşurat urmatoarele activitaţi: - întâlnire de lucru cu partenerii şi membrii Coaliţiei Regionale împotriva traficului de fiinţe umane, IPJ Iaşi şi Inspectoratul de Poliţie de Frontieră Iaşi şi reprezentanţii Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din tară, în vederea prezentării metodologiei de lucru privind asistenţa socială, psihologică şi juridică a copiilor rămaşi singuri acasă ca urmare a plecării părinţilor la muncă în străinătate ( manual elaborat de Asociaţia Alternative Sociale – Iaşi). - s-a colaborat cu reprezentanţii mass-media locală care au publicat periodic date statistice cu privire la ,,copiii singuri acasă’’ şi efectele separării acestora de familia naturală în scopul sensibilizării opiniei publice. Managementul de caz Metodologia de lucru a Centrului de Consiliere privind cazurile cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate cuprinde proceduri concrete a cazurilor în concordanţă cu Legea 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi Standardele minime obligatorii pentru Centrul de Consiliere. • Etapele instrumentării cazurilor : - se analizează toate sesizările (telefonice, directe, scrise, cele cu caracter de petiţie dar şi cazurile apărute in mass-media) care aduc la cunoştinţă situaţii de neglijare, abuz, maltratare psihică, abandon, exploatare prin muncă sau trafic de persoane – copii, victime a separării de părinţii plecaţi la muncă în străinătate şi se intocmeşte fişa de evaluare iniţială (vezi anexa 1) ; - se evaluează nevoile imediate ale clientului şi a potenţialului de risc cu privire la abuz, neglijare, maltratare sau părasire a copilului; - echipa mobila se deplasează în teren, în scopul evaluării detaliate şi a intervenţiei în situaţii de criză; 21
  22. 22. - întrucât misiunea serviciului şi obiectivul principal al activităţii CCS este – prevenirea separării copiilor de familia naturală sau extinsă – desfăşurăm actiuni de informare si consiliere în scopul depăşirii unor situaţii dificile în care sunt angrenaţi membrii familiei naturale/extinse atunci când sunt situaţii de divorţ, pierderea locului de muncă, conflicte intrafamiliale, boli cronice, decesul unuia dintre soţi, adolescenţi cu probleme de comportament, etc; - includem copii sau membri ai familiei cu acordul în scris al acestora (vezi anexa 2) în programe de consiliere, se stabilesc împreună cu beneficiarul obiective clare, consemnate în Planul Personalizat de Consiliere, în vederea depăşirii problemei cu care se confruntă, (vezi anexa 3); - se iau măsuri în regim de urgenţă atunci când se consideră că viaţa copiilor, integritatea fizică şi psihică sau securitatea le-au fost puse în pericol, şi se intocmeşte Planul Individualizat de Protecţie (vezi anexa 4) ; - monitorizăm cazurile astfel încât să prevenim instituţionalizarea copiilor ; - se inchide cazul numai după ce s-au parcurs toate etapele astfel încât să se prevină recidivarea acestuia. Toată această activitate nu se poate desfăşura fără o colaborare permanentă cu familia, cu serviciile de asistenţă socială, medicală, poliţie, şcoală, ONG – uri, parchet, cu membrii comunităţii sau alte instituţii abilitate să sprijine specialiştii DGASPC în rezolvarea cazurilor, în conformitate cu Legea nr.272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. IV.2.Date statistice cu privire la cazuistica copiilor cu unul /ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate instrumentată de Centrul de Consiliere în perioada 2006 –2010 În perioada 2006- 2010 s-au primit un număr de 179 sesizari care au vizat familii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, şi au fost implicaţi un numar de 350 cazuri de copii cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. S-a instituit măsura de protecţie specializată pentru un numar de 28 de copii, restul copiilor au rămas în familia naturală/extinsă fiind monitorizaţi de către autorităţile locale. Evoluţia cazurilor : • 2006 – din numărul total de 216 cazuri instrumentate, 6 cazuri în care au fost implicaţi un număr de 19 copii au vizat familiile în care unul sau ambii părinţi au plecat la muncă în străinătate. Nu s-a instituit nicio măsură de protecţie, copiii ramânând în familie; • 2007 – din numărul total de 314 cazuri instrumentate, 46 cazuri în care au fost implicaţi un număr de 81 copii, au vizat familiile în care unul sau ambii părinţi au plecat la muncă în străinătate, iar un număr de 5 copii au fost preluaţi în sistemul de protecţie; • 2008 – din numărul total de 308 de cazuri instrumentate, 60 cazuri în care au fost implicati un numar de 119 de copii au vizat familiile în care unul sau ambii părinţi au plecat la muncă în străinătate, iar un număr de 7 copii au fost preluaţi în sistemul de protecţie; • 2009 –– din numărul total de 239 de cazuri instrumentate, 54 cazuri în care au fost implicaţi un număr de 107 copii au vizat familiile în care unul sau ambii parinti au plecat la munca în străinătate, iar un număr de 12 copii au fost preluaţi în sistemul de protecţie; • I semestru 2010 –din numarul total de 73 cazuri instrumentate, 13 cazuri in care au fost implicaţi un număr de 24 copii. Nota: Începand cu semestrul II 2010, specialiştii CCS desfăşoară doar activităţi de prevenire a separării copilului de familia naturală/extinsă, in conformitate cu Standardelor minime obligatorii pentru Centrul de Consiliere, fără a mai institui masuri de protecţie specială 22
  23. 23. B. Tipologia cazurilor de copii aflaţi în situaţie de risc ca urmare a părinţilor plecaţi la muncă în străinătate Nr. crt. Motivul semnalării Nr. cazuri Nr. copii 1 Neglijare 64 136 2 Abuz emoţional - - 3 Abuz fizic - - 4 Neîntelegeri între membrii familiei şi violenţa domestică 47 77 5 Copii ai căror părinţi nu au locuinţă - - 6 Situaţie financiară precară 23 70 7 Copii cu un părinte sau ambii arestaţi 5 10 8 Copii şi membrii familiei fără acte de identitate - - 9 Adolescenţi cu tulburări de comportament( furt, abandon şcolar, minore însărcinate, fugiţi de acasă, adoptaţi, tentative de suicid, etc.) 30 43 10 Copii născuţi pe teritoriul altor tări 1 2 11 Alte situaţii 9 12 12 TOTAL 179 350 C Repartiţia în teritoriu a cazurilor Nr. Crt. Domiciliul copilului (copiilor) Număr cazuri 1. Municipiul Bacău 59 2. Mediul urban 33 3. Mediul rural 81 4. Alt judeţ 6 NUMĂRUL TOTAL AL SEMNALĂRILOR 179 Număr cazuri copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate 350 .A Clasificarea sesizărilor Sesizări telefonice: persoane fizice (părinţi, vecini, rude, alte persoane) 24 • instituţii (ISJB, Direcţia Muncii, ASP,IPJ,AJOFM etc.) 3 • anonimă - Autosesizări ( cazuri din mass – media) 6 Sesizări scrise  persoane fizice (părinţi, vecini, rude, alte persoane) 67  instituţii (ISJB, Direcţia Muncii, ASP,IPJ,AJOFM etc.) 44  anonimă -  petiţii ( înregistrate cu nr. 40……) - Sesizari directe 35 23
  24. 24. D. Distribuţia copiilor pe categorii de vârstă: Cazuri de: < 1 an 1-2 ani 3-6 ani 7-9 ani 10-13ani 14-17ani >18 ani a. Abuz emoţional c. Abuz fizic c. neglijare 6 8 20 26 41 35 d. situaţii de risc 3 9 33 46 69 54 E. Instituire măsură de protecţie specială Nr. crt Modul de rezolvare a cazului 2. INSTITUIRE MĂSURĂ DE PROTECŢIE SPECIALĂ ( numar copii) 28 3. Plasament prin Comisia pentru Protectia Copilului: a. la o persona - b. într-un centru rezidential 1 c. la AMP - 4. Plasament în regim de urgenţă cu dispoziţie de plasament a. la o persoană 5 b. într-un centru rezidenţial 3 c. la AMP 6 5. Plasament în regim de urgenţa prin Ordonanţă Preşedinţială a. la o persoană 2 b. într-un centru rezidenţial 3 c. la AMP 1 6. Plasament a. la o persoană 3 b. într-un centru rezidenţial 4 c. AMP 7. Revocarea măsurii de plasament şi reintegrare în familia naturală - Notă : la rezolvarea cazurilor au fost implicate familiile şi autorităţile locale (primăriile din judeţ, poliţia, SPAS, unităţile medicale, inspectoratul şcolar, ONG.) Aşa cum se observă din situaţia prezentată mai sus şi în consens cu misiunea serviciului de consiliere, specialiştii au instrumentat cazurile sprijiniţi de toţi factorii de decizie: membrii ai familiilor naturale sau extinse şi reprezentanţi ai autorităţilor locale de la cadre didactice, primar, poliţist până la preoţi cu care s-a colaborat astfel încât să se prevină separarea copiilor de familia naturală /extinsă şi de mediul în care aceştia au crescut, în conformitate cu Legea nr.272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Cele mai multe sesizari au vizat copiii din mediul rural. Aceştia au fost lăsaţi în grija bunicilor care de cele mai multe ori se confruntau cu probleme de ordin financiar. Pe fondul 24
  25. 25. acestor lipsuri s-au semnalat cazuri de neglijare şi abuz, cazuri în care este obligatorie implicarea autorităţilor locale. Reprezentanţii autorităţilor locale au fost informaţi cu privire la modalităţile de intervenţie pe caz în scopul monitorizării şi soluţionării acestora pe plan local. Dacă la nivelul fiecărei primării ar exista un serviciu de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii în care să-şi desfăşoare activitatea un asistent social, un psiholog şi un consilier juridic, o mare parte din problemele specifice comunităţii îşi vor putea găsi rezolvarea pe plan local. De asemenea, se pot accesa proiecte de finanţare propuse de Uniunea Europeană centrate pe nevoile comunităţii. În acest sens se poate solicita finanţare în scopul deschiderii unor Centre de Zi subordonate primăriilor care să ofere gazduire, hrană, educaţie, însuşirea deprinderilor de viată independentă şi petrecerea timpului liber într-un mod util, servicii specializate (consiliere şi asistenţă socială) astfel încât aceştia să depăşească mai uşor situaţia de criză în care se află ca urmare a separării de părinţi. Eficienţa acestor proiecte este posibilă în urma încheierii unor parteneriate de colaborare între instituţii ale statului ( DGASPC, ISJ, ASP, DMMPS) precum si ONG – uri. IV. 3. Servicii specializate Cele mai multe cazuri pe care le-a instrumentat CCS au avut în comun faptul că numai unul dintre părinţi era plecat în străinătate, iar părintele care se îngrijeşte de copilul din tară se confruntă cu probleme nu atăt de ordin material, ci mai degrabă de ordin emoţional. Copilul, odată cu trecerea anilor, începe să reacţioneze, să-şi arate frustrările acumulate pe toată perioada despărţirii de unul dintre părinţi, adoptând comportamente atipice. Chiar dacă părintele care apelează la serviciile specialiştilor doreşte includerea copilului într- un program de consiliere, de cele mai multe ori s-a constatat că problema cea mai gravă este la părinte. Părintele rămas acasă, şi mai ales taţii, nu reuşesc să se descurce cu treburile casnice şi să acorde sprijin emoţional copiilor. Aceştia sunt anxiosi, depresivi, îsi acuză soţiile sau concubinele de relaţii extraconjugale recurgând până la a le interzice copiilor să discute la telefon cu mamele plecate. S-a constatat că taţii rămaşi în tară, cu toate grijile familiei devin dependenţi de alcool sau chiar recurg la tentative de suicid. Dupa finalizarea perioadei de evaluare iniţială atât părintele cât şi copilul sunt incluşi într-un program de consiliere în care, de comun acord cu specialiştii, se stabilesc obiective şi activităţi, pentru ca cei implicaţi să depaşescă problemele. Obiectivele propuse de specialiştii care consiliază au ca drept scop următoarele:  schimbarea atitudinilor negative ale părinţilor faţă de copil;  ameliorarea interacţiunilor disfuncţionale părinte-copil, prin menţinerea şi consolidarea relaţiilor parentale;  dezvoltarea unei relaţii de ataşament pozitiv părinte-copil;  îmbunătăţirea modurilor de comunicare părinte-copil;  dezvoltarea competenţelor parentale;  conştientizarea de către familie a nevoilor psihologice şi afective ale copiilor, sprijinirea familiei pentru a înţelege nevoile de îngrijire permanentă a copilului în familia sa;  depăşirea situaţiei de risc de separare a copilului de familie; evitarea alterării definitive a relaţiei părinte-copil;  ameliorarea dificultăţilor psihosociale care afectează relaţiile familiale;  depăşirea stărilor conflictuale intrafamiliale şi inter-generaţionale;  sprijinirea familiei pentru a acorda ajutor mamei / tatălui. Ca metode de evaluare psiho-socială sunt folosite: observaţia, interviul, testele psihologice. Evaluarea psihologică are drept obiectiv evidenţierea tuturor problemelor, a interrelaţiilor dintre acestea şi a priorităţilor în ceea ce priveşte intervenţia terapeutică. Se abordează problema care creează persoanei cel mai ridicat grad de disconfort. Observaţia se desfăşoară în cadrul unui interviu flexibil, care poate fi structurat în funcţie de câţiva paşi – reper sau poate fi adaptat şi completat pe parcurs: - stabilirea unei atmosfere prietenoase şi câştigarea încrederii ; - copilul este întrebat cum preferă să i se spună ; 25
  26. 26. - se incepe o discuţie despre subiecte neutre înainte de a aborda problema propriu-zisă. Când s-a stabilit o relaţie de prietenie, se deschide discuţia asupra problemei copilului în contextul vieţii lui, a speranţelor şi dorinţelor sale, a ceea ce îi place în modul lui de a fi, de a trăi. Limbajul folosit este pe măsura capacităţilor de întelegere ale copilului, evitându-se termenii de specialitate şi preferându-se un limbaj simplu, clar, emoţional, cu expresivitate crescută, securizant, dar cu un grad suficient de mare de spontaneitate, sensibilitate şi, in context, de umor, care să destindă progresiv relaţia şi să crească încrederea. I se oferă posibilitatea de a-şi exprima dorinţele, preocupările şi sentimentele prin desen. Interacţiunile dintre copil şi consilier ajută persoana care are grijă de copil să înţeleagă mai bine natura problemelor cu care se confruntă acesta. Ei pot înţelege mai bine gândurile, sentimentele şi frământările copiilor şi pot pune întrebări într-o modalitate terapeutică. Descoperirile făcute alături de consilier vor mări ataşamentul îngrijitorului faţă de copil. O asemenea participare dezvoltă un sentiment al respectului mutual, înţelegere şi iertare pentru neînţelegerile şi tensiunile trecute care au alterat relaţia lor. Copiii sunt capabili să işi asume experienţele dificile şi chiar să îşi dezvăluie emoţiile, dacă şi adulţii importanţi din jurul lor procedează la fel. Deseori, copiii întâmpină dificultăţi majore în exprimarea verbală a simţămintelor, cauzate fie de nedezvoltarea deprinderilor de comunicare, fie de trăirile complexe pe care le determină pierderile suferite. Pe de alta parte, se pot teme de faptul că, odata dezvaluite sentimentele dramatice, acestea vor cauza la randul lor alte calamităţi. În realitate, exprimarea verbală a sentimentelor negative conduce la ofilirea acestora. Copiii sunt incurajaţi şi ajutaţi să scoată la lumină – cu cuvintele lor – propriile sentimente, în mod repetat. Exprimarea, revizuirea şi reaşţezarea sentimentelor reprezintă componente vitale ale procesului de însănătoşire. Se pot observa şi reacţiile copilului atunci când vorbeşte despre persoanele importante din viaţa lui, despre experienţele de viaţă, despre şcoală, despre alte situaţii întâmpinate. Consilierea este un mijloc de a modifica comportamentul. Este o experienţâ de comunicare, o căutare în comun a sensului în viaţa omului, cu dezvoltarea dragostei ca element esenţial, concomitent cu căutarea şi consecinţele ei. Această căutare este însăşi viaţa, iar consilierea este numai o intensificare a acestei căutări. Prin consiliere acţionăm prin metode specifice asupra emoţiilor, gândurilor, percepţiilor, conflictelor interne sau externe. Este un proces de ascultare şi oferire de informaţii persoanei asistate, astfel încât aceasta să fie capabilă să ia o decizie. Consilierea (individuală sau de grup) se face atât în cabinetul de consiliere cât şi în mediul de viaţă al clientului sub forma unor şedinţe (interviuri) de lucru practice, în cadrul cărora se dezvoltă un tip special de relaţie – relaţia de consiliere. Rolul consilierii este, cu precădere, unul proactiv, iar prin intermediul acestei activităţi se încearcă prevenirea situaţiilor de criză personală, familială, educaţională şi socială. Activităţile de consiliere urmăresc să cultive la clienţi: - cristalizarea unei imagini de sine pozitive; - sporirea responsabilităţii personale faţă de sine, fata de alţii si fata de societate; - creşterea capacităţii de luare a deciziilor (independenţa alegerilor personale); - păstrarea echilibrului în situaţii de succes şi eşec; - creşterea rezistenţei la frustrare, marginalizare temporară, critică; - autoevaluarea realistă a potenţialului propriu: intelectual, fizic, aptitudinal ; - cunoaşterea clară a calităţilor personale şi punctelor slabe; - asumarea de obiective realiste, realizabile; - capacitatea de analiză a propriilor erori, greşeli, eşecuri; - asumarea riscurilor, stăpânirea situaţiilor de incertitudine, anticiparea consecinţelor; - adoptarea unei atitudini pozitive faţă de mediul înconjurător. Obervatiile si interviurile sunt completate de aplicarea unor teste. Se folosesc preponderent testele proiective: testul ,,arborelui”, testul ,,desenului figurii umane”, testul ,,desenul familiei”, testul ,,omuleţului”, etc. 26
  27. 27. IV. 4. Studiu comparativ a situaţiei copiilor cu unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate la nivelul judeţului Bacău în perioada 2006-2010 Pentru a avea o imagine clară a situaţiei centralizate ca urmare a apariţiei Ordinului 219/2006 facem referire prin comparaţie la datele statistice transmise de către autorităţile locale din judeţul Bacău şi prelucrate de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bacău, începând cu ultimul semestru 2006 şi până în prezent . Centralizator privind copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate Trimestrul IV 2006 27
  28. 28. Număr de familii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate la trim. IV 2006 numar de copii la sfarsitul trim. IV 2006 Număr de copii aflaţi în îngrijirea rudelor până la gr. IV, fără măsură de protecţie număr de copii cu măsura de protecţie la sfârşitul trim. IV 2006 Alte situaţii (la familii/persoane fără măsură de protecţie) la AMP în centre de plasament publice sau private la rude pâna la gradul IV la alte persoane/familii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate 797 1304 1217 7 17 46 14 3 cu un singur părinte plecat la muncă în străinătate 869 1482 1181 0 0 35 2 264 cu părinte unic susţinător al familiei monoparentele plecat la muncă în străinătate 289 464 431 0 2 13 4 14 Total 195 5 3250 2829 7 19 94 20 281 Număr de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate Distribuţia pe sexe M F 3250 1572 1678 Distribuţia copiilor ai căror parinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate pe grupe de vârstă <1an 1-2 ani 3-6ani 7-9ani 10- 13ani 14-17ani 25 111 663 727 887 837 28
  29. 29. 1. NUMAR DE FAMILII 15% 44% 41% cu ambii parinti cu un singur painte cu parinte unic sustinatator 2. NUMAR DE COPII 14% 40% 46% cu ambii parinti cu un singur painte cu parinte unic sustinatator 3. NUMAR DE COPII PE CATEGORII DE VARSTA 1%3% 20% 22% 28% 26% <1 an 1-2 ani 3-6 ani 7-9 ani 10-13 ani 14-17 ani 29
  30. 30. 4. NUMAR DE COPII CU/FARA MASURA DE PROTECTIE 1217 84 3 1181 37 431 19 14 264 1 10 100 1000 10000 nr. de copii lasati in grija rudelor fara masura de protectie nr de copii cu masura de protectie nr. de copii lasati la familii/persoane fara masura de protectie cu ambii parinti cu un singur parinte cu parinte unic sustinator Centralizator privind copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate Trimestrul IV 2007 Număr de familii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate la trim. IV 2007 număr de copii la sfârşitul trim. IV 2007 Număr de copii aflaţi în îngrijirea rudelor până la gr. IV, fără măsură de protecţie număr de copii cu măsură de protecţie la sfârşitul trim. IV 2007 Alte situaţii (la familii/persoane fără măsură de protecţie) la AMP în centre de plasament publice sau private la rude pâna la gradul IV la alte persoane/familii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate 107 1 1645 1595 10 6 18 10 6 cu un singur părinte plecat la muncă în străinătate 112 9 2014 2007 0 0 4 0 3 cu părinte unic susţinător al familiei monoparentele plecat la muncă în străinătate 342 566 551 1 0 6 2 6 Total 254 2 4225 4153 11 6 28 12 15 Număr de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate Distribuţia pe sexe M F 4225 2068 2157 Distribuţia copiilor ai căror parinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate pe grupe de vârstă <1an 1-2 ani 3-6ani 7-9ani 10- 13ani 14-17ani 31 160 847 950 1216 1021 30
  31. 31. 1. NUMAR DE FAMILII 13% 45% 42% cu ambii parinti cu un singur painte cu parinte unic sustinatator 2. NUMAR DE COPII 13% 39% 48% cu ambii parinti cu un singur painte cu parinte unic sustinatator 3. NUMAR DECOPII PE CATEGORII DE VARSTA 1%4% 20% 22% 29% 24% <1 an 1-2 ani 3-6 ani 7-9 ani 10-13 ani 14-17 ani 31
  32. 32. 4. NUMAR DE COPII CU/FARA MASURA DE PROTECTIE 1595 44 6 2007 4 551 9 6 3 1 10 100 1000 10000 nr. De copii lasati in grija rudelor fara masura de protectie nr de copii cu masura de protectie nr. De copii lasati la familii/persoane fara masura de protectie cu ambii parinti cu un singur parinte cu parinte unic sustinator Centralizator privind copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate Trimestrul IV 2008 Număr de familii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate la trim. IV 2008 număr de copii la sfârşitu l trim. IV 2008 Număr de copii aflaţi în îngrijirea rudelor până la gr. IV, fără măsură de protecţie număr de copii cu măsură de protecţie la sfârşitul trim. IV 2008 Alte situaţii (la familii/persoane fără măsură de protecţie) la AMP în centre de plasament publice sau private la rude pâna la gradul IV la alte persoane/familii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate 1290 1977 1931 13 3 24 5 1 cu un singur părinte plecat la muncă în străinătate 1568 2650 2636 0 0 9 0 5 cu părinte unic susţinător al familiei monoparentel e plecat la muncă în străinătate 420 639 628 1 2 6 2 0 Total 3278 5266 5195 14 5 39 7 6 Număr de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate Distribuţia pe sexe M F 5266 2614 2652 Distribuţia copiilor ai căror parinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate pe grupe de vârsta <1an 1-2 ani 3-6ani 7-9ani 10- 13ani 14-17ani 50 168 988 1358 1517 1185 32
  33. 33. 2. NUMAR DE COPII 12% 38% 50% cu ambii parinti cu un singur painte cu parinte unic sustinatator 3. NUMAR DECOPII PECATEGORII DE VARSTA 1%3% 19% 26% 28% 23% <1 an 1-2 ani 3-6 ani 7-9 ani 10-13 ani 14-17 ani 33 1. NUMAR DEFAMILII 13% 48% 39% cu ambii parinti cu un singur painte cu parinte unic sustinatator
  34. 34. 4. NUMAR DECOPII CU/FARA MASURA DEPROTECTIE 1931 45 1 2636 9 628 11 0 5 1 10 100 1000 10000 nr. De copii lasati in grija rudelor fara masura de protectie nr de copii cu masura de protectie nr. De copii lasati la familii/persoane fara masura de protectie cu ambii parinti cu un singur parinte cu parinte unic sustinator Centralizator privind copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate Trimestrul IV 2009 Număr de familii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate la trim. IV 2009 număr de copii la sfârşitul trim. IV 2009 Număr de copii aflaţi în îngrijirea rudelor până la gr. IV, fără măsură de protecţie număr de copii cu măsură de protecţie la sfârşitul trim. IV 2009 Alte situaţii (la familii/persoane fără măsură de protecţie) la AMP în centre de plasament publice sau private la rude pâna la gradul IV la alte persoane/familii cu ambii părinţi plecaţi în străinătate 1307 1991 1939 11 3 28 9 1 cu un singur părinte plecat la muncă în străinătate 1880 2938 2924 0 0 9 0 5 cu părinte unic susţinător al familiei monoparentele plecat la muncă în străinătate 447 677 668 2 1 6 0 0 Total 3634 5606 5531 13 4 43 9 6 Număr de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate Distribuţia pe sexe M F 5606 2888 2718 Distribuţia copiilor ai căror parinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate pe grupe de vârsta <1an 1-2 ani 3-6ani 7-9ani 10- 13ani 14-17ani 47 168 1014 1346 1635 1396 34
  35. 35. 1. NUMAR DEFAMILII 12% 52% 36% cu ambii parinti cu un singur painte cu parinte unic sustinatator 2. NUMAR DE COPII 12% 36% 52% cu ambii parinti cu un singur painte cu parinte unic sustinatator 3. NUMAR DECOPII PECATEGORII DE VARSTA 1%3% 18% 24% 29% 25% <1 an 1-2 ani 3-6 ani 7-9 ani 10-13 ani 14-17 ani 35

×