Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Câmpul filosofiei

96 views

Published on

filosofie

Published in: Education
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Câmpul filosofiei

  1. 1. . Câmpul filosofiei Do meniile trad iţio nale ale filo s o fiei s untlogica,metafizica, teoria cunoaşteriişietica.Încâmpulfilosofieic o ntemp o rane, ariile tematic e s - au extins îns ă, ap ărând d o m e n ii d e in t e r f e r e n ţ ă , s u b d iv iz i u n i a le d o m e n iilo r tradiţionale şi noi spaţii de explorare. Logica este ştiinţa ce studiază structurile generale,fo rmale ş i legile gând irii, ale raţio namentulu i c o rec t ş iargumentelo r valab ile. Un r aţio nament es te s uc c es iunea afirmaţiilor în măsură să conducă la o concluzie. Logicadeductivă in v e s t ig h e a z ă f o r m a r a ţ io n a m e n t e lo r î n c a r e concluzia este adevărată, dacătoate premisele sunt adevărate.Un raţionament valid este acela care prin forma sa garantează adevărul concluziei dacă toate premisele sunt adevărate.Sofismele sunt raţionamente nevalide care sunt considerate în m o d g r e ş i t d r e p t v a l i d e d a t o r i t ă u n o r f o r m e s i m i l a r e înşelătoare. Logica inductivă pleacădeladouăcaracteristici: premisele adevărate susţin concluzia, dar nu o garantează;concluzia conţine o informaţie care nu există în premi se.Forma cea mai des întâlnită a unui raţionament inductiv constăîn a trage concluzii dintr-un număr de cazuri individuale. Logica simbolică(saulogica matematică) es te o ramură a lo gic ii c are fo lo s eş te în c erc etare p ro c ed eele s p ec ific ematemat icii. Metafizica(sauontologia) reprezintă studiul princi palelor categorii şi structuri ale existenţei sau realităţii. Numelede metafizică vinde de la grecescul meta ta physika (după fizică) şi se referă la ordonarea lucrărilor lui Aristotel undefilosofia succedă ştiinţei fizicii. La Aristotel metafizica are undublu sens: unul general (metafizică generală) - gravitând în jurul unei teme fundamentale, fiinţa ca fiinţă; aceasta s-a numitc u î n c e p e r e d in s e c o lu l a l X V I I - le a ontologie (teoriaexistenţei) ş i unul particular, special, deteologie - ştiinţadespre existenţa supremă, despre Dumnezeu, prima cauză cenu are cauză, început şi sfârşit. Sensul special al metafizicii sereferă la studiul lucrurilor ce transcend (depăşesc) experienţau m a n ă - r e s p e c t iv e x is t e n ţ a lu i D u m n e z e u , n e m u r i r e a sufletului şi libertatea voinţei aşa cum apar ele în filosofia luiKant.Metafizica tradiţională are un sens mai larg, decât
  2. 2. cosmologia ( ş t i i n ţ a c e s t u d i a z ă s t r u c t u r a ş i o r i g i n e a universului natural ca totalitate).Pentru filosofi, metafizica desemnează o doctrină afiinţării ca fiinţare, deci a fiinţei. Ei depăşesc datele ştiinţelor naturii, recurgând tot la mijloace raţionale, dar care nu rămâncantonate în empirism şi experienţa imediată.În filosofia contemporană se încearcă o distincţie întremetafizic ă ş i o nto lo gie: o nto lo gia s ar limita la analizastruct urii, deci a esenţei existentului, în vreme ce metafizica ar s tab ili ş i p rivilegia p ro p o ziţii exis tenţiale, ad ic ă vizând e x i s t e n ţ a . P r o b l e m a c u n o a ş t e r i i , d e e x e m p l u , e s t e e s enţialmente o p ro b lemă metafizic ă, d eo arec e p riveş teexistenţa fiinţei în sine. O altă distincţie între ontologie şim e t a f iz ic ă p r o v in e d in f a p t u l c ă a c e a s t a d in u r m ă n u ex aminează d o ar p ro b leme p artic ulare, c i c el p uţin, în principiu, caută să ajungă la o viziune de ansamblu a realităţii Teoria cunoaşterii (gnoseologia şi epistemologia). Gnoseologia (teoria generală a cunoaşterii) şi epistemologia(teoria generală a cunoaşterii ştiinţifice) au drept misiu neelucidarea chestiunilor privind posibilitatea omului de acunoaşte realitatea, modalităţile de dobândire şi verificare acunoştinţelor. Procesul cunoaşterii se referă la relaţia specificădintre un subiect cunoscătorşi unobiectce poate fi şi estecunoscut. Obiectul cunoaşteriinu este însă identic cu obiectulreal , a s u p r a c ă r u i a s u b i e c t u l î ş i î n d r e a p t ă e f o r t u l d e cun oaştere; este o proiecţie ideală şi un decupaj operat înr e a lit a t e c u m ijlo a c e s p e c if ic e , r e a liz â n d u - s e a s t f e l o reconstrucţie logică, raţională a unui domeniu al realită ţii.Cunoaşterea este fixată, întotdeauna în şi prin limbaj, cuajutorul unor noţiuni, judecăţi, raţionamente, sisteme deidei şiteorii, efectuându-se o operaţiune de descriere a unor lucruri,însuşiri ale acestora, stări, raporturi, precum şi un travaliu deexplicare şi înţelegere a conexiunilor lor.E x i s t ă d o u ă m a r i o r i e n t ă r i g n o s e o l o g i c o - epistemologice: empirismul şi raţionalismul Empirismul reprezintă acea concepţie filosofică potrivit căreiaexperienţas e n z o r i a l ă e s t e c o n s i d e r a t ă c a s u r s ă f u n d a m e n t a l ă a cunoaşterii, negându- se valoarea abstracţiilor. Principaliireprezentanţi ai empirismului clasic sunt Locke, Condillac,Hume. In filosofia contemporană, prelungirile empirismuluiclas ic se regăsesc în cadrul empirismului logic, o variantă aneo p o zitivis mulu i, c are ad mite numai enunţurile lo gic everifica
  3. 3. bile în mod nemijlocit prin percepţiile fiecărui subiectîn parte. Raţionalismul, din contră,esteconcepţiafilosofică p o trivit c ăreia raţiunea ar fi unic ul i zvo r al c uno aş teriiautentice. Această orientare este ilustrată în filosofia clasică deDes c artes , Leib nitz, Kant, trad iţia ei fiind c o ntinuată în peri oada contemporană de neokantieni (Şcoala de la Baden,Şcoala de la Marburg şi emulii acestora).E p i s t e m o l o g i a e s t e m a i c u r â n d u n demersmetateoretic prin intermediul căruia ştiinţa este examinată,descrisă, analizată şi reconstruită, de o manieră obiectivă, tinzând u-s e s p re o „cunoaştere a cunoaşterii” ştiinţifice.Există o epistemologie generală - aplicată şi aplicabilă ştiinţe î n g e n e r e , o p e r â n d c u m o d e le id e a le ş i e x e m p la r e d e ştiinţif icitate - dar şi epistemologii ale ştiinţelor particulare ceexplicative proprii acestora. Etica(s a u filo s o fia mo ra lă ) e s t e a c e a r a m u r ă filo s o fic ă av ând c a o b iec t s tud iul as p ec telo r teo retic e ş i practice ale moralei. Termenul etică provine din limba greacă(ethos - substantiv;ethikos- adjectiv), în vreme de termenulde morală îşi are originea în limba latină (mos- mores, cuderivatul adjectivalmoralis), amândoi desemnândobiceiuri,deprinderi, obişnuinţe, moravuri. Ulterior, prin etică s- ajunss ă s e înţeleagă teo ria filo s o fic ă (ş tiinţific ă) a mo ralei, an s amb lul elab o rărilo r c o nc ep tuale p rin c are s e exp lic ăstructura, originea şi temeiurile, exigenţele şi regulile ce seimpun vieţii morale trăite.în centrul filosofiei moralei se situeazăvalorile - cedesemnează moduri de raportare colectivă, ideală la persoane,acte, sentimente, intenţii, atitudini, motivaţii, ce se impu în c alitate d e c riterii d e c o nd uită s o c ială. Ac es te valo ri s e prezi ntă sub forma unor cupluri conceptuale, cu conotaţii pozitive sau neg ative, dezirabile sau indezirabile: bine-rău,altruism-egoism, demnitate-umilinţă, modestie-îngâmfare etc. In ultimă instanţă, orice morală se prezintă ca un sistem dereguli de conduită. Prin modelele de conduită şi convieţuire seinstituie şi se împlineşte ordinea umană a vieţii. Binelemoralc o ns ac ră, în to ate ip o s tazele s ale, c o nd iţiile ş i c rit eriile indispensabile ale unei convieţuiri sociale demne ce relevă şiafirmă demnitatea omului ca om.Alte ramuri ale filo s o fiei: filosofia ştiinţelor naturii -cercetarea categoriilor fundamentale ale ştiinţelor exacte, acelorlalte ştiinţe despre natură (metafizica) şi a metodelor destabilire a cunoaşterii naturii ştiinţifice (epistemologia); filosofia ştiinţelor sociale
  4. 4. - studiul categoriilor de bază ale teo riilo r s o c iale ş tiinţific e ş i al meto d elo r d e s tab ilire acunoa şterii ştiinţifice a societăţii; filosofia social-politică -s tud iul p rinc ip iilo r fund amentale ale s o c ietăţii ş i vieţii politice, al structurii şi funcţionării statului; filosofia religiei -studiul naturii divinităţii, al modului de cunoaştere a luiDumnezeu şi al semnificaţiei practicilor religioase; filosofialimbajului - studiul structurilor de bază ale limbajului şi almodului de raportare a acestuia la lume; Istoria filosofiei -studiul cronologic al apariţiei şi dezvoltării diferitelor doctrine,şcoli şi curente filosofice, al influenţelor exercitate de acesteaşi consecinţele lor asupra spiritualităţii umane. Filosofia constituie un domeniu autonom al culturii, o modalitate de reconstrucţie raţională a lumii, o viziune (intuiţie) globală, totalizatoare asupra lumii (lb.germ.Weltanschauung, spre deosebire de modalitatea de cunoaştere specifică ştiinţelor naturii – un tablou asupra unui aspect particular al lumii - Weltbild); un sistem coerent de cunoştinţe care oferă o interpretare integratoare a universului, implicând o anumităînţelegere a condiţiei umane, precum şi răspunsuri la interogaţii care privesc destinul omului în lume, precum şi raporturile lui cu natura şi societatea. I. DOMENIILE FILOSOFIEI  ONTOLOGIA (lb.gr. on, ontos - “fiinţă” şi logos – “ştiinţă”, “teorie”, “sistem”) – teoria generală a existenţei; parte a filosofiei care îşi propune să abordeze existenţa ca atare, “existenţa ca existenţă” (Aristotel), adică particularităţile şi principiile comune oricărei existenţe; teorie speculativă cu privire la esenţele sau principiile ultime ale tuturor lucrurilor, în opoziţie cu cunoaşterea aparenţelor, a fenomenelor; categoriile esenţiale cu care operează: substanţa, spiritul, cauzalitatea, întinderea, fenomenul şi esenţa, posibilitatea şi realitatea etc. Exemple de interogaţii: Realitatea este de esenţă spirituală sau materială? Există Dumnezeu? În ce constă distincţia corp – minte? Deţin oamenii liber arbitru sau se supun determinismului prezent în natură?
  5. 5.  GNOSEOLOGIA (lb.gr. gnosis = cunoaştere) – parte a filosofiei care cercetează condiţiile generale, izvoarele, structura,modul de desfăşurareşivaliditatea procesului cunoaşterii, conceput ca proces de producere a unor cunoştinţe. Având în centru problema raportului dintre obiect şi subiect în procesul cunoaşterii, din cadrul ei se desprind ramuri specializate, precum teoria adevărului, epistemologia(teoria cunoaşterii ştiinţifice), logica cercetării ştiinţifice etc. Exemple de interogaţii: Este experienţa singura sursă de cunoaştere? Ce face ca unele opinii să fie adevărate, iar altele false? Există întrebări importante la care ştiinţa nu poate răspunde?  ANTROPOLOGIA FILOSOFICĂ – disciplină care tratează problematica omuluidin perspectiva unei concepţii generale despre lume şi viaţă; îşi propune cuprinderea unitară a tuturor problemelor teoretice ale omului, prin cunoaşterea totală, mereu mai profundă a acestuia. Exemple de interogaţii: Ce este omul? Care este sensul vieţii? Care este specificul naturii umane în rândul celorlalte tipuri de fiinţare?  AXIOLOGIA (lb.gr. axia – valoare) – teoria generală a valorilor (etice, estetice, politice, juridice, economice etc.); parte a filosofiei ce-şi propune să studieze geneza, structura, interacţiunea, cunoaşterea, realizarea, ierarhizarea şi funcţiile valorilor în viaţa socială, corelaţia dintre ele, dinamica sistemelor de valori. Exemple de interogaţii: Există o valoare supremă? Care este valoarea primordială a vieţii? În ce constă o valoare cognitivă?  ETICA (lb.gr. ethos – cutumă, obicei, morav) – studiul conceptelor şi principiilor pe care se bazează modul în care judecăm comportamentul uman; ramură a filosofiei al cărei obiect de cercetare îl constituie morala (lb.lat. mos, mores – morav, obicei, obişnuinţă). În cadrul eticii s-a desprins o ramură – etica aplicată, ca replică la normativitatea principiilor morale clasice şi a demersului deductiv. Etica aplicată depăşeşte domeniul strict teoretic şi adoptă un demers inductiv derivând principiile morale din analiza unor fapte concrete.
  6. 6. Exemple de interogaţii: Ce semnificaţie are binele şi/sau răul? După ce criterii trebuie să distingem între acţiunile corecte şicele greşite din punct de vedere moral? Este plăcerea un criteriu după care descriem o stare de lucruri ca fiind “bună”? Este arbitrară decizia morală?  ESTETICA – studiul principiilor pe care se bazează judecăţile noastre asupra diferitelor forme de artă; disciplină care-şi propune să studieze esenţa, legităţile, categoriile şi structura atitudinii artistice a omului faţă de realitate. Exemple de interogaţii: Care este scopul artei? Care este rolul sensibilităţii în judecata estetică? Care sunt criteriile care ne permit să etichetăm o operă de artă ca fiind bună/mare?  FILOSOFIA SOCIAL-POLITICĂ – studiul principiilor fundamentale ale statului, în mod special ale celor care privesc dreptatea, autoritatea, libertatea şi ordinea. Exemple de interogaţii: Unde trebuie trasată distincţia dintre drepturile individuale şi drepturile guvernării? Pe ce se bazează dreptul de a guverna al oricărui suveran?  FILOSOFIA RELIGIEI – studiul naturii, tipurilor şi obiectelor credinţelor religioase. Exemple de interogaţii: Care este specificul relaţiei dintre credinţă şi raţiune? Ce sunt: credinţa religioasă, experienţa religioasă? Poate fi cunoscut Dumnezeu? Cum este posibilă cunoaşterea divinului?  FILOSOFIA ŞTIINŢEI – domeniu al filosofiei care investighează probleme ce apar din reflecţia asupra ştiinţei şi asupra practicii ştiinţifice.

×