Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Traian dorz zile si advaruri istorice - sibiu - 2010

291 views

Published on

Traian dorz zile si advaruri istorice - sibiu - 2010 Oastea Domnului

Published in: Spiritual
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Traian dorz zile si advaruri istorice - sibiu - 2010

  1. 1. Zile şi adevăruri istorice 1 Traian Dorz Zile şi adevăruri istoriceZile şi adevăruri istoriceZile şi adevăruri istoriceZile şi adevăruri istorice
  2. 2. 2 Traian Dorz Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României DORZ, TRAIAN Zile şi adevăruri istorice / Traian Dorz. - Ed. a 3-a. - Sibiu: Oastea Domnului, 2010 ISBN 978-973-710-172-3 289(498) Oastea Domnului © Toate drepturile rezervate Editurii «Oastea Domnului», Sibiu str. Ch. Darwin, 11 tel. 0269 216677; fax 0269 216914 ISBN 978-973-710-172-3
  3. 3. Zile şi adevăruri istorice 3 Î N D R U M Ă R I N E M U R I T O A R E 5 ZILE ŞI ADEVĂRURI ISTORICE 12 septembrie 1937 12-16 februarie 1938 7 noiembrie 1976 Edi ia a III-a Culegere şi prelucrare de TRAIAN DORZ Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2010
  4. 4. 4 Traian Dorz Colec ia «Îndrumări Nemuritoare» cuprinde: 1. Cărarea tinere ii curate 2. Scumpele noastre surori 3. Împreună-lucrători cu Dumnezeu 4. Dreptarul învă ăturii sănătoase 5. Zile şi adevăruri istorice 6. Ferici ii noştri înaintaşi
  5. 5. Zile şi adevăruri istorice 5 CAUTĂ-NTRUNA ADEVĂRUL Caută-ntruna adevărul, căci el nu-i uşor de-aflat, vorbele, cu cât mai multe, i-l ascund – nu i-l arat’, căr ile nu-l spun pe rânduri, ci pe-alături şi pe sub: când e-o lebădă ce tace, când e un zglobiu hulub. Nu dispre ui săracul – căci şi tu eşti un sărac; numai Adevărul este bunul ce- i rămâne-n veac; pune-i vorbei tale lacăt, pune-i faptei tale frâu şi nu-şi crede-atinsă inta până treci al mor ii râu. Nu vorbi de-naintaşii sfin i şi vrednici, şi eroi până nu- i înal i via a mai presus de-orice noroi; intră prin în elepciune unde-i Adevărul Zeu şi vei descuia chivotul tainelor lui Dumnezeu… Cât pământ ai sub picioare, atât ai deasupra cer, gândurile, amândouă deopotrivă i le cer, însă Adevărul spune: mai întâi de Cer s-ascul i; Dumnezeu împără eşte prin cei buni, nu prin cei mul i. Caută pacea şi aleargă după Adevăr mereu, doar aşa po i fi prieten şi copil lui Dumnezeu; Adevărul o să- i schimbe spinii frun ii, în curând, în cununa ce răsfrânge slava-n veci crescând-crescând…
  6. 6. 6 Traian Dorz SĂ LAŞI UN SEMN Să laşi un semn pe unde treci când ştii că nu mai vii în veci, ca cei ce duc solia ta s-o poată mai uşor purta. Să laşi un umblet mai frumos cu crucea ta după Hristos, ca cei ce vin cu crucea lor s-o poată duce mai uşor. Să laşi un fel mai ’nalt adus de-a suferi pentru Iisus, ca cei ce-ajung în anii grei să sufere frumos şi ei. Să laşi o pildă de urmat la cei pe care i-ai chemat, pe acei ce-au ascultat ce-ai spus să-i duci mai drept după Iisus. Să laşi un mai frumos îndemn în orice grai şi-n orice semn, ca fiii şi urmaşii tăi să-i vezi mai sfin i pe-a vie ii căi. Atunci, pe urma- i, ferici i, călca-vor mul i urmaşi iubi i, iar Sus, în Cer, la Dumnezeu, de to i vei fi cinstit mereu.
  7. 7. Zile şi adevăruri istorice 7 În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. (Mt. 28, 19-20) IISUS HRISTOS, Veşnicul şi Unicul Adevăr, Judecător şi Dumnezeu, Slavă veşnică ie! Pentru Adevărul Tău cel nespus de hotărât şi pentru Dragostea Ta cea nespus de dulce cu care i-ai dăruit lumina, cu care i-ai vărsat sângele şi cu care i-ai biruit moartea pentru răscumpărarea şi mântuirea noastră, – dar şi pentru Dreptatea Ta cea nespus de aspră cu care vei judeca neascultarea, vei pedepsi nelegiuirea şi vei osândi veşnic fărădelegea celor ce au dezbinat, au chinuit şi au pierdut copii ai Tăi şi adunări ale Tale, – slavă cutremurătoare ie! Pentru mângâierile veşnice pe care le vei da tuturor celor chinui i pentru Numele Tău, tuturor celor batjocori i pentru slava Ta, tuturor celor condamna i pentru libertatea Ta şi tuturor celor ce au fost în vreun fel năpăstui i pentru Tine, – dar şi pentru plata pe care o vei da chinuitorilor, pentru osânda dreaptă pe care o vei da celor asupritori şi pentru pedepsirea celor care au condamnat nevinovă ia, au spurcat neprihănirea, au sugrumat conştiin ele, au întemni at Adevărul, au batjocorit Jertfa şi au călcat în picioare sângele sfin ilor Tăi, – slavă înfricoşată ie! Pentru Cerul cel strălucitor – răsplata chinui ilor Tăi, dar şi pentru Iadul cel întunecat – plata celor chinuitori, amândouă la fel de drepte, Slavă veşnică ie, Dumnezeul, Judecătorul şi Adevărul Unic şi Veşnic, Iisus Hristos! Amin.
  8. 8. 8 Traian Dorz SĂ NU UI I LEGĂMÂNTUL Să nu ui i legământul, să nu i-l ui i, î i spun, c-ai să-l regre i odată plângând ca un nebun şi-ai să alergi odată topindu- i ochii goi, – dar dragostea zdrobită în veci n-o-nvii napoi. Să nu- i ui i datoria spre Sfântul Dumnezeu, că nu-i o altă vină s-o ispăşeşti mai greu şi-ai să boceşti odată cu sufletul arzând, dar vremea cea trecută n-o mai întorci nicicând. Să nu ui i aşteptarea acelor care plâng, că ai s-o sim i odată arzându- i sânul stâng şi-ai ocoli pământul să-l po i afla pe-acel ce i-ar ierta păcatul, să po i scăpa de el. Să nu ui i niciodată ce-i unic şi divin, căci toată via a-n urmă i-o vei scălda-n venin, dorindu- i orice moarte pe zi de mii de ori, nici îndurând via a, dar nici putând să mori. Ci ine- i legământul şi dragostea frumos, aşa să mergi cu ele în fa a lui Hristos; când mul i se duc spre iadul amarelor mustrări, tu nal ă- i legământul spre veşnice cântări.
  9. 9. Zile şi adevăruri istorice 9 CINE-ŞI PIERDE… Cine-şi pierde mâna dreaptă cum mai face-o cruce? Cine-şi pierde so ul vie ii jugul cum şi-l duce? Cine-şi pierde ochiul, oare, lumea cum s-o vadă? Cine-şi pierde legământul cine-o să-l mai creadă? Cine un genunchi şi-l pierde cum să se mai roage? Cine-şi pierde calea dreaptă spre ce urmă trage? Cine-şi pierde părtăşia dulce-a rugăciunii cine-l va scăpa din groaza căilor minciunii? Cine-şi pierde limpezimea inimii din sine, cu ce, Doamne, să mai vină fericit spre Tine? Cine-şi pierde-aripa sfântă cum o să mai zboare? Cine şi le pierde toate, Doamne, greu mai moare…
  10. 10. 10 Traian Dorz
  11. 11. Zile şi adevăruri istorice 11 ZILE ŞI ADEVĂRURI ISTORICEZILE ŞI ADEVĂRURI ISTORICEZILE ŞI ADEVĂRURI ISTORICEZILE ŞI ADEVĂRURI ISTORICE Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus: „Tatăl Meu lucrează şi Eu de asemenea lucrez” (In. 5, 17). Tot ce se petrece în lume – văzut sau nevăzut, cunos- cut sau necunoscut, mai direct sau mai indirect – cu orica- re dintre oameni în parte sau cu toată omenirea la un loc, este întru totul numai urmarea lucrării acesteia pe care o face Dumnezeu. El lucrează liniştit sau puternic, frumos sau cutremurător, cu bunătate sau cu asprime, cu milă sau cu judecată, mângâietor sau dureros – după un plan plin de în elepciune, de dragoste şi de dreptate, dar desăvârşit şi neschimbat, răsplătind fiecăruia la vremea sa şi potrivit faptelor sale. Oamenii zic: întâmplarea a făcut… Sau: aşa i-a fost soarta. Sau zic: neprevăzutul, ori destinul, ori hazardul; dar cei ce vorbesc aşa nu ştiu că nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Că soarta nu este oarbă, că neprevăzutul nu vine de la sine… Că destinul, că hazardul, că întâm- plarea despre care vorbesc ei sunt numai uneltele şi mij- loacele prin care lucrează Dumnezeu spre răsplătirea sau pedepsirea fiecărui om – sau familii, sau popoare – potri- vit căilor şi faptelor acestuia sau acestora, la vremea mă- surată, când trebuia să vină asupra sa urmările acestor căi şi ale acestor fapte.
  12. 12. 12 Traian Dorz Odată stăteam de vorbă cu cineva despre căile tainice ale acestor judecă i şi răsplătiri ale lui Dumnezeu. La un moment dat al discu iei noastre, acel om a strigat plin de uimire: „Dacă într-adevăr Dumnezeu, Această Fiin ă Su- premă, există, atunci El sau Ea – Fiin a Aceasta – trebuie să fie extraordinar de în eleaptă, de iubitoare, de severă şi de puternică… De o în elepciune, de o iubire, de o severi- tate şi de o putere cum noi, oamenii, niciodată nu ne-o vom putea închipui…” Da, aşa este! Şi, datorită acestei nepriceperi a noastre, noi nu ne putem explica cele mai multe din lucrările aces- tei extraordinar de mari În elepciuni a lui Dumnezeu, care uneori ne izbesc mintea şi inima ca nişte lovituri nimici- toare. Ori ca nişte taine care ne uimesc şi pe care nu ni le putem explica şi îndreptă i. Via a noastră, care, în mod normal, ar trebui să se des- făşoare într-o continuă interdependen ă şi într-o dulce părtăşie şi întrepătrundere cu Dumnezeu cum este vi a cu rădăcina şi frunza cu ramul, familiarizându-ne şi încor- porându-ne în El, se petrece de fapt altfel. Chiar şi după ce, prin naşterea din nou, am fost altoi i în Hristos, seva Lui nu curge continuu în noi şi prin noi, ci mai există şi goluri şi întreruperi mai lungi sau mai scurte, mai mari ori mai mici. Şi în golurile acestea se petrec schimbări şi in- tervine o înstrăinare între noi şi El. Chiar dacă după aceea starea noastră revine iarăşi la normal şi părtăşia noastră cu Iisus se reface cumva din nou, totuşi acele goluri rămân. E ca şi cum funia ruptă, deşi legată iarăşi, va avea totuşi no- duri, unde se va vedea totdeauna cu triste e că acolo a fost ruptă… În acele goluri, faptele noastre fiind străine de Dumnezeu, tot aşa ne devin şi nouă străine faptele Lui. Părtăşia noastră fiind ruptă de El, ruptă devine şi de noi
  13. 13. Zile şi adevăruri istorice 13 părtăşia Lui. Aceste stări şi timpuri devin apoi nişte amare amintiri şi pentru El, şi pentru noi. Şi, cu cât numărul lor şi durata lor e mai mare, cu atâta paguba noastră e mai grea. Există un nivel până la care Dumnezeu coboară spre fiin a noastră şi până la care noi ne putem înăl a spre El, pentru ca să se facă atingerea, contactarea, sudura noastră fericită cu Hristos, prin care puterea şi via a din El trece asupra noastră, iar slăbiciunea şi moartea din noi să treacă asupra Lui. În acel punct şi în acel moment se împlineşte Cuvântul care zice: „Moartea a fost înghi ită de via ă.” Dumnezeu coborând în noi, iar noi înăl ându-ne în El… El înomenindu-Se în noi, iar noi îndumnezeindu-ne în El. Ce taină divină este aceasta! Ce rare sunt minunile acestea, şi totuşi ele există. Şi au fost create şi rânduite ca să nu fie excep ii, ci să devină regulă, fiindcă acesta a fost modul normal de via ă pe care l-a voit Dumnezeu între noi şi El. Aşa cum a fost la Început, după cum este scris: şi Domnul Dumnezeu umbla cu omul prin grădina Edenului… (Fac. 2, 15). Dintr-o astfel de stare, omul spune ca şi Sfântul Apostol Pavel: „Pot totul în Hristos”, pentru că acel con- tact cu Dumnezeu l-a făcut strălucit şi strălucitor. A înde- părtat zidul despăr itor, a spart coaja firească ce împiedica lumina, închidea orizontul, încătuşa mintea, sugruma du- hul, şi întreagă fiin a omului s-a eliberat biruitor, definitiv şi total. Atunci dintr-o dată în elegi, po i, ştii, zbori. Din clipa aceasta nu mai există pentru tine întâmplare ori mister, ori soartă, ori destin, ori neprevăzut, ori surpri- ză… Există numai o luminoasă şi cutremurător de clară înlăn uire logică şi în eleaptă de urmări şi răsplătiri nor- male ale faptelor şi căilor văzute ori nevăzute, pentru noi – dar văzute şi ştiute în totul, pentru El.
  14. 14. 14 Traian Dorz Nimic nici nu s-a pierdut într-adevăr, nici nu se pier- de. Ci totul numai se transformă. Fiecare gând, fiecare cu- vânt, fiecare faptă – rea sau bună – se transformă în plată rea ori în răsplată bună. În urmare nefericită ori în binecu- vântare divină. În chin ori în bucurie, potrivit păcatului ori harului pus în gândul, în cuvântul ori în fapta noastră, pentru noi ori pentru urmaşii noştri, după cum iarăşi este scris: binele sau răul se răsplăteşte până şi într-un îndelun- gat neam de urmaşi… Numai prin lumina acestor adevăruri putem în elege şi înlăn uirea marilor evenimente istorice care s-au petrecut şi se vor mai petrece şi cu Neamul nostru şi cu Biserica noastră… Cele fericite – ca urmare a credin ei înaintaşilor noştri, a sufe- rin elor, a jertfelor şi a luptei lor atâtea secole şi cu atâtea ne- dreptă i. La împlinirea vremilor de suferin ă şi a măsurii de jertfă, Dumnezeu ne-a dăruit independen a noastră na ională pentru care se aduseseră aceste cumplite suferin e şi jertfe… Răsplata primită era pe măsura pre ului dat pentru cucerirea ei. Pentru că nimic nu se primeşte gratuit. Totul se plăteşte exact cu pre ul normal, cerut după valoarea sa. Tot aşa este şi cu nenorocirile, ca urmare a uitării şi neascultării de Dumnezeu. Ca urmări ale păcatului, ale necredin ei şi ale fărădelegilor noastre, ca neam şi Bise- rică. Fiindcă şi acestea se plătesc – la vremea scaden ei lor – exact cu pre ul normal, stabilit de către Dreptatea şi Sfin enia lui Dumnezeu şi arătat limpede în Cuvântul Său Sfânt şi în istorie. Amândouă acestea, la fel de cu- tremurătoare. * * *
  15. 15. Zile şi adevăruri istorice 15 Îndată după câştigarea independen ei noastre na io- nale cu strângerea tuturor provinciilor româneşti între ho- tarele libere ale aceleiaşi ări, Dumnezeul nostru Bun a do- rit să ne dea şi independen a noastră sufletească de sub ro- bia păcatelor ce ne stăpâneau încă mai tirane şi mai nemi- loase decât stăpânirile opresoare din trecut. Şi Domnul Dumnezeul părin ilor noştri făcea aceasta prin minunea ivirii în Biserica şi credin a noastră bună şi străbună a mişcării evanghelice Oastea Domnului, acest curent viu şi puternic de renaştere şi înnoire duhovniceas- că în învă ătura şi credin a Bisericii şi a Poporului nostru. O astfel de Lucrare Profetică era un miracol unic în Orto- doxie, aducând în via a decăzută, formalistă şi adormită a Bisericii o trezire evanghelică, fericită şi vie. Iar în întuneri- cul vie ii poporului nostru, solu ia unui salt salvator, mo- ral, social şi spiritual de o unică însemnătate istorică. Despre începuturile, ca şi despre însemnătatea acestei mişcări evanghelice în credin a şi via a Bisericii şi a Na iu- nii noastre, am vorbit mai pe larg în alte locuri şi cu alte ocazii. Dar pentru că cele ce vor urma în această carte se vor ocupa mai îndeaproape tocmai de trei adevăruri foarte în- semnate ale Oastei Domnului, socotim folositor să pre- zentăm foarte pe scurt şi aici unele date privitoare la înce- puturile ei, ca şi la desfăşurarea evenimentelor mai însem- nate din via a acestei Mişcări. Mai ales pentru faptul că pu- terile care luptă contra Voii lui Dumnezeu au scornit cu ră- utate tot felul de minciuni, atât cu privire la via a şi inten i- ile profetului sfânt – Părintele Iosif Trifa, prin care Dumne- zeu a făcut această Lucrare duhovnicească – cât şi cu privire la istoria ei, la scopurile sale, precum şi la desfăşurarea ma- rilor evenimente din ea. Aceste minciuni continuă să se răs-
  16. 16. 16 Traian Dorz pândească oficial şi astăzi, înşelând min ile celor necunos- cători sau neinforma i şi men inând în jurul acestei curate Lucrări a lui Dumnezeu o atmosferă ostilă şi dubioasă. Avem o mare şi sfântă datorie fa ă de Adevăr să spul- berăm aceste minciuni oficiale şi interesate şi să denun ăm această conspira ie fă arnică şi răuvoitoare esută în jurul acestei sfinte Lucrări şi împotriva ei de către propaganda răuvoitoare a vrăjmaşului satana, care a procedat şi în ca- zul Oastei Domnului ca şi în cazul Învierii Mântuitorului Iisus. Când adevărul Învierii a ieşit la lumină, fariseii au dat mul i bani solda ilor, să spună că trupul lui Hristos a fost furat din mormânt pe când dormeau ei… Şi s-a răs- pândit zvonul acesta printre iudei – spune Evanghelia – până în ziua de astăzi (Mt. 28, 11-15). Exact acest procedeu l-a întrebuin at satana şi-l între- buin ează şi astăzi fa ă de adevărul Oastei Domnului, atât printre oficialită ile clericale ostile adevărului, cât şi între al ii. Şi foarte mul i cad victime acestei curse, fără să cer- ceteze cu bună-credin ă şi seriozitate adevărul cu privire la problema pe care o condamnă fără s-o cunoască. Şi împo- triva căreia dau sentin e vinovate fără măcar a cerceta cât de pu in ce este şi ce vrea în definitiv această Lucrare. Aceşti oameni – unii dintre ei chiar cu preten ii mari – îşi permit să facă afirma ii revoltător de răuvoitoare şi vrăjmaşe, de false şi tenden ioase cu privire la istoria, la originea şi scopurile Oastei Domnului. La cauzele con- flictului ivit îndată după începuturile ei între Părintele Iosif Trifa şi mitropolitul de atunci al Sibiului, Nicolae Bălan. Dar Dumnezeu şi Adevărul vor face odată dreptate atât profetului şi martirului Său prin care a făcut Lucrarea aceasta a Oastei Sale, cât şi acestei Lucrări, care este şi ea tot un profet şi un martir.
  17. 17. Zile şi adevăruri istorice 17 Pe Părintele Iosif, autoritatea clericală din vremea lui l-a învinuit şi l-a martirizat din gelozie şi răutate, până la moarte şi până după moarte. Dar prin Lucrarea Oastei Domnului rămasă după el, care creşte şi rodeşte tot mai frumos şi mai puternic nu numai în Biserica noastră şi în poporul nostru, ci depăşind cu mult hotarele acestora, Dumnezeul cel Viu şi Adevărul Lui cel Strălucitor dau o luminoasă dovadă pentru el şi pentru cauza sa, prin trium- ful şi izbânda pe care le dau acestei Lucrări Biruitoare. Să fie şi această carte, ca şi adevărurile pe care le con- semnează ea, încă o dovadă strălucită despre Adevărul şi valoarea acestui om şi a acestei Lucrări profetice şi divine, pentru ca to i cei de bună-credin ă să aibă în ea un îndrep- tar fericit în cunoaşterea şi orientarea lor asupra acestei Lucrări. Iar pentru cei care şi după cunoaşterea acestor ade- văruri – din lăuntrul sau din afara noastră – vor continua să facă dezbinarea sau să răspândească minciuna, cartea aceasta, scrisă de mâna şi de conştiin a unuia care a fost martor credincios şi adevărat al tuturor acestor lucruri des- crise în ea, să fie o mărturie acuzatoare acum şi în Ziua Judecă ii Celei Înfricoşate a lui Iisus Hristos, ale Căruia sunt această Lucrare şi acest Adevăr. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
  18. 18. 18 Traian Dorz FRUMOSUL ÎNCEPUTFRUMOSUL ÎNCEPUTFRUMOSUL ÎNCEPUTFRUMOSUL ÎNCEPUT ŞI DESFĂŞŞI DESFĂŞŞI DESFĂŞŞI DESFĂŞUUUURAREA LUIRAREA LUIRAREA LUIRAREA LUI Domnul Dumnezeul nostru, îndurându-Se de toate jertfele şi rugăciunile părin ilor şi strămoşilor noştri cre- dincioşi, la sfârşitul Primului Război Mondial din 1914- 1918, a dăruit ării noastre independen a na ională. Toate cele zece provincii româneşti s-au unit pentru prima dată într-o singură ară liberă şi independentă, sub numele de „România Mare”. Dar totdeauna o mare bucurie aduce şi o mare îngrijo- rare. Se împlinise un mare gând, dar se iviseră altele. Scă- pase ara oarecum de vrăjmaşii din afară, dar rămăseseră vrăjmaşii dinăuntru. Iar aceştia s-au dovedit a fi şi mai primejdioşi. Vrăjmaşii din afară nu ne putuseră nimici fi- in a noastră pământească, dar cei dinăuntru lucrau puternic la nimicirea fiin ei noastre spirituale. Primejdia aceasta este de o mie de ori mai mare. Când vrăjmaşul trupesc te învinge, î i face un rău mic din care te ridici iarăşi (de câte ori ne-am ridicat noi în istoria noastră!). Dar când vrăj- maşul sufletesc te învinge, acesta î i face răul cel mai ma- re, din care se poate să nu te mai ridici niciodată. Marile războaie, cu frământările şi împrăştierile lor de oameni, cu spaimele şi distrugerile lor, au cutremurat în- totdeauna adânc sufletele oamenilor şi ale popoarelor, în- mul ind păcatele, mărind urile, tulburând adânc via a tutu-
  19. 19. Zile şi adevăruri istorice 19 rora. Şi aceste nenorociri, după acest război, s-au răsfrânt adânc şi asupra ării noastre. Pentru liniştirea şi aşezarea treburilor în ordinea cea nouă şi în ara cea nouă, toate capetele luminate ale Nea- mului şi ale Bisericii se gândeau atunci la o mul ime de ini iative bune şi căutau căile cele mai potrivite pentru a se ajunge cât mai grabnic şi cât mai bine la îndreptarea rele- lor războiului. Şi la aşezarea unei vie i paşnice şi sănătoase în toate inuturile ării. Ardealul, care cuprindea cea mai mare întindere teri- torială dintre toate inuturile alipite la patria-mamă, avea cel mai mare număr de străini şi de primejdii. De aceea avea şi cea mai mare nevoie şi de măsuri bune. Printre aceste prime măsuri bune care trebuia luate spre îndreptarea adevărată a lucrurilor era nevoia unei pu- ternice evanghelizări. Se dovedise limpede, din via a altor popoare aflate în astfel de mari răscruci istorice, că singură Evanghelia lui Hristos este în măsură să schimbe şi să îm- bunătă ească profund stările şi sufletele oamenilor. Iar da- că se schimbă spre bine sufletele, toate celelalte se schim- bă şi se rezolvă de la sine, frumos şi fericit. Deci prin anul 1921, în plină frământare, când încă nu se liniştiseră apele lumii şi nici agita iile din afară în jurul hotarelor ării noastre, a fost convocată la Mitropolia Sibi- ului – care era centrul religios al Bisericii Ardealului – o consfătuire numită biblică. Au luat parte la ea cei mai aleşi oameni de răspundere de atunci, clerici şi laici, spre ini ie- rea unor măsuri practice pentru însănătoşirea vie ii şi acti- vită ii unite a Bisericii şi a mirenilor. În folosul ridicării morale şi materiale a Poporului nostru şi a Credin ei noas- tre. Îndeosebi în Ardeal.
  20. 20. 20 Traian Dorz Printre acele măsuri bune pe care ei le-au crezut potri- vite pentru împrejurările de atunci, la un loc de frunte s-a văzut nevoia înfiin ării unei puternice gazete religioase pentru popor. Fiindcă nici un alt mijloc de îndrumare a mul imilor nu este mai puternic şi mai rodnic decât cu- vântul scris. Gazeta şi cartea bună sunt un sfătuitor care, dacă intră în casa omului, nu mai iese până ce îl face şi pe om luminat, harnic şi cumpătat. Cuvântul vorbit, cât ar fi de bun şi de frumos, după o zi, două, se uită. Dar cuvântul scris nu. El stă acolo şi lucrează până ce aduce rod. Însă o gazetă bună nu o poate scrie oricine şi nu se poate scrie oricum. Căci dacă este nevoie ca un cuvânt vorbit o dată să fie cinstit şi adevărat, ca să poată fi crezut şi urmat, apoi cuvântul scris trebuie să fie găsit de o sută de ori mai cinstit şi mai adevărat. Atunci aşa se ştia. Atunci căr ile şi revistele erau aşa de rare ca banii buni. De aceea aveau şi crezare, şi pre . Mai târziu, după ce s-au înmul it toate, au început, ca banii de infla ie, să-şi piardă şi crezarea, şi valoarea. Pentru a scrie o gazetă bună şi o carte bună, se cereau pe atunci trei mari condi ii: întâi credin ă, apoi talent, apoi curaj. Credin ă pentru misiunea ta, talent pentru cititorii tăi, apoi curaj pentru greută ile mari care i se puneau în fa ă din toate păr ile. Atunci nici o gazetă bună pentru popor nu por- nea dintr-o ini iativă şi organizare oficială. Toate gazetele şi căr ile pentru popor erau redactate şi răspândite de nişte persoane sau institu ii bisericeşti ori particulare la care lu- crau cu însufle ire câte unul sau doi, sau trei „nebuni” care se topeau luminând, ca Eminescu ori Coşbuc, ori Slavici, ori atâ ia al ii ca ei, pentru luminarea celor mul i. Mai ales darul scrierii este un dar ales. Poate cel mai ales şi cel mai rar dintre daruri. Căci vorbitori pot fi ori-
  21. 21. Zile şi adevăruri istorice 21 câ i, dar scriitori adevăra i n-au fost niciodată mul i. Mai ales pentru popor, nu oricine poate să scrie în aşa fel, încât să fie citit totdeauna şi de către to i, cu folos şi cu plăcere. Trebuie să ai nu numai talent şi cunoştin e, ci şi un voca- bular simplu, cald, corect şi clar, spre a fi în eles şi cuce- ritor pentru inimile celor cărora le scrii. Pe atunci, cartea şi gazeta bună am spus că erau foarte rare şi foarte scumpe, dar şi mijloacele de cumpărare ale poporului erau foarte reduse. Trebuia să fie nespus de bine scrisă o carte ori o gazetă pentru ca ea să găsească răsunet în ară şi să se poată vinde. Condi iile sociale, materiale, financiare erau foarte grele, iar banul de cumpărare se pro- cura cu nespus de mare greutate, mai ales de către ărani şi muncitori, care formau 80-90 la sută din popula ia ării. O gazetă pentru popor nu putea trăi fără abona i, iar abona i nu găsea decât dacă era scrisă nu numai cu un cuprins atât de felurit câte preocupări avea atunci poporul lipsit şi ră- văşit de crize, de boli, de sărăcie şi de analfabetism, ci să fie şi un scris deosebit de dăruit, de cuceritor şi de intere- sant, spre a vedea omul că merită greul sacrificiu material al unui abonament. Pentru scopurile Mitropoliei Ardealului, gazetă se gă- sea, hârtie şi tipar, de asemenea… O institu ie ca aceasta putea orice. Şi cititori s-ar fi găsit până la urmă. Dar cel mai greu de găsit era omul înzestrat de Dumnezeu cu talent şi cu su- flet în stare să dea via ă gândurilor şi ini iativelor acestora. Nu-i greu să faci planuri frumoase, ci greu este să le reali- zezi frumos. Poate să fie un gând cât de bun, dar dacă nu se găseşte omul care să-şi îngroape în realizarea acestui gând sufletul său, lacrimile sale, sudoarea şi sângele său,
  22. 22. 22 Traian Dorz odihna şi sănătatea sa, nu se va alege nimic din tot acest gând, din toată această ini iativă, oricât de bună şi frumoa- să ar fi ea. Câte ini iative bune n-au fost, dar dacă n-a fost „nebunul” binecuvântat de Dumnezeu care să le dea min- tea şi inima lui, puterea şi via a sa, nu s-a ales nimic din ele nici în trecut, nici în prezent şi nici în viitor. Dar când vine vremea împlinirii unui gând al lui Dumnezeu, atunci ini iativele omeneşti şi conjuncturile întâmplărilor istorice vin în întâmpinarea acestui gând di- vin şi atunci omul potrivit (de Dumnezeu) vine la locul potrivit (de împrejurări). La gândul binecuvântat al gazetei religioase prin care Dumnezeu vroia să facă o lucrare binecuvântată, El a adus şi omul binecuvântat prin care să se realizeze aceasta. Căci, în planul îndurării Dumnezeieşti, această Lucrare era menită să fie mijlocul prin care să se facă saltul mântuitor al Poporului nostru spre Lumină. Şi al Bisericii noastre spre Via ă. În vremea aceea, la Vidra de Sus, satul din Mun ii Apuseni al eroului Avram Iancu, preo ea de zece ani Pă- rintele Iosif Trifa, care fusese căsătorit în 1911 cu o ne- poată a eroului, Iulia Iancu. Din căsătoria lor se născuseră patru copii, dintre care trei muriseră în primii ani ai vie ii lor. Ultimul copil, o feti ă, murise în acelaşi timp cu mama ei, Iulia, în primăvara anului 1919, secerată de epidemia de gripă care bântuia atunci peste tot. Rămas singur, doar cu copilaşul său, Titus, născut în 1916, Părintele Iosif Trifa îşi împlinea în chipul cel mai jertfitor slujba sa de părinte şi îndrumător al unora dintre cei mai neferici i şi mai săraci fii ai ării noastre, mo ii, lo-
  23. 23. Zile şi adevăruri istorice 23 cuitorii Mun ilor Apuseni, neamul martirilor Horea şi Ian- cu. Încă din anii studen iei sale la Beiuş, apoi la Arad şi Sibiu, tânărul Iosif Trifa a dat dovada unui suflet mare şi a unui viguros talent de scriitor religios pentru popor. De-a lungul anilor săi de student, apoi de învă ător şi preot, el s-a devotat scrisului religios şi activită ilor folositoare po- porului, cu toată fiin a sa. A colaborat la toate gazetele şi revistele care apăreau atunci atât în Ardeal, cât şi în Vechiul Regat, afirmându-se ca unul dintre cei mai harnici şi mai talenta i militan i pentru trezirea şi renaşterea sufletească a Bisericii şi Poporului nostru. Fiind astfel cunoscut şi apreciat peste tot ca omul cel mai înzestrat cu talent şi cu spirit de sacrificiu pentru această cauză sfântă, toate părerile de la Mitropolia Ardea- lului, în frunte cu a mitropolitului Bălan – şi el tânăr ales! – s-au oprit asupra Părintelui Iosif, socotindu-l ca pe cel mai potrivit a fi chemat şi a i se încredin a conducerea şi scrierea viitoarei gazete religioase pentru popor… Şi astfel, la 1 ianuarie 1922, apăru primul număr din «Lumina Satelor», gazeta săptămânală pentru popor re- dactată de preotul Iosif Trifa şi editată de Mitropolia Ar- dealului din Sibiu. Un an întreg a apărut săptămânal această gazetă în 6, 8, 10, 12 pagini, scrisă aproape în exclusivitate de redacto- rul ei, care se dovedea cu plinătate că era omul providen i- al pentru misiunea aceasta. Tot materialul care alcătuia gazeta, privitor la absolut toate cele ce interesau cercul larg de cititori cărora li se adresa, era scris de el în felul cel mai competent şi mai atră- gător. To i anii săi, trăi i în mijlocul sărăciei şi al ărănimii, îl făcuseră să cunoască până la adâncimea lor toate nevoile şi preocupările celor mai largi pături ale poporului nostru. Cu spiritul lui fin şi cu inteligen a lui sclipitoare, cu dra-
  24. 24. 24 Traian Dorz gostea lui adâncă fa ă de popor şi cu înflăcărata lui credin ă în Dumnezeu, el a făcut din gazeta pe care o însufle ea cu toată fiin a o tribună a dragostei lui de Dumnezeu şi de po- por, un stâlp de foc călăuzitor prin întunericul şi pustiul vremilor şi stărilor acelora, spre elul salvării na ionale. În noaptea Anului Nou 1923, el îşi făcea cutremurat şi temător bilan ul anului de muncă şi de luptă la gazeta aceasta, când pe sub fereastra zbuciumului său se perindau răcnetele chefliilor şi înjurăturile be ivilor petrecând de revelion… „Ce trecere – gândea el – dintr-un an în altul este aceasta!…” Atunci s-a petrecut în sufletul şi în via a lui cruciala transformare. „M-am prăbuşit – spune el – în fa a lui Dumnezeu zdrobit de durere şi copleşit de ruşine şi de neputin ă. Sa- tana îşi bătea joc în cel mai grozav fel de toată lupta şi tru- da mea de a îndrepta şi de a salva acest popor robit şi orbit de păcatele care îl duc la pierzarea şi nimicirea atât tru- pească, cât şi sufletească. Şi cele două mai mari şi mai ru- şinoase dintre aceste păcate sunt be ia şi înjurătura. M-am predat lui Dumnezeu din nou şi puternic, cu le- gământ şi rugăciune să încep o muncă şi o luptă mai hotă- râte împotriva păcatelor, mai ales împotriva be iei şi a su- dălmii, care în chip deosebit macină via a şi degradează sufletul poporului nostru, înjosind credin a şi batjocorind Numele cel Sfânt al lui Dumnezeu… Urmarea a fost apa- ri ia, în numărul de Anul Nou 1923 al gazetei «Lumina Satelor», a unei înflăcărate şi puternice chemări către to i fiii Bisericii şi ării noastre la o sfântă hotărâre de luptă contra be iei şi sudălmii. Fiecare cititor care adera la această chemare trebuia să iscălească un model de hotărâre şi un angajament ca un legământ de lupă contra acestor două păcate, în special, şi a tuturor celorlalte, în general.
  25. 25. Zile şi adevăruri istorice 25 Cu această «Hotărâre» se înfiin a noua mişcare de luptă contra păcatului şi de renaştere la o nouă via ă du- hovnicească, la o schimbare totală a vie ii, la naşterea din nou în Hristos, care avea să primească în curând numele de «Oastea Domnului», în în elesul că cei înrola i în ea duc o luptă sufletească împotriva păcatului şi răului în primul rând din via a lor însăşi, apoi din a semenilor lor şi din a întregii societă i. Cu numerele imediat următoare, au început să curgă spre redac ie adeziunile şi cererile de înscriere în noua mişcare spirituală a unui număr tot mai mare şi tot mai larg de suflete predate lui Hristos. Tot acest început, în ideea lui şi în felul concretizării sale, a fost pe de-a-ntregul o inspira ie momentană şi divi- nă, primită direct de la Dumnezeu de către omul şi alesul Său care îşi zidea lângă Jertfa lui Hristos propria lui fiin ă, la temelia construc iei pe care o începea. Nimeni altcineva din afara acestei cămăru e – inclusiv mitropolitul orgolios şi răzbunător, care şi-a pretins mai târziu pentru sine tot meritul înfiin ării Oastei Domnului – nimeni deci altcineva n-a avut nici un merit şi nici o con- tribu ie la toată această ini iativă… Şi ani de zile după as- ta, nici la munca pentru realizarea ei. Încurajat de însufle irea participării masive a celor chema i şi hotărâ i pentru marea luptă a Oastei Domnu- lui, Părintele Iosif Trifa a continuat, adâncind şi lărgind, învă ătura şi metodele de muncă şi de luptă ale mişcării ini iate de el. Fireşte, tot timpul acesta, el activa ca preot al Biseri- cii, slujind la rând cu ceilal i în catedrala mitropolitană, împlinind şi func ia de director al Orfelinatului Ortodox din Sibiu.
  26. 26. 26 Traian Dorz Format deci pe linia de învă ătură şi convins de cre- din a Bisericii pe care o slujea, desigur că el nu putea pro- povădui o altă învă ătură şi nici nu putea îngădui o abatere de la canoanele şi dogmele ei spirituale pentru nimeni şi cu atât mai mult pentru sine. Dar, trezit şi luminat de Du- hul lui Dumnezeu, nu putea în elege şi accepta înghe area vie ii bisericeşti numai în formele fără trăire şi în rânduie- lile fără via ă. În înstrăinarea totală de Evanghelia vie po- runcită de Hristos, trăită de primii creştini şi cerută de Pă- rin ii noştri Bisericeşti… «Nu învă ătura trebuie schimbată – zicea el – ci via a. Nu biserica trebuie lăsată, ci păcatul. Şi în primul rând noi, preo ii Bisericii şi fiii ei cei mai conştien i, trebuie să fa- cem pasul cel mare: s-o rupem cu păcatul şi să ne unim cu Hristos…» Iarăşi, din proprie ini iativă şi numai cu inspira ia de Sus, de la Duhul lui Dumnezeu, a fost dat – după cum am spus – şi numele acestei mişcări de trezire duhovnicească «Oastea Domnului». În în elesul că cei care fac parte din ea au declarat un război deschis şi necru ător lui satan şi păcatului şi s-au înscris într-o Oaste sfântă a lui Hristos, pentru biruin a Lui asupra celui rău. Şi pentru izbânda Evangheliei vii asupra formalismului mort. Lupta aceasta trebuia fiecare ostaş s-o înceapă în propria sa via ă şi după aceea în a celorlal i semeni până la mântuirea tuturor. În curând, pentru noua Oaste au fost date şi îndrumări şi fixate şi nişte reguli practice de via ă şi de muncă du- hovnicească. S-au constituit adunări cu program religios format din rugăciuni, citiri din Biblie şi cântări religioase bise- riceşti şi laice.
  27. 27. Zile şi adevăruri istorice 27 S-a ini iat îndată, de la început, cântarea şi poezia re- ligioasă laică, ceea ce era un început cu totul nou, aceasta nemaiexistând în poporul nostru până atunci. Şi s-a încu- rajat rugăciunea liberă, în duh. Adunările Oastei Domnului erau încă de la început de trei feluri: adunări de evanghelizare, care se ineau dumi- nica după-masă în biserici, în şcoli sau cămine culturale, libere atunci pentru orice astfel de manifestări cu caracter moral ori cultural pentru popor. Apoi adunările de şcoală biblică, într-o seară din săptămână, cu scopul cercetării şi adâncirii Bibliei. Şi, în urmă, adunări de rugăciune, de ase- menea, într-o altă seară de peste săptămână, aleasă după împrejurări, de obicei vineri ori sâmbătă seara. În cele mai multe locuri aceste adunări erau conduse de preotul locului care era în fruntea ostaşilor, ajutându-i şi îndrumându-i cu dragoste şi bunăvoin ă. Pentru a se da întregii Mişcări un caracter mai activ s-au creat steaguri pentru fiecare adunare cu un anumit fel de imagini şi de inscrip ii. La adunările mai mari pe centre sau pe ară, fiecare adunare mergea cu steagul ei în frunte, iar în urma steagului mergeau încolona i frumos întâi fra- ii, apoi surorile, cântând. S-a mai ini iat o medalie în formă de cruciuli ă, având pe ea inscrip ia biblică: „Iar tu te luptă şi suferă ca un bun ostaş al lui Hristos, în Oastea lui Iisus” (cf. II Tim. 2, 3). Această medalie se primea de către fiecare ostaş sau ostaşă în momentul depunerii legământului său de intrare în Oastea Domnului şi se purta pe piept în orice împrejurare, ca o dovadă văzută atât pentru sine, cât şi pentru al ii că face parte hotărât din Oastea Domnului Iisus.
  28. 28. 28 Traian Dorz S-a pornit energic de la început pentru înlăturarea to- tală a alcoolului şi a obiceiurilor rele şi păgâneşti din toate datinile şi practicile noastre religioase şi de cult ca: bote- zuri, nun i, aniversări, privegheri, hramuri, înmormântări, parastase etc., îmbibate până atunci de alcool. Un nou şi creştinesc fel de a le sărbători pe acestea s-a statornicit peste tot unde erau ostaşi, ca în vremea primilor creştini, după Cuvântul cel Sfânt al Scripturii şi al Sfin ilor Părin i. S-au ini iat concursuri cu premii în bani şi căr i pentru noi poezii şi cântări religioase. Pentru stimularea citirii Bibliei şi pentru răspândirea căr ilor şi foilor religioase în arii cât mai largi. Au început să se tipărească serii de căr i cu con inut evanghelic-mobilizator în lupta contra păcatului, la pre ul cel mai scăzut, pentru a putea fi citite de oricine. Astfel, prin orice fel de mijloace se urmărea pătrunderea cât mai largă şi mai adâncă în toate sufletele, chemarea şi hotă- rârea pentru Hristos. Lucrul acesta a plăcut, desigur, tuturor bunilor preo i şi creştini, fiindcă acest impuls puternic şi nou de vie uire era dorit de orice suflet temător de Dumnezeu şi iubitor de voia Lui. Şi era atât de necesar statornicirii unei vie i să- nătoase în familii şi la ară. Dar, fireşte, acest lucru n-a plăcut deloc celor care iu- beau lumea şi cărora le plăceau stările de lucruri rele şi în- curcate. Astfel că din primele zile, deodată cu lupta Oastei pentru stârpirea obiceiurilor rele, s-a pornit şi lupta împo- triva ei de către cei ce ineau la aceste obiceiuri, în special la alcool. Şi dacă din Biserică a pornit lupta cea bună, tot din Biserică a pornit şi lupta cea rea. La fiecare izbândă a
  29. 29. Zile şi adevăruri istorice 29 Oastei Domnului pentru Hristos, i se răspundea cu o lovi- tură din partea celor care apărau păcatul şi luptau pentru men inerea puterii şi a robiei lui. Suflul de via ă nouă şi de primenire biblică i-a întărâtat pe mul i şi i-a ridicat cu toată împotrivirea să zdrobească frumosul vlăstar încă de la început. Cele mai grele atacuri şi mai mari împotriviri au venit din partea unor anumi i clerici mai mari şi mai mici. În primii ani, mitropolitul Bălan, ca unul care avuse- se şi el în vremea conferin ei biblice frumoase ini iative pentru reanimarea vie ii culturale şi religioase în Ardeal, s- a ridicat pe fa ă în apărarea Oastei Domnului şi a Părinte- lui Iosif, însuşindu-şi ini iativa aceasta, mai ales şi pentru că, pornind din mitropolia lui, Oastea era o frumoasă floa- re cu care îi plăcea sa-şi împodobească mândria şi persoa- na sa. Dar ceva mai târziu, când Oastea a trecut hotarele Ar- dealului şi ale mitropoliei, întinzându-se în toată ara, apoi trecând şi hotarele ării şi răspândindu-se până la marginile lumii, situa ia scăpând de sub controlul său şi văzând că pomul Oastei îşi întinde ramurile până prea departe, mi- tropolitul a devenit gelos şi s-a îmbolnăvit de invidie. Mai ales şi pentru că anturajul lui linguşitor şi ostil Părintelui Iosif şi ac iunii sale, se străduia să-i strecoare neîncetat mitropolitului otrava acestei gelozii şi a acestei invidii. Felul cel rău în care se petreceau înainte toate servici- ile religioase în popor, îmbibate de alcool, devenise o „tradi ie” plină de avantaje materiale şi de destrăbălări pă- gâneşti plăcute tuturor celor păcătoşi. La acestea, to i aceştia ineau atât de mult, încât, atunci când a venit noul fel cuviincios şi înfrânat cu renun area la ele, cei ce le apă- rau au sărit ca arşi, ridicând pumnii şi ciomegele ca să apere „tradi ia bisericească” şi „obiceiurile strămoşeşti”.
  30. 30. 30 Traian Dorz Acestea durează de mii de ani – ziceau ei – iar acum, iată, sunt amenin ate să fie părăsite. Se dezbină Biserica! stri- gau to i aceştia, verbal şi în scris. Se strică tradi ia! Se cal- că rânduiala din strămoşi, se face schismă, erezie, sectă! Opri i pe preotul Trifa! Înceta i cu Oastea! Afară cu stri- cătorii datinilor noastre!… La astfel de instigări ale preo ilor împotrivitori, prin unele păr i, oamenii şi autorită ile locale s-au ridicat cu cio- mege şi cu măsuri jandarmereşti contra preo ilor şi a lai- cilor ostaşi. Nenorocirea cea mare a fost însă că mai-marii popo- rului şi ai Bisericii, care trebuia să vadă mai departe îna- inte ce perspective frumoase şi fericite se deschideau prin Oastea Domnului viitorului nostru, n-au în eles mesajul ceresc şi salvator ce ni se trimisese. Şi, în loc să-şi înfieze Oastea, au lepădat-o. Atât pe linie bisericească, cât şi pe linie statală, au început să curgă măsurile restrictive şi or- dinele ostile. În loc să în eleagă rostul divin şi salvator al acestei Lucrări duhovniceşti, au primit de-a gata învinui- rile vrăjmaşilor ei vicleni şi interesa i. Şi, fără nici un dis- cernământ al răspunderii şi al datoriei pe care o aveau în locul şi în vremea lor, fără să cerceteze cu seriozitate şi în elepciune nimic, au călcat în picioare şi au dispus să se zdrobească totul. La Mitropolia Sibiului, unde era centrul Oastei, tabăra ostilă Părintelui Iosif Trifa, din anturajul mitropolitului, lucra cu hărnicie, a â ându-i gelozia şi răzbunarea, învi- nuind Oastea că este o schismă, o sectă, o dezbinare, iar pe Părintele Iosif, că are ambi ii de mărire lumească, tendin e de îmbogă ire, gânduri de sectarism. Astfel au hotărât în ascuns lichidarea Părintelui Iosif
  31. 31. Zile şi adevăruri istorice 31 şi nimicirea Oastei Domnului. Dar totul trebuia pregătit cu grijă, să nu se vadă în afară nimic bănuitor. Astfel au pre- gătit un proiect de statute oficiale care îngrădea şi nimicea orice activitate vie şi sănătoasă a Oastei, punând-o sub cel mai strict şi ucigaş control oficial. Prin aceste statute, Părintele Iosif era înlăturat imediat şi definitiv de la îndrumarea Oastei pe care o crease şi în- drumase de doisprezece ani. I se lua tot avutul său moral şi material pus în slujba Domnului şi, practic, Oastea era desfiin ată pentru totdeauna. Aceste statute urma să fie prezentate ca din partea autorită ii bisericeşti pe neaştep- tate Părintelui Iosif, pentru a le semna şi el ca ini iator şi conducător al Oastei. „Dacă le va semna – ziceau ei – îşi semnează singur moartea lui şi a lucrului său. Dacă nu le semnează, înseamnă că este un răzvrătit şi un nesupus autorită ii superioare. Prin urmare, putem lua orice măsuri canonice împotriva lui.” Cursa s-a dovedit destul de şiret pregătită şi Dumnezeu a îngăduit ca lucrurile să meargă după cum plănuiseră ei. Astfel, la sfârşitul anului 1934, Părintele Iosif a fost convocat la Mitropolie şi i s-a pus în fa ă semnarea condi- iilor pregătite fără ştirea sa. După citirea lor, fireşte că nu le-a putut semna. A ce- rut un timp de amânare pentru gândire şi clarificare. Dar această ezitare a semnării i s-a considerat, întocmai după cum se urzise, un act de nesupunere şi de trufie „fa ă de Biserică”. Ca un prim pas, a fost demis oficial din toate posturile pe care le de inea,1 inclusiv cel de redactor al gazetei «Lu- 1 De fapt, Părintele Iosif Trifa, în urma presiunilor şi jignirilor de tot
  32. 32. 32 Traian Dorz mina Satelor» şi conducător al Oastei Domnului. La toate protestele sale îndreptă ite, la toate cererile, memoriile şi rugămin ile sale de dezvinovă ire, nu i s-a răspuns decât cu lovituri, cu jigniri şi cu măsuri din ce în ce mai drastice şi mai nimicitoare. A fost dat în judecata forurilor bisericeşti pentru a fi caterisit. De-a lungul anilor 1935-1937 a avut trei judecă i, la cele trei instan e bisericeşti, două de la Sibiu şi ultima de la Bucureşti. La toate aceste instan e, mitropolitul era şi pârâşul şi tot el era şi judecătorul părintelui nevinovat. La nici una dintre ele, nu s-a inut seama de nici un drept şi de nici o apărare a profetului martirizat care de ze- ce ani suferea de două boli istovitoare, având şapte opera- ii. Şi în această situa ie era lovit, sărăcit de tot şi târât pe la judecă i sub cele mai nemiloase amenin ări din partea mitropolitului şi a celorlal i ierarhi bisericeşti. Autoritatea mitropolitului răzbunător era peste tot atât de mare, încât nevinovatul năpăstuit n-a mai aflat nici o dreptate nicăieri. De cinci ori a propus Părintele Iosif o convocare pe ară a celor mai aleşi dintre ostaşii Domnului, care se numărau acum cu sutele de mii, preo i şi laici, pentru a fi asculta i şi ei într-o problemă care-i privea direct. Pentru a fi asculta i şi ei cu privire la problemele Oastei Dom- nului şi a se ine seamă şi de părerea lor în propria lor cauză discutată între conducătorul Bisericii şi condu- cătorul Oastei. Dar autoritatea samavolnică a dispre uit cinic toate felul, s-a văzut silit să-şi dea demisia din toate posturile oficiale în care se afla, rămânând însă în fruntea Oastei celei dintâi.
  33. 33. Zile şi adevăruri istorice 33 aceste propuneri, trecând cu tăvălugul sfidător şi nemilos peste toate, grăbindu-se să ajungă cât mai repede la nimi- cirea cât mai totală a victimei şi la acapararea agonisitei sale materiale şi duhovniceşti, fără nici o frică de Dumne- zeu, fără nici o ruşine de lume şi fără nici un respect fa ă de adevăr, fa ă de dreptate şi fa ă de lege. În aceste condi ii, Părintele Iosif Trifa – din proprie şi personală ini iativă – a convocat la Sibiu, pentru ziua de 12 septembrie 1937, un sfat fră esc pe ară al delega- ilor din toate adunările locale ale Oastei Domnului. Pentru a informa despre starea conflictului cu mitropo- litul Bălan şi a-i solicita să intervină cumva ei în aplanarea acestui conflict în care el, epuizând toate căile posibile, nu mai poate face nimic. Trebuia neapărat să facă, în fa a delega ilor întregii Lucrări a Oastei Domnului, un raport amănun it despre starea la care s-a ajuns cu toate problemele Fră ietă ii. Despre dorin a lui de împăcare care a fost mereu res- pinsă. Despre necesitatea luării unei hotărâri ferme a atitudi- nii pe care urmează să o ia pentru totdeauna Oastea Dom- nului fa ă de Biserică, cu tot conflictul acesta nedorit. Şi pentru a se întreprinde, pe scară mare, o ultimă în- cercare de mediere, spre a se putea restabili pacea şi armo- nia din nou, măcar din acest ultim ceas, în acest conflict atât de dureros. Acest eveniment istoric şi adevărul con inut în el, do- rim să vi-l înfă işăm pe larg în capitolul care urmează. Doamne Dumnezeul nostru, luminează inimile noastre
  34. 34. 34 Traian Dorz cu Duhul Sfânt, pentru a putea în elege şi primi Adevărul Tău. Amin. * * * Misiunea Oastei Domnului Eu pun în Mişcarea Oastei Domnului cele mai fru- moase nădejdi… Prin Cuvântul lui Dumnezeu şi pilda noastră frumoasă, Mişcarea Oastei va cuprinde toată a- ra, cu suflete şi cu fronturi de luptă contra păcatelor. În chipul acesta vom putea cuceri din nou această ară pen- tru Iisus Hristos şi Evanghelia Lui. Aceasta va fi cucerirea cea din urmă şi cea adevărată care va da mărire statorni- că acestei ări şi acestui neam. În şcoala Sf. Apostol Pavel În şcoala Sf. Apostol Pavel am învă at şi eu să fiu un îndârjit apărător şi vestitor al lui Iisus cel Răstignit; şi până ce voi pleca din această lume nu vreau nici eu să ştiu de nimic altceva decât să-L vestesc şi să-L slujesc pe Iisus cel Răstignit şi Jertfa Lui Sfântă. Puterea Oastei Domnului a fost, este şi va fi numai Iisus cel Răstignit şi Jertfa Lui Sfântă. Până Îl vom avea pe Iisus cel Răstignit, vestirea şi trăirea vie ii şi voii Lui în noi şi între noi, avem totul. Când L-am pierdut pe El, am pierdut totul. Părintele Iosif Trifa
  35. 35. Zile şi adevăruri istorice 35 FĂRĂ LUPTĂ NU-I CUNUNĂ Fără luptă nu-i cunună veşnică şi bună, căci cununa fără luptă este o minciună şi cununa fără luptă mâine veştejeşte; numai cea cu răni plătită veşnic străluceşte. Fără lacrimi nu-i cântare dulce şi frumoasă, căci cântarea fără lacrimi duhul rece-l lasă şi cântarea fără lacrimi e numai din gură, numai lacrima – cântării-i poate da căldură. Fără jertfă nu-i iubire, nici n-a fost vreodată, căci iubirea fără jertfă piere lepădată, şi iubirea fără jertfă-i numai amăgire; unde nu e nici o jertfă, nu e nici iubire. Fără moarte, legământul nici un pre nu are, legământ e numai cel ce ine până moare, legământ e numai cel ce moare, dar nu lasă; numai moartea-ncununează dragostea frumoasă. Fără-aceasta nici la Domnul nu-i nici o răsplată, căci răsplata cea cerească nu oricui e dată; ci răsplata cea cerească e-o adeverire c-o iubire şi-a dus crucea pân-la răsplătire.
  36. 36. 36 Traian Dorz ZIUZIUZIUZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORICA ŞI ADEVĂRUL ISTORICA ŞI ADEVĂRUL ISTORICA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12 SEDIN 12 SEDIN 12 SEDIN 12 SEPPPPTEMBRIE 1937TEMBRIE 1937TEMBRIE 1937TEMBRIE 1937 Chemarea pe ară a delega ilor fră ietă ii Oastei Dom- nului pentru 12 septembrie 1937 a fost publicată în gazeta «Ecoul» care înlocuia atunci foaia «Iisus Biruitorul» pe care o suspendase Mitropolia. Dăm mai jos, pe scurt, re- latarea pe care a scris-o atunci «Ecoul» despre felul cum a decurs această consfătuire şi despre felul cum s-a încheiat încercarea neizbutită de a-l convinge atunci pe mitropolitul Bălan să renun e la măsurile sale de răzbunare. De a-l apleca spre restabilirea păcii în Biserică şi a armoniei în via a Oastei Domnului. În problema Părintelui Iosif, totuşi, chiar dacă nu s-a putut realiza nimic din acele dorin e, s-a făcut foarte mult, pentru că atunci s-a fixat de către o con- sfătuire istorică a delega ilor din întreagă Oastea Domnu- lui – în frunte cu Părintele Iosif, conducătorul văzut al acesteia – atitudinea clară, categorică şi definitivă a Oastei fa ă de Biserică. Şi, prin acest adevăr însemnat, ziua aceasta a rămas istorică în via a Oastei Domnului, iar pre- cizarea făcută atunci rămâne o linie obligatorie de urmat pentru tot viitorul acestei Lucrări. Eram în al şaptelea an de când făceam şi eu parte din Oastea Domnului şi în al treilea an de când făceam parte din redac ia centrului de editură al ei din Sibiu, fiind acolo împreună cu Părintele Iosif Trifa, un colaborator dintre cei
  37. 37. Zile şi adevăruri istorice 37 mai apropia i ai săi. În vremea aceea eram pe terminarea stagiului militar la Oradea, dar acum eram prezent aici la Sibiu pentru consfătuirea aceasta, venit împreună cu al i fra i aleşi ca delega i ai Oastei Domnului din Oradea şi ju- de ul Bihor. Când se întâmplau astfel de evenimente, eu, cel mai tânăr din redac ie, aveam misiunea de a fi atent şi de a întocmi reportajul despre cele întâmplate, spre a-l pu- blica la foaie, pentru cunoştin a tuturor cititorilor. Trebuia deci să fiu cât mai atent şi cât mai harnic, spre a nu-mi scăpa nimic din ceea ce era însemnat şi interesant pentru cititori şi pentru istorie. Am dorit întotdeauna să-mi fac această datorie cât mai cu grijă, pentru că îmi iubeam mi- siunea şi doream să-l ascult din toată inima pe părintele meu sufletesc, slujind cu toată vrednicia pe Dumnezeu şi Adevărul Său în care Credeam cu toată puterea mea. După cum se făcuse public deci atât prin foaia «Eco- ul», cât şi pe la diferitele adunări mari ale Oastei, convo- cate în acest scop pe centre din ară – şi mai ales la cea din Scor eni, jude ul Bacău – începură să sosească la Sibiu în- că de vineri, 10 septembrie şi de sâmbătă, 11, delega i ai fra ilor pentru consfătuirea din 12 septembrie. Cei trei preo i-ostaşi care aveau un rol mai deosebit în pregătirea acestei consfătuiri erau: Munteanu de la Scor- eni – Bacău, Bogoride de la Lăloaia şi Popovici Vladimir din Orhei – Basarabia. Aceştia au sosit încă de vineri sea- ra, pentru ca împreună cu Părintele Iosif să pună la punct, în mare, programul Consfătuirii de a doua zi. Întâlnirea lor cu Părintele Iosif a fost plină de duioşie şi de lacrimi. O minune a îndurării Domnului era şi faptul că în zilele ace- lea şi starea sănătă ii Părintelui Iosif se ameliorase. Deşi avea cele două ultime opera ii încă neînchise, el ieşise din spital anume pentru a fi, cu ocazia aceasta, prezent în
  38. 38. 38 Traian Dorz mijlocul fra ilor şi a ajuta cu îndrumările sale la buna des- făşurare a lucrurilor. Între aceşti preo i şi Părintele Iosif s-a încins atunci o plăcută stare de vorbă, ca de altfel la orice astfel de întâl- niri. Şi fiecare îşi împărtăşea cu ceilal i diferite întâmplări şi impresii personale în legătură cu consfătuirea aceasta. Ca o notă de vioiciune, dar şi de îngândurare, preotul Munteanu, de la Scor eni (care s-a dovedit până la urmă că n-a avut un cuget cu totul curat), spunea că înainte de a veni aici a avut un vis de care nu se prea bucură. Visase că Părintele Iosif era îmbrăcat într-o haină lungă şi îi primea pe fra ii care veneau din toate păr ile la el, zicând cu tris- te e: «Vin mereu fra ii, vin, vin, vin, dar pe mine mă lasă tot în chin…» Dar acest preot chiar de a doua zi s-a dovedit un fricos care ne min ise. În 12 septembrie a trecut de la masa Pă- rintelui Iosif la masa mitropolitului prigonitor, unde, chiar înainte de a pleca din Sibiu, a iscălit şi el un articol de batjocură împotriva «fratelui» său pe care îl îmbră işase cu câteva ceasuri mai înainte şi la masa căruia se săturase. De fapt, la venirea sa, ne adusese o cântare nouă, cântarea «Te-am min it, Iisuse»… Ce profe ie îşi cântase! Chiar aşa a şi făcut. Acum însă, la rândul său, Părintele Iosif spunea că şi el a avut zilele acestea tot un astfel de vis şi anume: Se fă- cea că murise pe patul său de suferin ă, iar în clipa mor ii sosea o delega ie de preo i şi cărturari de sus, de la Mitro- polie, aducând cu ei un sac mare şi gol pe care era scris cu litere negre şi mari: „Statutele şi regulamentele”… Dele- ga ia desfăcu sacul şi ridicară trupul mort de pe pat şi îl sloboziră în sac, în timp ce unul dintre ei strigă voios: „Pace şi bucurie fronturilor; în sfârşit, a intrat şi Părintele
  39. 39. Zile şi adevăruri istorice 39 Iosif în statutele şi regulamentele Oastei”. După asta, cor- pul a fost scos din sac şi pus iarăşi pe pat. Aici voi nota că îmi aduc aminte şi eu tot de un astfel de vis, pe care mi-l spusese încă înainte cu doi ani şi mai bine, în februarie 1935, fratele Marini, colegul nostru de redac ie. Mai păstrez şi astăzi, după aproape cincizeci de ani, la mine, salvată ca prin minune, însemnarea lui de atunci despre care n-am scris până acum nicăieri altunde- va. Şi nu-mi aduc aminte să fi scris nici el. Iat-o aşa cum o scrisese el cu mâna lui atunci: „3 februarie 1935. Într-o noapte mă rugam lui Dumnezeu. Nu ştiam cele ce s-au întâmplat (la Sibiu, după plecarea sa acasă la Săsciori – n. n.). Mă rugam să-mi arate Dumnezeu de cine să mă ali- pesc (foarte mul i fra i erau deruta i în primele zile ale conflictului. Se vede că şi el avea ezitări – n. n.). Am postit – şi la o săptămână m-am visat la biserică. În biserică era numai Părintele Iosif cu capul gol şi, descul , se ruga în genunchi în altar. Pe urmă vine mitro- politul şi încă trei episcopi îmbrăca i în odoare ca pentru slujbă. Şi se duc în altar, pe după masă, şi l-au luat de subsuori pe părintele Iosif, şi l-au ridicat, şi l-au scos afară din altar, zicând: «Nu mai eşti vrednic să mai slujeşti la altar». L-au scos pe uşă afară şi Părintele Iosif a îngenun- cheat în fa a altarului. Mitropolitul s-a înveselit atunci, zi- când: «No, acum l-am scos afară din altar». Din locul unde a stat Părintele Iosif în altar a ieşit un înger îmbrăcat în haină albă şi atâta era de frumos, dar era mâhnit. Şi avea la brâul de aur, pe care îl purta, o sabie lungă până la pământ. Şi sabia era scoasă pu in. A ieşit afară, călcând pe urmele părintelui şi, încet, s-a aşezat de-a dreapta Părintelui Iosif care stătea neclintit şi se ruga. Şi cineva, care parcă era
  40. 40. 40 Traian Dorz lângă mine şi nu ştiam, mi-a zis: «Acesta este îngerul Rafael, care este tot lângă omul acesta oriunde merge. Şi le-am scris în două-trei rânduri: Băga i de seamă să nu cumva… acesta este unsul lui Dumnezeu… Scumpii mei preo i, să ne dea Dumnezeu biserici». Şi după ce m-am pus în pat, mi-a vorbit ca el o femeie: «Vrednic e Dumne- zeu a fi lăudat de to i». Când am gătat postul, primeam foaia «Isus Birui- torul». Scoate-ne, Doamne, din întuneric la lumină…” Am redat mai sus, exact după scrisul său, acest vis avut de fratele Marini încă cu doi ani şi jumătate înainte de a se întâmpla întocmai aşa cu scoaterea Părintelui Iosif din preo ie de către mitropolitul Bălan şi oamenii lui, ca o do- vadă în plus că nimic nu se întâmplă fără ştirea şi voia lui Dumnezeu. Şi ca o mângâiere pentru oricine suferă din pricina Numelui lui Hristos. Desigur, au fost mai mul i care au avut şi mai au astfel de înştiin ări de la Dumnezeu, Care, în împrejurări deose- bite, ne descoperă câte ceva din tainele voii Sale şi în felul acesta, prin visuri. Acesta este un mijloc de care S-a mai folosit bunătatea şi dragostea Domnului şi fa ă de al i aleşi ai Lui. De aceea, după atâ ia zeci de ani, le-am redat şi noi pe acestea aici, fiindcă am socotit că au şi ele o însemnă- tate pentru în elegerea adevărului despre care vorbim. Şi acum să continuăm cu relatarea publicată atunci, de unde am rămas, înaintea visului fratelui Marini. …Ne amuză pu in aceste visuri, dar oarecum sim im că ne pun şi pe gânduri, căci de multe ori Domnul vorbeşte şi prin visuri. În seara de sâmbătă, 11, inem o consfătuire restrânsă în care discutăm frământările Oastei şi stabilim programul
  41. 41. Zile şi adevăruri istorice 41 pentru a doua zi. Preo ii sosi i îşi vor cere pentru mâine audien ă la mitropolitul Nicolae. De vineri seara au început să sosească şi al i fra i din toate păr ile. Fiecare tren ne aducea noi fra i şi noi bucurii. Iată-l pe fratele Tudusciuc, învă ător de la Vaslui, pe care fra ii îl văd pentru prima dată la Sibiu. Iată-l pe Pavel Ma- li a, avocat din Oradea, D. Romanenco din Orhei şi mul i, mul i al ii. De la Sighişoara soseşte un grup de patruzeci fra i şi surori. Din Bucovina (cu Viorel Bujoreanu), din Cetatea Albă, din Bârlad, din Oradea (cu Eftimiu Florea, cu Isaia Pele, cu Ilie Popovici). Iată fra ii cunoscu i: Sil- vestru Barbă din Bosanci, Gloguş din Horodnic, Adam Borza din Vinerea, Diniş, notarul din Gurasada, Viorel din Romoşel – Hunedoara, Pavel Râmnea u din Berecu a – Timiş, Bihoi Nicolae din Ezeriş – Caraş, Traian Ciurescu din Belin , Stoia din Cireşu, Victor Ungur, avocat din Lu- goj, Trandafir Munteanu, Petru Stancu, Simion Achim din Arad. Fra i din Oltenia, din Muntenia, din Dobrogea, din Someş, din Buzău, din Ialomi a, din Teleorman, din Romana i, din Olt, din Vâlcea, din Cluj, din Satu Mare, din Maramureş, din toate provinciile ării. Fra ii sosi i sunt cu to ii plini de avântul şi căldura dragostei fră eşti, aducând cântări noi din toate păr ile. Cea mai puternic cântată de feluritele grupuri fră eşti este „A sunat mobilizarea”… Preotul Munteanu cânta şi el mereu cântarea (semnificativă pentru el, cum am mai spus) „Te-am min it, Iisuse”. Nu-l prea acompaniază nimeni. Sâmbătă seara, marea curte a casei unde este redac ia şi locuin a noastră este plină de mul imea fra ilor sosi i. Se hotărăşte inerea unui sfat premergător şi în seara asta, pen- tru a-şi putea spune cuvântul cât mai mul i dintre fra ii so- si i, deoarece mâine nu vor putea ajunge cu to ii la cuvânt.
  42. 42. 42 Traian Dorz În fruntea sfatului se găsesc şapte fra i-preo i împreu- nă cu Părintele Iosif. După cântarea „Împărate Ceresc”, continuată cu o rugăciune mişcătoare, şirul vorbitorilor l-a deschis părintele Munteanu, unul dintre cei care propuse- seră consfătuirea aceasta, spunând despre scopul binecu- vântat al păcii şi al în elegerii pentru care ne-am strâns aici în acest sfat. După el a vorbit mişcător şi limpede fratele învă ător Tudusciuc, arătând acelaşi adevăr şi dorin a noastră puter- nică de a-l împlini. A luat apoi cuvântul Părintele Iosif, arătând pe scurt marea răspundere sufletească pe care o avem cu to ii în Oastea Domnului, mai ales în această frământare. Toate frământările noastre să le depunem la picioarele Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, rugându-L neîncetat să se împlinească în toate numai voia Domnului nostru. Rând pe rând, au luat apoi cuvântul fra ii Trandafir Munteanu din Lugoj, Ciurescu din Belin , Lemnaru din Buzău, Di ă din Bucureşti, părintele Bogoride din Lăloaia, Silvestru B. din Bosanci – Suceava, Pârvu din Bucureşti, preot Bujoreanu V. din Cernău i, Diniş din Hunedoara, preot Gâlea din Bârlad, I. Tudose din Tr.-Severin, Eftimie din Corod, Scânteie din Sibiu…, fiecare spunându-şi cu hotărâre dorin a lor de a se rezolva în mod fericit acest di- ferend, spre binele Oastei, spre binele Bisericii şi spre dreptatea Părintelui Iosif. Duminică diminea a, în 12 septembrie, toată curtea cea largă a redac iei din Aleea Filosofilor, 18, era plină de al i fra i sosi i peste noapte din alte păr i ale ării. Fra- ii şi surorile, după bucuria întâlnirii, discutau în toate păr ile despre tot ce ar trebui făcut pentru a se ajunge cumva la convingerea mitropolitului, spre a-şi schimba
  43. 43. Zile şi adevăruri istorice 43 starea cu privire la tot ce este neapărat nevoie să se facă pentru îndreptarea lucrurilor cât încă nu este prea târziu. Ne strângem din nou la un scurt sfat de pregătire a lucru- rilor, stabilind împreună şi cu unii dintre fra ii care mai sosiseră între timp, punctele principale ale programului de lucru şi ale memoriului pe care trebuia să-l facem în încercarea noastră de a ajunge la refacerea unită ii Oastei. Ne pregătim apoi să mergem la biserică pentru rugăciune şi participarea la Sf. Liturghie, după care vom pune pe hârtie punctele noastre de vedere, precizate clar, în scopul înaintării lor cu o delega ie de fra i la Mitropo- lie. Le vom prezenta mai întâi fra ilor, pentru luare la cu- noştin ă, aprobare şi semnare, apoi delega ia de fra i laici se va duce să prezinte mitropolitului hotărârea fra ilor. Avem o nespus de mare mul umire către Domnul că i-a redat Părintelui Iosif, ca printr-o minune, puterea de a ne înso i la biserică, urcat într-un automobil. La catedrală, l-am urcat aproape pe sus toate scările până l-am aşezat pe un scaun, de unde a putut participa şi el cu noi împreună la tot ce a fost acolo până la sfârşit. Predica zilei a fost rostită în catedrală de părintele Munteanu, vorbind despre unita- tea credin ei care este tăria Bisericii. De la catedrală până în Aleea Filosofilor, 18, la re- dac ia şi Casa Oastei, ne-am întors încolona i toată mul i- mea fra ilor şi cântând. Îndată după ajungerea la redac ie, potrivit în elesului de diminea ă, ne-am adunat iarăşi într-un mare sfat împre- ună cu to i fra ii. În acest moment înăl ător, după rugăciu- nea „Împărate Ceresc”, s-a ridicat în fa a fra ilor Părintele Iosif şi, în tăcerea plină de evlavie şi de lacrimi a tuturor celor de fa ă, glasul său mişcat şi duios a rostit următoarea cuvântare:
  44. 44. 44 Traian Dorz Cuvântarea Părintelui Iosif Fra ilor, o mare bucurie avem astăzi! Ne vedem strânşi aici, în numele Domnului nostru Iisus, atâ ia fra i din toate păr ile ării. Dar, pe lângă bucurie, avem şi o mare datorie şi o grea răspundere, căci, fra ii mei, sfatul acesta, adunarea aceasta nu este un sfat ca oricare alt sfat şi nici o adunare ca oricare altă adunare. Oastea Dom- nului este adunarea Domnului, iar noi trebuie să ne apro- piem cu frică şi cu cutremur când este vorba să ne ames- tecăm cu nepriceperea noastră în mersul acestei Mişcări. Noi rămânem nişte copii nepricepu i ai Domnului şi tre- buie să tremurăm cu frică atunci când este vorba să ne amestecam cu sfatul nostru în lucrarea Lui, în planurile Lui, în voia Lui… O, iubi ii mei, mare este răspunderea noastră, a tutu- ror, fa ă de Lucrarea Oastei, ca să nu o smintim cu nepri- ceperea noastră. Iar dacă răspunderea aceasta o ave i cu to ii, apoi, să mă crede i că pe mine mă apasă de o mie de ori mai mult această răspundere. Stăpânit de această răspundere, astă-noapte eu n-am dormit decât două ceasuri şi tot gândul meu stăruie şi acum clipă de clipă lângă cuvintele Scripturii: „Arată-mi, Doamne, ce să fac” (Ieşire 33, 13). Fra ilor, suntem la o grea răspântie cu Oastea, iar această răspântie au făcut-o în special statutele ce s-au făcut pentru Oaste. Mi-am spus cuvântul pe larg asupra acestor statute, arătând cum ele sting tocmai ceea ce este fiin a, via a şi biruin a acestei Mişcări: voluntariatul ei, duhul ei, spiritualitatea ei. Amintesc o singură pildă: în Congresul de la Rusalii, în sala «Thalia» s-a ales primul comitet central al Oastei. Acest comitet suprem este ceea
  45. 45. Zile şi adevăruri istorice 45 ce s-ar numi statul major, comandamentul suprem al Oastei. Ei bine, lua i lista celor treizeci de membri şi ve i afla că cel pu in trei sferturi dintre aceşti „ofi eri de stat major al Oastei” n-au nimic cu rânduielile Oastei Dom- nului. Unii fac politică militantă, al ii au scăderi văzute care izbesc regulile Oastei. Or, iubi ii mei, dacă ofi erii din statul major al Oastei nu sunt ostaşi, apoi atunci ce să mai aşteptăm de la solda ii cei de rând de pe frontu- rile Oastei Domnului? Şi iată, astfel prima alegere după statute a arătat cum vine amestecătura şi stingerea voluntariatului Oastei. Astfel stând lucrurile la o răspântie atât de grea, noi ce am putea mai bine face decât să ne aplecăm genunchii şi să ne rugăm fierbinte ca Domnul să ne arate El Însuşi ce este de făcut. Ca El Însuşi să fie azi şi totdeauna în gândul nostru, în inima noastră, în cuvintele noastre, în sfaturile şi hotărârile noastre. Noi to i trebuie să ne rugăm şi să avem credin a şi încrederea noastră sfântă că Domnul Iisus Se află azi aici, prezent în mijlocul nostru, şi El ne va arăta ce este de făcut… Adunarea îngenunchează şi Părintele Iosif rosteşte ur- mătoarea Rugăciune Doamne Iisuse, Preadulcele nostru Mântuitor, Î i mul umim că ne-ai învrednicit să ne strângem din nou în dragostea Ta. Î i mul umim că pe noi, aceşti pierdu i şi păcătoşi, ne-ai strâns de pe căile pierzării şi ne-ai adus la picioarele Crucii Tale. Avem o singură dorin ă, Doamne Iisuse, să ne ii până la sfârşit lângă Crucea şi Jertfa Ta.
  46. 46. 46 Traian Dorz Doamne Iisuse, Te rugăm îndeosebi pentru ceasul acesta şi ziua aceasta, să vii şi să ne fii aici, în mijlocul nostru. Să Te sim im cu to ii în gândul nostru, în inimile noastre, în cuvintele noastre, în sfaturile şi în hotărârile noastre. Să sim im cu to ii Prezen a Ta cea sfântă şi călă- uzitoare. Te mai rugăm fierbinte, Doamne Iisuse, să nu se împlinească nimic din ceea ce este voia şi sfatul omenesc, ci în totul să se împlinească pe deplin numai voia Ta şi planurile pe care le ai Tu cu această Mişcare şi cu noi, nevrednicii robii Tăi, pe care ne-ai folosit în Lucrarea Ta. Amin. Părintele Iosif spune apoi că s-a făcut ceea ce s-a hotărât în sfatul de diminea ă: „S-au precizat adică în scris punctele pe lângă care în elegem noi restabilirea unită ii Oastei. Era de lipsă această precizare în scris, pentru că noi trebuie să ştim lămurit ce vrem şi pentru ce luptăm. Strânşi cu to ii aici cu atâtea cheltuieli de drum, acum este prilejul să precizăm toate lucrurile care ar duce la rezultatul mult-dorit. Acum asculta i cu aten ie citirea celor scrise, memo- riul-mo iunea noastră, pentru ca, la sfârşit, să vă pute i spune cuvântul dacă primi i aceste puncte, dacă ele sunt bune ori dacă mai trebuie schimbate, întregite etc. Fiecare îşi poate spune cuvântul”. Se citeşte apoi cu glas tare mo iunea de mai jos: M o i u n e a care s-a luat în primul sfat restrâns al Oastei Dom- nului, inut în Sibiu, la 12 septembrie 1937
  47. 47. Zile şi adevăruri istorice 47 Înalt Prea Sfin ite Stăpâne! Adunându-ne la Sibiu, azi, duminică, 12 septembrie 1937, fra i de pe toate meleagurile ării, ne-am rugat Domnului ca să ne deschidă calea spre via a cea dintâi a Oastei Domnului. În ziua aceasta, mărturisind credin a noastră, repetăm ceea ce toată via a am spus-o: că ostăşia Domnului o trăim şi vrem să o trăim sub binecuvântarea Bisericii noastre strămoşeşti. Oastea Domnului s-a născut prin munca şi truda Pă- rintelui Iosif Trifa în Biserică, şi noi vrem să rămânem aşa cum am fost chema i, după cum zice şi Apostolul Pavel. Biserica are dreptul să se îngrijească de sufletele credin- cioşilor ei – şi noi ne socotim fii credincioşi ai Bisericii. Pentru că am fost însă chema i la o via ă de luptă duhov- nicească împotriva păcatului, înrolându-ne de bunăvoie în Mişcarea Oastei Domnului, credem că viitorul acestei mişcări depinde de voluntariatul ei. Rugămintea noastră sinceră şi dorin a noastră caldă este ca să se asigure voluntariatul Oastei Domnului. Fără voluntariat, Oastea Domnului nu poate trăi. Oastea Dom- nului are anumite cerin e pentru cei ce se înrolează sub steagurile ei. Numai acei care vor şi care pot împlini aceste dorin e şi pot trăi în această via ă duhovnicească se pot numi înrola i în această mişcare. Oastea Domnului s-a născut, a crescut şi a trăit, a lup- tat, a biruit şi biruieşte prin ceea ce se cheamă voluntariatul mişcării. Acest voluntariat sfânt prin care a lucrat revărsa- rea Duhului a fost şi este fiin a şi biruin a acestei lucrări du- hovniceşti. Or, statutele care s-au făcut pentru această Lu- crare nimicesc, ating şi sting tocmai acest voluntariat. De aceea, cu supunere şi devotament, rugăm pe Î.P.S. Sa mitropolit Nicolae, sprijinitorul şi păstorul nostru, ca
  48. 48. 48 Traian Dorz să intervină pentru anularea statutelor făcute acestei miş- cări. Oastea Domnului are un statut: este legea Bisericii noastre strămoşeşti. Noi vrem să trăim sub această lege, sub orânduirile canonice ale Bisericii. A crea un nou sta- tut numai pentru noi înseamnă că ne vom deosebi prin aceasta de Biserică. Or, noi vrem să fim strânşi pentru toată via a noastră de Biserică. Noi credem potrivit ca în fruntea noastră să fie soco- ti i de drept conducători numai aceia care, fie preo i, fie laici, trăiesc via a ostăşiei Domnului. Prin aceasta nu vrem să excludem păstorirea noastră de către preo i. Pre- otul este păstorul sufletesc al nostru ca şi al tuturor ce- lorlal i credincioşi din parohie. Dar conducător al Oastei Domnului, ca mişcare religioasă, credem că este numai acela care se conformează vie ii duhovniceşti de la Oaste. Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut şi trăieşte sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu este ceva mai mult decât Ortodoxia, ci este o familie restrânsă, o comuniune, o fră ietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învă ăturile Bibliei şi ale Bisericii. Ne trudim doar să ieşim din comunul vie ii, să creştem în Domnul, pentru mântuirea sufletelor noastre. Oastea Domnului nu are nici o preten ie dogmatică sau canonică. Nu avem nimic de adăugat canoanelor. Oastea nici nu a vrut şi nici nu vrea să facă reguli peste sau contra Biseri- cii. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască cu toată fiin a regulile existente ale Bisericii. Cum credem noi că se poate asigura voluntariatul Oastei? Canonic şi dogmatic, Oastea să nu aibă alte în- vă ături decât cele ale Bisericii. Dar conducerea admi- nistrativă să fie de sine stătătoare. Să se creeze pentru aceasta un statut-tip juridic care să nu se ocupe de partea
  49. 49. Zile şi adevăruri istorice 49 spirituală a Oastei, să nu facă haină duhului, ci doar să reglementeze juridiceşte Oastea. Ca persoană juridică, Oastea Domnului va putea poseda proprietă i. În felul acesta credem că se poate rezolva şi chestiunea cu tipo- grafia Oastei. Părintele Iosif Trifa declară că donează ti- pografia ce o are Oastei Domnului constituită juridic. Iar noi am socotit că pentru marele sacrificiu ce l-a făcut cu această tipografie, vânzându-şi averea pentru a o cumpăra, să i se dea dreptul de a o administra singur până trăieşte. Statutul acesta juridic va prevedea şi un sfat de con- ducere compus din cei mai activi ostaşi din ară. În frun- tea acestui sfat să fie trecut, prin actul constitutiv, scaunul de onoare Î.P.S. Sale mitropolitului Nicolae, ca unul care a ajutat şi binecuvântat Oastea Domnului. (În stilizare co- rectă: preziden ia acestui sfat o are Î.P.S. Sa mitropolit Nicolae). În felul acesta se va lega Oastea Domnului şi mai strâns de Biserică, iar până trăieşte părintele Iosif, să i se men ină conducerea efectivă a Oastei Domnului, ca unuia care are meritul înfiin ării ei. În felul acesta Oastea este a Bisericii, dar scutită de oficializare. Pe ară vor fi conducători ai Oastei acei care vor lu- cra cu mai multă râvnă pentru Oaste şi vor trăi cu mai multă pasiune Evanghelia. În privin a scrisului, părintele Trifa declară că va su- pune cenzurii personale a Î.P.S. Sale mitropolitului Nicolae tot ce va scrie, pentru ca astfel să se facă controlul învă ă- turilor de la Oaste. Dar fără amestecul intermediarilor. În momentul în care conflictul este aplanat şi clarifi- cat în fa a credincioşilor din Oastea Domnului şi se dă părintelui Iosif Trifa posibilitatea ca, printr-un alt organ de presă, pus, ca şi tipografia, în serviciul, sub conduce-
  50. 50. 50 Traian Dorz rea şi administrarea Oastei Domnului constituită juridic sub patronajul şi auspiciile Arhiepiscopiei din Sibiu, pă- rintele Trifa declară că este gata să renun e la apari ia foii «Isus Biruitorul», cu condi ia ca pentru buna în elege- re a lucrurilor să se creeze o foaie nouă, ca organ oficial al Oastei Domnului. Redactarea acestei foi să fie încre- din ată cu depline puteri de lucru părintelui Iosif Trifa, având şi aici controlul dogmatic şi spiritual al Î.P.S. Sale mitropolitul Nicolae al Ardealului. Noi nu putem pretinde părintelui Trifa ca să se reîntoarcă la gazeta în care a fost grav lovit, după cum nici nu îndrăznim a cere ca «Lumina Satelor» să se transforme în gazeta «Isus Biruitorul». Pentru administrarea foii şi a tipografiei, părintele Iosif Trifa se obligă pentru a prezenta, anual – la Rusalii – sfatului celui mare al Oastei, o dare de seamă pe care acesta o va avea de aprobat sau de dezaprobat. Pentru a putea rezolva cele de mai sus, gândurile noastre se îndreaptă către Î.P.S. Voastră cu rugămintea de a interveni şi înlesni la Sf. Sinod să se ridice pedeapsa caterisirii aplicată părintelui Iosif. În felul acesta îşi va putea relua postul de slujitor al Sf. noastre Biserici. Ai Î.P.S. Voastre supuşi fii duhovniceşti Sibiu, la 12 septembrie 1937 Părintele Iosif întreabă apoi dacă adunarea primeşte această mo iune aşa cum s-a citit, sau mai schimbă sau mai întregeşte ceva din ea. Adunarea răspunde cu unanimitate aplaudatoare a tuturor celor prezen i: „Da”, fără nici un glas contra, că primesc această mo iune aşa cum s-a citit.
  51. 51. Zile şi adevăruri istorice 51 Nimeni n-a avut nimic de obiectat. Se trece apoi la semna- rea în original pe acest act a tuturor celor peste cinci sute de fra i delega i prezen i. După aceasta se alege o delega ie de cincisprezece fra i laici care să se ducă să prezinte această mo iune Î.P.S. Sale mitropolitului, cerând pentru aceasta audien ă. Din această delega ie au făcut parte următorii: Avocat Pavel Mali a, avocat Victor Ungur, Leon Andronic, Silvestru Barbă, D. Romanenco, Simion Achim, Ioan Tudusciuc, Ioan Marini, Pârvu Constantin, Di ă Ioan, Ilie Marini, Pe- tre Stancu, Ioan Diniş, Gr. Man oc şi Adam Borza. Solicitând audien a, ni s-a trimis răspuns că se pot primi în audien ă numai cinci delega i şi numai la orele cinci după-masă. După-masă, adunarea se redeschide cu „Împărate Ce- resc”, iar după rugăciune încep vorbirile. După fiecare vorbire, corul Oastei de la Bucureşti şi fanfara Oastei de la Săsciori cântă. Părintele Munteanu deschide adunarea printr-un cu- vânt scurt şi cald. După el, părintele Vladimir şi părintele Bogoride rostesc două duioase cuvântări, după care a vor- bit fratele Tudusciuc. A urmat apoi A doua vorbire a Părintelui Iosif Iubi i părin i şi scumpi fra i în Domnul. În duminica de azi a fost la rând evanghelia care ne-a amintit de şar- pele de aramă ridicat de Moise în pustie pentru ca to i cei muşca i de şerpi să se uite la acest semn şi să nu moară (Lev. 21, 9). Aceasta a fost o icoană ce închipuia şi vestea Jertfa Crucii lui Iisus cel Răstignit. Eu m-am gândit astăzi în bi-
  52. 52. 52 Traian Dorz serică cât de mult se potriveşte această evanghelie şi pen- tru Oastea Domnului. După războiul cel mare, o înfrico- şată pustie duhovnicească se făcuse şi în ara noastră. Şer- pii păcatelor şi ai fărădelegilor se înmul iseră grozav, era plină ara de moarte sufletească. Şi atunci Domnul S-a în- durat şi a ridicat în pustia sufletească a acestei ări Semnul cel de via ă făcător. Prin Oastea Domnului s-a ridicat în ara noastră cunoaşterea şi cunoştin a cea adevărată a lui Iisus cel Răstignit. Slăvit să fie Domnul că s-a ridicat şi în ara aceasta Semnul cel mare şi biruitor, Crucea şi Jertfa lui Iisus cel Răstignit, căci ara şi poporul nostru nu cu- noşteau şi nu cunosc cu adevărat pe Iisus cel Răstignit. Eu mul umesc lui Dumnezeu că m-a învrednicit şi pe mine ca să privesc şi să primesc acest Semn. Şi mul umesc lui Dumnezeu că pe mine, un vas umil şi slab, m-a învred- nicit să strig şi pe al ii să se uite, să privească la acest Semn, să primească pe Iisus cel Răstignit, ca să trăiască şi să nu moară, precum este scris. Fra ilor, ştie numai bunul Dumnezeu cât va fi să mai rămân între voi. Eu însă sunt gata să plec oricând liniştit şi mul umit că m-a ajutat Domnul să vă arăt lămurit Sem- nul biruin ei şi al mântuirii noastre, pe Iisus cel Răstignit. Ca odinioară Moise în pustie, poate voi cădea şi eu în pustia acestor necazuri, lupte şi prigoniri. Dar voi să merge i înainte „spre Canaan”, uitându-vă intă la Căpe- tenia şi Desăvârşirea credin ei noastre, ca să ne întâlnim pe urmă cu to ii în Ierusalimul cel ceresc. Fra ilor, să nu vă aştepta i să vă spun acum prea multe, căci mă vede i cât sunt de slăbit. Voi spune numai ceva, privitor la frământările din Oastea Domnului. S-a scris mult şi s-a vorbit mult despre aceste frământări. Unii spun că sunt de la diavolul, al ii, că sunt de la Dumnezeu.
  53. 53. Zile şi adevăruri istorice 53 Eu spun însă că aceste frământări trebuia să vină. Ele ne erau arătate şi prevestite prin Sfânta Scriptură. Eu puteam să vă spun de la început, ca Sf. Apostol Pavel: „…v-am spus mai dinainte că vom avea să suferim necazuri, ceea ce s-a şi întâmplat, cum bine şti i” (I Tes. 3, 4). Eu văd această frământare şi în locul de la I Cor. 2, 14: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; şi nici nu le poate în elege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte.” Oastea Domnului, fiind răsadul şi lucrarea Duhului Sfânt, era şi este o lucrare pronun at duhovnicească. Dar aceas- tă spiritualitate a ei s-a ciocnit de la început cu neîn ele- gerea cea lumească. Din ce a crescut spiritualitatea Oastei, a sporit şi numărul celor neîn elegători. Conflictul de la Oaste este conflictul celor două lumi ce nu se pot în elege, iar acest conflict a fost alimentat mereu cu învi- nuiri şi asmu ări, până ce s-a ajuns la aşa-numitele Sta- tute ale Oastei Domnului. Prin felul cum sunt făcute aceste statute, ele ucid toc- mai spiritualitatea acestei mişcări. V-aş putea dovedi pe larg acest lucru. Statutele, stingând voluntariatul, apleacă spiritualitatea mişcării spre cele lumeşti. Alungă pe „Maria” şi cheamă pe „Marta”. Alungă duhul care dă via- ă şi cheamă litera care omoară. Să nu stinge i Duhul, ne spune Sfânta Scriptură (I Tes. 5, 19). Să nu-L întrista i pe Duhul Sfânt, ne sfătuieşte Sf. Apostol Pavel… Eu, iubi ii mei, de la începutul Oastei am stat de ve- ghe lângă aceste dumnezeieşti porunci. Am privegheat neîncetat să nu se stingă duhul Oastei, să nu fie stins prin ceea ce se cheamă litera legii. Şi spune i fra ilor de la fronturi că voi sta santinelă neadormită la acest post, ori- ce ar fi să mi se întâmple. Spune i fra ilor că am făcut tot
  54. 54. 54 Traian Dorz ce este cu putin ă şi pentru refacerea unită ii Oastei. Ră- mâne să ne rugăm să se facă mai departe voia Domnului. Vă voi spune aici numai un exemplu trist despre ce ar în- semna amestecul literei în lucrurile Duhului. Despre ce ar însemna în via a Oastei Domnului aplicarea statutelor fă- cute pentru ea de nişte oameni care nu au nimic nici cu duhul, nici cu via a ei. La adunarea Oastei de la Dej, pă- rintele protopop de acolo a încercat constituirea comite- tului jude ean al Oastei, conform statutelor oficiale. Ca să-i convingă pe fra i să intre în statute, spunea că Oastea n-a înfăptuit nimic până acum. Ne trebuie fonduri, aziluri, întreprinderi şi altele – spunea părintele protopop. Eu cu- nosc o societate religioasă care a deschis şi un restaurant (o crâşmă) şi îi merge foarte bine… Fra ii, când au auzit aşa ceva, au părăsit adunarea plini de mâhnire în sufletele lor. În altă parte, iarăşi, nişte fra i cu râvnă au mers într-un sat să facă adunare, dar acolo, fiind Oastea cu statute, li s-a răspuns: Ne pare rău, dar nu putem ine adunarea, fiindcă nu este acasă preşe- dintele… Şi iată, aşa, statutele nimicesc voluntariatul Oastei şi apleacă spiritualitatea mişcării acesteia spre cele lumeşti. Alungă, cum s-ar spune, pe „Maria” (partea cea duhovnicească) şi cheamă pe „Marta” (partea cea lumească). Alungă duhul şi cheamă litera. Multe aş avea să vă mai spun, fra ilor. Aş putea să mă şi plâng că, după 27 ani de preo ie, uite ce răsplată pri- mesc: mi s-a luat numele şi haina de preot. Mă mângâi în- să gândindu-mă la plata şi la răsplata cea dulce din cer. Fra ilor, ruga i-vă pentru mine ca ori de câte ori îmi des- chid gura – sau pun condeiul pe hârtie – să vă fac cunos- cută cu îndrăzneală taina Evangheliei, să vorbesc cu în- drăzneală, aşa cum trebuie să vorbesc (Efes. 6, 19).
  55. 55. Zile şi adevăruri istorice 55 Şi acum să vă întoarce i, iubi ii mei, cu Domnul Iisus pe la casele voastre şi să-I sluji i Lui toată via a voastră. Şi cu toată via a voastră. Slăvit să fie Domnul. Au mai vorbit pe urmă câ iva preo i şi fra i, printre ca- re şi fra ii greco-catolici Miron Dănu de la Satu Mare şi Simion Gordan de la Cluj, aducând Părintelui Iosif şi în- tregii adunări fră eşti salutul şi adeziunea tuturor fra ilor greco-catolici din Oastea Domnului. O solie de dragoste şi părtăşie în Domnul. La ora cinci după-masă, delega ia fra ilor aleşi pentru a duce Mo iunea la mitropolitul Bălan s-a înfă işat la Mi- tropolie. Acolo, după ce au fost inu i să aştepte timp în- delungat, stând în picioare, în sfârşit, s-a deschis undeva o uşă în vârful unor scări şi în uşa aceasta, ivindu-se mitro- politul, s-a uitat la ei de sus şi cu încruntare le-a spus un singur cuvânt mânios: – Răzvrăti ilor! Apoi a închis uşa. Până la urmă a venit un trimis al său, le-a luat mo iu- nea şi le-a spus că răspunsul îl vor primi mai târziu, de la Comitetul Central al Oastei. În timpul când au plecat delega ii trimişi, noi, to i cei rămaşi, împreună cu Părintele Iosif ne-am aplecat în rugă- ciune, cerând Domnului sprijinul Său pentru rezolvarea bună a problemei pentru care s-au dus… Îmi amintesc tot- deauna de rugăciunea aceea cutremurătoare la umbra înaltului mesteacăn care era atunci în curtea redac iei şi sub care era masa lângă care îngenunchease Părintele Iosif
  56. 56. 56 Traian Dorz şi se ruga… Eram lângă el, cuprins de acelaşi fior şi pu- tere, iar în jurul nostru, sutele de fra i suspinând şi ştergân- du-şi lacrimile care le şiroiau pe obraji… După rugăciune şi până la venirea lor, s-au mai perin- dat la cuvânt al i fra i cunoscu i, în total 16 vorbitori. To i, aducând şi salutul fierbinte al fra ilor care i-au trimis şi ca- re îi aşteaptă, înso indu-i cu rugăciunea şi dragostea lor pentru Părintele Iosif şi pentru buna rezolvare a frământă- rilor din Oaste. Când fra ii s-au întors, spunând ce li s-a întâmplat, o umbră de întristare a trecut peste fe ele şi sufletele tuturor. Dar timpul fiind înaintat, iar fra ii trebuind să se grăbească la plecare, Părintele Iosif s-a mai ridicat o dată în fa a adu- nării şi, cu ochii plini de lacrimi, le-a mai adresat un ultim cuvânt de încheiere şi despăr ire: Cuvântarea de încheiere a Părintelui Iosif Şi acum, fra ilor, sosit-a vremea despăr irii. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru sfintele bucurii de azi. Azi a fost o zi binecuvântată în care am sim it de nou că Focul cel Ceresc arde cu putere prin această mişcare. Un frate spunea că se întoarce cam întristat, pentru că nu poate duce un rezultat gata. Fireşte, acest rezultat nu se poate aştepta într-o zi. Noi am pus aluatul în făină; să ne rugăm acum Domnului ca să dospească ce va voi El. Eu însă zic să ne ducem de aici voioşi şi plini de bu- curie, pentru că Duhul Sfânt ne-a dovedit din nou că a Lui este această Lucrare şi că Focul Lui arde în ea. Iar dacă avem dovada aceasta, a spune că mai suntem întrista i pentru ceva ar însemna să-L întristăm pe Duhul Sfânt.
  57. 57. Zile şi adevăruri istorice 57 Fra ilor, eu vă spun altceva: să vă întrista i şi să plân- ge i când ve i veni aici la Sibiu şi, în loc de foc, ve i afla ghea ă (ce profe ie cutremurător împlinită nu prea târ- ziu…). Să plânge i când ve i sim i că în adunările Oastei s-a stins focul şi a rămas cenuşa. Fra ilor, eu vă zic ceva şi mai mult: nici atunci să nu vă întrista i şi să nu plân- ge i, când ve i veni la mormântul meu, dacă ve i sim i că şi peste mormântul meu arde Focul cel Ceresc. Noi plecăm de aici cu pacea lui Iisus, pe care nimeni nu ne-o poate tulbura, nici lua de la noi. Fi i plini de în- credere şi de bucurie. După o duioasă cântare de despăr ire, a corului şi a fra ilor, a urmat rugăciunea fierbinte de încheiere. Apoi, cu îmbră işări înlăcrimate, fra ii s-au despăr it, spunându- şi că ziua de 12 septembrie 1937 nu o vor uita niciodată. Doamne Dumnezeul nostru, Te rugăm, veghează Tu neîncetat şi cu toată grija asupra mersului Lucrării Tale şi toate ac iunile noastre, oricât de bine inten ionate ar fi ele, nu îngădui să reuşească dacă prin asta s-ar face un rău Cauzei Tale şi s-ar împiedica în vreun fel planul Tău. Noi putem greşi totdeauna, Doamne, chiar şi atunci când vrem să facem binele. Dar Tu nu greşeşti niciodată. Amin. * * *
  58. 58. 58 Traian Dorz Ca un bun ostaş al lui Hristos Ca un bun ostaş al lui Hristos, tu trebuie să lup i ne- încetat pentru a lărgi hotarele Împără iei lui Dumnezeu şi pe acest pământ. Mişcarea noastră duhovnicească trebuie să fie o lumină care să lumineze în această cumplită întu- necime de păcate care s-a lăsat peste noi (cf. Mt. 5, 14). Mişcarea Oastei trebuie să fie o sare care să împiedice stricăciunea (cf. Mt. 5, 13) şi un aluat bun care să dos- pească frământătură nouă în traiul nostru şi al vecinilor noştri. Fi i – şi face i-vă, iubi ii mei fra i ostaşi – aşa ca ori- ce om, văzând faptele voastre, să se aprindă de dorul şi de dorin a de a intra şi el în Oastea noastră. Părintele Iosif Trifa
  59. 59. Zile şi adevăruri istorice 59 O, APĂRĂ- I STEAGUL O, apără- i steagul cu orişice pre , că-n el e izbânda şi inta credin ei; cât steagul se-nal ă şi arde măre , luptăm şi răzbatem, crezând biruin ei. O, apără- i steagul, oricine-i acel ce-l ine şi-l nal ă în fruntea oştirii, că-n steag e nădejdea, să lup i pentru el, păstrându- i cu fra ii tăria unirii! O, apără- i steagul! Cât steagul e sus, în el e izbânda aprinsă şi tare; când steagul se pierde, puterea s-a dus, ne pierdem cu to ii şi ara ne moare. O, apără- i steagul! – netrebnic e-acel ce steagu-şi trădează, lovind purtătorul; tu steagul să- i aperi, să mori pentru el; păstrând unitatea, salvezi viitorul. O, apără- i steagul, căci orice vrăjmaş în steag dă cu pietre şi-n cel care-l ine; de steag să te-alături, nicicând să nu-l laşi; când steagul i-l aperi, te aperi pe tine. Hristos ne e Steagul, Lucrarea ni-e Scut, iubirea-i puterea şi cerul ni-e el; când apăr acestea, Hristos mi-e Avut şi-o veşnică slavă m-aşteaptă la El!
  60. 60. 60 Traian Dorz DOAMNE,-N CEASUL FOCULUI Doamne,-n ceasul focului, dă-mi tăria locului, buzele să-mi sângere, dar să nu scot plângere, mâinile să-mi scapere, dar să nu se apere, să fiu dus mormântului credincios cuvântului, să trec pragul cerului cu răbdarea fierului, căci pe veci de veci aş vrea să-mi învingă dragostea… Doamne, paşii inimii în iubire ine-mi-i, legământul lacrimii treacă-mi focul patimii, drumul biruin elor să-l urmez părin ilor, frumuse ea paşilor să mi-o las urmaşilor şi lumina traiului s-o duc rază raiului, căci în veci şi-n veci voi vrea să-mi trăiască dragostea.
  61. 61. Zile şi adevăruri istorice 61 Doamne, las trecutului aurul avutului şi las viitorului strălucirea zborului. …Plata biruin elor să mi-o dai părin ilor, slava-ncununa ilor s-o dai toată fra ilor, premiul fruntaşului să mi-l dai urmaşului, – mie-n veci şi-n veci voi vrea să-mi dai numai dragostea…
  62. 62. 62 Traian Dorz CELE DE DUPĂ ACEEACELE DE DUPĂ ACEEACELE DE DUPĂ ACEEACELE DE DUPĂ ACEEA Orice idee bună este un aluat viu pus într-o frământă- tură moartă pentru a o învia şi a o transforma în ceva nou, bun şi folositor. Lucrarea asta de transformare cere neapă- rat nişte condi ii învierii şi vie ii. Dacă frământătura este primitoare şi atmosfera este caldă, dospirea se face repede şi rezultatul este bun. Dar dacă frământătura este potrivni- că şi atmosfera este rece, nici cel mai bun aluat din lume nu poate s-o dospească, ci frământătura potrivnică şi at- mosfera înghe ată nimiceşte orice aluat pus în ea. Aluatul bun despre care Părintele Iosif le spunea atunci fra ilor că l-a pus Sfatul Oastei, prin Mo iunea îna- intată, în frământătura conflictului, cu nădejdea unei dos- piri bune, a avut soarta înghe ului. Aceeaşi soartă tragică o avuseseră şi toate celelalte încercări de acelaşi fel pe care le mai făcuseră părintele şi fra ii în to i aceşti trei ani de la izbucnirea acestui nefericit conflict. Împotrivirea plină de răutate şi ură a mitropolitului răzbunător nu s-a lăsat înduplecată de nimeni şi de nimic. E uimitor şi total de neîn eles cum nici un om şi nici un argument, nici o încercare şi nici un considerent nu l-au putut îndupleca pe acest om răzbunător şi nedrept să vadă răul şi crima pe care le face. Func ia pe care o îndeplinea, locul unde era pus, institu ia pe care o servea şi cauza îm- potriva căreia lupta ar fi trebuit să-l cutremure şi să-l pră-
  63. 63. Zile şi adevăruri istorice 63 buşească zdrobit sub povara răspunderii care se cerea de la el s-o asculte. Dar duhul rău care-l cuprinsese cândva şi pe Saul când era în fa a lui David nu l-a mai lăsat să vadă ni- mic decât răzbunarea geloziei sale feroce şi sângeroase. Cu tăvălugul puterii sale de o clipă a trecut nemilos peste orice dreptate, peste orice în elepciune, peste orice milă. Şi nu s-a oprit până ce a ucis, până ce a zdrobit, până ce s-a răzbunat asupra victimei-om. Dar nu s-a oprit nici după ce şi-a ucis victima-om; a urmărit mai departe să ucidă şi victima-idee. Aceasta însă n-a mai putut-o. Nu numai pentru că plata lui Dumnezeu l-a ajuns, cum îl ajunge odată pe orice călău, dar şi pentru că aceasta nu mai putea fi ucisă. Ideile lui Dumnezeu sunt nemuritoare. Ultimul timp al vie ii sale, mitropolitul şi l-a trăit în paralizie şi în singurătate, căzând pe jos şi zvârcolindu-se adesea fără a avea pe nimeni care să-l ridi- ce, mestecându-şi limba şi neputin a în aşteptarea celei- lalte osânde şi mai cumplite. Dar până la acel sfârşit, cu do- uăzeci de ani mai târziu, va mai căuta încă să facă mult rău. Răspunsul lui la încercarea în eleaptă şi frumoasă a Mo iu- nii fră eşti din 12 septembrie 1937 a fost o năpustire şi mai furibundă a gazetei lui, «Lumina Satelor», împotriva Părin- telui Iosif, a foii «Ecoul», împotriva d-lui Octavian Metea, directorul gazetei ospitaliere pentru noi. Un potop de insulte şi batjocuri se vărsa din aceşti vulcani noroioşi asupra orică- ror suflete nobile care încercau să apere victima nevinovată de cruzimea monstruoasei nedreptă i care o sugruma. La o săptămână după asta a şi venit de la Bucureşti ordinul de suspendare şi pentru «Ecoul». Răzbunătorul vrăjmaş al frumosului Adevăr mai sugruma încă un profet între templu şi altar. Dar domnul Metea, prevăzător, mai făcuse între timp cerere pentru o nouă gazetă, numită
  64. 64. 64 Traian Dorz «Alarma». Am încercat să scoatem îndată, în continuarea gazetei «Ecoul», această nouă gazetă; dar vrăjmaşul, tot aşa de prevăzător şi el în rău, îşi luase de acum măsuri şi pentru eventualitatea asta. Aşa că, informat la timp de iu- dele care nu dormeau, a fost oprită şi «Alarma» chiar când primul număr era gata să fie expediat la cititori. S-a mai încercat apoi scoaterea în continuare la Bucu- reşti a foii «Ostaşul Domnului», rămasă după părintele Vasile urmaşilor săi. Dar, după al treilea număr, în 21 no- iembrie 1937, a fost înăbuşit şi acest al patrulea glas al Adevărului, care împlinise şi el, în timpul acesta scurt, slujba de a-i lămuri pe fra i asupra trădării lui Vonica, unul dintre cei trei ucenici mai apropia i care mai rămăseseră pe lângă profetul lui Dumnezeu martirizat. În toată această vertiginoasă rostogolire a evenimente- lor de atunci – când orice om cu o minte sănătoasă era în- spăimântat şi nedumerit cum este cu putin ă ca o autoritate bisericească şi de stat să-şi piardă chiar în aşa măsură orice judecată şi echilibru – singur omul şi profetul lui Dumnezeu din centrul acestor evenimente era conştient şi convins că nu poate să fie decât aşa. Mintea lui inspirată strălucit de Duhul lui Dumnezeu prevăzuse şi profe ise că „litera” nu se va putea împăca niciodată cu Duhul. Că Saul va prigoni pâ- nă la moarte pe David. Că omul firesc nu va putea suferi ni- ciodată pe omul duhovnicesc. Că Hristos nu va putea cola- bora niciodată cu lumea fă ărniciei şi a minciunii. Dar profetul lui Dumnezeu a încercat totul, fiindcă altfel nici adevărul acesta n-ar fi putut ieşi niciodată atât de limpede la iveală. Nici conştiin a fră ească nu s-ar fi sim it împăcată. Nici dreptatea nu şi-ar fi putut rosti atât de liniştită sentin a ei dreaptă dacă nu s-ar fi făcut şi această ultimă şi strălucită încercare.

×