Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Pr iosif-trifa - cautati-la-pasarile-cerului - sibiu 2010

184 views

Published on

Pr iosif-trifa - cautati-la-pasarile-cerului - sibiu 2010

Published in: Spiritual
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Pr iosif-trifa - cautati-la-pasarile-cerului - sibiu 2010

  1. 1. Căuta i la păsările cerului! 1 Preot Iosif TRIFA Căuta i la păsările cerului!
  2. 2. 2 Preot Iosif TRIFA Tehnoredactare computerizată îngrijirea edi iei şi tipar: Editura şi Tipografia «Oastea Domnului», Sibiu © Toate drepturile rezervate Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu str. Ch. Darwin, nr. 11 tel. 069/216677; tel. fax 216914
  3. 3. Căuta i la păsările cerului! 3 Preot Iosif TRIFA Căuta i la păsările cerului! Edi ia a VIII-a Apare cu binecuvântarea IPS Sale Dr. Lauren iu Streza, Mitropolitul Ardealului Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2010
  4. 4. 4 Preot Iosif TRIFA Părintele Iosif Trifa (1888-1938)
  5. 5. Căuta i la păsările cerului! 5 Cuvânt înainte Poporul nostru plugar este un mare iubitor de natură. Iubeşte codrul, câmpia, apele, lumina etc. Dar duhovniceşte cu- noaşte prea pu in această biserică mă- rea ă a lui Dumnezeu. Căci şi natura este o mărea ă biserică a lui Dumnezeu. Eu, de câte ori intru în pădure, am fiorul in- trării în biserică; într-o mărea ă biserică unde păsările fac „slujbă” de neîncetată slavă lui Dumnezeu. Şi unde se pot auzi predici tot atât de minunate ca şi cele din Cazanie. Cărticica de fa ă cuprinde o astfel de predică. Cuprinde predica cu păsările ce- rului, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul. În direc ia aceasta, avem şi o carte mai ma- re: „Predici pe urma plugului”, ce va ieşi
  6. 6. 6 Preot Iosif TRIFA când Domnul ne va da dar şi putere să o putem scrie. Prin tipografia Oastei, trimitem şi a- ceastă cărticică la fronturile Oastei, să facă slujbă bine-plăcută lui Dumnezeu. Sibiu, la 1 iulie 1936 IOSIF TRIFA, preot
  7. 7. Căuta i la păsările cerului! 7 Predica păsărilor „Căuta i la păsările cerului că nici seamănă, nici seceră, nici adună în jitni- e, şi Tatăl Ceresc le hrăneşte pe dân- sele. Oare nu sunte i voi cu mult mai de pre decât ele?” (Mt. 6, 26) Aceste cuvinte le-a spus Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ce cuvinte scumpe sunt acestea! Ce predică minunată este aceasta! O predică pe care o putem ve- dea pe tot locul şi în toată vremea. Păsările ne predică într-o limbă minunată. Un an de zile am stat bolnav într-un sanatoriu unde era şi o lume a păsărilor (sanatoriul din Geoagiu). Acolo, în lumea păsărilor şi a suferin elor, am văzut mai de-a- proape cât de adevărate sunt cuvintele de mai sus ale Mântuitorului.
  8. 8. 8 Preot Iosif TRIFA Păsările cerului ne sunt predică vie în multe privin e. Întâi, ele ne predică despre cum grijeşte Tatăl Ceresc de ele. Nici un fel de pasăre nu strânge mâncare şi totuşi ele îşi au zilnic hrana lor atât vara, cât şi iarna. Tatăl Ceresc se îngrijeşte şi iarna de hrana lor; şi încă într-un chip minunat. Eram, în toamnă târziu, la sanatoriu. O vrăbioară mică şi slabă dădea târcoale în jurul ferestrei mele. Probabil era şi bolnavă. Înfă işarea ei arăta ca atare.
  9. 9. Căuta i la păsările cerului! 9 Sărmana! mi-am zis în mine, oare cum va ieşi din iarnă această păsărică mică şi slabă? Păsărica venea regulat, în fiecare diminea ă, la fereastră. Văzând acest lucru, am luat o nucă, am spart-o şi i-am arun- cat-o de hrană. În cealaltă zi, tot aşa. Şi de atunci, în fiecare diminea ă şi seară păsărica se prezenta la fereastră, să-i arunc por ia de nucă. Por ia mea de nucă era pâinea ei de toate zilele. Aşa a mers toată iarna. Sosind primăva- ra, şi-a luat rămas bun de la mine, apucând calea pădurii şi a câmpiilor, unde găsea hrană bogată. Ce întâmplare plină de învă ătură! Pen- tru o păsărică mică şi slabă, iată, Domnul Dumnezeu S-a îngrijit să trimită un salva- tor, un mântuitor, în persoana mea. Şi pentru noi, cele mai alese făpturi ale Lui, oare bunul Dumnezeu nu se îngrijeşte tot aşa? „Oare nu sunte i voi cu mult mai de pre decât păsările?” Ba da, numai că noi nu avem destulă credin ă.
  10. 10. 10 Preot Iosif TRIFA Eu mă gândesc chiar la mine. Zăcând şi eu bolnav, mă gândeam: oare păsărica pe care Domnul a salvat-o prin mine nu-mi este şi mie o predică să am mai multă credin ă şi încredere în Domnul şi Mântuitorul meu? „Arunca i asupra lui Dumnezeu toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi” (I Pt. 5, 7). Ce solie dulce! Dar noi n-avem credin ă destulă pentru a o trăi. „Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni” (Ps. 54, 23). Ce încredin are dulce! Câ i însă o trăiesc? Cântările păsărilorCântările păsărilorCântările păsărilorCântările păsărilor Dar păsările cerului ne sunt apoi o pre- dică vie şi prin altceva: prin cântările lor. Tatăl Ceresc se îngrijeşte de ele, dar, în schimb, şi ele Îl slăvesc neîncetat prin cân- tările lor. Pădurea e cu adevărat o biserică mărea ă ce răsună de cântecele de slavă ale păsărelelor.
  11. 11. Căuta i la păsările cerului! 11 Păsările îşi fac regulat cântările şi rugă- ciunile lor. În pădurea de la Geoagiu, as- cultam în fiecare diminea ă cântarea lor. Îndată ce se trezesc, înainte de a pleca după hrană, păsările îşi fac utrenia lor de dimi- nea ă. Şi seara, tot aşa. Înainte de a se culca, păsările îşi fac vecernia lor. Răsună pădu- rea de „slujba” lor seara. Şi de aceea, păsările nu duc lipsă de nimic. Noi însă lucrăm şi asudăm de dimi- nea a până seara şi totuşi ducem lipsă de toate. De ce? Pentru că nu „căutăm la păsă- rile cerului”. Creştinii cei dintâi „căutau la păsările cerului”. Erau şi ei „în fiecare zi în biserică, lăudând pe Dumnezeu” (Fapte 2, 46), de aceea „nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă şi un mare dar era peste to i” (Fapte 4, 33-34).
  12. 12. 12 Preot Iosif TRIFA De ce cântă păsările?De ce cântă păsările?De ce cântă păsările?De ce cântă păsările? Nu o dată, învă a ii care cercetează via- a păsărilor şi-au pus întrebarea: De ce cântă păsările? Răspunsurile şi părerile au fost şi sunt diferite; la o regulă nu s-a putut ajunge. Singura părere în care s-au întâlnit cu to ii este că: păsările cântă fără să aibă lipsă de nimic; fără să ceară nimic prin cântările lor. Noi ducem mai departe răspunsul învă- a ilor şi zicem: păsările cântă pentru slava lui Dumnezeu. Este în firea lor să-L laude neîncetat pe Dumnezeu prin cântările lor. Ce predică, ce lec ie usturătoare ne sunt, şi în privin a aceasta, păsările cerului! Ele cântă fără să aibă lipsă de nimic. Ele cântă fără să ceară nimic. Ele cântă pentru slava lui Dumnezeu. Dintre toate vietă ile pământului, parcă nici unele nu folosesc atât de mult cântecul de slavă lui Dumnezeu ca păsările cerului. Oriunde sunt două, trei păsărele, ele înfiri-
  13. 13. Căuta i la păsările cerului! 13 pează un ciripit de cântare… ele înal ă un cântec de slavă lui Dumnezeu. Aşa ar trebui să facem şi noi. Un creştin adevărat ar trebui să petreacă neîncetat în cântări de slavă lui Dumnezeu. Oriunde ne-am întâlni două, trei suflete, ar trebui să înăl ăm rugăciuni şi cântări de slavă lui Dumnezeu. Dar noi am uitat tocmai lucrul acesta: am uitat rugăciunea şi cântarea de slavă lui Dumnezeu. Noi „cântăm” numai când avem lipsă de ceva şi ne trebuie ceva. Rugăciunile noastre răsună, de regulă, nu- mai pe timpul bolilor, încercărilor şi neca- zurilor (când ne merge bine, cântăm prin cele crâşme). Într-o primăvară am văzut în arina unui sat mul ime mare de popor, în frunte cu preo ii şi praporii. Tot poporul stătea în genunchi şi se ruga. Ce lucru frumos era acesta!… Numai că avea şi o mică umbră. Se făcea rugăciune pentru ploaie. Poporul ieşise la rugăciune, aşa-zicând, silit şi biciu- it de urgia secetei.
  14. 14. 14 Preot Iosif TRIFA Pasărea în coliviePasărea în coliviePasărea în coliviePasărea în colivie Am vorbit cu un crescător de canari (păsări ce cântă închise în colivie). Îmi spunea lucruri interesante. Când ies din ouă, canarii sunt şi ei un fel de vrăbii care nu cântă. Pentru a-i îndemna să cânte, li se face o colivie închisă cu totul în trei păr i; deschisă numai într-o parte. Băgat şi izolat în această colivie întunecoasă, cana- rul începe să cânte. Din ce se încăpă ânea- ză să nu cânte, i se micşorează lumina. Sunt păsări care nu cântă decât închise în colivie. Cam de specia aceasta suntem şi noi. Noi „cântăm” de regulă numai închişi în „co- livie”… numai pe timp de necaz şi încercări. Mă gândesc chiar la mine. În sanatoriul de la Geoagiu am stat şi eu închis într-un fel de „colivie”. Acasă aveam şase ferestre la casă şi lărgământ destul. Aici am stat într-o cameră mică, cu o singură fereastră, spre pădure. Domnul Dumnezeu m-a închis şi pe
  15. 15. Căuta i la păsările cerului! 15 mine într-un fel de „colivie”, să mă învă a „cânta” mai bine: Sim indu-mă singur, să cânt singurel: mai lângă Domnul meu, mai lângă El. În „coliviile” din Geoagiu şi DavosÎn „coliviile” din Geoagiu şi DavosÎn „coliviile” din Geoagiu şi DavosÎn „coliviile” din Geoagiu şi Davos Slăvit să fie Domnul că m-a băgat în „colivie” ca să învă a cânta! O, ce cântări noi am învă at în „colivia” de la Geoagiu! Şi la Davos, în Elve ia, tot aşa. Numai că această „colivie” de la Davos a fost mai în- tunecoasă. Pe lângă suferin ă, mai avea şi întunericul străinătă ii. Slăvit să fie Domnul că m-a inut în aceste „colivii”! Căci niciodată n-am „cân- tat” aşa de frumos ca în „coliviile” acestea. Poate niciodată nu m-am rugat cu atâta duh şi putere ca închis în aceste „colivii”. Şi totuşi, ascultând pe fereastră lumea pă- sărilor în pădurea de la Geoagiu… mă ru-
  16. 16. 16 Preot Iosif TRIFA şinam. Eu cântam din „colivie”; ele cântau din libertate. Eu Îl slăveam pe Domnul du- pă ce m-a închis în „colivie”; ele Îl slăveau din libertate. „Căuta i la păsările cerului”… Ah, ce predică plină de fior şi de răspundere văd azi în aceste cuvinte ale Mântuitorului! Privighetoarea orbităPrivighetoarea orbităPrivighetoarea orbităPrivighetoarea orbită Cine nu cunoaşte cântecul cel fermecat al privighetorii? Ce minunat cântă privi- ghetoarea! Dar ea nu cântă decât noaptea sau, cel mult, pe înserate, când a slăbit lumina. În colivie i se împu inează lumina, ca să cânte cât mai mult. Ba s-au aflat unii amatori de păsări cântătoare care au mers mai departe. Au trecut în barbarie. Au stri- cat ochişorii cei negri ai privighetorii; au orbit-o, pentru ca, sim indu-se într-o veş- nică noapte, să cânte şi ziua; să cânte ne- curmat.
  17. 17. Căuta i la păsările cerului! 17 E, desigur, o mare barbarie aceasta. În Anglia, un astfel de amator a fost pedepsit cu temni ă şi cu pedeapsa dispre ului public. Ca privighetoarea, aşa e şi omul cu via- a lui cea duhovnicească. De regulă, şi omul cântă numai „noaptea”. Cântă numai în „noaptea” încercărilor şi a suferin elor. Când se lasă noaptea încercărilor, atunci începe şi omul să „cânte”: se roagă, vorbeşte cu cerul, plânge cu lacrimi de căin ă. Noaptea încercărilor, noaptea suferin- elor, este o noapte tainică şi binecuvântată. Ea face din noi nişte privighetori cântătoare. Noi nu trebuie să ne speriem de încer- cări. Noi ar trebuie să cântăm şi „ziua”, dar, de regulă, cântăm numai „noaptea”. De ace- ea încercările şi suferin ele nu ne strică. Dimpotrivă, ne ajută. Eu mă gândesc la mine şi la via a mea. De treizeci de ani trăiesc în noaptea încer- cărilor şi a suferin elor. Via a mea se trece într-o veşnică „noapte”. Dar e o noapte bi- necuvântată aceasta. În această noapte am învă at să cânt. Din această noapte a ieşit
  18. 18. 18 Preot Iosif TRIFA Oastea Domnului. Din această noapte au ieşit cântările Oastei. O Doamne, eu Te rog, ine-mă până la sfârşit în această noapte, să cânt mereu şi să-i învă şi pe al ii să- i cânte ie. Eu dau slavă lui Dumnezeu că au înce- put să cânte „păsările” şi pe pământul ării mele. Precum aşa de frumos spunea fratele Tudusciuc în poezia „Pasărea noastră”: Pasăre măiastră, scumpă păsărea, Bucură-te, soră, nu mai suspina. Căci ziua şi noaptea, tot cântând mereu, Ai trezit pe al ii pentru Dumnezeu. Azi atâtea păsări din întinsul ării i-au imitat cântul, cântul deşteptării. Azi din mii de piepturi se-nal ă duios O cântare sfântă la Domnul Hristos. Scumpe păsărele care v-a i trezit Şi cânta i acuma lui Iisus iubit, Rogu-vă din suflet, păsărele bune, Înăl a i la ceruri caldă rugăciune.
  19. 19. Căuta i la păsările cerului! 19 Libertatea pi igoiuluiLibertatea pi igoiuluiLibertatea pi igoiuluiLibertatea pi igoiului Îl cunoaşte i, desigur. Pi igoiul e o pasă- re mică. Are însă această păsărică o însuşi- re mare, pe care cred că nu o cunoaşte i. Prinde i un pi igoi, închide i-l într-o co- livie şi pândi i-l pe furiş, să vede i ce face. Rece şi trist, îşi înfige ghearele în gât şi stă aşa, covrig, până moare. Se sugrumă. Mai bine vrea să moară decât să trăias- că în robie. ine la libertate ca la via ă. O păsărică atât de mică ine cu atâta îndârjire la libertatea ei. Ce pildă de mustrare şi de ruşinare este aceasta pentru noi, creştinii! Scrie în Evanghelie că tot cel ce face pă- catul este un rob al păcatului (In. 3, 34), un rob al diavolului. Un creştin stăpânit de pa- timă este un rob sufletesc şi trăieşte în ro- bie sufletească. Şi vai, e plină lumea de astfel de robi. Vor- ba „robul lui Dumnezeu” e o vorbă goală cu care creştinul trăieşte în robia lui „faraon”.
  20. 20. 20 Preot Iosif TRIFA Şi omul nici habar n-are de această ro- bie! Pi igoiul, o făptură atât de mică şi sla- bă, preferă să moară decât să-şi piardă li- bertatea şi să trăiască în robie. Dar creşti- nul – cea mai aleasă făptură a lui Dumne- zeu – trăieşte liniştit în robia păcatului şi habar nu are că şi-a pierdut libertatea şi via- a cea duhovnicească! Ce lucru grozav! Păsările cerului şi spiniiPăsările cerului şi spiniiPăsările cerului şi spiniiPăsările cerului şi spinii Tot sunt buni şi spinii la ceva! Ei sunt un adăpost pentru păsărelele cele mici şi slabe. Spinii sunt plini de cuiburi. Aici îşi află adăpost şi scăpare păsărelele cele mici şi slabe. Spinii le sunt o apărare. Păsările cele răpitoare nu pot străbate la cuibuşorul lor. Şi, prin ciripitul lor, micile păsărele par- că dau slavă lui Dumnezeu pentru acest adăpost, pentru aceşti spini. Spinii încercărilor ne sunt o apărare, un adăpost, o binecuvântare. Prin ei ne
  21. 21. Căuta i la păsările cerului! 21 apără Domnul de păsările iadului; de is- pite şi păcate. Din mijlocul „spinilor”, din mijlocul ne- cazurilor şi al încercărilor, iese rugăciunea cea tare şi dulce. Din împunsătura spinilor a picurat sângele Domnului. Din spinii su- ferin elor şi ai încercărilor picură lacrima cea caldă şi rugăciunea cea fierbinte.
  22. 22. 22 Preot Iosif TRIFA Păsările călătoare „Chiar şi cocostârcul îşi cunoaşte vremea lui pe cer; turtureaua, rându- neaua şi cocorul îşi păzesc vremea veni- rii lor, dar poporul Meu nu cunoaşte le- gea Domnului.” (Ier. 8, 7) Ce minune mare este şi via a păsărilor călătoare (rândunelele, cocostârcii, turture- lele, cocorii etc.)! Ce minune mare este că- lătoria lor! Când vine toamna, când se apropie iar- na, le vezi numai cum se strâng cete-cete şi îşi iau zborul spre alte lumi, spre alte ări, unde nu este iarnă. Şi fac o călătorie lungă, lungă, de mii şi mii de kilometri. Şi iarăşi, când soseşte primăvara, so- sesc şi păsările călătoare. Şi, ce lucru mi- nunat! Fiecare pasăre călătoare îşi află ara
  23. 23. Căuta i la păsările cerului! 23 ei, îşi află cuibul ei. Ce minune mare este şi aici! Fără hăr i şi fără compasuri, păsările călătoare fac o călătorie de zeci de mii de ki- lometri şi se întorc exact de unde au plecat. Cine le-a în- vă at să facă a- ceste călătorii? Ci- ne le spune că soseşte iarna şi trebuie să plece? Şi cine le spune că a sosit primă- vara şi trebuie să se întoarcă? Dum- nezeu, Făcătorul lor. Dumnezeu le-a dat darul de a-şi cunoaşte „vremea venirii lor” şi ele îşi „păzesc” acest dar. Prin glasul Bibliei, Domnul Dumnezeu a făcut o predică din via a păsărilor călătoare şi a pus-o în fa a poporului iudeu, zicân- du-i: Uita i-vă, până şi păsările călătoare îşi
  24. 24. 24 Preot Iosif TRIFA cunosc vremea venirii lor, dar poporul Meu nu cunoaşte legea Domnului. Este însă aceasta o predică ce ne mus- tră şi ne apasă şi pe noi. Păsările călătoare sunt o predică tot atât de aspră şi pentru creştinii de azi, ca şi pentru iudeii de odi- nioară. Ce lucru dureros se vede şi azi în lume! Păsările ascultă rânduielile ce le au de la Dumnezeu, dar omul – cea mai aleasă făp- tură a lui Dumnezeu – nu vrea să asculte chemările ce le are şi el de la Dumnezeu. Omul este făcut ca un străin şi călător în această lume. „Străini şi călători suntem pe pământ” (Evr. 11, 13). Omul e făcut să nu aibă odihnă până nu se va întoarce iar la Domnul. Omul e făcut să se pregătească mereu de călătoria veşniciei. Însă, vai, omul nu cunoaşte acest glas al Domnului, nu-l aude şi nu-l ascultă. Pă- sările cunosc glasul Făcătorului, dar omul ba. Păsările „îşi cunosc vremea lor”, dar omul ba. „Iată, acum este vremea potrivită, iată, acum este ziua mântuirii” – strigă
  25. 25. Căuta i la păsările cerului! 25 Scriptura (II Cor. 6, 2) – dar omul nu cu- noaşte acest timp. Nu cunoaşte nici „timpul cercetării” (Lc. 19, 42) şi nu vrea să audă nici chemarea mântuirii. Vai, ce osândă te- ribilă este aceasta! Fereşte-ne, Doamne, de o astfel de osândă! O, Dumnezeule, fie ca măcar de la păsă- rile călătoare să învă că şi eu sunt străin şi călător în această lume. Ca mâine va sosi toamna şi va trebui să plec şi eu într-o altă lume, unde nu mai sunt ierni şi necazuri. Fie ca măcar de la aceste păsări să învă „a-mi cunoaş- te vremea” şi a Te cunoaşte pe Tine, Doamne, şi chema- rea Ta cea scumpă şi sfântă.
  26. 26. 26 Preot Iosif TRIFA Rândunica şi puişorii ei Uita i-vă la cuibul rândunelelor. Ce mi- nunată învă ătură sufletească ve i afla şi aici! Rândunica îşi creşte repede puii şi se găteşte de zborul cel ma- re din toamnă. Hrănindu-şi pui- şorii, parcă le zice: – Sili i-vă, dragii mamei, să creşte i re- pede, căci n-avem aici casă stătătoare… La toamnă, noi trebuie să zburăm de aici într-o altă lume. – Cum, mamă dragă, noi nu rămânem aici, în casa asta? – Nu, dragii mei, noi nu vom rămâne aici. Când va veni frigul, noi vom zbura în-
  27. 27. Căuta i la păsările cerului! 27 tr-o lume mai bună, unde nu-i iarnă nicio- dată şi unde pomii întruna sunt verzi… În- vă a i-vă, dragii mamei, să zbura i. Încerca- i-vă şi vă întări i mereu aripile, căci ca mâi- ne va trebui să facem o cale lungă, lungă… Aşa e şi via a noastră. O pregătire pen- tru călătoria cea mare. Când vine toamna, când vine iarna vie ii (moartea), noi trebuie să zburăm într-o altă lume, într-o lume minunată, unde pomii în- floresc de douăsprezece ori pe an şi unde apele-s vii (Apoc. 22, 2). Via a noastră tre- buie să fie o pregătire pentru această călăto- rie. Noi trebuie să creştem repede în cele su- fleteşti (II Pt. 3, 38). Noi trebuie să ne încer- căm mereu aripile credin ei şi ale rugăciunii. Noi trebuie să stăm totdeauna gata de zbor pentru calea şi călătoria cea lungă a veşnici- ei, căci „noi suntem străini şi călători pe pă- mânt” (Evr. 11, 13) şi nu avem aici casă stă- tătoare, ci o aşteptăm pe cea al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu (Evr. 11, 10). Însă, vai, cei mai mul i creştini nici ha- bar nu au de aceste lucruri. Îi prinde „toam- na”, îi prinde moartea, fără aripi sufleteşti.
  28. 28. 28 Preot Iosif TRIFA De când eram prunc în casa părinteas- că, îmi aduc aminte de un lucru duios. Când a sosit timpul să plece rândunica de sub streaşina casei noastre, un puişor n-a putut pleca. Din ceva pricină nu i se dez- voltaseră aripile. Sărmanul! A trebuit să se despartă de mama şi de fra ii lui. Ce des- păr ire jalnică va fi fost aceasta; cum va fi strigat în urma lor: „Nu mă lăsa i… lua- i-mă şi pe mine…” Dar totul era în zadar. El nu putea fi ajutat, pentru că n-avea aripi. Nouă ni s-a făcut milă de el. L-am luat în casă; l-am îngrijit ca pe un mic orfan, dar când a sosit iarna s-a stins. N-a putut su- porta clima cea aspră de iarnă. În chipul acesta vor fi şi cei pe care moartea îi va afla fără aripi sufleteşti. Ei vor vedea pe al ii zburând spre ara veşni- ciei… vor striga dispera i în urma lor: Nu mă lăsa i, lua i-mă şi pe mine… Dar totul va fi în zadar. Ei vor rămâne în pierzare veşnică, pentru că nu şi-au câştigat aripi sufleteşti.
  29. 29. Căuta i la păsările cerului! 29 Postul pitpalaculuiPostul pitpalaculuiPostul pitpalaculuiPostul pitpalacului Pitpalacul e pasărea holdelor de grâu. Trăieşte în holda de grâu. Pe vremea sece- rişului, când are hrană din belşug, se în- graşă. E chiar atât de gras, încât abia zboară de ici-colo. Poate face numai zbo- ruri scurte. Şi totuşi, când vine toamna, fiind şi el pasăre călătoare, pitpalacul zboară mii şi mii de kilometri. Cum poate face asta? Apoi, aşa că, îndată ce simte apropierea toamnei, se pune pe „post”. Mănâncă numai grăun e slabe şi pu ine. Şi slăbeşte. Astfel, pe când soseşte vremea zborului, e o pasăre uşoară ce poate birui călătoria cea lungă. Acelaşi lucru îl face şi cocorul. Fratele Oprişan, tâlcuind acest post, scrie: Şi noi mergem către o ară de primăvară veşnică! Postul e făcut să ne aducă aminte tocmai de călătoria spre cer. Zborul nostru într-acolo se face tot pe două aripi, ca şi al păsărilor: una e aripa rugăciunii şi alta, a postului.
  30. 30. 30 Preot Iosif TRIFA De ne vom lăsa pradă îmbuibării, vom cădea, sub greutatea „lutului”, în marea moartă a vie ii. Fără post nu vom ajunge la limanul mântuirii! Asta înseamnă, după mărturisirea unui părinte bisericesc, „sfânta abstinen ă”. Postirea de la ale mâncării şi ale băuturii, care duc în ispită. Postire deplină, va să zică. Înfrânare de la ambi ii, de la deşertăciuni, de la pofte, de la păcat! Nu sfâşierea hainei, ci „sfâşierea inimii” ne cere Domnul, pentru a putea face călătoria spre ara primăverii noastre! Pasărea paradisuluiPasărea paradisuluiPasărea paradisuluiPasărea paradisului În ările calde trăieşte aşa-numita pasă- re a paradisului. E vestită pentru frumuse- ea penelor ei. Această pasăre are o însuşire deosebită: ea zboară totdeauna potrivnic vânturilor şi furtunilor. Nu se lasă dusă de vânt, ci zboa- ră totdeauna contra vântului.
  31. 31. Căuta i la păsările cerului! 31 Aşa e şi creştinul cel adevărat. El zboa- ră contra vânturilor şi bântuielilor acestei lumi. El nu se lasă dus de vântul ispite- lor, ci zboară contra acestui vânt pierzător. Şi mai are păsa- rea paradisului o în- suşire deosebită. De câte ori i se murdă- resc penele ei cele mândre, se retrage mâhnită, se ascunde şi nu se mai iveşte până nu i s-au cură at iar penele-i de aur. Ce bine ar fi dacă am face şi noi aşa, de câte ori ne murdărim sufletul cu păcatele! Aripile păsAripile păsAripile păsAripile păsăăăărilorrilorrilorrilor Ceea ce sunt aripile pentru păsări, ace- ea este rugăciunea pentru un creştin ade- vărat. Rugăciunea cea adevărată ne dă
  32. 32. 32 Preot Iosif TRIFA aripi sufleteşti să ne ridicăm sufleteşte spre cer, spre Dumnezeu. Rugăciunea este o putere tainică ce ne „scoate din lume” (In. 17, 16) şi ne leagă cu cerul, cu veşni- cia, cu Dumnezeu. Pasărea nu zboară întruna, dar e gata oricând de zburat. Un creştin adevărat e gata oricând de rugăciune. Nu se roagă numai la termene, seara şi diminea a, ci se roagă – cu gândul şi cu vorba – în toată vremea şi în tot locul. Via a lui e o via ă de rugăciune. Pentru o pasăre nu există o nenorocire mai mare decât să-şi piardă aripile. Când şi-a pierdut aripile, şi-a pierdut via a. E totdeauna gata de a fi omorâtă fie de oa- meni, fie de animale. Am văzut odată o pa- săre cu aripile frânte. Repede s-a ivit un câine şi a înşfăcat-o. Aşa e şi un creştin care şi-a pierdut ari- pile rugăciunii. Câinele diavol îl prinde şi îl omoară cu înlesnire.
  33. 33. Căuta i la păsările cerului! 33 Nu cântă păsărileNu cântă păsărileNu cântă păsărileNu cântă păsările care îşi fac cuibul pe pământcare îşi fac cuibul pe pământcare îşi fac cuibul pe pământcare îşi fac cuibul pe pământ Păsările care îşi fac cuibul pe pământ nu sunt cântăre e şi nici nu pot zbura la înăl ime (fazanul, prepeli a, pitpalacul, co- coşul de munte etc.). Numai păsările care îşi fac cuibul sus, în arbori, sunt bune cântăre e. Ciocârlia cântă numai când se desparte de pământ şi se înal ă sus spre cer. Cântă în plin zbor spre cer… Aşa e şi cu via a noastră cea duhovni- cească. Un creştin care îşi are „cuibul” pe pământ, un creştin care e legat cu totul de pământ, de grijile şi poftele acestei lumi, acela nu poate nici „zbura” şi nici „cânta”. Un creştin „cântător” şi „zburător” e numai acela care îşi are „cuibul” sus, care se desprinde de pământ, de duhul acestei lumi, şi se ridică în lumina şi slava vie ii celei duhovniceşti. Creştinul cel adevărat e ca ciocârlia; cântă, înăl ându-se spre cer. Cântă în plin „zbor” spre cer, spre lumină…
  34. 34. 34 Preot Iosif TRIFA Iar dacă totuşi cuibul cel de sus e bătut de vânturi şi furtuni – o, apoi poate că şi pentru asta cântă păsările din el. Eu mă gândesc şi la „cuibuşorul” vie ii mele. Dacă n-ar fi bătut în el atâtea aspre „vânturi” şi „furtuni”, azi n-ar cânta „păsările” de la Oastea Domnului. …Nu cântă nici cele ce trăiesc în zgomot…Nu cântă nici cele ce trăiesc în zgomot…Nu cântă nici cele ce trăiesc în zgomot…Nu cântă nici cele ce trăiesc în zgomot Iată apoi şi altă constatare din via a pă- sărilor cântătoare: nu sunt bune cântăre e nici păsările care trăiesc pe lângă mări şi ape (pescăruşul, barza, ra a etc.). Vuietul valurilor împiedică mereu cântarea lor. Aşiş- derea şi păsările care trăiesc în stoluri (graurii, vrăbiile etc.), nu sunt bune cântă- re e, pentru că glasul se pierde în ciorovăie- lile mul imii. Păsările cântă numai în liniş- tea câmpiilor şi a pădurilor. Aşa e şi cu via a noastră cea duhovni- cească. Un creştin care trăieşte în vuietul valurilor acestei lumi nu va putea fi nicio-
  35. 35. Căuta i la păsările cerului! 35 dată un bun „cântăre ”. Şi nici cel care tră- ieşte în ciorovăiala aşa-numitei „societă i”. Numai ieşind din vuietul acestei lumi şi numai intrând în liniştea şi pacea pe care le dă Evanghelia vom începe să „cântăm”. …………Nu cântă nici cele ce se hrănesc cu carneNu cântă nici cele ce se hrănesc cu carneNu cântă nici cele ce se hrănesc cu carneNu cântă nici cele ce se hrănesc cu carne Şi, de încheiere, încă una: toate păsările care trăiesc cu carne şi mortăciuni dau gla- surile cele mai urâte (corbii, ciorile etc.). Aceştia sunt creştinii care se hră- nesc cu „hoitu- rile” şi „mortă- ciunile” acestei lumi şi pe care îi auzi „croncănind” de prin cele cârciumi. Să căutăm deci la păsările cerului! Ne sunt şi ele o predică vie.
  36. 36. 36 Preot Iosif TRIFA CiocârliaCiocârliaCiocârliaCiocârlia Ciocârlia se înal ă în soare şi în lumină cântând. Aşa e şi creştinul cel adevărat. Simte o lipsă şi o plăcere sufletească să-şi desfacă mereu aripile rugăciunii şi ale cân- tării şi să se înal e cu ele spre cer, spre Dumnezeu… Ciocârlia parcă se pierde în înăl area ei spre soare, spre cer, spre lumină. În rugăciu- nea cea adevărată, sunt clipe binecuvântate în care parcă am rupt-o cu pământul, cu lumea… În care parcă „ne pierdem” în lu- mea şi lumina cea tainică a cerului. Odată, ieşind la soare pe câmp, am vă- zut nişte copii care prinseseră o pasăre şi, legând-o cu o a ă sub ire de un picior, îi dăduseră drumul să zboare. Păsărica zbura fericită spre cer, spre înăl imile cereşti, dar zborul ei inea numai atât cât era a a. Copiii o trăgeau înapoi. Dar când i-au dat drumul a treia oară, a a s-a rupt şi păsărica s-a pierdut în înăl imile cerului.
  37. 37. Căuta i la păsările cerului! 37 Aşa e şi cu noi. În firea noastră trebuie să fie înăl area, zborul spre cele sufleteşti şi ce- reşti. Lumea şi lutul de pe noi ne in însă le- ga i de pământ, dar va veni odată ceasul bi- necuvântat când vom scăpa şi de ultimele legături ale pământului. Eu, de câte ori mă rog în duh şi cu duh, simt că numai o a ă sub ire mă mai ine le- gat de lume… mă simt în înăl imile cele ce- reşti… aud parcă muzica cerului. O, vine ceasul binecuvântat când se va rupe şi a a aceasta şi voi scăpa cu totul la Tine, Doamne! Al ii se îngrozesc de ceasul mor ii: eu îl aştept cu drag. Moartea va tăia şi ultima a ă ce mă mai ine legat de lumea aceasta şi de lutul acesta „mult pătimitor”.
  38. 38. 38 Preot Iosif TRIFA O rugăciune în pădure Cât de minunate sunt, o Doamne, toate lucrurile mâinilor Tale! Cât de minunată este şi această pădure! Îmi aplec genunchii şi aici, în fa a Ta, pentru că şi aici este o biserică a Ta; o biserică mărea ă unde se face slujbă neîncetat pentru slava Ta… Unde brazii freamătă veşnic un freamăt ceresc, iar păsă- rile Te slăvesc neîncetat prin cântările lor. Şi, o, ce predică minunată aud eu aici! Bradul, care creşte drept spre cer, parcă mă mustră pentru strâmbăturile vie ii mele. Iar păsările care Te slăvesc neîncetat (şi Tu, Doamne, Te îngrijeşti de hrana lor) parcă mă mustră pentru pu ina mea credin ă, pentru veşnicele mele îngrijorări şi alergări! Cântările de slavă, de care răsună pădurea aceasta, parcă mă întreabă de ce eu, cea mai aleasă făptură a Ta, sunt o făptură mută. De ce nu- i cânt şi eu neîncetat cântări şi rugăciuni
  39. 39. Căuta i la păsările cerului! 39 de slavă ie. O Doamne, Tu-mi grăieşti şi aici, în pădure, printr-un glas tot atât de puternic ca şi cel din Biblie. O Doamne, dă vie ii mele celei duhovni- ceşti ceva din fiorul cel tainic ce este în pădu- re; dă-mi creşterea cea dreaptă a bradului; dă-mi din aerul curat ce este aici; dă-mi din cântecul păsărilor, dă-mi din izvoarele apelor limpezi… Toată via a mea să curgă spre Tine, spre marea Vie ii, aşa cum izvoarele de aici curg năvalnic şi nu se opresc până la mare. Fă-mă şi pe mine, Doamne, o păsărică ce n-are grijă de nimic, ce n-are nici o altă grijă decât să- i cânte neîncetat ie. Toată via a mea să fie un cântec necurmat de slavă ie. Fă, o Doamne, din to i ostaşii Tăi nişte păsări cântătoare. Oastea Ta să fie o tainică pădure ce răsună veşnic de cântecele noastre de slavă ie. Amin.
  40. 40. 40 Preot Iosif TRIFA Cuprins Cuvânt înainte........................................................... 5 Predica păsărilor ...................................................... 7 Cântările păsărilor ............................................. 10 De ce cântă păsările? ........................................ 11 Pasărea în colivie .............................................. 13 În coliviile din Geoagiu şi Davos ...................... 14 Privighetoarea orbită ......................................... 15 Libertatea pi igoiului ......................................... 18 Păsările cerului şi spinii .................................... 19 Păsările călătoare ................................................... 21 Rândunica şi puişorii ei .......................................... 25 Postul pitpalacului ............................................. 28 Pasărea paradisului ........................................... 29 Aripile păsărilor ................................................ 31 Nu cântă păsările care îşi fac cuib pe pământ .................... 32 ...Nu cântă nici cele ce trăiesc în zgomot .................... 33 ...Nu cântă nici cele ce se hrănesc cu carne ..................... 34 Ciocârlia ............................................................ 35 O rugăciune în pădure ............................................ 37

×