Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Ioan marini pacatul

295 views

Published on

Ioan marini pacatul

Published in: Spiritual
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Ioan marini pacatul

  1. 1. Păcatul 1 Ioan Marini PÃCATUL 110
  2. 2. 2 Ioan Marini © Toate drepturile rezervate Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu str. Ch. Darwin, nr. 11 ISBN 978-973-710-159-4 Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României MARINI, IOAN Păcatul / Ioan Marini. - Sibiu: Oastea Domnului, 2010 ISBN 978-973-710-159-4 289(498)Oastea Domnului
  3. 3. Păcatul 3 Ioan MARINIIoan MARINIIoan MARINIIoan MARINI PÃCATUL Edi ia a III-a Apare cu binecuvântarea ÎPS Sale Dr. LAUREN IU STREZA, Mitropolitul Ardealului Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2010
  4. 4. 4 Ioan Marini „Iată, vă voi stropşi cum stropşeşte pământul carul încărcat cu snopi” (Amos 2, 13)
  5. 5. Păcatul 5 UN SUFLET DE APOSTOL1 unt oameni la care amintirea trecerii lor prin lume e tot atât de vie, de nu chiar mai luminoasă, decât însăşi scurta lor existen ă pământească. Timpul consumă tot ceea ce era perisabil în fiin a lor, dă la o parte toate micile mizerii legate de o mână de pământ, şter- ge rugina prejudecă ilor contemporanilor, lă- sând să apară dincolo de ani, strălucitor şi bi- ruitor, omul spiritual, model de vie uire pentru genera ii de-a rândul. Un astfel de om a fost blândul învă ător IOAN MARINI, de la a cărui trecere la Domnul s-au îm- plinit anul acesta, la 2 februarie, 50 de ani. Suferin a, care l-a cercetat încă din anii tine- re ii, i-a dat prilejul să-l întâlnească pe un alt mare înfră it cu durerea şi jertfa, pe Părintele Io- sif Trifa, întemeietorul pământesc al mişcării re- 1 Prefa ă la edi ia a II-a, din 1997 S
  6. 6. 6 Ioan Marini ligioase «Oastea Domnului», din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Era în Sanatoriul Geoagiu, unde tânărul în- vă ător fusese adus de o boală nemiloasă. Sufle- tul îi era măcinat de deznădejde, căci orizontul vie ii i se părea prea de timpuriu cufundat în ne- gură. Dar întâlnirea cu preotul de la Sibiu i-a marcat întreaga existen ă, dându-i o altă în ele- gere a rosturilor omului în lume. De acum boala şi suferin a primeau un alt în eles, erau văzute prin răbdarea tăcută şi mân- tuitoare a Golgotei. Pacientul a părăsit sanato- riul cu boala... ameliorată, dar cu sufletul com- plet vindecat. Din slăbiciunea trupului supus tre- cerii inevitabile s-a ivit făptura cea nouă, născută din lacrimi şi căin ă. La început vorbirea lui era plină de poticniri, preaplinul inimi nu găsea cuvântul cel mai nime- rit. Cu timpul, pe măsură ce s-a dăruit lui Hris- tos, pe măsură ce Îl trăia zilnic în via a lui, în Şcoala Duhului Sfânt, a primit un duh de vorbire căruia „nimeni nu-i putea sta împotrivă”. Privi- rea, cuvântul, gestul, întreaga lui fiin ă deveneau o putere care dărâma zidurile păcatului, făcând
  7. 7. Păcatul 7 inimile să se prăbuşească, zdrobite de căin ă, la Crucea Domnului Iisus. Prima cetate cucerită pentru Dumnezeu va fi însăşi comuna Săsciori, locul unde a văzut lumi- na zilei înflăcăratul apostol. Cârciumile se în- chid, igara dispare din via a sătenilor; în case, pe uli e şi pe ogoare în loc de înjurături se aud cântări de laudă pentru Domnul! Mai târziu, câmpul lui de ac iune se va ex- tinde asupra Banatului, Transilvaniei, îndeosebi cea de nord, Moldovei, mai ales în timpul marii secete din vara anului 1946. Suferind împreună cu mul imile flămânde şi însetate, le vestea ade- vărurile mântuitoare, potolindu-le foamea şi se- tea cu pâinea cea nepieritoare şi cu apa cea vie a Cuvântului Evangheliei. În Apahida sau la Alba Iulia, la predica lui inută pe peronul gării, călătorii, personalul tre- nului, mecanicii de locomotivă l-au înconjurat din toate păr ile şi, fermeca i de puterea cuvân- tului lui Dumnezeu, au întârziat mai bine de o oră, uitând de călătoria pământească şi schim- bând macazul spre Patria Cerească.
  8. 8. 8 Ioan Marini Întâlnirea cu acest om al lui Dumnezeu, care s-a lepădat de toată grija cea lumească, îmbră- când haina sărăciei şi a smereniei, însemna un prilej unic, un moment de conştiin ă şi de adevăr răscolitor. Când, în 1929, „gornistul de la Sibiu” îl cheamă în redac ia săptămânalului «Oastea Dom- nului», renun ă la toate şi se dăruieşte ogorului Evangheliei cu o desăvârşită lepădare de sine, asemenea părintelui său duhovnicesc. Nu peste mult timp, răspunzând aceleiaşi chemări, va veni de pe plaiurile bihorene tânărul Traian Dorz, viitorul poet, din a cărui harfă se va închega „doina Golgotei”, doina unui neam care şi-a purtat crucea în istorie, însângerând veacu- rile, şi căruia, ca dreaptă răsplătire, la vremea rânduită, Dumnezeu i-a dăruit, în mila Sa, în- vierea na ională şi spirituală. Amândoi vor deveni „calfele lui Neemia”, rămânându-i statornici în biruin e şi înfrângeri, sorbindu-i cu evlavie nu numai învă ăturile, ci şi ultima suflare, în casa de pe Aleea Filozofilor din Sibiul anilor 1938. Astfel, pe paginile ziarelor «Lumina Satelor» şi «Oastea Domnului» şi-a făcut ucenicia pentru
  9. 9. Păcatul 9 a deveni un condei înaripat şi o sabie de luptă în- cercată. Articolele publicate în aceste ziare, iar mai târziu în «Isus Biruitorul», «Via a Creştină», «Fa- milia Creştină», «Misionarul Vie ii Creştine» sau în bogatele calendare de masă, izvorau dintr-o experien ă religioasă profundă şi roditoare. Avea responsabilitatea cuvântului scris şi rostit, fieca- re predică sau articol însemnând pentru el o frângere de sine pe altarul adevărului. Conştiin a lui de luptător al lui Hristos nu-i permitea să lo- vească în vânt, ci întotdeauna la intă. Ştia să răspundă cu îndrăzneală şi la obiect unor in- telectuali batjocoritori de cele sfinte, punân- du-i la punct nu cu armele unui Goliat teolo- gic, ci cu pietricica smeritului David. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, a fost închis ca... „eretic şi răzvrătit”. Acolo, în celulă, prin exemplul unui creştinism model unit cu medita ia, rugăciunea şi dragostea jertfitoare, îi eliberează pe mul i din robia păcatului, che- mându-i la pocăin ă şi la o via ă cu Hristos. Dar convertirea cea mai spectaculoasă este aceea a doi intelectuali de for ă: un profesor de latină şi
  10. 10. 10 Ioan Marini un medic – care slujiseră o ideologie izvorâtă din ură şi teroare. – Dumneata şi popa Trifa, i se adresă unul din ei, n-a i urmărit decât să face i afaceri cu ziarele şi cu sutele de mii de căr i cu care a i umplut ara! La aceasta, blândul Marini i-a răspuns cu demnitatea şi siguran a pe care numai Adevărul le poate da: – Pute i să-mi arăta i, aici în Sibiu sau în vreun loc din ară, care este vila ori fabrica pre- otului Iosif Trifa? S-a găsit, cumva, după moar- tea lui vreo sumă de bani depusă la vreo bancă din ară sau străinătate? La Geoagiu, la Sibiu, la Davos în Elve ia, n-a „depus” decât suferin ă... Este singurul aur pe care l-a strâns cu o lăcomie sfântă în to i anii vie ii lui! Ba, mai mult, pe patul de moarte i-a fost luată până şi modesta reveren- dă de preot... A murit în sărăcie şi umilin ă el, care a îmbogă it sute de mii de suflete cu aurul curat al Evangheliei. Cât despre mine, iată cu ce m-am ales du- pă atâ ia ani de colaborare cu dânsul: căciula asta roasă şi paltonul vechi care-l vede i pe mine. Mi le-a lăsat ca dar şi amintire înainte de a închide ochii.
  11. 11. Păcatul 11 Au trecut săptămâni la rând până când, în- tr-o zi, mândria şi încăpă ânarea de cremene ale celor doi intelectuali s-au topit sub lucrarea în- noitoare a Duhului Sfânt. La părăsirea celulei, au ieşit făpturi noi întru Hristos. Asemenea dascălului său, a trăit în suferin ă, sărăcie şi smerenie. Şi cât de bine îi stătea lui în această haină a smereniei! inea atât de pu in la el şi la via a lui. Suferea mereu de suferin a aproapelui. De fapt, a iubi cu adevărat înseamnă a trăi via a aproapelui. Pu inii bani câştiga i nu întârziau prea mult în buzunarul lui. La Cluj, strângea săracii de pe străzi, îi ducea la o cantină, le plătea prânzul şi, în timp ce aceştia îşi potoleau foamea, le vestea cu- vântul Evangheliei. Aceasta pentru că binele mate- rial neînso it de cel spiritual nu este mântuitor. Pe stradă, în tren şi pe drumurile ării, în de- sele lui călătorii misionare, dispăreau de pe el pardesiul, haina, puloverul, acestea ajungând, cu discre ie, la cei care, considera el, se aflau în mai mare strâmtorare şi suferin ă decât dânsul. Era aşa de pu in legat de lucrurile şi bogă i-
  12. 12. 12 Ioan Marini ile sau chiar de confortul de care via a noastră, a celor de azi, atârnă atât de mult! În vara anului 1946, într-o adunare mare la Roşia Montană, a vestit Cuvântul cu o aşa pute- re, încât toate inimile erau scăldate în lacrimile pocăin ei. Un inginer de la mina de aur nu ştia cum să-şi arate bucuria şi recunoştin a fa ă de acest om care i se părea extraordinar. A părăsit adunarea iar, după un sfert de oră, a revenit şi, îndreptându-se spre omul lui Dumnezeu, îi întin- se o cutiu ă frumoasă. Acesta o deschise calm, apoi din ea, deodată, a strălucit în lumină un bulgăraş de aur. Uimire generală! L-a luat în mână, l-a întors pe o parte şi pe alta, fără cea mai mică urmă de surpriză ori de satisfac ie pe fa ă. Apoi, cu gestul cu care ai ine în mână o bucată de fier ruginit, îi întinse binevoitorului său pre iosul metal. – Dar e-al dumneavoastră! Vă rog, lua i-l, stărui din toată inima inginerul. – Nu. Mul umesc, dar fa ă de aurul pe care îl am aici, zise el luând Biblia în mână, este atât de uşor şi de spălăcit... În drumul spre cer, metalul ăsta nu rezistă! În noaptea Anului Nou 1947, în biserica or-
  13. 13. Păcatul 13 todoxă din Săsciori, la îngroparea anului vechi, ca sub lumina unei înştiin ări de Sus, a încheiat ultima parte a testamentului său pentru Oastea Domnului, spunând printre altele: „Va veni vre- mea, şi trebuie să ne pregătim de pe acum pentru ea, când centrul de greutate nu va mai cădea pe adunarea din pie e, săli de conferin e sau alte lo- curi publice, ci pe «Biserica» din doi sau trei, de la Evanghelia Sf. Matei, 18, 20, adică pe «celula de rugăciune». Prin aceasta va vorbi Domnul Iisus oamenilor din această parte a lumii, pentru multă vreme de aici înainte. Însăşi Biserica- Mamă va fi în suferin ă, iar to i aceia care se vor lupta să nu dea Cezarului ceea ce este al lui Dumnezeu vor avea de pătimit. Vor veni zilele când firma va fi dată jos, iar credincioşii vor scrie în fiecare zi o pagină de Evanghelie, nu cu vorbe, ci cu sângele faptelor izvorâte din trăirea cu Iisus cel Răstignit; o trăire nu pe Tabor, ci jos în Ierusalimul care îi închide pe prooroci sau le dă o cruce de pe care vor fi părtaşi la marea Înviere. Oamenii pot răstigni Adevărul, îl pot pune sub lespezi grele, dar ulti- mul cuvânt este totdeauna al lui Dumnezeu: INVIEREA!”
  14. 14. 14 Ioan Marini Secretul acestei vie i exemplare? Totala le- pădare de sine, smerenia, fapta bună, statorni- cia în păzirea şi păstrarea adevărului primit, rugăciunea şi iar rugăciunea, unită cu postul cel adevărat! Acest slujitor al Adevărului, cum prindea o clipă de răgaz, alerga la rugăciune. El sim ea ne- voia permanentă de a fi în legătură continuă cu Cerul. Rugăciunea era oxigenul care îi între inea mereu vie arderea spirituală. Când venea la Săsciori, dacă era vreme fru- moasă, îl vedeai seara cum o lua spre pădurea de brazi ce urca de pe malurile râului Sebeş. Se afla acolo, de îndată ce părăseai o cărăruie anevo- ioasă, o stâncă cu un intrând ce-l ferea de privi- rile vreunui trecător întâmplător. Şi, deodată, totul devenea rugăciune! Luna, stelele, ierburile, brazii, vietă ile, clipocitul vesel al undelor, toate se uneau cu glasul lui într-o rugăciune de mul u- mire unică şi necuprinsă a tuturor văzutelor şi ne- văzutelor, adresată Marelui Creator care pe toate le-a întocmit cu atâta dragoste şi în elepciune! De câte ori nu pleca în amurg şi se întorcea în zori...
  15. 15. Păcatul 15 Uneori dispărea în toiul adunării. Era atâta putere în Cuvântul vestit, încât întreaga adunare se transforma într-un râu de lacrimi mântuitoare. Fiecare se sim ea primenit, descătuşat, o făptură nouă în Hristos. De-abia mai târziu, după ce asemenea „dispari ii” s-au mai repetat, am în e- les că în adunare sau biserică era putere pentru că, în ascuns, cineva stăruia cu suspine negrăite. Asemenea rugători, fie că se află în pustie sau în creierii mun ilor, fie că străbat satele şi oraşele, sunt sarea şi lumina pământului. Dumnezeu îi rânduieşte să fie astfel pentru ca noi cei mul i ca- re facem umbră pământului, cufunda i în negura îngrijorărilor şi îndoielilor, să avem, din loc în loc, stâlpi de foc şi de aducere-aminte care să ne ajute să nu ne abatem, ci să inem drumul înainte spre inta mântuirii noastre. Apostol înflăcărat al lui Hristos, în veacul acesta de pe urmă, Ioan Marini rămâne un exem- plu luminos pentru to i aceia care şi-au făcut din mântuire idealul suprem al existen ei lor, iar din Ierusalimul cel Ceresc culmea dorurilor lor sfinte. Gheorghe Precupescu
  16. 16. 16 Ioan Marini
  17. 17. Păcatul 17 O ICOANĂ GRĂITOARE ă ne închipuim că suntem în lanul de grâu. Carul încărcat cu snopi trece scâr- âind din toate încheieturile, lăsând urme adânci de-a lungul holdelor pe unde trece. Noi Îi mul umim lui Dumnezeu şi-L preamă- rim, lăudându-L pentru roada bogată cu care ne-a binecuvântat şi pentru timpul bun ce ne-a dat, rugându-L să ne ajute până ce şi ultima claie de grâu va fi adusă acasă; iar plugarul să se bucure atunci cu mare veselie că-şi vede roada strânsă grămadă în ograda sa. Ce icoană minunată a binefacerilor cereşti este pentru noi carul încărcat cu snopi! Din lea- găn şi până la mormânt, noi suntem înzestra i neîncetat cu darurile scumpe ale lui Dumnezeu. Fiecare zi ne-a adus un snop de binecuvântări. Ce ne-ar fi putut dărui Dumnezeu mai mult decât ne-a dăruit? El ne-a încărcat zilnic cu binefaceri, ocrotindu-ne necontenit cu dragostea Sa. Să ne S
  18. 18. 18 Ioan Marini închinăm bunătă ii Sale şi cu inima plină de bucu- rie să-I mul umim întotdeauna. Dar, ah, carul încărcat cu grâu mai are şi un alt în eles. În timp ce Dumnezeu ne încarcă cu darurile Sale, noi Îl încărcăm cu păcatele noastre. În timp ce El ne îngrămădeşte mereu, unul după altul, cu snopii dărniciilor Sale, noi îl îngrămădim, rând pe rând, cu faptele noastre rele, până ce povara păcatelor noastre ajunge de nesuportat. Şi El strigă atunci cu glas tare de sub povara păcatelor noastre, zicându-ne: Sunt stropşit de voi (de păcatele voastre) pre- cum este stropşit pământul de carul încărcat cu snopi. Textul nostru începe cu „iată”. Cuvântul „iată” este în Biblie ca firma unei prăvălii ce a- trage aten ia. Oriunde întâlnim în Sfânta Scriptură cuvântul „iată”, să luăm aminte, fiindcă el arată că acolo ni se spune un lucru la care trebuie să privim cu toată grija. Acest „iată” este ca un sol care stă pe treptele casei în elepciunii şi strigă: „Veni i înăuntru voi, inimilor în elepte, şi ascul- ta i glasul Domnului!”.
  19. 19. Păcatul 19 Să ne deschidem şi noi ochii, ca să vedem şi să ne rugăm ca Duhul Sfânt să-şi croiască drum prin ochii noştri şi prin urechile noastre, să ne dea pocăin a şi scârba de noi înşine să ne cuprindă cu putere, pentru ca să urâm păcatul şi să nu-l mai făptuim, ci să umblăm în neprihănire înaintea Dumnezeului nostru milostiv. Desigur, ceea ce s-a spus mai sus despre gre- utatea cu care păcatul apasă pe Dumnezeu este o icoană de vorbire. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi apăsat de oameni. Oricât de multe păcate ar făptui cineva, acestea nu pot să tulbure pacea desăvârşi- rii dumnezeieşti ori să aducă vreun val de ne- mul umire în liniştea cerească. Dar El vrea să-i facă pe oameni să în eleagă ceea ce este păcatul înaintea Sa, de aceea vorbeşte în chip obişnuit, în graiul nostru, ca să putem pricepe în chip desă- vârşit ceea ce ne spune. După cum bunicul vor- beşte nepo eilor săi după mintea lor, ca să-l poată pricepe, tot aşa şi Domnul Se pogoară la în elege- rea noastră. În Cuvântul Său, ne vorbeşte în graiul nostru şi în cuvintele noastre, pentru a descoperi acestei lumi slăbănoage şi neştiutoare tainele ce- rului şi binefacerile dragostei Sale pentru noi to i.
  20. 20. 20 Ioan Marini Cum se îndoaie osia la un car şi ro ile scâr- âie de povara cea mare, aşa zice Domnul că este împovărat, gârbovit de păcatele oamenilor, până ce strigă, fiindcă nu mai poate suferi răută ile acelora care păcătuiesc împotriva Lui. Să cercetăm pe rând cele de mai sus. În primul rând, ceea ce ni se descoperă lămu- rit e faptul că păcatul este foarte dureros şi apă- sător pentru Dumnezeu. Uimeşte-te, cerule, şi minunează-te, pămân- tule, că Dumnezeu vorbeşte, spunând că este apă- sat şi stropşit de păcat, dar nicăieri nu se spune că întreaga Crea ie ar fi o povară pentru Cel Prea Înalt. Iată, insulele sunt ca nişte fire de praf îna- intea Lui. Nici soarele, nici luna, nici stelele, nici toate planetele mari şi toate corpurile cereşti pe care le-a creat Atotputernicia Sa nu L-au costat mare lucru. Dumnezeu, Care ine pământul şi Care câr- muieşte întreg universul, niciodată nu oboseşte. Nu po i găsi nici cel mai mic semn undeva care să arate că grija şi conducerea lumii (a Universului) ar obosi pe Dumnezeu. El veghează ziua şi
  21. 21. Păcatul 21 noaptea. Puterea Lui o sim im în fiecare clipă. El face să răsară luceafărul dimine ii la timpul său. El e temelia pământului şi El ine piatra cea din capul unghiului. El le poartă toate cu puterea mâi- nii Sale şi nimic nu stă şi nu mişcă fără ştirea Lui... El arată locul unde trebuie să se ivească zo- rile şi desparte întunericul de umbra nop ii. Cum într-un moment se cufundă spuma în valurile apei care o poartă şi cum dispare o piatră aruncată în apă, aşa ar dispare pe totdeauna în- treagă lumea, dacă Dumnezeul cel veşnic n-ar i- ne-o cu mâna Sa. Această lucrare fără sfârşit nu împu inează nicidecât puterea lui Dumnezeu; nu există obo- seală pentru El şi nici nu poate fi vorba de o isto- vire a Lui. El a făcut şi pune în mişcare toate lu- crurile; cu toate acestea, ele nu-I sunt o povară, căci sunt ca o nimica pentru El. Însă, ciudat, neîn eles şi nespus de ciudat, minune a minunilor: păcatul este o povară pentru Dumnezeu, deşi lumea, universul întreg nu-i este! Fapta rea Îl apasă pe Cel Preaînalt, cu toate că greutatea întreagă a conducerii lumii este pentru El numai ca un fir de praf într-o căru ă.
  22. 22. 22 Ioan Marini Ah, oameni nesocoti i! Voi lua i păcatul drept un lucru de nimic; glumi i cu păcatul (Prov 14, 9). Şi voi, fii ai lui Veliar, îl lua i drept o plăcere şi zice i: „El nu bagă de sea- mă... El nu observă... El nu ştie... şi dacă ştie, El nu se sinchiseşte de păcatele noastre!...” Dar învă a i din Cartea lui Dumnezeu că n-ave i dreptate şi sunte i departe de adevăr când gândi i astfel. Păcatele voastre sunt pen- tru El mai mult decât dureroase, mai mult de- cât o greutate şi o povară – îi sunt mai apăsă- toare; ca un car supraîncărcat cu snopi, aşa este apăsat El, copleşit peste măsură şi strivit de păcatele oamenilor.
  23. 23. Păcatul 23 STRICĂCIUNEA PĂCATULUI cest lucru ne va fi foarte lămurit dacă ne gândim o clipă la ceea ce este păcatul şi la urmările lui. Păcatul este corupătorul (stricătorul) cel mare al tuturor lucrurilor lui Dumnezeu. Păcatul l-a schimbat pe un arhanghel într-un duşman de moarte al lui Dumnezeu şi dintr-un înger al luminii, într-un spirit al răului. Până nu s-a ivit el, în grădina Edenului era pace, fericire şi linişte. Îndată ce s-a arătat el (păcatul), nenorocirea şi jalea, plânsul şi durerea au luat locul cântecelor şi bucuriei. La privirea lui, toate florile din Eden se uscau şi toate fiin ele fugeau îngrozite. Grădina desfătărilor devine ast- fel, deodată, o vale a plângerii. Înainte de a veni păcatul, Creatorul a spus despre pământ şi despre toate cele create că „sunt foarte bune”. Însă când s-a ivit păcatul, acesta L-a tulburat adânc pe Dumnezeu în inima Sa, făcând A
  24. 24. 24 Ioan Marini să-I pară rău că a creat o astfel de fiin ă cum e omul (Fac 6, 6). Nimic nu strică şi nu întunecă atât de mult frumuse ea ca păcatul, căci el distruge chipul lui Dumnezeu din făptura Sa. Pe lângă aceasta, pă- catul face creaturile lui Dumnezeu nefericite. Toate nenorocirile care au lovit pământul şi pe om sunt rodul lui, sunt secerişul lui. Şi să nu-l urască Dumnezeu pentru aceasta? Păcatul! O, ce grozav cuvânt! Numai auzul numelui său mă face să mă cutremur, fiindcă în el văd pricina tuturor nenorocirilor care au prefăcut acest pământ un loc al scârbei, al lacrimilor şi amă- răciunii, iar pe om, într-un nenorocit şi osândit... Câte lacrimi, câte vie i distruse, câte familii nenorocite, câte lucrări ruinate, câte vaiete, câte chinuri nu umplu cu glasul lor jalnic aerul în toate păr ile, oriunde te întorci pe rotocolul acestui pă- mânt! ... Pricina? Una singură:
  25. 25. Păcatul 25 PĂCATUL! ăcatul e pricina tuturor relelor din via a oamenilor şi de pe pământ. Nenorociri, foamete, război, cutremure de pământ şi boli... Adunând toate durerile şi suferin ele din toate ca- sele şi spitalele, putem scrie deasupra lor: „Iată urmările păcatului!” Adunând toate pedepsele, descurajările şi mizeria celor din închisori, putem scrie deasupra lor: „Iată urmările păcatului!” In- trând în cimitire să deschidem criptele şi mor- mintele şi adunând tigvele şi oasele mor ilor, să scriem deasupra: „Iată urmările păcatelor!” Păcatul distruge totul, tăgăduieşte totul, este întunericul, este ruina, este moartea. Dumnezeu n-a voit niciodată ca vreo creatu- ră a mâinii Sale să fie nenorocită. El a făcut pe om şi întreagă făptura numai cu scopul de a fi fericită. El a dat păsărilor cântecul lor frumos; flori- lor, mirosul lor plăcut şi văzduhului, balsamul P
  26. 26. 26 Ioan Marini lui înviorător. A dat zilei soarele surâzător şi nop ii podoaba stelelor şi a lunii. El dorea ca zâmbetul şi fericirea să fie adorarea statornică a făpturilor Sale şi bucuria să se ridice spre ceruri ca mireasma de tămâie a jertfelor plăcute şi pri- mite. Însă păcatul a schimbat făptura fericită a lui Dumnezeu într-un nenorocit; odraslei lui Dumnezeu, care a fost întocmită după chipul şi asemănarea Sa, i s-a întunecat cu totul fa a, iar puterea şi voin a i-au slăbit, înclinând de-acum mai mult spre rău. Păcatul a dărâmat fericirea minunată a omu- lui, făcând din el un cerşetor nedemn, un netreb- nic, un vierme ticălos ce se târăşte prin pulberea pământului. Cât de fericit a fost omul când trăia şi se des- făta în fa a privirilor Creatorului său! Îndată ce a săvârşit păcatul, el s-a ascuns din fa a Domnului (Fac 3, 8). În starea de nevinovă ie, omul avea o fericită legătură cu Dumnezeu, dar păcatul a rupt- o. Via a de păcat este o fugă continuă, care duce la o depărtare tot mai mare de Dumnezeu. Urma- rea este dezamăgire, cuget pătat, necazuri, strâmtorare, temeri, suferin e, rău, numai rău!
  27. 27. Păcatul 27 Păcatul! Cât de înşelător este şi câtă pustiire aduce el în via a oamenilor! Cât de mult strică el frumuse ea sufletului!... Ce paragină face el din grădinile înflorite ale nevinovă iei!... El schimbă ciripitul voios al neprihănirii în croncănitul de corbi al cârtirilor, nemul umirii, mâhnirii şi bles- temului... Ce privire limpede avea tânărul acela ieri şi ce gingăşie, tânăra aceea! Şi astăzi? Privi- rea lui e împăienjenită, întunecoasă, înfă işarea ei, neplăcută şi neprietenoasă. Urmele păcatului! Când castitatea vie ii e pierdută, cerul vie ii s- a acoperit cu nori; şi noaptea amenin ă să în- văluie întreaga via ă cu umbrele ei. Iată de ce urăşte Dumnezeu păcatul şi este apăsat şi îndurerat de el: păcatul face fiin ele Sale nenorocite, aruncând în mizeria şi nefericirea cea mai amară sărmanele inimi omeneşti. Să ne gândim apoi că păcatul Îl atacă pe Dum- nezeu în toate însuşirile Sale; dă năvală asupra tro- nului Său, străduindu-se să distrugă Fiin a Sa. Ca o săgeată otrăvită, păcatul inteşte la inima lui Dum- nezeu, ca să fie, dacă ar putea, omorâtor al Lui... Grozav şi înfiorător este acest lucru, dar este aşa. Şi mai întrebi:
  28. 28. 28 Ioan Marini CE ESTE PĂCATUL? l este „abaterea” de la Legea morală a lui Dumnezeu... este „greşirea intei” în îndeplinirea voii lui Dumnezeu… Păcatul este „fărădelegea”, ceea ce înseamnă a merge împo- triva voii lui Dumnezeu... Păcatul este „nele- giuirea”, ceea ce e tot una cu a nu ajunge să faci binele, „binele” care este voia lui Dumnezeu. Păcatul este „nedreptate”, adică pierderea din vedere a căii înguste şi drepte a lui Dumnezeu... Păcatul este o „înşelăciune”, – adică a te crede că eşti ceva în fa a lui Dumnezeu, când, de fapt nu eşti... Păcatul este „călcarea legii”, adică stri- carea legilor divine, neascultarea fa ă de Dum- nezeu, răzvrătirea împotriva Lui. Păcatul este „iubirea de sine” fără măsură, (exagerată) – împotriva tuturor fiin elor şi chiar a lui Dumnezeu. Acest fel de iubire de sine este spiritul unei voin e de fier a egoismului, care ex- plică toate păcatele oamenilor. Toate păcatele se E
  29. 29. Păcatul 29 nasc din iubirea de sine atât de mare, încât răs- toarnă drepturile lui Dumnezeu şi ale oamenilor. Păcătosul se face pe sine însuşi centrul în ju- rul căruia clădeşte totul. Într-un cuvânt, se poate spune: tot ce mă desparte de Dumnezeu şi de semenii mei este păcat. Orice lucru făcut numai de mântuială, tot ce se ocupă numai de o parte şi neglijează restul, tot ce se gândeşte numai la mo- mentul care trece şi nu se interesează decât de sim uri este păcat. Cu alte cuvinte, păcatul este tot ce s-a răsculat împotriva vie ii, veşniciei, adevă- rului şi a lui Dumnezeu. Şi mai întrebi: Ce este păcatul? Nu este el oa- re o ofensă adusă în elepciunii lui Dumnezeu? Dumnezeu î i porunceşte să faci voia Lui; şi dacă tu faci contrariul e pentru că tu te faci mai în elept şi zici: Eu ştiu mai bine ce este bine pentru mine, Dumnezeu nu ştie. Tu explici totul, ca şi când în- elepciunea infinită a lui Dumnezeu ar fi în rătăci- re, şi tu, făptura unei zile, ştii mai bine, eşti un ju- decător mai bun în ce priveşte fericirea, decât În- suşi Dumnezeu. Păcatul tăgăduieşte bunătatea lui Dumnezeu, căci prin păcat tu spui că Dumnezeu nu i-a dat tot
  30. 30. 30 Ioan Marini ceea ce te-ar fi făcut fericit. Dar acesta nu este felul de a lucra al unui tată bun şi iubitor, cum zice că este El. Deci păcatul cu o mână vatămă în elepciu- nea lui Dumnezeu, iar cu cealaltă bunătatea Lui. Păcatul loveşte apoi în îndurarea lui Dumne- zeu. Şi cu cât păcătuieşti mai mult, cu atât mai neruşinat eşti în fa a Lui. Şi cu atât e mai vinovat păcatul tău, cu cât îndelunga Sa răbdare te îngă- duie mai mult. Dacă tu n-ai suferit nici o boală, nici o pagu- bă, nici o cruce şi ai petrecut timpul în desfrânări şi răzvrătiri îndărătnice, nu vrei să vezi că bună- tatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu te în- deamnă la pocăin ă?... Iar dacă o suferin ă te-a cercetat, aceasta nu este decât cercetarea pe care i-a făcut-o îndurarea Lui, spre binele tău, chiar dacă tu vei gândi poate altfel. Poate fi numită aceasta o durere mică, atunci când Dumnezeul dragostei vede cum desfrâna ii şi desfrânatele risipesc bunurile şi prădează averea şi darurile pe care li le-a dat El? El nu poate suferi ca să ajungă copilul Său la o aşa mare înjosire, încât chiar însuşi harul care cheamă la pocăin ă să fie aruncat la pământ şi călcat în picioare.
  31. 31. Păcatul 31 Pe lângă aceasta, vrem să reamintim celor nepăsători şi nepocăi i că fiecare păcat este o în- dărătnicie, încăpă ânare fa ă de puterea Lui dum- nezeiască. Acela care păcătuieşte este asemenea unuia care ridică pumnii contra măre iei cereşti a lui Dumnezeu, provocându-L şi dorind ca să-L ni- micească. Întotdeauna când tu păcătuieşti, Îl pro- voci pe Dumnezeu să- i dovedească dacă El Îşi poate men ine legile Sale drepte. Lucrezi împotri- va legilor Lui, ca să- i ba i joc de ele, fiindcă El nu pedepseşte îndată. Este oare aceasta pu in lucru, ca un vierme, creatura unei zile, să-L provoace pe Dumnezeu, Care a făcut toate şi ine totul prin puterea Cu- vântului Său? Cum să nu-L supere, cum să nu-L obosească pe El astfel de insulte şi necinstire? Gândi i-vă la oricare dintre însuşirile Lui – păcatul a pătat-o. Vorbi i despre Dumnezeu din oricare privin ă vă convine; vede i că păcatul a aruncat o pată asupra Lui. Păcatul a lovit în dra- gostea Lui, în răbdarea, în bunătatea şi în toată Fiin a mărea ă şi sfântă a Sa!... Ce răutate mare
  32. 32. 32 Ioan Marini este păcatul! Păcatul e rău, numai rău; de aceea el displace şi este o scârbă înaintea Celui Preaînalt. Păcătosule! Ştii tu că orice faptă a neascultă- rii tale este o crimă fa ă de Dumnezeu? Ce altceva cau i şi trebuie să cau i tu, decât pe Dumnezeu, adevăratul tău Stăpân şi Domn, pe Care trebuie să-L ascul i şi să-L urmezi!... Dar întotdeauna când nu faci voia Sa, tu faci pe placul voii tale. Şi asta înseamnă că tu te faci Dumne- zeu, iar pe Cel Preaînalt Îl des-dumnezeieşti, Îl dejoseşti, coborându-L mai prejos decât omul. Este o nimica această insultă, ca să-I iei coroana de pe cap şi din mâna Sa toiagul de domnie? Nu! Păcatul este o astfel de faptă, un astfel de rău, încât nici cerul n-ar mai fi putut sta, dacă el n-ar fi fost pedepsit. Dacă această crimă ar rămâne nepedepsită, atunci, ro ile împără iei cereşti ar fi smulse de la osiile lor şi întreagă conducerea în elepciunii cereşti ar fi dărâmată. O astfel de trădare fa ă de Dum- nezeu nu poate să merite decât cea mai mare şi mai aspră pedeapsă. Pentru a ajunge la culme, păcatul este un atac asupra lui Dumnezeu.
  33. 33. Păcatul 33 Păcatul nu vrea să fie nici lege care să-l jude- ce, nici judecător care să-i ceară socoteală. Este un fleac aceasta, ca să fii un ucigaş de Dumnezeu şi să doreşti izgonirea Lui din lumea pe care a fă- cut-o El? Este aceasta un lucru pe care să-l po i trece cu vederea atât de uşor? Poate Cel Preaînalt să audă astfel de lucruri şi să nu fie apăsat de gre- utatea lor?
  34. 34. 34 Ioan Marini CÂTEVA PILDE roorocul Osea îl înfă işează pe păcătos cu un cântar în mână, gata să cântărească. Într-o parte a cântarului Îl pune pe Dumnezeu, iar de cealaltă, plăcerea păcatului, patimile, nemul u- mirile ori răzbunările lui. Un timp stă la îndoială, dar apoi se hotărăşte şi zice: „Plece Dumnezeu şi să biruie voin a mea. Eu rămân cu păcatul!”. Când citim despre Pilat că, pentru a îndupleca mul imea, L-a pus pe Iisus cel nevinovat, biciuit, în- cununat cu spini, acoperit de scuipat alături de Baraba, un criminal şi obraznic, şi to i strigară: „Iisus să moară!... Să trăiască Baraba!”, noi ne cu- tremurăm. Şi totuşi, aceasta este istoria noastră de totdeauna, când păcătuim. Da, ori de câte ori săvâr- şim păcatul, noi strigăm, de fapt: „Dumnezeu să moară!... Diavolul să trăiască! Răstigni i-L pe Iisus, trăiască sudalma, trăiască be ia, destrăbălarea, ura şi poftele!” Groaznică biruin ă au secerat atunci marii preo i în curtea lui Pilat!... Ah, dar această biruin ă se repetă ori de câte ori se făptuieşte păcatul. P
  35. 35. Păcatul 35 Când citim că Iuda L-a vândut pe Dumneze- iescul său Învă ător pentru treizeci de argin i, de- plângem atâta orbie!... Dar ce altceva face păcă- tosul, decât să reînnoiască, de fiecare dată când păcătuieşte, această vânzare urâtă, pentru o nimi- ca toată. Pentru pu ină mânie, pentru un oarecare lux, o lăcomie, o privire, o vorbă, o plăcere, o mână de orz, ori o fărâmă de pâine! Când auzim povestindu-se că păgânii, în lo- cul lui Dumnezeu, adoră soarele, luna sau ani- malele, sim im compătimire pentru ei; dar păcă- tosul este şi el un idolatru, fiindcă L-a înlocuit pe Dumnezeu cu păcatul căruia-i slujeşte. Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut şi bi- necuvântarea părintească pentru un blid de mânca- re. Mai târziu, când şi-a dat seama de ceea ce a fă- cut, a început să plângă, să se tânguiască, strigând: „Vai de mine păcătosul, ce-am făcut! Pentru atât de pu in, am vândut toată avu ia mea!” Dar de o sută de ori mai nenoroci i suntem noi când păcă- tuim, căci prin păcat vindem diavolului toată moştenirea noastră, fericirea noastră veşnică, Para- disul; azvârlim în mâna vrăjmaşului tot ce este mai scump şi mai de pre , pentru o nimica toată.
  36. 36. 36 Ioan Marini ACESTEA NU SUNT EXAGERĂRI! ă rog să nu crede i că această alarmare împotriva păcatului ar fi de prisos. Ba, cineva ar vrea să spună că prea exagerăm, vor- bind în felul acesta. O, nu, dragii mei, aici n-ave i dreptate! Păcatul este şi rămâne o astfel de grozăvie, că niciodată puterea de închipuire omenească nu va putea să-l arate aşa cum este el, în toată groză- via lui. Şi nu va fi niciodată cu putin ă buzelor muritoare ale omului – chiar şi dacă ar fi atin- se cu cărbunii aprinşi de la altar, ca ale lui Isaia – să zugrăvească marea hidoşenie a pă- catului. Şi chiar dacă ar tuna de mii de ori contra celui mai mic păcat săvârşit contra lui Dumnezeu, tot e prea pu in fa ă de ceea ce este păcatul înaintea Lui. Se spune despre un împărat că, aflând despre un complot pe care un fiu al său îl urzea împotriva V
  37. 37. Păcatul 37 lui, îl chemă la sine şi, ducându-l într-o pădure dea- să şi arătându-i un pumnal înveninat, îi vorbi aşa: – Ascultă, nenorocitule, ştiu că tu vrei să-mi iei via a; să ştii că dacă mă omori vei fi descoperit şi pedepsit şi toată familia va fi acoperită de ruşi- ne... Aici nimenea nu ne vede, nimeni nu ne aude, nimeni nu va descoperi vreodată crima ta... Ia acest pumnal, omoară-mă şi îngroapă-mă în această pădure... Vei putea să n-o faci pe fa ă şi să scapi familia de ruşine. La această vedere şi la aceste cuvinte, sărma- nul fiu se sim i atât de ruşinat şi mişcat, încât se aruncă la picioarele tatălui său zicând: – Nu!... Nu voi face aşa ceva niciodată!... Tatăl meu, iartă-mă!... Iartă-mă!... Ah, om păcătos!... Ori de câte ori î i vine do- rin a să păcătuieşti, gândeşte-te la starea de fa ă a lui Dumnezeu – şi mergi înainte! Dă lovitura în inima acestui bun Părinte, dacă îndrăzneşti. Noi însă Îl vedem pe Mântuitorul nostru răs- tignit, cu capul încununat cu spini, acoperit de sânge şi, cu toate acestea, urmăm a păcătui liniş- ti i. O, ce nesim ire şi orbire! Ah, cum nu te în- grozesc faptele, păcătosule, cum nu te îngrozeşti!
  38. 38. 38 Ioan Marini Cum po i să mai mergi înainte aşa! Între cele mai neplăcute fapte ale istoriei, o găsim şi pe aceasta: regele cimenilor se afla pe patul de moarte, fără a hotărî care dintre cei trei fii ai săi ar trebui să-i urmeze la tron. Murind re- gele, ei s-au adunat şi au făcut sfat, hotărând, în cruzimea lor de popor barbar, să pună în picioare, lângă un perete, cadavrul tatălui lor; şi acela să fie rege, care va lovi cu săgeata în inima tatălui lor. Unul după altul au întins arcul şi au dat dru- mul la săgeată; pieptul tatălui fu străpuns, însă nici unul n-a lovit în inimă. Voiau să repete în- cercarea, însă au fost cuprinşi de atâta groază, că, tremurând, au aruncat săge ile şi, plini de ruşine, au fugit. Şi tu, păcătosule, vei fi oare şi mai crud decât aceşti barbari? Vei continua oare să îndrep i şi mai departe săge i spre inima lui Dumnezeu, prin păcatele săvârşite împotriva Lui? Ah, încetează, încetează şi nu mai păcătui! Îngrozeşte-te de ceea ce ai săvârşit păcătuind şi cere-I iertarea Aceluia, împotriva Căruia ai luptat prin păcat. Gândi i-vă, iubi i prieteni: noi suntem făptu- rile Lui şi să nu vrem să facem voia Lui? Noi
  39. 39. Păcatul 39 suntem hrăni i şi îngriji i de El; sufletul ne este dat de El, şi noi îl întrebuin ăm spre a cârti şi a ne răzvrăti? El ne-a dat atâtea daruri şi... Când săvârşim păcatul Îl ocărâm pe Dumne- zeu chiar prin darurile pe care ni le-a dat. De câte ori n-am săvârşit noi păcatul slu- jindu-ne de ochi, de limbă, de mâini, de min- tea, de averea noastră, de toate aceste bunuri şi scumpe daruri pe care le-am primit de la Dumnezeu!... Ne-am purtat astfel ca şi acel nenorocit din Fran a, despre care se spune că, mergând la un episcop, îl rugă să aibă milă de el, fiindcă, pier- zându-şi slujba, a rămas în mizerie cu cinci copii care suferă de foame. Fiindu-i milă de el, episco- pul scoase o monedă de aur de o sută de franci, i- o dădu – „Şi când vei mai avea nevoie – îi zise binefăcătorul – vino iarăşi la mine şi voi fi tot- deauna fericit să te pot ajuta”. Aproape fără să mul umească, omul ieşi în grabă şi ce făcu? Se duse într-o prăvălie cu arme şi-şi cumpără un pumnal ascu it. A doua zi, pe când episcopul se afla la slujbă, un necunoscut, ieşind de după un stâlp, se repezi la episcop şi-i
  40. 40. 40 Ioan Marini împlântă pumnalul în inimă. Episcopul se prăbuşi la pământ, spunând: „Acesta e nenorocitul pe care l-am ajutat ieri!...” Ce grozăvie!... Ce nemernicie!... Ce nemer- nic şi ce ticălos!... Dar opri i-vă! O mârşăvie şi mai mare este păcatul săvârşit înaintea lui Dum- nezeu şi fa ă de Dumnezeu!... Răutatea păcatului este mult mai mare când se slujeşte de darurile pe care le-a primit de la El, daruri scumpe, pe care păcătosul le foloseşte împotriva Lui... Apoi încă ceva: Noi suntem mereu sub privi- rea Dumnezeului nostru Atotştiutor. Da, da, noi lucrăm, vorbim, gândim, ne mişcăm neîncetat sub privirea Lui, Ochiul Lui pe toate le vede, urechea Lui pe toate le aude. Când noi păcătuim, Îl supărăm pe Dumnezeu în prezen a Lui, păcătuim în ochii Lui, în auzul Lui, în fa a Lui, fiindcă El este peste tot; nimic nu este ascuns de El – chiar şi gândurile noastre sunt descoperite în fa a Lui. (Ps 33, 13-14; 90, 8; 139, 1-5,11,12; Evr 4, 13; Iov 34, 21-22; Prov 15, 11). Nu ne este oare de ajuns starea de fa ă a lui Dumnezeu spre a ne constrânge să fim as- cultători? Dacă un om calcă legea în prezen a
  41. 41. Păcatul 41 legiuitorului, fără îndoială, aceasta nu se poate suferi; el va trebui să-şi ia pedeapsa. Dar ce altceva a i făcut voi şi eu? Păcătuind, noi am păcătuit în fa a privirilor Dumnezeului Celui Preaînalt, în fa a ochilor Ce- lui Atotputernic şi împotriva Lui. Ce putem face, decât, plecând capul cu ruşine, să recunoaştem împreună cu cel ce-a scris demult acest adevăr: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi-am făcut ce este rău împotriva Ta” (Ps 50, 4). Să ne gândim apoi că noi am păcătuit având cunoştin ă, n-am făcut fără voie ceea ce am făcut. Noi nu păcătuim ca hotento ii şi cani- balii, care zac în întunericul neştiin ei. În ara noastră a fost aprinsă lumina; de aceea vina noastră este cu mult mai mare. Noi păcătuim îm- potriva Luminii, de aceea greşeala noastră este înşeptit mai mare. Este aceasta ceva de nebăgat în seamă? Pu- te i voi aştepta ca Dumnezeu să treacă cu vederea păcatele cu voia şi inten ia? O, dacă buzele ar avea limbi de foc, să spună, ca a-ceastă inimă să poată arde odată! Când inima ar putea spune mâr- şăvia înspăimântătoare a păcatului, ar înghe a
  42. 42. 42 Ioan Marini sângele chiar şi în venele faraonului orgolios, iar mândrul Nebucaden ar şi-ar pleca în jos capul, îngrozit... De fapt, e ceva îngrozitor să te răzvrăteşti împotriva Celui Preaînalt. Doamne, fii milostiv cu robii Tăi şi dăruieşte-le iertare! Aceasta e ceea ce am voit să spun despre ră- utatea păcatului. Dumnezeu Însuşi să- i descopere şi să te înve e, iubite suflete, prin Duhul Său cel Sfânt, ca să cunoşti ce este păcatul înaintea Lui. O, dacă Duhul i-ar putea deştepta conştiin a, ca să vezi cât de păcătos este păcatul, căci el este o povară şi o durere pentru Dumnezeu! Mai departe, vom spune că unele păcate sunt îndeosebi insultătoare şi ocărâtoare pentru Dum- nezeu. Din versetul nostru de la început, putem vedea desluşit un lucru: greutatea păcatului. Nu există păcate uşoare. Toate păcatele sunt mari. Sunt totuşi mai multe feluri de vini. Unele păcate le întrec pe altele în vinovă ia lor. Ar fi nedrept să zici că un gând păcătos e tot aşa de vinovat ca şi o faptă pă- cătoasă. O idee scârboasă, mârşavă este păcătoasă,
  43. 43. Păcatul 43 cu totul păcătoasă şi foarte păcătoasă, însă totuşi, o faptă urâtă ajunge la un mai înalt grad de vină. Sunt unele păcate care Îl întărâtă pe Dumne- zeu la mânie. În legătură cu textul nostru, citim că acest lucru îl face mai ales: DesfrânareaDesfrânareaDesfrânareaDesfrânarea Poporul evreu apare pe timpul lui Amos foarte desfrânat şi cu totul înghi it de plăcerile josnice ale necură iei. Acesta este şi marele păcat al zilelor noastre. Străzile la miezul nop ii, filmele şi romanele pi- cante, barurile şi teatrele uşoare, iadul din atâtea familii, procesele de divor mărturisesc îndestul despre păcatul acesta devenit modern. Eu nu zic mai mult. Fiecare să-şi ină corpul în cură enie, căci necură ia este un păcat greu înaintea lui Dumnezeu. AsuprireaAsuprireaAsuprireaAsuprirea Este, după profetul nostru, alt păcat care Îl întărâtă la mânie pe Dumnezeu. Profetul vorbeşte
  44. 44. 44 Ioan Marini despre vânzarea sărmanilor pentru o pereche de sandale; vorbeşte despre văduve necăjite, de or- fani şi de muncitori care trebuie să muncească din greu pe degeaba. Este oare acest păcat mai pu in rar în zilele noastre? Câ i negustori nu fac milostenie din câş- tiguri nedrepte şi înşelăciuni! Câte societă i şi particulari nu se îndeletnicesc cu împrumutul de bani, luând de la amărâ ii care le cad în mână do- bânzi peste dobânzi? S-ar putea spune că spiritul nedreptă ii şi asupririi aproapelui stăpâneşte ca şi în timpul lui Amos, dacă nu şi mai mult. Să luăm seama să nu fim nedrep i, căci to i aceia cărora asuprirea le slujeşte drept unealtă, ca şi cei care sunt nedrep i, nu vor moşteni Împără ia lui Dumnezeu. Închinarea la idoliÎnchinarea la idoliÎnchinarea la idoliÎnchinarea la idoli Este, la rândul său, o mare urâciune şi deose- bit de jignitoare pentru Dumnezeu. Când cineva este robul mâncării şi băuturii, robul banului şi al averii, robul trupului sau al iubirii de lume şi al prea marii alipiri şi iubiri de ceea ce este pămân-
  45. 45. Păcatul 45 tesc şi firesc – şi trăieşte pentru acestea, şi nu pen- tru Dumnezeu – atunci păcătuieşte prin idolatrie. Este un vrăjmaş al Crucii lui Hristos. Sfârşitul lui este pierzarea, precum este scris (Flp 3, 19). LăcomiaLăcomiaLăcomiaLăcomia Este, de obicei, nedespăr ită de tovarăşele ei: nedreptatea, înşelăciunea şi furtul; este iarăşi un păcat urât înaintea lui Dumnezeu. Cel lacom nu cunoaşte nici ruşinea şi nici frica. Este o păcătuire cu voia, de aceea este un păcat greu, un păcat strigător la cer, care-L oboseşte pe Dumnezeu prin greutatea lui şi atrage după sine mânia Lui. Mai este apoi: Zgârcenia,Zgârcenia,Zgârcenia,Zgârcenia, care se plânge de „pu inul câştig”, pentru a strân- ge banul la care se închină, şi a nu da nimănui nimic. Lipsit de milă, zgârcitul nu vrea să vadă suferin a aproapelui şi să aline durerea celui lip- sit, de aceea şi el va fi lipsit de milă... Este un pă- cat greu, asupra căruia apasă judecata.
  46. 46. 46 Ioan Marini Flecăreala,Flecăreala,Flecăreala,Flecăreala, calomnia, ne aduc aminte de cuvintele din Biblie: „gâtlejul lor este un mormânt deschis” (Ps 5, 9; Rom 3, 13). Aceste cuvinte înfă işează trăncă- neala, vorbele multe ale nelegiuitului. Nimic nu ne umple mai mult de scârbă ca un mormânt des- chis, din care iese duhoare de ciumă, dintr-un ca- davru putred. Ca un mormânt deschis care răs- pândeşte aburi răi şi miasme otrăvitoare. Cât de uşor poate să cadă într-însul un călător şi să se afle astfel, deodată, printre mor i! Aşa şi din lim- ba calomniosului şi flecarului, iese ceea ce este putred, împu it. Fii cu băgare de seamă fa ă de gura rea a nelegiuitului, căci nimic nu-i pare prea scârbos să vorbească, numai de te-ar putea duce la pieire. El arde de dorul să- i nimicească numele bun, ca apoi să te îngroape în mormântul urâcios al gurii sale nelegiuite. Nelegiui ii ruinează pe al- ii prin cuvintele lor răutăcioase. LinguşireaLinguşireaLinguşireaLinguşirea O limbă linguşitoare este un lucru primejdi- os; mul i au fost robi i de ea. Printre oameni sunt
  47. 47. Păcatul 47 mul i care se aseamănă cu mâncătoarele de fur- nici. Prin limbile lor lungi, acoperite cu untde- lemnul prefăcătoriei, îi atrag şi-i prind pe cei nebăgători de seamă, care le sunt o bună pradă. Când lupul ajunge să lingă mielul, atunci este gata să-şi ude din ii în sângele lui. MinciunaMinciunaMinciunaMinciuna Ce mai lucrare a satanei se face cu această unealtă a lui! Partea tuturor mincinoşilor va fi ia- dul cu foc şi pucioasă. „Tu pierzi pe cei minci- noşi”, fie că ei spun minciuni în glumă sau în se- rios. Câte unul reuşeşte să umble cu minciuni fără ca legile omeneşti să-i poată face ceva, însă el nu va scăpa de legile lui Dumnezeu. Cel ce spune minciuni (fie şi numai în glumă), dacă nu se pocăieşte, se va duce, cu toată si- guran a, în iad. Mincinoşii au aripi scurte, zborul lor se va sfârşi curând şi apoi ei vor cădea în valurile de foc ale pieirii.
  48. 48. 48 Ioan Marini SudalmaSudalmaSudalmaSudalma este un alt păcat greu. Suduitorul este un lucrător al satanei, unul dintre cei mai nenoroci i semănători ai lui, ca şi hulitorul care ridică glasul împotriva Celui Preaînalt şi varsă cuvinte de ocară împotriva Ace- luia care i-a dat via ă. Tot aşa, şi cel ce blestemă cu uşurin ă pe aproapele său. Aceştia sunt nelegiui ii care-i ruinează pe al ii prin cuvintele lor răutăcioase. Iată inimi care sunt adevărate magazii ale diavolu- lui, cum spunea un credincios de demult. ÎnşelăciuneaÎnşelăciuneaÎnşelăciuneaÎnşelăciunea E scris că Domnul urăşte pe cei ce varsă sân- ge şi înşală. Cei ce s-au scăldat în sângele altora se vor îneca în propriul lor sânge; şi cine a înce- put să-i înşele pe al ii va sfârşi cu propria lui în- şelare. Un proverb din bătrâni spune: Setoşii de sânge şi înşelătorii îşi sapă propria lor groapă. Necredincioşii şi batjocNecredincioşii şi batjocNecredincioşii şi batjocNecredincioşii şi batjocooooritorii,ritorii,ritorii,ritorii, oameni fără Dumnezeu, care aruncă pietre de po- ticnire în calea credincioşilor tineri, care n-au bu-
  49. 49. Păcatul 49 curie mai mare decât când pot face pe cineva să cadă... aduc mult rău sufletelor, atrăgându-şi asupră-le pedeapsă aspră. Cei care Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu, tăgădu- iesc veşnicia; se leagă de cuvinte din Scriptură ca să le batjocorească, îşi râd de credin ă şi n-au li- nişte dacă nu pot să spună cuvinte care te fac să- i fie ruşine, de care i se face părul vâlvoi – atât sunt de ocărâtoare împotriva Celui Atotputer- nic!... Toate acestea sunt lucruri grele. To i aceş- tia săvârşesc păcate mari. Dumnezeu este întristat adânc şi jignit greu prin asemenea lucruri ca cele amintite mai sus. MândriaMândriaMândriaMândria Şi voi, mândrilor, care vă crede i drep i, ui- ta i-vă la calea lui Cain şi lua i seama, să nu că- de i în acelaşi păcat! Mândria cu gândul că sunte i drep i ascunde în ea sămân a oricărui păcat. De aceea, îngâmfa ilor, care vă făli i cu virtutea şi faptele voastre, uita i-vă la trupul ucis al celui dintâi martir, căci acolo duce înşelătoria religioa- să cu care vă amăgi i.
  50. 50. 50 Ioan Marini PĂCATUL – O SEMĂNĂTURĂ A STRICĂCIUNII ar, va zice cineva, dacă păcătuiesc, pen- tru mine păcătuiesc. Păcatul meu numai pe mine mă priveşte! Cu neputin ă! Căci tot aşa ar putea zice şi miasma: „Sunt otrăvitoare numai pentru mine!” La fel ar zice şi holera: „Suflarea mea dătătoare de moarte e numai pentru mine!” Dar nu este aşa! Cel ce păcătuieşte este un agent al iadului. Necură ia ta se răspândeşte ca şi mirosul unei mlaştini; ca şi un lepros, tu laşi peste tot urmele necură iei ori de ce te atingi. Chiar şi aerul care te împresoară e plin de aburii otrăvitori pe care pă- catul tău îi produce. Păcatul tău îl atinge şi pe aproapele tău. El este o sămân ă a stricăciunii. Al ii înva ă de la ti- ne ce văd că faci tu. Unii vor fi la fel cu tine, al ii te vor întrece; chiar dacă au învă at de la tine nu- D
  51. 51. Păcatul 51 mai alfabetul, vor învă a să citească în cartea ia- dului mai bine decât tine. Pilda voastră îi va înrâ- uri nu numai pe copiii voştri, ci şi pe to i cei ce vor veni în legătură cu voi. Păcatul este cea mai bună unealtă pentru împără ia satanei... Şi oare acesta este un lucru mic înaintea lui Dumnezeu? De aceea stai pe loc şi fă- i socoteala. Întrea- bă-te care e scopul creării tale; ce fel de via ă ai trăit până acum; cât timp ai pierdut; câtă iubire ai călcat în picioare şi câtă mânie dumnezeiască i-ai adunat. Trage-te la răspundere, – cum ai întrebu- in at darurile? Cât de necredincios ai fost cu cele încredin ate ie? Ce fel de pregătire ai făcut pen- tru ceasul mor ii şi cum te-ai pregătit pentru ziua cea mare a socotelilor? Trebuie să fim pătrunşi de adevărul că Dum- nezeu, Care este drept, trebuie să urască păcatul. „Tu nu eşti un Dumnezeu Căruia să-i placă răul” (Ps 5, 4). El nu-l adăposteşte pe cel rău. Nici pe pământ şi cu atât mai pu in în cer, nimic rău nu va fi răbdat în locuin a lui Dumnezeu. Cât de proşti am fi noi dacă am încerca să adăpostim doi oas- pe i, care sunt atât de înverşuna i unul fa ă de ce- lălalt ca Hristos şi Belial. Putem fi siguri că
  52. 52. 52 Ioan Marini Hristos nu va locui în odaia inimii noastre, dacă îl găzduim pe diavolul într-ascuns, în pivni a gân- durilor noastre. Regii pământului obişnuiau, înainte vre- me să aibă în suita lor şi câ iva proşti care fă- ceau nebunii, numi i bufoni; însă Atotîn elep- tul Dumnezeu nu vrea să aibă în palatul Său asemenea nebuni. O, voi, to i cei cufunda i în păcat! Trezi i-vă, trezi i-vă! Trezi i-vă astăzi la glasul duios şi blând al harului, la glasul care vă cheamă astăzi: Veni i şi lua i iertare, căci dacă nu vre i, va trebui să auzi i glasul îngrozitor al trâmbi ei care vă va aduce vestea cea mai grozavă şi mai neplăcută dintre toate veştile care se vor fi auzit vreodată: „Duce i-vă, blestema ilor!”.
  53. 53. Păcatul 53 PĂCATUL – O PRIETENIE PIERZĂTOARE u te juca şi nu glumi cu păcatul, căci te va costa via a. Câ i nu pă esc ca acel îmblânzitor de şerpi dintr-un circ, care crescuse încă de mic şi îmblânzise un mare şarpe cu care da reprezenta ii înaintea publicului. De vreo 25 de ani se înfă işa mereu înaintea celor ce veneau la circ. Sub privirea lui, şarpele îl asculta în cele mai mici lucruri. Cel din urmă lucru pe care-l făcea acest şarpe era că, la un semn al stăpânului său, se încolăcea în jurul trupului până deasupra capului. După ce oamenii izbucneau în aplauze înflăcăra- te, şarpele se desprindea încet de pe el. Într-o sea- ră se auzi un pocnet, urmat de un ipăt pătrunză- tor; şarpele îşi strânse stăpânul aşa de tare, încât l-a omorât. Timp de 25 ani, stăpânul se jucase cu el; acum şarpele îi răpuse via a. Ani de-a rândul, şarpele păruse nevătămător pentru stăpânul său, N
  54. 54. 54 Ioan Marini dar deodată şi-a luat îngăduin a să lupte cu adevă- rat cu stăpânul său şi l-a biruit de tot. Aşa se în- tâmplă şi cu păcatul. Te joci cu el ani de zile, poate chiar toată via a, şi tocmai când zici că te-ai obişnuit cu el şi că nu mai e nici o primejdie pen- tru tine, tocmai atunci î i aduce moartea. Nu cumva, cititorule, te afli şi tu în ceata aceasta a celor păcătoşi? O, suflete dragă, ce har mare i-a făcut Dumnezeu că te-a suferit atât de mult! Va veni timpul când răbdarea Lui se va sfârşi. El va zice atunci: Destul! Eu vreau s-o sfârşesc cu vrăjmaşii mei şi să mă scap de ei. Ce uşor Îi va fi Lui să vă arunce deoparte şi să vă dea pieirii veşnice!
  55. 55. Păcatul 55 STĂRUINŢA ÎN PĂCAT unt mul i păcătoşi care Îl întărâtă pe Dum- nezeu prin îndrăzneala şi bunăvoin a pe care o au pentru plăcerea josnică a păcatului şi a desfrâului lor, iar al ii mul i îşi atrag pedeapsa prin dăinuirea şi stăruin a pe care o au în păcat. De câte ori L-a întărâtat pe Dumnezeu un om cărunt! Să numere însă şi cei tineri anii lor de neascultare şi răzvrătire şi, venindu-şi în fire, să în- ceteze cu răutatea şi păcatul lor. Să bată fiecare la por ile în elepciunii, ca să nu li se întâmple ceea ce scrie în cartea Proverbelor 5, 22-23: „Fiindcă cel rău va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie”. Şi dacă acest sfat este pentru cei tineri, ce să vă spun vouă, celor care de o jumătate de veac a i luptat fă iş în contra lui Dumnezeu, iar unii ave i în spatele vostru nu mai pu in de 60, 70, ba chiar 80 de ani de împotrivire şi păcat. Optzeci de ani L-a i respins mereu prin ne- păsarea voastră. Şi oare aşa trebuie răsplăti i anii S
  56. 56. 56 Ioan Marini răbdării, bunătă ii şi îngăduin ei lui Dumnezeu? Prin nepăsare? O, Doamne Dumnezeule, câtă scâr- bă, cât dezgust î i face mul imea aceasta de păcate, strânse într-o via ă de atâ ia ani! Ani de răzvrătire şi neascultare şi pentru care nu este nici o părere de rău şi nici o pocăin ă. ÎncăpăţânareaÎncăpăţânareaÎncăpăţânareaÎncăpăţânarea Dumnezeu este dezgustat îndeosebi de păca- tul care este legat de încăpă ânare. O, ce îndărăt- nicie este la unii oameni! Ei vor să fie neapărat osândi i! Lor nu li se poate ajuta cu nimic, ei sunt aşa de nerăbdători în săvârşirea păcatului şi îm- potriva lor înşişi, aproape furioşi. Parcă ar vrea să sară peste Carpa i, ca pentru a ajunge pe un cri- minal, cu atâta furie şi orbie se grăbesc ei împo- triva lui Dumnezeu. Ar vrea să înoate prin marea de foc, pentru a-şi ruina sufletul cu orice pre . Ah, ce orbie şi nebunie grozavă!... ÎndărătniciaÎndărătniciaÎndărătniciaÎndărătnicia Urâtă şi grozavă stare! Eu v-aş putea spune despre oameni care au fost greu bolnavi de febră
  57. 57. Păcatul 57 tifoidă, de pneumonie şi de alte boli grele şi mo- lipsitoare, care în timpul bolii lor au făcut juruin e să trăiască în ascultare de Dumnezeu şi, când s-au făcut sănătoşi, ei s-au întors iarăşi la păcatele lor. Câ i n-au avut pierderi în afacerile lor! Ei erau odată în situa ii bune, însă şi-au mâncat ave- rea în destrăbălări şi au sărăcit cu totul. Cu toate acestea, ei ostenesc mai departe în păcate şi fără- delegi. Şi, dacă sărăcia lor creşte, iar hainele le sunt zălogite la casa de amanet, ei tot nu vor să rămână restan ieri de la cârciumă. Încă un copil moare! Femeia este bolnavă şi foamea i se poate citi pe fa ă. Cu toate acestea, nu se lasă doborâ i de suferin ă pentru a se întoarce... Mai găsesc în- că putere să meargă înainte în păcatele lor. Aceasta este îndărătnicia în păcat. Păcătosule! Dumnezeu te va lăsa să mergi pe calea ta, şi această cale duce la pierzare veşnică. Pentru că tu L-ai obosit pe Dumnezeu prin îndă- rătnicia ta. Cei care sunt porni i să continue a trăi în păcat şi stricăciune şi sunt hotărâ i pentru aceasta, cu toate aşteptările, invitările şi rugămin- ile Lui, să ia aminte! Ah, cât aş vrea să te pot trezi până când nu este prea târziu!...
  58. 58. 58 Ioan Marini În legătură cu aceasta, ni se pare potrivit a spune că nemul umirea este o sarcină mare pentru Dumnezeu. El Însuşi spunea aceasta poporului când îl scotea din Egipt, când i-a izgonit pe amo- rei, când a ridicat profe i şi nazirei din fiii popo- rului Său şi totuşi, ei s-au răzvrătit împotriva Lui. Cu câtă bunătate şi cu câtă dragoste răbdătoare s- a purtat El cu poporul Său, dar ei n-au făcut al- tceva decât să cârtească şi să păcătuiască mereu. Unul din lucrurile care mi-au sfâşiat mai mult inima când m-am întors la Dumnezeu ca un păcătos vinovat a fost nu atât răutatea vie ii me- le, ci îndeosebi harul de care El a făcut să mă bucur, îndelunga Lui răbdare, bunătatea şi dra- gostea cu care m-a aşteptat şi m-a primit când m-am întors. Ce bun şi milostiv a fost Dumne- zeu cu atâ ia dintre noi! Adu- i aminte şi vezi bunătatea Lui şi tu, pri- etene, care niciodată n-ai fost aruncat în sărăcie şi lipsă!... El nu ne-a lăsat pe căi rătăcite, ca să ajungem pietre de sminteală şi pilde rele şi să fim astfel de ocara lumii. În dragostea Lui ne-a ocrotit mereu. A iubit casa noastră şi ne-a purtat de grijă chiar şi când noi nu L-am iubit!...
  59. 59. Păcatul 59 Şi cum i-am răsplătit noi aceasta?... Cât de mult bine n-a făcut El poporului nostru! De câte binecuvântări nu ne-a făcut El parte! Libertate, bunăstare şi atâtea daruri ne-a dat! Cu toate aces- tea, noi am păcătuit atât de mult în fa a Lui! Şi, dacă suferin a brăzdează astăzi trupul îndurerat al lumii, asta vorbeşte lămurit de multele păcate de care ne-am făcut vinova i. Noi am păcătuit. Am putea spune că, tocmai ca un car încărcat cu snopi, El este apăsat de păcatele noastre cele multe. Şi lăsa i-mă să spun că, după textul nostru, Domnul este chiar atât de împovărat, încât ipă sub greutatea aceasta; întocmai ca şi carul care geme sub povara lui, aşa geme Domnul sub pova- ra păcatelor noastre. N-a i auzit niciodată glasul acesta? Auzi, cerule, şi tu, pământule, ia aminte, căci Domnul vorbeşte: „Eu am crescut fii, i-am îngrijit şi ei s-au răzvrătit împotriva Mea! De ce voi i să mu- ri i voi, casa lui Israel?” Ascultă mai bine tân- guirea blândă şi îndurerată, ca a izvorului, care a ieşit de pe buzele lui Iisus: „Ierusalime, Ierusali- me, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori n-am voit să adun
  60. 60. 60 Ioan Marini pe fiii tăi cum îşi adună găina puii sub aripi, dar n-a i vrut!...” Păcătosule! Păcatul tău sfâşie inima lui Dumnezeu. Creatorul tău se întristează de ceea ce tu râzi! Mântuitorul te cheamă din păcatul pe care tu îl ii de fleac: „O, nu înfăptui aceas- tă urâciune pe care Eu o urăsc!” Pentru nu- mele lui Dumnezeu, nu o face!... Câ i nu spun fără nici un rost, în stările lor de vorbă: „pentru Dumnezeu!” – fără să ştie ce zic. Însă cuvintele acestea: „Pentru numele lui Dumne- zeu”, înseamnă: nu mai mâhni i, nu mai supă- ra i pe Creatorul vostru, ca să nu da i prilej Celui Veşnic să ipe sub greutatea păcatelor voastre! Lipsi i-vă, o lipsi i-vă de răutatea firii voastre rele; de ce voi i voi să muri i, casa lui Israel?... „Fiii oamenilor, până când va fi batjo- corită slava Mea? Până când ve i iubi de- şertăciunea şi ve i umbla după minciuni?” (Ps 4, 2). Până când te gândeşti tu să alergi după chipuri amăgitoare, lucrând esătura de min- ciuni? Până când te gândeşti să glumeşti cu
  61. 61. Păcatul 61 slava Lui şi să batjocoreşti Numele Lui? Nu te-ai săturat încă de păcătuit? Te gândeşti ca încă să glumeşti, până ce sufletul tău va ajun- ge în iad, şi să continui râsul până ce răzbuna- rea Celui Prea Înalt î i va schimba veselia în urlete grozave?
  62. 62. 62 Ioan Marini CUTREMURAŢI-VĂ ŞI NU PĂCĂTUIŢI â i nu întorc pe dos sfatul acesta, ca să păcătuiască şi să nu se cutremure... Ne- chibzuin a, lipsa de cugetare şi băgare de seamă trebuie să fie unul din motivele pentru care oa- menii sunt atât de nebuni, încât Îl dispre uiesc pe Hristos şi resping cu ură harul ce li se oferă. Ah, de-ar tăcea odată patimile lor şi de s-ar linişti, pentru ca astfel, înconjura i de liniştea solemnă, să-şi arunce privirea asupra trecutului şi să cugete la pieirea neînlăturată care îi aşteaptă! Un om ca- re cugetă ar trebui să fie atât de în elept, ca să re- cunoască prostia păcatului şi deşertăciunea tutu- ror poftelor lumeşti. Stai pe loc, păcătosule nechibzuit, stai pe loc şi te gândeşte mai înainte de a face ultima săritură în pierzare. Nu arunca sufletul tău pentru un ni- mic! Îngăduie judecă ii şi min ii tale să- i vor- C
  63. 63. Păcatul 63 bească. Pentru ce trăieşti pe lume? Lasă zgomotul lumii să tacă o clipă şi dă voie sărmanului tău su- flet să vorbească cu tine, ca să- i vii în fire mai înainte ca să-i pecetluieşti soarta şi să-l arunci în pierzare veşnică. Păcătosule, opreşte-te o clipă! Gândeşte-te, cât mai este timp, la ceea ce- i slu- jeşte ie spre pace. Spune şi tu cum spuneau sfin ii de odinioară: Mai degrabă moartea, dar păcatul nu! Un credin- cios de demult obişnuia să spună: Eu nu mă tem decât de păcat! Aruncându-ne la picioarele lui Iisus, să spunem: Plâng şi gem de-atâta vreme, fa a-mi arde de ruşine, Doamne-ndură-te de mine! O, Iisuse, plin de ruşine şi de durere pentru păcatele mele, eu le plâng şi le urăsc; şi Tu, Cel nesfârşit de bun, ai milă de mine! Să trecem acum mai departe. Dacă este adevărat că păcatul este mâhnitor pentru Dumnezeu, atunci să-L slăvim pe El, pen- tru milostivirea Sa, văzând că El poartă sarcina păcatelor noastre. Dar, după cum nu se poate
  64. 64. 64 Ioan Marini spune despre car că el se rupe, ci numai că este apăsat, aşa este şi Dumnezeu apăsat şi totuşi le poartă. Dacă voi şi eu am fi în locul lui Dumnezeu, le-am purta noi oare? Nu! Sigur că nu! Căci timp de o săptămână am arde universul cu foc sau l-am strivi cu picioarele şi l-am face numai praf. Dacă legea cerului ar pedepsi atât de repede ca legea omului, unde am ajunge? Ce uşor şi-ar putea răzbuna el onoarea Sa! Câ i slujitori ai Săi nu stau gata să-I împlinească porunca! Cum ie- şeau consulii romani înso i i de lictorii lor care purtau securi, aşa este înso it în continuu Dumne- zeu de aceia care sunt gata să îndeplinească sen- tin a Sa. O piatră, o iglă de pe acoperiş, un trăs- net, un vânt puternic, ruperea unei artere, a unei vene din trup – şi totul s-a sfârşit, iar tu eşti mort, în mâinile lui Dumnezeu plin de mânie. De fapt, El a oprit pe slujbaşii mâniei Sale, căci cerul stri- gă: „Pentru ce să adăpostim pe căpetenia acestor ticăloşi?” Şi pământul întreabă: „Pentru ce să-i dau eu recoltă plugarului păcătos?” Fulgerele trăsnesc şi zic: „Dă-ne voie să lovim pe răzvrăti- tori”. Iar marea urlă împotriva păcătoşilor, dorind să-i îngroape sub valurile ei. Dar Dumnezeu rab-
  65. 65. Păcatul 65 dă şi slujitorii Săi se supun, pentru ca tu, păcăto- sule, să te trezeşti şi să te pocăieşti! Nu este o do- vadă mai mare a atotputerniciei lui Dumnezeu ca răbdarea Sa îndelungă! Cea mai mare putere a Lui se arată prin faptul că El este în stare să Se stăpânească, să rabde. Păcătosule! Dumnezeu te rabdă! Şi te-a răb- dat atât de mult! Îngerii s-au minunat de răbdarea acesta! Ei credeau că El te va lovi, dar s-a ab inut. El încă te rabdă! El încă te suferă! Câtă îndelungă răbdare!... A i văzut vreodată un om răbdător să înjure? Iată, un nemernic îl întâlneşte pe stradă şi-l batjo- coreşte, bătându-şi joc de el în fa a unei cete de copii. El însă rabdă. Acela îl scuipă în fa ă. El mai rabdă încă. Insultătorul îl loveşte. El rabdă în tăcere. „Loveşte-l cu trestia!” – îi zice unul. „Nu, zice el, eu îl iert pentru toate”. Şi nelegiuitul îl trânteşte jos şi-l tăvăleşte în tină, iar el rabdă şi, ridicându-se plin de murdărie, îi zice: „Dacă ai ceva, vreo nevoie, ca să- i pot veni în ajutor, cu toată dragostea o fac”. Chiar în clipa aceea, tică- losul este arestat de un magistrat, pentru nişte datorii. Şi omul de care el şi-a bătut joc atât de
  66. 66. 66 Ioan Marini mult, sco ându-şi punga din buzunar, plăteşte în- treagă datoria aceluia, zicându-i: „Mergi în pace, eşti liber!” Omul mizerabil, drept răsplată, îl scuipă iar în fa ă. Acum, zice i voi, să-l lăsăm în seama legii! Mai poate fi vorba de răbdare aici? Aşa i s-ar fi întâmplat omului, dacă răbdarea lui Dumnezeu i s-ar fi sfârşit. Dar, deşi El este apăsat ca şi carul sub greutatea snopilor, totuşi osia carului nu se rupe. El îi rabdă încă pe păcăto- şii nepocăi i. Şi acum, trecând la a patra parte a stării noastre de vorbă, rog pe cititor să dea cea mai mare ascultare celor ce vor urma. Mă tem că unii din voi n-au privit niciodată păcatul în această lumină, adică să vadă cât de mult păcatul Îl întristează pe Dumnezeu, fiindcă atunci n-ar mai fi dorit să-L întristeze şi mai de- parte. Pe de altă parte, sunt al ii care simt că pă- catul este un lucru tare neplăcut şi doresc să scape de el. Aceasta e ceea ce voim să spunem: nu numai că Dumnezeu rabdă încă păcatul, ci, în persoana Fiului Său, Dumnezeu poartă păcatul şi-l ia asu-
  67. 67. Păcatul 67 pra Lui. Aceste cuvinte ar avea o însemnătate adâncă dacă ar fi puse pe buzele lui Iisus: „Eu sunt apăsat de voi cum este apăsat carul încărcat cu snopi”. Aici era problema cea mare: Dumne- zeu trebuia să pedepsească păcatul, şi totuşi dorea să-Şi arate milostivirea Sa fa ă de păcătoşi. Cum avea să se facă aceasta? Iată cum: Iisus vine să moară în locul nostru. Greutatea osândei este pu- să pe umerii Săi. Vede i cum sunt de îngrămădi i snopii păcatelor omeneşti peste El? „Cu dragoste multă-n tăcere adâncă, El poartă marea şi trista povară; eu sunt vinovatul, a mea este vina, dar Tu cu-ndurarea purtat-ai păcatul, ruşinea şi marea ocară.” Dumnezeu a aruncat asupra Lui toate păca- tele noastre. Aici stau ele ca snop peste snop până ce, gârbovit şi apăsat, El strigă, ipând, asemenea carului încărcat cu snopi, care geme în timp ce merge. El a fost batjocura batjocori ilor. El a purtat bolile noastre şi cu durerile noastre s-a îm- brăcat. Privi i-L!... Vede i-L!... Sudoarea Sa e pi- curi de sânge care cad pe pământ. Irod îşi bate joc de El. Pilat Îl dispre uieşte. Ei I-au dat palme Re-
  68. 68. 68 Ioan Marini gelui Iudeii. „Eu ineam spatele celor ce Mă lo- veau şi obrazul Meu acelora care Mă pălmuiau; n-am ascuns fa a Mea de batjocură şi scuipat”. L-au legat de stâlp, L-au bătut cu vergi, dându-I nu mai pu in de 40 de lovituri fără una; „căci nu este cu nici una mai pu in pentru El”. „Pedeapsa noastră a luat-o El, ca noi să avem pace. Prin rănile Lui suntem tămădui i.” Privi i-L! Ca un car încărcat cu snopi păşeşte El pe uli ele Ierusalimului: plânge i, fiice ale Ie- rusalimului, deşi El v-a spus: „Nu Mă plânge i pe Mine, ci plânge i-vă pe voi!...”. El este întovărăşit de strigăte animalice care se aud în urma Lui când trece pe stradă gârbovit sub greutatea crucii apăsătoare şi grea de păcatele noastre. Îl duc la Golgota. Aici Îl trântiră pe spate, Îi întinseră mâinile şi picioarele, şi piroanele bles- temate Îl pătrunseră prin păr ile cele mai sim itoa- re ale corpului Său, acolo unde se întâlnesc cei mai mul i nervi. Ei ridică crucea. O, Mântuitorule sângerânde, i-a sosit timpul durerilor celor mai amare!... Cu o smucitură şi putere barbară, ei în- fig crucea în pământ. Piroanele Îi sfâşie mâinile şi picioarele Sale. Ce dureri!... Ce dureri!...
  69. 69. Păcatul 69 El stă atârnat în cele mai grele chinuri, căci Dumnezeu L-a părăsit. Duşmanii Săi Îl urmăresc şi zic: „Iată că n-are cine să-L scape!”. Ei îşi bat joc de goliciunea Lui; arătă cu degetul frica Lui de moarte. Se uită chiorâş la El, Îl fixează cu privirea, Îi necinstesc suferin ele prin glume murdare. Din rugăciunea Lui fac joc de cuvinte. De fapt, El nu mai este om, ci vierme strivit în picioare. Cu greu îşi poate închipui mintea omenească cum că El este şi Dumnezeu. Frigurile Îl mistuie, gura Îi este uscată ca o floare arsă de soare şi El strigă: „Mi-e sete!” Şi tot ce i se poate da este o etul. Soarele nu vrea să-şi mai dea lumina şi bezna întunecoasă a acestei amiezi înspăimântătoare este un simbol potrivit al întunericului din sufletul Său. Fiori de groază plutesc deasupra pământului, iar El strigă cu glas mare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?...” Într-adevăr, o cât de îngreuiat a fost El! N-a fost niciodată o durere, ca durerea Lui! Toate du- rerile inimii omeneşti s-au adunat în inima Lui şi pedeapsa vinovă iei păcatului omenesc, s-a revăr- sat peste corpul şi sufletul Său, ca apa mării peste uscat.
  70. 70. 70 Ioan Marini Şi păcatul să fie pentru noi un lucru de ni- mic? Să râd eu de ceea ce L-a făcut pe Mântuito- rul meu să geamă? Să joc şi să fac nebunii cu ce- ea ce a sfâşiat inima Lui? Păcătosule! Nu vrei tu să- i predai păcatele în seama Aceluia Care a suferit pentru păcate? Da, i- o spun cu toată siguran a: El a suferit şi pentru ti- ne!... Da, sângele lui Iisus Hristos s-a vărsat şi pentru tine. Şi sângele acesta este sângele care spală orice păcat. De-ar fi chiar păcate de care nu se poate vorbi, ei bine, nu există păcat ce n-ar pu- tea fi cură it de sângele lui Iisus Hristos. Hulirea lui Dumnezeu, oricât de obraznică ar fi; pofta, ori- cât de dobitocească ar fi; lăcomia de avere, oricât de mult s-ar fi mărit, ajungând până la fapt şi în- şelăciune; călcarea poruncilor lui Dumnezeu şi împotrivirea fa ă de El, oricât de mari ar fi, toate acestea se pot spăla prin sângele lui Iisus Hristos şi pot fi iertate. De aceea strig către tine care tremuri: oricât de mare ar fi fărădelegea care este trecută în cartea păcatelor tale, oricât ai fi întrecut pe aproa- pele tău în rău, dacă ai înaintat mai mult în via a ta de răută i decât un Saul, o Magdalenă şi ca cel mai urâcios dintre păcătoşi – totuşi sângele lui Iisus
  71. 71. Păcatul 71 Hristos este în stare să spele păcatul tău... Oricât de mari ar fi păcatele tale, sângele lui Iisus Hristos este şi mai mare. Păcatele tale sunt ca mun ii, dar Sângele lui Iisus Hristos este ca apele lui Noe, care au ajuns din ce în ce mai mari şi to i mun ii înal i care sunt sub cer au fost acoperi i (Fac 7, 19-20). Astfel va acoperi sângele lui Iisus Hristos to i mun ii de păcate. Vrei tu să- i încredin ezi sufletul numaidecât în mâinile Lui? O vei face? Vrei să faci acest lu- cru chiar acum? Vei şti şi vei vedea atunci îndată cum a murit El pentru tine şi i-a luat păcatele asupra Lui; cum a purtat El toate suferin ele tale, iar tu eşti mântuit şi liberat, căci Dumnezeu este împăcat şi tu eşti iertat şi izbăvit de orice vină. Vino, dragul meu, îngenunchează la crucea Domnului Iisus, ca să vezi şi să în elegi cum a fost împovărat El, ca tu să fii uşurat; cum a fost El legat, intuit pe cruce şi apăsat, ca tu să fii slobozit de păcat. Eu voiam şi doream să vorbesc despre Stăpâ- nul meu cum ar fi vorbit Ioan, care L-a văzut şi a mărturisit, căci el putea să mărturisească în chip mişcător despre chinurile de pe Golgota ale Învă-
  72. 72. 72 Ioan Marini ătorului Său. Ceea ce am, aceea vă dau. O, Dum- nezeule, întăreşte puterile oricărui suflet şi trimite harul Tău, ca să creadă cu adevărat în Tine... Căci, dacă nu – şi aici este ultimul punct! –, Dumnezeu va purta numai pu in timp povara în- dărătniciei noastre; şi dacă noi nu suntem în Hristos când vine sfârşitul, această greutate ne va strivi pentru vecie. Textul nostru este redat de diferi i traducă- tori, altfel decât în traducerea de fa ă. După ei ar însemna: „Eu vă apăs ca un car care este încărcat cu grâu”. Asta însemnează că întocmai cum un car încărcat zdravăn apasă pe străzile nepavate ale orientului şi lasă urme adânci sub ele, aşa vreau Eu să vă strivesc sub greutatea păcatelor voastre, zice Dumnezeu. Aceasta î i va fi soarta, iubite cititor, dacă eşti în afară de Hristos: faptele tale te vor apăsa, păcatele tale te vor strivi sub greutatea lor chinuitoare. Trebuie să zugrăvim mai departe aceste grozăvii ale păcatului? Cred că nu! Trebuie numai ca tu, dragul meu, să iei învă- ătură din amenin ările acestea. Să părăseşti pă- catul şi să te întorci la Dumnezeu.
  73. 73. Păcatul 73 Alege i acum! Alege i, vă rog! Fiecare să răspundă, fiecare să aleagă pentru sine. Vrei tu să-L urmezi cu adevărat pe Domnul Iisus? Te rog fierbinte, ascultă-mă ca şi când tu ai fi singura persoană care ar citi aceste rânduri. Un suflet fără Hristos este deja judecat, fiindcă nu crede (nu-L urmează). Cum vrei tu să scapi, să te mântuieşti, dacă tu dispre uieşti o mântuire aşa de mare ca aceea care i se dă în Hristos? Domnul î i vorbeşte şi î i spune: „Priveşte pe drumul tău, ai grijă de calea ta pe care mergi... Celui ce ve- ghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mân- tuirea lui Dumnezeu...” În timp, în veşnicie, în via ă, în moarte, în cer, în iad, oriunde ar merge El, eu te rog, urmea- ză-L pe Hristos, căci El îi poate mântui şi pe cei mai îndepărta i care vin la El. Însă dacă tu nu vrei să-L urmezi pe Hristos, atunci în păcatele tale o să mori. Vino la El! Primeşte-L pe Hristos şi-L urmează, căci în afară de Hristos nu po i găsi nici o scăpare. Cine nu găseşte mântuirea în Hristos n-o va găsi nicăieri. Ce grozav ar fi să pierzi ceea ce a pregătit El pentru tine! Căci cum vom scăpa noi,
  74. 74. 74 Ioan Marini dacă stăm nepăsători fa ă de o mântuire aşa de mare? (Evr 2, 3). Fie că facem parte dintre păcă- toşii cei mari, fie că nu facem parte încă dintre ei, ce grozav lucru ar fi să murim fără Mântuitor! O, voi, cei păcătoşi! De v-ar împinge această groză- vie spre tronul harului! Nu vei găsi niciodată har dacă nu-l vei căuta la picioarele lui Iisus! O, gân- deşte-te ce ar însemna să nu se deschidă niciodată por ile cerului pentru tine! Nu există altă uşă ce s- ar putea deschide vreodată şi să fii mântuit! Dacă Hristos te leapădă, lepădat eşti; dacă nu eşti stro- pit cu sângele Lui, eşti pierdut. Vino, om păcătos! Ce zici? Vrei să intri pe poarta cea strâmtă sau vrei să dispre uieşti via a veşnică? Vrei să intri umilit pe calea în- gustă, prin poarta strâmtă, cu nădejdea că El, Care S-a dat pentru tine, te va primi şi te va mântui chiar acuma şi te va face fericit pe veci? Vrei? Vino! Nu este greu să pluteşti în via ă peste ape li- niştite; dar valurile aspre ale Iordanului mor ii te vor face să recunoşti câtă nevoie ai de un Mântu- itor. Este greu să mori fără nădejde. A face ultima săritură în întuneric este un lucru teribil.
  75. 75. Păcatul 75 Am văzut un bătrân care, murind, a spus că nu vrea să moară; şi când era aproape să moară, a strigat: „Întuneric, întuneric, întuneric! O, Dum- nezeule, nu pot să mor!” Ah, şi ce grozavă era frica lui când mâna puternică a mor ii îl împingea spre prăpastie! A fost zguduitoare clipa când a părăsit pământul şi sufletul lui s-a scufundat în adâncimile mâniei veşnice. Când inima ta va bate tot mai încet şi neregu- lat, vei vedea câtă nevoie ai de un Mântuitor, de un înger la patul tău de moarte. Când se va despăr i sufletul de trup, vei avea nevoie de o călăuză care să te conducă prin norii întuneca i ai mor ii, spre lăcaşurile fericite ale casei din ceruri. De aceea ca- ută-L pe Domnul, caută iertarea, caută mântuirea, caută izbăvirea din osândă din bună vreme. „Cău- ta i pe Domnul câtă vreme se poate găsi, che- ma i-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gându- rile lui, să se întoarcă la Domnul, Care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, Care nu oboseşte iertând...” (Isaia 55, 6-9). O Doamne, întoarce-ne la Tine şi atunci vom fi întorşi la Tine! Atrage-ne, şi atunci vom alerga după Tine!... Amin.
  76. 76. 76 Ioan Marini
  77. 77. Păcatul 77 CĂTEVA CUGETĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU PĂCATUL „Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru...” (Rom 6, 12) „Nelegiuirile voastre pun un zid de despăr ire în- tre voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă as- cund fa a Lui...” (Isaia 59, 2) „Păcatul este o ofensă pentru Dumnezeu. El este o săgeată îndreptată către inima lui Dumnezeu, este un atac asupra lui Dumnezeu.” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 21, 1940, pag. 1) „Păcatul este o robie din care numai Iisus ne poa- te libera, o întinăciune pe care numai sângele Său o poate spăla.” («Glasul Dreptă ii» nr. 5, 1938, pag. 4) „Păcatul este o atât de grea boală pentru om, în- cât numai Sfântul Duh îl poate libera de el.” («Familia Creştină» nr. 5-6, 1941, pag. 4)
  78. 78. 78 Ioan Marini „Păcatul este microbul sufletului. Dintre to i mi- crobii din lume, păcatul e cel mai primejdios şi acela se înmul eşte mai repede.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Păcatele sunt ca nişte cârlige ale diavolului de ca- re-şi aga ă funiile lui, smucindu-le unde şi cum vrea el.” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 22, 1940, pag. 1) „Păcatul e viermele care roade rădăcina de la pomul credin ei şi strică rodul dragostei, care nu mai poate ajunge la coacere.” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 22, 1940, pag. 5) „Păcatul este înainte-mergătorul rătăcirilor şi înşelăciunilor diavolului.” («Familia Creştină» nr. 1, 1942, pag. 3) „Păcătoşii sunt lunatici morali.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Păcatele sunt stâncile ascunse de care se lovesc corăbiile vie ii, ducându-le la fund.” (Calendarul «Familia Creştină» 1946, pag. 86)
  79. 79. Păcatul 79 „Orice păcat este o trădare fa ă de Domnul, dacă stărui în el până la sfârşit.” («Via a Creştină» nr. 41, 1939, pag. 1) „Păcatele credincioşilor, chiar şi cele mai mici, sunt luate drept puncte de ochire cu care Satana caută să lovească în slava şi cinstea Domnului.” («Familia Creştină» nr. 10-11, 1942, pag. 13) „Păcatul nostru nu ne face rău numai nouă înşi- ne, ci şi altora – chiar fără să se vadă aceasta.” («Familia Creştină» nr. 10-11, 1942, pag. 13) „Păcatul l-a schimbat pe om, făptura iubită a lui Dumnezeu, într-un nenorocit.” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 21, 1940, pag. 1) „Un caracter întreg înseamnă împotrivire fa ă de păcat; un caracter slab înseamnă îngăduin ă fa ă de păcat; şi fără caracter înseamnă a nu se împotrivi câtuşi de pu in păcatului.” («Familia Creştină» nr. 7, 1941, pag. 15) „Dintre toate păcatele credincioşilor, cel mai gro- zav este trădarea.” (Recabi ii, pag. 5)
  80. 80. 80 Ioan Marini „A te lăuda cu păcatul este un păcat.” (Calendarul «Familia Creştină» 1940, pag. 53) „Ce este păcatul? Tot ceea ce mă desparte de Dumnezeu şi de semenii mei este păcat.” (Calendarul «Familia Creştină» 1945, pag. 81) „Începutul păcatului în via a fiecăruia din noi este: o privire, un gând, o poftă şi... cădere. Pentru că privirea naşte gândul, gândul naşte pofta şi pofta aduce căderea.” (Calendarul «Familia Creştină» 1945, pag. 63) „Desfrânarea e păcatul lumii de azi şi e calea cea largă pe care oamenii aleargă la pieire.” (Calendarul «Familia Creştină» 1946, pag. 23) „Dacă în inima ta stăpâneşte lumea, vei găsi uşor drumul ei.” («Hotărâ i şi statornici», pag. 19) „Crâşma este scara pe care cobori în iad.” (Calendarul «Familia Creştină» 1945, pag. 17) „Unde-i păcatul, nu-i Dumnezeu.” («Via a Creştină» nr. 50, 1939, pag. 3)
  81. 81. Păcatul 81 „Nimic nu e atât de primejdios ca încrederea ce- lui ce face păcate, gândindu-se că doar în mila Lui, Dumnezeu îl iartă.” (Calendarul «Familia Creştină» 1946, pag. 77) „Unde se duce casă bună cu păcatul, Dumnezeu nu poate să fie.” (Hotărâ i şi statornici, pag. 26) „Nimic nu întunecă ochiul sufletului mai mult şi nimic nu ucide cugetul mai sigur ca un păcat căruia, cu ştiin ă, i se face loc în inimă. O spărtură mică face ca un vapor mare să se scufunde şi o scânteie mică aprinde un foc mare.” (Hrană pentru familia creştină, pag. 86) „A glumi cu păcatul înseamnă orbie şi cea mai vinovată nepăsare pe care o poate avea cineva fa ă de un lucru.” (Hrană pentru familia creştină, pag. 67) „Prin păcatul ascuns, omul răspândeşte în jurul său miasma mor ii.” («Familia Creştină» 1942, nr. 10-11, pag. 13)
  82. 82. 82 Ioan Marini „Nu păcatul este acela care-l chinuieşte pe om, ci omul este acela care iubeşte şi doreşte păcatul şi nu vrea să se lepede de el. Pentru că, în măsura în care vrea, prin harul lui Dumnezeu, poate să şi fie liber de păcat.” (Hrană pentru familia creştină, pag. 67) „Înaintea lui Dumnezeu trebuie să ştii că nu este păcat mic. Toate sunt grele.” («Familia Creştină» nr. 1, 1942, pag. 7) „Păcatul îl face pe om neliniştit. Omul care păcă- tuieşte îşi pierde pacea.” («Via a Creştină» nr. 18, 1939, pag. 2) „Un singur păcat are în sine atât de multă întu- necare, încât este în stare să umbrească chiar soarele.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „În orice pahar al plăcerii pământeşti (al păca- tului) se află pe fund o scorpie: moartea.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Asculta i ce vă spun şi nu cru a i niciodată un păcat mic!... Fi i încredin a i că nici un om nelegiuit n-avea de gând să ajungă nelegiuit. Începe prin a-şi
  83. 83. Păcatul 83 îngădui o mică abatere. Această mică abatere duce la abateri mai mari şi apoi – căderea...” (Hrană pentru familia creştină, pag. 87) „Orice păcat loveşte împotriva lui Dumnezeu în primul rând.” (Calendarul Tineretului 1947, pag. 21) „Opreşte-te înainte de a face primul pas spre pă- cat, fiindcă după întâiul urmează ceilal i paşi; şi este mai uşor să te păstrezi curat decât să te speli după ce te-ai murdărit.” (Calendarul Tineretului 1947, pag. 21) „Dumnezeu şi păcatul stau pe două planuri opu- se. Nimeni nu poate întoarce fa a către Dumnezeu până ce mai întâi nu întoarce spatele păcatului.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Păcatul este atât de necurat pentru Dumnezeu, încât numai sângele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dum- nezeu, ne poate cură i.” («Familia Creştină» nr. 5-6, 1941, pag. 5) „Păcatul este atât de scârbos pentru Dumnezeu cel drept, încât atrage după el pierzarea veşnică a celor care trăiesc şi mor murdări i de el.” («Familia Creştină» nr. 5-6, 1941, pag. 5)
  84. 84. 84 Ioan Marini „Cea mai mare greutate pe care o por i nu-i nici familia, nici boala, nici sărăcia, nici lipsurile şi nevoile de care te plângi, ci e păcatul.” («Via a Creştină» nr. 43, 1939, pag. 1) „Nesim irea este una dintre cele mai grozave urmări ale păcatului.” («Via a Creştină» nr. 30, 1939, pag. 1) „Primul rod al păcatului este un păcat mai mare; neascultarea naşte uciderea.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „A vorbi despre păcatul mic înseamnă a vorbi despre sămân a cea mică a neghinei. Căci atât păcatul mic cât şi păcatul mare au un viitor mare.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Un singur păcat – şi este destul ca să doboare pe cel mai puternic om.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Ori de câte ori păcătuim, cerem răstignirea Domnului. Ori de câte ori alegem păcatul, stăm şi noi în ceata celor ce strigă: «Vrem pe Baraba... iar Iisus să fie răstignit».” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 17, 1940, pag. 1)
  85. 85. Păcatul 85 „Ori de câte ori faci voia ta, lucrând păcatul, tu te faci dumnezeu şi pe Dumnezeu Îl cobori mai jos de- cât omul.” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 21, 1940, pag. 1) „Plăcerile păcatului smulg de la păcătoşi danii pe care niciodată n-ar fi în stare să le jertfească într-o faptă de iubire.” («Familia Creştină» nr. 3, 1941, pag. 1) „De plâns este omul gârbov şi de plâns este omul orb. Dar, decât aceştia, mai de plâns este cel care cau- tă să-şi îndreptă ească păcatele şi să se întărească în necredin ă.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Nimic nu este mai delicat decât vârful unui ac; dar după ce şi-a făcut loc, trage tot firul după el. Aşa e şi cu păcatul mic.” (Hrană pentru familia creştină», pag. 88) „Păcatul este o robie de care numai Domnul Iisus ne poate elibera.” («Via a Creştină» nr. 3, 1939, pag. 2) Culese din volumul «Firimituri de la masa Harului»
  86. 86. 86 Ioan Marini Deschide-ţi, frate, inima Deschide- i, frate, inima, din nou te cheamă Domnul, o, vino, vino, nu mai sta şi las-acuma somnul! Trezeşte-te, iubitul meu, tu dormi în greu păcat, de vine moartea, eşti pierdut, muri-vei neiertat! O, nu mai sta nepăsător de mântuirea ta, ci-ntoarce-te şi, blând, Hristos azi te va lumina! Iubitul meu, ascultă azi de glasul cel duios, deschide-I cald inima ta, să intre-n ea Hristos! Nu te-ntreba, iubitul meu, că ce-ai să-I spui acum, zi: Doamne, sunt un păcătos întârziat pe drum şi-acum Te rog, plângând amar, să-mi ier i păcatul meu, ridică-mă-n iubirea Ta, să merg spre cerul Tău!
  87. 87. Păcatul 87 Cuprins Un suflet de apostol ............................................ 5 O icoană grăitoare ............................................. 17 Stricăciunea păcatului ....................................... 23 Păcatul............................................................... 25 Ce este păcatul?................................................. 28 Câteva pilde....................................................... 33 Acestea nu sunt exagerări ................................. 35 Păcatul – o semănătură a stricăciunii ................ 49 Păcatul – o prietenie pierzătoare ....................... 52 Stăruin a în păcat............................................... 54 Cutremura i-vă şi nu păcătui i........................... 60 Câteva cugetări în legătură cu păcatul .............. 75 Deschide- i, frate, inima.................................... 86
  88. 88. 88 Ioan Marini Tehnoredactare computerizată, coperta şi aranjamentul grafic: Editura «Oastea Domnului», Sibiu

×