Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

1936 pr iosif trifa - examenul lui iov - sibiu 2001

236 views

Published on

1936 pr iosif trifa - examenul lui iov - sibiu 2001

Published in: Spiritual
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

1936 pr iosif trifa - examenul lui iov - sibiu 2001

  1. 1. 1 Preot Iosif Trifa Examenul lui Iov (Din şcoala suferin ei) Edi ia a III - a Editura «Oastea Domnului», Sibiu – 2001
  2. 2. 2 © Copyright Toate drepturile rezervate Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu Str. Ch. Darwin, 11 tel. 0269 / 21 66 77
  3. 3. 3 Examenul lui Iov Un examen de credin ă Biblia este plină de examene de credin ă, prin care Domnul Dumnezeu a pus la încercare credin a robilor Săi. Printr-un un astfel de examen de credin ă a trecut şi dreptul Iov. Cine era Iov? Era, aşa cum spune cartea care-i poartă numele, un om „fără prihană şi curat la suflet. El se temea de Dum- nezeu şi se abătea de la rău”. Se lăudau şi înge- rii din cer cu via a lui Iov. Într-o zi, împreună cu „fiii lui Dumnezeu” s-a înfă işat şi Satana în fa a lui Dumnezeu. „Domnul a zis către Satana: De unde vii? Şi Satana a răspuns: Din cutreierarea pământului
  4. 4. 4 şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el. (Iată şi aici o dovadă că Satana cutreieră mereu pă- mântul, căutând pe cine să înghită). Şi Domnul i-a zis: Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este ni- meni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. Şi Satana a răspuns Domnului: Oare degea- ba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvân- tat lucrul mâinilor lui şi turmele lui acopăr ara. Dar ia întinde- i mâna şi atinge-Te de tot ce are, şi sunt încredin at că Te va blestema în fa ă. Domnul a zis Satanei: Iată, î i dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna” (Iov 1, 6-12). Şi ca focul unui grozav bombardament au început să curgă nenorocirile asupra lui Iov... Averea, vitele, casele, copiii, totul a pierdut în chip năprasnic – repede şi pe neaşteptate. Ne- norocirile se ineau lan , una după alta. Iov a pierdut tot, dar n-a pierdut credin a... Şi, arun- cându-se la pământ, Iov „s-a închinat şi a zis:
  5. 5. 5 «Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, Domnul a luat, Numele Domnului fie bine- cuvântat». În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc, şi n-a vorbit nimic necuviincios împotri- va lui Dumnezeu” (Iov 1, 20-22). Iov a trecut cu bine peste acest examen greu. În curând însă avea să urmeze o încercare şi mai grea. O boală îngrozitoare îi cuprinse trupul în- treg; o bubă rea, din talpa picioarelor şi până în creştetul capului, îl făcea să sufere dureri amare şi grele. I se topeau oasele şi carnea de dureri înfricoşate, dar Satana nu l-a putut despăr i de dragostea lui Dumnezeu. Din mijlocul acestui examen de credin ă striga Iov: „Chiar dacă nu voi mai avea carne pe mine, chiar dacă mi-ar lua via a, eu totuşi voi vedea pe Dumnezeu şi El îmi va fi binevoitor” (Iov 19, 26). Iov, cu examenul lui, este pus în fa a noas- tră să ne cercetăm şi să grijim, căci şi noi, de multe ori, trebuie să trecem prin câte un examen de credin ă. Căci până când eşti sănătos şi toate î i merg bine, nu e lucru mare să fii credincios.
  6. 6. 6 Examenul credin ei începe în clipa când se face noapte în via a ta. Când vin încercările şi loviturile, Domnul î i pune la încercare credin a ta. Plângi şi te rogi – şi, drept răspuns, loviturile sporesc şi mai mult. Cerul parcă nu aude şi nu vede strigarea ta. Dar credin a cea tare, în clipe ca acestea îşi arată puterea. Respinsă mereu, ea strigă mai tare pe Domnul. Alungată mereu, ea se aruncă mai cu putere la picioarele Domnului. Credin a cea tare strigă: Fă ce vrei cu mine, Doamne; bate-mă, omoară-mă... eu nu mă las de Tine! Aceasta e credin a biruitoare, adevă- rata credin ă, care nu se lasă de Domnul orice i s-ar întâmpla. Cel ce a trecut şi trece printr-un astfel de examen, acela e creştinul cel viu şi biruitor.
  7. 7. 7 Prietenii lui Iov Dumnezeu a sporit examenul lui Iov, trimi- ându-i şi nişte prieteni ai lui, care se sfătuiau despre nenorocirea lui şi îl sfătuiau pe Iov cum să scape de această nenorocire. Iov îi numeşte pe aceşti prieteni nişte „mân- gâietori supărăcioşi” (Iov 16, 1). De ce? Pentru că Iov spunea: Nu mă simt cu nimic vinovat înaintea lui Dumnezeu... nenorocirea aceasta nu mi-a venit pentru că aş fi greşit cu ceva înaintea lui Dumnezeu. Dar prietenii îl îmblăteau zi şi noapte cu îndemnul: Nenorocirea i-a venit pen- tru că ai greşit înaintea lui Dumnezeu... Spune că ai greşit şi atunci Dumnezeu te va uşura şi vei scăpa de nenorocire. Dar Iov răspundea îndure- rat: Dar cum pot să spun: „am greşit”, dacă n-am
  8. 8. 8 greşit... – şi îl chema mereu pe Dumnezeu de martor că n-a greşit. Decât durerile trupeşti, pentru Iov erau mai grele durerile sufleteşti ce i le pricinuiau priete- nii cu sfaturile lor. Lovit de aceste dureri, Iov are şi ieşiri aspre fa ă de prietenii lui. „Cel ce suferă – zicea Iov – are drept la mila prietenilor săi... fra ii mei s-au arătat înşelători ca un pâ- râu; un sloi le tulbură cursul, vine căldura şi le usucă albia... Face i-mă să în eleg, ce am păcă- tuit şi voi tăcea, dar ce dovedesc mustrările voastre?” (Iov 6, 14, 26). Până când îmi ve i întrista sufletul şi mă ve i zdrobi cu cuvântările voastre?... Nu vă este ruşine să vă purta i aşa... crede i că mi-a i dovedit că sunt vinovat? (Iov 19. 1-5) „Aceia în care mă încredeam s-au în- tors împotriva mea” (Iov 19, 18-19). „Voi, care cunoaşte i căile Domnului, pentru ce vorbi i aşa de prosteşte?” (Iov 27, 11-12). Aceste ieşiri ale lui Iov s-ar părea că nu sunt destul de creştineşti – s-ar zice azi. Totuşi ele sunt de în eles, când ne gândim cât de grea este durerea când cineva te acuză şi te judecă fără să fii vinovat.
  9. 9. 9 Desigur, un singur Iov a fost pe lume, care putea spune că n-a greşit cu nimic înaintea lui Dumnezeu şi că nu suferă pentru greşelile lui. Noi suferim adeseori pentru păcatele şi gre- şelile noastre. Dar totuşi durerea lui Iov o pu- tem în elege şi noi. Şi de multe ori o sim im şi noi. Sunt împrejurări când eşti acuzat şi învino- vă it de anumite lucruri de care nu eşti vinovat. Şi, atunci, acuza te doare mai mult; te doare în- doit de mult. Când eşti acuzat şi judecat într-o cauză în care eşti vinovat – e ceva firesc. Dure- rea î i e suportabilă. Dar durerea î i e îndoită când eşti acuzat fără să fii vinovat. Îmi aduc aminte de o biată femeie de la ară, care striga, plângând: „Nu mi-ar fi ciudă dacă aş fi vinovată de ceea ce spun oamenii, dar Dumnezeu mă ştie că nu sunt vinovată”. Acuza neîntemeiată e acea durere vie care ridică sufletul şi mâinile spre cer şi Îl cere pe Dumnezeu de martor. Aşa era şi durerea lui Iov. Lovit şi de sfa- turile şi acuzele prietenilor, îşi ridica sufletul şi mâinile spre cer, strigând: „Până la cea din
  10. 10. 10 urmă suflare, îmi voi apăra nevinovă ia. in să-mi scot dreptatea şi nu voi slăbi. Inima nu mă mustră pentru nici una din zilele vie ii mele” (Iov 27, 5-6). „Plânsul mi-a înroşit fa a. Totuşi n-am făcut nici o nelegiuire şi rugăciu- nea mea totdeauna a fost curată... Chiar acum Martorul meu e în cer şi Ajutorul meu în locu- rile înalte. Prietenii mei râd de mine, dar eu mă rog lui Dumnezeu” (Iov 16, 16–21). „O, dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie, mi-aş apăra pricina înaintea Lui, mi-aş umplea gura de dovezi, şi El m-ar as- culta, negreşit” (Iov 23, 3-6). Până va fi lumea, cartea lui Iov se va citi stropindu-se cu suspine şi lacrimi, pentru că până va fi lumea vor fi oameni şi suflete care vor trece prin examenul cel greu al credin ei. Şi până va fi lumea vor fi suflete care vor trece acest examen, apăsa i şi de învinuiri de care nu sunt vinova i.
  11. 11. 11 Ispita lui Satan Lupta Ispititorului împotriva lui Iov. Cum lucrează vrăjmaşul împotriva celor credincioşi Cartea lui Iov trebuie citită şi cercetată cu de-amănuntul. De ce? Pentru că în ea îl vedem pe Satana la lucru, în plin. Iov era dat pe mâna lui Satan să-l ispitească cu toate apucăturile lui, numai de via a lui să nu se atingă (Iov 26). Prin urmare, în cartea lui Iov îl putem vedea pe Satana la largul său, în plin lucru, în plină luptă. Îl putem vedea cu ce fel de ispite şi apucături lucrează contra credin ei şi a celor credincioşi. Vom vedea însă în acelaşi timp şi biruin a pe care o câştigă cel credincios în lupta aprigă
  12. 12. 12 pe care o dă vrăjmaşul împotriva lui. Şi prin în- vă ătura şi pilda ce o putem lua, să primim îm- bărbătare şi curaj. Căci tot ce a fost scris mai nainte a fost scris pentru învă ătura noastră, pentru ca, prin răbdarea şi mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Rom. 15, 4). Cercetând cartea lui Iov, îl vedem pe Sata- na concentrându-şi atacul în trei puncte. 1. Satan se foloseşte de boala cea grea a lui Iov să trezească în el deznădejdea şi cârtirea împotriva lui Dumnezeu. Citi i capitolul 3 din cartea lui Iov şi ve i vedea cu câtă putere lu- crează Satan în punctul acesta. În dosul strigă- tului de deznădejde din acest capitol, era ispita lui Satan. „Blestemată să fie ziua în care m-am născut – striga Iov – şi noaptea în care s-a zis: S-a zămislit un copil de parte bărbătească... „Pentru ce dă Dumnezeu lumina vie ii celui ne- norocit şi zile celor cu suflet amărât? Celor ce aşteaptă moartea şi ea nu vine şi care [...] sunt plini de fericire fiindcă au găsit un mormânt?” (Iov 3, 20-22). „Aş vrea mai bine gâtuirea, mai bine moartea decât aceste oase!” (Iov 7, 15).
  13. 13. 13 Precum se vede, ispita deznădejdii lucra cu putere în sufletul bietului Iov. Dar, iată, în lupta aceasta intră şi credin a lui Iov. Bietul
  14. 14. 14 Iov se reculege, strigând: „Ştiu că Mântuitorul meu este viu. Chiar dacă mi se va nimici pie- lea şi nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu. Îl voi vedea şi El îmi va fi bi- nevoitor (Iov 19, 25-27). Fra ii mei! Să grijim, căci, în examenul cel mare al încercărilor, Satana se apropie şi de noi cu ispita deznădejdii şi cârtirii împotriva lui Dumnezeu. Pe câmpul de luptă, să aruncăm atunci în fa a lui Satan toată credin a noastră, toată încrederea şi alipirea noastră nestrămu- tată fa ă de Dumnezeu, şi atunci Satana va ră- mâne bătut. 2. Al doilea punct de atac al lui Iov e acesta: pentru a-l face pe Iov să deznădăjduiască şi să cârtească împotriva lui Dumnezeu, Satana i-i pune în fa ă pe oamenii cei răi şi necredincioşi, şoptindu-i: „Uită-te, Iov, ce bine le merge celor răi şi necredincioşi!... Tu cu credin a ta putre- zeşti aici în gunoi, iar cei răi propăşesc şi se ve- selesc”. Această ispită o vedem pusă cu putere în capitolul 21 din cartea lui Iov. Sub ispita lui
  15. 15. 15 Satan, Iov se întreabă: „Pentru ce trăiesc cei răi? Pentru ce îi vezi îmbătrânind şi sporind în putere? Sămân a lor se întăreşte... odraslele lor propăşesc. În casele lor domneşte pacea. Nu- iaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească... îşi petrec zilele în fericire... Ve i zice că, pentru fiii săi păstrează Dumnezeu pedeapsa, dar pe el ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă. Căci ce-i pasă lui ce va fi cu casa lui după el?” (Iov 21, 7-22) Vede i cu câtă viclenie săpa şi lucra ispita lui Satan?! În fa a lui Iov, Satan punea mereu „liniştea” celor răi, ca să trezească în el cârtirea şi deznădejdea. Bietul Iov începuse a se clătina. De aceea, prin graiul lui ofar, Dumnezeu îi trimite solia: „Nu ştii tu, Iov, că de mult de tot, de când a fost aşezat omul pe pământ, biruin a celor răi a fost scurtă şi bucuria nelegiuitului numai de o clipă? Chiar dacă s-ar înăl a până la cer şi capul i-ar ajunge până la nori, el va pieri pentru totdeauna cu murdăria lui şi cei ce-l vedeau, vor zice: «Unde este?»” (Iov 4, 29 şi Ps. 37).
  16. 16. 16 Fra ii mei, să grijim! În punctul acesta îşi încearcă şi azi Satana ispita fa ă de cei credin- cioşi. Te sim i tare în Domnul şi tare în credin- ă, iubitul meu frate? Apoi, griji, căci poate în clipa aceea Satana îi zice Domnului: Da, e uşor credinciosului cutare să se laude cu credin a lui până când îi merge bine... dar ia dă-mi-l, Doam- ne, pe mâna mea, pe ispita mea şi atunci se va vedea ce se va alege de credin a lui! Iar dacă Domnul îi îngăduie lui Satan acest examen (ca oarecând fa ă de Iov), atunci încep atacurile şi ispitele cele grele. Şi, ca să te cla- tini, ştii ce- i pune Satana mai întâi sub ochi? Î i pune necazurile ce le ai de când te-ai făcut cre- dincios. Iar fa ă de aceste necazuri î i pune „liniştea” şi „pacea” pe care o au cei răi şi ne- credincioşi. „Vezi – parcă î i şopteşte ispita lui Satan – toată lumea trăieşte în pace, numai tu cu credin a ta ai ajuns de vrajbă şi ocară în sat”. Este o ispită grea aceasta şi contra ei tre- buie să slobozim toată credin a noastră. Eu mă gândesc că şi pe mine m-a urmărit Satana ani de zile cu această ispită. Îmi aduc aminte, când am căzut mai întâi în frontul Lu-
  17. 17. 17 crării Domnului şi am plecat bolnav de moarte la Geoagiu, unul din cei mai de aproape ai mei îmi scria (ca răspuns la o scrisoare a mea, în ca- re spuneam că mă încred în Domnul): Aşa eşti tu... tot cu Domnul în gură, „mă ajută Domnul”, „nu mă lasă Domnul”... şi iată, acum zaci acolo, şi aici acasă sunt datorii de sute de mii. Cât m-au durut pe mine aceste cuvinte în dosul cărora era ispita lui Satan, dar Dumnezeu nu m-a lăsat. În decursul celor paisprezece ani de fră- mântări, boli, suferin e, dureri, necazuri, Satana mi-a pus mereu în fa ă ispita de la Iov 21. Dar, slăvit să fie Domnul! El nu m-a lăsat. Fra ii mei! Orice încercări vor veni peste cre- din a şi ostăşia noastră, să ne gândim mereu la Mântuitorul nostru cel Scump şi la istoria lui Iov. 3. Al treilea atac de ispită, în cartea lui Iov, se poate vedea în discu ia ce s-a dat între el şi prietenii lui. Desigur, cei trei prieteni plecaseră la Iov cu bune inten ii, să-l mângâie. Dar, pe când au a- juns la Iov, din mângâiere, ispita făcuse mustra-
  18. 18. 18 re şi discu ie. În loc să-l mângâie, prietenii în- cep să-l mustre pe Iov pentru „greşelile” lui. Căci aşa e ispita. Ea scorneşte mai întâi discu- ia; iar în discu ie toarnă pe urmă şi picurul de otravă, de rău. Iov cu prietenii lui şi azi ar mai fi – discu- tând; şi unde ar fi ajuns discu ia lor, dacă nu intervenea dragostea lui Dumnezeu Care i-a mustrat blând pe to i şi i-a împăcat din nou, „iar pe Iov l-a pus Dumnezeu iarăşi în starea lui de la început” (Iov 42). * În Noul Testament, Iov este pus în fa a noastră ca o pildă de răbdare, pe care suntem îndemna i s-o urmăm. „Fra ii mei – scrie Iov – lua i ca pildă de suferin ă şi răbdare pe prooro- cii care au vorbit în numele Domnului. Iată, noi numim ferici i pe cei ce au răbdat. A i auzind vorbindu-se de răbdarea lui Iov şi a i văzut ce sfârşit i-a dat Domnul şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare” (Iacov 5, 10-11).
  19. 19. 19 Credin a Aurul care trebuie încercat prin foc (I Petru 1,7) Satana a încercat să nimicească credin a lui Iov cu ajutorul suferin elor şi ispitelor, dar nu i-a reuşit. Cu ajutorul ispitelor stăruie şi azi Satana neîncetat să tulbure credin a celor cre- dincioşi. Aşa se explică faptul de ce oamenii credincioşi dau parcă de mai multe necazuri de- cât cei păcătoşi. Suferin ele şi necazurile sunt o încercare a credin ei lor, care trebuie biruită prin credin ă. Credin a adevărată se adevereşte tocmai în focul ispitelor şi necazurilor. Credin a cea tare biruie toate ispitele, trece cu bine peste toate încercările, pentru ca la urmă să se bucure
  20. 20. 20 de roadele biruin ei. Aurul care a trecut prin foc iese la urmă şi mai curat şi mai strălucitor. Cre- dinciosul care rabdă suferin a, la urmă iese bi- ruitor. Necredinciosul se înal ă până la un loc şi apoi se răstoarnă cu huiet mare (Ps. 37 şi 73). Suferin a şi răbdarea duc la biruin ă Când am fost la Ierusalim, pe drumul pe mare am avut şi o furtună. Valurile vuiau în- grozitor. Părea că toate apele mării s-au revol- tat. Căpitanul vaporului ne-a spus că la o adân- cime de 200 de metri nu se simte furtuna. Ori- cât de groaznică ar fi furtuna pe mare, de la adâncimea de 200 de metri în jos ea nu se mai simte. Acolo marea este mereu liniştită şi ne- mişcată. Aşa e şi via a unui creştin adevărat, a cărui credin ă s-a pogorât în adâncimile Evan- gheliei Mântuitorului. Orice vifor de valuri şi furtuni ar scorni dia- volul în marea vie ii noastre, ea nu se tulbură până când avem o credin ă înfiptă în adâncimile
  21. 21. 21 Evangheliei Mântuitorului. Creştinii de azi sunt o mare ce n-are linişte, tocmai fiindcă nu trăiesc o via ă adâncită în Evanghelia Mântuitorului. Şti i de cine se teme mai mult diavolul? De cel ce vrea să sufere şi ştie să sufere. O via ă ce biruie suferin ele şi ispitele, a- ceasta e via a cea adevărat creştinească. Despre această via ă zice Ap. Pavel: „Cine ne va des- păr i pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?... Căci sunt bine încredin at că nici moartea, nici via a, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înăl imea, nici adâncimea, nici altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dra- gostea lui Dumnezeu, care este în Iisus Hristos, Domnul nostru” (Rom. 8, 35-39). Suferin a şi răbdarea duc la biruin ă. Îmi aduc aminte de un doctor care spunea că la spital a avut o femeie care suferea cumplit, dar era veşnic voioasă şi lăuda pe Dumnezeu. Când a întrebat-o cum poate fi aşa, femeia a
  22. 22. 22 răspuns: „Credin a cea adevărată în necazuri de acestea se lămureşte...” „...Domnul a ales vasele cele slabe, să facă de ocară pe cele tari”... Fiind atacată greu de oftică, doctorii i-au dat femeii drumul, să moară acasă. Însă peste trei luni femeia s-a ridicat de- plin tămăduită... Iată un Iov din zilele noastre! Credin a cea adevărată face şi azi minuni. „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vie ii, pe care a făgăduit-o Dum- nezeu celor ce-L iubesc” (Iacov 1, 12). De altcum, ca şi fa ă de Iov, ispita Satanei are şi ea un hotar pe care nu-l poate trece, iar noi avem darul şi ajutorul lui Dumnezeu pentru a birui. „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dum- nezeu, Care este credincios, nu va îngădui să fi i ispiti i peste puterile voastre; ci împreună cu ispita a pregătit şi mijlocul să ieşi i din ea, ca să pute i răbda” (I Cor. 10, 13). Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cu- cernici (II Petru 2, 9).
  23. 23. 23 Suferin ă, credin ă, biruin ă Via a unui creştin adevărat nu e numai o via ă de luptă, ci şi de suferin ă „Iar tu te luptă şi suferă”... zice într-un loc Ap. Pavel (II Tim. 2, 3). S-ar părea o contrazi- cere între aceste vorbe. Dar nu este. În via a unui creştin luptător şi biruitor îşi are şi sufe- rin a însemnătatea ei, o însemnătate foarte ma- re. În Evanghelia Mântuitorului îşi are locul ei, un loc foarte însemnat. O latură a Evangheliei, o latură a mântuirii noastre sufleteşti este toc- mai suferin a. Să nu uităm că Mântuitorul a fost înainte de toate un Miel – Mielul lui Dumnezeu – Care a biruit prin răbdare, tăcere şi suferin ă.
  24. 24. 24 Din cele zece fericiri pe care le-a spus Mântui- torul, jumătate vorbesc despre suferin ele ce le vor avea cei „ferici i”... „Ferici i sunt cei ce plâng... ferici i sunt cei prigoni i din pricina ne- prihănirii... Ferici i ve i fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni... Ferici i ve i fi când vă vor urî pe voi oamenii şi vă vor ocărî şi izgoni dintre ei”... (Matei 5, 1-12 şi Luca 6, 20-23). Despre însemnătatea suferin elor în via a noastră creştinească aş putea scrie o carte în- treagă. Voi spune aici pe scurt că sunt patru feluri de suferin e. 1. Întâi e suferin a care vine ca o pedeapsă pentru păcate şi ca o chemare, ca o solie a Ta- tălui Ceresc, să ne întoarcem din căile pierzării. O astfel de suferin ă sunt şi necazurile vremu- rilor noastre, care de ani de zile ne cheamă să ne întoarcem la Dumnezeu. 2. A doua este suferin a ce ne vine ca o în- cercare a credin ei noastre. O astfel de suferin ă a fost aceea a lui Iov din Biblie. 3. A treia e suferin a ce ne vine de la Dom- nul ca să cure e aurul credin ei şi inimii noastre.
  25. 25. 25 În foc se cură ă şi aurul; în focul necazurilor şi al încercărilor se cură ă şi aurul credin ei noas- tre. Printr-o astfel de suferin ă cură itoare a tre- cut Iosif, din Biblie, şi to i aleşii Domnului. Printr-o astfel de suferin ă trec to i cei care apucă pa calea mântuirii sufleteşti. „Pe cei care îi iubeşte, Domnul îi ceartă”, zice Scriptura. Precum olarul arde mai tare în cuptor vasele cele mai bune, aşa face şi Domnul când din- tr-un om vrea să facă un vas ales. Domnul Îşi scoate vasele cele alese din cuptorul suferin e- lor. Aleşii Domnului au ieşit şi ies aproape to i din şcoala suferin elor. O, ce minunată este suferin a şi roadele ei în via a creştinească! Astronomii spun că dacă n-ar fi lăsat Dumnezeu noaptea n-am cunoaşte cerul; n-am cunoaşte cerul înstelat, n-am cu- noaşte cea mai minunată oglindă a puterii lui Dumnezeu: Universul cu luminile şi cu minu- nile lui. Dacă n-ar fi fost noaptea, n-am cunoaşte deplin puterea şi mărirea lui Dumnezeu. Aşa şi în lumea cea sufletească: dacă n-ar fi noaptea
  26. 26. 26 suferin elor, n-am cunoaşte deplin puterea şi darul lui Dumnezeu, n-am cunoaşte deplin în- crederea şi alipirea noastră de Dumnezeu. „Ne lăudăm în suferin e – zice Ap. Pavel – pentru că suferin a lucrează răbdare, iar răbdarea biruin- ă” (Rom. 5, 3-4 şi Iacob 2, 12). Suferin a ne i- ne strâns lega i de Dumnezeu, ne apropie mereu de Dumnezeu, ne ajută să-L aflăm cu adevărat pe Dumnezeu şi mântuirea sufletului nostru. În acest în eles cere Mântuitorul să ne purtăm zi de zi crucea suferin elor. Eu nu mă ruşinez să spun că L-am aflat cu adevărat pe Mântuitorul numai după ce El a pus pe umerii vie ii mele o cruce grea de suferin ă. Eu nu mă ruşinez să spun că mă rog şi azi Domnului să lase această cruce pe umerii mei ca nu cumva, uşurându-mă de apăsul ei, să pierd iarăşi calea mântuirii. 4. A patra este suferin a şi prigoana pentru Mântuitorul şi Evanghelia lui Iisus. Mântuitorul a spus apriat că to i cei ce vor crede în El vor avea de suferit prigoane şi necazuri. „În lume necaz ve i avea, dar îndrăzni i, căci Eu am bi-
  27. 27. 27 ruit lumea” (Ioan 16, 33), „Dacă pe Mine M-au prigonit, şi pe voi vă vor urî... dacă pe Mine M-au prigoni şi pe voi vă vor prigoni... şi ve i fi urâ i de to i pentru Numele Meu” (Luca 21, 12; Ioan 15, 20; Matei 10, 25). Ap. Pavel a spus şi mai apriat acest lucru în cuvintele: „Şi to i care voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoni i”. „Căci vouă vi s-a dat harul – zice Ap. Pavel – nu numai să crede i în El (Iisus), ci să şi pătimi i pentru El” (Filip. 1, 29). E lucru dovedit că, îndată ce se apucă cine- va să trăiască o via ă după Evanghelie, încep după el hulele, batjocurile şi fel de fel de neca- zuri. Oare de ce? Întâia dată pentru că diavolul se vede în primejdia de a-şi pierde un credincios. Până când omul petrece în fărădelegi, are „linişte”. Diavolul doarme liniştit ştiindu-l câştigat de partea sa. Dar, îndată ce omul începe a se trezi la o via ă nouă, se trezeşte şi diavolul şi mişcă toate rezervele şi meşteşugirile lui să nu-şi piar- dă „credinciosul”. Un ostaş din Oastea Dom- nului îmi scrie: „De când am intrat în Oaste nu
  28. 28. 28 mai am pace cu oamenii ăştia, că tot strigă după mine că-s pocăit, pentru că după ieşitul din bi- serică nu mă duc cu ei la crâşmă şi nu mai am tabac să le dau igări”... Adică, vede i, până când omul a băut şi a duhănit în rând cu oamenii, a avut linişte, dar, odată ce s-a lăsat de aceste rele, a pierdut „liniştea”. Cel ce se hotărăşte la o via ă nouă va avea mult de suferit din partea celor păcătoşi. De ce? Pentru că via a celui credincios este ca o oglin- dă curată în care necredinciosul îşi vede păca- tele sale şi murdăria sa. De aceea, cei necredincioşi nu-i pot suferi pe cei credincioşi. Însă noi să nu ne speriem de nici o sufe- rin ă şi de nici o prigoană. Să ne gândim că su- ferin ele şi prigoanele vin tocmai pentru cură i- rea şi întărirea credin ei noastre. Un creştin adevărat e acela care ştie suferi. Şti i pe cine urăşte mai mult diavolul? Pe omul care vrea să sufere. Pe omul care ştie să sufere. Mântuitorul nu vă lasă singuri în vreme de suferin ă. Darul
  29. 29. 29 şi puterea lui Dumnezeu se arată tocmai pe vreme de încercare, de suferin ă şi prigoană. În acest în eles zice Ap. Pavel: „Am plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în prigoane, în strâmto- rări pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare... În slăbiciunile mele se adevereşte puterea lui Hristos” (II Cor. 12, 9-10). Suferin a pentru Hristos dă celor credin- cioşi o plăcere, o bucurie, o mul umire sufle- tească. Această bucurie o aveau şi o sim eau creştinii cei dintâi, despre care într-un loc zice Scriptura că după o bătaie de nuiele „au plecat, bucurându-se că au fost învrednici i să fie bat- jocori i pentru numele Domnului Iisus Hristos” (Fapte 5, 40-41). Dar, pe lângă această mul u- mire sufletească, suferin ele ajută şi la răspân- direa Evangheliei lui Hristos. Puterea de răb- dare şi de suferin ă a unui creştin adevărat este o predică, este doar cea mai grăitoare predică despre puterea Evangheliei. Evanghelia s-a răspândit în lume tocmai prin pildele de răbda- re şi de suferin ă pe care le-au ştiut arăta creş- tinii cei dintâi.
  30. 30. 30 O, ce predică minunată! O, ce examen mi- nunat este răbdarea şi suferin a pentru Hristos şi sufletul nostru! Câ i însă cunosc această predi- că? Câ i însă reuşesc să treacă cu bine peste acest examen?
  31. 31. 31 Cuprins Examenul lui Iov ................................. 3 Prietenii lui Iov .................................... 7 Ispita lui Satan ................................... 11 Credin a ............................................. 19 Suferin ă, credin ă, biruin ă ............... 23
  32. 32. 32 Tehnoredactare computerizată, machetare şi aranjament grafic: Editura «Oastea Domnului» – Sibiu Tiparul executat la Tipografia «Oastea Domnului», Sibiu

×