Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

1934 pr iosif trifa - sabia duhului - sibiu - 2006

229 views

Published on

1934 pr iosif trifa - sabia duhului - sibiu - 2006

Published in: Spiritual
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

1934 pr iosif trifa - sabia duhului - sibiu - 2006

  1. 1. 1 Preot IOSIF TRIFAPreot IOSIF TRIFAPreot IOSIF TRIFAPreot IOSIF TRIFA Sabia Duhului
  2. 2. 2 © Toate drepturile rezervate Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu str. Ch. Darwin, nr. 11
  3. 3. 3 Preot Iosif TRIFA Sabia Duhului Edi ia a V-a Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2006
  4. 4. 4 Părintele Iosif TRIFA (1888 – 1938)
  5. 5. 5 Cuvânt de înso ire Citesc această cărticică a scumpului nostru „slăbănog” şi simt ridicându-mi-se în minte ace- eaşi întrebare ce mi s-a ridicat ori de câte ori am citit o carte sau un articol alcătuit de Părintele Iosif: De ce nişte lucruri aşa de obişnuite, scrise aşa de simplu, au totuşi ascunsă puterea de a răscoli sufletele până în adânc? Şi repede am aflat răspunsul la această în- trebare. Este tocmai „Sabia Duhului Sfânt”, despre care se vorbeşte în această cărticică. Pe aceasta, ca şi pe toate celelalte, Părintele Iosif le-a alcătuit şi le-a scris stând smerit sub poala Sfântului Duh şi cu sufletul încărcat de dragoste pentru fra ii săi. Nimic pentru sine, ci totul pentru cei care aveau nevoie de acest bal- sam vindecător. Din lacrimi binecuvântate ieşind, lacrimi ali- nătoare au adus altora.
  6. 6. 6 Scriu aceste rânduri de înso ire pentru a- ceastă cărticică dragă în clipe când suferin a taie brazde adânci în trupul sfârtecat de boală al scumpului nostru „trâmbi aş” de la Sibiu, cel ca- re pe de-a-ntregul şi din dragoste s-a jertfit pen- tru fra ii lui. Cu nevrednicie îngenunchez şi ridic ochii spre cer, rugându-mă lui Dumnezeu să-i de-a din nou sănătate, ca iar să se aşeze în fruntea rândurilor luptătoare ale „Oastei Domnului”, această „strajă de onoare” a scumpei noastre Biserici strămoşeşti, pentru ca, biruind necon- tenit puterile întunericului, să săvârşim „lupta cea bună”, spre mântuirea sufletelor noastre şi întru slava Sfintei Treimi, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. August 1934 Al. Lascarov-Moldovanu
  7. 7. 7 Sabia Duhului Cuvântul lui Dumnezeu are multe asemănări în Biblie. Între acestea este şi asemănarea cu sabia. Dumnezeiescul Apostol Pavel, voind să arate pute- rea cuvântului biblic, l-a asemănat cu o sabie as- cu ită: „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucră- tor, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri.” Minunată asemănare! Cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie ascu ită foarte, iar sa- bia aceasta are două tăişuri. Întâi, ea taie fără cru are în păcate. Sabia cuvântului biblic nu cru ă pe nimeni. Ea n-a cru at nici pe aleşii Domnului. Ea a tăiat fără cru are şi în păcatele lor. Cu ce sa- bie ascu ită a tăiat, spre pildă, proorocul Natan în păcatul lui David! Dar sabia cuvântului biblic are puterea nu numai de a tăia şi a răni. Ea are şi celălalt tăiş: puterea de a tămădui. A tăia în păcate este uşor. Şi omul are aceas- tă putere. Orice om poate lua o „sabie” de mus- trare cu care să taie fără cru are în păcatele de-a-
  8. 8. 8 proapelui. Taie şi „sabia” aceasta, dar nu vindecă. Dimpotrivă, măreşte rana. Taie rana şi o lasă des- chisă. Am văzut un patron moralizând pe un ucenic. Tăia fără cru are în greşeala lui, dar în ochii uceni- cului se vedea scăpărând ura care cocea în sufletul lui. „Sabia” patronului tăia fără folos. Tăia agravând rana. De regulă, „morala” care se face acelor vino- va i este o astfel de „sabie” ce măreşte rana. Dar sabia cuvântului biblic nu face niciodată aşa. Ea nu taie niciodată numai cu un tăiş. Ea taie totdeauna cu ambele tăişuri. Cu unul răneşte, cu celălalt vindecă. „Eu rănesc şi Eu vindec, zice Domnul” (Osea 6, 1). Sabia cuvântului biblic este cu itul doctorului priceput care taie în rană numai atât cât trebuie. Nici un milimetru mai mult. Iar după ce taie, îndată leagă rana, turnând peste ea untdelemnul mângâierii şi al tămăduirii. Rana ce o face sabia cuvântului biblic este o rană binecuvântată. Din ea âşneşte „sângele” lacrimilor, sângele căin ei. După sabia cu care a tă- iat Natan în păcatul lui David, a âşnit Psalmul 50: cea mai dulce şi mai binecuvântată rugăciune de căin ă din câte au răsunat şi vor răsuna cândva pe acest pământ. După sabia cu care Cuvântul lui Dumnezeu taie în inima şi în păcatul nostru, âş- neşte „sângele” cel cald al lacrimilor de căin ă.
  9. 9. 9 Aici vom spune că şi Oastea Domnului a lu- crat cu sabia aceasta. N-am tăiat numai în păcate şi fărădelegi, ci am picurat şi untdelemnul cel dulce şi tămăduitor. Predicile noastre cele vechi erau de regulă „moraliste”. Ele tăiau numai în pă- cate, dar nu ungeau destul rana.
  10. 10. 10 O, ce sabie binecuvântată este Cuvântul lui Dumnezeu! Să o folosim şi noi, ostaşii Domnu- lui. Mai întâi pentru noi. Să o lăsăm să taie fără cru are în păcatele noastre, în gândurile noastre cele rele, în inima noastră cea bolnavă. Să o lă- săm să ne rănească neîncetat pentru dragostea Domnului, pentru lucrul Lui, pentru de-aproa- pele nostru. Să o lăsăm să taie fără cru are fie şi în cea mai mică bubă de păcat. În casa unui frate ostaş am văzut pere ii plini de „săbii” ascu ite. Pe nişte table de hârtie aninau ca nişte săbii cuvinte biblice ca acestea: „Ce va folosi omul de ar dobândi toată lumea, şi îşi va pierde sufletul său?” (Lc 9, 25). „Cine vrea să fie prieten cu lumea vrăjmaş se face lui Dumnezeu” (Iac 4, 4). „Căuta i pe Domnul câtă vreme se poate afla” (Isaia 55, 6). „Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oa- meni” (Fapte 5, 29). „Nu pute i sluji la doi domni”… „Alege i astăzi cui vre i să-i sluji i: cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Ios 24, 15) etc., etc. Aceste „săge i” – zicea ostaşul – sunt mai întâi pentru mine, să mă „taie” de câte ori voi uita legământul meu de ostaş al Domnului. Şi pe ur-
  11. 11. 11 mă, ele sunt pentru cei care vor veni în casa mea. Poate îi va săgeta şi pe ei vreuna dintre aceste „săge i”. Să folosim apoi această „sabie” şi pentru „rănirea” altora. Să rănim neîncetat cu ea ini- mile, pentru Domnul. Oriunde este o inimă bol- navă de păcate, să o străpungem cu sabia Cu- vântului lui Dumnezeu. Slăvit să fie Domnul! În Oastea Domnului se mânuieşte azi cu destulă izbândă sabia cuvântului biblic. Avem luptători vrednici, care poartă cu ma- re putere „sabia” aceasta. Când vorbeşte, spre pildă, fratele Oprişan, toată lumea plânge. În mâ- na lui, sabia cuvântului totdeauna răneşte inimile şi stropeşte „sânge” de lacrimi. Mânuită de un credincios, sabia cuvântului totdeauna taie şi lasă urme. În schimb, poate fi ci- neva înarmat cu toate ştiin ele – chiar şi cu cele te- ologice – sabia lui nu răneşte pe nimeni câtă vreme nu e îmbrăcat şi în armătura de la Efeseni, cap. 6. Oamenii simpli, dar credincioşi, taie în inimi cu sabia cuvântului, de rămâi uimit. La o adunare culturală a „Astrei”, inută într-un sat din jude ul Hunedoara, a vorbit poporului un „conferen iar cultural”. Era în postul Paştilor şi
  12. 12. 12 conferen iarul a vorbit despre patimile Domnu- lui. A citit ceva chiar şi din Sf. Scriptură. Dar „conferin a” lui n-a încălzit pe nimeni. Poporul stătea rece. S-a ridicat însă după el un ostaş al Domnului, un om simplu, şi a citit şi el din Noul Testament despre răstignirea Domnului. Şi tot poporul a început a plânge. De ce? Pentru că „sabia” era de data aceasta în mâna unui credin- cios, în mâna unuia care el însuşi stropise mai întâi cu lacrimi paginile Sf. Scripturi. Slăvit să fie Domnul! Oastea Lui a încins cu sabia cuvântului mii de oameni simpli din popor. Când Oastea îşi va strânge la un loc misionarii laici, lumea va rămâne uimită de felul cum ştiu aceştia mânui sabia cuvântului. În vreme ce să- biile ruginesc în teaca celor care, după pregăti- rea şi meseria lor, sunt purtători de sabie – Oas- tea a înarmat atâ ia oameni simpli. Un caz penibil s-a petrecut într-o adunare de ostaşi. Unul care, de meseria sa, era purtător de sabie nu putea scoate sabia din teacă. Nu ştia să caute în Biblie. Se trudea să afle cartea lui Rut şi n-o putea afla. Ruginise sabia, pentru că n-o mai scosese din teacă de mult, de când era la seminar. Unul din meritele Oastei e şi acela că ea în-
  13. 13. 13 deamnă – sau chiar „sileşte” – pe cei ce sunt de me- serie purtători de sabie să scoată sabia din teacă. Să nu uităm însă niciodată un lucru: ca să putem răni cu sabia cuvântului trebuie să fim îm- brăca i în toată armătura de la Efeseni, cap. 6. Numai cine e complet echipat cu această armătu- ră poate face biruin e cu sabia cuvântului. O pre- dică fără această armătură, oricât de frumos şi meşteşugit ar fi spusă, nu răneşte inimile. Dar ce „prăpăd” binecuvântat face sabia cuvântului – spre pildă – în mâna unui preot îmbrăcat în toată armătura lui Dumnezeu de la Efeseni, cap. 6! Din ce sporeşte cineva în credin ă, în dragoste, în ru- găciune şi în celelalte „haine” şi „arme” – sabia cuvântului va fi mai „ascu ită” în mâinile lui. Să nu uităm că cele ce spuneau oamenii des- pre Domnul Iisus, că: „Niciodată om n-a grăit ca Omul acesta” (In 7, 46), sunt în legătură cu cu- vintele Lui: „Cine Mă mustră pe Mine pentru pă- cate?” (In 8, 46). Din ce vom trăi o via ă mai curată şi mai cură ată de păcat – sabia din mâna noastră va fi mai tăietoare. O, ce dar mare este sabia cu- vântului biblic!
  14. 14. 14 Cel care n-are sabie să-şi cumpere! Aceasta este porunca Mântuitorului pentru orice creştin adevărat, luptător şi biruitor. Cu atât mai mult un ostaş al Domnului trebuie să fie în- cins cu această „sabie”. Apostolul Pavel a folosit asemănarea cu sa- bia pentru că atunci nu erau puşti. Sabia era arma de luptă. Noi vom zice deci că un ostaş al Dom- nului (cititor de carte) fără sabia cuvântului biblic este un soldat fără puşcă. Ce biruin ă ar putea avea un astfel de soldat? Când eram în şcoala suferin elor de la Geoa- giu, m-a cercetat un frate ostaş care venea de de- parte, de prin Moldova. Îmi spunea că umblă prin ară să-şi cerceteze fra ii şi să vestească Oastea Domnului. Ce bucurie pe mine! Dar ce întristare, pe urmă, când am aflat ce fel de „arme” avea. Avea plină traista de: „Epis- tolii căzute din cer”, „Cele 12 vămi”, o grămadă de „Visuri” şi alte căr i „înfricoşate”. De Biblie nici vorbă, iar de căr ile Oastei abia dacă auzise. – O, dragul meu, i-am zis, crezi că po i face ceva izbândă cu astfel de arme? Întoarce-te acasă şi te pune pe cititul Bibliei şi al căr ilor de la Oastea Domnului.
  15. 15. 15 Zece ani de Oaste! Sosit-a vremea să ne tre- cem în revistă Oastea, să vedem cum suntem echipa i. Căci cu ostaşi mul i, dar neînarma i, tot n-am făcut nimic. Sosit-a vremea ca orice ostaş adevărat să fie îmbrăcat şi să se îmbrace cu ar- mătura de la Efeseni, cap. 6. Sosit-a vremea să scoatem puştile şi săbiile de lemn din fronturile noastre. Căci de aceste arme vrăjmaşul diavol nu se înspăimântă şi nu se teme. Văzut-a i craii, pe la Crăciun, cum se răstesc şi îşi încrucişează să- biile. Dar lumea zâmbeşte de lupta lor, pentru că săbiile lor sunt de lemn, hainele, de hârtie şi coi- furile, de carton. Să ne păzim, ca nu cumva şi noi să devenim nişte astfel de „crai” cu săbii de lemn. Căci şi aceasta este una din primejdiile de care trebuie ferită Oastea Domnului! Zece ani de Oaste! Încinge i sabia cuvântului biblic, iubi i fra i ostaşi! Fiecare luptător din Oas- tea Domnului, care ştie carte, să aibă cel pu in Noul Testament cu psalmi. Aceasta este sabia cu care un ostaş al Domnului trebuie să fie încins în toată vremea şi în tot locul. Aceasta este arma fă- ră de care un ostaş cititor nu poate fi un ostaş adevărat. Cu Noul Testament în buzunar şi în inimă, iubi i fra i ostaşi! Fiecare să ştie şi să în- ve e a mânui această armă, după puterea lui.
  16. 16. 16 „Cel ce n-are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere” – zicea Mântuitorul (Lc 22, 36). Dar pentru sabia aceasta nu e chiar de lipsă ca omul să-şi vândă haina. Cu 40-50 de lei1 se poate cum- păra un Noul Testament cu psalmi. Iar când şi cel mai sărac om poate afla şi da sute de lei la un an pentru tutun – trebuie să se afle şi 40-50 de lei pentru sabia Cuvântului lui Dumnezeu. O, ce sabie minunată este aceasta! Cuvântul lui Dumnezeu e numit şi sabia Duhului Sfânt (Ef 6, 17). Ce numire potrivită! Aici este locul a se că- uta şi explica puterea ce o are Cuvântul lui Dum- nezeu. Prin el taie şi lucrează Duhul Sfânt. Prin Duhul Sfânt ne vin toate darurile cerului de sus. Prin Duhul Sfânt vine şi puterea ce o are Cu- vântul lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu este sabia Duhului Sfânt; o sabie sfântă şi binecuvântată ce ni se dă în dar. Fără sabia aceasta nu se pot purta lupte şi biruin e de mântuire sufletească. Ce frumos spune acest adevăr o istorie din Biblie! 1 Atât valora un Nou Testament în 1934.
  17. 17. 17 Iudeii, pu ini şi neînarma i, erau strâmtora i din toate păr ile de vrăjmaşi mul i şi tari. Atunci, un viteaz de-al lor, Iuda Macabeul, a început a încu- raja poporul, zicând: „Nu vă teme i! Am avut un
  18. 18. 18 vis de la Dumnezeu… L-am văzut în vis pe Onia, cel ce fusese arhiereu, om bun, cuvios, cucernic; cu mâinile întinse, se ruga pentru noi... După ace- ea, s-a arătat Ieremia proorocul, care şi-a întins dreapta şi mi-a dat o sabie de aur, zicând: „Ia aceasta sfântă sabie, care este un dar de la Dum- nezeu, prin care vei surpa pe vrăjmaşi”. Şi ne spune Biblia că iudeii au biruit, „aştep- tând de la cel Atotputernic biruin ă şi ajutor”. Au biruit cu „sabia cea de aur” ce li se arătase din cer (II Mac cap. 15). Ce istorie mult-spunătoare este aceasta pentru orice creştin luptător şi biruitor! Ce mult-spunătoare este şi pentru noi, ostaşii Domnului! În lupta mân- tuirii, cerul de sus ne îmbie şi nouă o „sfântă sabie”, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Cu această sabie se câştigă luptele şi biruin ele mântuirii. „Armele luptei noastre nu sunt omeneşti, ci puternice, de la Dumnezeu” (II Cor 10, 4). Dacă armele noastre ar fi omeneşti, am cădea bătu i la prima ciocnire cu ma- rele vrăjmaş, căruia i s-a dat „să facă război cu cei din semin ia femeii” (Apoc 12, 17). Noi însă avem sabia Duhului Sfânt şi celelalte arme de la Efeseni, cap. 6, care ne asigură biruin a.
  19. 19. 19 O, ce sabie sfântă şi binecuvântată este sabia cuvântului biblic, sabia Duhului Sfânt! „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi du- hul, încheieturile şi măduva, judecă sim irile şi gândirile inimii” (Evr 4, 12). Aceasta este pute- rea cuvântului biblic. Sabia lui – sabia Duhului Sfânt – pătrunde până la despăr irea omului du- hovnicesc de cel lumesc, a omului celui nou de omul cel vechi. Ea taie fără cru are în orice com- promis cu lumea şi cu păcatul. Cuvântul lui Dum- nezeu nu suferă nici un fel de învoială şi de îm- păcare cu păcatul. Într-o carte de Teologie morală (Dr. Alex. Nic., Blaj) am citit că păcatul be iei e împăr it în trei clase, cam aşa: clasa primă e starea când omul e în „curaj”, în „veselie”, şi ăsta ar fi un pă- cat mai mic. Clasa a doua, când omul e beat, dar totuşi se mai poate ine pe picioare şi are cunoş- tin ă de el. Iar clasa a treia, când omul a căzut sub masă; iar păcatul e măsurat după aceste trei clase. Cuvântul lui Dumnezeu nu face niciodată aşa. Păcatul, oricât de mic ar fi, e păcat, e otravă
  20. 20. 20 ce infectează sufletul. Când beatul e în „veselie”, de regulă, atunci înjură şi are chef de bătaie. Când a ajuns sub masă nu mai poate face nimic. Preotul T. Lazescu din Moldova, dezapro- bând mişcarea noastră contra dansurilor, dădea următoarea regulă (în revista eparhială «Cronica Romanului»): Cel ce joacă bine face; iar cel ce nu joacă, şi mai bine. Adică îi deschizi larg uşa pă- catului şi pe urmă iar cau i s-o mai închizi. Cuvântul lui Dumnezeu nu face niciodată aşa. El trânteşte uşa, el încuie uşa de tot în fa a păcatului. Păcatul e păcat, oricât de mare sau de mic ar fi. El trebuie distrus cu desăvârşire. Şi sabia cu- vântului aceasta o face. Ea taie şi într-o bubă mi- că de păcat tot atât de necru ător ca într-o rană veche şi grea. Ea taie până stârpeşte răul cu totul. Via a creştinilor de azi e plină de atâtea păgână- tă i, de atâtea datini urâte şi păgâneşti, tocmai pentru că nu s-a lăsat ca sabia Cuvântului lui Dumnezeu să taie fără cru are în el. De când eram preot la ară îmi aduc aminte că am slujit odată într-o mică filie din jude ul Hunedoara. După slujbă, tot poporul mă aştepta
  21. 21. 21 în uşa bisericii. Şi, ca la o comandă, deodată îi văzui pe to i sco ând din buzunare şi întinzând, spre „închinare” şi gustare, câte o sticlă de rachiu de prune. Nu în elegeam ce înseamnă acest lucru. Pe urmă am aflat. Era vremea rachiului de prune şi datina era ca totul poporul să meargă la biseri- că cu rachiul în buzunar, iar la ieşire, după slujbă, în uşa bisericii, preotul trebuia să închine şi să guste din toate sticlele. În uşa bisericii se înfiripa o cârciumă mică, ce continua apoi pe la casele oamenilor cu jocuri, be ii şi păcate. „Ăsta-i un obicei păgân şi urât, le-am zis oa- menilor. Biserica şi Scriptura nu suferă aşa ceva. Asculta i ce spune Scriptura: «Nu pute i bea paha- rul Domnului şi paharul dracilor» (I Cor 10, 21). În sf. biserică slujeam la paharul Domnului, iar acum cuvine-se oare «să închinăm» la celelalte pahare?… În numele Bisericii, în numele Dom- nului, vă rog pe to i, lăsa i-vă de acest urât obicei. Biserica nu poate suferi astfel de lucruri urâte!…” Oamenii s-au cam supărat (şi pe urmă am în eles că preotul parohiei s-a supărat şi mai mult pentru încercarea de a-i strica „datinile” şi „veni- turile”; o parte din rachiul „închinat” fiind al lui).
  22. 22. 22 Şi iată, aşa s-au înstăpânit în Biserica noastră datinile cele păgâneşti (la botezuri, ospe e cu be- ii şi jocuri etc., etc.). Nu s-a lăsat ca sabia cea ascu ită a cuvântului biblic să taie fără cru are în ele; să nu le cru e de la început. Cei ce trebuia să taie au stat – şi stau şi azi – cu ochii închişi şi cu sabia în teacă. S-au bucurat că datina aduce ceva câştig, dar deficitul moral era şi este de mii de ori mai mare. Sabia cuvântului este cea de foc, a Duhului Sfânt. Ea nu suferă răul şi păcatul. Ea taie fără cru are. Ea trage hotar şi face prăpastie între bine şi rău, între virtute şi păcat, între lumină şi întu- neric, între minciună şi adevăr. O, ce dar mare este nouă Cuvântul lui Dum- nezeu! O, ce armă sfântă şi binecuvântată ne este nouă sabia cuvântului biblic! De aceea vom striga iar şi iar cuvintele Mântuitorului: Cine n-are sa- bie să-şi cumpere! Şi nu numai să o cumpere şi să o ină în cui sau să o încingă numai de paradă, ci să lucreze cu ea, să „taie” cu ea. Şi le-a zis lor Moise: „Aşa zice Domnul: «Fiecare din voi să se încingă cu sabia şi fiecare să junghie pe fratele său, pe prietenul său şi pe ruda sa»” (Exod 32, 27). Aceasta era o sabie pe-
  23. 23. 23 depsitoare. Însă noi să încingem săbiile cele bi- necuvântate ale cuvântului biblic. Săbiile cele ca- re taie şi vindecă. Să încingem cu to ii sabia cu- vântului biblic şi să tăiem cu ea mai întâi în noi înşine; în păcatele noastre. Să „tăiem” apoi cu ea pe vecinul nostru, pe fratele nostru, pe cei care sunt în casa noastră; pe cei care sunt în casă cu noi şi pe cei care sunt afară de casa noastră; pe cei care sunt în sat cu noi şi pe cei care sunt în afară de satul nostru. Tăia i pe tot locul cu sabia cuvântului, pentru ca să curgă în toate păr ile „sângele” lacrimilor căin ei pentru păcat. Să ne aşteptăm însă şi la împotriviri. Din ra- na pe care o face sabia cuvântului viu nu curge numai sânge de lacrimi, ci âşneşte şi împotrivire, îndârjire, prigoană. În atâtea şi atâtea locuri, oa- menii vor încerca să ne smulgă sabia (Biblia) din mână. Dar un ostaş al Domnului nu se sperie. El luptă, având conştiin a că are o sabie din cer şi trebuie să învingă. Aici însă vom spune şi altceva: împotrivirile vin de multe ori şi din greşeala luptătorilor, că nu poartă bine sabia cuvântului. Sunt şi în fronturile noastre luptători care fac greşeli. Taie cu sabia cuvântului fără tact şi chibzuială. Folosesc mai
  24. 24. 24 mult numai un tăiş al săbiei: tăişul mustrării pă- catului. Chiar personal am văzut cazuri când os- taşii mai întări i au tăbărât deodată cu sabia mus- trării peste cei care nu se putuseră încă dezbăra de unele patimi. Urmarea a fost că cei „răni i” s- au îndârjit şi n-au mai venit la Oaste. În loc de câştig, pagubă. Când mânuieşti sabia cuvântului, trebuie să ai răbdare, tact şi, mai presus de toate, dragoste. Sabia cuvântului să fie totdeauna agerită în dra- gostea noastră. Fără dragoste, nici cu sabia cu- vântului nu po i răni pe nimeni pentru Domnul. În mâna noastră, sabia cuvântului să aibă tot- deauna cele două tăişuri: tăişul tăierii (mustrării) şi tăişul dragostei (vindecării). Numai cu tăişul mustrării, încă n-am făcut nimic. Dimpotrivă. Cu tăişul acesta lucrează, de regulă, sectarii. Ei nu ştiu altceva decât să critice, să taie mereu în scăde- rile altora (în ale lor însă ba). De aceea în mâna lor sabia cuvântului îndârjeşte, în loc să câştige. De aceea nu pot face nimic. Noi să ne ferim de gre- şeala aceasta. De-a pururi pildă să ne fie şi aici marele nostru Învă ător. Iisus Mântuitorul nu mustra pe
  25. 25. 25 cei păcătoşi care doreau mântuirea. Mustra, de regulă, numai pe cei care fă iş „se împotriveau Duhului Sfânt”: pe fariseii şi cărturarii cei fă ar- nici. Chiar când folosea sabia mustrării, în tăierea aceasta era mai multă dragoste decât mustrare. Era o mustrare dulce şi vindecătoare. Sabia aceasta se poate vedea atât de bine în mustrările blânde pe care Iisus le făcea apostolilor. De încheiere, vom spune: sabia cuvântului biblic este o sabie sfântă şi binecuvântată. Ea taie şi vindecă. Ea pătrunde până la plăsele în omul nostru cel vechi. Ea singură poate junghia pe omul nostru cel vechi din noi. Ferice de cei care primesc „tăieturile” acestei săbii! Şi ferice de cei care taie cu ea şi pe al ii! Dar vai celor care se poartă cu nepăsare şi cu ură fa ă de ea. Vai de cei care urăsc Cuvântul lui Dumnezeu! Vai de cei care prigonesc Cuvântul lui Dumnezeu! Vai de cei care umblă să rupă sa- bia cuvântului! Ei se vor întâlni odată cu această sabie, dar într-o altă formă, înfricoşată. „Şi, când m-am întors, am văzut pe cineva care semăna cu Fiul omului, îmbrăcat cu o haină lungă până la picioare şi încins la piept cu brâu de aur… Ochii Lui erau ca para focului… şi gla-
  26. 26. 26 sul Lui, ca vuietul unor ape mari. În mâna dreaptă inea şapte stele. Din gura Lui ieşea o sabie ascu ită cu două tăişuri” (Apoc 1, 12-16). To i cei care urăsc şi dispre uiesc Cuvântul lui Dumnezeu cunoaşte-vor ascu işul acestei săbii pedepsitoare. To i cei care dispre uiesc Cuvântul lui Dumnezeu şi se poartă cu nepăsare fa ă de el şi de chemările lui cunoaşte-vor în ziua judecă ii judecata Mântuitorului: „Pe cel care nu primeşte cuvintele Mele, are cine să-l osândească: cu- vântul pe care l-am grăit Eu, acela îl va osândi în ziua de apoi” (In 12, 48).
  27. 27. 27 Candela (făclia) cuvântului biblic O altă asemănare a Cuvântului lui Dumnezeu din Biblie e şi cea din Psalmul 118: „Făclie (can- delă) picioarelor mele este cuvântul Tău şi lumi- nă cărărilor mele”. Ce asemănare scumpă şi potrivită! Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie cu adevărat candelă şi lumină este pentru via a noastră. În Biblie este o candelă coborâtă din cer. Es- te o lumină coborâtă din cer, care luminează ca- lea şi călătoria vie ii noastre. Milioane şi milioa- ne de suflete au păşit spre cer, spre veşnicie, mer- gând pe drumul arătat de această lumină. În întunericul acestei lumi, Cuvântul lui Dum- nezeu din Biblie este o Lumină sfântă care ne arată neîncetat calea vie ii. Nu este nici un întu- neric care să poată întuneca această Lumină. „În- tunericul nu o poate cuprinde”. Ea ne arată neîn- cetat calea spre cer.
  28. 28. 28 Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie este apoi o lumină ce arată lămurit calea vie ii. Lumina cu- vântului biblic nu cunoaşte nici un compromis cu întunericul. Ea î i arată clar hotarul dintre lumină şi întuneric. Lumina cuvântului biblic nu suferă în- tunericul păcatelor şi mustră fără cru are pe ori-
  29. 29. 29 cine ar încerca să trăiască şi cu lumina, şi cu întunericul. Este cunoscută istoria unui om de la ară ca- re s-a apucat să citească în Noul Testament. El citea, so ia asculta. „Tu nevastă – a zis so ul, oprindu-se în loc – dacă e adevărat ce scrie aici, noi suntem pierdu i. Noi trebuie să ne îndreptăm cu totul via a”. Omul acesta, desigur, mai auzise el vorbin- du-se despre păcat. Mai ştia el ceva, desigur, despre păcat şi virtute. Dar cuvântul biblic i-a arătat păcatul într-o lumină nouă. I-a arătat via a şi îndreptarea într-o lumină nouă, într-o lumină hotărâtoare, ce l-a hotărât la via ă nouă. Candela cuvântului biblic este o lumină scum- pă ce ne înso eşte până la mormânt şi ne trece şi prin noaptea mormântului. În orice întuneric de în- cercări şi de necazuri ai ajunge, dacă este Cuvântul lui Dumnezeu făclie picioarelor tale, n-ai de ce să te temi. Nu-i nici un vânt atât de tare şi nici o noapte atât de mare să- i stingă această lumină. Şi ştiin a este o lumină; dar o lumină ce se stinge când ai avea mai mare lipsă de ea. Unul din cei mai mari filozofi ai omenirii, germanul
  30. 30. 30 Schopenhauer, fiind odată greu bolnav, fu aflat de un prieten al lui citind din Biblie. – Cum se poate ca tu, prietene, cu căr ile tale de înaltă filozofie, să citeşti în cartea asta învechită? – Pentru că, răspunse filozoful, am băgat de seamă că filozofia mea la timp de durere nu e de folos cu nimic; nu mă poate ajuta cu nimic. Ea nu-mi poate da ceea ce îmi dă cartea aceasta. Şi ştiin a e o lumină, şi cultura e o lumină, dar dacă această lumină nu purcede şi ea din iz- vorul cel adevărat, din lumina Evangheliei, ea nu pre uieşte nimic. Sunt atâ ia şi atâ ia oameni învă a i care tră- iesc în cel mai grozav întuneric sufletesc. O lu- mină ce n-are în ea şi lumina credin ei e o lumină ce arată calea cea largă ce duce spre iad. Un vestit scriitor englez, Oscar Wilde, apu- când pe calea fiului pierdut, ajunse în temni ă. Aici a citit Biblia, i s-a luminat via a şi a ieşit din temni ă un om nou. „Mul umesc lui Dumnezeu, zicea el, că m-a trimis în întunericul temni ei, ca să aflu Lumina vie ii”.
  31. 31. 31 Dragă cititorule, ai tu în casa ta şi în via a ta candela cuvântului biblic? Este Cuvântul lui Dum- nezeu făclie picioarelor tale? Ferice de tine dacă ai această lumină! Ferice de tine dacă, la sfârşitul vie ii tale, vei putea zice cu Iov: „Candela Lui strălucea deasupra capului meu. Lumina Lui mă călăuzea în întuneric” (Iov 29, 3). Ferice de tine dacă ai candela cuvântului biblic! Ea va străluci lângă patul tău şi atunci când va sosi noaptea cea mare (moartea) şi te va încredin a despre făgăduin a Mântuitorului: „Tot cel care crede în Mine nu va muri, ci va trece din moarte la via ă şi din noapte la lumină”.
  32. 32. 32 Tehnoredactată şi tipărită la Editura «Oastea Domnului» – Sibiu

×