Vointa si cultivarea vointei

1,132 views

Published on

Vointa si cultivarea vointei

Published in: Spiritual

Vointa si cultivarea vointei

  1. 1. Vointa si cultivarea vointei Voinţa – (din dictionarul de psihologie) Este aptitudinea omului de a-şi actualiza şi realiza intenţiile. Actul voluntar, precedat de o idee şi determinat de ea, presupune o reflecţie şi o angajare. Conduitele care nu răspund acestui criteriu nu depind de voinţă. Potrivit schemei clasice, aceasta ar implica: 1) conceperea unui proiect; 2) o deliberare (aprecierea acţiunii optime); 3) decizia; 4) executarea acţiunii până la capăt. Actul realizat este dovada autenticităţii unui proiect. Voin a nu poate fi sus inută la cote maxime la nesfâr it, fiind de obicei temporară.ț ț ș Men inerea voin ei necesită o concentrare deosebită, este foarte obositoare i deț ț ș aceea foarte greu de men inut, de obicei apar alte lucruri care vor distrageț concentrarea. Pentru a nu pierde concentrarea trebuiesc folosite o serie de metode pentru a men ine vion a la cote maxime. Rezultatul este mai bun atunci când în locț ț să fie folosită voin a direct în lupta cu problemele, aceasta este folosită în principalț în lupta cu transformarea mediului, a obstacolelor sociale i a obiceiurilor.ș Voinţa – (din manualul de psihologie) 13.4 Definirea si caracterizarea vointei Vointa reprezinta procesul psihic complex, prin intermediul caruia omul isi mobilizeaza si-si canalizeza fortele si capacitatile fizice si spirituale in vederea invigerii obstacolelor care apar pe traiectoria activitatii. J. Piaget considera vointa un reglaj al reglajelor, subliniind faptul ca ea se rasfrange asupra proceselor cognitive si afective. Vointa poate fi apreciata in corelatie cu stadiul de dezvoltare a individului. L. Vagotski considera ca, in evolutia sa, copilul invata comenzile verbale ale adultului, pe care, ulterior, le interiorizeaza, ajungand sa-si dea comenzi singur. 1
  2. 2. Adultii constituie, pentru copii, modele de comportament si chiar modele de vointa. Vointa poate fi inteleasa ca: - modalitate de coordonare a activitatii in general (vointa actiunii si vointa abtinerii, a rabdarii, a renuntarii), - ca proces superior de atutoreglaj (de tip constient si mediat verbal) si - ca aptitudine de a actiona in vederea realizarii unui scop constient propus. Din punct de vedere psihologic, obstacolul nu se identifica cu nici un obiect sau fenomen al realitatii si nici cu rezistenta interna resimtita de individ in defasurarea unei activitati, ci reprezinta o confruntare intre posibilitatile omului si conditiile obiective ale activitatii. Natura obstacolului poate fi diferita: - exterioara, materiala sau - interna (de natura fiziologica, psihologica). In evaluarea obstacolului poate sa se produca: - subaprecierea obstacolului (esec), - supraapriecerea obstacolului (esec) sau - reflectarea adecvata a acestuia (succes). In depasirea obstacolului, omul isi mobilizeaza efortul voluntar. Efortul voluntar nu este innascut, fiind dependent de modul de apreciere a obstacolului si de nivelul de dezvoltare a limbajului. Efortul voluntar consta dintr-o mobilizare a resurselor fizice, intelectuale, emotionale, prin intermediul mecanismelor verbale. Limbajul are rol reglator in declansarea, organizarea si defasurarea actiunilor mintale sau motorii. Astfel, vointa poate sa transforme imperativele externe in comenzi interne ( autocomenzi), constituindu-se in mecanism psihic de auto reglare de auto guvernare si de dirijare a conduitei. 13.5 Etapele actului voluntar Vointa, in calitate de proces psihic, se reaalizeaza de-a lungul a mai multor etape: 1. Articularea motivationala, prefigurarea intentiei sau impulsului esprima o tensiune interioara care tinde sa se exteriorizeze si sa activeze veriga motorie. Impulsul poate fi interior sau exterior si atunci cand intensitatea lui depaseste un anumit prag, are loc constientizarea lui care devine punctul de plecare al actiunii voluntare. Constientizarea impulsului si raportarea lui la un anumit obiect sunt urmate de formularea scopului si directionarea actiuni in vederea realizari lui (starea de 2
  3. 3. ,,Vrere’’ -,, vreau X”), de descoperirea unor cai posibile de realizare a scopului, de cunoasterea motivelor care le intaresc sau care le infirma. 2. Analiza si lupta motivelor. Motivele odata elaborate intra in raporturi de concordanta sau opozitie, ceea ce impune aprecierea avntajelor si a dezavantajelor alegerii unuia sau altuia. Tulburarile vointei se pot manifesta in fazele deliberarii, astfel abulicul cantareste avantajele si dezavantajele, isi modifica proiectele dar nu intreprinde nimic. 3. Luarea hotararii, realizata in urma deliberarii, face posibila elaborarea planului de acitune. Ea presupune alegerea unui motiv si respingerea sau amanarea celorlante, stabilindu-se, eventual, ordinea realizarii lor. Acum apare intentia de a actiona care include: motivul ales, scopul urmarit, mijloacele adecvate de realizare ascopului, planul desfasurarii actiunii si posibile consecinte ale acestuia. Tulburarile vointei sse pot manifesta in fazele luarii hotararii, cand unii subiecti anxiosi se plaseaza sub autoritatea altora: parinti, preoti, bunici etc. si indeplinesc slujbe modeste pentru a putea scapa de responsabilitati. 4. Indeplinirea planului sau faza executiei este formata din operatii concrete (prin care situatia initiala este supusa unor transformari, in plan mintal sau exterior, pentru realizarea scopului stabilit) si, uneori operatii automatizate care vor fi integrate controlului constient. Executia are caracter secvential, ea constand din succesiuni de operatii. Pe parcursul executiei pot sa apara obstacole si actiunea sa esueze, scopul nefiind realizat. Tulburarile vointei se pot manifesta in fazele executiei, astfel veleitarul nu-si duce la bun sfarsit proiectul din lipsa de constanta. 5. Faza de evaluare si verificare arezultatelor partiale si transformarea lor in informatie inversa, pentru comanda si efectuarea operatiilor vitoare. Daca rezultatele nu sunt cele scontate, atunci sunt sanse ca actiunea sa fie repetata. Rezultatul final, prin conexiune inversa, asigura inregistrarea programului (schemei) actiunii pentru utilizarea ulterioara. 13.6 Calitatile vointei Vointa nu este o insusire psihica innascuta, ci ea se dezvolta in procesul activitatii, sub influenta educatiei si pe masura acumularii experientei personale. Astfel, vointa difera calitativ de la o varsta la alta, in functie de aspectul calitativ al activitatii predominante. La inceput, in dezvoltarea miscarilor voluntare predomina trebuintele organice ale copilului (foame, sete), apoi predomina perceptiile si reprezentarile si mai tarziu, rolul hotarator il au gandirea si limbajul. In concordanta cu varsta, se schimba motivele si scopurile activitatii in functie de puterea de proiectare, in plan mintal, a activitatii. Odata cu aceasta creste si capacitatea de a mobiliza efortul voluntar necesar pentru depasirea obstacolelor interne si externe, in activitate se constituie si calitatile vointei. Cele mai importante calitati ale vointei sunt: 3
  4. 4. 1. Perseverenta consta in mentinerea timp indelungat a efortului in directia realizarii scopului la nivelul de perfectiune impus de subiectul insusi si asteptat de cei din jur. Ea presupune realizarea efortului voluntar pe o perioada indelungata de timp, chiar si conditiile in care aparent n-ar fi posibila continuarea actiunii. Opusul ei este incapatanarea (insusire negativa) care presupune urmarirea unui scop si atunci cand este clar ca imprejurarile nu ofera nicio sansa de reusita (este rezultatul lipsei de flexibilitate in gandire si actiune, al prejudecatilor sau a unor carente educationale). 2. Fermitatea si taria vointei este capacitatea de a suporta dificultatile, opinile contrare, severitatea criticii etc., pentru a-si mentine hotararea luata. Opusul ei este slabiciunea vointei (insusire negativa) care inseamna imposibilitatea de a realiza efortul voluntar cerut, chiar daca cel in cauza este constient de importanta acestui fapt pentru el sau pentru cei din jur. 3. Independenta si initiativa exprima gradul de autodeterminare si originalitatea liniei proprii de conduita. Opusul ei este sugestibilitatea (insusire negativa) care consta in adoptarea necritica a influentelor exterioare. 4. Autocontrolul presupune constietizarea, aprecierea si adecvarea permanenta a tendintelor, motivelor si proceselor intelectuale, precum si actiunilor concrete anumitor exigente, principii, idealuri morale, politice, sociale etc. 5. Promptitudinea deciziei consta in rapiditatea cu care omul delibereaza. Opusul ei este nehotarirea sau tergiversarea (insusire negativa) care se manifesta ca oscilatii indelungate si nejustificate intre motive, scopuri, mijloace etc. cu amanarea deciziei. Calitatile vointei, integrate in structuri mai complexe, devin trasaturi de caracter. Dezvoltarea vointei contribuie la dezvoltarea personalitatii, deoarece pe masura ce obstacolele sunt depasite, ele isi pierd sau se diminueaza caracterul de obstacol. Dupa tipul de activitate si de efort exersate, vointa se specializeaza fiind mai dezvoltata intr-un domeniu decat in altul. RAPORTUL DINTRE ACTIVITATEA VOLUNTARA SI ACTIVITATEA INVOLUNTARA "Omul in general este constient de obiectivele pe care le urmareste, de procedeele, de actiunile prin care aceste obiective pot fi atinse. Datorita acestui fapt, caracterul voluntar, constient, devine o trasatura specifica, esentiala a omului. In afara de actiunile voluntare, la om se manifesta insa si diferite procese, miscari sau actiuni care nu au caracter voluntar. ( ...) Amintim cateva dintre acestea: clipitul, stranutul, tusitul, retragerea bratului sau a piciorului la un stimul dureros, 4
  5. 5. intoarcerea capului catre un stimul neasteptat, oftatul, risul. Caracter involuntar pregnant au mai cu seama unele procese vegetative, cum ar fi salivarea, functionarea inimii, respiratia, transpiratia etc. Unele manifestari de conduita apar la copil sub forma unor actiuni involuntare, cum ar fi sugerea, inghititul, miscarile impulsive ale membrelor si ale trunchiului etc., dar mai tarziu acestea se subordoneaza reglarii voluntare. Alte procese sau manifestari devin reglabile prin vointa numai partial. Astfel, de exemplu, putem sa ne reglam voluntar, in anumite limite, respiratia. Putem tusi si intentionat, dar in caz ca ne chinuie o tuse grava nu mai putem rezista si tusim in cursul unei conferinte. De asemenea, putem influenta voluntar risul sau plansul (...) Actiunile voluntare ale omului isi pot pierde prin exercitiu caracterul lor voluntar propriu-zis. Actiunile de acest fel se pot numi actiuni postvoluntare. Astfel, deprinderile, operatiile automatizate pot sa se desfasoare chiar sub un control sumar al constiintei. Actiunile automatizate se pot insa subordona reglarii voluntare in orice moment, daca apar anumite dificultati in calea realizarii lor. Aceste actiuni se incadreaza de obicei in intregul unei activitati sau actiuni planificate si organizate in mod constient. Astfel scrierea unei scrisori unui prieten reprezinta o actiune voluntara, dar efectuarea unor litere in cursul scrierii se desfa soara automat. (...) Intre actiunile voluntare si cele involuntare exista relatii multiple. (...) Un criteriu acceptat in general pentru distingerea actiunilor voluntare de cele involuntare consta in reglarea prin sistemul verbal a actiunii. Daca o actiune poate fi reglata prin cuvant, prin autocomanda, ea poate fi supusa reglarii prin vointa noastra." (Beniamin Zorgo, Ce este vain/a?, Editura stiintifica, Bucuresti, 1969,p.97-1oo) 13.7 Teorii asupra actului voluntar 1. Teorii intelectualiste. în special în Grecia antica, a precumpanit punctul de vedere dupa care ratiunea (gandirea) joaca rolul principal în actul voluntar, scotându-se în prim-plan rolul deliberarii. Dupa socratici, orice greseala (morala) este o eroare si orice virtute este o stiinta. Cel ce întelege situatia, alternativele, actioneaza cum trebuie. Aristotel socotea ca la baza actului de vointa sta un silogism, decizia fiind concluzia rationamentului. Rationamentul ar decurge cam în felul urmator: daca gasesc ceva bun de baut, trebuie sa beau ; aceasta apa este buna de baut: deci trebuie sa o beau. Rolul gândirii, al rationamentului în etapa deliberarii este evident, dar argumentele n-au numai un suport logic; de obicei, ele sunt impregante de stari afective, dorintele, sentimentele le influenteaza puternic. în general, cei care rationeaza prea mult se hotarasc greu. si nu rationamentul strict 5
  6. 6. logic e cel ce dicteaza hotarârea. De pilda, fumatorul pasionat, de regula, el îti poate enumera toate dezavantajele fumatului : provoaca maladii bronsice, constituie un risc de cancer pulmonar, comporta cheltuieli etc. etc., totusi nu e capabil sa se lase de fumat. Ca sa nu vorbim de cei ce se drogheaza, care îsi ruineaza organismul si încep sa resimta dezastrul. Ei nu se pot lasa de drog, decât ajutati printr-un tratament foarte dificil. 2. Punctul de vedere psihofiziologic, prezent si la B. Skinner, simplifica si mai mult problema. El vede actul voluntar ca un rezultat al complicarii legaturilor temporare, ca un reflex conditionat instrumental. Animalul, stimulat de trebuinte prin excitatii interne, devine activ, cauta anumite semnale anuntându-l de prezenta hranei. Actul voluntar este un act ideomotor. Imaginea unui mar copt determina un copil sa alerge în gradina si sa se catere pe copac. Desigur, orice act voluntar este un act ideomotor, fiind declansat de o anume imagine sau idee, dar nu orice act ideomotor este si voluntar. Când studentul care învata îsi imagineaza spectacolul, lasa totul balta si fara a mai sta pe gânduri fuge la cinematograf, el nu realizeaza un act propriu-zis de vointa: acesta presupune conflict, reflexiune, depasirea unor bariere, înfrângerea unor tendinte puternice. Actul voluntar nu presupune doar imaginarea unor efecte, ci si eliminarea altor consecinte, înfrânarea si oprirea asociatiilor perturbatoare. 3. Aspectul afectiv (dupa Cuvillier, A.). Scotând în evidenta rolul afectivitatii (W. Wundt, F. Rignano) psihologii se apropie mai mult de problemele esentiale ale vointei. Ei subliniaza ca actul de vointa începe cu anumite dorinte, aspiratii si consta în lupta dintre ele. La baza actului voluntar si a deciziilor stau sentimentele. Vorbim de vointa atunci când hotarârea se ia pe baza unui sentiment superior, când de exemplu învatatura e considerata mai importanta decât o distractie momentana. Termenul de "sentiment superior" nu ni se pare a fi cel mai indicat, ar trebui spus "sentimentul cel mai important pentru individ". Iata un exemplu. Un hot patrunde prin efractie într-o casa de unde stie ca proprietarii sunt plecati. Ajungând în camera unde se afla un seif cu bani si bijuterii, gaseste acolo, pe masa, tot felul de bunatati de la un ospat abia încheiat. Chiar daca tâlharul e mort de foame, el va neglija mâncarea si se va ocupa de spargerea seifului, mult mai importanta pentru el. Aici nu biruie un sentiment superior, ci o valoare mai mare pentru individ. în actul de vointa, de obicei, inhibam anumite dorinte prezente pentru a putea realiza în viitor altele mai importante. Totusi, acest punct de vedere nu e satisfacator, persoanele afective nu au vointa puternica. Mai ales, trebuie avute în vedere observatiile lui W. James. 4. Sublinierea aspectului specific. Dupa W. James, actul de vointa este urmatorul: ne hotarâm sa actionam împotriva unei dorinte prezente care e puternica, arzatoare, pentru a face altceva lipsit de atractie, antipatic, silnic. Actionez împotriva celei mai mari atractii. Un veritabil miracol! Dorintele 6
  7. 7. se lovesc de un "trebuie", ca un perete ce opune o mare rezistenta, dar lipsit de atractie si caldura. E constiinta morala. N-am nici o pofta sa învat, însa am constinta unei obligatii, a unei datorii imperioase. FAPTUL VOLUNTAR „... psihologia contemporana, cu multa greutate, isi croieste drum spre adevar. Solutia pe care tinde s-o dea problemei faptului voluntar ni se pare a fi urmatoarea. Individualitatea organica este considerata a fi la baza tuturor miscarilor corpului. Nu este miscare care sa nu exprime individualitatea animalului. Dar miscarea in care se exprima individualitatea nu este totdeauna una voluntara. Un om furios, de exemplu, bate cu pumnul in masa ca raspuns la o excitatie primita. In bataia cu pumnul in masa se exprima individualitatea lui; cu toate acestea, ea nu este un fapt voluntar. Tot astfel, nu este un fapt voluntar mimica de deznadejde pe care o face cineva la auzul unei vesti triste. Toate miscarile de expresie emotionala exprima individualitatea si, cu toate acestea, ele nu sunt fapte voluntare. L. Klages, de la care imprumutam exemplul de mai sus, spune ca acestea sunt miscari generice care preced miscarile individuale voluntare. Problema este cum se nasc miscarile individuale voluntare? Ce complicatie noua intervine pentru ca o exprimare emotionala sa se prefaca intr-un fapt de vointa? Klages nu da la aceste intrebari un raspuns explicativ, dar face o buna descriere a diferentei dintre expresia emotionala si faptul voluntar. Directia miscarilor voluntare, zice el, este determinata de imaginile individuale ale obiectelor externe, pe cand miscarile emotionale sunt cauzate de imaginile tipice formate dupa obiecte. Expresiile emotionale ar fi, fata de faptele voluntare, ceea ce sunt proverbele fata de judecatile precise din punct de vedere stiintific. Lor le lipsete insusirea de a fi instrumente pentru atingerea unui scop. Omul furios da cu pumnul in masa pentru a-si descarca furia, si nu pentru a produce o anumita schimbare in masa; schimbarea, cand se produce, este fara utilitate pentru el, daca nu chiar pagubitoare. Faptul voluntar este o instrumentatie in vederea unui scop si de aceea el variaza in functie de necesitate, pe cand expresia emotionala ramane aceeasi ori de cate ori este repetata: nu plange mai bine acela care a plans mai des si nu rade mai bine acela care a avut bucurii mai des, ci expresia plansului si a rasului ramane la fiecare om asa cum ii este data de la nastere. La faptul voluntar, dimpotriva, repetarea are efecte vizibile. Un fapt voluntar repetat se perfectioneaza uneori ca usurinta de executare, pana ce devine obisnuinta, alteori ca precizie. De aceea, conchide Klages, este eronata teoria lui Darwin, care explica expresiile emotionale prin obisnuinta dobandita in urma unor acte des repetate. Obisnuinta nu are nici un rol in cazul expresiilor emotionale, ci numai al faptelor voluntare. Cu aceasta descriere ne aflam in pragul explicarii faptului voluntar. Ce este nou si original in faptul voluntar? Legatura dintre miscare si reprezentarea exercitiilor externe? Nu. Aceasta legatura exista si in miscarile emotionale... Prin urmare, ceea ce este nou si original in faptul voluntar nu consta in legatura dintre reprezentare si miscare, si deci nu prin explicarea mecanismului acestei legaturi aflam explicarea 7
  8. 8. faptului voluntar; ... cel mult, faptul voluntar se serveste de acest mecanism, cum se serveste de multe altele. Cu adevarat nou si original in faptul voluntar este directia lui instrumentala: intentia motivata a constiintei de a se servi de el pentru un scop, reprezentat dinainte. Sunt deci, aici, doua probleme cu totul deosebite: una, aceea a mecanismului care leaga miscarea corpului de excitatie, obiect sau reprezentare de obiect, o problema care s-ar putea rezuma la intrebarea: cum se inlantuiesc actele sufletesti in miscare? Problema a doua, cea a motivarii miscarii in vederea realizarii unui scop, s-ar putea rezuma la intrebarea: pentru ce aceasta miscare si nu alta? In psihologia veche se confundau foarte adeseori aceste doua probleme si, ceea ce era mai grav inca, se suprima una din ele: de regula, in psihologia spiritualista se suprima problema inlantuirii, iar in psiholigia materialista problema motivarii. Faptul voluntar nu se explica complet decat acordandu-se atentie ambelor probleme.” (Sursa: C.R. Moraru, Curs de psihologie, 1996 p. 306-307) Vointa rezumat Vointa o optimizarea comportamentelor orientate spre atingerea unui anumit obiectiv o "forta individuala" ce permite omului sa se manifeste liber o modalitatea superioara de autoreglare a sistemului psihocomportamental o proprie omului o se impleteste strans cu dezvoltarea functiilor constiintei o stimulii care determina reglajului voluntar - obstacolul sarcinilor carora individuluman trebuie le faca fata - dificultatea inca din primele zile dupanastere o "lupta" cu obstacole de diferite grade de dificultate o factori interni favorizanti - excitatia, inhibitia, motivatia, rezistenta la tentatii o actul voluntar include atat planul intelectual cat si cel motor o dorinta = motiv | implinire = scop o nu este orientata doar spre exterior, ci si spre interior - exemplu: auto-controlul o 2 nivele. nivelul: • involuntar - absenta intentionalitatii - declansarea automata a actiunii si centrarea ei directa pe obiectiv • voluntar - obligatoriu implica constiinta - pasi > intentionalitatea ~ aparitia impulsului spre actiune si formulareascopului > analiza prealabila a conditiilor, a raportului dintre scop si mijloc ~analiza si lupta motivelor > deliberearea si decizia ~ elaborarea si adoptarea deciziei de actiune+ instalarea starii subie ctive de autodeterminare: "vreau acest lucru", "vreau sa..." > efortul ~ executia > analiza rezultatului si generarea informatiei feedback de validare sau de corectie o calitati: • forta sau taria - gradul de efort pe care o persoana poate sa- l sustina pentru invingerea obstacolelor interne sau externe • perseverenta - mentinerea sau repetarea efortului voluntar pana la finalizarea actiunii • consecventa - rezistenta liniei de conduita adoptate la influenta perturbatoare + concordanta dintre vorbe si fapte • fermitatea - capacitatea subiectului de a-si mentine hotararea luata, in ciuda presiunilor din afara asupra lui • independenta - capacitatea subiectului de a lua pe cont propriu decizii si hotarari, fara a apela la sprijin extern • initiativa - gradul de activism intern al subiectului, promptitudinea de implicare in actiune, intr- o situatie sau alta o tipuri de integrare. tipul: 8
  9. 9. • simetric puternic [echilibrat] - dezvoltarea optima a vointei, atat interna cat si externa • simetric slab - dezvoltare sub medie, atat cea interna cat si cea externa • asimetric intern - dezvoltarea puternica ->in raport cusine si dezvoltare slaba -> in raport cu situatiile externe • asimetric extern - dezvoltarea slaba ->in raport cu sine si dezvoltare puternica -> in raport cu situatiile externe Dezvoltarea voinţei şi autocontrolului Voinţa este capacitatea de a depăşi lenea şi amânarea. Este abilitatea de a controla sau respinge impulsurile nefolositoare sau dăunătoare. Este capacitatea de a lua o hotărâre şi de a-o urma cu perseverenţă până este dusă cu succes la îndeplinire. Este puterea interioară de a depăşi dorinţa de a te complace în obiceiuri inutile şi nefolositoare, şi puterea interioară de a depăşi rezistenţa emoţională şi mentală faţă de acţiune. Voinţa este elementul cheie al succesului, deopotrivă material şi spiritual. Autocontrolul vine în completarea voinţei. Îţi conferă puterea de a persevera în tot ceea ce faci. Îţi oferă capacitatea de a rezista în faţa greutăţilor şi a dificultăţilor, fie că sunt fizice, emoţionale sau mentale. Îţi acordă capacitatea de a amâna satisfacţia imediată, pentru a câştiga ceva mai bun, dar care necesită efort şi timp. O metodă eficientă de a dezvolta şi a îmbunătăţi aceste calităţi este să efectuezi anumite acţiuni şi activităţi, pe care, de obicei, le-ai evita din cauza lenei, tendinţei da a amâna, slăbiciunii, timidităţii etc. Făcând ceva care nu îţi place sau eşti prea leneş să-l începi, înfrângi rezistenţa subconştientă, îţi antrenezi mintea să ţi se supună, îţi întăreşti puterea interioară şi dobândeşti tărie de caracter. Muşchii devin mai puternici opunând rezistenţă greutăţilor. Puterea interioară se dezvoltă învingând rezistenţa psihică interioară. Dezvoltându-ţi una din aceste două abilităţi, automat se dezvoltă şi cealaltă. 9
  10. 10. Iată câteva exerciţii utile pentru dezvoltarea voinţei şi atutocontrolului: 1. Stai pe scaun în autobuz sau tramvai şi lângă tine se află un bătrân, o femeie sau o gravidă. Ridică-te şi oferă-i locul, chiar dacă ţi-ar fi plăcut să mai stai jos. Fă acest lucru, nu din politeţe, ci pentru că este un lucru pe care eziţi să-l faci. În felul acesta îţi înfrângi rezistenţa opusă de trup, minte şi suflet. 2. Sunt vase nespălate în chiuvetă şi ai amânat spălarea lor pentru mai târziu. Ridică-te şi spală-le acum. Nu lăsa lenea să te copleşească! Când ştii că în felul acesta îţi dezvolţi voinţa şi eşti convins de importanţa voinţei în viaţa ta, va fi mai uşor pentru tine să faci ce ai de făcut. 3. Vii acasă obosit de la muncă şi te aşezi în faţa televizorului, pentru că ţi-e prea lene să te duci să te speli. Nu te supune dorinţei de a sta şi a lâncezi, du-te şi fă un duş! 4. Ştii că ai avea nevoie de ceva exerciţii fizice, dar în loc să te apuci, continui să stai degeaba sau să te uiţi la filme. Ridică-te, fă o plimbare, aleargă sau desfăşoară o altă activitate fizică. 5. Îţi place cafeaua cu zahăr? Atunci, pentru o săptămână, bea-o fără zahăr. Îţi place să bei trei cafele pe zi? Pentru o săptămână, bea numai două! 6. Uneori, când vrei să spui ceva care nu e aşa de important, decide să nu îl spui. 7. Abţine-te să citeşti bârfele mărunte din ziare, chiar dacă simţi nevoia. 8. Ai dorinţa de a mânca ceva care nu e chiar sănătos? De dragul exerciţiului, refuză-ţi această dorinţă. 9. Dacă te trezeşti gândindu-te la lucruri neimportante, mărunte şi negative, încearcă să îţi pierzi intetesul pentru ele, conştientizând inutilitatea lor. 10. Înfrângeţi lenea. Convinge-te de importanţa lucrurilor care trebuie făcute. Convinge-ţi mintea că vei dobândi putere interioară atunci când acţionezi şi înfăptuieşti lucruri, în ciuda lenei, repulsiei sau a rezistenţei interioare fără sens. Nu spune niciodată că nu poţi urma aceste exerciţii, pentru că în mod sigur poţi! Fii perseverent, orice ar fi. Motivează-te, gândind la importanţa efectuării acestor exerciţii şi la puterea interioară şi tăria pe care le vei dobândi. Încercând să efectuezi prea multe exerciţii din acest set, când eşti la început, vei putea sfârşi prin a fi dezamăgit. Este mai bine să începi să te antrenezi cu exerciţiile mai uşoare la început şi treptat să creşti numărul lor şi dificultatea. 10
  11. 11. Practica va face ca puterea voinţei tale să crească şi să se îmbunătăţească, oferindu- ţi multe satisfacţii. Adaptare după un material de Remez Sasson. Cultivarea voinţei Petronela Untu Swami Shivananda, acest căutător spiritual autentic, m-a fascinat întotdeauna prin claritatea mesajului său, prin forţa transformatoare a cuvintelor sale. Într-o manieră concisă şi simplificatoare, Shivananda se adresează celor care caută soluţii concrete de depăşire a încercărilor spirituale şi vor cu adevărat să facă din viaţa lor o ascensiune spre lumină. În căutările mele recente am descoperit cîteva idei despre cultivarea voinţei, idei pe care, pentru a le fixa, am simţit nevoia să le scriu. Vă prezint mai jos cîteva din afirmaţiile care m-au mobilizat şi m-au motivat pentru a depăşi o „etapă de platou” (cum îmi definesc eu perioadele de inerţie spirituală). „Voinţa este o forţă dinamică a sufletului. Ea poate realiza minuni şi miracole dacă este pură şi irezistibilă. Pentru un om cu voinţă puternică nu există nimic imposibil de realizat sau de obţinut. Atunci cînd o dorinţă este controlată ea se transformă în voinţă. Atunci cînd sînt controlate, energia sexuală, energia musculară, furia etc. se transmută în forţa voinţei. Cu cît sînt mai puţine dorinţe necontrolate, cu atît voinţa este mai puternică. Voinţa este conducătorul tuturor forţelor mentale – puterea de judecată, forţa memoriei, puterea de concentrare şi de înţelegere, raţiunea şi discriminarea. Simpla dorinţă anemică nu este suficientă pentru a obţine ceva. Trebuie să ai un scop şi un ţel bine definite. Dorinţa este precum o mică unduire la suprafaţa apei, pe cînd voinţa este acea putere care îndeplineşte dorinţele. Voinţa este puterea de a alege şi a hotărî ceva. Focalizarea minţii, echilibrul, veselia, forţa lăuntrică, capacitatea de a rezolva sarcini dificile într-o manieră miraculoasă în timp scurt, succes în toate întreprinderile, puterea de a influenţa în mod benefic oamenii, o personalitate dinamică şi magnetică, o fizionomie şi o aură magnetică, ochi strălucitori, privirea fermă, vocea puternică, mărinimia şi generozitatea, fermitatea, neînfricarea sînt unele dintre caracteristicile care evidenţiază un om cu o foarte mare putere a voinţei. Cum să-ţi dezvolţi voinţa Atenţia, dîrzenia, ascezele (tapas), postul, stăpînirea de sine, iertarea, clemenţa, fermitatea în caz de pericol, puterea de rezistenţă la atacul forţelor ostile evoluţiei spirituale, a ţine un jurnal zilnic, japa cu orice mantra – toate acestea joacă un rol deosebit de important în dezvoltarea voinţei. 11
  12. 12. Aspirantul spiritual trebuie să asculte cu răbdare cuvintele celorlalţi. Ascultarea răbdătoare dezvoltă voinţa şi cucereşte inimile celorlalţi. Fiinţa trebuie să realizeze chiar şi acţiuni care nu sînt interesante. Aceasta, de asemenea, va duce la dezvoltarea voinţei. Acţiunile care nu sînt interesante vor deveni astfel după ceva timp. Urmăreşte să trăieşti fericit în orice loc te-ai afla şi în orice condiţii. Voinţa ta va deveni puternică şi dinamică. Practica concentrării este şi ea de mare ajutor în dezvoltarea voinţei. trebuie să deţii o înţelegere plină de inteligenţă a naturii minţii, a felului în care zburdă şi operează aceasta. Nu poţi trage o linie de demarcaţie clară şi să spui unde sfărşeşte practica concentrării sau cultivarea memoriei şi unde începe cultivarea voinţei. Repetarea constantă şi meditaţia asupra următoarelor formule îţi va dezvolta, fără îndoială, foarte mult puterea voinţei: Voinţa mea este pură şi irezistibilă. Prin intermediul voinţei mele puternice, sînt capabil să realizez acum orice. Am o voinţă invincibilă. Nu utiliza niciodată voinţa în direcţii greşite, căci astfel te vei prăbuşi fără speranţă. Nu este bine să-ţi încerci puterea voinţei de la începutul antrenamentului. Aşteaptă pînă cănd aceasta devine cu adevărat puternică, pură şi irezistibilă. Instrucţiuni fundamentale legate de cultivarea voinţei 1. Trebuie să urmăreşti în permanenţă să creşti şi să evoluezi din punct de vedere mental, moral şi spiritual. Flecăreala deşartă trebuie abandonată integral şi definitiv. Voinţa ta va deveni dinamică dacă timpul este utilizat într-un mod cît mai profitabil din punct de vedere spiritual. Munca şi tenacitatea, interesul şi atenţia, răbdarea şi perseverenţa, credinţa şi încrederea în sine pot face dintr-un om comun o personalitate marcantă. 2. Va trebui să îţi pui voinţa la treabă în conformitate cu propriile tale capacităţi. Altfel, puterea voinţei tale se va micşora şi vei fi descurajat. Păstrează-ţi numai puţine fapte de făcut, dar fă-le cu perseverenţă. 3. A gîndi prea mult fără ca după aceea să iei o hotărîre fermă este un serios obstacol în exercitarea voinţei. Gîndeşte-te corect cîtva timp şi apoi ia o decizie. Nu trebuie să existe nici o amînare nenecesară. 4. Mintea trebuie să rămînă calmă şi detaşată, echilibrată în orice condiţii. Mintea trebuie disciplinată perfect. Merită practicată aceasta. 5. Urmăreşte cu inteligenţă să extragi din toate lucrurile şi situaţiile ceea ce este mai bun. Găseşte metode uşoare, eficiente de depăşire a crizelor. Nu te focaliza asupra defectelor, eşecurilor şi greşelilor. Lasă defectele în pace. Ele vor dispărea cu rapiditate pe măsură ce voinţa ta va deveni mai pură. 6. Fii mereu plin de atenţie. Trebuie să fii rapid şi în acelaşi timp eficient şi capabil. 7. Nu te descuraja niciodată. Apelează la toate energiile şi facultăţile tale latente. 8. Pentru a depăşi situaţiile critice şi pentru a avea succes, sînt necesare o fermitate de neclintit şi o infinită răbdare. 12
  13. 13. 9. Nu te îngrijora dacă dezvoltarea voinţei întîrzie. Prin practică, vei ajunge să te perfecţionezi. Experienţa te va învăţa. 10.Utilizează-ţi voinţa doar pentru realizarea Sinelui. Lasă deoparte afacerile lumeşti. Nu merită. 11.Amplifică în tine cît mai mult calităţile sattva-ice (pure). Curajul, compasiunea, iubirea universală, nobleţea, mulţumirea, francheţea, cinstea trebuie să fie amplificate cît mai mult. 12.Trebuie să-ţi disciplinezi cît mai bine simţurile. Conservă-ţi energia. Acest lucru este foarte important. 13.Nici o practică spirituală nu este cu putinţă fără un corp robust şi sănătos. Păstrează-ţi corpul puternic şi plin de sănătate prin practica regulată a exerciţiilor fizice. 14.Este necesar să ţii cu stricteţe un jurnal zilnic. 15.Trebuie să urmăreşti să nu întreţii nici un gînd negativ în minte. Realizează gloria, splendoarea şi forţa Sinelui tău. Realizează faptul că acest Sine este rezervorul a toată cunoaşterea, fericirea, puterea, frumuseţea, pacea şi bucuria. Urmăreşte să simţi cu toată fiinţa ta că soarele, luna, stelele îşi îndeplinesc funcţiile lor specifice la comanda ta: aerul circulă, ploaia cade, focul arde, rîurile curg, soarele luminează, stelele strălucesc la ordinul tău. Tu eşti Gloria tuturor gloriilor, Soarele tuturor sorilor, Lumina luminilor, Tu eşti Adevărul. Tu eşi nemuritorul, nepieritorul Atman care pătrunde întregul univers. Afirmă măreţia Sinelui din tine. Recunoaşte gloria supremă a lui Dumnezeu. Realizează plenar în fiinţa ta realitatea supremă. Puterea voinţei şi obiceiurile by CRISTIAN CIUBEREA on FEBRUARY 7, 2012 Tony Schwartz este fondatorul companiei The Energy Project, care studiază de 15 ani sportivii de performanţă pentru a afla totul despre energia umană: de unde o avem, cum o folosim, când ne lipseşte şi cum ne umplem bateriile cu energie. În cartea Fii în formă 13
  14. 14. – Puterea implicării totale vorbeşte despre un concept foarte interesant: Puterea voinţei. Ce este puterea voinţei Cea mai rară şi mai valoroasă formă de energie pe care o avem e puterea voinţei. Primim în fiecare zi foarte puţină voinţă. Dacă rezistăm la anumite lucruri pe care nu le vrem sau încercând să ne ţinem în frâu emoţiile folosim acea doză mică de voinţă de care dispunem. Apoi, când vrem să facem lucruri cu adevărat importante, nu mai avem energie. S-a făcut un experiment în care s-au luat 2 grupe de oameni. În prima fază, ambele grupe trebuiau să se uite la un filmuleţ amuzant. Prima grupă a primit ca indicaţie să îşi ţină în frâu emoţiile pe când cea de-a doua nu avea nicio interdicţie. După ce s-au uitat la film, li s-a dat să facă diverse teste psihologice. Ce s-a observat a fost că prima grupă a avut rezultate mult mai slabe decât grupa a doua, şi asta pentru că şi-au consumat din energie suprimându-şi emoţiile. Cum foloseşti puterea voinţei Pentru a decola, o rachetă îşi foloşte 90% din combustibil pentru a scăpa de forţa gravitaţională a Pământului. Cu restul de 10% din combustibil racheta se plimbă prin spaţiu şi revine pe Pământ. La fel este şi cu noi. Pentru a avea rezultate, trebuie să scăpăm de obiceiurile proaste şi să ne formăm altele bune. Pentru asta, trebuie să ne folosim de toată voinţa pentru a scăpa de “forţa gravitaţională” a obiceiului prost şi să-l înlocuim cu unul bun. E nevoie să faci zilnic, timp de 30 de zile, un lucru pentru a-ţi forma un obicei nou. Dacă renunţi chiar şi pentru o zi să faci lucrul respectiv, dai peste cap tot procesul şi trebuie să o iei de la capăt. Dacă faci doar 25 de zile, s-ar putea să nu fie de ajuns. În schimb, dacă te ţii de lucrul respectiv 30 de zile, o să începi să-l faci cu uşurinţă şi o să devină parte din viaţa ta. 14
  15. 15. În imaginea de mai jos, e desenat procesul de formare a unui obicei: În primele 10 zile trebuie să înfrunţi “gravitatea” vechiului obicei. Tot din interiorul tău(fizic, emoţional, mental) o să-ţi spună “nu! nu vreau să fac asta! nu-mi place să fac asta”. Şi o să primeşti aceste mesaje fie că vrei să mergi la sală, fie că vrei să-ţi schimbi dieta, fie că vrei să înveţi pentru examene. Deşi o să ţi se pară foarte ciudat să faci lucrul pe care ţi l-ai propus, trebuie să înfrunţi acest obstacol şi să mergi mai departe. O să treacă! În zilele 11-20 o să întâmpini rezistenţă. E ceva mai uşor decât în primele zile, dar există totuşi o rezistenţă. Eben Pegan(cel de la care am auzit despre acest concept) povestea cum trebuia să se plimbe zilnic între cele 2 apartamente ale sale situate la etajul 13 şi 17. Obişnuia să ia liftul până când a realizat că e mai sănătos pentru el să folosească scările şi că e şi mai rapid. Cu toate astea, de fiecare dată când ieşea pe uşă, era tentat să folosească liftul. Uneori, când avea o pungă în mână, mintea se juca cu el şi îi zicea: “ai bagaj, ia liftul!”. Evident că bagajul nu era greu, dar mintea încă opunea rezistenţă noului obicei de a merge pe scări şi încerca să-l păcălească. În zilele 21-30 are loc aclimatizarea. În această fază începi să integrezi noul obicei în viaţa ta şi începe să ţi se pară natural să-l faci. E destul de greu să schimbi un obicei vechi, motiv pentru care e necesar să îţi foloseşti întreaga voinţă pentru a-ţi forma un obicei nou. În fiecare dimineată, începe cu lucrul cel mai important pentru tine. Nu încerca să îţi formezi mai mult de un obicei pe lună. Dacă îţi concentrezi energia pe prea multe lucruri, şansele să nu duci la bun sfârşit niciunul sunt foarte mari. 15
  16. 16. „Ce să fac ca să mă mântuiesc? Să citesc acatiste, să bat metanii, să merg pe la mănăstiri?” Împlineşte bine ceea ce Dumnezeu ţi-a încredinţat nemijlocit: ocupă-te de copii, fă munca pe care o ai de făcut aşa de conştiincios încât să-L bucuri pe Dumnezeu, şi e de ajuns, nu trebuie să născoceşti nimic. E mai bine să rabzi cu blândeţe şi cu smerenie toate împrejurările care au loc acolo unde te-a pus Domnul Însuşi... i toate acestea trebuie să le faci, bineînţeles, întru slava lui Dumnezeu.Ș (Protoiereu Dimitrie Smirnov) Ci bucuria vine de la Dumnezeu. Vine de la împlinirea aceea pe care ţi-o dă lucrul bine făcut, pe care îl arăţi Celui Bun cu mulţumire pentru darul de a-l fi putut face… (Maica Siluana) LUCRAREA PORUNCILOR STINGE CRIZELE VOINŢEI din cartea Cararea Imparatiei – Arsenie Boca E de la sine inţeles că şi voinţa este energia pe care ne bizuim in războiul nevăzut. Aceasta ascultă de cunoştinţă, care-i indrumă luptele; iar cunoştinţa e atrasă de iubire, care incălzeşte totul, fie spre Dumnezeu, fie spre lumea sensibilă. Oamenii voinţei insă sunt eroii credinţei şi sfinţii creştinismului. Aceştia sunt cei ce au răbdat pană in sfarşit şi s-au mântuit. Dar noi, pană să ajungem la o voinţă puternică şi statornică in bine, avem de furcă nu mai puţin decat cu un furnicar de voinţe sau tendinţe sufleteşti, care ne hărţuiesc in toate părţile şi ne ostenesc in toate contrazicerile. De aceea unificarea tuturor tendinţelor sufleteşti intr-o singură direcţie bună dă omului o mare putere. Dar la ea se ajunge foarte greu, căci sunt multe tendinţe care se impotrivesc şi atunci se porneşte un război inlăuntru omului pentru infrangerea protivnicilor. Iată cum descrie Blondel această strategie: "Există in om o multiplicitate de tendinţe, de pofte, dorinţe mai mult sau mai puţin concertate sau divergente, un polipsihism de care s-a putut spune că sunt ca un popor numeros, care stă sub şefia sau conducerea raţiunii şi a voinţei, popor in care se găsesc cand supuşi docili şi disciplinaţi, cand indărătnici şi unelte de vrajbă. Ceea ce s-a numit asceza şi lupta spirituală nu e decat manifestarea şi metoda aplicabilă a acestei istorii lăuntrice"1. 16
  17. 17. Corpul ascultă mai uşor de comanda voinţei (de plidă: mişc degetul cand vreau), dar sufletul nu ascultă, ci rezistă. "Aceasta pentru că in faţa oricărei atitudini definite şi hotărate se ridică, din spirit de contradicţie, partida nemulţumiţilor... Orice efort iniţial e ca o declaraţie de război moliciunii şi imprăştierii forţelor vii, care au şi ele instinctul conservării şi al independenţei." Acestea trezesc in noi "stări de conştiinţă străine sau ostile conştiinţei, voinţe noi care se ridică impotriva voinţei. Şi cand efortul voluntar grupează intr-un fascicul parţial forţele ofensive, atunci se descoperă puterile adormite şi dorinţele secrete. Căci in faţa hotărarii declarate subzistă realitatea tendinţelor eliminate, dar incă vii şi capabile de lucru. Ele nu se atenuează, nu slăbesc prin ele insele. Acordul scopurilor voite provoacă deci o coaliţie a puterilor ostile, care nu se mai mărginesc să producă o simplă impresie in conştiinţa obişnuită, nici să rămană in starea de virtualitate. Ele se grupează, şi din defensivă trec la ofensivă."1 Lupta incepe deci abia in cei ce s-au hotărat la o viaţă mai conformă cu poruncile dumnezeieşti. Blondel descrie bine aceste lucruri, dar e de mirare cum nu vede că şi tendinţele rele sunt stimulate de duhurile rele, sau cum nu vede că aspiraţiunile bune sunt manate şi atrase de o forţă transcendentă bună. Probabil că aceasta se datoreşte faptului că romano-catolicismul consideră afectele şi concupiscenţa ca legate mai adanc şi mai organic de natura omului, pe cand ortodoxia nu le consideră ca fiind create deodată cu natura, ci intrate in ea după cădere. Blondel are in continuare interesante consideraţii din care se poate inţelege teza Sf. Maxim după care, inainte de-a se ridica omul pe treapta mai inaltă a contemplaţiei, trebuie să treacă prin faza implinirii poruncilor, prin faza dobandirii virtuţilor, prin faza faptelor. Faza contemplaţiei e o fază de pace lăuntrică. Dar omul nu se poate odihni in fericirea contemplaţiei pană nu a biruit in sine contradicţiile, tendinţele rele, pană nu şi-a unificat şi consolidat fiinţa ca să iubească numai binele. Iar aceasta nu se poate realiza decat prin acţiune prelungită, prin fapte convergente spre bine, prin caştigarea deprinderilor neclintite in săvarşirea binelui. Căci simpla gandire la bine şi chiar simpla voinţă de a face binele, fără trecerea deasă - şi aceea o vreme regulată -la facerea binelui, nu numai că e departe de-a realiza această armonie, unitate şi siguranţă, ci, dimpotrivă, trezeşte opoziţia tendinţelor contrare. Un om de teorie se ştie că e un om slab, măcinat de contradicţii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. De abia fapta aruncă o decizie in cumpăna acestor balansări şi care, mai ales prin repetare, aduce definitiv caştig la cauza tendinţelor bune. Nu degeaba virtutea insemnează etimologic bărbăţie. Ea a adus o soluţie bărbătească a vieţii. "Astfel activitatea volunfără, rupand fără incetare echilibrul interior al vieţii, dezvăluie ceea ce se agită confuz sub suprafaţa sentimentelor aparente. Fără indoială, automatismul, deja călăuzit de o raţiune obscură, ajunge să provoace in 17
  18. 18. noi aceste contraste de imagini şi dorinţe, care fac posibil exerciţiul reflexiunii; dar iniţiativa cugetării şi efortul acţiunii determinate sunt cele care constrang tendinţele ignorate să se manifeste prin protestarea intensă (persistentă) a chiar acelora pe care am fi vrut să le nesocotim sau să le distrugem. Iată de ce acţiunea, ca o sabie tranşantă, deschide privirii o pătrundere pană in profunzimile tenebroase, unde se pregătesc manie curente ale vieţii interioare... Şi uneori chiar ardoarea voinţei face să se nască, ca printr-un fenomen de interferenţă, neputinţa şi indecizia. Cine n-a cunoscut in imprejurările cele mai critice această durere a incertitudinii inactive!... S-ar spune că ajunge să vrei, pentru ca indată să nu mai vrei şi că, profitand de o hotărare deschisă, se descoperă in umbră o putere ocultă şi influenţe ipocrite, capabile să ne conducă aproape fără ştirea noastră... Sunt cazuri cand nu putem face un pas fără ca să se ridice inaintea noastră şi să ne asalteze o mie de duşmani care pandesc. Şi sentimentele noastre cele mai profunde sunt de asemenea cele care ne divizează şi ne surprind cel mai mult ca nişte necunoscuţi. Ceea ce am dorit mai mult ne inspăimantă de indată ce trebuie să-l dobandim. Ni-e teamă să părăsim condiţia de mizerie in care ne găsim... Şi uneori e suficient să ne temem de un act, pentru ca pe neaşteptate o năuceală să ne antreneze in săvarşirea Iui."1 E starea pe care o provoacă tendinţele ce se văd ameninţate de acţiune cu nimicirea iminentă. E ultimul lor asalt, dat cu toată disperarea. De aceea, cand acţiunea se produce, ea cade ca o sabie biruitoare, ca un sorţ ce-a fost aruncat. insă, cine nu păşeşte la ea, nu poate trece mai departe spre culmile desăvarşirii. Acela rămane in "acea mare mulţime de oameni care se acoperă cu florile intenţiei şi care nu aduc niciodată fructul actelor, fără ca ei inşişi să remarce acest continuu eşec"1 . Să ne amintim de osanda rostită de Iisus asupra smochinului lipsit de roade. De cele mai multe ori "omul este ca un tablou, totdeauna cu sabia ridicată asupra vrăjmaşului, dar nedand niciodată lovitura. Cand mai face el ceea ce vrea, mergand pană la capătul hotărarilor sale cele mai sigure şi cele mai stăruitoare, fără devieri şi fără intarzieri?...Cu cat hotărarile sunt mai numeroase, mai largi, mai inalte, plutind pe deasupra amănuntelor de realizare şi a reformelor precise, cu atat sunt mai primejdioase; căci omul işi inchipuie că se ameliorează cu atata şi nu face decat să se privească intr-o ficţiune din ce in ce mai iluzorie... Deci in acţiunile noastre există o deficienţă habituală. Noi nu facem, aşa-zicand, niciodată tot ce vrem, cum vrem; rezistenţe neprevăzute, ciocniri, contraste uzează, ştirbesc şi deviază voinţa. Te cunoşti bine in general, dar in fiecare clipă, in orice ocazie singulară te ignori; şi acesta este momentul care decide actele. Dorinţele noastre adesea ne ascund adevăratele noastre dorinţe. Sunt două inimi in inima omenească; şi una nu ştie gandurile celeilalte. Dar, prin simplul fapt că s-a luat o decizie şi că s-a incercat un efort, situaţia interioară s-a schimbat; oaspetele ascuns in noi se dezvăluie."2 18
  19. 19. Dar acestea sunt caracteristicile stărilor dinainte de păşirea la acţiune, sau ale unor acţiuni care nu sunt executate din toată inima. "Funcţiunea normală a acţiunii este să asigure coeziunea, să convertească şi să construiască forţele difuze intr-un edificiu personal, să pregătească expansiunea ulterioară a fiinţei noastre, care nu se consolidează in sine, decat acţionand asupra sa pentru a se răspandi mai bine şi a se dărui generos cu atat mai multă extensiune cu cat viaţa fiecăruia are mai multă intensitate in ea insăşi. Acest rol arhitectonic al acţiunii nu poate fi indeajuns pus in valoare... Oricare ar fi in noi puterea care ia iniţiativa in momentul in care un act este consimţit, in momentul in care se implineşte, atunci o colaborare intimă, asociază chiar tendinţele opuse şi stabileşte o solidaritate efectivă intre toate părţile organismului fizic şi mintal. Împrăştiind efortul central al gandirii şi al libertăţii in confuzia acestui organism, s- ar părea că acţiunea diminuiază oarecum şi făramiţează intenţia, fără ca acesată obscură difuziune să fie compensată... Dimpotrivă acţiunea uneşte intr-un mănunchi toate forţele imprăştiate ale vieţii pentru a servi de mediatoare intre toate formele activităţii corporale şi spirituale... Nu există unitate in organismul nostru complex decat prin coeziune, şi coeziune numai prin cooperare. Acţiunea e cimentul din care suntem modelaţi: lenea produce disoluţia, moartea produce descompunerea. Fiat(?) al voinţei nu e numai lovitura decisivă care taie toate incertitudinile cugetării, care dă unei reprezentări incă flotantă şi multiplă o unitate, o soliditate, o precizie definitivă, care separă radical prezentul de trecut şi realul de posibil; de asemenea, sub formă particulară şi determinată, este funcţiunea generală şi aşa-zicand generatoare a vieţii organizate... In lucrarea care mişcă organele există intre mădulare o legătură inevitabilă... Nu există deci decat un singur mijloc de-a cuprinde, de-a ordona şi de-a intrebuinţa energiile imprăştiate in noi şi chiar impulsiile rebele ale concupiscenţei: acela de a le capta in sistemul unei activităţi generale şi de a le face să conveargă prin muncă la integritatea vieţii individuale... Tanărul, pentru a-şi domina simţurile şi a preveni monstruozităţile unei culturi inegale prin care uneori se rupe după bunul plac echilibrul funcţiunilor nervoase, are nevoie de acţiune, acordand forţelor sale tinere expansiunea uniformă care le menţine in ierarhia lor naturală. Nici şcolarul nu-şi formează inteligenţa şi nu-şi mobilizează activitatea mintală decat printr-un exerciţiu, şi anume un exerciţiu sistematic al facultăţilor sale. Important nu este deci numai să remarcăm utilitatea sau necesitatea acţiunii, ci de a vedea unitatea pe care o prezidează şi pe care o produce. Fără indoială acţiunea nu este eficace şi normală decat dacă este o sinteză, şi iată de ce educaţia fizică şi intelectuală trebuie să fie generală: "Special bestial" spunea un proverb şcolar. Omul nu este om decat prin ce are in el ca viaţă universală. De voie de nevoie, acţiunea are acest caracter universal, şi oricat de restransă am presupune-o ea se exercită intotdeauna sub specie universi, etiam in singularibus. A lucra numai cu 19
  20. 20. capul, ca "cerebralii", inseamnă adesea a lăsa bestia să trăiască şi să crească in partea de jos a noastră, impreună cu haita de pofte nesănătoase şi gusturi degenerate. Cu cat cineva e mai incapabil de-a acţiona, cu atat devine mai inverşunată văpaia dorinţelor, pentru că echilibrul intre vise şi practica de fiecare zi se rupe tot mai mult... In muncă, capacitatea fizică de a indura ostenelile, e semnul, preţul, suportul vitejiei interioare a unei voinţe obişnuite să depăşească măsura. Viaţa aspră a ţăranului e mai puţin folositoare intreţinerii naţiunii prin alimentele pe care i le procură, decat prin seva puternică a temperamentului şi a caracterului ce i le dă omului contactul cu pămantul; şi dacă trebuie să venerăm aceste membre active care se angajează vitejeşte in sarcinile necesare, o facem pentru că in forţa, in frumuseţea, in sănătatea muncii corporale ei exprimă şi realizează deodată insănătoşirea morală, pacificarea lăuntrică şi vigoarea voinţei. Deci nu menajand forţele noastre le intreţinem mai bine... E o tactică greşită de-a ceda moleşelii, de a-ti da prea mare atenţie ţie insuţi, de a te răsfăţa: tocmai uzandu-ne energia, deşi s-ar părea că o sacrificăm şi o mortificăm, dimpotrivă, prin intrebuinţarea ei o reparăm şi o amplificăm. In acest domeniu al acţiunii voluntare cu cat o răspandeşti cu atat o ai mai mult."1 "Acţiunea nu se poate produce decat starnind o luptă internă şi triumfand incă de la inceput asupra sistemului contradictoriu care s-a format impotriva iniţiativei ei. Ea angajează toată viaţa noastră organică şi mintală, din momentul in care se produce. Dar dacă e adevărat că această unitate totală şi exclusivă a actului contribuie la dependenţa mutuală a corpului şi a sufletului, nu se face aceasta in dauna bogatei varietăţi a cugetării sau a infinitei puteri a libertăţii? Nu. Supunand voinţa simplicităţii stramte a unei ieşiri unice, acţiunea este pentru ea calea de expansiune şi de imbogăţire. Un mare efort pe care-l facem, o decizie bărbătească pe care o susţinem ne aduce un sentiment de trezire şi de mai vie claritate. Cată vreme nu acţionezi, nu te cunoşti. Pană nu acţionezi trăieşti şi cugeti ca intr-un vis, ca intr-un scurt moment de luciditate intre două somnuri, fără să ai destulă putere să te ridici pentru a deschide ochii ca să vezi şi să porneşti. Această atitudine trebuie condamnată cu hotărare pentru că e contrară mişcării celei mai sincere şi mai esenţiale a naturii noastre. Dar cum să cunoşti tot ce se agită in universul nostru, interior; cum să ştii dacă ai o atenţie destul de netă, o intenţie destul de precisă, o ardoare destul de vie. o voinţă adevărată9... Garanţia şi criteriul sincerităţii este actul care taie incertitudinile şi manifestă cele mai intime secrete pe care le ignorezi sau pe care ţi le ascunzi ţie insuţi. Actul este o descoperire a stării noastre profunde. Manifestand răul spre care suntem inclinaţi, chiar slăbiciunile pot să servească ca avertisment prevestitor şi reconfortant... descoperire cu atat mai importantă cu cat e in contradicţie cu ideea falsă ce ne-o facem despre meritul nostru. De aceea mai degrabă prin observarea actelor decat a gandurilor noastre, putem spera să ne vedem aşa cum suntem şi să ne facem aşa 20
  21. 21. cum vrem... Acţiunile care răsar din adancurile vieţii inconştiente trebuie să ne slujească a studia curentele care ne poartă uneori fără ştirea noastră... Nu numai că acţiunea serveşte să ne descopere ceea ce in noi e mai tare, sau, uneori, chiar ceea ce e mai tare decat noi, ci ea mai constituie adesea, in indiferenţa şi haosul stărilor interioare, un centru solid, care devine ca un sambure al caracterului. De cate ori noi nu voim decat după ce am acţionat şi pentru că am acţionat! Copilul are o viaţă alternativă de dorinţe opuse şi de mişcări capricioase; el construieşte şi distruge, plictisindu-se repede de orice: e o anarhie vie. Pentru ca să se organizeze in el un sistem şi pentru ca forţele lui să se grupeze intr-un mănunchi in el, trebuie să inveţe a urma hotărat una din tendinţele sale, excluzand pe celelalte... Altfel sfarşeşte prin a nu mai şti ce vrea... Astfel reuşim, acţionand, să vrem ceea ce ni se părea că nu putem vrea la inceput, ceea ce nu voiam din lipsă de curaj şi de forţă, ceea ce am fi vrut să vrem... După indelungi deliberări, decizia este intotdeauna rezultatul unui moment. Apoi, acest punct critic odată trecut, actul işi desfăşoară consecinţele oricare ar fi fost fluctuaţiile care le-au precedat." Trebuie să trecem la faptă chiar cand o facem cu oarecare silă. Pe urma vine şi plăcerea pentru acel lucru. Chiar cand nu simţi tot ce zici sau faci, cand nu ai decat o dorinţă a devăratelor dorinţe, cand cuvintele şi actele ies mai puţin din abundenţa inimii şi mai mult dintr-o constrangere seacă şi dezgustătoare, faptul acesta produce un efect asupra noastră, coborand puţin cate puţin in realitatea conştiinţei, devenind viaţa noastră... Cine nu face se desface. Nu ajunge deci numai a voi cand poţi şi cum poţi, căci nu vei voi multă vreme. Pentru că orice acţiune care se execută, se foloseşte in chip necesar de constrangere, pentru a aduna şi a disciplina forţele imprăştiate; pentru că acţiunea este semnalul unui război civil in care sunt morţi şi răniţi; pentru că noi nu mărşăluim decat zdrobind in noi şi sub paşii noştri legiuni de vieţi, lupta e declarată orice am face; şi, dacă nu luăm ofensiva contra inamicilor voinţei, se coalizează ei impotriva voinţei. Trebuie să ne batem; cel ce va fugi de luptă va pierde in chip necesar libertatea impreună cu viaţa. Chiar in cei mai buni sunt comori de răutate, de necurăţie şi de pasiuni meschine. Aceste puteri ostile nu trebuie lăsate să se grupeze in deprinderi şi in sisteme; trebuie divizate prin atac; trebuie unite forţele credincioase impotriva anarhiei, inainte de a se forma coaliţiile, complicităţile şi trădările... Pentru a se apăra de năuceala din ultima clipă şi de sofismele conştiinţei travestite, care dovedesc că actul cutare este permis şi plăcerea cutare e legitimă, trebuie să ne obişnuim a lua ofensiva şi a face mai mult decat să evităm ceea ce nu trebuie; trebuie să putem răspunde cu forţa experienţei anterioare: "Chiar dacă e legitimă, vreau să mă lipsesc de ea". Contra mişcărilor involuntare nu e deajuns să vrei, căci vei fi 21
  22. 22. surprins şi chiar voinţa iţi va lipsi: nu e de ajuns să rezişti, vei fi invins. apta paFără să aştepţi trebuie să acţionezi direct impotriva adversarului, să-l provoci, să trezeşti prin luptă stări de conştiinţă noi, pentru a-i infrange rezistenţa şi pentru a cnă in originea ei sursa antrenărilor revoluţionare. Agere contra. Acţiunea voită e principiul acţiunii, din ce in ce mai voluntară şi mai liberă. Şi niciodată opera nu e terminată şi nici cucerirea definitiv consolidată. Această construcţie vie e mereu instabilă şi gata să se imprăştie. Deci mereu trebuie reincălziţi cu o suflare nouă aceşti aliaţi gata de slăbiciuni, de abandonări, şi mereu concentrată ardoarea sufletului ca intr-un focar, pentru a topi la un loc toate elementele necesare actului, care nu poate fi turnat decat dintr-un singur bloc. A fi acţionat, nu scuteşte pe cineva de a acţiona: nu există rentieri in viaţa morală."1 O unificare a voinţei, ba chiar a tuturor facultăţilor noastre sufleteşti izbuteşte s-o ajungă abia rugăciunea. ________ Note: Maurice Blondel, L'Action, Librairie Felix Alean, Paris, 1936 22

×