Filocalia de-la-prodromu-vol-1-universalia-2001

1,909 views

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total views
1,909
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
1
Actions
Shares
0
Downloads
59
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Filocalia de-la-prodromu-vol-1-universalia-2001

  1. 1. FILOCALIA Versiunea în limba română a antologiei în limba greacă, publicată la Veneţia, în 1782, de SFÂNTUL NICODIM AGHIORITUL &SFÂNTUL MACARIE MITROPOLITUL CORINTULUI la care s-au adăugat şi alte texteEdiţie îngrijită, note, notă asupra ediţiei şi postfaţă de DOINA URI CARIU Studiu introductiv de academician VIRGIL CÂNDEA UNNERSALIA ?ml
  2. 2. FILOCAUA DE LA PRODROMUL este închinată celor dintâi tălmăcitori de acum două veacuri din obştea Stareţului Paisie de la Mănăstirea Neamţul şi monahi lor cărturari din Schitul românesc Prodromul de la Sfântul Munte Athos care au pregătit pentru tipar Fi/ocaZia românească în 1922, manuscris ce vede lumina tiparului pentru prima dată acum, în Ajunul Crăciunului, 2001.
  3. 3. SUMARStudiu intoductiv Fi/ocalia În literatura română veche de academician VIRGIL CÂNDEA 1 10 Notă asupra ediţiei de DOINA URICARIU 119 Înainte cuvântare 1 27 Celor din Sfăntul Munte Athos 1 33 Însămnări oarecare de pricina adunării ace ştii Cărţi 1 34 Pentru chipul Domnului nostru Iisus Hristos 1 36 Prosopografia lui Iisus Hristos 1 36 Pentru chipul Maicii Domnului 137 De la Epifanie Coresie şi de la Melstie al Atenei, pentru chipul Maicii lui Dumnezeu 138 Scurtă c.uvântare spre capetele Sfăntului Antonie 1 39 SFANTUL ANTONIE CEL MARE (39-56) O sută şaptezeci de capete: Învăţături pentru năravul oamenilor şi pentru buna vieţuire 1 40 Scurtă c.uvântare despre Sfăntul Tsaiea Pustnicull 57 SFANTUL ISAIEA PUSTNICUL (57-62) Douăzeci şi şapte de capete pentru păzirea minţiI 1 58 Scurtă cuvântare spre scrierile ce se află aici ale Cuviosului Monah Evagrie / 63 CUVIOSUL MONAH EVA6RIE (63-82) Închipuirea vieţii Monahiceşti care învaţă cum să cade a să nevoi şi a să linişti Monahull 64 Douăzeci şi trei de capete pentru desluşirea patimilor şi a gândurilor 1 70 Patru visuri (cap. 4 - 9) 1 71 Pentru duhul nesimţirei (cap. 10) 1 75 Pentru duhul mâhniciunei (cap. II) 175 Pcntru mânie (cap. 12) 176 Pentru slava deşartă (cap. 13 - 23) 1 76 Din capetele cele trezvitoare 1 82 Scurtăcuvântare spre Sfăntul Casian Romanul 1 83 SFÂ.NTUL CASlEAN ROMANUL (83-107) Către Castor Episcopul: Pentru cele opt gânduri ale răutăţii / 84 (I) Pentru înfrânarea pântecelui 184 (II) Pentru duhul curviei şi al poftei trupului 1 85 (III) Pentru iubirea de argint / 87 (IV) Pentru iuţime 190 (V) Pentru mâhniciune 193 (VI) Pentru trândăvie 194 (VII) Pentru mărirea deşartă 196 (VIII) Pentru mândrie 1 97Către Leontie Egumenul: Pentru SfinţiI Părinţi cei din Schit, şi pentru dreapta socoteală cuvânt, plin de mult folos 1 99 Scurtă ~uvântare despre Sfăntul Marcu Pustnicul/108 SFANTUL MARCU PUSTNICUL (108-143) Doua sute de capete ce cuprind Legea cea Duhovnicească / 109
  4. 4. Două sute douăzeci şi şase de capete pentru cei ce li se par din lucruri a se îndrepta / 120 Prea doritului fiii Nicolae / 135 Scurtă cuvântare despre cuviosul Isihie lerusalimneanul / 144 . CUVIOSUL ISIHIE IERUSALIMNEANUL (144-170) Două sote trei capete către Teodul, Cuvânt de suflet folositor şi mântuitor, pentru trezvire şi rugăciune, cu liniştire 1145 Scurtă cuvântare despre Sfântul Nil Sinaitul / 171 SfÂNTUL NIL SINAITUL (171-219) O sută cincizeci şi trei de capete pentru rugăciune Cuvântul înainte spre capete (al acestuiaşf) 1172 Începutul capetelor (1 - 153) 1173 Cuvânt pustnic-esc foarte trebuincios şi prea folositor 1 184 Sc.urtă cuvântare despre Sfântul Diadoh 1220 SfÂNTUL DIADOH (220-249)Cuvânt pustnicesc împărţit în o sută de capete, a lucrătoare! cunoştinţe şi a dreptei socoteli Duhovniceşti / 221 Scurtă cuvântare despre Sfântul Ioan Carpaftiull 250 . SFÂNTUL IOAN CARPAFTIUL (250-272) Înainte cuvântare 1251 Începutul capetelor / 251 Cuvânt pustnicesc, şi foarte mângâietor, către Călugării cei din India, care l-au îndemnat /269 S(ântul Teodor Episcopul Edesiei, viaţa în scurt / 273 SFANTUL TEODOR EPISCOPUL EDESIEI (273-296) O sută de capete a faptelor bune 1274 Cuvânt teoreticesc / 291 Scurtă cuvântare despre Sfântul Macsim Mărturisitorul 1 297 . SFÂNTUL MACSIM MARTURISITORUL (297-464) Cuvântînainte la capetele cele pentru dragoste către Elpidie Preotul 1 298 Suta întâi din capetele cele pentru dragoste 1299 Suta a doua din capetele cele pentru dragoste / 308 Suta a treia din capetele cele pentru dragoste / 319 Suta a patra din capetele cele pentru dragoste / 330Două sute de capete pentru Teologhie şi pentru Iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeii (suta întâi) / 340Două sute de capete pentru Teologhie şi pentru Iconomia întrupării Fiului lui Dumnezeii (suta a doua) 1355 Feluri de capete Teologhiceşti şi Iconomiceşti,pentru bunătăţI şi răutăţi (suta a treia) 1375 Feluri de capete Teologhiceşti şi Iconomiceşti,pentru bunătăţi şi răutăţi (suta a patra) / 390 Feluri de capete Teologhiceşti şi Iconomiceşti,pentru bunătăţi şi răutăţi (suta a cincea) 1404 Feluri de capete Teologhiceşti şi Iconomiceşti,pentru bunătăţi şi răutăţi (suta a şasea) 1420 Feluri de capete Teologhiceşti şi Iconomiceşti,pentru bunătăţi şi răutăţi (suta a şaptea) / 436 Tâlcuire pe scurt la rugăciunea "Tatăl nostru" către un iubitor de Hristos 1451
  5. 5. Scurtă cuvântare despre Sfântul Talasie / 465 SFANTUL TALASIE. llYIANUL (465-484) Patru sute capete pentru dragoste, înfrânare şi cea după minte petrecere (suta întâI) / 466 Patru sute capete pentru dragoste, înfrânare şi cea după minte petrecere (suta a doua) / 470 Patru sute capete pentru dragoste, înfrânare şi cea după minte petrecere (suta a treia) /475 Patru sute capete pentru dragoste, înfrânare şi cea după minte petrecere (suta a patra) / 480 Scurtăcuvântare despre Sfântul Ioan Damaschin / 485 SFANTUL IOAN DAMASCHlN (485-490) Cuvânt de suflet folositor şi minunat / 486 Scurtă cuvântare despre Sfântul Filimon / 491 SFANTuL FIUMON (491-500) Cuvânt foarte folositor /492 Scurtă cuvântare despre Sfântul Teognost / 50 I - SFANTUL TE06NOST (501-514) Şaptezeci şi cincÎ de capete pentru lucrare, pentru vedere şi pentru Preoţie / 502 Pentru Preoţie (13 - 48) / 504 Pentru Preoţie (49 - 69) / 509 Iarăşi pentru Preoţie (70 - 75) / 513 Scurtă cuvântare despre Sfântul Filofteu Sinaitul / 515 sfANTuL FILOFTEU SINAITUL (515-526) Patruzeci de capete pentru Trezvire / 516 Scurtă c~vântare despre Sfântul Ilie Ecdicul / 527 .SFANTUL lllE ECDlCUL (527-548) Adunări de flori (1 - 73) / 528 Adunări de flori (Pentru rugăciune) (80 - 109) / 533 O sută treizeci şi nouă de capete lucrătoare şi privitoare (1 - 32) / 536 (33 - 139) / 539 CUVIOSUL TEOFAN (549-551) Scara Cuviosului Teofan / 549 Scurtăcuvântare despre Sfântul Petru Damaschin / 552 . SFANTUL PETRU DAMASCHIN (552-678) Cartea Întâi Început împreună cu Dumnezeu a pricinii Cărţii aceştiea / 553 Arătare trebuincioasă şi înfrumuseţată pentru cele şapte fapte trupeşti / 562Cum cel ce voesc a păzi poruncile, trebuie a începe cu frica lui Dumnezeu, ca să nu cază în prăpastie / 564 Pentru a doua poruncă, şi cum că din Frică să naşte plănsul / 565 Despre cele patru fapte bune ale sufletulUI / 569 Pentru cunoştinţa cea lucrătoare / 569 Cum că faptele trupeşti sunt unelte celor sufleteşti / 570
  6. 6. Cum că neputinţa este a ne mântui rară de păzirea minţiI cea cu de-adinsul/ 571 Pentru că cel ce voesc să se vază pe sine Întru care năravuri sunt, nu Întru alt fel, rară numai prin fugi rea voilor sale, şi prin supunere şi linişte, şi mal ales cel pătimaşi / 572 Pentru cele opt privirI gânditoare (Duhovniceşti) / 573 Arătare trebuincioasă pentru Întâia cunoştinţă, şi cum să cuvine a Începe aceasta /574 Pentru a doua privire I 575 Pentru privirea a treia / 577 Pentru privirea a patra /581 Pentru a cincea privire / 588 Pentru a şasea (cunoştinţă) privire / 589 Pentru a şaptea privire / 593 Pentru a opta privire / 593 Cum că Întru Dumnezeeştile scripturi nu este neglăsuire /594 Despărţire a cunoştinţii tuturor şi a rugăciunii / 595 Pentru smerita cugetare / 596 Pentru nepătimire / 596 Pentru cele şapte fapte trupeşti, cunoştinţă prea aleasă / 598 Pentru dreapta socoteală / 598 Pentru cea după Dumnezeu cetire / 601 Pentru dreapta socoteală cea adevărată / 602 Pentru a nu să desnădăjdui, deşi mult greşaşte cineva / 603 Scurtă cuvântare: spre câştigarea bunătăţilor, şi spre depărtarea răutăţilor /604 Pentru cum câştigă cineva credinţa adevărată / 605 Pentru că mai mult foloseşte pătimaşilor liniştea I 608 Pentru că mare bine este pocăinţa cea adevărată / 609 Pentru facerile de bine ale lUI Dumnezeu, cele cuprinzătoare şi cele din parte / 610 Pentru că toate spre folosul nostru le-aii racut Dumnezeii / 611 Cum că cuvântul lUI Dumnezeii, nu este multă cuvântare /612 Fără de smerita cugetare, cu neputinţă este a ne mântui / 613 Pentru zidirea rugăciuniI prin fapte bune / 616 Pentru că mare bunătate este dragostea, şi sratuirea cea cu smerenie /618 Pentru că nu este multă cuvântare cea mai deasă pomenire a Dumnezeeştii Scripturi / 620 Arătare pentru cunoştinţa cea cu numire mincinoasă / 622 Arătare a faptelor bune / 629 Arătare a patimilor / 630 Pentru osăbirile gândurilor şi ale asuprelelor /631 Cartea a doua Cuvântul 1 /634/ Cuvântul 2/635 / Cuvântul 3 /637/ Cuvântul 4 / 639 / Cuvântul 5/641/ Cuvântul 6/643/ Cuvântul 7/645/ Cuvântul 8/647/ Cuvântul 9 /649/ Cuvântul 10 / 651 /Cuvăntul II /653 / Cuvântul 12/656/ Cuvântul 13 /657/ Cuvântul 14/658 / Cuvântul 15 / 659 /Cuvântul 16/661 / Cuvântul 17/662 / Cuvântul 18 / 662 / Cuvântul 19/663 / Cuvântul 20/663 / Cuvântul 21 / 664 / Cuvântul 22/ 665 / Cuvântul 23 /667/ Cuvântul 24 / 670 /
  7. 7. Fi/ocaZia In literatura română veche În cele mai vechi timpuri ale trecutului nostru, monahismul este atestat, după uniicercetători, încă din secolul al IV -lea J • Peste o mic de ani această cale a desăvârşiriicreştine era atât de temeinic asumată în Ţările Române, încât învăţătura isihastă a sfinţilorGrigore Sinaitul şi Grigore Palama s-a bucurat de o primire deosebit de, favorabilă 2 însecolul al XIV -lea, îndată după re afirmare a ei in celebra controversă cu ercziarhii apusenicare o contestau. Teologii Bisericii Răsăritului au apărat nestrămutat adevărul că împlinirea supremăfăgăduită omului este îndumnezeirea, unirea lui cu Dumnezeu prin energiile divine necreate.Cele dintâi dovezi că monahii români cunoşteau îndemnul apostolic "Să vă faceţi părtaşiai dumnezeieştii firi" (2 Petru 1,4) şi practicau sfintele nevoinţe ale desăvârşirii dupăînvăţătura Stinţilor Părinţi sunt aduse de literatura noastră veche. Ea cuprinde, îneă dinsecolul al XIV -lea, un număr impresionant de scrieri despre trezie sau trezvie (gr. nepsis,vigilenţă), arta păstrării minţii limpezi, ferită de cugetele pătimaşe, mereu pregătită pentrucunoaşterea lui Dumnezeu. Mai Întâi în versiuni slavone -limba scrisă folosită un timp înBiserica şi cultura noastră - apoi în română, aceste scrieri patristice constituiau de pesteşase veacuri panoplia luptei cu patimile şi hrana spirituală a monahi lor şi monahiilor de Ianoi, şi chiar a laicilor instruiţi. Scrierile trezvitoare sau neptice erau răspândite prin copiimanuscrise, separate sau în culegeri de texte ascetice şi contemplative, care tratau desprecurăţirea de patimi, vieţuirea în linişte (isihie) şi săvârşirea rugăciunii curate (a inimii saua lui Iisus). Cea mai cunoscută antologie cu asemenea cuprins a fost alcătuită in secolul al XVIII-leade Macarie, mitropolit al Corintului şi publicată la Veneţia în 1782 cu o introducere şiscurte biografii ale autorilor de monahul cărturar din Muntele Athos Nicodim Aghioritul,amândoi veneraţi ca sfinţi în Biserica Ortodoxă. Ei au dat culegerii lor titlul lung şi lămuritor1 Y. cele mai vechi mărturii la V. Muntean. Olganizarea mănăstirilor româneşti în comparaţie cucele bizantine (până la 1600), Bucureşti, 1984, p. 24 şi urm.~ ef. Dumitru Stăniloae, Isihaştii sau sihaştrii şi rugăCIUnea lui Iisus in Tradiţia ortodoxieiromâneşti, în Filocalia, voI. VIII. Bucureşti, 1979: p. 555-587.
  8. 8. 12 Academician VIRGIL CÂNDEAFi/ocaUa 3 sfinţilor trezvitori, adunată de la sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi incare [se arată cum] prin lucrare şi contemplare potrivit filosofiei etice, mintea estecurăţată, luminată şi desăvârşită. Această carte a rămas până azi principala referinţăîn ascetica şi mistica ortodoxă, iar din a doua jumătate a secolului XX s-a bucurat, prinnumeroase traduceri şi studii, de o mare răspândire şi în creştinismul apusean. Scrierile Părinţilor trezvitori reprezintă de peste şase veacuri, alături de texteleliturgice şi hagiografice, Psaltirea şi Evangheliile, hrana spirituală de căpetenie a cre-dincioşilor din Ţările Române. Începând din secolul al XVIII-lea scrierile fiIocalice vorcircula, cum vom vedea, îndeosebi prin antologii. Până Ia traducerea modernă a PărinteluiStăniloae, Fi/ocaUa românească a fost opera colectivă a cărturarilor din mănăstirile moldove-neşti de sub ascultarea Stareţului Paisie. Această operă a fost împlinită de monahii învăţaţidin comunităţi le româneşti ca o ascultare, nu pentru faimă. Ispitei de a se evidenţia prinerudiţie sau talent, aceşti literaţi cu excelentă pregătire de elenişti şi iscusiţi scriitori nu i-aucedat niciodată. Altă particularitate a operei desfăşurată în obştea paisiană este finalitatea eipractică. Monahii traduceau scrierile fiIocalice ca să le înţeleagă şi să le experimentezeprin trăirea lor spirituală. Spre deosebire de isihaştii din alte părţi ale lumii ortodoxe caretrebuiau să decripteze Fi/ocalia scrisă în limbi neînţelese, ca greaca veche şi slavona,monahii români au vrut şi au reuşit să o citească în limba lor vernaculară, româna maternă.În receptarea scrierilor trezvitoare acesta a fost un caz singular, subliniat de cercetătoriiromâni şi străini ai fenomenului 4 • FilocaUa de la Dragomirna din 1769 (ms.rom. 2597 al Bibliotecii AcademieiRomâne) este cea dintâi culegere bogată de texte trezvitoare din literatura românăveche. Aşezată cu şase ani mai devreme în Mănăstirea Dragomirna din Bucovina,obştea Cuviosului Paisie era Înzestrată cu scrierile patristice necesare operei duhovniceştipe care o începuse în Muntele Athos, având ca scopuri curăţirea de patimi şi săvârşirearugăciunii inimii. Faima acestei şcoli de viaţă călugărească riguroasă a atras laDragomima pe Rafail, monah din Mănăstirea Horezu, cunoscut copist de texte religioase 5.El a transcris, fireşte cu îngăduinţa Cuviosului Paisie şi după îndrumările lui, scrieripatristice "ce arată pentru dumnezeiasca rugăciune, adică «Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!»", cu precizarea: "Că de acestea ne iaste mai mult J Fi/ocalia, "iubirea de frumuseţe" [divină] fusese titlul dat de sfinţii Vasile cel Mare şi Grigore deNazianz unei culegeri de comentarii biblice ale lui Origen selecţionate pentru Teodor, episcopul Tyanei.4 Remarcă făcută de Părintele Elia Citterio, în studiul său La scuolafilocalica di Paisij Velichkovskije la Fi/oca/ia di Nicodimo Aghiorita. Un confronte, în Amore de/ Bello. Stlldi slllla Fi/ocalia,Magnano (VC), Comunita di Bose, 1991, p. 201; la fel, Kallistos Ware, Possiamo par/are dispiritualita delia Filocalia?, ibidem, p. 40 şi dr. Dan Zamfirescu, Biruinţa unei idei, în cartea saPaisianismul, un moment românesc În istoria spiritualită{ii europene, Bucureşti, 1966, p. 11-13.~ V. manuscrisele copiate de ei, păstrate în Biblioteca Academiei Române (15 lucrări), la G. StrempeI,Copişti de manuscrise româneşti până la 1800, voI. 1, Bucureşti, 1959, p. 196-201.
  9. 9. Filocalia în literatura română veche 13cuvântul întru aceste sfinte scripturi", după cum notează la fila 181 v a manuscrisuluisău, subliniindu-i astfel conţinutul filocalic. FilocaZia de la Dragomirna are în comuncu ediţia veneţiană nouă scrieri ale sfinţilor Simeon Noul Teolog, Grigore Sinaitul şiCasian Romanul, ale lui Simeon al Tesalonicului, Nichifor din Singurătate şi tâlcuireaanonimă Arătare pentru graiurile ce să cuprind În dumnezeiasca rugăciune [aminţii]. Cuviosul Paisie a mai adăugat acestei culegeri texte absente din Filocaliaveneţiană publicată peste treisprezece ani. Antologia de la Dragomirna avea aceeaşitematică spirituală, ilustrată însă prin texte în bună măsură diferite 6. FilocaZia publicată la Veneţia în 1782 a ajuns repede la Mănăstirea Neamţ, undeprocurarea scrierilor patristice originale, în copii manuscrise sau ediţii nou apărute erao preocupare statornică 7 şi astfel, pe la începutul secolului al XIX-lea, versiunea româ-nească a primei părţi era încheiată. Ea se păstrează în ms. rom. 1455 al BiblioteciiAcademiei Române şi cuprinde în afară de scrierile din ediţia lui Nicodim Aghioritul,prefaţa şi notele biografice alcătuite de el, precum şi câteva texte ale lui Marcu Pustniculşi Sfântul Maxim Mărturisitorul absente din Filocalia grecească x. Versiunea româ-nească a părţii a doua a fost şi ea realizată: aproape toate scrierile din cuprinsul ei aufost identificate în traduceri separate mai vechi sau din intervalul 1782 - 1800 ~ . Ele nuau fost însă copiate împreună într-un tom, la fel ca cele din prima parte. Istoriamanuscrisului publicat în ediţia de faţă ne va permite să aproximăm stadiul alcătuiriipărţii a doua a versiunii româneşti în anii de după săvârşirea Cuviosului Stareţ Paisie(15 noiembrie 1794), când proiectul unei Filocalii integrale în limba română pare să fifost abandonat pentru câteva decenii. Ritmul traducerilor româneşti din literatura patristică a scăzut în secolul al XIX-lea. Modernizarea culturii, măsurile anticlericale, slăbirea interesului pentru limbagreacă au pus capăt operei iniţiate şi conduse cu atâta stăruinţă în a doua jumătate aveacului precedent de Paisie şi de "preaiubiţii [săi] fraţi Macarie şi Ilarion, dascăliiscusiţi în traducerea cărţilor şi bărbaţi învăţaţi"llI, cum îşi numea Cuviosul Stareţprincipalii colaboratori. Un capitol de cultură românească tradiţională se încheiase.Dar căutătorii desăvârşirii, ucenicii ucenicilor marelui stareţ erau încă numeroşi înmănăstirile şi mai ales în schiturile şi sihăstriile româneşti. Pentru ei, un distins ierarhde tradiţie paisiană, mitropolitul Moldovei Veni amin Costachi şi stareţii moldoveni " V. descrierea Filocaliei de la Dragomirna, la p. 50-54 din studiul Biserica Ortodoxă Română şitraducerile patristice şi filocalice În limbile moderne de Arhim. Ciprian Zaharia, inclus de dr. DanZamtirescu în lucrarea sa Paisianismul .. . p. 46-64.7 Informaţii despre această preocupare în scrisoarea Stareţului Paisie către Theodosie, ArhimandritulSihăstriei Sofroniev, în Sfântul Paisie de la Neamţ, Cuvinte şi scrisori duhovniceşti, ed. ValentinaPelin, Chişinău, 1998, p. 47-54., Cf. studiul Arhim. Ciprian, citat mai sus, la Dan Zamfirescu, op. cît., p. 57-59." V. lista lor, ibidem, p. 59-61.II) Valentina Pelin, op.cit., p. 51.
  10. 10. 14 Academician VIRGIL CÂNDEAîncepând cu Dorotei, cunoscutul traducător cu studii la Academia Domnească dinBucureşti, au publicat începând din 1807, când lavra nemţeană a fost înzestrată cu otiparniţă proprie, scrieri patristice sau ale unor cărturari bisericeşti mai noi, dupăvechile tălmăciri păstrate în manuscrise. Prezenţa lor în scrisul românesc s-a prelungitastfel în prima jumătate a secolului al XIX-lea când au văzut lumina tiparului operelesfinţilor Efrem Sirul, Isaac Sirul şi Ioan Gură de Aur, scrieri ale sfinţilor Vasile celMare, Ioan Gură de Aur şi Atanasie cel Mare, opuscule patristice de teologiedogmatică, despre datoria ascultării călugăreşti, sau manualele de viaţă duhovniceascăale Cuviosului Nicodim Aghioritul Războiul nevăzut, Apanthisma şi Despre pazacelor cinci simţiri. Scrise de autori celebri ai doctrinei creştine, aceste opere clasicede propăşire sprituală vor fi republicate în secolele XIX şi XX. Centrate pe marileteme ale despătimirii şi îndumnezeirii omului, ele au asigurat continuitatea dimensiuniifilocalice în cultura românească şi în perioada ei modernă, orientată precumpănitorspre orizonturi raţionaliste şi secularizante. Un rol de seamă în cultivarea acestei tradiţii care a inspirat reflecţia şi creaţia luiMihai Eminescu, Tudor Arghezi şi Vasile Voiculescu au avut în planul vieţii spiritualemonahi învăţaţi, chemaţi pentru vrednicia lor la înalte rosturi în ierarhia Bisericii OrtodoxeRomâne. L-am amintit mai sus pe Veniamin Costache, mitropolit al Moldovei. Să adăugămnumele lui Calinic cel Sfănt, episcop al Râmnicului, un isihast din Schitul Frăsinei- Vâlcea,cu aspră rânduială athonită, stareţ al Mănăstirii Cernica, unde la începutul secolului XIXse păstra rigoarea călugărească şi intelectuală introdusă de alt mare stareţ, Gheorghe, unucenic al Cuviosului Paisie de la Neamţul. Să mai amintim pe IosifNaniescu, episcop deArgeş, apoi cel mai vrednic urmaş al lui Veniamin Costache în scaunul mitropolitan alMoldovei (1875-1902), înţelept păstor de suflete, iubitor al culturii creştine, filantrop şipatriot luminat care a dăruit Academiei Române - al cărei membru de onoare a fost - unadevărat tezaur de cărţi vechi, manuscrise şi documente. Un contemporan almitropolitului Iosif a fost Gherasim Safirin (1850-1922), dintreultimii ierarhi români cu autentice trăsături monahale şi contemplative, care a dus viaţaaspră a pustnicilor primelor veacuri creştine, a apărat cu înverşunarea acelora rânduielileÎndătinate ale Bisericii şi a criticat nemilos abaterile întâi-stătătorilor ei. Ales în 1900episcop al Râmnicului pentru însuşiri intelectuale şi duhovniceşti pe care nimeni nu i leputea contesta, a fost depus din treaptă şi trimis la mănăstire datorită intransigenţei sale,apreciată ca tulburătoare pentru paeea Bisericii. Măsură controversată Il , dar în multeprivinţe providenţială: episcopul Gherasim s-a retras într-un loc prielnic nevoinţelor sale,Ia Frăsineii lui Calinic cel Sfănt, unde şi-a sfârşit viaţa în post, rugăciune şi fapte bune (ela ctitorit paraclisul "Sfinţii Trei Ierarhi" şi o parte Însemnată din chiliile mănăstirii). Darmai ales, în ultimii ani ai vieţii sale, el a încurajat şi sprijinit un important act de spiritualitateII Cf. Arhim. I. Scriban, Episcopul Gherasim Safirin, în "Biserica Ortodoxă Română", s. II, 40, 1922,p.459-460.
  11. 11. Filocalia în literatura română veche 15şi cultură, desăvârşirea versiunii româneşti a Filacaliei, cea începută încă în timpul vieţiiCuviosului Paisie şi din care, după cum am arătat mai sus, până la moartea acestuia nu sefinalizase decât prima parte. împrejurări fericite au tăcut ca o dactilogramă a întregii Fi/acalii româneşti, (legatăÎntr-un tom masiv) a cărei transcriere a fost încheiată la 5 ianuarie 1922 (episcopul Safirin a murit la 14 februarie acelaşi an), să fie descoperită la schitul românesc Lacu din Muntele Athos şi adusă în ţară în vederea publicării ei. Istoria acestei necunoscute versiuni a FiLacaLiei am reconstituit-o după sumarele informaţii din chiar Însemnările care introduc primul tom al manuscrisului FilacaUei de la Prodromul, editat în două volume. Întrebările fără răspuns cu care încep Însen1nările nu explică nimic în legătură cuiniţiativa uriaşei întreprinderi de adunare a vechilor traduceri necesare alcătuirii uneiFilacalii ramâneşti. Lipsa ei pe vremea când vor fi început lucrările (cu cel puţinunul sau două decenii inainte de 1922) era, fireşte, resimţită de isihaştii de la cumpănasecolelor XIX şi XX care cunoşteau unele scrieri cuprinse în antologia spiritualăpublicată de Cuviosul Nicodim, dar nu aveau acces la toată cartea şi nu înţelegeauelina ei adesea foarte dificilă. Gândul ne duce în primul rând la monahii Schituluiromânesc Prodromul, ai cărui igumeni au fost succesiv, în anii 1900-1922 vredniculde pomenire arhimandrit Antipa Dinescu (1900-1914) urmat pentru scurte răstimpuride ieromonahii IoasafIonescu, Anichit Dumitrescu, Iacov Ţeţiu, Pimen Teodorescuşi Hrisostom Postolache l2 . Bogăţia bibliotecii Schitului, în care se aflau, potrivitÎnsemnărilor, cele mai multe din textele necesare unei Filocalii româneşti explicăplauzibil iniţiativa monahilor prodromiţi. De la bun început ei n-au plănuit o traducerenouă ci, ca şi cărturarii nemţeni alcătuitori ai primei părţi, au socotit că trebuie doar să adune versiunile vechi, exacte şi frumoase din perioada paisiană, să le pună înordinea din Filocalia greacă, să traducă din nou numai Predos/ovia Cuviosului NicodimAghioritul şi notele biografice alcătuite de el, care preced operele fiecărui autor. Deobservat că, deşi la Mănăstirea Neamţu aceste operaţii erau făcute pentru primaparte a Filacaliei, prodromiţii n-au putut profita de ca, pentru că, luat din bibliotecanemţeană de emisarii Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, manuscrisul fusesedăruit Academiei Române la 2 septembrie 1900. Cu răbdare şi resemnare călugăriiSchitului athonist au re făcut, aşadar, şi prima parte. Despre ridicarea în scopuri"ştiinţifice" a vechilor manuscrise din mănăstirile noastre la începutul secolului XX şiconsecinţele negative ale acestei măsuri pentru obştiile monahale vitregite de hranalor spirituală ne vom ocupa altădată. Observăm doar că ms. rom. 1455 al BiblioteciiAcademiei Române pare să fi rămas nefolosit de cercetători cel puţin şaptezeci deani de la confiscarea lui în scopuri "ştiinţifice". Etapele alcătuirii Fi/ocaliei de la Prodromul, cum se cuvine numită această variantăa versiunii româneşti sunt relatate în Însemnări: cele mai multe scrieri se aflau în biblioteca12 Arhim. loanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, ed. 2-a, Bucureşti, 2001, p. 358.
  12. 12. 16 Academician VIRGIL CÂND EASchitului, traduceri ale lui Ilarion Dascălul, excelent cunoscător al limbii eline"13 şi de"eruditul bărbat" TeodosieJ 4 • Alte scrieri au fost procurate din diferite părţi ale SfântuluiMunte: de la Mănăstirea Vatoped (manuscris provenit de la Schitişorul românesc Calimiţa),de la colibele vieţuitorilor români, de la peştera de lângă mare a Cuviosului ieroschimonahNifon Ionescu, întemeietorul Schitului Prodromul (manuscrise aduse de la MănăstireaVăratec). Textele cu neputinţă de găsit au fost traduse din elină de Aristovul monahul dinMarea Lavră în greaca nouă, apoi în româneşte de monahul medic Ignatie Transilvăneanuldin Schitul Ivirului J5 , iar Predoslovia şi biografiile scrise de Cuviosul Nicodim Aghioritulau fost tălmăcite de învăţatul din Schitul Prodromul Chiril Lambrino, bun elenist, care acomparat şi traducerile mai vechi cu originalele în greaca veche, completând unele textecu "capetele lipsă". Alcătuitorii Filocaliei de la Prodoromul se temeau că "nu vom avea fericirea de ao ceti în condiţiuni le ce să cere", [i.e. cuvenite, dorite]. O copie a fost trimisă episcopuluiGherasim la Frăsinei. Este aceea pe care a consultat-o Părintele Dumitru Stăniloae,amintind-o în Cuvântul Înainte al versiunii sale: "La traducerea primului volum dinFilocalia greacă (adică până la sfântul Maxim Mărturisitorul inclusiv) am avut alăturişi traducerea episcopului Gherasim Safirin, procurându-mi o copie după manuscrisul dela Mănăstirea Frăsinei. Traducerea am făcut-o după textul grec. Versiunea episcopuluiGherasim Safirin ne-a fost numai un mijloc auxiliar, folosit mai ales la locurile obscure,pentru a vedea cum le-a înţeles şi el"J6 . Din Însemnările Filocaliei de la Prodromulreiese Însă că episcopul Gherasim asistase pe alcătuitorii ei doar pentru găsireatraducătorului Aristovul monahul. El urmări se şi încurajase pregătirea Filocalieiromâneşti, carte atât de necesară aspiraţiilor sale spirituale, şi ca recunoştinţă primiseun exemplar dactilografiat, acela de pe care şi-a procurat o copie Părintele Stăniloae,convins că traducerea fusese făcută de episcopul însuşi. Fi/ocaUa de la Prodromul are intercalate şi texte în plus faţă de ediţia veneţiană.Cuvântul despre dumnezeiescul nume Iisus (plasat după fragmentul din Viaţa SfântuluiPal ama) pare să fie luat, cu mici modificări, din Minei, sinaxarul zilei de 1 ianuarie, iar1. Despre traducătorii nemţeni, v. studiile prof. N. A. Ursu şi dr. Valentina Pelin în volumul Românii ÎnreÎnnoirea isihastă. Sludii Închinate Cuviosului Paisie de la Neamţ la bicentenarul săvârşiriisale, 15 noiembrie 1944, publicate sub îngrijirea lui Virgil Cândea, laşi, 1997, p. 39-82 şi 83-120. 1" Despre Teodosie monahul din Mănăstirea Neamţul şi vedenia lui, v. Diac. Prof. Ioan Ivan, ViaţaCuviosului Paisie de la Neamţ, laşi, 1997, p. 113-116. Demonul care i s-a arătat lui Teodosie la treiani după săvârşirea Cuvios ului Paisie i-a spus acestuia că deşi stareţul murise, dracii nu părăseaumănăstirea pentru că "au întrarmat stareţul [pe] ucenicii săi cu cele mai tari arme [cărţile]. Însădegrab şi de acelea mă voi răsufla, căci le voi răpune şi după aceea mă voi odihni!". O mare partedin biblioteca Mănăstirii a ars în 1862, cum îi vestise demonul: "Blestematele terfeloage de cărţi,arde-le-ar focul!", iar multe manuscrise patristice le-a luat apoi Ministerul Cultelor.15 Sihastru şi duhovnic, din Chilia Sf. Gheorghe de pe moşia Mănăstirii Iviron, v. loanichie Bălan,op.cit., p. 513.1" Filocalia, trad. de Dumitru Stăniloae, red. Rodica Pandele, voI. 1, Bucureşti, Editura Humanitas,1999,p.II-12.
  13. 13. Filocalia În literatura română veche 17Prosopografla lui /isus Hristos (Epistola lui Lentulus către Senatul Romei) ca şiIstorisirea despre chipul Maicii Domnului (la începutul manuscrisului) sunt texte comune,prezente în multe cărţi religioase răsăritene 1 ? . Din izvoare greceşti sunt şi Cuvântul al doilea din epistolele către monahi al SfântuluiIoan Gură de Aur şi fragmentul din Viaţa Sfântului Nifon 1H (intercalat după Cuvântulpentru trezvire al lui Nichifor din Singurătate). Celelalte adaosuri provin din literaturatrezvitoare în limba slavonă: Tipicul vieţii nevoitoare al sfântului Nil Sorski, Învăţăturăduhovnicească a omului celui dinlăuntru a sfântului Dimitrie Rostovski, cele treipredoslovii ale Stareţului Vasile de la Poiana Mărului şi postfaţa aceluiaşi la cartea lui NilSorski, cu care se încheie Filocalia de la Schitul Prodromul. Alcătuitorii ei nu ezită săintercaleze între vechile texte ascetice şi unul foarte nou, tradus din limba rusă, al PărinteluiIoan din Kronstadt decedat în 1910, a cărui carte Viaţa mea Întru Hristos ajunsese înanul 1899 la a cincea ediţie. În tradiţia românească de scrieri ascetice şi mistice, Filocalia de la Schitul Prodromulface legătura între opera şcolii paisiene din Mănăstirea Neamţului şi traducerea PărinteluiStăniloae. Marele teolog a cunoscut şi preţuit vechile versiuni ale scrierilor filocalice şireferinţele Ia ele ne întâmpină în mai toate introducerile la autorii din traducerea sa, realizatăpotrivit normelor ştiinţifice moderne, pe bază de ediţii critice ale operelor patristice, cuample comentarii care le limpezesc mesajul şi Într-o limbă accesibilă cititorilor de azi.Părintele Stăniloae avea acribia savantului şi veneraţia teologului pentru operele Părinţilorneptici, dar în acelaşi timp respect pentru cititorii săi. "În traducere, declară dânsul, amcăutat să folosesc, pe cât s-a putut, un vocabular înţeles de toţi şi nu prea depărtat de celoriginal. Dar în unele locuri am recurs şi la câte un termen mai nou, de dragul preciziunii"19 .Readucerea Filocaliei în literatura română contemporană rămâne meritul său necontestat. Fi/ocalia de la Prodromul ne pune însă în contact cu o epocă a scrisului teologicromânesc în care limba Bibliei, a cărţilor liturgice, a hagiografiilor şi scrierilor patristice afost mult timp aceeaşi. Cititorul va constata că româna secolului al XVIII-lea avea oterminologie teologică bogată şi nuanţată, care permitea înţelegerea corectă a scrierilortrezvitoare şi eficienta lor folosire pentru urcuşul treptelor anevoioase ale desăvârşirii.Interesul pentru româna sacră manifestat de lingvişti în ultimii ani 20 pregăteşte viitoarele 17 Împreună, Epistola şi Chipul Maicii Domnului se găsesc în manualul de pictură al lui Dionisiedin Fuma. 1< CL Neo/! eklogiol1. Veneţia. 1803, la praznicul sfântului Nifon patriarhul Constantinopolului, IIaugust.IY Filocalia românească, voI. I, ed. cit., p. 12. CI) Cf. studiile lui Gh. Chivu, Civilizaţie şi cultură. Consideraţii asupra limbii bisericeşti actuale,Bucureşti, 1997, Liviu Onu, Terminologia creştină şi istoria limbii române, Bucureşti, 2000 şirevclatoarea teză de doctorat a d-nei Lia Brad Chisacof, Probleme ale contactului dintre românăşi neogreacă la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi Începutul secolului al XIX-lea, Bucureşti, 1998.În anexă, un Lexicon grec şi român după alfabet din 1796, variantă integrală a celui folosit detraducătorii obştii paisiane.
  14. 14. 18 Academician VIRGIL CÂNDEAediţiicritice de opere filocalice în traduceri vechi. Publicarea unui corpus de texte nepticeca cel de faţă se va dovedi atunci deosebit de utilă acestor proiecte menite să valorificeun capitol al scrisului românesc pe nedrept neglijat de istoriografia literară modernă. Pentruasemenea finalităţi, editoarea cărţii de faţă a preferat să publice Fi/ocalia de la Prodromulîn forma sa genuină, fără intervenţii sau modificări. Dar dincolo de valoarea sa ca document lingvistic, cartea de faţă este act de recunoştinţăpentru cărturarii de altădată de la Neamţu şi Prodromul şi călăuză duhovnicească iubitori lorscrisului românesc vechi. Stăruinţa asupra vechii traduceri a Filocaliei româneşti, ceaalcătuită de carturarii paisieni şi dusă la bun sfărşit de monahii prodromiţi la începutulsecolului trecut pune în lumină continuitatea unei nobile şi salutare tradiţii a culturii scriseromâneşti. După Sfăntul Maxim Mărturisitorul, unele veacuri sunt pentru coborârea lui Dumnezeula oameni, iar altele pentru urcarea oamenilor la Dumnezeu"21 . În aceste veacuri se aflăomenirea după Întruparea Fiului. Iar cea mai bună călăuză pentru ascensiunea spiritualăeste Fi/acalia. Academician VIRGIL CÂNDEA" Filocalia, trad. D. Stăniloae, voI. III, Sibiu, 1948, p. 70-71. Răspuns la întrebarea 22 a lui TalasieLibianul (comentarii la 1 Cor. 10, 17). Răspunsurile către Ta/asie sunt adăugate Fi/oca/iei româneştide traducător.
  15. 15. Notă asupra ediţiei Întâmplare fericită, cum ar spune laicul, un Dar de la Dumnezeu, cum mi se pare mieaceastă ediţie a Filocaliei de la Schitul Prodromu/ a Tacut ca în urmă cu mai bine de trei anisă primesc la editură, în 1997, un manuscris voluminos de peste 1600 de pagini, pe care mile-a adus spre publicare, dimpreună cu o recomandare a academicianului Virgil Cândea, MonahulIgnatie Marica, pe numele său Duhovnicesc Ignatie Monahul, de la Mănăstirea Antim. În vreme ce se corectau ultimele pagini culese din manuscrisul acesta împlinit laProdromul, au început să se publice, rând pe rând, volumele FUocaliei într-o nouă ediţiea traducerii părintelui Dumitru Stăniloaie . Prezenţa acestei versiuni contemporane purtând pecetea personalităţii şi culturii Părintelui Stăniloaie m-a Tacut să amân o vreme editarea manuscrisului excepţional pe care-l primisem, adevărat tezaur de limbă şi gândire românească, şi, în acelaşi timp, mi-a întărit opţiunea, alegerea mea ca scriitoare şi filolog, de a publica o ediţie genuină a Fi/oca/iei "aşa într-un timp adunată", la începutul secolului XX, cu toată "răzmeriţa veacului întru care ne aflăm",cum stă scris în Însămnări oarecare de pricina adunării aceştii Cărţi. Învăţătura isihastă strânsă în antologia alcătuită în secolul al XVIII-lea de SfântulMacarie, Mitropolit al COlintului şi Sfântul Nicodim Aghioritul şi publicată apoi "pe elineşte"la Veneţia, în 1782 avea să parcurgă până la versiunea ei integrală în limba română,(căreia i s-au mai adăugat şi alte texte ale despătimirii şi îndumnezeirii), o cale beneficăpentru însăşi devenirea limbii şi spiritualităţii sacre româneşti. Nu vom mai relua aceastăcale a învrednicirii, evocată în studiul ce însoţeşte ediţia de faţă, bazat pe o profundăcunoaştere a prezenţei FUocaliei în cultura română şi, nu în ultimul rând, pe ceea celatinii numesc bonitas verborum, arta cuvintelor bine alese.* Filocalia, traducere de Dumitru Stăniloaie, voI. 1, Bucureşti, Humanitas, 1999. Redactor Rodica Pandele.Prima ediţie a Fi/ocaliei tradusă din greceşte de Prot. stavr. Dr. Dumitru Stăniloaie, profesor laAcademia Teologică "Andreiană" a apărut la Sibiu în 1947-1948, la Institutul de arte grafice "DaciaTraiană" S.A., voI. L cunoscând rapid o a doua ediţie, "înainte de a purcede la publicarea celorlaltevolume". Titlul primei ediţii a traducerii publicate de Pro!. stavr. Dr. Dumitru Stăniloaie era F1LOCAUASlIUculegere din scrierile Sfinţilor Pctrinri cari amIii cum se poate omul curi/ţi, luminll şi desâvârşi.Ediţia apărută la Harisma, în 1993 (noi am consultat ediţia a IV -a) În traducerea Preotului ProfesorDumitru Stăniloaie, Membru al Academiei Române, se intitulează F/LOCALlA sjinlelor nevoinţeale desâvârşirii.
  16. 16. 20 DOINA URI CARIU Pentru iubitorii limbii române şi cercetarea documentelor ei lingvistice de referinţă,editarea Fi/ocaliei de la Schitul Prodromul va reprezenta o verigă esenţială în lanţulunei deveniri unitare din care nu poate lipsi principala zidire din ascetica şi mistica ortodoxă. Un exces de zel a uneia dintre culegătoarele textului adus de la Muntele Athos a făcutsă primesc primele o sută cincizeci de pagini într-o versiune "adusă la zi" cu transcrieri"corectate" şi cu o "remodelare" a morfo-sintaxei şi vocabularului conform gramaticii şilexicului din zilele noastre. Prezenţa acestui hibrid "actualizat" în corpusul genuin almanuscrisului cules pe computer, a devenit, încă un argument, poate cel mai întemeiatlegat de pierderile pe care le-ar fi pricinuit o ediţie prelucrată şi ajustată. "Corpul străin" a fost expulzat în pofida rezistenţei lui în memoria fişierelor. Drept care am ales calea reproducerii integrale, fără să operăm modificări sau corecturiîn această unică operă de întemeiere, pe care o reprezintă Filocalia de la Schitul Prodromul. Ediţia de faţă, în două volume cuprinde versiunea românească, realizată în diferiteetape, a Filocaliei veneţiene, "pre-scrise" (copiate şi dactilografiate), şi duse la bunsfârşit la ,,5 ianuarie, anul I1ântuirii 1922", "cu ajutorul lui Dumnezeu Celui Întreit Sfânt",cum citim la finele manuscrisului. O vastă operaţie de traducere şi retraducere căreia i seadaugă versiunea unor texte mai noi şi introducerea în premieră a unor autori şi titluri ceaparţin scrierilor filocalice, încheie un orizont al receptării scrierilor trezvitoare pre limbaromână, având ca "scopos", - cum citim în Filocalia de la Prodromul - curăţirea depatimi, despătimirea şi săvârşirea rugăciunii inimii şi a minţii. Opera aceasta colectivă şiindividuală, împlinită de cărturarii din mănăstirile moldoveneşti, şi-a întins un capăt de podexemplar în osârdia monahilor cărturari de la Prodromul. Iar podul acesta Întins peste două veacuri se arată a fi, deopotrivă, ziditor de limbă şide oameni, în căutarea desăvârşirii. Pentru cititorii care nu vor putea consulta direct manuscrisul de la Prodromul, dactilografiatşi legat în scoarţele tomului de 1614 de pagini, vom face cuvenita lui prezentare. Manuscrisul Filocaliei de la Prodromul care se publică pentru prima oară acum înediţia de faţă, după 80 de ani de la încheierea lui se prezintă sub forma unui volum avânddimensiunile de 15,5 (16) x 23,5 (24) cm şi este un tom masiv care leagă cele 1614 paginidactilografiate faţă-verso şi numerotate cu cifre arabe şi cu litere, pagini cusute cu aţăîntre coperţile cartonate, imitaţie de piele neagră cu striuri. Textul propriu-zis care adună scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi, de la SÎantul Antoniecel Mare până la Părintele Ioan Crondştanschi * (Ioan din Kronstadt, care a trăit până la1910) adaugă şi intercalează, printre titlurile şi autorii din ediţia veneţiană, piese de rezistenţăîn scrierile filocalice din literatura religioasă răsăriteană, din izvoare greceşti şi Filocaliislavone (Sfântul Nil Sorski şi Sfântul Dimitrie Rostovski). Întregul material ce alcătuieşte amândouă tomurile Filocaliei elineşti se încheie la pagina1421 a manuscrisului. "La urma acestora" - cum se spune într-o Nota bene către cititori(Spre ştiinţă) -, traducătorii şi alcătuitorii ediţiei de la 1922 ne previn că au alăturat şi* La Tabla alfabetică de la finele manuscrisului numele este dat Ioan Cronştand. La colon titlu, pag.1589 a manuscrisului numele este dactilografiat "Păr(intele) Ioan Crondştanschi".
  17. 17. Notă asupra ediţiei 21următoarele "cuvinte" (texte, n.n.), "a oare cărora Sfinţi şi Dascăli ai Bisericii Răsăritului precum şi a oarecărora Cuvioşi Părinţi Români, ca cele ce privesc tot spre un scopos": Cuvânt pentru numele Iisus, Chip de luare aminte al rugăciunii de Părintele Calist, Patriarhul Constantinopolului, 18 capete ale Sfântului Marco Pustnicul, o scriere anonimă, un text Din viaţa Sfântului Nifon din Ţarigrad, un text din cartea Chir Hariton, Pentru gândurile hulii. Învăţătura duhovnicească a omului dinlăuntru a Sfântului Dimitrie al Rostovului (Dimitrie Rostovski), cele trei predoslovii ale Stareţului Vasilie de la Poiana Mărului, la Sfântul Filofteiu, Sfântul Grigorie Sinaitul; Postfaţa la Cartea lui Nil Sorski ... Manuscrisul Filocaliei de la Schitul Prodromul se încheie cu Părintele Ioan Cronştandschi (Kronstadt) şi textul acestuia cu titlu interogativ Cu putiţlţă este a avea cineva inimă curată? Tot din secţiunea "adăugată" mai fac parte textele de o deosebită valoare din Stareţul Paisie Nemţeanul, şi din Sfântul Ioan Gură de Aur. Cele 1594 de pagini sunt numerotate cu cifre arabe din care 1590 este albă şi 1504 care rămâne tot albă, apare tăiată cu linii diagonale, violet şi cu o sintagmă scrisă de mână pe una dintre ele "iartă cetitorule". Manuscrisul nu este numerotat cu cifre arabe de la început. Primele5 file, numerotate în ordine alfabetică de la a la e, doar pe faţă, mai adaugă 10 pagini, fiindurmate de alte file numerotate cu litere de la e la g, care mai adaugă 6 pagini. O eroare denumerotare mai adaugă numărului de pagini al manuscrisului, paginile 213 bis, 214 bis, 215 bisşi 216 bis, deci încă alte patru pagini în plus. Tomul manuscrisului legat în coperţile cartonatenegre are în total 1594 + 10+ 6 + 4 pagini, respectiv 1614 pagini. Din acestea ultimele 4 suntreprezentate de o "Tablă alfabetică" (Scară de Sfinţi) şi materialul ce compune cartea defaţă, prezentată ca un tabel cu numele, autorul şi titlul scrierii fiecăruia, precum şi pagina la care se află în manuscrisul Filocaliei numerotat precum l-am descris. Manuscrisul Filocaliei de la Prodromul a fost dactilografiat foarte îngrijit, ca o carte, pe hârtie velină subţire (are o consistenţă asemănătoare cu o hârtie de Biblie) de culoareocru-gălbui, uzată parţial (şi cromatic, cu mici pete şi de "rugină", şi de la foaia de indigo,şi de la trecerea timpului). Deşi a fost adeseori citit şi răsfoit, paginile nu sunt zdrenţuite,şifonate sau deteriorate iar elasticitatea hârtiei i-a fost un aliat, cu siguranţă. În pluscontează calitatea cititorilor şi preocuparea de a păstra această carte-manuscris în bunecondiţii, de-a lungul timpului. Grija faţă de dăinuirea obiectului în sine se vede şi din"bandajele" de hârtie albă transparentă sau ocru lipite la marginile paginilor şi la cotor, caun fel de ramă ce trebuie să protejeze pânza textului. Aceste bandaje emoţionante apar până la pagina 28. Este partea din manuscris ceamai marcată de vreme, şi pare să fi suferit un accident (apa? umezeala?) care a pătat şiumflat oarecum textura hârtiei. Cele peste 1600 de pagini sunt legate şi cusute cu aţăîntre coperţi le negre, deja pomenite. Numele autorilor ce au tipărit antologia elenă de la Veneţia e scris cu majuscule cu folie deaur şi a fost aşezat în partea superioară a copertei întâi unul, sub altul. Pe primul rând citimSFÂNTUL NICODIM AGIDORITUL, pe rândul al doilea MACARIE DE CORINT,fără precizarea c-ar fi şi acesta Sfânt al Bisericii Ortodoxe. În centrul copertei, cu litere marişi un font apropiat de acela de pe coperţile ediţiei noastre, e scris în relief cu litere îngropate şi
  18. 18. 22 DOINA URICARIUfolie de aur, parţial ştearsă FILOCALIA, iar jos la baza copertei, în locul r(zervat editurii etipărit tot cu majuscule, cu folie de aur SF. MUNTE ATHOS 1911-1922, pe două rânduri. O ciudăţenie este dactilografierea paginilor cu culori diferite: negru, mov-ciclamen,albastru-verzui, şi albastru după cum urnlează: Filele numerotate sus, centrat, cu creionul dela a la e, pe faţă, nu şi pe verso, au fost dactilografiate cu albastru-verzui. Filele numerotatecu creionul de la ela g inclusiv, numai pe faţă sunt dactilografiate cu mov-ciclamen. Paginilede la Scurtă cuvântare despre capetele Sfântului Antonie, numerotate cu cifre arabe dela 1-83, unde începe Sfântul Marcu Pustnicul, sunt dactilografiate cu bandă neagră şi indigonegru. De la pagina 84 la pagina 216 textul este dactilografiat cu albastru-verzui. Urmeazăpaginile 213 bis - 214 bis - 215 bis şi 216 bis sărite de la numărătoare, dactilografiate cunegru. Colon cifrul apare dactilografiat cu cifre arabe de la pag. 1 la pag. 513. De la 213 bis la 352 inclusiv textul este dactilografiat cu negru, De la 353 la 514, textulapare cu litere mov-ciclamen. De la 514 la 1586 numerotarea se face cu creionul, cu cifre arabe scrise la extremele desus ale paginii, stânga, dreapta. De la 1027 la pagina 1138 cifra paginii apare şi cu cernealăşi dactilografiată, iar textul este dactilografiat cu mov-ciclamen. De la pagina 11391a 1244inclusiv textul e bătut la maşină cu albastru-verzui. De la 1245 la 1318 cu mov-ciclamen, dela 1319 la 1425 cu negru. Pagina 1425 este dactilografiată 3/4 cu negru şi o pătrime cualbastru-verzui, la bază. De la 1245 la 1500, dactilografierea foloseşte litere albastru-verzui. De la 1501 la 1589 şi ultimele 4 pagini textul este scris cu mov-ciclamen. Textul Filocaliei de la Schitul Prodromul este dactilografiat cu 48 de rânduri pepagină, des, compact, cu o oglindă a paginii economică. În întreg volumul, care se prezintăca un manuscris-carte, colon titlul şi colon cifrul sunt scrise la partea superioară.Dactilografierea şi legarea paginilor prin coasere şi lipire s-a Tacut cu mare grijă, astfelîncât oglinda paginilor respectă simetria, rândurile se Întâlnesc fără "ezitări" şi diferenţe,pe o orizontală continuă, iar rama lăsată pentru margini şi cotor este identică, dacă includemşi rândullăsat pentru colon titlu şi colon cifru. Colon titlul prezintă de regulă numele Sfântului Părinte pe ambele părţi ale filei, dar încâteva cazuri, pe paginile fără soţ, adaugă lângă nume titlul scrierii: ~f Macsim Mărt. Suta 2Teolog. Dactilografierea apelează la numeroase prescurtări neunificate în cazul trimiterilor IaSfânta Scriptură pe care le-am tipărit ca atare (Mateiu dar şi Mat. pentru Sfânta Evangheliedupă Matei, Luc. şi Luca pentru Sfanta Evanghelie după Luca, Sir. dar şi 1s. Sir. pentru CarteaÎnţelepciunii lui Iisus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul şi 2Leg. pentru Deuteronomul. Corinteni esteprescurtat Kor. în manuscris. Am optat în ediţia de faţă pentru transcrierea Cor. Am păstratîn schimb prescurtarea Kap. sau K. indicând diverse capete din Scrierile Sfinţilor Părinţi. Am scris cuvintele întregi, renunţând la prescurtările D-zeu pentru Dumnezeu, D-hniceşti,pentru Duhovniceşti, 1S. Hs. pentru Iisus Hristos, D-l pentru Domnul. Am corectat trimiterilede câte ori a fost cazul, menţionând în notele ce reproduc citatele din text, versiunea acestoraîn Biblia editată în anul 1982*. Am optat pentru această ediţie a Sfintei Scripturi care repro-* Sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Preafericitului·Părinte IlJSTIN, Patriarhul Bisericii OrtodoxeRomâne, cu aprobarea Sfântului Sinod, la Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii OrtodoxeRomâne, Bucureşti, 1982.
  19. 19. Notă asupra ediţiei 23duce textul Noului Testament din ediţia 1979 şi textul Vechiului Testament din ediţia apărutăîn 1975, având în vedere că această ediţie de sfârşit de secol XX are la bază ediţia din 1936tradusă de Gala Galaction şi Vasile Radu şi episcopul din acea vreme Nicodim Munteanucare au folosit textul Septuagintei pentru Vechiul Testament confruntând şi originalul ebraic.Ediţia din 1936 a Sfintei Scripturi este diferită de aceea din 1914 ce va fi fost folosită în ultimele traduceri. Stabilirea surselor folosite pentru revizuirea română a unor citate din texte va putea indica o cronologie a traducerilor, confruntând citatele cu Biblia de la Bucureştidin 1688 cu Noul Testament de la Belgrad de la 1648, cu Biblia de la Blaj de Samuil Micu(Clain) reeditată la 1819, la Petersburg, la iniţiativa Mitropolitului Gavriil Bănulescu, cuBiblia de la Buzău (1854-1856) sau aceea de la Sibiu (1856-1858) cu un text revizuit deMitropolitul Andrei Şaguna. Asemenea analize dimpreună cu cercetarea bibliotecii Schituluide la Prodromul şi a celei de la Neamţul vor putea da răspuns întrebărilor pe care ni le ridicăstabilirea cronologiei şi identificarea traducători lor. Volumul-manuscris este însoţit de 55 de ilustraţii, portrete de sfinţi, scene biblice (maipuţine) ce au fost decupate din publicaţii şi cărţi religioase ori au fost, la origine, iconiţetipărite. Aceste ilustraţii folosind policromia, 4 culori plus bronz sau fără bronz aurit, alb-negru, alb-albastru, şi sepia sunt completate de câteva desene de mână, în creion şi peniţă(cu cerneală sepia) Între care cel mai spectaculos este desenul în creion şi peniţăreprczentându-I pe "Cuviosul Paisie Stareţul Monasterii Neamţul" ce apare la pagina1458, înainte de Scurta Cuvântare despre Cuviosul Paisie, Stareţul Mănăstirii Neamţul:preserisă din precuvântarea la cele 14 trimiteri ale Sfântului Apostol Pavel. Neaşteptate sunt cele trei desene "ştiinţifice" folosite pentru a da o reprezentaregeometrică, matematică de la pagina 1079, la Sfântul Grigore Pal ama (Capetele 13 "fiesfera pământului rotundă înlăuntru care e sub însemnată ABCD şi împreună ei se aducealt ocol... sfera acestei EFGH) şi paginile 1394 şi 1395 (A anonimului Cuvânt minunat)unde prin grafică "scriem şi ţărcălim" "Dumnezeirea unui născut ..... lui Dumnezeu" sauavem "pildă spre mai bună înţălegere", "patru zic eri Dumnezeieşti şi săbii Duhovniceşti"ce "răstoarnă şi strică două cumpene de eresuri protivnice între sineşi la răutate şi la eres,însă de un rang şi împreună glăsuite la păgânătate". În afara ilustraţiilor despre care s-armai putea scrie şi alte amănunte, poate în Postfaţa la aceste volume, trebuie remarcateadnotările cu creion negru sau cerneală (mai rar), de câteva ori cu creion albastru, decâteva ori cu roşu (o dată apare scris HAR, cu majuscule). Acestea corectează saucompletează sintagme, cuvinte, câteva paragrafe, sau dublează conturul literelordactilografiate şi şterse sau greu Iizibile din textul propriu-zis, re scriu câteva litere saucuvinte la capetele şi începuturile de rând, uneori peste "bandajul" de foiţă albă transparentăce s-a lipit, acoperind fâşia din marginea dactilogramei. Tot cu creionul se scriu câteva note de subsol, observaţii, corecţii, mici comentarii, unele probabil ale cititorilor monahi sau nu. Tot cu creionul mai sunt scrise diferite colon titluri Suta a treia pentru dragoste, Cuvânt pentru rugăciune, Cele 226 capete, Duhovniceasca Lege, Pentru dreapta socoteală, Pentru cele 8 gânduri, Pentru desluşirea patimi/or, Cuvânt pentru linişte, corecturi făcute mai ales în prima sută de pagini care creează impresia unei pregătiri a manuscrisului pentru tipar. Când? Pentru ce
  20. 20. 24 DOINA URI CARIUeditură? Nu ştim. La pagina 1422 este scris de mână cu pixul albastru (când? de cine?)un text ce acoperă toată pagina intitulat Studiul Duhovnicesc pe care l-am cules şi esteprezent în ediţia noastră păstrând menţiunea "asta nu face parte din Filocalie." Uneori linii orizontale trase cu creionul despart capetele. Cu creionul sau cu cerneală sunt desenate vestmintele unor sfinţi în completareailustraţiilor sau pentru a reprezenta aura pe creştetul Sfinţilor Părinţi, cu un cerc perfect,când e trasat cu compasul, mai tremurat, când intervine peniţa cu cerneală sepia, deregulă. Între planşele desenate se cuprinde şi Scara Sfântului Teofan de la pagina 609. La pagina 38, ultimele 7 rânduri au fost şterse cu creion violet, cu haşurări repetate,tenace, aproape violente, dacă le studiem ductul, iar dedesubt, cu creionul negru, de astădată, citim o notă de mână: "Vezi şi la Pedalion pag. 49 unde pe larg arată pricina pentruce Monahii nu mănâncă carne". Revenind la valoarea de document lingvistic şi de tezaur de memorabilă expresivitate care ne impresionează în FilocaZia de la Prodromul ca scriitori, ca lingvişti, ca iubitori ai limbii române nu putem omite valorile morale şi spirituale multiple ale Cuvintelor (echivalentvechi pentru Text), cuprinse în această ediţie genuină, şi generoasă prin multipla ei dăruire şi deschidere către cititor. Lumea modernă a accentuat ostentativ retorica şi poietica scrisului, pe linia "mărirei deşarte" blamată în paginile FilocaZiei, carte de învăţătură atrezvirei, despătimirii şi înDumnezeirii, din care nu lipsesc valorile comunicării interactive, introspecţia şi training-ului autogen, intertextualitate a, psiho-drama şi autoscopia. Toate aceste valori (mai puţin ostentaţia şi nombrilismul găunos al omului modern şistrăin de sine) dezvoltă în Filocalia, pilduitoare scrutări de sine şi lecţii ale plenitudinii însmerenie, şi credinţă. Aşezând în oglindă citatele din text cu notele din subsol care extrag din Stănta Scripturăechivalenţe contemporane, am oferit cititorului o posibilă călătorie lingvistică, semantică,poetică în lumea comparatismului şi a arheologiei textuale şi intertextuale. Exerciţiul de a pune faţă în faţă aceste citate (din care multe îşi au o rostire aproapeidentică În Biblia de la 1688, de la Bucureşti), e pilduitor, în ordinea unor continuităţiculturale. În plus, editarea textului conform cu manuscrisul, departe de a evidenţia nostalgiiarhaice şi o nevoie de reîntoarcere la expresionismul ortodoxismului şi gândirismului româ-nesc, corespunde, în cazul de faţă, şi în particular, unor afinităţi şi nevoi de exemplaritate.Când am scris, la vârsta de 18 ani, volumul meu de debut în poezie Vindecările, citisemBiblia, nu şi textele isihaste şi cuvintele Sfinţilor Părinţi. Când am scris acea poezie"tragică, matură, plină de adânci întrebări", cum a definit-o Geo Dumitrescu, nu ştiam căversurile mele erau în felul lor nişte despătimiri. Şi nu am înţeles bătălia dusă vreme deşapte ani cu cenzura care-mi cerea să scot de peste tot din volum cuvântul vindecare şisă renunţ la titlul cărţii: Vindecările. Mă gândeam doar la poezie şi taumaturgie, într-olume care a rupt tot mai mult limba şi poezia de rugăciune şi de smerenie. Nu cred că cititorul modern al Filocaliei poate rămâne indiferent la marea lecţie şilege a vindecării fiinţei umane fără de care nu poate începe înDumnezeirea . Iar dacă mă* Acest cuvânt e scris cu majuscule la interior, în tot manuscrisul.
  21. 21. Notă asupra ediţiei 25gândesc la limba română contemporană, care a "dezvoltat", de-a lungul ultimei jumătăţide veac, şi acea acuzată limbă de lemn sau de rumeguş, cum mi se pare mie, sau dacărefuz limbajul folosit de media, înţesat de strigături kitsch promoţionale, nu pot să nu leopun tuturor acestor cazuri ale pierderii şi căderii în uscăciune şi vulgaritate, Marile Texte. Marile Texte îşi au rostul lor proteguitor în lupta cu aceste Ersatz-uri de limbă care ne-au asaltat şi ne oxidează auzul şi simţirea, reflexele umane şi morale, acea bună cuviinţăcreştină. Limba română se poate vindeca în faţa propriei "epifanii" pe care o descoperimproaspătă şi curată, blândă şi neîntinată în straiul lingvistic al Filacaliei de la SchitulProdromul. Textul întreg al acestui manuscris îşi are precum orice zidire temeinică, menireade a purta o solie. În cele 40 de capete pentru Trezvire, rămase de la Sfântul FilofteiSinaitul " citim despre "lucrătorul bunei-credinţe", pomenit şi de Sfântul Ioan Gură deAur (Ioan Chrisostomos). Monahilor de la Schitul Lacu, unde s-a păstrat acest manuscris al Filocaliei şi celorce au împlinit versiunea integrală în limba română şi au prescris-o între anii 1911-1922 lise dedică acest volum, lor şi celor ce şi-au lacut din ascultarea legilor duhovniceşti o maiadevărată lege de ascultare a binelui şi frumosului din omul din lăuntru şi din afară, celcare vede trezvirea drcpt calea ce duce spre Împărăţie "cea dinlăuntru nostru şi cea ceva să fie şi care "se aseamănă unei ferestruice luminoase prin care Dumnezeu plecându-sese arată minţii" noastre. Atenţia editorului a fost să nu clintească nimic (să clătească) din textul manuscrisului. Să înlocuieşti Încredinţare cu credibilitate sau credinţă? Să înlocuieşti rugăciunea minţii cu meditaţie, sau reflexivitate? Să schimbi tectonica frazei, terminaţiile verbale şi să intervii pe textul original cu alteasemenea unelte ale unei eonvertiri moderne? Nicidecum. Am ales să păstrez diferenţa. Cititorul are în faţa lui o mare carte decăpătâi în limba română. Citindu-i frazele, pildele, rugăciunile, predosloviile, cuvintele,poate repeta comentariul din Scurta cuvântare spre capetele Sfântului Antonie: "atâtamândrie şi folos se face celor ce citesc", "câtă încredinţare se află întru dânsele ... câtădulceaţă curg dintr-însele ... cât izvorăşte bunul nărav ... dulceaţa aceasta, ei ce vor gustamierea aceasta, cu gâtlejul cel gânditor al minţii". Filocalia, În straiele manuscrisului de la Schitul Prodromul este o revelaţie. Îl lăsăm pecititor să descopere binele şi frumosul din aceste texte, adevărat şi unic arhipelag al literaturiiisihaste. Un nepreţuit kalokagath6n aparţinător literaturii sacre şi ortodoxismului se dăruiecititorului, acum la sfârşitul anului 2001, în zilele ce apropie Naşterea lui Iisus Hristos. Dr. Doina URICARIU New York, decembrie, 2001• Căruia Stareţul Vasilie de la Poiana Mărului din România ,.i-a racut o înainte cuvântare pe care au tipărit-o şigrecii în filadă apat1e",
  22. 22. FILOCALIA Adică Iubirea de Bine [înt Româneşte a Sfinţitei Trezviri Împreună alcătuită De la Sfinţii şi de Dumnezeu Purtătorii Părinţii noştri, de Fericitul Întru pomenire DAScĂLuL NICODIM AGlllORITUL Pentru: Cele despre Lucrare şi Privire, Năravnica Filosofie, a minţii curăţire, luminare şi săvârşire* Pagina de gardă a Filocaliei de la Schitul Prodromlll cu care se deschide manuscrisul. Lipseşte numele luiMacalie de Corint. În a doua jumătate a paginii de gardă s-a lipit o ilustraţie color reprezentând Cina cea de Tail1ă.
  23. 23. Înainte cuvântare la această carte "F1LOCALIA ", Ediţia Întâi tipărită [la] Veneţia, la anul 1782 [pe] Elineşte DUMNEZEU firea cea prea fericită, desăvârşită, cea mai presus de săvârşire săvârşire, atuturor bllnătăţilor săvârşire şi făcătoare începere, foarte bun, prea desăvârşit: Din veşnicie maiînainte hotărând începătoarea de cugetare, Dumnezeire, spre a înDumnezei pre om, ce despreacesta dintru început întru sine mai înainte puind scop osul " în vremea care bine au voit pre acestaîl şi zideşte. Şi din materie adecă trupul luând, iar de la Sine sufletul într-Însul Pllind, ca pre o lume oarecare mare, prin mulţimea puterilor şi a covârşirei În lumea cea mică l-au pus, luător de samă a simţitei zidirI, şi tăinuitor al celei gândi te, dupre Marele în Teologhie Grigorie. Şi ce alt este, decât o statue cu adevărat şi icoană de Dumnezeu zidită, plină de toate harurile? Pe lângă aceasta şi dându-i legca poruncii ca o cercare a de sine-şI stăpânirei. a-l slobozi pre el pe viitor a cunoaşte, precum şi Sirah zice "L-au lăsat pre el în mâna căderii (sfatuluI) său" (I.Sir.4.2 l ) I şi după părerea lui să ia cununa, ca dupre cinstirea de Dânsul a porunciT, să priimească Ipostatnicul Dar al ÎnDumnezeirei, Dumnezeu făcându-se, şi de adevărata lumină în veci strălucindu-se. Dar însă, O! rea meşteşugire a zavistiei! nu suferea acesta în fapt a veni, Începătorul vechii răutăţi: Şi ajungând şi precugetând, şi împrotiva Ziditorului şi împrotiva făpturei precum zice Sfântul Macsim, întăi, ca să nu să facă cu totul învederată puterea cea dupre lucrare, prea lăudat a bunătate a zidirei omului; Iar al doilea, ca să nu să facă părtaşe unei asemeni mai presus de fire slave dupre înDumnezeire; Cu vicleşug vicleanul înşălând pre ticălosul or, l-au pregătit prin bune adecă sfaturi a călca făcătoarea de viaţă poruncă, Val! şi de Dumnezeasca slavă l-au despărţit! Ca un Olimpicesc revoluţionar, i s-a părut Întru sine că este, că au putut să întrerupă împlinirea Sfatului celui mai Înainte de veci! Însă fiindcă dupre Dumnezeeştif Proroci, "Sfatul lui Dumnezeu cel făcut spre înDumnezeireafirei omeneşti -, În vecI rămâne, în gânduri le inimeI lui în neam şi în neam" (Ps. 32.11) ": adecă aPronieI şi a judecăţii cuvintelor care tind la acest scopos şi în veacul de faţă şi în cel viitornestrămutate sunt, dupre lămurirea Sfântului Macsim. Au binevoit În zilele cele mal din urmăpentru milostivirea milei, acest Cuvânt al Tatălui cu Dumnezească stăpânire, vrând adecă a stricasfaturile Boerilor întunerecului, şi a aduce la săvârşire lucrul, despre care au pus sfatul cel bun şiadevărat, deci cu bunăvoinţa Tatălui, prin lucrarea Sfântului Duh întrupându-să, luând asupra Sa• scapas, variantă a cuvântului "scop", substantiv neutru, din neogreacă "skopas"., Car/ea Înţelepciunii lui Iisus. fiul lui Sirah (Ecc/esiasticu/), 4, 21: "Iar de va rătăci, îl va părăsi şi-I va da înl1lâlllile căderii lui". Bihiia sali Sfânta Scriptură tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea FericituluiPărinte t IUSTIN, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului SlIlod, Editura Institutului Biblicşi de MislUnc al Bisericii Ortodoxc Române, Bucureşti, 1982., Psalm ii, 32, II: "[ar sfatul Domnului rămâne În veac, gânduri le inimii Lui, din neam În neam".
  24. 24. 28 FILOCALIAtoată fiinţa noastră şi înDumnezeindu-o; Apoi dându-ne şi mântuitoarele Sale porunci, şi a SfăntuluIsău Duh desăvârşitul Său Dar prin Botez, ca o sămânţă Dumnezească sămănând în inimele noastrene-au dat nouă, dupre Dumnezeescul Evanghelist, "putere" (Ioan 1.12) ca, şi făcătoarele de viaţăale lui porunci, şi Duhovniceştele vârste trecându-le, şi prin lucrarea lor păzind întru noi nestânsDarul, în cele din urmă să rodim, şi FiI ai lUI Dumnezeu prin acestea să ne facem şi să ne înDumnezeim,"ajungând la bărbat desăvârşit, la măsura vârstei plinirei lui Hristos" (Efes.4.l3);4 că aceasta eratot sfârşitul şi cuprinderea a toatei iconomiei ceiI pentru noi. Dar vai mie! că bine este aicea a suspina cu amar, dupre Dumnezeescul Gură de Aur, că cei ceam dobândit asemenea har, şi ne-am învrednicit de atâta cinste, încât sufletul nostru să străluceascămai mult decât Soarele în Sfântul Botez, curăţindu-se întru Duhul: Şi fiindcă prunci priimim preaceastă Dumnezească strălucire, aceasta dacă din neştiinţă, iar ce este mai mult din Întunecareagrijilor vieţii orbindu-ne, Întru-atâta Darul În patimi l-am cufundat, întrucât să primejduieşte desăvârşita să atinge întru noi Duhul lui Dumnezeu, şi de asemenea cu cele către Pavel răspunsuri pătimind,"cum că, nici n-am auzit de să află Duh Sfănt" (Fap.14.2);5 Şi să face nouă cu adevărat ca şi maiîntăi, dupre Prorocul, când nu începuse Darul nostru. Ci Vai de nesimţirea noastră! că ne-au pierdutrăutatea şi îndeletnicirea noastră cea fără cuviinţă întru cele simţite Şi încă mai minunat aceastaeste, că deşi am auzit cel întru alţii lucrător Dar, însă zavistuindu-i *, îi c1evetim, şi nici de estelucrarea Duhului în veacul acesta credem. Deci ce de aicea? Îl înţălepţăşte Duhul cel Sfânt adecăpre Purtătorii de Dumnezeu Părinţii noştri, şi către cea cu totul trezvire, şi întru toate luare aminte,şi păzirea minţii şi chipul, le descopere lor spre a afla iarăşI Harul, cu adevărat minunat şi foarte cumeşteşugire. Iar a să ruga DomnuluI nostru Iisus Hristos FiuluI lui Dumnezeu neîncetat, nu prost(numai cu buzele). în minte zic, aceasta şi tuturor bine credincioşilor doritori este arătat, şi toatămintea dupre omul cel dinlăuntru întorcându-o, ceea ce este şi minunat, aşa înlăuntru şi întruadâncul inimei, să cheme Prea Sfăntul Nume al Domnului, şi de la El să ceară milă, numai la acestecuvinte goale ale rugăciunii luând aminte, şi nimic pre dinlăuntru sau pre dinafară nălucind, ci cutotul neînchipuită şi nefelurită să ţie pre minte. Iară pricinele aceştii lucrări, şi ca cum ar zice cineva, materia, o au din învăţăturele Domnuluinostru Iisus Hristos, uneori zicând: "Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntru vostru este" (Luca 17.2 1) 1>iar alteori: "Farisee oarbe, curăţăşte mai întăi păharul pe dinlăuntru, şi pe urmă pre din afară, şiatuncea vor fi şi cele de afară curate" (Mat. 23.26) 7. Care nu simţitor, ci despre cel dinlăuntru om alnostru să înţălege. Şi Apostolul Pavel către Efeseni scrie aşa "Pentru aceasta plec genunchile melecătre Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos ... ca să dea vouă putere să vă întăriţi prin darul DuhuluiSău, ... ca în omul cel dinlăuntru să lăcuească Hristos, în inimile voastre (Efes.3.l4) x. Ce poate a fi1 Sfânta Evanghelie după Ioan 1, 12: "Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să sefacă fii ai lui Dumnezeu". , Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, 4, 13: "Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi acunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos". ; Faptele Sfinţilor Apostoli, 14,2: "Dar iudeii care n-au crezut au răsculat şi au înrăit sufletele păgânilor împotriva fraţilor" . • a zavistui (var. "a zavistii") din slavonul "zavistovati" tranz.: a pizmui, a invidia, intranz. "a face sau a băga intrigi". Academia Română, Institutul de Lingvistică "Iorgu Iordan", DEX, Dicţionarul explicativ al limbiiromâne, Ed. Univers Enciclopedic, 1996.(, Sfânta Evanghelie după Luca 17, 21: "Şi nici nu vor zice: lat-o aici sau acolo. Căci iată, împărăţia lui Dumnezeueste înlăuntrul vostru".7 Sfânta Evanghelie după Matei, 23, 26: "Fariseu le orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, casă fie curată şi cea din afară".x Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel 3, 14: "Pentru aceasta, îmi plec genunchii înaintea TatăluiDomnului nostnI Iisus Hristos".
  25. 25. Înainte cuvântare 29mai adevărat decât această mărturie? Şi întru alt loc "Lăudând şi cântând întru inimele voastreDomnului" (Efes.s.19) Y. Auzi? în inima voastră zice. Nu mai puţin şi Verhovnicul aceasta adevereşte,"până când, zicând, ziua va lumina şi luceafărul va străluci Întru inemele voastre" (2Pet.l.19) 10. Însăaceasta ca trebuincioasă tuturor bine credincioşilor, şi în mii de alte fOI ale Sfintei Scripturi SfântulDuh învaţă cum să cunoască cei să pleacă cu bună gândire acestora. De această lucrareDuhovnicească şi meşteşugită, dimpreună cu dorita împlinire a celorlalte fapte bune, prin chemareaNumelui celui Stănt în Duh făcută cu ferbinţala inimei, şi a fi dupre sine-şI Duhovnicească lucrare,patimile adecă să perd. "Că foc mistuitor este Dumnezeul nostru" (Evr. 12.29) II şi foc mistuitor alrăutăţiI, şi mintea şi inima câte puţin să curăţăşte şi întru dânsele să unesc. Şi când curate suntacestea, şi Între ele unite, atunci Mântuitoarele porunci mai lesne să săvârşesc, atunci rodurileDuhului răsar iarăşi în suflet, şi toată adunarea bunătăţilor să înmulţeşte. Şi ca în scurt să zic: atuncimai cu apropiere este nouă a ne Întoarce de cel din început desăvârşit Har al Duhului întru SfântulBotez, - nefiind Întru noi din pricina înecării scânteii în cenuşa patimilor-, şi strălucitor luminândvăzându-l, luminându-se cu mintea, să desăvârşeşte şi să înDumnezeieşte de o potrivă. Deci despre această lucrare cei mai mulţI din Părinţi, presărată ici colea în scrierile lor pomenind,ca către cei ce cunosc aceasta fac cuvântul. Iar unii dintre dânşii, - aceasta mai înainte văzându-o,poate acelor din vremea de acum pentru această mântuitoare lucrare cugetare necunoştinţa împreunăşi lenevirea _o, pre însuşi lucrătorul chip al aceştia, prin oarecare fireşte metoade, cu subţirătatetâlcuindu-l, ca pre o părintească moştenire, nouă fiilor săi nu s-au lenevit a ne o da. Care cu multenumiri o au numit: şi Început a toatd alte de Dumnezeu iubitoare lucrări, şi adunare de bunătăţi, şiincredinţată cunoştinţă a pocăinţii, şi lucrare gândită, şi inălţare la adevărată privire. Pre aceastamai înainte spuindu-o, pre toţi îi îndeamnă spre câştigarea lucrării. Însă plâng pre cele de aicea, cădurerea Îmi taie cuvântul! Că cele despre aceasta cu adevărat curăţitoare, luminătoare şi săvârşitoare,dupre Ariopaghitul zicând, lucrare, a filosofeştii cărţi, nu mal puţin şi a altora, câte despre luareaaminte, trezvire şi rugăciune cuprind, multe aud. Toate împreună ca pre nişte trebuincioasecinstindu-se, mijloace şi organe privitoare Ia această lucrare fiind, şi aceiaşI scopos având spre aÎnDumnezei pre om: Însă pentru vechimea vremii, pentru rara, cum am zice, şi mai niciodată date întipar, Însuşi acelea au lipsit deşi oarecare au rămas, şi acelea mâncate de molii fiind şi cu totulstricate, şi ca [sic] cum niciodată ar fi fost pomenite. Să adăogăm încă, fiindcă şi cei mai mulţi din noi cu lenevire să află, şi să grijesc adecă multpentru trupeşti le zic, şi lucrătoarele fapte bune, sau mai bine a zice pentru uneltele faptelor bune, şiÎntru acestea mai tot timpul vieţiI îl cheltuicsc. Iar a singuruluI lucru adecă a păzirei minţii şi acuratei rugăciuni, nu ştiu cum fără de ştiinţă foarte trec cu vederea. Şi să primejdueşte aceasta înscurt şi prea dulce lucrare cu totul a lipsi, şi de aceea a să înnegri şi a să stinge Darul. Pe lângăacestea şi din unirea noastră cu Dumnezeu, şi din lucrarea cea Dumnezească să cădem (care era,dupre cum s-au zis mai sus, cea din început dupre iconomie • voinţă a lui Dumnezeu, către caretrebuie ca [sic] către un scopos cel mai din margene să privim, adecă spre a fi zidirea, şi spre bine" Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, S, 19: "Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântăriduhovniceşti, Iăudând şi cântând Domnului, În inimile voastre".o A doua Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru, 1, 19: "Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit, la carebine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsăriîn inimile voastre", II Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, 12, 29: "Căci «Dumnezeul nostru este şi foc mistuitor». Indicaţia în mss. dactilografiat trimite greşit la paragraful 19 din capitolul 12. Sintagma evocată apare în finalul capitolului 12 (Răbdare şi sfinţenie), paragraful 29.• iconomie, s.f., variantă învechită care înseamnă "economie", cu sensul de mod de întocmire, de orânduire a planului sau a părţilor unei lucrări, ale unei scrieri, ale unei legi etc.; alcătuire, compoziţie. DEX, ed. cit., p. 329.
  26. 26. 30 FILOCALIAa fi, şi spre pururi bine a fi, pentru noi iconomia a lui Dumnezeu CuvântuluI; şi cuprinzător, câte învechea Scriptură, şi câte întru cea nouă cu bună cuviinţă s-au lucrat). Deci precum mai înainte mulţi şi din cei din lume aflători şi însuşi Împăraţii, şi cei ce petreceau înpalaturile împărăteşti, cu toate miile lor de grijI şi silinţi ale vieţii, în fieştecare zi întinzându-se şiîndeletnicindu-se, unul şi acelaşI lucru aveau: ca în inimă neîncetat să se roage, precum pre mulţiaflăm în istorii; Întru acest chip şi acum din lenevi re şi din necunoştinţă, nu numai în cei din lume nusă află: (această lucrare) ci nici întru Monahi, care cu linişte să singurătăţăsc, prea puţini să află. O!ce pagubă mare Şi cu totul greu de aflat! De care şi Iipsindu-se, cu toate că dupre putere să osteneştefiecare, şi rabdă durerile cele pentru fapta bună, însă nu seceră nici un rod. Că fără de neîncetatăpomenire a DomnuluI, şi din aceasta împungându-se inima, şi fără de a să curăţi mintea de tot răul, nupoate a rodi, că zice: "Fără de mine nu puteţi face nimic", şi iarăşi "Cel ce rămâne întru mine acestaaduce rod mult" ( Ioan 15.5) 12. De aceea ÎmI dau cu părerea că nu este altă pricină, prin care au lipsitcel ce petrec cu sfinţănie şi vieţuesc şi după moarte, şi aşa puţinI sunt cel ce să mântuesc în vremeade acum: ci numaI pentru că ne-am lenevit de acest lucru aducător spre înDumnezeire. Iar fără a săînDumnezei mintea, au zis oareci ne, nu numai a să sfinţi, dar nici a să mântui omul nu poate. Care lucruşi singur auzulUI este foarte înfricoşat! Că aceeaşi este a să mântui cu a să înDumnezei, dupre arătareaînţălepţiţilor de Dumnezeu. Iară cea mal de căpetenie adecă pricină, că şi de acestea ducătoare demână cărţi ne lipsim. Iară fără de acestea a dobândi săvârşirea, este cu neputinţă. Dar iată cel întru toate îmbunătăţit, şi cu adevărat iubitor de Hristos, Domnul Ioan Mavrocordat,care pre nicI una din cele întăitoare lăsând, că câte adecă spre slobozenia cuvântului sunt: iubireade săraci, iubirea de străinI, şi alt danţ de fapte bune, carele cu Dumnezeiască râvnă pentru obştesculfolos totdeauna să arde. Acesta zic, acesta, din Darul lui Hristos carele voeşte ca toţi oamenii să semântuească şi să se înDumnezească, însuflându-se, întru bucurie schimbă plângerea, deslegândnedumerirea. Că depuind de obşte mijlocul de înDumnezeire, cu tot sufletul, şi ca să zic aşa, cumâinele şi cu picioarele, şi cu tot chipul împreună lucrează în partea aceasta, precum s-au zis, alcelUI mai Înainte de veci sfatul lui Dumnezeu. O! ce mare slavă! O! ce mărire Iată dar cele ceniciodată în vremile cele mai dinainte date la lumină, cele ca în adânc şi întunerec, şi ca în unghiuaflate necinstite şi mâncate de molii, şi aici şi acolo lepădate şi răspândi te; lată cele spre curăţeniainimei şi trezvirea minţii, şi a doua chemare Întru noi a Darului, încă şi a înDumnezeirei, cele ce cumare meşteşug povăţuesc la aceasta, întru una adunându-le, şi necruţând nici o osteneală şicheltuială, la marea şi prea strălucita lumină, prin tipar spre darea la lumină vine. Trebuea dar, trebuea cele de Dumnezeeasca luminare arătătoare a să învrednici tiparului; Şi prinaceasta izbăveşte pre cei cunoscători de osteneala prescrierii, Îndeamnă însă şi pre neştiutori spredobândirea ei, încă şi spre dragostea faptei cei lucrătoare. Şi al prin urmare, O! prea iubite cetitorule!Prin prea îmbunătăţitul Domn Ioan, fără de osteneală şi lesne de câştigat această Duhovniceascăcarte. Carte, a trezvirei vistierie, păzitoarea sufletului, tainica învăţătură a rugăciunei minţii, Carte,a lucrării cea prea minunată în tipărire, a povăţuirei spre privire nerătăcire, Raiul Părinţilor, lanţ deaur al faptelor bune, Carte, de deasa a lui Iisus Învăţătură, (cugetare), trâmbiţa cea înapoi chemătoarea DaruluI: Şi în scurt a zice, aceasta cu adevărat, acesta este înalta înDumnezeire, lucru mai presusde orice, de mii de ori dorit, şi de mulţi ani cugetată şi căutată, dar nu aflată. Pentru aceasta, dareşi datorie netrecută stă asupra ta, dupre tot cuvântul drept cerută, pentru făcătorul de bine şi celîmpreună cu dânsullucrător, prin rugăciuni întinse, pre Dumnezeu a ruga, ca şi ei deopotrivă parteaînDumnezeirei să dobândească, şi ca cei ce la aceasta s-au ostenit, ei întăi din roduri vor culege.12 Sfânta Evanghelie după foan, 15,5: "Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne În Mine ŞI Eu în el, acelaaduce roadă multă, căei fără Mine nu puteţi face mmie".
  27. 27. Înainte cuvântare 31 Însă făcându-se cuvântului împrotivire, că poate nu este, zicând, drepte câte să publică încartea aceasta, întru auzul multora ca streine fiind, zicând că şi primejdie din aceasta urmează; cătreacestea în scurt răspundem: că nici noi O! prietene iubite! Cu ale noastre fireşti cugetări am venita face această uneltire; ci mal ales întrebuinţând pildele, unele adecă ale Sfintei Scripturi care fărădeosebire poruncesc a să ruga neîncetat bine credincioşii, şi înaintea ochilor pentru totdeauna aavea pre Domnul, - iar păgânesc lucru este a zice, că este ceva oprit, de Duhul cele poruncite, saucu neputinţă, dupre Marele Vas ilie -; Încă şi dupre a Părinţilor înscrise predanii: că de Dumnezeu Cuvântătorul Grigorie •• de obşte poporuluI celui de sub sine porunceşte a pomeni mai mult pre Dumnezeu decât a răsufla. Încă şi Dumnezeiescul Gură de aur ", trei cuvinte au alcătuit despreneÎncetata rugăciune a minţii, şi În mii de locuri ale celorlalte cuvinte ale sale, de obşte pre toţi îiîndeamnă neîncetat a să ruga. Şi minunatul acela Grigorie Sinaitul •••• , multe cetăţi înconjurând,această mântuitoare lucrare a învăţat. Dar şi însuşI Dumnezeu prin minune trimiţând de sus Înger,acest adevăr au pecetluit, astupând gura împrotivitorului Monah, precum să vede la sfârşitul cărţiiaceştia (Cuvântul cel din viaţa SfântuluI Grigorie Palama). Şi ce îmi trebuie mic mai multe a zicepentru aceasta? Când şi aceştia care şi în lume fiind şi întru cele Împărăteşti petrecând, lucruneîncetat, precum am zis, o asemenea cugetare şi îndeletnicire având, cu adevărat întăresc cuvântul,~i mulţI din el astupă gurele protivnicilor. Dar deşi unii puţin oareşice s-au abătut, ce este de mirare? Că din înălţarea minţii cei mal mulţiau pătimit aceasta, dupre prea priceputul Grigorie Sinaitul. Iară eu socotesc că mai ales, pricina ceade căpetenie a aceştei abateri, aceasta este: că nu Întru toate urmează întru această lucrare învăţăturaPărinţilor; iar nu dintru această lucrare, (adecă să înşală), să nu fie! Căci aceasta Sfântă este, şi prinaceasta de toate rătăcirea să cuvine a ne ruga să ne izbăvim, deşi cea dupre Lege poruncă a lui Dumnezeu, ceea ce duce spre viaţă,: "s-au aflat, zice Pavel, oare cărora spre moarte" (Rom. 7.10) 1 Însă nu pentru această poruncă s-au făcut, căci cum? fiind aceasta Sfântă, şi dreaptă, şi adevărată? Ci pentru răutatea celor ce o lucrează supt păcat. Ce pentru aceasta? Să ne desnădăjduim de Dumnezeiasca poruncă pentru păcatele oarecărora?? şi să ne împuţinăm şi de o asemenea Mântuitoare lucrare pentru rătăcirea oarecăruia? Nicidecum. Nici de aceea (de poruncă), nici deaceasta (de lucrare); privind numai la Cela ce au zis: "Eu sunt calea şi adevărul" (Ioan 14.6) 14; Cutot adevărul, şi cu toată smerita cugetare, şi cu aşăzare tânguitoare uneltească lucrul. Că cel ce deînălţarea minţii şi de plăcerea de oameni este izbăvit, măcar toată tabăra cea rea a dracilor împrotivalui s-ar strânge, nicI a să apropia vor putea, dupre învăţătura Sfinţilor PărinţI. Acestea aşa fiind, şi a cărţii aceştia din toate părţile, din câte s-au zis, neprinderea întru toatepropuindu-se, la bună vreme va fi chemarea aceea a prânzului Înţelepciunei, a o luoa în mâini, cuînalta propoveduire a aceştei cărţI, la Dumnezeasca ospătarea să cheme pre toţi câţi nu sunturat ori de Dumnezeeştile ospătări, nici ca cei din Evanghelie: ţarini, boi, mueri pricinuind. Veniţidar, veniţi de mâncaţI pâinea înţălepciunei a cunoştinţei aceştia, şi beţi vinul cel ce veseleştegânditor inima, depărtându-o cu totul de cele simţite şi gândi te, pentru înDumnezeirea cea uimitoareşi îmbătaţi-vă beţie cu adevărat trezvitoare. Veniţi toţI câţi sunteţi părtaşi ai chemării cel drept• Starcţul Vasilie de la Poiana Mărului, Filocalia, voI. II, ed. Ulliversalia, Buc. 2001 .•• Sfântul Grigoric Palama. Filocalia, voI. II, ed. cit., Buc. 2001.••• STantul Ioan Gură de Aur, Fi/ocalia, voI. II, ed. cit., Buc. 2001.•••• Grigorie Sinaitul, Filocalia, voI. II, ed. cit., Buc. 2001.1.1 Epistola către Romani a S{âmului Apostol Pavel, 7, lO: "[ar eu am murit Şi porunca dată spre viaţă, mi s-aaflat a fi spre mOal1e".. Sfânta Evanghelie după Ioan, 14,6: "Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl meudecât prin Mine".
  28. 28. 32 FILOCALIAslăvitoare, împreună mirenI şi MonahI, cărora cu adevărat a voastră este Împărăţia lUI Dumnezeii,şi comoara cea în ţarina inimei ascunsă, să ne sârguim a o afla, care este Prea dulcele lisus Hristos;Ca despre robia ceea de jos, şi de răspândirea minţiI noastre să ne slobozim, şi să curăţăm inima depatimI, prin neîncetata înfricoşată chemare a DomnuluI nostru Iisus Hristos, şi a celor împreunălucrătoare fapte bune, cele ce învaţă cartea aceasta. Uniţi-vă uniI cu alţiI, şi printr-înşii şi cu Dumnezeii, dupre cea către Tatăl rugăciune a DomnuluI:"ca să fiţi, zicând, una, precum şi nOI una suntem" (Ioan 17.11) 15. Şi aşa cu Dânsul uniţI, şi cu totulschimbaţi prin împărtăşirea şi unirea dragosteI lUI Dumnezeii, foarte cu îndestulare vă veţIînDumnezei, întru simţire gânditoare şi neîndoită încredinţare; şi către întâiul scopos a lui Dumnezeiiîntorcându-vă, slăvind pre TATĂL, pre FIUL, şi pre SFÂNTUL DUH, pre o începătoare de stăpânireDumnezeire: Căruia să cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, în veciI vecilor AMIN. D.NA15 Sfânta Evanghelie după Ioan, 17, II: "Şi eu nu mai sunt În lume, iar ei În lume sunt. Şi Eu vin la Tine? PărinteSfinte, păzeştc-1 În numele Tău, În care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi noi".
  29. 29. Celor din Sfântul Munte Athos, petrecători cu viaţă liniştită: Prea Cuvioş i Părinţi ai noştri, I Această ediţie a Sfinţitei "FILOCALIJ" o afieroseşte, Editorul CĂRORA altora această ediţie a aceştii Dumnezeieşti cărţi, a Sfinţitei Rugăciuni, ceea cepovăţueşte întru cereasca şi întocmai cu Îngerii petrecere, şi despre canoanele ei arată şi învaţă, aSfinţitei, zic, "FILOCALII", mai cu dreptate este deci însuşită dccât vouă? Întru voi Dumnezeiasca petrecere, a căruia prea Înţălepţile şi prea Duhovniceştele a aceştiISfinţite căqi scriind a urma lucrările ei, a nişte povăţuitoare şi pildă nouă s-au făcut, căci înfloritoareeste, şi cu mai ales Înverzitoare. STantul Munte al vostru fiind, şi al Împărătesei a toate, şi Prea Curatei Fecioare gândită grădină,Finici Înfloritori şi mii de cedri înmulţiţi, ca cei din Livan, întru Duhul au arătat, şi încă arată cu DarulPrea Bunului Dumnezeu, şi cu neîncetate rugăciuni ale Prea nevinovatei Fecioare Maria. Întru voi ca Întru oarecare Chivot, întregi ale Vizantismului să păstrează odoare de mult preţ,lăudate de toţi, care dupre Sfinţire despre multe grijindu-se, şi din vechile prieteniI, şi de la cei cuadevărat bine credincioşi, şi adevăraţI ai drept slăvitoare Răsăritene Biserici mai ales Fii s-auadunat (odoarele). Dintre voi Fericitul întru pomenire NICODIM •., care la ediţia (darea la lumină) atâtor Sfinţite şide Dumnezeu iubitoare cărţi cheltuind viaţa sa, precum şi la această carte nu mai puţin ostenealăau pus, ca prea aceasta dimpreună cu cea din Corint a Sfântului Macarie ••• să fie dată la lumină. Voi şi această ediţie la lumină aţi adus, nu întâmplătoare bunăvoinţă arătând spre priimirea ei. Deci vouă trebuie aducerea acestei Ediţii, şi vouă o afierosim pre aceasta; spre îndemnareaadecă a nevoinţiI către fapta bună, iar spre pildă de viaţă întocmai cu Îngerii prea plăcută, şi sprecuraj şi întărire de biruinţă împrotiva meşteşugirilor prea vicleanului Satana. Deci rugaţi-vă PărinţI Sfinţi şi pentru noi, ca Dumnezeu să fie milostiv în ziua cea mare ajudecăţii: AMIN.I Această deasupra scriere este pusă la Ediţia a doua a Filocaliei, tipărită În Atena, la anul 1893 .• ajiemsi, ajierosesc, vb. IV, fonnă Învechită, tranzitiv. A risipi o avere, un bun. A se ajierosi (reflexiv) a se dedica,a se consacra. Din neogreacă "afierono" (aorist ajierasa). DEX, ed.cit., p. 17 .•• Nicodim Aghioritul••• Pe coperta I1lSS., legat în coperta de carton neagră, cu titlul, autorii traducerii şi menţiunea datei şi locului undes-a făptuit lucrarea, tipărite pe folie de aur, apare sub Sfântul Nicodim Aghioritul, Macarie de Corint, pomenit şiÎn această dedicaţie sau afierosenie.

×