Anatomia.stefanet.vol 1

11,540 views

Published on

0 Comments
10 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
11,540
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
2
Actions
Shares
0
Downloads
421
Comments
0
Likes
10
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Anatomia.stefanet.vol 1

  1. 1. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE NICOLAE TESTEMIŢANU MIHAIL ŞTEFANEŢ Anatomia omului Volumul I Chişinău Centrul Editorial-Poligrafic Medicina 2007 ––
  2. 2. CZU 611(075.8) cuprinsŞ 82 Lucrarea a fost aprobată la şedinţa Consiliului Metodic Introducere.......................................................................................... 9 Central al USMF Nicolae Testemiţanu, Obiectul de studiu al anatomiei şi metodele de explorare .............. 9 procesul-verbal nr. 1 din 16.11.2006 Normalul, variante ale normalului, noţiuni de anomalie, atavisme şi monstruozităţi ............................................................ 14Recenzenţi: Boris Topor, doctor habilitat în medicină, profesor Noţiuni generale despre sănătate şi adaptare ................................ 17 universitar, şef Catedră Anatomie Istoricul anatomiei ........................................................................... 19 Topografică şi Chirurgie Operatorie Istoria anatomiei omului în Republica Moldova .......................... 33 USMF Nicolae Testemiţanu Dumitru Batâr, doctor habilitat în medicină, Etapele principale ale dezvoltării organismului uman. conferenţiar universitar, Ontogeneza ....................................................................................... 38 Catedra Anatomia Omului Vârsta ............................................................................................ 43 USMF Nicolae Testemiţanu Perioadele de vârstă ...................................................................... 44 Salturile de creştere a organismului uman .................................... 47 Redactor: Silvia Donici Habitusul şi ţinuta ......................................................................... 53 Corectori: Koporskaia N., Colin T. Elemente de orientare a corpului .................................................. 56 Machetare computerizată: Svetlana Cersac Nomenclatura anatomică .............................................................. 62 Coperta: Veaceslav Popovschi Aparatul locomotor . ........................................................................ 63 Osteologie generală . ..................................................................... 64 Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Funcţiile osului ca organ ............................................................... 65 Ştefaneţ, Mihail Clasificarea oaselor ....................................................................... 66 Anatomia omului: (pentru uzul studenţilor) / Mihail Ştefaneţ; Structura osului ............................................................................. 67 Univ. de Stat de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”.– Ch.: Dezvoltarea oaselor . ..................................................................... 73 USMF, 2007. – ISBN 978-9975-915-18-2 Anomaliile de dezvoltare a sistemului osos . ................................ 76 Vol. 1.– 2007.– 372 p.– ISBN 978-9975-915-19-9 : 600 ex. Influenţa diferitor factori ai mediului intern şi extern 611(075.8) asupra dezvoltării şi modificării postnatale a oaselor ................... 78 Scheletul trunchiului ....................................................................... 81 Coloana vertebrală ........................................................................ 81 Particularităţile morfologice ale vertebrelor regionale ................. 84ISBN 978-9975-915-19-9 © CEP Medicina, 2007 © M. Ştefaneţ, 2007 Toracele . ....................................................................................... 91 –– ––
  3. 3. Caracterele particulare ale unor coaste.......................................... 93 Biomecanica coloanei vertebrale ................................................ 194Dezvoltarea oaselor trunchiului . .................................................... 94 Articulaţiile costovertebrale . ...................................................... 195 Dezvoltarea vertebrelor . ............................................................... 94 Articulaţiile sternocostale ........................................................... 196 Dezvoltarea coastelor şi sternului ................................................. 97 Toracele în ansamblu .................................................................. 197 Anomaliile de dezvoltare ale oaselor trunchiului ......................... 98 Biomecanica toracelui . ............................................................... 198 Anomaliile manifestate în perioada pubertăţii ............................ 102 Articulaţiile craniului .................................................................... 199Scheletul capului ............................................................................ 104 Articulaţia temporo-mandibulară . .............................................. 199 Caracteristica generală ................................................................ 104 Articulaţiile membrului superior ................................................. 201 Oasele craniului cerebral ............................................................ 106 Articulaţiile centurii membrului superior ................................... 201 Oasele craniului facial ................................................................ 118 Articulaţiile membrului superior liber ........................................ 204Craniul în ansamblu ...................................................................... 125 Articulaţiile membrului inferior . ................................................. 214 Baza craniului ............................................................................. 125 Articulaţiile centurii membrului inferior .................................... 214 Craniul facial . ............................................................................. 127 Bazinul în ansamblu . .................................................................. 216 Dezvoltarea craniului .................................................................. 132 Articulaţiile membrului inferior liber ......................................... 221 Particularităţile de vârstă şi de sex ale craniului ......................... 133 Piciorul în ansamblu ................................................................... 237 Anomalii de dezvoltare ale oaselor craniului ............................. 139 Miologia .......................................................................................... 240Scheletul membrelor ...................................................................... 141 Caracteristica morfofuncţională a sistemului muscular .............. 240 Scheletul membrului superior ..................................................... 142 Clasificarea muşchilor ................................................................ 245 Scheletul membrului inferior ...................................................... 153 Dezvoltarea sistemului muscular ................................................ 246 Dezvoltarea membrelor . ............................................................. 165 Dezvoltarea muşchilor trunchiului . ............................................ 248 Anomaliile de dezvoltare ale membrelor .................................... 166 Legităţile distribuirii muşchilor scheletici .................................. 251Artrosindesmologie ........................................................................ 169 Variante şi malformaţii în dezvoltarea muşchilor scheletici ....... 251 Dezvoltarea articulaţiilor ............................................................ 169 Dispozitivele auxiliare ale muşchilor ......................................... 251 Anomalii de dezvoltare ale articulaţiilor .................................... 172 Miologia specială . .......................................................................... 254 Clasificarea unirilor dintre oase .................................................. 172 Muşchii capului. .......................................................................... 254 . Structura diartrozelor .................................................................. 176 Topografia capului ...................................................................... 262Articulaţiile trunchiului ................................................................ 183 Reperele osoase, musculare şi cutanate ale capului . .................. 262 Articulaţiile coloanei vertebrale . ................................................ 183 Muşchii trunchiului ..................................................................... 263 Articulaţiile coloanei vertebrale cu craniu .................................. 188 Muşchii gâtului ........................................................................... 263 Coloana vertebrală în ansamblu . ................................................ 190 Topografia gâtului........................................................................ 270 –– ––
  4. 4. Fasciile gâtului ............................................................................ 272 Reperele osoase, musculare, cartilaginoase şi cutanate ale gâtului ..274 Muşchii spatelui .......................................................................... 274 Cuvânt înainte Fasciile şi topografia spatelui ..................................................... 281 Muşchii toracelui ........................................................................ 282 Anatomia este ştiinţa formei vii Fasciile toracelui ......................................................................... 285 (Fr. I. Rainer) Reperele osoase, musculare şi cutanate ale toracelui ................. 286 Anatomia, fiind o ramură a biologiei, este în acelaşi timp şi cea mai Muşchii abdomenului ................................................................. 287 veche dintre ştiinţele fundamentale ale învăţământului medical fără de Fasciile abdomenului .................................................................. 290 care nu poate fi conceput studiul organismului fiinţei umane în normă, Topografia abdomenului ............................................................. 291 în dezvoltarea sa ontogenetică, precum şi profilaxia şi tratamentul di- Diafragmul .................................................................................. 296 feritor maladii. Deci, anatomia omului este strâns legată de activitatea Zonele cu rezistenţă scăzută ale pereţilor cavităţii abdominale......299 zilnică a fiecărui medic. După cum afirmă Ciirveilhier „pentru orice medic, anatomia este întocmai ca harta pentru un călător”. Reperele osoase, musculare şi cutanate ale abdomenului . ......... 300 Acumulând prin utilizarea noilor metode de investigaţie un volumMuşchii şi fasciile membrului superior . ...................................... 301 impresionant de informaţii referitoare la formă, structură, topografie, Muşchii centurii scapulare .......................................................... 301 anatomia constituie fondul de bază al cunoştinţelor morfologice despre Muşchii membrului superior liber .............................................. 304 organismul uman, pe care se pot fundamenta toate disciplinile medicale. Fasciile şi tecile sinoviale ale membrului superior ..................... 318 Prezentul manual este destinat în primul rând studenţilor în medici- Topografia membrului superior .................................................. 323 nă, dar va fi de un real folos rezidenţilor şi medicilor practicieni. Reperele osoase, musculare şi cutanate ale membrului superior 6 32 Este structuralizat în şase părţi principale, în conformitate cu pro- grama de studii la această disciplină.Muşchii şi fasciile membrului inferior ......................................... 331 Sintetizând noţiunile clasice de anatomie din marele tratate ale lui Muşchii bazinului ....................................................................... 331 Testut, V. P. Vorobiov, Gray, R. D. Sinelnikov, I. F. Ivanov şi îmbinân- Muşchii coapsei .......................................................................... 335 du-le cu noţiunile din anatomiile mai recente, M. G. Prives, M. R. Sa- Muşchii gambei . ......................................................................... 339 pin, A. V. Kraev, V. Papilian, A. Andronescu, R. Robacki, D. Ulmanu, Muşchii piciorului ....................................................................... 345 P. Bordei, V. Ranga, M. Ifrim, precum şi cu experienţa personală spe- Fasciile membrului inferior ........................................................ 348 răm că am reuşit să realizăm o lucrare, care să satisfacă în mare parte exigenţele celora care o vor studia. De aceea, orice remarcă, pozitivă Bursele, canalele osteo-fibroase şi tecile sinoviale ale membrului inferior ................................................................ 352 sau negativă, va fi binevenită. În această lucrare am căutat să prezentăm date despre normal şi Topografia membrului inferior ................................................... 355 variantele normalului în morfologie, noţiuni generale despre sănătate şi Reperele osoase, musculare şi cutanate ale membrului inferior........359 adaptare, perioadele vieţii omului, specificul tipurilor constituţionale, Trecerea în revistă a mişcărilor în articulaţiile scheletului uman.......361 ţinuta, necesare pentru determinarea legăturii dintre formă şi structură –– ––
  5. 5. şi stabilirea nivelului de dezvoltare al mecanismelor de compensare şiadaptare. Introducere Studiul anatomiei este foarte anevoios, atât prin el însuşi cât şi prin Obiectul de studiu al anatomieiaceea că forma şi structura pe care le studiază sunt descrisă într-o limbă şi metodele de explorarespecifică, nouă pentru studenţi „limba medicală” – limba latină. No-menclatorul anatomic conţine peste 5000 de cuvinte, termeni noi, de Anatomia este ştiinţa ce studiază forma şi structura organismuluiuz curent, care necesită de a fi cunoscuţi de fiecare medic. În manual uman în filo- şi ontogeneză şi modificările condiţionate de interacţiuneatermenii anatomici sunt utilizaţi în conformitate cu Nomenclatura Ana- cu mediul extern, cu mediul de trai, ţinând cont de vârstă, sex şi particu-tomică Internaţională. larităţile individuale ale organismului. Anatomia, ca ramură a biologiei, Tendinţele noastre de a-l învăţa pe student totul, înseamnă ai supra- este ştiinţa despre substratul material al vieţii şi sănătăţii. Obiectul deîncărca memoria şi ai irosi capacităţile la însuşirea noţiunilor puţin utile cercetare al anatomiei este organismul omului viu.şi ai lăsa puţin timp pentru dezvoltarea şi perfecţionarea proceselor de În cadrul medicinii, anatomia constituie temelia acesteia, pe care semeditaţie şi conştientizare. Din aceste considerente am căutat să renun- sprijină toate celelalte ştiinţe medicale, care formează edificiul impună-ţăm la multe amănunte şi date de importanţă practică şi teoretică mino- tor al medicinei.ră, care doar aglomerează memoria studentului, prezentând acele forme În cadrul studiului medicinei, anatomia are de îndeplinit trei funcţii.şi structuri, care pot fi utilizate pentru sănătate, profilaxie, diagnostic, În primul rând, trebuie să fie şi este obiect de învăţătură pentrutratament ş.a. cel ce doreşte să devină medic. Nu se poate diagnostica şi trata un Este o necesitate imperioasă ca toate cunoştinţele obţinute în sala de organism bolnav fără cunoştinţe temeinice de anatomie din partea celuidisecţie, în sălile muzeului catedrei să fie completate cu studierea ana- care are această misiune, fără a cunoaşte părţile componente ale orga-tomicului pe viu, cadavrele şi piesele anatomice prezentând doar ima- nismului. Aşadar, anatomia are un rol instructiv şi stă la baza studieriigini ale materiei vii deformate de procedeele de fixare şi conservare. În celorlalte disciplini medicale teoretice şi clinice. Prin cunoaşterea maiacest aspect în manual sunt prezentate reperele osoase, cartilaginoase, profundă a factorilor cauzali ai normogenezei morfofuncţionale în di-musculare, cutanate. versele etape ale ontogenezei postnatale, anatomia ar putea contribui la Anatomia este o ştiinţă vie ce permite studenţilor, medicilor o liber- fundamentarea ştiinţifică a anatomiei preventive şi îmbogăţirea medici-tate a gândirii; pe morţi – imaginea, pe vii – înţelepciunea. Medicina nei moderne cu noi metode de favorizare a tonifierii şi regenerării ţesu-contemporană nu cere de la anatomia de astăzi forma şi structura omului turilor şi organelor prin stimularea interdependenţelor determinate, ceabstract, ci date concrete despre morfologia individului. Se realizează există între elementele de structură şi funcţie ale organismului uman.speranţa lui Goethe, că anatomia este ştiinţa formelor vii, a transformă- A doua funcţie a anatomiei este cea de cercetare, deoarece încărilor şi reorganizărilor formei şi structurii corpului omenesc; o ştiinţă mai sunt domenii ale anatomiei insuficient studiate. De exemplu, mor-fundamentală, progresistă, cu perspective, eternă prin esenţă şi destinată fologia macromicroscopică, care examinează zona intermediară dintrecelor vii. câmpul vizual macroscopic şi cel microscopic. Această zonă reprezin- Autorul tă acel domeniu unde se evidenţiază clar diversitatea corelaţiilor vas- culare şi nervoase, precum şi raportul lor cu elementele substratului, prin care se asigură integritatea formaţiunilor extra- şi intraorganice. –– ––
  6. 6. Aici se depistează zonele sistemice şi intersistemice de încrucişare şi care înseamnă a diseca, adică de la denumirea primei metode de cer-suprapunere atât nervoase cât şi vasculare. La etapa actuală a dezvoltă- cetare, utilizată pe larg şi în prezent, justificând expresia latină “mor-rii anatomiei ca ştiinţă aspectul macromicroscopic capătă o importanţă tui vivos dociunt”, în traducere – “morţii învaţă pe cei vii”. Disecţiaprimordială. Fără a studia particularităţile morfologice şi corelaţiile rămâne un mijloc de cercetare cu ajutorul căruia anatomistul pătrundemuşchi – (sau organ) – vas – nerv – ţesut conjunctiv este imposibil de în tainele structurii corpului cu ochiul liber, ceea ce-i permite o descri-a obţine o imagine completă despre structura şi specificul activităţii ere amănunţită. Însă cadavrele, ca şi piesele anatomice, nu reprezintăorganelor şi sistemelor de organe. Un alt domeniu puţin studiat este decât imagini ale materiei vii deformate de procedeele de fixare şianatomia variabilităţii individuale a formei, structurii şi topografiei conservare. Se mai practică şi aşa metode precum: injectarea orga-organelor, sistemelor de organe şi întregului corp omenesc întemeiată nelor, ducturilor, vaselor sangvine şi limfatice cu diferiţi coloranţi;pe baza unui şir de principii teoretice, metodologice şi metodice. Încă coroziunea vaselor injectate cu coloranţi prin utilizarea unor aciziN.I. Pirogov a subliniat necesitatea elaborării ştiinţei despre individu- ce duc la descompunerea parenchimului organului respectiv; metodaalitatea omului, fără de care nu poate exista un progres în medicină. examinării tridimensionale a secţiunilor transversale la nivelul diferi-Este necesar de a studia: tor segmente ale corpului după N.I. Pirogov; coloraţia electivă a ner- - structura segmentară a organelor şi unităţile lor morfofuncţionale; vilor şi vaselor, metoda de plastinaţie a organelor şi cadavrelor; meto- - particularităţile morfofuncţionale ale organelor şi sistemelor de da radiologică a sistemelor tubulare, în care se înjectează în prealabilorgane în perioadele critice ale ontogenezei pre- şi postnatale; substanţă de contrast. - problema revascularizaţiei şi reinervaţiei organelor; În studierea sistemului nervos central şi a celui periferic sunt utili- - particularităţile patului microcirculator în normă şi sub influenţa zate metode experimentale pe animale de laborator: metoda de studiereîndelungată a hipodinamiei; a transportului dendrital şi axonal al aminoacizilor marcaţi, peroxidazei - influenţa modului de trai şi a mediului ambiant asupra diferitor hreanului şi a coloranţilor luminiscenţi; metoda de iritaţie fiziologică aorgane şi sisteme de organe, îndeosebi, în perioadele critice ale ontoge- unor zone ale sistemului nervos central, metoda degeneraţiei Waler canezei postnatale. consecinţă a lezării unor formaţiuni ale sistemului nervos. Nu ne putem baza pe o medicină modernă fără a fi înarmaţi cu re- A treia sarcină a anatomiei este cea educativă, deoarece prin stu- zultatele investigaţiilor factorilor cauzali ai realizării şi dezvoltării nor-diul şi analiza formei şi structurii corpului nostru facem în primul rând malului în sfera morfofuncţională umană, fără profunda cunoaştere ao autoeducare, apropiindu-ne de principiul lui Socrate: “Cunoaşte-te pe structurii şi valorii de reacţie a unităţii biologice şi a dinamicii parame-tine însuţi” (Nosce te ipsum). Dar pentru ce? Pentru a deveni mai buni trilor morfofuncţionali ai individului dat.– aşa ne îndrumau cugetătorii Greciei Antice. Anatomia este şi ştiinţă a Metodele de studiu ale anatomiei omului viu sunt destul de variate.cercetărilor cauzale. Ţinta anatomiei este cunoaşterea şi înţelegerea nu Progresul tehnico-ştiinţific a pus la dispoziţia medicinii o serie de uti-numai a formei şi structurii corpului, ci şi a cauzelor care au dat naştere laje complexe cu ajutorul cărora medicul poate pătrunde în organismulacestor forme şi a stabilităţii interacţiunilor dintre aceste forme. viu şi cerceta aspectul normal şi variabilităţile individuale ale diferitor Pentru familiarizarea viitorului medic cu organizarea anatomică a organe şi sisteme de organe. Metodele de investigaţii pe viu sunt divi-corpului uman, anatomia utilizează în investigaţiile sale un ansamblu zate în două grupe: a) metodele de explorare axate pe simţurile naturale,de metode de cercetare ce vizează cadavrul şi omul viu. numite metode senzoriale directe; b) metode, care se bazează pe dispo- Denumirea acestei disciplini provine din grecescul “anatemno”, zitive şi aparate, fiind numite senzoriale mediate. – 10 – – 11 –
  7. 7. Metodele senzoriale directe 1) Somatoscopia presupune analiza vizuală a corpului sau a unoradintre regiunile lui. Examinarea corpului omenesc în poziţie anatomicăeste numită somatoscopie statică; în poziţie specială – somatoscopieposturală; în mişcare – somatoscopie dinamică. Prin examinarea so-matoscopică obţinem informaţii importante ce dau posibilitatea de adetermina dezvoltarea generală a individului, încadrarea organismuluiîn unul din tipurile constituţionale şi de a aprecia gradul de dezvoltarea ţesuturilor subcutanate. 2) Proiecţia – o metodă de explorare prin care se realizează deli- a bmitarea pe suprafaţa corpului a conturului unor organe somatice sauviscerale, chiar şi a unor zone şi puncte anatomo-clinice. La stabilireaproiecţiei se folosesc aşa metode ca palparea, percuţia, auscultaţia. 3) Amprenta palmară, plantară, dentară. Metodele senzoriale mediate (fig. 1) 1) Somatometria sau viscerometria permite determinarea parame-trilor cantitativi ai corpului sau ale unor segmente de corp şi ale diferi-tor organe în diverse perioade ale ontogenezei postnatale. с d 2) Radioscopia şi radiografia simplă sau computerizată. 3) Endoscopia exploratorie sau terapeutică, care se pot realiza fo-losind orificiile naturale ale corpului (rinoscopia, otoscopia, oroscopia,laringoscopia, anoscopia, colposcopia, esofagoscopia, oftalmoscopiaetc.), sau pe cale chirurgicală (pleuroscopia, laparoscopia etc.). 4) Rezonanţa magnetică nucleară (R.M.N.). 5) Explorarea radioizotopică. 6) Ecografia ultrasonică. 7) Tomografia. e f Aceste metode de cercetare ne permit să privim fiecare formaţiune Fig. 1. Metodele senzoriale mediate:a corpului ca o parte din ansamblul unui întreg aflat în permanentă dez-voltare şi modificare, în strânsă legătură cu funcţia şi cu mediul ambiant a – radiograma plămânilor; b – laringoscopia; c – aspectul encefalului în explorare rezonanţo-magnetico-nucleară; d – aspectul ficatului în explorareîn toate perioadele vieţii. Prin utilizarea lor, anatomia devine o ştiinţă a radioizotopică; e – aspectul inimii în ecografie ultrasonică; f – aspectul fi-formei vii (Fr. I. Rainer). catului, pancreasului, rinichilor în tomografie computerizată. – 12 – – 13 –
  8. 8. Prin utilizarea unui arsenal bogat de metode de cercetare anatomia a talia 170 cm, poate fi folosit doar la studierea influenţei diferitori fac-urcat din ce în ce mai sus pe treptele epistemologiei, devenind o ştiinţă tori ai mediului ambiant pentru elaborarea unor criterii sau măsuri defundamentală a medicinei. Însă forţa motrică în evoluţia de mai departe profilaxie.a anatomiei totdeauna au fost cerinţele şi interesele medicinei practice. Paralel cu dezvoltarea şi aprecierea noţiunii de normă, în anatomie a apărut şi concepţia anatomiei variabilităţii individuale a formei, struc- Normalul, variante ale normalului, noţiuni de anomalie, turii şi topografiei organelor, sistemelor de organe şi a corpului uman atavisme şi monstruozităţi întemeiată pe un şir de principii teoretice, metodologice şi metodice. Variaţia (varitas) prezintă starea unui obiect sub diferite forme, în Norma reprezintă una din categoriile principale ale medicinei care mod variat, sau poate trece de la o formă la alta. Variantele reprezintăracordează atât aspectul metodologic cât şi cel filozofic. Structura nor- o manifestare a modificării unor însuşiri morfologice şi fiziologice,mală a organismului diferă de la caz la caz, ceea ce compune variabili- ce apar ca rezultat al abaterilor în dezvoltarea organului sau a organe-tatea individuală a organismului, condiţionată de eriditate şi de factorii lor ce nu depăşesc limitele normei. Anatomia variabilităţii individualeexterni. Ea nu reprezintă media aritmetică a variantelor mai frecvent determină capacitatea organismului de a reacţiona la influenţa simul-întâlnite la om, ci acel interval optim în limitele căruia organismul tană a unui complex de excitanţi ai mediului ambiant. Ea determinărămâne sănătos şi îşi poate îndeplini funcţiile sale în volumul deplin. structura cea mai raţională şi avantajoasă a organismului, adecvatăDeci, structura se manifestă prin funcţie şi ea necesită de a fi privită la condiţii concrete ale mediului. Existenţa unui larg spectru de for-numai în coeziune cu funcţia. Norma posedă un diapazon de devieri de me individuale ale organismului permite supravieţuirea populaţiei şila indicii statistici, însă numai în anumite limite, neînsoţite de dereglări adaptarea într-un diapazon mai larg la influenţa factorilor mediuluifuncţionale. ambiant. Chirurgii printre primii au atras atenţia la aceea că aşa-numi- Filozoful V. Petlenko consideră că “norma pentru fiecare om este ta normă ideală aproape că nu se întâlneşte; adeseori se observă o dis- cordanţă între forma şi topografia organelor descrise în manualele deun fenomen obiectiv, individual, real, în dinamică… Sistemul normal anatomie cu ceea ce se vede în câmpul operator. Un adept înflăcărat aleste un sistem ce permanent funcţionează normal”. Ca normă în morfo- anatomiei variabilităţii individuale a fost N.I. Pirogov, care a subliniatlogie, după cum menţionează academicianul, anatomistul M.R. Sapin, necesitatea elaborării ştiinţei despre individualitatea omului.pot fi considerate acele structuri care asigură funcţiile optimale ale unui Problema determinării normei în morfologie, în anatomia variabi-om sănătos. Norma prezintă un fenomen instabil, dinamic, individual lităţii individuale şi a anomaliilor şi astăzi are o semnificaţie deosebi-ce ţine cont de optimumul activităţii sistemului viu. Starea normală a tă. Ca normă în anatomie pot fi considerate tipul constituţional, formasistemelor vii poate fi apreciată în limitele unor sfere, zone, frontierele ţinutei, forma organelor şi a sistemelor de organe sau variantele ana-cărora sunt mobile, instabile. Mobilitatea acestor zone nu ne permite să tomice care asigură o activitate vitală optimă a organismului. Normadeterminăm în realitate limita dintre starea normală şi cea patologică. anatomică reprezintă o valoare în permanentă modificare ce se află înÎntre ele mai există şi starea intermediară, de adaptare, care la fel, se strânsă legătură cu modificările mediului de trai şi a celui ambiant.pronunţă diferit în funcţie de vârstă, tip constituţional, sex ş.a. Aşadar, Anomalie (anomalos – abatere de la normă) în biologie este con-putem afirma că norma în medicină, în morfologie, poate fi dezvăluită siderată ca abatere de la structura şi (sau) funcţiile specifice pentruca un proces contradictoriu dinamic, foarte complicat. “Omul standard, specia biologică respectivă, apărută ca urmare a viciului dezvoltăriiomul model”, de exemplu, un bărbat de 25 ani cu o greutate de 65 kg, embrionare. – 14 – – 15 –
  9. 9. Viciile de o formă mai pronunţată, însoţite de dereglări funcţionale Noţiuni generale despre sănătate şi adaptareconsiderabile, deseori incompatibile cu viaţa, se numesc monstruozi-tăţi (monstruositas), de ex. acrania (absenţa craniului), acardia (absenţa Structurile normale şi funcţiile organismului trebuie considerate nuinimii) ş.a. ca un substrat al posibilei dezvoltări a patologicului, dar ca un compo- Noţiunile de anomalie şi atavisme deseori se folosesc ca sinonime. nent al rezistenţei generale nespecifice ce asigură o capacitate înaltă deÎnsă ultima poate fi aplicată pentru indicarea formelor anatomice carac- muncă, o activitate socială, o longevitate sănătoasă. Sănătatea cere săteristice pentru strămoşii îndepărtaţi ai omului. Ca exemplu de atavisme fie apreciată nu în statică, dar în dinamică, paralel şi în strânsă legătu-pot servi vertebrele coccigiene suplimentare, hipertricoza sau pilozi- ră cu modificările mediului ambiant, ţinând cont şi de particularităţiletatea totală a corpului, caninii masivi, sindactilia ş.a. Unele atavisme morfofuncţionale ale fiecărei perioade de vârstă. În acest context, însunt indiferente pentru activitatea şi viabilitatea individului: osişoarele determinarea sănătăţii un rol deosebit revine substratului morfologic ceepisternale, oase suplimentare în jurul articulaţiilor radiocarpiene şi a stă la baza procesului de adaptare care creează posibilităţi de adaptare lagenunchiului, glande tiroide suplimentare ş.a. Unele atavisme consti- condiţiile mediului ambiant şi la necesităţile fenomenelor de creştere şituie cauzele unor maladii – herniile diafragmale, fistulele faringiene, criză în diferite perioade ale vieţii, la procesele de îmbătrânire, la diferi-chisturile laterale şi mediale ale gâtului, orificiile septului interatrial şi te suferinţe psihice şi somatice. Deci, sănătatea reprezintă posibilitateainterventricular. Unele atavisme necesită un tratament chirurgical: poli- organismului de menţinere a stabilităţii şi echilibrului morfofuncţionaldactilia, coaste cervicale, uterul bicorn, uterul dublu, sindactilia ş.a. cu mediul ambiant în toate perioadele ontogenezei postnatale. Noţiunea În funcţie de gradul dereglării structurii, anomaliile sunt divizate de sănătate poate fi interpretată şi ca suma rezervelor organismului cu oîn două grupe: macrosomatice şi microsomatice. La primele se referă productivitate maximală a organelor, menţionând, în acelaşi timp, limi-anomaliile la care defectul structurii poate fi determinat prin metode ta posibilităţilor funcţionale.simple (somatoscopie, radiografie, angiografie). Anomaliile microsco- Maladiile apar atunci când influenţa diferitor factori ai mediuluipice, precum heteroplazia şi displazia, necesită metode de investigaţie ambiant depăşeşte limitele posibilităţilor pe care le poate suporta or-mai dificile. ganismul sau când reacţiile psihice şi cele motorii ale individului la Conform defectului anatomic şi a celui funcţional, deosebim ano- diferiţi excitanţi devansează posibilităţile energetice şi pe cele de adap-malii: absolut compensate; relativ compensate şi decompensate. La tare. Deci, boala este consecinţa unui dezechilibru dintre posibilităţileprima grupă se referă anomaliile la care defectele anatomice aproape organismului şi cerinţele faţă de el, la fel şi consecinţa imperfecţiuniică nu modifică funcţia şi asigură un nivel satisfăcător mecanismelor de mecanismelor de reglare şi adaptare. Însă şi una şi alta este determinatăadaptare şi compensare – distopia glandei tiroide şi a rinichilor, rinichiul de rezervele sistemului muscular, nervos, endocrin, fiecărui organ şi aîn formă de potcoavă, trei sau patru rinichi, absenţa unui rinichi ş.a. fiecărui celule. Compensaţii relative sunt considerate anomaliile apărute în urma Adaptarea reprezintă un proces de acomodare a organismului, adereglării dezvoltării vaselor sangvine şi a celor limfatice – arterio- şi unei populaţii sau sistem biologic faţă de schimbarea condiţiilor deflebectazii, vena cavă superioară dublă ş.a. Anomaliile decompensate existenţă şi activitate care se exprimă prin modificarea morfofuncţio-limitează viabilitatea individului: triada şi tetrada Fallo, defect al sep- nală, conform cerinţelor acestor împrejurări. Din punct de vedere mor-telor cardiace, macrocefalia, microcefalia, craniostenoza, atrezia esofa- fologic, procesele de adaptare se desfăşoară în două forme principale:gului şi a traheei, hipospadia ş.a. prin hipertrofie şi prin atrofie. – 16 – – 17 –
  10. 10. Hipertrofia constă în majorarea cantitativă a elementelor structurale Istoricul anatomieiale ţesuturilor, care, la rândul său, duc la o intensificare funcţională. Hiper-trofia se caracterizează şi printr-o creştere a volumului şi a masei organu- Anatomia, fiind o ramură a biologiei, este ştiinţa fundamentalălui, a volumului elementelor celulare, iar în unele cazuri şi a cantităţii celu- a învăţământului medical. Ea studiază organismul în ontogeneză, înlelor în organe. Majorarea numărului de celule se numeşte hiperplazie. strânsă legătură cu vârsta, cu modificările mediului ambiant şi ale me- Atrofia, dimpotrivă, reprezintă un proces caracterizat prin micşora- diului de trai. Reprezentând în cadrul biologiei ştiinţa vieţii, anatomiarea volumului şi a dimensiunilor organelor, precum şi prin modificarea s-a dezvoltat în strânsă legătură cu zoologia, fiziologia, biochimia,cantitativă a elementelor celulare. Adeseori atrofia favorizează dezvol- biofizica, botanica şi în prezent cu genetica. În cadrul medicinei eatarea proceselor patologice din organism. constituie temelia pe care se sprijină toate celelalte ştiinţe din învăţă- Ca proces adaptiv şi de compensare este considerată şi reînnoirea mântul medical.structurală a organismului, numită regenerare. Regenerarea, care asi- În studiul medicinei anatomia îndeplineşte şi alte funcţii importan-gură activitatea vitală a organismului în condiţii obişnuite, este numită te. Misiunea instructivă a acestei discipline a fost formulată de Tilde-regenerare fiziologică. Regenerarea, ce are loc în caz de lezare a ţesu- man: “Medicii fără anatomie sunt precum cârtiţele – sapă în întunericturilor, se numeşte reparativă. şi lasă în urmă numai muşuroaie (morminte)”, deoarece mai există Între sănătate şi maladie există o stare intermediară, în care se află multe domenii care prezintă interes pentru medicină – elementele sub-mai mult de jumătate din populaţia Terrei. Ea încă n-a primit o defi- stratului morfologic al mecanismelor de integrare, adaptare şi compen-niţie ştiinţifică, fiind numită de Galenus “starea a treia”. Deci, Anato- sare, necesare pentru menţinerea echilibrului funcţional ce stă la bazamia Omului este şi o ramură aplicativă a ştiinţelor care studiază forma, sănătăţii în diferite condiţii ale mediului ambiant şi în diferite perioadestructura şi funcţiile organismului, cauzele şi mecanismele apariţiei ale vieţii: sistemul nervos central, sistemul nervos vegetativ, vasculari-diferitor dereglări, precum şi prevenirea diferitor maladii, păstrarea şi zaţia colaterală, anatomia vârstelor, sistematizarea şi integrarea cunoş-restabilirea sănătăţii. tinţelor despre legătura şi influenţa reciprocă a sistemelor somatice şi viscere. După W.B. Cannon, “corpul este creat nu după principiul unei eco- nomii mascate, ci numai pe baza unei abundenţe mărinimoase”. Deci, în faţa Anatomiei stă o problemă nobilă – de a dobândi date noi despre structură şi de a stabili limitele acestei excedenţe. Medicina contemporană nu cere de la anatomie structura şi forma omului abstract, ci date bine determinate despre morfologia individu- lui real, concret. Se realizează speranţa lui Goethe, care spunea că ana- tomia este ştiinţa formelor vii şi a transformărilor şi reorganizărilor corpului omenesc. Deci, ar fi firesc ca această ştiinţă fundamentală, progresistă, cu perspective, eternă prin esenţă şi destinată celor vii, să fie numită Morfologia Omului, denumire dată de marele Goethe (morfos – forma; logos – ştiinţa). – 18 – – 19 –
  11. 11. Anatomia, fiind şi o disciplină descriptivă, a acumulat un volum im- descrisă metoda de maceraţie a cadavrelor. Conform acestor studii, cor-presionant de informaţii noi despre alcătuirea corpului omenesc. Aces- pul omului este constituit din 7 membrane, 300 oase, 107 articulaţii,tea însă rămân şi astăzi neutilizate în medicină, în sănătatea publică. 400 vase sangvine, 900 ligamente, 90 vene, 9 organe şi trei umori. Om- Pentru această ştiinţă fundamentală este la fel de important de a nu bilicul era considerat centrul vieţii. Destul de progresivă s-a dovedit a fise limita la cunoştinţe despre Om, tinzând şi la aplicarea utilă a cunoş- concepţia că embrionul apare la contopirea celulelor sexuale masculinetinţelor în activitatea Omului. Evaluarea actuală a acestei ştiinţe va de- şi feminine, la fel şi studiile despre organele de simţ şi importanţa lorpinde nu de ceea ce am reuşit să evidenţiem cu noile metode de investi- în perceperea lumii.gaţie, dar de interpretarea şi aplicarea lor în prevenirea, compensarea şi Informaţii despre acordarea unei atenţii deosebite, conştiente stu-tratamentul diferitor afecţiuni ale organismului uman. dierii structurii corpului omenesc se referă către secolele V – IV î.e.n. Anatomia, ca ştiinţă fundamentală, trebuie să-şi aducă aportul la şi sunt legate de filozofia din Grecia Antică. Fondator al anatomiei şiprogresul medicinei, în special la prevenirea maladiilor, bazându-se pe fiziologiei din această perioadă este Alcmeon din Crotona, autorul unuicunoaşterea profundă şi multilaterală a substratului morfologic al orga- tratat despre structura corpului animalelor. Bazându-se pe rezultatelenelor şi sistemelor de organe. autopsiilor pe animale, autorul pentru prima dată a indicat că la om en- Pentru a pătrunde mai esenţial în oricare ştiinţă, inclusiv în anato- cefalul este organul principal al perceperii şi gândirii; pentru prima datămie, se cere o cunoaştere a istoriei, etapelor ei principale de dezvoltare. a descris unii nervi şi rolul lor în activitatea organelor de simţ.Istoria anatomiei, ca parte a istoriei medicinei, reprezintă cronica luptei Reprezentaţi remarcabili ai medicinei acestei perioade au fostconcepţiilor materialiste despre corpul uman cu idealismul şi dogmatis- Hippocrat, Aristotel, Herofil, Erasistratos ş. a.mul. Tendinţa de a obţine date noi şi precise privind structura corpului Hippocrat (460 – 377 î.e.n.), părintele medicinei, cel mai ilustruuman a avut de suferit secole de-a rândul persecuţii din partea autorită- medic al antichităţii, în lucrările sale descrie unele oase ale craniului,ţilor laice, mai ales ecleziastice. formarea alantoisului, structura inimii, structura ochiului. Trebuie men- Istoria anatomiei, preocupată de studierea structurii corpului omenesc ţionate şi unele concepţii greşite ale autorului despre circulaţia sângeluişi a căilor principale în stabilirea conţinutului său ştiinţific, a fost îndelun- şi importanţa corpului vitros al globului ocular. El considera că aerulgată, anevoioasă şi strâns legată de dezvoltarea practicii medicale. inspirat serveşte la răcorirea inimii şi aceasta n-are nici început şi nici În istoria anatomiei se pot evidenţia două perioade mari. Prima în- sfârşit. Hippocrat susţinea că în structura organismului rolul central îlcepe în antichitate, cu 2500 – 3000 ani î.e.n., iar cea de-a doua este joacă patru sucuri: sângele, flegma, bila (chole) şi bila neagră (melan-epoca Renaşterii, considerată ca perioadă a anatomiei moderne. chole). Prevalenţa unuia din aceste sucuri determină particularităţile de În antichitate, în mileniile 4 – 2 î.e.n., centrul ştiinţei şi culturii îl temperament ale omului: sanguinic, flegmatic, coleric şi melancolic.constituia Egiptul Antic, Vavilonul Antic, Palestina Antică. În Egiptul Aristotel (384 – 322 î.e.n.). În tratatul său “Istoria animalelor”, a fă-Antic au fost obţinute anumite realizări anatomice legate de cultul de cut o încercare de a compara corpul animalelor şi de a studia embrionul,îmbălsămare a cadavrelor. Egiptenii, ce practicau îmbălsămări şi mumi- fiind considerat fondatorul anatomiei comparative şi a embriologiei. Afieri, au descris unele circumvoluţiuni ale encefalului, membranele lui, descris detaliat nervii cranieni, vasele placentei.au făcut referiri la nervi şi la paraliziile lor, au prezentat inima ca locul Herofil (304 î.e.n.) fiind în căutarea sufletului, primul în Grecia An-de unde pleacă toate vasele. tică a făcut în public peste 600 necropsii, a descris encefalul, cerebelul, Începând cu secolul VIII î.e.n., în India Antică, în cărţile sfinte, este meningele şi sinusurile venoase, ventriculul al IV-lea; a dat denumirea – 20 – – 21 –
  12. 12. glandei epifize, duodenului, prostatei, veziculelor seminale, a diferenţi- ventriculul III, comunicaţiile dintre ventriculii cerebrali, dura mater, piaat arterele de vene, a determinat rolul diafragmei în respiraţie, a descris mater şi corpii cvadrigemeni; a descris diferite porţiuni ale encefalului,glandele salivare, ficatul şi pancreasul, a studiat vasele limfatice ale inclusiv vena care îi poartă numele (vena cerebri magna Galeni).peritoneului şi jejunului. Întrucât în Roma Antică religia a interzis autopsiile cadavrelor, mul- Lucrarea lui Herofil “Anatomica” a prezentat un stimul în fondarea te din informaţiile anatomice obţinute de Galenus pe animale au fostunei ştiinţe la baza denumirii căreia a fost pusă metoda de investigaţie mecanic transferate la om. Erorile anatomice ale lui Galenus au putut fianatemno – ce înseamnă a diseca. observate numai peste 1400 ani în epoca Renaşterii, când sunt permise Erasistratos (350 – 300 î.e.n.) a împărţit, pentru prima dată, ner- disecţiile pe cadavre.vii în senzitivi şi motori, a dovedit că rădăcinile anterioare ale nervilor Urmează o lungă perioadă – corespunzătoare evului mediu – în carespinali sunt motoare şi poartă răspundere de activitatea muşchilor, iar disecţia este complet abandonată, ca urmare a interdicţiilor bisericiicele posterioare – senzitive. În domeniul sistemului vascular a de- asupra cercetărilor din acest domeniu.scris valvele inimii, aorta, vena cavă, arterele şi venele mari; a studiat În jumătatea a două a evului mediu apare “Canonul medicinei prac-funcţiile organelor sistemului digestiv, a descris cerebelul şi circum- tice” scris de Avicena în anii 1020. Acest tratat, în cinci volume, cu-voluţiunile emisferelor encefalului. Erasistratos a acordat o mai mare prinde experienţa şi toate datele anatomo-fiziologice şi concepţiile me-importanţă funcţiei, fapt pentru care a fost numit mai târziu părintele dicilor greci, romani, indieni şi arabi. El susţine că sediul gândirii estefiziologiei. encefalul, preponderent emisfera stângă. În primul volum prezintă in- În secolul I al erei noastre, Rufii primul a descris încrucişarea parţi- formaţii generale despre structura şi funcţiile corpului omenesc, despreală a nervilor optici şi a determinat că funcţia nervilor este dependentă structura oaselor, muşchilor, ligamentelor, tendoanelor, despre structurade funcţia creierului. În această perioadă (an. 100 a e.n.), Marin a scris craniului, dinţilor, nervilor cranieni. O deosebită atenţie Avicena acordă20 lucrări anatomice în care a descris detaliat muşchii, şapte perechi de tipurilor constituţionale, în funcţie de care individualiza şi tratamentulnervi cranieni şi glandele tubului digestiv. Se presupune că lucrările lui bolnavilor.Galenus au la bază materialele obţinute de Marin. Ibn-an-Nafis din Damasc (sec. XV) pentru prima dată a descoperit Ilustru cercetător, biolog, medic, anatomist şi fiziolog al Romei An- circulaţia sangvină pulmonară.tice a fost Claudiu Galenus (129 – 201 e.n.). Meritele sale deosebite În epoca Renaşterii – epocă de înflorire a artelor şi a ştiinţelor – ana-ca anatomist constau în sintetizarea şi sistematizarea realizărilor în ana- tomia înregistrează un oarecare progres prin lucrările lui Leonardo datomie obţinute în antichitate, expuse în 16 cărţi sub denumirea “Des- Vinci şi Andreas Vesalius.pre anatomie”. Galenus pentru prima dată a utilizat vivisecţia, a fondat Leonardo da Vinci (1452 – 1519), remarcabil pictor, savant în di-medicina experimentală, în special neurologia. A efectuat multiple ex- verse domenii ale ştiinţei, interesat şi de structura corpului omenesc,perimente cu secţionarea măduvei spinării la diferite nivele pe porci, reia disecţia pe cadavre umane ( a disecat 30 cadavre), lăsând moştenirea studiat structura encefalului, concluzionând că anume encefalul pre- 14 volume de planşe anatomice de o mare valoare ştiinţifică. A studiatzintă centrul gândirii, al mişcărilor voluntare şi al senzaţiilor. Galenus proporţiile corpului omenesc, a prezentat clasificarea muşchilor şi func-a demonstrat experimental pe animale că secţionarea măduvei spinării ţia lor din punct de vedere al legilor mecanicii, a descris particularită-la nivelul vertebrei C3 opreşte respiraţia. El a clasificat oasele şi articu- ţile organismului copilului şi adolescentului; primul a studiat anatomialaţiile, a introdus termenii de diafiză şi epifiză. A descris corpul calos, funcţională a aparatului locomotor. – 22 – – 23 –
  13. 13. Interesându-se de anatomie ca pictor, Leonardo da Vinci nu s-a li- El a revizuit terminologia anatomică, încercând să realizeze o no-mitat doar la studierea reliefului, fiind considerat şi fondator al anato- menclatură în latina clasică. Fiind profesor universitar şi medic curant,miei plastice. exclusiv practician, afirmă: însănătoşirea este primul scop al medicinei, Andreas Vesalius (1514–1565), belgian, de origine flamandă, iar rolul principal al studiului anatomiei este acela de a fi o bază mate-numit reformatorul anatomiei. Aplicând pe larg disecţia cadavrelor, a rială pentru atingerea acestui scop.pus bazele anatomiei ştiinţifice moderne; a legat forma organului de Deşi a trăit până la vârsta de 50 ani, Vesalius s-a realizat şi şi-afuncţie lui, fiind considerat fondatorul anatomiei sistemice, care până la realizat cea mai valoroasă parte a operei sale până la vârsta de 30 ani.el n-a existat. Vesalius a studiat pentru prima dată sistematic structura De numele lui Vesalius este legată şi descrierea ligamentului inghinal,corpului omenesc, demascând cu îndrăzneală numeroasele greşeli co- a sfenoidului, mandibulei, denumirea valvei mitrale a inimii, corpul ca-mise de Galenus. los, poligonul arterial al encefalului şi alte formaţiuni. După terminarea studiilor şi luarea doctoratului, la vârsta de 25 ani Activitatea ştiinţifică şi de reformator în medicină a lui Vesalius aVesalius a fost numit profesor de anatomie şi de chirurgie la Padova. contribuit mult la dezvoltarea de mai departe a anatomiei de către dis-Practică disecţii sistematice, uneori în prezenta unui publice din zeci cipolii şi succesorii săi.şi chiar sute de spectatori, enunţând principiul că “profesorul trebuie Gabrielle Falopio (1525 – 1562) în lucrarea “Observationes Ana-să execute el însuşi disecţia” şi să verifice înainte de a trage concluzii, tomicae” a descris canalul nervului facial şi nervul, coarda timpanului,nu să accepte ceea ce a scris Galenus. Prin aceasta el combate metoda canalele semicirculare, sinusul sfenoidal, tuba uterină, organele genita-scolastică de predare a anatomiei, folosită pretutindeni până atunci, me- le externe, dezvoltarea şi structura oaselor. Ulterior se fac cercetări maitodă rigidă, care încătuşa progresul. În următoarele sale lucrări, denunţă profunde de anatomie, paralel cu cele de fiziologie, de către Bartolo-peste 200 de inexactităţi din anatomia lui Galenus, care disecase numai meo Eustachio (1520 – 1574), care a efectuat cercetări de anatomieanimale. comparată şi embriologie pe care n-a reuşit să le facă Vesalius. El a În timpul activităţii sale la Padova de-a lungul a 5 ani, Vesalius a descris tuba auditivă, muşchii mimici, sistemul nervos vegetativ, ca-publicat cea mai valoroasă lucrare în 7 volume întitulată “De humani nalul toracic la cal, valva venei cave inferioare, a observat şi a corectatcorporis fabrica” (Despre structura corpului omului). Ea cuprinde în- unele erori ale lui Vesalius. L. Botallo (1530 – 1600) a descris ductultreaga anatomie a omului şi se caracterizează prin înlăturarea tuturor arterial dintre trunchiul pulmonar şi aortă. Dg. Aranzius (1530 – 1589)concepţiilor greşite ale lui Galenus, care au dominat anatomia timp de a descoperit canalul de legătură dintre vena ombilicală şi vena cavă in-peste un mileniu. În această lucrare Vesalius a încercat să prezinte o ferioară. Casparus Bauhinus (1560 – 1624) a descris valva ileocecală;interpretare funcţională a formelor anatomice. Pentru a studia rolul bi- A. Spighellii (1578 – 1625) – lobul caudat al ficatului. Constantinoologic al oaselor, mecanica articulară, funcţiile senzitive şi motorii ale Varolio (1543 – 1575) a descris şi dat numele punţii. În 1628 Caspa-măduvei spinării, Vesalius multă vreme s-a limitat la disecţia şi experi- ro Azelli (1581 – 1626) a descris vasele limfatice ale intestinului şi amentele pe animale. pus bazele studiului sistemului limfatic. La dezvoltarea limfologiei au Vesalius a fost primul care a utilizat respiraţia artificială pe cale contribuit lucrările anatomistului italian P. Mascani (1755 – 1815), înendotraheală, introducând o tulpină de trestie în traheea animalului cu special “Istoria şi iconografia vaselor limfatice”. Mai târziu Marcel-toracele deschis şi suflând prin ea ca să menţină animalul în viaţă mai lo Malpighi (1628 – 1694) descrie capilarele, ca elemente de legăturămultă vreme, pentru a observa contracţiile inimii. dintre artere. – 24 – – 25 –
  14. 14. În secolele XVI – XIX au fost realizate numeroase descoperiri ana- Anatomistul şi antropologul francez Jean Leo Testut (1849 – 1925),tomice. În anatomie apare şi cu succes se dezvoltă o tendinţă funcţio- prin lucrările sale de o valoare incontestabilă “Tratatul de anatomie des-nală. În 1628 William Harvey (1578 – 1657) publică lucrarea “Exerci- criptivă” (1889) şi “Tratatul de anatomie topografică” (1905 – 1906) atatio anatomica de motu cordis et sanguini in animalibus” (“Explorări îmbogăţit mult cunoaşterea şi înţelegerea anatomică a corpului ome-anatomice asupra mişcării inimii şi sângelui la animale”) în care prin nesc. Tratatul său de anatomie umană, publicat în patru volume, tradusmetodele de disecţie şi experienţă a descris corect cel mai important în limbile italiană, spaniolă şi portugheză, este bogat ilustrat, cuprin-proces vital – circulaţia sângelui. El a descris legităţile acestei circulaţii, zând aplicaţii medicale, explicaţii embriologice, de anatomie compara-diferenţiind circulaţia sangvină mare şi circulaţia sangvină mică. Prin tă şi variante anatomice.lucrarea sa W. Harvey a pus bazele direcţiei funcţionale în anatomie. Din şcoala engleză se remarcă tratatele lui Gray Henry (1827 –În 1751, în lucrarea “Cercetări despre provenienţa animalelor”, Harvey 1861), anatomist şi chirurg. Manualul său de anatomie descriptivă şipentru prima dată a formulat teza că orice vietate provine din ou (omne chirurgicală a fost reeditat de mai multe ori în Anglia şi America. A fostanimal ex ovo), teză care a stat la bază dezvoltării embriologiei ca şti- tradus în limba română de profesorul şi anatomistul român Gr.T. Popainţă. De asemenea a făcut o serie de descoperiri în studierea structurii şi soţia acestuia, Florica Popa (1944 – 1945).microscopice a organelor (splinei, rinichilor, pielii ş. a.). Progrese mari în anatomie, şi concomitent în chirurgie, a înregistrat Alfonso Borelli (1608 – 1679) în lucrarea “De motu animalium” şcoala rusă în frunte cu N. Pirogov, P. Lesgaft, V. Behterev ş. a., careefectuează analiza fizico-matematică a mecanismelor de mişcare în ar- fac studii complete de anatomie descriptivă şi anatomie topografică sauticulaţii la om şi alte vertebrate, punând bazele biomecanicii prin care a chirurgicală.adus un aport însemnat la fondarea ortopediei moderne. O contribuţie deosebită la dezvoltarea anatomiei topografice şi a chi- Şcoala franceză de anatomie se manifestă prin activitatea anato- rurgiei a adus-o N.I. Pirogov (1810 – 1881), care, elaborând şi utilizândmiştilor G. Riolani, K. Bişa şi Jean Leo Testut. Sub conducerea lui o metodă originală de explorare a corpului uman pe secţiunile consecu-G. Riolani (1580 – 1657), la începutul secolului XVII a fost organizat tive prin cadavre congelate, a scris lucrările “Curs complet de anatomieprimul teatru anatomic. Riolan a studiat structura intestinului şi ence- aplicată a corpului uman” (1844) şi “Anatomia topografică pe secţiunifalului. Prima carte de anatomie în limba franceză “Anatomie univer- efectuate prin cadavre congelate în trei sensuri” (1859). În 1837 a apărutselle du corp humain” (1561) a fost scrisă de chirurgul şi anatomistul lucrarea “Anatomie chirurgicală a trunchiurilor arteriale şi a fasciilor”Ambroise Pare (1510 – 1571). care l-a făcut cunoscut în toată lumea, fiind reeditată în repetate rânduri. K. Bişa (1771 – 1802), discipol al profesorului de anatomie şi chi- Aceste lucrări sunt considerate primele manuale de anatomie topogra-rurgie Marc-Antonie Petit, deşi a trăit numai până la vârsta de 31 ani, fică. Multiplele descoperiri efectuate de N. Pirogov îi poartă numele:este considerat una din gloriile medicinei franceze, autorul celor mai triunghiul cervical, spaţiul treimei distale a antebraţului, ganglionul lim-originale idei apărute în medicina franceză. În lucrarea “Anatomia gene- fatic, ce se află la nivelul inelului femural, şi alte formaţiuni anatomice.rală şi aplicarea ei în fiziologie şi medicină” expune concepţia sa despre După Jonas, “Pirogov simbolizează gloria anatomiei topografice şiţesuturi, organe şi sisteme de organe. După Bişa, toate organele sunt a medicinei operatorii”. N. Pirogov, datorită cunoştinţelor profunde îngrupate în vegetative, ce contribuie la creşterea şi dezvoltarea organis- anatomie, poseda o tehnică operatorie extraordinară. De exemplu, elmului, şi somatice, ce asigură deplasarea în spaţiu. În conformitate cu executa amputaţia coapsei în 3 minute, înlăturarea sânului în 2 minute,aceasta clasificare, sistemul nervos a fost divizat în vegetativ şi animal. iar amputaţia osteoplastică a piciorului în 8 minute. – 26 – – 27 –
  15. 15. Bazându-se în activitatea sa pe ideia unităţii organism-mediu şi Şcoala ucraineană este cunoscută prin V.A. Beţ, V.P. Vorobiov,structură-funcţie, N. I. Pirogov a fondat un institut anatomic la Petro- R.D. Sinelnikov.grad, acordând o mare atenţie studiului secţiunilor anatomo-topografi- V.A. Beţ (1834 – 1894) a studiat structura substanţei medulare ace. Intrarea în muzeul de anatomie, unde a activat I.P. Pavlov, iar până glandelor suprarenale şi a scoarţei emisferelor mari, descoperind cel deîn ultimul timp a fost profesor de anatomie M. Prives, este scris: “Hic al cincilea strat al scoarţei cerebrale - celulele piramidale gigante, carelocus est ubi mors gaudat, succurere vitae” (“Acesta este locul unde îi poartă numele (celule Beţ).moartea se bucură să înfrunte viaţa”), constituind o exprimare acade- V.P. Vorobiov (1876 – 1937), proeminent reprezentant al şcoliimică a îndemnului ca cei vii să înveţe pe cei morţi, pentru a acumula anatomiştilor din Harkov, academician, a elaborat metoda macro-mi-priceperea de a înfrunta moartea. croscopică de explorare a structurii organelor la frontiera dintre câm- P.F. Lesgaft (1837 – 1909) este considerat fondatorul anatomiei pul vizual macroscopic şi cel microscopic, astfel punând baza anato-funcţionale şi teoriei educaţiei fizice. El a înaintat şi argumentat po- miei macro-microscopice. Este autorul manualului de anatomie pentrusibilităţile dirijării modificărilor structurale ale corpului omenesc prin stomatologi “Anatomia, histologia şi embriologia cavităţii bucale şi autilizarea exerciţiilor fizice. În lucrările sale “Despre atitudinea ana- dinţilor ” (1936) şi a editat pantatomicul “Atlas anatomia omului”tomiei faţă de educaţia fizică” (1876) şi “Manual de educaţie fizică şi (1938 – 1946). Şi-a adus contribuţia la studierea sistemului nervos pe-dezvoltarea facultăţilor mintale” (1888 – 1901), în care subliniază rolul riferic, îndeosebi a celui vegetativ, a acreditat ideea despre comunicaţiaeducaţiei fizice şi a jocurilor sportive în formarea puterii de voinţă, firei dintre sistemul limfatic şi cel venos. V.P. Vorobiov a elaborat o metodăvoluntare şi dezvoltarea capacităţilor mentale şi intelectuale. Din lucră- specială de îmbălsămare a cadavrelor şi organelor.rile anatomice, de o popularitate deosebită se bucură “Bazele anatomi- R.D. Sinelnikov (1896 – 1981), succesorul lui Vorobiov, a contri-ei teoretice” (1892), “Antropologia şi pedagogia” (1889) şi manualul buit la dezvoltarea de mai departe a anatomiei macro-microscopice a“Anatomia omului” în două volume (1895 – 1896). P.F. Lesgaft primul aparatului locomotor, sistemului endocrin, vascular şi a sistemului ner-a descris legităţile distribuirii şi ramificării vaselor sangvine, a pus ba- vos vegetativ. A elaborat “Atlas anatomia omului” în patru volume.zele ştiinţifice ale biomecanicii şi a determinat factorii ce influenţează La dezvoltarea anatomiei au contribuit şi anatomiştii sovietici (ruşi):forma şi structura organelor. V.N. Tonkov (1872 – 1954), creatorul anatomiei experimentale, care îm- V.M. Behterev (1857 – 1927), anatomist, neuropatolog şi psihiatru, preună cu discipolii săi a elaborat teoria despre circulaţia sangvină cola-a contribuit mult la dezvoltarea anatomiei encefalului, a descoperit nu- terală; printre primii a utilizat la studierea scheletului razele Roentgen,meroşi centri şi conductori cerebrali, care îi poartă numele. A scris lu- fondând o nouă ramură a anatomiei, numită anatomie radiologică; estecrările “Căile conductoare ale encefalului şi măduvei spinării” (1894), autorul manualului de anatomie în trei volume. V.N. Şevkunenko (1872–“Studiu despre funcţiile encefalului”, “Reflexologia”. 1952) împreună cu discipolii săi a elaborat teoria formelor extreme ale N.P. Gundobin (1860 – 1908), clinician-pediatru, anatomist, este variabilităţii individuale şi a demonstrat importanţa lor pentru chirurgie.fondatorul pediatriei ştiinţifice şi a anatomiei de vârstă. În anul 1891 Variantele sistemelor nervos şi venos au fost expuse în lucrarea “Atlasa susţinut teza de doctor în medicină la tema “Structura intestinului la al sistemelor periferice nervos şi venos”. G.M. Iosifov (1870 – 1933),copii”, iar în anul 1906 a publicat monografia “Particularităţile morfo- perfecţionând metodele de explorare ale vaselor limfatice, a aprofundatfuncţionale ale organismului copilului”, tradusă în 1911 în limba ger- cunoştinţele privind anatomia sistemului limfatic. Rezultatele cercetărilormană. au fost publicate în monografia “Anatomia sistemului limfatic” (1930). – 28 – – 29 –
  16. 16. Reprezentant al şcolii anatomiştilor condusă de G.M. Iosifov, D.A. funcţie, Fr. Rainer a emis postulatul conform căruia “Anatomia este şti-Jdanov (1908 – 1971), care printre primii a efectuat injectarea vaselor inţa formei vii”, explicând studenţilor la masa de disecţie că “cadavrullimfatice ale trunchiului pe omul viu, a studiat circulaţia colaterală a trebuie să servească nu la cunoaşterea cadavrului, adică a unei materiilimfei. În baza rezultatelor investigaţiilor personale şi ale colaborato- care mai păstrează doar o formă îngheţată a organizării sale, ci a omuluirilor săi, a publicat lucrarea “Anatomia chirurgicală a canalului toracic viu, a omului care se mişcă, gândeşte şi îşi ţese neîntrerupt destinul”.drept” (1945), “Anatomia generală şi fiziologia sistemului limfatic” Deci, piesa anatomică are rost doar în măsura în care ne ajută să integrăm(1952). totul viu şi funcţional din care face parte; să studiem pe viu, să surprin- Şcoala românească de anatomie, descendenţă a şcolii franceze de dem forma în mersul ei spre realizare, nu în oprirea ei ireversibilă.anatomie, s-a afirmat prin Nicolae Kretzulescu, Thoma Ionescu, Ernest Fr. Rainer s-a preocupat de resorbţia cartilajului în procesul osifi-Juvara, Dimitrie Gerota, Francisc I. Rainer ş.a., care au adus contribuţii cării, de originea embriologică a musculaturii perineale; de structuravaloroase la dezvoltarea anatomiei şi a învăţământului medical în Ro- funcţională a derivatelor mezenchimale; de descoperirea ganglionilormânia. Ei au publicat lucrări anatomice în limbi de mare circulaţie in- limfatici subpericardici. Abordarea acestor probleme i-a adus o recu-ternaţională prin care anatomia românească s-a făcut cunoscută în scurt noaştere internaţională.timp pe plan internaţional. Fr. I. Rainer a efectuat primele măsurători antropometrice şi cerce- Nicolae Kretzulescu (1812 – 1900) a pus bazele terminologiei tări genetice longitudinale în cadrul Institutului de Antropologie pe careanatomice româneşti în “Manual de anatomie descriptivă”; Bucureşti, l-a fondat la Bucureşti, la acea vreme unul din primele institute de acest1843, şi în volumele editate între anii 1878 – 1888. profil din lume. A înfiinţat primul Laborator de Biotipologie Constitu- T. Ionescu (1860 – 1926) în 1982 la Paris susţine teza de doctorat ţională Sportivă din Europa în cadrul Academiei Naţionale de Educaţiecu tema “Evoluţia intrauterină a colonului pelvin”, iar în 1984 devine Fizică. A fost primul rector al acestei instituţii, unde susţinea cursurilecoautor la prima ediţie a Tratatului de anatomie umană al lui Poirier de Anatomie, Biomecanică, Antropologie.de la Paris, în care îi revine compartimentul despre tubul digestiv. Ast- Colaborator apropiat al lui Poirier a fost şi profesorul Ernest Ju-fel, pe la sfârşitul secolului al XIX-lea anatomia românească a întrat vara (1870 – 1933). A susţinut doctoratul la Paris cu tema “Anatomiaîn circuitul internaţional, numele anatomiştilor români şi realizările lor regiunii pterigomaxilare”, de către Facultatea de Medicină din Paris.fiind consemnate în cele mai de valoare tratate de anatomie. În anul 1897 a editat “Cursuri de anatomie practica”, iar în anul 1924 T. Ionescu a descris multe formaţiuni anatomice, a făcut un studiu “Manual de anatomie chirurgicală” în două volume.valoros şi amănunţit al foselor peritoneale, împreună cu D. Gerota pu- Unul dintre cei mai citaţi medici români în literatura internaţionalăblică lucrarea “Anatomia simpaticului cervical”. este profesorul Dimitrie Gerota (1867 – 1939). A studiat anatomia la În istoria şcolii româneşti de anatomie se înscrie şi numele marelui Paris cu profesorii Poirier şi Farabeuf, iar la Berlin cu Waldeyer, undesavant Francisc I. Rainer (1874 – 1944). Unul din discipolii săi este a publicat lucrarea despre tehnica injectării vaselor limfatice. S-a preo-primul român laureat al premiului Nobel – George E. Palade. Fr. Rainer a cupat de studiul ţesutului adipos pararenal care-i poartă numele, iar prinintrodus şi în anatomia românească concepţia structurilor funcţionale, metoda sa de injectare a vaselor limfatice postvitale a contribuit la studiulcare pune bazele determinismului cauzal al faptelor de observaţie macro- limfaticelor viscerale. Fiind profesor de anatomie la Academia de arteşi microscopică, căutând să pătrundă în esenţa structurilor prin interpre- frumoase din Bucureşti, Gerota l-a avut ca student pe Constantin Brân-tarea lor cauzală. Analizând în permanenţă legătura dintre structură şi cuşi, viitorul geniu al sculpturii româneşti şi mondiale contemporane. – 30 – – 31 –
  17. 17. Un alt anatomist, care a contribuit mult la dezvoltarea anatomiei în Istoria Anatomiei omului în Republica MoldovaRomânia, a fost profesorul Grigore T. Popa, elev şi urmaş al profeso-rului Rainer. În 1930, fiind la studii în Anglia, a descris, împreună cu Catedra Anatomia Omului a fost fondată în octombrie 1945, concomi-Una Fielding “Sistemul port venos hipofizar”, care le poartă numele, tent cu transferarea Institutului de Medicină din Kislovodsk la Chişinău.deschizând orizonturi largi cercetării ştiinţifice în neuroanatomie, en- Primul conducător al catedrei a fost profesorul universitar A.P. Lavrentievdocrinologie şi în domeniul relaţiilor dintre celula nervoasă şi secreţia (1898 – 1958), anatomist, specialist în domeniul inervaţiei formaţiunilorinternă. Împreună cu soţia sa, Florica Popa a tradus în româneşte anato- conjunctive, discipolul celebrei şcoli de anatomie din Harkov (Ucraina),mia lui Gray, completând-o cu preţioase adnotări şi completări. fondată de renumitul anatomist ucrainian V.P. Vorobiov. Primii colabora- Victor Papilian (1888 – 1956), medic, anatomist şi scriitor român, tori ai catedrei au fost asistenţii B.Z. Perlin, T. Koval şi preparatorul supe-discipol al profesorului D. Gerota, care în 1919 a devenit primul profe- rior I.D. Popazov, cărora li s-au alăturat asistentul N. Volkova, aspirantulsor român de anatomie la facultatea de medicină din Cluj. Este fondato- P. Moscalenko, conferenţiarul A. Şeinfan şi asistentul V. Tkaciuk.rul şcolii româneşti de anatomie umană, de embriologie, de antropolo- În pofida condiţiilor foarte dificile, colectivul catedrei, paralel cu acti-gie şi al unui muzeu de anatomie. Este autorul primului tratat românesc vitatea didactică, era preocupat şi de activitatea ştiinţifică în domeniul iner-complet de anatomie umană: “Manual practic de disecţie” şi “Tratatul vaţiei vegetative a viscerelor. Sub conducerea lui A.P. Lavrentiev, se creea-elementar de anatomie descriptivă şi topografică” cu aplicaţii medico- ză muzeul anatomic, cabinetul pentru studierea anatomiei radiologice.chirurgicale în trei volume, dedicat învăţătorului său Dm. Gerota, ree- Profesorul A.P. Lavrentiev a fost succedat de conferenţiarul V.Gh.ditat de mai multe ori. Ukrainski (1950 – 1951). Timp de 3 ani (1951 – 1953) în fruntea ca- Prin sensibilitatea sa şi dragostea de muzică, artă şi literatură tedrei s-a aflat un alt discipol al academicianului V.P. Vorobiov, pro-V. Papilian a devenit un mare animator al vieţii culturale din Cluj, fesorul A.A. Otelin, preocupat de problemele inervaţiei pielii, perios-contribuind la înfiinţarea filarmonicii din Cluj, deţinând şi funcţia tului şi a viscerelor. În această perioadă colectivul catedrei se com-de director al Teatrului şi Operei din Cluj şi Sibiu. pletează cu profesori tineri, absolvenţi ai Institutului de Medicină din Andronescu Armand, medic şi anatomist român, preocupat de em- Chişinău, asistenţii Galina Vincenco, Natalia Cherdivarenco, aspiran-briologia şi anatomia sistemului nervos. În 1966 a publicat manualul ţii Victor Jiţa, Alexei Popa (1952), Iurii Mihlin, L. Luneova, Mihail“Anatomia copilului”, care în 1970 a fost editat şi în limba rusă. În 1987 Selin (1951). În 1953 a fost creată filiala moldovenească a Asociaţieia publicat “Anatomia dezvoltării omului. Embriologie medicală”. Ştiinţifice unionale a Anatomiştilor, Histologilor şi Embriologilor. În 1954 – 1956 catedra este ghidată de profesoarea V.F. Parfentie- va, reprezentanta remarcabilei şcoli de chirurgie operatorie şi anatomie topografică din Sankt-Petersburg, specialist în domeniul angioarhitec- tonicii glandelor endocrine şi a viscerelor. În perioada 1956 – 1959 catedra a fost dirijată de profesorul univer- sitar V.V. Kuprianov, ulterior academician al AŞM din URSS, laureat al premiului de Stat, şef de catedră la institutul de medicină nr. 2 din Moscova, preşedinte al Societăţii Anatomiştilor din URSS, redactor-şef al revistei “Архив Анатомии, Гистологии и Эмбриологии”. Specia- – 32 – – 33 –
  18. 18. list cu renume mondial în domeniul microcirculaţiei, V.V. Kuprianov anatomic, la completarea şi amenajarea căruia au contribuit toţi colabo-a formulat o direcţie ştiinţifică nouă despre circulaţia transcapilară şi ratorii catedrei îndeosebi B. Perlin, G. Vincenco, I. Popazov, N. Leşcen-juxtacapilară la nivelul sistemului microcirculator. co, J. Pavlenco. Actualmente muzeul catedrei dispune de una din cele V. Kuprianov este autorul mai multor lucrări ştiinţifice şi monogra- mai valoroase colecţii de piese anatomice, înalt apreciată de numeroşifii: “Aparatul nervos al vaselor circuitului sangvin mic” (1959); “Căile specialişti din fosta URSS şi de peste hotare.microcirculaţiei” (1969); “Patul microcirculator” (1975); “Microlimfo- Imagini ale pieselor anatomice confecţionate de colaboratorii cate-logia” (1981 cu autori), atlasul “Microanghiologia” (1982). Un inte- drei sunt prezentate în mai multe manuale editate peste hotare, inclusivres deosebit prezintă lucrarea lui V.V. Kuprianov “Лицо человека” în atlasele de anatomie editate de R. Sinelnikov (Harkov) şi cel al siste-(1988), în care împreună cu discipolul său G.V. Stovicek au sistematizat mului nervos vegetativ apărut sub redacţia lui P. Lobko (Minsk).date noi despre structura şi mimica feţii omului, evidenţiind criteriile Muzeul joacă un rol deosebit în propagarea cunoştinţelor despremorfofuncţionale ce determină starea fizică şi psihică a omului. Autorul Om, despre particularităţile morfofuncţionale în diferite etape ale on-demonstrează importanţa cunoaşterii mimicii şi rolul ei în diagnostica- togenezei pre- şi postnatale, despre influenţa diferitor factori nocivirea diferitor maladii. ai modului de trai asupra activităţii organelor şi sistemelor de organe. Reprezentat al şcolii de anatomie a lui V.N. Tonkov (Sankt-Pe- Muzeul este vizitat de elevii şi profesorii liceelor din oraşele şi sateletersburg) şi discipol al lui B.I. Dolgo-Saburov, V.V. Kuprianov a contri- republicii, de către studenţii colegiilor şi universităţilor din republică şibuit mult la modernizarea procesului de studiu al disciplinei. Sub con- de peste hotare, de diferite organizaţii obşteşti.ducerea lui şi-au susţinut tezele de doctor în medicină V. Jiţa (1957), Un grup de colaboratori ai catedrei, printre care A. Popa, A. Nastas,A. Popa (1957), V. Tkaciuk (1957), N. Cereş (1961), G. Vincenco V. Covaliu, T. Lupaşcu, M. Casian, condus de conferenţiarul V. Jiţa au(1961), N. Cherdivarenco (1961); tezele de doctor habilitat – B. Perlin tradus din limba rusă manualul de anatomie a lui N.K. Lâsenkov,(1968), V. Jiţa (1971), N. Cherdivarenco (1977), V. Andrieş (1989). În V.I. Buşkovici şi M.G. Prives (1968).anul 1956 de la Institutul de medicină din Saratov se transferă Tatiana Tematica ştiinţifică a catedrei vizează în principal inervaţia forma-Iastrebova, doctor în medicină. ţiunilor de ţesut conjunctiv şi a vaselor sangvine în normă şi patologie. Între anii 1959 – 1987 catedra a fost condusă de profesorul uni-versitar B. Perlin, Om Emerit în ştiinţă din RM, doctor habilitat în În experienţe pe animale de laborator s-a studiat influenţa sarcinii fizicemedicină. Pe parcursul acestor ani colectivul profesoral-didactic al dozate, a hiper- şi hipochineziei şi a oxigenaţiei hiperbarice. Pe parcurscatedrei este completat cu noi absolvenţi ai Alma Mater: N. Frun- tematica s-a extins prin studierea aspectelor morfologice ale formaţiu-taşu, I. Kuzneţova, A. Nastas, V. Covaliu, V. Andrieş, M. Casian, nilor para- şi periviscerale şi a celor para- şi perivasculare, a particula-T. Lupaşcu, M. Ştefaneţ, V. Corduneanu-Covaliu, D. Didilica-Stratilă, rităţilor morfofuncţionale ale organelor şi diferitor sisteme de organe înG. Marin-Hâncu, I. Bostan, I. Guriţencu, E. Gherghelegiu-Poburnaia, perioadele critice ale dezvoltării postnatale. În realizarea acestor pro-Gh. Nicolau, E. Beşliu-Lopotencu, D. Batâr, I. Catereniuc, O. Belic, bleme sunt utilizate metodele histologice, neurohistologice, histochimi-T. Titova, A. Babuci, V. Supciuc, Z. Zorina, T. Caragia, A. Bendelic, ce, de impregnare cu nitrat de argint şi metodele macromicroscopice deA. Ioniţa, L. Globa, T. Hacina. colorare a pieselor anatomice totale cu reactivul Schif. În 1965 catedra trece în actualul bloc morfologic unde sunt create În baza cercetărilor ştiinţifice din cadrul catedrei au fost susţinutecondiţii mai bune de activitate, fiind posibilă şi extinderea muzeului 5 teze de doctor habilitat în ştiinţe medicale – B. Perlin “Aparatul ner- – 34 – – 35 –
  19. 19. vos al pahimeningelui cerebral”, 1967; V. Jiţa “Sistemul inervaţional al cerelor”, V. Andrieş, G. Craciun, T. Iastrebova, B. Perlin; “Vascularizaţiavaselor circuitului cerebral”, 1971; N. Cherdivarenco “Aparatul nervos şi inervaţia articulaţiilor omului”; V. Andrieş T. Iastrebova, T. Lupaşcu;al venei cave inferioare ca instrument al integraţiei regionale”, 1977; “Vascularizaţia şi inervaţia muşchilor”; V. Andrieş, T. Iastrebova, G. Cra-V. Andrieş “Aparatul nervos al bronhiilor şi vaselor circulaţiei pulmo- ciun, D. Batâr; “Elemente de anatomie pe viu”, T. Lupaşcu; “Culegerenare”, 1988; M. Ştefaneţ “Morfologia complexului funiculotesticular de scheme la anatomia omului”, I. Catereniuc, M. Ştefaneţ, L. Globa, T.la om”, 1998, peste 30 de teze de doctor în medicină, 5 monografii, 9 Lupaşcu, T. Titova; “Anatomie preventivă”, M. Ştefaneţ, I. Ştefaneţ, I.manuale, 3 culegeri de lucrări, 3 brivete de invenţii. Catereniuc; “Anatomie preventivă sau substratul morfofuncţional al sănă- Unii din colaboratorii catedrei, doctori şi doctori habilitaţi în tăţii”, M. Ştefaneţ, I. Ştefaneţ; manualul “Anatomia omului”, V. Andrieşmedicină, ulterior au devenit şefi de catedre sau de cursuri la alte în colaborare cu M. Efrim şi D. Bratu.subdiviziuni de învăţământ superior – N. Fruntaşu, V. Jiţa, Gh. Ni- În cadrul catedrei s-au desfăşurat numeroase conferinţe şi simpozi-colau, N. Cherdivarenco, A. Nastas, V. Covaliu. oane unionale ale anatomiştilor, histologilor şi embriologilor din fosta În perioada 1988 – 1991, şef de catedră a fost conferenţiarul Uniune Sovietică (1971, 1983), la fel şi conferinţe şi şedinţe pe proble-M. Ştefaneţ. În acastă perioadă a fost fondat muzeul “Anatomia copi- mele programelor de studii şi predarea anatomiei la diferite facultăţilului”, a fost tradus în română manualul de anatomie în două volume sub (1986).redacţia academicianului AŞ din Federaţia Rusă M.R. Sapin (1990). Înurmătorii şase ani catedra a fost condusă de V. Andrieş, doctor habilitatîn medicină, profesor universitar. În anul 1997, în scopul optimizării şi profilării procesului didacticla facultăţile medicină generală, pediatrie, stomatologie, farmacologieşi medicină preventivă, au fost organizate două catedre: una pentru fa-cultăţile de farmacie, stomatologie şi medicină preventivă, condusă deprofesorul V. Andrieş, şi alta pentru facultăţile medicină generală şi pe-diatrie în frunte cu profesorul M. Ştefaneţ, doctor habilitat în medicină,Lucrător Emerit al învăţământului public. A fost perfectată programaanalitică a disciplinei, accentul fiind pus de studiul anatomic pe viu şiaspectul aplicativ al structurilor studiate, au fost elaborate indicaţii me-todice privind anatomia pe viu, au fost modernizate formele de controlal cunoştinţelor, au fost elaborate culegeri de teste de control în limbileromână, rusă şi engleză, au fost create condiţii pentru funcţionarea gru-pelor cu predare în limbile franceză şi engleză. La dezvoltarea învăţământului de anatomie au contribuit tratatele deanatomie: “Disecţia vaselor sangvine şi a nervilor la om”, B. Perlin, T. Ias-trebova, V. Andrieş; “Vascularizaţia şi inervaţia scheletului”, V. Andrieş,T. Iastrebova, M. Ştefaneţ, E. Beşliu ş.a.; “Vascularizaţia şi inervaţia vis- – 36 – – 37 –

×