Mihaela minulescu-introducere-in-analiza-jungiana

2,320 views

Published on

Introducere in Analiza Jungiana - Mihaela Minulescu

Published in: Education
0 Comments
3 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
2,320
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
1
Actions
Shares
0
Downloads
199
Comments
0
Likes
3
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Mihaela minulescu-introducere-in-analiza-jungiana

  1. 1. Psihologie, 10
  2. 2. Mihaela Minulescu Introducere în analiza jungiană Editura Trei Bucureşti, 2001
  3. 3. Coperta: Matei Georgescu
  4. 4. Cuprins JUNG: REPERE ISTORICE 1.1. Repere istorice ale începutului de secol XX 1.2. Cronologia vieţii lui Jung 1.3. Conceptele psihologiei analitice 1.4. Divergenţa Jung - Freud 1.5. Postjungieni: dezvoltări contemporane STRUCTURA ŞI DINAMICA PSIHICĂ 2.1. Condiţia psihologiei 2.2. Aspecte privind structura psihicului 2.3. Aspecte ale dinamicii psihice 2.3. Labirintul, rătăcire şi revenirea la suprafaţă INDIVIDUARE, SENSUL EXISTENŢIAL 3.1. Conceptul de individuare apare la Jung 3.2. Procesul de individuare şi demersul analitic 3.3. Individuarea ca scop al analizei 3.4. Individuarea ca proces care se manifestă şi durează de-a lungul vieţii 3.5. Formarea şi dezvoltarea eului; relaţia eu - sine 3.6. Axa Eu - Sine şi ciclul vieţii psihice ASPECTE FUNDAMENTALE ALE ANALIZEI JUNGIENE 4.1. Scopul şi arta analizei jungiene 4.2. Dimensiunea religioasă a analizei 4.3. Conceptul de suflet la Jung 4.4. Conceptul de spirit 4.5. Relaţia eu - Sine în viziunea ideilor despre religie din ultimele opere de sinteză REPERE CADRU ALE TERAPIEI JUNGIENE 5.1 Cadrul analitic jungian favorizează funcţia transcendentă 5.2. Frecvenţa întâlnirilor analitice 5.3. Organizarea cadrului depinde de caracteristicile cazului individual 5.4. Evaluarea pacientului 5.5. Rolul analistului în crearea structurii analitice 5.6. Condiţii ale tratamentului analitic 5.7. Modalităţi de atacare a cadrului analitic 5.8. Ruperea cadrului terapeutic 5.9. Sfârşitul terapiei TEHNICA TRANSFERULUI. CONTRATRANSFERUL 6.1. Proiecţia în terapie 6.2. Tehnica transferului 6.3. Implicarea viselor în analiza transferului
  5. 5. 6.4. Tehnica contratransferului 6.5. Rezistenţă şi contrarezistenţă PROBLEMATICA INTEGRĂRII IDENTITĂŢII 7.1. Dinamica imaginii identităţii eului 7. 2. Identitatea de gen şi problematica identităţii sexuale 7. 3. Coerenţa eului şi restabilirea acesteia 7. 4. Transformări în structura complexului eului UTILIZAREA VISULUI ÎN ANALIZĂ 8.1. Visul - abordări posibile 8.2. Dimensiuni ale visului: compensarea şi prospectarea 8.3. Tehnica jungiană de interpretare a simbolurilor visului 8.4. Tehnicile de imaginare în interpretarea visului 8.5. Visul ca instrument diagnostic 8.6. Conştiinţa relaţiei eu - Sine TIPOLOGIA JUNGIANĂ ÎN ANALIZĂ 9.1. Tipologia jungiană 9.2. Falsificarea tipului şi consecinţe clinice 9.3. Relaţia analitică în termeni tipologici
  6. 6. Soţului meu Petru pe care s-a întemeiat puterea de a scrie, pacienţilor şi studenţilor, fiecăruia în parte, pentru tot ceea ce am reuşit să ştim împreună Vocatus atque nonvocatus deus aderit
  7. 7. 9 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ JUNG: REPERE ISTORICE "Reflexia este o întoarcere spre interior, cu rezultatul că, în locul unei acţiuni instinctive, urmează o succesiune de conţinuturi derivate sau de stări ce pot fi denumite reflectare sau deliberare. Astfel, în locul unui act compulsiv spre un anumit grad de libertate şi în locul predictibilităţii, (apare) o relativă non-predictibilitate asupra efectul impulsului" C. G. Jung, 1 1.1. Repere istorice ale începutului de secol XX 1.2. Cronologia vieţii lui Jung 1.3. Conceptele psihologiei analitice 1.4. Divergenţa Jung - Freud 1.5. Postjungieni: dezvoltări contemporane 1.1. Repere istorice ale începutului de secol XX În Opere Complete 7 apare un eseu scris în 1912, "Noi căi în psihologie", în care Jung oferă o viziune asupra evenimentelor care au condus spre structurarea orientării analitice în psihiatrie şi psihologie. De-a lungul acestor consideraţii, se impune în primul rând accentul pe trecerea de la spiritul scolastic al sec. XIX spre metoda empirică, introdusă de noul spirit al investigaţiei ştiinţifice, spirit experimentalist şi investigator caracteristic sec. XX şi mai ales lui Jung însuşi. Startul a pornit însă tot din sec. XIX, de la Fechner, care în "Elemente de Psihofizică" introduce prima dată dimensiunea fizică în studiul fenomenelor psihologice. Wund, introduce apoi în mod sistematic metoda experimentală care, iniţial universitară, începe, odată cu psihiatrii formaţi la Heidelberg, - Kraepelin, Ascheffenburg, etc. şi cu grupul de pedagogie experimentală al lui Binet, să se constituie ca punct de plecare al unei noi 1 Psychological factors in human behaviour, par. 241).
  8. 8. 10 MIHAELA MINULESCU viziuni în psihologie. Promotorul acestei viziuni, ne spune Jung, este Freud "medic strălucit şi cercetător al tulburărilor nervoase funcţionale". Breuer este cel care sugerează termenul de "psihologie a profunzimii", cu sensul că această psihologie se ocupă de cele mai profunde regiuni ale psihicului, aşa-numitul inconştient. Anatol France, referindu-se la ceea ce Freud denumeşte psihanaliză, comentează ecoul iniţial slab al noii orientări: "Savanţii nu sunt curioşi în ciuda faptului că introduce o concepţie fundamental nouă despre nevroză". Reacţia sfârşitului de secol XIX - începutului de secol XX la apariţia operei freudiene "Die Traumdeutung", este fie râsul, fie indignarea în faţa includerii sexualităţii în arena cauzalităţii tulburărilor psihice. În 1980, Breuer, pornind de la un caz de afazie sistematică, descoperă ceea ce a denumit atunci "vindecare prin discuţie". Charcot şi şcoala de la Nancy descoperiseră faptul că simptoamele isterice sunt psihogene. Fenomenul descris de Breuer conduce la explicaţii prin "teoria traumei": simptomul isteric derivă din traume psihice ale căror urme persistă în inconştient. Se vorbeşte despre predispoziţia psihică, despre faptul că trauma nu este decât o ocazie pentru ceva anterior inconştient să se manifeste, - adesea un conflict erotic. Teoria traumei era deja depăşită, - datele lui Freud îl îndreptăţesc să gândească că nu trauma ci un conflict erotic ascuns stă la rădăcina nevrozei. Nevroza este o auto-divizare, - la majoritatea indivizilor cauza acestei divizări constă în tensiunea dintre mintea conştientă care vrea să se agaţe de idealul moral şi lupta inconştientului pentru eliberarea de aceste constrângeri. Problema pentru psihiatrie putea fi pusă în termenii: cum ajungi cât mai repede să ştii ce se petrece în inconştientul pacientului ? Metoda iniţială a fost hipnoza, ocazional utilizată, dar "prea primitivă comparativ cu metoda psihanalitică". Metoda asociativă experimentată în psihiatrie îl conduce pe Jung la delimitarea teoretică şi experimentală a conflictului inconştient şi a complexelor. Metoda analizei viselor, descoperită de Freud (celebrul dicton iniţial, "visul este via regia spre inconştient") în care visul apare ca o faţadă care ascunde "interiorul casei", îl conduce pe acesta spre ideea că visul este împlinirea cenzurată a dorinţei. Jung, pornind de la asociaţiile pacientului asupra detaliilor visului şi de la analiza eşecurilor pacientului la experimentul asociativ, observă că acestea tind spre o anume direcţie şi se grupează în jurul unei teme. Asociaţiile au o semnificaţia personală şi un înţeles care are o relaţie extrem
  9. 9. 11 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ de delicată şi meticulos exactă cu "faţada" visului - complexul de idei în care sunt unite toate faţetele visului este chiar conflictul inconştient căutat, sau o variaţie a acestuia condiţională de circumstanţe. Când se ajunge în final la adevăratul înţeles descoperim că nimic în vis nu este lipsit de sens, că în realitate ceea ce părea fără semnificaţie vorbeşte de "lucruri sufleteşti extrem de importante şi serioase". Omului i se cerea, din acest moment, să abandoneze cele mai iubite iluzii "pentru ca să poată apare ceva mai profund, mai adevărat şi mai cuprinzător. Numai prin misterul auto-sacrificiului omul poate să se descopere pe sine însuşi". Pentru a putea înţelege şi cunoaşte cu adevărat modul cum s-a structurat experienţa analitică a lui Jung şi teoria sa ale cărei principale atribute sunt deschiderea şi generozitatea faţă de sensul existenţial al omului, cartea "Amintiri, vise, reflexii" scrisă parţial de Jug, parţial redactată de Aniela Jaffe pe baza a ceea ce Jung îi dicta, rămâne reperul fundamental. Citirea ei ne poate face să înţelegem de ce Jung, spre finalul vieţi rămâne acelaşi cercetător plin de pasiune, senin în faţa marelui necunoscut, "ştiind" nu doar "crezând" în Dumnezeu. "Aceste două lucruri, imensa concentrare asupra propriei lumii interioare şi răspunsul imediat la cealaltă persoană, au fost pentru mine sinteza omului întreg", spune Jung, spre sfârşitul vieţii sale în cadrul unui interviu la BBC. 1.2. Cronologia vieţii lui Jung Anul 1875 Evenimentul de viaţă Evenimente legate personală activitatea sa ştiinţifică Născut la Kesswill, canton elveţian, 26 iulie, tatăl este paroh protestant, Paul Achilles Jung, iar mama Emilie (Preiswerk) Se naşte sora sa, Gertrud de 1984 1895 -1900 1986 1900 1900-1 909 Studii de medicină la Basel Moartea tatălui Absolvă Universitatea din Basel Lucrează la Spitalul de boli mentale Burghoelzli, Zurich,
  10. 10. 12 MIHAELA MINULESCU asistent al lui Eugen Bleuler Îşi susţine doctoratul la Universitatea din Zurich, dizertaţia: "Asupra psihologiei şi patologiei aşa-numitelor fenomene oculte" Semestru din iarnă cu P. Janet, Salpetriere, Paris 1902 1902/ 1903 1903 Se căsătoreşte cu Emma Rauschenbach (1882-1955); un fiu şi 4 fiice 1903-1 905 Cercetări experimentale asupra asociaţiilor de cuvinte, publicate în Diagnostische Assozia-tionstudien, 1906, 1909). Începe şi practica privată. 1905 1913 Până în 1909, medic senior la Burgholzli. Lector la Facultatea de medicină Zurich; cursuri Jung începe corespondenţa cu policlinice asupra terapiei Freud hipnotice. Cercetări asupra demenţei precoce (schizofreniei) Îl vizitează la Viena pe Freud prima întâlnire Publică "Psihologia Demetia proaecox" Congresul I internaţional de Se mută la Kusnacht Psihanaliză, Salzburg Jung îşi declară independenţa Pleacă de la Clinică; se dedică ştiinţifică de Freud practicii private la Kusnacht, pe care o va continua toată viaţa. Călătorie cu Freud şi Ferenczi la Univ. Clark, Worcester, SUA unde lecturează despre experimentul asociativ-verbal şi primeşte titlul LL.D Editor, Anuarul de cercetări psihanalitice şi psihopatologice 1906 1907 1908 1909 1909-1 913
  11. 11. 13 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ Congresul II Internaţional de psihanaliză, Nuremberg; 1910 1014 primul preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Jung începe clădirea refugiului psihanaliză său ştiinţific, turnul din Jung publică "Noi căi în 1912 Bollingen psihologie" O.C..7; 4 serii de prelegeri la Fordham Univ. Ruptura cu Freud S.U.A. 1913 Congresul IV de psihanaliză, Perioadă de intensă introversie: Munchen 1913 - confruntarea cu inconştientul Jung îşi denumeşte psihologia, 1919 psihologie analitică (ulterior şi psihologia complexului). 1914 Renunţă la lectoratul de la Zurich Jung, "7 sermones ad mortuos" 1916 (1916). Prima mandală pictată. Prima descriere a procesului imaginaţiei active în "Funcţia transcendentă". Prima utilizare a termenului inconştient personal, inconştient colectiv / supra-personal, individuare, animus / anima, persona în prins în război "Structura Inconştientului", 1918 O.C.7 Începe studiul scrierilor gnostice. Jung publică "Rolul inconştientului, O.C. 10)" 1919 Prima utilizare a termenului arhetip în "Instinct şi inconştient" Călătorie în Algeria şi Tunisia 1920 Jung publică "Psychologische 1921 Typen"; prima utilizare a termenului Sine, O.C. 6 Proprietatea de la Bollingen Primul turn construit la 1922 1910
  12. 12. 14 1923 1924-1 925 MIHAELA MINULESCU Bollingen. Moartea mamei. R.Wilhelm lecturează la Clubul psihologic din Zurich despre I Ching SUA, vizitează indienii pueblo din New Mexico; vizite la New Orleans şi New York Primul seminar public, Clubul psihologic, Zurich 1925 1925-1 926 Expediţiile Kenya, Nilul, Muntele Elgon Uganda, "Două eseuri asupra psihologiei analitice" O.C.7; "Despre energia sufletului", eseuri, O.C. 8 Seminariile în engleză "Analiza viselor", Club psihologic, Zurich Publică cu K.Kerenyi, Secretul florii de aur, O.C.13 Vicepreşedinte, Societatea medicală generală de psihoterapie. Kretschmer, preşedinte. Seminarii în engleză, "Interpretarea viziunilor", Club Psihologic Zurich Jung publică "Seelenprobleme Premiul de literatură al oraşului der Gegenwart" Zurich Eranos, "Un studiu în procesul Lucrează ca profesor de de individuare" psihologie la Universitatea Călătorie în Egipt federală politehnică din Zurich: psihologia modernă Începe întâlnirea cu alchimia. 1928 1928-1 930 1929 1930 1930-1 934 1931 1932 1933-1 940 1934 Eranos, Arhetipuri ale Jung publică "Wirklichkeit der incon-ştinetului colectiv, O.C.9i Seele",O.C. 8
  13. 13. 15 1935-1 939 1936 1937 1938 1939 1940 1941 1942 1944 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ Fondează Societatea medicală generală internaţională de psihoterapie, preşedinte. Eranos, Simboluri de vis ale Seminarii în engleză, Aspecte procesului de individuare, psihologice ale lui Zarathustra lui Nietzsche, Club psihologic O.C.12 Prelegerile de la Tavistock , Institutul de psihologie medicală, Londra,O.C. 18 Universitatea Harvard, titlul de Publică "Wotan", O.C. 10 doctor onorific; Eranos, "Idei privind mântuirea în alchimie"; Prelegerile Terry, "Psihologie şi religie", O.C. 11, Yale Univ.; Eranos, "Viziunile lui Zosimos", O.C. 13 Invitaţie în India, Calcutta. Titluri la Univ. din Calcutta, Benares, Allahabad; Titlul Univ. Oxford.Eranos, "Aspecte psihologice ale Arhetipului Mamei", O.C. 9i Eranos, "Despre renaştere", O.C. 9i Eranos, "O abordare psihologică a dogmei trinităţii", O.C. 11 Eranos, "Simbolismul Publică cu K. Kerenyi, Eseuri transfor-mării în Messă, O.C. 11 asupra unei Ştiinţe a mitologiei O.C. 9i Eranos, "Despre spiritul Demisionează din postul de mercurian", O.C. 13 profesor titular, Şcoala de înalte studii tehnice; publică, eseul Paracelsica, O.C.13, 15 Jung este şeful catedrei de psihologie medicală al Universităţii Basel (anul următor demisionează pe motiv de boală).
  14. 14. 16 1945 1946 1948 1950 1951 1952 1953 1954 1955 1955-1 956 1957 MIHAELA MINULESCU Eranos, "Psihologia spiritului" Univ. Geneva, titlu, la a 70-a (Fenomenologia spiritului în aniversare; Jung publică "Nach der Katasrofe" basme, O.C. 9i) Eranos, " Spiritul Psihologiei" "Psihologia transferului", O.C. (Asupra naturii psihicului), O.C. 16; Eseu asupra evenimentelor contemporane", O.C. 10; 8 Psiho-logie şi educaţie", O.C. 17 Institutului Eranos, "Asupra Sinelui", Aion, Inaugurarea C.G.Jung, Zurich O.C. 9ii "Simbolistica Spiritelor", eseuri în O.C. 9i, 11, 13 Jung "Gestaltungen des Unbe-wussten, eseuri O.C. 9i, 15 Eranos, "Asupra sincronicităţii", Publică "Aion" O.C. 9ii O.C.8 cu W. Pauli, Are loc o altă îmbolnăvire Publică "Inter-pretarea Naturii şi serioasă Psihicului" - "Sincronicitatea, un principiu de conectare acauzal", O.C. 8; "Simboluri ale transformării" O.C. 5; "Răspuns lui Iov", O.C. 11 Apare primul volum din seria Opere complete; publică "Psihologie şi alchimie",O.C. 12 "Von den Wurzeln des Bewusstseins," eseuri, O.C. 8, Moartea soţiei, 27 noiembrie 9ii, 11,13 Titlul doctor h.c. la Şcoala de Înalte studii tehnice, Zurich, la a 80-a aniversare "Mysterium Coniunctionis,", O.C. 14 lucrarea finală asupra semnificaţiei psihologice a alchimiei Jung publică "Sinele
  15. 15. 17 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ nedes-coperit", O.C. 10; începe să lucreze la volumul biografic cu Aniela Jaffe care va apare în 1962; interviu TV BBC cu John Freeman Eseu, "Un mit modern: farfuriile zburătoare", OC 10. 1958 1960 1961 1964 Cetăţean de onoare al Kusnacht, la a 85-a aniversare Moare senin după o scurtă boală la Kusnacht, la aproape 86 ani, 6 iunie. Inscripţia de pe piatra tombală a familiei: vocatus atque non vocatus deus aderit (şi desupra intrării la casa din Kusnacht), primus homo de terra terrenus secundus homo de caelo caelestis Îşi termină, cu 10 zile înaintea morţii, ultima lucrare "Abordarea inconştientului" ce apare în "Omul şi simbolurile sale", 1964 Inaugurarea Clinicii şi centrului de cercetare pentru psihologia jungiană, Zurich Dezvoltarea şi formarea sa ca medic au avut un pandant în pasiunea pentru medicină a strămoşului său din partea tatălui, Dr. Carl Gustav Jung, care a fost decanul Facultăţii de medicină în Basel. El a constituit şi un stabiliment medical pentru copii handicapaţi, Institutul Speranţei, şi a depus eforturi pentru a crea un spital de psihiatrie. De ramura maternă îl leagă de asemeni o profundă similaritate de destin. Unul din visele care revin recurent în reflexiile lui Jung şi care treptat îşi revelă conţinutul şi în acest sens, este cel din 1909. Cea mai completă versiune a visului apare în Memorii (traducere în limba română, pag. 169 şi urm.); este de asemenea citat în eseul scris pentru "Omul şi simbolurile sale", reluat în O. C. 18 după 20 de ani, este
  16. 16. 18 MIHAELA MINULESCU relatat pe scurt şi în "Minte şi Pământ", 1931, pentru a fi reluat şi comentat în diferite ocazii, inclusiv în anul dinaintea morţii.2 Visul prospectiv a lui Jung despre casa şi subsolurile relatat în "Amintiri, vise, reflexii" îl conduce şi la parter unde atmosfera corespundea trecutului: "am constatat că acea parte a casei data de prin secolul al XV-lea sau al XVI-lea. Mobilierul şi instalaţia erau medievale, iar podelele, din cărămidă roşie..." În subsol, descoperă o încăpere din piatră, care îl izbeşte prin aerul ei antic: "Am examinat mortarul şi am descoperit că era amestecat cu bucăţi de cărămidă. Evident era un vechi perete roman..." Continuând coborârea ajunge mai jos, într-un fel de peşteră unde, în praful podelei, descoperă oase împrăştiate şi ceramică spartă, ca rămăşiţe ale unei culturi primitive. "Am descoperit două cranii, evident foarte vechi şi pe jumătate dezintegrate" sau, în altă versiune: "Evident un mormânt preistoric. Conţinea două cranii, câteva oase şi bucăţi de ceramică sparte". Am putea specula, pornind de la faptul că în diverse ocazii oferă analogii cu casa unchiului matern şi, în cele din urmă, de la faptul că în 1969 escavându-se locul respectiv s-a descoperit că acea casă fusese construită pe rămăşite romane iar dedesubtul ei se afla efectiv o peşteră ca în vis, că această casă corespunde simbolic destinului celui care a visat-o şi misiunii sale quasi-arheologice în ceea ce priveşte bazele psihismului uman şi fundamentarea psihologică a relaţiei eu - Sine. Din cronologia desfăşurată mai sus, se poate observa aplecarea lui Jung pentru cultură. Studiază încă de adolescent istorie, filozofie, mitologie, arheologie. Această informare bogată şi continuă de-a lungul întregii vieţi va permite mai târziu dezvoltarea metodei analitice, formarea şi funcţionarea "şcolii de vară" de la Eranos - Ascona. La sfârşitul facultăţii, devine asistent la Spitalul de boli mentale, al profesorului Eugen Bleuler (cel care introduce în psihiatrie termenul de schizofrenie). Obţine diploma de doctor cu o disertaţie asupra fenomenelor oculte, disertaţie unde apare ideea psihismului conceput ca unitate. Studiind experimental stările de transă ale verişoarei sale afirmă că în starea de conştiinţă există intruziuni ale unei personalităţi mult mai largi, conţinută în inconştient. 2 E. A. Benet 1985, Meetings with Jung, Daimon, Zurich şi M. Sabini, The bones in the cave: phylogenetic foundations of analytical psychology, în Journal of Jungian theory and practice, 2000, vol. 2
  17. 17. 19 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ În 1902 călătoreşte la Paris, asistând la conferinţele lui P. Janet. Jung începe cercetări clinice în cadrul experimentului asociativ-verbal, asistat de F. Riklin, primele articole apărând între 1904 - 1906. Are astfel dovezi experimentale privind existenţa unor complexe specifice în psihismul inconştient al persoanei. 1903 februarie, se petrece în viaţa sa sentimentală un eveniment cu o semnificaţie decisivă, - întâlnirea şi apoi căsătoria sa cu Emma, care devine un sprijin important pentru Jung de-a lungul vieţii sale, formându-se şi ea treptat în psihologia analitică şi, ulterior, pornind cercetări asupra sensului Legendei Graalului. Anul 1906 marchează primele contacte scrise între Jung şi Freud. Jung îşi trimite articolele privind asociaţiile de cuvinte lui Freud, ceea ce iniţiază un schimb de scrisori între ei, intensificat de-a lungul anului. În 3 martie 1907 are loc prima întâlnire, la Viena, dintre un Jung fascinat de personalitatea lui Freud şi un Freud nu mai puţin entuziast. Rămân împreună în 13 ore de discuţii pasionate despre natura umană, inconştient, psihic. Jung scrie în jurnalul său: "nimeni în aria mea de experienţă nu era capabil să se măsoare cu Freud. În mintea sa nu era loc de trivialităţi; l-am considerat într-adevăr inteligent, analist penetrant şi remarcabil din toate punctele de vedere". Freud era în acel moment o persoană non grata pentru cercurile psihiatrice şi prietenia lui Jung cu Freud este rapid amendată de cercurile academice de la Zurich. Jung plin de pasiune şi în plină forţă intelectuală, susţine public cauza psihanalizei şi poziţia lui Freud. Era, în acel moment, singurul psihanalist neevreu. Prin toată poziţia sa, Jung contribuie decisiv în epocă la certificarea psihanalizei în lumea ştiinţifică. Treptat, Jung începe să se delimiteze de teoriile lui Freud privind sexualitatea infantilă. De exemplu, de teoria lui Freud despre caracterul polimorf pervers al copilului, idee la care acesta nu a vrut să renunţe în ciuda a numeroase dispute. Jung susţine tendinţa copilului de a trăi existenţa, în locul unei gândiri raţionale caracteristică adultului, printr-un mod mai arhaic, simbolic de interpretare, care este natural şi spontan în psihismul infantil. Incestul nu trebuie înţeles în sens biologic, ci în sensul simbolic al recăderii eului copilului în dependenţa maternală, în profunzimile inconştientului maternal. Între 1909 şi 1911 cei doi călătoresc pentru o serie de vizite şi conferinţe la universităţi din America. Jung este numit editor al Anuarului de cercetări de psihanaliză şi psihopatologie. În 1912, Jung scrie studiul "Noi căi ale psihologiei" reeditat şi publicat în 1917 cu titlul "Asupra psihologiei inconştientului" "Transformări şi simboluri ale libidoului", iniţial în Anuarul de studii
  18. 18. 20 MIHAELA MINULESCU psihanalitice şi psihopatologice nr. 3 - 4, apoi în volum. În 1916 apare în versiunea engleză, "Psihologia inconştientului". Studiul va fi reluat în 1952 sub titlul de "Simboluri ale transformării", publicat ca atare în O. C. 5. Acest studiu important pentru delimitarea dintre psihanaliza clasică şi psihologia analitică jungiană marchează ruptura teoretică definitivă cu Freud. Lucrând mai ales în marea psihiatrie (psihopatologia psihotică) şi interesat de structurile simbolice ale psihismului, Jung prezintă date şi interpretări prin amplificare a simbolurilor materialului fanteziilor unui caz publicat în epocă ( Domnişoara Miller). Analiza acestor materiale, deşi nu a avut acces direct la persoana respectivă, i-a permis să surprindă dinamica expresiilor simbolice ale conţinuturilor inconştientului. În urma delimitării de psihanaliza freudiană, îşi denumeşte psihologia sa "psihologie analitică" (ulterior şi "psihologia complexelor"). Ca urmare, Freud abandonează dorinţa de a face din Zurich centrul psihanalizei - proiect pornit de la faptul că Elveţia acelor ani era locul unei puternice dezvoltări a psihologiei medicale şi a psihoterapiei. Jung începe din 1913 o lungă perioadă de introspecţie şi de cercetări empirice, continuate de-a lungul întregii sale vieţi. Această adevărată recluziune (cu excepţia pacienţilor privaţi nu mai avea o activitate socială propriu-zisă) se sfârşeşte abia în 1921, când apare şi lucrarea "Tipuri psihologice". În 1935 este numit preşedintele Societăţii elveţiene de psihologie. Editează o revistă specifică, "Jurnal de psihoterapie şi psihologie analitică". În 1948, fundează la Zurich Institutul care îi poartă numele, un prim centru de formare pentru analişti. Între 1932 - 1951 erau celebre în Europa întâlnirile ştiinţifice de vară de la Eranos, Ascona (Elveţia, lângă Lacul Maggiore), loc de comunicări interculturale, de dispute şi integrări de informaţii din multiple domenii ale cunoaşterii (de la economie, la istoria religiilor, psihologie analitică şi istorie) patronate de figura carismatică şi fecunditatea ideativă a lui C. G. Jung. Mircea Eliade a participat cu comunicări în mai mulţi ani la dezbaterile de la Ascona. În general, programul său de lucru era dedicat pacienţilor şi discipolilor, familiei şi socialului; dar o parte foarte semnificativă a timpului, cel puţin o săptămână pe lună dacă nu mai mult, - după cum mărturiseşte Hélène Hoerni- Jung (relatare privată din 1996), se refugia în recluziunea de la Bolingen pentru a scrie, a medita, a construi, a crea.
  19. 19. 21 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ Jung scrie peste 200 studii, eseuri, lucrări şi cercetări, primul volum al Operelor Complete fiind terminat în 1957. De-a lungul vieţii cunoaşte şi adulaţia şi admiraţia unor discipoli, dar şi ingratitudinea colegilor psihanalişti. În disputa dintre Jung şi Freud, o parte dintre aceştia intervin încercând să arunce asupra lui Jung o aură de antisemit. Acuzele nefondate de antisemitism se folosesc mai ales de momentul când, după 1933, se forţa îndepărtarea medicilor evrei din Societatea medicală, iar Jung acceptă, cu scopul de a putea contracara mai bine din această poziţie imixtiunea politicului în medicină, rolul de preşedinte al Societăţii Germane de psihoterapie. Încep acuze în care sunt luate în consideraţie mai ales remarcile lui Jung despre diferenţele între evrei şi arieni şi eseurile privind psihologia caracteristică evreilor precum şi aluziile privind faptul că psihanaliza lui Freud este "evreiască". Ulterior, sunt speculate şi interviurile din perioada anilor 1930 în care discutase şi asupra lui Hitler, Mussolini sau Stalin în termeni nu întotdeauna negativi.3 Dintre cercetătorii contemporani ai vieţii lui Jung se remarcă mai ales Sonu Shamdasabi, "Cult Fictions", 1998, care nu este analist, este cercetător, cu o bursă de la Library of Harvard Medical School. Analizând arhivele familiei, precum şi o serie de arhive şi biblioteci, dar şi documente particulare, în urma unei susţinute şi solide documentări, corectează multe dintre erori. Shamdasabi constată de exemplu că celebra autobiografie, "Amintiri, vise, reflexii, nu este tocmai o autobiografie: unele capitole sunt scrise de Jung, altele sunt dictate Anielei Jaffe. De asemenea, constată că A. Jaffe i se cere să facă schimbări în ceea ce fusese manuscrisul, pentru a nu se aduce prejudicii prin cele publicate unor persoane încă în viaţă în epocă. Editoarea chiar ceruse ajutorul traducătorului englez R. F. C. Hull pentru ca să se păstreze integritatea textului. Editorul nu a fost totdeauna capabil să răspundă cererilor lui Jaffe. Un tip de informaţii cenzurate sunt şi cele privitoare la Antonia Wolff. Discipol al maestrului, dar şi prietenă, cu preţioase contribuţii mai ales la diferenţierile privind psihologia feminină, A. Wolff a fost foarte implicată în viaţa lui Jung în anii fatali, 1913 - 1916 când Jung a trăit acea cădere liberă în inconştient. Nu numai că au devenit intimi în această perioadă, dar se pare că şi-a amestecat propria viaţă fantastă cu Jung, 3 Sunt scriitori care, din dorinţa de succes şi inedit, încearcă să acrediteze şi astfel de idei, dar şi istorii anecdotice, precum biografiile lui Paul Stern, Jung , The haunted prophet, 1986, Frank McLynn, Jung, 1996, Richard Noll, The Jung Cult, 1994 şi The Aryan Christ, 1997.
  20. 20. 22 MIHAELA MINULESCU produsele finale fiind adesea inseparabile. Jaffe se pare că a intenţionat să reconstruiască şi să publice relatarea lui Jung despre relaţia sa cu A. Wolff, dar a murit înainte de acest demers astfel că mult din ceea ce intenţionase să publice a dispărut. Din "Amintiri, vise, reflecţii" lipsesc capitole care nu au fost publicate - de exemplu, relatarea călătoriilor lui Jung la Londra şi Paris şi un capitol despre W. James şi Th. Flornoy care îndulceşte dramatica natură a rupturii dintre Freud şi Jung şi insistă pe o interpretare alternativă. Jung s-a sprijinit mult pe Flornoy şi James în această perioadă. De asemenea, lipsesc din editarea finală referinţe nedorite la anumite persoane. Lipsesc referinţele specifice ale lui Jung asupra isteriei nevrotice a mamei şi dominanţei ei asupra tatălui; aluziile directe şi mai dureroase la sărăcia copilăriei, scrisorile dintre Jung şi soţia sa, referinţele ideosincratice la Hiltler. Schimbări făcute la cererea familiei, presiuni asupra A. Jaffe (care a şi primit drepturile de autor), iar cartea apare puţin înainte de moartea lui Jung. În prezent, există multe institute de formare în psihologia jungiană; în Europa la Kusnacht şi Zurich, în Germania, Franţa, Italia, Anglia, Belgia, Danemarca, Olanda; dar astfel de instituţii există în toată lumea: în SUA la New York, Dallas, Los Angeles, San Francisco, Chicago sau Washington etc., în Africa de Sud, Australia şi Noua Zeelandă, în Israel, în Canada, Japonia, Brazilia, Argentina... Există un număr important de reviste de specialitate, congrese şi simpozioane dedicate, o mişcare internaţională foarte puternică. În prezent formarea se face atât ca analist, cât şi, pentru terapii de mai mică amplitudine, ca psihoterapeut analist. În România, psihologia analitică a fost introdusă pentru prima dată ca disciplină de studiu la Facultatea de Psihologie din Universitatea Bucureşti în 1993, apoi şi la Facultatea de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu, 2000. Din 2000, s-a fondat Asociaţia Română de Psihologie Analitică, A. R. P. A., şi a început să funcţioneze un grup de formare analitică constituit pe bazele colaborării cu Institutul C. G. Jung din Elveţia şi Asociaţia Internaţională de Psihologie Analitică din New York, S.U.A. 1.3. Conceptele psihologiei analitice Centrală pentru psihologia analitică este concepţia despre individuare, principiu intrinsec umanului, prin care psihismul individual îşi poate atinge completitudinea. Jung porneşte de la o viziune asupra
  21. 21. 23 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ psihicului ca totalitate, analog organismului, o totalitate de relaţii intrapsihice care împing înainte spre sensul intrinsec al personalităţii.4 În cadrul acestui proces de o viaţă, Jung subliniază importanţa funcţiei transcendentale, sau religioase, sau simbolice în cadrul psihismului. Represia acestei funcţii conduce la tulburări psihice. Jung nu consideră nevroza ca tulburare a psihismului ci ca un impuls legat de necesitatea de a lărgi conştiinţa persoanei respective. Nevroza este o provocare, un semnal al impasului procesului de maturizare, care implică, cere o vindecare. Jung accentuează trei principii care susţin dinamica psihică: principiul opuselor - complementarităţii; principiul echivalenţei; principiul entropiei. Orice aspect îşi conţine propria manifestare opusă. Pentru a avea ideea de bine, trebuie să intervină opusul ei, ideea de rău. Opoziţia creează libidoul, forţa psihicului. Acest contrast dă energie, un contrast puternic; un contrast puternic creează o energie puternică, un contrast slab produce o energie scăzută. Principiul echivalenţei: energia creată din acţiunea opuselor este "dată" ambelor părţi în mod egal. În măsura în care energia unui aspect este înglobată în diferite comportamente concrete se pune problema ce se întâmplă cu cealaltă cantitate de energie. Depinde de atitudinea faţă de aspectul care nu a fost actualizat în comportament; dacă individul îl conştientizează, se confruntă cu el, îl păstrează în conştiinţă, atunci energia este utilizată pentru o îmbunătăţire generală a psihicului, în creştere. Dacă individul pretinde că acel aspect nici nu există în sufletul său, nu îi aparţine, îl neagă şi îl suprimă, energia va merge spre o dezvoltare a complexului. Complexul este un model de gânduri suprimate şi de sentimente care clusterizează - constelează - în jurul unei teme furnizate de un anume arhetip. Dacă, de exemplu, individul îşi neagă partea emoţională, această emoţionalitate îşi poate găsi cale în arhetipul anima. Complexul începe să-şi dezvolte o viaţă de sine stătătoare şi începe să se manifeste în vise sau prin intervenţii necontrolabile în comportamentul persoanei, în modificarea stării de conştiinţă, în inflaţie. Treptat complexul începe să inflaţioneze eul şi individul poate să prezinte fenomene de tip personalitate multiplă. Deşi personalitatea multiplă este rară ca incidenţă în psihopatologie, aceste adevărate splitări se manifestă de obicei în extremizarea de tip alb - negru. 4 J. Jacobi, Jung, Colliers Enciclopedia CD-Rom, 1996
  22. 22. 24 MIHAELA MINULESCU Principiul entropiei se referă la tendinţa opuselor de a apare împreună şi astfel energie are tendinţa de a descreşte de-a lungul viţii persoanei. Jung preia ideea din fizică, unde entropia se referă la tendinţa oricărui sistem fizic de a se egaliza energetic, în sensul de a distribui energia în mod egal. În perioada de tinereţe, opusele vor avea tendinţa de a se extremiza, şi astfel există condiţia de a avea multă energie (adolescenţii exagerează diferenţele masculin - feminin, băieţii încercând din greu să fie plini de forţă fizică iar fetele cât mai feminine). La fel, energia sexuală este investită cu o mare cantitate de energie. În tinereţe adesea se trece de la o extremă la alta, adolescentul fiind sălbatec şi nebun acum iar peste puţin timp profund introvert şi religios! Pe măsură ce individul îmbătrâneşte, majoritatea ajung să se simtă mai împăcaţi cu diferitele faţete contradictorii. Mai puţin idealişti şi mai capabili să recunoască faptul că omul este un amestec de bine şi rău. Mai puţin ameninţaţi de sexul opus din noi înşine şi astfel mai androgini. Şi fizic, la bătrâneţe, femeia şi bărbatul încep să se asemene. Acest proces de a se ridica deasupra opuselor, de a vedea ambele părţi ale ceea ce suntem, este denumit transcendenţă. Terapia jungiană nu se adresează propriu-zis bolii, ci capacităţii psihismului de a conlucra spre a împinge dezvoltarea conştiinţei înspre procesul de maturizare şi individuare. Metoda de terapie jungiană se deosebeşte de cea a lui Freud; analistul nu rămâne pasiv ci îşi asumă frecvent un rol decisiv, interpretează visele într-o modalitate şi la un nivel diferit de psihanaliză (aspectul diferenţiator: interpretarea de tip amplificare în contextul motivelor şi simbolurilor de tip mitologem). Chiar şi interpretarea de tip regresiv, care introduce planul experienţelor trecute şi regresive ale subiectului, serveşte, din perspectiva analizei, la înţelegerea impasului actual, la sensul stagnărilor prezente. Jung introduce conceptul de inconştient colectiv, ale cărui conţinuturi sunt arhetipurile, forme înnăscute, forme de comportament care au o extrem de largă gamă virtuală de manifestare care apar sub forma unor imagini simbolice atunci când sunt actualizate în virtutea ordonării temporale şi, respectiv, declanşate prin evenimentele existenţiale. Analiza jungiană introduce pacientul şi analistul în condiţia de a coexista simultan în raţionalitatea şi iraţionalitatea simbolului. Există cel puţin două surse care interacţionează în unitatea psihismului:
  23. 23. 25 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ 1. pe de o parte psihicul combină caracteristici condiţionate de familie, rasa, naţiunea din care face parte persoana, cu caracteristici personale unice; 2. de asemenea, funcţionarea normală a psihismului poate rezulta numai din interacţiunea celor două domenii: inconştientul personal şi inconştientul colectiv. Jung introduce în psihologie teoria tipurilor. Dintre tipologiile cunoscute, tipologia jungiană este cea mai nuanţată şi se bazează pe diferenţierea dintre două orientări complementare pentru organismul viu şi implicit pentru psihic: introversia vs extraversie. Ca funcţii prin care psihicul relaţionează şi cunoaşte Jung consideră ca fundamentale patru: gândirea şi simţirea, (funcţii raţionale complementare) şi senzorialitatea şi intuiţia (funcţii iraţionale complementare). Jung afirmă, de asemenea, că, în dinamica funcţiei individuării, există un moment când polaritatea tinde să se inverseze şi denumeşte acest proces enantiodromie. De asemenea, susţine faptul că, în psihism, sunt simultan puse în joc ambele orientări, complementar în conştient şi în inconştient. Descrie astfel un număr de 8 tipuri psihologice, semnificative pentru evaluare dar mai ales pentru munca analitică. Desfăşoară cercetări legate de conţinuturile simbolice ale gnosticismului şi alchimiei, punându-le în legătură cu studiul transformărilor psihice afectate de procesul de individuare. El descoperă şi demonstrează o explicare a simbolisticii alchimice în manifestările psihologice ale procesului de individuare. Odată cu descoperirile sale privind nivelul arhaic al psihismului, Jung studiază fenomenele paranormale, inexplicabile prin abordările ştiinţifice de tip cauzal şi le denumeşte fenomene sincronistice, demonstrând sensul legăturii a-cauzale care se stabileşte între experienţa psihică şi evenimentul obiectiv care depăşeşte coordonatele spaţio-temporale obişnuite. Scrie împreună cu fizicianul laureat al premiului Nobel pentru fizică, W. Pauli o lucrare dedicată "sincronicităţii". Fenomenele sincronistice reprezintă coincidenţe cu sens între evenimente interioare şi un eveniment obiectiv exterior, real, concret, care are loc în trecut sau viitor, sau în prezentul intangibil, între cele două serii de evenimente neexistând o legătură de tip cauzal, determinist. Aceste fenomene sunt caracterizate prin existenţa unei cunoaşteri imediate, aparent preexistente în inconştient. Ele sunt condiţionate de faptul că inconştientul colectiv este o transcendere a individului în contextul în care, paradoxal, la aceste manifestări, participarea viului întregeşte virtualităţile precum şi
  24. 24. 26 MIHAELA MINULESCU participarea spaţio-temporală în prezentul "aici şi acum" ale uneia dintre aceste virtualităţi. 1.4. Divergenţa Jung - Freud Antagonismul central constă în modul de în înţelegere a conceptului de libido, a structurii şi dinamicii psihice. Principala divergenţă este introducerea "transpersonalului" în psihanaliză, privit de Freud ca aspect regresiv. În "Amintiri...", Jung face referinţă la una dintre frazele lui Freud care l-a convins definitiv că acesta nu voia şi nu era deschis recunoaşterii altor fenomene decât acelea care puteau şi se puteau explica prin teoria psihanalitică: "...promiteţi-mi, îi cerea Freud lui Jung, să nu renunţaţi niciodată la teoria sexuală. Este lucrul esenţial. Vedeţi, trebuie să facem din ea o dogmă, un bastion de neclintit". Violenţa acestei centrări pe dogmatic este considerată de Jung ca "irupţie a unor factori religioşi inconştienţi"...Iar apelul fusese făcut în această condiţie psihică, "în vederea unei apărări comune împotriva conţinuturilor inconştiente ameninţătoare" (pag. 161, ediţia românească). Pentru Jung devine clar că Freud "Era orb în faţa paradoxului şi a ambiguităţii conţinuturilor inconştientului şi nu ştia că tot ceea ce survine din inconştient are un sus şi un jos, un interior şi un exterior. Când se vorbeşte despre exterior - şi aceasta făcea Freud - atunci nu se ia în considerare decât una dintre jumătăţi şi, ca o consecinţă logică, din inconştient se naşte o reacţie". Freud este primul în istoria psihologiei care a avut ca ţintă să facă conştient inconştientul şi a făcut din acest lucru scopul viaţii sale de teoretician şi practician. Pentru el inconştientul apare conţinător pentru dorinţe, nevoi perverse şi incestuoase, unde se îngroapă experienţele terifiante care oricum revin pentru a ne bântui, ameninţa, teroriza. Jung asemeni, face din inconştient "spaţiul interior" al operei sale de o viaţă, dar şi din punerea în relaţie a dezvoltării eului cu centrul unificator arhetipal al psihismului, Sinele ca imago dei. Sinele ca arhetip al centralităţii şi al totalităţii psihice, distinct de eu ca centru al conştiinţei, reprezintă unitatea tuturor opoziţiilor şi este aspectul divin în natura umană. Specializându-se mai ales în cunoaşterea simbolismului unor tradiţii mistice complexe precum gnosticismul, alchimia, kabbala, şi a tradiţiilor mistice din hinduism şi budism, reuşeşte să definească şi articuleze în jurul dovezilor empirice, teoria sa asupra structurii psihicului, matricei arhetipale formative şi a individuării, precum şi a funcţiei religioase - simbolice - transcendentale
  25. 25. 27 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ a psihismului. Carl Gustav Jung a reuşit să dea sens inconştientului şi modului său de a se revela prin forme simbolice. În septembrie 1913 Freud asistă la ceea ce urma să pună public capăt relaţiei maestru - discipol. În sala de conferinţe a hotelului Bayerischer Hof din Munchen. Jung conferenţiază despre tipurile psihologice, făcând deosebirea dintre psihanaliza freudiană ale cărei caracteristici derivă din tipul extravert, centrifugal al autorului, şi psihanaliza adleriană, cu un caracter legat de tipul introvert, centripet al lui Adler. Jung sublinia faptul că dorea să construiască o psihologie care să ia în consideraţie, să facă dreptate ambelor tipuri. Extraversia este o energie care merge spre exterior, în afara persoanei pentru conştientizare, introversia defineşte mişcarea forţei vitale spre profunzimile interioare. Contrar teoriei lui Jung, teoria freudiană a dezvoltării şi nevrozei este prejudiciată datorită orientării extraverte: Freud consideră forţa sau instinctul care necesită pentru conştientizare această mişcarea spre exterior ca pe o sursă primară a nevrozei. Caracterul emoţional şi exploziv al acestui moment era un indicator al constelării unui complex personal al lui Jung, care din iarna acelui an începe propria sa analiză, relaţionarea cu propriile conţinuturi complexuale şi cu figurile interioare odată cu clarificarea dureroasă a acestei teorii a adâncurilor şi a sensurilor individuării. Jung nu permite publicarea în limba germană a acestei conferinţe decât târziu, cu puţin înainte de moarte. În aceeaşi toamnă lui 1913, a avut viziuni ale "forţelor monstruoase" care înecau majoritatea Europei şi ameninţau culmile munţilor Elveţiei sale natale.5 A văzut mii de oameni înecându-se şi civilizaţia pierind. Apoi apele s-au transformat în sânge. Viziunea a fost urmată, în următoarele săptămâni, de vise despre ierni eterne şi râuri de sânge. I-a fost teamă că va deveni psihotic. Visele şi viziunile coincideau ca semnificaţie cu cele ale pacienţilor săi. Erau imagini simbolice a căror funcţie anticipativă era dominantă. La 1 august va începe primul război mondial. Simte că aici există o legătură între sine însuşi ca individ şi umanitate în general care nu poate fi explicată altfel. De aici înainte, până înspre anii 1928, a trecut prin acel proces susţinut de auto-explorare care a format baza întregii sale teoretizări ulterioare. Şi-a înregistrat atent visele, fanteziile şi viziunile şi le-a desenat, pictat şi sculptat. Descoperă că experienţele sale tind să se personifice în personaje interioare, începând cu un bătrân înţelept, Eliahu, şi însoţitoarea sa oarbă, tânăra Salomea. Bătrânul înţelept a evoluat de–a lungul unui număr de 5 Amintiri, vise, reflexii, redau cu claritate această capacitate a visării lucide şi, ocazional, a viziunilor, pag. 186 - 192, versiunea românească
  26. 26. 28 MIHAELA MINULESCU vise, într-un fel de guru spiritual, Philemon. Tânăra a devenit imaginea pentru anima, sufletul feminin, care servea ca principal medium de comunicare cu aspectele mai profunde ale inconştientului. A apărut şi un pitic cu pielea tăbăcită păzind intrarea înspre inconştient. Era umbra primitivă, un companion primitiv al eului lui Jung. Jung visează că el şi acest personaj, care reapare sub forma unui tânăr sălbatic, ucideau un tânăr frumos şi blond, pe care îl numea Siegfried. Pentru Jung "Visul arată că atitudinea întruchipată de Siegfried, eroul, nu mi se mai potrivea mie. De aceea el trebuia răpus". Acest lucru a semnificat o avertizare asupra pericolelor venerării gloriei şi eroismului care curând va provoca atâta jale Europei şi poate, era un avertisment asupra tendinţei autorului de a venera un alt erou, Sigmund Freud. A visat mult despre morţi, tărâmul morţilor şi revenirea morţilor. Aceste tărâmuri şi locuitorii lor reprezentau simbolic inconştientul obiectiv diferit de acel "mic" inconştient personal din care Freud făcea atât de mare caz, un inconştient colectiv al însăşi umanităţii, un inconştient care ar putea conţine toţi morţii, nu numai fantomele personale. Jung începe să considere bolnavii mental ca persoane bântuite de aceşti morţi, într-o epocă în care nu se putea presupune că cineva ar crede în ei. Dacă ne-am putea re-captura mitologiile, am putea înţelege aceste spirite, ne-am împăca cu morţii şi ne-am vindeca boala mentală. Eseul său foilosofic "VII sermones ad mortuos", într-un limbaj metafizic neobişnuit la Jung ale cărui lucrări sunt programatic mereu ancorate în ştiinţific, empiric, experimental, date concrete, este scris în 1916 şi reprezintă o mărturie a discuţiilor infinit de lungi cu figurile interioare din perioada 1913 - 1917, dar şi a posibilului dialog dintre fiinţă şi transcendent. Criticii au sugerat că Jung era el însuşi bolnav când s-a întâmplat acest lucru. Dar Jung a simţit că, dacă vrem să înţelegem această junglă, nu ne putem mulţumi doar să înotăm de la şi înspre ţărm. Trebuie să pătrundem în teritoriu, indiferent cât de straniu şi înspăimântător ar putea fi acest lucru (Introducere, G. Boeree, 1997, prezentare site C.G.Jung) Poate sensul anagramei din finalul celor VII sermones, va fi de natură să aducă noi deschideri: "Nahtriheccunde / gahinneverahtunin / zehgessurklach / zunnus" Este vorba oare despre: "noapte fecundă/ cer aşteptând dintotdeauna / zi strălucitoare (azurie) / Unul" ?
  27. 27. 29 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ 1.5. Post-jungieni: dezvoltări contemporane Lucrarea din 1985 a lui A. Samuels, "Jung and post-jungians" descrie modul cum diferiţi psihologi analişti s-au diferenţiat în trei orientări analitice, clasificare care se bazează pe predominanţa sau dimpotrivă, relativa neglijare, a unuia sau altuia dintre conceptele teoretice sau practicile clinice ale lui C.G.Jung. Moştenirea lui Jung s-a dezvoltat pe trei coordonate care particularizează într-o anumită măsură şi abordarea terapeutică: clasică, cu accent pe funcţia simbolică, şcoala arhetipală dezvoltată de Hillman, cu accentul pe conectarea la energia şi sensurile arhetipale şi şcoala dezvoltării structurată la Londra prin studiile asupra formării şi dezvoltării eului ale lui M. Fordham. Analiştii formaţi în şcoala clasică a Institutului Jung din Kusnacht Elveţia au ca fir al Ariadnei Sinele: au încredere că propriul psihic va furniza libidoul, energia care să-i permită relaţionarea cu pacientul, lăsând fantezia să-şi urmeze cursul până se stabileşte un model care poate fi analizat. Cu alte cuvinte analizarea transferului se face prin ceea ce aduce în prim plan contratransferul analistului, analistul fiind în primul rând conectat la reacţiile sale spontane faţă de client şi în al doilea rând supunând aceste reacţii unei analize de auto-evaluare. Pentru o astfel de abordare analitică, obiceiul de a avea încredere în psihic pentru a forma o atitudine faţă de pacient însemnă a permite fanteziei clinice să-şi dezvolte propria tensiune de opuse, cu sensul emergenţei unei ambivalenţe naturale referitoare la calea terapeutică, cu scopul de a evita pericolul unei poziţii unidirecţionate a contratransferului. Tensiunea opuselor este un semn a auto-reglări analistului care va opera fidel în măsura în care analistul s-a format suficient pentru a se simţi confortabil dacă lasă funcţia inconştientă compensatorie să intre în rol, să-şi realizeze imaginile, şi dacă a învăţat să suporte conflictul rezultat. De exemplu, o iniţială identificare cu un anume rol, va conduce spontan la apariţia şi manifestarea inconştientă a anxietăţii rolului opus. Centrarea pe aceste aspecte va permite, corespunzător acestui mod clasic de abordare, intrarea în funcţie a funcţiei sale simbolice, respectiv apariţia unui sens, înţeles prospectiv pentru condiţia pacientului. Specific acestei direcţii este utilizarea amplificărilor, imaginile simbolice din materialul exprimat de pacient fiind considerate mai puţin în sensul lor ad-literam, cât mai ales în sensurile lor simbolice pentru a căuta ceea ce propriul psihic al subiectului consideră a fi important, necesar pentru vindecarea sa. Visul pacientului, de exemplu, este considerat ca o posibilitate de a afla o afirmare clară a poziţiei psihicului pacientului despre
  28. 28. 30 MIHAELA MINULESCU ceea ce este persoana şi ce posibilă persoană ar putea ( nu este necesar ca visul să fie luat ca o soluţie simbolică transcendentă la toate dificultăţile pacientului sau o ocazie pentru a produce o regresie spre un stadiu mai puţin conştient în care analistul ar putea hrăni pacientul spre o creşterea sănătăţii psihice). Altfel spus, lăsând fantezia să structureze planul de tratament, analistul va trăi inevitabil problema opuselor ceea ce însemnă practic un implicit refuz de a te lăsa ispitit de o formă artificială de tratament învăţată sau experimentată anterior, sau de o rigoare procedurală, de exemplu utilizarea canapelei pentru a produce regresie, insistenţa asupra unui anumit număr de şedinţe. Frecvenţa şedinţelor este dictată de experienţa analistului de a trăi tensiunea dintre prea mult şi prea puţin, a promite prea mult şi a oferi prea puţin. Se pune accent pe disponibilitatea analistului faţă de pacient, angajându-şi întreaga fiinţă la fiecare întâlnire în armonie cu participarea pacientului ca întreg, indiferent de nivelul de tulburare sau suferinţă. Orientarea analitică arhetipală se diferenţiază prin trei aspecte. În primul rând consideră că relaţia pacientului cu materialul arhetipal selectat de psihic este mai importantă decât şi are prioritate faţă de luarea în considerare a transferului. Psihologia arhetipală nu neagă valoarea esenţială a relaţionării intime pentru transformare, dar consideră câmpul terapeutic mai ales prin prisma modului cum pot să se confrunte arhetipurile. Această orientare consideră că gama de comportamente ce pot fi considerate "umane" este mai largă; în situaţia când patologia este evidentă centrarea analistului este pe sensul patologiei pentru procesul de individuare al pacientului. Accentul este pus pe cercetarea a ceea ce este în suflet, nu pe îmbunătăţirea pur şi simplu a stării actuale. În al treilea rând, centrarea pe arhetipal, consideră D. McNeely, "conduce procesul analitic printr-o gamă largă de posibilităţi via imaginaţie, de la impusurile fiziologice cele mai dense, la cela mai eterice trăiri psihice, fără o ordine preconcepută sau o expectaţie a anumitor stări, doar prin ceea ce este determinat de cursul şi direcţionarea din interiorul psihicului pacientului". Arhetipurile se manifestă şi prin viaţa instinctuală a trupului prin impulsuri, impasuri, nevoi, dar şi prin conţinut ideaţional şi tendinţe spirituale. "Îmi imaginez călătoria analitică acompaniată de Mercur, pe care Jung îl denumea "arhetip al individuării"6; şi, de asemenea, de prezenţa zeiţei 6 C.W. 13, par. 284
  29. 29. 31 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ Hestia, ca şi principiu al centrării şi împământenirii care ţine procesul orientat şi creează un echilibru în energia hermetică".7 Şcoala analitică a dezvoltării porneşte în abordarea pacientului şi terapiei de la 4 aspecte principale: 1. faptul că dezvoltarea este un proces de o viaţă, ce începe de la naştere, chiar dinainte, şi ar trebui să continue până la capătul vieţii, respectiv individuarea începe de foarte devreme; 2. pentru producerea creşterii, indiferent că este vorba de pacient sau analist este necesar a lua act de evenimentele importante, de stadiile de dezvoltare, de experienţele din viaţa şi istoria personală; 3. oamenii prin condiţia umană au experienţe fizice şi senzoriale care ţin de condiţionarea corporală, au nevoi emoţionale şi sociale care ţin de condiţionarea lor relaţional-socială şi trăiri ale lumii interioare în care apar personaje interioare, imagini şi fantezii care prezintă caracteristici ce pot fi reamintite, pot fi inovatoare, nefamiliare, dar semnificative pentru dezvoltare; 4. şi, tehnic, explorarea şi utilizarea transferului şi contratransferului este centrală pentru munca analitică. Prin ele sunt puse în mişcare procese valoroase care pot să se constituie ca punţi între cei doi participanţi sau între diferite părţi şi tendinţe intrapsihice, sau între dorinţa fundamentală de fuziune sau uniune şi dorinţa opusă de identitate şi separare. Prin intermediul transferului evenimentele sau conflictele trăite în trecut pot deveni un "prezent" pot fi din nou trăite, dar posibil într-o manieră nouă şi diferită. Contratransferul analistului poate ajuta pentru a descoperi ceea ce părea pierdut, poate sprijini transformarea potenţială. Transferul şi contratransferul pot servi la potenţarea funcţiei de simbolizare. Dintre dezvoltările teoretice post jungiene subliniem extinderile teoriei analitice a arhetipurilor în domeniul: • psihologiei infantile, psihologia analitică a dezvoltării prin autori precum: Michael Fordhham, 1969, Children as individuals; Erich Neumann, 1973, The child: structure and dynamics of the nascent personality; Kathrin Asper, 1993, The abandoned child within: on losing and regaining self-worth, Fromm Int. Publ., New York, Eliphalet Wickes, 1988, The inner world of childhood, (1927), Sigo Press, Boston • psihologiei feminine: Easter Harding, The way of all woman, 1975; Whitmont Ed., Return of the Goddess: femininity, aggression and the modern grail quest, 1988; Clarissa Pinkola Estes, Woman who run with the wolves: myths and stories of the wild woman archetype, 7 D.McNeely, 1997, Cambridge companion to Jung, P. Young-Eisendrath, T. Dawson, Cambridge Univ. Press, în site-ul C.G. Jung 2000
  30. 30. 32 • • • • MIHAELA MINULESCU Ballantine Books, New York. În ultima perioadă există tot mai mulţi autori centraţi pe psihologia masculină. simbolismului religios: E. Edinger, 1972, Ego and archetype: individuation and the religious function of the psyche, Hostie Raymond, 1957, Religion and the psychology of Jung; White Victor, 1952, God and the unconscious; a studiilor sociale şi politice: J. Bernstein, 1989, Power and Politics; Ira Progoff, Jung's psychology and its social meaning, 1953; a mitologiei şi istoriei culturii: Campbell J., 1949, The hero with a thousand faces; M. Eliade, 1964, Shamanism: archaic techniques of ecstasy, 1975, Birth and rebirth - as rites and symbols of initiation; J. Henderson, 1967, Thresholds of initiation; E. Neumann, 1954, The origins and history of consciousness, 1955, The great mother: an analysis of the archetype, M.L. von Franz, Creation myths, 1978, The psychological Meaning of Redemption motives in fairy tales, 1980; sincronicităţii: M. L. von Franz, Psyche and Matter, M. Cazanave, Synchronicite, physique et biologie, 1995, P. Solie, Syncronicite et unite du monde, 1995
  31. 31. 33 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ STRUCTURA ŞI DINAMICA PSIHICĂ "Pe cât putem noi discerne, unicul sens al existenţei umane este să aprindă o lumină în tenebrele fiinţării în sine. Am putea chiar presupune că, la fel cum inconştientul ne afectează pe noi, creşterea conştiinţei afectează inconştientul" Jung, Amintiri, vise, reflecţii 2.1. Condiţia psihologiei 2.2. Aspecte privind structura psihicului 2.3. Aspecte ale dinamicii psihice 2.3. Labirintul, rătăcire şi revenirea la suprafaţă 2.1. Condiţia psihologiei Una dintre paradigmele cele mai incitante şi esenţiale pentru condiţia epistemologică a psihologiei ştiinţifice a fost formulată în primele decenii ale acestui secol de C.G.Jung - psihicul ca entitate obiectiv naturală este în esenţă incognoscibil. Această situaţie dublează descoperirile acestui secol din fizica nucleară, în special recunoaşterea intervenţiei inevitabile a subiectivităţii observatorului şi a instrumentului de cercetare de natură să aducă schimbări subiective în fenomenul observat. Fizica nu mai poate pretinde să descrie într-o manieră total “obiectivă” fenomenul studiat. Condiţia paradoxală a psihologiei este faptul că psihicul este în acelaşi timp obiectul ei de studiu, dar şi instrument de studiu. Acest aspect are mai multe consecinţe decât ne putem imagina la prima vedere. În primul rând, ca fenomen natural şi obiectiv, psihicul şi realitatea exterioară nu sunt separaţi prin bariere fixe, ci constituie o unitate fundamentală definită de Jung ca unus mundus. Aceleaşi legi intervin în microcosmosul psihic şi în macrocosmosul realităţii, mai mult, aceeaşi infinită complexitate - cel puţin în măsura în care pretenţia de cognoscibilitate cere ca cel care cunoaşte să fie la fel de complex ca şi fenomenul de cunoscut.
  32. 32. 34 MIHAELA MINULESCU Jung exprimă explicit această condiţie scriind că “psihicul este un fenomen aproape infinit. Nu ştim ce este în sine şi ştim foarte vag ce nu este. Nu ştiu decât foarte vag ce este individual în psihic şi ce este universal. Pare pentru mine un gen de sistem de relaţii atoatecuprinzător în care “materie şi spirit sunt denumiri primare pentru potenţialităţi care transcend conştiinţa. Nu pot spune despre nimic că este “doar psihic“ pentru că totul în experienţa mea imediată este în primul rând psihic”8. Psihicul şi cosmosul sunt pentru omul individual lumea interioară şi lumea exterioară aflate într-o unitate, omul participând prin natură la toate evenimentele cosmice, atât prin propria interioritate cât şi prin simultana relaţie cu exteriorul. Complexitatea psihicului este sporită prin faptul că, totuşi, în afara conştiinţei care diferenţiază, nu există cunoaştere, cine să cunoască. Conştiinţa este un fenomen subiectiv, constituit pe parcursul vieţii individuale, derivat din psihismul matricial obiectiv şi din relaţia cu realitatea exterioară. Această împrejurare creşte nivelul de incomprehensibilitate în sensul în care conştiinţa, ca parte a psihicului, este într-o inevitabilă relaţie de parte faţă de infinitatea întregului. Deşi tinde prin procesul de individuare spre integrarea şi asumarea conştientă a conţinuturilor şi sensurilor vieţii, această tindere este, în sens ad literam, o tensiune către infinit. În condiţia sa de om de ştiinţă Jung este un experimentalist, care porneşte cum spuneam de la înţelegerea fenomenului utilizând coerent şi constant metodologia cercetării empirice care îl obligă la cuprinderea iraţionalului vieţii prin concepte abstracte, la găsirea sensului prin diferenţiere: între observator şi obiect, între subiectiv şi obiectiv, între Sine ca centru coordonator al întregului psihic, Sine ca imago dei şi Eu ca şi complex parţial conştient care reprezintă definirea identităţii subiective. Între inconştient arhetipal, care se revendică din profunzimile insondabile şi incognoscibile ale lui unus mundus, şi inconştient personal şi conştiinţă ca părţi ale psihismului individual, care poartă sensurile proprii individului respectiv. În modul de funcţionare prin opoziţie complementară a conţinuturilor conştiinţei şi conţinuturile inconştientului ca părţi ale psihismului uman. În acelaşi timp însă, Jung este un postmodern care se întemeiază pe coerenţa sensului, care afirmă că trăind în imaginea psihică suntem 8 Scrisori, 17 iunie 1952, pag. 69
  33. 33. 35 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ inevitabil în chiar interiorul înţelesului căutat pentru că această imagine conţine înţeles în ea însăşi şi prin ea însăşi. Sensul acestui paradox al dublei perspective este anticipat printr-o intuiţie pe care Jung a avut-o copil fiind şi pe care o relatează în cartea sa de memorii Amintiri‚ vise, reflecţii. Pentru a putea cuprinde în întregime înţelesurile acestei experienţe, având în vedere şi faptul că piatra este unul dintre simbolurile cele mai puternice şi primare ale totalităţii, ale Sinelui, o vom reda aşa cum a fost povestită de autor. “În faţa zidului cobora o pantă unde se afla o piatră uşor proeminentă - piatra mea. Se întâmpla deseori, când eram singur, să mă aşez pe ea şi atunci începea un joc al gândurilor care suna cam aşa: “Eu şed pe această piatră. Eu sunt sus, iar ea este jos" . Dar şi piatra ar putea să spună “eu" şi să gândească “Eu mă aflu aici, pe această pantă, iar el stă pe mine”. Atunci s-ar ivi întrebarea “Sunt eu acela care stă aşezat pe piatră sau sunt piatra pe care stă aşezat el?” Această întrebare mă dezorienta întotdeauna şi atunci mă ridicam, îndoindu-mă în legătură cu mine însumi şi tot cugetând: “Cine este ce?". Asta îmi rămânea obscur şi incertitudinea mea era însoţită de sentimentul unei obscurităţi stranii şi fascinante. Neîndoielnic era însă faptul că această piatră se găsea într-o relaţie misterioasă cu mine..."9. 2.2. Aspecte privind structura psihicului Introducerea aduce cu sine o idee care are consecinţe importante în privinţa modului cum putem modela structura şi funcţionarea psihismului. În primul rând, ceea ce s-a realizat până în prezent prin cercetările empirice a condus spre o modelare inevitabil incompletă şi ipotetică. În al doilea rând, viziunea pe care o oferă datele empirice asupra conţinuturilor psihice nu trebuie să conducă cititorul la o personificare a unora dintre structurile psihice care funcţionează quasi-autonom, cu atât mai mult cu cât astfel de structuri au sens concret doar în măsura în care ne aflăm în prezenţa viului, a specificului individual al constituirii şi dinamicii psihice. Pornind de la necesara idee a unităţii funcţionale a psihicului, ceea ce există sunt în primul rând structurile sale obiective, le-am putea spune matriciale sau în termeni jungieni “colective” în măsura în care se regăsesc la omul generic, omul dintotdeaua şi de pretutindeni. Din această matrice, care reprezintă virtualitatea dezvoltării structurilor şi funcţiilor psihismului individual, se desprinde psihismul subiectiv şi se modelează în relaţia cu evenimentele vieţii şi realitatea exterioară. Dualitatea dintre 9 Jung, Amintiri...p. 34
  34. 34. 36 MIHAELA MINULESCU subiectiv şi cognoscibil şi obiectiv şi incognoscibil în esenţă, dar cognoscibil parţial prin manifestări şi conştientizare, guvernează ecuaţia acestei unităţi. Jung insistă asupra considerării realităţii psihicului, care are structura sa proprie, legile sale de formare, dezvoltare şi funcţionare, dar care fac parte din realitatea unitară a lumii. Termenii de psihic şi Psyché reprezintă această unitate, acest sistem dinamic, în continuă mişcare, guvernat de legea autoreglarii. Relaţia dintre cele două structuri, psihismul subiectiv şi psihismul obiectiv, dintre conştiinţă pe de o parte şi inconştient pe de alta este de tip complementar. “...procesele inconştientului au o legătură de tip compensator cu conştiinţa. În mod expres am folosit cuvântul “compensator” şi nu “opus” conştiinţei, pentru că inconştientul şi conştiinţa nu sunt cu necesitate în opoziţie ci complementare pentru a forma o totalitate care este sinele "10. Psihismul conştient are o realitate imediată pentru individ şi se constituie în cursul ontogenezei provenind “din psihicul inconştient, care este mai vechi decât el şi care funcţionează împreună cu el, sau chiar în pofida sa”11. O imagine care să modeleze situaţia constituirii conştiinţei şi a eului pe de o parte şi a inconştientului personal pe de altă parte este cea a sferei. Ne putem imagina astfel suprafaţa vizibilă a sferei, conştiinţa, drept aspectul psihicului despre care individul poate exprima evaluări iar interiorul sferei, inconştientul, acele aspecte ce reprezintă necunoscutul, obscurul, ceea ce este ignorat de subiect şi tot mai imposibil de cunoscut cu cât ne apropiem de centru. În imediata apropiere a suprafeţei, în interiorul ei, se constituie ceea ce psihologia denumeşte inconştientul personal, în măsura în care acesta se formează tot pe parcursul vieţii individului, ontogenetic înainte şi odată cu conţinuturile conştiente şi este relativ accesibil unei cunoaşteri şi integrări în conştiinţă. Înspre interior, vorbim în continuare, mergând spre un centru ipotetic, de inconştientul colectiv, iniţial o virtualitate care cuprinde în germene dezvoltările posibile şi care, în relaţie cu formaţiunile ontogenetice ale psihicului, poate suporta transformări semnificative. Centrul însuşi poate fi imaginat ca punctul de apartenenţă la acea indisolubilitate a lumii, unus mundus ca realitate unitară. Sau, pentru a rămâne în sfera analogiilor, centrul ar fi chiar masa în implozie a unei găuri 10 11 O.C. 7, par. 274 O.C. 9i, par 502
  35. 35. 37 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ negre. Acest model urmează cel mai aproape realitatea trăirilor în plan psihic a timpului şi spaţiului, aspect la care vom reveni ulterior. Celor trei nivele ale psihicului - conştiinţa personală, inconştientul personal şi inconştientul obiectiv sau colectiv -, li se adaugă în ecuaţia mare a funcţionării individului, un al patrulea nivel, relaţia sferei cu lumea exterioară a conştiinţei colective, ca realitate culturală a valorilor şi formelor cunoscute de omenire. Acest model topografic include ca structuri generale arhetipurile şi ca structuri particulare complexele. Dintre complexele complementare ale identităţii şi relaţionării, eul, umbra, şi, respectiv, persona şi complexul contrasexual, anima /animus. Arhetipurile sunt conţinuturile fundamentale ale psihicului obiectiv, care nu pot fi observate direct, dar care îşi exercită influenţa asupra conţinuturilor vizibile ale imaginilor arhetipale şi complexelor, deci asupra comportamentului şi conştiinţei. În sine, arhetipul este o tendinţă formativă, cu un specific tematic dar forme de manifestare virtual infinite, o virtualitate de a structura imaginile experienţei personale într-o manieră particulară. Jung insistă asupra condiţiei de virtualitate - omul se naşte cu tendinţe de a forma anumite imagini, dar nu cu imagini propriu-zise. Datorită transcendenţei sale, arhetipul în sine este la fel de nereprezentabil ca, de exemplu, în fizică, natura luminii. “Arhetipul ca atare este un model ipotetic şi nereprezentabil, ceva asemeni “modelului de comportament” din biologie. “.12 Astfel încât psihologia face distincţia dintre arhetip per se şi imaginea arhetipală. Pentru Jung arhetipul este “în esenţă un conţinut psihic care este alterat prin conştientizare şi care îşi ia culoare din conştiinţa individuală în care se întâmplă să apară",13 un organism viu, dotat cu forţă generatoare sau dispoziţii active vii care au capacitatea de a iniţia, a controla, a media caracteristicile comportamentale şi experienţele şi trăirile de un anume gen. În eseul “Minte şi pământ”,14, apare o subliniere expresă a unităţii psihicului cu întreaga natură prin arhetip: “arhetipurile ca atare ar fi fundamentele ascunse ale minţii conştiente sau, pentru a utiliza o altă comparaţie, rădăcinile pe care le are psihicul pentru a le cufunda nu numai în pământ în 12 Jung, O.C. 6 par 6 n.9 O.C. 6, par. 6 14 O.C. 10, par. 53 13
  36. 36. 38 MIHAELA MINULESCU sensul cel mai îngust, ci şi în lume în genere. Arhetipurile sunt sisteme de a fi gata de acţiune şi, în acelaşi timp, imagini şi emoţii”. Există tendinţa arhetipală de a forma imaginea mamei, dar fiecare persoană îşi formează o imagine proprie în funcţie de experienţa sa personală, respectiv de mama sa personală, mai ales de trăirile pe care le-a prilejuit copilului relaţia cu aceasta, de relaţia sa cu substitutul de mamă, cu mama din conştiinţa colectivă. Cu alte cuvinte, evenimentele mentale recurente trăite de fiecare individ sunt determinate nu numai de istoria sa personală, ci şi de istoria colectivă a speciei ca întreg encodată în inconştientul colectiv. Dacă arhetipul per se este doar un postulat, efectele arhetipale au o existenţă la fel de reală ca realitatea concretă, exterioară. “Forma lumii în care este omul născut este deja înnăscută în el, spune Jung, ca o imagine virtuală. Astfel că părinţii, soţia, copiii, naşterea şi moartea sunt înnăscute în om ca imagini virtuale, ca aptitudini psihologice, categorii a priori care au un caracter colectiv, imagini ale părinţilor, soţiei, copiilor în general şi nu predestinări individuale. Acestor imagini le lipseşte conţinutul solid. Ele pot doar dobândi soliditate şi eventual conştiinţă în întâlnirea cu faptele empirice care ating aptitudinile inconştiente şi le grăbesc spre viaţă". 15 Jung compară arhetipurile cu depozitele tuturor experienţelor ancestrale ale omului. Ele, în sine, nu reprezintă astfel de experienţe şi nu conţin ceva care are un specific individual. În afara acestor depozite pot exista amintiri moştenite care sunt determinate individual. Dotarea arhetipală cu care este născut fiecare individ uman presupune ciclul de viaţă natural al omului ca specie, respectiv a avea o mamă, un tată, a explora mediul, jocul cu cei de o vârstă, adolescenţa, iniţierea, stabilirea unui loc în societatea umană, comportamentul de curtare, căsătoria, creşterea copiilor, asumarea responsabilităţilor sociale ale maturităţii, prepararea pentru moarte. “În ultimă instanţă, scrie Jung, fiecare viaţă individuală este aceeaşi ca viaţa eternă a speciilor”.16 A. Stevens în “Arhetipul, o istorie naturală a Sinelui”, compară omul în totalitate cu un sistem psihofizic având in interior, reglator, un “ceas biologic” - structura sa şi ciclul de viaţă sunt predeterminate de istoria evolutivă a genelor sale. Pe măsură ce ceasul merge, ciclul de viaţă se desfăşoară astfel încât sistemul acceptă şi încorporează în el experienţele existenţiale ale individului. 15 16 O.C. 7, par 300 O.C. 11, par. 146
  37. 37. 39 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ Arhetipurile reprezintă “esenţa şi viaţa unui suflet non-individual, care, deşi este înnăscut în fiecare individ, nu poate fi totuşi nici modificat, nici luat în posesie de către personalitatea acestuia”.17 Imaginile arhetipale sunt imagini fundamentale, profunde, formate prin acţiunea arhetipurilor asupra experienţei acumulate de individul concret. Ele au specific faptul că înţelesul lor este universal şi generalizabil şi exercită un efect afectiv de tip numinos, de irepresibilă sacralitate, respect, atracţie. Manifestarea lor a condus omenirea spre mitologeme, exprimarea simbolică a acestor figuri la nivelul marilor creaţii colective - religiile, miturile, legendele şi, nu în ultimul rând, basmele, ritualurile popoarelor de pretutindeni. Ceea ce revine cu a spune că miturile reprezintă expresia nemijlocită a inconştientului colectiv. În plan individual, expresia unor imagini arhetipale poate lua forma unor simboluri specifice în vise sau reverii în condiţii de normalitate a funcţionării psihice. În condiţia de dereglare psihologică, se manifestă adesea direct în conţinuturile fantasmatice de bolnavului. Arhetipul central reglator, coordonator pentru unitatea întregului este denumit tehnic Sine. Există, atât cât poate psihologia demonstra până în prezent, trei sensuri congenere. Sinele reprezintă psihismul ca totalitate funcţională unitară. Sinele ca arhetip central al ordinii. Sinele ca bază arhetipală pentru eul individual. Perceperea sinelui la nivelul eului ia forma simbolică şi numinoasă a unor valori de nivel superior precum creatorul, soarele ca centru al sistemului solar, regele ca centru al lumii etc., regăsibile în toate miturile şi legendele lumii. În situaţiile când eul este instabil, iar lipsa de forţă şi coerenţă ameninţă să destabilizeze sistemul ca atare, apar frecvent la nivelul individului reprezentări simbolice de tipul mandalei. Mandala reprezintă organizarea în jurul unui centru, de forma unui cerc înscris într-un pătrat sau a pătratului cuprins în cerc. Astfel de organizări apar în vise, în desene, în viziuni fantasmatice şi se pot exprima şi în dans. Unele dansuri rituale, de exemplu hora sau căluşarii la noi, reprezintă o astfel de organizare în jurul unui centru unificator, organizare care împiedică disoluţia, spargerea şi disiparea conţinuturilor, protejând un scop interior, unitatea. Există o analogie cu locurile sacre în formă rotundă precum “masa tăcerii” de la Sarmisegetuza, sanctuarul de la Castlerigg şi altele al căror sens se lasă astfel descifrat în termeni psihici. “Nu putem spera să atingem chiar şi o aproximativă conştiinţă a sinelui, spune Jung în,18 pentru că oricât de mult 17 18 Jung, O.C. 16, par. 163 O.C. 7, par. 274
  38. 38. 40 MIHAELA MINULESCU conştientizăm, există întotdeauna o cantitate nedeterminată şi nedeterminabilă de material inconştient care aparţine totalităţii sinelui”. S. M Joseph19 susţine că imaginea mandalei ca totalitate integrată poate fi nuanţată odată cu ceea ce se întâmplă în perioade de limită (prag), asemănătoare cu epocile de trecere precum epoca noastră "post modernă" care par să consteleze imagini complexe, excentrice şi antitetice, orientate spre proces şi care cuprind întregirea şi fragmentarea, conjuncţia şi disjuncţia, astfel susţinând şi exprimând o experienţă reală individuală şi colectivă. În era noastră locuim stări dezvăluite de întregime, spargere şi fragmentare şi imagini ale întregului care apar spontan din inconştient pot reflecta părţi ale acestor realităţi contradictorii. Exemple de astfel de imagini antitetice ale Sinelui apar în tradiţiile antice midraice ale rabinilor; în prezentarea lui Jung a visului lui Pauli, "ceasul-lume"; în descoperirea lui Kepler, la zorii modernităţii, că planetele se rotesc în jurul soarelui pe elipse şi nu în traiectorii de cerc; în ilustraţii clinice. Ipoteza legată de activarea arhetipului Sinelui în momente de criză episod psihotic, a fost cercetată 20 utilizând metoda desenului cu tema deschisă "sensul vieţii" pentru bolnavi schizofrenici (15) internaţi după un episod clinic. S-au obţinut desene mandalice precum în cazul pacientului C., 32 ani, bărbat, soarele cu raze cu argumentarea: "sunt o petală în soarele vieţii, fiecare are soarele lui interior", "sunt din familia Kenedy", "am fost şi voi mai fi preşedintele României" care exprimă, conform ipotezei jungiene, condiţia de inflaţionare a eului în raport cu Sinele. A, bărbat, 26 ani, desenează două cercuri concentrice, cu raze "soarele de primăvară". Pacienta S., 32 ani, desenează trepte în urcare, "examene ale vieţii", 6 trepte pentru cele 6 zile ale săptămânii, alături un soare cu un singur ochi pentru că este rău "nu mă primeşte cu toată căldura lui. Pacientul C., 30 ani, femeie, desenează un soare în cadrul unui peisaj, "soarele este simbolul puterii mele". Pacienta M., 27 ani, femeie, desenează un cerc din care ridică trei braţe cu frunze şi coboară trei braţe fără frunze, "viaţa este o grădină cu flori", desenul este "copacul vieţii". G, 46 ani, femeie, desenează globul pământesc cu grila reprezentând meridianele şi paralelele. Pacienta D, 30 ani, femeie, desenează un pătrat împărţindu-l în trei sectoare verticale în care desenează 2 19 Journal of Analytical Psychology, iulie 2000, vol. 45, no. 3, pag. 385-408 1999 - 2000 , M. Minulescu, o serie de cercetări nepublicate privind expresia Sinelui în condiţia psihotică 20
  39. 39. 41 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ trefle şi 2 potcoave, "ideea fundamentală" ce se află în mintea fiecărui om. Pacienta N, 50 ani, femeie, desenează o piramidă interioară, de care dispune fiecare om, care redă raportul eu - sine, de cristal, vârful reprezentând viaţa şi moarte, simultan "final şi început". Pacienta A, 32 ani, femeie, cu intelect de limită, desenează un avion: un oval dispus vertical pe pagina A4, terminat în partea de sus cu un cerc cu raze care are la rândul lui în interior un alt cerculeţ central închis incomplet. Se remarcă acest defect de închidere la toate cele trei mandale. M., 20 ani, femeie, desenează o figură circulară deformată cu un punct în interior, pe care o prelungeşte cu un patrulater. Adaugă un alt desen, un triunghi în pătrat cu două - o curte cu multă lume. I, 47 ani, femeie, desenează un copil mic în stilul desenelor realizate de copii de 4 - 5 ani ( două cercuri, cu patru cerculeţe mici reprezentând membrele şi cercul de deasupra cu ochi rotunzi, nas - punct, gură - linie ca un arc de cerc) şi o femeie gravidă din profil. S., 43 ani, femeie, desenează u aragaz, masa de bucătărie, chiuveta, câinele, găina, vitrina cu diverse forme incluzând şi peştele, respectiv "firea omului, adică casa, familie, perpetuum mobile" - în desen apar multe elemente rotunde şi simbolul spiralei prin care redă interiorul corpului / aripa găinii cu trei picioare. J., 44 ani, femeie, desenează o succesiune de figuri rotunde numerotate de la 1 la 5; figura a doua este o spirală, iar a V-a schiţează o femeie, "fecioara Maria cu pruncul". exprimând nevoia de protecţie. R. 51 ani, femeie, desenează un desen complex având în centru o inimă, "iubitul meu este inima mea", "o inimă frântă după tot ceea ce s-a petrecut". La dreapta desenează un ursuleţ şi un copac cu flori, la dreapta pe ea însăşi "mireasă" cu flori. A, 45 ani, femeie, sensul vieţii apare în desen ca "un drum", o linie sinusoidă orizontală, un şarpe între minus şi plus infinit. Simboluri ale Sinelui în diferitele sale ipostaze sunt evidente în desenul pacienţilor schizofreni, indiferent de gradul de cultură şi pregătire academică, indiferent de nivelul Q.I.: cerul - soare, inimă, glob pământesc, quadratura prin pătrat şi piramida în trepte, spirala şi piatra, trei pietre. Din regnul infrauman apar copacul vieţii, grădina, oul, icoana, nou născutul, pasărea, şarpele. Aplicarea testului culorilor Luscher, forma standard, a adus la fiecare alegere în primele trei locuri violetul, culoarea fuziunii magice, a inflaţiei, a incapacităţii de delimitare, a identificării între obiect şi subiect. Complexele sunt grupări de imagini care sunt în interrelaţie şi care se formează în jurul unui miez de înţeles comun în esenţa sa arhetipal. Ele au un ton afectiv comun. Din momentul primelor trăiri psihice individuale,
  40. 40. 42 MIHAELA MINULESCU virtualităţile arhetipale se umplu cu experienţă concretă, conform cu specificul “temei” respective. Jung descoperă devreme, odată cu cercetările sale experimentale, datele clinice şi experimentale care îi permit să constate formarea în psihicul individual a acestor conţinuturi, care, datorită caracterului lor non-conştient, sunt substanţa bazală a inconştientului personal. Complexul poate fi definit ca sistem relativ închis, o totalitate, care constă dintr-o multitudine de aspecte psihice / trăiri, unite printr-un ton emoţional puternic, identic pentru toate aceste componente. În eseul "O teorie psihologică a tipurilor", Jung explică: "(complexul) apare evident din încleştarea dintre o cerinţă de adaptare şi inabilitatea constituţională a individului de a face faţă provocării. Văzut în această lumină, complexul este un simptom valabil care ne ajută să diagnosticăm o dispoziţie a individului".21 Complexele ilustrează dispoziţia unei persoane cât şi relaţii şi emoţiile legate de aceste relaţii, precum şi modelele de comportament stereotipe trăite în copilărie şi mai târziu în viaţă. Înţeles în perspectiva formării sale pe baza tendinţelor arhetipale, de exemplu, pe baza tendinţei arhetipale de a avea o mama, trăirile personale ocazionate de relaţia propriu-zisă cu mama sau substitutul(-tele) materne, se vor grupa de la început în jurul acestui miez de sens comun, constituind în timp “complexul matern” care există în fiecare dintre noi. Astfel se constituie în psihicul inconştient “imagoul parental” care este doar parţial o replică a relaţiilor cu părintele respectiv (influenţe parentale), pentru că, în cea mai mare măsură e compus din reacţiile specifice ale copilului. Prin mecanismele proiecţiei persoana se va confrunta cu acestea în “emergenţe quasi-cotidiene”. Când câmpul conştiinţei este suficient de larg ca să asimileze cunoştinţe despre suflet ca parte interioară a psihicului, unul sau altul dintre complexe se apropie destul de conştiinţă pentru a fi trăit ca ceva propriu, o apartenenţă încă neclară. Complexul nu este cu totul străin şi proiectat în consecinţă pe un “purtător” exterior, dar nici suficient de puternic pentru a fi diferenţiat ca un conţinut subiectiv. Rămâne astfel, spune Jung, “în semi-umbră, în parte aparţinând sufletului conştient, în parte o fiinţă autonomă şi ca atare confruntându-se cu conştiinţa”. Psihologic, apare parţial ca un conţinut autonom al psihicului care nu a fost pe deplin integrat. Pe de altă parte, procesele conştiente furnizează în mod constant conţinuturi 21 O.C. 6, par. 926
  41. 41. 43 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ care, în măsura în care sunt recunoscute şi asimilate în conştiinţă, vor lărgi câmpul acesteia, relativa ei autonomie în raport de dinamica şi conţinuturile inconştiente. O serie de astfel de complexe, precum umbra sau persona sau animus / anima, s-au constituit şi ca urmare a acţiunii mecanismelor de refulare sau suprimare pe care le vom descrie odată cu complexul eului. În acest sens, putem spune că inconştientul personal aparţine individului fiind format şi din impulsuri şi dorinţe infantile refulate, percepţii subliminale, o multitudine de trăiri uitate. Aceste faţete ale complexelor care în general nu se găsesc sub controlul voinţei eului, în momentul când controlul exercitat de eu slăbeşte, se pot manifesta în simbolistica viselor, sau în asociaţiile întâmplătoare, sau pot fi activate de o stare de şoc, iar uneori revin din proprie iniţiativă în câmpul conştiinţei. Alteori, când provoacă perturbaţii în funcţionarea psihică ca în nevroze, ele trebuie şi pot fi readuse la lumină prin analiza psihologică. În măsura în care complexele sunt inconştiente, sau chiar dacă sunt parţial conştientizate, ele se pot comporta relativ autonom, respectiv independent de dorinţele, controlul, voinţa eului. Ideile şi afectele provocate de complexul respectiv intră şi ies din câmpul conştiinţei incontrolabil, se impun acesteia, apar în comportamentul persoanei fără ca aceasta să le poată stăpâni, sunt acompaniate de puternice trăiri afective. Un conţinut inconştient şi un complex inconştient iradiază în conştiinţă şi face ca acele conţinuturi ale conştiinţei care i se asociază să fie supraîncărcate, ceea ce va avea ca efect rămânerea sa tenace în conştiinţă sau dimpotrivă, dispariţia bruscă prin atracţia exercitată din inconştient. Acest ultim fenomen este trăit ca o “lacună”, o eclipsă în conştiinţă însoţită de sentimentul vag de a fi uitat sau neglijat ceva anume. Referindu-ne la raportul dintre structurile psihismului putem afirma că inconştientul nu este o reflectare reactivă la manifestările conştiinţei. Inconştientul este o “activitate independentă productivă este o lume care se auto-conţine, îşi are propria realitate, despre care putem spune că ne afectează pe noi la fel cum noi o afectăm pe ea "... “dacă obiectele materiale sunt elementele constituite ale acestei lumi (exterioare, n.n.), factorii psihici constituie obiectele acestei alte lumi”, Jung,22 Conştiinţa este unul dintre cele mai dificile subiecte ale psihologiei. Pentru Jung, conştiinţa şi inconştientul sunt o pereche de complementare care au nevoie una de cealaltă, fiecare având sens doar în prezenţa perechii. 22 O.C.vol.7, par. 292
  42. 42. 44 MIHAELA MINULESCU Conştiinţa şi inconştientul sunt într-un schimb continuu. Conştiinţa se constituie astfel ca o condiţie transcendentă pentru lume, pentru cunoaştere precondiţia lumii este propria conştiinţă a omului. În acelaşi timp, ca ultim produs al evoluţiei, conştiinţa este centru al cunoaşterii, localizare a responsabilităţii şi a luării deciziilor vitale pentru individ. Doar în două dintre lucrările sale, Jung se referă la originea conştiinţei - “Conflicte psihice la copil” şi “Psihologie analitică şi educaţie”, pentru ca în toate celelalte opere să vorbească despre dezvoltarea conştiinţei. Noul născut, - expus la o varietate mare de stimuli interni şi externi, trăieşte senzaţii ale căror conţinuturi se asociază în jurul tendinţelor constituţionale înnăscute. Ele devin astfel complexe şi pe măsură ce devin mai bogate cresc în pondere, conţinut, forţă. Modelând, putem spune că formează mai întâi insule, apoi arhipelaguri de insule, în ultimă instanţă un întreg continent. Complexul eului, ca şi conştiinţă individuală, evoluează şi devine central ca şi cum, spune Jung, acest complex ar lua în posesie sistemul psihic din jurul lui. Acest proces are un vârf în dezvoltarea individului între 3 - 5 ani, când copilul începe să folosească cuvântul eu din ce în ce mai constant. Centrul conştiinţei, a cărui funcţie principală este de coordonare a conţinuturilor conştiente, a ceea ce pot ştii despre mine şi pot direcţiona şi controla, este eul. Eul este singurul complex parţial conştient, complex a cărui constituire treptată este pusă în mişcare de la început prin arhetipul centralităţii, Sinele. Mai mult, odată cu constituirea acestui complex şi funcţionarea sa quasi-independentă ca punct central de coerenţă şi raportare a tuturor sensurilor pe care le diferenţiază conştiinţa, pot interveni diferite blocări, distorsiuni, regresii, slăbiciuni şi incoerenţe care tulbură relaţia primordială dintre eu şi sine, respectiv funcţionarea axei eu - sine. Nevroza, ca boală psihică, este, în virtutea autoreglării sistemului, modalitatea de alarmă care semnalează tipurile de stagnări şi deficienţe actuale. Pentru Jung, analiza cauzelor comportamentelor regresive, analiza amintirilor personale ca faţete ale complexelor are sens numai în măsura în care le raportăm la caracteristicile specifice ale situaţiei actuale a individului, conducând la transformări în atitudinea eului, asumarea unor conţinuturi ale inconştientului personal şi, în consecinţă, a responsabilităţii personale. Conştiinţa este unidirecţionată, unilaterală în momentul prezent. Jung compara această unidirecţionalitate specifică conştiinţei cu o orientare care deschide o anume arie în vastitatea întunericului. Când psihicul conştient insistă prea îndelung sau rămâne ancorat pe o singură direcţie, sistemul ca întreg reacţionează compensativ. Un fenomen normal în acest
  43. 43. 45 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ sens este fantazarea pe de o parte, ca manifestare a inconştientului, pe de alta starea de epuizare, oboseală, până la o gamă largă de manifestări patologice. Jung diferenţiază între producerea de concepte, sensuri diferenţiate ca rezultat tipic pentru activitatea conştientă, şi producerea de imagini care ţine de activitatea inconştientă, de fantezie. Psihologia analitică demonstrează prin experienţa acumulată până în prezent că procesele inconştiente care compensează eul conştient conţin toate elementele care sunt necesare pentru autoreglare, Jung.23 Procesul de individuare este şi o consecinţă a acestei funcţii de autoreglare. Când se produc stagnări, blocaje, nevroza este un semnal al defecţiunii atitudinii conştiente, iar terapia analitică urmăreşte tocmai punerea pe direcţie a acestor procese de autoreglare în sensul lor transformator pentru psihic. Transformările la nivelul conştiinţei vor avea consecinţe compensatorii şi pentru inconştient antrenând o transformare şi la nivelele de profunzime ale psihismului. În acest sens, putem vorbi în stadiile de înţelepciune ca despre o co-evoluţie a psihismului subiectiv şi a celui obiectiv şi formarea unei instanţe intermediare între eul subiectiv şi sine. Pentru înţelegerea dinamicii interacţiunilor dintre nivelele psihismului aşa cum au fost descrise se operează o distincţie între structurile identităţii propriu-zise, eul şi umbra, şi structurile relaţionale, persona şi anima - animus. În procesul natural al diferenţierii psihice apare ca o primă necesitate constituirea complexului eului prin care individul să se instituie ca realitate de sine stătătoare, realitate care relaţionează cu alte persoane, cu realitatea exterioară şi cu conştiinţa colectivă a lumii. Într-o perioadă ulterioară, ca expresie a enantiodiomiei, punerii în joc a contrariului, intervine necesitatea opusa, aceea de a relaţiona cu propria lume interioară obiectivă, cu forţele şi sensurile arhetipale ale inconştientului matricial. Cu cât insul devine mai conştient de această lume interioară cu atât se va diminua nivelul inconştientului personal suprapus peste cel colectiv. Apare o conştiinţă "înţeleaptă”, care nu mai este perspectiva lumii personale şi a eului ci, spune Jung, “participă liber la lumea mai largă a intereselor obiective”. Nu mai este acel grup agitat de dorinţe, temeri, speranţe şi ambiţii personale care trebuiau întotdeauna să fie compensate sau corectate de contratendinţele inconştientului, ci este o funcţie a relaţionării cu lumea, “aducând individul într-o comuniune unită, indisolubilă, absolută cu lumea 23 O.C. vol.7, par 274
  44. 44. 46 MIHAELA MINULESCU în totalitatea ei”.24 Acesta este în esenţă cazul procesului de individuare (individuaţie) descris de Jung ca sens major al vieţii umane. În procesul de formare a eului intervin o serie de mecanisme prin care impulsuri şi tendinţe, potenţialităţi sunt acceptate, întărite şi confirmate de cadrul parental şi social, şi altele, evaluate negativ de anturaj sau de experienţa proprie ca nonadaptative, sunt respinse. În “Psihologie analitică şi educaţie” Jung vorbeşte de aceste mecanisme. Expulzarea din conştiinţă se poate produce prin reprimarea activă / refularea de către eu printr-o deliberată distragere a atenţiei de la anumite conţinuturi conştiente şi o rezistenţă activă faţă de ele. O dispoziţie continuă spre rezistenţă poate păstra aceste conţinuturi în mod artificial sub pragul posibilei conştientizări. Pierderea totală a amintirilor reprimate este un simptom patologic. Un mecanism complementar este suprimarea, prin care atenţia este mutată de la un aspect la un altul. În mod normal, conştiinţa poate relua oricând conţinuturile suprimate. Când aceste conţinuturi rezistă însă regăsirii, vorbim de reprimare. Cel mai distinct aspect al reprimării este pierderea unor conţinuturi care au o încărcătură afectivă şi care, astfel, ar trebui să fie uşor accesibile reamintirii. Amnezia este un efect produs de o cauză fizică, caz în care toate amintirile unei perioade sunt afectate. În reprimare apar aşa-numitele amnezii sistematice (amintiri specifice, sau seturi de astfel de amintiri). În afara acestor conţinuturi prilejuite de mecanismele represive, o serie de conţinuturi senzoriale rămân subliminale, sunt insuficient de puternice pentru a ajunge în câmpul conştiinţei, sunt parţial înţelese, parţial existente pentru eul conştient. În procesul de diferenţiere şi constituire a eului se formează şi alter-egoul, ca părţi rejectate ale identităţii personale. Acest complex inconştient este tehnic denumit umbra şi continuă să poarte un sens al identităţii personale, partea neacceptată şi neacceptabilă a acesteia, de obicei asociindu-se cu un sentiment de vinovăţie. Multe dintre aspectele umbrei disociate în copilărie sunt necesare pentru funcţionarea sănătoasă a adultului. Astfel, de exemplu, agresivitatea şi impulsurile sexuale sunt cel mai adesea disociate şi rămân astfel la un stadiu primitiv de expresie, fără să aibă şansa de a fi dezvoltate şi diferenţiate prin conştientizare. În umbră pot fi blocate şi alte aspecte reprimate educaţional, de exemplu chiar expresia directă a inteligenţei spontane a 24 O.C. vol.7, par. 275
  45. 45. 47 INTRODUCERE ÎN ANALIZA JUNGIANĂ copilului, devalorizarea atributelor fizice etc., dinamică care se însoţeşte de regulă de sentimente de inadecvare, inferioritate. Psihoterapia analitică are în vedere crearea unui spaţiu de siguranţă pentru individ unde să poată fi examinate, trăite conştient, asumate şi exprimate conţinuturile umbrei, şi posibil integrate în imaginea conştientă despre sine. Astfel de conţinuturi, în măsura în care nu sunt cunoscute, deci sunt inconştiente, blocate la nivelul umbrei, funcţionează disociat şi se vor proiecta asupra persoanelor din jur, de obicei de acelaşi sex cu individul, artificializându-i relaţiile cu lumea. Ele se manifestă în mod normal şi în vise şi fantezii, de obicei tot prin intermediul unor personaje de acelaşi sex. Integrarea în conştiinţă a conţinuturilor umbrei are dublul efect de a elibera energia prin care se menţinuse disocierea şi reprimarea acelor conţinuturi, şi de a lărgi câmpul de conştiinţă şi sfera de activitate a eului. Arhetipul pe care se structurează umbra este denumit de Jung Trickster. Tricksterul denumeşte “o structură psihică complexă, extrem de arhaică. În cele mai limpezi manifestări este o reflectare fidelă a unei conştiinţe umane nediferenţiate, corespunzătoare unui psihic care abia a părăsit nivelul animal”.25 “Apare în inconştient ca o contratendinţă şi, în anumite cazuri, ca un fel de personalitate secundă, având un caracter pueril şi inferior”. 26 Acest arhetip, ca miez al complexului umbrei, este “o fiinţă cosmică primitivă, cu o natură divină - animală, pe de o parte superior omului datorită calităţilor sale supraumane, pe de altă parte inferior datorită lipsei de raţiune şi de conştiinţă”. "În cele mai limpezi manifestări ale sale, este o reflectare a unei conştiinţe umane absolut nediferenţiată, corespunzătoare unui psihic care cu greu a părăsit nivelul animal". În cursul individuării se petrece şi o treptată umanizarea acestei fiinţe inconştiente animalice: "În loc să acţioneze într-o manieră brutală, sălbatică, stupidă şi fără de sens, către sfârşitul ciclului comportamentul trickster-ului devine destul de util şi sensibil". În personalitatea omului modern arhetipul Trickster se manifestă în forma umbrei, ca sumă a tuturor trăsăturilor inferioare de caracter. Funcţia sa este de a menţine aspectul problematizant al psihismului colectiv în cadrul conştiinţei umane. Astfel că, în procesul de conştientizare a conţinuturilor umbrei, întotdeauna ceva va persista, ceva va rezista unei totale cunoaşteri. Dar ceea ce se schimbă este în esenţă chiar atitudinea eului, acesta devine mai 25 26 O.C. vol. 9i, par.465 par. 469
  46. 46. 48 MIHAELA MINULESCU permisiv, mai apt să-şi recunoască limitele şi să funcţioneze în această ecuaţie în care nu este singurul stăpân al trăirilor, comportamentului, vieţii psihice în întregul ei. Sănătatea mentală şi fizică a adultului depinde de capacitatea sa de a recunoaşte şi trăi cu propria sa latură întunecată, de a acţiona responsabil prin asumarea acesteia. Teoria lui Jung subliniază funcţia transformativă în procesul psihoterapeutic. Arhetipul Trickster "prezintă nivelele scăzute de intelect şi morală înaintea privirii individului mai evoluat, aşa încât să nu uite...treptata civilizare, respectiv asimilare a unui personaj demonic primitiv care a fost originar autonom şi chiar capabil de a produce stări de posesie. Mintea conştientă este astfel capabilă (în acest proces) să se elibereze de fascinaţia răului şi nu mai este obligată să-l trăiască compulsiv". Posesia se referă la comportamentele în care eul este total dominat de conţinuturile umbrei, care erup în conduite iraţionale şi proiecţii. Deseori, À

×