Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Drept Comercial

13,192 views

Published on

Drept Comercial

Published in: Law
  • Sex in your area is here: ❤❤❤ http://bit.ly/369VOVb ❤❤❤
       Reply 
    Are you sure you want to  Yes  No
    Your message goes here
  • Follow the link, new dating source: ❤❤❤ http://bit.ly/369VOVb ❤❤❤
       Reply 
    Are you sure you want to  Yes  No
    Your message goes here

Drept Comercial

  1. 1. 1 DREPT COMERCIAL Suport de curs in format I.D Prof. Univ. Dr. IOAN MÎZGĂ Bucureşti - 2011 -
  2. 2. 2 Cuprins Unitatea de învăţare I ASPECTE GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL ............................. 5 1.1 Notiunea, obiectul si evolutia istorica a dreptului comercial .................................................... 7 1.2. Corelatia ( legatura ) dreptului comercial cu alte ramuri ale dreptului ................................... 8 1.3. Izvoarele dreptului comercial ....................................................................................................... 9 1.4. Faptele ( actele ) de comert ........................................................................................................ 10 Unitatea de învăţare II COMERCIANŢII ............................................................................................ 15 2.1. Subiectele dreptului comercial................................................................................................... 17 2.2. Comerciantul – persoana fizica .................................................................................................. 17 Unitatea de învăţare III FONDUL DE COMERŢ ................................................................................ 19 3.1 Noţiuni generale ............................................................................................................................ 23 3.2 Elementele fondului de comerţ ................................................................................................... 24 3.3 Actele juridice privind fondul de comerţ .................................................................................... 28 Unitatea de învăţare IV AUXILIARII COMERCIANŢILOR ................................................................. 30 4.1. Reprezentarea .............................................................................................................................. 36 4.2. Auxiliarii dependenţi .................................................................................................................... 38 4.3. Auxiliarii independenţi ................................................................................................................ 40 Unitatea de învăţare V SOCIETĂŢILE COMERCIALE ...................................................................... 43 5.1. Notiuni introductive ..................................................................................................................... 45 5.2. Formele societăţilor comerciale ................................................................................................. 50 5.3. Constituirea societăţilor comerciale.......................................................................................... 54 5.3.1. Aspecte comune .................................................................................................................... 54 5.3.2. Actul constitutiv al societăţilor comerciale ....................................................................... 54 5.3.3. Înmatricularea societăţilor comerciale ............................................................................... 58
  3. 3. 3 5.3.4. Filialele şi sucursalele societăţilor comerciale.................................................................. 60 5.5.5. Părţi de interes, acţiuni, obligaţiuni şi părţi sociale ......................................................... 63 5.4. Funcţionarea societăţilor comerciale ........................................................................................ 66 5.4.1 Generalităţi .............................................................................................................................. 66 5.4.2. Adunarea generală ................................................................................................................ 66 5.4.3. Administrarea societăţii ....................................................................................................... 70 5.4.4Controlul gestiunii societăţii .................................................................................................. 76 5.5.1. Mărirea capitalului social ..................................................................................................... 78 5.5.2. Reducerea capitalului social ................................................................................................ 78 5.5.3. Prelungirea duratei societăţii ............................................................................................... 79 5.6. Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale ...................................................................... 80 Unitatea de învăţare VI OBLIGAŢIILE COMERCIALE ..................................................................... 84 6.1. Trăsăturile obligaţiilor comerciale ............................................................................................. 86 Unitatea de învăţare VII CONTRACTELE COMERCIALE ................................................................ 96 7.1. Contractul de vânzare – cumparare comerciala ...................................................................... 98 7.2. Contractul de mandat comercial .............................................................................................. 101 7.3. Contractul de comision ............................................................................................................. 102 7.4. Contractul de concesiune exclusiva ....................................................................................... 103 7.5. Contractul de franchising ......................................................................................................... 104 7.6. Contractul de leasing ................................................................................................................ 104 Unitatea de învăţare VIII TITLURILE DE CREDIT ........................................................................... 107 8.1. Noţiunea de titlu de credit ......................................................................................................... 109 8.2. Cambia ........................................................................................................................................ 109 8.3. Cecul ............................................................................................................................................ 112 8.4. Biletul la ordin ............................................................................................................................ 114
  4. 4. 4 Unitatea de învăţare IX PROCEDURA INSOLVENŢEI ................................................................... 116 9.1. Noţiuni introductive ................................................................................................................... 118 9.2. Procedura insolvenţei ............................................................................................................... 123 9.3. Falimentul ................................................................................................................................... 126 Teme de control ale cursului .......................................................................................................... 131 Bibliografie: ..................................................................................................................................... 132
  5. 5. 5 Unitatea de învăţare I ASPECTE GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL Timp mediu necesar pentru studiu 2 ore Bifează sarcinile de lucru rezolvate,pe măsura parcurgerii lor: Obiective operaţionale: - cunoaşterea şi însuşirea obiectului şi evoluţiei istorice a dreptului comercial - competenţa de a face o corelaţie între dreptul comercial şi alte ramuri ale dreptului - însuşirea izvoarelor şi faptelor de comerţ Noţiuni teoretice 1.1 Notiunea, obiectul si evolutia istorica a dreptului comercial 1.2. Corelatia ( legatura ) dreptului comercial cu alte ramuri ale dreptului 1.3. Izvoarele dreptului comercial 1.4. Faptele ( actele ) de comert Rezumat Comerţul reprezintă o activitate care are ca obiect circulaţia mărfurilor de la producator la consumator. Prin urmare, comerţul reprezintă totalitatea operaţiunilor cuprinse în intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării acestora în circulaţie şi până în momentul când
  6. 6. 6 mărfurile respective ajung la consumatori. Circulatia mărfurilor de la producător la consumator se realizează de către comerciant. Având în vedere notiunea de comert, dreptul comercial ar putea fi definit ca totalitatea normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activitaţii de comerţ, relaţii care se nasc între comercianţi(a). Întrebări de control: 1. Explicaţi noţiunea de drept commercial 2. Ce înseamnă”izvor de drept” ? 3. Enumeraţi izvoarele dreptului comercial 4. Care este obiectul dreptului comercial ? 5. Care sunt asemănările şi deosebirile dintre dreptul civil şi dreptul comercial ? 6. Definiţi noţiunea de faptă de comerţ 7. Clasificaţi faptele de comerţ 8. Definiţi şi enumeraţifaptele de comerţ obiective 9. Definiţi şi enumeraţi faptele de comerţ subiective şi faptele de comerţ mixte Recomandări bibliografice 1. Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica – Drept comercial, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2001 2. Stanciu D.Cărpenaru – Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 3. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept comercial, Editura Victor 2005, Bucureşti, 2005 4. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept societar, Editura Victor 2006, Bucureşti, 2006 5. Octavian Căpăţînă- Dreptul concurenţei comerciale, concurenţa neloială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994
  7. 7. 7 Obiectivele specifice: - cunoaşterea şi însuşirea obiectului şi evoluţiei istorice a dreptului comercial - competenţa de a face o corelaţie între dreptul comercial şi alte ramuri ale dreptului - însuşirea izvoarelor şi faptelor de comerţ 1.1 Notiunea, obiectul si evolutia istorica a dreptului comercial Comerţul reprezintă o activitate care are ca obiect circulaţia mărfurilor de la producator la consumator. Prin urmare, comerţul reprezintă totalitatea operaţiunilor cuprinse în intervalul dintre momentul producerii mărfurilor şi intrării acestora în circulaţie şi până în momentul când mărfurile respective ajung la consumatori. Circulatia mărfurilor de la producător la consumator se realizează de către comerciant. Având în vedere notiunea de comert, dreptul comercial ar putea fi definit ca totalitatea normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale din sfera activitaţii de comerţ, relaţii care se nasc între comercianţi(a). În ceea ce priveşte obiectul dreptului comercial, acesta reglementează relaţiile social patrimoniale care prezintă caracter comercial.Cu privire la raporturile personale nepatrimoniale care privesc atributele de identificare ale comercianţilor ( firma, emblema, sediul ), în dreptul comercial dobândesc o natură patrimonială. Ca urmare, ele sunt apărate prin acţiuni patrimoniale, fie în daune, fie în concurenta neloială. Istoria dreptului comercial este legată de istoria comerţului, când primele forme ale schimbului au apărut odată cu proprietatea. Forma primitiva a schimbului a fost trocul. Pe masură dezvoltării relaţiilor dintre oameni şi a formelor de organizare au apărut târgurile care au avut un rol însemnat în creşterea schimburilor comerciale. Pentru a-si apăra drepturile, în Evul Mediu, comercianţii s-au organizat în corporaţii, alegând din rândul lor consuli care emiteau norme interne ce aveau la bază obiceiul. Normele interne erau adunate în statute. Epoca modernă se caracterizează prin aparitia unui drept comercial scris. Prima tară în care s-a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise a fost Franta. În 1807 a fost adoptat Codul Comercial Francez, urmat în 1882 de Codul italian. La 1 noiembrie 1887 a intrat în vigoare Codul Comercial român. 2. Trăsaturile dreptului comercial a) Comercialitatea: Raportul juridic de drept comercial se caracterizează prin comercialitate. Calificarea noţiunii de comercialitate aparţine dreptului intern al fiecărui stat şi se face pe criterii proprii. Determinarea comercialitaţii se face pe baza a două concepţii şi anume: concepţia subiectivă şi concepţia obiectivă. Potrivit concepţiei subiective ( specifică legislaţiei germane ), comercialitatea actului sau faptului de comerţ este dată de calitatea autorului lui, actul fiind comercial dacă este săvârşit de un comerciant (b) În acest caz, actul de comerţ se caracterizează prin trei trăsaturi: - este realizat de un comerciant;
  8. 8. 8 - este realizat în exercitarea comerţului ca profesie; - realizându-l, comerciantul urmăreşte exploatarea comerţului sau ( profit ). Potrivit concepţiei obiective ( sistem adoptat de legislaţia franceză ) comercialitatea este detaşată de persoana care a savârşit actul de comerţ respectiv. Comercialitatea este determinată de elementele intrinseci ale raportului juridic respectiv. b) Egalitatea juridică a parţilor şi specificul normelor de drept comercial: Raportul juridic comercial are la bază egalitatea juridică a subiectelor de drept. Aceasta presupune ca în cadrul relaţiilor contractuale vointa unuia dintre parteneri nu se subordonează voinţei celuilalt, fiecare fiind liber să negocieze clauzele contractuale. Acestă trasatură a raporturilor de drept comercial este determinată de caracterul normelor juridice care sunt dispozitive şi supletive. În raportul juridic comercial, subiecţii de drept se pot abate de la normele juridice, stabilind de comun acord conduita pe care trebuie sa o aibă fiecare. În cazul în care subiectele de drept nu-şi aleg o conduită, atunci se aplică normele juridice. Posibilitatea pe care o au parţile contractante de a-şi stabili conduita este expresia principiului libertaţii de vointă consacrat de art. 969 Cod Civil: „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. De menţionat că normele juridice care reglementeazaă activitatea de comerţ se regasesc şi în Codul Civil, în Codul de procedură civila, precum şi în unele convenţii şi tratate internaţionale. 1.2. Corelatia ( legatura ) dreptului comercial cu alte ramuri ale dreptului Dreptul comercial se află într-o strânsă legătură cu celelalte ramuri ale dreptului cum sunt: a) Dreptul comercial – Dreptul international privat Legătura acestor două ramuri de drept are loc în situaţia în care raportul juridic comercial conţine un element de extraneitate, adică raport la care participă persoane fizice ori juridice străine. Trebuie precizat că aceste raporturi juridice comerciale pot fi guvernate şi de alte izvoare internaţionale, cum ar fi tratatele sau convenţiile la care tara noastră este parte. b) Dreptul comercial – Dreptul civil În ceea ce priveste asemănările, atât dreptul civil, cât şi dreptul comercial reglementează relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale. Ambele ramuri de drept au la bază principiul autonomiei de vointă a parţilor. Ca ramuri distincte, dreptul comercial priveşte numai raporturile juridice patrimoniale la care participă persoane ce au calitatea de comerciant, în timp ce dreptul civil are ca obiect toate celelalte raporturi juridice patrimoniale şi nepatrimoniale dintre particulări. Legătura dreptului comercial cu dreptul civil rezultă din prevederile art. 1 Cod Civil: „În comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică codul civil”. Se poate spune că regulile generale care se aplică raporturilor comerciale sunt cuprinse în codul civil, în timp ce, regulile speciale sunt cuprinse în codul comercial.
  9. 9. 9 c) Dreptul comercial – Dreptul financiar Comerciantul persoană fizică sau juridică este obligat sa-şi achite impozitul pe profit, să plătească taxe şi impozite, care constituie principala sursă de venit a statului, iar toate acestea sunt reglementate de dreptul financiar. d) Dreptul comercial – Dreptul administrativ Pentru desfăşurarea activităţii comerciale, statul intervine prin instituţiile sale cu caracter administrativ şi eliberează autorizaţii, licenţe, acordă avize; toate acestea fiind specifice dreptului administrativ. e) Dreptul comercial – Dreptul penal Legătura dintre aceste ramuri de drept apare atunci când comercianţii săvârsesc fapte considerate infracţiuni privind bancruta frauduloasă, administrarea fondurilor societaţii, alte sancţiuni prevăzute de Legea 31/1990, Legea 26/1990. 1.3. Izvoarele dreptului comercial Izvorul de drept comercial reprezintă forma de exprimare a normei juridice care reglementează activitatea comercială. Potrivit art. 1 Cod comercial, „în comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se aplică codul civil”. Din dispoziţiile acestui text rezultă că în materie comercială se aplică codul comercial şi legile speciale comerciale, iar unde acestea nu dispun se aplică Codul civil. Practica comercială română utilizează ca izvoare de drept comercial: Codul comercial, legile comerciale speciale, Codul civil si legile civile speciale. Codul comercial este principalul izvor de drept. Codul comercial român a intrat în vigoare la 1 septembrie 1887 şi se aplică şi în prezent, după modelul Codului de comerţ italian care a fost publicat la 30 octombrie 1882. El curpinde norme juridice aplicabile în comerţ la care se adaugă legislaţia comercială specială. Dintre legile comerciale speciale menţionăm: Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, modificată şi completată cu Ordonanţa de Urgentă a Guvernului nr. 32/1997 care a fost aprobată cu Legea nr. 195/1997, republicată în 1998 si modificată prin Legea 99/1999; Ordonanta de Urgentă a Guvernului şi Legea nr. 314/2001; Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerţului, republicată în temeiul Legii nr. 12/1998; Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitaţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale; Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului modificată şi completată prin Legea nr. 99/1999 şi prin Legea nr. 289/2001. Legile civile speciale reprezintă un izvor subsidiar de drept comercial. Din acestă categorie menţionăm Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. Uzul ( cutuma ) în dreptul român nu reprezintă izvor de drept, prin urmare aplicarea lui nu are aceeaşi forţă obligatorie ca legea scrisă. Uzul reprezintă o practică îndelungată care are un anumit grad de vechime, repetabilitate şi stabilitate se aplică unui număr nedefinit de
  10. 10. 10 comercianţi, într-un anumit domeniu de activitate comercială şi într-o anumită zonă geografică. Uzurile sunt acceptate de comercianţi cu convingerea că ele au caracterul unui izvor de drept. Uzurile normative sunt practici general obligatorii care constituie izvoare de drept şi a căror aplicare este similară celei a normelor juridice. Uzurile convenţionale sunt uzuri interpretative şi au forţa juridică asemănătoare cu clauzele contractuale, temeiul lor bazându-se pe libertatea de voinţă a parţilor. Ele vor exprima voinţa expresă sau tacită a parţilor. În dreptul român nu există uzuri legislative sau normative, ci există numai uzuri conventionale enumerate de articolele: 970, 980 si 981 Cod civil. În dreptul comerţului internaţional se folosesc ca uzante comerciale convenţionale Regulile Incoterms elaborate de Camera de Comerţ de la Paris în 1953, modificate în 1990, ce reprezintă o codificare a uzantelor în materia vânzarii internationale de mărfuri. În dreptul român doctrina nu este considerată ca izvor de drept cu toate ca ea constituie un factor de progres în materie comercială, întrucât, de multe ori soluţiile doctrinei stau la baza legiferării unor acte normative. Cu privire la practica judecatorească, aceasta are un rol important în interpretarea legii. Hotarârile instanţelor judecatoreşti nu sunt izvor al dreptului comercial. 1.4. Faptele ( actele ) de comert Codul comercial român, spre deosebire de Codul comercial italian şi Codul comercial francez, reglementează faptele de comerţ, iar nu actele de comerţ. Codul comercial român are la bază concepţia obiectivă a dreptului comercial. De mentionat că, literatura juridică explică comportamentul voit al legiuitorului român de a supune legilor comerciale nu numai obligaţiile rezultate din acte juridice, ci şi obligaţiile izvorâte din faptele juridice licite şi chiar ilicite. Actul juridic reprezintă o manifestare de vointă a persoanei fizice sau juridice cu scopul de a naşte, modifica sau stinge raporturi juridice. Cât priveste faptele juridice, acestea sunt evenimente şi acţiuni săvârşite fără intenţia de a produce efecte care, însă, se produc. O cerinţă a literaturii de specialitate este de a nu se face confuzie între „faptele juridice”, care sunt săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice şi „faptele de comerţ” care sunt săvârşite tocmai cu intenţia de a produce efecte juridice. Codul comercial român nu defineşte faptul de comerţ, ci face doar o enumerare a acestora în funcţie de criteriul economic ( art.3 Cod comercial ). Faptele de comerţ se clasifică în două categorii: fapte de comerţ obiective; fapte de comerţ subiective. a) Faptele de comerţ obiective produc efecte în temeiul legii, independent de calitatea persoanei – comerciant sau necomerciant – care le săvârşeşte. Faptele de comerţ obiective sunt prevăzute de art. 3 Cod comercial.
  11. 11. 11 Faptele de comerţ obiective pot fi împărţite în: operaţiuni de interpunere în schimb sau circulaţie; operaţiuni care privesc organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie, adică întreprinderile; operaţiuni conexe. În prima subgrupă se încadrează: - cumpărarea şi vânzarea comercială; - operaţiuni de bancă şi schimb. Cumpărarea şi vânzarea comercială se aseamănă sub aspectul structurii sale cu vânzarea – cumpărarea din domeniul dreptului civil, dar se deosebeşte de aceasta prin funcţia economică a contractului, care este interpunere în schimbul banilor. Astfel, pentru ca vânzarea – cumpărarea să fie comercială trebuie să rezulte intenţia de revânzare încă de la data cumpărării, această intenţie trebuie să fie cunoscută contractantului, intentia de revânzare să privească în principal bunul cumpărat aşa cum este el, sau transformat în procesul de producţie În ceea ce priveşte această ultimă condiţie, s-a pus problema meseriaşului care prelucrează materialul pentru a obţine un anumit produs. Codul comercial face distincţie între prelucrarea materialului clientului – care constituie act civil – şi prelucrarea materialului sau - care constituie act comercial. Aşa cum se prevede în art. 5 Cod comercial, nu sunt acte de comerţ cumpărarea de produse pentru uzul personal şi nici vânzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pământul sau, cultivat de acesta. Operaţiunile de bancă şi de schimb sunt fapte de comerţ prevăzute de art. 3 pct. 11 din Codul Comercial. Operaţiunile de bancă sunt: depozitul, efectuarea de plăţi, acordarea de credite, operaţiuni asupra titlurilor de credit. Operaţiunile de schimb sunt cele privind regimul monetar sau al biletelor de bancă, prin evitarea transferului de numerar. Cea de-a doua subgrupa din categoria faptelor de comerţ obiective o constituie operaţiunile care privesc organizarea şi desfaşurarea activitaţii de productie ( întreprinderile ). Codul comercial enumeră la punctele 5 -9 ale art. 3 activitaţile din întreprinderi care constituie fapte de comerţ şi anume: întreprinderile de furnitură, de spectacole, de construcţii etc. Potrivit Codului comercial întreprinderea este o structură de organizare a unei activitaşi şi nu un subiect de drept. Avându-se în vedere atât sensul economic al noţiunii de întreprindere, cât şi unele elemente de ordin juridic, se poate afirma că întreprinderea este o organizare autonomă a unei activitaţi cu ajutorul factorilor de productie – resurse, capital, muncă – de către întreprinzător, pe riscul sau, în scopul producerii de bunuri şi servicii destinate schimbului în vederea obţinerii de profit. Cea de-a treia subgrupă din categoria faptelor de comerţ obiective o constituie operaţiile conexe ori accesorii. Din categoria faptelor de comerţ conexe fac parte: - Contractul de report asupra titlurilor – este un act juridic care cuprinde dubla vânzare. Una se realizează imediat prin predarea titlului de credit şi a preţului, iar cea de-a doua este o
  12. 12. 12 vânzare cu termen la un preţ determinat. Vânzarea are ca obiect titlul de credit. Alături de contractul de report sunt apreciate ca fapte de comerţ conexe si operaţiunile de bursă. - Cumpărările şi vânzările de părţi sociale sau acţiuni ale societaţilor comerciale, constituie fapte de comerţ obiective, dar care nu sunt condiţionate de existenţa unei intenţii de revânzare. - Contractul de comision – este considerat fapta de comerţ în situaţii în care actele juridice pe care le încheie comisionarul au caracter comercial. - Contractul de mandat este acel contract prin care o parte se obligă sp încheie acte juridice în numele şi pe seama celeilalte părţi, de la care a primit o împuternicire. - Contractul de consignatie este contractul potrivit căruia o persoană încredinţează altei persoane unele bunuri mobile pentru a le vinde în nume propriu, dar pe seama proprietarului bunurilor. - Operaţiunile de mijlocire în afaceri comerciale constau în actiunea de intermediere între două persoane pentru a înlesni încheierea unui act juridic de care parţile sunt interesate. Mijlocitorul primeste o remuneraţie. Operaţiunile de mijlocire sunt fapte de comerţ numai daca se referă la afaceri comerciale cum este cazul cumpărării în vederea revanşării. - Cambia este un titlu de credit prin care o persoană dă dispoziţie altei persoane să plătească o sumă de bani, la scadenţă, unei a treia persoane, sau la ordinul acesteia - Biletul la ordin este un titlu de credit prin care o persoană se obligă să platească, la scadenţă, o sumă de bani altei persoane sau la ordinul acesteia. Cambia şi biletul de ordin sunt considerate, în concepţia Codului comercial fapte de comerţ independent de natura raportului juridic din care izvorăsc – contractul de vânzare – cumpărare poate fi contract civil sau contract comercial. - Cecul este considerat fapta de comerţ obiectivă numai dacă este emis pentru o plată comercială ( cumpărările de mărfuri în scop de revânzare ). - Operaţiunile cu privire la navigaţie. Codul comercial considera fapte de comerţ operaţiunile referitoare la: cumpărarea şi vânzarea de vase; închirierea navelor; dotarea vaselor; expediţiile maritime; ipoteca maritimă; împrumuturile maritime. - Depozitele pentru cauza de comerţ. Codul comercial are în vedere depozitele de mărfuri care se fac în docuri si antrepozite ( art. 3 pct. 19 Cod comercial ). - Contul curent este un contract prin care părţile convin că în loc să lichideze separat şi imediat creanţele lor reciproce, lichidarea să se facă la un termen legal sau convenţional, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare. Trebuie precizat că, contul curent este fapta de comerţ obiectivă chiar dacă este folosit de un necomerciant. - Contractul de gaj este contractul în baza căruia debitorul remite creditorului său un bun mobil pentru a garanta debitul. Contractul este comercial dacă obligaţia pe care o garantează este comercială . - Contractul de fidejusiune este contractul prin care o persoană numită fidejusor se obligă faţă de creditorul altei persoane să execute obligaţia debitorului, dacă acesta nu o va executa.
  13. 13. 13 b) Faptele de comerţ subiective Codul comercial, la art. 7, precizează că sunt fapte de comerţ şi celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă. Prin urmare, art. 4 al Codului comercial instituie prezumţia de comercialitate pentru toate obligaţiile comerciantului. Toate contractele şi obligaţiile alcătuiesc categoria faptelor de comerţ subiective; ele dobândesc acest caracter datorită calităţii de comerciant a persoanei care le savârşeşte. Sunt incluse în acestă categorie nu numai obligaţiile contractuale ci si cele care rezultă din fapte licite – îmbogaţirea fără justă cauza, plata nedatorată – sau din savârşirea unor fapte ilicite în legatură cu activitatea comercială a comerciantului. Prezumţia de comercialitate instituită de atr. 4 Cod comercial poate fi înlaturată dovedind natura civilă a obligaţiei sau caracterul sau necomercial. c) Fapte de comerţ unilaterale sau mixte În acestă categorie sunt incluse actele sau operaţiunile care au caracterul unor fapte de comerţ numai pentru una din parţile contractante, iar pentru cealaltă parte, să fie acte civile. Este cazul unui contract încheiat între un comerciant şi un agricultor pentru cumpărarea unei cantităşi de legume. Potrivit dispoziţiilor art. 5 Cod comercial, nu se pot considera fapte de comerţ vânzarea produselor pe care proprietarul sau cultivatorul le are de pe pamântul sau sau cele cultivate de dânsul. Prin urmare, vânzarea produselor agricole constituie un act de comerţ pentru comerciant şi un act civil pentru agricultor. Trebuie precizat că, faptele de comerţ unilaterale sau mixte sunt guvernate de legea comercială pentru ambele părţi cu toate că pentru una din ele actul juridic are caracter civil. Fiind un raport juridic între cele două părţi, el nu va putea fi supus simultan la două reglementări, În acest sens, art. 56 din Codul comercial mentionează că, chiar dacă actul este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi, în ceea ce priveşte acel act, legii comerciale.
  14. 14. 14 Teme de control: 10. Explicaţi noţiunea de drept commercial 11. Ce înseamnă”izvor de drept” ? 12. Enumeraţi izvoarele dreptului comercial 13. Care este obiectul dreptului comercial ? 14. Care sunt asemănările şi deosebirile dintre dreptul civil şi dreptul comercial ? 15. Definiţi noţiunea de faptă de comerţ 16. Clasificaţi faptele de comerţ 17. Definiţi şi enumeraţifaptele de comerţ obiective 18. Definiţi şi enumeraţi faptele de comerţ subiective şi faptele de comerţ mixte Bibliografie: 6. Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica – Drept comercial, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2001 7. Stanciu D.Cărpenaru – Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 8. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept comercial, Editura Victor 2005, Bucureşti, 2005 9. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept societar, Editura Victor 2006, Bucureşti, 2006 10. Octavian Căpăţînă- Dreptul concurenţei comerciale, concurenţa neloială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994
  15. 15. 15 Unitatea de învăţare II COMERCIANŢII Timp mediu necesar pentru studiu 4 ore Bifează sarcinile de lucru rezolvate ,pe măsura parcurgerii lor: Obiective operaţionale: - cunoaşterea noţiunii de comerciant persoană fizică - însuşirea cunoştinţelor privind subiectele dreptului comercial - competenţa studentului de a defini întreprinderea şi fondul de comerţ şi de a sesiza diferenţele dintre ele Noţiuni teoretice 2.1. Subiectele dreptului comercial 2.2. Comerciantul – persoana fizica Rezumat Subiectele dreptului comercial sunt participanţii la raporturile comerciale, în principal comercianţii, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice ( societăţi comerciale ). Conform art. 7 Cod comercial : „Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile comerciale”. Prin urmare, sunt comercianţi persoanele fizice şi persoanele juridice.
  16. 16. 16 Persoana fizică este comerciant datorită actelor şi operaţiunilor pe care le săvârşeşte cu caracter profesional şi nu prin apartenenţa sa la un anumit grup profesional. Încetarea calităţii de comerciant are loc în momentul în care persoana respectivă nu mai săvârşeşte fapte de comerţ ca profesiune obişnuită.Încetarea trebuie să fie efectivă şi din ea să rezulte intenţia de a renunţa la calitatea de comerciant prin radierea din Registrul Comerţului sau retragerea autorizaţiei administrative. Societăţile comerciale dobândesc calitatea de comerciant cu ocazia constituirii lor ca persoane juridice şi se pierde această calitate în momentul în care societăţile încetează să mai funcţioneze ca persoane juridice. Întrebări de control 1. Definiţi noţiunea de comerciant persoană fizică 2. Cine poate fi subiect al raporturilor de drept comercial 3. Ce condiţii trebuie să îndeplinească o persoană fizică pentru a dobândi calitatea de comerciant? Recomandări bibliografice 1. Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica – Drept stimate l, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2001 2. Stanciu D.Cărpenaru – Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 3. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept comercial, Editura Victor 2005, Bucureşti, 2005 4. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept societar, Editura Victor 2006, Bucureşti, 2006 5. Octavian Căpăţînă- Dreptul concurenţei comerciale, concurenţa neloială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994
  17. 17. 17 Obiectivele specifice: - cunoaşterea noţiunii de comerciant persoană fizică - însuşirea cunoştinţelor privind subiectele dreptului comercial - competenţa studentului de a defini întreprinderea şi fondul de comerţ şi de a sesiza diferenţele dintre ele 2.1. Subiectele dreptului comercial Subiectele dreptului comercial sunt participanţii la raporturile comerciale, în principal comercianţii, care pot fi persoane fizice sau persoane juridice ( societăţi comerciale ). Conform art. 7 Cod comercial : „Sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile comerciale”. Prin urmare, sunt comercianţi persoanele fizice şi persoanele juridice. Persoana fizică este comerciant datorită actelor şi operaţiunilor pe care le săvârşeşte cu caracter profesional şi nu prin apartenenţa sa la un anumit grup profesional. Încetarea calităţii de comerciant are loc în momentul în care persoana respectivă nu mai săvârşeşte fapte de comerţ ca profesiune obişnuită.Încetarea trebuie să fie efectivă şi din ea să rezulte intenţia de a renunţa la calitatea de comerciant prin radierea din Registrul Comerţului sau retragerea autorizaţiei administrative. Societăţile comerciale dobândesc calitatea de comerciant cu ocazia constituirii lor ca persoane juridice şi se pierde această calitate în momentul în care societăţile încetează să mai funcţioneze ca persoane juridice. Prin dizolvare şi lichidare, societatea comercială îşi încetează activitatea. Dizolvarea are loc prin trecerea termenului stabilit pentru durata societăţii, prin imposibilitatea realizării obiectului de activitate, prin hotarârea adunării generale şi prin faliment. Prin dizolvare, societatea nu mai poate face operaţiuni noi, dar poate executa acele activităţi legate de lichidare. Personalitatea juridică a societăţii încetează odată cu ultima operaţiune privind lichidarea acesteia. 2.2. Comerciantul – persoana fizica Pentru dobândirea calităţii de comerciant de către o persoană fizică, aceasta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: - să săvârşească fapte de comerţ obiective, cele prevăzute de art. 3 Cod comercial. După dobândirea acestei calităţi, toate actele şi faptele juridice ale comerciantului sunt prezumate a fi comerciale ( art. 4 Cod comercial ). Este important ca săvârşirea faptelor de comerţ obiective să aibă caracter efectiv. Nu este suficientă numai intenţia de a deveni comerciant. Persoana în cauză trebuie să-si asume răspunderea pentru urmările actelor săvârsite în mod direct sau indirect, prin reprezentant.
  18. 18. 18 - realizarea actelor de comerţ să aibă caracter de profesie. Săvârşirea actelor de comerţ are caracter profesional când constituie o îndeletnicire, o ocupaţie permanentă a persoanei. Această ocupaţie permanentă trebuie să aibă ca scop final obţinerea unui profit, deoarece nu poate exista activitate comercială fără profit. - exercitarea faptelor de comerţ să se facă în nume propriu. Săvârşind fapte de comerţ în nume propriu, comerciantul actionează în raporturile cu terţii îndependent şi pe riscul său. Această condiţie delimitează, sub aspect juridic, pe comerciant de auxiliarii folosiţi de acesta în activitatea comercială. Auxiliarii nu au calitatea de comercianţi. Ei savârsesc fapte de comerţ nu în nume propriu, ci în numele comerciantului. Proba calităţii de comerciant. Cel care neagă calitatea de comerciant a unei persoane fizice trebuie sa facă dovadă în acest sens. Dovada calităţii de comerciant se face prin orice mijloc de probă admis de legea comercială. În situaţia persoanei fizice trebuie să se dovedească exercitarea în mod efectiv a comerţului şi cu caracter de profesiune, făcut în nume propriu, potrivit dispozitiilor art. 7 Cod comercial. Nu sunt suficiente unele probe precum înscrierea în Registrul Comerţului, plata unor impozite, dobândirea unui fond de comerţ, deoarece acestea sunt numai prezumţii împotriva cărora se poate face proba contrară. În Constituţia României se precizează că alegerea profesiei este liberă. Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaşte unele limite instituite de lege. În acest sens legea instituie anumite incapacităţi, incompatibilităţi, interdicţii şi decăderi din dreptul de a face comerţ. Incapacităţile. Trebuie facută distincţie între capacitatea persoanei fizice de a face acte de comerţ ocazionale şi capacitatea cerută pentru a fi comerciant. Pentru încheierea actelor trebuie îndeplinite condiţiile generale ale dreptului civil. În ceea ce priveste capacitatea de a fi comerciant, trebuie avute în vedere prevederile Decretului nr. 31/1954 potrivit căruia capacitatea deplină a persoanei fizice de a-si asuma obligaţii săvârşind acte juridice – capacitatea de exerciţiu – începe de la data când persoana devine majoră, adică la împlinirea vârstei de 18 ani sau când minorul se căsătoreşte. Capacitatea femeii minore căsătorite la 15 sau 16 ani se consideră ca, deşi dobândeşte calitatea de exerciţiu, ea nu poate deveni comerciant pâna la împlinirea vârstei de 18 ani. Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, în conformitate cu art. 13 din Codul muncii / 2003 poate încheia contract de muncă, iar minorul care a împlinit vârsta de 15 ani poate încheia contract de muncă în calitate de salariat numai cu acordul parinţilor sau al reprezentanţilor legali. Aceştia nu pot dobândi şi calitatea de comerciant. În cazul când minorul dobândeşte un fond de comerţ pe cale succesorală, art. 13 Cod comercial prevede posibilitatea continuării comerţului în numele minorului de către parinţi sau tutorele acestuia cu autorizaţia instanţei a cărei hotarâre trebuie publicată în Monitorul Oficial. Reprezentantul legal al minorului nu poate vinde fondul de comerţ al acestuia. Cu privire la persoana pusă sub interdicţie, conform art. 14 Cod comercial, aceasta nu poate avea calitatea de comerciant si nici nu poate continua comerţul, deoarece, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, ea nu poate încheia actele juridice pe care le reclamă activitatea comercială.
  19. 19. 19 În situaţia în care persoana pusă sub interdicţie ar dobândi pe cale succesorală un fond de comerţ, părintele sau tutorele nu ar putea continua comerţul în numele interzisului, caz în care fondul de comerţ va fi supus lichidării. Incompatibilităţile. Activitatea comercială înseamnă obtinerea de profit. Persoanele care exercită unele profesii care servesc interesele generale ale societăţii devin incompatibile cu activitatea de comerciant. Astfel, funcţiile de judecator şi de procuror sunt incompatibile cu orice funcţie publică sau privată, inclusiv cu cea de comerciant, cu excepţia funcţiilor didactice din învătământul superior. De asemenea, nu pot fi comercianţi: diplomaţii, ofiţerii, funcţionarii publici etc. Totodata, există incompatibilitate şi în privinţa celor care exercită profesii liberale: avocaţii, medicii, arhitectii etc.. Decăderi . În cazul săvârşirii unor fapte grave, comercianţii pot fi decăzuţi din dreptul de a exercita această profesiune. Astfel, prin Legea nr. 12/1990 modificata prin Legea nr. 42/1991 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, s-au prevazut sancţiuni contravenţionale sau penale care se aplică vinovaţilor. Legea nr. 12/1990 nu prevede însă şi decăderea din dreptul de a exercita profesiunea de comerciant. Legea nr. 26/1990, art.21 lit. G, prevede că în Registrul Comerţului trebuie să se înregistreze menţiunile referitoare la hotarârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale. Interdicţii şi autorizăţii. Exercitarea profesiei de comerciant este supusă unor interdicţii sau necesită eliberarea unei autorizăţii. Prin lege s-a stabilit că anumite activităţi nu pot fi exercitate pe baza liberei initiative. Aceste activităţi sunt: prospectarea şi extracţia cărbunelui, a minereurilor feroase, metalifere, a sării şi a minereurilor de metale rare; extracţia şi prelucrarea titeiului şi gazelor naturale; prelucrarea tutunului; fabricarea spirtului; fabricarea şi comercializarea de echipament militar, de muniţii şi armament; fabricarea şi comercializarea de droguri şi narcotice etc. ( Anexa 1 la Hotărârea Guvernului nr. 201/1990 si Hotărârea Guvernului nr. 1323/1990 ) . Desfasurarea unor activităţi comerciale este conditionată de eliberarea unor autorizaţii administrative. Obligaţiile profesionale ale comercianţilor. Prin instituirea obligaţiilor profesionale se urmăreşte apărarea intereselor publice a comerciantului, dar si a terţilor. Comercianţii trebuie să realizeze anumite formalităţi de publicitate pentru a face cunoscut opiniei publice apariţia unui nou comerciant. Pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale cât mai bune şi pentru a permite efectuarea unui control eficient, comercianţii au obligaţia să ţină registre comerciale şi de contabilitate, cum sunt: Registrul de casă, în care se vor trece toate încasările şi plăţile de orice natură; Registrul jurnal, care constituie pentru comercianţi oglinda activităţii zilnice, iar la sfârşitul lunii se vor trece şi cheltuielile pentru întreţinerea casei ( art. 24 Cod comercial ); Registrul inventar în care se înscrie inventarul averii mobile şi imobile, activul şi pasivul ( art. 24 Cod comercial ); Registrul copier, se înscriu scrisorile, telegramele, telexurile etc.( art. 24 Cod comercial ).
  20. 20. 20 De asemenea, comercianţii sunt obligaţi să desfăşoare activităţi comerciale în condiţii de concurenţă loială în vederea atragerii clienţilor ( Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale ). Teme de control: 4. Definiţi noţiunea de comerciant persoană fizică 5. Cine poate fi subiect al raporturilor de drept comercial 6. Ce condiţii trebuie să îndeplinească o persoană fizică pentru a dobândi calitatea de comerciant? Bibliografie: 6. Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica – Drept stimate l, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2001 7. Stanciu D.Cărpenaru – Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 8. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept comercial, Editura Victor 2005, Bucureşti, 2005 9. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept societar, Editura Victor 2006, Bucureşti, 2006 10. Octavian Căpăţînă- Dreptul concurenţei comerciale, concurenţa neloială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994
  21. 21. 21 Unitatea de învăţare III FONDUL DE COMERŢ Timp mediu necesar pentru studio 4 ore Bifează sarcinile de lucru rezolvate,pe măsura parcurgerii lor: Obiective operaţionale: -Cunoaşterea elementelor fondului de comerţ -Însuşirea de către studenţi a actelor juridice privind fondul de comerţ Noţiuni teoretice 3.1 Noţiuni generale 3.2 Elementele fondului de comerţ 3.3 Actele juridice privind fondul de comerţ Rezumat Pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale se impune folosirea unor instrumente de lucru. În funcţie de obiectul comerţului, acestea sunt: localul, mobilierul, mărfurile, instalaţiile, brevetele de invenţie etc. Toate aceste bunuri destinate realizării activităţii comerciale formează fondul de comerţ. Codul comercial nu cuprinde dispoziţii care să reglementeze fondul de comerţ. O referinţă la fondul de comerţ se face în Legea nr. 26/1990 la art. 21, care prevede că în Registrul Comerţului se vor înregistra menţiuni privind „donaţia, vânzarea, locaţiunea sau gajul fondului de comerţ”.
  22. 22. 22 De asemenea, noţiunea de fond de comerţ este utilizată de legiuitor şi în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001. Astfel, potrivit acestui act normativ, „constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor mobile şi imobile corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenţie, vad comercial) utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale” (art. 1 lit. e). Elementele caracteristice ale fondului de comerţ sunt: – Fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri. Aceste bunuri sunt bunuri mobile sau imobile. Între bunurile mobile unele sunt corporale, iar altele sunt incorporabile; – Acest ansamblu de bunuri este afectat de către comerciant desfăşurării unei activităţi comerciale; – – Scopul urmărit de comerciant este atragerea clientelei şi implicit, obţinerea de profit din activitatea desfăşurată. Întrebări de control 1.Definiţi întreprinderea şi fondul de comerţ şi arătaţi deosebirile dintre ele? 2.Care sunt elementele incorporale ale fondului de comerţ? 3.În ce constă firma comerciantului persoană fizică? Recomandări bibliografice 1.Stanciu D.Cărpenaru – Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 2.Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept comercial, Editura Victor 2005, Bucureşti, 2005 3.Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept societar, Editura Victor 2006, Bucureşti, 2006 4.Octavian Căpăţînă- Dreptul concurenţei comerciale, concurenţa neloială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994
  23. 23. 23 Obiective specifice: -Cunoaşterea elementelor fondului de comerţ -Însuşirea de către studenţi a actelor juridice privind fondul de comerţ 3.1 Noţiuni generale Pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale se impune folosirea unor instrumente de lucru. În funcţie de obiectul comerţului, acestea sunt: localul, mobilierul, mărfurile, instalaţiile, brevetele de invenţie etc. Toate aceste bunuri destinate realizării activităţii comerciale formează fondul de comerţ. Codul comercial nu cuprinde dispoziţii care să reglementeze fondul de comerţ. O referinţă la fondul de comerţ se face în Legea nr. 26/1990 la art. 21, care prevede că în Registrul Comerţului se vor înregistra menţiuni privind „donaţia, vânzarea, locaţiunea sau gajul fondului de comerţ”. De asemenea, noţiunea de fond de comerţ este utilizată de legiuitor şi în Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001. Astfel, potrivit acestui act normativ, „constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor mobile şi imobile corporale şi necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenţie, vad comercial) utilizate de un comerciant în vederea desfăşurării activităţii sale” (art. 1 lit. e). Elementele caracteristice ale fondului de comerţ sunt: – Fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri. Aceste bunuri sunt bunuri mobile sau imobile. Între bunurile mobile unele sunt corporale, iar altele sunt incorporabile; – Acest ansamblu de bunuri este afectat de către comerciant desfăşurării unei activităţi comerciale; – Scopul urmărit de comerciant este atragerea clientelei şi implicit, obţinerea de profit din activitatea desfăşurată. Deci, fondul de comerţ poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi incorporale pe care un comerciant le afectează desfăşurării unei activităţi comerciale, în scopul atragerii clientelei şi implicit obţinerii de profit. Fondul de comerţ trebuie delimitat de noţiunea de patrimoniu şi de cea de întreprindere. a) Noţiunea de fond de comerţ este distinctă faţă de noţiunea de patrimoniu. Spre deosebire de fondul de comerţ, care este un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale sau necorporale destinat de comerciant pentru desfăşurarea unei activităţi comerciale, patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor comerciantului, care au o valoare economică. Aceasta înseamnă că fondul de comerţ nu cuprinde creanţele şi datoriile comerciantului, cu toate că ele fac parte din patrimoniul acestuia. În sistemul nostru de drept, o persoană nu poate avea două patrimonii, unul civil şi altul comercial, ci un singur patrimoniu. Potrivit art. 1718 Cod civil oricine este obligat personal, este
  24. 24. 24 ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare. În cazul unei societăţi comerciale, ea are un patrimoniu distinct de patrimoniile asociaţilor. Dar nici în acest caz, fondul de comerţ al societăţii nu se confundă cu patrimoniul acesteia. b) Noţiunea de fond de comerţ se delimitează de noţiunea de întreprindere1. Fondul de comerţ este ansamblul bunurilor pe care comerciantul le afectează exercitării comerţului. Întreprinderea este o organizare sistematică de către comerciant a factorilor de producţie, între care se află şi bunurile afectate desfăşurării activităţii comerciale. Dar, organizarea priveşte nu numai aceste bunuri, ci şi capitalul şi munca. Prin urmare, întreprinderea înglobează şi elemente care nu fac parte din fondul de comerţ. 3.2 Elementele fondului de comerţ Fondul de comerţ are o compoziţie variabilă, în sensul că, elementele fondului de comerţ se pot modifica în funcţie de nevoile comerţului. Oricare ar fi obiectul activităţii comerciale, fondul de comerţ cuprinde două categorii de bunuri: corporale şi incorporale2. A) Elementele corporale ale fondului de comerţ Din categoria elementelor corporale sau materiale fac parte bunurile imobile şi bunurile mobile corporale. a) Bunurile imobile: În activitatea sa, comerciantul se serveşte de anumite bunuri imobile cum ar fi: clădirea în care se desfăşoară comerţul, instalaţii, utilaje, maşini etc. Doctrina şi practica juridică au decis că atunci când bunurile imobile constituie elemente ale fondului de comerţ, actele de vânzare-cumpărare referitoare la bunurile imobile sunt acte de comerţ. b) Bunurile mobile corporale: Fondul de comerţ cuprinde şi bunuri mobile corporale cum sunt: materiile prime, materialele etc., destinate a fi prelucrate, precum şi produsele (mărfurile) rezultate din activitatea comercială. B) Elementele incorporale ale fondului de comerţ În categoria elementelor incorporale ale fondului de comerţ sunt cuprinse drepturile care privesc: firma, emblema, clientela şi vadul comercial, brevetele de invenţii, mărcile de fabrică, de comerţ şi de servicii, dreptul de autor etc. 1 Smaranda Angheni, Op.cit., p. 65-68; V. Pătulea, C. Turianu, Curs rezumat de dreptul afacerilor, Editura Scriptea, Bucureşti, 1994, p. 56. 2 St. D. Cărpenaru, Op.cit., p. 109-116.
  25. 25. 25 a) Firma. Firma sau firma comercială este un element de individualizare a comerciantului în activitatea sa. Ea constă în numele sau denumirea sub care un comerciant este înmatriculat în Registrul Comerţului, îşi exercită comerţul şi sub care semnează (art. 30 Legea nr. 26/1990). În cazul comerciantului persoană fizică, firma se compune din numele comerciantului, scris în întregime, adică numele şi prenumele sau din numele şi iniţiala prenumelui. În cazul societăţii comerciale, firma se stabileşte în funcţie de forma juridică a societăţii comerciale. Firma unei societăţi în nume colectiv se compune din numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea „societate în nume colectiv” scris în întregime. Firma unei societăţi în comandită simplă se compune din numele a cel puţin unuia dintre aso- ciaţii comanditaţi, numele şi prenumele acestuia, cu menţiunea „societate în comandită” scrisă în întregime. Firma societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie, pentru a se deosebi de firma altor societăţi şi va fi însoţită de menţiunea S.A. sau „societate în comandită pe acţiuni”. Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie la care se adaugă numele unuia sau al mai multor asociaţi, însoţită de menţiunea S.R.L. Art. 38 din Legea nr. 26/1990, republicată, prevede că orice firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente prin adăugarea unei menţiuni, fie prin desemnarea mai precisă a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat. Firma poate fi înstrăinată, dar numai o dată cu fondul de comerţ. În acest sens, art. 42 din Legea nr. 26/1990 prevede că firma nu poate fi înstrăinată separat de fondul de comerţ la care este întrebuinţată. Disponibilitatea firmei se verifică de către Biroul unic înainte de întocmirea actului constitutiv. Se interzice înscrierea unei firme care poate produce confuzie cu alte firme înregistrate anterior. Firmele şi emblemele radiate din Registrul comerţului nu sunt disponibile timp de 2 ani de la data radierii. Conform Legii nr. 26/1990, modificată prin Legea nr. 161/2003, comerciantul este obligat să menţioneze pe documentele utilizate în comerţ, numele, denumirea, sediul social. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice.Comerciantul are dreptul de acţiune în contrafacere, uzurpare, concurenţă neloială şi daune materiale şi morale. b) Emblema. Este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de acelaşi gen (art. 30 din Legea nr. 26/1990). Între noţiunea de firmă şi cea de emblemă există deosebirea că, firma individualizează persoana fizică ori persoana juridică în calitate de comerciant, în timp ce emblema serveşte la
  26. 26. 26 individualizarea unui comerciant faţă de alt comerciant care desfăşoară o activitate comercială de acelaşi gen. Spre deosebire de firmă care este un element obligatoriu pentru individualizarea comerciantului, emblema are un caracter facultativ. Aşa cum prevede legea, conţinutul emblemei poate fi un semn sau o denumire. Semnul poate fi: un utilaj, o figură geometrică, un animal etc. Denumirea poate fi fantezistă sau un nume propriu. Emblema trebuie să aibă caracter de noutate pentru a se deosebi de emblemele înscrise în acelaşi Registru al Comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea (art. 43 din Legea 26/1990, republicată şi modificată). Prin înscrierea emblemei în Registrul Comerţului, comerciantul dobândeşte dreptul de folosinţă exclusivă asupra emblemei (art. 30 din Legea nr. 26/1990). Emblema poate fi folosită de comerciant pe panouri de reclamă, pe facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii etc., cu condiţia să fie însoţită în mod vizibil de firma comerciantului (art. 4 din Legea 26/1990). Disponibilitatea emblemei se verifică de către Biroul unic înainte de întocmirea actului constitutiv. Emblema poate fi înstrăinată separat de fondul de comerţ. Pentru prejudicii cauzate prin folosirea fără drept a unei embleme, persoana vinovată va fi obligată la plata unor despăgubiri, în condiţiile dreptului comun. Totodată, emblema poate fi protejată prin acţiune, în cazul uzurpării, concurenţei neloiale şi acţiune penală, când fapta întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. c) Clientela şi vadul comercial. Clientela este definită ca totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia, pentru procurarea unor mărfuri şi servicii. Deşi este o masă de persoane neorganizată şi variabilă, clientela constituie o valoare economică, datorită relaţiilor ce se stabilesc între titularul fondului de comerţ şi aceste persoane care îşi procură mărfurile şi serviciile de la comerciantul respectiv. Clientela este influenţată de două categorii de factori: interni (locul unde este amplasat magazinul sau sediul comerciantului, calitatea produselor, fidelitatea, calitatea prestaţiei, dinamismul, publicitatea) şi externi (elementele legate de concurenţă, piaţa deţinută, posibilitatea obţinerii creditelor). Clientela se evaluează în funcţie de fondul de comerţ transmis de comerciant. În situaţia magazinelor colective, clientela aparţine tuturor celor care desfăşoară activităţi comerciale în magazinul respectiv.
  27. 27. 27 Vadul comercial este definit ca o aptitudine a fondului de comerţ de a atrage publicul. Vadul comercial este determinat de următorii factori: locul unde se află amplasat localul; calitatea mărfurilor şi serviciilor oferite; preţurile practicate de comerciant; comportarea personalului faţă de clienţi; abilitatea în realizarea reclamei comerciale; influenţa modei etc. Prin natura sa, vadul comercial nu este un element distinct al fondului de comerţ, ci, numai împreună cu clientul. d) Drepturile de autor. Fondul de comerţ poate să cuprindă şi anumite drepturi de autor rezultate din creaţia ştiinţifică, literară şi artistică. Valorificarea drepturilor patrimoniale de autor are loc în condiţiile prevăzute de lege privind dreptul de autor. e) Drepturile de proprietate industrială. Fondul de comerţ poate să conţină ca elemente incorporabile: mărci de fabrică, de comerţ sau de serviciu; brevete de invenţie; desene şi modele ale produselor; know-how. Fiecare din aceste elemente este reglementat de legi speciale. Astfel, pentru mărcile de fabrică se aplică Legea nr. 84/1998, modificată; pentru brevete de invenţie, Legea nr. 64/1991; în privinţa desenelor şi modelelor industriale există dispoziţiile Legii nr. 129/1992; iar în ceea ce priveşte drepturile de autor se aplică Legea nr. 8/1996. Mărcile de fabrică sau de comerţ reprezintă desene şi chiar denumiri care individualizează produsele unui fabricant sau mărfurile unui comerciant, deosebindu-le de produsele ce aparţin altui comerciant. Marca este elementul care deosebeşte produsele unui comerciant de ale celorlalţi şi de mărcile dobândite legal de alţii. La marcă elementul de noutate este relativ faţă de brevetele de invenţie unde acest element trebuie să fie absolut. Semnul ales de marcă nu trebuie să fie fantezist, ci, este suficient să existe o deosebire faţă de mărcile legal dobândite de ceilalţi producători. Prin urmare, elementul de noutate se apreciază în raport cu mărcile folosite anterior. Noutatea mărcii se apreciază în funcţie de toate elementele componente pentru care o marcă poate fi confundată cu alta. O marcă este de calitate atunci când provenienţa mărfurilor sau produselor comerciantului poate fi identificată cu multă uşurinţă. Marca se înregistrează la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi constituie un drept de proprietate asupra acesteia.
  28. 28. 28 Pentru protejarea produselor sale, comerciantul poate alege orice semn, cu excepţia cuvintelor care denumesc produsele. În practică se adoptă ca mărci numele (literele să se aranjeze în altă formă), denumirile (să fie originale) şi culoarea. Marca face parte din fondul de comerţ şi ea poate fi transmisă prin actul de vânzare-cumpărare, testament şi donaţie. Marca înregistrată la OSIM beneficiază de protecţie juridică timp de 10 ani. Cât priveşte brevetul de invenţie, acesta este un element al fondului de comerţ. Noutatea brevetului trebuie să fie absolută (caracterul original al invenţiei). Brevetul se înregistrează la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi produce efecte timp de 20 de ani. Brevetul de invenţie oferă inventatorului sau succesorului său dreptul de a folosi brevetul şi de a se adresa instanţei cu acţiune împotriva celui care a uzurpat dreptul ce derivă din brevet. Drepturile cu privire la utilizarea brevetului pot fi transmise prin vânzare-cumpărare, donaţie, testament, licenţă. f) Regimul creanţelor şi datoriilor. Creanţele şi datoriile comerciantului nu fac parte din fondul de comerţ. Ele nu se transmit dobânditorului în cazul înstrăinării fondului de comerţ. Se admite, totuşi, că unele drepturi şi obligaţii izvorâte din contractele de muncă, contractele de furnitură (apă, gaz, electricitate, telefon etc.) se transmit dobânditorului, dacă aceste contracte nu au fost reziliate. 3.3 Actele juridice privind fondul de comerţ a) Precizări prealabile Fondul de comerţ, ca bun unitar, precum şi elementele sale componente pot face obiectul unor acte juridice: vânzare-cumpărare, locaţiune, gaj, donaţie, aportul în societate al fondului de comerţ. Conform art. 21 din Legea nr. 26/1990, republicată şi modificată „în registrul comerţului se vor înregistra menţiuni referitoare la donaţie, vânzare, locaţiunea sau gajul fondului de comerţ şi la orice alt act prin care se aduc modificări, înmatriculării sau menţiunilor, sau care fac să înceteze firma sau fondul de comerţ ”. Fondul de comerţ se poate transmite în totalitate sau numai elemente ale acestuia, cu excepţia firmei care se înstrăinează împreună cu fondul de comerţ. De menţionat că, transmiterea fondului de comerţ în baza art. 41 din Legea nr. 26/1990, repu- blicată şi modificată se face prin moştenire sau testament. Astfel, „dobânditorul cu orice titlu al unui fond de comerţ va putea să continue activitatea sub firma anterioară, care cuprinde numele unui comerciant, persoană fizică sau al unui asociat, cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi şi cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei forme a calităţii de succesor. Păstrarea firmei precedente este permisă societăţii pe acţiuni,
  29. 29. 29 societăţii în comandită pe acţiuni sau societăţii cu răspundere limitată, fără cerinţa menţionării raportului de succesiune”. Prin urmare, persoana care dobândeşte fondul de comerţ este obligată să publice acest fapt, să aibă consimţământul scris al fostului proprietar sau al moştenitorilor acestuia, iar firma să cuprindă menţiunea „succesor”. Publicitatea este necesară pentru a se proteja drepturile creditorilor persoanei care a cedat fondul de comerţ. În lipsa unor reglementări legale speciale în Codul comercial, condiţiile de validitate de fond şi de formă a actelor juridice încheiate privind fondul de comerţ vor fi guvernate de principiile generale ale Dreptului civil, cu luarea în considerare a specificului obiectului acestor acte juridice. b) Vânzarea-cumpărarea fondului de comerţ În absenţa unei reglementări speciale, vânzarea priveşte fondul de comerţ ca bun mobil unitar, cu toate elementele care îl compun, cu condiţia publicităţii, prevăzută de Legea nr. 26/1990, republicată şi modificată. Fondul de comerţ reprezintă un ansamblu de elemente care sunt legate între ele prin destinaţia lor, cu scopul de a servi la buna desfăşurare a activităţii comerciale. În cazul în care fondul de comerţ se vinde o dată cu imobilul în care se exploatează fondul, acestuia i se vor aplica regulile dreptului comun referitoare la înstrăinarea imobilelor, inclusiv cele referitoare la publicitatea imobiliară (registrul de carte funciară aflat la tribunalul din raza teritorială unde se află imobilul, conform Legii nr. 7/1996). Vânzarea terenului pe care se află construit imobilul se va face prin act încheiat în formă autentică potrivit Legii nr. 54/1998. Trebuie precizat că, dacă se vinde fondul de comerţ în totalitatea lui, creanţele şi datoriile titularului fondului nu se transmit cumpărătorului, întrucât, acestea nu fac parte din fondul de comerţ. Vânzătorul este obligat să nu facă concurenţă cumpărătorului, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut în contract. Vânzarea produselor de acelaşi gen şi atragerea clientelei, ar duce la tulburarea folosinţei obiectului vânzării, angajând răspunderea vânzătorului. Cumpărătorul trebuie să probeze că vânzătorul desfăşoară activităţi comerciale de acelaşi gen care atrag clientela fondului înstrăinat. Vânzătorul trebuie să facă menţiune în Registrul Comerţului cu privire la înstrăinarea fondului de comerţ pentru ca vânzarea să devină opozabilă terţilor de la data înregistrării. Pot fi vândute şi elemente separate ale fondului de comerţ, în funcţie de specificul lor şi de dispoziţiile legale. Astfel, firma nu poate fi înstrăinată decât o dată cu fondul de comerţ. De asemenea, clientela şi vadul comercial ca elemente indisolubil legate de fondul de comerţ nu pot fi vândute decât o dată cu fondul respectiv.
  30. 30. 30 Cât priveşte drepturile de proprietate industrială şi drepturile de autor, acestea pot fi înstrăinate separat de fondul de comerţ, cu obligaţia efectuării de menţiuni în Registrul Comerţului. c) Aportul în societate al fondului de comerţ Fondul de comerţ poate constitui aport la capitalul social al unei societăţi comerciale, fiind un aport în natură de bun incorporal. Prin urmare, titularul fondului de comerţ se obligă să devină asociat într-o societate comercială şi să transmită dreptul de proprietate sau numai dreptul de folosinţă asupra fondului de comerţ, pe care îl predă societăţii. Trebuie precizat că, aportul în societate al fondului de comerţ se deosebeşte de vânzarea acestuia, întrucât, în cazul aportului, în locul fondului de comerţ, asociatul primeşte părţi sociale sau acţiuni, potrivit formei juridice a societăţii comerciale, în timp ce în cazul vânzării, vânzătorul primeşte de la cumpărător preţul fondului de comerţ respectiv. Întrucât, nu este o vânzare, transmiterea fondului de comerţ ca aport în societate este reglementată de actul constitutiv şi de regulile speciale în materie. d) Locaţiunea fondului de comerţ Fondul de comerţ poate constitui obiectul unui contract de locaţiune (închiriere). Baza juridică pentru locaţiunea fondului de comerţ o constituie art. 1410-1450 din Codul civil şi dispoziţiile cu caracter special prevăzute în Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.60/2001 privind achiziţiile publice. Locatorul are următoarele obligaţii: – să predea bunul dat în locaţiune însoţit de accesoriile respective; – să efectueze reparaţiile necesare la bunul închiriat. Părţile pot conveni ca reparaţia să fie făcută de locatar; – să-l garanteze pe locatar împotriva evicţiunii (tulburarea folosinţei). Pentru tulburarea dreptului de folosinţă locatarul poate cere rezilierea contractului obligându-l pe locator la plata de daune interese sau să-i reducă corespunzător chiria, în cazul evicţiunii parţiale. De asemenea, locatorul răspunde şi pentru viciile aparente sau ascunse ale lucrului închiriat, deoarece, el este obligat să garanteze folosirea deplină a lucrului predat. Pentru lipsa acestei garanţii locatarul poate cere rezilierea contractului, cu pretenţia de daune-interese sau să pretindă reducerea chiriei, în funcţie de gradul de utilizare a bunului închiriat. Locatarul are următoarele obligaţii: Să folosească bunul închiriat conform destinaţiei prevăzută în contract. Fondul de comerţ trebuie folosit potrivit specializării lui, adică pentru producţie, comerţ, servicii, contrar, locatorul
  31. 31. 31 poate rezilia contractul. Dacă un spaţiu este destinat pentru bunuri, el nu poate fi utilizat pentru magazin alimentar. Locatarul trebuie să suporte toate cheltuielile necesare cu întreţinerea bunului pentru a-l restitui locatorului în starea în care a fost predat; Să plătească chiria cuvenită, la termenul prevăzut în contract; Să restituie bunul la data stabilită şi în starea în care a fost predat; Sa apere fondul de comerţ împotriva uzurpărilor (folosire fără drept) de tot felul, ce provin din partea terţelor persoane. În cazul în care locatarul consumă unele bunuri cuprinse în fondul de comerţ, acesta este obligat să restituie contravaloarea lor locatorului, dacă în contract nu s-a prevăzut altfel. Conform prevederilor dreptului comun există posibilitatea sublocaţiunii şi cesiunii contractului de locaţiune. Contractul de sublocaţiune produce efecte între părţile contractante în sensul că locatorul devine terţ faţă de contractul de sublocaţiune şi prin urmare nu există acţiune directă între acesta şi sublocatar. Totuşi, în baza art. 1730 Cod civil, locatorul beneficiază de o garanţie specială şi poate sechestra bunurile mobile corporale, cum ar fi, de exemplu, materiale care sunt elemente componente ale fondului de comerţ, în contul chiriei datorate. Din punct de vedere juridic, cesiunea contractului de locaţiune reprezintă de fapt, o vânzare a dreptului de folosinţă. Cesiunea contractului de locaţiune este admisă în aceleaşi condiţii ca şi în cazul sublocaţiunii, în plus, cesiunea trebuie să fie notificată locatorului (debitorului cedat) sau să fie acceptată de acesta, în formă autentică (este vorba de cesiune de creanţe). Locaţiunea fondului de comerţ constituie o operaţiune despre care comerciantul este obligat să facă menţiune în Registrul Comerţului. e) Gajul asupra fondului de comerţ Fondul de comerţ, fiind considerat un bun mobil poate face obiectul unui contract de gaj. Baza legală pentru gajul fondului de comerţ o constituie Codul civil art. 1685-1694 şi Legea nr. 99 din 26.05.1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, Titlul VI – Regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare, modificată prin Legea nr. 161/2003. Pentru constituirea gajului, o condiţie o reprezintă remiterea bunului către creditor. Remiterea materială a bunului, dă posibilitatea creditorului să-şi exercite toate drepturile sale asupra bunului. Totuşi, potrivit art. 480 Cod comercial, de regulă, gajul este fără deposedare, pentru a-i da posibilitatea comerciantului să-şi continue activitatea. În activitatea practică fondul de comerţ rămâne în posesia comerciantului, iar gajul se realizează prin remiterea simbolică către creditor a titlurilor şi documentelor fondului de comerţ. Această remitere simbolică a titlurilor fondului de comerţ realizează şi o anumită publicitate a gajului. Pentru terţi această
  32. 32. 32 publicitate nu este suficientă, fapt pentru care, ea trebuie completată prin publicitatea cerută de art. 21 din Legea nr. 26/1990, republicată şi modificată, unde gajul fondului de comerţ trebuie înregistrat în Registrul Comerţului. Totodată, gajul se va constata printr-un înscris care va trebui înregistrat la grefa tribunalului unde se păstrează un exemplar al acestuia. De menţionat că, Titlul VI din Legea nr.99/1999 reglementează regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare menite să asigure realizarea unor obligaţii civile sau comerciale izvorâte din contracte formate între persoane fizice sau juridice. Prevederile acestui titlu sunt aplicabile şi amanetului reglementat de art. 1685-1696 Cod civil. O garanţie reală mobiliară se constituie în baza unui contract încheiat în formă autentică sau printr-un înscris sub semnătură privată şi obligatoriu se semnează de debitor. Debitorul, pe durata contractului, poate administra sau dispune de bunul care face obiectul garanţiei, inclusiv prin închiriere, constituirea altei garanţii sau vânzare. Bunul care face obiectul garanţiei poate fi pus sub sechestru în favoarea unui creditor. În cazul în care bunul care face obiectul unei garanţii se înlocuieşte cu un alt bun, acesta din urmă este considerat produsul primului şi va constitui obiectul garanţiei respective, cu excepţia situaţiei în care debitorul face proba contrarie. Cât priveşte executarea garanţiilor reale mobiliare, inclusiv asupra fondului de comerţ, aceasta se realizează potrivit dispoziţiilor cuprinse în capitolul 5 al Titlului VI din Legea nr. 99/1999. Drept urmare, dacă debitorul nu îşi îndeplineşte obligaţia, atunci creditorul are dreptul de a-şi satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei. În acest scop, creditorul are dreptul să ia în posesie în mod paşnic, bunul aflat în garanţie sau produsele care au rezultat din valorificarea lui, precum şi titlurile sau înscrisurile care constată dreptul de proprietate al debitorului asupra bunului fără nici o notificare prealabilă sau autorizaţie. În situaţia în care bunul nu trece în posesia creditorului pe cale paşnică, atunci, acesta poate intra în posesia bunului pe calea executării silite. Creditorul are dreptul să intre în posesia bunului care face obiectul garanţiei, numai dacă acesta este prevăzut în contract. Creditorul are dreptul să ceară bunul aflat în garanţie oricărei terţe persoane care îl deţine, în cazul când obligaţia garanţiei a devenit exigibilă. De asemenea, creditorul poate vinde bunul care se află în garanţie, chiar şi atunci când el se află în posesia debitorului. Cumpărătorul poate intra în posesia bunului garantat. Bunul care face obiectul garanţiei poate fi vândut în baza contractului de garanţie sau în lipsa unei prevederi exprese3. 3 I. N. Finţescu, Curs de drept comercial, Vol. I, Bucureşti, 1929, p. 163; I. L. Georgescu, Op.cit., Vol. II, p. 515; Yolanda Eminescu, Noua lege a brevetelor de invenţii, în Revista de drept comercial nr. 1/1992, p. 5.
  33. 33. 33 Teme de control: 1.Definiţi întreprinderea şi fondul de comerţ şi arătaţi deosebirile dintre ele? 2.Care sunt elementele incorporale ale fondului de comerţ? 3.În ce constă firma comerciantului persoană fizică? Bibliografie: 1.Stanciu D.Cărpenaru – Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 2.Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept comercial, Editura Victor 2005, Bucureşti, 2005 3.Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept societar, Editura Victor 2006, Bucureşti, 2006 4.Octavian Căpăţînă- Dreptul concurenţei comerciale, concurenţa neloială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994
  34. 34. 34 Unitatea de învăţare IV AUXILIARII COMERCIANŢILOR TImp mediu necesar pentru studio 2 ore Bifează sarcinile de lucru rezolvate,pe măsura parcurgerii lor: Obiective operaţionale: -Cunoaşterea de către studenţi a rolului industriei reprezentării privind încheierea actelor juridice -Însuşirea de către aceştia a principalelor trăsături care deosebesc auxiliarii dependenţi de cei independeţi. Noţiuni teoretice 4.1.Reprezentarea 4.2.Auxiliarii dependenţi 4.3. Auxiliarii independenţi Rezumat Datorită complexităţii, varietăţii şi frecvenţei operaţiilor comerciale, comercianţii sunt ajutaţi în activitatea lor de către anumite persoane numite auxiliarii de comerţ. În cadrul activităţilor desfăşurate de auxiliarii de comerţ, între aceştia şi comercianţi se stabilesc anumite raporturi de reprezentare, fapt pentru care se cere o analiză a instituţiei reprezentării. Reprezentarea este o operaţie juridică prin care o persoană numită reprezentant încheie acte juridice cu terţii, în numele altei persoane numită reprezentat. Prin urmare, reprezentantul
  35. 35. 35 efectuează în numele reprezentatului un act juridic ale cărui efecte se produc direct asupra reprezentatului, adică faţă de acela care a dat împuternicire reprezentantului să încheie actul juridic respectiv. Trebuie precizat că, actul juridic încheiat crează raporturi juridice directe între terţ şi reprezentat, ca şi când reprezentatul ar fi încheiat el însuşi actul cu terţul. Astfel, reprezentatul devine parte în actul juridic încheiat şi răspunde pentru executarea obligaţiilor rezultate din actul în cauză. Cu alte cuvinte, după încheierea actului, persoana reprezentantului, sub aspect juridic dispare. În acest caz există o separare între persoana care manifestă voinţa şi destinatarul rezultatului juridic obţinut, iar terţii cu care se contractează ştiu şi ei că declarantul voinţei nu este şi destinatarul dreptului realizat, el fiind doar un intermediar. Această situaţie juridică constituie o derogare de la dispoziţiile art.973 Cod civil potrivit căreia „convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”. Din punct de vedere juridic, ea este valabilă atâta timp cât nu este oprită printr-o dispoziţie legală sau nu este incompatibilă cu natura dreptului la care se referă. Întrebări de control 1.Definiţi noţiunea de reprezentare 2.Cine sunt auxiliarii dependenţi? 3.Cine sunt auxiliarii independenţi? Recomandări bibliografice 1. Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica – Drept comercial, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2001 2. Stanciu D.Cărpenaru – Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 3. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept comercial, Editura Victor 2005, Bucureşti, 2005 4. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept societar, Editura Victor 2006, Bucureşti, 2006 5. Octavian Căpăţînă- Dreptul concurenţei comerciale, concurenţa neloială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994
  36. 36. 36 Obiective specifice: -Cunoaşterea de către studenţi a rolului industriei reprezentării privind încheierea actelor juridice -Însuşirea de către aceştia a principalelor trăsături care deosebesc auxiliarii dependenţi de cei independeţi. 4.1. Reprezentarea Datorită complexităţii, varietăţii şi frecvenţei operaţiilor comerciale, comercianţii sunt ajutaţi în activitatea lor de către anumite persoane numite auxiliarii de comerţ. În cadrul activităţilor desfăşurate de auxiliarii de comerţ, între aceştia şi comercianţi se stabilesc anumite raporturi de reprezentare, fapt pentru care se cere o analiză a instituţiei reprezentării. Reprezentarea este o operaţie juridică prin care o persoană numită reprezentant încheie acte juridice cu terţii, în numele altei persoane numită reprezentat. Prin urmare, reprezentantul efectuează în numele reprezentatului un act juridic ale cărui efecte se produc direct asupra reprezentatului, adică faţă de acela care a dat împuternicire reprezentantului să încheie actul juridic respectiv. Trebuie precizat că, actul juridic încheiat crează raporturi juridice directe între terţ şi reprezentat, ca şi când reprezentatul ar fi încheiat el însuşi actul cu terţul. Astfel, reprezentatul devine parte în actul juridic încheiat şi răspunde pentru executarea obligaţiilor rezultate din actul în cauză4. Cu alte cuvinte, după încheierea actului, persoana reprezentantului, sub aspect juridic dispare. În acest caz există o separare între persoana care manifestă voinţa şi destinatarul rezultatului juridic obţinut, iar terţii cu care se contractează ştiu şi ei că declarantul voinţei nu este şi destinatarul dreptului realizat, el fiind doar un intermediar. Această situaţie juridică constituie o derogare de la dispoziţiile art.973 Cod civil potrivit căreia „convenţiile n-au efect decât între părţile contractante”. Din punct de vedere juridic, ea este valabilă atâta timp cât nu este oprită printr-o dispoziţie legală sau nu este incompatibilă cu natura dreptului la care se referă. Reprezentarea este legală sau convenţională5. În cazul reprezentării legale, puterea unei persoane de a reprezenta o altă persoană rezultă din lege. În cazul reprezentării convenţionale, o persoană (reprezentatul) împuterniceşte o altă persoană (reprezentantul) să încheie acte juridice în numele şi pe seama reprezentatului. Condiţiile reprezentării Reprezentarea impune trei condiţii, care trebuie să fie întrunite cumulativ: existenţa împuternicirii; intenţia de a reprezenta şi voinţa valabilă a reprezentantului. 4 I. L.Georgescu, Drept comercial român, vol. II, Bucureşti, 1946, p. 604-633. 5 Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român, Editura All, 1998, Bucureşti, p. 122-132.
  37. 37. 37 Existenţa împuternicirii de reprezentare Reprezentarea presupune existenţa unei împuterniciri de a reprezenta din partea repre- zentatului, astfel încât reprezentantul să încheie acte juridice pentru altul, iar nu pentru sine. Împuternicirea dată de reprezentat este un act unilateral. Ea îmbracă forma unui înscris numit procură. În funcţie de întinderea împuternicirii, reprezentarea poate fi: – generală (totală), atunci când reprezentantul este împuternicit să încheie toate actele juridice în interesul reprezentatului, cu excepţia celor considerate intuitu personae; – specială (parţială), atunci când reprezentantul este împuternicit să încheie numai un anumit act în numele reprezentatului. De menţionat că, în toate cazurile, reprezentantul trebuie să acţioneze numai în limitele împuternicirii primite de la reprezentat. Intenţia de a reprezenta. Reprezentantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a reprezenta pe cel de la care a primit împuternicirea. Reprezentantul este obligat să informeze terţul cu privire la calitatea sa de reprezentant. Numai dacă există intenţia de a reprezenta, efectele juridice ale actului încheiat între reprezentant şi terţ îşi vor produce efectele asupra reprezentatului. Intenţia de a reprezenta poate fi expresă când rezultă din declaraţia expresă a reprezentantului sau tacit, când rezultă din anumite fapte şi împrejurări ale încheierii actului juridic. Voinţa valabilă a reprezentantului La momentul încheierii actului juridic cu terţul, reprezentantul îşi manifestă propria voinţă, chiar dacă o face în numele şi pe seama reprezentatului, ea trebuie să fie liberă şi neviciată, în caz contrar, actul juridic este lovit de nulitate. Efectul fundamental al reprezentării constă în faptul că actele juridice încheiate de reprezentant produc efecte juridice numai în patrimoniul reprezentatului. Întrucât titular al drepturilor şi obligaţiilor este numai reprezentatul, tot numai acesta trebuie să aibă capacitatea de a contracta. Reprezentantul trebuie să aibă discernământ, întrucât, cel ce acceptă să fie reprezentat de un incapabil îşi asumă şi riscurile corespunzătoare. Trebuie făcută o subliniere specială cu privire la contractul încheiat cu sine însuşi, care în general este valabil în măsura în care nu există o contrarietate de interese. Astfel, o persoană poate fi împuternicită de ambele părţi contractante, în cadrul unui contract de vânzare- cumpărare, să realizeze, pe de o parte, vânzarea, iar, pe de altă parte cumpărarea aceluiaşi bun. Prin urmare, reprezentantul ar figura în acelaşi contract ca vânzător al unui reprezentat şi în calitate de cumpărător al celuilalt reprezentat. Stingerea reprezentării Reprezentarea poate lua sfârşit prin revocare, care poate interveni „ad mutum”, dat fiind faptul că este în interesul reprezentatului sau prin renunţarea reprezentantului la însărcinarea pe care a primit-o, cu obligaţia de prevenire a reprezentatului pentru a nu-i produce acestuia pagube.
  38. 38. 38 De asemenea, reprezentarea mai ia sfârşit prin moartea, interdicţia, dispariţia, insolvabilitatea şi falimentul reprezentantului sau reprezentatului, precum şi în situaţia în care survine un conflict de interese între aceştia. Trebuie precizat că, în cazul când reprezentantul a încheiat acte juridice care au depăşit limitele împuternicirii primite, el răspunde personal faţă de terţi, cu excepţia cazurilor când actele respective au fost acceptate de reprezentat. 4.2. Auxiliarii dependenţi Persoanele prin intermediul cărora comercianţii încheie acte juridice comerciale şi care se află în raporturi de muncă cu comercianţii, fiind salariaţii acestora, alcătuiesc categoria auxiliarilor dependenţi. Din această categorie fac parte: prepuşii, comişii pentru negoţ şi comişii călători pentru negoţ. a) Prepuşii. Conform art. 392 Cod comercial „Prepus este acela care este însărcinat cu comerţul patronului său, fie în locul unde acesta îl exercită, fie în alt loc” (prepusul mai este denumit şi procurist). Pentru ca o persoană să poată fi considerată ca având calitatea de prepus, ea trebuie să îndeplinească două condiţii: să fie „însărcinată cu comerţul patronului său”, adică împuternicită să conducă întreaga activitate comercială şi să îl reprezinte pe patron în toate actele comerciale; împuternicirea dată să privească activitatea comercială la locul unde comerciantul îşi exercită comerţul (adică acolo unde îşi are sediul) sau în alt loc determinat (de exemplu în cadrul unei sucursale). Prin urmare, prepusul comerciantului se deosebeşte de oricare alt reprezentant, prin sfera activităţii şi prin locul unde acesta se desfăşoară. Prepusul se substituie comerciantului, el fiind un „alter ego” al comerciantului6. Prepusul este salariatul comerciantului pe bază de contract de muncă. Cu privire la conţinutul raportului juridic dintre comerciant şi prepus, acesta este reglementat de art.393-499 Cod comercial şi rezultă că prepusul este în acelaşi timp un conducător de întreprindere şi un reprezentant. De asemenea, el este investit cu atribuţii de exercitare a comerţului şi totodată este un salariat al comerciantului, retribuit cu o sumă fixă sau o cotă procentuală din beneficiu. În vederea exercitării comerţului cu care este însărcinat, prepusul dispune de puteri largi, putând efectua toate operaţiunile necesare desfăşurării comerţului. Prin urmare, puterea de reprezentare a prepusului este generală şi permanentă, dar este legată şi de un loc de muncă. Reprezentarea este generală (puterile prepusului sunt trasate numai de obiectul comerţului pe care prepusul este împuternicit să îl exercite), permanentă (se exercită neîntrerupt) şi legată de un anumit loc (care este sediul principal sau secundar al comerciantului). 6 I. N. Finţescu, Curs de drept comercial, vol, I, Bucureşti, 1929, p. 141.
  39. 39. 39 Cu toate că reprezentarea este generală, totuşi puterile prepusului au şi unele limite sau trebuie să se supună unor reguli: prepusul nu are dreptul să încheie acte care sunt contrare scopului pentru care a fost numit; prepusul nu are voie să folosească capitalul comerciantului în folosul acestuia, întrucât, el nu a primit o astfel de împuternicire; prepusul nu are dreptul să facă acte care sunt străine comerţului pentru care el a fost împuternicit să se ocupe (nu poate încheia acte civile). Prepusul trebuie să informeze terţii în legătură cu calitatea sa de reprezentant, atunci când încheie un act privind operaţiunile comerciale. Răspunderile prepusului care fac parte din categoria obligaţiilor profesionale ale comercianţilor sunt: – răspunde de ţinerea registrelor de contabilitate ale comerciantului; – răspunde în caz de concurenţă neloială faţă de comerciant. Pentru a ocroti interesele terţilor, legea impune anumite condiţii de publicitate prin înscrierea în Registrul Comerţului a procurii şi a oricărei limitări de împuternicire privind prepusul. De menţionat că, prepusul răspunde faţă de terţi atât delictual cât şi contractual. Prepusul răspunde delictual faţă de terţi, atunci când a săvârşit unele fapte ilicite care produc prejudicii. Terţul se poate adresa şi comerciantului care va răspunde solidar cu prepusul pentru faptele cauzatoare de prejudicii suferite de acesta. Prepusul răspunde şi contractual atunci când a încheiat un contract în nume propriu sau a încheiat acte pe care lângă semnătura sa nu se află menţiunea „prin procură”. Regula respectivă are menirea să informeze terţii că nu contractează direct cu comerciantul. Calitatea de prepus încetează în momentul revocării împuternicirii, renunţarea prepusului, moartea, interdicţia, insolvabilitatea, aplicarea procedurii judiciare şi a falimentului comerciantului sau prepusului, în condiţiile legii. De menţionat că, revocarea mandatului expres trebuie să fie făcută în aceleaşi forme cu care el a fost dat (art. 399 Cod comercial). b) Comişii pentru negoţ. Potrivit art. 404 Cod comercial „Comişii pentru negoţ sunt prepuşii pentru vânzarea în detaliu a mărfurilor; ei au dreptul ca în locul unde exercită comerţul şi în momentul predării să ceară şi să încaseze preţul mărfurilor vândute, putând da pentru aceasta, valabilă chitanţă în numele patronului lor”. În literatura juridică se face însă observaţia că deşi legea îi denumeşte prepuşi ei nu au, totuşi, această calitate aşa cum este ea precizată prin art. 392 şi următoarele din Codul comercial7. Comişii pentru negoţ sunt salariaţi ai comerciantului care îl ajută pe acesta, în interiorul localului, în desfăşurarea activităţii şi sub supravegherea sa (vânzătorii dintr-un magazin). Ei sunt salariaţi destinaţi să intre în raporturi juridice cu clientela. Comişii pentru negoţ sunt reprezentanţi ai comerciantului ale căror puteri, însă, le sunt limitate. Ei tratează afaceri comerciale şi îl reprezintă pe comerciant numai în localul în care aceştia îşi desfăşoară activitatea. În locul unde comişii pentru negoţ îşi exercită activitatea, pot 7 St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, Editura ALL, Bucureşti, 1998, p. 128.
  40. 40. 40 încheia contracte comerciale, în schimbul lucrului vândut pot cere şi încasa preţul, dând chitanţa valabilă în numele patronului lor. Calitatea de comişi pentru negoţ rezultă din împuternicirea expresă sau tacită a comerciantului. Pentru operaţiunile exterioare localului unde îşi exercită activitatea, comişii pentru negoţ au nevoie de o împuternicire specială din partea comerciantului (art.404 alin.2 Cod comercial). Dacă operaţiunea s-a realizat în localul unde se desfăşoară comerţul, dar predarea lucrului s-a făcut la domiciliul clientului, comisul pentru negoţ poate cere şi încasa preţul la locul predării mărfii, fiind prezumat a avea dreptul de a cere plata. c) Comişii călători pentru negoţ (denumiţi şi comişi voiajori ori voiajori comerciali) sunt salariaţi ai comerciantului care sunt retribuiţi cu un salariu fix sau cu un comision pentru fiecare afacere încheiată. Spre deosebire însă de comişii pentru negoţ, care îşi desfăşoară activitatea în locul unde se exercită comerţul patronului, activitatea comişilor călători se desfăşoară, prin definiţie, în afara acestui loc, în alte localităţi, de obicei stabilite de comerciant. În ceea ce priveşte puterea comişilor călători pentru negoţ, aşa cum rezultă din art. 402 Cod comercial, comerciantul îi însărcinează „să trateze sau să facă operaţiuni ale comerţului său”. Operaţiunile comerciale implică şi puteri de reprezentare. În această calitate, comişii călători pentru comerţ încheie acte juridice în numele şi pe seama comerciantului (art. 403 Cod comercial). Puterile, mai întinse sau mai reduse ale comişilor călători pentru negoţ sunt conferite acestora, aşa cum prevede în art. 402 Cod comercial, prin: avize, scrisori, circulare şi orice alte asemenea docu-mente ale comerciantului. La încheierea actelor juridice, comişii călători pentru negoţ trebuie să aducă la cunoştinţa terţilor calitatea lor de reprezentanţi ai comerciantului. Ei, însă, nu pot să semneze cu menţiunea „prin procură”, ci numai să arate numele patronului lor (art.403 Cod comercial). În caz contrar, ei se obligă personal faţă de terţi. 4.3. Auxiliarii independenţi Auxiliarii independenţi sunt acele persoane care îi ajută pe comercianţi în activitatea lor, având şi ele calitatea de comerciant, deci fiind independente faţă de comercianţii cu care cooperează. În această categorie intră mijlocitorii şi agenţii comerciali. a) Mijlocitorii (cunoscuţi şi sub denumirea de samsari ori misiţi). Activitatea de mijlocire constă în aceea că o persoană (mijlocitorul) caută să pună în contact două persoane care vor să încheie o afacere şi, graţie diligenţei şi activităţii sale specifice, să le determine să încheie contractul pe care ele îl aveau în vedere. Activitatea de mijlocire este prevăzută de Codul comercial printre faptele de comerţ (art. 3 pct. 12). Activitatea de mijlocire se bazează pe însărcinarea dată mijlocitorului sau acceptarea de către părţi a demersurilor mijlocitorului. Prin urmare, mijlocitorul reprezintă interesele ambelor părţi. Activitatea mijlocitorului se bazează pe un contract de mijlocire, în contract de prestări servicii. Dacă se încheie contractul avut în vedere de către părţi, ca urmare a demersurilor mijlocitorului, acestuia din urmă i se cuvine o remuneraţie de la ambele părţi sau, după caz,
  41. 41. 41 numai de la una din părţi. În situaţia în care contractul nu se încheie, mijlocitorul nu are dreptul la remuneraţie. Contractul de mijlocire nu este un contract de muncă, ci un contract de prestări de servicii, fapt pentru care mijlocitorul nu este un reprezentant al părţilor şi nu are vreo putere de reprezentare pentru a încheia acte juridice în numele şi pe seama părţilor. Mijlocitorul are calitatea de comerciant, deoarece îşi desfăşoară activitatea cu caracter profesional, cu privire la operaţiile considerate de lege ca fiind fapte de comerţ (art. 7 Cod comercial). În mod tradiţional, în categoria mijlocitorilor intră şi agenţii oficiali ai bursei (atât cea de mărfuri, cât şi cea de valori). Bursa este o instituţie publică sau privată prin intermediul căreia sunt negociate efectele de comerţ (acţiuni şi obligaţii ale societăţilor comerciale, cambii etc.) şi mărfuri. Mijlocitorii sau agenţii oficiali ai bursei nu lucrează în numele şi pe seama bursei, ci în nume propriu, făcând operaţiuni de mijlocire şi reprezentare a comercianţilor, potrivit însărcinărilor primite. Mijlocitorii (agenţii) oficiali ai bursei au calitatea de comerciant întrucât îşi realizează activitatea de mijlocire în afacerile comerciale ca o profesiune obişnuită8. b) Agenţii de comerţ reprezintă o categorie de auxiliari independenţi. În cazul în care un comerciant îşi deschide o sucursală într-o altă localitate, el poate folosi serviciile unei persoane din localitatea respectivă care se ocupă cu activitatea de intermediere, denumit agent comercial. Legea nr. 509/2002 privind agenţii comerciali permanenţi, reglementează statutul juridic al agenţilor permanenţi în ţara noastră. Agentul de comerţ poate fi împuternicit de un comerciant fie să trateze afaceri comerciale, fie să încheie afaceri comerciale9. În situaţia în care tratează afaceri, adică obţine oferte, comenzi etc. pe care, apoi, comerciantul le va materializa sub forma unor contracte comerciale, agentul de comerţ este un intermediar, mandatar fără reprezentare. Atunci când agentul de comerţ încheie acte juridice cu terţii în numele şi pe seama comer- ciantului, în acest caz, el este un reprezentant al comerciantului. Agentul de comerţ este un auxiliar independent şi are calitatea de comerciant, deoarece, săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter profesional. În calitatea sa de comerciant el are şi obligaţii specifice comercianţilor şi anume: de a ţine registrele contabile şi de a nu face concurenţă neloială. Activitatea de intermediere a agentului de comerţ poate fi organizată şi ca întreprindere de comisioane, agenţie sau oficiu de afaceri (art. 3 pct. 7 Cod comercial). 8 St. D. Cărpenaru, Op.cit., p. 130-131. 9 I. L. Georgescu, Op.cit., vol. I, p. 652-653.
  42. 42. 42 În contractul de agenţie încheiat între agent şi comerciant, agentul are ca principale obligaţii: procurarea de informaţii în legătură cu activitatea comerciantului; ţinerea la zi a evidenţei afacerilor şi păstrarea în depozitele sale a mărfii comerciantului, iar comerciantul este obligat să-i plătească agentului un comision (remuneraţie) pentru serviciile efectuate sau pentru contribuţiile aduse la încheierea afacerilor. Teme de control: 1.Definiţi noţiunea de reprezentare 2.Cine sunt auxiliarii dependenţi? 3.Cine sunt auxiliarii independenţi? Bibliografie: 6. Smaranda Angheni, Magda Volonciu, Camelia Stoica – Drept comercial, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2001 7. Stanciu D.Cărpenaru – Drept comercial român, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008 8. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept comercial, Editura Victor 2005, Bucureşti, 2005 9. Ioan Mîzgă, Alexandru Mîzgă – Drept societar, Editura Victor 2006, Bucureşti, 2006 10. Octavian Căpăţînă- Dreptul concurenţei comerciale, concurenţa neloială, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1994
  43. 43. 43 Unitatea de învăţare V SOCIETĂŢILE COMERCIALE Timp mediu necesar pentru studio 6 ore Bifează sarcinile de lucru rezolvate,pe măsura parcurgerii lor: Obiective operaţionale: - Însuşirea de către studenţi a noţiunilor generale privind societăţile comerciale - Cunoaşterea regimului juridic al societăţilor comerciale - Competenţa fiecărui student de a înfiinţa o societate comercială - Cunoaşterea cadrului legal de înfiinţare, conducere, administrare, dizolvare şi lichidare a unei societăţi comerciale Noţiuni teoretice 5.1. Notiuni introductive 5.2. Formele societăţilor comerciale 5.3. Constituirea societăţilor comerciale 5.3.1. Aspecte commune 5.3.2. Actul constitutiv al societăţilor comerciale 5.3.3. Înmatricularea societăţilor comerciale 5.3.4. Filialele şi sucursalele societăţilor comerciale 5.3.5. Părţi de interes, acţiuni, obligaţiuni şi părţi sociale 5.4. Funcţionarea societăţilor comerciale

×