Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Revista scolii 2016

1,709 views

Published on

revista

Published in: Education
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Revista scolii 2016

  1. 1. Raze de lumină
  2. 2. Raze de lumină 2
  3. 3. Raze de lumină 3 A scris, a scris Mult şi frumos, Poezii despre viaţă. Luceafărul său încă răsare, Seara, pe bolta albastră. Şi păsărelele alinta, La ceasuri târzii, noaptea, Şi luna o dezmierda duios Cu vorbele dulci ca mierea. Şi cu un codru tinerel Vorbea, vorbea neîncetat. Şi îi spune tot despre el, Şi iarba-i ţinea loc de pat. Şi România o iubea, Cu poezii el a slăvit-o. Istorioare vechi citea, Şi ţara şi-a cinstit-o. Şi-n urma sa, el a lăsat Mare tezaur de poezie, Cu pană şi cerneală a scris Cuvinte şi versuri o mie. Comoara sa, la noi se afla, Se află în sufletul nostru. Iubire, cultură și dor, Îi mulţumim lui Eminescu! Jigoreanu Maria, V A Vers O adiere de vânt, Comoară de toamnă, Bucurie-n inimă, Magie-n cuvânt. Ea cutremură-n vânt. Aduce-n suflete toamnă. Intră şi topeşte orice inimă Al crăiesei cuvânt. Robu Alexandra, VIII B
  4. 4. Raze de lumină 4 Călimara de argint Sunt istovit, dar nu îmi este somn! De mult nu am mai prins un cuvânt pe câmpul alb al unei pagini deschie în faţa mea. Înmoi peniţa în călimara mea de multe ori ... poate ... poate mai prind ceva în zbor de la muza mea. Sunt prea istovit. Mă culc ... dezamăgit. Mii de semne se întind în faţa mea, unele se contureză în imagini miniaturale, altele în negre arabescuri. Mâna mea, precum un fluture, ce încearcă să-şi ia zborul se străduie să aşeze toate acestea, să le dea un sens, o formă ... Oare un tablou? Dar cine le controlează? Cine aşterne aceste închipuiri neplăsmuite şi gânduri negândite încă? Tresar! Îmi cade perna şi mă trezesc. Sunt transpirat, mai obosit decât atunci când m-am culcat, dar, ca hipnotizat, mă aşez la masa mea şi încep să scriu ... să scriu. Încet, încet îmi vin în minte idei pe care abia reuşesc să le strunesc, să adun recolta de mărgăritare a viitoarelor nopţi albe. În faţa mea parcă îmi zâmbeşte şi călimara, lucind în soare, reflectănd sclipiri de argint. Robu Alexandra, VIII B Copilăria, un tablou de amintiri Credeam în mine... Oricând, oriunde Prieteni aveam alături de mine. Împreună făceam lucruri mărunte. Luceafărul visurilor mele, Aprindea scânteia jocului Râdeam de lucrurile rele, Înaintea norocului Era copilărie…. Năstase Beatrice, VII A Sima Alexia, IV A Neacșu Ioana, VI A
  5. 5. Raze de lumină 5 Nuanțe - o lume deformată Mă plimb pe străduțele lăturalnice ale cartierului doar ca să văd exact lucrul de care voiam să scap: dezolanță. Nu mă potrivesc aici, nu mă potrivesc nici dincolo... Totul a fost împărțit în două grupe: cei care au puterea și cei care nu au nimic. Deocamdată nu am fost repartizată nicăieri. Mi-au lăsat nouă zile să aleg. Toți adepții lui Ron sunt cei care îi batjocoresc pe cei diferiți. Nimeni nu se aliază împotriva lor deoarece le e frică. Chiar ieri cartierul a primit mâncare dintr-o sursă necunoscută, iar adepții au atacat pentru a o lua. Cam asta e ideea. Dacă nu te supui lor, rămâi pe dinafară. Dacă ai păreri diferite, rămâi pe dinafară. Dacă nu faci ce zic ei, muști țărâna. Mi-o imaginez pe mama ținându-mi o predică și spunându-mi că e foarte dezamăgită de mine. Mi-ar spune că în trecut toți se supuneau puterii și că n-ar mai trebui să stau pe gânduri. Mama e o adeptă. Însă știu că minte. Știu că în trecut au avut loc proteste și revolte, iar adepții vor o comunitate uniformă, fără divergențe. Eu nu vreau. Îmi continui plimbarea prin cartier și văd copii care aruncă pietre într-un câine. Simt cum mă ia furia și i se aprind obrajii. Merg spre ei și le smulg pietrele din mâini. - Lăsați-l în pace! Credeți că dacă vă bateți joc de un biet animal sunteți mai presus? Vă credeți mai buni dacât el? Credeți că dacă îl loviți o să aveți ce mânca, o sa vă asculte cineva, o să primiți ceva? Se presupune că noi, cei care nu suntem adepți, suntem diferiți, mai curajoși, mai inteligenți. Vreți să deveniți versiuni stricate ale lor? Întreb arătând spre un afiș cu sloganul adepților:” Uniformitate pentru umanitate.”Acum luați câinele, mergeți acasă și-l îngrijiți cum puteți. S-a-nțeles? - Da, spun copii cu părere de rău în glas. Atunci realizez că am folosit cuvântul “noi” în mini-discursul meu pentru cei care nu suntem adepți. Îmi smulg banderola roșie din jurul brațului care atenționa că încă sunt indecisă. Nu sunt pentru uniformitate, mofturi sau superficialitate. Nu sunt o adeptă. Sunt mai bună de atât. Sunt pentru nuanțe și diversitate! Costin Bianca, VII A
  6. 6. Raze de lumină 6 Clipe La orizont se vede soarele. Pare nesemnificativ, dar el este cauza căldurii. În viteza cu care merge trenul, reuşesc să zăresc un câmp plin cu flori de maci. "Ce privelişte superbă!" mă gândesc. Clipele trec încet, sacadat. În compartiment se află un domn care poartă la mână un ceas. În liniştea ce se lasă se aude sunetul provocat de mişcarea acelor. Număr secundele şi mai arunc din când în când o privire fugară pe geam. Aceeaşi privelişte ne înconjoară: lanuri de grâu şi pe ici pe colo un câmp cu flori sau câte o mică pădurice. Timpul parcă stă în loc. Secundele trec greu. Mai este mult până la destinaţie. Priveliştea de afară e de vis. Ah, un vis...închid ochii şi mă las purtată de liniştea ce mă înconjoară. Ciobanu Karina, VIII B Barbu Tudor, IV A Cântecul toamnei De după deal lumina zboară În raze galbene ca un tezaur. Noaptea în luncă iar coboară Și-nghite iar soarele de aur. Adieri sporadice de vânt Molcom zvon împrăștie în luncă. Se-aude șoptind pe pământ Ecoul toamnei. Acum e o nălucă. De pe coastă vine miros de mir. Se îmbracă via în struguri copți. Pe întinsul luncii ca un patrafir, Se scrie povestea unei nopți. Candelabrele bolții se-aprind. Luna, mireasa cerului, se-arată. Straiele-i par codri de argint, Iar iarba de omăt ca văl o poartă. Maftei Briana-Ștefania, VII A
  7. 7. Raze de lumină 7 LANSARE DE CARTE Micii scriitori din clasa a II- a D au reușit deja să lanseze la biblioteca școlii primele lor “cărţi”. Puteţi găsi ȋn ele creaţii literare cum ar fi: poezii, ghicitori, scurte povestioare, chiar și rebusuri despre toamnă. Iată cȃteva fragmente selectate: “ E toamnă iar. Mă uit pe geam și un soare, nu foarte prietenos, ȋmi face cu mȃna. Copacul din faţa casei pare puţin speriat de ce i s-a ȋntȃmplat: toate frunzele i s-au ȋngălbenit și au ȋnceput să se astearnă pe jos. In bătaia firavă a vȃntului pare că-și tot ȋnvȃrte crengile ȋn stȃnga și-n dreapta.” (Dudău Alexia, Toamna) “Carte scumpă, carte mică, Te iubesc ca pe-o bunică! Iţi sunt paginile toate Chiar de Făt-Frumos umblate! Carte scumpă orișicui, Astăzi ce povești ne spui?” ( Muntenescu Gabriela, Cartea ) Pe insulă Au fost odată ca niciodată trei frați. Ei au jucat la loterie și au câștigat o croazieră. Au urcat pe vapor și au plecat. Dar un angajat de la Loto și-a dat seama că s-a făcut o eroare, nu erau ei câștigătorii. Au fost aruncați de pe vas. - Ce o să ne facem acum? - Exact... nu știu! - Poate o să dormim aici! Ei s-au gândit la o soluție. Au început să-și construiască lucruri. Fratele mai mare și-a construit un nai. Fratele mijlociu a construit un joc, iar cel mic, o armă. Într-o noapte au fost atacați de o panteră. Noroc de fratele cel mic, și-a folosit arma și a omorât pantera. Așa au scăpat cu viață. Iar dimineață a apărut din depărtare un vapor. Au fost salvați și au ajuns acasă. Cei trei frați au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Sandu Mihnea, I C
  8. 8. Raze de lumină 8 Neacșu Ioana, VI A Dor de cățelul meu, Bobiță După ce m-am născut, am stat cu mami și tati acasă la bunici la Huși. Bunicii mei aveau un cățel de rasă canish și era tare mic. Însă și eu eram la fel de mic și părinții mei nu-l lăsau pe Bobiță la mine în cameră. Când am mai crescut, am avut și eu voie să mă joc cu el. Mi-a devenit cel mai bun prieten. Ne jucam împreună, îi dădeam de mâncare, îl mai trăgeam de codiță, dar el niciodată nu mi-a făcut rău, pentru că era mic și cuminte. Mergeam împreună afară și ne jucam. Eu îi mai spuneam Calu. Așa îmi plăcea mie. Când ne-am mutat la Vaslui a trebuit să mă despart de cel mai bun prieten și să ne vedem doar când merg la mămaia și tătaia. Mi-aș fi dorit să poată să stea cu mine, dar venea doar în vizită cu bunicii. Într-o zi m-a sunat tătaia și mi-a spus că Bobiță s-a îmbolnăvit tare și că a trebuit să îl ducă la un spital de căței din București. Am plâns foarte mult și l-am certat pe tătaia, de ce a trebuit să-l ducă așa departe. Tătaia mi-a spus că numai la București este spital de căței, dar ar fi putut să-l aducă și la Vaslui, pentru că știam eu pe tatăl unei colege de la grădiniță că este doctor veterinar și ar fi putut el să-l facă bine. A trecut mult timp de atunci și mie îmi este foarte dor de prietenul meu, Bobiță. Într-o zi mi-a venit o idee și l-am rugat pe unchiul meu care stă în București să meargă la spitalul de căței să-mi spună ce face Bobiță. Așa am aflat, că acolo la spital, Bobiță a găsit-o pe mămica lui și a rămas cu ea. Îi înțeleg bucuria de a fi lângă mama sa, dar mie tot îmi este foarte dor de el și chiar și acum plâng după Bobiță al meu. Apetrei Liviu, I C Știrbu Miruna, I C
  9. 9. Raze de lumină 9 Toamna Toamna cu a ei albă frunte s-a lăsat peste sat. Noiembrie se plimbă pe poteci lăcrimȃnd ȋn frunze ruginii arse de brumă. Eram la bunici cȃnd a căzut negura bătrȃnă. Pădurea din spatele casei și-a dezbrăcat haina verde și probează haina ruginie a toamnei. Frunzele cad alene spre pămȃnt formȃnd un covor multicolor. Cerul și-a schimbat veșmȃntul. Vȃntul suflă aducȃnd nori cenușii. Păsările călătoare ȋnnegresc cu zborul lor zarea. Pe ramurile copacilor tot mai goi au rămas doar gălăgioasele vrăbiuțe. Toamna e zȃna belșugului. Pămȃntul ȋși dăruiește roadele. Bunicul are hambarul ȋmbelșugat. Din nucul bătrȃn una cȃte una cad nuci lemnoase ȋn cămăși zdrențuite. Ȋntr-un coș bunicul ȋmi pregătise: mere ca focul, pere gălbui, prune brumate și gutui cu puf auriu. Am foarte ȋncȃntată de darul bunicului. Gȃzele plăpȃnde, amorțite de frig ȋși caută adăpost sub stratul gros de frunze uscate. Ȋn pădurea posomorȃtă animalele ȋși caută vizuini călduroase pentru iarnă. Vȃntul a adus primele picături de ploaie din norii plumburii. Am fugit ȋn casă. Picăturle grele de ploaie loveau geamurile. Au urmat zile umede și reci care prevesteau apropierea iernii. Antochi Giulia, IV-a A Cioburi de toamnă Ar fi un covor, dacă iei fiecare frunză. Ar fi un uragan, dacă iei fiecare pală de vânt. Ar fi o ploaie, dacă iei fiecare ceață. Ar fi o poveste, dacă iei fiecare viață. Toamna ar fi o sticlă, dacă nu ar fi un pom. Ar fi o cerneală căzută dintr-un nor. Pomul e un om, iar sticla-i o cerneală, Am pus niște cuvinte doar la încâlceală... Costin Bianca Ioana, VII A Neacșu Ioana, VI A
  10. 10. Raze de lumină 10 Darnica toamnăDarnica toamnăDarnica toamnă Toamna ȋși desprinde straiele ȋn trei părți: septembrie, octombrie și noiembrie. Ȋn zilele lunii septembrie ea a lăsat pe pămȃnt frunze, poleindu-le ȋn culori naturale, de o rară frumusețe, ȋmprăștiindu-le ȋn desișul pădurii. Vȃntul pribegește ca o albină prin atmosferă. Ceața ȋși lasă cȃte o picătură sentimentală ca semn că se apropie iarna aprigă. Soarele ȋși mai ȋntinde din cȃnd ȋn cȃnd o rază fină ca de mătase. Brazii mohorȃți vestesc că ȋn curȃnd va veni iarna. Unele viețuitoare ȋși rostuiesc odihna, iar altele ȋși strȃng provizii. Un urs rătăcit merge agale prin pădure căutȃndu-și un bȃrlog. Țăranii ȋși strȃng recoltele muncite din primăvară, iar cămările ȋncep să se umple de fructe aromate și legume gustoase. Ȋn vii strugurii atȃrnă ca niște cercei uriași pe vițele cu frunze arămii. Păsărelele speriate ȋși pregătesc bagajele de plecarea ȋn lunga călătorie spre țările calde. Cȃte un văl de brumă argintie se ȋntinde pe cȃmpul ruginiu. Cȃteodată, ȋn vremea prȃnzului, se mai deapănă ca o amintire din freamătul verii cȃte o luminiță blȃndă de căldură. Sima Alexia-Elena, IV A ToamnaToamnaToamna Toamna cu galbeni conduri coboară dinspre munte. Peste pajiștile adormite, trece-n taină mare, Zȃna Toamnă, cu alaiul ei de vȃnt, de ploaie, de neguri. Zȃna smulge cu greu o rază de soare și o aruncă peste luminișuri fără flori și singuraticele poieni. Din ce ȋn ce mai mult, ploaia pune stăpȃnire pe lume. Vȃntul vuiește printre brazi, către vale. Apele murmură printre stȃnci. Totul pare pustiu. Brazii ȋși plȃng singurătatea unul pe umărul celuilalt. Munții țin pe umeri negura bătrȃnă. Brazii și munții așteaptă iarna pentru a fi ȋmbrăcați ȋn mantia argintie ȋn care să-și poată dormi ȋn pace somnul tainic. Barbu Tudor, IV A Neacșu Ioana, VI A
  11. 11. Raze de lumină 11 S-a aurit ţara Uite cum a trecut timpul şi suntem deja în luna octombrie. Doamna Toamnă deja s-a aşezat comod în casa noastră primitoare, România. Şi-a aşezat frumos lucrurile din desaga cu bogăţiile pe care ni le oferă în semn de mulţumire că am primit-o la noi. Bineînţeles că ni le oferă treptat, ca să vadă dacă suntem gazdă bună.Ce-i drept, ne mai dă şi când nu merităm, că aşa e ea, sufletistă. Deja ne-a dăruit straie aurii de sărbătoare. Sărbătorim zi de zi lucruri minunate, cum ar fi soarele, florile, familia. Îmbrăcată în aceste straie, ţara primeşte cu bucurie fructe pe alese. Primeşte mere, pere, nuci , gutui, struguri, fructele pe care le mâncăm cu atâta încântare. Bineînţeles, nu poate fi totul doar lapte şi miere. Frigul, pruncul Toamnei, nu este chiar aşa de cuminte. Ne cam dă bătăi de cap, dar e copil, trebuie înţeles. Darurile sunt trecătoare, se duc odată cu Toamna. Dar bucuria și farmecul ei rămân veșnic în sufletul nostru. Jigoreanu Maria Clasa a V-a A Un pui de lup se juca în pădure cu prietenii săi. Micuțul lup se bucura de ultimele clipe de căldura și de soare. Știa de la părintii săi că după vară vine toamna. Nu înțelegea de ce toată lupimea se întrista când venea toamna. Lui îi plăcea. Putea sări în mormane de frunze, avea la dispoziție o grămadă de mere și nuci pe post de mingi, și se putea tăvăli pe salteaua de ciuperci de la poalele regilor stejari. Vântul își mâna nervos caii prin satele de frunze. Norii îi vegheau de sus de pe cer, parcă înnegrindu-se de furie. Puținele păsări rămase în pădure zburau speriate. Unul dintre lupi s-a oprit din joacă, s-a uitat în sus și a văzut că lăncile norilor, fulgerele, deja au început lupta cu pământul. Lupișorul nostru a observat că șeful haitei norilor a început o luptă cu cel al copacilor și cu cel al pământului. Ploaia și vântul cel rece, pentru acei mici pui de lup, nu erau altceva decât o luptă între haita norilor și haita copacilor. Au fugit la adăpost. Lupta devenea tot mai crâncenă. Furtuna, adică haita norilor, a învins haita copacilor. Puiul de lup a ieșit din ascunzătoare și și-a spus: - Deci așa e toamna! Haita lupilor norilor se bate în continuu cu cea a copacilor! Neacșu Ioana, VI A
  12. 12. Raze de lumină 12 Regatul Zânei-Toamna Atingerea toamnei a preschimbat peste noapte armonia specifică verii. Peisajul sobru și plin de tristețe domină natura într-un mod plăcut. Pe cer, o armată zburătoare se îndreaptă spre țările calde - pleacă păsările călătoare. Copacii, ca niște tovarăși îndurerați de plecarea prietenelor lor din timpul verii, plâng cu lacrimi uscate, frunzele. Tot acest peisaj este completat de nervozitatea vântului și de lacrimile chiar ale Celui-de-sus: plouă. Plantele plâng și ele cu lacrimi firave: bruma. Toamna s-a folosit însă de tristețea copacilor pentru a îmbrăca aleile în fel de fel de culori. Gâzele încep să iasă de prin ascunzători, neștiind ce le așteaptă. Până și ele simt tristețea din jurul lor, chiar dacă văd în lacrimile copacilor doar niște frunze care le creează un adăpost cât de cât primitor. Zâmbetul de copil însă alungă orice supărare și ieșirea copiilor de la ore înviorează frunzele și le dă sens unora mai norocoase, care sunt folosite de copii la școală și puse chiar la expoziție. Această selecție lasă însă în urmă și mii de frunze disperate, care tot speră că, într-o zi, un școlar le va lua de pe jos și le va ajuta să redevină ce au fost odată - niște bogății ale naturii. În tot acest peisaj, însă predomină o singură regină, care rânduiește totul, Zâna-Toamna, o regină rea, dar corectă în felul ei... Chiriac Laura-Florina, VI A Inainte de începerea jocului, copilul trebuia să recite o poezie. De fiecare dată se încurca, iar versurile deveneau un plâns amar. Dar anul acesta se întamplase un lucru bizar. Copilul, care trecea în clasa a patra, nu mai voia să participe la joc. El sugera că jocul acela era copilăresc și că el era, la cei zece ani ai săi, matur. A urcat încet scările și s-a dus în camera lui. Acolo, pe pat, se afla o carte de povești. Băiatul o luă și o așeză în dulap. Când se întoarse, cartea căzu și se deschise la o pagină cu o imagine sub care scria “Castelul copilăriei”. Deodată, cartea dispăru, împreună cu băiatul. Se trezi într-o împărăție de nedescris. Acolo, în poarta castelului se afla un spiriduș supărat. -De ce m-ai concediat? Ce am greșit? Copilul se uită în spatele lui, apoi iar la spiriduș, cu o privire uimită. Apoi îl întrebă: -Cine ești? -Paznicul copilăriei tale.Trebuia să te mai păzesc șapte ani, dar tu ai renunțat la mine. Spune-mi, de ce vrei să renunți la copilărie? Băiatul muți. Spiridușul ii explică: cu cât copiii renuntă mai repede la copilărie, cu atât lumea aceea va dispărea mai repede. Deodată, apăru un alt personaj, maturitatea, care îi strigă spiridușului să înceteze. Acest personaj îi explică băiatului avantajele maturității. Spiridușul nu se lăsă mai prejos și le spunse și el pe cele ale copilăriei. Băiatul era indecis. Nu știa pe cine să aleagă, până când o carte imensă i se deschise în fața ochilor. Copilul o ridică și îi citește titlul: “Responsabilitățile unui adult”. După ce o răsfoiește, o aruncă și fuge la spiriduș. Spiridușul spune fericit: - A ales copilăria! Neacșu Ioana, VI A
  13. 13. Raze de lumină 13 Era o dimineață liniștită de toamnă. Copacii se legănau ȋncet ȋn adierea vȃntului, iar frunzele cădeau domol pe covorul ruginiu. Ȋntr-o scorbură dintr-un copac ca toți alții, trăia o veveriță. Acea veveriță a fost cam leneșă toată vara și nu și-a adunat provizii pentru iarnă, așadar acum trebuia să cutreiere potecile sumbre și fără soare pentru a găsi și ea măcar două ghinde. Merse ea ce merse ȋnfruntȃnd vȃntul cel nemilos și văzu o coajă verde cu țepi. Crezȃnd că e o ghindă, fugi repede către ea. O singură problemă era: nu putea să deschidă coaja. Ȋncercă și ȋncercă, dar nimic, niciun rezultat. Nu-și dădu seama ȋnsă că deasupra ei se afla un copac plin cu aceste coji țepoase care conțineau ȋnăuntru un miez dulce și proaspăt. Vȃntul sulfa din ce ȋn ce mai tare, rȃurile cristaline erau ȋmpodobite cu mici poduri din frunzele salcȃmilor. La un moment dat, pe covorul colorat se auzi cȃțiva pași grăbiți. Era un vȃnător! „Mă paște ghinionul!”, zise veverița indignată. Fără a lua vreun „fruct țepos” o luă la fugă, dar tot nu scăpă de ochii ageri ai vȃnătorului. A fost o alergare acerbă pe lȃngă copacii vestejiți ai Măritei Toamne, dar veverița văzu alt „fruct țepos”. Ȋl aruncă pe fața rece a pădurarului, iar el căzu pe frunzele moi de parcă ar fi leșinat. Atunci, fericită, veverița căută alte fructe gustoase prin frigul aspru al toamnei care se instalase ȋn toată pădurea. Porumboiu Matei, IV A Pulbere de stele Din marea gri ce ne acoperă, Din ochii strălucitori ai uriașului ce zilnic ne descoperă, Cad liniștit și tainic firave mărgele, O prețioasă pulbere de stele. O ploaie albă ne cuprinde lin, Un cântec de argint ne-mbracă cu senin.... Al stelelor veac ne pătrunde în suflet, Minunea ni se coboară în cuget.... Murmur de liniște ne cucerește deplin, Luceafărul ne privește senin.... Vătămanu George,V A Neacșu Ioana, VI A Vintilă-Boroda Maria, I C
  14. 14. Raze de lumină 14 Numele meu este culoare. Sunt o pagină gri aruncată în lume. O poveste spusă tuturor și nespusă mie. Un joc de cuvinte,un joc de trăiri,un joc de sentimente… Scriu. Scrisul mi se lipește de trup ca o a doua ființă. E masca pe care o port când mă aplec peste coala inexpresivă ce, cu timpul, se umple cu oftaturi. Deși, din exterior, pare inofensivă, în interior este o ființă complexă ce a încercat de multe ori să mă domine, dar a sfârșit căzând în propria-i capcană. Umplându-se foaia, constat că sunt păpușarul tenace ce-și aruncă în joc cuvântul-păpușă, așteptând aplauzele unei lumi pe care nu o cunosc și care nu mă cunoaște. Cuvântul devine astfel cel mai de încredere aliat și, în același timp, cel mai perfid dușman pe care îl am în lupta cu masca, cu lumea, cu mine… A te juca cu sensul e ca și cum te-ai juca cu focul. O mișcare greșită, un cuvânt aruncat pe poziția nepotrivită la momentul nepotrivit poate să năruie totul, transformându-l până și pe cel mai bun jucător în cel mai anost meșteșugar al vorbei. În această luptă, pe care El a declanșat-o, eu am avut ultimul cuvânt. Am reușit să îi învăț toate trucurile, să-i cunosc toate fețele și să-i anticipez mișcările, empatizând cu fiecare stare pe care o exprimă și transpunându-mă în fiecare sens pe care părea să îl ascundă ca pe cea mai de preț comoară a sa. Cuvântul e puterea…Eu sunt forța. Și asta pentru că l-am inventat și din el am făcut seva ce îmi alimentează masca. Pentru că l-am îmblânzit și l-am determinat să se ditrugă singur, prin multitudiea sa de încercări de a distruge totul în jur. Pentru că am reușit să îi adopt atitudinea falsă și să o folosesc împotriva lui. Pentru că eu l-am absorbit pe el și nu el pe mine. Pentru toate acestea mă declar învingătoare, chiar dacă știu că se va întoarce și nici de data aceasta nu vom fi aliați. Iacob Raluca Teodora, VIII B MascaMascaMasca…
  15. 15. Raze de lumină 15 Lumea mea Sunt într-o lume ciudată. Înaintez cu teamă pe o cărare din turtă dulce, apărută parcă din senin. ,,Oare chiar e din turtă dulce?”mă întreb eu, auzindu-mi ecoul. Mai merg eu şi zăresc copaci, flori...Dar nu orice fel de copaci; erau copaci cu trunchiul din lemn dulce şi cu o coroană mare din vată de zahăr. -Alo! E cineva ? Heeeeeei! întreb eu, neprimind niciun răspuns. Văzând că nu e nimeni şi făcându-mi-se poftă, rup puţin din coroana copacului, adică...din vata de zahăr. ,,Mmmm...căpşuni!”Apoi încerc să gust şi din trunchiul copacului de ciocolată. Nu mică mi-a fost mirarea că, m-am trezit dintr-o dată în faţa unui palat pe care scria: ,,Şcoala copiilor fericiţi”. ,, E imposibil! Visez! Oare aceasta este şcoala unde mi-a spus mama că mă va înscrie? Şi eu care credeam c-o să mă plictisesc în oraşul acesta; dar m-am înşelat! spun eu, uitându- mă mirată în jur. Înaintez, fiind nerăbdătoare de ceea ce voi descoperi mai apoi. Cărarea din turtă dulce s-a shimbat într-una din bomboane de caramel, vanilie, lapte; căci...nici ele n-au scăpat negustate. Peisajul din jurul meu se schimba rapid, în imagini ameţitoare. Nu mai sunt pe cărare; sunt pe o pajişte, pe o pajişte din...fistic! ce lume extraordinară! Nu vreau să mai plec de aici! În faţa mea apăru o căsuţă cu acoperişul din zahăr caramelizat, cu pereţii din bomboane gigant, un jeleu pentru uşă, iar bastonaşe acadele pentru gard. Bat la uşă, dar nu răspunde nimeni. Intru cu precauţie şi, o lumină puternică mă făcu să clipesc. Când am deschis ochii, o masă plină de bucate, un pat moale, pufos şi...bineînţeles confortabil. Mă aşez pe pat şi adorm... Deodată aud uşa. Mă trezesc brusc. -Ce faci, Andreea? Te-ai trezit? întreabă mama. Văd cum totul în jurul meu este schimbat. Sunt în camera mea. -Casa şi...zahărul...şi dulciurile. Au dispărut. Nuuuu! strig eu dezamăgită. -Ce dulciuri, Andreea? -Of, mamă! Nu-nţelegi! Lumea mea din dulciuri! Am visat că eram într-o lume plină de dulciuri, mamă! -Vezi dacă-ai mâncat toate bomboanele din dulap? Of, fata mea! -Dar, casa...casa mea! A fost doar un vis...un vis frumos de copil. Dărângă Emanuela, IV DRusu David, I C Bordeianu Tudor, I C
  16. 16. Raze de lumină 16 Iarna ȋși ȋncepe cȃntecul cu o adiere liniștitoare. Natura se ascunde după o ramură ȋnghețată și suspină din cauza frigului. Nemărginitul templu alb, ȋncarcă atmosfera de splendoare. Copacii, ca niște soldați tăcuți, triști ȋși exprimă singurătatea. Fulgii se aștern pe case, punȃndu-și mănuși de puf, jucȃndu-se de-a prinselea prin aer. Cerul este agățat ca un imens policandru ȋncununat cu stelute. Brazii cei tineri dau drumul la lumină șoptind cȃte-o veste bună. Ȋmpodobiți cu nea, se leagănă ȋn văzduh lin. Stelele de sclipici ȋmpletesc un felinar ajutate de gerul care-l decorează cu flori de gheață. O ploaie de fluturași de argint vestea apropierea gerului. O tăcere domnea după nori și se ascundea ȋn codrul adȃnc. Era ȋmbrăcat ȋntr-o mantie de mătase, o perdea groasă, cu peticele de sclipici. Pentru o clipă vȃntul ȋși trăgea sufletul. Ȋnserarea umbrește cerul oțelit, iar peste noapte, apa deveni pod de gheață. Fulgii cristalini amplifică magia iernii. Sima Alexia-Elena, IV-a De prin meleaguri amorţite de ger, iarna se apropie de plaiurile noastre înflăcărate. Copacii trosnesc, aruncând în zare fiori de groază. Cerul înstelat pare acoperit de un strat gros de gheaţă ce se topeşte cu fiecare faptă bună făcută. Spiritul sărbătorilor, poveştile cu tâlc ale bătrânilor, mirosul bradului veşnic verde transformă aerul rece şi soarele palid în două elemente în perfect echilibru. Nerăbdarea copiilor ce îl aşteaptă pe cel mai bun moş, Moş Crăciun, mă face sa înţeleg care e adevăratul sentiment de bucurie. Zămbetele celor ce primesc reaprind focul bunătăţii din sufletul celor ce dăruiesc. Să stai la pieptul mamei şi să asculţi poveştile bunicii e cu adevărat minunat. Mama e ca o rază magică de soare. Frigul iernii ne aduce mai aproape unii de ceilalţi. Jigoreanu Maria, V A Neacșu Ioana, VI A Neacșu Ioana, VI A
  17. 17. Raze de lumină 17 1939- Ȋn luna veverițelor Era o zi frumoasă ȋn Vanglia. Veverița Țuțuș s-a hotărȃt să strȃngă alune cu prietenul său, Pufosul. ─Salut, prietene! Ce mai faci? ─Bine! M-am pregătit de plecare. Au plecat ȋmpreună vorbind diverse lucruri. ─Ai citit ziarul de astăzi? ─Nu. N-am avut timp. ─Țara noastră, Vanglia, a declarat război Vevermaniei! Urmează al doilea război veverițian! ─Sperăm să nu vină vevernaziștii pe aceste meleaguri. Și atunci au apărut ȋn fața lor ȋn jur de cinci sute de soldați venglezi, conduși de generalul Veverilă. ─ Bună ziua, domnule general! Ne puteți spune unde este paradisul alunelor? ─ Mergeți trei sute de sărituri ȋnainte, două sute la dreapta și ați ajuns! ─ Mulțumim! Veverițele au găsit paradisul alunelor, ba mai mult, Pufosul a găsit chiar aluna de aur. Alexandru Amitricioaei, IV A Este iarnă. Zăpada a acoperit furioasă toată pădurea. Veverița s-a adăpostit ȋn scorbură ronțăind timid alunele adunate. Albert Lupul calcula posibilele șanse de lapoviță. Leonardo di Ursul repeta cascadoriile pentru filmul „Titanic”, ȋnainte ca omătul să acopere sala de repetiții ȋn care stătea. Potecile străjuite de colibe ninse erau acum pustii. Ludwing von Bufniță zbura printre arbuști și jnepen ȋncercȃnd să se inspire pentru a compune „Simfonia a X-a”. Cȃteva broaște dintr-o grotă din apropiere jucau poker. Cȃștigătorul primea douăzeci de milioane de muște sterline. Peste rȃul de lȃngă grota broaștelor, viezurele ȋși deschise propriul restaurant italian de trei stele Michelin și toată lumea s-a ȋngrămădit la el. Ȋn concluzie, natura era liniștită chiar dacă iarna cea geroasă a acoperit codrul mereu verde și binedispus! Porumboiu Matei, IV A Talpalaru Ema, I C
  18. 18. Raze de lumină 18 Silivenschi Bianca, IV A Se lasă seara, fulgii cad ușor pe jos și țes un covoraș argintiu. Acoperișurile caselor par învelite în spumă de lapte. Copacii par niște acadele uriașe. Eu, stau lipită de geam, cu ochii la derdeluș, doar, doar, să văd sania moșului trasă de reni. În casă, agitație mare. Mama pregătește bunătăți,sora mea face fursecuri în diferite forme și încălzește lapte pentru moșul. Bradul e făcut. Casa strălucește de luminițe. Totul e pregătit doar moșul se lasă așteptat. În seara aceasta am hotărât să îl aștept. Stele strălucesc pe cer și luminează orașul nostru. Copiii au pornit pe la uși cu colindatul și am plecat și eu la colindat. La întoarcerea acasă sunt convinsă că vreau să îl aștept pe moșul, să îl servesc chiar eu cu lapte și prăjituri, să îl întreb cum sunt ceilalți copii de pe planetă și dacă a fost deja la prietenii mei. Aș mai fi vrut să îi arăt camera mea, însă mama mă strigă să mă pregătesc de culcare.Îmi iau pijamalele cu ochii țintă pe brad. Timpul trece și încep să cred că în loc de Moș Crăciun vine Moș Ene pe la gene. Abia îmi mai pot ține ochii deschiși. Oare îl văd pe moșul? În casă se aud colinde. E dimineață și toată lumea forfotește prin casă. Alerg la brad. Cadourile mă așteaptă. Mă gandesc…iar l-am ratat pe moșul. Pușcașu Iarina, I C A fost odată un regat alb, plin de bucurie și seninătate. Sursa lui de bucurie era Crăciunul, cu darurile lui valoroase și comoara lui albă. Poarta spre acest tărâm este bradul, cu cetina lui veșnic verde și mireasmă misterioasă, cu strălucirea și farmecul său. Regatul acesta dăinuie și astăzi, iar veșnicia lui este dată de bucuria copiilor care vor aștepta mereu ca porțile sale să se deschidă. Vătămanu George-Daniel, V A Regatul bucuriei
  19. 19. Raze de lumină 19 Iarna în Paint A sosit iarna. Se apropie deja Crăciunul. Frigul mă pătrunde, vântul îmi bate în față, însă pământul este rece și gol. Zăpada lipsește, n-am avut anul acesta niciun strat, unul subțire măcar. A fost într-o zi o scurtă ninsoare, dar fulgii erau plini de apă și se topeau la contactul cu pământul. Am deschis laptopul și am început să desenez iarna în Paint, o iarnă pe care mi-o doresc. Pământul este acum acoperit cu o plapumă albă de nea. Am luat sania și m-am dus la derdeluș. Ce bucurie! Am întâlnit mulți prieteni care erau la fel de fericiți ca și mine. Am construit împreună un om mare de zăpadă. I-am pus nas dintr-un triunghi portocaliu și o oală dintr-un dreptunghi roșu. Am pus trei triunghiuri, unul peste altul, și am făcut un brad. Am umplut totul cu culoare, folosind ,,găletușa”. Am salvat desenul. Eram emoționată pentru că seara trebuia să vină Moș Crăciun. Am adormit la gândul că moșul nu mai vine pentru că nu are zăpadă pentru sanie. Dimineață m-am trezit în sclipirea instalației din brad și... surpriză! Sub pom moșul lăsase multe cadouri. Am alergat la fereastră și surpriza devenise mai mare pentru că, pe pământ, se așternuse un strat subțire de zăpadă. Fulgii pufoși roiau prin aerul înghețat. În sfârșit venise iarna adevărată, nu era doar în Paint. Știrbu Miruna Ștefania, I C Într-o zi frumoasă de toamnă, am mers să mă plimb prin parc. M-am aşezat pe o bancă şi am privit cum frunzele dansau prin aer, iar apoi, într-un ultim acord de mandolină, se aşterneau tăcute, îngroşând covorul auriu. Eram atât de fericit! Priveam în depărtare şi încercam să-mi imaginez visul pe care l- am avut întotdeauna: să construiesc un oraş al bucuriei, unde toţi oamenii să zâmbească, să se iubească şi unde aş aduce să trăiască toţi copiii necăjiţi din lume. Mi-aş dori să nu mai fie copii bolnavi sau copii care să nu ştie gustul unei prăjituri...copii fără părinţi sau fără o casă...copii fără un trai decent, fără să ştie cum este să mergi la şcoală unde să înveţi atâtea lucruri! Mi-aş dori ca într-o astfel de lume, plină de lumină şi culoare să devenim toţi mai buni, mai grijulii, mai atenţi la nevoile celorlalţi. Mi-ar plăcea să construiesc o şcoală unde copiii să înveţe tot ceea ce doresc ei şi să devină înţelepţi. Îmi imaginez un club sportiv în care copiii să practice sporturi pentru sănătatea lor. În centrul oraşului aş construi cel mai mare parc de distracţii, o Grădină Zoologică cu multe animale de care copiii să aibă grijă. Când voi fi mare mi-ar plăcea să devin arhitect şi toate aceste lucruri să le construiesc pentru ca oamenii să fie fericiţi, să nu existe războaie, să fie pace, flori şi copii fericiţi! Grosu Cosmin, IV D Copilărie-tărâm de vis
  20. 20. Raze de lumină 20 O furnică minusculă a hotărât într-o bună zi că nu mai poate rămâne una dintre cele mai mici făpturi din lume. O fascina tot ce era mare și puternic, ființele la care abia putea ajunge cu privirea. Așa că, într-o zi, a părăsit liniștea mușuroiului, plecând în căutarea celei mai puternice vietăți din țara sa. A căutat urma lupului, pe care îl admira pentru puterea și rapiditatea sa, dar pădurea i-a șoptit că acesta e un animal foarte fioros și că ar fi bine să se ferească de el. A alergat apoi la iepure, pe care îl credea frumos și iute, dar iarba înaltă a avertizat-o că e o vietate fricoasă, care se teme până și de umbra sa. Dezamăgită, s-a avântat până la bârlogul ursului bâtrân care o impresionase mereu prin forța și înțelepciunea sa. I- ar fi plăcut să fie ca el! Insă copacii scorțuroși au atenționat-o că acesta e un animal morocănos și că toate animalele fug de el. Tristă și dezorientată, furnica a părăsit pădurea, îndreptându-se spre inima muntelui. Acolo a descoperit o altă pădure deasă și fioroasă. Și-a spus că aici ar trebui să o găsească pe cea mai puternică vietate din țara sa! A zărit printre copaci un zimbru! Trebuia să-i vorbească! Era atât de mare încât furnicii i-a trebuit o zi pentru a ajunge pe fruntea lui. După ce i-a ascultat povestea, zimbrul s-a încruntat și i-a spus: -Ai bătut atâta drum degeaba. Să fii puternic nu înseamnă doar să fii mare. Tu ești mică, dar rapidă și harnică, te poți strecura oriunde. Folosește-ți calitățile și poți deveni și tu una dintre cele mai puternice vietăți din lume! Vătămanu George Daniel Clasa a V-a A Bucurie nocturnă Te întâlnesc pentru o clipă în vis, Colorat luminez nocturna feerie, Tu mă primești cald cu un surâs, Cine ești? Îmi spune a ta privire. Sunt un fluture venit din amintire, Nu cocon din gogoașă de mătasă, Nici uscat în insectar de nemurire. Vin să-ți spun: Viața e frumoasă! Vreau să-ți cânt pentru eternitate, Pe aripile de dor un tril de iubire, Ofer miresme de flori cutreierate, Să te întinerească iar. Ce fericire! Maftei Briana-Ștefania, VII A Rusu David, IC
  21. 21. Raze de lumină 21 -Așa, pământenii, la fiecare 365 de zile, sărbătoreau trecerea unui an. Dar după cum stiți, copii, ei aveau împărțit anul în mai multe luni, douăsprezece la număr, iar fiecare își însemna ziua de naștere, serbând-o. Dar v-am zis asta ca fapt divers. Noi acum abordăm altfel trecerea timpului, nu ne însemnăm zile, luni sau ani. Asta ajută la eliminarea stresului și la concentrarea pe lucrurile importante precum evoluția. Totul stă în evoluție. Fără ea, poate, am ajunge ca strămoșii nostri și vom muri din cauza meteoriților. Dar după cum stiți, Ducalion a reușit să formeze un scut de protecție în jurul stației, așa că putem să stăm fără griji. Cam atât pentru astăzi, ne vedem mâine la ora de mecanică spațială. Mi-am luat tableta și am ieșit din clasă, cu obișnuita mea expresie, plină de oboseală. Talia se apropie de mine entuziasmată: -Cristina, astăzi este ploaia de meteoriți pe care o așteptăm cam de când… ne-am născut. Haide, spune- mi că nu ești și tu încântată… -Ba da sunt foarte încântată, spun eu pe un ton neutru. Știi… nici măcar nu ai luat în considerare faptul că ploaia de meteoriți nu se vede din nicio capsulă, iar singurul loc cu o priveliște mai bună ar fi platforma de lansare a cardinalelor…. -Așa, și? -Mda… facem cum vrei tu. Mi-am dat seama că Talia vrea să mergem pe platforma de lansare. Este un lucru interzis, dar cum să spun… nu prea țin cont de reguli. Ce pot să spun… Locuiesc pe o stație spațială, faimoasa stație LD56TERRA04, plină cu urmași ai supraviețuitorilor invaziei de pe Terra. Acum o sută de ani, “Planeta Albastră”, cum se mai numea, a fost victima unei ploi de meteoriți, iar după ce totul se distrusese, se spune că gazele toxice au creat monștrii, cu mutații genetice, din vechile animale. Noroc de stația aceasta, unde nu au reușit să ajungă decât în jur de o mie trei sute o mie patru sute de pamânteni. Printre supraviețuitori s-au aflat și străbunicii mei. Mda… Se spune că stația aceasta oferă condiții extraordinare pentru a duce o viață lipsită de griji. Părinții mei mereu îmi spun să mă bucur, deoarece viață mai bună ca aici nu găsești nicăieri. Eu, sincer, detest stația. Oameni plictisitori egal viață plictisitoare. Toți sunt setați pe “evoluție”. Eu una vreau să explorez Terra. Să aflu mai multe despre cei ce au trăit acolo odată. Să văd copacii și cum arată cerul de O lume subestimată
  22. 22. Raze de lumină 22 acolo de jos. Am auzit că la descendența soarelui, cerul devine violaceu. Aici sus cerul este albastru, negru în unele zile. Revenind, am decis să mergem pe platformă, chiar dacă este interzis, deoarece o ploaie de meteoriți ca aceasta este de neratat. Așa că eu, împreună cu Talia, fratele meu geamăn Caleb, Henri, Galactia și Zlendar, am pornit, la câteva vârfuri după stingere spre locul “interzis”. Am intrat ușor, deoarece Henri avea copiate toate cartelele de acces ale stației și ne-am așezat fix pe marginea platformei. Chiar atunci ploaia a început. Era… uimitoare. Roșu, verde, albastru, negru, toate aceste culori se îmbinau și formau ceva de nedescris. Toți am rămas muți de uimire la vederea nebuloasei din fața noastră. Captivați de eveniment, nici nu am observat când luminile s-au aprins. Am simțit o atingere rece pe umărul drept. Și da, cum mă așteptam… Carlos. El este supraveghetorul stației: -Ce căutați după ora de stingere, pe platforma de lansare a cardinalelor? Ați luat-o razna? Treceți acum fiecare în capsula lui. Am pornit în fugă spre capsule știind că la o a treia avertizare am fi ajuns în biroul lui Ducalion. Am intrat cu Caleb în liniste, ca să nu-i trezim pe mama și tata și ne-am dus în camera noastră. -Ce ai? mă întreba el. -N-am nimic, doar m-am săturat. Vreau și eu măcar odată puțină aventură. Îmi aplec capul și mă trântesc în pat. -Știi că atât timp cât stăm aici, așa va fi viața noastră. Nu putem să facem nimic. -Așa este, zic dezamăgită. Mă înfofolesc în pături și aștept ca somnul să mă ia. Adorm cu greu, tot gândindu-mă la planeta visurilor mele, “Terra”. Dimineață mă trezesc plină de viață. Am o idee genială. Caleb deja plecase să se întâlnească cu Henri și Zlendar. M-am îmbrăcat repede cu ce aveam la îndemână, mi-am luat geanta și am ieșit pe ușa capsulei. La prima oră nu am putut fi atentă din cauza entuziasmului meu. În pauză i-am strâns pe toți în jurul meu și le-am spus: -Mai țineți minte cărțile și informațiile despre pământeni? -Mmm… -Exact. Nici eu. Ne-au privat de ele, ne-au spălat creierele cu ideile lor preconcepute. Bine, la noi au încercat, dar nu au reușit. Așa că, eu zic, astăzi în timpul ceremoniei de mărire a lui Ducalion, noi ne vom strecura în parcarea navelor și plecăm pe Terra în cercetare. -
  23. 23. Raze de lumină 23 - Super idee! Dar stai, cine va pilota? spuse Galactia. -Eu! strigă Henri. Tatăl meu m-a învățat. O mânuiesc precum o jucărie. -Perfect! Deci suntem toți de acord? -Daaa! Au strigat toți în cor. Ne-am continuat ziua, fără să dăm nimic de bănuit. Când am intrat în capsulă, după terminarea orelor, mama și tata erau plecați. Ei se ocupau cu organizarea evenimentului. Împreună cu fratele meu am adunat cam tot ce ne trebuia și le-am pus în niște saci. La nouă stele ne-am întâlnit în fața întrării în parcare. Preamărirea lui Ducalion începuse, astfel culuarele erau pustii. Am intrat în fugă și ne-am îmbarcat pe navă. După aproximativ două vârfuri, Henri a pornit nava. Acum suntem la mii de kilometri de stație. -Ce priveliște! Abia aștept să ajungem pe Terra. Vai, uite ce culori superbe, aceea e Terra? -Da, aprobă Galactia. M-am uitat uimită la sfera de care părinții noștri se tem atât de tare. Pare atât de primitoare și inofensivă. -Mai avem cinci vârfuri și ajungem. Ne-am pregătit pentru aterizare. Ne-am lovit însă de acea fâșie numită atmosferă. Ne-am prăbușit undeva… nu știu… ciudat. Nu era nimeni rănit, proviziile erau în regulă, însă naveta era distrusă. Talia începu să se panicheze. -Calmează-te, Talia, totul va fi bine. Inspiră adânc aer în piept. Aceasta s-a mai calmat și am apucat să mă uit în jur. Erau copaci. Toată viața mi-am dorit să văd un copac. E verde, toți sunt. Am atins unul și e aspru. Dar are un aspect protector. Acum stăm toți în cerc și privim în jur. Oare ce ne așteaptă pe această planetă plină de mister? Cenușă Diana, VIII B Cartea este comoara de mărgăritare a vieții, speranța vie din sufletul noastru. Ea este singurul lucru care ne-a fost, ne este și ne va fi prieten, la bine și la rău. Cărțile ne-ajută să iubim natura, dar și persoanele din jurul nostru. Dumnealor ne-arată că răul se va preschimba în bine și că totul va avea un final fericit. Cartea este scrisă de împovărații autori care trudesc ca niște copii obijduiți zi de zi pentru a-i da viață. Cărțile îi răsplătesc pe autori, purtând învățăturile din mână în mână. Ele ne comunică despre dragoste și ură, bine și rău, prieten și dușman. În lumea ștrengăriilor m-a purtat Ion Creangă împreună cu „Amintiri din copilărie”. Cartea-izvor de bucurii
  24. 24. Raze de lumină 24 Fulgușorul de nea A fost odată un fulgușor de nea și el cădea din cer cu familia sa. Pe drum familia sa s-a topit. După aceea el a ajuns pe pământ. Fulgi s-a întâlnit cu o vulpe. Vulpea l-a întrebat: - Unde te duci, frățioare? - Îmi caut familia.Tu cine ești? - Eu sunt doamna vulpe. Vrei să vii acasă la mine să te încălzești la sobă? - Da, vreau, a spus fulgușorul. Astfel Fulgi a căzut în capcana vulpii și s-a dus acasă la cumătra vulpe. Fulgi, cât era de înghețat, s-a lipit de sobă și s-a topit. Vulpea era bucuroasă că l-a prins în castron. Ea nu a văzut că acel castron era spart. Fulgi a văzut crăpătura și s-a dus la ea. Astfel Fulgi a trecut prin crăpătură. Când a ajuns afară s-a întâlnit cu un iepuraș. Iepurasul l-a întrebat: - Tu cine ești? - Eu sunt Fulgi și îmi caut familia. Tu cine ești? - Eu sunt Iepurilă. Știu unde ți-e familia. - Unde? - Este pe un patinoar. - Hai să mergem! Când au ajuns la patinoar Fulgi s -a întâlnit cu famila sa. Astfel au trăit fericiți până la adânci bătrâneți. Ionel Diana, I C Am mers și la Polul Nord alături de Fram,ursul polar și Cezar Petrescu; și împreună cu Clementina și Sara Pennypacker am învățat că nu toți vedem lucrurile la fel, fiecare este original și unic. O să-mi amintesc mereu de Nikki Maxwell, o cuceritoare nu chiar atât de fericită, și îl voi purta mereu în sufletul meu pe Nică ștrengarul, căci datorită poveștilor sale, acum scriu această compunere, și tot datorită lui, acum citesc multe cărți. Cred că, dacă aș scrie o carte aș încerca să comunic că binele învinge răul și că viața ne oferă multe încercări la care noi nu trebuie să cedăm atât fizic, cât și psihic. În afară de familie, cartea îmi este singurul prieten care este mereu cu mine și în care mă pot baza. Atunci când prietenele mele nu erau cu mine, ea era acolo! Dărângă Emanuela, IV D Rășcanu Maria, I C
  25. 25. Raze de lumină 25 Într-o zi, pe coridor, L-am văzut pe-Apolodor. Era micuţ, curat, dar trist. Nu părea că e corist. Eu, ca un copil educat, L-am întrebat:"Ce s-a întâmplat?" El, sfios, cu ochii mici, Mi-a răspuns precum un pici: "Azi, la şcoală-am învăţat Joaca de-a cuvintele, Dar cum nu am fost atent, Mi-au fugit cuvintele. Eu îi răspund supărată, Pe un ton uşor sever: "Măi, măi, măi, Apolodor, Poate că eşti tu tenor, Însă trebuie să înveţi Ca să devii bun, să creşti. Acum, lecţia n-o ştii Şi probleme o să ai! Hai să te-nvăţ eu ceva! Joaca de-a cuvintele E un minunat ceva, E o jucărie mică, Dar utilă va să zică. Cu ea faci unelte mari. Cu uneltele ridici O căsuţă minunată Plină, plină cu pitici. Toţi aceşti pitici formează Minunatul dicţionar. Dicţionar nu-i bine zis! Să-i zicem vocabular!" Apolodor tace un pic. Probabil se mai gândeşte. Ridică privirea un pic, Şi uşor, uşor şopteşte: "Ai dreptate, tu, Maria! Stai puţin, să îmi notez! Gata, uite, mi-am notat. Acum sper să te distrezi Cu această jucărie Plină, plină cu poveşti!" Jigoreanu Maria, V A Neacșu Ioana, VI A
  26. 26. Raze de lumină 26 Antoine Laurent de Lavoisier Antoine Laurent de Lavoisier s- a născut la data de 26 august 1743 și a decedat pe 8 mai, 1794. A fost un chimist, filozof și economist francez. În 1771 s-a căsătorit cu Marie- Anne Pierrette Paulze care avea atunci 13 ani. Lavoisier a fost decapitat pe ghilotină de revoluționarii francezi. Deși a fost respectat pe vremea sa, el a avut mai multe erori. De exemplu, a greșit când a spus că toți acizii conțin oxigen, dar la acea vreme nu fusese descoperit încă acidul clorhidric. A clasificat substanțele anor- ganice în oxizi, baze, acizi și săruri. De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci și a enunțat legea conservării masei substanțelor. A introdus noțiunea de element chimic și a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus din elemente chimice. De ase- menea, a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conține oxigen. Lucache Denisa, VIII B
  27. 27. Raze de lumină Benjamin Franklin (n. 17 ianu- arie 1706, Boston - d. 17 aprilie 1790) este una dintre cele mai cunoscute personalități din istoria Statelor Unite, diplomat, omdeștiință, inventator, filo- zof, profesor și om politic. A organizat prima bibliotecă din America, a fost un inventator care a creat multe obiecte, care sunt indispensabile astăzi, printre care se pot menționa ochelarii bifocali și paratrăsnetul, și i-a uimit pe oamenii de știință din toată lumea cu experi- mentele sale din domeniul electricității. În vremea sa era extrem de cunoscut și de influent și în Europa. Franklin a fost cel care i-a convins pe englezi să retragă "Legea timbrului", respectiv i-a convins pe francezi să intervină în Războiul de Independență al Statelor Unite de partea acestora. În Statele Unite, a fost unul din semnatarii de frunte ai Declarației de Independență a Uniunii și ai Constituției americane. Copilăria și adolescența Benjamin Franklin s-a născut la Boston pe 17ianuarie 1706, tatăl său, Josiah, fiind un fabricant de săpun și lumânări, iar mama sa, Abiah, era a doua soție a lui Josiah. Benjamin Franklin era cel mai tânăr din cei 17 copii. La vârsta de 10 ani, Benjamin a început să ajute la magazinul de lumânări al tatălui său, tăind lumânări. Deși a studiat la școală doar doi ani, el citea mult în timpul său liber. De asemenea, îi plăcea și să înoate, una din invențiile sale fiind un dispozitiv cu care să înoate mai repede. La 12 ani, a mers să lucreze ca ucenic la tipografia fratelui său, James. În fiecare noapte, studia scriitorii clasici și pe cei ai timpului său, și de asemenea aritmetica, navigația și gramatica. După un timp a devenit un expert în jurnalistică și tipografie, dar nu era mulțumit de aceasta, un ucenic câștigând puțini bani și fiind forțat să semneze un contract în care promitea să rămână timp de nouă ani. Când James a lansat săptămânalul
  28. 28. Raze de lumină 28 numit "The New England Courant", Benjamin a scris în secret o serie de scrisori umoristice pe care le-a trimis la gazetă sub numele de "Mrs. Silence Dogood". În acestea Franklin râdea de studenții de la Harvard College și de poeții netalentați. El devine faimos cu publicația “Poor Richard’s Almanac”, care este cunoscută în toată America și-n Europa, devenind la fel de populară ca și Biblia. Cumpără “Pennsylvania Gazette”, unde este director și redactor. În 1730 s-a căsătorit cu Deborah Read, care i-a dăruit un fiu și o fiică Când Franklin a auzit că un european a reușit să stocheze electri- citate în niște tuburi speciale, a cumpărat niște tuburi din acelea, și-a construit un laborator în casa sa. A realizat multe experimente și a publicat o carte despre electricitate. Pe princi- piile sale se bazează Teoria Electri- cității moderne. Franklin și-a dat seama că fulgerul este o descărcare electrică din nori. În cartea sa a sugerat un experiment pentru a testa aceasta. Cu ajutorul fiului său William, Franklin a realizat acest experiment în 1752. Cei doi au mers într-un câmp în timpul unei furtuni, au înălțat un zmeu, și au atras sarcina electrică cu ajutorul unei chei. Văzând o scânteie, teoria lui era demonstrată. Franklin era și un om practic pe lângă un bun teoretician, inventând paratrăsnetul pentru a apăra clădirile de fulgere. Benjamin Franklin a murit la vârsta de 84 de ani, pe 17 aprilie 1790. El a fost înmormântat alături de soția sa în cimitirul Bisericii Creștine din Phi- ladelphia. Alexandru Alexandra, VIII B
  29. 29. Raze de lumină 29 Oare e bine, dacă în organism e prea mult fier? Credinţa populară a asociat din totdeauna fierul cu tăria şi energia. De la celebrele desene animate cu Popeye dând pe gât conservele de spanac (unul din alimentele bogate în fier) una după alta şi până la legendarul “ John de Fier”, fierul a intrat în conştiinţa oamenilor ca mineralul care te face puternic, care nu poate lipsi din alimentaţie. Prea mult fier însă, strică, iar excesul poartă şi un nume: hemocromatoză. Celulele organismului nu-şi pot desfăşura activitatea fără prezenţa fierului. Însă excesul de fier perturbă activitatea celulară, devenind toxic. O persoană cu constituţie normală nu trebuie să depăşească o cantitate totală de 6-7 grame de fier ( normal 4 -5 grame fier). Pacienţii cu hemocromatoză au cantităţi mari de fier, în general peste 20 de grame, în cazuri extreme chiar 40-80 de grame. Hemocromatoza: este una dintre cele mai frecvente boli genetice din Europa. Mai ales bărbaţii sunt afectaţi de această boală, decât femeile. Se estimează că pe glob există circa 250 000 000 de oameni care suferă de această boală. Hemocromatoza este caracterizată prin acumulări excesive de fier în organism, predoninând în anumite organe ca ficatul, pancreasul, inima. Boala poate fi moştenită (ereditară) sau dobândită (secundară). Simptomele hemocromatozei apar de cele mai multe ori la varsta de 40-60 de ani, fapt explicat prin acumularea lentă a fierului de-a lungul vieții. Simptomele includ: oboseală, dureri articulare, de obicei la nivelul mâinilor, șoldurilor, genunchilor și/sau gleznelor, slăbiciune, scădere în greutate, dureri abdominale, poliurie (micțiuni în cantitate crescută). Fără tratament, fierul se acumulează în continuare în organimsul uman. Când nivelurile serice de fier sunt periculos de crescute, poate apărea afectarea organelor și țesuturilor. Pot apărea complicații, cum ar diabetul. Elisei Eliana, VIII B
  30. 30. Raze de lumină 30 Istoria automobilului Istoria automobilului începe în 1769, odată cu crearea automobilului, a motorului cu abur și care putea transporta persoane la bord. În 1806, apar vehiculele dotate cu motoare cu ardere internă care funcționau cu combustibil lichid. În jurul anului 1900, apar și vehiculele cu motor electric. Germanul Nikolaus Otto realizează motorul cu benzină în patru timpi, iar cel similar cu moto- rină este creația lui Rudolf Diesel. Primul vehicul acționat de abur poate fi considerat cel realizat în jurul anului 1672 de către călugărul iezu- it Ferdinand Verbiest. Acesta era incapabil să transporte pasageri. Primele încercări de construire a unor astfel de motoare au fost sortite eșecului, deoarece combustibilii fluizi necesari arderii încă nu apăruseră. Un exemplu ar fi dispozitivul cu cilindru și piston realizat de Christian Huygens și asistentul său, Denis Papin, care poate fi considerat o primă formă a motorului cu ardere internă. În 1807, elvețianul François Isaac de Rivaz realizează un motor cu ardere internă care utiliza un amestec de hidrogen și oxigen și aprinderea se efectua prin scânteie electrică. Belgianul Étienne Lenoir testează în 1860 automobilul său, ce consuma hidrogen, deplasându-se cu acesta de la Paris la Joinville-le-Pont, parcurgând 9 km în aproape 3 ore. Ulterior acesta aduce și unele inovații, cum ar fi carburatorul modificat care permitea și utilizarea petrolului lampant drept com- bustibil. La începutul secolului XX asistăm la o dezvoltare fără precedent a industriei automobilului mai ales în țările dezvoltate. Astfel, firmele america- ne constructoare de automobile, pre- cum Ford și General Motors, cunosc o dezvoltare rapidă fără precedent. Butucel Teodora, VI B
  31. 31. Raze de lumină 31 Lumea macro- şi microcosmosului a repezentat una dintre cele mai fascinante atracţii spre cercetare a omului. Incă din secolul al V-lea î.e.n., teoria atomistă sugerată de filosoful grec Leucip şi desvoltată ulterior de către Democrit a pus la baza constituţiei materiei particule individuale ce diferă intre ele prin dimensiuni şi forme, fiind în continuă mişcare. El a emis şi ipoteza plurităţii lumilor ,” Lumile ordonate sunt nelimitate şi diferă ca mărime, iar intervalele cosmice dintre ele sunt inegale...”.deci, încă din cele mai vechi timpuri se intrevedea corelaţia dintre infinitul mic şi infinitul mare, dintre microunivers şi macrounivers. Giordano Bruno, Galileo Galilei, Isaac Newton, etc., au susţinut teoria atomistă, care a început să se impună tot mai mult la începutul secolului al XIX-lea, dovedindu-se necesară pentru explicarea unor constatări experimentale, mai ales în fizică. Principiile fundamentale ale teoriei atomiste a lui Dalton au fost expuse pentru prima dată la 21 octombrie 1803 în faţa Societăţii Literare şi Filosofice din Manchester şi abordate în scris după 5 ani în lucarea „ Un nou sistem al filosofiei chimice” .În această lucrare el a reuşit să dovedească utilitatea ipotezei atomiste în explicarea legii conservării masei emisă de Lavoisier (1743-1794) şi a legii proporţiilor constante emisă de Proust. Cercetări riguroase au făcut şi chimiştii Gay- Lussac şi Amedeo Avogadro, În aceeaşi perioadă a secolului al XIX-lea, au luat avânt şi cercetările în fizică. Primul proces care a demonstrat că atomul nu este „ indivizibil” a fost electroliza soluţiilor studiată de Faraday (1791 – 1867 ) şi apoi , descărcarea electrică în gaze efectuată de Crookes. În 1874, Stoney numeşte „ atomii de electricitate” ai lui Helmholtz „ electroni”. În 1897 , fizicianul Thomson i-a determinat sarcina specifică e/m =0,77.1011 C/Kg, valoare foarte apropiată de cea obţinută actualmente prin măsurători precise. Descoperirea radiaţiilor X sau Röntgen în 1895, a radioactivităţii în 1896 şi a radiului în 1898 au pus la dispoziţie noi şi puternice mijloace de investigare. O importantă contribuţie în studierea radiaţiilor X a adus-o Horia Hulubei ( 1896 – 1972 ), care a obţinut cele dintâi spectre de raze X în gaze, din lume. Cu paşi din ce în ce mai mari, fizica şi chimia se apropiau de un hotar comun la care însă, îi aştepta noi piedici în explicarea microcosmosului. În perioada în care cele două ştiinţe se luptau cu microuniversul, au început să apară noutăţi şi în descrierea hărţii cereşti, a Universului. Ipoteza fabricantului englez de instrumente, T. Wright din 1750 sugerând că stelele sunt grupate ca într-o „ piatră de moară” turtită şi-a găsit confirmarea actuală în Calea Lactee. Pe măsură ce telescoapele se perfecţionau, mii de nebuloase eliptice sau spirale completau catalogul. I. Kant pare să fi fost primul care a presupus că unele nebuloase sunt galaxii asemănătoare cu a noastră, ipoteză ce şi-a găsit confirmarea experimentală la începutul secolului al XIX- lea, după ce fizica şi-a completat aparatura ei de investigare. În prima jumătate a secolului nostru, concluzia la care s-a ajuns, este că galaxiile se depărteaxă de noi cu viteze proporţionale cu distanţa. Prin urmare, iniţial galaxiile trebuie să fi fost cu mult mai apropiate, iar lumina, undele luminoase au reprezentat factorul determinant în studierea macrocosmosului.deci, cosmologia şi fizica – stiinţa limitrofă astrofizicii – şi-au găsit un obiect comun , undele luminoase. Prin diversificarea metodelor ştiinţifice teoretice şi practice, ale celor trei obiecte – fizică, chimie , astrologie – imbinate cu
  32. 32. Raze de lumină 32 metodele matematice, s-a ajuns la înţelegerea parţială a complexităţii naturii, visul de milenii a umanităţii. În acest context, fizica ne oferă primele nume celebre: Newton, Maxwell şi Einstein, cei mai mari gânditori de sinteză din toate timpurile. Cu aproximativ 300 ani în urmă, Newton a identificat şi a unificat gravitaţia terestră – forţa ce determină căderea corpurilor – cu gravitaţia cerească – forţa ce păstrează planetele pe orbite în jurul Soarelui. După două secole, Maxwell a unmificat forţa electricităţii cu cea a magnetismului explicând că lumina reprezintă o dovadă a acestei unificări. În 1905, Einsten a unificat noţiunile de spaţiu şi timp, iar în 1916, a reuşit să dovedească matematic că gravitaţia lui Newton este o manifestare a acestei îndrăzneţe unificări ( spaţiu – timp), în sensul că gravitaţia se manifestă printr-o curbă a varietăţii spaţio-temporale. Einstein nu s- a oprit aici, şi-a pus întrebarea dacă s- ar putea unifica electromagnetismul lui Maxwell cu gravitaţia lui Newton în acelaşi mod în care Maxwell a unificat electricitatea şi magnetismul. El a arătat că, după cum gravitaţa lui Newton e o consecinţă a curburii varietăţii spaţio – temporale, tot astfel electromagnetismul lui Maxwell ar fi manifestarea unei alte proprietăţi geometrice a acestei varietăţi. A fost ultimul vis a lui Einstein, vis care în 1979 se conturează a fi foarte realist. În 1935, cunoştiinţele privind alcătuirea materiei din universul stelar şi atomic se rezumau astfel: aproape întreaga materie din jurul nostru, în cea mai simplă formă, este constituită din 4 particule fundamentale – 2 particule nucleare - protonul şi neutronul -şi 2 particule uşoare –electronul şi neutrinul. Atunci când aceste particule se află la distanţe extrem de mici, comportarea lor este determinată de 4 forţe fundamentale:  Forţa gravitaţională ce dirijează mişcarea planetelor, stelelor şi galaxiilor. Ea determină aspectele globale ale universului în care trăim deoarece toate cele 4 particule ce alcătuiesc materia, se atrag reciproc cu o forţă proporţională cu masa particulelor;  Forţa electromagnetică prin care protonii atrag electronii. Mărimea acestei forţe este proporţională cu sarcina electrică a celor două tipuri de particule. Ea determină unitatea atomului şi guvernează în mod esenţial toate fenomenele vieţii de pe Terra.  Forţa nucleară slabă prin care toate cele 4 particule ( protoni, neutroni, electroni, neutrini) interacţionează unele cu altele cu condiţia ca ele să se afle, una faţă de alta, la distanţe mai mici de 10-16 cm şi să fie în stare de polarizare stângă. Această forţă a fost descoperită la începutul acestui secol.  Forţa nucleară tare prin care protonii şi neutronii se atrag puternic dacă se află la distanţe mai mici de 10-13 cm. .. Această forţă asigură existenţa nucleelor atomice prin legarea neutronilor şi protonilor. Cercetătorii de fizică modernă speră să unifice cele 4 forţe distincte într-o singură forţă fundamentală, iar biologii şi medicii speră să conlucreze cu fizica, chimia, astrofizica şi matematica pentru a înţelege esenţa vieţii pe Terra. BIBLIOGRAFIE G. Folescu, „ Din enigmele microcosmosului” E. Schördinger, „ Ce este viaţa ? şi Spirit şi materie” S. Weinberg, „ primele trei minuni ale Universului” Robu Alexandra, VIII B
  33. 33. Raze de lumină 33 Zahărul rafinat și alimentele îndulcite Evitați alimentele cu zaharuri rafinate, precum și cele foarte bogate în fructoza sau sirop de porumb. Bomboane, suc, sirop, jeleu, prăjituri și produse de patiserie - toate se află pe lista alimentelor de evitat. În schimb, putem consuma alimente care sunt în mod natural dulci, sau îndulcite cu fructe sau 100% suc de fructe. Putem folosi, de asemenea, îndulcitori naturali, cum ar fi mierea sau nectarul de agave. Alimentele ambalate Multe alimente ambalate, care par sănătoase, conțin adesea materiale de umplutură, conservanți și alte ingrediente pe care nu le dorim în dieta noastra. Dacă alegeți ceva care a fost fabricat (conserve, ambalate, etc), încercați să le evitați pe cele care conțin ingrediente pe care nu le recunoașteți. Alimentele de dietă Alimentele pentru dietă sunt versiuni mai mici ale celor cu un număr ridicat de calorii, realizate prin reducerea cantității de zahăr și / sau de conținutului de grăsimi. Alimentele și băuturile care conțin foarte puțin zahăr, sunt adesea foarte procesate, încărcate cu derivate ale zahărului chimic, iar alimentele cu un conținut mic în grăsimi au, de obicei, multe zaharuri adăugate. Ambele opțiuni necesită aditivi și prelucrare, de aceea e bine sa le evităm. Alimentele prăjite Alimentele prăjite, mai ales cele care sunt ambalate sau provin de la restaurantele fast-food, cel mai adesea, nu conțin grăsimi saturate. Aceste grăsimi sunt în legătură cu diverse afecțiuni și probleme de sănatate. Fast-food Oricât de supărător ar părea acest lucru, mâncarea de fast- food este cea mai periculoasă. Cele mai multe produse sunt produse în masă, procesate și pline de conservanți, arome artificiale, coloranți și aditivi. În plus, restaurantele de tip fast-food au tendința de a folosi ingrediente de calitate inferioară combinate cu grăsimi nesănătoase. Tighici Roberto, VI B
  34. 34. Raze de lumină 34 Orice medic pediatru insistă ca părinții să îi prepare acasă copilului toate mesele. Iar nutriționiștii recomandă mâncarea de la bunica de acasă, adica cea naturală. Au dreptate, dar cu toate acestea există și așa- numitele E-uri bune pe care puteți să le ingerați fără efecte secundare negative. Primul loc pe lista E-urilor bune îl ocupă licopenul, un colorant roșu-galben, obținut din tomate. Îl găsiți în produse sub denumirea comerciala de E 160. Licopenul se obține din fierberea roșiilor. "Iar natura a fost mai mult decât generoasă, pentru că, prin fierbere, licopenul în loc să se distrugă, se generează în cantitate și mai mare". "Licopenul e un antioxidant puternic. Este dovedit că scade riscul aparitiei cancerului de prostată si chiar al cancerului de sân. Un alt aditiv de culoare rosie care nu prezintă efecte negative este E 162 sau roșul din sfeclă. "Un colorant bun, sănatos, care nu prea are varianta de sinteză și care poate fi găsit de multe ori în iaurturi. Și roșul din ardei e un colorant bun, sănatos care conține o substantă indicată în curele de slăbire. Aceasta are ca efect creșterea ratei metabolismului, adică accelerează arderea grăsimilor" . Și E-urile 163 sunt considerate sigure. Din această grupă fac parte coloranți de la roz la albastru închis, în funcție de fructele și legumele din care se extrag. Vitaminele sunt aditivi alimentari buni. Vitamina E sau E 306 are un rol important în prevenția bolilor cardiovasculare. E 306 e dovedit a avea acțiune antioxidantă foarte puternică și astfel devine eficient în prevenirea și tratarea arterosclerozei. Si vitamina C sau E 300, alaturi de betacarotenul numit E 160 nu periclitează sanatatea. De asemenea, echivalentul vitaminei B12, E 101, are un rol important în metabolismul glucidelor, grăsimilor și proteinelor. Mai mult, E 100 este hepatoprotector care favorizează secreția biliara și se găsește cu preponderență în amestecul cunoscut sub numele de curry. E 140 are un efect dezinfectant, iar E 322 înseamnă lecitina și se găsește în ciocolată. Atenție însă! Pentru acești aditivi există atât varianta naturală, cât și cea de sinteză, iar consumatorii nu le pot deosebi. "Legea nu obligă producătorii să specifice dacă e vorba de varianta naturală sau de sinteză a acestor E-uri", Firesc, varianta de sinteză e tot un produs chimic care nu are de-a face cu ceea ce se găsește în natură. De asemenea, aditivii buni sunt și mult mai scumpi pe piața alimentară și acesta e motivul pentru care nu sunt folosiți frecvent. Citește eticheta ! Iată care este recomandarea pe care o fac toți specialiștii în nutriție. Dacă nu ai informații suficiente despre posibilele efecte ale aditivilor, ghidează-te dupa un principiu simplu: cu cât mai puține substante componente, cu atât mai bine. Dar și aici sunt nuanțe. Spre exemplu, într-un aliment foarte simplu, borșul, poți să găsești acid citric (tot un E) care nu e obținut prin fermentarea naturală care stă la baza acestui lichid. Manea Alexandra, VI B
  35. 35. Raze de lumină tiați ca TERMOMETRUL a fost inventat de către părintele știintei Galileo Galilei? În anul 1593, el a construit un termometru, folosind dilatația și contracția aerului dintr-un glob pentru a mișca apa dintr-un tub atașat. Forma etanșă a termometrului a fost realizată abia în 1650. Fizicianul german Gabriel Fahrenheit a fost primul care a utilizat mercurul ca lichid termometric și a fabricat primele termometre de dimensiuni reduse ce puteau măsura tempera- tura umană și temperatura atmosfe- rică până la 96 de grade. Tot el a propus și prima scală termometrică care îi poartă și numele. În anul 1742 astronomul suedez Anders Celsius a propus o scară termometrică ce-i poartă numele. tiați că luminii de la Soare îi ia 8 minute până atinge Pamântul? Dacă Soarele s-ar stinge acum, în 8 minute am rămane în întuneric. tiati că prima mașina de calcul care poate realiza operații de împărțire și înmulțire apare în 1671 și este realizată de Wilhelm Gottfried Leibnitz? Culese de Ailioaiei Bianca , VI B tiati că oamenii au găsit soluții să-și răcească locuințele din cele mai vechi timpuri? Astfel, romanii reglau tempe- ratura locuințelor construind canale în zidurile caselor prin care, vara, circulă apa rece. Totuși, doar cei bogați aveau acces la aceasta metodă. Într-o formă mai avansată, astfel de soluții se regăsesc și astăzi în lume. tiați că cea mai puternică bombă atomică detonată vreodată a avut o forță explozivă de 50 megatone de TNT (trinitrotoluen), de 2.500 de ori mai mare decât bomba de la Nagasaki? Numită “Tsar bomba”, explozibilul a fost detonat de URSS în cadrul unui test desfășurat pe 30.10.1961 într- un arhipelag din Oceanul Arctic, în nordul Rusiei. Forța inițială a bombei era de 100 de megatone TNT însă a fost redusă pentru a limita cantitatea de deșeuri radioactive rezultate. tiati că gazele dintr-o pată solară sunt cu 1.650 grade Celsius mai reci decât zonele înconjură- toare de pe Soare?
  36. 36. Raze de lumină 36  corpul unui om de 70 de kg cuprinde 6 kg de hidrogen, 44 kg de oxigen și 14 kg de carbon? Numele hidrogenului înseamnă "generator de apă".  metanul a fost descoperit de A. Volta în anul 1778 în malul bălților? 1 km pătrat de pădure de conifere elimină în atmosferă o cantitate de oxigen de 10 ori mai mare decât aceeași suprafață cultivată cu culturi agricole?  Marea Moartă are o salinitate de 240g/ litru?  cele 7 metale cunoscute în antichi- tate sunt: aur, argint, cupru, plumb, mercur, fier și staniu?  din cele 109 elemente chimice cunoscute, 92 se afla în natură, iar restul s-au obținut pe cale artificială?  electronul gravitează în jurul nucleului atomului cu o viteză de aproximativ 2000 km/s? Cu o astfel de viteză electronul ar putea înconjura Pământul în 20 de secunde?  clorul este primul halogen obtinut în stare liberă (1774)?  clorul a fost primul gaz folosit ca armă de luptă, de către germani, în primul război mondial?  "azot" înseamnă "fără viață"?  cel mai vechi material plastic este celuloidul, fabricat în Statele Unite în 1870 pentru a înlocui fildeșul bilelor de biliard? Culese de Budacea Mariana, VI B  diametrele aproximative ale atomilor sunt cuprinse între 0,0000001 mm (hidrogen) și 0,0000005 mm (cesiu)?  într-un punct minuscul desenat cu creionul sunt 30.000.000.000.000.000 de atomi?  numele celui mai rar element de pe Pământ este astatin (69 mg în toată scoarța Pământului)?  pentru prima oară în lume, profesorul Hatsujiro Hashimoto de la Universitatea din Osaka, a realizat fotografierea structurii interne a atomului?
  37. 37. Raze de lumină 37 Propuse de Apetrei Liviu, I C Veverița Dale și-a asigurat provizii pentru iarnă și are în cămară 30 de ghinde. Ea a mâncat din ele 5. Câte ghinde mai are veverița în cămară?Mătușa Raluca a vândut la piață 7 boboci de rață și 22 pui de găină. Câți pui a vândut mătușa în to- tal? În poiană zburdau 6 miei. Au mai venit încă 10. Câți miei sunt acum în poiană? La o librărie s-au vândut într-o dimineață 6 ursuleți de pluș, iar după-amiază cu 21 mai mulți. Câți ursuleți s-au vândut după-amiază la acea librărie? La ZOO s-au mai adus câteva animale: 10 lupi, 2 urși, 3 tigri, un leu și un zimbru. Câte animale s-au mai adus la ZOO? Matei are 20 iepurași, Ștefan cu 2 mai mult, iar Maria cu 6 mai puțini decât Ștefan. Câți iepurași au Ștefan și Maria? Irina a desenat 4 căței, 12 pisicuțe și 10 iepurași. Câte animale a desenat Irina? Bunica are 10 cai. Jumătate sunt maro, negri sunt cât cel mai mic număr impar de o cifră, iar restul sunt albi. Câți cai are bunica din fiecare?
  38. 38. Raze de lumină 38 Culese de Robu Alexandra, VIII B Mama vorbește cu fiul ei: - Fiule, ți-am cumpărat manuale noi pentru școală, au fost scumpe, așa că, să ai mare grijă de ele. - Bine mamă, nici nu mă ating de ele! La școală: Învățătoarea: Copii, ce fapte bune ați făcut în vacanță? Ionel: Eu am ajutat o bătrânică să treacă strada. George: Eu l-am ajutat pe Ionel să o treacă strada pe bătrânică. Vasile: Eu i-am ajutat pe George și Ionel să treacă bătrânica strada. Învățătoarea: Dar de ce au fost nevoie de 3 persoane? Ionel : Pentru că bătrânica nu voia să treacă strada. - Care sunt păsările cele mai înaintate in vârstă? - Cele împăiate, răspunde Ionel. - În ce grupă de animale clasificăm șarpele cu ochelari? - În cea a animalelor cu vedere slabă, răspunde un elev. Doi atomi de hidrogen mergeau pe drum. Unul spune: - Cred că am pierdut un electron. - Chiar? Ești sigur? - Da, sunt (zero) pozitiv. - Ce îi spune fluorul hidrogenului? - Sunt atras de tine... - Da? Atunci să formăm o moleculă. Profesoara: - Ionel, cum se numește animalul cu 2 ochi si 150 de dinți? - Crocodil ! - Bravo ! Dar ce are 150 de ochi si 2 dinți? - Un autobuz cu pensionari... La grădina zoo un hipopotam întreabă zebra: - Auzi, de ce ai dungi? - Pentru că la magazin nu mai aveau buline. - Care este cea mai folositoare pasăre? Întreabă învățătorul. - Găina! - De ce? - Păi , ea poate fi mâncată și înainte de a se naște și după moarte.
  39. 39. Raze de lumină 39 Culese de clasa a IV-a D 1. Alături de râul Timiş fac limita de sud a Carpaţilor Occidentali. 2. Brăzdează Munţii Făgăraşului, iar înainte de a se vărsa în Dunăre primeşte apele Dâmboviţei. 3. Cel mai mare râu din vestul României ce traversează Depresiunea Transilvaniei şi Câmpia de Vest, după care se varsă în Tisa. 4. Râul ce formează graniţa de est a ţării. 5. Râul ce primeşte apa Prahovei şi, înainte de a se vărsa în Dunăre formează o minunată baltă. 6. Cel mai lung râu din partea de sud a ţării. 7. Râul ce curge prin vestul Podişului Moldovei de la nord la sud, până la Dunăre, lunca sa a inspirând mulţi scriitori.
  40. 40. Raze de lumină 40 Coordonatori: Colectivul de redacţie:  prof. Vatamanu Florența  prof. Diaconu Alina  prof. Jacotă Mihaela  prof. Neagu Monica  prof. Păduraru Delia  prof. Dulan Ada  Robu Alexandra, VIII B  Lucache Denisa, VIII B  Costin Bianca, VII A  Iacob Raluca, VIII B  Cenușă Diana, VIII B  Budacea Mariana, VI B

×