Referat-Abolirea pedepsei capitale Informatii de pe wikipedia, cat si din alte surse.

1. Abolirea pedepsei capitale
Pedeapsa cu moartea este uciderea prevăzută prin lege a
unui om ca pedeapsăpentru o crimă, pentru care a fost găsit vinovat. De
obicei este precedată de un proces judiciar, care se termină cu o sentin ăț de
condamnare la moarte. Aceasta este pusă în aplicare prin execu ieț .
Din punct de vedere istoric, executarea infractorilor sau a adversarilor
politici a fost o practică comună aproape tuturor societă ilor. Acum,ț
pedeapsa capitală are o arie de folosire mai izolată, dar mai este încă
practicată.
În unele ări, celor găsi i vinova i de crimă,ț ț ț spionaj sau trădare li se aplică
această pedeapsă. Cur ile mar iale dau cel mai des această sentin ă, fiindț ț ț
comună în dreptul militar.[necesită citare]
În alte societă i pedeapsa cu moartea este folosită i pentru acteleț ș
de viol, adulter,incest, homosexualitate sau trafic de stupefiante.
[necesită citare]
În China de exemplu, traficul de carne vie sau cazurile grave de corup ie suntț
pedepsite cu moartea.
În România comunistă au fost executate 104 persoane[1]. Între 1965 si
1989 Tribunalul Militar Bucure ti a condamnat la moarte 47 de persoaneș [1].
Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin decretul-lege nr. 6 din 7
ianuarie 1990 i a fost înlocuită cu pedeapsa deten iunii pe via ă.ș ț ț [2] Pe 12
ianuarie 1990, sub presiunea mul imii care cerea pedeapsa cu moartea pentruț
zeci de lideri comuni ti, trimi i în judecată pentru omor deosebit de grav,ș ș
Consiliul Frontului Salvării Na ionaleț (CFSN) a decretat scoaterea în afara
legii a Partidului Comunist Român i organizarea, în data de 28 ianuarie 1990,ș
a unui referendum cu privire la pedeapsa cu moartea.[3] Cu zece zile înainte
de referendum, CFSN a decis anularea acestuia, împreună cu anularea
decretului prin care PCR fusese scos în afara legii.[3] Conducerea CFSN, prin
vocea lui Ion Iliescu, a recunoscut atunci că ideea referendumului a fost o
gre eală politică.ș [3] Constitu ia din 1991 a garantat dreptul la via ă i aț ț ș
dispus clar interzicerea pedepsei cu moartea.[3] Ultimele persoane

2. condamnate la moarte i executate au fost so iiș ț Ceau escuș (25 decembrie
1989).
Pedeapsa cu moartea are o istorie lungă i variată în România.ș Vlad al III-lea
epeȚ ș (care a domnit în ara RomâneascăȚ , în principal în perioada 1456-62)
este cunoscut în toată lumea pentru că a executat mii de oameni prin tragere
în eapăț [1]. Unul dintre succesorii săi, Constantin Hangerliu, a fost
strangulat, împu cat, înjunghiat i decapitat de otomani înș ș 1799[2][3]. Horea
i cu Clo caș ș au fost tra i pe roatăș de către autorită ile imperiale austrieceț
(care stăpâneau în acel moment Transilvania) în 1785[4].
România ca stat modern s-a format în 1859, după Unirea Principatelor. Codul
Penal adoptat în anul1864 nu prevedea pedeapsa cu moartea, unele infrac iuniț
comise în timp de război fiind stipulate însă de Codul Militar. Constitu ia dinț
1866 adoptată în timpul regelui Carol I i inspirată deș
modelul belgian liberaldin 1831, nu prevedea pedeapsa cu moartea pentru
crime pe timp de pace[5]. Până la sfâr itulș secolului al XIX-lea, doar alte
ase ări europene au abolit pedeapsa cuș ț
moartea: Belgia, Finlanda, Italia,Luxemburg, Olanda iș Portugalia[6].
Romanul scris de Liviu Rebreanu în 1922, „Pădurea spânzura ilorț ” (la fel filmul
din 1965 bazat pe acest roman), este inspirat din via a fratelui său Emil careț
a fost spânzurat pentru dezertare în 1917, cu pu in timp înainte deț
dispari iaț Austro-Ungariei iș Unirea Transilvaniei cu România[7].
Eliminarea pedepsei cu moarte pentru crime pe timp de pace a fost
reafirmată în articolul 16 al Constitu iei dinț 1923. La 24 septembrie 1938,
legea nr. 3247 pentru implementarea noului cod penal din 1936 l-a pus pe
acesta în acord cu noua Constitu ie a regimului autoritar al regelui Carol alț
II-lea din 20 februarie 1938:
Art. 15. Pedeapsa cu moartea se aplică în timp de război potrivit codului de
justi ie militară. Consiliul de Mini tri va putea decide aplicarea dispozi iunilorț ș ț
din alineatul precedent i în timp de pace, pentru atentate contraș
Suveranului, Membrilor Familiei Regale, efilor Statelor străine iȘ ș
demnitarilor Statului din mobile i în legătură cu exerci iul func iunilor ce leș ț ț
sunt încredin ate, precum i în cazurile de tâlhărie cu omor i asasinatț ș ș
politic.

3. În timpul celui de-al doilea război mondial, regimul antonescian a crescut
numărul infrac iunilor pedepsite cu moartea, incluzând jaful, insurec ia,ț ț
rebeliunea, trădarea, spionajul i altele, în vreme ce numărul execu iilor aș ț
crescut rapid.
Prima jumătate a perioadei comuniste a fost foarte dinamică din punct de
vedere al pedepsei capitale. Debutul său a fost dominat de chestiunea
criminalilor de război, care adeseori a luat aspectul unei răzbunări, o formă
deghizată de a-i pedepsi pe fasci ti, fo tii rivali politici ai comuni tilor. Lipsaș ș ș
surselor nu ne permite să avem o imagine completă a acestui fenomen, în
vreme ce o compara ie cu alte state comuniste est-europene confirmăț
inexactitatea datelor. În 1949, prevederile legale referitoare la pedeapsa
capitală au fost extinse, cuprinzând numeroase infrac iuni economice iț ș
politice, cu inten ia de a intimida o mare parte a popula iei. Exploatareaț ț
propagandistică era axată pe publicitatea prevederilor legale i nu pe cazuriș
particulare, cu excep ia cazului jafului asupra ma inii Băncii de Stat, ce aț ș
fost prezentat unei audien e limitate. Contând în primul rând pe efectulț
preventiv specific al execu iilor, regimul a folosit pedeapsa cu moartea maiț
ales pentru eliminarea fasci tilor, sabotorilor, trădătorilor ori a membrilorș
grupurilor de rezisten ă etc. Sentin ele trebuiau să ofere aparen a deț ț ț
legalitate necesară îmbunătă irii imaginii regimului i, de asemenea, aveau unț ș
rol preventiv. De i juri ti de prim rang au dezbătut problema pedepseiș ș
capitale i au încercat să o abolească în 1956, prevederile legislative iș ș
aplicarea lor s-au înăsprit în 1958, când liderul stalinist Gheorghe Gheorghiu-
Dej i-a sim it pozi ia amenin ată. Aceasta datorită procesului deș ț ț ț
destalinizare ce a urmat mor ii lui Stalin în U.R.S.S., evenimentelor dinț
Ungaria anului 1956 i retragerii trupelor sovietice din România din 1958.ș
După ratele crescute ale execu iilor înregistrate în 1958-1959 (32 deț
execu ii în 1958 i alte 55 în 1959), cifrele se normalizează până la adoptareaț ș
noului cod penal din 1969, demonstrând din nou influen a factorului politicț
asupra aplicării prevederilor legislative.
Perioada de după reforma penală din 1969 a fost legată în mod particular de
personalitatea lui Nicolae Ceau escu. Prevederile legale, a a cum au fostș ș
explicate popula iei, au fost elaborate în spiritul a a-zisului umanitarism alț ș

4. regimului, condamnându-se represiunile violente specifice perioadei
staliniste. Idealul unei aboliri ideologice este recuperat printr-un discurs
privitor la dispari ia de la sine a pedepsei cu moartea, înso indț ț
construirea Omului nou i scăderea generală a fenomenului infrac ional.ș ț
Această discu ie ideologică nu a avut însă nici o legătură cu cadrul legal rigidț
i cu atât mai pu in cu interpretarea lui în aplicarea politizată a pedepseiș ț
capitale.
Comparativ cu perioada stalinistă, nu mai întâlnim aplicarea pedepsei cu
moartea în scopuri direct politice precum eliminarea diziden ilor, mai alesț
dacă luăm în considerare că nici pentru trădare nu a fost executată nicio
persoană. Pe de altă parte, politizarea pedepsei capitale poate fi lesne
observată dacă analizăm aplicarea sa neuniformă, dependentă de numeroasele
campanii diseminate de către ma inăria propagandistică. Spre exemplu, primaș
cre tere a numărului execu iilor, în 1971, a urmat adoptareaș ț Tezelor din iulie,
practic o declara ie a întoarcerii la realismul-socialist. Regimul a căpătatț
accente neo-staliniste în anii 1980, când, după omorul deosebit de grav,
infrac iunile economice i trădarea au devenit cele mai frecvente infrac iuniț ș ț
capitale. Criminalitatea economică a ajuns în centrul aten iei datorită crizeiț
economice severe pe care ara o înfrunta i a rezultat în 19 sentin e capitaleț ș ț
pentru infrac iuni de acest gen în 1984 i 1985, mediatizate de cătreț ș
propagandă prin intermediul ziarelor centrale, prin asociere cu execu iileț
pentru tâlhărie cu omor. Spre deosebire de acestea, cazurile de trădare erau
dezbătute în secret la întâlnirile la nivel înalt, de către cuplul conducător, din
ce în ce mai intransigent i nepermi ând niciun act de diziden ă.ș ț ț
În aceea i perioadă, R.D.G. abolea pedeapsa cu moartea iar majoritateaș
statelor est-europene reducea aplicarea acesteia. În acest sens, România a
constituit o excep ie, nu numai pentru aplicarea excesivă a pedepsei capitale,ț
ci mai ales pentru aplicarea sa neuniformă, dictată de interesele politice,
ceea ce face din cazul românesc unul aparte. Confruntat cu decalajul din ce în
ce mai mare dintre discursul oficial i criminalitatea în cre tere, reac ia luiș ș ț
Ceau escu a fost de a acorda largi amnistii în scopul îmbunătă irii imaginiiș ț
proprii. În cele din urmă, Ceau escu însu i a fost condamnat la moarte iș ș ș
executat în timpul evenimentelor din decembrie 1989.
Între 1944 i 1989 nu sistemul juridic a fost cel care a luat deciziileș
importante în legătură cu pedeapsa cu moartea. Principalii factori de decizie
în adoptarea prevederilor legale precum i în aplicarea pedepsei capitale auș
fost Ministerul de Interne, Securitatea i Comitetul Central al P.C.R. De iș ș

5. între cele două perioade delimitate a existat atât o diferen ă interpretativăț
la nivelul discursului oficial, cât i o reducere substan ială în utilizareaș ț
pedepsei cu moartea ca unealtă politică, cu toate acestea, pedeapsa capitală
a fost dominată în România de factorul politic de-a lungul întregii perioade
comuniste.[8]
În România, în timpul regimului Ceau escu, au fost executate 104ș
persoane[9]. Între 1965 i 1989 Tribunalul Militar Bucure ti a condamnat laș ș
moarte 47 de persoane[9].
Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Decretul-Lege nr. 6 din 7
ianuarie 1990 i a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii pe via ă.ș ț [10]
Ultimele persoane condamnate la moarte i executate au fostș
so iiț Ceau escuș (25 decembrie 1989).

6. între cele două perioade delimitate a existat atât o diferen ă interpretativăț
la nivelul discursului oficial, cât i o reducere substan ială în utilizareaș ț
pedepsei cu moartea ca unealtă politică, cu toate acestea, pedeapsa capitală
a fost dominată în România de factorul politic de-a lungul întregii perioade
comuniste.[8]
În România, în timpul regimului Ceau escu, au fost executate 104ș
persoane[9]. Între 1965 i 1989 Tribunalul Militar Bucure ti a condamnat laș ș
moarte 47 de persoane[9].
Pedeapsa cu moartea a fost abolită prin Decretul-Lege nr. 6 din 7
ianuarie 1990 i a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii pe via ă.ș ț [10]
Ultimele persoane condamnate la moarte i executate au fostș
so iiț Ceau escuș (25 decembrie 1989).