Relief desertic

1,550 views

Published on

Relieful desertic

Published in: Education
0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total views
1,550
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
6
Actions
Shares
0
Downloads
4
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Relief desertic

  1. 1. Relief deşertic De la Wikipedia, enciclopedia liberă Salt la: Navigare, căutare Calitatea informa iilor sau a exprimării din acest articol sau sec iune trebuieț ț îmbunătă ită.ț Consulta iț manualul de stil iș îndrumarul, apoi da i o mână de ajutorț . Acest articol a fost etichetat în februarie 2006 Relief deşertic (Gobi - vedere din satelit) Relieful de erturilorș este un relief climatic. În de erturiș , lipsa vegetatiei i aș solurilor face ca agen ii morfogenetici să intre în contact direct cuț roca i ca urmare să se creeze un relief specific.ș Pot fi denumite aride i semiaride aceleș regiuni cu precipita iiț foarte reduse (sub 200 mm anual), dar suficiente pentru men inerea unor sisteme deț râuri capabile să transporte temporar sfărâmăturile produse prin dezagregare, dar insuficiente pentru a permite dezvoltarea unei cuverturi vegetale care să protejeze solurile contra eroziunii agen ilor subaerieni.ț
  2. 2. Cuprins • 1 Caract erul climat ic • 1 • 1 • 1 • 2 Vegeta iaț • 3 Solul • 4 Hidro grafia • 5 Clasifi care • 5 • 5 • 5 • 6 Relief ul de dezagr egare iș alterar e • 6 • 6 •
  3. 3. Caracterul climatic Caracterul climatic este legat de regimul precipita iilor, la care se adaugaă temperatura i vântul, ceț ș contribuie prin intermediul evapora iei la stabilirea unui bilan hidric deficitar. Clima specifica esteț ț aridă. Precipita iileț Precipita iile au o medie anuală de 200 mm; se întâlnesc uneori medii de 500-700 mm, darț evapora ia poten ială puternică (în Sahara 400 mm anual) men ine caracterul de ariditate.ț ț ț Precipita iile din aceste regiuni se caracterizează printr-o mare neregularitate: reparti ia neuniformăț ț pe luni, diferen e mari de la an la an când cad mai ales sub forma de averse. În Sahara s-auț înregistrat perioade de 18 luni fără nici o picătură de ploaie; în pustiul Atacama s-au semnalat 10-20 de ani fără precipita ii.ț Temperatura Temperatura aerului prezintă puternice oscila ii de la zi la noapte, înregistrându-se amplitudiniț medii de peste 25°C la umbră i 40-50°C la soare. În Sahara în timpul zilei la suprafa a nisipului s-ș ț au înregistrat temperaturi de 72°C care au coborât în timpul nop ii la 0°C sau chiar sub 0°C.ț Vântul Vânturile nu prezintă valori mai ridicate decât în alte regiuni, dar importan a lor în regiunile arideț capătă o valoare mai mare prin consecin ele asupra cre terii gradului de uscăciune (mărireaț ș evapora iei) i prin ac iunea lor morfogenetică (spulberarea solurilor i nisipurilor lipsite de unț ș ț ș covor vegetal protector, formarea dunelor). Vegeta iaț Vegeta ia este săracă, adaptată la condi iile climatice aride. Speciile tipice de plante sunt:spinulț ț cămilei, saxaulul, sără ica, gipsări a, pelinul negru, mimozele, salcîmul, curmalul.ț ț Solul Absen a solurilor este dictată de lipsa unui covor vegetal, iroire i vânt, care înlătură materialeleț ș ș rezultate prin dezagregarea rocilor. Ac iunea slabă a proceselor chimice i biochimice explică deț ș asemenea ritmul lent sau absen a proceselor de solificare. Solurile specifice sunt cenu ii de de ert.ț ș ș Hidrografia Hidrografic, regiunile aride i semiaride se caracterizează prin intermiten a cursurilor de apă i prinș ț ș lipsa unei re ele hidrografice organizate. Singurele cursuri de apă sunt uedurile. Acesteaț func ionează numai în timpul averselor violente, când prezintă o undă de viitură foarte puternică. Înț cele mai multe cazuri, apele uedului se pierd în propriile aluviuni sau se evaporă înainte să se verse într-un lac interior. Această hidrografie, fără un nivel de bază local precis, se nume te areică; apeleș care se varsă într-un lac interior se numesc endoreice (bazinul lacului Aral); în mod excep ionalț există i ape cu scurgere la mare (ș exoreice), care au izvoarele în zone foarte umede, cum ar fi Nilul. Clasificare În func ie de gradul de ariditate sunt trei tipuri principale de de erturi: semiaride, aride iț ș ș
  4. 4. hiperaride. De erturi semiarideș Se caracterizează printr-o cantitate anuală de 200-300 mm precipita ii, care cad în anotimpul umedț sub formă de averse violente, dar i sub formă de ploi lente de mai mare durată; nu prezintă rezerveș subterane de apă i nici scurgeri permanente autohtone. Vegeta ia sporadică i discontinuă deș ț ș tufi uri spinoase este legată de anotimpul mai umed i de ploile întâmplătoare, după care dispar.ș ș De erturi arideș Prezintă precipita ii medii anuale sub 200 mm; ploile cad sporadic sub formă de averse scurte iț ș violente. Nu există un anotimp mai umed, ci numai zile umede, în timpul ploilor. Vegeta ia aț dispărut complet sau este localizată discontinuu în lungul uedurilor. Regimul termic este foarte diferit de la o regiune la alta, de unde necesitatea subîmpăr irii lor în două tipuri: de erturi caldeț ș (Sahara, Kalahari, Arabia, Australia) cu temperaturi medii anuale de 15-20°C i de erturi reciș ș (Gobi, Tibet, Groenlanda, Islanda, Pamir, Anzi). În care temperaturile medii anuale sunt cuprinse între -10 i +5°C, iar precipita iile cad mai ales sub formă de zăpadăș ț De erturi hiperarideș Sunt mult mai rare, ele apropiindu-se de limita maximă a aridită ii. Ploile sunt atât de rare încât trecț ani sau zeci de ani până când se înregistrează o aversă de câ iva mm. În de erturile continentaleț ș (Death Valley) se înregistrează contraste termice diurne foarte mari, în schimb în de erturile litoraleș (Atacama) amplitudinile termice sunt reduse. Vegeta ia este efemeră (durează doar câteva zile dupăț căderea unei ploi). Relieful de dezagregare i alterareș Lipsa solurilor i vegeta iei de pe cea mai mare parte a regiunilor aride, pune roca în contact directș ț cu varia iile termice violente i cu insola ia.ț ș ț Dezagregarea Dezagregarea, principalul proces de distrugere i fărâmi are a rocilor, este condi ionată deș ț ț amplitudinile termice diurne extrem de mari, dar i de varia iile de umiditate dintre zi i noapte.ș ț ș Varia iile termice provoacă fisuri în stratul superficial al rocii; materialele se desprind i seț ș acumulează la baza pantelor sub formă de blocuri de grohoti ; pe suprafe e plane se formeazăș ț acumulări eluviale. În rocile eterogene, ca textură i mineralogie, dezagregarea este de tip granular;ș aici se formează mici excava iuni denumite alveole i în anumite condi iiț ș ț taffoni (ni te excava iiș ț semisferice ale căror diametre ating uneori câ iva metri).ț Varia iile de umiditate ac ionează asupra rocilor atât pe cale chimică, prin dizolvarea i precipitareaț ț ș sărurilor, cât i pe cale mecanică, prin cre terea în volum a cristalelor de săruri.ș ș Alterarea Alterarea ca proces fizico-chimic al morfogenezei, are un rol important în regiunile aride. Caracteristica principală este alternan a perioadelor scurte de umectare cu cele de uscăciune.ț Umectarea produce dizolvarea materialelor, precum i două tipuri de migrări: la distan e foarte miciș ț (de ordinul mm sau cm) i cele care înso esc iroirea pe distan e de zeci de km.ș ț ș ț
  5. 5. Migrările la mică distan ăț Migrările la mici distan e dau na tere patinei de ertice, aflorescentelor i microlapiezurilor.ț ș ș ș Patina de ertică sau luciul negru este formată dintr-o pojghi ă sub ire, având aspectul unui lac negruș ț ț strălucitor, extinsă la suprafa a rocilor care con in minerale solubile sau alterabile. Mineraleleț ț dizolvate în timpul umectării, se concentrează sub efectul evapora iei pe suprafa a rocii, formând unț ț strat bogat în oxizi de fier i mangan. Patina protejează roca împotriva coraziunii i chiar aș ș dezagregării. Eflorescen ele întâlnite mai ales în de erturile cu roci argiloase i mâloase, provin din cristalizareaț ș ș superficială a sărurilor solubile (cloruri i sulfa i).ș ț Microlapiezurile, întâlnite numai în rocile solubile (calcar, dolomit, gips) apar sub forma unor ăn ule e sinuoase.ș ț ț Migrările la mare distan ăț Migrările la mare distan ă, provocate de iroire, concentrează în zonele depresionare cantită i mariț ș ț de produse dizolvate, precum i nisipuri i argile. La secetă are loc o deplasare ascendentă a apei,ș ș iar produsele dizolvate recristalizează la suprafa ă, sub forma unei cruste calcaroase numităț duricrust (Australia) sau caliche (Mexic). Relieful creat de apele curgătoare În timpul averselor, oricât de rare ar fi, apele sunt atât de mari încât modifică relieful într-o măsură mai mare decât restul tuturor agen ilor în intervalul fără ploi.ț iroireaȘ iroirea, mai intensă la marginea de erturilor i în regiunile montane, unde cantitatea de precipita iiȘ ș ș ț se men ine în jur de 200-300 mm, exercită o puternică activitate deț eroziune mai ales pe versan iiț alcătui i din roci moi (argile, marne). În aceste locuri se formează o re ea densă de ravene,ț ț despăr ite prin interfluvii proeminente, ascu ite, din asocierea cărora rezultă relieful de tipț ț bad- lands. Uedurile Uedurile sunt văi largi prin care se scurg apele temporare în timpul viiturilor; apele se pierd prin infiltra ie i evaporare chiar în patul văilor respective; sunt considerate de către unii autori, văi aleț ș unor vechi cursuri care au func ionat în perioadele climatice umede. În Africa de Sud – de ertulț ș Kalahari sunt denumite omuramba, iar în America Latină arroyos. După trecerea viiturii uedul se transformă într-un irag de băl i (în Sahara,ș ț gueltas), care dispar în câteva zile prin evapora ie.ț Viitura uedului este bruscă. Ea apare ca un val uria care atinge viteze de 5-6 km/oră, uneori chiarș de 15-20 km/oră. Brusche ea i viteza mare a viiturii ajung să smulgă de pe patul uedului cantită iț ș ț enorme de materiale i să le transporte la distan e mari. Atunci când aluviunile transportate suntș ț foarte fine, viitura are aspectul unei curgeri noroioase. Prin eroziunea laterală a unor ueduri vecine se formează o întinsă câmpie de eroziune, acoperită cu aluviuni (glacisuri) pe care apele divaghează. Zonele din avalele acestor câmpii de eroziune se caracterizează prin predominarea conurilor de împră tiere nisipoase, cu dune i bra e părăsite, unde stagnează uneori băl i, (ș ș ț ț maaders, în Sahara). Relieful de acumulare Relieful de acumulare este prezent în cuvete endoreice. Materialele cărate de iroire i de ueduriș ș
  6. 6. dau na tere unor câmpii de acumulare. Acumulările constituite din materiale grosiere, ce se producș în apropierea regiunilor înalte se împră tie sub forma unor conuri aluviale. Asemenea procese suntș realizate de ueduri cu bazine hidrografice mari, situate în regiuni montane întinse, unde se pot produce ploi cu durata mai mare. Depărtându-se de munte brutalitatea viiturii scade, uedurile transportă materialele în suspensie (nisipuri, mâluri) i pe cele dizolvate până în cuvetele cele maiș joase. Mâlurile i produsele dizolvate sunt depuse în partea centrală unde temporar se men in lacuri,ș ț în general sărate. Nisipurile se depun pe marginea cuvetelor creând condi ii de formare a dunelor.ț Asemenea depresiuni endoreice sunt numite sebkha sau otș în ările arabe,ț playa, bolson, salina sau salar în America Latină, kewir în Iran, takâr în Asia Mică. Ele au dimensiuni reduse i apăș temporară când sunt situate pe platouri înalte. Ele însă pot ocupa i fundul unei mari relicte (ș Marea Caspică, Lacul Aral) sau al unei cuvete tectonice (Marea Moartă, Lacul Ciad, cuvetele Birket Quarum iș Quattara din Egipt). Aceste cuvete constituie nivele de bază locale, către care evoluează toată re eaua hidrografică endoreică (uedurile). La cuvetele înalte, zona centrală ocupată temporarț de lac, este o câmpie plată, argiloasă, la suprafa a căreia se formează prin evapora ie o crustă deț ț săruri. Relieful eolian Vânturile din pustiuri nu sunt nici mai frecvente, nici mai puternice decât în alte zone climatice, numai că eficien a lor este sporită din cauza aridită ii i absen ei covorului vegetal. Vântulț ț ș ț ac ionează asupra reliefului prin eroziune (coraziune i defla ie), transport i acumulare.ț ș ț ș Eroziunea Este procesul prin care particulele de sol sau de roca sunt desprinse si indepartate din loc sub actiunea diferitilor agenti externi(vant,precipitatii,gheata) Coraziunea Coraziunea este ac iunea de roadere i lefuire asupra rocilor, exercitată de vântul încărcat cuț ș ș grăun i de nisip. Ea se resimte mai ales în vecinătatea solului deoarece încărcătura de nisip este aiciț maximă. Defla iaț Defla iaț este ac iunea de spulberare a dezagregărilor fine de la suprafa a rocilor i transportulț ț ș acestora pe diferite distan e, în func ie de intensitatea i viteza vântului. Elementele mai grosiere,ț ț ș care nu pot fi cărate de către vânt rămân pe loc i formează pavajul de defla ie. Asemenea regiuni,ș ț pe care vântul a spulberat elementele fine, rămânând în loc un platou pietros, cu întinse câmpuri de grohoti este cunoscut sub numele deș hamada sau reg. Defla ia contribuie i la accelerarea dezagregării i alterării selective a rocilor sco ând în eviden ăț ș ș ț ț forme structurale i petrografice i în mod deosebit alveole i ni e de defla ie. Asemenea excava ii,ș ș ș ș ț ț însă de dimensiuni mai mari, întâlnite în rocile granitice, poartă în Corsica denumirea de taffoni. Efectele coraziunii i defla ieiș ț Coraziunea i defla ia în asociere cu dezagregarea, atacă cu precădere straturile de roci friabile,ș ț forma iunile mai dure rămânând tot mai proeminente. Apar astfel creste, ciuperci eoliene, stâlpi.ț Tot ca rezultat al conjugării coraziunii i defla iei, pe suprafa a hamadelor i regurilor sunt întâlniteș ț ț ș pietre lefuite pe trei fe e –ș ț dreikanter. Formarea fa etelor se explică prin rostogolirea pietrelor, caț urmare a excavării nisipului de la baza lor i oprirea lor pe suprafa a cea mai plană.ș ț Versan ii abrup i, expu i vânturilor, prezintă uneori mici scobituri alveolare, care prin desimea lorț ț ș
  7. 7. dau suprafe elor respective aspectul unui fagure.ț Pe câmpiile argiloase se formează prin coraziune i defla ie ăn ule e alungite pe direc ia vântului,ș ț ș ț ț ț despăr ite între ele de creste instabile. Adâncimea acestor ăn ule e cunoscute sub denumireaț ș ț ț turcmena de yardang atinge uneori 2-3 m. În de ertul Libiei poartă denumirea deș djef-djef. Păstrarea în relief a crestelor se datorează mai ales fixării argilei de către smocurile de iarbă iș tufele rare. Sunt tipice în pustiurile argiloase din Asia Centrală. Ac iunea de coraziune pe nisipuri devine evidentă numai atunci când aceste forma iuni prezintă oț ț coeren ă ridicată, fie datorită grosimii mari a depozitului, fie datorită umidită ii. Cele mai cunoscuteț ț forme în aceste cazuri sunt: fuldji, vadi i depresiunile de coraziune i defla ie.ș ș ț Fuldji sunt adâncituri de formă ovală, ce seamănă cu urma uria ă a unei copite de cal. În pustiulș Arabiei aceste pustiuri sunt mai adâncite în partea frontală, situată în direc ia vântului.ț Vadi sunt culoare alungite, care se extind pe o lungime de câ iva km, amintind de albiile unor râuri.ț Prin ac iunea de coraziune i defla ie, versantul care stă în calea vânturilor dominante este maiț ș ț abrupt, în timp ce partea opusă are o pantă domoală, permi ând chiar unele acumulări incipiente deț nisip. În lungul acestora dar i a uedurilor func ionale, turbioanele de vânt excaveaza miciș ț depresiuni, cunoscute în Africa sub numele de pans. Depresiunile de coraziune i defla ie se formează mai ales pe interfluviile plate (hamade) constituiteș ț din granite i gresii, deoarece aceste roci se dezagregă direct în nisipuri ce pot fi transportateș imediat de vânt. Evolu ia lor este accelerată în cazul în care sub placa de gresie se găse te o rocăț ș friabilă (nisip, marnă) care poate fi u or excavată de către vânt. Ini ial vântul atacă pe fisuri iș ț ș diaclize, până ajunge la roca friabilă subiacentă. Spulberarea acesteia de către vânt provoacă ruperea stratului de rocă dură, ducând la lărgirea excava iei eoliene până la dimensiuni de câ ivaț ț kmp. Dezvoltarea depresiunilor de coraziune i defla ie este grăbită i de interven ia iroirii,ș ț ș ț ș concentrată către centrul depresiunii. Acumulările eoliene Acumulările eoliene reprezintă aglomerări de nisipuri sau praf, pe care vântul le-a smuls sau le-a spulberat. Deplasarea materialelor de către vânt se face prin suspensie (particule sub 0,1 mm), salta ie (0,1-0,2 mm) i târare (peste 0,2 mm).ț ș Formele de relief rezultate din acumulări eoliene pot fi grupate în trei categorii: riduri i movile,ș dune, câmpuri de dune (erguri). Riduri i movileș Primele semne ale activită ii eoliene sunt puse în eviden ă de unele ondulări de nisip –ț ț riduri – asemănătoare ripple-marks-urilor marine. Aceste ondulări, transversale în raport cu vântul dominant, au înăl imi de câ iva cm i lungimi ce rar depă esc 20-30 cm.ț ț ș ș O alta formă simplă rezultată în urma acumulării eoliene o constituie movila de nisip, cunoscută în Sahara sub numele de nebka. Ea se formează prin îngrămădirea nisipului în jurul unui obstacol de tufi uri sau ridicături stâncoase. Nebka se alunge te în direc ia vântului, în spatele obstacolului subș ș ț forma unei limbi de nisip, transformându-se într-o adevărată dună. Înăl imea acestei acumulări nuț depă e te 1 m. Nebka este o formă extrem de dinamică, ea formându-se la vânturi ce au câteva zileș ș o direc ie constantă, sau se distruge la fel de repede o dată cu schimbarea de direc ie a vântului.ț ț Dune Dunele sunt ni te valuri asimetrice i reprezintă formele cele mai caracteristice ale acumulăriiș ș eoliene. Ele apar în condi iile unei cantită i abundente de nisip, din zonele aride i semiaride. Înț ț ș regiunile temperate dunele cele mai importante se găsesc în regiunile litorale, unde alimentarea cu
  8. 8. nisip i brizele creează condi ii favorabile formării acestora, sau în apropierea marilor lunciș ț fluviatile i a lan urilor morenelor glaciare. În func ie de dinamica vântului i abunden a nisipului,ș ț ț ș ț pot lua forme diferite. Formarea i evolu ia dunelor se poate urmări cel mai bine în imediataș ț apropiere a ărmurilor. Aici, cele mai simple acumulări se fixează în jurul unor smocuri deț vegeta ie; ele sunt dunele embrionare. Prin unirea lor se formează un cordon ce urmăre te foarteț ș aproape linia de ărm, ca un val, formând duna de ărm sau avanduna. Prin migrarea avandunei, caț ț urmare a vânturilor dominante (brizele), în spatele acesteia se formează un nou val de dune, paralel cu primul. Se constituie astfel mai multe iruri paralele între ele i transversale fa ă de direc iaș ș ț ț vântului dominant. Între acestea rămân mici culoare alungite, care în Gasconia porta numele de lette. Prin îndepărtarea de zona de alimentare dunele transversale sunt tot mai pu in alimentate deț nisip, i încep să fie fixate de vegeta ie i degradate de vânturile puternice.ș ț ș Barcanele descrise pentru prima dată în Asia Centrală, unde au i răspândirea cea mai mare, suntș dune izolate, având forma unei semilune. Ele se dispun transversal fa ă de direc ia vântuluiț ț dominant. Au profil asimetric: partea convexă a dunei este formată dintr-o pantă mică, expusă vântului dominant, pe când partea concavă, ascunsă de vânt, este delimitată de o pantă puternică. Prima este o suprafa ă de eroziune, de pe care vântul antrenează particulele de nisip, lăsându-le apoiț să cadă pe versantul adăpostit, care este o pantă de acumulare. De multe ori capetele mai multor barcane se contopesc i dau na tere unui lan de barcane, a ezate perpendicular pe direc iaș ș ț ș ț vânturilor dominante, având aspectul unei creste sinuoase. Prin continua spulberare a nisipului de pe suprafa a expusă i acumularea de pe partea concavă, barcanele au o mobilitate deosebită,ț ș deplasându-se în direc ia vântului cu câ iva zeci de metri pe an. Abunden a lor în Asia Centrală iț ț ț ș Mauritania este legată de constan a vânturilor musonice i respectiv a alizeelor.ț ș Dunele parabolice reprezintă excavarea prin defla ie a unor depresiuni circulare sau ovale, laț marginea cărora se depune un val de nisip semicircular sau parabolic. Forma de semilună a dunelor parabolice este opusă barcanelor, având frontul convex abrupt, iar cel concav lin, ultimul fiind situat în bătaia vântului. Fixarea vegeta iei opre te adâncirea excava iilor. Dacă vântul este totu i destulț ș ț ș de puternic, excava iile se alungesc i se lărgesc mult; la extremitatea lor se formează uneori prinț ș acumularea nisipului una sau mai multe movile denumite în Câmpia Panonică garmada. Câmpuri de dune Câmpurile de dune mult mai variate i mai complexe, ocupă în regiunile aride i semiarideș ș suprafe e de sute sau mii de kmp. Asemenea acumulări în Sahara poartă numele de erg, kum în Asiaț Centrală, iar în unele ări arabe denumirea de nefud. Pe întinsul acumulărilor nisipoase apar o serieț de forme, de la riduri i dune elementare până la depresiuni alungite sau îngrămădiri deluroase deș nisip. Mai dese sunt barcanele unite între ele, formând dunele în W transversale fa ă de vânt. Prinț alungirea treptată a uneia din proeminen ele laterale, sub influen a vântului secundar, însă maiț ț violent, barcanele pot trece în lan uri de dune longitudinale. Acestea au aspectul unor valuri alungiteț pe zeci de km lungime, separate între ele de culoare depresionare largi. Aceste zone depresionare între dune, formate în cea mai mare parte datorită defla iei poartă în Sahara numele de gassi (cândț au ajuns să scoată la zi roca de bază) sau feidj (când subasmentul stâncos mai este acoperit cu o pătură sub ire de nisip). Umiditatea mai mare din aceste depresiuni, ca urmare a apelor freaticeț (provenite din ploi sau condensarea vaporilor de apă) permite chiar instalarea unei vegeta ii (înț special de curmali). Acestea sunt oazele mult căutate de caravane i vizitatorii de erturilor.ș ș Pe lângă asocia iile de dune transversale i longitudinale, cu o anumită uniformitate, majoritateaț ș ergurilor i kumurilor prezintă întinderi mari de nisip modelate în câmpuri de dune neregulate, cuș relief confuz, fără nici un fel de aliniament sistematic. Ele poartă în Sahara numele de akle iș corespund regiunilor cu vânturi violente, care suflă din toate direc iile. Uneori, culmile dunelor iauț aspectul unor creste fumegânde, u or curbate, numite sif. În locurile unde efectul mai multorș turbioane vecine este maxim, pe culmea dunelor se formează ni te ridicături piramidale – duneș
  9. 9. piramidale – caracterizate printr-o mare instabilitate. Clasificarea dunelor După forma lor dunele au fost clasificate în cinci categorii: litorale, barcane, transversale (în W), parabolice i longitudinale.ș Extinderea i dezvoltarea lor sunt legate de existen a unor mari cantită i de nisip mobil, a căruiș ț ț origine s-a dovedit a fi foarte variată. Numero i cercetători ai Saharei au emis părerea că ergurile seș localizează pe marile pânze de nisipuri aluviale, puse în loc în timpul perioadelor cu climat mai umed. În alte cazuri ele reprezintă nisipuri marine, depuse în timpul unor vechi transgresiuni, remaniate i transportate la mari distan e de către apele curgătoare.ș ț Glacisurile O trăsătură caracteristică a peisajului regiunilor aride i semiaride este existen a unor suprafe e slabș ț ț înclinate (în general sub 5º) presărate cu aluviuni, care fac trecerea între reliefurile montane înalte iș depresiunile endoreice. Acestea au fost numite pedimente, glacis de eroziune sau glacis de denuda ie. Glacisurile ar fi dezvoltate în roci moi, situate la baza reliefurilor structurale sauț petrografice, pe când pedimentele ar fi modelate într-o rocă granulară, dură i omogenă, iarș abrupturile care le delimitează către amonte nu sunt de origine structurală ci de eroziune. În partea superioară aceste câmpii înclinate sunt dominate de versan i puternic înclina i. Racordareaț ț cu partea abruptă se poate face fie printr-o scurtă sec iune concavă – taluz de grohoti , fie printr-oț ș ruptură netă de pantă numită knik. La ie irea uedurilor din regiunile înalte, glacisul pătrunde înș interiorul acestora sub forma unor golfuri conice (conuri de eroziune). În schimb, spre aval glacisul trece pe nesim ite într-o câmpie de acumulare (ț playa sau bajada) ce se suprapune în general depresiunilor endoreice. La modelarea glacisurilor de eroziune iau parte procese complexe: dezagregarea i alterarea,ș scurgerea în pânză, iroirea i eroziunea laterală.ș ș Dezagregarea i alterarea rocilor este mai intensă pe abrupturile neprotejate de sol sau de vegeta ie,ș ț care delimitează glacisul (pedimentul) către amonte. Aceste procese contribuie la retragerea paralelă a versan ilor, lăsând spre aval suprafa a netedă a glacisurilor. Pentru înlăturarea sfărâmăturilor deț ț rocă intervin procesele fluviatile (scurgerea în pânză, iroirea) i cele eoliene (defla ia).ș ș ț Scurgerea în pânză (sheet flood) a fost semnalată ca un proces activ de modelare a regiunilor aride. Ea este rezultatul unei ploi abundente i de scurtă durată. Unda de viitură, concentrată în albiaș uedului din zona montană, la ie irea din munte nu mai poate fi canalizată pe văile anastomozate; eaș se va împră tia pe suprafa a glacisului, sub forma unei pânze continue de apă. Aceasta pânzăș ț transportă sfărâmăturile fine, pe care le abandonează spre aval, în func ie de granulometria acestora.ț Acest proces mai este denumit eroziune de ertică sau eroziune tangen ială.ș ț iroirea difuză (Ș rill-wash) este constituită dintr-o serie de firi oare de apă, care neajungând să seș concentreze pe un canal colector, curg pe suprafa a glacisului, formând un păienjeni de ăn ule e.ț ș ș ț ț Datorită încărcăturii cu materiale i a pendulării pe suprafa a glacisului, exercită mai mult oș ț eroziune laterală. Pe pantele pu in înclinate, prin unirea mai multor ăn ule e scurgerea ia un aspectț ș ț ț pelicular. Eroziunea chimică (dizolvarea) este luată în considerare ca proces principal de formare a pedimentelor pe granite. Eroziunea laterală. Uedurile la ie irea din regiunile de munte abandonează materialele grosiereș formând conuri de dejec ie, cu panta destul de mare. Eroziunea laterală a uedului se exercită atât înț aval de aceste conuri aluviale cât i în zona lor de formare. Materialele transportate i depuse înș ș timpul undelor de viitură, formează pe patul uedurilor un pavaj greu de înlăturat. Din această cauza,
  10. 10. energia uedului este consumată în exercitarea eroziunii laterale, care cu timpul duce la nivelarea glacisului. Divagările pe conurile aluviale lărgesc gura de vărsare a uedului la piciorul muntelui, dându-i o formă de pâlnie. Dezagregarea activă pe versan ii lipsi i de vegeta ie, iroirea iț ț ț ș ș scurgerea în pânză, care transportă sfărâmăturile de roci, migrările laterale ale uedurilor, permit men inerea unor versan i puternic înclina i la marginea reliefurilor mai înalte. Intensitatea acestorț ț ț procese permite o evolu ie activă a acestora, prin retragerea lor spre amonte, paralelă cu ei în i i.ț ș ș Din această retragere a versan ilor rămâne la baza lor o pantă de eroziune u or înclinată, pe care potț ș fi împră tiate aluviunile fine sau grosiere, aduse de marile viituri. Acestea sunt glacisurile.ș Tipuri de glacisuri Cele mai frecvente i extinse suprafe e de glacisuri sunt întâlnite în regiunile tropicale iș ț ș subtropicale (mai ales cele mediteraneene). Lungile perioade secetoase, ce alternează cu ploi scurte, toren iale, determină o eroziune accelerată ritmic, care duce pe de o parte la formarea unorț suprafe e dintre cele mai netede, iar pe de altă parte la men inerea unor pante abrupte i în continuăț ț ș retragere. Glacisurile au fost semnalate i în alte zone, dar cu o frecven ă mult mai mică. Oș ț dezvoltare mai mare o au în regiunile periglaciare. Formarea i tipurile de glacisuri sunt în func ie de condi iile de modelare, de rocă, de locul deș ț ț formare. Clasificare În literatura geomorfologică au fost făcute o serie de clasificări: • 1. glacisuri de eroziune i de acumulareș • 2. glacisuri de denudare, de împră tiere i de acumulareș ș • 3. glacisuri periglaciare de solifluxiune i dezagregare i glacisuri semiaride de iroireș ș ș • 4. glacisuri-conuri, glacisuri-versant i glacisuri-terasăș • 5. glacisuri în roci dure sau pedimente propriu-zise • 6. glacisuri în roci moi de eroziune, de împră tiere i de acumulareș ș Pentru ara noastră Gr. Posea eviden iază următoarele tipuri:ț ț • 1. glacisuri situate la marginea depresiunilor (sub formă de prispă piemontană i glacis-con)ș • 2. glacisuri dezvoltate pe rama câmpiilor (cu aspect piemontan i proluvial)ș • 3. glacisuri de vale (de terasă, de luncă, de văi i bazinete cu scurgere temporară)ș • 4. glacisuri de front structural Evolu ia generalăț Evolu ia glacisurilor este marcată de extinderea i scăderea altitudinală a suprafe elor netede,ț ș ț precum i de retragerea tot mai avansată a versan ilor către interiorul muntelui. Astfel glacisurileș ț (pedimentele) care înconjoară din toate păr ile o regiune muntoasă, se pot dezvolta pe seamaț acesteia, până la contopirea i îngemănarea lor într-o vastă câmpie de eroziune- pediplenă,ș accidentată de reliefuri reziduale – inselberguri. Vezi iș • De ertș • Formă de relief • Marele Bazin • Nevada • Relief (geografie)
  11. 11. • Semide ertș Imagini • Namibia • Kalahari • Gobi • Sahara Categorie: • Geomorfologie

×