SlideShare a Scribd company logo
1 of 7
Combaterea Schimbărilor Climatice - Domenii Prioritare
Uniunea Europeană




    Combaterea schimbărilor climatice prin reducerea cantităţii de emisii de CO2 şi alte tipuri de gaze cu efect de seră, promovarea
    energiilor verzi şi a dezvoltării durabile, este ȋn linii mari, obiectivul cheie ale politicii de mediu europene.




    Există directive specifice în funcţie de fiecare sector de mediu, elaborate de către organismele abilitate ale UE şi care trebuie
    armonizate cu legislaţia naţională a Statelor Membre.
Combaterea Schimbărilor Climatice - Domenii Prioritare
     România




                                                                                                                                                  schema EU-ETS




                                                                                                                                                                                                                                           ariilor protejate
                                                                                                    Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin aderarea la




                                                                                                                                                                                              Combaterea poluării aerului şi conservarea biodiversităţii şi a
                                                           Deşeurile
                                                                       •Predominanţa                                                                                •România şi-a                                                                               •reprezintă priorităţi
                                                                        metodei depozitării                                                                          asumat, în intervalul                                                                       europene corelate ce
                                                                        deşeurilor ȋn                                                                                2008 – 2012,                                                                                trebuie să se
În tratatul de aderere al României la UE este semnalată                 detrimentul reciclării                                                                       reducerea cu 8% a                                                                           regăsească şi ȋn
                                                                        sau chiar a incinerării                                                                      emisiilor de gaze cu                                                                        politicile de mediu
necesitatea armonizării legislaţiei ȋn vederea atingerii                acestora;                                                                                    efect de seră, faţă de                                                                      din România.
                                                                                                                                                                     nivelul anului 1989,                                                                       •Conform strategiei
target-urilor ȋn domenii precum :                                      •Neimplementarea                                                                              procent similar cu cel                                                                      europene pentru
                                                                        colectării selective ca                                                                      convenit de Uniunea                                                                         mediu, ariile
 •   Calitatea Aerului,                                                                                                                                              Europeană.                                                                                  protejate şi
                                                                        formă obligatorie de
 •   Calitatea Apei,                                                    colectare a deşeurilor                                                                                                                                                                   biodiversitatea
 •   Deşeuri                                                            ȋn gospodării;                                                                              •Fiecare companie                                                                            reprezintă un
 •   Poluarea Industrială                                                                                                                                            deţinătoare de                                                                              element esenţial ȋn
 •   Managementul Riscului.                                                                                                                                          instalaţii poluante                                                                         lupta pentru
                                                                       •Numărul ridicat de
                                                                                                                                                                     trebuie să realizeze                                                                        combaterea
                                                                        deşeuri industriale şi
                                                                                                                                                                     conform unui ghid                                                                           schimbărilor
                                                                        deşeuri provenind din
                                                                        construcţii;                                                                                 de calcul al emisiilor                                                                      climatice.
                        Principalele domenii                                                                                                                         evaluarea propriilor
                                                                                                                                                                     instalaţii şi să o
                        „prioritare” pentru România din                •Lipsa unei ciclicităţi ȋn                                                                    înainteze Agenţiei
                                                                        managementul                                                                                 Naţionale pentru
                        perspectiva managementului                      deşeurilor –                                                                                 Protecţia Mediului
                                                                        identificarea exactă a                                                                       care alocă
                        problemelor de mediu au fost                    circuitului parcurs de                                                                       proporţional cu
                                                                        deşeurile de diferite                                                                        emisiile de CO2 un
                        restabilite pe baza Raportului                  tipuri din faza de                                                                           anumit număr de
                                                                        colectare până ȋn faza
                        Comun realizat ȋn anul 2010 de                  repunerii ȋn uz,
                                                                                                                                                                     certificate (GHG)
                                                                                                                                                                     fiecărui agent
                        către European Environmental                    depozitării sau                                                                              economic.
                                                                        incinerării.
                        Agency.
23.30%
                                                Austria
                                                                               34%
                                                            2.20%
                                                Belgiia
                                                                 13%
                                                                  9.40%
                                               Bulgaria
                                                                     16%
                                                            2.90%
                                                  Cipru
                                                                 13%
                                                             6.10%
                                                 Cehia
                                                                 13%
                                                                                                                                                              Uniunea Europeană




                                                                     17%
                                             Danemarca                                                                                            Obiectiv:
                                                                              30%
                                                                     18.0%
                                                Estonia
                                                                         25%
                                                                              28.5%
                                               Finlanda
                                                                                   38%
                                                                                              energetic al UE până în 2020

                                                                  10.3%
                                                Franta
                                                                          23%
                                                             5.8%
                                              Germania
                                                                        18%
                                                              6.9%
                                                Grecia
                                                                        18%




Cota de energie regenerabilă în 2005
                                                            4.3%
                                               Ungaria
                                                                13%
                                                            3.1%
                                                Irlanda
                                                                     16%
                                                             5.2%
                                                  Italia
                                                                                              Pondere de 20% a energiilor regenerabile în mixul




                                                                     17%
                                                                                32.6%
                                                Letonia
                                                                                    40%
                                                                    15.0%
                                               Lituania
                                                                        23%
                                                           0.9%
                                             Luxemburg
                                                                  11%
                                                           0.0%
                                                 Malta
                                                                  10%
                                                                                                                                                                                  Producerea energiei electrice din surse regenerabile




                                                            2.4%
                                                Olanda
                                                                    14%
                                                              7.2%
                                                Polonia
                                                                  15%
                                                                        20.5%
                                             Portugalia
                                                                             31%
                                                                     17.8%
                                               Romania
                                                                        24%
                                                              6.7%
                                               Slovacia
                                                                  14%
                                                                     16.0%
Cota de energie reegenerabilă până în 2020




                                               Slovenia
                                                                         25%
                                                              8.7%
                                                Spania
                                                                        20%
                                                                                    39.8%
                                                Suedia
                                                                                        49%
                                                           1.3%
                               Marea Britanie
                                                                    15%
Producerea energiei electrice din surse regenerabile
      România

                                                                                Capacităţi de producere a energiei eoliene
                   462 MW                                                                 instalată până în 2010

                                          Energie eoliană - capacităţi
                                         contractate pe regiuni (MW)
                                      Oltenia   0


      2010                             Banat        251
                         448
      2009
                                    Moldova          498


                                    Muntenia          594

          14
                                    Dobrogea                       3935

               Romania



               Alte surse de energie regenerabilă - capacităţi
                             contractate (MW)
Cogenerare                                                                813


Fotovoltaic        37


     Hidro         34


  Biomasa      1
Partidele politice – factorii principali în promovarea politicilor verzi
Uniunea Europeană




                                             Grupul Verzilor ocupă cea de-a patra poziţie
                                             după Populari, Social-Democraţi şi
                                             Liberali, ocupând 55 de locuri
                 84
            55        265                    Există 128 de membri pentru comisiile
           184          54                   parlamentare: mediu, sănătate publică şi
                        30                   siguranţă alimentară.
            35         27
                 736 MP

                             NA

                                             AEM a publicat raport despre starea şi
                                             perspectivele mediului (SOER 2010)

                                             Concluzia este că abordarea de a transforma
                                             Europa într-o economie ecologică care
                                             utilizează eficient resursele nu determină
                                             numai un mediu sănătos, ci totodată este
                                             benefică pentru prosperitate şi coeziune
                                             socială.
Partidele politice – factorii principali în promovarea politicilor verzi
România



                                                                                           Până ȋn prezent niciun partid cu o
                                                                                           doctrină exclusiv „verde” nu a reuşit să
                                                                                           intre ȋn parlament.




   Interpretare pe baza documentului „Oferta electorală de mediu.        Interpretare pe baza platformelor partidelor politice existente astăzi pe site-urile
   Analiza programelor electorale pentru alegerile parlamentare 2008.”   oficiale ale acestora.

More Related Content

Featured

PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024Neil Kimberley
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)contently
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024Albert Qian
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsKurio // The Social Media Age(ncy)
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Search Engine Journal
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summarySpeakerHub
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Tessa Mero
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentLily Ray
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best PracticesVit Horky
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementMindGenius
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...RachelPearson36
 
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Applitools
 
12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at WorkGetSmarter
 
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...DevGAMM Conference
 

Featured (20)

Skeleton Culture Code
Skeleton Culture CodeSkeleton Culture Code
Skeleton Culture Code
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best Practices
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project management
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
 
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
 
12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work12 Ways to Increase Your Influence at Work
12 Ways to Increase Your Influence at Work
 
ChatGPT webinar slides
ChatGPT webinar slidesChatGPT webinar slides
ChatGPT webinar slides
 
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike RoutesMore than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
More than Just Lines on a Map: Best Practices for U.S Bike Routes
 
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
Ride the Storm: Navigating Through Unstable Periods / Katerina Rudko (Belka G...
 

Prezentare - Au politicile de mediu unda verde in Romania?

  • 1.
  • 2. Combaterea Schimbărilor Climatice - Domenii Prioritare Uniunea Europeană Combaterea schimbărilor climatice prin reducerea cantităţii de emisii de CO2 şi alte tipuri de gaze cu efect de seră, promovarea energiilor verzi şi a dezvoltării durabile, este ȋn linii mari, obiectivul cheie ale politicii de mediu europene. Există directive specifice în funcţie de fiecare sector de mediu, elaborate de către organismele abilitate ale UE şi care trebuie armonizate cu legislaţia naţională a Statelor Membre.
  • 3. Combaterea Schimbărilor Climatice - Domenii Prioritare România schema EU-ETS ariilor protejate Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin aderarea la Combaterea poluării aerului şi conservarea biodiversităţii şi a Deşeurile •Predominanţa •România şi-a •reprezintă priorităţi metodei depozitării asumat, în intervalul europene corelate ce deşeurilor ȋn 2008 – 2012, trebuie să se În tratatul de aderere al României la UE este semnalată detrimentul reciclării reducerea cu 8% a regăsească şi ȋn sau chiar a incinerării emisiilor de gaze cu politicile de mediu necesitatea armonizării legislaţiei ȋn vederea atingerii acestora; efect de seră, faţă de din România. nivelul anului 1989, •Conform strategiei target-urilor ȋn domenii precum : •Neimplementarea procent similar cu cel europene pentru colectării selective ca convenit de Uniunea mediu, ariile • Calitatea Aerului, Europeană. protejate şi formă obligatorie de • Calitatea Apei, colectare a deşeurilor biodiversitatea • Deşeuri ȋn gospodării; •Fiecare companie reprezintă un • Poluarea Industrială deţinătoare de element esenţial ȋn • Managementul Riscului. instalaţii poluante lupta pentru •Numărul ridicat de trebuie să realizeze combaterea deşeuri industriale şi conform unui ghid schimbărilor deşeuri provenind din construcţii; de calcul al emisiilor climatice. Principalele domenii evaluarea propriilor instalaţii şi să o „prioritare” pentru România din •Lipsa unei ciclicităţi ȋn înainteze Agenţiei managementul Naţionale pentru perspectiva managementului deşeurilor – Protecţia Mediului identificarea exactă a care alocă problemelor de mediu au fost circuitului parcurs de proporţional cu deşeurile de diferite emisiile de CO2 un restabilite pe baza Raportului tipuri din faza de anumit număr de colectare până ȋn faza Comun realizat ȋn anul 2010 de repunerii ȋn uz, certificate (GHG) fiecărui agent către European Environmental depozitării sau economic. incinerării. Agency.
  • 4. 23.30% Austria 34% 2.20% Belgiia 13% 9.40% Bulgaria 16% 2.90% Cipru 13% 6.10% Cehia 13% Uniunea Europeană 17% Danemarca Obiectiv: 30% 18.0% Estonia 25% 28.5% Finlanda 38% energetic al UE până în 2020 10.3% Franta 23% 5.8% Germania 18% 6.9% Grecia 18% Cota de energie regenerabilă în 2005 4.3% Ungaria 13% 3.1% Irlanda 16% 5.2% Italia Pondere de 20% a energiilor regenerabile în mixul 17% 32.6% Letonia 40% 15.0% Lituania 23% 0.9% Luxemburg 11% 0.0% Malta 10% Producerea energiei electrice din surse regenerabile 2.4% Olanda 14% 7.2% Polonia 15% 20.5% Portugalia 31% 17.8% Romania 24% 6.7% Slovacia 14% 16.0% Cota de energie reegenerabilă până în 2020 Slovenia 25% 8.7% Spania 20% 39.8% Suedia 49% 1.3% Marea Britanie 15%
  • 5. Producerea energiei electrice din surse regenerabile România Capacităţi de producere a energiei eoliene 462 MW instalată până în 2010 Energie eoliană - capacităţi contractate pe regiuni (MW) Oltenia 0 2010 Banat 251 448 2009 Moldova 498 Muntenia 594 14 Dobrogea 3935 Romania Alte surse de energie regenerabilă - capacităţi contractate (MW) Cogenerare 813 Fotovoltaic 37 Hidro 34 Biomasa 1
  • 6. Partidele politice – factorii principali în promovarea politicilor verzi Uniunea Europeană Grupul Verzilor ocupă cea de-a patra poziţie după Populari, Social-Democraţi şi Liberali, ocupând 55 de locuri 84 55 265 Există 128 de membri pentru comisiile 184 54 parlamentare: mediu, sănătate publică şi 30 siguranţă alimentară. 35 27 736 MP NA AEM a publicat raport despre starea şi perspectivele mediului (SOER 2010) Concluzia este că abordarea de a transforma Europa într-o economie ecologică care utilizează eficient resursele nu determină numai un mediu sănătos, ci totodată este benefică pentru prosperitate şi coeziune socială.
  • 7. Partidele politice – factorii principali în promovarea politicilor verzi România Până ȋn prezent niciun partid cu o doctrină exclusiv „verde” nu a reuşit să intre ȋn parlament. Interpretare pe baza documentului „Oferta electorală de mediu. Interpretare pe baza platformelor partidelor politice existente astăzi pe site-urile Analiza programelor electorale pentru alegerile parlamentare 2008.” oficiale ale acestora.