UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAğI                DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂğĂMÂNT LA                DISTANğĂ SI FRECVENTA RED...
CUPRINS    1. Caracterizare generală a dreptului civil                      NoĠiunea úi principiile dreptului civil       ...
3. Actul juridic civil                      NoĠiunea úi clasificarea actelor juridice civile         52                   ...
INTRODUCERE                 Modulul intitulat Drept civil. Partea generală se studiază în anul I, sem. I úi               ...
corectare o vei primi cu observaĠiile adecvate úi cu strategia corectă de învăĠare                                        ...
1. CARACTERIZARE GENERALĂ A DREPTULUI CIVIL                      1.1. NoĠiunea úi principiile dreptului civil             ...
Andy Puúcă                                                      Caracterizarea generală a dreptului civil1.1. NoĠiunea úi ...
Andy Puúcă                                                                   Caracterizarea generală a dreptului civil    ...
Andy Puúcă                                                         Caracterizarea generală a dreptului civil              ...
Andy Puúcă                                                       Caracterizarea generală a dreptului civil1.1.2. NoĠiunea ...
Andy Puúcă                                                            Caracterizarea generală a dreptului civil           ...
Andy Puúcă                                                              Caracterizarea generală a dreptului civil         ...
Andy Puúcă                                                        Caracterizarea generală a dreptului civil               ...
Andy Puúcă                                                            Caracterizarea generală a dreptului civil           ...
Andy Puúcă                                                            Caracterizarea generală a dreptului civil           ...
Andy Puúcă                                                               Caracterizarea generală a dreptului civil1.2.2. N...
Andy Puúcă                                                              Caracterizarea generală a dreptului civil         ...
Andy Puúcă                                                      Caracterizarea generală a dreptului civil                 ...
Andy Puúcă                                                        Caracterizarea generală a dreptului civil               ...
Andy Puúcă                                                               Caracterizarea generală a dreptului civil        ...
Andy Puúcă                                                               Caracterizarea generală a dreptului civil        ...
Andy Puúcă                                                       Caracterizarea generală a dreptului civil                ...
Drept civil.  unitatea i
Drept civil.  unitatea i
Drept civil.  unitatea i
Drept civil.  unitatea i
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Drept civil. unitatea i

1,574 views

Published on

0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
1,574
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
2
Actions
Shares
0
Downloads
55
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Drept civil. unitatea i

  1. 1. UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAğI DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂğĂMÂNT LA DISTANğĂ SI FRECVENTA REDUSA FACULTATEA DE DREPTDREPT CIVIL. PARTEA GENERALĂ Anul I, semestrul I ANDY PUùCĂ MIRELA COSTACHE
  2. 2. CUPRINS 1. Caracterizare generală a dreptului civil NoĠiunea úi principiile dreptului civil 8 Normele juridice de drept civil 15 Obiectivele specifice unităĠii de învăĠare Rezumat 26 Teste de autoevaluare 27 Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 27 Bibliografie minimală 27 2. Raportul juridic civil NoĠiunea úi caracterele raportului juridic civil 29 Elementele raportului juridic civil 30 Obiectivele specifice unităĠii de învăĠare Rezumat 48 Teste de autoevaluare 49 Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 49 Lucrarea de verificare 50 Bibliografie minimală 50Drept civil. Partea generală 3
  3. 3. 3. Actul juridic civil NoĠiunea úi clasificarea actelor juridice civile 52 CondiĠiile de validitate ale actului juridic civil 59 ModalităĠile actului juridic civil 75 Nulitatea actului juridic 81 Obiectivele specifice unităĠii de învăĠare Rezumat 88 Teste de autoevaluare 89 Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 89 Bibliografie minimală 89 4. PrescripĠia extinctivă NoĠiunea úi efectul prescripĠiei extinctive 91 Domeniul prescripĠiei extinctive 95 Termenele de prescripĠie extinctivă 100 Începutul cursului prescripĠiei extinctive 102 Suspendarea prescripĠiei extinctive 105 Întreruperea prescripĠie extinctive 108 Repunerea în termenul de prescripĠie extinctivă 109 Împlinirea (calculul) prescripĠiei extinctive 111 Obiectivele specifice unităĠii de învăĠare Rezumat 112 Teste de autoevaluare 112 Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 113 Lucrarea de verificare 113 Bibliografie minimală 113 Bibliografie (de elaborare a cursului)Drept civil. Partea generală 4
  4. 4. INTRODUCERE Modulul intitulat Drept civil. Partea generală se studiază în anul I, sem. I úi vizează dobândirea de competenĠe în domeniul dreptului civil.CompetenĠele pe care le vei dobândi sunt următoarele: • definirea úi identificarea normelor úi izvoarelor de drept civil; • descrierea elementelor raportului juridic civil; • identificarea importanĠei juridice a clasificării actelor juridice civile; • descrierea specificului fiecărei condiĠii de validitate a actului juridic civil úi a modului de relaĠionare a acestora, dar úi a sancĠiunii juridice care intervine în caz de nerespectare; • identificarea elementelor definitorii ale prescripĠiei extinctive, prin raportare la domeniul de aplicare, termen, suspendare, repunere în termen úi împlinirea prescripĠiei. ConĠinutul este structurat în următoarele unităĠi de învăĠare: - Caracterizarea generală a dreptului civil; - Raportul juridic civil; - Actul juridic civil; - PrescripĠia extinctivă. In prima unitate de învăĠare, intitulată Caracterizarea generală a dreptului civil, vei regăsi operaĠionalizarea următoarelor obiective specifice: - să expui principiile dreptului civil român; - să identifici categoriile de norme juridice, clasificându-le după criteriile studiate; - să descrii specificul modalităĠilor de interpretare a dreptului civil; - să argumentezi modalităĠile de aplicare a legii civile, după ce vei studia conĠinutul cursului úi vei parcurge bibliografia recomandată. Pentru aprofundare úi autoevaluare îĠi propun exerciĠii úi teste adecvate. După ce ai parcurs informaĠia esenĠială, în a doua unitate de învăĠare, Raportul juridic civil, vei achiziĠiona, odată cu cunoútinĠele oferite, noi competenĠe, care îĠi vor permite să operaĠionalizezi următoarele obiective: - să evidenĠiezi caracterele raportului juridic civil; - să identifici úi să relaĠionezi elementele constitutive ale raportului juridic civil; - să corelezi argumentat noĠiunile de drept subiectiv civil úi obligaĠie civilă; - să descrii specificul fiecărei categorii de bunuri, úi care îĠi vor permite să rezolvi testele propuse úi lucrarea de verificare corespunzătoare primelor două unităĠi de învăĠare. Ca sa îĠi evaluez gradul de însuúire a cunoútinĠelor, vei rezolva o lucrare de evaluare pe care dupăDrept civil. Partea generală 5
  5. 5. corectare o vei primi cu observaĠiile adecvate úi cu strategia corectă de învăĠare observa i pentru capitolele următoare. urm După ce ai parcurs informaĠia esenĠială, în a treia unitate de înv informa , învăĠare, Actul juridic civil, vei regăsi operaĠionalizarea următoarelor obiective specifice: reg toarelor specifice • să identifici úi să exemplifici categoriile de acte juridice, raportân raportându-te la criteriile prezentate; • să explici conጔinutul fiecărei condiጔii de validitate a actului juridic civil con ii • să compari modal modalităጔile juridice ale actului juridic; • să delimitezi nulitatea de alte sancጔiuni de drept. sanc După ce ai parcurs informaĠia esenĠială, în a patra unitate de învăĠ informa , învăĠare, intitulată PrescripĠia extinctivă, vei regăsi operaĠionalizarea următoarelor obiective ia extinctiv toarelor specifice: • să identifici aspectele conceptuale ale prescrip iei extinctive; prescripĠiei • să descrii specificul suspendării, întreruperii úi repunerii în termenul de suspend i prescripĠie extinctivă; Ġie extinctiv • să precizezi modalitatea de calcul al începutului cursului prescrip prescripĠiei, precum úi momentul împlinirii acestui termen. Pentru o învăĠare eficientă ai nevoie de următorii paúi obligatorii: ăĠare eficient • Citeúti modulul cu maximă atenĠie; ti maxim • EvidenĠiezi informaĠiile esenĠiale cu culoare, le notezi pe hârtie sau le iezi informa h adnotezi în spaĠiul alb, rezervat special în stânga paginii; spa • Răspunzi la întrebări úi rezolvi exerciĠiile propuse; spunzi întreb • Mimezi evaluarea finală, autopropunându-Ġi o temă úi rezolvând fără să final i rezolvând-o apelezi la suportul scris; • Compari rezultatul cu suportul de curs úi explică-Ġi de ce ai eliminat suport i anumite secvenĠe; secven • În caz de rezultat îndoielnic, reia întreg demersul de învăĠare. ăĠare. Pe măsură ce vei parcurge modulul îĠi vor fi administrate dou lucrări de îi două verificare pe care le vei regăsi la sfârúitul unităĠilor de învăĠare 2 úi 4. Vei reg ăĠare răspunde în scris la aceste cerinĠe, folosindu-te de suportul de curs úi de spunde cerin te următoarele resurse suplimentare (autori, titluri, pagini). Vei fi evaluat dup toarele pagini). după gradul în care ai reuúit să operaĠionalizezi competenĠele. Se va Ġine cont de reu ele. acurateĠea rezolvării, de modul de prezentare úi de promptitudinea răspunsului. ea i r Pentru neclarităĠi úi informaĠii suplimentare vei apela la tutorele indicat ăĠi ú ii indicat. N.B. InformaĠia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în ia oferit ă. consecinĠă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea , recomanda sarcinilor de lucru, a testelor úi lucrărilor de verificare. Doar în acest fel vei rilor putea fi evaluat cu o notă corespunzătoare efortului de învăĠare. notDrept civil. Partea generală 6
  6. 6. 1. CARACTERIZARE GENERALĂ A DREPTULUI CIVIL 1.1. NoĠiunea úi principiile dreptului civil 8 1.2. Normele juridice de drept civil 15 Obiectivele specifice unităĠii de învăĠare Rezumat 26 Teste de autoevaluare 27 Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 27 Bibliografie minimală 27Obiective specifice: La sfârúitul capitolului, vei avea capacitatea: • să expui principiile dreptului civil român; • să identifici categoriile de norme juridice, clasificându-le după criteriile studiate; • să descrii specificul modalităĠilor de interpretare a dreptului civil; • să argumentezi modalităĠile de aplicare a legii civile. Timp mediu estimat pentru studiu individual: 5 oreDrept civil. Partea generală 7
  7. 7. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil1.1. NoĠiunea úi principiile dreptului civil1.1.1. Drept úi morală. Subdiviziunile dreptului Oamenii sunt condamnaĠi să trăiască împreună. CoexistenĠa lor naúte aspiraĠii care se ciocnesc, pasiuni care se contrariază, libertăĠi care se învrăjbesc, conflicte care apar. Ceea ce divide mai mult pe oameni nu este atât diversitatea ideilor, cât similitudinea nevoilor lor. Cum poate fi controlată distribuĠia bunurilor? De cine úi după ce criterii pot fi apreciate limitele libertăĠilor úi sancĠiunilor? Iată întreaga problematică a dreptului. Cuvântul „drept” cunoaúte trei accepĠiuni: 1. Într-un prim sens, cuvântul drept înseamnă totalitatea regulilor, a preceptelor úi legilor care guvernează activitatea omului în societate úi care se pot impune la un moment dat prin forĠa publică. Este ceea ce numim „drept obiectiv”, adică tot ceea ce se poate impune prin forĠa publicului: fie legea propriu-zisă, fie obiceiurile cu valoare de lege, fie preceptele care se impun fără nici un text de lege, chiar legiuitorului. 2. În cel de-al doilea sens, cuvântul drept desemnează facultatea unui individ de a avea, a face sau nu face ceva, de care el se prevalează faĠă de alĠii în societate în exerciĠiul activităĠii sale. Acesta este aúa-numitul „drept subiectiv”: drept de proprietate, drept de servitute etc. Între dreptul subiectiv úi dreptul obiectiv trebuie să existe o concordanĠă permanentă. Nu poate exista o poruncă fără a exista o forĠă care să o execute. Însăúi tăria dreptului subiectiv este susĠinută de existenĠa dreptului obiectiv care, prin forĠa publică pe care o are la îndemână, să permită realizarea conĠinutului dreptului subiectiv. 3. În cel de-al treilea sens, cuvântul drept este înĠeles ca útiinĠă a dreptului, adică útiinĠa care studiază dreptul obiectiv úi drepturile subiective care derivă din el. În acest sens se spune: facultate de drept, profesor de drept, student în drept sau drept civil, drept penal, în sensul de útiinĠa dreptului civil sau a dreptului penal (Hamangiu, Rosetti–Bălănescu, & Băicoianu, 1996, p. 3). Caracteristica principală a dreptului obiectiv este aceea că poate fi impus prin forĠa publică. Este ceea ce diferenĠiază de fapt dreptul obiectiv de morală. Dreptul úi morala sunt înrudite, pentru că ambele se ocupă de raporturile dintre oameni úi ambele caută să echilibreze aceste raporturi, adaptând interesele individuale interesului social, de grup. Pentru a realiza acest deziderat, nu numai dreptul, dar mai ales morala, impune obligaĠii. Ce deosebeúte cele două feluri de obligaĠii? În primul rând felul diferit de constrângere. Există obligaĠie, dar forĠa publică nu o consfinĠeúte în cazul moralei. În al doilea rând, sfera de reglementare. Sfera dreptului este cu mult mai restrânsă decât sfera moralei, pentru că aúa cum spune formula lui Bertham: „dreptul úi morala au acelaúi centru, dar nu au aceeaúi circumferinĠă”. Morala impune obligaĠii nu numai faĠă de semeni, dar úi faĠă de tine însuĠi, în timp ce dreptul impune individului obligaĠii doarDrept civil. Partea generală 8
  8. 8. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil ă faĠă de semenii lui.1 În al treilea rând, morala priveúte omul sub un unghi de te perfectibilitate, în timp ce dreptul se gândeúte la regulile comune, care nu au gânde te întotdeauna asentimentul moralei, pentru că dreptul trebuie să realizeze ordinea na c ă în convieĠuire úi nu perfecĠiunea în viaĠă. perfecCare sunt diviziunile dreptului obiectiv? Dreptul obiectiv se împarte în drept pozitiv úi drept natural. Ce este dreptul pozitiv? Dreptul pozitiv este dreptul în vigoare la un anumit moment dat într-un anume înt stat. El se cunoaúte úi se studiază. Este o noĠiune simplă úi clară asupra căreia i c toată lumea este de acord. Include regulile juridice certe, dar ú cele asupra certe, úi cărora există îndoială. îndoial Dreptul natural exist alături de dreptul pozitiv úi este o noĠ există i noĠiune vagă úi neclară care a stârnit divergen e între autori pentru definirea ei. Unii concep divergenĠe dreptul natural sub forma unui drept ideal, universal, imuabil. Al consideră univers AlĠii dreptul natural a fi un drept anterior úi superior oricărei reguli pozitive úi care, rei spre deosebire de dreptul pozitiv, variază încontinuu. Scopul dreptului pozitiv variaz ar fi de a se apropia de dreptul natural. Ideea de drept suprapus legilor umane, de esenĠă divină, este foarte veche. În esen , trecut, dreptul natural era conceput ca un drept către care tindem, pe care cu c tre timpul omul e chemat să-l descopere úi să-l realizeze. Această idee este ast s ă astăzi respinsă, fiind fie considerată greúită, fie transformată într-o no , considerat o noĠiune mai realistă. Dreptul este esenĠialmente produsul raĠiunii, este produsul vieĠii esen iunii, vie sociale. Nu există drept preconceput. A defini dreptul natural ca un drept ideal înseamnă a-i nega existenĠa. i existenCum se clasifică dreptul pozitiv? Dreptul pozitiv se împarte în drept internaĠional úi drept naĠional. interna Dreptul internaĠional se ocupă de raporturile dintre state sau dintre cetăĠenii Ġional cet unor state diferite. La rândul s său, dreptul internaĠional se divide în drept ional internaĠional public, care se ocupă numai de raporturile dintre state (tra ional public (tratate, relaĠii diplomatice etc.) sau de raporturile politice dintre particulari úi drept ii dintre internaĠional privat, care cârmuieúte raporturile fără caracter politic (de interes ional privat privat) dintre cetăĠenii aparĠinând unor state deosebite. apar1 N. Titulescu considera că, pe lângă drept úi morală, chiar úi uzanĠele moderne impun obliga , ele obligaĠii. Pentru aexemplifica cele spuse, dădea următorul exemplu studenĠilor săi: „Croitorul vă aduce la domiciliu un costum úi ătorul studenvoiĠi să mergeĠi la dânsul ca să-l plătiĠi. Pentru aceasta, vă îmbrăcaĠi după o anumită normă: puneĠ în orice caz o ă Ġi. v : puneĠipălărie, o haină, luaĠi un baston úi plecaĠ Pe drum vă întâlniĠi cu un cerúetor, care vă cere un ajutor, îl da úi în i plecaĠi. daĠifine ajungeĠi la croitor úi vă achitaĠi datoria. Ce v-a făcut să vă îmbrăcaĠi după o anumită normă? Ce v-a obligat Ġi v normăsă da-Ġi ajutor săracului? Ce v-a obligat să plătiĠi factura croitorului? Iată trei obligaĠii executate, dar nu toate sub a s iiconstrângerea aceleiaúi sancĠiuni. Aúa v-aĠi îmbrăcat după o normă cuvenită, pentru că v temeaĠi de úa v , vădesconsiderarea semenilor dumneavoastră (…) AĠi dat ajutor săracului pentru că aúa vă dicta conútiinĠa. AĠi plătit dumneavoastr cta conúcroitorul pentru că acesta vă putea forĠa judecătoreúte la plată. Va să zică obligaĠiile impuse de uzan judec iile uzanĠele modernesunt sancĠionate prin consideraĠia publică. ObligaĠiile morale sunt sancĠionate prin satisfacĠia con ia public Ġia conútiinĠei, iarobligaĠiile civile, ca de pildă aceea care vă impune să vă plătiĠi furnizorul, sunt sancĠionate prin forĠa publică. v ionate forPrima úi a doua obligaĠie puteĠi să nu o îndeplini fără teamă de constrângere. Cine vă va trage la r îndepliniĠi, răspunderedacă ieúiĠi fără veston pe stradă sau dacă refuzaĠi obolul dumneavoastră unui sărac? Sunt convins îns că mai dac rac? însăcurând nu vă plătiĠi furnizorul decât să ieúiĠi din casă fără veston.” ă ieDrept civil. Partea generală 9
  9. 9. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil ă Dreptul naĠional (intern) se ocupă de raporturile persoanelor care fac parte din ocup acelaúi stat. El se poate subdivide în drept public úi drept privat. i Dreptul public dă expresie intereselor generale, pe când cel privat, celor particulare. Dreptul public este cel care stud studiază constituirea statului úi a puterilor publice, raporturile dintre stat úi particulari, iar dreptul privat se ocup i ocupă doar de raporturile dintre particulari. DispoziĠiile dreptului public sunt iile imperative, se impun f fără discuĠie, în timp ce o mare parte di dispoziĠiile ie, din dreptului privat sunt supletive úi interpretative, putând fi înlăturate prin simpla turate convenĠie a părĠilor. De exemplu, chiar dacă chiriaúului îi revine, potrivit legii, ă Ġilor. dac ului obligaĠia de a efectua repara ia reparaĠiile locative (mărunte), iar repara runte), reparaĠiile majore trebuie să le facă proprietarul, asta nu înseamnă că prin conven părĠilor, înseamn convenĠia chiriaúul nu e poate obliga să efectueze reparaĠiile majore iar proprietarul pe ul s iile cele mărunte. Toate aceste teorii sunt perfect adevărate úi verificate în timp. adev i Niciuna însă nu exprimă adevărata distincĠie. Singurul criteriu care pare s exprim ie. să reziste este, se pare, acela al metodei de reglementare, reflectate de poziĠia reglementare, pozi părĠilor în raportul juridic abstract. Dreptul public este bazat pe un raport de ilor este subordonare, în plan vertical, între stat, ca reprezentant al interesului general, úi între toĠi ceilalĠi, care sunt obligaĠi să se supună regulilor stabilite de către acesta. Un i, obliga exemplu în acest sens îl constituie Dreptul financiar, în care statului îi revine financiar, dreptul de a percepe impozitele, iar cetăĠeanului obligaĠia de a le pl ia plăti. În dreptul privat însă raportul se constituie pe orizontală, cele două părĠi având însă, , poziĠii egale, chiar dacă una dintre ele ar fi statul. ii dac Dreptul public se subdivide în drept constituĠional, drept penal, drept procesual constitu ional, pro penal, drept financiar, drept administrativ etc. Dreptul privat se împarte în drept civil, drept procesual civil, drept comercial, dreptul muncii etc. comercial, Sarcina de lucru 1 În studiul „Drept úi morală”, Mircea Djuvara defineúte cele dou domenii te două în felul următor: „ ător: „Când activitatea, obiect al judecăĠii, este pur interioar ii, interioară, când este un sentiment, o pură intenĠie, o tendinĠă non-exteriorizat ne pur exteriorizată, aflăm în domeniul moralei; dimpotriv orice acĠiune exteriorizat úi m dimpotrivă, iune exteriorizată manifestată printr-un gest material al agentului în raport cu celalalt intr printr intră în domeniul dreptului”. dreptului Pornind de la această afirmaĠie, prezintă în 5 enunĠuri de câte 3 rânduri aceast uri 3-5 fiecare opinia ta cu privire la interferenĠa dintre morală úi drept. interferen iDrept civil. Partea generală 10
  10. 10. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil1.1.2. NoĠiunea de drept civil Dreptul civil reprezintă principala ramură a dreptului privat. Este un ansamblu de reguli de drept, de hotărâri ale instanĠelor judecătoreúti, de comentarii ale Codului civil úi altor legi civile. Dreptul civil conferă fiecărei societăĠi o ordine internă, o organizare de ansamblu. Este o „ConstituĠie civilă” care face ca viaĠa cotidiană să fie dublată de o viaĠă juridică.(Zlătescu, 2000, p. 16). Dreptul civil este „expresia unei civilizaĠii”. Este expresia spiritualităĠii unui popor, istoriei úi tradiĠiei lui. El guvernează majoritatea raporturilor private: proprietatea, obligaĠiile, moútenirile etc. Când cumpărăm haine, alimente, cărĠi, încheiem acte de vânzare-cumpărare; când călătorim cu trenul, vaporul, autobuzul, taxiul, încheiem contracte de transport; naúterea, căsătoria, decesul produc consecinĠe juridice civile. Dreptul civil este cea mai completă reglementare a relaĠiilor juridice de drept privat. El reprezintă „dreptul comun” în materie, în sensul că este aplicabil tuturor raporturilor de drept privat, în afară de acele raporturi care sunt guvernate de dispoziĠiile speciale (de exemplu dispoziĠii de drept comercial, de dreptul muncii etc.). În măsura în care, pentru anumite raporturi de drept privat nu există dispoziĠii speciale, se aplică dreptul civil, ca drept comun în materie. Astfel, în situaĠiile în care o ramură de drept nu conĠine norme proprii pentru a rezolva un caz concret, se apelează la dreptul civil care „împrumută” principiile ori normele sale, pentru soluĠionarea situaĠiei de fapt respective. Acesta este rolul principal al dreptului civil român. De asemenea, dreptul civil mai contribuie la ocrotirea valorilor omului, la formarea unei conútiinĠe juridice corecte, la întărirea moralei precum úi la aplicarea corectă, dar úi continua perfecĠionare a legii. Literatura de specialitate a oferit mai multe definiĠii ale dreptului civil, ca ramură a sistemului dreptului românesc. O vom reĠine pe aceea conform căreia dreptul civil este ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile patrimoniale úi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice úi persoane juridice aflate pe poziĠii de egalitate juridică. (Boroi, 2008, p. 3) Ce este o normă juridică? Ce reprezintă un raport patrimonial ori nepatrimonial? Cine sunt persoanele fizice ori juridice? Iată câteva întrebări care îúi vor găsi răspunsul în cele ce urmează. Analizând fiecare din aceste răspunsuri vom afla, pe rând care este conĠinutul, obiectul, respectiv care sunt subiectele dreptului civil úi care este poziĠia subiectelor de drept în relaĠiile dintre ele. Normele de drept civil sunt reguli care alcătuiesc conĠinutul dreptului civil. Totalitatea normelor de drept civil sunt grupate pe categorii care alcătuiesc instituĠiile dreptului civil. În ordinea studiului lor (în facultate), instituĠiile dreptului civil sunt următoarele: - raportul juridic civil; - actul juridic civil; - prescripĠia extinctivă; - subiectele dreptului civil (persoanele fizice úi juridice);Drept civil. Partea generală 11
  11. 11. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil ă - drepturile reale; rile - teoria general a obligaĠiilor; generală - contractele civile speciale; - succesiunile. Raporturile juridice patrimoniale úi nepatrimoniale alcătuiesc obiectul dreptului civil. Oamenii îúi pun în valoare drepturile subiective prin relaĠiile sociale la care i rela iile participă. Acestea capătă înfăĠiúarea unor raporturi juridice, fiindcă se referă la . cap area drepturi úi obligaĠii, adică produc efecte juridice. Deci, raportul juridic est o i adic este relaĠie socială reglementată de o normă juridică. reglementat Este patrimonial acel raport juridic al cărui conĠinut poate fi evaluat în bani, are inut valoare economică. Raportul juridic nepatrimonial nu are valoare eco economică. economică, este o relaĠie socială în care îúi găseúte expresia individualitatea persoanei, ie social te aprecierea morală de care se bucură ea în cadrul societăĠii. bucur Cel de-al treilea element al defini al definiĠiei priveúte subiectele dreptului civil, adic adică persoanele fizice úi juridice. Pentru dreptul civil, subiect este nu n úi numai omul privit individual, desemnat prin sintagma „persoană fizică”, ci úi colectivul de „persoan ”, oameni, care, prin întrunirea unor condiĠii legale, devine subiect colectiv de condi ii cole drept, desemnat prin sintagma „persoană juridică”. (Beleiu, 2003, p. 15) „persoan În ceea ce priveúte pozi juridică a subiectelor raporturilor de drept civil, între úte poziĠia ele există o egalitate juridică, în sensul că nici una din ele nu se subordoneaz juridic subordonează celeilalte. Această egalitate juridică nu este specifică numai dreptului civil, ci lte. juridic tuturor ramurilor de drept privat. Sarcina de lucru 2 Selectează úi transcrie trei definiĠii ale dreptului civil din bibliografia defini ii indicată la finalul unităĠii úi realizează o comparaĠie a aspectelor unit ie conceptuale care au stat la baza articulării definiĠiilor.1.1.3. Principiile dreptului civil Orice sistem de drept este guvernat de principii fundamentale, adic de reguli fundamentale, adică de bază, idei călăuzitoare, comune tuturor ramurilor de drept. Fiecare ramur ălăuzitoare, ramură de drept cuprinde propriile reguli de bază, care se aplică pentru întreaga baz ă legislaĠie din domeniu, sau doar pentru unele institu ii juridice din respectiva ie instituĠii ramură de drept. Vorbim deci despre trei categorii de principii: - principii fundamentale ale dreptului român; - principii fundamentale ale dreptului civil; - principii specifice unor instituĠii de drept civil. instituDrept civil. Partea generală 12
  12. 12. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil ă A) Principiile fundamentale ale dreptului român sunt idei de baz ce se bază regăsesc în întreaga legislaĠie a României, fiind consacrate de Constitu úi de sesc legisla ie ConstituĠie alte legi importante. Aceste principii sunt studiate pe larg de „Teoria generală a dreptului”. g ă Majoritatea autorilor consideră că aceste principii ar fi: principiul democra consider r democraĠiei, principiul egalităĠii în faĠa legii, principiul legalităĠii, principiul separa egalităĠ ii, separaĠiei puterilor în stat. Sarcina de lucru 3 Comentează în 10 ă 10-15 rânduri următorul principiu de drept: torul „Nimeni nu e mai presus de lege”. B) Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt acele idei călă ălăuzitoare care se aplică legislaĠiei civile. Sunt considerate a fi principii specifi dreptului iei specifice civil: - principiul propriet proprietăĠii; - principiul egalit egalităĠii în faĠa legii civile; - principiul îmbi rii intereselor generale cu cele particulare; îmbinării - principiul ocrotirii úi garantării drepturilor subiective civile. rii Principiul proprietăĠii este consacrat de ConstituĠia României1, Codul civil, dar proprietăĠ úi de alte legi speciale. Astfel, art. 44 din ConstituĠie dispune că: i„Dreptul de proprietate, precum úi creanĠele asupra statului , sunt garantate. Con Dreptul ele ConĠinutul úilimitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.” lege. Acelaúi articol stabileúte în alin. 2 că: ticol stabile„Proprietatea privată este garantată úi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. ste garantatCetăĠenii străini úi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor i privnumai în condiĠiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană úi din alte tratate iile Eur iinternaĠionale la care România este parte; pe bază de reciprocitate, în condiĠiile prevăzute ionale baz prevprin lege organică, precum úi prin moútenire legală”. i mo Codul civil defineú proprietatea în art. 480: defineúte„Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura úi de a dispune de un lucru în mod Proprietatea buc eexclusiv úi absolut, însă în limitele determinate de lege.” lege Articolul 481 precizează: precizeazϭ Modificată úi completată prin Legea de revizuire a ConstituĠiei României nr. 429/2003, publicat în M. Of. nr. Constitu iei publicată758/2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din ConstituĠie, cu reactualizarea denumirilor úi C ie,dându-se textelor o altă numerotare.Drept civil. Partea generală 13
  13. 13. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil ă„Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate public Nimeni af publicăúi primind o dreaptă úi prealabilă despăgubire.” i Principiul egalităĠii în faĠa legii civile trebuie înĠeles diferit, după cum e vorba egalităĠ eles de persoanele fizice sau de persoanele juridice. În ceea ce priveúte persoanele fizice, acest principiu este consacra atât de te consacrat ConstituĠie, cât úi normele de drept civil. Astfel, art. 16 din Constitu dispune drept ConstituĠie că: „CetăĠenii sunt egali în fa legii úi a autorităĠilor publice, fără privilegii úi enii faĠa ilor fără discriminări”. În domeniul dreptului civil, art. 4 din Decretul nr. 31/1954 ”. privitor la persoanele fizice úi persoanele juridice, prevede că:„Sexul, rasa, naĠionalitatea, religia, gradul de cultură sau originea nu au nici o înrâurire ionalitatea, culturasupra capacităĠii”. În privinĠa persoanelor juridice, principiul egalităĠii în faĠa legii civile trebuie a egalit a înĠeles în sensul că toate persoanele juridice dintr-o anumită categorie se supun, eles în mod egal, legilor civile emise pentru a reglementa acea categorie de reglementa persoane juridice. Principiul îmbinării intereselor personale cu cele generale decurge din îmbinării principiile enunĠate anterior. Este de neconceput ca într-o societate modern Ġate o modernă, drepturile civile ale persoanelor fizice úi juridice să nu fie în concordanĠă cu concordan interesele generale. Potrivit art. 57 din ConstituĠie, cetăĠenii români sunt Constitu ăĠenii obligaĠi: „să-úi exercite drepturile úi libertăĠile constituĠionale cu bun i ionale bună- credinĠă, fără să încalce drepturile úi libertăĠile celorlalĠi”. ă De asemenea, Decretul nr. 31/1954 dispune în art. 1 că:„drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a satisface interesele drepturile recunoscute i ob …”,personale, materiale úi culturale în acord cu interesul obútesc, potrivit legii…”, iar art. 3 dispune c drepturile subiective: „pot fi exercitate numai potrivit cu că pot scopul lor economic úi social.” Principiul ocrotirii úi garantării drepturilor subiective civile îúi are sorg úi sorgintea în art. 26 din Pactul internaĠional privind drepturile civile úi politice care interna stipulează:„Toate persoanele sunt egale în faĠa legii úi au, fără discriminare, dreptul la ocrotire egal úi Toate fa egalăeficace contra oricărei discrimină în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie rei discriminări, ă,politică sau orice altă opinie, origine na naĠională sau socială, avere, naútere sau întemeiat pe tere întemeiatăorice altă împrejurare”. Garantarea drepturilor subiective este prevăzută úi de Conven prev i ConvenĠia pentru apărarea drepturilor omului úi a libertăĠilor fundamentale, de Constitu rarea ilor ConstituĠia României úi de Decretul nr. 31/1954 în art. 3 care dispune că „Drepturile i că: c civile sunt ocrotite de lege”. lege C) Principiile specifice unor instituĠii de drept civil au o sferă de aplicabilitate institu ă mai restrânsă decât principiile fundamentale ale dreptului civil. As decât Asemenea principii se studiază în cadrul diferitelor instituĠii ale dreptului civil. studiaz ii Deocamdată ne mulĠumim să evocăm câteva dintre aceste principii: mul m - principiul consensualismului, care prive forma actului juridic civil; priveúte - principiul forĠei obligatorii, principiul irevocabilităĠii úi principiul relativit Ġei irevocabilit i relativităĠii, care interesează instituĠia efectelor actului juridic civil; ă instituDrept civil. Partea generală 14
  14. 14. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil - principiul ocrotirii bunei-credinĠe, întâlnit în mai multe materii ale dreptului civil (drepturile reale, răspundere civilă etc.); - principiul proximităĠii gradului de rudenie, specific devoluĠiunii succesorale. Sarcina de lucru 4 Defineúte conceptul de principiu de drept apoi prezintă în 4 enunĠuri distincte principiile fundamentale ale dreptului civil.1.2. Normele juridice de drept civil1.2.1. NoĠiune úi clasificare În cadrul normelor de conduită socială (morale, religioase, politice, sportive, etc.) care definesc relaĠiile dintre oameni sau dintre aceútia úi societate, un loc important îl ocupă normele de drept. Normele juridice (de drept), împreună cu raporturile juridice născute pe baza lor, alcătuiesc ordinea juridică. Norma de drept civil poate fi definită ca regula generală, impersonală úi obligatorie1 care reglementează conduita subiectelor în raporturile juridice civile úi care poate fi îndeplinită la nevoie prin forĠa de constrângere a statului. În funcĠie de caracterul conduitei prescrise, normele de drept civil se clasifică în norme dispozitive úi norme imperative. Normele dispozitive sunt acelea care îngăduie subiectelor de drept civil să deroge de la dispoziĠiile pe care aceste norme le cuprind, înlesnind libertatea părĠilor prin suplinirea sau interpretarea voinĠei lor neexprimate sau insuficient exprimată. Normele dispozitive se clasifică în norme permisive úi norme supletive. Normele permisive nici nu impun úi nici nu interzic săvârúirea unei acĠiuni, lăsând la aprecierea părĠilor să aleagă conduita pe care doresc să o urmeze din mai multe variante posibile indicate de lege.2 Normele supletive sunt acelea care stabilesc o anumită conduită, care este obligatorie pentru părĠi numai în cazurile în care acestea, prin voinĠa lor, nu au stabilit o altă conduită.31 Norma juridică este generală pentru că ea prescrie o conduită tipică aplicabilă la un număr nelimitat de cazurice se adresează tuturor membrilor societăĠii; este impersonală pentru că nu se adresează direct unei persoane;este obligatorie deoarece conĠine prevederi ce pot fi impuse subiectului prin diferite mijloace.2 Pentru a exemplifica, este o normă permisivă dispoziĠia cuprinsă în art. 685 C. civ.: ”Succesiunea poate fiacceptată curat úi simplu sau sub beneficiu de inventar”.3 De exemplu, art. 1319 C. civ. prevede că : „Predarea trebuie să se facă la locul unde se află lucrul vândut întimpul vânzării, dacă părĠile nu s-au învoit altfel”.Drept civil. Partea generală 15
  15. 15. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil Normele imperative sunt acelea care impun o acĠiune sau o inacĠiune, de la care subiectele de drept civil nu se pot abate decât asumându-úi riscul sancĠiunii prevăzute de lege. Normele imperative se clasifică în norme onerative úi norme prohibitive. Normele onerative sunt cele care prevăd expres obligaĠia pentru părĠi de a săvârúi o anumită acĠiune1. Normele prohibitive interzic săvârúirea unor acĠiuni.2 Normele imperative, fiind obligatorii, determină respectarea lor întocmai de către părĠile unui raport juridic, sub consecinĠa aplicării sancĠiunilor civile, în timp ce prevederile normelor dispozitive pot fi înlăturate prin voinĠa părĠilor, fără a se aplica vreo sancĠiune. În funcĠie de natura interesului ocrotit, normele de drept civil se împart în norme de ordine publică, dacă ocrotesc un interes general, public3, úi norme de ordine privată, dacă ocrotesc un interes individual, particular. Normele de ordine publică sunt întotdeauna norme imperative, însă nu toate normele imperative sunt de ordine publică. De asemenea, normele dispozitive sunt întotdeauna úi norme de ordine privată, însă nu toate normele de ordine privată sunt dispozitive. Cu alte cuvinte, norma imperativă poate fi de ordine publică sau de ordine privată, iar norma de ordine privată poate fi dispozitivă sau imperativă. În funcĠie de întinderea câmpului de aplicare, normele de drept civil se împart în norme generale úi norme speciale. Normele generale sunt acelea care se aplică în toate cazurile úi în orice domeniu, dacă o altă normă legală nu prevede altfel. Normele speciale se aplică limitativ, doar în cazurile expres prevăzute de lege. Norma generală reprezintă dreptul comun, în timp ce norma specială reprezintă excepĠia. Norma specială derogă de la norma generală, în timp ce norma generală nu derogă de la norma specială. De asemenea, norma specială nu poate fi modificată ori abrogată de o normă ulterioară decât printr-o abrogare expresă directă. Sarcina de lucru 5 Selectează din Codul civil câte o normă juridică aferentă clasificării prezentate mai sus. Identifică apoi, pentru fiecare caz, structura normei juridice (ipoteza, dispoziĠie, sancĠiune).1 Normă onerativă este, de pildă, art. 813 C. civ. care prevede: „Toate donaĠiile se fac prin act autentic”.2 Este normă prohibitivă cea care prevede că: „nu se poate face renunĠare la o succesiune ce nu este deschisă…”(art. 965 alin. 2 C. civ.).3 De exemplu, potrivit art. 953 úi 954 C. civ.: „consimĠământul nu este valabil dacă este dat prin eroare úi ducela anularea actului juridic”.Drept civil. Partea generală 16
  16. 16. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil1.2.2. Normele juridice – izvoare ale dreptului civil Dreptul izvorăúte din lege. În toate statele cu sistem juridic de inspiraĠie romano-germanică, dreptul civil are ca principal izvor actul normativ scris. Obiceiul úi jurisprudenĠa joacă un rol secund. Formele specifice de exprimare a normelor de drept civil constituie izvoare ale dreptului civil. Aceste forme de exprimare a normelor juridice civile se realizează pe calea actelor normative. Actele normative sunt acele acte care emană de la organele de stat investite cu prerogativa legiferării. Sunt astfel izvoare ale dreptului civil: ConstituĠia, Codul civil, legile (adoptate de Parlament úi promulgate de Preúedinte), hotărârile úi ordonanĠele Guvernului (inclusiv cele de urgenĠă), ordinele úi instrucĠiunile miniútrilor, actele normative emise de autorităĠile administraĠiei publice locale. La acestea se adaugă unele acte normative adoptate înainte de 1990, în măsura în care acestea mai sunt în vigoare (legi, decrete, hotărâri ale Consiliului de Miniútri, ordine úi instrucĠiuni), precum úi reglementări internaĠionale (convenĠii, pacte, acorduri etc.) la care România este parte. Varietatea actelor normative ce reglementează raporturi sociale ce fac obiectul dreptului civil impune o anumită ierarhizare a acestora ce se stabileúte în funcĠie de caracterul úi ierarhia organului care le edictează. a) Legile. În conformitate cu prevederile art. 72 din ConstituĠia României: „Parlamentul adoptă legi constituĠionale, legi organice úi legi ordinare”. În ierarhia izvoarelor dreptului civil pe primul loc se află ConstituĠia úi legile constituĠionale, adică cele prin care are loc revizuirea ConstituĠiei. Deúi ConstituĠia reprezintă principalul izvor de drept pentru dreptul constituĠional, totuúi ea prezintă o importanĠă deosebită, ca izvor de drept, úi pentru dreptul civil. Într-adevăr, unele dintre drepturile fundamentale ale cetăĠenilor consacrate în ConstituĠie sunt úi drepturi subiective civile recunoscute úi ocrotite de către normele dreptului civil persoanelor fizice. Organele statului stabilite prin ConstituĠie sunt în marea lor majoritate úi persoane juridice − subiecte ale raporturilor juridice de drept civil. De asemenea, unele din principiile fundamentale ale dreptului civil, cum ar fi principiul garantării dreptului de proprietate sau principiul egalităĠii în faĠa legii sunt consacrate úi în textele constituĠionale. În cadrul legilor, principalul izvor al dreptului civil îl constituie Codul civil, adoptat în anul 1864 úi intrat în vigoare la 1 decembrie 1865. El este opera domnitorului Alexandru Ioan Cuza ale cărui vederi înaintate au fost binefăcătoare úi pe planul legislaĠiei civile (Lupulescu, 1998, p. 21). Codul civil român este o lege. Este o lege amplă, complexă, bine structurată1, cea mai importantă dintre toate legile civile. Ea nu exclude existenĠa altor acte normative în materie civilă. Cu toate că realităĠile social-economice au1 Codul civil român este alcătuit dintr-un titlu preliminar – „Despre efectele úi aplicarea legilor în genere” úi treicărĠi: Cartea I – „Despre persoane” (abrogată în prezent), Cartea a II-a – „Despre bunuri úi despre deosebitelemodificări ale proprietăĠii” úi Cartea a III-a – „Despre diferitele moduri prin care se dobândeúte proprietatea”.Drept civil. Partea generală 17
  17. 17. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil ă determinat numeroase abrogări sau modificări, acestea nu au afectat principiile abrog ri, úi instituĠiile sale fundamentale1. iile fundament Codul civil a fost elaborat de o comisie de specialiúti după modelul Codului special civil francez din 1804, proiectul de Cod civil italian, unele legi speciale cum a italian, fost cea franceză privind transcripĠia din 1853 úi cea belgiană din 1851 privind ă transcrip ă ipoteca, precum úi Ġinându-se seama de normele juridice din vechiul drept ú se românesc. Prin Codul civil s urmărit o consacrare legislativă a ideilor epocii s-a ă úi anume ocrotirea persoanei úi a proprietăĠii individuale, precum úi egalitatea i ii juridică în faĠa legii. a Sarcina de lucru 6 Argumentează în 10-15 rânduri faptul că legea reprezintă principalul izvor de drept civil. b) Decretele. Potrivit art. 99 alin. 1 din Constitu ie, în exercitarea atribu . ConstituĠie, atribuĠiilor sale, Preúedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial edintele al României. Nepublicarea atrage inexistenĠa decretului. inexisten Decretele sunt izvoare ale dreptului civil numai în măsura în care ele cuprind sura dispoziĠii cu caracter normativ prin care se reglementează raporturi sociale ce ii reglementeaz fac obiectul dreptului civil. l În prezent sunt în vigoare în legislaĠia Ġării noastre unele decrete adoptate legisla rii anterior anului 1989, cum ar fi: Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele nterior fizice úi persoanele juridice, Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a i Codului familiei úi a Decretului nr. 31/1954; Decretul nr. 167/1958 p odului úi privind prescripĠia extinctivă etc. ia extinctiv c) Hotărârile Guvernului României. În conformitate cu prevederile art. 107 rârile din ConstituĠie, Guvernul adoptă hotărâri úi ordonanĠe. Hotărârile sunt emise în ie, adopt rârile vederea organizării execut ării executării legilor, iar ordonanĠele se emit în temeiul unei ele legi speciale de abilitare, în limitele úi condiĠiile prevăzute de aceasta. zute În cazuri excepĠionale, în temeiul dispozi iilor art. 114 alin. 4 din Constitu Ġionale, dispoziĠiilor ConstituĠie, Guvernul poate adopta ordonanĠe de urgenĠă care intră în vigoare numai dup e ordonan după depunerea lor spre aprobare la Parlament, iar dacă Parlamentul nu este în dac sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu. convoac d) Alte acte normative, izvoare ale dreptului civil. În mă civil ăsura în care conducătorii organelor centrale ale administraĠiei de stat úi organele locale torii administra executive emit acte cu caracter normativ prin care se reglementeaz relaĠii reglementează1 Spre exemplu, dispoziĠiile privitoare la persoane úi respectiv la raporturile de căsătorie din Cartea I au fost iile torieabrogate úi înlocuite cu legi speciale. Este vorba de Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fi i vorba fizice úi juridiceúi Codul familiei din 1954.Drept civil. Partea generală 18
  18. 18. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil sociale ce fac obiectul dreptului civil, astfel de acte normative vor constitui izvoare ale dreptului civil. În literatura de specialitate s-a discutat pe larg dacă obiceiul, jurisprudenĠa úi doctrina constituie izvoare ale dreptului civil. Obiceiul reprezintă reguli stabilite printr-un uz îndelungat úi general, fixate în decursul vremii fără să fie precizate într-o normă juridică. În principiu, obiceiul nu este izvor de drept. El devine izvor de drept numai în măsura în care normele dreptului civil fac trimitere expresă la obicei. Astfel, Codul civil, recunoaúte obiceiul ca izvor de drept, în materie de servituĠi úi vecinătate (art. 600, art. 607 Cod civil), de executare a contractului úi interpretarea voinĠei părĠilor contractante (art. 970, art. 980 Cod civil), în materie de locaĠiune (art. 1447 Cod civil) etc. Obiceiul îúi are o largă aplicare în dreptul comercial în special, în cel maritim, manifestându-se sub forma uzanĠelor portuare în materia contractului de navlosire, de închiriere a navelor etc. În ceea ce priveúte jurisprudenĠa úi doctrina nu le este recunoscută calitatea de izvoare ale dreptului civil. JurisprudenĠa desemnează în denumirea sa clasică ansamblul soluĠiilor cuprinse în hotărârile instanĠelor judecătoreúti. InstanĠele de judecată au obligaĠia de a soluĠiona cauzele deduse spre judecată prin aplicarea normelor de drept situaĠiei de fapt stabilită pe bază de probe úi nu de a edicta norme juridice. Hotărârile instanĠelor de judecată produc efecte numai faĠă de participanĠii la procesul civil, soluĠiile pronunĠate, neavând caracter general úi impersonal. În sistemul nostru de drept, practica judiciară nu constituie izvor de drept, nici în domeniul interpretării legilor, aceasta intrând în atribuĠiile legiuitorului. Cu toate acestea, jurisprudenĠa joacă un rol important în asigurarea aplicării unitare a normelor de drept, precum úi în semnalarea necesităĠii adoptării de noi norme juridice úi perfecĠionarea celor existente. Nici doctrina nu constituie un izvor al dreptului civil. Ea se compune din lucrările úi studiile autorilor de drept civil cu privire la explicarea Codului civil, a legilor úi celorlalte acte normative ce reglementează relaĠii sociale ce fac obiectul dreptului civil. Deúi doctrina nu este izvor de drept, totuúi ea are un rol imens în explicarea instituĠiilor dreptului civil, generalizarea practicii judecătoreúti úi perfecĠionarea normelor de drept. Sarcina de lucru 7 Argumentează în 5 enunĠuri în ce măsură doctrina joacă un rol indispensabil în procesul legislativ.Drept civil. Partea generală 19
  19. 19. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil ă1.2.3. Aplicarea normelor juridice civile Normele juridice sunt edictate în vederea aplic rii lor. Prin aplicarea legii civile aplicării se înĠelege activitatea practică a organelor de stat care înfăptuiesc prevederile elege practic ptuiesc normelor juridice civile, în calitatea lor de titulari ai autorităĠii de stat, activitate titul ii ce se desfăúoară în formele oficiale prevăzute de lege. ă prev Normele dreptului civil acĠionează într-o anumită perioadă de timp, pe un ă anumit teritoriu ú cu privire la anumite persoane. AcĠiunea normei civile úi iunea trebuie deci analizată sub următoarele trei aspecte: a) durata în timp a normei analizat toarele de drept civil; b) spaĠiul în care acĠionează norma civilă úi c) persoanele c spa i cărora li se aplică normele civile.Aplicarea legii civile în timp Legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare. AcĠiunea normei aplic AcĠ civile în timp începe, fie în trei zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial, rii Monitoru fie de la data prevăzută în cuprinsul ei, dacă legea stabileúte o anumit dată de prevă te anumită intrare în vigoare. Momentul intrării în vigoare al legii civile prezint intr rii prezintă importanĠă sub următoarele două coordonate: de la această dat devine urm dată obligatorie úi se presupune ca din acest moment este cunoscut de toate i presupune cunoscută persoanele, nimeni neputând invoca necunoaúterea legii. (Lupulescu, 1998, p. necunoa 25) Ieúirea din vigoare a legii civile are loc pe data abrogării ei. Abrogarea poate fi irea abr rii expresă atunci când noul act normativ nominalizează în conĠinutul său actul Ġinutul s normativ anterior ce se abrogă ori numai anumite dispoziĠii ale acestuia úi abrog Ġii abrogarea implicită sau tacită când nu este nominalizat un anumit act normativ ori anumite dispoziĠii anterioare, ci se face doar menĠiunea că se abrogă toate dispozi abrog dispoziĠiile din legile ce contravin noului act normativ. iile Deúi, în principiu actele normative sunt adoptate pentru a acĠiona o perioad de i, pent iona perioadă timp îndelungată, totuúi există situaĠii în care se elaborează acte normative a ă, totu căror durată în timp este determinată. Acestea din urmă se numesc legi ă temporare úi adoptarea lor, cel mai adesea, este determinată de împrejurări i determinată împrejur excepĠionale, cum ar fi, inundaĠii, cutremure, etc. ionale, inunda Norma fundamental ce reglementează aplicarea legii civile în timp este art. 1 fundamentală din Codul civil potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor, ea nu are c Legea putere retroactivă”. retroactivă” ConstituĠia României, în art. 15 alin. 2 prevede că: ia c „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepĠia legii penale mai favorabile”. Legea excep ia favorabile” Din aceste prevederi legale se desprind următoarele două principii cu privire la urm aplicarea legii civile în timp: a) principiul neretroactivităĠii legii civile noi úi b) neret ii principiul aplicării imediate a legii civile noi. ării Principiul neretroactivităĠii legii civile exprimă o regulă juridică în neretroactivit juridic conformitate cu care legea civilă se aplică numai raporturilor care au luat civil naútere după intrarea ei în vigoare. Regula neretroactivităĠii legii civile are caracter imperativ úi este pe deplin neretroactivit justificată în dreptul nostru. Într-adevăr, neretroactivitatea legii civile creeaz nostr r, creează un sentiment de stabilitate úi certitudine raporturilor juridice civile. Pe de a i altăDrept civil. Partea generală 20
  20. 20. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil parte, subiectele raporturilor juridice de drept civil nu pot fi obligate să-úi stabilească conduita decât în conformitate cu actele normative în vigoare la data naúterii raportului juridic úi nu după norme juridice care nu există. Principiul aplicării imediate a legii civile, deúi nu este expres prevăzut de lege, rezultă din principiul neretroactivităĠii legii civile, fiind o consecinĠă firească a acestuia. Ambele principii se completează în mod reciproc în sensul că trecutul scapă acĠiunii legii noi, legea nouă urmând să se aplice numai faptelor ce s-au produs după intrarea ei în vigoare. De la aceste două principii ale aplicării legii civile în timp există două excepĠii: a) retroactivitatea legii civile noi úi b) ultraactivitatea (supravieĠuirea) legii civile vechi. Retroactivitatea legii civile înseamnă aplicarea legii civile noi raporturilor ce s- au născut înaintea intrării ei în vigoare. Legea civilă retroactivează numai în cazurile în care legea nouă prevede expres că ea se aplică úi pentru trecut. Ultraactivitatea fiind tot o excepĠie de la principiul aplicării imediate a legii civile noi, supravieĠuirea legii vechi după ieúirea ei din vigoare trebuie expres prevăzută de lege. Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii civile noi presupune cu necesitate excluderea supravieĠuirii legii civile vechi, exceptând cazurile în care legea nouă dispune că legea veche sau unele dispoziĠii ale acesteia continuă să se aplice o anumită perioadă de timp. Astfel de dispoziĠii cu caracter tranzitoriu, ce menĠin o anumită perioadă de timp stări juridice anterioare „au ca scop să îndulcească trecerea de la o stare la alta, să atenueze tulburările ce ar rezulta dintr-o schimbare prea bruscă úi să permită adaptarea la noile reguli” (Hamangiu, Rosetti–Bălănescu, & Băicoianu, 1996, p. 90). Pe de altă parte, unele legi instituie o serie de reglementări cu caracter organizatoric pentru a asigura aplicarea lor.Aplicarea legii civile în spaĠiu Normele dreptului civil acĠionează nu numai în timp, ci úi într-un anumit spaĠiu, adică pe un anumit teritoriu. În stabilirea regulilor úi excepĠiilor privind aplicarea legii civile în spaĠiu trebuie avute în vedere două aspecte úi anume, aspectul intern úi aspectul internaĠional de aplicare. Sub aspectul său intern aplicarea legii civile nu prezintă dificultăĠi în sensul că teritoriul pe care urmează să se aplice depinde de organul care a adoptat legea. Astfel, actele normative care emană de la organele centrale de stat se aplică pe întreg teritoriul Ġării, iar cele ce emană de la organele locale se aplică în limitele teritoriului unităĠii administrative−teritoriale a organului de la care emană. În ceea ce priveúte aspectul internaĠional al aplicării legii civile, el are în vedere raporturile civile care cuprind un element de extraneitate cum ar fi, cetăĠenia sau naĠionalitatea străină a unui subiect al raportului juridic, locul de încheiere sau executare a contractului, locul unde s-a produs delictul civil, etc. Aspectul internaĠional al aplicării legii civile se rezolvă de către dreptul internaĠional privat cu ajutorul normelor conflictuale, înscrise în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaĠional privat1.1 Dintre normele conflictuale cuprinse în Legea nr. 105/1992, redăm, spre exemplificare următoarele: posesia,proprietatea úi celelalte drepturi reale asupra bunurilor sunt supuse legilor Ġării unde ele se află sau sunt situate,Drept civil. Partea generală 21
  21. 21. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil Unele norme conflictuale sunt cuprinse úi în tratatele de asistenĠă juridică pe care Ġara noastră le-a încheiat cu alte state.Aplicarea legii civile asupra persoanelor Deúi destinatarii normelor dreptului civil sunt persoanele fizice úi persoanele juridice care se află pe poziĠii de egalitate juridică în raporturile juridice la care participă, totuúi sub aspectul sferei subiectelor cărora se aplică normele de drept civil se pot distinge trei categorii de legi civile úi anume: a) legi civile cu vocaĠie generală de aplicare, atât persoanelor fizice, cât úi persoanelor juridice; b) legi civile care se aplică numai persoanelor fizice úi c) legi civile cu vocaĠie de aplicare numai persoanelor juridice. Sarcina de lucru 8 Care sunt principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp? Identifică în cuprinsul Noului Cod civil dispoziĠiile referitoare la aplicarea legii civile.1.2.4. Interpretarea normelor de drept civilNoĠiunea de interpretare Prin interpretarea normelor de drept civil se înĠelege o operaĠiune logico- raĠională prin care se urmăreúte stabilirea deplină úi exactă a conĠinutului úi sensului normelor juridice de drept civil în vederea aplicării lor unitare pe întreg cuprinsul Ġării. Din această definiĠie rezultă următoarele trăsături caracteristice ce sunt de esenĠă interpretării: a) interpretarea este o etapă în procesul de aplicare a legii civile; b) conĠinutul acestei operaĠiuni constă în explicarea voinĠei legiuitorului cu privire la o anumită normă juridică de drept civil; c) prin interpretare se urmăreúte încadrarea corectă a diferitelor situaĠii practice la ipoteza normei de drept civil. Constituind o etapă importantă în procesul de aplicare a legii civile, prin interpretare se determină persoanele fizice úi juridice cărora urmează să li se aplice legea, drepturile úi obligaĠiile ce formează conĠinutul raporturilor juridice civile, sancĠiunile ce se aplică în caz de nerespectare a drepturilor úi obligaĠiilor úi se stabilesc cele mai potrivite mijloace de realizare a prescripĠiei normei juridice, atunci când norma juridică interpretată lasă organelor de aplicare o astfel de libertate.lex rei sitae; statutul juridic al persoanei fizice este guvernat de legea naĠională a subiectului raportului juridic,lex patriae; faptele ilicite cu caracter civil sunt supuse legii statului pe al cărui teritoriu s-au produs, lex locidelicti commisi etc.Drept civil. Partea generală 22
  22. 22. Andy Puúcă Caracterizarea generală a dreptului civil ă În practica aplică aplicării dreptului, necesitatea interpretării legii civile este rii determinată de mai multe considerente, dintre care, cele mai importante sunt im următoarele: norma juridică de drept civil are un caracter general, abstract úi nu toarele: juridic se poate, oricât de perfectă ar fi această normă să cuprindă toate situa perfect ă situaĠiile practice concrete cărora urmează a se aplica, ceea ce impune cu necesitate c interpretarea ei pentru a úti dacă se aplică cazului concret supus solu soluĠionării; unele norme juridice de drept civil sunt depăúite, în timp, de realit dep ite, realităĠile vieĠii sociale, ceea ce impune a se determina în mod obligatoriu, dacă noile situaĠii obligatoriu, ivite pot fi sau nu încadrate în aceste norme juridice; normele juridice de drept juridice; civil utilizează termeni tehnico-juridici care nu au înĠelesul din vorbirea curent ă tehnico elesul curentă obiúnuită, ceea ce reclamă lămuriri úi explicaĠii de specialitate; interpretarea , reclam litate; legii civile se mai impune úi pentru lămurirea unor eventuale contradic fie murirea contradicĠii, ele chiar, aparente, existente între normele dreptului civil ori între aceste norme dreptului úi normele juridice ale altor ramuri de drept. iFormele interpretării normelor de drept civil ormelor Formele de interpretare a normelor de drept civil sunt în funcĠie de urm s Ġie următoarele criterii: a) în funcĠ de subiectul care face interpretarea úi forĠ juridică a funcĠie forĠa acesteia, interpretarea poate fi oficială úi neoficială; b) în funcĠie de rezultatul oficial Ġie interpretării se disting, interpretarea literală, extensivă úi restrictiv c) după rii literal i restrictivă; metoda folosită, interpretarea poate fi: gramaticală, logică, sistematică, ă, gramatical , sistematic teleologică úi istoric i istorică.Interpretarea oficială úi interpretarea neoficial i neoficială Interpretarea oficială este făcută de un organ al statului, în exercitarea pretarea oficial atribuĠiilor ce-i revin, potrivit legii. Interpretarea oficială poate fi general úi i generală judiciară. Dacă interpretarea oficială este făcută de către organul care a adoptat legea oficial tre interpretată, ea este autentic úi are caracter general obligatoriu, la fel ca actul , autentică i normativ interpretat. Actul normativ prin care se interpretează un alt act interpretează normativ, adoptat anterior, are caracter retroactiv, el aplicându-se situaĠiilor retroactiv, aplicându juridice ce s-au născut odată cu adoptarea actului normativ interpretat. u odat Interpretarea judiciară sau cazuală este făcută de instanĠele judec judiciar ele judecătoreúti cu ocazia soluĠionării diferitelor litigii concrete deduse spre judeca Această rii ării judecată. interpretare are putere juridic obligatorie numai la cazul concret soluĠionat de juridică torie solu instanĠele judecătore îmbrăcând forma puterii lucrului judecat. ătoreúti, Interpretarea neoficială denumită úi doctrinară este făcută de teoreticienii neoficial ă dreptului în articole, cursuri, monografii úi de către avocaĠi în pledoariile lor, în edoariile faĠa instanĠelor judecătoreúti. Această interpretare deúi nu are forĠ obligatorie, elor judec i forĠa totuúi prezintă o importan deosebită în dezvoltarea dreptului civil. ă importanĠăInterpretarea literală, extensivă úi restrictivă , Interpretarea literală se caracterizează prin acea considerare că între con literal ă conĠinutul real al normei juridice pe care o interpretăm úi textul în care este formulată interpret i formulat această normă există o concordanĠă deplină. O astfel de interpretare intervine în ă exist . cazurile în care textele de lege cuprind formulări clare, ori enumer c ri enumerări limitative, ceea ce este de natură să nu extindă sau să restrâng aplicarea natur restrângă normei interpretate.Drept civil. Partea generală 23

×