Curs floricultura

15,601 views

Published on

Published in: Self Improvement
0 Comments
31 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
15,601
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
4
Actions
Shares
0
Downloads
0
Comments
0
Likes
31
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Curs floricultura

  1. 1. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI FACULTATEA DE AGRICULTURĂ ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ FLORICULTURĂ Conf. dr. Lucia DRAGHIA 2005 1
  2. 2. CAPITOLUL 1 INTRODUCERE Floricultura este ştiinţă şi ramură a horticulturii care studiază însuşirileornamentale, particularităţile biologice şi cerinţele faţă de factorii de mediu,metodele de înmulţire şi particularităţile producerii materialului săditor,tehnologiile de cultivare, modalităţile de utilizare şi valorificare a speciilorfloricole. Din categoria plantelor decorative cu denumirea curentă de flori, facparte, în majoritate, plante ierbacee cultivate în câmp sau în spaţii protejate. Laacestea se mai adaugă unele plante lemnoase arbustive, originare din zonelecalde ale globului şi care în condiţiile ţării noastre se cultivă permanent sautemporar în spaţii protejate (ficus, leandru, azalee) şi unele specii dendrologiceornamentale care se pretează la cultura forţată (trandafir, liliac etc.) Însuşirea acestei discipline necesită cunoaşterea temeinică a unor noţiunide botanică, fiziologie vegetală, ecologie şi agrochimie, cunoştinţe ce contribuiela elucidarea problemelor legate de cultivarea plantelor în alte condiţii sau în altezone geografice decât cele în care s-au format şi unde cresc în mod natural. Deasemenea, sunt necesare cunoştinţe de protecţia plantelor, de management şimarketing.Frumuseţea şi gingăşia florilor l-a îndemnat pe om să le îndrăgească şi să lecultive din cele mai vechi timpuri. Datorită frumuseţii unanim recunoscute, florile sunt nelipsite din viaţaomului, însoţindu-l la tot pasul, la toate manifestările şi evenimentele din viaţă,fiind adevărate bunuri de larg consum. 2
  3. 3. CAPITOLUL 2 CLASIFICAREA SPECIILOR FLORICOLE În practica floricolă, devine absolut necesară folosirea diferitelor criterii de clasificare pe bazacărora se poate face o grupare a plantelor floricole existente în cultură, diferite ca aspect, cerinţeecologice, tehnologie de cultură şi efect decorativ.a). După durata ciclului de viaţă: - plante anuale; - plante bienale; - plante perene: hemicriptofite, geofite: rustice şi semirustice.b). După locul de cultură: - plante cultivate în câmp; - plante cultivate în spaţii protejate: în solul serei; la ghivece.c). După caracterele morfologice şi însuşirile decorative, pot fi plante care decorează prin: - flori; - frunze; - flori şi frunze; - fructe; - port (târâtor, urcător, erect).d). După modul de folosire şi încadrare în ansamblul decorativ: - plante pentru flori tăiate; - plante folosite în realizarea decorurilor din spaţiile verzi, în diferite moduri: ronduri; rabate; platbande; mozaicuri şi arabescuri; pete de culoare; grupuri; vase decorative; decor pe verticală; amenajări speciale (grădini alpine,amenajări de ape); - plante folosite în decorări interioare; - plante folosite în decorarea balcoanelor, teraselor, jardinierelor. 3
  4. 4. CAPITOLUL 3 CERINŢELE PLANTELOR FLORICOLE FAŢĂ DE FACTORII DE MEDIU Principalii factori ecologici care influenţează viaţa plantelor sunt. lumina, temperatura,umiditatea, aerul şi substratul de cultură. Cerinţele plantelor faţă de aceşti factori depinde de fenofază,de vârsta plantelor, de anotimp, de lucrările agrotehnice aplicate etc., dar de o importanţă majoră estelocul de origine al plantelor. Datorită faptului că multe din plantele floricole cultivate la noi în ţară provin din zonegeografice cu climat diferit, este esenţial să cunoaştem ecologia lor, fie pentru a reuşi adaptareaplantelor la noile condiţii, fie pentru crearea unor ambianţe corespunzătoare cerinţelor acestor plante.3.1.CERINŢELE FAŢĂ DE LUMINĂ Lumina condiţionează şi influenţează direct procesul de fotosinteză şi indirect celelate procesevitale ale plantelor. Pentru cultura plantelor floricole lumina, ca factor ecologic, interesează sub aspectulcompoziţiei spectrale a radiaţiilor, a intensităţii fluxului luminos, al duratei de iluminare şi duratei destrălucire a soarelui. a) Compoziţia spectrală a radiaţiilor. Radiaţiile care induc fotosinteza sunt cunoscute subdenumirea de radiaţii active şi au lungimi de undă cuprinse între 400 şi 700nm. Din această categoriefac parte radiaţiile roşii, orange, galbene, verzi, albastre, indigo şi violet (ROGVAIV). Radiaţiile cu lungimi de undă mai mari de 700 nm sunt radiaţiile infraroşii, iar cele cu lungimide undă mai mici de 400 nm sunt radiaţiile ultraviolete. b) Intensitatea fluxului luminos. Variază în funcţie latitudine, altitudine, expoziţia terenului,tipul vegetaţiei, anotimp etc. Cerinţele ce apar ca urmare a procesului de adaptare la condiţiile în care s-au format, împart plantele floricole în următoarele grupe: -heliofile (heliofite), plante iubitoare de lumină, care necesită o intensitate a fluxului luminos de30000-50000 lucşi şi au capacitatea să folosească întreg fluxul luminos de care beneficiază (Papaver,Petunia, Eschscholtzia, Pelargonium, Portulaca, Zinnia, Gladiolus etc.). -sciofile (sciofite, umbrofite). Aceste plante cresc şi înfloresc la lumină mai puţin intensă. Potvalorifica 3-15%din fluxul luminos existent şi este suficient să aibă lumină cu intensitatea de 5000-15000 lucşi. Nu suportă insolaţia, de aceea devine obligatorie umbrirea lor naturală sau artificială(Anthurium, Convallaria, Galanthus, Hosta, Saintpaulia, unele ferigi ). -mezoheliofile. Sunt plante cu adaptabilitate mare, capabile să-şi desfăşoare normal proceselevitale atât în condiţii de lumină cât şi de semiumbră. Valorifică 25-30% din fluxul luminos şi necesităaproximativ 25000-30000 lucşi (Freesia, Dianthus, Calendula etc.). Cerinţele plantelor faţă de intensitatea luminii sunt diferenţiate şi în funcţie de vârsta şi fenofazaplantelor (de exemplu, cerinţele sunt mai mari în faza de răsad, la apariţia bobocilor floriferi şi laînflorire, sau mai reduse în timpul repausului), de lucrările agrotehnice aplicate (lumină mai puţinintensă după repicat, transplantat, butăşit etc.). În condiţii de lumină cu intensitate optimă, plantele au creştere viguroasă, culoare verdecaracteristică, înflorire bogată. Lumina insuficientă determină, în special la plantele heliofile, stări de stres exprimate prinalungirea exagerată a tulpinilor, dezvoltarea insuficientă a ţesutului mecanic şi a frunzelor, conţinutulredus în clorofilă, stagnarea înfloririi sau prezenţa florilor mici şi decolorate. Şi lumina foarte intensăpoate constitui un factor nefavorabil pentru plante, mai ales pentru cele umbrofile, manifestat prinîngălbenirea şi căderea frunzelor, avortarea bobocilor floriferi. 4
  5. 5. Modalităţi de reglare a intensităţii luminiia) sporirea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: orientarea serelor pe direcţia est-vest; confecţionarea scheletului desusţinere cu profile reduse; menţinerea curată a sticlei; folosirea instalaţiilor de iluminat artificial; -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri însorite, cu expoziţie sudică, reducerea densităţilorde cultură; distrugerea buruienilor.b) reducerea intensităţii luminii: -în spaţii protejate: umbrirea serelor pe timpul verii (cretizare, folosirea jaluzelelor din diferitemateriale şi a peliculei de apă colorată, acoperirea serelor cu sticlă fotoselectivă). -în câmp: amplasarea culturilor pe terenuri cu expoziţie mai puţin însorită sau sub vegetaţiemai înaltă care să asigure umbrirea; instalarea de umbrare deasupra culturilor. c) Durata de iluminare Reacţia plantelor la durata zilei şi a nopţii sau la ciclul periodic cotidian de lumină şi întunericpoartă denumirea de fotoperiodism. În funcţie de răspunsul la fotoperioadă, plantele floricole se împart în următoarele grupe:-de zi scurtă (Chrysanthemum, Poinsetia, Viola, Kalanchoe, Freesia). Sunt plante care necesităpentru inducţia florală fotoperioade scurte (6-12 ore/zi). Ele trebuie să treacă printr-o perioadă de zilungă pentru a creşte vegetativ. În condiţiile României, aceste plante cresc vegetativ în timpul verii, şiînfloresc toamna sau iarna. Majoritatea provin din zone tropicale şi subtropicale, unde durata zilei esteegală sau mai scurtă decât cea a nopţii.-de zi lungă (Cineraria, Hortensia, Petunia, Zinnia, Callistephus). Inducţia florală la acestea sedesfăşoară în condiţii de zi lungă (cel puţin 13-14 ore/zi). Sunt plante originare din zonele temperate(unde zilele pot ajunge la 16-18 ore lumină) şi numai câteva din alte zone climatice.-neutre sau indiferente (Cyclamen, Dianthus, Pelargonium, Rosa), la care înflorirea este mai puţincondiţionată de fotoperioadă. Unele dintre ele (garoafele) au devenit indiferente prin adaptare, laorigine fiind plante de zi lungă (astfel se explică înflorirea lor mai bună în timpul verii). Legătura dintre fotoreacţie şi înflorire este foarte importantă pentru practica floricolă, înstabilirea tehnologiilor de cultură şi dirijarea înfloririi. Se are în vedere faptul că plantele de zi lungă,cultivate în anotimpuri sau în zone cu zi scurtă, au înflorire slabă, întărziată sau nu înfloresc, în timpce plantele de zi scurtă au înflorire întârziată în condiţii de zi lungă. Schimbarea fotoperioadei poate fi însă valorificată pentru culturile forţate şi culturile în fluxcontinuu. De exemplu, crizantemele, care reacţionează pozitiv la fotoperioadă, se pot cultiva în spaţiiprotejate tot timpul anului, prin dirijarea fotoperioadei după fenofaza în care se află (suplimentareaartificială a luminii sau acoperirea plantelor cu materiale opace). Astfel, utilizarea factorului lumină, conform cerinţelor plantelor, se poate realiza fie prindirijarea culturii în perioadele din an convenabile, fie prin aplicarea diferitelor procedee care sămărească sau să micşoreze intensitatea sau durata luminii. d) Durata de strălucire a soarelui Cantitatea de radiaţie luminoasă ajunsă la nivelul solului se exprimă prin durata de strălucire asoarelui. Prin poziţia sa geografică, teritoriul României poate oferi condiţii naturale de luminăsatisfăcătoare pentru multe plante ornamentale. În cursul unui an, durata medie de strălucire a soareluivariază între 26,5% în lunile decembrie-ianuarie şi 72,7% în luna august. 3.2. CERINŢELE FAŢĂ DE APĂ Pe lângă faptul că apa dizolvă substanţele minerale din pământ şi face posibilă nutriţiaplantelor, prin procesul transpiraţiei se reglează temperatura plantelor şi se face posibilă absorbţia. Ca factor ecologic, apa se caracterizează prin distribuţie inegală în timp şi spaţiu, ceea cedetermină adaptări ale plantelor la diversitatea condiţiilor create şi condiţionează repartiţia lorgeografică. Ţinând seama de regimul de umiditate caracteristic locurilor de origine, plantele decorative seîmpart în următoarele grupe:-hidrofile (acvatice), care se cultivă în bazine şi acvarii (nuferii);-higrofite, plante terestre care preferă o umiditate edafică şi atmosferică ridicată (Calla,Myosotis 5
  6. 6. palustris); -mezohigrofite, plante terestre cultivate în locuri cu umiditate moderată. Alcătuiescpredominant vegetaţia zonei temperate şi sunt reprezentate de majoritatea plantelor floricole cultivateîn câmp; -xerofite, cultivate în locuri cu umiditate redusă şi adaptate deficitului de umiditate (cactuşii dedeşert, alte suculente – Aloe, Agave, Crassula etc.). Cerinţele faţă de apă sunt diferenţiate şi în funcţie de alţi factori: fenofază (germinaţiaseminţelor, creşterea răsadului, înrădăcinarea butaşilor, creşterea şi alungirea pedunculilor floriferinecesită mai multă umiditate decât faza de deschidere a florilor, de maturare a seminţelor sau derepaus); vârsta plantelor (nevoia mai mare de apă la plantele tinere); starea fitosanitară (plantelebolnave se udă mai puţin); nivelul celorlalţi factori ecologici (lumină, temperatură) etc. Administrarea apei a) cantitatea de apă şi frecvenţa udărilor depind de necesităţile speciei funcţie de locul deorigine, mărimea şi vigoarea plantelor, condiţiile de lumină şi căldură, anotimp, însuşirile substratului,gradul de dezvoltare al rădăcinilor şi a aparatului foliar etc.Nu există reguli stricte aşa încât, apreciereacantităţii de apă şi frecvenţa udărilor ţine şi de experienţa cultivatorului. Orientativ, la culturile dincâmp, în timpul vegetaţiei, plantele mezohigrofite se udă la intervale de 2-3 zile, cele xerofite la 5-6zile, iar cele higrofite zilnic sau chiar de 2-3-ori/zi, cu aprox.10-30-l apă/m2 la fiecare udare. În cazulplantelor cultivate la ghivece, udările se fac mai des primăvara şi pe timpul verii (astfel ca pământul sănu se usuce niciodată complet), în timp ce iarna, apa se aplică rar şi numai atât cât să nu se usuce preatare pământul. b) calitatea apei de udare (conţinutul în săruri şi temperatura). Cea mai bună apă pentru udateste apa de ploaie, deoarece nu conţine săruri minerale şi este aerisită. Apa provenită din puţuri şi dinizvoare are un conţinut mai mare de săruri, iar apa potabilă de conductă conţine adesea mult clor şialte substanţe dezinfectante care sunt dăunătoare plantelor. Nu se utilizează la udare apa murdară sauinfectată. De asemenea, nu se recomandă folosirea apei cu conţinut mare de calciu (apa dură), mai alesla plantele acidofile. Se poate recurge însă la dedurizarea apei prin scufundarea în bazinele cu apă asacilor cu turbă roşie sau prin administrarea de substanţe chimice (sulfat de fier, sulfat de aluminiu,acid ortofosforic). Temperatura apei este foarte importantă la udarea plantelor. Ea trebuie să fie aceeaşi cutemperatura mediului în care se află plantele. Udatul cu apă rece provoacă putrezirea rădăcinilor,căderea bobocilor floriferi, îngălbenirea şi căderea frunzelor. Şi apa prea caldă este dăunătoare, înspecial pentru plantele aflate în repaus sau atunci când temperatura mediului este scăzută. c) momentul udării. De preferinţă, plantele de seră se udă dimineaţa, iar plantele de câmpdimineaţa şi seara. Dacă din diverse motive, se impune udatul şi în timpul zilei, se va evita stropireaplantelor. d) modul de administrare a apei se adaptează cerinţelor speciei, fazei de vegetaţie a plantelorşi modului de cultivare. În practica floricolă, pe lângă metodele tradiţionale de administrare a apei (cu stropitoarea, cufurtunul, prin infiltraţie sau prin brazde), se recurge şi la alte metode, care necesită existenţainstalaţiilor speciale:Instalaţii de irigare: -irigarea prin aspersiune fină se realizează cu jicloare care funcţionează la presiune mică.Rampele cu jicloare se amplasează deasupra culturilor, la înălţimea dorită. Metoda se foloseşte pentruudarea plantelor din spaţii protejate. -irigarea prin picurare presupune prezenţa unor instalaţii speciale cu programare, care dozeazăintermitent şi distribuie apa şi îngrăşămintele la fiecare plantă, printr-un sistem de furtune. -irigarea cu aspersoare de mare putere se pretează pentru udarea culturilor floricole din câmp.Aspersoarele rotative, montate pe rampe de udare mobile, au o rază de acţiune de aproximativ 20 m.Instalaţii de umidificare a atmosferei (destinate numai culturilor din sere): -sistemul de ceaţă artificială (Myst-System) necesită echipamente costisitoare, completautomatizate, care produc o dispersare intermitentă de particule foarte fine de apă. Declanşareasistemului este comandată de senzori, în funcţie de evaporarea peliculei de apă care acoperă frunzele. -umidificatoarele de atmosferă (Cooling-System) se deosebesc de sistemul de ceaţă artficialăprin aceea că apa este pulverizată mecanic (antrenată de un ventilator şi dispersată în atmosferă). De obicei, culturile din câmp se udă cu furtunul, cu stropitoarea, prin brazde sau cu aspersoare 6
  7. 7. de mare putere. Culturile din solul serei şi din bacuri înălţate se udă cu furtunul, cu sau fără sită(garoafe, freesia, cala, alstromeria), prin infiltraţie (gerbera), prin picurare (trandafiri, crizanteme,gerbera), prin aspersie fină (garoafele până la apariţia mugurilor floriferi, cala până la înflorire), prinpicurare şi aspersie fină (anturium, spatifilum), prin intermediul sistemelor de umidificare aatmosferei. Plantele la ghivece se udă fie de sus (prin turnarea apei în ghiveci), fie de jos (cu apa din vasulpe care este aşezat ghiveciul). Cele mai multe specii se udă de sus, deoarece apa pătrunde repede iarsubstanţele nutritive sunt mai bine repartizate. Udarea de jos (prin infiltraţie) este mult mai lentă, fiindpreferată de plantele cu frunze pubescente sau în rozete (violetele africane, gloxiniile) şi de uniicactuşi; în timp însă, metoda provoacă depunerea sedimentelor de săruri minerale la suprafaţasubstratului. Indiferent de metoda folosită, este important ca apa să nu rămână permanent în vasul dela baza ghiveciului, decât, eventual, la unele plante higrofile. Dacă plantele impun o umiditatepermanentă la nivelul substratului sau în atmosferă, se recurge la o serie de metode specifice: aşezareaghivecelor în vase umplute cu materiale menţinute permanent umede (turbă, pietriş); folosireaghivecelor “mască”, fără orificii şi cu diametrul mai mare decât al ghiveciului cu planta, în spaţiuldintre cele două vase păstrându-se permanent apă (de ex. la Cyperus); îmbrăcarea tutorilor cu turbăsau cu muşchi umed (de ex.la:Hedera, Ficus pumila, Syngonium). Pentru economisirea apei se aplică mulcirea culturilor (cu frunze, paie muşchi, mraniţă, folie depolietilenă etc.), umbrirea serelor şi răsadniţelor, umezirea aerului prin stropiri şi pulverizări, afânareasolului sau substratului, combaterea buruienilor etc. 3.3. CERINŢELE FAŢĂ DE AER În viaţa plantelor, aerul intervine prin compoziţia sa şi prin efectul mişcării. a) Compoziţia aerului atmosferic sau din sol, interesează sub aspectul conţinutului în oxigenşi dioxid de carbon. Oxigenul, ca sursă de energie în desfăşurarea proceselor vitale ale plantelor, trebuie să fieprezent atât în aer cât şi în sol. La un conţinut de 21% oxigen în aerul atmosferic, se consideră cărespiraţia plantelor se desfăşoară normal. De asemenea, oxigenul din sol este necesar nu numai înrespiraţia rădăcinilor, ci şi a microorganismelor. În funcţie de compoziţia şi structura solului, cantitateade aer din sol poate varia între 10 şi 40 %. Plantele au nevoie de aprox.33%aer din volumul total alsolului. De aceea, în condiţiile unei proaste aerisiri a solului, dezvoltarea rădăcinilor stagnează,hrănirea este defectuoasă, plantele îşi încetinesc creşterea, iar după un timp chiar pier. Solurile şi substraturile de cultură destinate culturilor floricole trebuie să aibă un grad mare deafânare şi permeabilitate, tocmai pentru a crea spaţii mari pentru aer. Mărirea cantităţii de oxigen dinsol se realizează prin lucrări de afânare a solului, distrugerea crustei, curăţirea de muşchi a vaselor decultură etc. Dioxidul de carbon este indispensabil în procesul de fotosinteză. În aer, o cantitate de0,03%CO2 este suficientă pentru procesul normal de asimilare. Intensitatea fotosintezei estedependentă de concentraţia în CO2 atmosferic: scade sau chiar se opreşte dacă se atinge pragul criticde 0,01%, aşa cum poate creşte de 2-3 ori dacă sporeşte conţinutul în CO2 până la 0,15%. Efectul favorabil al îmbogăţirii atmosferei în CO2, este folosit în practică pentru culturile dinspaţii protejate. Alimentarea artificială a plantelor cu CO2 (fertilizarea carbonică) se reflectă încreşterea randamentului, precocitatea înfloririi, îmbunătăţirea calităţii florilor (dimensiuni mai mari aleflorilor sau inflorescenţelor, tije viguroase, intensificarea coloritului florilor etc.). Suplimentarea cu CO2 se face însă numai în corelaţie şi cu ceilalţi factori: lumină,temperatură, umiditate, mărimea plantelor. Surse de CO2: arderea unor hidrocarburi (metan, butan, propan) şi combustibili lichizi (petrol),degajarea de CO2 din butelii speciale, combustia alcoolului pur, fermentarea diferitelor materiale. Compoziţia aerului interesează şi sub aspectul gradului de poluare, respectiv a prezenţei altorgaze (fluor, clor, hidrogen sulfurat, gaze de eşapament) sau a unor impurităţi solide (praf, fum) careafectează creşterea şi dezvoltarea plantelor, în funcţie de rezistanţa manifestată de fiecare specie.Dintre gazele cu efect pozitiv asupra unor plante floricole fac parte acetilena şi eterul (care stimuleazăînflorirea la bromelii, respectiv la mărgăritar). b) Mişcarea aerului contribuie la transportul polenului şi seminţelor, la omogenizareacomponentelor din atmosferă şi transportul căldurii prin convecţie, dar poate avea şi efecte negative 7
  8. 8. (îndoirea sau ruperea tulpinilor plantelor, distrugerea adăposturilor) atunci când intensitatea curenţilorde aer este mare. Lipsa curenţilor de aer din spaţiile destinate culturii florilor duce la blocarea fotosintezei odatăcu consumarea CO2 din stratul de aer apropiat frunzelor, de aceea devine obligatorie aerisirea acestorspaţii şi împrospătarea aerului prin deschiderea ferestrelor sau folosirea ventilatoarelor în sere,ridicarea ramelor de la răsadniţe, deschiderlie frontale şi laterale de la solarii. Protejarea plantelor de intensităţile mari de vânt se realizează prin amplasarea culturilor şi aconstrucţiilor pe terenuri adăpostite, folosirea adăposturilor naturale sau artificiale, orientarearândurilor de plante pe direcţia vântului dominant. 3.4. CERINŢELE FAŢĂ DE TEMPERATURĂ Principalele procese biochimice şi fiziologice din plante se desfăşoară în anumite condiţii detemperatură. Fiecare specie floricolă manifestă cerinţe proprii faţă de temperatură. Nivelul termic lacare plantele cresc şi se dezvoltă normal reprezintă temperatura optimă. Nevoia de căldură a plantelor depinde de zona lor de origine, de faza de creştere şi dezvoltare încare se află, de succesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor, precum şi de nivelul celorlalţifactori ecologici. Condiţiile locului de origine imprimă plantelor anumite exigenţe termice, în funcţie de care potfi: -termofile sau megaterme (unele specii de orhidee, ferigi şi palmieri, originare din zonelecalde) necesită pentru optim de dezvoltare temperaturi mai mari de 20-24 0C şi suportă greu variaţiilede temperatură; -mezoterme (unele orhidee, Anthurium, plante decorative prin frunze policrome) se adapteazăla temperaturi de 15-25 0C; -microterme, plante cu mare adaptabilitate la condiţiile de temperatură (0-18 0C), provenite dinzonele temperate. Se cultivă în câmp, dar se pretează şi la culturi forţate în sere. -hekistoterme, care se pot dezvolta şi la temperaturi sub 00C. Provin din zonele polare şi alpine. Un alt factor care determină cerinţele plantelor floricole faţă de regimul termic este faza decreştere sau dezvoltare. Astfel, temperatura optimă pentru germinaţia seminţelor şi înrădăcinareabutaşilor se consideră a fi cu 3-5 0C mai mare decât temperatura optimă de creştere şi dezvoltare aspeciei, în timp ce, în faza de răsad şi după înrădăcinarea butaşilor, temperatura trebuie să fie cu 2-4 0Cmai coborâtă. De asemenea, în timpul creşterii plantelor, în sere se ridică temperatura pentru grăbireaînfloririi, urmând ca în timpul înfloritului să se scadă din nou, pentru a menţine plantele înflorite timpcât mai îndelungat. Plantele floricole aflate în vegetaţie necesită un regim de temperatură influenţat şi desuccesiunea zilelor şi nopţilor sau a anotimpurilor. În general, noaptea şi pe timpul iernii, cândfuncţiile vitale ale plantelor sunt încetinite, temperatura se menţine la un nivel mai redus. Cunoscând cerinţele plantelor faţă de temperatură se pot lua măsuri adecvate pentru amplasareacorespunzătoare a culturilor, protejarea lor de temperaturile prea scăzute sau prea ridicate. 3.5. CERINŢELE FAŢĂ DE SUBSTRATUL DE CULTURĂ Substratul de cultură reprezintă mediul în care se găsesc rădăcinile plantelor şi din care acestea extrag apa şi elementele nutritive. La plantele cultivate în câmp, substratul de cultură este reprezentat de diferite tipuri de sol, întimp ce, la plantele cultivate în recipiente sau în spaţii protejate, substratul de cultură este constituit dincomponente de natură organică, minerală sau sintetică, singure sau în amestec, alese şi pregătite în aşafel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor plantelor. Pentru unele plante (de exemplu cele acvatice) sau la anumite tipuri de culturi (culturilehidroponice), substratul de cultură poate fi şi un mediu lichid (apă sau soluţii nutritive). Solurile de pe teritoriul României corespund exigenţelor majorităţii speciilor floricoleoriginare din zonele temperate, cultura acestora făcându-se afară (în câmp sau în spaţii verzi), dar pediferite tipuri de sol, în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular: -pentru soluri grele:nalba de grădină, crizantemele, irişii; 8
  9. 9. -pentru soluri mijlocii:ochiul boului, salvia; -pentru soluri uşoare:gladiolele, tuberozele. Plantele floricole cultivate în spaţii protejate, în funcţie de origine şi de fenofază, au cerinţediferite faţă de substrat. Pentru satisfacerea acestor cerinţe se impune folosirea unor substraturi care săasigure plantelor toate substanţele necesare unei nutriţii echilibrate, să aibă o structură şi un anumitgrad de aciditate (pH), să permită pătrunderea şi circulaţia apei şi aerului. La pregătirea substraturilor de cultură se folosesc diferite componente (pământuri) care sedeosebesc între ele prin însuşirile fizico-chimice. Substraturile de cultură pot fi formate din unul sau mai multe componente, clasificate dupădouă criterii principale:a) după provenienţă: -pământuri horticole (preparate): mraniţă, pământ de ţelină, pământ de frunze etc.; -substraturi organice naturale (pământuri naturale): turbă, pământ de grădină, pământ defrunze etc.; -substraturi organice de sinteză: styromull, polyuretani etc.; -substraturi minerale naturale: nisip, pietriş; -substraturi minerale tratate: perlit, vermiculit, vată minerală etc.;b) după modul de utilizare în amestecuri: -de bază: mraniţă; pământ de ţelină; pământ de răsadniţă; pământ de grădină; -speciale: turbă; pământ de frunze; pământ de pădure; pământ de ericacee; pământ de ferigi;pământ de lemn putred; pământ de scorbură; compost; rumeguş şi talaş; -ajutătoare: nisip; pietriş; cărbune vegetal; cărămidă pisată; moloz; cioburi de ghivece şiţiglă; muşchi; roci (perlit, vermiculit, vată minerală; argilă expandată); materiale sintetice (Styromull;Polyuretani; Hygromull; Biolaston; Terracottem). În tabelul 3.1. sunt prezentate tipurile de substraturi şi materiale ajutătoare cu principalele lorcaracteristici, grupate după modul de obţinere (provenienţă). Pregătirea amestecurilor de pământ Componentele prezentate în tabelul 3.1. se folosesc, de regulă, în amestecuri şi mai puţinsingure, deoarece nu răspund în totalitate cerinţelor plantelor. Un substrat bun pentru cultura plantelorfloricole se obţine din amestecul a două sau mai multe componente. La pregătirea amestecurilor de pământ se au în vedere însuşirile care trebuie să caracterizezeun substrat de cultură: grad de afânare mare şi permeabilitate corespunzătoare; structură stabilă,nealterabilă circa 1-2 ani; capacitate mare de reţinere a apei şi a aerului; pH-ul, în funcţie de speciafloricolă cultivată; conţinut corespunzător în elemente nutritive. Etapele pregătirii amestecurilor de pământ: 1.-stabilirea componentelor şi a proporţiilor de participare a acestora, în funcţie de cerinţelespeciei cultivate; 2.-pregătirea componentelor (îndepărtarea corpurilor străine şi a fragmentelor grosiere princernere pe site cu ochiuri de 1,5-2,5 cm diametru). Componentele se folosesc imediat sau se păstreazăîn locuri adăpostite, pentru o utilizare ulterioară. 3.-prepararea propriu-zisă, respectiv amestecarea omogenă a componentelor. Odată cuomogenizarea se pot adăuga, după caz, şi îngrăşăminte chimice sau organice. Ca şi plantele de grădină, cele cultivate în seră şi apartament cer amestecuri uşoare (ferigile,azaleele, violetele de cameră, begoniile etc.), mijlocii (camelii, hortensii, hibiscus) sau grele (muşcate,leandru, asparagus, sanseviera), în funcţie de particularităţile sistemului lor radicular. De exemplu, unamestec greu poate fi format din ţelină, mraniţă, pământ de frunze şi nisip în raport de 3:2:2:1;unamestec mijlociu din pământ de răsadniţă, pământ de ericacee, pământ de frunze şi nisip în raport de2:1:1:1; unul uşor din turbă, pământ de frunze şi nisip în raport de 3:1:1. În ultima vreme, se folosesc tot mai mult în floricultură „substraturile standard” (substraturiuniversale, substraturi unitare), mai puţin costisitoare, uşor de realizat şi cu posibilitatea întrebuinţăriila un număr mare de specii. Ele au rolul principal de a asigura plantelor un suport uşor, cu capacitatebună de tamponare şi de absorbţie a apei şi cu stabilitate chimică mult mai mare. Se utilizează pe scarălargă în Anglia, Elveţia, Germania, Olanda, Franţa, S.U.A., reţetele fiind variate. De exemplu, înAnglia se folosesc amestecuri constituite din ţelină de gazon, turbă, nisip grosier, la care se adaugărăzătură de coarne, sulfat de potasiu, superfosfat, pulbere de cretă (sau sulf). În Elveţia, amestecurilestandard sunt alcătuite din turbă neagră, turbă fibroasă şi nisip sau din turbă fibroasă şi perlit. La 9
  10. 10. acestea se adaugă pentru fertilizare făină de oase, răzătură de coarne şi îngrăşăminte chimice. ÎnFranţa, reţetele de amestec includ mase plastice şi pământuri naturale, sau Polibutan-sulfon şi turbă(sau scoarţă de pin), sau Fenoplast şi turbă (sau scoarţă de pin). Pământurile universale pot fi preparate pentru plante tinere (cu doza de îngrăşăminte redusă lajumătate) sau pentru plante mature (cu doza de îngrăşăminte întreagă, la care se adaugă cantităţisuplimentare, prin fertilizări faziale). Tehnica de cultivare a florilor se poate baza şi pe folosirea aproape integrală a turbei casubstrat, cu condiţia adăugării îngrăşămintelor în mod corespunzător. Dintre însuşirile chimice ale substraturilor de cultură, interesează îndeosebi reacţia şi conţinutulîn substanţe nutritive. Reacţia substratului Reacţia solului (substratului) reprezintă însuşirea acestuia de a se comporta ca un acid sau ca obază, respectiv ca un donor sau acceptor de ioni de hidrogen şi se măsoară printr-un indice numit pH,care exprimă conţinutul în ioni liberi de hidrogen într-o soluţie de sol. Valorile de pH admise de plantele floricole sunt cuprinse între 3,5 şi 8,5. Majoritatea sedezvoltă normal pe substraturi neutre (pH=6,9-7,2) sau uşor acide (pH=5,9-6-8). Altele, dimpotrivă,preferă o aciditate sau o alcalinitate mai accentuată. După preferinţele faţă de reacţia substratului,plantele pot fi: -acidofile, care îşi găsesc condiţii optime de vegetaţie la un pH<5-5,5 (azalea, bromelii,camelia); -calcifile, care tolerează substraturi cu pH>7,5 (Gipsophylla, Digitalis, Alternanthera). Surse de aciditate din sol:apa din sol; apa încărcată cu CO2; îngrăşămintele chimice (sulfat deamoniu, clorura de amoniu, azotatul de amoniu); ploile acide; formele reduse de Fe, Mn, S; humusuldin sol etc. Când substratul se acidifică, la suprafaţa lui se formează un muşchi verde, iar pe suprafaţavasului apar pete verzi-cenuşii. Surse de alcalinitate şi salinitate din sol: îngrăşămintele chimice (azotatul de calciu,amendamentele calcaroase, sulfatul de potasiu, sulfatul de magneziu); apa freatică încărcată cu sărurisolubile; apa de udare bogată în calciu. Când substratul se modifică spre alcalin, la suprafaţă şi pemarginea vasului apar pete albicioase. Corectarea pH-ului în sensul pretenţiilor plantei se realizează prin alegerea corectă aîngrăşămintelor, a componentelor substratului de cultură sau prin utilizarea unor substanţe chimice: -pentru scăderea pH-ului cu o unitate: administrarea de floare de sulf 45-60 g/m2 (sau 350 3g/m ); udarea cu sulfat de aluminiu 5-6 g/l apă. Menţinerea unui pH acid se mai poate face prinadăugarea de turbă acidă în amestecurile de pământ, fertilizarea cu îngrăşăminte acide. -pentru ridicarea valorii pH: administrarea de var nestins (1,5-2 t/ha pe soluri nisipoase şi 3-4t/ha pe solurile grele); adaosul de praf de cretă în amestecurile de pământ (1-3 kg/m3 sau 150-200g/m2). Îngrăşămintele şi fertilizarea Îngrăşămintele în floricultură constituie o problemă foarte importantă, dacă se au în vedere oserie de particularităţi ale tehnologiilor de cultivare la plantele floricole. Necesarul de îngrăşăminte se apreciază în funcţie de specie, vârsta plantelor şi faza devegetaţie, ritmul de creştere, organele decorative, anotimp, calităţile fizico-chimice ale substratului,specia cultivată anterior etc. Plantele utilizează în proporţii diferite elementele minerale din sol. În cantităţi mari suntabsorbite azotul, fosforul, potasiul, calciul, magneziul, sulful, cunoscute şi sub denumirea demacroelemente, iar în cantităţi mai mici fierul, zincul, manganul, borul, cuprul, molibdenul(microelemente). Insuficienţa sau excesul unui element în mediul nutritiv, precum şi raportul necorespunzătorîntre două sau mai multe elemente afectează dezvoltarea şi chiar viaţa plantei. Simptomele semanifestă prin modificări în creştere, apariţia unor pete caracteristice şi necroze pe frunze, cădereabobocilor floriferi şi a florilor, deformarea şi decolorarea florilor sau inflorescenţelor, putrezirearădăcinilor etc. La fertilizarea plantelor floricole se are în vedere:alegerea îngrăşămintelor, stabilirea dozelorşi a raportului dintre elemente, forma de aplicare a îngrăşămintelor. De asemenea, se impunerespectarea câtorva reguli: se fertlizează numai plantele sănătoase; nu se fertilizează plantele aflate în 10
  11. 11. repaus, ţinute în condiţii de temperaturi scăzute, imediat după repicat, plantat sau transplantat şi dupăînflorire; îngrăşămintele radiculare se aplică numai pe sol umed. Tipuri de îngrăşăminte folosite în floricultură: -organice - naturale: gunoi de grajd, mraniţă, urină şi must de gunoi de grajd, gunoi de păsări şi must degunoi de păsări, composturi, turbă, îngrăşăminte verzi; - industriale (din reziduuri): făină de sânge, făină de oase, făină de carne, făină de peşte, făinăde coarne şi copite ; -minerale - clasificate după: - numărul de elemente nutritive esenţiale pe care le conţin: simple şi complexe; - modul de condiţionare: solide (cristale, pulberi, granule, tablete, batoane), lichide şi subformă de suspensii; - modul de acţiune: radiculare, extraradiculare. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în câmp Înaintea fiecărui ciclu de producţie (de obicei toamna) se face fertilizarea de bază cu 20-80t/ha gunoi de grajd sau 20-30 t/ha mraniţă. Dacă sunt asociate cu cele minerale, dozele se reduc cu 20-40%. La plantele anuale se pot aplica 40-60 kg/ha P2O5 şi 100-120 kg/ha K2O, iar la cele perene 60-80kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O. Îngrăşămintele cu azot se administrează 1/4 toamna, 1/2 primăvaraşi restul în timpul vegetaţiei (în total 80-150 kg/ha). Fertilizarea fazială se face de mai multe ori într-o perioadă de vegetaţie, în funcţie de specie şifenofază. Se recomandă fertilizarea la intervale de timp mai reduse şi cu cantităţi mai mici deîngrăşăminte. Îngrăşămintele solide se administrează prin împrăştiere pe suprafaţa solului sau în rigoledeschise de-a lungul rândurilor de plante. Doze orientative (pentru 1m2): 10-20 g azotat de amoniu,10-15 g superfosfat,5-6 g sare potasică. La acestea se pot adăuga şi îngrăşăminte oranice (mraniţă,compost), 2-3-kg/m2. Soluţiile nutritive folosite la fertilizări faziale se dau în concentraţii de cca.0,2-0,3% (2 lsoluţie/m liniar), iar dacă se aplică odată cu apa de irigare, 0,05-0,1%. Pentru fertilizările extraradiculare, concentraţiile optime sunt de 0,25%cu macroelemente şi0,05%cu microelemente, iar cantităţile orientative de 300-1500 l/ha. Fertilizarea plantelor floricole cultivate în solul serei Culturile din solul serei sunt culturi intensive, care necesită cantităţi mai mari de îngrăşăminte,atât la înfiinţare cât şi pe parcursul vegetaţiei. Fertilizarea de bază se face la pregătirea solului, cu îngrăşăminte organice şi minerale.Orientativ, cantităţile de îngrăşăminte la 1 ha de seră pot fi: 80-100 tone mraniţă,100-150 tone gunoisemi-descompus, 100-200 tone turbă, 400-600 kg superfosfat, 250-300 kg sulfat de potasiu, 300-400kg azotat de amoniu, 100-150 kg sulfat de magneziu. Dacă se face numai fertilizare minerală, secalculează aproximativ 5 kg îngrăşăminte complete (NPK)/m3 pentru plantele rezistente laconcentraţiile mai mari de săruri (crizanteme, garoafe) sau 2-3 kg/m3 pentru plantele cu rezistenţămedie sau mică (fresia, gerbera, anturium). În timpul vegetaţiei, se aplică îngrăşăminte în stare solidă sau sub formă de soluţii.Îngrăşămintele solide se administrează în doze de 40-80-g NPK/m2, sau 5-10kg/m2 îngrăşământorganic (mraniţă, gunoi semidescompus). Mult mai eficiente sunt fertilizările cu soluţii nutritive (0,2-0,3% la plantele cu rezistenţă medie la conţinutul în săruri şi 0,3-0,5% la plantele mai rezistente).Rezultate deosebite se obţin la unele specii (cala, alstroemeria, anturium) dacă periodic seadministrează must de bălegar sau de gunoi de păsări, în diluţii corespunzătoare (1:3 - 1:15) Fertilizarea plantelor floricole de apartament Deoarece plantele de apartament dispun de un volum limitat de substrat, este necesar ca laplantare şi transplantare să se folosească amestecuri suficient de bogate în elemente nutritive, iar peparcursul creşterii şi înfloririi să se aplice periodic fertilizări suplimentare (mai ales în perioada martie-septembrie). La plantele de apartament, fertilizarea se face chenzinal sau lunar, cu soluţii de îngrăşăminte acăror concentraţie, suportată de majoritatea plantelor, este de 0,1-0,2% (1-2 grame îngrăşăminte la 1litru apă). Dacă soluţiile se aplică extraradicular, se folsesc concentraţii foarte mici, după care se facespălarea frunzelor cu apă curată. Alte modalităţi de fertilizare minerală: încorporarea granulelor cu îngrăşăminte îmbrăcate înpeliculă organică sau de plastic (de tipul Osmocote, Basacote, Hormonutral), care eliberează lent (3-9 11
  12. 12. luni) elementele minerale; introducerea batoanelor fertilizante în pământul de la marginea ghiveciului;folosirea soluţiilor concentrate, existente în comerţ sub formă de flacoane; fertilizarea după sistemul“flux-reflux” (ghivecele sunt ţinute într-o vană în care se vehiculează soluţia de îngrăşăminte, pânăcând soluţia pătrunde în substratul din ghivece). Fertilizările organice, cu apă rezultată de la spălarea cărnii şi peştelui, sau cu must de gunoi depasăre, sunt mai puţin recomandate pentru plantele cultivate în apartamente, datorită mirosuluineplăcut pe care îl emană. Se pot aplica însă în timpul verii, când plantele sunt scoase afară (în grădini,pe terasae etc.). Doze orientative de îngrăşăminte solide: 20-40 g/m2 sau 3-5 kg/m3 de pământ. În cazulfolosirii soluţiilor fertilizante, cantitatea de soluţie variază între 100-500 ml, în funcţie de mărimeaghiveciului. 12
  13. 13. Tabelul 3.1. Substraturi de cultură şi materiale folosite în culturile floricoleNr. Substratul Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizarecrt. (materialul) 3 1. Pământuri Mraniţa - fermentarea gunoiului de cal -masa volumetrică: 0,4-0,7 t/m ; -pământ de bază în horticole sau bovine, în platforme, timp -pH=6,5-7,5; amestecuri; (preparate) de 2-3 ani. -humus=6,0-8,0%; -îngrăşământ organic. -aspect untos şi culoare închisă; -capacitate de reţinere a apei foarte bună. Pământul de - brazdele înnierbate (trifoi, -masă volumetrică: 0,9-1,1 t/m3; -pământ de bază în ţelină lucernă, amestec de ierburi) -pH=6,5-7,5; amestecuri mijlocii şi desprinse până la adâncimea de -humus=2,0-3,5%; grele. 10-15 cm, se aşează în platformă -structură granulară (8-12 luni) şi se stropesc cu apă -culoare brun-cafenie; sau must de bălegar. -capacitate de reţinere a apei bună. Pământul de -descompunerea frunzelor -masă volumetrică: 0,2-0,4 t/m3; -pământ special în frunze aşezate în grămezi, platforme -pH=4,5-7 (mai acid la cel provenit amestecuri; sau gropi (2-3 ani), peste care se din conifere); -substrat pentru adaugă var (0,5kg/m3 frunze) şi -conţine resturi de nervuri, frunze, semănături; must de bălegar; -permeabil, uşor; -component al -nu se folosesc frunzele speciilor -humus=1-1,5%; substraturilor de cultură care conţin taninuri (tei, nuc). -capacitate de reţinere a apei foarte pentru plantele la ghivece. bună. 13
  14. 14. Tabelul 3.1. (continuare)Nr. Substratul Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizarecrt. (materialul) 3 Pământuri Pământul de -amestec format din bălegarul -masa volumetrică: 0,7-0,9 t/m ; -pământ de bază în horticole răsadniţă folosit la încălzirea răsadniţelor, -pH=6,5-7; amestecuri; (preparate) din pământul în care au crescut -humus=5-7%; -poate înlocui mraniţa. răsadurile şi din nisip. -capacitate de reţinere a apei bună. Compostul -descompunerea aerobă (2-3 -masa volumetrică: 0,5-0,8 t/m3; -pământ special în ani) a resturilor menajere, a -pH=5,5-7; amestecuri fertile. gunoaielor din gospodării. -humus=3-5%; -capacitate de reţinere a apei bună.2. Substraturi Turba -zăcământ natural; -pământ special în organice -descompunerea anaerobă a amestecuri; naturale vegetaţiei acvatice şi a -mulcire; (pământuri nămolului de pe terenurile -fabricarea ghivecelor naturale) mlăştinoase; nutritive; -îmbunătăţirea calităţilor fizice ale solurilor din sere. 3 a) roşie (înaltă, -se formează la suprafaţa -masa volumetrică: 0,12-0,15 t/m ; -componentă în albă, blondă) depozitului de turbă din -pH=3-5; amestecuri de pământ; descompunerea diferitelor specii -structură fibroasă, culoare roşietică -suport pentru de Sphagnum. sau albicioasă; hidroculturi; -porozitate mare, -în amestec cu perlit (sau -capacitate mare de reţinere a apei nisip), ca substrat pentru (de 8-10 ori greutatea). unele specii floricole sau pentru înrădăcinarea butaşilor. 14
  15. 15. Tabelul 3.1. (continuare)Nr. Substratul Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizarecrt. (materialul) 3 Substraturi b) neagră (joasă) -se formează în stratul bazal al -masa volumetrică: 0,2-0,4 t/m ; -în alcătuirea organice turbărei aflat în stadiu avansat -pH=6-7,2; substraturilor de cultură naturale de descompunere. -structură compactă, prăfoasă (la neutre sau slab acide. (pământuri uscare); naturale) -culoare foarte închisă; -capacitate mică de reţinere a apei, de 2-3 ori greutatea. Pământul de -de la suprafaţa terenurilor -masa volumetrică: 0,8-1,2 t/m3; -pământ de bază în grădină cultivate cu legume, flori -pH=6,5-7; amestecuri; (îngrăşate şi fără buruieni) -humus=2,5-4%; -poate înlocui pământul -capacitate de reţinere a apei bună. de ţelină. Pământul de -descompunerea naturală a -masa volumetrică: 0,2-0,3 t/m3; -pământ special în ericacee speciilor de Erica, Vaccinium, -pH=3,4-4,5; amestecuri pentru specii Rhododendron etc; -humus=0,5-1,5%; acidofile (azalee, camelii, -se recoltează stratul superficial -capacitate de reţinere a apei foarte ferigi). de sub aceste plante. bună. Pământul de -descompunerea resturilor -masa volumetrică: 0,1-0,2 t/m3; -pământ special în ferigi vegetale ale ferigilor -pH=5,5-6; amestecuri pentru specii (Polypodium, Aspidium, -humus=1-2,5%; acidofile (bromelii, ferigi, Osmunda etc.) -aspect fibros; unele orhidee). -capacitate de reţinere a apei foarte bună. Rumeguşul şi -subproduse ale industriei -pH sub 6; -pământ special (numai talaşul prelucrării lemnului; -calitatea depinde de esenţa din care după compostare timp de -se evită stejarul, carpenul. provin şi nivelul de descompunere; 1 an); -capacitate bună de reţinere a apei şi -mulci. porozitate mare. 15
  16. 16. Tabelul 3.1. (continuare)Nr. Substratul Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizarecrt. (materialul) Substraturi Scoarţa de -subprodus al industriei -masă volumetrică: -pământ special (folosit organice copaci prelucrării lemnului. -proaspătă=0,17-0,25 t/m3; numai în urma naturale -compostată=0,20-0,35 t/m3; compostării); (pământuri -pH -proaspătă=5-6,5; -mulci. naturale) -compostată=6-6,9; -porozitate=85-90%. Muşchiul - se poate folosi proaspăt, uscat, -masa volumetrică: 0,2-0,3 t/m3; -pământ ajutător utilizat vegetal tocat, măcinat. -pH=5,5-6; în amestecuri (bromelii, -humus=1,0-2,0; orhidee); -capacitate de reţinere a apei foarte -suport pentru marcotajul bună. aerian; -îmbrăcarea suporţilor pentru liane; -la plantarea vaselor cu bulbi, rizomi, rădăcini tuberizate pentru forţare. Pământul de -din stratul superior al litierei -pH=6,5-7; -pământ special utilizat în pădure pădurilor. -mai bogat în substanţe nutritive amestecuri decât pământul de frunze. Pământul de -se adună din scorburile -pH=2,7-3; -pământ special, utilizat în scorbură copacilor şi se foloseşte ca atare -mai bogat în substanţe nutritive amestecuri (la speciile în amestecuri. decât pământul de frunze. acidofile); -poate înlocui pământul de frunze. Pământul de -descompunerea rumeguşului de -pH=3,2-4,5; -pământ special, utilizat în lemn putred lemn de esenţă moale. -mai sărac în elemente nutritive amestecuri pentru plante decât pământul de scorbură. la ghivece. 16
  17. 17. Tabelul 3.1. (continuare)Nr. Substratul Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizarecrt. (materialul) 3 3. Substraturi Styromullul -polystyren expandat, sub formă -masa volumetrică:0,02-0,04 t/m ; -material ajutător; organice de de granule sau fulgi. -pH=7; -în amestec cu turba sinteză -porozitate ridicată; pentru înrădăcinarea -capacitate de reţinere a apei foarte butaşilor,amenajarea mică. vaselor suspendate,substrat de cultură pentru plantele epiphyte. Polyuretanii -polimeri rezultaţi dintr-un di- -masă volumetrică: 0,12-0,15 t/m3; -material ajutător; (spumă de isocyanat şi un glicol; -pH=7; -întră în componenţa polyuretani) -denumiri comerciale: OASIS, -capacitate de reţinera a apei mare. amestecurilor de pământ AGROFOAM. pentru orhidee şi plante epiphyte; -suport în executarea aranjamentelor florale. Terracottemul -polimeri hidroabsorbanţi -masă volumetrică: 1,15 t/m3; -component ajutător; îmbogăţiţi cu substanţe --înainte de umectare este un -substrat pentru fertilizănte şi biostimulatori amestec de pulberi şi granule; iar semănături; (aproximativ 20 substanţe). după umectare, capătă aspect -în substratul de gelatinos; înrădăcinare a butaşilor; -capacitate mare de reţinere a apei. -în substratul de cultură al plantelor cultivate în spaţii protejate sau în câmp (pe terenuri aride). 17
  18. 18. Tabelul 3.1. (continuare)Nr. Substratul Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizarecrt. (materialul) 3 Substraturi Hygromullul -amestecarea formaldehidei cu -masă volumetrică: 0,022 t/m ; -material ajutător; organice de (spuma de uree) uree şi cu un produs spumant. -pH= aprox.3; -component în amestecuri sinteză -porozitae mare; pentru bromelii şi orhidee. -capacitate de reţinere a apei ridicată; -se descompune lent, eliberând N, CO2 şi H2O. Biolastonul -din policlorura de vinil; - -material ajutător; -se află sub forma acelor de pin. -suport pentru hidroculturi. 4 Substraturi Nisipul -este preferat nisipul de râu -masa volumetrică: 1,5-2 t/m3; -material ajutător; minerale (fiind mai grosier), spălat, fără -pH=7,5-8. -substrat de înrădăcinarea naturale materii organice şi fără calcar. butaşilor; -suport pentru hidroculturi; acoperirea semănăturilor; - component în amestecuri de pământ; - material de stratificare a seminţelor şi a organelor subterane. Pietrişul -poate fi de carieră sau de râu; -masa volumetrică: 1,7-2 t/m3; - material ajutător; -cel mai indicat este cel grosier -granulometrie de 5-15 mm - realizarea drenurilor la din albia râului. diametru; recipientele de cultură; -porozitate mare; - substrat în culturi -stabilitate bună. hidroponice. 18
  19. 19. Tabelul 3.1. (continuare)Nr. Substratul Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizarecrt. (materialul) 3 5. Substraturi Perlitul - măcinarea rocilor vulcanice - masă volumetrică: 0,08-0,16 t/m ; - material ajutător; minerale calcinate şi expandate - neutru din punct de vedere chimic; - înlocuitor al nisipului în tratate (t°=1200-1800°C). - nu conţine elemente nutritive; amestecuri; - capacitate mare de reţinere a apei (3-4 - substrat de înrădăcinare ori greutatea proprie). a butaşilor. Vermiculitul - măcinarea rocilor pe bază de - masa volumetrică: 0,1-0,3 t/m3; - material ajutător; silicaţi de aluminiu şi - pH variabil (se corectează în funcţie de - component în alcătuirea magneziu, calcinate la 1000°C. utilizare); substraturilor pentru - capacitate mare de reţinere a apei; orhidee, bromelii etc. - porozitate foarte mare. Vata minerală - produs industrial pe bază de - pH=7-9,5; - material ajutător; roci vulcanice (60%) + roci - capacitate mare de reţinere a apei; - substrat pentru calcaroase (20%) + cocs - porozitate foarte bună; hidroculturi. (20%); - se dezinfecteză uşor. - se topesc (t°C peste 1600°C) şi se scurg sub formă de fibre; - denumiri comerciale: GRODAN, CULTILENE. Argila - granularea argilei la 1100°C; - masă volumetrică:0,8-1,1 t/m3; - material ajutător; expandată - se spală înainte de utilizare; - dimensiuni variabile (2-16 mm); - suport în culturi - denumiri comerciale: ISOL, - capacitate de reţinere a apei de 15-16%; hidroponice. ARGEX, ARGILEXPAN. porozitate bună. Pouzzolane - rocă vulcanică, cu structură - pH=6,5; - material ajutător; alveolară. - capacitate de reţinere a apei de 19%; - substrat pentru butăşiri, - porozitate foarte bună; durabilitate semănături, hidroculturi; mare; - ca amendament pentru - se dezinfectează bine. solurile din sere. 19
  20. 20. Tabelul 3.1. (continuare)Nr. Substratul Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizarecrt. (materialul) 6 Alte Cărbunele - arderea incompletă a - este uşor; - pulberea fină, la materiale vegetal lemnului de esenţă moale, - capacitate mare de reţinere a apei; dezinfectarea rănilor produse utilizate apoi măcinat rezultând - proprietăţi antiseptice. prin tăieri sau operaţii în pulbere sau granule de verde; diferite mărimi. - granulele (1,5-3 mm), în amestecul de pământ pentru reglarea regimului hidric (colocasia); - particulele mari (3-5 mm), în apa folosită pentru înrădăcinarea butaşilor. Cărămida pisată - cărămidă măcinată şi -reacţie alcalină - în amestecurile de pământ cernută. pentru plantele policrome şi cactuşi; - particulele mari se folosesc la realizarea drenurilor Cioburi de - din resturi de ghivece sau - - realizarea drenurilor; ghivece sau ţiglă din ţiglă, care se - în hidrocultură; fragmentează în bucăţi de diferite mărimi. Molozul - din demolări şi se cerne -reacţie alcalină - în amestecuri de pământ înainte de utilizare. pentru plantele calcifile. 20
  21. 21. Tabelul 3.1. (continuare)Nr. Substratul Categoria Mod de obţinere Caracteristici Mod de utilizarecrt. (materialul) Alte Folia de -produs industrial de - opacă sau transparentă; Folia transparentă: materiale polietilenă polimerizare. - reziztenţă electrică şi mecanică - acoperirea semănăturilor şi utilizate bună. a butaşilor; - protejarea culturilor timpurii şi târzii. Folia opacă: - umbrirea plantelor sensibile la insolaţie; - mulcirea solului; - acoperirea seminţelor care germinează la întuneric. Sticla -produs industrial. - transparentă. - acoperirea serelor şi răsadniţelor; - protejarea lădiţelor (ghivecelor) cu semănături. 21
  22. 22. CAPITOLUL 4 ÎNMULŢIREA SPECIILOR FLORICOLE 4.1.Înmulţirea prin seminţe Înmulţirea pe cale sexuată, bazată pe utilizarea seminţelor ca material biologic, are o largăutilizare în practica floricolă, cu precădere la speciile cultivate în câmp, din grupa anualelor şibienalelor, uneori şi perene, care fructifică şi produc seminţe viabile. Metoda este oarecum limitatăpentru speciile cultivate în spaţii protejate, fie datorită faptului că multe dintre ele nu produc seminţesau au seminţe sterile, fie datorită avantajelor de ordin economic şi ornamental pe care le oferămetodele vegetative. Metoda generativă de multiplicare a plantelor prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje. Avantaje: este o metodă rapidă şi relativ simplă;dă posibilitatea încrucişării plantelor şi obţineriide soiuri noi;de la o plantă se obţine, în general, un număr mare de seminţe;spre deosebire dematerialul folosit la înmulţirea vegetativă, seminţele ocupă un spaţiu mic, pot fi uşor depozitate şi sepăstrează o perioadă mult mai îndelungată,chiar şi peste 10-20 ani;limitează transmiterea bolilorcriptogamice şi virozelor. Dezavantaje: nu asigură întotdeauna transmiterea fidelă a caracterelor plantei-mamă;menţineriscul încrucişării prin polenizare şi denaturării caracterelor iniţiale;plantele obţinute din seminţeînfloresc mai târziu decât cele obţinute prin metode vegetative;seminţele mici şi foarte mici, tipicemultor specii floricole, îngreunează condiţionarea, sortarea şi chiar recunoaşterea lor. 4.1.1.Producerea seminţelor de flori Ca regulă generală, procurarea seminţelor se face de la exemplare viguroase, sănătoase, cuvaloare biologică şi decorativă superioară. Culturile semincere reprezintă sursa principală de obţinere a seminţelor de calitate, necesaresectorului de producţie. Înfiinţarea şi întreţinerea loturilor semincere se face conform schemelor tehnologice stabilitepentru culturile de acest tip şi cu respectarea strictă a tuturor verigilor agrotehnice tipice fiecărei specii. Recoltarea, condiţionarea, sortarea şi păstrarea seminţelor Sunt verigi deosebit de importante în obţinerea seminţelor de calitate. Momentul optim de recoltare pentru majoritatea speciilor este la maturitate deplină, cândfructele sunt bine coapte, iar seminţele au ajuns la maturitate fiziologică (Alyssum, Begonia,Callistephus, Calendula, Delphinium, Dianthus, Lobelia etc.). La speciile cu fructe dehiscente (păstăi, capsule) se recurge la recoltarea fructelor în faza depârgă (atunci când culoarea lor virează spre galben), seminţele fiind lăsate o perioadă de timp în fruct,pentru a-şi desăvârşi maturarea. Astfel se elimină pierderile de seminţe la Impatiens, Portulaca, Viola, Petunia, Antirrhinum etc.Metodele şi sistemele de recoltare sunt adaptate particularităţilor plantelor şi condiţiilor de cultură. Suprafeţele destul de reduse ocupate de culturile floricole semincere, nu justifică totdeaunarecoltarea mecanizată a seminţelor, de aceea, frecvent se recurge la recoltarea manuală. În plus,recoltarea manuală este singura metodă ce poate fi aplicată în etape la speciile floricole caracterizateprin maturarea eşalonată a seminţelor de pe plantă (Nicotiana alata, Petunia hybrida, Salviasplendens, Callistephus chinensis, Verbena hybrida, Portulaca grandiflora etc.) 22
  23. 23. La speciile cu maturarea simultană a seminţelor (Godetia, Delphinium), recoltarea se face într-osingură etapă, prin tăierea plantelor în întregime sau numai a tijelor florifere. În astfel de situaţii,lucrarea se poate executa şi mecanizat. Seminţele mici impun uneori şi alte metode de recoltare. De exemplu, la speciile cu seminţecare cad cu uşurinţă la maturitate, se poate recurge la scuturarea pe prelate aşezate sub plante(Alyssum, Lobelia, Portulaca, Viola). Pentru soiuri şi specii valoroase sau pentru număr mic deexemplare, când se urmăreşte limitarea pierderilor de seminţe, nu este exclusă nici folosirea unorcornete din hârtie sau din alt material aşezate la baza florilor sau inflorescenţelor. Nu se recoltează niciodată pe timp umed sau după ploaie, preferându-se timpul uscat, cătremijlocul zilei.Condiţionarea şi sortarea seminţelor După recoltare, înainte de a fi depozitate sau semănate, fructele sau seminţele trebuie prelucratediferenţiat, în funcţie de morfologia speciilor floricole cu fructe uscate, condiţionarea cuprinde o seriede operaţii care se succed: • definitivarea maturării fructelor recoltate în pârgă; • uscarea (zvântarea) fructelor, din care urmează să se extragă seminţele; • extragerea seminţelor (când este cazul) prin dezmembrarea, frecarea, baterea uşoară a fructelor etc.; • curăţirea seminţelor (sau a fructelor indehiscente monosperme) de resturile de plante şi alte impurităţi. Se face după caz, prin vânturare manuală sau mecanică, cernere pe site alese corespunzător mărimii seminţelor. Seminţele mai mari şi suficient de grele se pot curăţa şi prin flotaţie (cufundarea în vase cu apă şi separarea lor de resturile uşoare şi seminţele seci, pe baza diferenţei de densitate), dar metoda prezintă dezavantajul mărimii conţinutului în apă al seminţelor. Sortarea seminţelor pe categorii de mărime este necesară pentru obţinerea unei răsăriri uniformeşi a unor culturi omogene. Trierea se face prin trecerea succesivă a seminţelor pe site de calibru diferit(în ordine descrescătoare). În funcţie de cantitatea de seminţe, lucrarea se execută normal saumecanizat cu ajutorul selectoarelor.Depozitarea şi păstrarea seminţelor Seminţele condiţionate şi sortate se aduc mai întâi la umiditatea optimă de păstrare, consideratăa fi, la majoritatea speciilor, de 8-12%, apoi se ambalează în saci, pungi, cutii etc. Ambalajele vor fiobligatoriu însoţite de etichete pe care se înregistrează specia, soiul, anul recoltării, cantitatea,categoria biologică, producătorul. Ambalajele ermetic închise, confecţionate din sticlă, materialesintetice, metal etc., se folosesc mai mult pentru păstrarea de lungă durată a seminţelor cu un conţinutîn apă scăzut (până la 5-6%). Păstrarea seminţelor trebuie făcută în condiţii care să asigure menţinerea facultăţii lorgerminative la valori optime. În general, se recomandă păstrarea seminţelor în spaţii bine aerisite, cutemperatura de 5-12°C şi umiditatea de 55-65%. 4.1.2.Semănatul Locul şi epoca de semănat se stabilesc diferenţiat,în funcţie de particularităţile biologice şiecologice ale plantelor, de tehnologia folosită la înfiinţarea culturilor şi de data planificată pentruînflorirea sau valorificarea plantelor obţinute. 1) Locul de semănat pentru plante le floricole poate fi în câmp sau în spaţii protejate. a) semănatul în câmp se face: • direct la loc definitiv, posibil la plantele care nu suportă transplantarea (Delphinium, Eschscholtzia, Papaver, Lupinus, Gypsophilla, Nigella); la plantele care au perioadă scurtă de vegetaţie (Matthiola bicornis, Lathyrus odoratus) şi la plantele mai puţin pretenţioase la căldură (Calendula officinalis, Tagetes ssp., Alyssum maritimum); • pe straturi (pentru obţinerea de răsaduri), folosit pentru speciile bienale (Viola x hybrida, Bellis perenis, Myosotis alpestris etc.) şi a unor perene (Physostegia virginiana, Rudbeckia ssp.) care se seamănă la sfârşitul primăverii şi vara. b) semănatul în spaţii protejate (sere, solarii, răsadniţe) este folosit în scopul obţinerii derăsaduri la speciile cu perioadă lungă de vegetaţie (Begonia semperflorens, Lobelia erinus, Salvia 23
  24. 24. splendens), la speciile pretenţioase la căldură (Petunia x hybrida, Verbena hybrida, Celosia, Zinniaelegans), la unele plante de seră care se înmulţesc prin seminţe (Asparagus, Cineria hybrida,Calceolaria hybrida, Cyclamen persicum etc.).Metoda este considerată facultativă în cazul speciilorcare se pot semăna direct în câmp dar, din diferite motive, se impune producerea răsadului (sămânţăpuţină, soiuri valoroase, respectarea unei anumite densităţi şi uniformităţi a culturilor, realizareaamenajărilor speciale din spaţiile verzi etc.). 2) Epocile de semănat, cu perioadele din an pe care le reprezintă, corelate cu locul de semănatşi speciile sau grupurile de specii, sunt prezentate în tabelul 4.1. 3) Lucrările premergătoare semănatului Pregătirea spaţiilor, recipientelor şi substraturilor În sere: a) pregătirea recipientelor (lădiţe, ghivece, cutii de plastic etc.): • curăţarea şi dezinfectarea recipientelor refolosite.(scufundarea 12-24 ore în soluţie de sulfat de cupru 2-3%); • asigurarea scurgerii apei :protejarea orificiilor de dren cu cioburi aşezate cu partea convexă în sus şi cu un strat de 1,0-2,0 cm nisip grosier,pietriş; b) pregătirea substratului: • prepararea amestecurilor din substraturi uşoare(ex.:pământ de frunze, turbă şi nisip 1:1:1),cernute în prealabil şi omogenizate după amestecare; • dezinfectarea chimică sau termică a amestecului; • aşezarea amestecului în recipiente pregătite: se completează până la 2/3 din înălţimea vasului, se adaugă un strat de 2-3 cm de amestec cernut prin sită cu ochiuri mici (1-2 mm) şi se tasează uşor; • marcarea rândurilor,cu marcatoare sau cu rigle,la distanţe corespunzătoare mărimii seminţelor: 1,5-2 cm la seminţele mici, 2-3 cm la seminţele mijlocii şi 3-4 cm la seminţele mari. În răsadniţe a) pregătirea răsadniţelor • pregătirea biocombustibilului (aşezarea în platforme de încălzire timp de 1-2 săptămâni); • amenajarea patului cald (înălţimea de 40-60 cm); • aşezarea tocurilor (înclinate spre sud) şi acoperirea lor. b) pregătirea substratului • prepararea şi dezinfectarea amestecurilor(similare celor din sere); • introducerea substratului în răsadniţe,(la 3-4 zile de la instalarea tocurilor),în strat de 10-12 cm, completat la suprafaţă cu 2-3 cm amestec fin şi tasat uşor; • marcarea rândurilor (dacă este cazul) la distanţe de 5-10 cm. *Când se folosesc răsadniţe reci, lucrările se reduc la instalarea tocurilor, acoperirea răsadniţelorşi pregătirea substratului. În solarii a) pregătirea solariilor: • instalarea scheletului şi acoperirea solariilor: b) pregătirea şi introducerea amestecului – idem răsadniţe. În câmp a) pregătirea terenului cuprinde aproximativ aceleaşi lucrări,atât pentru semănături făcute la locdefinitiv, cu înfiinţarea propriu-zisă a culturilor, cât şi pentru cele destinate repicării răsadurilor.Curăţirea, nivelarea, mobilizarea şi mărunţirea solului sunt lucrări comune ambelor cazuri.Dacă seseamănă direct, se completează cu lucrări de fertilizare , erbicidare, modelare, conform tehnologiei decultură a speciei respective. 24
  25. 25. Tabelul 4.1. Epoci de semănat pentru speciile floricole Nr. Locul de Epoca Perioada Exemple (grupe de plante, specii) crt. semănat Plante anuale: Dianthus caryophyllus „Chabaud”, Begonia semperflorens, Salvia splendens; 1 Iarnă XII-I sere Plante cultivate la ghivece: Begonia x tuberhybrida; Plante cultivate în solul serei: Lathyrus odoratus (pentru culturi forţate) Plante anuale: Lobelia erinus, Ageratum mexicanum, II sere Matthiola incana, Petunia hybrida, Cobaea scandens, Statice sinuata. Plante anuale: Alyssum maritimum, Celosia sp., Phlox drumondii, Callistephus chinensis, Nicotiana alata, Timpurie sere, Verbena hybrida, Zinnia elegans, Acroclinium roseum, răsadniţe Gomphrena globosa, Ammobium alatum, Calendula III încălzite officinalis, Gazania splendens, Tagetes sp.; Plante perene: Cineraria maritima, Phlox paniculata, Rudbeckia sp., Physostegia virginiana, Statice sp. Primăvară câmp Plante anuale: Eschscholtzia californica, Nigella 2 (direct) damascena, Delphinium ajacis, Alyssum maritimum. răsadniţe Plante perene: Campanula carpatica, Chrysanthemum reci leucanthemum. Plante anuale: Calendula officinalis, Impatiens balsamina, Lathyrus odoratus, Tagetes sp., Dahlia târzie variabilis, Tropaeolum majus, Cosmos sp., Centaurea IV-V câmp sp., Mirabilis jalapa, Amaranthus sp., Dimorphoteca (direct) aurantiaca; Planta perene: Lupinus polyphylus, Papaver orientale, Phlox paniculata; Plante cultivate în solul serei: Freesia hybrida. Plante cultivate în solul serei: Gerbera hybrida; sere Plante cultivate la ghivece: Cineraria hybrida, Calceolaria hybrida. sf. V-VI Plante bienale: Campanula medium, Dianthus răsadniţe, barbatus; straturi în Plante perene: Delphinium hybridum, Papaver 3 Vară câmp orientale, Rudbeckia sp. răsadniţe, Plante bienale: Bellis perennis, Myosotis alpestris, straturi în Althaea rosea, Lunaria biennis, Viola hybrida. VI-VII câmp Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum, Sere Cineraria hybrida, Siningia sp. Plante anuale: Calendula officinalis, Nigella damascena, Alyssum maritimum, Eschscholtzia câmp californica; 4 Toamnă IX-X (direct) Plante perene: Delphinium hybridum, Papaver orientale. sere Plante cultivate la ghivece: Cyclamen persicum. b) amenajarea straturilor este necesară atunci când se seamănă pentru producerea răsadurilor şiinclude mai multe operaţii: • delimitarea straturilor cu lăţimea de 80-100 cm şi a spaţiilor pentru poteci de 40-50; • aşezarea unui strat de 3-5 cm de pământ uşor, fin cerut;la suprafaţă; • tasarea uşoară a stratului ; • marcarea rândurilor (dacă este cazul); • instalarea suporţilor pentru umbrare. 25
  26. 26. B. Pregătirea seminţelor Cuprinde un ansamblu de măsuri menite să îmbunătăţească viteza şi uniformitatea germinaţiei,rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, să prevină transmiterea bolilor şi dăunătorilor etc. În funcţie de particularităţile seminţelor şi de scopul urmărit, tratamentele pot fi obligatorii şifacultative: a) tratamente obligatorii se aplică înainte de semănat la toate seminţele: • dezinfectarea (tratamente de prevenire a transmiterii bolilor şi dăunătorilor) se realizează prin tratamente chimice şi termice. Tratamentele chimice sunt cele mai folosite. După mărime, seminţele pot fi supuse dezinfecţieipe cale umedă (în soluţii) sau pe cale uscată (prin prăfuire). Pentru a evita pierderile, seminţelor mici şi foarte mici li se aplică, de regulă, tratamentele pecale uscată, amestecându-le omogen cu produse sub formă de pulberi (Captan, Thiuran, Germisan,Zineb etc.), în proporţie de 2-4 g produs/1 kg seminţe, până când seminţele se acoperă cu o peliculă desubstanţă. Seminţele mijlocii, mari şi foarte mari se dezinfectează uşor pe cale umedă, scufundându-se însoluţii de: formalină 40% (3-4 cm3/l apă) timp de 10-30 minute; permanganat de potasiu 1-1,5% timpde 15 minute; sulfat de cupru 0,5% timp de 10 minute. Tratamentele termice au atât rol dezinfectant cât şi de stimulare a germinaţie. Seminţele sunttrecute progresiv în vase cu apă de la 25-300C la 50-530C, iar la sfârşit, într-un vas cu apă rece. • amestecarea cu pulberi inerte (praf de cretă, nisip) care să ajute la distribuirea uniformă a seminţelor, se consideră tratament obligatoriu, numai pentru seminţele mici şi foarte mici (Begonia, Lobelia, Petunia, Nicotiana). Amestecul se face în raport de 1 parte seminţe la 8-10 părţi pulberi. b) tratamente facultative (speciale) au caracter ocazional şi se aplică numai seminţelorcaracterizate prin tegument dur, răsărire neuniformă, procent mic de germinaţie etc. Majoritatea sunttratamente care favorizează germinaţia: • stratificarea constă în aşezarea în straturi alternative cu nisip sau turbă a seminţelor cu tegument dur şi care, în condiţii obişnuite, răsar după 1-2 ani de la semănat (Dicentra, Gentiana); • umectarea se aplică seminţelor cu tegument mai puţin permeabil (Cyclamen, Asparagus, Freesia) sau deshidratate după păstrare. Peste seminţele aflate în vase se pune apă atât cât să le cuprindă şi se lasă pe durate determinate în funcţie de specie (24-48 ore). Apa se menţine la temperatura camerei, sau se încălzeşte uşor, 25-30°C. Pentru durate mai lungi de umectare, este obligatoriu ca apa să fie schimbată zilnic. • degradarea tegumentului este operaţia necesară seminţelor cu tegumentul dur (Canna, palmieri). Se recurge la diferite procedee care să slăbească rezistenţa tegumentului:mecanice (pilirea şi incizarea tegumentului, frecarea seminţelor cu nisip grosier etc).;chimice (bazate pe acţiunea corozivă a unor acizi concentraţi);hidrotermice (trecerea alternativă a seminţelor din apă clocotită în apă rece şi invers). • hormonizarea (tratarea cu hormoni) foloseşte substanţe stimulatoare sintetice (acid indolil acetic, acid giberelic) sau naturale (urina de la bovine gestante),cu rol în stimularea germinaţiei şi dezvoltarea ulterioară a plantelor. Alte tratamente de stimulare a germinaţiei: tratamente cu ultrasunete,cu izotopi radioactivi,tratamente electromagnetice (de ex. cu apă tratată magnetic) etc. 4) Semănatul propriu-zis Metodele de semănat diferă în funcţie de particularităţile seminţelor şi locul unde se seamănă.Se execută, manual şi foarte rar mecanizat. Semănatul manual poate fi făcut în mai multe moduri: • prin împrăştiere se seamănă seminţele mici şi foarte mici, la lădiţe, în ghivece sau în răsadniţe (Begonia semperflorens, Lobelia erinus, Portulaca grandiflora, Antirrhinum majus, Cineraria hybrida etc.). Se poate semăna prin împrăştiere şi în câmp atunci,când se produce răsad pe straturi (Bellis perennis, Viola hybrida, Antirrhinum majus, Callistephus chinensis) sau când se seamănă la loc definitiv pentru formare de grupuri sau masive (Alyssum martimum, Amaranthus sp., Nigella damescena, Papaver sp., Eschischoltzia californica). 26

×