Successfully reported this slideshow.
Your SlideShare is downloading. ×

Ghid orientare cariera

Ad

GHID DE ORIENTARE
IN CARIERA
Proiectul “Copiii nostri si familiile lor din Ilva Mare, zona insufficient deservita, fara po...

Ad

1. CARIERA
CUPRINS
1.1. CUM SE FACE UN CV
1.2. CUM SE FACE O SCRISOARE DE INTENTIE
1.3. ACTE NECESARE ANGAJARE
1.4. MESERI...

Ad

CUPRINS
2.1. CE AFACERE SĂ ÎNCEPI?
2.2. CUM SE CÂŞTIGĂ BANII PE INTERNET?
2.3. BRAND ŞI ELEMENTE VIZUALE
2.4. PREZENŢA ONL...

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Ad

Loading in …3
×

Check these out next

1 of 25 Ad
1 of 25 Ad

Ghid orientare cariera

Download to read offline

Ghid de orientare in cariera

Proiect derulat de ANTFCR în parteneriat cu Scoala Gimnaziala Ilva Mare, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021

Ghid de orientare in cariera

Proiect derulat de ANTFCR în parteneriat cu Scoala Gimnaziala Ilva Mare, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021

Advertisement
Advertisement

More Related Content

Advertisement

Ghid orientare cariera

  1. 1. GHID DE ORIENTARE IN CARIERA Proiectul “Copiii nostri si familiile lor din Ilva Mare, zona insufficient deservita, fara posibilitati de integrare prin educatie” RO2020/ACF_A6_RR_09, derulat de Asociatia Nationala a Tinerelor Femei Crestine din Romania, (ANTFCR) în parteneriat cu Scoala Gimnaziala Ilva Mare, cu sprijinul fi nanciar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția ofi cială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org Cu sprijinul: Proiect derulat de : LUCRĂM ÎMPREUNĂ PENTRU O EUROPĂ INCLUSIVĂ Editat de Formator: Ionela Otilia Iliesi Publicat la data de 25.05.2021 https://www.slideshare.net/YWCARomania/ ghid-de-cariera-si-antreprenoriat-online
  2. 2. 1. CARIERA CUPRINS 1.1. CUM SE FACE UN CV 1.2. CUM SE FACE O SCRISOARE DE INTENTIE 1.3. ACTE NECESARE ANGAJARE 1.4. MESERII BINE PLATITE 1.5. CE DREPTURI AI LA LOCUL DE MUNCĂ DACĂ EȘTI ÎNSĂRCINATĂ 2
  3. 3. CUPRINS 2.1. CE AFACERE SĂ ÎNCEPI? 2.2. CUM SE CÂŞTIGĂ BANII PE INTERNET? 2.3. BRAND ŞI ELEMENTE VIZUALE 2.4. PREZENŢA ONLINE 2.5. PROMOVAREA ONLINE 3 2. ANTREPRENORIAT
  4. 4. 1.1. CUM SE FACE UN CV 4 Curriculum Vitae este o biografie scurtă care cuprinde date referitoare la studii, pregătirea ta profesională. Ai putea să-l numești cartea ta de vizită, pe care o folosești pentru a te pune în valoare în fața angajatorilor. Practic este povestea care vorbește despre tine, despre istoricul tău profesional și despre abilitățile și realizările tale. Aici ar trebui să evidențiezi de ce ești cea mai bună persoană pentru un job. Toate aceste informații trebuie structurate într-o formă, într-un model de CV.
  5. 5. 5 Fotografia din model CV Alege o poză recentă, tip portret. Este foarte important ca atunci când faci această fotografie să ai și o vestimentație office-casual și să alegi un fundal într-o culoare neutră. Toate aceste aspecte te ajută să faci o impresie bună și să arăți profesionalism încă de la prima privire asupra CV-ului tău. Evită pozele din timpul liber, pozele alături de copii sau cele de la evenimente în familie care transmit că nu iei în serios aplicarea la un job și implicit ceea ce vei face la jobul respectiv. Nume, funcție și date de contact Prima parte a CV-ului trebuie să conțină numele tău, poziția ta actuală (de ex. lucrător comercial) și datele de contact. Evită să dai CV-ului tău titlul de Curriculum Vitae. Numele tău este titlul cel mai potrivit. Când vine vorba de datele tale de contact, adresa de e-mail și numărul de telefon sunt esențiale. Despre mine/Obiectivul profesional Deschide CV-ul cu un obiectiv profesional, acea poveste scurtă despre tine. Este un paragraf în care faci prima impresie recrutorilor prin aspectele profesionale la care excelezi, prin planurile tale în carieră. Ca să-ți fie mai ușor, poți răspunde la următoarele întrebări: Cine ești? (de ex: pasionat de marketing), Ce poți să oferi companiei? (cu peste 7 ani experiență în domeniul x), Care sunt planurile tale în carieră? (Coordonarea unui departament de marketing)
  6. 6. 6 Experiență profesională Menționează joburile pe care le-ai avut până acum în ordine invers cronologică, de la cel mai recent job la job-ul din trecut pe care îl consideri relevant pentru locul de muncă la care aplici. La fiecare job specifică funcția, compania, perioada în care ai lucrat acolo și, de preferat, o frază care să explice rolul tău, mai ales dacă a fost unul specific. Punctează apoi responsabilitățile-cheie, realizările și susține fiecare realizare cu cifre pentru a arăta impactul! Ca să fii relevant alege joburile care au legătură cu locul de muncă la care aplici, iar dacă ai experiență de mulți ani, puteți reduce detaliile rolurilor vechi sau irelevante. Educație La fel ca în cazul experienței, și educația trebuie menționată în ordine invers cronologică, de la cele mai recente studii la cele mai îndepărtate în timp. Include numele instituțiilor de învățământ, diplomele și calificările pe care le-ai obținut. Dacă ești la începutul carierei, merită să precizezi cele mai importante cursuri pe care le-ai făcut sau proiecte la care ai lucrat. Dacă ești senior și ai multe calificări îți recomandăm să le precizezi astfel: Calificarea – Instituția de învățământ – anul. Ai grijă ca din CV-ul tău să reiasă că ești implicat să înveți continuu. E mai puțin relevant ce curs ai făcut acum zece ani! Abilități Ideal este să menționezi 4-6 abilități care au legătură cu jobul pentru care aplici. Iar cel mai bun loc de unde te poți inspira este chiar descrierea postului. Alege cu grijă abilitățile pentru că este important să ai și realizări care să le susțină. În cazul în care nu ai chiar abilitățile menționate de angajator, alege unele similare care să se potrivească cu ceea ce ai făcut tu. Scopul este să îi arăți angajatorului că ești persoana potrivită pentru job cu abilitățile, calificările și experiența necesare. Noi te sfătuim să profiți din plin de această rubrică din CV-ul tău pentru că aici poți pune în valoare ceea ce știi să faci, iar structura și design-ul acestei rubrici te ajută să le evidențiezi.
  7. 7. 7 Alte informații: interese, hooby-uri, proiecte Include aici hobby-urile și activitățile pe care le faci ca să le susții (de ex: muzică, teatru, pictură), proiectele de voluntariat și cărțile pe care le-ai scris sau ai fost colaborator. Astfel de informații nu fac decât să susțină povestea ta și să arate că ești o persoană dedicată. Ține minte că aceste detalii merită incluse doar dacă le consideri relevante pentru jobul la care aplici, nu ca să ai CV-ul să se încadreze într-un anumit număr de pagini. Iar pentru ca CV-ul tău să arate profesionist, îți recomandăm să faci distincția între interese și hobby-uri. Poți spune că ești interesat de sport, de jocuri, de statistică, de baschet. Dar dacă joci baschet sau te uiți la meciuri de baschet, atunci ai un hobby. Exemple de hobby-uri pe care să le incluzi în CV: Sporturile de rezistență: înot, ciclism, alergat la maratoane; Lectura arată focus și background cultural necesare pentru orice job; Scrisul arată că ai abilități pentru joburi în marketing sau jurnalism; Hobby-urile creative: pictură, muzică; Călătoriile arată că ai abilități și cunoștințe pentru un job care presupune interacțiune cu numeroși clienți străini sau călătorii în scop de afaceri; Sporturile de echipă pe care le practici: fotbal, volei, baschet demonstrează spiritul tău de echipă; Jocurile de strategie cum ar fi șahul, esențiale în project management, vânzări.
  8. 8. 1.2. CUM SE FACE O SCRISOARE DE INTENTIE 8 O scrisoare de intenție ar trebui să exprime dorința ta de a lucra în compania la care ai aplicat. De aceea, este important să subliniezi abilitățile pe care le deții și care se potrivesc pentru rolul respective. Iată ce ar trebui să cuprindă o scrisoare de intentie model: Formula de salut. Alege o adresare oficială precum: Stimate Domnule/Stimată Doamnă sau Domnului/Doamnei. Evită adresările prea prietenoase sau adresarea folosind doar prenumele. Prima impresie contează și aceasta ar trebui să fie pozitivă și profesională. O scurtă prezentare a ta. În primele două fraze vorbește despre motivul care te-a determinat să-i scrii recrutorului și despre acele puncte forte ale tale. Menține un ton pozitiv al scrisorii de intentie, cu accent pe dorința de a învăța ceva nou, de a avansa în carieră. Evită să oferi detalii despre experiențele mai puțin plăcute cu foștii angajatori, care te-au determinat să-ți cauți un job nou. Detalii despre abilități și experiența ta. Este o ocazie bună să oferi exemple specifice despre modul în care ți-ai atins un obiectiv sau ai contribuit la succesul unei organizații. Include și numere acolo unde este cazul și, cel mai important, pune accent pe modul în care abilitățile și experiențele ta se aliniază cu viziunea și nevoile angajatorului. În final, lasă un mesaj scurt, profesional și prietenos, în care să spui recrutorului ce dorești să facă după ce a citit scrisoarea ta. De exemplu, poți începe prin a-i mulțumi că și-a alocat timp pentru a citi scrisoarea ta și îi poți lansa îndemnul de a te contacta pentru a afla mai multe detalii despre experiența ta. Formula de încheiere. Încheie scrisoarea de intenție într-o manieră profesională, cu formule precum: Gânduri bune/ Cu sinceritate și apoi menționează numele tău complet.
  9. 9. MODEL SCRISOARE DE INTENTIE 9 Stimate Domnule Mocanu, Vă scriu această scrisoare de intenție ca răspuns la anunțul dumneavoastră pentru postul de agent pază, publicat pe site-ul eJobs.ro Sunt interesat de acest post, deoarece experiența mea ca șef-agent de pază, pe care am deținut-o în cadrul armatei, m-a ajutat să fiu disciplinat, dar în același timp m-a supus unor provocări în situațiile neprevăzute. Îmi doresc foarte mult să mă folosesc de această experiență, pentru a asigura securitatea într-o companie care are în vedere în primul rând interesele comunității. Apreciez foarte mult oportunitatea de a ne întâlni și de a discuta modul în care experiența mea ar putea corespunde nevoilor dumneavoastră. Ideile mele în privința unei mai bune securizări a firmei vă pot interesa. Cu stimă, Ionuț Oprea
  10. 10. 1.3. ACTE NECESARE ANGAJARE 10 Înainte de a semna contractul individual de muncă trebuie să pregătești o serie de acte necesare la angajare pe care să le pui la dispoziția celor din compania pentru care urmează să lucrezi. Conform art. 8 din HG 500/2011, publicat în Monitorul Oficial nr. 372 din 27 mai 2011, angajatorul va pune aceste documente la dosarul tău și are obligația de a-l păstra în condiții bune la sediu și de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora. ■ copia cărții de identitate / pașaportului. Acestea sunt necesare pentru a dovedi domiciliul, reședinta și identitatea; ■ copii ale diplomelor de studiu (de preferat cea mai recentă diplomă de studiu): ■ copii ale certificatelor cursurilor de formare (dacă este cazul); ■ avizul de la medicina muncii, obținut în urma controlului medical, la care este foarte important să te prezinți. Dacă angajatorul are parteneriat cu o clinică medicală, aceasta va trimite avizele direct la sediul companiei: ■ extrasul bancar pentru contul în care se transferă salariul. Acte necesare angajare din șomaj Daca ai fost in somaj va fi nevoie să te prezinți la AJOFM cu o ofertă a locului de muncă vacant completată de angajator și cu o înștiințare de angajare (ambele se găsesc pe site-ul AJOFM) din care să reiasă data angajării, compania unde te vei angaja, precum și natura contractului). În baza acestora ți se va elibera decizia de încetare a șomajului și dispoziția de repartizare. În ziua următoare emiterii repartiției se va înregistra în registrul angajaților și abia după aceea vei putea începe lucrul. Pe lângă dispoziția de repartizare, adaugă la dosar: ■ copie după un act de identitate; ■ copii după actele de studii; ■ avizul specialistului de la medicina muncii; ■ extrasul de cont bancar pentru virarea salariului.
  11. 11. 1.4. MESERII BINE PLATITE 11 Și anul acesta, la fel ca anii anteriori joburile în tehnologia informaţiei sunt cel mai bine plătite. De asemenea, joburile în extracția minereurilor și cele în producție video se bucură de o creștere a salariului mediu net. Datele sunt oferite de Institutul Național de Statistică, la nivelul lunii octombrie 2020: Câştigul salarial mediu nominal net a fost 3343 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 22 lei (+0,7%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (7674 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1720 lei). Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: • cu 7,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice; • între 3,0% şi 5,0% în extracţia minereurilor metalifere, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ, fabricarea echipamentelor electrice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor; • între 1,5% şi 3,0% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea produselor textile, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, activităţi de editare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea de mobilă, tranzacţii imobiliare, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), industria metalurgică.
  12. 12. ABILITATI PENTRU MESERII BINE PLATITE 12 Managementul oamenilor Poate nu ești încă într-o poziție de coordonare, dar oricând poate apărea un proiect mic pe care să-l coordonezi. Și va fi nevoie să-ți faci o echipă care poate fi alături de tine sau la distanță. Cum gestionezi task-urile oamenilor astfel încât să nu fie copleșiți de volumul de muncă? Cum păstrezi motivația în echipă? Cum gestionezi emoțiile oamenilor care lcurează de la distanță? Interesul tău pentru a găsi și a pune în practică răspunsurile la aceste întrebări înseamnă și dobândirea unei abilități noi: managementul oamenilor. Coordonarea cu ceilalți Orice job ți-ai lua, nu ai cum să lucrezi singur, chiar dacă te-ai mutat cu laptopul pe o plajă exotică. Ca să ai viață bună cu echipa, este important să te coordonezi cu ceilalți. Și mai important de atât este să-ți înțelegi colegii și ei să te înțeleagă astfel încât să ajungeți la rezultatul dorit. Inteligența emoțională Știm că emoțiile îți dau mici palpitații chiar în momentele cheie, la un interviu sau la o prezentare. E important să știi cum să gestionezi propriile emoții înainte de a le gestiona pe ale celorlalți. Și da, inteligența emoțională este un skill important când ești liderul unei echipe și mai ales în contextul actual, când remote work a devenit noul normal. Abilitatea de a lua decizii Noii tăi colegi, roboții, de care poate te temi, nu au abilitatea de a judeca sau de a lua decizii. Poți avea un atu dacă dezvolți această abilitate, tot mai căutată de angajatori. Te vor aprecia dacă ai curajul de a lua decizii corecte și potrivite.
  13. 13. 1.5. CE DREPTURI AI LA LOCUL DE MUNCĂ DACĂ EȘTI ÎNSĂRCINATĂ 13 Ore libere pentru controale medicale După ce ai anunțat oficial angajatorul că ești insarcinata ai dreptul la 16 ore libere pe lună pentru a merge la controalele medicale de urmărire a sarcinii, în cazul în care aceste vizite medicale nu se pot face în afara programului de lucru. Așadar, scutirea de 16 ore pe lună este un drept necesar al tău ca viitoare mamă. Pentru tați nu există un drept prevăzut de lege pentru a merge la controalele medicale, dar participarea lor atât la ecografii, cât și la cursurile prenatale este benefică. Chiar se spune că unii bărbați manifestă simptome de sarcină, prin simpatie cu partenera lor (Sindromul Couvade), iar implicarea lor în perioada pre-natală îi ajută să înțeleagă mai bine care e misiunea lor. Cum poți beneficia legal de cele 16 ore când ești insarcinata Completează o cerere către Directorul General înainte de fiecare consult și apoi aduci dovada (copie factură, adeverință medic, etc). Unele companii îți cer să completezi și o cerere generală în momentul în care anunți că vei începe să lipsești pentru a merge la consultațiile medicale. Concediul medical Acest concediu de 126 de zile îl poți în perioada prenatală dacă mediul de lucru reprezintă un factor de risc pentru buna dezvoltare a copilului. Dar dacă sarcina îți permite să lucrezi până în luna a 9-a poți lua concediul medical în post natal și apoi să începi concediul de îngrijire copil (CIC).
  14. 14. 14 Concediul de risc maternal Iată în ce condiții poți beneficia de concediul de risc maternal și ce trebuie să faci: ■ Lucrezi într-un mediu unde ești supusă unor agenți care afectează sănătatea ta sau sănătatea și dezvoltarea fătului (agenți fizici ca: șocuri, vibrații, manipulări mase grele, agenți biologici sau chimici cancerigeni și/sau mutageni, procedee industriale cauzatoare de cancer, lucru de noapte sau în subteran etc), iar felul muncii sau durata expunerii nu poate fi modificată. ■ Starea ta fiziologică nu este prea bună, prin urmare e nevoie să notifici în scris angajatorul, anexând și documentul emis de medicul de familie sau medicul specialist. ■ În perioada în care beneficiezi de acest concediu de risc maternal ești obligată să depui la angajator în termen de 5 zile documentele emise de medicul de familie/specialist cu privire la situația ta actualizată. Concediul de risc maternal recomandat de la medic se plătește cu 75% din media veniturilor salariale brute din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare. Reducerea programului cu o pătrime. Cât vei sta la birou? Acest drept se acordă la recomandarea medicului, în cazul în care nu poți îndeplini norma întreagă de muncă din motive de sănătate. Este important de știut că veniturile salariale nu vor fi reduse, ci vor rămâne la același nivel, fiind suportate integral din fondul de salarii al angajatorului. Dacă ai indicație de la medicului de medicina muncii, intri imediat după anunțarea sarcinii la program redus. Acesta se poate reduce cu o pătrime. Așadar din cele 8 ore sunt reduse 2 ore. Pauze pentru relaxare când ești insarcinata La fiecare oră de lucru este indicat să iei 10 minute de pauză. În sarcină, chiar este imperativ să ții cont de aceste pauze menționate și în Raportul privind protecția maternității la locul de muncă. Astfel îți asiguri o bună circulație sangvină, un tonus muscular și reduci disconfortul abdominal.
  15. 15. 2. ANTREPRENORIAT ONLINE Scurta introducere Motivele pentru care oamenii încep afaceri online sunt diverse; vor să devină independenţi financiar, să scape de statutul de angajat sau să îşi suplimenteze veniturile, dar nu deţin suficienţi bani pentru deschiderea unei afaceri tradiţionale, ce implică investiţii mari şi riscante, cum ar fi închirierea unui spaţiu comercial. Cei care au deja o afacere tradiţională sunt interesaţi de o prezenţă online, sau chiar de mutarea cu totul a afacerii în mediul online, pentru a elimina din cheltuielile pe care le au, pentru a nu mai fi legaţi de o locaţie fizică şi pentru a îşi lărgi aria de activitate comercială, pe langă alte avantaje specifice activităţilor online. Toate motive foarte bune pentru a începe cât mai curând un business pe internet. 15
  16. 16. 2.1. CE AFACERE SĂ ÎNCEPI? Ce afacere ţi s-ar potrivi? Succesul unui business depinde foarte mult de abilităţile tale şi de interesul tău pentru el. Dacă nu eşti pasionat de domeniul în care începi afacerea este foarte probabil să îţi pierzi motivaţia pe parcurs. Pe când, dacă eşti pasionat atunci nu doar că eşti mai aproape de o afacere online de succes ci şi de o viaţă ideală, în care îţi vei petrece timpul lucrând la proiecte care te entuziasmează. De aceea este important să găseşti acea idee de afacere la care îţi va face plăcere să lucrezi zilnic şi care te va mulţumi şi din punct de vedere financiar. Ce te pasionează, la ce te pricepi? Primul lucru pe care ţi-l recomand este trecerea în revistă a abilităţilor pe care le ai, a tipului de activităţi în care ai experienţă, a lucrurilor care te pasionează şi în domeniul cărora ai vrea să începi o afacere. Ne place să facem lucrurile la care ne pricepem astfel că ar fi minunat dacă ai începe o afacere în domeniul în care ai deja multe cunoştinţe, sau într-unul în care expertiza ta să îţi fie cât de cât utilă. Aceste elemente iţi vor oferi un avantaj competitiv şi nu vei simţi că porneşti chiar de la zero. O idee de afacere bună este cea care te va face să simţi că totul se leagă. Ca experienţa, studiile, pasiunile tale sunt reunite în acel domeniu şi că ai putea să iţi petreci timpul făcând cu plăcere activităţile necesare pentru reuşita business-ului. 16
  17. 17. 2.2. CUM SE CÂŞTIGĂ BANII PE INTERNET? Metodele de câştig online cele mai întâlnite sunt: •Vânzare diverse produse pe site-uri de anunţuri, •Scriere de continut, creare articole, texte pentru pagini. •Servicii de marketing online: SEO, PPC, Social Media Marketing… •Servicii de administrare a site-ului altcuiva, •Servicii de asistent virtual pentru un site – un online call center, •Servicii de testare sau prezentare website, traduceri, filmări video – vezi mai multe tipuri de servicii pe Fiverr.com, •Cercetări online pentru firme, •Publicitate plătită de alţii pe site-ul tau (bannere, review-uri, advertoriale, Google Adsense) spre abonatii tai, •Publicitate plătită pentru review-uri pe canalul tău video (YouTube) •Magazine online, inclusiv vânzare ebooks, •Afiliere din care câştigi comisioane, •Site cu membri care plătesc pentru a accesa conţinutul, uneltele, •Site unde câştigi procent din intermedierea de produse sau servicii, •Cursuri, consultanţă online – pe Skype sau pe alte platforme, •Servicii de creare site cu plata per site sau lunar (Wix, Yola). Servicii de creare newslettere etc., •Vânzare fotografii… O afacere online nu este strict legată de crearea unui site. Sunt persoane care îşi câştigă veniturile dintr-un cont popular de Youtube, un blog sau o pagină de Facebook cu foarte mulţi urmăritori. O persoană care vrea să vândă de exemplu produse din gospodarie poate să demareze rapid afacerea prin postarea produselor pe site-urile de vânzare online ca Olx.ro, Lajumate.ro, Publi24 şi alte site-uri internaţionale. 17
  18. 18. 2.3. BRAND ŞI ELEMENTE VIZUALE Despre brand Construirea afacerii începe cu alegerea unui brand potrivit. Acesta nu trebuie să fie neapărat legat de denumirea firmei. Poţi avea firma SC AFACERE ONLINE SRL şi brand-ul adică numele afacerii care va fi cunoscut publicului să fie cu totul altul. Numele firmei - SC … SRL - te va reprezenta în facturi în timp ce brand- ul te va prezenta publicului fiind vizibil în logo, cărţi de vizită, pliante, mape de prezentare. În afacerile online numele este bine să exprime cât mai clar tipul de serviciu pe care îl oferi: Cursuri programare, Scaune birou, Florărie Suceava. Observă cât de uşor se identifică în aceste nume tipul de serviciu sau de produs oferit. Despre logo Logo-ul trebuie să fie în concordanţă cu brand-ul ales, şi chiar să îl conţină. Gândeşte-te la brandurile care îţi plac, la cele faimoase, sau la cele cu care te întâlneşti zi de zi. Analizează ce caracteristici au ele. Unele au un scris elegant şi culori feminine dacă segmentul lor ţintă sunt femeile, altele au un stil şi culori de fundal sobre dacă oferă servicii care necesită încredere din partea publicului (firme de asigurări, cabinete de avocatură). Altele au culori specifice, de exemplu vei observa culoarea verde în majoritatea logo-urilor farmaciilor şi site- urilor naturiste. 18
  19. 19. 2.4. CONSTRUIREA UNUI SITE Există mai multe variante pentru a construi un site în funcţie de obiectivele tale, cunoştintele în domeniu şi de bugetul disponibil: 1. Dacă deţii cunoştinţe de HTML sau alte limbaje de programare web poţi să îţi creezi singur site-ul, având în vedere lucrurile prezentate despre structură şi design site în paginile anterioare şi cele pe care le vom prezenta mai departe. 2. Dacă nu dispui de bani pentru site dar te pricepi cât de cât la calculatoare si intenet ai putea să creezi un blog. Cu puţină creativitate poţi folosi blogul pentru a transmite ceea ce doreai să prezinţi printr-un site. Există diferite platforme de blogging care permit crearea şi găzduirea unui blog într-un mod simplu şi gratuit. Îţi recomand să începi chiar acum un blog pe care să îl construieşti pe blogger.com sau wordpress.com. Odată creat blogul poţi redirecţiona adresa lui către domeniul achiziţionat de tine, astfel încât blogul să fie afişat la adresa www.domeniultau.ro, la fel ca orice site profesionist. 3. Dacă dispui de un buget pentru site - spre exemplu 500 de lei şi crezi că ai putea să te descurci cu utilizarea unui panou de administrare a unui site, atunci poţi lua în considerare achiziţionarea unui site de tip CMS. Acestea sunt site-uri pre-create care se pot personaliza destul de mult. Costă mai puţin deoarece programatorii nu mai trebuie să scrie de la zero codul pentru site-ul tău. CMS-ul cel mai cunoscut pentru site-uri este WordPress. 4. Dacă dispui de un buget mai mare - peste 1500 de lei sau pur şi simplu ai nevoie de un magazin online sau un site cu funcţii mai complexe, atunci începe să cauţi o firmă sau un freelancer care îţi poate construi un site aşa îţi cum doreşti. 19
  20. 20. Achiziţionarea unui domeniu Orice site are nevoie de o adresă la care utilizatorii de internet să îl poată găsi. Aceste adrese, numite în mod frecvent domenii, se achiziţionează de pe diverse site-uri. Înainte să vorbim însă de procesul de achiziţionare, să trecem în revistă ce trebuie cunoscut despre domenii. Majoritatea site-urilor din România au o adresă de tipul http://www.numesite.ro, acel .ro indicând faptul că este vorba despre un site românesc. Site-urile în limba engleză, internaţionale, au de obicei terminaţia .com, site-urile europene terminaţia .eu, cele de organizaţii .org şi aşa mai departe. Este ideal ca adresa site-ului să conţină serviciile oferite: de exemplu hoteluri-suceava.ro, cazari-bistrita-nasaud.ro, oferte-turism- bucovina.ro. Să spunem că ai acum în minte un domeniu .ro pe care ai vrea să îl înregistrezi. Următorul pas este să intri pe www.rotld.ro Completează pas cu pas cererea pentru acel domeniu şi apoi apasă butonul care trimite cererea de înregistrare. Vei primi pe mail o factură cu o sumă - acum de aproximativ 200 de lei. Din acest moment domeniul este rezervat şi va fi ţinut aşa câteva zile în care ai timp să îl cumperi, fără să îl poată achiziţiona altcineva. Dacă ai un card de pe care se pot face plăţi online atunci poţi face plata pentru domeniu în câteva minute urmând paşii pentru plata online. 20
  21. 21. Găzduirea site-ului Dacă ai cumpărat numele domeniului şi site-ul este finalizat atunci următorul pas este să pui site-ul online pentru ca oamenii să îl poată accesa. Pentru aceasta trebuie să găseşti o firmă de găzduire, numită şi firmă de hosting sau web hosting. O firmă de găzduire îţi pune la dispoziţie spaţiu pe serverele ei dar şi suport pentru urcarea site-ului pe un domeniu public. Sunt pe piaţă tot felul de firme de găzduire: mai mici sau mai mari, mai ieftine sau mai scumpe. Pentru a asigura o încărcare rapidă a site-ului alege o firmă care găzduieşte site-urile cât mai aproape de publicul tău ţintă, de exemplu dacă eşti din România dar site-ul este unul ce se adresează italienilor, atunci este mai bine să cumperi găzduirea de la o firmă din Italia sau care are serverele acolo. Cum achiziţionăm găzduirea Majoritatea site-urilor de web hosting oferă plata cu cardul, astfel că pentru a achiziţiona găzduire trebuie să alegi pachetul dorit şi să parcurgi paşii de plată online. După ce plata se va înregistra şi setările pentru găzduirea site-ului vor fi puse la punct, firma de hosting îţi va trimite un email ce conţine informaţii importante precum adresa la care poţi să accesezi cPanelul, sistemul de administrare al fişierelor, user-ul şi parola şi care sunt Nameserverele lor (de genul ns1.numefirmahosting, ns2.numefirmahosting). Dacă ai cumpărat domeniul .ro de la RoTLD mergi pe site-ul lor la secţiunea Administrare domenii şi în subsecţiunea Nameservere schimbă-le pe cele trecute acolo cu cele pe care ţi le-au trimis cei de la firma de găzduire. Dacă ţi se pare o operaţiune grea poţi ruga suportul tehnic de la firma de găzduire să te ajute. 21
  22. 22. 2.5. PROMOVAREA ONLINE Odată site-ul creat, funcţional şi accesibil public, trebuie să îl faci cunoscut prin cât mai multă promovare. Un site frumos şi bine creat, bine realizat, poate fi ca o insulă, adică foarte singuratic în oceanul de site-uri online, dacă nu are vizitatori. Foarte mulţi oameni îşi creează site-uri şi bloguri în ziua de azi, dar foarte puţini reuşesc să facă afaceri online. Cheia succesului unei afaceri online este traficul, numărul de vizitatori interesaţi pe care îi vei atrage pe site. Un site fără vizitatori nu îşi poate atinge obiectivele, de monetizare sau de alt fel. După ce obţii vizitatori pe site devine uşor să obţii venituri din el. De aceea este important să înveţi cum să atragi vizitatori. Primii vizitatori Poţi să obţii primii vizitatori spunând prietenilor despre site, de exemplu prezentând site-ul pe profilul tău de Facebook. Sursele de trafic, adică site-urile care îţi pot trimite cei mai mulţi vizitatori însă, sunt motoarele de căutare precum Google, deoarece prin ele utilizatorii de Internet caută informaţii, produse şi servicii care îi interesează. Apoi forumurile şi alte comunităţi online unde se găsesc oamenii care ar putea fi interesaţi de site-ul tău, incluzând aici reţelele sociale. În paginile următoare vom aprofunda aceste metode de marketing online. Crearea site-ului reprezintă doar începutul afacerii online, odată construit site-ul, începe etapa de promovare şi dezvoltare a afacerii ce poate fi considerată o etapă continuă. 22
  23. 23. Strategia de social media Pentru ca eforturile promovării prin social media să dea rezultate, înainte de a începe promovarea trebuie să pui la punct o strategie în funcţie de reţelele de socializare unde se găseşte audienţa, ce le trezeşte interesul şi care sunt obiceiurile lor. Analizează care dintre conturile de pe reţelele sociale ale competitorilor este cel mai urmărit, ce statusuri, postări primesc cele mai multe aprecieri şi comentarii, ce conţinut aveau şi la ce ore au fost postate. Caută informaţii, rapoarte din domeniu, despre încăsările ce le provin celorlalţi din activitatea pe reţelele sociale pentru a vedea de asemenea care este cea mai profitabilă. Dacă nu găseşti rapoarte cu informaţii locale şi cele internaţionale pot fi o sursă de inspiraţie. Scopul este să îţi faci o idee despre ce tip de conţinut apreciază cel mai mult audienţa ta şi care ar fi cele mai potrivite reţele sociale unde să îţi dezvolţi prioritar brandul. Obiectivele promovării pe reţelele sociale pot fi aceleaşi ca ale site-ului, de exemplu să atragă persoane interesate de ceea ce oferi şi să le convingă să cumpere. Dar pe lângă acestea poţi avea obiective ca: • a atrage vizitatori pe site, • a ajunge la segmente ţintă care nu te-ar găsi altfel, • a îţi face cunoscut brandul, • a îţi crea o anumită imagine, • a stabili o anumită formă de comunicare cu persoanele care vor să ştie mai multe despre ce oferi sau cu clienţii existenţi. Unele obiective le vei declara poate prioritare în timp ce pe celelalte e bine doar să le ai în vedere. În orice caz, setarea unor obiective te va ajuta să contorizezi dacă promovarea pe reţelele sociale dă rezultate. 23
  24. 24. Alte tipuri de promovare online Deşi Google, Facebook, Youtube sunt cele mai vizitate site-uri, sunt o mulţime de alte site-uri pe care segmentul tău ţintă obisnuieşte să intre şi unde ar fi bine să te promovezi precum: site-uri de ştiri, site-uri de anunţuri, forumuri, site-uri de amuzament, o mulţime de bloguri. Există mai multe modalităţi prin care te poţi promova pe aceste site-uri: - printr-un articol plătit în ziarul local sau într-un blog citit de segmentul tău ţintă, sau, de ce nu, o poveste suficient de interesantă încât un jurnalist sau un blogger să fie dispus să o publice gratuit, - prin bartere, în cazul în care poţi oferi prosusul sau serviciul tău în schimbul publicităţii, sau - prin publicitatea plătită acceptată de acel site: bannere, email marketing, sau prin sistemul de afiliere la care sunt abonate acele site- uri şi care le-ar asigura un comision pentru fiecare vizitator trimis spre tine care achiziţionează ceva. Dezvoltarea afacerii O modalitate de a vinde mai mult este oferirea mai multor servicii sau produse. Peste 30% din clienţii tăi sunt dispuşi să mai cumpere de la tine, de aceea poţi merge la sigur şi să creezi lucruri interesante pentru ei, produse sau servicii complementare cu ceea ce au cumpărat. Vânzând clienţilor deja existenţi este un lucru pe care îl poţi face fără alte cheltuieli cu publicitatea deoarece cel mai probabil ai deja datele lor de contact. Apoi, se poate extinde afacerea ta şi în alte oraşe sau ţări? Afacerile online sunt afacerile care se pot extinde cel mai uşor şi în alte ţări, deoarece site-ul deja creat se poate duplica, conţinutul se poate traduce, la fel şi reclamele Facebook, Google Ads etc. Dacă vrei să dezvolţi un produs care necesită mai multe fonduri decât cele de care dispui, atunci pentru dezvoltarea afacerii tale este posibil să ai nevoie de atragerea de fonduri. Fa o cercetare online sau la autoritatile locale pentru a afla ce fonduri ar fi disponibile. 24
  25. 25. Bun venit in lumea LOCURILOR DE MUNCA si a ANTREPRENORIATULUI ONLINE Exista o multime de alte informatii si solutii pe care insa le puteti gasi gratis pe Internet sau la cursuri specializate in functie de ceea ce va mai intereseaza sa aflati. Orice informatie mai doriti sa gasiti intrati pe www.google.com si cautati printre rezultatele oferite pentru a o gasi. 25 Cu sprijinul: CURSURI MARKETING ONLINE SCOALA GIMNAZIALA ILVA MARE Un proiect: ANTFCR Proiectul “Copiii nostri si familiile lor din Ilva Mare, zona insuficient deservita, fara posibilitati de integrare prin educatie” derulat de Asociatia Nationala a Tinerelor Femei Crestine din Romania, (ANTFCR) în parteneriat cu Scoala Gimnaziala Ilva Mare, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

×