Pamantul Si Luna - Dicteu Divin Prin Jakob Lorber

2,156 views

Published on

- o descriere de natură ştiinţifică a pământului (şi apoi lunii) dintr-o perspectivă material-spirituală, care conţine, de asemenea, numeroase detalii care au fost confirmate de ştiinţă la mult timp după consemnarea lor de către Lorber

Published in: Spiritual
0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total views
2,156
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
2
Actions
Shares
0
Downloads
58
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Pamantul Si Luna - Dicteu Divin Prin Jakob Lorber

  1. 1. 1. Centrul de greutate alPământului Dacă studiem cu atenţie un corp oarecare, vomconstata trei lucruri. Dincolo de înfăţişarea saexterioară - care include forma sa, dar nu numai -orice corp are o circumferinţă, o suprafaţă şi oculoare, care depind de lungimea, lăţimea şiînălţimea sa. Şi, ceea ce este mai important, corpulare o greutate care îi permite să îşi asume oanumită poziţie. Spre exemplu, dacă studiem forma unei pietreneregulate, vom descoperi că ea are centrul degreutate într-un anumit punct. Acest fenomenpoate fi stabilit cu uşurinţă în cazul unei bucăţi delemn: dacă o lăsăm să plutească pe apă, centrul eide greutate va fi situat în punctul cel mai de jos. Centrul de greutate nu trebuie confundat cucentrul obiectului. Orice corp are două centre: unulde greutate şi altul din punct de vedere almăsurătorii fizice. Dacă vom examina diferitetipuri de corpuri, vom constata că centrul lor degreutate nu corespunde niciodată cu centrul fizic,nici măcar în cazul unei bile de metal perfecte dinpunct de vedere matematic şi cu o densitate egalrepartizată. Pentru a ne convinge, putem rupe o bucată deoţel în două. Dacă vom privi la microscop structurainterioară a suprafeţei secţionate, vom constata cătextura acestuia este neregulată. Dacă o asemeneadiferenţă poate fi observată în structura cristalină aunuia din cele mai solide corpuri de metal, cu atâtmai uşor poate fi percepută aceasta în structuraunui corp mai puţin dens. O altă experienţă pe care o putem face cu uşurinţă sereferă la un cântar. Dacă am construi dintr-unmetal dens două talere perfect simetrice dinpunct de vedere matematic şi le-am echilibra înjurul unui ax central, am constata că acestea nuvor alcătui un plan orizontal perfect, unuldintre ele fiind întotdeauna puţin mai lung decâtcelălalt. Chiar şi în corpurile create de puterea Mea,centrul de greutate nu coincide cu centrulobiectului. La fel stau lucrurile cu polaritateapozitivă şi cea negativă. De ce nu sunt localizaţi cei doi poli ai uneibare magnetice în centrul matematic al acesteia,fiind dispuşi către capetele barei? De ce estesituată coaja seminţei (care conţine cele maivaloroase substanţe nutritive) la periferiaseminţei, şi nu în centrul acesteia, unde estelocalizată o forţă egală, dar cu semn opus? Dece nu este situată inima omului (sau a unuianimal) în centrul exact al corpului său?
  2. 2. Aceste întrebări demonstrează deja că centrulde greutate este ceva complet diferit de centrulfizic al unui obiect, indiferent care ar fi acesta. De aceea, atunci când ne referim la un subiectatât de important cum este punctul central alPământului, trebuie să menţionăm de la bunînceput că nu vorbim de centrul matematic alacestuia, ci mai degrabă la centrul propriu-zisal vieţii sale, sau altfel spus, la centrul său degreutate. Centrul matematic nu este decât unpunct imaginar, lipsit de volum, asupra căruianu merită să insistăm. Acestea fiind spuse, ne vom întoarce atenţiaasupra centrului de greutate al Pământului, ozonă mult mai semnificativă pentru noi, care nuare dimensiunile unui punct, ci dimpotrivă,reprezintă o suprafaţă de mari dimensiuni, încare se desfăşoară o activitate intensă. Cum arată acest centru de greutate alPământului? Este el o stâncă plină cu diamante,cu minereuri de fier, sau poate un magnet? Săfie oare un spaţiu gol, în care nu există decâtfocul nepieritor din care îşi extrag forţa vulcaniide la suprafaţa Pământului, prin care nu iesedecât fumul focului din
  3. 3. interior, ca printr-un fel de coşuri de pe acoperişurilecaselor? Evident, răspunsul la aceste întrebări estenegativ. Centrul de greutate al fiinţei umane este inima sa,care, din punct de vedere fizic, reprezintă un ţesutorganic alcătuit într-o manieră extrem de rafinată şide complexă, am putea spune artistică, întrucât înea sălăşluieşte sufletul viu al omului; iar îninteriorul acestui suflet se află spiritul săunemuritor. Acest centru de greutate este perfectechipat cu cele necesare pentru dezvoltarea vieţiipământeşti şi pentru susţinerea temporară acorpului, astfel încât, prin această construcţiemiraculoasă, tot ceea ce este necesar pentru sus-ţinerea vieţii fizice poate fi produs de către suflet. Aceasta este şi semnificaţia centrului degreutate al Pământului, pe care îl vom analiza îndetaliu în continuare. 2. Inima Pământului Aşa cum spuneam, centrul de greutate alPământului are o structură similară cu cea a inimiifiinţei umane sau a unui animal. La fel ca în cazulinimii omului, acest centru de greutate, sau inimaPământului, asigură proporţiile corecte aleîntregului glob terestru şi reprezintă atelierul în careeste susţinută întreaga viaţă de pe Pământ. În numeroasele sale compartimente este produsăo energie extrem de puternică, necesară pentru adirecţiona diferitele fluide ale vieţii Pământuluicătre organele exterioare ale acestuia, iar apoipentru a le absorbi din nou în centru, în vedereareînnoirii lor. Mu este greu să tragem concluzia căinima Pământului este destul de mare.Dimensiunea ei nu poate fi totuşi stabilită exact,căci ea trebuie să se dilate şi să se contracte extremde rapid. În medie, diametrul inimii Pământului estede aproximativ 750 de kilometri. Ea se poate
  4. 4. însă dilata până la 1.500 de kilometri, după carese poate contracta până la 375 de kilometri. Din ce este insă alcătuită această aşa-zisăinimă a Pământului? Ea este mai puţin alcătuitădin materie, la fel ca în cazul inimii unui om saua unui animal. Putem spune mai degrabă că esteo putere substanţială care se mişcă eficientprintr-o structură vie permeabilă, deşi solidă,exercitându-şi efectele asupra fiecărei celule şi afiecărui organ al organismului Pământului. Dacă acest organism este solid, cum poate fiel penetrat de o putere substanţială fără a fiafectat de aceasta? Oasele unui animal sunt şi ele alcătuite dintr-o substanţă solidă. Fluidele şi sângele pătrundtotuşi prin porii oaselor, care durează mai multdecât orice altă parte a corpului, deşi suntsupuse la diferite reacţii de către această puterecare acţionează asupra lor. Să luăm, de pildă, substanţa din care suntalcătuite intestinele animalelor. Deşi aceastăsubstanţă flască pare lipsită de consistenţă,oricât de solicitate ar fi intestinele de-a lungulvieţii animalului, ele continuă să opereze eficiento perioadă lungă de timp. Dacă examinămorganele mai delicate ale unei păsări, în caresunt înmagazinate şi consumate chiar şipietricelele, devine clar că întreaga chestiunedepinde de o anumită calitate a materiei carealcătuieşte aceste organe, materie suficient desolidă pentru a permite forţelor interne aleorganismului să acţioneze prin ea fără a suferivreo pagubă. Dacă materia din care sunt alcătuite nişteanimale atât de delicate este înzestrată cuasemenea calităţi, cu atât mai solid va fi unorganism de talia Pământului dacă este alcătuitdin ea, lucru demonstrat de faptul că demilioane de ani, forţele atât de active alePământului interior nu au afectat în nici un fel,sau prea puţin, structura acestuia. Eu, Creatorul tuturor lucrurilor, am ştiut săasigur întotdeauna proporţia exactă care săpermită punctelor de
  5. 5. sprijin să fie suficient de solide şi de durabilepentru a susţine cu cea mai mare uşurinţăgreutatea care se sprijină de ele, iar acestprincipiu se aplică inclusiv materiei din careeste alcătuită inima Pământului, astfel încâtaceasta să îşi poată desfăşura activitatea încondiţii optime. În regiunile nordice ale Pământului este destulde răspândit un metal preţios, numit platină.Acest metal este similar cu materia care susţineputerea centrală a Pământului, fără să fie însăabsolut identic cu aceasta. De fapt, trebuie săprecizăm că materia din care este alcătuitinteriorul Pământului nu este aceeaşi cu materiacare poate fi găsită la suprafaţa sa. Legăturadintre pielea exterioară şi insensibilă aPământului, pe de o parte, şi organele delicatedin interiorul acestuia, pe de altă parte, estecomparabilă cu legătura care există între pieleacorpului uman şi carnea şi sângele acestuia.Materia interioară a Pământului este alcătuită totdintr-un fel de carne, sânge şi oase, deşi nuseamănă în întregime cu interiorul trupuluianimal. 3, Localizarea şi mobilitatea inimii Pământului Unde este localizat centrul de greutate, sauinima Pământului? Este imposibil să-1 plasămîntr-un anume loc, căci locaţia lui poate suferischimbări importante. Corpul terestru are oasemenea alcătuire interioară încât centrul săude greutate poate opera la fel de bine în nord şiîn sudul Pământului. Este practic imposibilă olocalizare absolută a substanţei care genereazăgreutatea Pământului. Acest centru de greutatecare dă viaţă materiei poate fi observat inclusivla anumite plante. Dacă vom analiza un copac, vom constata căuneori, creşterea sa, la fel ca şi zona în carecresc fructele, sunt
  6. 6. înclinate uneori mai mult într-o anumită parte acopacului, şi alteori în partea opusă. Într-un anva prospera mai bine jumătatea sa nordică, iarîn alt an jumătatea sa sudică. Din când în cândpot apărea crengi uscate pe una din părţilecopacului, iar alteori în partea opusă. Aceste fenomene şi altele, similare, au aceeaşiexplicaţie: mobilitatea constantă a centruluide greutate, adică a polarităţii pozitive, care dăviaţă obiectului. Motivul pentru care acest centru viu degreutate îşi schimbă tot timpul poziţia nu poatefi înţeles cu uşurinţă pe nivelul vostru decunoaştere. Dacă scopul materiei ar filocalizarea permanentă a acestui centru polar, elar putea fi poziţionat astfel încât materia sărămână întotdeauna neschimbată. Astfel, unpom fructifer, să spunem un măr, ar rămânepentru eternitate un simplu măr, şi la fel s-arpetrece lucrurile cu toate fiinţele sau obiectele. Înacest caz, un animal sau o plantă nu ar fi cunimic superioare unui diamant. Cu câtpolaritatea unui obiect rămâne mai mult timpneschimbată, suprapunându-se aproape perfectcu centrul matematic al acestuia, cu atât maisolid şi mai permanent devine obiectul respectiv.Acest obiect nu va mai putea suferi însă nici unfel de transformări, perpetuându-şi la infinitaceeaşi existenţă neschimbată. Dacă ar dispunede asemenea corpuri terestre, la fel de dure ca şidiamantul, fiinţele vii nu s-ar putea deplasa învoie pentru a-şi găsi hrană şi adăpost. Din descrierea de mai sus puteţi înţelege cuuşurinţă de ce centrul polar de greutate nupoate fi unul permanent, ci trebuie să se afleîntr-o continuă schimbare, la fel cum sângelefiinţelor umane şi al animalelor nu pare să aibănici o calitate gravitaţională. Un sânge coagulat,la fel ca şi o inimă statică, nu pot folosi la nimicunei fiinţe vii. În cazul animalelor care se mişcă(spre deosebire de plante), inima îşi poateasuma uneori o poziţie relativ staţionară,întrucât mişcările libere ale corpului pot genera,prin ele însele, diverse reacţii la nivelul acelorcorpuri care nu au capacitatea de a se mişca
  7. 7. liber. Aceste reacţii necesare sunt guvernate prinschimbarea alternativă a centrului polar degreutate. Din toate aceste motive, poziţia centrului degreutate al Pământului nu poate fi indicatădecât cu o oarecare aproximaţie, pentru anul încurs şi pentru anul care urmează (1846-1847).Ea este situată cu aproximaţie sub Islanda şi oparte din Peninsula Scandinavică, adicăNorvegia, Suedia şi Laponia, extinzându-se lanord până la Kamceatca (Siberia) si la sud pânăîn zona mediteraneană. 4. Natura materiei si spiritele sale primordiale Am arătat deja că scopul materiei nu estedefinit exclusiv de existenţa fizică a acesteia.Materia care moare este reciclată continuu,fiind înlocuită de o nouă materie. Mineralele,plantele şi animalele de tot felul se nasc, trăiescşi mor. Munţii care cu mii de ani în urmă îşiîntindeau vârfurile până în cele mai înaltestraturi ale atmosferei şi-au pierdut astăzi maimult de jumătate din înălţime. Puterea dedistrugere a vânturilor, trăznetelor şi gheţarilora redus constant din înălţimea acestor munţi,transformând rocile dure în Pământ moale, carea continuat să se descompună şi să moară puţincâte puţin, sub influenţa ploilor, a vânturilor şielectricităţii. Aceste procese nu ar fi posibiledacă centrul de greutate al Pământului nu şi-arschimba în permanenţă poziţia. Cândva, pe Pământ existau animale uriaşeşi păduri primitive de dimensiuni gigantice.Unde au dispărut ele? Unde mai poate fi găsitastăzi măcar unul din acei copaci care trăiau maibine de o mie de ani şi care ar fi putut da maimult lemn decât o întreagă pădure din ziua deastăzi? Inundaţiile au scufundat aceste păduri şiaceste animale, îngropându-le
  8. 8. adânc sub crusta actuală a Pământului, odată cumii de alte specii care au pierit în potop. Astăziele pot fi regăsite sub formă de oase pietrificate,şi vor rămâne astfel până când va sosi timpul caaceste rămăşiţe să se transforme în cenuşă,rezultatul ultim al materiei aflate în degradare.Cât priveşte copacii primitivi, aceştia s-autransformat în cărbune, şi nu va trece mult timppână când noile invenţii ale oamenilor, care vornecesita din ce în ce mai mult cărbune pentruîncălzire, vor reduce la zero şi aceste ultimerămăşiţe. Unii vor spune că este dureros să auzi că totceea ce există se îndreaptă către anihilare, darEu vă spun: nu este nimic dureros în acestlucru! Este mult mai bine ca materia şi trupul săse descompună în timp, astfel încât viaţa captivăîn ele să poată fi eliberată de materie, decâtinvers: ca viaţa liberă să sfârşească în cele dinurmă odată cu materia (atunci când va sositimpul ca aceasta să fie definitiv distrusă).Acest din urmă proces nu poate sta în intenţiaMea, căci Eu, forţa şi atotputerea primordială,omnipotentă şi eternă, reprezint însuşiprincipiul vieţii, şi de aceea nu pot acţiona decâtîn favoarea acesteia. De vreme ce materia nu reprezintă decât uninstrument pentru coordonarea şi eliberareavieţii libere, este imposibil ca o existenţăpururi neschimbătoare să fie scopul pentrucare a fost creată. Atunci când o formă de viaţăîşi împlineşte menirea pentru care s-a născut,prin intermediul materiei, ea moare, ca şi cumnu ar fi existat niciodată. În ansamblul ei,materia nu reprezintă altceva decât omanifestare cu un scop precis a voinţei Meleprestabilite. Această afirmaţie ne conduceimediat la concluzia că ea poate fi dizolvată lafel de uşor cum a fost creată. Punctul din care s-a născut şi care reprezintă pentru ea punctul eide stabilitate este totodată şi centrul ei degreutate, principiul care îi dă viaţă şi care îisusţine existenţa. Dacă acest principiu estesmuls dintr-un corp material, acesta din urmămoare pe loc. Pentru ca nimic din ceea ce există în creaţie să nu poată
  9. 9. apărea sau dispărea brusc, Eu nu voi permiteniciodată ca acest principiu al voinţei Mele să seretragă instantaneu din corpul în caresălăşluieşte. Conform voinţei Mele, nimic nupoate fi creat şi nu poate dispărea brusc, totulpetrecându-se în timp, în ritmulcorespunzător. De pildă, crearea şi decădereaimenselor corpuri celeste se petrec într-un ritmfoarte lent. Cred că acum puteţi înţelege cuuşurinţă de ce se petrece acest lucru. Acelaşilucru este valabil şi în ceea ce priveştePământul, astfel încât centrul de greutate care îidă viaţă este micşorat puţin câte puţin, pânăcând va veni timpul ca si el să împărtăşeascăsoarta întregii materii. Am aflat aşadar motivul schimbăriipermanente a centrului de greutate în interiorulmateriei, felul în care acest centru guverneazănaşterea şi moartea treptată a acesteia şi in ceconstă principiul care stă la baza centrului degreutate. Dacă ar fi posibil să vedeţi centrul degreutate al Pământului cu ochii fizici, acesta v-arapărea sub forma unei sfere de foc, care trimitelimbi de foc (sau scântei) cu o viteză uluitoarecătre organele interne ale Pământului, generândla nivelul lor reacţiile necesare pentruprezervarea şi buna funcţionare a acestui corpceresc. Dacă aţi putea vedea acest foc cu ochii voştrispirituali, aţi descoperi în interiorul lui osumedenie de spirite menţinute în sfera deinfluenţă a Pământului prin voinţa Mea şi caresunt silite să execute tot felul de activităţiparticulare, care au anumite semnificaţii precise.Acestea sunt spirite primordiale, aflate subputerea judecăţii, care stimulează în mod activmateria din jurul lor, proces prin care potascensiona din ce în ce mai sus, până când -înconjurate de o materie extrem de subtilă -reuşesc să avanseze pas cu pas către o viaţăperfectă şi liberă. Acest tip de spirite, care apar înfaţa ochilor fizici sub forma focului, alcătuiescîntreaga compoziţie a materiei din interiorulcentrului viu şi activ de greutate al Pământului.
  10. 10. S. Structura interioară a Pământului Dacă vom analiza corpul unui animal, vomconstata că sângele şi fluidele trec prin vene şiprin vasele sanguine la fel ca în cazul celor dininima propriu-zisă; procesul se desfăşoarăsimultan în toate punctele din corp, ori de câteori în inimă are loc o pulsaţie. În corpul animal nu este nevoie de mai multeforţe pentru a pune în mişcare sângele şifluidele; o singură forţă este absolut suficientăpentru toate vasele, oricât de mare ar fi numărulacestora. Acelaşi principiu se aplică şi corpuluiPământului. O singură bătaie a inimiiPământului, care se repetă la fiecare şase ore,este suficientă pentru ca diferitele tipuri defluide care există în interiorul Pământului să fieconduse către diversele părţi ale corpuluiacestuia, la fel ca în cazul unui corp animal.Toate manifestările şi procesele vieţii dininteriorul corpului terestru depind de aceastăforţă de control. Cauza fluxului şi refluxului, precum şi a altormişcări care se petrec la suprafaţa Pământului,inclusiv a tuturor tipurilor de vânturi, îşi areoriginea în această sursă de putere. În plus,inima Pământului preia şi funcţiile plămânilordin corpul animal obişnuit. Altfel spus, dilatareaşi contracţia regulată şi neregulată a corpuluiterestru este asociată tot cu mişcările inimiiacestuia. Pentru a înţelege mai bine acest lucru, estenecesar să descriem pe scurt structura interioarăa Pământului, pentru a ilustra felul în care,pornind de la un centru unic de greutate situat îninteriorul Pământului, celelalte centre degreutate, secundare, aflate într-un numărinfinit, sunt puse într-o mişcare similară. Pentru a înţelege corect structura interioară aPământului, trebuie mai întâi de toate săprecizăm că la fel ca în cazul
  11. 11. 19oricărei alte fiinţe vii - de la formele inferioarede plante şi până la fiinţele umane - Pământultrebuie privit din perspectiva unei trinităţi. Să analizăm un copac. Primul lucru pe care îldescoperim la acesta este scoarţa, care are unaspect exterior (sau mort) şi unul interior (sauviu), numit şi alburn. Al doilea lucru pe care îlputem constata este lemnul solid, ocombinaţie alcătuită din nenumărate tuburimicuţe aşezate unul lângă altul în cea maifrumoasă ordine posibilă. Cel de-al treilea lucrueste centrul sau inima copacului, carereprezintă de regulă un tub mai mare, umplut cuun ţesut celular spongios. Celulele acestuiaabsorb lichidele extrase din Pământ, le purifică,după care le trimit prin mişcările lor de dilatare şide contracţie către diferitele organe alecopacului. Să analizăm în continuare fructul unui copac.Să spunem că avem de-a face cu o alună sau cuo ghindă. Ce observăm mai întâi? Primul lucru care ne sare în ochi este coajaexterioară, care este de două feluri, exact la felca şi scoarţa copacului. Urmează apoi învelişulde protecţie, partea de mijloc a fructului, deregulă solidă. Dincolo de acesta se află cea de-atreia parte a fructului, în care este localizatăinima sau învelişul embrionar al acestuia. Să analizăm acum un animal. Primul lucruobservat este pielea, care prezintă formaexterioară a animalului. În interior, corpulanimalului include scheletul solid, de care esteprinsă o masă de ţesut muscular şi parţialcartilaginos, suficient de puternic, la fel ca şiînvelişul dur al fructului sau ca şi craniulcapului. În interiorul acestui schelet se găsescorganele interne precum splina, plămânii, ficatulşi intestinele, iar în partea cea mai nobilă aanimalului, inima însăşi, cea care guverneazăîntreaga viaţă, căci prin activitatea ei îşi primesccelelalte două părţi ale corpului hrana de care aunevoie, prin intermediul nenumăratelor vasesanguine care fac legătura intre ele.
  12. 12. 20 Aceleaşi relaţii există şi în interiorul corpuluiuman. Dacă doriţi să înţelegeţi şi mai bine acestproces, luaţi exemplul unui ou. Pe scurt, fiecarefiinţă fizică animată, organică, ce trăieşte lasuprafaţa Pământului, are o structură corporalămai mult sau mai puţin asemănătoare cu cea aPământului-mamă. Partea exterioară a corpului Pământuluireprezintă tot un fel de coajă tare şi moartă. Lafel ca în cazul copacului, partea interioară aacestei scoarţe este ceva mai vie decât ceaexterioară. Deşi pare complet moartă, scoarţaunui copac poate totuşi produce suficientăhrană pentru anumite plante minore, precummuşchiul, la fel cum pielea unui animal nu esteatât de moartă încât să nu poată oferi hranăanumitor paraziţi minori. Acelaşi lucru estevalabil şi în cazul crustei exterioare aPământului, care nu este atât de moartă încât sănu poată susţine nenumăratele plante şi animalecare cresc la suprafaţa ei. Această crustă exterioară a Pământului are ogrosime de aproximativ 150 de kilometri şireprezintă partea cea mai solidă a corpuluiterestru. În anumite regiuni ea este mai subţire.În plus, ea nu este la fel de solidă peste tot, dareste suficient de fermă pentru a putea susţine cuuşurinţă tot ce se află la suprafaţa Pământului.Cea de-a doua parte este nucleul viu alcorpului terestru, în interiorul căruia estelocalizată cea de-a treia parte: inima. Vom examina în continuare felul în care suntlegate între ele cele trei părţi ale corpuluiterestru şi maniera în care sunt guvernateacestea de către forţa de control a inimii, care lestrăbate integral.
  13. 13. 6, Centrele de greutate şi fluidele Pământului Dacă aţi putea vedea trunchiul unui copacdinspre inimă către scoarţa exterioară şi dinsprerădăcină către mugurii cei mai înalţi, aţidescoperi, în afară de tuburile ascendente,înzestrate cu nenumărate pompe, obturatoare şivalve (pentru închiderea şi deschidereacirculaţiei fluidelor), şi un număr de organetransversale mai mici, care pot fi găsite de lainimă şi până la scoarţa exterioară, fiind aşezateîn dispozitive dintre cele mai variate. La rândullor, şi ele sunt echipate cu obturatoare şi valve,pentru scopul menţionat mai sus. Toate acestepompe, obturatoare şi valve reprezintă centrede greutate secundare, prin intermediul căroraprincipiul vieţii este distribuit la nivelulîntregului copac. Tuburile de diferite dimensiuni,având un rol primar sau secundar, străbat toatecele trei părţi ale copacului, fiind conectate întreele prin alte tuburi laterale, creând o reţea ce seextinde de la rădăcină şi până la scoarţă. Prinintermediul lor, inima - principiul esenţial alvieţii - guvernează întregul copac. Aşa cum ammai spus, în afara centrului principal de greutate,în materia lemnoasă există nenumărate centresecundare. Ştim deja că centrul de greutate almateriei organice reprezintă punctul central alactivităţii acesteia, care îi dă viaţă. Centrelesecundare de greutate (sau punctele vitale), maimici, sunt localizate în punctele de intersecţieale organelor transversale menţionate mai suscu circuitele vitale (sau organele ascendente).În aceste puncte de intersecţie se produce unefect particular. Acest efect poate fi ilustrat astfel: dacă luămdouă bucăţi de lemn şi le aşezăm în cruce unulpeste celălalt, în punctul de intersecţie seproduce un efect perceptibil. În momentul con-tactului cu bucata superioară, cea inferioară îşiuneşte greutatea cu greutatea acesteia. Dacăcineva încearcă să ridice bucata de lemn de jos,este nevoit să o ridice şi pe cea de sus.
  14. 14. 22 Să luăm un alt exemplu: să ne imaginămun rezervor din care apa trebuie condusă în douăpuncte diferite prin două conducte. Dacă celedouă conducte se intersectează, cele douăjeturi de apă trebuie să treacă unul prin celălalt,împiedicându-se astfel reciproc. De îndată ceapa reuşeşte însă să treacă de punctul deintersecţie, ea poate circula liber mai departe.Ce se petrece în punctul de impedanţă? Apacare vine dintr-o conductă se amestecă cu apacare vine din cealaltă, creând la început un micvârtej, din care, apa astfel combinată, intră dinnou în cele două conducte, continuându-şidrumul. Acest exemplu demonstrează efectulimportant care se produce în aceste puncte detranziţie, care reprezintă implicit centresecundare de greutate1. Un efect similar se produce în punctele deintersecţie ale micilor tuburi laterale cu celelongitudinale din interiorul unui copac. Să luăm şi un al treilea exemplu: revenim laimaginea unei conducte de apă, cu care seintersectează zece tuburi de apă, dispuse radial.În punctul de joncţiune al tuburilor, apa seamestecă, generând un vârtej mult mai puternicde această dată, după care îşi continuă drumulprin cele 10+1 tuburi. Un copac are numeroase asemenea„conducte" de apă. Cu cât ne apropiem maimult de scoarţă, cu atât mai multe sunt acestetuburi şi cu atât mai radiale sunt punctele deintersecţie. Aşa se explică de ce scoarţacopacilor este mai degrabă un depozit de lichideamestecate. Scoarţa prezintă simultan aspectulspongios al inimii, cel fibros al lemnului şi omare varietate de compuşi amestecaţi, careascensionează separat în interiorul trunchiului,prin tuburi diferite, servind N.Tr. In ştiinţa ezoterică orientală, aceste aşa-zise „centre de greutate" sunt cunoscute ca „centri de foiţă", puncte în care se intersectează circuitele energetice subtile ale corpului, sau chakra-e. Ele joaca într-adevăr un rol foarte important in anatomia subtilă (energetică) a corpului, guvernând inclusiv funcţiile corpului fizic (şi starea de sănătate a acestuia).
  15. 15. anumitor scopuri particulare în formarea uneiasau alteia din părţile copacului. Ne este revelatastfel rolul foarte important al centrilorsecundari de greutate, care constă înamestecarea fluidelor vitale ale corpului pentru aobţine efecte cu totul deosebite. Acest lucrupoate fi văzut cu uşurinţă dacă secţionămtrunchiul unui copac. Inelele pe care le putem vedea în secţiunealaterală sunt cunoscute sub numele de ineleanulare. Albumul reprezintă un ţesut alb, maimoale, care separă aceste inele. Razele careemană din centru, mergând până la nivelulscoarţei, atestă efectul centrelor secundare degreutate. Este vorba de nişte efecte secundareale aceluiaşi impuls central. De regulă,localizarea aproximativă a acestor centre îninteriorul copacului este situată în punctele deintersecţie ale nucleelor rădăcinilor şi ramurilorcu nucleul trunchiul central. Tot la nivelultrunchiului este situat şi sediul principaluluicentru de greutate: inima copacului. Rănireainimii va provoca instantaneu moarteacopacului. Acelaşi principiu se aplică şi Pământului, darla o scară mult mai mare. La fel ca în cazul unuicopac din a cărui inimă pornesc un mare numărde canale, intersectate de nenumărate tuburilaterale mici, tot aşa se petrec lucrurile şi încazul trupului Pământului. Cu cât organele suntmai apropiate de inimă, cu atât mai mari suntele. Cu cât sunt mai îndepărtate de inimă, cuatât devin mai mici, fiind din ce în ce mairăsfirate. Această descriere vă va permite săînţelegeţi cum sunt conectate între ele cele treipărţi ale trupului terestru, felul în care opereazăprincipalul centru de greutate al Pământului prinintermediul nenumăratelor canale şi al punctelorlor de intersecţie, care ajung până la suprafaţasa, precum şi cât de multiformă este structuracentrelor secundare de greutate, pentru a-şiputea îndeplini funcţiile multiple. Să vedem în continuare de unde primeşteinima Pământului diferitele sale fluide (celepe care le pune în
  16. 16. mişcare prin canalele cele mai mari alecorpului). Aceste fluide principale nu seamestecă între ele decât atunci când canaleleajung să se intersecteze, generând fluide ames-tecate, de ordin secundar, terţiar, şi aşa maideparte. Cu cât fluidele călătoresc mai aproapede suprafaţa Pământului, cu atât mai amestecatedevin ele. Pentru a răspunde la întrebarea de mai sus,vom analiza din nou exemplul cu copacul. Uncopac nu absoarbe prin rădăcinile sale decâtpicăturile de ploaie şi cele de rouă. Atuncicând Eu am creat plantele, am avut însă învedere desemnarea unor chimişti care lucreazăîn inima şi în stomacul lor, filtrând şiprocesând lichidele astfel absorbite, pentru caele să devină utile. Deşi fluidele ajung în inimaPământului sub forma unor substanţe simple,chimiştii din această zonă le prelucrează înlaboratoarele lor, având grijă să respecteproporţiile corecte. Lichidele astfel obţinute suntdirecţionate prin canalele corespunzătoare,astfel încât să ajungă la destinaţia corectă încantitatea necesară, nici o picătură în plus sauîn minus. Felul în care se realizează acest proces nupoate fi explicat în termeni fizici, dar poate fijustificat din punct de vedere spiritual, lucru pecare îl vom face ceva mai târziu. De aceea, nutrebuie să vă preocupe materia din care suntalcătuite aceste fluide şi nu trebuie să vă grăbiţisă trageţi concluzia că este vorba de carbon şi deoxigen, căci în cazul substanţelor primare nu sepoate vorbi decât de cantităţi foarte mici dematerie2. Sufletul unui animal, la fel ca şi cel alfiinţei umane, este şi el substanţial, dar nu estealcătuit din carbon sau oxigen. 2 N.Tr. Expresia „substanţe primare" se referă la în cazul de faţă la un termen mai degrabă filosofic. Din această perspectivă, şi „sufletul" este privit ca fiind substanţial, materia sa fiind însă una subtilă, nu materia fizică pe care o cunoaştem cu toţii.
  17. 17. 7.9 Hrana şi rotaţia Pământului De vreme ce Pământul este - cum s-ar spune- un corp animal organic, chiar dacă imens, eltrebuie să se hrănească pentru a supravieţui. Deaceea, el are nevoie de o gură, de o trompă saude un cioc, la fel ca orice animal. Anumiteanimale, precum polipii şi caracatiţele, aumai multe asemenea trompe capabile să sugăhrana. Diferenţa dintre trompa unui animal maimare şi cea a unei insecte constă în faptul căprima poate absorbi o hrană solidă, în timp cecea de-a doua nu poate absorbi decât o hranălichidă. Rădăcinile plantelor, copacilor şi arbuştilor nusunt altceva decât asemenea trompe alimentare.La fel se petrec lucrurile şi cu pistilele florilor,care pot absorbi polenul3, pe care îl pisează,după care îl folosesc pentru a da viaţă seveifructelor, el fiind prima hrană de carebeneficiază acestea pentru a se putea forma. Înplus, orice corp animal şi vegetal esteînzestrat cu o sumedenie de pori mici,necesari pentru absorbţia substanţei vitaleelectrice şi eterice din aer. De vreme ce toate animalele şi toate plantelesunt produse de corpul Pământului, esteevident că acelaşi principiu trebuie să se apliceşi corpului terestru care le-a generat, deşi la oscară mult mai mare. Astfel, Pământul esteînzestrat, la fel ca orice animal, cu o gură mare,prin care primeşte hrana sa principală. În plus, eldispune de un mare număr de tuburi mai marisau mai mici, folosite de asemenea pentruabsorbţia hranei, precum şi de un canaleliminatoriu principal şi de o multitudine decanale eliminatorii mai mici (tuburile şicanalele mai mici sunt asemănătoare cu poriiorganismului animal). În ceea ce ne priveşte,vom analiza mai întâi gura 3 fiolă: Trebuie menţionat că polenul nu reprezintă altceva decât ouăle plantelor, care, pentru a prinde viaţă, trebuie mai întâi fertilizate, la [el ca şi în cazul ouălor de găină
  18. 18. 26 Pământul şiLunaprincipală, apoi canalul eliminatoriu principal,întrucât cele două exercită cea mai importantăinfluenţă asupra mişcării de rotaţie aPământului. Canalele mai mici pentru hrană şieliminare nu vor fi amintite decât în treacăt. Polul Nord este locul în care se află guraprincipală a Pământului, iar Polul Sud este loculîn care se află principalul canal de eliminare alacestuia. Măsurând de la limita exterioară,acolo unde gura are o formă de pâlnie, diametrulacesteia este de circa 150-225 kilometri,îngustându-se treptat până la mai puţin de unkilometru. Gura continuă cu gâtul Pământului,care face legătura cu stomacul terestru. Pereţiiacestui tub nu sunt drepţi, şi pe o porţiune destulde mare sunt acoperiţi cu ţepi, la fel ca pieleaunui porc ţepos gigantic. Stomacul Pământului este localizat direct subinimă, aproximativ la jumătatea corpuluiterestru. Suprafaţa sa este de circa 500 dekilometri pătraţi, fiind parţial extins şi parţialsusţinut de nişte piloni transversali, mai mari saumai mici; de pildă, unii dintre aceştia audiametrul de 1.200 metri. Acest stomac şisusţinătorii săi transversali nu sunt alcătuiţidintr-o substanţă solidă; el seamănă maidegrabă cu un sac elastic uriaş. Pereţii săiinteriori sunt susţinuţi de aceeaşi substanţăelastică, asemănătoare cu cauciucul vostru,astfel încât nu pot fi comprimaţi de forţaexterioară a gravitaţiei. Un canal principal iesedin stomac şi urmează un traseu spiralat prinîntregul corp al Pământului, având capătul laPolul Sud. Acest canal principal este alcătuit şiel din substanţa elastică care stă la bazastomacului, dar la nivelul gurii devine mai ferm.Numeroase alte canale se varsă în canalulalimentar principal al Pământului, la fel ca şi încanalul de eliminare. Se pune acum întrebarea: cu ce anume sehrăneşte Pământul prin uriaşa sa gură? Care estehrana sa, şi de unde provine ea? Cine are posibilitatea să viziteze nordulîndepărtat, în regiunile polare, va experimentafenomene pe care nu le
  19. 19. poate întâlni în nici o altă parte a Pământului. Maiîntâi, aici se află o regiune de aer foarte rece. Acestaer rece, care este şi foarte greu, se uneşte cu omasă din ce în ce mai densă de vapori care esteatrasă către Polul Nord, în special iarna, denumeroasele lumini asemănătoare stelelorcăzătoare care există aici. Mai departe, călătorulva descoperi, în jurul cercului polar exterior,banchize imense de zăpadă întărită, şi din când încând gheţari. Iată, aceasta este hrana! Aceste maseimense de zăpadă şi de gheaţă sunt atrase în gurauriaşă a Pământului de o forţă magnetică foartemare, fiind transportate apoi în marele stomac,unde hrana cristalină este depozitată de-a lungulpereţilor, a bârnelor transversale şi a pilonilor. Când stomacul este plin, inima Pământului emiteo mare cantitate de căldură, care pune în mişcarepereţii stomacului. Bârnele transversale dilată şicontractă alternativ stomacul, iar aceste mişcărizdrobesc şi macină hrana, generând un curentelectric pozitiv care separă elementele nutritive,împingându-le apoi către canalele colectoare. În continuare, un curent electric negativ preiaelementele rămase nedigerate şi le împinge cu omare forţă către canalul spiralat de eliminare. Înacest fel, rămăşiţele alimentare sunt transformate înexcremente, nu înainte de a stoarce din ele şiultimele substanţe nutritive, ca urmare a puterniceimişcări de fricţiune. Aşa se explică de ce partea nordică a Pământuluidispune de ţinuturi mult mai mari decât cea sudică,întrucât aceasta din urmă primeşte o cantitate maimică de materie, după ce din ea au fost extrasesubstanţele nutritive. Mişcarea de rotaţie a Pământului este cauzată deexpulzarea acestei cantităţi uriaşe de deşeuri, caregenerează un impuls în spirală. Fenomenul poate ficomparat cu prinderea unei rachete de margineaunei roţi. Dacă racheta este aprinsă, roata se puneîntr-o mişcare circulară, întrucât aerul care scapădin rachetă exercită o presiune atât de mare încât
  20. 20. 28aerul exterior nu-i poate opune o forţă egală şide semn contrar. Se creează astfel un punct depresiune continuă, care învârte roata pe careeste montată racheta, din cauza diferenţeidintre aerul care iese din rachetă şi aerul exterior.Acest exemplu vă permite să înţelegeţi cum serealizează mişcarea zilnică de rotaţie aPământului şi cum este susţinută aceasta. 8. (Plămânii şi respiraţia Pământului Aşa cum ştiţi, pentru a putea funcţionacorect, este absolut necesar ca un organism fizicsă fie dotat cu o pereche de plămâni, o inimă şiun stomac. Chiar şi plantele dispun de anumitefacultăţi respiratorii, cu ajutorul cărora inspirăşi expiră la fiecare 24 de ore. Respiraţia corpului Terrei poate fi observată cuuşurinţă pe malul mării, în special în zonele încare există fluxuri şi refluxuri regulate. Acestfenomen nu poate avea decât o cauză internă,nicidecum una externă. Dacă nu sunteţi deacord, umpleţi o cadă cu apă şi atârnaţideasupra ei o mică sferă magnetică, laaproximativ 10 metri de suprafaţa apei. Rotiţiapoi sfera magnetică deasupra apei şi observaţice se întâmplă. Veţi constata că apa rămâneperfect liniştită. Acum, intraţi în cadă şi respiraţinormal. Vă veţi convinge pe loc că odată cufiecare inspiraţie, nivelul apei din cadă se ridică,şi odată cu fiecare expiraţie, nivelul apeicoboară. Ceea ce se petrece în acest caz la scarămică se repetă la scară mare şi în ceea cepriveşte Pământul. Atunci când Pământul inspiră aer, zona saabdominală, care este mai moale, fiindacoperită de regulă de oceane, se dilată, iar apaoceanelor se ridică inundând ţărmurile. Cândplămânii Pământului expiră, zona abdominalăcoboară, iar
  21. 21. 29apa oceanelor se retrage din regiunea inundată amalurilor. De vreme ce Pământul poate respira, estelimpede că el trebuie să dispună, şi deinstrumentele necesare pentru acest scop.Plămânii Pământului au o capacitate deaproape 422.000 de kilometri cubi, Fiindlocalizaţi direct sub pământul tare de lasuprafaţă. Ei acoperă o suprafaţă de 280.000 dekilometri pătraţi- Plămânii sunt alcătuiţi dintr-unţesut celular alveolar (ca un fel de reţea), în careexistă nenumărate compartimente goale, legateîntre ele prin tuburi mai mari sau mai mici.Aceste tuburi au două funcţii: mai întâi, eleconduc aerul în alveolele interioare, după care îlexpulzează; în al doilea rând, datorităelasticităţii lor extrem de sensibile, ei se potdilata şi contracta alternativ, la fel ca şi muşchiişi tendoanele animalelor. Aceste dilatări şicontracţii sunt generate de schimbareacontinuă a polilor. Schimbul polarităţiiPământului are drept cauză un impuls primit dinpartea sufletului Pământului, şi trebuie spus căfără el, mişcarea liberă a corpurilor nu ar fiposibilă. Când tuburile se dilată, compartimenteleinterioare ale plămânilor sunt comprimate, ceeace generează o expulzare a aerului. Cândtuburile se contractă, alveolele se dilată,generând absorbţia aerului. Atunci când sufletul primeşte substanţa vitalădin aerul inspirat se produce schimbarea depolaritate. Ceea ce rămâne în plămâni este unaer viciat4. Datorită acestui aer viciat, polulpozitiv devine negativ în urma inspiraţiei, căciaerul viciat nu corespunde principiului pozitiv. Inacest fel, contracţia tuburilor este declanşatărapid. Când în plămâni intră un aer proaspăt,polaritatea devine din nou pozitivă. Dar când anume inspiră şi când expirăplămânii? Pământul inspiră aerul prin gura saprincipală, prin care îşi primeşte şi hrana. Lajumătatea distanţei tubului alimentar : Echivalentul dioxidului de carbon din plămânii noştri.
  22. 22. 30 Pământul şiLunaexistă un tub lateral care se deschide şi seînchide alternativ, şi care conduce la plămâni. La fiecare şase ore se produce o inspiraţie şi oexpiraţie. în timpul inspiraţiei, esofagul care dăcătre stomac se închide. După inspirareacantităţii corespunzătoare de aer, tubul care facelegătura cu plămânii se închide, la fel ca şilaringele în cazul omului, iar esofagul sedeschide din nou. Înainte ca aerul să fie expiratpe gură, esofagul se închide la loc. Respiraţia este astfel reglată încât Pământuleste alimentat cu aer o dată la fiecare şase ore,în timp ce alimentaţia sa se produce numai odată la 12 ore. Atunci când Pământul îşiingerează hrana, în plămâni se produce odecantare chimică a aerului, în urma căreia seproduce substanţa vitală. Aşa se face căPământul inspiră şi expiră de patru ori la fiecare24 de ore, în timp ce se hrăneşte numai de douăori. Este dificil să descriem corect formaplămânilor Pământului. Culoarea lor estealbăstrui-cenuşie, iar forma lor poate ficomparată cu cea a unei nuci de cocossupradimensionate. Dacă vă puteţi imagina dimensiunile indicateanterior, veţi putea înţelege mărimea uriaşă aacestor plămâni. Un singur compartimentinterior este prea mare pentru a putea fiobservat în totalitate de privirea umană. Este la fel de dificil să descriem substanţaelastică din care sunt alcătuiţi plămânii. Putemmenţiona doar că ea seamănă într-o oarecaremăsură cu plămânii animali, poate şi din cauzafaptului că animalele sunt născute dinPământul mamă, având deci organe asemănătoare. Elementele pe care Pământul le elimină lasuprafaţă prin nenumăratele sale organe suntingerate mai întâi de către plante, iar apoi deanimale. Fiind de natură organică, este firesc caele să fie sublimate din nou în substanţeorganice. La urma urmei, de unde şi-ar putealua animalele sângele lor dacă substanţele dincare este alcătuit acesta nu ar fi făcut parteanterior din sângele Pământului? De unde arputea proveni chiar apa de la suprafaţă dacănu ar fi făcut parte
  23. 23. 31integrantă din interiorul Pământului? Pe scurt, corpul Pământului conţine toateelementele din care sunt alcătuite corpurilefiinţelor care trăiesc la suprafaţa lui. 9. Splina Pământului După plămâni, unul dintre cele maiimportante organe pentru orice animal estesplina sa, cuptorul care încălzeşte orice trupanimal. Splina este la fel de importantă pentrususţinerea vieţii ca şi inima, stomacul şiplămânii; fără splină, celelalte organe ar muri. Înorice casă, cuptorul serveşte unui dublu scop:acela de a găti mâncarea şi acela de a încălzicamerele. Cuptorul din interiorul corpuluireduce substanţele nutritive la elementele lorconstitutive, pe care le direcţionează apoi prinvase. De aici, ele trec în sânge, ajung la nivelulinimii, unde sunt folosite conform destinaţiei lor. Splina este alcătuită dintr-o masă de substanţămoale. Prin ţesuturile ei celulare în reţea, ea arecapacitatea de a produce şi de a menţine foculelectromagnetic. Printr-o mişcare de fricţiuneinternă continuă, splina creează un focelectromagnetic, pe care îl reţine în interiorulnenumăratelor sale receptacule în formă desăculeti, ca şi cum ar fi vorba de nişte sticlemicuţe. Acest organ este întotdeauna saturat defocul electromagnetic, astfel încât poate furnizaîn orice moment electricitatea negativă de careare nevoie stomacul şi electricitatea pozitivă decare are nevoie inima. Acest organ intern există şi la nivelulPământului, putând fi numit pe bună dreptatesplina Pământului. Ea este localizată înapropierea stomacului, la fel ca în orice corpanimal, şi se află într-un contact strâns cu inimaPământului. În afara stomacului, carebeneficiază de pe urma splinei obţinând de laaceasta căldura de care are nevoie pentru a
  24. 24. 32efectua digestia, inima beneficiază şi ea, obţinândde la splină puterea sa pulsatorie. Niciactivitatea plămânilor nu este completindependentă de acest organ atât deimportant, decât pe jumătate. Mai mult, splinainfluenţează chiar şi voinţa sufletului. Aşa seexplică de ce omul poate respira mai rapiduneori, şi mai lent alteori, în funcţie de voinţasa. Care sunt efectele splinei asupra Pământului?Pentru a înţelege răspunsul la aceastăîntrebare, este suficient să privim vulcanii careacţionează la suprafaţa Pământului. Ei nu suntaltceva decât nişte coşuri secundare prin careiese fumul acestui şemineu, oferindu-ne totuşi oimagine de ansamblu asupra fenomenelor carese petrec la nivelul acestui cuptor atât deimportant pentru buna funcţionare aPământului. Vulcanii nu reprezintă decât unuldin efectele secundare ale activităţii splineiterestre. La fel, putem observa izvoarele fierbinţi, careîşi extrag căldura tot din splina Pământului,deşi într-o manieră indirectă, prin intermediulacelor canale calde care se află în legătură cuaceastă parte a intestinelor Pământului. Acestaeste un alt efect secundar al splinei care semanifestă la suprafaţa Pământului. Pentru a înţelege şi mai bine, putemobserva norii, formarea ceţei şi vânturile carebat la suprafaţa Pământului. Toate acestefenomene naturale reprezintă efecte aleactivităţii splinei terestre, al cărei foc centralprincipal penetrează întregul Pământ,încălzindu-i toate părţile componente. Dacăcineva ar intra în interiorul Pământului şi arcălători pe o distanţă de numai câteva mile,el s-ar convinge pe loc cât de eficient este acestorgan intern încălzitor. Când apa pătrunde laasemenea adâncimi, ea ajunge rapid la fierbereşi se dizolvă în aburi. La rândul lor, aceştiainflamează pielea Pământului şi pătrund treptatprin pori, crevase şi alte deschizături alescoarţei Pământului, de unde ies sub formă degaze sau vapori de apă. În continuare, aceştivapori ajung în atmosferă şi tulbură echilibrulacesteia. Astfel
  25. 25. 33iau naştere vânturile. Alunei când gazele şiaburii din interiorul Pământului generează opresiune foarte mare. ei ies afară în mod violent,dând naştere cutremurelor de pământ, care pot fimai mari sau mai mici. Alte efecte pot fiuraganele ce devastează ţinuturi întregi. Avemde-a face cu fenomene variate care se petrec lasuprafaţa Pământului, toate având drept cauzaacelaşi organ intern: splina. Furtunile şi marile valuri ale oceanelor (carenu au nimic de-a face cu fluxul şi refluxul),precum şi curenţii interiori, reprezintă un altefect al activităţii acestui organ: apaoceanelor nu ar fi sărată dacă anumitesubstanţe din compoziţia fundului mării nu ar fitransmutate de foc, fiind trimise apoi in sus prinintermediul diferitelor organe de profil, dândnaştere sărurilor. Toate fenomenelemeteorologice care pot fi observate in atmosferaPământului, precum şi puterea vegetaţiei, auaceeaşi origine. Am arătat câteva din principalele efecte alesplinei. Pentru a înţelege semnificaţia ei maiprofundă, vom face în continuare o micăexcursie în interiorul acestui organ, pentru aexplora felul în care este structurată splinaPământului şi de unde îşi extrage ea focul şimaterialele necesare întreţinerii acestui foc. 10. Structura splinei şi prepararea sângelui Dacă vom examina o secţiune din splina unuianimai la un microscop puternic, vom constatacă ţesutul este alcătuit dintr-un mare număr decompartimente minuscule; acestea alcătuiesc deregulă un cub gol în interior, sau, din când încând, anumite formaţiuni piramidale (mai exact,tetraedre -piramide triunghiulare). Există şicompartimente în formă de ou, dar acestea suntmult mai rare, Ele sunt legate unele de altele(punctele comune fiind colţurile) printr-oserie de
  26. 26. 34cilindri de mici dimensiuni. Pereţii acestorcompartimente sunt deschişi; aşa se explică dece splina pare atât de moale şi de spongioasăla atingere. Compartimentele sunt străbătuteîn linie de numeroase vase de sânge. În plus, elesunt legate unele de altele printr-o vastă reţea detubulaturi, o parte dintre acestea fiind foarteînguste, altele fiind mai largi, În faţa ochiuluifizic, această reţea pare un adevăratpăienjeniş, care străbate splina deopotrivă înlung şi în lat. Vasele de sânge distribuite in număr mare îninteriorul splinei îşi au originea într-un vascolector central, aflat în contact cu stomacul; else varsă în canalul principal care face legăturacu inima. Totodată, întregul ţesut al splinei esteînvelit într-o piele delicată, străpunsă denenumăratele vase de sânge, care apar ca niştepuncte întunecate de culoare roşie. Întrucâtţesutul splinei este extrem de delicat, el esteînvelit într-un strat de grăsime, care îi asigurăprotecţia şi lubrifierea necesară în timpulactivităţilor sale continue de frecare. Aceasta este, pe scurt, descriereaanatomică a splinei unui animal; evident, dacăsplina a fost prelevată de la un animal mort, eacapătă o cu totul altă înfăţişare. De ce este splina, cu toate vasele sale desânge, conectată la stomac şi la inimă?Contactul direct al splinei cu stomacul şi cuinima derivă din faptul că splina primeşte dinstomac acele lichide care sunt necesare pentruprepararea sângelui, le transformă printr-ooperaţiune alchimică în sânge propriu-zis, dupăcare le trimite către inimă. De multe ori seîntâmplă ca în cazul oamenilor care au unexcedent de sânge în interiorul splinei, acestasă nu poată fi depozitat în întregime la nivelulinimii, fiind trimis către stomac, de unde esteexpulzat prin vomă. Atunci când vomitarea cu sânge se repetăfrecvent, explicaţia trebuie căutată la nivelulsplinei, rareori având de-a face cu plămânii.Dacă sângele nu reuşeşte să îşi găsească o calede ieşire, el poate produce inflamarea splinei,
  27. 27. 35care conduce în timp la întărirea acestui organ. Cum produce splina sângele? Atunci cândlichidul alb (de culoarea oului) trece din stomacîn splină, el rămâne o vreme în interiorulvenelor care străbat compartimentele interioareale acesteia (dând imaginea unui şirag de perlestrăbătute de o aţă), unde avansează cu fiecarebătaie a inimii, din perlă în perlă, suportândsimultan o mişcare de fricţiune din parteapereţilor splinei. Această mişcare de fricţiuneeste cea care generează focul electric, a căruipolaritate pozitivă este trimisă către zonastomacului şi a cărui polaritate negativă estetrimisă către zona inimii. Aşa se explică de cecompartimentele mai apropiate de stomac aumai degrabă o formă ascuţită, în timp ce celeorientate către inimă au o formă de ou. Datorită acestui foc electric, micuţelecompartimente se dilată şi se contractăsuccesiv. Fiind într-un contact permanent cuvasele de sânge prin intermediul unor cilindrimici, lichidele care pătrund în ele trec printr-unanumit proces de fermentaţie. În urma acestuiproces, carbonul conţinut în lichide este eliberat,fiind parţial trimis către vezica biliară şi parţialcătre ţesuturile grase. Acelaşi proces defermentaţie conduce la formarea unor bule care,sub influenţa electricităţii negative, se contractăşi capătă o formă lenticulară. Fiind încărcate cuelectricitatea care le-a generat, ele capătă oculoare galben-şofran, după care pătrund încompartimentele inimii ca sânge propriu-zis. Sângele nu este un lichid continuu, fiindalcătuit din celule mici, cu o formă lenticulară.Prin intermediul acestor celule mobile şialunecoase, el distribuie electricitatea negativăîn întregul organism. Acest tip de electricitate încălzeşteorganismul. Ori de câte ori micile corpurilenticulare sunt atrase în vasele înguste desânge, ele se adună, teaca lor devine lichidă şise amestecă cu fluidele limfatice, în timp cesubstanţa electrică eliberată este consumatăsub formă de eter feruginos pentru
  28. 28. 36 stimularea sistemului nervos. Am examinat astfel pe scurt structura şifuncţiile splinei. Ne putem aventura acum înmarele şemineu care este splina Pământului. Structura acesteia este similară cu cea asplinei omului sau a unui animal.Compartimentele splinei Pământului sunt de miide miliarde de ori mai mari decât cele ale splineiunui animal, de unde putem trage concluzia căstructura splinei Pământului trebuie să fiefenomenală (chiar şi aşa, trebuie să menţionămcă splina soarelui este mult mai mare, iar aceeaa unui soare central principal este infinit maimare. Structura soarelui este considerabil diferităde aceea a Pământului. Mai mult, ea este diferităchiar şi de structura celorlalte corpuri cereşti.Numai ochiul Creatorului poate vedeaasemănările care există între acestea. De aceea,chiar dacă priviţi în interiorul Pământului, nutrebuie să vă grăbiţi să trageţi concluzia că ştiţicum arată interiorul planetei Jupiter, sau aloricărei alte planete5). Dacă vom privi pereţii verziu-maronii aisplinei Pământului, vom constata că aceştiasunt străbătuţi în fiecare clipă de nenumăratefulgere luminoase, dublate de tunete puterniceşi permanente. În aceste compartimente pătrundcanale foarte largi, prin care trece un adevărattorent lichid. Flăcările electrice transformă acestlichid în abur, aflat sub o presiune imensă.Aburul îşi continuă drumul prin canale cu o forţăimensă şi cu un zgomot asurzitor. Apoi,compartimentele sunt inundate cu noi cantităţide lichid, iar procesul de fierbere şitransformare în abur continuă, într-o manierăcare nu poate fi experimentată nicăieri lasuprafaţă. Vom părăsi acum compartimentele splinei şivom analiza pe scurt vasele de sânge, care au ostructură similară cu cele din splina animalelor,străpungând şiruri întregi de compar- 5 Informaţii referitoare la celelalte planete pot fi găsite în lucrarea Soarele natural, scrisă tot de Lorber.
  29. 29. 37timente ale splinei (de unde şi imaginea plasticăa perlelor înşirate pe o aţă). Prin aceste vasetrece torentul lichid de care vorbeam mai sus.Din când în când, aceste canale uriaşe, canişte şerpi primitivi, se îngustează, dar numaipentru a se lărgi apoi din nou, pentru a puteatransporta torentele asurzitoare. Ceea ce sepetrece aici la scară mare se petrece într-omanieră aproape identică, dar la o scară maimică, în splina oricărui animal. Aceste lichideprovin din stomacul Pământului şi după ce sunttransmutate în sânge de către splină, suntdirecţionate mai departe, către inimă. 11. FicatulPământului La fel ca şi splina, ficatul trebuie consideratunul din cele mai importante organe interne. Încorpul animal, în trupul uman, dar şi în cel alPământului, ficatul este organul responsabilpentru eliminarea substanţelor otrăvitoare, carese găsesc în orice aliment, alături de celenutritive vitale. Acest fenomen merită explicaţiiceva mai aprofundate. Un om sau un animal ar muri imediat după cea mâncat dacă trupul său nu ar dispune de unorgan care să poată decanta toate substanţeletoxice (îndeosebi carbonul şi cianurile),adunându-le într-un vas specific şi eliminându-leparţial prin vezica urinară. Organul care execută această activitate esteficatul. În ceea ce priveşte structura sainterioară, aceasta este similară cu cea asplinei, deşi forma sa exterioară seamănă maidegrabă cu cea a plămânilor. La fel ca şi splina,ficatul este alcătuit dintr-o multitudine decompartimente aliniate unele lângă altele, fiindchiar mai strâns legate între ele. Patru tipuridiferite de tuburi vasculare străbat ficatul de-alungul acestor compartimente, fiind unite întreele prin alte vase transversale
  30. 30. 38mai mici. O parte din aceste vase provin din inimă; eleaduc mari cantităţi de sânge în ficat pentru a-lîmbogăţi cu carbonul necesar şi cu mici doze decianuri. Abia în acest fel poate efectua sângeledigestia în vasele digestive ale organelor, dupăcare contribuie la formarea pielii exterioare.După ce şi-a îndeplinit aceste funcţii, sângelerespectiv nu mai poate fi folosit intern. Aşa seexplică de ce bolile de ficat pot fi recunoscute cuuşurinţă prin examinarea pielii bolnavului, aşacum se petrec de pildă lucrurile în cazulicterului (gălbinarei). O a doua categorie de vase care străbat ficatulprovin din stomac. Acestea au rolul de a aducesubstanţe lichide în cantităţi suficiente pentrua dilua în proporţiile corespunzătoarecianurile, din care o cantitate mică trece însânge, prin vasele de mici dimensiuni aleficatului. Cea mai mare parte a cianurii, careeste foarte toxică pentru organismul viu, esteeliminată din ficat către rinichi, apoi cătrevezica urinară, şi apoi este expulzată completdin corp prin intermediul tractului urinar, fiind osubstanţă complet nefolositoare. O a treia categorie de vase provin tot dinstomac, făcând legătura - prin intermediulmembranelor lor mucoase - cu vezica biliară.Prin aceste canale trece carbonul mucos, saubila, o substanţă digestivă cu ajutorul căreiastomacul digeră alimentele şi care estedepozitată în vezica biliară. Dacă stomaculprimeşte o cantitate nouă de hrană şi nu dispunede proporţia corespunzătoare de bilă, elapelează la ficat, căci orice proces digestivreprezintă o formă de fermentare, iar unelesubstanţe nutritive fermentează mai rapid, întimp ce altele fermentează mai lent. Cândalimentele nu conţin I cantitatea necesară desubstanţe de fermentare, o parte dini cantitateade bilă din stomac trebuie depozitată în ficat.Invers, atunci când bila devine insuficientă înstomac, acesta! apelează la ficat.
  31. 31. 39 Cea de-a patra categorie de vase sunt niştevene mici prin care trece aerul şi care provindin plămâni. Aceste vene străbat întregul ficat şiîl oxigenează. Vezica biliară este parţial alcătuitădin ele, fiind menţinută constant sub o tensiuneegală. Simultan, aceste vase furnizează veziciibiliare o mare cantitate de aer atmosferic şi deoxigen, pentru ca substanţele din bilă să nufermenteze prea tare. În caz contrar, fermentaţiapoate da naştere unor substanţe toxice pentrucorp, din care rezultă boli inflamatorii precumreumatismul, guta, şi altele. De aceea, estefoarte nesănătos ca cineva să stea mai multtimp într-un loc în care nu există suficientoxigen şi în care aerul este viciat. Ne-am familiarizat astfel cu cele patru tipuride vase din interiorul ficatului, ale căror acţiunişi reacţii depind în întregime de fluidul electric,la fel ca în cazul splinei, fluid produs încompartimentele de care am vorbit mai sus, prinintermediul mişcărilor de frecare şi demăcinare. Focul electric din ficat este stimulatiniţial de cel al splinei. Altfel spus, ficatul ar fimort fără splină. La oameni şi la animale, ficatul este localizatîn jurul stomacului. În mod evident, nici în cazulPământului lucrurile nu stau altfel, deşi ele sepetrec la o scară mult mai mare. Funcţiaficatului Pământului este similară cu cea pe careo îndeplineşte acest organ în cazul animalelor,deşi acţiunea lui este secundară prin comparaţiecu cea a splinei. Pe de altă parte, ea nu trebuieconsiderată un organ mai puţin important înceea ce priveşte buna funcţionare a oricăruiorganism animal. Tot ce conţine crustaPământului şi tot ce există la suprafaţa acestuiarezultă din funcţionarea ficatului său. Astfel,apa oceanelor provine din ficat, nefiind înesenţă altceva decât urina eliminată de corpulPământului. Ea se evaporă şi dă naştere norilor,unde, sub influenţa luminii, vaporii îşi schimbăcompoziţia, devenind din deşeuri o hrană dulceşi bună.
  32. 32. 40 12. Rinichii Pământului În organismele umane şi animale, rinichii auun triplu rol şi reprezintă un instrument caremerită toată atenţia noastră. Ei îndeplinesc treisarcini extrem de importante. Fără ei, viaţaanimală nu ar putea exista, procreaţia ar fiimposibilă şi nici o fiinţă vie nu ar puteacunoaşte starea de bună dispoziţie psihică şifizică. Rinichii dau naştere unei anumite stări devoioşie. Aşa se explică de ce acest organ esteatât de des menţionat în Sfânta Scriptură. Rinichii au sarcina de a recepta substanţeleexcretate de ficat, precum şi acele fluide care nusunt potrivite pentru buna funcţionare aorganismului. Partea toxică a acestor fluide estetrimisă mai departe, către vezica urinară, întimp ce partea utilă vieţii este resorbită şitransformată în acea substanţă din care estealcătuită sămânţa fertilă. În continuare,sămânţa este preluată de sânge şi condusă cătreanumite vase care nu au altă destinaţie decâtaceea de a o depozita, devenind disponibilăpentru procreaţie ca energie polară pozitivă, prinintermediul energiei polare negative atesticulelor. Aceasta este cea de-a doua funcţiea rinichilor. O a treia funcţie, chiar mai importantă, sereferă la faptul că rinichii se află într-un contactintim cu inima, plămânii, stomacul, splina şificatul, prin intermediul unui mare număr devase mici. Din acest motiv, priviţi dinperspectiva spirituală, rinichii reprezintă într-oanumită măsură sediul sufletului, fiind câmpulde activitate în care este procreată noua entitate.Aşa se explică de ce în viaţa naturală, rinichiigenerează o anumită stare de bună dispoziţie şibunăstare, care nu poate fi atribuita însăorganului propriu-zis, ci mai degrabă sufletuluişi spiritului activ în interiorul acestuia. Ce om nu ştie că o perioadă lungă deabstinenţă sexuală conduce la o starepermanentă de bunăstare interioară?
  33. 33. 41Acest sentiment de bucurie este susţinut fizic decătre rinichi, a căror formă specifică asigură unsediu confortabil pentru suflet. Aşadar, acesteorgane sunt responsabile pentru fericireafizică, ceea ce explică de ce sufletul, deşi îşiare sediul activităţii în zona inimii şi a capului,preferă să se odihnească la nivelul rinichilor. Somnambulismul şi conştiinţa specifică lumiide dincolo au o legătură directă cu acesteorgane, aflate într-un contact intim cu partea desus a stomacului, unde se află un mare numărde ganglioni nervoşi. Sufletul vede, aude şi simteprin intermediul plexului solar, fiind capabil săcomunice la acest nivel cu lumea exterioară. Structura rinichilor are şi ea o asemănaresemnificativă cu cea a splinei şi a ficatului, dardiferă esenţial dacă este privită într-o secţiunelaterală. De fiecare parte a rinichilor se aflănişte saci în formă de burtă. Aceştia suntseparaţi de impresiile observabile, dar şi de unţesut celular albicios, fiind conectaţi numai pelinia mediană, alcătuită şi ea din acelaşi ţesutalbicios. Principalele canale de apă trec prinaceastă zonă, furnizând substanţa nobilă aseminţei, pe care rinichii o absorb din apatrimisă de ficat în săculeţii în formă de burtă.Aceştia produc o anumită cantitate deelectricitate, care maturează lichidul, ce devineastfel mai subtil, fiind preluat de delicatele vasesanguine ale rinichilor. Unită cu sângele,această substanţă seminală ajunge în inimă,unde pătrunde în compartimentele specialrezervate pentru stocarea ei. Aici, ea primeşteîn permanenţă hrană de cea mai bună calitate,devenind aptă pentru procreare, şi aşteaptă să fiefolosită în acest scop prin intermediultesticulelor. Rinichii Pământului sunt localizaţi puţin maila nord de Ecuator. Forma lor seamănă izbitorcu cea a rinichilor unui porc, dar chiar şi maimult cu cea a rinichilor unui elefant. Scopul loreste acelaşi ca şi în cazul oricărui animal. Eireprezintă puţul din care îşi extrag oceanele apalor şi din care apar
  34. 34. 42toate apele de la suprafaţa Pământului. Evident,Pământul are numeroase vezici urinare, care auforma unor mari bazine aflate sub crusta de lasuprafaţă, din care unele sunt mai mari decâtîntreaga Europă. Oceanele şi apele de pecontinente se aprovizionează din aceste marirezervoare subterane. Aceasta este principalafuncţie a acestui organ al Pământului. A doua safuncţie se referă la separarea apelor procreativede urina brută a Pământului. Apele procreative,a căror natură este extrem de nobilă, nu se ridicăimediat la suprafaţa Pământului, aşa cum seîntâmplă în cazul animalelor, ci trec mai întâiprin inima Terrei, şi abia de acolo sunt aduse lasuprafaţă, unde se manifestă parţial sub formaanumitor izvoare de apă dulce, şi parţial subforma rouă, care are un rol atât de important înlumea vegetală, unde contribuie la apariţiafructelor. 13. Pământul privit ca bărbat şi femeie Să spunem că e o zi frumoasă, peisajul estesuperb, trezind încântarea sufletului. Norii au oculoare atrăgătoare, iar sufletul călătorului paresă se înalţe către cer de fericire, j Acest sentiment de bunăstare în fiinţaumană nu este altceva decât o punere la unisoncu liniştea intermitentă a I Pământului! Asemenea stări sufleteşti plăcute apar lasuprafaţa Pământului ori de câte ori marelesuflet al acestuia se stabileşte în zona rinichilorpentru a se relaxa. În asemenea momente, lasuprafaţa Pământului apare un sentiment depace, iar natura pare liniştită. Aceste momentede pace sunt urmate de regulă de o vrememorocănoasă şi de furtuni, natura descătuşându-se cu o forţă teribilă. Aceste fenomene aparatunci când sufletul iese din starea de odihnă şise întoarce în organele active. Acest lucru nu sepetrece în cazul
  35. 35. una 43pământului la fel ca în cel al unei fiinţe umane,unde sufletul intră într-o stare de somn deplin,căci sufletului Pământului nu i se permite să seodihnească decât parţial, în timp ce o parte a satrebuie să rămână activă. Pentru mai buna ilustrare a odihnei parţiale asufletului Pământului, o putem compara cu onoapte de veghe, în care doi oameni trebuie săfacă de planton; când unul doarme, celălaltveghează, şi invers. În ceea ce priveştePământul, acesta nu se poate odihni complet;mişcarea sa de rotaţie în jurul axei şi derevoluţie în jurul soarelui au grijă de acestlucru. Datorită lor, emisfera nordică, şi din cândîn când şi cea sudică, au parte de un somn deiarnă, în timp ce partea opusă este cât se poatede activă. Pământul este şi o fiinţă procreativă, deşiaceastă funcţie se realizează diferit de cazulfiinţelor umane, al animalelor sau al plantelor.Din cauza naturii sale particulare, Pământultrebuie privit ca un fel de hermafrodit, avânddeopotrivă un sex masculin şi unul feminin. Inaceastă privinţă, el seamănă întru totul cu primafiinţă umană. La origini, aceasta a fost în sinedeopotrivă bărbat şi femeie, la fel ca şi spiriteleperfecte din cer, care au acelaşi atribut bipolar. De vreme ce Pământul are capacitatea de aprocrea, se pune întrebarea: care sunt fiinţelecărora le dă naştere el şi cum se produce acestfenomen? La fel, unde se află organele salereproducătoare? Principalul organ reproducător este Polul Sud,extrem de proeminent. Polaritatea Pământuluifiind negativă în acest punct, se poate afirmafără dubiu că în esenţă, el este de sex feminin. Dacă privim Pământul numai din aceastăperspectivă, ca femeie, rezultă că el nu estecapabil decât să fie un receptor al funcţiei deprocreaţie. Atunci cine procreează alături de el(cine îndeplineşte rolul masculin)? in mod evident, acest rol revine soarelui,care are o polaritate opusă!
  36. 36. 44 Pământul şiLuna Ce anume procreează însă soarele, sau dacăacest lucru s-a petrecut în trecut, ce a procreatel? Principalul copil al pământului, luna, primulcopil al acestei femei telurice, a fost procreat înacest fel! Pământul are mai mulţi copii similari: unnumăr considerabil de comete, care s-au născutprin expulzarea lor în spaţiul cosmic (eteric).Alţi copii sunt stelele căzătoare -nişte planeteminuscule, asemănătoare unor comete, care s-au născut tot din Pământ. Ruta lor eliptică şiforma lor rotundă sunt cele mai bune dovezi înacest sens. După o vreme, aceste mici planetecad din nou pe Pământ, fiind reintegrate deacesta. Pământul are mai multe canale pentru naştere.Cel mai important dintre ele este localizat înmijlocul Oceanului Pacific, nu departe deEcuator, în vecinătatea Insulelor Society.Acesta este inclusiv locul în care s-a născutluna, iar mai târziu, un mare număr de comete,care continuă să existe şi astăzi. Alte canale denaştere sunt lacurile, mlaştinile şi anumitepeşteri din munţi, din care aceste mici planetesunt catapultate până la înălţimi considerabile.Având o masă foarte mică, preponderenţaenergiei polare a Pământului consumă miculdepozit de energie polar opusă al acestora,motiv pentru care sunt atrase din nou pePământ, unde cad sub formă de cenuşă sau demici pietricele.14. (Procrearea de tip masculin-feminin a Pământului Toate mineralele, plantele şi animalele îşi auoriginea materială în acest tip de procreare. Dacăprivim Pământul din cealaltă perspectivă, cabărbat-femeie, constatăm că el dă naştere într-omanieră extrem de fertilă, la fel ca şi animalelecare fac pui, ca păsările care depun ouă, caplantele care
  37. 37. 45produc seminţe sau ca mineralele caregenerează flori (de mină). Există patru forme de procreare alePământului în ipostaza sa de bărbat-femeie. Mai întâi de toate, se pune întrebarea: dacăPământul procreează în acest fel, de ce mai suntînzestrate plantele şi animalele cu o putere dereproducere atât de mare? De ce trebuie o plantăsă dea naştere la seminţe pentru a se puteamultiplica? De ce depune o pasăre ouă, de cenasc animalele pui şi de ce depun peştii icre?Pentru cei înzestraţi cu luciditate, răspunsul esteoferit chiar de Matură. Am afirmat la început căPământul a fost creat ca bărbat şi femeie înacelaşi timp. În calitate de femeie, el nu poateprocrea, fiind doar receptorul seminţei şi cel caredă naştere. În calitate de bărbat, el poate procrea,dar nu poate da naştere. Elementele produsetrebuie mai întâi să se maturizeze şi să se nascădin aceleaşi specii care au fost create dePământ în calitatea sa de bărbat. Pentru a înţelege mai bine acest fenomen, văpropun să analizăm felul în care interacţioneazăun copac cu trupul Pământului. Să presupunemcă la început a existat sămânţa, care a datnaştere unui copac, care a produs la rândul luinoi seminţe din aceeaşi specie. Aceastăpresupunere este adevărată, fiind oricum multmai uşor să produci o sămânţă în interiorulPământului decât un copac matur. în cazul animalelor, situaţia este inversă.Pasărea trebuie să fi existat înaintea oului, căcioul nu poate fi clocit decât în prezenţa călduriianimalului. Cu toate acestea, păsările nu auexistat ca atare încă de la început, căci în primaperioadă de procreare Pământul a făcut primulou. După ce din acest ou s-a născut prima pasăre,aceasta a făcut un nou ou, structurat puţin altfeldecât oul născut la început direct de Pământ.Din acest ou s-a născut o nouă pasăre,asemănătoare cu cea care l-a clocit. În cazulpăsărilor şi al peştilor, primul ou trebuieconsiderat un fel de sămânţă, astfel încât şi încazul lor, sămânţa a existat înaintea animalu-
  38. 38. 46lui care s-a născut din ea. Numai dacă privimdiferenţa fundamentală care există între calitateaoului Pământului şi cea a oului depus depasăre ne putem da seama că pasărea a existatînainte de depunerea oului. În cazul plantelorlucrurile nu stau aşa: seminţele lor s-au născutdirect din Pământ, fiind identice cu cele generateulterior de plante. Toate speciile de mamifere s-au născut mai întâi din Pământ, primind de laacesta capacitatea de a se reproduce şi de a seînmulţi. Pentru a explica mai bine puterile deprocreaţie ale Pământului, să luăm din nouexemplul copacului. O sămânţă care a crescutîn copac cade la sol. Acolo, Pământul secomportă ca o soţie care rămâne gravidă, şi prinpropria ei energie, dă naştere plantei pe care aconceput-o, într-o stare matură. Când noulcopac ajunge la maturitate, el se comportăfaţă de Pământ la fel ca o femeie, în timp cePământul se comportă la fel ca un bărbat,procreând împreună noile seminţe pentrupropagarea speciei. Acest exemplu ilustrează destul de claractivităţile masculine şi feminine alePământului. El demonstrează faptul că Pământulreuneşte în sine ambele polarităţi. În exemplulnostru am examinat interacţiunea exclusivădintre Pământ şi copac. Pentru a înţelege şimai bine, vom analiza în continuare aceastăinteracţiune chiar la nivelul Pământului. După cum se ştie, Pământul are doi poli: unulsudic şi altul nordic. Polul Sud este de polaritatenegativă, iar Polul Nord de polaritate pozitivă;unul atrage şi celălalt respinge. Consecinţaeste că cei doi poli pot exista foarte confortabilunul în vecinătatea celuilalt, căci în timp ce unuleste donator, celălalt este receptor. Datorită acestei relaţii polare, interacţiuneadintre cei doi poli este preponderent reciprocă.Astfel, la nivel exterior, Polul Nord devinereceptiv, întrucât primeşte întreaga cantitatede hrană necesară Pământului. Pe de altăparte, Polul Sud nu ia nimic în gură, ci doarelimină, manifestând polaritatea inversă.Privind lucrurile din interior, Polul Nord
  39. 39. 47devine un donator, iar cel Sud un receptor. Sepoate vedea din acest exemplu cum Pământulmanifestă alternativ ambele polarităţi, fiindparţial de polaritate masculină şi parţial depolaritate feminină. Mult mai spectaculos este efectul polarinversat asupra trecerii de la vară la iarnă, căciîn emisfera nordică a Pământului este iarnă timpde jumătate de an, timp în care în emisferasudică este vară; în următoarea jumătate de an,anotimpurile se inversează. Iată explicaţiaezoterică a acestui fenomen: iarna reprezintă unaspect masculin, şi vara unul feminin. Iarna îşidepozitează sămânţa în receptorul feminin al ve-rii, care poartă în pântec ceea ce a procreatiarna. De aceea, în timpul iernii, una dinemisfere are o polaritate masculină, iar cealaltăuna feminină, ceea ce face ca Polul Sud, care deregulă este feminin, să apară drept masculinfaţă de Polul Nord, care devine feminin întimpul acestei perioade. Există totuşi o diferenţă:fructele din emisfera sudică a Pământului suntîntotdeauna mai dulci, mai moi şi mai maridecât cele din emisfera nordică; ele nu sunt lafel de tari ca acestea din urmă deoarecefeminitatea predomină în emisfera sudicăindiferent de rolul pe care îl joacă aceasta.Folosind legea paradoxului, ne-am puteaexprima astfel: nordul Pământului este unbărbat-femeie, în timp ce sudul său este ofemeie-bărbat6. 6 N.Tr. Această alternanţă între principiul masculin şi cel feminin, precum şi transformarea unuia în celălalt, sunt binecunoscute în ştiinţa spirituală de pe întregul pământ. De pildă, in Orient există simbolul yin- yang: un cerc divizat în două de o dungă şerpuitoare. Jumătate din cerc este colorat în negru, având o natură yin, iar cealaltă jumătate este colorată în alb (sau roşu), având o natură yang. În zona cea mai densă a fiecărei jumătăţi există însă un punct de culoare opusă, care atestă faptul că în orice aspect yin există o sămânţă de yang, şi invers. Ştiinţa spirituală afirmă că ori de câte ori cantitatea de yin devine prea mare, ea este transmutată şi devine yang. Acelaşi fenomen se petrece atunci când cantitatea de yang devine prea mare.
  40. 40. 48 Din această descriere rezultă în mod evidentcă Pământul are o dublă polaritate. Pentru aavea o imagine de ansamblu mai bună, trebuiesă ştiţi că Pământul îşi schimbă polaritatea odată în timpul zilei şi o dată în timpul nopţii.Noaptea este întotdeauna feminină, în timp ceziua este masculină. Orice procreează ziua,noaptea păstrează în pântecul ei întunecat. Inmod similar, orice sămânţă este procreată şifructificată de Pământ ca fiinţă de sex masculin,după care este purtată în pântec şi născută lamomentul oportun de acelaşi Pământ, privit dedata aceasta ca fiinţă de sex feminin. Faptul că Pământul produce seminţe pentruanimale şi pentru plante poate fi observat dinanaliza atentă a fenomenelor care se petrec lasuprafaţa sa, spre exemplu creşterea pădurilorpe povârnişurile aride ale munţilor, sau amuşchiului şi a ierbii în câmpiile sterpe, în carenimic nu a crescut timp de mii de ani.Mucegaiurile şi bureţii nu au produs niciodatăseminţe. Tot în această categorie de fenomeneintră şi ploile cu broaşte, cu peşti şi cu şerpi,deşi acestea se petrec destul de rar. Deşioamenii de ştiinţă încearcă să demonstreze căacestea au fost ridicate de la sol de cătrevârtejuri de aer, nu există nici o dovadă care săateste acest lucru. Mai mult, ei ar trebui să demonstreze mai întâică există un loc pe pământ în care acesteanimale există într-un număr atât de mare,pentru a fi aspirate şi purtate prin aer, şi apoirevărsate din nou pe pământ. Chiar dacă arreuşi să demonstreze acest lucru, ei nu ar facedecât să ateste potenţialul procreator alPământului, singurul capabil să aducă pe lume.din sine însuşi, aceste fiinţe. 1$. Succesiunea generală a fiinţelor vii Aceste fenomene se petrec într-o asemeneamanieră încât să vă dea impresia că animalelear fi aspirate de un vârtej
  41. 41. 49atmosferic, care formează un fel de nor viu,după care, când puterea vântului se reduce,animalele cad din nou la sol. Trebuie sămenţionăm totuşi că ar fi necesar un uraganfoarte puternic pentru a ridica în aer atâteabroaşte, şerpi şi peşti. De altfel, dacă ar fiaspirate de un asemenea uragan, animalele armuri în aer, cu mult timp înainte să cadă din noupe pământ. în al doilea rând, pentru a putearidica animalele dintr-un lac sau dintr-omlaştină, vârtejul ar trebui să aibă un diametruuriaş şi o energie atât de mare încât nici unmunte să nu reziste în calea lui. În sfârşit, în altreilea rând, este limpede că un uragan atât deputernic ar trebui să ridice în aer şi apa laculuirespectiv, până la ultima picătură. Ploile cuaceste animale ar trebui să aducă cu sine şi apă,noroi, nisip, şi alte plante şi animale, lucru carenu se întâmplă niciodată în cazul acestor aşa-numite ploi cu amfibii. lată cum se petrec în realitate acestefenomene. Pământul procreează în interiorulsău ouăle acestor animale, într-un mare număr.Aceste ouă sunt foarte mici şi pot ieşi cuuşurinţă la suprafaţă prin porii şi canaleleterestre. Cu cât ascensionează mai sus, cu atâtmai mari devin ele, datorită fermenţilor pe careîi conţin, astfel încât în final ajung să fie maiuşoare decât aerul. Ele se ridică astfel înatmosfera terestră la fel ca nişte baloane cu aercald, formând acolo nişte nori întunecaţi. Cândau ajuns la o anumită înălţime, ouăle pătrundîntr-un curent electric extrem de puternic. Subinfluenţa acestuia, ele ajung rapid la maturitate,animalele născându-se de regulă într-un numărfoarte mare. Întrucât greutatea lor creşte treptat, datorităprocesului de maturizare generat de curentulelectric, norul viu începe să coboare lent sprepământ. Aşa se explică de ce animalele cad lasol vii şi mai trăiesc încă câteva ore. Acestgen de procreaţie devansează însă anumiteetape ale evoluţiei naturale, nefiind la unisoncu progresia firească a inteligenţelor născutede corpul Pământului. Din acest motiv,animalele nu supravieţuiesc, fiind reabsorbitede Pământ, pe
  42. 42. 50care îl îngraşă, intrând apoi în lumea plantelor.Trebuie să menţionăm totuşi că din anumitemotive speciale, aceste naşteri în lumeaanimală se produc evitând incarnareaanterioară succesivă a entităţilor respective subformă de plante, aşa cum este ciclul firesc. Evident, lucrurile se petrec cu totul altfel cuplantele primordiale, care pătrund pentru primaoară in existenţă. Acestea trebuie să treacă maiîntâi prin toate etapele lumii vegetale, înainte caentităţile lor vii să fie acceptate în regatulanimal. Există totuşi mari diferenţe între plante.Unele sunt plante nobile, în timp ce altele suntmai puţin nobile. Unele au efecte benefice, altelemai puţin benefice. Plantele nobile sunt foarteapropiate de etapa lumii animale, iar cele mainobile dintre ele sunt apropiate chiar de etapaumană, în sensul că vor fi primite foarte curândîn lumea oamenilor, în timp ce celelalte vor fiprimite foarte curând în lumea animalelor,aceste plante au o tranziţie foarte rapidă, în timpce cele mai puţin nobile, sau inferioare, aunevoie de foarte mult timp pentru a fi acceptateîn etapa plantelor nobile; acelaşi principiu li seaplică şi animalelor. Maniera descrisă mai sus încare unele animale sunt procreate direct dePământ se aplică şi seminţelor anumitor plante,în special în deserturile Arabiei şi in anumitezone din Africa şi din America. Marile deşerte şistepe au anumite puncte în care seminţeleacestor plante ies la suprafaţă, iar în zonelerespective poate fi găsită o mare abundenţă devegetaţie. În zonele în care nu există asemeneapuncte fertile ale Pământului, solul rămâne sterpşi mort. Noile insule care ies la suprafaţa mării suntînzestrate curând cu vegetaţie, graţie aceluiaşiproces. După ce plantele trec prin anumite etapeevolutive, pe insulele respective încep să apară şianimalele, dar numai cele mai imperfecte dintreacestea, de genul animalelor târâtoare şi alinsectelor, căci tranziţia naturală nu permiteacestui proces să se extindă prea departe.
  43. 43. Pentru a fi creat un animal perfect estenecesară o forţă superioară, astfel încâtnivelele anterioare să poată fi transcense. Şilucrurile continuă astfel până la nivelul fiinţeiumane, care nu reprezintă o creaţie nouă, cirezultatul unei progresii evolutive. Acesteexplicaţii sunt suficiente pentru ca un intelectualsă înţeleagă cum stau lucrurile cu capacitatea deprocreaţie şi cu puterile de propagare alePământului. Toate aceste manifestări îşi auoriginea în rinichii Pământului, întrucâtsubstanţa din care este alcătuită sămânţa esteprodusă aici, fiind germinată apoi în manieradescrisă mai sus. Aceasta este, pe scurt, descrierea naturiiinterne active a Pământului, revelată astfel încâtsă poată fi înţeleasă de intelectul uman. Înansamblul lui, Pământul nu poate fi înţeles însănumai prin cunoaşterea interiorului său; deaceea, este necesar să examinăm şi suprafaţa sa.Aceasta va fi mai uşor de înţeles, deşi existănumeroase fenomene care nu pot fi înţelese încăde ştiinţa actuală. Formarea crustei solide a Pământului a fostun proces extrem de complicat, ea ajungând săacopere astăzi cea mai mare parte a Terrei.Crusta poate fi comparată cu lemnul solid alunui copac, care acoperă cea mai mare parte amasei acestuia. La fel cum în interiorul unuicopac se petrec fenomene absolut minunate, lafel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte Pământul.Această parte solidă a Pământului trebuieconsiderată o şcoală, prin intermediul căreiafiinţele - care au iniţial o formă şi o existenţăciudată, în interiorul Pământului - evolueazăcătre forme şi stadii mai perfecte, cele pe care lecunoaşteţi cu toţii.
  44. 44. 16. Materialele şi modalitatea în care este construit Pământul solid Pământul solid este alcătuit dintr-o substanţăparticulară, care seamănă mult cu lemnul copacilorşi care este uniformă peste tot. Totuşi, ea devine maipuţin densă către interiorul scoarţei terestre; în modcorespunzător, densitatea ei creşte cu cât neapropiem mai mult de zona exterioară. Atunci cândavem de-a face cu greutăţi atât de imense,stabilitatea trebuie să fie pe măsură. Pe măsură ceavansăm către interior, densitatea descreştedeoarece forţele polare sunt active prin intermediulorganelor interne ale Pământului, care au oanumită elasticitate, pentru ca aceste forţe imensesă nu se acumuleze, apărând tendinţa de a exploda.Pe de altă parte, organele interne sunt foartesensibile şi nu trebuie să fie afectate din cauzacontactului cu pereţii rigizi In timpul contracţiilor şidilatărilor lor. Structura Pământului devine din ce în ce maisolidă către suprafaţă. Această parte solidă are ogrosime de aproximativ 1.500 de kilometri şi estesuficient de puternică pentru a putea purta crustaexterioară a Pământului, cu toate oceanele,continentele şi munţii ei. Din ce fel de material este alcătuită zona durăa Pământului? Este dificil de explicat, căcisubstanţele pe care le cunoaşteţi voi de la suprafaţaPământului nu seamănă în nici un fel cu materialuldin care este confecţionată aceasta. Nu este vorbade piatră, nici de metal, de diamant, aur sau platină.Dacă ar semăna cu aceste materiale, substanţaPământului ar fi rapid transformată în cenuşă defocul care emană uneori din organele interne.Substanţa din care este alcătuit Pământul trebuie săsuporte fără a se dezintegra presiunile unui număruriaş de surse de foc şi ale altor forţe distructive. 1
  45. 45. Materialul cel mai apropiat de aceastăsubstanţă este azbestul în formă solidă. Acestcărbune de piatră este aproape indestructibilprin foc şi rezistă foarte bine la acizi, deşi poatefi dizolvat chimic. Există totuşi o diferenţă întresubstanţa practic indestructibilă chimic din careeste alcătuită scoarţa dură a Pământului şicărbunele de piatră. Există o asemănare chiarmai izbitoare între această substanţă şi piatraponce care poate fi găsită în apropierea PoluluiSud. Dacă oamenii s-ar putea apropia de aceastăzonă extrem de periculoasă şi ar putea săpaadânc sub stratul de gheaţă, ei ar descoperiaceste pietre ponce. Din cauza culorii salestrălucitoare şi a indestructibilităţii ei, un singurgram din această piatră ar valora mai mult decât50 de kilograme de perle. Culoarea acestui material extrem de dur estealb-cenuşie în partea superioară, iar în luminasoarelui ar străluci la fel ca o perlă. Mai înadâncuri, ea devine din ce în ce mai întunecată laculoare şi are cele mai frumoase irizaţii pe carevi le-aţi putea imagina vreodată, aproape la felca în cazul scoicilor perlifere aurii. Materialuleste extrem de greu, lucru firesc, întrucât estelocalizat în apropierea punctului în carePământul îşi primeşte impulsul care îl pune înmişcarea de rotaţie. Pentru a înţelege mai binestructura sa fina, puteţi contempla o bucată degresie spartă. Indentaţiile fine care par niştesimpli pori reprezintă în această parte aPământului canale cu un diametru de câţivametri, în interiorul cărora există valve care sepot închide în anumite puncte. Uneori, acestecanale se intersectează unele cu altele. Prinfiecare dintre ele trece un anumit lichid, carese amestecă cu celelalte în punctele deintersecţie, după care îşi continuă mai departedrumul. Toate canalele sunt echipate cu valvecare se deschid către exterior, dar se închid cătreinterior. Aceste valve au rolul să împiedice revenireafluidelor eliminate de organe în urma procesuluide digestie, din cauza Sreutăţii lor. Când fluidelepătrund în organe, odată cu o nouă
  46. 46. bătaie a marii inimi a Pământului, valvele sedeschid din cauza presiunii de jos în sus. Cândpresiunea încetează, lichidele care au pătruns înorgane închid valvele şi împiedică revenirealichidelor eliminate. Evident, venele mari alePământului trebuie să fie înzestrate cu maimulte asemenea valve, traseul lor fiind de mii demile. Marile canale sau vene mai dispun şi depompe de presiune şi alte mecanisme necesarepentru a putea suporta imensa presiune apulsului inimii terestre. Valve similare există şiîn cazul venelor animalelor. 17. Propulsarea fluidelor Am arătat anterior maniera în care fluidelePământului sunt eliminate către suprafaţă,trecând prin Pământul de mijloc, sau ferm. înaceastă călătorie pe parcursul a mii de mile, eleîşi pierd treptat puterea iniţială. Pentru a nu-şiîncetini viteza, este nevoie ca ele să fie ajutate,lucru care se realizează printr-un mecanismexterior ingenios. Există în interiorulPământului un mare număr de filamenteferuginoase, extrem de fine, orientate dinsprenord spre sud, şi altele, din platină sau mineralecuprifere, orientate invers, dinspre sud spre nord.Aceste filamente sunt atât de fine încât un fir depăiajen pare de zece mii de ori mai gros decâtoricare dintre ele. Fibrele nu sunt orientate înlinie dreaptă, ci au un traseu sinuos,ondulatoriu şi spiralat, îndeosebi în zoneleunde intersectează venele şi canaleleascendente. Aceste filamente sunt alcătuite din cristaleeterogene cu o formă piramidală, fiindconectate unele cu altele la fel ca verigile unuilanţ, astfel încât vârful unei asemenea piramidetriunghiulare atinge cu precizie centrul bazeiurmătoarei piramide. Vârful piramidelorferuginoase este orientat către
  47. 47. nord, în timp ce vârful piramidelor din platinăsau cupru este orientat către sud. Circuitul estearanjat într-o asemenea manieră încât fluidulelectromagnetic activ să nu îşi diminuezeviteza pe distanţe care depăşesc frecvent 20.000kilometri. Lanţul de piramide nu ar fi însă suficientpentru a conduce curentul de-a lungul atâtor miide mile dacă nu ar fi învelit într-un tub alcătuitdintr-o substanţă perfect izolatoare (care nupermite trecerea nici măcar a unei singurescântei electrice). Chiar şi aşa, acest dispozitivnu ar fi de nici un folos dacă ar permite curgereafluidului electromagnetic în ambele sensuri. Deaceea, pe parcursul circuitului există camere destocare situate în anumite puncte, îndeosebi înzona canalelor ascendente. Când un asemeneadepozit s-a umplut la capacitate, el influenţeazăfluidul din canal şi îl încarcă cu o energie nouă.Acesta este doar unul din scopurile acestorcamere de stocare, care pot fi mai mari saumai mici, încărcate cu energie pozitivă saunegativă, astfel încât substanţa (din interiorullichidului aflat în ascensiune) care a devenit preafierbinte din cauza electricităţii pozitive să poatăfi răcită cu ajutorul electricităţii negative. Celălalt scop al acestor filamente conductiveconstă în a pune în mişcare pompele depropulsie din canalele care susţin mişcareagenerată de pulsul inimii Pământului. Fără acestsprijin, forţa pulsului s-ar pierde, căci el trebuiesă pună în mişcare miliarde de miliarde de tonede fluide. Pompele de presiune contribuie lapropagarea acestei forţe, astfel încât inimapropriu-zisă nu trebuie să împingă decât ocantitate rezonabilă de fluid. Există de asemenea vase care reabsorb acestefluide prin intermediul venelor, atunci când suntpregătite pentru a hrăni corpul; dacă fluidele nusunt suficient de pregătite în acest scop, elesunt trimise din nou către inimă, pentru a fiîncărcate cu energie. Aceste canale de retur suntechipate şi cu anumite valve, care nu se deschiddecât atunci când inima
  48. 48. Pământului se contractă. Când inima se dilată, elese închid şi nu mai permit fluidelor să avanseze.Aceste canale de retur sunt mai înguste decât celeascendente, motiv pentru care cantitatea de fluidecare trece prin ele este mai mică. In plus, fluidul dinaceste canale este mai inert decât cel din canaleleascendente. Valvele au şi rolul de a asiguracontinuitatea curgerii fluidelor, care nu poate fidecât încetinită, dar nu complet oprită. Toate acestemecanisme pot fi găsite şi în corpurile animalelor,şi chiar în trunchiurile lemnoase, în care vasele deretur sunt localizate între scoarţa exterioară şi lemn. 18* Crusta pământului Suprafaţa Pământului reprezintă pielea sau crustacorpului terestru. Acest organ exterior este cel maiempiric, având o complexitate mai mică amecanismelor sale. în schimb, varietateaformaţiunilor de la suprafaţa Pământului este foartemare. Părţile din interiorul Pământului nu sunt deloccomplicate. Activităţile interne pot fi comparate cuo simplă roată care se învârte cu o viteză suficientde mare încât să nu poţi vedea altceva decâtdiametrul în mişcare în jurul axului central. Acestaeste axul motor. Aparent, nu există nimic maisimplu, dar dacă intri într-un atelier, poţi constatace mecanisme complicate sunt puse în mişcare deacest ax motor şi câte activităţi sunt realizate cuajutorul lui. Activitatea internă a Pământului poatefi comparată cu un asemenea ax motor extrem desimplu, care generează însă nenumărate efecte lasuprafaţa planetei. Interiorul şi crusta Pământului sunt foarte intimlegate între ele, la fel ca scoarţa şi lemnul unuicopac. Mai întâi, trebuie să precizăm că peporţiunea de Pământ solid se află pieleaPământului, cu o grosime de câteva mile. Aceastaeste înzes-

×