Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

Brosura „Acesti copii care, altfel, nu ar fi existat”

357 views

Published on

Copilasii proiectului „O Sansa pentru viata” - SOS Infertilitatea

Published in: Health & Medicine
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Brosura „Acesti copii care, altfel, nu ar fi existat”

  1. 1. Acesti copii care, altfel, nu ar fi existat ,
  2. 2. 2 Asociaţia SOS Infertilitatea.Asociaţia SOS Infertilitatea.Asociaţia SOS Infertilitatea. Sprijinim persoanele afectate de infertilitate și schimbăm destine.Sprijinim persoanele afectate de infertilitate și schimbăm destine.Sprijinim persoanele afectate de infertilitate și schimbăm destine. Grupul de iniţiativă SOS Infertilitatea, constituit din câteva femei care luptau cu infertilitatea, susţinute activ de către soţii/partenerii lor, și-a început activitatea de advocacy în martie 2008. În octombrie 2009, Asociaţia SOS Infertilitatea a dobândit personalitate juridică. În acest deceniu, am modificat realităţi și am schimbat destine. Proiecte ale Asociaţiei SOS Infertilitatea (selecţie) Subprogramul pentru Fertilizare inVitro și Embriotransfer, program de sprijin financiar pentru cuplurile hipofertile creat de Ministerul Sănătăţii în 2011, la iniţiativa directă și cu participarea Asociaţiei SOS Infertilitatea; advocacy activ pentru Proiectul „FIV - O Șansă pentru cuplurile infertile”, iniţiat în 2018 de Primăria Municipiului București prin Administraţia Spitalelor și Serviciilor Medicale București, precum și desfășurarea de acţiuni de advocacy în vederea iniţierii unor programe locale similare, în alte orașe din ţară. Proiectul „O șansă pentru viaţă” (din 2016) – câte o procedură de fertilizare in vitro complet gratuită oferită de către fiecare dintre clinicile partenere în proiect. În primele trei ediţii s-au oferit, prin tragere la sorţi, 43 de proceduri FIV gratuite, cu o valoare de piaţă de circa 185.000 de euro, în urma cărora s-au născut deja 12 copii, iar multe sarcini sunt în curs. Săptămâna Naţională de Conștientizare a fenomenului social și medical al infertilităţii în România – eveniment anual de awareness & advocacy (din 2012). Din 2016, evenimentul naţional este parte a campaniei paneuropene European FertilityWeek. Expoziţii itinerante, expuse în spaţii cu mare vizibilitate din București și din ţară: „Infertilitatea există. Și doare”, „Incursiune în istoria fertilizării in vitro”, „Infertilitatea poate fi învinsă”. Grupurile de suport SOS Infertilitatea – întâlniri ale persoanelor afectate de infertilitate, grup de suport psihologic, grup de suport nutriţie sănătoasă și pierdere în greutate, sub coordonarea unor psihologi și nutriţioniști calificaţi, seri de film având drept temă infertilitatea ori adopţia, urmate de dezbateri. Prezenţă activă și iniţiative în proiectele Fertility Europe, federaţia paneuropeană a asociaţiilor de pacienţi hipofertili. Comunităţi online active și implicate (infertilitate, adopţie, sarcină și parenting), informare și dialog în spaţii atent moderate; website-uri, forum, baze de date cu peste 15.000 de destinatari. Asociaţia SOS Infertilitatea. Din 2008, alături de toţi cei care își doresc un copil.
  3. 3. 3 De foarte multe ori, banii constituie unica barieră dintre un cuplu hipofertil și copilul mult dorit. Adesea, deși cuplul respectiv este gata să facă orice efort, pur și simplu NU reușește să obţină fondurile necesare efectuării unei proceduri de fertilizare in vitro. De aceea, Asociaţia SOS Infertilitatea a propus la finalul anului 2016 clinicilor acreditate să ofere anual câte o procedură de fertilizare in vitro gratuită, urmând ca respectivul cuplu să suporte din resurse proprii partea de analize și de medicaţie (la rându-le, destul de costisitoare). Mai exact, în cadrul Proiectului, clinica oferă cuplului câștigător în mod gratuit: consultaţiile medicale necesare stabilirii căii de urmat în vederea fertilizării in vitro; toate procedurile medicale necesare pentru fertilizarea in vitro și embriotransfer; eventuala crioprezervare a embrionilor supranumerari pe o durată de doi ani. Cuplul de pacienţi are responsabilitatea de a își acoperi din resurse financiare proprii analizele necesare, precum și totalitatea medicamentelor necesare procedurii. Câștigătorii sunt trași la sorţi, extragerea fiind transmisă live pe Facebook. În cele trei ediţii de până în prezent, s-au oferit cu ajutorul clinicilor partenere, nu mai puţin de 43 de proceduri FIV gratuite, cu o valoare de piaţă estimată la 185.000 de euro. În urma acestora s-au născut deja 12 copilași, alţi 11 sunt pe drum și există numeroși embrioni crioprezervaţi, ce pot fi transferaţi ulterior. Ne face mare plăcere să vă prezentăm în paginile următoare testimonialele acestor familii, cărora apartenenţa la comunitatea Asociaţiei SOS Infertilitatea le-a schimbat viaţa. Să ne bucurăm împreună de acești copii care, altfel, nu ar fi existat. Personal, ca iniţiatoare a proiectului, pot adăuga doar atât: cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unei fiinţe umane este să fie răsplatită pentru munca pe care o face cu pasiune. Da, exceptând iubirea și parcursul privat, existenţa magică a acestor copilași chiar este cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat în viaţă. Mi-au dat lacrimile la absolut fiecare dintre corecturile succesive ale acestei broșuri. Mulţumesc medicilor și embriologilor care au făcut posibile aceste minuni și îi rog să nu uite că au cea mai frumoasă meserie din lume. Acești copii care, altfel, nu ar fi existatAcești copii care, altfel, nu ar fi existatAcești copii care, altfel, nu ar fi existat Nicole Brunel și echipa SOS Infertilitatea
  4. 4. Încă nu sunt sigură că ce aș putea scrie poate reda în totalitate ceea ce simţim, dar vă invit să vă imaginaţi un tânăr cuplu care crede că întreaga viaţă se așterne în faţa sa în mod fericit și lin, un cuplu împlinit social și profesional, aparent sănătos. Dar un cuplu hipofertil, care, în spatele ușilor închise și departe de privirile indiscrete, își plânge cea mai mare neputinţă: aceea de a avea un copil. Doctori, investigaţii, analize, tratamente, rugăciuni - totul părea că este în zadar. Acel cuplu suntem noi. Până în 2017, când ne-am luat inima în dinţi și, în ultima zi de înscriere, am aplicat pentru extragerea unei proceduri FIV gratuite, proiect al Asociaţiei SOS Infertilitatea. Pe 8 martie, numele meu a fost pe biletul câștigător scos din urnă. Acel mărţișor neobișnuit a devenit un băieţel perfect, născut la termen, cu ajutorul și sub supravegherea minunatei doamne doctor AndreeaVelișcu. Acel mărţișor ne amintește zilnic că cineva acolo sus ne iubește, dar că minunile se fac prin oameni și cu implicarea lor. Implicarea lui Nicole și a voluntarilor Asociaţiei SOS Infertilitatea, implicarea doamnei doctor, a secţiei FIV și a personalului din Panait Sârbu. Acum, acel cuplu infertil își trăiește o nouă poveste, cu praf magic de copil. Și bucuria nu este doar a cuplului, ci a întregii familii extinse. Pentru că în jurul lor, minunile răspândesc iubire pură. Ana, mama luiTudor 4
  5. 5. A fost un vis, însă unul cu final fericit: cu ajutorul domnului dr. CristianVăduva și a doamnei embriolog Mihaela Radu, un an mai târziu, ţineam în braţe nu un copil, ci doi: Raisa și Rafael, miracolele mele! Nu am cuvinte să îmi exprim recunoștinţa! 5 Mihaela, mama Raisei și a lui Rafael Sunt Mihaela și mi-am dorit copii încă de la vârsta de 19 ani. Însă a trebuit să trăiesc împreună cu soţul meu drama a nu mai puţin de zece ani în care sarcina dorită nu a venit nicicum. Ne-am îndreptat spre o clinică specializată în infertilitate, dar costurile financiare erau considerabile. Am aflat de proiectul Asociaţiei SOS Infertilitatea de la personalul clinicii Hitmed din Craiova. M-am înscris, iar când mi-am auzit numele extras din urnă am crezut că este un vis.
  6. 6. Doamna doctor Bucur ne-a redat speranţa, ne-a spus că nu ne lasă până nu reușim - și chiar am reușit, iar pentru asta îi suntem recunoscători! În luna august 2018 a apărut în viaţa noastră un suflet micuţ, comoara familiei, o minune: Alexandru. Mulţumim Asociaţiei SOS Infertilitatea pentru visul împlinit! 6 Adriana, mama lui Alexandru Povestea noastră de luptă cu infertilitatea începe în anul 2014, când ne-am dorit ca familia noastră să se mărească. După un an și jumătate de încercări fără nici un rezultat, am început să mergem la medici, să facem analize, să încercăm diferite proceduri. În toată această perioadă am trăit împreună cu soţul meu un carusel de emoţii, ne-am susţinut și încurajat reciproc pentru a merge mai departe. Și totuși copilul mult dorit se lăsa așteptat. În februarie 2017 am descoperit pe forumul Asociaţiei SOS Infertilitatea proiectul „O șansă la viaţă”. Gândindu-ne că nu avem nimic de pierdut, am hotărât să ne înscriem, fără să avem însă nicio așteptare. Dar chiar am câştigat! Am fost șocaţi, uluiţi, nu ne venea să credem că ni se întâmplă nouă! Asociaţia SOS Infertilitatea ne-a oferit o șansă uriașă! Am făcut FIV-ul la clinica Columna, unde am întâlnit o echipă minunată, foarte profesionistă. Cele care ne-au ajutat să ne ţinem copilul în braţe sunt doamna doctor Cezara Bucur, doamna embriolog Diana Cocei, împreună cu doamna asistentă Monica Constantin și personalul clinicii.
  7. 7. Cu ajutorul doamnei dr. Alina Bolintineanu și al membrilor echipei FIV din cadrul cliniciiWellborn, a implicării de care au dat dovadă, am reușit să devenim părinţii unei băieţel minunat – David Andrei. Mulţumim din suflet lui Nicole şi Asociaţiei SOS Infertilitatea pentru şansa excepţională pe care ne-au oferit-o. Vă mulţumim tuturor pentru faptul că putem zâmbi în trei zi de zi. Angelica, mama lui David 7 Noi suntem Angelica şi Cristian, iar drumul nostru spre a deveni părinţi a fost lung şi complicat. Un deceniu de aşteptare, de trăiri, emoţii, iluzii, deziluzii, frustrări şi eșecuri (un prim FIV cu rezultat negativ şi multe intervenţii chirurgicale atât în ţară, cât şi peste hotare). Zece ani de așteptare și de speranţe năruite sunt greu de dus! Din fericire pentru noi, când simţeam că totul este pierdut am avut norocul să fim unul din cuplurile câştigătoare ale unei proceduri de fertilizare in vitro gratuite în cadrul proiectului „O şansă pentru viaţă”, organizat de Asociaţia SOS Infertilitatea. Iar echipa cliniciiWellborn a oprit drumurile fără sens și ne-a ajutat să ne împlinim visul de a deveni părinţi. Pe data de 24 decembrie 2017 am câştigat procedura, iar anul următor tot pe 24 decembrie aveam data prezumată a nașterii.
  8. 8. În perioada aceasta de pauză de la proceduri, o cunoştinţă dragă, ea însăşi „colegă de suferinţă”, ne-a povestit despre proiectul „O şansă pentru viaţă” al Asociaţiei SOS Infertilitatea. Ne-am spus că sigur sunt mulţi candidaţi, dar că merită să încercăm. Şi chiar a meritat! Emőke, mama Rebekăi 8 Noi suntem familia Nagy: Attila (38 de ani), Emőke (29 de ani) şi Rebeka (1 an şi jumătate). În 2014 ne-am căsătorit, în speranţa unei familii mari şi frumoase. După o jumătate de an, ne-am dat seama că povestea noastră pare să fie altfel decât cea a altor familii, care obţineau sarcini cu uşurinţă. Am făcut o vizită la cea mai apropiată clinică de infertilitate, unde am primit diagnosticul de ovare polichistice. Trei cicluri de stimulare, trei inseminări, o fertilizare in vitro, ...toate fără succes. Voiam să continuăm, dar am simţit nevoia să luăm o pauză, să ne revenim atât psihic, cât şi financiar. Ne-am propus un lucru: nu ne vom da bătuţi, noi vom fi părinţi!
  9. 9. Îi amintim cu mult drag pe medicii clinicii Zygota dinTârgu-Mureş, domnul dr. Barna Nagy, care ne-a fost alături până la sfârşitul sarcinii, respectiv pe doamna dr. Edina Bartha, care ne-a ajutat în venirea pe lume a micuţei noastre, Rebeka. Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi! 9 Când am aflat că suntem printre norocoşii extraşi, a fost o bucurie imensă, am simţit că am primit o nouă şansă, o nouă speranţă, am simţit că acum o să reuşim... Şi aşa a şi fost! Am făcut procedura FIV cu domnul dr. Alexandru Luca de la Omini Clinic din Iaşi, totul a fost o experienţă pozitivă, iar în data de 26 aprilie 2018 (în ziua celei de a patra aniversări a căsniciei noastre) s-a născut minunea noastră, Rebeka, 4.090 de grame şi 57 cm. Da, minuni există, aşa cum există şi oameni minunaţi! Suntem recunoscători toţi trei, în primul rând bunului Dumnezeu, că ne-a creat unul pentru altul şi că ne-a ales să fim o familie, suntem recunoscători fetei dragi care ne-a înştiinţat despre proiect, lui Nicole, iniţiatoarea proiectului, medicilor şi tuturor celor care ne-au ajutat să ne ţinem copilul în braţe. Mulţumim din suflet personalului Omini Clinic, medicilor excepţionali, care cu munca lor altruistă ne-au oferit cel mai mare cadou.
  10. 10. După 11 ani de infertilitate, în care două inseminări și un FIV nereușite ne epuizaseră, am câştigat o procedură FIV gratuită în cadrul acestui proiect care dăruieşte viaţă, iar extraordinara echipă FIV de la Medlife, compusă din domnul dr. Dragoş Albu, doamna embriolog Aura Chiţu şi doamna asistentă Oana Pantazi, m-a ajutat să îmi ţin copilul în braţe. În data de 17 septembrie 2019, a venit pe lume minunea noastră, Bogdan, un copil minunat de 3,900 g și 53 cm. Mii de mulţumiri întregii echipe Medlife pentru implicarea în acest proiect, dar și Asociaţiei SOS Infertilitatea pentru munca depusă și pentru ajutorarea atâtor cupluri cu probleme de fertilitate. Vă doresc tuturor să vă împliniţi visul. Mă uit la copilul meu și simt o bucurie de nedescris. Noi mai avem doi embrioni criogenaţi, pe care abia așteptăm să vină timpul să îi luăm acasă! Nu renunţaţi la visul vostru, oricât de greu ar fi: minuni există! Nicoleta, mama lui Bogdan 10
  11. 11. Povestea noastră în lupta cu infertilitatea a început în urmă cu nouă ani. Fiind dintr-un oraș mic, din cauza lipsei de informare, am pierdut timp, timp preţios, pe la diverși ginecologi făcând tratamente și stimulări fără rezultat. După vreo 5-6 ani de bâjbâieli am aflat de la o prietenă de existenţa acestui grup minunat, cu oameni implicaţi, care mi-au fost de un real ajutor, eu neștiind la acea vreme mai nimic despre infertilitate. Așa că, după ce am integrat informaţiile relevante, ne-am hotărât să mergem într-un centru de reproducere umană asistată medical pentru a începe investigaţiile. După multe analize, am făcut trei inseminări nereușite. A urmat o fertilizare in vitro, dar nici aceasta nu a reușit. În 2017 ne-am înscris în minunatul proiect „O șansă pentru viaţă”, negândindu-ne nici măcar o secundă că vom și câștiga. În seara de Ajun am aflat că suntem fericiţii câștigători de la Spitalul Panait Sârbu, această extragere schimbându-ne viaţa pentru totdeauna. Am făcut fertilizare in vitro și am obţinut sarcina în urma primului embriotransfer. Pe data de 20 martie 2019 a venit pe lume minunea noastră mult așteptată: Mihnea Andrei. Mulţumim, Nicole, pentru tot, mulţumim doamna doctor AndreeaVelișcu și echipa pentru profesionalismul și dăruirea de care aţi dat dovadă pe parcursul întregii colaborări. Sunteţi minunaţi! Mirela, mama lui Mihnea 11
  12. 12. Totul a început în 2014, pe când eu aveam 26 de ani iar soţul 28. Ne-am zis: gata, e timpul să încercăm să avem și noi un copil. După doar trei luni, surpriză: am rămas însărcinată. Însă bucuria nu a durat mult deoarece, din nefericire, sarcina s-a oprit din evoluţie la șapte săptămâni. Am încercat să trecem peste, dar ne-a fost tare greu. Nu știam încă ce drum lung și greu ne aștepta. Pur și simplu nu am mai reușit să obţin în mod spontan o altă sarcină. Timpul trecea, însă nimic nu se întâmpla. Am mers la medici specialiști pe probleme de infertilitate, însă nu găseau o cauză, toţi ne spuneau să avem răbdare, că suntem tineri. Timpul trecea, noi ne pierdeam speranţa și optimismul. În anii 2016-2017 am făcut trei inseminări. Nereușite. Am decis să încercăm fertilizarea in vitro, dar și acel prim FIV a fost nereușit. Am crezut că totul s-a terminat pentru noi, că nu ne este dat să fim părinţi. Urmăream zilnic poveștile persoanelor de pe grupul SOS Infertilitatea și, în sufletul nostru, tot speram să vină și reușita noastră. Alexandra, mama Cristinei și a Mihaelei 12
  13. 13. Până când, într-o binecuvântată zi, a avut loc tragerea la sorţi din proiectul organizat de Asociaţia SOS Infertilitatea, organizaţie căreia îi mulţumesc din suflet, iar eu am fost fericita câștigătoare a unui FIV gratuit la clinica Medsana Genesis din București. M-am bucurat enorm pentru că era clinica mea, unde mergeam cu sufletul deschis. Ne-am pregătit din nou pentru drumuri, analize, tratamente.Totul a decurs perfect, domnul dr.Vythoulkas a fost minunat, ne-a explicat tot ce urmează să facem și ne-a insuflat optimism. În urma procedurii, am avut șapte embrioni, dintre care trei au fost transferaţi. Iniţial s-au implantat toţi, însă în săptămâna a șaptea de sarcină am aflat că au rămas doar doi embrioni evolutivi. Acești doi embrioni au devenit cele două fetiţe care în prezent sunt minunile noastre. Fericirea noastră. Mulţumim tuturor pentru șansă și pentru reușită! 13
  14. 14. În 2017, m-am înscris plină de optimism și de emoţie la extragerea organizată de Nicole de la Asociaţia SOS Infertilitatea, unde puteam câștiga un FIV gratuit. Îmi amintesc că în seara extragerii am stins lumina și am stat cu telefonul în mână pe întuneric (nu mă întrebaţi de ce am făcut asta, eram mult prea emoţionată) și mă rugam la Dumnezeu din tot sufletul, repetând continuu cu voce tare: „Te rog, Doamne, fă să câștig!”. După câteva minute, a venit rândul clinicii Academica, iar Andreea, fata însărcinată care mi-a purtat noroc, a introdus mâna în urnă, foarte relaxată, și a spus numele meu... La kilometri distanţă, am simţit cum o căldură puternică mi-a invadat corpul... De atunci, viaţa mea a luat o întorsătură minunată, am cunoscut-o pe doamna dr. Erna Stoian, atât de caldă și de dedicată! Împreună am pornit pe drumul care ne-a condus după un pic mai mult de un an în sala de nașteri, unde am cunoscut fiinţa cea mai puternică din lume (un embrion congelat de șapte celule), Andreea Maria. Fetiţa mea, iubirea vieţii mele, minunea mea care acum zâmbește cu gropiţe în obrăjori pentru că eu am fost inspirată să mă înscriu la această extragere și atât de norocoasă să câștig! Mulţumesc tuturor celor care au fost parte din povestea mea și au făcut posibilă șansa ca eu să fiu mamă! Să nu renunţaţi la visul vostru! Vă îmbrăţișez. Nicoleta, mama Andreei Maria 14
  15. 15. Noi suntem Monica și Mircea, formăm un cuplu de la 20 de ani și tot de atunci ne-am dorit un copil. Am tot încercat și după aproximativ un an ne-am decis să mergem la medic – se întâmpla în 2009 și de atunci a început aventura noastră. A durat ceva până am avut un diagnostic concret, am schimbat foarte mulţi doctori. În 2016 ne-am hotărât că este cazul să consultăm un specialist în infertilitate, iar acesta ne-a confirmat că singura noastră șansă de a avea un copil este fertilizarea in vitro. Am făcut procedura, însă rezultatul primului transfer de embrion a fost negativ. Din păcate, nici al doilea transfer de embrion nu a fost mai norocos. Eram epuizaţi din toate punctele de vedere, dar mai ales financiar – efectiv, nu mai aveam cum să facem altă fertilizare. Din fericire, am avut posibilitatea să ne înscriem în proiectul „O Șansă pentruViaţă” al Asociaţiei SOS Infertilitatea. Chiar în Ajunul Crăciunului a avut loc tragerea la sorţi, iar norocul a fost de partea noastră și am câștigat o procedură FIV gratuită. Am fost foarte fericiţi și am simţit că asta o să fie șansa noastră de a deveni părinţi. Am avut dreptate, sentimentele noastre s-au adeverit iar pe 8 mai 2018 am aflat că o să avem un copil. Autoarele FIV-ului magic sunt doamna dr. Dorina Codreanu și doamna embriolog Iulia Raica de la Clinica Gynera, cărora nu avem cuvinte să le mulţumim! Ca un făcut, minunea noastră, Mihnea, s-a născut pe 23 decembrie 2018, la un an fără o zi de la extragerea din cadrul proiectului „O Șansă pentruViaţă”. Pentru noi și pentru atât de multe alte cupluri din România, acest proiect a reprezentat singura noastră șansă. Vă mulţumim! Monica, mama lui Mihnea-Alexandru 15
  16. 16. 16 Așa de frumos arată lista gravidelor Proiectului (la finalul lunii octombrie 2019): Roxana, sarcină 35 de săptămâni, Spitalul Panait Sârbu, București Alexandra, sarcină 32 de săptămâni, Clinica Columna, București Mădălina, sarcină 31 de săptămâni, Clinica Fetal Care, București Agota, sarcină 29 de săptămâni, Clinica Polisano, Sibiu Krisztina, sarcină 27 de săptămâni, Clinica Zygota,Târgu Mureș Mirela, sarcină 26 de săptămâni, ClinicaWellborn, București Andreea, sarcină 21 de săptămâni, Clinica Euromaterna, Constanţa Silvia, sarcină 21 de săptămâni, Clinica Gynera, București Izabella, sarcină 15 săptămâni, ClinicaVivamed , Brașov Pe lângă cei 12 copii deja născuţi, avem în Proiectul „O Șansă pentruViaţă” alte 9 cupluri, care așteaptă 11 copii. Din păcate, suntem nevoiţi să menţionăm și pierderi traumatice, atât sarcini incipiente, cât și trei sarcini avansate (dintre care două gemelare, deci cinci bebeluși) – le urăm multă putere părinţilor care au trăit aceste drame și rămânem alături de ei. Gravidelor noastre le urăm sarcini perfecte, nașteri la termen și copilași sănătoși! La următoarea ediţie a acestei broșuri, vom aduce la zi informaţia. Ne dorim ca la un moment dat să trecem la editarea în 2 volume, pentru că sunt prea mulţi copilași! :)
  17. 17. 17 1. Clinica Academica București (2017) 2. Clinica Columna București (2017, 2018, 2019) 3. Clinica Fertilia București (2018, 2019) 4. Clinica Fetal Care București (2019) 5. Clinica Genesis Medsana (/Biogenesis IVF) București (2017, 2018) 6. Clinica Gynera București (2017, 2018, 2019) 7. Clinica Medlife București (2017, 2018) 8. Spitalul Panait Sârbu (Giulești) București (2017, 2018, 2019) 9. Clinica Wellborn București (2017, 2018, 2019) 10. Clinica Vivamed Brașov (2018, 2019) 11. Spitalul Medpark Chișinău (2017, 2018) 12. Clinica Euromaterna Constanţa (2017, 2019) 13. Clinica Hitmed Craiova (2017, 2018, 2019) 14. Clinica Avicena Profertis Iași (2017, 2019) 15. Clinica Omini Iași (2017, 2018, 2019) 16. Clinica Origyn Iași (2017) 17. Clinica I-Med Sibiu (2018, 2019) 18. Clinica Polisano Sibiu (2018, 2019) 19. Clinica Zygota Târgu Mureș (2018, 2019) 20. Clinica Gynatal Timișoara (2017, 2018, 2019) 21. Clinica IVF Clinic SL Timișoara (2019) Analize genetice / hormonale oferite gratuit cuplurilor câștigătoare: Genetic Center (2017), Laboratorul BIOS (2019). LE MULŢUMIM PARTENERILOR PROIECTULUI!LE MULŢUMIM PARTENERILOR PROIECTULUI!LE MULŢUMIM PARTENERILOR PROIECTULUI! Partenerii care au oferit proceduri FIV gratuite în cele trei ediţii de până în prezent ale proiectului „O șansă pentru viaţă” (în ordine alfabetică, pe orașe): Mulţumim pentru generozitate și implicare, vă așteptăm în continuare alături de cuplurile care își doresc copii, dar îi pot avea doar cu ajutor medical. Tipărirea acestei broșuri a fost posibilă cu sprijnul Primăriei Municipiului București.
  18. 18. 18 V-am prezentat în această broşură rezultatele cu botoşei roz şi bleu ale unuia dintre proiectele Asociaţiei SOS Infertilitatea. Proiectele asociative sunt, însă, numeroase şi implică un efort semnificativ. Nici măcar cea mai bine-intenţionată organizaţie din lume nu poate „trăi” doar cu aer! Sponsorizaţi Asociaţia SOS Infertilitatea și ajutaţi cauza luptei cu infertilitatea, sprijiniţi acţiunile în favoarea persoanelor care nu pot avea copii decât cu ajutorul medicinei moderne sau prin adopţie. Ne puteţi susţine cu o sumă care trebuie oricum plătită statului, deci nu vor exista costuri suplimentare pentru firmă. Asociaţia SOS Infertilitatea este înscrisă în Registrul Entităţilor / Unităţilor de Cult al Ministerului Finanţelor începând cu luna mai 2019, informaţie verificabilă online la zi, prin interogarea bazei de date ANAF www.anaf.ro/RegistrulEntitatilorUnitatilorCult - CIF 26 22 72 02. Conform Codului Fiscal, există posibilitatea pentru firme (inclusiv microîntreprinderi), indiferent de obiectul de activitate sau de cifra de afaceri, să sponsorizeze un ONG și să își recupereze integral suma sponsorizată din impozitul pe profit, cu condiţia ca aceasta să fie mai mică decât 0,75% din cifra de afaceri, respectiv 20% din impozitul pe profit datorat. Procedura de sponsorizare este foarte simplă - deloc birocratică sau cronofagă: 1. vă trimitem pe e-mail draftul contractului de sponsorizare; 2. aveţi de completat doar datele firmei și suma sponsorizată, după care ne trimiteţi contractul în format doc (nu pdf) la adresa de e-mail contact@vremcopii.ro; 3. noi îl printăm în două exemplare, le semnăm, le ștampilăm și le expediem prin curier la adresa indicată, iar ulterior ne retransmiteţi unul din exemplarele originale, cu semnătura și ștampila firmei. Asta este tot. Plus viramentul online. Avem nevoie de sprijinul vostru pentru a continua!Avem nevoie de sprijinul vostru pentru a continua!Avem nevoie de sprijinul vostru pentru a continua! Sponsorizarea unui ONG.Sponsorizarea unui ONG. Avantaj fiscal – nu există costuri suplimentare.Avantaj fiscal – nu există costuri suplimentare. Sponsorizarea unui ONG. Avantaj fiscal – nu există costuri suplimentare.
  19. 19. 19 Cifra de afaceri: 2.000.000 lei Profit impozabil: 150.000 lei 0,75% din cifra de afaceri: 15.000 lei Impozit profit (16%) înainte de a deduce sponsorizarea din impozitul de plată: 24.000 lei 20% din impozitul pe profit: 4.800 lei Impozit de plată, după deducerea sponsorizării din impozitul de plată: 19.200 lei Suma maximă ce poate fi sponsorizată (cea mai mică dintre cele două): 4.800 lei Condiţiile cumulative pentru această facilitate fiscală sunt: - compania trebuie să fie plătitor de impozit pe profit; - acţiunea trebuie justificată prin contract încheiat potrivit prevederilor legale; - fondurile direcţionate trebuie să fie sub cea mai mică dintre limitele următoare: 0,75% din cifra de afaceri sau 20% din impozitul pe profit datorat. Plata trebuie efectuată până la 31 decembrie pentru a se considera parte din anul fiscal în curs; dacă plata se face după 31 decembrie, va fi considerată sponsorizare aferentă anului următor. Exemplu de calcul sponsorizare Dacă doriţi să susţineţi Asociaţia SOS Infertilitatea în desfășurarea activităţilor, vă rugăm să ne scrieţi la contact@vremcopii.ro

×