Manualul luptelor pnevmatologice

914 views

Published on

O carte despre luptele pnevmatologice

Published in: Education
  • Be the first to comment

Manualul luptelor pnevmatologice

  1. 1. EDUARD MURPHYMANUALUL LUPTELOR PEVMATOLOGICE Traducere de teolog Radu Teodorescu STATELE UNITE ALE AMERICII 1996 1
  2. 2. CuprinsPrefaţa traducătoruluiDedicaţiePrefaţă la ediţia revizuităPrefaţăIntroducere 1. Puncte de vedere 2. căderea concepţiei despre lume 3. Dimensiunea războiului pnevmatic al unui punct de vedere biblic al lumiiPartea 2. cosideraţii telogiceSecţiunea 1. originea şi scopul luptei pnevmatologiceRebeliunea cosmică şi problema răuluiRebeliunea din ceruri şi de pe pământSursa tuturor rebeliunilorÎncepe războiul cosmic pământesc Facere 3Lupta din paradisDemonizarea parţială a celor răscumpăraţiSecţiunea 3: viaţa creştină normalăAbundentul şi cuceritorul: Ioan 4, Romani 6, 7Extazul şi romani 8Agonia din romani 8Realitatea de sub realizărilor normaleCe mi se întâmplă? Un război al păcatului multidimensionalSecţiunea 3: războiul credincioşilor cu pornirile trupuluiTrupul, credinciosul şi diavolesculA merge pnevmatologic: galateni 5Păcate morale: galateni 5Veacul erosulului 2
  3. 3. RĂZBOIUL NEVĂZUT AL SFÂNTULUI NICODIM AGHIORITUL ŞI ACTUALITATEA SA ÎN SECOLUL AL XXI-lea Cu mai bine de 200 de ani în urmă, un renumit călugăr atonit de pe insula Naxos din Grecia scria o carte celebră.Această lucrare elaborată destul de simplu şi fără mari pretenţii academice vorbea de faptul că omul este fără să vreasubiectul unui război sau lupte nevăzute. Acest război nevăzut pe care nu îl întâlnim numai la sfântul Nicodim Aghiritul cişi la mulţi alţi mari sfinţi ai ortodoxiei, nu este altul decât faptul că omul este subiect al atacurilor patimilor şi a înclinărilorspre păcat. Lumea pnevmatologică este o lume care se conduce şi se guvernează după cu totul alte legi decât cele civile. Deexemplu în lumea pnevmatologică unde ne confruntăm cu rugăciunea, postul şi abstinenţa nu există nici un fel degravitaţie fizică cum ar fii cea de pe pământ, legea gravitaţiei fizice ce a fost cel mai mult studiată de marele fizician IsaacNewton. Analogic, există mai multe legi fizice nu cele materiale, care arată că deşi omul după moartea sa nu se mai supunelegilor gravitaţiei terestre după cum o facem noi acum când suntem în trup, tot omul este chemat să graviteze în jurul luiDumnezeu. Secolul al XXI-lea este foarte diferit de secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea când renumitul călugăr atonit Nicodimşi-a elaborat celebra sa lucrare de spiritualitate ortodoxă Războiul nevăzut. Se poate să existe în lumea nevăzută un război,un conflict sau o contradicţie? Părinţii Bisericii ne spun că da, cu adevărat există un război nevăzut pe care spiritele relesau diavolii îl duc cu omul, umanitatea şi universul în genere. Acest război nevăzut se duce pe mai multe planuri. Cel maimare război este mai mult decât orice războiul dintre bine şi rău, dreptate şi nedreptate, minciună şi adevăr. Cartea teologului protestant Eduard Murphy din Statele Unite ale Americii, este mai mult decât orice o carte scrisăîn spiritul sfântului Nicodim Aghioritul, care şi el scria mai bine de 200 de ani de la apariţia acestui volum o carte de acestgen. Lucrarea de faţă este inedită fiindcă reactualizează o temă centrală a monahismului şi a spiritualităţii saupnevmatologiei ortodoxe: lupta cu patimile, păcatele şi diavolii din spatele lor ca şi agenţi ai răului. Eduard Murphyaccentuiază războiul patimilor pe care diavolii îl ridică asupra noastră. Astfel, mai mulţi sfinţi părinţi din vechime, cum afost sfântul Ioan Casian, ne spun că răul şi răutatea are 7 cauze prime sau principale. Părinţii ne spun că început al răutăţiieste mai mult decât orice iubirea de sine φιλαυτια. Din iubirea de sine se naşte lăcomia, din lăcomie se naşte desfrânarea,iubirea excesivă de bani, mânia, lenea sau trândăvia şi în cele din urmă mândria. Oricum, în ortodoxie au existat mai multe opinii referitoare la care sunt cauzele care îl duc pe om la păcat şi maiapoi la patimi. Disputa şi limita ultimă a autorităţii s-a dezbătut între Sfântul Ioan Casian şi Evagire Ponticul care a fostanatematizat pentru origenism la cel de al V-lea sinod ecumenic. Trebuie arătat că un mare păcat care ajunge la patimăeste mândria sau slava deşartă. Unii părinţi au considerat tristeţea, akedia sufletească ca şi formă de deznădăjduire deiubirea şi bunătatea lui Dumnezeu, ca fiind o patimă. Aceste şapte păcate principale [temă a unei celebre producţii de la Holywood Seven] îl războiesc pe om într-unmod nevăzut. Ori aceste şapte păcate capitale denumite de părinţi asemenea unor tentacule ale unei caracatiţe ridică dupăsine alte păcate. De exemplu, consumul excesiv de alcool este o patimă ce se desprinde din lăcomie ce la origine sedesprinde din iubirea de sine φιλαυτια. Autorul de faţă îşi propune să reactualizeze toate aceste păcate care îl războiesc peom la nivelul şi înţelegerea secolului al XXI-lea. Patimile şi păcatele care îl războiesc pe om, sunt cele care erau şi pe vremea sfinţilor părinţi din vechime şi asinoadelor ecumenice. Doar că formele de extrapolare sunt mult mai avansate şi mai dezvoltate în zilele noastre. Astfel, şiîn antichitatea creştină patimile existau ca şi în zilele noastre. Fie că este vorba de televiziune, ziaristică, internet saupublicistică, erotismul şi pornografia au declarat un război omului secolului al XXI-lea. Ce urmăreşte acest război uneoriinsuportabil al pornografiei şi al erotismului nelimitat? Urmăreşte la fel ca şi de la începuturile umanităţii iubirea de sine şiluarea în sclavie a omului. Captiv propriilor pasiuni şi patimi, omul secolului al XXI-lea se slujeşte în primul rând pe sine mai mult decât peDumnezeu, ştiinţa, filosofia, frumosul sau binele. Lupta cu puterile sau forţele răului şi a întunericul poate fii câştigatănumai cu ajutorul şi susţinerea lui Dumnezeu care este atotputernic. Prin urmare, lumea de faţă face parte dintr-o 3
  4. 4. categorie mai largă a literaturii ascetice ortodoxe. În numele Domnului Iisus Hristos şi a sfinţilor (printre care BisericaOrtodoxă îl numără şi pe Sfântul Nicodim Aghioritul) suntem chemaţi să ne luptăm împotriva răului şi a păcatului şi apatimilor. Astfel, adevărul creştin şi credincios, se luptă pentru Dumnezeu şi tot ceea ce ţine de bine. Prin urmare, sfinţiipărinţi ne spun că diavolii sunt cei care vor pierderea noastră ca şi chip al lui Dumnezeu. Dacă omul a fost creat “dupăchipul şi asemănarea lui Dumnezeu” diavolii sunt cei care vor distrugerea sau ruinarea omului ca şi chip şi asemănarea alui Dumnezeu. Lupta dintre bine şi rău, minciună şi adevăr, dreptate şi nedreptate, este una veche şi extreme de variată în epocileistorice. Ceea ce teologii ortodocşi au remarcat este că antiteza dintre bine şi rău este o antiteză a tuturor veacurilor. Înfiecare veac lupta s-a dat pe mai multe planuri. Lupta pnevmatologică a fost mai mult decât orice centru a mai multorstudii articole, recenzii şi cărţi. Să ne imaginăm lumea noastră fără repere ale lumii pnevmatologice. Domnul Iisus Hristos a fost cel care ne-achemat la lupta pnevmatologică. La începutul secolului al XXI-lea, nevoia de a lupta pnevmatologic şi pnevmatic este maimult decât orice necesară în dobândirea mântuirii. În Domnul Iisus Hristos, în sfinţi şi în Biserică, mântuirea şiposibilitatea de înfrângere a răului ne sunt oferite potenţial. Tot ceea ce avem de a face este să actualizăm această victoriesau biruinţă eshatologică a lui Hristos. Oferim cititorului o lectură folositoare, ce dincolo de barierele confesionale(autorul volumului este protestant evanghelic) poate fii încă un pas pe calea mântuirii noastre. În încheiere aş vrea să arăt că am omis din acest volum unele pasaje de mai puţin interes. Oricum, prezentatraducere urmează cât se poate de mult originalul autorului publicat în anul 1996. Sperăm ca să punem la dispoziţiacititorului o lucrare de actualitate care să ne poată ajuta în drumul anevoios dar sigur al mântuirii. Cultele neoprotestante şicele protestante sunt în dialog cu Biserica Ortodoxă cea tradiţională. Teolog Radu Teodorescu 4
  5. 5. DEDICAŢIE În primul rand dedic această carte celor în spre a trăi viaţa ca şi un soldat al lui Iisus Hristos.” (2 Timotei 2, 3). Warner Hutchinson ce m-a ghidat ca şi un condustător religios, în însingurarea filiaţiei mele faţă de DumnezeuTatpl prin credinţa personală în Fiul iubiriii Sale,; dr. N. Paul Gupta din India ce acum este în lumea drepţilor laDumnezeu, care m-a învăţat să mă rog, m-a inspirit să îmi dau viaţa acelor oameni religioşi, dimpreună cu mulţinecredincioşi şi care m-a învăţat să Îl iubesc pe Domnul Iisus Hristos singura cale spre Tatăl. Dr. Dick Hills una dintre cele mai mari personalităţi ale acestui (un om cu multe călătorii), mentorul meu, exempluvieţii mele, un om cu frică de Dumnezeu, smerit, umil, dar foarte hotărât în ai duce pe ucenici pe drumul lui Dumnezeu întoată lumea, Dr. Donald McGrauran, care acum este la Dumnezeu, al doilea meu montor şi care a artăt că toată muncamea este spre al cunoaşte pe Dumnezeu prin “învăţarea tuturor” (πανθα τα εθνε). Părintelui Ernst Rockstadt, ce acum este la Domnul, care vb-a învăţat pe mine şi alţi creştini occidentali realităţileluptei pnevmatologice şi cum să îi facem pe sclavi liberi (el pur şi simplu şi-a dedicate viaţa lui pentru a vindeca pe ceiatacaţi demonic); Carolyn Ed., jr. Barbara şi Paul, ceo patru copii mei care acuim sunt toţi căsătoriţi, şi care cu maregreutate au acceptat lipsele mele de acasă, ca fiind necesare unui soldat al lui Iisus Hristos, şi care m-au irtat fiindcă nu amfost acolo când au avut nevoie de mine şi soţiei mele Loreta ce din tinereţe a fost cu mine, care a trăit cu mine şi m-aapărat de ceea ce este rău; soţiei mele ca şi iubitei mele însoţitoare, împreună luptătorilor mei pentru cuvântul luiDumnezeu şi a mjlocitorilor în faţa lui Dumnezeu, cea mai mare comoară pe care Dumnezeu ar fii putut să mi-o dea. Tuturor acestora şi memoriei celor care au murit le dedic această carte. 5
  6. 6. PREFAŢĂ LA EDIŢIA REVIZUITĂ Acceptarea în termeni largi a Manualului de lupte pnevmatologice a fost ceva extrem de gratificator pentru mineca şi autor. În timp ce alte sute de cărţi au fost scrise pe această temă de la apariţia lui în anul 1992, cartea este încă deactualitate ca şi studiu al aceste realităţi a omului complexe şi inclusiv. Din moment ce manualul este comprehensivatingând atât de multe domenii ale războiului cu păcatul dus de credincios, mai multe dintre noile cărţi s-au centrat pe unasau două dimensiuni ale genului nostru de a trăi şi datorită acestor descoperiri în detaliu le pot face cunoscute prin apariţiauimitoare a acestui manual. Aceasta este ceea ce vreau să arăt în această prefaţă. Aş încuraja cititorul să citească prefaţadeplin. Îmi afirm poziţia clară ca şi referinţă la răzoiul spiritual: aceasta reprezintă contactul în care este trăită toată viaţa.Între timp au avut loc toate cele scrise de la Facere 3 la Apocalipsă 20, toate au avut loc în contextul luptei dintreîmpărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia supranaturistă a răului. Prin urmare, a fii ignorant de contextul în care are loc toatăexperienţa umană ar fii o mare înşelăciune. Alte experienţe şi cercetări personale a unui soldat al lui Iisus Hristos ce a fostchemat de Dumnezeu „să ne luptăm lupta cea bună.” (1 Timotei 1, 28; 2 Timotei 2, 1-9) nu a slujit decât să întărimconvingerile pe care le-am exprimat în ediţia originală a manualului. Nu mi-am schimbat punctele de vedere deloc deatunci. Aceasta include subiectul controversat al măsurii în care puterile diavoleşti pot controla parţial o arie sau mai multearii ale vieţii genuine în Hristos. Eu continui să slujesc creştinilor demonizaţi (a se vedea introducerea la indexuldemonizări, p. 214). Experienţa mea şi a mai multor colegi implicată în eliberarea slujirii nu a făcut decât să confirme şi omare parte a acestor opinii şi liderii preoţilor cât şi laicii sunt atacaţi de diavoli în viaţa şi slujirea lor către Dumnezeu. Continua mea experienţă şi cercetare, a extins cunoştinţele mele a rolului cărnii şi al lumii în faţa lupteipnevmatologice, la fel de bine înţelegerea mea crescândă a adevărului şi a falsului în aria memoriilor reprimate după ce amrevizuit mai multe capitole. Alte revizuiri ale acestui manual ar însemna să scriu un nou capitol pe care aş fii vrut să îldenumesc „Pericolele şi primejdiile luptei duhovniceşti.” Pentru a revizui manualul mai mult, este nevoie de o altă carte şimai multă practică, din moment ce ar extinde mărirea acestei cărţi, fiind necesar un al doilea volum. Sper ca revizuirileîncorporate în această ediţie să facă manualul mult mai de ajutor pentru cei care caută o înţelegere mai mare a lupteiduhovniceşti într-o viziune biblică a lumii. Eduard Murphy, 1996 6
  7. 7. PREFAŢĂ După cum veţi citii povestea lui Carolyn în introducere, vă veţi da seama că eu fiind cel mai direct implicat înslujirea luptei spirituale, nu am ales această dimensiune a activităţii împărăţiei. Ea a fost aleasă de noi de un Altul, al căruiaslujitori noi îi suntem. Pe cum veţi continua să citiţi, vei descoperii cât de mult din viitoarea lume a arătat ceea ce Biblia nearăta ca şi spiritul rău al lumii din înţelegerea noastră. Biserica este descoperită în Biblie, nu numai ca şi poporul luiDumnezeu şi trupul lui Hristos, ci şi ca şi o parte din împărăţia luptătoare a lui Dumnezeu şi trupul lui Hristos ca şi oparte din împărăţia luptătoare a lui Dumnezeu, în conflictul permanent cu răul lăuntric sau intern (trupul), răul social(lumea) şi răul supranatural (spiritul lumii). Eu numesc aceasta un păcat multidimensional al războiului. Astăzi se pare că Dumnezeu îşi deşteaptă din nou Biserica, în faţa unei realităţi crude cu care ne confruntăm avândîn vedere că noi suntem în război cu răul; că răul este personal şi impersonal, la fel şi faptul că există rău conjectural,împărăţia lui Satan. Iisus Hristos Mileul (blândul păstor, Mântuitor sacrificial) şi leul (marele luptător) ne chiamă dincolode mulţumirea noastră de sine de a fii soldaţii crucii. Îmbrăcaţi cu armura deplină a lui Dumnezeu, trebuie să îl biruim pecel rău, să provocăm începătoriile şi puterile care îţi ţin pe indivizi şi pe popoare în sclavie cu autoritatea care o avem înHristos prin declaraţie şi mijlocire (a se vedea Fapte 26, 18). Această carte a apărut din durere: propriile mele întâlniri cu răul personal şi munca de a îi lua pe cei prinşiprizonieri. Din confuzie de ce sunt liderii Bisericii atât de nevoitori de a îi duce pe oamenii lui Dumnezeu să folosească toateputerile Lui? De ce nu au cuprins, ei în locul derivat al luptei pe care Dumnezeu o are în revelaţia biblică? Din convingere: toată descoperirea biblică a lui Dumnezeu şi a activităţii Sale răscumpărătoare (istoria mântuirii)este pusă în contextul luptei dintre cele două împărăţii. Din grijă că vom recupera stilul de viaţă ce a cucerit oraşe şi comunităţi pentru Hristos în cele de început acreştinismului, cum că Dumnezeu nu a renunţat la Biserica Sa din lume; că noi nu vom face nici un compromis şi nu vomtrăi numai pentru noi şi pentru vindecarea celor suferinzi dintre noi, cum că practica şi învăţăturile noastre ale războiuluipnevmatologic se înrădăcinează în reflecţia euharistică a Bibliei, istoriei Biserici şi a experienţelor valide, nu de teologiedogmatică, pe de o parte sau în senzaţionalism pe de altă parte. Din apreciere pentru toţi luptătorii spirituali credincioşi la toate popoarele care angajează duşmanul şi căruia îi suntsupuse toate începătoriile şi stăpâniile ce angajează duşmanul în autoritatea noastră în Hristos şi prin mijlocire (de maimulte ori denumită rugăciunea luptătorilor). Din rugăciune faţă de Dumnezeu care trebuie să o facem, şi căruia îi sunt supuse toate începătoriile şi toateputerile care din nou pentru Biserica Sa, vor predica Noul Testament celor săraci, vor proclama eliberarea celor apţi,recuperarea vederii celor orbi, îi v-a elibera pe cei robiţi şi vor anunţa timpul plăcut lui Dumnezeu (Luca 4, 18 NABS). Ca şi un luptător al lui Dumnezeu am avut întâlniri cu puterile îngereşti timp de mai mulţi ani din 1959. dinnefericire, în mare parte a acelor ani nu am fost antrenat ca şi un luptător spiritual. Ca şi om al credinţei, studiile mele s-auconcentrat asupra a cum să luăm ταυτα ρα εθνε (tuturor popoarelor de la Satan la Dumnezeu) şi în practică amexperimentat atât succes cât şi eşec. Ca şi un precaut şi consilier psihologic am ajutat mai multe sute de oameni cuafecţiuni demonice, atât particular cât şi în grupuri. Unele dintre poveştile lor sunt în această carte. Ca şi un învăţat deDumnezeu, de la colegii care slujesc continuu, celor răniţi din jurul nostru şi de la oamenii confuzi care mi-au slujit mie lafel cum şi eu le-am slujit lor. Aceasta este o lucrare în progres. Este o încercare de început de a pătrunde şi mai adânc în dimensiunea de războia Bisericii creştine şi într-un anume fel în creştinism. Principiul de centru este pastoral şi mai al doilea creştinesc. Amîncercat să lărgesc şi să aprofundez studiile deja realizate în aria luptelor pnevmatologice, ce se leagă de mai toate regiunlevieţii ortodoxiei dincolo de aria expertizei mele şi le cer cititorilor mai care sunt specializaţi în această arie să i-a toateacestea în considerare, în loc să descopere micile mele imperfecţiuni în ceea ce priveşte scrierea acestei cărţi. Scriuaceast[ prefaţă după ce am terminat cartea. Sunt de acord cu tot ceea ce am scris, dar totuşi unele lucruri nu sunt destul deconfortabil cu ele. Aş fii dorit ca timpul să îmi fii permis să scriu unele noţiuni exegetice cu mult mai multă cooperare dela cărturarii biblici, dar punctele limită au făcut acest lucru imposibil. Aşa că public această carte sperând că ea v-a 7
  8. 8. deschide ochii altora şi îi v-a inspira pe alţii mult mai pregătit ca şi mine şi mai toleranţi decât mine de a scrie şi a ajutaarmata lui Dumnezeu să lupte lupta cea bună la acest final de secol şi dacă Dumnezeu vrea, la începutul anilor secolului alXXI-lea. Prin chiar natura ei, aceasta este o carte controversală. Unele dimensiuni ale luptelor Unele dimensiuni ale luptelorspirituale sunt controversale atât teologic cât şi practic. Organizarea misiunii mele OC Internaţional (fosta companie aCititorilor de peste mări) este dedicată unei înţelegeri a puterii ca şi o dimensiune validă a predicării Noului Testament şivieţuirii creştine şi al luptei spirituale în contexul misiunii şi vieţii Bisericii. Totuşi, punctele de vedere exprimate în aceastăcarte sunt ale mele. Ele nu reprezintă în mod necesar puncte de vedere ale lui OC a conducerii sale şi a misionarilor săi.Sunt recunoscător lui OC fiindcă mi-a dar timp să scriu acestea. La fel de bine sunt recunoscător la mai mulţi publicatori, scriitori şi oameni mi-au îngăduit să citez materialele lor.Din cauza naturii comprehensive a cărţii, am crezut de cuviinţă să citez şi să enumăr mai mulţi dintre experţi şi să nu măbazez numai pe cunoştinţele mele limitate ci şi pe experienţa mea. Îi sunt recunoscător asistentului meu administrativ,Doamne Betty Park, care a tipărit prima versiune a acestei cărţi, versiune ce era de trei ori mai mare decât cea de aici.Soţului ei iubit ce a fost diagnosticat cu un fel de cancer incurabil pe când eu începeam să scriu această carte. Betty s-aţinut pe poziţie până când durerea emoţională şi cea fizică nu a mai fost suportabilă. Charles a murit mai înainte ca aceastăcarte să fi fost terminată. Fiica lui Betty, doamne Melissa Parke a venit în atenţie dimpreună cu unul dintre muncitorii OC,Doamna Lois Vorgen, care dimpreună cu altele au terminat manuscrisul, Nu aş fii putut să scriu această carte fără Bettz,Charles, Melissa, Lois şi Loretta, soţia mea credincioasă, care a stat cu mine mai multe luni până ce lucrarea a fostterminată. Totuţi, îţi mulţumesc Ţie Domne Iisuse Hristose pentru tot: mulţumesc Doamnei Dolly McElharvez şieditorului mei Domnului Mark E. Roberts de a corecta acest material. Le datorez mult. 8
  9. 9. POVESTEA CAROLINEI „Ed grăbeşte-te să ajungi acasă imediat.” Îmi spunea soţia mea pe linia de telefon. „Carolina acţionează foarteciudat decât ai plecat tu. . în timp ce stăteam cu ea azi noapte am văzut un diavol care mă privea prin ochii ei.” Un diavol!Am exclamat eu. Este imposbil Carolina este creştină. Creştinii nu au diavoli. A răspuns Loretta. Ei ştiu că este creştină.La fel de bine creştinii nu au diavoli. Dar a fost un diavol cel care mă privea prin ochii ei. Acea nu era Carolina. Am fost şocat, necredincios, nervos şi confuz. Cu ar putea locui diavolii într-un trup al unui creştin? Ca şi primadintre cei patru copiii ai naşterii, Carolina a asumat a fii povăţuitoarea celorlalţi trei, fiind pentru ei povăţuitoarea şiexemplul lor de urmat, de stabilitate, disciplină şi multă credinţă în Hristos. Este adevărat că am avut mai multe neplăcerieu ea pe când călătoream în Columbia în America de sud. Totuşi, nu am fost deplin îngrijorat. Ca şi orice fată de 14 ani,aruncată în mediul Statelor Unite din anii 1960, ar fii experimentat dificultăţi de ajustare. Mai mult, Loretta şi eu am fostextrem de ocupaţi cu slujirea Bisericii că am simţit că Carolina a ajuns să fie deplin uitată. Diavolii au fost ultimul lucru la care m-aş fii putut gândii. Nu ştiam nimic despre ei, doar că după Biblie ei existau,ar fii fost foarte activi în vremurile lui Hristos şi în vremurile moderne trebuiau găsiţi pe câmpurile misiunii. Din câte ştiueu în cei zece ani sau în ultimii zece ani nu am întâlnit nici unul. Eu am spus, Loretta, cred că te înşeli, Carolina nu cred căpoate avea diavoli. Mai mult, nu pot venii acasă acum. Conferinţa nu se încheie decât peste câteva zile. Ea a insistat,„trebuie să fii acasă.” Nu pot face faţă ala aceasta singur. Cere-i lui Dick Hillis să îţi de-a o pensiune să vii acasă astăzi.Seara trecută am intrat în camera Carolinei să vorbesc cu ea. Am găsit-o pe podea cu picioarele atârnate pe pat ascultând omuzică ciudată. Când am chemat-o nu m-a ascultat. Era ca şi într-o transă. „pe cum vorbeam cu ea despre rebeliunea ei recentă faţă de noi şi de Dumnezeu, ea pur şi simplu s-a schimbatsub ochii mei. A devenit ostilă şi a început să strige la mine să plec şi să o las singură. Am obersvat un fel de întunericmisterios în ochii ei. Nu era Carolina cea care se uita la mine, cu acei ochi, ci o personalitate rea cu totul contrarie celei aCarolinei pe care o cunoşteam. Sunt sigură că a fost un diavol. Cuvintele care au ieşit din gura ei nu erau ale Carolinei.Erau rele, cinice, josnice şi sfidătoare la adresa lui Dumnezeu şi a Domnului Iisus Hristos, să o elibereze pe Carolina săpot vorbii să pot vorbii sincer cu ea singuri. Dintr-o dată ochii ei s-au schimbat şi ochi ei erau din nou controlul ei. Profund scandalizat de am auzit i-am spus lkui Dick Hollis ceea ce mi-a spus Loratta. Spre uimirea mea, el mi-aspus că în astfel de circumstanţe creştinii pot fii controlaţi parţial de diavoli. Nu am auzit de un asemenea lucru maiînainte. În toţi anii mei de pregătire teologică şi spirituală, nimeni nu mi-a spus că adevăraţii creştini pot experimentasclavie diavolească. „Dacă Loretta spune că Carolina are diavoli, atunci ar fii bine să mergi acasă să o ajuţi,” a spus Dick.Altcineva v-a lua responsabilităţile tale aici la conferinţă. Pe drumul meu spre casă spre Los Angeles, am fost atâtproblematizat cât şi îngrijorat şi eram atât nervos cât şi înfricoşat: nervos fiindcă mă gândeam la posibilitatea că spirilelerele ar fii putut perturba viaţa fiicei mele tinere şi plin de frică fiindcă nu ştim cu s-o eliberez de influenţa lor. Ce voi face?Mă luptam cu lumea ocultă. Mi-am adus aminte că în tinereţe şi eu fusesem îngropat în ocultism, de simboluri şi practicioculte. Când am ajuns acasă am observat pe trupul Carolinei un fel de amuletă, ce aducea diavolii sau spirilele rele în viaţaei. Atunci i-am spus, „Carolina nu vei găsii o libertate deplină faţă de diavoli până când nu îţi vei lua acel obiect şi veirenunţa la forţele spirituale asociate eu el. L-a luat de la gât şi l-a aruncat pe podea. Ea a recunoscut şi a renunţat la toateimplicaţiile oculte, din trecutul ei recent în muzica rock heavy metal, la atitudinea ei, la vorbele şi egoismul ei. Curând amfost din nou într-o confruntare faţă către faţă cu diavolii. Ea a strigat „tată vin după mine Îmi este frică. Eu reuşit să îmicontroleze viaţa şi vreau să mă lase în pace. Tată te rog să mă ajuţi să mă eliberez. „Plecaţi din viaţa fetei mele,” am poruncit. „A rupt orice înţelegere cu voi. Plecaţi! Lăsaţi-o în pace. În numeleDomnului Isus Hristos care l-a biruit pe stăpânitorul vostru pe cruce, vă poruncesc să v-ă îndepărtaţi de Carolina şi să nuvă mai întoarceţi. Plecaţi din viaţa ei! Lăsa-ţi-o în pace. Carolina nu vă aparţine. Ea şi-a dat viaţa Domnului Iisus Hristos.În câteva minute lupta a început. Carolina s-a calmat. A început să Îl laude pe Dumnezeu fiindcă a eliberat-o. Diavolii auplecat. Am plâns dar ne-am şi bucurat că diavolii au lăsat-o liberă de posesiune. Am mers s ne culcăm fericiţi că lupta s-aîncheiat. Pe la 2 noaptea totuşi Carolina a bătut în uşa dormitorului nostru. Ea a strigat, „tată diavolii sunt înapoi. Te rog ajută-mă se pare că stau la mine sub pat. Vor să intre din nou înmine. Am mers din nou în camera ei. Am întrebat-o „cei a sub pat?” „Am o cutie mică plină cu stele de acest fel şi alte 9
  10. 10. parapernali. Am uitat de ele când mă jucam azi noapte. Tati te rog să le scoţi de sub patul meu.” Am răspuns, „nuCarolina tu trebuie să le scoţi şi să le distrugi cu voia ta. Prin libera ta voinţă trebuie să le iei şi să le arunci. Ea mi-arăspuns, „îmi este frică, de ce nu vrei să mă ajuţi?” S-a dus sub pat, a luat mica cutie şi mi-a dat-o. Tată le distrugi tupentru mine? Nu mai vreau să am de a face cu ele.” Eu am răspuns, „nu tu trebuie să le distrugi singură. Aceasta te v-a elibera de diavoli ca să nu mai ai nimic de aface eu ele. Voi venii cu tine în curtea din spate dar trebuie să o faci singură. Ea a făcut aşa. Ne-am întors în camera ei,pentru mai multe discuţii şi rugăciuni. Atunci am aflat gradul de influenţă diavolească ce a intrat în viaţa ei. Carolina nu afost niciodată iubitoare a muzicii rock. Îi plăcea rockul dar numai liniştit, aproape folk şi nu a arătat niciodată interes înformaţiile de muzică rock heavy metal cu hainele lor groteşti, gesturi vulgare şi versuri imorale, rebele şi oculte. Nu le-amlăsat niciodată în casa noastră. Totuşi, în timp ce timpul trecea lucrurile au fost diferite. Atât Loretta cât şi eu eram ocupaţi cu slujirea în Bisericăşi aşa am ajuns să ne neglijăm copii. De cele mai multe ori eram plecat de acasă în călătorii de afaceri şi diferite întâlnirireligioase. Loretta a avut propriile ei întâlniri cu diferiţi oameni, la fel de bine ca şi multe corespondenţe cu susţinătoriinoştrii. Fără să ne dăm seama, prietenul Carolinei a introdus-o în mişcarea de protestate ocult hippy a anilor 1960 dinsecolul al XX-lea. El a expus-o la muzica rock heavy metal şi al meditaţia transcedentală. A descoperii că poate intra întransă ascultând muzica anumitor formaţii rock. Carolina s-a spovedit renunţând la meditaţia transcedentală şi la muzicarea. În cele din urmă a distrus toate CD-urile cu muzică ofensivă şi rebelă care ştia că nu îi este plăcută lui Dumnezeu.Acesta a fost începutul a ceea ce a ajuns să fie cea mai mare transformare din viaţa mea creştină. Ştim foarte puţin că într-o perioadă de câţiva ani, nu numai că voi ajunge să înţeleg că adevăraţii credincioşi în cauze neobişnuite ale păcatului, potajunge în controlul parţial sau direct al diavolilor, dar m-am implicat şi în slujirea de a îi ajuta pe oameni să scape de acelepersonalităţi ale răului. Cu toţii ştim că Satan şi diavolii lui sunt duşmanii noştri. Ştim că ei se luptă împotriva adevăraţilor credincioşi aBisericilor şi a altor instituţii creştine. Pentru toţi putem cita părţi din Efeseni 6, 10-12, Iacob 4, 7-8; 1 Petru 5, 8-11 şi altepasaje de luptă pnevmatologică. Întrebarea este dacă cu adevărat putem înţelegem puterea degajată de Satan şi diavolii luiîmpotriva noastră? Ştim cu adevărat ce poate face Satan în vieţile credincioşilor care încalcă cuvântul lui Dumnezeu, chiarşi prin ignoranţă? 10
  11. 11. REALITATEA DIAVOLIZĂRII: LEGĂTURA DINTRE BIBLIE ŞI EXPERIENŢĂ Probabil cea mai controversată întrebare este „poate un adevărat credincios să fie cu adevărat diavolizat? Aş doriisă remarcaţi că nu vorbesc de posesiunea diavolească ci de diavolizare. Posesiunea implică control şi împrumut total.Chiar şi cei mai neascultători creştini aparţin lui Dumnezeu şi nu lui Satan. Astfel, Satan nu îi poate controla total. Totuşi,diavolizarea este o problemă diferită. Prin diavolizare mă refer că Satan prin diavolii săi, exercizează un control direct sauparţial asupra unei arii sau arie a creştinului sau necreştinului. Poate ca acest lucru să aibă loc cu necreştinii? După Biblie şiexperienţa creştină poate să aibă loc. Biblia ne avertizează pe noi şi pe credincioşi să nu cădem în aceiaşi condamnare ca şidiavolul sau să „cădem în aceleaşi mreje ale diavolului.” (1 Timotei 3, 6-7). De asemenea ne spune despre credincioşii cares-au întors de la Satan (1, Timotei 5, 15). Sfântul Apostol Petru a scris ca să îi avertizeze pe credincioşi de pericolul marepe care l-am întâlnit ca şi rezultat al atacurilor lui Satan. El le-a spus că dacă „nu vor învăţa să reziste tare în credinţă,” ei arputea fii „înghiţiţi de diavol.” (1 Petru 5, 8-9). Acestea sunt cuvinte puternice. Nu este deloc uimitor că sfântul apostolPavel scrie despre pericolul credincioşilor de a fii nu ignoranţi faţă de schemele lui Satan (2 Corinteni 2, 11). La fel de mult azi se scriu multe despre diavoli. Suntem martori la ceea ce un cărturar a denumit „potopireadiavolească.” O parte este excelentă în timp ce o parte este foarte rea. Studiile despre Satan înclină în spre senzaţionalismpe de o parte şi dogmatism rigid pe de altă parte. Chiar actul studiului diavolilor îi face pe unii să se centreze atât de multpe ei în puncte de vedere extreme ce rezultă de mai multe ori din nefericire. Pentru foarte mulţi orice studiu al diavolilorse bazează în special pe o experienţă subiectivă. Ei cred fără nici o critică ceea ce le spun diavolii şi astfel scriu cărţi. Toateacestea combinate cu subiectivismul lor emoţional şi tendinţa lor de a vedea numai răul şi toate funcţiile sociale devin maimult decât orice diavoleşti (ele sunt întotdeauna diavoleşti), ceea ce a divizat Biserica în acest domeniu al realităţii şiîntoarce criticul necredincios departe de Hristos şi Biserică. Pe de altă parte sunt alţii a căror spirit teologic le spune desprecunoştinţele diavolilor, cunoştinţe ce sunt construite pe interpretările lor propriii despre Biblie prin confruntarea cudiavolii. Declarând ceea ce diavolii fac sau nu pot face ei produc cărţile lor din această perspectivă mono-culturală adogmaticii. Rezultatul este divizarea Bisericii din nou. La fel de tragic, milioane de oameni numiţi credincioşi ca şinecredincioşii sunt fără de nici un ajutor sau merg la spovedanie fiind atei sau creştini ce nu ştiu cum să abordeze lumeadiavolească. Tema Bibliei dincolo de experienţă este nefericită, nebiblică şi ilogică este actuală. Niciodată în Biblie celedouă nu sunt susţinute ca fiind exclusive mutual. Acestea sunt ambele văzute ca şi două porţi ale aceleiaşi monede.Revelaţia scrisă a lui Dumnezeu este Biblia. Totuşi, unică nu este ateistă într-o formă teologică abstractă. Ea este dată într-o formă abstractă totuşi, după cum Dumnezeu se face cunoscut oamenilor Săi şi lumii în contextul experienţei umane. Ocunoaştere a lui Dumnezeu divorţată de experienţa lui Dumnezeu a dus la conflicte, inchiziţie şi alte capitole încolonizarea lumii în contextul experienţei umane, plecând de la un creştinism organizat mult prea ruşinat de cuvinte. Cutoţii putem recunoaştem acest lucru în slujirea noastră. De obicei spunem că voim să ajutăm pe oameni să crească peteritoriul lor personal.” Ştim cum să ne informăm despre Dumnezeu şi Iisus şi ceea ce este cel mai important este cătrebuie să îl experimentăm personal. Mai înainte de a înţelege pe Dumnezeu trebuie să fie experienţa. Cu toţii recunoaştem acest lucru la un anumit nivel în teologia noastră. Realizăm că adevărul lui Dumnezeu nueste descoperit în special de creierul uman, ci de inima umană după cum este ea descoperită de Dumnezeu (1 Corinteni 2,10). Astfel, dacă este să facem alegerea de a fii învăţa’i de Dumnezeu, de un teolog extrem de pregătit „nemânuit” sau deun semiliterat dar plin de Dumnezeu, probabil vom alege pe credincios. În timp ce el nu ar fii calificat să Îl definească peDumnezeu teologic, el poate duce la un Dumnezeu experimental. De ce noi creştinii nu avem încredere în lumeaspiritului. De ce dezvoltăm teologii despre această temă şi dimensiunea a realităţii referitor la faptul că noi suntemignoranţi personal prin exegeza biblică sau cele dictează cunoaşterea lor a limbii ebraice şi elene în timp ce ei şed înbirourile lor cu aer condiţionat separat de slujire cel puţin cu o anumită experienţă. Dacă teologii în cauză nu ar aducelibertăţii concepţiile lor, despre ceea ce diavolii pot face sau nu face studiului lor, ei ar putea pur şi simplu sau exclusiv săîţi reajusteze Biblia, să dezvolte teme în demonologie care mai apoi ar fii testată de experienţă, ei ar ajunge să îşi reajustezedemonologia lor de a se potrivii cu astfel de asalturi contemporane ale răului supranaturalist pe care Biserica în confruntăazi. 11
  12. 12. Acesta este exact ceea ce mi s-a întâmplat mie şi altor profesori de ai mei de teologie, exegeţi, consilieri, misionarişi pastori de suflete în ultimii câţiva ani. De la toţi am avut ocazia să învăţ teologie în colegiu şi în seminar. Am acceptatcea ce mi s-a predat, fiindcă am avut încredere în învăţătorii mei. Pe cum citeau Biblia în ochii lor am găsit ceea ce aveamde găsit. Ocazional am găsit lumea pe care am sperat să o aflu şi cu câteva excepţii am rămas tăcuţi. Apoi am fost lăsaţi înslujire şi în teologie ca să punem totul în experienţă. Punctele noastre primare ale teologiei noastre creştine probabil nu s-au schimbat. Am început să examinez din nou anumite dimensiuni ale teologiei noastre lipsite de reflectivitate, când nu s-adovedit congruentă cu experienţa noastră validă cu Dumnezeu, cu oamenii şi de mai multe ori cu Satan şi diavolii săi. Prinurmare interpretarea biblică corectă este cea care este cel mai în concordanţă cu experienţa. Teologia care este contrazisăde experienţă sau cel puţin adusă în discuţie este o teologie care trebuie examinată. A declara că şi teologia trebuie să fiemenţionată chiar dacă este provocată de experienţa cotidiană este legalism, fariseism, dogmatism şi evidenţa unei angoasesubtile. A continua cu teologia care doare, este deja un fel de mărire a oamenilor ca şi păcat. Nu putem sacrifica oameniipe altarul preconcepţiilor teologice. La începutul ridicării naţionalismului secolului al XVIII-lea convocat şi recunoscut ca şi iluminism, teologiaoccidentală a pierdut o înţelegere intuitivă şi istorică a lumii spiritului la fel ca şi în alte domenii unde Biserica a ignoratdimensiunile rezistenţei realităţii biblice, având în vedere că procesul redescoperirii vine prin experienţă. Aceastăexperienţă chiamă teologia în discuţie în acest moment. Statutul teologic nu ar rezista întotdeauna totuşi, reformatorilor,statutul în sine al teologilor şi a învăţătorilor bibliei, dacă el conţine un punct înalt al Bibliei, v-a merge înapoi la Biblie casă nu provoace deschis propriile lor prepoziţii ale lumii în experienţa fraţilor lor ci să îi apere pe ei de preconcepţiile lorgreşit făcute. Reformatorii, dacă şi ei susţin punctele de vedere ale satanismului şi a mişcarea New Age, au mai mult decâtorice o demonologie practică. Cu abuzuri sexuale şi chiar abuzuri rituale satanice a copiilor, lucru ce nu mai este de multun secret, ci mai mult o experienţă naţională şi internaţională, , sfătuirea sau consilierea psihologică sau psihiatrică nu maisus operative. Diavolii vin acolo unde este abuzul. Diavolii vin acolo unde este a ritualul satanic şi unde sunt practici oculte saunew age. Diavolii intră în trupurile şi vieţile copiilor abuzaţi şi a celor care au fost supuşi unor ritualuri satanice şi a celorcare practică New Age. În occident Biserica are o misiune grea, acea de a aduce vindecarea şi rătăcirea a celor care aparţinunor astfel de religii în acest statut, a imposibilitate a practicării diavolizării experimentale. Aceste lucru este adevărat atâtpentru mântuire cât şi pentru sfinţire. În toată lumea, supernaturalismul răului se manifestă pe sine în două mari religii.Hinduismul varsă pacifismul său tradiţional şi devine misionar şi voalat. Elementele lui mişună în occident şi al fel formeale mişcării New Age. La fel de bine islamul este şi el în creştere, deghizat în mai multe mişcări şi religii în specialcreştinismul. Este însă cel mai mare competitor al creştinismului. Activitatea diavolească este din ce în ce mai mare atât înhinduism cât şi în islam. În timp ce în zilele noastre se scrie mult despre lupta pnevmatologică, Biserica Ortodoxă esteîncă ignorantă faţă de lumea spiritelor. Această ignoranţă este cea mai evidentă în occident dar şi în lumea neoccidentală. Africanii, asiaticii, americanii latini şi locuitorii din Oceania ştiu intuitiv despre realitatea lumii spiritelor. Ei ştiu căfiinţe spirituale invizibile interacţionează continuu cu oamenii, spirite sau îngeri buni şi diavoli răi. Ei se străduiesc sămenţină o balanţă reală a relaţiei cu spirilele de a evita pe diavoli şi de a câştiga ajutorul celor buni. Ce se întâmplă cuviziunea lor despre lume când devin creştini? Ei devin confuzi. Această confuzie are cel puţin o sursă dublă: mai întâimisionarii occidentului deşi sunt consideraţi exponenţi sunt ignoranţi referitor la activitatea acestor spirite. În al doilearând, conducătorii lor naţionali ai Bisericii au fost pregătiţi în slujirea lor. Ca şi unii care erau ignoranţi faţă de lumeaspiritelor şi au fost şi ei în această situaţie. Rezultatul cel mai exact este că în toată lumea Bisericile sunt pline de oameni care sunt victime ale activităţiidiavoleşti. Mulţi sunt atacaţi de diavoli în sensul cel mai direct. Totuşi, în ei şi în afara lor are loc un război. De mai multeori mari regiuni ale vieţii lor sunt în captivitatea sentimentelor, gândurilor şi practicilor ce nu sunt compatibile cu viaţacreştină. Ei ştiu că ceva nu este în regulă, dar numai câţiva suspectează posibilitatea unei dimensiuni diavoleşti directe laproblema lor. Acest lucru a avut loc chiar şi cu fiica mea, Carolina. Dar a fost adevărat şi despre mine tatăl ei. Ea nu a fostsingura victimă a luptelor pnevmatologice din familia mea. Şi eu am fost fiindcă am fost ignorant faţă de activităţilediavolilor. Dincolo de toate în Bisericile noastre lucrurile nu sunt clare, fiind ştiut foarte bine de lucrările diavolilor. Acestespirile şi puteri diavoleşti ţin în robie mai multe categorii de oameni. Cum poate fii frântă puterea lor? (2 Corinteni 4, 3-4),sau este adevărat că oamenii sunt liberi să îl aleagă pe Hristos sau nu? 12
  13. 13. Fără nici o îndoială că povestea consilierii şi a convertirii mele a ridicat mai multe întrebări în vieţile cititorilor întimp ce Biblia dă foarte multe amănunte despre Satan, diavolii săi şi spiritele rele, vom fii de mai multe ori întrebaţireferitor la ceea ce ne spune Biblia. De exemplu Biblia nu menţionează originea lui Satan şi a diavolilor săi. Nu se explicărelaţia dintre greşeli naturale personalităţii umane şi funcţiilor personalităţii umane şi funcţiile personalităţilor cauzatesupranatural. În aceste cazuri sunt lăsaţi pe cont propriu. Biblia nu are o doctrină completă a demonologiei, la fel de clarăca şi învăţăturile noastre despre amartologie [ştiinţa studierii păcatului] şi a soteriologiei [ştiinţa studierii mântuirii]. Nu sunt interesat de răspunsuri simpliste la întrebări profunde. Probabil cititorul crede la fel cu mine. Vreau săştiu tot ceea ce vrea Dumnezeu să ştiu în finităţiile naturale pe care le posedăm ca şi fiinţe pământeşti. (1 Corinteni 12,4-43). Dar aş fii vrut să ştiu mai mult. Voi încerca să exploateze lumea spiritelor din aceste patru perspective ale acesteicărţi. În prima parte, vom vedea viziunea noastră despre lume – înţelegerea realităţii ultime a naturii – afecteazăînţelegerea realităţii ultime a luptei pnevmatologice. Partea a doua priveşte lupta pnevmatică din punct de vedere teologic,examinând dezvoltarea progresivă a războiului pnevmatic în Vechiul şi Noul Testament. Partea 3 şi 4 abordează subiectuldin punct de vedere exegetic studiind pasaje chiar ale Bibliei. În timp ce Biblia ne lasă de mai multe ori fără informaţiile decare avem nevoie, Biblia vorbeşte de lupte pnevmatice mai mult decât am crede. În cele din urmă partea a patraexaminează războiul pnevmatic dintr-o perspectivă practică, căutând să descopere implicaţiile studiului nostru a vieţiiomeneşti în mare şi a vieţii creştine în particular. Această secţie v-a fii probabil cea mai importantă în această carte, dar nutrebuie să fie studiată fără să vedem temeliile biblice ce o susţin. 13
  14. 14. PARATEA 1 PUNCTE DE VEDERE PRĂBUŞIREA VIZIUNII DESPRE LUME Organizaţia viziunii mondiale a plănuit să sape destul de mult în trecutul unui sat african numit Malabe. Ei au fostsfătuiţi să nu meargă în sat fiindcă cel mai puternic vraci sau vrăjitor din regiune a blestemat acest sat. Li s-a spus că se v-aîntâmpla ceva rău dacă vor merge acolo. Orişicum, echipa s-a dus. Cu timpul ei au răpit o fântână cu apă proaspătă., apăbună de băut. Locuitorii din Malabe erau extatici. Oraşele din jur au auzit de aceste lucru şi convinşi că blestemul a fostînchis au început din nou comerţul cu Walamo. Când au întrebat de ce nimic nu s-a întâmplat, locuitorii din echipamentullor au răspuns: „Dumnezeul lui Francois este mult mai puternic decât Dumnezeul lui Marabout.” Francois care a condus echipajul lor de săpat a fost ispitit să treacă cu vederea punctele lor de vedere ca şi puresuperstiţii. Fântâna s-a făcut cu multă dibăcie şi respectând anumite legi ştiinţifice. Totuşi, poporul din Walamo a văzutacest lucru ca şi o evidenţă a puterii superioare a dumnezeului lui Francois. Cele două viziuni s-au prăbuşit. Eu suntcreştin. Un creştin îşi lasă în urmă propria lui cultură familiară şi caută se se contextualizeze pe sine cu o cultură străină. Elface aceasta pentru Domnul Iisus Hristos şi pentru oamenii care îi sunt încredinţaţi. Cât mai mult posibil el încearcă săînţeleagă acest punct de vedere ca o problemă serioasă: el poartă cu sine propria lui viziune despre lume. James W. Sire înUniversul lumii de lângă sine a definit viziunea despre lume ca şi un set de presupuneri (sau crezuri pe care le susţine el)(conştient sau inconştient) despre facerea primară a lumii. Cu toţii avem viziunea despre lume indiferent dacă suntem sau nu persoane reflective. Toate persoanele cred înpropria lor opinie sau presupuneri despre realitate ca şi unele contexte sau ca şi cele mai bune în prezent. Toate crezurileşi comportamentul în acest sens, se bazează pe viziunea lor despre lume, fie că sunt sau nu conştienţi de acest fapt. Întimp ce viziunea despre lume se leagă foarte mult cele două sunt identice. Paul Hibert afirma că o viziune despre lume „leoferă oamenilor o viziune despre lume şi presupuneri primare despre realitate. Religia le oferă conţinutul specific acesteirealităţi. Dacă cineva susţine o viziune ateistă a lumii, ateismul funcţionează ca şi o religie. Dincolo de poziţia agnostică există în mare numai două puncte de vedere de conceput, lumea spirituală şi viziuneaei afirmă că realitatea ultimă este spirituală. După acest punct de vedere, indiferent dacă realitatea ultimă este materială.După acest punct de vedere, indiferent dacă realitatea materială este concepută ca şi personală sau impersonală, ea estespirituală. Marea majoritate a celor mai mult de 5 miliarde de oameni care există susţin un anume fel de viziune spirituală alumii. Atei convinşi, intelectualii sunt foarte mari în societăţile occidentale sau în cele marxiste. Lumea noastră nu este olume a filosofiei materialiste, ci a unor spiritualişti convinşi. Acest punct de vedere spiritualist al lumii oferă Bisericii unpunct de început cu toată umanitatea. Chiar şi explozia ocultă prezentă din lumea occidentală este plină de avantaje înacest sens. Ocultistului îi putem spune: „ai dreptate în viziunea ta a realităţii numai într-un anume punct de vedere.Oamenii există ca şi fiinţe spirituale şi nu numai ca şi fiinţe materiale.” În al doilea rând, viziunea materialistă sau cea naturalistă a lumii afirmă că realitatea ultimă a lumii este materială şinu spirituală. Aceste punct de vedere presupune că toată viaţa generată spontan din lipsa de viaţă şi prin acest procesformele de viaţă primitive nu o singură celulă, au evoluat în perioade lungi de timp în formele multiple de viaţă pe care leştim azi. Din acest punct de vedere rezultă cinci concluzii împrumutate din acest punct de vedere al realităţii. 1. universul este un accident cosmic ce nu are nici un scop ultim. 2. viaţa umană este un accident biologic ce nu are nici o semnificaţie ultimă. 3. viaţa se termină pentru totdeauna cu moartea, pentru fiecare formă de viaţă individuală. 4. mintea nu are nici un fel de existenţă sau supravieţuire dincolo de creier. 5. Crezul istoric sau intuitiv al umanităţii într-un spirit al umanităţii, o minte sau Dumnezeu ce stă în urmă, sau în atom sau universul fizic este o formă de înşelare. Astfel crezul corespondent al umanităţii în unicitatea umană, demnitate sau scop şi supravieţuire dincolo de moarte este un punct de vedere autentic al realităţii. Fără nici o îndoială că există foarte mulţi atei. Cuvântul cinstit este important fiindcă atei moderni nu vor rezista săse confrunte cu implicaţiile nihiliste ale viziunii despre lume. Când fac aceasta, moartea este mai bună decât viaţa, fiindcă 14
  15. 15. ea v-a duce la neexistenţă eternă. Teologia a fost influenţată de lumea occidentală cu mult mai mult decât credem. Printeologia occidentală mă refer la interpretările lungi şi acceptabile ale Bibliei într-un corp de teologie sistematică, cecuprinde o mare gamă de puncte de vedere teologice şi ecclesiologice pe care le găsim între credincioşii care cred în Biblieşi promovează credinţa creştină în mare. Prin lumea occidentală mă refer la realitatea ce a aparţinut în secolul al XVIII-lea, denumită iluminism. El esteuşor sumarizat într-un cuvânt: naturalism. De la naturalism s-a trecut la deism, şi mai apoi la nihilism. Un cărturar a definitnaturalismul metodologic „ca şi numele unei metode caracteristice ştiinţifice, ce îşi construieşte modelul ei de gândire pebaza cauzelor naturale, ca şi ceva distinct de o explicaţie ocultă sau supranaturală.” Acest punct de vedere occidental trece prin toate variaţiile diverse ale lumii în occident şi este apropiat de metodaştiinţifică ce trece prin mai toate variaţiile diverse ale lumii în occident şi este apropiat de vederea în occident a ştiinţei. Oastfel de opinie când este acceptată ca şi model al realităţii „vede universul ca şi un sistem uniform, bazat foarte mult perelaţia cauză efect în părţile sale constituente, fiecare într-o relaţie determinantă, fiecare într-o relaţie determinativă, maitoate apropiate de realităţi ce transced materialul. Sire a remarcat că istoria dintr-un sentiment liniar de evenimente legatede cauză efect este fără nici un scop clar. Astfel, structuralismul explică orice pe baza maselor impersonale naturale şipredictibile care sunt un vehicol al realităţii. Cum afectează toate acestea studiul nostru al realităţii? Dar al luptei pnevmatice. Deşi noi creştinii am respins pebună dreptate materialismul. Ca şi un punct de vedere acceptabil al realităţii ultime şi am căzut în teismul istoric, totuşi,naturalismul influenţează pe fond viziunea noastră despre cerinţele vieţilor noastre spirituale. Această influenţă ajută laconturarea viziunii lumii a spiritelor, bune şi rele. Antropologul Paul H. Hierbert, a scris propriile sale lupte în acest sens,cele ale călătoriilor sale în India, într-un articol numit „eşecul mijlocul exclus.” Ucenicii lui Ioan au întrebat „tu eşti Cel v-asă vină sau să aşteptăm pe altul” (Ioan 7, 40). Iisus a răspuns, nu cu dovezi logice, ci cu o demonstraţie a puterii vindecăriibolnavilor şi a izgonirii diavolilor. Acest lucru este clar, când am citat pasajul ca şi călător în India şi am căutat să îladapteze la situaţiile de azi, mi-a fost greu. Ca şi occidental am fost obişnuit să îl predic pe Hristos pe baza argumentelorraţionale, nu prin evidenţe ale puterii Sale în vieţile bolnavilor, posedaţilor sau a necăjiţilor. Mai apoi confruntarea cuspiritele a ajuns atât de naturală ca şi parte a slujirii lui Hristos, ce aparţine după sine unei experienţe miraculoase şineobişnuite. UN PUNCT DE VEDERE ÎNDOIT AL RELITĂŢII RELIGIEI RELIGIA Credinţă Miracole Problemele revelaţiei Sacrul Ştiinţa Analiza şi experienţa Ordinea naturală Problemele lumeşti Secularul El a comentat lipsa mea de uşurinţă cu viziunea biblică sau cea a religiilor acum clare. Am exclus nivelul de mijlocal supranaturalismului al acestor fiinţe lumeşti din viziunea mea despre lume. Ca şi om de ştiinţă am fost pregătit săabordez pregătirea empirică în termeni naturali. Ca şi teolog am fost învăţat să răspund întrebării ultime în termeniiteismului sau teişti. Pentru mine nu a existat o zonă de mijloc. Fără să fiu asemenea căutătorilor Indiei m-am gândit puţinla spiritualitatea acestei lumi, la strămoşii locali şi la fantome şi la sufletele animalelor. Pentru mine ele aparţineaudomeniului zânelor din basme, a piticilor poveştilor şi a fiinţelor mitice. Consecvent nu am avut nici un răspuns laîntrebările ridicate de ei. 15
  16. 16. În articolul publicat în Magazinul „Mijlocul exclus,” Briart Meyers, a explicat şi a extins conceptul lui Hobert aunei lumi pe două roţi. El a arătat că cea mai importantă trăsătură a acestei lumi iluminate este cel al lumilor spirituale şi acelor reale ce nu se ating. Acesta este diferenţa majoră când punem în comparaţie viziunea occidentală a lumii cu modul încare oamenii tradiţionali înţeleg lucrarea lor. Meyers a explicat numai apoi că marea majoritate a religiilor tradiţionale cred că lumea este un continuu dintreaceste elemente ale lumii care sunt cele mai spirituale în natură în cele care sunt mai mult materiale. Între cele două luminu există nici o disfuncţionalitate spirituală şi fizică ce există la un loc, părţi inseparabile a fiecăruia. După Meyers există o „parte de mijloc a viziunii tradiţionale despre lume, un nivel al realităţii ce cuprinde vrăjitori,şamani, blesteme, idoli, zei ai caselor şi ochiul rău. Această parte spirituală a realităţii operează în lumea materială şi esterespins sau exclusă de viziunea despre lume a occidentalului. MIJLOCUL EXLUS: VIZIUNILE DESPRE LUME OCCIDENTALE ŞI CELE TRADIŢIONALE COMPARATE La popoarele tradiţionale nu există nici o dihotomie naturală faţă de una supranaturală. Supranaturalul implicădirect naturalul. Popoarele tradiţionale trăiesc în zona de mijloc. Din această cauză foarte multe dintre predicile noastre şiînvăţăturile noastre parcă au puţină relevanţă în viaţa lor zilnică. Explicăm boala pe baza germenilor boalei şi a factorilorlegaţi de aceasta. Ei explică boala pe baza blestemelor, a ochiului rău, a vrăjitorilor sau a karmei, toate stau împotriva lor. Meyers a aplicat mai apoi această diferenţă în viziunea despre lume creştină şi ortodoxă: creştinii din occident credcă Dumnezeu şi Iisus Hristos sunt parte a lumii unei religii inferioare şi că alţii sunt înşelaţi să creadă în Alah sau alt zeu.Astfel, adevărata întrebare a ortodoxiei este: a cui Dumnezeu este adevăratul dumnezeu? Pentru oamenii care încă ţin unpunct de vedere încă tradiţional al lumii, întrebarea critică nu este „ce este adevărat? Ci mai mult, cine este cel maiputernic? În cele din urmă, chestiunile de mijloc sunt cele care le afectează vieţile în bine şi în rău. Este ceea ce înţelegemprin faptul că Spiritul lui Dumnezeu este mai puternic decât blestemele, vrăjile şi diavolii. Acesta este unul dintre motivelepentru care dispar şi apar atât de multe mişcări harismatice şi neoprotestante cum o fac astăzi. Francois cu care ne-am întâlnit la începutul acestui capitol s-a găsit în mijlocul exclus în incidental extrem de binerealizat. El s-ar fii putut întoarce la viziunea îndoielii despre lume, explicându-le fântâna de apă lucrată a oamenilor dinWalamo. Ea le-ar fi putut spune că Dumnezeu nu s-a implicat, fiindcă fântâna face parte din lumea naturală a ştiinţei,legilor naturale şi a hidrologiei. El ar fii putut nega punctele lor de vedere ca şi o superstiţie pură. El ar fii putut încerca săîşi impună viziunea lui incendiară despre lume, bazat pe punctele sale tradiţionale de vedere pe lumea raţionată de săteni. El ar fii putut, dar nu a făcut-o. Francois a înţeles despre mijlocul exclus. El şi-a dat seama că probabil acumoamenii le-au văzut ca şi şamanul mai puternic decât un vrăjitor. El a trebuit să unească cele două lumi şi să îi facă peoameni să înţeleagă, în cuvintele lui Meyers, diferenţa dintre Dumnezeul lui Francois şi cum credea Francois înDumnezeu. Viziunea lui despre lume trebuie provocată de o schemă biblică şi de una regală şi nu una secularizată laîntâmplare. Francois a explicat că el nu a procedat rău în privinţa lui Dumnezeu şi nici nu a avut o putere a sa. El nu eraşaman, nu ştia de magie. El era doar un slujitor al adevăratului Dumnezeu „care era mult mai puternic decât şamanii şiştiinţa occidentală.” Acest Dumnezeu a creat o lume care era raţională şi pe înţeles, şi a creat minţile umane cu capacitateade a înţelege unde era apa. În această explicaţie Francois a promovat lumea occidentală şi viziunea ei tradiţionalistă la cei din Walamo. Niciuna nu este deplin armonizată cu viziunea biblică a lumii. Viziunea tradiţională a lumii, în timp ce era mai apropiată deviziunea biblică este ca şi viziunea occidentală despre lume, care şi ea era plină de greşeli. Ea este politeistă deplin contrarărevelaţiei biblice. În ciuda acestor erori, viziunea tradiţională stă mult mai aproape de viziunea biblică a lumii fiindcă eaeste deplin în acord cu realitatea lumii spiritelor. După cum vom vedea mai detaliat în capitolele care erau în Biblie, spiritul lumi este real viu şi poate fii găsitînvăţând viaţa zilnică. Acest spirit al lumii este portretizat atât în Vechiul cât şi în Noul Testament, dar cel mai mult înNoul Testament unde Hristos şi ucenicii Săi, se luptă cu răul supranatural intens şi se dedică acestei lupte până la urmăbiruind. În nici un caz conştiinţa unor astfel de diversiuni a lumii spiritelor şi a conflictului cu răul şi cu diavolii a murit în 16
  17. 17. Biserica apostolică. Părinţii post apostolici au luat atât de serios lumea diavolilor că au luat imediat convertiţi dintre păgânişi din păgânism, prin ritualurile eliberării, de răul supraraţional, o practică ce am pierdut-o în spre dauna noastră. Slujirea efectivă din zilele noastre ne cere să mai recuperăm cunoaşterea şi experienţa lumii spirituale, la fel de bineca şi cea care a existat la începutul Bisericii primare. Trebuie să reînvăţăm arta uitată a războiului spiritual. Probabil că nudin zilele Bisericilor apostolice şi patristice a realismului pe care îl experimentăm azi, Occidentul este contaminat de ceeace Michael Green a numit „explozia ocultă.” La fel şi în alte părţi ale lumii, povestea este la fel. Creştinii occidentali au dat naştere la mai multe Bisericii în Asia,Africa, America latină şi Oceania. Aceşti creştini cred că diavolii pot fii controlaţi prin biruinţa lui Hristos a lui Satan pecruce şi prin învierea Sa. Răul supranatural, în timp ce este cunoscut, îl biruim şi îl întâlnim de puţine ori prin puterea întrebării. În muncaprintre animiştii şi adoratori ai spiritelor naturii, prima generaţie de convertiţi, a fost şi este de mai multe ori biruită prinputerea demonstraţiilor din partea lui Dumnezeu, prin slujitorii Săi. Totuşi, după convertire nu are loc nici un fel dedezvoltare diavolească în cei noi convertiţi. Marea parte a recunoaşterii intuitive şi a fricii de diavoli, fantome şi spiritelestrămoşilor sau ale animalelor dintre mai multe culturi este clasificată ca şi „superstiţie.” Este legat de ceea ce nu este realşi devine ceva ignorant în viaţa şi ritmul ortodoxiei creştine. Creştinii sunt întârziaţi în a vorbii de „vechimea ortodoxiei.”Ei nu primesc de obicei o instrucţie completă şi evidentă din partea lumii şi a spiritelor lumii şi a războiuluipnevmatologic. Ei sunt lăsaţi nepregătiţi pentru războiul pnevmatologic în care sunt traşi ca şi creştini. Dar astăzi creştinii de pretutindeni întrebă mai multe despre ceea ce se cuvine: pot fii adevăraţii creştinidiavolizaţi? Dacă este aşa cum putem să îl eliberăm? Ce poate face Satan şi diavolii săi (Efeseni 6, 10,19) împotrivaadevăraţilor credincioşi? Pot fii credincioşii loviţi de diavoli? Poate Satan să rănească credincioşii fizic, emoţional şi chiarsufleteşte? Poate Satan să îi ucidă pe credincioşi? Ei întreabă: cum rămâne atunci cu Bisericile noastre? Pot diavolii să aibăputere şi să îi depărteze pe oameni de Dumnezeu? Cum pot fii astfel aceste „existenţe sau forţe” recunoscute şi biruite?Ce putem spune de cercul răului supranatural în ortodoxie? Conduc diavolii cei răi lumea? Pot ei oprima şi controlaindivizi ai comunităţilor, oameni şi chiar naţiuni ale umanităţii lui Dumnezeu? Aceste întrebări au ieşit din experienţele cunoscute şi concrete ale fraţilor şi surorilor noastre creştine din alteculturi. Oricum, răspunsurile nu pot decât să ne ajute pe noi şi creştinii din occident să ne deşteptăm la realitateaexistenţei răului, a cărui manifestare prin explozia ocultă din zilele noastre ne-a consternat pe mulţi dintre noi. Surprizanoastră a descoperit orbirea noastră. A vedea oameni scufundaţi în culturi diavolizate eliberaţi de cuvântul lui Dumnezeu;pentru a elibera deplin şi total pe oameni, femei şi copii de stăpânirea lui Satan şi a îi aduna în împărăţia lui Dumnezeu şi aslujii celor care sunt atacaţi de diavoli, noi conducătorii creştini trebuie să reînvăţăm lumea luptelor spirituale. Trebuie săne luăm de pe ochi lentila viziunii occidentale despre lume care ne orbeşte faţă de viziunea biblică a lumii şi să neîntrupăm în aceşiaşi lume în care s-a întrupat şi Domnul nostru Iisus Hristos, o lume a unui război pnevmatic total. 2. DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ A VIZIUNII BIBLICE A LUMII Mai toţi scriitorii Bibliei, indiferent de contextele lor culturale divergente, au susţinut un punct de vedere teist. Maimult, toţi autorii Bibliei credeau acelaşi lucru despre Dumnezeu. Dumnezeul descoperit în primele capitole ale Facerii,este acelaşi Dumnezeu descoperit în tot Vechiul şi Noul Testament. El este atât transcendent (Facere 1, 1) cât şi imanent(Facere 3, 8). El nu este văzut ca şi un Dumnezeu tribal local ci ca şi „creator al cerului şi al pământului.” (Facere 1, 1). Întimp ce Avraam şi poporul lui Israel sunt chemaţi să restaureze numele lui Dumnezeu pe pământ, El este Dumnezeu încăde la început, descoperit ca şi toate popoarele pământului (Facere 12, 3; 19-20). H. B. Khun, profesor de filosofie al religiei la Seminarul teologic Asburz, a trasat dezvoltarea progresivă adimensiunilor desfăşurării personalităţii lui Dumnezeu şi a relaţiei Sale cu creaţia Sa şi cu oamenii Săi care se găsesc îndiferite locuri şi stări prin care Dumnezeu se descoperă în Vechiul Testament ca şi un articol excelent dintr-oenciclopedie. Mare parte a numelui lui Dumnezeu se bazează pe alţi compuşi din acelaşi derivat. Numele de El este unadintre cele mai vechi denumiri pentru Dumnezeu în Biblie şi toată lumea antică. Aceasta a devenit numele general pentruDumnezeu în Babilonia, Arabia şi pământul Canaanului la fel de bine ca şi la poporul evreu din Palestina. Khun a arătat căEl nu a însemnat numai ideea de putere ci şi ideea de transcendenţă. Khun, a denumit pe Elohim, numele plural al lui 17
  18. 18. Dumnezeu, ca şi un plural al intensităţii. Este folosit de peste 2000 de ori în Vechiul Testament, pentru a se referii laDumnezeul lui Israel. Se foloseşte de mai multe ori articolul de ha-elohim, care înseamnă „Unul singurul Dumnezeu.” Altreilea nume primar cu care se descoperă Dumnezeu, Adonai se pare că în mare nu a fost obişnuit între popoarelesemitice. El a fost folosit în special de evrei. Apoi Khun a scris despre numele primar final şi al patrulea al revelaţiei desine, Yahve un nume unic al evreilor, restul de popoare semitice se pare că nu îl cunoşteau sau cel puţin nu l-au folosit caşi referinţă la Dumnezeu cu excepţia contactelor cu evreii care l-au adus în atenţie. Era un nume special pentru poporullegământului. La Ieşire, Dumnezeu a dat acest nume ca şi o legătură dintre Sine şi poporul Său, (Facere 2, 13-15). Astfel, dinacest moment evenimentele ieşirii au format miezul proclamaţiei evreieşti, „Eu sunt Dumnezeu [Yahve Elohim] care te-ascos din pământul Egiptului din gura robiei” (Ieşire 20, 2). Khuna remarcat că „Dumnezeu a luat iniţiativa de a instauralegătura cunoaşterii care a existat între Dumnezeu şi omul căzut o legătură ce a fost facturată de Cădere. Prindescoperirea Sa a lui Israel numele de Iahve sau Iehova devenit vizibil în dezvoltarea istoriei. Descoperirea naturii luiDumnezeu prin oferirea numelui Său către nume, a fost de semnificaţie supremă pentru tot sistemul Bibliei. Prin total, Vechiul Testament, Dumnezeul lui Israel a fost declarat singurul Dumnezeu adevărat. El esteDumnezeul creaţiei. El este Dumnezeul tuturor, chiar şi al naţiunilor ce sunt în stare de rebeliune cu Dumnezeu, deveninddin monoteism politeism, idolatrie şi imoralitate. Acest proces a fost o demonstraţie şi nu o evoluţie. Cele trei continuăîntotdeauna la un loc. Biblia a descoperit că poporale nu sunt Dumnezeu. Ele nu sunt realităţi în sine. Ele sunt fără nici oputere de a îşi mântui adepţii. În esenţă ei sunt diavoli care au reanimat existenţele zeilor păgâni şi de fapt au primitcinstirea dată zeilor (Lev. 17, 7; Deuteronom 22, 17; Psalm 1000, 77, 1 Corinteni 10, 20-21). Astfel, este posibil să vorbim de o viziune biblică când ajungem la persoana lui Dumnezeu şi persoana Sa. În timpce putem admite voinţa lui Dumnezeu faţă de umanitatea de după cădere, El este acelaşi Dumnezeu care a stabilit o relaţiepersonală cu omul mai înainte de cădere. În acest sens, descoperirea Sa de Sine nu a existat niciodată. El a fost atunci şi afost şi acum la fel. Chiar El a afirmat „Eu sunt Dumnezeu şi nu m-am schimbat.” (Matei 3, 6). Am putea remarca şi viziunea biblică a lumii ca fiind mult mai extinsă decât prezentarea mea. Sunt conştient deaceasta. Oricum relaţia este limitată la relaţia cu războiul spiritual şi la o dimensiune cheie a viziunii despre lumea biblicăcare ne face să studiem fapta duhovnicească. O viziune sprituală a lumii Caracterul fundamental spiritual al realităţii a reprezentat cea mai largă şi mai lungă posibilă dimensiune a viziuniidespre lume. După cum am menţionat deja, Biblia şi creşterii se împărtăşesc de această perspectivă la o mare parte apopulaţiei globului. O viziune teistă a lumii Studiul despre viziunea lumii a lui James Sire a arătat în special în spre aripa istorică a culturii occidentale, de lateism la deism şi înapoi la naturalism. Această care nu face decât să înregistreze mişcarea continuă în cultura occidentalăde la naturalism la nihilism, la existenţialism şi la nominalism panteist occidental, la cea ce el a denumit „o mască sau oconştiinţă.” O voi denumii după o mişcare mult mai bine cunoscută: mişcarea new age. Eduard . T Ramshdell scria în Enciclopedia religiei a afirmat că termenul de teism a însemnat mai mult decâtmonoteism. Teismul a cunoscut ceva mai mult decât politeismul. Ideile esenţiale din spatele teismului sunt cele ale unuiDumnezeu transcendent care este concomitent unul şi transcendent, (separat de univers ca şi creator şi sfinţitor) şi la felde bine inaccesibil umanităţii. Teismul biblic persoană biblică adevărată şi biblică arată că Dumnezeu este singurapersoană cu adevărat biblică şi adevărată. Dumnezeu este atoateştiutor. El are emoţii perfecte. Iubeşte cu o iubire deplină,şi este deplin în tot ceea ce face. Iubirea Sa perfectă este şi ura Sa deplină ce face posibil iadul ca şi o realitate. El posedă ovoinţă perfectă. El alege ceea ce vrea şi ceea ce alege ajunge să existe. Acest înalt punct de vedere a lui Dumnezeu este în contrast atât cu panteismul cât şi cu politeismul. Panteismuleste doctrina că tot universul şi toată realitatea este Dumnezeu. Întregul cosmic este echivalat cu Dumnezeu şi totul este 18
  19. 19. Dumnezeu.” Panteismul a înviat în mişcarea socială a occidentului în mişcarea new age. Declaraţiile actriţei ShirleyMacLaine a făcut o reapariţie a societăţii seculare occidentale şi în mişcarea new age. Declaraţiile actriţei Sheirley MacLaina făcut o reapariţie a mişcării new age ce reflectă un punct de vedere panteist. MacLain spunea că „dacă nu Îl vrei peDumneezu ca şi Dumnezeu, înseamnă că nu te vrei pa tine care şi Dumnezeu.” Tu eşti Dumnezeu. Tu eşti tot şi toate,parte a marelui tot al naturii, spune fiinţa extraterestră Suli, vorbind prin mediumul său, Newil Rowe. Politeismul este crezul într-o pluralitate de zei. Politeismul şi rezultatul său idolatria a devenit punctul de vederereligios al viziunii antice biblice a lumii după cădere. Din politeismul şi idolatria din Ur a caldeenilor, Dumnezeu l-achemat pe Avraam. Cea mai persistentă bătălie a Israelului a fost de a menţine puritatea de politeismul şi idolatriavecinilor. A fost o bătălie pe care Israelul a pierdut-o de mai multe ori. Cu judecată, Dumnezeu şi-a afundat poporul Săuîn chiar păcatul politeismului şi a închinării la idoli în timpul exilului. După reîntoarcerea în pământul lui Israel, naţiuneanu a mai fost niciodată ameninţată de pericolul politeismului şi al idolatriei. Este cât se poate de evident că trebuie să remarcăm că creştinii s-au împărtăşit de acest punct de vedere teist,spiritual în care evreii şi musulmanii existau. Acest punct comun a oferit punctul de început al mântuirii creştine faţă demarii membrii ai religiei teiste. O viziune despre lumea relaţională Teismul creştin se bazează pe revelaţia lui Dumnezeu şi nu pe intuiţia omului. Creştinii nu cred în unul adevăratulDumnezeu ca şi un produs intuiţiei omului sau al bunului simţ. Tot ceea ce ştim despre Dumnezeu, ştiind fiindcă El a alessă se descopere pe Sine umanităţii. Sfântul Pavel le spunea evreilor că „Dumnezeu de mai multe ori şi în mai multe feluri avorbit părinţilor noştri prin prooroci.” (Evrei 1, 1). Sfântul Apostol Pavel scria tânărului Tomotei, „continuă în lucrurilepe care le-ai învăţat şi fii sigur de tot ceea ce ai învăţat şi că din captivitate ai ştiut Biblia carele poate înţelege în vedereamânuirii care este în Iisus Hristos. Toată scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este bună de învăţat, pentru a mustra şipentru a corecta, pentru a ne instrui în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie complet şi gata de a face faptelebune.” (2 Timotei 3, 14-17). Noi creştinii ne împărtăşim de unele dimensiuni ale acestei lumi atât cu evreii cât şi cu musulmanii din moment ceşi ei susţin că Vechiul Testament este Cuvântul lui Dumnezeu. Dai ei nu cred că este adevărat cu Noul Testament. O viziune despre lume Treimică Singurul şi adevăratul Dumnezeu există ca şi Tată, Fiu şi Duhul Sfânt (Matei 28, 19, Romani 5, 1; 25, 20; 2Corinteni 13, 24). În timp ce Treimea nu este în nici un loc specificată în Noul Testament ea este pretutindeni implicită.Din aceasta rezultă a doua şi cea mai importanţă teză cea a revelaţiei de Sine a lui Dumnezeu. După cum am văzut,autorul epistolei către evrei a vorbit de faptul că „Dumnezeu de mai multe ori şi în mai multe feluri a vorbit părinţilornoştri prin prooroci.” (Evrei 1, 1). Evrei 1, 2 continuă „în zilele din urmă, Dumnezeu ne-a vorbit prin înseşi Fiul Său.” Aceste versete ne spun că Dumnezeu a făcut toate prin Fiul Său. Mai apoi a afirmat că Fiul este strălucireadumnezeirii şi a exprimat chipul persoanei Sale şi a susţinut toate lucrurile „prin cuvintele puterii Sale.” A se vedea Evrei1, 2-3, 6, 10-12). Treimea sau Dumnezeu ca şi Treime a devenit o dimensiune mai limitată a unui punct de vedere biblic. În acestpunct noi creştinii ne separăm de evrei şi de musulmani. Cei mai mulţi evrei Îl consideră pe Iisus un impostor sau cel maimult un reformator înşelat. Musulmanii cred şi mai mult în Iisus, ei îl declară unul dintre cei mai mari prooroci, al doileadupă cel mai mare prooroc, Mohamed. Coranul îl numeşte pe Iisus [Ieşua în ebraică] „Spiritul lui Dumnezeu.” Totuşi, musulmanii resping titlul de Fiul luiDumnezeu. Hristos nu este dumnezeiesc sau Dumnezeu cred ei ci numai un om ca şi alţi mari prooroci ai lui Dumnezeu.Noe Avraam, Moise, David şi în cele din urmă Mohamed, ultimul şi cel mai mare. O viziune răscumpărătoare a lumii 19
  20. 20. Revelaţia lui Dumnezeu se bazează cel mai mult pe răscumpărare. Ea se concentrează pe activitatea lui Dumnezeu,de a îi aduce pe bărbaţi şi pe noi la Sine după cădere. Momentul în care oamenii păcătuiesc, Dumnezeu vine la ei. El nuvine la oameni ca şi un fel de judecător al rebeliunii împotriva stăpânirii Sale (Facere 3, 16-19), ci El vine şi ca şi unrăscumpărător. El a dat primii perechi de oameni originare să se acopere pentru a astupa consecinţele păcatului, un fel desimţ al ruşinii în golătatea lor (Facere 3, 12). Mai mult el le promite un răscumpărător, care să îi dezrobească faţă de noullor stăpân „şarpele” pe care îl cunoaştem ca şi diavolul sau Satan (Facere 3, 15), restul Bibliei de la facere 4 până la facere22 este povestea lui Dumnezeu ce a oferit răscumpărare femeilor şi bărbaţilor păcătoşi. O viziune biblică a lumii este o viziune răscumpărătoare a lumii cu adevărat, capitolele de final ale Bibliei şi arevelaţiei lui Dumnezeu se concentrează pe bucuria oamenilor răscumpăraţi de Dumnezeu pentru totdeauna în prezenţaSa şi a Mielului în toată maiestatea Sa (Apocalipsă 21, 22). Creştinul care crede în Biblie probabil nu are prea mari neînţelegeri la tot ceea ce am arătat din aceste consideraţiicel puţin până acum. Am arătat acum ceea ce reprezintă creştinismul biblic. Totuşi, există o altă viziune a lumii pe care ovom prezenta. Pentru ţelul studiilor noastre – aceasta este cea mai vividă, cea mai dinamică şi cea mai dominantă viziune aconcepţiei biblice a lumii. În acelaşi timp, este probabil cea mai neglijenţă, mai puţin înţeleasă şi aplicată vieţii şi slujiriinoastre creştine. Această viziune a biblică a lumi poate fii exprimată într-o frază: realitatea prezentă există într-un conflict cosmicprin conflictul sau un război pnevmatologic. În termenii filosofici, dualismul există în univers. Împărăţia lui Dumnezeu şiîmpărăţia răului supranatural sunt angajate într-un conflict aspru unul împotriva altuia. Dualismul absolut a afirmat cărealitatea ultimă este dublă, răul şi binele au existat din totdeauna. Realitatea prezentă există într-un stat al dualismului, darnu a fost aşa la început şi nici nu v-a fii aşa pe viitor. „La început Dumnezeu...” este viziunea Bibliei. Nu a existat rău şinici o forţă opusă, numai Dumnezeu şi Dumnezeu este bun. Mai apoi Dumnezeu a creat fiinţele morale, îngerii şi i-a spusîn împărăţia Sa. Totuşi, nu a existat nici un dualism. Astfel, Dumnezeu este creatorul nostru. La un moment dat din trecuta avut loc o rebeliune în împărăţia angelică. S-a născut dualismul. Răul a intrat în împărăţia lui Dumnezeu., divizându-o îndouă părţi: împărăţia lui Dumnezeu şi împărăţia lui Satan. Acesta este punctul de vedere al trecutului distant. Pe cum centrul Bibliei s-a mutat în timp, de la „etern” la viitorul „etern” trecut, dualismul a dispărut. Stadiul ultimeste cel al monismului etern. Numai Dumnezeu şi împărăţia Lui descrisă vor exista în viitor. (Conceptul eternităţii trecuteşi a viitorului ca şi o contradicţie a vieţilor noastre. Poate ceea ce este etern să aibă un trecut şi un viitor? Astfel de cuvintesunt de ajutor totuşi de a vorbii în trecut şi în viitor. Totuşi, dualismul este o realitate prezentă. Universul există într-un stadiu de conflict cosmic pământesc sau unrăzboi spiritual. Dualismul cosmic este o realitate: în realitate există un război pnevmatic. Dualismul pământesc este orealitate: războiul pnevmatic face ravagii pe pământ. Unele dimensiuni ale acestui război sunt cunoscute şi descrise în diferite feluri de mai mulţi oameni. Unii vorbescde lupta dintre bine şi rău. Alţii vorbesc dintre lupta dintre corect şi eronat sau dintre lupta dintre lumină şi întuneric.Totuşi, alţii se referă la conflictul dintre forţele pozitive care cauză să păsteze viaţa şi ordinea din univers şi forţelenegative care vor să perturbe şi să distrugă viaţa şi ordinea. Totuşi din punct de vedere biblic, acest dualism este descoperitde a fii un conflict permanent cu adepţii lui Satan. De a înţelege şi a echipa mai bine sinele referitor la această luptă cosmicpământească, trebuie să studiem teologia exegezei biblice şi experienţa sfinţilor lui Dumnezeu. 20
  21. 21. SECŢIUNEA 1 ORIGINEA ŞI SCOPUL RĂZBOIULUI SPIRITUAL REBELIUNEA COSMICĂ PROBLEMA RĂULUI Războiul pnevmatic este un subiect rău. Războiul în sine este rău. Dacă răul nu ar fii existat nu ar fi fost nici un felde război. Răul este cea mai perplexă problemă cu care s-a confruntat umanitatea. Marii filosofi s-au confruntat cu ea timpde mai multe milenii. Filosoful elen Epicur (341-270 după Hristos) citat de filosoful elen Lactanţiu (260-340 după Hristos)se crede că la un moment dat scria că „Dumnezeu vrea să îndepărteze toate relele şi nu poate, sau El este capabil şi nuvoieşte, sau El nici nu vrea şi nici nu poate, sau El şi vrea şi poate. Dacă El vrea şi este incapabil, El este slab, ceea ce nueste în conformitate cu caracterul lui Dumnezeu. Dacă este capabil şi nu vrea, El este invidios, ceea ce nu este Dumnezeu;dacă El este nevoitor şi nici capabil, prin urmare El este atât invidios cât şi slab şi prin urmare nu este Dumnezeu; dacă Eleste nevoitor, cât şi incapabil, ceea ce i se potriveşte numai lui Dumnezeu, din ce sursă ne vin relele? Sau de ce nu leîndepărtează Dumnezeu pe toate? Aceasta este problema care l-a făcut pe C S Lewis ateu mai toată viaţa. El a scris despre aceasta în cartea s-aprovocativă Problema durerii. Pe cum Lewis şi-a amintit fosta s-a înţelegere a ateismului, el a descris grafic răul şinecazurile pe care le întâlnesc toate fiinţele umane. El a concluzionat: dacă îmi este să cred că aceasta este lucrarea unuispirt binevoitor şi omnipotent, răspund că toate evidenţele au ezitat în direcţia opusă. Fie că nu există nici un spirit înspatele universului sau este un spirit (căci atunci se referă la Dumnezeu), indiferent de bine şi de rău sau mai bine spusDumnezeu este rău. Răspunsul lui Lewis la prima linie a raţionamentului este interesant. Nu am remarcat niciodată că chiar tărziu şi facultatea auzului pacientului la un moment dat ne-a ridicat oproblemă. Dacă universul este atât de viu sau chiar jumate atât de viu cum se face fiinţele umane i-au atribuit activitateaunui creator înţelept şi bun? Oamenii sunt probabili creduli, dar în nici un caz chiar atât de naivi. Prin urmare, uneori ointerferenţă faţă de cursurile evenimentelor din această lume faţă de bunătatea şi înţelepciunea lui Dumnezeu ar fii fost unfel de evidenţe şi nu ar fii fost niciodată făcute. Religia are o opinie diferită. Lewis menţionează cuvântul teodicee. El vinde din elenul Θεος Dumnezeu şi δικε dreptate. Webster a definitteodiceea ca şi o aplicare a bunătăţii lui Dumnezeu, a bunătăţii şi a omnipotenţei Sale în viziunea existenţei răului.” EdgarS. Birghtman, profesor de filosofie la Şcoala doctorală a Universităţii din Boston, defineşte teodiceea ca şi o încercare de ajustifica căile lui Dumnezeu faţă de om, adică de a rezolva problema răului în lumina credinţei şi a iubirii şi a dreptăţii luiDumnezeu.” Evident, problema răului este mult mai acută pentru teism mai mult decât pentru orice alt gen de filosofie sauteologie ; dacă nu poate fii rezolvată, teismul trebuie să fie abandonat, reţinut de credinţă în speranţa unui viitor şi totuşiincapabil de a fii susţinut subordonat unui adevăr mai presus de mulţime. C. S. Lewis a fost probabil de acord că în prezent nu putem ajunge la o concluzie. El a susţinut că adevărurile dinspatele teismului sunt adevăruri mai presus şi dincolo de raţiunea umană. După cum susţinea Pascal, „inima are raţiuni decare mintea nu ştie.” Lewis spunea că teodicea nu este ceva nou şi s-a luptat cu problema răului în epoca modernăştiinţifică. Cu adevărat, gnosticismul, cea mai mare diviziune care a apărut în biserica primară a epocii patristice aaccentuat problema răului în universul lui Dumnezeu. În cartea sa Satan: tradiţia creştină primară, Jeffrey Burton Ruseel a afirmat că gnosticismul îşi are probabilrădăcinile de pe vremea comunităţii de la Qumran, cu o teologie a unui conflict cosmic dintre bine şi rău. Totuşi,gnosticismul a fost în mare o încercare creştină de teodicee care a luat-o razna. El a ameninţat să frângă Biserica pe lamijlocul secolului al II-lea. Marea majoritate a scrierilor apologetice ale părinţilor timpurii au fost direcţionate împotrivaacestei erezii devastatoare. Gnosticismul a realizat mai multe servicii Bisericii, provocând gândirea referitor la problemarăului în special de marii apologeţi – Iustin Martirul şi Filosoful, Taţian, Atenagora, Teofil, Irineu şi Tertulian. Aducând problema teodiceii înainte şi în centrul atenţiei, gnosticii au forţat pe părinţi să creeze o demonologiecoerentă care lipsea din Noul Testament şi gândirea apostolică. Accentul gnosticilor pe puterea diavolului i-a făcut pe 21
  22. 22. părinţi să reacţioneze definind puterea lui cu grijă, accentul apostolilor pe răul lumii materiale şi de la apărarea lor abunătăţii esenţiale a lumii create de Dumnezeu. Probabil cea mai complexă şi mai profundă diversiune a războiului spiritual a realităţii prezente are de a face cuacel conflict. Nu a apărut pe pământ odată cu căderea omului. În acest punct Biblia nu este clară. A originat undeva saucândva în lumea paradisiacă, evident mai înainte de crearea omului. Se pare că acesta este crezul. Vechiul Testament aarătat chiar în spre o rebeliune cosmică împotriva conducerii lui Dumnezeu prin referinţe frecvente la rău, fiinţesupranaturale care caută să atace pe om şi să îl după departe de o viaţă de ascultarea de Dumnezeu. Nu putem începe cu Facere 3 fiindcă şarpele care o ispiteşte pe Eva nu este niciunde numit o fiinţă supranaturalăîn Vechiul Testament. Totuşi Noul Testament l-a identificat cât se poate de clar pe el ca şi pe Diavolul şi Satan (2Corinteni 11, 3; Apocalipsă 12, 9). V. Khun este clar că cel puţin atunci când Facere 3 a fost citită şi explicată cititorilorevrei de învăţătură şi rabini, şarpele a fost identificat cu Satan. Interpretarea Noului Testament a căderii omului şi cea aevreilor este la un moment dat identică. În timp ce referinţele la Satan nu sunt atât de obişnuite în Vechiul Testament ca şicum sunt în Noul, Satan este menţionat de câteva ori şi o dată în Cronici, de 24 de ori în Iov şi odată în Psalmul 109, 6 şide 3 ori în Zaharia 3, 1-2. Modul de operaţie a lui Satan Prima apariţia înregistrată a lui Satan ce a fost înregistrată după nume s-a găsit în 1 Cronici 21, 1. Acest pasaj adescoperit încercările lui de a îl trage pe David un om al lui Dumnezeu în neascultare faţă de Dumnezeu. Aceastasugerează un model de operaţie împotriva umanităţii ce se găseşte în toată Biblia, descoperit în toată istoria şi experienţelede credincioşi şi necredincioşi pretutindeni în zilele noastre. În ele găsim principala strategie a lui Satan, ţinta lui esenţialăşi scopul lui esenţial. Decepţia, strategia Mai întâi vom descoperii strategia principală de înşelare a lui Satan (diavolul), decepţia. Scriitorul ne spune căSatan l-a făcut pe David să numere pe Israel (v, i). (A se vedea 2 Samuel 24, 1 pentru o viziune tipică a VechiuluiTestament a părţii supranaturale a ispitirilor satanice). Asemenea evreii de mai înainte de el, David nu a avut nici o ideedespre originea gândurilor care au apărut imediat în mintea lui. Pe cum se gândea la ele, ele se găseau corecte, logice şilucrul ce trebuia făcut. În timp ce conştiinţa lui evident l-a perturbat (v. 81, el a confirmat planul său.), ceea ce voia să facăDavid era eronat acest lucru a fost atât de eronat că până şi Joab, comandantul său militar, care nu era chiar un sfânt avăzut greşala lui David şi a deciziei sale şi s-a declarat împotriva ei (v. 2-4). Fapta a fost atât de eronată că chiar judecata lui Dumnezeu a venit asupra Israelului. David realizând că a greşit s-apocăit de greşala lui. El a mărturisit amarnic, am păcătuit „mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu măcurăţeşte.” Aici vom descoperii ceea ce am găsit în toată Biblia. Păcatul uman are întotdeauna o sursă duală. Este o sursăumană, alegerile greşite ale cuiva. Dar avem şi o cauză supranaturală, ispitirile lui Satan. El este cel care plantează gândurilerele şi imaginaţiile negative în minţile oamenilor, identificând răul care este deja acolo (Fapte 5, 1-3, 1 Corinteni 7, 5, 2, 2Cronici 21, 3; 1 Tesaloniceni 3, 5; 1 Corinteni 10, 3-5; Filip 4, 8). Biblia vorbeşte de foarte multă înşelare. În traducerea engleză a Bibliei sunt foarte multe cuvinte şi denumiri aletermenului dreptate. În ambele testamente cuvântul apare de 150 de ori. Vines spune că decepţia înseamnă a da o„impresie falsă.” Aşa se apropie Diavolul de oameni şi aşa s-a apropiat de lumea îngerească de a se răzvrătii împotriva luiDumnezeu. Mai întotdeauna, Satan începe înşelăciunea astfel, avertismentele lui Pavel în 1 Corinteni 2, 11. Totuşi, odatăce Satan a stabilit o parte a sa în viaţa unei persoane (Efeseni 4, 27) înşelăciunea nu mai este atât de importantă. De maimulte ori el se v-a demasca pentru a chinui şi a lovii şi mai mult victima sa. Conducătorii, ţinta 22
  23. 23. În al doilea rând vom descoperii principala sa ţintă a înşelăciunii. În cazul celor care nu îl iubesc pe Dumnezeu, else mută în înşelăciune împotriva persoanelor, la toate gradele conducerii. Politic, militar, economic, religios, educaţional,media, familie şi alţi mari lideri ai lumii au devenit ţinta înşelăciunii sale. De ce? Fiindcă ei controlează destinele umanităţii. Cineva a afirmat că dacă un om singuratic păcătuieşte este afectat doar el. Dacă o familie păcătuieşte, este afectatătoată familia. Dacă păcătuieşte un lider al unei comunităţi, toată comunitatea este afectată. Dacă un lider al lumiipăcătuieşte, este afectată toată lumea. Cine îl poate uita pe Adolf Hitler? Dacă păcătuieşte un lider al Bisericii, un creştin, o instituţie creştină sau o casă creştină, toate păcătuiesc împreunăcu el. Poate cineva spune că nu? Cu toţii suntem victime ale faptelor păcătoase, a liderilor creştini exploataţi de media de adiscredita Biserica lui Dumnezeu. Metoda, scopul În al treilea rând vom descoperii scopul central al înşelăciunilor diavolului. În primul rând este de al Îl „dezonora”sau de a Îl „calomnia” pe Dumnezeu, prin a aduce ruşine şi chiar judecată asupra copiilor Săi. Prin înşelarea liderului sauliderilor oamenilor lui Dumnezeu, Satan a adus ruşine peste poporul lui Dumnezeu. La fel de bine diavolul poate indirectsă aducă judecata dreaptă a lui Dumnezeu ca să cadă peste proprii Săi copii (v. 7). Astfel, în primele apariţii înregistrate a lui Satan în Biblie descoperim principalele trăsături ale schemelor sale releîmpotriva lui Dumnezeu şi a poporului Său. El este un înşelător care vrea să conducă pe liderii Bisericii şi a poporului luiDumnezeu în acţiuni de neascultare faţă de Dumnezeu. El există pentru a Îl calomnia pe Dumnezeu şi poporul Său.Demonologia restului Bibliei nu este decât o expansiune a acestor trăsături principale ale supranaturalismului său. În antichitate crezul despre răutatea diavolilor era universal După cum a descoperit studiul istoriei antice, crezul în unele forme de supranaturalism rău era universal înVechiul Testament. Regretatul Dr. Mervil F. Unge scrie că „istoria diferitelor religii din primele veacuri au arătat că crezulîn Satan şi diavoli era universal. După Biblie, degenerarea de la monoteism a rezultat în orbirea oamenilor de Stan şiajungerea în cele mai deranjate forme de idolatrie (Romani 1, 21-38; 1 Cor. 4, 4). La vremea lui Avraam (cc.a 2000 BC)oamenii erau scufundaţi într-o mlaştină a politeismului ce era plină de spirite diavoleşti. Vrăji, incantaţii, texte magice,exorcisme şi diferite forme de fenomene diavoleşti apar în descoperirile arheologice din Sumeria şi Babilonia. Antichităţileromane, egiptene şi asiriene, caldeene şi elene sunt bogate în fenomene diavoleşti. Deităţile adorate erau fără doar şi poatediavoli inevitabil: reprezentanţi de idoli şi imagini materiale. Unger a continuat studiul citându-l pe Geroge W Glimore în Schafft Heryeg enciclopedia cunoaşterii religioase, şispunea că toată providenţa religioasă din care a ieşit religia evreilor este plină de dualism. Mai apoi Unger a afirmat căcreştinismul primar i-a salvat pe adepţii din cursele lui Satan şi a diavolilor săi” (Efeseni 2, 2; Col. 1, 13). În mare măsurăistoria religiilor este o mărturie a religiei ortodoxe în lupta împotriva diavolilor în ciognirea dintre credinţa creştinismul demai apoi. Mai multe aluzii la crezul în răul supranatural a şi rebeliunii cosmice este reţinut de poporul evreu în tot VechiulTestament. Şarpele este simbol al unei realităţi spirituale rele sau fiinţe ce sunt menţionate de mai multe ori (Facere 3, 1-2;Iov 3, 8; 4, 1, Ps. 17, 10; 18,9). Diavolii mincinoşi sunt menţionaţi de vreo opt ori, cu toţii au fost implicaţi în demonizaţisau în 1 Samuel 16, 14-23; 28; 10; 19.4). La fel de bine în 1 Regi 22, 29-23). Aceste versete trebuie studiate în luminacurentului deplin începând cu primul verset. Dar sunt menţionaţi şi îngeri ai familiei de şase ori (Ieremia 20, 27; 1 Samuel28): prin spirite de famile unii înţeleg mediumuri. Diavolii perverşi sunt menţionaţi cel mai puţin odată (Isaia 13; 13-14). John D. Mattes în excepţionalul săucomentariu la Isaia a interpretat expresia ca şi un spirit al distorsionărilor. Nu se ştie dacă aici se face referinţă la un răupersonal sau pur şi simplu la o antiteză a confuziei. Sfaturile false şi planurile Egiptului totuşi au venit prin slăbiciune.Astfel, ar putea fii adevărate ambele sensuri. Sunt menţionaţi de mai multe ori diavoli ai înşelării. Cele mai concrete referinţe sunt Osea legate de adorareaidolilor, ghicitorilor şi baalismului. Diavolii sunt egali cu zeii şi idolii popoarelor păgâne la care se face referinţă de celpuţin patru ori (Levitic 17, 7; Deuteronim, 32, 17; 2 Cronici 11; 15; 1 Crointeni 10, 20-21). Diavolii răi care stăpâneau 23

×