SlideShare a Scribd company logo
1 of 12
{
Proiect științe
Elevi: Apostolache Ioana, Petrescu Robert
Profesor: Radu Robertino
Clasa a XI-a GE
Colegiul Național “Jean Monnet” Ploiești
Fenomene optice
• Lumina
• Curcubeul
• Aurora Boreală
• Haloul
• Mirajul
• Umbra
Lumina este agentul fizic care impresionează ochiul,
prin acesta putând fi văzută.
Lumina
Natura luminii și structura ei au
constituit o preocupare a omului din cele mai
vechi timpuri. Datorită mijloacelor aproape
inexistente de cercetare a luminii, diversele
ipoteze privind lumina au fost multă vreme
speculative. Mai precise au fost legile
propagării luminii, conform cărora, de
exemplu, ea se propagă în linie dreaptă.
Aceasta a făcut ca între anii 1626-
1637 Rudolph Snellius și Descartes să
enunțe legile refracției. Legile reflexiei erau
cunoscute încă din antichitate, nu se știe
când și de cine au fost descoperite și
enunțate, dar se știe că Euclid și Aristotel le
foloseau.
Fenome optice consacrate
sunt:
• dispersia luminii,
• curcubeul (apare datorită
fenomenelor
de refracție, reflexia
luminii și dispersia
luminii), absorbția
luminii,
• polarizarea luminii.
 Curcubeul este un fenomen optic și meteorologic care se
manifestă prin apariția pe cer a unui spectru de forma unui
arc coloratatunci când lumina soarelui se refractă în picăturile
de apă din atmosferă. De cele mai multe ori curcubeul se
observă după ploaie, când soarele este apropiat de orizont.
 Centrul curcubeului este în partea opusă soarelui față de
observator. Trecerea de la o culoare la alta se face continuu,
dar în mod tradițional curcubeul este descris ca având un
anumit număr de culori; acest număr diferă de la o cultură la
alta, de exemplu în tradiția românească secvența culorilor este
adesea prezentată astfel: roșu, portocaliu (oranj), galben,
verde, albastru, indigo și violet, și memorată sub forma
acronimului ROGVAIV. Ordinea culorilor este de la roșu în
exteriorul arcului la violet în interior.
Curcubeul
În condiții de vizibilitate bună
uneori se poate observa și un
curcubeu mai slab, concentric cu
primul, ceva mai mare și cu
ordinea culorilor inversată.
Teoretic există nu numai acest
curcubeu secundar, ci o infinitate
de ordine superioare, dar practic
cu ochiul liber au fost observate
doar primele patru; al treilea și
al patrulea sunt și mai slabe și se
află de aceeași parte cu soarele,
ceea ce îngreunează mult
observarea.
Același fenomen are loc și
în alte condiții, de
exemplu cu
lumina lunii (sau orice
altă sursă de lumină) în
loc de soare, cu picături
de apă provenite de la
spargerea valurilor,
fântâni arteziene,
cascade, stropitori etc., cu
alte lichide în loc de apă
ori cu obiecte solide și
transparente (sticlă,
polistiren etc.) în formă
sferică ș.a.m.d.
 Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă
observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca
rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul
magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut
sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei,
cu referire la zeița romană a zorilor,Aurora, și la titanul care reprezenta
vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-
octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele
de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că
apare în sud.
 Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe
alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus.
Totodată, fenomenul este de origine naturală, deși poate fi reprodus
artificial prin explozii nucleare sau în laborator.
Aurora polară
Aurora boreală creată în
laborator:
Aurora boreală de pe
Jupiter:
 Haloul este un inel luminos,
multicolor, care poate apărea pe bolta
cerească în jurul Soarelui sau
al Lunii în condiții atmosferice propice.
Apare din cauza reflexiei sau refracției
luminii în cristale de gheață care sunt
prezente la nori de mare altitudine.
 Fenomenul halo (cunoscut si ca nimb
sau aureola) reprezinta un grup de
fenomene optice sau luminoase, care se
formeaza in rezultatul refractiei si
reflectiei razelor solare in cristalele
hexagonale de gheata, care se contin in
norii cirostratus la inaltimea de 7-12
km, unde temperatura este de -30 de
grade.
Haloul
Multe sunt aproape de soare sau luna, dar altele
sunt in alta parte si chiar in partea opusa a
cerului. Ele se pot forma, de asemenea, in jurul
luminii artificiale, in vreme foarte rece, atunci
cand cristalele de gheata numite "praf de
diamant" plutesc in aerul din apropiere.
"Toata apa este inghetata, adica sub forma de
cristale hexagonale de gheata. Si atunci cand
turbulenta este puternica, dar turbulenta poate fi
atunci cand este foarte cald, hexagoanele acestea
se misca haotic si atunci razele solare nimeresc
sub unghiuri diferite. Astfel apare fenomenul
optic de halou"
 Un miraj (sau o Fata Morgana) este
un fenomen optic datorat devierii
razelor de lumină la trecerea printr-un
mediu neomogen, în particular prin
straturi de aer aflate
la temperaturi diferite.
 Cuvântul provine din francezul mirage,
care la rândul său provine din
latinul mirare, care înseamnă "a părea”.
Mirajul
Umbra este o zonă în
care lumina directă, generată de
o sursă de lumină, nu poate ajunge
datorită împiedicării trasmiterii
acesteia prin existența unui
obiect opac între sursa de lumină și
zona umbrei. Umbra este o proiecție
bidimensională a obiectului opac
interpus, reproducând cu o oarecare
precizie silueta corpului
tridimensional. Precizia siluetei
depinde de mai multor factori, dar în
primul rând de unghiul sub care se
găsește suprafața pe care este
proiectată umbra față
de bisectoarea conului unghiului
solid al difuzării luminii.
Umbra
Un obiect astronomic creează o umbră
vizibilă de dimensiuni mari pe
suprafață planetei noastre, atunci când
magnitudinea aparentă a corpului
ceresc este egală sau mai mică decât -
4 . Un astfel de caz de umbră se
produce în timpul fenomenului
astronomic cunoscut ca eclipsă.
Actualmente singurele corpuri cerești
capabile de a produce umbre
semnificative
pe Pământ sunt Soarele, Luna și, în
anumite condiții, planeta Venus.
Biografie:
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:F
enomene_opticeGoogle imagini
• http://www.referatele.com/referate/fizica/online
4/Fenomenele-optice-si-electrice-care-apar-in-
natura-referatele-com.php
• Google Imagini

More Related Content

What's hot

Legea lui coulomb erathosthenes atelier 2016
Legea lui coulomb erathosthenes atelier 2016Legea lui coulomb erathosthenes atelier 2016
Legea lui coulomb erathosthenes atelier 2016VasekKir
 
Instrument optic
Instrument opticInstrument optic
Instrument opticattila18
 
Structura invelisului electronic
Structura invelisului electronicStructura invelisului electronic
Structura invelisului electronicromancalupulesku
 
Instrumente optice
Instrumente opticeInstrumente optice
Instrumente opticeescorteanu
 
Електизирање под влијание
Електизирање под влијаниеЕлектизирање под влијание
Електизирање под влијаниеFlOwMaStErgorgiiev
 
Teza. chimie poluarea aerului
Teza. chimie  poluarea aeruluiTeza. chimie  poluarea aerului
Teza. chimie poluarea aeruluiCristalina Vațic
 
Campul magnetic-al-curentului
Campul magnetic-al-curentuluiCampul magnetic-al-curentului
Campul magnetic-al-curentuluiradubug
 
6. conservarea biodiversitatii in romania
6. conservarea biodiversitatii in romania6. conservarea biodiversitatii in romania
6. conservarea biodiversitatii in romaniaMaria Toderas
 
Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003scmargineni
 
Teoria Haosului.
Teoria Haosului.Teoria Haosului.
Teoria Haosului.Carmen Mrn
 

What's hot (20)

Fenomene optice
Fenomene opticeFenomene optice
Fenomene optice
 
Legea lui coulomb erathosthenes atelier 2016
Legea lui coulomb erathosthenes atelier 2016Legea lui coulomb erathosthenes atelier 2016
Legea lui coulomb erathosthenes atelier 2016
 
Instrument optic
Instrument opticInstrument optic
Instrument optic
 
Natura luminii. interferența luminii
Natura luminii. interferența luminiiNatura luminii. interferența luminii
Natura luminii. interferența luminii
 
Radiatii X
Radiatii XRadiatii X
Radiatii X
 
Structura invelisului electronic
Structura invelisului electronicStructura invelisului electronic
Structura invelisului electronic
 
Microscopul
MicroscopulMicroscopul
Microscopul
 
Instrumente optice
Instrumente opticeInstrumente optice
Instrumente optice
 
Curcubeul
CurcubeulCurcubeul
Curcubeul
 
Ochiul
OchiulOchiul
Ochiul
 
EFECTUL COMPTON.pptx
EFECTUL COMPTON.pptxEFECTUL COMPTON.pptx
EFECTUL COMPTON.pptx
 
Електизирање под влијание
Електизирање под влијаниеЕлектизирање под влијание
Електизирање под влијание
 
Fenomene optice
Fenomene opticeFenomene optice
Fenomene optice
 
Teza. chimie poluarea aerului
Teza. chimie  poluarea aeruluiTeza. chimie  poluarea aerului
Teza. chimie poluarea aerului
 
Parghii
ParghiiParghii
Parghii
 
Campul magnetic-al-curentului
Campul magnetic-al-curentuluiCampul magnetic-al-curentului
Campul magnetic-al-curentului
 
6. conservarea biodiversitatii in romania
6. conservarea biodiversitatii in romania6. conservarea biodiversitatii in romania
6. conservarea biodiversitatii in romania
 
Reflexia luminii
Reflexia luminiiReflexia luminii
Reflexia luminii
 
Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003Fenomene optice 2003
Fenomene optice 2003
 
Teoria Haosului.
Teoria Haosului.Teoria Haosului.
Teoria Haosului.
 

Viewers also liked

251802758 manual-matematica-clasa-a-9-a(4)
251802758 manual-matematica-clasa-a-9-a(4)251802758 manual-matematica-clasa-a-9-a(4)
251802758 manual-matematica-clasa-a-9-a(4)cristinavladescu
 
Fulgerul - proiect la fizică
Fulgerul - proiect la fizicăFulgerul - proiect la fizică
Fulgerul - proiect la fizicăNoName0000
 
Fenomene Ale Naturiii
Fenomene Ale NaturiiiFenomene Ale Naturiii
Fenomene Ale NaturiiiZoiaBotis
 
Anotimpuri+fenomene ale naturii
Anotimpuri+fenomene ale naturiiAnotimpuri+fenomene ale naturii
Anotimpuri+fenomene ale naturiicami_rcs
 
Activitate extracurriculara la fizica
Activitate extracurriculara la fizicaActivitate extracurriculara la fizica
Activitate extracurriculara la fizicaAlianta INFONET
 
Proiect didactic - Activitatea extracuriculara la fizica
Proiect didactic - Activitatea extracuriculara la fizicaProiect didactic - Activitatea extracuriculara la fizica
Proiect didactic - Activitatea extracuriculara la fizicaAlianta INFONET
 
"Fizica te poate ajuta". Prima ora in clasa a VI-a
"Fizica te poate ajuta". Prima ora in clasa a VI-a"Fizica te poate ajuta". Prima ora in clasa a VI-a
"Fizica te poate ajuta". Prima ora in clasa a VI-aAlianta INFONET
 
Prezentare La Fizica(Ianovitchi Tatiana)
Prezentare La Fizica(Ianovitchi Tatiana)Prezentare La Fizica(Ianovitchi Tatiana)
Prezentare La Fizica(Ianovitchi Tatiana)alexcurbet
 

Viewers also liked (12)

251802758 manual-matematica-clasa-a-9-a(4)
251802758 manual-matematica-clasa-a-9-a(4)251802758 manual-matematica-clasa-a-9-a(4)
251802758 manual-matematica-clasa-a-9-a(4)
 
Fulgerul - proiect la fizică
Fulgerul - proiect la fizicăFulgerul - proiect la fizică
Fulgerul - proiect la fizică
 
Fenomene Ale Naturiii
Fenomene Ale NaturiiiFenomene Ale Naturiii
Fenomene Ale Naturiii
 
Mirajul optic
Mirajul opticMirajul optic
Mirajul optic
 
Anotimpuri+fenomene ale naturii
Anotimpuri+fenomene ale naturiiAnotimpuri+fenomene ale naturii
Anotimpuri+fenomene ale naturii
 
Activitate extracurriculara la fizica
Activitate extracurriculara la fizicaActivitate extracurriculara la fizica
Activitate extracurriculara la fizica
 
Imnul fizicii!
Imnul fizicii!Imnul fizicii!
Imnul fizicii!
 
Proiect didactic - Activitatea extracuriculara la fizica
Proiect didactic - Activitatea extracuriculara la fizicaProiect didactic - Activitatea extracuriculara la fizica
Proiect didactic - Activitatea extracuriculara la fizica
 
"Fizica te poate ajuta". Prima ora in clasa a VI-a
"Fizica te poate ajuta". Prima ora in clasa a VI-a"Fizica te poate ajuta". Prima ora in clasa a VI-a
"Fizica te poate ajuta". Prima ora in clasa a VI-a
 
Portofoliu la fizică
Portofoliu la fizicăPortofoliu la fizică
Portofoliu la fizică
 
Prezentare La Fizica(Ianovitchi Tatiana)
Prezentare La Fizica(Ianovitchi Tatiana)Prezentare La Fizica(Ianovitchi Tatiana)
Prezentare La Fizica(Ianovitchi Tatiana)
 
Campul magnetic
Campul magneticCampul magnetic
Campul magnetic
 

Similar to Proiect fizică/ Științe

Similar to Proiect fizică/ Științe (20)

Fenomene optice
Fenomene opticeFenomene optice
Fenomene optice
 
umbra și curcubeul
umbra și curcubeulumbra și curcubeul
umbra și curcubeul
 
Lumina si intuneric
Lumina si intunericLumina si intuneric
Lumina si intuneric
 
0curcubeul
0curcubeul0curcubeul
0curcubeul
 
d7b57ab0ba0f564d1885ca8191f30255.ppt
d7b57ab0ba0f564d1885ca8191f30255.pptd7b57ab0ba0f564d1885ca8191f30255.ppt
d7b57ab0ba0f564d1885ca8191f30255.ppt
 
46517156 tainele naturii
46517156 tainele naturii46517156 tainele naturii
46517156 tainele naturii
 
Fenomene atmosferice
Fenomene atmosfericeFenomene atmosferice
Fenomene atmosferice
 
1soarele.ppt
1soarele.ppt1soarele.ppt
1soarele.ppt
 
Cosmos
CosmosCosmos
Cosmos
 
Soarele
SoareleSoarele
Soarele
 
Lumina
LuminaLumina
Lumina
 
Dobrescu frăguța secretele luminii
Dobrescu frăguța secretele luminiiDobrescu frăguța secretele luminii
Dobrescu frăguța secretele luminii
 
1soarele
1soarele1soarele
1soarele
 
Lumina
LuminaLumina
Lumina
 
Lumina
LuminaLumina
Lumina
 
Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9
Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9
Proiect fizica procopiu2012-andreea-si_diana9
 
aurora polara
aurora polaraaurora polara
aurora polara
 
Universul
UniversulUniversul
Universul
 
20971390 centura-fotonica
20971390 centura-fotonica20971390 centura-fotonica
20971390 centura-fotonica
 
Secretele aurei
Secretele aureiSecretele aurei
Secretele aurei
 

Proiect fizică/ Științe

  • 1. { Proiect științe Elevi: Apostolache Ioana, Petrescu Robert Profesor: Radu Robertino Clasa a XI-a GE Colegiul Național “Jean Monnet” Ploiești
  • 2. Fenomene optice • Lumina • Curcubeul • Aurora Boreală • Haloul • Mirajul • Umbra
  • 3. Lumina este agentul fizic care impresionează ochiul, prin acesta putând fi văzută. Lumina Natura luminii și structura ei au constituit o preocupare a omului din cele mai vechi timpuri. Datorită mijloacelor aproape inexistente de cercetare a luminii, diversele ipoteze privind lumina au fost multă vreme speculative. Mai precise au fost legile propagării luminii, conform cărora, de exemplu, ea se propagă în linie dreaptă. Aceasta a făcut ca între anii 1626- 1637 Rudolph Snellius și Descartes să enunțe legile refracției. Legile reflexiei erau cunoscute încă din antichitate, nu se știe când și de cine au fost descoperite și enunțate, dar se știe că Euclid și Aristotel le foloseau. Fenome optice consacrate sunt: • dispersia luminii, • curcubeul (apare datorită fenomenelor de refracție, reflexia luminii și dispersia luminii), absorbția luminii, • polarizarea luminii.
  • 4.  Curcubeul este un fenomen optic și meteorologic care se manifestă prin apariția pe cer a unui spectru de forma unui arc coloratatunci când lumina soarelui se refractă în picăturile de apă din atmosferă. De cele mai multe ori curcubeul se observă după ploaie, când soarele este apropiat de orizont.  Centrul curcubeului este în partea opusă soarelui față de observator. Trecerea de la o culoare la alta se face continuu, dar în mod tradițional curcubeul este descris ca având un anumit număr de culori; acest număr diferă de la o cultură la alta, de exemplu în tradiția românească secvența culorilor este adesea prezentată astfel: roșu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo și violet, și memorată sub forma acronimului ROGVAIV. Ordinea culorilor este de la roșu în exteriorul arcului la violet în interior. Curcubeul
  • 5. În condiții de vizibilitate bună uneori se poate observa și un curcubeu mai slab, concentric cu primul, ceva mai mare și cu ordinea culorilor inversată. Teoretic există nu numai acest curcubeu secundar, ci o infinitate de ordine superioare, dar practic cu ochiul liber au fost observate doar primele patru; al treilea și al patrulea sunt și mai slabe și se află de aceeași parte cu soarele, ceea ce îngreunează mult observarea. Același fenomen are loc și în alte condiții, de exemplu cu lumina lunii (sau orice altă sursă de lumină) în loc de soare, cu picături de apă provenite de la spargerea valurilor, fântâni arteziene, cascade, stropitori etc., cu alte lichide în loc de apă ori cu obiecte solide și transparente (sticlă, polistiren etc.) în formă sferică ș.a.m.d.
  • 6.  Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor,Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie- octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud.  Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deși poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator. Aurora polară
  • 7. Aurora boreală creată în laborator:
  • 8. Aurora boreală de pe Jupiter:
  • 9.  Haloul este un inel luminos, multicolor, care poate apărea pe bolta cerească în jurul Soarelui sau al Lunii în condiții atmosferice propice. Apare din cauza reflexiei sau refracției luminii în cristale de gheață care sunt prezente la nori de mare altitudine.  Fenomenul halo (cunoscut si ca nimb sau aureola) reprezinta un grup de fenomene optice sau luminoase, care se formeaza in rezultatul refractiei si reflectiei razelor solare in cristalele hexagonale de gheata, care se contin in norii cirostratus la inaltimea de 7-12 km, unde temperatura este de -30 de grade. Haloul Multe sunt aproape de soare sau luna, dar altele sunt in alta parte si chiar in partea opusa a cerului. Ele se pot forma, de asemenea, in jurul luminii artificiale, in vreme foarte rece, atunci cand cristalele de gheata numite "praf de diamant" plutesc in aerul din apropiere. "Toata apa este inghetata, adica sub forma de cristale hexagonale de gheata. Si atunci cand turbulenta este puternica, dar turbulenta poate fi atunci cand este foarte cald, hexagoanele acestea se misca haotic si atunci razele solare nimeresc sub unghiuri diferite. Astfel apare fenomenul optic de halou"
  • 10.  Un miraj (sau o Fata Morgana) este un fenomen optic datorat devierii razelor de lumină la trecerea printr-un mediu neomogen, în particular prin straturi de aer aflate la temperaturi diferite.  Cuvântul provine din francezul mirage, care la rândul său provine din latinul mirare, care înseamnă "a părea”. Mirajul
  • 11. Umbra este o zonă în care lumina directă, generată de o sursă de lumină, nu poate ajunge datorită împiedicării trasmiterii acesteia prin existența unui obiect opac între sursa de lumină și zona umbrei. Umbra este o proiecție bidimensională a obiectului opac interpus, reproducând cu o oarecare precizie silueta corpului tridimensional. Precizia siluetei depinde de mai multor factori, dar în primul rând de unghiul sub care se găsește suprafața pe care este proiectată umbra față de bisectoarea conului unghiului solid al difuzării luminii. Umbra Un obiect astronomic creează o umbră vizibilă de dimensiuni mari pe suprafață planetei noastre, atunci când magnitudinea aparentă a corpului ceresc este egală sau mai mică decât - 4 . Un astfel de caz de umbră se produce în timpul fenomenului astronomic cunoscut ca eclipsă. Actualmente singurele corpuri cerești capabile de a produce umbre semnificative pe Pământ sunt Soarele, Luna și, în anumite condiții, planeta Venus.
  • 12. Biografie: • https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:F enomene_opticeGoogle imagini • http://www.referatele.com/referate/fizica/online 4/Fenomenele-optice-si-electrice-care-apar-in- natura-referatele-com.php • Google Imagini