Inliniedreapta.net astronomie pentru poeti si capcane pentru postmoderni ioan t morar

335 views

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total views
335
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
1
Actions
Shares
0
Downloads
3
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Inliniedreapta.net astronomie pentru poeti si capcane pentru postmoderni ioan t morar

  1. 1. inliniedreapt a.net http://inliniedreapta.net/dereferinta/astronomie-pentru-poeti-si-capcane-pentru-postmoderni/Astronomie pentru poeţi şi capcane pentrupostmoderniCum nu sunt un apropiat alcomunităţii astrofizicienilor, numele lui Trinh XuanThuan nu mi-a spus nimicatunci cînd am văzut uninterviu cu el publicat deFigaro Magazine sub titlul“Sîntem toţi pulbere destele”. Am descoperit ,citind interviul, o gîndire vie,interesantă, un om deştiinţă de înalt nivel şi uncredincios budist căruia nu-ie teamă să-şi dezvăluiecredinţa. M-a interesat şiam aflat că Trin XuanThuan e un savant născutîn Vietnam, care a studiatşi s-a format în Franţa, apoi şi-a contimnuat studiile la Caltech şi şi-a luat doctoratul laPrinceton, cu Lyman Spitzer, părintele telescopului Hubble. Actualmente este cercetător laInstitutul de Astrofizică de la Paris, dar şi profesor la Virginia University, unde predă un cursintitulat Astronomie pentru poeţi. Vestea că va veni la Marsilia pentru Conferinţele Le Figaro m-abucurat, mi-am făcut rezervare la conferinţă, am cumpărat două din cărţile sale (Cosmosul şiLot usul şi Dicţ ionarul îndrăgost it al Cerului şi al St elelor). Numai că exact la ora la caretrebuie să merg la conferinţă am fost anunţat că are loc o expulzare de romi, aşa că mi-amvăzut de plăcerile sinecurei de Consul general! Nu l-am întîlnit pe Trinh Xuan Thuan, dar am cititdin cărţile sale. Şi vreau să vă împărtăşesc un fragment din Le Cosmos et le Lot us, lesconf esions d’un ast rophysicien (Albin Michel, 2011) un eseu, o autobiografie spirituală care armerita tradusă şi în româneşte. Am ales fragmentul care se numeşte Farsa lui Sokal care estedenumită de astrofizician în interviul din Figaro Magazine drept “un act de salubritateintelectuală”:“ … sînt total opus postmoderniştilor care pretind că legile naturii descoperite de oamenii deştiinţă nu sînt altceva decît construcţii sociale şi culturale, că orice teorie ştiinţifică estesuspectă pentru că e înţesată, în mod necesar, de rasism, de sexism, de capitalism, de
  2. 2. suspectă pentru că e înţesată, în mod necesar, de rasism, de sexism, de capitalism, decolonialism, de militarism şi de alte isme imaginabile. Acest “relativism cultural” neagă oriceposibilitate de a te apropia de adevăr, în orice domeniu. Astfel, în ceea ce priveşte IstoriaStatelor Unite, nu există o istorie a Negrilor, ci o istorie a negrilor în raport cu o istorie alba; nuexistă o istorie a femeilor, ci o istorie feminină în opoziţie cu cea masculină etc. În absenţavalorilor universale, singurele avînd drept de cetate ar fi opiniile indivizilor sau ale grupurilor deindivizi şi toate punctele de vedere ar fi valide şi legitime, chiar dacă sînt ireconciliabile.Exasperat de aceste teze care au ajuns pînă în domeniul ştiinţei, fizicianul american Alan Sokal,de la New York University, unul din rarii savanți care urmăresc de aproape dezbaterilepostmoderniste asupra naturii ştiinţei (trebuie să mărturisesc faptul că marea majoritate dintrenoi sîntem prea ocupaţi cu munca noastră pentru a acorda atenţie acestui gen de dezbateriînalt academice), s-a decis să dea o lovitură acestor teorii pentru a le demonstra cît sînt degoale pe dinăuntru. În 1996 apus la cale o farsă sub forma u nui articol parodic scris în stilulermetic pe care-lau postmoderniştii, şi încărcat de non-sensuri ştiinţifice, îngropate în turnuraunor fraze atît de alambicate încît să pară profunde şi irefutabile pentru un ciitor neiniţiat. Chiartitlul aerticolului este cît se poate de ameţitor: “Transgresarea frontierelor: spre o hermeneuticătransformativă a gravităţii cuantice”. Sokal a trimis acest articol revistei de studii culturale SocialText. Redactorul şef nu a stat pe gînduri şi l-a publicat.Farsa a fost dezvăluită de Sokal însuşi, într-un al doilea articol apărut în altă revistă, LinguaFranca, în care a explicat că obiectivul lui a fost să denunţe lipsa de rigoare intelectuală aanumitor cercetători din ştiinţele umane şi a unor filozofi propovăduitori ai relativismului cultural.Cu intenţia de a-i seduce pe cititori şi de a obţine o poziţie de autoritate graţie prestigiuluiştiinţei, cu alte cuvinte, pentru a da semen exterioare de ştiinţificitate, aceşti cercetători şigînditori abuzează de concepte ştiinţifice, de imagini şi de metafore împrumutate din ştiinţele“pure”, fizică sau matematică, cu care-şi susţin discursul. Din nefericire, în marea majoritate acazurilor, aceste concepte sînt prost mînuite şi asimilate, în aşa fel încît, importate în altedomenii –ştiinţele umaniste– şi utilizate într-un context total diferit, conduc adesea lacontrasensurile ştiinţifice cele mai grosolane, care întunecă în loc să ilumineze discursul. Astfel,relativitatea, mecanica cuantică, teoria haosului sau Teorema lui Godel sînt aesea citate depostmodernişti ca avînd implicaţii politice, sociale şi culturale profunde. În articolul său, Sokal adat frîu liber spiritului parodic, citîndu-i, în trecere, pe Jacques Derrida despre relativitate,Jacques Lacan despre topologie şi logică, sau pe Gilles Deleuze despre teoria haosului. Potrivitautorului, textul lui era înţesat de non-sens, dar editorii de la Social Text au publicat acestarticol de fizică cuantică fără să se ostenească să ceară avizul vreunui specialist, numai pentrucă suna bine şi era în accord cu prejudecăţile lor ideologice. Articolul începea într-adevăr cu unadevărat credo al postmoderniştilor: “Există un număr de oameni de ştiinţă, mai ales fizicieni,care continua să respingă noţiunea potrivit căreia disciplinele de critică culturală şi socială arputea să contribuie cît de cît la cercetarea lor, altfel decît într-o manieră foarte indirectă…Dimpotrivă, aceştia persistă să rămînă ataşaţi dogmei impuse de Epoca Luminilor asupra gîndiriiintelectuale occidentale, care poate fi rezumată astfel: există o lume exterioară, ale căreiproprietăţi sînt independente de fiinţa umană,. Şi, de fapt, de toată umanitatea; aceste proprietăţisînt codate în legi fizice “eterne”; oamenii pot dobîndi o cunoaştere slabă, imperfectă şi
  3. 3. provizorie, a acestor legi aplicînd procedure “obiective” şi reguli epistemologice prescrise deaceea ce se numeşte “metoda ştiinţifică.” (Trinh Xuan Thuan)

×