Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.
Interiorul Terrei
Ştiinţa oficialǎ ne spune în continuare cǎ acest ansamblu din centrul planetei, format din nucleul inter...
Eroarea oficialǎ privind structura interiorului planetei
Structura interiorului planetei în varianta oficialǎ
Existǎ şi o teorie a Pǎmântului gol, eronatǎ şi ea.
Aceastǎ eroare de abordare se perpetueazǎ şi în determinarea cauzei evenimentelor
spaţio-temporale.
Realitatea privind structura interiorului Pǎmântului
Mintea oamenilor de ştiinţǎ este blocatǎ într-un cadru foarte limitat...
În concluzie, mai întâi apare un vortex fundamental ca o singularitate, ce manifestǎ un câmp din ce în ce
mai intens de fo...
Cum se pǎtrunde spre Centrul Pǎmântului
Existǎ mai multe niveluri de acces în interiorul Pǎmântului, iar acomodarea este n...
Pe la poli este cel mai uşor de pǎtruns, dacǎ:
1. Existǎ rezonanţǎ între frecvenţa intrǎrii în planul eteric şi frecvenţa ...
Nu se poate pǎtrunde pe interior pe la ecuator, pentru cǎ acolo liniile de câmp magnetic sunt orientate
perpendicular pe c...
Cauza care genereazǎ câmpul magnetic al Pǎmântului:
Existǎ un fel de "joc" al unui triunghi format din câmpul electric, câ...
În momentul în care, fiind la marginea conului magnetic respectǎm condiţiile de frecvenţǎ îndividualǎ (adicǎ de
nivel de c...
Soarele interior este de fapt radiaţia emisǎ de gaura neagrǎ, care apare în urma procesului de absorbţie a materiei. În
ac...
De fapt existǎ trei feluri principale de acces spre Centrul Pǎmântului:
1. Primul este pe la poli şi este cel mai uşor
2. ...
"Distribuţia"şi în interiorul planetei materiei în exteriorul
Nu se poate vorbi despre o linie de demarcaţie/tranziţie cǎt...
Cum se poate "vedea" teoretic realitatea printr-o secţiune pe jumǎtate a planetei
Se vede scoarţa solidǎ, apoi mantaua ter...
Pamantul gol
Pamantul gol
Pamantul gol
Pamantul gol
Pamantul gol
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Pamantul gol

2,549 views

Published on

Sinteza facut din cartea lui Radu Cinamar - In interiorul Pamantului.

Published in: Spiritual
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Pamantul gol

  1. 1. Interiorul Terrei Ştiinţa oficialǎ ne spune în continuare cǎ acest ansamblu din centrul planetei, format din nucleul interior şi cel exterior este înconjurat de o manta groasǎ în stara semisolidǎ (materie vâscoasǎ, adicǎ magmǎ de diferite tipuri), dupǎ care, la exterior urmeazǎ ceea ce numim scoarţa terestrǎ, care este solidǎ. În realitate, pentru fizicieni şi geologi nimic nu este clar din punctul de vedere al structurii interne a planetei cu atât mai mult cu cât nu existǎ o bazǎ empiricǎ (nimeni nu a realizat o secţiune prin planetǎ ca sǎ vadǎ cum este interiorul cu adevǎrat). Existǎ multe date şi rezultate contradictorii. Spre exemplu, care este sursa adevǎratǎ a câmpului magnetic al planetei noastre? Cum ia el naştere cu adevǎrat? În aceastǎ privinţǎ, ca şi in multe altele se emit doar supoziţii, se susţin anumite concepte şi se fac aproximǎri, având la bazǎ un model ipotetic, pe care cercetǎtorii l-au încropit pentru a avea totuşi o idee despre ceea ce se întâmplǎ în interiorul planetei noastre. Este vorba despre faptul cǎ întreaga teorie oficialǎ se sprijinǎ în totalitate pe experimentul lui Cavendish care la rândul sǎu se bazeazǎ pe o serie de presupuneri eronate neţinând seama cǎ planeta şi bilele de plumb nu prezintǎ aceleaşi caracteristici eletricomagnetice, care de fapt sunt ignorate in cazul planetei, punându-se accentul doar pe studiul forţelor gravitaţionale. Marea greşealǎ pleacǎ de la faptul cǎ întreaga viziune este pur materialistǎ şi duce la aceastǎ înţelegere greşitǎ a exteriorului şi interiorului planetei. De aici derivǎ un lanţ întreg de interpretǎri greşite care vor fi ilustrate în continuare.
  2. 2. Eroarea oficialǎ privind structura interiorului planetei Structura interiorului planetei în varianta oficialǎ
  3. 3. Existǎ şi o teorie a Pǎmântului gol, eronatǎ şi ea.
  4. 4. Aceastǎ eroare de abordare se perpetueazǎ şi în determinarea cauzei evenimentelor spaţio-temporale.
  5. 5. Realitatea privind structura interiorului Pǎmântului Mintea oamenilor de ştiinţǎ este blocatǎ într-un cadru foarte limitat de evenimente spaţio-temporale ce aparţin planului fizic şi în mod particular nu poate explica teoria elementelor. Tot în cadru general, aceste concepţii materialiste învechite se opun sistematic unei înţelegeri largi, de ansamblu (holistice) a Universului. În fazelele iniţiale, atunci când spaţiul vid existǎ doar în vortexul gǎurii negre ca nucle de formare a viitoarei planete, apa condenseazǎ şi este expulzatǎ sub formǎ de gheaţǎ în cosmos, unde se amestecǎ cu alte "tipuri de materie" şi praf cosmic, dupǎ care "centura" de materie astfel formatǎ începe sǎ fie atrasǎ din nou de gaura neagrǎ şi se apropie de aceasta formând un fel de "dop" în jurul vortexului. O parte din obiectele de gheaţǎ şi materie amestecate scapǎ însǎ spre exterior şi şi îşi încep periplul prin spaţiul cosmic. Este cazul cometelor. Testul centurii de materie revine spre vortexul gǎurii ngre şi se conglomereazǎ ca o crustǎ, de la care se formeazǎ planeta. Crusta formatǎ blocheazǎ oarecum acţiunea gǎurii negre centrale, cam la fel cum un dop blochazǎ curgerea în spiralǎ a apei într-o chiuvetǎ, prin sorbul acesteia. În continuare, lucrurile nu se petrec "la întâmplare" cum cred oamenii de ştiinţǎ, ci sunt rodul unor necesitǎţi. Elementele se combinǎ, pornind de la destinul acelei planete ca suflet în manifestare şi pânǎ la particularitǎţile regiunii din cosmos în care ea se aflǎ. În timp, se formeazǎ un "habitat interior", care îşi urmeazǎ evoluţia având în centru gaura neagrǎ. Toate sunt echilibrate atunci prin activitatea conştientǎ a gaurii negre centrale: materie, apǎ, lavǎ şi toate celelalte. Singularitatea este şi ea conştientǎ, fiind un spirit evoluat care are grijǎ de ceea ce a creat. Gaura neagrǎ centralǎ are grijǎ de proporţii şi regleazǎ elementele de la suprafaţǎ. Existǎ mereu un echilibru de forţe între "exterior" şi "interior", marcat de destinul specific al acelui corp ceresc. De aceea întâlnim o varietate extraordinarǎ de posibilitǎţi şi oduri de manifestare, fie cǎ vorbim de planete, sateliţi naturali, asteroizi, comete sau alte corpuri cereşti. În cazul stelelor procesul este asemǎnǎtor, însǎ gaura neagrǎ centralǎ fiind mult mai mare, condiţiile de presiune şi temperaturǎ determinǎ alte tipuri de manifestǎri ale elementelor din planul subtil; în acest caz, predominǎ manifestarea elementului subtil "foc" şi tocmai de aceea stelelel "se aprind" şi devin focare principale de susţinere în planul fizic al sistemelor planetare. Menirea lor este alta în comparaţie cu a planetelor. Apa intervine în cazul lor doar în primele faze de creaţie dupǎ care xistǎ o transmutare cǎtre elementul foc şi steaua se aprinde. În cazul Pǎmântului, aproape toatǎ apa care existǎ provine din gaura neagrǎ centralǎ, din interiorul planetei. Oceanul planetar interior, care a fost identificat şi de cǎtre oamenii de ştiinţǎ, conţine apǎ creatǎ de cǎtre gaura neagrǎ centralǎ. În plus, existǎ multe alte surse de apǎ, lacuri sau chiar mǎri, situate la diferite adǎncimi şi în diferite zone din interiorul Pǎmântului.
  6. 6. În concluzie, mai întâi apare un vortex fundamental ca o singularitate, ce manifestǎ un câmp din ce în ce mai intens de forţe de rotaţie, pânǎ când încp sǎ se manifeste primele rudimente ale materiei fizice, adicǎ praful stelar; apoi, dupǎ o perioadǎ de timp apare şi apa. Vidul este real şi existǎ, orice mini-vortex care existǎ în cosmos reprezintǎ o mini gaurǎ neagrǎ, iar energia vidului se "condenseazǎ" şi se manifestǎ atunci prin intermediul lui ca o finǎ peliculǎ , ca un fel de "vid lichid" , ca o suprafaţǎ de lichid care se onduleazǎ mereu.
  7. 7. Cum se pǎtrunde spre Centrul Pǎmântului Existǎ mai multe niveluri de acces în interiorul Pǎmântului, iar acomodarea este necesarǎ. Structura interioarǎ a planetei e foarte complexǎ, lumile din interior sunt diverse şi surprinzǎtoare. Cel mai uşor se pǎtrunde se pǎtrunde în interiorul unui corp ceresc de-a lungul liniilor de câmp magnetic, deoarece atunci se pǎtrunde gradat în planurile subtile: eteric, astral, mental, cauzal, pânǎ la centru. Dacǎ se încearcǎ accesul direct, la întâmplare, se pǎtrunde prin scoaţa terestrǎ, dar la un moment dat este necesar sǎ ne oprim, deoarece nu mai avem capacitatea de a înţelege ce se întâmplǎ acolo şi ne pierdem cunoştiinţa. Totul se blocheazǎ: aparate, tehnologie, procese mentale. Şi atunci, ori avem capacitatea realǎ de a pǎtrunde şi merge mai departe, adicǎ fiinţa noastrǎ este pregǎtitǎ sa faca acest salt vibraţional, ori ne oprim sau chiar înnebunim. Aceasta înseamnǎ ca pe sus pe la poli e mai uşor de pǎtruns. Trecerea de la materia fizicǎ la planurile subtile nu se face brusc. Dacǎ se respectǎ o anumitǎ continuitate a deplasǎrii , materia fizicǎ începe sǎ devinǎ cumva mai "uşoarǎ", mai rarefiatǎ, apoi apare o stare plasmaticǎ a ei, apoi se intrǎ total în planurile subtile unde "materia" este de fapt energie pe diferite frecvenţe de vibraţie, în funcţie de dimensiunea sau planul de manifestare la care a ajuns persoana respectivǎ. Aceasta nu poate trece de zona pentru care este pregǎtitǎ din punct de vedere energetic. Câmplul de acolo acţioneazǎ cumva elastic. Dacǎ la el ajunge o energie grosierǎ, aceasta "ricoşeazǎ" elastic , în sensul cǎ nu poate pǎtrunde , deoarece nu este "recunoscutǎ" ca frecvenţǎ de vibraţie. Este valabil şi pentru tehnologii. Cine forţeazǎ, îşi pierde cunoştiinţa sau este deviat. Se poate merge pânǎ acolo unde permite frecvenţa conştiinţei individuale. Corpurile subtile ale fiinţei umane sunt prezentate ca "învelind" corpul fizic şi ele se extind din ce în ce mai mult în exteriorul acesteia, de la corpul eteric pânǎ la corpul cauzal Totuşi, aceastǎ extindere nu este doar pe o direcţie, deoarece corpul fizic este de asemenea pǎtruns şi în nteriorul sǎu de celelalte corpui subtile. În cazul Pǎmântului ca şi al altor planete, lucrurile sunt la fel, chiar dacǎ aparent invers, adicǎ se porneşte de la corpul fizic şi se merge spre centru unde este corpul cauzal. Şi planeta noastrǎ are un corp eteric care acoperǎ suprafaţa fizicǎ, apoi cel astral care acoperǎ planul eteric şi tot aşa. Dacǎ evoluţia spiritualǎ a unei fiinţe umane nu se face spre "exterior" ci întotdeauna mergând spre interiorul fiinţei, faptul cǎ în centrul spiritual al planetei se gǎseşte frecvenţa cea mai înaltǎ de vibaţie este perfect justificat. Prin urmare problema este inversatǎ doar din perspectiva minţii, care o interpreteazǎ dimensional introducând ideile de "interior" şi "exterior". Din aceastǎ cauzǎ lucrurile par sǎ fie opuse, dar în realitate ele sunt unitare. În concluzie, trebuie sǎ ne mǎrim frecvenţa personalǎ de vibraţie pentru a determina transformǎri în tehnologie, în modul de gândire şi în comportamentul ştiinţific, ca sǎ ajungem la a percepe cum trebuie fenomene sau realitǎţi superioare.
  8. 8. Pe la poli este cel mai uşor de pǎtruns, dacǎ: 1. Existǎ rezonanţǎ între frecvenţa intrǎrii în planul eteric şi frecvenţa individualǎ a fiinţei. 2. Depinde însǎ şi de viteza de înaintare a bǎrcii, care întretaie liniile de câmp magnetic şi gravitaţional. Dacǎ aceastǎ vitezǎ este variabilǎ, atunci se va rata intrarea pe liniile de câmp magnetic, care sunt aliniate cu cele de câmp gravitaţional în zona polilor. Important este ca viteza bǎrcii sǎ fie constantǎ.
  9. 9. Nu se poate pǎtrunde pe interior pe la ecuator, pentru cǎ acolo liniile de câmp magnetic sunt orientate perpendicular pe cele de câmp gravitaţional, iar influenţa lor nu produce acest efect. În schimb acolo este favorizatǎ diversitatea biologicǎ. La marginea "conului magnetic" din zona arcticǎ, chiar la limita tranziţiei spre planul eteric, spre interiorul Pǎmântului, câmpul magnetic este puternic şi el se aliniazǎ cu liniile de câmp gravitaţional. Influenţa lor conjugatǎ se transmte atomilor din corpul fizic şi aceştia sunt puternic energizaţi. Apoi, pe mǎsurǎ ce se intrǎ în "conul magnetic", intensitatea atomilor corpului a crescut şi ea permite trecerea spre eteric de-a lungul liniilor de câmp magnetic.
  10. 10. Cauza care genereazǎ câmpul magnetic al Pǎmântului: Existǎ un fel de "joc" al unui triunghi format din câmpul electric, câmpul magnetic şi concentrarea lor în ceea ce numim noi "materie". Este un triunghi al unor transformǎri recurente. Cele trei forme de manifestare trebuie sǎ fie într-un echilibru perfect. Materia "naşte " atunci un val, o undǎ manifestare, care se desface în cele trei componente: masǎ, spaţiu şi timp. Aceasta înseamnǎ condensare, energie electricǎ şi energie magneticǎ, pentru cǎ masa corespunde materiei condensate, spaţiul corespunde câmpului electric iar timpul corespunde câmpului magnetic. De fapt, câmpul magnetic al Pamântului nu este altceva decât "valul" prezenţei fizice a planetei noastre în Univers. Este "ecoul" prezenţie fizice a planetei noastre în spaţiul şi timpul din Univers.
  11. 11. În momentul în care, fiind la marginea conului magnetic respectǎm condiţiile de frecvenţǎ îndividualǎ (adicǎ de nivel de conştiinţǎ suficient de elevat) şi cea de vitezǎ constantǎ a bǎrcii, existǎ trei posibilitǎţi: 1. Dacǎ direcţia în care te deplasezi nu este orientatǎ cǎtre pol, atunci îţi continui drumul pe apele oceanului, plutind deasupra zonei de intrare.În acest caz se rǎmâne în planul fizic; nu se poate înţelege ce reprezintǎ aceea zonǎ nu se simt şi nici nu se pǎtrunde în interiorul planetei. 2. Dacǎ direcţia ta este mai apropiatǎ, dar nu coincide totuşi cu cea cǎtre pol, atunci intri într-o anumitǎ stare ca de transǎ în care îţi dai seama cǎ se petrece ceva neobişnuit, poate ai chiar anumite informaţii dar atât. 3. Dacǎ direcţia de deplasare este cǎtre pol, existǎ şanse mari de a te alinia cu liniile de câmp magnetic şi gravitaţional şi implicit de a intra în planul eteric şi prin acesta în interiorul Pǎmântului.
  12. 12. Soarele interior este de fapt radiaţia emisǎ de gaura neagrǎ, care apare în urma procesului de absorbţie a materiei. În acel moment îl putem vedea ca radiaţie luminoasǎ etericǎ, diind deja acolo în plan eteric. Gaura neagrǎ centralǎ pe care o numim Soarele interior, are un câmp magnetic şi gravitaţional propriu; existǎ de asemenea o vitezǎ unghiularǎ a ei şi aceste elemente determinǎ gradul de absorbţie a materiei care se realizeazǎ lent , dar se realizeazǎ. Lumina Soarelui intrior este sensibil mai slabǎ decât a Soarelui din planul fizic, vizibil pe cer. De aceea el se mai cheamǎ Soarele fumuriu. Trecerea din planul fizic în planul eteric trebuie sǎ mai îndeplineascǎ o condiţie. Pentru cel pregǎtit lǎuntric şi dacǎ existǎ rezonanţǎ între frecvenţa de vibraţie a conştiinţei persoani respective şi frecvenţa din planul eteric, atunci între cele douǎ planuri existǎ o anumitǎ plajǎ comunǎ de frecvenţe, pe care aceea personǎ va trebui sǎ o parcurgǎ rapid, fǎrǎ sǎ îşi piardǎ conştiinţa. În acel scurt interval al trecerii trebuie sǎ rǎmânǎ perfect conştient(ǎ). Pǎtrunderea în planul eteric nu se face brusc, ci lin, într-un interval accesibil de timp. Cu cât fiinţa este mai bine pregǎtitǎ, cu atât tercerea este mai puţin stânjentoare, dar ea poate fi totuşi sesizatǎ, mai ales prin faptul cǎ ceva aparent ciudat se petrece. Lucrurile par sǎ rǎmânǎ la fel şi totuşi ele încep sǎ fie diferite, pânǎ când elementele noi devin flagrante, cum ar fi vegetaţie în zona arcticǎ, vânt cald, un soare nou, animale nemaivǎzute, apǎ mai caldǎ. Sunt mai multe "lumi" în interiorul Pǎmântului. Existǎ civilizaţii într-un sens mai restrâns la termenului, care subzistǎ în cavitǎţi imense chiar în interiorul scoarţie terestre. Scoarţa terestrǎ este fizicǎ dar la apropierea de mantaua terestrǎ, apare deja o zonǎ de tranziţie spre planul eteric. Aceastǎ porţiune fizicǎ a planetei, , apare ca un "fagure" în secţiune şi prezintǎ multe cavitǎţi de diferite mǎrimi: unele sunt goale, în altele trǎiesc fiinţe, sunt chiar oraşe, comunitǎţi mai mici sau mai mari. Tipurile de fiinţe sunt de asemenea diferite. Alte astfel de "bule" din interiorul Pǎmântului sunt pline cu lavǎ, petrol iar în altele existǎ lacuri imense. Sunt lumi subterane foarte diverse. Unele dintre acele comunitǎţi de fiinţe, care sunt mai aproape de suprafaţǎ fac parte integrantǎ din planul fizic; altele, care se aflǎ la o adâncime mai mare, trec deja în planul eteric sau se întreţes cu acesta.
  13. 13. De fapt existǎ trei feluri principale de acces spre Centrul Pǎmântului: 1. Primul este pe la poli şi este cel mai uşor 2. A doua posibilitate este prin intermediul unor locuri speciale, de obicei peşteri sau caverne în interiorul munţilor, dar ele pot fi al fel de bine şi la suprafaţa solului, în pǎduri sau chiar pe câmp. Oamenii de ştiinţǎ le numesc distorsiuni spaţio-temporale sau portaluri. El reprezintǎ punctul de intersecţie a unor vortexuri de energie din planurile fizic şi eteric, în principal, iar uneori şi din planul astral. Acolo unde se intersecteazǎ formeazǎ un "filon" energetic ce determinǎ la suprafaţa Pǎmântului o zonǎ specialǎ. Unele dintre aceste "filoane" energetice dureazǎ mai mult timp, altele mai puţin, de la sute sau chiar mii de ani pânǎ la câteva minute. O distanţǎ relativ micǎ strǎbǎtutǎ în interiorul unui astfel de filon poate însemna zeci sau sute de kilometri în planul fizic. Cǎlǎtoriile în interiorul Pǎmântului sunt de obicei rapide dacǎ ai mijloacele potrivite sau dacǎ nimereşti filonul energetic potrivit.3. A treia posibilitate era folositǎ în antichitateşi ea fǎcea parte din chiar setul lor de credinţe, cǎci pentru ei era ceva foarte natural atunci. În acest caz, pǎtrunderea spre Centrul Pǎmântului se fǎcea pe ape. De exemplu eşti pe lacul potrivit într-o barcǎ; destul de repede apare o ceaţǎ stranie, intri în ea şi apoi te pomeneşti în alt loc. Asta îţi aratǎ cǎ ai intrat deja în planul eteric şi probabil te afli deja în interiorul planetei.
  14. 14. "Distribuţia"şi în interiorul planetei materiei în exteriorul Nu se poate vorbi despre o linie de demarcaţie/tranziţie cǎtre planul eteric ci mai degrabǎ despre o zonǎ. Influenţa singularitǎţii din centrul Pǎmântului devine clar perceptibilǎ cam de la 1800-2000 km adâncime, când începe aceastǎ tranziţie spre planul eteric. Dar şi pânǎ atunci, pe mǎsura apropierii de aceastǎ zonǎ, se remarcǎ anumite fenomene de tranziţie cǎtre planul subtil., însǎ de la acel nivel al mantalei terestre se poate spune cǎ se pǎtrunde efectiv în planul eteric. De acolo îninate, din punct de vedere al planului fizic, nu se mai vede nimic. este o greşealǎ a crede cǎ se poate fora pâǎ în centrul Pǎmântului. Este ca şi cum ne-am apropia de foc cu gheaţǎ şi gheaţa ar rǎmâne în continare; nu se poate, automat ea devine apǎ şi apoi abur. La fel este şi în cazul unei cǎlǎtorii spre centrul Pǎmântului: pe mǎsurǎ ce se înainteazǎ spre interior , apar transforǎri de stare şi de materie, care sunt din ce în ce mai înalte pe scara frecvenţei de vibraţie. La nivel fizic, aceasta se percepe ca un imens "gol" , un fel de vid în care observatorul sesizeazǎ cum lumina este absorbitǎ de cǎtre gaura neagrǎ centralǎ. Se poate spune atunci cǎ observatorul se aflǎ la "orizontul evenimentelor", se vǎd ca nişte "fuioare" de luminǎ ce se îndreaptǎ spre centru, pentru cǎ acesta este efectul atragerii materiei în centrul gǎurii negre.
  15. 15. Cum se poate "vedea" teoretic realitatea printr-o secţiune pe jumǎtate a planetei Se vede scoarţa solidǎ, apoi mantaua terestrǎ care este în mare parte tot solidǎ, dar are aceea caracteristicǎ de "svaiţer". Apoi sunt cavitǎţile interioare ale acelui şvaiţer care sunt din ce în ce mai mari şi la un moment dat se ajunge în zona în care începe un strat de lavǎ în manta, a cǎrui grosme nu este totuşi prea mare. Chiar existenţa sa aratǎ transformarea nu daor a stǎrii de agregare a materiri din solidǎ în lichidǎ ci şi trecerea în alt plan. Apoi, la un moment dat nu se mai vede altceva decât un spaţiu gol şi modul în care materia este absorbitǎ de gaura neagrǎ din centrul planetei, iar aceastǎ absorbţie este perceputǎ sub form unor "fire" de luminǎ.La limitǎ, încǎ se mai poate vedea un brâu de roci, dar acelea sunt vârfurile munţilor din interior, din partea inferioarǎ a mantalei. Absorbţia materiei în centrul gǎurii negre are loc în mod lent pentru cǎ toate procesele sunt corelate. Nu are sens ca ceea ce naşte o planetǎ, adicǎ vortexul ei energetic central, ca singularitate, sǎ o distrugǎ mai apoi. Gaura neagrǎ, când începe sǎ se manifeste în plan fizic, este cea care începe sǎ absoarbǎ gazele şi praful cosmic din exterior, pentru a începe procesul ce contribuie la formarea unei planete sau a unei stele. Toto ceea ce se manifestǎ în planul fizic, stea, planetǎ sau alt corp cosmic, sau chiar un atom sau o particulǎ elementarǎ, se naşte datoritǎ unui vortex energetic ce apare în planul fizic şi pe care îl asociem unei "gǎuri negre". Gaura neagrǎ centralǎ joacǎ un rol de "convertor" de materie; ea absoarbe materie cu o anumitǎ vitezǎ din învelişurile planetei, dar prin caracteristicile ei de rotaţie şi de atracţie universalǎ ajunge de asemenea sǎ creeze materie. Prin aceste caracteristici deosebote ale singularitǎţii centrale, se menţine un anumit echilibru de dimensiune şi de greutate a planetei noastre (şi nu pin erodare cum spune ştiinţa oficialǎ). Privitǎ secTiunea planetei din spaţiu, în centrul ei s-ar vedea un vid negru, poate şi o slabǎ licǎrire, ca un fel de strǎlucire misterioasǎ, punctiformǎ, dar aceastǎ ultimǎ situaţie ar ave loc doar dacǎ observatorul s-ar apropia de centru. Stǎlucirea nu se vede de departe. Dacǎ se schimbǎ structura spaţiului şi a timpului, atunci se schimbǎ şi frecvenţa de vibraţie. Oricine se alinizǎ l noua frecvenţǎ de vibraţie începe sǎ rezoneze cu ea; brusc, va observa cǎ nu mai este întuneric, ci de fapt este un alt fel de realitate, pe o altǎ frecvenţǎ. Frecvenţele diferite de vbraţie în planurile de manifestare aveau popular denumiri ca: tǎrâmul de jos (planul fizic, teluric), tǎrâmul de mijloc este planul eteric, iat tǎrâmul de sus se referǎ la planul eteric superior (unde se manifestǎ spre exemplu elfii).

×