Doamne schimba mi atitudinea ( pina nu e prea tirziu ) - james mac donald

1,755 views

Published on

0 Comments
2 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
1,755
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
3
Actions
Shares
0
Downloads
117
Comments
0
Likes
2
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Doamne schimba mi atitudinea ( pina nu e prea tirziu ) - james mac donald

  1. 1. 9 CUVÂNT ÎNAINTE D acă proverbul care spune că atitudinea determină altitudinea este adevărat, atunci această carte vă va ajuta să „zburaţi pe aripi de vultur”! În stilul lui caracteristic, deschis, James MacDonald evidenţiază acele atitudini negative din cauza cărora rămânem în pustiul experienţei noastre spirituale şi, în acelaşi timp, oferă un real ajutor în adoptarea acelor atitudini care aduc slavă lui Dumnezeu şi care ne vor ajuta să ajungem să experimentăm vieţuirea din „Ţara Promisă”. Această carte nu este pentru oricine. Nu toţi cei care citesc cărţi sunt cu adevărat interesaţi să-şi schimbe atitudinile. Unii sunt mai interesaţi să descopere noi „perspective” decât să-L lase pe Dumnezeu să le schimbe cu adevărat viaţa. Această carte îşi propune să aducă o schimbare pozitivă şi în acelaşi timp radicală. Cei care sunt interesaţi cu adevărat vor cunoaşte avantajele pe care lectura acestei cărţi le implică; cei care o citesc
  2. 2. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 10 însă gândindu-se la alţii, sau o consideră un abecedar al naturii umane, o vor termina cu aceeaşi atitudine cu care au început-o. Îţi sugerez să citeşti din Biblie relatarea integrală a experienţei neobişnuite de care a avut parte poporul Israel în pustie. Fă o prioritate din schimbarea propriei atitudini. Familia ta va fi încântată, prietenii îşi vor manifesta aprobarea şi, mai mult decât orice, Dumnezeu va fi mulţumit. În definitiv, tocmai acesta este motivul transformării personale. Recomand această carte deoarece cred că schimbarea atitudinilor noastre este cheia pentru a vedea lumea prin ochii credinţei; este cheia lucrării pe care o desfăşoară Duhul Sfânt în vieţile noastre. Autorul acestei cărţi aduce ilustraţii practice şi face aplicaţii care ne vor ajuta să vedem evenimentele şi oamenii în felul în care Dumnezeu doreşte. Din moment ce felul nostru de viaţă de aici determină răsplata de care vom avea parte în viaţa viitoare, ar trebui să începem chiar de astăzi să învăţăm din greşelile predecesorilor noştri şi să devenim oameni după voia lui Dumnezeu. Aşa că, înainte de a porni în această călătorie prin pustie, leagă-ţi centura de siguranţă pentru că în faţă ne stă Ţara Promisă şi, adoptând o atitudine corectă, vei putea păşi în ea. ERWIN W. LUTZER Pastor Senior Biserica Moody, Chicago
  3. 3. 11 MULŢUMIRI U na dintre cele mai impresionante lecţii pe care le-am primit în ultima vreme a fost lecţia despre puterea simplităţii. Bucurii simple, programe simple, şi simpla exprimare a recunoştinţei. A scrie o carte nu este nici pe departe un lucru uşor. Un număr mare de oameni lucrează pentru ca ea să devină realitate. Mulţumiri celor de la biserica Harvest Bible Chapel pentru susţinerea lucrării mele de predicare, sursa acestor capitole. Mulţumiri Rosei Sabatino care a trecut mesajul din forma audio în forma scrisă cu promptitudine şi acurateţe. Mulţumiri lui Neil Wilson care a editat transcrierea textului din stilul oral în format scris cu creativitate şi capacitate de a „prinde” esenţa. Mulţumesc lui Jim Vincent de la Moody Press, care a făcut ultimele lucrări de editare după ce am terminat de scris; datorită lui, forma finală a fost mult îmbunătăţită. Mulţumesc lui Kathy Elliot care s-a implicat în această lucrare cu obişnuita ei răbdare şi dedicare.
  4. 4. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 12 Mulţumesc, de asemenea, lui Greg Thornton şi tuturor celor de la Moody Press, care şi-au adus contribuţia la croirea acestei cărţi pentru ca ea să ajungă în mâinile cititorilor ca tine. Mulţumesc îndeosebi soţiei mele, Kathy, şi celor trei copii ai noştri, Luke, Landon şi Abby, care au îndurat încă o dată, cu mare răbdare, un soţ şi tată care trebuia să ţină seama de termene limită şi care, în acelaşi timp, încerca să-şi schimbe propriile atitudini. Mai presus de toţi, mulţumesc lui Dumnezeu, care rămâne credincios, care ne-a condus prin încă un anotimp important al vieţii şi lucrării, prin iubirea Lui statornică şi prin harul Lui îndestulător.
  5. 5. 13 O INVITAŢIE A şadar, tocmai ai ales o carte despre atitudini şi acum încerci să te hotărăşti dacă merită citită. Dă-mi voie să te ajut, adresându-ţi o întrebare: Cum ai făcut rost de cartea pe care o ţii în mână? • Ai ales-o tu singur, navigând prin titlurile unei librării? Te întrebi dacă o atitudine mai bună este ceea ce lipseşte în viaţa ta actuală? • Ai primit cartea drept cadou de la cineva? Încearcă oare acea persoană să îţi dea de înţeles că atitudinea ta are nevoie de nişte îmbunătăţiri? Sau poate acea persoană a avut nevoie de o schimbare de atitudine, a citit cartea aceasta şi acum doreşte ca şi tu să experimentezi aceeaşi înviorare a vieţii. • Poate ai primit cartea de la un pastor sau de la liderul unei grupe mici, care te cunoaşte foarte bine şi crede că
  6. 6. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 14 această carte te va conduce spre acea transformare a vieţii pe care ai căutat-o până acum. Indiferent cum ai ajuns în posesia acestei cărţi, mă bucur că ai găsit-o. M-am rugat ca această carte să nu fie pentru tine pur şi simplu „încă o carte”, ci o experienţă cu Dumnezeu minunată, plină de bucurie. CINCI ÎNTREBĂRI ESENŢIALE Înainte de a trece la Introducere (este foarte important să citeşti introducerea), vreau să îţi adresez cinci întrebări importante derivate din titlul acestei cărţi, care să te ajute să hotărăşti dacă această carte este potrivită pentru tine. Apoi voi încheia această invitaţie de a citi Doamne, schimbă-mi atitudinea, detaliind şase trăsături esenţiale ale fiecărui capitol. Fiecare dintre aceste trăsături este menită să te ajute în auto-evaluare, pe măsură ce vei străbate conţinutul acestei cărţi care doreşte să te ajute să îţi schimbi viaţa. Mai întâi întrebările. Prima întrebare este: Eşti dispus să accepţi ceea ce vrea Dumnezeu să-ţi spună cu privire la nevoia de a-ţi schimba atitudinea? Aceasta nu este o carte inutilă de auto-ajutorare, nici un tom presărat cu opinii ale unor pseudo-experţi. Această carte este un studiu asupra a ceea ce Dumnezeu are de spus în Scriptură cu privire la atitudinile negative. Detaliază consecinţele respingerii căilor lui Dumnezeu şi beneficiile acceptării lor. Mulţi oameni nici măcar nu cred în Dumnezeu, cu atât mai puţin sunt interesaţi cu privire la ceea ce are El de spus despre fericirea lor. Pentru a beneficia de această carte, trebuie să fii dispus să meditezi asupra a ceea ce Biblia are de spus despre atitudini şi despre modul în care Dumnezeu vrea să te schimbe. Eşti dispus să iei în considerare ceea ce are Domnul de spus cu privire la schimbarea atitudinii tale? Da sau nu? (Încercuieşte răspunsul.) Dacă răspunsul este da, cartea aceasta este cu siguranţă pentru tine!
  7. 7. O invitaţie 15 Întrebarea numărul doi: Eşti dispus să te laşi schimbat? Dacă schimbarea ar fi uşoară, toată lumea ar adopta-o; majoritatea oamenilor rămân însă aceiaşi. Şi asta cu atât mai mult cu cât suntem destul de sceptici faţă de cei care susţin că s-au schimbat. După ce am fost pastor timp de cincisprezece ani, vă pot spune cu hotărâre că oamenii nu se schimbă până nu sunt convinşi că „reţeta lor” nu funcţionează. Schimbarea vieţii nu poate să se producă decât atunci când anumite circumstanţe te aduc la concluzia fermă că drumul tău actual te duce într-o direcţie în care nu vrei să mergi. Uneori, este vorba de o tragedie sau de destrămarea unei relaţii. Alteori este o senzaţie acută de gol interior sau de conştientizare a unei nereuşite personale. Oricare este circumstanţa care te pregăteşte să primeşti schimbarea, nu vei beneficia de cartea aceasta fără o astfel de circumstanţă. De fapt, dacă crezi că atitudinile tale sunt corecte, îmi permiţi sugestia de a da cartea aceasta cuiva care este pregătit pentru ea acum? Transformarea vieţii nu este un sport pe care-l practici pentru relaxare, aşa că ar fi mai bine să te întorci la cartea aceasta mai târziu. Doreşti cu adevărat să fi schimbat? Da sau nu? (Încercuieşte răspunsul.) Dacă răspunsul este da, cartea aceasta este cu siguranţă pentru tine! Întrebarea numărul trei este: Eşti dispus să-ţi schimbi atitudinea? Titlul cărţii lasă să se întrevadă foarte clar că aceasta este o carte despre atitudini. Nu este despre acţiunile sau circumstanţele tale. Nu este despre relaţiile tale, nici despre lucrarea ta de slujire. Este despre tine şi, mai mult, este despre tiparul tău de gândire. Este despre modul în care priveşti viaţa. Atitudinile sunt tipare de gândire care s-au format într-o perioadă îndelungată de timp. Nu poţi să-ţi schimbi atitudinile în câteva minute, dar
  8. 8. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 16 poţi să le recunoşti pe cele greşite şi să te hotărăşti să le cultivi pe cele bune. Poţi opri curentul negativismului care paralizează fericirea şi poţi să laşi să izvorască atitudini bune care determină înflorirea nestăvilită a bucuriei. Eşti dispus să-ţi schimbi atitudinea? Da sau nu? (Încercuieşte răspunsul.) Dacă răspunsul este da, cartea aceasta este cu siguranţă pentru tine! Întrebarea numărul patru este: Eşti dispus să-ţi focalizezi atenţia exclusiv asupra propriei atitudini? Aceasta nu este o carte pe care să o citeşti cu gândul la o altă persoană. Bineînţeles, poţi să împărtăşeşti învăţătura cu un prieten, însă te rog să nu faci aceasta până când cartea nu a avut impactul scontat asupra ta. Toţi avem nevoie să creştem şi să ne schimbăm şi nimeni nu are o atitudine bună 100%. Cu siguranţă eu nu, şi nici tu. De-a lungul cărţii, îţi voi împărtăşi luptele pe care le-am dus pentru a-mi schimba atitudinea şi rugăciunile pe care le-am adresat lui Dumnezeu pentru ca El să-ţi dea dispoziţia de a fi sincer în evaluarea poziţiei tale de acum. Aşa că îţi propun să promiţi că nu te vei concentra asupra nedesăvârşirilor altora, ci te vei ocupa de propria atitudine. Eşti dispus să-ţi concentrezi atenţia exclusiv asupra propriei atitudini? Da sau nu? (Încercuieşte răspunsul.) Dacă răspunsul este da, această carte este cu siguranţă pentru tine! A cincea întrebare este: Eşti dispus să adopţi această schimbare de atitudine imediat? Ţi-a atras atenţia oare ultima parte a titlului – „Până nu este prea târziu”? Poate că te vezi pe o cărare care merge în jos. Poate observi unele dintre consecinţele atitudinilor greşite în familia ta sau la locul tău de muncă. Este o greşeală să presupui
  9. 9. O invitaţie 17 că a mai rămas suficient timp pentru schimbare. Din acest motiv Scriptura repetă mereu: „Astăzi, dacă auziţi glasul Său, nu vă împietriţi inimile” (Psalmul 95:7-8). De fapt, pasajul acesta din Scriptură descrie exact situaţia pe care o vom analiza. Este dovedit: simplul faptul că Dumnezeu lucrează la inima ta astăzi într-o anumită direcţie, nu garantează că va face lucrul acesta la nesfârşit. Cartea de faţă are un mesaj imediat, pe care ai face bine să-l iei în seamă. Eşti dispus să adopţi această schimbare de atitudine imediat? Da sau nu? (Încercuieşte răspunsul.) Dacă răspunsul este da, această carte este cu siguranţă pentru tine! Modul în care ai răspuns la aceste întrebări va influenţa în mare măsură ceea ce vei primi prin această carte. Te invit să o citeşti cu rugăciune, cu nerăbdare şi cu pasiune. Pe măsură ce vei adopta schimbarea de atitudine şi tot ceea ce urmează după aceea, nu vei mai fi niciodată acelaşi! UNELTE NECESARE Fiecare capitol are şase unelte care să te ajute în procesul înlocuirii unei atitudini. Aceste unelte te vor ajuta să înţelegi noţiuni cheie şi să le aplici la viaţa ta. Citeşte fiecare secţiune cu atenţie şi aşteaptă ca Dumnezeu să te călăuzească şi să-ţi dea putere pentru a schimba atitudinile nepotrivite din viaţa ta. 1. Capitole cuplu. Citeşte capitolele în perechi. Observă cum titlurile fiecărei perechi de capitole alcătuiesc o propoziţie: „Înlocuieşte o atitudine X … Cu o atitudine Y”. Fiecare două capitole au legătură între ele. Am să detaliez mai mult pe această temă în introducere (iată un alt motiv pentru care ar trebui să o citeşti!). 2. „Într-o propoziţie.” Fiecare capitol începe cu o declaraţie rezumativă care leagă adevărul descoperit în acel capitol de tema centrală a cărţii: Aceia care aleg murmurarea drept stil de viaţă, îşi vor petrece toată viaţa în pustie. Scopul acestor rezumate este să sublinieze tema care este adusă în discuţie în fiecare capitol. 3. Momentul biblic. Ne vom concentra asupra unei anumite perioade de timp în care Cuvântul lui Dumnezeu explică foarte clar ce părere are Dumnezeu despre atitudinile nepotrivite. Poporul Israel ne va servi drept exemplu
  10. 10. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 18 negativ, în special în cadrul evenimentelor care sunt descrise în cartea Numeri din Vechiul Testament, în capitolele 11-16. Pentru învăţături şi ilustraţii ale atitudinilor pozitive menite să înlocuiască atitudinile pe care vrem să le lăsăm în urmă, vom apela la Noul Testament. În fiecare capitol, luând în serios adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, putem anticipa cu încredere că El ne va da putere să adoptăm schimbările de care avem nevoie. 4. „Deschis şi personal.” Şi eu am fiecare dintre atitudinile descrise în această carte – mai ales pe cele negative! Nu aş fi putut scrie despre ele dacă nu le-aş fi cunoscut din propria experienţă. Voi fi sincer în privinţa experienţelor mele şi a frământărilor care m-au încercat în această privinţă. Sunt familiarizat cu drumurile prin pustie – atât cu drumul spre, cât şi cu cel dinspre. În fiecare capitol, vă voi descoperi modul în care respectiva atitudine m-a afectat pe mine personal, şi despre cum Dumnezeu mă ajută mereu să las pustia în urmă. 5. „Să găsim soluţii.” Pentru a te ajuta să treci de la stadiul de analiză mentală a atitudinilor la cel în care chiar iei iniţiativa pentru schimbare, voi încheia fiecare capitol cu o serie de întrebări ţintite. Întrebările de genul „Să găsim soluţii” te vor ajuta să treci la aplicaţii practice şi la acţiune. 6. „Priveşte în sus!” A-ţi lua timp să te întorci spre Dumnezeu în rugăciune este un aspect esenţial în procesul de transformare a vieţii. Dacă semeni cu mine, poate uneori găseşti că îţi este greu să te exprimi în cuvinte în faţa lui Dumnezeu. Rugăciunile de la sfârşitul fiecărui capitol te vor ajuta să-I spui lui Dumnezeu ceea ce intenţionezi să faci prin aplicarea adevărului în viaţa ta. Foloseşte aceste rugăciuni pentru a-ţi păstra atenţia focalizată asupra obiectivului tău: Este vorba de schimbare la nivelul cel mai profund, schimbare de atitudine. A venit timpul să citeşti introducerea.
  11. 11. O invitaţie 19 Este deja a treia oară când te somez să citeşti introducerea. Ştiu că, în anumite cărţi, introducerea poate părea plictisitoare, dar, în cartea de faţă, introducerea este esenţială. În cadrul ei îţi voi descrie contextul biblic din fundalul studiilor următoare şi îţi voi explica o povestire veche, care are aplicaţie imediată la viaţa ta. Introducerea este fundaţia pe care este construită această carte. Acum, te rog să deschizi la introducere şi să începi să înveţi cum îţi poţi schimba atitudinile. JAMES MACDONALD
  12. 12. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 20
  13. 13. 21 I N T R O D U C E R E EŞTI PREGĂTIT SĂ TRĂIEŞTI ÎN ŢARA PROMISĂ? S ahara, Mojave, Gobi – toate acestea sunt deşerturi. Simpla auzire a numelor lor îţi usucă gura, în timp ce prin minte trec ca prin minune imagini ale căldurii care îţi ameţeşte simţurile. Soarele te loveşte în frunte şi îţi orbeşte ochii, obligându-te să priveşti în toate direcţiile spre orizont cu ochii mijiţi, în căutarea unui adăpost. Mergi într-una, însă nu ajungi nicăieri, îţi târăşti doar paşii la nesfârşit prin aceleaşi dune ale disperării. Apoi începi să te gândeşti la apă şi îţi dai seama că nu ţi-a mai fost atât de sete în toată viaţa ta. Încerci să înghiţi, dar nu poţi deoarece gâtul îţi este la fel de uscat precum întinsul sterp din jurul tău. Pielea ta strigă după umbră, simţi că suferi de arsuri din ce în ce mai severe şi eşti conştient de faptul că nu vei mai rezista mult… Bine ai venit în pustie! Este un loc fără puncte de atracţie turistică, iar a trăi acolo înseamnă distrugere. De fapt, bănuiesc că nici unul dintre cei care citesc această carte nu locuieşte în
  14. 14. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 22 deşert – ei bine, cel puţin nu într-un deşert propriu-zis. Totuşi, adesea trăim într-un deşert spiritual/emoţional, fără ca măcar să ne dăm seama. Ne dăm seama că trăim o experienţă aridă, lipsită de viaţă, înăbuşitoare, însă nu reuşim să ne dăm seama unde ne găsim sau cum am ajuns acolo. Daţi-mi voie să vă spun direct: atitudinile sunt cele care transformă vieţile noastre în experienţe ale pustiei. ATITUDINILE SUNT IMPORTANTE Poate eşti ispitit să gândeşti că atitudinile nu sunt chiar atât de importante, că acţiunile sunt cele care contează cu adevărat în viaţă şi în faţa lui Dumnezeu, însă dacă ai gândit în felul acesta, ai greşit. Cu mult, mult timp în urmă, în călătoria din Egipt în Ţara Promisă relatată în Vechiul Testament este ascunsă cea mai radicală acţiune a lui Dumnezeu înainte de Christos şi de cruce. Este o acţiune care stabileşte odată pentru totdeauna locul pe care îl ocupă atitudinile noastre pe lista de priorităţi a lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră. Copiii lui Israel au părăsit Egiptul şi au călătorit până la hotarele Ţării Promise. Călătoria a durat optsprezece luni şi au parcurs mai bine de trei sute de mile. Aceasta nu este o distanţă prea mare, dar trebuie ţinut cont de faptul că erau mai bine de două milioane de oameni şi douăsprezece dintre cele optsprezece luni le-au petrecut la poalele Muntelui Sinai pentru primirea celor Zece Porunci şi a celorlalte legi ale lui Dumnezeu. Iată-i la hotarele „ţării în care curge lapte şi miere”, după cum a numit-o Dumnezeu, ceea ce însemna că era un loc grozav în care să locuieşti, din toate punctele de vedere. Iată-i acolo, în sfârşit pe punctul de a păşi în toate binecuvântările şi bucuria pe care Dumnezeu a promis-o, şi Dumnezeu le spune că nu vor intra în ţară. De fapt, El le spune că trebuie să se întoarcă în deşert şi să rămână acolo până când toţi cei trecuţi de douăzeci de ani, vor muri. Dacă semeni cu mine, probabil te gândeşti: „Imposibil!” Ba da, posibil! UN MESAJ EVIDENŢIAT ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU Ceea ce a făcut Dumnezeu cu poporul Israel ni se pare o măsură cam radicală, nu-i aşa? Să aştepţi moartea unei întregi
  15. 15. Introducere: Eşti pregătit să trăieşti în ţara promisă? 23 generaţii din poporul Tău. Imaginaţi-vă. Eu mi-am imaginat. Am fost atât de tulburat de această atitudine a lui Dumnezeu, încât am petrecut mult timp cercetând motivul exact care L-a determinat pe Dumnezeu să ia o astfel de decizie. Dumnezeu nu se mânie niciodată fără un motiv bine întemeiat. Lui nu I se întâmplă „să-Şi piardă cumpătul” şi apoi să se mire de ceea ce s-a întâmplat. Aşa că sunt convins că din această măsură radicală se desprinde o lecţie foarte importantă. Se pare că şi ceilalţi scriitori ai Bibliei au gândit astfel, deoarece aproape toţi fac referire la acest incident în mod direct sau indirect. Despre acest eveniment tragic se vorbeşte mereu în Psalmul (ex. Psalmul 95:8-11), în Profeţi, în Evanghelii şi Epistole (ex. 1 Corinteni 10:5; Evrei 3:17). În trei ocazii distincte se face referire la el în cartea Evrei (3:7-11, 15-18; 4:1-3). Ideea centrală este evenimentul din Vechiul Testament despre care vorbeşte toată lumea. Toţi copiii lui Dumnezeu de-a lungul Scripturilor au meditat la aceste peregrinări prin pustie şi la ceea ce a urmat apoi, moartea unei întregi generaţii din poporul lui Dumnezeu. Acesta este mesajul care trebuia subliniat, însă, din motive necunoscute, în ultima sută de ani a fost trecut cu vederea. Dacă semeni puţin cu mine, probabil abia aştepţi să întrebi… Bine, bine… de ce este atât de importantă rătăcirea aceasta prin pustie? Dacă vrei să ştii cu exactitate de ce a aşteptat Dumnezeu ca o întreagă generaţie de copii ai Săi să moară unul câte unul, nu ai mult de căutat; deschide Biblia şi citeşte Numeri 13-14. Numeri 13 relatează călătoria celor douăsprezece iscoade trimise de Dumnezeu şi de Moise în Ţara Promisă. Ele trebuia să aducă un raport astfel încât poporul să aibă credinţă pentru a merge să cucerească ţara. Dar zece dintre ei s-au întors terifiaţi şi au început să se plângă de armate, de uriaşi şi de obstacolele care le vor sta în cale dincolo de râul Iordan. Totuşi, doi din cei doisprezece au înaintat un raport minoritar (Numeri 13:30; 14: 6-9), declarând: „Ţara pe care am fost să o iscodim este o ţară foarte bună. Dacă Domnul ne va fi binevoitor, ne va duce în
  16. 16. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 24 ţara aceasta şi ne-o va da – o ţară în care curge lapte şi miere. Numai să nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului; şi să nu vă temeţi de oamenii din ţara aceea, căci ei vor fi prada noastră” (14:7-9). Iosua şi Caleb au adus un raport plin de credinţă şi încredere. Care a fost reacţia oamenilor faţă de acest raport al credinţei? În conformitate cu versetul 10 – „Toată adunarea vorbea să-i ucidă cu pietre.” Fiţi atenţi la atitudinea adoptată aici: lipsă totală de credinţă. Atitudine greşită. „Ucideţi-i cu pietre”, a convenit adunarea. Drept răspuns, „tuturor fiilor lui Israel” li s-a înfăţişat un Dumnezeu mânios, care i-a spus lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, în ciuda tuturor semnelor pe care le-am făcut în mijlocul lor? Îl voi lovi cu ciumă şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face o naţiune mai mare şi mai puternică decât el” (versetele 11-12). Atunci Moise a început să mijlocească înaintea lui Dumnezeu să nu-i nimicească, pentru Numele Său. Şi Dumnezeu a cedat rugăminţii lui. Totuşi, Dumnezeu era încă supărat datorită atitudinii rău-voitoare a poporului. Prindeţi esenţa: „Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Până când voi lăsa această adunare rea să cârtească împotriva Mea? Am auzit cârtirile poporului lui Israel, pe care le aduceau împotriva Mea. Spune-le: ‘Pe viaţa Mea!’, zice Domnul, ‘că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele.’” Apoi, Domnul Îşi întăreşte hotărârea: „Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta, toţi bărbaţii voştri care sunt în numărul vostru, de la douăzeci de ani în sus, care au murmurat împotriva Mea” (versetele 26-29). Parafrazând, am putea spune: „La moarte cu cârtitorii!” Verdictul lui Dumnezeu le cruţa numai pe cele două iscoade, Iosua şi Caleb: „Adevărat vă spun că nu veţi intra în ţara pe care am jurat că vă voi da-o s-o locuiţi, afară de Caleb, fiul lui Iefune şi de Iosua, fiul lui Nun” (versetul 30). De fapt, ceea ce le spune Dumnezeu celor două iscoade este: „Voi veţi intra în ţară; toţi ceilalţi vor muri în pustie.” PREŢUL PLĂTIT PENTRU ATITUDINE
  17. 17. Introducere: Eşti pregătit să trăieşti în ţara promisă? 25 Domnul a spus apoi poporului răzvrătit: „Pe copilaşii voştri însă, despre cari aţi zis că vor fi de jaf, îi voi face să intre în ea, ca să cunoască ţara pe care aţi nesocotit-o voi.” (versetul 31). Dumnezeu spunea: „Spuneaţi că nu sunt în stare să am grijă de ei. Vă temeaţi că vor muri. Nu ei vor muri; voi veţi muri.” Apoi, a adăugat: „Iar cât despre voi, trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. Fiii voştri vor fi păstori în pustie timp de patruzeci de ani, şi ei vor suferi datorită necredinţei voastre, până când trupurile voastre moarte vor cădea în pustie” (versetele 32-33). Ce imagine dezolantă! Cât timp urma să rătăcească ei afară din Ţara Promisă? „După numărul zilelor în care aţi iscodit ţara, patruzeci de zile…” (versetul 34). Aşa că au rătăcit timp de patruzeci de ani – un an pentru fiecare zi. Un an pentru fiecare zi de necredinţă. Un an pentru fiecare zi de murmurare, cârtire şi atitudine critică. „Adică un an pentru fiecare zi: şi veţi şti atunci ce înseamnă să-Mi trag Eu mâna de la voi” (versetul 34). Dumnezeu le transmitea un mesaj. Ceea ce El le spunea, de fapt, era : „Vreau să ştiţi ce părere am despre atitudinea voastră!” Versetul 35 înregistrează cuvintele Lui: „Eu, Domnul, am vorbit şi cu siguranţă aşa voi face.” Probabil că spui: „Dar Dumnezeu este un Dumnezeu al harului şi al milei şi al bunătăţii. Ce L-ar putea determina să adopte o măsură atât de radicală?” Poate te gândeşti că imoralitatea sexuală a fost de vină. Nu este nici o menţiune în această privinţă. Poate că au abuzat de alcool sau a crescut rata divorţurilor sau a idolatriei. Sau poate au abuzat de copiii lor sau au comis vreun alt asemenea păcat îngrozitor şi de aceea a reacţionat Dumnezeu astfel? Nici pomeneală! PROBLEMA ERA CĂ… Problema era că poporul „cârtise”, după cum traduce vechea versiune a Bibliei, King James (Num. 14:27). Cuvântul original este, de fapt, un exemplu de obicei verbal universal. Poate vă amintiţi de la orele de limba maternă din liceu termenul onomatopee. Adică atunci când un cuvânt sună şi se scrie la fel: pic, pic, pic; sau pleosc, sau poc. Murmurare, iată ce auzea Dumnezeu din partea lor. „Murmuruazahazamurmur…” Ai impresia că faci lucrul acesta numai când îl spui! „Murmur, murmur,
  18. 18. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 26 murmur.” Dacă îmi îngăduiţi să folosesc terminologia modernă, murmurarea Îl scoate pe Dumnezeu din sărite! Dumnezeu urăşte această atitudine de opoziţie, neîncredere şi răzvrătire. El o dispreţuieşte. Şi pur şi simplu nu o tolerează. „Dar,„ spui tu, „mai sunt şi alte atitudini greşite. Adică, îmi vin în minte multe atitudini greşite pe care eu le adopt. Care atitudini reprezintă murmurare?” Studiind cu atenţie evenimentele care sunt relatate în Numeri 14, vom descoperi cinci povestiri sau evenimente distincte care ilustrează acele atitudini care constituie murmurare. DIRECŢIA SPRE CARE NE ÎNDREPTĂM Lucrurile nu s-au schimbat astăzi. Dumnezeu nu a schimbat felul în care reacţionează la murmurare. El judecă această atitudine. Aşa că, dacă ne hotărâm să trăim la fel ca israeliţii, Dumnezeu se va purta şi cu noi cum s-a purtat cu ei. Sau, dacă facem din cârtire un stil de viaţă, atunci ne întoarcem înapoi în pustie. Dar poate spui: „Nu este nici o pustie pe-aproape”. Ai dreptate; Dumnezeu nu ne mai izgoneşte în pustia fizică, însă permite ca vieţile noastre să devină ca o pustietate – un loc dezolant, arid, asemănător cu deşertul lipsit de viaţă. Atitudinile greşite fac ca viaţa să devină o experienţă aridă, dificilă, lipsită de bucurie, sufocantă. Te-ai simţit vreodată astfel? Ai simţit că din viaţa ta lipsesc bucuria şi împlinirea pe care le doreşti? Că nu ai ajuns să trăieşti acea viaţă din belşug pe care o promite Cuvântul lui Dumnezeu? Dacă ai simţit vreodată astfel, ai nimerit unde trebuie, pentru că tema centrală a acestei cărţi este: Cei care aleg murmurarea drept stil de viaţă, îşi vor petrece întreaga viaţă în pustie! CINCI PERECHI DE ATITUDINI A identifica atitudinile greşite este numai o latură a problemei; trebuie să înlocuim acele atitudini cu cele pe care Dumnezeu le-a hotărât pentru stilul de viaţă din Ţara Promisă. Cele zece capitole ale acestei cărţi sunt împărţite în perechi de atitudini. Fiecare pereche începe cu atitudinea negativă care trebuie înlăturată. Capitolul următor face referire la Noul Testament şi dezvăluie atitudinea pozitivă, dătătoare de viaţă
  19. 19. Introducere: Eşti pregătit să trăieşti în ţara promisă? 27 care trebuie să înlocuiască atitudinile negative ale pustiei. De exemplu, capitolul 1 „Înlocuieşte Murmurarea …”, este urmat de capitolul 2, „… cu Recunoştinţă.” Acesta va fi un proces de schimbare personală sănătos, însă dificil. Identifică atitudinea greşită – renunţă la ea; identifică atitudinea bună – adopt-o! Să punem deoparte ce este rău; să luăm ce este bun. Afară cu cinci atitudini rele; înăuntru cu cinci atitudini bune! “Dar asta era pe vremuri!” Poate spui: „Vino-ţi în fire. Ce are asta de a face cu mine? Lucrurile acestea s-au întâmplat acum mai bine de trei mii de ani. Doar nu vrei să-mi spui că Dumnezeu are încă aceeaşi poziţie pe care o avea atunci faţă de atitudinile greşite.” Ba chiar asta vreau să spun! Vreau să-ţi spun că Dumnezeu priveşte şi astăzi în acelaşi fel atitudinile noastre greşite. De fapt, apostolul Pavel a scris în Vechiul Testament: „Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri (aici vorbeşte despre naţiunea israelită) toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare; şi toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise; şi toţi au mâncat aceeaşi hrană duhovnicească” (1 Corinteni 10:1-3). Apoi el continuă, dând o explicaţie. Versetul 6: „Aceste lucruri (toate cele relatate în Exod, Leviticul, Numeri, Deuteronom) s-au întâmplat ca să ne slujească drept pildă…” De ce s-au întâmplat aceste lucruri? De ce i-a trimis Dumnezeu înapoi în pustie? Iată răspunsul: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.” Acest adevăr este atât de important, încât Pavel îl repetă în versetul 11: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră.” Versetul 7 continuă: „Să nu fiţi închinători la idoli.” „Să nu fim imorali…” (versetul 8). „Să nu ispitim pe Domnul…” (versetul 9). „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii dintre ei” (versetul 10). Bang – adică „tu, astăzi, în secolul XXI?? Nu adopta atitudinea greşită pe care au afişat-o în pustie, dacă nu vrei să li te alături.” Poate că gândeşti: „În nici un caz! Dumnezeu nu ar face aşa
  20. 20. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 28 ceva.” Eşti sigur? Citeşte versetul 11: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră” (sublinierea autorului). Motivul din spatele acţiunii lui Dumnezeu din Numeri a fost învăţătura noastră! Aceste evenimente sunt înregistrate în Scriptură pentru învăţătura mea şi a ta, a celor care trăim în secolul XXI. Aceste lucruri au fost scrise pentru învăţătura noastră şi, după cum concluzionează versetul 11, în special pentru cei „peste care au venit sfârşiturile veacurilor.” Şi când este „sfârşitul veacului”? Cred că… Sfârşitul veacului este acum! Cred că noi trăim în timpul ultimelor zile. Cei mai mulţi teologi sunt de acord că toate semnele indică apropierea revenirii lui Christos şi a „sfârşitul veacurilor”. Acesta este un motiv în plus pentru a accepta că învăţătura despre modul cum S-a purtat Dumnezeu cu copiii lui Israel are aplicaţie directă la viaţa noastră. La atitudinile noastre. Pentru a ne scoate din locul în care viaţa noastră este o pustietate. Pentru a lăsa în urmă atitudinile care ne ţin în pustie şi pentru a adopta atitudinile care ne vor duce în Ţara Promisă. PREGĂTIT PENTRU DECOLARE Ştiu că a durat mai mult decât de obicei pentru a ajunge să intri în conţinutul propriu-zis al acestei cărţi. Însă până acum am construit o rampă de lansare. • Ai hotărât să crezi că atitudinile sunt de cea mai mare importanţă pentru viaţa ta. • Înţelegi că atitudinile sunt foarte importante pentru Dumnezeu. • Înţelegi că atitudinile greşite au consecinţe „care te duc în pustie”. • Ai hotărât că vrei să-ţi schimbi atitudinile.
  21. 21. Introducere: Eşti pregătit să trăieşti în ţara promisă? 29 • Ai acceptat ideea că nu îţi poţi schimba atitudinile fără ajutor din partea lui Dumnezeu. • Eşti dispus să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu pentru a învăţa care atitudini necesită schimbare şi cum să începi schimbarea. Excelent! Mulţumesc pentru că ţi-ai luat timp să te pregăteşti pentru transformarea vieţii tale. Dispoziţia ta de a-ţi lua timp te-a pregătit pentru lansarea într-o aventură care îţi va schimba viaţa. Înainte de a începe, hai să ne oprim un moment şi să-L rugăm împreună pe Dumnezeu să ne pregătească pentru schimbare.  PRIVEŞTE ÎN SUS!  Doamne, Îţi mulţumesc pentru mesajul plin de putere pe care l-ai păstrat mai bine de trei mii de ani. Îţi mulţumesc pentru că mă iubeşti atât de mult încât mă cauţi şi doreşti ca să urmăresc în viaţă lucrurile cele mai bune pentru mine. În acest moment, cum pot mai bine, vreau să-Ţi încredinţez toate atitudinile mele şi Te rog să începi transformarea în viaţa mea. Vreau ca priveliştea din viaţa mea să se schimbe. Vreau să experimentez bucuria şi binecuvântarea deplină pe care ai promis-o pentru cei care vor părăsi atitudinile pustiei şi vor îmbrăţişa atitudinile ţării promise care sunt plăcute în faţa Ta. Te rog, schimbă-mi atitudinea, pentru buna Ta plăcere şi, pentru a înfăptui aceasta, foloseşte adevărurile din cartea aceasta, care izvorăsc din Cartea Ta. Înfăptuieşte lucrarea aceasta în viaţa mea, Doamne, începând de astăzi. Te-am rugat în numele lui Iisus. Amin!
  22. 22. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 30
  23. 23. 31 C A P I T O L U L U N U ÎNLOCUIEŞTE NEMULŢUMIREA… N U M E R I 1 1 : 1 - 3 ÎNTR-O PROPOZIŢIE:   Nemulţumirea este o atitudine care, neschimbată, îmi va slăbi capacitatea de a experimenta bucuria şi recunoştinţa adevărată. S per că nu faci parte din acea categorie de oameni care încep să citească primul capitol dintr-o carte fără să fi citit mai întâi introducerea, pentru că dacă faci parte din acea categorie, lucrurile se vor complica foarte tare. În stilul meu literar, introducerea nu este o simplă ocazie de a spune: „Salut, cum o mai duci?”; este temelia întregului adevăr care urmează, adevăr care are puterea de a schimba viaţa. Dacă temelia este puternică, putem construi împreună un adevăr extraordinar, care îţi va schimba viaţa. Dacă nu… ei bine, cred că prevezi rezultatul. Aşa că, dacă e nevoie, fă cale întoarsă până la introducere şi eu am să te aştept aici până când te întorci... Bine ai revenit! Acum, după ce toată lumea a citit introducerea, ştim încotro ne îndreptăm şi cum dorim să ajungem acolo. Te-ai supărat pentru că ţi-am cerut să te întorci şi să citeşti introducerea? Te-ai plâns referitor la această restrângere a
  24. 24. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 32 libertăţii tale, gândind: „Oare nu am dreptul să citesc cum doresc?” Dacă nu ai gândit astfel, atunci faci parte din minoritate, deoarece cu toţii ne exprimăm nemulţumirea mai mult decât suntem dispuşi să recunoaştem. Atitudinea numărul unu a pustiei este murmurarea. Când ne exprimăm resentimentele faţă de anumite circumstanţe care sunt peste puterile noastre şi pentru care nu facem nimic, noi ne plângem. Dumnezeu aude murmurarea, o urăşte şi îi îndrumă pe toţi cei care se complac în această atitudine să ia calea pustiei. Aminteşte-ţi că aceia care aleg murmurarea drept stil de viaţă îşi vor petrece întreaga viaţă în pustie. Te-ai întrebat vreodată de ce este murmurarea o luptă atât de importantă, din moment ce recunoaştem cu toţii că ea nu rezolvă nimic? Motivul este că murmurarea este pe placul naturii noastre păcătoase. Cârtirea eliberează încărcătura emoţională negativă astfel încât, pe moment, simţim o oarecare eliberare dintr-o situaţie sau circumstanţă care ne produce frustrare. De aceea ne este atât de greu să ne opunem. Dă-mi voie să îţi spun de la început că, în anumite situaţii, îmi face chiar plăcere să murmur. De fapt, îmi place atât de mult încât nu m-aş fi gândit vreodată să renunţ la nemulţumirea mea, dacă nu aş fi ajuns să descopăr ce potenţial distructiv deţine. Ceea ce avem nevoie disperată să învăţăm este felul cum judecă Dumnezeu cârtirile noastre şi consecinţele emoţionale care transformă viaţa noastră într-un „pământ sec, uscat şi fără apă” (Psalmul 63:1). Aminteşte-ţi subiectul acestei cărţi: “Aceia care aleg murmurarea drept stil de viaţă, îşi vor petrece toată viaţa în pustie.” Acest lucru este, cu siguranţă, adevărat în ceea ce priveşte nemulţumirea. Dacă îţi vine greu să crezi că Dumnezeu „dă atâta importanţă” nemulţumirii tale, ia-ţi un moment şi urmează-mă în acel pasaj atât de adesea neglijat din Cuvântul lui Dumnezeu, Numeri 11:1-3: „Poporul a ajuns ca aceia care cârtesc… şi când a auzit Domnul, mânia Lui s-a aprins şi focul Domnului s-a
  25. 25. Înlocuieşte nemulţumirea... 33 aprins în mijlocul lor şi a mistuit o parte din marginea taberei.” (Numeri 11:1, traducerea NASB) Aşa că iată un grup de oameni care se află undeva, la marginea oraşului lor temporar, care se plâng şi murmură referitor la o anumită problemă. Poate nu le plăcea modul în care îi conducea Moise, poate nu le convenea mâncarea sau vremea sau o oarecare persoană cu un temperament dificil. Oricare ar fi fost problema, a fost ultima picătură pentru Dumnezeu, şi El a trimis focul în mijlocul respectivului grup. Dacă aceasta nu te ajută să-ţi formezi o părere despre cât Îi displace lui Dumnezeu murmurarea, nimic altceva nu te va convinge. Înainte să începi să spui că asta era pe vremea Vechiului Testament, reciteşte 1 Corinteni 10:11, despre care am vorbit în introducere. (Şi ai citit introducerea, nu-i aşa?) Aminteşte-ţi că ceea ce li s-a întâmplat israeliţilor a fost lăsat de un Dumnezeu atotputernic şi neschimbător pentru noi, pentru ca să ne slujească drept exemplu; aşa că, hai să nu trecem cu vederea aspectul acesta! Studiind cu mai mare atenţie Numeri 11:1, devine evident faptul că avem posibilitatea să alegem o anumită atitudine. Aceasta a fost o propoziţie scurtă care probabil nu ţi-a reţinut atenţia, aşa că dă-mi voie să o repet: Noi suntem cei care ne alegem atitudinile! O, da, aşa este! Nu atitudinile ne aleg pe noi; noi le alegem pe ele. Mi-ar plăcea să ai ocazia de a vedea cum mă privesc oamenii când expun acest adevăr în public. Mă privesc încruntaţi şi enervaţi, ca şi cum s-ar pregăti să răstoarne platforma de pe care le vorbesc, şi să înţeleg de ce. Nimeni nu pare dispus să accepte să i se spună: „Originea atitudinii tale este ceea ce vezi în oglindă” – dar aşa este. Până când nu acceptăm faptul că noi suntem cei care ne alegem atitudinile, nu vom reuşi niciodată să alegem altfel, şi viaţa noastră va arăta mereu ca un deşert. Observaţi ce spune Numeri 11:1: poporul! Nu puteau să învinuiască pe nimeni altcineva, decât pe ei înşişi. Nu ar fi grozav dacă am putea spune: „Ce vrei, am moştenit atitudinea mamei mele” sau „Din cauza tatălui meu sunt eu astfel”. „Şeful
  26. 26. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 34 meu este de vină.” „Vecinul meu este de vină.” „Circumstanţele sunt de vină.” Vă sună cunoscut? Să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu: „Poporul a devenit ca aceia care cârtesc.” De ce au devenit ei astfel? Deoarece au fost nevoiţi? Deoarece i-a forţat cineva sau datorită felului în care au fost crescuţi? Nu; ei au ales. Aveau suficiente motive să nu fie nemulţumiţi; aveau motive mai mult decât suficiente să fie mulţumiţi. În schimb, ei au ales să murmure. Judecata finală a lui Dumnezeu cu privire la atitudinile lor i-a descoperit pe ei înşişi ca fiind responsabili de alegerile pe care le-au făcut. Mai târziu, douăsprezece iscoade au fost trimise în ţară; douăsprezece iscoade s-au întors din ţară. Două iscoade L-au ales pe Dumnezeu, au ales credinţa şi o atitudine corectă – şi au primit Ţara Promisă. Zece iscoade au ales îndoiala şi o atitudine greşită – au primit pustia. Poporul a ascultat raportul majorităţii şi pe cel al minorităţii şi a ales. Au votat prin atitudinea lor – şi au primit pustia. Noi ne alegem atitudinile. De curând, am primit o scrisoare de la un bărbat care scrisese numeroase pagini cursive şi elocvente, prin care încerca să mă convingă că noi nu ne alegem singuri atitudinile şi, prin urmare, nu suntem responsabili pentru ele. El dorea să dea vina pe împrejurări şi pe alţi oameni şi pe o pleiadă de influenţe de mâna a doua, care toate joacă un rol oarecare, dar nu au puterea de a ne controla. Noi suntem cei care deţinem controlul, şi cei care ne alegem atitudinile. La acest punct, poate întrebi: „La ce te referi exact când vorbeşti despre atitudini?” Hai să dăm chiar acum o definiţie, pentru că dacă urmează să vorbim despre atitudini pe parcursul a zece capitole, trebuie să ajungem cu toţii la un consens. Atitudinile sunt tipare de gândire! Acesta este primul aspect. Atitudinile sunt tipare de gândire. În timp, îţi dezvolţi o modalitate de a gândi despre lucruri – un mod de a aborda viaţa. Orice om, are tipare de gândire, inclusiv tu; un anumit mod în care vede viaţa. Aceste tipare îşi au originile cu ani în urmă, pe când erai doar un copil.
  27. 27. Înlocuieşte nemulţumirea... 35 Să ne imaginăm că privim împreună un copilaş care merge copăcel şi care ţine în mâini o minge de cauciuc mare, roşie. Înainte de a-i putea adresa vreun cuvânt, copilul ne spune: „La ce te uiţi? Este mingea mea. Nu e a ta.” Mamă, ce mai atitudine! Atitudinea aceasta poate i-a fost insuflată de părinţii lui sau de faptul că are nevoie de un pui de somn ori de o prăjiturică ori de cine mai ştie ce. Cu toate acestea, el face totuşi o alegere. Privim încă la acest copil de doi ani şi la mingea lui cea roşie, pe măsură ce el o aruncă în sus şi apoi o prinde. Dintr-o dată, tocmai în mijlocul acestui joc atât de plăcut, scapă mingea şi toţi încremenesc, aşteptând să vadă ce se va întâmpla mai departe. Se va supăra pentru că a scăpat mingea? Se va enerva deoarece îi plăcea să o ţină în mâini şi acum ea este la pământ? Ne ţinem respiraţia şi aşteptăm să vedem ce atitudine va adopta. De-a lungul anilor ce vor urma, el va mai „scăpa destule mingi”, şi, de fiecare dată, îşi va alege atitudinea. În timp, imaginea lui despre viaţă se va contura într-un tipar de gândire – atitudinea – pe care el o stabileşte. El are mai multe variante din care să aleagă. 1. Poate alege să spună: „Minge proastă! Cine fabrică mingile astea ieftine, groaznice care se vând la magazinele de mâna a doua? Sunt atât de alunecoase!” 2. Ar putea alege să spună: „Unde sunt părinţii mei? Nu-mi vine să cred că nu sunt aici acum, când tocmai am scăpat mingea! Ce părinţi sunt ăştia? Dacă m-ar iubi cu adevărat, ar fi aici, să mă ajute să ridic mingea!” 3. Sau ar putea alege să spună: „Sunt un mare ratat. Mereu scap mingile pe jos. M-am jucat cu alţi copii. Ei de ce nu scapă mingile tot timpul?! Numai eu scap mingile! Ce nu e în ordine cu mine? Nu sunt bun de nimic!” 4. Sau ar putea alege să spună: „Este vina mea. Am scăpat mingea. Oamenii scapă mingi tot timpul. Voi avea o atitudine pozitivă. O voi ridica şi îmi voi continua jocul. Poate experienţa aceasta îmi va fi de învăţătură şi nu voi mai scăpa mingile pe jos atât de des.” Aceste mici discursuri interioare vă sună cunoscut, nu-i aşa? Totuşi, adesea ele nu sunt auzite din gura copilaşilor, ci
  28. 28. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 36 din gura noastră, şi ele trădează un tipar negativ de gândire – o atitudine. De fapt, ele reflectă modul în care poate gândiţi tot timpul, deoarece toţi scăpăm mingi, nu-i aşa? Cheia fericirii este atitudinea pe care o alegem atunci când „scăpăm o minge.” Atitudinile sunt tipare de gândire. Însă mai este şi partea a doua a definiţiei: Atitudinile sunt tipare de gândire care se formează în decursul unei lungi perioade de timp. Atitudinile noastre sunt tipare de gândire – fiţi atenţi - care se formează în decursul unei lungi perioade de timp. Urmăriţi cariera copiilor lui Israel şi veţi observa că ei nu au devenit cârtitori peste noapte, în Numeri 11. Întoarceţi-vă la acele zile când făceau cărămizi în Egipt. Se plângeau într-una şi murmurau pentru orice. Poate spui: „Şi ce dacă? Duceau o viaţă foarte grea.” Într-adevăr, viaţa lor nu era uşoară, însă unii dintre ei au ales nemulţumirea şi murmurarea împotriva lui Dumnezeu, în timp ce alţii, care se aflau în aceleaşi condiţii, au ales să fie mulţumiţi. Ceea ce vreau să spun este că atitudinile sunt tipare de gândire care se formează în decursul unei lungi perioade de timp. Atitudinile greşite sunt greu de schimbat deoarece au devenit obiceiuri, modalităţi eronate de gândire cu privire la viaţă şi circumstanţe Tiparele de gândire sunt atât de adânc înrădăcinate în inimile noastre încât nici măcar nu le mai observăm. Suntem atât de obişnuiţi să reacţionăm într-un anumit fel, încât alegerile noastre devin automate şi, cu timpul, încetăm să le mai privim ca fiind alegeri conştiente. Ne simţim prinşi în capcană, însă nu suntem. Din nefericire, consecinţele sunt şi ele automate şi tocmai acesta este cercul vicios pe care încercăm să-l întrerupem în această carte. ALEGEREA ATITUDINILOR Atitudinile nu devin automate peste noapte, însă dacă eşti hotărât să alegi şi să fii sensibil la ceea ce Dumnezeu te
  29. 29. Înlocuieşte nemulţumirea... 37 învaţă, bucuria autentică şi „stilul de viaţă al Ţării Promise” nu sunt chiar atât de departe pe cât crezi. Ai ştiut că acea întreagă generaţie de oameni a murit la câteva mile de hotarele ţării în care curgea lapte şi miere? Ştii că au murit fără a pune piciorul în Ţara Promisă? Au murit pentru că au cârtit împotriva lui Dumnezeu şi au respins invitaţia de a intra în ţară (vezi Numeri 14:1-4, 22-35, mai ales versetul 29). Erau atât de aproape de bucuria vieţuirii în Ţara Promisă. La fel ca ei, tu şi eu suntem mai aproape decât credem de o dramatică schimbare a vieţii, care ne-ar aduce fericirea. La fel ca ei, noi putem alege să înlăturăm nemulţumirea şi să credem în Dumnezeu. Ca în cazul lor, şi pentru noi barierele sunt tiparele noastre de gândire – şi aceste tipare pot fi schimbate. Fără îndoială! Poţi să faci primul pas când eşti dispus să spui: „Eu sunt cel care îmi aleg atitudinile.” Nu poţi schimba o atitudine până nu recunoşti că tu eşti cel care alegi. Însă dacă eşti dispus să spui „Eu îmi aleg atitudinea”, atunci ai o altă opţiune. Recunoscând că tu eşti cel care alege, te aşezi în postura din care poţi alege diferit data viitoare. Poate nu ai ajuns încă atât de departe. Vrei să citeşti mai mult înainte de a accepta responsabilitatea pentru atitudinile tale. Dacă eşti în această situaţie, te încurajez să spui prin credinţă: „Eu îmi aleg atitudinile. Doamne, arată-mi că lucrul acesta este adevărat.” Roagă-te astfel cu voce tare. Este o rugăciune căreia sunt convins că Dumnezeu îi va răspunde, deoarece El vrea ca tu să părăseşti pustia mai mult chiar decât doresc eu lucrul acesta. El vrea să-ţi dea deplinătatea vieţuirii în Ţara Promisă şi ţi-o va da, pe măsură ce Îi vei da voie să schimbe atitudinile tale negative. ADEVĂRUL DESPRE MURMURARE Bine, să ne întoarcem acum la atitudinea de nemulţumire. Iată un adevăr fundamental despre nemulţumire, adevăr pe care nu-l putem trece cu vederea:
  30. 30. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 38 Murmurarea este păcat. Da, este păcat. Murmurarea este păcat. Cuvântul păcat înseamnă literal „a pierde direcţia”; „A da greş faţă de standardul sfânt al lui Dumnezeu şi faţă de cererile Lui drepte”. Aşadar, a pune egal între nemulţumire şi păcat, clasează nemulţumirea într-o categorie periculoasă. Poate, în mintea ta, gândeşti: „Stai puţin! Murmurarea nu este un păcat. Vreau să spun, nu este un lucru pozitiv, dar să fie chiar un păcat? A fura, a minţi, a lua în deşert Numele Domnului – sigur (acestea sunt păcate evidente), însă nemulţumirea? Vreau să spun… cui fac eu rău? Pe cine lezez atunci când sunt nemulţumit?” În primul rând, îţi faci ţie rău! Când te plângi, alegi o cale care îţi face mai mult rău decât bine. Murmurarea noastră poate conduce la mânie, amărăciune sau chiar depresie. Dumnezeu te iubeşte. El nu vrea ca tu să-ţi faci rău singur. Ceea ce îţi face ţie rău, Îl lezează şi pe El; aşa că, nemulţumirea vă face rău amândurora. Mai mult decât atât, când eşti nemulţumit, nu îţi faci rău numai ţie ci, indirect, Îl răneşti pe Dumnezeu. Dumnezeu este afectat în mod direct când ne aude murmurările şi atitudinile greşite, deoarece punem la îndoială suveranitatea lui Dumnezeu! A murmura este, de fapt, a spune: „Doamne, ai dat greş! Ai avut ocazia să-mi împlineşti aşteptările şi nu ai făcut faţă! Ai încercat, Doamne, ai fost pe-aproape – dar nu a fost suficient.” Aşadar, murmurarea te răneşte şi pe tine, şi pe Dumnezeu. În plus, îi rănim şi pe cei din jurul nostru. Le facem rău prin „gândirea noastră eronată”. Nimănui nu îi place un negativist, sau un membru pe viaţă în partidul duşurilor reci, nu-i aşa? Dacă prietenii sau familia te aud murmurând tot timpul, îi demoralizezi şi pe ei. „Dar şi ei fac la fel”, spui tu. Bine, atunci vă demoralizaţi unii pe alţii. Ceea ce vreau să spun este că murmurarea nu îţi face rău numai ţie. Îl răneşte pe Dumnezeu şi pe cei care te aud, şi acesta nu este un lucru bun. Aşa că, fără îndoială, murmurarea este un păcat.
  31. 31. Înlocuieşte nemulţumirea... 39 DEFINIŢIA MURMURĂRII Înainte de a merge mai departe, haideţi să stabilim o definiţie exactă a acestui păcat, astfel încât să ne putem da seama când ne facem rău nouă înşine şi altora, şi când lezăm relaţia noastră cu Dumnezeu. Iată o definiţie cheie: Murmurarea este exprimarea nemulţumirii faţă de o circumstanţă care nu este greşită şi pentru corectarea căreia nu facem nimic. În primul rând, murmurare este faptul că te plângi de un lucru care nu este greşit. Dacă un lucru este rău şi îţi exprimi nemulţumirea faţă de el, aceasta nu este murmurare. Nu este păcat să pichetezi o clinică în care se fac avorturi la cerere. Aceasta nu este murmurare. Nu este păcat să-i spun soţiei mele: „Trebuie să petrecem mai mult timp cu copiii.” Aceasta nu este murmurare. Murmurare este atunci când te plângi de lucruri care nu sunt greşite. Eşti nemulţumit de mâncarea servită într-o călătorie şi ceri însoţitoarei de zbor să reîncălzească mâncarea, sau mai târziu scrii companiei aeriene, sugerându-le să schimbe furnizorii şi le oferi câteva variante. Asta nu este murmurare; aceasta este o exprimare legitimă a nemulţumirii. În al doilea rând, murmurarea implică acele lucruri pentru corectarea cărora nu fac nimic. Aleg să mă plâng, însă nu fac nimic să schimb situaţia. Aceasta este murmurare. Este murmurare să te plângi de numărul mare de avorturi, fără să te rogi sau să pichetezi împotriva lor sau să votezi împotrivă, să faci donaţii sau să scrii conducătorilor. Nu faci nimic, doar comentezi în barbă şi iată rezultatul – murmuri. Este murmurare să vorbeşti despre faptul că soţul tău nu petrece suficient de mult timp cu copiii. Nu este murmurare când vorbeşti cu soţul tău şi încercaţi să găsiţi împreună o soluţie constructivă. Este murmurare când îi spui unui pasager: „Mâncarea asta e îngrozitoare!” Nu este însă murmurare când îi spui însoţitoarei de zbor faptul că nu-ţi place friptura şi ceri politicos să îţi aducă în schimb un antreu. În conformitate cu definiţia noastră, murmurarea implică anumite circumstanţe. Observaţi că murmurarea nu implică oameni. Critica are de a face cu oameni; murmurarea se referă la circumstanţe. Vom vorbi despre critică în capitolul 5. Murmurarea se referă la circumstanţe, la anumite situaţii care ne displac datorită impactului pe care-l au asupra unei persoane sau lucru pe care îl preţuim.
  32. 32. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 40 În final, murmurarea implică exprimarea nemulţumirii. Aici este o şmecherie. Unii oameni sunt mândri de capacitatea lor de a se stăpâni când vorbesc. „Nu murmur niciodată”, spun ei. Ei bine, mai aşteptaţi câteva minute. Aceia dintre noi care suntem extrovertiţi şi care ne surprindem adesea spunând lucruri pe care apoi le regretăm, am dori ca aceia dintre voi care sunteţi introvertiţi să recunoaşteţi că nu vă bucuraţi de victorie doar pentru că aveţi o bandă adezivă lipită pe gură. „Omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă „ (1 Sam. 16: 7). Aşa că murmurarea nu este o simplă izbucnire de frustrare, ci cuprinde şi acele lucruri pe care le gândim. Şi acestea înseamnă murmurare. A-mi exprima nemulţumirea în orice fel – nu numai verbal, ci şi în gândire – faţă de o circumstanţă pentru a cărei schimbare nu fac nimic…este murmurare. Pe termen scurt, ne separă de Dumnezeu; pe termen lung, devine un stil de viaţă şi ne petrecem întreaga viaţă în pustie. CÂT DE FRECVENTĂ ESTE ACEASTĂ PROBLEMĂ? „Sunt mulţi oameni care murmură?” poate că te întrebi. „Sunt oamenii cu adevărat cârtitori?” Este uşor de răspuns la această întrebare; pur şi simplu deschide ziarul la scrisorile adresate editorului şi vei găsi acolo plângeri după plângeri. Sau stai la serviciu lângă instalaţia pentru răcit apa şi ascultă-i pe angajaţi cârtind cu privire la ultima „decizie neinspirată” a şefului. Sau intră pe internet. Numărul paginilor web dedicate murmurării este incredibil. Un site de pe internet se numeşte Iventing.com. „Bine aţi venit la Iventing.com, locaţia gratuită de pe internet unde puteţi să vă descărcaţi sufletul şi să murmuraţi. Daţi-i drumul. Vă va face bine. Doriţi să vă eliberaţi chiar acum? Începeţi! Aflaţi cu privire la ce se plâng alţii. Scrieţi ce vă nemulţumeşte. Spuneţi-ne cum vă numiţi.” Vă vine să credeţi? Mai există şi un alt site intitulat The Complaint Station (n.tr. Staţia Plângerilor): „Regele murmurării. Peste cinci milioane de persoane servite. Deţinem recordul pentru cele mai multe plângeri şi suntem pionieri în domeniul plângerilor în direct.” La aceasta le-aş răspunde: „Găsiţi-vă o ocupaţie!” Însă lucrurile nu se termină aici: „Scopul Staţiei Plângerilor este să vă asigure o locaţie în care să vă aduceţi
  33. 33. Înlocuieşte nemulţumirea... 41 plângerile sau să aveţi acces la plângerile deja existente. Vă puteţi plânge cu privire la subiecte ca…(bla, bla, bla).” Nu vi se pare deplasat? Următorul site probabil că a fost primul de acest gen de pe internet; are cel mai bun nume Complain.org (n.tr. Plânge-te.org). Plânge-te cu privire la orice. Toată lumea este aici pentru a te asculta. Plânge-te de vecinul tău. Plânge-te de companiile aeriene. Plânge-te de trenuri. Plânge-te de gălăgie. Murmură împotriva soacrei tale. Plânge-te de preţurile ridicate. De furturi. De gropi. De poliţie. Plânge-te de bogăţie. Vaită-te de serviciu. Murmură împotriva şefului. Poţi să ni te plângi chiar de site-ul nostru. Vom asculta şi vom spune tuturor. Fără excepţie! Pe măsură ce citeam toate acestea, în încercarea de a afla cât de frecventă este problema murmurării, am început să-mi dau seama că oamenii aceştia au nevoie de terapie psihologică serioasă, pe termen lung. Însă apoi m-am gândit: „Cu siguranţă că biserica lui Christos a depăşit astfel de probleme.” Şi apoi am dat peste un site pe internet care oferea ocazia de „a te plânge aici de orice. Toţi avem uneori nevoie să ne eliberăm de emoţii.” Acest site oferă creştinilor o gamă întreagă din care pot să aleagă motive pentru care să se plângă. A fost inventată murmurarea cu variante multiple! Parcă aud oameni citind această listă şi gândind: „Nici măcar nu eram supărat de asta, însă acum, că mi s-au deschis ochii – frate, situaţia aceasta e intolerabilă!” Site-ul are domenii de genul: murmură că la Colegiul biblic preţurile sunt prea ridicate; plânge-te de oamenii care înjură; murmură că fratele tău e un animal; murmură împotriva pastorului tău de tineret…” Nu vi se pare complet aiurea? Din nefericire, astfel de lucruri răspândesc sărăcia spirituală în biserica de astăzi. Ca pastor, aud mereu oameni plângându-se că, într-un mod inexplicabil, fericirea şi pacea vieţii creştine îi ocolesc. Se simt frustraţi că multe dintre lucrurile bune pe care Iisus le oferă sunt pentru ei simple concepte şi nu realităţi experimentate personal. Când le cer mai multe detalii, ei îmi povestesc că, de fapt, viaţa lor a devenit o pustietate! Evideeeent! Exact! Întocmai ca o pustietate. Faceţi legătura? Aceia care aleg murmurarea ca stil de viaţă îşi
  34. 34. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 42 vor petrece întreaga viaţă în pustie. Murmurarea este un păcat care face ca viaţa să fie o experienţă a pustietăţii. DUMNEZEU ASCULTĂ Gândeşte-te: Dumnezeu a auzit fiecare cuvinţel din plângerile copiilor lui Israel. Observaţi din nou textul: „Poporul a devenit ca aceia care cârtesc… şi … Domnul a auzit” (11:1). Domnul a auzit; El era acolo. Oamenii nu mai băgau în seamă stâlpul de nor care îi însoţea ziua şi stâlpul de foc care îi conducea noaptea, continuu în mijlocul lor. Acestea erau menite să fie dovezi uimitoare ale faptului că Dumnezeu era acolo, dovezi care trebuia să inspire o atitudine umilă. În schimb, poporul nu L-a preţuit pe Dumnezeu. Aceasta nu era prima ocazie în care murmurau. Observaţi numărul plângerilor înregistrate numai în cartea Exodului: „Nu asta-ţi spuneam noi în Egipt: ‘Lasă-ne ca să slujim ca robi egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi egiptenilor decât să murim în pustie’?” (14:12) „Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: ‘Ce vom bea?’ (15:24) „Copiii lui Israel le-au zis: ‘Cum de n-am murit loviţi de mâna Domnului în ţara Egiptului, când şedeam lângă oalele noastre cu carne, când mâncam pâine de ne săturam; căci ne-aţi adus în pustia aceasta, ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.’” (16:3) „Însă acolo poporul era chinuit de sete; şi au murmurat împotriva lui Moise zicând: ‘Pentru ce ne-ai scos din Egipt, ca să ne faci să murim aici de sete cu copiii şi cu turmele noastre?’” (17:3) Citim aceste plângeri mereu şi mereu: „Şi poporul cârtea”. Şi „ de ce nu avem mai mult dintr-asta… şi când vom primi din cealaltă?” Şi „Doamne, de ce nu vezi că avem nevoie…?” Şi „De ce nu ne-ai lăsat…?” Refrenul plângerilor se aude ca un ecou: „Nu putem să primim…?” Şi „Nu este bine!” Şi „Ar trebui să avem…” Aşa că refrenul continuă şi ce este mai grav este faptul că larma astfel creată reverberează chiar în urechile Creatorului. Dumnezeu le-a auzit cârtirile şi El le aude şi pe ale noastre.
  35. 35. Înlocuieşte nemulţumirea... 43 CEL MAI RĂU GEN DE MURMURARE Am ajuns la un punct important. Da, Dumnezeu aude cârtirile noastre despre vreme şi despre traficul aglomerat şi despre impozite şi despre declinul social şi despre vârsta noastră şi despre orice altceva ne mai plângem. Dumnezeu aude toate acestea. Există totuşi un anumit gen de murmurare care zgârie cel mai tare auzul lui Dumnezeu. Întoarceţi-vă la Numeri 11; vedeţi dacă puteţi desprinde cel mai periculos gen de cârtire din versetul 1. „Poporul a devenit ca aceia care cârtesc de nenorocire în auzul lui Dumnezeu.” Acesta este cel mai rău gen de murmurare. Să te plângi de situaţii potrivnice. „De ce trebuie să trec prin asta? De ce trebuie să îndur această situaţie dificilă când viaţa este atât de uşoară pentru alţii? Sunt sătul şi obosit să tot fiu sătul şi obosit; când se vor sfârşi toate acestea? De ce nu este viaţa mea la fel cu a lui Bill Jones sau cu a altcuiva?” Este vorba de „Încercarea mea…Dificultăţile mele…Soarta mea…Nenorocul meu.” Toată această larmă ameţitoare ajunge la urechile lui Dumnezeu, până când El răspunde: „Puteţi să încetaţi cu murmurarea aceasta cronică?” Scriitorul cărţii Evrei ne-a avertizat: „Nu dispreţui pedeapsa Domnului…căci Domnul pedepseşte pe cel pe care-l iubeşte” (12:5-6). Dumnezeu a îngăduit pentru fiecare om o anumită măsură de adversitate. Tu ai măsura ta de situaţii potrivnice şi eu o am pe a mea. Este exact măsura potrivită pentru a împlini schimbările veşnice pe care Dumnezeu le doreşte în vieţile noastre. Măsura adversităţii tale nu se aseamănă cu a nimănui. Aceasta este acea latură a vieţii despre care poţi spune „Nimeni nu cunoaşte necazul cu care m-am confruntat.” Pentru unii oameni, adversitatea este o problemă de sănătate. Pentru alţii, este o carieră dificilă şi lipsa unui loc stabil de muncă. Pentru alţii, este o tragedie de familie care a avut loc cu ani în urmă şi în urma căreia au acum de purtat pe umeri sarcina apăsătoare a responsabilităţii care pare cu totul nedreaptă şi insuportabilă. Unii poate au făcut o alegere neinspirată în tinereţe şi căsnicia lor se destramă, iar acum se luptă cu probleme specifice familiilor mixte şi cu consecinţele acelor alegeri. Oricare ar fi măsura adversităţii, este „crucea” pe care tu o ai de purtat. Sufăr pentru prietenii mei care îşi doresc cu disperare să
  36. 36. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 44 devină părinţi, dar cărora Dumnezeu nu le-a îngăduit până în acest moment să aibă copii. Unii îşi doresc să se căsătorească, însă Dumnezeu nu le-a adus în viaţă partenerul potrivit. Aş putea continua cu exemplele la nesfârşit. Ia aminte însă: fiecare dintre noi are o măsură de adversitate, pe care a măsurat-o Însuşi Dumnezeu. Şi pentru acest motiv, fiecare are în viaţa lui sau a ei ceva cu privire la care Dumnezeu nu vrea să audă plângeri. În loc să ne bucurăm de toate lucrurile bune pe care le-a făcut Dumnezeu în viaţa noastră, noi ne plângem de acel unic lucru – oricare ar fi el. Spui: „Dar este greu.” Ştiu că este greu. Este greu să trăieşti cu o situaţie potrivnică şi este greu să nu murmuri. Dar ascultă-mă. Ascultă ce-ţi spune acest pastor din toată inima. Tocmai prin faptul că murmuri, nu te poţi bucura de harul care te-ar putea ajuta în acea încercare. Tot harul şi toată puterea de care ai nevoie pentru a experimenta bucuria şi victoria îţi sunt puse la dispoziţie, însă, alegând să murmuri, să rămâi ataşat de idolul unei vieţi perfecte… Respingi harul lui Dumnezeu. După cum scria Iona: „Cei care se închină idolilor falşi îndepărtează îndurarea de la ei” (2:8). Să fie oare acesta idolul tău nefolositor, idolul tău fals? Simţi că ai dreptul la o viaţă perfectă, fără adversităţi? Înţelege lucrul acesta: Tocmai această adversitate de care te plângi este modalitatea prin care Dumnezeu vrea să-ţi păstreze inima legată de inima Lui. Prin harul Său, îţi îngăduie adversităţi pentru a te apropia de El. „Dar este atât de greu”, spui tu. Înţeleg; nu vreau să spun că adversităţile pe care le înduri sunt lipsite de importanţă. Vreau doar să subliniez legătura dintre o viaţă care pare trăită în pustie şi atitudini ca resentimentele şi murmurarea, cele care ne conduc, de fapt, la o astfel de viaţă. Partea negativă nu este adversitatea în sine, ci modul în care reacţionăm! Atitudinea! Dumnezeu pur şi simplu nu tolerează murmurări continue vizavi de respectiva adversitate.
  37. 37. Înlocuieşte nemulţumirea... 45 Dumnezeu nu suportă să ne audă murmurând. Observaţi modul în care răspunde Dumnezeu celor care murmură: „Domnul S-a mâniat, şi s-a aprins între ei focul Domnului şi a mistuit o parte din marginea taberei” (Numeri 11:1). Mânia lui Dumnezeu a fost stârnită. Repet, aceasta nu a fost prima ocazie de murmurare. Poporul Îl jignea mereu pe Dumnezeu. Versetul 10 relatează că „Moise a auzit poporul plângând, fiecare în mijlocul familiei lui, fiecare la uşa cortului lui; şi mânia Domnului s-a aprins cu tărie.” De ce? Numai pentru că poporul plângea? Nu, ci datorită motivului pentru care plângeau. Ei îşi doreau cu ardoare lucruri pe care Dumnezeu nu dorea să li le dea. Se plângeau de atât de mult timp, încât pierduseră orice perspectivă şi începuseră să tânjească după acele lucruri. Mai târziu, citim în acelaşi capitol: „Pe când carnea era încă între dinţii lor, înainte să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare” (versetul 33). În capitolele următoare, vom vedea că Dumnezeu dă acelaşi răspuns plângerilor lor: „Domnul S-a aprins de mânie împotriva lor şi a plecat” (12: 9). „Domnul i-a zis lui Moise: ‘Strânge pe toate căpeteniile poporului şi ucide-i pe cei vinovaţi la lumina zilei înaintea Domnului, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului’” (25:4). „Şi iată că voi luaţi locul părinţilor voştri, ca nişte odrasle de oameni păcătoşi, ca să faceţi pe Domnul să se aprindă şi mai tare de mânie împotriva lui Israel” (32:14). Ştiu acum ce gândeşti: „Asta se întâmpla atunci. Acum lucrurile stau altfel. Dumnezeu nu se mai mânie.” Totuşi, Psalmul 7:11 spune: „Dumnezeu este un judecător drept şi un Dumnezeu care se mânie în fiecare zi.” În fiecare zi! Tu spui: „Dar Dumnezeu este iubitor.” Da, este. Şi, în transcendenţa Sa infinită, El poate să ne iubească mai mult decât merităm şi, în acelaşi timp, să urască păcatul nostru cu toată puterea. Dumnezeu ne poate purta în braţele Sale şi ne poate ierta pentru veşnicie, însă, într-o clipă, ne poate judeca datorită atitudinilor noastre care nu-I sunt plăcute. Acest concept poate că vă creează confuzie, însă este perfect
  38. 38. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 46 înţeles de Dumnezeu. El ne iubeşte, dar urăşte păcatul nostru. Ambele declaraţii sunt la fel de adevărate. ZGOMOTE ÎN PIVNIŢĂ Copiii sunt oglinzi atât de fidele ale relaţiei pe care o avem cu Tatăl din ceruri. Adesea, putem înţelege modul în care faptele noastre Îl afectează pe Dumnezeu, observând felul în care acţiunile copiilor noştri ne afectează pe noi. Imaginează-ţi că eşti părinte şi că ai ieşit într-o seară în oraş cu soţia ta. Ajungi acasă destul de târziu. Cel mai mare dintre copii – imaginează-ţi – a fost bonă pentru cei doi copii mai mici cât timp aţi fost în oraş. Intri în casă şi te aştepţi să îi găseşti în pat, însă nu sunt nicăieri! Toate luminile din casă sunt stinse şi liniştea devine înfricoşătoare cu fiecare moment în care îi cauţi disperat. Priveşti în jur, cauţi prin camere şi îi strigi pe nume. Unde sunt? Treci prin bucătărie şi, lângă uşa care duce în pivniţă, auzi un zgomot. Te opreşti! Cineva vorbeşte în pivniţă. Aşa că deschizi uşa şi începi să cobori încet pe scări. Pe măsură ce te apropii, recunoşti că sunt vocile copiilor tăi, şi pe când ai ajuns în capătul scărilor, ai descoperit deja unde sunt. Sunt în uscătorie, stau în cerc la lumina unei lanterne. Se pare că sunt cu totul absorbiţi de conversaţie pentru că se pare că nu au auzit zarva pe care ai făcut-o în casă, căutându-i. Bineînţeles, te bucuri să vezi că sunt bine, însă totodată eşti şi foarte curios să afli despre ce vorbesc. Aşa că asculţi şi îi auzi spunând: „Aş prefera ca tata să aibă o slujbă mai bună. Este oare leneş?” Un alt copil intervine: „De ce nu au şi ei grijă de noi la fel ca familia Smith de la biserică sau ca familia Jones de la şcoală? De ce nu putem şi noi avea…?” Un alt copil ia cuvântul: „M-am săturat până peste cap de toate regulile pe care le-a instituit mama: ‘Du-te la şcoală’ şi ‘Fă-ţi curat în cameră’. Cine se crede!? Nu am de gând să-i mai suport comportamentul autoritar.” Şi tu asculţi, pe măsură ce plângerile continuă. Ca părinte, la început te simţi rănit. Te gândeşti: „M-am străduit atât de mult. Am făcut atâtea lucruri pentru ei. De ce nu este suficient?” Dar, dacă eu înţeleg bine felul în care gândesc părinţii, durerea durează aproximativ zece secunde. Apoi devii
  39. 39. Înlocuieşte nemulţumirea... 47 mânios. Şi te gândeşti astfel: „Ce enervanţi sunt copiii ăştia!” şi „Niciodată nu sunt mulţumiţi!” şi „Câte am făcut eu pentru ei!” Sau poate spui „Alintăturile astea de copii” şi „Ei nu au nici cea mai vagă idee ce sacrificii am făcut pentru ei. Poate nu le-am oferit totul, dar ştii ceva? Am făcut tot ce am putut!” Acum să luăm experienţa aceasta a unor părinţi imperfecţi şi să ne gândim la impactul pe care-l au atitudinile noastre în auzul Tatălui nostru ceresc, care este desăvârşit. Apoi amintiţi-vă că El ascultă mereu şi aude tot ceea ce spunem noi – da, totul! Mai este de mirare că Dumnezeu – da, chiar în zilele noastre – se mânie pe drept faţă de atitudinile copiilor Săi? Dumnezeu aude murmurarea noastră şi o urăşte! Îi frânge inima. Este ca o palmă peste faţa Lui. Este o insultă pentru harul Său. Şi El se mânie. PĂZEA! URMEAZĂ O JUDECATĂ SFÂNTĂ În Numeri 11:1 citim că plângerile poporului nu numai că au aprins mânia lui Dumnezeu, dar şi că „focul lui Dumnezeu s-a aprins în mijlocul lor.” Această expresie – „focul lui Dumnezeu” – apare de cinci ori în Scriptură. Odată cu „focul lui Dumnezeu” este descrisă cunoscuta revărsare a mâniei şi judecăţii lui Dumnezeu. Din sfinţenia Lui izvorăşte un foc curăţitor. Rezultatele sunt devastatoare pentru cei care atrag asupra lor judecata Lui. Aminteşte-ţi uimirea lui Moise din Exodul 3. Prima dată, Dumnezeu i S-a descoperit lui Moise într-un rug în flăcări. A avut loc o demonstraţie multimedia a judecăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu. În Numeri 11, acelaşi foc sfânt a izbucnit şi i-a ucis pe cei de la marginea taberei. Oamenii au depăşit limitele murmurării şi au descoperit că de partea cealaltă sunt flăcări arzând. Dumnezeu nu Şi-a pierdut niciodată sfinţenia, nici nu Şi-a ajustat dreptatea. Chiar în această zi de har, focul lui Dumnezeu arde în judecată. Este atât de sigur că El judecă o atitudine de murmurare pe cât de sigur este faptul că i-a judecat pe copiii lui Israel în pustie. Pe moment, însă, focul lui Dumnezeu nu ne mistuie existenţa; ne pârjoleşte fericirea. Focul lui Dumnezeu ofileşte tot ceea ce este proaspăt, sănătos şi dătător de viaţă în existenţa noastră. Şi viaţa devine o pustie. Aceia care aleg murmurarea drept stil de viaţă îşi vor petrece întreaga viaţă în pustie. Este şi viaţa ta astfel? A devenit pentru tine viaţa o pustie? Este totul
  40. 40. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 48 uscat şi mort şi lipsit de bucurie, un deşert în care fericirea s-a veştejit datorită tiparelor tale de gândire care s-au format de-a lungul unei lungi perioade de timp, care te fac să vezi totul prin ochelarii negativismului? CA PRIBEGI ÎN DEŞERT Cu puţin timp în urmă, eram împreună cu soţia mea la o nuntă. Mergem adesea la nunţi şi, de obicei, ne simţim foarte bine. La această nuntă, am fost aşezaţi la masă împreună cu un cuplu despre care mai auzisem câte ceva înainte şi pe care abia aşteptam să-l cunosc. Însă bucuria a durat aproximativ şaizeci de secunde, deoarece m-am surprins dintr-o dată gândind: „N-am mai întâlnit asemenea credincioşi morocănoşi şi nefericiţi de când mă ştiu.” Era trist. Aşa că (recunosc faptul că soţia mea nu agreează această latură a mea), m-am simţit într-un fel provocat să-i înveselesc. Le-am spus câteva glume şi am încercat să detensionez situaţia. Cele mai bune glume ale mele au rămas fără efect. Nici măcar nu au afişat un zâmbet comercial. Dorind să le resuscitez puţin simţul umorului, am perseverat, însă fără prea mari progrese. Abia mă suportau, parcă mormăiau şi oftau ca Eeyore, măgăruşul melancolic din desenele animate Winnie the Pooh: „Oooooffff, măiculiiiţă!” După cum se obişnuieşte la majoritatea nunţilor, la un moment dat, cineva a dorit să schimbe vorba şi a spus: „Acum vom face poze la masa voastră”. Aşa că ne-am ridicat şi ne-am aşezat lângă mire şi mireasă, formând un cerc în jurul „familiei din epoca de piatră”. Ei nu aveau de gând să se mişte din loc, aşa că eu şi Kathy am stat în spatele lor, în timp ce eu mă gândeam: „Poate asta e ocazia de a sparge gheaţa.” Aşa că, în timp ce se făcea fotografia, am făcut semnul acela de victorie în spatele capetelor lor. Mi-am dat seama imediat că nu au înghiţit gestul meu. Aşa că m-am aplecat şi le-am spus: „Hei, pariez că a trecut mult timp de când v-a făcut cineva aşa ceva.” Doamna a privit în sus şi mi-a spus cu o voce piţigăiată: „De obicei nu petrecem atât de mult timp în compania oamenilor imaturi.”
  41. 41. Înlocuieşte nemulţumirea... 49 Instantaneu, mi-a trecut prin minte: „Biata de tine! Mergi înapoi în pustie!” Ştii ceva? Aceştia nu sunt oameni răi; sunt oameni buni. Sunt oameni ca tine şi ca mine care, fără să-şi dea seama, îşi aleg atitudinile clipă de clipă, zi de zi, până când acestea devin obişnuinţă. Simţul umorului nu avea loc în viaţa lor. O existenţă fără amuzament, fără glume, fără tachinări amicale între prieteni, ci una aridă, lipsită de bucurie, pustie. Deveniseră pribegi prin deşert. Mi se face sete numai când mă gândesc la viaţa pe care o trăiesc şi la atitudinile pe care le-au ales. Familia de piatră voia să se abţină să râdă de lucrurile nepotrivite, aşa că până la urmă au ajuns la punctul în care nu mai puteau să râdă deloc! Cu siguranţă, nu puteau să râdă de ei înşişi. Acesta este un semn sigur de recunoaştere a celor care trăiesc în pustie – sunt incapabili să râdă de ei înşişi. Poţi să râzi de tine însuţi? Întotdeauna le-am spus copiilor mei: Dacă nu poţi râde de tine însuţi, lumea întreagă devine greu de suportat. Este adevărat. Întocmai ca omul acela care a adormit pe canapea la el acasă şi copiii lui neastâmpăraţi i-au pus nişte brânză Limburger (n.tr. o brânză moale cu miros şi aromă puternică, fabricată iniţial în Limburg, Belgia) în mustăţi. Când s-a trezit, şi-a dat seama că mirosea ceva urât şi a început să alerge prin casă, ţipând: „Ceva miroase urât în camera asta! Nu, ceva miroase urât în casa asta!” Fără a putea să-şi dea seama de unde venea mirosul, a ieşit afară, pe verandă şi a strigat cât a putut de tare: „Întreaga lume miroase urât!” SĂ GĂSIM SOLUŢII  
  42. 42. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 50 Amintiţi-vă că titlul acestui capitol este „Înlocuieşte murmurarea…”. Dorinţa noastră a fost aceea de a identifica semnele care dau de gol atitudinea de murmurare din viaţa noastră. Înainte de a sugera soluţia, vreau să te încurajez să citeşti capitolul următor imediat ce l-ai terminat pe acesta. În capitolul următor vom pune în practică un principiu spiritual important: odată ce îndepărtezi ceva, trebuie să umpli spaţiul rămas liber cu altceva. Iisus a lansat un avertisment înfiorător pentru cel care a fost exorcizat de un demon, dar nu a umplut casa cu Spiritul lui Dumnezeu (Mat. 12:43-45). Demonul s-a întors şi a mai adus cu el câţiva prieteni, făcând viaţa acelui om mai rea decât înainte! Când ne hotărâm să înlocuim o atitudine rea, trebuie să ne rugăm şi apoi să aducem în locul ei o atitudine bună. Nu poţi să laşi pur şi simplu în urmă obiceiuri rele şi să trăieşti în vid; trebuie să aduci în locul lor obiceiuri bune. Hai să privim o clipă la paşii pentru rezolvarea problemei. Pentru aceasta, trebuie să ne adresăm nişte întrebări prin care să ne cercetăm sufletul. Întreabă-te: 1. Sunt eu cârtitor? Te provoc să începi să te rogi din toată inima: „Doamne, sunt un cârtitor?” Este atât de greu să evaluăm murmurările din viaţa noastră, mai ales când au devenit obiceiuri. Este mai uşor să le observăm în viaţa altora. Când ne plângem, spunem: „Vreau numai să mă eliberez.” Însă când se plâng alţi oameni, ne grăbim să-i sfătuim: „Nu te ajută cu nimic.” Daţi-mi voie să vă adresez următoarele întrebări ajutătoare: Care două sau trei lucruri din viaţa ta ai dori să le schimbi? Murmuri împotriva acestor lucruri verbal sau non-verbal? Accepţi acele lucruri şi eşti mulţumitor sau te încăpăţânezi şi murmuri? 2. Culeg roadele murmurării în relaţia mea cu Dumnezeu? Aceasta este problema? Imaginează-ţi că Dumnezeu îţi şopteşte chiar acum la ureche: „Te ascult. Te ascult. Aud tot ceea ce spui. Aud tot ceea ce gândeşti – absolut totul.” Aruncă aceasta o lumină nouă asupra perspectivei pe care o ai despre viaţă? Dacă din viaţa ta lipsesc bucuria şi asigurarea grijii şi prezenţei lui Dumnezeu… dacă viaţa ta este ca o pustie, de vină sunt atitudinile tale.
  43. 43. Înlocuieşte nemulţumirea... 51 3. Sunt dispus să mă căiesc? Sunt dispus să renunţ la murmurare, să recunosc cât este de greşită şi să-I cer lui Dumnezeu să-mi schimbe atitudinea? De-a lungul acestei dezbateri ne-am referit la Vechiul Testament, însă te invit să subliniem vestea bună cu aceste gânduri finale. Vestea bună de care ne bucurăm este mesajul pe care ni-l aduce Iisus Christos. Moartea Lui a deschis calea pentru iertarea, pentru curăţirea noastră şi ne-a dat şansa unui nou început în viaţa şi atitudinile noastre. Trebuie numai să ne pară rău – să recunoaştem în faţa lui Dumnezeu că murmurarea noastră este păcat – să alegem să renunţăm la ea şi să-I cerem iertare lui Dumnezeu. Îmi dau seama că întrebările de mai sus au fost incomode, însă trebuie să trecem peste asta. Dacă tu şi cu mine suntem hotărâţi să lăsăm pustia în urmă, trebuie să ne dăm mai întâi seama de ce am ajuns acolo, iar aceasta înseamnă că trebuie să răspundem la întrebările pentru evaluare de la sfârşitul fiecărui capitol. Astfel de întrebări ne ajută să ne asumăm responsabilitatea pentru atitudinile noastre. Dacă nu ai luat în serios întrebările de mai sus, te încurajez să te întorci la ele. Şi dacă Dumnezeu îţi descoperă că murmurarea este o problemă în viaţa ta… recunoaşte! Şi apoi îndepărtează-te de ea. Altfel, tot ce te aşteaptă de aici înainte este numai pustia. În capitolul următor voi vorbi despre acea atitudine extraordinară, pozitivă, inspiratoare care înlocuieşte murmurarea, însă dă-mi voie să mă opresc un moment şi să-ţi împărtăşesc unele dintre luptele pe care le-am dus eu însumi cu murmurarea. DESCHIS ŞI PERSONAL   Pentru mine personal, murmurarea a fost cu siguranţă o problemă. Sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru o soţie care adesea m-a luat deoparte şi mi-a spus: „Ştii ceva? Nu rezolvi nimic. Murmurările tale nu îmbunătăţesc situaţia.” Apoi, de obicei, adaugă: „Trebuie să ne oprim şi să ne rugăm pentru asta.”
  44. 44. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 52 Mă plâng de incompetenţă, de trafic şi de stres, de vreme şi de declinul moral şi… pot să simt acele tipare păcătoase cum se revarsă din mintea mea chiar acum, când scriu aceste rânduri. De nenumărate ori, în anii care au trecut, am stat alături de Kathy şi m-am rugat: „Doamne, îmi cer iertare pentru atitudinea mea. Este greşită. Ştiu că Te întristează. Te rog, iartă-mă pentru că am murmurat şi curăţeşte-mi inima.” Domnul a fost atât de credincios şi a făcut lucrul acesta. De fapt, aş vrea să te încurajez să-ţi iei câteva momente şi să te rogi chiar acum.  PRIVEŞTE ÎN SUS!  Doamne, Îţi mulţumesc pentru Cuvântul Tău. Îţi mulţumesc pentru că mi Te-ai descoperit aşa cum eşti Tu în realitate. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai arătat că mânia Ta sfântă şi dreaptă este îndreptată spre atitudinea mea de murmurare; am înţeles că asta mă desparte de Tine. Îţi mulţumesc, Doamne nu doar că mă iubeşti, ci, în acelaşi timp, îmi urăşti murmurarea şi felul în care ea transformă viaţa mea într-un deşert. În acest moment, Te rog să mă faci conştient de ceea ce spun şi gândesc. Ajută-mă să reacţionez faţă de situaţii astfel încât să pot experimenta bucuria. Iartă-mi murmurarea, nu doar pentru că afectează relaţia mea cu Tine ci şi pentru că îmi afectează relaţiile cu cei pe care îi iubesc. Dă-mi har şi credinţă pentru a face faţă încercărilor pe care Tu le îngădui şi conştienţa faptului că tot ceea ce este bine pentru mine este după inima Ta. Învaţă-mă să nu mă plâng, şi acum, când sunt pe punctul de a citi capitolul următor, învaţă-mă să aleg acea atitudine inspiratoare, dătătoare de bucurie, cu care să înlocuiesc murmurarea. Te-am rugat în numele lui Iisus. Amin.
  45. 45. 53 C A P I T O L U L D O I … CU RECUNOŞTINŢA L U C A 1 7 : 1 1 - 1 9 ÎNTR-O PROPOZIŢIE:   Recunoştinţa este atitudinea care înlocuieşte perfect tendinţa mea păcătoasă de a murmura, aducându-mi astfel în viaţă bucuria şi binecuvântarea. C ând scrii o carte despre atitudini, cel mai dificil este să păstrezi tu însuţi o atitudine bună, în timp ce te străduieşti să îi ajuţi pe alţii să lucreze la schimbarea atitudinilor lor. Ai curaj, aşadar; te descurci foarte bine! Ai trecut prin introducere şi prin primul capitol şi eşti pregătit pentru mai mult. Dacă eşti persistent şi smerit, dispus să te laşi învăţat, urmează să afli lucruri extraordinare. În capitolul precedent L-am văzut pe Dumnezeu turnând foc din cer. Şi, pentru a nu cataloga acea faptă a lui Dumnezeu ca fiind „aceea a fost atunci, acum e altfel”, am învăţat din 1 Corinteni 10:11 că ceea ce li s-a întâmplat a fost înregistrat pentru a ne sluji nouă drept exemplu. Aşa că jumătatea de propoziţie la care ne-am referit în capitolul precedent a fost „Înlocuieşte murmurarea…” În acest capitol vom completa acea propoziţie, adăugând: „… cu recunoştinţa.” Vom renunţa la vechea atitudine de
  46. 46. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 54 murmurare şi o vom înlocui cu atitudinea nouă a recunoştinţei. De fapt, după cum vei vedea, recunoştinţa este înlocuitorul perfect pentru murmurare. Cunoşti povestirea despre Christos şi cei zece leproşi – în care El i-a vindecat în mod miraculos, însă numai unul singur a spus mulţumesc? Dacă ai gândit vreodată că recunoştinţa este lipsită de importanţă pentru Christos, te-ai înşelat. De fapt, El s-a mâniat destul de tare împotriva celor nerecunoscători. Să privim povestirea aceasta mai atent. NERECUNOŞTINŢA NU ESTE O ATITUDINE NOUĂ „Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei stăteau departe; şi-au ridicat glasul şi au zis: ‘Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!’” (Luca 17:12-13) Nimic nou. De la începuturile timpului, umanitatea L-a provocat pe Dumnezeu într-un cor foarte mare, la unison: „Doamne, fă asta pentru mine! Doamne, fă cealaltă pentru mine! Doamne, îmi trebuie asta! Doamne, am nevoie de cealaltă!” Nu este timp pentru Dumnezeu când lucrurile merg bine; atunci când dau de necazuri însă, toţi se pleacă pe genunchi. Nu este uimitor faptul că Dumnezeu, în harul Său nemărginit, nu-Şi pierde răbdarea cu felul nostru nestatornic şi nerecunoscător de a fi? Versetul 14 continuă: „Când i-a văzut El, le-a spus: ‘Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor’. Şi, pe când se duceau, au fost curăţiţi.” În Noul Testament, lepra era un termen general, care îngloba o diversitate de boli dermatologice, care produceau durere şi suferinţă şi care condamnau victima la eliminare din societate. Pentru a se întoarce la familiile lor, trebuia să primească aprobare de la preoţi, şi tocmai asta le-a poruncit Iisus să facă. De fapt, abia după ce s-au îndreptat în direcţia care le fusese indicată, au fost curăţiţi. Abia după ce merseseră o bună bucată de drum după ce îl întâlnise pe Christos, au început să spună: „Hei! Uită-te la mine! Sunt complet vindecat!” „Şi eu! Priviţi; sunt complet curăţit şi întreg.” Au fost vindecaţi toţi zece deodată; fiecare primise un dar extraordinar din partea lui Dumnezeu. Când au văzut ei că fuseseră vindecaţi, nouă şi-au continuat drumul. Versetul 15 începe cu: „Unul dintre ei”. Unul singur s-a întors din drum şi a mers la Iisus pentru a-şi exprima
  47. 47. ... cu recunoştinţa 55 recunoştinţa. „Unul dintre ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu voce tare.” (versetul 15). Era plin de recunoştinţă! Observaţi umilinţa lui. „S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Iisus şi I-a mulţumit. Era samaritean” (versetul 16). El nu numai că s-a aruncat cu faţa la pământ, dar a făcut lucrul acesta fiind samaritean. Acesta este un aspect de maximă importanţă. Samaritenii erau foarte dispreţuiţi de către evrei, datorită unor vechi prejudecăţi rasiale. Cu toate că se afla în afara corpului de credincioşi evrei şi, din punct de vedere omenesc, avea cele mai puţine motive să mulţumească unui evreu, acest samaritean s-a întors plin de recunoştinţă. Ideea este că nimeni nu are scuză pentru nerecunoştinţă. Toţi putem alege să fim recunoscători şi să apreciem bunătatea şi harul lui Dumnezeu. Totuşi, este trist că numai un mic procent dintre oameni Îi mulţumesc personal lui Dumnezeu pentru harul Lui. Din nou, observă contrastul: nouă nerecunoscători şi unul recunoscător. Zece au primit vindecarea; zece şi-au ales atitudinea, însă unul singur a fost recunoscător. Atitudinea este totul! Şi Christos observă. Într-adevăr, Christos îi vede pe cei nerecunoscători. Nu încape nici o îndoială că Christos Însuşi era conştient şi supărat de o astfel de manifestare flagrantă de nerecunoştinţă. „Oare nu au fost curăţiţi toţi cei zece?”, a întrebat Iisus (versetul 17). Aceasta era o întrebare retorică. El nu încerca să-Şi clarifice acest aspect; dorea numai să scoată în evidenţă atitudinea lor nerecunoscătoare, strigătoare la cer. „Oare nu au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?” (versetele 17-18). Numai acesta unul care, datorită nedreptăţilor sociale de care avusese parte, ar fi avut multe motive să nu se întoarcă pentru a spune „Mulţumesc.” Dacă el a fost în stare să depăşească toate acestea şi să vină să-şi manifeste recunoştinţa sinceră, cum este posibil ca restul să se fi abţinut? Apoi, Iisus s-a întors spre omul recunoscător şi i-a spus:
  48. 48. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 56 „Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a făcut bine” (versetul 19, traducerea NIV). Observă cuvântul bine. Iisus nu se referea la binele fizic. Toţi cei zece leproşi fuseseră făcuţi bine. A spune „credinţa ta te-a făcut bine” ar fi cu totul inutil, deoarece şi aceia care nu avuseseră credinţă, care nu demonstraseră nici un fel de recunoştinţă fuseseră făcuţi bine din punct de vedere fizic. Christos, de fapt, spunea: „Datorită gratitudinii tale – recunoştinţei tale – ai fost făcut bine la un nivel mult mai profund decât cei care au refuzat să fie recunoscători.” DUMNEZEU, CEL CARE NE POARTĂ DE GRIJĂ Numai atunci când recunoaştem că Dumnezeu este Susţinătorul nostru plin de bunătate, care revarsă peste noi binecuvântări cu care noi ne-am obişnuit, cum ar fi viaţa şi respiraţia, hrana şi adăpostul, numai atunci ajungem să înţelegem nevoia noastră personală de Dumnezeu şi începem să ne exprimăm credinţa în El. Dă-mi voie să repet: Numai atunci când recunoaştem că Dumnezeu este Susţinătorul nostru plin de bunătate ajungem să înţelegem nevoia noastră personală de Dumnezeu şi începem să ne exprimăm credinţa în El. Acesta este un aspect de cea mai mare importanţă. Credinţa creşte din solul recunoştinţei. Ea se dezvoltă numai când cel care nu L-a primit pe Christos este dispus să recunoască: „Da, există un Dumnezeu. Am primit atât de multe din mâna Lui şi probabil Îi datorez mai mult decât o simplă recunoaştere pasivă. Poate ar trebui să mă întorc şi să iau în serios ideea de a mă împăca şi eu cu acest Dumnezeu care m-a creat şi care îmi dă viaţă şi putere” – numai atunci este acea persoană pregătită pentru credinţă. Credinţa că Dumnezeu este Cel cu care fiecare trebuie să se împace, încolţeşte în solul recunoştinţei. Pavel a subliniat lucrul acesta la o scară mult mai mare, în Romani 1, când a scris: • Dumnezeu a creat Universul. • În inima fiecărui om este ascunsă conştienţa faptului că Dumnezeu există. • Fără recunoştinţă, conştienţa existenţei lui Dumnezeu va fi întotdeauna suprimată.
  49. 49. ... cu recunoştinţa 57 După cum se declară în Romani 1:19-20 – „Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii.” Numai cel mai necredincios om poate să privească Universul, şi să spună: „Nu există Dumnezeu.” „Nebunul spune în inima lui: ‘Nu este Dumnezeu.’” (Psalmul 14:1). Oricine este cât de cât obiectiv îşi dă seama că tot ceea ce există nu a rezultat dintr-o explozie întâmplătoare şi inutilă. Creaţiunea la întâmplare este ca şi cum ai lua dinamită, ai arunca-o într-o tipografie, aşteptând să rezulte astfel Declaraţia de Independenţă. Nu obţii ordine din haos şi nu este nici o modalitate prin care tot ceea ce vedem în jurul nostru să fi luat viaţă fără un Dumnezeu care să aducă lumea la existenţă. OBIECŢIE! OBIECŢIE! Poate vrei să obiectezi: „Dar nu-L înţeleg pe Dumnezeu.” Totuşi, trebuie să iei o decizie în privinţa existenţei Lui – alternativa este să crezi că întregul nostru Univers a evoluat din nimic. Nu pot să cred aşa ceva! Acolo unde este creaţie, trebuie să existe şi un Creator! În mod extraordinar, capacitatea ta de a lua decizii corecte în ce priveşte existenţa lui Dumnezeu depinde de nivelul recunoştinţei din inima ta. După cum spunea Pavel, „Fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu” – cu toate că în adâncul fiinţei lor ceva le spunea: „Există Dumnezeu; Dumnezeu este adevărat” – „nu L-au proslăvit pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit” (Romani 1:21). La originea respingerii lui Dumnezeu de către omenire se află lipsa dispoziţiei de a fi recunoscător. „Ci s-au dedat la gânduri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.” Mai apoi, lucrurile au mers din rău în mai rău. Ceea ce vreau să subliniez este tocmai faptul că toate lucrurile bune pe care Dumnezeu vrea să le aducă în viaţa ta încolţesc în solul recunoştinţei şi nu mă refer la simpla rostire a unor cuvinte.
  50. 50. DOAMNE, SCHIMBĂ-MI ATITUDINEA (PÂNĂ NU E PREA TÂRZIU) 58 Recunoştinţa este mai mult decât a spune ceea ce trebuie. Recunoştinţa autentică trebuie diferenţiată de acele obligaţii pe care le aveam când eram copii, de a mulţumi la comandă. Poate mama ta seamănă cu a mea. Imediat ce primeam o prăjitură de la cineva, simţeam că mă înghionteşte şi-mi şopteşte: „Spune mulţumesc. Mulţumeşte!” La vârsta de trei ani, copiii din familia MacDonald spuseseră deja „mulţumesc” cam de trei milioane de ori. Apoi, înainte să ne dăm seama, am ajuns şi noi să-i somăm pe copiii noştri: „Spune mulţumesc. Mulţumeşte!” Are aceasta cu adevărat valoare? Sunt sigur că vă găsiţi adesea în public, în situaţii în care politeţea cere un şuvoi continuu de mulţumiri de complezenţă: „Mulţumesc. Mulţumesc. Mulţumesc.” - Aceasta este masa dumneavoastră, domnule. - Mulţumesc. - Poftiţi meniul. - Mulţumesc. - Poftă bună. - Mulţumesc. - Să vă fie de bine. - Mulţumesc. Însă, după cum v-ar putea explica chelneriţa, numărul ocaziilor în care se spune „mulţumesc” nu se corelează neapărat cu mărimea bacşişului. Acea atitudine a inimii capabilă să transforme viaţa pe care Dumnezeu o doreşte este mai profundă decât simpla exprimare verbală a recunoştinţei. PUTEREA RECUNOŞTINŢEI Chiar şi în lumea afacerilor, adesea lipsită de Dumnezeu, oamenii încep să-şi dea seama de puterea recunoştinţei şi descoperă că este nevoie de mai mult decât concedii plătite şi bonusuri de Crăciun pentru ca angajaţii să se simtă apreciaţi. Studii recente au arătat în mod repetat că dacă angajaţii nu se simt apreciaţi cu adevărat de cei pentru care lucrează, bonusurile
  51. 51. ... cu recunoştinţa 59 sunt fără efect. Recunoştinţa nesinceră nu a crescut nivelul de productivitate, nici loialitatea angajaţilor. Dacă noi nu suntem absolutdelocimpresionaţideexprimareaformalăarecunoştinţei, imaginaţi-vă cât de puţin impresionat este Dumnezeu. O revistă, Mind and Body (n. tr. Minte şi Trup), a publicat recent un articol intitulat „Douăzeci de metode prin care să te simţi mai relaxat, mai fericit şi mai sănătos” şi numărul unu era „fii recunoscător pentru lucrurile bune din viaţa ta”. Cercetătorii recunosc faptul că atitudinea de recunoştinţă faţă de Dumnezeu este o adevărată sursă de sănătate şi bunăstare.1 Fii atent la aceste studii care arată beneficiile aduse de recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi de credinţa în existenţa Lui: • Referitor la stres. Într-un studiu despre stres efectuat în nordul Californiei, aproape şapte mii de californieni au demonstrat că „credincioşii de pe Coasta de Vest care participă la activităţi organizate de biserică au un nivel mult mai scăzut al stresului cauzat de finanţe, probleme de sănătate şi alte griji zilnice, comparativ cu cei fără preocupări religioase.” 2 • Referitor la tensiunea arterială. Într-un studiu organizat la Universitatea Duke, s-a demonstrat că persoanele vârstnice care merg la biserică, se roagă şi citesc Biblia zilnic au tensiunea arterială mai scăzută decât cei de aceeaşi vârstă, dar care sunt nepracticanţi. • Referitor la recuperarea după o intervenţie chirurgicală. Un al doilea studiu de la Universitatea Duke s-a ocupat de pacienţii credincioşi şi de modul în care credinţa lor a influenţat recuperarea post-operatorie. Cei care aveau credinţă şi erau recunoscători lui Dumnezeu, au petrecut în medie cu unsprezece zile mai puţin în spital după operaţie. În acelaşi timp, cei care nu aveau o viaţă bazată pe credinţă au petrecut cam 25 de zile în spital, după operaţie. 3 • Referitor la stilul de viaţă. O trecere în revistă a câtorva studii a arătat că spiritualitatea este corelată cu un număr mai scăzut de sinucideri, cu o rată mai scăzută a abuzurilor datorate consumului de alcool şi de droguri, cu o incidenţă mai scăzută a comportamentelor criminale,

×