Your SlideShare is downloading. ×
  • Like
Odette, girlasu dimitriu, empatia in psihoterapie
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×

Now you can save presentations on your phone or tablet

Available for both IPhone and Android

Text the download link to your phone

Standard text messaging rates apply

Odette, girlasu dimitriu, empatia in psihoterapie

  • 1,219 views
Published

 

  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Be the first to comment
    Be the first to like this
No Downloads

Views

Total Views
1,219
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0

Actions

Shares
Downloads
156
Comments
0
Likes
0

Embeds 0

No embeds

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
    No notes for slide

Transcript

  • 1. Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiGÎRLAŞU-DIMITRIU, ODETTEEmpatia în psihoterapie / Odette Gîrlaşu-Dimitriu,Bucureşti: Editura Victor, 2004Bibliogr.ISBN 973-8128-58-7316.647:615.851ISBN 973-8128-58-7
  • 2. ODETTE GÎRLAŞU-DIMITRIUEMPATIAÎN PSIHOTERAPIEEDITURA VICTORBucureşti, 2004
  • 3. Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţinEDITURII VICTOR©. Odette Gîrlaşu-Dimitriu, 2004
  • 4. Cuvânt înainteCa arhitectură generală, lucrarea de faţă se compune dindouă părţi: prima, sub titulatura Probleme generale ale empa-tiei, a fost destinată să facă o inspectare selectivă a problema-ticii din acest domeniu, sub titlul următoarelor capitole:conceptualizări ale empatiei, raportul empatiei cu psihoterapiaşi modalităţi de antrenare a disponibilităţilor de comunicare aleviitorilor psihoterapeuţi.Cea de-a doua parte este, în principiu, proiectată ca cerce-tare experimentală, având drept subiect predilect personalitateapsihoterapeutului de orientare comportamentală. Curând amconstatat că această temă a personalităţii psihoterapeutuluiconstituie un câmp cu implicaţii de mare întindere, astfel că ne-am restrâns obiectivul principal, cum era şi normal, la studiulrelaţiei psihoterapeutice, cu o atenţie specială pentru compe-tenţa psihoterapeutică.In structura modelului nostru de investigaţie, locul prin-cipal îl ocupă probele de cercetare a empatiei - cea de empatieemoţională a lui A. Mehrabian şi N. Epstein (Q.M.E.E.) şi ceade empatie prédictive propusă de R. F. Dymond. S-a rezervat unspaţiu amplu cercetării empatiei cognitive, propunându-ne săscoatem în relief existenţa unei aptitudini specifice a competenţeipsihoterapeutului - predictivitatea empatică. în câteva cuvinte,esenţa acestei disponibilităţi particulare rezidă în competenţa cucare psihoterapeutul ajunge să cunoască cerinţele pacientului, săproiecteze direcţiile programului terapeutic şi să anticipezerezultatele benefice cele mai probabile ale tratamentului.Dintru început, am recurs la conceptualizarea celor patruipostaze pe care este construită proba Dymond („Eu despremine", „Eu despre partenerul meu în relaţia terapeutică",„ Cum cred eu că mă vede partenerul meu pe mine", „Cum cred
  • 5. eu că se vede partenerul meu pe sine"), în plus. am valorificatalte două posibilităţi pe care le oferă această metodă şi anume,încercarea de a obţine un corolar al datelor statistice, prinabordarea calitativă a diferenţelor de conduită empatică întrepsihoterapeut şi pacient. Astfel, am adoptat două modalităţi deanaliză: prima, cu caracter descriptiv (prin intermediul unortrăsături-criterii), a doua cu caracter integrativ (prin intermediulunor factori-criterii).Totodată, pentru cazul pacientului am aplicat trei scale deinvestigaţie, una pentru sugestibilitate, alta pentru anxietate şialta pentru depresie. Această parte a cercetării s-a profilat aavea o întindere pe care nu am putut de Sa început să o estimămexact, astfel că investigaţia a fost dusă numai până la un punctşi anume, până acolo unde cercetarea întemeia rezultateleparţiale ca deschideri ştiinţifice certe pentru studii ulterioare.Modelul experimental, prin însăşi structura sa, poate săînsemne o anumită noutate, dar principalele implicaţii în per-spectiva cărora poate fi apreciată propria noastră contribuţie sereferă la: a) punerea în valoare a unor noi resurse metodologiceale probei Dymond; b) demonstrarea realităţii unei aptitudinispeciale a psihoterapeutului inclusă în competenţa sa profesio-nală - predictivitatea empatică; c) întemeierea valabilităţiiacestei dispoziţii speciale şi, în acelaşi timp, a modelului nostruexperimental în ansamblu, în probarea realităţii efective aprogresului psihoterapeutic (care rezidă în reducerea/ dispariţiasimptomelor prezentate de pacient la începutul tratamentului).Pe aceste ultime rezultate de bază a fost construită partea fi-nală a lucrării, cărora le-am alăturat un paragraf consistent asupradeschiderilor pe care proiectul nostru de cercetare le permite. Deasemenea, am încercat să raliem la această secţiune încă odeschidere posibilă şi anume, aceea că predicţivitatea empaticăpoatereprezentao disponibilitate-nucleu a inteligenţei emoţionale.De-a lungul timpului pe care l-am investit în realizareaacestei cărţi, am contractat o mare datorie de recunoştinţă. Mărefer la profesorul Gh. Neacşu. care mi-a oferit sprijinul săuconcret în ducerea la bun sfârşit a lucrării de faţă.
  • 6. PARTEA IPROBLEME GENERALE ALE EMPATIEI
  • 7. Capitolul lCONCEPTUALIZĂRI ALE EMPATIEI1. Premise terminologicePărintele spiritual al teoriei empatiei este consideratTheodor Lipps (1906) care introduce termenul de Einfuhlung(empatie) în psihologie. Psihologul român V. Pavelcu (1965,p. 86) afirmă că „există o mare bogăţie de termeni în limbanoastră care să desemneze traducerea termenului german deEinfuhlung: proiecţie simpatetică a euliii, intuiţie proiectivă,fuziune afectivă, fuziune afectivă simbolică, proiecţie afec-tivă, intuiţie afectivă, simpatie simbolică, intuiţie simpate-tică, întrepătrundere afectivă, comprehensiune prin întrepă-trundere, introiecţiune, tranzitivism, intropatie, simpatie,transpunere, identificare, transfer (C. Rădulescu-Motru),însimţire (P. Antonescu), proiecţie simpatetică (T. Vianu) şiempatie (P. Andrei). In final, a fost acceptat termenul deempatie care a căpătat precizările de rigoare, în vedereaevitării confuziilor cu alte fenomene psihice aflate înproximitate (proiecţie, simpatie, identificare).în tabelul de mai jos, vom reda sintetic următoareleprecizări terminologice cu privire la fenomenul empatie(S. Marcus, 1997, p. 21-22):-„transpunere psihologică" aeului în psihologia celuilalt;- empatia devine o cale empi-rică de cunoaştere a celuilalt(în empatie ne substituim penoi altora);- „transpunerea psihologicape care o presupune empatiaelimină posibilitatea înţele-gerii unei contopiri cu celă-lalt (ca în cazul identificării).-H•<CLSU„Eu/" se simte „celălalt"pentru a-i retrăi stările,gândurile, acţiunile, fărăpierderea identităţii proprii.
  • 8. wat•oiybHH<O.H-UU5CE!p.„Eur se topeşte în celălalt,devine celălalt, pierzându-şipropria identitate.„Eul" se simte alături de„celălalt" căruia îi acordăsprijin moral sau factic.„Euf impune propriile stăriceluilalt, absolutizând pro-pria identitate de sine şireprezentând, într-un anumitsens, opusul empatiei.n- reprezintă un model dealienare empatică;-dacă empatia simbolizeazămai mult acţiunea în privinţatranspunerii psihologice,identificarea simbolizeazămai degrabă starea ca atare.în simpatie, îi substituim pealţii nouă;- dacă empatia devine o cale decunoaştere, simpatia devineo cale de relaţie.- cale de exacerbare a pro-priului eu în relaţia sa culumea.2. Definiţii ale empatieiO mare varietate de definiţii şi metafore au fost oferitede literatura de specialitate cu privire la empatie, incluzând:preluarea rolului celuilalt (Mead, 1934); „ascultarea cu ceade-a treia ureche" (Reik, 1948); introspecţie indirectă(Kohut, 1959), cunoaştere emoţională (Greenson, 1960);intrare imaginativă în viaţa interioară a celuilalt (Kadushin,1972); efort de a vedea şi de a experimenta lucrurile dinperspectiva celuilalt (Beck, Rush, Shaw şi Emery, 1979);intrarea în interiorul sentimentelor şi experienţelor celuilalt(Compton şi Gallaway, 1999); preluarea perspectiveiceluilalt (Sheafor, Horejsi şi Horejsi, 1994).In prezent, cercetările moderne asupra empatiei reclamăo punere de acord a punctelor de vedere, relativ diversificate,care se întind pe o perioadă de aproape un secol, începând culucările lui Th. Lipps, E. Titchener, M. Scheller şi până la
  • 9. cercetările actuale, în care empatia este privită ca o dimen-siune a inteligenţei emoţionale (D. Goleman, 2001). La bazadiverselor definiţii acordate conceptului de empatie se mani-festă în mod vădit nevoia autorilor de a-şi plasa propriileteorii cu privire la declanşarea conduitei empatice.De pildă. Fenichel (1945, apud J. A. Johnson, J. M. Cheek,R. Smither, 1983) consideră că empatia implică o identificarecu o altă persoană, precum şi conştientizarea sentimentelorcare acompaniază această identificare.în dicţionarul de psihologie a lui H. Piéron (1957),intropatia (cuvânt francez propus de Flournoy ca echivalental Einfuhlung-u german introdus de Th. Lipps sau alempatiei, de la grecescul „empathea", folosit pentru primaoară de Titchener în 1909), este definită ca o specie decomuniune afectivă, prin care cineva s-ar indentifica cu oaltă persoană, măsurându-se în acest fel sentimentele.C. Rogers (1959. p. 210), considerat cel mai influentteoretician al empatiei în domeniul psihoterapiei, considerăcă ..a fi empatie înseamnă a percepe cu acurateţe cadrulintern de referinţă al altuia, cu toate componentele saleemoţionale şi semnificaţiile care-i aparţin ,,ca şi cum" ai ficealaltă persona, dar fără a pierde condiţia de .,ca şi cum".Perceperea acestui cadru intern de referinţă al altuiapresupune un amplu proces cognitiv, emoţional, motiva-tional, ca şi profunde reacţii vegetative.C. Rogers consideră că sunt necesare trei condiţii deînţelegere empatică şi anume:1. Cu cât terapeutul va fi mai congruent în relaţiile sale,cu atât modificarea personalităţii clientului va avea şanse săse producă;2. Cu cât terapeutul manifestă o consideraţie pozitivănecondiţionată faţă de client, cu atât terapia are şanse maimari de reuşită; îl apreciază în totalitate, are sentimentepozitive faţă de client pe care le exteriorizează fără rezerve,nu emite judecăţi de valoare;10
  • 10. 3. Dacă terapeutul ..ghiceşte" sentimentele şi reacţiilepersonale încercate de client în flecare clipă, dacă ştie să leperceapă „din interior, aşa cum îi apar clientului şi dacăreuşeşte să îi comunice această înţelegere, atunci condiţia vafiîndeplinită.Din perspectivă psihanalitică, S. Freud (1949) afirmă că„empatia este mecansimul care face posibil ca un individ săpreia unele atitudini în toate direcţiile, cu privire la viaţamintală a altuia". Ulterior, S. Stark (1966) defineşte empatiaca un proces al unei identificări scurte prin care, cu ofantezie conştientă sau neconştientă, cineva s-ar contopi pesine cu o altă persoană pentru ca să înţeleagă şi să împărtă-şească sentimentele şi atitudinile altuia.Mai recent, M. H. Davis (1983) consideră că empatiaeste o combinaţie între asumarea cognitivă a rolului celuilaltşi activarea preluării experienţei de substituire emoţională înstările altuia. Acest punct de vedere sintetic oferă o interpre-tare multidimensională a fenomenului empatic, prin com-binarea direcţiei cognitive şi a celei emoţionale.In contextul actual, există numeroase programe detraining cu privire la acest fenomen psihic, fiind consideratdrept o condiţie necesară optimizării relaţiilor interpersonale.Cu alte cuvinte, empatia apare drept un fenomen perfectibilcare poate fi supus unor antrenamente dirijate.3. Direcţii de cercetare a empatieiPlătind un tribut subiectivismului şi animismului,clasicii empatiei au elaborat o teorie marcată de interpretărifolosofice şi estetice. Potrivit concepţiei lui Theodor Lipps(1906), Einftihlung-u este un proces de cunoaştere şiautocunoaştere psihologică, de proiecţie a propriilor stăriafective asupra altora. Pornind de la mecanismul psihic alimitaţiei interne în raport cu mişcările modelului de11
  • 11. empatizat, actualmente s-a ajuns la perfecţionarea unortehnici de investigaţie psihofiziologică. Aceste cercetări suntapte să surprindă caracteristicile reactivităţii fiziologice, calatură a comportamentului empatic.O altă direcţie a studiilor clasice care vizează analizapsihologică a empatiei este reprezentată de Max Scheler(1912). Pentru acest autor, empatia este o fuziune afectivă,un act vital şi instinctiv. Din acest punct de vedere, cunoaş-terea perceptivă trece dincolo de limitele eului individual(V. Pavelcu, 1999, p. 237). Teoretician al „empatiei trans-cendentale", Max Scheler gradează stările de înţelegere afec-tivă în următorul mod:1. împărtăşirea imediată, directă a suferinţei cuiva -respectiv încercarea în comun a unei suferinţe psihice;2. Faptul de a lua parte la bucuria sau suferinţa cuiva;3. Simpla contagiune afectivă care se realizează pe bazaexpresiei şi imitaţiei;4. Veritabila fuziune afectivă.Teoria lui Scheler este denumită de el însuşi „teoriaperceperii eului altora". Făcând abstracţie de latura metafi-zică a acestei teorii, notăm faptul că din punctul de vedere allui Scheler, noi percepem stările altora absolut la fel ca şipropriile noastre stări sufleteşti. Extrospecţia este de aceeaşinatură cu introspecţia. Proiecţie propriu-zisă nu există şi nicisimpatie proiectivă, ci există numai cunoaştere şi fuziune.Din acest punct de vedere, cunoaşterea altora nu este o iluzie,nici proiectare a propriului eu, ci cunoaştere obiectivă şi cusubstrat ontologic. Numai datorită acestei obiectivităţi avemconştiinţa evidenţei unui alt eu.Psihologii moderni au pus un accent deosebit pedescoperirea unor căi obiective de depistare şi evaluare afenomenului empatic, pornind de la o viziune teoreticăbine conturată şi realizând cercetări experimentale în urmă-toarele direcţii majore: l) psihofiziologică; 2) psihologică;12
  • 12. 3) de elaborare a unor scale adecvate de măsurare a empatiei;4) perspectiva multiculturalismului.Cercetările experimentale moderne au abordat „sub lupă"acest fenomen deosebit de complex. Divergenţa între cerce-tători apare atunci când se pune accent, în mod unilateral, fiepe latura afectivă, fie pe latura raţională a empatiei, de celemai multe ori fiind studiate separat şi în detrimentulceleilalte. De pildă, dacă în lucrările de psihologie socialăaccentul se pune pe imaginaţie şi pe capacitatea de predicţie,în studiile din psihologia artei, ponderea explicaţiilor cadenumai pe latura afectivă a empatiei.3.1. Direcţia de cercetarepsihofiziologicăO primă categorie de investigaţii vizează caracteristicilereactivităţii fiziologice ca latură a comportamentuluiempatic. E. Stotland şi L. Walsh (1963) au folosit în studiulempatiei transpiraţia palmară ca variabilă dependentă.K. Jerome şi Ph. William (1964) au înregistrat compor-tamentul, respiraţia şi ritmul cardiac la copiii care urmăresc ocompetiţie între propriul părinte şi un străin. O analizăcomplexă a reactivităţii fiziologice, în timpul transpunerii înrol, în condiţiile reprezentării mintale a unui scenariuaparţine lui I. Ciofu şi S. Marcus (1969). Analiza indica-torilor fiziologici obţinuţi prin electrooculogramă, electroder-mogramă, respiraţie bucală şi reacţii motorii au demonstratcorelaţii între activitatea fiziologică la aceşti indicatori şitranspunerea imaginativ-afectivă în rol. Conform autorilormai sus menţionaţi, datorită faptului că scenariul propusincită la imaginarea unor activităţi predominant manuale saua unor momente dramatice cu caracter de anxietate, activareacea mai vizibilă apare la indicatorii motor şi cutanogalvanic,iar mişcările oculare orizontale făcute cu ochii închişi, într-osarcină cu caracter imaginativ, sunt considerate un indicatorspecific al reprezentărilor.13
  • 13. O altă direcţie a cercetării s-a axat pe analiza relaţieidintre indicatorii fiziologici cu factorii de imaginaţie şiafectivitate de-a lungul transpunerii scenice. S-a constatatfaptul că reacţiile fiziologice sunt direct condiţionate deconţinutul proceselor imaginative şi afective, indicatori ceconstituie fundamentul psihologic al conduitei empatice.3.2. Direcţia de cercetare psihologicăCa şi în cazul primei direcţii menţionate, metodologia decercetare tinde să satisfacă dezideratul teoretic al surprinderiiunor componente specifice conduitei empatice. G. Mead(1967) consideră ca însuşire principală inteligenţa socială,respectiv abilitatea individului de a se pune pe sine în situaţiaaltora. B. Chlopan şi colab. (1985) includ testul de inteli-genţă socială G. Washington în prezentarea pe care o fac cuprivire la măsurătorile empatiei, dar fără a trage concluziievidente. De asemenea, se ia în considerare intuiţia socială,surprinsa de R. Dymond în 1949 în cadrul testului de intuiţieşi empatie.Imaginaţia şi afectivitatea au fost alte două fenomenepsihice implicate în conduita empatică. în cercetările luiR. Dymond (1950) cu privire la relaţia dintre personalitateaumană şi empatie se folosesc probele Rorschach şi T.A.T. LaRorschach apar diferenţe nete între subiecţii cu empatiescăzută (manifestă exces de control, tendinţe de rigiditate şiintroversiune) şi subiecţii cu empatie crescută (manifestăsensibilitate, tendinţă de contacte sociale legate). La T.A.T.apar diferenţe individuale referitoare la starea personală asubiecţilor: pentru cei cu empatie scăzută apar relaţiifamiliare nesatisfăcătoare, dificultăţi în relaţiile cu alţii,scopuri egocentrice, sentimente de inferioritate, iar cei cuempatie crescută manifestă trăsături inverse.14
  • 14. 3.3. Direcţia de elaborare şi validare a testelorşi scalelor de empatieDupă S. Marcus (1997, p. 58), ..adevăratul salt calitativîn studierea fenomenului empatie se produce odată cuelaborarea şi validarea testelor şi scalelor de empatie", însensul că relaţia dintre teorie şi metodă tinde să devinăcomprehensivă.în lucrarea de faţă, ne vom referi la Testul Dymond deintuiţie şi empatie (1949), precum şi la Chestionarul demăsurare a empatiei emoţionale a lui Mehrabian şi Epstein(1972) care. de altfel, vor fi utilizate în cercetarea cu privirela empatia psihoterapeutului (şi pacientului) în psihoterapiilede orientare comportamentală. Cele două instrumente demăsurare a empatiei vor fi descrise şi analizate în partea adoua a lucrării. Reţinem faptul că dacă Chestionarul demăsurare a empatiei emoţionale (Q.M.E.E.) surprinde capa-citatea empatică, Testul Dymond de intuiţie şi empatiesurprinde mai ales comportamentul empatie (S. Marcus,1997, p. 82). Capacitatea empatică este apreciată drept ..po-tenţial psihofiziologic de transpunere în psihologia altora, întimp ce comportamentul empatie este evaluat drept un„mijloc de manifestare a unei atare capacităţi". Cercetărileromâneşti au pus în evidenţă următoarele trei situaţii:1. o capacitate empatică dezvoltată poate fi dublată de uncomportament corespunzător;2. între capacitate şi comportament pot să apară uneledecalaje care sunt de cele mai multe ori influenţate deobiectul empatizării;3. o capacitate empatică slabă corelează cu un compor-tament empatie precar.In legătură cu a doua situaţie, explicaţia poate fî găsită înfaptul că un partener empatie, pe care subiectul îl ..simte" caatare, induce şi la acesta din urmă un comportament empatie.15
  • 15. tot aşa cum un partener neempatic poate influenţa negativcomportamentul empatic al subiectului, şi aceasta relativindependent de nivelul capacităţii constatat la subiect. Prinurmare, empatia exprimă atât un proces activator, auto-reglator, cât şi unul interactiv-reglator.3.4. Empatia din perspectiva multiculturalismuluiDin această perspectivă, se consideră că abordăriletradiţionale ale empatiei ignoră dimensiunea contextuală şiculturală a experienţei umane. Cultura este înţeleasă dreptcadru de referinţă (Pedersen, 1997, apud J. Clark, 2001) şiinclude, într-un sens larg, variabile etnografice (etnicitate,naţionalitate, limbă religie), variabile demografice (vârstă,sex, loc de rezidenţă), variabile de statut (social, educaţional,economic) şi afilieri (formale şi informale). Accentul estepus pe „experienţa trăită", perspectivă care oferă un mod decunoaştere inductiv, reflexiv, concentrat pe semnificaţii şicontextualizat. Epistemologia etnografică vine să lărgeascăînţelegerea empatiei şi oferă o modalitate de explorare acomplexităţii experienţei trăite din punctul de vedere al celorcare o trăiesc.Din perspectiva multiculturalismului, cercetătorul cana-dian J. Clark (2001) formulează unele întrebări cu privire lafuncţia empatiei în contextul activităţii sociale actuale:• Mai putem considera în continuare empatia unconcept folositor în înţelegerea cadrului de referinţăalceluilalt?• Ce alte instrumente conceptuale ne sunt necesareîn vederea facilitării înţelegerii mutuale a partenerilorde relaţie?• Cum poate fi empatia reconceptualizată în aşa modîncât să poată surprindă multipla diversitate a partici-panţilor în activitatea socială?16
  • 16. în cadrul acestei mari diversităţi socio-culturale specificecontextului actual al practicii terapeutice, se impune o„competenţa culturala de care trebuie să dea dovadăpracticianul. Acesta se confruntă adeseori cu persoane careaparţin unor populaţii diferite. O temă comună în aproapetoate conceptualizările competenţei culturale este nevoiapracticianului de a câştiga o profundă şi adâncă înţelegere a„viziunii asupra lumii" şi a „cadrului cultural de referinţăal clientului. Numeroşi autori au formulat ghiduri practicede lucru cu clienţi/ pacienţi ce aparţin unor populaţii diverse(Cross, Bazron, Dennis şi Isaacs, 1989; Dévore şiSchlesinger, 1996; LaFromboise şi Foster, 1992; McGoldrickGiordano şi Pearce, 1996; Sue, Ivey şi Pedersen, 1996).Din această perspectivă, întrebarea de bază a celorimplicaţi în munca socială ar trebui formulată în următoriitermeni: Cum îi putem înţelege mai bine pe cei care sunt atâtde diferiţi de noi înşine?Fireşte, empatia a fost şi este considerată drept mijloculprimordial de facilitare a înţelegerii interpersonale, un efortde a vedea şi de a experimenta lucruri din punctul de vedereal celuilalt. Deşi empatia este identificată în majoritateatextelor clasice şi contemporane drept o condiţie sine quanon a relaţiei de ajutor (Biesteck, 1957; Compton şiGallaway, 1994; Fisher, 1978; Goldstein, 1973; Hepworth şiLarson, 1993; Strode şi Strode, 1942; Towle, 1935), punereapracticianului în pielea celuilalt este privită de unii autori cafiind o idee oarecum îndrăzneaţă şi arogantă. De pildă,Dévore şi Schlesinger (1996) se întreabă cu privire la gradulîn care practicianul poate să empatizeze cu acei clienţi alecăror experienţe de viaţă sunt absolut diferite de ale lor. Alţiautori manifestă unele îndoieli cu privire la mijloaceletradiţionale de stabilire şi comunicare a empatiei şi dacăacestea sunt adecvate tuturor grupurilor culturale. Prinurmare, teoriile actuale referitoare la empatie ar trebui să17
  • 17. deplaseze accentul de la „sentimente" la „semnificaţiiculturale", respectiv la contextul sociopolitic şi cultural alexperienţei umane (Green, 1995; Keefe, 1980; Pinderhuges.1979). De pe terenul unor dezbateri epistemologice au fost şisunt formulate întrebări cu privire la faptul dacă este totuşiposibil să înţelegem din punct de vedere cultural pe„Celălalt" (Gellner, 1992).într-un mod paradoxal, deşi empatia se confruntă cunumeroase dezbateri pe tărâm conceptual, importanţa clinicăa empatiei este bine ilustrată de datele experimentale.Numeroşi autori confirmă faptul că factorii de relaţie suntpredictor! mai buni ai succesului în psihoterapie decâttehnica terapeutică utilizată sau metoda de tratament(Duncan şi Moynihan; Hubble, Duncan-şi Miller. 1998;Lambert, Shapiro şi Bergin, 1986; Patterson, 1984). înliteratura de specialitate cu privire la alianţa de lucru^helping alliance") se subliniază că empatia reprezintă ocomponentă centrală în stabilirea acestei alianţe (Beres şiArlow, 1974; Bordin, 1979, Horvath şi Greenberg. 1986;Meissner, 1996; Patton şi Meara, 1992).Cu toate acestea, în ciuda faptului că semnificaţia clinicăa empatiei este larg acceptată de specialişti, există totuşipuţine dezvoltări teoretice recente şi cercetări îndreptate îndirecţia reexaminării empatiei în contextul diversităţii.Mai recent, E. Butler şi J. Strayer (2001) accentueazăideea că empatia deţine un rol important în procesele deafiliere, în general, afilierea este influenţată pozitiv de nume-roase comportamente verbale, cum ar fi autodezvăhiirea(N. L. Collins şi L. C. Miller, 1994), preluarea perspectiveiceluilalt (D. R. Falk şi P. N. Wagner, 1985). expresiileacceptării (D. W. Johnson şi M. P. Noonan, 1972), respon-sivitatea (D. Davis şi W. T. Perkowitz, 1979), simpatia(J. H. Berg şi R. L. Archer, 1980). compasiunea (D. Boxer,1993). După opinia autorilor mai sus menţionaţi, toate aceste18
  • 18. variabile, cu excepţia autodezvăluirii, pot fi conceptualizateca expresii verbale ale empatiei.Problema relaţiei dintre empatie şi afiliere ridică însănumeroase întrebări, în primul rând, trebuie făcută o distin-cţie între empatia dispoziţională şi empatia comportamen-tală. Empatia dispoziţională se referă la o stare internăcomună acelor indivizi care tind să manifeste o anumităresponsivitate afectivă şi cognitivă faţă de alţii (M. H. Davis,1983). In acest caz, este posibil ca empatia să producăsentimente de afiliere cu ceilalţi în mod intrapersonal, fără aimplica şi comportamente interpersonale externe. Deasemenea, empatia poate fi comunicată prin intermediulcomportamentelor verbale prezentate mai sus. In acestesituaţii, empatia exprimată verbal operează într-o manierăinterpersonală, prin demonstrarea faptului că interlocutoruleste interesat şi preocupat de ceea ce i se comunică. Aceastăsituaţie îl va determina pe receptorul empatiei verbale sădezvolte sentimente de afiliere cu persoana care manifestăempatie în raport cu el.în această perspectivă, empatia dispoziţională este unconstruct multidimensional prin implicarea a două compo-nente: afectivă şi cognitivă. Aspectul cognitiv includetendinţa de a adopta perspectiva psihologică a celuilalt, iarcomponenta afectivă aceea de a răspunde unei situaţii sauunei stări emoţionale a celuilalt, prin exprimarea unor emoţiicongruente. Rămâne neclar faptul dacă ambele componentejoacă un rol important în dezvoltarea sentimentelor deafiliere. Mai mult, rămâne o întrebare deschisă cu privire lafaptul dacă ambele componente sau doar una dintre cele douădetermină apariţia expresiilor verbale ale empatiei.Considerăm că studiile ulterioare trebuie să ţină seamade marea complexitate a definiţiilor, precum şi a instru-mentelor de măsurare a empatiei în situaţii de interacţiune câtmai variate. De asemenea, trebuie să ne decidem cu privire la
  • 19. faptul dacă multiplele voci cu privire la empatie sunt launison sau dacă nu cumva intră la un moment dat în conflict.4. Empatia - trăsătură înnăscutăsau dobândită?în mod firesc, ne întrebăm dacă empatia este o trăsăturăînnăscută sau poate fi dobândită pe parcursul vieţii. In opiniareputatului cercetător S. Marcus (1997, p. 78), ,.în cadrulempatiei sunt implicate o serie de predispoziţii care seconstituie ca un fundament necesar, cu program ereditarpeste care se clădeşte viitorul comportament empatie".Acesta se organizează pe măsura dobândirii unei experienţe,în practica socială, ca şi pe măsura instituirii unuiantrenament dirijat. Argumentele aduse în favoarea ambeloralternative (ca trăsătură înnăscută sau dobândită) sunturmătoarele:- Empatia este urmarea evoluţiei unei porţiuni recentdezvoltate a creierului uman, respectiv a lobului frontalanterior. După o lobotomie anterior frontală, pacientul vapierde, în afară de unele competenţe proprii gândiriiabstracte, abilitatea de a empatiza cu alţii (K. Clark, 1980);- Reacţiile fiziologice care se înscriu între manifestărileconduitei empatice (indicatori de tip electrodermografic,electromiografic, electrooculografic, vasoconstrictiv sauvasodilatator) pledează în favoarea invocării unei structuribâzâie a fenomenului empatie;- Unele premise psihologice conduc la ideea recunoaş-terii unor predispoziţii proprii conduitei empatice. Avem învedere precocitatea empatică a copiilor în atribuirea şijucărea de roluri (jocurile copiilor „de-a grădiniţa" sau ,,de-adoctorul", stabilirea unor relaţii autentice de comunicare cupăpuşile). Din punctul de vedere al lui L. Kohlberg (1969),20
  • 20. empatia copilului nu trebuie nici învăţată, nici condiţionată,ci este un fenomen primar. Ceea ce se dobândeşte prinsocializare şi evoluţie este organizarea fenomenului empatic;- Dintr-o viziune predominant formativă, empatia neapare ca un fenomen perfectibil care poate fi supus unorantrenamente dirijate (K. Bullmer, 1975; R. F. Dalton şiL. M. Sundblad, 1976; Guzzeta, 1976; L. Haynes şi A. Avery,1979; W. F. Shaffer şi T. J. Hummel, 1979). De pildă, învederea îmbunătăţirii climatului comunicaţional şi pentru adeveni mai empatici, D. S. Săucan (1999, apud R. Adler şiN. Towne, 1993) prezintă o interesantă metodă denumită„pillow". Astfel, în abordarea unei probleme, autorii propunsă adoptăm următoarele patru perspective diferite:Poziţia 1: „Eu am dreptate, tu greşeşti! "Este poziţia pe care o adoptăm adeseori atunci când neconfruntăm cu o problemă, în general, rămânem fixaţi pepropria noastră poziţie şi avem tendinţa să nu-1 apreciem pecel care nu este de acord cu noi. Conform lui P. Watzlawick,„credinţa că punctul nostru de vedere asupra realităţii estesingura realitate este cea mai periculoasă şi mai amarnicădintre deziluzii".Poziţia 2: „Tu ai dreptate, eu greşesc!"Se referă la căutarea şi găsirea slăbiciunii propriuluipunct de vedere şi la încercarea de a sprijini poziţiapartenerului de comunicare. Este vorba despre o preluare aperspectivei celuilalt în vederea înţelegerii comportamentuluiacestuia.Poziţia 3: Amândoi avem dreptate, amândoi greşim!"Se referă la admiterea şi recunoaşterea atât a forţei, cât şia slăbiciunii argumentelor partenerilor de relaţie. Aceastăperspectivă ne ajută să găsim elementele comune întreatitudinea noastră şi a celorlalţi.21
  • 21. Poziţia 4: „Problema nu este atât de importantă cumpare a fi!"Prin adoptarea acestei perspective dispar disputele şicontroversele între cei care comunică şi vor fi valorizateelementele pozitive ale relaţiei.Abordarea unei probleme din perspectivele descrise(cele patru, plus „mijlocul pernei", ca o concluzie) vadetermina creşterea toleranţei noastre faţă de poziţia adoptatăde o altă persoană.5. Empatia ca trăsătură de personalitateDupă G. Allport (1981), presupunerea existenţei uneitrăsături comune de personalitate, precum şi măsurareaacesteia pe o scală dimensională în raport cu ceilalţi, se poaterealiza atunci când „oamenii normali dintr-o arie culturalădată tind în mod necesar să dezvolte unele moduri deadaptare comparabile în general". Din punctul de vedere alpersonologului american, există trei criterii definitorii pentruevidenţierea unei trăsături comune de personalitate:1. frecvenţa cu care o persoană adoptă un anumit stil deadaptare^"~2./evantaiul^situaţiilor în care adoptă acelaşi mod deacţiune;3. intensitatea reacţiilor sale în conformitate cu modelulpreferat de comportament.în opinia lui S. Marcus (1997, p. 71), ,.empatia repre-zintă un atare mod de adaptare, propriu oricărui individ înrelaţia cu ceilalţi şi diferită de la o persoană la alta, putândtinde spre valenţe înalt performanţiale". Ar fi greu depresupus o persoană adaptată la împrejurările de viaţă care săevite un comportament empatic faţă de parteneri, exceptân-du-se formele de neadaptare socială care frizează patolo-gicul. Faptul că se vorbeşte în sfera normalului de gradiente22
  • 22. empatice şi nu de tipuri neempatice, îl îndreptăţeşte peautorul mai sus menţionat să considere empatia drepttrăsătură comună de personalitate.Realizând o sinteză a cercetărilor care vizează modeleletipologice ale empatiei aflate în relaţie cu unele variabile depersonalitate, se constată următoarele aspecte:• persoanele empatice sunt caracterizate prin prezenţaunei atitudini optimiste, căldură, emoţionalitate,»• altruism, generozitate, flexibilitate, extraversiune,tendinţă ascendent afiliativă şi socială, comportamentprosocial bine dezvoltat, abilitate interpersonală," manifestă raţiuni umaniste pentru alegerea profesiuniimedicale;• persoanele slab empatice apar ca fiind mai rigide,retrase, intolerante, adoptă valori egocentrice, singu-ratice, revendicative, centrate pe sine, introverte, nuacordă atenţie sentimentelor altora.în privinţa raportului empatie-extraversiune / introver-siune, S. Marcus (1997, p. 73) consideră că această problemărămâne încă deschisă, deoarece „dacă este posibilă o relaţiedintre empatie şi extraversiune, relaţie avându-şi explicaţia întendinţa de afiliere, în trăirea modelelor empatice percepute,totuşi, nu ni se pare lipsită de logică şi o posibilă relaţie întreempatie şi introversiune având la bază o anume transpunerepsihologică (subi, ns.) a unui model imaginat şi astfel,reuşind o anume adaptare socială a unei persoane închise".In psihologia românească se acordă o atenţie deosebităvalenţelor aptitudinale ale fenomenului empatie. Cercetărileau drept obiectiv surprinderea unui nivel supramediu demanifestare empatică, fără de care nu apare posibilărealizarea performanţelor în anumite profesii. A fost subliniatrolul empatiei în creaţia scenică (S. Marcus, 1971;Gh. Neacşu, 1971), în creaţia literară (S. Marcus şiD. S. Săucan, 1994), în activitatea didactică (S. Marcus.23
  • 23. T. David, A. Predescu, 1987), în relaţia medic-pacient(A. Marcus-Bolohan, 1990). Actualmente, cadrul analizei selărgeşte de la condiţia strict aptitudinală a empatiei laintegrarea acesteia în contextul personalităţii. „Punctul nodalal conceptului de empatie îl reprezintă conduita retrăiriistărilor, gândurilor, acţiunilor celuilalt de către propriapersoană, prin intermediul unui proces de transpunere sub-stitutivăîn psihologia partenerului" (S. Marcus, 1997, p. 17).Contribuţii valoroase aduce Gh. Neacşu în lucrarea„Transpunere şi expresivitate scenică" (1971) în care esteanalizată conduita empatică prin creaţia scenică, punându-seîn evidenţă specificitatea transpunerii actoriceşti. Autorulmai sus menţionat introduce în structura transpunerii scenice,alături de imaginaţie şi afectivitate, o a treia-trăsătură specificactoricească -proiectivilatea. Datele experimentale relevălatura cognitivă a transpunerii care se caracterizează prinoriginalitatea imaginaţiei şi prin capacitatea de prefigurare amodelului expresiv. „Prefigurarea se relevă prin trei trăsăturispecifice: prezenţa elementelor de mişcare în cursulintroiecţiei datelor rolului şi al elaborării modelului mintal alpersonajului, prin autoproiecţia actorului, ca instrument alinterpretării dramatice, în modelul imaginat şi prin funcţiaselectiv anticipativă a acestei autoproiecţii în procesul întru-chipării scenice" (Gh. Neacşu, 1971, p. 144). Aşadar, trans-punerea scenică se prezintă, în calitate de aptitudine crea-toare, ca o unitate a trei parametri: originalitatea imaginaţiei,prefigurarea scenică şi trăirea afectivă, între cei trei parametriexistând corelaţii înalte, cu semnificaţii foarte puternice.Cercetarea experimentală a pus în evidenţă trei moduri derelaţionare a parametrilor transpunerii şi anume: a) unulsuperior, la care originalitatea, prefigurarea şi trăirea afectivăsunt puternic dezvoltate, în proporţii foarte apropiate (carac-teristic studenţilor actori talentaţi şi actorilor consacraţi);b) unul inferior, la care cei trei parametri sunt relativ24
  • 24. proporţionali şi slab dezvoltaţi (caracteristic subiecţilor neta-lentaţi); c) unul mijlociu, caracterizat prin predominarearelativă a unuia sau altuia dintre cei trei parametri (specificsubiecţilor mijlocii).Studiul invocat pune în evidenţă valenţele operaţional-instrumentale ale empatiei scenice, ca însuşire performanţialăspecifică procesului de creaţie actoricească.6. Empatia în relaţie cu alte variabile depersonalitate6.1. Relaţia empatie-simpatieIntr-un studiu privind relaţia dintre empatie şi preferin-ţele simpatetice ale partenerilor de comunicare (S. Marcus,D. Stratilescu, R. Gherghinescu, 1992) au fost reliefateurmătoarele aspecte:• Subiecţii cu parteneri simpatici sunt semnificativ maiempatiei decât subiecţii cu parteneri consideraţiantipatici. Prin urmare, nivelul empatie depinde deatitudinea simpatetică faţă de parteneri.• Subiecţii consideraţi simpatici de către parteneri suntsemnificativ mai empatiei decât subiecţii consideraţiantipatici de către parteneri. Aşadar, partenerii care îiconsideră pe subiecţi simpatici tind să arate faţă deaceştia o anume transparenţă comportamentală,favorizându-le un nivel ridicat al empatiei predictive.• Comportamentul empatie al subiecţilor din diadasubiect simpatic-partener simpatic este semnificativmai evoluat decât comportamentul empatie al subiec-ţilor din diada subiect antipatic-partener antipatic.• Empatia subiecţilor simpatici faţă de parteneri sim-patici este mai mare decât empatia subiecţilorsimpatici faţă de parteneri antipatici. De asemenea,25
  • 25. empatia subiecţilor antipatici creşte faţă de partenerisimpatici decât faţă de parteneri antipatici, dar fără aatinge valorile medii ale subiecţilor simpatici.6.2. Relaţia empatie - orientare ,,helping"S. Marcus, G. Neacşu, R. Gherghinescu, D. Săucan(1994) accentuează ideea că empatia la cadrele didacticereprezintă o condiţie a declanşării orientării „helping, înstudiul respectiv, nivelul orientării „helping" este compus dinsumarea performanţelor la indicatorul altruism şi laindicatorul receptiv cuprinse în Chestionarul de orientarehelping (D. Romer, C. Gruder, T. Lizzandro). Potrivitconcepţiei autorilor chestionarului, altruiştii sunt motivaţi săajute pe alţii fără nici un fel de recompensă, iar receptiviisunt cu atât mai motivaţi să-i ajute pe alţii cu cât posibilitateade a primi o recompensă în schimb este mai evidentă. Relaţiadintre empatie şi orientarea „helping" semnifică o anumităcondiţionare empatică a orientării spre ajutorare, independentde motivaţia (intrinsecă sau extrinsecă) care stă la bazaacestei orientări.6.3. Relaţia empatie - cunoaştere interpersonalăCercetările româneşti invocate au surprins funcţiainstrumentală a empatiei în înţelegerea şi evaluareapartenerului, precum şi rolul pe care îl ocupă transpunerea detip empatie în realizarea unor evaluări acurate şi a unorpredicţii corecte cu privire la ceilalţi şi la propria persoană.Prin utilizarea probei Dymond, se constată faptul că subiecţiibun empatiei dezvoltă o mai fină acurateţe evahiativă înraport cu subiecţii slab empatiei. Un nivel slab de empatiemicşorează şansele unei evaluări acurate a partenerului,intrând într-un relativ conflict cu opiniile celorlalţi despreaceeaşi persoană. In privinţa relaţiei dintre empatie şi26
  • 26. imaginea despre ceilalţi, subiecţii bun empatici dezvoltă oevaluare cu privire la partener coincidentă cu autoevaluareapartenerului. Referitor la empatie şi imaginea despre sine,subiectul bun empatie îşi poate regla mai bine autoevaluarea,ajungând la un consens atribuţional între cum se vede pe sineşi cum îl vede partenerul. Empatia se interpune eficient înprocesul de înţelegere a celuilalt, permiţând predicţii şiatribuiri acurate cu privire la parteneri şi la sine, în vreme ceslaba empatie îl privează pe individ de informaţii supli-mentare şi implicit de predicţii corecte, favorizând eroarea deatribuire (S. Marcus, 1997).27
  • 27. Capitolul 2RAPORTUL EMPATIEI CU PSIHOTERAPIAîn general, se consideră că empatia reprezintă o trăsăturăfundamentală a relaţiilor de ajutor. Teoriile alianţeiterapeutice situează empatia „în centrul relaţiei terapeutice"(W. Meissner, 1996). în activitatea socială, empatia a fost şicontinuă să fie considerată drept un principiu de bază(Biestek, 1957; Compton şi Gallaway, 1994; Fisher, 1978;Goldstein, 1973; Hepworth şi Larson, 1993; Kadushin, 1972,1990, Perlman, 1979; Sheafor, Horejsi şi Horejsi, 1994;Strode şi Strode, 1942; Towle, 1935; Turner, 1999). Este însăsurprinzător faptul că majoritatea textelor care vizeazăpractica muncii sociale se bazează îndeosebi pe lucrăriapărute în urmă cu mai multe decenii, îndeosebi pelucrările lui Rogers (1957, 1966, 1975), Truax şi Carkhuff(1967). Unii cercetători atrag atenţia asupra faptuluică există în ultimii ani puţine dezvoltări teoreticeşi cercetări sistematice cu privire la rolul empatiei înpsihoterapie.1. Mecanismul psihological empatiei psihoterapeutuluiSunt necesare trei condiţii de bază menite să declanşezeadoptarea unei conduite empatice:• o condiţie externă care se referă la „modelul deempatizaf;• o condiţie internă care se referă la predispoziţiilepsihice ale celui care empatizează;28
  • 28. • o condiţie circumstanţială care se referă la „credinţaîn convenţie" bazată pe „acceptul" celui care empa-tizează că nu devine „celălalt", ci îşi păstrează propriaidentitate.Referitor la prima condiţie, psihoterapeutul îşi percepe înmod nemijlocit pacientul de-a lungul desfăşurării psiho-terapie!, fără a fi nevoie să şi-1 reprezinte sau să şi-1imagineze (ca în cazul transpunerii dramatice sau alactivităţii artistice). F. Held şi J. Maucorps (1971) considerăcă este necesară o anumită distanţă medie între „eu" si„celălalt" pentru a se putea înregistra un nivel optim deempatie. De asemenea, se specifică faptul că pentru a sepune în locul altuia, este preferabil ca modelul de empatizatsă fie situat pe un teren relativ cunoscut, în acest context,se impune ca terapeutul să aibă solide cunoştinţe depsihopatologie şi psihiatrie, precum şi experienţă terapeuticăanterioară menite să faciliteze stabilirea unei comunicăriautentice cu pacientul său.în privinţa celei de a doua condiţii necesare declanşăriiprocesului empatie, considerăm că psihoterapeutul trebuie sămanifeste o nevoie de empatie care să mijlocească penetrareacu acurateţe în viaţa psihică a pacientului său. In acest efortde a sesiza trările celorlalţi, terapeutul nu trebuie să piardădistanţa sau obiectivitatea, punând în acţiune deprinderide detaşare, deosebit de importante în stabilirea obiectivelorterapeutice. Numai în acest mod, cel care empatizeazăpoate să dea dovadă de o „empatie matură" (I. Janis şicolab., 1969).Referitor la „credinţa în convenţie", C. Rogers (1959)apreciază faptul că terapeutul trebuie să respecte condiţia de»co şi cum" ai fi cealaltă persoană. Dacă această condiţie sePierde, starea devine de identitate, fiind o stare extremă carefrizeazăpatologia.29
  • 29. 2. Empatia în perspectiva diverselor şcolipsihoterapeuticeExistă un consens al cercetătorilor cu privire la faptul căempatia reprezintă un factor important în psihoterapie, dardiferă modul în care diversele şcoli terapeutice definesc acesttermen.De pildă, psihoterapia existenţialistă, mai mult decâtoricare altă şcoală terapeutică, susţine că empatia reprezintăo deprindere centrală a psihoterapeutului. Acesta evită oriceîncercare de a emite judecăţi cu privire la clientul/ pacientulsău. Obiectivul major al psihoterapie! este acela ca terapeutulsă se proiecteze pe sine în interiorul lumii sentimentelorclientului său. Definiţia existenţialistă a empatiei pune accentpe capacitatea terapeutului de a simţi. Terapeutul nu trebuiesă încerce să-1 modifice pe client, ci să-i ofere un mediu plinde căldură şi de înţelegere în care acesta poate să îşiactualizeze posibilităţile latente.Psihoterapia psihanalitică defineşte empatia într-un modsimilar. Capacitatea psihanalistului de a simţi ceea cepacientul simte este descrisă ca o regresie a Ego-ului înslujba procesului psihoterapeutic. După J. M. Lewis (1978),diferenţa dintre conceptul psihanalitic şi cel existenţialist cuprivire la empatie se referă mai degrabă la scopurile empatieidecât la procesul însuşi. Psihanaliştii pun accent pe abilitateapsihoterapeutului „de a gravita înjurul empatiei", în vedereaobţinerii unei analize cât mai obiective cu privire la pacient.Tipul de empatie definit atât de psihoterapia exis-tenţialistă, cât şi de cea psihanalitică vizează ..empatiaemoţională".Definiţia lui C. Rogers, autorul psihoterapiei centrate peclient, cu privire la rolul empatiei în psihoterapie se referă lacapacitatea terapeutului de a percepe în mod acurat atât ceeace simte clientul, cât şi la comunicarea acestei înţelegeri30
  • 30. partenerului său de relaţie. Scala de empatie acurată a l u iŢruax şi Carkhuff (1967). prezentată într-o lucrare anterioară_,,Tehnici Psihoterapeutice" (O. Gîrlaşu-Dimitriu, 2004),pune un accent mai mare pe capacitatea terapeutului de apercepe cadrul intern de referinţă al pacientului („empatiacognitivă"), decât pe propriile sentimente ale terapeutului.In privinţa rolului empatiei în psihoterapiile compor-tamentale (asupra cărora ne vom concentra atenţia în studiulde faţă) menţionăm pentru început faptul că aceste terapii îşideplasează accentul pe tehnicile utilizate şi mai puţin perelaţia psihoterapeut-pacient. Această relaţie a fost oarecumignorată, iar abilitatea empatică a terapeutului este consi-derată un factor nespecific în psihoterapia comportamentală.Mai mult, terapeuţii behaviorişti timpurii erau văzuţi drept„ingineri comportamentali" care utilizau tehnici adecvate,singurele responsabile pentru succesul terapeutic înregistrat,în această perspectivă, identitatea şi comportamentul tera-peutului au fost considerate irelevante.Cu toate acestea, Wolpe (1958) remarcă faptul căpacienţii care au înregistrat succes în terapie, au stabilit orelaţie pozitivă cu terapeutul lor înainte ca tehnica desensi-bilizării sistematice să fie aplicată. Dollard şi Miller (1950)afirmau, într-o manieră tranşantă, că anxietatea pacientuluipoate fi redusă în mare măsură dacă terapeutul nu adoptă omanieră autoritară şi coercitivă, iar Martin (1971) a încercat.mai târziu, să îmbine terapia comportamentală cu terapiarogersiană care acordă o importanţă deosebită abilităţiiempatice a terapeutului. Din păcate, aceste observaţii aurămas în mare parte ignorate de cecetătorii şi terapeuţii deorientare comportamentală.Controversele legate de importanţa relaţiei terapeutice aurămas, în mare parte, la un nivel ideologic şi filozofic şi audeterminat blocarea realizării unor studii sistematice. Abiadupă ce terapia comportamentală s-a constituit ca şcoală31
  • 31. terapeutică distinctă şi şi-a perfecţionat intervenţiile saletehnice, microprocesele din interiorul relaţiei au fost luate înconsiderare.în acest context, s-au raportat unele analize şi studiidiferenţiate privind relaţia terapeutică şi rolul empatiei. Morrisşi Suckerman (1974) evidenţiază că un terapeut cald şiprietenos obţine rezultate mai bune decât un terapeut „rece".Se pune însă întrebarea dacă un terapeut behaviorist poate firedus la astfel de dimensiuni seci?! Emmelkamp şi Ultee( 1984) acordă o importanţă deosebită feedback-urilor pozitivedintre psihoterapeut şi pacient de-a lungul desfăşurării terapieicomportamentale. Autorii menţionaţi consideră că instruc-ţiunile tehnice, alături de feedback-urile pozitive, constituieagenţi terapeutici specifici, în teoria -sa social-cognitivă.Bandura (1971) susţine că importanţa întăririi sociale sebazează pe influenţele verbale venite din partea terapeutului.Prin intermediul tehnicii „modelărif pacientul îşi va însuşi uncomportament mai adaptativ şi mai eficient, imitând modelulfurnizat de terapeut. Pentru ca terapeutul să poată adopta acestrol, este necesar să se prezinte în faţa pacientului său ca fiindatractiv şi cu un statut înalt de expert. De asemenea, identi-ficarea pacientului cu terapeutul este necesară în termeniiidentificării cu strategiile sale de coping. Conform luiMahoney (1974), terapeutul nu trebuie să încerce să arate„perfect", „ireproşabil" sau „lipsit de probleme" în faţapacientului său, dar trebuie să manifeste un stil adecvat de aface faţă situaţiilor stresante.Mai recent, în contextul psihoterapie! cogniliv-compor-tatnentale, empatia este privită drept catalizator şi compo-nentă terapeutică. Eficienţa psihoterapie! cognitiv-comporta-mentale sporeşte în condiţiile în care activităţile terapeuticesunt cele mai potrivite şi vin în sprijinul nevoilor realeale pacientului. Rolurile de catalizator şi de componentăterapeutică se influenţează în mod reciproc. In măsura în care32
  • 32. psihoterapeutul oferă un răspuns emoţional pozitiv, în măsuraîn care dovedeşte o profunzime a înţelegerii problematiciipacientului său, va deveni pentru acesta o sursă mai puternicăde întărire socială, un model mai atractiv, potenţând procesulde modificare comportamentală a pacientului.3. Funcţiile empatiei psihoterapeutuluiIndiferent de orientarea psihoterapeutică, se impune oanaliză a funcţiei empatiei în relaţia psihoterapeut-pacient,înţelegând prin empatie acel „fenomen psihic de retrăire astărilor, gândurilor şi acţiunilor celuilalt, dobândit prin trans-punere psihologică a eului într-un model obiectiv de compor-tament uman, permiţând înţelegerea modului în care celălaltinterpretează lumea" (S. Marcus, 1997, p. 38). Definiţiasintetică şi operaţională preluată de la reputatul cercetător alfenomenului empatie intenţionează să răspundă la următoareletrei întrebări: 1. Ce exprimă fenomenul empatiei? 2. Prin ce seexprimă acest fenomen? 3. De ce se exprimă? Autorulmenţionează faptul că relaţia psihoterapeut-pacient implică uncontact nemijlocit şi necesar, utilizând o comunicare explicităde tip verbal şi/ sau nonverbal, ca şi o comunicare implicită denatură empatică. în această perspectivă, sunt evidenţiateurmătoarele funcţii ale empatiei terapeutului în activitateapropriu-zisă de comunicare cu pacientul:1. funcţia de înţelegere şi interpretare a stărilor psihicealepacientuluiAceastă funcţie se manifestă ca un adjuvant ştiinţificaflat la îndemâna psihoterapeutului în scopul realizăriidemersului de cunoaştere a psihicului uman. Utilizareaernpatiei se asociază în mod necesar cu o anumită precauţieŞtiinţifică a specialistului, ca o condiţie a păstrării uneiviziuni obiective asupra problematicii pacientului său.33
  • 33. 2. funcţia de transpunere în psihologia pacientuluiTerapeutul se transpune în psihologia partenerului său.preia perspectiva acestuia şi deschide calea unei relaţiitolerante faţă de cadrul intern de referinţa a pacientului său.C. Rogers (1959) consideră că scopul terapeutului este de apercepe cât mai sensibil şi mai acurat întregul câmpperceptiv al clientului său şi de a comunica acestuia că vedelumea prin ochii partenerului său.3. funcţia de comunicare implicită între parteneriAceasta implică nu doar comunicarea empatică dintreterapeut şi pacient, dar şi invers, deschiderea pacientului înraport cu terapeutul. „Funcţia comunicativităţii empatice aterapeutului se potenţează în raport cu nivelul comunicati-vităţii empatice a pacientului sau diminuează în dependenţăde precaritatea empatică a partenerilor de comunicare"(S. Marcus, 1997, p. 154);4. funcţia performanţială a empatiei terapeutuluiCercetările româneşti (A. Cătina, I. Ciofu, R. Gherghi-nescu, S. Marcus, Gh. Neacşu, D. Săucan, D. Stratilescu) aufăcut dovada funcţiei performanţiale a empatiei în cazulactivităţilor dramatice, literare, didactice, medicale, de nego-ciere, reliefând faptul că empatia devine o condiţie necesară areuşitei profesionale. In privinţa activităţii medicale, semenţionează că empatia terapeutului trebuie ponderată deintervenţia, prin contrabalansare, a unui fenomen de detaşarecare este necesar în luarea deciziei terapeutice.5. funcţia de mediere în declanşarea orientării sicomportamentului,,helping"Condiţia profesională de psihoterapeut impune adoptareaunei conduite altruiste faţă de pacient, empatia terapeutuluiavând rolul de a declanşa acest proces de oferire a sprijinuluipsihologic.34
  • 34. l4. Deprinderile de detaşare ale psihoterapeutuluiFireşte, în efortul de a se transpune în modul de a gândi,a simţi şi a acţiona al pacientului, psihoterapeutul nu trebuiesă piardă din vedere distanţarea sau obiectivitatea, punândîn acţiune deprinderi de detaşare, pe care le considerămesenţiale în vederea obţinerii unei empatii mature. Acestedeprinderi de detaşare sunt privite în mod diferit deprincipalele şcoli psihoterapeutice. De pildă, psihoterapiilede orientare comportamentală îşi concentrează atenţia pesimptomele manifeste ale pacienţilor, în timp ce psihanaliştiise orientează în direcţia interpretării rezistenţelor şitransferului. Aceste diferenţe privind natura datelor strânse înderularea psihoterapiei nu neagă faptul că psihoterapeutultrebuie să se prezinte în calitate de expert mai midi sau maipuţin detaşat. Abordarea experientialistă evită orice tentativăa psihoterapeutului de manifestare a unei obiectivităţi şidistanţări faţă de client, în efortul de a nu ştirbi cu nimic dinunicitatea partenerului său de relaţie.în literatura de specialitate sunt ilustrate următoarelemoduri prin intermediul cărora terapeutul îşi poate însuşi şiexersa deprinderile de detaşare faţă de pacient:4.1. Identificarea temelor majoredin discursulpacientuluiDin majoritatea interviurilor se poate desprinde o temămajoră sau pot fi decelate mai multe teme menite săevidenţieze o anumită nevoie a pacientului, un anumit patternde relaţie sau o anume perioadă din viaţa acestuia. Deasemenea, terapeutul poate nota diversele grade de intensitate astărilor afective prin care trece pacientul, cât şi sesizareadispoziţiei de bază a acestuia. De pildă, pot fi făcute constatări^egenul: ..Deşi ostilitatea pacientului este predominantă,starea de tristeţe este cea care generează acest sentiment".35
  • 35. în vederea sesizării diverselor nuanţe emoţionale, tera-peutul va lua în considerare expresiile faciale ale pacientului,modificările în tonalitatea vocală sau alte semne caredovedesc existenţa unei dispoziţii de bază şi a unor senti-mente mascate sau intens exprimate de pacientul său.4.2. Identificarea mecanismelor de apărareIdentificarea mecanismelor de apărare implică un gradînalt de interferenţă a celor doi parteneri de relaţie. Se potsemnala numeroase erori, în special atunci când terapeutulstabileşte un anumit tip de interacţiune cu pacientul (deexemplu, de natură cognitivă) şi apoi etichetează răspun-surile pacientului drept semne ale unor „defense patologice".Vom reda un exemplu în acest sens:Pacientul: ... şi apoi a murit mama.Terapeutul: Ce s-a întâmplat?Pacientul: A murit într-un accident.Terapeutul: Povesteşte-mi mai multe despre aceastăsituaţie.Pacientul: A pierdut controlul maşinii şi a derapatîntr-o râpă.Terapeutul: Câţi ani aveai atunci?Pacientul: Nouă ani.Terapeutul: Ce altceva îţi mai aduci aminte despre acestincident?Pacientul: Doar faptul că ... a fost foarte greu pentrumine.Terapeutul: Cine a avut grijă de tine?Pacientul: Bunicii.Terapeutul: Nimic altceva nu-mi mai poţi spune legat deacest moment?Pacientul: Nu.36
  • 36. în urma acestui interviu, psihoterapeutul ar putea fitentat să considere că pacientul foloseşte drept mecanism deapărare - intelectualizarea. La o analiză mai atentă seobservă că întrebările şi răspunsurile terapeutului, de fapt, îlinvită pe pacient să evite explorarea propriilor sale senti-mente cu privire la pierderea mamei. In următorul exemplu,terapeutul îi cere pacientului să-şi împărtăşească propriilegânduri şi sentimente legate de decesul mamei. De aceastădată, intelectualizarea utilizată de pacient este evidentă şi nuare nici o legătură cu întrebările formulate de terapeut:Pacientul: ...şi apoi a murit mama.Terapeutul: Cum s-a întâmplat?Pacientul: A murit într-un accident.Terapeutul: Trebuie săfifost tare dificil pentru tine.Pacientul: A pierdut controlul maşinii şi a derapatîntr-o râpă.Terapeutul: Cum te-ai simţit atunci?Pacientul: Aveam nouă ani când s-au întâmplat toateacestea.Terapeutul: Poţi să-mi spui ce sentimente te-au încercatatunci?Pacientul: Bunicii mei au avut grijă de mine.4.3. Descifrarea comportamentului nonverbalalpacientuluiUn exerciţiu foarte util pentru viitorii psihoterapeuţi esteacela de a viziona fără sunet interviuri cu diverşi pacienţi şiapoi de a face observaţii cu privire la mesajele afective pe careaceştia le transmit. Există un „balet nonverbal" de-a lunguldesfăşurării terapiei în care cei doi protagonişti sunt atâtPacientul, cât şi terapeutul. Descifrarea comportamentuluinonverbal al pacientului nu poate fi realizată fără o punere înacţiune a deprinderilor de detaşare ale terapeutului.37
  • 37. 4.4. Construirea obiectivelorşi ipotezelor terapeuticeStrângerea tuturor acestor date, răspunsul la întrebarea:„Ce am aflat de la pacientul meu?" va permite formulareaobiectivelor şi ipotezelor terapeutice. Există tentaţia ca tera-peutul să elaboreze prematur o ipoteză, pe baza strângeriiunor date insuficiente. Realizarea interviurilor preliminareîntr-o manieră colaborativă şi mai puţin directivă va puteasă-1 împiedice pe terapeut să construiască o ipotezaterapeutică falsă.Considerăm că menţinerea de către terapeut a unuiechilibru optim între deprinderile saie de detaşare şi celeempatice asigură o bună desfăşurare a procesului psiho-terapeutic. Cu cât terapeutul va putea separa cât mai bineelementele subiective de cele obiective prezente în activitateaterapeutică, cu atât va fi mai capabil să îşi asume într-un modmai adecvat rolul de clinician. Cele două elementeinteracţionează într-o manieră necunoscută şi inconştientă.sarcina de bază a psihoterapeutului rămânând aceea de adistinge între ceea ce este în interiorul lui şi ceea ce este îninteriorul pacientului şi de a cunoaşte această diferenţă.5. Rezistenţe faţă de empatieîn literatura de specialitate sunt descrise două moda-lităţi distorsionate de relaţionare a psihoterapeuţilor cupacienţii lor:• .,patologizanta bazată pe modelul medical, cuaccente puse pe obiectivitate şi pe evitarea pe câtposibil a introspecţiei. Această tendinţă de a pato-logiza reprezintă o încercare a terapeutului de a măridistanţa faţă de pacient, prin accentuarea diferenţelordintre pacientul „bolnav" şi terapeutul ..sănătos" ;38
  • 38. • „normalizantă", bazată pe încercarea terapeutului de aminimaliza aspectele patologice evidente ale pacien-tului. Acesta este tratat ca şi cum ar fi o persoanănormală, supus însă unor „împrejurări sociale care1-au transformat în victimă, formalizarea" reflectădorinţa terapeutului de a nega patologia de bază, înscopul prevenirii unei creşteri semnificative a proprieisale anxietăţi (în cazul în terapeutul ar răspunde înmod empatic pacientului).Nu este de neglijat nici faptul că terapeuţii consacraţi devindin ce în ce mai vulnerabili la stereotipii şi convenţii,constatându-se de multe ori un declin al capacităţii lor empatice.în general, erorile în empatizare pot fi puse în legăturăcu anxietăţile personale ale psihoterapeutului care poateaborda fie o distanţare excesivă faţă de pacient, fie oidentificare cu acesta. Ambele demersuri sunt ineficiente şineproductive din punct de vedere terapeutic.J. M.Lewis (1978, p. 41-42), sintetizând ideile luiR. L. Katz cu privire la nivelul scăzut de empatie al psiho-terapeuţilor, îi împarte în următoarele categorii:jempatizatorul „marginarmpatizatorul „evanghelic-pătrunde şi înţelege doar o parte dinexperienţa pacientului.patizatorul „demonstrativ"jempatizatorul ..compulsiv"!jpmpatizatorul „raţionaF- este atât de preocupat de schimbareapacientului încât eşuează în stabilireaunei comunicări empatice cu partenerulsău de relaţie.- se supraidentifică cu pacientul într-omanieră simbiotică şi, evident, nepro-ductivă.- se poate identifica cu una din stărileEgo-ului pacientului, dar nu poate părăsicu uşurinţă această identificare.- nu poate să-şi abandoneze rolul şi „mascaprofesională".39
  • 39. Pentru a răspunde în mod empatic pacienţilor, specia-liştii întăresc ideea că viaţa personală a terapeutului trebuiesă dovedească o anumită stabilitate şi demnitate morală.Dacă situaţia terapeutică este utilizată în scopul compensării„sărăciei" vieţii sale personale, terapeutul mai degrabă bul-versează pacientul decât să îi ofere şansa reală a schimbării.De asemenea, reţinem din literatura de specialitate cădeprinderile de empatie cognitivă pot fi învăţate şi antrenate.în schimb, cele care vizează empatia emoţională sunt maigreu de însuşit de către viitorii psihoterapeuţi. Empatia emo-ţională ar putea fi doar introdusă într-un antrenament empaticdirijat, nefiind uşor de predat şi depinde în mare măsură denivelul sănătos de funcţionare a Ego-ului terapeutului.Considerăm că un mijloc eficient de antrenare a deprin-derilor de comunicare empatică a viitorilor psihoterapeuţi îlreprezintă realizarea interviurilor preliminare într-o manierăcolaborativă. în vederea evidenţierii notelor specifice ale uneiexplorări colaborative, vom prezenta pentru început carac-teristicile interviului directiv, menit să blocheze înţelegereaempatică de către terapeut a problematicii pacientului său.Astfel, în cadrul interviului directiv, terapeutul adreseazăîntrebări directe, iar pacientul răspunde, intervievatorulselectând, ghidând şi controlând direcţia interviului (fireşte,influenţat fiind de răspunsurile oferite de pacientul său), încalitate de expert, terapeutul îşi concentrează atenţia pecomportamentele patologice ale pacientului său. Acest tip deinterviu este menit să accentueze asimetria relaţiei dintre ceidoi protagonişti ai relaţiei psihoterapeutice.Următorul fragment de dialog vine să ilustreze specifi-citatea unui interviu directiv:Terapeutul: Poţi să-mi spui care este problema ta?Pacientul: Nu ştiu exact, am o stare de teamă ..., credcă mi se va întâmpla ceva rău.40
  • 40. Terapeutul: Când ai observat prima oară lucrul acesta?Pacientul: Cu trei luni în urmă.Terapeutul: A apărut brusc această stare?Pacientul: Da, pur şi simplu m-am trezit într-odimineaţă cu această stare de teamă.Terapeutul: Ce se întâmpla în viaţa ta în acea perioadăde timp?Pacientul: Nimic special!Terapeutul: Aveai cumva o nemulţumire?Pacientul: Din câte ştiu, nu ...Terapeutul: La birou sau probleme de familie?Pacientul: Nu, totul părea săfie bine.Terapeutul: Ai avut şi zile în care starea de anxietate adispărut?Pacientul: Da, uneori mă simt bine.Terapeutul: Care sunt circumstanţele în care starea tade teamă dispare?Pacientul: Nu ştiu, pur şi simplu am momente cândmi-mi mai este teamă.în contrast, în cadrul interviului colaborativ, terapeutulreduce numărul întrebărilor directe şi încurajează pacientulsă-şi exploreze propriile gânduri şi sentimente. Intr-o aseme-nea situaţie, cererile terapeutului vor fi de tipul: „Spune-mi,te rog, mai mult!" sau „Continuă, te rog!". Direcţia dialo-gului vine din partea pacientului, fiind vorba, în fapt, de oîmpărţire egală a puterii în relaţie. Prin răspunsurile oferite,terapeutul dovedeşte o înţelegere empatică a problematiciipacientului său.Indiferent de orientarea terapeutică, o relaţie fecundăsedefineşte prin capacitatea terapeutului de a înţelegePacientul aşa cum se înţelege el pe sine. Este vorba despreaoilitatea intevievatorului de a prinde, de a pătrunde semni-ficaţia personală şi subiectivă a cuvintelor pacientului. Doar41
  • 41. o înţelegerea empatică a cadrului intern de referinţă aipacientului permite obţinerea acestui deziderat.Reluând fragmentul de interviu prezentat anterior, vomreda desfăşurarea dialogului terapeut-pacient, de data aceastaîntr-o manieră colaborativă:Terapeutul: Poţi să-mi spui câteva lucruri despre modulîn care te simţi?Pacientul: E greu de descris, un fel de stare de teamă,ca şi cum urmează să mi se întâmple ceva rău.Terapeutul: Ţi-e teamă, simţi că ceva rău se vaîntâmpa?Pacientul: Da...Terapeutul: Ajută-mă să înţeleg mai bine.Pacientul: Ei bine, de aproximativ trei luni de zile, înmare parte a timpului am acest sentiment neplăcut, ca un felde piază rea ..., bătăile inimii se accelerează, iar palmele îmitranspiră.Terapeutul: Se pare că este teribil de neplăcut...Pacientul: într-adevăr, este cea mai neplăcută expe-rienţă prin care trec, cu nimic nu o pot compara... Am avutcâteva momente asemănătoare cu mult timp în urmă, cândam ratat un examen, dar atunci era explicabil ...Terapeutul: Continuă ...Pacientul: Ei bine, îmi murise un frate într-un accidentde maşină şi n-am putut să mă concentrez asupra studiu-lui ...Terapeutul: Crezi că starea ta de teamă are legătură cuacest incident?Pacientul: Nu ştiu ... da ..., cred că da. N-am spusniciodată lucrul acesta, dar am o stare de anxietate ... oteamă că aş putea să mor.42
  • 42. Terapeutul: Aşadar, stările tale de anxietate implicăideea morţii, faptul că vei putea muri ...Pacientul: Da, dar nu am nici un motiv ..., sunt sănătosdar simt că aş putea muri... , simt că nu voi putea sătrăiesc îndeajuns de mult încât să-mi văd copilul crescând ...Interviul colaborativ permite extragerea unor informaţiipreţioase şi utile în vederea formulării ipotezei terapeutice.De fapt, acest demers reprezintă garanţia stabilirii unei relaţiibazate pe un echilibru de forţe în relaţia terapeutică, în con-textul psihoterapie! actuale, explorările colaborative capătă oimportanţă majoră, fiind considerate o cale sigură prin care ise respectă pacientului propria integritate şi individualitate.Pacientul este considerat drept un partener ştiinţific în găsi-rea soluţiei terapeutice eficiente, iar terapeutul, „închiriat" pedurata celor 50-60 de minute (cât durează şedinţa de terapie),îi va oferi acestuia posibilitatea de schimbare.6. Tendinţe actuale de cercetare a empatieiîn psihoterapie6.1. Conceptualizări tradiţionaleRealizând o trecere în revistă a principalelor teme înlegătură cu manifestarea fenomenului empatic în psiho-terapie, desprindem următoarele concluzii:• Empatia a fost văzută ca o modalitate de „cunoaş-tere" a celuilalt, o cale de înţelegere a unor aspectelegate de experienţa fenomenologică a unei altepersoane.• Utilitatea clinică a empatiei a devenit axiomatică înpsihoterapie şi consiliere psihologică.• Empatia este privită ca o „deprindere" a practi-cianului.43
  • 43. • Empatia „acurată" necesită un control al subiec-tivităţii practicianului.• Empatia presupune o componentă afectivă şi unacognitivă.• Empatia poate fi operaţionalizată în termeni compor-tamentali, respectiv răspunsuri verbale corespun-zătoare: parafrazarea, reflectarea sentimentelor, pre-luarea perspectivei celuilalt, expresiile acceptării,responsivitatea, simpatia.• Funcţiile primare ale empatiei se referă atât lafacilitarea stabilirii alianţei terapeutice şi a strângeriiinformaţiilor, cât şi la rolul ei curativ.6.2. Limite ale conceptualizărilor tradiţionale.Perspectiva multiculturalismului.Din perspectiva multiculturalismului, J. Clark (2001)reproşează definiţiilor tradiţionale ale empatiei faptul că nu oplasează în contextul diversităţii.• o lipsă de preocupare faţă de semnificaţiile culturaleIn literatura referitoare la empatie este întipărităpresupunerea implicită conform căreia empatia este un feno-men transcultural care produce „sentimente asemănătoare"împărtăşite de toate fiinţele umane (N. L. Paul, 1967). înaceastă perspectivă, influenţa diferenţelor culturale asupraproceselor empatice este ignorată. Recent, se afirmănecesitatea ca empatia să fie „remodelată", prin acordareaunei atenţii sporite faţă de semnificaţiile pe care pacientul şiterapeutul le ataşează comportamentelor, evenimentelor,persoanelor şi, în special cuvintelor.• o lipsă de preocupare faţă de contextul sociopoliticContextul social şi politic în care se stabileşte relaţiaterapeutică a fost neglijat în literatura referitoare la empatie.De asemenea, se recunoaşte mai puţin faptul că relaţia44
  • 44. terapeutică însăşi se desfăşoară pe terenul unor diferenţe desex, vârstă, clasă socială, rasă.• terapeutul este văzut ca expertInfluenţate de modelul medical, definiţiile tradiţionaleale empatiei plasează terapeutul pe o poziţie de ..cunoscătorexpert" care înţelege viaţa pacientului său mai bine decâtpacientul însuşi. Din perspectiva multiculturalismului, paci-entul se situează pe poziţia cunoscătorului.• empatia unidirecţionatăîn general se ignoră contribuţia pacientului în procesulempatic. G. T. Barrett-Lennard (1981, 1993), J. V. Jordon(1991) sunt printre puţinii autori care atrag atenţia asupranecesităţii implicării empatice mutuale atât a terapeutului, câtşi a pacientului în procesul terapeutic.Teoriile multiculturaliste acordă o importanţă deosebitădinamicii culturale din interiorul proceselor terapeutice.Numeroşi autori accentuează necesitatea ca terapeutul săcâştige o profundă înţelegere a „viziunii asupra lumii" şi a„cadrului cultural de referinţă" a pacientului. Teoriile psiho-terapiei şi consilierii multicultural postulează faptul caterapeuţii să îşi lărgească înţelegerea lumii vieţii pacienţilorlor prin studierea istoriei, a contextului social, politic,economic, a trăsăturilor caracteristice diverselor grupuri cul-turale (T. D. LaFromboise şi S. L. Foster, 1991; D. W. Sue şiD. Sue, 1990). De pildă, în spaţiul american, numeroşi autorisunt implicaţi în furnizarea unor informaţii cât mai bogate şimai variate în legătură cu cele patru grupuri etnice majore:americani nativi, americani africani, americani asiatici şiamericanihispanici.In această perspectivă, se insistă actualmente asupramodului în care practicienii pot strânge informaţii culturalefa la un număr cât mai mare de pacienţi, în ideea conturăriiUnui tablou general al unei comunităţi date. Datele acumulatedin aceste interviuri pot permite stabilirea „tratamentelor45
  • 45. posibile dintr-o perspectivă culturală" (J. W. Leigh, 1998.p. 114).De menţionat este faptul că această abordare plaseazăterapeutul într-o poziţie de „cunoscător expert" care strângeinformaţii despre diverse culturi, în ideea de a înţelege şi de alucra cu oameni care sunt ..diferiţi" de el din punct de vederecultural. Prin urmare, etnicitatea tinde să fie considerată ovariabilă a pacientului, mai degrabă decât o caracteristică aambilor parteneri de relaţie.6.3. Perspectiva etnograficăAvându-şi rădăcinile în interacţionismui simbolic şisociolingvistică, perspectiva etnografică oferă o abordareunică privind înţelegerea semnificaţiilor naturii umane şiconduitei sociale (J. P. Spradley, 1979). Etnografia şiactivitatea socială îşi propun scopuri similare: înţelegereaexperienţei umane aşa cum este ea trăită, simţită şi cunoscutăde participanţii acesteia. Prin urmare, conceptele şiprincipiile etnografiei pot ajuta la înţelegerea mai deplină aproceselor de tip empatic.Preocuparea de bază este mai degrabă înţelegereacadrului de referinţă unic al clientului individual decât acadrului de referinţă a unui grup cultural. Analiza etnograficătinde să aibă acces la lumea conceptuală a clientului/pacientului, în vederea stabilirii de către terapeut a uneicomunicări autentice cu acesta. Dacă teoriile multicul-turaliste accentuează importanţa desluşirii semnificaţiilorculturale, etnografia îşi îndreaptă atenţia şi pe Jimbaf.considerat o cale de descoperire a acestor semnificaţii. Inconformitate cu J. P. Spradley (1979, p. 17), „limbajul nueste doar un mijloc de a comunica despre realitate, ci şi unulde construire a realităţii. Aşadar, limbajul nu reprezintă doarun simplu instrument de transmitere a informaţiei. El46
  • 46. stabileşte semnificaţiile tacite izvorâte din propria experienţăa clientului. Există o tendinţă a acestuia de a „traduce"propria sa experienţă într-un limbaj care să fie cât mai bineînţeles de terapeutul său. Această tendinţă nu face altcevadecât să distorsioneze realitatea culturală a pacientului. Prinurmare, metodele de cercetare etnografică în activitateasocială accentuează ideea încurajării pacientului în a-şi spunepoveştile „cu propriile sale cuvinte", în vederea desluşiriivorbirii sale „netraduse" (S. P. Sells şi N. Newfield, 1997).Etnografii utilizează strategiile reafirmării şi încorpo-rării frazelor-cheie şi termenilor utilizaţi de pacient, încontrast cu tehnicile tradiţionale ale reformulării şi resemni-ficării. Conform lui J. W. Green (1995, apud J. Clark, 2001),riscul inerent al reformulării este acela ca limbajulterapeutului să deformeze semnificaţiile conferite de pacientunei anumite situaţii.Ca o concluzie, teoriile tradiţionale ale empatiei nuacordă atenţie contextului sociopolitic în care se desfăşoarădiscuţia dintre cei doi parteneri ai relaţiei terapeutice.T. Keefe (1979) este unul dintre puţinii teoreticieni aiempatiei care accentuează ideea capacităţii terapeutului de aempatiza nu doar cu „psihodinamica" pacientului, ci şi cu„dinamica puterii şi opresiunii". Nu trebuie ignorat faptul căexperienţa puterii şi opresiunii modelează percepţiile,sentimentele şi comportamentele indivizilor. Interviurile auloc într-un context sociopolitic de distribuţie inegală a puteriibazată pe rasă, clasă, sex.Aceasta perspectivă etnografică interpretativă îşi concen-trează atenţia nu atât pe identificarea componenteloreiripatiei, cât pe „experienţa trăită" a empatiei şi pe proce-sele prin care terapeutul şi pacientul discută cu privire lamţelegerea lor mutuală şi reciprocă de-a lungul şedinţei deterapie. ]Ju atât abilitatea empatică a terapeutului estenecesară, cât utilizarea unor tehnici de dialog şi reflecţie47
  • 47. menite să adâncească înţelegerea reciprocă a partenerilorde relaţie.In contextul diversificat şi globalizat al practiciiactivităţii sociale, capacitatea de a empatiza cu alte persoaneşi perspective poate deveni unul dintre cele mai importanteaspecte ale practicii competenţei culturale.SintezăRealizând o sinteză cu privire la tendinţele moderne înabordarea empatiei, vom prezenta, în tabelul de mai jos.principalele trăsături menite să reconceptualizeze empatia îndomeniul psihoterapie! actuale.Empatia tradiţională Empatia reconceptualizată! - realitatea pacientului conside-rată ca fiind cognoscibilă;- acordarea terapeutului la senti-mentele de bază ale pacien-tului;- orientată pe persoană;- poziţia de expert a terapeutului;- privilegierea înţelegerii de cătreterapeut a ceea ce îi comunicăpacientul;- implicarea empatică a terapeu-tului în procesul psihotera-peutic;- unidirecţionată-deductivă.-înţelegerea terapeutului văzutăca fiind parţială şi supusă gre-! şelii;j - acordarea terapeutului la limba-jul şi la semnificaţiile conferitede pacient;- orientată pe context (cultu-ral / sociopolitic);- poziţia de persoană care învaţă aterapeutului;-privilegierea înţelegerii de cătrepacient a ceea ce îi comunicăterapeutul;- implicarea empatică atât aterapeutului, cât şi a pacientuluiîn procesul psihoterapeutic;- mutuală şi reciprocă-inductivă.48
  • 48. Capitolul 3MODALITĂŢI DE ANTRENAREADISPONIBILITĂŢILORDECOMUNICAREALEVIITORILORPSIHOTERAPEUTIl. Manifestarea respectului,căldurii, autenticităţiiAceste caracteristici ale relaţiei terapeutice capătă oimportantă deosebită în contextul psihoterapie! actuale. Celetrei orientări psihoterapeutice majore (dinamică, compor-tamentală şi experienţială) au lansat diverse puncte de vederecu privire la caracteristicile menţionate.Astfel, psihoterapiile dinamice accentuează faptul căterapeutul trebuie să manifeste un respect profund faţă depacientul său. Neutralitatea şi obiectivitatea analistului suntforţe dominante în relaţie, mulţi autori considerând„căldura" terapeutului drept trăsătură care interferează cuevoluţia transferului în psihanaliză. Ca regulă generală,psihanaliza clasică nu încurajează spontaneitatea tera-peutului, împărtăşirea gândurilor şi sentimentelor sale ori alteexpresii ale autenticităţii în relaţia cu pacientul său. Mairecent, în psihoterapiile analitice de scurtă durată se pune unaccent tot mai mare pe interacţiunea terapeut-pacient, îndetrimentul analizei propriu-zise, renunţându-se la regula„défier" a neutralităţii analistului.In psihoterapiile de orientare strict comportamentală.psihoterapeutu! abordează pacientul într-o manieră auto-r|tară. In calitate de expert, acesta îi stabileşte pacientuluiProgramele de recuperare orientate în direcţia reducerii sim-Ptornelor. Distanţa interpersonală fiind mare, autenticitateaterapeutului nu prezintă o problemă, iar căldura este mascată49
  • 49. de statutul său de expert, în contextul actual al psihoterapie!cognitiv-comportamentale diminuează progresiv asimetriarelaţiei terapeut-pacient, iar celor trei caracteristici li seacordă atenţia cuvenită.Psihoterapiile experieniiale înlătură neutralitatea, obiec-tivitatea şi masca profesională a terapeutului. Psihoterapeutulîşi începe demersul abordând clientul aşa cum este el în aceimoment şi caută să-1 ajute să-şi dezvolte disponibilităţilelatente autocurative. Preconcepţiile şi ipotezele cu privire laclient sunt înlăturate, terapeutul respectă în mod realindividualitatea acestuia, situaţie care antrenează un nivelridicat de căldură şi autenticitate din partea terapeutului.Se observă faptul că cele trei şcoli terapeutice adoptapoziţii diferite cu privire la manifestarea căldurii şiautenticităţii terapeutului. Ca regulă generală, respectul faţa-de pacient este prioritar, fiind stipulat, de altfel, în coduldeontologic al psihoterapeutului. De subliniat este ideea cămanifestarea respectului, căldurii şi autenticităţii necesită înprimul rând un anumit nivel de maturizare psihologica aterapeutului. De aceea, unii terapeuţi începători pot întâm-pina dificultăţi în privinţa satisfacerii acestor dimensiuni alerelaţiei terapeutice.RespectulImplică împărţirea puterii în relaţie şi facilitează colabo-rarea activă dintre cei doi protagonişti ai relaţiei. Respectulmanifestat de terapeut faţă de pacient implică două trăsăturide bază şi anume: 1) dreptul pacientului de a gândi, a simţi şiacţiona în felul său unic şi personal; 2) mesajul clar exprima!de terapeut că schimbarea este posibilă şi că stă în puterea lin(a pacientului) să accelereze această schimbare.J. M. Lewis (1978, apud R. Carkhuff. 1969) nota cu mul!timp în urmă că respectul este mai degrabă comunicat ckterapeut prin gradul de atenţie şi tonalităţile vocale adoptate50
  • 50. în timpul discuţiei sale cu pacientul decât prin cuvinteleexprimate. Cu toate acestea, oferim spre exemplificare câtevaexpresii verbale care denotă lipsă de respect, precum şi ideeacă înţelegerea de către terapeut a problematicii pacientuluisău este cu mult superioară acestuia din urmă: „Este posibil.dar problema de bază constă în inabilitalea ta de a fidirect.", ..Foarte bine, dar ştim că anxietatea ta creste înaceastă situaţie.", „Ceea ce spui este interesant, dar nu credea este relevant în momentul defaţă. "Următoarele expresii ar putea să denote o abordare cola-borativă a pacientului: „înţeleg modul în care vezi lucrurile.îţi mai vin în minte şi alte moduri de a privi aceastăsituaţie? "; ..Mă întreb dacă vrei să iei în considerare şiaceastă posibilitate? "; ,,Putem privi situaţia ta din ambeleCă/duraAspect controversat al procesului psihoterapeutic,această caracteristică se referă la situaţia în care terapeutul artrebui sau nu să comunice în mod direct ..căldură în relaţiacu pacientul. Majoritatea specialiştilor consideră că tera-peutul trebuie să fie preocupat şi interesat în mod real deproblematica pacientului, dar nu s-a ajuns la un consens înprivinţa comunicării de către terapeut a acestei caracteristici.In anul 1973, H. H. Strupp a construit o scală bipolară înpinci puncte care se referă la climatul terapeutic propriu-zis.In punctul de mijloc al acestei scalei se situează neutra-litatea, atitudinea terapeutului fiind obiectivă şi orientatăspre sarcină. La una din extremităţi se situează neutralitateaabsolută care neagă orice urmă de bunătate şi toleranţă, iarla cealaltă se situează căldura, atitudinea terapeutului fiindunade acceptare şi înţelegere, în acest ultim caz. mesajul pecareterapeutul îl comunică pacientului este de genul: ..îmiPace de tineV Unii autori consideră că această allrmatie
  • 51. implică, de asemenea, dorinţa terapeutului de a fi la rândulsău plăcut şi acceptat de pacient. In aceşti termeni, călduraimplică atât o atitudine pozitivă a terapeutului faţă de paci-ent, cât şi o invitaţie a pacientului de a-şi accepta terapeutul.Această intruziune a dorinţelor terapeutului în relaţie ar puteasă aibă implicaţii negative asuora demersului terapeutic.Considerăm că o asemenea situaţie se constată doaratunci când terapeutul îşi „foloseşte" pacientul drept sursă asatisfacerii propriilor sale nevoi şi curiozităţi. De altfel, ca înorice relaţie interumană, atât pacientul, cât şi terapeutul suntpreocupaţi de modul în care sunt priviţi unul de către celălalt.Sarcina terapeutului nu este aceea de a-şi nega prezenţaşi satisfacerea propriilor nevoi de a fi plăcut şi acceptat,cât cea de a fi conştient de impactul acestora asupra relaţieişi de modul în care pot interfera cu scopurile prioritareale terapiei.Abilitatea empatică a psihoterapeutului de a se plasa înlocul celuilalt va atrage după sine o atitudine de acceptare decătre terapeut a pacientului său şi, în cele din urmă, o„încălzire" a relaţiei.Autenticitateaîn mod incontestabil, detaşarea terapeutului faţă depacient îi permite acestuia să evalueze în mod corect nivelulde funcţionare a Ego-ului pacientului, să sesizeze schim-bările apărute în derularea terapiei şi să aprecieze naturainteracţiunii terapeut-pacient. Din păcate, deprinderile decomunicare empatică nu sunt incluse în programele deeducaţie ale viitorilor terapeuţi, detaşarea apărând de celemai multe ori drept singurul mod prin care aceştia învaţă sase relaţioneze cu pacienţii lor. Masca profesională, atitudineadistantă şi rece pot servi de multe ori drept un mijloc princare terapeutul se apără împotriva „deschiderii" sale înrelaţie, caracteristică direct implicată în procesul empatic-52
  • 52. prin această atitudine, terapeutul îl invită pe pacient să secomporte în acelaşi mod. reducându-se progresiv posibi-litatea producerii unor „momente" empatice de-a lunguldesfăşurării terapiei. Pentru a se complica şi rnai multlucrurile, răspunsurile „reci" şi distante ale pacientului pot fietichetate drept patologice de către terapeut şi nu ca nişterăspunsuri fireşti la semnalele pe care pacientul le primeştedin partea terapeutului său.Problema autenticităţii terapeutului este viguros dez-bătută în psihoterapie, în acest sens, psihanaliza are regulistricte. Dacă psihanalistul nu reacţionează la ceea ce spunepacientul, se deschide calea dezvoltării transferului, iar rezol-varea nevrozei de transfer este cea care va permite restruc-turarea personalităţii pacientului. Cu excepţia orientăriiexperienţiale, există puţine iniţiative cu privire la încurajareaexprimării autenticităţii terapeutului în relaţie.Dezbătând funcţia empatiei în psihoterapie şi consi-derând că autenticitatea se implică în acest proces, aceastăcaracteristică a terapeutului ar trebui reevaluată. Semnalămpericolul manifestării spontaneităţii terapeutului doar însituaţia în care răspunsurile acestuia au mai mult de-a face cusituaţii de viaţă care se situează în afara contextului tera-peutic. In rest, capacitatea terapeutului de a se comportadeschis şi onest în relaţia sa cu pacientul ar putea reprezentao premisă a stabilirii unei comunicări de tip empatic între ceidoi parteneri.2. Manifestarea autodezvăluiriiNici un alt aspect al psihoterapiei nu provoacă atât demulte controverse printre terapeuţi cum este manifestareaautodezvăluirii în relaţie. După R. R. Greenson (1972), atâtspontaneitatea terapeutului în oferirea de răspunsuri cu53
  • 53. privire la situaţia reală a pacientului, cât şi o clară cunoaşterea erorilor sale tehnice, constituie forme de manifestare aautodezvăluirii (..self-disclosure}. Adeseori, transparenţa pecare o presupune autodezvăluirea a fost confundată cuautenticitatea. Este însă evident că un terapeut poate să secomporte într-o manieră naturală şi autentică, dar fără a-şiexprima în mod direct şi explicit gândurile şi sentimentele.După D. Ş. Săucan (1999. p. 26-27). ,.autodezvăluireaeste un tip de comunicare, o transmitere de informaţii despregândurile, sentimentele şi comportamentul unei persoane".Autodezvăluirea se referă la relevarea de informaţii careaparţin self-ului nostru ascuns şi presupune cu necesitateprezenţa celuilalt, fiind vorba despre un act interpersonal.Printre beneficiile autodezvăluirii se numără o mai bunăcunoaştere de sine. Prin urmare, putem câştiga o nouă şi maiprofundă perspectivă despre noi înşine prin autodezvăluireaîn faţa unei alte persoane. De asemenea, dobândim o maimarc eficienţă în comunicare, în sensul că înţelegem maibine mesajele celorlaţi în măsura în care aceştia ni seautodezvăluie. Nu în ultimul rând, prin autodezvăluire seobţine o mai mare profunzime relaţională. Prin autode/-văluire. mărturisim celorlalţi că avem încredere în ei, iaraceştia la rândul lor ni se autodezvăluie. luând naştere orelaţie semnificativă şi onestă. Există situaţii în care putem sătransmitem informaţie despre noi înşine cu scopul de aîncuraja pe celălalt să facă la fel.Fireşte, cantitatea şi calitatea autodezvăluirii trebuie săfie potrivite cu situaţia relaţională. De obicei, este consi-derată o greşeală împărtăşirea unei informaţii consistenteprea devreme, procesul de autodezvăluire într-o relaţietrebuind să se realizeze în mod gradat. In afara uneimoderaţii în ceea ce priveşte cantitatea, autodezvăluirea artrebui să constea în informaţie pozitivă şi mai puţin în detaliinegative (D. Ş. Săucan, 1999). De asemenea, este mult mai54
  • 54. constructiv ca autodezvăluirea să fie focalizată pe prezentulrelaţiei „aici şi acum" decât pe „acolo şi atunci". Desigur,poate fi relevant să fie adus în discuţie trecutul, dar numaidacă are vreo legătură cu ceea ce se petrece în prezent.Claritatea şi comprehensibilitatea în autodezvăluire suntprimordiale. Atunci când ne „deschidem" în faţa parteneruluinostru de relaţie, exprimarea gândurilor şi sentimentelortrebuie să fie realizată într-o manieră cât mai explicită.întrebarea se pune nu dacă terapeutul ar trebui să seexprime pe el însuşi, cât în ce condiţii şi cu ce pacienţiar putea terapeutul să se autodez>ăluie în relaţie. Răspunsul laaceastă întrebare ar putea include mai multe variabileşi anume: natura obiectivelor psihoterapeutice, natura autodez-văluirii şi contextul în care autodezvăluirea se poate manifesta.2.1. Natura obiectivelor psihoterapeuticeCu mult timp în urmă. M. F. Weiner (1977) a divizatpsihoterapia în trei mari categorii: represivă, ego-suportivă şievocativă, considerând că terapia ego-suportivă necesităautodezvăluire din partea terapeutului. Mecanismul de bazăal acestui tip de terapie este feedback-ul, pacienţii fiindîncurajaţi să-şi asume responsabilitatea propriilor lor gândurişi sentimente, mai degrabă decât să-şi direcţioneze atenţiaasupra dezvoltării transferului. In contrast, terapia evocativăse bazează pe interpretare şi implică o creştere a neutralităţiiterapeutului. In terapia represivă, terapeutul este atât dePreocupat de dispariţia comportamentului simptomatic alpacientului încât feedback-urile de natură interpersonală suntcomplet ignorate.2.2. Natura autodezvăluiriin general, reputaţia profesională a terapeutului, moduleamenajare a cabinetului, îmbrăcămintea, înfăţişarea55
  • 55. terapeutului etc. pot furniza pacienţilor unele informaţiicu privire ia viaţa personală a terapeutului lor. De altfel.există anumite informaţii generale pe care unii terapeuţi lefurnizează pacienţilor, curn ar fi: vârsta, statutul marital,calitatea de părinte sau alte date personale. Chiar şi laacest nivel superficial de autodezvăluire există diverse opinii.J. M. Lewis (1978) aminteşte cazul a doi psihanalişti caresunt întrebaţi de pacientul lor la primul interviu: ,,Dvs. aveţicopii?". Primul ar fi răpuns: „De ce mă întrebi?" şi a refuzatsă-i dea vreun răspuns. Celălalt ar fi spus: „Da, trei, ... darde ce mă întrebi?". Primul terapeut şi-a apărat poziţia prinindicarea faptului că nu vrea să grăbească stabilirea unuitransfer timpuriu, în timp ce al doilea şi-a exprimat atâtdorinţa stabilirii unei relaţii „reale", cât şi. nelămurirea cuprivire la semnificaţia întrebării.La nivel personal, terapeutul îşi poate dezvălui propriileatitudini, opinii şi valori. Unii autori susţin că pacienţii audreptul de a cunoaşte încă de la începutul terapiei..ideologia" terapeutului lor. Acest tip de autodezvăluireeste dezaprobat de un număr mare de terapeuţi care apreciazăcă informaţiile cerute de pacienţi trebuie urmate de clari-ficarea motivelor pentru care aceştia formulează întrebărilerespective.Un alt nivel al autodezvăluirii implică împărtăşirea decătre terapeut a unor experienţe personale. Acest tip detransparenţă este utilizat îndeosebi în terapia cu adolescenţisau cu tineri adulţi care nu au dobândit o experienţă de viaţăbogată. De pildă, a şti dacă terapeutul a avut anumite temeriîn legătură cu admiterea la facultate poate constitui oinformaţie utilă pentru un tânăr aflat în faţa acestui examen.Un nivel rnai adânc al autodezvăluirii se referă la împăr-tăşirea propriilor sentimente ale terapeutului cu privire lanatura interacţiunii stabilite cu pacientul său. în acest sens.pacientul poate primi unele feedback-uri cu privire la56
  • 56. impactul pe care îl are asupra altor persoane. Acest tip deintervenţie poate fi util îndeosebi cu pacienţii ale cărorproiecţii asupra altor persoane joacă un rol determinant îndificultăţile actuale cu care se confruntă.2.3. ContextulAnumite variabile pot influenţa decizia terapeutului de ase ,.dezvălui" în diverse situaţii terapeutice. Un contextspecial implică apariţia unui eveniment neobişnuit în viaţapacientului, cum ar fi o pierderea unei fiinţe dragi, în acestcaz, unii terapeuţi prezintă condoleanţe într-un mod simplu şidirect. Un alt context special poate implica un evenimentsemnificativ din viaţa terapeutului (cum ar fi o problemă desănătate sau un deces în familie). Chiar şi în acestecircumstanţe deosebite, există păreri divergente ale terapeu-ţilor cu privire la oferirea din proprie iniţiativă a acestui tipde informaţii.în final, sublinem ideea că autodezvăluirea nu trebuie săse manifeste fără ca terapeutul să nu ia în considerare impac-tul cel mai probabil asupra pacientului său.3. Monitorizarea procesului de interacţiuneterapeutică3.1. Impactul terapeutului asupra relaţieiAbilitatea terapeutului de a recunoaşte impactul asuprainteracţiunii sale cu pacientul necesită un efort constant de-alungul desfăşurării şedinţelor de terapie. El are sarcina de amonitoriza această interacţiune, chiar dacă este un participantactlvnrelaţie. Unii terapeuţi au tendinţa de a minimaliza•i/or/cr" propriei lor personalităţi şi dezvoltă un stil terapeuticQjoţadă ş prost jucat. Iată de ce psihoterapeuţii trebuie să57
  • 57. parcurgă ei înşişi o terapie intensivă (sau o cură analitică),însuşirea deprinderilor de empatie predictivă îi va determinasă descopere faptul că un anumit gând sau sentiment(anxietate legată de pacient, apariţia unui evenimentneprevăzut în viaţa lor personală etc.) pot duce la o percepţieeronată a pacientului. In plus. căldura, respectul şi auten-ticitatea facilitează procesul de conştientizare a impactuluilor asupra acestei interacţiuni.Un accent deosebit se pune pe comportamentul non-verbal al celor doi parteneri de relaţie. Aprecierea de cătreterapeut a impactului paltermirilor sale de expresivitatefacială (sau a altor mişcări ale corpului) asupra pacientuluisău reprezintă un aspect important. Prin urmare, este dedatoria terapeutului să devină receptiv la modul în care arputea influenţa, într-o manieră inadecvată, interacţiunea sa cupacientul.In general, un terapeut dispune de trei surse constante deînţelegere a modului în care poate deveni eficient în relaţiaterapeutică:1. monitorizează comportamentul verbal şi nonverbal alpacientului şi notează rezistenţele acestuia la schimbare:2. ascultă .jn şoaptă" propriile sale sentimente, gânduri,amintiri care îi apar de-a lungul desfăşurării discuţiei cupacientul;3. meta-monitorizează procesul însuşi de interacţiune.In acest sens, J. M.Lewis (1978) apreciază că putemavea în vedere următoarele aspecte ale interacţiunii terapeut-pacient: cadenţa, profunzimea explorării şi distanţa inter-personală.3.1.1. CadenţaCadenţa se referă la lungimea secvenţelor de vorbire alecelor doi interlocutori. O cadenţă exploratorie este aceea î"58
  • 58. care afirmaţiile scurte ale terapeutului sunt urmate deafirmaţii mai lungi ale pacientului:Terapeut:Pacient:Terapeut:Pacient:Terapeut:Pacient:Un alt pattern de cadenţă sugerează prezenţa unorrezistenţe considerabile la explorare din partea pacientului:Terapeut:Pacient:Terapeut:Pacient:Terapeut:Pacient:în fine, un al treilea pattern (mai greu de evaluat) sereferă la situaţia în care există o colaborare efectivă întreterapeut şi pacient, dar se manifestă în acelaşi timp o anumitărapiditate a secvenţelor de vorbire, precum şi apariţia unorrezistenţe din partea celor doi parteneri de relaţie terapeutică:Terapeut:Pacient:Terapeut:Pacient:Terapeut:Pacient:3.1.2. Profunzimea explorăriiDe-a lungul unei şedinţe de terapie, terapeutul trece prinreitipuri diferite de activitate mintală: o ascultare activă, o59
  • 59. activitate analitică care implică detaşare şi o activitateempatică bine structurată. De cele mai multe ori. opţiuneapentru una din cele trei tipuri de activitate este luată în afaraunei decizii conştiente, în alte situaţii, tranziţia de la una laalta se realizează ca urmare a unei decizii conştientedeterminate de întrebări de genul: „Ce experimenteazăpacientul în momentul de faţă?", „De ce mă simt trist?,„Există o mai mare distantă între noi doi astăzi?"Fireşte, estimarea adâncimii unei explorări este o sarcinădificilă şi complexă. Terapeutul ar trebui să evalueze dacădiscuţia tinde să acopere în mod superficial mai multe arii deprobleme sau se concentreză doar pe una singură. Un inter-viu fără profunzime exprimă, în fapt, o temere, o nelinişte aterapeutului cu privire la o anumită arie de discuţie sau iaanumite sentimente care pot fi scoase la iveală şi care arputea să blocheze sau să frâneze cursul terapiei.O mare parte a eforturilor terapeutului depuse de-alungul şedinţelor de terapie se referă la facilitarea activităţiide autoexplorare a pacientului său. In acest sens, răspunsurileempatice ale terapeutului reprezintă un stimul puternic pentrumajoritatea pacienţilor în procesul autoexplorării. Simplelecereri ale terapeutului de genul: „Continuă, te rog!" sau„Spune-mi mai mult despre... ", îi indică pacientului faptul căgândurile şi sentimentele sale sunt relevante şi importantepentru terapeut.3.1.3. Distanţa interpersonalăDin păcate, nu există indicatori obiectivi care să detec-teze gradul de distanţă interpersonală într-o relaţie. Practicaterapeutică ne indică faptul că acele relaţii caracterizateprintr-un nivel bun de empatie emoţională a terapeutuluirelevă o deschidere considerabilă a acestuia în relaţia sa c upacientul. Din contră, activarea deprinderilor de detaşare ale60
  • 60. terapeutului impune o mai mare distanţă interpersonală întrecei doi protagonişti.De cele mai multe ori, utilizarea unui limbaj abstract şiformal reprezintă un indicator posibil al unei distanţe inter-personale în relaţia terapeutică. Din contră, utilizarea unuilimbaj concret, simplu şi specific duce la o mai mare apro-piere între cei doi. In acest sens, unele studii relevă faptul căutilizarea unui limbaj înalt intelectualizat de către terapeuts-ar datora unei structuri anxioase şi obsesive a acestuia.Distanţa interpersonală este generată de cele mai multeori de neliniştile şi anxietatăţile terapeutului şi pacientului cuprivire la modul în care sunt percepuţi sau acceptaţi unul decătre celălalt. De-a lungul desfăşurării unui interviu, procesulde deschidere interpersonală poate varia în funcţie de nevoiaunuia dintre participanţi de a fi acceptat, iar procesul dedistanţare variază în funcţie de teama de deschidere în relaţiea unuia dintre ei sau a celor doi.Subliniem faptul că limbajul utilizat de terapeutreprezintă un element important care influenţează procesulde autoexplorare a pacientului. Unii autori fac referire laaceastă caracteristică atunci când discută despre concreteţe.Astfel, la un nivel înalt de concreteţe, terapeutul dă dovadăde acceptare şi satisfacţie în a-1 întâlni pe pacient acolounde ,,este" el cu adevărat, iar limbajul său este conectatla experienţa actuală a pacientului său. în acest sens,contribuţii valoroase sunt aduse în psihologia contemporanăde „programarea nenrolingnsticcr (N.L.P.).Alte moduri prin care terapeutul poate monitoriza pro-cesul interacţiunii terapeutice sunt: concentrarea pe dialogulterapeut-pacient, echilibrul de forţe în relaţia terapeutică,negocierea în legătură cu identificarea problemelorPacientului şi cu găsirea celei mai bune soluţii terapeutice,încurajarea autonomiei, estimarea dimensiunii afective amteracţiunii.61
  • 61. 3.2. Concentrarea pe dialogul terapeut-pacientReprezintă un alt mod prin care terapeutul poate moni-toriza procesul interacţiunii sale cu pacientul, în acest sens.revine în sarcina terapeutului responsabilitatea de a direcţionaterapia (în anumite momente) pe situaţia actuală, pe .Micişi acum", precum şi pe progresul relaţiei terapeuticepropriu-zise. In mod tradiţional, pacientul era ţinta observaţiei.De data aceasta, ţinta o reprezintă însăşi relaţia terapeutică.în mod firesc, explorarea împreună cu pacientul a ceeace se petrece „între noi chiar acum" poate genera nelinişti şianxietăţi unui terapeut începător. Orice temă pe care o aducepacientul în discuţie poate reflecta ceva din realitatea relaţieiterapeut-pacient. (De pildă: „Vorbindu-mi despre teama pecare o ai faţă de tatăl tău, mă întreb dacă nu cumva aisentimente asemănătoare în legătură cu mine?"). ™~ """3.3. Echilibrul deforţe în relaţia terapeuticăEchilibrul de forţe în relaţie este un alt aspect de careterapeutul trebuie să ţină cont în derularea psihoterapie!.Acest echilibru de forţe se poate realiza prin manifestarearespectului terapeutului faţă de opiniile pacientului cu privirela semnificaţia anumitor evenimente, întrebările directe şirepetitive ale terapeutului, maniera autoritară în care acesteasunt formulate, comportamentul terapeutului ca si cum ar ştidinainte încotro se îndreaptă terapia, toate acestea ridicasemne serioase de întrebare cu privire la abilitatea terapeu-tului de a împărţi puterea în relaţie.3.4. Negocierea în legătură cu găsireacelei mai bune soluţii terapeuticeîn contextul psihoterapeutic actual, activitatea de nego-ciere capătă o importanţă deosebită, într-un studiu realizat62
  • 62. cu mai mulţi ani în urmă de W. E. Henry. J. H. Sims.S. L. Spray (1971) se arată că mulţi terapeuţi provin dinfamilii cu paltern-un disfuncţionale de comunicare, în sensulcă unul dintre părinţi adoptă un rol dominant şi autoritar înfamilie- Dacă chiar aşa stau lucrurile, înseamnă că mulţiterapeuţi nu au învăţat că negocierea reprezintă un aspectesenţial în procesul terapeutic. Pot să apară unele situaţiicontradictorii în care nu se mai ştie unde ..este" terapeutul şiîncotro se ..îndreaptă". Adeseori, acest fenomen esteconsiderat un semn de rezistenţă a pacientului la terapie şinicidecum nu este pus pe seama stilului interactionaldefectuos al terapeutului.3.5. încurajarea autonomiei pacientuluiPsihoterapeutul trebuie să-i permită pacientului să semanifeste în mod autonom în relaţie şi să-1 încurajeze să-şiexprime în mod clar şi deschis propriile gânduri şisentimente, întotdeauna, terapeutul trebuie să manifesterespect faţă de modul în care pacientul său simte şi gândeşte.Atunci când alege să-i împărtăşească pacientului propriilesale opinii cu privire la o temă de discuţie cu care cei doi nusunt în acord, acest fapt se realizează fără nici un fel deambiguitate. Ca terapeut, poţi opta între a-i împărtăşipacientului ceea ce gândeşti în legătură cu o situaţie sau a nute exprima în nici un fel, dar lipsa de claritate nu are nici oindicaţie terapeutică.3.6. Estimarea dimensiunii afectivea interacţiuniiExprimarea sentimentelor în timpul desfăşurării şedinţeieterapie sau evitarea manifestării acestora capătă osemnificaţie profundă. Revine în sarcina terapeutului săMonitorizeze gradul în care este încurajată exprimarea şi63
  • 63. explorarea sentimentelor, precum şi nivelul empatic pe carese situează atât el, cât şi partenerul său de relaţie. Unindicator util ar fi acela dacă există cel puţin un moment înfiecare şedinţă în care terapeutul se simte cu adevărat„mişcat" de ceea ce îi spune pacientul şi simte că esteîntr-adevăr „cu" pacientul său.4. Aplicarea intervenţiilor terapeutice4.1. ConfruntareaConfruntarea reprezintă una dintre cele mai active formede intervenţie terapeutică. H. A. Corwin (1973) indică faptulcă actul confruntării poate fi privit ca un continuum: la uncapăt se situează ..confruntarea de rutină", iar la celălalt„confruntarea eroică". Fireşte, acest continuum este influ-enţat de natura situaţiei terapeutice, în confruntările derutină, alianţa terapeutică este efectivă, iar terapeutulîncearcă să negocieze cu rezistenţele la explorare puse înacţiune de pacient (întreruperi în cursul vorbirii, discrepanţeîntre ceea ce simte şi ceea ce gândeşte). In confruntărilleeroice, alianţa terapeutică este ameninţată, terapeutul fiindnevoit să facă faţă unei rezistenţe masive a pacientuluicu privire la propria sa schimbare. Acest tip de confruntareeste menit să şocheze pacientul, adeseori terapeutul„ameninţându-1" că îl va abandona.Redăm un fragment de dialog (utilizarea confrunării derutină) în care terapeutul vrea să evidenţieze discrepanţadintre negarea verbală a sentimentelor şi izbucnirea emo-ţională a pacientului, declanşată de reamintirea unei situaţiidureroase.Pacientul: Este vorba despre perioada în care părinţiimei au divorţat. . .Terapeutul: Ce ai simţit in legătură cu acest lucru?64
  • 64. Pacientul: Poftim?Terapeutul: Cum te-ai simţit atunci când părinţii tăi audivorţat?Pacientul: Nimic . . . nu am simţit nimic.Terapeutul: Cred că văd lacrimi în ochii tăi. . .Pacientul: Ah . . . nu . . . ei bine . . ., probabil am simţitatunci sau simt. . .Terapeutul: E dureros . . .Pacientul (plângând încet): Am simţit că lumea s-asfârşit pentru mim . . .Confruntările eroice sunt mai rar utilizate în cursulterapiei, fiind necesare doar în acele situaţii în care pot salvaîn vreun fel relaţia terapeutică.Pacientul: . . . iar aseară am băut din nou doza meaobişnuită de alcool. . .Terapeutul: De câteva zile bei înfiecare seară . . .Pacientul: Da . . .• Terapeutul: Deşi mi-ai spus că depui eforturi, se parecă totuşi nu poţi să te opreşti de la băutură.Pacientul: Intr-adevăr . . .Terapeutul: încep să cred că trebuie să luăm o decizieîn legătură cu acest lucru.Pacientul: La ce vă referiţi?Terapeutul: Cred că arfi necesară o spitalizare.Pacientul: Nu vreau să mă internez.Terapeutul: Ei bine, ar trebui săfacem neapărat ceva îndirecţia asta.Pacientul: Nu spital, în nici un caz . . .Terapeutul: Probabil că nu . . . dar, în aceste condiţii nuCfed că ar trebui să mai lucrăm împreună...Pacientul: Cum adică7Terapeutul: Nu cred că mai are vreun sens să maic°ntinuăm în acest mod. . .65
  • 65. 4.2. ClarificareaDeoarece discursul pacientului este adeseori confuz şiambiguu, prin intermediul clarificării, terapeutul întoarcespre pacient sensul mesajului pe care acesta tocmai 1-a emis.Clarificarea favorizează un dialog autentic între terapeut şipacient şi necesită adoptarea unei conduite empatice dinpartea terapeutului. De asemenea, implică comunicarearespectului deplin faţă de punctul de vedere al celuilalt,înţelegerea acestui punct de vedere necesită atât acceptarearesponsabilităţii pacientului cu privire la situaţia descrisă, câtşi păstrarea de către terapeut a unei atitudini pozitivenecondiţionale faţă de acesta. Pe de altă parte, clarificarea nureclamă nici o rezistenţă specifică din partea pacientului.Pacientul: După ce mama a murit, lucrurile au începuisă meargă din ce în ce mai rău. Tata s-a îmbolnăvit . . .niciodată nu a fost prea puternic . . . apoi a rămas fără locde muncă, şomer . . . si în cele din urmă ne-a părăsii. Fraţiimei şi cu mine am rămas singuri . . . şi am intrai înir-unprogram de ajutor social. Fraţii mai mari au fost trimişiîmpreună la o casă de copii, iar eu am fosl adoptat de ofamilie . . .Terapeutul: Aşadar, întâi ţi-ai pierdut mama, apoi tatălte-a părăsit . . . şi în cele din urmă te-ai despărţit de fraţiităi . . .4.3. Interpretareaîn privinţa interpretării, Freud o consideră drept actulştiinţific fundamental care asigură accesul la cauzalitateacomportamentului uman. Interpretarea constă în aplicareaunor relaţii cunoscute, cu rol de reguli, la date concrete.Aceste reguli sunt referenţialele teoretice fundamentale alepsihanalizei: presiunea pulsiunilor care vor să se exterio-rizeze (principul plăcerii), contestări între Sine, Eu ş166
  • 66. Supraeu (conflicte, sursă de nevroză), apărarea Eu-liiiîmpotriva pulsiunilor, influenţa complexului Oedip asupraconduitelor.Cu alte cuvinte, interpretarea se referă la materialulinconştient care include mecanismele de apărare şi semni-ficaţiile ascunse ale materialului furnizat de pacient. Prinnatura sa, interpretarea merge dincolo de datele obţinute de-alunaul interviului. Aceasta interpretare trebuie prezentatăpacientului în calitate de ipoteză. Dacă în confruntare paci-entul este pus în faţa unei realităţi deja definite, interpretareaimplică o ipoteză care necesită o validare ulterioară.De menţionat este faptul că terapeutul trebuie să-şiformuleze interpretările în aşa mod încât să evite orice formăde „citire a gândurilor" pacientului sau de intruziune în viaţasa intimă. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea unorfraze introductive de genul: ,, Mă întreb dacă. . . ,,. „Separecă . . .", „O posibilitate ar putea fi . . .". Astfel, se reduceriscul stabilirii unei relaţii asimetrice şi în care terapeutul estedeţinănătorul adevărului unic.Un alt aspect semnificativ îl reprezintă implicarea paci-entului în munca interpretativă. Terapeutul trebuie să punăaccent pe împărţirea responsabilităţii în cadrul acestuidemers. De aceea, manifestarea de către terapeut a respec-tului faţă de capacitatea pacientului de a înţelege semnificaţiapropriului său comportament, reprezintă o coordonatăimportantă.4.4. ResemnificareaDin punctul de vedere al constructivismului şcolii de laAlto. resemnifîcarea/ recadrarea („refraining") se referăaschimbarea cadrului de referinţă, în scopul evidenţieriiunor noi semnificaţii ale comportamentului pacientului.DuPă P. Watzlawick (1988, p. 147), „un fenomen rămâne de67
  • 67. neînţeles atâta timp cât câmpul de observaţie nu estesuficient de larg, atâta timp cât el nu induce şi contextul încare fenomenul respectiv se produce. Faptul de a nu puteaavea în vedere complexitatea relaţiilor dintre un fenomen şicadrul în care acesta are loc, între un organism şi mediul său,face ca observatorul să se găsească în situaţia de a atribuiobiectului studiului său, proprietăţi pe care acesta nici nu leare ...". Comportamentul unui individ poate fi calificat drept„patologic", în timp ce acelaşi comportament, plasat încadrul interacţiunilor cu ceilalţi membrii ai grupului din careacel individ face parte, nu mai apare ca fiind patologic, ci„adaptat".P. Watzlawick oferă un exemplu ilustrativ de resemni-ficare (cit. din A. Mucchielli, 1996, p: 103) :Un tânăr de 25 ani, căruia i se pusese diagnosticul deschizofrenie şi care îşi petreci/se mare parte din ultimii săizece ani prin spitalele de psihiatrie, fiind supus psihoterapie!intensive, se prezintă la cabinet, adus de mama sa. carecredea că fiul ei intrase într-un nou episod psihotic. In aceaperioadă, el ducea o viaţă izolată, într-o mansardă, şifrecventa la Universitate două cursuri pe care, de altfel nureuşea să le termine. Tânărul era binecrescut, adeseoriîntrerupâmd ,,politicos" şedinţele de psihoterapie. Dupăpărerea sa, problema consta in dezacordul existent de multăvreme între el şi părinţii săi cu privire la bani. De pildă, nu-iconvenea că părinţii săi îi plăteau chiria, acoperindu-i şialte cheltuieli, „ca unui copil". El voia să obţină de la ei.lunar, o sumă de bani, cu care să-şi achite singur notele deplată. La rândul lor, părinţii spuneau că trecutul şicomportamentulfiului lor în acel moment dovedeau că el nuera capabil să se descurce în această privinţă. Ei preferausă-i dea bani săptămânal, dar sume diferite, după gradul de„înţelepciune" sau de „nebunie" de care fiul lor a daidovadă. Această condiţie nu era niciodată clar enunţata.68
  • 68. totuşi nici tânărul nu îşi exprima nemulţumirea, intrândîntr-un fel de joc psihotic bizar, pe care mama sa. mai multdecât tatăl, îl considera o probă în plus a incapacităţii fiuluide a-şi conduce propria viaţă. Mamei îi era teamă că va finecesară o nouă şi costisitoare spitalizare. In faţa mameisale, tânărul îşi lua pe deplin dreptul de a se apăra, ame-ninţând că va proceda în aşa fel încât, folosindu-se de unnou episod psihotic, va face să crească şi mai mult cheltu-ielile de până atunci.în aceste condiţii, terapeutul a făcut unele sugestiiconcrete asupra modului în care tânărul trebuie să conducălucrurile pentru a se ajunge la o catastrofă iminentă, în fapt.sugestiile descriau modul destul de straniu în care el secomporta.Explicaţia oferită de terapeut atrage atenţia asuprafaptului că tânărul nu este bolnav, ci doar depune eforturipentru a-şi manipula părinţii. Plasarea într-un meta-punct devedere schimbă radical sensul situaţiei. Modul în care tânărulse comportă demonstrează faptul că el conducea întreagasituaţie pentru a fi în avantaj. Totodată, această strategie îipermitea mamei să-i fie mai puţin teamă de comportamentulfiului ei. La prima lor dispută, mama se înfurie pe fiu,spunându-i că fusese destul şoferul lui şi că se ocupase destulde treburile care-1 interesau strict pe el. Drept urmare, mamai-a fixat fiului său o sumă lunară de bani cu care el urma săse descurce... Tânărul a pus deoparte bani pentru a-şicumpăra o maşină şi a devenit astfel din ce în ce mai liber ...Birdwihtell utilizează o excelentă metaforă menită săsugereze ceea ce este observaţia din punctul de vedere alterapiei strategice. A nu fi în optica pacientului, respectiv, anuernpatiza cu el, „este ca si cum am invita o persona săJQcâ parte dintr-o echipă de hochei pe un post de fundaşstânga, dar ne-am mărgini să-l convocam într-un birou69
  • 69. pentru a-l cunoaşte şi a-i aplica testul Rorschach, fără să-lpunem să joace ca să vedem cum se comportă el în cadrulechipei." Individul şi acţiunile sale nu pot fi analizate decâtîn sistemul din care acestea fac parte. Terapeutul trebuie săînveţe să-şi dirijeze atenţia asupra fenomenului pe caredoreşte să-I analizeze. Ei trebuie să înveţe sa priveascăîmprejur, pentru a percepe ansamblul actorilor implicaţi,acţiunile şi evoluţia ior.Terapia strategică promovată de Şcoala de la Palo Altosugerează faptul că atunci când ne concentrăm observaţiaasupra unui singur element al unui sistem, putem sesiza atâtcât se poate vedea cu nişte ochelari fumurii într-o camerăobscură. Simptomul trebuie văzut ca o repetiţie, ca o regulăa unuiyoc specific ce caracterizează interacţiunea individuluicu mediul său, iar nu ca rezultat al unui conflict nerezolvatîntre nişte presupuse forţe intrapsihice (A. Mucchielli, 1996.p. 106).Prin urmare, cercetarea cauzelor trebuie înlocuită cudescoperirea mecanismelor jocului şi a regulilor sale. Deaceea, trebuie ales un cadru larg de observaţie şi pusăîntrebarea: „Cum se petrece acest lucrul" Cu alte cuvinte.totul se reduce la studiul situaţiei de interacţiune, în contrastcu psihanaliza care elaborează ipoteze asupra individului, dedata aceasta se elaborează ipoteze cu privire la naturacomunicării lui. D. Jackson (1981, p. 35) precizează că„specificul perspectivei interacţioniste este susţinereafaptului că natura umană şi ordinea socială sunt rezultate aiecomunicării ... Putem considera deci simptomele, meca-nismele de apărare, structura caracterului şi personalitateadrept termeni care descriu interacţiuni tipice ale individului-ca răspunsuri la un context interpersonal particular". Dacăparadigma freudiană (1880) defineşte un om ,,al dorinţelor.paradigma sistemică şi interacţionistă (1980) defineşte un om„al comunicării".70
  • 70. PARTEA a-II-aINSERŢIA EMPATIEIÎN ACTUL PSIHOTERAPEUTICCERCETARE EXPERIMENTALĂ
  • 71. Capitolul4UN MODEL EXPERIMENTALPOSIBIL DE CERCETARE A EMPATIEIÎN PSIHOTERAPIE1. Obiective, ipoteze, subiecţiI. I. Obiectivele cercetăriiLucrarea de faţă îşi propune, -în ansamblu, să investi-gheze şi să aprofundeze unele aspecte general cunoscute, darşi altele mai puţin studiate în aria psihoterapiilor actuale sianume:1. Cercetarea / evidenţierea unei aptitudini speciale-predictivitatea empatică în calitate de disponibilitate-nucleua competenţei psihoterapeutice, cu extrapolare posibilă lanivelul inteligenţei emoţionale;2. în legătură cu pacientul, am proiectat să investigămparticularităţile prin care el se poate constitui (în mod real) înpartener eficace al relaţiei psihoterapeutice. In plus, studiulpacientului îngăduie o lărgire a câmpului de investigaţiepsihologică în legătură cu una din disponibilităţile lui debază - sugestibilitatea şi cu două dintre simptomele lui cele.mai frecvente: anxietatea şi depresia.3. Ca obiectiv parţial, mai mult o marcare sau o sublini-ere pentru o încercare experimentală într-o tematica foarteactuală, ne-am propus să sugerăm calea prin care aptitudineapredictivităţii empatice ar putea fi preluată ca aptitudine-nucleu nu numai a empatiei predictive, ci şi a inteligenţeiemoţionale.72
  • 72. 1.2. Ipoteze de lucruIpotezele care ne vor ghida cercetarea de faţă sunturmătoarele:a) Disponibilitatea empatică, fie emoţională, fie cogni-tivă este independentă de orientarea teoretico-metodologică aposesorului ei, aşa încât predilecţia pentru o factură accentuatemoţională sau accentuat cognitivă (inclusiv ./ormitia"-echilibrului dintre cei doi factori), ar trebui să apară doar capredominare relativă a unuia sau altuia, deoarece instanţiereacelor două modalităţi empatice exclusiv pe câte unul dintreprocesele/ abilităţile de bază ale conduitei empatice. ar situaeventualul lor studiu dincolo de sfera empatiei.b) Structurarea unei capacităţi empatice speciale înprocesul formării competentei profesionale poate să apară caaptitudine propriu-zisă numai în cazul psihoterapeutului,celuilalt agent al relaţiei psihoterapeutice nefiindu-i imperiosnecesară (nu există profesia de pacient). Pacientului îi revineînsă, o abilitate de speţă interacţionistă, în calitate de condiţieindispensabilă a progresului psihoterapeutic.c) Date fiind mecanismele psihice şi atributele de defi-niţie ale empatiei predictive evidenţiate prin intermediulprobei de empatie cognitivă, presupunem că evocata aptitu-dine specială a psihoterapeutului va apare ca un operatorde eficienţă pus în act prin corelativitatea sine qua nondintre intelect şi afect, cu predilecţie pentru factori-criteriisaturaţi cognitiv. Din acest punct de vedere, natura aptitu-dinală a acestei disponibilităţi specifice psihoterapeutuluin-ar reclama altă identitate decât cea de predictivitateempatică.d) Probarea realităţii incontestabile a acestei aptitudinispéciale în conduita empatică predictivă ar putea fic°ncepută ca nucleu structural-functional nu numai alPului de empatie în cadrul căruia se relevă, ci, mai mult73
  • 73. decât probabil, ca nucleu dispoziţional ai inteligenţei emo-ţionale. Pentru moment, ne-ar satisface chiar şi numu.argumentarea iniţială, de principiu, a acestei posibilităţi,restul constituind o deschidere promiţătoare pentru o cer-cetare adecvată.1.3. Eşantioane de investigaţieA fost alcătuit un lot de 20 de psihoterapeuţi de orien-tare comportamentală care practică metode şi tehnicispecifice terapiei comportamentale, cognitiv comporta-mentale, raţional-emoţionale, de relaxare şi autoreglare astărilorpsihice.Tabel!Distribuţia psihoterapeuţilor în funcţie de vârstă şi sexClasă de vârstăîntre 21-30 aniîntre 31 - 40 anipeste 4! aniTotalSexfeminin215masculin3Totaî88420Un alt lot a fost alcătuit din 100 de pacienţi (fiecarepsihoţerapeut aflat în relaţie cu câte 5 pacienţi) care prezintădiverse tulburări nevrotice: tulburări anxioase (tulburări anxi-oase generalizate, tulburări de tip panică, tulburări obsesivcompulsive, tulburări post-traumatice datorate stresului!tulburări somatoforme (tulburări de somatizare. tulburânhipocondriace, tulburări conversive), tulburări depresive(depresie reactivă, tulburare distimică).Lotul alcătuit din psihoterapeuţi a fost rezultatul unorpreexperimentări. In acest sens. ne-am interesat de existent374
  • 74. specialiştilor care practică psihoterapie de orientare compor-tamentală şi am aplicat preliminar un chestionar de empatieemoţională (Mehrabian) pe baza căruia am stabilit apar-tenenţa terapeuţilor la un anumit nivel de empatie. Aceastăscală de empatie a fost reaplicată ca probă inclusă în design-ul experimental după 6 luni de la prima aplicare, întâmplareane-a ajutat să găsim în marea majoritate a cazurilor psiho-terapeuţi cu un nivel mediu-bun de empatie. De aici, nu afost o distanţă prea mare până la alcătuirea lotului depsihoterapeuţi pentru experimentul nostru, pe criteriulapartenenţei la nivelul mediu-bun, în calitate de constantăprofesională. In mod implicit, aceasta a presupus renunţareala câţiva terapeuţi care aparţineau nivelului foarte empatie şislab empatie.Tabel 2Distribuţia pacienţilor în funcţie de studii, vârstă şi sexStudii Clasă de vârstăSexTotalStudiimediiStudiisuperioareîntre 16 - 17 aniîntre 18-20 aniîntre 21 - 30 ani •între 3 1 - 40 anipeste 41 aniTotal :între 18 -20 aniîntre 21 - 30 ani între 31 - 40 ani [peste 41 ani jTotalfeminin361545331816429masculin2 :1!1342 :22 ;-4 :4 j8 -16572881551220124575
  • 75. În privinţa pacienţilor, aceştia au fost reţinuţi ca subiect,de experiment în funcţie de frecventarea sistematică şjcompletă a şedinţelor de psihoterapie, astfel încât tipologialor este cu precădere întâmplătoare.2. Metoda de cercetare2.1. Motode de investigaţieConform cercetărilor actuale, principala pondere înconduita empatică este reprezentată de procesele cognitive şiafective în unitatea lor structurală şi funcţională, în vedereasurprinderii dimensiunii afective şi cognitive a empatiei aufost utilizate două probe şi anume: chestionarul de măsurarea empatiei emoţionale (Q.M.E.E.), precum şi testul deintuiţie şi empatie Dymond, probe aplicate atât psiho-terapeuţilor, cât şi pacienţilor.2.1.1. Chestionar de măsurare a empatiei emoţionale(Q.M.E.E.)Chestionarul de măsurare a empatiei emoţionale(Q.M.E.E.) aparţine lui A. Mehrabian şi N. Epstein (l 972) şidescrie o viziune afectivă asupra empatiei. Chestionarulcuprinde un număr de 33 de afirmaţii cu care subiectul poatefi sau nu de acord. Aceste afirmaţii reprezintă subscaieintercorelate care măsoară aspectele relaţionale ale empatieiemoţionale. Subscalele se referă ia: susceptibilitatea la con-tagiune emoţională, aprecierea emoţiilor unor persoane necu-noscute sau îndepărtate, reactivitatea emoţională extremă-tendinţa de a fi impresionat de experienţele negative akaltora, tendinţa de simpatizare, dorinţa de a fi în contact cucei care au probleme.76
  • 76. Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la+4 (acord foarte puternic) la -4 (dezacord foarte puternic).Unele afirmaţii sunt însoţite iniţial de semnul plus (de ex.:Oamenii din jur au o mare influentă asupra dispoziţiilormele sufleteşti"] iar altele de semnul minus (de ex.: ., Pot luadecizii fără să mă împiedic de sentimentele altora". După cesubiectul notează fiecare afirmaţie cu unul din scorurilescării (+4. +3, +2, +!,-!, -2, -3, -4), semnele vor fi schim-bate la scorurile care privesc afirmaţiile la care iniţial figu-rează semnul minus, iar apoi se va calcula suma algebrica acelor 33 de afirmaţii cuprinse în chestionar. In final, se vaafla scorul total de empatie emoţională.2.1.2. Probă de empatiepredictivă (R. Dymond)Proba Dymond de intuiţie şi empatie (1949) porneşte dela definiţia empatiei oferită de R. Dymond ca fiind tran-spunerea imaginativă a euluî în gândirea, simţirea şi acţiuneaaltuia, consecvent, structurând lumea după acea persoană,precum şi de la definiţia intuiţiei de către G. Allport privitadrept o relaţie dintre autopercepţie şi percepţia sinelui decătre alţii.Din punctul de vedere al sarcinilor experimentale,această scală conţine patru ipostaze:A. Psihoterapeutului / pacientului i se cere să se autoa-precieze pe o scală în cinci trepte de-a lungul a şase criteriibipolare;B. Psihoterapeutului / pacientului i se cere să evaluezePartenerul pe baza trăsăturilor menţionate;C. i se cere psihoterapeutului / pacientului să se auto-aPrecieze aşa cum crede că 1-ar aprecia partenerul său, prinrecurgerea la criteriile menţionate;77
  • 77. D. în fine, i se cere psihoterapeutului/pacientului saevalueze partenerul, aşa cum crede că acesta se va auto-evalua, păstrând aceleaşi criterii.In cadrul cercetării de faţă. au fost construite două tipuridiferite de criterii, primele vizând trăsături de personalitateale partenerilor de relaţie (pe care le-am numit ţrâ-sătun-criterii şi le-am analizat prin intermediul modalităţiidescriptive), celelalte având in vedere calităţile diferenţialeale procesului psihoterapeutic (pe care le-am numit facton-criterii şi le-am analizat prin intermediul modalităniintegrative).Trăsături-criterii:simpatic - anlipaticcooperant- distantrelaxat - tensionaigeneros - egoistblând - agresivdecis - indecisFaclori-critcrii:Implicare - neimplicare în terapieîncrezător - neîncrezător in terapieprogresează - nu progresează în terapieterapie adecvata - terapie neadecvatăterapie agreabilă- terapie dezagreabilăsperanţă în rezultate - lipsă de speranţăPentru a calcula empatia psihoterapeutului se calculeazăcât de aproape sunt predicţiile acestuia cu privire la posi-bilele evaluări ale pacientului faţă de realele evaluări făcutede pacient. Prin urmare, răspunsurile la ipostaza D de lapsihoterapeut se compară cu răspunsurile la ipostaza A de iapacient, iar răspunsurile la ipostaza C de la psihoterapeut secompară cu răspunsurile la ipostaza B de la pacient şi, invers,pentru calculul empatiei pacientului. Testul poate fi scorat întermenii numărului de puncte la care individul greşeşte înpredicţie (scorul de deviaţie) sau prin calculul predicţiilofcorecte (scorul corect). Aprecierile au fost realizate pe oscală de la 5 (acord foarte puternic cu criteriul menţionat) lal (dezacord foarte puternic).78
  • 78. Prin intermediul unei operaţii mintale anticipative,psihoterapeutul şi pacientul vor încerca să preia rolul celui-lalt şi să câştige astfel perspectiva partenerului lor de relaţie.în vederea surprinderii progresului în terapie al paci-enţilor au fost aplicate la începutul şi la sfârşitul psihoterapicidouă scale clinice: de depresie şi de anxietate, ţinându-secont de faptul că pacienţii aflaţi în studiu acuză diversesimptome nevrotice şi psihosomatice.2. l .3. Scala de depresie Beck (B.D.I.)Inventarul de depresie Beck (Beck. Ward. Mendel son.Mock şi Erbaugh, 1961) este menit să măsoare severitateadepresiei, fiind unul dintre cele mai frecvent folosite încercetarea clinică, îndeosebi atunci când se apreciază efectulantidepresiv al psihoterapie!. Scala a fost concepută într-omanieră originală ca fiind o modalitate de observare prinintermediul căreia psihiatrul / psihologul clinician citeşte cuvoce tare fiecare item, cerând pacientului să selectezeformularea care i se potriveşte cel mai bine. Cu toate acestea,s-a arătat că scala este aplicabilă pacienţilor depresivi şi subformă de chestionar (Beck şi colab., 1975).Scala de depresie Beck este. în fapt, un chestionar carecuprinde 13 grupuri de afirmaţii cu privire la absenţa, res-pectiv prezenţa următoarelor acuze depresive:1. tristeţe / nefericire;2. pesimism / sentiment de descurajare în viaţă:3. sentiment de eşec în viaţă;4. pierdere a plăcerii de a face anumite lucruri caremainte reprezentau o sursă de satisfacţii:5. sentiment de vinovăţie/lipsă de valoare personală:6. dezamăgire de sine;7. tendinţe suicidare;8- pierdere a interesului cu privire la alţi oameni;79
  • 79. 9. amânare / imposibilitate de luare a deciziilor;10. preocupări cu privire la propria înfăţişare / aspectinestetic:11. nivel energetic scăzut;12. fatigabilitate;13. pierderea poftei de mâncare.Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la O(absenţa simptomului) la 3 (manifestarea severă a simpto-mului), l şi 2 reprezintând grade intermediare de intensitate asimptomelor depresive.In cercetarea de faţă, psihoterapeutul este cel care îiciteşte pacientului întregul grup de afirmaţii din fiecarecategorie. Apoi, alege valoarea gradului de intensitate afiecărei afirmaţii şi anume, aceea care redă/descrie cel maibine modul în care se simte pacientul în momentul comple-tării chestionarului.Scala a fost aplicată la începutul şi la sfârşitul psiho-terapiei. Diferenţa dintre simptomele finale şi simptomeleiniţiale va indica progresul psihoterapeutic înregistrat depacient. Prin urmare, cu cât această diferenţă va fi mai mare.cu atât progresul obţinut de pacient va fi mai ridicat.2.1.4. Scala de anxietate Hamilton (H.A.S.)Scala de anxietate Hamilton este menită să măsoare seve-ritatea anxietăţii, fiind, de asemenea, frecvent utilizată încercetările clinice. Scala oferă garanţii de fidelitate, iar proce-dura este identică cu cea descrisă la Scala de depresie Beck.Scala de anxietate Hamilton cuprinde 14 grupuri de afir-maţii cu privire la absenţa, respectiv prezenţa următoareloracuze anxioase:1. dispoziţie anxioasă (nelinişte, anticipare a ceea ceeste mai rău, anticiparea producerii unui lucru îngrozitor,iritabilitate);80
  • 80. 2. tensiune (sentiment de încordare, oboseală, reacţii detresărire, tendinţa de a plânge foarte uşor, tremurături, senti-mentul neliniştii, incapacitate de a se relaxa);3. fobii (de întuneric, de persoane străine, de a fi lăsatsingur, de animale, de trafic, de aglomeraţie);4. insomnii (dificultăţi de adormire, somn întrerupt,somn neîndestulător şi oboseală la trezire, vise, coşmaruri,spaime nocturne);5. deficienţe de concentrare (dificultăţi de concentrare,tulburări de memorie);6. dispoziţie depresivă (lipsa de interes, lipsa deplăcere, depresie, trezire matinală, agitaţie în timpul zilei);7. simptome somatice musculare (dureri, contracţiimusculare, scrâşnirea dinţilor, voce nesigură, tonus muscularcrescut);8. simptome somatice senzoriale (vedere înceţoşată,transpiraţii reci şi calde, sentiment de slăbiciune, senzaţiaunorînţepături);9. simptome cardiovasculare (tahicardie, palpitaţii, dureriîn piept, senzaţii de leşin, oftat, dispnee);10. simptome respiratorii (presiune şi apăsare în piept,senzaţie de sufocare, oftat, dispnee);11. simptome gastrointestinale (dificultăţi la înghiţire,dureri abdominale, senzaţie de arsuri la stomac, senzaţii destomac plin, greaţă, vărsături, pierdere în greutate, diaree,constipaţie);12. simptome genito-urinare (poliurie, urgenţă la urinare,amenoree, frigiditate, ejaculare precoce, pierderea libidoului.impotenţă);13. simptome vegetative (gură uscată, îmbujorări, paloa-re, transpiraţie, ameţeli, durere de cap intensă);14. comportament în timpul interviului (agitaţie, neli-n|Şte, tremurul mâinilor, frunte încreţită, faţă încordată, sus-Pie sau respiraţie rapidă, înghiţituri frecvente).
  • 81. Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la O(absenţa simptomului) la 4 (manifestarea severă a simpto-mului), l, 2 şi 3 reprezintând grade intermediare de intensi-tate a simptomelor anxioase.Ca şi scala de depresie, scala de anxietate s-a aplicat laînceputul şi la sfârşitul psihoterapie!. Diferenţa dintre simpto-mele finale şi cele iniţiale va indica progresul psihoterapeutic.2.1.5. Scala de imaginaţie creatoareWilson - BarberScala de imaginaţie creatoare are drept scop testareadisponibilităţilor imaginative ale subiecţilor în stare de vegheşi care stau la baza sugestibilităţii. Am utilizat aceastăscală din următoarele două motive: primul, prin măsurareasugestibilităţii se poate evalua în mod indirect capacitateasubiecţilor de a intra în stare de relaxare (considerat un indi-cator al progresului în psihoterapiile de orientare comporta-mentală); al doilea, stabilirea existenţei unei corelaţii întregradul de sugestibilitate al pacienţilor şi capacitatea lorempatică.Această scală cuprinde 10 itemi (situaţii sugestive) caresunt prezentaţi subiectului într-o manieră nonautoritară şi aurolul de a-i ghida imaginaţia. In final, experimentatorul veri-fică gradul în care subiectul reuşeşte, pornind de la situaţiileconcrete sugerate, să se transpună efectiv.La sfârşitul aplicării probei, subiecţii apreciază în pro-cente pe o foaie de răspuns, gradul în care au trăit situaţiilesugestive cuprinse în această scală. Aceste situaţii sugestivesunt următoarele:1. greutatea braţului;2. ridicarea mâinii;3. anestezia degetului;4. halucinaţia apei;82
  • 82. 5. halucinaţia olfactiv-gustativă;6. halucinaţia muzicii;7. halucinaţia temperaturii;8. deformarea timpului;9. regresia de vârstă;10. relaxarea corpului şi a gândurilor.Pentru exemplificare, redăm prima probă care vizeazăgreutatea braţului:„Lăsaţi-vă condus de aceste instrucţiuni şi veţi simţi cămâna si braţul dvs. sunt grele, închideţi vă rog ochii şiîntindeţi braţul stâng în faţă, la înălţimea umerilor, stând cupalma în sus. Acum închipuiţi-vă că pe palma întinsă este undicţionar foarte greu. Imaginaţi-vă realmente greutateadicţionarului. Este suficient să vă gândiţi la greutatea acesteicărţi foarte groase şi o să simţiţi cum vă apasă în josgreutatea ei. Gândiţi-vă la dicţionarul mare şi greu: vi s-acreat senzaţia de greutate.Acum gândiţi-vă că un al doilea dicţionar mare şi greueste plasat pe primul dicţionar mare şi greu. Simţiţi cât degreu îi vine braţului dvs. să susţină dicţionarele. Susţineţidicţionarele gândindu-vă la greutatea volumelor şi observaţicum braţul dvs. devine tot mai greu, rezistând apăsării.Imaginaţi-vă acum că un al treilea dicţionar mare şigreu se adaugă la celelalte dicţionare mari şi grele de pemâna dvs. şi braţul devine şi mai greu. Aveţi senzaţia cărealmente ţineţi pe palma întinsă trei dicţionare grele şibraţul se face mai greu şi mai greu, foarte, foarte greu,devenind şi mai greu (Imin. 30 sec.).Acum, spuneţi-vă că palma şi braţul dvs. se simt din nounormal, coborâţi braţul şi relaxaţi-vă ".Scorul se alcătuieşte acordând un punctaj în funcţiedeprocentul ales de subiect la fiecare din cei 10 itemi.83
  • 83. Răspunsurile la fiecare situaţie sugestivă se dau pe o scală dela O (nu am simţit nimic asemănător) la 4 (am simţii aproapeexact situaţia sugerată). Valorile l, 2 şi 3 reprezintă grade-intermédiare de transpunere imaginativă în relaxare.Foaia de răspuns este de următorul tip:0 1 2 3 40%Nu amsimţit nimicasemănător25%Nu amsimţit nimicasemănător50%Pe jumătateasemănător75%Destul deasemănător90% +- % iAproape jexact ji2.2. Procedee de prelucrareAu fost utilizate următoarele procedee de prelucrare adatelor:• medii• proporţii (%)• clase de răspuns• corelaţii• analiză descriptivă şi integrativă.Medii (ale empatieî emoţionale şi ale empatiei predic-tive) la psihoterapeuţi şi la pacienţi în vederea comparării lorşi deci, surprinderii elementelor comune şi elementelordiferenţiatoare, precum şi compararea rezultatelor lucrăriicu rezultate raportate în alte cercetări din aceeaşi sferătematică; evident, procedeul s-a extins şi în cazul datelorreferitoare la gradul de anxietate, depresie şi sugestibiliţateal pacienţilor.Proporţii (%), uneori reprezentând acelaşi lucru cuanaliza pe bază de medii (medii ale proporţiilor;) propriicategoriilor de subiecţi, tipurilor de analiză etc.Clase de răspuns, ca procedeu statistic de încadrare peniveluri a răspunsurilor subiecţilor, mai ales în cazul moda-84
  • 84. lităţilor de analiză, în lumina seturilor de criterii care cuprindtrăsături şi factori supuşi comparaţiilor şi concluziilor.Corelaţii, acolo unde acest procedeu (tip şi nivel deanaliză) este nu numai aplicabil în principiu, ci şi indispen-sabil pentru a pune în evidenţă semnificaţiile unor modalităţide interacţiune a variabilelor investigate.Analiza descriptivă şi integrativă. modalităţi prin careintenţionăm să scoatem în evidenţă asemănările şi deosebiriledintre disponibilităţile predictive ale celor două categorii desubiecţi, psihoterapeuţi şi pacienţi, prin mijlocirea seturilorde trăsături-criterii şi de factori-criterii (în special pentrucazul probei Dymond).2.3. Procedee de verificare/ interpretare• compararea nivelurilor de răspuns ale subiecţilor• conceptualizarea ipostazelor demersului predictivProcedeele de verificare/ interpretare a rezultatelor şiconcluziilor constau în compararea nivelurilor de răspuns alecelor două categorii de subiecţi investigaţi de noi, cu dateraportate de alte cercetări în aceeaşi arie tematică (medii,proporţii, coeficienţi de corelaţie etc.). Pe alt plan, însă, maicu seamă în legătură nemijocită cu unele posibilităţi metodo-logice pe care ni le-a oferit proba de empatie predictivăDymond, am procedat la conceptualizarea ipostazelor demer-sului predictiv şi surprinderea unor raporturi între rezultatelepsihoterapeuţilor şi ale pacienţilor, pe care temei ne-ampropus să demonstrăm că predictivitatea empatică este oproprietate aptitudinală indubitabilă a psihoterapeutului. încazul pacienţilor, este vorba de existenţa unei dispoziţiiPredictive difuze şi activabilc exclusiv în relaţia concretă cuPsihoterapeutul pe baza scopului precumpănitor, dacă nuexclusiv practic pe care acest subiect îl are şi anume.85
  • 85. atingerea unui grad cât mai înalt şi sigur de progres psiho-terapeutic. In ceea ce priveşte estimarea progresului pe careîl realizează pacientul pe durata relaţiei psihoterapeutice, amrecurs în mod special la estimarea diferenţială a simptomelorde debut şi a „stării" acestora în faza finală (ameliorare şi.eventual, dispariţie), astfel încât diferenţele devin tocmaiindici cantitativi, dar şi calitativi (de nivel) ai efectuluirelaţiei psihoterapeutice.2.4. Proceduri de evaluare a progresuluipsihoterapeuticProblema surprinderii progresului în psihoterapie alpacienţilor este mult dezbătută şi controversată în cercetărileactuale. Cel mai frecvent, autorii fac apel la obiectivele finalestabilite în tratamentul terapeutic pentru a măsura progresulînregistrat în psihoterapie. Din această perspectivă, se delimi-tează psihoterapiile de profunzime de psihoterapiile centratepe simptom.Primele, denumite „de dezvăluire" sau „de insighf îşipropun obiective înalte şi pretenţioase de genul modificăriipersonalităţii pacientului, însă, necesitatea insight-ului facedificilă (sub aspect practic) sarcina evaluării gradientului desucces obţinut în cursul psihoterapie!. Psihanaliza utilizeazăcriterii complexe de apreciere a succesului în psihoterapie.criterii încărcate de subiectivism, cum ar fi: dobândirea uneimai profunde înţelegeri de sine, trăirea sentimentului fericiriipersonale, stabilirea unor relaţii interpersonale mai eficienteşi mai încărcate de satisfacţii. Actualmente, se manifestă interapiile analitice tendinţa de abandonare a scopurilor tera-peutice prea înalte. „Realitatea clinică pune în evidenţă faptulcă psihoterapia vindecă rareori pentru totdeauana şi, maiales, rareori izbuteşte să obţină modificări durabile şi pro-funde în sfera personalităţii pacientului" (I. Holdevici. 2002).86
  • 86. în contrast, psihoterapiile centrate pe simptom (nona-nalitice) stabilesc scopuri mai modeste şi mai limitate carepresupun eliberarea de un simptom dezagreabil. Prin urmare,se consideră că simpla reducere de simptom reprezintă uncriteriu mult mai sigur şi mai facil de luat în considerarepentru a aprecia succesul în psihoterapie. Simptomul repre-zintă încercarea spontană şi de cele mai multe ori incon-ştientă a pacientului de a se adapta dificultăţilor vieţii.Terapeutul consideră simptomele drept indicatori ai uneidezadaptări de mai mare profunzime, deci, modalităţiprin care se exprimă perturbările din sfera personalităţiipacientului.Psihoterapiile de orientare comportamentală îşi propunrealizarea unei amorsări directe a procesului psihopatologicşi consideră că înlăturarea simptomului poate facilitaabordarea tulburării care stă la baza producerii lui. Invarianta cognitiv-comportamentală, se consideră că dispariţiasimptomului presupune ca anterioară identificarea credinţeloriraţionale şi disfuncţionale ale pacientului. Pe parcursuldesfăşurării psihoterapie!, pacientul va aprecia modul în careaceste gânduri şi credinţe iraţionale conduc la apariţia stărilorafective negative şi la manifestarea unor comportamente deeşec. în final, se tinde spre obţinerea unei restructurăriatitudinaleapacientului.In studiul de faţă, au fost aplicate două scale clinice deanxietate - Hamilton (H.A.S.) şi depresie - Beck (B.D.I.), învederea surprinderii progresului în psihoterapie al pacienţilor.Diferenţa obţinută între simptomele iniţiale şi simptomelennale ne va indica progresul în psihoterapie înregistrat dePacienţi.87
  • 87. Capitolul 5EMPATIA EMOŢIONALĂ1. Empatie emoţională - disponibilitate acompetenţei psihoterapeuticeCapacitatea empatică a psihoterapeutului admite capremisă sine qua non faptul că ea nu este numai emoţionalasau numai cognitivă, împrejurarea că noi dispunem de douăcunoscute probe de empatie, una numită de empatie emo-ţională şi alta de empatie cognitivă (predictivă). nu reprezintăaltceva decât statuarea unui principiu de corelativitate aintelectului cu afectivitatea în definirea acestei abilităţigenerice, principiu potrivit căruia se admite prevalentarelativă a unuia sau a celuilalt dintre factorii de bază aimecanismului empatie.Empatia de factură predominant afectivă este pusă înrelief, de regulă, prin intermediul probei (de empatie emo-ţională, evident) elaborate de A. Mehrabian şi N. Epstein. Decealaltă probă ne vom ocupa într-un mod cu totul special,mai târziu. Deocamdată, vom încerca să prelucrăm şi săinterpretăm datele referitoare la empatia emoţională obţinutecu ajutorul probei evocate imediat mai sus.Rezultatele obţinute de psihoterapeuţi la proba deempatie emoţională (Q.M.E.E) sunt redate în tabelul nr. 3.Media de empatie pe lotul de psihoterapeuţi de orientarecomportamentală este de +51.80, cotă înscrisă în limiteleniveluluimediuempatie.Subiecţii au fost împărţiţi în următoarele clase (potrivitcotelor metrologice ale testului):Subiecţi neempatici: scoruri obţinute între -132 -33.Subiecţi slab empatici: scoruri obţinute între -32 +33.88
  • 88. Subiecţi mediu empatici: scoruri obţinute între +34 +66.Subiecţi bun empatici: scoruri obţinute între +67 +99.Subiecţi foarte bun empatici: scoruri obţinute între +100+132.Tabelul 3Indici Q.M.E.E. - psihoterapeuţi• Nr. subiecţi Media51,80Scorminim""" 15 "Scormaxim92Abatereastandard18.68în privinţa distribuţiei procentuale a psihoterapeuţilor pecele cinci niveluri de empatie emoţională s-au obţinut urmă-toarele rezultate:Tabelul 4Distribuţia procentuală a psihoterapeuţilor la probade empatie emoţionalăi Niv; emoţionaliClasa 1j Clasa 2 Clasa 3Clasa 4el empatie . .., . Nr. subiecţi i Procentaii- psihoterapeuţi ;Subiecţi J o ! 0 %neempatici • :Subiecţi slab j ,. ; 0,empatici : :Subiecţi mediu i ._ : „,,„i 60%empatici ;Subiecţi bun î . ; 2_%empatici ;Clasa 5 [ Subiecţi foarte i 0| 0%1 bun empaticiTotal :20 100%89
  • 89. Din tabloul distribuţiei psihoterapeuţilor pe niveluri decapacitate empatică rezultă, în mare, că alegerea noastră cuprivire la acest eşantion s-a concretizat într-o proporţiedominantă de 85% în prezenţa unor subiecţi mediu-bunempatici, ceea ce ilustrează o anumită omogenitate de struc-tură a competenţei empatice. Ponderea cea mai mare estereprezentată de terapeuţii mediu empatici (clasa 3). Clasele l(subiecţi neempatici) şi 5 (subiecţi foarte bun empatici) nusunt reprezentate.Putem conchide că psihoterapeuţii de orientare compor-tamentală se plasează în planul unui nivel mediu-bunempatic, fără atingerea (cu nici o excepţie) a nivelului em-patic inferior sau superior, în relaţia psihoterapeut-pacient.empatia capătă o funcţie aptitudinală, fără de care nu se poateexercita cu eficienţă activitatea terapeutică propriu-zisă. Pede altă parte, comportamentul psihoterapeutului nu se poatereduce la un proces de identificare afectivă cu pacientul, tarăintervenţia unui proces de detaşare de cazul examinat.Această detaşare, atât de importanta în luarea decizieiterapeutice, nu vine să anihileze, ci dimpotrivă, să întăreascăregula de manifestare a comportamentului empatic în relaţiapsihoterapeut-pacient.Evocata regulă face trimitere, mai întâi, la intensitateaimplicării emoţionale, dar şi la mobilitatea sau comu;tativitatea de la un grad la altul de implicare, ca expresie acapacităţii de autocontrol (mai ales în cazul psihotera-peutului).Fenomenul empatic devine o însuşire aptitudinală apsihoterapeutului în relaţia sa cu pacientul, aptitudinenecesară, dar nu şi suficientă în comunicarea eficientă dintrecei doi parteneri ai relaţiei. Valorizarea teoretică-expefl-mentală a fenomenului detaşării confirmă regula mai su$menţionată.90
  • 90. 2. Empatie emoţională - disponibilitatevalorizatoare a tratamentului psihoterapeuticRezultatele obţinute de pacienţi (N-100) la proba de em-patie emoţională (Q.M.E.E) sunt redate în tabelul de mai jos:TabelulSIndici Q.M.E.E. - pacienţi№.subiecţi"Too"Media40ScorminimScormaxim~92Abatereastandard29 ~39Media de empatie pe lotul de pacienţi este de +40, cotăînscrisă în limitele nivelului mediu empatie.în privinţa distribuţiei procentuale a pacienţilor pe celecinci niveluri de empatie emoţională s-au obţinut următoarelerezultate:Tabel 6Distribuţia procentuală a pacienţilor la proba de empatie emoţionalăNivel empatieemoţională - pacienţiClasa 1Clasa 2Clasa 3Clasa 4_ —Clasa 5r- Subiecţi1 Subiecţi[" Subiecţi1 empatici] Subiecţij Subiecţi1 empaticiTotalneempaticislab empaticimediubun empaticifoarte bunNr. subiecţi Procentaj2 :33 49 j16 r0 ii100 12%33%49%16%0%100%91
  • 91. Datele ilustrează faptul că majoritatea pacienţilor (82%)se situează în clasele 3 şi 2 (corespunzătoare niveluirilormediu şi slab empatic), 16% se situează în clasa 4 (corespun-zătoare nivelului bun empatic), în timp ce doar 2% dintrepacienţi se plasează pe nivelul slab empatic. Pondereai ceamai mare (49%) este reprezentată de pacienţii care apiarţinnivelului mediu empatic. Nu se înregistrează nici un caz încare pacienţii nevrotici să se situeze pe nivelul foarte bunempatic (clasa 5). Comportamentul pacientului nu se poatereduce la un proces de identificare afectivă cu terapeutul! său.intervenind un proces de detaşare necesar în îndeplinireadiverselor sarcini terapeutice şi ducerii la bun sfârşit aprogramului de terapie.Distribuţiile psihoterapeuţilor şi ale pacienţilor pe celecinci niveluri de empatie nu sunt identice: la nivel mediuempatic găsim 60% din primii subiecţi şi 49%o din ceilallţi: lanivelul cumulat mediu-bun empatic găsim 85%. respectiv65%. De altfel, mediile generale pe lot diferă semnificativ;51,8 vs. 40. Conchidem că psihoterapeuţii sunt. în mare., maiempatici decât pacienţii lor. Este acesta un rezultat prinsimplă întâmplare sau el apare ca o condiţie necesaraprofesiei de psihoterapeut? Răspunsul ar putea fi o înte-meiere parţială a uneia dintre ipotezele noastre de lucru, dacael ar putea fi relaţionat, de pildă, cu eficacitatea mai miare aactului psihoterapeutic, în cazul profesioniştilor cu nivel mairidicat de empatie emoţională.3. Aspecte diferenţiale de empatie emoţionallăîntre psihoterapeuţi şi pacienţiDiferenţele între procentele de psihoterapeuţi şi pacient1care se încadrează în cele cinci clase de empatie (foame bu1empatic, bun empatic, mediu empatic. slab empatic şipatic) sunt redate sintetic în tabelul de mai jos:92
  • 92. Tabel 7Diferenţele între procentele de psihoterapeuţi şi pacienţiîn privinţa empatiei emoţionaleFoarte bun Bun Mediu Slab ;SubieC" empauc empat.c , empatic ". empatic ! NecmPatic! psihoterapeuţi; N=20! Pacienţi .l N=1000% : 25% 60%;15%0% 16% 49% 33%Se constată că nivelul ridicat de empatie emoţională nueste reprezentat, ceea ce înseamnă că atât psihoterapeuţi], câtşi pacienţii nu au tendinţa de a se identifica maximal cuceilalţi şi introduc un coeficient mai mare sau mai mic dedetaşare în relaţia terapeutică. De asemenea, am reţinut cănivelurile mediu empatic şi bun empatic acoperă majoritatearăspunsurilor la cele două loturi investigate. O diferenţăconcludentă apare între cele două loturi cu privire la nivelulslab al empatiei emoţionale (15% psihoterapeuţi şi 33%pacienţi). Aceste similitudini şi, mai ales, diferenţe dintrecele două loturi investigate exprimă foarte probabil unanumit specific al empatiei emoţionale în cazul profesiuniide psihoterapeut, respectiv, funcţia aptitudinală a fenome-nului psihic analizat.In fme, 2% din pacienţi se încadrează în categoria desubiecţi neempatici, situaţie care se poate datora prezenţeiuburărilor din sfera personalităţii pacienţilor nevrotici, darrezultatul stă sub semnul unei proporţii foarte reduse şi, deci,neconcludente.93
  • 93. 4. Cercetări româneşti cu ajutorul Q.M.E.E. -rezultate comparativeîn finalul acestei secţiuni, vom realiza o întregire a rezul-tatelor obţinute de specialiştii români din cadrul Institutuluide Filozofie şi Psihologie al Academiei Române în utilizareachestionarului Mehrabian-Epstein. în acest sens, cităm untabel alcătuit şi comentat de S. Marcus (1997, p. 97), pe careîi completăm cu datele obţinute de noi. Au fost examinateurmătoarele loturi de subiecţi: 98 de cadre didactice deeducaţie artistică plastică, 12 profesori de educaţie artisticăplastică cu performanţe deosebite în activitatea cu elevii. 19grupuri profesionale care reclamă empatie (9 psihologi şi 10actori şi regizori dramatici), 20 de educatori din şcoli dereeducare, 33 de funcţionari, 10 medici pediatri, 60 studenţidin anul IV pediatrie (a se vedea tabelul alăturat).Tabel 8Rezultate ale unor cercetări româneşti în utilizareachestionarului de empatie emoţională Q.M.E.E.Nivelurileempatici-oarte bun:mpatic3unempaticMediuempaticSlabsmpatic^eempaticMediiProfesori(98)1%18,4%50%30,6%0%+46,1Profesoriselecţionaţi(12)0%33,3%66,7%0%0%+54,4Profesiicarereclamăempatie(19)0%21,1%52,6%26,3%0%+44,5Educatori(20)5%25%35%35%0%+47,4C«B^0!§0%3%39.4%57,6%0%+31,5Medicipediatrii(10)0%40%50%10%0%+51uTUO.^3 §1,6%16,7%53.4%28,3%0%+44,13C.caL.ZIO-S10%25%60%15%0%+51,83—0%1 6%49%33%2%+4094
  • 94. Se constată faptul că nivelul foarte bun empatic este slabreprezentat, în timp ce nivelurile mediu empatic şi bunempatic acoperă majoritatea răspunsurilor la cele 9 loturicomparate. Cele mai concludente diferenţe apar între loturiîn privinţa nivelului slab al empatiei emoţionale (57,6% lalotul funcţionarilor, faţă de 15% -lotul psihoterapeuţilor,10% -lotul medicilor pediatri şi respectiv 0% - lotulprofesorilorselecţionaţi).Mediile empatiei emoţionale se situează astfel: la un polse află profesorii selecţionaţi (+54,4) şi psihoterapeuţii(+51,8), iar la celălalt pol se situează funcţionarii (+31,5).Indiferent de deosebirile dintre medii, la toate loturile desubiecţi (cu excepţia funcţionarilor), mediile se situează înlimitele nivelului mediu empatic, stabilit prin categoriile denivel ale testului, în timp ce lotul funcţionarilor se situează lanivelul slab empatic.în tot cazul, este de reţinut că, trei profesii din celecomparate în tabelul de mai sus -profesorii selecţionaţi,psihoterapeuţii şi medicii pediatri prezintă medii de empatieemoţională mai mari decât jumătatea intervalului prevăzutde test pentru categoria mediu empatic, adică - tendenţial -către nivelul următor, cel bun empatic. Psihoterapeuţii seprofilează ca subiecţi cu caracteristici didactice şi medicalesituate în répertorier capacităţilor asigurătoare de succes înProfesii comparabile. Am putea reţine acest rezultat ca oPnmă validare (concurentă) a exigenţei profesionale deSUŞCeş referitoare la nivelul mediu-bun de empatie emoţio-na|aapsihoterapeutului.ţPacienţii nevrotici înregistrează o medie de +40 care se«sene între limitele nivelului mediu empatic (potrivit cate-eorulor prevăzute de test), situaţie care ne determina sănor i m°ă"U eXlStă diferen^esemnificative între subiecţiimali şi subiecţii nevrotici în privinţa empatiei emoţionaie.95
  • 95. Nu am formulat vreo expectaţie cu privire la nivelulcare putea fi propriu empatiei emoţionale a pacienţilorinvestigaţi - unul semnificativ mai redus sau unul semni-ficativ mai ridicat comparativ cu subiecţii „normali".Sinteză• In principiu, psihoterapeuţii, cu media lor de empatieemoţională de 51.80, se situează în intervalul - nivel mediu.In fapt. apropierea vizibilă (mai mare) a respectivei medii delimita inferioară a proximului nivel, pe verticală (67.00), neîndreptăţeşte să considerăm „performanţa experimentală" aterapeuţilor ca aparţinând unei subdiviziuni din intervalulmediu empatie, anume nivelului mediu superior (a se vedeaşi distribuţia statistică a subiecţilor psihoterapeuţi. în marealor majoritate, în clasele de răspuns mediu şi bun. adică85%). De asemenea, reţinem absenţa psihoterapeuţilor înclasa neempatic şi prezenţa în clasa slab empatie a 3 din 20.adică 15% (A se vedea tabelul nr. 4).• Pacienţii, cu media !or de empatie emoţională(40,00), se situează, în cea mai mare proporţie, în intervalelemediu şi slab empatie (82%), numai 16% plasându-se înintervalul bun empatie, iar 2% în clasa neempatic (A sevedea tabelul nr. 6).• Ţinând seama de rezultatele mai multor cercetări cuprivire Ia nivelul cel mai „productiv" al empatiei emoţionale,anume unul de balans între mediu şi superior, constatăm caaceastă calitate este aproape în întregime proprie psiho-terapeuţilor (un nivel ridicat şi propice între identificareemoţională ..totală" şi hipercontrolul trăirii afective), în acestsens, reţinem rezultatul final al comparaţiei între psilio-terapeuţi şi pacienţi, în favoarea primilor, cu 20% în plus-(sub raportul încadrării în nivelurile mediu şi bun empatie)şi înclinând accentul diferenţiator către „polul opus. !n96
  • 96. .favoarea" pacienţilor, cu 35% ,.în plus" (sub raportul înca-drării în nivelul slab empatic).• In tabelul distribuţiei subiecţilor de diverse profesii,în care empatia emoţională se instituie ca o condiţie a com-petenţei, potrivit criteriului de apartenenţă ia clasele mediu şibun empatic (alcătuit de unul dintre cei mai autorizaţicercetători ai fenomenului în discuţie - S. Marcus), noi amadăugat propria noastră încheiere asupra empatiei emoţionalea psihoterapeuţilor ca înscrişi în intervalul proporţiilor„ideale", optime (între 70% şi 90%). In această perspectivă,notificarea consonanţei rezultatului obţinut de noi curezultatele unor cercetări recunoscute prin pertinenţa lor,dobândeşte semnificaţia unei veritabile concluzii cu caractermai general de confirmare a uneia dintre ipotezele noastreprincipale de lucru.97
  • 97. Capitolul 6EMPATiA PREDICTIVĂ1. PremiseCa modalitate de cunoaştere implicită, ,.ca şi cum".întemeiată pe coacţiunea specială dintre un proces afectivvalorizator (trăirea emoţională) şi unul cognitiv structurant(proiecţia imaginativă), empatia (capacitatea empatică) s-adovedit a fi o abilitate incontestabilă, cu caracter complex,nereductibilă la unul sau la celălalt dintre procesele corelatecare-i stau la bază. Problema cercetătorului este aceea de apune în evidenţă, printr-un demers instrumental adecvat.balansul (ponderea) acestor procese într-o situaţie deinteracţiune sau alta. Aşa se face că, pentru cercetare, au fostpromovate şi sunt acceptate şi utilizate, în continuare, douateste devenite clasice - unul de empatie emoţională (aflat labaza analizei pe care tocmai am încheiat-o în capitolulimediat anterior) şi altul de empatie predictivă (şi nu credemcă, aici, ar fi inadecvată, ci poate chiar mai proprie, sintagmapredictivitate empatică, întrucât ea pare a pune mai bine înevidenţă tocmai aptitudinea pe care o investigăm). TestulDymond se află la baza părţii principale a cercetării noastrecare este proiectată în spiritul empatiei predictive.Centrarea pe latura intelectivă a empatiei nu-şi propuneîn nici un caz o redefinire a empatiei luând drept coordonatăde fond predominanţa procesualităţii cognitive inteiective.Rămânem integral pe poziţia interacţiunii de tip sinergie acelor două coordonate de definiţie - emoţională şi intelec-tivă, dar încercăm o explorare a acestei abilităţi generice lapsihoterapeuţi, în special, recurgând la testul Dymond.Apelând la cercetarea disponibilităţii de transpunere încadrul de referinţă al celuilalt, vom încerca, practic, să
  • 98. supunem exerciţiului investigativ experimental, patru ipos-le predictivitătii empatice:• imaginea de sine („Eu despre mine"),• imaginea mea despre celălalt („Eu despre partenerulde relaţie},• imaginea mea ca reprezentare a celuilalt despre mine(„Cum cred eu că mă vede partenerul de relaţie"),• imaginea mea despre reprezentarea de sine a celuilalt(„Cum cred eu că se vede pe sine partenerul de relaţie").Să observăm că fiecare dintre cele patru ipostaze alerelaţiei psihoterapeutice se referă la câte un aspect sesizabilca diferit din perspectiva dublă şi a căii de decelare aimaginilor, şi a complexităţii acestei imagini anticipative.Căile de decelare şi gradele de complexitate ale imagi-nilor anticipative devin, în consecinţă, tot atâtea criterii deanaliză din unghiul de vedere al empatiei predictive.Analiza care urmează va avea ca referenţial tabelul denorme sau, mai exact, cele 5 clase de răspuns în careurmează a fi încadraţi subiecţii potrivit „performanţei lorexperimentale":a. bun empaticb. mediu-bun empaticc. mediu empaticd. mediu-slab empatice. slab empaticscoruri de de O la 6;scoruri de la l la 9;scoruri de la 10 la 15:scoruri de la 16 la 18:scoruri de la 19 la 24.Strategia examinării rezultatelor va opera succesiv cucele două modalităţi de analiză prevăzute de proba experi-mentală utilizată - respectiv, o examinare descriptivă pe bazaunui prim criteriu (trăsături de personalitate), apoi o abordareMegraţivă pe baza unui criteriu secund (factori ai relaţieiPsihoterapeutice). Componentele mai simple au fost denu-nţe trăsături sau trăsături-criterii, iar cele complexe factoriaufectori-criterii. Analiza primelor va comporta un caracter99
  • 99. mai accentuat analitic, iar analiza factorilor un caracter maipregnant sintetic. In plus, şi trăsăturile, şi factorii ne vorapărea ca având în parte grade diferite de saturaţie afectivăşi/ sau cognitivă (structurantă). Aşa cum am notat anterior,vom denumi analiza comparativă în lumina trăsăturilor-criterii o abordare descriptivă, iar analiza comparativă înlumina factorilor-criterii o analiză intergrativă.In interiorul fiecărei modalităţi de analiză, vom operamai întâi cu datele privitoare la psihoterapeut, apoi cu celeprivitoare la pacient, pentru ca, în final, să încercăm ocomparaţie între cei doi agenţi ai relaţiei psihoterapeutice.Potrivit ipotezelor de lucru, vom căuta să punem în evidenţăcare dintre trăsăturile-criterii şi factorii-criterii se situează întopica determinărilor relaţiei psihoterapeutice, care notedistinctive ca şi note comune pot fi semnalate în (între) celedouă modalităţi de studiere a empatiei (emoţională şi predic-tivă), precum şi setul probabil de probleme deschise caresugerează noi programe şi teme de cercetare.2. Predictivitatea empatică a psihoterapeutului2.1. Abordare descriptivă(primul set de criterii - trăsăturile)Potrivit ipotezei privitoare la instanţierea unei aptitudinispeciale a psihoterapeutului, pe care o denumim predicii:vitate empatică, urmează să examinăm rezultatele care ar fide natură să-i argumenteze existenţa şi să-i scoată în relief oseamă de caracteristici. Pentru aceasta, ne vom orienta cătremodalitatea de calcul pe care o oferă proba Dyrnond însensul relevării scorului de empatie prédictive; unul dintremijloacele bazate pe date statistice constă în compararearezultatelor obţinute de psihoterapeuţi şi a celor obţinutede pacienţi.100
  • 100. Natura acestei aptitudini speciale ar putea să fie mai binesurprinsă dacă am pune în valoare, printr-un efort de concep-tuali/are suplimentară, resurse metodologice care nu au fostîndeajuns explorate ale probei Dymond (de exemplu, opera-rea cu criterii de predicţie mai simple - trăsături-criterii saumai complexe - factori-criterii). în fine. nu ar fi lipsite deinteres apelul la conduita creativă în artele interpretative(transpunerea scenică, de exemplu) şi la structura funcţionalăa recent apărutei pe firmamentul teoriei psihologice - inteli-genţa emoţională.Primul set de criterii de analiză a empatiei predictive(Dymond 1) este constituit din următoarele trăsături depersonalitate, formulate în genul constructelor personale(trăsături bipolare), spre a designa dispoziţii clar implicate înrelaţia psihoterapeutică:simpatic - antipaticcooperant - distantrelaxat - tensionatgeneros - egoistblând - agresivdecis - indecisPe parcursul analizei, vom face apel la un singur cuvântpentru a denumi un anumit criteriu (de exemplu, genero-zitate, spirit cooperant etc). Această decizie ţinteşte săsimplifice exprimarea şi are un anumit temei în modul încare s-au distribuit opţiunile subiecţilor, adică în majoritatecătre „polul" cotelor înalte.Indicatorul de empatie este scorat ca sumă a punctelora care subiectul greşeşte ca predicţie (scor de devianţă).^e deduce că nivelul de empatie va apare cu atât mai marecucât scorul de devianţă este mai mic. în tabelele dernaijos (nr. 7 şi nr. 8) sunt prezentaţi indicii statistici şi101
  • 101. distribuţia psihoterapeuţilor potrivit claselor (nivelurilor) deîncadrare:Tabel 7Indici de predictivitate empatică - psihoterapeuţi(primul set de criterii)Nr. interacţiunipsihoterapeutice100msmmmmmmmsmmtmsMedia9,50/Scorminim1,~*%ml Scor maxim •18Abatereastandard3,35Tabel 8Distribuţia procentuală a psihoterapeuţilor la proba de predictivitateempatică (primul set de criterii)Nivel de empatiepredictivă-terapeuţi! (primul set de criterii)iClasa;ClasajClasa123iClasa 4Clasa•5Subiecţi slab empaticiSubiecţi mediu-slabempaticiSubiecţi mediuempaticiSubiecţi mediu-bunempaticiSubiecţi bun empaticiTotalNr. interacţiunipsihoterapeutice013473218100i Procentaj0%3%47%32%18%100%Media psihoterapeuţilor pentru predictivitate empatică laacest prim set de criterii (9,50) se înscrie în limitele niveluluimediu empatie - mediu-bun empatie. Distribuţia pe clase derăspuns a celor o sută de evenimente relaţionale (interacţiunipsihoterapeutice) probează faptul că, în cea mai mareproporţie (47%), răspunsurile terapeuţilor se înscriu în clasa102
  • 102. mijloce(corespunzătoare nivelului mediu empatic). Mări-inea următoarei proporţii, în ordine ierarhică (32%), înscrierăspunsurile terapeuţilor în clasa imediat superioară (4), ceeace corespunde nivelului mediu-bun empatic. Sumate,răspunsurile terapeuţilor corespunzătoare nivelurilor mediu şimediu-bun empatic indică o proporţie de 79%, ceea cedevine argument pentru a afirma că predictivitatea empaticăa psihoterapeuţilor atestă un nivel sensibil ridicat, iar dacăadăugăm şi proporţia răspunsurilor de nivel bun empatic(ceea ce devine 97%), se atestă un nivel foarte înalt depredictivitateempatică.După cum este cunoscut, indicatorul de predictivitateempatică se nuanţează, dacă nu, chiar se specifică, prin exis-tenţa celor patru secvenţe ale testării cu ajutorul probeiDymond, cărora Ie corespund, în fapt. patru ipostaze alepredictivităţii empatice:(A): „Eu despre mine" - practic o evaluare autopro-iectivă, o modalitate a imaginii de sine, conturată în bazacelor şase trăsături-criterii despre care am vorbit mai sus;(B): „Eu despre partenerul de relaţie" - o imagineproiectivă conturată în perspectiva aceloraşi trăsături-criteriidespre celălalt, însă pe baza unor „informaţii" (indici com-portamentali de cunoaştere) sumare, obţinute în primeleîntâlniri terapeutice;(C): „Cum cred eu că mă vede partenerul de relaţie" - oimagine a mea având ca sursă modelul cel mai probabil deproiecţie / rezonanţă afectivă aparţinând partenerului derelaţie (imagine în care se suprapun, fără să coincidă întrutotul, impresiile partenerului şi aşteptările mele de naturăcognitivă probabilă şi deziderativă);(D): „Cum cred eu că se vede partenerul de relaţie pesine" - o imagine al cărui „autor" sunt tot Eu şi în care aparProiectate impresiile, evaluările (cu intensităţile lor) propriiPartenerului de relaţie.103
  • 103. în consecinţă, avem de-a face, corespunzător celor patrusecţiuni ale testului, cu patru imagini (proiecţii) ale mele(subiect): despre mine (dar elaborată de mine), desprepartener (dar elaborată de mine), despre mine (dar „inte-rmediată" de viziunea probabilă a partenerului cu privire lamine) şi, în fine, despre partener (dar „intermediată" deviziunea mea cu privire la modul cel mai probabil în carepartenerul se autopercepe). Rezultă că suntem în faţa uneisituaţii-test care modelează o relaţie real-posibilă. în carecomportamentul meu (subiect), adică reacţia mea de răspuns,pentru a fi cât mai adecvată cu putinţă, are nevoie - capuncte de sprijin absolut necesare - de două duble imagini:a mea şi a partenerului meu, fiecare în forma cunoaşteriidirecte preponderent sensibile, ca şi în forma proiectată(intermediată) de viziunea celuilalt. Primele sunt puncte desprijin cu un grad relativ ridicat de certitudine, secundelesunt puncte de sprijin invocate, anticipate cu un grad relativredus de informaţie sigura, adică relativ ambigui.O „câtime1" semnificativă din succesul prezumat aiacestei modalităţi de cunoaştere rezidă - după câte rezultă -în acurateţea anticipării reacţiilor celuilalt, adică în dispoziţiaaptitudinală a subiectului considerat de a prevedea (pre-zice),prin transpunere în cadrul de referinţă al celuilalt, reacţiilecele mai probabile, în sensul disponibilităţii actualizate şiactualizabile pentru o astfel de cunoaştere, numim aceastapredictivitate empatică.Vom nota cu (T) răspunsurile terapeutului şi cu (P) celecare sunt proprii pacientului. De asemenea, ipostazele A. B.C şi D se referă la răspunsurile terapeutului, iar ipostazele A,B, C şi D sunt proprii pacientului. Datele sunt înscrise într-osuită de tabele duble, primul conţinând mediile terapeuţilor lafiecare trăsătură-criteriu, al doilea conţinând indicii numericiai intensităţii pe care subiecţii o atribuie trăsăturilor, res-pectiv factorilor, în viziunea proprie. Tabelele sunt trecute în104
  • 104. anexa nr. l, din care vom reţine aici primul dublu tabel,rămânând ca din celelalte să reţinem indicii de bază.Să ne ocupăm, în continuare, de datele care pun în evi-denţă nuanţele subtile ale predictivităţii empatice a psiho-terapeuţilor (adică, cele patru ipostaze ale ei, corespunzătoaresecvenţelor testului, în perspectiva trăsăturilor-criterii).A: Ipostaza imaginii de sine - „Eu (T) despre mine "Prin calcularea indicatorilor tendinţei centrale (cu ajuto-rul programului de statistică SPSS), au fost obţinute urmă-toarele rezultate:Tabel 9Mediile psihoterapeuţilor la fiecare trăsătură-criteriuşi indicii numerici ai intensităţii atribuite relevanţei trăsăturilor.simpatic-(cooperant-i relaxat- generos- ; blând-j antipatic j distant (tensionat egoist agresivJ 100_J__ 100_ j _ 100_ • 100 J 100ÎMedia i 4.06 i 4.43 î 4.14 3.95 3.88INdecis-indecis1004.32Clase (%)Criterii j5 (foarte mult) j 4 (mult) j 3 (mediu) 2 (puţin) 11 (deloc)i simpatic- ş: antipatic j! coopérant-distantţrclaxat-tensionatjgeneros-egoist[bjând-agresiv idecis-indecis275044272743j 52 433941) 41 481j11i1217932257•• 0 ;! 0 !1 3 •1 1 ) j 7 j2005000Mai întâi, calcularea mediilor per trăsăturâ-criteriu în no-tarea pe clase de răspuns (de la l la 5), ne pune la dispoziţie105
  • 105. un indiciu numeric al disponibilităţii de răspuns aparţinândunui psihoterapeut statistic, în baza căruia întrevedem oordine de intensitate a trăsăturilor-criterii astfel: coopérant-distant (4,43). decis-indecis (4,32) şi relaxat-tensionat (4,14)(A se vedea partea întâi a tabelului nr.9).Din punctul de vedere al imaginii de sine a terapeutului,el apare, în propria evaluare-proiecţie. ca foarte cooperant,foarte decis (non-ezitant) şi intens relaxat.Din punctul de vedere al ierarhiei trăsăturilor-criterii.stabilite ca intensitate (frecvenţă) a opţiunilor autoevaluăriiproiective, găsim pe primele trepte (în baza sumarii punc-tajelor acordate de terapeuţi pentru clasele-nivel cele maiînalte), aceleaşi trăsături-criterii: cooperant (93%), decis(91%) şi relaxat (83%). Au rămas pe treptele de opţiune maislab cotate faptul de a fi simpatic (79%), generozitatea (68%)şi blândeţea (68%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr.9).Credem că se impune de la sine încheierea că trăsăturile-criterii cu cel mai ridicat nivel de intensitate sunt, realmente,potrivit conţinutului psihic vizat, unităţi relevante de con-duită empatică (cooperarea, determinarea şi relaxarea), aşacum celelalte trei, mai slab cotate, sunt formale, exterioare.Din păcate, nu avem rezultate de cercetare la dispoziţiepentru a compara datele noastre, încât rămâne să acceptămrelevanţa primelor trăsături ca definitorii pentru interacţiuneapsihoterapeutică pe temeiul conţinutului lor psihic: coope-rarea ca o condiţie decurgând din natura actului terapeutic.caracterul decis (determinativ) al conduitei profesionaleproprii terapeutului şi relaxarea ca o condiţie psiho-medicalăindisociabilă de factură procedurală a actului psihoterapeutic.B: Ipostaza imaginii partenerului in optica .„mea"-„Eu (T) despre pacientul meu"Având la bază aceleaşi trăsături-criterii. imagineapacientului în viziunea (proiectivă) a psihoterapeutuluî va fi106
  • 106. gratificată cu indici de intensitate mijlocie, în fapt, valorimedii, mai mici decât cele prin care era calificată propria saimagine de sine şi cuprinzând un set de trăsături între caredouă sunt prezente şi în cazul anterior. Ordinea de intensitateeste: coopérant-distant (3,74), simpatic-antipatic (3,72) şiggneros-egoist (3,47). în privinţa celei din urmă dintretrăsăturile-criteriu, care întruneşte practic un punctaj deaproximativ 50%, este dificil să o includem printre trăsăturilerelevante (A se vedea partea întâi a tabelului nr. i din anexă,ipostaza B).Din perspectiva reprezentării psihoterapeutului cu privirela pacientul său, specialistul avansează, de fapt, douătrăsături-criterii majore: spiritul cooperant şi calitatea de afi simpatic.Din unghiul trăsăturilor-criterii pentru care terapeutulpromovează un proiect ierarhic deziderativ. aceleaşi douătrăsături-criterii ocupă topul ierarhiei (cooperarea - 64%şi simpatia - 59%), urmate de generozitate (52%), blândeţe(44%), decizie (39%) şi, aproximativ neglijabil, relaxarea -tensionarea (21%), trăsătură despre care psihoterapeutul areidee în mare, din primul moment al relaţiei psihoterapeutice.In tot cazul, întreg registrul claselor de răspuns cuprindeanumite procente de intensitate atribuite de psihoterapeut capotenţial propriu pacientului: în afară de primele două clasedespre care am discutat mai înainte, urmează 29,50% pentrunivelul mediu, 19,50% pentru nivelul slab şi 4,17% pentrunivelul cel mai scăzut. Repartizarea proporţiilor pe clase derăspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelurilor mediu şi bun.Mărimea scăzută a proporţiilor pentru clasele cele mai înalte(a 5-a şi a 4-a) poate fi un indiciu care ar justifica încheiereacă pacientul nu ocupă o zonă semnificativă de interes iniţialdin partea terapeutului, cel puţin în lumina proporţiilor găsitede noi. Acesta din urmă pare a fi satisfăcut ca relaţia psiho-terapeutică să decurgă pentru început, mai ales datorită107
  • 107. spiritului cooperant al pacientului. Această „atitudine"iniţială urmează a se modifica treptat, pe măsura adânciriicunoaşterii sale clinico-psihologice asupra partenerului săude relaţie. Mai mult decât probabil, aici întâlnim o mani-festare stilistică a adevăratului profesionist, întrevedem oconduită funcţională ghidată de prudenţă, amânare, evitare adeciziei pripite, aşteptare a argumentelor diagnostice - toateîn interesul unei cunoaşteri întemeiate a pacientului, inclusivprin procedeele investigaţiei ştiinţifice. Dispoziţia predic-tivităţii în acest caz pare a-şi muta centrul de interes, ceipuţin în mod egal, pe cunoaşterea clinică.C: Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea parteneruluidespre mine - „Cum cred eu (T) că mă vede pacientulpe mine "în acest caz, este vorba, în esenţă, de o atribuire dinpartea psihoterapeutului a propriei imagini în optica (repre-zentarea) cea mai probabilă a pacientului.Din perspectiva terapeutului, în cotarea relevanţeitrăsăturilor-criterii (încadrarea lor diferenţiată în cele 5 clasede răspuns), pe primul plan (în reprezentarea posibilăa pacientului) s-ar situa trei trăsături-criterii ale unei relaţiipsihoterapeutice eficiente: decizia-indecizia (4.28), reiaxa-rea-tensionarea (4,19) şi cooperarea-distanţarea (4,13) (A sevedea partea întâi a tabelului nr. l din anexă, ipostaza C).Din perspectiva ierarhiei trăsăturilor-criterii, aceleaşi treitrăsături se situează în prim plan, cu proporţii ridicate şi rela-tiv apropiate între ele (85%, 85% şi repectiv 75%). Urmeazăcelelalte trei trăsături-criterii cu proporţii de reprezentare, înspaţiul claselor superioare de răspuns, uşor supramedii:simpatie-antipatie (73%), generozitate-egoism (67%) şiblândeţe-agresivitate (64%). Se înţelege că, în spectrulnivelurilor mediu şi slab, rămâne o proporţie vizibil redusa108
  • 108. de „puncte" (alegeri), predictivitatea empatică instanţiindu-seca atitudine şi capacitate în deplinătatea „autorităţii" ei (A sevedea partea a doua a tabelului nr. l din anexă, ipostaza C).D: Ipostaza proiecţiei „mele "privind imaginea de sine apartenerului - „Cum cred eu (T) că se vede pacientulpe sine "în esenţă, aici avem de-a face cu prefigurarea imaginiide sine a pacientului în propria sa reprezentare. Se constată orepartiţie a alegerilor făcute de psihoterapeut pe întreg spec-trul celor 5 niveluri (clase de răspuns), în aceste condiţii, nune aşteptăm ca vreuna dintre trăsăturile-criterii să se detaşezedecisiv de celelalte sub raportul proporţiilor atribuite de subiec-tul respondent(psihoterapeutul) imaginii de sine apacientului.Astfel, din perspectiva psihoterapeutului care îşi prefi-gurează imaginea de sine a pacientului, apare pe primul plan,cu o proporţie uşor supramedie, o singură trăsătură-criteriu:cooperarea - distanţarea (3,57). In proiecţia psihoterape-utului, pacientul trebuie să fie calificat prin spirit cooperant.Celorlalte trăsături, terapeutul le acordă, prin „intermediul"imaginii de sine a pacientului, o relevanţă moderată şiaproape egală ca valoare medie (în jurul a 3,50: generozita-tea, blândeţea, simpatia, relaxarea şi decizia) (A se vedeapartea întâi şi a doua a tabelului nr. l din anexă, ipostaza D).In aceeaşi ordine ierarhică se află trăsăturile-criterii dinperspectiva proporţiei care li s-a acordat: cooperarea - 59%.alte trei în jurul valorii medii, iar două cu proporţii reduse.Am putea deduce (ca şi în cazul ipostazei B analizatemai sus), că prin intermediul unei imagini prefigurate depsihoterapeut ca aparţinând pacientului despre sine însuşi,primul „pretinde" sau prefigurează o „credinţă" potrivitcăreia are relevanţă indiscutabilă, nu însă şi o proporţiefoarte ridicată, pentru eficienţa relaţiei psihoterapeutice,spiritul cooperant.109
  • 109. în rezumat, reţinem principalele constatări asupra ipos-tazelor abilităţii empatice a psihoterapeutului. Mai întâi, însă,la Încheierea analizei de mai sus, ni s-au impus câteva înţe-lesuri sau accepţiuni mai clare şi precise cu privire laconţinuturile psihice ale celor patru ipostaze ale predic-tivităţii empatice, accepţiuni care vor ghida prelucrarea/interpretarea noastră.• în cazul primei ipostaze (A: „Eu despre mine"),mecanismul psihic al conduitei empatice predictive constăîntr-o proiecţie a imaginii de sine, în funcţie de un set detrăsături-criterii. Autor este totdeauna respondentul (subiec-tul examinat), iar produsul este o imagine-proiect a acestuia;• în cazul celei de a doua ipostaze (B: „Eu desprepartenerul meu"}, mecanismul psihic al conduitei empaticepredictive constă într-o atribuire de către subiectul respon-dent a unei imagini-proiect privitoare la partenerul de relaţie.Autor rămâne tot subiectul examinat, iar produsul ar urma săfie o imagine proiectată (posibilă, probabilă, dar atribuităpartenerului);• în cazul celei de a treia ipostaze (C: „Cum cred eu cămă vede partenerul pe mine"), mecanismul psihic alconduitei empatice predictive constă într-o pre-figurare aimaginii partenerului despre mine. Autor rămâne subiectulexaminat, iar „produsul" urmează să fie o imagine foarteprobabilă „a mea" (în cazul de faţă, a psihoterapeutului) înreprezentarea anticipatoare, deci posibilă, a pacientului;• în cazul celei de a patra ipostaze (D: „Cum cred eu căse vede partenerul pe sine"), mecanismul psihic al conduiteiempatice predictive constă, de asemenea, într-o pre-figurarga imaginii pacientului despre sine. Autor rămâne subiectulexaminat, iar „produsul" urmează să fie o imagine cât maifidelă „a mea" (în cazul de faţă, a psihoterapeutului) atribuităpacientului şi având drept „obiect" propria sa persoană.110
  • 110. Vom observa, pe de o parte, ca în primele două ipostaze,procesul proiectiv al subiectului examinat apare ca nemijlocitdirecţional („Eu despre mine", , ,£u desPrePanerul meu")şi în bună măsură „simplu". p£ când în celelaite douăipostaze, procesul proiectiv al Su^iectuluiexaminat apare caintermediat de o nouă prezenţă - imaginea partenerului derelaţie prin mijlocirea căruia este Privit(anticipat) pre-figuratîntâi autorul (respondentul, resp^ctivpsihoterapeutul), apoiintermediarul (pacientul).Dar există şi un alt mod de Privire asuPra celorPatruipostaze, anume din punctul de vederealcalculării niveluluide empatie predictivă a parte Berilor de relaţie. Pentruaceasta, se estimează două scoruri deempatie care apoi sesumează. Pentru a afla primul sco rdepredictivitate empaticăa psihoterapeutului, se compara datele celei de a lreiaipostaze (C: „Cum cred eu că m& vedePacientul pe mine")cu datele celei de a doua ipostaze proprii pacientului (B1: „Eudespre psihoterapeutul meu"). Pentru a afla cel de al doileascor, se compară datele celei de & Patraip°staze(D: „Cumcred eu că se vede pacientul pe? sine") cudatele Crimeiipostaze, proprii pacientului (A1: „^udesPre mine")- In fine.se face suma celor două scoruri pentru a se afla scorul depredictivitate empatică al psihoterapeutului. Prelucrareaacestor date s-a operat şi apoi prezc?ntat în tabelul nr 7undescorul căutat are valoare de 9,50, ^dică~ Potrivltcotelordenivel ale scalei Dymond, o valoare care se înscriePeeraniţadintre nivelurile mediu empatie şi n^»ediu-bunempatie.în altă ordine de idei, reţinem r«£?zultatele cele mai semnificative, consecutive analizei date *orspecifice celor patruipostaze ale predictivităţii empatice * psihoterapeutului:• Predictivitatea empatică a p- sihoterapeuţilor, în afaramodului de estimare potrivit scale î Dymond, mai poate tievaluată în lumina repartizării opţiunilor răspunsurilesubiecţilor pe 5 clase. Acestea se pi Aşează în spaţiile mvelu-111
  • 111. rilor mediu empatic, mediu-bun empatic şi bun empatic, ceeace acoperă 97%, toate conducând la încheierea ca psiho-terapeuţilor le este propriu un nivel ridicat al predictivităţiiempatice.• Predictivitatea empatică a psihoterapeuţilor se deve-lopează relativ diferit şi, deci, nuanţat, în raport cu cele patruipostaze oferite de situaţiile-test:• în prima („Eu despre mine"), ordinea de intensitate atrasăturilor-criterii instituie în top cooperanta, determinarea(decizia) şi relaxarea, adică acele calităţi care sunt, practic,atribute de definiţie a interacţiunii psihoterapeutice văzutedin perspectiva terapeutului:• In a doua ipostază („Eu despre pacientul meir), douătrăsături-criterii ocupă rangurile cele mai înalte, cuobservaţia că intensitatea (proporţia opţiunilor) este cel multimediat supramedie - cooperanta şi simpatia. Cum „autorul"acestei ierarhii este subiectul respondent, adică psiho-terapeutul, rămâne să înţelegem că el pare satisfăcut laînceputul relaţiei terapeutice, dacă pacientul ar face probaspiritului de colaborare şi ar avea o conduită care să sugerezesimpatie;• In a treia ipostază („Cum cred eu că mă vedepacientul pe mine"), în care psihoterapeutul încearcă săatribuie pacientului abilitatea de a-1 vedea într-o luminăpropice relaţiei psihoterapeutice, trăsăturile-criterii cele maiînalt saturate în opţiunile anticipative ale terapeutului suntdeterminarea sau decizia, cooperanta şi relaxarea, adicătocmai trăsăturile-criterii de top degajate în prima ipostază(„Eu despre mine"). Această situaţie apare ca fiind firească.în sensul că psihoterapeutul nu ar putea, ca specialist, săpretindă sau să anticipeze ca productive alte determinăridecât cele formulate pentru sine însuşi;• In a patra ipostază („Cum cred eu că se veciepacientul pe sine"), în care este vorba despre un act de112
  • 112. anticipare prin atribuire de calităţi-condiţii, se situează învârful ierarhiei o singură trăsătură-criteriu, anume coope-ranta, cu o intensitate moderat ridicată, adică tocmai calitateaesenţială a relaţiei psihoterapeutice.• In perspectiva acestor rezultate, ni se pare justificat săconchidem preliminar, pentru această modalitate de abordarea predictivităţii empatice (în cele patru ipostaze specificeconduitei psihoterapeutului), că relaţia terapeutică pare a fiinstanţiată şi ordonata de exigenţe psihologice şi profesionalepromovate de psihoterapeut sub „jurisdicţia" unor condiţiicare încep cu spiritul de cooperare şi continuă cu caracteruldeterminativ (decizia). Urmează să stabilim congruenţaacestor condiţii reliefate din unghiul de vedere al antici-părilor psihoterapeutului cu predicţiile pacientului.2.2. Abordare integrativă(al doilea set de criterii —factorii)Al doilea set de criterii de analiză a empatiei predictive(Dymond 2) este constituit din următorii factori ai relaţieipsihoterapeutice:implicare - neimplicare în situaţia psihoterapeutică;încredere — neîncredere în actul psihoterapeutic;progres—nonprogres;adecvanţă — inadecvanţă;agreabilitate - nonagreabilitate;speranţă (în rezultate) — lipsă de speranţă.Pe parcursul analizei care urmează, vom face apel la unsingur cuvânt pentru a denumi un anumit factor-criteriu (deexemplu, implicare, adecvanţă etc). Această decizie ţinteştedin nou să simplifice exprimarea şi are un anumit temei înmodul în care s-au distribuit opţiunile subiecţilor, adică înmajoritate către „polul" cotelor înalte.113
  • 113. Procedura de calculare a indicatorului de empatie predic-tivà este identică cu cea descrisă în cazul primului set decriterii-trăsăturile. în tabelele de mai jos (nr. 10 şi nr. 11)suntprezentaţi indicii statistici şi distribuţia psihoterapeuţilorpotrivitclaselordeîncadrare:Tabel 10Indici de predictivitate empatică - psihoterapeuţi(al doilea set de criterii).Nr. interacţiunipsihoterapeutice~ 100Media7,84Scorminim1(Scor maxim-26Abatereastandard3 50Tabel 1 1Distribuţia procentuală a psihoterapeuţilor la proba de predictivitateempatică (al doilea set de criterii)Nivel de empatiepredictivă - terapeuţi(al doilea set de criterii)_. ,Clasai_. .Clasa 2Subiecţi slab| empaticij Subiecţi mediu-slabNr. interacţiunipsihoterapeuticeProcentaj2%Clasa 3Clasa 4Clasa 5HSubiecţimediuempaticiSubiecţi mediu-bunempaticiSubiecţi bunempaticiTotalir ~ "19423610019%42%36%100%114
  • 114. Media psihoterapeuţilor pentru predictivitatea empaticăla cel de-al doilea set de criterii (7,84) se înscrie în limitelenivelului mediu-bun empatic. Distribuţia pe clase de răspunsa celor o sută de interacţiuni psihoterapeutice probează faptulcă, în cea mai mare proporţie (42%), răspunsurile tera-peuţilor se înscriu în clasa mediu-bun empatic. Mărimeaurmătoarei proporţii, în ordine ierarhică (36%) înscrierăspunsurile terapeuţilor în clasa imediat superioară (5), ceeace corespunde nivelului bun empatic. De asemenea, înproporţie de 19%, răspunsurile terapeuţilor se încadrează înclasa 3, corespunzătoare nivelului mediu empatic. în cazuriizolate, terapeutul se situează pe un nivel mediu-slab şi slabempatic (trei cazuri), neconcludente pentru a trage oconcluzie edificatoare.Dacă sumăm procentele proprii claselor 3, 4 şi 5, obţi-nem o proporţie de 97%, ceea ce - ca şi în cazul predic-tivităţii empatice decelate mai sus la nivelul trăsăturilor(setul l de criterii), caracterizează psihoterapeuţii ca posesoriai unei înalte disponibilităţi empatice predictive pe criteriulfactorilor care ţin de relaţia psihoterapeutică.Dacă, în cazul primului set de criterii, terapeuţii obţin omedie a predictivităţii empatice de 9,50 (corespunzătoarenivelului mediu empatic-mediu-bun empatic), la cel de-aldoilea set de criterii ei înregistrează o medie de 7,84(corespunzătoare nivelului mediu-bun empatic). Datele vinsă demonstreze faptul că psihoterapeuţii fac proba uneidisponibilităţi mai înalte de predicţie, în procesul psiho-terapeutic, prin mijlocirea unor trăsături complexe (factori)decât atunci când recurg la criteriul trăsături mai „simple"de personalitate.Procentual, rezultatele se prezintă astfel: psihoterapeuţiise plasează la primul set de criterii Dymond pe nivelurilemediu-bun şi bun empatic în 50% din interacţiuni, iar la celde-al doilea set de criterii în 78% dintre acestea, diferenţă115
  • 115. care întăreşte cele notate anterior. Cât priveşte nivelul mediude predictivitate empatică, la primul set de criterii, terapeuţiiînregistrează acest scor în 47% din situaţii, iar la cel de-aldoilea set de criterii în doar 19% din interacţiuni, situaţiecare are loc pe fondul creşterii proporţiilor proprii claselor4 şi 5 în cazul al doilea (78% faţă de 50%).Aşa cum am notat anterior, indicatorul de predictivitateempatică se specifică prin existenţa celor patru secvenţe aletestării cu ajutorul probei Dymond. în continuare, ne vomocupa de datele care pun în evidenţă nuanţele predicti-vităţii empatice în funcţie de cele patru ipostaze ale ei, înperspectiva factorilor-criterii.A: Ipostaza imaginii de sine - „Eu (T) despre mine"Calcularea mediilor per factor-criteriu în notarea pe clasede răspuns (de la l la 5) ne pune la dispoziţie un indiciunumeric al disponibilităţii de răspuns aparţinând unui psiho-terapeut statistic, în baza căruia întrevedem următoarea ordinede intensitate a factorilor-criterii: implicare - neimplicare însituaţia psihoterapeutică (4,25), adecvanţă - inadecvanţă(4,15), speranţă în rezultate - lipsă de speranţă (4,15),încredere - neîncredere în actul psihoterapeutic (4,14) (A sevedea partea întâi a tabelului nr. 2 din anexă, ipostaza A).Din punctul de vedere al imaginii de sine a psiho-terapeutului, el apare - în propria evaluare-proiecţie, ca fiindfoarte implicat în actul psihoterapeutic, consideră psiho-terapia foarte adecvată, manifestă o intensă speranţă (înrezultate) şi încredere în actul terapeutic.Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criterii.stabilite ca intensitate (frecvenţă) a opţiunilor autoevaluăriiproiective, găsim pe primele trepte (în baza sumarii punc-tajelor acordate de terapeuţi pentru clasele-nivel cele maiînalte), aceiaşi factori-criterii: implicare în psihoterapie116
  • 116. (88%), încredere (87%), adecvanţă (85%) şi speranţă înrezultate (82%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. 2din anexă, ipostaza A).Putem conchide că următorii patru factori sunt definitoriipentru relaţia psihoterapeutică: implicarea în psihoterapie, cao condiţie a unei autentice interacţiuni, adecvanţă (oglindirea manifestării siguranţei terapeutului în validitatea terapieiaplicate), precum şi încrederea şi speranţa în rezultate,condiţii afectiv-motivaţionale ale obţinerii succesului psiho-terapeutic. Au rămas pe treptele de opţiune mai slab cotateconsiderarea de către terapeut a faptului că psihoterapiaaplicată este agreabilă (79%), precum şi ideea de progres înpsihoterapie (64%).B: Ipostaza imaginiipartenerului în optica ,, mea " - „Eu(T) desprepacientul meu "Ca şi în cazul primului set de trăsături-criterii, imagineapacientului în viziunea (proiectivă) a terapeutului este grati-ficată cu indici de intensitate medie, mai mici decât cei princare este calificată imaginea de sine a terapeutului. Reţinemtrei factori, între care doi sunt prezenţi şi în ipostaza A,ordinea lor de intensitate fiind următoarea: adecvanţă-inadecvantă (3,95), implicare-neimplicare în situaţia psiho-terapeutică (3,89) şi agreabilitate-nonagreabilitate (3,82) (Ase vedea partea întâi a tabelului nr. 2 din anexă, ipostaza B).Din perspectiva reprezentării terapeutului cu privire lapacientul său, specialistul promovează trei factori-criteriimajori: adecvanţă psihoterapie! pentru pacientul său, impli-carea pacientului în psihoterapie şi caracterul agreabil alpsihoterapie! pentru pacient.Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criteriipentru care terapeutul promovează un proiect ierarhic dezi-derativ, doi factori-criterii ocupă topul ierarhiei: adecvanţă(78%) şi implicarea în situaţia psihoterapeutică (78%), deşi,117
  • 117. cu oarecare „indulgenţă", ar putea fi considerat aproximativde acelaşi nivel şi caracterul agreabil (69%), urmat desperanţa în rezultate (67%), progresul în terapie (63%) şiîncrederea în actul psihoterapeutic (60%). Oricum, întregregistrul claselor de răspuns cuprinde anumite procente deintensitate atribuite de psihoterapeut ca potenţial propriipacientului: în afară de primele două clase despre care amdiscutat mai înainte, urmează 25,67% pentru nivelul mediuşi 5,50% pentru nivelul slab. Repartizarea proporţiilor peclase de răspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelurilor bun şimediu (A se vedea partea a doua a tabelului nr. 2 din anexă.ipostaza B).C: Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea parteneruluidespre mine -,, Cum cred eu (T) că mă vede pacientul pemine"Din perspectiva psihoterapeutului, în cotarea relevanţeifactorilor-criterii (încadrarea lor diferenţiată în 5 clasede răspuns), pe primul plan în reprezentarea probabilă apacientului pe care i-o atribuie terapeutul s-ar situa patrufactori-criterii care ţin de o relaţie terapeutică eficientă:încredere-neîncrederere în actul psihoterapeutic (4,28),implicare-neimplicare în situaţia psihoterapeutică (4,20),speranţă în rezultate - lipsă de speranţă (4,16) şi adecvanţă:nonadecvanţă a psihoterapiei (4,14) (A se vedea partea întâia tabelului nr. 2 din anexă, ipostaza C).Din perspectiva ierarhiei factorilor-criterii, aceiaşi patrufactori se situează în primul plan cu proporţii ridicate şirelativ apropiate între ele (90%, 89%, 85% şi respectiv 85%).Urmează ceilalţi doi factori-criterii cu proporţii de repre-zentare, în spaţiul claselor superioare de răspuns, uşor supra-medii: progres - nonprogres (78%) şi caracter agreabil -dezagreabil (78%). Fireşte, în spectrul nivelurilor mediu şi18
  • 118. slab rămâne o proporţie vizibil redusă de alegeri, predictivi-tatea empatică instanţiindu-se ca atitudine esenţială.Se constată faptul că factorii-criterii cei mai înalt saturaţiîn opţiunile anticipative ale terapeutului sunt încrederea înpsihoterapie, implicarea, speranţa în rezultate şi adecvanţapsihoterapiei, adică tocmai factorii-criterii de top desprinşi înprima ipostază („Eu despre mine"), ceea ce probează din noufaptul că terapeutul „nu poate" să anticipeze ca fiind pro-ductive alte caracteristici decât cele formulate pentru sineînsuşi (A se vedea partea a doua a tabelului nr. 2 din anexă,ipostaza C).D: Ipostaza proiecţiei ,,mele" privind imaginea de sinea partenerului - „ Cum cred eu (T) că se vede pacientulpe sine "Din perspectiva psihoterapeutului care îşi prefigureazăimaginea de sine a pacientului apar pe prim plan, cu o pro-porţie supramedie, doi factori-criterii: adecvanţă - nona-decvanţă (4,00) şi implicare - neimplicare în situaţia psiho-terapeutică (3,98). în proiecţia terapeutului, pacientul trebuiesă considere psihoterapia ca fiind adecvată în cazul său şi săfie implicat în procesul terapeutic. Celorlalte trăsături,terapeutul le acordă, prin intermediul imaginii de sine apacientului, o relevanţă moderată (în jurul valorii a 3,70:încredere în psihoterapie, speranţă în rezultate, progres înpsihoterapie şi caracter agreabil al psihoterapiei).In aceeaşi ordine ierarhică se află factorii-criterii dinperspectiva proporţiei care li s-a acordat: adecvanţă (78%) şiImplicare în situaţia terapeutică (76%). S-ar putea, la rigoare,enumera şi un al treilea factor-criteriu - speranţa (în rezul-tate) care primeşte un „scor" de 70% (A se vedea partea întâiŞi a doua a tabelului nr. 2 din anexă, ipostaza D).119
  • 119. Deducem, ca şi în cazul ipostazei B prezentate mai sus.că prin intermediul unei imagini prefigurate de terapeutca aparţinând pacientului despre el însuşi, primul considerăcă gradul de adecvanţă şi de implicare a pacientului în psiho-terapie au o relevanţă indiscutabilă pentru eficienţa relaţieipsihoterapeutice. Ceilalţi factori-criterii cu „scorurile" lor.continuă descrescător ierarhia astfel: încrederea (64%),progresul (61%) şi caracterul agreabil (57%).In rezumat, reţinem rezultatele cele mai semnificativeale predictivităţii empatice specifice psihoterapeutului la celde-al doilea set de criterii (factori):• In privinţa repartizării opţiunilor răspunsurilor tera-peuţilor pe cele 5 clase, acestea se plasează în spaţiilenivelurilor mediu-bun empatic, bun empatic şi mediuempatic, ceea ce acoperă o proporţie de 97%, toateconducând la concluzia că terapeuţilor le este propriuun nivel ridicat al predictivităţii empatice.• Predictivitatea empatică a terapeutului se prezintă înmod diferit, în raport cu cele patru ipostaze oferite descala Dymond:• A: în prima („Eu despre mine"), ordinea de intensitatea factorilor-criterii instituie în top implicarea însituaţia psihoterapeutică, gradul de încredere, adec-vanţă şi manifestarea speranţei în rezultate, atributeconsiderate de psihoterapeut drept definitorii pentru orelaţie terapeutică eficientă.• B: In a doua ipostază („Eu despre pacientul meu").trei factori-criterii ocupă rangurile cele mai înalte:adecvanţă, implicarea şi caracterul agreabil. Prinurmare, terapeutul pare satisfăcut, la debutul relaţieiterapeutice, dacă pacientul consideră psihoterapia120
  • 120. aplicată ca fiind adecvată, dacă pacientul este implicatm procesul psihoterapeutic pe care îl apreciază cafiind agreabil.• C: în a treia ipostază („Cum cred eu că mă vedepacientul pe mine"), factorii-criterii cei mai înaltsaturaţi în opţiunile anticipative ale terapeutuluisunt: încrederea în psihoterapie, implicarea, şpe,nU2ta_jn_jczulţate şi adecyanţa psihoterapie!, adicătocmai factorii-criterii de top desprinşi în primaipostază („Eu despre mine"). Prin urmare, terapeutulanticipează ca fiind eficiente şi productive tocmaiacele caracteristici pe care le-a formulat despresine însuşi.•D: în a patra ipostază („Cum cred eu că se vedepacientul pe sine"), se situează în vârful ierarhiei doifacton-cnterii, şi anume adeçvanta şi implicareaconsiderate drept calităţi esenţiale ale relaţieipsihoterapeutice.• Din perspectiva acestor rezultate, putem conchide cărelaţia ps.hoterapeutică pare a fi instanţiată şi ordonatăde următoarele exigenţe promovate de psihoterapeut:implicarea în psihoterapie şi graduée adeçvanta alpsihoterapie! aplicate, care apar în toate cele patruipostaze ale probei Dymond. Urmează alte douăcondiţi, reliefate din unghiul de vedere al anticipărilorterapeutului, şi anume încrederea în actul psiho-terapeutic şi speranţa în rezult (care apar în douăipostaze).In continuare, vom analiza predictivitatea empatică aPacientului pentru a stabili congruenţa acestor condiţii stabi-ue de psihoterapeut cu predicţiile pacientului121
  • 121. 3. Predictivitatea empatică a pacientului3.1. Abordare descriptivă(primul set de criterii — trăsăturile)în tabele de mai jos (nr. 12 şi nr. 13) sunt prezentaţiindicii statistici şi distribuţia pacienţilor potrivit claselor(nivelurilor) de încadrare:Tabelul 12Indici de predietivitate empatică - pacienţi (primul set de criterii)Nr. interacţiunipsihoterapeutice100Media Scor minim Scor maxim!Abatereastandard10Tabel 13Distribuţia procentuală a pacienţilor la probade predietivitate empatică (primul set de criterii)20 , 3,38t^^^M&-mmm*<mm<mm№m$&^j Clasa l jîClasa2| Clasa 3|Clasa 4Nivel de empatie predictivă -pacienţi(primul set de criterii)Subiecţi slabempaticij Subiecţi mediu-slabjempatici^ Subiecţi mediujempaţicj___]Subiecţi mediu-bun Ji jempatici|Clasa 5 J^ubiecţi bun empaticil TotalNr. interacţiunipsihoterapeuticeProcentaj423j6ILL10042%36%13%100%Media pacienţilor pentru predietivitate empatică laprimul set de criterii (10,00) se înscrie în limitele nivelului122
  • 122. mediu empatic. Distribuţia pe clase de răspuns a celor o sutăde interacţiuni psihoterapeutice probează faptul că, în ceamai mare proporţie (42%), răspunsurile pacienţilor se înscriuîn clasa corespunzătoare nivelului mediu empatic (3).Mărimea următoarei proporţii, în ordine ierarhică (36%),înscrie răspunsurile pacienţilor în clasa imediat superioară (4),corespunzătoare nivelului mediu-bun empatic, iar în clasacorespunzătoare nivelului bun empatic (5) sunt înscrise 13%din răspunsurile pacienţilor. Sumate, răspunsurile acestoracorespunzătoare nivelurilor mediu empatic, mediu-bunempatic şi bun empatic indică o proporţie de 91%, ceea cedevine argument pentru a afirma că şi pacienţii, alături depsihoterapeutul lor, atestă un nivel foarte înalt depredictivitate empatică. Doar în 8% din cazuri, pacienţii sesituează pe nivelul mediu-slab empatic şi, în unul singur, pecel slab empatic.în funcţie de cele patru secţiuni ale probei Dymond vomanaliza succesiv cele patru imagini (proiecţii) ale pacientului(notate A, B, C şi D) elaborate de el despre el însuşi („Eudespre mine"), despre psihoterapeut („Eu despre psihotera-peutul meu"), despre el însuşi, dar „intermediată" deviziunea probabilă a psihoterapeutului cu privire la pacient(„Cum cred eu că mă vede psihoterapeutul pe mine") şi, înfine, despre psihoterapeut. dar „intermediată" de viziuneapacientului cu privire la modul cel mai probabil în care tera-peutul se autopercepe („Cum cred eu că se vede psihotera-peutul pe sine").A: Ipostaza imaginii de sine - „Eu (P) despre mine "Calcularea mediilor per trăsătură-criteriu în notarea peclase de răspuns (de la l la 5), ne pune în evidenţă urmă-toarea ordine de intensitate a acestor trăsături: cooperant -distant (3,71) şi generos - egoist (3,68) (A se vedea parteaîntâi a tabelului nr. 3 din anexă, ipostaza A).123
  • 123. Din punctul de vedere al imaginii de sine a pacientului,el apare, în propria evaluare-proiecţie ca fiind cooperant şigeneros (non-egoist).Din perspectiva ierarhiei trăsăturilor-criterii stabilitădupă intensitatea (frecvenţa) opţiunilor autoevaluării proiec-tive, găsim pe primele trepte (în baza sumarii punctajeloracordate de pacienţi pentru clasele cele mai înalte) aceleaşitrăsături-criterii: cooperant (61%) şi generos (61%). Petreptele de opţiune mai slab cotate au rămas următorii factori:decizia (57%), blândeţea (44%), faptul de a fi simpatic (43%)şi relaxat (33%). (A se vedea partea a doua a tabelului nr. 3din anexă, ipostaza A).Se constată faptul că imaginea de sine a pacientului estegratificată cu indici de intensitate medie, mai mici decât ceiprin care este calificată imaginea de sine a psihoterapeutului(ipostaza A: „Eu despre mine"}. Reamintim că în cazulterapeuţilor s-a obţinut următoarea ordine de intensitate atrăsăturilor-criterii: cooperant - distant (4,43), decis - indecis(4,32) şi relaxat - tensionat (4,14).B: Ipostaza imaginii partenerului în optica „mea" -„Eu (P) despre psihoterapeutul meu"Aşa cum era de aşteptat, imaginea psihoterapeutului înviziunea (proiectivă) a pacientului este calificata cu indici deintensitate mai mari decât cei prin care a fost notată propriaimagine de sine a pacientului, în această ipostază, ordineade intensitate este următoarea: simpatic - antipatic (4,39),decis - indecis (4,32) şi cooperant-distant (4,26). (A sevedea partea întâi a tabelului nr. 3 din anexă, ipostaza B).Aşadar, din perspectiva reprezentării pacientului cuprivire la terapeutul său, sunt avansate trei trăsături-criteriimajore: calitatea de a fi simpatic, caracterul decis (determi-nativ) al conduitei terapeutului şi spiritul său cooperant.124
  • 124. Din perspectiva trăsăturilor-criterii pentru care pacientulpromovează un proiect ierarhic deziderativ, aceleaşi treitrăsături-criterii ocupă topul ierarhiei: simpatia (88%),decizia (88%), cooperarea (87%), urmate de blândeţe (82%),relaxare (81%) şi generozitate (73%) (A se vedea partea adoua a tabelului nr. 3 din anexă, ipostaza B).Putem conchide că psihoterapeutul ocupă o zonă semni-ficativă de interes iniţial din partea pacientului. Acesta dinurmă pare a fi satisfăcut ca relaţia psihoterapeutică să decur-gă, pentru început, mai ales datorită următoarelor calităţi alepsihoterapeutului: simpatie, decizie şi cooperare, dar şicelelalte trăsături-criterii sunt semnificative pentru succesulrelaţiei terapeutice.C: Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea parteneruluidespre mine-,, Cum cred eu (P) că mă vedepsihoterapeutulpe mine "Aşa cum am notat anterior, în această ipostază estevorba despre o atribuire, din partea pacientului, a proprieiimagini în optica (reprezentarea) cea mai probabilă apsihoterapeutului.Din punctul de vedere al pacientului, în cotarea rele-vanţei trăsăturilor-criterii, pe primul plan se situează osingură trăsătură-criteriu a unei relaţii terapeutice eficiente:cooperant - distant (3,41) (A se vedea partea întâi a tabeluluinr. 3 din anexă, ipostaza C).Din perspectiva ierarhiei trăsăturilor-criterii stabilitădupă intensitatea (frecvenţa) opţiunilor proiecţiei pacientuluidespre sine însuşi în imaginea probabilă a psihoterapeutului,găsim pe primele trepte (în baza sumarii punctajelor acordatede pacienţi pentru clasele cele mai înalte) aceeaşi trăsătură-criteriu şi anume spiritul cooperant (50%).125
  • 125. în afară de primele două clase despre care am discutatanterior (a 5-a şi a 4-a), urmează 38,67% opţiuni pentrunivelul mediu, 17,50% opţiuni pentru nivelul slab şi 4%opţiuni pentru nivelul cel mai scăzut. Repartizareaproporţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă mai ridicatănivelurilor mediu (38,67%) şi bun (30,17%) (A se vedeapartea a doua a tabelului nr. 3 din anexă, ipostaza C).Mărimea scăzută a proporţiilor pentru cele mai înalte niveluripoate fi un indiciu că pacientul, datorită suferinţei salenevrotice, îşi gratifică propria imagine în reprezentareaprobabilă a terapeutului cu indici de intensitate medie.D: Ipostaza proiecţiei „mele" privind imaginea de sinea partenerului - „ Cum cred eu (P) că se vede psiho-terapeutul pe sine "Din perspectiva pacientului care îşi prefigurează ima-ginea de sine a psihoterapeutului, apar pe primul plan, cuo proporţie supramedie, următoarele trăsăturUcriterii: decis -indecis (4,51), cooperant - distant (4,31) şi relaxat- ten-sionat (4,23). Aşadar, în proiecţia pacientului, psiho-terapeutul trebuie să fie calificat prin decizie, spirit cooperantşi atitudine relaxată. Celorlalte trăsături, pacientul le acordăprin „intermediul" imaginii de sine a psihoterapeutului orelevanţă, de asemenea, ridicată (în jurul valorii de 4,00:generozitatea, simpatia şi blândeţea (A se vedea partea întâi atabelului nr. 3 din anexă, ipostaza D).în aceeaşi ordine ierarhică se află trăsăturile-criterii dinperspectiva proporţiei care li s-a acordat: decizia (95%).cooperarea (90%), relaxarea (86%), generozitatea (85%),simpatia (83%) şi blândeţea (70%).Aşadar, prin intermediul unei imagini prefigurate depacient ca aparţinând psihoterapeutului despre sine însuşi,primul pretinde sau prefigurează o „credinţă" potrivit căreia126
  • 126. ar avea o relevanţă deosebită pentru eficienţa relaţiei tera-peutice, următorii factori: caracterul decis (determinativ) alconduitei terapeutice, spiritul cooperant, atitudinea relaxată aterapeutului, alături de generozitate, simpatie şi, la limită,blândeţe. Aproape toate trăsăturile-criterii ale psihotera-peutului - în optica pacientului - apar în calitate de condiţiide eficienţă.In rezumat, reţinem cele mai semnificative rezultate alepredictivităţii empatice specifice pacienţilor la primul set detrăsături-criterii:• In privinţa repartizării opţiunilor răspunsurilor paci-enţilor pe cele 5 clase, acestea se plasează în spaţiilenivelurilor mediu empatic, mediu-bun empatic şi bunempatic, ceea ce acoperă o proporţie de 91%.• Predictivitatea empatică a pacienţilor se prezintă înmod nuanţat, în raport cu cele patru ipostaze oferite deproba Dymond:• A: In prima ipostază („Eu despre mine"), ordinea deintensitate a trăsăturilor-criterii instituie în top spiritulcooperant şi generozitatea, atribute considerate depacient drept definitorii pentru închegarea unei relaţiiterapeutice eficiente.• B: în a doua ipostază („Eu despre psihoterapeutulmeii"), trei trăsături-criterii ocupă rangurile cele maiînalte: simpatia, decizia şi cooperarea, urmate, cu micidiferenţe în procente, de blândeţe, relaxare şi gene-rozitate. In fapt, este vorba despre „gestul" de încre-dere pe care pacientul îl acordă psihoterapeutului său.• C: în a treia ipostază („Cum cred eu că mă vedepsihoterapeutul pe mine"), trăsătura-criteriu cea mai127
  • 127. înalt saturată în opţiunile anticipative ale pacienţiloreste cooperarea, trăsătură desprinsă şi în primaipostază A („Eu despre mine"). Aşadar, pacientulanticipează ca fiind eficient şi productiv din punct devedere terapeutic acelaşi spirit cooperant pe care 1-aformulat despre sine însuşi.l D: In a patra ipostază („Cum cred eu că se vedepsihoterapeutul pe sine") se situează în top urmă-toarele trăsături-criterii: decizia, cooperarea şirelaxarea, considerate de pacient drept calităţiesenţiale ale unui psihoterapeut eficient, fără a ignoraprezenţa semnificativă a celorlalte trăsături-criterii.Faptul pare a semnifica încrederea şi speranţa paci-entului în efectul pozitiv al psihoterapiei, însă vomreţine şi caracterul slab diferenţiat al „poziţiei"(relevanţei) trăsăturilor. Aşadar, „investiţia" afectiv-motivaţională a pacientului este de nivel maxim.l Potrivit acestor rezultate, putem conchide că relaţiapsihoterapeutică pare a fi instanţiată şi ordonată deurmătoarele cerinţe avansate de pacient: spiritulcooperant, urmat de caracterul decis (determinat) alrelaţiei psihoterapeutice.l Condiţiile reliefate din perspectiva anticipărilor paci-entului sunt congruente cu predicţiile psihotera-peutului cu privire la atributele unei relaţii terapeuticeeficiente, în top fiind situate de terapeut aceleaşitrăsături-criterii: spiritul de cooperare şi caracteruldeterminativ (decis), în plus, psihoterapeutul reclamăstarea de relaxare drept o condiţie a închegării uneibune relaţii terapeutice, condiţie căreia pacientul îiacordă o relevanţă ridicată doar în cazul ipostazei D1(„Cum cred eu că se vede psihoterapeutul pe sine").128
  • 128. 3.2. Abordare integrativă(al doilea set de criterii -factorii)In tabelele de mai jos vom reda indicii statistici şi distri-buţia pacienţilor potrivit claselor de încadrare:Tabelul 14Indici de predictivitate empatică - pacienţi(al doilea set de criterii)Nr.interacţiunipsihoterapeuticeMediaScorminimScormaximAbatereastandardTabelul 15Distribuţia procentuală a pacienţilor la proba de predictivitate empatică(al doilea set de criterii)f1[Clasa 1j Clasa 21 CIaşa 3tjClasa 4i(Clasa 5iiiNivel de empatiepredictivă - pacienţi(al doilea set de criterii)(Subiecţi slab empaticiş Subiecţi mediu-slabjempatici(Subiecţi mediuj empaticij Subiecţi mediu-bun)empatici(Subiecţi bun empaticiTotal-•ş —i Nr. interacţiunij psihoteapeutice1, oj oi 26j 44T 30T~ 100Procentaj0%0%26% f44%30% l100% jMedia pacienţilor pentru predictivitate empatică la celde-al doilea set de criterii (8,25) se înscrie în limitelenivelului mediu-bun empatie. Distribuţia pe clase de răspunsa celor o sută de interacţiuni psihoterapeutice probează faptulcă, în cea mai mare proporţie (44%), răspunsurile pacienţilor129
  • 129. se înscriu în clasa mediu-bun empatic. Mărimea următoareiproporţii, în ordine ierarhică (30%), înscrie răspunsurilepacienţilor în clasa imediat superioară (5), corespunzătoarenivelului bun empatic. în clasa mediu empatic (3) se înca-drează răspunsurile pacienţilor în proporţie de 26%. Nu seînregistrează nici un caz în care pacienţii să se situeze penivelurile mediu-slab empatic şi slab empatic.Dacă în cazul primului set de criterii pacienţii obţin omedie a predictivităţii empatice de 10,00 (corespunzătoarenivelului mediu empatic), la cel de-al doilea set de criterii seînregistrează o medie de 8,25 (corespunzătoare niveluluimediu-bun empatic). Aşadar, sunt obţinute performanţe maibune în cazul celui de-al doilea set de criterii (factorii). Osituaţie oarecum similară s-a înregistrat şi în cazul psiho-terapeuţilor, cu o medie de 9,50 (nivel mediu empatic -mediu-bun empatic) şi 7,84 (nivel mediu-bun empatic) laprimul şi, respectiv, la al doilea set de criterii.Aceste date vin să demonstreze faptul că şi în cazulpacienţilor constatăm o predictivitate empatică ridicatăatunci când predicţia se realizează pe baza unor criteriisintetice (factori), comparativ cu aceeaşi „operaţie" realizatăpe baza unor criterii mai simple (trăsături).Procentual, rezultatele se prezintă astfel: pacienţii seplasează la primul set de criterii Dymond la un nivel întremediu-bun şi bun empatic, în 49% din interacţiuni, iar la celde-al doilea set de criterii în 74% dintre acestea, diferenţăcare întăreşte cele notate anterior. Cât priveşte nivelul mediude empatie obţinut la primul set de criterii, pacienţii înregis-trează acest scor în 42% din situaţii, iar la cel de-al doilea setde criterii în 26% din cazuri.Constatăm, aşadar, ca încheiere preliminară, că şi încazul empatiei emoţionale, şi în cazul predictivităţii empa-tice, gradientul de empatîe este superior în cazul psiho-130
  • 130. terapeuţilor, poate mai marcat în cel de al doilea caz, ceea ceeste esenţial pentru efectivitatea actului terapeutic.în continuare, ne vom ocupa de datele care pun în evi-denţă nuanţele predictivităţii empatice în funcţie de celepatru ipostaze ale ei, în perspectiva factorilor-criterii:A: Ipostaza imaginii de sine - „Eu (P) despre mine "Calcularea mediilor per factor-criteriu în notarea pe clasede răspuns (de la l la 5), ne pune la dispoziţie urmă-toarea ordine de intensitate a acestor factori: speranţă (înrezultate -lipsă de speranţă (4,10), implicare - neimplicareîn situaţia psihoterapeutică (4,03) şi adecvanţă - nonadec-yanţă (4,03) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. 4 dinanexă, ipostaza A).Din punctul de vedere al imaginii de sine a pacientului,el apare - în propria evaluare-proiecţie, ca manifestând omare speranţă în rezultatele psihoterapiei, se considerăfoarte implicat în procesul psihoterapeutic şi apreciazăpsihoterapia pe care o urmează ca fiind foarte adecvată încazul său.Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criterii,ierarhie stabilită ca intensitate (frecvenţă) a opţiunilor auto-evaluării proiective, găsim pe primele trepte aceiaşi factori-criterii: speranţă în rezultate (80%), implicare în situaţiapsihoterapeutică (79%) şi adecvanţă (75%). Au rămas petreptele de opţiune mai slab cotate progresul în psihoterapie(61%) şi agreabilitatea (46%) (A se vedea partea a doua atabelului nr. 4 din anexă, ipostaza A).Putem conchide că următorii factori sunt esenţialipentru o relaţie psihoterapeutică eficientă din punctul devedere al pacienţilor: speranţa în rezultate, implicarea şiadecvanţă psihoterapiei, atribute care sintetizează, de altfel,dorinţa de însănătoşire şi motivaţia pentru psihoterapie aacestora.131
  • 131. B: Ipostaza imaginii partenerului în optica „mea" -,, Eu (P) despre psihoterapeutul meu "Ca şi în cazul primului set de trăsături-criterii, imagineapsihoterapeutului în viziunea proiectivă a pacientului esteapreciată cu indici de intensitate mai mari decât ceiprin care este calificată imaginea de sine a pacientului(ipostaza A). Reţinem factorul implicare-neimplicare însituaţia psihoterapeutică (4,51). Cu mici diferenţe de medieurmează factorii: speranţă în rezultate - lipsă de speranţă(4,34), agreabilitate-dezagreabilitate (4,33). încredere-neîncredere în actul psihoterapeutic (4,32) şi adecvanţă-inadecvanţă (4,30) (A se vedea partea întâi a tabelului nr. 4 dinanexă, ipostaza B).Din perspectiva reprezentării pacientului cu privire lapsihoterapeutul său, primul dintre aceştia promoveazăurmătorii factori majori ai unei relaţii terapeutice eficiente:implicarea psihoterapeutului în actul terapeutic, manifestareasperanţei în rezultate, aprecierea caracterului agreabil alterapiei, încrederea în terapie, în fine, considerarea terapieica fiind total adecvată în ameliorarea simptomatologieipacientului.Din punctul de vedere al clasării factorilor-criterii pentrucare pacientul promovează un proiect ierarhic deziderativ,următorii factori se află în top: implicarea în situaţia psiho-terapeutică (93%), încrederea în actul psihoterapeutic (91%),adecvanţa (90%), caracterul agreabil (90%), speranţa înrezultate (88%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. 4din anexă, ipostaza B).Aşa cum am notat anterior, repartizarea proporţiilor peclase de răspuns rezervă o cotă ridicata nivelurilor foarte bunşi bun (5 şi 4). Pacientul „reacţionează" cu cotarea maximă afactorilor-criterii şi pare că se abandonează împrejurăriiterapeutice aproape fără rezerve.132
  • 132. C: Ipostaza proiecţiei „mele" în imaginea parteneruluidespre mine - „ Cum cred eu (P) că mă vede psiho-terapeutulpe mine "în ipostaza atribuirii, din partea pacientului, a proprieiimagini în reprezentarea cea mai probabilă a terapeutului său,pe primul plan se situează factorii: adecvanţă-inadecvantă apsihoterapie! (4,05), speranţă în rezultate - lipsă de speranţă(3,87) şi implicare-neimplicare în situaţia psihoterapeutică(3,75), adică factorii cu cea mai neîndoielnică relevanţă„teoretică" în actul psihoterapeutic (A se vedea partea întâi atabelului nr. 4 din anexă, ipostaza C).Din perspectiva ierarhiei factorilor-criterii stabilită dupăintensitatea (frecvenţa) opţiunilor proiecţiei pacientului înimaginea terapeutului său, găsim în top (pe baza sumariipunctajelor acordate de pacienţi pentru clasele cele maiînalte) aceiaşi factori: adecvanţa (79%), speranţa în rezultate(71%) şi implicarea în psihoterapie (61%), adică o intensitatepronunţată pentru primii doi factori-criterii şi o intensitatemoderat-ridicată pentru cel de-al treilea (A se vedea partea adoua a tabelului nr. 4 din anexă, ipostaza C).Ca şi în cazul trăsăturilor-criterii, repartizarea propor-ţiilor pe clase de răspuns rezervă o cotă mai ridicată nivelu-rilor bun (41,50%) şi mediu (29,17%). Proporţia mai scăzutăpentru nivelul foarte bun (22%) poate fi un indiciu căpacientul îşi evaluează propria imagine în optica terapeutuluisău cu cote de intensitate bună şi medie, mai degrabă ca oformulă de prudenţă şi speranţă în opţiuni şi nu cu certitudineridicată, ceea ce ar figura cu acurateţe situaţia probabilă în fapt.D: Ipostaza proiecţiei ,,mele"privind imaginea de sinea partenerului -,, Cum cred eu (P) că se vedepsihoterapeutul pe sine "Din perspectiva pacientului care îşi prefigureazăimaginea de sine a psihoterapeutului, apar în top următorii133
  • 133. factori-criterii: speranţa în rezultate - lipsa de speranţă (4,41),adecvanţa psihoterapie! - inadecvanţa (4,40), implicarea -neimplicarea în situaţia psihoterapeutică (4,37) şi încrederea- neîncrederea în actul psihoterapeutic (4,37) (A se vedeapartea întâi a tabelului nr. 4 din anexă, ipostaza D).Din punctul de vedere al ierarhiei factorilor-criteriistabilită după intensitatea opţiunilor proiecţiei pacientului cuprivire la imaginea de sine a terapeutului său, găsim peprimele trepte (sumând punctajele acordate pentru claselecele mai înalte) următorii factori-criterii: adecvanţa (96%),implicarea în psihoterapie (94%), încrederea (89%), carac-terul agreabil al psihoterapiei (89%), speranţa în rezultate(88%) (A se vedea partea a doua a tabelului nr. 4 din anexă.ipostaza D).Aşadar, pacientul prefigurează o „credinţă" conformcăreia, pentru eficienţa relaţiei terapeutice au relevanţăurmătorii factori: manifestarea speranţei în rezultatele psiho-terapiei, adecvanţa psihoterapiei, implicarea psihoterapen-tului în actul terapeutic, precum şi manifestarea încrederii înactul psihoterapeutic propriu-zis.în rezumat, reţinem umătoarele rezultate care vizeazăpredictivitatea empatică specifică pacienţilor la cel de-aldoilea set de criterii (factorii):• în privinţa repartizării opţiunilor pacienţilor pe cele 5clase, acestea se plasează în spaţiile nivelurilor mediu-bunempatic, bun empatic şi mediu empatic, ceea ce acoperă oproporţie de 100%.• Predictivitatea empatică a pacienţilor se prezintă înmod diferit, în raport cu cele patru ipostaze conţinute deproba Dymond:• A: în prima ipostază (,,Eu despre mine"), ordinea deintensitate a factorilor-criterii plasează pe primele locuri134
  • 134. gperanţa în rezultatele psihoterapiei. implicarea şi adecvanţapsihoterapie!. Toate aceste atribute sunt apreciate de pacientca fiind esenţiale pentru stabilirea unei relaţii terapeuticeconsistente şi eficiente, începerea „clasamentului" cusperanţa (şi nu cu încrederea) pare a releva locul aparte pecare pacienţii îl acordă componentei afective a conduitei.Celelalte două criterii (implicarea şi adecvanţa) sunt mai„raţionale" şi coincid cu alegerile psihoterapeuţilor.• B: în a doua ipostază („Eu despre psihoterapeutulmeu"), umătorii factori-criterii ocupă rangurile cele maiînalte: implicarea, încrederea, adecvanţa. caracterul agreabilal psihoterapiei şi manifestarea speranţei în rezultate.• C1: în a treia ipostază („Cum cred eu că mă vedepsihoterapeutul pe mine"), factorii-criterii în opţiunileanticipative ale pacienţilor sunt adecvanţa psihoterapiei şimanifestarea speranţei în rezultate. Aşadar, pacientulanticipează ca fiind eficient şi productiv din punct de vedereterapeutic aceiaşi factori pe care i-a formulat despre sineînsuşi (în ipostaza A): speranţa în rezultate, adecvanţaterapiei şi implicarea în situaţia psihoterapeutică.• D: în a patra ipostază („Cum cred eu că se vedepsihoterapeutul pe sine") se plasează în top următorii factori-criterii: adecvanţa psihoterapiei. implicarea, încrederea înactul psihoterapeutic. caracterul agreabil al terapiei şisperanţa în rezultate.• Din perspectiva acestor rezultate, putem conchide cărelaţia psihoterapeutică pare a fi ordonată de următoarelecerinţe avansate de pacient: adecvanţa psihoterapiei, impli-carea şi speranţa în rezultatele psihoterapiei.• Condiţiile reliefate din perspectiva anticipărilorpacientului sunt congruente cu predicţiile psihoterapeutuluicu privire la calităţile unei relaţii terapeutice eficiente, în topfiind situate de terapeut aceleaşi trăsături-criterii: implicarea135
  • 135. în situaţia psihoterapeutică, gradul de adecvanţă al psiho-terapie! aplicate şi speranţa în rezultatele terapiei.4. Predictivitatea empatică - aptitudine specificăpsihoterapeutuluiComparaţiile făcute mai sus între psihoterapeut şipacient din punctul de vedere al rezultatelor lor la ipostazeleprobei Dymond au fost operate mai cu seamă sub raportdiferenţial, ceea ce era şi normal dacă ţinem seama deprocentul mare al deosebirilor reale dintre rezultatele celordouă categorii de subiecţi. De această dată, însă, vom ţineseama, deopotrivă, şi de aspectele asemănătoare figurate deaceste rezultate, aspecte care apar, totuşi, în lumina scopuluicomun al celor doi „agenţi" umani ai relaţiei terapeutice -anume ameliorarea stării de disconfort a celui de al doilea,dacă nu completa lui vindecare, întrucât deosebirile par aprevala în aceste comparaţii, ne aşteptăm ca, dincolo de oanumită configuraţie a răspunsurilor, diferenţele să se cons-tituie într-o calitate specială, adică să figureze marcarea unoraspecte specifice: avem în vedere, potrivit uneia dintreipotezele de lucru, probabilitatea configurării unor argumenteîn virtutea cărora să putem conchide asupra instanţierii pre-dictivităţii empatice ca aptitudine specifică psihoterapeutului.Examinarea datelor în perspectiva surprinderii argu-mentelor care întemeiază prezenţa predictivităţii empatice încalitate de aptitudine specifică psihoterapeutului porneşte dela compararea modului în care se distribuie opţiunile-răspunsale celor două categorii de subiecţi, concomitent între celecinci clase de răspuns şi între cele patru ipostaze alepredictivităţii empatice. Notăm că proporţiile din tabelul demai jos reprezintă rezultatul sumarii mediilor opţiunilor-răspuns de la clasele a patra şi a cincea (corespunzătoare136
  • 136. nivelurilor bun şi foarte bun). Ca indicator statistic, sumaacestor medii ale claselor „superioare" este de natură să nereleve măsura în care subiecţii gratifică alegerile lor cu„vocaţia" bunei determinări a nivelului de predicţie empaticăa trăsăturilor şi factorilor-criterii. Datele sunt expuse întabelul de mai jos:Tabelul 16Proporţii (%) şi ipostaze ale predictivităţii empaticej i " MODALITĂŢI DE ANALIZĂ lPTIVA-CRITERII)acicnţi ; dif.49,66___.84,82j 30,67ŢşMFŢ~35,ooŢîsTso""INTEGRATIVĂ(FACTORI-CRITERII)Terapeuţi I80,83 ___^_.r_^^ _^Pacienţi70.8389,5088.17dif.ş 10,00720~67"•j—™"™—"•• 20,66i 20,50Dispunerea datelor în tabel ne atrage atenţia, de la primaobservare, asupra unor indubitabile asemănări sau deosebiriîntre răspunsurile (respectiv, intensităţile sau proporţiileopţiunilor) prin mijlocirea cărora „citim" particularităţi dereacţie/ predicţie ale subiecţilor cercetaţi (căci, până în celedin urmă, tematica şi obiectul analizei noastre - o repetăm -sunt subordonate obiectivului de a argumenta ideea unei apti-tudini specifice a psihoterapeutului - predictivitatea empa-tică). Prima „impresie" devine numaidecât o convingere, însensul obiectivului evocat, decurgând din compararea răs-punsurilor, uneori opuse, ale celor două categorii de subiecţi.De exemplu, în cazul analizei descriptive (de trăsături-criterii), intensitatea proporţiilor proprii psihoterapeutului,în ipostaza A - „Eu despre mine", adică 80,33%, faţă de49,66% pentru pacient (diferenţa = 30,67) sau în ipostazaB - „Eu despre partenerul de relaţie", intensitatea proporţieiproprii aceluiaşi emitent - psihoterapeutul, adică 46,84% faţă137
  • 137. de 83,27% (diferenţa = 36,43) şi aşa mai departe, între-vedem, astfel, cu uşurinţă un microrepertoriu de repere meto-dologice de analiză, în virtutea cărora rezultatul compa-raţiilor urmează a fi clarificat prin interpretarea contextuluirelaţiilor dintre „scoruri". Dacă ne-am propune să explorămşi să explicăm toate interacţiunile sugerate de datele tabeluluide mai sus, ar trebui să fi adoptat un alt criteriu-scop: rele-varea tuturor „resurselor" metodologice ale probei Dymond.Dar, obiectivul nostru este, în acest punct, de a demonstra căpredictivitatea empatică este o aptitudine specifică psihote-rapeutului, aşa încât ne vom dirija analiza în această direcţie.Ne va interesa în mod obligatoriu:a) comparaţia dintre psihoterapeut şi pacient în pers-pectiva asemănărilor/ deosebirilor în modalităţile de analizăa datelor - descriptivă (prin intermediul trăsăturilor-criterii)şi integrativă (prin intermediul factorilor-criterii), evidentparcurgând toate cele patru ipostaze ale predictivităţii (notateA, B, C, D);b) invocarea unui reper esenţial - absent în tabelul demai sus, dar inevitabil în analiza de faţa pentru atingereascopului propus, anume, ierarhia şi relevanţa trăsăturilor-criterii şi a factorilor-criterii cu proporţiile cele mai înalte -sursă unică sub raport conceptual şi statistic pentru aevidenţia aptitudinea predictivităţii empatice;c) în fine, invocarea argumentului practic pentru teme-iurile conceptualizării enunţatei aptitudini şi pentru obiectivi-tatea „măsurărilor" şi anume, gradul de progres al pacientuluiîn finalul procesului psihoterapeutic.4.1. Reperul modalităţilor de analiză -modalitatea descriptivă (prin trăsături-criterii)în ipostaza A („Eu despre mine"), psihoterapeutuloptează pentru intensităţi (proporţii) ridicate, la majoritateatrăsăturilor, pentru a se autocalifica (80,33%), pe când138
  • 138. pacientul optează pentru intensităţi moderate (49,66%). Amputea extrage de aici înţelesul cel mai probabil: primulafişează o siguranţă înaltă provenită din exersarea profe-sională şi validarea experienţială a criteriilor de autoapreciere(proiecţie a imaginii de sine), pe când cel de al doilea afişea-ză o evidentă ezitare şi lipsă de cutezanţă în autoestimareaprin „calificative" prea „înalte" a aceleiaşi imagini de sine.Diferenţa (+30,67) este semnificativă.în ipostaza B („Eu despre partenerul meu"), proporţiilesunt de valori inverse: terapeutul îşi cotează partenerul la unnivel moderat (46,84%), iar pacientul îşi gratifică psiho-terapeutul cu proporţii deosebit de ridicate (de nivel bun şifoarte bun - 83,27%). Diferenţa (36,43) este, de asemenea,semnificativă. Ţinând seama de calitatea şi statutulprofesional al primului (psihoterapeut = specialist) şi de celeale pacientului (subiect al unui tratament), ambele poziţiifiind în genere recunoscute şi acceptate prin natura roluluiasumat, se pare că trebuie să înţelegem nivelul proporţieiafişate de psihoterapeut ca expresie a prudenţei şi stiluluiprofesional, iar nivelul proporţiei afişate de pacient ca act derecunoaştere necondiţionată a statutului celuilalt şi de aban-donare de sine în relaţia terapeutică, în speranţa intensă aameliorării propriei stări în perspectiva tratamentului.în ceea ce priveşte interpretarea ultimei proporţii, s-arpărea că încălcăm o regulă de logică formală foarte simplă:intensitatea ridicată a proporţiei opţiunilor prin care subiecţiistabilesc predicţia empatică (în cazul nostru - pacientul) arfi să semnifice necondiţionat o foarte bună cunoaştere, fieşi implicită, a celuilalt. Nu negăm cu orice preţ că aceastăconcluzie poate avea unele temeiuri, că este posibilă înanumite rare cazuri, însă, atunci nu mai putem înţelege cumse explică opţiunea psihoterapeutului pentru acea intensitate- cu totul moderată - la care el anticipează imagineaPartenerului. Atunci, nu ne rămâne altceva decât să vedem139
  • 139. intensităţii căror trăsături-criterii se datorează proporţiafoarte ridicată a opţiunilor pacientului pentru imaginea psiho-terapeutului.în acest punct ridicăm pentru prima oară problema ierar-hiei trăsăturilor potrivit unui criteriu conceptual de relevanţă.Anume, după cum am convenit anterior asupra facturii trăsă-turilor, între cele şase care alcătuiesc primul set de criterii,trei au o încărcătură (saturaţie) cognitivă pregnantă (coope-rarea, caracterul determinativ sau decizia şi relaxarea), douăau o saturaţie pregnant afectivă (blândeţea şi simpatia), iaruna comportă o saturaţie cognitiv-afectivă, figurând, în fapt.o propensiune atitudinal-emoţională (generozitatea) (A sevedea tabelul nr. 17).Admiţând această conceptualizare care nu apare delocimprobabilă în perspectiva empatiei predictive şi reexa-minând temeiul statistic al proporţiilor afişate de cele douăcategorii de subiecţi pentru trăsăturile de top. constatăm căpredicţia psihoterapeutului, în ipostaza A, s-a bazat peintensităţile înalte ale cooperantei, deciziei şi relaxării, adicăpe trăsăturile-criterii cele mai relevante pentru o predicţieacurată, în ansamblu, în schimb, „predicţia" pacientuluicu privire la sine pare că s-a bazat, dată fiind intensitateamedie a opţiunilor, doar pe o trăsătură-criteriu subînţeleasăşi în calitate de cadru de interacţiune - cooperarea (61%) şipe o trăsătură-criteriu saturată cognitiv şi afectiv (atitudinal),la acelaşi nivel mediu - generozitatea. Pentru al doileacaz, ne întrebăm dacă temeiul autoprezentării pacientuluieste integral justificat conceptual, ca să nu mai vorbimde intesitatea proporţiilor?! Vom încerca un răspuns încadrul mai larg al tuturor modurilor de autoproiecţie pe carele sugerează datele în cele patru ipostaze ale predicţiei.în final.140
  • 140. Tabelul 17Proporţiile acordate trăsăturilor - criterii şi factorilor - criteriicooperare-93%decizie-91%relaxare - 83%j simpatie - 79%cooperare -61% implicare - 88%generozitate - 61%) încredere - 87%adecvare - 85%speranţă - 82%speranţă - 80%Implicare-79%adecvare - 75%!(cooperare - 64% simpatie - 88%i simpatie - 59% decizie - 88%j cooperare - 87%B blândeţe - 82%1 j relaxare -81%1 i|jdecizie - 85% 1 cooperare - 50%cooperare - 85%relaxare 75%!_,cooperare -1>9%J decizie - 95%i 1 cooperare - 90%_Drelaxare - 86%generozitate - 85%simpatie - 83%Agreaemtate - /y% ••,adecvare - 78%implicare - 78%agreabiiitate -69%încredere - 90%implicare -89%speranţă - 85%adecvare - 85%agreabiiitate - 78%progres - 78%adecvare - 78%implicare - 76%• implicare - 93%• încredere-91%adecvare - 90%agreabiiitate -! 90%: speranţă -88%progres - 75%adecvare - 79%speranţă -71%i implicare -61%;adecvare - 96%, implicare - 94% l încredere - 89%•i agreabiiitate -|89%j speranţă - 88% !Aşa cum am notat anterior, în ipostaza B („Eu desprepartenerul meu"), numeric proporţiile sunt inverse:psihoterapeutul acordă partenerului de relaţie o cotă de46,84% (grad în care el socoteşte că este posibil sâ-1cunoască pe partener), iar pacientul acordă partenerului său ocotă (de cunoaştere?!) de 83,27%. Din nou vom face apel laseturile de trăsături-criterii (proporţia lor, media proporţiilorde top şi, mai ales, factura lor sub raport conceptual). Găsimla psihoterapeut două trăsături-criterii cu intensitate medie a141
  • 141. proporţiilor - cooperarea (64%) şi simpatia (59%). adică otrăsătură saturată cognitiv vizând relaţia de bază a parte-nerilor sub raport profesional şi social, precum şi trăsătura„egal" saturată cognitiv şi afectiv-atitudinal, iar, la pacient,cinci din şase trăsături-criterii cu proporţii de peste 81%,două saturate afectiv şi trei saturate preponderent cognitiv.Ne întrebăm, din nou, dacă predicţiile făcute de cei doiparteneri de relaţie - fiecare despre celălalt (să ne reamintim,la începutul tratamentului) sunt larg argumentate, în oricecaz, aici este în discuţie şi foarte redusa bază de evaluare apsihoterapeutului şi indiferenţierea sau non-discrimina-tivitatea pacientului (care pare a proceda fără disjuncţiatrăsăturilor şi fără „simplificarea" metodologică a predicţieisale), înclinăm să conchidem că terapeutul procedează la o„fixare" foarte rezumativă a termenilor predicţiei sale(cooperarea şi simpatia), pe când pacientul se lasă ,,sedus" deperspectiva ameliorativă a relaţiei terapeutice, gratificându-şipsihoterapeutul cu cote superlative de anticipare.în ipostaza C („Cum cred eu că mă vede partenerul derelaţie"), fiecare dintre subiecţi emite o presupunerepersonală despre imaginea sa în reprezentarea celuilalt(practic, ca întrebare, această ipostază vrea să afle „cum credeu că ar trebui să mă vadă partenerul!"), în acest caz.predictorul -oricare ar fi dintre cei doi - nu speră căpartenerul său 1-ar putea „vedea" (anticipa, „prezice") altfeldecât se vede el însuşi, în condiţiile testului. De aceea,această imagine predictivă va semăna cu imaginea dinipostaza A, „diferenţa" reprezentând tocmai gradul de„intervenţie" potenţială, dacă nu virtuală, dar, în orice caz,modificatoare a unei imagini elaborate de mine şi atribuite(de mine) celuilalt, spre a fi - eventual - comparată cuimaginea mea despre mine. în rezultatul acestui efortanticipativ ar sta, deci, diferenţa. O diferenţă care nu a fostluată în consideraţie de autoarea testului pentru a decela142
  • 142. gradientul şi stilul predictivităţii empatice, căci nici nu s-arputea, în principiu, ci o diferenţă care ar putea, cel mult, dupăcâte credem, servi la argumentarea, în parte, a vocaţieipredictive a unei categorii de subiecţi comparativ cu alta,cum este cazul de faţă.în paranteză fie spus, pentru obţinerea „coeficientului"de empatie predictivă, procedura metrologică a testului arecurs la compararea ipostazelor corelative: Dsl As2 şiCsl Bs2, operarea diferenţelor şi sumarea acestora,rezultatul fiind calificat în lumina unui „tabel de norme" (D,A, C, B sunt ipostazele predictivităţii, iar si, s2 sunt subiecţiicomparaţi).în sensul în care am comentat trecerea de la grupulprimelor două ipostaze la grupul celorlalte două şi reluândanaliza cu compararea ipostazei C, identificăm o intensitaterelativ ridicată a proporţiei opţiunilor pentru clasele supe-rioare de încadrare de 74,83% la psihoterapeut şi o proporţiecorespunzătoare de 39,83% la pacient, în ambele cazuri seremarcă o scădere evidentă, mai „dramatica la pacient, faţăde proporţiile exprimate în ipostaza A. în orice caz, apar camai complet şi mai coerent tabloul trăsăturilor-criterii, şi maiînalte intensităţile lor la psihoterapeut (decizia 85%,cooperarea 85%, relaxarea 75%), faţă de „îngustimea"repertoriului de trăsături-criterii şi modestia intensităţilor lapacient (cooperarea 50%). în tot cazul, pare a se impuneîncheierea că, pentru pacient, aproape nici o trăsătură nu esteinvocată concludent în calitate de criteriu de estimare aimaginii probabile a psihoterapeutului despre mine - pacient.Probabil că această „operaţie" este mai dificilă pentrupacient. Şi tot probabil, pacientul ar putea să nu fie în modexpres interesat de compararea celor două imagini emisechiar de el, de vreme ce el este captat de un alt obiectiv, acelaprivitor la ameliorarea stării sale psihice. Oricare ar fiexplicaţia cea mai probabilă, un lucru pare destul de sigur:143
  • 143. abilitatea empatică a pacientului apare ca vicariată dinperspectiva acestei modalităţi de proiectare.în fine, în perspectiva celei de a patra ipostaze a empatieipredictive - D („Cum cred eu ca se vede partenerul pesine"), în fapt o reprezentare a mea - subiect - despreimaginea de sine a partenerului de relaţie, întâlnim lapsihoterapeut o intensitate moderată a proporţiei opţiunilor-răspunsuri (cooperare 59%), asemănător tabloului dinipostaza B, şi, în schimb, o „avalanşă" a intensităţilor înaltepentru aproape toate trăsăturile-criterii, la pacient. Observămcă se reproduce „modelul" răspunsurilor din varianta Baproape în totalitate. Potrivit datelor statistice, un izomorfismpare a se instaura între ipostaza B şi ipostaza D, adică întreimaginea mea despre partener şi ipoteza mea asupra imaginiide sine a partenerului. Fenomenul depăşeşte dispunereadatelor statistice în cele două ipostaze, în sensul că aceleaşiprincipale trăsături-criterii, cu proporţiile lor apropiate, aparîn ambele cazuri. Dacă în imaginea psihoterapeutului desprepartener şi în imaginea aceluiaşi emitent, „intermediată" de„viziunea" sa despre sine pare a funcţiona un punct de vedereprofesional care se mulţumeşte cu criteriul cooperării şi alsimpatiei (în ipostaza B), ca şi al generozităţii şi non-agresivităţii (în ipostaza D), în imaginea pacientului desprepsihoterapeut (B) şi în imaginea sa personală despre partener„intermediată" de propria sa „viziune" despre sine (C) pare afuncţiona, mai degrabă decât vocaţia unei cunoaşteriimplicite totale, un „punct de vedere" al submisiuniineîngrădite, al gratificării terapeutului cu valori (calităţi)superlative, fără discriminare între trăsăturile-criterii. Indife-renţierea aproape totală a proporţiilor şi chiar ordinea,ierarhia lor care începe cu cele saturate cognitiv sunt sugestiipentru o proiecţie mai degrabă mimetică şi de complezenţădecât efectul unei cunoaşteri reale şi întemeiate pe faptemultiplu verificate.144
  • 144. In operaţiile de calculare a gradientului de empatieprédictive (N.B. : noi am preferat, în cele din urmă, termenulde predictivitate empatică). relaţiile dintre ipostazelepredictivităţii luate în consideraţie au fost cele între D - tera-peut şi A - pacient, apoi între C - terapeut şi B - pacient,diferenţele sumându-se pentru a da scorul de predictivitate.în operaţiile de explorare/ interpretare îndreptate spreargumentarea ipotezei asupra unei capacităţi specificepsihoterapeutului - predictivitatea empatică. relaţiile dintreipostazele predictivităţii luate în consideraţie au fost duble:a) între A - terapeut şi A - pacient, B - terapeut şi B - pa-cient ... (şi tot astfel pentru ipostazele C şi D), apoi b) întreA - terapeut plus pacient şi C - terapeut plus pacient, întreB - terapeut plus pacient şi D - terapeut plus pacient, conju-gând, îndeosebi pentru a doua secţiune a analizei, sensuldatelor statistice cu ierarhia trăsăturilor-criterii destinată săexplice în fond natura diferenţelor şi asemănărilor.Am conchis pe această bază că predictivitatea empaticăeste marcată de câteva constante de conţinut care se regăsescîn ambele procedee de analiză enunţate mai înainte. Acesteconstante ar putea fi rezumate după cum urmează:• autoestimarea prin alegere preferenţială a unor trăsă-turi-criterii cu intensităţi (proporţii) sensibil înalte,cum sunt cooperarea, spiritul decis (determinat) şirelaxarea (adică trăsăturile-criterii saturate intenscognitiv), pe fondul activării concomitente a uneitrăsături mediu-înalt saturate emoţional, cum estedisponibilitatea de a suscita simpatia:• estimarea celuilalt (pacient) - în fapt, partener al rela-ţiei terapeutice - în temeiul unor trăsături-criteriiatribuite acestuia din urmă în mod ^economic" şirezervat (prudent), cum este spiritul cooperant (trăsă-tură saturată cognitiv, însă la o intensitate moderatridicată), pe fondul activării aceleiaşi trăsături saturateemoţional - disponibilitatea de a suscita simpatia;145
  • 145. • proiecţia imaginii de sine în viziunea celuilalt (parte-ner), prin investirea imaginară a acestuia cu rolulsuplimentar de evaluator a cărui preferenţialitate s-arîntemeia în principal pe trăsăturile-criterii superiorsaturate cognitiv - cooperarea, caracterul decis şi rela-xarea (ceea ce alcătuieşte, prin proiecţie, o imagineaproape identică cu imaginea sa - psihoterapeut -despre sine;• proiecţia unei imagini proprii, prin imaginare predic-tivă, despre disponibilitatea cea mai probabilă a parte-nerului de a-şi elabora o imagine de sine izomorfa(faţă de cea a predictorului) şi verosimilă prin faptulîntemeierii pe trăsături-criterii de intensitate medieprecum spiritul cooperant (trăsătură saturată cognitiv)şi generozitate (trăsătură „egal" saturată intelectiv şiafectiv), ca şi calmul sau blândeţea (trăsătură saturatăemoţional).Analiza de mai înainte ne pusese în evidenţă corela-tivitatea tipurilor de imagini, luate două câte două. în temeiulunui anumit izomorfism: autoproiecţia şi proiecţia de sine înreprezentarea cea mai probabilă a partenerului, respectiv.probabila imagine de sine a partenerului de relaţie terapeu-tică şi imaginea atribuită acestuia din urmă printr-o con-strucţie (imaginativă) a predictorului. Partea sau cotientul dedeosebire dintre cele două elemente, comparate şi conjugateîn cele din urmă, este de natură să dea seama de prezenţaunei certe disponibilităţi de predictivitate empatică (aproapeexclusiv proprie psihoterapeutului).Semnalând constantele structurale ale predictivităţiiempatice, strict în baza modalităţii analizei descriptive, adicăprin prisma trăsăturilor-criterii, am parcurs cel puţin jumătatedin demersul care se cere pentru a demonstra specificul146
  • 146. predictivităţii empatice. Ne rămâne să parcurgem cealaltăparte de drum, de data aceasta pe o cale mult mai operativă,cu privire la argumentele pe care le poate oferi analizaintegrativă (pe baza factorilor-criterii).4.2. Reperul modalităţilor de analiză -modalitatea integrativă (prin factori-criterii)în paragraful anterior am prezentat, prin însăşi ..formulade tratare a datelor, şi paşii, şi tehnica de analiză. De aceea,ne vom limita să abordăm datele acestei noi modalităţi deanaliză prin ceea ce au ele esenţial, nu înainte de a revenisuccint la caracterul ei specific. Este vorba, anume, deatributul integrativă(faţădeprecedentamodalitate,denumitădescriptivă). Distincţia este dată de noile criterii ale analizei,care au, în majoritate, particularitatea de a fi un fel deconstructe cu grad superior de complexitate şi cu un caracterpronunţat sintetic, adică integrativ. în modul în care suntdefiniţi factorii (sinteze de variabile simple). Aria lor decuprindere (generalitate) şi vocaţia lor de dimensiuniexplicative înzestrate cu puterea de a releva sensuri maiprofunde, acordă explicaţiei ştiinţifice prilejuite de inter-pretarea rezultatelor o mai mare adâncime şi acurateţe decâtîn cazul precedentei modalităţi de analiză, în acest sens,analiza de faţă se vrea integrativă, iar locul trăsăturilor-criterii 1-au luat factorii-criterii, pe care îi vom denomina princâte un singur concept, după cum urmează: trei cu saturaţiecognitivă pregnantă (adecvanţa, implicarea şi încrederea),unul cu saturaţie prin dublă sursă, cognitivă şi emoţională(progresul procesului terapeutic) şi, în fine, doi cu saturaţiepregnant afectivă (agreabilitate şi speranţa în rezultate).Datele se află în tabelul nr. 16 (proporţii medii alevariabilelor de top) şi în tabelul nr. 17 (factorii-criterii cuproporţiilelor).147
  • 147. în ipostaza A („Eu despre mine"}, pentru psihoterapeut.găsim o proporţie medie de 80,83%, adică una, practic, egalacu cea găsită în modalitatea descriptivă de analiză.Psihoterapeutul manifestă aceeaşi ridicată disponibilitate depredicţie, indiferent de tipul analizei, respectiv, de facturavariabelor, trăsături sau factori-criterii. Pacientul, însă, obţineo creştere semnificativă a proporţiei alegerilor sale în acestcaz (70,89%). Mai important, însă, este temeiul alegerilorpreferenţiale ale subiecţilor, fapt pentru care facem apel Iaierarhia factorilor-criterii în fiecare caz. Terapeuţii situeazăîn top patru sau, la limită, chiar cinci factori-criterii: încre-derea, implicarea şi adecvarea psihoterapie!, cu proporţiiîntre 85% şi 88% (factori de configuraţie pregnantcognitivă), alături de ceilalţi doi, de configuraţie emoţională(speranţă în rezultate şi caracterul agreabil al relaţieipsihoterapeutice), cu proporţii de 79% şi 82%. Pacienţii, spredeosebire, optează pentru prioritatea unui factor-criteriuemoţional (speranţa în rezultate - 80%) şi pentru doi dintrefactorii cu dominantă cognitivă (implicarea şi adevareapsihoterapie!), în toate cazurile proporţiile fiind mai scăzutedecât la psihoterapeuţi (între 75% şi 82%).Observăm că. odată schimbată modalitatea analizei,adică dând subiectului posibilitatea unor opţiuni prioritareîntre dimensiuni-criterii mai complexe şi mai cuprinzătoare,profilarea imaginii de sine se face cu mai mare acurateţe şipe un registru de factori coactivi - preponderent cognitivi şiafectivi - mai larg.In ipostaza B („Eu despre partenerul meu"), ambelecategorii de subiecţi probează o creştere a proporţieialegerilor preferenţiale, accentuată şi semnificativ mai înaltăla psihoterapeuţi şi observabilă numeric, dar fărăsemnificaţie statistică la pacienţi (68,83% vs 89,50%). înprincipiu, se observă o mai pregnantă facilitate de operare cufactorii-criterii. Mai importantă însă, este configuraţia148
  • 148. determinărilor indicată de factorii-criterii de top. în acestsens, constatăm, pentru cazul psihoterapeuţilor, proporţiimedii superioare pentru doi factori-criterii de configuraţiepregnant cognitivă (adecvarea terapiei şi implicarea - cuproporţii de 78%), ceilalţi factori având saturaţii modeste, denivel imediat supramediu (între 60% şi 69%). Pacienţii, înaceastă modalitate de analiză, nu mai au nici o ezitare: eisituează în top, adică acordând proporţii foarte ridicate,tuturor celor şase factori-criterii, prin care ţin să calificeimaginea lor despre propriul psihoterapeut (între 75% pentruprogresul în terapie şi 91% ori 93% pentru doi dintre factorii-criterii de configuraţie pregnant cognitivă - încrederea şi,respectiv, implicarea). Acest tip de elaborare cu senspredictiv, chiar în faza iniţială a procesului psihoterapeuticpoate fi, tot atât de bine, expresia unei cunoaşteri anticipative(predictive) corecte, dar şi expresia unei reacţii parţial pripiteşi supralicitante. Poate vom găsi mai târziu un argumentsuplimentar pentru o opţiune anume, dar dacă nu, va trebuisă acceptăm posibilitatea unei ambiguităţi care reclamă oamânare oarecare a „verdictului".In ipostaza C („Cum cred eu că mă vede partenerul derelaţie"), psihoterapeutul marchează o creştere a proporţieialegerilor sale (84,16%) de aproximativ 10 puncte faţă demodalitatea descriptivă de analiză; în raport cu factorii-criterii, acelaşi subiect realizează o ierarhie cu proporţiifoarte înalte (între 78% şi 90%), recurgând la absolut toţifactorii-criterii: încrederea, implicarea şi adecvarea - înprimul rând (adică factorii saturaţi în dimensiunea cognitivă)şi apoi speranţa (în rezultate) şi caracterul agreabil al relaţieipsihoterapeutice (adică factorii configuraţi în dimensiuneaemoţională) şi, în fine, progresul procesului psihoterapeutic(factor dublu saturat - cognitiv şi afectiv).Pacientul prezintă o opţiune personală cu cea mai scă-zută proporţie dintre toate realizate în cazul tuturor149
  • 149. trăsăturilor-criterii şi factorilor-criterii, anume 39.83%. Unasingură dintre proporţiile factorilor-criterii atinge un nivelînalt - adecvarea psihoterapie! (79%), celelalte au proporţiimodeste şi continuă cu un factor afectogen (speranţa - 71%),implicarea, încrederea, agreabilitatea. Referitor la estimărilerealizate de pacient, am putea spune că organizarea ierarhicăşi corelativitatea nu par a fi la ele acasă.Ipostaza D („Cum cred eu că se vede partenerul pesine"} este una mai „simplă" decât precedenta deoarecepartenerul este invocat pentru a-şi afişa estimarea celei maiprobabile imagini de sine în limitele în care o poate proiectasubiectul respondent. Aici pot funcţiona ca puncte de sprijineventualele aprecieri deja exprimate de către partenerulpacient despre sine.Psihoterapeutul marchează o nouă creştere a proporţiilor,probabil definitorii, ale alegerilor preferenţiale - 67,67%(mai ridicată cu peste 21 de puncte faţă de prima modalitatede analiză). El plasează în vârful ierarhiei factorilor-criterii.cu proporţii înalte, adecvarea şi implicarea (78% şi, res-pectiv, 76%), apoi speranţa şi încrederea (70% şi, respectiv.64%), ceilalţi factori-criterii având proporţii moderate.Pacientul nu pare a lucra în predicţia despre psihotera-peutul său după aceeaşi regulă a echilibrului între factori.implicit a rezervării fiecărei categorii de factori spaţiul şi„libertatea" îndeplinirii funcţiilor lor specifice: imprimareaunei structuri operaţionale predicţiei prin proeminenţa facto-rului-criteriu cognitiv şi susţinerea acestui demers prin impli-carea factorului emoţional care acordă conduitei proiective unsens valoric particular (J. Piaget). în fapt, pacientul afişeazăuna din proporţiile cele mai înalte alegerilor sale, atribuindtuturor factorilor-criterii intensităţi aproape maxime, nedi-ferenţiat şi necondiţionat. Acest tip de predicţie nu este scutitde efectul confuziei între semnificaţii, elaborarea pare invadatăde tensiune afectivă, prea ridicată pentru a fi productivă.150
  • 150. 5. Aspecte corelaţionale între empatie emoţionalăşi empatie predictivăConform cercetărilor actuale, principala pondere în con-duita empatică este reprezentată de procesele cognitive şiafective în unitatea lor structurală şi funcţională.Prin calcularea coeficientului de corelaţie liniară Pearsons-au obţinut următoarele rezultate:în cazul psihoterapeuţilor. nu se constată o corelaţiesemnificativă din punct de vedere statistic între empatiaemoţională şi empatia predictivă. în schimb, se stabileşte laaceastă categorie de subiecţi investigaţi o corelaţie pozitivăde 0,24 între scorurile obţinute la primul set de criterii(trăsăturile) şi la al doilea set de criterii (factorii) dincadrul probei de empatie predictivă Dymond. Este vorbadespre o corelaţie foarte slabă, minimal semnificativă,ceea ce ne indică faptul că cele două probe sunt neidentice,mai mult, nu sunt total asemănătoare. Diferenţa nu arputea să depindă decât de elementele de specificitate pe carele-am introdus în momentul în care am operat concep-tualizarea celor două modalităţi de analiză: descriptivă(prin trăsături-criterii) şi integrativă (prin factori-criterii).în al doilea rând, întrevedem în acest rezultat şi un elementde validitate interioară sau consistenţă a modelului nostruexperimental.Sintetizăm, în tabelul 24, rezultatele obţinute.în cazul pacienţilor, avem doi coeficienţi de corelaţiesemnificativă: primul, între proba de empatie emoţională(Mehrabian) şi modalitatea descriptivă de analiză Dymond -un coeficient de corelaţie negativă cu nivel de semnificaţieminim (-0,20), iar al doilea, între cele două modalităţi deanaliză (descriptivă şi integrativă) ale probei Dymond - uncoeficient de corelaţie moderat (0,48), ceea ce poate sugera151
  • 151. că respectivele modalităţi de analiză se dovedesc convingătorconsistente în stabilirea diferenţei specifice dintre pacienţi şipsihoterapeuţi.Tabelul 24Corelaţiile dintre probele Mehrabian, Dymond l (trăsături-criterii)şi Dymond 2 (factori-eriterii) la psihoterapeuţiCorelaţie empatie: emoţională & predictivăla psihoterapeuţi: Corelaţie Mehrabian &Dymond 1 terapeut: Corelaţie Mehrabian &; Dymond 2 terapeutCorelaţie Dymond 1 &Dymond 2 terapeutIndicede corelaţie100 -0,18100 -0,17100 j 0,24Semnificaţiaindiceluide corelaţie (p) 0.060.080,013t10.0910.643.94Redăm, în tabelul nr. 25, rezultatele obţinute.în privinţa corelaţiei dintre empatia predictivăpsihoterapeuţilor şi a pacienţilor la ambele seturi de criteriiale probei Dymond. constatăm existenţa a doi coeficienţi decorelaţie semnificativi şi pozitivi: între rezultatele tera-peuţilor şi ale pacienţilor pentru fiecare dintre cele douămodalităţi de analiză - descriptivă prin trăsături-criterii(0,34) şi integrativă prin factori-eriterii (0,41). Aceste dateconstituie o confirmare cu privire la verosimilitatea rezul-tatelor prin a căror analiză anterioară am putut stabili instan-ţierea aptitudinii predictivităţii empatice la psihoterapeuţi şidisponibilitatea interactivă relativ difuză, dar, practicoperaţională, de relaţionare în cadrul actului psihoterapeutic.pentru pacienţi.152
  • 152. Tabel 25Corelaţiile dintre probele Mehrabian, Dymond l (trăsâturi-criterii)şi Dymond 2 (factori-criterii) la pacienţiCorelaţie empatieemoţională &predictivă la pacienţiCorelaţie Mehrabian& Dymond 1 pacientCorelaţie Mehrabian& Dymond 2 pacientCorelaţie Dymond 1& Dymond 2 pacientN100100100Indicedecorelaţier-0,20-0,110,48Semnificaţia. ••••indicelui •de corelaţie ;/ (p) ;r ~0,04 j0,24 j,<0,01 îT9,9110,595.16Rezultatele obţinute sunt prezentate în tabelul careurmează:Tabel 26Corelaţiile dintre probele Dymond l (trăsături-criterii)şi Dymond 2 (factori-criterii) la psihoterapeuti şi pacienţiCorelaţie empatiepredictivă aterapeuţilor şi1 pacienţilor Corelaţie Dymond 1terapeut & Dymond 1pacientCorelaţie Dymond 1terapeut & Dymond 2pacientCorelaţie Dymond 2terapeut & Dymond 1pacientCorelaţie Dymond 2terapeut & Dymond 2pacientN100100100100Indice decorelaţie0,340,150.120,41Semnificaţiaindicelui ;de corelaţie :(p) :<0.01 J10.13 0,21 !<o,oi iIt-1,292,89-4.74-1,11153
  • 153. SintezăPentru obţinerea scorului de predictivitate empatică alpsihoterapeutului au fost luate în consideraţie raporturiledintre ipostazele D (din perspectiva terapeutului: „Cum credeu că se vede pacientul pe sine") şi A (din perspectivapacientului: „Eu despre mine"), precum şi dintre ipostazeleC (din perspectiva terapeutului: ,,Cum cred eu că mă vedepacientul pe mine") şi B (din perspectiva pacientului: „Eudespre psihoterapeutul meu"). Altfel spus, se compară înprimul raport o imagine a psihoterapeutului cu privire laposibila evaluare a pacientului despre el însuşi cu imagineade facto a pacientului despre sine însuşi, iar. în al doilearaport, o imagine a terapeutului despre evaluările probabileale pacientului despre terapeut cu imaginea proiectivă defacto a pacientului despre terapeut.Observăm că din totalitatea raporturilor posibileprilejuite de proba Dymond, cel puţin unele — neexplorate înprelucrările obişnuite - sunt de natură să ofere comparaţii pebaza cărora să poată fi relevat scorul de predictivitateempatică al celor doi parteneri de relaţie terapeutică de carene ocupăm - psihoterapeutul şi pacientul. Aşa, de exemplu,raporturile dintre AT şi AP, BT şi BT, CT şi CP şi DT şiDP ne oferă diferenţe de proporţii care se dovedesc, înmajoritate, semnificative între cele două categorii de subiecţi.însă, în plus, rămân de luat în discuţie şi rezultatelecomparării unor diade de ipostaze în care fiecare partenerproiectează propria imagine în varianta personală şi în ceaatribuită partenerului de relaţie. Este evident că diferenţeledintre amintitele imagini-proiecţii vor da seama de predic-tivitatea empatică a celor două categorii de subiecţi. Datelestatistice nu se vădesc, însă, complet apte de a definipredictivitatea, încât ceea ce ne-a rămas de făcut în adaos afost tocmai invocarea - în prelungirea analizei statistice - a154
  • 154. criteriilor de judecată (empatică) pe care s-a bazat fiecare tipde subiect, respectiv, psihoterapeutul şi pacientul. Aici aparenota diferenţială de fond între categoriile de subiecţi:trăsăturile-criterii şi factorii-criterii (a se vedea cele douămodalităţi de analiză - descriptivă şi integrativă) utilizateconstant de psihoterapeut sunt tocmai cele saturate cognitiv(cum ar fi cooperarea sau decizia, respectiv, implicarea sauadecvanţa), pe când trăsăturile-criterii şi factorii-criteriiutilizate de pacient sunt în mică măsură cele saturate cognitiv(cooperare şi, respectiv, încredere), dar în mai mare măsurăcele saturate emoţional (simpatia sau blândeţea, respectiv,agreabilitatea şi speranţa în rezultate).Aşadar, proiectivitatea psihoterapeutului face trimitere lainstanţierea unei aptitudini profesionale speciale - predic-tivitatea empatică, în vreme ce proiectivitatea pacientului nudepăşeşte structural-functional manifestarea unei disponibilităţiinteractive orientate pregnant practic în direcţia atingerii unuiscop major şi concret - ameliorarea stării sale psihice.ConcluziiIn capitolul teoretic al lucrării de faţă s-a încercat reali-zarea unei panoramări a multiplelor confruntări de opinii dincâmpul vast al psihoterapiei actuale, cu accent pe identi-ficarea microproceselor din interiorul relaţiei psihotera-peutice. Tematic, am căutat să ordonăm, pe mai multe direcţii,sursele bibliografice foarte generoase din acest domeniu.O primă direcţie s-a referit Ia prezentarea diverselorconceptualizări ale empatiei şi definirea raportului ei cupsihoterapia, în vederea demonstrării ulterioare a faptului căîn relaţia psihoterapeut-pacient, empatia capătă o funcţieaptitudinală, fără de care nu se poate exercita cu eficienţăactivitatea terapeutică propriu-zisă.155
  • 155. O altă direcţie a avut în vedere prezentarea unor moda-lităţi de antrenare a disponibilităţilor de comunicare aleviitorilor psihoterapeuţi. In acest sens, au fost lansate discuţiiîn legătură cu manifestarea respectului, căldurii şi autenti-cităţii în relaţia terapeutică, manifestarea autodezvăluirii.tehnici de monitorizare a procesului de interacţiune psiho-terapeutică, precum şi aplicarea propriu-zisă a unor inter-venţii terapeutice (confruntarea, clarificarea, interpretarea şireformularea).A fost creionat, astfel, cadrul teoretic în care au fostpromovate o varietate de modele de cercetare şi în care seînscrie propriul nostru model experimental.1. Cu privire la modelul experimental. Repertoriulmetodelor de studiere a empatiei este astăzi extrem de întins,fiecare subdomeniu al acesteia utilizând atât metodegenerale, cât şi, mai ales, procedee adaptate specificuluifiecărui tip distinct de relaţie empatică - didactică, medicală.de negociere etc.în subdomeniul psihoterapie!, metodologia cercetării, cutoate conturările ei din ultimul deceniu, se află în plin procesde cristalizare, cunoscută fiind nevoia unor conceptualizărispecifice şi a maximizării valenţelor curative ale relaţieipsihoterapeutice.Modelul experimental adoptat de noi a fost conceput înfuncţie de obiectivele cercetării - cel principal fiind sur-prinderea elementelor diferenţiale între empatia emoţionalăşi empatia predictivă la psihoterapeut şi la pacient. Inansamblu, montajul experimental a cuprins:• metode multiplu verificate de cercetare psihologică acelor două tipuri de empatie la cele două categorii de subiecţiai relaţiei psihoterapeutice;• proceduri de estimare a progresului psihoterapeutic;156
  • 156. • scale clinice de depresie şi anxietate, precum şi desugestibilitate (pentru pacienţi),• în fine, o procedură complexă de evidenţiere a uneiaptitudini speciale a psihoterapeutului pe care am denumit-opredictivitate empatică.In legătură cu modelul nostru experimental, ceea ceconstituie obiect de interes nemijlocit este setul de argumentecare, în final, poate fi invocat în sprijinul verosimilităţii deconstrucţie şi validităţii acestuia. Anume, comparaţia „per-formanţelor experimentale" (scoruri, proporţii, coeficienţi desemnificaţie) obţinute de noi, cu aceiaşi indicatori raportaţi înalte cercetări - similare, pe categorii de subiecţi comparabili:medici, cadre didactice, educatori, psihoterapeuţi - compa-raţie care impune predominanţa similitudinilor, dar şi sur-prinderea specificităţii. Considerăm acest rezultat ca un modde validare conceptuală a montajului experimental.De asemenea, un rezultat care se constituie în variabilăexterioară sau variabilă-efect al procesului psihoterapeutic.anume progresul pacientului în finalul psihoterapie!,exprimat în reducerea generală (iar, în unele cazuri, atingereacotei zero) a numărului iniţial de simptome, vine să validezeefectivitatea proiectată a programului de tratament.2. Empatia emoţională, în calitate de conduită func-ţională (J. Piaget), empatia emoţională reprezintă modalitateade cunoaştere implicită care, în absenţa indicatorilor „ex-presivi" şi în condiţiile unei puţinătăţi a acestora, lasă locinsinuării afectivităţii în actul relaţional de cunoaştere. Nueste vorba despre o predominare absolută a afectului, ci de ointeracţiune intelect-afect în care se face loc mai largmanifestării funcţiei apreciative, valorizatoare a afectivităţii.Acest gen de cunoaştere este propriu, în proporţii dife-rite, fiecărui om. Insă, în împrejurări speciale de interco-municare, cunoaşterea empatică prevalent emoţională este o157
  • 157. soluţie între cele de bază - vezi relaţia profesor-elev, actor-public, psihoterapeut-pacient etc.Pentru studiul empatiei emoţionale se utilizează cu pre-cădere o metodă specială datorată lui Mehrabian şi Epstein(Q.M.E.E.). Aplicată de noi la cele două categorii de agenţiai relaţiei psihoterapeutice - psihoterapeuţi şi pacienţi, me-toda ne-a scos în relief diferenţe semnificative între subiecţiiinvestigaţi, însă încadrabile în nivelul mediu empatic. unelevalori tinzând către nivelul imediat superior (bun empatic,pentru psihoterapeut), iar alte valori tinzând către nivelulimediat inferior (slab empatic, pentru pacient), în sprijinulacestei interpretări de tendinţe vin distribuţiile procentualeale nivelurilor de răspuns ale subiecţilor, încadrabile, în maremajoritate, în nivelurile superioare - la primul subiect, înmare majoritate în nivelurile slab şi mediu la cel de al doileasubiect. Rezultatul concordă perfect cu tendinţele carecaracterizează alte interpretări în diverse cercetări compa-rabile. Concluzia noastră este aceea că empatia emoţională sestructurează ca disponibilitate (capacitate) inclusă în com-petenţa psihoterapeutică. deci proprie psihoterapeutului. Incazul pacientului, este vorba despre o disponibilitate de arealiza sensul afectiv valorizator al scopului relaţiei psiho-terapeutice şi care constă în prefigurarea stării-ţintă, adicăameliorarea stării psihice.3. Predictivitatea empatică. Calea urmată de cercetareanoastră cu privire la empatia predictivă a vizat, în esenţă.evidenţierea unei abilităţi particulare a psihoterapeutului, unaîn a cărei absenţă, actul psihoterapeutic nu s-ar putea derulaeficient, anume predictivitatea empatică.Termenul, ca identitate a acestei aptitudini speciale, ni separe a fi avansat pentru prima oară, aici, motiv pentru carevom încerca să reţinem, în sinteză, atributele lui de definiţieapărute în contexte şi din perspective relativ diferite. Modul158
  • 158. m care urmează să delimităm realitatea aptitudinii pe care o""mim fîmdicţiviţme_emr2aţicl ni s-a părut că obligă Iaconjugarea mai multor perspective teoretico-metodologicc:una care trimite la fundamentele piagetiene ale conduitelorfuncţionale, una care face apel la sensul datelor statistice alecercetam, una care reclamă integrarea ştiinţifică a unorresurse neexplorate ale metodei clasice de investigare *empatie, predictive (Dymond) şi, în fine. una care_ încalitate de deschidere pentru o direcţie nouă de investigaţie -vizează o integrare posibilă în tematica foarte actuală *inteligenţeiemoţionale.3.1. Perspectiva conduitelor funcţionale. Relaţia tera-peutica presupune co-acţiunea celor doiparteneri - psihotera-peutul şi pacientul, ambii fiind animaţi de un scop comun -acela al reducem /anulării simptomatologiei instituite dreptset de indici ai disconfortului pacientului.Intercunoaşterea este. neîndoielnic, o condiţie favorizantâa progresulu, tratamentului psihoterapeutic. Fireşte intercu-noaşţerea de care vorbim nu ajunge să fie niciodată „com-pleta ş, clădită ca un agregat de certitudini. Rămâne loc largpentru „pete albe", incertitudini, substituiri de informaţii certecu reprezentări, proiecţii şi prédictif de natură precumpănitorintelective or, precumpănitor afective. Adică, rămâne teritoriulde mtercunoaştere care reclamă şi, treptat, generează şi antre-nează o abilitate compozită de inţercunoastere emoatică. acare, structură dispune de un raport fundamental întâlnit înrelaţiile mterumane, în general, dar mai cu seamă în relaţii cUcaracter special, cum ar fi creaţia scenică (Gh. Neacşu, 1971-P. 64; S. Marcus, 1971), în cazul structurii competentei didac-tice (S Marcus, 1987) sau a] competentei medicale, înansamblu (S. Marcus, 1997, p. 94-96) şi, desigur, al compe-tenţei psihoterapeutice, aşa cum se profilează în lucrarea deraţa, anume, raportul dintre fap.tn«.| Cognitiv şi cel afectiv.159
  • 159. Pentru efectivitatea conduitei (funcţionale), în cazultipului de relaţie studiat aici, îndeosebi pentru cea a psiho-terapeutului, factorul cognitiv procură acesteia mijloacelesau, mai larg, o anumită tehnică, în vreme ce implicareaafectivă îi conferă un scop (în interpretarea lui Ed. Cla-parède). J. Piaget, autorul teoriei conduitelor funcţionale,inversează funcţiile celor două procese-aptitudini şi leconferă „destinaţii mai subtile şi mai speciale, în sensul că,,... există şi o înţelegere a scopurilor ca mijloace, iar aceastaschimbă neîncetat finalitatea acţiunii, în măsura în caresentimentul dirijează conduita, atribuind o valoare scopurilorei, trebuie să ne mărginim, deci, a spune că el furnizeazăenergiile necesare acţiunii, în timp ce cunoaşterea îi imprimăo structură" (l965, p. 58-59).Structuralitate şi energizare a acţiunii, iată finalitateasinergie! factorilor cognitiv şi afectiv în cazul unei conduitespeciale, cum este cea aflată la baza relaţiei psihoterapeutice.Aceşti factori vin să satisfacă două exigenţe conjugate:finalizarea unei competenţe profesionale (psihoterapeutice) şisatisfacerea unor aşteptări ameliorative în planul sănătăţiipsihice a pacientului. Procesul sinuos al intercunoaşteriiprotagoniştilor relaţiei psihoterapeutice balansează neîncetatîntre o înţelegere raţională explicită şi una emoţională impli-cită, ambele validându-se în progresul procesului psiho-terapeutic.3.2. Perspectiva comparaţiilor statistice. Reţinem sensulcelui mai general indice diferenţial între psihoterapeut şipacient- indicele de predictivitate empatică, prin intermediulcăruia găsim că cei doi protagonişti ai relaţiei empatice seaflă plasaţi în „clase" diferite şi în proximitate, totuşi: primul- între mediu şi mediu-bun empatic în modalitatea analizeidescriptive (prin trăsături-criterii) şi mediu-bun empatic înmodalitatea analizei integrative (prin factori-criterii), cutendinţă spre bun empatic; cel de al doilea - mediu empatic160
  • 160. în modalitatea analizei descriptive şi mediu-bun empatic înmodalitatea analizei integrative. cu tendinţă spre mediu.Rezultatul întemeiază o aşteptare formulată prin ipoteză, însăaici este tot atât de important acel rezultat care ne înfăţişeazăpredictivitatea empatică în calitate de aptitudine specială apsihoterapeutului. Este vorba despre întemeierea scorului pesensul calitativ al datelor experimentale, adică pe criteriile deconţinut al opţiunilor subiecţilor.3.3. Perspectiva criteriilor de conţinui. Două lucruri tre-buie avute în vedere: conceptualizarea ipostazelor de răspunscorelate / comparate şi ierarhia / configuraţia criteriilor derăspuns.Ipostazele de răspuns sunt cele din proba de empatiepredictivă Dymond care nu au fost explorate pentru scopul eifundamental - prelevarea scorului de empatie predictivă.Astfel, ne-au rămas, întâi, comparaţiile dintre cele două tipuride subiecţi în cadrul fiecărei ipostaze a opţiunilor de răspuns(,,Eu despre mine", „Eu despre partenerul meu" ... etc.),precum şi configuraţia criteriilor de opţiune (alese, anterior,în varianta aplicată de S. Marcus, Doina Săucan şi RuxandraGherghinescu, autori citaţi în prezentarea metodei de cer-cetare), în modalităţile de analiză descriptivă şi integrativă.Cele patru estimări/ predicţii sau ipostaze ale evaluării,anume imaginea de sine (A), imaginea de sine a partenerului(B), autoproiecţia intermediată de imaginea cea mai proba-bilă a partenerului (C) şi proiecţia de sine a partenerului înviziunea mea - subiectul respondent (D), au impus câtevacaracteristici ale predictivităţii empatice:- Psihoterapeutul îşi evaluează imaginea de sine (A)printr-o intensitate (proporţie) foarte ridicată în ambelemodalităţi de analiză - prin trăsături-criterii (descriptiv), caşi prin factori-criterii (integrativ), afişând în top referenţialiide judecată care implică o evidentă saturaţie cognitivă161
  • 161. (cooperare, decizie şi relaxare, respectiv, implicare, adecvareşi încredere), alături de speranţa în rezultatele psihoterapie!.Pacientul recurge, pentru acelaşi tip de judecată, la intensităţimedii (la trăsături-criterii) şi medii-înalte (la factori-criterii),afişând în top combinaţii de criterii saturate cognitiv şi/ sausaturate emoţional (cooperare, generozitate, respectiv,speranţă în rezultate, implicare, adecvare).Interpretăm concluziv acest rezultat ca o diferenţiere demod sau stil de predicţie. unul alcătuit pe corelativitateaspecială a trăsăturilor şi/ sau factorilor-criterii cu certă satu-raţie cognitivă (predictivă), propriu psihoterapeutului, iaraltul pe o .formula compozită de criterii cognitive şi afec-tive, propriu pacientului.- Psihoterapeutul estimează imaginea de sine a parte-nerului său de relaţie (B) cu intensităţi (proporţii) moderate,plasând în top, dintre trăsăturile-criterii, una saturată cognitiv(cooperarea) şi una saturată afectiv (simpatia), iar dintrefactorii-criterii, doi cu saturaţie cognitivă (adecvarea şi impli-carea) şi unul cu saturaţie afectivă (agreabilitatea). Pacientulestimează imaginea de sine a psihoterapeutului într-un moddiferit, în ansamblu şi surprinzător în detaliu: intensitatea(proporţia) la care se operează judecăţile este foarte ridicată,iar topica, practic, poate fi cu greu indentificată, în sensul căaproape totalitatea criteriilor - preponderent cognitive saupreponderent afective, este „convocata" la calificarea super-lativă a imaginii psihoterapeutului.Fireşte, estimarea imaginii altuia, în primele momenteale relaţiei psihoterapeutice, adică a pacientului (de cătrepsihoterapeut) şi a psihoterapeutului (de către pacient), este ooperaţie dificilă şi încărcată de incertitudine. Interpretămmodalitatea judecării pacientului de către psihoterapeut ca odispoziţie bazată pe criterii mai raţionale, fără a excludeînsuşiri emoţionale (ca agreabilitatea). Modalitatea judecăriiterapeutului de către pacient o interpretăm ca prevalentă a162
  • 162. afectului asupra subtilităţii intelective, un fel de gratificareîncărcată de superlative, în speranţa obţinerii celui mai bunrezultat al procesului psihoterapeutic.- Odată cu trecerea la ipostazele (C) şi (D), sarcinapredicţiei se complică foarte mult. în ipostaza (C), deexemplu („Cum cred eu că mă vede partenerul pe mine"),intervine o intermediere între cum cred eu şi imaginea meacea mai probabilă, anume tocmai partenerul de relaţie pe careîl investesc cu autoritatea de a proiecta viziunea lui despremine („că mă vede partenerul"}. Constatăm lesne că acestfapt aproape că nu are Ioc atunci când subiect de experimenteste pacientul. Una din două: ori transpoziţia proiectivăcerută aici este prea dificilă pentru pacient - ceea ce estegreu de demonstrat, ori admitem evidenta dificultăţii, darcăutăm rădăcina acestei abilităţi în trebuinţa experienţială apacientului, ceea ce nu este greu de susţinut. Anume,pacientul este capabil să înţeleagă sarcina, dar absenţamotivaţiei pentru acest fel de exerciţiu face ca el să lucrezemai mult la întâmplare cu trăsăturile şi factorii-criterii. Săreţinem, mai întâi, sensurile principale ale interpretăriidatelor experimentale: psihoterapeutul recurge la intensităţi(proporţii) de trăsături-criterii şi factori-criterii foarteridicate, afişând în acelaşi stil topica trăsăturilor (decizia.relaxarea, cooperarea) şi topica factorilor (încrederea, impli-carea, speranţa ... , adecvarea); în schimb, pacientul recurgela intensităţi (proporţii) submedii şi medii ridicate, afişând întop doar una dintre trăsături (cooperarea) şi trei factori-criterii (adecvarea şi implicarea din sfera celor saturaţicognitiv şi speranţa în rezultate, din sfera celor saturaţiafectiv), în consecinţă, predicţia psihoterapeutului respectăintegral „regulile" unei anticipări productive, pe când cea apacientului este aproape absentă sau eşuată în modalitateaanalitică (prin trăsături-criterii) şi compozită, dar corectă înmodalitatea analizei integrative.163
  • 163. — In ultima ipostază a predict!vităţii (D) - („Cum creaeu că se vede partenerul de relaţie pe sine "), psihoterapeutuioperează cu intensităţi (proporţii) medii şi medii ridicate(expresie posibilă a unei norme de conduită care trimitela prudenţă?!), alegând în top trăsături-criterii precum coope-rarea şi blândeţea şi factori-criterii precum adecvanţa. implUcarea şi speranţa în rezultatele terapiei), adică un acelaşi modconsecvent de estimare. Pacientul operează cu intensităţi(proporţii) foarte ridicate, făcând ca ierahia trăsăturilor-criterii şi factorilor-criterii să fie superflua (şi, totuşi, se poateremarca o tendinţă de plasare în primele rânduri a trăsăturilorşi factorilor-criterii cu saturaţie cognitivă certă, odată cudificultatea de a decela o „formula stilistica indubitabilă), înorice caz, şi de această dată, pacientul încearcă să constru-iască pentru partenerul său de relaţie o imagine cu aer festiv.o gratificare „motivată" excesiv emoţional a psihotera-peutului.- Concomitent cu sinteza de mai înainte, au fost obţinuteşi unele elemente-argument pentru susţinerea realităţii cslordouă modalităţi de abordare a predictivităţii empatice -unadescriptivă (prin intermediul trăsăturilor-criterii) şi unaintegrativă (prin intermediul factorilor-criterii). în mare, sepoate conchide că examinarea datelor în modalitatea descrip-tivă este mai simplă şi aparent mai precisă. Operarea cu elese soldează cu intensităţi (proporţii) în general mai nicidecât în cazul factorilor-criterii, iar într-un caz (ipostaza D)chiar medii şi submedii, ceea ce poate fi interpretat a unindiciu de nesiguranţă (vezi, de exemplu, proiectjreaimaginii de sine a pacientului în ipostaza A), în revanşa, înmodalitatea de abordare integrativă, există o „permisivitite"sau deschidere inerentă a operării cu criterii-factori î1micro-câmpul factorilor de prim plan sunt convocaţi constant164
  • 164. şi factori saturaţi afectiv, într-o „perfecta congruenţă cu ceiintelectivi. în acest caz, registrul explicaţiei este mai amplu,iar definirea operatorilor de conceptualizare mai clară.-Tot din fluxul concluziilor anterioare se degajă şirăspunsul la o întrebare care se precizează treptat până înfinalul interpretărilor: Cât de raţionale sunt (sau pot apărea înperspectiva acestei cercetări) psihoterapiile de orientarecomportamentală? Pretextul sau motivul pentru aceastăîntrebare ar putea fi chiar şi numai rezultatul că, psiho-terapeutul face apel în special la criterii de alegere / predicţiesaturate cognitiv? într-adevăr, în ipostazele variate de pre-dicţie, s-a constatat că trăsăturile sau factorii-criterii de top(cu proporţii de prim rang) au fost tocmai cele saturatecognitiv. Interpretarea acestor rezultate intră, după opinianoastră, în ordinea firescului. In principiu, acolo unde indiciide empatie, în general şi indicii de predictivitate, în parti-cular, sunt mai bogaţi şi mai clar delimitaţi conceptual, şansadescifrării unei împrejurări de viaţă prin care a trecutpacientul este netăgăduit mai mare. Aşa ne-am putea explicatrebuinţa şi predilecţia psihoterapeutului de orientare com-portamentală pentru operatori saturaţi intelectiv. Evident,însă, că de aici şi până la neglijarea trăsăturilor şi factorilor-criterii de factură prevalent emoţională este cale lungă. Ampus în evidenţă sinergia criteriilor cognitive şi afective înalegerile şi predicţiile psihoterapeuţilor, iar o înclinaţie sau opredilecţie pentru criterii prevalent cognitive nu apare decâtca ceva natural. Mai mult, unele trăsături şi unii factori-criterii, calificaţi ca fiind saturaţi cognitiv (vezi încrederea.Implicarea, cooperarea, generozitatea) se bucură de o impli-caţie indubitabilă a afectului, sub forma nedetectabilă de laprima vedere numită atitudine afectivă. Predilecţia pentrucriterii cognitive nu anulează relaţia acestora cu trăirileemoţionale pe care, uneori. Ie organizează inteiectiv.165
  • 165. 3.4. Perspectiva inteligenţei emoţionale. Premise. M. Roco(2001, p. 140-143) consiederă ca s-au conturat trei maridirecţii în ceea ce priveşte definirea inteligenţei emoţionale.direcţii reprezentate de orientările şi cercetările unor cunos-cuţi specialişti: a) J. D. Mayer şi P. Salovey; b) Reuven Bar-On; c) D. Goleman.a) Prima definiţie clară acordată inteligenţei emoţionalea fost oferită de Mayer şi Salovey (1990) care. în vedereaevidenţierii intercondiţionărilor pozitive dintre emoţie şigândire, consideră că inteligenţa emoţională trebuie definităîn funcţie de abilităţile pe care le implică şi anume: perce-perea cât mai corectă a emoţiilor şi exprimarea lor. accedereala sau generarea de sentimente atunci când acestea faciliteazăgândirea, cunoaşterea şi înţelegerea trăirilor afective şiregularizarea lor în vederea promovării dezvoltării emo-ţionale şi intelectuale.b) Studiile realizate de Reuven Bar-On, de-a lungul a douadecenii, au stabilit recent următoarele cinci componente aleintelegenţei emoţionale: componenta inlrapersonală - con-ştientizarea propriilor emoţii, optimism (asertivitate), respect(consideraţie pentru propria persoană), autorealizare. inde-pendenţă; componenta inierpersonală - empatie, relaţii inter-personale, responsabilitate socială; adaptabilitatea - rezol-varea problemelor, testarea realităţii, flexibilitate; controlulstresului - toleranţa la stres, controlul impulsurilor; dispo-ziţia generală - fericire, optimism.c) A treia mare direcţie este reprezentată de D. Goleman(2001) care a oferit o definiţie extinsă inteligenţei emo-ţionale, identificând următorii factori: conştiinţa propriiloremoţii, controlul („managerizared") emoţiilor, motivareapersonală (utilizarea emoţiilor în mod productiv), empalia,aptitudinile sociale. In această perspectivă, psihoterapia esteprivită drept o educaţie emoţională necesară în contextul166
  • 166. actual al scăderii continue a nivelului nostru de competenţăemoţională. Acest „analfabetism emoţiona/" prezent tot maimult în societatea contemporană, se traduce prin: izolarea şiproblemele sociale cu care ne confruntăm (preferinţa de a fisinguri, sentimentul de nefericire, dependenţa exagerată);stări de anxietate şi depresie; tulburări de atenţie şi de gândire.Trăsături comune în definirea empatiei emoţionale.Regăsim în cercetările actuale următorii factori care suntcomuni în definirea inteligenţei emoţionale:- conştiinţa de sine a propriilor emoţii: introspecţia,observarea şi recunoaşterea unui sentiment în funcţie demodul în care ia naştere;- stăpânirea emoţiilor: conştientizarea elementelor carestau în spatele sentimentelor, aflarea unor metode de a facefaţăanxietăţii, depresiei;-motivarea interioară: canalizarea emoţiilor şi sentimen-telor în vederea atingerii unui anumit scop, însoţită de controlulemoţional, care presupune capacitatea de a reprima impulsurileşi de a amâna obţinerea recompenselor şi a gratificaţi ilor;-empatia: definită de autorii inteligenţei emoţionaledrept abilitatea de a ne raporta la sentimentele şi la nevoilecelorlalţi, fără a renunţa la propria noastră experienţă emo-ţională (J. Segal, 1999);- conducerea (dirijarea) relaţiilor interumane: com-petenţa şi aptitudinile sociale, persoana fiind în stare săcunoască, să analizeze şi să controleze emoţiile altora.Empatia ~ trăsătură a inteligenţei emoţionale. Din per-spectiva autorilor inteligenţei emoţionale, empatia estevăzută ca o trăsătură definitorie a inteligenţei emoţionale, înacest sens, două direcţii majore vizează definirea empatiei şianume, una care consideră empatia un factor determinant alcomportamentului altruist, alta care se referă la „citireaemoţiilor celuilalt".167
  • 167. A. Mehrabian, judecând după unele sensuri incluse înproba care îi poartă numele, accentuează legătura dintreempatie şi altruism, afirmând că empatia influenţează com-portamentul altruist prin intermediul a trei variabile: abili-tatea de a discrimina şi clasifica stările afective ale altora,abilitatea de a evalua ipotetic modul de comportare şi pers-pectiva altei persoane (ceea ce constituie chintesenţa predic-tivităţii empatice, de care ne ocupăm noi), impresiona-bilitatea emoţională (capacitatea de a unifica, de a asociapropriile simţăminte cu ale altuia).Cea de-a doua definiţie aparţine lui D. Goleman (2001,p. 124) care consideră că empatia include virtuţi precum: a ficapabil să priveşti din perspectiva celuilalt, a fi capabil săînveţi să îi asculţi pe ceilalţi, a-ţi îmbunătăţi sensibilitatea lasentimentele celorlalţi.Aşadar, în cele două definiţii de mai sus asupra empatiei,primele două variabile sunt de factură preponderent cog-nitivă, cea de a treia fiind de natură preponderent afectivă.Cei doi factori - procese şi aptitudini, în acelaşi timp -îndisociabili în funcţionarea empatică, dar subordonaţi uneinorme de interacţiune care include prevalenta relativă afiecăruia faţă de celălalt, în dependenţă de variate influenţe,lăuntrice şi exterioare, alcătuiesc mecanismul interior debază pentru conduita empatică. Este mai mult decât probabilcă, într-o viziune interacţionistă mai cuprinzătoare, co-ac-ţiunea cu subsistemul motivational şi cu cel expresiv / com-portamental ar putea să explice mai nuanţat şi mai profund înce mod, empatia predictivă, în ansamblu şi predictivitateaempatică (a psihoterapeutului), în special, se costituie încomponentă necesară a inteligenţei emoţionale.Asocierea pe care am produs-o şi inferenţa enunţată (înbună măsură sub semnul ipotezei) profilează, poate, maicurând o deschidere certă pentru o cercetare în perspectivă.168
  • 168. 4. Relaţia empatie emoţională - empatie cognitivă, înprincipiu, ne-am putea aştepta la o interacţiune semnificativă,eventual ridicată, între cele două modalităţi ale empatiei. înfapt, însă, am putut constata o interacţiune cu o semnificaţiede tip tendenţial, ţinând seama de coeficienţii de inter-corelaţie aflaţi în imediata proximitate a valorii de limităminimă (tendinţă de corelaţie = -0,20, p< 0.05). Chiar şifaptul că găsim, totuşi, un coeficient de corelaţie (negativ!).în cazul pacientului, între empatia emoţională şi empatiapredictivă (în modalitatea de analiză descriptivă, adică printrasături-criterii), coeficientul de corelaţie de limită inferioarăse înscrie în interpretarea de mai înainte. Interpretarea care seimpune în acest caz este aceea că cele două modalităţi deempatie sunt în acelaşi timp concludent distincte şi suficientde co-active, în principiu, pentru ca ele să poată fi investigateîn cadrul aceluiaşi design experiemental. Poate, totuşi, amavea un minim argument să conchidem, ipotetic, că interac-ţiunea celor două modalităţi ale empatiei poate fi mai slabăîn cazul pacientului faţă de cel al psihoterapeutului.5. Progresul în relaţia psihoterapeutică. Atingereascopului major al relaţiei psihoterapeutice - ameliorarea,dacă nu atenuarea până la zero a simptomatologiei mani-festate de pacient - este, în fapt. un traseu de paşi care pot fi„măsuraţi"" într-o ... anumită măsură. Reducerea semnifica-tivă a numărului de simptome finale ale pacientului devineargument nemijlocit al verosimilităţii conceptuale şi al vala-bilităţii (validităţii) metodologice a modelului psihoterapeutic,cu extrapolare asupra modelului experimental aplicat celor doiprotagonişti ai relaţiei: psihoterapeut şi pacient.6. Deschideri pentru cercetări posibile. Consecutivproiectării secvenţei privitoare la predictivitatea empatică a169
  • 169. psihoterapeutului, sub-temă căreia i s-a dedicat o tratareextensivă, ne-am gândit că, în revanşă, pentru a păstra unanumit echilibru, cel puţin cantitativ, al părţilor constitutiveale lucrării, era loc pentru o sub-temă dedicată investigăriiunor trăsături şi simptome frecvente ale pacientului, anumesugestibilitatea şi, respectiv, anxietatea şi depresia. Deaceea, reţinem pentru cercetarea de faţă aspectele careconstituie deschideri de perspective pentru alte studii şi carereclamă, fiecare, o încadrare teoretico-metodologică mailargă şi, în tot cazul, autonomă. Ne vom mărgini să consem-năm implicaţiile de bază prilejuite de investigarea relaţieipsihoterapeutice.Sugestibilitatea. Pentru investigarea sugestibilităţii paci-enţilor s-a utilizat scala de „imaginaţie creatoare" Wilson-Barber. Reţinem faptul că s-a obţinut pe lotul de subiecţiinvestigaţi o medie de 23,07, valoare înscrisa în treptelemediu spre înalt de sugestibilitate, situaţie care confirmă, dealtfel, datele din literatura de specialitate, în privinţa core-laţiei dintre sugestibilitate şi empatie emoţională, s-a stabilito corelaţie pozitivă ridicată (0,55, p< 0,01) între cele douăvariabile.Anxietatea şi depresia. Pentru calcularea gradului deanxietate şi depresie al pacienţilor au fost utilizate scaleleclinice de anxietate Hamilton (H.A.S) şi de depresie Beck(B.D.I), scale aplicate la începutul şi la încheierea trata-mentului psihoterapeutic. în privinţa anxietăţii, dacă ladebutul psihoterapie!, 95% din pacienţi au înregistrat oanxietate moderată şi severă, în finalul programuluiterapeutic situaţia s-a modificat substanţial: majoritateapacienţilor (61%) se situează în limitele unei anxietăţi nor-male şi uşoare, restul ocupând clasele corespunzătoare uneianxietăţi moderate şi severe, în privinţa depresiei, dacă laînceputul psihoterapie! 86% din pacienţi se situează în170
  • 170. clasele corespunzătoare unei depresii moderate şi severe.în final, doar 13% se mai găsesc în aceste clase de intensitatea depresiei.Putem conchide că psihoterapiile de orientare compor-tamentală se dovedesc a fi eficiente în tratamentul tulbu-rărilor anxioase şi depresive, în acest mod, pşihoterapeutulîşi validează competenţa de deţinător al unei aptitudinispeciale - predictivitatea empatică, iar pacienjjj] manifestăun potenţial relaţional incontestabil, însă concret aplicat lasituaţia terapeutică dată, potenţial activabil ndirecţiapropriei sale însănătoşiri.Pentru eventuale argumente de detaliu privind acestedeschideri posibile, urmează a se consulta textul şi datelesumare din anexa nr. 2.171
  • 171. wX
  • 172. ANEXADate statistice privind proporţiile acordate de subiecţila ipostazele probei DymondPsihoterapeuţi: modalitatea de analiză descriptiva printrăsături-criterii.Tabel nr. lA: Eu (T) despre mineocac.7; -! o< SN " • 100Medie 4.06Mediană 4.00Mod 4i c ; 53; -y;: _Lo ^ ~I IIS < S 51004434.503^ îS *.— l f. :.3 :0. X -?3 rt^ 03 u1004.144 005"ÔO.—. :-> ip J-J ;li:< 2 E1003.954004.—U3 ^JO i< s i1003.884004y._>"5 "§" -< ^ -1IDO4.324 004Clase (%)Criteriisimpatic-antipaticcoopérant-distantrelaxat-tensionatgeneros-egoistblând-agresivdeus-mdecis5 (foarte mult)27! 50 j44 j2727434 (mult)5243 •39 ^4141483 (mediu)2179322572 (puţin)0 03;0721 (deloc)005000174
  • 173. Ci , OX l "OOio . — ; too ^ to o— B terapeutsimpatie- antipatic-t.O•• ^ i B terapeut! ° ; cooperant- distanty l !~J: — !B terapeut relaxat-O î -J O . >o [ 4-- ; o tensionato *.o -j; B terapeut generos-! egoisto ioo -^B terapeut blând-agresivo . oo , o,— ; B terapeut decis-
  • 174. 1II1C: Cum cred euj : ţl i .yi ai j fi j u .yi ! S c.; i U c/51 I N i 100: Medie 3.991 Mediană :4.00Mod 41Criteriisimpatic-antipatic coopérant-distantrelaxat-tensionatgeneros-egoislblând-agresivdecis-indccis176(T) că mă vede pacientul pe mine1i î « _ S! ^-3 ; ^ g „ §, _ §ii i ia i 1. ! î I f j: S o " S 3 î 3 = - .H JlU •_> U H U Mi . O S100 100 . 100 1004.13 4.19 3.83 3.864.00 5.00 : 4.00 4.004 5 : 4 4Clase (%)5 4 3 ?(foarte mult) (mult) (mediu) (puţin)26 47 ; 27 029 56 . 1 4 : 152 23 19:419 48 30 329 35 29 : 744 41 14 13•^ ow ^^ Si5-ë;100; 4.284.0051(deloc)0: 02000l
  • 175. D: Cum cred eu (T) că se vede pacientulpe sine„1 (U O i OJ Eî - a.£ 0. S! «3 C3 C<3 U1 ! Ï3 g- S3 g-! ! G 1 l Q S; î; • r, — „,... .,..;N 100 100: Medie 3.36 j 3.57; ..L-,: Mediană ; 3.00 ! 4.00Mod j 3!4i j:Criterii i ,„ .: (foarte mulsimpatic-antipatic 1 1coopérant-distant 16relaxat-tensionat • 9generos-egoist j 12blând-agresiv ; 1 1jdecis-indecis 1 1• v ° :u v à al c. J, . c. j5 ; o. «J C3 rf 03 g rt „Lf _O ^ O ^ 1J C| G 1 Q E G S-f—"- - iJ 100 | 100 100l 3.00 1 3.52 3.50j 3.00 J 4.00 4.00| 3 J" 4 4Clase (%)4 j 3 2) (mult) (mediu) (puţin)T :34 j 38 1443 25 1419 37 3342 34 j 10~ " i "43 | 33 11— ;27 36;22D. =S 12 "SQ-S1003.19I3.00311 {(deloc) j3 l2 122 IT !4 ijauo,jfc^aj*âS&â&«««i^^ ^177
  • 176. Psihoterapeuţi: modalitatea de analiză integrativăprin factori-criteriiTabel nr. 2A: Eu (T) despre mine; fi 1 ^• s n: S UP ! sO i N% l SE f <£ë i. cH ; g 5: s.: Of): o1 c. ~: ied -^ N• =§B. re Cu re . D- »5; g J= S M i S H.:ig- ; a g.5 : < SN " " l 100 100Medie 425 414Mediarïa~T 4.00 . 4.00Mod 4 4Criterii: implicare-neimplicareîncrezător- neîncrezător progresează-; nu progreseazăpsihoterapie• adecvată-; neadecvată(foarte mult)3930,1931J ii ^; < o.1003.80™4.00"4.2§" s1 ăr O^ -od. Si §1; 2 >•J 3 oj <Ti100l"4.15; 4.00," " 4Clase (%)T""~"4 "y 3"i (mult) (mediu)1 49i 57; 45; 54i101033j™™.™,., ,.. „.-...14.î .s;re ^câ s^ NC- -)S s2 H<reB1003.9840042(puţin)2331C 2"" ^C .«jCC «D- SU U sio ^^* s< ci1004 154004T r(deloc)i °: 0: 00psihoterapie i • , agreabilă-: dezagreabilăsperanţăînrezultate-lipsăde speranţă1934S 60i 482117010;o178
  • 177. & 3"¥M c S•d — p" S" -Sg 0 "S"p< — "^T3oo^vOO. B T3O tfQ wW3 §. 0?5 E; £ţjP pai SSt "o-JOlK)!g S. "S g "Sg. R jjr.-u ,go» < 2. - 3 silei86i-slN».VD UJ1j•Ş{J* i L^^D ? Oo = - S 3!q Sili;(-p £3< = £-; pi ;N rT • O ""* -P" i^ ; 03 ^ •c" ^ P? ""-I î ; -—f- "1VO | KOi1 !îi-i^ ! ui— i ^J!§.».*v „^^^w.:o1È3<T< Ol :3S3C **/*>K)-J10oro00g; ; ^ ; 2 i 2: iî P i nJ,±J_*" ^ — B terapeuto i oo o . implicare- ncimplicareto*-1 è ^l si Bterapeut; o ş --j ţ o ; încrezător- neîncrezător4-*• : O i— B terapeut° i progresează- nu progreseazăf- l u) , „ î g terapeut psihoterapieo oi o adecvată- neadecvată3 uo ^ terapeut psihoterapieo agreabilă-dezagreahilă„ ^ ~ B terapeut speranţăo ; o i ° în rezultate- lipsă de speranţă
  • 178. C: Cum cred eu (T) că mă vede pacientul pe minef! I a . o l11 a >« 1 i ~ 1 « ii i c- i b ?1 i 1 • i l1 1 — Ţ *j . -: * 13 U 3 o:: 0 " U 2• C- rtCX c3: ca .y ca N .^ oj ~0 aj s-i ) •" =• — 0i ; 0 .5 0 ,H:N 100 100 ;i Medie 4.20 ; 4.28; Mediană • 4.00 i 4.00Mod 1 4 î 4 iCriterii ... ...(toarte mult): implicare- j , .i neimplicare |încrezător- ;neîncrezător •progresează- fgnu progresează i; psihoterapie ::adecvată- 30jneadecvată jpsihoterapie j: agreabilă- 2 1dezagreabilă ;speranţă în ;} rezultate-lipsă i 31, de speranţă •0 î 0 -> ,_ob v S. «3 ; 5-r=S ] S "S i 2 -S&; % S ; -^ Hg j rS-S i £ c^>^ ^ Cui ^ ; PL, O^_. N | ^_ Cî ^ "?0 0 ) y >=2 i 0 —O,?? 1 0. rt • CL ^r£ £f ; 2 > 2 "S"J ^ -J î> 0 ^— O — ^> — i—î— , É X3 : - Ojj100 . 100 :1003.95 j 4.14 3.994.00 j 4.00 4.004 f 4 4Clase (%)4 : 3 ; 2(mult) (mediu) (puţin)55 8 350 8 260 21 155 14 :1.57 i22 0 :™Ţ"™" j54 | 15 ! 0c.oH -C3o --— -Hi d -25 ^fj O0 ,=1004.16; 4.0041(deloc)000000180
  • 179. si£.3to j3rţ 03*^rt 5"Spa<totof-ca*£Opsihoterapieagreabilă-dezagreabiiâ3 EU T3 i 3 "Orţ Cu <si l e -t63 0 =: i __ OD- 0 g i ^ 3 <TOi l l sa1^1 « s- 1-|ş,II II« E « " 1 ?ro os* — p 1 —-s ? S ? 5o 3 =:s* i !.—! î • _ ^< »i lwKJ i— i L»J 1 to 57 . .*. *- [ 0 w « ^~j[^oOv-J|C/i ^ 4i**» j -J, ,.„ , |.„1to i ujo ! oj —IO j VÛ: c_I — iSU) | ^i g ^13"uj to n> L(Jj 1^w, - H to^^ î ^! i o-O ] O O O o — —! ! 8nn94- uj — ^ D terapeut•^ o ^o s? ;- . ,. . ,.o oo ) o : implicare-neimplicare1, *• ^ i — i D terapeut*• O 00 i O l „ o ^o l c? i increzator-nemcrezatoroo4_ uj ^ i D terapeut42- o o o j progresează -nul [ progreseazăo oo o— ) D terapeut psihoterapie0; adecvată-neadecvată_^ *• ^ i ~ f D terapeut psihoterapieo ~ < & i agreabilă-dezagreabilă_,_ OJ_ D terapeut speranţă în•*>• o oo : o , rezuitale-lipsă deO ON:O ; ; tsperanţăn«3
  • 180. Pacienţi: modalitatea de analiză descriptivăprin trăsături-criteriiTabel nr. 3A : Eu (P) despre minej*j o; Cd2"E gi . c • 0 "Ja; â g-j < -KÎN 100Medie j 3.42; Mediană 3.00 Mod 3tr ,__., j! Criterii (fr... ............ ...„.,...,„..,„... ^i simpatic- jantipatic ••. coopérant-distant!-— — — 4 — relaxat-tensionatj generos-egoistj blând-agresiv! ;Ţ""""" p™,,-decis-indecis lic |"trt i*O ic c 1y o> ;âg- l< 8 j1003.714.004 î—53arte mult)14231118 i|18 113^_,C.9*- cc oy "cd< 11003.093.0034(mult)293822432643iy.:wcu !S c y :t u g• n. g •< a :too3.68400"« 4Clase (%)j (mediu)"""{ """ " " ~"~1 45T 28 :~ —j 38! 29 ;Ti 41 ;"""""",21>dOJjrt-ac3coa.<10(13.454.0042(puţin)992391422: V.] ^.=0j 13; c! 5i S-; <:1003.463.003._„1(deloc)3i 2—;—i 6111182
  • 181. rezultate-lipsădesperanţăsperanţăînD.ft: Nrtc5<psihoterapieagreabilă-adecvată-neadecvatâ5*oÎ"?3progresează-nuprogreseaz;neincrezătorîncrezător-neimplicareimplicare-nno n , na. g- frtxsi^a^ l ^ i 5 ! B paciento — • o • implicare- neimplicareêI 5! 5! Bi130^11o ! to • cj : încrezător- neîncrezător• 3nă?£; ^- — B1pacienti o î K) ; o : progresează- nu progresează*• > bg j Bpacient psihoterapieo j adecvată- neadecvatâ.•^ .^ ~ B pacient psihoterapieo oj o agreabilă-dezagreahilăooU)u. * " ^ • o • ^ Pacentsperanţă în; o l *. j o < rezultate- lipsa de speranţă
  • 182. CV Cum cred eu (P) că mă vede terapeutulpe mine*— OÛ aIN __ looMedie > 3.32ŞMedianâl 3.00Mod 3o.ooU TD1003.413.50OUU S,JOO2.933.003a.û1003.003c,L)1003.403.0041003.013.OUî Criterii! simpatic-antipatic :i coopérant-distant ;i relaxat-tensionat ]l generos-egoist !! blând-agresiv l decis-indecis Clase (%)~ I """•"" "4 "Ţ~" "J • " 2 i(foarte mult) (mult) j (mediu) (puţin) (deloc)101178172939213832221 48"11 33j~j 38Ş 39T"1 3!1 43914261314^ 29184
  • 183. 3exCTQOON —O0"ann, -b N>— i ~ î "OUJ OJ i, U, ! .b. i -t- Ui j ţi .>o v o | o o î < y i i o : . u . | E .+MFc — :Q: &3OJ w •• L*t ; -t^ ? -b î <-r { o . , :VO ^O j 00 . <J> O J^ | O-w|^i E . ="o ; — i ji KJ !00b•— i § l B pacient simpatic- antipatic*• }- — i*• b ; Lo • g l D pacient cooperant- distant4^ i — lk •£* o jo i o ; D pacient relaxat- tensionatj Vj.lJ *• o j — i^ g ; D pacient generos- egoistI " j - ff lI *• o : ^o g ; D pacient blând- agresiv•P - . : ><t t-i > 4^. __ ^ o L/, o i^)1pacient decis- indecis!§-l
  • 184. Pacienţi: modalitatea de analiză integrativăprin factori-criteriiTabel nr. 4A : Eu (P) despre mineşi j1 j1 j; î J; ?ui l °- <"i! i "S". , W| L- : t/iu * O : wC3 ? >rt • DJ)cj ]S • O•« O : Z-,"c. . Ï3 ^p ;1 i ^î ; .li 1 .if•§. ; c. g c. |J§ i < £ < o.;^ _|_ „„ f " J Q Q 10Q —Medie r~403""~~ 3 85 3 68Mediană ! " 4.00 " 1 4.00 4 00^ 153 go uc. |§ S5 g°- <L»*C ra_~ 4.034.00Mod Ţ 4 ~~ ; 4 4 ~~~ 4Criterii, implicare-! neimplicareîncrezător-neincrezătorprogresează-Clase (%)y:i:3(foarte mult) (mult);(mediu)33 46 ;30 ! 34 j. __._ „._~4,„. , -..,..„ ,_i.~1Q i 47 ^nu progresează jpsihoterapieadccvată-neadecvatăpsihoterapieagreabilă-dezagreabilăsperanţă înrezultate-lipsăde speranţă34 41! 120 | 46 ji 1y, _ ^|! S36 44132929203115§•[5i b g• 2 ëïj f S1c. «: ": c >c3Q_ W<C ^1003.834004T 2 r(puţin) ;_7:5 ;;8;4= ;3 :4ci—;r olicx £.u îio HN< H1004 104 0041(deloc)120101186
  • 185. CLOV)T3Qftî3-pi...,.,,rczultate-1-aU503<^fXîrt>&j<3:a- es T3 i 3 os "aCD f/o ţ/î j: ft CX «i1||||||pT 3 | ^!~~~1;Ê î NJjI1progreseanuprogre1 »•&UJoîncrezâtoineincrezăo .„_ _,$>2. 3•o !?? ^Ea ^ri „,.._ ,__OOrr—~s5p«3pţ*-g~Co00nav, S i] S: Bpaciento — o, implicare-neimplicare•"- -1- —:B pacientC UJ O i ,încrezător- neîncrezător•"" *• — B pacient psihoterapieo c ° ; adecvată- neadecvatăj_ ^ ^ — i B pacient psihoterapieo i o agreabilă-de/agreabiiă•^ -^ — - B pacient speranţă înc -i- o re/.ullate- lipsă de speranţăl. 4^ j- „ R pacient ! SkO O O : ;ţ V io tj o,- progresează-nu progresează S
  • 186. d- "î c/3 CL p3 T3 ^ 3O fţ "O =. tT) CfQ W I on H IU! 1i ils!|P§!i1 pi .— ^ j â "S. 1 i»* P> ?*" 1i1 i| ,0 j -î 1i !- -j-£ S ! S !"* i1 « „,,1 _ _ i^ «. „ ,|, ..,, ww™, ^ „~1? !, K> i 4^. sj K> i w ;r ^f " ;t if 0 to !v. ;îi — - o*? iP T3 ; 3 -0 ; D s* 3 :r ^a - ^ i t r ^ i r t ^ ^ r u ^§ fi-g^ 1 gi j 3 u1 l cg § i s l ^ S Sr|. 86 l*iS» îv" ţa i ~ * iN îC3<fîï 1! "1j |fy 1 5 a ! K ™ "13j C_0 ij ij | Ï4 I C_ *•^~. . ^ ^ ^i :!310 ; OJ i io : to nO ^J ; -t» ; O B-: c! 5- ^ : w S -§. ^3 ;i . ! D.0 : 10 _ i 0!— —i Oj J i °n&9Wî<D9*~soO ^ O i Op. Ş D-!O-J- o -jO Jioo :; ~ i C" paciento | implicare- neimplicare~ C paciento încrezător- neîncrezător^ i ~ : C pacient<ij ::o : progresează- nu progresează*~ *• l ~ i C pacient psihoterapieo vi { o j adecvată- neadecvată•*~Ij ; ~O :O :C" pacient psihoterapieagreahilă-dezagreabilăC" pacient speranţă înrezultate- lipsă de speranţaTOKOa<TO-TOSSTO
  • 187. "O OO N_S CoL. CS -Ç3r/q wgre•!- S> f b"co< ia1-a3 » T3O Ci. c/lD3 (T* "a. o =fo <: S2 £ oată: o o; (TG f/oS 3ri =i —n l Cu O*.*._. p1pacient•*-* iO ^>-> "o -i o implicare- ncimplicareP3oTOa,op^ o ^ 5 DPaciento :-~4 i o încrezător- neîncrezător^-| —^ ^ — D paciento ^j ~ progresează- nu progreseazăriTO", ^ i .*• | ^". ^ D pacient psihoterapie i s;r o o o adecvată- neadecvată 5"" """" " TO. t c<•** ** — D pacient psihoterapie i s-o — c agreabilă-dc/.agrcabilă ; ^>(XD-Ç2-Ou, j_ _ ţy pacjentsperanţă ino — 5 rezultate- lipsă de speranţă
  • 188. ANEXA 2Sugestibilitate,anxietateşidepresie(pacienţi)a. Sugestibilitateaîn fapt, scala la care am recurs şi care a fost descrisă încapitolul despre metoda de cercetare, poartă numele de scalăde „imaginaţie creatoare" Wilson-Barber. Această scalătestează disponibilităţile imaginative ale subiecţilor în starede veghe, anume disponibilităţile aflate la baza sugesti-bilităţii. Scala cuprinde 10 situaţii-sugestive care suntprezentate pacienţilor într-o manieră nonautoritară şi au rolulde le ghida imaginaţia, în final, psihoterapeutul verificăgradul în care subiectul reuşeşte să se transpună efectiv însituaţiile concrete sugerate. Adoptăm definiţia propusă decercetătorul român V. A. Gheorghiu (1982) conform căreiasugestia sau situaţia-sugestie reprezintă o „incitaţie suscep-tibilă să declanşeze reacţii spontane, nemediate de instanţelereflexive ale gândirii". Individul confruntat cu aceastăincitaţie (venită din afara sau dinăuntrul său) trebuie sădispună totdeauna, în principiu, atât de posibilitatea de a seconforma, cât şi de aceea de a nu se conforma mesajuluiincitaţiei. Dacă alternativa non-reacţiei lipseşte, nu mai estevorba de sugestie, ci de un comportament forţat.Sintetizăm datele obţinute prin aplicarea scalei Wilson-Bar-ber la lotul de subiecţi investigaţi (vezi tabelele nr. 5 şi nr. 6).-Media de Sugestibilitate pe lotul de pacienţi nevroticieste de 23,07, valoare înscrisă în limitele nivelului mediuspre înalt de Sugestibilitate. Această situaţie confirmă, dealtfel, datele din literatura de specialitate, în mod indirect,prin măsurarea sugestibilităţii a fost evaluată capacitateapacienţilor de a intra în stare de relaxare (considerat unpredictor al progresului terapeutic în psihoterapiile de orien-tare comportamentală).190
  • 189. -Nu se constată o corelaţie semnificativă din punct devedere statistic între empatia predictivă şi sugestibilitateapacienţilor. Datele sunt sintetizate în tabelul nr. 5.Tabel 5Corelaţia dintre empatie predictivă şi sugestibilitate (pacienţi); NCorelaţie Dymond l ;(trăsături-criterii) pacient i 100& grad de sugestibilitale ;Corelaţie Dymond 2 ;;(factori-criterii) pacient & : 100(grad de sugestibilitate-0,10 0.31tIndice de î Semnificaţia indiceluicorelaţie • de corelaţie (p) i-0.16 i 0,09 ; 21,36 •17,11- In schimb, se constată o corelaţie pozitiva ridicată(0,55. p < 0,01) între două variabile de natură precumpănitoremoţională (ceea ce nu este totuna cu eliminarea sub-componentei cognitive, aceasta din urmă conservându-seîntr-o formă discretă). Datele sunt sintetizate în tabelul nr. 6.Din păcate, nu putem infera asupra aceleiaşi corelaţii iapsihoterapeut, întrucât investigarea sugestibilităţii acestuiadin urmă nu a constituit o necesitate reală de cercetare încontextul lucrării de faţă.Tabel 6Corelaţia dintre empatia emoţională şi gradul de sugestibilitateal pacienţilor:empatieemoţionalăpacient & gradul:de sugestibililate 100Indice de ; Semnificaţia indicelui decorelaţie corelaţie (p)0,55 p<0,01 12,93191
  • 190. - Sugestibilitatea mai prezintă o corelaţie minimalsemnificativă cu depresia finală a pacientului (-0,22,p < 0,05). Ţinând seama de faptul că sugestibilitatea este ovariabilă precumpănitor afectivă şi de faptul că depresia esteo variabilă de aceeaşi natură, atunci corelaţia lor minimalăsugerează o tendinţă de interacţie firească, normală. Desigur,aceste interacţiuni trebuie judecate şi special cercetate încontexte mai largi, în funcţie de diversitatea simpto-matologiei pacienţilor.b. Anxietatea şi depresiaPrin calcularea mediilor la probele de anxietateHamilton (H.A.S) şi depresie Beck (B.D.I) aplicate pacien-ţilor la debutul şi în finalul programului psihoterapeutic,s-au obţinut următoarele rezultate sintetizate in tabelul demai jos:Tabel 7Indici la probele de anxietate si depresie obţinute de pacienţi TINr. subiecţi ;....IDO Ţ"AnxietateIniţial __;Final253)2 T 9,94DepresieIniţial Final 17,76" """"î 7,02Defalcat, rezultatele obţinute de pacienţi la cele douăscale clinice se prezintă în tabelul 8.Se constată faptul că la începutul programului psiho-terapeutic, majoritatea pacienţilor (75%) se situează în clasa4 de anxietate (corespunzătoare anxietăţii severe). 20% înclasa 3 (anxietate moderată) şi doar 5% în clasa 2 (anxietateuşoară). In finalul psihoterapiei, situaţia se modificăsubstanţial, în sensul că majoritatea pacienţilor (61%) sesituează în zona unei anxietăţi normale şi uşoare, fapt care192
  • 191. indică progresul semnificativ al acestora obţinut de-a lungultratamentului.Tabel 8Distribuţia procentuală a pacienţilor la scala de anxietate aplicatăla începutul psihoterapie!j Intervale de anxietate iniţială; _. . : Anxietatei Clasa 1 : ,.:normalai „, » AnxietateClasa 2uşoara ,, AnxietateClasa 3 : , t.: moderata:01, i AnxietateClasa 4severa:TotalNr. subiecţi !r~ •o !C ;20 |75 |_ r...100Procentaj0%5%20%75%100%il1i1f!Distribuţia procentuală a pacienţilor Ia scala de anxietateaplicată în finalul psihoterapie!i Intervale de anxietate finalăi Clasa 1 ; Anxietate normalăr Clasa 21 Clasa 3j Clasa 4AnxietateAnxietateAnxietateuşoarămoderatăseveră:TotalNr. subiecţi jio !51 j2SProcentaj10%51%28%11 i 11%100 • 100%193
  • 192. Tabel IODistribuţia procentuală a pacienţilor la scala de depresie aplicatăla începutul psihoterapie!IntervaleClasa 1Clasa 2Clasa 3Clasa 4de depresie iniţialăDepresieminimăDepresie uşoarăDepresiemoderatăDepresie severăTotal"T"Nr. subiecţi :113;2957 ;100Procentaj1%13%29%57%100%Intensitatea / severitatea depresiei pacienţilor a fostîmpărţită în următoarele clase, potrivit cotelor metrologiceale testului: clasa l - depresie minimă (valori cuprinseîntre 0-4), clasa 2 - depresie uşoară (valori cuprinse între5-7), clasa 3 - depresie moderată (valori cuprinse între 8-15),clasa 4 - depresie severa (valori peste 16).Autorii acestei scale de depresie (Beck, Ward, Men-delson, Mock şi Erbaugh, 1961) atrag atenţia asupra faptuluică nu se exclude posibilitatea ca o parte din pacienţiiinvestigaţi să îşi exagereze simptomatologia depresivă înmomentul completării iniţiale a scalei, în acest mod. dorindsă atragă atenţia terapeutului asupra propriei lor stări desuferinţă.Dacă la începutul programului psihoterapeutic, majo-ritatea pacienţilor (57%) se situează în clasa 4 de depresie(corespunzătoare depresiei severe), în finalul terapiei, 69% seînscriu în limitele unei depresii uşoare, un progres substanţialcare poate fi pus pe seama, în primul rând, a eficacităţiipsihoterapiilor de orientare comportamentală în tratamentultulburărilor depresive.194
  • 193. Tabel 11Distribuţia procentuală a pacienţilor la scala de depresieaplicată în finalul psihoterapie!Intervale de depresie finalăClasa l | Depresie minimă: "" »" .—*.••".-p-.-Clasa 2 i Depresie uşoară~T Clasa 3 j Depresie moderată •Clasa 4 j Depresie severăTotalNr. subiecţi1869130100l Procentaj| 18%i 69%13%0%100%Progresul psihoterapeutic al pacienţilor a fost calculat prindiferenţa obţinută între numărul simptomelor iniţiale şinumărul simptomelor finale (anxioase şi depresive). Cu câtaceastă diferenţa este mai mare, cu atât progresul psiho-terapeutic este mai semnificativ. Au fost stabilite următoareleintervale de progres în psihoterapie: progres minim (valoricuprinse între 1-5) şi care reprezintă simptome neinfluenţatede tratament, progres uşor (valori cuprinse între 6-9), progresmediu (valori cuprinse între 10-14), echivalent cu o remisiuneparţială a simptomelor şi progres supramediu (valori peste 15),echivalent cu anxietate / depresie în remisiune.Tipurile de progres obţinute în finalul programuluipsihoterapeutic sunt sintetizate în tabelul de mai jos:Tabel 12Distribuţia procentuală a tipului de progres psihoterapeuticj Intervale de progres -• reducerea anxietăţiiClasa l Progies minimClasa 2 Piogie-~ uşorClasa 3 Piogies mediuClasa 4 Progres supramediuTotalIntervale de progres -Procentaj , . -- reducerea depresiei11% Clasai Progres minim 24° <21% C lasă 2 Piogiesuşor 26" a17% Clasa 3 Progres mediu 25° o51% Clasa 4 Progres supramediu 25"»YOO% TotaT 100%195
  • 194. Metodologic vorbind, proporţia (semnificativ ridicată)prin care se exprimă progresul psihoterapeutic argumenteazăideea-apreciere că, tipul de psihoterapie (orientarea metodeipracticate, anume psihoterapiile de orientare compor-tamentală) este unul incontestabil productiv, deci validantpentru sensul rezultatelor experimentale discutate. In modimplicit, se dovedeşte ipoteza conform căreia procesul psiho-terapeutic este ghidat de un veritabil specialist care îşivalidează competenţa de deţinător al unei aptitudini speciale- predictivitatea empatică. Această aptitudine este îndrep-tată în direcţia modificării comportamentale dezirabile apacientului.In privinţa pacientului, din perspectiva dispoziţiei saleinteracţioniste. se poate spune că el manifestă un potenţialrelaţional incontestabil, însă concret aplicat la situaţiapsihomedicală dată, potenţial activabil în folosul proprieisale însănătoşiri.196
  • 195. BIBLIOGRAFIEJ. C. ABRIC, Psihologia comunicării. Teorii şi metode. Iaşi, EdituraPolirom, 2002.R. R. CARKHUFF, Beyond Counseling and Therapy, New York,Holt, Rinehartand Winston Inc., 1967.G. COREY, Theory and Practice of Counseling and Psychotherapy,4thed. Brooks/ Cole Publishing Company, Pacific Grove.California, 1991.S. DUCK, Relaţiile interpersonal. A gândi, a simţi, a interactions,Iaşi, Editura Polirom, 2000.J. FISCHER, Effective Casework Practice - an eclectic approach,McGraw-Hill Book Company, 1978.V. A. GHEORGHIU, I. CIOFU, Sugestie şi sugestibilitate, Bucureşti.Editura Academiei, 1982.RUXANDRA GHERGHINESCU, Empatia şi eroarea de atribuire.Rolul şi locul empatiei inter- şi intra-grupale şi al atribuirii instructura competenţei didactice. Teza de doctorat. Institutul deFilozofie şi Psihologie, Bucureşti, 1996.D. GOLEMAN, Inteligenţa emoţională. Bucureşti, Editura CurteaVeche. 2001.IRINA HOLDEVICI, Elemente de psihoterapie, Bucureşti, EdituraAII,1996.IRINA HOLDEVICI, Tendinţe moderne in psihoterapie, în:P. Popescu-Neveanu, C. Voicu, Gh. Neacşu, Gh. losif,S. Marcus (sub. red.), ,,Studii şi sinteze de psihologie con-temporană", Bucureşti, Editura Academiei Române, 2002.J. M. LEWIS, To be a Therapist: The Theaching and Learning, NewYork, Brunner/Mazel, 1978, p. 31-57.S. MARCUS, Empatie şipersonalitate, Bucureşti, Editura Atos, 1997.S. MARCUS, Note definitorii ale tipului empatic de personalitate,în : „Revista de Psihologie", 1-2, tomul 37, 1991.197
  • 196. S. MARCUS. GH. NEACŞU. RUXANDRA GHERGHINESCU,DOINA SĂUCAN. Relaţia dintre empatie şi orientarea« helping » m structura competenţei didactice, în : „Revista dePsihologie", nr. 2, 1994.A. MARCUS-BOLOHAN, între empatie şi detaşare în relaţia medic-pacient, în : „Revista de Psihologie", nr. 2, p. 125-132, 1991.D. MCQUAIL, Comunicarea, Iaşi, Institutul European, 1999.A. MUCCHIELLI, Noua Psihologie, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1996, p. 101-112.GH. NEACŞU, Transpunere şi expresivitate scenica. Bucureşti,Editura Academiei, 1971,GH. NEACŞU, S. MARCUS, Creativitatea artistică, în: Al. Roşeaş.a. (Coord.), ..Probeme fundamentale ale psihologiei".Bucureşti, Editura Academiei, î 981.GH. NEACŞU, Procesul de creaţie artistică (IV). Conduita creativă(Sinteză l şi 2), în: „Revista de Psihologie", 1-2 şi 3-4, 2000.V. PAVELCU, Elogiul prostiei. Psihologie aplicată la viaţacotidiană, Iaşi, Editura Polirom, 1999, p. 232- 248.J. PIAGET, Psihologia inteligenţei, Bucureşti, Editura Ştiinţifică.1965. p. 58-59.MIHAELA ROCO, Creativitate si inteligenţă emoţională, Iaşi,Editura Polirom, 2001.C. R. ROGERS. Le développement de la personne. Paris, Bordas,1968, p. 237-245.P. SARY, La strategie de la Programmation Neuro-Linguistique danslEntreprise, Paris, Edit. Retz., 1990, p. 113-144.DOINA SĂUCAN, Valenţe aptitudinale ale comunicativităţiididactice. Expresivitate şi stil, Teza de doctorat. Institutul deFilozofie şi Psihologie, Bucureşti, 1999.C. SCHAAP, I. BENNUN, L. SCHINDLER, K. HOOGDUIN,The therapeutic relationship in behavioural psychotherapy,New York. John Wiley & Sons, 1996.P. WATZLAWICK, J. BEAVIN, D. JACKSON, Une logique de lacommunication, Paris, Editions du Seuil, collections Points,1972.J. K. ZEIG, The Evolution of Psychotherapy, New York, Brunner/Mazel Inc., 1987.J. K. ZEIG, The Evolution ofPsychotherapy. The second Conference.New York, Brunner/ Mazel Inc.. 1992.198
  • 197. SumarCuvânt înainte 5PARTEA IPROBLEME GENERALE ALE EMPATIEICapitol lConceptualizări ale empatiei 81. Premise terminologice 82. Definiţii ale empatiei 93. Direcţii de cercetare a empatiei 113.1. Direcţia de cercetare psihofiziologică 133.2. Direcţia de cercetare psihologică 143.3. Direcţia de elaborare şi validare a testelor şi scalelor deempatie 153.4. Empatia din perspectiva multiculturalismului 164. Empatia - trăsătură înnăscută sau dobândită? 205. Empatia ca trăsătură de personalitate 226. Empatia în relaţie cu alte variabile de personalitate 256.1. Relaţia empatie-simpatie 256.2. Relaţia empatie-orientare „helping" 266.3. Relaţia empatie-cunoaştere interpersonală 26Capitol 2Raportul empatiei cu psihoterapia 281. Mecanismul psihologic al empatiei psihoterapeutului 282. Empatia în perspectiva diverselor şcoli psihoterapeutice 303. Funcţiile empatiei psihoterapeutului 334. Deprinderile de detaşare ale psihoterapeutului 354.1. Identificarea ternelor majore din discursul pacientului.. 35199
  • 198. 4.2. Identificarea mecanismelor de apărare 364.3. Descifrarea comportamentului nonverbal al pacientului 374.4. Construirea obiectivelor şi ipotezelor terapeutice 385. Rezistenţe faţade empatie 386. Tendinţe actuale de cercetare a empatiei în psihoterapie 436.1.Conceptualizări tradiţionale 436.2. Limite ale conceptualizărilor tradiţionale. Perspectivamulticulturalismului 446.3. Perspectiva etnografică 46Sinteză 48Capitol 3Modalităţi de antrenare a disponibilităţilor de comunicareale viitorilor psihoterapeuţi 491. Manifestarea respectului, căldurii, autenticităţii 492. Manifestarea autodezvăluirii 532.1. Natura obiectivelor psihoterapeutice 552.2. Natura autodezvăluirii 552.3. Contextul 573. Monitorizareaprocesuluide interacţiuneterapeutică 573.1. Impactul terapeutului asupra relaţiei 573.1.1. Cadenţa 583.1.2. Profunzimea explorării 593.1.3. Distanţa interpersonală 603.2. Concentrarea pe dialogul terapeut-pacient 623.3. Echilibrul de forţe în relaţia terapeutică 623.4. Negocierea în legătură cu găsirea celei mai bunesoluţii terapeutice 623.5. încurajarea autonomiei pacientului 633.6. Estimarea dimensiunii afective a interacţiunii 634. Aplicarea intervenţiilor terapeutice 644.1. Confruntarea 644.2. Clarificarea 664.3. Interpretarea 664.4. Resemnificarea 67200
  • 199. PARTEA a II-aINSERŢIA EMPATIEI ÎN ACTUL PSIHOTERAPEUTICCERCETAREEXPERIMENTALĂCapitol 4Un model experimental posibil de cercetare a empatiei înpsihoterapie 721. Obiective, ipoteze, subiecţi 721.1. Obiectivele cercetării 721.2. Ipoteze de lucru 731.3. Eşantioane de investigaţie 742. Metoda de cercetare 762.1. Metode de investigaţie 762.1.1. Chestionar de măsurare a empatiei emoţionale(Q.M.E.E.) 762.1.2. Proba de empatie predictivă (R. Dymond) 772.1.3. Scala de depresie Beck (B.D.I) 792. l .4. Scala de anxietate Hamilton (H.A.S) 802.1.5. Scala de imaginaţie creatoare Wilson-Barber 822.2. Procedee de prelucrare 842.3. Procedee de verificare / interpretare 852.4. Proceduri de evaluare a progresului psihoterapeutic 86Capitol 5Empatia emoţională 881. Empatie emoţională - disponibilitate a competenţei psiho-terapeutice 882. Empatie emoţională -disponibilitate valorizatoare a trata-mentului psihoterapeutic 913. Aspecte diferenţiale de empatie emoţională între psiho-terapeuţi şi pacienţi 924. Cercetări româneşti cu ajutorul QMEE - rezultate com-parative 94Sinteză 96201
  • 200. Capitol 6Empatia predictivă 981. Premise 982. Predictivitatea empatică a psihoterapeutului 1002, l. Abordare descriptivă (primul set de criterii - trăsăturile) 1002.2. Abordare integrativă (al doilea set de criterii - factorii) 1133. Predictivitatea empatică a pacientului 1223.1. Abordare descriptivă (primul set de criterii -trăsăturile) 1223.2. Abordare integrativă (al doilea set de criterii -factorii) 1294. Predictivitatea empatică - aptitudine specifică psihotera-peutului 1364.1. Reperul modalităţilor de analiză -modalitatea des-criptivă (prin trăsături-criterii) 1384.2. Reperul modalităţilor de analiză - modalitatea inte-grativă (prin factori-criterii) 1475. Aspecte corelaţionale între empatie emoţională şi empatiepredictivă 151Sinteză 154Concluzii 155Anexa nr. l - Date statistice privind proporţiile acordate desubiecţi la ipostazele probei Dymond 174Anexa nr. 2 - Sugestibilitate, anxietate şi depresie (pacienţi) 190Bibliografie 197202
  • 201. Redactor : Elena DIATCUTehnoredactor : Florica BUDNICBun de tipar : I8.V.2004. Format : 16/61 x 86.Coli de tipar : 12,75Tipografia Editurii VICTORBucureşti, Calea Călăraşilor 169Tel. fax: 01-323 69 80 ; Mobil: 0744-26 1510: 0722-54 24 57203