1 CuprinsPREFAłĂ 9I. OMUL POATE FI CONSIDERAT SISTEM) 131. Conceptul de sistem implica: interacŃiune, finalitate,sinergie ...
cantitativ 386. Omul - un univers autoorganizat şi organizator396.1. Omul este un univers multidimensional şiautoorganizat...
1. Determinismul psihologic ca unitate a cauzalităŃii şiprobabilităŃii 711.1 Probabilismul în psihologie 711.2. Determinis...
5.8. Sinergetica insplră holonomia 1256. Dialectica sinergetică7. Logica sinergetică şi matematica neliniara 1307.1. Logic...
PREFAłĂSinergetica este o metaştiinŃă, întemeiată în 1971 de către fizicianul german HermanHaken, profesor la Universitate...
explicarea fenomenelor psihice şi a mecanismelor care întreŃin dinamismul şi sinergismulsistemului psihic uman.Persoana um...
Dedic această carte profesorului şi maestrului meu, regretatul teoretician PaulPopescu-Neveanu, care a înŃeles înaintea al...
I. OMUL POATE FI CONSIDERATSISTEM ?1. Conceptul de sistem implică: interacŃiune,finalitate, sinergie şi mişcareÎn epoca no...
logico-matematică. AbstracŃia nu se află în afara realului, ci este o parte constitutivă a realităŃii.Omul este singurul ,...
Paul Constantinescu (1990, p.12) defineşte SISTEMUL într-un stil neclasic, încadratîn orizontul metaştiinŃific al sinerget...
sau frecvenŃa (invarianŃi temporali) şi spaŃială (structurală) cum este proporŃia spaŃială.c) SINERGIA este efectul global...
ORGANIZAREA este o formă de manifestare a interacŃiunii universale iarINTERACłIUNEA este atât premisa cât şi rezultanta or...
AUTOORGANIZARE2.1. Organizarea - problema prioritară a ştiinŃei moderneAfirmăm, împreună cu Ştefan Lupaşcu, că problema pr...
2.2. Principiul ordinii prin zgomotHeinz Von Foerster înŃelege prin zgomot fluctuaŃiile stocastice şi schimburile cumediul...
identitatea din relaŃiile cu celelalte şi adaugă la ele ceva în plus. Organicistul Whitehead aacordat o atât de mare impor...
Antoine De SaintExupery scria în Citadela: ,,fiecare lucru se deschide într-altul mai vast.Totul devine drum sau fereastră...
1959 - s-a dezvoltat conceptul de seffactuallzation, care a fost tradus prin autorealizare sauchiar autoactualizare. Mai c...
În lumina concepŃie contemporane despre elementaritate şi complexitate, istoriagândirii ştiinŃifice poate fi divizată în m...
numai în cadrul întregului sistem; se recunosc ca elemente (fundamentale) formaŃiunileneizolabile, existente doar în inter...
4. PRINCIPIILE TERMODINAMICII SUNTCONTRAZISE DE GÂNDIREA ŞTIINłIFICĂNECLASICĂ4.1. ŞtiinŃa neclasica impune schimbarea cadr...
îndepărtate de echilibrul termodinamic, când fenomenele capătă un caracter neliniar. Este deaşteptat ca în apropiere de ec...
un sfârşit - interpretează M. Drăgănescu (1984, p.144) - ar corespunde credinŃei de început aunei mari cantităŃi de entrop...
sinergetica reprezintă un progres remarcabil şi un nou orizont pentru gândirea ştiinŃifică dintoate domeniile. După cum de...
atât în interiorul lui, cât şi în mediul ambiant. E. Laszlo (1987) afirmă că modalitatea esenŃialăprin care sistemele cu a...
Mari filosofi români, ca Lucian Blaga, Constantin Noica şi Ştefan Lupaşcu, ausesizat cu acuitate şi profunzime limitele di...
membrana celulei se impune: cercetările par să ateste că membrana celulei există, dar nu cumse aşteptase, ca o suprafaŃă c...
dă o definiŃie a noii categorii în următorii termeni: ,,realitatea fundamentală desemnează acelsistem al existenŃei-deveni...
SelecŃia multiplă devine operatorul principal al evoluŃiei sinergice în noul orizontepistemologic al biognoseologiel (Deni...
al treilea infinit psihismul uman la nivelul cel mai înalt al dezvoltării sale, care este spiritul .Acesta poate fi numit ...
viaŃă lipsită de o structură inteligibilă echivalează cu un naufragiu. Absenta structurii genereazăe5ec. Referindu-se la o...
În activitatea psihică a omului organizarea şi dezvoltarea nu trebuie să ajungănici la un nivel maxim şi nici la minim, ci...
Viata omului - apare pentru J. Dewey - ca un ritm continuu de dezechilibrare şi derestaurări ale echilibrului iar experien...
Morin). De la natură a moştenit inconştientul iar mai târziu cultura i-a amplificat conştiinŃa.C.G. Jung arată că inconşti...
ne explică că problema unului şi multiplului este legată de cea a permanentului şi trecătorului,căci trecătorul aparŃine l...
său sistem axioiogic. Numai aşa omul va învaŃă să deosebească valorile de nonvalori şi vareuşi să absoarbă valorile îndepă...
II TEORIA CUANTICĂ-PREMISATEORIEI SINERGETICE1. lNTERACłIUNEA FIZICALISM-PSIHISMAm recunoscut deseori că multe ipoteze, co...
universalului. Structurile disipative apar la toate nivelurile de organizare ale naturii, unificândzone anterior eterogene...
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Ion manzat   psihologia sinergetică
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Ion manzat psihologia sinergetică

1,463

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
1,463
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
75
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Ion manzat psihologia sinergetică

  1. 1. 1 CuprinsPREFAłĂ 9I. OMUL POATE FI CONSIDERAT SISTEM) 131. Conceptul de sistem implica: interacŃiune, finalitate,sinergie şi mişcare 132. De la organizare la autoorganizare 192.1. organizarea - problemă prioritara a ştiinŃei moderne 192.2. Principiul ordinii prin zgomot 202.3. TendinŃa deplasării atenŃiei de la structură laorganizarea sistemelor 212.4. Trecerea de la organizare la autoorganizare 232.5. Nivelul optimalităŃii în organizarea psihismuluiuman 243. Elogiul elementarităŃii 253.1. RelaŃia parte-întreg în istoria gândirii ştiinŃifice253.2. Rostul elementelor este compunerea şi înmănunchierea 263.3. Elementaritatea devine criteriu organizaŃional 263.4. Teoria generală a sistemelor neglijază elementul, în timp ce sinergetica îlelogiază 274. Principiile termodinamicii sunt contrazise de gândireaştiinŃifica neclasică 284.1.ŞtiinŃa neclasică impune schimbarea cadruluimintal global 284.2. Sinergetica contrazice termodinamica clasică 304.3. Termodinamica biologică este ,,antitermodinamică" 314.4.ştiinŃa actuală reclamă o nouă dialectică 3455. Trecerea de la cultura aristoteliană a lui ,,teiîum non datur” la culturanonanstoteliană a lui ,,tertium datur syntheis ” 365.1. ,,Realitatea fundamentala" este sinteză de tip,,tertium datur?” (între stabil şi instabil)365.2. Prin „TerŃui inclus” dialectica devine trialectică385.3. Infinitul trebuie conceput şi calitativ, nu numai
  2. 2. cantitativ 386. Omul - un univers autoorganizat şi organizator396.1. Omul este un univers multidimensional şiautoorganizat396.2. Criteriul optimalităŃii în autoorganizare416.3. Psihologia în ,,căutarea umanului pierdut"427. Psihismul uman - un sistem?46II. TEORIA CUANTICĂ-PREMISA TEORIEI SINERGETICE 491. InteracŃiunea fizicalism-psihism 492. Mecanica cuantică - ceamai importanta revoluŃiştiinŃifică a secolului xx533. valenŃele epistemologice aleteoriei cuantice şi fundamentarea determinismului neclasic584. ,,Valea mirări" în lumeacuantică 635. Particula şi spontaneitateacuantică 646. Teoria „bootstrap"-ululexplică autoconsistenŃa lumii 657. ComplementaritatearevoluŃionează dialectica 668. Cuantica anunŃă zorilesinergeticii 69III. PSIHOLOGIA CUANTICĂ PRIMUL ORIZONT NECLASIC. 71
  3. 3. 1. Determinismul psihologic ca unitate a cauzalităŃii şiprobabilităŃii 711.1 Probabilismul în psihologie 711.2. Determinismul intrapsihic 721.3. Principule cuantice - premisa reconstrucŃiei determinismului în psihologie 742.Nids Bohr şi complementaritatea ca ,,suprema muzicalitate a gândiri" 783.RelaŃiile de nedeterminare (Werner Heisenberg) şiexigenŃele experimentuluipsihologic ……………………..834. Rădăcinile arhaice ale gândirii cuantice 855. Extinderi posibile ale principiului complementarităŃii înpsihologie omului 905.1. ConfiguraŃii specifice ale complementarităŃii înpsihologia omului 905.2. Exemple de extinderi ale principiului comple-mentarităŃii în cercetarea psihologică 955.3. De la teoria cuantică la teoria sinergetică înpsihologie 101IV. PROVOCAREA SINERGETICII 1071. Sinergetica - abordare neclasică a ordinii şi organizării. 1072. Laser-ul un model de „pionier" 1103. Obiectul şi metoda sinergeticii 1114. RelaŃia dintre sinergetică, teoria structurilor disipativeşi teoria catastrofelor 1145. Deschiderile epistemologice ale sinergeticii 1175.1 Sinteză integratoare şi creativă 1175.2. Autoorganizarea - conceptul ,”princeps”… 1195.3.Şi haosul devine obiect de cercetare 1215.4. Dezordinea creatoare (haoticitate şi creativitate) 1235.5 Difuziunea, „comunicarea" dintre componenteeste foarte rapidă în sistemele sinergetice 1235.6. Complexitatea poate fi controlată 1245.7. Cunoaşterea sincronismului ne îndeamnă la ritmicitate şi armonicitate.125
  4. 4. 5.8. Sinergetica insplră holonomia 1256. Dialectica sinergetică7. Logica sinergetică şi matematica neliniara 1307.1. Logica cuantică nu mai satisface 1307.2. Logica sinergetică - o nouă speranŃă 1327.3 Matematica neliniară şi sinergismul gândirii 135V. PSIHOLOGIA SINERGETICĂ - al doilea orizont neclasic .1371. Profunditatea întrepătrunderii fizicii şi psihologiei 1372. Psihologi cu gândire prosinergetică3. Caracteristicile psihologiei sinergetice Qi 44)3.1. Persoana umană - o autoorganizare sinergetica. 1443.2. Principiile psihologiei sinergetice 1463.3. OperaŃii sinergice ale psihismului uman…. 1683.4. Specificul cooperării în cadrul persoanei 1763.5. Specificul autoorganizării psihismului 1814. ÎnvăŃarea sinergetică - speranŃa armonizării omului 1874.1. EvoluŃii metodologice şi terminologice 1874.2. ÎnvăŃarea nu este numai adaptare şi achiziŃie, ea este şi construcŃie 1894.3. Metoda de instruire 1904.4. Dezvoltarea gândirii ştiinŃifice la studenŃi 1934.5. ValenŃele învăŃării sinergetice 1945. Alte argumente experimentale în favoarea psihologiei sinergetice 1995.1. „TranziŃia de fază" şi transferul 1995.2. Conceptul - un sistem, sinergetic 2015.3. Metafora ştiinŃifică - un complex sinergetic 2035.4. Sinergetica şi psihologia credinŃei religioase 2075.5 Şarpele Kundalini din coloana lui Constantin Brâncuşi 2115.6. Abordarea sinergetică a agresiunii psihologice .215VIl. OMUL POATE În CONCEPUT CA SISTEM SINERGETIC VIU ŞIDE GRADUL DOl 217BIBLIOGRAFIE 227
  5. 5. PREFAłĂSinergetica este o metaştiinŃă, întemeiată în 1971 de către fizicianul german HermanHaken, profesor la Universitatea din Stutgart, care studiază autoorganizarea sistemelordinamice şi complexe prin co-operarea sincronă a componentelor interne."V-aŃi gândit vreodată - şi-a întrebat Haken studenŃii - de ce într-un LASER atomiiemit o lumină ordonată, coerentă, monocromă, în timp ce într-o lampă obişnuită lumina seproduce cu maximă dezordine? Dacă presupunem că am putea auzi lumina, atunci amconstata că lampa ar face un zgomot confuz, neomogen, asemenea valurilor mării, în timp ceLASER-ul ne-ar da o singură notă, de o perfectă claritate şi puritate. Ori pentru a obŃine unastfel de efect, atomii emişi de lumina LASER-ulul ar trebui să se organizeze, să se mişte într-operfectă sincronie. Dar de ce se întâmplă aşa? Cine dirijează, cine comandă atomii?” Hakennu ne indică o formă responsabilă ci sugerează un proces dinamic, o interacŃiune complexă,ceva asemănător prin dramatism cu lupta pentru supravieŃuire descrisă de Charles Darwin.MenŃionez că sinergetica nu este o teorie a LASER-ului, întrucât LASER-ul nueste decât un model reprezentativ pentru ilustrarea eficienŃei sinergismului. Co-operareasinergetică a elementelor este mai mult decât o simplă interacŃiune, ea este o interacŃiuneîndreptată spre Ńintă. Pentru a înŃelege repede şi exact sinergia, trebuie reŃinut că aceasta sereferă, în esenŃă, la componentele care lucrează „împreună şi deodată şi nu unele după altele ciunele prin altele". Prin sinergizare întregul este mai mult decât suma părŃilor.Din corespondenŃa purtată cu profesorul Haken în perioada 1985-1987, o perioadăsumbră pentru mine (eram condamnat să lucrez ca bibliotecar la Institutul Politehnic dinBucureşti, fiind exclus din psihologie până în 1990), am descoperit că sinergetica a fostaplicată aproape în toate domeniile ştiinŃei, tehnicii, sportului, dar că proiectul meu depsihologie sinergetică era unicul din psihologia europeană.Psihologia sinergetică îşi are sursele şi premisele în psihologia complementarităŃii,întrucât nu este posibilă o co-operare de tip sinergetic a componentelor unui sistem până cândnu se realizează mai întâi, o relaŃie complementară între laturile opuse. Teoria cuantică, ceamai importantă revoluŃie ştiinŃifică a secolului al XX-lea, este premisa teoriei sinergetice. Într-o serie de studii am demonstrat că principiile cuantice constituie un fundament epistemologicpentru reconstrucŃia determinismului în psihologie. Principiul complementarităŃii elaborat deNiels Bohr în 1927 („contraria non contradictoria sed complementa sunt”), a fost consideratde către Albert Einstein ca "suprema muzicalitate în domeniul gândirii”. Între anii 1981 şi1985 am încercat să realizez o extindere şi o adaptare a principiilor cuantice, mai ales aprincipiului complementarităŃii şi a "relaŃiilor de nedeterminare" ale lui Werner Heisenberg, în
  6. 6. explicarea fenomenelor psihice şi a mecanismelor care întreŃin dinamismul şi sinergismulsistemului psihic uman.Persoana umană poate fi considerată ca "suprasistem dinamic" care seautoorganizează, după principiile sinergeticii, prin cooperarea unui mare număr de sistemedotate cu capacitatea de retroacŃiune şi transformare: cogniŃia, procesele motivaŃional-afective,voinŃa, sistemul atitudinal, aptitudinile etc.; la acestea se pot adăuga sistemul nervos şi sistemulendocrin. Biologicul nu trebuie să fie exclus din cadrul sistemului persoanei. Psihismul„împreună şi deodată" cu toate sistemele biologice ale organismului uman şi cu contextulcultural în care trăieşte şi creşte, co-operează sinergetic în perspectiva formării şi dezvoltăriipersonalităŃii.Introducând investigaŃia psihologică a "învăŃării ştiinŃei" în orizontul neclasic alpsihologiei sinergetice am construit un model de învăŃare sinergetică ca o şansă a armonizăriipersoanei. Conceptul ştiinŃific şi metafora revelatorie din ştiinŃă pot fi explicate şi înŃelese casisteme sinergetice specifice. CredinŃa religioasă se află în complexe relaŃii sinergetice cusperanŃa şi iubirea. Agresiunea psihologică abordată sinergetic dezvăluie mistere şi conexiuninebănuite. IntuiŃia creatoare nu este doar un produs cu caracter de explozie sau erupŃie, ea sedezvăluie ca un autentic proces multifazic dacă este concepută şi cercetată ca psihosinergie.TransconşiinŃa umană, conştiinŃa transcenderii şi cosmizării, a patra stare de conştiinŃă,deasupra celor trei stări clasice freudiene (conştiinŃa, preconştientul, inconştientul), se poateexplica numai ca o co-operare sinergetică de gradul doi.Împreună cu inginerul şi psihologul Cezar Constantin Giosan, am publicat un studiuintitulat "Sinergetic Psychology - A New Perspective” în revista americană "Psychology - AJournal of Human Behavior”, volume 32, no.2, 1995. Mai mulŃi studenŃi şi-au ales ca temepentru lucrarea de licenŃă diverse probleme referitoare la dezvoltarea gândirii sinergetice sauproiectarea personalităŃii ca sistem sinergetic. Într-un volum publicat în 1994 de cătreAcademia de Înalte Studii Militare, psihologul Dr. Ion Duvac, care mi-a fost student, a elaborato lucrare referitoare la "Abordarea sinergetică a agresiunii psihologice, premisă teoretic-metodologică pentru o strategie de contracarare".Profesorul univ.dr. Mielu Zlate în "Introducere în psihologie" publicată în 1996(ediŃia a II-a, revăzută şi adăugită), în capitolul VIII intitulat "Abordarea sistemică şisinergetică a psihicului" arată că psihologia sinergetică este o nouă perspectivă a psihologieiromâneşti: se deschid noi orizonturi cercetării psihologice nu numai în planul descrierii şiexplicării, ci şi în acela al construcŃiei umanului; sinergismul poate favoriza o învigorare ademersului teoretic şi experimental în psihologie, după cum psihologia poate să-i furnizezesinergeticii noi linii de ascensiune.
  7. 7. Dedic această carte profesorului şi maestrului meu, regretatul teoretician PaulPopescu-Neveanu, care a înŃeles înaintea altora rostul şi valoarea psihologiei sinergetice şi carem-a încurajat şi m-a îndemnat să perseverez în această direcŃie.Psihologia sinergetică poate contribui substanŃial la înŃelegerea ritmicităŃii psihice şila dezvoltarea armonicităŃii FiinŃei umane. Ea poate transforma visul şi nostalgia omului într-un proiect realizabil de sporirea spiritualităŃii, ceea ce îi va permite să ia în stăpânire treiorizonturi problematice: a) integrarea omului în univers; b) cunoaşterea şi valorizareamaximală a capacităŃilor umane paranormale şi transconştiente; c) creşterea potenŃialului săupsihic, până la cele mai înalte trepte de spiritualizare şi iniŃiere.(Aceste trei orizonturi problematice mi-au fost sugerate, în mai 1990, de către mareaDoamnă a psihologiei româneşti, Prof. univ. dr. Ursula Şchiopu.)Prof. univ.dr. Ion Mânzat,1 iunie 1999
  8. 8. I. OMUL POATE FI CONSIDERATSISTEM ?1. Conceptul de sistem implică: interacŃiune,finalitate, sinergie şi mişcareÎn epoca noastră conceptul de sistem a devenit o paradigmă. Gândirea sistemică apătruns treptat în toate domeniile, devenind stăpână în ştiinŃă. Tonul l-a dat fizica, fiind ceamai paradigmatică ştiinŃă din toate timpurile. Din ştiinŃele fizice sistemul îşi extinde câmpul deoperare în ştiinŃele despre om, inclusiv în psihologie. Astfel, psihologia cibernetică s-a străduitsă demonstreze că omul este un sistem autoreglabil. Psihologia câştigă precizie şi un prestigiuvremelnic, dar continuă să rămână încă departe de cercetarea lumii interioare a omului, evită săabordeze frontal problematica şi drama self-ului. Cibernetizarea a fost o obsesie care aechivalat cu o viziune dezumanizantă.Astăzi psihologia şi-a diversificat orientările teoretice şi metodologice, şi-a extinsmult aria problematică. O mare parte dintre psihologii contemporani insistă asupradeosebirilor, asupra disanalogiilor dintre sistemele neumane sau preumane şi sistemul uman(cibernetica absolutizează doar analogiile).În această carte ne propunem să răspundem la unele întrebări: omul poate ficonsiderat un sistem? Cât este sistemic şi cât este nesistemic în om şi în psihismul său? Caresunt raporturile omului cu celelalte tipuri de sisteme? Ce fel de metode pot fi utilizate pentru aperfecŃiona FiinŃa Umană şi a-i spori „fiabilitatea"?Filosoful Basarab Nicolescu (1985, p.11) consideră că două moduri de a concepe,,realul” au dominat până în prezent reprezentările noastre despre lume. ,,Realul” este conceputfie ca ,,obiectiv” (omul este investit cu misiunea de a deveni stăpânul unei realităŃi exterioare),fie ca ,,subiectiv", creat de către om, care apare ca unică sursă a realităŃii. Aceste douăconcepŃii asupra realului evidenŃiază una şi aceeaşi atitudine de vanitate: a concepe omul cacentru static şi absolut al realităŃii. Există şi o a treia posibilitate, care îi pare lui B. Nicolescu afi conformă cu gândirea ştiinŃifică modernă: ,,realul” rezultă din interacŃiunea dintre lume şiom, ca două faŃete ale uneia şi aceleiaşi RealităŃi.Spiritul ştiinŃific modern presupune un anumit grad de abstracŃie şi de formalizare
  9. 9. logico-matematică. AbstracŃia nu se află în afara realului, ci este o parte constitutivă a realităŃii.Omul este singurul ,,sistem natural” care poate juca rolul de ,,instrument” de măsură alabstracŃiei (B. Nicolescu 1985, p.242). Omul este receptacolul ideal al unificării ,,invizibilului”(înŃeles ca abstracŃie) cu ,,vizibilul” (înŃeles ca percepŃie şi accesibil instrumentelor noastre demăsură). Teoriile fondate exclusiv pe ,,vizibil” sau ,,invizibil” reprezintă o cancerizare aorganismului RealităŃii. În cercetările autentic transdisciplinare studiul omului şi studiuluniversului trebuie să se susŃină reciproc.Fritjof Capra (în prefaŃa sa la cartea lui Larry Dossay, Space, Time and Medicine,Shambhala, Boulder & London, 1982) arată că numitorul comun al crizelor pe care le parcurgeomenirea astăzi include o criză a procesului de cunoaştere, rezultând din faptul că persistămîntr-o viziune cartezian-newtoniană aplicată unei realităŃi care nu mai poate fiînŃeleasă în termenii ştiinŃei clasice. Logica aristoteliană bazată pe principiile identităŃii,necontradicŃiei şi textului exclus, constituie un cadru fundamental pentru reprezentărilepropuse de René Descartes (1595-1650) şi Isaac Newton (1642-1727). Aceste reprezentăricontinuă să reziste în planurile de învăŃământ din multe Ńări. Geometria neeuclidiană, fizicarelativistă, fizica cuantică, sinergetica, genetica, metapsihica ne aduc în atenŃie fenomene carese desfăşoară dincolo de scara percepŃiei umane imediate. ObişnuinŃele noastre intuitive şilogice sunt puse la grea încercare (Solomon Marcus, 1988, p.132-133). Gândirea sistemicăcontemporană a neglijat noŃiunea de scară. Se poate defini scara ca fiind ansamblul sistemelorcare rămâne invariant sub acŃiunea anumitor transformări. De exemplu, se pot considera,,scara particulelor”, ,,scara umană” sau ,,scara planetelor," omul apărând ca sisteminterfaŃă (între sistemele aparŃinând primei şi ultimei scări). Este firesc să se presupunăexistenŃa a două tipuri de schimbări: o schimbare ,,orizontală”, care se realizează între sistemeaparŃinând uneia şi aceleiaşi scări şi o schimbare ,,verticală”, care se efectuează între sistemeaparŃinând unor scări diferite. În cadrul unui sistem se afirmă: ,,adevărat dar indemonstrabil”.Dar, dacă se înglobează acest sistem într-un sistem de sisteme mai larg, rezultatul „adevăratdar nedemonstrabil” devine ,,demonstrabil”, necunoscutul se metamorfozează în cunoscut.Noul spirit ştiinŃific se caracterizează, după Gaston Bachelard (1986), în opoziŃie cucartesianismul ştiinŃei clasice, prin complementaritate şi pluralism, prin formularea unorconceptualizări operaŃionale apte să descopere complexitatea subiacentă a lumii; se cerceteazăpluralitatea prin multiple transferuri (extinderi ale câmpurilor operatorii); simplul nu reprezintăceva primar ci doar produsul unei operaŃii de simplificare. Sinteza raŃională proprie ştiinŃeiactuale se opune analicităŃii carteziene. Realismul ştiinŃei contemporane este un realism „desecond position”: realul se prezintă la limită ca un caz particular al posibilului, fiind o realizarea raŃionalului.
  10. 10. Paul Constantinescu (1990, p.12) defineşte SISTEMUL într-un stil neclasic, încadratîn orizontul metaştiinŃific al sinergeticii: o mulŃime de elemente (subsisteme) în interacŃiune,legate în cadrul structurii şi în interacŃiune cu mediul, caracterizate prin dinamism (mişcare),organizare, sinergie şi finalitate.a) INTERACłIUNEA este o acŃiune reversibilă şi reciprocă între obiecte (sisteme)care are patru laturi: informaŃie (măsură a organizării, finalităŃii şi sinergiei), energie (măsură amişcării), spaŃiu şi timp. InteracŃiunea este izvor al mişcării şi al organizării, deci al genezei şidezvoltării sistemelor. InteracŃiunile pot acŃiona în fluxuri.b)FINALITATEA este un ansamblu de lanŃuri cauzale, care prin acŃiuni şi reflectărirepetate conduce la formarea de invarianŃi, de „ghemuri” de interacŃiuni relativ invariante şi lafixarea lor în scenarii care se pot conserva în structura substanŃial-radiantă a sistemului.Invariantul este o mulŃime de interacŃiuni şi/sau sisteme (fenomene) care prezintă în timp uncaracter durabil. De exemplu, genele sunt invarianŃi al celulelor vii sau diferite frecvenŃe carecaracterizează atomii, moleculele, stelele, organismul uman. InvarianŃa sau, în particular,simetria (considerată ca invarianŃă faŃă de un grup de transformări Wayl) a fost asociată cuconservarea: conform teoremelor lui Felix Klein sau David Hilbert, fiecărei simetrii (invarianŃeasociate) îi corespunde o mărime care se conservă. ,,Ruperea de simetrie" caracterizeazăgenerarea asimetriilor şi acumularea de noi invarianŃi. Asimetria reflectă micşorarea grupuluide simetrii: asimetria stânga-dreapta, cât şi asimetria de sarcină electrică -1; 0; 1 reprezintă uncaz particular de asimetrii, numite antisimetrii. (O funcŃie f(x) este antisimetrică dacă f(-x) = -f(x)).Pentru a explica creşterea organizării, P. Constantinescu (1990, p.12-30)arată că simetriile ce caracterizează un nou palier adiacent, având o organizare superioară, sunto parte din simetriile preexistente la nivel subiacent, dar care se aplică unor noi subsisteme maicomplexe decât ,,elementele” cărora li se aplicau în subiacent - adică sunt simetrii generate deasimetrii (antisimetrii de la nivel subiacent). Remarcăm generativitatea organizărilor din joculşi evoluŃia simetriilor şi asimetriilor.Scăderea numărului simetriilor (ruperea simetriilor) şi generarea asimetriilor,apariŃia de noi invarianŃi, caracterizează creşterea ordinii, a organizării; totodată, ,,ruperea desimetrii” caracterizează, de asemenea, organizarea sistemului la nivel adiacent. Simetria şiasimetria (antisimetria), ca laturi complementare, caracterizează împreună creştereaorganizării, descriu împreună tranziŃia ∑→∑∗, deci geneza sinergiei, finalităŃii şi dezvoltăriisistemului. Această tranziŃie se poate înŃelege prin jocul reglajelor cu reacŃie pozitivă (efect dedestabilizare) şi al celor cu reacŃie negativă (roi de stabilizare), deci prin relaŃia stabilitate-instabilitate (Hermann Haken). Simetria poate fi temporală (dinamică), ca de exemplu ritmul
  11. 11. sau frecvenŃa (invarianŃi temporali) şi spaŃială (structurală) cum este proporŃia spaŃială.c) SINERGIA este efectul global de cooperare şi/sau competiŃia părŃilor(elementelor, componentelor interne) şi aservirea acestora de către întreg. Sinergia esteprodusă de raportul organizare-mişcare, ca rezultat al jocului interacŃiunilor, al ,,ghemurilor"invariante de interacŃiuni, în care afară de aspectele energetice participă şi efecteleinformaŃionale. După cum observa Aristotel, în realitatea accesibilă cunoaşterii aparcomportări ale întregului care depăşesc ,,suma” posibilităŃilor părŃilor luate separat; ori, tocmaiacest ,,excedent” (surplus), acest efect neliniar, care o caracterizează întregul în raport cu,,însumarea” posibilităŃilor părŃilor, constituie cauza genezei proprietăŃilor noi, emergenŃe aleîntregului (sinergia eficientă a părŃilor, printr-un efect de emergenŃă, sporeşte eficienŃasistemului sub raportul energiei, informaŃiei, ordinii manifeste).Sinergia unui sistem, care se formează şi se dezvoltă prin mişcare şi organizare, nepoate ajuta să înŃelegem geneza tuturor sistemelor din univers. Sinergia presupune pe lângăcooperarea/competiŃia subsistemelor care se realizează prin ,,comunicări” pe orizontală şisupradeterminarea sistemului faŃă de subsisteme, ca atare aservirea subsistemelor de cătresistemul ierarhic adiacent (pe verticala subiacent-adiacent); supradeterminarea apare tocmaiprin acest proces de dominare (prin ,,comenzi” date de noul sistem din adiacent), a,,comportărilor” subsistemelor (din subiacent), sistemul având ca finalitate o adaptare maibună.Sinergia generală de mişcare şi organizare presupune şi generarea ordinii dindezordine (,,haos determinat” - H. Haken): deci apariŃia unei ordini etalate (manifeste) dinordinea implicată (ascunsă). Deci: geneza ordinii din haos şi a ordinii etalate în adiacent dinordinea implicată în subiacent reprezintă condiŃii necesare pentru geneza sinergiei.d) MIŞCAREA este asociată cu trecerea de la o stare la alta, schimbarea,transformarea, reversibilitatea etc. Mişcarea este asociată ce1 mai adesea cu geneza sinergiei şiastfel tranziŃiile la noile calităŃi ale sistemelor sunt însoŃite nu numai de forme de mişcare ci şide schimbări de structură (organizare). J. Piaget (1971) arată că ,,nu există geneză fărăstructură şi nici structură fără geneză” şi că orice dezvoltare presupune o organizare, dupăcum orice organizare conduce către o nouă dezvoltare, deci, apariŃia unei noi calităŃi la nivelmacro- al sistemului presupune o nouă organizare, o nouă finalitate.Noua sinergie (internă şi ascunsă) produce proprietăŃi emergente vizibile în exterior.EmergenŃa este asociată atât cu organizarea şi finalitatea, cât şi cu funcŃionalitatea, carereprezintă mulŃimea de interacŃiuni care realizează relaŃiile sistemului cu mediul sau cusistemul ierarhic superior. Prin urmare, funcŃionalitatea este „comportarea în exterior” asistemului.
  12. 12. ORGANIZAREA este o formă de manifestare a interacŃiunii universale iarINTERACłIUNEA este atât premisa cât şi rezultanta organizării. Adesea se confundă sau seconsideră echivalente organizarea şi ordinea. Organizarea se referă la ritmurile interacŃiunilor(este dinamică). Ordinea se referă însă la nivelurile interacŃiunilor (este statică). ,,Calearitmurilor” completează ,,calea simetriilor”, ceea ce a permis unificarea forŃelorelectronucleare: electromagnetice, slabe şi tari. Această unificare reprezintă o condiŃie necesarăpentru înŃelegerea caracterului unitar al mecanismelor energetice, informaŃionale şi sinergetice.IIya Prigogine pledează pentru o „nouă alianŃă” între om şi natură: biologicul şisocioculturalul se asociază în mod organic. Omul este o parte a naturii aşa cum natura este oparte a omului. Cu Prigogine se conturează o nouă viziune asupra omului în univers (SolomonMarcus, 1988, p.138). După cum spune Prigogine, noi vedem în natură ceea ce vedem în noiînşine. Circularitatea fundamentală este aceea dintre om şi natură, văzută nu ca între cevaintern şi ceva extern, ci ca un proces care face parte integrantă din constituirea lumii.V.Tonoiu (1989, p.399) înŃelege ,,noua alianŃă” ca pe procesul de umanizare anaturii şi de naturalizare a omului care dobândeşte proporŃiile unei aventuri cosmice imanentfinaliste: omul este destinat eternităŃii, natura are finalitate umană. Într-o cooperare sinergicăom-natură şi subiect-obiect dominaŃia nu-şi mai află loc: tehnica nu va mai violenta, nu va maisilui iar natura va deveni locuinŃă cosmică, vatră, cămin (Heimat). Societatea şi natura tindcătre acelaşi Ńel. Scopul final al subiectului moral coincide metafizic cu scopul final al lumii.Heimat-ul este medierea omului universalizat cu universul umanizat.Barry Commoner (1980, p.294-295) arată că natura ne dă o lecŃie fundamentală desinergism: ,,nimic nu poate supravieŃui pe planetă decât ca parte, dispusă să coopereze, dintr-un ansamblu global. ViaŃa însăşi a învăŃat această lecŃie pe pământul primordial”.Leopold Sédar Senghor (1986) crede că în această epocă a ,,convergenŃeipanumane” se impune construirea unei veritabile comunităŃi culturale; cooperarea trebuie să ialocul vechilor naŃionalisme înguste şi al opoziŃiei unor ideologii care-şi dispută aspru şiviolent, dominaŃia lumii.2. DE LA ORGANIZARE LA
  13. 13. AUTOORGANIZARE2.1. Organizarea - problema prioritară a ştiinŃei moderneAfirmăm, împreună cu Ştefan Lupaşcu, că problema primordială a universului şideci a ştiinŃei este organizarea. Florin Felecan (1981) defineşte organizarea ca ,,un sistemintegral-cinetic, format dintr-un subsistem de referinŃă (numit substrat) şi un mediu ambiantindividualizat numit şi context realizant”. Organizarea constituie o categorie ştiinŃifică decuprindere universală: orice sistem ia naştere şi se dezvoltă într-un context organizaŃional.Organizarea poate reprezenta un nou principiu al unităŃii.J.Piaget (1971, p.159) surprinde cu acuitate conŃinutul fecund dialectic,complementar şi generativ, al conceptului de organizare: ,,conservarea formei unui sistem deinter-acŃiune de-a lungul unui flux continuu de transformări al căror conŃinut se reînnoieşteneîncetat prin schimburi cu exteriorul”. Structuralismul genetic piagetian a renovat conceptulde organizare prin ridicarea sa la puterea a doua: ,,Organizarea organizatoare” este organi-zarea operativă şi generativă care acŃionează permanent asupra tuturor structurilorrestructurându-le. Psihologia genetică, psihologia dezvoltării, ca şi celelalte ştiinŃe ale omuluiau îmbrăŃişat concepŃia structuralist-genetică: orice dezvoltare umană presupune organizareagenerativă şi deci împrospătarea organizărilor. Organizarea în ştiinŃă a devenit un parametru aleficienŃei sistemelor. În ştiinŃele omului sunt cercetate cu prioritate sistemele socioculturale(grupuri, societăŃi sau persoane). François Jacob (1972, p.1 346) arată: ,,nu materia,confundată permanent cu energia, este cea care evoluează; ci organizarea, unitatea deformare capabilă aducând de a se reasocia cu semenii săi pentru a se integra într-un sistemsupraordonat. Fără această proprietate universul în-ar fi decât o platitudine, un noian degranule identice şi inerte, ignorându-se unele pe altele, ceva asemănător cu cele mai vechiroci ale Pământului”.Psihologii Kurt Lewin, Gordon W. Allport, Vasile Pavelcu au consideratpersonalitatea ca organizare dinamică. Cea mai complexă şi subtilă organizare există la nivelulconştiinŃei. După cum demonstrează Henri Ey (1983), conştiinŃa este organizarea psihismuluiuman, construcŃia unui model al lumii şi al Eu-lui, în care este inclus şi inconştientul. Raportulconştient- inconştient este echivalent cu raportul sistem integrant-sistem integrat.
  14. 14. 2.2. Principiul ordinii prin zgomotHeinz Von Foerster înŃelege prin zgomot fluctuaŃiile stocastice şi schimburile cumediul. Acest principiu a impulsionat naşterea programelor genetice. În ştiinŃa neclasicăordinea se construieşte pe dezordine: apar concepte cu conŃinut aparent contradictoriu ca,,hazard determinat” (H. Atlan) sau ,,ordine haotică” (H. Haken). Dezordinea nu esteîntotdeauna distructivă ci poate fi constructivă şi creativă, un moment necesar al procesuluidezvoltării. Ordinea şi dezordinea nu sunt opuse ci reprezintă două etape complementare aleorganizării şi dezvoltării. S-a impus abordarea dialectică nuanŃată a raportului dintre ordine şidezordine în cadrul organizării, reliefându-se faptul că poate exista ,,ordine disfuncŃional㔺i ,,dezordine funcŃională”. În acest mod, dezordinea (complement al ordinii) realizează oimportantă funcŃie creatoare prin ,,actualizarea organizării” şi acomodarea ei la un mediuvariabil. Conform dialecticii disipative (IIya Prigogine) neechilibrul sau starea ,,departe deechilibru" poate deveni sursă de ordine. Sinergetica (H. Haken) a dovedit că ordinea provinedin haos şi că ele există şi coacŃionează permanent. Ordinea de tip „cristal” este o ordineîngheŃată, statică, încheiată. Ordinea „flacără” este o ordine dinamică, în curs de desfăşurare,care asigură dezvoltarea. În psihologie interesează ordinea tip „flacără”, dezordinea creativă şiorganizarea organizatoare.2.3.TendinŃa deplasării atenŃiei de la structură laorganizarea sistemelor (F. Felecan, 1981, p. 275-284)Pătrunderea în câmpul cunoaşterii ştiinŃifice a „complexităŃii organizate” estemarcată, între altele, de tendinŃa deplasării atenŃiei de la structură la organizarea sistemelor,respectiv de la abordarea structurală la abordarea organizaŃională, a cărei dimensiuneintegrativă depăşeşte graniŃele sistemului ca atare considerându-l pe acesta ca parte integrantă(subsistem) a unei formaŃiuni mai cuprinzătoare, înglobante (sistem A + sistem B;sistem+ mediu etc.). Pentru surprinderea specificului organizării este necesară o cercetarecuprinzătoare, armonizând cunoaşterea ,,vieŃii” interne a sistemului (întotdeauna o organizarede un anumit rang pleacă de la anumite resurse structural-funcŃionale de rang inferior) şi amomentului exteriorităŃii-influenŃele mediului şi reacŃia sistemului faŃă de acestea.,,Ecologizarea” gândirii ştiinŃifice actuale este acceptată ca ,,necesitate de ordin metodologic”(R. Burian), ceea ce reclamă o cunoaştere accentuat contextualistă. AparŃinând lui AlfredNorth. Whitehead (1969), propoziŃia „the manybecome one and are increasesed by one”semnifică o unificare neclasică a relaŃiei cu devenirea: fiecare element din natură îşi trage
  15. 15. identitatea din relaŃiile cu celelalte şi adaugă la ele ceva în plus. Organicistul Whitehead aacordat o atât de mare importanŃă relaŃiilor, încât a considerat că adevărul cunoştinŃelordepinde de ,,legătura organică” existentă între ele. Principiul epistemologic pe care îl reclamăştiinŃa astăzi este: „Everything connected to everything else”.Ce aduce nou organizarea în raport cu structura ?Înainte de toate trebuie subliniat momentul de continuitate: organizarea (de rang în) nupoate fi concepută în afara structurilor (de rang în-1). Într-adevăr, în cadrul unei organizăridate, structura părŃilor componente (îndeosebi a substratului) reprezintă un sine qua non, eacondiŃionând relativa conservare a invarianŃilor în cursul dezvoltării. În acelaşi timp,interacŃiunea semnificativă între părŃile care compun o organizare, implică starea activată aacestor părŃi, o modificare a structurii lor. Mai simplu şi mai pe scurt, organizarea dinamică =structură + funcŃie.Un rol constructiv deosebit poate să revină dezordinii în menŃinerea organizării la unnivel înalt de funcŃionalitate. De exemplu, dacă~ într-o organizare se introduce un plus dedezordine (sub forma unei mutaŃii întreŃinute), aceasta creează posibilitatea unei organizări acărei eficienŃă adaptivă în raport cu noul mediu este superioară altei organizări la care raportulordine-dezordine nu s-a modificat.Aşadar, trecerea de la structură la organizare marchează o transformarecalitativă în istoria cercetării sistemelor, analiza unei organizări fiind incomparabil maicomplexă şi mai dificilă decât analiza structurală, datorită numărului mai mare de interacŃiunişi cooperări de detaliu care trebuie luate în considerare, precum şi cineticii particulare generatede funcŃionalităŃile şi disfuncŃionalităŃile interne şi externe (ale sistemului şi ale mediului). Înmăsura în care se trece de la complexitatea neorganizată la complexitatea organizată are loc omaturizare structural-funcŃională a organizării, o creştere progresivă a integralităŃii acesteia.Integralitatea concomitent cu limitarea gradelor de libertate ale părŃilor (elementelor) adaugănoi grade de libertate întregului organizat. F. Felecan (1981, p.276) arată că în configurareaprofilului categoriei de organizare ,,pot interveni în mod determinant factori statistici şinestatistici, structurali şi funcŃionali, termodinamici şi netermodinamici”. Referindu-se lanatura organizaŃională a realităŃii F. Felecan (1987, p.67-68) subliniază că noua concepŃieorganizaŃională corespunde esenŃei actualului stadiu metodologic de dezvoltare a cunoaşterii,când datorită activizării fără precedent a ambianŃei de orice fel, avem de considerat nu unsistem în sine, ci un sistem şi un mediu, adică o organizare. Noile obiective ale cunoaşterii aucontribuit la configurarea unei noi perspective teoretico-metodologice; concepŃia sauraŃionalitatea organizaŃională, angajând ferm stările „departe de echilibru” şi situaŃia neliniară.Arthur Stanley Eddlngton arată că al doilea orizont al fizicii este studiul organizării. Scriitorul
  16. 16. Antoine De SaintExupery scria în Citadela: ,,fiecare lucru se deschide într-altul mai vast.Totul devine drum sau fereastră înspre altceva decât el însuşi."Astfel ştiinŃa actuală ascultă de principiul coerenŃi universale conform căruia fiecaresistem devine dependent de un suprasistem încadrat la rândul său în marele sistem universal.Omul şi psihismul uman nu se pot abate de la acest principiu. Cadrele rnentalului şi aleexperienŃei cognitive dobândesc un caracter arhetipal. Paul Caravia (1991, p.16) consideră căla baza structurărilor disciplinare ale psihologiei actuale se află un arhetip al organizăriiconceptelor şi principiilor. Acest arhetip reprezintă o disponibilitate a mentalului uman de agrupa şi relaŃiona cunoştinŃele după criterii care le esenŃializează. După cum vom demonstra încontinuare, organizarea proprie psihismului uman este deosebită de organizările din alteorizonturi, fiind de o maximă complexitate şi originalitate.2.4.Trecerea de la organizare la autoorganizareEdgar Morin (1986) observă că teoria generală a sistemelor şi cibernetica suntinsuficiente pentru a lămuri originalitatea proprie lumii vii, întrucât consideră ,,maşina vie"după modelul rnaşinii artificiale, şi astfel ignoră o caracteristică specifică şi esenŃială străinăoricărui automat: autoorganizarea. Fără a se referi vreun moment la sinergetică, E. Morin neatrage atenŃia că, cu cât sistemele vii sunt mai complexe, cu atât mai mare este nu numaitoleranŃa lor la dezordine ci şi utilizarea euristică de către ele a dezordinii în serviciuldezvoltării organizării lor. Sinergetica studiază autoorganizarea care face posibila tranziŃia dela echilibru la „dezechilibre organizate” Este adevărat ca sinergetica se dezvoltă ca ometaştiinşă care cercetează sistemele dinamice şi complexe de orice fel: fizice şi nefizice,biologice şi sociale, preumane şi umane. Aşadar, reŃinem că teoria generală a sistemelor esteteoria autoorganizării.Prefixul auto alipit cuvântului organizare înseamnă că la început nu exista organizare.Prin procesul de autoorganizare sistemul are tendinŃa de a-şi administra organizarea dupăpropria sa iniŃiativă şi de a-şi spori astfel autonomia. TendinŃele psihismului uman de a devenisistem, au în acest mod, mai multe şanse de reuşită.Autoorganizarea înseamnă capacitate de creaŃie şi este un semn al libertăŃiiPromovând conceptul de autoorganizare sinergetică, psihologia neclasică trece de la geneză laautogeneză de la dezvoltare la autodezvoltare, prin accentul pe care îl pune pe cercetarea Self-ului. Principalul motor este, în cazul omului, nevoia de autodepăşire. În psihologia umanistăamericană - prin cercetările întreprinse de Abraharn Maslow şi Carl Rogers, începând din anul
  17. 17. 1959 - s-a dezvoltat conceptul de seffactuallzation, care a fost tradus prin autorealizare sauchiar autoactualizare. Mai concret, credem că ar fi să ne referim la împlinirea Seif-ulul până laatingerea unul nivel maxim al potenŃialului creativ. ,,Selfactualization" este trebuinŃa pusă deMaslow în vârful piramidei trebuinŃelor umane, este principalul impuls motivaŃional alcreativităŃii prin care omul devine ,,director al conştiinŃei sale" (H. Ey). În esenŃă, conceptullui Maslow semnifică metamotivul uman de autodescoperire, autodezvoltare prin autodepăşire,este nivelul cel mai înalt al autoorganizării personalităŃii. Paul Ricoeur arată că omul h apareconcomitent ca ,,subiect autoreferenŃial al discursului şi agent valorizator al acŃiuni", iar KarlPopper la congresul mondial de filosofie din 1988 (Anglia), pleda călduros pentru înŃelegereaomului ca fiinŃă care se creează ,,graŃie propensiunii către un viitor deschis".Referindu-se la ,,organizarea organizaroare", Jean Piaget (1971) a avut în vedereselforganizarea - organizarea subiectului orientată spre viitor în scopul dezvoltării. Este oorganizare constructivă, activă şi creativă, întrucât nu se încheie niciodată, ci dimpotrivă,progresează şi proliferează neîncetat. Într-un sens apropiat, G. Allport (1991) anunŃă principiulorganizării în expansiune, după care persoana este un sistem deschis, a cărui organizare este încontinuă creştere. Gaston Bachelard se referă la gândirea ştiinŃifică ca gândire reorganizatoarecare depăşeşte organizatul.2.5. Nivelul optimalităŃii în organizarea psihismului uman.V. Săhleanu (1988) observă că holiştii neglijază acest principiu care înseamnă şiinterdependenŃă şi autonomie locală. P. Popescu Neveanu (1977, p.283), referindu-se la gradulde articulare-integrare a elementelor diferenŃiale în cadrul unei organizări cognitive, opteazăpentru un grad optim de articulare, care evită atât compartimentarea excesivă cât şiinterrelaŃionarea excesiva (difuză). Abordarea dialectic-probabilistă a organizărilor cognitivedeplasează accentul de la căutarea maximului organizării (caracteristic gândirii mecaniciste) laurmărirea optim-ului. În studiile noastre referitoare la formarea gândirii ştiinŃifice la adolescent(I.Mânzat, 1981) am demonstrat că interacŃiunile realizate de gândire trebuie să aibă ointensitate optimă (nici maximă nici minimă), pentru că numai aşa se asigură o înaltă supleŃefuncŃională organizărilor gândirii. InteracŃiunile prea puternice favorizează formarea unorstructuri tari (rigide), iar cele prea slabe duc la structuri inconsistente.3. ELOGIUL ELEMETARITĂłII3.1. RelaŃia parte-întreg în istoria gândirii ştiinŃifice
  18. 18. În lumina concepŃie contemporane despre elementaritate şi complexitate, istoriagândirii ştiinŃifice poate fi divizată în mai multe stadii, toate marcate de considerarea relaŃieiparte-întreg:a) gândirea analitică (specifică mecanici şi biologiei clasice): pentru a înŃelege şi adescrie natura, ştiinŃa a împărŃit-o în fragmente; obiectul cunoaşterii este distinct şi separabiliar întregul este sumativ.b) gândirea sintetica-integratoare, care culminează cu teoria generală a sistemelor şicu holismul: atenŃia este îndreptată asupra sistemului ca un întreg constituit;c) gândirea sintetică, flexibilă a teoriilor structural-organizaŃionale, în care obiectulcunoaşterii este distinct, inseparabil, întregul apărând ca unitate în diversitate (conceptulfundamental devine organizarea);d) gândirea sinergetică, care acordă prioritate cooperării sincrone dintre elemente, învederea creşterii funcŃionalităŃii sistemului; se înregistrează un salt definitoriu din sferacantitativului în cea a calitativului.3.2. Rostul elementelor este compunerea şi înmănunchiereaC. Noica (1981, p.339) numeşte element orice mediu exterior care poate devenimediul interior. ,,S-a spus despre sângele fiinŃelor vii- ne aminteşte Noica - cum că estemediul exterior al mărilor hrănitoare trecut în mediul interior, care şi el uda şi hrăneşte tottrupul, ca mările începutului, ba face cu putinŃă şi modelează trupul însuşi Poate ca aserŃiuneanu este exactă, dar ea este adevărată: ceva din afară trebuie să se fi prefăcut în mediu interior,pentru ca întruchiparea vie sa prindă fiinŃă". Filosoful român ne explică: ,,Elementele nunumai coexistă. e/e se întrepătrund, se încrucişază, se compun şi se înmănunchiază; dardeopotrivă se subsumează. Rezultă de aici o dublă coexisteŃă a lor, una în adâncime prinsubsumare şi interpenetraŃie, alta înfăşurat, în concentraŃie... Nimic nu este într-un singurelement ci, într-o înmănunchiere de elemente." (C. Noica, 1981, p.351)3.3. Elementaritatea devine criteriul organizaŃionalÎn concepŃia clasică formaŃiunile elementare sunt lipsite de structură. Conceptul clasicde elementaritate a fost revizuit în cadrul gândirii ştiinŃifice neclasice. A avut loc o relativizarea conceptului de ,,element”, în sensul trecerii de la statutul metodologic substanŃial la celrelaŃionat, implicând în primul rând o redimensionare a raporturilor dintre intern şi extern, însensul amplificării sensibile a deschiderii spre exterior. În ştiinŃa neclasică, elementul are sens
  19. 19. numai în cadrul întregului sistem; se recunosc ca elemente (fundamentale) formaŃiunileneizolabile, existente doar în interacŃiune.După cum remarcă F. Felecan (1984, p.270-274), cu cât elementele devin maifundamentale, cu atât complexitatea lor comportamentală (numărul gradelor de libertate )creşte. Prin aceasta, problema inepuizabilităŃii înregistrează un salt definitoriu din sferacantitativului în sfera calitativului.. Dacă se caracterizează organizarea internă a unui sistemcu ajutorul parametrului I1 (interacŃiunea internă, coezivă) iar organizarea externă (raporturilede ambianŃă) cu I2 (intensitatea interacŃiunii externe), raportul Ie/ Ii poate servi drept criteriuorganizaŃional a elementarităŃii.Ilya Prigogine consideră că, în cadrul oricărui sistem complex, de la moleculele unullichid până la neuronii creierului, părŃile sistemului suferă neîncetat mici schimbări. Elefluctuează neîncetat. De aceea, interiorul oricărui sistem se află într-o vibraŃie continuă.3.4. Teoria generală a sistemelor neglijază elementulîn timp ce sinergetica îl elogiazăFiind obsedată de relevarea rolului sistemelor şi a relaŃiilor dintre sisteme TGS(teoria generală a sistemelor) neglijază elementele interne şi posibilele interacŃiuni ale acestora.Sinergetica se străduieşte să reliefeze creşterea eficienŃei sistemului („sinergia eficientă”. H.Haken) optimizarea funcŃionării întregului datorită aportului mecanismului intern de cooperarea elementelor.Prin elogiul adus elementului care lucrează în slujba întregului, sinergeticadepăşeşte teoria generală a sistemelor. Încă în 1972, Mihai Golu şi Aurel Dicu (1972), deşiadepŃi al psihologiei cibernetice şi sistemice, recunosc că ,,elementul devine semnificativpentru definirea sistemului, în primul rând, ca purtătorul sau mediatorul unei relaŃii numaiconsiderat în interacŃiune cu alte elemente prin funcŃia pe care o îndeplineşte în cadrulinteracŃiunii date". Într-adevăr, orice sistem dinamic şi oricât de complex funcŃionează şi sedezvoltă numai datorită unei tensiuni dinamizatoare din interior, întreŃinută de confruntarea ,combinarea Ńi cooperarea elementelor componente.
  20. 20. 4. PRINCIPIILE TERMODINAMICII SUNTCONTRAZISE DE GÂNDIREA ŞTIINłIFICĂNECLASICĂ4.1. ŞtiinŃa neclasica impune schimbarea cadrului mintal globalPentru înŃelegerea conceptelor şi teoriilor ştiinŃifice actuale este nevoie deschimbarea cadrului nostru cognitiv, trebuie să învăŃăm să privim lumea cu alŃi ochi (CarlSagan). M. Maruyama introduce termenul ,,mind scape" (privire mintală) pentru a denumicadrul mintal, care ,,înseamnă o structură intelectuală pentru a raŃiona cunoaşte, percepe,conceptualiza, proiecta, planifica şi decide, care poate varia de la un individ, profesie, culturăsau grup social, la altul” (M. Maruyama, 1980, p.551). Multe din elaborările ştiinŃei neclasicenu au un suport intuitiv şi nici strict logic formal, ba chiar se opun intuiŃiei şi gândirii comune,violentează bunul simŃ. Psihologii ar numi aceasta o noua atitudine creativă faŃă de ştiinŃă sauun nou stil cognitiv (un nou ,,modus operandi” mintal).Mihai Drăgănescu (1984, p.147) arată că, în esenŃa, cadrul cognitiv în totalitatenu are numai o componentă ontologică, ci şi componente pur epistemologice: „Întregul nostrucadru mintal nu se poate referi numai la înŃelegerea realităŃii ci şi la un anumit mod de a privilumea. De aceea, cadrul cognitiv, care înseamnă un model general al lumii materiale esteîntotdeauna completat de un Weltanschauung reprezentând modul cultural moştenit în a privilumea în desfăşurarea ei, prin prisma omului ca fiinŃă şi ca membru al societăŃii, dar şi cu oanumită intenŃionalitate creatoare în raport cu întreaga realitate".De exemplu, în concepŃia ştiinŃei clasice un principiu fundamental era ,,ordinea prinechilibru" (Ludwig Boltzman). în ştiinŃa neclasică, I. Prigogine şi H. Haken au venit cu o nouăoptică prin care lumea este văzută într-un mod cu totul nou ca ,,ordine prin fluctuaŃie”. Idealulclasic era starea de echilibru, cel neclasic se referă la geneza ordinii din haos sau din starea,,departe de echilibru". După IIya Prigogine, o ordine structurală poate să apară în condiŃii mai
  21. 21. îndepărtate de echilibrul termodinamic, când fenomenele capătă un caracter neliniar. Este deaşteptat ca în apropiere de echilibrul termodinamic comportarea să fie liniară, dar la o anumitădepărtare să apară efecte neliniare, unele dintre ele producând oscilaŃii. La depărtare deechilibru poate să apară un nou tip de ordine. Pe o asemenea bază se încearcă să se explice,prin modele matematice neliniare, fenomenele de autoorganizare în cazul unei reacŃii chimice,oscilaŃii metabolice la nivel subcelular (oscilaŃiile glicolitice, procese oscilante la nivel celularprovocate de ritmurile biologice), unde cerebrale, populaŃii de neuroni etc. Multe din ecuaŃiileneliniare care descriu astfel de sisteme conduc la oscilaŃii. (M. Drăgănescu, 1984, p.161)ApariŃia ,,ordinii prin fluctuaŃie” a fost sugerată încă din anul 1956 de către N.Vasilescu-Karpen (1956, p.1070-1084): fluctuaŃiile moleculelor într-o soluŃie pot duce laobŃinerea de biomolecule. Evaluând probabilitatea de producere a unui asemenea proces,Karpen trage concluzia că fluctuaŃiile pot explica apariŃia vieŃii, ceea ce se înscrie pe linia degândire a ,,ordinii prin fluctuaŃie".Vasile Tonoiu (1989, p.410-412) arată că ştiinŃa clasică descrie natura ca pe omaşină stupidă şi pasivă, reversibilă şi conservativă, incapabilă de evoluŃii, care creeazănoutate şi complexitate, supusă unui determinism liniar exprimat prin legi simple şi universale.Lumea este ,,banalizată” despuiată de bogăŃia şi farmecul cu care o investiseră epocileanteriore de cultură, sensibilitate, ştiinŃă. Schemele teoretice în care este silită să intre îi dizolvă,,spontaneitatea” ,,viaŃa”; ele sunt scheme nivelatoare, care îngroapă ierarhiile şi diversităŃileîn cenuşiul aplicaŃiei aceloraşi legi la care totul trebuie să fie redus. Acelaşi autor observă caştiinŃa actuală a abandonat imaginea clasică asupra naturii şi asupra ei însăşi ca praxis cultural.Nu sistemele stabile şi permanenŃele interesează acum în primul rând, ci evoluŃiile, crizele,instabilităŃile. Motivele libertăŃii ale activităŃii spontane şi creatoare, ale bifurcaŃiilor şi alealegerilor încep să fie asimilate în universul ştiinŃei. NoŃiunea de calitativ este reintegrată şireabilitată. Se remarcă o deplasare a viziunii asupra naturii înspre multiplu, temporal, complex.Această deplasare a produs structuri conceptuale noi. Astfel, Edgar Morin construieşte oepistemologie a complexităŃii fundamentată pe conceptul autocomplexificare.4.2. Sinergetica contrazice termodinamica clasicăMircea Eliade, într-un studiu asupra unor aspecte ale mitului (1978, p.29), remarcăcum la Babilonieni, începutul era în mod organic legat de un sfârşit care-l preceda, că acestsfârşit era de aceeaşi natură cu haosul dinaintea creaŃiei şi că, pentru acest motiv, sfârşitul eranecesar oricărui nou început. Dar tot la Babilonieni, Epopeea creaŃiei lumii era recitată întemplu cu credinŃa că se intervine în treburile existenŃei, producându-se sfârşitul şi începutulprin înviorarea universului, naturii şi omului fără ca omul să simtă. ,,Teoria” începutului după
  22. 22. un sfârşit - interpretează M. Drăgănescu (1984, p.144) - ar corespunde credinŃei de început aunei mari cantităŃi de entropie joasă, ,,practica” ar corespunde unor efecte antientropiceintroduse în universul existent. Ontologia arhaică este legată de problema modernă a legiientropiei şi ea oferă un cadru cognitiv ,,nou" în raport cu această lege. Despre renaşterea şireintrarea în orizontul actual a antolologiilor arhaice, filosoful Vasile Tonoiu scrie în 1989 ocarte remarcabilă intitulată Ontologii arhaice în actualitate.Uneori, s-a propus a se accepta legea entropiei ca principalul cadru cognitiv degândire asupra universului (N. Georgescu-Rogen, 1979; J. Rifkin şi Th. Howard,1980). AL doilea principiu termodinamicii relevă crearea cantităŃii de dezordine în univers.Acest principiu elaborat N.L.S. Carnot şi Rudolf J. E. Clausius (1850) susŃine că nu toateschimburile energetice sunt posibile şi că nu putem încălzi un sistem pe seama altuia care s-arrăci. Sau, cel puŃin, nu putem face aceasta fără cheltuieli irecuperabile şi fără o degradare aansamblului care se traduce printr-o creştere a entropiei totale a sistemului. Privit sub alt unghi,adoptat acum un secol de către Josiah W. Gibbs şi L. Boltzmann (legea fazelor 1876), acest aldoilea principiu evidenŃiază dezordinea la scară moleculară, dezordine a cărei măsură ne-o dăentropia. Extrapolatori imprudenŃi sau grăbit să considere că universul se orientează spre odezordine totală generalizată. Extinzând în mod nejustificat legea creşterii entropiei la întregulUnivers, unii naturalişti de la sfârşitul secolului al XIX-lea a emis ipoteza ,,morŃii termice auniversului”. În pofida acestui principiu, universul are structură sistemică, organizareaneîntreruptă reprezentând, după cum subliniază E. MORIN (1977) şi P. CONSTANTINESCU(1986), tendinŃa principală a universului. Organizarea alternează sau coexistă cudezorganizarea, dar tendinŃa constantă este predominant organizatoare.Ştefan Lupaşcu (1951) arată că apariŃia şi existenta sistemelor este rezultatulantagonismului dintre al doilea principiu al termodinamicii care tinde spre omogenizare şiprincipiul excluziunii al lui WOLFGANG PAULI care tinde spre heterogenizare. Lupta dintreomogen şi eterogen, dintre continuu şi discontinuu, dintre actual şi potenŃial reprezintăantagonismul organizator. Niciodată nu se poate atinge omogenul sau heterogenul absolut.Orice sistem se face şi se desface mereu. Cercetările psihologice asupra creativităŃii audemonstrat că noul apare fie prin facere fie prin desfacerea structurilor.În sistemele sinergetice condiŃia necesară pentru ca un proces de cooperare să aparăeste ca sistemul să fie deschis şi să alfle departe de echilibru. În aceste condiŃii, procesul deautoorganizare poate să apară brusc la depăşirea unui anumit prag, conducând la ,,tranziŃia defază”, în care starea de dezordine poate fi înlocuită cu o stare de ordine. Reuşind să contrazicăşi să depăşească verdictul implacabil al celui de-al doilea principiu al termodinamicii carepostulează creşterea entropiei şi să arate că în anumite condiŃii entropia poate să scadă,
  23. 23. sinergetica reprezintă un progres remarcabil şi un nou orizont pentru gândirea ştiinŃifică dintoate domeniile. După cum demonstrează sinergetica, există sisteme care, fără a fi cibernetice,în loc să evolueze prin creşterea dezordinii, prin intermediul fenomenelor de cooperaresinergică, evoluează, dimpotrivă, spre creşterea ordinii şi organizării.4.3.Termodinamica biologică este ,,antitermodinamicăÎn 1965 G. Glansdorff şi I. Prigogine au elaborat următoarea teoremă: ,,în cursulevoluŃiei unui sistem, parcurs de un flux permanent de energie, şi de materie, o parte abilanŃului entropiei merge în mod necesar la descreştere". Este adevărat că teorema se referămai ales la sistemele vii. G. Glansdorff, I. Prigogine şi discipolii lor au introdus postulatulstructurilor disipative, în cadrul cărora factorul esenŃial pare a fi mai puŃin natura elementelorindividuale, cât mai ales, forma cooperării lor în sistemul vast şi complex la care participă.Scrierile unor fizicieni iluştri, ca Erwin Schodinger sau Brilloun, susŃin necesitatea de aconcilia termodinamica şi biologia. Ei intuiau că o posibilă conciliere urma să se bazeze pedezvoltarea unei termodinamici noi, care să studieze fenomene care se produc în sistemeleîndepărtate de starea de echilibru (E. Kahane,1979).Una din caracteristicile termodinamicii sistemelor deschise este studiereafenomenelor interne care se pot produce într-un sistem care este sediul unui flux de energie şide materie şi cere se schimbă datorită interacŃiunilor cu mediul extern (E. Sohofleniels, 1973).Într-adevăr, s-a stabilit că un sistem deschis poate fi alimentat cu entropie negativă(negentropie), din care o parte va fi fixată pentru a se obŃine ordine pe seama dezordinii. L.Bertalanffy a caracterizat sistemele deschise ca sisteme care se menŃin prin asimilarea şidezasimilarea mediului înconjurător, ca sisteme care nu intră niciodată în repaos, stările lorstabile fiind trecătoare, ca sisteme adaptative care tind spre creşterea diferenŃierii şi organizării,reglarea lor efectuându-se prin interacŃiune dinamică, multivariabilă.În lumea vie, ca şi în lumea lipsită de viaŃă, există zone de descreştere a entropiei,îngemănate cu altele în care entropia creşte în aşa măsură încât suma algebrică a variaŃiilor setraduce prin câştigul global de entropie impus de al doilea principiu al termodinamicii. Dupăcum remarcă E. Kahane (1979, p.282) ,,sistemul nu poate acŃiona cu deosebită eficienŃă îndirecŃia economiei de enfropie”; în cursul evoluŃiei biologice s-a produs ,,maturizarea unormecanisme apte să încetinească pe cât posibil risipirea energiei, degradarea ei, creştereaentropiei”. După Ashby, dezvoltarea adaptivă a unu sistem presupune o ordine determinată
  24. 24. atât în interiorul lui, cât şi în mediul ambiant. E. Laszlo (1987) afirmă că modalitatea esenŃialăprin care sistemele cu autoorganizare adaptivă reuşesc să progreseze către organizărisuperioare constă în dezvoltarea unor ierarhii proprii, de un nivel tot mai mult. Astfel,termodinamica biologică unifică complementar teoria autoorganizării cu teoria organizăriierarhice. S-au emis ipoteze şi teorii care au reclamat constituirea unei noi termodinamicineclasice numită termodinamică biologică. În consonantă cu această orientare teoretico-metodologică psihologul Gordon Allport (1937) a conceput organizarea şi dezvoltareapersoanei umane într-un mod poate mai nuanŃat şi mai adecvat subtilităŃii şi rafinamentuluipsihismului uman.Posibila stare de echilibru între organizare şi dezorganizarea a dus la ideeasistemelor ,,disipative" (adaptive) care se află, în echilibru relativ şi dinamic, justificându-seastfel fiinŃarea „întru schimbare" (C. Noica) sau o termodinamică a „sistemelor departe deechilibru" (I. Prigogine). Asemenea idei îndreptăŃesc aspiraŃia şi chiar demersurile spirituluiştiinŃific neclasic de a formula principiul organizării universale fără a-l socoti numai onostalgie după un ,,paradis pierdut”.Termodinamica liniară a descris structuri în echilibru iau naştere ca rezultat al unorprocese reversibile. Termodinamica generalizată, neliniară reprezintă termodinamicaproceselor ireversibile şi permite ca problema corelaŃiilor dintre al doilea principiu altermodinamicii şi legităŃile evoluŃioniste ale biologiei moderne să fie pusă într-o nouă lumină.AL doilea principiu al termodinamicii nu se aplică decât în cazurile unor sisteme ,,închise",complet izolate de mediul ambiant; organismele vii sunt, dimpotrivă, sisteme ,,deschise".Contrazicând termodinamica clasică ştiinŃa evoluŃiei (evolutica) arată că în procesul evoluŃieise manifestă o orientare către o ordine crescândă. Termodinamica biologică atrage atenŃiaasupra faptului că al doilea principiu este inaplicabil la procese de transformare a energiei careintervine nu numai în celula vie, dar şi în funcŃionarea macromoleculei biologice.Ilie Pârvu (1979, p.323) consideră ,,ca exemple de noi teorii ştiinŃifice centrate pestudiul organizărilor complexe din sistemele deschise spre mediu, geneză Şi evoluŃie,presupunând simultan elemente statistice şi dinamice, structurale şi funcŃionale, informaŃionaleşi energetice" sunt termodinamica generalizată (I. Prigogine, G. Glansdorff) şi ipotezaautoorganizării evolutive a materiei propusă de M. Eigen (1971). În ultima vreme, la acestea seadaugă biognoseologia fundată pe ,,teoria sinergică a evoluŃiei prin selecŃii multiple" careabordează, într-un mod postmodernist, evolutule sinergice de la viaŃă la cunoaştere (DenisBiucan, 1993).4.4. ŞtiinŃa actuală reclamă o nouă dialectică
  25. 25. Mari filosofi români, ca Lucian Blaga, Constantin Noica şi Ştefan Lupaşcu, ausesizat cu acuitate şi profunzime limitele dialecticii hegeliene, reuşind să elaboreze fecundemetodologii alternative, apte să impulsioneze atât cursul gândirii ştiinŃifice cât şi al dialecticii.Alexandru Surdu (1989, p.189) ne avertiza în 1989 ca dialectica materialistă nu trebuie sărămână ,,o schemă rigidă care se aplică oricărui fenomen", ci trebuie să fie „un reflex fidel alfenomenelor reale, al produceri acestora în pura lor esenŃialitate". Florin Felecan (1989)abordează dialectica naturii dintr-o perspectivă contemporană, constructivă şi originală.Epoca noastră cere o nouă dialectică, neclasică, compatibilă cu noile realizări aleştiinŃei, pe care, în mod firesc, Hegel (ca şi F. Engels, câteva decenii mai târziu) nu a putut săle cunoască. F.Felecan (1989, p.83-84) acuza „caracterul rigid-exclusivist al negăriihegeliene" şi propune trecerea de la negarea tip ANTI la negarea de tip NON (,,negarecomplementară") care angajează nu doar polul opus lui A, ci întregul univers complementar,implicând şi semnificative momente de afirmare. Noua dialectică a ştiinŃei ar reprezenta unnou cadru mintal global, care presupune un nou mod de a vedea lumea. DialecticaorganizaŃionala a proceselor de aclualizare-potenŃializare deschide noi perspective cunoaşteriiştiinŃifice contemporane. Sloganul organizaŃional este constructiv: armonizează şi dezvoltă.FormaŃia mediatoare ,,H = nonA minus antiA" numită armonizator este o entitate neclasică, unimago contemporan al lui TAO (din filosofia chineză veche). Din noua perspectivă ,,devinabordabile probleme extrem de redutabile ca specificul viului în raport cu neviul.... şiparticularităŃile proceselor psihice, care vin aproape de mişcarea în vacuum” (F. Felecan1987, p.81). Gândirea dialectică construieşte mai întâi repere duale (continuu-discontinuu,relativ-absolut) dar poate să meargă mai departe şi să refuze alegerea, mişcându-se spre unşi/şi, ajungând revoluŃionar la nici/nici. Victor Săhleanu (1988, p.97) susŃine că dialecticatrebuie lărgită dincolo de viziunile duale: raŃiunea dialectică întâlneşte curent şi situaŃii în caredihotomiile sau dualismele sunt insuficiente sau arbitrare. Janus are două fete dar Proteus arenenumărate. AmbivalenŃa este nenuanŃată, întrucât reduce policromia universului la lumină şiumbră, la alb şi negru. Gândirea ştiinŃifică neclasică îndrăzneşte să abordeze lumea spectral şimultifaŃetat.Dialectica neclasică caută unitatea ştiinŃei, dar această unitate nu trebuie gândită ca ofuziune care şterge identitatea ştiinŃelor, ci ca o tensiune dinamizatoare care favorizează comu-nicarea şi cooperarea dintre diversele discipline. Tentat de o digresiune metaforică, Sorin Vieru(1988, p.255) ne atrage atenŃia că, de obicei, se caută unitatea ştiinŃei într-un UNU oarecare (oformulare, o definiŃie, un principiu) care să delimiteze, să separe adică să împartă în ,,interior",,,exterior" şi ,,frontieră" o realitate continuă care s-ar putea să fie discontinuă: „Analogia cu
  26. 26. membrana celulei se impune: cercetările par să ateste că membrana celulei există, dar nu cumse aşteptase, ca o suprafaŃă continuă, ci dimpotirvă, ca una întreruptă, ,,ciuruită”, pentru apermite legăturile şi schimburile cu celelalte celule”. ,,Deşi foarte diversificată (dialectică,disipativă, sinergetică, generativă, emergentivă, impilcată etc.) dialectica neciasică tinde spreunitate prin scopurile pe care le urmăreşte interacŃiunile cooperative, transformările creative,depăşirea realului şi raŃionalului etc." (I. Mânzat, 1991 -d).În gândirea dialectică a ştiinŃei neclasice ,,DE CE NU?" s-a dovedit nu doar maibogat dar şi mai adevărat ca ,,DE CE?" caracteristic ştiinŃei clasice: gândirea ştiinŃifică actualăse dezvoltă sub semnul dominaŃiei posibilului asupra realului. Dialectica neclasică este mainonconformisă decât cea clasică: a) nu se mărgineşte să creeze cadre raŃionale, ci se străduieştesă iasă din cadrele raŃionale; b) îşi propune să cerceteze şi inadecvarea dintre gândire şi real; c)este o dialectică nu numai a gândirii conştiente ci şi a gândirii preconştiente sautransconştiente, care surprinde ci iraŃionalul (denumit fie ca sub-raŃional, fie ca supra-raŃional,fie ca para-raŃional). Dialectica neclasică nu contrazice în mod absolut, nu neagă şi nu poateignora dialectica clasică. Clasicul este înglobat, inclus în neclasic şi nu eliminat. Clasiculdevine un caz particular dar şi un izvor pentru neclasic. Neclasicul i se opune complementarclasicului. Aşadar, dialectica neclasică depăşeşte şi pune într-o nouă lumină dialectica clasică,fără să o abandoneze.5. TRECEREA DE LA CULTURAARISTOTELIANĂ A LUI ,, TERTIUM NONDATUR" LA CULTURA NONARISTOTELIANĂA LUI ,,TERTIUM DATUR SYNTHESIS"5.1. ,,Realitatea fundamentală" este sinteză de tip,,tertium datur” (între stabil şi instabil)În epistemologia contemporană s-a impus categoria neclasică de ,,realitatefundamentală" care are o natură organizaŃională sprijinindu-se pe interpenetraŃia categoriilorde real şi posibil. Noua perspectivă - care aparŃine cunoaşterii în ansamblu şi nu doar fizicii -
  27. 27. dă o definiŃie a noii categorii în următorii termeni: ,,realitatea fundamentală desemnează acelsistem al existenŃei-devenire care este constituit din totalitatea stărilor actualizate relativstabile aflate în cuplaj efectiv cu potenŃialul posibil”(F. Felecan 1987, P.79). În esenŃa,realitatea fundamentală de natură fizică, chimică biologică, ecologică sau socială este untertium datur sythesis între stabil şi instabil. Realitatea fizică a mecanicii cuantice este numaiun caz specific al realităŃii fundamentale fizice; alte tipuri sunt furnizate de fizicainstabilităŃilor (de tip Rayleigh.Benard), fizica turbulentei etc. TranziŃia de la mentalitateaclasică la cea neclasică este o tranzitie ,,from Being b Becoming" (de la FiinŃă la Devenire), înacord cu I. Prigogine (1980). C. Noica a construit un original sistem filosofic pe care l-aintitulat sugestiv şi foarte româneşte devenirea întru FiinŃă. Cunoaşterea trece de la fiinŃadevenirii la devenirea FiinŃei. Trebuie să observăm că fundamentalitatea realităŃii trebuiedezvăluită, trebuie ,,scoasă din ascundere," după cum se exprimă M. Heidegger, întrucâtBernand Despagnat (1979) ne îndeamnă spre explorarea ,,realităŃii permanent ascunse".Este ştiut că în anul 1927 Werner Heisenberg elaborează ,,relaŃiile denedeterminare” prin care se semnează actul de deces al culturii aristoteliene (care a durat circa2260 de ani) şi totodată actul de naştere al unei culturi: în afară de adevăr şi fals apare o a treiavaloare – nedaterminatul. Astfel prin tertium datur sunt decompartimentate entităŃile clasice şiomenirea abandonează logica bivalentă şi adoptă logica trivalentă, care a constituitfundamentul logicii cuantice (G.G. Birkhoff şi J. Von Neumann, 1936). Sub semnulrevoluŃionar al lui ,,tertium datur," ori-ori devine insuficient. MenŃionăm descoperirea unorformaŃiuni ,,hibride" construite nu pe principiul delimitării rigide (ori-ori), ci pe temeiurilecomplementar-cooperative ale unei sinteze de factură neclasică: cristalele lichide (păstrând dela solidele cristalizate anizotropia şi de la lichide fluiditatea) şi solitonii-intermediari,recunoscuŃi între substanŃă şi câmp, între particulă şi undă. Ondusculul este conceptul inventatde A. Kastler pentru a desemna complementaritatea dintre undă şi corpuscul. Cultura luitertium datur favorizează noile ascensiuni ale ştiinŃei: teoria mulŃimilor vagi (,,fuzzy settheory” -L. Zadeh) sau a mulŃimilor flue (V. Gentilhomme); matematica neliniară admite,,grade intermediare" între neapartenenŃă (zero) şi apartenenŃă completă (unu).Ca urmare a decompantimentarii, raportul intern-extern, constitutiv pentrumetodologia tradiŃională, suportă un amplu proces de erodare şi relativizare (mai cuseamă în situatule neliniare), proces care h restrânge validitatea la aria situaŃiilor deechilibru sau aproape de echilibru. Există temeiuri să se admită că rolul jucat timp de treisecole de acest raport, va fi preluat în noile condiŃii de raportul stabil-instabil în care,spre exemplu, instabilitatea ca pol conducător semnifică deschiderea sistemului spre noiposibilităŃi de mi5care, respectiv creşterea capacităŃii lui de alegere (F. Felecan, 1987).
  28. 28. SelecŃia multiplă devine operatorul principal al evoluŃiei sinergice în noul orizontepistemologic al biognoseologiel (Denis Buican, 1993).Afirmarea rolului conducător al categoriei continuului în raportul discret-continuu nu semnifică subaprecierea importantei discretului. Potrivit noilor exigentemetodologice categoriile discret şi continuu suportă la rândul lor decompartimentarematerializată printr-o dialectică sui generis în continuul clasic, diferenŃiabil (energie,spaŃiu-timp etc.) se introduc discreŃi neclasici (h = acŃiune elementară; a0 = lungimeafundamentală; singularităŃi fizice), în vreme ce discretul clasic (molecula, atomul etc.)este înglobat în reŃele continuale neclasice (vacuum, structuri disipative).5.2 Prin „terŃul inclus” dialectica devine trialecticăDatorită elaborărilor teoretice ale lui Niels Bohr, Werner Heisenberg, ŞtefanLupaşcu, ş.a. gândirea ştiinŃifică modernă a câştigat principiul terŃului inclus. Lupaşcu arecunoscut că infinita multiplicitate a realului poate fi restructurată, derivată pornind de la treitermeni logici: între eterogenitate (care guvernează lumea vie) şi omogeniate (care guverneazămateria macroscopică) există o stare de echilibru, o semiactualizare şi semi-potenŃializare -starea T (terŃului inclus). Deci în loc de o structură binară (omogen versus eterogen) seimpune o structură ternară. Logica axiomatică a lui Lupaşcu degajă trei orientări, treidialectici: o dialectică a omogenităŃii, o dialectică a eterogenităŃii şi o dialectică ,,cuantică".Lupaşcu introduce termen tridialectică. Basarab Nicolescu (1985, p.199) preferă termenulTRIALECTICA, care pare să exprime mai bine structura ternară, tripolară, a realităŃii,coexistenta acestor trei aspecte inseparabile în întregul lor dinamism. Starea T (terŃul inclus) îipermite lui Lupaşcu să se refere la un izomorfism aparŃinând la două lumi diferite: lumeamicro-fizică (cuantică) şi lumea psihică. ,,Lumea microfizică şi lumea psihică sunt douămanifestări diferite ale aceluiaşi dinamism trailectic" (B. Nicolescu1985, p.201).5.3. Infinitul trebuie conceput şi calitativ, nu numai cantitativEste ştiut că din punct de vedere cantitativ (dimensional) ştiinŃa clasică admiteainfinitul mare (macrocosmului) şi infinitul mic (microcosmos). Neclasic putem admite şi un
  29. 29. al treilea infinit psihismul uman la nivelul cel mai înalt al dezvoltării sale, care este spiritul .Acesta poate fi numit infinitul complex care s-ar caracteriza prin multitudineafuncŃionalităŃiilor şi potenŃialităŃilor, infinitatea dezvoltării şi complexificării, al rafinamentuluimaxim al structurilor şi conexiunilor spirituale etc. Spiritul uman cuprinde raŃionalul şiiraŃionalul (chiar ,,subraŃionalul" sau ,,supraraŃionalul"). Dialectica subiectivă neclasică trebuiesă avanseze până la nivelul în care interioritatea se exteriorizează pentru a-i interioriza exteno-ritatea, confruntând permanent şi încercând să unifice într-un singur câmp psihismul şi faŃetecomplementare.6. OMUL - UN UNIVERS AUTOORGANIZAT ŞIORGANIZATOR6.1. Omul este un univers multidimensional şiautoorganizatŞtiinŃa contemporană s-a trezit din somnul dogmatic al raŃiunii când şi-a datseama că a neglijat omul. Prin ştiinŃă şi tehnologie omul s-a îndepărtat de sine. Oamenii deştiinŃă au început să replaseze omul în centrul preocupărilor omului. Chiar fizicienii audevenit preocupaŃi de această problemă. Semnalul I-a dat I. Prigogine cu Noua alianŃă şipsihologia umanistă americană (A. Maslow, C. Rogers, E. Fromm).Erich Jantsch în 1980 numeşte omul „univers autoorganizat”, iar Ron Atkin în1981 se referă la ,,omul multidimensinat”. E. Morin în 1982 pledează pentru o ,,ştiinŃă cuconştiinŃă" care să se concentreze pe ideea unităŃii omului corelată cu aceea a diversităŃiişi pluralităŃii culturale a omenirii E. Morin susŃine că ,,exista un sistem Homomultidimensional care rezultă din interacŃiuni organizaŃionale cu caractere foartediverse". El subliniază că problema organizării sistemului Homo trimite la problematicaautoorganizării. Cheia organizării antroposociale trebuie căutată în jurul conceptului deautos care semnifică producerea de sine şi reorganizarea permanentă.Hegel demonstrează că dezvoltarea este autodezvoltare, de aceea izvorul dezvoltăriieste interior nu exterior. A. Toffler (1983) se refera la nevoia omului de organizare şi la nevoiade echilibru interior. Trăind într-un univers ,,deschis" omul simte nevoia unei vieŃi organizate. O
  30. 30. viaŃă lipsită de o structură inteligibilă echivalează cu un naufragiu. Absenta structurii genereazăe5ec. Referindu-se la omul viitorului A. Toffler (1983, p.528) scrie: ,,Mai presus de toate,oamenii vor năzui spre echilibru în vie file lor: echilibrul între muncă şi joc, între muncaintelectuala şi munca fizică, între abstract şi concret, între obiectivitate şi subiectivitate. Iarmodul de a se percepe pe sine şi a se proiecta se va caracteriza printr-o complexitate mult maimare decât în oricare din epocile anterioare."Lucian Blaga a insistat, înaintea multora, asupra multidimensionalităŃii umane apelândla o expresie plină de farmec, la o metaforă revelatoare: dezmarginirea omului. Aceastădezmărginire este gândită de Blaga ca ,,evadare a centrului în afară de cerc”. Omul se afirmă,ca fiinŃă culturală, numai într-o ambianŃă dezmărginită ,,până dincolo de lumea concretă înorizontul necunoscutulul” (L. Blaga, 1976, p.119).În sensul concepŃiei lui F. Jacob (1972, p.343) organizarea superioară înseamnă oastfel de integrare suplă subiect-ambianŃă, încât subiectul îşi câştigă o anumită autonomieasupra ambianŃei; apare astfel o capacitate nouă a subiectului - puterea de a interpune între el şimediu un fel de filtru selector.L. Thomas Şi E. Herri-Augustein consideră că libertatea de a învăŃa este principalacale de a înclina în mod favorabil balanŃa spre procesele de autodeterminare în raport cu celede eterodeterminare în dezvoltarea indivizilor. Cei care învaŃă autoorganizat ,,au libertateainterioară şi capacitatea de a identifica în mod realist resursele disponibile, de a definipropriile lor scopuri de învăŃare în raport cu aceste resurse".Psihologia cibernetică a conceput omul ca pe un sistem autoreglabil.Autoorganizarea omului înseamnă ascensiunea sa spre un nou nivel de aspiraŃii, înseamnăautodepăşire. A. Maslow a pus în vârful piramidei sale metamotivul selfactualization -nevoiapermanentă a omului de a-şi depăşi propriul potenŃial creator şi a ajunge astfel la deplina saîmplinire, prin care omul îşi onorează calitatea de fiinŃă creatoare de cultură. Omul este unorganizator, un creator de organizare tocmai datorită capacităŃii sale de a-şi organiza propriulSelf. Carl Gustav Jung s-a referit la procesul de individuare ca la un proces complex deproiectare şi construcŃie a Self-ulul care ajunge la edificarea unui ,,centru de ordine şi sensinterior”. Datorită organizării centrului omul reuşeşte să se ,,califice" ca un organizator almediului său socio-cultural, al mediului său natural sau artificial. Organizând mediul omul seorganizează pe sine şi organizându-se contribuie la creşterea gradului de organizare a mediului,a grupului în care trăieşte. Se realizează astfel o complementaritate organizaŃională prin inter-fluenŃele dintre endosistem şi exosistem.6.2. Criteriul optimalităŃii în autoorganizare.
  31. 31. În activitatea psihică a omului organizarea şi dezvoltarea nu trebuie să ajungănici la un nivel maxim şi nici la minim, ci la un nivel optim, adică nivelul echilibrului carepermite reconstrucŃia şi creşterea neîntreruptă. De la legea optimum-ului motivaŃional alui Yrkes-Dodsen trebuie să avansăm la un optimum organizaŃional. Aceasta înseamnă căsunt de preferat structurile optime în locul structurilor tari sau slabe. Acest optimum sereferă la: (a) durată (cooperările şi transformările să dureze cât este necesar pentru bunafuncŃionare a psihismului; b) câmpul (spaŃiul de desfăşurare a cooperărilor interne); (c)intensitatea cooperării (interacŃiunile să fie flexibile). Astfel se evită atâtcompartimentările excesive cât şi interrelaŃionările abuzive care pot induce difuzie saurigiditate.I. Kant a făcut deosebirea între intelect şi raŃiune. RaŃiunea este aceea carestabileşte reguli pentru intelect. De aceea, organizarea psihismului uman este operaraŃiunii, nu a intelectului. InteligenŃa artificială este lipsită de raŃiune umană. Ea areintelect dar nu are raŃiune. Toate regulile intelectului artificial au fost stabilite de raŃiuneaminŃii omului. C. Noica defineşte raŃiunea ca fiind conştiinŃa unei ordini cu sens. G.Bachelard arată că omul poate să treacă de la o ordine exterioară şi contingenŃă la unainternă şi necesară: ordine nu doar înregistrată, ci reconstruită cu fidelitate raŃională,ordine voită, susŃinută de motive de coerentă.Integrarea este considerată ca o funcŃie principală a activităŃii psihice raŃionale. M.Golu şi A. Dicu (1972, p.248) consideră că ,,dezvoltarea psihică este orientată în direcŃiaînchegării şi consolidării structurii prin integrarea succesivă a componentelor motivaŃionale,emoŃionale şi cognitive; integrarea este o condiŃie a realizării echilibrului dinamic optimalpersonalităŃii”. C. G. Jung explică prin integrare elaborarea personalităŃii. Integrarea şi orga-nizarea excesivă împiedică flexibilitatea activităŃii psihice. W. R. Ashby (1947) arată căintegrarea excesivă a componentelor unui sistem acŃionează ca un obstacol în calea adaptării,deoarece un sistem nu este apt de adaptări decât cu condiŃia unei autonomii relative asubsistemelor sale constituante. Dar optimum-ul organizării este atins numai dacă integrareaeste însoŃită de procesul opus şi complementar care este diferenŃierea. G. Allport (1991)demonstrează că ambele tendinŃe conlucrează în cadrul personalităŃii ceea ce are ca efect omai fină organizare şi o mai rapidă dezvoltare. Integrarea echilibrează procesul segmentar dediferenŃiere. Procesul de diferenŃiere favorizează articularea unor structuri mai fine. Numaiambele, într-un raport complementar, asigură optimalitatea autoorganizării umane.Sensul organizării optime este trecerea la o nouă calitate. Prin organizarea optimă seasigura predominarea relativă a calităŃii asupra cantităŃii. Calitatea este produsul principal alorganizării (N. Mărgineanu).
  32. 32. Viata omului - apare pentru J. Dewey - ca un ritm continuu de dezechilibrare şi derestaurări ale echilibrului iar experienŃa este ,,mişcarea echilibrului neechilibrat al lucrurilor”(,,the moiîng unbalanced of things"). Acest ritm întreŃine dinamismul permanent al psihismuluişi asigură coordonarea optimă a nivelurilor de organizare ierarhică.Americanul Richard Coan a introdus în 1974 conceptul de personalitate optimală:subiectul dobândeşte o experienŃă „dulce” , o stare de armonie şi confort psihic, fără asperităŃi;el trăieşte o stare de „adaptare interioară” liberă de conflicte interne, aptă de flexibilitate înrelaŃiile cu lumea şi cu Sinele.6.3. Psihologia în ,,căutarea umanului pierdut"Psihologul H. Rugg (1963) se referă la structura arhitectonică a psihismului uman încare fiecare din componente îndeplineşte o anumita funcŃie în creaŃie. Procesul creator esteglobal, cuprinzând nu numai toate zonele psihice dar şi componente fiziologice. ConştiinŃa estelumina misterioasă care îl orientează pe om spre această arhitectură. ConştiinŃa de sine îi dăomului iniŃiativă şi autonomie în proiectarea propriei sale personalităŃii. H. Ey (1983) afirmă că„gândindu-şi proiectul persoana îl reface mereu”Omul ca expresie a unităŃii lumii se poate bucura de o armonie internă în caresentimentul cosmic al fiinŃei sale h conferă o valoare supremă. A sosit poate momentul caîntreaga ştiinŃă să pună în centru omul. Totul ar trebui să devină convergent spre explicare şiînŃelegerea lui. ŞtiinŃa a explicat fragmente, segmente ale omului. De la ştiinŃă omul aşteaptărefacerea imginii sale unitare. S-ar putea ca omul, obiect al ştiinŃei, să ofere cheia dezlegăriicelor mai mari semne de existenŃă. (M. Drăgănescu, 1990). Odată cu ,,revoluŃia copernicană"care a declanşat o epocă de progres remarcabilă în ştiinŃă, omul a fost împins la margineasistemului solar şi din păcate, nu a mai fost în centrul preocupărilor ştiinŃei. ŞtiinŃa nu a sporitumanizarea ci a impulsionat tehnologizarea şi civilizarea care l-au îndepărtat pe om de Sine.Orientarea pozitivistă a ştiinŃa a ignorat deliberat SeIf-ul omului, adică ,,soarele săuinterior”.Fizicianul şi filosoful David Bohm se opune studierii omului fragmentar ci pledeazăpentru om ca întreg. Unitatea omului este văzută de E. Morin prin asimilarea diversităŃiiculturale a omenirii. ŞtiinŃele, de orice profil, trebuie să cerceteze realitatea umană aşa cumeste trăită în experienŃă (,,human world life" - cf. Compton, 1979). Cultura l-a creat pe om şi eleste, În esenŃă, o fiinŃă culturală (L. Blaga), dar printr-o rafinare exagerată, cultura modernă aintrodus în viata sa prea mult artificial (nenatural), care l-a îndepărtat prea mult de natură şi deSine. Ori omul este o fiinŃă culturală prin natura sa şi o fiinŃă naturală prin cultura sa (E.
  33. 33. Morin). De la natură a moştenit inconştientul iar mai târziu cultura i-a amplificat conştiinŃa.C.G. Jung arată că inconştientul este ancestral, în timp ce conştiinŃa este un copil, un vlăstar alinconştientului care a apărut mai târziu în istoria umanităŃii. ŞtiinŃa şi tehnologia acestui secoli-au sporit omului capacităŃile sale performanŃiale, prin informatizare, computerizare,cibernetizare, robotizare care însă l-au îndepărtat de calitatea sa de fiinŃă naturală. H. Marcusea tras semnalul de alarmă: omul a devenit unidimensional. Şi-a pierdut dimensiunea saesenŃială de fiinŃă autentic umană, s-a înstrăinat de natura sa umană. Caracteristica remarcabilăa omului, menŃionează E. Cassirer (1994, p.99), semnul său distinctiv nu este natura sametafizică sau fizică - ci opera sa. Această operă, concepută ca sistem al activităŃilor umane,defineşte cercul ,,umanităŃii”. Limbajul, mitul, religia, arta, ştiinŃa, istoria sunt constituanŃiiacestui cerc. Aceste componente ale umanităŃii nu sunt creaŃii izolate, întâmplătoare. Ele suntunite printr-o legătură comună. Dar această legătură nu este o ,,vinculum substantiale"(legătură substanŃială), cum a conceput-o gândire scolastică, ea este mai curând o ,,vinculumfunctionale".Marea alianŃă se referă la refacerea calităŃii sale de fiinŃă natural-culturală careimplică mai multe alianŃe: ştiinŃă-filosofie, tehnologie-artă, cultură-civilizaŃie, fizică-metafizică, fizică-psihologie, psihologie-metapsihică, imanenŃă-transcendenŃă etc.Chiar psihologia a fragmentat omul, l-a divizat căutând să-şi sporească eficienta şiconfortul, dar a neglijat cercetarea esenŃei sale ascunse: stările de conştiinŃă intuiŃia, speranŃa,iubirea, transcenderea, cosmizarea. Întrucât confortabilul a devenit inconfortabil, psihologiaare menirea să se întoarcă la studiul metodelor de valorizare din interior a omului. Primulsemnal l-a dat Sigmund Freud şi apoi ,,psihanaliştii dizidenŃi”: Carl Gustav Jung şi AlfredAdler. Aceştia sunt precursorii neopsihanalizei actuale, psihologiei umaniste şi psihologieitranspersonale.Cunoaşterea esenŃei profunde şi ascunse a omului, întoarcerea la omul total(,,Supraomu” lui Fr. Nietzche) se poate înfăptui prin: individuare (drumul spre centru, adicăspre Sine -C.G. Jung, M. Eliade), prin transcendere (proiectarea omului dincolo de empiric),prin cosmizare (uniunea omului cu universul). Numai depăşind şi corectând actuala imaginedespre Sine omul poate să spere la reumanizarea sa. Fiind ,,în căutarea umanului pierdut” şiridicându-se deasupra umanului ordinar psihologia poate fora mai în profunzime în misterelespiritului Şi h poate reface omului unitatea sa de FiinŃă totală. Aşa trebuie înŃeles apelul lui C.Noica: ,,de la diversitatea ce se unifică la unitatea ce se diversifică". Este necesară prindereaîntr-o unitate a ,,devenirii FiinŃei” (I. Prigogine) cu ,,fiinŃa deveniri” (D. Bohm). În om sepoate realiza marea unitate a existenŃei cu devenirea, încât fiecare persoană umană să fie UNUapt să asimileze, fiecare în modul său propriu, MULTIPLUL. Jeanne Hersch (1994, p.10-11)
  34. 34. ne explică că problema unului şi multiplului este legată de cea a permanentului şi trecătorului,căci trecătorul aparŃine lumii multiplului, a pluralului. Pe când, dacă vrem ,să gândimpermanentul, vizăm implicit ce este unu. Este o constantă a filosofiei occidentale (inclusiv acelei iudaice): dacă vrem să numim ceea ce este, ceea ce nu e nici schimbător, nici trecător,vorbim despre Etern sau despre Unu. Unul Şi eternul sunt ceea ce nu se schimbă. UNU estenumărul simbolic al totalităŃii, al absolutului, al infinitului, al energiei creatoare primordiale, aldivinităŃii supreme, al sintezei, al luminii (Ivan Evseev, 1994 p.1 94). E un simbol unificator alcontrariilor complementare. Este marna tuturor numerelor: admite multiplicitatea omogenilorşi reducŃia multiplului la unu. În filosofia taoistă UNU este expresia totalităŃii şi se referă launitatea primordială care este născută de un principiu misterios şi insensibil. În Egiptul antic”Unul” (unicul) era identificat cu Unul divin. Unu simbolizează principiul activ şi se asociazălui Dumnezeu sau soarelui. Este formula imperativului unităŃii. Cuvintele Sf. Augustin: ,,Expluribus unum facere" au devenit deviza Statelor Unite ale Americii din anul 1777. În antro-pologia mistică, Unu este şi emblema omului vertical. Evocă, de asemenea, starea edenică,unitatea primordială, preexistentă dualismului conflictual, polarizării lumii în valori pozitive şinegative.Titus-Sorin Vasile-Lemeny (1994, p.30) se referă la o considerare nouă a problemeiunului şi multiplului. El arată că valoarea are un conŃinut inteligibil, prin urmare o putemevalua, în măsura în care ea este în relaŃie cu unul, reprezentat printr-un ansamblu de atribute:unitatea, unicitatea, universalitatea, legătura interioară a construcŃiei (sinergia), convergenŃa,consecventa, coerenta, coeziunea. Pe toate acestea continuitatea le sintetizează într-un tot carele transcende. Continuitatea nu este decât aspectul dinamic al Unului. Putem evalua realitateaprin atributele Unului pentru înŃelesul ei şi pentru a ei tendinŃă prin atributele Multiplului:multitudinea, multiplicitatea, multiformitatea şi multilateralitatea. T.S. Vasile-Lemenyreconsideră problema Unului şi Multiplului, încadrând-o într-o nouă semnificaŃie în problemaAdevărului. Psihologia îl poate învaŃă pe om calea refacerii unităŃii sale, fără a-şi pierdeidentitatea şi unicitatea. Întrucât a aspira înseamnă a învaŃă să fu, omul trebuie să înveŃe să-şiconstruiască un sistem de aspiraŃii autentic umane raportându-se permanent la un sistemaxiologic de referinŃă (sistemul de valori al personalităŃii). ConştiinŃa îl ajută pe om să-şiproiecteze şi să-şi construiască concepŃia despre lume, WELTANSCHAUUNG-uipersonalităŃii; conştiinŃa de sine îl ajută să-şi formeze şi să-şi reformeze Self-ul prin cultu-ralizare şi individuare. ConcepŃia despre lume şi concepŃia despre Sine, într-o unitate sinergică,se organizează în jurul unui sistem de atitudini: în acest sistem caracterul este - după Henry Ey(1983, p.306) - ,,stilul", istoria personalităŃii. Echipat astfel, omul poate spera să asimilezeştiinŃa, arta, religia, filosofia şi întreaga cultură, toate valorile ca pe componente ale propriului
  35. 35. său sistem axioiogic. Numai aşa omul va învaŃă să deosebească valorile de nonvalori şi vareuşi să absoarbă valorile îndepărtând de sine nonvalorile sau pseudovalorile. (Mircea Mâciu,1995, p.35-44)7. PSIHISMUL UMAN - UN SISTEM?Sub influenŃa psihologiei cibernetice, mulŃi psihologi au adaptat conceptul de sistempsihic uman (la noi în Ńară - Mihai Golu, Paul Popescu Neveanu). Acest concept i-a încurajatpe psihologi şi le-a dat şansa de a-şi compara rezultatele cercetărilor cu cele ale ştiinŃelorconsacrate (fizica, chimia, biologia). Omul însă, după cum am încercat să arătăm în paginileanterioare, este atât de complex, de variabil şi multidimensional încât, la rigoare, cu greu i sepoate asocia atributul de sistem aşa cum este definit conceptul în termodinamică, în teoriagenerală a sistemelor sau în cibernetică. Această rezervă provine din evaluarea psihismului săuhipercomplex, ultrarafinat, nematerial, inefabil şi imperceptibil. Psihismului uman nu i se poateataşa atributul de sistem pentru că este mult deosebit şi superior tuturor sistemelor cunoscute(până acum de câtre om). Poate doar universul, în totalitatea lui şi în nemărginirea sa denecuprins, să fie mai complicat şi mai greu de calificat. Ceea ce putem accepta însă estedorinŃa psihologilor de a considera omul şi psihismul său ca sisteme. Psihologia trebuie săurmărească şi să persevereze în căutarea celor mai eficiente metode prin care să transformepsihismul uman într-un sistem. Credem că este vorba doar de a apropia cât mai mult activitateapsihică de aceea a unui sistem. Psihismul uman poate fi astfel orientat şi organizat încât sătindă spre starea de sistem, ca o stare ideală pe care o va atinge la infinit.Cu oarecare toleranŃă putem admite că psihismul uman poate împrumuta multe dinatributele unui sistem: organizarea, reglarea, orientarea, structura, interacŃiunea, integrarea. Dartoate aceste proprietăŃi au un specific foarte pronunŃat. Dacă fizicienii au rezerve în a sehazarda cu denumiri ca ,,sistem cuantic" sau ,,sistem de particule", atunci psihologii au, cu atâtmai mult, motive să manifeste prudenŃă.Psihismul uman nu poate fi conceput ca un sistem, în sensul îndeobşte acceptat altermenului, dar poate fi caracterizat mai mult în sens metaforic, ca un sistem deschis,incomplet şi complex (aproape de ceea ce consideră G Allport a fi personalitate umană.Sistemicitatea psihismului uman poate fi acceptată doar ca o tendinŃă. Unicitatea şispecificitatea sa nu ne permit mai mult.
  36. 36. II TEORIA CUANTICĂ-PREMISATEORIEI SINERGETICE1. lNTERACłIUNEA FIZICALISM-PSIHISMAm recunoscut deseori că multe ipoteze, concepte, principii psihologice pe care le-am elaborat şi le-am verificat prin cercetări experimentale, mi-au fost sugerate de fizică, maiales de câtre fizica cuantică. Am învăŃat să gândesc şi să interpretez psihologia, inspirându-mă de la fizicieni. Este ştiut că fizica a fost întotdeauna şi continuă să fie şi azi, cea maiparadigmatică dintre ştiinŃe şi sursa principală pentru construirea sistemelor filozofice, maiales a celor epistemologice, logice sau hermeneutice. Pornind de la teoria relativităŃii a lui A.Einstein întreaga gândire ştiinŃifică a secolului nostru a îmbrăŃişat relativitatea ca metodă degândire. După anul crucial 1927, întreaga comunitate ştiinŃifică a început să gândească întermeni de complementaritate, nedeterminare, probabilitate. A. Shimony elaborează în 1971conceptul de nonseparatibilitate cuantică, iar B. DEspagnat, în 1973, anunŃă principiulnonseparabuităŃii particulelor ca principiu universal care încearcă să înlocuiască principiuleinsteinian al separabilităŃii pe care se baza relativitatea. Potrivit acestui principiu, douăsisteme fizice care sunt îndepărtate în spaŃiu în momentul t2, sisteme care au interacŃionat într-un moment anterior t1, când erau foarte apropiate vor continua să interacŃioneze oricât de marear fi distanta relativ dintre ele şi anume prin influenŃă instantanee. Cu alte cuvinte sistemefizice-oricât de îndepărtate în spaŃiu unele de altele în prezent - nu sunt de fapt separate, dacăau fost în interacŃiune în trecut. M. Drăgănescu (1990) remarcă faptul că experimentulefectuat de B. DEspagnat este dovada unei realităŃi mai profunde ceea ce obligă la oschimbare a cadrului nostru de gândire experimentul conduce la ideea că particuleleelementare ,,nu sunt decât simple proprietăŃi (iluzoriu localizate) ale unei realităŃi nesituateîn spaŃiu". B. DEspagnat optează pentru ,,un realism nefizic” care poate fi numit teoriarealului ascuns care se refer la o profunzime a profunzimilor comparabilă cu ,,conştiinŃacosmică". Filosofii au observat că acest principiu permite concepere unei forme deinteracŃiune nouă, nedinamică (D. Bohm). Nonseparabilitatea, care implică existenŃainteracŃiunilor la mare distanŃe, poate fi considerată ca bază conceptuală în analizafenomenelor psi: telepatie, percepŃie extrasenzorială, psihokinezie, recogniŃie, etc. Înainte cateoria structurilor disipative a lui I. Prigogine (1969) sa fi fost conturată, F. Barron a intuitaplicabilitatea la experienŃa umană a unor legi extrase din chimie, fizica şi matematica micro-
  37. 37. universalului. Structurile disipative apar la toate nivelurile de organizare ale naturii, unificândzone anterior eterogene: viul cu neviul, umanul cu nonumanul.Umanul şi psihismul omului au alte legi decât materia inertă. Dar oare nu sunt şilegităŃi comune? În orice caz, contextul umanului este dominat de fizic, de interacŃiunea cunonumanul (mai corect ar fi cu pre-umanul!).Legile lumii cuantice sunt diferite de cele care acŃionează la nivelul psihismuluiuman, acestea din urmă fiind, de asemenea, diferite de cele ale macrocosmosului. Dar ceea cese întâmplă în cadrul psihismului uman este într-o continuă şi profundă interacŃiune cu ceea cese întâmplă la nivel cuantic şi la nivel cosmic. Fără a cunoaşte Şi controla această interacŃiune,nu putem spera a cunoaşte secretele psihismului uman. Specificul percepŃiei umane rezultă -după părerea lui Solomon Marcus (1988, p.186) - din delimitarea şi faŃă de infinitul maredezvăluit de teoria relativităŃii Şi de infinitul mic pus în evidentă de fizica cuantică. DavidBohm susŃine, în 1985, că mecanica cuantica ne dezvăluie un univers în a cărui ordine estecuprinsă inextricabil şi conştiinŃa. Max Planck, deschizătorul fizicii cuantice, spunea în 1931:,,ConştiinŃa, eu o privesc ca fundamentală. Eu consider materia ca derivată din conştiinŃă.Dincolo de conştiinŃa nu mai putem merge" (l.W. Sullivan, 1931). A.S. Eddington (1882-1994) ,fizician şi astronom renumit, în lucrarea sa filosofică The nature of the physical worldconsideră că lumea fizicii are un substrat spiritual. La fel James Jeans (1877-1964), fizician,matematician, astronom, în volumul The mysterious universe afirmă că substratul universuluieste de natură mentală şi, întrucât lumea fizică este complet interpretabilă în termenimatematici, universul este gândire matematică sau chiar matematică (referiri la toate acesteapot fi găsite în C.M. Joad, Philosophical aspects of modem science, London, Unwin Books,1963- first published 1932).Psihologul Carl Gustav Jung (1987) şi fizicianul cuantist Wolfgang Pauli (premiatcu Nobel în 1945) au postulat principiul sincronicităŃii (1951) ca principiul de înlănŃuire a-cauzală a unor elemente printr-o „coincidenŃă semnificantă”. Acest principiu nu uzurpăcauzalitatea, o complineşte doar când singură nu poate da socoteală de reziduurile experienŃei:se constată, în anumite împrejurări, o ,,coincidenŃă semnificantă" între evenimentele interne,subiective şi evenimente externe, obiective. Un exemplu tipic de sincronicitate este ,,efectulPauli”. Fizicianul W. Pauli era - după relatarea lui G. Gamow - un atât de bun teoreticianîncât, în mod curent, în laboratorul în care el doar trecea pragul, se defectau aparatele. Odată,în laboratorul din Gôttingen al lui J. Frank s-a produs un eveniment misterios, care nu părea săaibă legătură cu prezenŃa lui Pauli. Un aparat complicat s-a defectat fără nici o cauză aparentă;Frank a aflat ulterior că în timpul defectiunii mistenoase Pauli se afla într-un tren cu caremergea spre Niels Bohr la Copenhaga şi care se oprise pentru câteva minute în gara din

×