Fundamentele ontologice ale educatiei paideice
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Fundamentele ontologice ale educatiei paideice

on

  • 469 views

 

Statistics

Views

Total Views
469
Views on SlideShare
469
Embed Views
0

Actions

Likes
0
Downloads
4
Comments
0

0 Embeds 0

No embeds

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

    Fundamentele ontologice ale educatiei paideice Fundamentele ontologice ale educatiei paideice Presentation Transcript

    • Aurelian Burcu Alexandru BurcuFUNDAMENTELE ONTOLOGICEALEEDUCAŢIEI PAIDEICE- manifest -Fundaţia Cultural-Ştiinţifică *Mercur*Cluj-Napoca2005D E L P H YCENTRUL ARTEMISConsultanţă şi proiectare în managementul calităţii vieţiiINSTITUTUL DELPHYInstitutul Internaţional pentru Dezvoltare Umană şi ComunitarăMementoLucrurile mari şi valoroase pentru progresulomenirii au fost săvârşite de oameni care nu s-aulăsat pervertiţi de şcoala timpului lor. Căci şcoalaînseamnă să torni seva gândirii şi simţirii într-oformă fixă, moartă; înseamnă a învăţa săfuncţionezi după anumite comenzi; şcoalaformează oameni pentru societate, pentru binele eide azi şi nu pentru oamenii ca fiinţe în sine. Deaceea şcoala, aparţinând istoriei nu poate fi decâtun centru de dresaj.Dar spiritul uman este liber prin natura saexistenţială şi numai cei ce înţeleg să îşi asumeaceastă stare de a fi, pot avea acces, cu adevărat,în universul ideilor mari şi înnoitoare. Orizonturilese dăruiesc doar celor ce-şi deschid aripilespiritului pentru a porni în Migraţia Devenirii. Deaceea, dacă dorim roboţi, să-i trimitem la şcoală;dar dacă ne dorim oameni, să ne ocupăm dedezvoltarea liberă a spiritului lor.
    • CUPRINSPREAMBULPLEDOARIE PENTRU UN OM NOUCAPITOLUL IONTOLOGIA EDUCAŢIEI PAIDEICEI. Fiinţa umană şi ordinea cosmicăa) Cosmosulb) Universul/Naturac) Legile existenţeid) Cunoaştereae) Raportul omului cu UniversulII. Condiţia umană şi realitatea socială1. Condiţia universală a fiinţei umane2. Misiunea existenţială a Fiinţei Umane3. Condiţia socială a fiinţei umaneCAPITOLUL IICONCEPTUL DE EDUCAŢIE PAIDEICĂCAPITIOLUL IIIMISIUNEA EDUCAŢIEI PAIDEICEI. IntroducereII. Misiunea şi sarcinile educaţiei paideiceCAPITOLUL IVPRINCIPII ALE EDUCAŢIEI PAIDEICEI. IntroducereII. Principii referitoare la dezvoltarea umană1. Principiul omului ca fenomen cosmic2. Principiul omului ca sistem psihic ierarhizat şiholografic3. Principiul realităţii individuale / viziuniipersonalizate4. Principiul complexităţii unitare a FenomenuluiUman
    • 5. Principiul ierarhizării trebuinţelor fundamentalepe 12 nivele piramidale6. Principiul progresului continuu7. Principiul realizării împlinirii de sine8. Principiul performanticii umane9. Principiul multitudinii de normalităţi10.Principiul sacralităţii11.Principiul ritmului propriu12.Principiul valorizării euristice a fiinţei umane13.Principiul utilităţii minimale14.Principiul eficienţeiIII. Principii referitoare la dezvoltarea comunitară1. Principiul reprezentării scenografice a lumii2. Principiul solidarităţii umane planetare3. Principiul misiunii reformatoare a fiecărei fiinţeumane adulte4. Principiul comunităţii ecologice globale5. Principiul dezvoltării durabile a vieţii planetare6. Principiul conştiinţei viitorului comun şi prezent7. Principiul investiţiei în dezvoltarea umană8. Principiul unităţii în diversitateCAPITOLUL VTRĂSĂTURI ALE EDUCAŢIEI PAIDEICECAPITOLUL VIEDUCAŢIA PAIDEICĂ ŞI ÎMPLINIREA DE SINECAPITOLUL VIIEDUCAŢIA PAIDEICĂ ŞI TRANSDISCIPLINARITATEA
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice1PREAMBULPLEDOARIE PENTRU UN OM NOUDacă aş avea posibilitatea aş instala în centrul fiecărui oraş o imensăplacă de marmură albă pe care să scrie “Omule îţi este dat să străluceşti!Caută-ţi drumul!”Pavel CoruţÎn urmă cu mai multe zeci de ani – poate prea multepentru noi, cei care, iată, am păşit pragul unui noumileniu (ce nu se dovedeşte a fi unul „nou” decât subaspectul scriptic şi calendaristic) – David Hume credea că„omenirea este încă prea tânără pentru a fi în stare săidentifice în societate suficient de multe adevăruri generalecare să-şi păstreze valabilitatea în cea mai îndepărtatăposteritate.” Şi poate că au fost destule minţi luminate orispirite optimiste care să spere într-o maturizare progresivăa societăţii prin simpla curgere a timpului, în baza uneilegi naturale a evoluţiei observabilă – cel puţin în aparenţă– pretutindeni în lumea înconjurătoare (mai ales de cătrecei pătrunşi de pozitivismul spiritului neodarvinist, carevede o „luptă constructivă” în rândul speciilor, ce nu poateduce decât la supravieţuirea celor mai competente,asimilate astfel cu purtătoarele sensului de progres).Unul dintre exponenţii cei mai de seamă ai gândiriiuniversale, care nu s-a lăsat amăgit de optimismul iluzoriual unei astfel de concepţii, a fost însă Hegel. Pentru el„singurul lucru care ne învaţă istoria, este faptul căAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice2oamenii nu învaţă nimic din istorie”. Şi, ca o fatalitate – orica o lecţie de viaţă – timpul a insistat să ne demonstrezecâtă dreptate se ascundea în vorbele sale amar deprofetice. Căci n-au apucat a se scurge zece decenii şi, iatăcă ceea ce a urmat (cele două conflagraţii mondiale, crizaresurselor materiale, poluarea vieţii pe toate palierele,distrugerea ecosistemelor naturale, pericolul atomic etc.)nu face decât să susţină credinţa de acum trei secole a luiHume: suntem încă prea tineri ca să ne purtăm de grijă.Şi atunci, cine să o facă? Dumnezeu a murit! L-amdeclarat mort. Iar acolo unde El încă s-a zbătut săsupravieţuiască în inimile noastre, am pus la cale teorii,sisteme, filozofii şi psihologii justificatoare pentru crima ce-o înfăptuiam. Şi dacă au fost spirite simple, dar lucide, acăror putere a credinţei le amintea încă de un sens al vieţii,al valorii, demnităţii şi responsabilităţii umane, aminventat tehnologii de seducere şi ademenire a conştiinţei,am sporit luxul, confortul şi plăcerea, am mituit fiinţa lorcea mai lăuntrică prin legiferarea păcatului!Unde am ajuns? Poate puţin mai departe decâtrecunoştea Schopenhouer, el însuşi surprins de„incredibila nebunie ce bântuie crediţele occidentului, cumcă naşterea omului ar fi începutul său absolut şi că elprovine din nimic”. Iată credinţa (oficială) a societăţiiactuale: în urmă un neant, înainte un neant – la fel deimposibile de pătruns. La mijloc omul: imposibil decunoscut. Imposibil nu pentru că aşa ar fi el, după cum
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice3afirma cu deplină îndreptăţire Blaga „necunoscutul devineşi mai necunoscut prin aceea că nu ştim unde să-lcăutăm”(s.n.).Am pierdut orice valoare a vieţii, orice sens al deveniriiuniversale şi cosmice. Am renunţat deliberat la explicaţiilece ni s-au părut suficient de puerile – pe când de fapt erausimbolice şi de o simplitate care numai Adevărul şi-o poatepermite – spre a „descoperi” (în fapt inventa) altele, pe câtde academice, pe atât de false. Istoria – mersul lumii – ne-odovedeşte cu prisosinţă la fiecare pas. Am ajuns, astăzi, osocietate a umbrelor, a himerelor avertebrate, avalorice şiasensuale; o alăturare informală de prizonieri ai fricii ori ainostalgiei, oscilând între dezinteres fatal şi egoism atroce,între izolare totală în dezgustul propriu şi lupta finalăpentru impunerea propriei falsităţi.Şi-atunci, poate vedem dureros de realul adevăr alvorbelor lui Cioran: „suntem simple conştiinţe convulsive,fanatici ai improbabilului, sfâşiaţi între dogmă şi aporie,gata să ne avântăm în Dumnezeu din exasperare, ştiindprea bine că n-o să zăbovim într-însul”. Fiindcă Rousseauobserva încă de acum 3 secole : „nu mai găsim în nici unsuflet omenesc fiinţa care se poartă întotdeauna dupăprincipii certe şi invariabile, nu mai găsim cereasca şimaiestuoasa simplicitate pe care i-a imprimat-o Creatorullui, ci contrastul diform dintre pasiunea care crede căraţionează şi intelectul în delir”.Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice4Ce putem face? Ce trebuie să facem? Sunt douăîntrebări cu acelaşi răspuns. În primul rând, spuneaNoica, „să ne recunoaştem înfrângerea şi să ne-o asumăm.Nu ne-am dorit-o, am făcut totul ca să o evităm, dar îivedem binefacerile, bogăţia, rodnicia, în chiar ceasulacesta al căderii noastre”. Apoi să observăm alături deJacques Maritain că „edificarea unei lumi noi, nu poate fiopera războiului, ci a forţei de viziune şi voinţă, a energiilorde reformă intelectuală şi morală care se vor fi dezvoltat înconştiinţa colectivă şi la oameni responsabili” individual;pentru că, aşa cum recunoştea Einstein „adevăratacomunitate nu e o maşină, ci un copac”, o entitate vie,complexă şi structurată dinamic, în care fiecarecomponentă mai înainte de a exista prin sine însăşi existăşi se poate manifesta numai datorită aportului, aconlucrării şi întrepătrunderii dintre toate celelalte,concomitent şi continuu.E paradoxal – şi totodată o dovadă a erorii epistemiceîn care se află omenirea – că nu filozofiile ultimului veac,nici psihologiile, sociologiile, istoriile, politicile ori alteştiinţe „umaniste”, au venit să ofere soluţii viabile la „crizaumanităţii”, ci i-a fost dat tocmai fizicii cuantice săredescopere sacralitatea vieţii, să revină la cunoaştereaantică şi la mistica universală pentru a înţelege rosturilelumii şi resorturile care guvernează toate procesele viuluide la piatră la om, de la microuniversul subatomic lamacrouniversul intergalactic. Acestea chiar dacă a fost
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice5necesar să se scurgă aproape o jumătate de mileniu, decând Francis Bacon observa că „există o mare asemănareşi potrivire între rânduielile Naturii şi acelea ale conducerii,una nefiind altceva decât o ordine în cârmuirea lumii iarcealaltă o ordine în cârmuirea unui stat. Magia persană,care era literatura secretă a regilor lor, oferea o aplicaţie înpolitică a contemplaţiilor şi observaţiilor Naturii, considerândlegile fundamentale ale acesteia şi ramurile lor ca unarhetip, un model primar pentru guvernământ ”.Astfel că suntem astăzi în sfârşit în posesia unui modelviabil în măsură să ne deschidă calea spre Realitate: sprenoi înşine, spre societate şi spre întregul Univers curosturile lui existenţiale. Pentru că un lucru este cert: „noiîncă nu suntem noi. Trăim în elemente. Trăim în elementulprieteniei, în elementul profesiunii, în al unei limbi, al uneiculturi şi al unei epoci”. Iar această observaţie a lui Noicane aduce aminte de cuvintele profetului Zarathustra,(rostite de nu mai puţin profeticul Nietzsche)1: „Spuneţi căvoi credeţi în Zarathustra? Dar ce însemnătate areZarathustra! Sunteţi credincioşii mei, dar ce însemnătate aucredincioşii? Voi nu vă căutaţi încă pe voi înşivă: atunci m-aţi găsit pe mine. Aşa fac toţi credincioşii; de aceeaînseamnă atât de puţin orice credinţă. Acum vă poruncescsă mă pierdeţi şi să vă regăsiţi pe voi înşivă, şi abia după cecu toţii m-aţi renegat, voi reveni printre voi... ”.1pe care Zarathustra le adresează „turmei” credincioşilor ce-l urmau fără să-l cunoascăîn adevărata-i măsură şi fără să se cunoască pe ei înşişiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice6Iată un mesaj pentru noi cei de astăzi şi pentru noi ceide Mâine. Căci Astăzi este deja Ieri. Dacă nu clădim pentruviitor, nu vom avea nici măcar trecut. Pentru că aşa cumrecunoştea Giovanni Gentile „memoria care nu sereînnoieşte, care nu creează «ex nuovo» prin sine însăşi, nuare nimic, absout nimic a-şi aminti”.Astăzi, mai mult ca niciodată în istorie, inscripţia de pefrontispiciul templului din Delphi, ar trebui gravată petoate edificiile societăţii actuale, căci maxima „Cunoaşte-te pe tine însuţi” a devenit cu mult mai mult decât olege de viaţă şi de conduită: a devenit un imperativcategoric existenţial. Iar templele noastre, templele pecare fiecare trebuie să le edifice în sine însuşi, au nevoie dereguli, de norme valabile care să le susţină şi să oferegaranţia promovabilităţii transtemporale. Dar de unde să leluăm? Să ne adresăm Raţiunii? Nu! – vine răspunsul de laRousseau; „prea adesea – spune el – raţiunea ne înşeală.Am dobândit dreptul de-a o respinge. Dar conştiinţa nu neînşeală niciodată, căci ea este pentru suflet ceea ceinstinctul este pentru trup: adevărata călăuză. Instinct divin,nemuritor şi voce cerească, îndrumător sigur al unei fiinţeignorante şi mărginite, dar inteligente şi libere, judecătorinfailibil al binelui şi răului care ne face asemeni luiDumnezeu. Ea reprezintă excelenţa naturii noastre şimoralitatea acţiunilor noastre. Fără ea nu avem nimic dinceea ce ne-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice7privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unuiintelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii.”O! Dar cât am reuşit să abuzăm de acest privilegiu alerorii, de la Rousseeau încoace! Cât am sorbit nectarulsuferinţei din cupa tragicei iresponsabilităţi individuale şicolective! Şi parcă tot nu ne-am săturat încă! Fiindcăpătrunşi de aceeaşi oarbă frenezie şi îmbătaţi de iluziaNimicniciei spre care ne îndreptăm cu toţii, ignorămultimul sfat de înţelepciune lăsat moştenire de bătrânulEnistein, care ne atrăgea atenţia că „niciodată gândireaumană nu a fost întru-atât de pierdută de ea însăşi ca acumcând este proslăvită atât de mult de gura lumii… Darcuvintele sunt şi rămân sunete goale iar drumul sprepierzanie a fost întotdeauna însoţit de exaltarea în vorbe acâte unui ideal.”*Sigur, nu suntem primii care confirmă, identifică saurecunosc starea de angoasă a omului şi umanităţii, asocietăţilor actuale, printre care şi aceea a societăţiiromâneşti – lipsită deopotrivă de maturitatea istorică şi delibertatea autodeterminării.Dar un lucru este cert: vrem să fim ultimii care maidiscută despre aceste aspecte! De-acum gata cudiscursurile publicist-electorale şi demagogia populistă:Fapte, nu vorbe! Asta vrem noi; de la noi; de la oameni; dela Umanitate!Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice8S-a vorbit atât de mult de boala organismului social,încât s-a uitat a se pomeni şi de terapia aplicabilă. Sigur căun cuvânt de alint, o privire duioasă, ori o atingere demână mai îndulcesc suferinţa. Dar până la un punct; pânănu dau naştere unei a doua suferinţe: autocompătimarea– cel mai odios atentat la demnitatea umană, crimă cupremeditare la adresa simţului verticalităţii şi valorii fiinţeiumane în sine. Societatea umană are de vindecat acumdouă boli, are de curăţat două mizerii: cea exterioară,publică, fizică şi cea interioară, spirituală. Ambeledeopotrivă de infecte şi de periculoase: întrucât ambelesunt mortale! Pentru acest organism social viciat în care nechinuim zilele – ca şi cum acesta ar fi chiar sensul, orirostul pentru care ne-au fost dăruite – nu există decât osingură terapie: o terapie de şoc, pe cât de necesară, peatât de dureroasă, dar valabilă: Reconstrucţia Morală! Nuredresare, nici petecire pe ici pe colo! Nu mai avem ceredresa – nimicnicia academică şi social-politică? Şi de cesă tot cârpim aceeaşi ţoală ponosită de zeci de ani, cândputem să ne înnoim întru totul, să clădim ceea ce, şi aşacum ne dorim noi înşine! Pentru că numai voinţa decreaţie şi de înţelepciune duce la creaţie şiînţelepciune!2Vreţi să-i dăm crezare lui Noica atunci când spune că„dintre toate roadele pământului, omul e singurul care nu se2Noica
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice9coace niciodată?” Ne dorim atât de mult fericirea. Dar în ceconstă până la urmă fericirea? Ne-o spune tot el:„nicidecum în a beneficia din plin de ceea ce este (bani,valori, cultură) ci în a face posibil ceea ce nu este, ce nu esteîncă!”Ce nu este încă? – Noi! Da, Noi înşine nu suntem!Privim în jur şi nu ne regăsim nicăieri; nici în lucruri, niciîn fiinţe, nici măcar în ochii semenilor noştri! – Deşi ni s-aspus de-atâtea ori că acolo trebuie să ne căutăm…Iar dacă tot beneficiem de privilegiul de a nu fi, haideţisă ne inventăm! Haideţi să ne clădim o identitate aşa cumnoi vrem; şi să vrem aşa cum trebuie! Adică după normeleşi rigorile Conştiinţei. Căci ea, Conştiinţa – aşa cumrecunoaşte şi Hegel – este „chiar nivelul la care existenţadevine ştiinţă, devine re-flexie (adică aplecare adâncmeditativă către altul şi către noi înşine) devinedescriminare şi ierarhizare valorică, trăire aprobatoare afaptei morale înălţătoare şi instanţa dezaprobatoare agândului şi actului degradant!”Aceasta este Drumul nostru: drumul reclădirii de sine;drumul de la omenire înspre OM. Căci numai un omemancipat prin morală, numai un om a cărui conştiinţă etrează şi veghează la toate manifestările lui, numai unastfel de om şi-a dobândit dreptul de a fi în Lumea deMâine. Şi numai o comunitate formată din astfel demembri se poate considera valabilă pentru dimensiuneaevolutivă a timpului istoric numit Viitor.Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice10Cu toţii suntem deopotrivă chemaţi şi datori sămergem pe drumul acesta. Şi numai Morala ne poateconduce spre punctul de vedere superior descoperindu-necă de fericirea sau nefericirea întregii lumi, că din pricinanedezvoltării juste a fiinţei noastre, din pricina slăbiciuniişi a ignoranţei devenim păgubitori întregii lumi şi tuturorfiinţelor, ajungând o piedică pentru întreg universul în carevieţuim. Pentru că – ne reaminteşte Einstein – „suntem aparte a întregului pe care îl numim Univers, o parte limitatăîn timp şi spaţiu. Ne resimţim propria identitate,sentimentele, gândurile ca pe ceva separat de restul, un felde iluzie optică a conştiinţei noastre. Aceasta este pentru noiînchisoarea ce ne limitează la dorinţele proprii şi laafecţiunea pentru câteva persoane apropiate. Misiuneanoastră este însă aceea de a ne elibera din aceastăînchisoare prin lărgirea cercului compasiunii, îmbrăţişândtoate fiinţele şi întreaga Natură în frumuseţea sa”. „Altruistcu adevărat, spunea Sfântul Francisc, va fi acela care va fiştiut să depăşească personalitatea lui empirică prin care seopune fiinţelor şi lucrurilor ce-l înconjoară cuprinzând însine toată lumea, făcând din ea realitatea înseşi aactivităţilor sale spirituale.” Pentru că iată de ce ne cereFizica de astăzi – veritabilă Ştiinţă a Naturii, revenită înmatricea ei valorică prin redescoperirea sacrului, a unităţiişi armoniei întregii lumi vii – prin chiar vocea unuia dintrebătrânii pionieri care au contribuit la renaşterea sa: FritjofCapra. El ne aminteşte că „operaţia pe care o facem
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice11spontan cu un om sau un animal, de a trece dincolo desemnalmentele, de gesturile sale, la conştiinţa sa carevorbeşte conştiinţei noastre, la sufletul său înrudit cusufletul nostru, această operaţie trebuie s-o facem cu toateindividualităţile din Univers, cu toate formele sale active.Pentru că Timpul cosmic nu este o simplă funcţionarehaotică, ci este o mare Acţiune înzestrată cu sens, oembriogeneză care dă formă, mai întâi materialelornecesare desfăşurărilor viitoare, la care chiar hazardurilevor fi canalizate şi utilizate şi în care, fiinţele desprinse dinMarea Fiinţă vor părea să înveţe, bâgnind, Limbajul care,în realitate, le vorbeşte pe ele de la începutulînceputurilor.”Şi oare nu acesta este mesajul dintotdeauna al tuturorreligiilor sau doctrinelor spirituale? Şi oare nu asistămacum la chiar înfrăţirea Ştiinţei cu Religia prindescoperirea reciprocă a jumătăţii de adevăr deţinută decealaltă. Aşa cum bine recunoştea Einstein „Ştiinţa fărăReligie este şchioapă. Religia fără Ştiinţă e oarbă.Adevărata religie a fost înnobilată graţie cunoaşteriiştiinţifice. Ştiinţa nu numai că purifică imboldul religios dereziduurile antropomorfice, dar contribuie deopotrivă lacrearea unei spiritualităţi religioase capabile de un nouînţeles al vieţii: sentimentul religios cosmic. (s.n.)”Şi într-adevăr astăzi tot mai mulţi oameni înţelegunitatea ştiinţei şi unitatea cultelor. Ridicându-sedeasupra tuturor fanatismelor religioase ei demonstreazăAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice12că toate cultele nu reprezintă decât traducerea uneisingure şi aceleiaşi religii. Ridicându-se deasupra tuturorformalismelor doctrinare, ei demonstrează că toatedoctrinele sunt expresia unei singure şi aceleiaşi ştiinţe.Arătând creştinului, evreului, hindusului că ritualurile lorascund în profunzime aceleaşi simboluri, că Iehova,Jupiter, Osiris Brahma ori Allah sunt diverse înfăţişări aleaceluiaşi Demiurg, ei proclamă unitatea credinţei. Ei aratămaterialiştilor că nu au observat decât o latură a naturii,dar că observaţiile lor sunt juste; şi arată idealiştilor că nuau văzut decât o latură a adevărului, dar că şi ei audreptate. Idealizând materialismul şi materializândidealismul, ei proclamă unitatea ştiinţei în echilibrulrezultat din analogia contrariilor.Apoi, ridicându-se şi mai sus, ei fac să se vadă cămonoteismul şi politeismul nu sunt decât concepţii diferiteale unei aceleiaşi credinţe, după cum materialismul şiidealismul nu sunt decât concepţii complementare aleaceluiaşi ştiinţe.”(Papus)Pentru aceşti oameni, ştiinţa şi credinţa nu sunt decâtvalenţe ale aceluiaşi unic şi veşnic Adevăr şi de aceea eiproclamă unitatea religiei şi a ştiinţei într-o aceeaşi sintezăal cărei sens este omul nou, Omul moral al Mileniului trei:Hommo sui Transcendentalis, Omul Universal.„Desigur că la o asemenea viziune (afirmă GiovaniGentile) şi realizare superioară a spiritului uman, nu seajunge decât pe etape, depăşind formele mai apropiate de
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice13alteritate – acelea în care nu este uşor să ne recunoaştempe noi înşine – până când vom ajunge să le cucerim şi pecele mai îndepărtate, acelea care la prima vedere ar păreatotal inacceptabile şi veşnic străine.” Iar Nietzsche ne aratăîn completare că „trebuie mai întâi să fi fost noi înşinesceptici, dogmatici, istorici şi în afară de acesta, poeţi,colecţionari, călători, ghicitori de enigme, moralişti, vizionarisau «spirite libere», în fine, să fi fost aproape toate pentru a fiparcurs sensul valorilor umane şi al sentimentului valorilor,pentru a putea privi cu ochi şi cu o conştiinţă multiplă dinînălţime către toate depărtările, din adâncime către toateînălţimile, dintr-un ungher către ceea ce e pretutindeni.” Şitot el ne reaminteşte că „toate acestea nu reprezintă decâtcondiţii prime ale misiunii noastre; această misiune cereînsă altceva: ea cere ca noi să creăm valori!”Omul social contemporan este pe punctul de a sedescoperi pe sine ca şi creator – Fiu al Marelui Arhitect.Lumea este pregătită să-l primească pe noul ucenic – fiulrătăcitor – pentru înfăptuirea Marii Opere: Viitorul.*Avem steaua călăuză: Conştiinţa individuală –modelul normativ universal. Avem suportul ideologic-raţional, filozofia practică şi ghidul de organizare: Ştiinţa-Religie-Morală şi Mod de Viaţă, Înţelepciunea eternă atuturor timpurilor. Avem scopul şi sensul: creaţiavalorică, perenă, corectă, benefică, dătătoare de identitateşi devenire. Avem calea: edificarea unei societăţi umaneAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice14comunitare, bazată pe virtute şi formată din membri –fiinţe universale purtătoare de sens şi de identitate,oameni emancipaţi prin efortul purificator al unei realeTransformări Morale. Ne mai trebuie instrumentul; iaracesta nu poate fi altul decât educaţia paideică, aşa cumvom încerca a surprinde contururile acesteia pe parcursulunei serii de materiale, dintre care volum de faţă reprezintănumai un început, o chemare, un manifest.Apelul nostru este adresat deopotrivă Raţiunii,Simţirii şi Conştiinţei tuturor celor ce se considerăoameni şi vor să-şi asume responsabilitatea edificăriiunei lumi mai elevate, pentru fiinţe mai nobile, şipentru un timp istoric ce se ridică la alte standardede exigenţă.*Iar pentru cei ce încă se mai ascund după voalulignoranţei ori se agaţă de confortul unor nostalgii desueteşi iluzorii, nu putem decât să le adresăm mesajul lui Noica,el însuşi convins că „oamenii trăiesc după cum se întâmplăneconducându-şi viaţa către o finalitate firească ” : „te tuiţila ei cum aşteaptă să se întâmple ceva. Ce? Aşteptaţi maideparte. Fie-vă zeii buni şi lase-vă veşnic acolo undesunteţi, căci mai departe tot nu veţi ajunge! Veşnicia epentru ceea ce nu este!”*Ne suntem atât de îndepărtaţi unii altora, pentru că încănu am întins punţi de speranţă peste prăpăstiile
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice15suferinţelor noastre însingurate. Căci ce poate fi mai marebucurie în viaţă decât să poţi fi împăcat (în fiecare clipă) curosturile lumii şi mai mare împlinire decât să participi lasensul acestora.Greşeala majoră a societăţii este, însă, că întrebuinţeazăomul, în loc să-l cultive. Îl utilizează, consumându-l în felulacesta, în loc de a-l creşte şi a-i culege roadele sale perene.Fiindcă omul, ca şi pomul, pentru a rodi, trebuie mai întâisă înflorească. Pe cât de frumoase şi multe sunt florilesperanţei în Anotimpul Tinereţii, pe atât vor fi de bogate şiîmbietoare roadele sale în Anotimpul Dăruirii. Fiecarecreaţie consumă din sufletul nostru de azi, dar adaugă lasufletul nostru de mâine. Astfel încât dintre toate fructelepământului, omul creator este singurul care sporeşte prinepuizare.Căci aşa se dezvăluie adevărata măsură a omului:făcând realizabil ceea ce lumea a dovedit a fi imposibil.*De aceea ca o rază de speranţă trecem prin lume în maregrabă, luând cu noi doar amintirile, lăsând în urmărealizările împreună cu suferinţa zidită la temelia lor şiînaintând mereu spre alte orizonturi la care destinulnostru visează necontenit. Fiindcă acesta este condiţiaumană: o speranţă hoinară însoţită de un vis îndrăzneţcununate pe ascuns în Templul tainic al Înfăptuirii.Viitorul este aici şi acum, în mâinile noastre. În minţileşi sufletele a miliarde de fiinţe umane care visează, speră şiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice16suferă, căci suferinţa este fântâna din care Sufletul seadapă atunci când pasul îi şovăie pe cărarea abruptă avieţii.Să facem, aşadar, din faptă crezul, din crez – datoria, dindatorie – misiunea vieţii, din viaţă – sărbătoarea fiinţeinoastre.*Nu putem schimba omul – dar putem crea altul nou, cuacelaşi nume.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice17MementoOmul, mult timp, s-a simţit a nu fi decât o păpuşăîn viaţă, modelată de forţele economice, de forţeleinconştientului, de forţele mediului. El a fostsubjugat de persoane, instituţii, de teoriile ştiinţeipsihologice. Dar el este pe cale de a-şi afirma înmod ferm o nouă declaraţie de independenţă. El seeliberează de alibiul Nelibertăţii. El se alege pe elînsuşi angajându-se, într-o lume extrem de dificilăşi adesea tragică, să devină el însuşi, nu opăpuşă, nu un sclav, nu o maşină, ci Sinele săuindividual şi unic”.Carl RogersAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice18CAPITOLUL IONTOLOGIA EDUCAŢIEI PAIDEICEUn principiu al artei pedagogice:…. copii trebuie educaţi nu potrivit custarea prezentă, ci cu starea mai bună, posibilă în viitor, a genului uman,adică potrivit cu ideea umanităţii şi cu menirea ei întreagă.Emanuel KantI. FIINŢA UMANĂ ŞI ORDINEA COSMICĂFiecare lucru îşi are un loc, un timp şi un rost al său. Adevărataînţelepciune stă, nu în a le cunoaşte mai dinainte, ci în puterea de-a le recunoaşte în momentul întîlnirii lor pe calea vieţii.Şi de fiecare dată !Ontologia, în sens etimologic, semnifică ştiinţa de sprefiinţă şi despre existenţă. Chiar dacă astăzi în sistemulpublic de învăţământ, această disciplină considerată întrecut esenţială, se studiază doar la facultăţi de profilfilosofic sau teologic, în demersul educaţiei paideiceontologia reprezintă fundamentul fără de care nu putemvorbi în nici un caz de proces educaţional. Educaţiapaideică presupune construcţia şi reconstrucţiapermanentă a persoanei umane. Omul ca fenomen unic şiirepetabil este el însuşi suspus legii univerale atransformărilor neîntrerupte. În acest context este absolutnecesar a cunoaşte în primul rând realitatea despre esenţafiinţei umane (acele adevăruri care deocamdată se află încăascunse prin cărţi “ocultate” de vreme şi care a transpărutexoteric de-a lungul timpului mai mult sub aspect simbolicîn ritualurile şi mesajele religioase, filosofice sau culturale).În al doilea rând şi ca o consecinţă firească a necesităţii
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice19cunoaşterii fiinţei umane o reprezintă chiar scopul declaratal oricărei educaţii şi cu atât mai mult al celei paideice: şianume acela de a sprijini fiinţa umană ca, aici în existenţasa reală, socială, să poată beneficia de optima de optima sadezvoltare personală, în măsură a avea acces la unstandard superior de calitate a vieţii. În vederea realizăriiacestui demers, educaţia îşi propune a crea anumiteinstrumente speciale spre a veni în întâmpinarea omuluica fiinţă şi ca existenţă socială. Or, omenii se aseamănă,dar se şi deosebesc fundamental în multe privinţe; unii auanumite trebuinţe, alţii altele, pe unii îi împlinesc în viaţăanumite lucruri (realizări, obiective etc) pe alţii altele. Noiam arătat în cărţile noastre anterioare (PsihologiaFiinţei…”, “Fundamentele consilierii în managementulcalităţii vieţii şi condiţiei umane”, “Piramida trebuinţelorumane fundamentale” etc) faptul că fiecare fiinţă umanăeste unică în sine; am văzut tot acolo că persoana umanăreprezintă un proces cu adevărat de o complexitateuluitoare şi am încercat să surprindem forţele principale ceconcură la realizarea şi transformarea permanentă aacesteia. Educaţia va trebui să ţină cont deopotrivă deasemănările cât şi de particularităţile fiecărei fiinţe umanedeterminate; de prezentul dar şi de devenirea (procesul detransformare continuă, evolutivă) a fiecăruia; de nivelul deaspiraţii; statutul social, vârsta etc. etc. În fapt educaţiaeste necesar a lua în calcul toate categoriile de forţe careconcură la structurarea şi remodelarea personalităţii:Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice20forţele cosmice, forţele naturii, cele ale societăţii, precum şiforţele individuale cu care se naşte sau pe care ledobândeşte pe parcurs o anumită fiinţă umană. Adicăeducaţia va trebui să ţină cont de ceea ce este omul realclipă de clipă; omul real ce nu există decât ca univers încontinuă transformare de sine; omul real care are nevoicunoaştere şi autocunoaştere, de sprijin şi autodezvoltarela fiecare pas al vieţii sale. Iată de ce educaţia paideică nupoate să fie comună (aşa cum vom arăta mai încolo), darnici nu poate reprezenta un proces cu standarde binestabilite sau “materii” ori “discipline” determinate.Educaţia este ghidul însoţitor al omului şi maestrul fiecăreifiinţe umane pe drumul dezvoltării personale. Ea înseşi, deaceea, trebuie nu doar să se adapteze specificului unic alfiecărui discipol, ci să pornească o dată cu acesta de laorigini şi să crească în acelaşi ritm cu el. Dacă merge prearepede îl pierde pe drum; dacă adoptă un ritm prea lentdisciploul se va dezice de ea ca de orice lucru nefolositorcare-l împiedică în libera sa dezvoltare. Iată de ce educaţiava fi necesar să înţeleagă în profunzime ce este fiinţaumană, ce este apoi persoana umană (adică fiinţa care“îmbracă” masca existenţei sale în această lume socială),ce este, în al treilea rând devenirea umană şi aşa maideparte. Educaţia paideică se va baza, de aceea peontologie, dar va lucra în strânsă legătură cu teologia, cupsihologia fiinţei şi a persoanlităţii, cu ingineria fiinţeiumane, cu ecologia şi alte ştiinţe-surori, în fapt capitole
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice21constituente ale unei singure şi ample ştiinţe universale.Această ştiinţă, ea înseşi îşi aşteaptă momentul dematuritate a omului social contemporan, pentru a coborârealitatea comunităţii spre a aduce cu sine beneficiiledezvoltării şi împlinirii superioare a trebuinţelor acesteia.*Educaţia paideică propune o nouă Ontologie, adresatăcapacităţii superioare de înţelegere de care dă dovadăomenirea actuală, Ontologie care, fără a le nega pe celeprecedente în istoria gândirii şi ştiinţei terestre şi totodatăconsiderându-le pe acestea paşi necesari în dezvoltareafacultăţilor omului, vine să le completeze şi unifice,înregistrând în acelaşi timp şi obligatoriul salt la nivelulimediat următor al perceperii vieţii şi ordinii de desfăşurarea proceselor naturii, de la microcosmosul subatomic pânăla macrocosmosul intergalactic.Iar pentru a demonstra încă o dată faptul că Educaţiapaideică nu reprezintă un element de noutate nici princonţinut, nici prin viziunea asupa vieţii şi omului, ci numaiprin momentul, formele şi modalităţile întrebuinţate spre ase face utilă fiinţei, comunităţii şi progresului ştiinţei, vomreda în continuare viziune acesteia ontologică pe baza aceea ce, la diverse momente şi venind din direcţii variate,marile spirite ale umanităţii ne-au lăsat ca şi îndrumarspre regăsirea sensurilor pierdute, spre înţelegereamisiunii şi locului nostru ca oameni în ansamblul Naturiişi Universului, dar mai ales pentru a ne putea adaptaAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice22conduita individuală şi colectivă în acord cu cerinţele şimisiunea noastră existenţială, ca fiinţe umane.Astfel coordonatele ontologice de bază se prezintă a fiurmătoarele:a) CosmosulOmul nu reprezintă decât una din nenumăratele nervuriformând evantaiul anatomic şi spiritual al Vieţii.Theillard de Chardin“Intrăm în aceleaşi valuri şi nu intrăm – ne spuneaHeraclit. Suntem şi nu suntem. Ceea ce tinde să se separese uneşte şi din tonurile cele mai diferite se compune ceamai frumoasă armonie. Ceea ce se uneşte sunt: Totul şiceea ce nu este tot, înţelegere, neînţelegere, armonie,discordanţă. Unul este alcătuit din toate şi toate purceddin Unul. Această ordine a lumii, aceeaşi pentru toatefiinţele, nu a fost făcută nici de om nici de zei. Ci este otransformare neîntreruptă, ca un vârtej universal. Şi toatealeargă în vârtejul acesta al Naturii. Însă Naturii îi place săse ascundă de privirea omului şi numai priceperea luipoate să o pătrundă. Căci ceea ce se prezintă sub formăvariată este în acord cu sine însuşi, existînd o armonie acontrarilor ca aceea a arcului şi a lirei. Iar Dumnezeu esteşi război şi pace, şi belşug şi foame”,… “fiind cunoscut ca ocurgere, ca un întreg, ca temei al fiinţei. El este Conştiinţacare se manifestă ca Lila, jocul Universului; matriceorganizatoare pe care o putem experimenta în tot ce ne
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice23înconjoară, dar nu putem vorbi despre ea”(MarilynFerguson)“Cuvântul <<cosmos>> arată că totalitatea a ceea ceexistă nu poate fi gândită decât ca ordine, armonie,frumuseţe; nu un lucru printre altele cu care avem de-aface, ci principalul izvor de semnificaţie care ne determinăşi care imprimă existenţei noastre Sens”(Ilia Prigogine)“Din punct de vedere organic şi funcţional, deşidistanţa dintre o Galaxie şi alta este fantastică, în fapt nusuntem în prezenţa nici unei diviziuni, în adevăratul sensal cuvântului, ci al unei evoluţii a Universului sistemic.Întocmai ca a unui embrion ce se naşte, a cărui realitateorganică şi funcţională i se distribuie în aparate, organe,ţesuturi şi celule de toate felurile – acum el expandat fiind,evoluat, derulându-şi existenţa în continuare ca sistemsupus aceloraşi legi unice, de bază, care îi determină, înfapt dezvoltarea, devenirea. Astfel că vorbim de SistemulUnivers aplicându-i acestuia legitatea sistemică întocmaica unui tot-unitar, descoperind aceeaşi cauzalitatedeterminantă, acelaşi principiu unic, în toate părţile salecomponente: galaxii, sori, planete etc. Fie că este vorba deo planetă, un satelit, elefant, om sau bacterie, legilesistemice cunt aceleaşi pentru toate.”(Bogdan Delavrancea)În acest context înţelegem, o dată cu Raymond Ruyercă: “Timpul Cosmic nu e o simplă funcţionare, ci o mareAcţiune înzestrată cu sens, o embriogeneză care dă formămai întâi materialelor necesare desfăşurărilor viitoare, la careAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice24chiar hazardurile vor fi canalizate şi utilizate şi în care,fiinţele desprinse din Marea Fiinţă vor părea să înveţe,bînguind, limbajul care, în realitate, le vorbeşte pe ele de laînceputul începuturilor.”În baza acestei filosofii de viaţă, orientate spre percepereasacrului, pentru care psihicul constituie parte integrantă aLumii Naturii, concepem Universul şi toate formele de viaţă caun tot unitar, în care fiecare acţiune şi fiecare gând în parte,afectează fiecare parte a Universului. Această concepţie nepermite să găsim Spiritul în orice aspect al vieţii, considerândcă speciile Planetei noastre trec printr-o schimbare evolutivămai mare decât cea a fiecăruia dintre noi în parte, inspirată şigenerată de întreaga Natură, aşa cum ne reaminteşte SerenaRoney-Dougal.b) Universul/NaturaParadox existenţial: în geometria dezvoltării umanecalea cea dreaptă spre noi înşine trebuie să facă un ocol prin toţiceilalţi.“Din această perspectivă, Natura ne apare infinită şivariată, un spaţiu multidimensional în care nu există liniidrepte şi nici forme perfect regulate, în care fenomenele nuse petrec secvenţial; o lume în care – după cum ne spunfizicile cuantice – până şi vidul e curbat. Este evident căsistemul nostru abstract de gândire nu va putea curând sădescrie sau să înţeleagă complet realitatea.” ( Fritjof Capra)
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice25Astfel încât, “conceptul de <<realitate>> ne indică ototalitate necunoscută şi indefinibilă a mişcării continuecare este fundamentul tuturor lucrurilor şi al însuşiprocesului de raţionare, ca şi al mişcării percepţieiinteligente realizate de minte în al său <<dans algândirii>>, într-o manieră ordonată şi sănătoasă.(DavidBohm). “Când gândim despre lume ne confruntăm cuaceeaşi problemă precum cartograful care încearcă săacopere suprafaţa pământului cu o serie de hărţi plane.Pentru cei mai mulţi dintre noi este dificil să fim mereuconştienţi de limitările şi relativitatea cunoaşteriiconceptuale. Datorită faptului că ne este mai uşor săapreciem cu mintea reprezentarea realităţii, decâtrealitatea înseşi, tindem să le confundăm pe acestea douăşi să luăm conceptele şi simbolurile noastre dreptrealitate”. ( Fritjof Capra )“Astfel că, dacă pentru unii Natura nu este decâtagregatul mort al unui număr indefinit de obiecte, sauspaţiul în care ei gândesc lucrurile aşezate ca într-unreceptacul, ori pentru alţii, este numai pământul din care-şi trag hrana şi întreţinerea lor, pentru cercetătoruliluminat (sintagă aplicabilă în egală măsură educatoruluicu acelaşi caracter, n.n.), în schimb, ea reprezintă Forţaoriginară, sfântă şi etern creatoare a lumii, care producetoate lucrurile din ea înseşi şi care prin lucrarea ei, leaduce la lumină” – ne reaminteşte Schelling. Astfel încât neeste mai uşor să înţelegem cum se face că, “atunci cândAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice26ridicăm privirile raţiunii spre minunile lumii înstelate,când conştiinţa noastră contemplă mersul Universului, cutoate splendorile lui, avem sentimentul că toată aceastăfrumuseţe ce ne înconjoară nu are sens decât atunci cândse reflectă într-un suflet de om care o admiră”, după cumrecunoştea Goethe.Astăzi, însă, noua conştiinţă la nivel de individ şisocietate este pregătită să realizeze că “sub efectul reflecţieiautentice şi al reîntoarecerilor în sine pe care Biosfera leantrenează, lanţurile se închid, iar Noosfera se constituieîntr-un sistem complex, în care fiecare element vede,simte, doreşte, suferă pentru sine aceleaşi lucruri cu toatecelelalte deodată. O colectivitate de conştiinţe devine acumechivalentul unei supra-conştiinţe. Pământul nu numai căse acoperă cu miriade de seminţe de Gândiri, dar seînveşmântează într-o membrană gânditoare, până la a numai forma decât o vastă Sămânţă, la scara siderală.Pluralitatea reflecţiilor individuale se grupează şi se întărescîn actul unei singure reflecţii unanime. Imediat ce s-aadoptat o viziune deplin realistă a Noosferei şi a naturiihiperorganice a legăturilor sociale, situaţia prezentă a lumiidevine mai clară, căci descoperim un sens foarte simplutulburărilor extrem de profunde care agită în acest momentrostul uman.”Şi tocmai acest ultim aspect, relevat de Theillerd deChardin, se constituie astfel ca o misiune fundamentalăpentru Educaţia paideică, în afara acestei descoperiri şi
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice27înţelegeri, orice ştiinţă (iar educaţia paideică se înscrie înloja ştiinţelor de gală) rămânând nimic alteceva de cât “ominciună şi o mare înşelătorie a fiinţei umane” (Laing)c) Legile existenţeiOmul nu-i decât măsura unui drum de împlinit.Lucian Blaga“Toate legile Naturii decurg ca o infinitate de raze dintr-o singură Lege Centrală, ne spune V.V. Moisescu. Iar dacăele trezesc mereu admiraţia noastră, prin exactitatea şiregularitatea lor permanentă, aceasta se datoreşte faptuluică Universul e un sistem unitar. O aceeaşi Esenţă erăspândită cu dărnicie pretutindeni, diferenţiată doar prinvarietatea gamelor armonioase. Aceleaşi legi prezidă şi lacăderea unui măr ca şi la gravitaţia lunii în jurulpământului sau la atracţia dintre două suflete. Buchetulde flori şi persoana iubită căreia i-l oferim sunt realităţileaceleiaşi armonii atotcuprinzătoare.”Iar “legile societăţii, completează Marx, sunt încercăriale omului de a se apropia de intenţiile orânduirii morale alumii, în cursul lumii şi al vieţii; pentru că totul sereduce la câteva legi mari care se manifestăpretutindeni”. (s.n.)Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice28d) CunoaştereaÎnţelege cât poţi din Cartea Naturii şi nu-ţi chinui capul cu ce ţi-arămas: ceea ce nu şti să citeşti nu te priveşte.Pitagora“Este imposibil a studia un sistem al Universului fărăstudiul omului; în acelaşi timp este imposibil de studiatomul fără a studia Universul. Omul este o imagine a Lumii;el a fost creat de aceleaşi legi care au creat întreaga Lume.Dacă un om se cunoaşte şi se înţelege pe sine însuşi, el vacunoaşte şi va înţelege întreaga Lume, toate legile care ocreează şi o guvernează. Şi invers, prin studiul Lumii şi alegilor care o guvernează, el va învăţa şi va înţelege legilecare-l modelează pe el însuşi. În acest sens unele legi suntînţelese şi asimilate mai uşor prin studiul realităţiiobiective, iar altele nu pot fi înţelese decât prin studiul desine. Studiul omului şi studiul Universului trebuie, deci sămeargă în paralel ajutându-se reciproc” (P.D.Ouspensky)“Omul are nevoie, pentru certitudine în trăire, pentruviguroasa dezvoltare a voinţei şi personalităţii sale, de ocunoaştere a lumii spirituale. Deşi poate simţi grandoarea,frumuseţea, înţelepciunea lumii naturale, în modul cel maiamplu, aceasta nu-i dă nici un răspuns la întrebareadespre propria-i fiinţă.”(Rudolf Steiner)Aşa cum arăta Goethe: “omul se cunoaşte pe sinenumai întrucât cunoaşte lumea, pe care o zăreşte în sine,iar pe sine numai în ea. Fiecare lucru nou privit binedeschide în noi un nou organ de percepţie”. “De vreme ce
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice29toate în natură corespund unei Puteri morale, dacă vreunfenomen rămâne brut şi întunecat este pentru că nu s-aactivaat încă în observator facultatea corespunzătoare.Însă toţi oamenii primesc vestiri de la Suflet, fiindcătrăiesc prin adevăr şi simt nevoia de a exprima: îndragoste, în artă, în, zgârcenie, în politică, în muncă, înjocuri, învăţăm să dăm glas Rostului nostru creator. Şi oride câte ori ne organizăm sufletul atât de armonios încât săpătrundem în regiunea unde văzduhul este muzică, auzimacele Prime Simfonii şi ne străduim să le transcriem.Fiindcă toţi oamenii suntem în stare de Gândurile a cărorîncununare este întreg Universul”. (Ralph W. Emerson)*“Tot mai mulţi oameni înţeleg astăzi unitatea ştiinţelorşi unitatea cultelor; ridicându-se deasupra tuturorfanatismelor religioase ei demonstrează că toate cultele nureprezintă decât traducerea unei singure şi aceleiaşi religii;ridicându-se deasupra tuturor formalismelor doctrinare, eidemonstează că toate doctrinele sunt expresia unei singureşi aceleiaşi ştiinţe. Ei arată materialiştilor că nu auobservat decât o latură a naturii, dar observaţiile lor suntjuste; ei arată idealiştilor că nu au văzut decât o latură aadevărului, dar că şi ei au dreptate. Idealizândmaterialismul şi materializând idealismul, ei proclamăunitatea ştiinţei în echilibrul rezultat din armonizareacontrariilor. Apoi, ridicându-se şi mai sus, ei fac să se vadăcă politeismul şi monoteismul sunt doar concepţii diferiteAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice30ale uneia şi aceleiaşi credinţe, după cum materialismul şiidealismul, nu sunt decât concepţii diferite ale aceleiaşiştiinţe. Pentru ei ştiinţa şi credinţa sunt două concepţiidiferite ale unicului şi veşnicului Adevăr şi de aceea eiproclamă unitatea religiei şi a ştiinţei într-o nouă sinteză acărei deviză este: <<Ceea ce este sus, e la fel cu ceea ceeste jos, pentru a împlini miracolul Unităţii>>. (Papus)Fiindcă, într-adevăr, aşa cum arăta Einstein “ştiinţafără religie este şchioapă; religia fără ştiinţă este oarbă.Adevărata religie a fost înnobilată şi aprofundată graţiecunoaşterii ştiinţifice. Ştiinţa nu numai că purificăimboldul religios de reziduurile sale antropomorfice, darcontribuie şi la crearea unei spiritualităţi religioasenecesare pentru înţelegerea vieţii. Fiindcă sentimentulreligios cosmic reprezintă cea mai mare şi mai nobilăcauză aflată la baza cercetării ştiinţifice; aceaastaconstituie menirea principală a artei şi ştiinţei: şi anumede a trezi şi a menţine acest sentiment în sufletul celorreceptivi faţă de el”.“Căci deopotrivă omenirea are nevoie de amândouăacestea : de ştiinţă pentru a trăi în societatea modernă, iarde filosofia mistică din spatele religiei pentru a înţelegenatura ultimă a lucrurilor. Nu de sinteza acestora avemnevoie, ci de interacţiunea dinamică dintre analizaştiinţifică, şi intuiţia mistică. ”( Fritjof Capra)În numele principiului realităţii holografice şiinseparabile, Ontologia Educaţiei paideice depăşeşte
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice31disocierile binare curente de tipul parte-înteg, experienţă-cunoaştere, ştiinţă-religie etc. fundamentând formulenefragmentare de descriere a realităţii, fluide şi elastice,capabile să exprime “intuiţia dominantă a noii Conştiinţeştiinţifice, culturale şi spirituale înregistrată în prezent lanivel planetar: aceea că realitatea este un proces unic şiunitar, o transformare ca o curgere continuă, o plenitudinedinamică bazată pe o ordine implicită, atotcuprinzătoare ceguvernează atât starea de existenţă a ansamblului, cât şimanifestarea cazurilor particulare”. (Raymond Ruyer)Astfel încât “ materia şi spiritul nu reprezintă <<lucruri>>sau <<naturi>>, ci variabile conjugate în emergenţatanscenderii curbelor spaţio-temporale” (Theillard deChardin)*“Orice idee nouă se situează dincolo de experienţanemijlocită. Experienţa nemijlocită nu ne oferă ceva nou,niciodată, ci numai idei sintetizatoare care leagă faptele.Fie că o numim speculativă sau transcendentală, nu existăştiinţă care să nu fie obligată să conflueze în metafizică”arăta Alfred Adler. Pentru că “ dinafară nu se poate ajungeniciodată la esenţa lucrurilor; oricât am căuta, nudobândim decât imagini şi nume” (Schopenhouer) şi deabia“conştiinţa este nivelul la care existenţa devineştiinţă”.(Hegel)“Adevărata ştiinţă nu e conformism livresc, ci esteconformitate cu Natura,deopotrivă disciplină şi revoluţie, şiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice32de aceea numai spiritele imaginative reuşesc să cunoascărealitatea”. (Victor Săhleanu)“Astăzi, însă, ne aflăm la începuturile cunoaşterii. Neaflăm la începuturile conştiinţei”(Edgar Morin)“Pentru omul iluminat, a cărui conştiinţă îmbrăţişeazăUniversul, acesta devine propriul său corp, în timp cetrupul său fizic devine manifestarea Spiritului Universal,viziune a sa devine expresie a unei realităţi superioare, iardiscursul său expresia adevărului etern” (Lama AngarikaGovinda)*“Nici o clipă însă nu trebuie să ne îndoim că în ceea cepriveşte realitatea suprasensibilă, transcendentă, existăposibilitatea de a <<deschide ochii>> fiecăruia, care aducebunăvoinţa necesară. Ţinând seamă de acest fapt au vorbitşi au scris toţi aceia care simţeau că s-a dzvoltat în ei<<organul interior de percepţie>>, cu ajutorul căruia auputut să cunoască adevărata fiinţă umană ascunsăsimţurilor exterioare. Din această cauză, din cele mai vechitimpuri se vorbeşte de o <<înţelepciune ascunsă>>. Cine aprins ceva din ea, este tot atât de sigur de ceea cestăpâneşte, precum cei care au ochii bine formaţi suntsiguri de stăpânirea percepţiilor vizuale ale culorilor.Pentru el această <<înţelepciune ascunsă >> nu are nevoiede nici o <<dovadă>>; iar el mai ştie că ea nu are nevoie denici o dovadă pentru cel căruia, asemeni lui, i s-a deschis<<simţul superior>>. Cu un asemenea om el poate vorbi
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice33aşa cum un călător poate povesti despre America celor cen-au văzut-o ei înşişi, dar care îşi pot face o idee despre ea,pentru că şi ei ar vedea acelaşi lucru dacă li s-ar oferiprilejul”(Rudolf Steiner)De aceea, observatorul suprasensibilului-transcendentnu trebuie să vorbească numai cercetătorilor lumiispirituale. Cuvintele lui trebuie să se adreseze tuturoroamenilor, fiindcă are de comunicat lucruri care îi privescpe toţi şi el mai ştie că nu poate fi <<om>> în adevăratulînţeles al cuvântului fără să cunoască aceste lucruri. El seadresează tuturor oamenilor deoarece ştie că există diferitegrade de înţelegere pentru ceea ce are de spus; ştie că îlpot înţelege şi cei ce sunt încă foarte departe de clipa încare li se va deschide propria cercetare spirituală. CăciSimţirea şi Priceperea pentru adevăr – sau cum i-am spuneastăzi <<Vocea Conştiinţei>> – există în fiecare om. Astfelcă se adresează în primul rând acesteia, singura în măsurăa lumina fiecare suflet existent. El ştie , de asemenea că înaceastă pricepere există o Putere care treptat trebuie săducă la gradele superioare ale cunoaşterii. Această Simţire,care la început poate că nu vede absolut nimic din ceea cei se spune, ea însăşi este magicianul care deschide<<ochiul spiritului>>. Ea mocneşte în întuneric; sufletulnu vede, însă este cuprins de puterea Adevărului tocmaiprin această trăire interioară. Şi atunci, încetul cu încetul,Adevărul se va apropia de suflet şi îi va deschide <<simţulsuperior>>. Căci dacă nu fiecare orb din naştere poate fiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice34operat, în schimb fiecare ochi spiritual poate fideschis.”(Rudolf Steiner)Fiindcă ne aflăm “în mijlocul torentului evoluţiei, dar îlobservăm tot atât de puţin ca şi rotaţia pământului” (AlfredAdler). De aceea “numai când vom percepe esenţialul dinFiinţa Lumii, ne vom apropia de fiinţa noastră proprie, depropria noastră perfecţiune, de propria desăvârşire”(Abraham Maslow)Iar misiunea de prim rang a Educaţiei paideice este săcreeze tocmai această punte care uneşte fiinţa umană cupropria sa perfecţiune.e) Raportul omului cu UniversulOmul e simbolul veşniciei închise în timp.Thomas Carlyle“Omul şi muntele se aseamănă, dar cu deosebirea cădacă prin munţii săi pământul încearcă să urce la cer, prinom cerul coboară pe pământ” scria cândva Shakespeare.“Una dintre trăsăturile fundamentale, ne spune JeanMonod, care caracterizează, fără excepţie, toate fiinţele,este aceea de a fi <<obiecte înzestrate cu un proiect>>, pecare îl reprezintă în structurile lor şi îl realizează prinperformanţele lor.”“Căci există o tendinţă generală şi universală care îlconduce pe fiecare om să devină ceea ce Sinele său este,realmente”.(Carl Rogers) “Astfel încît ceea ce un om poateel trebuie să fie!”(Abraham Maslow)
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice35“Dar omul nu e numai o fiinţă care se naşte, mănâncă,doarme, se înmulţeşte şi moare, ca toate celelalte fiinţe;omul nu e numai o fiinţă care, cu şiretlicuri ori cubrutalitate, călcând şi strivind pe alţii caută să-şicucerească un loc la ospăţul vieţii. Omul e o fiinţă care euneori mai puţin înarmată pentru izbândă, dar spredeosebire de toate celelalte vieţuitoare năzuieşte ca înaceastă oglindă a conştiinţei cu care a fost hărăzit săcuprindă o cât mai mare parte a lumii pe care trăieşte – ofiinţă care cu această scânteie de dumnezeire caută săpătrundă bezna de taine şi îndoieli care-l împresoară”(Tudor Muşatescu )“Însă ceea ce distinge din capul locului la cel mai prostarhitect, de albina perfectă., este faptul că el a construitcelula în capul său, înainte de a o construi din ceară. Înfinal apare astfel un rezultat ce existase încă de la începutulacestui proces, în mod ideal, în închipuirea omului. El nuproduce numai o modificare de formă a elementului natural,ci îşi realizează în acelaşi timp în acest element naturalscopul său, pe care-l cunoaşte, care constiutuie o lege cedetermină felul activităţii sale şi căruia el trebuie să-isubordoneze întreaga sa voinţă”(Karl Marx)“Căci, dacă în lumea Naturii, totul este prin natură, înlumea spiritului, în schimb, nimeni şi nimic nu e prinnatură. Ci e intregime ceea ce devine prin opera sa proprie;şi nimic nu este fiindcă ar fi deja făcut, ci totul e veşnic deînfăptuit. Iar tot ceea ce s-a înţeles, nu e nimic faţă de ceeaAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice36ce se vrea a se înţelege, dar nu s-a înţeles încă; şi tot astfel,meritele faptelor celor mai frumoase pe care le-am săvârşitnu scad nici măcar un fir de păr din suma datoriilor ce leavem încă de îndeplinit şi a căror îndeplinire va costaîntreaga valoare a conduitei noastre, datorită căreia vomcontinua să contăm ca fiinţe spirituale. Şi nimic nurămâne în interiorul nostru când se stinge flacăra vie încare constă actul spiritual, până când nu se reaprindeacea flacără; încât, de fiecare dată când ne închipuim casimpli spectatori ai sufletului nostru, chiar după o viaţăspirituală intens trăită şi după opere mari şi creaţiiputernice, noi, spectatori inerţi, ne vom găsi în gol, înnimicul absolut. Există în om atâta spirit, atâta bogăţiespirituală, deci, câtă viaţă spirituală în act. Căci memoriacare nu se înnoieşte, care nu creează “ex novo”, nu arenimic, absolut nimic a-şi aminti!…Omul este om pentru căse face Om!”(Giovani Gentile)“Natura inventează, omul descopră. Dar când omulinventează, Natura se descoperă pe sine înseşi”(BasarabNicolescu)Astfel încât, aşa cum arată Traian Stănciulescu, “laintersecţia dintre universul creaţiei umane şi cel al creaţieinaturale se defineşte statutul omului de fiinţă cosmică,supraordonat calităţii sale de fiinţă bio-psiho-socială şispirituală. Principiul universal al rezonanţei holografice nesugerează posibilitatea că omul care cunoaşte, creatoreste, oricând în măsură să surprindă şi să înţeleagă
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice37adevăruri tot mai subtile ale existenţei universale, la acăror afirmare contribuie prin propria sa existenţă de fapt.Unitatea ontologică a fiinţei creatoare, manifestată întremultiplele nivele ale existenţei sale este singure în măurăsă răspundă opţiunii epistemologice de înălţare în grad, dela <<Cosmosul mic>> la <<Existentul Absolut>>carecuprinde în sine tot”.“Experienţa creatoare, s-a spus, exaltă, dintotdeaunaun iz de transcendenţă, întrucât, prin ea, omul se simteasemeni lui Dumnezeu, făuritor şi părtaş la ArmoniaUniverală. Iată de ce, asumându-şi un destin creator, fiinţaumană nu numai că evadează din stihia contingenţei, aperisabilităţii şi a plafonatorului <<spirit de turmă>>, dardobândeşte, totodată, convingerea că Facerea Lumii abia aînceput în cele şapte zile şi că urmează Cea de-a Opta Zi decare este resposabilă pe deplin şi în care poate şi trebuie sătrudească după puterile sale pentru a spori şi a redeschidemereu Ciclul Primordial.”(Doina Balahur ) “Fiindcă fiecareclipă vine la noi încărcată de o poruncă a Providenţei,pentru a rămâne, apoi, în eternitate ceea ce am făcut noidin ea”(Francis de Sales).Misiunea Educaţiei paideice este să-i descopere omuluiadevarul despre natura şi esenţa sa cosmică: aceea decreator de valori, creator de realităţi, printre care, cea maiimportantă operă de artă ce trebuie să iasă dim măiestriaconştiinţei sale este chiar propria sa perosană, propria sadevenire.Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice38*În viziunea Educaţiei paideice “nici una dintre părţileaparţinând unei entităţi nu reprezintă în sine, o valoaremai mare, ci numai în măsura în care ea reprezintăcomponentă a unui întreg armonios. Astfel omul executăun act pozitiv de creaţie ori de câte ori aşează o înfăptuirepe pământ, sub soare. Dacă în definitiv are dreptul de a senaşte, acest drept rezultă, desigur, din faptul că el nuconstituie nici mai mult nici mai puţin decât o trăsătură apeisajului, asemenea stâncilor, copacilor, urşilor saualibinelor, din natura căruia îşi derivă existenţa sa”.(FrankLoyd Wright)Sau cum arăta, poetic, Lucian Blaga: “trupul meu nueste mai aproape de mine decât stelele şi zodiile care,învârtindu-se, cad în apus, nu sunt mai departe decâtpropriul meu sânge”“Pentru cei mai bine informaţi cu privire ladimensiunile şi exigenţele structurale ale Lumii, forţelecare, adunându-se de afară sau ţâşnind din năuntru, neapropie tot mai mult unii de alţii, îşi pierd orice aparenţăde arbitrar şi orice pericol de instabilitate. Umanitateadobândeşte astfel consistenţă şi devine în acelaşi timpverosimilă imediat ce, raportată într-un Spaţiu-Timpbiologic, ne apare ca prelungind în configuraţia ei chiarliniile Universului prin alte realităţi la fel de avansate ca şiele. Căci omul nu reprezintă decât una dintre
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice39nenumăratele nervuri formând evantaiul anatomic şispiritual al Vieţii”.(Theillard de Chardin)“Fiinţa umană – arăta Einstein – este o parte aîntregului numit de noi Univers; o parte limitată de timp şispaţiu. Ea-şi resimte propria identitate, sentimentele,gîndurile, ca pe ceva separat de restul, un fel de iluzieoptică a conştiinţei sale. Această iluzie reprezintă oadevărată închisoare ce ne limitează la dorinţele personaleşi la afecţiunea pentru câteva fiinţe apropiate. Misiuneanoastră este însă aceea de a ne elibera din aceastăînchisoare prin lărgirea cercului compasiunii, îmbrăţişindtoate Fiinţele şi întreaga Natură în frumuseţea sa.”“Iată de ce, operaţia pe care o facem spontan cu un omsau cu un animal, şi anume să trecem dincolo desemnalmentele, de gesturile sale, la conştiinţa sa carevorbeşte conştiinţei noastre, această operaţie trebuie s-ofacem cu toate individualităţile din Univers, cu toate formelesale active. Trebuie s-o facem cu Universul în totalitatea sa,cu Universul care, în mod şi mai evident, are un sufletînrudit cu sufletul nostru.(Raymond Ruyer)Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice40II. CONDIŢIA UMANĂ ŞI REALITATEA SOCIALĂNoi suntem născuţi pentru un motiv anume, dar maojritatea dintrenoi nu îl descoperim. Succesul în viaţă nu are nimic de-a face cuceea ce ai, ori ceea ce obţii pentru tine. Succesul esteceea ce faci tu pentru alţii.Danny Thomas1. Condiţia universală a fiinţei umaneDarul pe care îl am de la Dumnezeu este potenţialul meu.Darul pe care îl am pentru Dumnezeu, esteceea ce fac eu cu acest potenţial.John C. MaxwellOmul este o parte a Universului, aşa cum se exprimaEinstein. În fapt Universul însuşi ni se desccoperă ca unmare ocean de viaţă sub diverse forme de manifestare,dintre care, ceea ce numim „fiinţă” reprezintă numai unanumit stadiu în evoluţia vieţii, ce se înfăţişează acumajunsă la un nivel superior de dezvoltare. Acest nivel îipermite să posede o anumită organizare internă proprie, săfie dotată cu un „centru de comandă si control”, numitSine, să posede anumite abilităţi si funcţii, precum şicapacitatea de a dobândi şi dezvolta altele noi, proprii,individuale, pe parcursul devenirii acesteia. Astfel încât, lanivel cosmic, putem spune că totul se înfăţişează într-oviziune holografică precum un flux continuu de viaţă şifiinţă, o procesualitate în devenire neîntreruptă, cu oorganizare sistemică (după principiul sferă in sferă)ierarhizată pe multiple nivele de realităţi (în funcţie deprogresia lor evolutivă), în care fiecare componentă se
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice41naşte şi se transformă neîntrerupt prin acţiunile sinergice,manifestările şi existenţa concomitentă a tuturor celorlalteşi, totodată, fiecare componentă reflectă în sine Întregul, lafel precum Întregul le conţine şi reprezintă pe toateacestea.Iată de ce Sinele (sau Fiinţa) este un „sâmbure de viaţă”dotat cu identitate proprie, după „chipul şi asemănarea”Marii Fiinţe (Fiinţei Prime, Demiurgului etc.) indiferent subce denumire se înfăţişează ea privirilor sufletului nostruuman.Pentru că în ziua de astăzi a evoluţiei vieţii pe Terra, adevenit un lucru de elementară educaţie existenţială,faptul de a şti (= a crede + a înţelege + a trăi) că MareaFiinţă (preferăm această denumire ce se plasează în afaraoricărui curent religios, filozofic, ştiinţific inventat deoameni) se află la originea tuturor Celor ce Sunt (atât celeperceptibile cât şi multora încă de nepătruns pentruomenirea prezentului), la originea întregii Ordini Cosmice;că există anumite Legi fundamentale de maximăuniversalitate care pătrund, susţin şi promovează(direcţionează) buna creştere şi dezvoltare a vieţii pe toatenivelele de Realităţi; că Fiinţa este o parte a Naturii avândconstituţia internă si externă, funcţionalitatea precum şitoate procesele ei existenţiale organizate sistemic şi ciclic,în armonie deopotrivă cu celelalte categorii de fiinţeprecum şi cu ciclurile cosmice ale evoluţiei. Că fiinţele îşisunt absolut necesare unele altora pentru existenţă şiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice42dezvoltare (fiindu-şi deopotrivă „învăţătorii şi învăţăceii”,cum ar spune Richard Bach) şi mai mult, că reprezentândfiecare creaţia sinergiei manifestărilor celorlalte, se vădeştede o deosebită necesitate faptul de a înţelege că de propriadezvoltare depinde fundamental existenţa, creşterea şiîmplinirea tuturor celorlalte.În acest context întreg Universul este perceput ca ovastă Şcoală Cosmică a dezvoltării Vieţii, pe grade ierarhiceîn funcţie de Nivelul de evoluţie al Fiinţei, la fiecare astfelde treaptă existând lecţii specifice, experienţe de parcurs învederea accesării (deprinderii şi dezvoltării) capacităţilorcerute de Programa Evoluţiei Universale. Pentru uşurinţaşi claritatea înţelegerii acestui extraordinar proces aldevenirii fiinţei, de cea mai mare utilitate ne estecomparaţia, analogia şi meditaţia asupra structurilor,procedurilor şi întregului ansamblu al şcolii sociale, alînvăţământului public organizat pe 12 nivele. Iar aceastămeditaţie nu este nici parabolică nici alegorică, ci realitateaşcolii sociale a fost structurată (în toate liniile ei majore) dedoar câteva „spirite luminate” ale istoriei, care au pusbazele acesteia prin contemplarea lumilor superioare şi auniversalităţii procesului evoluţiei vieţii, şi prin adaptareala cerinţele actuale ale dezvoltării umane.Astfel încât toate cele regăsite aici jos îşi aucorespondentul lor universal în Lumile Superioare. Putemastfel – deţinând această cheie, a Vieţii ca Şcoală – săînţelegem semnificaţia, sensul şi utilitatea majorităţii
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice43lucrurilor ce ies în calea existenţei noastre bulversându-nesufletul şi mintea aruncându-ne în hăţişuri create deconfuzia conceptelor şi ignoranţei umane, ori mai rău,aruncându-ne în tenebrele pierderii sensului, a rostului şifrumuseţii vieţii, la fiecare pas când ne întâlnim cusuferinţa, eşecul, cu teama, cu dorinţele, cu războaiele şirevoluţiile, cu întreg fenomenul fals denumit „mizeriaumană”, numai pentru că lipsa de elementară atenţie şiinvestigaţie interioară a omenirii nu îi percepe rostul,utilitatea şi, de cele mai multe ori necesitatea.Aşadar, după accesarea deopotrivă a cunoaşteriipozitiviste şi spirituale şi în urma procesului de analizămeditativă, realitatea ni se înfăţişează într-o cu total altălumină, limpezind câmpul percepţiei noastre, care acumpoate zări până departe în zări nebănuite înainte şi poateaduce în faţa sufletului întreaga panoramă a creşterii şidezvoltării vieţii şi fiinţei după reguli clare şi precise, înacord cu necesităţile fiecărui Nivel la care se ridică acesteala un moment dat.*Astfel, potrivit Educaţiei paideice, condiţia umană estedefinită de următoarele coordonate:a) – ceea ce se numeşte în mod obişnuit „om” ne apareca o anumită etapă în procesul de creştere şi dezvoltare aFiinţei, de la care ea începe a realiza conştienţa de sine,adică, pe de o parte să îşi dea seama de existenţa,identitatea şi rostul propriu, iar pe de altă parte să fie înAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice44măsură a decide propriul destin, adică să participe prinvoinţa, efortul şi capacităţile individuale la dezvoltarea – laprocesul de educaţie – la Şcoala Vieţii. O dată cu stadiuluman, putem spune că Fiinţa merge la şcoală în clasaîntâi, adică primeşte un nume, o identitate, Conştiinţa seindividualizează, dobândeşte posibilitatea de a împărtăşi şiurma anumite valori ( formând Caracterul, a se vedeavolumul „Psihologia Fiinţei....”) de a se apropia oriîndepărta, de a îndrăgi ori urî, de a conlucra ori refuzaanumite lucruri (activităţi, fenomene, fiinţe, stări, etc., ceeace-i conturează Natura individuală), dobândeşteposibilitatea de a avea alte organisme/ vehicule de lucrumari performante (Corpurile Fiziologic, Astral, Mental,ulterior Cauzal etc.) posibilitatea (dar şi îndatorirea) de aprogresa prin străduinţă şi autoeducaţie precum şi peaceea de a suferi atunci când greşeşte, ca factor indicatorşi corector al atitudinilor, căilor şi manifestărilor eronate.Totodată acţiunea Modelatorilor Evoluţiei dobândeşte oaltă alură, prin aceea că, dacă pentru stadiile anterioare(corespunzătoare, de exemplu regnurilor mineral, vegetal şianimal) aceşti Modelatori se comportau precum moaşeleori doicile din creşe şi cămine, începând cu stadiul uman,se exprimă sub forma educatorilor, învăţătorilor,antrenorilor, care predau o lecţie, lasă timp pentruasimilarea şi exersarea ei (punerea în practică, dobândireaaptitudinii necesare) după care urmează examenul, testulde verificare. Suferinţa ori satisfacţia/ împlinirea nu sunt
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice45decât modalităţi subsecvente de autocontrol: ele ne aratădacă ne-am făcut temele sau nu.b) – iar temele sunt absolut individule, personalizatedupă natura, caracterul şi nivelul de Evoluţie al fiecăruielev-Fiinţă umană. Există teme pentru clasa a II-a şi temepentru clasa a X-a; există teme pentru profilul de filologieşi respectiv pentru cel de biologie-chimie aflate ambele peaceeaşi treaptă de evoluţie (clasa a X-a de exemplu). Existăapoi, în cadrul colectivului aceleiaşi clase şi la acelaşiprofil, elevi mai avansaţi şi elevi mai puţin avansaţi: uniiau mai multe cunoştinţe/ capacităţi/ valori ale Fiinţei lor,dezvoltate, alţii mai puţine; unii, de asemenea, au maimare atracţie pentru matematică, pe când alţii cătrebiologie, istorie, filozofie, religie ori sport. Continuând astfelşirul meditaţiei, vedem că în Lumea Universului, la fel caîn învăţământul uman, există o varietate infinită decombinaţii şi posibilităţi care fac astfel încât fiecare Fiinţăla stadiul uman să reprezinte un fenomen unic (pe de oparte) iar pe de altă parte să se afle într-o schimbareevolutivă permanentă.c) – dacă ne înălţăm acum privirea spiritului şisupunem contemplaţiei noastre întreg Pământul, încalitate de Şcoală, putem observa că, dacă în planurile„superioare” ale acestuia (Astral, Mental şi Cauzal –deocamdată), elevii se situează fiecare în clasa lui, potrivitnivelului de dezvoltare atins (ca atunci când am fi întimpul celor 50 de minute de curs); în Planul Fizic înAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice46schimb toţi elevii se amestecă unii pe alţii la fel cum seîntâmplă în timpul pauzelor pe coridoare şi în curtea şcolii.Aceasta nu înseamnă – nici pe de parte – că realitateafizică ar corespunde unui moment de pauză în procesuleducativ al Fiinţei-om. Dimpotrivă, Planul Fizic reprezintăcel mai complex laborator de lucru al Terrei în momentulde faţă, datorită unei multitudini de factori, dintre careamintim doar pe următorii:- coexistenţa şi manifestarea tuturor categoriilor defiinţe pe care le găzduieşte Planeta noastră (de la regnurilenumite „elementale” până la cele angelice – dar şi altele întranzit)- posibilitatea de a beneficia de toateorganismele/corpurile şi instrumentele de lucru puse ladispoziţie de Şcoala Terrei la nivelul actual de evoluţie al ei(de la Corpul Biologic până la cel Cauzal şi de la simţurilefiziologice până la cele superioare ale Transcendenţei şiUnificării)- posibilitatea de a realiza experienţe, de a parcurgeprobe practice, de a dobândi şi exersa abilităţi, de a verificaputerile şi principiile proprii prin contactul şi combinaţiamultor categorii de energii, forţe, tendinţe şi influenţeaparţinătoare tuturor planurilor Terrei şi tuturor fiinţelor- iar pentru om, cel mai important, posibilitatea (unică,în acest plan numai) de a dezvolta acele puteri interioarece-i permit să adere, să respecte şi să urmeze anumitevalori, puteri numite Virtuţi şi care nu se pot naşte decât
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice47prin prelucrările realizate asupra Organismului Astral(sediul dorinţelor, pasiunilor, viciilor, a tot ce ţine deatracţie şi repulsie, a curentelor/ Tendinţelor Naturii ceînlănţuie Fiinţa, limitându-i libertatea şi constituind oproblemă – un “cal” ce trebuie sărit – în dezvoltareapersonală).Virtutea (sau virtuţile) permit Fiinţei-om să aibăcapacitatea (puterea) de a înţelege (şi nu e deloc paradoxalcă nu au legătură cu mentalul!), de a urma şi de atranspune în faptă, de a da curs Legilor Universale ce aufost orânduite pentru bunul progres al procesului educativla nivel cosmic.Adler exprima această condiţie existenţială a fiinţeiumane astfel: “individul – spunea el – nu poate progresa îndezvoltarea sa autentică decât dacă trăieşte şi năzuieşte caparte a întregului… toate funcţiile noastre sunt aşa felcalculate încât să nu tulbure colectivitatea oamenilor, să-ilege pe indivizi de societate. A privi înseamnă a accepta, afertiliza ceea ce cade pe retină. Văzul nu este pur şi simpluun proces fiziologic, el îl arată pe om ca parte a întregului,care primeşte şi dă. Prin văz, auz, vorbire noi ne asociemunii cu alţii. Omul priveşte, ascultă, vorbeşte numai cândinteresul său este legat de lumea exterioară, de ceilalţi.Raţiunea sa, bunul său se supun controlului semenilor,adevărului absolut şi ţintesc la corectitudinea eternă.Sentimentele şi concepţiile noastre estetice, care poartă însine poate cea mai mare forţă motrice de creaţie, au oAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice48valoare eternă numai dacă se desfăşoară în torentulevoluţiei întru bunăstarea umanităţii. Toate funcţiilenoastre corporale şi sufleteşti sunt dezvoltare corect,normal, sănătos în măsura în care poartă în ele suficientsentiment de comuniune socială şi sunt apte pentrucolaborare”.Iar sentimentul de comuniune socială este conceput cafiind: “model suprem al umanităţii, al unei stări în care nereprezentăm ca soluţionate toate problemele vieţii, toaterelaţiile cu lumea exterioară, este un ideal înălţător, un ţelnormativ, ţel al desăvârşirii care trebuie să poarte în elţelul unei colectivităţi ideale, deoarece tot ceea ce găsim noivaloros în viaţă, ceea ce există şi dăinuie pentru veşnicieeste un produs al acestui sentiment de comuniune socială… Sentimentul de comuniune socială înseamnă înainte detoate o aspiraţie către o formă de colectivitate pe caretrebuie să o gândim ca eternă, aşa cum ar putea fi gânditădacă unitatea ar fi atins ţelul perfecţiunii. Nu este vorbanicidecum de o colectivitate sau societate din prezent, nicide instituţii politice sau religioase, ci de ţelul cel maipotrivit al perfecţiunii, care trebuie să fie un ţel alcolectivităţii ideale a întregii umanităţi, ultima expresie aevoluţiei. Fireşte că voi fi întrebat – continuă Adler – deunde ştiu eu acestea. Cu siguranţă nu din experienţanemijlocită şi trebuie să admit că au dreptate cei caregăsesc în psihologia individuală ( şi, adăugăm noi, cu atâtmai mult în Psihologia Fiinţei) o bucată de metafizică. Pe
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice49care unii o laudă, iar alţii o dezaprobă. Din păcate existămulţi oameni care au o concepţie greşită despre metafizicăşi care ar vrea să elimine din viaţa umanităţii tot ceea ce einu pot percepe direct. Dacă am face lucrul acesta, amanula posibilităţile de dezvoltare ale oricărei idei noi. Oriceidee nouă se situează dincolo de experienţa nemijlocită.Experienţa nemijlocită nu ne oferă niciodată ceva nou, cinumai ideea sintetizatoare, care leagă faptele. Fie că onumim speculativă sau transcendentală, nu există ştiinţăcare să nu fie obligată să conflueze în metafizică”.d) – la fel ca în învăţământul social şi la ŞcoalaUniversului toate Fiinţele-elevi sunt absolut egale între eleîn faţa vieţii. Aşa cum nu putem afirma că un elev dinclasa a X-a este mai valoros decât unul din clasa a II-anumai pentru că a parcurs mai multe etape ale procesuluide învăţământ, tot astfel nu ne este permis a judeca şivaloriza fiinţele.Singura măsură a Fiinţei Umane (deci fiinţa ajunsă lastadiul evolutiv care îi permite să aibă concomitentlibertatea, posibilitatea şi îndatorirea autodezvoltării)este dată de străduinţa personală în a parcurge procesuleducativ al vieţii, în efortul şi conştiinciozitatea cu care îşiface temele împlinindu-şi astfel Întreita MisiuneExistenţială (cum se va vedea mai jos) Astfel încâtînţelegem că sub acest aspect, un elev din clasa a X-apoate fi surclasat de cel din clasa a II-a. Dar aceste lucrurinu pot fi evaluate corect decât de Conştiinţa proprie aAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice50fiinţei în cauză şi de Fiinţa Fiinţelor care dă naştere întregiiVieţi.De aceea tuturor oamenilor şi, în special educatorilor şiconsilierilor chemaţi să pună în practică educaţia paideică,le revine îndatorirea de a privi toate fiinţele cu dragoste, cuadmiraţie şi cu profund respect. Un bun părinte nu facedeosebiri între copiii săi, iar un bun dascăl îi priveşte petoţi învăţăceii ca şi cum ar fi unul singur. La fel consilierii,dar şi oamenii neiniţiaţi în tainele evoluţiei, vor trebui să seprivească precum fraţi ai tuturor fiinţelor, dispuşi în oricemoment a sprijini creşterea şi dezvoltarea lorcorespunzătoare.Oamenii simplii greşesc profund atunci când judecăacţiunile semenilor, gândind că „nu ar fi trebuit” ori „egreşit/e păcat” să faci un anumit lucru ori altul. Sigurpentru convieţuirea şi gradul mediu de dezvoltarea alcomunităţii la un moment dat, există anumite normestandard de conduită şi atitudine interioară. Însă pentrufiecare fiinţă în parte există cu totul alte teme, reguli şinorme specifice nivelului propriu de dezvoltare şi cerinţeloracestuia.Să ne gândim o clipă: două greşeli de ortografie pepagină pot reprezenta un dezastru într-un document oficialal elevului de clasa a XI-a, pe când, la nivelul clasei a II-a,într-o compunere obişnuită, ele pot fi un bun început.Totul se raportează la nivelul, identitatea şi unicitateafiecărei entităţi în parte.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice51e) – vedem tot acum, că ceea ce înainte ni se prezentaca „mizerie umană”: războaie, boli, crime, suferinţe,catastrofe naturale etc. Nu reprezintă decât probe şi lecţiipractice, experimente pe care fiinţele – oamenii – leparcurg pentru creşterea şi dezvoltarea personală.Fiindcă Omul este Corăbier pe Marea Vieţii, iar VânturileTransformărilor suflă din toate direcţiile; şi ele nu sunt nicibune, nici rele, aflându-se dincolo de orice dualitate. Ínsăpot sprijini ori înfrâna mersul Corabiei. Totul depinde deCorăbier: de locul unde şi-a propus să ajungă, decunoştinţele sale de navigaţie, de măiestria în a mânuicârma şi velele spre a se folosi de cât mai multe dinputerile Vânturilor şi mai ales de a înţelege Graiul Mării,limbajul în care aceasta îi dă de ştire în fiecare momentdespre Calea ce trebuie urmată. Chiar dacă acest limbajnu se găseşte în Manuale, el poate fi totuşi deprins de laalţi Corăbieri şi poate fi recunoscut în Vocea tainică aFiinţei noastre interioare. Pentru că acolo ne vorbeştetuturor Cel ce trasează destinele Mării şi rosturileVânturilor dar mai ales veghează ca rutele Corăbierilor sănu sfârşească în naufragiile Pustiirii de Sine. Întrucât elştie că fiecare dintre noi suntem purtătorii unei comori cese doreşte sporită spre folosul întregii Umanităţi, al Vieţiişi-al Fiinţei Corăbierului iar nu risipită pe plajelesperanţelor deşarte.Mai trebuie doar ca şi noi să dăm socoteală despreaceasta!Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice52*„Omul este numai jumătate el însuşi, cealaltă jumătateeste manifestarea sa” (cum ar fi spus Ralph W. Emerson).Această manifestare o reprezintă ceea ce numimPersonalitate după cum am arătat în volumul „PsihologiaFiinţei...” este structurată sub influenţa Sinelui,Conştiinţei, Caracterului, Naturii (pe de o parte) a Forţelorexterioare (Cosmice, ale Naturii, ale Societăţii) şi aOrganizării Vieţii Personale (Stilul, obişnuinţele, eforturile,principiile etc.) pe de altă parte.Această combinaţie multiplă de factori face ca fiecareFiinţă umană socială să reprezinte un fenomen unic,trăind într-o realitate absolut proprie de asemenea mică,dar care se interferează, interacţionează şi este modelatăneîntrerupt sub acţiunea sinergică a celorlalte realităţi,aparţinătoare atât altor fiinţe cât şi Proceselor(Necesităţilor) specifice pentru Devenirea Vieţii.Unul dintre scopurile de bază ale educaţiei paideice esteacela de a realiza deopotrivă şi concomitent, atâtactualizarea unei realităţi proprii cât mai satisfăcătoarepentru fiecare fiinţă umană în parte, precum şi integrareaacesteia în ansamblul tuturor realităţilor în mijlocul cărorase află la un moment dat în evoluţia sa, de o aşa manierăîncât să-şi simtă existenţa cu adevărata împlinită, clipă declipă. Fiecare om trebuie să facă din trecerea sa prin viaţă– Marea Trecere şi din simplul fapt de a fi – EvangheiaBucuriei Existenţiale.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice532. Misiunea existenţială a Fiinţei UmaneCeea ce se predă şi ceea ce educăm să fie preluatnumai din cunoaşterea omului în devenireşi a aptitudinilor sale individuale.Rudolf Steiner“Problema sensului vieţii – afirma Alfred Adler în urmăcu multe decenii – are valoare şi semnificaţie numai dacă oprivim în cadrul sistemului Om – Cosmos. Este în acestcaz de văzut că, în această relaţie, Cosmosul posedă oputere modelatoare. Cosmosul este, ca să spunem aşa,tatăl tuturor vieţuitoarelor. Iar întreaga viaţă este deconceput ca o luptă perpetuă de satisfacere a cerinţelorCosmosului. Nu ca şi cum ar exista o impulsie care maitârziu în viaţă ar fi în stare să ducă totul la final şi care nutrebuie decât să se desfăşoare, ci ceva înnăscut ce aparţinevieţii, o năzuinţă, un imbold, o dezvoltare de la sine, unCeva fără de care viaţa nu poate fi nicidecum reprezentată.Viaţa înseamnă a se dezvolta de la sine. Spiritul uman estedin cale afară de obişnuit să închidă într-o formă toate celece curg, să ia în consideraţie nu mişcarea, ci mişcareaîncremenită, mişcarea care a devenit formă.Faptul universal al evoluţiei creatoare a tuturorvieţuitoarelor ne poate lămuri că direcţia dezvoltării lafiecare specie are un ţel, ţelul perfecţiunii, al adaptăriiactive la cerinţele cosmice.Este vorba mai degrabă de o adaptare sub specieaeternitatis, deoarece este „justă” numai acea dezvoltarecorporală şi psihică care poate să treacă drept „justă”Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice54pentru viitorul cel mai îndepărtat. În afară de aceasta,noţiunea de adaptare activă înseamnă că atât corpul cât şispiritul, precum şi întregul domeniu organizat al vieţiitrebuie să tindă la această ultimă adaptare, care estestăpânirea tuturor prin avantajele şi dezavantajeleinstituite de Cosmos. Aparentele compromisuri carepersistă, poate, pentru o vreme, sucombă în cele din urmă,strivite de adevăr.”*Evoluţia proceselor vieţii la nivel cosmic şi planetarscapă deocamdată multora dintre ştiinţele actualeexistente în societate, ele însele aflate, în fapt, în stadiulincipient al dezvoltării spre nivelele superioare dematurizare. Beneficiind însă de aportul vechilor ştiinţe aleantichităţii (obligate pentru occidentali să devină ascunse –„oculte”, prin interzicerea academiilor, pe întreaga perioadăa culturii creştine, ale cărei efecte dramatice se resimt încăşi în prezent) putem să avem acces deopotrivă lacunoştinţe şi sensuri mai înalte de înţeleger a fenomenuluiuman. În acest context redevine evident şi pentru noi, ceidin prezent, ceea ce pentru civilizaţiile de odinioarăreprezenta un fapt existenţial (o lege a firii, indiferent că s-a manifestat sub forma ştiinţei, religiei, filosofiei, artei – înfapt capitole ale unuia şi aceluiaşi întreg numit existenţaumană), redevine evident deci că fiinţa umană vine pescena lumii sociale pentru a juca anumite roluri delocîntâmplătoare, pentru a continua perfecţionarea sa ca
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice55fiinţă spirituală, pentru a contribui prin puterea proprie lapromovarea creaţiei continue a universului. Toate acesteaspecte sunt strâns legate între ele fiind cuprinse într-osingură sintagmă constituind ţelul suprem al rostuluifiinţei umane: misiunea existenţială.Această misiune existenţială revine aşadar numaifiinţei umane, fiinţa ajunsă la stadiul conştientizării desine şi al posibilităţii reale deopotrivă de a-şi asumaresponsabilităţi în nume propriu faţă de respectarea legiloruniversale de evoluţie a vieţii, cât şi de a participa activ,prin propriul efort şi propria fiinţă la dezvoltarea continuăa vieţii pe Terra şi în univers.În esenţă misiunea existenţială se prezintă sub unîntreit aspect după cum urmează:1) În faţa Divinităţii Universului şi Fiinţei, datorisuntem să creştem şi să ne dezvoltăm ca entităţi spirituale,să ne perfecţionăm neîncetat, să învăţăm la din vremelecţiile vieţii şi să ne luăm la timp examenele existenţiale.“Omul este o fiinţă înzestrată cu un proiect afirmaAbraham Maslow, şi întreaga sa viaţă constă în punerea înpractică a destinului său…”.”Fiindcă există o tendinţăgenerală şi universală care îl conduce pe fiecare om sădevină ceea ce sinele său este realmente “ (CarlRogers)Ca orice elev avem îndatorirea de a ne perfecţionacontinuu de a avansa din treaptă-n treaptă şi de a absolvişcoala pentru ca mai apoi să putem fi de folos, să neAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice56putem pune în slujba Comunităţii. Ca fiu de Creator evemdeci obligaţia să deprindem meşteşugul Creaţiei, săînvăţăm că, de fapt, adevăratul act de creator este a nepune pe noi înşine în creaţia proprie, a ne uni cu aceastăoperă a noastră, care nu este altceva decât o mică partedin marea şi adevărata Creaţie.Finalitatea este până la urmă contopirea cu aceasta, cutoate fiinţele, cu Universul în sine. În acel moment fiinţa epregătită să absolve şcoala de om, şcoala uceniciei.Datoria aceasta de perfecţionare permanentă secontinuă şi la stadiile următoare celui de om (căci evoluţianu are limite; de acum fiinţa e conştientă şi responsabilăde actele sale) dar în acesta din urmă ea se circumscrieprogresiv atingerii următoarelor etape principale:• - identificarea de sine ca fiinţă distinctă şi autonomă înMarele Ocean de Viaţă• - conştientizarea asupra rolului, a originilor şi datoriilorproprii, a responsabilităţilor ce-i revin fiecărei fiinţe înparte• - apropierea de celelalte fiinţe• - renunţarea la sine şi dăruirea faţă de toate fiinţele• - unirea cu Întregul numit Viaţa la toate nivelele demanifestarePentru îndeplinirea acestor lucruri fiecare fiinţă umanăare nevoie de cunoaştere pe care o va prelucra cu ajutorulinstrumentelor puse la dispoziţie de Legile Firii, pentru aextrage din ea seva înţelepciunii şi a-şi făuri un drum
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice57propriu, potrivit naturii sale, care să o ducă la atingereaacestor obiective.“Căci omul este liber în dezvoltarea sa – arăta GiovanniGentile; el nu este om de la natură şi nimeni nu este, înfelul acesta, cineva. Ci devine şi se reînnoieşte în modcontinuu şi progresiv, prin forţele proprii. În acest regim,Fiinţa – om nu are valoare atât prin ceea ce a făcut, câtprin ceea ce ar putea face”. “Căci am parcurs drumul de lavierme la umanitate dar a rămas mult vierme înnoi…”(Nietzsche)“Am crezut că am ajuns la suprema realizare aaltruismului iubindu-ne între noi; dar iată că vine SfîntulFrancisc şi ne reaminteşte că întreaga realitate a lumiitrebuie iubită, îmbrăţişată, făcută să retrăiască princonştiinţa noastră. Altruist cu adevărat va fi acela care vafi ştiut să depăşească personalitatea lui empirică prin carese opune fiinţelor şi lucrurilor ce-l înconjoară, cuprinzândîn sine toată lumea făcând din ea realitatea însăşi aactivităţilor sale spirituale. Dar la un astfel de altruism,care ar însemna realizarea cea mai completă a spirituluinu se ajunge decât prin etape, depăşind formele maiapropiate de alteritate acelea în care ne este încă uşor săne recunoaştem pe noi înşine, până când vom ajunge săcucerim şi pe cele mai îndepărtate, acelea care la primavedere ar părea veşnic străine.” (Giovani Gentile) Peaceastă Cale porneşte “fiecare om care, la momentulpotrivit, recunoaşte, presimte sau presupune măcar, înAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice58cele vizibile existenţa celor ascunse şi care, conştient defaptul că forţele de cunoaştere pot fi dezvoltate, dobândeştesentimentul că cele ascunse se pot revela. Astfel acestuiom nu doar că i se deschide posibilitatea de a primirăspuns la întrebările ce iau naştere din strădania lui dupăcunoaştere, ci totodată i se oferă şi perspectiva de a învingegreutăţile pe care le întâmpină şi care istovesc viaţa. Bamai mult, ea îl conduce spre un punct de vedere superiorşi îi descoperă că de fericirea şi nenorocirea sa individualăatârnă fericirea sau nefericirea întregii lumi, că din pricinanedezvoltării juste a forţelor sale, din pricina slăbiciuniiproprii şi a ignoranţei devine păgubitor întregii lumi şituturor fiinţelor, ajungând o piedică pentru întreguniversul în care fiinţează.” (Rudolf Steiner)2) În faţa Vieţii şi a Lumii, datori suntem să neîndeplinim cât mai iscusit şi cu toată dăruirea noastrăRolul ce l-am primit în scenariul Existenţei Sociale, lamomentul vieţii prezente. Epictet ne îndemna de acumcâteva mii de ani: “adu-ţi aminte că eşti interpretul roluluidorit de maestru. Dacă este scurt, ca pe unul scurt, dacăeste lung, ca pe unul lung. Dacă doreşte să interpretezirolul unui cerşetor, joacă-l şi pe acesta astfel încât să parăcât mai natural. Dacă vrea să joci rolul unui şchiop, alunui magistrat, sau al unui simplu particular, fă la fel.Căci datoria ta este să interpretezi rolul ce ţi s-a dat, într-o
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice59prezentare cât mai potrivită, dar să aleagă acest rol, stă înputerea Altciuva”.Pentru ca şi copii să poată prinde adevărul despreviaţă încă de timpuriu, s-au înfiinţat diverse jocuri însocietate: „de-a mama şi de-a tata”, „poliţiştii şi hoţii”,doctorul, fermierul etc.; există o serie întreagă de jucării,de cântece şi reguli; o adevărată şcoală a iniţierii, apregătirii pentru a da piept cu realitatea vieţii. Întocmai lafel, Universul a imaginat Marele Joc, marea Piesă cunenumărate roluri, numită Societate. Aici fiecare are unrol al său şi toate rolurile se înlănţuie într-ointerdependenţă absolută, fiecare fiind strict necesarepentru celelalte şi pentru tot ansamblul. Mai mult chiar,fiecare rol a fost imaginat pentru învăţarea anumitor lecţii,pentru dezvoltarea anumitor calităţi.De aceea eu dacă mă sustrag şi refuz rolul meu, mă facvinovat de sabotarea jocului, a întregii piese având desuferit celelalte roluri şi, la urma urmei, ca rezultatmanifestarea mea va duce la privarea celorlalţi oameni deînvăţarea anumitor lecţii; va întârzia la nivel de ansambluîntregul proces de învăţământ.Iată de ce fiecărei fiinţe umane îi revineresponsabilitatea de a-şi lua rolul în serios şi a realizapropria sa menire cât mai bine, indiferent că trebuie săîntruchipeze un rege sau un cerşetor, un sfânt sau unrăzboinic, un geniu sau un simplu ţăran. Fiecare lucru arelocul şi rostul său – şi este cel mai bun pe care-l puteaAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice60avea. Căci Universul nu-şi permite nici greşeala şi nicirisipa.La început ne vom contopi cu acest rol şi vom crede cănoi suntem de fapt medicul, omul de ştiinţă, părintele,profesorul etc. După ce lumina cunoaşterii va începe astrăluceasci în fiinţa noastră ne vom da seama însă căacestea toate nu sunt decât atribute, imaginea manifestăriipe care o lasă trecerea noastră în societate. (Să ne amintimaici că idealul educaţional imaginat de toate marile spiritecoborâte în lumea socială de la creştinism încoace au avutca obiectiv iluminarea fiinţei umane prin cunoaşterea desine şi cunoaşterea universului, deopotrivă cu cele văzuteşi cele nevăzute. Pentru aceasta s-a realizat RevoluţiaIluministă şi s-a eliberat accesul la ştiinţă şi culturăpentru fiecare fiinţă umană în special datorită sistemuluide şcolarizare.)Abia când înţelepciunea va deschide larg poarta fiinţeinoastre pentru ca Adevărul să pătrundă nestingherit, vompercepe realitatea: şi anume că singur Universulacţionează în toate rolurile; că tot ce se face este voinţaacestuia; că tot ce putem noi face este să lăsăm rolul să seîmplinească singur – căci el oricum se va îndeplini – doarcă datori suntem a ne pregăti, a deveni cât mai potriviţi camarea Voinţă să ne încredinţeze astfel de roluri. Încalitatea noastră de actori deci, trebuie să ne perfecţionămcontinuu folosindu-ne de chiar aceste roluri ce ni se pun ladispoziţie, dar să nu cădem în greşeala de a ne confunda
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice61cu măştile trecătoare pe care le jucămm. Trebuie să neamintim mereu că suntem actori şi că rolurile de aceeasunt menite să se schimbe în mod continuu. Aşa cumînsuşi Universul ne-a îndemnat prin vocea unui seamăn:„Cu un cântec de sirenă / Lumea-ntinde lucii mrejeCa să schimbe – actorii-n scenă / Te momeşte în vârtejeTu pe-alături te strecoară / Nu băga nici chiar de seamăDin cărarea ta afară / De te-ndeamnă de te cheamă!”*Fie că că îndeplinim rolul unui rege ori cerşetor,magistrat ori muncitor, patron ori angajat, bogat ori sărac,părinte, copil,bunic, bărbat sau femeie, credincios ori ateu,războinic ori călugăr, etc. datori suntem să ajutăm, dupăputerea şi iscusinţa noastră, la înfrumuseţarea acesteilumi, la starea de mai bine a tuturor oamenilor.Chiar dacă rolurile se repartizează de către Altcineva,ceea ce face măreţia jocului scenic este interpretarea şivirtutea Actorilor.Pentru că, spunea Sf. Francis de Sales “fiecare clipă vinela noi încărcată de o poruncă a Providenţei, pentru arămâne în veşnicie ceea ce-am făcut noi din ea”.3) În faţa tuturor Fiinţelor ce le întâlnim pe caleavieţii, în baza rudeniei spirituale, datori suntem a lesprijini mereu, cu toată puterea, dăruirea şi înţelepciuneanoastră, în creşterea şi dezvoltarea lor individuală, de a lefi un ajutor de nădejde în momentele de cumpănă, de aAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice62merge alături de ele atunci când pasul le şovăie înoboseală, dar fără a uita că nu avem dreptul a le răpiDrumul Individual şi propria lor Dezvoltare potrivit naturiilor specifice .*Fiindcă la Şcoala Vieţii omul nu e singur, ci trăieşte şiînvaţă alături de colegii săi – celelalte fiinţe. Desigur multedintre ele (cele care nu au ajuns la stadiul de om) nu suntconştiente de ele însele, dar de acestea se ocupă Legea şiModelatorii Evoluţiei. Faţă de acestea omul nu are nici odatorie de a face ceva pentru că nici nu poate face nimic înacest sens; forţele evoluţiei înfăptuind totul. (recomandăma se vedea şi volumul „Psihologia Fiinţei....”)Faţă de fiinţele conştiente, însă, se conturează datorialui principală şi ea decurge din premisa următoare:oamenii (fiinţe conştiente) sunt asemeni celor ce vor săstrăbată o junglă plină de capcane şi pericole la tot pasul.De aceea pentru ei, la diverse perioade de timp au venitanumite fiinţe-ghid spre a-i conduce şi a le dezvălui hartaîn măsură a-i ajuta să se descurce în acest labirint. Fiecarefiinţă e liberă să urmeze sau nu un drum bătut maidinainte însă este de asemenea responsabilă atât pentruîntârzierea la punctul de sosire cât şi pentru inducerea îneroare a altor semeni. Este mai simplu să urmezi cărarealată şi sigură pe care au mers mulţi, dar să nu uităm căaşa fac doar oile. Omul în stadiul actual (la nivelul planeteiPământ) poate – şi cu atât va fi mai mare meritul său – să
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice63se constituie el însuşi în descoperitor de noi drumuri.Omul contemporan este o fiinţă individualizată şi unică înspecificul său. Realitatea şi necesităţile dezvoltării nu maipot fi aceleaşi pentru toţi. Acestea tind a deveni tot maiparticularizate şi adaptate cerinţelor intime ale fiecăruisuflet ce parcurge drumul dezvoltării dinspre ceea ce estespre ceea ce trebuie să devină. Este motivul determinantpentru ca deopotrivă procesul (parcurgerea) cât şi drumul(metoda) să fie structurate după unicitatea fiecărei fiinţeunice, adică să devinăele însele particualre.Desigur că se impune un efort cu mult mai mare, unrisc pe măsură şi o proporţională responsabilitate pe caretrebuie să şi-o asume fiecare entitate umană. Dar să nuuităm că omul este o fiinţă liberă, un fiu de creator şitrebuie să-şi manifeste această libertate în creaţie. La aceststadiu – de om – el trebuie să înveţe a da piept cugreutăţile; dacă până acum era călăuzit mereu de o fiinţăcare mergea înainte luminându-i calea şi îndreptându-ipaşii, acum este chiar el acela care trebuie să joace roluldeopotrivă de far, de exemplu şi îndemn pentru fraţii săi,căci este de acum un explorator; i s-a dat Cunoaşterea şiposibilitatea de a dobândi prin străduinţa Înţelepciunea.Cu aceasta din urmă şi folosindu-se de Natura sa proprieare datoria să-şi traseze harta care să-l scoată din junglasubdezvoltării – şi pe el şi pe mulţi alţii.La Şcoala universală a evoluţiei studiul de desfăşoarăpe multe nivele (la fel ca în sistemul terestru, pentru că totAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice64ce e jos e şi sus, însă, bineînţeles la o scară mult mai mareşi mai sublimă). Nivelele începătoare se vor lăsa conduseîncă de cele avansate; lor nu le revine deocamdată datoriaîntocmirii unei hărţi, a găsirii căii proprii; obligaţia lor estede a face, de a respecta ceea ce li s-a trasat de către alţii –fraţii mai mari. Abia din a doua jumătate (începând deci custadiul de om mediu – a se vedea volumul amintit mai sus)fiinţa, dobândind o suficientă pregătire şi pornind pe caleaînţelepciunii, având cultivate şi dezvoltate (până la unanumit grad) în sine îseşi o serie de aptitudini, va dobândide acum şi îndatorirea de a purcede la lucrul activ, laasumarea rolului de explorator, muncind mereu,străduindu-se continuu să perceapă sensuri tot maiprofunde ale Adevărului şi ale Legii. Omului îi revine dinacest moment şi îndatorirea de a se constitui pe sine într-un exemplu viu pentru toţi ceilalţi (să ne amintim deexemplul lui Isus).Această datorie faţă de ceilalţi oameni constă înînţelegerea faptului că nu putem face absolut nimic înlocul altuia (în primul rând fiindcă acestuia nu i-ar folosi,întrucât singur trebuie să înveţe lecţia; şi în al doilea rânddeoarece răspunderea este absolut personală) dar că avemobligaţia să îl ajutăm a înşelege ceea ce trebuie el însuşi săfacă. Altfel spus nu putem să învăţăm în locul altuia darputem şi trebuie să-i arătăm cum să înveţe, cum să rezolveecuaţiile vieţii folosind formulele întipărite pretutindeni darneobservate din cauza nepriceperii şi de multe ori a
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice65neatenţiei (să ne amintim de îndemnul repetat şi imperativa lui Isus de a veghea neîncetat) şi de a da mereu unexemplu practic prin chiar noi înşine.Iar dacă nici după ce i-am explicat Adevărul, i-amarătat combinaţiile Alchimiei Vieţii, i-am descifrat legilecare stau de pază la poarta realităţilor, el tot seîncăpăţânează a nu face, a nu progresa (de cele mai multeori din delăsare) atunci îl vom lua de mână şi vom mergecu el o milă sau două sau zece până îl punem în mişcare şideprinde meşteşugul. Şi dacă nici după aceea nu se dă pebrazdă, rămânând în aceeaşi stare de indolenţă, înseamnăcă ignoranţa stăpâneşte încă puternic asupra fiinţei sale,înseamnă că e încă tânăr şi nepăsător (la această şcoalăuniversală a evoluţeiei) – iar împotriva nepăsării singurulremediu este... suferinţa. Îl lăsăm atunci în seama Legii şia Modelatorilor Evoluţiei, care, aplicându-i necesarulinevitabil de suferinţă îl vor ajuta să se responsabilizeze.Nu trebuie să fim trişti pentru aceasta! E cea mai scurtă şieficientă cale de a învăţa lecţiile vieţii... Să ne amintim denoi înşine!...Pe de altă parte Sublima Înţelepciune a creat ŞcoalaPământului ca pe un mare Laborator în care lucreazăîmpreună fiinţe din multe clase (ne referim la fiinţeleconştiente care, în marea lor majoritate sunt oameni).Astfel elevul din clasa a 8-a îi va arăta celui va putea să-iexplice multe lucruri şi celui din clasa a 4-a şi celui dintr-adoua, dar niciodată celui dintr-a 12-a, căci la acest nivelAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice66ecuaţiile de dezvoltare îi sunt încă inaccesibile. El lepriveşte ca pe un ideal sau cel mult ca pe un ţel, însăîndepărtat, întunecat şi rece; îşi dă seama că mai are multde muncit şi numeroase exerciţii de rezolvat până să sepoată pătrunde de semnificaţia realităţilor de la acel nivel.Cu alte cuvinte regula este că omul dintr-o anumită clasăse constituie în învăţător pentru cei mai mici şi respectiv îndiscipol pentru cei mai mari (mai înaintaţi) decât el.Şi revenind la misiunea existenţială, pentru elevul dinclasa a 10-a datoria este de a ajuta pe cei din claseleimediat inferioare (8 – 9 poate 7). El nu trebuie să-şi piardătimpul explicând alfabetul şi tabla înmulţirii celor dintr-a2-a şi a 3-a, căci pentru aceasta există elevii din clasele a4-a şi a 5-a. Vedem astfel cum Marea Înţelepciune aîmpărţit şi stratificat responsabilităţile – şi nu trebuiedecât să fim atenţi căci ele ni se aduc la cunoştinţă închiar fiecare moment prin Vocea Universului, care vorbeşteîn fiinţa noastră – spre a nu irosi rezerva existenţială detimp cu lucruri inutile sau banale pentru noi, dar careconstituie îndatorirea altora; căci Legea a plasat exactomul potrivit la locul potrivit. De aceea în calitate deinstrument de manifestare a Marii Voinţe, de piesă înAnsamblul Cosmic, să ne străduim a ne face datoria exactacolo unde şi cum trebuie.În rezumat, deci, datoria faţă de colegii noştri de laŞcoala Vieţii constă în arătarea Adevărului, explicareamecanismelor de acţiune a Legii (potrivit cu gradul nostru
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice67de pătrundere în tainele Universului) şi cel mai importantprezentarea unui exemplu viu al felului cum trebuierespectate regulile studiului la această Şcoală.Fiincă numai în acest fel şi numai împreună vom puteaspera să edificăm aici pe planeta noastră idealul decomunitate visat, dorit şi arătat de multă vreme de spiritele„luminate” (avansate) ce şi-au realizat ele însele pregătirea„şcolară” în laboratorul Planului Fizic.“Comunitatea, spunea Einstein, este un copac, nu omaşină”. De aceea cuvintele lui Bernard Shaw reprezintăcel mai bine starea de spirit ce trebuie să ne însoţeascămereu în realizarea celei de-a treia valenţe a Misiuniinoastre existenţiale, ca oameni. “Aceasta este – afirma el –adevărata bucurie a vieţii: a fi folosit într-un scop a căruimăreţie o şi recunoşti. A fi o forţă a naturii, şi nu o mânăde pământ frământată de necazuri şi de revendicări,plângându-se că lumea nu se dedică fericirii ei. Sunt depărere că viaţa mea aparţine întregii comunităţi umane;consider că e un privilegiu să fac pentru ea tot ce-mi stă înputere, atât cât voi trăi. Vreau să fiu de folos până înceasul morţii. Cu cât mă străduiesc mai mult, cu atâttrăiesc mai intens. Mă bucur de viaţă de dragul ei. Pentrumine nu e o lumânare, e o splendidă torţă care mi-a fostîncredinţată pentru o vreme şi pe cae vreau să o fac săstrălucească atât cât pot mai mult , înainte de a o înmânageneraţiilor viitoare.”*Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice68Pentru omul contemporan, mult mai dezvoltat pe toateplanurile fiinţei sale – datorită standardelor cosmice aleevoluţiei – decât omul din trecut, trăind într-o lume deasemenea ultra-complexă, aparent haotică şi totalbulversantă, toate neînplinirile, suferinţele, problemele(interioare) şi majoritatea proceselor psihice negativese datorează, în proporţii variate, neîmpliniriicorespunzătoare a misiunii existenţiale. Întreagastare de disconfort, insatisfacţie, suferinţă oripierderea sensului vieţii, sunt semnale că undeva, peunul sau mai multe din palierele fiinţei noastre intimes-au produs anumite erori în satisfacerea acesteimisiuni; misiune ce ne-a fost dată tocmai spre bunacreştere, dezvoltare, evoluţie a noastră înşine; spre adeveni o fiinţă cât mai împlinită, mai spiritualizată,mai bucuroasă de viaţă, de lume, de sine, care săpoată dărui pretutindeni celor din jur speranţe,relizări, sprijin şi dragoste.De aceea numai schimbarea atitudinii interioare şiexterioare, a opticii, gândirii, sentimentelor, prinascultarea Vocii Conştiinţei, prin reconstrucţiapersonalităţii, putem accede la împlinire şi bucurii în viaţă.Pentru aceasta trebuie să cunoaştem cine suntem noi ceiadevăraţi, fiinţa noastră lăuntrică şi unică, ce capacităţi areaceasta, ce potenţialităţi, valenţe şi aptitudini poate dezvolta,care este întreita misiune a noastră individuală (şi deasemenea unică) în această lume, cum putem să o relizăm
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice69mai bine şi pentru aceasta ce structură/model dePersonalitate (masca necesară interpretării rolului, chiar şietimologic) trebuie să ne alcătuim.Căci Personalitatea este Corabia ce ne poartă spreDestinaţia călătoriei noastre în viaţă. Poate fi o călătorieplăcută, poate fi zbuciumată sau poate fi eşuată. Un lucrueste cert însă: Marea Vieţii e plină de surprize, furtuni,stânci periculoase şi multe încercări.De aceea, pe lângă o corabie puternică, mai este necesarşi un corăbier destoinic, în măsură să orienteze pânzelepentru a capta cele mai favorabile vânturi, să mânuiascătimona cu toată măiestria necesară trecerii prin furtuni, săfie mereu cu ochii pe harta Cerului spre a nu rătăci drumulşi să înveţe a deprinde Limbajul Mării. Căci prin miile ei devoci, Marea vorbeşte şi ghidează clipă de clipă pe fiecarecălător; ea are nenumărate căi, însă numai una este cea aCorăbierului: este calea împlinirii sale individuale în lume şiîn viaţă, faţă de Divinitate faţă de Univers (celelalte fiinţe,semeni, etc.) ori faţă de sine însuşi!Misiunea Educaţiei paideice este de a-l ajuta pe fiecaresă descopere să parcurgă cu bine, la parametri optimi şi săfinalizeze la cel mai înalt nivel de performenţă aceastăcălătorie. Pentru că să ne reamintim o dată cu Adler: “întorentul evoluţiei nu există repaus. Ţelul perfecţiuniine mână spre înălţimi”.Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice703. Condiţia socială a fiinţei umaneDacă vrei să te bucuri de propria ta valoare,atunci conferă o valoare lumiiGoethe“Divinitatea i-a hărăzit şi omului un scop general: şianume acela de a înnobila omenirea cât şi pe sine însuşi, darl-a lăsat pe el singur să-şi caute mijloacele prin care va puteaatinge acest scop; ea a lăsat în seama omului să-şi aleagăpoziţia în societate care-i corespunde cel mai mult şi care-idă cele mai multe posibilităţi de a se ridica pe sine şi a ridicasocietatea. Această posibilitate de a alege este un mareprivilegiu pe care-l are omul faţă de toate celelalte fiinţe…”arăta cândva acela care a venit pe scena vieţii sociale pentrua juca rolul cunoscut astăzi ca fiind Karl Marx.*Numim „Om Social”, Fiinţa Umană exprimată subforma Personalităţii (aşa cum am arătat pe larg în volumul„Psihologia Fiinţei...”), rezultată în urma acţiunii sinergicea unei multitudini de factori, manifestată în cadrul istorical unei comunitităţi la un moment dat şi îndeplinind unanumit destin, exprimat sub forma unei vieţi în planulfizic. Omul social este deci fiinţa umană care joacă unanumit rol pe Scena Vieţii, continuându-şi în acelaşitimp dezvoltarea sa ca elev la Şcoala evoluţieiCosmice şi îndeplinindu-şi totodată atributele desusţinător al progresului şi dezvoltării celorlalteFiinţe (indiferent sub ce formă ar face aceasta: ca părinte,
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice71ori simplă rudă, ca profesor, medic, inginer, agricultor,preot sau călugăr, voluntar de mediu, asistent social,consilier psihologic etc. ori pur şi simplu în calitatea sa decetăţean, de om, de fiinţă).Datorită stadiului de dezvoltare la care a ajuns „ŞcoalaTerrei” în prezent, şi de acum încolo tot mai frecvent, (săne reamintim că planeta nostră are ea înseţi un destincosmic, o evoluţie proprie şi nivele de dezvoltare pe care leatinge în cursul acesteia, oamenii sociali se prezintă cutoate cele 9 nivele ale Piramidei Trebuinţelor activate(desigur în grade diferite, în funcţie de treapta evolutivă, declasa în care se află fiecare – a se vedea mai jos). Lamomentul actual pe Pământ (în Planul Fizic) îşi fac temeleca „elevi” Fiinţe umane aflate în clasele 3-9, cu pondereacea mai mare pe treptele 6 şi 7, corespunzând nivelelor deafirmare a demnităţii şi identităţii personale şi respectiv amanifestării ca fiinţă creatoare. (Pentru detalii facemtrimitere la „Psihologia Fiinţei”, capitolul dedicat PiramideiTrebuinţelor Fundamentale).Activarea celor 9 nivele determină ca omulcontemporan să reprezinte un fenomen în sine de o marecomplexitate, multidirecţional şi polivalent, care pe de oparte se poate manifesta, exprima, transpune şi trăi într-omultitudine de realităţi (ne apropiem decredinţa/constatarea Psihologiei Individuale, care prinvocea creatorului ei Alfred Adler recunoştea că „fiecare ompoate totul”) dar pe de altă parte, acelaşi om are el însuşi,Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice72nevoie de o multitudine de manifestări pentru a-şiactualiza/ realiza aceste nevoi şi a se putea simţi astfel curostul împlinit, reuşind a se bucura de fiecare clipă dinexistenţa sa.Din punctul de vedere practic, de importanţă majorăpentru educaţia paideică, pe care o tratăm în prezentulvolum, este observăm că întreagă această multitudine derealităţi şi necesităţi de manifestare se repartizează în 4mari categorii, cuprinzând Domeniile Fundamentale aleVieţii oricărei Fiinţe umane existente în societate lamomentul actual, denumite după cum urmează:a) viaţa materială: - cuprinzând raporturile şiacţiunile fiinţei umane ce tind spre actualizareaTrebuinţelor primare, în special (cele fiziologice, desiguranţă şi ambientale), precum şi cele ce depăşescstrict aceste nevoi, urcând şi spre altele, superioare,dar păstrând, cu toate acestea o legătură fermă cuceea ce naşte în mod comun materie, energie,resorturi fiziologice. Astfel, aici vor fi incluse capitolelevieţii vizând, spre exemplu achiziţiile de bunuri (case,maşini, instrumente, obiecte etc.); investiţiile; afacerile;profesiunea şi locul de muncă; tot ceea ce ţine de avere şiproprietate, de folosinţa şi utilizarea „energiei”, în sensul eigeneric: acela de resursă exterioară care întreţine,perpetuează şi îmbunătăţeşte existenţa individului, a
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice73grupurilor (popoare, triburi, formaţiuni de interese etc.)sau speciilor.Importanţa acestor realităţi pentru educaţia paideicăderivă deopotrivă din faptul că fiinţa umană are un trupfiziologic şi nevoi de satisfăcu la aceste nivele, precum şidin faptul că, de multe ori aspectele exterioare, materiale,precum şi „bătălia pentru resurse” ce le însoţeşte nureprezintă decât faţada, forma, sau uneori, instrumentelecu ajutorul cărora fiinţa umană urmăreşte să atingă şisatisfacă nivele mult superioare (ex: de cunoaştere,comunicare, stimă de sine ori cel de creaţie). În lipsaacestor mijloace, de multe ori satisfacerea acelor niveleavând de suferit, fiind incompletă ori chiar imposibil derealizat într-o conjunctură dată sau chiar în istoria vieţiiindividuale a unui subiect anume. Acest fapt duce imediatla afectarea standardului de calitate a vieţii, la absenţaîmplinirii de sine, la pierderea gustului, apoi bucuriei şi încele din urmă a sensului vieţii, la pierderea de sine,culminând în final cu aspecte dramatice.De aceea este necesar să ne reamintim două principiide bază ale psihicului uman: primul este acela observat şide Francis Bacon, când afirma că „sufletul progresează maibucuros prin împlinirea lucrurilor mărunte, decât încontemplarea idealurilor îndepărtate.” Cel de-al doilea,complementar, aparţine înţelepciunii populare: „buturugamică răstoarnă carul mare”. Adică trebuie dată atenţietuturor aspectelor ce însoţesc fiinţa umană înAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice74existenţa şi dezvoltarea sa în viaţă. Din punctul nostrude vedere, deci, nu există lucruri nesemnificative, oriinsuficient de importante pentru a fi luate în seamă. Ci totceea ce omul întâlneşte în Calea sa (înfrângeri sausuccese, oportunităţi sau piedici, lucruri, fiinţe orifenomene, „materie” sau „spirit”) i-au fost scoase înfaţă spre a beneficia din plin de acestea ca de aspectenecesare creşterii, dezvoltării, împlinirii sale în viaţăşi în lume. Mai trebuie ca el să înveţe cum să lerecunoască şi utilizeze cel mai bine conform principiului:„fiecare lucru la timpul său” şi „lucrul potrivit la loculpotrivit”.b) viaţa socială: - cuprinde toate aspectele princare omul se raportează la mediul în care trăieşte,precum şi la fiinţele conlocuitoare ale acestuia.Vizează în special satisfacerea Trebuinţelor de penivele 4,5 şi 6, adică acelea de sociabilitate,comuniune, de a dărui şi primi afecţiune, de integrareşi apartenenţă, de comunicare, de investigare,descoperire şi cunoaştere, de libertate şi orizont, devalorizare proprie şi demnitate/ stimă de sine, destatut şi valoare socială etc.Desigur vor fi incluse aici, deci, acele capitole ale vieţiiunei persoane ce se referă la raporturile de filiaţie şirudenie, raporturile de cuplu şi familie, raporturile demuncă, cele de grup; cele ce ţin de conjuncturi şi cerinţe
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice75sociale (profesiuni şi demnităţi publice, războaie oriconflicte, schimburi culturale, manifestări de orice naturăpublică etc.).Tot la capitolul vieţii sociale se încadrează şi opiniile,credinţele, optica individuală asupra vieţii, curentele,doctrinele, ritualurile şi practicile (nu doar religioase)pe care Persoana umană le împărtăşeşte, indiferentcă le exteriorizează/ manifestă într-o măsură maimare ori mai mică.Aşa cum observa Einstein: “personalitatea care seîncheagă este formată în bună parte de mediul în care seîntâmplă să se afle un om în cursul dezvoltării sale, destructura societăţii în care creşte, de tradiţia acesteisocietăţi şi de aprecierea pe care o dă ea diferitelor tipuride comportament. Conceptul abstract de „societate“înseamnă pentru individul uman ansamblul relaţiilor luidirecte şi indirecte cu contemporanii săi şi cu toţi oameniidin generaţiile anterioare. Individul este capabil săgândească, să simtă, să năzuiască şi să lucreze singur; darel depinde atât de mult de societate în existenţa sa fizică,intelectuală şi emoţională, încât este imposibil să-l gândimsau să-l înţelegem în afara societăţii. „Societatea“ este ceacare îi oferă hrană, îmbrăcăminte, un cămin, unelte demuncă, limbajul, formele de gândire şi cea mai mareparte a conţinutului gândirii (sublinierile noastre); viaţalui este posibilă prin munca şi realizările multor milioaneAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice76de oameni din trecut şi din prezent care sunt cuprinşi cutoţii sub cuvântul <societate>.“Chiar şi acele gânduri, credinţe, sentimente, valori etc.ce nu au fost niciodată exprimate deschis ori nu au luat oformă externă, rămânând în forul interior al individului,produc importante influenţe şi efecte în comportamentulsău social, în raporturile cu lumea, cu mediul, cu celelaltefiinţe. Şi nu ne referim doar la cele refulate (adică stopateşi ascunse dintr-un motiv sau altul, împiedicate de a seactualiza) – pe acestea le-a observat foarte binePsihanaliza. Noi avem în vedere chiar şi acele lucruri careexistă în mintea şi sufletul (în mentalul şi astralul) unei fiinţeumane, chiar fără ca aceasta să-şi dea seama de ele, fărăsă le valorizeze (considere, aprecieze ori deprecieze) în vreunfel, ori să se raporteze la ele.Toate acestea creează nu doar o potenţialitate demanifestare, ci chiar concură la modelareaPersonalităţii şi exprimării ei exterioare, clipă declipă.Astfel, simplul fapt de a gândi la un moment dat „cecaracter mizerabil”, „ce rea e lumea”; de a avea sentimentde ură, frică, repulsie etc. sau dimpotrivă gânduri precum„câtă frumuseţe poate cuprinde natura într-un suflet deom”, „ce faptă bună a realizat x”, „trebuie să mă arătrecunoscător vieţii pentru ceea ce-mi oferă” etc. sausentimente de afecţiune, de grijă şi ocrotire pentru altefiinţe, de încântare, etc., toate acestea produc impulsuri
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice77într-o direcţie evolutivă sau negativă, impulsuri care, chiardacă nu se exteriorizează pe moment (datorităautocontrolului ori altor factori), prin repetare vor lăsa oamprentă în structura de Personalitate sub formaObişnuinţei (obişnuinţa e o forţă fantastică pentru progres,dacă e întrebuinţată corespunzător), ce, în timp, prin uzajva altera valorile Caracterului, corupând nu doarPersonalitatea (ca structură limitată în timp la o viaţă înPlanul Fizic), ci chiar manifestarea (identitatea) universalăa Fiinţei.În acest context, cea mai sugestivă explicaţie ni se parea fi următorul aforism din înţelepciunea chineză: „Semeniun gând – culegi o faptă. Semeni o faptă – culegi un obicei.Semeni un obicei – culegi un caracter. Semeni un caracter– culegi un Destin.”Pentru că omul este ceea ce gândeşte şi devine ceea ceface!c) viaţa privată: - cuprinde toate aspectele(trăiri, gânduri, acţiuni, fenomene, intreprinderi etc.)prin care fiinţa umană se raportează la sine înseşi,spre a se descoperi şi cunoaşte, spre a găsi adevăratasa identitate şi măsură, precum şi locul şi rostul săuîn univers, deopotrivă cu sensul întregii Existenţe, atot ceea ce întâlneşte în viaţa sa.Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice78La acest capitol întâlnim toate frământările omului încăutarea rosturilor existenţei universale şi, în cadrulacesteia, a celei personale.Căci cea mai mare trebuinţă a fiinţei umane actuale esteaceea de a avea o „axis mundi”, o ordine a cosmosuluipropriu organizată după principii care să-i permitădeopotrivă atingerea unei stări de bine atât în interiorulacestui cosmos personal, cât şi atunci când iese şi îlraportează pe acesta la o Ordine mai mare, a societăţii saua Cosmosului ce cuprinde în sine totul.Deci, în primul rând omul are nevoie să cunoascăaceastă Ordine exterioară. Apoi are nevoie de sens. Sensulpresupune înţelegerea proceselor, a legilor şi a devenirii;presupune descoperirea conexiunilor şi interdependenţelordintre lucruri, concomitent cu descoperirea – sau crearea –rosturilor proprii, a locului şi misiunii sale în cadrulacestui mare Joc Cosmic, cu multiple secţiuni: Eu, Tu,Ceilalţi, Societate, Viaţa, Moartea, Transformarea, Lumea,Bucuria, Suferinţa, Istoria, etc.Pentru a putea trăi o viaţă împlinită, omul prezentuluinu se mulţumeşte a fi doar un spectator pasiv şi inert,privitor de pe margine la derularea scenelor din marele Jocal Vieţii. El vrea să deprindă regulile, să descopere locul şimomentul în care să intre în joc, să participe şi trăiască întoată plenitudinea întregul spectacol şi chiar mai mult: săcreeze şi să impună propriile reguli. Omul prezentuluivrea să fie creator de cosmos, de existenţă şi nu
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice79consumator al energiei universale numite viaţă şi aloportunităţilor pe care „Bătrânul” Demiurg i le-a deschis încalea sa.În domeniul vieţii private, omul prezentului sedovedeşte în pragul maturităţii sale. Ca elev la ŞcoalaEvoluţiei, el se află acum în clasele 6-8 (în medie, cumarătam anterior). Adică e momentul în care el se descoperăpe sine ca aparţinând marii Familii de Fiinţe a Universului;descoperă de asemenea că, în calitate de „Fiu deCreatorului” are deopotrivă capacitatea, dar şi misiunea dea se manifesta dând viaţă lucrurilor, începând de la celemai simple şi care presupun crearea unei noi ordini înmediul înconjurător (acasă, la serviciu, în domeniulconceptelor, al sistemelor filozofice), adică permutarea întreele a lucrurilor deja existente, prin aceasta luând naştere onouă regulă de aranjare, până la cel mai autentic act decreaţie care-i este dat a-l experimenta la stadiul de om:creaţia de sine.Până la acest stadiu s-au ocupat Modelatorii Evoluţieide creşterea şi dezvoltarea sa ca fiinţă. Chiar şi în primeleetape (clasele „mici” ale Şcolii Vieţii) ei au îndeplinit un rolimportant, suplinind insuficienţa capacităţilor şi încăimatura Conştienţă de Sine a Fiinţei-om.De-acum însă, Fiinţa este lăsată liberă să se edifice pesine ca om, să înveţe acele teme, să parcurgă acele lecţii şiexperienţe, să dobândească acele capacităţi necesarepromovării examenelor stadiului uman. Ea are libertatea,Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice80posibilitatea şi îndatorirea de a modela acum cosmosul săuintern, de a organiza, prelucra, structura forţele propriiastfel încât să poată parcurge eficient procesele devenirii. Eaare de asemenea libertatea de a modela cosmosul extern(trupurile sale: biologic, energetic, astral, mental; realităţilesociale, culturale, tehnologice etc.) astfel încât să-şi creezemijloace, instrumente şi tehnici auxiliare, de sprijin în acestdemers al dezvoltării individuale. Ea începe să deţină puteriasupra proceselor vieţii specifice altor regnuri de fiinţe, daraceste puteri le foloseşte în scopul edificării unei ordinicomune, deopotrivă benefică tuturor pentru creştere şievoluţie. Omul prezentului urcă spre nivelul la care înţelegedemnitatea personală de ordin cosmic (nivelul 6 alPiramidei) manifestată în procesul de creaţie (nivelul 7) şiexprimată sub aspectul reformării: al reformării de sine(nivelul 8 – a se vedea mai jos).Până aici, cu toţii în dezvoltarea noastră personală, atrebuit să fim, aşa cum arăta Nietzsche, „critici, sceptici,dogmatici, istorici şi în afara de acestea poeţi, colecţionari,călători, ghicitori de enigme, moralişti vizionari sau<<spirite libere>>, în fine, să fim aproape toate, pentru a fiparcurs cursul valorilor umane şi al sentimentuluivalorilor, pentru a putea privi cu ochi şi cu o conştiinţămultiplă din înălţime către toate depărtările, din adâncimecătre toate înălţimile, dintr-un colţ către ceea ce estepretutindeni. Dar toate acestea nu reprezintă decât condiţii
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice81prime ale misiunii noastre; această misiune însă cerealtceva: cere ca noi să creăm valori…” (s.n.)Acum însă, fiecare Fiinţă umană şi umanitateaîntreagă încetează să mai pună întrebări. Privind în zăriîndepărtate, înţelegem deja sensurile şi deci, începem săpercepem răspunsurile. De aceea, Omul contemporanpoate fi numit „reformator – aşa cum explică TraianBrăileanu – un om care crede în existenţa unei ordinisuperioare şi care, atunci când observă tulburarea uneiordini parţiale (la nivelul societăţii sau a vieţii saleindividuale), va căuta să restabilească ordinea parţială înconformitate cu principiile ordinii universale. El nu va fifilosof – căci filosofia se naşte din îndoiala în existenţa uneiordini şi năzuinţa ei de a o construi – ci reformator, pentrucare principiile ordinii universale sunt bine stabilite, deciprogramul său de acţiune e fixat de la început în temeiulacestor principii.”Omul prezentului, pentru a realiza împlinirea de sineîn viaţă şi lume, va participa activ la restructurarea,reformarea, re-inventarea tuturor realităţilor la careparticipă, începând de la cele mai străine şi îndepărtate,exterioare, până la realitatea sa interioară cea maiprofundă.Căci omul prezentului este propriul său creator: HomoSui Transcendentalis, fiinţa care din omidă detransformă într-o realitate nouă: fluturele, delocAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice82întâmplător simbolul universal (din cele mai vechi timpuri)al Sufletului: Omul, cu „o” mare de-abia de aici începe.Aceasta este aşadar tendinţa ce guvernează acestcapitol al vieţii private, al vieţii individuale, intime, princare individul uman tinde să se creeze pe sine însuşi. Iaraceastă tendinţă îl împinge a se manifesta corespunzătorîn toate actele vieţii sociale: când achiziţionează sauconfecţionează un obiect, când se căsătoreşte, ori dănaştere copiilor, când înfiinţează o firmă, o casă, ori cândîşi schimbă mediul, grupul de prieteni, religia etc., omulcontemporan vrea ca toate acestea să fie „după chipul şiasemănarea sa”. Viaţa întreagă, destinul, şi le doreşte de-acum astfel modelate încât să reflecte îndeaproapeidentitatea proprie, cosmosul propriu.Iar cosmosul său începe a reflecta, la rându-i, tot maifidel şi tot mai plenar marele Cosmos al Legilor, Rosturilor şiArmoniei Universale a tuturor Proceselor Existenţei Infinite,în acord cu cerinţele Şcolii şi după exemplul Marii Fiinţe.d) viaţa spirituală: - reflectă raporturile fiinţeiumane cu sensurile profunde ale realităţii prezente,cu ceea ce stă în spatele lucrurilor şi face posibilăexistenţa şi manifestarea a toate câte sunt: MareaFiinţă, indiferent cum ar fi ea denumită într-un limbajsau altul (Fiinţa Primă, Zeus, Dumnezeu, Allah, Isisetc.). Pentru că limbajul nu ne poate spune nimic despreAceasta; el nu poate decât să îndrepte privirea sufletului
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice83uman spre a o percepe singur, întocmai precum degetul cearată spre lună serveşte doar ca indicator, fără a comunicaceva despre obiectul arătat. Raportul cu Marea Fiinţă setrăieşte de către fiecare făptură umană în profunzimea ceamai adâncă a sufletului său şi se experimentează clipă declipă în multitudinea realităţilor ce o înconjoară. Căci fiecarelucru, fiecare formă de viaţă particulară, fiecare fiinţă este înîntregime pătrunsă de Fiinţa Fiinţelor.Această trăire a perceperii vieţii ca fenomen sacru ceconferă identitate, unitate, unicitatea dar şi fiinţă tuturorcelor ce există, se exprimă într-o gamă din cea mai variatăde forme întâlnite în realitatea de zi cu zi. Deşi îşi atingeactualizarea maximă pe nivelul 9 al Piramidei Trebuinţelor,Nevoia de Spiritualitate are un specific aparte prin aceea căse răsfrânge asupra tuturor celorlalte trepte inferioare.Încă de la primele stadii ale evoluţiei sale, când nuerau activitate decât primele Trebuinţe (fiziologice,ambientale, de siguranţă şi câteva de societate – a se vedeamai jos, secţiune dedicată trebuinţelor, precum şi volumulnostru „Piramida Trebuinţelor umane fundamentale”),omul a resimţit puternic nevoia de sacralitate.Sentimentul acesta al transcendenţei l-a făcut a semanifesta în cele mai variate formule, adoptând,inventând, practicând o serie întreagă de ritualuri, deprocesiuni, de gesturi, toate dând curs acestei trăirilăuntrice de profundă admiraţie, de respect şi dăruire înfaţa fenomenului sfânt al vieţii. Chiar dacă nu-şi putea daAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice84seama de rosturile celor ce-l înconjoară, chiar dacă nuînţelegea resorturile ce le pun în mişcare şi nici legăturilecare le fac să rămână împreună, omul intuia fiinţa, viaţa şiordinea ce stau la baza tuturor acestora.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice85Memento“ …Dezvoltarea are ca obiect afirmarea completă aomului în toată bogăţia sa şi în complexitatea expresiilorşi responsabilităţilor sale: individ, membru al uneifamilii şi al unei colectivităţi, cetăţean şi producător,inventator de tehnici şi creator de vise. Credinţanoastră este că, pentru a forma acest om complet acărui afirmare devine tot mai necesară pe măsură ceconstrângeri din ce în ce mai mari îi sfâşie şifărâmiţează tot mai mult fiinţa, educaţia nu poate fidecât globală şi permanentă. Nu mai poate fi vorba deacumularea cu conştiinciozitate a unor cunoştinţedefinitive, ci de o pregătire de a elabora în tot timpulvieţii o cunoaştere în constantă evoluţie şi de a<<învăţa să fii>>”.Edgar FaureAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice86CAPITOLUL IICONCEPTUL DE EDUCAŢIE PAIDEICĂSchiţa unei teorii a educaţiei este un ideal măreţ şi nu strică cu nimicdacă nu suntem în stare să-l în făptuim chiar de îndată. Trebuie numai sănu considerăm chiar de la început o astfel de idee ca himerică şi să nu odenunţăm ca un vis frumos, chiar dacă se ivesc piedici în în făptuirea ei.Emanuel KantEducaţia a fost dintotdeauna, în toate civilizaţiile lumii,acel domeniu al vieţii sociale prin excelenţă practic, ce nuşi-a propus a duce bătălia cu ştiinţele din „înalta societate”spre a urca în loja academicienilor. Mai puţin interesatădeci asupra discursurilor de tribună, educaţia şi-a luat înserios numele ce-l poartă cu demnitate peste milenii.Etimologic acesta provine din latinescul educo, educere,termen care în limbajul uzual are deopotrivă douăsemnificaţii. În primul rând el desemnează acţiunea de „ascoate din”, „a ridica”, „a înălţa”, de unde semnificaţiaactului educaţional ca modificare, transformare, susţinerea trecerii de la o stare (primară, ereditară sau dobândită peparcurs) la alta, nou-formată, în lanţul dezvoltării;imprimarea unei direcţii de acţiune dinspre interior învederea armonizării conduitei individuale cu normelesociale, ale comunităţii. În planul al doilea, acelaşi termenindică acţiunea de „a creşte”, „a îngriji”, „a hrăni” (plante,animale, oameni), iar de aici educaţia a fost înţeleasă caactivitate de creare a condiţiilor necesare creşterii (fizice,biologice), dar şi îngrijirii, dezvoltării psihice, morale şi
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice87spirituale. (a se vedea E. Joiţa – „Pedagogia, ştiinţaintegrativă a educaţiei”)În ceea ce priveşte educaţia paideică, aceasta a fostrecunoscută încă din antichitate ca fiind acea educaţiecontinuă (de la naştere şi pe toată durata vieţii), formatoareşi transformatoare a fiinţei umane, deopotrivă filosofie,religie, ştiinţă, inginerie, mod de a trăi şi a se raporta lalume, semeni şi univers, o practică neîntreruptă adesăvârşirii prin armonizarea rostului propriu cu toateaspectele existenţei (cosmice, sociale, natural-ecologice), prinadoptarea conduitei individuale după Ordinea întreguluiCosmos, prin celebrarea Bucuriei de A Fi, de a participa lacreaţia continuă a lumii şi vieţiiMulţi dintre autorii contemporani, din ţară şistrăinătate în ultimele decenii şi-au orientat cercetările peînţelegerea fenomenului educaţional în contextul mai largal omului ca fiinţă în continuă transformare, dar în acelaşitimp ca parte constituentă a unor sisteme de o amploare şicomplexitate deabia de acum întrezărite (sistemul social –Umanitatea, şi cel ecologic – Natura terestră) . În acestcontext s-a înţeles tot mai clar, o dată cu ultimele rapoarteplanetare (ale Clubului de al Roma sau ale diverşiloroameni de ştiinţă către acesta), şi în contextul acutizăriicrizelor globale (sociale, alimentare, medicale, ecologice,economice, spirituale etc) faptul că omul joacă rolul centralîn acest ansamblu de cauze distructive şi că numai oAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice88schimbare profundă de mentalitae (echivalentă unei“mutaţii genetice la nivel de conştiinţă” – cum se exprimaîn anii ’90 Grigore Sion) poate salva planeta şi speciaumană de la autodistrugere.Or această schimbare dorită nu se poate realiza eficientnici prin mecanisme politice, nici militare, nici economiceşi (paradoxal oarecum) nici măcar culturale. Fiindcă toateacestea au căzut pradă tentaţiei consumului şisupraconsumului (specifică ultimelor secole desupraexploatare a resurselor de orice natură), inclusivconsumului fiinţei umane. Şi pe bună dreptate, societatea(chiar dacă prin mecanisme mult mai subtile şi mairafinate) astăzi întrebuinţează omul, consumându-l, în locsă investească în dezvoltarea lui şi astfel să culeagăroadele sale perene. Omul actual este alienat, înstrăinat denatura sa proprie, de condiţia sa autentică pe care amvăzut-o în capitolul anterior. Omul contemporan reprezintăo piesă componentă într-un mare mecanism al producţieişi al consumului. Iar acest lucru a rămas neschimbat desute de ani, chiar dacă avem documente globale (tratate,convenţii, acoduri etc) ce reglemetează drepturi ale fiinţeiumane la autodezvoltare, la mediu înconjurător sănătos, laarmonie în familie şi societate etc şi chiar la fericire(Constituţia Japoniei). S-au realizat paşi uriaşi pe caleaprogresului în dezvoltarea umană şi comunitară, ce edrept. S-au făcut revoluţii sociale, culturale, ştiinţifice,economice – unele paşnice, altele armate. Au fost
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice89sacrificate milioane de vieţi omeneşti pentru a traduce înviaţă principii renascentiste, iluministe, socialiste, înmăsură să apropie omul de fundamentul condiţiei saleumane, de umanitatea sa interioară ce trebuie manifestatăîn comunitate.Dar un lucru nu s-a întreprins încă: eliberareaautentică a omului de orice alte forţe străine, exterioare şi,de multe ori îndreptate împotriva naturii lui; indiferent căacestea au purtat hainele de gală ale unei biserici, ale unuistat, ale unei democraţii contemporane, ale unei doctrinesau ideal etc.; toate mai devreme sau mai târziu s-au lăsatcorupte de tentaţia de a se erija, din protector al omului, înstăpânitor al său, punându-i biruri pe dreptul de a fi şirăpindu-i astfel şansa de a avea acces la chiar propria saexistenţă.Singura modalitate de a proteja fiinţa umană de acestepericole ale lumii construite de ea înseşi, este să o ajutăma prelua controlul asupra propriului destin. Nu putemschimba lumea peste noapte, fiindcă puterea ei stă îninerţia exersată de sute de ani, în sistemele construite şibine implementate. Paradoxul face că nu putem schimbanici omul; “fiecare – spunea cândva Marylene Ferguson –stă de pază la o uşă interioară a sufletului, care nu sepoate deschide decât pe dinăuntru”.Pe de altă parte, a schimba lumea (în sensul de a o facemai bună) fără să schimbăm omul, se numeşte utopie saueşec social (şi avem suficiente în istoria noastră socială). AAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice90schimba omul fără să transformăm şi lumea pentru a oadapta la nevoile sale superioare, la condiţia sa existenţialăautentică, se numeşte crimă cu premeditare, întrucâtînseamnă să dăm naştere unui avorton, unei fiinţenepregătite să trăiască în mediul ostil propriei naturi, aşacum este actuala lume. A dezvolta deopotrivă omul şisocietatea, dar în afara ordinii de desfăşurare a proceselorVieţii, fără a respecta normele simbiozei universale,drepturile, condiţia şi entitatea celorlalte Fiinţeconlocuitoare ale Ecosistemului Planetar, a creat crizaglobală în care se află omenirea ultimului secol.Soluţia, din aceste motive, nu poate să vină din parteastructurilor sociale actuale. Fiindcă ea presupunesprijinirea omului în a-şi recunoaşte statutul ontologic defiinţă complexă, deopotrivă natural-ecologică (şi, implicit,biologică), social-istorică, culturală, individual-unică şispiritual-cosmică. Presupune deschiderea spre orizonturicare au rămas străine timp de două milenii civilizaţieioccidentale; presupune un salt de ordin calitativ pe nivelesuperioare de realitate şi complexitate, un salt îndimensiunea transcendentă existenţei planului fizic aşacum este cunoscut el în prezent.Iar actualele ştiinţe, precum şi instituţiile socialenăscute sub tutela acestora, nu iau în considerare decâtun singur nivel de organizare a vieţii: cel direct şi imediatsesizabil prin simţurile inferioare ale fiinţei umane. Dacă arfi să luăm numai un singur exemplu (înspăimântător
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice91dealtfel) este suficient să ne gândim că în academiileactuale ale societăţii se află încă la loc de cinste acelcurent intitulat “psihologia behavioristă”, care prinneruşinarea de a se numi “ştiinţă” continuă a corupeatâtea suflete tinere învăţându-le (şi suntem în milemiul III!) acel principiu catastrofal pentru istoria civilizaţieioccidentale: “ceea ce nu se poate palapa nu există”. Adicăadio memorie, afectivitate, raţiune, intutiţie, imaginaţie,credinţă, etc. În fapt toate valorile superioare ce definescspecificul fiinţei umane (diferenţiind-o astfel de clelalteregnuri ale naturii).Înţelegem acum de ce, fără mustrări de conştiinţă,instituţiile structurate şi populate cu oameni denaturaţi(creaţi conform acestui sistem de gândire şi credinţe) îşilegitimează drepturi de a trata fiinţele umane dupămodelul aplicat animalelor de povară: le iau toate resurselenecesare dezvoltării individuale, lăsându-le numai pe acelenecesare refacerii forţei de muncă pentru a sluji încontinuare în condiţii maxime procesului de exploatare.Am luat numai un exemplu, din erorile ştiinţei (adicătocmai cea care are misiunea de a merge înaintea omeniriispre a-i deschide noi orizonturi luminoase către dezvoltare,progres, evoluţie). Însă în egală măsură păcatele s-au ţinutlanţ (şi continuă să o facă) şi în alte sectoare nu mai puţinimportante ale organizării comunităţii umane: biserica(instituţia care i-a furat omului religia – calea prin care elpoate să ajungă singur la Dumnezeu), politica, organizareaAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice92statală, justiţia şi drepturile omului, economia, cultura şi,desigur, educaţia.Soluţia deci nu poate veni (aşa cum s-a întâmplat,dealtfel, de-a lungul întregului curs istoric al civilizaţieioccidentale), din partea sistemelor şi instituţiilor socialeactuale; acestea chiar vor lupta să păstreze monopolulasupra vieţii şi resurselor fiinţei umane. Soluţia astăzi seoferă omului privit individual; nu maselor, nu colectivităţii.Ci fiecăruia în parte, atunci când este pregătit să oprimească în ungherul tainic al sufletului său. Şi numaicând vor fi suficient de mulţi aceia care să o înţeleagă şiaccepte, abia atunci ea va lua un trup în realitatea socială.Soluţia aceasta poartă numele secular al educaţieipaideice, chiar dacă astăzi unii o numesc “educaţiecontinuă”, iar alţii “educaţie permanentă”. Ea va avea cuprioritate un chip transpersonal, o atitudine îndreptată sprerespectul profund al valorilor universale ale vieţii (sub toateaspectele acesteia şi la toate nivelele de organizare), unfundament transdisciplinar şi o bază ferm ancorată însentimentul sacru faţă de comunitatea tuturor fiinţelor dinecosistemul terestru.Misiunea îndeplinirii sarcinilor implementării acesteirealităţii revine, de aceea, în primul rând cercetătorilor, acelecălăuze ale omenirii născute cu dorinţa existenţială de a mergemereu mai departe, acele păsări ale Nemărginirii, care deşi îşiau cuibul pe pământ, îşi dedică întreaga viaţă zborului şiîntrecerii cu Orizonturile (noi am descris pe larg condiţia
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice93acestora în cele trei volume dedicate cercetăriitransdisciplinare, la care facem, de aceea, trimitere:« Fundamentele cercetării transdisciplinare », «Psihope-dagogia…. şi respectiv «Managementul….» ).Dar în egală măsură şi alţi membrii ai comunităţii, careau anumite capacităţi, înclinaţii, valenţe sau cel puţindorinţa de a participa la această misiune sunt chemaţi (şichiar datori în faţa Comunităţii umane şi a Vieţii) să-şialăture efortul personal, resursele şi o parte din timpul lorîn acest sens (dincolo de obligaţiile sociale sau alteactivităţi obişnuite).Pentru a putea gestiona, însă, cu succes deplin, atâtactivitatea cât şi rezultatele ce se obţin în cadrul acestuidemers, sarcina şi responsabilitaţile subsecvente nu pot fiasumate decât de structuri organizatorice, specifice, cuoameni pregătiţi şi capabili să înţeleagă deopotrivănecesitatea şi modalităţile concrete de valorificare adescoperirilor, cât şi pericolul pe care acestea îl potprezenta dacă ajung în mâna unor persoane ignorante,insuficient de mature (la nivel de conştiinţă) sau dornice deputere (şi ne referim deopotrivă la «omul simplu dinpopor », cât şi la guvernanţii, grupuri de putere, mediipolitice sau de afaceri etc).Fiinţa umană şi educaţia paideică trebuie să seîntâlnească în perfectă libertate faţă de orice autoritate,voinţă sau putere exterioară; şi faţă de oricine ar dori, sub oformă sau alta să preia controlul asupra entităţii, destinuluiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice94sau identităţii unice a fiecărei fiinţe umane. Educaţiapaideică va elibera omul de orice tutelă, inclusiv de subtutela sa însuşi. Omul de ieri va dispărea pentru a face locomului de astăzi, mai integru, mai dezvoltat, mai emancipatîn cunoaştere, înţelegere, virtute, simţire şi trăire. Iar acestproces este necesar a se produce în viaţa fiecăruia şi înfiecare zi!*În prezent şi, potrivit cu necesităţile actuale dedezvoltare ale omului deopotrivă ca fiinţă, cât şi capersonalitate socială, educaţia paideică revine pe scenavieţii sociale pentru a se constitui din nou în cel maiimportant sprijin oferit acestuia, deopotrivă aici şi acum înrealitatea imediată şi concretă, cât mai ales în viitor, înviitorul dorit, imaginat, creat şi materializat după cerinţelespecifice ale fiecărei individualităţi umane. „Şcoala – arătaGaston Berger – nu poate avea decât două scopuri: primule să dea copilului cunoştinţele generale de care,bineânţeles, va avea nevoie să se servească: aceasta esteinstrucţia. Celălalt e să pregătească în copilul de azi peomul de mâine: aceasta este educaţia”.Misiunea educaţiei paideice este cu atât maiimportantă cu cât, din nefericire, realitatea socială i-a datperfectă dreptate lui Kant când afirma că: “…niciacademiile nu fac educaţia. N-au făcut-o până acum, iar căo vor face de acum încolo pentru această nădejde nicicândsemnele nu au fost mai slabe decât astăzi. Prin urmare şi
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice95organizarea şcolilor ar trebui să atârne numai dejudecata celor mai luminaţi cunoscători. Numai prinstrăduinţa unor persoane cu vederi largi, care auinteres pentru binele universal şi sunt capabile săconceapă ideea unei stări viitoare mai bune, se poateînfăptui apropierea naturii umane de scopul ei”(s.n.).Fiindcă într-adevăr trebuie respectat principiul de bază alartei pedagogice enunţat de acelaşi gânditor: “…. copiitrebuie educaţi nu potrivit cu starea prezentă, ci custarea mai bună, posibilă în viitor, a genului uman,adică potrivit cu ideea umanităţii şi cu menirea eiîntreagă” (s.n.).Aşa cum observa Edgar Faure, Educaţia paideicăreprezintă “un proces al fiinţei care, prin diversitateaexperinţelor date, învaţă să se exprime, să comunice, săîntrebe lumea şi să devină tot mai mult ea înseşi. În temeiulideii că omul este o fiinţă nedeterminată, el nu se poaterealiza decât cu preţul unei permanente ucenicii. Educaţiaîşi găseşte locul la toate vârstele vieţii şi în multiplicitateasituaţiilor şi circumstanţelor existente. Este globală şipermanentă şi depăşeşte limitele instituţiilor, programelor şimetodelor care i-au fost impuse de-a lungul secolelor”.Viaţa sub toate aspectele ei este supusă schimbărilor,explica Elena Macavei. “Lumea devine de multe ori, deneînţeles, de neacceptat, devine chiar ostilă,traumatizantă. Cerinţele cunoaşterii şi informării sunt totAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice96mai mari, aria de cunoaştere cuprinde civilizaţia la nivelplanetar. Răspunsuri la problemele ridicate de fenomenulschimbării în toate domeniile vieţii sociale se dau indirectprin ameliorarea distanţării educaţiei de spiritul vieţiimoderne, prin repunerea omului în centrul preocupărilorculturii şi civilizaţiei, prin imperativul educaţieipermanente”.“În cadrul societăţii bazate pe cunoaştere – arăta HorstSieber – învăţării îi revine o însemnătate crescândă.Însuşirea conţinututilor clar definite pierde din importanţă.Tot mai relevante devin procesele individuale şi flexibile deînvăţare, în care se pune accent mai ales pe însuşireacunoştinţelor aflate în permanentă schimbare, peexperimentare directă, pe îmbogăţire şi verificare. Neaşteptăm la o dinamică a învăţării care circumscriediferitele etape ale vieţii şi întreaga experienţă a omului.Astfel încât, continuă autorul amintit, <instruirea> nu aredrept sarcină principală transmiterea de cunoştinţe, cisprijinirea celor care învaţă, în realizarea unor construcţii,respectiv reţele de cunoştinţe. Auzim, vedem, înţelegemceea ce putem, ceea ce intră în universul repertoriilornoastre de cunoştinţe, experienţe şi chiar mai mult decâtse spune, se rosteşte, se arată, pentru că intervineaşteptarea, nevoia noastră diferită de intenţia celuilalt.Procesul de învăţare este un act de reflectare doar într-oprimă instanţă; învăţarea nu presupune redarea fidelă arealităţii, ci reprezintă o selecţie, o interpretare, o integrare
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice97de semnale, iar scopul rezidă în realizarea unor acţiunieficiente.”*Educaţia permanentă este educaţia pentru o lume înschimbare şi trebuie să devină o dimensiune a întregiivieţi, mai arată Elena Macavei. Ea cuprinde întregul modde viaţă şi totalitatea aspectelor acesteia. Educaţiapermanentă răspunde atât necesităţilor interioare deautodevoltare şi autoîntreţinere, cât şi solicitărilorexterioare pentru a se adapta la mobilităţile sociale,ritmului accelerat de dezvoltare al societăţii.De aceea, sublinia Dumitru Salade “educaţiapermanentă este un principiu, o concepţie, un mod defuncţionare a acţiunii educative, sistem de obiective şitehnici educative menite să asigure pregătirea oamenilorastfel ca aceştia să-şi întreţină necontenit capacitatea deautoinstruire şi autoeducare. Educaţia continuă includetoate aspectele formării omului. Educaţia permanentătrebuie să favorizeze însuşirea de către orice persoană aştiinţei de a deveni şi de a se integra social, să permităadecvarea omului la ritmul de dezvoltare al societăţii în caretrăieşte sau va trăi”.*În altă ordine de idei, dacă e să ridicăm puţin niveluleminamente social al care s-au raportat autorii sus-citaţi,pentru a privi omul şi sub aspectul condiţiei sale cosmice,Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice98aşa cum am văzut în secţiunea anterioară, educaţiapaideică are la bază principiul formulat de Laing: “fărăOntologie (ca ştiinţă despre fiinţă şi despre existenţă) oriceştiinţă este doar o minciună şi o înşelătorie a fiinţeiumane”.Pentru că, într-adevăr, ea priveşte fiinţei umane ca oparte componentă a Marelui Flux de Viaţă, aflat într-ocontinuă transformare evolutivă, el însuşi plasat laconfluenţa unei game complexe şi multiple de factori şiinfluenţe a căror rezultantă mereu fluctuantă determinădirecţia şi orientarea dezvoltării viitoare a fiinţei umane.Aceste forţe se pot împărţi primar în două maricategorii: Forţe ale vieţii (sau cosmice) care acţioneazădin exterior după Legile Universale ale Naturii, şi,respectiv, Forţe proprii, rezultate din exprimareacapacităţilor intrinseci fiecărei fiinţe în parte, potrivit cunatura proprie, caracterul, nivelul Conştiinţei (ca standardde evoluţie a fiinţei la Şcoala Devenirii Cosmice),Trebuinţele Fundamentale şi Funcţiile active ale Sinelui,configuraţia Ecuaţiei Existenţiale – care ia în calcul şifenomenele mixte, derivate din structura de personalitate,temperament, moştenire genetică (fiziologică şi psihică) etc.(Noi am tratat aceste aspecte în volumele deja mintite:“Psihologia Fiinţei…”, “Piramida trebuinţelor umanefundamnetale”, “Fundamnetele consilierii înmanagementul calităţii vieţii şi condiţiei umane”).
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice99Este de datoria fiecăruia în parte a cunoaşte acesteforţe şi a le utiliza constructiv, atât cele interioare (cetrebuie configurate şi dezvoltate corespunzător), cât şi celeexterioare (spre identificarea momentului celui maioportun pentru îndeplinirea fiecărui act al vieţii).Pentru că în viziunea educaţiei paideice, omul este uncorăbier pe marea devenirii. În baza destinului individual,el şi-a trasat o Călătorie pe care trebuie să o intreprindă(este misiunea vieţii sale prezente). Pentru aceasta, înaintede a se lansa, trebuie să fi deprins arta navigaţiei, apoi să-şi pregătească în toate amănuntele corabia şiechipamentele şi, mai ales, să se informeze despre stâncile,obstacolele şi vânturile care-l vor întâmpina pe traseu.Căci toate forţele ce acţionează sinergic asupra fiinţeiumane reprezintă doar oportunităţi şi utilitătăţi, aflatedincolo de bine şi de rău, în egală măsură a fi la fel defolositoare, pe cât de stânjenitoare. Revine Corăbieruluisarcina de a-şi pune în lucru întreaga măiestrie şi toatecunoştinţele sale de navigaţie spre a identifica momentul şimişcarea potrivită de orientare a velelor, astfel încâtcorabia Vieţii sale să aibă un mers lin şi armonios, dar maiales să fie ferită de pericolele catastrofale ale naufragiului.Acest model de educaţie reprezintă o practică adezvoltării (deopotrivă doctrină spirituală, cod de norme înviaţă, tehnici şi metode de antrenament etc) absolutpersonalizată, adică structurată după anumite cadregenerale (în acord cu Principiile Universale ce guverneazăAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice100derularea sistemică a tuturor proceselor, la toate nivelele defiinţare şi manifestare) dar adaptată concomitent lastructura – ecuaţia existenţială – a fiecărei fiinţe manifestatesub forma unei persoane umane istorice, la momentul/conjunctura fiecărui act al vieţii şi la trbuinţele/ necesităţilepe care le întâmpină fiinţa în momentul respectiv şi de acăror satisfacere depinde starea ei de bună dezvoltare încontinuare.Astfel încât, educaţia paideică are misiunea de adetermina cea mai eficientă astfel de practică a dezvoltăriipentru fiecare entitate umană-client în parte, a-i oferi maimulte posibilităţi de alegere şi a-i asigura “suportultehnic”, sprijinul pentru implementarea şi dezvoltarea uneivieţi personale cât mai împlinite în realitatea istorică atimpului existenţei sale sociale.Însă pentru reuşita acestui demers trebuie respectate şiîndeplinite câteva criterii de bază:1.- o viziune corectă asupra omului, care să permităcunoaşterea a ceea ce oamenii ştiinţă progresişti (şiPsihologia fiinţei, mai nou apărută pe scena realităţiisociale) numesc “Fenomenul Uman” (pentru că este unproces în devenire neântreruptă) în profunzimile cât maidetaliate ale complexităţii sale.2.- cunoaşterea/recunoaşterea de către fiecare om înparte a misiunii sale existenţiale, a rostului şi îndatoririlorpe care le are de îndeplinit în această viaţă prezentă
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice1013.- înţelegerea faptului că fiecare viaţă reprezintă doar ozi din marea şi eterna viaţă a Fiinţei, la fel precum stadiulde om este numai o perioadă/etapă din procesiunea Vieţiiîn dezvoltarea ei spre standarde superioare şi de aceeaforţele ce acţionează la un moment dat asupra omului îşiau cauze şi ramificaţii ce depăşesc percepţiile noastrelimitate spaţial şi temporal4.- înţelegerea fenomenului uman ca un proces deexprimare a Sinelui (acel sâmbure de viaţă, esenţă dinEsenţa Lumii) pe mai multe planuri de vieţuire(existenţiale, deci, în primul rând, şi abia apoi spaţiale),concomitent: Fiziologic, Astral, Mental, Cauzal, Spiritualetc., pe fiecare dintre acestea fiinţa dezvoltând anumiteforţe şi structuri de autocreaţie, din acţiunea lor sinergicămanifestându-se în universul social ceea ce numim în modobişnuit Persoana Umană, adică, în sens chiar şietimologic, “masca” pe care fiinţa-actor o poartă spre a-şijuca rolul la un moment dat pe Scena transistorică aUniversului.5.- înţelegerea faptului că în momentul de faţă alevoluţiei procesualităţii vieţii la nivelul Terrei, îi este lăsatăomului libertatea şi îndatorirea, concomitent curesponsabilitatea creării acestei măşti, cu ajutorul căreiasă fie în măsură a-şi realiza cât mai bine cele trei îndatoririexistenţiale: să-şi împlinească destinul (rolul), să ajutesemenii, şi celelalte forme de viaţă, să seAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice102dezvolte/emancipeze pe sine (ca nivel de fiinţare), încalitate de Elev la Şcoala Vieţii*Toate domeniille vieţii şi ştiinţei se guvernaeză dupăaceleaşi legi şi sunt structurate conform aceloraşi formule.De aceea, a pretinde că reuşeşte să cunoască Omul fără a-lprivi în cadrul general al Cosmosului, este, pentru oştiinţă, echivalentul semnării actului de deces (şi aici, dinpăcate putem încadra multe dintre ştiinţele disciplinare aleprezentului). Pentru că omul este parte constitutivă aîntregii Ordinii Universale şi nu numai că nu poate ficunoscut ca ceva distinct de Ansamblu, dar el nici neexistă decât prin, şi ca urmare a acţiunii sinergice atuturor componentelor acestui Întreg.Iată de ce, pentru cunoaşterea corespunzătoare a ceeace numim „fenomenul uman”, orice ştiinţă – o adevăratăştiinţă – este necesar să se raporteze la această realitate;şi, în plus, ea trebuie:-să identifice şi să aplice metode atât generale, cât şipersonalizate, de re-cunoaştere a fiinţelor umane-să ia în calcul toate forţele (interne şi externe) deinfluenţă şi contribuţie la crearea Personalităţii şi lamanifestarea de ansamblu a omului-să stabilească metode universale de implementareîn structurile Psihogramei individuale (amprentaindividuală şi unică a fiecărei entităţi umane), a tuturor
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice103resurselor (aptitudini, competenţe, virtuţi, etc) necesareoptimei dezvoltări personale, care să-i permită fiecăreipersoane a fi mereu deopotrivă în armonie cu sine înseşi,cu destinul său individual, cât şi în congruenţă deplină(pace) cu lumea exterioară, fără a supune propriile valoriindividuale riscului de a fi pervertite, denaturate oridistruse în conflinctul cu realitatea socială a locului şimomentului istoric în care respectiva persoană îşidesfăşoară existenţa cotidiană .Până acum toate modelele de psihologii s-au străduit săidentifice diverse părţi constituente ale psihicului uman,dar, de cele mai multe ori au sfârşit prin a descrie – uneoricu un aer foarte savant şi cu lux de amănunte – doarmanifestările diverse ale fiinţei umane, la momente diferitede timp.Însă aceste manifestări sunt întocmai precumbaloanele de săpun: fluctuante, efemere, colorate, false.Da, false! Ele nu ne spun mare lucru despre substanţa cale-a dat naştere şi nici măcar despre factorii/ condiţiile demediu care au favorizat/determinat apariţia/ naşterea şirespectiv dispariţia lor.Educaţia paideică actuală şi-a ales ca fundamentPsihologia Fiinţei (cea mai tânără dintre ştiinţele despresuflet – aşa cum ne sugerează şi etimologia). PsihologiaFiinţei priveşte omul ca întreg şi totodată ca parteconstituentă a marelui lanţ de cauzalităţi şiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice104interdeterminări ce structurează ordinea cosmică. Fiinţaumană este o creaţie continuă a întegului Univers,rezultatul acţiunii sinergice a tuturor părţilor constitutiveale acestuia. Astfel încât pentru a avea o imagine reală a ei,trebuie să pornim tocmai de la cunoaşterea factorilorcreatori, a forţelor ce concură, clipă de clipă la a faceposibil existenţa, şi mai mult, manifestările sale (pe care ledescriu psihologiile clasice). De aceea Psihologia Fiinţeiîncepe demersul de re-cunoaştere a fiinţei umane de laceea ce este fiinţa în sine, transcendent aspectelor specificegradului/ nivelului de dezvoltare numit „uman”(sauregnului / stadiului etc) spre a coborî apoi spremanifestarea fiinţei, în orice plan de evoluţie ar fi aceastala un moment dat şi, în cele din urmă a se preocupa demanifestarea ei în planul fizic, de formele fenomenologicesub care se exprimă fiinţa aici şi care, toate, concurând,dau naştere extraordinarului (şi prea puţin înţelesului,până acum) complex numit Personalitate.Având acest fundament psihologic, educaţia paideică,este deci, în primul rând, Ontologie, adică ceea ce trebuie săfie: Ştiiţa despre fiinţă şi despre existenţă.*Putem vedea astfel, că prin întreaga sa viziuneontologică şi activitate de implementare/formare personalăpentru viaţă, educaţia paideică promovează imaginea unuiOm Nou, atât la propriu cât şi la figurat, pornind de la cel
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice105vechi (uneori pierdut – şi atunci trebuie ajutat să seragăsească mai întâi; de multe ori inexistent – şi atuncitrebuie învăţat să se inventeze de la zero) şi de la mediulsău în care trăieşte la momentul respectiv. Nu seurmăreşte nici schimbarea mediului pentru om, niciadaptarea omului spre a-i fi mai bine în mediul său, nicimutarea lui în alt mediu. Tot ce se doreşte este formarea(regăsirea, reconstrucţia, antrenarea) omului pentru sineînsuşi, căci numai omul regăsit şi împăcat în sine însuşicu sine însuşi este un om – şi singurul valabil – care cuadevărat poate dovedi că există şi de fiinţarea căruia sepoate bucura atât el îsuşi cât şi cei ce-l înconjoară:semenii, fiinţele, întreg Universul. De aceea devizaeducaţiei paideice este: „Să redăm Omul, omului !”Educaţia paideică evită să privească în urmă. Pentru ea,„omul de ieri” nu există. Tot ceea ce contează este „omulde mâine”! „Ieri”, „Azi”, „Mâine” nu sunt unităţi temporale,ci dimensiuni psihice, matrici pentru manifestările deconştiinţă.De aceea „azi” este dimensiunea spirituală (accentuămdeci, în afara reperelor spaţio-temporale) în care fiinţalucrează spre a se edifica pe sine cea de mâine. Esteasemeni urcuşului periculos pe panta abruptă a muntelui:o singură privire în urmă poate deveni fatală. Astfel încâtprivirea rămâne aţintită mereu înainte spre steaua-călăuzăAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice106a „portretului ideal” pe care ni l-am creat în cadrul planuluide viaţă.Veţi întreba: bine, dar în felul acesta cum putem evitaobstacolele prezentului sau capcanele/devierile ieşite încale, dacă noi trăim mereu în viitor?Răspunsul este foarte simplu şi reprezintă un veritabilprincipiu ce reglementează întreaga organizare şidezvoltare a Vieţii la nivel Cosmic. Noi oamenii, însocietate, îl folosim într-un număr foarte restrâns deaplicaţii; de exemplu: mersul pe bicicletă, condusul auto şiuneori planificarea afacerilor, uitând însă domeniul cel maiimportant – viaţa noastră personală şi propria dezvoltare.Deabia o parte dintre practicanţii căilor spirituale dacă îlfolosesc într-o anumită măsură, în special orientărileascetice devoţionale: ei îşi fixează modelul divinităţii, castructură ideală cuprinzând o serie întreagă de virtuţi pecare discipolul se străduieşte să le întruchipeze în fiinţa sa.Acesta este Principiul Monadei , ori al Matricii deManifestare şi presupune o structură dată după care secreează toate Formele, prin prelucrarea Esenţelor, de laMacrounivers, până la Microuniversuri: dintre care unuleste Omul însuşi.La fel precum Demiurgul, Fiinţa Umană beneficiază delibertatea şi posibilitatea de „a se construi” pe sine, avândîn acest sens două variante: să adauge la întâmplarecărămidă peste cărămidă (într-un talmeş balmeş specific
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice107începătorilor, care – şi tocmai din acest motiv – vor fisupuşi sprijinului, îndrumării şi modelării forţate de cătretendinţele naturii – Procesatorii dezvoltării fiinţei umane);sau are posibilitatea, de a se manifesta precum un veritabilarhitect: să-şi traseze mai întâi planurile în funcţie denatura şi calitatea materialelor de construcţie, să-şipropună achiziţionarea de noi materiale necesare în funcţiede posibilităţi şi să edifice întru totul calculat, având cahartă existenţială Planul propriu de Dezvoltare, TemplulFiinţei Sale Individuale.Fiecare zi este la fel de bună pentru a ne naşte. Dar nufiecare poate fi „Ziua zero”. Ziua zero este aceea în carene-am hotărât să fim, să ne edificăm noi pe noi înşine prinpropiul efort, chiar dacă pentru aceasta va trebui săluptăm cu înreg Universul şi cu Dumnezeu însuşi. FiindcăEl asta aşteaptă de la noi: Oameni, nu fiinţe adormite! (a sevedea şi parabola biblică a luptei lui Moise cu Dumnezeuîn cort.)De aceea o altă deviză de principiu împărtăşită deeducaţia paideică este: „Omule! Ridică-te şi mergi!”Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice108MementoÎn multe ţări Islamul, afirmându-şi o misiune universală, acăutat să determine obiectivele şi metodelele unei educaţiide înalt nivel. Având încredere în capacitatea omului de a seperfecţiona prin educaţie, el a fost printre primii care au pusîn valoare ideea educaţiei permanente, îndemnându-i pemusulmani să se educe <din leagăn până la mormânt>.Islamul cere tuturor, bărbaţi, femei, copii să se instruiascăpentru a instrui mai apoi voluntar pe ceilalţi. Modelarea uneisocietăţi conforme cu această poruncă divină, credinţa într-un singur Dumnezeu, şi învăţătura după care viaţa trebuietrăită împăcând dragostea pentru această lume cuascetismul pentru a se ajunge la perfecţiunea spirituală şimorală, acestea sunt idealurile educaţiei musulmane”Edgar Faure
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice109CAPITIOLUL IIIMISIUNEA EDUCAŢIEI PAIDEICECând ridicăm privirile spre minunile lumii înstelate, cândcontemplăm mersul universului cu toate splendorile lui, avemtotuşi sentimentul că toată această frumuseţe ce ne înconjoară nuare sens decât atunci când se reflectăîntr-un suflet de om care o admiră.GoetheI. INTRODUCEREOamenii se dezvoltă tot aşa cum se obţine aurul.Trebuie să prelucrezi tone de noroi pentru a obţine o uncie de aur.Dar nu intri în mină să cauţi pământ; intri să cauţi aur.Andrew CarnegieÎnainte de a trece la prezentarea rolului ce trebuie jucatde educaţia paideică, tot mai intens implementată pe scenavieţii sociale, să ne reamintim sumar statutul şi condiţia,fiinţei umane, întrucât din aceasta derivă deopotrivămisiunea educaţiei, cât şi instrumentele pe care va finevoită să le utilizeze.1. „Omul este o parte a ceea ce numim Univers”(Einstein), o parte încadrată armonic în întregul ansamblual ordinii Cosmice, organizate sistemic şi holografic, pemultiple nivele de realitate, guvernate de legi/reguli şiordini specifice; de la microuniversul subatomic până lamacrouniversul intergalactic totul este un flux continuu deviaţă şi fiinţă, în cadrul căruia omul reprezintă numai unadintre nenumăratele forme – în perpetuă schimbare – pecare le îmbracă Existenţa „una din nenumăratele nervuriAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice110formând evantaiul anatomic şi spiritual al vieţii” (Theillardde Chardin)2. Omul social reprezintă o realitate în sinehipercomplexă, determinată prin creaţia de sine continuă,ca urmare a impulsului şi acţiunii sinergice permanente aunei multitudini de factori ce pot fi repartizaţi pe categoriimajore, dintre care se remarcă în principal: FactoriiCosmici (adică Forţele ce modelează evoluţia Vieţii la toatenivelele), Forţele Naturii (influenţa reciprocă pe careformele de viaţă – Fiinţele – o produc unele asupra altoraca urmare a existenţei, manifestării şi interacţiunilorreciproce), Forţele Sociale (acelea născute ca urmare aexistenţei şi organizării societăţii specific-umane; tot ceeace putem numi cultură şi civilizaţie sub toate sensurile şiaspectele), Fiinţa Umană în sine (cu structura sa internă:Sinele, Conştiinţa, Caracterul, Natura individuală) şiFiinţa Umană în Manifestare (Personalitatea), alături decare se adaugă Fiinţa Umană în perspectivă (adică ceeace îşi propune să devină ori ceea ce devine ca urmare aopţiunii proprii, a deciziei, efortului, unui plan sau pur şisimplu ca urmare a perpetuării unui anumit Stil de Viaţă).3. În calitate de fiinţă cu statut cosmic, omul – aceaformă/structură şi standard de evoluţie la care viaţadevine conştientă de ea înseşi, iar fiinţa responsabilă desine – are întreita misiune existenţială de participa (de
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice111acum) activ la procesul perfecţionării, al progresului şievoluţiei condiţiei proprii ca fiinţă, de a sprijini celelalte fiinţeîn evoluţia lor personală şi de asemenea, de a interpreta câtmai bine rolurile primite pe Scena Lumii. Toate acestea seîntemeiază pe libertatea sa de opţiune, pe capacitatea sa decreaţie, pe puterea de a înţelege (a pătrunde) taineleuniversului şi pe necesitatea dezvoltării continue ce animătoate formele de viaţă pretutindeni în Cosmos.4. Pe de altă parte „omul este o fiinţă înzestrată cu unproiect.” Întreaga sa existenţă constă în „punerea înformă a destinului său. Căci ceea ce sinele său este înmod potenţial, omul trebuie să devină actualizat în aceastăviaţă.” (Maslow, Rogers)5. Omul contemporan (omul social) este totodată o fiinţă– sau mai corect un fenomen – de o maximă complexitate.Această situaţie derivă din două categorii de factori: pe deo parte Piramida Trebuinţelor are activitate în prezent, înegală măsură, un număr de 9 trepte (din 12 câte există întotalitate) cuprinzând necesităţi ce trebuie satisfăcute – dela cele primare (fiziologice) până la cele de spiritualitate şitranscendenţă – iar pe de altă parte, omul, în demersulsău de a satisface aceste necesităţi, interacţionează într-ogamă extrem de variată deopotrivă atât cu sine însuşi, câtşi cu factori de mediu (Societate, Natură, Cosmos), avândastfel o arie de manifestare ce acoperă toate cele 4Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice112Domenii ale Vieţii sale: Viaţa Materială, Viaţa Socială,Viaţa Individuală şi respectiv Viaţa Spirituală.6. Specific, deci, prin excelenţă omului contemporaneste Necesitatea Existenţială de a rezolva concomitent şiîn egală măsură 3 aspecte:a) -împlinirea întreitei misiuni existenţiale, echivalentăasumării condiţiei sale specific umaneb) - satisfacerea deopotrivă a celor 9 trepte ale PiramideiTrebuinţelorc) - acoperirea tuturor celor 4 Domenii ale Vieţii sale înaceastă LumeRezolvarea acestor trei aspecte se realizează princombinarea lor sinergică într-o reţetă absolut unică şiindividuală, personalizată, dinamică, în continuă adaptare,trans-formare şi evoluţie/ progres, numită DrumulDevenirii Personale.7. Toate problemele pe care le întâmpină în viaţa lorindividul şi omenirea, în ansamblu, se datorează în prezent(şi subliniem în prezentul continuu) faptului că fiinţa umanătrăitoare în lume – omul social – nu îşi descoperă şi urmeazăacest Drum personal, rătăcind mai toată viaţa pe cărăristrăine naturii şi condiţiei sale individuale.Condiţia/ starea actuală a omului este o mareîntunecare datorată pierderii sensului vieţii (cu tot ceeace se află în ea) şi a rostului propriu. Omul contemporan
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice113este singura fiinţă (la nivelul întregii Naturi) pierdută desine.Pentru că în lumea Naturii toate fiinţele îşisatisfac/îndeplinesc starea/condiţia existenţială în bazaLegilor imuabile ce le guvernează, prin simplul fapt de a fi.Însă omul are libertatea de a participa el însuşi laasumarea condiţiei sale specifice şi de aceea faptul de a finu mai e suficient: el trebuie completat cu a voi (adicăresponsabilitatea) şi a face (adică realizarea, creaţia,efortul personal).8. Pentru ca fiinţele să fie stimulate a participa laprocesele cosmice ale devenirii vieţii asumându-şi condiţiaexistenţială proprie fiecăreia, le-a fost lăsat, ca factor destimulare şi atragere spre acest demers, sentimentulîmplinirii de sine, ca trăire profundă (la toate nivele fiinţei)a vibraţiei în deplină armonie atât cu sine înseşi cât şi cutoate componentele universului în care vieţuieşte. Fiinţaumană se simte împăcată cu sine şi cu rosturile lumii,bucurându-se plenar de toate aspectele existenţei la careparticipă clipă de clipă. Împlinirea de sine reprezintăconcretizarea, actualizarea, materializarea/obiectualizareaşi experimentarea, în viaţă şi în lume, aici şi acum, în modcontinuu, a ceea ce abstract şi filozofic se numeşte fericire,ca stare de spirit. Însă împlinirea de sine nu excludesuferinţa, ci aceasta reprezintă chiar motorul,instrumentul de orientare pe calea ce duce la dobândirea şiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice114permanentizarea (prin continua reactualizare) trăiriiarmonizate pe toate planurile. Este factorul cedirecţionează fiinţa atrăgându-i atenţia când se abate dela standardele cerute de această împlinire: adică de lamanifestarea condiţiei existenţiale în complexitateacerinţelor actuale prezentate la pct. 6.Deci, până la urmă, cerinţa fundamentală a existenţeifiinţei umane (ca dealtfel a tuturor fiinţelor)trebuinţa/nevoia/dorinţa sa cea mai mare, impulsul şiimperativul ce orientează toate manifestările sale esterealizarea împlinirii de sine în viaţă şi în lume. Toatecelelalte lucruri (evenimente, fiinţe, obiecte, procese,fenomene etc.) gravitează, se raportează şi sunt supuseacestei Necesităţi de prim rang. Toate resursele energetice(externe şi interne, atât ale individului cât şi ale societăţii /naţiunilor / grupurilor) sunt orientate şi consumate înacest demers de obţinere a împlinirii.9. Calea spre Împlinirea de Sine trece însă prinurmătorii paşi (în cea ce priveşte fiinţa umană):A. Dobândirea cunoaşteriia) – cunoaşterea de sine, a naturii proprii, atuturor aspectelor ce definesc, personalizează şi determinădeopotrivă complexitatea şi unicitatea unei fiinţe umane.b) – cunoaşterea Naturii, a Universului, acelorlalte Fiinţe pentru a înţelege Lumea (cu rosturile ei)
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice115şi a descoperi în acest ansamblu rostul şi valoarea proprieprecum şi sensul devenirii individuale.c) – cunoaşterea Forţelor Modelatoare ale Vieţii,a influenţelor acestora asupra propriei dezvoltări, atehnicilor de manipulare a acestor forţe şi a regulilor decombinare a lor;B. Conştientizarea/înţelegerea/asumarea:a) – misiunii existenţiale întreiteb) – celor 9 categorii de Trebuinţe Fundamentalenecesare a fi satisfăcutec) – celor 4 Domenii fundamentale ale Existenţeipersoanei umane în această Viaţă şi LumeC. Realizarea şi implementarea Proiectuluistrategic al Vieţii Personale, care presupunea) – luarea în calcul a tuturor aspectelor ce definescdeopotrivă condiţia existenţială de ansamblu a fiinţei umane(arătate la pct B) cât şi a tuturor elementelor ce contureazăşi concretizează specificul, individualitatea şi unicitateaproprie (nivelul şi cerinţele Conştiinţei, valorileCaracterului, conţinutul Naturii, Forţele modelatoare,structura Personalităţii, Organizarea vieţii şi Scopurile/Obiectivele stabilite pentru viitor).b) – combinarea acestora sinergică (într-ointerdependenţă, intercondiţionare, interacţiune reciproc-transformatoare) într-un plan sistematizat, viabil şieficient: Proiectul Vieţii PersonaleAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice116c) – stabilirea modalităţiilor concrete de transpunereîn practică a Proiectului, de obiectualizare a lui sub formaunei realităţi posibil de implementat aici şi acum, înaceastă viaţă şi în această lume, modalitate cunoscutădrept: Drumul (Calea) Vieţii Personaled) – stabilirea strategiilor generale în măsură săasigure fiabilitatea şi posibilitatea de adaptare continuă aDrumului Vieţii, de modelare, orientare a lui în funcţie deconjuncturile concrete ce apar pe măsura avansării şiderulării existenţei individuale, fără ca Proiectul să fieafectat în esenţa sa de toate transformările la care estesupus acesta (Drumul), ori ale factorilor de mediu (sociali,naturali, cosmici) ce întâmpină fiinţa umană în procesuldevenirii sale.D. Realizarea şi derularea Programului deDezvoltare Individuală.Fiinţa umană – ca toate fiinţele la nivelul întregii Naturi– trebuie să dea curs procesului decreştere/dezvoltare/evoluţie continuă. Numai că, spredeosebire de Lumea Naturii, omul este responsabil debunul mers, de progresul propriei sale fiinţe. Programul dedezvoltare asigură îndeplinirea acestei necesităţiexistenţiale. Implementarea şi derularea sa în această lumeşi viaţă sunt asigurate prin intermediul (şi în cadrul)Proiectului Vieţii Personale. Acesta din urmă îmbracă/dăun trup, o formă, primului, însă este limitat (ca orice trup)
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice117la această lume şi pentru perioada acestei vieţi. ProgramulDezvoltării Individuale însă, transcende limitele spaţio-temporale ale rolului jucat la un moment dat pe Scena Lumii,însoţind şi asigurând devenirea Fiinţei Umane în întreaga saexistenţă, în diversele planuri de manifestare aleUniversului, pe toate planetele, sistemele sau nivelele deexprimare.*Astăzi omul social contemporan este în măsură săperceapă (chiar dacă, deocamdată confuz) necesitatea şicontinuitatea acestui Program, deopotrivă cu valorilesuperioare (rosturile, sensurile, legile şi ordinea sistemică avieţii la nivelul Cosmosului şi a părţilor subsistemelor sale:Societate şi Lumea Naturii) pe care le înţelege, le împărtăşeşteşi realizează în acelaşi timp necesitatea adaptării conduiteiindividuale, punerea ei în armonie cu aceste rosturi şi ordiniale Lumii, Vieţii şi Cosmosului.Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice118II. MISUNEA ŞI SARCINILE EDUCAŢIEI PAIDEICEA educa înseamnă în acelaşi timp a comunica o învăţătură, a formasensibilitatea şi judecata, a trezi imaginaţia creatoare.Gaston Berger1. Pentru a putea vorbi de o autentică educaţie aomului, trebuie să observăm că aceasta, de la bun început enecesar a se adresa atât fiecărui nivel al fiinţei umane înparte, cât şi tuturor împreună, într-o viziune globală. Înacelaşi timp această educaţie este necesar a mai îndeplinidouă condiţii majore, spre a fi cu adevărat formatoare şitransformatoare:• să ofere deschiderea spre universalitate, adică să fiecapabilă a-i oferi omului, nu atât complexe de cunoştinţe,cât sensuri şi semnificaţii, să-i dezvăluie nu atât descrieriparticulare ale lucrurilor, cât valoarea şi necesitateaexistenţei şi devenirii fiecăruia dintre acestea,rosturile lor şi rostul lui însuşi, spre a fi în măsura, înacest fel, a se cunoaşte cu adevărat pe sine (cunoscânddeopotrivă Universul) şi a-şi stabili/ trasa o traiectorie adezvoltării personale, în acord cu cerinţele de armonizare/adaptare la Ciclurile Naturii.• să fie, în al doilea rând, o autentică educaţetransformatoare – aşa cum o cunoşteau anticii, pe vremalui Pitagora, şi ulterior, Platon – ce se defineşte în primulrând ca veritabil ghid de viaţă, însoţind fiinţa umană de lanaştere şi pe toată durata existenţei sale în societate, fiindtotodată şi un mod de a trăi şi a se raporta la lume, la
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice119semeni şi la viaţă, precum şi călăuza cea mai sigură spredezvoltarea personalităţii şi înfrumuseţarea caracterului,de o manieră care să permită realizarea Împlinirii de Sine,în viaţă şi în lume, atât prin manifestarea creatoare cât şiprin participarea alături de ceilalţi semeni la celebrareabucuriei existenţiale.Tocmai în acest ultim sens, educaţia paideică îşipropune ca, în primul rând să deschidă omului perspectivaspre împărtăşirea viziunii transdisciplinare, atât asupravieţii în ansamblu, cât şi asupra manifestărilor fiinţeiumane la nivel social, pe toate palierele: ştiinţific, cultural,artistic, religios, politic etc. (Viziunea transdisciplinară amtratat-o în calipolul final prezentului material).2. Educaţia paideică îşi propune, de asemenea, săprivească fiinţa umană în manifestarea condiţiei saleexistenţiale de bază: şi anume aceea de creator devalori utile întregii comunităţi şi mai ales să îi punăla dispoziţie metodele, instrumentele, tehnicile şicadrele/conjuncturile necesare dezvoltării saletranspersonale, spre a putea realiza cea mai mare operă decreaţie de care este în stare fiinţa la stadiul de om: Omuladevărat – Hommo Sui Transcendentalis – singurul înmăsură “să înţeleagă dimensiunea planetară a conflicteloractuale şi să poată face faţă complexităţii lumii noastre şipericolului contemporan al autodistrugerii materiale şispirituale a speciei noastre” (Basarab Nicolescu).Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice120De asemenea educaţia paideică recunoaşte şi pune înaplicare obiectivele prin excelenţă având caracter practic şiorientate spre transformarea ştiinţei şi fiinţei umane, pecare transdisciplinaritatea le solicită de la întregulansamblu al manifestărilor societăţii umane, acum laînceput de mileniu: cultură şi civilizaţie, ştiinţă şitehnologie, artă şi creaţie valorică, spiritualitate,comunicare, globalizare, comuniune etc. (şi facem aici dinnou trimitere pentru conceptul de transdisciplinaritate lavolumul amintit: „Fundamentele cercetăriitransdisciplinare”)Acest tip de educaţie urmăreşte totodată să ofere unfundament, o construcţie de bază în structura fiecăreipersoane în parte, pornind de la trăsăturile de caracter şivalenţele/ aptitudinile/ talentele/ orientările fiecăreia,bază în măsură a-i permite ulterior să edifice variatestructuri necesare adaptării continue la variaţiile şitransformările lumii contemporane.3. În aceeaşi ordine de idei şi plecând de la celeafirmate anterior, se vizează de asemenea, o transformarea structurilor mentalităţii sociale (tocmai prinintermediul generaţiilor de asolvenţi ai formelor depregătire pe principii paideice) precum şi a instituţiilor,astel încât să se ajungă la un stadiu de dezvoltare aconştiinţei comunitare capabilă să funcţioneze ca un mareorganism, în care fiecare celulă îşi are locul şi rostul său
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice121bine stabilite şi îndeplineşte întocmai funcţiile pentru careeste creată. Întocmai la fel trebuie şi în lumea umană a seajunge la respectarea principiului “omul potrivit la loculpotrivit”, în funcţie de capacităţi, aspiraţii şi eforturi, numaiatunci şi numai acolo fiinţa umană putându-şi valorifica lamaxim aptitudinile sale creatoare în folosul comunităţii,putând dărui fiinţă din fiinţa sa tuturor semenilor, realizândîn acelaşi timp Împlinirea de Sine şi bucuria de a participa,în toată plenitudinea, la grandiosul Spectacol al Vieţii.Căci aceasta este Viaţa, ca fenomen cosmic: o mareRegie, din care Societatea umană reprezintă un anumitact, jucat de Actori care, deşi în perpetuă schimbare desine şi în continuă migraţie pe Scara Evoluţiei, nu pot săschimbe Rolurile, fiindcă asupra acestora decidetotodeauna Altcineva (chiar dacă uneori s-ar putea să maiplece urechea şi la “mofturile” întemeiate ale lor). Aceastăstare de lucruri a fost recunoscută din cele mai vechitimpuri: a afirmat-o Pitagora, Epictet, Augustin, Bacon,Nietzsche, Eminescu etc.; o reluăm şi noi contemporanii.Dar mai important decât a vorbi despre Scenariul Lumii,considerăm că este faptul de a face: a face astfel încâtomul individual şi societatea în ansamblu să recunoascăacest Scenariu, iar fiecare individualitate distinctă să-şipoată identifica şi asuma rolul ce-l are de jucat, neuitândînsă, în acelaşi timp de sine ca actor şi de misiuneaprincipală ce-i revine: aceea de creator al său însuşi –Hommo Sui Transcendentalis. Pentru că astăzi omenireaAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice122este suficient de matură şi responsabilă (având în vedere şiexperienţa atâtor greşeli catastrofale) spre a se putea ridicala cest standard de trăire valorică a vieţii. Tot ceea ce-ilipseşte fiinţei umane în acest moment este o Educaţiecorespunzătoare, care să aibă la bază viziuneatransdisciplinară şi un sistem corespunzător de organizarea vieţii şi repartizare a valorilor, deopotirvă în cadrulexistenţei private a fiecărui individ în parte, cât şi la nivelulstructurilor sociale.4. Educaţia paideică vizează, totodată, cercetarea,identificarea/ descoperirea, modelarea şi procesareade noi orizonturi şi profunzimi ale Fiinţei precum şi ainstrumentelor/tehnicilor, metodelor cele mai potrivitecu imperativele dezvoltării actuale la care a ajunscomunitatea umană, în mersul istoric al Deveniriiuniversale. Se are în vedere tot bagajul decunoştinţe/informaţii/înţelepciune etc. acumulate deomenire până astăzi (atât în occident cât şi în orient ),pornind de la Ştiinţele Antice (numite astăzi «oculte» doarpentru că semnificaţia şi valoarea înaltă a învăţăturii lor afost ocultată de ignoranţa tribală a omului-robotconteporan şi a instituţiilor care la-u adus în această stare)şi până la cele mai noi descoperiri ale zilelor noastre,folosind o gamă extrem de variată de instrumente şi tehnicide investigare, deopotrivă aparţinând posibilităţilortehnologiei cât, mai ales, capacităţilor spiritului uman de a
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice123pătrunde în alte lumi, de a se conecta la realităţitranscendente, pentru a descoperi şi traduce în lumeanoastră informaţii absolut necesare bunei dezvoltări aindividului şi speciei umane în deplină armonie cuRitmurile Universale ale Naturii şi Ordinii Cosmice.5. Educaţia paideică, aşa cum am văzut până aici, îşipropune de asemenea a se constitui într-un veritabilpurtător de cuvânt al “ştiinţei sufletului” (în accepţiuneaa ceea ce trebuie să fie de-acum încolo orice ştiinţă desprefiinţa umană), la “masa rotundă” a tratativelor pentruintegrarea în Ştiinţa Universală, aşa cum este eapreconizată şi despre care noi am prezentat unele aspectecu altă ocazie (în volumul deja amintit „Fundamentelecercetării transdisciplinare”), toate obiectivele regăsiteacolo fiind deopotrivă cerinţe de acţiune şi înfăptuirepentru educaţia paideică înseşi.6. Educaţia paideică vizează dezvoltarea multilaterală,complexă şi integrală a Fiinţei umane. Aceastămultilateralitate ia în calcul 3 coordonate:A. Coordoanta Existenţială: se referă la statutulcosmic al fiinţei umane (Fiinţa-umană-în-sine), ca parte aecosistemului universal de evoluţie a vieţii la toate nivelelede dezvoltare şi exprimare, atât pe Terra cât şi în Univers,fapt ce se face resimţit în contextul definitoriu al condiţieiumane generale sub aspectul Misiunii existenţale pe careAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice124o are de îndeplinit fiecare entitate umană socială. Aceastase prezintă sub un întreit aspect (aşa cum am arătat într-un capitol anterior):• Misiunea ca fiinţă-elev la şcoala universală a evoluţieivieţii în cosmos (şi care presupune propria şi continuadezvoltare ca fiinţă complexă, deopotrivă material-biologică, social-istorică, raţională, culturală,transpersonală şi spirituală)• Misiunea ca tovarăş de evoluţie dator să sprijinecelelalte fiinţe în propria lor dezvoltare (indiferent sub ceformă se prezintă acestea şi la ce grad de evoluţie sunt ele:plante, animale, oameni, ecosisteme; îndatoririle personalese apreciază după standardul şi cerinţele propriului nivelde evoluţie)• Misiunea ca actor pe scena lumii însărcinat cuinterpretarea unui rol unic şi indispensabil pentruprogresul societăţii umane (împlinirea destinuluiindividual, care desicur, mai presupune pe lângă rolu şi“datoriile” faţă de alte fiinţe etc)B. Coordonata Structurală: ia în consideraremultitudinea de factori şi forţe care structureazăfenomenul uman (Fiinţa-umană-în-manifestare), şicreează Personalitatea: vehicolul necesar şi indispensabilrealizării Misiunii Existenţiale. Cele mai importantedeterminante ale Personalităţii sunt:
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice125•Forţele Cosmosului, a căror origine, deşi scapădeocamdată nivelului de înţelegere al umanităţii şiaccepţiunii ştiinţelor pozitiviste actuale, ne este dezvăluităde Ştiinţa Hermeneutică, aceea care studiază manifestareaşi efectele – adică întrebuinţarea – acestora, utilizând înacest sens limbajul simbolic şi ale cărei capitole principalesunt: Semiotica, Hermeneutica propriu-zisă, Cosmogonia,Ştiinţa transformărilor universale (utilizată încă din cele maivechi timpuri de civilizaţiile orientale), Astrologia,Numerologia, Chiromanţia, Grafologia, Fizionomia, etc.•Forţele Naturii: toate raporturile reciproce deintercondiţionare ce se creează între speciile regnurilorconlocuitoare ale Terrei, alături de care includemfenomenele conexe, ecosistemice: climă, poziţionaregeografică, raporturi trofice şi simbiotice în ecosisteme etc•Forţele Societăţii: creşterea, educaţia, mediul socialde viaţă, mentalitatea şi tradiţiile de grup, condiţionărileistorice (timp, loc, civilizaţie etc), statusurile socialeş.a.m.d.•Forţele Individuale (autoeducaţia, abilităţile,capacităţile, virtuţile individuale, voinţa, atenţia/concentrarea; străduinţa/ exerciţiul)C. Coordonata Funcţională ţine cont de cele douădeterminante majore care structurează esenţa a ceea cenumim Fiinţa-umană-în-lume sau omul social concret,trăind într-o lume reală, participant la procesele cotidieneale acesteia şi supus transformărilor produse aici. LumeaAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice126aceeasta este tocmai Scena Reală a vieţii fiinţei umane,locul unde îşi dau întâlnirea toate categoriile de forţe ceacţionează asupra persoanlităţii sale: deopotrivă cele alecosmosului, naturii, societăţii dar şi forţele saleindividuale. Cele două determinante care structurează laacest nivel Fenomenul Uman sunt:a) cele 9 Trebuinţe Fundamentale ale Piramideiactive în prezentb) cele 4 Domenii ale Vieţii omului pe Scena Lumii:• Domeniul Vieţii Materiale (Energetice)• Domeniul Vieţii Sociale (Comunitare)• Domeniul Vieţii Individuale (Intime/ Private)• Domeniul Vieţii Spirituale (Sacre/Transcendente)7. Educaţia paideică are ca misiune asigurarea unuinivel superior de calitate a vieţii individuale şicomunitare.8. Pentru fiecare fiinţă umană lumea (universul) estereprezentare şi voinţă concomitente. Din acest motivmisiunea educaţiei este tocmai aceea de a susţine şidezvolta aceste două aspecte: capacitatea de reprezentareşi puterea de voinţă. Capacitatea de reprezentare înseamnăaptitudinea fiinţei de a participa la construcţia propriuluicosmos existenţial, pronind de la şi beneficiind de aportulunei “realităţi” comune, neutre, ce slujeşte ca fundament şi
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice127mediu creator de resurse. Ea are la bază imaginaţiaindividuală şi pune în lucru toate componentele sistemuluipsihic uman. În primul rând memoria ca sursă deinformaţie – deopotrivă cognitivă, abstractă, cauzal-morală,afectiv-sentimentală, vizuală, olfactivă etc. Pentru cămemoria este o calitate a tot cee ce exsită, deci şi afiecăruia dintre organele de simţ umane. În al doilea rândimaginaţia se bazează pe creativitatea umană, peposibilitatea de a combina elementele obţinute deopotrivădin arhiva memoriei, dar şi cele proaspete, venite de lasimţuri; dar acest proces combinatoric nu se realizeazăoricum, ci are în vedere obţinere unor “produse”, realităţinoi, deci care nu existau înainte şi care trebuie, spredeosebire de elementele componente, participante leaceastă sinergie, să satisfacă la un nivel superiorexigenţele fiinţei. Imaginaţia este deci manifeatareacapacităţii creatoare a fiinţei uamne în mediul intern alpsihicului ei. Prin imaginaţie creăm realităţi pe care lepurtăm în suflet. Până într-o zi când timpul va fi potrivitspre a le da naştere în lumea manifestată, exterioară. Însăpentru ca acest proces să poată avea loc, este ncesarăîntervenţia celei de-a doua forţe: voinţa.9. Educaţia paideică are ca misiune şi faptul de a găsilocul potrivit pentru omul potrivit şi pentru fiecarefiinţă umană, în societate. Faptul că există oamenineîmpliniţi, că există infracţionalitate, închisori, centre deAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice128terapie, azile, cerşetori, case de copii, fiinţe umane fărăadăpost ori minime resurse de existenţă etc se datorează înprimul şi în primul rând educaţiei clasice. Noua educaţietrebuie să rezolve aceste probleme, soluţia reprezentând-otocmai dezvoltarea autentică a fiinţei umane. Fiecare omse naşte cu posibilitatea de a înţelege aceste aspecte; fiecreom poate fi responsabilizat (măcar în măsura minimă)pentru acţiunile sale. Iar această măsură minimă estearhisuficientă pentru ca marea parte a problemelor (dincategoria celor arătate) la nivel planetar să nu mai existe.Omul nu este nici rău nici bun de la natură, însă devineastfel datorită contactului cu semenii săi pervertiţi demecanismele sociale. Iată de ce responsabilitatea pentrucomportamentul exteriorizat devine o necesitate de primrang. Aspect ce nu se poate realiza însă prin impuneriexterioare (legi, constrângere publică, sancţiuni, instituţiietc); acestea pot numai să sprijine efortul, care însă trebuiesă fie şi să rămână o atitudine în primul rând interioarăfaţă de aceste valori ale umannităţii. Or, să ne amintim:“nimeni nu poate fi obligat să se schimbe; fiecare stă depază la o uşă interioară a sufletului său care nu se poatedeschide decât pe dinăuntu” (cu ar spune M. Ferguson).Educaţia paideică este singura care poate să deschidăacestă uşă; întrucât este singura apropiată de naturaautentică a fiinţei umane.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice12910.Educaţia paideică îl va ajuta pe ficare om sădeprindă şi arta managementululi vieţii saleindividuale, în armonie cu viaţa comunităţii umane.Noua educaţie pregăteşte nu doar fiinţe cu capacitatesuperioară de adaptare – căci a te adapta la o lume reaînseamnă în timp pervertirea propriei naturi individuale –ci, de aceea, noua educaţie modelează reformatori,oameni pregătiţi în orice moment să caute, să descopere şisă aplice soluţii progresiste la problemele vieţii personale,ale vieţii comunitare şi ale vieţii planetare.11. Educaţia paideică reprezintă modalitateacea mai directă şi specifică (totodată principală;secundară fiind suferinţa şi experienţele vieţii, inclusiv celeale destinului individual) de sprijinire a progresuluiomului pe cale propriei dezvoltări individuale. Acestaspect nu reprezintă un criteriu egoist, pentru că înviziunea educaţiei paideice “individual” înseamnătranspersonal şi chiar mai mult, înseamnă ceea cedepăşeşte egoul comun; indiviudalitatea umană este oparte constituentă, sinergic şi holografic integrată înmarele organism cosmic. De aceea când spunemindividual ne referim la ceea ce leagă fiinţa umană deordinea cosmică, la ceea ce o ajută a se simţi parte aprocesului evoluţiei universale; ne referim aşadar laConştiinţă, ca “instinct divin” (Rousseau) care prin “vocea”sa normativă arată fiinţei umane în fiecare moment alAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice130existenţei sale (chiar şi în societate) calea cea dreaptă deurmat. Dezvoltarea individuală a unei părţi a întregului nuse poate realiza decât o dată cu ansamblul, iar progresulfiinţei umane nu poate avea loc decât o dată cu progresulcomunităţii (în sensul larg, ecosistemic, definit anterior).Altfel spus, ceea ce este bine pentru o fiinţă umană, nupoate dăuna nici unei altei fiinţe (umane sau neumane),dacă acele două se află, în baza destinelor comune, la unmoment dat în aceeaşi realitate. Progresul la nivelulcomunităţii terestre se realizeză numai împreună. Cuaceastă condiţie minimă: ca binele să fie recunoscut (decinu determinat sau apreciat) după normele Conştiinţei.Binele stă în afara părerilor/ opiniilor umane care suntrezultatul procesărilor mentale. Or la nivelul înalt alexistenţei acestora, principiile universale ale progresuluinu se pot percepe în esenţa lor decât prin “organul desimţ” al Conştiinţei. Raţiunea (mentalul) pote sprijiniprocesul de cunoaştere, aşa cum am arătat, prin“luminarea” orizonturilor şi identificarea conţinuturilor(suporturilor purtătoare) de cunoaştere; dar numaiConştiinţa poate percepe esenţele (sensurile, rosturile) prinraportare la ordinea de ansamblu a Universului.12. Educaţia paideică asigură realizarea optimeidezvoltări personale, ceea ce presupune două categorii denecesităţi pe care trebuie să le satisfacă: necesităţiinterne/ individuale ale fiinţei umane (satisfacerea celor
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice131nouă trebuinţe piramidale fundamentale, împlinireaprimului aspect al misiunii existenţiale – cel referitor laprogresul individual – exprimarea şi dezvoltarea plenară anaturii individuale) şi respectiv necesităţi externe/sociale (celelalte două componente ale misiuniiexistenţiale, activarea/ acţiunea practică realizată în toatecele patru dimensiuni ale vieţii sociale, precum şiadaptarea conduitei personale la mediul de existenţă).Dintre acestea, ultima amintită, numită şi armonizareacu realitatea istorică a mediului de existenţăcomunitară /socială este unul dintre cele mai importanteobiective ale educaţiei, întrucât de aici se pot naşte (şi senasc de cele mai multe ori) trebuinţe externe, nenaturale(care, adică, nu aparţin Piramidei) impuse de realităţilemediului. Acest mediu poate fi (şi este astăzi) chiar ostil,sau contrar dezvoltării personale optime, prin aceea căsolicită şi dă naştere la trebuinţe negative (cum ar fi cele“competitive” care accentuează latura egocentrică a fiinţeiumane, sau se pun în slujba tendinţelor îndreptateîmpotriva binelui fiinţei, umane sau oricărei alteia dincomunitate). Încercând să se adapteze (obligată fiind prinstatutul său de fiinţă socială, adică fiinţă care trebuie sătrăiască în societate pentru a-şi asigura propria creştere şidezvoltare), fiinţa umană va fi obligată de asemenea săsatisfacă astfel de trebuinţe negative şi de aici riscul decorupţie a naturii sale. Este procesul numit de Marxalienarea omului; înstrăinarea sa de propria naturăAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice132individuală prin mecanismul acestei impuneri externe dereproducere a unor comportamente neconforme, în vedereasatisfacesrii unor trebuinţe de asemenea străine.Rolul educaţiei paideice este acela de a fortificafiinţa umană de o aşa manieră încât de pe urmaconflictului său cu lumea să rămână cât mai curată,cât mai puţin corupă în propria sa natură. Omultrebuie păstrat bun, într-un mediu rău. Numai aşa sepoate deopotrivă realiza dezvoltarea sa continuă, pe de oparte, şi schimbarea în timp a realităţii sociale, pe de alta.De aceea educaţia va fi (aşa cum am arătat mai sus) unmanagement al existenţei şi dezvoltării individuale,adică un management al calităţii vieţii şi condiţieiumane.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice133MementoÎn timp ce ideologiile politice sau religioase neprezintă o lume dezbinată, haotică, în stil talciocplanetar, ştiinţa ne înfţişează o lume unită de legilevieţiii, legi derivate din voinţa Creatorului. Cu altecuvine ideologiile politico-religioase au dezbinatomenirea şi au neglijat celelalte vieţuitoare (animale şiplante) în timp ce adevăratul Dumnezeu uneşte lumeaplanetei prin legi comune viului, dar şi prin legispecifice fiecărui regn, inclusiv prin legi speciale pentrufiinţa superioară: omul.Pavel CoruţAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice134CAPITOLUL IVPRINCIPII ALE EDUCAŢIEI PAIDEICEEducaţia este arta de a releva fiinţei umane sensul intim caretrebuie să-i guverneze actele; de a pregăti foloisrea energiilor saleşi de a-i cultiva gustul şi bucuria de a trăi din plin.H. BordeauxI. INTRODUCERECa splendoare şi dimensiune creşterea unui omeste preocuparea de căpetenie a lumii.EmersonPrincipiile sunt acele lini directoare care contureazătraseul de urmat în dezvoltare unei realităţi. Ele nu descriuşi nici nu definesc această realitate; ci sunt precumscheletul pe care se construieşte apoi corpul, învelişul şiîntreaga frumuseţe a respectivei realităţi. Nu trebuie deaceea confundate nici cu esenţa; ele reprezintă numaiarmătura. Dar în acelaşi timp în funcţie de flexibilitatea şiorientarea pe care o primesc, depinde întreaga devenireviitoare a dimensiunii pe care o conturează. Dacă sunt prearigide, dezvoltarea complexa a realităţi va fi afectată,trunchiată sau limitată. Dacă sunt prea flexibile, existăriscul de confuziune a valorilor respectivei realităţi cu alealtora învecinate, sau apropiate. Ceea ce nu înseamnă cătrebuie stabilite graniţe rigide între diversele dimensiuni alelumii înconjurătoare; nici măcar sub aspect didactic, pentruuşurinţa cunoaşterii şi înţelegerii acestora. Pe acestfundamnt au funcţionat ştiinţele mecaniciste ale ultimelor
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice135secole, fapt ce a dus inevitabil la o înţelegere fragmentatădin partea celor ce erau supuşi acestui tip de educaţie,numită de noi clasică, pe parcursul prezentului volum.Astăzi, fiecare fiinţă umană este în măsură mult mai maredecât în trecut să perceapă universul înconjurător aşa cumeste el: ca un flux continuu de viaţă ce îmbracă, la unmoment dat o anumită formă, pentru ca la momentulimediat următor, aceasta să se schimbe cu o alta maiperformantă, mai evoluată. Natura întreagă este un processinergic şi simbiotic de armonizare a unui număr nedefinitde variabile. De aceea pentru ştiinţa viitorului, şi desigurpentru fiinţa umană, mai puţin va conta cunoaştereaparticulară şi fragmentată a fiecăreia dintre aceste variabile(lucruri, fiinţe, fenomene etc). Ceea ce se înţelege tot maimult ca o necesitate de prim rang pentru ştiinţa viitorului şipentru necesităţile omului, este nevoia de a implementa onouă viziune asupra vieţii, care de acum trebuie perceputăca un fenomen în continuă devenire, în desfăşurareneîntreruptă şi evolutivă spre o finalitate pe care nici nu oputem bănui încă, dar putem surprinde legile acesteimişcări. Întrucât, ceea ce au înţeles mai întâi fizicilecuantice (dar ve veni şi timpul ştiinţelor aşa-zise„umaniste”, sau „despre om” să realizeze această înţelegere)este că totul se află în mişcare continuă, ca o curgere, ca uncurent. Aşa cum nu putem deosebi stropii de apă într-unfluviu, dar putem înţelege şi cunoaşte (implicit) fluviul cuîntreaga sa compelxitate şi măreţie, tot astfel nu putem săAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice136deosebim formele particulare ale vieţii, nu putem să lecunoaştem în identitatea lor nudă, dacă le rupem dinîntregul ale cărui părţi organice şi funcţionale sunt. Ceea cene spun fizicile cuantice astăzi şi ceea ce ştiinţele anticeutilizau ca un adevăr la ordinea zilei (să ne amintim că eleerau deopotrivă religii, filosofii, tehnologii ale dezvoltăriisociale şi umane, moduri de viaţă etc) este că adevăratacunoaştere se realizează nu prin măsurare (prindesprinderea unei părţi din întreg, prin determinarea eidupă propria noastră voinţă) ci prin contemlare, adică printrăirea meajului existenţial al întregului aşa cum se exprimăacesta la nivelul fiecărei părţi. Contemplarea se realizeazăprin acordare fiinţei noastre, prin punerea ei în rezonanţăcu o anumită dimensiune a realităţii ce nu exsită cafragment, ci numai ca parte (nedeterminată), ca zonă, sauporţiune a unui întreg. Fiecare fiinţă umană (fiecare fiinţă îngeneral) are capacitatea de a rezona la starea existenţială(poate mai corect de a se acorda pe lungimea existenţială deundă, de trăire) a unei alte realităţi diferite de ea înseşi(fiinţă, lucru, fenomen, proces etc). Misiunea educaţieipaideice în societate, este să reamintească fiecăruia cum serealizează acest lucru. În fapt, dacă suntem bine atenţi,capacitatea de armonizare este susţinută de tendinţauniverslă existentă în lume anaturii prin care lucrurile tinda se uni, a se contopi unele cu altele. Nu vorbim aici de legeatracţiei universale, ci de legea evoluţiei care face cauniversurile să se extindă şi multiplice în nenumărate forme
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice137de exsitenţă, pentru ca mai apoi toate acestea să revinăunele spre altele până la a forma din nou întregul. Fiecareparte astfel „desprinsă” din marele tot, poartă cu sineamprenta (amintirea, imaginea) acestuia şi potenţial„dorinţa”, forţa şi capacitatea de a se reuni cu toatecelelalte. Toate fiinţele umane capabile sunt deci să realizezeele însele acest deziderat al punerii în stare de rezonanţă cuclelalte. Desigur, aîa cum se observă dealtfel şi la nivelulrealităţi material-energetice (în lumea noastră fizică), cu câto vibraţie este mai elevată, cu atât şansele de armonizare(puterea ei de a înţlege o altă vibraţie, de a se acorda cuaceasta) sunt mai mari. Întocmai stau lucrurile şi în ceea cepriveşte fiinţele. Noi oamenii ne înţelegem mai bine cuanimalele superioare (câini, cai, delfini, elefanţi etc) tocmaiîntrucât ele, fiind mai evoluate în lumea lor, sunt maiaproape de valorile lumii noastre; pot mai uşor (decât alteanimale) nu atât să privească lume aîa cum o privim noi, nusă îşi dorească lucruri aîa cum le dorim noi, ci să aibă trăiriasemănătoare alor noastre. Pe un câine îl bucură omângâiere sau o bucată de pâine; pe un copil o jucărie sauun alint, pe un adult un colier de perle sau un gândînălţător. Sunt numai forme, instrumente diferite prin carefiinţele ajung, în fapt la trăirea acelaiaşi realităţi: în cazulnostru bucuria. Dar în final, indiferent prin ce mijloace,instrumente sau mecanisme, toate fiinţele simt la fel.Pantru că ele sunt, toate, fiinţe. Instrumentele variazănumai în funcţie de nivelul de evoluţie al fiinţei respective;Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice138trăirea rămâne aceeaşi. Acest fundament ontologic face înfapt posibilă comunicarea autentică. Nu limbajele, nugândurile, nu sentimentele etc. Ci numai stările deconştiinţă; vibraţia existenţială în acord cu valorile uneianumite realităţi. Momentan în lumea socială a pământuluiputem experimenta acest fenomen al comunicîrii universaleprin transpunerea în relaitatea unei alte lumi, prin ceea cenoi numim actualmente artă. Într-o bună zi, evoluţiatehnologiei ne va ajuta să realizăm chiar fizic alte lumi(realităţi virtuale, cum se numes ele astăzi – dar în fapt,ceea ce ştiinţa încă nu a ajuns a înşelege – cel puţin la fel dereale ca oricare altă realitate). Până atunci, de mii de aniarta ne permite să construim în interiorul nostru acesterealităţi. Arta (tehnica artistică) reprezintă numai cheia detransmitere a mesajului, pe bza căruia (întrocmai ca oreşetă) fiecare dintre noi construim în interior un universabsolut unic şi specific, diferit de al celorlalţi. Însă cu toţii –fiecare în universul său particular – vom experimentaaceeaşi stare de vibraţie, aceeaşi trăire: trăirea mesajuluidorit a se transmite de către artist.În acest context, dacă vrem să reintegrăm ştiinţeleactuale în marea familie a realităţii unitare, este necesar caprincipiile pe care le statornicim la temelia dezvoltării lorsă fie suficient de flexibile spre a le permite deopotrivăcreşterea, dezvoltarea şi unirea sinergică, în final, cucelelalte ştiinţe. Este motivul determinant pentru careanumite principii – veritabili stâlpi de susţinere – vor fi
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice139comune (cel puţin în anumite prţi ale lor) cu principiilealtor ştiinţe vecine, conexe, simbiotice. În situaţiaEducaţiei paideice vom găsi astfel principii comune cu celeale Ontologiei, ale Psihologiei Fiinţei, ale PsihologieiPersonalităţii, ale Managementului calităţii vieţii şicondiţiei umane, ale consilierii, terapiei şi psihoterapiei, aleştiinţleor naturale sau ale ştiinţelro sociale etc. Pentru căîntr-adevăr, aşa cum am avut prilejul să arătăm încuprinsul materialului de faţă, educaţia paideică, deşi nueste regina ştiinţelor şi nici mama lor, reprezintă totuşipunctul nodal dinspre care trebuie să plece toate ştiinţele şispre care trebuie să se întroarcă mereu spre a-şi regăsisensul lor existenţial comun: acela de sprijinire a dezvoltăriiumane şi comunitare în deplină armonie cu toate realităţilecosmice, naturale, sociale şi istorice ale vieţii, iar în cadrulacesteia ale existenţei umane planetare la un moment dat.Pentru uşurinţa didactică reţinerii acestora, în sensulcelor arătate mai sus, împărţim principiile coordonatoareale educaţiei paideice în următoarele două ctegorii (cuprecizarea că acestea nu sunt nici exhaustive, nici măcarsuficeinte; credinţa noastră este însă că în viitor, prinefortul conjuagat al oamenilor de ştiinţă şi educatorilor, vorfi identificate şi alte principii pe măsură ce educaţiapaideică îşi va găsi tot mai mult un loc în sufletul, minteaşi viaţa omului contemporan):1.Principii privind dezvoltarea umană2.Principii privind dezvoltarea comunitarăAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice140II. PRINCIPII REFERITOARE LA DEZVOLTAREA UMANĂNumai cei care îşi propun să meargă mai departe,pot vedea într-adevăr cât de departe pot să meargă.Terry Orlik1. Principiul omului ca fenomen cosmicÎn baza acestui principiu, fiinţa umană este perceputăca parte integrantă a Lumii naturii, constituită şifuncţionând, în toate aspectele vieţii sale, după legileacesteia şi conform standardelor de armonizare aproceselor evoluţiei vieţii la nivel cosmic.2. Principiul omului ca sistem psihic ierarhizat şiholograficConform acestui principiu, fenomenul uman sedescoperă a fi o mare încrengătură de procese, derulate pemultiple nivele de realitate, guvernate de legi şi ordini binestabilite, organizate ca sisteme de sisteme (sisteme incluseanatomic şi funcţional, după modelul sferă în sferă) şi încadrul cărora, fiecare componentă (structurală, funcţionalăsau procesuală) se constituie concomitent şi continuu prinacţiunea sinergică a tuturor celorlalte, şi tocmai de aceeareflectând în sine imaginea de esenţă a întregului ( a sevedea şi volumele noastre: „Piramida trebuinţelor umanefundamentale”, Psihodociologia educaţei paideice”)
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice1413. Principiul realităţii individuale / viziuniipersonalizateLa nivelul fiinţei umane, Realitatea este o percepţiesubiectivă, specifică fiecăruia şi rezultată a combinăriimultiplelor factori şi influenţe ce acţionează asupra Sineluiindividual. Putem spune că Realitatea reprezintă pentruom reflexia Adevărului (obiectiv) în oglinda Sufletului săuindividual. De aceea, spre deosebire de celelalte regnuri aleNaturii pentru care Realitatea este unică, obiectivă,coincizând cu ceeea ce numim Adevăr, în cazul omului,această realitate nu poate fi decât subiectivă, iar Adevărulparţial, ierarhizat pe nivele, în funcţie de gradul deevoluţie al fiecărei entităţi în parte.De aceea, fiecare entitate umană are un limbaj specificde comunicare cu Universul şi cu semenii, propriurealităţii lui, motiv pentru care educatorul în primul rândtrebuie să identifice această realitate, să se transpună pesine în starea existenţială a acesteia şi abia apoi sădeschidă adevărata comunicare transformatoare pentrudiscipolul său.4. Principiul complexităţii unitare a FenomenuluiUmanFiinţa umană este percepută ca un fenomenhipercomplex, rezultat al armonizării tuturor structurilor şinivelelor sale constituente; interacţiunea sinergică atuturor acestora dă naştere unei rezultante globale,Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice142funcţionând ca un întreg-unitar, aflat în continuătransformare de sine prin chiar procesele evolutivepetrecute la nivelul structurilor constitutive. Principaleleforţe structurale sunt determinate de trebuinţelefundamentale ale Sinelui, de gradele de dezvoltare aConştiinţei, de conţinutul Naturii individuale şi alCaracterului, de Forţele mediului (Cosmosului, Lumii,Naturii, Societăţii), de organizarea şi managementul propriivieţi în ansamblu, de Personalitate.5. Principiul ierarhizării trebuinţelor fundamentalepe 12 nivele piramidaleTrebuinţele sunt factori de stimulare şi actualizare aDezvoltării individuale, repartizaţi pe sfere de cuprindere/acoperire a Realităţii psihice a fiinţei umane şi supraetajatepiramidal în funcţie de legile majore ale progresuluiuniversal al vieţii (pentru că ele sunt întâlnite la toateformele de viaţă dotate cu individualitate/ identitate –adică Sine – proprii). La nivelul fiinţei umanecontemporane este stringent necesar a se ţine cont de toatecele 9 nivele activate în piramida trebuinţelor. În momentulde faţă al manifestării vieţii pe Terra, este mai puţinimportant pentru fundamentele comunităţii planetare(existenţa simbiotică tuturor speciilor) ce este fiinţa umanăîn sine înseşi, cât este important cum se manifestă aceastaîn realitatea exterioară. Întrucât, aşa cum am văzut însecţiunea dedicată împliniriide sine, întreg necesarul de
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice143resurse pentru o fiinţă umană (educaţia paideică seadresează numai acesteia), vine din afară, din mediu sause creează în contact cu elementele (fiinţe, lucruri,fenomene etc) ale acestui mediu. Or, numai o fiinţăîmplinită poate fi armonic integrată în ecosistemulterestru; iar posibilitatea de a realiza împlinirea sa ţine demăsura în care atât educaţia, cât şi omul, sau societateacunosc ecuaţia de existenţă a fiecăruia în parte. Aceastăecuaţie permite să determinăm cu certitudine, pentrufiecare fiinţă umană manifestată în societate, ce oîmplineşte pe ea la un moment dat (şi în fiecare moment),care sunt izvoarele resurselor existenţiale pentru sufletulsău, şi cum să realizăm (noi ca societate, instituţii,mecanisme, indivizi etc) alimentarea normală cu întregnecesarul de resurse pentru fiacare în parte şi pentru toţideopotrivă. Iar instrumentul care ne ajută a ne ghida învastul compex al fenomenului uman (deopotrivă individualşi social, deoptrivă interior şi exterior) îl reprezintăPiramida trebuinţleor fundamentale, cu legile ei defuncţionare (a se vede volumul nostru cu acelaţi titlu dejaamintit). Este motivul petnru care acest instrument, în faptutilizarea lui, trebuie să fie un principiu de bază aleducaţiei paideice.6. Principiul progresului continuuOmul este un fenomen în perpetuă devenire. Fie că vrea,fie că se împotriveşte, fie că participă activ, fie se lasăAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice144purtat de curentul evoluţiei, fie cărealizează/conştientizează, fie că ignoră total, fiinţa umană– ca parte a Lumii Naturii – este supusă procesuluicreşterii şi dezvoltării neîntrerupte. Doar că opoziţia,neparticiparea şi abaterea de la regulile acestui procesevolutiv sunt sancţionate prin starea de suferinţă.În baza acestui principiu şi ca asumare a condiţiei saleexistenţiale (specifică regnului din care face parte), aceeade fiinţă conştientă de sine înseşi, omului social (fiinţeiumane manifestate în lume) îi revine împlinirea întreiteimisiuni existenţiale arătată în prima parte a volumului defaţă: de a se dezvolta prin efortul propriu, de a-i ajuta pealţii în dezvoltarea lor personală, de a juca rolurile socialeprimite pe scena vieţii. Educaţia paideică, prin toatecomponentele şi manifestările sale (teorii, structuri, cadre,metodologii, programe, funcţiuni, management etc) va ţinecont, în fiecare moment şi în fiacare act, de acest principiual progresului. O clipă dacă a renunţat la el, dacă a închisochii sau a privit în altă parte, încetează în acea clipă amai fi paideică (adică pusă numai în slujba dezvoltăriilibere şi plenare a fiinţei uamne) ţi rămâne o simplăeducaţie clasică, tributară altor realităţi, străine fiinţeiumane. Desigur că acest principiu nu exclude aplicarearegulii conform cărei uneori, pentru un salt mare înainteeste necesar a fi realizaţi mai întâi câţiva paşi înapoi. (Şi înnici un alt domeniu al existenţei cotidiene, nu este de maimare utilitate aplicarea acestei reguli, precum în cel al
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice145lucrului cu oamenii, cu dezvoltarea lor naturală,armonioasă şi deplină.) Cu o condiţie însă: cei care aplicăaceastă strategie (educatori, grupuri, guverne, omul însuşi)să nu uite nici o clipă că, dacă drumurile dezvoltăriişerpuiesc, uneori ocolesc îndelung iar apoi se întorc deunde au plecat, scopul obiectivul călătoriei şi steauacălăuză pe acest drum ales de educaţia paideică, rămânmereu neschimbate luminând bezna complexelor realităţiexistenţiale: ele sunt omul ca fiinţă şi optima sa dezvoltareîn deplină armonie cu toate fiinţele şi procesele vieţii.7. Principiul realizării Împlinirii de SinePretutindeni în Lumea Naturii fiinţele tind cătremanifestarea condiţiei lor existenţiale, către exprimareaplenară în viaţă a esenţei lor individuale (sau de grup, specieetc.). Pentru Fiinţa la stadiul uman de evoluţie acest procesechivalează sub aspect exterior, manifest, comportamental cusimultaneitatea celor 3 aspecte definitorii pentru omulcontemporan: realizarea întreitei misiuni existenţiale,satisfacerea concomitentă a celor 9 nivele active ale PiramideiTrebuinţelor şi respectiv armonizarea sinergică a celor 4Domenii Fundamentale ale vieţii.Sub aspect interior, de trăire, atingerea/satisfacereatuturor celor 3 aspecte concomitent şi continuu,echivalează cu perceperea stării numite Împlinire de Sine.Pentru educaţia paideică, ce şi-a stabilit ca obiectiv tocmaiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice146devenirea umană natural-cosmică, împlinirea de sine esteaxul şi busola călăuzitoare în acest deziderat.8. Principiul performanticii umaneDintre toate fiinţele Naturii, omul este cea maiadaptabilă şi totodată cea mai modelabilă putând, în bazalibertăţii sale, să aleagă orice direcţie a dezvoltării, săîmbrace orice formă, să adopte orice model sau tehnică delucru. Prin educaţie formatoare (cunoaştere plus exerciţiu),folosindu-se de toate Forţele de sprijin care îi stau ladispoziţie (deopotrivă ale sale cât şi cele sociale, ale Naturiisau Cosmice), fiinţa umană poate (şi este datoare) să îşitraseze drumul propriei sale dezvoltări, educaţia nefiindaltceva decât un mijloc/instrument de sprijin în acestdemers. Educaţia paideică înţelege astfel că omul poate şică, dacă poate atunci şi trebuie. Trebuie deprins a munci,a se strădui spre a se edifica şi apoi a se depăşi pe sineînsuşi în fiecare zi. Prima zi (oricare zi) în care un om(oricare om) a renunţat la a realiza acest lucru, aduce însarcina educaţiei paideice o mare responsabilitate: acea zicreează riscul pierderii unui ucenic valoros şi unic,rătăcirii unei fiinţe în mrejele lumii.9. Principiul multitudinii de normalităţiFiecare fiinţă umană trăieşte într-o realitate proprie şispecifică, realitate care, pentru ea, reprezintă starea denormalitate. Nu există deci o normalitate universal
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice147valabilă, ci numai specificităţi aparţinătoare fiecărei fiinţeumane în parte. În baza acestui principiu nu există„bolnavi psihici” în sensul actual, clasic, al cuvântului, cidoar oameni care nu şi-au armonizat starea proprieinormalităţi cu cea a celorlalţi. Normalitatea reprezintăaspectul calitativ al stării pe care o trăieşte fiecare fiinţă înrealitatea sa, la un moment dat. De aceea, problemele potapărea deopotrivă din neadaptarea interioară(neacomodarea în propria realitate), cât şi de lanearmonizarea exterioară, neîncadrarea sinergică înansamblul interacţiunilor perpetue cu toate componenteleMediului (societate, natură, cosmos). Educaţia paideicăprin caracterul său universal va sprijini deopotrivăexistenţa şi dezvoltarea fiecărei normalităţi separate, cât şiarmonizarea împreună pentru toate aceste normalităţi şivalorizarea plenară a potenţialului fiecăreia în beneficiuldeopotrivă al ei şi al celorlalte, al vieţii şi fiinţei.10. Principiul sacralităţiiSacrul este trăirea de profunzime a Fiinţei umane carese simte parte a lumii, vibrând în armonie cu viaţa, culumea, cu întreg universul. Sacrul este totodată acea starede simţire ce depăşeşte/transcende barierele convenţionaleimpuse de existenţa omului într-un cadru determinatspaţio-temporal, reuşind să dezvăluie fiinţei saleidentitatea reală în unitatea întregului ansamblu al vieţii,simţindu-se astfel fiinţă din Marea Fiinţă, creată dupăAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice148„chipul şi asemănarea” acesteia, atotputernică şi stăpânăpe propriul destin şi propria devenire.Sacrul nu trebuie confundat cu fenomenul credinţei, carepresupune o exteriorizare şi îndreptare spre un obiect anumeal trăirii mistice interne. Credinţa este deci, oarecumdirecţionată (şi de aceea „îngustă”), pe când sacrul lasă fiinţeiumane libertatea şi posibilitatea de a se regăsi pe sine înfiecare atom al universului, fiind astfel calea cea mai sigurăspre descoperirea puterii nelimitate, a potenţialului de creştereşi dezvoltare dincolo de graniţele oricăror condiţionări care, deacum vor părea tranzitorii şi deci iluzorii.11. Principiul ritmului propriuFiecare fiinţă umană are propriul ritm şi propia măsură.În tot ceea ce face, gândeşte, simte, dezvoltă etc. Educaţiapaideică nu grăbeşte pe nimeni, dar nici nu pune oprelişticelor ce au o viteză mai mare a derulării proceselorexistenţiale de creştere şi dezvotare ca fiinţe şi capersonalităţi. Educaţia paideică deci ca sprijini în egalămăsură pe începători şi pe avansaţi, pe cei mai delăsătorica şi pe cei harnici, pe oamenii “comuni” precum şi pe“genii”. Fiecăruia educaţia paideică îi va oferi, la fiecare pas(şi moment) al trecerii sale prin viaţă şi lume, înţelepciuneanecesară de a se armoniza cu procesele propriei dezvoltări,cu ritmul prorpiului destin şi cu cerinţele lumii în caretrăieşte la un moment dat.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice14912.Principiul valorizării euristice a fiinţei umane.Conform acestui principiu, omul este considerat creatorde valori ca şi condiţie de esenţă a sa, iar una dintrelaturile – şi cea mai importantă – manifestării salecreatoare o reprezintă modelarea de sine. De aceea,programele de dezvoltare propuse fiecărui om, pe lângăfaptul că sunt personalizate, adaptate specificului săuunic, trebuie să fie în acelaşi timp absolut flexibile,permisive şi cu mare potenţial de recombinare; fiinţaumană aplicantă trebuie să aibă rolul central deimplementare şi în acelaşi timp de transformarepermanentă a propriului program. Orice program viabil enecesar să lase ecesteia libertatea creaţiei şi combinăriielementelor componente după propria-i măsură, păstrândînsă – şi aici intervine rolul educatorului în procesulimplementării – direcţiile majore ale derulării, obiectivelefundamentale de atins şi regula de bază a progresuluicontinuu.13. Principiul utilităţii minimaleEducaţia paideică este prin excelenţă un cadrulaplictiv, o inginerie a fiinţei umane. De aceea, de maximăimportanţă pentru ea nu sunt încercările, ci reuşitele, pede o parte, iar pe de alta sensul tuturor eforturilor trebuiesă reprezinte încununarea unei finalităţi naturale, dorite,urmărite. Educaţia paideică este centrată pe obiective şi perezultate utile vieţii, fiinţei şi întregului ecosistem. Nu suntAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice150admise, atât în educaţie, cât şi în cuprinsul programelor dedezvoltare decât elementele necesare sau cel puţin utile. Sevizează claritatea, limpezimea câmpului de lucru. Astfelîncât se folosesc în special elemente cu aspect de principii,legi, simboluri, modele, metafore, care într-un conţinutrestrâns cuprind o mare cantitate de semnificaţietransformatoare. Procesul educaţiei trebuie să fiesimplificat la maxim, să devină mai mult un cadru, ostructură pe care omul însuşi să construiască, prin efortpropriu şi prin valorizarea capacităţilor fiinţei sale, modelulcel mai potrivit pentru creşterea şi dezvoltarea sapersonală.14. Principiul eficienţeiEducatorul trebuie să descopere şi aplice acele metode/tehnici/ instrumente şi proceduri cu cea mai mareeficienţă pentru fiinţa aflată în responsabilitatea sa. Dacă,din diverse motive, nu reuşeşte a le identifica ori aplica peacestea (din lipsă de experienţă, de mijloace, de cadrupentru implementare, ori datorită faptului că e necesară otehnică pe care nu o stăpâneşte sau nu o practică),educatorul este dator să apeleze ori să îndrume elevul spreun alt coleg de breaslă.Dar în cazul când nu se găseşte cineva (altcineva)calificat ori potrivit pentru necesitatea unică a unui elevanume, orice educator este de asemenea dator să intervinăşi sprijine, după propriile posibilităţi. Fiindcă deşi nu
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice151oricine este medic chirurg, toată lumea, în schimb aredatoria să dea ajutor unui rănit până soseşte chirurgul; demulte ori viaţa sa stă în acel ajutor. Întocmai şi îndomeniul educaţiei paideice. Mai mult chiar, în bazaacestui principiu, educatorii nu pot fi o breaslă; nu pot fialeşi/ numiţi de către altcineva, decât numai de fiinţa şipersoana celui educat. Aşa cum atunci când plecăm pemunte ne alegem ghidul cel mai potrivit conform cu,deopotrivă, crinţele noastre cât şi încercările expediţiei, totastfel, în expediţia vieţii dinspre el cel de azi, spre el cel demâine, fiecare om liber va fi să aleagă educatorii şi să-ischimbe potrivit ritmului şi cerinţleor sale particulare.Educatorul se va apropia din nou ce ceea ce era el înantichitate când colinda liber cetăţile spre a luminaoamenii doritori şi a-i învăţa să deprindă arta navigăriiprin viaţă şi prin lume în armonie deplină cu rosturileacesteia, de ordin cosmic.Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice152III. PRINCIPII REFERITOARE LA DEZVOLTAREACOMUNITARĂCivilizaţia este realizarea scopurilor naturii prin simpla dexteritate, pecând cultura înnseamnă realizarea scopurilor intrinseci ale voinţei moraleprin discilină, care eliberează această voinţă de despotismul dorinţelorEmanuel KantEducaţia paideică îşi direcţionează activitateacălăuzindu-se după următoarele principii externefundamentale. Tot ceea ce s-a spus în introducere privitorla principii în general şi la caracterul de orintare al celorinterne în particular, este perfect valabil şi pentruprincipiile externe următoare. Mai trebuie precizat însă căaceste principii poartă cu ele o viziune călăuzitoare deanvergură, fapt care în primul rând le conferă caracterulde universalitate, iar apoi, derivat şi din sfera realităţiiexterne la care se raportează, caracterul acţional (defundament pentru acşiunea practică)1. Principiul reprezentării scenografice a lumiiFiinţa umană joacă un rol în societate, la nivelulgrupurilor în care ea trăieşte în timpul existenţei fizice, rolce face parte integrantă din destinul său individual, fiind ocomponentă a misiunii existenţiale (aşa cum am arătat însecţiunea de început a prezzentului volum). Fiecare rol estela fel de important pentru fenomenul vieţii terestre, atât cafuncţiune, cât şi ca responsabilitate. Indiferent că esteconducătorul ONU sau un “simpu” părinte de familie,
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice153indiferent că este chemat să protejeze o viaţă umană sauanimală ori un ecosistem întreg, să preîntâmpine un războiîntre naţiuni sau să distribuie alimente unui grup desinistraţi, să fie ministrul agriculturii ori nuami uncultivator de pământ, fiecărui om îi revine maximaresponsabilitate pentru atitudinea sa. Atitudine în faţavieţii care se socoteşte în funcţie de dragostea, dăruirea,efortul personal şi hărnicia depuse pentru realizareaoricăruia dintre obiectivele vieţii sale. Pentru că fiecare actal omului (gând, sentiment, faptă) influenţează în modnemijlocit toate celelalte realităţi ale ecosistemuluiterestru. Suntem cu toţii legaţi prin destinul comun peaceastă planetă, alături de alte categorii de fiinţe, defenomene, de procese care, toate, se influenţează în modcontinuu, combinându-se sinergic în fiecare clipă. Astfelîncât fiecare manifestare a fiinţei umane se răsfrânge ca oundă într-un lac, influenţând întreg mediul planetar2. Principiul solidarităţii umane planetareAcest principiu readuce pe scena vieţii sociale,prinintermediul educaţiei paideice, sentimentul profund alsolidarităţii umane la nivel planetar. Concepţia solidarităţiidintre fiinţele umane si-a făcut intrarea în lume o dată cumişcările socialiste; a fost o infuzie de umanism la pătrunsîn rândul tuturor păturilor sociale, la nivelul aproapetuturor naţiunilor lumii dezvoltate de pe atunci. Însă ceeace a determinat vibraţia la unison a conştiinţelor colectice,Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice154a fost mai mult conştientizarea nevoii pe care o are fiecareom de toţi ceilalţi semeni ai săi. Nevoie născută, în fapt, nuatât din conştiinţa spirituală a unităţii de fiinţă întreoameni, cât din necesitatea de a învinge greutăţile vieţiicotidiene. În acest sens Anibal Teodorescu arăta: „doctrinasoldaristă s-a născut şi astăzi ea este în plină maturitate;cuvântul <solidaritate> este pe buzele tuturor; suntemsolidari în lupta vieţii, în bucurie ca şi în durere. Astăzi,aproape nu este gând, nu este un gest al nostru, nu estemanifestare a energiei umane, care să nu preceadă dintr-un simţământ de solidaritate. Fapt care ne aduce înpostura de a-i da perfectă dreptate lui Rosseau, care în„contractul social“ a şi explicat, dealtfel, crearea societăţiiumane pe principiul necesităţii, nu al dăruirii saurespectului reciproc. Acest aspect a impus ulterior apariţiamecanismelor (legi, instituţii, poliţii etc) publice care săîmpace interesele particulare (şi egoiste, individualiste) alefiecăruia, cu necesităţile tuturor. Astfel încât, aşa-ziselesocietăţi dezvoltate, sau democraţii autentice, nu fac decâtsă constituie un compromis existenţial (de atâtea ori într-atât de şubred...) între Eu, Tu şi Noi. Un compromis cu noiînşine şi cu altul, cu ceilalţi, după principiul enunţat deHerman Hesse: „fie că-i iubim pe oameni, fie că-i urâm, unlucru este cert: nu putem trăi fără ei.“ Deabia mult maitârziu s-a conştientizat adevărata semnificaţie a spirituluisolidar şi adevăratul său fundament: nu din nevoia deceilalţi trebuie să fim solidari cu aceştia, ci din respectul
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice155pentru alte fiinţe umane, din datoria de conştiinţă ce oavem pentru întreaga umanitate, „din cauza şi în măsuraserviciilor ce ne-au fost aduse prin sforţarea tuturor, cumar spune Leon Burgeois. Dar mai există – aratăel în continuare – şi o datorie faţă de generaţiile viitoare,din cauza serviciilor ce i-au fost aduse de generaţiiletrecute. La obligaţia de a participa la sarcinile asociaţieiactuale, pentru a o întreţine şi a o păstra, se adaugăobligaţia de a o creşte şi a fi părtaşi în aceleaşi condiţii derepartizare echitabilă la sarcinile acestei creşteri. Capitalulcomun al asociaţiei omeneşti este o organizaţie vie, pe calede necontenită prefacere şi a cărei evoluţie nu poate avealoc fără continuitatea sforţării constante a tuturor.“3. Principiul misiunii reformatoare a fiecărei fiinţeumane adulteFiecărui om ajuns la gradul conştientizării de sine, lavârsta adultă cum spunem în prezent, îi revine îndatorireade a se manifesta activ, creativ şi novator, înflorind, rodindşi dăruind lumii şi vieţii fructele muncii, existenţei şi fiinţeisale. Acest principiu derivă deopotrivă din principiulsolidarităţii planetare, precum şi din standardul deevoluţie la care au ajuns fiinţele umane întrupateactualmente în realitatea fizică a Terrei. Să ne reamintimcondiţia omului contemporan prin cuvintele exprimatăastfel de Traian Brăileanu: ”un om care crede în existenţaunei ordini superioare şi care, atunci când observăAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice156tulburarea unei ordini parţiale (la nivelul societăţii sau avieţii sale individuale), va căuta să restabilească ordineaparţială în conformitate cu principiile ordinii universale. Elnu va fi filosof – căci filosofia se naşte din îndoiala înexistenţa unei ordini şi năzuinţa ei de a o construi – cireformator (sn)pentru care principiile ordinii universalesunt bine stabilite, deci programul său de acţiune e fixatde la început în temeiul acestor principii.”4. Principiul comunităţii ecologice globaleEducaţia paideică nu slujeşte societăţii umane ci vieţiiplanetare. Aşa cum s-a mai arătat, în conceptul de“comunitate” se includ deopotrivă toate fiinţele vii,indiferent de specie, conlocuitoare ale ecosistemuluiterestru, împreună cu mediile lor specifice şi naturale(adică, după natura proprie) de existenţă. În faţa vieţiitoate acestea sunt strîns legate prin destinul comun peaceeaşi planetă. Prin natura proceselor de exsitenţă şidezvoltare după care este construit universul planetar,fiecare existenţă reprezintă o creaţie a manifestărilorsinergice ale tuturor celorlalte. Nu o rezultantă, nu unprodus. O creaţie vie, superioară, în continuă devenire desine şi care contribuie prin chiar propria existenţă,manifestare şi evoluţie la progresul celorlalte existenţe.Educaţia paideică nu vizează formarea ueni culturi sauoptici planetare. Educaţia paideică sprijină fiinţa umană sădescopere în ungherele tainice ale conştiinţei proprii,
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice157rudenia sa cu toate vieţuitoarele, cu toate formele deexistenţă chemate să îndeplinească un destin în rosturilelumii.5. Principiul dezvoltării durabile a vieţii planetareEducaţia paidiecă îşi asumă ca sarcină realizareasimbiozei dintre viaţa individuală şi cea comunitară,pornind de la necesitatea dezvoltării durabile a omului,lumii şi vieţii planetare. Dezvoltarea durabilă reprezintăacel proces prin care nu doar că se conservă pentrugeneraţiile viitoare aceleaşi condiţii de existenţă de carebeneficiază cele prezente, ci chiar mai mult: generaţiileprezente au misiunea de a spori standardul de bine pentruurmaşi, de a-şi aduce aportul progresist la evoluţia calităţiivieţii individuale şi comunitare. Iar acest lucru trebuierealizat prin prisma noii semnificaţii a conceptului decomunitate, cea care ne reclamă responsabilitatea pentrubinele întregii lumi vii a planetei noastre.6. Principiul conştiinţei viitorului comun şi prezentAcest principiu solicită realizarea deopotrivă a douăaspecte complementare: şi anume acela că viitorul nostrufie va fi comun, fie nu va fi deloc; cel de-al doilea că viitoruleste astăzi mai mult chiar decât mâine. Margaret Mead (în– Le Fosse des Generations, material ce a stat la bazaraportului lui Edgar Faure privind noua educaţie) aratădealtfel că “tot astfel cum copilul care trebuie să se nascăAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice158este închis în pântecele mamei, noi trebuie să situămviitorul în sânul unei colectivităţi de bărbaţi, femei şi copii;acest viitor trebuie să-l considerăm deja printre noi, avândnevoie de a fi hrănit, asistat, protejat, având nevoie deîngrijiri pe care dacă nu i le dăm înainte de naştere, dupăaceea vor veni prea târziu, căci aşa cum se ştie: <viitoruleste astăzi>.”7. Principiul investiţiei în dezvoltarea umanăOmul este o punte între Pământ şi Cer, o treceredinspre ceea ce este spre ceea ce trebuie să fie; devenireasa reprezintă această parcurgere; dezvoltarea personală şiîmplinirea în viaţă şi în lume pentru fiecare fiinţă umanăsunt metodele acestei călătorii. Aşa cum arăta şi EdgarFaure în Raportul UNESCO privitor la noua educaţie:“…dezvoltarea are ca obiect aifrmarea completă a omului întoată bogăţia sa şi în complexitatea expresiilor şiresponsabilităţilor sale: individ, membru al unei familii şial unei colectivităţi, cetăţean şi producător, inventator detehnici şi creator de visuri. Ultimul noastru postulat [dincele patru postulate ale raportului UNESCO] este că,pentru a froma acest om complet a cărui afirmare devinetot mai necesară pe măsură ce constrângeri mereu maimari îi sfâşie şi fărâmiţează tot mai mult fiinţa, educaţianu poate fi decât globală şi permanentă. Nu mai poate fivorba de acumularea cu conştiinciozitate a unorcunoştinţe definitive, ci de o pregătire de a elabora în tot
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice159timpul vieţii o cunoaştere în constantă evoluţie şi de a<învăţa să fii>.”8. Principiul unităţii în diversitateFiecare fiinţă umană este parte a unui Întreg numitUmanitate care numai prin totalitatea membrilor săi sepoate regăsi completă. Unitatea în diversitate reclamă lanivelul grupului de fiinţe umane crearea societăţiisinergice. Aceasta constă, aşa cum s-a arătat, în: „condiţiisociale şi instituţionale care fuzionează egoismul şialtruismul, asigurând ca atunci când eu urmărescsatisfacţii personale, în mod automat ajut pe ceilalţi, iarcând în cerc să fiu altruist, în mod automat obţinrecompense şi satisfacţii pentru mine însumi; cânddihotomia sau opoziţie polară dintre egoism şi altruismeste rezolvată şi depăşită”.(Ruth Benedict) Societatea este omare scenă în care rolurile trebuie să se armonizeze;misiunea educaţiei este să găsească şi dezvolte actoriiprotriviţi fiecărui rol pentru păstrarea acestei armonii. Iaractorul protrivit nu-l poate crea educaţia (acesta este defapt cel mai mare pericol căruia i-a căzut pradă educaţiaclasică). Actorul potrivit intră în scenă pentru un anumitrol care este în cea mai mare măsură compatibil şi necesardeopotrivă pentru devenirea sa şi pentru progresul lumii,sub aspect cosmic. Educaţia paideică îl va ajuta, numai, săse cunoască şi dezvolte pe sine însuşi ca şi existenţădeopotrivă socială şi cosmică, spre a realiza cât mai bineAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice160sarcinile acestui rol. În baza condiţiei sale ontologice (a sevedea capitolul I), armonizarea rolului propriu cu rolurile şiexistenţa celolalţi, realizarea unităţii prin valorizarespecificului, originalităţii şi unicităţii naturii fiecărei fiinţeumane, reprezintă singura posibilitate pentru ca omul şisocietatea deopotrivă să atingă dezideratele de împlinire şibună dezvoltare.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice161MementoAdmiţând că socotim folosoful ca fiind si un mare educator,indeajuns de puternic pentru atrage in sus, de la singuraticalui inaltime, lungi siruri de generatii: se cuvine să-irecunoastem nelinistitoarele privilegii ale educatorului demarca. Un educator nu vorbeste niociodata despre ceea ce elinsusi gandeste, ci numai despre ceeea ce gandeste in folosulcelui pe care il educa. In aceasta forma simulata educatorulnu trebuie sa se lase ghicit. A inspira incredere in sinceritatealui tine de propria lui maiestrie . El trebuie sa fie capabil afolosi toate procedeele disciplinei si ale disciplinarii: unele firipot fi facute sa progreseze numai prin loviturile de bici alebatjocurii, altele – lenesii, nehotaratii, lasii, încrezuti – poateprin laude exagerate. Un astfel de educator sta dincolo deBine si de Rau, dar nimeni nu trebuie sa stie aceasta.Friedrich NietzscheAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice162CAPITOLUL VTRĂSĂTURI ALE EDUCAŢIEI PAIDEICECuiva care ne cuprinde să-i cerem în fiecare început de ziuă:“…Fiinţa noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.Fă astfel încât faptele şi iubirile noastre să aibă sensşi ca ziua noastră să ţină”.Constantin Noica1. Educaţia paideică este pusă în slujba omului luatindividual şi nu a societăţii, statului, puterilor politice,sau diferitelor organizaţii. Aşa cum am mai arătat eaurmăreşte eliberarea fiinţei umane de orice tutelăexterioară şi interioară. Exterioară constând în putereaunai alte voinţe de a se impune asupra voinţei proprii. Înacest sens educaţia paideică se proclamă ca şicadru/structură educaţională care respectă marile idealuri(dealtfel prevăzute în toate constituţiile statelor moderneale lumii) de libertate a omului, de interdicţie a exploatării(sau folosirii) omului de către alt om. Fie el individual, fiecolectiv, adică utilizarea individului de către societate. Dareducaţia paideică este totodată şi cea care emancipeazăomul de sub tutela forţelor sale interioare; de sub tutelabrutalităţi sale animale. Îl aduce mai întâi spresentimentul umanismului, apoi spre cela al comuniuniisociale, pentru ca în cele din urmă, la întâlnirea cu“sentimentul religios cosmic” (Einstein), fiinţa umană săpătrundă în universul transcendent şi transpersonal alsacrului. Să poată, altfel spus să treacă peste sine înseşi,
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice163peste egoismul individual, spre a se dărui celorlalţi, spre ase dedica lumii şi vieţii.2. Spre deosebire de fondatorii educaţiei (marile spiriteale umanităţii), aplicanţii ei au conceput educaţia ca pe uninstrument social, un instrument care să formeze oameniipentru un anumit tip de societate reprezentat de ei la unmoment dat ca fiind mai bună (este şi observaţia lui E.Faure în raportul citat). Dar misiunea educaţiei trebuiesă fie cu totul alta: să formeze omul potrivit idealuluiuman, nu social (a se vedea şi Kant); un om conform cunatura lui transcendentă şi sacră. Numai astfel şisocietatea în care acesta trăieşte va putea fi transformatăspre bine. Fiindcă ceea ce au înţeles marile spirite (numitefilosofi, oameni de ştiinţă, gânditori etc, precum Kant,Rousseau, Dewey, Comenius, Nietzsche, Iorga, Noica,etc.etc.) este peste putinţa de concepere încă amentalităţilor sociale şi ştiinţifice actuale: ei s-au ridicat înregiuni transcendente şi au putut contempla de acolo legiuniversale ale dezvoltării, au putut vedea legătura dintrefiinţa umană şi alte specii ale ecosistemului terestru, auputut apoi înţelege misiunea şi evoluţia cosmică a fiinţei şi avieţii. Este motivul pentru care, cu toţii au fost de acord căşcolile nu pot fi întemeiate de oricine, ci numai de astfel decercetători ai transcendentului. Este motivul pentru careOrientul (cu mult mai evoluat pe toate planurile) aîncredinţat această misiune dintotdeauna maeştrilorAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice164înţelepciunii, aşa cum erau ei consideraţi pe acele vremuri.Pentru aceasta societatea occidentală trebuie să renunţe lamentalităţile de tip feudal: dacă nu te-ai născut cu oanumită culoare a sângelui (politic sau familial) nu ai cecăuta în lumea valorilor. Astăzi această mentalitate setraduce în diplome şi certificate: dacă nu ai fostrecunoscut de anumtite “comisii” înseamnă că nu faciparte din categoria elitelor. Dar pentru genii şi pentruînţlelpţi nu există comisii pământeşti. Vom putea formacomisii pentru astfel de oameni numai în momentul în careîntreaga societate va fi cel puţin la nivelul lor. Dar mai estemult până atunci. Însă un geniu se naşte acolo undetrebuie, nu unde spun oamenii; de aceea el nu vineîmbrăcat cu hainele de spectacol ale vreunui titlu nobiliarsau academic. El vine numai cu splendoare mesajului detransformare a lumii. Educaţia paideică nu are nevoiede titluri nici nobiliare, nici academice. Acestea aunăravuri burghezo-feudale sau capitalizte: adică nuştiu şi nici nu vor să înveţe a munci. Educaţiapaideică are nevoie de oameni liberi: liberi să ducămunca transformării de sine, munca progresuluiindividual şi social. Educaţia paideică nu aparţineelitelor sociale, ci elitelor spiritului. Şi orice fiinţăumană liberă, este chemată şi primită să facă partedin această categorie. Educaţia paideică este deaceea mai mult ca orice lucru pe pământ, un dat alomului; nu al lumii, nu al lui Dumnezeu, nu al
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice165sfinţilor, nu al geniilor. Al Omului ca fiinţă şi caexistenţă.3. Transmiterea de cunoştinţe este un fapt conex şiauxiliar educaţiei, un instrument şi uneori suport, la felprecum sunt manualele tipărite sau tehnologia electronică.Este un fapt din ce în ce mai evident şi pentru ştiinţelecare de-abia de acum încep tranziţia spre stadiul primar almaturităţii lor. (Să ne amintim, în paranteză, observaţia luiMarx citată în capitolul I: “într-o bună zi ştiinţele naturiivor îngloba ştiinţele despre om, la fel precum ştiinţeledespre om se vor integra în ştiinţele naturii; nu va mai fidecât o singură ştiinţă”. Suntem la începuturile celorvremuri. Dar mai avem până la când Ştiinţa Universală săpoată fi primită cum se cuvine în cetatea umană). Înprocesul de învăţare fiinţa umană utilizează totalitateasimţurilor active în actuala fază a evoluţiei. Ceea ce sereţine (învăţarea propriu-zisă) nu este acelaşi lucru cu ceeace se predă, ci reprezintă o traducere în sistemul propriude valori a ceea ce s-a receptat. Pe baza informaţiei primite,fiecare persoană dă naştere ueni “interpretări” proprii,imaginează într-un fel anume, individual şi unic, o lumeconstruită pornind de la informaţia primită. Până la urmăinformaţia nu reprezintă practic decât un pretext pentrumanifestarea spiritului creativ al fiecărei fiinţe umane.Porcesul învăţării la omul contemporan reprezintă un actde creţie şi imaginaţie pornind de la o tematică dată. DeAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice166aceea un aspect important al actului învăţării: oamenii nureţin nici ceea ce văd, nici ceea ce aud etc (nu ceea ce lespun simţurile) ci numai imaginile care iau naştere însufletul lor pornind de la impulsurile determinate desimţuri. Astăzi, mai mult ca oricând, însă, începând a fiactivate şi simţuri superioare “interiorizate”, procesulînvăţării dobândeşte o altă dimensiune calitativă. El setransferă de la lumea exterioară la universul interior.Consecinţa imeidată este aceea că omul poate învăţasingur. A trecut epoca maeştrilor; astăzi fiecare poate fipropriul maestru şi propriul său discipol. Bazându-se pe,şi pornind de la exeprienţa existenţială proprie(sedimentată la nivelul Conştiinţei, al Naturii individuale,al Caracterului), fiinţa umană poate decodifica singurăsemnele lumii înconjurătoare; ea regăseşte în spiritul săucheile necesare înţelegerii universului de simboluri în careîşi duce existenţa la un moment dat.4. Consecinţa imediată a faptului că se lucrează cualte categorii de elevi, cu fiinţe umane la un alt nivel aldezvoltării lor, este aceea că înseşi educaţia paideicătrebuie să fie diferită fundamental de cea clasică. Educaţiapaideică este un sistem şi proces de lucru cu simbolurile.Simbolurile sunt pietrele de temelie, materialul pentrucreaţia lumilor individuale ale fiecăruia. Ele pot lua oriceformă, pot modela orice conţinuturi şi se pot combina întreele sub orice chip. Simbolurile se supun unei singure legi:
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice167aceea a voinţei. Cele mai puternice simboluri de lucru suntcele care se adresează (sau sunt percepute datorită)simţurilor superioare: vizual şi intuiţional (cauzal).Imaginaţia este în fapt procesul de creare de imagini. Aşacum este bine ştiut că omul gândeşte prin limbaj(actualmente) tot aşa (deocamdată) percepţia asuprarealităţii se realizează prin imagini. Orice concept (oricât)de abstract, pentru a-l înţelege, trebuie să-l traducem înimagini. Putem să memorăm informaţie fără a o lega devreo formă, dar în momentul când începem procesul“digerării cognitive”, al analizei în vederea înţelegeriiraţionale, avem nevoie să încadrăm această înformaţieîntr-o formă [chiar şi etimologic, dacă e până acolo, in-formaţie înseamnă a pune într-o formă, într-o formaţie,adică a da o structură, o organizare – o anumită ordineunei realităţi]. În felul acesta realizăm că procesul de lucrucu simbolurile vizuale reprezintă posibilitatea fiinţei de a semanifesta creator în sensul de a structura un universanume (după voinţa ei) de a da o anumită ordine, proprie,unor lucruri. Omul este astfel creator de cosmosuriindividuale. Spre deosebire de simbolurile vizuale careinvită la modelarea (crearea) de noi ordini, cele intuiţionaleîn schimb predau ordini deja construite, ordini ce nu maisunt persoale, ci universale, împărtăşite de mai multefiinţe şi definitorii pentru un sens comun tuturor. Acesteoridini au fost numite legi morale, principii după carelucreză conştiinţa individuală a feicăruia, dar careAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice168reproduc astfel (sau călăuzesc fiinţa spre a respecta)necesităţi de ordin cosmic, valabile pentru procesulevolutiv de ansamblu.Fiinţa umană, indiferent de vârsta biologică socială,învaţă numai ceea ce-şi poate imagina. Putem spuneaşadar: învăţare = imaginaţie = creaţie interioară compelxă.Această lume, oricât ar fi de “abstractă” reprezintă uncomplex de trăiri, cogniţii, afecte, sensuri şi raţiuni aleconştiinţei etc.; ea de asemenea se susţine pe informaţiilede fond existente în memorie. De aici importanţa unuibagaj cât mai (nu mare ci) variat, complex, de date stocate.Memoria este depozitul de materiale cu ajutorul cărorainginerul constructor realizează prin combinaţii sinergiceactul edificării unei noi lumi, pornind de la pretextul oferitde stimulii externi, care numai în unele cazuri sunt de laşcoală, şi de cele mai multe ori aceştia nu se numărăprintre cei mai importanţi. Dovada cea mai bună oreprezintă constatarea veche de secole, că o personalitateprofund dezvoltată, nu doar că nu s-a folosit de“pretextele” oferite de şcoala existentă la vremea respectivă,ci chiar – prin structurile rigide ale acesteia – şcoala areprezentat mai mult o frână. Pentru ca această instituţie săaibă rolul autentic al unui catalizator pentru procesulidividual şi unic al învăţării, este necesar să îndeplinească şiurmătoarele condiţii (atinse pe parcursul prezentului volum
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice169şi care urmează a fi dezvoltate de noi în volumul al III-lea alseriei):• Complexitate a conţinuturilor informaţionale, darlegate între ele prin sinteze şi simboluri, exact aşa cumsunt în realitate, nu separate în “discipline distincte” cumle utilizează şcoala actuală (a se vedea în acest sens şiviziune transdisciplinară a educaţiei paideice, tratată denoi într-uncapitol distinct)• Utilizarea a cât mai multor simboluri• Folosirea de instrumente variate şi complexe, care săse adreseze concomitent şi specific tuturor simţurilorumane• Renunţarea la primatul: memoriei, inteligenţei şisubordonării• Adoptarea stilului de mentorat bilateral (învăţătorul şiînvăţăcelul învaţă reciproc unul de la celălalt)• Centrarea pe trebuinţele prticulare şi specifice alefiecărui student/cursant• Crearea de medii de învăţare complexe, care în primulrând să activeze motivaţia pentru dezvoltarea personală şiapoi să ajute pe fiecare să determine cele mai bune practicide învăţare adaptate la cerinţele lui particulareAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice170• Profesorul devine un însoţitor, un ghid, consultant,mentor, hermeneut (care ajută pe fiecare să “confecţioneze”propriile chei de descifrare a simbolurilor)• Programele şcolare nu se mai structurează pe lecţiicognitive ci pe stadii şi necesităţi de dezvoltare prsonală astudenţilor• Evaluările vor ţine cont de măsura creativităţiipersonale, a dezvoltării întregii personalităţi, în primulrând şi abia ca aspect secund se vor verifica: abilităţile şicunoştinţele (dealtfel strict necesare) pentru exercitareaanumitor profesiuni• Şcoala nu mai este o activitate de grup (decât lanivelelel primelor clase). Ea devine o activitate absolutindiviudală a fiecărui cursant, însă realizată în acelaşimediu (nu cadru, nu instituţie, nu structură), ci mediu alînvăţării5. Educaţia paideică nu poate fi un act colectiv în niciun caz. Cei care vorbesc astăzi despre noua educaţie şicred că omul poate învăţa în grupuri, prin sarcini pe carele primeşte, prin sprijin reciporc etc realizează gravaconfuzie a valorilor, dovedind o slabă înţelegere asuprafenomenului învăţării la specia umană. Nici măcardeprinderile fiziologice nu se învaţă în grup (acolo seantrenează), ci ele presupun o disciplină individuală. Cuatât mai mult cu cât omul contemporan a urcat (la nivelul
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice171piramidal al dezvoltării sale) pe treapta creaţiei. Fiecare actde manifestare a sa în lume, fiecare gest, de la celefiziologice, la cele raţionale, afective sau cauzale (stările deconştiinţă) reprezintă un proces de transpunere în lume(în universul exterior) a amprentei unice şi originale a ceeace este sufletul fiecăruia. Este un lucru de elementarăînţelegere că orice creaţie reprezintă un proces absolutpersonal. Faptul că oamenii lucrează împreună în societate(ţinând şi de specificul naturii lor ca fiinţe sociale) nuafectează esenţa creaţiei; şi nici nu se referă la creaţie cinumai la alăturarea oprelor individuale într-un ansamblumai mare, comun şi sinergic. Omul contemporan învaţăcu totul altfel decât o spun manualele de şcoală. Elnu reţine în memorie decât informaţia pe care înprealabil a înţeles-o, căreia i-a descoperit sensul,esenţa şi mai ales a găsit că această esenţă estelegată în mod practic de viaţa şi devenirea sapersonală. De asemenea omul contemporan nu va reproduceactele (manifestările) corespunzătoare instrucţiei (porfesionalede ex) decât dacă acestea au un corespondent la nivelulconştiinţei sale, dacă au o valoare în sine, au un sens corect şisunt untile propriei dezvoltări personale. Omul contemporannu mai poate fi dresat deci să reţină conţinuturiinformaţionale al cărui sens îi scapă; nu mai poate fideterminat să adopte credinţe în care nu se regăseşte pesine împreună cu drumul devenirii sale şi nu mai poate fiforţat să realizeze acte sau să adopte comportamneteAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice172străine, care l-ar îndepărta de natura sa individuală şiunică. Omul contemporan nu mai este o fiinţă demase. El dă singur un sens vieţii sale prin înţelegere,efort şi călăuzire proprie. El nu se mai încrede în nimenişi nu se mai lasă modelat de nimeni; ci urmează numaidezideratele conţtiinţei sale. Căci acolo omul contemporanregăseşte adevăratele sensuri ale existenţei şi negreşiteleorientări pe drumul dezvoltării proprii în deprină armoniecu întreg mediul înconjurător.6. Pentru fiecare fiinţă umană lumea (universul) estereprezentare şi voinţă concomitente. Din acest motivmisiunea educaţiei este tocmai aceea de a susţine şidezvolta aceste două aspecte: capacitatea dereprezentare şi puterea de voinţă. Capacitatea dereprezentare înseamnă aptitudinea fiinţei de a participa laconstrucţia propriului cosmos existenţial, pronind de la şibeneficiind de aportul unei “realităţi” comune, neutre ceslujeşte ca fundament şi mediu creator de resurse. Ea arela bază imaginaţia individuală şi pune în lucru toatecomponentele sistemului psihic uman. În primul rândmemoria ca sursă de informaţie – deopotrivă cognitivă,abstractă, cauzal-morală, afectiv-sentimentală, vizuală,olfactivă etc. Pentru că memoria este o calitate a tot cee ceexsită, deci şi a fiecăruia dintre organele de simţ umane. Înal doilea rând imaginaţia se bazează pe creativitateaumană, pe posibilitatea de a combina elementele obţinute
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice173deopotrivă din arhiva memoriei, dar şi cele proaspete,venite de la simţuri; dar acest proces combinatoric nu serealizează oricum, ci are în vedere obţinerea unor“produse”, realităţi noi, deci care nu existau înainte şi caretrebuie, spre deosebire de elementele componente,participante le această sinergie, să satisfacă la un nivelsuperior exigenţele fiinţei. Imaginaţia este decimanifeatarea capacităţii creatoare a fiinţei uamne înmediul intern al psihicului ei. Prin imaginaţie creămrealităţi pe care le purtăm în suflet. Până într-o zi cândtimpul va fi potrivit spre a le da naştere în lumeamanifestată, exterioară. Însă pentru ca acest proces săpoată avea loc, este ncesară întervenţia celei de-a douaforţe: voinţa. Omul contemporan se educă prin voinţă şiprin conştiinţă. Iar acestea sunt absolut individuale. Deaceea educaţia paideică este o disciplină persoanlă,un mod de viaţă şi de evoluţie irepetabil. Ea nu sepoate preda în grupuri decât în tehnicile sale de bază,la fel ca orice artă. Mai apoi fiecare discipol trebuie lăsatliber cu porpria conştiinţă şi sprijinit în propria voinţăpentru a progresa pe calea dezvoltării personale. Sistemuleducativ are ca misiune numai să sprijine efortul personal,să creeze cadre de automotivare, să procure resurselepentru întărirea voinţei individuale. Toate acestea vor aveaca prim efect realizarea şi susţienerea viziuniitranspersoanle de către fiecare discipol. Este un procesnatural, care se petrece la fiecare specie. Celelalte fiinţe auAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice174ca misiune să realizeze comuniunea cu speciaaparţinătoare; să se recunoască pe sine ca parte din trupulspeciei. La om însă, educaţia sprijină procesultranscenderii elementului speciei; fiecare suflet uman esteo specie în sine şi misiunea sa este în primul rând de a seregăsi dincolo de cea ce este ca personă. Persoana estemasca împrumutată de al lume. Omul este actorul dedincolo de mască. Omul este fiinţa.7. Raportul lui Edgar Faure (comisia UNESCO), cel maiavansat material până acum în domeiu, pune accentul petehnologie în realizarea principiilor educaţiei continue.Adică îi scapă încă partea interioară. Majoritatea autoriloracelei epoci se referă la dezvoltarea multilaterală a fiinţeiumane, dar privesc încă omul ca o creaţie a societăţii, la felprecum conceptul de calitate a vieţii era (pe vreme aceea)aproape sinonim cu cel de bunăstare materială. Numaiînţelegând natura complexă transpersonală şitranscendentă a fiinţei umane (legătura ei cu cosmosul şicu fenomenul autentic al vieţii şi fiinţei) putem să neridicăm într-adevăr spre înălţime principiilor determinate(multe dintre ele) foarte corect dealtfel. Problema este însănu atât de principii (mare parte dintre acestea având ovechime de sute de ani în civilizaţia occidentală) cât deinstrumente practice pentru a le transpune în realitate.Or tocmai aici apare problema: tehnologiea, la fel ca şideprinderile superioare de a procesa informaţia nu sunt
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice175instrumentul căutat. Se cere trecerea pe un alt nivel derealitate: urcarea pe nivelul conştiinţei; pentruaceasta fiind necesară în primul rând viziuneatransdisciplinară şi apoi dezvoltarea (educaţia)transpersonală. Educaţia paideică transcendegraniţele social istorice. Ea nu este dependentă deinstrumentele tehnologice, de conceptele culturale, desistemele politice sau organizatorice ale vreunei societăţiumane la un moment dat, întrucât ea se adreseazăconstantelor umane universale. Educaţia paideicăeste, de aceea deopotrivă liberă şi ştiinţifică.Deopotrivă transcendentă lumii actuale, cât şi bazatăpe legi ale naturii şi cosmosului. Educaţia paideică seoriginează în acea sferă înaltă unde îşi află izvorul toatefenomenele particulare (şi multe anacronice datorităprogresului firesc al vieţii) numite astăzi: religie, filosofie,artă, ştiinţă, etc. Din aceste motive educaţia paideicăeste universală: nu numai în sensul că se aplică tuturorfiinţelor umane (pentru că atunci când va fi înţeleasă cuadevărat vom vedea că se referă şi la alte fiinţe, precum şila procese ale Vieţii ca fenomen). Ci este universală însensul de a fi dincolo de timp (ca percepţie a noastră);ea ţine de ciclurile Vieţii la nivel cosmic şi seraportează la Natura umană transpersoanlă,transsocială, transistorică. Educaţia paideică vizează înprincipal dezvoltarea acelor constante ale fiinţei umaneAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice176care o însoţesc mereu, indiferent de timp şi loc, de rolurilejucate pe scena vieţii, de la o renaştere la alta.8. Educaţia paideică este holografică, integratoareşi sinergică, adică fiecare dimensiune se realizează numaiprin intermediul tuturor celorlalte şi numai împerună cuacestea. “Pentru a froma acest om complet a cărui afirmaredevine tot mai necesară pe măsură ce constrângeri tot maimari îi sfâşie şi fărâmiţează tot mai mult fiinţa, arăta EdgarFaure, educaţia nu poate fi decât globală şi permanentă.Nu mai poate fi vorba de acumularea cu conştiinciozitate aunor cunoştinţe definitive, ci de o pregătire de a elaboraîn tot timpul vieţii o cunoaştere în constantă evoluţieşi de a <învăţa să fii>” (s.n.).9. Educaţia paideică transmite deprinderi de rol,adică dezvoltă abilităţi de a face lucruri practice, concrete,utile deopotrivă individului cât şi comunităţii (şi nusocietăţii!!!), dar numai după ce l-a învăţat să se cunoascăşi înţeleagă pe sine, să cunoască lumea şi pe ceilalţilocuitori ai ei (nu numai oamenii, ci toate speciile şicomunitatea ecologică) să trăiască alături de aceştia.10. Educaţia paideică porneşte de la ceea ce estefiecare fiinţă umană în parte ca fenomen unic şiirepetabil; de aceea ea oferă metode universale dedezvoltare ce se pot adapta la persoanlitatea şi vârsta
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice177personalităţii fiecărui om, susţinând şi dezvoltândoriginalitatea acestuia şi sprijinindu-l în a implementarealizările sale în comunitate11. Educaţia paideică priveşte omul ca elev la Şcoalauniversală a Evoluţiei Vieţii; în societate el parcurge doar oetapă a devenirii sale universale. Această etapă derulată pedurata unei vieţi în lumea fizică, trebuie de aceea să seîncadreze armonic în programul dezvoltării individualeal fiecărei fiinţe umane la nivelul existenţei sale cosmice12. Educaţia paideică nu trebuie confundată curecalificarea, deprinderea de noi abilităţi sau profesiuni, cueducaţia adulţilor, cu orice fel de sistem ce vizeazăadaptarea omului la realităţile vieţii şi lumii contemporane.Acestea pot intra în categoria trainingurilor pentruadaptare şi integrare socială, dar nu vizează nicipersonalitatea, nici fiinţa umană, rămânând deci străinede esenţa fenomenului uman. De acea ele se apropie atâtde mult de dresajul animalelor. Educaţia paideică nutrebuie confundată nici cu ceea ce înţeleg (în mod eronat)prin conceptul de <educaţie continuă>, “lucrătorii îndomeniul educaţiei” (de multe ori persoane care se numescpoliticieni, dar ştim cu toţii că sunt pe dinafară de sferaprofesionalismului atât în politică, precum şi în educaţie).Aşa cum a fost înţeleasă educaţia continuă, este de multeori un lucru fals, un lucru cu mult mai rău decât lipsa ei.Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice178Fiindcă adulţii nu trebuie să înveţe. Ei este necesar săpoată descoperi şi înţelege. Nu ceea ce lumea exterioară(statul, moda, comunitatea, economia etc) le cere (cu atâtmai puţin dacă le impune!); ci numai ceea ce realizeazăei înşişi că ar avea nevoie pentru împlinirea de sine înviaţă şi în lume. Dar pentru aceasta omul trebuie ajutatsă-şi conştientizeze aceste cerinţe personale, particulare şiunice. Ceea ce nu se întâmplă cu generaţiile actuale (şipoate multe dintre cele care vor urma) întrucât nu aufundamentele unei educaţii care să-i fi învăţat a face aceestlucru singuri. Educaţia paideică are menirea de a-ldeprinde pe fiecare cu procesul conştientizării desine, aşa cum astăzi îl învaţă pe fiecare să scrie şicitească. Autoconştientizarea va deveni un imperativcategoric existenţial al fiecărui om. Numai după aceeael îşi poate câştiga libertatea unei autentice dezvoltări;numai după aceea educaţia paideică va putea învingeobstacolele politice, culturale şi economice ale sistemeloractuale.13. Educaţia paideică pune accentul următoareledomenii (care acum se numesc aşa, dar în viitor se vor uniîntr-o perspectivă transdisciplinară): psihologie(autocunoaştere şi cunoaştere a celorlalte fiinţe), ecologie(raporturile simbiotice dintre toate fiinţele), spiritualitate şisacralitate, creativitate, artă superioară (toate tipurile carevizează progresul omului şi nu decăderea lui), cultură şi
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice179civilizaţie (care va fi un fundament), etică şi morală (deasemenea).14. Educaţia paideică privind fiinţa umană ca fiindcreaţia sinergică a unei multitudini de factori (cosmici,naturali, sociali, individuali), dar care în esenţă se potreduce (ca manifestări controlabile, “educabile”) la douăaspecte (reprezentare şi voinţă) înţelege că sub aspectultehnologiei educaţiei paideice, omul este deopotrivăreprezentare şi voinţă conjugate. Educaţia paideică prinreprezentare înţelege că fiinţa umană actuală (regăsită însocietate) percepe realitatea (toate realităţile) nu aşa cumeste ea în sine, ci aşa cum îi apare ca urmare a uneiconjugări sinergice a multitudinii de factori ce concură larealizarea imaginii interiorizate a ei. Dar aceşti factori suntde două categorii majore: unii generali, care acţionează înacelaşi fel asupra tuturor fiinţelor umane (factorii cosmici,cei ai naturii şi cei sociali – printre care la loc de frunte seaflă educaţia), iar alţii sunt absolut particulari, regăsiţinumai şi numai la o singură fiinţa umană la un momentdat (astfel sunt: destinul individual, conjuncturi genetice,evenimente din viaţa socială individuală, rezultateleparticularizate ale combinaţiei factorilor – chiar şi generali– ce modelează personalitatea şi care rezultate la rândul lordevin pentru mai departe factori de modelare însă de dataAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice180aceasta particulari etc.)3 Putem spune că fiecarepersoană umană (pentru că ceea ce interesează este omulca realitate comunitară a planului fizic) trăieşte înpropria sa realitate unică. Sub acest aspectcomunicarea (de orice natură ar fi ea) între oamenireprezintă nu o transmitere prorpiu-zisă de mesaj, deesenţă, ci o traducere proprie (potrivit limbajului proprieirealităţi) a unor percepţii străine. Am folosit termenul depercepţie pentru a sublinia că receptarea rămâne la nivelulorganelor de simţ, pentru ca ea să devină comunicaretrebuie să fie translatată (tradusă în mod real) în propriulunivers al receptorului, aspect care de cele mai multe orinu se realizează. Nici de receptor (pentru că el nu primeştedecât stimuli, nu are mesajul, esenţa) nici de emiţător,care la rându-i deşi deţine esenţa, nu cunoaşte limbajulreceptorului pentru a o traduce în mod corect. Or tocmaiaici intervine marea schimbare propusă de educaţiapaideică: ea renunţă la limbajul convenţional instituit întreraţiunile (minţile) fiinţelor umane în încercarea de a-şitraduce mesaje (dintre care multe nu au nici o legătură cuorganul de simţ al minţii şi deci rămân în afara percepţiilorcorecte). Educaţia paideică propune de aceea utilizareaunui alt mod de comunicare între fiinţele umane, care seapropie de comunicarea universală la nivelul întregii naturişi are în vedere valorificarea utilităţii tuturor simţurilor3Recomandăm pentru detalii A.Burcu Psihologia Fiinţei. Psihologia ecologicăintegrativă a personalităţii, Fundaţia Mercur, 2002
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice181active şi activate. Astfel încât educaţia paideică îşi propunedezvoltarea/ antrenarea acestor simţuri şi sprijinirea(educarea) omului în deprinderea noii modalităţi decomunicare prin transmiterea directă (netradusă) amesajelor. Pentru ca acest lucru să devină viabil/realizabil, este necesar ca procesele educaţionale să punăaccentul deopotrivă pe dezvoltarea simţurilor (de la celefiziologice, până la nivelul conştiinţei) precum şi peantrenarea şi dezvoltarea sentimentului de comuniuneuniversală.15. Educaţia paideică defineşte prin sentimentul decomuniune universală capacitatea multilateralempatică a fiinţei umane, posibilitatea a trăi eaînseşi, după voinţă, trăirile altei fiinţe, prin“acordare” cu starea existenţială a acesteia. În acestfel, omul va fi în măsură să reproducă din interiorul său,prin propria voinţă, stări existenţiale complexe saudeterminate (senzaţii, afecte, sentimente, gânduri, sensurişi înţelegeri de profunzime, stări de conştiinţă) pe care leîncearcă o altă fiinţă (nu numai umană).16. Educaţia paideică presupune o modalitatenouă de predare-învăţare, precum şi reconsiderareaconceptelor de “învăţare”, respectiv “lecţie”, “profesor”,“elev” etc. Ceea ce se intenţionează în cadrul programuluide învăţare, în relaţia profesor-elev, este nu atâtAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice182transmiterea de conţinuturi de cunoaştere (pentru aceastaexistând suporturile materiale şi electronice), ci crearea şitransmiterea de stări de spirit determinante pentruactul instruirii. Prin stări de spirit înţelegem aicideopotrivă senzaţii (adresate tutuor simţurilor fiziologice),percepţii şi reprezentări (alegoria, simbolul, metaforaetc), cât şi trezirea sentimentelor corespunzătoare şirespectiv incidenţa conştiinţei individuale (din careconştiinţa morală este numai o parte) ca factor de reglare,de orientare şi de accesare a sensurilor, a rosturilorprofunde care scapă determinărilor raţiunii. Noica spuneacândva: „Gândul Şcolii, al celei unde să nu se predeanimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie predataltora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături. De aceea nicinu trebuie lecţii. Chiar unui om care te întreabă nu ai voiesă-i dai „lecţii“. O carte pe care o scoţi din bibliotecă, unPreludiu de Bach pe care-l pui seara, în linişte, sau unexemplu de seninătate intelectuală, sunt mult mai educativedecât o lecţie.Astfel încât, Şcoala viitorului în care se vapreda educaţia paideică (numită de noi UniversitatePaidiecă) se va transforma din ceea ce este ea acum (ostructură administrativă, formală, progrmamată), într-unmediu al învăţării. Prin această sintagmă definimurmătoarele:
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice183•un context creator de ambianţă care numai uneori, şiîn mod cu totul particular ia forma unei structuriinstituţionale şi a unor programe comune•o sursă generatoare de programe individuale pentrudezvoltare personală în armonie cu fiinţa şi cu standardeleexistenţei sale de nivel cosmic (a se vedea Misiuneaexistenţială şi împlinirea de sine în acest volum)•un cadru de suport pentru implementare, verificare,adaptare a programelor de dezvoltare personală•un mediu al comunicării şi împărtăşirii, alschimburilor de experienţe (la toate nivelele: afective-culturale, cognitiv-ştiinţifice, artistice, moral-valorice) deantrenare şi modelare a competenţelor•un limbaj de comunicare şi o punte de legătură întreindivid şi sine însuşi, pe de o parte şi om şi lume pe de alta.Educaţia paideică presupune în acest context relaţiaprofesor-elev ca fiind asemănătoare principiilor clasice alementoratului, cu singura deosebire că nu există repartiţiabinară a rolurilor: mentor-discipol, ci deopotrivă ambiiactori joacă, în acelaşi timp rolurile de “învăţător şiînvăţăcel” (Hesse arăta cândva – “astăzi cu toţii suntemdeopotrivă învăţătorii şi învăţăceii unii altora”) În acestcontext este valorificată la maxim atât experienţarealităţii social-istorice pe care o deţine adultul(profesorul), cât şi valorile personale întruchipate şiaduse pe lume prin fiinţa elevului. Să ne amintim căfiecare actor vine în realitatea socială cu un mesaj; nu îlAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice184învaţă de aici. În societate, la un moment dat istoric, vadescoperi cadrele, formele în care să “toarne” acest mesajspre a putea fi accesat şi utilizar de toţi contemporanii săi.Aceste cadre ţin de momentul istoric al evoluţiei realităţilorsociale. Atât trebuie el să înveţe. Restul aduce cu sine.Actuala educaţie, pornind de la o eronată cunoaştere afiinţei umane, consideră în mod “mitologic” am pute spunecă “omul este produsul societăţii”; actuala educaţia credecă el reprezintă creaţia factorilor sociali, tot aşa cum unpulover reprezintă creaţia rezultată din combinareafactorilor de producţie (maşini, capitaluri, resurse umane,lână etc). Dacă ştiinţele prezentului nu s-ar fi îndepărtatîntr-atât de mult de credinţă, ele nu ar fi pierdut contactulcu realitatea esenţei vieţii (inclusiv a vieţii umane). Dar ceice vin în lumea socială, mai ales cei care au mesajeprofund transformatoare (ex Einstein) nu se lasă pervertiţide mirajul basmelor academice. Pe ei educaţia clasică (şişcola, implicit) nu doar că nu-i ajută, ci se grăbeşte a lepune nenumărate oprelişti. Educaţia clasică este un pat allui Procust: pe cei prea scurţi îi obligă să se întindă (demulte ori peste puterile lor naturale) până la a cuprindetoate mizeriile ce li se dau spre înghiţire, pervertindu-lestructura naturii lor intime. Pe cei ce depăşesc însă cadreleei prea strâmte (dealtfel) îi retează pentru a-i adaptastandardului de conformitate cu necesităţile şi platformelepolitico-economice care şi-au propus a forma cetăţeniinstruiţi să execute, să consume, să lupte pentru resursele
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice185guvernelor etc. etc. Educaţia Paideică este cea carevalorifică unicitatea, originalitatea şi particularităţilefiecărei fiinţe umane. Nu doar că se străduieşte a înţelegerolul şi mesajul adus pe lumea socială de fiecare om, dar îlsprijină şi pe acesta să-şi înţleagă cele trei aspecte alemisiunii existenţiale, alături de celelalte condiţii pentrurealizarea împlinirii de sine în lume, aici şi acum.Educaţia Paideică este cea care veghează pentru agăsi împreună cu fiecare om şi pentru fiecare locul celmai potrivit în societate, locul în care el să poatăbeneficia de optimul împlinirii de sine, iar societateade optimul de roade pe care numai o personalitatedeplin dezvoltată şi înfloritoare în fiecare moment alexistenţei sale sociale le poate dărui lumiii şi vieţii.17. Educaţia paideică porneşte de la principiul că înesenţă copiii şi adulţii, oamenii în general, indiferentde vârstă, învaţă la fel. Prin învăţare înţelegem nu doardobândirea şi înmagazinarea de informaţii (cu sau fărăînţelegerea acestora), ci conştientizarea esenţelor ce suntcuprinse în aceste conţinuturi. Prin aceasta vrem săspunem că cel ce învaţă va trebui să dobândeascăîntreaga semnificaţie valorică (sens, rosturi, utilitate,transformare, devenire) a lucrurilor despre care află. Acestfapt se poate realiza numai prin aducerea lor în faţaconştiinţei individuale; prin supunerea la măsura ordiniiinterne şi personale, care într-o proporţie mai mare sauAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice186mai mică (în funcţie de gradul de dezvoltare al fiinţei)întruchipează înseşi ordinea cosmică ce cuprinde toateprocesele existenţei. În fapt învăţarea reprezintă înviziunea educaţiei transformatoare, procesul absolutpersonal, prin care o anumită individualitate umană searmonizează pe sine cu rosturile lumii şi universului.18. Educaţia paideică în contextul acestei accepţiuni aconceptului de învăţare urmăreşte două laturifundamentale: cunoaşterea omului şi cunoaştereauniversului. Cunoaşterea de sine a celui ce învaţă, până lanivelul realizării Amintirii de Sine. Cunoaşterea universuluica un tot unitar, cuprinzând deopotrivă procese şi principiicosmice transcendente (de care actualmente se ocupă într-o oarecare măsură teologiile, filosofiile şi ştiinţele antice),procesele sistemelor de viaţă planetară (ecosistemul mareal Naturii terestre), iar în cadrul acestuia din urmă,cunoaşterea proceselor ecosistemului uman (societateaumană cu necesităţile propriii de organizare şi dezvoltare,însă fără a fi desprinsă de cadrul unitar al celorlaltesisteme vii). Desigur că sub aceste aspecte înseşiconţinuturile de cunoaştere trebuie revizuite, pentru a fiadaptate la cadrele generale şi unitare cerinţelorecosistemice.19. Educaţia paideică ia în calcul faptul că fiinţeleumane învaţă nu atât prin înţelegere raţională, cât
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice187prin trăire simbolică. Prin aceasta nu înseamnă căraţiunea şi “lumina înţelegerii” sunt mai puţin importante.Dimpotrivă, raţiunea păstrează rolul pe care trebuia să-laibă dintotdeauna: acela de de a pune în lumină toatecomponentele unei realităţi anume; de a le evidenţia aşacum se înfăţişează ele privirii noaste interioare, aşa cumarată. Dar raţiunea nu ne spune nimic despre cum şi cesunt, despre esenţa lucrurilor, despre spiritul acestora(înţelegând prin aceasta ansamblul complex de trăiri – aşacum a fost definit conceptul anterior – pe care leexperimentăm fiecare dintre noi la contactul cu acestelucruri). Or, învăţarea presupune acel proces deaderare permanentă la real, adică de adaptare din mersla structurile (şi procesele) în continuă transformare alemediului în care fiinţa umană îşi duce existenţa (social,natural, cosmic). Pentru a putea realiza acest aspect, estenecesar a cunoaşte tocmai fiinţa fiecărui lucru pe care îlîntâlnim pe calea devenirii noastre, să fim altfel spus înmăsură a percepe rostul acelui lucru spre a identifica apoilocul cel mai potrivit pentru acesta în viaţa noastrăindividuală şi în viaţa comunitară. Pentru că în viziuneaeducaţiei permanente, nu poate exista viaţăindividuală pentru persoana umană în afara vieţiicomunitare. Educaţia paideică utilizează pentru proceselespecifice de dezvoltare a fiinţei umane modalitatea detransmitere a mesajelor pe cale simbolurilor universale.Există două categorii majore de simboluri: cele universaleAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice188(cuprinzând arhetipurile – adică acele elementele comunespeciei, potrivit nivelului general al dezvoltării de grup, şimonadele – specifice fiecărei fiinţe umane, raportate lanivelul individual al dezvoltării propriei conştiinţe). În afarăde simbolurile universale, există simbourile artificiale,create de specia umană la diferite epoci ale dezvoltării saleistorice, şi în contextul social specific. Însă în procesulcomunicării, din transmiterea mesajului, fiecare fiinţăumană va recepta numai ceea ce poate traduce dinsimbolurile artificiale, în limbajul simbolurilor universale.Altfel spus comunicarea reprezintă numitorul comun alacestor trei categorii de simboluri. Cu cât un sistemeducaţional se apropie prin simbolruile create (pentru apurta mesajul prorpiu) mai mult de aceste constanteuniversale ale fiinţei umane (simbolurile universale) cu atâteste mai eficient în procesul transmiterii conţinutului şiîncărcăturii de semnificaţii.20. Educaţia paideică include în conceptul de“comunitate” deopotrivă toate fiinţele vii, indiferent despecie, conlocuitoare ale ecosistemului terestru, împreunăcu mediile lor specifice şi naturale (după natura proprie) deexistenţă. Este un fapt deja de mult demonstrat că oricâtde “îndepărtate” ar fi două specii unele de altele, prinprocesele fireşti (neperturbate) ale ecosistemului, ele seinfluenţează reciproc în existenţa şi devenirea proprie.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice18921. Educaţia paideică ia în calcul faptul că informaţia,la fel ca şi cunoştinţele sunt numai prutătoarele unorconţinuturi de sens (de semnificaţie). Sensul însă setransmite datorită organelor şi simţurilor specifice alefiinţei umane specializate pentru perceperea acestuia.Întrucât până acum nu au fost cunoscute, s-a confundatmereu ambalajul cu marfa, adică s-a crezut în mod eronatcă informaţia ar fi sensul însuşi, sau că folosindintrumentul (simţul) raţiunii (mental) omul ar puteapercepe sensuri. Educaţia paidecă ştie că sensurile (şisemnificaţiile) nu pot fi percepute decât cu “simţulcauzal”, al conştiinţei. Acesta acţionează în lumeavalorilor superioare (necesare fiinţei umane) întocmaiprecum instinctul orientează fiinţele celorlalte specii pedirecţiile şi spre acţiunile cele mai bune pentru dezvoltarealor, dar mai ales le dezvăluie sensurile corecte. Întocmaiprecum instinctul în lumea animală orientează fiinţa şi omenţine în armonie deplină cu ecosistemul naturii,conştiinţa, în lumea valorilor călăuzeşte fiinţa umană sprea nu se abate de la normele universale ale unei ordinisuperioare. Superioare speciei şi organizării sociale, darincluzând şi reglând toate procesele din lumea naturii.22.Educaţia paideică priveşte, de aceea, ştiinţa ca fiindnumai încercarea (demersul) fiinţei umane de a descoperi,de a cunoaşte şi de a se armoniza cu principiile şi legileuniversale care gestionează devenirea tuturor proceselorAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice190vieţii la toate nivelele. În acest context ştiinţa devine unmod de trăire a realităţii, care include şi un mod deviaţă exteriorizată, de manifestare individuală şicomunitară a fiinţei umane.23. Educaţia paideică nu urmăreşte să verifice/examineze nici conţinutul de cunoştinţe în sine, nici doarabilităţile dobândite sau antrenate, ci se evalueazăîntreaga măsură a realizărilor personale. Este şinormal având în vedere că educaţia continuă are camisiune fundamentală să formeze oameni. Iar întrucâtprocesul de “formare” reprezintă în fapt o devenirecontinuă (transformare progresivă şi progresistă), educaţiava însoţi fiinţa umană, asigurând cadrul, instrumentele şiîntreg mediul necesar acestui proces complex. Educaţiapaideică este în acest context adevăratul mentor,călăuzitorul fiinţei umane pe tot parcursul devenirii sale.Chiar dacă îmbracă trupul realităţii social-istoricecorespunzătoare specificului lumii sociale a planului fizicterestru, educaţia paideică urmăreşte să asigurecontinuitatea în evoluţia fiecărei fiinţe umane la nivel cosmic,înţelegând prin aceasta că fiecare viaţă terestră reprezintănumai o zi de şcoală din procesul cosmic de “şcolarizare”(evoluţie, devenire) al fiinţei şi de aceea este normal şinecesar ca programul restrâns al unei vieţii fizice să seîncadreze armonic în vastul proces individual (şi personal)de evoluţie al fiecărei fiinţe în parte. Este motivul pentru
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice191care educaţia paideică reprezintă un proces absolutindividualizat, unic şi personal aplicabil la specificulfiecărei fiinţe în parte şi de aceea ca şi structură didactică,educaţia paideică reprezintă un mediu al dezvoltăriipersonale şi individuale.24. Educaţia paideică presupune un sistem deevaluare integrator, holografic şi universal, în carememoria, inteligenţa şi cantitatea de informaţii(precum şi conţinuturile de cunoaştere cuprinse în acestea– am arătat anterior ce înţelegem prin cunoaştere)reprezintă numai instrumente ce pot fi, pe cât de utile, peatât de dăunătoare în a da contur măsurii realizărilorpersonale. În aceeaşi viziune caracterul, gradul deevoluţie (ca fiinţă) şi competenţele personale suntfactori conecşi ce reprezintă o măsură, nu a realizărilorcci a îndatoririlor personale.25. Educaţia paideică operează, din punctul de vedereenunţat anterior, următoarea disticţie între concepteleprecizate. Prin dezvoltare indiviudală se înţelegeprocesul cosmic de evoluţie continuă a fiinţei, indiferent de(şi prin toate) planurile/realităţile universului prin careeste necesar a parcurge drumul devenirii sale spre nivelesuperioare ale şcolii cosmice. Prin dezvoltare personalădefinim procesul specific existenţei sociale terestre,formarea şi implementarea planului strategic valabil osingură viaţă, adaptat deopotrivă la cerinţele social-istoriceAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice192ale mediului şi momentului în care s-a născut fiinţaumană, la necesităţile decurgând din misiunea existenţială(în special partea de rol/destin) pe care o are de interpretatîn acest mediu, precum şi de asemenea adaptat lanecesităţile dezvoltării individuale. Planul strategic al vieţiiîn realitatea socială a lumii fizice reprezintă în acestcontext instrumentul şi cadrul ce face posibilăcontinuitatea evolutivă a fiinţei potrivit necesităţilorindividuale, adică transpune în lumea fizică programuldezvoltării individuale (care se continuă de la o viaţă la altape întreg parcursul existenţei cosmice a fiinţei umane)26. Educaţia paideică înţelege prin conceptulintegrator şi transpersonal de “măsură a realizărilorpersonale” ansamblul complex determinat de conjuncţiaurmătoarelor aspecte: 1. străduinţa/efortul personal(intensitatea şi valoarea acestuia se apreciază în funcţie degradul de dezvoltare şi nivelul evolutiv al fiecărei fiinţe înparte); 2. rezultatul practic obţinut în final şi respectiv 3.utilitatea acestui rezultat pentru întreaga comunitate.Educaţia paideică operează distincţia între ce este omul dela natură şi valoarea sa în comunitate. Astfel educaţiapaideică ştie că omul este atât fiinţă cât şi om înaintede naştere, iar venirea lui în lumea fizică reprezintănumai un periplu pasager (dar repetabil) echivalent uneizile de şcoală din marea şcoală a devenirii fiinţei. Dar cavaloare în lume (în comunitate) nu există decât prin
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice193ceea ce demonstrează clipă de clipă. Altfel spus, o datăsosit în sânul comunităţii din planul fizic (a se vedea suprasemnificaţia conceptului de comunitate) fiinţa umană,indiferent de nivelul evoluţiei individuale, datoare este sădea toată măsura realizărilor personale. Valoarea sa înlume este deci echivalentul măsurii în care reuşeşte sărealizeze (prin creaţie, sacrificiu, dăruire de sine, efortpersonal, voinţă proprie pusă în lucru) lucruri utileprogresului individual şi comunitar (indiferent dedimensiunile acestor realizări).Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice194MementoV-aţi născut împreună şi împreună veţi rămâne; dar ebine să existe spaţii în acest împreună al vostru,pentru ca vânturile cerului să poată dansa printe voi.Iubiţi-vă unul pe altul dar nu faceţi din iubire oprelişte:fie mai degrabă o mare vălurind între ţărmurilesufletelor voastre…dăruiţi-vă inimile fără a le lăsa,însă, una în paza celeilalte, pentru că numai mânavieţii vă poate cuprinde inimile şi ţineţi-vă aproape, darnu chiar atât de strâns, căci colonele templului înălţate-s la anume distanţă, iar stejarul şi chiparosul nu crescunul în umbra celuilalt.Kahlil Gibran
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice195CAPITOLUL VIEDUCAŢIA PAIDEICĂ ŞI ÎMPLINIREA DE SINEFie-ţi milă de alţii: trăieşte frumos, învaţă mult, creează bine –trebuie să spui fiecărui om tânăr – alţii au nevoiede împlinirea ta la fel de mult ca tine”.Constantin Noica“Adevăratul sens al vieţii, considera Victor Frankl,trebuie descoperit mai degrabă în lume decât în interiorulomului sau în psihicul său. Starea umană întotdaunaîndreaptă, şi este îndreptată, către ceva sau cineva, altuldecât sine: este fie un sens de împlinit, fie o altă fiinţăumană de întâlnit. Cu cât uiţi mai mult de tine – dăruindu-te cauzei de a servi sau de a iubi pe altcineva – cu atât eştimai uman şi mai realizat.”Prin conceptul “Împlinirii de Sine”, noi am definit aceastare a Conştiinţei, care se simte împăcată în sine însăşi cusine însăşi ca urmare a faptului de a-şi fi realizat îndatoririleexistenţiale ( a se vedea şi volumul “Fundamenteleconsilierii…”). Această stare corespunde „trăirii morale”pentru că ea, Conştiinţa, este sediul Legilor Universale ceguvernează Viaţa în ansamblu şi trecerea Individului prinprobele acestei Vieţi. „Este o atitudine faţă de lume,angajare plenară, omnilaterală, forum de dezbatere cu noiînşine şi cu alţii, opţiune valorică, impuls interior cătreacţiune şi motivare comportamentală. În conştiinţă şi princonştiinţă trăim sublimul dar şi ridicolul, trăim comediaumană dar şi drama şi tragedia ei, trăim fastul dar şiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice196nefastul, lumina şi întunericul“ – cum ar spune IonMoraru.Fiindcă într-adevăr „cel mai bun dintre toţi cazuiştii esteconştiinţa“ – recunoaştea unul dintre „părinţii“ educaţiei,Rousseau – şi numai cine se târguieşte cu ea recurge lasubtilităţile raţionamentului. Prima dintre toate grijile esteaceea de noi înşine, ori de câte ori vocea interioară nespune că, făcând binele nostru în dauna altora facem rău!Ne închipuim că ne conformăm impulsului naturii, când defapt îi rezistăm; ascultând ceea ce spune simţurilor,dispreţuim ceea ce a spus inimilor noastre; fiinţa activă sesupune, fiinţa pasivă comandă. Conştiinţa este voceasufletului, pasiunile sunt vocea trupului. E de mirare căadesea aceste două limbaje se contrazic? Şi atunci pe caresă-l ascultăm? Prea adesea raţiunea ne înşală; amdobândit dreptul de a o respinge; dar conştiinţa nu neînşală niciodată, ea este adevărata călăuză a omului; eaeste pentru suflet ceea ce instinctul e pentru corp; cine oascultă, ascultă Natura şi nu se poate teme că se varătăci… fiindcă ascultă de un Instinct divin, nemuritor şiun glas ceresc; de o călăuză sigură a unei fiinţe ignoranteşi mărginite, dar inteligente şi libere; de un judecătorinfailibil al binelui şi răului, care îl face pe om asemenealui Dumnezeu. Conştiinţa reprezintă excelenţa naturiinoastre şi moralitatea acţiunilor noastre; fără ea nu simţimnimic din ceea ce ne-ar putea ridica deasupra animalelor,decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare cu
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice197ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiunilipsite de principii.“De aceea trebuie să observăm că fiecare fiinţă umanăare un standard propriu de dezvoltare a Conştiinţei, adicăun nivel anume de „acumulare” a experienţelor normativece reglementează toate procesele Vieţii şi menţin armoniaSistemului individual în ansamblul Ordinii Cosmice. Orice„experienţă” acumulată la nivel de Conştiinţă, orice lege odată învăţată , nu se mai pierde; eventual se poate uita(temporar şi parţial) de existenţa ei. (Acest lucru seîntâmplă prin procesul naşterii, al întrupării, de ex.). Deaceea este cu atât mai necesar procesul deautocunoaştere/autoevaluare prin introspecţie profundăpână la acest nivel superior al Conştiinţei. Conştiinţa deci,reprezintă o mare bază de date la nivel existenţial, ce poatedoar să se îmbogăţească, dar nu poate sărăci niciodată.Aceasta este Devenirea Fiinţei!La Marea Şcoală a Vieţii, unii Elevii-Fiinţe Umane-sunt înclasa a doua, alţii în clasa a opta ori a unsprezecea. Acestetrepte corespund nivelelor proprii de dezvoltare a Conştiinţei,de învăţare a Lecţiilor Vieţii.Pentru fiecare om, în timpul vieţii (în planul fizic)Conştiinţa se manifestă ca o cerinţă de adaptare, deconformare şi respectare a normativelor dictate de ea (careîn fapt sunt Legi ale Vieţii experimentate, învăţate de cătrefiinţă în alte “zile de şcoală” şi depozitate acolo pentruAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice198Veşnicie). Conştiinţa îi cere deci omului să se poarte dupănivelul propriu de dezvoltare la care se află.Desigur că lumea, societatea în ansamblu şi Viaţaînsăşi se vor grăbi să-i pună numeroase piedici şi să-iridice în cale o mie de imagini false despre sine şi despreceea ce este şi ceea ce trebuie. Îi vor prezenta o mie deidoli, care mai de care mai tentanţi, numai să-l abată de laDrumul Dezvoltării sale, drum pe care numai şi numaipropria-i Conştiinţă i-l poate arăta.De aceea numim Implinire de Sine, starea rezultatăatunci când Omul stă de vorbă mereu, ascultă şi urmeazăpas cu pas sfatul şi imperativele Conştiinţei Sale, cândSinele simte că are un punct de sprijin stabil şi ştie în fiecaremoment ce şi cum trebuie să facă, dar mai presus de toateştie unde să apeleze, pe cine să întrebe, la cine şi la cesistem să se raporteze, spre a se regăsi cu datoria împlinită,ca parte componentă, ca membru al Marii Familii de Fiinţe aUniversului.Bineânţeles, elevii din clasa a doua nu vor şti, lanivelul mentalului obişnuit – şi chiar de li se va spune, nuvor crede – despre existenţa şi responsabilităţile acesteiMari Familii. Conştiinţa lor este încă nebuloasă, iar Sinelesemi-adormit. Totuşi, şi la acest nivel există norme şiimperative ce se impun a fi respectate, există un standardde exigenţă al Conştiinţei şi o datorie a Omului ca înmanifestările sale (fizice, psihice, mentale rezultate în urmaraporturilor cu alte fiinţe) să se conformeze acestor
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice199standarde de exigenţă. În măsura în care reuşeşte acestlucru, resimte o stare de armonizare interioară, o stare debine la nivelul Sinelui, care-i confirmă că – aşa cum sespune în limbaj comun – „s-a manifestat în acord cu naturaproprie”. Este ceea ce Fiinţele regnului animal realizeazăsub conducerea Instinctului; dar oamenii au libertatea şiîndatorirea de a înfăptui ei înşişi, prin efort, străduinţă şisacrificiu propriu. Nerealizarea se traduce în suferinţă.Vedem astfel cum Împlinirea de Sine fiind determinatăde gradul de elevare al Conştiinţei, are tot atâtea forme,modalităţi şi nivele (grade), câte Conştiinţa însăşi. Astfelînţelegem de ce un criminal în clasa a doua poate fiîmplinit, iar unul de pe nivelul şapte nu (termenul„criminal” aparţine accepţiunii sociale), aşa înţelegem de ceun „sfânt” (elev în clasa a douăsprezecea), deşi e mai curatdecât întreaga omenire la un loc, s-ar putea să nurealizeze, să nu atingă această împlinire: pentru căÎmplinirea de Sine ţine în mod direct de realizareaîndatoririlor existenţiale ca fiinţă umană, îndatoriri desprecare Universul ne dă de ştire la nivelul şi prin intermediulConştiinţei. După cum a spus Isus: Fiecare are propria saCruce de dus.Împlinirea de sine nu trebuie confundată cu stările(trăirile) afective sau mentale – şi ne referim aici la plăceri,satisfacţii, bucurii etc (în accepţiunea comună atermenilor). Împlinirea de sine reprezintă o stare superioarăde vibraţie a Conştiinţei în armonie cu Ordinea UniversalăAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice200si ea se realizează numai atunci când fiinţa umană îşiîndeplineşte sarcinile/misiunile existenţiale asumându-şirolul ce l-a primit în marea regie a vieţii şi conştientizându-şirostul ca parte într-o piesă ce trebuie jucată. De aceeaÎmplinirea de Sine nu exclude suferinţa. Având în vedere căpentru majoritatea oamenilor prezentului (elevi în clasemai mari la Şcoala evoluţiei) sarcinile de viaţă, misiunealor întreită, presupun muncă, sacrificiu, dăruire,explorarea orizonturilor interioare etc,transformarea/restructurarea ordinilor existente – la nivelde societate şi individ, ceea ce se traduce în efort, risc, chinal creaţiei – este absolut normal ca, pentru realizareaÎmplinirii de Sine, omul să trebuiască a parcurge drumulprefacerilor care trec implicit prin dimensiunea suferinţei.Este vorba, însă, de o suferinţă înţeleasă, asumată,interiorizată, de acea suferinţă creatoare, careclădeşte caracterul şi edifică fundamentele virtuţii înfiinţa umană.Pe cât este adevărat faptul că Împlinirea de Sine ţinefundamental de imperativele Conştiinţei şi reprezintă unindicator şi o măsură a realizării Misiunii existenţiale înviaţa prezentă, tot pe atât este însă de cert şi faptul că îieste lăsată omului libertatea totală de a da o formă acestorimperative, de a găsi modalităţile practice, concrete şiindividualizate (adaptate după natura sa intimă) pentrurealizarea lor.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice201Dacă Sinele are anumite trebuinţe (a se vedea“Psihologia Fiinţei”), Viaţa (Şcoala Evoluţiei) de asemeneaanumite cerinţe (lecţii de învăţat, experienţe de parcurs),Conştiinţa e cea care luminează calea Fiinţei (ajutând-o să-şi recunoască „temele” şi să discearnă ce e corect de ceeace e greşit), Caracterul vine să aducă energia/ puterea,motorul valoric al acţiunilor şi intreprinderilor acesteia, eibine, Natura individuală este, în schimb, „maestrul deceremonii”, care nu doar că devine responsabil detransformarea tuturor acestor cerinţe abstracte în realităţiconcrete, ci mai mult chiar, în calitatea sa de „impresar alfiinţei” are misiunea de a descoperi căile, mijloacele,momentele, modalităţile etc. cele mai favorabile, mai utile,mai potrivite şi în acelaşi timp cele mai plăcute.Natura individuală este purtătoarea sevei/ gustului vieţii,a bucuriei de a trăi, de a participa la cursurile acesteiGrandioase Şcoli a Existenţei. Dacă celelalte instanţe cerconduite, valori, atitudini, principii etc, Natura în schimb estesingura care oferă: ea oferă împlinirea vieţii prinsatisfacerea deopotrivă a cerinţelor primelor, dar, în acelaşitimp prin descoperirea modalităţilor celor mai plăcute/atractive de realizare a lor.Natura este cea care coboară în existenţa manifestă aFiinţei, printre lucruri, fenomene, evenimente şi alte Fiinţe,căutând punţi de legătură a Sinelui cu toate acestea.Natura este cea care relaţionează şi dă unitate vieţii Fiinţei,atât în Lume cât şi în sine însăşi; este totodată agentul deAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice202comunicare şi forma de transmitere a mesajului. Ea faceposibilă apropierea dintre fiinţe, sentimentele şi trăirile decomuniune, bucuria de a fi şi a lucra împreună. Ea dăsatisfacţie şi Împlinire de pe urma faptului de a face, de arealiza.Pentru că într-adevăr, aşa cum s-a arătat , “sufletulomului se bucură şi se înviorează mai mult prin înaintareaîn lucruri mărunte, decât prin baterea pe loc în lucrurimari.“(Francis Bacon)Fiindcă ceea ce contează până la urmă, este trăirea (cutoată puterea sufletului nostru) pe care o punem la bazafiecărei împliniri. Putem să ne facem temele – ca fiinţe laŞcoala Vieţii – să ne îndeplinim misiunea existenţială, cadatorie ori ca stare de spirit. Depinde de fiecare în parte.Însă numai când punem suflet din sufletul nostru înactele vieţii (indiferent cât de mărunte ar fi acestea) cândîndeplinim fiecare lucru cu dragoste, cu admiraţie şi cuprofund respect, când înţelegem sau măcar ne dorim şi nebucurăm de existenţa acelui lucru, de faptul că noi înşineputem participa la înfăptuirea lui, numai atunci simţim cuadevărat, nu doar că suntem cu datoria îndeplinită, ci că amtrăit, că am luat parte activă la spectacolul cosmic altransformării universale.“Se poate vorbi – arăta André Compte –Spouville – despredouă tipuri de virtute: virtutea exclusiv morală (virtute însensul pe care i l-a dat Kant: acţiune din datorie) şi virtuteaetică (cea descrisă de Aristotel şi Spinoza: “fă binele de
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice203bunăvoie şi cu bucurie”). Avem nevoie desigur de amândouă,de prima cu atât mai mult cu cât nu suntem din păcatecapabili totdeauna de a doua.” Este una dintre sarcinile deîndeplinit ale fiinţei umane actuale şi totodată unul dintrescopurile principale de realizat pentru educaţia paideică.Dacă ar fi să sintetizăm cele arătate până aici, ar trebui săobservăm următoarele aspecte:1. Împlinirea de sine reprezintă concomitent:• necesitate vitală a oricărei fiinţe de creştere şidezvoltare• indice al progresului realizat de fiecare fiinţă umanăpe calea evoluţiei individuale• este compatibilă cu suferinţa pe care o şi presupuneîn anumite doze• nu se confundă cu fericirea; aceasta ţine dealcătuirea astrală (şi se resimte la nivel afectiv), pecând împlinirea de sine reprezintă o caracteristică amediului cauzal, o stare de conştiinţă, trăită cutoată fiinţa2. Împlinirea de sine o manifestare a condiţiei specific-umane (aceea de creator); în lumea naturii se realizeazăprin aportul Modelatorilor Evoluţiei, dar omul participăsingular şi individual la obţinerea acesteia. De aceeamodalitatea de realizare va ţine cont de următoarea ecuaţiespecifică:Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice204IS = 3 ME + 9 TF + 4 DV + Ni + AmUnde:*IS = împlinirea de sine*3ME = Misiunea existenţială:- ca actor pe scena lumii- ca fiinţă-elev la Şcoala Progresului cosmic- ca tovarăş de viaţă cu celelalte fiinţe*9TF = Cele 9 trebuinţe umane fundamentale alepiramidei, activate în prezent (a se vedeavolumul cu acelaşi titlu, amintit deja)*4 DV = cele 4 domenii ale vieţii fiinţei în lume (aşa cumau fost prezentate în capitolul anterior)*Ni = Natura individuală*Am = armonizarea cu realitatea social-istorică lamomentul existenţei fiinţei în lumeTrebuie să mai observăm că este absolut necesar a fiîndeplinite cumulativ şi concomitent toate aspectele dinecuaţia de mai sus. În acelaşi timp, Am (armonizarea curealitatea) reprezintă o cerinţă de prim rang, întrucât eapermite şi satisfacerea celorlalte elemente ale ecuaţiei (carede multe ori chiar depind de realizarea în primul rând aacestei componente).Astfel, dacă primele 4 componente ale ecuaţieirealizează armonizarea internă a fiinţei cu sine înseşi,ajutând-o a se alinia pe direcţia corectei dezvoltăriindividuale, Am presupune, în schimb adaptarea conduiteişi opticii de viaţă a persoanei umane la necesităţile social-
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice205istorice ale misiunii (destinului) şi rolurilor jucate pe scenaexistenţei sociale. Ne amintim că omul actual trăieşte într-un mediu social ostil naturii sale specifice, un mediu careopune rezistenţă (aşa cum am avut ocazia să arătăm pânăaici) dezvoltării fireşti a fiinţei umane şi exprimării plenarea naturii sale intime. De aceea este necesară aceastăcomponentă – numită de noi armonizarea cu mediul – înfapt adaptarea la mediu, prin diverse mecanisme deprotecţie, pretutindeni întâlnite în lumea vieţuitoarelor.Asemeni animalelor care se camuflează de duşmai, orischimbă “haina” în funcţie de condiţiile meteorologice aleanotimpurilor, întocmai fiinţa umană este necesar a realizaprocesul de adaptare la mediul social prin modelarea uneipersonalităţi capabile să-i asigure deopotrivă accesul laresursele necesare evoluţiei, cât şi condiţiile pentruexprimarea şi dezvoltarea deplină a identităţii sale, înacord cu misiunea proprie. (Noi am tratat în detaliu despreaceste aspecte în volumul “Fundamentele consilierii înmanagementul calităţii vieţii şi condiţiei umane”)Cel mai puternic instrument aflat actualmente ladispoziţia individului (şi din păcate şi a societăţii) prin caresă contribuie la modelarea fiinţei umane sociale, îlreprezintă educaţia. Însă numai educaţia paideică se punecu adevărat în slujba fiecărei fiinţe umane pentru a osprijini în actualizarea condiţiilor necesare realizăriiîntregii ecuaţii a împlinirii de sine. Fiindcă educaţiapaideică este o educaţie liberă şi pentru libertate; ea nuAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice206poate fi stăpânită decât de voinţa individuală a fiinţei căreiaslujeşte la un moment dat în evoluţia ei. Iar dacă seîntâmplă să cadă în stăpânirea altcuiva (o altă persoană, ungrup, un guvern, o organizaţie sau orice alte forţe) eaîncetează a mai fi paideică, rămânând, mai mult sau maipuţin o educaţie obişnuită, ordinară, denaturantă. Oeducaţie care trădează fiinţa umană.*Spre deosebire de adaptare, armonizarea presupunemanifestarea plenară a Ni (Naturii Individuale) în cadrulmare al Lumii Naturii. Este o cerinţă, sau mai exact otendinţă existenţială care se manifestă la toate categoriilede fiinţe, doar că la celelalte se realizează la nivel de specie,omul fiind prima fiinţă din lanţul evolutiv, care beneficiindde starea de individualizare are posibilitatea de a avea Niproprie şi de aici cerinţa de a o manifesta în exterior, de a oface să se exprime plenar.Întreaga energie şi toate capacităţile pe care fiinţaumană le posedă sunt plasate în această “bătălie” cevizează exprimarea Naturii individuale, chiar dacă, demulte ori procesul acesta nu se conştientizează. Acestproces numit de noi exprimare exteriorizată presupune nunumai o proiecţie (cum s-ar putea crede) ci deopotrivădorinţa de a găsi “locul” şi “rostul” propriu în ansamblulLumii Naturii, de a simţi că Natura individuală se îmbinăperfect în structurile vii ale cosmosului, că , în calitate de
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice207parte a Întregului, se află exacte acolo unde trebuie şiîndeplineşte exact funcţiunile pentru care a fost menită.Natura individuală este astfel cel mai iportant factorexistenţial, un adevărat soare central în jurul căruia şiraportându-se la acesta, se modelează galaxia numităfiinţa sau fenomenul uman.Procesele Vieţii şi ale societăţii umane (indiferentde timpul istoric şi structurile organizatorice), la carese adaugă programa destinului individual, sunt astfelstructurate încât să permită fiecărei fiinţe umane înparte un optim de progres în condiţiile respectăriianumitor cerinţe. Faptul că există suferinţă, nuînseamnă că au fost încălcate cerinţele evolutive şi nici căfiinţa umană a greşit. Suferinţa nu este urmarea exclusivăa “păcatului”, ci astăzi, mai mult ca oricând în istoriacunoscută a speciei umane, suferinţa reprezintă un sprijinde seamă, un catalizator în procesul evoluţiei indiviudale.În epocile mai vechi, suferinţa reprezenta un indice alcorectei dezvoltări, al alegerii căii celei bune (prin aceea căea lipsea, locul său fiind luat de plăcere, bucurie, fericireetc).Astăzi însă noul indicator al căii celei drepte îlreprezintă împlinirea de sine. Bucuria, plăcerea, fericireaetc sunt stări ce se exprimă şi se resimt pe planurile (şi cuinstrumentele) astral şi mental. Împlinirea de sine, înschimb se adresează planului cauzal, fiind o stare deAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice208conştiinţă, o vibraţie în armonie a Sinelui individual cuOrdinea cosmică a proceselor vieţii.*Nevoia exrpimării plenare în mediu a Naturiiindividuale, specifică tuturor fiinţelor, la om dobândeştevalenţe mai complexe. Întrucât acesta conştientizează(urcând pe nivele superioare de dezvoltare a Conştiinţei)rolul său tot mai responsabil şi mai activ în raport cucelelalte fiinţe. Instinctele naturale (de maternitate, deprotecţie, de rudenie, de interese etc) existente pe treptele1-5 ale dezvoltării individuale (recomandăm a se vedea vol.“Psihologia Fiinşei…”) sunt înlocuite acum cu deciziipersonale şi asumate, cu scopuri, cauze, idealuri caretranscend personalitatea proprie. Omul se pune pe sine totmai mult în act, în creaţie, în reformare şi în realizare,pentru ca roadele acţiunii sale să le dăruiască celorlalţi.Nautra sa individuală cuprinde de acum dorinţa de a dărui(nu doar de a exista şi a arăta că există) – acest proces detransformare evolutivă fiind în strânsă legătură cuactivarea altor funcţii, superioare ale Sinelui, de a produce(la toate nivelurile şi potrivit cu aptitudinile proprii) pentrualţii, şi mai târziu, de a se re-produce pe sine cât maiperfect spre a se dărui (a fi de folos) celorlalţi. Acest dinurmă aspect a fost numit în mod tradiţional “altruism”total, fiind scopul principal al primei jumătăţi aprogramului de dezvoltare “spirituală” (în fapt integrală) almarii majorităţi a şcolilor de evoluţie umană (temple,
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice209mânăstiri, acomunităţi religioase sau laice etc). Astăzi esterândul educaţiei paideice să sprijine fiinţa umană în arealiza că – aşa cum arăta Einstein – “este o parte aîntregului numit de noi Univers; o parte limitată de timp şispaţiu. Ea-şi resimte propria identitate, sentimentele,gîndurile, ca pe ceva separat de restul, un fel de iluzieoptică a conştiinţei sale. Această iluzie reprezintă oadevărată închisoare ce ne limitează la dorinţele personaleşi la afecţiunea pentru câteva fiinţe apropiate. Misiuneanoastră este însă aceea de a ne elibera din aceastăînchisoare prin lărgirea cercului compasiunii, îmbrăţişindtoate Fiinţele şi întreaga Natură în frumuseţea sa.” Astfelîncât potrivit lui Raymond Ruyer, să fim în măsură fiecareindividual şi toţi deopotrivă ca mai devreme sau mai târziu,“operaţia pe care o facem spontan cu un om sau cu unanimal, şi anume să trecem dincolo de semnalmentele, degesturile sale, la conştiinţa sa care vorbeşte conştiinţeinoastre, această operaţie s-o facem cu toate individualităţiledin Univers, cu toate formele sale active. Trebuie s-o facemcu Universul în totalitatea sa, cu Universul care, în mod şimai evident, are un suflet înrudit cu sufletul nostru.”Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice210MementoMultiplele măşti cad, pentru a lăsa locul chipului vertical alfiinţei. Treptat se conturează un nou sens al egalităţii întrefiinţele umane: dreptul inalienabil al fiecăruia dintre noi dea-şi găsi propriul loc. Un om devine liber atunci când îşigăseşte propriul său loc. Fraternitataea umană constă înajutorul acordat celuilalt pentru ca celălalt să şi-l găsească.Pentru aceasta umanitatea este obligată să-şi edificepropriul său corp. Aşa cum mulţimea subiecţilor formeazăSubiectul, mulţimea fiinţelor umane edifică Umanul. Într-uncorp fiecare celulă îşi are propriul său loc. O societate viabilătrece prin acordul polifonic dintre subiecţii săi, dintrediferitele lor niveluri de cunoaştere. Astfel, într-o zi, poate,umanitatea va fi deopotrivă o pluralitate complexă şi ounitate deschisă.Basarab Nicolescu
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice211CAPITOLUL VIIEDUCAŢIA PAIDEICĂ ŞI TRANSDISCIPLINARITATEANu merge acolo unde te duce cărarea.De-te în schimb acolo unde nu e cărare şi lasă urme în spatele tău.Ralph Waldo EmersonApariţia conceptului şi mai apoi înţelegereafenomenului transdisciplinarităţii, reprezintă un punctnodal, o etapă marcantă a progresului ştiinţei, o fazăesenţială în dezvoltarea acesteia menită, prin viziuneaasupra vieţii/universului şi prin trăirea interioară la nivelde conştiinăţă, să aducă Ştiinţa (adică încercarea omuluide a cunoaşte) mult mai aproape de posibilitatea perceperiicorecte a sensului vieţii şi al mersului lumii, la nivelulîntregii ordini cosmice. Pentru că aşa cum recunoşteaHegel (şi mulţi alţii, dar el a exprimat-o în felul acesta):„Conştiinţa este nivelul la care existenţa devine ştiinţă,este re-flexie (aplecare adânc-meditativă către altul şi cătresine) discriminare şi ierarhizare valorică, trăire aprobatoarea faptei morale înălţătoare şi instanţa dezaprobatoare agândului şi actului degradant. La nivelul conştiinţei serealizează trăirea tonică a datoriei împlinite, cât şi stareaastenică de insatisfacţie, impulsul spre autodepăşire.“De aceea transdisciplinaritatea se prezintă ca o punte delegătură şi totodată principalul fundament al construcţiei(în fapt, al progresului şi ascensiunii omenirii) aceleiautentice ştiinţe numite încă din Antichitate „Universală“.Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice212Pe de altă parte, transdisciplinaritatea nu este nici onouă disciplină şi nici o nouă ştiinţă. Ea reprezintă oorientare, o viziune şi o atitudine de trecere dincolo (trans-)de starea de disciplinaritate spre a regăsi sensul comun aldisciplinelor, acea unitate a Realităţii universale exprimatăde către acestea prin limbaje descriptive diferite, născutedin inerţia tehnicilor de investigare întrebuinţate.Transdisciplinaritatea reprezintă o stare de spirit, oatitudine internă specifică, a spiritului uman, care percepela nivel de simţire, raţiune şi intuiţie, Universul ca unîntreg-unitar, într-o reprezentare holografică a totului întot şi o trăire a vieţii ca structură cu sens, orientare,semnificaţie şi valorizare derivate (şi aparţinătoare) unuiSens şi mai profund, mai complex şi mai înalt: SensulTranscendenţei.Pentru că atitudinea transdisciplinară permite fiinţeiumane a se regăsi pe sine şi rostul personal, în mareastructură a Ordinii Cosmice, iar prin raportare la normele,principiile şi valorile universale să poată a-şi stabili,determina ori crea un rost, un sens şi o valoare proprie,care astfel transcende graniţele subiectivităţii sociale şiistorice, dobândind valenţe de eternitate.Putem constata astfel că transdisciplinaritatea secoordonează, de fapt, după principiile ontologice aleeducaţiei paideice (a se revedea cap.I), dar că – întrucâtaceasta nu şi-a găsit încă loc în mintea şi sufletul societăţiiumane – transdisciplinaritatea se constituie, totodată, într-
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice213un veritabil purtător de cuvânt al acesteia, menită apregăti lumea şi ştiinţele (disciplinele) pentru pasul imediaturmător, echivalent al unei revoluţii radicale: în ştiinţăprin integrarea totală şi îmbrăţişarea universalităţii; însocietate prin formarea unei atitudini de autentică trăire şisimţire reciprocă a fiinţelor umane, de conturare aconştiinţei globale şi a responsabilităţii reciproce; îneducaţie prin revenirea la antica „paidee”; în stilul de viaţăprin resacralizarea lumii şi valorizarea fiinţei umane princreaţia proprie, înfrăţind ştiinţa cu filosofia, cu religia, cuarta etc. până la punctul la care acestea vor deveni una,iar omul, educat dezvoltat, format prin acţiunea acestora,să fie capabil de acea stare de conştiinţă care să-i permitădeopotrivă „să răsară cu fiecare răsărit de soare, săînflorească în fiecare floare” (Osho) şi să regăsească în sineînsuşi imaginea „eternei Fiinţe a Fiinţelor”.Transdisciplinaritatea reprezintă – în calitate de emisar(activ, transformator, menit a pregăti omul pentru o lumemai bună) şi în calitate de punte de legătură – adevăratulliant, agent unificator, prin aceea că realizează depăşireaoricăror bariere sectoriale şi transcenderea (în sensularătat al conceptului) oricărei dualităţi de percepţie asupraidentităţilor şi valorilor, vieţii şi lumii, cunoaşterii şimanifestării, materiei şi spiritului etc. permiţândînţelegerea holografică a existenţei. Existenţa care esteacum înţeleasă ca un flux continuu de viaţă şi fiinţă, ca oprocesualitate în devenire neântreruptă, cu o organizareAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice214sistemică (după principiul “sferă în sferă”) şi ierarhizată pemultiple nivele de realităţi, în care fiecare componentă senaşte şi transformă neântrupt prin acţiunile sinergice aletuturor celorlalte şi totodată fiecare element constitutivreflectă în sine întregul, la fel cum întregul le conţine şireprezintă pe toate acestea.Prin această viziune asupra Ordinii Cosmice menită adezvălui rosturile şi sensurile fiecărei existenţe în Univers,transdisciplinaritatea trezeşte în sufletul fiinţei umanesentimentul sacrului, “sentimentul religios cosmic” – cumîl numea cândva Einstein – considerat drept “cea mai mareşi ami nobilă cauză aflată la baza cercetării ştiinţifice,purificând imboldul religios de reziduurile antropomorficeşi contribuind astfel la crearea unei adevărate spiritualităţireligioase pentru înţelegerea vieţii”.Pentru că, într-adevăr, sacrul (deci şitransdisciplinaritatea) “percepe psihicul ca parte integrantăa Lumii Naturii şi descoperă Spiritul în orice aspect alvieţii, considerând că speciile planetei noastre trec printr-o schimbare evolutivă mai mare decât a fiecăruia dintre noiîn parte, inspirată şi generată de întreaga Natură” (SerenaRoney Dougal).De aceea sacrul presupune o stare de profund respect şiadmiraţie în faţa Spectacolului Vieţii, concomitent cutrăirea în profunzime a sentimentului de apartenenţă şiparticipare dinamică, de implicare cu toată fiinţa şi
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice215manifestare creatoare, în cadrul fiecărui Act (indiferent câtde mare sau mic) ce conturează mersul înainte al Lumii.Transdisciplinaritatea permite înţelegerea naturii profunde,transpersonale, a fiinţei umane (aceea de creator – fiu alDemiurgului) şi a îndatoririi sale de a-şi recunoaşte şi asumaacest statut existenţial, dar mai ales, de a se manifestacreator atât în “mediul exterior” (ca actor în Regia Lumii),cât şi în “mediul interior”, ca artist şi operă de artă,deopotrivă, ca modelator al propriei sale deveniri – procesce poartă numele de educaţie pideică.Transdisciplinaritaea este o modalitate de autenticădescoperire şi cunoaştere a fiinţei umane în profunzime,prin înţelegerea mecanismelor de acţiune şi care se supunlegilor creşterii/ dezvoltării vieţii pretutindeni întâlnite înLumea Naturii, dar care nu pot fi înţelese la adevărata lorvaloare/ semnificaţie – şi mai ales aplicabilitate – fărăperceperea corespunzătoare a ceea ce putem numi“Fenomenul Uman”, şi care, aşa cum s-a arătat “nureprezintă decât una dintre nenumăratele nervuri formândevantaiul anatomic şi spiritual al Vieţii”.(Theillard deChardin)Fiindcă, într-adevăr, pentru cei pătrunşi de viziuneatransdisciplinară, “pentru cei mai bine informaţi cu privirela dimensiunile şi exigenţele structurale ale Lumii, forţelecare, adunându-se de afară sau ţâşnind din năuntru, neapropie tot mai mult unii de alţii, îşi pierd orice aparenţă dearbitrar şi orice pericol de instabilitate. UmanitateaAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice216dobândeşte astfel consistenţă şi devine în acelaşi timpverosimilă imediat ce, raportată într-un Spaţiu-Timpbiologic, ne apare ca prelungind în configuraţia ei chiarliniile Universului prin alte realităţi la fel de avansate ca şiele”. (idem)Viziunea transdisciplinară ne propune luarea înconsiderare a unei Realităţi multidimensionale,structurate pe nivele multiple, care să înlocuiascărealitatea pe un singur nivel a gândirii clasice.Proclamarea existenţei unui singur nivel de realitateelimină sacrul cu preţul distrugerii acestui nivel, nereaminteşte Basarab Nicolescu.În lumea nivelelor de realitate – continuă autorul citat– ceea ce se află deasupra este la fel cu ceea ce se aflădedesupt, însă nu şi viceversa. “Materia” mai finăpenetrează “materia” mai grosieră. Gradele dematerializare indică o săgeată de orientare a transmiteriiinformaţiei de la un nivel la altul. Această săgeată esteasociată, la rândul său, descoperirii unor legi din ce în cemai generale, unificatoare, atotcuprinzătoare.Nivelul cel mai “de sus” şi nivelul cel mai “de jos” alansamblului nivelelor de Realitate se unesc prinintermediul unei zone de transparenţă absolută. Acestedouă niveluri fiind însă diferite, transparenţa apare ca unvăl, din punct de vedere al experienţelor, descrierilor,imaginilor, ori formalizărilor noastre matematice.Izomorfismul dintre “sus” şi “jos” este restabilit de zona
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice217de non-rezistenţă. Nonrezistenţa acestei zone detransparenţă absolută este datorată pur şi simplulimitărilor corpului şi organelor noastre de simţ,indiferent de instrumentele care prelungesc acesteorgane. Afirmarea unei cunoaşteri umane infinite (care săexcludă orice zonă de non-rezistenţă) admiţând în acelaşitimp limitarea capacităţilor şi organelor noastre de simţ,apare ca o scamatorie lingvistică. Zona de non-rezistenţăcorespunde sacrului, adică a ceea ce se sustrage oricăreiraţionalizări.Ansambulul nivelelor de realitate şi zona sacomplementară de non-rezistenţă (adică de valorizare asacruluia) constituie Obiectul de studiu şi cercetaretransdisciplinară. (A se vedea pentru detalii şi volumulnostru “Fundamentele cercetării transdisciplinare”)Transdisciplinaritatea, prin nivelul său de percepere aRealităţii şi prin viziunea ce o oferă asupra ManifestăriiVieţii sub toate formele şi pe toate palierele, de la universulsubatomic, la lumile intergalactice şi de la particulelecuantice la stările superioare de conştiinţă, permiterecunoaşterea Ordinii naturale/universale ce guverneazăevoluţia şi dezvoltarea tuturor structurilor cosmice şiadaptarea ordinii sociale după standardele de armonie şivibraţie superioară ale acesteia, în vederea constituirii uneicomunităţi umane capabile de integrarea simbiotică alăturide celelalte forme de viaţă, în marele Ecosistem Terestru.Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice218Pentru aceasta, transdisciplianritatea porneşte de latransformarea radicală a fiecărei fiinţe umane, printr-unproces de tans-figurare, în măsură a face dintr-un simpluindivid-celulă a societăţii, o expresie superioară demanifestare a demnităţii sale de ordin planetar şi cosmic, acărei “conştiinţă iluminată îmbrăţişează Universul, caredevine astfel propriul său corp, în timp ce trupul său fizicdevine manifestarea Spiritului Universal, viziunea sa devineexpresie a unei realităţi superioare, iar discursul săuexpresia adevărului etern” (Lama Angarika Govinda)Transdisciplinaritatea se referă, aşa cum indică şiprefixul “trans-“, la ceea ce se află în acelaşi timp întrediscipline, şi înăuntrul diverselor discipline, şi dincolo deorice disciplină, finalitatea sa fiind înţelegerea lumiiprezente, având de ca prim imperativ unitatea cunoaşteriiprin care putem regăsi/ reînţelege rostul fiinţei umane şiputem aprofund la un alt nivel semnificaţia valorilorvieţii. Astfel pluridisciplinaritatea, interdisciplinaritatea şitransdisciplinaritatea sunt cele patru săgeţi ale unuia şiaceluiaşi arc: cel al cunoaşterii. Transdisciplinaritateaeste, cu toate acestea radical deosebită de pluri- şiinterdisciplinaritate, prin chiar finalitatea sa – înţelegereaunitară, dinamică, simbolică, holografică, sinergică şi încontinuă devenire a lumii noastre – finalitate ce nu s-aînscris până acum în nici o altă viziune decât cea acercetării transdisciplinare.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice219Din perspectiva transdisciplinară, pluralitateacomplexă şi unitatea deschisă sunt cele două feţe aleuneia şi aceleiaşi Realităţi. Din coexistenţa pluralităţiicomplexe şi a unităţii deschise îşi face apariţia un nouPrincipiu al Relativităţii: nici un nivel de Realitate nuconstituie un loc privilegiat de unde pot fi înţelese toateclelalte nivele. Un nivel de Realitate este ceea ce estedatorită existenţei concomitente a tuturor celorlalte. AcestPrincipiu al Relativităţii creează o nouă perspectivăasupra religiei, politicii, artei, vieţii sociale. (A se vedeapentru detalii Basarab Nicolescu –“Transdisciplinaritatea: manifest”). Şi, fiindcă viziuneanoastră asupra lumii se schimbă, şi lumea se transformăla rândul ei. Din perspectiva transdisciplinară Realitateanu este doar multidimensională, ci şi multireferenţială.Diferitele nivele de Realitate sunt accesibile cunoaşteriiumane datorită existenţei unor diferite nivele depercepţie, ce se găsesc într-o corespondenţă biunivocă cunivelele de Realitate. Acestea permit o viziune din ce în cemai generală, unificatoare, cuprinzătoare a Realităţii.(Basarab Nicolescu)Dacă miltidisciplinaritatea şi interdisciplinaritateaconsolidează dialogul a două culturi,transdisciplinaritatea permite considerarea unificării lordeschise, a unei armonii fără fuziune, oferind o bazămetodologică pentru concilierea celor două culturi oficialantagoniste – cultura ştiinţifică şi cea umaistă – prinAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice220depăşirea lor în unitatea deschisă a culturiitransdisciplinare.Transculturalul, în acest sens, desemneazădeschiderea tuturor culturilor la ceea ce le traversează şitrece dincolo de ele. Această percepţie este mai întâi detoate o experienţă ce rezistă oricărei teoretizări. Ea estebogată în semnificaţii şi sugestii privitoare la propriulnostru mod de a acţiona în lume, arătându-ne că nici ocultură nu constituie locul privilegiat din care pot fijudecate celelalte culturi. Căci fiecare cultură esteactualizarea unei potenţialităţi a fiinţei umane într-un locbine precizat de pe şi într-un moment bine determinat alistoriei.Fiinţa umană, în totalitatea sa deschisă, este locul-fără-de-loc a ceea ce traversează, cuprinde şi trecedincolo de culturi, percepţia transculturaluluipresupunând, înainte de toate, ca experienţă, tăcereadiferitelor actualizări. Există atâtea nivele de tăcere câtecorelaţii între nivelele de Realitate. Dacă există un limbajuniversal, acesta trece dincolo de cuvinte, căci el se referăla tăcerea dintre cuvinte şi la tăcerea nesfârşită a ceea ceexprimă un cuvânt.Limbajul universal nu este o limbă care să poată fiintrodusă în dicţionare. Limbajul universal esteexperienţa totalităţii fiinţei noastre, în sfârşit reunită,dincolo de aparenţe. De aceea el constituie instrumentulprincipal de lucru utilizat în educaţia paideică.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice221Transdisciplinaritatea presupune desigur şi atitudineatransreligioasă. Este aceea atitudine care, izvorâtă dintr-otransdisciplinaritae trăită, ne permite să învăţăm săcunoaştem şi să apreciem specificitatea tradiţiilor religioaseşi areligioase ce ne sunt străine, pentru a percepestructurile comune care le fundamentează şi pentru aajunge astfel la o atitudine tranereligioasă a lumii: şianume aceea care nu se află în contradicţie cu nici otradiţie religioasă şi cu nici un curent agnostic ori ateu,în măsura în care aceste tradiţii cunosc prezenţasacrului. Sacrul este ceea ce uneşte, nefiind atributulunei religii sau al alteia. “Sacrul este experienţa uneirealităţi şi izvorul conştienţei fiinţării noastre în aceastălume”, scria Mircea Eliade. Sacrul fiind înainte de toate oexperienţă, se traduce printr-un sentiment – “sentimentulreligios cosmic” al lui Einstein – a ceea ce leagă fiinţele şilucrurile şi, în consecinţă, provoacă în străfundurilefiinţei umane respectul absolut al alterităţilor unite prinviaţa comună pe unul şi acelaşi Pământ.Educaţia paideică, axată pe viziunea transdisciplinară,prin definiţie, are în primul rând, şi mai presus de toate,caracter utilitar, venind în întâmpinarea omuluipromovând - prin participare activă - progresul ştiinţei,societăţii şi individului, al culturii şi civilizaţiei peransamblu şi mai mult decât atât, evidenţierea şitranspunerea în realitatea socială a Normelor universale cereglementează procesele Naturii, pentru ca astfel,Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice222comunitatea umană să ştie şi să poată, să aibă, deci,deopotrivă cunoaşterea şi metodele obiectualizării ei, darmai presus de toate să conştientizeze necesitateaarmonizării conduitelor individuale şi colective cu ordineagenerală ce guvernează la nivelul întregului Cosmos.Astfel că putem desprinde următoarele direcţiidefinitorii în care educaţia paideică din perspectivătransdisciplinară urmează a produce efecte beneficedezvoltării umane şi comunitare, prin reargumentarea şimodelarea unor cadre, structuri, metode noi, adaptateactualelor necesităţi de manifestare a speciei umane,potrivit nivelului prezent al devenirii vieţii pe Terra:• în cultură: - prin mutaţia de paradigmă spre viziuneaholografică asupra universului, vieţii şi fiinţei (percepute caun tot unitar, un flux continuu de realităţi organizatesistemic, structurate de legi bine stabilite, ierarhizatefuncţional şi derulându-şi procesele existenţiale într-operfectă armonizare derivată din acţiunea lor sinergică,sub impulsul creator al unor Principii de rangul cel maiînalt); prin dezvoltarea şi unificarea ştiinţei, concomitentcu ridicarea acesteia la normele Ştiinţei Universale,punctul şi realitatea matriceală de confluenţă cu religia,arta, filosofia, conturând astfel modelul unui veritabil cod,procedeu şi modalitate - nu doar de percepere - ci de trăireveritabilă a vieţii, ca structură cu sens şi orientare binedefinite, deopotrivă la nivel cotidian (de zi cu zi) cât şiistoric şi cosmic.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice223• în societate: - prin ridicarea standardului de viaţă cuaccent pe calitatea şi dezvoltarea durabilă a întregiicomunităţi umane, valorificând principiul conform căruiaadevărata civilizaţie începe cu omul, trece prin procesulmanifestării creatoare a acestuia, pentru a se întoarce apoila om, acelaşi om dar devenit acum altul prin chiarsupunerea acestei alchimii existenţiale de autoexprimare apropriei sale metamorfoze: Hommo Sui Transcendentalis.• în tehnologie: - prin deschiderea posibilităţii deutilizare şi valorificare a multiplelor forme de energieexistente în Lumea Naturii şi a Universului, deopotrivămanifestate prin intermediul tuturor categoriilor de fiinţe,inclusiv cele umane. Singura barieră actuală o constituienecredinţa, derivată din lipsa elementară de educaţiecorespunzătoare a oamenilor de ştiinţă (şi nu numai) cuprivire la procesele reale ale manifestării vieţii, fapt cedetermină imediat incapacitatea de înţelegere afenomenelor şi realizare a cauzelor/ principiilor şi legilordupă care acestea funcţionează.• la nivelul fiinţei umane individuale: - prin luarea înconsiderare a structurii reale şi complete a ceea ce numimcu titlul generic de "om", perceperea mecanismelor defuncţionare a acestora precum şi identificarea fiinţeiinterioare, cunoaşterea funcţiilor şi necesităţile Sinelui, anivelelor de conştiinţă şi a gradelor de conştientizare (depercepere a realităţii) a regulilor dezvoltării individuale şi ametodelor practice de aplicare a lor pentru îndeplinireaAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice224rostului fiinţei umane, a misiunii sale existenţiale, care deasemenea scapă înţelegerii şi câmpului de acoperire alştiinţelor actuale.
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice225RECUNOŞTINŢĂ BIBLIOGRAFICĂCei mai fericiţi oameni nu sunt cei care au cele mai multeşi mai bune lucruri din lume, ci aceia care fac cele mai bunelucruri cu tot ceea ce întâlnesc în cale.AnonimConcepţiile, metodele, tehnicile şi practicile prezentatecadrul volumului de faţă sunt rodul activităţii multorgeneraţii de oameni şi epoci de cultură pe care le-a traversatomenirea în mersul ei progresist.Încă din cele mai vechi timpuri, omul a urmărit a se cunoştepe sine, descoperind şi interogând mai întâi lucrurileexterioare în oglinda cărora îşi căuta chipul, apoi, încet-încetînvăţând că numai privind tot mai profund în interior şiînălţând tot mai des ochii spre înalturi va izbuti într-o bună zisă se regăsească pe sine aşa cum este: Fiinţă din FiinţaLumii, fiu al Marii Fiinţe. Apoi a lăsat scris cu truda efortuluisău pentru urmaşi acest drum, ca ei să nu trebuiască a luatotul de la capăt.Acestor antemergători, le închinăm cele mai sinceregânduri de mulţumire.Mulţimim de asemenea numeroşilor autori, deopotrivăromâni şi străini care, prin studiile, cercetările şi materialelelor publicate de-a lungul cursului istoric al civilizaţiei umane,şi-au adus aportul la progresul ştiinţei, culturii şi societăţii,sprijinind astfel şi contribuţia noastră în realizarea acestuiAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice226demers. Fără ei, înţelegerea la care a ajuns omenirea astăzicu siguranţă nu ar fi putut exista.O parte dintre cei mai apropiaţi viziunii noastre suntevidenţiaţi în continuare, cu unele dintre operelereprezentând fundamentele gândirii şi înţelegeriifenomenului cosmic al vieţii. Alte manuale cuprind sensuri şicunoştinţe exersate de omenire încă din cele mai îndepărtateepoci ale ei (unele încă necunoscute de ştiinţele oficiale alesocietăţii actuale), sub diverse formule: ritualuri, religii,iniţieri, practici ale dezvoltării spirituale, texte sacre etc.Şi nu în ultimul rând mulţumirile noastre se adreseazătuturor fiinţelor (umane sau din alte regnuri) care pringândul, fapta, cuvântul sau afecţiunea lor, au contribuit, şicontribuie în continuare, după posibilităţi, la realizareaobiectivelor educaţiei paideice, puse în slujba progresuluiomului, al comunităţii şi al Vieţii.A. Autori români1. Consiliere educaţională – AdrianaBăban2. Autovindecarea prin spirit, suflet şiplante – Olivian Paşcanu3. Ameliorarea performanţelorindividuale prin tehnici depsihoterapie – Irina Holdevici4. Psihologie operatorie: teorie, evaluare,terapie – C. Ţapu5. Elemente de psihoterapie integrativă– P. Dafinoiu6. Incursiune în autoterapia asistată –A. Moreanu7. Psihoterapiile scurte – Irina Holdevici8. Bolile psiho-morale sau pierdereasensului vieţii – Olivian Paşcanu9. sfătuire/consiliere – ConstantinOancea10. Elemente de psihoterapie – IrinaHoldevici11. Psihoterapii moderne: noua hipnozăeriksoniană – Irina Holdevici12. Curs practic de hipnoză – C. Nicolau13. Psihologia transcendentului – FeliciaMuntean14. Jocurile conştiinţei sau TerapiaUnificării – Iolanda Mitrofan15. Metode de psihoterapie – N. Vandici
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice22716. Psihoterapie – G. Ionescu17. Timiditatea şi terapia ei – E. Dimitriu18. Reprezentarea socială apsihoterapeutului – Roxana Brânzei19. Optimizarea comportamentuluiprofesional – C. Nedelcea20. Elemente de psihologie a cuplului –Iolanda Mitrofan21. Psihologia sinelui. Un pelerinaj sprecentrul fiinţei – Ion Mânzat22. Psihologia credinţei religioase.Transconştiinţa umană – Ion Mânzat23. Psihologia personalităţii – M. Stoica24. Psihologia persoanei – NicolaeMărgineanu25. Re-introducere în personalitate – C.Leu26. Psihologia schimbării şi a educaţiei –A.D. Toader27. Psihologia generală şi a educaţiei – V.Oprescu28. Psihologia selecţiei şi formăriiprofesionale – H. Pitariu29. Psihologia şi viaţa cotidiană – V.Ceauşu30. Elemente de etică şi deontologie –Carmen Cozma31. Introducere în psihologia orientală –Ion Mânzat32. Sinele şi cunoaşterea lui – Petru Iluţ33. De la geneza personalităţii la trăireatranscendentală – A. Moca34. Psihologia: vocaţie şi profesie – A.Stoica35. Psihologia generală a dezvoltării – N.Jurcanu36. Puterea sufletească – C. Rădulescu-Motru37. Curs de psihologie - C. Rădulescu-Motru38. Personalismul energetic - C.Rădulescu-Motru39. Culmi şi abisuri ale personalităţii –Vasile Pavelcu40. Cunoaşterea de sine şi cunoaştereapersonalităţii - Vasile Pavelcu41. Drama psihologiei - Vasile Pavelcu42. Psihologia cunoaşterii: îndrumar depsihologie spirituală – FeliciaMunteanu43. Psihologia mediului – C.C. Ioan44. Elemente de psihologie a cuplului –Iolanda Mitrofan45. Secretele cuplului ideal – A.Gheorghiu46. Armonia cuplului: căi şi răscruci înviaţa familială – S. Gavra47. Consiliere familială – L Şoitu48. În câte feluri se poate suferi dindragoste – R. Grindea49. Există iubiri fericite? Psihologiarelaţiilor de cuplu – G. Corneanu50. Ştiinţa conştiinţei – C. Trandafir51. Ştiinţa la sfârşit de mileniu –Academia Oamenilor de Ştiinţă dinRomânia (Coord. V. Cândea)52. Studii şi eseuri filosofice – D.D. Roşca53. Tratat de creatologie – T.D.Stănciulescu, I.Moraru, V. Belous54. Altarul ştiinţei şi al spiritului –Teodor Maghiar55. Ştiinţa pentru secolul XXI – V.Popa56. Istoria pedagogiei: idei şi doctrinefundamentale – C. Cucoş57. În căutarea educaţiei autentice – G.Albu58. Comoara lăuntrică – J. Delors59. Facerea: tratat despre Fiinţă –Corneliu Mircea60. Carte de înţelepciune – ConstantinNoica61. Ştiinţă şi religie – Basarab Nicolescu62. Filosofia educaţiei pentru schimbare– V. Cojocaru63. Psihologia cunoaşterii – FeliciaMunteanu64. Jocurile conştiinţei – Iolanda Mitrofan65. Buddha: esenţa învăţăturilor sale –Liviu Gheorghe66. Esoterismul şi cosmogonia marilorreligii – A. Popescu-Bălceşti67. Criterium de sinteză spirituală –George Dulcu68. Viaţa şi moartea în raţiuneaUniversului – Bogdan Delavrancea69. Din tainele Vieţii şi ale Universului –Scarlat Demetrescu70. Sfere cereşti – Adam Ramon71. Evanghelia eseneeană a păcii –Edmond Szekely-Bordeau72. Daoismul prin scrierile şi practicilesale – M. & C. Lupeanu73. Cer şi destin – Armand Călinescu74. Evoluţia spiritului după moarte –Aurel Popescu-Bălceşti75. Antologie filosofică – NicolaeBagdasar76. Teoria comunităţii umane – TraianBrăileanuAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice22877. Calitatea vieţii şi explorarea viitorului– Pavel Apostol78. Calitatea vieţii umane – Ştefan Lanţoş79. Calitatea vieţii: teorie şi practicăsocială – Institutul Naţional pentruCalitatea Vieţii (coord. Cătălin Zamfir)80. Condiţia umană: aspectele ei bio-psiho-sociale – Nicolae Mărginean81. Condiţia umană şi reconstrucţiapersonalităţii – Oltea Miştor & col.82. Condiţia umană din perspectiva vieţiicotidiene – Petru Pânzaru83. Viaţa sub privirile filosofiei şi aleştiinţelor moderne – Petru Pânzaru84. Curs de psihologie: dezvoltareapsihică umană – M. Dumitriu85. Modul de viaţă şi calitatea vieţii –Cătălin Zamfir & col86. Stiluri de viaţă - Cătălin Zamfir & col87. Omul sub semnul posibilului – I.Răceanu88. Eu-l şi personalitatea – Mielu Zlate89. Semnificaţia şi simbolurile culorilor –Dona Grigoruţă90. Sfatul culorilor – C. Vinte91. Culori vindecătoare – L. Bulus92. Cromoterapia – Gregorian Bivolaru93. Limbajul culorilor şi al formelor –Dan Mihăilescu94. Bioritmuri – D. Dumitrescu95. Bioritmurile şi viaţa cotidiană – M.Bordea96. Terapia florală – I. Lascăr97. Imaginea de sine – Nicolae Vartan98. Chestionarele de personalitate înevaluarea psihologică – MihaelaMinulescu99. Teste de autocunoaştere – VictorBodo100. 29 de teste pentru cunoaşterea desine – Adrian Neculau101. 26 de teste pentru cunoaştereaceluilalt - Adrian Neculau102. Psihoteste: cunoaşterea de sine şi acelorlalţi – I. Coman103. Metode de psihoterapie (teste) – V.Horghidan104. Revoluţia sexuală: 18+18 teste deevidenţiere a compatibilităţii întreparteneri – Victor Bodo105. Constuirea şi utilizarea testelorpsihologice – Monica Albu106. Teste Karmice – Victor Bodo107. Enciclopedia semnelor şi simbolurilorculturale – Ivan Evseev108. Astrologia practică – AdrianCotrobescu109. Astrologia generaţiilor – Irina Riţă110. Astrologia în noua eră (ed. a III-a) –Dan Ciupercă111. Astrologia natală – Alexandru Nicoloci112. Astrologia financiară pentru oamenide afaceri – Alexandru Nicoloci113. Astrologia medicală– AlexandruNicoloci114. Zodiacul Chinezesc – Victor Ionescu115. Numerele vii – Firicel Ciarnău116. Tratat de grafologie – AndreiAthanasiu117. Tratat practic de grafologie – M.Negru118. Grafologie: scrisul şi omul – NaeIonescu119. Scrisul: oglinda personalităţii – A.Frăţilă120. Psihologia ordinii: cunoaştereaomului prin forme – C. Şofronie121. Prenumele şi caracterul – Sofia122. Cartea viselor – Dorin Popovici123. Caracterul uman exprimat prindermatoglife – M. Isvoranu124. Arta de a comunica – Dan Popescu125. Personalitate şi comunicare: tactici deinfluenţă interpersonală – A. Petru126. Personalitate şi profesie – A.Nirestean127. Relaţii publice: principii şi strategii –C. Coman128. Psihologia reclamei: publicitate înafaceri – M. Moldoveanu129. Managementul relaţiilor cu publicul –S. Olaru130. Relaţii publice şi comunicare – S.Şerb131. Relaţii publice: succes şi credibilitate– V. Stancu132. Psihopedagogia succesului – C.Creţu133. Cum ne ţesem eul – G. Costandache134. Cheile succesului – Pavel Coruţ135. Cartea adolescentului – Pavel Coruţ136. Ghidul vieţii sănătoase – Pavel Coruţ137. Cartea creaţiei – Pavel Coruţ138. Secretele succesului în viaţă – C.Alexandru139. Secretele succesului şi împlinirii înviaţă – C. Aradavoaicei140. Tehnici de manipulare – BogdanFirceac
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice229141. Manualul consilierului – InstitutulInternaţional pentru Dezvoltare Umană şiComunitară (coord. Aurelian Burcu)142. Fundamentele consilierii înManagementul calităţii vieţii şi condiţieiumane – Institutul Internaţional pentruDezvoltare Umană şi Comunitară(coord. Aurelian Burcu)143. Abilităţile consilierului – InstitutulInternaţional pentru Dezvoltare Umanăşi Comunitară (coord. Aurelian Burcu)144. Centrul de consultanţă înManagementul calităţii vieţii şi condiţieiumane– Institutul Internaţional pentruDezvoltare Umană şi Comunitară(coord. Aurelian Burcu)145. Psihologia Fiinţei. Ppsihologiaecologică integrativă a personalităţii –Aurelian Burcu146. Piramida TrebuinţelorFundamentale: cheia dezvoltăriipersonalităţii umane – Aurelian Burcu147. Managementul succesului: curspractic pentru dezvoltare profesională –Aurelian Burcu148. Comportamnetul profesional:etichetă şi comunicare– Aurelian Burcu149. Psihologia managerială– A. Burcu,N. Chiş150. Metode practice pentru sporireaperformanţelor individuale – AurelianBurcu151. Autocunoaştere şi dezvoltarepersonală – Aurelian Burcu152. Legile universale ale SistemuluiPsihic – Aurelian BurcuB. Autori străini1. Descoperirea şi realizarea raţiunii dea fi – Alain Houel2. Omul în căutarea sensului vieţii –Viktor Frankl3. Arta de a iubi – Erich Fromm4. Fuga de libertate – Erich Fromm5. Budism şi psihanaliză – Erich Fromm6. Sensul vieţii – Alfred Adler7. Cunoaşterea omului - Alfred Adler8. Tratat practic de cunoaştere a omului– Gaston Gerger9. Descifrarea comportamentului uman– Hans Eyseneck10. Manualul consilierului spiritualcreştin – Jay Adams11. Ghid de consiliere a tinerilor – Mc.Dowell12. Cum se formează copii noştri:personalitate, familie, educaţie – D.Nolte13. Despre ancorare. Introducere înpsihologia consilierii – S. Dekoven14. Practica psihanalizei – SigmundFreud15. Caracterologie: cele 10 sisteme debază – J.P.Joues16. Sinele ascuns – Maya Pilkington17. Descifrarea comportamentului uman– Hans Eysenck18. Cum să ne calculăm coeficientul depersonalitate – G.Senger;W.Hoffmann19. Descoperirea propriei personalităţi –Paul Tieger20. Personalitate plus – Florence Littauer21. Personalitate şi temperament: ghidultipurilor psihologice – L. Hedge & col.22. Structura şi dezvoltarea personalităţii– Gordon Allport23. Tipuri psihologice – Carl Gustav Jung24. Tipuri mentale: o încercare deînţelegere a conştiinţei – C. Denuett25. Psihologia stilurilor de gândire şiacţiune umană – M. Kramer26. Funcţia religioasă a psihicului – L.Corbett27. Psihologia evoluţiei posibile a omului– P.D. Ouspensky28. Filosofia esoterică a Indiei – J.C.Chatterji29. Evoluţia ocultă a umanităţii – C.Jinarajadasa30. Cartea spiritelor – Allan Kardec31. Ştiinţă şi magie – Serena RoneyDougal32. Cosmogonia rosicruciană – MaxHeindell33. Evoluţia divină – Edouard Schure34. Budismul esoteric – P. Sinett35. Plenitudinea lumii şi ordinea ei –David Bohm36. Taofizica – Fritjof Capra37. Sfârşitul timpului – Krishnamurti &Bohm38. Fenomenul uman – Theillard deChardinAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice23039. În căutarea miraculosului: fragmentedintr-o învăţătură necunoscută – P.D.Uspensky40. Tao în afroisme – Zuang Zi41. Calea zen – Allan Watts42. Cărţile sfinte – Fernand Comte43. Gnoza de la Princeton – RaymondRuyer44. Marile doctrine: economice, politice,religioase etc – F. Braunstein & col45. Omul modern şi educaţia sa – GastonBerger46. Omul plural: căte o sociologiepsihologică – B. Lahire47. Comoara lăuntrică – Jacques Delors48. A învăţa să fii – Edgar Fauere49. Criza spiritului – Paul Valery50. Didactica Magna – Amos Commenius51. Psihologie şi pedagogie – Jean Piaget52. Înţelepciunea şi iluziile filosofiei –Jean Piaget53. Capitalul Uman – Gary Becker54. Ascensiunea Occidentului: o istorie acomunităţii umane – W. Mc. Neill55. Scrieri din tinereţe – Karl Marx56. Individul şi devenirea lumii – JulisEvola57. Istoria gândirii şi credinţelorreligioase (v 1-3) – Mircea Eliade58. Marele lanţ al Fiinţei: istoria ideii deplenitudinede la Platon la Schelling – W.Janos59. Enciclopedia Ştiinţelor Oculte - ***60. Mistica: studiu despre natura şidezvoltarea conştiinţei spirituale aomului – Evelin Underhill61. Enciclopedia doctrinelor mistice –M.M. Davy62. Istoria Filosofiei Oculte – Alexandrian63. Ştiinţa Secretă – Papus64. Ştiinţă şi credinţă – J. Lonchamp65. Universul lui Edgar Cayce – DorotheCoechlin de Bizemont66. Evoluţia gândirii din vremurile biblicepână în epoca modernă – J.B.Agus67. Nemurirea sufletului şi evoluţia sadupă moarte – P.Cornilier68. Orient şi occident: o istoriecomparată a ideilor – HajimeNakamura69. Religiile lumii – Jean Delumeau & col70. Filosofiile Indiei – Heinrich Zimmer71. Zen: nouă texte - Dogen72. Dicţionar de simboluri – J. Chevallier73. Simboluri ale ştiinţei sacre – ReneGuenon74. Simboluri ale transformării (v 1-2) –Carl Gustav Jung75. Psihologie şi alchimie - Carl GustavJung76. Psihologie şi astrologie - Carl GustavJung77. Nemurire şi reîncarnare – AlexandraDavid-Neel78. Epoca maselor: tratat istoric suprapsihologiei maselor – Serge Moscovici79. Psihologia socială sau maşina defabricat zei – Serge Moscovici80. Căutătorii: istoria căutării continue aomului pentru a înţelege lumea sa –D. Boorstein81. Psihologia comunităţii – J. Orford82. Despre cunoaşterea maselor – M.Rouquette83. Noua psihologie – Robert Mucchielli84. Ştiinţele secrete – Paul Andreas85. Mistica: studii despre natura şidezvoltarea conştiinţei – EvellinUnderhill86. Sacrul – J. Wunenburger87. Omul şi îngerul său – Henry Corbin88. Cunoaşterea spirituală – NeeWatchmann89. Împotriva profanării eului – J.Lusseiran90. Despre suflet – Aristotel91. Despre destin – Alberti Magni92. Vindecarea prin culoare – TedAndrews93. Contribuţii la teoria culorilor –Goethe94. Elemente de Cheakra – N. Ozanciuc95. Dublul eteric şi fenomenele conexe –Arthur E. Powell96. Iniţiere în terapia cheakrelor – D.Diemer97. Ki: energia vitală – B. Briant98. Chi Kung : cultivarea energieipersonale – J. Mc. Richte99. Cum să-ţi foloseşti puterile devindecare – J.Murphy100. Vindecarea prin energia palmelor –Kushi Michio101. Reiki tradiţional: metoda de vindecareUshui – Dumitru Hristenco102. Interpretarea Viselor - Carl GustavJung103. Uitata cheie a viselor – NoemiBonheur
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice231104. Carte de vise: tălmăcirea a peste1300 de vise - ***105. Cartea cristalelor – Da El Walker106. Negociaţi în stil Feng-Shui – JoseArmilla107. Feng Shui şi arta culorilor – Lin Yan& col108. Manual de Feng-Shui – Lin Jami109. Filosofia vestimentaţiei – Th. Carlyle110. Trilogia horoscopului personal –Gabriel Mihailovici111. Magia egipteană: metoda întocmiriihoroscopului în tradiţia egipteană –P. Christian112. Zodiac universal – Dorian Green113. Zodiacul european – Yv De Roterdam114. Zodiacul – Andre Barbault115. Secretele astrologiei chinezeşti –Kwan Lan116. Horoscopul zilelor de naştere întocmitpe criterii numerologice – M.Katakkar117. Planetele care ne guvernează – N.Juliens118. Astrologia şi relaţiile umane – P.Lassalle119. Incursiune în astronumerologie –Michele Perras120. Numerologia magică – Gladis Lobos121. Elementele spirituale ale numerelor –E. Bindell122. Elemente de numerologie – R. Barrat123. Numerele vă decid viaţa – V.Birkenbihl124. Numerologia – J. Fermier125. Incursiune în numerologie – C Fortier126. Numerele în destinul dvs.: abcnumerologic – D Prepeliceanu & col.127. Faţa omului şi caracterul – RogerMucchielli128. Limbajul corpului pentru manageri –H. Ruckle129. Limbajul trupului – Allan Pease130. Structura corpului şi caracterul – E.Kretschmer131. Iniţiere în grafologie – Claude Santoy132. Scrisul şi spiritul – Noemi Bonheur133. Grafologie practică – P. Cash134. Scrisul şi caracterul – Joulien Jamin135. Ce ţi-e scris în palmă ţi-e pus – D.Warren-Davis136. Elemente de chiromanţie modernă –Lori Reid137. De la vieţile trecute la cele viitoare –Pierre Drout138. Cartea completă a prezicerilor –Diagram Group139. Incursiune în psihoterapie: cum săne alegem psihoterapeutul – P.Traube140. Psihoterapiile: terapia potrivităfiecărui pacient – W. Hubber141. Psihoterapia ca sistem – S. Mc.Daniel142. Terapia cognitivă – Ph. Brinster143. Tehnici de concentrare – D. Sevigny144. Tehnici de meditaţie – Marc de Smedt145. Practica meditaţiei – SwamiSivananda146. Tehnicile Mind-Store – J. Black147. Manual de meditaţie – David Fontana148. Meditaţia - Osho149. Puterea gândirii pozitive – N. Vincent150. Cum să evităm eşecurile: metode şitehnici de psihoterapie – R. Marti151. Ghid practic de formare profesională– D.Noye152. Cum să ne purtăm cu personalităţiledificile – F. Leonard153. Autoanaliza – Karen Horney154. Terapia bolilor spirituale – J.C.Larchet155. Miracolul motivaţiei – G. Shinn156. Paşi simpli către vise imposibile – S.Scott157. Testul arborelui – Denis de Castilla158. Secretele căsniciei fericite – Zig Ziglar159. Bărbaţii sunt de pe Marte, femeilesunt de pe Venus – J. Gray160. Despre înţelepciunea iubirii conjugale– Emanuell Swedenborg161. Viitorul familiei – C. Hardiment162. Trup şi suflet: sfaturi pentru o viaţăfericită în doi – C. Iabel163. Teste de iubire spre o viaţă de cupluarmonioasă – V. Rutter164. Un singur trup: Aventura mistică acuplului – M. Laroche165. Limbajul trupului în relaţia de cuplu– D. Coehen166. Codul manierelor în afaceri – LetitiaBaldrige167. Cum să vorbim în public – DaleCarnegie168. Limbajul vorbirii; arta conversaţiei –Allan Pease169. Arta de a vorbi în public – N. Pacout170. Antrenamentul comunicării sau artade a ne integra – V. BirkenbihlAurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice232171. Cum să îi citeşti pe ceilalţi - KateKeenan172. NLP: calea succesului – A. Szekely173. Relaţii publice: imagine şi reputaţie –A. Ritt174. Manipularea în relaţi publice – A. duMoullin175. Arta de a influenţa – RobertMucchielli176. Profesiunea de relaţionist – B.Dagenais177. Cum să prezentăm – Tim Hindle178. Tratat de manipulare – Jean Beauvois179. Modelarea vieţii – W. Grant180. Arta de a reuţi în viaţă – DaleCarnegie181. O călăuză sigură: 8 paşi căteîmplinirea în viaţă – John Chafee182. Putere nemărginită: ştiinţa dezvoltăriipersonale – Antony Robins183. Calea fericirii: propria noastrăreeducare – V.Panchet184. Curs practic de încredere TM: şaptepaşi spre împlinirea personală – W.Anderson185. 10 reguli de încălcat şi 10 reguli derespectat; ce trebuie să faceţi pentrua vă trasa propriul destin – Bill Quain186. Seducţia: arta de a cuceri – T.Wren187. Dincolo de vârf – Zig Ziglar188. Eficienţa în şapte trepte sau unabecedar al înţelepciunii – S. R.Covey189. Cele 21 de calităţi ale leaderului –J.C. Maxwell190. Cele 21 de legi supreme ale leaderului– J.C. Maxwell191. Atitudinea învingătorului – J.C.Maxwell192. Cum să devii o persoană cu influenţă– J.C. Maxwell193. Cum să fii un bun manager – KateKeenan194. Ghid practic pentru conducere – C.Wilson195. Dezvoltă leaderul din tine –J.C.Maxwell196. 30 de minute pentru a învăţa cum săfaci cea mai bună impresie – E.Sampson197. Ponturi şi trucuri în afaceri – J.Manacuso198. Cum se naşte o afacere de succes –Rentrop & Straton199. Planul de marketing pas cu pas -Rentrop & Straton200. Cum să îţi organizezi timpul -Rentrop & Straton
    • Aurelian Burcu, Alexandru Burcu Fundamentele ontologice ale educaţiei paideice233Memento finalNu să explici – mai exact să reexplici (pentru acâta oară!) – pe om şi societatea în care eltrăieşte, este cu adevărat o operă herculeană,ci să transformi practic existenţa şi conştiinţaumană – a milioane de oameni – să contribuicât de modest dar efectiv, la înţelelgerea omuluide către om, a omului de către societate, şiastfel să ajuţi la cea mai dificilă lucrare:îmbunătăţirea condiţiei umane.Petru Pânzaru