Fereste ma , doamne de prieteni.....larry watts
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Like this? Share it with your network

Share

Fereste ma , doamne de prieteni.....larry watts

on

  • 2,626 views

 

Statistics

Views

Total Views
2,626
Views on SlideShare
2,622
Embed Views
4

Actions

Likes
2
Downloads
92
Comments
0

1 Embed 4

http://pinterest.com 4

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Fereste ma , doamne de prieteni.....larry watts Document Transcript

  • 1. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Larry Watts ÄWith Friends Like These«´ FEREŞTE-MĂ DOAMNE DE PRIETENI ... Cum a fost furată revoluţia românilor şi România de către agenţii NKVD/KGB şi urmaşii lor O carte ce nu trebuie sa lipsească din nici o bibliotecă publică sau personală !!!POATE FI COMANDATA ON LINE DE LA EDITURA RAO, FACEŢI CLIK PE LINK-ULDE MAI JOS:http://www.libris.ro/politica/fereste-ma-doamne-de-prieteni---larry-watts-RAO978-606-8255-95-8--p370518.htmlIn stoc la 16 decembrie 2011Preţ: 56.09 leiCod: RAO978-606-8255-95-8An aparitie: 2011Autor: Larry WattsCategoria: PoliticaEditia: IEditura: RAOFormat: 15.3 x 23.2 cmNr. pagini: 800 1
  • 2. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - ExtraseLarry Watts ÄWith Friends Like These«´ FEREŞTE-MĂ DOAMNE DE PRIETENI ... Cum a fost furată revoluţia românilor şi România de către agenţii NKVD/KGB şi urmaşii lorO carte ce nu trebuie sa lipsească din nici o bibliotecă publică sau personală !!! CuprinsCuprins......................................................................................................................................................2Scurtă prezentare a autorului ....................................................................................................................3Capitolul I..................................................................................................................................................4Mihail Gorbaciov ± 1989..........................................................................................................................4ÄFalsa´ independenţă şi Äinsignifianţa´ strategică....................................................................................5Strategia inducerii în eroare......................................................................................................................7ÄRelaţia specială´ secretă şi arhivele dispărute.........................................................................................9Continuitatea post-1989 a revoluţiei Änegociate´...................................................................................10Chestiuni şi Alianţe care au precedat comunismului şi au succedat comunismului. Basarabia.............11CAPITOLUL II.......................................................................................................................................13Ambiţii imperiale, conflicte comuniste...................................................................................................13Influenţa asupra politicii Cominternului.................................................................................................13Influenţa din cadrul Serviciilor de informaţii sovietice. Cominternul in Romania.................................14Coaliţiile Änaţionale´ din Comintern.......................................................................................................16Transilvania.............................................................................................................................................17Comisia Litvinov 1944............................................................................................................................17Guvernul Maghiar 1946..........................................................................................................................18Coaliţia Äroşie-albă´ în a doua campanie transilvăneană........................................................................18Politicile paralele de deznaţionalizare.....................................................................................................19Coaliţia roşie-albă în cea de-a treia campanie transilvăneană.................................................................20Controlul Sovietic şi realocarea Transilvaniei........................................................................................22Contracararea controlului sovietic: 1953-1964.......................................................................................24Nikita Hruşciov, septembrie 1960...........................................................................................................24Nikita Hruşciov, august 1964..................................................................................................................24Mecanismele controlului sovietic: Armata.............................................................................................26Serviciile de informaţii şi securitate........................................................................................................27Începerea retragerii trupelor sovietice.....................................................................................................29Pericolul şi oportunităţile din 1956.........................................................................................................30Alungarea trupelor şi a consultanţilor sovietici.......................................................................................32Blocarea infiltrării instituţionalizate........................................................................................................35Implicarea României în al doilea război mondial în viziunea istoricilor................................................36Etnogeneza daco-romană a poporului român ± negare permanentă din partea regimurilor maghiare,inclusiv cel comunist...............................................................................................................................36Alungarea consultanţilor pe probleme de informaţii...............................................................................37Unitatea speciala anti-KGB.....................................................................................................................38Percepţiile serviciilor de informaţii americane.......................................................................................39 2
  • 3. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Larry Watts ÄWith Friends Like These« The Soviet Bloc¶s Clandestine War Against Romania´ ÄCu aşa prieteni« Războiul clandestin al blocului sovietic împotriva României´ Scurtă prezentare a autorului Ziaristi Online.ro publică fragmente din ÄWith Friends Like These« The Soviet Bloc¶sClandestine War Against Romania´ (ÄCu aşa prieteni« Războiul clandestin al blocului sovieticîmpotriva României´), noua lucrare a istoricului american dr. Larry L. Watts, un excepţionalcunoscător al realităţilor româneşti ante şi post-decembriste. Este o carte-document, care a văzutlumina tiparului la Edituira Rao, dezvăluind publicului autohton, dar şi observatorilor internaţionali,amănunte absolut senzaţionale din culisele politicii şi ale spionajului, care au precedat revoluţia dindecembrie µ89 şi manevrele care i-au urmat. Bazat pe o serie de documente extraordinare din arhiveleserviciilor speciale americane şi nu numai, studiul lui Larry Watts oferă o perspectivă cu tentăexplozivă asupra unor evenimente şi persoane privite până acum din cu totul alte unghiuri. Fragmentele sunt obtinute in exclusivitate de Civic Media.ro Fost consultant RAND, Larry Watts a absolvit cu master Universităţile din Washington, Seattleşi UCLA, având şi un doctorat la Umea University din Suedia. Între 1990 şi 1991 a fost conducătorulBiroului IREX din Bucureşti , pînă în 1997 a fost Senior consultant al Project on Ethnic Relation şidirector al Biroului PER din România. Din 1990, dl.Watts a fost consilierul mai multor autorităţiromâne, în probleme de reformă democrată şi control asupra instituţiilor statului. A fost implicat directîn înfiinţarea Colegiului Naţional de Apărare şi a Consiliului pentru Minorităţi Naţionale. A semnatnumeroase cărţi şi studii de istorie, între care ³Reforma militară românească şi integrarea în NATO´,³O Casandră a României. Ion Antonescu şi lupta pentru reformă 1918-1941´- volum considerat dreptcea mai bună biografie politică a Mareşalului Antonescu, co-editor la ³Globalization of Civil-MilitaryRelations: Democratization, Reform and Security´ etc. Articolelele şi studiile sale au apărut frecvent înpublicaţii precum ³Studies in Intelligence´, ³Problems of Post-Communism´, ³Armed Forces &Society´, ³World Policy Journal´, ³ European Security´ ş.a.m.d. Prima parte a studiului examinează geneza transformării României din aliat, în inamic alblocului sovietic, a eforturilor sale de a ieşi de sub dominaţia sovietică în domeniul spionajului şiameninţarea pe care o reprezenta pentru Moscova. Din demersul publicistic al lui Larry Watts putemtrage concluzii privind operaţiunea de reocupare a institutiilor statului roman prin aceleaşi modalităţica şi kominternistii bolşevici Valter Roman, Leonte Tismăneanu, Leonte Răutu, Gizela Wass sauDionis Patapievici. Printr-o coincidenţă, aceste nume importante de agenţi kominternişti şi NKVD-iştidin perioada ocupaţiei sovietice se află astăzi pe aceleaşi firmamente politico-instituţionale prinurmaşii lor direcţi. 3
  • 4. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Capitolul I Îi asigurăm pe cetăţenii României de sentimentele noastre tradiţionale de prietenie şi bună-vecinătate şi confirmăm eforturile noastre reale pentru o strânsă cooperare în interesul socialismului şial păcii. Mihail Gorbaciov ± 1989 În toiul revoluţiei române din 1989, autorităţile sovietice îşi anunţau dorinţa şi intenţia de aasigura o Äasistenţă´ masivă statului Ävecin prieten´ şi aliatului din Tratatul de la Varşovia. Moscovaanunţa că Crucea Roşie sovietică trimisese la frontieră Äaproximativ 60 de echipe mobile´ de chirurgişi personal medical, multe dintre acestea trecuseră deja graniţa în teritoriul românesc şi îşi coordonaueforturile cu cele ale altor membrii ai Pactului. De asemenea, liderii comunişti de la Budapesta anunţaucă Äun grup de lucru din cadrul pactului de la Varşovia care este în contact permanent´ urma să seîntâlnească la Moscova pentru a discuta situaţia din România. Aceste declaraţii de prietenie şi preocupare binevoitoare se situau în totală contradicţie cu unuldintre cele mai bine păzite secrete ale operaţiunilor de spionaj din Europa de est, ale Tratatului de laVarşovia şi erau contrare uneia dintre cele mai surprinzătoare descoperiri din arhivele blocului sovieticdin timpul Războiului Rece. În perioada Revoluţiei, România a fost ţinta operaţiunilor de dezinformareşi timp de mai bine de două decenii, ţintă a Ämăsurilor active´. Din 1962, Kremlinul a început sătrateze România ca pe un stat ostil, atunci când Hrusciov a ordonat statelor membre Äaflate în strânsăcooperare´ ± RDG, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria şi Polonia ± să restricţioneze cooperarea înmaterie de spionaj cu aceasta. În 1963, această animozitate a motivat o tentativă de asasinat împotrivaconducătorului român Gheorghe Gheorghiu Dej. Ministerul Securităţii de Stat al Germaniei de Est(STASI) avea motive independente pentru ostilitatea faţă de Bucureşti, deoarece acesta refuzase sărecunoască divizarea permanentă a Germaniei şi încheiase un acord, negociat în secret, cu Germaniade Vest, la sfârşitul anului 1963. Între 1962-1964, Departamentul Securităţii Statului din România(DSS sau Securitatea) a fost exclus din programul de transformări, asistate de sovietici, ale serviciilorde informaţii, prin care au fost introduse departamentele de dezinformare în RDG, Ungaria şiCehoslovacia (precum şi în Bulgaria şi Polonia, la scurt timp după aceea) şi le-a modificat rolul dinservicii satelit, în principal pasive, în operaţiuni active. În 1965, DSS a fost din nou pierdută din vedereatunci când Centrala KGB a introdus Ärelaţiile operaţionale regulate şi directe´ dintre departamentelede dezinformare, excluzându-l din operaţiunile blocului de Ämăsuri active´ (propagandă, dezinformareşi provocare). La mijlocul anului 1965, România a fost Äbrusc´ eliminată cu totul din strategia derăzboi a Pactului de la Varşovia. Arhivele KGB confirmă că, în 1967, Moscova desfăşura Ämăsuri active´ pentru izolareaRomâniei pe plan internaţional şi pentru divizarea conducerii interne. Condamnarea clară a intervenţieidin Cehoslovacia, condusă de sovietici, şi încercările permanente de a ajuta Praga au pus capăt până şiaparenţei de politeţe dintre serviciile de informaţii ale aliaţilor oficiali. Leonid Brejnev, Janos Kadar,Eduard Gierek, Todor Jivkov şi Gustav Husak au acuzat în mod repetat trădarea conducerii dinRomânia pe care nu l-au mai numit stat Äfrăţesc´. În perioada care a urmat invaziei Cehoslovaciei, laordinul Moscovei, serviciile din statele satelit au stabilit Ärezidenţe cu acoperire legală´ pe teritoriulromânesc, acesta fiind singurul stat membru al Tratatului de la Varşovia care se bucura de o asemeneaÄatenţie ostilă´. România devenise atât de inacceptabilă încât celelalte servicii din Pactul de la Varşovia oîncadraseră nu numai la categoria statelor socialiste Ädeviaţioniste´, precum Iugoslavia, Albania şiChina, cât chiar alături de adversarii din NATO. Centrala KGB şi serviciile est-europene subordonate culegeau informaţii referitoare la sprijinulinternaţional pentru România (din partea S.U.A. şi China), la nemulţumirile interne ale muncitorilor şiale minorităţilor, precum şi la opoziţia din cadrul partidului comunist şi au început să recruteze agresivelite româneşti influente pentru a înlătura conducerea Änaţionalistă´. Această ofensivă clandestină nu 4
  • 5. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrases-a limitat numai pe planul serviciilor de spionaj. În 1971, Brejnev şi alţi conducători ai Pactului auconsiderat că este necesar Äsă fie identificate acum acele persoane din România pe care ne vom puteabaza în viitor´ şi recrutate prin intermediul Äambasadelor de acolo şi prin alte contacte´, pentru Äaexercita influenţă asupra evenimentelor din ţară´. Pentru a evita atragerea atenţiei opiniei publiceasupra dizidenţei româneşti, Äpartenerii apropiaţi vor continua să se informeze reciproc asuprapoziţiilor României în problemele de importanţă majoră´ şi vor decide în secret cum este mai bine Äsărezolve situaţiile´. Liderul sovietic anunţa că secretarii Secţiilor internaţionale ale Comitetelor Centralerespective se vor întâlni cu partenerii din Secţiile ideologice Äpentru a coordona activitatea comună´,aşa cum făcuseră deja Äspre exemplu, în legătură cu România şi China´. Brejnev se referea direct la operaţiunea INTERKIT ± lansată oficial în 1967 Äcu ocaziadeliberărilor interne din China´. INTERKIT coordona resursele de propagandă, ideologice, mass-media şi ştiinţifice ale tuturor partenerilor apropiaţi, plus Mongolia (şi mai târziu Cuba) prin SecţiileInternaţionale al C.C., pentru a submina şi discredita regimul maoist şi a menţine izolarea Beijingului.România reprezenta deja o ţintă în cadrul INTERKIT deoarece, aşa după cum formulase liderul bulgarJivkov, Ächinezii se bazau pe România şi românii sprijineau politica Chinei´. ÄPartenerii apropiaţi´ audecis acum să lanseze o operaţiune similară având drept ţintă exclusiv România. Scala copleşitoare a unui asemenea efort a avut implicaţii devastatoare într-o ţară care nu avea,sub nici o formă, o influenţă strategică asemănătoare Chinei. Spre exemplu, în cadrul INTERKIT,partenerii îşi coordonau Äorice referire făcută´ la conducerea ţintă, activităţile de spionaj internaţionaleşi Äactivităţile în scopul diminuării influenţei´. ÄActivităţile de propagandă şi cercetare ştiinţifică alepartidelor frăţeşti´, începând cu Äpresa, radioul, televiziunea, agenţiile de presă şi editurile´ şi până laacademiile de ştiinţă şi institutele de cercetare erau coordonate pentru a revigora şi focalizapropaganda împotriva ţintei. Activităţile coordonate includeau de la Äpropagandă orală´, la articole şiemisiuni radio-TV, până la simpozioane ştiinţifice bine mediatizate şi un plan anual coordonat Äpentrupublicaţii şi lucrări ştiinţifice´ pentru fixarea liniei propagandistice, conform adevărului stabilitacademic. Rezultatul tipărit al acestui efort era apoi tradus Äîn engleză, franceză, spaniolă şi arabă´ şidiseminat Äîn ţări terţe´- tot prin efortul coordonat al partenerilor ± Äpresei, agenţiilor de informaţii şialtor organe de propagandă străină´. O asemenea operaţiune a copleşit serviciile de spionaj occidentaleşi comunităţile academice, insuficient pregătite pentru a face faţă, în primul rând, unei dezinformăricoordonate şi neobişnuite cu dezinformarea la o asemenea scală. Logica sintezelor de spionaj şi aanalizelor, în general vorbind, a metodologiei de cercetare ştiinţifică occidentală, au condus laconcluzia că o asemenea multitudine de resurse coordonate, ajungându-se chiar la câteva sute vorconduce, inevitabil, la atenuarea vocii singulare a României. ÄFalsa´ independenţă şi Äinsignifianţa´ strategică Necesitatea de a explica de ce a constituit România o asemenea ţintă este ea însăşi elocventăpentru eficacitatea dezinformării coordonate de sovietici. Spre finalul războiului rece se creaseconsensul că regimul din România era Äun cal troian sovietic´, care îşi proclama zgomotos aura deindependenţă, în timp ce alţii ± în special, conducerea din Polonia şi Ungaria ± erau angajate tăcut înforme mai substanţiale de dizidenţă. Această presupusă dependenţă secretă, combinată cu aserţiunirepetate referitoare la lipsa de importanţă strategică a ţării pentru politica sovietică şi conflictul est-vest, şi-au dovedit succesul în relevarea insignifianţei României pentru URSS (şi pentru vest) înpercepţia occidentală din anii ¶80. Descoperirile din arhive, ulterioare războiului rece, au scos la iveală o poveste diferită.Opoziţia României la preferinţele sovietice s-a dovedit a fi fost mult subestimată şi, cu excepţiaPrimăverii de la Praga, destul de singulară după 1956, în timp ce dizidenţa altor state membre alePactului a fost mult exagerată, daca nu cumva întru-totul fabricată. La consiliile miniştrilor de externeai Pactului, toţi ceilalţi membri Äau fost constant de acord cu analizele şi cu propunerile sovietice´ petoată perioada Războiului Rece, în timp ce România a fost excepţia, în permanentă opoziţie, care a 5
  • 6. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraseafectat Äaproape toate subiectele de pe agendă´. De asemenea, românii au fost singulari, printreconducătorii militari ai Pactului, în contestarea dominaţiei şi controlului sovietic, în timp ce Polonia,Ungaria, Germania de Est, Cehoslovacia şi Bulgaria au continuat să se alinieze Äfără rezerve, în spatelesovieticilor´. Opoziţia ne-românească la politica Kremlinului era aproape absentă. ÄPartenerii apropiaţi´ auacţionat deseori ca mandatari ai sovieticilor în atacarea României pentru dizidenţă, în timp ce concurauîntre ei pentru a stabili Äcea mai specială relaţie´ cu Moscova. Ca o regulă generală, Ädizidenţa´raportată de alţi membri ai Tratatului şi aparenta simpatie pentru poziţia României erau pre-stabilite cuMoscova pentru a prezenta guvernele loiale sovieticilor drept parteneri mult mai de încredere pentruOccident şi pentru a diminua unicitatea opoziţiei româneşti. Aceasta se realiza de multe ori prinatribuirea iniţiativelor României altora ± din nou, mai ales, Poloniei şi Ungariei ± precum, de exemplu,blocarea aderării Mongoliei la Pactul de la Varşovia în 1963 şi opoziţia la diversele planuri deintervenţie militară ale Moscovei. Lipsa de importanţă strategică a continuat să fie citată de istoricii Războiului Rece ca fiind, înacelaşi timp, cauză şi efect a presupusei lipsei de consecinţe pentru Moscova, chiar şi după ce strategiaÄcalului troian´ a fost demascată drept o mistificare a adevărului. Este semnificativ faptul că rapoarteleasupra insignifianţei României ieşeau la iveală în perioadele de vârf ale antagonismului sovieto-român.De exemplu, conceptul Äcuartetului´ de importanţă strategică din aripa nordică a Pactului, cuprinzândRDG, Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia a circulat pentru prima oară în perioada presupusei tentativede asasinat a KGB-ului asupra lui Dej, în 1963. Apoi, conceptul a reapărut în perioada ÄprimuluiEchelon strategic´ de la jumătatea anului 1965, când armata română a fost brusc exclusă din strategiade război a Pactului de la Varşovia. Cu siguranţă, contribuţia militară a României la operaţiunile ofensive ale Pactului era lipsită deimportanţă strategică. În 1965 ea era, de fapt, inexistentă. În orice caz, nu se poate spune acelaşi lucrudespre semnificaţia ţării pentru securitatea sovietică. România fusese considerată o principalăameninţare militară (alături de Polonia) de către liderii armatei şi ai serviciilor de informaţii, peaproape întreaga perioadă interbelică. Ea rămăsese singura cale terestră dintre URSS şi Bulgaria ultra-loială şi Balcanii puternic rusofili: o realitate geografică reamintită atunci când România a refuzattrupelor sovietice permisiunea tranzitării ţării pentru exerciţii militare în Bulgaria, după 1963, şi arefuzat forţelor bulgare tranzitul pentru a participa la invazia Cehoslovaciei în 1968. Că Moscova ar fiputut sau ar fi vrut să ignore vreo ţară cu care avea 1000 km de frontieră şi încă 200 km de ţărm laMarea Neagră ± controlată de sovietici ± e greu de crezut, mai ales după ce, la conducerea ţării, a venitun guvern care se opunea principalelor sale intenţii pe plan internaţional. De asemenea, Moscova nu putea ignora cele câteva milioane de etnici români din învecinateleRepublici Sovietice Socialiste Moldova şi Ucraina, din teritoriile foste româneşti (Basarabia şiBucovina). Abordând problema într-o manieră asemănătoare cu cea urmată în teritoriile polonezeanexate, Stalin a încercat să schimbe compoziţia etnică a regiunilor, executând mii de conducători aicomunităţilor şi deportând sute de mii de etnici români în Siberia şi Asia Centrală, între anii 1940-1941 şi 1950-1951. Acel efort, împreună cu politicile de asimilare forţată şi Ärusificare´ pe termenlung nu şi-au dovedit succesul deplin, determinând Moscova să închidă relaţiile româno-moldoveneştiîn anii ¶60. La mijlocul anilor ¶60, autorităţile sovietice erau intens preocupate de impactul Ädăunător´ alRomâniei asupra acestei regiuni, cauzat de atracţia culturală, modelul independent şi influenţasubversivă activă, prin mass-media sa Äantisovietică´ şi publicaţiile care treceau peste graniţă. În 1967,conducătorul Partidului Republicii Sovietice Socialiste Moldova a solicitat o campanie de propagandăcare să mobilizeze Äcei mai calificaţi intelectuali´ şi Äoficialităţile din conducerea partidului şiorganele economice´ pentru a publica în Äziare, emisiuni de radio şi televiziune, cărţi, broşuri şi altepublicaţii´ astfel încât Äcopiii noştri şi generaţiile viitoare´ să Äştie că părinţii lor nu şi-au închipuitviaţa în afara graniţelor URSS´ şi au aspirat dintotdeauna Äla unirea cu Rusia şi la o reunificare custatul rus.´ În 1968, şeful forţelor KGB din Regiunea Frontierei de Vest a URSS, plasa politicaRomâniei vis-a-vis de această zonă în aceeaşi categorie cu Äactivităţile subversive sporite ale 6
  • 7. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraseserviciilor SUA, RFG şi Anglia contra URSS.´ Arhivele KGB au relevat că intenţiile Bucureştiului şiactivităţile privitoare la regiune erau încadrate la categoria primă prioritate.´ Acest război clandestin a continuat neabătut până la colapsul comunismului. Rapoartele KDS-ului bulgar, de exemplu, excludeau în mod evident România din descrierea colaborărilor Äcu organelede securitate din statele frăţeşti´. Această absenţă era cu atât mai notabilă cu cât, pe lângă KGB,serviciile de informaţii din Ungaria, Polonia, Cehoslovacia şi RDG, KDS mai colabora cu Äserviciile´frăţeşti din Vietnam, Mongolia, Libia, Benin şi Angola. Instrucţiunile KGB către agenţii din România, interceptate de DSS în 1982, au relevat căÄRomânia era lucrată ca un stat inamic, o abordare care nu numai că a fost perpetuată, ci chiaraccentuată după venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov´. Ultimul director al puternicei Unităţi 0110(unitatea anti-KGB) a Securităţii, a declarat în faţa unei Comisii de anchetă a Senatului că, atunci cânda preluat comanda unităţii, în 1983, şi până la dizolvarea sa imediat după revoluţie, poziţiaoperaţională a KGB faţă de ţara sa era Ädestul de clară´. KGB considera România o ţintă la fel deostilă Äca orice stat occidental´. În contrast cu zvonurile mult-vehiculate despre o Äcoaliţie´ comunistă conservatoare dintreCeauşescu şi Honecker contra politicii de perestroika a lui Gorbaciov, în 1989, şeful STASI, ErnstMielke, a subliniat excluderea DSS dintr-o circulară care conţinea Älista serviciilor socialiste prietene´cu care organizaţia sa coopera. ÄPentru a nu crea neînţelegeri´ circulara stabilea clar ca Äprietene´numai serviciile sovietice, maghiare, poloneze, cehoslovace, bulgare şi vietnameze. Chiar şi Poloniaspiona pentru Moscova serviciile de securitate şi militare româneşti. În timp ce arhivele serviciilormaghiare au fost mai puţin cooperante, judecând după dimensiunea contramăsurilor Bucureştiului,AVH se plasa imediat după KGB, din punct de vedere al extensiei operaţiunilor anti-româneşti. Pentrua plasa acest lucru într-o perspectivă, în 1989, sub 1% din personalul unităţii anti-KGB a DSS,responsabilă pentru combaterea celorlalte servicii din blocul comunist, era destinat STASI, în ciudaputernicelor operaţiuni anti-româneşti din interiorul ţării. Majoritatea personalului unităţii era destinatpentru contracararea operaţiunilor de spionaj ale sovieticilor şi maghiarilor, care Äaveau mereuprioritate´. Strategia inducerii în eroare Nu era simplu să poţi ţine ascunsă pentru mult timp adevărata stare de lucruri. Era necesar unefort concertat al Moscovei şi al aliaţilor loiali din pactul de la Varşovia pentru a menţine România înmod formal în cadrul alianţei blocului sovietic şi a masca gradul şi semnificaţia opoziţiei sale lascopurile internaţionale ale sovieticilor. Strategia lor de inducere în eroare era simetrică strategieiadoptate de Hrusciov faţă de Belgrad, la mijlocul anilor ¶50, Äpentru a evita întărirea legăturilorIugoslaviei cu Occidentul şi a poziţiilor sale neutre´, simultan cu Äizolarea lui Tito´ de către serviciilesovietice. Readucerea României în rândurile sale a devenit scopul comun al operaţiunilor din regiuneale serviciilor Blocului, în perioada lui Hrusciov şi a succesorilor acestuia. Aşa după cum explicaHrusciov conducerii cehoslovace, în august 1964, Ärevenea Partidului responsabilitatea să opreascăRomânia să se retragă din Tratat´ şi să o reunească cu Äfamilia noastră socialistă´. Un deceniu maitârziu, serviciul de spionaj al Germaniei de Est descria Äpolitica externă convenită, vis-a-vis deRomânia, a statelor din Tratatul de la Varşovia´ ca făcând presiuni Äpentru o mai mare implicarepractică a României în activităţile economice şi politice multilaterale´ pentru a crea Äelementele delegare a României la comunitatea socialistă´ şi pentru a-i îngusta Äspaţiul de manevră´. Ca şiHrusciov, Brejnev a insistat pentru ca Äpartenerii apropiaţi´ să continue Äsă încerce influenţarea înacest scop a României´. Această politică a rămas constantă în perioada Andropov, ca şi subconducerea protejatului său, Mihail Gorbaciov. După cum menţiona STASI la începutul anilor 80: Statele membre ale comunităţii socialiste (SCS) au încercat şi continuă să încerce să atragăRomânia spre politica lor externă, corelată cu politica de securitate. « Utilizarea continuă a tuturorposibilităţilor statelor membre ale comunităţii socialiste pentru a acţiona în Republica SocialistăRomânia, cu scopul menţinerii şi intensificării legăturilor existente dintre România şi Tratatul de la 7
  • 8. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - ExtraseVarşovia şi CAER, precum şi contactele bilaterale, ar trebui avute în vedere în activitatea operaţională-politică.´ Strategia inducerii în eroare a fost în final atât de plină de succes în întărirea dubiilor opinieipublice din Vest referitoare la sinceritatea dizidenţei regimului din România, în perioada anilor ¶80,încât până şi conflictele frontale sovieto-române au trecut neînregistrate de serviciile Occidentale.Totuşi, conform serviciilor de spionaj ale Pactului, strategia a eşuat complet în ţinta sa de a modificacomportamentul României în maniera dorită. După cum menţiona acelaşi raport STASI în continuare,politica României continua să contravină Äintereselor fundamentale de politică externă a statelor dincomunitatea socialistă´, opunându-li-se Äîn aproape majoritatea problemelor importante ale evoluţiilorinternaţionale´ (dezarmare, procesul de destindere, conflictul din Orientul Mijlociu), precum şicolaborarea din cadrul Tratatului de la Varşovia şi CAER.´ Bucureştiul s-a angajat Ämai intens´ înÄconfruntări publice referitoare la intenţiile´ comunităţii şi Äs-a aliniat cu politica occidentală, în toateprivinţele´, astfel încât ceilalţi membri ai Pactului de la Varşovia puteau anticipa Äaccentuareapredictibilă a poziţiilor speciale adoptate de România´. Cu alte cuvinte, România se opunea politiciiexterne şi de securitate a Pactului, refuza subordonarea în cadrul alianţei, îşi apăra poziţiile care eraususpect de apropiate de ale Vestului şi dădea toate semnele că va continua să procedeze astfel şi peviitor. Împreună cu tentativele sale de a evita un conflict deschis şi de re-atragere a României înaranjamentele şi politicile de securitate, Pactul a ascuns diferendele româno-sovietice. După 1968,Moscova a făcut rareori publice neînţelegerile majore cu Bucureştiul la şedinţele Pactului de laVarşovia, CAER sau alte întruniri socialiste internaţionale însă, în schimb, şi-a folosit apropiaţii ± deobicei Polonia, Germania de Est, Bulgaria sau un stat în curs de dezvoltare ± în acest scop. Deasemenea, Kremlinul a eliminat consemnările neînţelegerilor fundamentale cu România din rapoarteleşi transcriptul şedinţelor, chiar şi atunci când au ajuns la un nivel considerat de miniştrii de externe aiblocului ca fiind Äo confruntare directă cu linia de politică externă a URSS şi a celorlalte naţiuni dinTratatul de la Varşovia´. Dosarele sovietice nu au înregistrat veto-ul Bucureştiului contra utilizării CAER pentruasistarea clienţilor arabi în timpul şi după războiul arabo-israelian, la fel cum au uitat să menţionezecriticile repetate din cadrul reuniunilor comunităţii socialiste, la adresa invaziei Äpartenerilor apropiaţi´în Cehoslovacia . Atunci când, spre exemplu, România a respins pregătirile Poloniei pentru extindereapactului de la Varşovia, în primăvara lui 1984, Änici o menţionare a dezbaterilor nu a fost inclusă înprocesul verbal´, o omisiune uimitoare a unei obiecţii la însăşi continuitatea Pactului. Conducătorii,începând cu Brejnev şi până la Gorbaciov, au apelat la conducerea României pentru a păstra tăcereaasupra diferendelor Äîn familie´ şi au caracterizat declaraţiile sale periodice drept iraţionale. Operaţiunile contra ţintei România erau tratate ca fiind extrem de sensibile şi îndeplinite cu ungrad de secretizare extraordinar. Cât de secret au acţionat Kremlinul şi Äpartenerii apropiaţi´ poate fijudecat după faptul că, cu toate că operaţiunile au durat peste douăzeci de ani şi au implicat servicii dincel puţin şase ţări, nimic nu a răsuflat până când nu au fost refăcute parţial bazele de date ale dosarelorserviciilor Germaniei de Est, care au fost returnate Germaniei de către SUA la începutul mileniului. Strădania extraordinară a Moscovei pentru a menţine această acoperire este reflectată prinordinul din 1983, de extindere a operaţiunilor Pactului împotriva României. Semnificativ, în RDGacest ordin a fost transmis ca venind direct de la şeful STASI, Ernst Mielke, prin intermediul şefuluiZAIG (Zentrale Aufwertungs- und Informationsgruppe), departamentul de analiză cu 1000 depersoane, care furniza serviciului est-german Äputerea de motivare´. Şeful ZAIG a dat instrucţiunipersonalului operaţional al HVA să se asigure că Ävor fi folosite numai surse de absolută încredere´ şică asupra acestora Äse vor impune măsuri de severe de păstrare a secretului şi a caracteruluiconspirativ´. De asemenea, a subliniat că Äîn nici un caz nu trebuie să se observe că MinisterulSecurităţii de Stat a luat măsuri specifice´ împotriva ţintei România şi a avertizat că Äsursele nu trebuiesă ia nici un fel de măsuri specifice de spionaj care ar putea permite altor persoane sau organe sădescopere sau să recunoască scopurile finale pe care ni le propunem.´ Operaţiunea de inducere îneroare era considerată necesară nu numai ± sau în primul rând ± pentru a evita contramăsuri tactice.Descoperirea unei operaţiuni coordonate a Pactului împotriva României, membră a Tratatului, ar fi 8
  • 9. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraserelevat o mult mai mare importanţă acordată ţării decât cea pe care campania de dezinformare publicăa Moscovei dorea să o recunoască şi ar fi indicat adevăratul grad de ostilitate dintre România şi Pact ,aspecte care până atunci fuseseră atât de bine ascunse. O astfel de dezvăluire ar fi năruit legendeleÄcalul Troian´ şi Ädependenţa ascunsă´, probabil ar fi împins România şi mai mult spre tabăraoccidentală şi, posibil, ar fi încurajat un mai mare angajament într-o perioadă în care succesulÄmăsurilor active´ impulsionau capitalul vestic să se retragă. Aceasta fusese exact aceeaşi secvenţă deevenimente care a urmat rupturii Tito-Stalin din 1948 şi care avusese drept rezultat o strângere arelaţiilor SUA-Iugoslavia şi o masivă asistenţă politică, economică şi militară acordată de OccidentBelgradului. Era de aceea imperativ necesar să se evite o ruptură explicită, care ar fi adus României oasistenţă similară din partea vestului şi i-ar fi garantat independenţa. În mod ironic, Moscova a avut un mai mare succes în prezentarea Belgradului, ne-membru alTratatului de la Varşovia, analiştilor serviciilor americane şi britanice, drept Ävaca-sacră´ a sfidăriianti-sovietice. La mijlocul anilor ¶60, Iugoslavia era angajată într-o cooperare militară şi de spionajmult mai strânsă cu Moscova decât fosta aliată din Tratat, România. În 1962, la un an după ceBucureştiul stopase această practică, Belgradul a început să-şi trimită ofiţerii la academiile militaresovietice pentru instruire şi le-a interzis piloţilor de luptă să înveţe engleza de teamă să nu Ädefecteze´cu tot cu MiG-uri. În 1967 şi 1973, când România a refuzat să ofere sprijin militar şi şi-a închis spaţiulaerian pentru forţele sovietice şi membrele Tratatului în încercarea acestora de a acorda ajutor statelorsprijinite de sovietici din Orientul Mijlociu, Tito a pus la dispoziţia URSS facilităţile Iugoslaviei şi,mai mult, a găzduit chiar un regiment al Diviziei 106 de Asalt Aerian Äîn aşteptarea intervenţiei înSiria´. Devierea iugoslavă, observată de Bucureşti, în timp ce comunitatea serviciilor SUA o interpretainsistent ca nefiind un indiciu al unei întoarceri către Moscova, a impulsionat, la începutul anilor 80,reorganizarea unităţii româneşti anti-KGB în patru direcţii. Două direcţii se ocupau exclusiv deoperaţiunile KGB şi GRU. Una era destinată combaterii operaţiunilor Iugoslaviei şi Ungariei, cuacelaşi număr de angajaţi şi resurse care fuseseră dedicate serviciilor maghiare. Ultima direcţie seocupa de celelalte servicii din statele socialiste, de la Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia şi Germania deEst până la regimurile pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină. ÄRelaţia specială´ secretă şi arhivele dispărute Un alt motiv pentru care informaţiile despre relaţia ostilă dintre România şi ceilalţi membri aiTratatului de la Varşovia au rămas atât de limitate a fost natura secretă a Ärelaţiei speciale´ pe careBucureştiul o stabilise cu Washingtonul, Beijingul şi Bonnul. În combaterea acestei lupte internecontra unor forţe superioare, începând din 1950 şi până la sfârşitul anilor ¶70, România a încercat săevite atenţia opiniei publice şi crescânda presiune sovietică, pe care o atrăgea inevitabil. Regulile debază fuseseră stabilite în 1964, când România a avertizat partenerii din SUA: «.cu cât se va face mai puţină publicitate independenţei României în această perioadă, cu atâtmai bine. O atenţie sporită în presa străină ar putea dăuna, mai degrabă decât să ajute, relaţiilor noastreviitoare. Pentru moment, România ar dori să fie plasată în ochii opiniei publice după Iugoslavia şiPolonia, printre ţările est europene. Aspiraţiile noastre de independenţă pot fi mult mai bine atinse nuprintr-o publicitate insistentă şi zgomotoasă, ci prin dezvoltarea constructivă şi în linişte a relaţiilorRomâniei cu Statele Unite şi Occidentul. Astfel, cu excepţia unor rare scăpări în presă, foarte puţin din încercările sale de mediere aconflictului din războiul SUA -Vietnam şi, practic, nimic din negocierea relaţiilor Chinei cu Italia,Austria, Germania de Vest şi Suedia, în a doua parte a anilor ¶60, nu a fost făcut cunoscut publicului.La sfârşitul anilor ¶70, schimbările din conducerea României au condus la o pierdere catastrofală adirecţiei strategice în campania de subminare a controlului şi influenţei sovietice în regiune. Dreptrezultat, relaţia specială a Bucureştiului cu Occidentul a cedat progresiv ca urmare a campaniei demăsuri active pe care Moscova o exercita prin intermediul celorlalţi membri ai blocului, ca şi prinmembrii de facto ai Alianţei, precum Mongolia, Cuba şi Coreea de Nord şi prin grupul de agenţi 9
  • 10. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrasesovietici şi ai Pactului, de la preşedintele finlandez Urho Kekkonen, până la analista şefă pentru URSSşi Europa de Est a spionajului vest german, Gabrielle Gast. În al treilea rând, acest văl a continuat să se dovedească foarte rezistent şi pentru că Moscova areuşit să sorteze arhivele securităţii din toate ţările loiale. Guvernele de tranziţie ale Germaniei de Est,Poloniei, Cehoslovaciei, Ungariei şi Bulgariei au încheiat acorduri oficiale cu Moscova, permiţândaccesul KGB la dosarele serviciilor de spionaj extern, între 1989-1991, cu specificarea dreptului Äde aextrage orice material legat de securitatea Sovietică´. În 1990, personalul KGB a lucrat chiar în paralelcu grupurile cetăţeneşti, sortând arhivele serviciilor de informaţii externe din Cehoslovacia şiGermania de Est. În acelaşi timp, serviciile însele erau angajate în distrugerea propriilor dosare (maiales a celor operative). Acest efort a eşuat în cele din urmă în cazul Germaniei de Est, din cauza vitezei cu care s-aprăbuşit edificiul statului. În mijlocul colapsului, spionajul SUA care căuta arhivele STASI a dobânditarhivele Rosenholz înainte de a fi expediate la Moscova sau dispersate prin nenumăratele clădiri aleSTASI. Baza de date, reconstruită şi decriptată, a acestei arhive a serviciilor secrete externe a scoslimpede la iveală relaţia ostilă dintre serviciile României şi ale Tratatului de la Varşovia şi, împreunăcu dosarele est-germane care au supravieţuit referitoare la operaţiunea INTERKIT, au oferit un roadmap care a explicat şi alte informaţii incidentale despre operaţiuni ale KGB asupra României, oferitede foşti ofiţeri de informaţii sovietici, şi au fost ulterior confirmate de rapoartele puternic cenzurate dinarhivele serviciilor bulgare. Paradoxal, în ciuda opoziţiei neabătute la dominaţia sovietică în regiune, în anii ¶80, chiar şidupă ce România îşi pierduse locul strategic, agenţii dubli sovietici din ţară au fost capabili să strângăcapital din impopularitatea lui Ceauşescu, să discrediteze toate iniţiativele independente de politicăexternă şi de securitate ale României şi să exercite controlul temporar asupra instituţiilor de securitateşi de afaceri, în timpul şi imediat după Revoluţia din 1989. Este ilustrativ în acest sens faptul că fostulambasador în Statele Unite şi agentul dublu sovietic, Silviu Brucan, a propus cu succes alţi cunoscuţiagenţi dubli sovietici în posturi cheie pentru securitatea naţională, în timpul şi după revoluţie, inclusivpe ministrul apărării Nicolae Militaru (26 decembrie 1989 ± 14 februarie 1990), pe fostul director alserviciului de informaţii externe Mihai Caraman (13 ianuarie ± 23 aprilie 1992). Brucan însuşi adevenit principalul consilier al preşedintelui Iliescu până în iunie 1990 şi a rămas alături de primul-ministru Petre Roman până în septembrie 1991. Era greu de aşteptat o transparenţă a arhivelorserviciilor din partea cuiva care, aşa după cum îi declara în decembrie 1989 lui Viktor Zagladin, şefulSecţiei Internaţionale a Comitetului Central Sovietic, Äva face totul pentru a combate imperialismulamerican, chiar dacă aceasta contravenea directivelor ONU şi legilor internaţionale.´ Continuitatea post-1989 a revoluţiei Änegociate´ În cele din urmă, spre deosebire de revoluţia din România, care a condus la dezintegrareainstituţiilor, la anularea constituţiei şi la o abruptă şi imediată schimbare de putere, Polonia, Ungaria,Cehoslovacia şi Bulgaria şi-au negociat schimbarea de guvern. Continuitatea rezultantă a instituţiiloradministrative ale statului şi continuitatea virtuală a personalului instituţional a diminuat posibilitateaca adevăruri surprinzătoare să iasă la suprafaţă din acele sedii, mai ales în condiţiile competiţiei post-comuniste. Ca o ironie, cu toate că fusese singura ţară care îşi dizolvase aparatul de spionaj,desfiinţând direcţii întregi şi concediind peste 60% din personal în timp ce celelalte ţări şi-au asigurat oremarcabilă stabilitate a cadrelor şi aranjamentelor instituţionale, numai despre România s-a spus cătărăgăna reforma serviciilor´. Chiar şi Cehoslovacia a optat pentru continuitate până la sfârşitul anului1990 când, cu sprijin excepţional din partea Marii Britanii, SUA şi Germaniei a introdus o reformăradicală. Chiar şi acea reformă a lăsat personalul şi structurile serviciilor militare de informaţii practicneatinse şi a menţinut mare parte din personalul din serviciul extern. Situaţia a fost de departe mult maiproastă în Polonia şi Ungaria, unde aceleaşi discuţii de la masa rotundă şi-au atins strălucit scopul de aface o tranziţie paşnică de la sistemul partidului unic la cel pluripartid şi a menţinut o mare parte dinconducerea armatei şi a serviciilor instruită de KGB şi GRU. 10
  • 11. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Raportul Macierewicz, elaborat de guvernul polonez în februarie 2007, a detaliat modul în careofiţerii din serviciile militare au continuat să fie instruiţi în taberele GRU şi KGB, nu numai între1989-1991, ultimii ani ai Uniunii Sovietice ± dar şi în perioada 1992-1993, de către serviciilesuccesoare ruseşti, uşor reformate. Numirile şi promovările au continuat să se facă dintre cadrele Ädeperspectivă´, aprobate şi instruite de Moscova, incluzând trei dintre şefii şi patru dintre adjuncţii deservicii, până şi după intrarea în noul mileniu. Spre exemplu, 301 de instructori sovietici/ruşi au activatîn serviciul de informaţii militare al Poloniei (WSI) între 1991-2006, iar câteva zeci de absolvenţiactivau în Äeşalonul superior´ al structurilor WSI chiar şi în 2006. Stabilitatea cadrelor din serviciile maghiare, antrenate de KGB şi GRU, a fost chiar mai mare.Atunci când Ungariei i-a revenit şefia Comitetului NATO de contraspionaj a explodat un scandalinternaţional pentru că şeful serviciului de contraspionaj maghiar ± Serviciul de securitate naţională(NBH) ± petrecuse şase ani şi jumătate la Academia KGB Dzerjinschi din Uniunea Sovietică. Înacelaşi timp, directorul general al contraspionajului militar (Serviciul de securitate militară: KBH) şiofiţeri responsabili cu arhivarea, atât de la KBH cât şi de la serviciul de informaţii externe (Serviciulde Informaţii: IH), erau absolvenţi ai academiei KGB. Unii observatori au privit aceste conexiuni ca fiind un câştig, oferind mai multe informaţiiasupra serviciilor ruseşti, asupra metodelor şi operaţiunilor acestora. Totuşi, aşa după cum menţionaraportul Macierewicz, scopul principal al instructorilor KGB şi GRU era identificarea dependenţelor şislăbiciunilor studenţilor şi vulnerabilităţile instituţionale ale serviciilor ţărilor de origine, sugerândmijloace de contracarare. Cel puţin în cazul Bulgariei, reţeaua cooperării clandestine, Äconstruită timpde 45 de ani´, a însemnat că personalul superior Ädiplomatic, de securitate şi militar şi-a păstratobiceiurile şi practicile de a-şi coordona atitudinile şi practicile´ cu Kremlinul. De aceea, este mult maiprobabil ca Moscova să fi continuat să-şi exercite influenţa pentru păstrarea secretului asupraoperaţiunilor trecute şi să conducă politica curentă, şi în cazul Poloniei şi Ungariei, făcând improbabilfaptul ca membri ai conducerii serviciilor să se grăbească să dezvăluie ceva ce Moscova ar fi dorit săpăstreze secret. Chestiuni şi Alianţe care au precedat comunismului şi au succedat comunismului. Basarabia Pe lângă continuitatea structurilor, a personalului şi a atitudinilor partenerilor Äapropiaţi´,existau de asemenea mai multe interese specifice care s-au menţinut după colapsul Uniunii Sovietice.În puternic contrast cu relaţia polonezo-rusă, în care problemele frontierelor, identităţii naţionale,opţiunilor politice fuseseră rezolvate în mare măsură înainte de sfârşitul războiului rece, problemelecare au alimentat ostilitatea sovietică şi maghiară împotriva României s-au menţinut în continuare înnoul mileniu. În consecinţă, cu toate că chestiunile Basarabiei/Moldovei şi Transilvaniei au rămas ţinteprioritare ale spionajului ungar sau sovietic încă de la sfârşitul primului război mondial, aproape nimicdespre operaţiunile maghiare sau sovietice nu a fost declasificat sau publicat. Legea securităţiinaţionale a Ungariei, de exemplu, stipulează clasificarea operaţiunilor de spionaj pentru o perioadă depână la 90 de ani, făcând improbabilă, pe termen mediu, posibilitatea unor revelaţii arhivistice,referitoare la perioada comunistă. Într-adevăr, structurile tradiţionale de cooperare au fost mult întărite prin similarităţile dintrediaspora maghiară post-imperială şi mult mai numeroasa diasporă rusă Ädin vecinătate´, după colapsulimperiului sovietic. Ungaria a fost primul stat cu care Rusia a încheiat un tratat bilateral de ţară, îndecembrie 1991, pregătit anterior la ambasada Ungariei de la Moscova. Moscova şi Budapesta austabilit atunci relaţionarea oficială a disputelor etnico-teritoriale cu România, semnând în noiembrie1992 o declaraţie comună de cooperare pentru Asigurarea Drepturilor Naţionale, Etnice, Religioase şiLingvistice ale Minorităţilor, document desemnat de ambele părţi drept un punct de cotitură în relaţiileruso-maghiare. Liderii postcomunişti din Ungaria au susţinut cu insistenţă autonomia teritorială a maghiarilordin Transilvania, reminiscenţă a campaniei revizioniste de decenii, lansată de Budapesta după primul 11
  • 12. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraserăzboi mondial. Într-adevăr, cei doi care, în 1987, au întemeiat ceea ce urma să devină primul partidconducător al Ungariei post-comuniste ± Forumul Democratic Maghiar ± au fost Sandor Csoori,preşedinte al Federaţiei Mondiale a Maghiarilor, înfiinţată în 1927 pentru a forţa pretenţii teritoriale, şiun proeminent iredentist, Istvan Czurka. În orice caz, acuzaţiile exagerate de încălcare a drepturilorminorităţilor, asimilare forţată şi Ägenocid cultural´, care părea plauzibile în perioada izolării Românieidin timpul Războiului Rece, au făcut loc primelor misiuni de supraveghere din partea instituţiiloreuropene. Transparenţa referitoare la aceste aspecte ale relaţiei sale cu România lipsesc în cazul Rusiei.La începutul anilor ¶90, Kremlinul era intens preocupat de atracţia pe care o Românie stabilă, orientatăspre vest ar fi putut să o exercite asupra Republicii Socialiste Moldova. La fel cum URSS propagaimaginea României ca având Äo influenţă primitivă şi negativă asupra identităţii moldoveneşti´, ceeace impunea protecţia sovietică împotriva Äasimilării româneşti´ în perioada războiului rece,dezinformarea rusă alimenta acum animozitatea Chişinăului şi Kievului împotriva Bucureştiului,prezentându-l ca având Äambiţii teritoriale faţă de Moldova şi părţi ale Ucrainei pe care le pierduse înfavoarea URSS, după cel de-al doilea război mondial´, în timp ce descriau Moscova Äca fiindapărătoarea integrităţii teritoriale a vecinilor din nord ai României´. La începutul anilor ¶90, CIA considera că Äpresiunile separatiste vor continua să crească´ înRSS Moldova şi că: Sentimentele naţionaliste din Moldova au fost întărite de evenimentele recente din România. Eposibil ca ele să se intensifice dacă noul regim român va putea stabiliza ţara şi va începe să introducăun sistem politic democratic, viabil. Opt luni mai târziu, comunitatea serviciilor de informaţii ale SUA a căzut de acord că, în timpce Moldova va continua să încerce să obţină independenţa, Äo deplasare a României către un maiputernic autoritarism, îi va face, probabil, pe moldoveni să-şi dorească să rămână în Uniune.´ Deci,Moldova Sovietică putea fi păstrată şi apropierea Moldova-România putea fi blocată, împiedicândconsolidarea autorităţii administrative şi progresul reformelor din România, încurajând turbulenţele,divizarea şi reacţiile autoritare. În cazul în care KGB-ul a tras concluzii privitoare la evoluţia relaţieiMoldova-România similare cu cele ale CIA, atunci este probabil că acesta a identificat un interespentru continuarea instabilităţii din România. Focalizarea Rusiei pe relaţia Moldova-România a devenit mult mai intensă în 1993, cândNATO şi-a deschis oficial uşa pentru noi membri, iar SUA au iniţiat primul program de asistenţăpentru România. O Românie stabilă, prosperă şi sigură ar fi exercitat o atracţie enormă pentruRepublica Moldova şi, posibil, chiar şi pentru Ucraina. Evgheni Primakov, director adjunct al KGB şişef al Primul Directorat ± redenumit rapid Sluzba Vneshnei Razvedki: SVR, la începutul lui octombrie1991- a condus campania împotriva extinderii NATO, insistând că România va emite pretenţiiteritorial dacă va fi admisă în Alianţa Nord Atlantică şi îşi va anexa Moldova. Primakov s-a implicat şiîn dezinformările privitoare la discreditarea conducerii independente a României, afirmând, deexemplu, că ÄCeauşescu a cerut să fie trimise trupe sovietice în România´ pentru a-l sprijini în timpulRevoluţiei când, de fapt, conducătorul român protesta energic contra inexplicabilului aflux de Äturişti´sovietici din ţară Äşi ameninţa cu contramăsuri´. Kremlinul post comunist a încercat, de asemenea, să exploateze Äeşecul´ stabilirii de relaţiibune cu vecinii ± o cerinţă premergătoare pentru statutul de membru NATO ± ca pârghie de manevră atratatului de alianţă cu România. În efortul său de dezbinare a Chişinăului şi Bucureştiului, deexemplu, chiar şi cel mai dezinteresat ajutor şi asistenţă românească au fost etichetate drept amestec întreburile interne ale Moldovei, ajutând evident, în acelaşi timp, separarea regiunii Transnistria şiexercitând puteri monopoliste pentru adjudecarea conflictului Moldova-Transnistria şi a urmăriloracestuia. Emblematică pentru strategia Rusiei a fost condiţionarea tratatului bilateral cu Bucureştiul deincluderea unei clauze care să excludă aderarea la alianţa nord-atlantică. Drept rezultat, România a fostsingurul stat fost membru al Tratatului de la Varşovia cu care Rusia a refuzat să încheie un astfel detratat de-a lungul anilor ¶90. În cele din urmă, Moscova a acceptat să încheie un astfel de tratat, numaidupă iulie 2003, la aproximativ opt luni după ce NATO a anunţat oficial admiterea României şi la 12
  • 13. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrasepeste un deceniu după ce Rusia încheiase tratate similare cu Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şiBulgaria. Insistenţa Rusiei, din 2008, ca SUA să anuleze unilateral acordurile de înfiinţare a unor bazemilitare în România şi continua sa implicare în problemele Moldovei, într-o manieră care descurajeazăputernic relaţii mai apropiate cu România, indică persistenţa unor obsesii strategice foarte similare cucele care au motivat ostilităţile anterioare ale sovieticilor faţă de România. Ca urmare, în viitorulapropiat, pare a fi redusă posibilitatea unor interese instituţionale care să aducă o clarificare a relaţiilorşi operaţiunilor Moscovei contra României, din perioada războiului rece. CAPITOLUL II Ambiţii imperiale, conflicte comuniste Larry Watts pune acest capitol al lucrării sub un Motto datorat lui«Leon Troţki, din 1921 : ´Aceste fapte fac lumină asupra declaraţiilor ciudate, deplasate şi absolut monstruoase făcutede unii«referitoare la faptul că între România, Rusia şi Ucraina ³relaţiile de bună vecinătate´ ar fiavut un loc primordial.Dacă am da o interpretare mai largă acestui tip de relaţii de bună vecinătate,diferenţa dintre război şi pace ar dispărea cu totul«´ De-a lungul primelor 30 de pagini din acestcapitol , reputatul istoric american relatează cronologic, cu date concrete, că, de fapt, Äluptaclandestină dintre România şi celelalte state membre ale Tratatului de la Varşovia a fost ecoul uneischeme de comportament cu o durată de peste«un secol´! ÄPuterile imperiale , direct implicate în regiune ± Imperiul Rus, Monarhia Austro-Ungară sauImperiul Otoman ± nu puteau privi favorabil unificarea şi independenţa Principatelor Române(«) Inspecial Rusia ţaristă şi partea ungară a dualei monarhii se temeau că unirea principatelor ar reprezentao irezistibilă atracţie pentru majorităţile etnice româneşti din Basarabia şi Transilvania(«)Astfel detemeri erau bine motivate, dat fiind şovinismul extreme al conducătorilor ruşi şi maghiari împotrivalocuitorilor români, care fuseseră privaţi de drepturi, în secolele 19 şi 20. Atât St.Petersburgul, cât şiBudapesta se temeau că un stat românesc consolidat va constitui un punct de reper pentru mişcărilenaţionale ale popoarelor din Europa de Sud-Est´ Cu alte cuvinte, istoricul american demonstrează că strânsa legătură ruso-maghiară a căutat săsubmineze mai bine de un secol consolidarea statului şi credibilitatea României, ca potenţial partenerpentru puterile externe. Din acest al doilea capitol al lucrării, Ziaristi Online.ro publică fragmentul intitulat Influenţa asupra politicii Cominternului De la înfiinţarea sa, la începutul lui martie 1919 şi până la dizolvarea sa oficială, în 1943,Cominternul a fost centrul mişcării comuniste mondiale şi forul în care erau rezolvate conflictele departid. Dintre toate partidele din statele care urmau să facă parte din Blocul Sovietic, România era celmai slab situată în definirea unei perspective cu caracter naţional şi, cu atât mai puţin, în apărarea unuiasemenea caracter. În perioada primilor ani ai existenţei Cominternului, România a fost singura carenici măcar nu era reprezentată la Congres, cu atât mai puţin în forurile de decizie şi în aparatuladministrativ. Chiar şi după afilierea românilor la Comintern, în 1921, ei au rămas o prezenţăinsignifiantă în comparaţie cu toţi ceilalţi viitori Äparteneri apropiaţi´ din Tratatul de la Varşovia.Absenţa românească era în contrast flagrant cu prezenţa şi influenţa ungurilor în Comintern. Ei au avutuna dintre cele mai largi reprezentări din Europa de Est, formată atât din foşti prizonieri de războirecrutaţi de Armata Roşie ± un număr de 100.000 adică 33% dintre voluntarii prizonieri de război dinRăzboiul Civil Rus ± şi refugiaţi, foşti membri ai guvernului Kun. Astfel, un număr extraordinar deÄvechi bolşevici´ maghiari cu cetăţenie sovietică ± zeci de mii ± au devenit elemente de bază aleaparatului Cominternului şi ale altor organe sovietice. Infiltrate larg şi adânc în structurile de puteresovietice, datorită rolului avut în stadiile iniţiale ale revoluţiei şi războiului civil, rolul şi dimensiunealor le-au oferit o influenţă enormă asupra politicii sovietice şi a Cominternului. 13
  • 14. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Într-unul din momentele cele mai proaste, ungurii ocupau 300 de poziţii în aparatul Cominternşi erau prezenţi la cele mai înalte niveluri de decizie, de la management şi până la tâmplari şiinstalatori la Hotelul moscovit Lux, care îi găzduia pe membrii din străinătate ai Cominternului.Prezenţa lui Kun, Endre Rudiansky şi Matyas Rakosi în conducerea Comintern arată onoarea cu careerau trataţi la Moscova. Jenö Varga a condus timp de peste două decenii Institutul de EconomieMondială şi Relaţii Internaţionale (IMEMO) ± un centru de informaţii şi think-tank. Jenö Landler,succesorul lui Bohm la comanda Armatei Roşii Ungare, în iulie 1919, a fost unul dintre cei şaptestrăini îngropat la Zidul Kremlinului (şi singurul ne-occidental).??? Ungurii au avut una dintre cele mai ridicate rate de supravieţuire din perioada purificărilor dinanii 30, care au eradicat practic etnicii polonezi, români şi germani din Comintern. Stalin i-a tratat, înperioada Ezhovschina, mai degrabă ca pe o naţionalitate sovietică, decât ca pe trădători Ästrăini´.Nikolai Ezhov însuşi a subliniat în diverse ocazii că ţintele sale principale erau Äpolonezii, românii şigermanii´, în timp ce Stalin stabilea că statele europene implicate în conspiraţia ÄZinovevistă-Troţchistă´ erau Germania, Polonia, România, Finlanda şi Statele Baltice ± nu Ungaria (şi respectivCehoslovacia sau Bulgaria). Stalin a intervenit chiar, atunci când Iezhov l-a reprimat pe DirectorulIMEMO, Varga, pentru Äatitudinea sa extrem de necooperantă´ şi l-a apărat pe ungur. Influenţa din cadrul Serviciilor de informaţii sovietice. Cominternul in Romania Mai important, Cominternul constituia sediul unei reţele clandestine internaţionale de agenţi,care operau împotriva guvernelor din statele lor de origine, în serviciul Ärevoluţiei mondiale´ care, prinÄcentralizarea democratică´, devenise sinonimă cu Moscova. Sarcinile principale ale Cominternuluierau finanţarea acoperită, propaganda albă şi neagră şi spionajul direct, toate acestea în scopulconstruirii unei reţele de partide comuniste necesare pentru doborârea Ärevoluţionară´ a adversarilor.Operativii Cominternului nu au avut prea multe probleme în realizarea transferului de la conspiraţiapolitică acoperită, la munca de informaţii oficială. Ei erau deja, în principal, agenţi de informaţii, careoperau pentru o putere străină şi foloseau metodele învăţate la Moscova: nume false, documente false,legende, comunicări criptate, căsuţe poştale oarbe, finanţări acoperite, construirea de reţele şicontrafilajul. Tentativele de a-i exonera pe Cominternişti de a fi fost agenţi sovietici, făcând deosebirea întreaceştia şi ofiţerii de informaţii sovietici, nu ţine cont de această realitate fundamentală. De exemplu,viitorul conducător maghiar Imre Nagy a fost cominternist şi agent NKVD, cu toate că s-au făcutîncercări de negare a ambelor afilieri. Eforturi similare au fost făcute referitor la Valter Roman, SilviuBrucan şi Leon Tismăneanu, ultimul fiind unul dintre primii doi cei mai bine plătiţi agenţi sovietici din1945. Toţi cominterniştii trimişi peste hotare erau agenţi sovietici. Nu existau graniţe fixe între muncade partid şi cea de spionaj sau între diversele servicii ale tinerei comunităţii de informaţii sovietice, iarcominterniştii treceau constant de la o activitate sau organizaţie la alta. Reţelele de informaţii sovietice erau construite pe scheletul stângii radicale, stabilit mult înaintede fondarea Cominternului în 1919. Cei 300.000 de prizonieri de război care au trecut la bolşevici şi s-au oferit voluntari în perioada Războiului Civil au furnizat bazinul iniţial de recrutări pentru serviciilede informaţii şi cele coercitive sovietice. Supra-reprezentarea ungurilor printre voluntarii prizonieri derăzboi s-a oglindit şi în servicii. În Siberia, în anii 1920-1930, ei erau atât de prevalenţi în sistemul desecuritate sovietic, încât termenul vengrii (cuvântul rusesc pentru ungur) era sinonim cu Cheka(CEKA). Bela Kun, tot un agent al Cominternului, a fost probabil cel mai cunoscut, dar au existat deasemenea personaje proeminente în organizaţiile succesoare OGPU, GPU şi NKVD. Karl V. Pauker,de exemplu, a fost şef al Serviciului de Gardă NKVD, responsabil cu paza personală a lui Stalin (pânăla epurările din 1930) şi un intim al dictatorului. Teodor Maly ± unul dintre Äcei mai mari ilegalişti´ alcărui portret a fost aşezat mai apoi Äpe pereţii din Camera memorială a KGB´ ± i-a recrutat între 1936- 14
  • 15. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase1937 pe membrii grupului de la Cambridge ÄCei cinci magnifici´ (iar compatriotului său Laszlo Dobos± Louis Gibarti i se atribuie recrutarea iniţială a lui Philby, în 1934). RU a fost primul şi probabil cel mai frecvent recrutor al Äcredincioşilor adevăraţi´ dinComintern. La începutul lui 1918, la simpla solicitare a RU, Cominternul va hotărî ca Äun mare număr,uneori sute de comunişti, să devină agenţi sovietici secreţi.´ Eclipsaţi poate de polonezii şi nemţii dinRU, ungurii tot s-au putut mândri cu agenţi precum Bela Vago, şeful operaţiunii Äcorespondenţiimuncitori´ (RABCOR) din Germania, Arthur Koestler şi Sandor (Alexander) Rado de la RedOrchestra. Rado, cu toate că avea numai 19 ani când a intrat în Armata Roşie a lui Kun, era consideratun membru al Ävechii gărzi´ din Moscova, transferat Äîn cele mai înalte cercuri ale InternaţionaleiComuniste´ şi care se bucura de protecţia Äpreşedintelui Comintern, Zinoviev´. În 1919, Rado aorganizat prima agenţie sovietică de presă (ROSTA) în Haparanda, Suedia, combinând jurnalismul cumunca de informaţii, ceea ce va deveni Äo a doua natură a Rado´ şi o specialitate a spionajuluimaghiar. Fostul comisar de război al lui Kun, Vilmos Böhm, operând sub numele de cod sovieticOrestes, s-a infiltrat în spionajul britanic (şi american) în perioada celui de-al doilea război mondial.Lucrând în Camera britanică de analiză a presei din Stocholm (British Press Reading Office), el ainfluenţat evaluările tentativelor aliaţilor lui Hitler de a părăsi Axa, poziţionându-se în acelaşi timp caintermediar pentru ieşirea Ungariei din alianţă. Lui Böhm i se atribuie manipularea operaţiunilor luiRaul Wallenberg şi, apoi, facilitatea arestării sale de către autorităţile sovietice. Cel mai puternic serviciu de spionaj, din punct de vedere al legăturii directe la ierarhiasovietică, era Departamentul de relaţii internaţionale (Otdyel Mezhdunarodnoi Svyazi: OMS) alCominternului. OMS acţiona ca un centru de coordonare al celorlalte servicii, ducând în acelaşi timp laîndeplinire funcţia de bază, aceea de conducere a partidelor comuniste străine. Acesta distribuia ordine,fonduri şi teme de propagandă partidelor Änaţionale´; servea drept contact către organizaţiile dinilegalitate; asigura documente false agenţilor Comintern; menţinea contactul cu celelalte organe alesecurităţii sovietice şi conducea operaţiunile de spionaj şi culegere de informaţii din străinătate. Fostulşef al operaţiunilor sovietice de spionaj din Europa îl descria drept Äinima Cominternului´, carecontrola liderii Äpartidelor comuniste autonome din Europa´. Pe lângă celelalte funcţii, OMS conduceafalsele organizaţii de front ÄPrietenii Uniunii Sovietice şi găzduia organizaţii´ umanitare şi pentrudrepturi civile aşa-zis non-partizane. Propaganda OMS şi efortul de dezinformare din Occident erau conduse de Willy Münzenbergşi de mâna sa dreaptă, fostul prizonier de război sovietic, Lászlo Dobos, mai bine cunoscut sub numeleclandestin Louis Gibarti. Münzenberg şi Gibarti au creat o vastă reţea de organizaţii şi camarazineştiutori care puteau fi mobilizaţi în sprijinul Moscovei, prin ceea ce Münzenberg denumea ÄClubulInocenţilor´. Gibarti-Dobos sunt consideraţi a fi fondatorii tehnicii împletirii Äpropagandei cuspionajul şi acţiunile sub acoperire´ ± baza Ämăsurilor active ± şi având o contribuţie la inventareafrontului Äagenţiilor de presă´, care puteau Äplasa pentru propagandă poveştile fabricate, dorite deaparat, puteau servi ca acoperire pentru agenţi şi ca acoperire pentru fluxul de informaţii obţinut dinspionaj.´ În 1924, când Moscova a anunţat crearea Republicii Socialiste Sovietice Autonome a Moldovei± Äbaza României sovietice´ ± care în cele din urmă Äva elibera fraţii care gemeau sub juguloligarhiei´, centrele sovietice de informaţii din Odesa şi Tiraspol au condus o Ärevoltă´, cu centrul înoraşul basarabean Tatar Bunar, care a fost rapid înăbuşită de Siguranţă şi de militarii români.Müntzenberg şi Gibarti au montat apoi o campanie Äumanitară´ internaţională, împotriva autorităţilorromâne pentru eliberarea Äţăranilor şi muncitorilor nevinovaţi´ aduşi în faţa tribunalului. IntelectualiiRomain Rolland şi Henri Barbusse au fost foarte uşor de înrolat în această campanie, din moment cecolegul lor, secretar la asociaţia Amsterdam-Peyler, Alex Kellerman (Sandor Nogradi) era tot agentOMS. Gibarti şi şeful lui au activat apoi în SUA, creând nenumărate organizaţii umanitare, producândfilme la Hollywood şi adunând semnături ale senatorilor şi congresmanilor SUA pe petiţiile lor. J. Peters (Joszef Peter), veteran al Armatei Roşii maghiare, a condus Departamentul pentruMinorităţi Naţionale al Partidului Comunist din Statele Unite ale Americii (CPUSA) înainte să devină 15
  • 16. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrasesă devină şeful Äaparatului secret´ ilegal al CPUSA, între 1929 şi iunie 1938. Confirmat în funcţie deofiţerul de legătură al Cominternului din SUA, John Pepper (fostul comandat în Armata Roşiemaghiară, Joszef Pogany), el a lucrat în principal pentru spionajul Cominternului şi, deci, cu GRU şiNKVD INO. Penetrând Departamentul de Stat al SUA, serviciile armate, Departamentul de Interneetc., Peters a creat reţeaua de spioni care îi includea pe Whittaker Chambers şi Alger Hiss şi a pusbazele masivei infiltrări a primei agenţii de spionaj americane: Biroul pentru Servicii Strategice(Office of Strategic Services ± OSS) din perioada războiului. Penetrarea extensivă a secţiilor balcanicăşi maghiară din departamentul de analiză şi cercetare al OSS, au permis Moscovei nu numai să capeteo imagine internă inestimabilă asupra percepţiilor şi intenţiilor SUA, dar să şi influenţeze analizeleîntr-o direcţie favorabilă. Coaliţiile Änaţionale´ din Comintern Dominaţia sovietică asupra comunismului basarabean şi dobrogean şi directul control maghiarasupra stângii radicale din Transilvania s-au transformat într-o schemă complexă şi unică de controlasupra RCP care s-a menţinut din 1918 până mult după venirea la putere a comuniştilor, după al doilearăzboi mondial. Situaţia s-a complicat din cauza antagonismului adesea deschis dintre Äbasarabeni´ şiÄtransilvăneni´, pe de o parte şi comuniştii din Vechiul Regat, pe de altă parte. ConducereaCominternului, deja iritată că singura revoluţie victorioasă dintr-o altă ţară fusese înfrântă de armataromână, era Äfurioasă´ că românii, nu numai că nu duseseră la îndeplinire ordinele specifice Äde a-lajuta pe Kun şi a sabota acţiunile guvernului român´, ci Äîi avertizaseră public pe comuniştii unguriÄsă scoată la iveală ţelurile naţionaliste´ şi Äsă spună în faţa opiniei publice că doresc o Ungarie mare´,în loc să compromită idealurile comunismului Äprin intenţiile naţionaliste Äascunse în spatele ideilorsocialiste´. După aceea, comuniştilor români li s-a atribuit un statut inferior în mişcarea comunistă, nu multdiferit de marginalizarea şovinistă a etnicilor români din perioada imperiilor. Una dintre primeleîntrebări adresate românilor atunci când au solicitat afilierea la Comintern, în noiembrie 1921, a fost:Äce au făcut în sprijinul Republicii Sovietice Ungare?´ ÄAripa transilvăneană´, încă ramură aPartidului Comunist Ungar, a refuzat cu ostentaţie să negocieze afilierea pentru nou-înfiinţatul PartidComunist Român (PCR), în timp ce partidul bulgar şi cel maghiar s-au angajat Äîntr-o campanie petermen lung împotriva României şi a clasei sale muncitoare, în interiorul Internaţionalei´, acuzândPCR de Ädeviaţionism social-patriotic´. Agendele Äbasarabeană´ şi Ätransilvăneană´ erau destul de clar reflectate în liniaCominternului pentru cesiunea de teritorii româneşti cu afilierea minoritară, mai degrabă decâtmajoritară la statele vecine. Introdusă oficial la şedinţa Federaţiei Comuniste Balcanice din decembrie1923 (la care au participat Rakovschi, Dimitrov şi Stepanov), anunţarea acestei linii a coincis cucrearea Organizaţiilor Revoluţionare Dobrogene şi Basarabene Äpentru a acţiona ca unităţi iredentisterevoluţionare´. În iulie 1924, al 5-lea congres al Cominternului a accentuat influenţa maghiară,considerând ca fiind Äesenţiala intensificarea activităţii comuniste în rândurile populaţiei maghiare dinteritoriile anexate la Cehoslovacia, România şi Iugoslavia´ şi determinarea Äpartidelor comuniste dinacele ţări´ să lanseze o campanie care Äsă cheme la auto-determinare şi la secesiune de statele care leanexaseră´. Sloganuri similare au fost adoptate pentru separarea Basarabiei şi Äa Bucovinei şi aDobrogei de România.´ Cu PCR obligat acum să promoveze divizarea ţării în baza pretenţiilor teritoriale, mai degrabădecât a componenţei etnice, aripa transilvăneană condusă de unguri a Äre-intrat triumfătoare în partid´.În 1924, sub mâna conducătoare a Cominternului, PCR a ţinut al 3-lea Congres la Viena ± pe atuncisediul central al operaţiunilor de spionaj sovietice din Balcani ± şi l-a ales în frunte pe Elek Koblos,veteran al campaniei din Transilvania a Armatei Roşii Ungare şi membru recent al Partidului ComunistUngar (PCU). Avertizându-i pe români că revoluţia lor şi Äadevărata independenţă´ necesitau mai presus deorice Äca eforturile minorităţilor subjugate să se sprijine pe principiul auto-determinării şi până la 16
  • 17. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrasesecesiunea completă de statul existent,´ congresul a exprimat totodată speranţa Ämuncitorilor şiţăranilor din Basarabia că revoluţia lor naţională îi va uni cu URSS.´ Köblös a condus după aceeaafacerile PCR de la sediul din Târgu Mureş, folosind numele de cod ÄVekas, până când ancheteleasupra agitaţiei revoluţionare din Chişinău, Basarabia i-au relevat rolul, în 1925.´ Pentru a se asigura că PCR va trece la considerarea dezmembrării statului român ca fiindprioritară celei a schimbării de regim, la conducerea partidului au fost impuşi, în următorii 20 de ani,cetăţeni străini, începând cu 1924 şi până la lovitura internă a lui Gheorghe Gheorghiu Dej şi aadepţilor lui, în aprilie 1944. Deşi mulţi au subliniat etnicitatea ne-românească a conducătorilor PCR,în perioada 1924-1944, originea etnică era de fapt mult mai puţin importantă decât faptul că toţi eraureprezentanţi ai intereselor de dezmembrare a României, fără a ţine cont de vreun principiu umanitarsau etnic. Conducerea PCR a oscilat între aripa transilvăneană ÄUngaria Mare´ şi facţiuneaanexaţionistă bulgaro-basarabeană. În 1933, de exemplu, PCR avea 440 de membri maghiari, 380 demembri din aripa basarabeană (bulgari, ruşi, ucraineni şi moldoveni) şi Änumai´ 375 de români.Procentul era practic mult mai slab, date fiind categoriile suplimentare cu 300 de membri evrei şi 70 ±Äalţii´ care ascundeau faptul că aceştia reprezentau în mare măsură agendele aripilor transilvăneană(maghiară) şi basarabeană (sovietică). Chestiunea teritorială şi revizionismul asociat acestora au aliniat Rusia sovietică şi intereselemaghiare vis-a-vis de România atât la nivel de partid, cât şi de stat şi s-au dovedit capabile să motivezechiar şi elitele extrem de conservatoare din Ungaria să coopereze cu comuniştii şi să devină ei înşişicomunişti. Alinierea în această privinţă a programelor comuniste şi naţionaliste în perioada interbelică,a facilitat nu numai un nivel de comunicare excepţională între cele două părţi, dar şi complicitate şicoordonare cu diverse ocazii. Elek Köblös, de exemplu, a fost înlăturat de Moscova şi aripabasarabeană din funcţia de conducător al PCR, la al 4-lea congres românesc de la Harkov, în 1928pentru Äîncercarea de a servi interesele guvernului maghiar din Budapesta şi nu pe cele aleInternaţionalei.´ Înlocuitorul lui Köblös, ucraineanul basarabean Vitali Holoschenco, un protejat al luiRacovschi din Partidul Comunist Ucrainean, a condus PCR din Ucraina, între 1928-1931. El a fostînlocuit de un membru al Partidului Comunist Polonez, ucraineanul polonez Alexander Danieluk-Stefanschi, care a condus PCR de la sediul din Berlin, în perioada 1931-1936. Nepotul lui Racovschi,Boris Stefanov, un secesionist dobrogean, a deţinut funcţia de şef al PCR între 1936-1940, cu toate cădiferiţi membri ai aripii transilvănene (Bela Brainer, Jenö Iakobovicz şi Miklos Goldberger) au conduspractic activităţile în România, în anii 1938-1940 când Stefanov a lucrat la Moscova. TransilvăneanulStefan Foris, un alt veteran al Armatei Roşii Maghiare, a preluat conducerea în 1940, până în aprilie1944 când a fost eliminat prin forţă. Transilvania Soluţia rămâne separarea Transilvaniei « fie provizoriu, până când vom ajunge la un acord cuUngaria sau cu România, fie pe termen lung, ţinând cont că acest mic stat va avea nevoie de unprotector, care nu poate fi decât Uniunea Sovietică« Dependenţa României faţă de noi va fi şi maimare dacă Transilvania rămâne un stat de sine stătător, iar viitorul acesteia va depinde de noi. Comisia Litvinov 1944 Idealul comun nu poate fi realizat decât printr-o propagandă bine direcţionată« Elementelenoastre de încredere trebuie să se infiltreze în Partidul Comunist Român, pe orice cale posibilă, undevor trebui să acţioneze intens şi în manieră disciplinată pentru a câştiga încredere şi a obţine funcţiiimportante mai ales în administraţia de stat. 17
  • 18. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Guvernul Maghiar 1946 La începutul celui de-al doilea război mondial, chestiunea teritorială basarabeană şi ceatransilvăneană erau strâns conexate în concepţia sovietică. Politica dusă de Comintern, ca România săcedeze acele teritorii împreună cu Bucovina şi Dobrogea, a fost revigorată după criza cehoslovacă din1938, când Moscova a început să-şi declare sprijinul pentru iredentismul teritorial al guvernuluiHorthy. Evoluţia a fost predictibilă date fiind interesele comune ale ÄUngariei şi Uniunii Sovietice faţăde România, care au împins cele două ţări una spre cealaltă,´ după primul război mondial. Mesajul nua trecut nerecepţionat la Budapesta. Încă odată se prefigura formarea unei coaliţii sovieto-maghiaro-bulgare pentru o ofensivă împotriva României. Paradoxal, Berlinul formase deja o coaliţie cu Ungariaşi Bulgaria, iar, în 1939, va face acelaşi lucru cu URSS, ca parte compinentă a scopului mai larg al luiHitler de a redesena frontierele europene şi a redefini balanţa de putere. Coaliţia Äroşie-albă´ în a doua campanie transilvăneană Horthy l-a rechemat imediat pe generalul Henrik Werth de la pensie şi l-a numit şeful statuluimajor al Honved. Werth, un veteran al operaţiunilor Armatei Roşii Maghiare din prima campanietransilvăneană din 1919, a prezentat planurile unei ofensive militare în Transilvania, prin văileSomeşului şi Mureşului, cu alocarea unui rol semnificativ operaţiunilor de sabotaj ale organizaţiilorparamilitare care se pregătiseră pentru recuperarea militară a Transilvaniei de la începutul anilor `30.Spre exemplu, Membrii Asociaţiei Trăgătorilor de Elită Maghiari (Országos Magyar LövészEgyesület) erau antrenaţi în ordinele militare ale celor 22 de contingente militare ungare etnice dincadrul armatei române, cu scopul evident al infiltrării şi subversiunii. Între 1938 şi 1939, spionajulmaghiar a organizat, din nou, reţele de partizani pentru a sprijini invazia militară. În toamna lui 1939,Serviciul de Siguranţă Internă al României a descoperit astfel de grupuri care operau în Carei, CehulSilvaniei, Cluj, Hunedoara, Marghita, Miercurea Ciuc, Odorhei, Satu Mare, Târgu Mureş şi Zalău.Grupul Satu Mare, unul dintre cele mai mari, cuprindea 130 de persoane şi era condus de clericicatolici şi reformaţi împreună cu personal militar de la Budapesta, mulţi dintre ei fiind instructori înunitatea paramilitară Rongyos Gárda (Garda Furioasă). Rongyos Gárda, formată mai ales din veteranimaghiari din Transilvania, şi-a câştigat reputaţia de a fi de o brutalitate excesivă în perioada în care aactivat pentru dezmembrarea Cehoslovaciei, ocuparea Ruteniei, invazia germană în Polonia şi prinatrocităţile din Serbia. Pe lângă sarcinile principale de provocare a panicii şi îngreunare a retrageriiarmatei române, ea avea şi scopul de a crea un pretext plauzibil, în opinia internaţională, pentruintervenţia armată a Ungariei. În acest sens ei au plănuit Äarderea satelor germane (şvabe sau săseşti)´însoşită de o campanie de propagandă centralizată pentru atribuirea acestor atrocităţi autorităţilorromâne naţionaliste. Intenţia Moscovei de a intra în Basarabia, sprijinul faţă de pretenţiile Ungariei şiîncurajarea pretenţiilor Bulgariei asupra Dobrogei au devenit explicite aproape imediat după semnareapactului Hitler-Stalin, în august 1939. La începutul lui decembrie, fostul şef al PCR ± şi secesionistmilitant al Dobrogei ± Boris Stefanov a publicat un articol în ziarul Cominternului în care sugeracesiunea iminentă a provinciilor româneşti şi pleda pentru necesitatea stabilirii de baze militaresovietice în aceste teritorii. Guvernul maghiar şi conducerea armatei Äs-au angajat instantaneu înpregătiri militare şi diplomatice fervente´, care urmau să le permită să acţioneze la izbucnirea unuiconflict româno-sovietic. Generalul Werth, care întocmise pentru Consiliul Suprem al Apărării al luiHorthy câteva proiecte Äale unei convenţii militare cu Uniunea Sovietică pentru coordonareamomentului atacului´, a fost acum autorizat să negocieze cu partenerii sovietici şi Äa fost realizat unplan detaliat cu specificarea pretenţiilor Ungariei asupra României şi a condiţiilor intervenţiei´. Werthera sprijinit de Horthy şi de un număr de ofiţeri superiori, inclusiv de viitorul său succesor, generalulFerenc Szombathelyi, Äcare considera că încheierea unei înţelegeri cu Rusia, în defavoarea Românieieste şi posibilă, şi dezirabilă ´. Generalul Gabor Faragho, veteran al primului război mondial, vorbitorde limba rusă, implicat în negocieri, a fost numit ataşat militar la Moscova pe 1 iulie 1940, imediatdupă anexarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. În prima parte a anului 1940, ambasadorul germanla Budapesta a raportat uluit cât de deschis Äambasadorul sovietic de aici încuraja Ungaria să treacă la 18
  • 19. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraseacţiune armată împotriva Transilvaniei´, idee pe care o exprimase şi faţă de ambasadorul german. Deasemenea, ambasadorul german de la Moscova raporta că Molotov, care de obicei nu avea primiridecât la nivel de ambasadori, acum primea şi diverşi unguri de rang inferior. Pe 25 iunie 1940, lanumai câteva zile după ce forţele sovietice invadaseră Basarabia şi Bucovina, Molotov l-a informat şipe ambasadorul Italiei în legătură cu sprijinul Moscovei faţă de Äpretenţiile la adresa României´exprimate de Ungaria şi Bulgaria. Moscova făcea presiuni asupra Bulgariei să solicite întreagaDobroge, cu scopul evident de a crea o graniţă continuă între Uniunea Sovietică şi Bulgaria. Cu ocaziaprimirii de felicitări din partea ofiţerilor de informaţii bulgari pentru anexarea Basarabiei, parteneriisovietici le-au transmis că Äe posibil să ne mai întâlnim o dată pe Dunăre.´ La mai puţin de 24 de oredupă trimiterea ultimatumului Moscovei către România, reprezentantul maghiar la Moscova, IstvanKristóffy, îşi exprima Ämarea satisfacţie´ în faţa adjunctului comisarului sovietic pentru relaţii externe(şi şef al departamentului extern al NKVD), Vladimir G. Dekanazov. După solicitarea Comisarului ªefMolotov Äde a influenţa Iugoslavia să păstreze tăcerea în cazul în care Ungaria va trebui să intre înconflict cu România´ pentru anexarea Transilvaniei, ministrul maghiar de externe putea nota cusatisfacţie că ÄIugoslavia este calmă şi că el nu crede în posibilitatea ca Iugoslavia să intervină în cazulunui conflict româno-maghiar´. De asemenea, ministrul adjunct de externe maghiar îl felicita peambasadorul sovietic de la Budapesta, afirmând că Ä(ungurii) sunt mai fericiţi pentru aceasta decâtoricare alt stat, deoarece pentru ei înseamna lichidarea principiului integrităţii teritoriale a României şio posibilitate mai facilă de a continua ceea ce (sovieticii) începuseră´. Molotov l-a reasigurat peKristóffy că Moscova considera Äpretenţiile Ungariei asupra României ca fiind bine fundamentate´,adăugând că Budapesta putea conta pe sprijinul Moscovei la Äorice conferinţă internaţională la care seva ridica problema pretenţiilor Ungariei.´ Ministrul maghiar de externe a exprimat Äprofundelemulţumiri´ ale guvernului său pentru prietenia şi sprijinul Moscovei, informându-l pe ambasadorulsovietic de la Budapesta că, Honvedul fiind total mobilizat, ÄUngaria era gata să înceapă războiul´. Cao ironie, aliatul german al Ungariei a împiedicat-o să atace pentru a-i împiedica accesul la resurseleRomâniei, arbitrând în schimb transferul nordului Transilvaniei la Ungaria, pe 30 august 1940. Laînceputul campaniei din est, în 1941, Molotov îi reamintea lui Kristóffy sprijinul Moscovei faţă depretenţiile Ungariei asupra României, precum şi Ädespre tratatul comercial foarte avantajos dintre celedouă ţări´, insistând că Änu era necesar ca Ungaria să intre într-un război germano-rus´. Kremlinulsublinia că Änu a obiectat niciodată şi nu va obiecta nici acum la pretenţiile revizioniste ale Ungarieiprivitoare la Transilvania´ şi că ÄUngaria va putea conta şi în viitor pe sprijinul sovietic în privinţaTransilvaniei´ dacă nu va participa militar în campanie. Budapesta a făcut eforturi semnificative pentrua-şi menţine relaţiile cu Kremlinul, propunând chiar Berlinului să menţină legaţia de la Moscova peperioada războiului, ca un canal de comunicaţie pentru eventuale negocieri de pace dintre Al TreileaReich şi Uniunea Sovietică. Consecvent acestei colaborări împotriva României, Stalin a considerat căse cuvenea să acorde un alibi Ungariei, afirmând la sfârşitul războiului că Äarmata fascistă germană´ aavut Äpe front numai sprijinul direct al trupelor italiene, române şi finlandeze´. Politicile paralele de deznaţionalizare Pe 27 iunie 1940, Moscova a înaintat un ultimatum României solicitând cedarea Basarabiei şiBucovinei de nord cu toată populaţia acestora de 3,7 milioane. Între 300.000 şi 400.000 de refugiaţi aunăvălit într-un stat aflat în mijlocul colapsului politic şi economic. Toate proprietăţile au fostexpropiate şi a fost implementat un program de deznaţionalizare şi rusificare, începând cu interzicereaalfabetului latin, închiderea tuturor şcolilor laice şi confesionale româneşti, inclusiv transferareaBisericii Ortodoxe de la Mitropolia Română a Basarabiei ± din care făcuse parte începând cu secolul alXIV-lea ± la Patriarhia Rusă, anulând un element fundamental al organizării comunitare şi alconştiinţei naţionale. Dar cele mai brutale aspecte ale acestei campanii au implicat eliminarea fizică apopulaţiei româneşti din zonă. Această purificare etnică deghizată a fost regizată de conducătorulUcrainei, Nikita Hrusciov, care a luat parte activă la Äeliberarea´ provinciei. Ca un prim pas, legileRSS Ucraina au fost extinse imediat la Basarabia. În prima săptămână de ocupaţie au fost arestaţi peste 19
  • 20. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase1.122 de români ca Äagenţi de securitate, poliţişti şi ofiţeri ai armatei române´. Aproximativ 4.000 aufost încarceraţi, în final, în închisorile NKVD din Basarabia Äpentru infracţiuni contrarevoluţionare´ şisute, poate mii, au fost executaţi de NKVD, începând cu cei care au avut legături cu Sfatul Ţăriibasarabean şi cu unirea din 1918, funcţionari numiţi de Bucureşti, inclusiv lideri ai comunităţilorlocale, care ar fi putut constitui un nucleu de dizidenţă naţională şi un obstacol în calea asimilăriiforţate. La începutul lui iulie, şeful ucrainean al NKVD, Beria, a solicitat suplimentarea cu un numărde 2.000 a personalului necesar pentru operaţiunile din regiune. Cu toate că nu există o înregistrareclară a numărului de deportaţi, se estimează că între 100.000 şi 500.000 de etnici români rămaşi înaceste teritorii au fost deportaţi de autorităţile sovietice în Asia Centrală şi Siberia. Multe dintre acestedeportări au fost denumite realocări de muncă şi mutări voluntare. De exemplu, în august 1940, 53.365de tineri şi tinere, predominant români (moldoveni) din satele basarabene au fost trimişi la muncăforţată în alte zone ale Uniunii Sovietice prin ceea ce a devenit o realocare permanentă, Moscovaplângându-se că ţinta de 77.000 nu fusese atinsă. Preocuparea Moscovei pentru aceste operaţiuni estesugerată de Äalegerea´ în Sovietul Suprem al RSS Moldova, la începutul lui 1941, a lui Stalin,Hrusciov, Molotov, Voroşilov, Kalinin şi Timoşenco. În mai 1941, reprezentantul Moscovei în nouaRSS Moldova a solicitat Ädeportarea în alte regiuni a 5.000 de Äelemente contrarevoluţionare´împreună cu familiile lor´. În noaptea de 12 iunie 1941, 5.479 de persoane au fost arestate Äca fiindmembri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente anti-sovietice´, iar 24.360 de membri aifamiliilor acestora au fost deportaţi. Deportaţii erau încadraţi la categoriile Ämembri ai organizaţiilorcontrarevoluţionare şi elemente anti-sovietice´, Äevadaţi din URSS´, Ärepatriaţi din România´ şipersoane care Äsolicitaseră să fie repatriate în România´. Ei au fost trimişi în gulagurile din republicileKazahstan şi Komi, din Altai, Kirov, Krasnoiarsk, Novosibirsk şi Omsk. În toată perioada 1940-1960,Moscova a continuat să facă publicitate, oferindu-le emigranţilor voluntari moldoveni să se stabileascăoriunde în Äzonele virgine´. Pe 31 august 1940, România a cedat Ungariei nordul Transilvaniei, cu opopulaţie de 2.600.000. Autorităţile maghiare de ocupaţie au expulzat forţat între 40.000 şi 60.000 deetnici români şi au trimis alţi 70.000 pe frontul rusesc Äînrolaţi în companii de muncă forţată´.Metodele utilizate în nordul Transilvaniei şi motivele aflate în spatele lor, au fost simetrice celorutilizate de autorităţile sovietice în Basarabia ocupată şi Bucovina de nord. Astfel, s-a acordatÄprioritate expulzării intelectualilor, specialiştilor şi capilor de familie, care ar fi putut oferi coerenţăoricărei forme de rezistenţă´, iar autorităţile maghiare au executat aproximativ 1.000 de români şi auarestat 15.000, în primele trei luni. Coaliţia roşie-albă în cea de-a treia campanie transilvăneană Horthy ar fi încercat să satisfacă solicitarea Moscovei de neimplicare militară în schimbulTransilvaniei, dar directa subordonare a forţelor Honved comandei germane, în perioada 1941-1942,au făcut acest lucru imposibil. Situaţia s-a schimbat, în primăvara lui 1943, odată cu numirea laconducerea Forţelor de Ocupaţie din Ucraina a veteranului armatei roşii, Geza Lakatos. Lakatos, cafost consilier al comisarului de război Kun ± agentul sovietic Vilmos Böhm, avea contactele necesarepentru a negocia înţelegeri de neagresiune cu armata sovietică şi grupurile de partizani. DirectivaÎnaltului Comandament Sovietic din ianuarie 1944 adresată Äatât Armatei Roşii cât şi grupurilor departizani din zonă´ menţiona că Äunităţile maghiare nu trebuie să fie atacate´. Chiar dacă Äeledeschideau focul´, unităţile sovietice primiseră ordinul Äsă le treacă cu vederea şi să tragă numai dacaîntâmpinau o rezistenţă puternică şi deosebit de persistentă´. La mijlocul lui octombrie 1942, primul ministru bulgar, Bogdan Firov, a fost invitat în Ungariaca parte a efortului Budapestei de a stabili o relaţie specială cu Sofia, deoarece Äcel mai puternic statdanubian´ şi cel mai mare stat balcanic ± acum că România fusese împărţită între ele şi URSS ± erauÄmenite să colaboreze´. În noiembrie, şeful maghiar al statului major a întors vizita partenerului bulgarla Sofia. În timp ce, în general, erau considerate a avea rezultate minore, aceste vizite la nivel extremde înalt reflectau cel puţin politica comună adoptată de cele două state în respingerea cooperăriiRomâniei pentru ieşirea din război. Negocierile româno-maghiare din 1943 s-au dovedit un eşec, iar 20
  • 21. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - ExtraseFilov a informat imediat Berlinul referitor la propunerile Bucureştiului, în perioada iulie-august 1943,Äcă cele două state ar trebui să le permită anglo-saxonilor să preia peninsula balcanică pentru a o salvade bolşevism´. În consecinţă, Atzél şi alţii ca el nu au avut dificultăţi să părăsească Crucea Săgeţii (şi alteasemenea organizaţii fasciste) şi să fie bie primiţi în Partidul Comunist Ungar, condus de Moscova(care includea din nou aripa transilvăneană ce aparţinuse anterior de PCR). La începutul lui 1944, dupăîncheierea unor acorduri cu forţele sovietice pe frontul de est, conducătorii ungari din jurul lui Horthyau reînnoint tentativele de Äa face înţelegeri cu sovieticii şi a ataca România.´ La mijlocul lui martie1944, un grup de lideri militari, politici şi religioşi transilvăneni au propus un plan prin care Horthyurma să meargă în nordul Transilvaniei, sub protecţia Armatei I-a şi sub comanda lui Atzél, în timp ceîntreaga comunitate maghiară, unită sub Partidul Maghiar Transilvănean, toate organizaţiile (dintrecare multe intraseră deja în partidul comunist şi puseseră bazele unor noi organizaţii Ädemocratice´) şiinstituţiile, inclusiv Armata I-a şi a II-a, să meargă Äen bloc la ruşi´. În acest scop, Horthy i-aînsărcinat pe şeful cancelariei sale militare, generalul Bela Miklos (de Dalnok) şi pe generalul LajosVeres (von Dalnoki) să comande Armatele I-a şi a II-a şi să efectueze transferul. Comuniştiitransilvăneni, pretinzând acum că Äapără cu loialitate interesele Ungariei´, au luat parte la plan până lasfârşitul primăverii anului 1944, la fel ca şi rectorul Universităţii Cluj, Deszo Miskolzy, care erarezident la Budapesta în 1940, atunci când guvernul Horthyst i-a numit în funcţie pe el şi pe episcopiimaghiari din Transilvania. Imediat după numirea lui Lakatos ca prim ministru, Horthy l-a trimis pe baronul Atzél, acumcomunist, să contacteze autorităţile sovietice. Atzél a plecat la Moscova şi s-a întâlnit cu şefulspionajului militar, generalul Feodor F. Kuzneţov, obţinând asigurări că: ‡ armatei române nu i se va permite să ocupe nordul Transilvaniei; ‡ administraţia maghiară, poliţia şi jandarmii nu vor fi înlocuiţi de români; ‡ în Transilvania se va efectua un referendum şi ‡ Înaltul Comandament Sovietic Äva trimite grupuri de partizani în Ungaria pentru a-i ajuta pemaghiari la schimbarea de regim.´ Ulterior, Horthy a trimis o delegaţie la Moscova, condusă de generalul Farago, pentru a încheiaarmistiţiul. Comandanţii militari sovietici au aprobat cu satisfacţie acordul Kuzneţov ± Atzél, aşa cum afost prezentat în vara lui 1944. Cu toate că scopul sovieticilor de a provoca mari pierderi în rândularmatei române şi mai ales în cadrul corpului ofiţeresc, presupunea ca forţele române să intre în nordulTransilvaniei, ele au fost trimise rapid mai departe şi nu li s-a permis nici să se încartiruiască în oraşeşi nici să înlocuiască forţele de ocupaţie din regiune. Cooperând acum cu autorităţile sovietice, aceleaşioficialităţi şi organizaţii maghiare care intraseră în nordul Transilvaniei cu girul lui Hitler şi Mussolinişi cu binecuvântarea lui Stalin, era acum recunoscute ca fiind Äcombatanţi ilegalişti´ care luptaserăîmpotriva burgheziei şi a guvernului român Äburghezo-moşieresc´. După cum nota mai târziu uncomunist maghiar transilvănean, a existat Äun cerc in Transilvania de nord care, înainte de eliberare,era compus din persoane care formaseră comitete cu fasciştii şi care, de pe o zi pe alta, au devenit mariprieteni ai Uniunii Sovietice, arătând că, în orice caz, Transilvania nu va fi românească´. Subliniind cărevizionismul, mai degrabă decât opţiunile politice motivaseră schimbarea, el a menţionat încontinuare că Äunii primari, care fuseseră agenţi ai serviciilor secrete britanice, acum curtau tot ceea ceera sovietic´, în timp ce alţii, Äprecum Iordache şi cei din jurul lui´, continuau să predicerevizionismul, făcând agitaţie în acest scop Äla partid, în şcoli şi oriunde altundeva´. Această redistribuire masivă a agenţilor lui Horthy ca Äluptători antifascişti´ a permisBudapestei să insiste ca România să admită în sudul Transilvaniei aproximativ 200.000 de maghiari,pe care i-a caracterizat drept Ävictime´ ale Ärepresiunilor naţionale ale regimului Antonescu´. Însă,comisia germano-italiană a stabilit că numai 60.000 de maghiari (din totalul de 462.000) părăsiserăsudul Transilvania şi că Änu toţi pot fi consideraţi refugiaţi´. Numeroşi maghiari au emigrat în Ungaria după Arbitrajul de la Viena, din proprie voinţă, dinmotive patriotice, unii dintre ei chiar înainte de intrarea trupelor maghiare în nordul Transilvaniei. Alţii 21
  • 22. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraseau fost motivaţi de dorinţa de a fi cu familiile lor sau de perspectiva unor avantaje financiare, fără caautorităţile române să exercite vreo presiune asupra lor. Autorităţile maghiare locale, acum fiecomunişti, fie în coaliţie cu aceştia în Änoi´ organizaţii democratice (de exemplu Uniunea PopularăMaghiară, formată la 6 octombrie 1944, a absorbit o mare parte din Partidul Transilvănean Maghiar),erau deosebit de încrezătoare în sprijinul sovietic, datorită acordurilor anterioare. Astfel, spre exemplu,atunci când rectorul şi profesorii români, care fuseseră forţaţi să părăsească universitatea din Cluj în1940 s-au reîntors în 1944, cu un mandat oficial de preluare a conducerii, ei au fost pur şi simplurefuzaţi de Miskolczy, numitul Budapestei, care se aflase în fruntea eforturilor de Äreprimare aculturii´ româneşti. La cererea Ungariei ± aceasta se întâmpla pe 14 octombrie 1944 când Ungarialupta încă alături de Axă împotriva României şi a forţelor sovietice ± şeful de stat major sovietic alComisiei de Control Aliate din România (CCA), generalul Vinogradov, a plasat Universitatea şiadministraţiei acesteia, numită de Budapesta Äsub protecţia Armatei Sovietice´ şi a ordonatBucureştiului să nu se amestece. Administraţia civilă românească, numită după ce Transilvania a fost eliberată de forţelemaghiare şi germane, la sfârşitul lui octombrie, a fost alungată rapid de autorităţile militare sovietice,la 11 noimbrie 1944. Sovieticii au instituit în schimb o administraţie militară bazată pe aceiaşiadministratori civili maghiari şi şefi de instituţii numiţi iniţial de regimul de ocupaţie al lui Horthy. Înmodul deja cunoscut, Moscova trata România Äaliată´ ca pe inamic şi stabilea o coordonareÄprietenească´ cu Äinamicul´ maghiar din Axă, împotriva ei. Sprijinul deschis al autorităţilor militare sovietice pentru menţinerea conducerii maghiare aconstituit subiectul a sute de rapoarte din regiune, în perioada 1944-1947. Spre exemplu, cu osăptămână înainte de transferul pur formal al nordului Transilvaniei în autoritatea administrativă aBucureştiului, spionajul militar raporta primului ministru român că activitatea revizionistă ungară Äsemanifesta pe deplin sub masca comunismului,´ în timp ce simbolurile naţionale româneşti continuau săfie ţinta ridiculizărilor şi a sancţiunilor legale. Era Äinterzisă´ expunerea drapelului şi Äelevii de liceucare purtau culorile naţionale la butonieră erau arestaţi´. Românii erau obligaţi să folosească numailimba maghiară în relaţiile cu autorităţile´, intelectualii erau umiliţi în public şi etichetaţi drept fascişti,iar ofiţerii români şi soldaţii care îşi vizitau familiile erau Äarestaţi, escortaţi pe străzi de organelecivile ale Poliţiei Populare Ungare şi forţaţi la munci forţate umilitoare în văzul populaţiei şi alcomandanţilor militari sovietici´. Într-adevăr, autorităţile maghiare se bazau deschis pe sprijinulsovietic: Cu orice ocazie, ungurii observau simpatia comandanţilor sovietici, căutând să-i convingă prinorice mijloace de sentimente lor comuniste pentru a obţine diverse avantaje şi a-şi atinge scopurileiredentiste. Raportul concluziona că Äintensa propagandă revizionistă´ se manifesta în continuare lareuniunile sindicatelor Ädemocratice´ maghiare, în timp ce Poliţia Populară Ungară continua să comităÄtot felul de atrocităţi şi ameninţări pentru a forţa populaţia românească să părăsească nordulTransilvaniei´. Controlul Sovietic şi realocarea Transilvaniei Fără ştiinţa conducerii comuniştilor maghiari, Moscova hotărâse deja că, în timp ce Budapestaîşi va menţine privilegiile de supervizare şi intervenţie în nordul Transilvaniei şi, într-o oarecaremăsură, chiar şi controlul administrativ teritoriul nu va fi totuşi unit cu Ungaria. Existau două motiveprincipale pentru această schimbare de poziţie. În primul rând, URSS, având acum în posesieBasarabia şi Nordul Bucovinei prin propriile eforturi, nu mai avea nici obligaţia şi nici intenţia de aceda Transilvania. În al doilea rând, disoluţia Cominternului redusese drastic influenţa ungurilorasupra politicii sovietice din regiune. Statutul liderilor comunişti maghiari s-a transformat brusc din celde aproape-egali ai camarazilor sovietici de la Moscova, unde participau la formularea strategiilor şi apoliticii pentru Estul Europei, la unul de subordonare clară deoarece, ca şefi ai partidelor naţionale,erau acum executanţi ai politicii Kremlinului. Iar acea politică, în special cea privitoare la realocarea 22
  • 23. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraseteritoriilor şi a delimitarea frontierelor, era decisă acum numai de Moscova, numai în baza intereselorsovietice. În 1944, pentru a cerceta problemele ordinii post-belice, Moscova a format comisia Litvinov,compusă din trei comisari adjuncţi pentru afaceri externe, prim adjunctul Maxim Litvinov, Solomon A.Lozovski şi Dimitri Z. Manuilski, alături de câţiva experţi. Pe 5 iunie 1944, într-un document denumitDespre Transilvania, Litvinov le-a trimis lui Stalin, Molotov, Voroşilov şi Vişinschi evaluările asupraalocării viitoare a teritoriului românesc. ÄCea mai bună´ soluţie, argumenta el, era Ärecunoaştereastatutului de independenţă a Transilvaniei, în afara oricăror alianţe şi federaţii´. Astfel, rămânând un sâmbure de conflict între cei doi vecini, România şi Ungaria, ea nu vaputea exista fără patronajul unui stat vecin puternic, în acest caz URSS, care are frontieră comună cuaceasta. Pe 8 iunie, când s-a întrunit comisia, Litvinov a deschis discuţiile menţionând că status quo-ulcare acorda Transilvania Ungariei nu putea fi menţinut, din moment ce fusese hotărât de Hitler.Posibilitatea de a ceda întreaga Transilvanie Ungariei era, de asemenea, Äexclusă´. România ar puteaaspira la ea numai Äîn schimbul renunţării totale şi definitive la Basarabia şi Bucovina´ şi Äcugarantarea controlului nostru total asupra politicilor viitoare ale României´, posibilitate care ar permiteURSS Äsă obţină atât baze militare, cât şi control´ asupra ţării. Litvinov a subliniat că independenţaTransilvaniei Äar putea fi temporară, până când vom ajunge la un acord cu Ungaria sau cu România,sau pe termen lung, ţinând cont că acest stat mic ar avea nevoie de un protector, care nu poate fi altuldecât Uniunea Sovietică, cea mai apropiată mare putere´. S-a căzut de acord că independenţa era Äceamai bună´ soluţie. Rezumând decizia lor, Litvinov a subliniat că Ädependenţa României de noi va chiarmai mare dacă Transilvania va rămâne un stat de sine stătător, iar transferarea sa viitoare la Româniava depinde de noi´. După ocuparea nordului Transilvaniei de către Ungaria, în vara lui 1940, Cominternul ordonasetuturor comuniştilor rezidenţi să intre în partidul comunist maghiar, resubordonând aripatransilvăneană a PCR la PCM. Moscova a făcut acelaşi lucru pe o bază mult mai selectivă, în privinţaaripii basarabene, ordonând spre exemplu, lui Leonte Răutu şi Alexandru Bârlădeanu, acum din noucetăţeni sovietici, să plece la Moscova. Cominterniştii din Transilvania de nord aflaţi la Moscova,precum Vasile Luca şi Valter Roman, figuri proeminente în efortul de propagandă sovietic (lui Luca ise atribuie fondarea staţii de radio în limba română a Cominternului, România Liberă, Roman fiindredactor) erau acum mult mai orientaţi către partidul maghiar. De aceea, nu este surprinzător că Lucamilita împotriva reanexării nordului Transilvaniei sau că Roman, la sfârşitul lui iulie 1944, aduceacomisiei argumente în favoarea Äacordării independenţei Transilvaniei´, ca fiind soluţia Äcea maiadecvată´ şi care nu se putea realiza decât dacă Äbazinul dunărean se va afla sub tutela guvernuluisovietic´. La mijlocul lui 1944, Stalin încă se juca cu ideea unei federaţii în legătură cu Transilvania, careconstituia de asemenea o cedare în favoarea Budapestei, aducându-i suveranitatea parţială în regiune.Ca o ironie însă, fără a se intenţiona aceasta, succesul propagandei maghiare în convingerea cercurilorde la Londra şi Washington să sprijine o federaţie Ungaro-Transilvano-Română (Danubiană) adiscreditat total ideea în faţa lui Stalin, considerând-o ca fiind o Äconspiraţie occidentală.´ Cu ideeafederaţiei pentru nordul Transilvaniei exclusă şi o independenţă totală posibil să provoace viitoarecomplicaţii internaţionale, singura soluţie rămasă, din perspectiva Kremlinului, a fost protectoratulautonom al cărui statut nepermanent acorda Moscovei continuarea influenţei şi a controlului. Ungariaşi România (ungurii şi românii din Transilvania) vor fi obligaţi să intre în competiţie pentru favorurilesovieticilor dacă vor dori să influenţeze statutul final al regiunii. De aceea, Moscova îşi sprijineapropriile interese şi, în acelaşi timp, îşi demonstra înţelegerea faţă de Budapesta, atunci când într-oîntâlnire de 15 minute de la Târgu Mureş, pe 11 noiembrie 1944, autorităţile militare sovietice auînlocuit fără multe vorbe administraţia românească proaspăt instalată şi le-a ordonat Äsă eliberezeîntreg teritoriul Transilvaniei´. Acum soluţia temporară ± administraţia militară sovietică ± fuseseaplicată. 23
  • 24. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Făcându-se ecoul concluziilor comisiei Litvinov, Comisarul Poporului pentru Afaceri Externeal RFSFR, anterior însărcinat cu afaceri în România, A.I. Lavrentiev a subliniat, la 6 decembrie 1944,că dorinţa Bucureştiului de a reîncorpora Transilvania era Äsingurul factor important de influenţăasupra guvernului´, nu numai în privinţa îndeplinirii datoriilor reparatorii, ci şi asupra Äpoliticii interneşi externe a României´. Odată intrată în posesia provinciei, influenţa sovietică asupra politicilor saleinterne şi externe se va disipa rapid. La sfârşitul lunii, autorităţile militare sovietice au început săfluture propuneri cu privire la un protectorat sovietic pe termen lung. Lavrentiev, de exemplu, i-atrimis lui Vişinschi propunerea şefului Directoratului Politic al Frontului Ucrainean II de creare Äaunui comisariat în nordul Transilvaniei, numit de autorităţile militare sovietice din rândul populaţieilocale (ne-româneşti)´. Contracararea controlului sovietic: 1953-1964 În România, chiar şi printre oficialii Partidului Comunist, se dezvolta o atitudine nesănătoasănaţionalistă şi anti-sovietică, care trebuia retezată de la rădăcină. «Mămăligarii* nu sunt o naţiune, cinişte prostituate. (Mămăligari ± µconsumatori de făină de porumb¶ ± un alt fel de a spune µţăraniromâni proşti¶ sau in varianta Brucan µstupid people¶ ± era un termen depreciativ folosit de ruşi pentrua face referire la românii din Moldova şi Ucraina încă din secolul 19.) Nikita Hruşciov, septembrie 1960 Într-un stat socialist, nu păstrezi reţelele de informaţii din interiorul Partidului decât dacă eşticonvins că te afli într-o poziţie de supremaţie, [iar] celălalt în poziţie de subordonat « nu reprezintănumai o încălcare a suveranităţii, ci dovedeşte ceva mai greu de definit, relaţia dintre stăpân şi sclav.« Noi am pus problema ca ei să nu aibă reţele de agenţi în nicio ţară socialistă, iar acest lucru l-adeterminat pe Hruşciov să ne numească ³nemernici´ ± Gheorghe Gheorghiu Dej, august 1963 Încercările românilor de a-şi declara independenţa din punct de vedere economic faţă de CAERar putea fi tolerate, însă, dacă sunt atât de nechibzuiţi încât să încerce să părăsească Tratatul de laVarşovia, atunci soldaţii noştri «vor avea ultimul cuvânt « Întreaga situaţie din Balcani ar puteadeveni de necontrolat dacă România ar decide să urmeze Iugoslavia şi Albania în tabăra anti-sovietică. Nikita Hruşciov, august 1964 Presiunea exercitată pentru a dobândi controlul asupra aspectelor economice ale României îşiare începuturile la numai două zile după decesul lui Stalin. La 7 martie 1953, Gheorghiu Dej informaComitetul Central că sfătuitorii sovietici care controlau economia ³trebuie să predea funcţiile pe carele-au deţinut până acum unor reprezentanţi din ţara noastră´ . Gheorghiu Dej era convins căSovromurile erau menite numai să exploateze şi nu erau cu nimic mai bune decât instituţiile capitaliste,opinie care i-a creat probleme încă din 1947. Cu toate acestea, încă din 1951, ofiţerii de informaţiiromâni se plângeau în legătură cu încercările repetate ale consilierilor GRU ³de a interveni înproblemele interne ale Direcţiei Militare de Informaţii şi de a prelua conducerea acesteia´. Până lamijlocul anului 1954, România a fost primul membru al Blocului care şi-a ³recumpărat´ Sovromurile(cu excepţia a două care se ocupau cu extracţia de petrol şi uraniu şi la care Moscova a refuzat sărenunţe până în 1957). Scurta perioadă de relaxare din perioada de tranziţie traversată de conducătorii sovietici s-adovedit a fi o bună oportunitate pentru toţi membrii Blocului să îşi renegocieze relaţiile cu Moscova (şipentru populaţie să îşi manifeste doleanţele reprimate până atunci). Pe fondul primelor revolte anti-sovietice din Germania de Est şi Cehoslovacia, toate statele socialiste µînfrăţite¶ erau în căutarea unuinou stil de viaţă. Budapesta, cu susţinerea clară a unor lideri sovietici, şi-a reiterat pretenţiile asupraunor teritorii din România. În septembrie 1954, atât Rákosi, cât şi primul ministru Imre Nagy s-auplâns conducerii de la Bucureşti că relaţiile bilaterale sunt ³reci´ şi ³nesatisfăcătoare´ şi au devenit ³tot 24
  • 25. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrasemai fragile´, mai distante, fapt ce îngreuna tot mai mult colaborarea. (Acest schimb de replici a fostdeclanşat de o scrisoare pe care Nagy i-a trimis-o lui Dej prin Zoltan Vass la 16 septembrie 1954, alcărei conţinut a fost redat aproape cuvânt cu cuvânt de către Rákosi lui Valter Roman câteva zile maitârziu). Apelând la Valter Roman, un fost tovarăş din Comintern şi fost membru al aripii transilvănenedin Budapesta, Rákosi dădea frâu liber nemulţumirilor personale cu privire la Transilvania şi îşi reluaîncercările insistente de a-l convinge pe Stalin ³că o parte din Transilvania trebuie retrocedatăUngariei´ ± afirmând chiar că l-a convins pe liderul sovietic că ³în Transilvania sunt mai mulţi unguridecât români´, fapt ce l-a determinat pe interlocutorul său român să riposteze spunând că, dacă poatesusţine o asemenea minciună flagrantă, înseamnă că s-a folosit de ³statisticile revizioniste hortiste´.Pus în dificultate, Rákosi a descris în continuare eforturile pe care le-a depus în timpul conferinţei depace de la Paris pentru ³µa rezolva¶ problema Transilvaniei, astfel încât o parte să fie atribuităUngariei.´ (Rákosi a făcut trimitere la vizita sa făcută premierului britanic Clement Attlee, dar se parecă nu a menţionat vizita efectuată la Washington). Liderul Partidului Ungar a propus, atunci, ca celedouă părţi să rezolve ³problema´ ³prin schimbul de populaţii şi corectarea frontierelor´ în situaţiaactuală, mai propice. Rákosi a explicat că, în timp ce înainte ³era imposibil să se ridice problemateritorială´ deoarece opţiunile politice ale Ungariei şi României rămâneau incerte, ³acum, când ambeleţări au păşit pe calea socialismului, problema ar putea fi rezolvată în spirit fratern´ prin negocierea însecret a transferurilor necesare între conducerile de partid. Roman l-a informat pe Gheorghiu Dej asupra acestui fapt, adăugând că, în perioada petrecutăîn Comintern la Moscova, a fost în permanenţă abordat de Rákosi, Révai, Imre Nagy şi alţi tovarăşiunguri pentru ca Transilvania sau o parte din aceasta să fie transferată Ungariei după război, Rákosi şiRévai preferând graniţele trasate de ³arbitrajul´ lui Hitler. Problema a rămas una arzătoare până la întâlnirea de la Budapesta din 6 aprilie 1955 între odelegaţie PCR formată din Bodnăraş, ministrul de externe Simion Bughici (înlocuitorul lui Pauker) şiJanos Fazecas, şi liderii Partidului Comunist Ungar Rákosi, Gerö şi András Hegedús. Delegaţiaromână a criticat partea ungară pentru pretenţiile teritoriale, condamnând refuzul constant alBudapestei de a recunoaşte fără echivoc graniţele stabilite prin tratatul de pace, precum şi insistenţa cucare Rákosi expunea ³problema Transilvaniei´ în discursurile şi publicaţiile sale, ca şi cum problemaapartenenţei acesteia ar fi rămas nerezolvată. Discursul lui Ràkosi din noiembrie 1954 era intitulatConstituirea Partidului Comunist din Ungaria şi lupta pentru victoria revoluţiei proletare). Cum eraposibil, întrebau ei, ca presa, industria de film şi teatrul controlate de comunişti, precum şipersonalităţile culturale comuniste să facă afirmaţii vădit iredentiste ca ³Transilvania este inimaUngariei şi fără Transilvania Ungaria nu poate trăi´, ³cel mai puternic scut al eternei naţiuni ungureştieste Transilvania´, ³Transilvania [este] fortăreaţa ce va salva Ungaria´ şi ³fără Transilvania, nu existăUngaria, deoarece Transilvania a fost mereu adevărata Ungarie´? Solicitarea Ambasadei Ungariei pentru includerea unei hărţi a Regiunii Autonome Ungare caanexă la harta Ungariei într-un atlas geografic ce urma a fi tipărit ilustra această problemă. Ministrulromân de externe a întrebat dacă Ungaria considera că Regiunea Autonomă Ungară este parteintegrantă a României sau o anexă a Ungariei. Şi mai supărător a fost faptul că, în ciuda solicitărilorrepetate ale părţii române şi a acordului formal al ungurilor, Budapesta nu şi-a închis biroul depaşapoarte din Cluj, ce fusese înfiinţat în 1949 pentru a facilita transferul zecilor de mii de cetăţeniungari care se aflau încă pe teritoriul Transilvaniei. În schimb, biroul încuraja şovinismul ungar şi îşi ³asuma rolul de a veghea la respectareadrepturilor minorităţii ungare´ (Fazekas a emis această critică, remarcând că, cu numai patru zileînainte, biroul găzduise o recepţie la Cluj la care au participat prim-secretarii partidelor regionale dinCluj, Târgu Mureş şi Hunedoara, fără ca invitaţiile să fie trimise oficial). ³Unica justificare pentrupăstrarea acestui birou´, declara ministrul român de externe, a fost aceea ³de a menţine iluzia şisperanţa că problema Transilvaniei nu s-a rezolvat definitiv´, poziţie defavorabilă pentru România şipentru Ungaria şi ³utilă numai inamicilor noştri´. Ungurii au cedat în privinţa tuturor aspectelor, cu excepţia lui Rákosi, care şi-a menţinut poziţiaconform căreia scriitorii Unguri aveau dreptul să abordeze subiectul Transilvaniei (iar replica 25
  • 26. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraseromânilor a fost că aceasta constituia o problemă numai atunci când scriitorii unguri se refereauexclusiv la Transilvania). Învinuind naţionalismul premierului Imre Nagy, ³independenţa´ reprobabilăa ziarelor şi scriitorilor, precum şi lipsa unui control strict din partea partidului, liderii Partidului Ungarau fost de acord că ³problema Transilvaniei trebuie considerată încheiată´. În plus, ei au promis catratatul de pace şi graniţele actuale să fie prezentate în noua istorie a partidului ungar ca fiind³corecte´. Mecanismele controlului sovietic: Armata Deşi influenţa sovietică bazată pe ideologia comună era importantă, controlul politic în sine seexercita asupra instituţiilor de aplicare a legilor statului ± armata, serviciul de securitate şi poliţia(miliţia) ± şi asupra liderilor partidului printr-o reţea de ofiţeri şi agenţi sovietici infiltraţi în instituţiilerespective şi în jurul liderilor respectivi. Primul pas pentru preluarea controlului a fost constituirea înURSS a Diviziei Tudor Vladimirescu (1943) şi a Diviziei Horia, Cloşca şi Crişan cu contingentemasive de comisari politici. Comisarii politici principali ai acestor divizii, Dumitru Popescu, PetreBorilă, Valter Roman şi Mihai Florescu, erau cu toţii veterani ai Războiului Civil Spaniol şi cetăţenisovietici. Aceştia au revenit la Moscova împreună cu şeful GRU, Jan Berzin ± care transferasetemporar activităţile externe ale GRU în Spania pe perioada Războiului Civil, cât timp a condusBrigada Internaţională ± ca recruţi ai GRU. După sosirea în România la sfârşitul războiului a diviziilorformate în Uniunea Sovietică, ofiţerii politici au fost imediat instalaţi în funcţii de comandanţi adjuncţiîn peste 200 de unităţi ale Armatei Regale Române. În decembrie 1947, aceşti adjuncţi au preluatcomanda de la 30 de generali, 49 de colonei, 65 de locotenent-colonei şi 61 de maiori. Situaţia era confuză din cauză că armata luptase alături de forţele militare sovietice (de fapt, înfaţa acestora) în ultimele opt luni ale războiului, şi deoarece orientarea de centru a României era maipronunţată în cadrul armatei decât în orice altă instituţie. ³Soluţia´ pentru această problemă îmbinaactivităţi ce vizau slăbirea influenţei anumitor ofiţeri, exercitarea unui control strict din parteacomisarilor politici şi un influx masiv de consultanţi şi experţi sovietici. Această ultimă măsură s-areflectat în protocolul secret al Tratatului Româno-Sovietic pentru Asistenţă Mutuală, încheiat înfebruarie 1948, care, la articolul 2, stipula asistenţa suplimentară din partea a ³2.500 de experţi militarisovietici, între care 300 de ofiţeri superiori, 700 de ofiţeri inferiori şi 1.500 de instructori tehnici´ Iniţial, aceşti experţi şi instructori nu erau consideraţi ca făcând parte din misiunea sovietică deconsultanţă. În perioada 1949-1958, echipa oficială de consultanţi militari sovietici, condusă deataşatul militar sovietic în cadrul Statului Major al Armatei Române, Generalul Konstantin S.Kolganov, era formată din 40 de persoane: 8 generali, 13 colonei, 8 locotenent-colonei, 2 maiori şi 9ofiţeri inferiori. La aceasta se adaugă Misiunea Militară de Colaborare a Tratatului de la Varşoviastabilită la Bucureşti odată cu înfiinţarea alianţei sovietice în 1955. Aproape toţi ofiţerii sovieticidetaşaţi în cadrul misiunilor de consultanţă şi ale Tratatului erau membri GRU. Pe lângă Bucureşti,serviciul de informaţii al armatei sovietice îşi conducea reţelele şi din Iaşi, în Moldova, şi Constanţa, înDobrogea, acolo unde GRU crease o vastă structură organizaţională în primii ani de ocupaţie, cândforţele sovietice izolaseră complet aceste două regiuni de restul României. Forţele sovieticeîntrerupseseră toate conexiunile de telegraf şi telefon ale Moldovei cu restul României şi chiarinstalaseră linii ferate cu ecartament larg, specific sovietice. Acest control a fost menţinut şi extins printr-un control foarte strict asupra cadrelor. Pregătireamilitară sovietică a ofiţerilor superiori reprezenta un element evident de menţinere a controlului, ca şirecrutarea agenţilor, oferindu-se în mod făţiş un anumit statut, privilegii şi sponsorizări, care veneauodată cu statutul de membru între ³cadrele de perspectivă´ ± ofiţerii aprobaţi de sovietici, care ocupaupoziţiile superioare. De obicei, recrutul era ³selectat´ de ofiţerii sovietici şi agenţii lor români aflaţideja în ţară, şi apoi invitat pentru pregătire în cadrul instituţiilor militare sovietice. Moscova avea oreţea-paravan de programe de patru şi cinci ani pentru a camufla pregătirea şi recrutarea în GRU. Defapt, după cum relata un ofiţer GRU, după ce petrecea un an într-o ³academie militară normală unde sestudiau artileria sau tancurile´ recrutul era transferat într-o ³locaţie secretă a Facultăţii a Patra a 26
  • 27. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - ExtraseAcademiei Armatei Sovietice, unde rămânea în următorii trei sau patru ani´. La absolvire li se eliberaudiplome de la instituţia paravan, ³de exemplu Academia Militară de Tancuri´, iar frecventareacursurilor Academiei Armatei Sovietice rămânea secretă. Chiar şi în timpul recrutărilor şi pregătirii, ofiţerii est-europeni erau priviţi cu suspiciune şisupravegheaţi îndeaproape. Scopul pregătirii lor nu era să li se ofere acces la informaţii utile sau la noitehnici pe care le-ar fi putut folosi în ţările de provenienţă (mai ales în detrimentul URSS, în cazul încare vreunul s-ar fi dovedit a fi informator). Din contră, acestor recruţi li se asigura în general opregătire de bază, precum şi ³cunoştinţe academice ieşite din uz´, dar li se cerea să îi ajute pe sovieticisă consolideze controlul sovietic asupra lor şi a instituţiilor din ţările de provenienţă. Astfel, spreexemplu, li se ³cerea să descrie procedurile şi detaliile operaţionale ale armatei sau serviciului din careproveneau´ şi să ofere informaţii privind propriile ³obiceiuri şi dependenţe´ astfel încât GRU (sauKGB) să le poată identifica punctele vulnerabile şi alte oportunităţi pentru recrutare. Membrii acestei µelite¶ de ³viitoare cadre´, licenţiaţi în academiile tehnice şi militare sovietice,afişau în general o atitudine superioară faţă de colegii lor instruiţi în cadrul instituţiilor din ţara deprovenienţă, care nu beneficiaseră de atenţia consilierilor sovietici. După cum relata Generalul MarinPancea, care în 1978 a fost plasat într-o funcţie fără perspective la Brăila deoarece nu întreţinuserelaţiile cuvenite cu personalul sovietic în perioada în care activase ca ataşat în Franţa, majoritateaofiţerilor invitaţi pentru pregătire în URSS: « erau o pradă uşoară pentru serviciile sovietice de spionaj. După revenirea în ţară în cadrularmatei, ei menţineau legăturile cu consilierii sovietici care, fără excepţie, erau implicaţi în activităţi despionaj pe teritoriul României, în serviciul agenţiilor sovietice. Aceştia comunicau fără translator,astfel că transmiterea informaţiilor se făcea fără dificultate. Un alt element de control a fost adăugat prin căsătoriile dintre ofiţerii pregătiţi în URSS şilocalnice, care erau fără excepţie agenţi ai serviciilor de informaţii sovietice şi îşi păstrau cetăţeniasovietică. Această tehnică datează încă de pe vremea Romei şi Greciei antice. A fost folosită şi în cazularmatei române pe vremea conflictelor imperiale din regiune în secolele al XIX-lea şi al XX-lea. Spreexemplu, un studiu din 1908 al Statului Major General aducea argumente împotriva trimiterii ofiţerilorla studii în Prusia, deoarece astfel întrerupeau legătura cu ţara, unii pretinzând chiar că ³au uitat limbaromână´, în timp ce alţii ³se întorceau cu soţii nemţoaice´ şi implicaţii financiare (legate, de exemplu,de proprietăţi), şi ³foarte mulţi, cu datorii în Germania´. Aceste ³supraveghetoare´ aveau un rol multmai important decât simpla dirijare şi motivare a consorţilor români (sau polonezi, cehoslovaci, etc.).La momentul potrivit, ele puteau justifica o eventuală intervenţie sovietică menită să protejezecetăţenii aflaţi în străinătate. Înainte de încheierea Primăverii de la Praga, de exemplu, se pare căautorităţile sovietice plănuiau uciderea soţiilor de naţionalitate sovietică ale cetăţenilor cehoslovaci,pentru a-i putea ³acuza de aceste crime pe contra-revoluţionari´ şi a-şi justifica astfel intervenţiaarmată. Serviciile de informaţii şi securitate Controlul exercitat de Moscova asupra noilor servicii de securitate şi informaţii era cu atât maimare cu cât acestea erau create în întregime de mai marii sovietici. Primul serviciu de informaţii(Directoratul General de Siguranţă şi Protecţie: DGSP) a fost înfiinţat în 1948 şi condus de trei ofiţerisovietici MGB/KGB: directorul Pantelei ³Pantiuş´ Bodnarenko, sub numele conspirativ GheorghePîntilie, şi doi adjuncţi, Alexandru Nicolski, un basarabean rusofil, şi Vladimir Mazurov (Mazuru),ucrainean din Bucovina. Atât Bodnarenko, cât şi Nicholski au acţionat pe teritoriul României subacoperire şi au fost închişi pentru aceasta, înainte şi în timpul războiului Serviciul de informaţii externe (Direcţia de Informaţii Externe: DIE), fondat în martie 1951 subconducerea consultantului-şef sovietic pe probleme de informaţii, Saharovski, era, din punct de vedereorganizaţional, copia fidelă a serviciului sovietic de informaţii externe (deşi cu mai puţine zonegeografice de responsabilitate). Conducerea era compusă aproape în întregime din ofiţeri ruşi, unguri,bulgari, ucraineni şi germani, care nu deţinuseră până atunci cetăţenia română şi care acumulaseră 27
  • 28. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraseexperienţă în serviciul Cominternului. Ofiţerii catalogaţi ca ³evrei´ erau aproape invariabil rusofili sauungarofili asimilaţi. În această perioadă, personalul DIE număra 359 de persoane: 297 ofiţeri, 14sergenţi şi 48 de angajaţi civili. Era o structură de conducere total diferită de cea a serviciilor deinformaţii din Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia sau Germania de Est (unde a durat ceva maimult ca acest serviciu să fie creat), o consecinţă a faptului că, în perioada interbelică, conducerea PCRfusese din afara României. În celelalte părţi ale Blocului, cetăţeni ai ţării respective formau cea maimare din conducerea serviciilor de informaţii, alături de consilierii sovietici. Secţia specială dedicată încercării de a crea ³o stare de neîncredere şi suspiciune generală´ înrândul organizaţiilor emigranţilor români cu ³scopul de a le distruge´ era o noutate în cadrul Blocului,deoarece serviciile din Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, Bulgaria şi Germania de Est încercau să ³sefolosească de emigranţi pentru a promova în secret interesele statelor.´ S-a dovedit că, în timp ce încazul anumitor grupuri de emigranţi [polonezi sau unguri, de exemplu] ³infiltrarea comunităţilor deexilaţi avea scopul de a identifica eventuali recruţi pentru diverse acţiuni de culegere de informaţii´, încazul altora [români, de exemplu] scopul era acela de ³a-i discredita sau de a interveni în activităţilelor´. Şi aceasta era o consecinţă a politicii sovietice interbelice, ceea ce a influenţat şi structuramajorităţii societăţilor basarabene şi transilvănene înfiinţate în occident şi care promovau o politicăanti-românească. Primul şef al DIE a fost Vasile Vâlcu, comunist bulgar şi ofiţer al serviciului sovietic deinformaţii externe (Vasili Vulko), urmat de ucraineanul Mihail Gavriliuk (Mihail Gavriliuc). Primuladjunct a fost ungurul Wilhelm Einhorn, comisar politic în timpul Războiului Civil Spaniol şi maitârziu ofiţer INU (fost INO) şi OMS, implicat în recrutarea prizonierilor de război în perioada celui AlDoilea Război Mondial. Einhorn a activat ca şef al Direcţiei Regionale de Securitate Cluj din cadrulDGSP în perioada 1948-1951, înainte de a fi transferat la DIE, iar aceste transferuri între serviciile desecuritate din ţară şi cele străine au devenit ceva obişnuit în cadrul Departamentului (uneoriMinisterului) Securităţii Statului (DSS). Al doilea adjunct a fost ungurul Adalbert Iszaek, ofiţer INU. (Din întâmplare, Iszaek (Ijac) şiEinhorn erau evrei, dar această identitate nu avea nicio legătură cu interesele pe care amândoi lereprezentau şi era şi mai puţin importantă decât afilierea lor maghiară, dacă ne gândim la problemeleprivind controlul asupra serviciilor de informaţii române. Acelaşi lucru era valabil şi pentru rusofiliiasimilaţi din Basarabia, ca de exemplu Gavrilă Birtaş, Mişu Dulgheru, Ion Crişan, Matusei Andriescu,Sergiu Nicolau, Victor Nicolau, Petre Petrescu, Grigore Naum şi Alexandru Guţan.) Şeful DirecţieiContraspionaj era ofiţerul ucrainean din cadrul NKVD Piotr Gonciaruk (Petre Popescu), care fuseseîncarcerat în România pentru spionaj în perioada în care aceasta se retrăsese din război. Mai târziu,Gonciaruk a devenit adjunctul agentului GRU Serghei Nikonov (Sergiu Nicolau), primul şef alDirecţiei de Informaţii a Armatei. Pe lângă consilierii şi experţii militari sovietici ai generalului Kolganov şi cei al generaluluiSaharovski pe probleme de securitate şi culegere de informaţii, consilierul şef sovietic din cadrulministerului de interne, generalul Ivan S. Matuşenko, dirija diverşi consilieri şi experţi din cadrulmiliţiei, gărzii de frontieră, etc., cei mai mulţi ocupând funcţii care se suprapuneau celor din DSS.Iniţial, aceşti consilieri aveau puteri aproape absolute. După cum observa un şef din cadrul serviciuluide informaţii al armatei, până la retragerea trupelor sovietice din 1958 ³nu a existat nicio situaţie încare Ministerul Afacerilor Interne să transmită vreun ordin unui eşalon inferior fără a avea aprobareaunui consilier sovietic.´ Iniţial, Gheorghiu-Dej era supravegheat îndeaproape. În 1948, secretara sa personală era NinaNikonova, soţia lui Serghei Nikonov, ofiţerul serviciilor sovietice care a condus Serviciul Special deInformaţii până la desfiinţarea acestuia în 1951 şi a fost apoi numit la conducerea Direcţiei deInformaţii a Armatei. Şeful său de cabinet era ofiţer MGB/KGB (Mihail Gavrilovici), ca şi celresponsabil de siguranţa sa (Valerian Buhikov). La aceasta se adăugau personalul şi şefii sovietici dincele 16 Sovromuri, din cadrul societăţii de prietenie româno-sovietică (de fapt, Asociaţia Românăpentru Întărirea Legăturilor cu Uniunea Sovietică ± ARLUS), din Asociaţia Întregii Uniuni pentru 28
  • 29. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - ExtraseLegături Culturale în Străinătate (VOKS), din Sovinform (care furniza ştiri presei româneşti) şi dinasociaţiile străine de corespondenţă. Controlarea cadrelor serviciilor române era o chestiune mult mai simplă, din moment ce naturasau locaţia pregătirii lor în URSS nu mai era un subiect tabu. Pentru a avea acces într-un post decomandă în cadrul serviciilor de informaţii şi securitate era obligatoriu să ai calitatea de membru alPartidului şi să fi absolvit ³un curs de specializare la Institutul Felix Dzerjinski din Moscova´ şiprogramele adiacente create special pentru aliaţii sovietici. În afară de aceste cadre de nădejde,numeroşi oficiali ai Partidului, printre care Moghioroş/Mogyóros, Vass, Chişinevski, Constantinescu,Părvulescu, Bărladeanu, Stoica, Salăjan (Szilágy), etc. erau agenţi sovietici şi raportau directMoscovei. Începerea retragerii trupelor sovietice La 14 mai 1955, Moscova a semnat tratatul prin care se încheia ocupaţia în Austria şi, de aceea,nu mai exista baza legală pentru a putea păstra forţe pe teritoriul României (aceea de a protejalegăturile de comunicaţii cu trupele din Austria). În august 1955, folosindu-şi instinctul desupravieţuire dezvoltat în decada de ocupaţie stalinistă, Dej, susţinut de CC al PCR, a decis să cearăretragerea trupelor sovietice şi a înscenat chiar un marş de protest al studenţilor pentru a pregătiterenul. Protestele şi ³reacţiile lui Hruşciov în faţa acestora au fost intens mediatizate´ în presa românăa vremii. Mai târziu, Hruşciov şi-a justificat reacţia violentă atunci când Bodnăraş i-a cerut ³părereadespre retragerea trupelor din România´ ± moment în care liderul sovietic i-a acuzat pe toţi că sunt³naţionalişti şi anti-sovietici´ şi că doresc ³să ne dea afară´ ± punând-o pe seama faptului că a fostuimit şi se afla încă sub ³influenţa politicii lui Stalin´. În 1957, agentul sovietic Iosif Chişinevski aîncercat să dea naştere unui conflict între Bodnăraş şi Dej, acuzându-l pe acesta din urmă că l-a³forţat´ pe Bodnăraş să înainteze această solicitare, în loc să facă acest lucru personal. Bodnăraş, carevorbea în numele partidului, vorbea fluent rusa, pe când Dej nu). Cu toate că furia sa era întru totulveritabilă, cu siguranţă el nu a fost luat prin surprindere. Imediat după încheierea tratatului austriaco-sovietic, URSS a anunţat formarea Tratatului de laVarşovia, convocând în grabă la Moscova reprezentanţi din România, Polonia, Ungaria, RDG,Cehoslovacia, Bulgaria şi Albania, pentru a-l putea semna în aceeaşi zi cu tratatul austriaco-sovietic,creând astfel o nouă bază legală pentru menţinerea trupelor sovietice în zonă. Cu numai zece zileînainte de vizita sa la Bucureşti din luna august, Hruşciov a propus într-o scrisoare personală reducereanumărului trupelor sovietice din România (de la 250.000 la 210.000), încercând evident să previnădiscuţiile legate de o eventuală retragere. Cu toate acestea, Bucureştiul a ridicat problema retrageriicomplete, cauzând un ³blocaj´ în relaţiile româno-sovietice din august până în noiembrie 1955. Laaniversarea Revoluţiei Sovietice din Octombrie, mai mult pentru a ameliora relaţiile decât pentru a-şilua un angajament solid, Hruşciov l-a informat pe Bodnăraş că Moscova avea să retragă până la următrupele. Însă liderul sovietic a subliniat faptul că acest lucru avea să se întâmple ³nu´ pentru căBucureştiul o ceruse, ³ci pentru că am ajuns la concluzia că este necesar să ne retragem´. Acordul Moscovei a generat o corespondenţă intensă pe această temă, deşi retragerea propriu-zisă nu avea să aibă loc mai devreme de doi ani şi jumătate. Cererea a fost făcută pe fondulurmătoarele aspecte: nemulţumirea colectivă generată de cei 40 de ani (în mai multe valuri) deocupaţie militară rusească, în prima jumătate a secolului al XIX-lea; prezenţa prelungită a trupelorruseşti după războiul ruso-turc din 1877-1878, pentru a ³asigura comunicaţiile´ cu forţele din Bulgaria;ocupaţia militară rusă de facto din Moldova în perioada 1916-1917; evacuarea forţată a trupelorbolşevice din perioada 1917-1918 (al căror comportament distructiv a fost criticat chiar şi de social-democraţii de atunci); şi regimul de ocupare brutal al lui Malinovski din 1944-1945. În timp ce acesteevenimente constituiau numai o parte din experienţa imperială a Rusiei, ele erau elemente centrale aleconştiinţei româneşti, astfel încât ideea retragerii trupelor era extrem de agreată. 29
  • 30. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Paradoxal, serviciile de informaţii americane au trecut cu vederea această dramă atunci când auprezis, în ianuarie 1956, că trupele sovietice vor fi retrase din România până la finalul deceniului. Fărăa cunoaşte detaliile conflictului intra-comunist româno-sovietic şi dinamica sovieto-ungaro-română,serviciile de informaţii americane au concluzionat că, dată fiind consolidarea puterii comuniste înRomânia şi necesităţile militare în faţa conflictului dintre est şi vest, Moscova nu mai avea nevoie detrupe în zona aceea. Astfel, retragerea din 1958 a fost interpretată ca fiind determinată de politicainternă sovietică, şi nu ca un rezultat al iniţiativei româneşti, şi a fost greşit interpretată ca având unimpact marginal asupra României, mai mult la nivel psihologic. (Washingtonul a considerat retragereaca fiind ³lipsită de importanţa´ şi ³fără vreun impact semnificativ´). Impertinenţa solicitării, care sosea în mijlocul unei lupte încă nerezolvate pentru succesiune laKremlin, a atras imediat din nou atenţia sovieticilor asupra Bucureştiului. Pentru a înfrâna alte viitoareiniţiative ale Bucureştiului, generalul Aleksei A. Epişev, partenerul lui Hruşciov în sovietizareaUcrainei de vest şi în operaţiunile de secesiune din Transilvania, a fost imediat trimis ca ambasador înRomânia la finele anului 1955 şi a rămas în această funcţie în următorii cinci ani. Apropiat al luiHruşciov, sinistrul Epişev deţinea o putere impresionantă la Moscova şi cunoştea foarte bine ³situaţia´României. (Şeful comitetului militar şi de informaţii al partidului cehoslovac şi legătura sa la Tratatulde la Varşovia l-a descris pe Epişev nu doar ca fiind ³sinistru´ şi ³nemilos´, ci şi ca ³cel maiînspăimântător rus pe care l-am întâlnit vreodată´) În calitate de director adjunct al KGB în perioada1951-1953, Epişev a condus purificarea din România (prin ambasadorul Anatoli I. Lavrentiev, numit laBucureşti după ce a supravegheat purificarea din Praga) şi s-a asigurat ca cei eliminaţi să fie ³înlocuiţicu un număr mare´ de persoane cu legături în Ucraina. Epişev a rămas un personaj cheie chiar şi dupăcăderea lui Hruşciov şi a condus echipele militare de recunoaştere în Cehoslovacia chiar înainte caaceasta să fie invadată în 1968, şi apoi în Afganistan înainte de invazia sovietică din 1979). Ochiulformat al unui fost director adjunct KGB, cu o experienţă bogată în operaţiuni clandestine, reprezentaun inconvenient pentru plecările româneşti din rezervaţia sovietică. Liderii români aveau de rezolvat trei sarcini importante pentru a prelua controlul din mâinileMoscovei. Trebuia să scape de omniprezenţa evidentă a puterii sovietice ± trupe şi consilieri. Trebuiasă neutralizeze influenţa exercitată prin cetăţeni români sau cu dublă cetăţenie, cunoscuţi ca agenţisovietici şi aflaţi în poziţii cheie în cadrul partidului sau aparatului de stat ± în special cei dininstituţiile de aplicare a legilor statului ± o problemă ce avea legătură cu desfiinţarea ³biroului de laMoscova´. Şi, în cele din urmă, trebuia să identifice şi să neutralizeze reţelele de agenţi sovieticisecreţi şi să limiteze puterea Kremlinului de a recruta agenţi şi a construi reţele. Pericolul şi oportunităţile din 1956 Fiecare dintre aceste ţinte presupunea o restricţionare a legăturilor dintre armatele şi serviciilede informaţii române şi sovietice, la scurt timp după ce Moscova anunţase o nouă ³comandă unificată´a noii sale alianţe militare şi în momentul în care (martie 1956) directorul KGB Ivan Serov convocaseo şedinţă a tuturor serviciilor din ţările Tratatului, pentru a ajunge la un acord. Directorul KGB a făcutapel pentru ³unificarea puterilor´ serviciilor Tratatului de la Varşovia împotriva ³principalelor guverneagresive, cele ale Statelor Unite şi Angliei´, coordonând activitatea fiecărui serviciu cu Moscova,desfăşurând operaţiuni comune împotriva SUA şi a Marii Britanii, făcând schimb de informaţii şianalize privind operaţiunile vestului împotriva statelor membre ale Tratatului de la Varşovia şi³coordonând culegerea de informaţii din transmisiuni şi serviciile tehnice operaţionale´. Dacă atenţia sovieticilor nu ar fi fost distrasă de aglomerarea de conflicte violente din interiorulşi din exteriorul Blocului, Bucureştiul s-ar fi confruntat cu dificultăţi mult mai mari în încercarea de a-şi atinge obiectivele. În iunie 1956, protestele polonezilor care cereau reforme economice şi retragereadin Tratatul de la Varşovia au avut drept consecinţă 53 de morţi, făcând necesară intervenţia politicăsovietică şi numirea lui Wladislaw Gomulka. La sfârşitul lunii octombrie, agitaţia populară dinBudapesta a condus la numirea fostului prim-ministru şi agent NKVD, Imre Nagy, în fruntea 30
  • 31. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - ExtrasePartidului, după care acesta, la numai trei zile, a cerut retragerea din alianţa sovietică. Acest evenimenta fost urmat aproape imediat de izbucnirea războiului israeliano-arab, dată fiind criza Canalului Suez. Modul în care a fost soluţionată situaţia din Ungaria a cauzat îngrijorare în România. ÎnBudapesta, pe lângă sloganurile anti-sovietice, se auzeau apeluri repetate pentru redefinirea graniţeidintre Ungaria şi România şi anexarea Transilvaniei, apeluri care îşi găseau ecou în RegiuneaAutonomă Ungară, acolo unde numeroşi membri ai elitei de etnie ungară considerau că autonomia erasingurul pas ce putea fi făcut spre reintegrarea în Ungaria. În opinia lui Bottoni, autonomia ³pare să fiprodus un reflex condiţionat la unii unguri care credeau că acesta este pasul spre anexarea la Ungaria´,ca şi ³anexarea Ţinutului Secuiesc la Ungaria în 1940, care era foarte proaspătă în conştiinţacolectivă´.) În cadrul campaniei de dezinformare menite să izoleze România de partenerii vestici,Hruşciov (şi sursele sale ungare) au susţinut mai târziu că liderii PCR erau ³nerăbdători´ să susţinăînăbuşirea revoltei de către trupele sovietice şi ar fi oferit trupe pentru a participa la această operaţiune.Dimpotrivă, măsurile luate de Bucureşti erau în totalitate defensive şi erau menite să împiedicerevizionismul violent din Transilvania. În plus, la 28 octombrie 1956, Gheorghiu-Dej şi Tito au semnatun comunicat comun, făcând apel la ³neamestecul în afacerile interne ale altui stat´, iar aceasta avea sădevină curând un laitmotiv al politicii externe a României. Acest lucru a fost posibil deoarece Moscovaintrodusese un paragraf similar în acordurile sale bilaterale, deşi interpretarea rămânea la latitudineaoficialilor sovietici. Deoarece raza de acţiune şi metodele propagandei şi serviciilor de informaţii ungare faţă deRomânia nu suferiseră modificări esenţiale din timpul Primului Război Mondial, România avea motiveserioase să fie preocupată de intenţiile Budapestei. La 1 noiembrie, cu numai câteva ore înainte caJanos Kadar să dispară pentru a forma un guvern aprobat de Moscova, care avea să ceară ³asistenţă´militară sovietică şi să justifice astfel invazia, ambasadorul român în Ungaria, Aurel Mălnăşan, şiValter Roman, aflaţi la Bucureşti pentru consultări, au avut o întrevedere cu mai mulţi lideri ungari.Chiar în mijlocul adunării, Zoltan Vass ³a avertizat cu insistenţă´ că ³va izbucni un val anti-românesc´. Vass, a povestit Mălnăşan, a declarat că ungurii ³ne urăsc´ şi ³au lansat deja sloganul³nem, nem, soha´ [Nu, nu, niciodată], fostul slogan ungar şovintist-iredentist, şi ne putem aştepta laizbucnirea unui val şovinist iredentist anti-românesc.´ Vass a subliniat în faţa interlocutorilor săi că: Încă aveţi o problemă pe care credeaţi că aţi rezolvat-o, dar nu este aşa. Până la urmă, formaacestei autonomii nu este de fapt autonomie şi ar trebui să vă gândiţi foarte bine, pentru că nu trebuiesă uitaţi că ungurii de acolo ascultă Radio Budapesta, că Ludas Matyi [săptămânalul satiric maghiar]este distribuit [în ţara voastră], că ungurii se îndreaptă în această direcţie. Roman a explicat că liderii români nu îşi puteau permite să închidă ochii în faţa ³atitudiniivădit anti-româneşti din rândul conducătorilor´ deoarece, deşi existau, desigur, ³presiuni privindTansilvania´, care se datorau refuzului Budapestei de a adopta ³o poziţie fără echivoc în problemaTransilvaniei, acestea încurajau astfel de manifestări´. Pentru a exemplifica acest lucru, a remarcatacest lucru în întâlnirea lor de bun-rămas cu Kadar: «şi, chiar şi în această situaţie disperată, în loc să spună să fiţi puternici şi mai ştiu eu ce,Kadar ± am reţinut câteva cuvinte de-ale lui Kadar ±a spus: ³Daţi autonomie Transilvaniei.´ Este exactceea ce a spus. Ce înţelegea el prin asta, nu am avut posibilitatea să discutăm. Chiar şi în acestecondiţii, aflându-se în toiul contra-revoluţiei, în loc să spună: ţineţi cu dinţii de Transilvania, el a spus:³Daţi autonomie Transilvaniei´. Bucureştiul s-a aliniat celorlalte state socialiste, China şi Iugoslavia, în susţinerea intervenţieisovietice propuse de Kadar. La cererea sovieto-ungară, PCR a trimis la Budapesta şi 2.000 de activiştide etnie maghiară pentru a ajuta la reconstrucţia partidului. Şederea lor nu a ajutat însă deloc laameliorarea problemei identităţii maghiare din Transilvania. Beneficiile României de pe urma acestei cooperări au fost importante, chiar dacă au fost descurtă durată. Pentru prima dată după război, Moscova a permis contactul între România şi cei peste 2milioane de etnici români din Moldova, dându-le posibilitatea miilor de membri de familie separaţi degraniţă să se vadă pentru prima dată după 10 ani. Aproape imediat şi până în 1959, Chişinăul a susţinut 31
  • 32. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrasecă ³RSS Moldova are cele mai apropiate relaţii cu România.´ Un alt beneficiu temporar a fostdeclaraţia făcută de către Kadar în timpul vizitei sale în România din februarie 1958, potrivit căreiaUngaria nu avea nicio pretenţie teritorială împotriva României: prima ± şi ultima ± declaraţie a unuilider comunist ungar. (Acest lucru nu a pus capăt declaraţiilor apărute în presa scrisă şi vorbită(inclusiv filme şi desene animate), potrivit cărora Transilvania ar fi a lor de drept, iar românii ar fiduşmanii lor.) Alungarea trupelor şi a consultanţilor sovietici În data de 31 octombrie 1956, doar cu câteva zile înainte ca forţele sovietice să înăbuşe revoltamaghiară, Comitetul Central al PCR i-a dat indicaţii primului ministru de la vremea respectivă,Gheorghe Stoica, să facă presiuni privind retragerea trupelor şi a consultanţilor în cadrul următoareireuniuni a Tratatului de la Varşovia din noiembrie-decembrie de la Moscova. Drept urmare, liderulmaghiar Imre Nagy i-a cerut sfatul lui Gheorghiu Dej în seara zilei de 2 noiembrie, după ce Moscovase hotărâse să invadeze. Translatorul a presupus că Bucureştiul s-a folosit de Epişev pentru a trimiteaceste mesaje, ceea ce este plauzibil, ţinând cont de circumstanţele respective. Cu toate acestea, toatecomunicaţiile oficiale din interiorul Tratatului de la Varşovia erau direcţionate prin Moscova, graţie³generoaselor´ echipamente sovietice de transmitere ³securizată´ către partenerii lor. Fostul şefadjunct al KGB, Epişev, la vremea respectivă ambasador în România, era pe lista scurtă pentru căprimea comunicaţii din România.) Susţinând încă o dată argumentul din 1955, potrivit căruia prezenţatrupelor sovietice avea rolul de a produce disensiuni pe plan intern, transformând România într-o ţintăuşoară a atacurilor politice din afară, Comitetul Central a dorit să reamintească Moscovei că ³nuconsidera necesară staţionarea trupelor sovietice pe teritoriul său´ şi a sugerat posibilitatea ³rechemăriiconsultanţilor sovietici prezenţi în diferite instituţii.´ Nefiind la curent cu cererea Bucureştiului deretragere a forţelor sovietice, misiunea diplomatică a SUA a interpretat greşit interesul şi scopulautorităţilor române, raportând exact opusul, ³că regimul de la Bucureşti va ţine piept presiunilorpopulare pentru îndepărtarea trupelor sovietice.´ Impunerea acestor argumente era o activitate delicată, în special deoarece Hruşciov a vizitatRomânia următoarea zi pentru a o informa despre decizia de a interveni cu forţe militare în Ungaria. Încele din urmă, o mulţime de factori, care includeau cu siguranţă obiectivele de politică externă aleliderului sovietic, faptul că prezenţa trupelor acţiona ca un paratrăsnet pentru insatisfacţia rudimentară,impactul militar secundar asupra unui potenţial conflict est-vest şi costurile semnificative ale invazieidin Ungaria, unde sovieticii au suferit 2.260 de victime (669 de morţi, 1.540 de răniţi şi 51 dedispăruţi), erau argumente suficiente pentru a influenţa Moscova. Din ianuarie 1957 până în aprilie 1958, într-o serie de scrisori destinate conducerii PCR,Kremlinul a fost de acord să îşi retragă consultanţii. Hruşciov s-a oferit să retragă trupele din Ungaria,dar Kadar a solicitat rămânerea acestora pentru a-şi întări regimul. Bucureştiul nu a cedat presiunilor,raportând sârguincios greşelile personale, politice şi profesionale ale consultanţilor sovietici peprobleme de informaţii. Hruşciov, care înţelegea logica rechemării lor, a declarat faptul că era: «.practic imposibil să supraveghem activitatea fiecărui expert sovietic care lucrează înRomânia. Deşi experţii sunt foarte bine pregătiţi în domeniul lor de activitate, unii dintre ei nu se potadapta situaţiei politice şi caracteristicilor naţionale ale statului respectiv. Drept urmare, aparneînţelegeri, care nu sunt în favoarea relaţiilor noastre prieteneşti. Pentru a proteja sistemul de ³consultanţi´ prin reorganizarea lor oficială ca ³ofiţeri delegătură´, liderul sovietic proteja activitatea acestora, afirmând, de exemplu, că termenul de³consultanţi sovietici´ nu corespunde rolului pe care aceştia îl joacă şi că ar putea transmite ideeagreşită că aceştia se amestecă în afacerile interne ale României. Această afirmaţie a fost demontată ± şicea susţinută de România validată ± de reclamaţiile primite chiar de la unii reprezentanţi sovietici aflaţila post în alte state din Europa de Est. Chiar şi directorul KGB Ivan Serov, de exemplu, a criticat ³departamentul de consultanţi´ dinGermania de Est, afirmând că ³derulează o activitatea nesatisfăcătoare´ şi ³nu oferă niciun fel de 32
  • 33. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrasesprijin organelor MVD (Ministerul de Interne) din Germania´. Serov a respins ca evident falsejustificările consultanţilor sovietici, potrivit cărora ´cea mai mare parte a oficialilor din RDG MfS[Stasi] nu pot încă lucra independent. Având în vedere faptul că România a exploatat concesiile post-staliniste ale lui Hruşciov cuscopul de a-şi extinde propria autoritate naţională, Kremlinul s-a bazat din ce în ce mai mult pe agenţiişi reţelele de informaţii clandestine pentru a contrabalansa pierderea influenţei militare directe şireducerea numărului oficial de consultanţi şi experţi. (Majoritatea acestora se derulau în afaraConsulatului Sovietic (Str. Păcurari nr.10) din Iaşi, aproape de graniţa româno-sovietică, şi includeau³efectiv o armată de spioni secreţi (neoficiali)´. Moscova a avut la dispoziţie o rezervă numeroasă deunde a putut alege recruţi în România. Prima generaţie de reţele şi agenţi sovietici includea foştimembri ai Comintern şi veterani ai războiului civil din Spania; foşti prizonieri de război (POW),recrutaţi în timpul instrucţiei sovietice şi apoi întorşi în 1944, împreună cu Diviziile ÄTudorVladimirescu´ şi ÄHoria, Cloşca şi Crişan´, cetăţeni sovietici rezidenţi şi persoane rezidente în zonelede graniţă româno-sovietică. Se formau acum noi reţele din ofiţeri de armată şi de informaţii (precumşi din activişti de partid) instruiţi în URSS începând cu anul 1945 şi ulterior numiţi în funcţii deconducere, precum şi din angajaţi români ai organizaţiilor ruseşti din România. În cadrul întrunirii CAER din mai 1958, care a avut loc cu două zile înaintea întruniriiTratatului de la Varşovia, unde Hruşciov urma să anunţe retragerea trupelor din România, PCR alansat provocarea care urma să grăbească efectiv planurile sovieticilor de integrare economică est-europeană şi să dejoace integrarea militară a Blocului. Kremlinul aprecia prima contestare publică (îninteriorul Blocului) de către România a autorităţii supranaţionale ca pe o confirmare a nevoii sale deextindere a reţelei de informaţii, care să acopere pierderea multor mecanisme directe de control. Faptulcă Moscova a fost prinsă nepregătită în momentul în care Gheorghiu Dej a lansat provocarea areprezentat o greşeală a serviciilor de informaţii şi este posibil ca ea să fi contribuit la căderea luiSerov. (Pe lângă cauzele politice, căderea lui Serov s-a datorat numeroaselor greşeli şi defectări.)KGB-ul şi majoritatea liderilor de partid au privit decizia lui Hruşciov de retragere a trupelor, în pofidaacestui ³steguleţ roşu´, ca pe cea mai mare greşeală a sa. Măsurile de combatere nu au întârziat săapară. Aproape imediat, Moscova a închis graniţa dintre România şi RSS Moldova, iar contactelepolitice şi culturale, considerate acum ca ³divergenţe naţionaliste´, au fost întrerupte. 1959 a fostultimul an în care Chişinăul s-a referit la relaţiile sale cu Bucureştiul ca fiind ³cele mai apropiate´ ± afost ultima referire. În schimb, scriitorii, lingviştii, antropologii şi etnologii moldoveni careîndrăzniseră să recunoască asemănări cu populaţia din România erau acuzaţi de ³propagandănaţionalistă´. Acesta a fost subiectul principal al celui de-al 9-lea Plen al Comitetului Central al RSSMoldova în septembrie 1959. Încercările Kremlinului de a-şi recâştiga dominaţia anterioară după retragerea trupelor sovietices-au confruntat cu eforturile românilor de a scăpa în totalitate de acel control. A crescut frecvenţaconfruntărilor, deoarece în timp ce KGB şi GRU încercau să-şi extindă reţelele de agenţi în interiorulţării, autorităţile române îi expulzau agresiv pe ofiţerii de informaţii şi militari ai agenţilor de laMoscova. Un caz tipic a fost cel din ianuarie 1959, al consultantului naval sovietic nou-venit, care aînceput rapid să dea o raită prin instituţiile româneşti pentru a recruta agenţi din cadrul personaluluiromân instruit anterior în URSS. Atunci când a fost chemat de către generalul Ioniţă şi i s-a ordonat săînceteze, ofiţerul sovietic a ascultat perplex (³ca o pasăre care se uită la o cobră´) şi în cele din urmă aavut o singură întrebare: ³Dacă ar mai fi măcar un regiment sovietic pe pământ românesc, ai aveacurajul să mă tratezi în acest mod? Generalul Ion Ioniţă era Şeful Statului Major al Forţelor ArmateRomâne. Liderii de la Kremlin au tratat personal această animozitate şi acest resentiment faţă de o ţarăcare fusese considerată atâta timp o zonă a expansionismului rus şi sovietic şi s-au implicat direct înhotărârea destinului acesteia în momentele de vulnerabilitate. Ieşirea nervoasă a lui Hruşciov şiîngheţarea relaţiilor sovieto-româneşti imediat după propunerea Bucureştiului de retragere a forţelorsovietice din august 1955 dovedesc o parte din această bădărănie. Atmosfera de la bordul naveiBaltica, ce transporta delegaţiile sovietice, maghiare, bulgare şi româneşti spre New York în 33
  • 34. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraseseptembrie 1960 ±când liderul maghiar Janos Kadar a apărat cu loialitate invazia sovietică din 1956 laNaţiunilor Unite ± reda cu acurateţe această situaţie. Toate celelalte delegaţii aveau o atitudinerezervată faţă de Gheorghiu-Dej şi de români, care, la rândul lor, păstrau distanţa faţă de aceştia, întimp ce Hruşciov, Kadar şi liderul bulgar Todor Jivcov afişau o tovărăşie destul de apropiată, cunumeroase sesiuni private de băutură. La un moment dat, Hruşciov s-a plâns că ³în România, şi chiar în rândul Partidului Comunist,se dezvoltau atitudini distructive naţionaliste şi anti-sovietice, care trebuiau tăiate de la rădăcină´,înainte de a adresa injurii la adresa poporului român, pe care l-a numit ³nu o naţiune, ci o târfă´. La scurt timp după retragerea trupelor, românii au început să scoată la iveală reţele deinformaţii ungare şi revizioniste, pe care armata sovietică le sponsorizase sau le acceptase. La început,când consultanţii sovietici controlau serviciile de informaţii, instituţiile militare şi politice, guvernulromân nu avea voie sau nu putea să deruleze propriile activităţi de contraspionaj sau contrainformaţiiîn nordul Transilvaniei şi, apoi, în Regiunea Autonomă Maghiară (HAR). Acest lucru s-a schimbat odată cu revolta maghiară din 1956. Potrivit anchetelor derulate de Securitate, organizaţiile clandestinecare operau în România încercau să: «.trezească sentimente naţionalist revizioniste în rândul etnicilor maghiari; să subminezeautorităţile regimului comunist prin intermediul unor acte de sabotaj, panică şi propagandă; să izolezepopulaţia de naţionalitate maghiară de cea română şi să le canalizeze sentimentele către Ungaria; săsolicite autorităţilor statului român pretenţii pe care acestea nu le puteau satisface, în vederea facilităriipropagandei revizioniste a diasporei maghiare din occident, având ca scop compromiterea regimuluicomunist din România; să promoveze ideea autonomiei din Transilvania, urmărind ca mai târziu să oalipească Ungariei prin intermediul unui curent revizionist activ şi coordonat; să creeze o stare deinstabilitate în zonele locuite de etnici maghiari şi saşi pentru a impresiona forumurile internaţionale şipentru a încerca în acest fel să îi influenţeze să ia decizii împotriva intereselor României. De exemplu, în 1958, preotul catolic reformat Koloman Sass, fost membru al Rongos Gárda, afost arestat, judecat, condamnat şi executat de către Tribunalul Militar din Cluj pentru ³planuriîmpotriva statului, spionaj în favoarea Ungariei, posesie ilegală de arme şi participare la activităţi aleorganizaţiilor ilegale iredentiste.´ Împreună cu un fost ofiţer al Serviciul de spionaj al armatei ungare din timpul celui de Aldoilea Război Mondial, Istvan Halles, Sass a pus bazele grupării Mişcarea de Rezistenţă subinstrucţiunile Centrului de Informaţii de la Debrecen, Ungaria, aproape de graniţa cu România.(Centrul de informaţii de la Debrecen a fost responsabil pentru coordonarea operaţiunilor împotrivaRomâniei şi de aceea a suscitat un interes permanent al interesului serviciilor de informaţii dinRomânia). Cei doi au recrutat o reţea de 31 de etnici a căror misiune era să lanseze ziarul ViitorulMaghiar, să facă rost de arme şi să formeze un grup de comando gata să acţioneze la momentul potrivitpentru restituirea Transilvaniei către Ungaria. O altă grupare a fost formată de către un fost ofiţer alserviciului de informaţii al armatei ungare din rândul forţelor de ocupaţie din nordul Transilvaniei,Laszlo Sipos, militând pentru unificarea teritoriului cu ³viitorul stat ungar liber´. Gruparea ³Mâna Neagră´, formată iniţial la Universitatea din Cluj în 1953, a fost descoperită în1960 că opera în afara oraşului Târgu Mureş sub conducerea lui Czimbalmos Blaziu, membrii eijurând să ³lupte până când Transilvania va fi alipită Ungariei sau declarată autonomă.´ (Liderul iniţialfusese arestat în 1956.) Gruparea intenţiona să ia măsuri împotriva activiştilor de partid şi autorităţilororaşului Târgu Mureş în timpul manifestărilor de la 23 august; să-l asasineze pe preşedinteleConsiliului Popular al comunei Tulgheş şi pe directorul Centrului de Producţie Agricolă din comunaLăsarea; să fure dinamită din cariera de cuarţ de lângă acea comună; şi să incendieze simultan recolta,precum şi Garajul de Maşini şi Tractoare. O altă grupare descoperită în octombrie 1960, ³Tinerii iubitori de libertate´, fusese formată întimpul evenimentelor din 1956. Raportul DSS arăta o oarecare îngrijorare datorită faptului că nu fusesedescoperită în cei patru ani de când opera în ciuda faptului că ³existaseră denunţuri´, care indicau³faptul că naţionalismul şovin reprezintă o bază solidă pentru organizarea unor operaţiuni subversive.´Organizatorul grupării, profesorul Iosif Kun, a declarat în timpul interogatoriului că fusese recrutat de 34
  • 35. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - ExtraseAVH în Ungaria în timp ce se afla la Budapesta în 1956, cu scopul principal de ³a organiza activităţisubversive în Republica Populară România´. Recrutorul lui Kun contactase, de asemenea, şi pe uninformator al Securităţii cu nume de cod Covaci, care, conform raportului, nu îi informase pe agenţiisăi despre existenţa organizaţiei timp de patru ani, şi atunci datorită unei dispute personale cu Kun. Ancheta care a urmat a scos la iveală o organizaţie de vreo 103 membri, dintre care doar 23erau adulţi cu vârsta peste 20 de ani (ceilalţi 83 fiind cu vârste între 14 şi 20 de ani). Cu toate acestea,³autorii morali ai acestei organizaţii´ erau consideraţi a fi profesorii de la Şcoala Gimnazială 4 dinOradea, care discutau frecvent despre ³cele mai eficiente metode de îndoctrinare a studenţilor de etniemaghiară cu idei şi teze şovinist-naţionaliste şi revizioniste.´ (Raportul semnala numele profesorilorKun, A. Andras, Anton Vanhz şi Maria Kesztheijugi). Această grupare, se preciza în raport, ³hotărâseschimbarea programelor de studiu stabilite de către Ministerul Educaţiei cu altele, în conformitate cuscopurile pe care aceştia le urmăreau´, o activitate surprinzător de uşoară datorită lipsei de control amaterialelor în limba maghiară. Intensificarea şi diversificarea activităţilor grupării după retragerea trupelor sovietice din 1958era extrem de îngrijotăroare: De la preocupările iniţiale, limitate în special la acte de teroare şi graffiti, au trecut la problemaorganizării întregii populaţii maghiare a Republicii Populare România. La data respectivă făceau hărţiale regiunilor locuite de populaţii maghiare şi împărţeau responsabilităţile de muncă în zonelerespective. În aceeaşi perioadă, au ridicat problema legăturilor cu organizaţiile naţionaliste maghiaredin occident, în special cele din Republica Populară Ungaria. Blocarea infiltrării instituţionalizate În ciuda prevederilor Tratatului de la Varşovia, care stipulau o consultare prealabilă, în timpulcrizei de la Berlin Kremlinul a mobilizat forţele armate române (şi altele din Tratat) prin intermediulagenţilor loiali ± miniştrii apărării şi comandanţii recrutaţi de ofiţeri sovietici şi instruiţi în URSS ±ceea ce indica clar dorinţa şi puterea lor de exercitare a presiunii asupra instituţiilor coercitive când şicum le convenea lor. Această ofensă se adăuga insultei de la Moscova, care ignora complet poziţia luiGheorghiu-Dej de a se opune construirii Zidului Berlinului. Ca reacţie imediată, Bucureştiul a grăbit o demitere în masă a ofiţerilor din armată şi serviciulde informaţii şi a limitat radical folosirea modelelor instituţionalizate prin care se păstra influenţasovietică în cadrul celor două organizaţii. 1961 a fost ultimul an în care DSS şi-a trimis agenţii deinformaţii la Institutul Felix Dzerjinsky (şi programele aferente) din Moscova al KGB pentru instruire.Ofiţerii DSS care urmaseră anterior cursurile de instruire KGB erau acum ³obligaţi să urmeze cursuride reciclare în ţară.´ Acest lucru a fost urmat rapid de o restricţie similară în cadrul armatei române, care a pus capătinstruirii ofiţerilor superiori la instituţiile militare sovietice. În schimb, ofiţerii cehi şi slovaci au urmatîn continuare cursurile academiilor şi institutelor sovietice, până la destrămarea URSS ± 66 au absolvitîn vara anului 1991, alţi 8 fiind nominalizaţi pentru instruire în 1992. Astfel, principala cale depătrundere a influenţei sovietice instituţionalizate în cadrul instituţiilor de aplicare a legilor statului afost închisă, iar principalul instrument de control al sovieticilor a rămas la Moscova. Pe lângă Albania,care era proscrisă, niciun alt membru al Tratatului de la Varşovia nu ar fi luat o astfel de deciziedefinitivă, iar instruirea sovietică a continuat să fie o condiţie obligatorie pentru funcţiile înalte dinarmată, serviciile de securitate şi de informaţii din Polonia, Germania de Est, Cehoslovacia, Ungaria şiBulgaria până la căderea comunismului. Bucureştiul a trecut rapid de la restricţionarea oportunităţilorsovietice de recrutare a personalului său din armată şi serviciul de informaţii până la eliminareasurselor identificabile de influenţă sovietică din cadrul acestor servicii. Ofiţerii DSS, şi mai târziu ceidin armată, care s-au întors de la cursurile de instruire cu soţii ruseşti/sovietice ± toate păstrându-şicetăţenia sovietică şi legăturile secrete ± aveau posibilitatea fie de a divorţa de ele şi de a le trimiteînapoi, fie de a părăsi serviciul. 35
  • 36. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Informaţii despre aceste restricţii au circulat prin toate ţările semnatare ale Tratatului de laVarşovia. Aceste măsuri nu erau universale în armată, dacă soţia era de o altă etnie decât cea rusă, odeosebire care nu era de altfel foarte semnificativă. Astfel, 20-30% dintre ofiţerii de armată din aceastăcategorie au rămas să activeze şi au continuat să creeze probleme.) În acest context, la sfârşitul anului1961, Gheorghiu Dej declara public că organele de securitate ale epocii staliniste ± conduse şicontrolate covârşitor de către ofiţeri sovietici ± ³nu erau controlate de conducerea Partidului.´ Acestedeclaraţii au fost făcute la plenara partidului din 28 noiembrie-5 decembrie 1961, prima în carediscursurile au fost publicate ulterior.) Supravegherea şi ascultarea de către organele de securitatefusese atât de extinsă, a subliniat acesta, încât nici măcar Secretarul General al CC al Partidului nuscăpase.´ Implicarea României în al doilea război mondial în viziunea istoricilor Pe un alt front, România a reacţionat sever la noile afirmaţii potrivit cărora Armata Sovieticăeliberase Bucureştiul în cel de Al Doilea Război Mondial, având, în mod surprinzător, câştig de cauzăprin recunoaşterea punctului său de vedere până la sfârşitul anilor 1970 în publicaţiile istorice alearmatei sovietice. Toate ţările care nu erau membre ale Blocului Sovietic au început să abandonezeinterpretarea istorică ideologică stalinistă pe la sfârşitul anilor 1950. În România, acest lucru a fostresimţit puternic întrucât aranjamentele şi interesele comune sovieto-ungare i-au deformat istoriografiamai mult decât oricare alta, nu doar prin prezentarea panteonului de eroi naţionali ca şi duşmani aipoporului, ci chiar prin atacarea etnogenezei poporului român. Etnogeneza daco-romană a poporului român ± negare permanentă din partea regimurilor maghiare, inclusiv cel comunist Una dintre primele cărţi apărute sub noile reguli, From the History of Transylvania, a provocatun protest maghiar imediat ± nu pentru că vorbea rău despre unguri sau îi prezenta ca pe nişte duşmani,ci pentru că susţinea continuitatea daco-romană pe acest teritoriu. În martie 1961, directorul EditurilorMinisterului Culturii din Ungaria, Béla Köpeczi, s-a plâns ataşatului cultural român de la Budapestaspunând că această carte ³nu ar fi trebuit să apară´ deoarece are ³o influenţă negativă asupra relaţiilorromâno-ungare´ şi este ³o manifestare a naţionalismului românesc´. În general, cei cu care a discutat sunt de părere că cetăţenii Republicii Populare Româniadegeaba irosesc energie şi bani pentru a elucida probleme care sunt încheiate oricum. Noile relaţiidintre români şi unguri consemnează situaţia de facto, fiind recunoscut faptul că Transilvania aparţinepoporului român şi se ştie că majoritatea populaţiei din provincie este de origine română. Nu mai estenecesar ca istoricii şi antropologii români să ³piardă´ timp căutând probe cu privire la naştereapoporului român şi continuitatea populaţiei daco-romane pe teritoriul Daciei. Răspunzând lui Köpeczi, după ce observase că lucrarea tratase în special multe neînţelegeri şiprezenta noi descoperiri (în special cea a unui oraş dacic aproape de Orăştie), ataşatul a întrebat dacă³ar fi mai bine ca afirmaţiile false ale unor istorici să rămână cunoscute în timp ce informaţii concretecare infirmă acele afirmaţii să rămână închise într-un sertar?´ După ce a replicat că ³niciun altcercetător în afară de români şi unguri nu acordă prea multă importanţă acestor lucruri,´ Köpeczi acriticat lucrarea ³pentru că a uitat să menţioneze tendinţa permanentă a prinţilor din Transilvania «dea realiza unificarea cu Ungaria.´ Nu mai avea niciun rost să ³scoată acum la iveală probleme dintrecutul îndepărtat´ cu scopul de a descoperi probe care nu sunt necesare, din moment ce situaţiaactuală a ³rezolvat´ problema, a afirmat directorul Editurilor din Ungaria. În afară de contradicţiile prezente în reclamaţia lui Köpeczi, existau motive întemeiate carepuneau la îndoială poziţia sa. Sub conducerea lui atunci (şi mai târziu când era ministru al culturii),aceleaşi edituri au scos o serie de volume, care au culminat cu masiva operă de trei volume din 1986History of Transylvania, editată chiar de Köpeczi, a cărei temă centrală ataca ideea de continuitatedaco-romană şi punctul de vedere român asupra propriei lor etnogeneze. (Au fost pregătite ediţii în 36
  • 37. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrasefranceză şi engleză în 1987 şi 1994. Dintre co-editorii săi fac parte publicistul ungar al LigiiRevizioniste Lászlo Mákkai, acelaşi care a condus echipa de istorici ce a scos (împreună cu Pal Telekişi Homar Balint în calitate de editori) Siebenburgen în 1940 pentru a convinge al Treilea Reich şi Italiafascistă că Ungariei ar trebui să i se dea Transilvania, şi Istoria Transilvaniei din 1944 pentru publiculfrancez şi britanic. Un argument frecvent în aceste opere, conform căruia dovezile continuităţii daco-romane în Transilvania sunt puţine, tinde să ignore faptul că dovezile prezenţei lor în altă parte sunt lafel de puţine. Alungarea consultanţilor pe probleme de informaţii Conflictele dintre serviciile de informaţii au prins contur în prima parte a anului 1962, atuncicând Gheorghiu-Dej a ordonat crearea unui mic ³nucleu´ de ofiţeri de contraspionaj şicontrainformaţii, care trebuiau să descopere agenţii şi reţelele sovietice. Monitorizarea la nivel³neoficial´ a început odată cu retragerea trupelor sovietice în 1958 şi a fost prima alocare de personalşi resurse destinate acestei activităţi. După cum observă Troncotă, munca lor era ³extrem de secretă,nimeni, nici chiar ofiţerii de la alte structuri de contraspionaj nu trebuia să afle sau să suspecteze cu cese ocupau ei´.) În timp ce ³nucleul´, a cărui existenţă a fost ţinută secretă chiar şi în cadruldepartamentului de contrainformaţii, îşi desfăşura activitatea, Hruşciov a efectuat o vizită secretă lajumătatea anului 1962 încercând să aducă România din nou pe linie. Liderul sovietic a descoperit chiarmai multe divergenţe în ceea ce priveşte colaborarea dintre instituţii şi relaţiile externe. În loc să-şi retragă sprijinul acordat Chinei şi statelor balcanice recalcitrante, Gheorghiu Dej,împreună cu Emil Bodnăraş şi Nicolae Ceauşescu, au avut o dispută cu liderul sovietic privindrecrutarea de agenţi de către KGB şi GRU pe teritoriul României. Liderul român a explicat faptul cădacă operaţiunile lor de recrutare erau legale şi justificate atunci când victoriile socialiste ale Românieierau ameninţate de către ³reacţia´ întunecată în anii 1940 şi 1950, în situaţia actuală, beneficiind de³puterea poporului´ şi de ³organismele de combatere a reacţiilor´ care funcţionează corespunzător,astfel de operaţiuni şi de structuri nu îşi mai găsesc rostul. Hruşciov a reacţionat cam în aceeaşimanieră ca şi în 1955 şi 1960, acuzând conducerea României că este ³iraţională, egoistă şi plină desine´ Dându-şi seama că un progres în acest domeniu ar trebui să vină mai degrabă de la sine decât înurma unui acord mutual, Gheorghiu Dej a făcut o mutare rapidă după plecarea lui Hruşciov, declarândîn faţa Comitetului Central că ³această situaţie trebuie să înceteze´. Comportamentul ofiţerilor deinformaţii sovietici pe teritoriul României, a adăugat el, indicau preferinţa Moscovei pentru o ³relaţieîntre stăpân şi sclav´. Una dintre cauzele ³disputei (cu Tito) fusese exact aceasta ± faptul că poliţiapolitică sovietică insistase, în ciuda protestelor iugoslave, să-şi recruteze proprii agenţi de pe terenullui Tito « µîn toate cartierele, de la membrii Comitetului Central până la funcţionarii mărunţi dinpartid sau din aparatul de stat¶´. Nu a mai durat mult până la apariţia în presa internaţională a ştirilorprivind purificarea, împreună cu criticile sovietice legate de ³semnele naţionalismului românesc.´Potrivit lui Ghiţă Ionescu, Dej şi o mare parte a echipei sale s-au angajat în operaţiunea de îndepărtareadin aparat a oficialilor instruiţi la Moscova«acordând o atenţie specială aparatului de securitate.´Şeful DSS şi ministrul de interne Alexandru Drăghici i-au informat pe consultanţii sovietici peprobleme de informaţii care rămăseseră în România despre faptul că prezenţa lor ³nu mai eranecesară´ şi cu siguranţă ³nu mai era cazul să stea aici doar pentru a citi ziarele´, fiind invitaţi să seretragă. Potrivit relatării lui Drăghici: «consultantul sovietic m-a întrebat când poate pleca. I-am răspuns că poate să plece chiar adoua zi. Mi-a spus că va pleca doar cu permisiunea guvernului. I-am zis că acesta era punctul nostru devedere. A început să-mi spună că noi avem un duşman comun şi că ar trebui să ne unim forţele. I-amrăspuns că această situaţie ar trebui să se termine. Am ridicat problema încrederii reciproce şi a unui alttip de relaţie şi l-am asigurat că eram de acord să cooperăm cu ei. Subliniind faptul că ³aiciconsultanţii nu mai au nimic de făcut´, Drăghici a criticat ³impertinenţa lor uimitoare, nemaiîntâlnită´ 37
  • 38. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extraseşi a explicat faptul că ³i-a prins când încercau să fure´ documente ale DSS din 18 cazuri separate şichiar ³au provocat pierderi de vieţi omeneşti´ din rândul Serviciului român.) Abilitatea României de a promova agenda sa în acest domeniu era incontestabil susţinută deimplicarea Kremlinului în confruntarea cu SUA din Cuba, precum şi de faptul că era doar unul dintrenumeroasele dezacorduri sovieto-române. În acelaşi timp, Bucureştiul încerca să medieze conflictulchinezo-sovietic, cu toate că acest lucru atrăgea dezaprobarea Kremlinului. Susţinea deschis statelerenegate ale blocului, Iugoslavia şi Albania. Exista o dispută publică cu Moscova privind integrareaeconomică transnaţională. Şi se implica într-o serie îngrijorătoare de comunicaţii cu Washington, Bonnşi Paris (în principal pe probleme de cooperare economică). Indiciile potrivit cărora România puneacapăt legăturilor operaţionale de informaţii cu alte servicii ale Tratatului de la Varşovia au atras atenţiaCentrului KGB. În 1962, Stasi a fost forţat să pună punct unei operaţiuni de răpire şi execuţie aimigranţilor nomazi şi a defectorilor, care se derula încă din anii 1950 (Dosarul Balcanilor) deoareceRomânia refuza să mai coopereze. (In acel moment, Dosarul Balcanilor avea 19 volume.) Moscova areacţionat imediat. Sperând să intimideze renegaţii şi să mobilizeze o facţiune loială Moscovei,Kremlinul a trimis un avertisment destul de explicit prin intermediul directorului KGB VladimirSemiceastni, în care îşi exprima dezaprobarea faţă de omologul său de la DSS. În acelaşi timp,Hruşciov le-a semnalat celorlalţi lideri ai Blocului Sovietic prin scrisori personale faptul că serviciilelor trebuiau să îşi limiteze ³schimburile de informaţii cu românii´, interzicându-le acestora sădezvăluie orice ³informaţie detaliată despre NATO´ sau partidele social-democrate europene şi le-aordonat să ³nu le mai transmită informaţii despre China şi partidele şi regimurile pro-chineze´,selectând Iugoslavia şi Albania pentru interdicţie specială. Hruşciov l-a informat pe Novotni printr-oscrisoare personală, cerându-i ca StB să îşi limiteze schimbul de informaţii cu Bucureştiul până la ³oevaluare generală a Europei occidentale´.) Aşa cum a remarcat un fost ofiţer de informaţii din Tratat,după 1962 cooperarea dintre România şi celelalte servicii din blocul Sovietic a început să ³degenerezepână când a ajuns în punctul unor contacte oficiale, formale dar neproductive.´ Unitatea speciala anti-KGB În prima jumătatea a anului 1963, întrucât Moscova încerca să ³împiedice´ procesul deeliberare a României de sub mecanismele de control sovietice, Gheorghiu Dej a autorizattransformarea ³nucleului´ într-o unitate mică în cadrul directoratului de contraspionaj. (Unitatea a fostcondusă în perioada 1963-1965 de către ofiţerul de contraspionaj Aurel Mirce. Unele dintreoperaţiunile sale de la începutul anilor 1960 sunt descrise în memoriile foştilor ofiţeri decontrainformaţii. Colonelul Constantin Iosif, care l-a înlocuit pe Mirce în 1965, a ocupat funcţia pânăîn 1978, când a fost descoperit ca fiind agent sovietic în urma defectării lui Pacepa.) Pe lângăidentificarea agenţilor şi reţelelor sovietice, aceasta era de asemenea responsabilă pentru combatereaactivităţilor serviciilor de informaţii sovietice pe teritoriul României. Cunoscut iniţial sub denumireade ³Biroul Ţărilor Socialiste´, această unitate a evoluat ulterior într-o ³Unitate a Serviciilor deInformaţii socialiste´ (sau o unitate anti-KGB), devenind astfel principala ţintă a spionajului sovietic. Unitatea era cunoscută oficial doar prin denumirea sa de unitate militară secretă (UM), UM0920/A din 1969 până în 1978, şi UM 0110 după aceea. Protestatarii români ai ³societăţii civile´ aucerut dizolvarea oficială a UM 0110 în timp ce mărşăluiau în faţa comandamentului său rămas secretpână în acel moment, la data de 24 ianuarie 1990. Biroul monitoriza activităţile şi contactele personalului de la ambasada sovietică şi desfăşuraoperaţiuni de supraveghere asupra principalilor recruţi, concentrându-se în această perioadă de începutpe foştii Cominternişti şi veteranii Războiului Civil Spaniol care, ³fără excepţie´, fuseseră iniţialrecrutaţi şi instruiţi ca agenţi de informaţii sovietici, dar a căror loialitate actuală nu mai era garantată. 38
  • 39. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Percepţiile serviciilor de informaţii americane Comunitatea de informaţii americană a fost destul de reticentă în a accepta comportamentulindependent al României şi disputele cu Uniunea Sovietică ca fiind reale. În parte, acest lucru s-adatorat prejudecăţii din analiza SUA realizată asupra regiunii la începutul Războiului Rece în urmaobservaţiilor OSS în România în perioada 1944-1946. Până în 1949, CIA era de părere că în timp cePolonia putea fi ³cea mai grea bucăţică de digerat de Moscova´, România era ³cea mai puţin capabilă´să ³se separe de stăpânii ei de la Kremlin´. Cu toate că Departamentul de Stat a început să priveascăRomânia cu alţi ochi la sfârşitul anilor 1950, aprecierea României ca fiind ³cea mai sovietică dintretoţi sateliţii´ reitera aceste concluzii, astfel că rapoartele privind comportamentul independentîntocmite de către membrii misiunilor diplomatice la Bucureşti erau pur şi simplu respinse. Pornind dela rapoartele serviciului de informaţii, declasificate şi publicate începând cu 2006, a existat o tendinţăde descriere mai degrabă peiorativă decât neutră a României în comparaţie cu alte descrieri neutre saupozitive folosite în cazul altor membre ale blocului ± cu excepţia Albaniei. Se pare că exista un dezacord cu privire la evaluarea progreselor făcute de România întreadministraţia SUA, Departamentul de Stat şi comunitatea de informaţii americană mai mare decât înorice alt stat al Tratatului de la Varşovia, la început datorat atât de lipsa de personal din ţară şi apriorităţii scăzute acordată de ţară strategiei americane, cât şi de comportamentului României saudezinformarea sovietică. În noiembrie 1955, preşedintele Eisenhower i-a cerut şefului misiuniidiplomatice de la Bucureşti, Robert Thayer, ³să creeze disensiuni între români şi sovietici´. Primeleîntrevederi ale lui Thayer cu liderii români l-au convins de dorinţa acestora de a Äde a ieşi de sub´influenţa sovietică. Totuşi, la întoarcerea la Washington, Departamentul de Stat s-a arătat neîncrezătorîn analiza lui Thayer. Pe lângă tendinţa evidentă de a discredita existenţa dizidenţei româneşti, un alt efect al acesteitendinţe a fost perceperea (sau presupunerea) unei dizidenţe şi printre celelalte membre ale Tratatuluide la Varşovia, în special în partea de nord, deşi nu exista aşa ceva. Aşadar, schimbul normal întrepartenerii apropiaţi ai coaliţiei a fost interpretat ca o variantă Ämai circumspectă´ a provocărilor cucare se confrunta România. Vrând-nevrând, aceasta a avut drept efect negarea oricărei calităţi specialea dizidenţei româneşti timpurii. În februarie 1958, de exemplu, serviciile de informaţii americane au admis că: De la revolta din Ungaria, regimul românesc a depăşit într-un fel ceilalţi sateliţi ortodocşi în cepriveşte direcţia reformei post-staliniste. De exemplu, se pare că a făcut eforturi considerabile de aîmbunătăţi nivelul de trai şi de a intensifica comerţul cu Occidentul. Mai mult, relaţiile României cuIugoslavia au fost considerabil mai bune decât cele dintre alţi sateliţi ortodocşi şi a reînnoit campaniapro-Ungaria pentru a îmbunătăţi relaţiile cu SUA. Aceeaşi evaluare de atunci a respins rapoarte din Polonia şi Ungaria, conform cărora RomâniaÄîncerca pe cont propriu să se îndrepte spre autonomie´ şi susţinea că această atitudine este justificatăÄmai satisfăcător în alţi termeni´ atât timp cât Äo autonomie mai mare´ putea fi dobândită numai Äsubauspiciile Moscovei´, respectiv cu aprobarea prealabilă a sovieticilor. Evaluarea, apoi, reamintea decredinţa comunităţii în apariţia unui Ädizident´ comunist polonez ± un mit care a persistat de ladelimitarea lui Tito în 1948 până la sfârşitul anilor 1960 ± reconfirmând că ÄPolonia este singurulsatelit care poate încerca să devină o altă Iugoslavie´. Sincronizarea românească nu era nici ea ideală.De exemplu, oferta făcută de premierul român la sfârşitul lui februarie de a achiziţiona echipamentindustrial în valoare de 100 de milioane de dolari, înainte de retragerea trupelor sovietice, a fostinterpretată ca iniţiativă sovietică. De asemenea, în mai 1958, Consiliul Naţional de Securitate a subliniat că Äexperienţa ademonstrat´ că neangajarea şi ostracizarea sunt contraproductive. În schimb, NSC a subliniat: Acum este evident că, practic, extinderea considerabilă a contactelor directe ale SUA cucetăţenii acestor naţiuni şi dezvoltarea prin astfel de contacte a unor presiuni populare asupraregimurilor pentru sporirea libertăţii interne şi independenţei faţă de controlul sovietic poate fidobândită numai prin relaţii mai active ale SUA cu şi în aceste guverne. Astfel de relaţii vor ajutaStatele Unite să cerceteze atent, în cadrul birocraţiei de partid şi guvernamentale, acei indivizi sau 39
  • 40. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrasegrupuri care demonstrează tendinţe de independenţă în gândire, aspiraţii naţionaliste sau dorinţa de a-şifolosi influenţa pentru a modifica relaţiile de subordonare dintre ţara lor şi Uniunea Sovietică. România s-a evidenţiat prin atitudinea activă în realizarea unor relaţii mai bune şi mai ample cuStatele Unite şi Ä fiind, prin urmare, excepţional de receptivă în ceea ce priveşte contactele cuOccidentul.´ Momentul acestei Declaraţii a fost interesant, coincizând exact cu primul conflict deschis dintreRomânia şi Moscova. Întrunirile din 1958 ale CAER şi ale Tratatului de la Varşovia, unde Bucureştiula combătut rolul supranaţional al instituţiilor Blocului economic şi a contestat legitimitatea dominaţieisovietice a început în aceeaşi zi în care a fost emis NSC 5811/1. În iulie 1959, Consiliul de Coordonarea Operaţiunilor Departamentului de Stat a îndemnat personalul american să: Facă orice efort pentru a menţine o legătură strânsă şi continuă cu Guvernul României la celmai înalt nivel posibil. Chiar şi atunci când sunt puţine sau deloc afaceri bilaterale de discutat,reprezentanţii Statelor Unite trebuie să folosească orice ocazie pentru a clarifica autorităţilor româneperspectiva Statelor Unite asupra problemelor internaţionale importante şi de a le încuraja să ia înconsiderare această perspectivă. Totuşi, în ciuda seriei neîntrerupte de conflicte publice sovieto-româneşti asupra coordonăriipoliticii economice supra-naţionale în următorii cinci ani, comunitatea de informaţii a SUA (după cumrezultă din documentele declasificate) a continuat să respingă atitudinea Bucureştiului. O Evaluare aserviciului naţional de informaţii din 1962, de exemplu, a clasificat atitudinea liderului românGheorghiu Dej ca fiind aparent la fel Äcurajoasă´ ca cea a lui Gomulka şi Kadar, loiali Moscovei,afirmând că astfel de acţiuni Änu pot fi considerate o provocare la adresa autorităţii Moscovei şiprobabil că sunt făcute chiar cu acordul lui Hruşciov şi al Partidului Sovietic´. După cum a relatatreprezentantul diplomatic al SUA la Bucureşti, neîncrederea americanilor faţă de faptul că Äromânii seopuneau presiunilor sovietice´ l-a determinat să îşi dedice Äaproape două treimi´ din timpul săuconvingerii ÄDepartamentului că lucrurile se schimbau într-adevăr´ şi Äcă nu era nimeni în spate caresă manevreze păpuşile pe sfoară numai pentru efectul optic´. Pe lângă problemele referitoare la credibilitatea sursei, capacitatea analitică sau simplajustificare birocratică a evaluărilor precedente, această atitudine reflectă şi tendinţele profesionalenormale. De fapt, serviciile de informaţii considerau voluntarii sau Äbreşele´ ca provocări şi nu îiacceptau sau nu aveau încredere în ei aşa cum aveau în recrutările proprii la faţa locului, identificate,planificate şi cultivate atent. Cum România era deja considerată ca fiind incapabilă de uncomportament cu adevărat independent, neîncrederea s-a accentuat mai ales când Bucureştiul a intratîn conflict deschis cu Moscova, insistând pentru contacte suplimentare cu SUA, pe lângă eforturilecelorlalţi membrii ai Tratatului. Paradoxal, cu cât era mai deschisă şi flamboiantă dizidenţaromânească, cu atât mai puţin se considera că reflectă diferenţele reale şi importante. KGB a conceputcurând Ämăsuri active´ pentru a exploata această neîncredere, proiectând o imagine a României ca uncal troian sovietic, a cărui independenţă declarată masca chiar şi o mai mare loialitate decât cea acelorlalţi membri ai Tratatului. Seminţele acestei dezinformări fuseseră deja plantate la mijlocul anilor¶50, imediat după ce Bucureştiul şi-a trimis primii spioni în Marea Britanie şi SUA, şi s-a reflectataproape fidel, aşa cum a ieşit la iveală periodic în următoarele trei decade, în raportul din februarie1956 al Ambasadei SUA la Bucureşti: Rolul României este acela de a deveni un Ävitrină´ al comunismului, în încercarea de a arătaoamenilor din Occident că comunismul poate funcţiona şi în acest fel să promoveze scopul final alcomunismului internaţional. Pentru ca acesta să fie mai convingător pentru occidentali, se fac încercăricontinue de a împământeni mitul independenţei româneşti. Dizolvarea sovromurilor în 1954 şi 1955 afost un pas în această direcţie. Ca un gest suprem, sovieticii îşi pot retrage trupele la momentuloportun. Probabil cea mai importantă parte a acestui plan de a face din România o Ävitrină´ acomunismului este ridicarea prestigiului românesc peste graniţe. Verona a fost indusă în eroare total de această dezinformare, care a fost reintrodusă dedefectorul sovietic Anatoli Golitsyn în 1961 şi 1981 şi mai târziu de Ion Mihai Pacepa în 1978 şi 1987. 40
  • 41. Larry Watts - ³With Friends Like These«´ ± ³Fereşte-mă Doamne de prieteni ...´ - Extrase Co-etnicitatea analiştilor de informaţii care se ocupau de România şi de Europa de Est acontribuit probabil la această tendinţă. Experţii est-europeni erau deseori membri ai unor grupuriregionale etnice, urmărindu-şi în primul rând interesul (şi deoarece ştiau deja limba, agenţiile deinformaţii erau interesate să îi recruteze). Faptul că România avea una din cele mai mici rate deemigrare în SUA, iar Polonia şi Ungaria una din cele mai mari, explică de ce comunitatea analiticăreflecta aceste tendinţe demografice cu subiectivism. (De exemplu, în timpul perioadei critice alerevoluţiilor din 1989 şi în primii câţiva ani de tranziţie post-comunistă, în opinia şefului Diviziei CIApentru Uniunea Sovietică/Europa de Est (SE) cea mai influentă personalitate din comunitatea deinformaţii în interpretarea acelor evenimente era şeful de operaţiuni Steve Weber, un ungur din primageneraţie de emigranţi. Analistul CIA responsabil de România era şi el tot ungur din prima generaţiede emigranţi.) Aceasta era adevărat mai ales în cazul Ungariei unde dezideratele teritoriale privindTransilvania continuau să figureze printre scopurile celor mai influente organizaţii de emigranţiungaro-americane şi au reiterat imaginea de Äduşman´ al României. (În primii zece ani ai nouluimileniu, cea mai influentă organizaţie de emigranţi unguri, Federaţia Ungaro-Americană, a continuatsă solicite abrogarea Tratatului de la Trianon care recunoaşte Transilvania ca aparţinând Românieichiar pe prima pagină a site-ului său web. Asemănarea cu poziţia acestei organizaţii la conferinţa defondare a Ligii revizioniste Ungare din 1929 a fost remarcabilă.) Dincolo de aceste consideraţii decircumstanţă, comunităţile de emigranţi erau considerate de sovietici şi de serviciile de informaţiialiate Ävehicule importante pentru penetrarea Congresului şi a altor agenţii federale importante, cum arfi Departamentul de Stat, Departamentul de Apărare, Biroul Federal de Investigaţii şi Agenţia Centralăde Informaţii´. Un agent special al FBI responsabil de serviciile de informaţii maghiare (AVO) dinCleveland în 1955, nota că ÄAVO era o organizaţie de informaţii foarte activă şi eficientă´ în SUA,probabil Äa doua după serviciile de informaţii sovietice´. Odată aflaţi în interior, agenţii puteau săculeagă informaţii, analize asimetrice şi interpretări ale concluziilor. *** Sursa: CivicMedia.ro 41