SlideShare a Scribd company logo
1 of 1
D-l Goe…
                                                     de I. L.
                                                    Caragiale
                                 - rezumat -
      Pentru a nu mai rămâne repetent, mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa îl duc
pe Goe de 10 Mai la Bucureşti.
      În dimineaţa acelei zile, foarte devreme, aceştia aşteaptă trenul pe peronul
gării. Goe este nerăbdător, iar mam’mare îl linişteşte alintându-l. În timpul
discuţiei despre corectitudinea unor cuvinte, Goe întrerupe obraznic, iar
cucoanele îl admiră pentru ştiinţa sa de carte.
      La sosirea trenului, cucoanele găsesc loc într-un compartiment dar Goe
rămâne pe coridor cu bărbaţii. Neţinând cont de sfaturile unui tânăr, scoate
capul pe fereastră şi îi zboară pălăria cu biletul de călătorie înfipt sub panglică.
      Când vine controlorul, îl găseşte fără bilet şi, cu toate protestele
doamnelor, acesta le taie un bilet nou şi le aplică o amendă. Furioasă, mamiţica
îl scutură pe Goe, iar acesta se loveşte de clanţa uşii cu nasul, şi zbiară de
durere. Mam’mare îi ia apărarea şi îi scoate din geantă un beret nou, apoi îl
alintă sărutându-l. pentru a-l împăca, mamiţa îi oferă ciocolată, iar Goe iese cu
ea pe coridor sub privirile admirative ale cucoanelor.
      După un timp mam’mare iese pentru a-l căuta şi, negăsindu-l, strigă
speriată, dar îl aude ţipând din toaleta vagonului, unde se blocase. Sosind cu
biletul, conductorul îl descuie pe Goe şi cucoanele îl îmbrăţişează foarte
bucuroase. Apoi mam’mare rămâne cu el, aşezată pe un geamantan străin,
pentru a nu mai face ceva rău. Dar Goe vede firul semnalului de alarmă, se urcă
pe un geamantan străin şi trage mânerul. Trenul se opreşte dintr-o dată,
zguduindu-se puternic, alarmând toţi pasagerii şi personalul trenului. În timp ce
întreg personalul controlează trenul pentru a afla cauza opririi, mam’mare se
preface că doarme cu Goe în braţe.
      După câteva minute, trenul pleacă şi ajunge la Bucureşti cu o întârziere
mică. Cucoanele şi Goe pornesc cu trăsura spre centru.

More Related Content

What's hot

Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nou
Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nouBun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nou
Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului noudoradyrda
 
Compoziția decorativă ppt
Compoziția decorativă pptCompoziția decorativă ppt
Compoziția decorativă pptOlga Ostafi
 
Comunicarea cu parintii
Comunicarea cu parintiiComunicarea cu parintii
Comunicarea cu parintiiIna Dumbrava
 
Vasile alecsandri
 Vasile alecsandri Vasile alecsandri
Vasile alecsandripaladish
 
Test clasa 5 - verbul
Test clasa 5 - verbulTest clasa 5 - verbul
Test clasa 5 - verbulDanaIoana4
 
Fisa psihopedagogica
Fisa psihopedagogicaFisa psihopedagogica
Fisa psihopedagogicateo1971
 
Program de serbare la craciun
Program de serbare la craciunProgram de serbare la craciun
Program de serbare la craciunJungheatu Maria
 
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxGestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxAlis Popa
 
Traficul de persoane
Traficul de persoaneTraficul de persoane
Traficul de persoaneRoxana Giusca
 
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptxFORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptxDaniela Munca-Aftenev
 
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sinteticaCls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sinteticaLarisa Naidin
 
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe..."Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...Moldova Europeană
 
exercitii de dirigentie
 exercitii  de dirigentie exercitii  de dirigentie
exercitii de dirigentieOanaArdeleanu1
 

What's hot (20)

Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nou
Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nouBun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nou
Bun venit dragi părinţi şi stimaţi oaspeţi la sărbătoarea anului nou
 
Prezentare 8 martie
Prezentare 8 martiePrezentare 8 martie
Prezentare 8 martie
 
Compoziția decorativă ppt
Compoziția decorativă pptCompoziția decorativă ppt
Compoziția decorativă ppt
 
Comunicarea cu parintii
Comunicarea cu parintiiComunicarea cu parintii
Comunicarea cu parintii
 
Vasile alecsandri
 Vasile alecsandri Vasile alecsandri
Vasile alecsandri
 
D l goe... - rezumat
D l goe... - rezumatD l goe... - rezumat
D l goe... - rezumat
 
Test clasa 5 - verbul
Test clasa 5 - verbulTest clasa 5 - verbul
Test clasa 5 - verbul
 
ppt meserii.ppt
ppt meserii.pptppt meserii.ppt
ppt meserii.ppt
 
Serbare 8 martie
Serbare 8 martieSerbare 8 martie
Serbare 8 martie
 
Fisa psihopedagogica
Fisa psihopedagogicaFisa psihopedagogica
Fisa psihopedagogica
 
Program de serbare la craciun
Program de serbare la craciunProgram de serbare la craciun
Program de serbare la craciun
 
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptxGestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
Gestionarea bullying-ului la clasa - prezentare ppt.pptx
 
Traficul de persoane
Traficul de persoaneTraficul de persoane
Traficul de persoane
 
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptxFORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
FORMARE ATESTAREA CADRELOR DIDACTICE.pptx
 
Prezentare metode
Prezentare metodePrezentare metode
Prezentare metode
 
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sinteticaCls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
Cls 1 metoda fonetica-analitico_sintetica
 
Sistemul solar
Sistemul solarSistemul solar
Sistemul solar
 
Proiectarea didactica
Proiectarea didacticaProiectarea didactica
Proiectarea didactica
 
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe..."Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
 
exercitii de dirigentie
 exercitii  de dirigentie exercitii  de dirigentie
exercitii de dirigentie
 

Viewers also liked

Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016Emanuel Pope
 
Povestea vasului crapat
Povestea vasului crapatPovestea vasului crapat
Povestea vasului crapatsimonaavram
 
Marin preda---morometii-(rezumat-volumul-1)
Marin preda---morometii-(rezumat-volumul-1)Marin preda---morometii-(rezumat-volumul-1)
Marin preda---morometii-(rezumat-volumul-1)parfumel
 

Viewers also liked (7)

D l goe... - rezumat
D l goe... - rezumatD l goe... - rezumat
D l goe... - rezumat
 
Rezumate
RezumateRezumate
Rezumate
 
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016
Regulamentul concursului de creație literară ''Ion Creangă'' , 2016
 
D lgoe
D lgoeD lgoe
D lgoe
 
I.L. Caragiale
I.L. CaragialeI.L. Caragiale
I.L. Caragiale
 
Povestea vasului crapat
Povestea vasului crapatPovestea vasului crapat
Povestea vasului crapat
 
Marin preda---morometii-(rezumat-volumul-1)
Marin preda---morometii-(rezumat-volumul-1)Marin preda---morometii-(rezumat-volumul-1)
Marin preda---morometii-(rezumat-volumul-1)
 

D l goe... - rezumat

  • 1. D-l Goe… de I. L. Caragiale - rezumat - Pentru a nu mai rămâne repetent, mam’mare, mamiţica şi tanti Miţa îl duc pe Goe de 10 Mai la Bucureşti. În dimineaţa acelei zile, foarte devreme, aceştia aşteaptă trenul pe peronul gării. Goe este nerăbdător, iar mam’mare îl linişteşte alintându-l. În timpul discuţiei despre corectitudinea unor cuvinte, Goe întrerupe obraznic, iar cucoanele îl admiră pentru ştiinţa sa de carte. La sosirea trenului, cucoanele găsesc loc într-un compartiment dar Goe rămâne pe coridor cu bărbaţii. Neţinând cont de sfaturile unui tânăr, scoate capul pe fereastră şi îi zboară pălăria cu biletul de călătorie înfipt sub panglică. Când vine controlorul, îl găseşte fără bilet şi, cu toate protestele doamnelor, acesta le taie un bilet nou şi le aplică o amendă. Furioasă, mamiţica îl scutură pe Goe, iar acesta se loveşte de clanţa uşii cu nasul, şi zbiară de durere. Mam’mare îi ia apărarea şi îi scoate din geantă un beret nou, apoi îl alintă sărutându-l. pentru a-l împăca, mamiţa îi oferă ciocolată, iar Goe iese cu ea pe coridor sub privirile admirative ale cucoanelor. După un timp mam’mare iese pentru a-l căuta şi, negăsindu-l, strigă speriată, dar îl aude ţipând din toaleta vagonului, unde se blocase. Sosind cu biletul, conductorul îl descuie pe Goe şi cucoanele îl îmbrăţişează foarte bucuroase. Apoi mam’mare rămâne cu el, aşezată pe un geamantan străin, pentru a nu mai face ceva rău. Dar Goe vede firul semnalului de alarmă, se urcă pe un geamantan străin şi trage mânerul. Trenul se opreşte dintr-o dată, zguduindu-se puternic, alarmând toţi pasagerii şi personalul trenului. În timp ce întreg personalul controlează trenul pentru a afla cauza opririi, mam’mare se preface că doarme cu Goe în braţe. După câteva minute, trenul pleacă şi ajunge la Bucureşti cu o întârziere mică. Cucoanele şi Goe pornesc cu trăsura spre centru.