Despre ascultarea de preotul duhovnic

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE
ASCULTAREA DE PREOTUL DUHOVNIC
Preot Ioan
M...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

floare ce se veştejeşte. Privit de sus, omul apare în realitatea sa
spirituală, de ...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

este o „călăuză spirituală“ în drumul nostru către Iisus Hristos, este cel
fără de ...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

Părinte
CUVÂNTUL PĂRINTE are o evoluţie interesantă atât în
Vechiul Testament cât ş...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

sufletul, în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte
şi îl aşează în ...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

de duhovnic. Cel care face ascultare nu se teme - oarecum - de
Dumnezeu. Nu faci as...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

Făcându-mi eu odată voia şi plantând pomi, toţi s-au uscat.
Cei pe care i-am planta...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

am temut a fost părintele Iosif. Duhovnicul poate să-ţi spună un
cuvânt mândru sau ...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

totul merge bine. Când vezi greşeli la duhovnic, e vai de tine! Puterea
ascultării ...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

face lucrul lui Dumnezeu (Ioan 6:28), asemănându-se Fiului lui
Dumnezeu, Care a împ...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

mare este Însuşi Iisus Hristos. Şi mai ştiu un cuvânt de învăţătură de
la Sfântul N...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

Avva Moise spunea unui tânăr care se pregătea să
îmbrăţişeze viaţa monahală: Vino, ...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

Într-o zi, în timp ce se ruga, unul dintre marii Bătrâni din
vechime a intrat în st...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

înviat. Eremitul îşi atribuia acest lucru sieşi: „Fără îndoială, marea
mea nevoinţă...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

bătrânului Părinte, să merg şi să stau acolo, întrucât nădăjduiesc că
dobândesc mul...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

mâinile sale tremurânde mâinile ucenicului, le-a sărutat şi a şoptit:
Fiul meu, poţ...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

numea tânărul cel bun, şi s-au plâns Părinţilor din Sinai că Avva
Siluan are faţă d...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

(Arhiepiescopul Chrysostomos al Etnei şi Episcopul Ambrozie al
Methonei, Ascultarea...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

Creatorul nostru. Acesta este secretul mântuirii, în ascultarea
desăvârşită faţă de...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

Cuvioase Părinte Arsenie cel Mare, roagă-te Domnului miluiască
şi să mântuiască pe ...
Despre ascultarea de preotul duhovnic

21
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

006 ascultarea-de-preotul-duhovnic

215 views
170 views

Published on

da

Published in: Spiritual
0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
215
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
9
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

006 ascultarea-de-preotul-duhovnic

  1. 1. Despre ascultarea de preotul duhovnic CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE ASCULTAREA DE PREOTUL DUHOVNIC Preot Ioan Moto: „NU CUNOSC SUFLET MAI VICLEAN CA ACELA CARE VORBEŞTE UN PREOT DE RĂU“ (Sfântul Ioan Gură de Aur) . OMUL este „coroana creaţiei“: („Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri...“ Psalm 8:5). El este o mulţime în mii, în milioane, în miliarde de fiinţe asemănătoare şi totuşi deosebite, fiecare având chipul şi sufletul său cu însuşiri unice. Omul nu este numai cel material şi văzut, ci şi cel lăuntric, mai ales lăuntric, cel tainic, cel care nu se descoperă nimănui, cel pe care-l cunoaşte bine numai Dumnezeu. Mai ales acesta este omul. Acolo este taina omului, în acel necunoscut. Aceasta face din om o lume de contraste, de contradicţii, un complex de însuşiri şi tendinţe, un microcosmos în macrocosmos. Nu există mai multe taine în lumea ce ne înconjoară decât în lumea omului, în sufletul lui, în fiinţa lui interioară şi nemărturisită, în ceea ce au depus acolo generaţii de înaintaşi buni şi răi, mediul, educaţia, credinţa sau necredinţa lui, oamenii şi împrejurările din afară. Cu acest material dificil, variabil, inegal, greu de cunoscut şi de mânuit lucrează preotul. Cu omul se ocupă într-un fel, o anumită perioadă de timp, pedagogul, medicul, ofiţerul, judecătorul, funcţionarul de stat, dar cu toţi oamenii, în tot timpul şi în tot felul se ocupă numai preotul. Pe toţi ceilalţi, omul îi interesează în parte, în anumite momente şi scopuri ale vieţii; pe preot îl interesează în toate momentele vieţii lui şi în toate laturile fiinţei lui, în ceea ce are omul cunoscut şi mai ales necunoscut. Din fericire, lucrul preotului este uşurat în această latură grea a misiunii sale spirituale prin lumina proiectată de sus asupra sufletului omenesc. Necunoscutul care este omul a fost descoperit de Iisus Hristos. Omul nu putea fi descoperit şi cunoscut decât de sus. Văzut de jos, el este ceea ce l-au socotit oamenii: un animal, un instrument de muncă, o marfă, un sclav, un prizonier, un neputincios, o trestie bătută de vânt, iarbă ce se usucă, 1
  2. 2. Despre ascultarea de preotul duhovnic floare ce se veştejeşte. Privit de sus, omul apare în realitatea sa spirituală, de esenţă divină, ca făptură făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. CE ESTE PREOTUL ? Preotul este un mijlocitor între om şi Dumnezeu prin Sfintele Taine şi Ierurgiile pe care le săvârşeşte. Preoţia creştină este de origine divină, căci începutul şi puterea ei slujitoare vin, prin Sfinţii Apostoli, de la Mântuitorul Însuşi, Care este izvorul sfinţeniei şi al preoţiei creştine, iar existenţa ei se poate constata neîntreruptă de la întemeierea Bisericii, în tot cursul istoriei creştine, până astăzi. Din preoţia lui Hristos ia naştere preoţia divină a Apostolilor, pe care El, Arhiereul ceresc, le-a transmis-o direct şi personal după Înviere, zicând: „Luaţi Duh Sfânt; Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“ (Ioan 20: 21-23). „Dacă oamenii ar vedea în ce slavă slujeşte preotul, atunci la această vedere ar cădea la pământ. Dacă preotul însuşi s-ar vedea în ce slavă cerească stă (îşi săvârşeşte slujirea sa), ar deveni un mare nevoitor (ascet), ca să nu întristeze cu nimic Duhul Sfânt care viază în el“ (Sfântul Siluan Athonitul, „Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei“). CE ESTE PREOTUL ( PĂRINTELE) DUHOVNIC ? Preotul duhovnic este acel preot la care ne spovedim (ne mărturisim păcatele). Iată ce ne spune Cuviosul Paisie Aghioritul despre spovedanie: „Într-o zi săpam în grădină, să plantez nişte răsaduri de roşii. În acel timp a venit cineva la mine şi m-a întrebat: „Ce faceţi Părinte?“. „Ce să fac?“ îi spun. „Îmi spovedesc grădina“. „Bine Părinte, dar şi grădina are nevoie de spovedanie?“. „Desigur că are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot pietrele, pirul, spinii, buruienile..., face legume alese, iar dacă nu fac acest lucru, roşiile sunt palide şi slabe“. Duhovnicul este cel care ne dă binecuvântarea de Împărtăşanie, la care alergăm pentru un sfat părintesc în orice moment greu al vieţii, 2
  3. 3. Despre ascultarea de preotul duhovnic este o „călăuză spirituală“ în drumul nostru către Iisus Hristos, este cel fără de care nu ne putem mântui. Sfântul Siluan Athonitul spune: „Fiecare duhovnic are putere dumnezeiască din moment ce poartă epitrahil“. Metania pe care o pui duhovnicului e lucru mare. Când eşti unit cu duhovnicul te inundă harul. Dumnezeu te mântuieşte prin rugăciunile duhovnicului. Sfântul Siluan Athonitul îi îndemna pe oameni spunându-le: «Întotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul îşi săvârşeşte slujirea sa în Duhul Sfânt şi de aceea trebuie să avem evlavie faţă de el. Să mă credeţi fraţilor, că dacă s-ar întâmpla cuiva să moară de faţă cu duhovnicul său şi cel ce moare i-ar spune: „Părinte Sfinţite, dă-mi binecuvântare să-L văd pe Domnul în Împărăţia Cerurilor“, iar duhovnicul i-ar spune: „Du-te fiule, şi vezi pe Domnul!“, va fi după binecuvântarea duhovnicului». Pe cât de unit eşti cu duhovnicul, pe atâta de mult har primeşti, asemenea fierului care dacă este băgat în foc, se face şi el foc, şi pe cât îl îndepărtezi de foc, cu atât se răceşte. Fără părinte duhovnic ne rătăcim (spiritual). Unii au rătăcit din neştiinţă, alţii din încrederea prea mare în propriile puteri de a înţelege cele spre Dumnezeu, câţiva din râvna de a înţelege pe Dumnezeu fără Dumnezeu, iar o parte au rătăcit din trufia minţii lor. Duhovnicia are două aspecte: cel sacramental-liturgic (oficiază Sfintele Taine) şi cel pedagogic pastoral (face din credincioşii săi, fii adoptivi). În zilele noastre se vorbeşte frecvent de doctor de familie, de avocat de familie şi foarte rar sau aproape niciodată, de preot de familie. Este nevoie şi de ceilalţi doi, dar cel mai important este PREOTUL DE FAMILIE. De avocat este nevoie doar în cazul unui proces la tribunal, de doctor, doar în cazul în care ne îmbolnăvim, dar de preot nu ne putem lipsi pe tot parcursul vieţii, de la leagăn până la mormânt, fiindcă fără Sfintele Taine pe care numai el le poate săvârşi (Botez, Mirungere, Spovedanie, Împărtăşanie, Cununie, Maslu), nu ne putem mântui. Duhovnicul mai este numit şi „arbitrul disciplinei“. 3
  4. 4. Despre ascultarea de preotul duhovnic Părinte CUVÂNTUL PĂRINTE are o evoluţie interesantă atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament, exprimând raportul dintre învăţător şi ucenic. Învăţătorul este „părintele“ şi ucenicul este „fiul“. În primele secole calificativul de părinte s-a folosit mai ales pentru episcop. A trecut asupra scriitorilor bisericeşti şi apoi asupra preoţilor şi diaconilor. PĂRINTE DUHOVNICESC înseamnă că preotul este înzestrat cu Duhul Sfânt, însufleţit de Duhul Sfânt, ale cărui virtuţi sunt numite duhovniceşti fiindcă sunt „roade ale Duhului Sfânt“ (Galateni 5:22), iar viaţa credinciosului care primeşte o educaţie duhovnicească, are un sens ziditor, duhovnicesc, centrul fiinţei lui fiind luminat de viaţa în Hristos. Ascultarea de preotul duhovnic ASCULTAREA DE DUHOVNIC este esenţială pentru dobândirea Duhului Sfânt. Ascultarea este opusul anarhiei, acea anarhie care l-a dus pe Lucifer la răzvrătire, la dezordine, la indisciplină. Când nu facem ascultare la părintele duhovnic, domnul anarhiei (diavolul) găseşte uşa sufletului deschisă. Ieşind din ascultare, ieşim implicit din comuniunea cu părintele duhovnic şi în acelaşi timp de sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Trebuie să stăm în „căruţa ascultării !“ Nu se poate fără ascultare, fără sfat, nu se poate să nu asculţi de nimeni. Chiar şi Dumnezeu Cel în Treime slăvit s-a sfătuit: „Să facem om...“ (Facerea 1:26). Avem ca model de ascultare absolută pe Domnul Nostru Iisus Hristos care conform voii lui Dumnezeu - Tatăl, s-a pogorât din ceruri, s-a întrupat, a pătimit, a murit şi a înviat pentru a împăca cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu neamul omenesc. Sfântul Apostol Pavel a ascultat de Anania, şi prin el i s-a spus şi i s-a rânduit cele ce avea de făcut (Fapte Apostolilor 9), deşi putea să-i spună Mântuitorul în mod direct. Cele spuse până acum sunt confirmate şi de cuvintele Sfântului Grigorie Sinaitul: „Ascultarea de duhovnic este viaţă veşnică, scară cerească, suire grabnică, bogăţie de cununi, lucru îngeresc, lupta nepătimirii, suire şi călătorie la cer. Ascultarea împlineşte toate poruncile, pe toate le îndreaptă, pe toate le face şi le zideşte, iar 4
  5. 5. Despre ascultarea de preotul duhovnic sufletul, în chip nevăzut şi neştiut, cu mare grijă îl îmbogăţeşte şi îl aşează în visterie necontenit, ridicându-l spre Dumnezeu ca să stea înainte încununat şi înfrumuseţat în taină“. Citind în Pateric observăm că atunci când era vorba de ascultarea călugărilor, aceasta lua la unii părinţi forme aparent absurde. Dar prin absurditatea poruncilor se urmărea tocmai deprinderea cu disciplina. Când părinţii din Sfintele Mănăstiri porunceau novicilor (începători în viaţa călugărească) să sădească plante, morcovi, varză, de pildă, cu rădăcina în sus, ei testau nu raţiunea, ci disciplina. Vrând să ne îmbogăţim sufleteşte să cercetăm şi cuvintele părintelui Efrem Katounakiotul care este astăzi unul din cei mai apreciaţi duhovnici aghioriţi. În vârstă de aproape 80 de ani, a fost unul dintre cei 7 ucenici de chilie ai cunoscutului părinte Gheron Iosif Isihastul. Dacă ceilalţi ucenici ai Cuviosului Iosif au preluat, fiecare, conducerea unei mănăstiri aghiorite, părintele Efrem a preferat isihia, rămânând retras în pustia Katounakiei unde vieţuieşte cu trei ucenici. Redăm mai jos, în traducere, câteva dintre sfaturile sale: Ascultarea faţă de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul, iar cea mai mică neascultare îl va alunga. Duhovnicul este, oarecum, în locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Să-l ai pe duhovnic ca pe „chipul lui Dumnezeu“. Toate patimile, puţin câte puţin, se vindecă prin ascultare. Nu mântuieşte nici preoţia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic. Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos dă rugăciunea. Nu ne mântuieşte rugăciunea, ci ascultarea de duhovnic ne mântuieşte. Un demonizat a intrat în ascultare la doi bătrâni şi prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el însuşi cum vedea demonul înaintea lui şi când zicea o dată rugăciunea lui Iisus, demonul se tulbura. Când zicea rugăciunea a doua oară, demonul începea să tremure. A treia oară când zicea rugăciunea, demonul dispărea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, eşti pentru rai. Să ştiţi că diavolul nu se teme de noi, nici măcar nu ne ia în seamă. El fuge de noi când vede Harul lui Dumnezeu pe care îl avem datorită ascultării 5
  6. 6. Despre ascultarea de preotul duhovnic de duhovnic. Cel care face ascultare nu se teme - oarecum - de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fă ce vrei: rugăciune, post, asceză, etc. - nu mântuiesc. Numai ascultarea mântuieşte. Cel care face ascultare se aseamănă cu Hristos, Care S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte pe Cruce. Duhovnicul poate să cadă. Cel care face ascultare nu cade niciodată. Duhovnicul va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru dânsul, dar cel care face ascultare nu. Prin duhovnic vorbeşte Hristos. Se poate oare să cadă cineva câtă vreme se aseamănă în ascultare cu Hristos? Chiar dacă porunca duhovnicului e rătăcită, Dumnezeu, pentru ascultare, o va întoarce în folos sufletesc. Pe duhovnicul tău, aşadar, să-l vezi ca pe Hristos. Să nu-l întristezi. L-ai întristat pe duhovnic, L-ai întristat pe Dumnezeu. Ştii ce canon se primeşte dacă-l forţezi, dacă-l obligi pe duhovnic să facă ceva? E cu adevărat înfricoşător. Cel ce face ascultare e ca o hârtie albă. Nu are nimic scris pe ea care să fie luat de diavol. Cât valorează duhovnicul cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte Athos. Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu şi la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârşită ascultare la Tatăl Ceresc te primeşte, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cunună în viaţa veşnică. Dacă te trimite duhovnicul undeva şi te duci, eşti în ascultare. Îl odihneşti pe duhovnic? Îl odihneşti pe Dumnezeu. Demonizatul care a făcut desăvârşită ascultare la cei doi bătrâni şi care s-a tămăduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi şopteau demonii: «Pleacă de la bătrânii la care eşti şi coboară pe ţărm, pe stânci. Bătrânii aceştia mănâncă, dorm, se roagă prea puţin. Ca să ieşim din tine trebuie multă rugăciune şi post». Şi desigur ziceau adevărul, însă era o cursă a diavolilor pentru a-l scoate de sub ascultare. Mai târziu, siliţi de puterea lui Dumnezeu, diavolii au mărturisit: «Dacă reuşeam să te scoatem de la bătrâni şi să te facem să cobori pe stânci, spre ţărm, te-am fi aruncat încet-încet în deznădejde şi te-am fi făcut să sari în mare, adică să te sinucizi». Prin ascultarea lui a învins demonii şi s-a vindecat. Numai diavolul ştie ce e duhovnicul, ce înseamnă duhovnicul, ce înseamnă ascultarea de duhovnic! 6
  7. 7. Despre ascultarea de preotul duhovnic Făcându-mi eu odată voia şi plantând pomi, toţi s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvântarea părintelui meu duhovnic s-au prins. Nu trebuie să tolerezi să-l judece cineva pe duhovnicul tău. Să te opui, să te împotriveşti când auzi că se spune ceva împotriva duhovnicului tău. Aşa e corect şi aşa trebuie să faci. O întâmplare asemănătoare cu cea în care acel călugăr a zis: „am duhovnic“ şi prin aceasta au dispărut dracii i s-a întâmplat şi tatălui părintelui Amfilohie. Părinte Amfilohie şi-a adus tatăl la Sfântul Munte, l-a făcut călugăr şi-l îngrijea. Ca să vezi, copilul şi-a făcut tatăl călugăr!... Când tatăl lui trăgea să moară, părintele Amfilohie a intrat în camera muribundului şi văzându-l foarte tulburat îl întreabă: «- De ce eşti, tată, atâta de tulburat?» «- Au venit diavolii înspăimântându-mă, că-mi vor lua sufletul ». Iar părintele Amfilohie i-a spus: - Nu-ţi fie frică pentru că nu-ţi pot face nimic, pentru că eşti sub ascultare. Dacă mai vin la tine să le zici: «Ce aveţi cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultător». Au venit din nou demonii în ziua următoare cu mult zgomot, cu săbii, cu topoare, speriindu-l că-l vor lua. Imediat ce le-a spus că are duhovnic, demonii s-au făcut nevăzuţi. Numai diavolul ştie ce putere are duhovnicul, ce putere are cuvântul duhovnicului. A zis duhovnicul? Du-te! Să te duci fără să te temi de ceva! Ai făcut ascultare, mergi în Rai, nu ai făcut, mergi în Iad. Chiar dacă te-ai împărtăşi de zece ori pe zi, ai face rugăciunea minţii neîncetat, privegheri sau posturi, toate acestea nu valorează nimic fără ascultare. Adam a făcut neascultare şi a căzut din har! ASCULTAREA DE DUHOVNIC = VIAŢĂ (sufletească). NEASCULTAREA DE DUHOVNIC = MOARTE (sufletească) Ai făcut ascultare, ai făcut totul. Eu nu spun că celelalte nu ne folosesc, însă sunt pe planul doi. Nu-i acelaşi lucru să judeci un străin, cu a-l judeca pe duhovnicul tău. Vai ţie! Este ca şi cum L-ai fi judecat pe Însuşi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit şi singurul om de care m7
  8. 8. Despre ascultarea de preotul duhovnic am temut a fost părintele Iosif. Duhovnicul poate să-ţi spună un cuvânt mândru sau sucit. Tu fă-ţi ascultarea ta, fă ascultare desăvârşită. Gura duhovnicului ce zice? Să fii binecuvântat... fă ascultarea care ţi-a poruncit-o şi vei fi binecuvântat de Dumnezeu! Construieşte pe smerenie! Dacă a zis duhovnicul: Fii binecuvântat! De nimic să nu te îngrijeşti de vreme ce faci ascultare. Te vei mântui, o să mergi în Rai. Un diacon i-a zis duhovnicului: «Părinte vreau să merg să fac baie în mare pentru sănătate». «Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv». «Ba mă duc să fac baie». Şi se duse... Făcu baie şi în timp ce se scălda un rechin l-a omorât. Mai târziu i-a scos marea trupul sfâşiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui? DESIGUR, LA OSÂNDĂ, PENTRU CĂ A MURIT ÎN NEASCULTARE. Ascultarea aduce lumină în suflet, lacrimi şi rugăciune. Dacă nai ascultare, chiar dacă le ai pe acestea, le vei pierde. Cât de mult îl cinsteşti şi îl iubeşti pe duhovnic, atât de mult primeşti. Harul ascultării îl înconjoară pe cel ascultător ca o flacără şi de aceea nu-l poate prinde diavolul. Dacă lipseşte această flacără, diavolul ne va tulbura. Teologia este rezultatul rugăciunii iar rugăciunea este rezultatul ascultării. Când faci ascultare, o să găseşti şi rugăciune, şi teologie. Când însă nu faci ascultare nu găseşti nimic. Primul lucru, sau mai bine spus rădăcina, este ascultarea. Ai făcut ascultare? O să găseşti rugăciunea. Se poate să o găseşti acum sau o găseşti mâine, dar o vei găsi sigur. Întrebare: Şi dacă duhovnicul dă o poruncă greşită? Răspuns: Niciodată nu ajungi tu rău, pentru că la mijloc este ascultarea. Cu cât ai în suflet mai mult devotament, mai multă abnegaţie, iubire şi credinţă, cu atât nu ai împotriviri lăuntrice. Când însă ai ceva cu duhovnicul tău, să ştii că nu eşti una cu el, că nu-l iubeşti şi n-ai credinţă în el. Cu cât ai mai multă credinţă în sfaturile duhovnicului, cu atât ai mai puţină grijă. Să fii devotat duhovnicului. Când te uneşti cu duhovnicul tău, e zelul cel mai bun. Când vezi faţa duhovnicului ca pe a lui Hristos, 8
  9. 9. Despre ascultarea de preotul duhovnic totul merge bine. Când vezi greşeli la duhovnic, e vai de tine! Puterea ascultării se vede şi din următoarea întâmplare: Era într-o marţi, spre seară şi mi-au venit nişte gânduri contra duhovnicului meu, părintele Iosif, pentru că ne-a pus să semnăm o scrisoare. Avea şi dreptate, după cum s-a dovedit ulterior. Sâmbătă merg la slujbă cu părintele. Cum mă vede îmi zice: «Părinte, ai ceva contra mea, ceva te separă de mine, ai ceva înlăuntru. Nu te despărţi de duhovnic, nu te rupe de mine!» Eu uitasem că l-am judecat, uitasem gândurile. «Părinte, zic, nu-mi amintesc să am un gând care să mă separe de sfinţia ta». «Şi totuşi ai ceva care te separă de mine. Cum team văzut, am ştiut. A ştiut sufletul meu că ai ceva gânduri care te separă de mine». «Părinte, nu-mi amintesc nimic!». «Să încerci să-ţi aminteşti!». După ce am terminat Sfânta Liturghie am plecat. Mergând spre chilia mea, şi urmărind ce gânduri am avut în aceste zile, mi-am amintit de judecata pe care i-am făcut-o în legătură cu scrisoarea. M-am întors la părintele duhovnic şi i-am cerut iertare cu lacrimi. Rugăciunea izvorăşte din ascultare, nu ascultarea din rugăciune. Fă ascultare acum şi în continuare va veni harul: «Cel ce face ascultare va ieşi bine numai şi numai pentru ascultare! NU ARE IMPORTANŢĂ CINE ESTE DUHOVNICUL. Ce i-a folosit lui Iuda că L-a avut pe Hristos? Nimic! Ce i-a folosit lui Adam că l-a avut „stareţ“ pe Dumnezeu şi că era în Rai? Nimic! Nu s-a folosit de Rai, căci a făcut neascultare. Cu nimic nu l-a împiedicat de la sfinţenie pe marele Agachie faptul că duhovnicul său era poruncitor şi aprig la mânie? Cu nimic!» Părintele Iosif spunea: „Nici preoţia, nici Sfânta Împărtăşanie, nici rugăciunea minţii, nici postul, nici privegherea nu mântuiesc fără ascultare. Tot ce se face din voia proprie e luat de diavol! Căci împlinind cineva voia altuia şi nu pe a sa, înfăptuieşte nu numai lepădarea de sufletul său, ci şi răstignirea faţă de toată lumea. Cel ce contrazice pe părintele său, face bucuria dracilor. Iar de cel ce se smereşte până la moarte, se minunează îngerii. Căci unul ca acesta 9
  10. 10. Despre ascultarea de preotul duhovnic face lucrul lui Dumnezeu (Ioan 6:28), asemănându-se Fiului lui Dumnezeu, Care a împlinit ascultarea de Părintele Său până la moarte, şi încă moarte pe cruce“ (Filipeni 2:4-11). Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Să faci ce spune duhovnicul fără să analizezi, fără să cercetezi şi fără să murmuri. Într-o zi am asistat la o discuţie foarte interesantă, între doi consăteni pe tema preotului duhovnic. Unul dintre ei, foarte credincios, care avea părinte duhovnic, l-a întrebat pe vecinul său: „Măi nea Marine, te-aş întreba şi eu ceva numai să nu te superi pe mine. În postul Crăciunului care tocmai a trecut, te-ai spovedit şi te-ai împărtăşit şi dumneata după rânduiala Sfintei Biserici?“ Iar el a zis: „Nu m-am spovedit niciodată în viaţa mea şi nici nu vreau să mă spovedesc, pentru că preotul nostru este un păcătos“. Nea Marine, să ştii că lucrurile nu stau chiar aşa. În primul rând aş vrea să-ţi spun că pentru dumneata Crăciunul nu a fost Crăciun, ci doar grijă pentru pântece, adică ai mâncat o fripturică de porc, puţin şorici, sărmăluţe cu smântână, o ţuică fiartă, un pahar cu vin... dar atât. Fecioara Maria născându-L pe Hristos, L-a născut în acelaşi timp şi în sufletele noastre. Numai că El fiind Preasfânt şi Preacurat, nu vine într-un suflet nespovedit (murdar de păcate) şi neîmpărtăşit. Şi apoi o fi preotul păcătos, că prea spui cu foc, dar eu am citit în Biblie acolo unde scrie: „Toţi greşim în multe chipuri“ (Iacov 3:2). Cuvântul acesta „Toţi“, se referă şi la credincioşi şi la preoţi. Cât despre păcatele preotului n-ar trebui să vorbim, pentru că Cel care i-a dat preoţia Acela îl va şi judeca, nu noi. Aş vrea să te întreb ceva:„Dacă îţi trebuie o adeverinţă de la primărie şi primarul este un desfrânat, chiar îl găseşti mort de beat, înjurând şi drăcuind, dacă-ţi pune ştampila şi semnează este valabilă acea adeverinţă?“ Cum să nu fie valabilă, ce are una cu alta? Vezi nea Marine, tot aşa-i şi cu preotul: Nu contează vrednicia sau nevrednicia lui, pentru că păcatele nu ţi le iartă preotul, ci HRISTOS PRIN PREOT ÎN DUHUL SFÂNT! Preotul este cel care săvârşeşte Sfintele Taine şi, câtă vreme nu se leapădă de ortodoxie, oricât de păcătos ar fi nu pierde harul. Deci pe părintele meu duhovnic te rog să nu-l mai judeci, căci are cine. Ca la armată, dacă a greşit ceva va da socoteală în faţa celui mai mare, iar cel mai 10
  11. 11. Despre ascultarea de preotul duhovnic mare este Însuşi Iisus Hristos. Şi mai ştiu un cuvânt de învăţătură de la Sfântul Nectarie: „La orice preot vino smerit şi vei primi însutit, dar dacă vii cu mândrie să-l judeci pe preot, nu vei primi nimic de la Dumnezeu“. Sfântul apostol Petru îi îndemna pe creştini aşa: „...fiilor duhovniceşti , supuneţi-vă preoţilor“ (1 Petru 5:5), iar când au venit la Iisus Hristos cei 10 leproşi şi L-au rugat să aibă milă de ei, El le-a spus: „DUCEŢI-VĂ ŞI VĂ ARĂTAŢI PREOŢILOR“ (Luca 17 : 14). Bibliografie: Biblia E.I.B.M., Bucureşti,1994; Consilier editorial Preot Nicolae Tănase, Ascultarea de duhovnic, Ediţie îngrijită de Mănăstirea Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Editura Credinţa Strămoşească, 2002; Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament,E.I.B.M.,1995; Arhimandrit Serafim Man, Livada Duhovnicească, Editura Arhiepescopiei Ortodoxe Române a Vadului şi Feleacului, Cluj-Napoca, 1990; Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Dicţionar Enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezana Caransebeş, 2001; Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001;Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoinţă Duhovnicească, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2003. Completare la cateheza despre ascultare Cu toţii când ne gândim la ascultare, ne gândim mai întâi la procesul simplu de „a face ceea ce ni se spune“. Probabil aceasta este cea mai simplă definiţie a ascultării. Este greu să ne imaginăm întreaga responsabilitate a creşterii copiilor fără a ne gândi imediat la ascultare. Această idee universală a ascultării este un lucru pe care îl asociem şi procesului educaţional. Există şi o latură negativă a ascultării. Ca exemplu avem înaintea noastră mărturia unei societăţi care în numele ascultării, a justificat genocidul şi violenţa de proporţii incredibile: Germania nazistă. Aşa spuneau naziştii: Am ascultat ordinele. La ce foloseşte ascultarea? Sufletul se simte eliberat de povară dacă o preia altcineva, în armată, în familie, în mănăstire. Un duhovnic bun este un învăţător bun. Fără un duhovnic bun ne suflă „vântul“ şi ne poartă unde vrea el. „Ascultarea este mai bună decât jertfa“ (1 Regi 15:22). „Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli“ (1 Regi15:23). 11
  12. 12. Despre ascultarea de preotul duhovnic Avva Moise spunea unui tânăr care se pregătea să îmbrăţişeze viaţa monahală: Vino, fiule şi gustă viaţa fericită a ascultării. În ascultare vei găsi smerenie, tărie, bucurie, răbdare şi îngăduinţă. Din ea se naşte căinţa şi înfloreşte iubirea. Ea ajută pe ucenicul bun să păzească toate poruncile divine toată viaţa sa. Sfântul Antonie cel Mare zice că Ascultarea, împreună cu înfrânarea, supun chiar şi animalele sălbatice. Avva Iperchie mai numea ascultarea cea mai nepreţuită comoară a călugărului. Cel ce o dobândeşte, să fie sigur că rugăciunea lui va fi întotdeauna ascultată şi că va fi prezent cu trupul în faţa tronului Celui care a fost ascultător până la moarte. Avva Ruf spunea că o slavă mai mare îl aşteaptă pe călugărul care împlineşte ascultare faţă de Părintele duhovnicesc, decât pe eremitul care trăieşte după propria lui voinţă în singurătatea deşertului. Avva Iosif Tebeul spunea că trei lucruri sunt în special bine plăcute lui Dumnezeu: boala îndurată cu răbdare, munca făcută fără a se aştepta plată, ci pur şi simplu din dragoste pentru El, şi ascultarea arătată părintelui duhovnicesc în totală negare de sine. Aceasta din urmă faptă este minunat încununată. Avva Pimen dădea următorul sfat: Să nu te înşeli gândind că te poţi îndruma singur în cele spirituale. Supune-te unui Părinte duhovnic cu experienţă şi lasă-l pe el să te îndrume în toate lucrurile. Un alt Părinte dădea acest sfat celui care se hotăra să urmeze viaţa de ascultare: Fii, frate,ca o cămilă. Ducându-ţi defectele, lasă-ţi îndrumătorul duhovnicesc, care ştie mai bine decât tine, să-ţi arate calea spre Dumnezeu. Sfântul Pamvo a fost consultat de patru putnici care au venit de departe. Primul era mare postitor, al doilea sărac cu desăvârşire, al treilea se dăruise slujirii celor bătrâni şi infirmi, iar al patrulea petrecuse douăzeci de ani în ascultare faţă de un Părinte duhovnic bătrân. Ascultându-le virtuţile, Sfântul le-a zis aceste cuvinte: Acesta din urmă v-a depăşit pe toţi, deoarece voi ceilalţi, tot ceea ce faceţi, faceţi potrivit voinţelor voastre. Însă, întrucât el îşi jertfeşte zilnic propria voinţă, fără îndoială inima îi sângerează. Din această cauză călugării care se află în ascultare sunt număraţi printre mărturisitorii credinţei. 12
  13. 13. Despre ascultarea de preotul duhovnic Într-o zi, în timp ce se ruga, unul dintre marii Bătrâni din vechime a intrat în starea de extaz şi s-a urcat cu duhul în lumea cerească. Acolo a văzut patru clase distincte de drepţi. În prima se aflau cei care au suferit boli trupeşti în timpul vieţii şi au îndurat fără a se plânge, mulţumindu-i lui Dumnezeu. În a doua se aflau toţi cei care au pus în practică virtutea iubirii şi au mângâiat în toate chipurile pe semenii lor. În a treia erau cuprinşi eremiţii şi anahoreţii, care au îndurat suferinţe şi greutăţi nespuse. Cea de-a patra clasă era compusă din toţi cei care au trăit în ascultare. Aceştia îi depăşeau în slavă pe toţi ceilalţi. Ca semn distinct al rangului superior, ei purtau manşete de aur curat. „Cum se face că aceştia, cei mai mici, sunt mai cinstiţi decât ceilalţi“, l-a întrebat Bătrânul pe Îngerul care îl însoţea. Îngerul i-a spus: „Deoarece ceilalţi, au trăit potrivit propriei lor voinţe, pe când aceştia şi-au jertfit zilnic voinţa din dragoste faţă de Dumnezeu, răstignindu-se neîncetat“. Doi fraţi au părăsit lumea din dragoste faţă de Hristos şi au îmbrăţişat viaţa monahală. Unul a devenit eremit ( eremit înseamnă pustnic, sihastru, călugăr care s-a retras într-un loc pustiu). Celălalt a ales jugul sigur al supunerii pentru a-şi mântui sufletul şi a devenit exemplu de ascultare. El îndeplinea cu dragă inimă şi cu bucurie tot ceea ce ceilalţi îi cereau şi din această pricină era iubit şi cinstit de toţi. Odată, eremitul a dorit să pună la încercare ascultarea fratelui său, pentru a vedea dacă ceea ce se spunea despre el este adevărat. Aşadar, într-o zi, el şi-a luat fratele la plimbare şi în mod voit la dus la un râu, care era plin cu crocodili. „Aruncă-te în apă şi treci în partea cealaltă“, i-a poruncit fratele, în timp ce se apropiau de râu, sigur fiind că nu va face acest lucru niciodată, deoarece crocodilii l-ar fi mâncat. Cu toate acestea, fratele ascultător, fără nici o îndoială în mintea sa, s-a aruncat în râu şi a trecut pe malul celălalt. Nimic rău nu i s-a întâmplat. Fiarele îmblânzindu-se i-au lins picioarele. Eremitul a văzut toate acestea şi s-a minunat. În timp ce mergeau spre mănăstire, cei doi au dat peste un cadavru dezvelit. Eremitul a zis: „să luăm o bucată de pânză şi să-l acoperim“. „Oare nu ar trebui să ne rugăm“, a răspuns călugărul ascultător. „Poate Dumnezeu îl va învia“. Amândoi s-au aşezat la rugăciune şi, într-adevăr Bărbatul răposat a 13
  14. 14. Despre ascultarea de preotul duhovnic înviat. Eremitul îşi atribuia acest lucru sieşi: „Fără îndoială, marea mea nevoinţă a săvârşit această minune“, gândea el. Cu toate acestea, în timp ce se apropiau de mănăstire, Stareţul, care era un Sfânt şi căruia Dumnezeu îi arătase toate aceste întâmplări, nu a pierdut nici o clipă pentru a-l scoate pe eremit din amăgire: „De ce ţi-ai supus fratele la o astfel de primejdie, i-a spus cu reproş, eremitului. Şi ia aminte că, datorită virtuţii ascultării sale, bărbatul a fost înviat“. Eremitul şi-a recunoscut greşeala şi a cerut iertare de la Dumnezeu şi de la fratele său. Un călugăr tânăr s-a dus să caute sfat la un anume Părinte duhovnic. „Îmi îndeplinesc toate îndatoririle monahale, i-a spus el Părintelui şi încă cu prisosinţă. Cu toate acestea sufletul meu nu are odihnă. Nu primesc nici o mângâiere de la Dumnezeu“. „Tu trăieşti după placul voii tale, acesta este motivul a tot ce ţi se întâmplă“, i-a explicat Părintele. „Atunci ce trebuie să fac, Avva, pentru a-mi găsi odihna sufletului?“ „Mergi la un Părinte şi lasă-l să te îndrume după cunoştinţa lui. Atunci sufletul tău va afla mângâiere“. Tânărul a luat aminte la sfatul acelui Părinte, iar sufletul său şi-a găsit liniştea. Avva Marcu, eremitul, dă aceste sfat folositor tinerilor care doresc să păşească pe calea ascultării: Să nu deveniţi ucenicii celui care obişnuieşte să se laude pe sine, ca nu cumva, în loc să învăţaţi ascultarea, să învăţaţi mândria. Sfântul Antonie cel Mare a spus odată: „Am cunoscut călugări, mândria deşertului, care după trudă uriaşă şi nevoinţe ascetice au căzut în păcat şi şi-au pierdut minţile. Cauza căderii lor a fost încrederea pe care au dobândit-o în ei înşişi şi în faptele lor. Aceşti călugări nefericiţi au uitat sfatul înţelept al Scripturilor: Întreabă pe tatăl tău şi-ţi va da de ştire, întreabă pe bătrâni, şi-ţi vor spune“. Sfântul Antonie cel Mare altă dată a zis: „Un ucenic bun trebuie să spună Părintelui său duhovnic câţi paşi face şi câţi stropi de apă a băut, ca nu cumva să greşească în aceste lucruri“. Ucenicul unui bătrân Părinte a găsit un loc frumos, departe în deşert, care era ideal pentru o sihăstrie. Îngăduie-mi, Avva, i-a zis el 14
  15. 15. Despre ascultarea de preotul duhovnic bătrânului Părinte, să merg şi să stau acolo, întrucât nădăjduiesc că dobândesc mult în acel loc. Nu locul este cel ce oferă câştig unui om, i-a răspuns părintele cel înţelept, ci modul în care trăieşte. Un tânăr are nevoie mai întâi de toate de ascultare pentru a creşte în virtute. Avva Moise cel negru era de aceeaşi părere. Un călugăr începător, spunea el, care nu a învăţat ascultarea şi smerenia, dar posteşte şi se nevoieşte de unul singur, nu e de aşteptat să facă vreun progres. Un astfel de călugăr nu are nici cea mai mică idee despre ce înseamnă a fi călugăr. Virtutea pe care un călugăr o dobândeşte de unul singur, spune Avva Theona, nu trebuie să se aştepte să rămână mult timp la el. Dumnezeu, ia harul Său de la el, deoarece El ştie că monahul se va rătăci încrezându-se numai în sine. Virtutea permanentă se găseşte în acei ucenici binecuvântaţi care s-au dăruit trup şi suflet părintelui lor duhovnicesc. Se spune despre Avva Ioan cel Şchiop că, înainte de a deveni sihastru, a petrecut mulţi ani în ascultare faţă de un bătrân părinte din Thebaida. Îndată ce a venit la mănăstire, pentru a-l încerca, Avva l-a luat cu sine. După ce au mers cale de vreo douăsprezece ceasuri departe de coliba lor, au sosit la un loc uscat. Bătrânul i-a luat toiagul, l-a înfipt în pământ, şi i-a poruncit tânărului Ioan să meargă în fiecare zi cu o găleată de apă să ude locul. Tânărul a îndeplinit cu dăruire porunca Părintelui său. După trei ani, băţul de lemn uscat a înmugurit şi apoi a făcut nuci. Atunci bătrânul Părinte le-a cules şi le-a adus în Biserică Duminica. După Sfânta Liturghie el le-a împărţit eremiţilor, zicându-le: „Veniţi, fraţilor şi gustaţi din roadele ascultării“. Un Părinte avea un ucenic atât de ascultător încât el împlinea cuvântul de îndată şi exact ceea ce Părintele îi spunea să facă. Într-o zi, Avva, pentru a-l încerca, i-a spus să ia cartea din care se citea în Sfânta Biserică şi să o arunce în cuptorul care ardea. Fără să ezite, ucenicul a făcut ceea ce i-a cerut Avva. Însă, datorită ascultării sale, în clipa în care cartea a fost aruncată în foc, focul s-a stins. Timp de doisprezece ani, Avva Ammoi a fost chinuit de o boală. În tot acest timp, Ioan, ucenicul său ascultător, a stat alături de el ca o făclie aprinsă şi i-a slujit în toate felurile. Avva era sever şi nu i-a spus niciodată un cuvânt de apreciere ucenicului său, nici cel puţin „Domnul, să te miluiască“. Însă în ultimele clipe, când toţi fraţii asceţi s-au adunat în jurul lui, Avva Ammoi, cu mare emoţie, a luat în 15
  16. 16. Despre ascultarea de preotul duhovnic mâinile sale tremurânde mâinile ucenicului, le-a sărutat şi a şoptit: Fiul meu, poţi fi sigur că te-ai mântuit prin buna ta ascultare. Apoi s-a întors către fraţi şi, arătând spre Ioan, le-a zis: Acesta la care priviţi este înger, nu om. Călugării aflaţi în ascultare, zicea Avva Isidor, sunt datori să-i iubească pe Părinţii lor duhovnici ca pe taţii lor şi să se teamă de ei ca de stăpâni. Ei nu trebuie să treacă cu vederea frica din pricina dragostei, nici să păteze dragostea cu frică. Ioan, ucenicul lui Avva Pavel, era un exemplu de ascultare. Părinţii istorisesc următoarea întâmplare în legătură cu el: Nu departe de coliba lor se afla o peşteră în care o hienă îşi făcuse culcuş. Într-o zi, Avva Pavel a văzut că în jurul peşterii crescuse nişte ceapă sălbatică şi l-a trimis pe Ioan să o culeagă pentru a o găti. „Ce să fac, Avva, dacă se întâmplă ca hiena să iasă în afară“, a întrebat tânărul monah. „Leag-o şi adu-o aici“, a zis Avva în glumă. Ucenicul s-a dus să îndeplinească porunca Părintelui. Însă, cum se aşteptase, animalul fioros a ieşit şi l-a atacat pe neaşteptate. Tânărul nu numai că nu a arătat laşitate, ci sa năpustit să lege fiara. Şi s-a întâmplat un lucru ciudat: în loc monahului să-i fie teamă, fiara s-a înfricoşat şi a fugit în deşert spre a se salva. Ioan a început să fugă după ea şi să strige: „Opreşte-te acum! Avva mi-a poruncit să te leg“. Într-un târziu, după mult efort, el a prins hiena, a legat-o şi a adus-o Avvei Pavel. Între timp Avva începuse să se neliniştească, văzând că ucenicul său întârzie, a ieşit în întâmpinarea lui. În depărtarea l-a văzut pe acesta târând după el fiara legată şi s-a minunat de tăria ascultării lui. Cu toate acestea faţă de Ioan el nu s-a arătat surprins deloc. Dimpotrivă, pentru a-l smeri, a strigat, cu prefăcută asprime: „Prostule, de ce mi-ai adus aici acest câine jigărit?“ Apoi, el a dezlegat fiara şi a lăsat-o să se întoarcă la peştera ei. Avva Siluan era stareţ al unei mici mănăstiri de pe vârful muntelui Sinai, unde se aflau în total doar zece călugări. Întrei ei, un călugăr tânăr, care era dintr-o familie de aristocraţi şi care jertfise totul din dragoste pentru Hristos, se distingea datorită absolutei sale ascultări. Datorită virtuţilor sale tânărul era iubit de Avva Siluan. Cu toate acestea, ceilalţi călugări erau invidioşi pe Marcu, căci aşa se 16
  17. 17. Despre ascultarea de preotul duhovnic numea tânărul cel bun, şi s-au plâns Părinţilor din Sinai că Avva Siluan are faţă de acesta o consideraţie specială. În consecinţă Părinţii au mers să-l cerceteze pe Avva Siluan. Veniţi le-a zis Bătrânul Sfânt cu smerenie, să vă convingeţi voi înşivă de ce Marcu se deosebeşte de toţi ceilalţi. El i-a luat şi au făcut înconjurul întregii mănăstiri. S-au oprit la fiecare chilie, au bătut la uşă şi l-au chemat pe fiecare frate după nume. Dinlăuntrul chiliei se auzea o voce: „Acum, imediat, Avva“. Însă nimeni nu ieşea. Apoi la scurtă vreme se auzea: „Nu pot ieşi în această clipă sunt ocupat.“ La o altă chilie li s-a răspuns: aşteaptă o clipă, Avva, îndată ce termin mănunchiul de trestii pe care-l împletesc“. În cele din urmă au ajuns la chilia lui Marcu. Auzind vocea bătrânului, ucenicul ascultător s-a grăbit să iasă imediat. Avva Siluan a găsit motiv să-l trimită undeva, după care s-a întors către părinţi şi le-a zis: unde sunt ceilalţi călugări pe care i-am chemat?“ Nici unul nu a ieşit, doar acest copil binecuvântat al ascultării. Apoi au intrat în chilia lui Marcu. El picta şi lăsase neterminată o linioară doar pentru a răspunde chemării Părintelui său. Atunci Părinţii au zis lui Avva Siluan: Într-adevăr el este demn de dragostea ta. Din această zi el va avea cinstea şi respectul nostru, căci Dumnezeu îl iubeşte şi îl oblăduieşte. Cu altă ocazie Părinţii mergeau prin deşert cu Avva Siluan. Nu departe în spatele lor venea şi Marcu împreună cu ceilalţi fraţi. Avva Siluan, pentru a le arăta celorlalţi Părinţi absoluta ascultare a ucenicului său, l-a chemat pe Marcu lângă el şi, arătându-i un şarpe care se târa la mică distanţă înaintea lor, i-a zis: Fiule, vezi acest bivol? „Da, Avva“, i-a răspuns el. „Îi vezi coarnele, par a fi de două ori mai mari?“ „Da, Avva,“ a zis Marcu, care vedea doar cu ochii Părintelui Siluan. Astfel, încă o dată, Părinţii din Sinai au avut ocazia de a se minuna de ucenicul devotat. Ucenicul unui Părinte pătimea mult din pricina dorinţelor trupeşti şi nemaiputând să reziste, s-a întors în lume şi a găsit o femeie cu care să se căsătorească. Avva, era nemângâiat din na căderii fratelui şi îl implora pe Dumnezeu să-l ocrotească, ca nu cumva acesta să-şi piardă fecioria pentru care luase vot când a devenit călugăr. Dumnezeu a auzit rugăciunea slujitorului Său şi a încuviinţat că tânărul să moară, fără a se pângări, în ziua în care căsătoria fusese fixată. 17
  18. 18. Despre ascultarea de preotul duhovnic (Arhiepiescopul Chrysostomos al Etnei şi Episcopul Ambrozie al Methonei, Ascultarea în tradiţia patristică ortodoxă, Editura Vremea XXI, Bucureşti, 2004). De ce avem nevoie de un Părinte duhovnic? Trăim într-o lume caracterizată de un profund analfabetism în gospodărirea vieţii lăuntrice; însă ne străduim, după putinţe, să ne sfinţim. De vreme ce experienţa creştină nu este una simplistă, avem nevoie de un îndrumător care să cunoască frumuseţile şi capcanele urcuşului duhovnicesc şi care să ne fie călăuză pe potecile credinţei. El este cel care ne trezeşte când rătăcim confuzi printre dărâmăturile fiinţei şi arată unde este Răsăritul. Duhovnicul ne reaminteşte câte frumuseţi ratăm alergând să frecventăm păcatul; el ne învaţă cum să creştem în desăvârşirea pe care o presupune îndumnezeirea. Şi tot Părintele duhovnicesc este intermediarul prin care Împărăţia lui Dumnezeu începe întru noi (Luca 17:21); pentru că el ne dă binecuvântarea pentru a ne împărtăşi cu Trupul tainic al lui Hristos. Trebuie ştiut că nu putem găsi un duhovnic potrivit decât atunci când suntem pregătiţi să-l ascultăm. Dacă e adevărat că ne confruntăm cu o criză de îndrumători veritabili, este la fel de adevărat faptul că există puţini ucenici dispuşi să îi asume ca Părinţi. Amin şi Aleluia Un călugăr scrisese pe peretele dinspre răsărit al chiliei sale următoarele cuvinte: Amin şi Aleluia. Un om, mergând pentru sfat la acest călugăr şi văzând cele două cuvinte, l-a întrebat: „Părinte, ce înseamnă aceste cuvinte şi de ce le-ai scris pe perete?“ „Fiule, aceste două cuvinte cuprind în ele toată taina fericirii. Amin înseamnă aşa să fie, iar aleluia înseamnă slavă lui Dumnezeu“. Cum pe faţa pelerinului încă se citea uimirea a adăugat părintele: „Când spunem amin, ne predăm voii lui Dumnezeu, căci zicem; aşa să fie Doamne, cum voieşti Tu! Când spunem aleluia, zicem de fapt: slavă Ţie, Doamne, pentru tot ce-mi dai! Prin acceptarea tuturor lucrurilor ce ni le trimite Dumnezeu ne arătăm smerenia şi ascultarea, iar prin mulţumirea pentru toate cele îngăduite de Dumnezeu, spre bucurie sau întristare, ne arătăm încrederea în 18
  19. 19. Despre ascultarea de preotul duhovnic Creatorul nostru. Acesta este secretul mântuirii, în ascultarea desăvârşită faţă de Dumnezeu, prin preotul duhovnic şi în supunerea voinţei noastre, cu mulţumire, la voia şi mila Lui“. Eva prin neascultare a adus blestemul iar prin Naşterea Mântuitorului din Maica Domnului a venit binecuvântarea. Rugăciune pentru părintele duhovonic Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeule, Care pe desfrânată şi pe tâlhar i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul tău, duhovnicul meu, Ioan preotul, ales de tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara întregii lumii în faţa Tatălui ceresc. Iartă-i toate greşalele lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare, ca să pun început bun de pocăinţă, eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui. Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea trupească şi sufletească şi de slăbiciunea firii căzute. Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele. Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească. Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui. Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă care se pogoară de la Tine, Împăratul Luminii. Bine sporeşte în el, Doamne şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău. Amin Împărate ceresc, Mângâietorule, deschide slava cerului şi plouă peste duhovnicul meu, Ioan preotul, belşug de har şi bogată milă. Pogoară-te asupra lui, odihneşte în el pururea şi revarsă peste el mulţimea îndurărilor tale. Amin. Maica Domnului, acoperă cu atotputernicul Tău acoperământ pe robul tău, duhovnicul meu, Ioan preotul, şi roagă-te Bunului Dumnezeu să-l miluiască pentru rugăciunile tale. Izbăveşte-l de toată ispita trupească şi sufletească, tămăduieşte-l, întăreşte-l şi sănătate deplină dăruieşte-i. Amin. Cuvioase Părinte Siluan, roagă-te Domnului să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu, Ioan preotul, pentru rugăciunile tale. 19
  20. 20. Despre ascultarea de preotul duhovnic Cuvioase Părinte Arsenie cel Mare, roagă-te Domnului miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu, Ioan preotul, pentru rugăciunile tale. Cele 9 cete îngereşti, Sfinţilor români, mucenici şi muceniţe, cuvioşi şi cuvioase, preacuvioşi părinţi ai noştri care-i pomenim astăzi, împreună cu toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (N) pentru rugăciunile voastre. Amin. La ce foloseşte ascultarea? Sufletul se simte eliberat de povară dacă o preia altcineva, în armată, în familie, în mănăstire. Un duhovnic bun este un învăţător bun. Fără un duhovnic bun ne suflă „vântul“ şi ne poartă unde vrea el. Preotul este indirect în slujba oamenilor, dar de fapt în slujba cerului, este omul lui Dumnezeu (O antropos Teu) cum îl numeşte Sfânta Scriptură (1 Timotei 6:11). Dintre toate vredniciile omeneşti, cea mai înaltă este aceea da a sluji lui Dumnezeu ca preot. Puterea preoţilor din Noul Testament diferă esenţial de puterea preoţilor din Vechiul Testament. Preoţii evrei aveau puterea de a curăţi trupul de lepră, pe când preoţii creştini curăţesc lepra sufletului adică păcatele. „Ascultarea este mai bună decât jertfa“ (1 Regi 15:22). „Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria şi împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli“ (1 Regi 15:23). 20
  21. 21. Despre ascultarea de preotul duhovnic 21

×