Fotbal curs de_baza

3,790 views
3,650 views

Published on

0 Comments
2 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
3,790
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
103
Comments
0
Likes
2
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Fotbal curs de_baza

  1. 1. Prefaţă Prezenta lucrare se adresează în primul rândstudenţilor de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sportdin cadrul Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti,care urmează cursul de bază la disciplina Fotbal,inclusiv celor care urmează formele de învăţământ fărăfrecvenţă şi deschis la distanţă. Prin urmare, lucrareaeste structurată conform programei de învăţământ,constituind un material didactic util din punct de vedereteoretic şi practic. Lucrarea are drept scop principal descrierea noţiu-nilor cel mai des întâlnite legate de tehnica, tactica,regulamentul jocului de fotbal, precum şi prezentarea unoraspecte legate de predarea fotbalului în şcoală. Am căutat să sintetizăm un vast material docu-mentar care să poată fi utilizat cu succes de către viitoriiprofesori de educaţie fizică şi antrenori de fotbal,oferindu-le acestora elementele teoretico-metodice nece-sare predării jocului de fotbal. Lucrarea se adresează, de asemenea, profesorilorşi tehnicienilor angrenaţi în activitatea fotbalistică,precum şi unui public larg, dornic să se familiarizeze cunoţiunile jocului de fotbal. Autorii 5 Universitatea SPIRU HARET
  2. 2. CUPRINS1. GENERALITĂŢI ......................................................................................... 9 1.1. SCURT ISTORIC AL JOCULUI DE FOTBAL ................................................. 10 1.2. CARACTERISTICILE JOCULUI DE FOTBAL ................................................ 11 1.3. FOTBALUL ÎN CADRUL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI .......................... 15 1.4. NOŢIUNI DE REGULAMENT ...................................................................... 162. TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL .......................................................... 20 2.1. GENERALITĂŢI ....................................................................................... 20 2.2. SISTEMATIZAREA TEHNICII JOCULUI DE FOTBAL ..................................... 21 2.3. BIOMECANICA GENERALĂ ŞI METODICA ÎNVĂŢĂRII ................................. 23 2.3.1. Intrarea în posesia mingii ............................................................. 24 A. Preluarea mingii ............................................................................ 24 B. Deposedarea adversarului de minge .............................................. 26 2.3.2. Păstrarea mingii ............................................................................ 28 2.3.3. Transmiterea mingii ...................................................................... 30 A. Lovirea mingii cu piciorul ............................................................. 30 B. Lovirea mingii cu capul ................................................................. 31 C. Aruncarea de la margine ................................................................ 32 2.3.4. Elemente tehnice ale portarului .................................................... 333. TACTICA JOCULUI DE FOTBAL .......................................................... 36 3.1. DEFINIŢII ŞI SISTEMATIZARE ................................................................... 36 3.1.1. Principiile tacticii .......................................................................... 36 3.1.2. Fazele atacului şi apărării ............................................................ 37 3.1.3. Formele atacului şi apărării ......................................................... 38 3.1.4. Sistemul de joc ............................................................................... 39 3.1.5. Acţiuni tactice în atac şi apărare .................................................. 40 A. Acţiuni tactice individuale în atac ................................................. 41 B. Acţiuni tactice colective în atac ..................................................... 42 C. Acţiuni tactice individuale în apărare ............................................ 45 D. Acţiuni tactice colective în apărare ............................................... 46 7 Universitatea SPIRU HARET
  3. 3. E. Tactici speciale .............................................................................. 47 F. Momente fixe de joc ...................................................................... 47 G. Tactica portarului .......................................................................... 484. FOTBALUL ÎN ŞCOALĂ .......................................................................... 48 4.1. FOTBALUL ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR ................................................... 49 4.2. FOTBALUL ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL GIMNAZIAL ŞI LICEAL ............................ 49BIBLIOGRAFIE ............................................................................................... 518 Universitatea SPIRU HARET
  4. 4. 1. GENERALITĂŢI Fotbalul, disciplina sportivă care se bucură de cea mai marepopularitate pe mapamond, a parcurs de la apariţia lui şi până astăzi olungă perioadă de dezvoltare şi progres. Evoluţia continuă, rapidă şispectaculoasă a performanţelor sportive determină o serie întreagă deschimbări, începând de la tehnica de joc şi până la cele mai diferiteaspecte de ordin metodic, teoretic, psihologic. Fotbalul de astăzi estemult mai complex decât cel din trecut, vorbindu-se de fotbalul total. Dacă ţinem seama de faptul că jocul actual a devenit faţă detrecut mult mai dinamic, jucătorii fiind obligaţi să alerge înpermanenţă executând numeroase schimbări de ritm, că lupta adevenit mai aprigă şi necesită un mai mare consum de energie, că suntnecesare procedee tehnice şi tactice cât mai perfecţionate şi o gândiretactică cât mai complexă, toate acestea ne pot da o imagine deansamblu despre numeroasele calităţi necesare jucătorului de valoareşi despre solicitările foarte mari la care este supus acesta în decursulunui an competiţional. Pentru ca fotbalistul să facă faţă acestorsolicitări, trebuie să posede un bagaj serios de calităţi motrice, opregătire tehnică şi tactică, o puternică stabilitate psihică. Pornind de la modelul fotbalistului de înaltă clasă şi mai ales dela tendinţele şi caracteristicile jocului de fotbal de pe mapamond,putem desprinde multitudinea şi complexitatea aspectelor pe caretrebuie să le aibă în vedere antrenorul/profesorul de fotbal, în procesulpregătirii. Jocul de fotbal actual solicită în mare măsură factorul fizic,determinat de conţinutul efortului depus, de angajamentul fizic alfotbalistului pe parcursul celor 90 sau chiar 120 de minute de joc.Aşadar, jocul în tempo modern pretinde de la jucătorul de mareperformanţă un nivel ridicat al vitezei, forţei, rezistenţei, stabilităţiipsihice, lipsurile în această privinţă neputând fi compensate prin niciun fel de combinaţii tactice sau de perfecţiune tehnică. 9 Universitatea SPIRU HARET
  5. 5. Jocul modern impune jucătorilor să acţioneze eficient (atât înatac cât şi în apărare), pentru rezolvarea sarcinilor de joc, în vederearealizării superiorităţii asupra adversarilor şi mai puţin pentruspectacolul fotbalistic. Fotbalul modern se desfăşoară în condiţii desolicitare mare şi inegală. El se caracterizează prin eforturi deintensitate variată, prin lipsa mişcărilor ciclice şi prin marea varietate amişcărilor executate în condiţii de adversitate. Fotbalul este un joc sportiv de echipă, cei 11 componenţi ai uneiechipe participând la desfăşurarea jocului şi valorificând la maximumcapacităţile fizice, tehnice, tactice şi psihice, în vederea creării unorsituaţii favorabile de a înscrie golul. În timpul jocului, fiecare din cele două echipe se află alternativîn atac sau apărare. Echipa aflată în atac (prin jucătorul care posedămingea şi prin coechipieri, care îl sprijină în acţiunile sale) încearcăprin acţiuni tehnico-tactice individuale şi colective să valorificeposesia mingii, iar echipa aflată în defensivă luptă pentru intrarea înposesia mingii şi apărarea propriei porţi. Intrarea în posesia mingii,constituie deci momentul trecerii unei echipe din apărare în atac, iarpierderea mingii implică trecerea echipei din atac în apărare. 1.1. Scurt istoric al jocului de fotbal Din descrierile care ne-au parvenit de la popoarele antice, putemconstata că încă din antichitate se cunoştea jocul cu mingea, subdiferitele sale denumiri: tsu-khu (China), kemari (Japonia), spheraepiskiros (Grecia), harpastum (Imperiul Roman). În Evul Mediu, o amploare deosebită cunosc jocurile cu mingeadesfăşurate de către italieni (giuocco del calcio) şi francezi (la soule),aceştia preluând şi dezvoltând jocurile cu mingea, jocuri ce se apropiedin multe puncte de vedere de jocul de fotbal. Toate aceste jocuri cu mingea constituie însă doar nişte premisepentru apariţia adevăratului joc de fotbal, care îşi are originile înAnglia. Primele încercări de organizare ale jocului de fotbal-rugby aufost efectuate în anul 1857 de către Thomas Hughes, care a publicatprima carte cu reguli ale acestui joc, care se practica cu mâna şipiciorul. Şase ani mai târziu are loc despărţirea acestui joc în alte douăjocuri: fotbal-rugby şi fotbal asociaţie. Primele jocuri de fotbal se organizează în anul 1866, iar din anul1871 s-au desfăşurat cu regularitate competiţii oficiale.10 Universitatea SPIRU HARET
  6. 6. În anul 1881, în jocul de fotbal îşi face apariţia oficial arbitrul,iar în anul 1885 se legiferează profesionismul. În 1999 se înfiinţează Federaţia Internaţională de FotbalAsociaţie (F.I.F.A.), organism la care astăzi sunt afiliate numeroasefederaţii naţionale de pe întregul mapamond. Federaţia Română de Fotbal (F.R.F.) a fost înfiinţată în anul1930, sub tutela căreia echipa naţională de fotbal a Românieiparticipând la numeroase competiţii internaţionale (C.M., C.E., J.O.),de multe ori a adus satisfacţii întregii naţiuni, prin jocurile prestate şirezultatele înregistrate. Nu exagerăm dacă spunem că fotbalul a devenit cel maipopular şi cel mai răspândit dintre toate sporturile practicate înîntreaga lume, milioane de oameni din toate colţurile lumii fiindcaptaţi de jocul de fotbal; fotbalul este un adevărat fenomen de masă,amplificat la scară mondială. Răspândirea şi popularizarea fotbalului rezidă, fără îndoială, îndeosebita atractivitate, care i-a conferit forţa necesară spre a rezistade-a lungul timpului. Astăzi nu există regiune de pe glob în carefotbalul să nu fie învăţat, cunoscut şi practicat cu pasiune. 1.2. Caracteristicile jocului de fotbal Fotbalul este, fără discuţie, cel mai popular, iubit şi răspândit jocsportiv. Atracţia către fotbal este determinată de existenţa unortrăsături şi caracteristici proprii, care îl fac să aibă ceva în plus, cevaspecific faţă de celelalte discipline sportive. Milioane de tineri suntangrenaţi în practicarea lui organizată (baza de masă a performanţei,performanţă şi mare performanţă) şi cu caracter de odihnă activă şirecreere (agrement sportiv). Dinamismul şi rapiditatea acţiunilor de joc, mişcarea perma-nentă a jucătorilor, trecerile rapide din apărare în atac şi invers,capacitatea mărită de manevrare a balonului prin elementele tehnico-tactice de o mare fineţe şi eficienţă efectuate în mare viteză, sunt doarcâteva dintre caracteristicile şi totodată imperativele fotbalului actualpe arena internaţională. Caracteristicile efortului fizic Alergarea cu mingea, necesitatea de a ajunge adversarul care ascăpat singur spre poartă, de a fi primul la minge, demarcajulsurprinzător în atac, anticiparea fazelor de joc, alegerea soluţiei 11 Universitatea SPIRU HARET
  7. 7. optime, toate acestea efectuate în condiţii de criză de timp şi spaţiu,sunt aspecte ale jocului care impun indici sporiţi de dezvoltare acalităţilor motrice la fotbalişti. Sintetizând caracteristicile şi dificultăţile efortului fizic impusede joc sau de programul competiţional, putem desprinde următoarele: - jocul cu durată mare (90 minute, uneori chiar 120), terenul dedimensiuni foarte mari (aproximativ 50x100 m), condiţiile atmosfericevariate solicită organismul fotbaliştilor mult mai intens decât în altejocuri sportive, aceştia parcurgând pe durata unei partide, cu diferiteintensităţi, distanţe de 10-12 km; - efortul depus de fotbalişti pe durata unei partide se încadreazăîn categoria eforturilor mari şi foarte mari, alternând perioade de efortaerob cu perioade de efort anaerob; - complexitatea efortului rezidă şi din caracteristica manevrăriimingii cu piciorul, membrele inferioare fiind solicitate atât pentrususţinere, cât şi pentru execuţia procedeelor tehnice cu mingea; - competiţiile se desfăşoară pe o perioadă lungă de timp(toamna turul, primăvara returul), acest fapt impunând şi aspectulbianual al formei sportive; - meciurile se desfăşoară ritmic, la intervale de o săptămână,impunând astfel o solicitare şi o pregătire ritmică pe cicluri săptămânale. Astfel, procesul instructiv-educativ trebuie bine organizat, iaralegerea metodelor şi mijloacelor de realizare trebuie făcută cuseriozitate, în caz contrar putându-se ajunge la accidente, oboseală,supraantrenament sau plafonare. Caracteristicile tehnicii - multilateralitatea tehnicii – în fotbalul modern toţi jucătoriitrebuie să cunoască o gamă largă de procedee tehnice (specificepostului său, dar şi altor posturi, de ex.: jocul portarului ); - folosirea piciorului şi uneori a capului pentru manevrareamingii şi marcarea golului; - accesibilitate pentru copii şi începători, concretizată înreducerea suprafeţelor de joc şi a numărului de jucători, regulamentsimplificat, minge mai mică şi mai uşoară; - dinamismul tehnicii. Ingeniozitatea, spontaneitatea, inteligenţaşi talentul unor jucători de excepţie determină apariţia unor noiprocedee tehnice, prin impunerea stilului personal; - necesitatea începerii pregătirii timpurii. Atragerea, selecţia şipregătirea generală a copiilor la o vârstă fragedă, permit însuşirea unuinumăr mai mare de procedee tehnice.12 Universitatea SPIRU HARET
  8. 8. - învăţarea absolut corectă a tehnicii de bază. Vârsta copilărieifavorizează însuşirea mai temeinică a procedeelor tehnice, precum şicorectarea celor greşit însuşite, caracteristică ce se pierde mai târziu; - procesul de pregătire are loc în condiţii diverse climaterice şide stare a terenului, conform situaţiilor concrete în care se desfăşoarăcompetiţiile oficiale; - tehnica jocului de fotbal este precisă, fină şi suplă, în vedereamanevrării mingii în criză de spaţiu şi timp. De aici rezidă, în realitate,complexitatea, spectaculozitatea tehnicii folosite în jocul modern; - dificultatea tehnicii este dată de manevrarea mingii cu ambelepicioare, alternativ. Îndemânarea cu care unii jucători folosesc în egalămăsură fiecare picior pentru intrarea în posesie, pase sau şuturi sprepoartă, se constituie într-un obiectiv şi o sarcină importantă pentruorice antrenor, în pregătirea jucătorului polivalent. Complexitateatehnicii creşte odată cu apariţia adversarului şi cu creşterea vitezei dedeplasare şi execuţie, cu şi fără minge; - unele dintre procedeele tehnice de bază devin stereotipuri,printr-o pregătire asiduă şi competentă, permiţând jucătorului săprivească câmpul de joc şi eliberându-l de urmărirea şi controlul mingii; - tehnica este spectaculoasă, prin execuţiile de excepţie şiangajamentul în lupta pentru minge. Caracteristicile tacticii - tactica este raţională, determinată de gândirea tactică.Pregătirea fiecărei acţiuni, prin anticiparea acesteia, duce la execuţiacelor mai eficiente procedee tehnice sau acţiuni tactice. Eficienţaacţiunilor individuale şi colective este determinată de aportul selectivşi creator al raţiunii; - tactica este intercondiţionată multiplu, fiind dependentă devaloarea capacităţii motrice generale şi specifice, de nivelul deînsuşire a tehnicii, de cunoştinţele teoretice şi de profilul psihologic; - tactica este elastică. Deşi pentru fiecare meci se adoptă unanumit plan tactic, acesta se poate schimba în funcţie de diferitesituaţii care pot interveni pe parcursul meciului (condiţii meteo,valoarea adversarului); - tactica este evolutivă, determinată de noi tendinţe în planteoretic şi metodic, de apariţia unor noi procedee tehnice (stilulpersonal), de modificări ale regulamentului de joc, toate acesteacontribuind la evoluţia tacticii. 13 Universitatea SPIRU HARET
  9. 9. Caracteristicile cunoştinţelor teoretice În general, cunoştinţele teoretice prezintă caracteristici comunecu celelalte jocuri sportive. Cunoştinţele teoretice sunt informaţiile dindomeniu, care se transmit jucătorilor în cadrul procesului instructiv-educativ, în timpul antrenamentelor sau în cadrul unor şedinţeteoretice. Un rol important îl au noţiunile de regulament (mai alesdacă se lucrează cu copii), biomecanica diferitelor acte motrice. Caracteristici psihice Pregătirea psihologică vizează ansamblul de factori specificicare condiţionează performanţa (morali şi volitivi, intelectuali,atitudinali şi caracteriali). O caracteristică importantă a jocului de fotbal este manevrareamingii cu piciorul (deoarece precizia nu este aceeaşi ca în cazulexecuţiilor cu mâna), fapt care implică, din punct de vedere psihic,unele dificultăţi în exprimarea jucătorilor în teren. În vederea depăşirii dificultăţilor de adaptare, determinate decondiţiile diverse în care se desfăşoară antrenamentele şi jocurileoficiale şi care influenţează execuţia actelor motrice, este necesarădesfăşurarea acestora în toate aceste condiţii climaterice şi de ambianţă. Procesele psihice superioare, contribuie la dezvoltarea relaţiilorîntre coechipieri (colaborare, întrajutorare), dezvoltă intuiţia şianticiparea, gândirea tactică, gândirea creatoare, imaginaţia. Un rol important în obţinerea succesului îl are afectivitatea (emoţii,sentimente). Randamentul scăzut în competiţie poate fi determinat deîncordarea excesivă dinaintea jocului, slaba mobilizare la jocurileconsiderate mai puţin importante, stări depresive ale jucătorului, obosealade efort sau ca urmare a unor stări conflictuale interne. Spectatorii pot constitui un factor important, favorizant saudefavorizant, al evoluţiei echipelor şi jucătorilor aflaţi în teren. Înunele cazuri, susţinătorii unei echipe, fie îi încurajează frenetic cerândimposibilul jucătorilor proprii, fie îi descurajează în mod vehement,tocmai atunci când ar trebui să constituie al doisprezecelea jucător,prin sprijinul moral. Antrenorul va trebui deci să aibă în vederepregătirea jucătorilor şi sub aspectul disciplinei de joc, a comportăriicivilizate, sportive, faţă de adversari, arbitri şi spectatori. Mass-media îndeplineşte, de asemenea, un rol foarte importantîn ceea ce priveşte influenţarea evoluţiei jucătorilor. În general, acesteinfluenţe sunt pozitive, dar prin prezentarea unor păreri şi comentariiîn urma unor meciuri, care nu totdeauna sunt şi reale, mass-media14 Universitatea SPIRU HARET
  10. 10. poate produce repercusiuni negative asupra unui jucător sau a uneiîntregi echipe, putând declanşa conflicte sau chiar renunţări. 1.3. Fotbalul în cadrul educaţiei fizice şi sportului Obiectul disciplinei sportive fotbal - Studiază conţinutul jocului de fotbal sub aspect fizic, tehnic,tactic, teoretic, psihologic; - Studiază istoricul, evoluţia şi tendinţele jocului de fotbal modern; - Colaborează cu celelalte discipline sportive, preluând anumiteconcepte, metode, mijloace, etc.; - Colaborează cu alte discipline ştiinţifice (igiena sportivă,fiziologia sportivă, psihologia, pedagogia, sociologia, biomecanica,biochimia, cibernetica, statistica matematică, etc.); - Studiază regulamentul de joc şi impune interpretarea corectă aacestuia; - Stabileşte principii, metode şi mijloace pentru îmbunătăţireaperformanţelor în jocul de fotbal. Fotbalul ca mijloc al educaţiei fizice Multiplele valenţe instructive şi educative ale fotbalului audeterminat cuprinderea lui în programa şcolară de educaţie fizică şi îndiferitele forme de organizare a activităţii fotbalistice şcolare. Jocul de fotbal formează deprinderi psihosomatice specifice,simple, accesibile şi atractive, pe fondul unor solicitări fizice şipsihice, cu un deosebit caracter educativ. Din aceste motive, jocul defotbal este considerat un important mijloc al educaţiei fizice, carerezolvă pozitiv unele din sarcinile acesteia în mediul şcolar. Introdus în toate formele de învăţământ, datorită calităţilor saleformative şi practicat în mod ştiinţific, contribuie la întărireasănătăţii, la dezvoltarea multilaterală a capacităţilor psihice şi fizice,la însuşirea unor deprinderi tehnice şi acţiuni tactice necesarepracticării fotbalului. Fotbalul ca disciplină ştiinţifică Fotbalul poate fi considerat disciplină ştiinţifică, deoarece areobiect de studiu propriu, dispune de noţiuni proprii, operează cuteorii şi metode de cercetare ştiinţifică. Teoria şi metodicaantrenamentului sportiv este disciplina teoretică care fundamenteazălegităţile sportului, din aceasta derivând teorii şi metodici particulare 15 Universitatea SPIRU HARET
  11. 11. ale diferitelor discipline sportive, între acestea situându-se şidisciplina fotbal. În condiţiile evoluţiei jocului de fotbal organizarea şi desfăşu-rarea procesului de selecţie, pregătire şi perfecţionare nu mai este deconceput fără suportul ştiinţific teoretic şi practic. În condiţiilesuprasolicitante ale jocului de azi, numai în acest fel se pot evitaerorile care pot duce la accidente grave, uneori cu urmări ireversibile. Fotbalul ca disciplină sportivă Fotbalul apare astăzi drept una dintre cele mai complexediscipline sportive, angrenând milioane de sportivi şi spectatori,precum şi un număr impresionant de specialişti, teoreticieni, antrenori,cercetători ştiinţifici, medici, biologi, profesori, psihologi. Ca disciplină sportivă, practicat ca agrement, dar mai ales camijloc competiţional, jocul de fotbal a adus României recunoaştereape plan mondial. Echipele de club Universitatea Craiova, Steaua,Dinamo au participat în competiţii europene cu rezultate semnifica-tive, Steaua reuşind chiar câştigarea Cupei Campionilor Europeni înanul 1986. De asemenea, echipa naţională a României are o com-portare foarte bună în ultimii ani în competiţiile europene şi mon-diale, iar jucătorii valoroşi sunt prezenţi în numeroase campionatedin străinătate. 1.4. Noţiuni de regulament 1. Terenul de joc este de formă dreptunghiulară, cu dimensiunimaxime 90/120 m şi minime 45/90 m. Lăţimea liniilor de marcaj şi alebarelor porţilor este de 12 cm. Porţile au dimensiuni de 7,32 m lăţimeşi 2,44 m înălţime (Fig. 1). 2. Mingea este de formă sferică, din piele, având circumferinţade 68-70 cm, greutate de 450 g, la începutul partidei, şi o presiune de06-1,1 atmosfere. 3. Numărul jucătorilor. Partidele se desfăşoară între două echipe,fiecare având în componenţă cel mult 11 jucători, dintre care unul esteportar. Pe foaia de arbitraj se vor mai înscrie cel mult 7 rezerve. Peparcursul meciului se pot efectua 3 schimbări de jucători. Un joc esteregulamentar dacă în fiecare echipă există pe teren cel puţin 7 jucători. 4. Echipamentul jucătorilor cuprinde tricou (de aceeaşi culoareşi uniform pentru jucătorii de câmp şi de altă culoare pentru portar),chiloţi, jambiere, apărători pentru tibie şi încălţăminte.16 Universitatea SPIRU HARET
  12. 12. Fig. 1: Dimensiunile terenului de joc 5. Arbitrul are sarcina de a conduce jocul, conformurmătoarelor reguli: a. va veghea la aplicarea regulilor jocului; b. va nota tot ceea ce se întâmplă şi va cronometra timpul de joc; c. va opri jocul pentru orice încălcare a regulilor, va suspendasau întrerupe definitiv partida când va considera necesar; d. va arăta cartonaşul galben oricărui jucător care are ocomportare necorespunzătoare sau o atitudine necuviincioasă; 17 Universitatea SPIRU HARET
  13. 13. e. va arăta cartonaşul roşu şi va elimina definitiv de pe teren, pejucătorul care se face vinovat de comportare violentă, de brutalitate,foloseşte cuvinte injurioase sau grosolane sau se face vinovat de oincorectitudine, care are ca urmare un al doilea cartonaş galben; f. va opri jocul dacă un jucător a fost accidentat grav, urmând caacesta să fie transportat în afara terenului pentru a se putea relua jocul; g. va da semnalul de reluare a jocului, după fiecare oprire a sa. 6. Arbitrii asistenţi, în număr de doi, au obligaţia de a semnala: - dacă mingea a ieşit din joc; - echipa care va executa lovitura de colţ, lovitura de poartăsau aruncarea de la margine; - când a avut loc o greşeală sau un incident în afara câmpuluivizual al arbitrului; - dacă o echipă solicită o înlocuire de jucători. 7. Durata partidei. Partida va avea două reprize a 45 minutefiecare. Arbitrul poate adăuga fiecărei reprize un timp suplimentarpierdut pe durata reprizei respective. Pauza dintre reprize nu poatedepăşi 15 minute. 8. Lovitura de începere - la începutul partidei, după un gol marcat sau după pauzadintre reprize. Jocul începe la semnalul arbitrului, printr-o lovitură depicior înspre terenul advers, toţi jucătorii trebuind să se afle în propriulteren, iar cei adverşi la cel puţin 9,15 m de minge. Mingea este în jocatunci când a parcurs o distanţă egală cu circumferinţa sa; - după orice oprire temporară, când mingea nu a depăşitmarginile terenului, arbitrul va lăsa mingea să cadă pe sol (mingea dearbitru), pe locul unde aceasta se afla înaintea opririi jocului. 9. Mingea în joc sau afară din joc. Mingea este afară din joc: - când a depăşit în întregime suprafaţa terenului, pe sol sau în aer; - când jocul a fost oprit de arbitru; Mingea este în joc în orice alt moment. 10. Marcarea unui gol. În afară de excepţiile prevăzute deregulile jocului, un gol va fi considerat marcat când mingea va depăşiîn întregime linia de poartă, între stâlpi şi pe sub bara transversală,fără a fi purtată, aruncată sau lovită intenţionat cu mâna sau cu braţulde un jucător al echipei în atac. 11. Jucător afară din joc (Ofsaid). a. Un jucător este în poziţie de ofsaid dacă este mai apropiat delinia porţii adverse decât mingea, cu următoarele excepţii: - dacă se află în propria jumătate de teren sau18 Universitatea SPIRU HARET
  14. 14. - dacă nu este mai apropiat de linia porţii adverse decât celpuţin doi dintre adversarii săi. b. A fi în poziţie de ofsaid nu constituie o greşeală în sine. Unjucător va fi sancţionat pentru ofsaid, numai dacă participă activ la joc(influenţând jocul sau un adversar sau obţinând un avantaj din aceastăpoziţie); c. Un jucător nu va fi declarat în ofsaid de către arbitru dacă: - se află numai în poziţie de ofsaid sau - primeşte mingea direct dintr-o lovitură de poartă, o loviturăde colţ sau aruncare de la margine. 12. Greşeli şi incorectitudini. Un jucător care comite una dingreşelile de mai jos va fi sancţionat cu lovitură liberă directă acordatăechipei adverse dacă: - loveşte sau încearcă să lovească cu piciorul, pune piedicăsau sare asupra unui adversar; - atacă, împinge, loveşte ori încearcă să lovească, să ţină, sauscuipă un adversar; - joacă mingea cu mâna, în mod voit. Un jucător, care comite una din greşelile de mai jos, va fisancţionat cu lovitură liberă indirectă acordată echipei adverse, dacă: - joacă de o manieră considerată periculoasă de către arbitru; - atunci când nu joacă mingea, împiedică înaintarea unuiadversar; - atacă portarul, în afară de cazul când acesta ţine mingea,jenează un adversar sau este în afara suprafeţei de poartă; - fiind portar şi aflându-se în propria suprafaţă de pedeapsă: ţinemingea în mâini mai mult de 6 secunde; după ce a dat drumul mingii oprinde din nou, înainte ca aceasta să fi fost jucată de un alt jucător; atingemingea trimisă în mod voit de un coechipier; întârzie jocul. Când un jucător execută o lovitură liberă directă sau indirectă,toţi jucătorii echipei adverse trebuie să se afle la o distanţă de 9,15 mde minge. Mingea va fi în joc după ce va parcurge o distanţă egală cucircumferinţa sa. Un jucător va fi avertizat şi va primi cartonaş galben dacă: - încalcă cu persistenţă regulile jocului; - dezaprobă, prin vorbe sau gesturi, deciziile arbitrului; - se face vinovat de comportare necuviincioasă. Un jucător va fi eliminat de pe teren şi va primi cartonaş roşu dacă: - se face vinovat de comportare violentă sau brutalitate; - întrebuinţează cuvinte injurioase sau grosolane; 19 Universitatea SPIRU HARET
  15. 15. - după ce a primit avertisment, se face din nou vinovat decomportare necuviincioasă. 13. Lovitura de pedeapsă se va executa din punctul de pedeapsă.Cu excepţia executantului şi a portarului advers, toţi jucătorii se vorafla în afara suprafeţei de pedeapsă, la 9,15 m de minge. Portarul se vasitua pe linia porţii, între stâlpii acesteia (fără să-şi deplasezepicioarele) până ce lovitura a fost executată. Lovitura de pedeapsă seva repeta, dacă această regulă este încălcată: - de un jucător al echipei sancţionate, dacă nu s-a marcat gol; - de un jucător al echipei atacante, altul decât executantul,dacă s-a marcat gol (golul va fi anulat). 14. Aruncarea de la margine se acordă când mingea a depăşitlinia de margine, pe sol sau în aer. Mingea se va repune de un jucătoral echipei adverse, cu ambele mâini, prin aruncarea mingii din spatepe deasupra capului. Un gol nu va putea fi marcat dintr-o aruncare dela margine. 15. Lovitura de la poartă se acordă când mingea a depăşit înîntregime linia de poartă, pe sol sau în aer, după ce a fost atinsă de unjucător al echipei în atac. Repunerea mingii în joc se va face cupiciorul din suprafaţa de poartă. Mingea va fi în joc după ce a depăşitsuprafaţa de pedeapsă. 16. Lovitura de la colţ se acordă când mingea a depăşit înîntregime linia de poartă, pe sol sau în aer, după ce a fost atinsă de unjucător al echipei în apărare. Mingea va fi repusă în joc de un jucătoral echipei în atac, de la colţul terenului. Din lovitură de la colţ se poatemarca direct un gol. 2. TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL 2.1. Generalităţi După specialiştii domeniului, tehnica reprezintă ansamblul dedeprinderi motrice specifice ca formă şi conţinut, care se desfăşoarădupă legile activităţii nervoase superioare şi ale biomecanicii, folositeîn scopul practicării cu randament maxim a jocului. Pornind de la această definiţie, putem defini tehnica jocului defotbal ca fiind ansamblul mijloacelor specifice jocului de fotbal, prinintermediul cărora jucătorii realizează, pe de o parte, acţiunile cu20 Universitatea SPIRU HARET
  16. 16. minge (controlul şi circulaţia acesteia), iar pe de altă parte, manevrele(cu şi fără minge) necesare acţionării şi cooperării eficiente, raţionale,în vederea atingerii scopului urmărit. Tehnica se compune din elemente şi procedee tehnice.Elementele tehnice reprezintă formele generale motrice cu şi fărăminge, specifice jocului de fotbal, printre care amintim: intrarea înposesia mingii, păstrarea mingii, transmiterea mingii, alergările,schimbările de direcţie, săriturile etc. Pentru concretizarea şi adaptarea elementelor tehnice la diferitesituaţii specifice jocului, se aplică diferite procedee tehnice. Procedeele auo structură generală a mişcării asemănătoare în cadrul elementuluirespectiv. Prin procedee tehnice se înţelege un complex de mişcări alesegmentelor, executate într-o succesiune raţională în scopul realizării uneiacţiuni intervenite în cursul jocului. Ele reprezintă deci modalităţileconcrete de realizare a elementelor tehnice, executate după legileactivităţii nervoase superioare. Câteva exemple de procedee tehnice:preluarea mingii rostogolite, cu partea internă a labei piciorului;deposedarea de minge prin atac din faţă; lovirea mingii cu interiorul labeipiciorului (latul); lovirea mingii cu capul de pe loc, cu un picior înainte. 2.2. Sistematizarea tehnicii jocului de fotbal Tehnica jocului de fotbal cuprinde următoarele elemente tehnice: 1. Elemente tehnice cu minge: - intrarea în posesia mingii - preluarea mingii, - deposedarea adversarului de minge; - păstrarea mingii - protejarea mingii, - conducerea mingii, - mişcarea înşelătoare; - transmiterea mingii - lovirea mingii cu piciorul, - lovirea mingii cu capul, - aruncarea de la margine. 2. Elemente tehnice fără minge - alergări, schimbări de direcţie, căderi, ridicări, sărituri, opriri. 3. Elemente tehnice ale portarului - poziţia fundamentală, - deplasarea în teren, 21 Universitatea SPIRU HARET
  17. 17. - prinderea mingii, - boxarea mingii, - devierea mingii, - blocarea mingii, - repunerea mingii în joc. La rândul lor, aceste elemente tehnice dispun de următoareleprocedee tehnice de aplicare practică: 1. Preluarea mingii - cu partea interioară a labei piciorului, - cu partea exterioară a labei piciorului, - cu şiretul prin amortizare, - cu coapsa prin amortizare, - cu capul prin amortizare, - cu talpa din ricoşare. 2. Deposedarea de minge - prin atac din faţă, - prin atac din lateral, - prin atac din spate. 3. Protejarea mingii - de pe loc, - din mişcare. 4. Conducerea mingii - cu interiorul labei piciorului, - cu exteriorul labei piciorului, - cu şiretul. 5. Mişcarea înşelătoare - cu trunchiul, - cu piciorul, - cu capul (cu privirea). 6. Lovirea mingii cu piciorul - cu interiorul labei piciorului (latul), - cu şiretul interior, - cu şiretul exterior, - cu exteriorul labei piciorului, - cu vârful labei piciorului, - cu călcâiul, - cu genunchiul, - lobarea mingii cu piciorul, - lovirea mingii din demi-volé, - lovirea mingii din volé,22 Universitatea SPIRU HARET
  18. 18. - lovirea mingii din foarfecă. 7. Lovirea mingii cu capul - de pe loc, - din săritură, - din alergare, - din plonjon. 8. Aruncarea mingii de la margine - de pe loc, - cu elan. 9. Elemente tehnice ale jocului portarului: - poziţia fundamentală: înaltă, medie, joasă; - deplasările în teren: porniri, opriri, cu pas adăugat, alergări,întoarceri, sărituri, căderi, ridicări; - prinderea mingii - venită pe jos, fără plonjon; - venită la înălţimea genunchiului, fără plonjon; - cu traiectorie înaltă, fără plonjon; - venită pe jos din lateral, cu plonjon; - cu traiectorie înaltă cu plonjon; - blocarea mingii - boxarea mingii: de pe loc, din săritură, din plonjon – cu omână şi cu două mâini; - devierea mingii: de pe loc, din săritură, din plonjon; - repunerea mingii în joc - cu mâna: prin lansare de jos, prin aruncare pe deasupraumărului, prin lansare laterală, prin rotarea braţului, - cu piciorul: de pe sol, din demi-volé (drop), din volé. După cum se observă, tehnica dispune de numeroase procedeede punere în aplicare, varietatea acestora oferind jucătorilor posibilităţimultiple de manifestare în teren în jocul cu şi fără minge. 2.3. Biomecanica generală şi metodica învăţării Biomecanica se referă la acţiunile pe care le au segmentelecorpului de la începerea execuţiei unui procedeu tehnic şi până lafinalizarea sa, la regulile care se impun a fi respectate în vederearealizării unei execuţii eficiente. În metodica pregătirii tehnice se urmăresc următoarele aspecte: - însuşirea corectă a actului motric care se învaţă; 23 Universitatea SPIRU HARET
  19. 19. - execuţia procedeelor tehnice învăţate sub forma structurilortehnico-tactice; - execuţia procedeelor tehnice în situaţii diverse; - perfecţionarea procedeelor în condiţii de adversitate. În continuare, vom face o descriere generală a biomecaniciielementelor tehnice, urmând apoi să exemplificăm prin cele maireprezentative procedee. La fiecare procedeu vom preciza situaţii încare acestea sunt utilizate, unele greşeli frecvente, indicaţii metodice,precum şi succesiunea metodică pentru învăţare şi perfecţionare. 2.3.1. Intrarea în posesia mingii A. Preluarea mingii Acest element tehnic, executat corect, permite jucătorului săcontroleze mingea în vederea unor acţiuni viitoare (pasă, şut la poartă,centrare etc.), fiind indispensabil oricărui jucător de fotbal. Dintre multitudinea de procedee tehnice de preluare a mingii,am ales pentru prezentare, considerându-le reprezentative, procedeelede preluare a mingii cu partea interioară a labei piciorului (cu latul), şicu pieptul, asupra cărora ne vom opri în continuare. Preluarea mingii cu partea interioară a labei piciorului a. Descriere. Mişcarea începe prin adoptarea unei poziţii corectefaţă de mingea care se îndreaptă către jucător. La preluarea mingiirostogolite, prima mişcare se face pentru luarea poziţiei faţă de minge.Jucătorul se plasează pe direcţia sosirii mingii, piciorul de sprijin(stângul) fiind uşor flexat din genunchi, umărul stâng este poziţionatuşor înainte, braţele uşor ridicate în lateral. Piciorul drept este răsucitdin şold, cu axa longitudinală perpendiculară pe direcţia mingii.Contactul cu mingea se face cu latul, fie prin retragerea spre înapoi apiciorului (prin amortizare), fie prin exercitarea unei mişcări dinînapoi spre înainte (execuţie mai eficientă, care îi permite jucătoruluisă continue acţiunea în viteză). b. Utilizare tactică. Acest procedeu tehnic se execută laschimbarea direcţiei de joc sau în pregătirea finalizării. c. Greşeli frecvente: - piciorul de sprijin nu este pe direcţia pe care urmează să setransmită mingea; - contactul cu mingea se face prin mişcări rigide, de multe orimingea sărind din piciorul jucătorului.24 Universitatea SPIRU HARET
  20. 20. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. antrenorul explică şi demonstrează poziţia corectă a corpuluila efectuarea unei preluări, apoi jucătorii exersează această poziţie; 2. câte doi, faţă în faţă, A efectuează o pasă cu latul spre B, careexecută preluarea cu latul, apoi retrimite mingea lui A; 3. câte doi, faţă în faţă, A pasează lui B, acesta execută preluareşi pasează lui A, care va face preluare şi va retrimite lui B; 4. acelaşi exerciţiu, mingea fiind trimisă lateral stânga-dreapta,alternativ; 5. pe grupe de câte trei, în formaţie detriunghi. Jucătorul A pasează lui B, care facepreluare cu piciorul drept şi pasează custângul spre C, acesta face acelaşi lucru şipasează lui A (Fig. 2); 6. acelaşi lucru, din deplasare pelăţimea terenului; 7. jucătorii sunt dispuşi pe două rânduri pentru suveică. Seexecută ieşire în întâmpinarea mingii, preluare, pasă la şirul din faţă,urmată de deplasare la urma şirului unde a pasat; 8. câte doi, la distanţă de 15-20 m, faţă în faţă: A pasează lui B(pe jos şi pe sus), acesta efectuează preluare şi retrimite lui A, care vaefectua preluare; 9. joc cu temă: la intrarea în posesia mingii se efectueazăobligatoriu preluare. Preluarea mingii cu pieptul prin amortizare a. Descriere. La apropierea mingii, trunchiul este arcuit din şold,picioarele uşor flexate din genunchi. La contactul cu pieptul jucătorului,acesta amplifică extensia corpului, amortizând astfel viteza mingii.Braţele ţinute în lateral contribuie la echilibru şi la amortizare. b. Utilizare tactică: - la mingi cu traiectorie înaltă; - schimbarea direcţiei de joc; - la finalizare, pentru pregătirea şutului. c. Greşeala cea mai frecventă: - jucătorul adoptă o poziţie prea rigidă, făcând ca mingea săricoşeze la distanţă. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. aruncarea mingii în aer, la 2-3 m, apoi se efectueazăpreluare piept; 25 Universitatea SPIRU HARET
  21. 21. 2. câte doi jucători, A aruncă lui B, acesta execută preluare pepiept, prinde mingea în mână şi o retrimite lui A, care face acelaşi lucru; 3. câte doi, la distanţă de 15-20 m, faţă în faţă: A pasează lui Bcu traiectorie înaltă, acesta efectuează preluare pe piept şi retrimite luiA, care va face acelaşi lucru; 4. câte doi, A la cercul de la centrul terenului, B la intersecţia liniei de centru cu cea de margine: A efectuează o lansare pentru B, spre colţul terenului, acesta aleargă după minge, efectuează preluare, centrează pentru A pe linia careului de 16 m, A preia pe piept şi şutează la poartă, apoi se schimbă rolurile (Fig. 3); 5. joc cu temă: la mingile cutraiectorie semiînaltă fundaşii vor efectua preluare pe piept, iaratacanţii vor efectua preluare pe piept şi apoi vor şuta la poartă. B. Deposedarea adversarului de minge Prin acest element tehnic se urmăreşte intrarea în posesia mingiiprin scoaterea acesteia de la adversar. Trebuie acordată o mare atenţieînsuşirii corecte a acestui element, deoarece, mai ales la procedeeleprin alunecare, se poate produce foarte uşor fault. Deposedarea sepoate efectua din faţă, din lateral sau din spate. Deposedarea adversarului prin atac din faţă a. Descriere. Acest procedeu de deposedare este cel mai simpludintre cele trei. Jucătorul aflat în apărare se apropie de posesorulmingii prin mişcări de tatonare. În momentul efectuării deposedării,apărătorul interpune latul între minge şi apărător, presând cu pieptulasupra adversarului. Greutatea este pe piciorul de sprijin, astfel încâtpiciorul de atac să poată interveni succesiv, până când mingea esteîndepărtată de adversar. b. Utilizare: - la întârzierea atacului advers, pentru ca jucătorii proprii să sepoată grupa în apărare; - pentru a intra în posesia mingii c. Greşeli frecvente: - apărătorul ia contact cu adversarul înainte să atingă mingea,producând fault;26 Universitatea SPIRU HARET
  22. 22. - apărătorul are privirea spre adversar şi mişcările acestuia şi nuspre minge, putând fi uşor fentat. Deposedarea adversarului prin atac din lateral a. Descriere. Acest procedeu este utilizat când apărătorul şiatacantul se află în luptă directă, corp la corp. Deposedarea seefectuează prin apropierea şi înclinarea corpului spre adversar,piciorul de sprijin este aşezat aproape de minge, iar piciorul de atacîncearcă scoaterea mingii din posesia adversarului. b. Utilizare: - pentru intrarea în posesia mingii; - pentru a temporiza jocul. c. Greşeli: - acţiunea de deposedare este efectuată cu întârziere; - presiunea exercitată prin greutatea corpului asupraadversarului este prea mare, producând fault. Deposedarea adversarului prin atac din spate (cu alunecare) a. Descriere. Acest procedeu tehnic este utilizat în situaţia încare atacantul a câştigat teren în faţa apărătorului şi acesta nu maipoate interveni prin alt procedeu. Apărătorul efectuează o alunecare pepiciorul dinspre atacant, iar cu piciorul de atac se încearcă îndepăr-tarea mingii de adversar. Este un procedeu tehnic deosebit de dificil,foarte uşor putând fi produs fault. b. Utilizare: - la intrarea în posesia mingii; - ca ultimă soluţie la un atac advers; - pe timp ploios. c. Greşeli: - apărătorul produce fault, luând contact cu adversarul şi nu cumingea; - nu se apreciază corect momentul atacului la minge. d. Mijloace pentru învăţarea şi consolidarea deposedărilor: 1. faţă în faţă, doi jucători simulează lovirea unei mingi situateîntre ei, presând cu umărul unul asupra celuilalt; 2. acelaşi exerciţiu, cu apropiere de minge de la distanţa de 2-3 m; 3. câte doi, umăr la umăr, din alergare uşoară, se exercită presiu-ne asupra partenerului; 4. din alergare uşoară cu mingea la picior, autopasă de 1-2 m,urmată de cădere prin alunecare cu lovirea mingii; 27 Universitatea SPIRU HARET
  23. 23. 5. acelaşi exerciţiu, mingea fiind condusă de un partener; 6. pe două şiruri, la semnal, fiecare încearcă să ajungă primul şisă intre în posesia mingii situată la 5 m în faţă; 7. acelaşi exerciţiu, mingea fiind transmisă de antrenor; 8. acelaşi exerciţiu, unul din jucători plecând cu 1 m mai în faţă; 9. un jucător cu mingea atacă poarta, celălalt încearcădeposedarea; 10. joc 1x1, 2x2 pe teren redus. 2.3.2. Păstrarea mingii Acest element tehnic este utilizat în vederea valorificării posesieimingii, evitând totodată pierderea acesteia în favoarea adversarului. Păstrarea mingii se concretizează în protejarea mingii,conducerea mingii şi mişcarea înşelătoare. Protejarea mingii de pe loc şi din deplasare a. Descriere. Protejarea mingii constă într-o serie de mişcări cutrunchiul, braţele şi picioarele, în vederea ţinerii adversarului ladistanţă, împiedicându-l pe acesta să intre în posesia mingii. Protejarea mingii pe loc constă în ţinerea mingii sub talpapiciorului, în timp ce corpul se roteşte în jurul piciorului de sprijin,braţele ţinând adversarul la distanţă. Protejarea mingii din deplasare se efectuează prin conducereamingii cu piciorul opus direcţiei din care se apropie adversarul, braţulde pe partea adversarului fiind ridicat şi flexat pentru a-l ţine pe acestala distanţă de minge. b. Utilizare: - în situaţii de temporizare a jocului; - când posesorul mingii nu are cui transmite mingea; - în pătrunderi individuale spre poarta adversă. c. Greşeli: - executantul este atent mai mult la adversar decât la minge; - corpul are o poziţie prea înaltă. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. Fiecare jucător cu o minge execută rularea mingii cu talpapiciorului; 2. Acelaşi exerciţiu, cu un adversar semiactiv; 3. Câte doi la o minge, unul conduce mingea, încercând să oprotejeze, celălalt încearcă deposedarea; 4. Joc 1x1, 2x2, pe teren redus.28 Universitatea SPIRU HARET
  24. 24. Conducerea mingii a. Descriere. Conducerea mingii este elementul tehnic prin carejucătorul cu mingea se deplasează în teren prin lovirea şi împingerearepetată a acesteia. Lovirea mingii se poate realiza cu interiorul sauexteriorul labei piciorului sau cu şiretul, diferenţele dintre cele treiprocedee fiind nesemnificative. Mişcarea constă dintr-o alergarenaturală, trunchiul este drept, puţin aplecat înainte şi uşor răsucit îndirecţia piciorului de sprijin. b. Utilizare - în scopul depăşirii adversarului. c. Greşeli: - glezna piciorului de lovire a mingii este încordată; - mingea este lovită prea tare sau prea încet. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. conducerea mingii cu şiretul (exteriorul, interiorul labeipiciorului) cu un picior, apoi cu celălalt; 2. suveică cu conducerea mingii până la şirul opus; 3. conducerea mingii cu ambele picioare alternând procedeele deconducere; 4. conducerea mingii de la centrul terenului spre careul de 16 m,urmată de şut la poartă. Mişcarea înşelătoare a. Descriere. Mişcarea înşelătoare este elementul tehnic carepermite jucătorului posesor al balonului să depăşească adversaruldirect, prin diferite manevre care îl derutează pe acesta. Se poaterealiza prin următoarele procedee: - cu piciorul, prin treceri succesive ale piciorului peste şi pe lângăminge, dând impresia trimiterii mingii în altă direcţie decât cea reală; - cu trunchiul, prin trecerea centrului de greutate de pe un piciorpe celălalt, lăsând impresia unor deplasări reale; - cu capul (privirea), prin orientarea privirii într-o direcţie şitrimiterea mingii în altă direcţie. b. Utilizare: - la protejarea mingii; - în depăşirile individuale; - în schimbarea direcţiei de joc. c. Greşeli: - mişcările nu sunt convingătoare; - corpul are o poziţie prea înaltă; - viteza mişcărilor este redusă. 29 Universitatea SPIRU HARET
  25. 25. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. alergare pe tot terenul cu schimbări rapide de direcţie şiînclinări pe un picior şi pe celălalt; 2. pe perechi, faţă în faţă, încercări de depăşire a parteneruluiprin fente executate rapid; 3. conducerea mingii printre jaloane dispuse la 1,5 m; 4. acelaşi lucru executat în cadrul unei suveici; 5. un jucător cu mingea se află la centrul terenului, celălalt la 20 mde poartă. Primul încearcă depăşirea celuilalt, urmată de şut la poartă; 6. acelaşi lucru cu doi jucători în apărare; 7. joc 1x1, 2x2 pe teren redus; 8. joc cu temă: atacanţii şi mijlocaşii nu pot transmite mingeaunui coechipier înainte de a efectua un dribling. 2.3.3. Transmiterea mingii A. Lovirea mingii cu piciorul Deşi există o mare diversitate de procedee tehnice de lovire amingii cu piciorul, toate acestea au câteva elemente comune, desprecare vom vorbi în continuare. 1. Elanul jucătorului, preparator pentru lovire, depinde dedistanţa la care se doreşte să se transmită mingea şi de forţa loviturii. 2. Piciorul de sprijin, prin poziţionarea sa (în lateral şi puţinînapoia mingii), asigură direcţia şi traiectoria mingii. 3. Poziţia corpului. Datorită elanului, corpul are o mişcare spreînainte, este uşor aplecat, umerii sunt aduşi înainte. Umerii şi braţeleîncep o mişcare de pivotare în direcţia piciorului de lovire. Braţul opuspiciorului de lovire va ajunge în faţa corpului, ajutând la echilibrare. 4. Piciorul de lovire este îndoit din articulaţia şoldului şi flexatdin genunchi. El execută o mişcare de pendulare spre înainte, înmomentul loviturii producându-se extensia genunchiului. Pendulareaasigură distanţa şi traiectoria execuţiei. 5. Mişcarea braţelor contribuie la efectuarea mişcării de lovire,asigurând totodată echilibrul în momentul lovirii. Lovirea mingii cu şiretul plin a. Descriere. Alături de caracteristicile generale prezentateanterior, menţionăm că mingea va fi lovită în mijlocul circumferinţei,cu laba piciorului întinsă şi încordată. b. Utilizare: - în schimbarea direcţiei de joc;30 Universitatea SPIRU HARET
  26. 26. - în lansarea unui contraatac; - în execuţia şuturilor la poartă. c. Greşeli: - piciorul de sprijin nu este corect poziţionat; - glezna nu este încordată; - trunchiul este înclinat pe spate, mingea având o traiectorie înaltă. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. pase în doi cu lovirea mingii cu şiretul, la distanţă de 6-7 m; 2. suveică simplă cu lovirea mingii cu şiretul; 3. la distanţă de 20-25 m, pase în doi cu preluare; 4. pe perechi, la centrul terenului, unul conduce mingea până la16-20 m de poartă, unde o opreşte pentru celălalt, care vine în viteză şişutează la poartă; 5. pe semicercul careului de 16 m se dispun 7 mingi. Pe rând, fiecarejucător şutează toate mingile spre poartă, într-un timp cât mai scurt şi cu oprecizie cât mai bună. Câştigă cel care a marcat cele mai multe goluri; 6. joc cu temă: golul marcat prin şut la poartă din afara careuluide 16 m este punctat dublu. B. Lovirea mingii cu capul Ca şi la lovirea mingii cu piciorul, în execuţia acestui elementtehnic se pot distinge mai multe componente care concură la realizareasa eficientă: 1. Acţiunea capului şi trunchiului este condiţionată deprocedeul de lovire a mingii (cu fruntea, cu părţile laterale, cu parteaposterioară). Cel mai întâlnit procedeu de lovire este cel cu fruntea,care constă dintr-o mişcare înapoi, urmată de o revenire rapidă spreînainte, în această fază producându-se lovirea mingii. 2. Acţiunea braţelor are rolul de a asigura echilibrul în timpulexecuţiei şi, totodată, de a mări forţa de lovire a mingii. 3. Acţiunea picioarelor asigură realizarea elanului şi a bătăii şi,în final, revenirea pe sol. 4. Elanul poate fi de pe loc sau din alergare. 5. Bătaia, în cazul în care lovirea se face cu desprindere de pesol, se poate efectua pe un picior sau pe ambele picioare. 6. Aterizarea are loc pe unul sau pe ambele picioare, în funcţiede săritura realizată, asigurând reechilibrarea corpului după lovitură. În continuare vom exemplifica prin procedeul de lovire a mingiicu capul din săritură cu bătaie pe un picior, considerând că acesta estecel mai des utilizat. 31 Universitatea SPIRU HARET
  27. 27. Lovirea mingii cu capul din săritură cu bătaie pe un picior a. Descriere. Mişcarea începe cu efectuarea elanului. Urmeazăapoi bătaia, prin extensia puternică a genunchiului şi gleznei, careasigură desprinderea de pe sol. Trunchiul începe mişcarea de arcuirespre înapoi, urmată de o mişcare energică spre înainte, în momentulmaxim al săriturii efectuându-se lovirea mingii cu fruntea. Aterizarease face pe ambele picioare, prin amortizare. b. Utilizare: - în respingerea unui atac advers; - în atac la construcţie sau la finalizare. c. Greşeli: - efectuarea săriturii în contra-timp; - lipsă de coordonare în efectuarea mişcărilor. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. jucătorul cu mingea în mână, o aruncă sus, o loveşte cu capuldin săritură şi o prinde din nou; 2. acelaşi exerciţiu din deplasare; 3. lovirea mingii cu capul din săritură, la o minge atârnată; 4. câte doi, faţă în faţă, unul aruncă mingea, celălalt o loveşte cucapul din săritură. După 10-12 execuţii se schimbă rolurile; 5. la fel ca la exerciţiul precedent, apare însă al treilea jucător,care se va interpune pasiv în faţa jucătorului care loveşte mingea; 6. joc de pasare a mingii cu mâna, golul marcându-se numaicu capul; 7. joc cu temă: golurile marcate cu capul din săritură se punc-tează dublu. C. Aruncarea de la margine a. Descriere. Acest element tehnic intervine în timpul joculuiatunci când mingea a părăsit suprafaţa de joc pe la linia de margine.Execuţia se poate efectua de pe loc sau cu elan, cu un picior înaintesau cu picioarele pe aceeaşi linie. Vom analiza procedeul de aruncarea mingii de la margine de pe loc, cu picioarele pe aceeaşi linie: 1. Priza – mingea se ţine cu ambele mâini, cu degetele pesuprafaţa posterioară. 2. Mâinile au o mişcare dinspre înapoi spre înainte, pe deasupracapului. 3. Trunchiul realizează o extensie, urmată de o flexie rapidă,asigurând elanul aruncării. 4. Picioarele sunt poziţionate pe sol pe aceeaşi linie, uşordepărtate, în afara liniei de margine. Greutatea corpului este uniformrepartizată pe ambele picioare.32 Universitatea SPIRU HARET
  28. 28. b. Utilizare: - la aruncarea de la margine; - poate constitui un avantaj, neexistând poziţie de ofsaid; - este singurul procedeu care se execută cu mâna, crescândastfel precizia execuţiei. c. Greşeli: - mingea este aruncată cu o singură mână; - mâinile acţionează prin lateral; - unul sau ambele picioare sunt ridicate de pe sol. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. pe perechi, fiecare execută aruncare de la margine spre partener; 2. acelaşi exerciţiu, cel care primeşte mingea efectuează preluareşi apoi retrimite mingea prin aruncare de la margine; 3. joc cu temă: după orice infracţiune, jocul se reia prin aruncarede la margine. 2.3.4. Elemente tehnice ale portarului Portarul este singurul jucător care poate utiliza mâinile încontactul cu mingea, rolul său în echipă fiind esenţial. În ultimaperioadă, importanţă deosebită au procedeele tehnice în care portarulutilizează piciorul, datorită schimbărilor de regulament, care nu îi maipermit să prindă mingea trimisă cu piciorul de către un coechipier. Vom încerca să facem o trecere în revistă a elementelor şiprocedeelor tehnice specifice acestui post, urmând ca cele considerate denoi mai semnificative sau mai frecvent utilizate să fie tratate amănunţit. Prinderea mingii venite la nivelul abdomenului fără plonjon a. Descriere. Primele mişcări efectuate la apropierea mingiiconstau în aplecarea uşoară a trunchiului înainte, flexarea genunchilorşi a braţelor, cu palmele spre interior. Contactul cu mingea se face înregiunea abdominală, printr-o retragere a abdomenului, realizândastfel amortizarea forţei şi vitezei mingii. Trenul superior şi braţeleacoperă mingea. b. Utilizare: - pentru repunerea mingii în joc cu rapiditate. c. Greşeli: - abdomenul nu este retras; - palmele nu acoperă mingea suficient. 33 Universitatea SPIRU HARET
  29. 29. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. învăţarea prizei la minge şi obişnuirea cu aceasta; 2. aruncarea şi prinderea mingii la perete; 3. prinderea mingii transmise de un coechipier; 4. prinderea mingii transmise de doi coechipieri, care trimitmingile alternativ, la intervale reduse. Prinderea mingii venite cu traiectorie înaltă cu plonjon a. Descriere. Plonjonul este un element specific joculuiportarului, constând în desprinderea corpului de pe sol prin forţamembrelor inferioare şi arcuirea energică a trunchiului, spre direcţiade venire a mingii. În timpul zborului, portarul încearcă să respingăsau să prindă mingea, cu o mână sau cu ambele, în funcţie de situaţie.Aterizarea se face pe partea laterală a trunchiului corespunzătoaredirecţiei în care s-a efectuat plonjonul. b. Utilizare: - pentru siguranţa apărării porţii; - la mingile care nu pot fi oprite prin alt procedeu. c. Greşeli: - plonjonul este efectuat în direcţia barelor; - extensia membrelor inferioare nu este suficient de puternică. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. căderi şi ridicări de la sol, de pe loc şi din deplasare; 2. câte doi, faţă în faţă, din aşezat: aruncarea mingii în lateral, cuprinderea acesteia prin cădere laterală; 3. prinderea mingii din plonjon peste un obstacol; 4. concurs între portari aflaţi în două porţi, faţă în faţă. Câştigăcel care a primit mai puţine goluri; 5. prinderea mingii transmise de doi coechipieri, care trimitmingile alternativ, la intervale reduse. Blocarea mingii venite pe jos a. Descriere. Acest procedeu tehnic este executat de portar maiales în condiţiile luptei unu contra unu cu un atacant advers îninteriorul careului propriu. Acţiunea constă în căderea corpului pe partea laterală,contactul cu solul fiind luat, în ordine, cu gleznele, gambele, şoldul,trunchiul şi braţele. b. Utilizare: - ultima soluţie în faţa unui atacant advers scăpat spre poartă; - micşorează unghiul de atac al adversarului.34 Universitatea SPIRU HARET
  30. 30. c. Greşeli: - contactul cu mingea se face cu altă parte a corpului decât palmele; - aprecierea greşită a acţiunilor atacantului. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. căderi şi ridicări de la sol, de pe loc şi din deplasare; 2. blocarea mingii trimise pe jos de un coechipier; 3. un jucător atacă poarta, portarul iese în întâmpinare şi executăblocarea mingii. La început, atacantul este semiactiv, apoi devine activ. 4. joc cu temă: atacanţii efectuează pătrunderi spre poartă, iarportarul încearcă blocarea acestora. Boxarea mingii cu două mâini din săritură a. Descriere. Acest procedeu se utilizează în cazul unor mingiînalte sau dificile pentru a putea fi reţinute. Bătaia se face pe un picior, trunchiul se arcuieşte, braţele seridică deasupra capului, cu pumnii strânşi şi apropiaţi. b. Utilizare: - la lovituri libere din apropierea careului, la cornere, aruncăride la margine - la mingile dificile c. Greşeli: - pumnii nu sunt suficient de încordaţi - se apreciază greşit traiectoria mingii d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. Portarul ţine mingea într-o mână şi o loveşte cu cealaltă. 2. Boxarea unei mingi suspendate. 3. Boxarea unei mingi trimise de un coechipier din centrare. 4. Boxarea mingilor centrate alternativ de pe partea stângă şidreaptă a terenului. Repunerea mingii în joc cu mâna prin lansare laterală a. Descriere. Se execută un pas înainte cu piciorul opus mâiniicare efectuează lansarea. Braţul care execută aruncarea se duce spreînapoi prin lateral, trunchiul răsucindu-se pe partea braţului dearuncare. Urmează o răsucire în sens invers, cu o uşoară aplecareînainte, urmată de eliberarea mingii, în faţa trunchiului. Braţul opusajută la echilibrare. b. Utilizare: - la declanşarea rapidă a unui contraatac; - la transmiterea mingii la distanţe mari. 35 Universitatea SPIRU HARET
  31. 31. c. Greşeli: - mingea nu este eliberată la momentul oportun; - lipsa coordonării între segmentele corpului. d. Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. efectuarea mişcării de lansare fără eliberarea mingii din mână. 2. lansări alternative între doi portari, la distanţă de 10-15 m. 3. doi jucători centrează alternativ de pe părţile laterale aleterenului, portarul prinde mingea şi retrimite prin lansare laterală. 4. joc cu temă: la prinderea mingii, portarul va pune echipa pecontraatac prin lansare laterală. 3. TACTICA JOCULUI DE FOTBAL 3.1. Definiţii şi sistematizare Tactica jocului de fotbal cuprinde totalitatea acţiunilorindividuale şi colective, organizate şi coordonate unitar şi raţional,desfăşurate în apărare şi în atac, în limitele regulamentului de joc şiale eticii sportive, valorificând calităţile jucătorilor proprii, precum şilipsurile din pregătirea adversarilor, în vederea obţinerii victoriei. Tabloul sistematizării tacticii cuprinde elementele componente,pe faze, forme, sisteme şi mijloace de realizare, bazate pe respectareaprincipiilor tacticii. 3.1.1. Principiile tacticii Principiile tacticii reprezintă legi, cerinţe şi reguli, după carejucătorii şi echipele îşi dirijează şi coordonează acţiunile individuale şicolective în cadrul jocului. Deosebim principii generale (comune fazeiatacului şi apărării) şi principii speciale (specifice fiecărei faze de joc). A. Principii generale: − trecerea rapidă din apărare în atac şi din atac în apărare; − concentrarea atenţiei jucătorilor pe toată durata jocului; − reducerea numărului de greşeli tehnico-tactice; − efectuarea acţiunilor în timp util şi eficient; − anticiparea acţiunilor proprii, ale coechipierilor şi aleadversarilor; − acordarea sprijinului reciproc în atac şi apărare;36 Universitatea SPIRU HARET
  32. 32. − preocuparea pentru realizarea superiorităţii numerice; − colaborarea eficientă între compartimente şi linii de jucători; − preocuparea pentru jocul total (participare la ambele fazeale jocului). B. Principiile speciale pentru atac: − preocuparea pentru păstrarea posesiei mingii; − alternarea procedeelor tehnice şi a acţiunilor tactice; − acoperirea direcţiilor principale de atac; − executarea în viteză, cu adresă şi eficienţă a acţiunilortehnico-tactice; − evitarea abuzului în conducerea mingii; − alternarea tempoului în desfăşurarea acţiunilor tehnico-tactice. C. Principii speciale pentru apărare: − preocuparea pentru concentrarea jocului pe direcţia mingii şiintrarea în posesia acesteia; − asigurarea permanentă a echilibrului defensiv; − realizarea unei apărări elastice prin adaptarea formelor şisistemelor de apărare, la intenţiile adversarului. 3.1.2. Fazele atacului şi apărării Fazele atacului sunt reprezentate de succesiunea acţiunilortactice individuale şi colective desfăşurate de jucătorii echipei înatac, de la intrarea în posesia mingii până la finalizare sau pierdereaacesteia: ♦ Faza I: Intrarea în posesia mingii şi trecerea din apărareîn atac. ♦ Faza II: Pregătirea şi desfăşurarea atacului. ♦ Faza III: Finalizarea atacului. Fazele apărării reprezintă succesiunea acţiunilor tacticeindividuale şi colective întreprinse de către jucătorii echipei înapărare, din momentul pierderii mingii şi până la recuperarea acesteia: ♦ Faza I: Pierderea mingii şi lupta pentru recuperarea acesteia. ♦ Faza II: Replierea, organizarea apărării şi lupta pentrurecuperare. ♦ Faza III: Organizarea apărării imediate, lupta pentrurecuperare şi apărarea porţii. 37 Universitatea SPIRU HARET
  33. 33. 3.1.3. Formele atacului şi apărării Formele atacului şi apărării reprezintă configuraţia generală deacţiune a echipei în atac şi în apărare, modul de organizare şi acţionarespecific fiecărei faze de joc, folosind întregul arsenal de mijloacetehnico-tactice, respectând tactica de joc stabilită. Constituie modul derezolvare tactică a fiecărei faze de joc. Formele atacului reprezintă modalităţile de exprimare aleechipei aflate în atac, în vederea îndeplinirii cu succes a sarcinilor dejoc în atac. Desprindem următoarele forme ale atacului: ♦ Contraatacul reprezintă acţiunea tactică desfăşurată în mareviteză, direct spre poartă, prin surprinderea adversarului, imediat dupăintrarea în posesia mingii. Cuprinde trei faze: iniţiere, desfăşurare şifinalizare. ♦ Atacul rapid constă într-o succesiune rapidă de acţiuni tacticeindividuale şi colective (3-6 pase), care pun atacanţii în situaţiifavorabile de a marca. ♦ Atacul poziţional presupune organizarea jucătorilor în terenuladvers pe o suprafaţă cât mai extinsă, aceştia încercând, prin paserepetate, să pregătească finalizarea atacului, precum şi scoatereaadversarului din dispozitiv. ♦ Atacul în circulaţie de minge şi jucători reprezintă acţiuneatactică colectivă desfăşurată în alternare cu atacul poziţional, în carejucătorii pasează mingea pe poziţii viitoare, efectuează schimburi delocuri, ruperi de ritm şi pătrunderi spre poartă. Formele apărării reprezintă modalităţile de exprimare(organizare şi acţionare) ale echipei aflate în apărare, în vedereaîndeplinirii cu succes a sarcinilor de joc în apărare. Distingemurmătoarele forme: ♦ Apărarea om la om este modul de organizare a echipei, încare jucătorii acţionează asupra posesorului mingii şi asupra celorlalţiatacanţi printr-un marcaj strict sau la supraveghere, realizat de obiceiprin pressing. Folosirea apărării om la om cere din partea jucătorilor omare capacitate de efort. ♦ Apărarea în zonă reprezintă modul de organizare a echipei, încare fiecare jucător acoperă o anumită zonă din teren, supraveghind şiurmărind jucătorii adverşi din această zonă. Această formă de apărarenecesită simţ al plasamentului şi al anticipării intenţiilor adversarului.Efortul depus de jucători este mai redus faţă de apărarea om la om.38 Universitatea SPIRU HARET
  34. 34. ♦ Apărarea combinată este acea formă de apărare în care uniijucătorii acţionează sub forma apărării în zonă, iar ceilalţi efectueazămarcaj om la om (de obicei la vârfurile de atac sau la „piesele grele”ale adversarului). 3.1.4. Sistemul de joc Sistemul de joc reprezintă modalitatea generală de aşezare,organizare şi coordonare a acţiunilor desfăşurate de cei 11 jucători pedurata jocului. Pentru a putea vorbi de un sistem de joc trebuie, deci,să existe un dispozitiv de aşezare în teren, care dă denumireasistemului şi care implică utilizarea anumitor forme de joc şi mijloacede realizare. În cadrul sistemului de joc adoptat, fiecare jucător ocupă unanumit post şi are de îndeplinit sarcinile postului respectiv pentru atacşi apărare, prin intermediul mijloacelor colective şi individuale,adaptate în funcţie de adversar. Cerinţele sistemului de joc: - să se adapteze nivelului la care se joacă fotbalul (privindnoutăţi tehnico-tactice, modificări de regulament); - să fie eficient atât în atac cât şi în apărare; - să poată fi adaptat în funcţie de situaţiile concrete din timpul jocului. În continuare vom descrie sistemul de joc cu patru fundaşi,apărut ca o necesitate în vederea rezolvării mai eficiente a concepţieide joc, considerând că este cel mai utilizat de echipe în fotbalul actual. Caracteristica sistemului cu patru fundaşi este dată derepartizarea uniformă a jucătorilor pe toată suprafaţa terenului, prinformarea unor compartimente (apărători, mijlocaşi şi atacanţi). În funcţie de numărul de jucători din fiecare compartiment, de-alungul timpului, s-au stabilizat trei variante ale acestui sistem, şianume: 1-4-2-4, 1-4-3-3, 1-4-4-2 (în ordinea apariţiei lor). În cadrul sistemului, fiecare jucător îndeplineşte anumite sarcini,conform postului ocupat. Vom descrie în continuare repartizareajucătorilor pe compartimente, cu precizarea sarcinilor acestora pentruatac şi apărare, exemplificând pe sistemul de joc 1-4-4-2. Sarcinile compartimentului defensiv În faza de apărare, linia de fundaşi are ca sarcină principalăorganizarea apărării porţii şi împiedicarea adversarului să marcheze golul.Fundaşii centrali (dintre care unul poate juca pe postul libero-ului) au ca 39 Universitatea SPIRU HARET
  35. 35. sarcină principală apărarea culoarelor centrale ale terenului, libero-ulasigurând şi dublajul fundaşilor laterali. Fundaşii laterali au ca sarcinămarcarea extremelor. Pentru faza de atac, fundaşii centrali au sarcini reduse, ei putândcontribui la declanşarea unui contraatac sau la fazele fixe din faţaporţii adverse. Fundaşii laterali susţin activ atacul, acoperind osuprafaţă mare de joc, colaborând cu mijlocaşii şi atacanţii de pepartea lor, efectuând centrări şi învăluiri în viteză. Sarcinile compartimentului median Linia de mijlocaşi este compusă din patru jucători: - doi dintre aceştia acţionează cu precădere pe părţile lateraleale terenului (mijlocaşi laterali), - ceilalţi doi acţionează în zona centrală a terenului, unul dintreei îndeplinind rolul de închizător în faţa apărării, având mai multsarcini defensive, iar celălalt joacă mai avansat, având mai multsarcini ofensive. În apărare, linia de mijlocaşi contribuie la organizarea apărării,luptând pentru recuperarea mingii, prin pressing sau apărare în zonă. În faza de atac, mijlocaşii au rolul de a asigura o legăturăpermanentă între linia de fundaşi şi cea de atacanţi, asigurândorganizarea jocului la mijlocul terenului, contribuind de multe ori şila finalizare. Sarcinile compartimentului ofensiv Compartimentul ofensiv este compus din doi jucători (atacanţi),care acţionează în faţa porţii adverse. Pentru apărare, sarcinile acestora sunt destul de reduse, eiluptând prin pressing asupra apărătorilor adverşi pentru recuperareamingii. În situaţii speciale (jucător eliminat, menţinerea rezultatului),unul sau chiar ambii vor susţine apărarea mult mai intens. În atac, sarcina lor principală este de a marca golul, prinpătrunderi, şuturi la poartă sau prin realizarea unor combinaţii cujucătorii din celelalte compartimente. 3.1.5. Acţiuni tactice în atac şi apărare Acţiunile tactice reprezintă componenta cea mai concretă atacticii, modalităţile de punere în aplicare a tacticii jocului de fotbal.Acţiunile tactice includ un sistem de structuri, acţiuni înlănţuite, careimplică efectuarea unor combinaţii, scheme sau iniţiative individuale,40 Universitatea SPIRU HARET
  36. 36. cu scopuri bine determinate. În cadrul acţiunilor tactice distingemacţiuni tactice individuale şi colective, desfăşurate în atac şi înapărare, în funcţie de numărul de jucători participanţi. A. Acţiuni tactice individuale în atac a. Demarcajul este acţiunea tactică individuală pe care jucătorulîn atac o efectuează pentru a scăpa de sub marcajul adversarului directşi de a ocupa o poziţie liberă. Demarcarea se prezintă sub două forme: - demarcarea directă – atacantul scapă de marcajul adversaruluidirect prin o serie de manevre întreprinse de el însuşi; - demarcarea indirectă – atacantul este eliberat de adversarprintr-o acţiune a unui coechipier, care atrage spre el adversarul directal atacantului. Pentru a realiza demarcarea, atacantul trebuie să acţioneze înviteză şi la momentul optim, să fie permanent atent la joc, să sedeplaseze înspre spaţii libere. Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. explicarea şi exemplificarea la tablă şi în teren a demarcajului; 2. pe perechi, faţă în faţă, la 1 m distanţă, unul din jucătoriîncearcă prin deplasări cu schimbări rapide de direcţie să scape decelălalt, care încearcă să-şi menţină poziţia; 3. un jucător cu mingea la centrul terenului trimite o pasă lungăîn adâncime, unde se află un atacant (care încearcă demarcarea) şi unapărător (care acţionează semiactiv, apoi activ); 4. aceeaşi formaţie, jucătorul cu mingea înaintând spre careul de16 m şi încercând să paseze când atacantul s-a eliberat de adversar.Dacă acesta reuşeşte demarcarea, va schimba locul cu cel carepasează, altfel exerciţiul se reia cu jucătorii în aceleaşi roluri; 5. joc 2X2, 2X3, 4X4, pe teren redus; 6. joc cu temă: golurile marcate în urma unor demarcărispectaculoase punctează dublu. b. Depăşirea individuală este acţiunea prin care purtătorulbalonului trece de unul sau mai mulţi adversari, prin intermediulprocedeelor tehnice şi prin valorificarea unor calităţi motrice. Pentru reuşita depăşirii trebuie avute în vedere următoareleaspecte: valoarea adversarului direct, viteza de execuţie, tehnicitateaexecutantului. 41 Universitatea SPIRU HARET
  37. 37. Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. pe perechi, faţă în faţă, la 1 m distanţă, unul din jucătoriîncearcă prin deplasări cu schimbări rapide de direcţie să scape decelălalt, care încearcă să-şi menţină poziţia; 2. deplasare spre minge, preluare, conducere în direcţiaadversarului, trecerea mingii pe lângă adversar şi ocolirea acestuia; 3. conducerea mingii cu piciorul opus direcţiei de atac aadversarului, protejarea mingii, fentă de trecere peste minge, lovireamingii în direcţie opusă, conducere, pasare; 4. joc cu temă: golurile marcate prin depăşirea apărării adversese punctează dublu. c. Deplasarea pe poziţii viitoare este o acţiune tacticăindividuală fără minge, care implică din partea executantuluicapacitatea de apreciere a situaţiei din teren, gândire tactică, precum şianticiparea acţiunilor adversarilor şi coechipierilor. Se observă, deci,că un rol important în reuşita acestei acţiuni tactice îl are nu numai celcare efectuează deplasarea, ci şi posesorul mingii, care trebuie săînţeleagă acţiunea acestuia şi să efectueze pasa pe direcţia şi cuintensitatea corespunzătoare. Deprinderea acestei acţiuni tactice trebuie realizată în cadrulantrenamentelor, prin sugerarea de către antrenor a momentului şi adirecţiei spre care să se facă deplasarea, apoi acest lucru trebuierealizat de către jucător, fără sprijinul antrenorului, princonştientizarea acţiunii întreprinse şi printr-o bună gândire tactică,dobândite prin experienţa acumulată. d. Loviturile libere reprezintă situaţii deosebit de favorabileechipei aflate în atac, atunci când sunt acordate în apropiereasuprafeţei de pedeapsă adverse şi, mai ales, atunci când echipadispune de un executant foarte bun al acestora. B. Acţiuni tactice colective în atac a. Pasa este cea mai simplă acţiune tactică colectivă de atac şiconstă în transmiterea mingii către un coechipier. Pentru a fi eficientă,pasa trebuie să fie efectuată în timp util, să aibă traiectorie, direcţie şiviteză care să-i permită celui care primeşte mingea să continue ataculcât mai rapid. Pasa prezintă o gamă largă de procedee prin care se poateconcretiza, pe care le prezentăm în continuare, în cadrul uneiclasificări a paselor:42 Universitatea SPIRU HARET
  38. 38. - după distanţă: pasa scurtă, medie, lungă; - după direcţie: pasa înainte, în diagonală, în lateral, înapoi; - după traiectorie: pasa pe jos, semiînaltă, pe sus (cu boltă); - după poziţia coechipierului: pasa la picior, pe poziţie viitoare. Pasa scurtă este cel mai des utilizată, oferind cea mai mareprecizie (Ex.: pentru aducerea mingii din apărare în atac, la un-doi etc.). Pasa medie se foloseşte de obicei în atacul rapid, în iniţierea şiorganizarea atacului, la contraatacul cu intermediar. Pasa lungă, în funcţie de situaţia în care se află executantul(atac, apărare), este de mai multe feluri: - degajarea – executată de portar sau fundaşi, la intrarea înposesia mingii; - lansarea – constă în trimiterea mingii în adâncime spre unatacant ce se lansează dinspre lateral spre centrul terenului; - deschiderea constă în trimiterea mingii în diagonala terenuluispre un atacant ce aleargă pe marginea terenului; - centrarea constă în transmiterea mingii din margineaterenului spre careul de 16 m (pe jos, la semiînălţime sau pe sus),pentru atacanţii situaţi în acea zonă. Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. pasarea mingii de pe loc între doi jucători, la distanţă de 5-6 m. 2. acelaşi exerciţiu, cu atac la minge şi retragere după lovire. 3. pase în doi cu preluare, la distanţă de 20-25 m. se alterneazăpasele pe sus cu cele la semiînălţime. 4. pase în doi pe poziţii viitoare, prin deplasare pe tot terenul. 5. câte doi, cu minge, A la cercul de la centrul terenului, B laintersecţia liniei de centru cu cea de margine: A deschide pe B, printr-o pasă spre colţul terenului, B aleargă, preia mingea, centrează încareul de 16 m lui A, care reia spre poartă. Dacă centrarea a fostreuşită se inversează rolurile, altfel B va centra din nou. 6. câte doi, cu minge, A la cercul de la centrul terenului, B la 30m de poartă. A lansează pe B, printr-o pasă lungă spre careul de la 16m, B aleargă, preia mingea, şi şutează la poartă sau pasează lui A, carevine în viteză şi finalizează cu şut. b. Schimbul de locuri este o acţiune tactică colectivă de atac,care constă în schimbarea rapidă a zonei de acţiune, efectuată între doiatacanţi, în vederea derutării apărătorilor şi creării unor spaţii deacţiune (Fig. 4). 43 Universitatea SPIRU HARET
  39. 39. Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. Câte doi, la distanţă de 3-4 m, alergare uşoară pe teren: lasemnal, cei doi efectuează un sprint scurt, efectuând schimbul de locuri. 2. Doi atacanţi, la distanţă de 5-6 m în alergare uşoară spre careulde 16 m, alţi doi apărători efectuând marcaj asupra lor. Un al cincileajucător, cu mingea, efectuează lansare spre unul din cei doi atacanţi,după ce aceştia au efectuat schimb de locuri în viteză şi au reuşitdemarcarea. La început, apărătorii acţionează semiactiv, apoi activ. 3. Joc şcoală cu accent pe efectuarea în viteză a schimbului delocuri între atacanţi. c. Un-doi-ul (dă şi du-te) reprezintă acţiunea desfăşurată între doi jucători, în care jucătorul cu min- gea pasează unui coechipier şi repri- meşte de la acesta pe poziţie viitoare, reuşind astfel depăşirea adversarului direct (Fig. 5). Mijloace pentru învăţare şi consolidare: 1. pase în doi din deplasare pe lăţimea terenului, cu alternări de ritm; 2. acelaşi exerciţiu, între cei doi jucători aflându-se un al treilea,care se deplasează cu spatele. Acesta este la început pasiv, apoisemiactiv şi activ; 3. un jucător cu mingea pleacă de la centrul terenului, în faţafiecărui jalon pasează spre stânga (spre dreapta - stângacii) la uncoechipier, cu reprimirea mingii, urmat de şut la poartă de la 16 m(Fig. 6).44 Universitatea SPIRU HARET
  40. 40. 4. joc şcoală, cu accent pe realizarea un-doi-ului între mijlocaşişi atacanţi. C. Acţiuni tactice individuale în apărare a. Marcajul adversarului este acţiunea tactică individuală princare jucătorul echipei în apărare supraveghează adversarul său,împiedicându-l să primească mingea sau să se îndrepte spre poartă.Există trei tipuri de realizarea a marcajului: - marcajul om la om – apărătorul aplică marcajul foarte aproapede adversarul direct. Este utilizat în apărarea om la om şi la fazele fixe; - marcajul la intercepţie – apărătorul se află între adversar şiminge, pe aceeaşi linie sau în lateral. Este utilizat în inferioritatenumerică, în situaţia în care apărătorul are o viteză foarte bună; - marcajul la supraveghere – apărătorul se plasează în spateleatacantului, între acesta şi poartă. Este utilizat în cazul în careatacantul are viteză foarte bună sau când acesta nu posedă o tehnicărafinată. Mijloace pentru învăţare şi consolidare 1. jocul „leapşa” pe perechi pe suprafeţe reduse; 2. joc 1x1, 2x2 la două porţi; 3. la 25 m de poartă un jucător cu minge. În apropierea careuluide 16 m un atacant, care încearcă demarcajul şi un apărător, care facemarcaj asupra acestuia. jucătorul cu mingea pasează în adâncime înmomentul când atacantul a reuşit să scape de marcaj. Apărătorulacţionează semiactiv, apoi activ; 4. joc şcoală, cu opriri şi corectări asupra marcajului şidemarcajului. 45 Universitatea SPIRU HARET
  41. 41. b. Tatonarea constă într-o serie de mişcări întreprinse deapărătorul care atacă jucătorul cu minge, prin care urmăreştepregătirea deposedării sau împiedicarea atacantului să pătrundă sprepoartă, pentru a câştiga timp. Apărătorul trebuie să se situeze întreatacant şi poartă şi urmăreşte mişcările adversarului, în vedereaatacului la minge. c. Recuperarea mingii este acţiunea tactică individuală deapărare prin care apărătorul reuşeşte intrarea în posesia mingii printr-oacţiune de deposedare sau prin interceptarea balonului. D. Acţiuni tactice colective în apărare a. Schimbul de adversari este acţiunea tactică desfăşurată de către doi apărători (care marchează doi atacanţi), aplicată în momentul în care cei doi atacanţi execută schimbul de locuri. Ea se desfăşoară în felul următor: când cei doi atacanţi efectuează schimbul de locuri, apărătorii nu continuă deplasarea în direcţia în care se deplasează adversarii, ci preiau reciproc adversarul direct al celuilalt (Fig. 7). b. Marcajul dublu este acţiunea tactică colectivă prin care unulsau doi apărători intervin în sprijinul apărătorului aflat în luptă directăcu purtătorul balonului. Se poate realiza în scară (realizat pe zonelelaterale ale terenului, Fig. 8) sau în triunghi (pe zonele centrale, Fig. 9). c. Pressingul este acţiunea tactică colectivă întreprinsă de echipaaflată în apărare, prin care unii componenţi execută un marcaj agresivasupra posesorului mingii şi a celorlalţi atacanţi, printr-un marcaj46 Universitatea SPIRU HARET
  42. 42. strict sau apropiată supraveghere, cu intenţia de a deposeda sau aintercepta mingea. Pressingul solicită din partea jucătorilor o marecapacitate de efort, simţul anticipării şi intuiţiei foarte bine dezvoltat. E. Tactici speciale a. Apărarea aglomerată este adoptată de echipa aflată în apărareîn anumite momente ale jocului (menţinerea rezultatului, jucătoreliminat, adversar net superior) şi constă în aglomerarea suprafeţei dinfaţa porţii cu 8-9 jucători, echipa lăsând atacul pe seama a 1-2 jucători. b. Apărarea în linie are ca scop de a surprinde atacanţii adverşiîn poziţie de ofsaid, prin ieşirea în bloc înainte spre purtătorulbalonului şi presarea acestuia să paseze spre unul din aceşti jucătoriaflaţi în ofsaid. c. Apărarea în inferioritate numerică este impusă de anumitemomente ale jocului (accidentare temporară, jucător eliminat),apărătorii încercând să suplinească lipsa unui coechipier prindepunerea unui efort suplimentar pentru a marca atacanţii şi a apăraculoarele de pătrundere ale adversarilor. d. Evitarea poziţiei de ofsaid este tactica aplicată de echipa înatac, care încearcă să contracareze jocul la ofsaid (apărarea în linie)al apărării adverse. În aceste situaţii, atacanţii vor încerca să evitepoziţia de ofsaid, iar mijlocaşii vor încerca pătrunderea spre poartădin linia a doua. e. Atacul în superioritate numerică constă în atacarea porţiiadverse printr-un număr sporit de jucători, determinată de anumitesituaţii speciale de joc (superioritate numerică sau valorică, scornefavorabil). F. Momente fixe de joc a. Loviturile libere sunt deosebit de periculoase pentru echipaaflată în apărare şi totodată situaţii foarte favorabile pentru echipaaflată în atac, atunci când sunt acordate în apropierea suprafeţei depedeapsă, mai ales atunci când echipa beneficiară dispune de unexecutant foarte bun al acestor lovituri sau echipa a perfecţionat oserie de combinaţii tactice care să ducă la marcarea golului. b. Cornerul este o situaţie favorabilă pentru echipa în atac, maiales dacă aceasta dispune de jucători foarte buni la jocul aerian şiconstituie totdeauna o situaţie periculoasă pentru echipa în apărare. c. Lovitura de la 11 m este cea mai favorabilă situaţie pentruechipa aflată în atac, executantul loviturii aflându-se faţă în faţă cuportarul şi având timp pentru a-şi pregăti lovitura. 47 Universitatea SPIRU HARET
  43. 43. G. Tactica portarului Tactica portarului deţine un rol cheie în tactica generală aechipei, atât în jocul individual, cât şi în angrenajul echipei. Dacă înatac portarul nu deţine un rol deosebit de important, în apărare el esteultima soluţie în faţa unui atac advers. Tactică individuală a portarului se compune din: - repunerea mingii în joc, executată eficient în anumite situaţii,poate pune un coechipier pe contraatac sau într-o situaţie favorabilă dea marca golul; - plasamentul portarului este deosebit de important în apărareaporţii (şuturi la poartă, centrări, blocarea unui adversar, ieşire în afaracareului – al doilea libero). Tactica colectivă, concretizată de acţiunile de colaborareîntreprinse de portar împreună cu apărătorii, este foarte importantă înjocul din faza defensivă. Fiind jucătorul care vede întreaga suprafaţăde joc, portarul dirijează apărătorii prin intervenţii verbale, asigurândun mai bun plasament al acestora, intervenţii optime la minge sauchiar construcţia atacului. 4. FOTBALUL ÎN ŞCOALĂ Fotbalul este unul din cele patru jocuri sportive incluse înprograma şcolară în lecţia de educaţie fizică, alături de handbal, voleişi baschet, fiind cel mai des întâlnit în şcoli, deoarece este cel maipopular şi necesită condiţii materiale minime în comparaţie cucelelalte jocuri. Fotbalul este predat în şcoală începând din ciclul primar şi pânăla terminarea liceului, fiind vorba de o iniţiere în practicarea sa şi nude o specializare sportivă, acest lucru intrând în sarcina cluburilorsportive şcolare sau asociaţiilor sportive de performanţă. Deci, încadrul lecţiei de educaţie fizică, rolul profesorului este de a iniţiaelevii în practicarea jocului de fotbal pe teren redus, insuflându-leacestora plăcerea de a juca, contribuind astfel la îndeplinireaobiectivelor educaţiei fizice la diferite nivele. Sarcinile generale care trebuie să le îndeplinească fotbalulpracticat în şcoală se rezumă la: - întărirea sănătăţii şi capacităţii de muncă;48 Universitatea SPIRU HARET

×