CONSIDERAŢII DESPRE PANTEONUL SUMERO-AKKADIAN ŞI MITOLOGIA SA

CONSIDERAŢII DESPRE PANTEONUL SUMERO-AKKADIAN ŞI MITOLOGIA SA Această studiu face parte dintr-o lucrare mai amplă, care tratează religiozitatea din„Semiluna Fertilă‖ în perioada pre-mozaică şi care este în curs de elaborare. În studiul defaţă ne vom mulţumi să discutăm puţin despre mituri şi mitologie, să definim conceptul de„omologie‖, ca fiind unul caracteristic pentru mentalitatea anticilor, să conturăm profilulcelor mai importante zeităţi din panteonul sumero-akkadian, încadrate în cetăţile peste carepatronau din punct de vedere spiritual şi să spunem câteva cuvinte despre demonii carealcătuiau pandemonium-ul sumero-akkadian. Demarăm discuţia prin inserarea unei hărţi a Mesopotamiei din perioada culturiiUbaid şi chiar perioada ulterioară ei, pentru o mai bună localizare a sanctuarelor sautemplelor zeilor principali ai panteonului sumero-akkadian. Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Ubaid_period Faza Ubaid a dăinuit până prin 3.500 î.e.n., în funcţie de zonă. 1

I. TERMINOLOGIE MITOLOGICĂ Spicuim câteva dintre explicaţiile care ne vor facilita operarea cu miturile. A. Miturile. Termenul „mit‖, la fel ca multe altele care formează baza moştenirii culturaleeuropene, provine din termenul grecesc μυθος (muthos). Au fost date peste 500 de definiţiiale mitului; problema este că – spune eruditul cercetător al miturilor, Victor Kernbach –deşi „cercetat de istorici, filosofi, medici, sociologi, poeţi, folclorişti, antropologi, critici deartă, etnografi, psihologi, geologi, chiar fizicieni şi, bineînţeles, de teologi şi istorici aireligiilor, mitul nu a izbutit să dobândească o definiţie cuprinzătoare: pe de o parte,fenomenul însuşi este neobişnuit de complex; pe de altă parte, fiecare exeget abordeazăproblema numai din unghi strict profesional, ceea ce, inevitabil, limitează şi câmpul deobservaţie şi exerciţiul raţionamentului‖.1 Cu toate acestea, şi Victor Kernbach încearcă să definească mitul şi spune că eleste … naraţiune tradiţională complexă, născută în unghiul de incidenţă între planul cosmic şi planul uman, al cărei conţinut specific, emanând în forme sacralizate de la o societate primitivă (uneori de la o societate numai întârziată cultural sau regresată prin alienare), imaginează explicarea concretă a fenomenelor şi evenimentelor enigmatice de caracter spaţial sau temporal, petrecute în existenţa psiho-fizică a omului, în natura ambiantă şi în univers, în legătură cu destinul condiţiei cosmice şi umane, şi care le atribuie tuturor acestora origini supranaturale din vremea creaţiei primordiale şi le consideră sacre şi revelate de fiinţe supraumane.2 Istoricul Lucian Boia, un bun cunoscător al imaginarului, defineşte mitul ca fiind o construcţie imaginară: povestire, reprezentare sau idee, care urmăreşte înţelegerea esenţei fenomenelor cosmice şi sociale în funcţie de valorile intrinseci comunităţii şi în scopul asigurării coeziunii acesteia.3 Miturile sunt de mai multe tipuri, noi vom înfăţişa mai jos doar miturile memoriale,cele fenomenologice şi cele cosmologice. 1. Miturile memoriale. Cu privire la miturile memoriale, în lucrarea Miturile esenţiale, din care am citatmai sus, Victor Kernbach opina că acestea sunt: …păstrătoarele faptelor ancestrale şi se poate presupune că ele au înregistrat fie psihoze colective provocate de evenimente de mari proporţii cu caracter insolit (ipostazele cunoaşterii focului, revoluţia agrară), fie încercarea empirică de există explica diverse fapte neobişnuite, petrecute de obicei la confluenţa existenţială a două populaţii de nivel spiritual foarte diferit.41 Victor Kernbach, Miturile esenţiale, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1978, p. 6.2 „Mit‖, în Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti,1989, p. 346.3 Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, edit. HUMANITAS, Bucureşti, 2000, trad. T. Mochi, p. 39.4 Victor Kernbach, Miturile ..., p. 8. 2

Savantul continuă prin a subclasifica mai multe mănunchiuri mitologice, dintrecare, pentru beneficiul studiului nostru, le enumerăm pe următoarele: (a) războaiele cereşti (conflictele de dimensiuni apocaliptice, între categoriile de divinităţi adverse, traducând fie impactul omului cu dezlănţuirile extraordinare de forţe naturale, fie observarea empirică a unor dereglări astro-fizice); (b) potopul şi reconstrucţia universului post-diluvian (invaziile acvatice sau solare, urmate de repunerea în ordine a regiunilor afectate, uneori poate la scară sincronic planetară); (c) inventarea uneltelor (armele şi mecanismele magice, vehiculele pendente de îmblânzirea calului, corăbiile salvatoare de la potop, carele cereşti); (d) modificările condiţiei umane (revoluţiile succesive: păstorească, agrară, neolitică, metalurgică – implicând, o dată cu închegarea treptată a societăţii umane, şi schimbarea structurală a modului de trai, de relaţii şi interese, ca şi a tipului de alimentaţie, o dată cu inventarea satului, cetăţii, statului şi a ordinii sociale.5 2. Miturile fenomenologice În ceea ce priveşte miturile fenomenologice, Victor Kernbach clarifică faptul că„aceste tipuri de mituri privesc fenomenele de nivel cosmic, alcătuind naraţiuni explicativeîn jurul marilor întrebări omeneşti asupra existenţei omului şi a cadrului său vizibil şinevăzut‖, apoi înşiruie şapte tipuri de mituri fenomenologice, din care reţinem patru: (a) actul cosmogonic (facerea lumii mai ales din haosul primordial, adesea acvatic, sau din întâlnirea principiului feminin cu cel masculin, sau prin pornirea timpului inert; (b) cadrul astral (astrele fiind, în concepţia mitologică, nu corpuri cereşti, ci „luminători‖ pendenţi de voinţa patronală a anumitor zei, locuinţe divine, iar uneori chiar formele vizibile de întruchipare a zeilor); (c) elementele (apa în toate ipostazele ei inerte sau active (…), pământul static şi dinamic, fertil şi distrugător, aerul ca formă de mişcare cerească şi ca regenerator perpetuu al vieţii, alteori ca tampon între pământ şi cer, în fine, mai rar, eterul, element al straturilor cereşti divine, constituind încă în observaţia primitivă un ansamblu de condiţii esenţiale ale existenţei cosmice); (d) antropogonia (crearea omului, printr-un singur act definitiv, sau în câteva etape experimentale).6 3. Miturile cosmogonice Cu privire la miturile cosmogonice, Ș tefan Borbely ne spune următoarele: Sub aspect etimologic, termenul compus, format din cuvintele greceşti kosmos (ordine) si gonos (zămislire, creaţie), indică semnificaţia originară a complexului: cosmogonia defineşte zămislirea unei lumi bine alcătuite, armonioase, de către un actant mitic sau de către o circumstanţă originară…75 Ibid., p. 9.6 Ibid., pp. 9,107 Ştefan Borbely, Mitologie generală, edit. Limes, Cluj-Napoca, 2004, p. 7. 3

Victor Kernbach denumea această categorie de mituri „cosmografice‖ şi afirma căele „includ întregul cadru divin, adică pe zei şi locuinţele lor universale‖, pentru ca apoi săle înfăţişeze după cum urmează: (a) teogonia (poate cel mai straniu dintre actele mitice, întrucât zeii înşişi se auto-creează sau sunt creaţi, multiplicarea lor aparţinând unei concepţii ulterioare, influenţate probabil de endogamia tribală şi apoi de diviziunea profesională a îndeletnicirilor omeneşti); (b) panteonul (sau totalitatea tuturor zeilor – cu număr variabil după epocă şi zonă geografică – fluctuând între monoteismul rigid, unde zeii şi sfinţii devin accesorii tehnice sau divinităţi subalterne ale unui singur zeu teologic admis ca suprem, şi amplitudinea elastică a politeismului numărând, de pildă, în religia romanilor peste 30.000 de zeităţi);8 (c) lumile co-existente, (de obicei, trei fundamentale: cerul, pământul şi subpământul, adică lumea divină, cea umană şi cea demonică, dar în unele mitologii şi mai multe).9 B. Mitologia. Următorul termen a cărei semnificaţie trebuie să ne fie cunoscută este cel de„mitologie‖. El provine din doi termeni greceşti, muthos, mit, şi logos, cuvânt, discurs sauştiinţă despre un lucru. Reproducem definiţia dată de Victor Kernbach: MITOLOGIA (grec., μυθολογια): totalitatea miturilor unei arii etnice sau sociale, constituită într-un sistem epic mai mult sau mai puţin unitar, în cadrul căruia se manifestă concepţia grupului etnic sau social respectiv despre lumea văzută şi nevăzută, despre viaţă şi moarte, despre destin, din perspectiva raportului între natural şi supranatural, între oameni şi divinităţi. Mitologia, ca sistem general, este elaborată începând din stadiul culturii primitive, până în momentul apariţiei civilizaţiei tehnice timpurii şi a formelor ei de gândire teoretică, adică până atunci când mitologia, ca sistem integral, a fost absorbită şi codificată – integral sau în parte – de religie. Definită dinăuntrul ei, subiectiv, mitologia este o încercare globală de cunoaştere absolută a universului, deci o filosofie incluzând demersul mistic şi o ştiinţă generală excluzând experimentul, şi care se constituie în orice cultură primitivă, operând cu mijloace magice şi manifestându-se prin adaptarea concretă epică a abstracţiilor şi a fenomenelor superioare la situaţia psiho-socială dată, ca şi prin explicarea simbolică a acestora.10 Miturile sumero-akkadiene erau creaţii orale, anonime ș i, în general, elaborate depreoț i. Ca atare, ele erau diverse, uneori confuze şi se întâmpla să varieze de la aşezare laaşezare. (O sinteză clară a miturilor va apărea în timpul Imperiului asirian.) În aceastălucrare, însă, noi ne vom focaliza atenţia pe tradiţiile mitologice comune sumero-akkadienilor.8 „Listele din Şuruppak (Tell Farah) din Babilonia Centrală, copiate pe la 2600 î. Hr., nominalizează peste700 de zei şi nu avem asigurarea că avem toate listele. Materialul mult mai puţin complet din secolul al 29-lea sau al 28-lea din Ur, din sudul Babiloniei furnizează peste 40 de nume de zeităţi.‖ William FoxwellAlbright, From the Stone Age to Christianity – Monotheism and the Historical Process, second edition, TheJohns Hopkins Press, Baltimore, Md., USA, third printing, 1967, p. 190. Tammi J. Schneider, însă, în AnIntroduction to Ancient Mesopotamian Religion, William B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids,Michigan, USA, 2011, p. 53, utilizează o listă scrisă pe la mijlocul celui de-al doilea mileniu, unde zeii eraugrupaţi în conformitate cu familiile, prezintă circa 2.000 de nume.9 Victor Kernbach, op. cit., pp. 9,10.10 „Mitologie‖, în Victor Kernbach, Dicţionar ..., pp. 356-357. 4

II. OMOLOGIE SUMERO-AKKADIANĂ Discuţia despre omologia sumero-akkadiană cuprinde consideraţii despre scurgereavremurilor din preistorie în istorie, despre descoperirile arheologice şi despre mentalitateaanticilor. Mai concret, în primul rând trebuie să ne aducem aminte de o afirmaţie importantăfăcută de Mircea Eliade, pe care nu o putem accentua îndeajuns: „În zorii istoriei sale,religia sumeriană se dovedeşte deja «veche».‖ Altfel spus, atunci când a fost inventatăscrierea – în diferitele sale forme – religiozitatea omului preistoric, convingerile şi formelesale de obiectivare nu au avut parte de un sfârşit categoric şi net, pentru a se institui altele,complet diferite, ci, după cum era şi firesc, acestea s-au prelungit în societatea sumeriană.Aici suntem într-un impas: nu ştim prea multe despre credinţele care erau comunicate oral,fiind predate sau „tradiţionate‖, să spunem aşa, generaţiilor care se ridicau în scurgereavremurilor. Descoperirile arheologice sunt, într-adevăr de ajutor, însă în studierea lorîntâmpinăm mari obstacole: „Textele descoperite până în prezent sunt fragmentare şiinterpretarea lor e deosebit de grea.‖11 În ceea ce priveşte mentalitatea anticilor, ea are un caracter prelogic, spune L.Lévy-Bruhl, citat de William Foxwell Albright, şi ea... eşuează în a observa contradicţiile, îi lipseşte orice concept clar despre relaţii cauzale, pentru care ea substituie explicaţii simple prin intermediul secvenţei sau a concomitenţei superficiale sau a asemănării întâmplătoare. Fundamental pentru această gândire primitivă sunt, de-asemenea absenţa unui caracter personal 12 şi fluiditatea. Sălbaticul se gândeşte rareori sau niciodată la individ ca având o personalitate distinctă; toate tind să fie topite în personalitatea colectivă sau corporativă, sau sunt dizolvate în relaţii factice între oameni, animale, plante şi obiecte şi forţe neînsufleţite, cosmice sau de alt fel. Există o putere primitivă de abstractizare care duce la un fel de metafizică elementară, pentru care trăsătura cea mai caracteristică este ideea de mult recunoscută drept putere sau forţă impersonală (denumită „pre-animism‖ de Marett) care rezidă în persoane, obiecte sau fenomene neobişnuite, precum şi în zei şi în spirite. Această concepţie supravieţuieşte în religia şi mitologia Orientului Apropiat timpuriu şi, în magie, ea a rămas dominantă timp de milenii întregi.13 Aşadar, cunoscând aceste lucruri semnificative, nu ne mai mirăm de faptul căgândirea sumero-akkadiană se poate caracteriza prin termenul omologie, concepţie care ainfluenţat profund iudaismul, creştinismul şi islamismul. Această concepţie mitologicăînseamnă nu numai credinţa într-o unitate a lumii, ci chiar mai mult, credinţa că întreplanul divin-cosmic, cel natural şi cel socio-uman există corespondenţe. Ceea ce exista înCeruri se reflecta pe Pământ, şi această convingere n-o avuseseră numai sumero-11 Mircea Eliade, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră la misterele dinEleusis‖, edit. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag, p. 59. De-acum vom insera aceastălucrare celebră numai după iniţialele titlului său, ICIR.12 În original, impersonality.13 „Recent, A. Bertholet a inventat fericitul termen « dinamism », pentru a înlocui « pre-animismul » luiMarett‖, mai adaugă Wm. Albright, op. cit., p. 169. 5

akkadienii, asiro-babilonienii şi populaţiile vechi din această regiune, ci chiar şi purtătoriiculturii Ubaid, trăitori înaintea tuturor populaţiilor menţionate mai sus14. Ion Banu notează: Cu toate multiplele ei semnificaţii, intuiţii şi implicaţii, ea (unitatea cosmică, n. ns.) nu ni se prezintă nicăieri ca enunţare de principiu. Nu are, deci, caracterul unei enunţări teoretice, nu constituie, aşadar, filozofie. Ni se prezintă ca simplă reprezentare. Ea apare doar în formă implicată, fie în mituri, fie în laude adresate de către regi zeilor, ori lor înşişi. Are întotdeauna şi un sens mistic. Cu toată ambiguitatea şi fluiditatea contururilor ei, tema unităţii constituie modalitatea ideologică – de ordin preontologic – cea mai cuprinzătoare: este cadrul ideologic care-şi subordonează toate celelalte idei; este alfa şi omega oricăror reprezentări sumero- babiloniene asupra realităţii înconjurătoare, cosmico-sociale.15 Mircea Eliade confirmă: Credinţa într-o preexistenţă celestă a „operelor‖ şi a instituţiilor (care) va avea o importanţă considerabilă pentru ontologia arhaică (...) este atestată pentru prima oară în documentele sumeriene, dar rădăcinile sale vin probabil din preistorie. Într-adevăr, teoria modelelor celeste prelungeşte şi dezvoltă concepţia arhaică, universal răspândită, după care acţiunile omului nu sunt decât repetarea (imitarea) actelor revelate de către Fiinţele divine.16 Ce înseamnă, mai concret, unitatea lumii? Vom da răspunsul prin cuvinteleistoricului Lucian Boia: Unitatea. Acest arhetip încearcă să supună lumea unui principiu unificator. Omul aspiră să trăiască într-un univers omogen şi inteligibil. Religiile, gîndirea magică, filozofiile, ştiinţele, interpretările istoriei, ideologiile încearcă, fiecare în felul său, să ofere un maximum de coerenţă diversităţii fenomenelor. Mitul androginului reflectă perfect acest mod de a concepe absolutul, ilustrînd armonioasa sinteză primordială, cînd principiul masculin şi cel feminin nu erau încă separate17. Unitatea se manifestă la toate nivelurile, atît în sens cosmic (legi care guvernează Universul, integrarea omului în Creaţie, cores- pondenţe între microcosm şi macrocosm), cît şi la scara comunităţilor umane, cărora o întreagă serie de mituri şi de ritualuri trebuie să le asigure coerenţa (din timpurile primitive pînă la ideologiile naţionale moderne).1814 Oare aici să-şi aibă rădăcinile stihul „…precum în Ceruri, aşa şi pe Pământ‖?...15 Ion Banu, Sensuri universale şi diferenţe specifice în filozofia Orientului antic, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti,1967, vol. I, p. 43.16 Mircea Eliade, ICIR, pp. 61-64.17 Vezi în legătură cu aceasta Mircea Eliade, Méphistophélès et lAndrogyne, Gallimard, Paris, 1962. (Notaautorului Lucian Boia.) Există mai multe divinităţi originare concepute a fi atât de gender feminin, cât şibisexuate. A se vedea Mircea Eliade, ICIR, p. 73.18 Lucian Boia, op. cit., p. 32. 6

În cartea Cosmologie şi alchimie babiloniană, Mircea Eliade face chiar afirmaţiacă, în Mesopotamia, concepţia fundamentală era aceea a unei totale omologii între Cer şiLume19. El scrie: Asta înseamnă nu numai că tot ce există pe Pământ există într-un anumit fel şi în Cer – dar că fiecărui lucru de pe Pământ îi corespunde cu precizie un lucru identic în Cer, după al cărui model ideal s-a realizat. Ţările, fluviile, oraşele, templele – acestea din urmă fiind, după cum vom vedea, imaginea însăşi a Cosmosului – toate există real în anumite niveluri cosmice (…) pe Pământ aflându-se numai imaginea lor, palidă şi imperfectă.20 Modelul ideal despre care vorbeşte savantul român se numeşte giş-khur careînseamnă „schiţa, planul, tiparul lucrurilor care trebuie să fie, întocmite de zei laîntemeierea lumii şi stabilite în cer cu scopul de a determina imuabilitatea creaţiei lor‖21,iar această schiţă îi va conduce spre elaborarea altui concept, acela de nam-tar, soartă saudestin care, substanţialmente, va fi acelaşi cu cel descoperit mai târziu la greci sau lalocuitorii Extremului Orient. Cărturarul român sublinia: „Lumea se dezvăluia, aşadar, ca fiind înzestrată destructuri şi guvernată de legi.‖22 Aşadar, acest Weltanschauung sumerian, omologia, zămislea rodnic în „cosmo-teologie‖, în antropologia, cultura şi societatea sumeriană, după cum vom vedea mai jos.III. MITOLOGIE TEOLOGICĂ A. Obiecte devoţionale Cum am scris mai sus, în perioada de timp pe care o analizăm suntem încă foarteaproape de religiozitatea oamenilor din „preistorie‖, purtători ai culturii Ubaid. Or, în„preistorie‖ obiectele de închinare erau variate: în primul rând, exista sexualitatea şifertilitatea, care reprezentau un cult în sine. Sexualitatea şi fertilitatea masculină eraureprezentate prin închinarea la tauri sau la bucranii23. În ceea ce priveşte cultul fertilităţiifeminine, el s-a îmbogăţit enorm, s-a rafinat şi, după cum vom vedea, s-a bifurcat: o partes-a organizat în mituri despre Zeiţa-Mamă a tuturor zeilor, iar celălalt filon s-a sublimat înmiturile despre o zeiţă a fertilităţii, a dragostei şi sexualităţii, Inanna, mai târziu Iştar etc. Un alt cult deosebit de răspândit în spaţiu şi de rezistent în timp – dăinuind până înzilele noastre, chiar şi în civilizaţia euro-atlantică, este ofiolatria. După cum am arătat învolumul I din lucrarea Religiozitatea Orientului Apropiat în epoca pre-mozaică – O19 Această afirmaţie este prea tare pentru Ion Banu, care nu este de-acord. A se vedea op. cit., p. 67, precumşi p. 48.20 Mircea Eliade, Cosmologie şi alchimie babiloniană, Edit. Moldova, Iaşi, 1991, ed. a doua, pp. 16,17.Sublinierile aparţin autorului.21 Mai târziu, la evrei termenul se va numi tavnit, configuraţie, tipar (profetic), iar la greci Platon o vaexprima prin celebra doctrină a eide-lor, Ideile. A se vedea William Foxwell Albright, op. cit., p. 177 şi 195şi Mircea Eliade, ICIR, p. 64.22 Mircea Eliade, ICIR, p. 87, sublinierea autorului.23 Bucraniile sunt capete de taur descărnate şi expuse în vederea închinării la ele. 7

abordare biblică, închinarea la şarpe a fost instituită încă din perioada preistorică. Înaceastă lucrare vom face scurte menţiuni despre ea. Alte obiecte de închinare erau strămoşii, agricultura, astronomia/ astrologia/astrolatria. Totuşi, toate aceste obiecte devoţionale, deşi distincte, aveau un numitorcomun: povestirea. „Preistoricii‖ erau foarte aproape de faptele din Genesa, 1-3, iar proto-părinţii istoriseau mult despre primordii. Însă trebuie să mai ştim şi faptul că, pe măsură ce omenirea se depărta temporal şispaţial de cadrul evenimentelor, precum şi de evenimentele propriu-zise, conştienţa deDumnezeu şi nevoia de El continuau să existe în inimile oamenilor, dar dorinţa de a trăi oviaţă pură scădea dramatic.24 Creatorul a intervenit dramatic, Potopul din Genesa, 6-8, estedemonstraţia acestei intervenţii, iar generaţiile post-diluviene au auzit despre el atât de bineîncât relatarea despre acest cataclism nu doar că este cea mai bine conservată povestire, dareste şi cea mai răspândită istorisire de pe faţa Pământului, fiind atestat în toate continenteleşi la diverse niveluri de cultură.25 B. Trăsăturile caracteristice ale zeilor 1. Antropomorfismul. În primul rând, zeii care populau panteonul sumero-akkadian erau antropomorfi:aspectul lor fizic, reprezentat în statui sau în sculpturi, arată, într-adevăr, corpuridesăvârşite şi puternice, dar, cu toate acestea, ele sunt corpuri omeneşti. Pe la mijlocul celui de-al treilea mileniu î.e.n., zeităţile sumero-akkadiene audevenit chiar mai antropomorfe: „zeii naturii s-au transformat în zeii cetăţii (…) Aceastătransformare cosmologică se poate să fi avut loc datorită influenţei crescânde a religieiakkadiene vecine, sau ca rezultat al războaielor dese dintre cetăţile-stat sumeriene;atribuirea unor anumite puteri divinităţilor poate oglindea desemnarea lugal-ilor, cărora lise dădea putere şi autoritate de către cetatea-stat şi preoţia acesteia‖.26 Având trupuri, constituţii anatomice omeneşti, zeii trebuie să doarmă, să mănânce,să bea, să fie înveşmântaţi cu îmbrăcăminte scumpă şi strălucitoare, să fie încoronaţi şi să lise poarte de grijă. Desigur, pe Pământ ei existau prin imaginile şi reprezentările lor, cărorali se purta de grijă de către preoţi şi închinători. Zeii „...nu erau mai buni decât oamenii; ei erau pur şi simplu mai puternici decâtaceştia. După cum între omul de rând şi rege nu exista vreo diferenţă calitativă esenţială,nici între rege şi zei nu exista o asemenea diferenţă calitativă esenţială: toţi împărtăşeauaceleaşi trăsături omeneşti fundamentale.‖2724 Subscriem concepţiei proto-monoteiste a lui Wilhelm Schmidt, care afirma că monoteismul primitiv adegenerat treptat, lăsând numai fiinţe supreme foarte risipite şi nişte mari zei, recuperaţi în variate tiparereligioase şi în încercări de încropire a unor sisteme teologice.25 Mircea Eliade, ICIR, p. 65 şi William F. Albright, op. cit., p. 174.26 http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_mythology27 John H. Walton, Ancient Near Eastern Thought and the Old Testament: Introducing the Conceptual Worldof the Hebrew Bible, Baker Academic, Grand Rapids, Michigan, USA, 2006, p. 103. 8

Totuşi, aceşti zei antropomorfi au o strălucire aparte: „Caracterul « numinos » alzeilor se accentuează: ei inspiră teama sacră, mai ales prin luminozitatea lor terifiantă.Lumina este considerată atributul prin excelenţă al divinităţii…‖28 2. Antropopatismul. Divinităţile sumero-akkadiene nu doar că arată ca oamenii, dar au şi trăirile lor, deintensităţi reduse sau mai pătimaşe: iubesc, se mândresc, se mâhnesc, se mânie, seruşinează, pot fi înfricoşaţi, au pofte, tânjesc după un lucru sau altul, având, aşadar, nunumai constituţie anatomică, ci şi psyche omenesc. 3. Imortalitate şi imperfecţiuni zeieşti. Iată o altă caracteristică importantă: cu foarte puţine excepţii, zeii erau nemuritori.Aceasta, totuşi, nu înseamnă că nu-şi puteau pierde puterile; sumeriana cunoaș te untermen, me, care pare să desemneze autoritatea divină combinată cu puterea supranaturală.Acest me cuprindea tot ceea ce făcea ca zeităţile să fie superioare făpturilor omeneşti.Zeităţile mai aveau şi nişte daruri şi puteri divine specifice, care pot fi „îmbrăcate‖,despuiate sau dăruite, cam la fel cum sunt şi bijuteriile. De fapt, ele chiar pot fi identificatecu veşmintele zeieşti, cu podoabele personale şi cu armele. În plus, zeii pot gândi şi judeca greşit, pot comite erori. Ei nici nu pot prevedeaacţiunile oamenilor, aşadar nu sunt omniscienţi, şi niciunul dintre ei nu era omnipotent. 4. Viaţă relaţională, comunitară. „Zeii funcţionau în cadrul familiilor, în cadrul societăţii zeilor şi în cadrulstructurilor guvernamentale ale zeilor. La fel ca în cazul oamenilor, ei îşi extrăgeauidentitatea din relaţiile şi rolurile lor sociale. La fel ca în orice comunitate, ei depindeauunii de alţii în diverse feluri.‖29 5. Sexualitate, procreare. Antropomorfismul zeilor se poate vedea cel mai bine în faptul că au organe sexualeşi de reproducere la fel ca oamenii şi chiar pot copula cu aceştia şi zămisli oameni cuatribute zeieşti. Uneori un zeu era considerat a fi şi zeiţă, sau o zeiţă era văzută a fi şi zeu, ca şi cumar fi suferit o operaţie de schimbare de sex. Aceasta nu-i deranja pe sumerieni, pentru eiadeseori genderul unei divinităţi era o chestiune de o importanţă secundară şi un număr dezeităţi erau alternativ sau simultan de gender masculin şi feminin.30 6. Sfere de acţiune. Zeii erau încadraţi în Cosmos, chiar şi zeii mari, cosmici, care făceau parteintegrantă din el. Ei erau subordonaţi Cosmosului, aveau funcţii şi având jurisdicţii încadrul său. Uneori, zeii fac alianţe sau se războiesc între ei, dar acţiunile lor nu se răsfrângasupra unei cetăţi, ci asupra întregului Univers.28 Mircea Eliade, ICIR, p. 72.29 John H. Walton, op. cit., p. 105.30 William F. Albright, op. cit., p. 190. 9

Vizavi de conflictele iscate între ei, K. van der Torn scria: Religia mesopotamiană era o formă receptivă de politeism, „un sistem deschis,... un repertoriu caleidoscopic de divinităţi care personificau diverse aspecte ale realităţii.‖ Aceşti zei, la fel ca oamenii, erau supuşi dispreţului, poftelor şi furiei. Fiecare dintre ei încerca să- şi realizeze propriile lor scopuri, chiar şi în detrimentul colegilor săi, dacă era cazul. În mod similar, membrilor unei curţi orientale, ei încercau să decidă asupra unui curs comun, care era decis în sfatul ceresc.31 În ceea ce priveşte jurisdicţiile lor relaţionate la oameni, zeii aveau sanctuarepământeşti, unde preoţii şi închinătorii le purtau de grijă, hrănindu-i, adăpându-i,îmbrăcându-i, încoronându-i. Totuşi, la fel ca în cazul oamenilor, puterea şi autoritatea lorse putea extinde, în funcţie de eventualele cuceriri, extinderi geografice şi geopolitice. Estefoarte probabil că oamenii de acţiune, războinicii frământaţi de idei imperialiste, care voiausă invadeze alte aşezări, recurgeau la o şmecherie psihologică, proiectând asupra zeilorgândirile lor cotropitoare, apoi încercau să-şi convingă semenii că a cuceri o altă aşezareeste voinţa zeilor. C. Panteonul sumero-akkadian Panteonul sumero-akkadian propriu-zis cunoştea ranguri şi funcţii. Exista oanumită ierarhizare: Sumerienilor li se părea firesc să admită că zeii care compuneau panteonul nu aveau cu toţii aceeaşi importanţă şi acelaşi rang. Zeul „însărcinat‖ cu hârleţul sau cu tiparul de cărămizi cu greu se putea compara cu zeul „însărcinat‖ cu Soarele; zeul însărcinat cu digurile şi cu şanţurile nu putea nici el să fie pus pe acelaşi plan cu zeul ce cîrmuia întreg Pămîntul. Trebuia, deci, să se stabilească o întreagă ierarhie între zei, aşa cum exista şi între oameni. Şi, prin analogie cu organizarea politică a acestora din urmă, era natural să se admită că, sus de tot, în fruntea panteonului, se găsea un zeu suprem, recunoscut de toşi ceilalţi drept Regele şi Stăpînul lor. Sumerienii au ajuns, deci, să-şi reprezinte pe zei reuniţi într-o Adunare condusă de un Rege.32 În primul rând, existau cei patru zei fundamentali: An, Enlil, Ninlil/Ninħursag şiEnki/Éa. Aceştia erau diriguitori şi supraveghetori ai Universului, cu cele patru elementeale sale: cerul, văzduhul, pământul şi apa33. Pe lângă aceşti zei fundamentali, mai existau şapte divinităţi celeste primordiale,Igigi; acestea erau destul de obscure, dar aveau putere de decizie în ceea ce priveşte soartasau destinele în Univers. Apoi mai existau 50 de zei de prim rang, zeii mari care guvernau Universul.31 K. van der Torn, apud John H. Walton, op. cit., p. 102,103.32 Samuel N. Kramer, Istoria începe la Sumer, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, trad. C. Sabin, cu o„Introducere‖ de acad. Emil Condurachi, p. 144.33 „Mitologii din Mesopotamia‖, în Victor Kernbach, Dicţionar ..., p. 390. 10

În sfârşit, mai existau şi zeii mărunţi care aveau atribuţii vizavi de fenomene sauprofesii, iar o altă categorie era cea a zeilor Anunnaki şi a demonilor, despre care vomvorbi în partea care va trata pandemonium-ul. A doua precizare necesară este aceea că la sumero-akkadieni nu se poate vorbidespre o teologie sau o cosmologie pură, adică despre discursuri elaborate, coerente,despre zeităţi sau Univers; chiar şi teogonia, deci apariţia zeităţilor, este ceţoasă şi seîntrepătrunde abundent cu cosmologia sau, mai bine zis, cu cosmogonia. Mai mult, „zeii nusunt părţi constitutive ale universului, ci doar personifică părţile sale materiale.34‖ Unul dintre modurile în care omologia sumeriană facilitează relaţiile dintre„cosmo-teologie‖ şi antropologie este vădit şi în sistemul de corespondenţe între Cer şiPământ care făcea posibilă atât înţelegerea realităţilor terestre cât şi „influenţarea‖ lor decătre prototipurile celeste respective. Mircea Eliade ne clarifică faptul că fiecare zeu erareprezentat de un astru, şi fiecare astru era reprezentat de un metal şi de o culoare, şi totceea ce avea culoarea respectivă se găsea sub influenţa respectivului astru. „Aşadar,mânuind în chip ritualic un anume obiect de metal sau o piatră semi-preţioasă de o anumeculoare, omul se considera sub protecţia unui zeu.‖35 Uneori, zeii aveau şi numere favorite. Dar să vedem cum stăteau lucrurile în mod concret în „cosmo-teologia‖ sumeriană. 1. Zeiţa-Mamă Nammu. Cu privire la Cosmos, sumerienii credeau că exista un ocean cosmic format din apăsărată primordială, care, de fapt, era o zeiţă, Zeiţa-Mamă Nammu. Nu se scrie nimic desprenaşterea sau originea sa; probabil că sumerienii credeau că ea a existat dintotdeauna. Aici merită precizat faptul că, mai târziu, babilonienii vor numi această Zeiţă-Mamă Tiamat. Ea era o zeiţă monstruoasă, a cărei reprezentare seamănă cu cea a unuidragon. Ştefan Borbely scrie că Tiamat, această rafinare a zeiţei Nammu, este substanţamatricială fluidă, neorganizată, care are „o dublă deschidere: spre naştere şi spre resorbţie,ceea ce face ca haosul să apară dual în mitologie, germinativ pe de o parte şi terifiant pe dealta, dimensiunea a doua (…) fiind mai pregnantă.‖36 Să revenim la Zeiţă-Mamă Nammu şi la familia ei: tradiţiile din Eridu spuneau37 că,prin parthenogenesis, adică fără a copula cu vreun zeu, Zeiţa-Mamă Nammu a dat naşterezeului uranian An şi zeiţei Uraş, denumită mai târziu Ki (Pământul). Nammu, deci, estemama primordială. Se poate ca ea să mai fi născut şi alţi zei mari, dar aceştia sunt cei maiimportanţi. John H. Walton are aici un comentariu deosebit de semnificativ: „Cu toate acestea,trebuie să înţelegem că naşterea zeilor nu se referă la existenţa lor fizică sau materială, ci lafuncţiile şi rolurile lor, întrucât naşterea lor este legată de originile fenomenelornaturale.‖ 38 Aşadar, procrearea este legată mai degrabă de rol, decât de substanţă, nelămureşte savantul.34 Ion Banu, op. cit., p. 66.35 Mircea Eliade, ICIR, p. 86.36 Ştefan Borbely, op. cit., p. 16.37 John H. Walton, op. cit., nota de subsol 17, p. 89, apud R.J. Clifford, Creation Accounts in the AncientNear East and in the Bible, Washington, D.C., Catholic Biblical Association, 1994.38 John H. Walton, op. cit., p. 89. 11

2. Zeul An39 – cerul sau firmamentul. Acest zeu are atribuţii cosmologice, teologice, de conducere şi organizare, precumşi atribuţii agricole, antropogonice şi judecătoreşti. Astfel, în ceea ce priveşte cosmologia, zeul An este stăpânul constelaţiilor, are omişcare circulară care justifica aparenta mişcare a stelelor şi este responsabil pentrucalendar. În panteon, el este regele zeilor, al spiritelor şi al demonilor şi poate „avansa înrang‖ alte zeităţi. În ceea ce priveşte pământul, zeul produce vegetaţia40. Vizavi de rasa omenească,el participă activ la întocmirea sa, împreună cu Enli, Enki şi Ninħursag 41, el poate acordaregalitatea unora dintre aceştia, dar participă activ şi la osândirea la moarte a oamenilorprin Potop42 sau ca urmare a insultării zeiţei Inanna de către Ghilgameş şi Enkidu.43 Având aceste atribuţii, acest zeu „trebuia să fie zeul suveran, prin excelenţă, cel maiimportant al panteonului; dar An prezintă deja sindromul unui deus otiosus‖44, ne spuneMircea Eliade.45 „În timpul guvernării lui Gudea (cca. 2200 – 2100) An şi Enlil apar înpoziţii paralele, deşi la sfârşit perioadei Ur III (cca. 2006) An încă mai era regele zeilor‖46,dar, în acelaşi timp, în Rugăciunea imnică a Enheduannei: Proslăvirea Inannei din Ur,marea-preoteasă şi poetesă stihuieşte cel puţin un vers (59) care par să şubrezească poziţiazeului An: „Regină, mai mare decât An, care ţi-a adus (întotdeauna) omagiile sale (dinabundenţă)‖.47 Practic, după cel de-al III-lea mileniu î.e.n., lui nu i se mai aduce închinare. Caracteristici: acestui zeu uranian şi „metalic‖ îi corespunde zeu argintul, iarsimbolul său personal era tiara regală, cel mai adesea decorată cu două perechi de coarnede tauri. Numărul său caracteristic este 60, dar poate fi şi 3600, care, în sistemulhexagesimal deja în vigoare, semnifica unitatea şi, respectiv, întregul.48 Faimosul rege Ghilgameş a edificat în cetatea Uruk un turn-templu, un zigurat, şi l-a închinat zeului uranian An49, Cerul, dar acesta este foarte puţin explorat.5039 La babilonieni, Anu.40 John H. Walton, op. cit., p. 335.41 „The Deluge‖ („Diluviul‖), traducere de S.N. Kramer, stihurile 47,48, p. 26, în The Ancient Near East – AnAnthology of Texts and Pictures, James B. Pritchard (ed.), Princeton University Press, Princeton, New Jersey,USA, 2011.42 Ibidem, stihurile 159, 160, p. 27.43 „The Epic of Gilgamesh‖, traducere de E.A. Speiser, tăbliţa VII, stihurile 4-8, p. 54, în The Ancient NearEast – An Anthology of Texts and Pictures.44 Mircea Eliade, ICIR, p. 59. Ulterior, An va constitui triada marilor zei, împreună cu En-lil şi En-ki.45 A se vedea şi Peoples of the Old Testament World, Alfred J. Hoerth, Gerald L. Mattingly, Edwin M.Yamauchi (eds.), Baker Books, Grand Rapids, Michigan, USA, fourth printing, 2003, p. 24.46 Tammi J. Schneider, op. cit., pp. 57-58.47 „Hymnal Prayer of Enheduanna: The Adoration of Inanna of Ur‖, traducere de S.N. Kramer, stihul 59, înThe Ancient Near East – An Anthology of Texts and Pictures, p. 335. În „Proslăvirea zeiţei Inanna‖, stihul 57,Constantin Daniel şi Ion Acsan, Tăbliţele din argilă – Scrieri din Orientul antic, edit. Minerva, Bucureşti,1981, p. 25, redau această mărire: „Stăpână peste zeul An, au cine nu-ţi aduce slavă?‖48 Jean Deshayes, Civilizaţiile vechiului Orient, edit. Meridiane, Bucureşti, 1976, trad. C. Tănăsescu, vol. alII-lea, p. 50.49 „The Epic of Gilgamesh‖, tăbliţa I, stihurile 36, 37, p. 43, tăbliţa a II-a, 15-18, p. 46, în The Ancient NearEast – An Anthology of Texts and Pictures.50 Marc Van De Mieroop, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 – 323 BC, Blackwell Publishing,Oxford, UK, second edition, 2007, p. 25. 12

3. Zeiţa Ki – Glia. În unele concepţii, zeiţa Ki, adică glia, era fundamentată pe un ocean subpământeande apă dulce, denumit Apsu. La început, se considera că tărâmul subpământean, abisal,Infernul, era o extensie a lui Ki, dar mai târziu s-a elaborat conceptul de Kigal.51 4. Cuplul zeiesc incestuos An-Ki, Cosmosul vizibil Reprezentarea babiloniană a Universului, „vedere din lateral‖.52 În articolul „Nammu‖, Victor Kernbach scrie: După un timp indefinit, în pântecul acvatic al zeiţei Nammu, s-a zămislit un uriaş munte emisferic, cu baza de argilă moale şi cu piscul de plumb strălucitor; pe un disc plat (baza emisferei), a apărut glia Ki, plutind în oceanul iniţial, iar în pisc s-a desfăşurat cerul An.53 Zeul uranian An şi zeiţa htonică Ki s-au născut îmbrăţişaţi, fiind „elementulmasculin‖ şi „elementul feminin‖. Împreună, ei formează Cosmosul vizibil, An-Ki54, careavea o formă ovoidală şi era înconjurat de oceanul cosmic, după cum am arătat în figuracosmografică de mai sus. Iată, aşadar, întreţeserea cosmologiei cu teogonia. Tradiţia cosmogonică din Nippur, diferind de cea din Eridu, susţine că din unireaacestor zei s-ar fi născut marii zei.5551 http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_mythology52 Ion Banu, op. cit., p. 65.53 „Nammu‖, în Victor Kernbach, Dicţionar ..., p. 413.54 În Egipt, cuplul primordial Cer-Pământ va fi alcătuit din Nut şi Geb.55 „The Epic of Gilgamesh‖, tăbliţa XI, stihurile 14,15, p. 64, în op. cit. 13

5. Zeul Enlil şi istoria aşezării sacre Nippur. a. Istoria aşezării sacre Nippur Despre Nippur nu se poate spune cu certitudine că ar fi fost vreodată oraş, aşa încâtvom folosi termenul „aşezare‖. Istoria sa este importantă în contextul mai larg al lumiibiblice, întrucât timp de peste 2.000 de ani aşezarea a fost centrul religios şi cultural alcivilizaţiei sumeriene, fără a fi fost vreodată capitala vreunui imperiu sau a vreuneiformaţiuni statale. Nippur-ul era situat în Mesopotamia meridională, la graniţa dintre Sumer şi Akkad,la cca. 80 km sud-est de cetatea antică a Babilonului. Ca reper modern am putea da oraşulBagdad din Iraq, aflat la 160 km nord de Nippur.56 Aşezarea a fost fondată pe la anul 4.000 de un grup de purtători ai culturii Ubaid. Adevenit un centru unde înflorea industria: documentele descoperite în zonă, unele tăbliţedatând din anii 2.500 î.e.n., precum ș i mai târzii, descriu o varietate de întreprindericomerciale. De-asemenea, Nippur era un important centru cultural, unde erau educaţi scribi acăror educaţie se concentra pe învăţarea scrierii cuneiforme şi a matematicii. Au fostdescoperite numeroase tăbliţe conţinând exerciţii de şcoală şi fragmente de dicţionare,majoritatea acestor tăbliţe aparţinând primelor secole ale celui de-al II-lea mileniu î.e.n.(epocile Isin, Larsa, Babilon). Dat fiind faptul că Nippur-ul era un centru de pregătire scribală, ne-am puteaînchipui că a devenit şi o cetate-stat, care să fi dobândit chiar statutul de capitală a cetăţilordin zonă, dar lucrurile nu stau aşa, şi vom vedea motivele pentru care acest lucru nu s-aîntâmplat. În Listele regilor sumerieni scrie că, înainte de Potop, regalitatea a coborât din Cerîn Eridu(g). O dată cu apariţia regalităţii, cetăţile din zonă au devenit repede cetăţi-state sauregate, s-au războit pentru guvernarea regiunii şi au devenit locurile din care se exercitasupremaţia politică. În acest peisaj belicos, Nippur-ul face excepţie; cetăţenii săi nu aveaunevoie să se războiască şi să întemeieze dinastii, pentru că ei aveau alt tip de supremaţie, şiîncă una incontestabilă: cea religioasă. În Nippur sălăşluia Enlil, zeul suprem alpanteonului sumero-akkadian, despre care vom scrie mai jos. În Nippur exista templul E-kur, „casa muntelui‖, construit prin anii 2.700 – 2.600î.e.n. de En-me-barage-si din Kiş. Nippur-ul a jucat un rol religios încă şi mai semnificativ după ce regele Ur-Nammudin Uruk (2.111 – 2.094 î.e.n.), întemeietorul celei de-a III-a dinastii din Ur, a edificat aiciun zigurat, iar templul în sine, aflat în vârfului ziguratului, avea rol de sanctuar federal. Acest templu, sanctuarul de căpetenie al întregului Sumer, avea o semnificaţie atâtde mare încât sumerienii credeau că zeii tutelari ai tuturor celorlalte aşezări, încărcaţi cudaruri, veneau aici în pelerinaj şi-l rugau pe zeul suprem să dăruiască prosperitate şiabundenţă aşezărilor pe care le protejau.57 Jean Deshayes face un comentariu pertinent:56 A se vedea harta de la p. 1.57 A se vedea, de exemplu, S.N. Kramer, Sumerian Mythology, „Călătoria lui Nanna la Nippur‖, p. 47. 14

…Alegerea Nippurului, oraşul sfânt al lui Enlil, pe care îl venerau toţi sumerienii, conferea acestuia din urmă un fel de supremaţie asupra tuturor zeilor din celelalte oraşe şi făcea din templul lui Enlil un loc universal de raliere.58 Pe planul mundan, oameni din toate straturile sociale, de la ţărani agricultori pânăla regi, duceau sau trimiteau zeului suprem ofrande votive59, iar voia sa era transmisă prinpreoţie. Prin urmare, valoarea religioasă a Nippur-ului era chiar mai importantă decâtcalitatea sa de centru al educaţiei scribale sau de posibilă cetate. Profesorul Marc Van DeMieroop aduce o lumină suplimentară: Familiile divine (...) au fost unite într-un panteon babilonian comun care, la sfârşitul perioadei dinastice timpurii, era cârmuit de Enlil, patronul aşezării Nippur. În lumea divină, el avea puterea supremă (...). Nippur, aşezarea sa, a atins un statut unic care urma să dăinuie până în secolul al XVIII-lea. În perioada târzie a celui de-al III-lea mileniu toate oraşele babiloniene trebuiau să trimită suport pentru cultul său, iar în perioada timpurie a celui de-al II-lea mileniu controlul politic asupra sa dădea unui rege dreptul de a pretinde pentru sine conducerea suverană. Cumva, preoţia acestei aşezări lipsite de importanţă militară avea autoritatea de a conferi un statut special unui dintre multiplii competitori.60 Iată, aşadar, o aşezare care, neavând armate, dar având puterea religioasă, dominacivilizaţia din timpul său şi arealul său, fiind un Vatican avant la lettre.61 Conducătoriienergici, care aveau intuiţii despre trebuinţele religioase ale oamenilor şi despre psihologiagloatelor încercau să speculeze pe plan religios prestigiul lor militar şi politic. De pildă,prin anii 2.350 î.e.n. Lugal-Zaggesi, ensi al cetăţii Umma, un guvernator războinic, aîncercat prin intermediul unei serii de războaie să unească sumerienii într-un stat organizat.Atunci Nippur-ul a jucat un rol de seamă în planurile acestui ensi, tocmai datorită faptuluică el putea coagula şi împlini trebuinţele religioase ale populaţiei sumeriene. În consecinţă,Lugal-Zaggesi s-a deplasat la marele sanctuar din Nippur, unde a cerut să fie învestit cuneobişnuitul titlu de „Rege al Ţării‖. Aici mai merită semnalat un fapt de natură administrativă. Îl redăm prin cuvintelelui Jean Deshayes: În localitatea Drehem din apropiere62 a fost aleasă de către Şulgi63 pentru a crea acolo ceea ce a fost poate un depozit de alimente şi de materii prime aparţinând zeului din Nippur, dar independent de sanctuar: s-ar putea vedea în asta un fel de fond naţional la care contribuiau58 Jean Deshayes, op. cit., vol. I, p. 79.59 William F. Albright, op. cit., p. 190,191.60 Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 51.61 Apud Daniel C. Snell, Religions of the Ancient Near East, Cambridge University Press, New York, USA,2011, p. 21, întotdeauna capitalele religioase au fost – sau sunt – cârmuitoare şi din punct de vedere politic. Ase vedea Ierusalimul, Roma cu Vaticanul său, Mecca şi Istambul.62 Din apropierea Nippur-ului, n.ns.63 Rege din a III-a dinastie din Ur (2.093 – 2.046), fiul lui Ur-Nammu. 15

în mod obligatoriu diferitele oraşe ale imperiului. Astfel ar fi luat naştere, pentru prima dată, un tezaur de stat deosebit de bunurile regelui şi de cele ale templelor.64 Aici, la fel ca în cetăţile-stat importante ale Sumerului, a fost construit şi unsanctuar consacrat freneticei zeiţe a sexualităţii şi a războiului, Inanna. O dată cu ridicarea puterii babiloniene, influenţa şi proeminenţa Nippur-ului aînceput să scadă. Până în vremea lui Hamurabbi (1.792 – 1.750 î.e.n.) Babilonul preluaseconducerea ca şi centru religios şi cultural, dar Nippur a continuat să rămână o aşezaresemnificativă până prin anii 250 î.e.n. b. Zeul Enlil În definitiv, cine era zeul Enlil, cel care avea în Nippur un templu care emana atâtautoritate sacră? Mai sus scriam despre zeul uranian An şi despre zeiţa htonică Ki, glia. Dinîmbrăţişarea lor s-a născut Enlil, zeul aerului, al vânturilor, al vremii. El „separă şi totodatăuneşte Pământul cu Cerul‖. Aşadar, aici apar pentru prima dată elementele Cosmosului,adică apa, cerul, pământul şi aerul. Ulterior, Enlil, zeul văzduhului, născut din îmbrăţişarea zeului ceresc An cu zeiţapământească Ki, îşi va fecunda mama – glia Ki – şi va da viaţă lumii65, susţinând-o şiavând grijă de mersul ei: aflat sub autoritatea tatălui său, dar mult mai activ decât acesta,Enlil are o parte din atribuţiile acestuia: el are autoritatea de temut de a decide privitor ladestinele zeilor şi ale oamenilor şi consemnează cursul imuabil al istoriei omeneşti petemuta „Tăbliţă a destinelor‖ (me-urile). El numeşte zei în diverse funcţii şi „dă sceptru‖oamenilor66 – adică numeşte regi. Zei diverşi controlau fiecare aspect al vieţii sumeriene,dar căpetenia tuturor acestor zeităţi şi chiar al triadei marilor zei An – Enlil – Enki era zeulsuprem Enlil, care sălăşluia în templul Ekur, „casa muntelui‖, din Nippur, împreună cuNinlil, soţia sa, zeiţă a văzduhului. Din punct de vedere teologic, rezultatul concret al convingerii că există o „Tăbliţă adestinelor‖ era un soi de fatalism şi de predestinaţie. Totuşi, nu trebuie să credem căsumerienii se lăsau învinşi de soartă, acceptând-o resemnaţi, ci fie încercau să iasă dincadrul ei prin magie şi divinaţie, fie încercând să beneficieze de cât mai multe dintrebucuriile vieţii, dezvoltând un hedonism avant la lettre.67 Caracteristici: metalul corespunzător zeului Enlil este aurul.64 Jean Deshayes, op. cit., vol. I, p. 83.65 „Mitologii din Mesopotamia‖, în Victor Kernbach, Dicţionar ..., p. 390.66 Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 49.67 „Când zeii i-au făurit pe oameni, ei au hărăzit oamenilor moartea, viaţa au păstrat-o pentru ei. Tu,Ghilgameş, satură-ţi pântecele, fii vesel ziua şi noaptea. Fă sărbătoare din fiecare zi, cântă şi joacă ziua şinoaptea...‖. Mircea Eliade, ICIR, p. 82, apud Epopeea lui Ghilgameş, tăbliţa X, col. III, 6-9, trad. JeanNougayrol. 16

Enlil şi Ninlil, http://www.bloganavazquez.com Tot în aşezarea sacră Nippur, în templul Eşumeşa, „domicilia‖ şi Ninurta, zeulagriculturii şi al războiului. Vom vorbi mai jos despre el. 6. Zeul Enki/Éa şi istoria aşezării sacre Eridu a. Istoria aşezării sacre Eridu Eridu este situată la 12 km sud-vest de Ur. Actualmente, acolo se află movilele careconstituie aşezarea Abu-Şahrein. Ea este cea mai veche ș i cea mai sudică aşezare din Mesopotamia 68 , fondatăprobabil pe la 5.400 î.e.n. Diferite mituri pretindeau că aşezarea ar fi fost întemeiată dezeul Enki, asociat cu zeul akkadian Éa, care, în această ipostază este zeu civilizator. Alte istorisiri, mai puţin numeroase, susţineau că, de fapt, zeul Enki şi-ar fimandatat sfetnicul să fondeze această aşezare, acest sfetnic fiind Adapa U-an, pe carepreotul Berosus îl denumeşte Oannes69. Personajul zeiesc era antropoihtiomorf, fiind, adicăun zeu-peşte. Privit din punct de vedere culturologic, el era extrem de straniu, fiind un zeusapienţial, civilizator, care dăruieşte omenirii cunoaşterea. Mai târziu, babilonienii au încercat să elaboreze o religie unitară şi unică şi, înaceastă uriaşă încercare sincretică şi ecumenică au elaborat texte care pretindeau că, defapt, zeul Marduk, fiul zeului Enki/Éa şi al zeiţei Damgalnuna/Damkina, ar fi fondataceastă aşezare, „cetatea sfântă, sălaşul desfătării (zei)lor‖.68 Jean Deshayes, op. cit., vol. I, p. 54 ș i vol. al III-lea, pp. 126,127.69 Despre Oannes, amfibia gânditoare, a se vedea Victor Kernbach, Miturile esenț iale, p. 219. 17

Aşezarea pare să se fi format la confluenţa a trei ecosisteme separate, susţinând treistiluri distincte care au ajuns la o înţelegere privitoare la apa dulce într-un cadru deşertic.Cea mai veche aşezare era cea de tip agrar: fermierii se bazau nu numai pe creştereaanimalelor şi agricultura derivată din cultura nordică Samarra, caracterizată de construireade canale de irigaţii şi de construcţii din cărămizi de lut, ci şi pe arat, iar „productivitateasolului a dus repede la un însemnat spor demografic.‖70 Pe lângă această cultură, mai existau culturile de vânători şi pescari care trăiau înzona litorală, în colibe de trestie, probabil sumerienii autentici. A treia cultură era formatăde păstorii nomazi semiţi, locuind în corturi, care-şi creşteau turmele. Toate aceste treiculturi par să fi co-existat în cele mai timpurii straturi ocupaţionale. La straturile sociale menţionate, se adaugă regalitatea, după cum ne spun Listeleregilor sumerieni, care ne semnalează că regalitatea a coborât din Cer într-o cetate,Eridu(g), încă înainte de Potop: Când regalitatea a fost coborâtă din Cer, Regalitatea a fost coborâtă în Eridu(g). În Eridu, Alulim a devenit rege; El a domnit timp de 8 sars71. Alalĝar a domnit timp de 10 sars72. Doi regi; Ei au domnit timp de 18 sars73. Apoi Eridu a căzut, Iar regalitatea a fost dusă în Bad-tibira.74 Listele regilor sumerieni scriu despre domnii fabulos de lungi ale unor regi care audomnit 67 de sars75 înainte de un mare Potop, iar apoi arată modul în care hegemonia s-adeplasat progresiv spre nordul ţării. Pe la 3.500 î.e.n., modesta aşezare Eridu se întindea pe 25 ha, având cam 8.000 –10.000 de locuitori76 trăind în case de trestie şi de cărămizi de lut, însă a început să decadăpe măsură ce Uruk-ul creştea rapid în dimensiuni şi influenţă. Pe la 2.050 cetatea decăzuse, iar ziguratul lui Amar-Sin (cca. 2.047 – 2.039 î.e.n.),neterminat, pune în valoare cele 18 temple finalizate, construite din cărămizi de lut. Eridu adevenit un oraş-fantomă, abandonat de populaţie pentru perioade lungi de timp, o aşezareunde mai sălăşluiau preoţii cultului lui Enki. Apoi a fost totalmente părăsit şi s-a prăbuşitîn ruine, în secolul al VI-lea î.e.n. În timpul dezvoltării sale din perioada neo-babiloniană,70 Alexandru Diaconescu, Mari civilizaţii ale Orientului antic, edit. Accent, Cluj-Napoca, 2001, p. 30.71 Un sar este o unitate de măsură sumeriană egală cu 3.600. Sumerienii aveau nu numai sistemul zecimal, cişi cel hexagesimal. Aici, 8 sars ar fi 28.800 de ani.72 Adică 36.000 de ani.73 Adică 64.800 de ani.74 A se vedea http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.1# sauhttp://www.annetteimhausen.com/handouts/Vorlesung-Handout-3.pdf.A se vedea şi http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_king_list75 Adică 241.200 de ani.76 Alexandru Diaconescu, op. cit., p 51. A se vedea şi: http://babel.massart.edu/~tkelley/v5.0/eridu/ 18

Eridu a fost reconstruit doar ca aşezare sacră, în onoarea istoriei sale, „regii ţinând minte căea fusese cea dintâi dintre aşezările timpurii.‖77 b. Religiozitatea aşezării Eridu: lăcaşuri de cult, mitologie, sacerdoţiu i. Cultul acvatic al zeului Abzu? Datele în posesia cărora suntem sunt următoarele: Există temple vechi, construite din cărămizi de lut; au fost descoperite depozite mari de oase de peşte; au fost descoperite documente sumeriene. Să examinăm datele şi să vedem modul în care ele se încheagă într-o explicaţiesistematică şi coerentă. Iniţial, în Eridu a existat o capelă, o clădire simplă, dar plasată central, mobilată cuun simplu jertfelnic. În timp, însă, locuitorii din Eridu au edificat un templu aparţinând luiEnki. Templul a fost numit E-Abzu, unde E înseamnă „templu‖, iar Abzu înseamnă„Oceanul adânc‖. Se credea, deci, că toată viaţa provine din ape. La Tell Uqair a fost descoperit un edificiu similar, cam din aceeaşi perioadă, iar laTepe Gawra exista prototipul unui templu asemănător. Acesta va fi planul tipic pentrulăcaș urile de cult mesopotamiene.78 Regii care au construit sau au renovat templul E-Abzu sunt: Elili din Ur; Ur-Nammu, Şulgi şi Amar-Sin din dinastia a III-a din Ur şi Nur-Adad din Larsa. Niveluri ale templului E-abzu:  5300-5000 î.e.n. nivelurile XVIII-XV;  5000-4500 î.e.n. nivelurile XV-XII;  4500-4000 î.e.n. nivelurile XII-VIII;  4000-3800 î.e.n. nivelurile VIII-VI: apare un un edificiu cu aspect de templu al cărui plan este incomplet; Eridu are cam 4.000 de locuitori;  3800-3500 î.e.n. nivelurile VI-III: templul este clar bine păstrat, are o poziţie topografică pre-eminentă şi clar individualizată de restul ambientului. El avea o sală centrală, mai înaltă, asemenea navei mijlocii a unei basilici, şi care era înconjurată de încăperi mai joase. În hala centrală se găsea statuia divinităţii şi altarul. (…)79  3500-3200 î.e.n. nivelurile III-I. Să abordăm acum discuţia despre marile depozite de oase de peşte: acestea au fostdescoperite la nivelurile cele mai timpurii de ocupare a aşezării. Pe de-o parte, acestedepozite furnizează dovezi convingătoare pentru originea indigenă a civilizaţiei sumerieneşi o ocupare continuă a aşezării. Pe de altă parte, depozitele par să indice un cult acvatic alzeului Abzu (Apsu, la babilonieni). Acest cult are, de-asemenea, o lungă continuitate.77 Daniel C. Snell, op. cit., p. 22.78 R.K. Harrison, Old Testament Times – A Social, Political and Cultural Context, Baker Books, GrandRapids, Michigan, USA, 2005, p. 39.79 Alexandru Diaconescu, op. cit., p 51. 19

Templul E-Abzu. Imagine preluată de pe http://babel.massart.edu/~tkelley/v5.0/eridu/ Dar ce înseamnă, de fapt, acest cult acvatic? Numele zeului Abzu se traduce prin„ocean adânc‖; el era zeu al abisului, sau chiar abisul însuşi. Abzu era căsătorit cu Thamte,babiloniana Tiamat, zeiţa primordială a apelor sărate marine. În cursul unui război purtat între două generaţii de zei, Abzu este ucis. Dupămoartea sa, el rămâne doar un simbol al abisului acvatic sau, după cum vedea mai jos, allocuinţei zeului Enki. Interpretat din punct de vedere mitologic, Abzu era principiul masculin al haosuluiacvatic iniţial, simbolizând apele dulci, fertilizante, iar Thamte era principiul feminin alapelor sărate marine. Urmând schema înfăţişată de Victor Kernbach 80 , putem spune căavem aici un mit fenomenologic privitor la un element, apa, şi manifestat printr-un actcosmogonic. ii. Cultul zeului Enki/Éa. Scriam mai sus despre mărturiile concrete rămase din mitologia sumeriană: acesteapretind că aşezarea Eridu ar fi fost întemeiată de zeul Enki, asociat mai târziu cuakkadianul Éa. Dar cine era zeul Enki/Éa? Acest Enki era un fiu al zeiţei Nammu (apa primordială)şi, într-o cosmologie mai târzie, împreună cu An (zeul cerului) şi Enlil (zeul atmosferei,apoi şi al pământului, denumit şi „Marele Munte‖), forma triada Zeilor Mari81. În aceastătriadă, Enki este al treilea ca importanţă. Fiind pe locul al treilea, după An, căruia-i80 Victor Kernbach, Miturile esenţiale, pp. 8-10.81 Victor Kernbach ne-ar spune că aici avem de-a face cu un mit cosmografic teogonic. 20

corespundea argintul şi Enlil căruia-i corespundea aurul, metalul care corespunde acestuizeu este bronzul. Enki era un zeu sumerian complex; în primul rând, el este un zeu acvatic. Secredea că el locuieşte în abisul zeului Abzu (Apsu), în genunile apelor dulci pe care le ştienumai el şi pe care le ocrotea. Periodic, zeul Enki/Éa se ridică la suprafaţă pentru a iriga ogoarele cu apa dulce,atât de necesară culturilor regeneratoare.82 În acest sigiliu, zeul Enki/Éa stă în Apsu, casa sa acvatică. http://www.crystalinks.com/sumergods.html Enki, zeul înţelept şi binevoitor, din umerii căruia se revarsă fluviile Tigru şi Eufrat. http://en.wikipedia.org/wiki/Enki82 Mircea Eliade nu este de-acord cu acest punct de vedere. El scrie că „En-ki, «Domnul Pământului», zeul„temeliilor‖, (…) a fost greşit considerat drept Zeu al Apelor, deoarece, în concepţia sumeriană, pământul eraconsiderat ca fiind aşezat pe ocean.‖ A se vedea ICIR, p. 59. 21

Acest zeu era şi o divinitate htonică, Stăpânul de Jos (al pământului), zeuorganizator al agriculturii. Este suveran chiar şi peste fertilitatea masculină. El mai are şi alte atribuţii: este zeu sapienţial, patron al înţelepciunii şi cunoaşterii,care înfăptuia cu inegalabilă agerime toate proiectele şi planurile zeului Enlil. Zeul Enki şi antropogonia: există un mit spune că, văzând că zeii s-au înmulţit şi nueste cine să le slujească, Zeiţa-Mamă Nammu îi cere lui Enki să născocească ceva spre a-ielibera pe zeii inferiori (Anunnaki) de truda pentru zeii superiori. Enki plămădeşte din lutamestecat cu sângele său şapte zeiţe-mame, care încep să frământe argila pe care Nammuînsăşi o modelează, dându-i forme omeneşti. 83 Zeiţa Ninħursag/Ninmah serveşte dreptmoaşă pentru venirea acestora pe lume. Mai mult decât atât, atunci când la sfatul ţinut de Enlil, de Anu şi de Anunnakiomenirea a fost osândită la moarte, acest Enki/Éa, un zeu deosebit de favorabil, a salvatomenirea, 84 comunicându-i lui Ziusudra că va veni un potop şi sfătuindu-l să-şiconstruiască o corabie. Paralela inspirată a acestei relatări se poate citi în Genesa, 6-8. Enki nu este doar zeu acvatic, htonic, sapienţial şi creator, ci este adorat şi ca zeucivilizator: cetăţii Eridu, pe care o tutela, el îi dăruieşte „artele civilizaţiei‖. Astfel,conform gândirii sumeriene, primul oraş din lume vrednic de acest titlu, este Eridu. 85 Or,printre aceste arte ale civilizaţiei figura şi activitatea tehnică şi economică omenească. Aşadar, Enki/Éa „ar fi dat oamenilor în acelaşi timp cunoaşterea astrelor şi ştiinţaîn genere, agricultura, scrisul, arta de a clădi oraşe şi temple, precum şi legi.‖86 Caracteristici: numărul său sacru al zeului Enki/Éa era 40 87, iar simbolul personalera figurat prin doi şerpi încolăciţi pe un toiag.88 În sanctuarul său principal, aflat în Eridu, înţeleptul şi magicianul Adapa a fost celmai faimos preot al său. Soţia lui Enki este Damgalnuna („Marea stăpână a apelor‖), căreia, mai târziu,akkadienii îi vor da numele Damkina („Stăpâna lucrurilor de dedesubt‖). Cuplul zeiesc Enki, în ipostaza de Éa, şi Damkina, vor da naştere luiMarduk/Merodach, care va deveni zeul suprem al Babilonului. Aici mai semnalăm că zeul Enki avea ca vizir pe Isimud sau Us(i)mu, un zeu de oimportanţă redusă89. Totuşi, acest Isimud se distinge prin faptul că, pe un sigiliu akkadiandin 2.300 – 2.200 î.e.n. el este figurat ca având două feţe, semnificând o dualitate. Esteposibil ca această trăsătură caracteristică să fie cea care, prin intermediul contactelor şiinterferenţelor culturale, dar mai ales religioase, ale lumii antice, să fi dus la apariţia sa subforma zeului Janus bifrons, Ianus bifacialul.9083 „Nammu‖, în Victor Kernbach, Dicţionar..., p. 413.84 Pr. conf. dr. Alexandru Stan, prof. dr. Remus Rus, Istoria religiilor, EIBMBOR, Bucureşti, 1991, p. 86.85 După unele tradiţii, Enki luase artele civilizaţiei din Dilmun – probabil Bahrain.86 Ion Banu, op. cit., p. 53.87 „Enki‖, în Victor Kernbach, op. cit., p. 167.88 După http://www.crystalinks.com/sumergods.html89 A se vedea Samuel N. Kramer, op. cit., pp. 161-163.90 A se vedea http://en.wikipedia.org/wiki/Janus 22

7. Zeiţa Ninlil. Din câte am văzut mai sus, Enlil se împreunase incestuos cu mama sa, Ki, zeiţagliei. Această zeiţă apare şi în ipostaza de Ninlil, şi va fi nu numai soaţa lui Enlil91, ci va şilocui împreună cu acesta în aşezarea sfântă Nippur, fiind îmbogăţită cu prerogativa de zeiţăa văzduhului, la fel ca şi el92 şi va fi chiar denumită „adevărata şi marea doamnă a cerului‖. Uneori, zeiţa Ninlil era considerată şi zeiţă a fertilităţii şi, în acest caz, i se spuneaMamma sau Mami, nume care, exact ca şi în limba română, semnifica „mamă‖. Mai târziu, zeiţa va primi şi alte nume, cum ar fi Ninħursag („Stăpâna temeliilordealurilor‖), sau Ninmah, precum şi alte atribuţii, fiind considerată zeiţă a văzduhului,precum şi a solului terestru, a pământului cultivabil. În ipostaza sa de Ninħursag, zeiţei i se dedicase un templu în Eridu, denumitEsagila. Caracteristici: ca simbol personal, zeiţa avea semnul Ω, plasat pe registrul superioral tiarei sau al fustei ei.93 Concluzia pe care o tragem este aceea că litera grecească omega,care este reprezentată prin semnul de mai sus, nu este deloc de origine grecească, ci, foarteprobabil, sumeriană, şi a fost transmisă mai departe prin tradiţie. Această consoartă a lui Enlil avea o relaţie specială cu regii din Sumer, despre carese zicea că „au fost alăptaţi de Ninħursag‖94. Despre zeiţa Ninlil/ Ninħursag se credea căeste mama tuturor fiinţelor. Aşadar, avem încă o zeiţă-mamă, la fel ca zeiţa Nammu, darsumerienii nu erau deranjaţi de aceste nepotriviri. Zeiţa Ninlil/ Ninħursag a dat naştere unor zei cum ar fi Uraş (diferită de zeiţa cuacelaşi nume), Ninurta, Işkur, Nisaba/Nidaba, Nergal, Nanna(-Sün), despre care vom vorbimai jos. Ninħursag, zeiţa-vultur cu cap de leu. Imagine de pe http://www.crystalinks.com/sumergods.html91 http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/section1/tr121.htm92 „Un adab adus zeiţei Ninlil‖: http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.4.24.1#93 Prin urmare, litera grecească omega, care este reprezentată prin semnul de mai sus, nu este deloc de originegrecească, ci, foarte probabil, sumeriană, care a fost transmisă mai departe prin tradiţie.94 Peoples of the Old Testament World, p. 24. 23

Friza de cupru înfăţişată mai sus are înălţimea de 1,07 m. Ea a fost găsită în templuldin Ubaid, fiind probabil confecţionată prin 2.500 î.e.n. Friza o reprezintă pe Ninħursag,zeiţa-vultur cu cap de leu, protejând doi cerbişori, care, în general, sunt priviţi capsihopompi şi a căror funcţie cultuală provine din neolitic sau chiar din mezoliticulsuperior şi joacă un rol notabil în simbolismul religiilor păgâne.95 8. Ninurta. Zeul Ninurta, imagine preluată de pe http://www.crystalinks.com/sumergods.html Iniţial, acest zeu avea vocaţia de zeu al agriculturii, fiind „fiul şi « adevăratulplugar » al marelui zeu sumerian Enlil‖96, şi i-a învăţat pe fermieri să pregătească şi săcultive pământul, se îngrijea de recolte. Apoi a devenit şi zeu al războiului, apărător alzeilor, luptând împotriva fiinţelor supranaturale care-i ameninţau pe zei şi bunăstareaUniversului (de exemplu, arhi-demonul Asag). El protejează Sumerul, războindu-se şiaruncând fulgere spre duşmani. Este posibil ca această tactică marţială să fie cea care, maitârziu, să fi stat la baza „înarmării‖ lui Zeus cu aceste fulgere, precum şi a lui Iupiter şiThor. „Regii se identificau cu Ninurta şi el era păstrătorul însemnelor lor regale.‖9795 A se vedea Alexander Hislop, The Two Babylons („Cele două Babiloane‖), Londra, Marea Britanie, 1858.96 Samuel N. Kramer, op. cit., p. 128.97 John H. Walton, op. cit., p. 337. 24

Eşumeşa, sanctuarul său principal, era la Nippur. Sub numele de Ningirsu, eraadorat în templul Eninnu din Girsu, precum şi în Lagaş. Acest zeu va fi preluat debabilonieni, apoi de asirieni, ca zeu al violenţei şi al războiului.98 9. Işkur. Acesta era zeul înaripat al furtunilor, al grindinii şi al trăsnetelor. Mai târziu, va fiomologat cu akkadianul Adad, un zeu mai binevoitor, care avea stăpânire şi peste ploaie şirâurile de munte, şi cu canaaneanul Hadad. Despre el se poate citi în Enmerkar şiStăpânitorul din Aratta, sau în Blestemarea cetăţii Agade, ambele în traducerea lui SamuelNoah Kramer. 10. Zeiţa Nisaba/Nidaba: „Doamna raţiilor de grâne”. În miturile timpurii, această divinitate avea în subordine grânele şi recolteleagricole. Într-o reprezentare găsită în cetatea Lagaş99, ea figura ca având păr deosebit debogat, fiind încoronată cu o tiară cu coarne şi susţinând un ştiulete în spic şi o semilună. Zeiţa Nisaba. Imagine preluată de pe http://www.goddessaday.com/mesopotamian/nisaba Mai târziu, urma să-şi extindă atribuţiile şi spre protejarea artei scrisului, amatematicii, astronomiei, arhitecturii100 şi, în general, a ştiinţelor. Ea calculează hotarelestatelor şi este zeiţa protectoare a scribilor, care o proslăvesc. În această ipostază, ea estereprezentată ca ţinând în mâna dreaptă un styl cu vârful plat, un instrument cu vârful căruiase făceau imprimările în tăbliţele de argilă umedă.98 „Ninurta‖ în Victor Kernbach, Dicţionar ..., p. 420.99 A se vedea şi http://en.wikipedia.org/wiki/Nisaba100 Mircea Eliade, citându-l pe E. Burrows, „Some Cosmological Patterns in Babylonian Religion‖, spune că„regele Gudea o vede în vis pe zeiţa Nidaba (aceasta îi arată un tablou pe care sunt înscrise stelele benefice)şi pe un zeu care îi revelează planul templului. Modelele templului şi cetăţii sunt, s-ar putea spune,« transcendentale », căci ele preexistă în Cer.‖ ICIR, p. 63. 25

Practic, ea este „Doamna raţiilor de grâne‖, adică atât a grânelor, cât şi a calculului. Sanctuarele ei (E-sagin) erau localizate în Ereş şi în Umma. 11. Zeul Nergal. Acest zeu este tot unul dintre copiii cuplului zeiesc Enlil – Ninlil. Era reprezentatca un bărbat voinic, frumos, dar care avea un aer straniu. Se pare că, iniţial, acest zeu,fusese un zeu astral, asociat cu Marte, fiind patronul amiezii, al solstiţiului de vară, alarşiţei şi focului solar. El personifica molimele, pustiirea şi războiul, având un caracterasemănător zeiţei infernale Ereşkigal, care-i devine soţie, dar are rang superior. Mai târziuakkadienii l-au denumit Irkalla, Infernul, iar asirienii Erra. Generalul său era Işum. Cultul său era oficiat în aşezarea Cutha101, iar astrul său reprezentativ era Marte. Nergal, după http://www.crystalinks.com/sumergods.html101 John H. Walton, op. cit., p. 337. 26

EXCURS CULTUROLOGIC URUK ŞI APARIŢIA SCRIERII, PASUL SPRE ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE Înainte de a aborda cetatea-stat Uruk şi panteonul său, trebuie să facem câtevaprecizări. În primul rând, aşezarea Uruk este una de referinţă, întrucât poate fi considerată cao „cumpănă a apelor‖ între aşezările săteşti şi cele urbane. O vom trece în revistăculturologic, examinând-o, aşadar, din unghiurile biblic, mitologic, antropologic, istoric,economic şi din unghiul de vedere al istoriei artei, văzând o dată în plus dezvoltarea arteimonumentale, fapt care semnifică relaţii noi între artă şi societate. Biblia evreiască, adică Tanaħ-ul, pare să spună că cel care a pus bazele civilizaţiei 102urbane , fiind eroul civilizator şi fondând în Sumer aşezările Babel, Erech (sumerianulUruk), Agade (Akkadu) şi Calneh, întemeind astfel o formaţiune pre-statalăsemnificativă, a fost Nimrod, războinicul puternic, marele tiran hamit descendent din Cuş.Aici în Sumer, sau, după cum îl denumeşte textul sacru, „Ș inear‖, 103 au avut locevenimentele din capitolele 10-11 din Genesa: 6 Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţrayim104, Put şi Canaan. 7 Fiii lui Cuş au fost: Seba, Havila, Sabta, Rama şi Sabteca. Fiii lui Rama au fost: Şeba şi Dedan. 8 Lui Cuş105 i s-a născut Nimrod; acesta a ajuns un om puternic pe Pământ. 9 El a fost un vânător puternic înaintea Domnului; de aceea se spune: „Ca Nimrod, vânător puternic înaintea Domnului.― 10 Primele centre ale regatului său au fost: Babel, Erec, Akkad şi Calne106, în ţara Şinar. 11 Din acea ţară, el s-a dus în Asur107 şi a construit Ninive, Rehobot-Ir, Calah 12 şi Resen, care este între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare108. Genesa, 10:6-12.109 Din punct de vedere mitologic, se susţine că aşezarea Uruk a fost întemeiată – saucel puţin ridicată la rang de oraş – de zeiţa Inanna, despre care vom scrie mai jos: la unmoment dat, zeiţa Inanna din Uruk/ Erech merge în Eridu şi-i cere lui Enki „darurile102 Termenul „civilizaţie‖ provine din latinescul civis, care înseamnă „cetate‖. Ca atare, este oarecumpleonastic să vorbim despre civilizaţie urbană, dar o vom face, totuşi.103 A se vedea şi Isaia, 11:11; Zaharia, 5:11. Ulterior, regiunea va fi denumită „Caldeea‖ (Ieremia, 50:10;Ezechiel, 16:29).104 10:6 Miţrayim înseamnă Două Egipturi, probabil cu referire la Egiptul de Sus şi cel de Jos; şi în v. 13.105 10:8 Nu acelaşi cu cel din vs. 6-7; probabil strămoşul cassiţilor, în Mesopotamia (vezi Gen. 2:13).106 10:10 Babilonia.107 10:11 Asiria.108 Cu toate acestea, Dumnezeu nu a lăsat ca rostirea finală privitoare la urbanitate să fie făcută de un păgân,ci a răscumpărat noţiunea prin Mesia, după cum se vede în Apocalipsa, 21:2,10-27; 22:14,19.109 10:11 Asiria.109 Versiunea Noua Traducere Română, disponibilă pe http://www.bibleserver.com 27

civilizaţiei‖, iar zeul acceptă să i le dea.110 Respectiva aşezare Uruk/Erech devine primuloraş din lume care merită această denumire – spune istoria mitologizată. Reprezentarea deplasării autorităţii monarhice înainte de Potop. http://en.wikipedia.org/wiki/File:Sumer3.jpg Cetatea Uruk/ Erech a avut conducători de frunte: în conformitate cu Lista regilorsumerieni, Meş-ki-ang-gaşer, fiul zeului Utu, a fost primul constructor al fortăreţei. El aîntemeiet prima dinastie, a domnit 324 de ani (o domnie fabulos de lungă), apoi a intrat înmare şi a dispărut. În jurul fortăreţei, fiul lui Meş-ki-ang-gaşer, Enmerkar111 a construit Unug/ Uruk şia fost regele acestuia timp de 420 de ani.110 Samuel Noah Kramer, op. cit., pp. 159-163. A se vedea şi p. 64 din SumerianMythology, de acelaşi autor, carte disponibilă pe http://www.sacred-texts.com/ane/sum/index.htm111 Enmerkar a fost zeu sau rege mitic sumerian, fiul zeului solar Utu şi fratele zeiţeiInanna. „Enmerkar‖, în Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, p. 168. A sevedea http://en.wikipedia.org/wiki/Enmerkar, precum şihttp://www.britannica.com/EBchecked/topic/188536/Enmerkar 28

Pornind de la terminaţia –kar, care înseamnă „vânător‖, precum şi de la alteelemente, David Rohl crede că Enmerkar ar fi una şi aceeaşi persoană cu Nimrod,puternicul vânător din Genesa 10. Lui Enmerkar la domnie i-au urmat păstorul Lugal-Banda, probabil pescarulDumuzid, ș i Ghilgameș 112, care este cel mai celebru erou al întregii literaturi sumeriene. Nu ştim în ce ani au avut loc aceste domnii şi faptele de vitejie ale suveranilor,întrucât personajele istorice ș i evenimentele au fost recuperate din compoziț iile literareș i nu din mărturii contemporane; în consecinț ă, este dificil să atribuim evenimentele unuianumit nivel arheologic al cetăț ilor Uruk, Aratta şi Kiş. În plus, la Uruk sau la Kiș aufost descoperite foarte puț ine mărturii din această perioadă. „Această epocă esteîntunecată, dar din ea răzbat ecouri slabe de fapte pătimaș e realizate de un popor tânăr ș iviguros.‖113 La sfârşitul mileniului al V-lea, cultura Ubaid evoluează, transformându-se în ceeace se numeşte „cultura Uruk‖ 114 (3.500 – 3.000 î.e.n.), sau chiar „fenomenul Uruk‖ 115 .Această cultură este extrem de importantă pe câteva planuri pe care le vom înfăţişa mai jos. Mai întâi de toate, dezvoltarea forţelor de producţie şi productivitatea muncii înagricultură a declanşat o serie de schimbări dramatice care au afectat întreaga civilizaţiestrăveche: sub aspect economic, o dată ce solul irigat şi arat devenise foarte productiv,indivizii au început să producă mai multă hrană decât consumau, fapt care îngăduiedemografiei să aibă o curbă ascendentă: pe la 3.500 î.e.n. aşezarea Uruk atinsese osuprafaţă de aproape 100 ha şi avea o populaţie cam de 20.000 locuitori, fiind de două orimai mare decât celelalte cetăţi-state sumeriene, iar prin anii 3.000, în faza Uruk IVA,cetatea se întindea pe o suprafaţă de 250 ha şi avea 30.000 – 50.000 locuitori.116 Migrarea spre oraş a diferitelor clanuri are efect asupra relaţiilor de familie şi areligiozităţii clanurilor. Mai concret, în aglomeraţia umană, relaţiile de rudenie tind să semai dilueze şi să piardă teren în favoarea relaţiilor de vecinătate, iar semnificaţiatotemurilor şi a zeilor gentilici este dizlocată şi înlocuită cu o divinitate tutelară alocuitorilor aşezării respective, sau cu un panteon al comunităţii. Existenţa hranei abundente a avut implicaţii pe încă un plan, cel profesional: uniidintre indivizi au început să petreacă în agricultură mai puţin timp – sau chiar deloc. Eidevin meşteşugari, de exemplu tăbăcari, olari117 etc.118, sau negustori, iar unii se integreazăca birocraţi în aparatul sacerdotal. Alţii îmbrăţişează cariera armelor, devenind oşteni deprofesie. „Masa amorfă a comunităţii se structurează, apărând categorii şi pături tot maibine individualizate.‖ Continuă apariţia însemnelor de rang/status: podoabe sau sceptre,precum şi securi sau pumnale rituale.112 Probabil prin anii 2.700 î.e.n.113 „Sumer, sumerieni‖, de D.J. Wiseman şi F.R. Steele, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (red. princ.), edit.Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei.114 Unii o denumesc „cultura Ur – Uruk‖.115 Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 19.116 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 52.117 „Ceramica lucrată cu mâna face loc celei lucrate la roata înceată. Mai simplă ca decor, ea dovedeşte osporire a capacităţii de producţie a meşteşugarilor locali.‖ Emil Condurachi, în Samuel Noah Kramer, Istoriaîncepe la Sumer, p. 10.118 În Uruk este foarte posibil să fi existat chiar şi o topitorie, vezi Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 24. 29

O dată ce comunitatea acceptă tot mai uşor un panteon local, se continuă activitateade construire a templelor monumentale şi deservirea lor de către aparatul sacerdotal. Noua orânduire a societăţii devine tot mai sofisticată şi, pentru necesităţileadministraţiei, prin 3.500 î.e.n. este inventat un tip de proto-scriere, cu caracterepictografice. Ea avea un caracter rebusistic şi apare ca o simplă strângere de date de genulregistrelor de socoteli şi de venituri ale templelor, dar după vreo trei secole se va trece lascrierea cuneiformă, iar pe tăbliţe vor fi scrise şi creaţii literare. Practic, aceasta este perioada pe care o putem puncta ca fiind pasul decisiv sprecivilizaţie: încetează forma socială de comună primitivă, care ţinea de preistorie, şi se trecela cetatea-stat, care ţine de istorie. În perioada Djemdet Nasr (3.100 – 2.900 î.e.n.) oraşul Uruk se întindea pe osuprafaţă de cca. 500 ha şi avea o populaţie probabilă de peste 60.000, poate chiar 80.000locuitori, fiind centrul unui întins teritoriu rural. Cu toate acestea, nu suprafaţa sau numărulsău de locuitori îl recomandă ca oraş ci, după cum observă Alexandru Diaconescu, relaţiileadministrative, politice, militare şi de schimb: Oraşul Uruk (…) era centrul unui întins teritoriu rural. O parte din locuitorii săi se ocupau în continuare de agricultură, cultivând terenurile din vecinătatea oraşului, dar restul teritoriului agricol era pus în valoare de o sumedenie de mici aşezări rurale. Dacă oraşul beneficia de hrana produsă de teritoriul său rural, la rândul său el îl aproviziona cu produse meşteşugăreşti, precum şi cu produse agricole complementare, căci el era un centru de schimb şi de redistribuire a alimentelor: ţăranii trimiteau către templu produsul lor şi primeau în schimb toate celelalte produse necesare traiului. În concluzie: o aşezare urbană nu constituie doar o mare concentraţie demografică, ci, spre deosebire de sat, care este mono-funcţional şi suficient sieşi, oraşul exercită o serie de funcţii productive, de schimb şi redistribuire, (fiind, deci, pluri-funcţional) şi exercitându-şi totodată autoritatea administrativ-politică asupra unei întinse regiuni din jur. Într-un cuvânt, îl putem defini ca aşezare urbană numai prin raportarea sa la lumea rurală înconjurătoare.119 Iar mai târziu profesorul conchidea: Societatea sumeriană nu era nicidecum scindată în „clase antagoniste‖ şi de aceea, pe drept cuvânt, orânduirea primelor oraşe-stat a fost caracterizată drept „comunism teocratic‖. Comunism, pentru că nu există proprietate clară asupra pământurilor şi „munca voluntară‖ e prestată de toată lumea; teocratic, pentru că întreaga viaţă social-politică era dirijată de către clasa sacerdotală în formare (…) Apariţia oraşului-stat a fost rezultatul unui îndelungat proces (desfăşurat pe parcursul mai multor milenii) la capătul căruia societatea nu s-a „scindat‖, ci s-a „structurat‖ într-un mod superior, fiecare grup şi categorie definindu-şi statutul social în funcţie de rolul jucat. Statul nu poate fi deci categorisit (aşa cum o făcea Lenin) drept „un instrument de dominare al unei clase îndreptat împotriva celorlalte clase şi pături sociale‖, ci este o formă superioară, mai complexă de organizare a societăţii cu scopul coordonării activităţilor de interes public. Conducerea societăţii înseamnă politică, iar statul reprezintă o nouă formă119 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 56. 30

de organizare politică, incompatibilă cu orânduirea gentilică, căci el înlocuieşte relaţiile de sânge cu „cetăţenia‖.120 Mai adăugăm doar faptul că, prin anii 2.700 î.e.n., Ghilgameş, faimosul erou denumele căruia se leagă celebra Epopee, a fortificat aşezarea, obligându-şi concetăţeniisupuşi să împrejmuiască oraşul cu un zid de apărare121. Religiozitatea cetăţii-templu Uruk: lăcaşuri de cult, mitologie, sacerdoţiu Cetatea Uruk şi cultura edificată de ea sunt de maximă importanţă şi din punctul devedere al religiozităţii efective. În primul rând, sesizăm faptul că valoarea religioasă şi funcţională a zeilor gentilicişi a totemurilor clanului aproape a dispărut, ei fiind înlocuiţi de panteonul comunităţii. În al doilea rând, tăbliţele de lut descoperite în templu, sau, altfel spus, registrelerespective arată că zeul tutelar era considerat a fi stăpânul întregului pământ al oraşului-statrespectiv, iar dreptul său se suprapune peste drepturile familiilor care aveau pământ. Iarreprezentanţii vizibili ai zeului tutelar (adică aparatul sacerdotal) îşi asumaseră funcţia deorganizator al întregii vieţi economice: Din tăbliţe rezultă că templele aveau şi terenuri direct administrate de ele, care erau lucrate prin contribuţia comună a locuitorilor, sau erau date în arendă, dar dirijau şi producţia pe restul pământului aparţinând oraşului-stat respectiv. Meşteşugarii locuiau şi lucrau de obicei pe lângă templu, acesta procurându-le materia primă (uneori, de la mari distanţe, asemenea materialelor de construcţie, piatra şi lemnul lipsind din Mesopotamia) şi retribuindu-i în produse agricole. Templul îndeplinea, astfel, şi rolul de redistribuitor al avuţiei sociale. Dar templul nu gospodărea doar propria-i avere, ci dirija şi activităţile de interes comun, cum ar fi întreţinerea canalelor sau operaţiunile militare. Nu întâmplător deci, pentru caracterizarea acestei perioade se foloseşte termenul de „oraş-templu‖ (Tempelstadt), căci autoritatea sanctuarului se confundă cu cea publică.122 Iar Constantin Daniel şi Ion Acsan confirmă: Templul ajunge la sumerieni centrul existenţei, în jurul lui gravitând întreaga viaţă economică, socială şi politică a statului-oraş. Aici se dezvoltă scrierea, care mai târziu devine cuneiformă, slujind la înregistrarea tuturor mărfurilor, bunurilor şi a convenţiilor comerciale.123 În al treilea rând, aparatul sacerdotal, adică preoţii, specialiştii sacrului şicoordonatorii activităţilor comunitare.120 Ibid., p. 59.121 Jean Deshayes, op. cit., vol. al III-lea, pp. 273-276.122 Alexandru Diaconescu, op. cit., p. 58.123 Constantin Daniel şi Ion Acsan, op. cit., pp. 5,6. 31

Stela din bazalt de mai jos îl reprezintă pe patesi, regele-preot, la vânătoare de lei.În registrul superior el înfruntă leul cu lancea, iar în cel inferior a rănit un prim leu cu treisăgeţi, dar urmează să-l omoare şi pe al doilea, mai puţin vizibil. Dincolo de valoarea artistică şi arheologică pe care o are această lespede (stelă),trebuie înţeles simbolismul său: ucigând o fiară redutabilă, acest patesi, rege-preotsumerian, se identifică ritualic cu zeul cosmizator care omoară monstrul primordial, desprecare vom vorbi într-o lucrare viitoare. Stela de bazalt din Uruk, înălţime 78 cm. http://www.baghdadmuseum.org/treasures/p15.htm Reconstrucţia Templului Alb din faza a III-a a Uruk-ului (perioada Djemdet Nasr, 3.100 – 2.900 î.e.n.) Platforma este gigantică, având 13 m înălţime, iar templul efectiv avea 22 x 17 m. http://www.bloganavazquez.com 32

De-asemenea, în această perioadă apare şi personalul administrativ – o forţă demuncă relativ calificată – care îngroaşă rândurile preoţimii. Începând cu faza Uruk IV B(3.200 – 3.100) preoţii şi personalul apropiat lor edifică construcţii monumentale: în cazulde faţă ne referim concret la ansamblul de sanctuare Eanna, unde se afla cel mai importanttemplu dedicat zeiţei Inanna. Tot în tagma preoţimii trebuie trecute şi hierodulele, prostituatele „sacre‖ de latemplele dedicate zeiţei Inanna, zeiţă a fertilităţii, despre care vom vorbi puț in mai jos,precum şi magicienii. Acum mai adăugăm doar că în această cetate-stat Uruk exista şi un turn-templu, unzigurat, edificat de faimosul rege Ghilgameş şi închinat zeului uranian An, Cerul, daracesta este foarte puţin explorat.124 12. Nanna(-Sün), Zeul-Lună şi cetatea-stat Ur. a. Istoria cetăţii-stat Ur Numele acestei cetăţi-stat se traduce prin „cuptor de foc‖, şi ea era situată pe fluviulEufrat, la 14 km sud de Masiriyeh sau la 350 km sud-est de Bagdad, în Tell el-Muqayyardin sudul Iraq-ului de astăzi.125 Această aşezare care, împreună cu cetăţile Uruk/Erech şi Kiş a fost o metropolăimportantă pentru civilizaţia mesopotamiană, a fost întemeiată probabil în faza de mijloc aepocii Ubaid, prin anii 4.300 î.e.n. Este posibil să fi fost plasată direct pe stratul aluvionarprovenit de la Potopul menţionat în cartea Genesa şi în Epopeea lui Ghilgameş. În oricecaz, în timpul întemeierii sale, oraşul era pe coastă, la revărsarea fluviului Eufrat în GolfulPersic. Iniţial, viaţa cetăţenilor era condusă prin intermediul unui sistem teocratic, dar întimp s-a instaurat regalitatea. Mai întâi a existat o „perioadă pre-dinastică (sfârşitulmileniului al IV-lea şi începutul mileniului al III-lea, care corespunde începutuluicivilizaţiei propriu-zis urbane din Mesopotamia. (…) Prima perioadă de înflorire a Ur-uluise situează în faza finală a epocii sumeriene arhaice (Proto-dinasticul III A, între 2.600 şi2.500).‖126 Din punct de vedere arheologic, primul lugal, deci rege, atestat, este Meskalamdug.Lui i-a urmat la domnie fiul său, Akalamdug, care, la rândul său, a fost urmat deMeș anepada. În conformitate cu Listele regilor sumerieni, Meș anepada l-ar fi învins peLugal-Kildu din Uruk şi se pare că şi-a supus oraşul Kiş. Acest Meşanepada eracontemporan cu Eannatum din cetatea Lagaş, dar domniile acestor regi corespund,cronologic, cu începutul dinastiei din Lagaş, de la Ur-Nanşe la Eannatum. Din acele timpuri îndepărtate (anii 2.900 – 2.500 î.e.n.) care se includ în perioadaclasică a Sumerului, au fost descoperite morminte regale fabulos de bogate, conţinândmetale preţioase, pietre semi-preţioase, tiare, vase, cupe deosebite.124 Marc Van De Mieroop, op. cit., p. 25.125 A se vedea harta de la p. 1.126 Jean Deshayes, op. cit., vol. al III-lea, p. 269. 33

Tăbliţele dezgropate indică activităţi comerciale înfloritoare, la care se adaugăvămuirea tuturor corăbiilor care aduceau mărfuri în Mesopotamia şi care trebuiau să treacăprin Ur. Reconstrucţia unei tiare şi a unei salbe purtate de o prinţesă sumeriană, descoperite într-un mormânt regal. Despre coarnele tiarei şi florile terminale vom trata într-o altă lucrare privind religiile păgâne în antichitate. Imagine preluată din http://en.wikipedia.org/wiki/Sumer „Stindardul‖ bătăliei din Ur, artefact datat din anii 2.600 – 2.400 î.e.n. Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Standard_of_Ur 34

Imperiul deţinut de cea de-a III-a dinastie din Ur http://en.wikipedia.org/wiki/File:Map_of_Ur_III.svg Prin anii 2003, cetatea-stat Ur avea deja o vechime de 2.300 de ani, era, poate, celmai populat oraş din lume, atingând, probabil, 65.000 de locuitori127, iar prosperitatea saajunsese la apogeu. În acel an, năvălitori elamiţi, veniţi din ţinutul deluros din împrejurimi,l-au capturat pe regele domnitor Ibbi-Sin din dinastia a III-a şi au nimicit splendoareacetăţii. Mai târziu, zona a intrat în jurisdicţia Isinului, a Larsei şi a Babilonului. Cetateaşi-a regăsit o parte din importanţa sacrală atunci când mama regelui Nabonidus (556-539î.e.n.), copiind gestul Enheduannei, a devenit mare preoteasă a zeului Sin. Decadenţa definitivă a oraşului a avut loc în epoca ahemenizilor.128 b. Religiozitatea cetăţii-stat Ur: sacerdoţiu, construcţii Prin anul 2112 î.e.n., regele Ur-Nammu (2112 – 2095 î.e.n.)129, un faimos legiuitor,fondează prospera dinastie a III-a din Ur (2112 – 2004). Acest monarh pretindea că însuşi Nanna(r), Zeul-Lună, divinitatea tutelară a Ur-ului l-ar fi învestit ca rege. Pentru a-şi arăta recunoştinţa faţă de Zeul-Lună (dar şi din alteraţiuni, de stat), în sanctuarul E-giş-şir-gal, regele construieşte zeului Nanna un turn-127 A se vedea http://geography.about.com/library/weekly/aa011201a.htm128 Jean Deshayes, op. cit., p. 271.129 Alte date arată 2119/2055 – 2004/1940. 35

templu, un zigurat în trei platforme terasate, cu baza de 64 x 46 metri şi o înălţime de 20metri.130 Marele zigurat din Ur se numea E-temen-nigur(u), „Construcţia ale cărei temeliiinspiră groază‖. Marele zigurat din Ur, E-temen-nigur(u), „Construcţia ale cărei temelii inspiră groază‖. Imagine preluată din http://en.wikipedia.org/wiki/Great_Ziggurat_of_Ur În perioada Dinastiei a III-a din Ur, aparatul sacerdotal din Ur era imens, ajungândla 62 de preoţi-bocitori şi la 180 de vocalişti şi de instrumentişti.131 Într-o lucrare viitoarevom trata mai pe larg cultele instituite în „Semiluna Fertilă‖, inclusiv religiozitateacomunitară, sacerdoţiul, praznicele etc. Cel mai faimos personaj sacerdotal din cetatea Ur a fost prinţesa şi marea preoteasăEnheduanna, fiica marelui rege Sargon I, prima autoare al cărei nume este păstrat înliteratura universală.132130 Glenn S. Holland, Gods in the Desert: Religions of the Ancient Near East, Rowan and LittlefieldPublishers, Lanham, Maryland, USA, 2010, p. 102.131 http://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_religion132 Pentru o discuţie despre acest personaj, a se vedea articolul privind literatura sumeriană. 36

c. Nanna(-Sün), Zeul-Lună şi familia sa. Cine era Zeul Nanna(-Sün), căruia i se făcuse parte de o onoare atât de măreaţă? Elera una dintre progeniturile cuplului Enlil şi Ninlil. Mai târziu semiţii îl vor denumi doarSin133, Zeul-Lună, sau chiar Naramsit, adică „Zeul ieşind strălucitor, Lumina ce se înalţă‖.Acesta era unul dintre cei şapte „zei ai sorţii‖, care decideau destinele oamenilor. Enlil îl învesteşte pe Nanna(-Sün), Zeul-Lună, cu prerogativele regalităţii, iar acestaîntemeiază aşezarea Ur, care va deveni o măreaţă cetate-stat. Nanna(-Sün), deci, devinezeul tutelar al acestei cetăţi-stat, domnind din sanctuarul E-giş-şir-gal. Luna este aceea care indica şi luna calendaristică, determinată de fazele astruluiselenar: lună nouă, primul pătrar, lună plină, ultimul pătrar. De obicei, Zeul-Lună era reprezentat ca un individ cu o barbă până la brâu, tronând,având în mâini însemnele regale ale sceptrului şi toiagului, şi pe cap având o tiară cu patruperechi de coarne, sub care era semiluna, „barca cea curată a cerului‖. În fiecare seară,Nanna(-Sün) urca în barcă şi naviga pe cer, pentru ca, spre dimineaţă, să coboare în Infern,pentru a stabili timpul şi acolo. Chiar mai mult, un imn sumerian închinat lui (probabil răspândit în toatăMesopotamia) glăsuia: Întâiul dintre toţi, cel puternic, Căruia nici un zeu nu-i scrutează inima necuprinsă, Iute-alergător, cu genunchi neobosiţi, Care le deschide zeilor, fraţilor săi, drumul! Imnul de mai sus sugerează că Luna călăuzeşte pe cer constelaţiile, care suntimaginile vizibile ale zeilor. Dar aceste constelaţii aveau şi importante semnificaţiiastrologice. Iniţial, în triada zeilor astrali, Luna era astrul major şi avea o valoare oracularăsuperioară Soarelui (zeul Utu) şi planetei Venus, simbol al zeiţei Inanna. Caracteristici: simbolul numeric al lui Nanna(-Sün), Zeul-Lună, era 30, numărulzilelor convenţionale ale unei luni134, iar reprezentarea sa simbolică, în general, era cea detaur înaripat135. 13. Zeiţa Ningal. Soţia lui Nanna(-Sün) era Ningal, „Marea doamnă‖, zeiţa trestiilor, care i-a născutpe Utu, Zeul-Soare, pe Ereşkigal, zeiţa Infernului, şi pe Inanna, simbolizată de astrulVenus. Ningal coabita cu soţul ei în templul din cetatea-stat Ur. 14. Zeul Utu. Utu era Zeul-Soare, căruia, mai târziu, akkadienii i-au dat numele Şamaş, apropiatde ebraicul şemeş, care înseamnă tot „soare‖ (dar şi „serv‖).133 http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.4.13.01#134 „Nannar‖ şi „Sin‖, în Victor Kernbach, Dicţionar..., pp. 414 şi 542.135 http://en.wikipedia.org/wiki/Sin_(mythology) 37

Acest zeu îşi mână zilnic carul: în timpul zilei, el aleargă pe cer, iar în timpulnopţii, în Infern, decizând soarta celor morţi. Întrucât arunca lumină pe Pământ şi făcea ca toate lucrurile să fie vizibile, Utu era şi zeul adevărului şi al dreptăţii, implicat în treburile omeneşti, în general ca binefăcător. Consoarta lui Utu era Şerida (în akkadiană, Aya), zeiţa luminii. Şerida era şi zeiţa fertilităţii şi a iubirii sexuale, poate datorită frumuseţii inerente a luminii, sau poate datorită rolului pe care lumina soarelui îl joacă în acţiunea de a face pământul să fie fertil. Copiii lui Utu şi ai Şeridei erau zeiţa Kittu („Adevărul‖) şi zeul Mişaru („Dreptatea‖).136 Utu, Zeul-Soare, imagine preluată de pe http://www.crystalinks.com/sumergods.html După cum scriam mai sus, în Lista regilor sumerieni se consemnează că zeul solarUtu ar fi avut un fiu, Meş-ki-ang-gaşer, care a construit o fortăreaţă, în jurul căreiaEnmerkar, fiul său, a durat cetatea Unug/ Uruk. În unele tradiţii, nu Enki şi Damgalnuna i-au dat naştere lui Marduk/Merodach, ciUtu: Marduk semnifică „tăuraşul lui Utu/soarele‖.137 Cultul zeului solar Utu, apărător al celor nevoiaşi şi năpăstuiţi, era în Sippar şi 138Larsa.136 Glenn S. Holland, op. cit., p. 115.137 http://en.wikipedia.org/wiki/Utu. A se vedea şi „Utu‖, în Victor Kernbach, op. cit., p. 611.138 John H. Walton, op. cit., p. 336. 38

15. Zeiţa Ereşkigal. Aceasta era fiica Zeului-Lună, Nanna(-Sün) şi a zeiţei Ningal. Ea este „Doamnamarelui pământ‖, suverana regiunii Irkalla, Tărâmul Subpământean sau Infernul, o zeiţă„cumplită, nedreaptă şi necruţătoare, necunoscând mila sau dragostea.‖ În concepţiaîntregii Mesopotamii, ea era „deopotrivă spaima oamenilor şi a zeilor‖.139 Primul ei soţ fusese Gugal-ana, „Taurul lui An/Cerul‖. Când regele-erou Ghilgameşa refuzat avansurile zeiţei Inanna, Gugal-ana a fost trimis să-l pedepsească, dar Ghilgameşşi Enkidu l-au ucis şi l-au dezmembrat140, iar Ereşkigal a devenit văduvă. Aparent, maitârziu zeiţa Inanna va coborî în Infern pentru a o compătimi pe Ereşkigal. Din punct de vedere calendaristic şi astral, Gugal-ana a fost asociat cu zodiaTaurus, iar Ghilgameş cu soarele. Anul Nou sumerian, Akitu, cădea primăvara, în lunaNissanu, când începea anul agricol şi se semăna orzul, iar când soarele începea săstrălucească mai tare, „omora‖ Taurul ceresc, trecându-l în obscuritate. Mai târziu Ereşkigal ajunge să se recăsătorească cu Nergal care, fiind frate cuNanna(-Sün), tatăl ei, este şi unchiul ei. În urma căsătoriei lui Nergal cu Ereşkigal, se poatespune că forţele active ale molimelor, pustiirii şi războiului se unesc cu forţele mai pasiveale morţii.141 O altă fiică a lui Nanna(-Sün), zeul Lunii, era Inanna, despre care vom scrie maitârziu. 16. Zeul Ninigi(şz)zida. Pentru a recepta mai corect importanţa acestui zeu sumerian, trebuie să facem unscurt excurs privitor la şerpi şi la închinarea la şerpi în Orientul Apropiat Antic. Mesopotamienii şi semiţii antici credeau că şerpii sunt nemuritori, pentru că aceştiaîşi puteau schimba pielea la nesfârşit, apărând totdeauna tineri şi înveşmântaţi diferit defiecare dată. Acest aspect este bine surprins de Epopeea lui Ghilgameş, de exemplu, care-lzugrăveşte pe protagonist plonjând în fundul mării, culegând planta care redă tinereţea şirevenind la suprafaţă. Pe drum, eroul găseşte un izvor, se pregăteşte să se scalde şi, în acesttimp, atras de mireasma plantei, un şarpe iese din apă, o mănâncă şi îşi schimbă pielea.Într-o notă de subsol, Mircea Eliade scria: „E vorba de o temă folclorică bine cunoscută:despuindu-se de pielea sa cea veche, şarpele îşi înnoieşte viaţa.‖142139 „Ereshkigal‖, în Victor Kernbach, op. cit., p. 171.140 http://en.wikipedia.org/wiki/Gugalana141 Glenn S. Holland, op. cit., p. 162.142 Mircea Eliade, nota de subsol 49 de la pagina 83 din ICIR. 39

Imaginea de mai sus este preluată din Joseph Campbell,The Masks of God – Occidental Mythology, Penguin Books, New York, USA, 1991, p. 11. Ea reproduce imaginea de pe un cilindru-sigiliu akkadian din anii 2.200 î.e.n., care îlreprezintă pe Stăpânul-şarpe întronat. Închinătorul este adus înaintea Stăpânitorului-şarpe de altă zeitate încoronată şi este urmat de un slujitor zeiesc de pe capul căruia atârnă un şarpe şi care poartă o vadră. Stăpânitorul-şarpe întinde închinătorului o cupă deasupra căreia figurează luna, sursa apelor vieţii. Închinătorul va bea din cupa nemuririi şi se va împărtăşi din nemurire. În dorinţa de a avea şi de păstra viaţa, convingerea că şerpii sunt nemuritori i-acălăuzit pe orientali spre ofiolatrie, adică spre închinarea la şerpi, convingere care a roditspornic în lumea greco-latină şi în gnosticismul ofit. Astfel, în ţinutul Canaan ofiolatria era bine-întemeiată încă din Epoca bronzului,adică anterior intrării israeliţilor în regiune; arheologii au descoperit în straturi pre-israeliteaparţinând acestei epoci obiecte cultuale reprezentând şerpi: două asemenea obiecte înMeggido, unul în Gezer, unul în sanctum sanctorum-ul tempului din zona H din Haţor şidouă în Siħem. Merrill F. Unger notează: Brutalitatea, pofta şi abandonul existente în mitologia canaaneană sunt mult mai rele decât oriunde altundeva în Orientul acelor vremuri, iar caracteristica uluitoare a zeităţilor canaaneene, aceea că nu au câtuşi de puţin caracter moral, trebuie să fi produs cele mai rele trăsături de caracter în adepţii lor şi să fi determinat cele mai demoralizatoare practici ale vremii, cum ar fi prostituţia sacră, sacrificiile de copii şi închinarea la şerpi.143 În regiunea înconjurătoare cultul şerpilor era figurat şi în alte culturi. Un sanctuarhittit din perioada târzie a Epocii bronzului conţinea statuia de bronz a unui zeu care, într-omână ţinea un şarpe, iar în cealaltă un toiag. În Babilonul secolului al VI-lea î.e.n. opereche de şerpi de bronz flancau fiecare din cele patru uşi ale templului din Esagila. LaAnul Nou babilonian, preotul trebuia să încredinţeze unui sculptor în lemn, unui lucrător înmetal şi unui orfevrier sarcina de a lucra două chipuri, dintre care unul să ţină în mânastângă un şarpe de cedru, în timp ce îşi ridică mâna dreaptă spre zeul Nabu, iar din tell-ulde la Tepe Gawra au fost dezgropaţi cel puţin 17 şerpi de bronz asirieni, din perioadatimpurie a Epocii bronzului.144 Revenim acum la zeul sumerian Ninigi(şz)zida, patron al aşezării Gişbanda, lângăcetatea-stat Ur. Nu se ştie precis care sunt divinităţile care-i erau părinţi: ca tată este posibilsă-l fi avut pe Ereşkigal145, iar ca mamă pe Ningir(id)da, iar soţia sa era (Nin)Azimua,nume care se traduce prin „Ramură crescută desăvârşit‖.146 Numele „Ninigi(şz)zida‖ se traduce drept „Stăpânul pomului roditor‖. Însă, atuncicând vorbim despre pom, trebuie neapărat să includem în imagine şi rădăcinile sale, lungi,143 Merrill F. Unger, Archaeology and the Old Testament, Zondervan Publishing House, Grand Rapids,Michigan, USA, fifth printing, 1963, p. 175.144 http://en.wikipedia.org/wiki/Snake_worship145 Ereşkigal era zeiţa infernului, o divinitate de gen feminin, dar metamorfoza unei zeiţe în zeu mai apare şiîn alte cazuri, a se vedea Iştar barbata.146 După http://www.britannica.com/EBchecked/topic/415722/Ningishzida 40

contorsionate, înfipte în adâncimile pământului. Probabil datorită acestui sistem rădăcinosa fost stabilit un sistem de conexiuni cu caracterul subpământean, infernal, al zeuluiNinigi(şz)zida... Potrivit mitului Ghilgameş, Enkidu şi Infernul, Ninigi(şz)zida esteîncolăcit printre rădăcinile Arborelui Lumii, care este pomul din centrul Universului, axismundi. Or, în această ipostază de şarpe mare, balaur sau dragon, încolăcit printre rădăcinileArborelui Lumii, el este un zeu al vitalităţii147: are puterea de a extrage viaţă din pământ,face să rodească natura, poate vindeca oameni. De fapt, chiar există un personaj faimoscare afirma că ar fi fost vindecat de zeul Ninigi(şz)zida este Gudea, guvernator al Lagaş-ului în secolul al XXI-lea î.e.n. Uneori, Ninigi(şz)zida, zeul-şarpe 148 „Stăpân al pomului roditor‖, balaurul saudragonul, mai era figurat şi ca taur, simbol al forţei şi fertilităţii. O reprezentare a zeului Ninigi(şz)zida din umerii căruia cresc două capete de şerpi. Aici, zeul îl duce pe guvernatorul Gudea în faţa zeului Enki/Éa. În spatele lui Gudea este zeul Dumuzi. Imagine preluată de pehttp://images.search.yahoo.com/search/images?_adv_prop=image&fr=mkg030&va=ningis hzida Fiind vindecat, guvernatorul Gudea îi dedică zeului un vas pentru libaţii (a se vedeamai jos). Acest vas, de steatit verde, a fost depus de guvernator în templul dedicat luiNinigi(şz)zida, şarpele-vindecător, în cetatea Lagaş.147 René Guénon ne dă dreptate, apelând la limba caldeeană şi arabă: „caldeenii aveau un singur cuvântpentru viaţă şi şarpe‖; „simbolismul şarpelui este legat de însăşi ideea de viaţă; în arabă, şarpele este el-hayyah, iar viaţa el-hayat.‖ A se vedea articolul „Şarpe‖, în Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar desimboluri, vol. al III-lea, edit. Artemis, Bucureşti, trad. L. Zoicaş et al., p. 299.148 A se vedea şi constelaţia Hydra. 41

Imagine de pe vasul pe care Gudea, guvernatorul cetăţii Lagaş, l-a dăruit zeului Ninigi(şz)zida. Zeul este prezentat aici ca axis mundi, fiind chiar toiagul sau trunchiul de copac în jurul căruia se încolăcesc cei doi şerpi, aflaţi în compania a doi dragoni sau grifoni afrontaţi. Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Serpent_(symbolism) Balaurul copulează cu Zertur, al cărei nume se traduce prin „Tânăra fecioară‖.Fecioara va naşte un fiu, un copil de parte bărbătească: numele său va fi Dumu-zid-abzu,„Fiul Credincios al Oceanului Subpământean (de apă proaspătă)‖, căruia i se va mai spuneşi Dumuzi, „Tânărul neprihănit/drept‖. Ninigi(şz)zida şi Dumuzi vor fi consideraţi zei ai vegetaţiei care rodeşte din pământşi, de-asemenea, vor alcătui o pereche de paznici ai porţilor cereşti. 149 Astfel, în ipostaza sade portar, zeul îl prefigurează pe zeul Janus bifrons, Ianus cel cu două feţe, zeul bifacialcare, aflat în Cer, deschidea şi închidea porţile rugăciunilor pe care oamenii le adresauzeilor, dar care era aflat şi în Infern şi permitea sau refuza intrarea acolo. În liturghii sumeriene târzii, lui Dumuzi i se va spune şi Nin-azu, adică „Domnulvindecării‖ şi Sataran – „Zeiţa Şarpe‖. Din punctul nostru de vedere, foarte interesant este un alt titlu liturgic dat luiDumuzi: Ama-uşumgal-anna: ama înseamnă „mamă‖; uşumgal înseamnă „şarpe mare,balaur, dragon‖, iar anna are ca rădăcină an, cerul. Ama-uşumgal-anna care se traduce ca„Mama-Balaur a Cerului‖.150 În operele literare ulterioare, se vorbeşte mult mai puţin de Ninigi(şz)zida, zeul-şarpe, „Stăpân al pomului roditor‖, al cărui caracter reptilian este mai evident, şi sevorbeşte mai mult de Dumuzi/Tammuz, în ipostaza sa de reprezentant masculin alfertilităţii, de vindecător.149 A se vedea „Gizzida‖, în Victor Kernbach, op. cit., p. 205, precum şi „Adapa‖, traducere de E.A. Speiser,relatarea B, descoperită în arhivele de la El-Amarna, stihurile 20-46, p. 75, în The Ancient Near East – AnAnthology of Texts and Pictures.150 Wm. Albright, op. cit., p. 193. Am văzut mai sus faptul că zeităţile sumeriene puteau fi hermafrodite. 42

Mai târziu, acest personaj Dumuzi, păstor divin, dar muritor, va trece şi în alteculturi, integral sau în anumite ipostaze, fiind denumit Tammuz în Mesopotamia, Osiris înEgipt, Adonis în Siria şi în lumea elenistă de mai târziu, Attis în Asia Mică, Bachus şiIanus în lumea romană. 151 De pildă, în Ezechiel, 8:14, israelitele, păgânizate, îi aducînchinare în cadrul ritualului anual denumit taklimtu. „Această tendinţă de a înmănunchiapersonaje selectate se datorează clar calităţii dramatice a ciclurilor (agricole, n.ns.) dinchestiune, care aveau tendinţa de a se răspândi şi de a înlătura sau absorbi pe toţi rivalii.‖152 Ninigi(şz)zida, zeul-şarpe, „Stăpân al pomului roditor‖, precum şi toiagul sautrunchiul de copac, axis mundi, a fost ulterior preluat şi de alte culturi, fiind valorizat dreptAsklepios, Şarpele vindecător epidaurian, şi apărând în ipostaza de „Toiag al luiAsklepios153‖. Toiagul lui Asklepios, imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Rod_of_Asclepius Toiagul lui Asklepios, suprapus pe Steaua vieţii. Imagine preluată de pe http://en.wikipedia.org/wiki/Serpent_(symbolism)151 Să nu uităm să menţionăm şi ipostaza sa de Teitan/Satan.152 Wm. Albright, op. cit., p. 195.153 Într-o notă de subsol din cartea sa, The Two Babylons, publicată în Londra în 1858, înainte de mariledescoperiri arheologice şi istorice ale civilizaţiei sumeriene, reverendul Alexander Hislop scrie: „Aish-shkul-ape provine din aish, « bărbat »; shkul, « a instrui »; şi afe sau ape, « şarpe ». Forma grecească a numelui,Asklepios, semnifică pur şi simplu « şarpele care instruieşte » şi provine din a, articol hotărât, skl, « a daînvăţătură » şi hefi, « un şarpe », termenii caldeeni fiind astfel modificaţi în Egipt.‖ 43

Şarpele Glykon, imagine preluată de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Glykon Probabil că la acest şarpe Glykon se închinau adepţii gnosticismului ofit154 din spaţiul pontic, în dorinţa de a obţine stări de conştienţă modificată şi extinsă, „iluminarea‖ gnostică, cunoaşterea totală, chiar şi cea ocultă, şi cu orice preţ. 17. Zeiţa Inanna/ Iştar155. Eminentul sumerolog Samuel Noah Kramer a denumit-o pe zeiţa Inanna/Iştar drepto „divinitate capricioasă cu patimi nestăpânite‖. Această zeiţă cruda şi nepăsătoarea estefiica lui Nanna (-Sün), zeul Lunii, şi este cea mai importantă divinitate feminină apanteonului sumerian. I se mai spunea şi „Regina cerului‖. Iniț ial, ea fusese zeiţa fertilităţii şi a sexualităţii sălbatice, fiind, simultan, MareaCurvă şi Fecioara:156 Ea157 este înveşmântată cu plăcere şi dragoste. Ea este încărcată de vioiciune, şarm şi voluptate. Iştar este înveşmântată cu plăcere şi dragoste. Ea este încărcată de vioiciune, şarm şi voluptate. Pe buze are dulceaţă şi viaţa este în gura ei. Ea este glorioasă; văluri sunt puse pe capul ei. Chipul ei este frumos şi ochii ei – scânteietori.158154 A se vedea http://ro.wikipedia.org/wiki/Gnosticism155 Omologarea zeiţei sumeriene Inanna cu akkadiana Iştar pare să fi fost o mişcare politică, prin care SargonI dorea să consolideze şi chiar să sporească puterile fiicei sale, Enheduanna, prinţesă, mare-preoteasă şiînzestrată poetesă. A se vedea Tammi J. Schneider, op. cit., p. 60.156 Jean Deshayes, op. cit., vol. al II-lea, p. 45.157 Zeiţa Inanna, n. ns.158 „Hymn to Ishtar‖, trad. Ferris J. Stephens, în The Ancient Near East – An Anthology of Texts and Pictures,James B. Pritchard (ed.), Princeton University Press, Princeton, New Jersey, USA, 2011, p. 341. A se vedeaşi Sabatino Moscati, Vechile civilizaţii semite, edit. Meridiane, Bucureşti, 1975, trad. E. Costescu, p. 44. 44

Inanna. http://www.crystalinks.com/sumerart.html Anual, în noaptea de Anul Nou159, miturile spuneau că zeiţa Inanna, omologată cuakkadiana Iştar, se acuplează într-un hieros gamos, o unire sacră, cu paredrul ei, adicăpartenerul intim. Acesta era nimeni altul decât Dumuzi/ Tammuz, în ipostaza dereprezentant masculin al fertilităţii. Şi pentru că tot ce se desfăşura în Ceruri avea corespondent pe Pământ, cu ocaziaacestei sărbători, regele fiecărei aşezări sumeriene trebuiau să devină şi el paredru, unindu-se în hieros gamos cu marea-preoteasă a zeiţei Inanna/ Iştar. Această hierogamie eradramatizarea miturilor sacre resurecţionare, care avea menirea de a asigura fertilitateaogoarelor, a animalelor, a oamenilor. Un imn interesant, provenind din epoca Isin, vorbeşte despre această acuplare, care,probabil, avea loc chiar în templul zeiţei: Regele către sînul pur, cu fruntea sus se îndreaptă. Către sînul Inannei, cu fruntea sus, el se îndreaptă. Ama-uşumgal-anna cu ea se-mpreună.160159 Iniţial, în timpul anului sumerienii celebrau două sărbători legate de orz: Sărbătoarea Akiti-şununum, întoamnă, când se însămânţa orzul, şi Akiti-şekinku, celebrată primăvara, când se secera orzul. Babilonienii autransfomat aceste sărbători în Sărbătoarea Anului Nou, Akitu(m), care dura din 1 până în 11 Nissanu. A sevedea http://en.wikipedia.org/wiki/Akitu160 Jean Deshayes, op. cit., vol. al II-lea, p. 75. A se vedea şi ETCSL „A Hymn to Inana [Inana C]‖, pe http://www-etcsl.orient.ox.ac.uk/section4/tr4073.htm 45

Inanna şi Dumuzi, paredrul ei, pe punctul de a săvârşi hierogamia. http://www.bloganavazquez.com Altfel spus, Marele-Balaur ceresc se acuplează cu Marea Curvă-Fecioară, setoasăde sânge şi război... Mai precizăm că zeiţa Inanna avea multe preotese, precum şi hierodule, „prostituatesacre‖, care întreţineau relaţii intime cu bărbaţi pentru sume de bani care intrau în vistieriatemplului În ceea ce priveşte rolul său de zeiţă a fertilităţii, înfăţişăm mai jos o vază pe care seaflă reprezentată zeiţa Inanna/Iştar şi care are un mesaj deosebit de elocvent: ea primeşteofrande. Aceasta este cea mai veche vază ritualică sculptată în piatră descoperită înSumerul antic, în templul din Uruk/Warka. Este datată din mileniul IV-III î.e.n, ș i are oînălţime de aproape 1 m. Actualmente, vaza se află la Muzeul din Baghdad, Iraq. În registrul superior apare zeiţa Inanna, care este îmbrăcată şi poartă o mitră cucolţuri, care parcă ar semăna cu gura deschisă a unui peşte161. „Regina Cerului‖ stă în faţaa două „aşere‖, stâlpi ale căror capete superioare erau îndoite, reprezentând nişte măciulii,fiind simboluri falice sacre reprezentând-o pe zeiţă. Aceste două mănunchiuri de trestiipuse unul lângă celălalt simbolizau intrarea într-un templu. În spatele zeiţei, deci în templu, apar două figuri umane mici, postate pe piedestale.Prima figură, din stânga, este masculină şi ţine în braţe un vraf de vase, iar lângă ele apareun obiect cu formă de cutie. Împreună, ele formează semnul cuneiform pentru EN, care însumeriană însemna „Domnul, Stăpân(itor)ul‖, adică regele-preot sacrificant. În spatele luiapare o figură feminină care o reprezenta pe Inanna, cu stâlpul falic. În spatele acestorfiguri apar trei animale, precum şi vase de depozitare pentru ofrandele solide şi lichide.161 Asemenea mitre vor mai apărea în istoria religiilor în vestimentaţiile sacre, la fel ca şi zeiţele Mari-CurveFecioare. 46

http://www.crystalinks.com/sumerart.html În faţa Inannei se află un preot nud care se apropie de ea. În spatele său ar fi trebuitsă apară un conducător care avea o trenă lungă, purtată pe braţe de un paj; imaginea cupricina a fost ştearsă de pe această vază, dar poate fi reconstruită de pe reprezentăricontemporane existente pe alte obiecte. În registrul median un grup de preoţi nuzi162 îi aduc coşuri de daruri, ca un omagiu.Practic, vorbim despre oameni intrând în prezenţa zeilor lor, aici în mod concret a zeiţeiInanna. În registrul inferior, care aici nu apare, sunt reprezentate ofrande cerealiere şianimaliere. Această zeiţă Inanna/ Iştar este caracterizată de paradoxuri şi de coincidentiaoppositorum: ea nu este numai Marea Curvă-Fecioară, ci, uneori, apare şi ca bisexuată,Iştar barbata. Este o zeiţă a adrenalinei, îi plac descătuşările de energie, conflictele, esteatât zeiţa dragostei –– cât şi a războiului. Pe lângă sexualitatea sălbatică, fertilitatea, ei i seasociază şi agresivitatea, violenţa, furtuna. Ea întruchipează ordinea, dar şi haosul,stăpâneşte viaţa şi moartea, „Personalitatea sa era perfect conturată încă din epocasumeriană…‖163 Mai târziu, pentru a sublinia atribuţiile sale războinice şi răzbunătoare, va fifigurată având paloşe care-i ieşeau din umeri.164162 Aflaţi în registrul median, n.ns.163 Mircea Eliade, ICIR, p. 66. Am văzut mai sus faptul că zeităţile sumeriene puteau fi hermafrodite.164 În epoca asiriană va fi figurată şi ca fiind înconjurată de raze. 47

Zeiţa Inanna, cu piciorul pus pe leu, animalul său favorit. http://www.crystalinks.com/sumergods.html În fiecare oraş sumerian exista câte un templu dedicat zeiţei Inanna, însă sanctuarulei principal era în Uruk/ Erech. Caracteristici: se considera că, pe plan astral, reprezentarea ei era planeta Venus;numeric, zeiţa era semnificată prin numărul 15 şi apărea uneori figurată ca o stea cu 8 sau16 colţuri. Această formă de „închinare‖, cu tot cu existenţa hierodulelor, se va perpetua şi înalte culturi şi civilizaţii importante: akkadienii o cunosc ca Iştar; babiloniană, asiriană, neo-babiloniană, mezo-persană, siriană (Astarteea), egipteană (Isis), elenistă (Afrodita), romană(Venus). În treacăt, semnalăm în Creta minoică, probabil mai ales la Knossos, prin anii1.500 î.e.n., existenţa unui cult al Zeiţei cu şerpi, unde celebrarea conţinea obligatoriualegări de tauri – simboluri ale sexualităţii masculine – sau exerciţii acrobatice pe spinarealor.165 Această răspândire transculturală a sexualităţii şi fertilităţii îl va determina peMircea Eliade să scrie că ea „se va bucura de o «actualitate» cultuală şi mitologicăniciodată atinsă de vreo altă zeiţă a Orientului Mijlociu.‖166165 „Zeiţa cu şerpi‖, în Victor Kernbach, Dicţionar..., p. 652-653.166 Mircea Eliade, ICIR, p. 66. 48

...Ajunşi aici, facem o pauză, pentru a ne trage sufletul: cu certitudine, citind desprepersonaje zeieşti de genul lui Ninigi(şz)zida, Ama-uşumgal-anna şi Inanna/Iştar, parcălecturăm din cărţile Genesa şi Apocalipsa: parcă vedem cum „balaurul cel mare, şarpelecel vechi, numit Diavolul şi Satana‖, se încolăceşte cu „Femeia îmbrăcată cu purpură şistacojiu; împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, care ţinea în mână un potirde aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei‖, pe fruntea căreia era scris numeletainic „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor Pământului‖, Marea Curvăcare se pretinde Fecioară, un personaj setos de sânge de profeţi, de sfinţi, de martiri ai luiIisus/ Yeşua şi de oameni de rând.167 Leul, animalul sacru al Inannei/ Iştar. În registrul inferior, flori cu 16 petale, simbolizând-o tot pe zeiţă. Detaliu de pe poarta zeiţei Iştar din Babilon. http://en.wikipedia.org/wiki/Babylon167 Ghici, ghicitoarea mea: dacă tot am vorbit despre omologie şi despre unitatea Cosmosului, existăcorespondenţe între aceste personaje zeieşti sumero-akkadiene şi entităţi concrete – deşi spiritualizate – dinvremurile noastre?... 49

PANTEONUL SUMERO-AKKADIAN ÎN BABEL ŞI AKKADU Ajunşi în acest punct, considerăm utilă punctarea câtorva elemente care ţin de istoria şi de religiozitatea a două aşezări deosebit de importante pentru istoria şi cultura Orientului Apropiat Antic: Babel şi Agade, căruia semiţii îi spuneau Akkadu.I. STUDIU DE CAZ: AŞEZAREA BABEL Tradiţia babiloniană târzie, din motive propagandistice şi ecumenice, pretindea că zeul Marduk ar fi fondat aşezarea Babel. Totuşi, pasajul Genesa, 10:6-12 ne spune că hamitul Nimrod, războinicul puternic, marele tiran descendent din Cuş, a fondat în Sumer aşezările Babel, Erech (sumerianul Uruk), Agade (Akkadu) şi Calneh, întemeind astfel o formaţiune pre-statală semnificativă. Dumnezeu, care nu este numai Creator, ci şi Susţinător al creaţiei (Proniator), a avut grijă ca Nimrod să dea acestei aşezări numele de „Bab-il‖, care înseamnă „Poarta zeului (Il), al cărui nume la plural, Bab-ilani, a trecut în conştiinţa universală prin forma sa greacă Babylon. Însă, mai târziu, în urma răzvrătirii oamenilor, Bab-il a fost cu uşurinţă transformat în Baalal, „a confunda, a încurca‖.168 Talmudul denumeşte această cetate Borsippa („Turnul limbii‖) şi spune că era la o distanţă de 20 km de Babilon. În Babel a fost construit şi un turn faimos. Probabil că acesta era, de fapt, un zigurat în vârful căruia se afla un templu. În sumeriană ziguratul acesta era denumit Etemenanki, care înseamnă „Clădirea platformei de temelie a Cerului şi a Pământului‖ al cărei vârf „ajunge la Cer‖. Nu se ştie precis dimensiunile sale; este foarte posibil ca nivelul de bază să fi avut 90 x 90 m, cu o înălț ime de 33 m. Pe acest nivel au fost construite cinci platforme, fiecare înaltă de 6-18 m, cu suprafaţa bazei tot mai mică, şi ziguratul a fost finalizat printr-un templu, probabil cubic, unde neiniţiaţii credeau că se pogoară zeul. Accesul la templu se făcea pe rampe sau pe scări. Ziguratul era gigantic şi inspira groază şi admiraţie. Într-un moment critic al istoriei sale, construirea Babelului a fost oprită. Tradiţia babiloniană care vorbeşte despre acest lucru spune: Nu la mult timp după Potop, oamenii au ajuns atât de plini de tăria şi statura lor încât au început să-i dispreţuiască pe zei şi au trudit întru înălţarea turnului care acum este numit Babilon, cu gând să se sălăşluiască în Cer. Dar pe când streşinile se apropiau de cer, iată, zeii au chemat în ajutor vânturile şi au răsturnat turnul. Ruinele încă mai sunt numite 168 Proniatorul face, uneori, asemenea jocuri de cuvinte în limbile pe care El le-a dat oamenilor; un alt exemplu ar fi evreiescul pasħa, care înseamnă Paşte şi conexiunea pe care o poate face cu grecescul pasħein, „a pătimi‖. Speculaţia ar fi că de Pascha se pătimeşte. Această speculaţie lingvistică se verifică printr-un adevăr incontestabil: Mesia a pătimit chiar de Paşte. 50

Babel, pentru că până atunci toţi oamenii avuseseră aceeaşi vorbire, dar acum a fost trimisă asupra lor o confuzie de limbi diverse.169 Alexandru Polyhistor, pe de altă parte, spune că cele patru vânturi s-ar fi năpustitasupra turnului şi l-ar fi dărâmat. Reconstrucţie artistică a ziguratului Etemenanki. http://en.wikipedia.org/wiki/Tower_of_Babel Textul din Genesa, 11:1-9170 are cam aceeaşi explicaţie: 1 Tot pământul vorbea o singură limbă şi folosea aceleaşi cuvinte. 2 Venind dinspre răsărit171, oamenii au găsit o câmpie în ţara Şinar şi s-au aşezat acolo. 3 Ei şi-au spus unul altuia: „Haidem să facem cărămizi şi să le ardem bine.― Ei foloseau cărămizi în loc de pietre şi smoală în loc de mortar. 4 Apoi au zis: „Haidem să ne construim o cetate şi un turn cu vârful până la cer şi să ne facem un nume, altfel vom fi împrăştiaţi pe tot Pământul.― 5 Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care oamenii le construiau. 6 Domnul a zis: „Ei sunt un singur popor, toţi au aceeaşi limbă, iar acesta este doar începutul a ceea ce vor să facă; nimic din ceea ce şi-au propus să facă nu va fi imposibil pentru ei. 7 Haidem să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, pentru ca ei să nu-şi mai înţeleagă limba unul altuia.― 8 Astfel, Domnul i-a împrăştiat de acolo pe tot pământul, iar ei au încetat să mai construiască cetatea. 9 De aceea cetatea a fost numită Babel 172 , pentru că acolo Domnul a încurcat limba întregului pământ şi apoi i-a împrăştiat pe tot pământul.169 Abydenus, apud Eusebius, Praeparatio Evangelica, cartea a IX-a, cap. 14,15, apud „Babel‖, în FaussetBible Dictionary, în Bible Works 7.170 Versiunea Noua Traducere Română a Bibliei, disponibilă pe http://www.bibleserver.com171 Babilonia. 51

Explicaţia lui Alexandru Polyhistor este foarte interesantă şi rezistă probei deverificare cu Biblia, mai ales atunci când ne amintim că termenul evreiesc ruaħ, la fel ca şigrecescul pneuma, semnifică atât „vânt‖, cât şi „duh‖ sau „Duh‖. Astfel, se poate acceptacă Ruaħ Elohim, Duhul lui Dumnezeu, s-a năpustit asupra turnului în construcţie şi l-anăruit, prinzându-i sub dărâmături pe o parte din constructorii săi. O tradiţie evreiască spune că ziguratul din Babel a fost despicat până în temelii deun foc venit brusc din Cer.173 Este ca ș i cum la cei doi „haidem!...‖ omeneşti, a zis şiDumnezeirea „haidem!...‖; unul a fost suficient. Porunca dumnezeiască din Genesa, 1:28, a fost aceea de creştere, de înmulţire, deumplere a Pământului şi de supunere a sa, reiterată in Genesa, 9:1. De-asemenea, esteposibil ca Peleg, fiul lui Eber din Genesa, 10:25, să-şi fi primit numele pentru că pevremea sa Pământul a fost despărţit în continente, şi pasajul de mai sus arată că oameniirefuză să se supună poruncii dumnezeieşti de a popula Pământul; chiar mai mult, ei vor să-şi facă propriul lor renume, iar construirea acestui turn-zigurat însemna, aşadar,materializarea păcatelor de aroganţă şi de răzvrătire a omenirii împotriva Dumnezeirii,care, singur, are voie să-Şi facă un renume (Is. 63:12,14; Ier. 32:20). Fausset comentează174: Turnul lor îndreptat spre cer semnifica, poate, dedicarea acestuia faţă de ceruri (sabeanismul, care înseamnă închinarea la ţaabaa, la oştirea cerului), prima eră a idolatriei, precum şi primul efort făcut în vederea întemeierii pe Pământ a imperiului unit şi universal, lucru care nu se va realiza datorită ambiţiei omeneşti, ci datorită apariţiei lui Mesia, care are dreptul la această Împărăţie (Ezechiel, 21:27). Dumnezeu intervine dramatic, încurcă limba unică vorbită aici, seamănă confuzieprintre ei şi întrerupe comunicarea lor. Babelul a rămas, deci, simbolul confuziei şi alpedepsei divine pentru mândria omenească. Ulterior, turnul Babel a cunoscut o serie de dărâmări şi de restaurări, după cumurmează: Pe la anul 2340 î.e.n., faimosul conducător semit Sargon I, sau Sargon cel Mare, animicit cetatea-stat unde se afla ziguratul şi a dus pământ din ea pentru a-şi întemeia nouacapitală, Agade/Akkadu.175 Ulterior, Şarkalişari, rege în Agade prin 2250 î.e.n., a restauratturnul şi templul său, după cum ne spune un text descoperit, precum şi tradiţia babiloniană. Mai târziu, prin anii 681-665, împăratul Esarhadon l-a restaurat din nou, dar a fostafectat grav în războiul din 652-648 î.e.n. A fost inclus în planul formidabilelor acţiuni edilitare ale împăratului Nebucadneţaral II-lea (605-562 î.e.n.).176 Textul descifrat al inscripţiilor spune:172 11:9 Babel (akkadiană) înseamnă cale (poartă) spre zeu şi sună asemănător cu termenul ebraic pentruconfuzie sau încurcătură.173 Samuel Bochart, Geographia Sacra seu Phaleg et Canaan, 1, apud „Babel‖, în Fausset Bible Dictionary,în Bible Works 7.174 „Babel, Babylon‖, în Fausset’s Bible Dictionary, din Bible Works 7.175 Cu toate acestea, Sargon nu este Nimrod, întemeietorul din Genesa, 10:10.176 Daniel, 4:30. 52

Am zidit şi isprăvit casa temeliei pământului (substructura pivniţei), cel mai străvechi monument din Babilon; i-am înălţat capul cu cărămizi poleite în cupru… casa celor şapte lumini (şapte planete); un rege din vechime a zidit-o în urmă cu 42 de veacuri, dar nu i-a isprăvit capul. Din vremuri străvechi oamenii au părăsit-o fără poruncă ce să le exprime cuvintele; cutremurul şi tunetul au despicat şi împrăştiat lutul său uscat la soare.177 Însă suburbia Babel, dimpreună cu Babilonul, era plină până la refuz de păcate de idolatrie (Ier. 50:38), de vrăjitorie (Is. 47:9,12,13; Dan. 2:1,2), de aroganţă (Is. 14:13,14; Ier. 50:29,31,32) şi lăcomie (Ier. 51:13), de opresiune (Is. 14:4). Dumnezeu a rostit împotriva Babelului şi a Babilonului o profeţie prin care spunea că îl va dărâma prin mezi (Is. 13:17) ș i că nu va mai fi locuit (Is. 13:19-22; 14:22,23; Ier. 25:12; 50:13,39; 51:37). Ziguratul descoperit la Birs Nimrud avea colţurile îndreptate spre punctele cardinale şi din templul său se observau mişcările astrelor, punându-se, astfel, bazele astronomiei. www.bloganavazquez.com Turnul a fost din nou demolat de Xerxes în 472 î.e.n. Alexandru a curăţat molozul, intenţionând să restaureze ziguratul, dar a murit înainte de a putea face aceasta. Se împlinea, astfel, blestemul dumnezeiesc menţionat mai sus.II. STUDIU DE CAZ: CETATEA AKKADU/ AGADE A. Istoria cetăţii Akkadu/ Agade În cadrul semnificativei formaţiuni statale întemeiate de hamitul Nimrod, descendent din Cuş, se afla şi Agade (Akkadu). Invităm cititorii noştri să recitească Genesa, 10:6-12. 177 „Babel, Babylon‖, în Fausset Bible Dictionary, din Bible Works 7. 53

Numele sumerian al cetăţii era Agade, iar cel semitic Akkadu. Nu se ştie precisunde era situată această cetate-stat, posibil ca ruinele descoperite la Tell (Sesubar) să fieruinele Akkadu-lui. Cetatea-stat Akkadu avea, la fel ca alte cetăţi, şi o zonă agricolă care-ifurniza alimentele necesare, şi întreaga zonă a primit numele acesta. Inscripţiile arată că faimosul conducător semit Sargon I (cca. 2340 î.e.n.), sauSargon cel Mare, a întemeiat aici o dinastie semitică generatoare de prosperitate, care adăinuit din secolul al XXIII-lea până în secolul al XXI-lea. El este acela care a pus capătpoporului sumerian ca entitate identificabilă din punct de vedere etnic ș i politic ș i aînceput „semitizarea‖ Sumerului. În vremea aceea cetatea-stat Akkadu a stăpânit peste tot Sumerul (sudul Babiloniei)şi armatele sale au ajuns până în Siria, Elam şi sudul Anatoliei. Dat fiind comerţul şi mareaprosperitate care au urmat după domnia lui Sargon şi a succesorului său Naram-Sin,dinastia lor a devenit simbolul „epocii de aur‖. Către anul 2.200, populaț ia Guti a distrus această capitală, împreună cu templeleș i statuile zeilor acestora. Mai târziu, când Babilonul a devenit capitală, termenul „Akkadu‖ a continuat să fiefolosit în cronicile regilor din Asiria şi Babilon pentru a descrie tot Babilonul de nord, pânăcătre sfârşitul perioadei persane. Limba akkadiană „avea să înlocuiască încetul cu încetul sumeriana în epocadinastiei a III-a din Ur, apoi în cea a dinastiei de la Isin, înainte de a deveni, în mileniul alII-lea, limba diplomatică a tuturor cancelariilor orientale.‖178 Mai târziu, dialectul faimoasei dinastii din Agade a fost desemnat drept „acadianăveche‖, iar termenul „acadian‖ (akkadian) este folosit pentru a desemna limbile semiticeasiriene şi babiloniene. În ceea ce priveşte scrierea, această limbă preluase scrierea cuneiformă dezvoltatăde sumerieni. B. Religiozitatea akkadiană Privitor la religiozitatea akkadiană vom cita rezumatul făcut de Mircea Eliade179: Majoritatea cetăţilor-temple sumeriene au fost unite de Lugalzaggisi, suveranul din Umma, către ~ 2.375. Este prima manifestare a ideii imperiale despre care avem cunoştinţă. O generaţie mai târziu, întreprinderea e repetată, cu mai mult succes, de către Sargon, regele Akkadului. Dar civilizaţia sumeriană şi-a păstrat toate structurile. Schimbarea îi interesa exclusiv doar pe regii cetăţilor-temple: ei se recunoşteau tributari cuceritorului akkadian. Imperiul lui Sargon se prăbuşi după un secol, ca urmare a atacurilor gutilor, „barbari‖ care nomadizau în regiunea Tigrului de Sus. De aici înainte, istoria Mesopotamiei pare să se repete: unitatea politică a Sumerului şi Akkadului este distrusă de „barbarii‖ din afară; la rândul lor, aceştia din urma sunt răsturnaţi de revolte interne. (…)Trecerea de la cetăţile- temple la cetăţile-stat şi la imperiu reprezintă un fenomen de o importanţă considerabilă178 Jean Deshayes, op. cit., vol. al III-lea, p. 66.179 Mircea Eliade, ICIR, pp. 70-72. 54

pentru istoria Orientului Mijlociu 180 . (…) Conservatorismul religios sumerian se prelungeşte în structurile akkadiene. Triada supremă a rămas aceeaşi: Anu, En-lil, Ea (= En-ki). Triada astrală a împrumutat, în parte, numele semitice ale divinităţilor respective; Luna, Sin (care derivă din sumerianul Suen); Soarele, Şamaş; steaua Venus, Iştar (= Inanna). Lumea inferioară a continuat să fie guvernată de Ereşkigal şi soţul ei, Nergal. Puţinele schimbări impuse de nevoile imperiului — ca, de exemplu, transferul la Babilon al primatului religios şi substituirea lui En-lil prin Marduk — „au cerut secole pentru a se realiza‖181. Cât priveşte templul, „nimic esenţial nu s-a schimbat în întocmirea generală [...] din faza sumeriană, doar amploarea şi numărul edificiilor‖182. (…)180 „Instituţii noi (ca armata regulată şi birocraţia) sunt atestate pentru întâia oară; cu timpul ele vor fiadoptate si de alte state.‖ N. a.181 Jean Nougayrol, „La religion babylonienne‖, p. 217. N. a.182 Ibid., p. 236. N. a. 55

PANDEMONIUM SUMERO-AKKADIAN În această parte finală a studiului de faţă vom discuta despre pandemonium-ulsumero-akkadian, despre demonii în existenţa şi acţiunile cărora credeau locuitoriibazinului mesopotamian. După cum zeii aveau o anumită ierarhie, la fel aveau şi demonii, dar mult maiimprecisă. Esenţialmente, demonii erau inferiori zeilor. Totuşi, într-un fel imperfect şinedesluşit, aceste fiinţe se împărtăşeau din divinitate şi, deşi „calitativ‖ erau inferiorizeilor, erau, totuşi, superiori oamenilor. În imensa lor majoritate, demonii erau fiinţe rele, care acţionează cumplit. Deexemplu, în „Moartea păstorului Dumuzi‖ întâlnim demoni veniţi din Galla: Nu ştiu ce este hrana, nici apa de băut; Făina presărată la jertfă nu-i atrage; Nu sorb din apa de libaţii; Ni vor nici daruri de-mbunare; La sînul femeiesc nu stau să se desfete, Nici nu sărută pruncii îndrăgiţi.183 Mai târziu, Tărâmului Subpământean Galla i se va spune Kigallu184 sau Irkalla şi seva fabula că în el domneşte zeiţa Ereşkigal – secondată, ulterior, de zeul Nergal – iar înIrkalla existau zeii demonici Anunnaki: aceştia erau „progenituri princiare‖, „divinităţisecundare artizane (…), consacrate construcţiei şi distrugerii, lucrând din ordin şi fărădrept de iniţiativă‖.185 Ei sunt zei inferiori care trudesc din greu pentru zeii superiori, darcare au fost eliberaţi din servitute după crearea omului şi punerea acestuia la muncă.Totuşi, ei au nişte funcţii: guvernează prima din cele trei încăperi de judecată din TărâmulSubpământean, verificând listele, astfel încât acolo pătrundeau numai cei care erau morţi şiînmormântaţi, precum şi învăţaţi despre regulile Tărâmului.186 Într-o perioadă mai târzie, mitologia sumero-akkadiană va vorbi despre Kur, un altdemon interesant datorită modului în care era figurat: el era un dragon sau un balaurdemonic înaripat, locuind în Infern. 187 Nu putem să nu remarcăm asemănarea dintrereprezentarea sa sumeriană şi modul în care este văzut Dracul apocaliptic în variantapopulară a religiei creştine.183 Constantin Daniel şi Ion Acsan, op. cit., p. 15.184 A se vedea „Kigallu‖, în Victor Kernbach, Dicţionar..., p. 282.185 „Anunnaki‖, în Victor Kernbach, Dicţionar ..., p. 35.186 John H. Walton, op. cit., pp. 318, 328.187 A se vedea „Kur‖, în Victor Kernbach, Dicţionar..., p. 288. 56

Imagine preluată de pehttp://images.search.yahoo.com/search/images?_adv_prop=image&fr=mkg030&va=red+dr agon Probabil cam aşa arăta arhi-demonul Kur în viziunea sumero-akkadienilor. El va fi numit mai des Asag, devenind locatar al Infernului şi patron al tuturormolimelor şi bolilor lumii. Acest arhi-demon atacă uneori Panteonul, iar zeul războinicNinurta îl izgoneşte cu trăsnetele188 şi fulgerele sale.189188 O altă paralelă: imprecaţia „Trăzni-te-ar Dumnezeu!‖ pe care o rostesc unii care se auto-intituleazăcreştini trădează, de fapt, concepţia păgână care spune că Zeul suprem, fie el Zeus, Iupiter sau Odin, luptăîmpotriva Demonului suprem, Gigantul, balaurul, Dracul, cu fulgere şi trăznete.189 Un soi de titanomahie. 57

Pe lângă aceşti demoni „divini‖, existau şi demoni „ocazionali‖, duhurile rele,îndeosebi ale morţilor care nu au morminte sau nu li s-a săvârşit slujba de înmormântare,sau suflete de oameni răi. Ele fie erau mai sedentare, preferând ungherele întunecoase şipustii, ruinele, mormintele, cimitirele, orice loc care inspiră groază sau cel puţin frică, fie„cutreierau pământul‖190, „umblând prin locuri fără apă, căutând odihnă, fără a o găsi‖191,rătăcind neliniştite, în tenebre, deşerturi 192 şi îşi răzbunau soarta atacând oamenii,îngrozindu-i şi provocându-le nenorociri193. Cum se manifestă şi cum arată demonii? Ei se manifestă prin şuieratul vîntului şiprin tunete, prin voci de animale care înspăimântă, iar de arătat, arată... îngrozitor şi variat.Sumero-akkadienii şi-i închipuiau ca având trup de om şi cap de animal, sau o combinaţiede mădulare aparţinând mai multor animale. „Iată, de exemplu, demonul care aduce durerea de cap, deosebit de temută: Durerea de cap vine din Infern... Are capul unui demon, Forma unui vîrtej, Aspectul cerului întunecat, Chipul ca umbra adîncă a pădurilor, Mîna ei este o cursă, piciorul ei e o capcană... Ea pîrjoleşte membrele, Le tulbură, pustieşte trupul, Este un rău care fărîmă membrele ca pe un vas de lut... Îl doboară pe cel puternic ca pe o trestie, Îl nimiceşte pe cel tare ca pe un bou.‖194 Într-un Univers în care toate lucrurile erau predestinate conform „Tăbliţeidestinelor‖, care era scrisă de zeul suprem Enlil la fiecare Akitu, sau An Nou, în carelucrurile îşi aveau rostul lor şi lumea avea un mers stabilit (o întreţesere de liniaritate cucircularitate, după cum vom vedea altă dată, studiind Praznicele Orientului ApropiatAntic), oare puteau demonii să atace şi să vatăme pe oricine, oricum şi oricând voiau ei?... Nu, ci într-un Univers bazat pe conceptul de omologie, de corespondenţe, de „legeacauzei şi a efectului‖ – ne vine să rostim o legitate articulată în vremurile de mai târziu –demonii aveau voie să necăjească doar pe cei care comiseseră păcate! Atât în „Moarteapăstorului Dumuzi‖, cât şi în versiunea sumeriană a „Pogorârii zeiţei Inanna în Infern‖,demonii sunt fiinţe supraomeneşti care acţionează la comanda zeilor, pentru a face bine saurău, în calitate de agenţi divini. Dar... toţi oamenii aveau păcate! Înainte de a săvârşi păcate, omul însuşi erapăcătos: „Iată că sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea!‖ Acesta nueste Psalmul 51:5, ci este chiar concepţia sumeriană: potrivit cuvintelor lui Jean Deshayes,190 Iov, 1:7.191 Evanghelia după Matei, 12:43.192 Sabatino Moscati, Vechi imperii ale Orientului, edit. Meridiane, Bucureşti, 1982, trad. A. Lăzărescu, p.55.193 Sabatino Moscati, Vechile civilizaţii semite, p. 46.194 Ibidem, p. 47. 58

în Sumer se credea că „Niciodată vreun copil fără păcat n-a ieşit din pîntecele mameisale.‖195 Or, pe lângă faptul că omul se năştea păcătos, el mai şi păcătuia196. Calea care deschide mai direct uşile demonilor este, fireşte, păcatul. El poate fi de cele mai felurite naturi: nerespectarea unui ritual religios este pusă alături de furt şi asasinat. Ceea ce reflectă acea unitate în credinţa pe care am văzut-o ca fiind proprie gîndirii mesopotamiene: vina rituală şi vina morală alcătuiesc, în concepţia lor, un singur lucru.197 Chiar mai mult: în gândirea sumero-akkadiană se credea că nu numai nerespectareaunui ritual religios atrăgea atacarea unui om de către un demon, ci şi alte culpe „minore‖:intrarea în contact cu o fiinţă impură care-l contaminează pe om, îl spurcă, sau orice altăgreşeală, cât de mică. În acest caz, omul se îmbolnăveşte sau sărăceşte, sau are parte desuferinţe. Cum se putea obţine izbăvirea de atacurile demonice?... Ajunşi aici, observăm că discuţia glisează deja spre o temă pe care nu ne-am propuss-o abordăm aici, şi anume magia sumero-akkadiană. Ea va fi analizată într-o lucrareviitoare, dacă ne va fi îngăduit. Momentan, ne mărginim să spunem că omul atacat dedemoni putea căuta izbăvire cu ajutorul unui aşipu, adică vraci, preot „specializat‖ înmagie. Aşipu era chemat şi îndemna păcătosul să se spovedească: acesta-şi mărturisea vina,iar aşipu purcedea la identificarea vinei cu suferinţa şi, apoi, la insultarea demonului, lastrigăte adresate lui – căci demonii erau proşti, înţelegeau foarte puţin limbile oamenilor şitrebuia să-i izgoneşti strigând la ei şi ocărându-i. Dacă această metodă dădea greş, atunci păcătosul începea să-şi spovedească toatevinile posibile şi imposibile, pentru a fi sigur că nimereşte pricina. La nevoie, o cazuistică lungă şi meticuloasă, care precizează demonii fiecărei părţi a trupului, vine în ajutor: şi chiar şi cînd ea nu e sigură rămîne un remediu, mărturisirea, ca o precauţie, a tuturor păcatelor posibile, printre care va trebui să se găsească şi acela săvîrşit într-adevăr. După depistarea agentului care a provocat răul, acesta va fi alungat.198 Mai existau şi alte variante de izgonire a demonului, cum ar fi confecţionarea uneireprezentări a sa şi pedepsirea ei (magie simpatetică), prin transferarea simbolică apăcatelor omului asupra unui înlocuitor, „purtător de păcat‖ (de pildă un ied sau o oaie...),ori prin apelul suferindului la şēdu.195 Jean Deshayes, op. cit., vol. al II-lea, p. 57. Sublinierea aparţine savantului francez, care recunoaşte că,desigur, „concepţia biblică a păcatului originar n-a fost exprimată desigur nicăieri cu atâta claritate ca înGeneză.‖196 Desigur, nu era păcătos pentru că păcătuia, ci pentru că era păcătos păcătuia...197 Sabatino Moscati, op. cit., p. 47.198 Ibidem, p. 48. 59

Spiritele bune şi şēdu. Demonii răutăcioşi şi spiritele rele erau multe, dar existau şi spirite bune. Eleprotejau templele, casele şi, pe baza unui „legământ‖, chiar fiinţele umane. Mai concret, îngândirea sumero-akkadiană exista posibilitatea încheierii unui „legământ personal şi sacru‖cu o zeitate sau un spirit, de obicei minor, denumit şēdu.199 Jean Deshayes notează: Chiar şi oamenii cei mai umili îşi aveau zeul lor personal, obiect al unui cult particular, şi cel mai adesea lipsit de nume. Zeii aceştia protectori erau un fel de interpuşi pe lângă marile divinităţi inaccesibile, îi asistau pe oameni în lupta lor necurmată împotriva demonilor, îi ajutau în toate împrejurările grele ale vieţii şi, mai cu seamă, le ofereau un remediu împotriva păcatului.200 Şēdu, însă, nu încheia un legământ cu omul de dragul acestuia, ci considera acestlegământ ca un angajament personal şi solemn de forma do ut des, adică „îţi dau ca să-midai‖: „Eu, zeul, sunt dispus să-ţi ascult rugăciunile, să te compătimesc, să te protejez să tevindec de boli, să alung sărăcia de la tine, poate chiar să te îmbogăţesc, să mijlocesc pentrutine la zeii cei mari...şi să am grijă de tine...dacă şi tu ai grijă de mine, mă hrăneşti, îmiaduci ofrande şi libaţii, mă îmbraci, mă împodobeşti şi mă încoronezi.‖ Iată ce scrie un text cu privire la această relaţie de legământ: Închină-te în fiecare zi zeului tău. Jertfa şi binecuvântările (adresate lui) sunt însoţitori potriviţi tămâii. Adu-ţi înaintea zeului tău ofranda de bună-voie, pentru că aceasta este ceea ce se cuvine faţă de zei. Adu-i zilnic rugăciuni, cereri şi prosternări şi-ţi vei primi răsplata. Atunci vei avea comuniunea deplină cu zeul tău.201 Altfel spus, dacă omul are grijă de şēdu, şi şēdu va avea grijă de om: o mână spalăpe alta, o simbioză izvorâtă din necesităţi reciproce, care-i face pe partenerii contractualiegali. Dacă omul nu respecta partea sa de contract – într-o formă sau alta – şēdu îl părăsea.Există o expresie sumeriană care spunea despre un om ajuns la necaz: „L-a părăsit zeul!‖aşadar, legămintele dintre sumero-akkadieni şi şēdu nu proveneau din altruism şi dragoste,cum se va vedea în legământul personal pe care YHWH îl va face cu un sumerian semit,Avram.199 A se vedea Daniel C. Snell, op. cit., p. 28, precum şi Glenn S. Holland, op. cit., p. 169.200 Jean Deshayes, op. cit., vol. al II-lea, p. 57. Aici se află, oare, rădăcinile închinării la sfinţi, mai degrabădecât la Zeul suprem?...201 Tammi J. Schneider, op. cit., p. 65, apud W.G. Lambert, Babylonian Wisdom Literature, p. 105. 60

POSTFAŢĂ Studiul nostru propriu-zis s-a încheiat. Totuşi, cine nu ştie că un sfârşit este, de fapt,un început?... Poate tocmai prin finalizarea acestui studiu, el a deschis alte perspective destudiu, a început să bătătorească alte poteci ale cunoaşterii. La picioarele noastre se aşterne o potecă trasată de posibilitatea de a studia şi aelabora o lucrare despre întreaga religiozitate sumero-akkadiană sau, de ce nu, chiar despreviaţa din bazinul mesopotamian în ansamblul său. O altă potecă ce ne invită să păşim pe ea este cea a studierii persoanei, vieţii şievoluţiei spirituale a celebrului patriarh semit Avram, pe care-l onorează cele trei religiimonoteiste, mozaismul, creştinismul şi islamismul. Se pare că deplasarea sa fizică, dincetatea-stat Ur spre Haran, Canaan, Egipt şi iarăşi Canaan, era dedublată de un pelerinajspiritual, înlăuntrul lui, el trecând de la politeism la henoteism, apoi la monoteism şi lamonolatrie. Pe măsură ce descoperea că Cel care-l îmbiase să intre în legământ personal cuEl nu era un şēdu, un zeu minor, un spirit insignifiant, ci chiar YHWH El Elyon,Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului, patriarhul se transforma,devenea, se împlinea ontologic şi se desăvârşea duhovniceşte. În sfârşit, o altă potecă – ce promite să devină un bulevard triumfal – ar fi ceareprezentată de studierea vieţii şi a religiozităţii din întreaga Semilună Fertilă până la dareaLegii pe Muntele Sinai...şi, eventual, de-acolo, trecând prin istoria evreilor, să neîndreptăm spre cunoaşterea chipului mesianic al lui Iisus, Yeşua în contextul Său culturalşi civilizaţional. ...Oare pe care din aceste poteci să păşesc în viitor?... Cititorule, dacă ţi-a plăcut studiul de până acum, sau dacă ţi-a fost util la ceva, şidacă ai vrea să beneficiezi de lecturarea altor lucrări, nu gândi fragmentar, în sistemul de„ori una, ori alta‖, ci fii înţelept şi gândeşte evreieşte, holistic: decât să te rogi pentru minesă studiez una sau alta dintre temele sugerate mai sus, mai bine roagă-te să le studiez petoate şi să finalizez elaborarea tuturor acestora... BE EZRAT HA-ŞEM!202202 Cu ajutorul Celui Preaînalt (ebr.). 61

BIBLIOGRAFIE:Traduceri ale Bibliei:Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, versiunea DumitruCornilescu, 1923, disponibilă pe http://www.ebible.ro/biblia/romana-diacritice/cornilescuNoua Traducere Română (NTR), disponibilă pe http://ro.bibleserver.com/text/NTR, editatăde International Bible Society.Articole:„Babel, Babylon‖, în Fausset Bible Dictionary, din Bible Works 7.„Anunnaki‖; „Enmerkar‖; „Ershkigal‖; „Kigallu‖; „Kur‖; „Mit‖; „Mitologie‖; „Mitologiidin Mesopotamia‖; „Nammu‖; „Nannar‖; „Ninurta‖, „Sin‖; „Utu‖; „Zeiţa cu şerpi‖, deVictor Kernbach, în Dicţionar de mitologie generală, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică,Bucureşti, 1989.„Sumer, sumerieni‖, de D.J. Wiseman şi F.R. Steele, în Dicţionar biblic, J.D. Douglas (red.princ.), edit. Cartea Creştină, Oradea, 1995, trad. L. Pup, J. Tipei.„Sumer‖, de Rich Murrell, în Holman Bible Dictionary, Trent C. Butler (gen. ed.), HolmanBible Publishers, Nashville, Tennessee, USA, 1991.„Sumer‖, în Nelson’s New Illustrated Bible Dictionary, Ronald F. Youngblood (gen. ed.),Thomas Nelson Publishers, Nashville, Tennessee, USA 1995.„Şarpe‖, în Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. al III-lea, edit.Artemis, Bucureşti, trad. L. Zoicaş et al. Fără an.„Hymnal Prayer of Enheduanna: The Adoration of Inanna of Ur‖; „The Deluge‖, traduceride S.N. Kramer; „Adapa‖, relatarea B, descoperită în arhivele de la El-Amarna; „The Epicof Gilgamesh‖, traduceri de E.A. Speiser, în The Ancient Near East – An Anthology ofTexts and Pictures, James B. Pritchard (ed.), Princeton University Press, Princeton, NewJersey, USA, 2011.Cărţi:Albright, William Foxwell, From the Stone Age to Christianity – Monotheism and theHistorical Process, second edition, The Johns Hopkins Press, Baltimore, Md., USA, thirdprinting, 1967.Banu, Ion, Sensuri universale şi diferenţe specifice în filozofia Orientului antic, Edit.Ştiinţifică, Bucureşti, 1967.Boia, Lucian, Pentru o istorie a imaginarului, edit. HUMANITAS, Bucureşti, 2000, trad.T. Mochi.Borbely, Ştefan, Mitologie generală, edit. Limes, Cluj-Napoca, 2004.Campbell, Joseph, The Masks of God – Occidental Mythology, Penguin Books, New York,USA, 1991.Daniel, Constantin şi Acsan, Ion, Tăbliţele din argilă – Scrieri din Orientul antic, edit.Minerva, Bucureşti, 1981.Deshayes, Jean, Civilizaţiile vechiului Orient, edit. Meridiane, Bucureşti, 1976, trad. C.Tănăsescu, vol. I – III.Diaconescu, Alexandru, Mari civilizaţii ale Orientului antic, edit. Accent, Cluj-Napoca,2001. 62

Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol. I: „De la epoca de piatră lamisterele din Eleusis‖, edit. Universitas, Chişinău, Moldova, 1992, trad. C. Baltag.Eliade, Mircea, Cosmologie şi alchimie babiloniană, Edit. Moldova, Iaşi, 1991.Harrison, R.K., Old Testament Times – A Social, Political and Cultural Context, BakerBooks, Grand Rapids, Michigan, USA, 2005.Hislop, Alexander, The Two Babylons, Londra, Marea Britanie, 1858, disponibilă pehttp://www.giveshare.org/libraryHolland, Glenn S., Gods in the Desert: Religions of the Ancient Near East, Rowan andLittlefield Publishers, Lanham, Maryland, USA, 2010.Kaiser, Walter C., Jr., The Messiah of the Old Testament, Zondervan Publishing House,Grand Rapids, Michigan, USA, 1995.Kernbach, Victor, Miturile esenţiale, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978.Kramer, Samuel Noah, Istoria începe la Sumer, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1962, trad. C.Sabin, cu o „Introducere‖ de acad. Emil Condurachi.Kramer, Samuel Noah, Sumerian Mythology, carte disponibilă pe http://www.sacred-texts.com/ane/sum/index.htmMoscati, Sabatino, Vechi imperii ale Orientului, edit. Meridiane, Bucureşti, 1982, trad. A.Lăzărescu.Moscati, Sabatino, Vechile civilizaţii semite, edit. Meridiane, Bucureşti, 1975, trad. E.Costescu.Schneider, Tammi J., An Introduction to Ancient Mesopotamian Religion, William B.Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, USA, 2011.Snell, Daniel C., Religions of the Ancient Near East, Cambridge University Press, NewYork, USA, 2011.Stan, Alexandru, Rus, Remus, Istoria religiilor, EIBMBOR, Bucureşti, 1991.Unger, Merrill F., Archaeology and the Old Testament, Zondervan Publishing House,Grand Rapids, Michigan, USA, fifth printing, 1963.Van De Mieroop, Marc, A History of the Ancient Near East, ca. 3000 – 323 BC, BlackwellPublishing, Oxford, UK, second edition, 2007.Walton, John H., Ancient Near Eastern Thought and the Old Testament: Introducing theConceptual World of the Hebrew Bible, Baker Academic, Grand Rapids, Michigan, USA,2006.*** The Ancient Near East – An Anthology of Texts and Pictures, James B. Pritchard (ed.),Princeton University Press, Princeton, New Jersey, USA, 2011.*** Peoples of the Old Testament World, Alfred J. Hoerth, Gerald L. Mattingly, Edwin M.Yamauchi (eds.), Baker Books, Grand Rapids, Michigan, USA, fourth printing, 2003.Dicţionare:Chevalier, Jean, Gheerbrant, Alain, Dicţionar de simboluri, vol. al III-lea, edit. Artemis,Bucureşti, trad. L. Zoicaş et al. Fără an.Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Edit. ştiinţifică şi enciclopedică,Bucureşti, 1989. 63

SITOGRAFIE:http://babel.massart.edu/~tkelley/v5.0/eridu/http://en.wikipedia.org/wiki/Babylonhttp://en.wikipedia.org/wiki/Enkihttp://en.wikipedia.org/wiki/Enmerkarhttp://en.wikipedia.org/wiki/Eriduhttp://en.wikipedia.org/wiki/File:Map_of_Ur_III.svghttp://en.wikipedia.org/wiki/File:Sumer3.jpghttp://en.wikipedia.org/wiki/Great_Ziggurat_of_Urhttp://en.wikipedia.org/wiki/Nisabahttp://en.wikipedia.org/wiki/Janushttp://en.wikipedia.org/wiki/Rod_of_Asclepiushttp://en.wikipedia.org/wiki/Serpent_(symbolism)http://en.wikipedia.org/wiki/Sin_(mythology)http://en.wikipedia.org/wiki/Snake_worshiphttp://en.wikipedia.org/wiki/Sumerhttp://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_king_listhttp://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_mythologyhttp://en.wikipedia.org/wiki/Sumerian_religionhttp://en.wikipedia.org/wiki/Standard_of_Urhttp://en.wikipedia.org/wiki/Tower_of_Babelhttp://en.wikipedia.org/wiki/Ubaid_periodhttp://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.2.1.1#http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.4.24.1#http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/cgi-bin/etcsl.cgi?text=t.4.13.01#http://etcsl.orinst.ox.ac.uk/section1/tr121.htmhttp://geography.about.com/library/weekly/aa011201a.htmhttp://images.search.yahoo.comhttp://ro.wikipedia.org/wiki/Glykonhttp://www.annetteimhausen.com/handouts/Vorlesung-Handout-3.pdf.http://www.baghdadmuseum.org/treasures/p15.htmhttp://www.bibleserver.comhttp://www.bloganavazquez.comhttp://www.britannica.com/EBchecked/topic/188536/Enmerkarhttp://www.britannica.com/EBchecked/topic/415722/Ningishzidahttp://www.crystalinks.com/sumergods.htmlhttp://www-etcsl.orient.ox.ac.uk/section4/tr4073.htmhttp://www.goddessaday.com/mesopotamian/nisabahttp://www.sacred-texts.com 64

http://aurelmunteanu.wordpress.com	275
http://messianicrestorer.wordpress.com	51
http://translate.googleusercontent.com	5

CONSIDERAŢII DESPRE PANTEONUL SUMERO-AKKADIAN ŞI MITOLOGIA SA

by messianicrestorer on Aug 18, 2012

Accessibility

Categories

Upload Details

Usage Rights

3 Embeds 331

Statistics

CONSIDERAŢII DESPRE PANTEONUL SUMERO-AKKADIAN ŞI MITOLOGIA SA Document Transcript