Your SlideShare is downloading. ×
HUTCHINSON
MICROECONOMICS
DAVE BLIGHT & TONY SHAFTO
2
1. PROBLEMA ECONOMICA
1.1 Activitatea economica
Preocuparea fundamentala a stiintei economice este de a satisface nevoil...
3
1. Dorinte personale, abordate prin prisma satisfacerii dorintelor individoale sau ale unei
familii, pentru bunuri, cum ...
4
de productie sunt capabile de a atinge anumite obiective stabilite. El poate calcula implicatiile
folosirii resurselor i...
5
A
10
8 D
6
4 C
2
B
O
2 4 6 8 10 12 14 bunuri
Fig. 1.1. Curba posibilitatilor de productie
Daca ea produce in cadrul curb...
6
Costul de oportunitate
O alta posibilitate este de a masura costul in termenii alegerii celei mai bune alternative
urmat...
7
referire la dorintele grupurilor lipsite de putere politica.
Totusi cei care iau decizii se confrunta inca cu nevoia de ...
8
Cat?, si Pentru cine?
Exista cateva modalitati de clasificare a sistemelor economice. Una dintre acestea e de a
le clasi...
9
oamenii vor prefera produsul care ii costa cel mai putin.
3. Trebuie sa observati ca noi ne referim la valoarea perceput...
10
distributie libera pe piata, observam ca acestea sunt deseori similare, cu toate ca simtomele pot fi
destul de diferite...
11
3. In tabelul de mai jos sunt prezentate incasarile si cehltuielile unui Consiliu Local in anul
1983/1984. Presupunem c...
12
2. PRODUCTIA
In primul capitol, s-a discutat despre productia in termenii satisfacerii dorintelor prin
intermediul bunu...
13
spatiu necesar pentru desfasurarea activitatilor de productie, teren pentru fabrici, magazine etc.
cat si cel de resurs...
14
momentul actual nu trebuioe sa ignore costul de oportunitate. Spatiul poate fi pus la dispozitie
altora si in aceasta c...
15
resursele folosite si productia obtinuta este foarte probabil sa fie diferita pentru fiecare bun. Prin
urmare, simbolul...
16
o totala separare legala intre proprietatea personala si cea a afacerii. Partenerii si proprietarii
unici risca practic...
17
tari – preluarea controlului direct si a proprietatii industriilor de baza – cum ar fi transporturile,
producerea de co...
18
Acest grafic ilustreaza 3 drepte care reprezinta 3 combinatii posibile de muncitori si
masini, respectiv munca(L) si ca...
19
2 200
1 100
1 2 3 4 L
Fig.2.2 Izocuanta asociata cu dreapta productiei din fig. 2.1.
Orice combinatie a factorilor de p...
20
Daca la fig. 2.3. sunt adaugate mai multe metode de productie atunci numarul
segmentelor la fiecare izocuanta, creste c...
21
explica in capitolul 3, este o conditie esentiala pe termen scurt.
Principiul este ilustrat in fig 2.5.. Daca pe aceast...
22
Schimbarea produsului total sau a productiei totale care are loc atunci cand modificam
volumul unui factor de productie...
23
MPP
15
10
5
0 5 10 15 15 10 5
-5 1 2 3 4 5 6 -10
-10
MPPL
Fig.2.6. Legea proportiilor variabile
Fig:2.6.a. evidentiaza ...
24
K
60
55
45
30
0
1 2 3 4 5 6 7 L
Fig.2.7. Diminuarea produsului fizic marginal al muncii
Adaosurile constante succesive ...
25
Dotarile tehnice de asemenea proportii – de cele mai multe ori- nu pot fi divizate. Managementul
specializat detine, de...
3. COSTURILE DE PRODUCTIE
3.1 Costul pe termen scurt
Costurile si productia
In capitolul 2 am explicat notiunea de termen ...
27
organizatie de servicii, probabil- care nu foloseste resurse primare.
Costurile factorilor mentinuti ficsi nu se vor sc...
28
are asupra costurilor, modificarea nivelului productiei. In acest scop, folosind acelasi exemplu,
trebuie sa transforma...
29
700 6.43 2000 6500 9.29 5.00
800 6.25 2000 7000 8.75 5.00
900 6.11 2000 7500 8.33 5.00
1000 6.00 2000 8000 8.00 5.00
11...
30
2 4 6 8 10 12 14 00
Fig:3.1 Costurile totale medii si marginale
Aceste curbe se bazeaza pe tabelul costurilor. Observat...
31
costurile totale medii sub nivelul realizat cu ajutorul unei unitati de productie mai mica. De
asemenea, aceasta schimb...
32
creasca. Fiecare nivel la care curbele costului pe termen scurt se intersecteaza, reprezinta un
stadiu in care firma tr...
33
Economii pecuniare
Acestea reprezinta sume de bani puse deoparte prin achizitionarea de factori la un cost
redus. Aceas...
34
5.Economii de transport si distributie
Firmele mari pot planifica localizarea depozitelor si distributia marfurilor ast...
35
combinate in diverse moduri. Un exercitiu pe computer foloseste un exemplu simplu: lichidarea
gropilor angajand diferit...
36
2 5 10 15 L
Fig: 3.5. Cea mai buna combinatie a factorilor de productie
Avand in vedere costurile cu factorii, reprezen...
37
K K
D
? K
? L
O E
L O L
Fig: 3.6. Deplasarea de-a lungul unei izocuante si cele mai bune conditii de productie.
Deplasa...
38
Sa presupunem ca transferam 20u.m. de la munca la capital. Vom pierde 360 unitati de
productie de la munca (18*20) dar ...
39
Care este relatia dintre curba costului total mediu si cea a costului marginal al productiei.
3. Un celebru economist m...
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Microeconomie
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Microeconomie

1,164

Published on

0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total Views
1,164
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
14
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Transcript of "Microeconomie"

  1. 1. HUTCHINSON MICROECONOMICS DAVE BLIGHT & TONY SHAFTO
  2. 2. 2 1. PROBLEMA ECONOMICA 1.1 Activitatea economica Preocuparea fundamentala a stiintei economice este de a satisface nevoile umane, cu ajutorul productiei, folosind resursele disponibile. Aceasta exprimare simpla contine numeroase implicatii importante. Trebuie sa recunoastem ca nevoile indivizilor si ale comunitatilor sunt variate si probabil nelimitate, in timp ce resursele sunt finite si de asemenea cunostintele legate de modul de utilizare a resurselor disponibile este limitat. Stiinta economica nu poate pretinde sa rezolve principalul dezechilibru al productiei si cererii dar poate oferi un set de concepte, metode tehnice si analitice care pot clarifica probleme si pot aduce lumina in numeroase chestiuni care preocupa lumea moderna. Luand in considerare limitarea resurselor, putem clarifica deciziile fundamentale care trebuie luate in legatura cu ceeace ar trebui produs, in ce cantitate si in beneficiul cui trebuie angajate prioritatile de productie. In perfectionarea abilitatilor unui economist, rolul computerului este primordial. Acesta inlatura truda, erorile si temerile, care in trecut au reprezentat bariere in relatiile care pot fi exprimate in limbaj matematic. Acum avem posibilitetea obtinerii unor modele si simulari care sunt foarte apropiate de realitatea pe care cautam sa o intelegem. Calculul a devenit simplu, exact si rapid, mai important ca niciodata deoarece trebuie sa obtinem o intelegere clara a conceptelor si relatiilor pe care dorim sa le examinam. Revenind la afirmatia initiala, este necesar sa definim mai exact principalii termeni pe care ii contine. Dorintele Unii cercetatori prefera sa le numeasca nevoi. Noi vom folosi termenul de „dorinte“ deoarece noi vrem sa subliniem ideea ca dorinta economica nu implica o nevoie biologica. O dorinta exista daca oamenii sunt dispusi sa sacrifice o parte din resursele lor pentru a o satisface. Nu este nevoie ca aceasta sa fie necesara pentru existenta lor, nici chiar utila. Poate fi chiar periculoasa sau daunatoare. Economistul, ca atare, nu considera dorintele ca avand la baza judecati morale sau medicale si nici nu incearca sa le clasifice in ordinea valorii. Daca oamenii sunt dispusi sa renunte la unele din resursele lor pentru a obtine tabac sau heroina, atunci toate acestea sunt dorinte care pot fi masurate si analizate. Noi, in orice caz, clasificam dorintele si marfurile si serviciile produse pentru satisfacerea acestora, in mai multe moduri. Un mod foarte util este de a face distinctie intre:
  3. 3. 3 1. Dorinte personale, abordate prin prisma satisfacerii dorintelor individoale sau ale unei familii, pentru bunuri, cum ar fi automobile personale, jocuri pe calculator, vacante in strainatate sau locuinte; 2. Dorinte ale comunitatii, reprezante de satisfacerea cerintelor comunitatii privind ridicarea nivelului de trai, prin actiuni profitabile cum ar fi: salubritate publica, pavarea drumurilor, iluminatul strazilor, protectia impotriva incendiilor si prvenirea criminalitatii si a bolilor contagioase si asa mai departe. Bunurile si serviciile produse pentru a satisface nevoi personale pot fi numite bunuri private. Cele care sunt produse pentru satisfacerea dorintelor comunitatii pot fi numite bunuri publice. Este nevoie de atentie pentru a identifica bunurile publice. De exemplu, unele bunuri sau servicii, cum ar fi centrele sportive si cursurile municipale de golf, puse la dispozitie de catre autoritatile locale in folosul public nu sunt cu adevarat bunuri publice. Acestea sunt disponibile pentru indivizi, pentru a le folosi daca doresc. Cei care nu o fac, nu obtin nici un beneficiu din aceste bunuri. Un exemplu de bun public veritabil il poate reprezenta un sistem de canalizare care ajuta la prevenirea izbucnirii unor boli infectioase. Intreaga comunitate beneficiaza de eradicarea si controlul bolilor cum ar fi holera si difteria. Resursele Principala resursa necesara pentru ca productia sa aiba loc, va ramane intotdeauna efortul uman, atat fizic cat si mental. In plus, oamenii au invatat sa foloseasca multe din resursele naturii, cum ar fi metalele, forta apei curgatoare, fertilitatea pamantului si altele. Ei au invatat de asemenea sa realizeze unelte, dintre care unele, cum ar fi roata, motorul cu aburi, motorul electric si computerul, care avusesera consecinte revolutionare pentru modul de viata al oamenilor. Aceste resurse -cunoscute ca si factori de productie- constand in munca, pamant si capital, sunt analizate mai atent mai tarziu. Productia Definitia economica generala a productiei include orice parte a activitatii totale sau lant de activitati intercorelate implicate in satisfacerea dorintelor personale sau ale comunitatii. Aceasta, asadar, include nu numai fabricare marfurilor -cum ar fi televizoarele-sau furnizarea de servicii -cum ar fi coafura sau antrenamentul sportivilor- ci si acele activitati necesare sa identifice dorinte si sa asigure ca bunurile si serviciile create ajung intr-adevar la oamenii care le doresc. Productia, in acest sens larg include marketingul si finantele, cercetarea si exploatarea, distributia marfurilor si munca organizatiilor cum ar fi Politia si autoritatile licentiare care regleaza si mentin ordinea si astfel fac alte activitati zilnice posibile. Observati ca productia implica transformarea resurselor naturale primare si energia umana intr-un obiect fizic sau activitate care satisface dorintele individuale sau ale comunitatii. Aproape toate formele de productie presupun folosirea de resurse si depunerea de efort uman. Orice avantaj, satisfactie a unei dorinte care este realizata fara acest efort poarta denumirea de bun liber. Ploaia care cade peste o gradina reprezinta un bun liber in acest sens dar apa de ploaie colectata intr-un rezervor si pompata prin conducte foloseste resurse si nu mai este gratuita dar este un bun economic normal. In mod similar, aerul pe care-l respiram intr-o plimbare la tara este bun liber dar aerul pompat intr-o mina sau aerul din cabina aflata sub presiune a unui avion presupune resurse si este un bun economic. Ca si economisti, trebuie sa avem grija sa nu cream impresia ca activitatea productiva este intr-un fel superioara oricarei alte activitati. Economistul poate indica daca anumite forme
  4. 4. 4 de productie sunt capabile de a atinge anumite obiective stabilite. El poate calcula implicatiile folosirii resurselor intr-un anumit mod mai bine decat in altul. Acest lucru trebuie lasat la latitudinea institutiilor comunitatii, in cadrul carora, bineinteles, economistul joaca propriul sau rol, de a decide care sunt obiectivele si ce alegeri trebuie facute. Este esentiala o decizie politica, de exmplu, resursele sunt folosite fie pentru asigurarea apararii impotriva tarilor ostile, fie pentru furnizarea de manuale sau computere elevilor. Alegere si raritate Productia ofera o varietate de posibilitati. Daca aveti o seara libera, o puteti petrece mergand la cinema cu un prieten, jucand badminton, vizionand un program la televizor sau sa studiati stiintele economice. Trebuie sa alegeti intre aceste posibilitati concurente deoarece nu puteti sa le realizati pe toate in acelasi timp. In mod similar daca exista o parcela de pamant libera, in centrul orasului, autoritatile locale o pot folosi penrtu o parcare, o cladire cu birouri, o fabrica, o scoala, un bloc cu apartamente sau pentru un alt scop. Altii s-ar putea sa doreasca lasarea libera a terenului ca spatiu penrtu flori salbatice. Ceea ce este sigur este faptul ca terenul nu poate fi folosit pentru toate aceste scopuri impreuna, in acelasi timp. Toate tipurile de resurse sunt rare in in relatie cu dorintele care par sa fie de nesatisfacut deoarece, atunci cand orice resurse sunt folosite pentru actvitatea A, ele sunt refuzate de activitatiile B, C, D si asa mai departe. Daca resursele urmeaza sa fie folosite in totalitate atunci trebuie facute alegeri. Stiintele economice sunt in mod constant implicate in identificarea si masurarea alegerilor, in utilizarea cat mai eficienta a resurselor. Posibilitatile de productie Productia presupune contributia factorilor de productie. In orice comunitate o oferta data de factori de productie trebuie sa fie folosita pentru a furniza bunuri si servicii cerute de comunitate. Am recunoscut deja ca factorii folositi pentru a produce A nu pot, in acelasi timp sa fie folositi pentru a produce B. Trebuie realizate alegeri. Aceasta idee poate fi ilustrata mai departe daca simplificam problema si gandim in termenii produselor concurente sau numai a grupelor de produse. Tabelul care urmeaza arata productia posibila de combinatii variate de hrana si bunuri de folosinta indelungata ale unei comunitati, cu ajutorul nivelului existent al dezvoltarii tehnice. Hrana Bunuri de folosinta indelungata 1000 0 800 500 600 950 400 1180 200 1275 0 1320 Acest tabel reprezinta baza pentru curba posibilitatilor de productie din figura 1.1. Aceast curba reprezinta limita de productie a comunitatii care poate produce orice combinatie de hrana si bunuri de folosinta indelungata sau din interiorul ei. hrana
  5. 5. 5 A 10 8 D 6 4 C 2 B O 2 4 6 8 10 12 14 bunuri Fig. 1.1. Curba posibilitatilor de productie Daca ea produce in cadrul curbei –sa presupunem combinatia C (400 milioane unitati de hrana si 800 milioane unitati de bunuri de folosinta)- comunitatea nu va folosi toate resursele de care dispune. Vor exista someri. Pe de alta parte, ea nu poate realiza combinatia D (800 milioane unitati atat de hrana cat si de bunuri de folosinta indelungata) pentru ca aceasta se afla in afara curbei si deci in afara capacitatilor de productie ale comunitatii, la nivelul actual al stocului de resurse si cu tehnologia actuala pe care o detine. Daca comunitatea doreste sa realizeze o combinatie aflata in afara curbei, ea trebuie sa castige mai multi factori si/sau sa-si dezvolte abilitatile si modalitatile de combinare a factorilor pentru a produce un volum mai mare de productie. Observati forma curbei si schimbarile pe care le descrie. Cand productia de hrana scade de la 1000mil. unitati la 800mil., pierderea de 200mil. unitati este inlocuita de 500mil. unitati durabile. Oricum in momentul in care 200mil. unitati de hrana sunt sacrificate, castigul de bunuri de folosinta indelungata este numai de 450mil. unitati. Privind intr-un mod diferit si incepind de la nivelul (0), nivelul productiei de hrana, fiecare 200mil. unitati de hrana castigate costa in mod progresiv mai multe unitati durabile. Implicatia aceasta demonstreaza ca este posibil sa fie transferati factori de la o forma de productie la alta dar nu cu rezultate egale. Forma curbei sugereaza ca primele resurse care trebuie transferate de la hrana la bunuri de folosinta indelungata, spre exmplu, sunt cele mai putin corespunzatoare pentru hrana si mai corespunzatoare pentru productia de bunuri de folosinta indelungata. Oricum, cu cat se transfera mai mult, reversul devine mai posibil. Costurile de transfer cresc. Putem spune, de fapt, ca principala presupunere referitoare la aceasta curba este aceea a cresterii costului de oportinitate. Termenul de „cost de oportunitate“ este explicat in sectiunea urmatoare. Exista cateva intrebari cu privire la curba posibilitatilor de productie in sectiunea 1 a intrebarilor de pe computer, iar jocurile (de pe computer) WELLAND si USSR sunt pe tema alegerii intre revendicari concurente pentru resurse rare. Cost Cand o alegere e facuta si resursele sunt angajate pentru o activitate anume, atunci, dupa cum am observat, activitatea are un cost. Acesta are doua forme, cost absolut si cost de oportunitate Costul absolut Putem masura costul absolut prin cantitatea de resurse folosite. De exemplu, puteti spune ca ati petrecut 2 ore din timpul dvs. jucand badminton. In mod similar, autoritatea locala poate spune ca a alocat o jumatate de hectar de pamant pentru construirea unui centru sportiv.
  6. 6. 6 Costul de oportunitate O alta posibilitate este de a masura costul in termenii alegerii celei mai bune alternative urmatoare sau urmatoarea preferata fata de cea adoptata in prezent. De exemplu, ati putea spune ca jocul de badminton v-a costat sansa de a urmari un anumit program la televizor. Partidul din opozitie din cadrul autoritatilor locale ar putea sustine ca costul centrului sportiv a fost un bloc de apartamente care ar fi fost deja in folosinta comunitatii. Acest cost, masurat in termenii alternativei sacrificate, poarta denumirea de cost de oportunitate. Observati ca determinarea costului de oportunitate poate fi dificila si uneori controversata. De exemplu prietenul dvs. Poate aprecia costul (de oportunitate) partidei de badminton ca reprezentand vizita la cinema care nu s-a putut materializa. Un al treilea partid din cadrul autoritatiilor locale ar putea considera costul de oportunitate al centrului sportiv ca reprezentand o fabrica. Cu toate acestea, costul de oportunitate reprezinta un concept extrem de important. El se situeaza in spatele tuturor deciziilor guvernamentale, centrale si locale in ceea ce priveste utilizarea resurselor. Costul de oportunitate reprezinta acel cost care trebuie sa-l preocupe intodeauna pe manager atunci cand decide sa urmeze o anumita cale de actiune si cand isi dedica resursele unei anumite lini de productie. Remarcati ca nu am mentionat banii in nici o definitie a costului. Aceasta deoarece banii nu reprezinta ei insusi o resursa. Ei reprezinta oricum o unitate de masura si un mijloc de schimb. Ne ajuta deseori sa comparam costurile. Folosirea valorii banilor ne poate ajuta sa comparam o serie de resurse cu altele sau un castig cu altul. Totusi, utilizarea banilor, oricat de utila ar fi ea, nu trebuie sa ne impiedice sa observam adevarata natura a costurilor implicate. 1.2 Realizarea Cererii Daca deciziile economice implica de cele mai multe ori alegerea intre diferite alternative de folosire a resurselor, atunci inseamna ca trebuie sa existe un mecanism de efectuare a alegerii respective. Economistii sunt interesati sa cunoasca mecanismul de luare a deciziilor, nu atat din cauza proceselor implicate ci pentru ca natura mecanismului este posibil sa influenteze obiectivele sau avantajele si optiunile alese. Alegerea dvs. de a juca fie badminton fie a merge la cinema sau de a viziona un film la televizor sau de a studia, depinde de masura in care prietenul dvs. sau oricine alcineva in afara de dvs. insiva va influenteaza in luarea deciziilor. Pentru simplificare identificam 2 cai de luare a deciziilor economice. Acestea sunt reprezentate de: procesul politic de luare a deciziilor si alegerea individuala. Procesul Politic Cand mecanismul este controlat de procesul politic, institutiile guvernamentale detin sau contreoleaza factorii de productie si au puterea de a stabili directiile de angajare a factorilor in productie. Cei care controleaza institutiile publice aceia controleaza si economia. Daca institutiile sunt sensibile fata de opinia publica si presiunile posibile, atunci deciziile economice vor fi la fel de sensibile. Daca ele actioneaza dupa principiul puterii absolute atunci deciziile economice vor reflecta probabil prioritatile si obiectivele grupului aflat la putere, fara a face
  7. 7. 7 referire la dorintele grupurilor lipsite de putere politica. Totusi cei care iau decizii se confrunta inca cu nevoia de a alege. Ei nu pot pierde din vedere realitatea resurselor limitate si a dorintelor nelimitate. Partidul National Socialist German a recunoscut acest lucru atunci cand, in 1930, oferea natiunii germane alegerea intre “arme si unt“. Alegerea care a fost luata a urmat sa aiba consecinte foarte departe de economia Germaniei. Un alt sistem politic ar fi putut sa realizeze o alegere diferita. Daca un sistem politic isi asuma raspunderea de a lua decizii economice atunci acesta va avea nevoie de aparatura tehnica adecvata pentru a culege informatii referitoare la resursele disponibile, utilizarile posibile ale acestora si unele mijloace de comensurare a costurilor si profiturilor. Va trebui sa ia decizii si sa le aplice. S-ar putea sa descopere faptul ca o cantitate considerabila de resurse trebuie sa fie angajata pentru a face operational mecanismul luarii deciziilor, inainte ca orice alta productie urmatoare sa fie realizata. In ciuda dificultatiilor multe societati rezerva, cel putin o parte din deciziile majore cu privire la resurse, mecanismului politic. Alegerea individuala Alegerea individuala actioneaza prin asa numitele forte ale ofertei si cererii care interactioneaza pe o piata. Aceste notiuni vor fi explicate in detaliu in capitolele urmatoare. La acest nivel e necesar doar sa cunoastem ca un sistem de alegere pe piata implica faptul ca cererea totala se formeaza prin combinarea deciziilor unui numar mare de cumparatori. Achizitionarea marfurilor si serviciilor finale, acelea care satisfac nevoi individuale sau ale unei comunitati, poarta denumirea de consum. Unitatea care ia decizia de consum este considerata a fi gospodaria (familia) dar pentru a evita necesitatea evitarii distinctiei intre gospodarii si membrii lor, putem folosi termenul general de consumator. Consumatorii sunt cei care decid ce sa se cumpere si ce sa nu se cumpere. In mod similar, cererea totala este formata din ansamblul deciziilor unitatilor de productie – pe care pentru simplificare, le putem numi firme – referitor la ce sa se produca si ce sa nu se produca. Aceste decizii sunt luate de proprietarii firmelor si de manageri. Aceste forte de consumatie si de productie – pe care le putem privi de asemenea prin prisma cererii si ofertei de bunuri si servicii – interactionaeaza prin intermediul preturilor pe care cumparatorii sunt dispusi sa le plateasca si producatorii sunt dispusi sa le accepte. Pretul reprezinta valoare resurselor pe care cumparatorii sunt dispusi si (in acelasi timp) capabili sa le sacrifice, pentru a obtine produsul dorit. Acesta reprezinta de asemenea recompensa pe care ofertantii o primesc in schimbul produselor oferite. Pretul este exprimat de obicei sub forma banilor dar poate lua si alte forme – de exemplu eforturile deosebite oglindite in note pe care candidatii la examen-ul de admitere in facultate, trebuie sa le “plateasa” pentru a obtine locurile pentru care au optat. Sistemele Economice Un sistem economic se refera la modul in care sunt controlate si alocate resursele necesare productiei si in acelasi timp modelul de productie care rezulta, respectiv combinatia de bunuri si servicii produse. Deasemenea acesta este legat si de standardele de distributie- cine primeste ceea ce se produce. Acestea sunt intrebarile la care ne-am referit mai devreme: Ce?,
  8. 8. 8 Cat?, si Pentru cine? Exista cateva modalitati de clasificare a sistemelor economice. Una dintre acestea e de a le clasifica astfel: a) Proprietatea resurselor si cine controleaza mijloacele de productie si distributie b) Distributia productiei, indiferent daca distributia are loc prin intermediul proceselor politice sau prin mecanismul pietei. Resursele pot fi detinute si controlate de institutii politice ale Statului, de indivizi (particulari) sau de catre grupuri de indivizi care actioneaza impreuna in scopul intereselor comune. Distributia, dupa cum am constatat deja, poate fi controlate de instituitii politice sau de piata ghidata de preturi. Sistemele care sprijina controlul politic al resurselor au de asemenea tendinta de a favoriza controlul politic al distributiei, dar pot exista si exceptii. Sistemul National de Sanatate din Mrea Britanie este controlat prin mijloace politice iar serviciile sunt distribuite in principal pe baza principiului necesitatii si mai putin ca urmare a capacitatii sau acceptarii de a plati sau nu un pret. Serviciul medical normal din fiecare zi, este realizat de catre grupuri independente de medici practicanti (de medicina generala). Pe de alta parte in anul 1988 organizatiile producatoare de electricitate se aflau in proprietatea Statului dar electricitatea era distribuita prin mecanismul preturilor. Carbunele era extras de catre „British Coal“- organizatie aflata in proprietatea Statului – si furnizat gospodariilor particulare prin intermediul sistemului pretului. Intr-adevar Statul a folosit preturile pentru a influenta cererea de combustibil, de exemplu, prin cresterea pretului gazului metan la inceputul anilor 80 a redus cererea de combustibil si intensitatea de angajare a resurselor in productia de gaz. Sistemul de preturi Cand ne referim la un sistem de preturi, numit si piata sau economie neregulata de piata, avem in vedere faptul ca deciziile cumparatorilor sunt influentate de preturile de vanzare ale produselor pe diferite piete de desfacere. Cumparatorul individual nu e preocupat de modul in care sunt determinate aceste preturi – indiferent daca, spre exemplu, ele sunt fixate de un producator puternic sau prin interactiunea fortelor cererii si ofertei totale. Individul insusi nu poate face nimic pentru a schimba preturile, dar decizia lui - cu privire la ce sa cumpere, cat sa cumpere si ce combinatie de produse sa cumpere – va fi influentata de pret. Pentru individ, pretul reprezinta sacrificiul pe care trebuie sa-l accepte pentru a obtine produsul dorit si el poate realiza legatura intre sacrificiu si beneficiu pe care poate sa-l obtina. In acest sens, poate decide daca beneficiul merita acest sacrificiu. Cu tote ca, de obicei, nu suntem constienti de acest proces, acesta are loc atunci cand facem comentarii de genul: “Aceasta rochie nu merita 100 u.m.” sau “Nu sunt de acord sa calatoresc cu trenul de vreme ce calatoria cu autobuzul este mult mai favorabila “ La acest nivel putem face presupuneri generale cu privire la sistemul preturilor. Unele dintre acestea sunt examinate indeaproape mai tarziu. Presupunem ca: 1. Cantitatea cumparata dintr-un produs este mai mare daca pretul este mai mic, ceea ce implica faptul ca cu cat creste pretul unui produs, celelalte conditii ramanand neschimbate, cu atat scade cantitatea din acel produs, pe care oamenii doresc sa o cumpere. 2. Cand exista pe piate doua sau mai multe produse care ofera avantaje aproximativ egale,
  9. 9. 9 oamenii vor prefera produsul care ii costa cel mai putin. 3. Trebuie sa observati ca noi ne referim la valoarea perceputa de diferiti cumparatori. Nu facem presupuneri cu privire la proprietatile fizice ale produselor alternative. Produsele A si B pot avea proprietati fizice aproape identice dar daca A este perceput de cumpararori ca fiind superior lui B – poate datorita reputatiei producatorului – atunci preferinta de a plati un pret mai mare pentru produsul A, este o dovada ca acesta ofera un avantaj mai mare pentru cumparatorul respectiv. Economistul adevarat nu judeca preferinta ci pur si simplu observa si interpreteaza. Analog, el nu judeca nici deciziile luate prin intermediul mecanismului politic. Economia Planificata La polul opus sistemului de preturi se situeaza economia complet reglata sau planificata. Aici, toate deciziile de alegere sunt luate de mecanismul politic al Statului, care este posibil, de asemenea, sa aiba in proprietate sau sa controleze resursele economice ale comunitatii. Statul, in consecinta, trebuie sa estimeze costurile si beneficiile diferitelor variante de alegere si sa ia deciziile in concordanta cu obiectivele sale politice, sociale si economice. Economia Mixta In practica, majoritatea sistemelor economice contin o combinatie intre pietele planificate si cele neregulate – chiar daca pietele nu sunt intodeauna recunoscute oficial de conducerea politica. Totusi atunci cand are loc o combinare substantiala si recunoscuta oficial, termenul folosit este cel de economie mixta. Economiile tarilor Europei de Vest reprezinta exemple elocvente de economii mixte, echilibrate. Gradul in care desfacerea libera si cea controlata de Stat sunt combinate, poate varia considerabil, de la o tara la alta. Aceasta reprezinta un domeniu predilect al controverselor politice si de obicei este dificil sa separam chestiunile economice de cele politice si sociale. Daca economistul isi aduce contributia sa de specialist la aceasta dezbatere el isi propune sa compare costurile si benficiile rezultate din diferitele sisteme de detinere a resurselor si luare a deciziilor. Comparatia Sistemelor Atunci cand caracterizam “eficienta” unui sistem economic in comparatie cu un alt sistem economic, trebuie sa fim foarte atenti sa evitam introducerea propriilor aprecieri sau judecati de valoare – termen obisnuit pentru opinii care exprima sau sugereaza valori relative. Trebuie sa judecam succesele si insuccesele oricarui sistem prin standardele si obiectivele sale proprii. Daca obiectivul unui sistem pare a fi acela de a produce o gama larga de bunuri de consum pentru un numar mare de consumatori potentiali, atunci acesta e criteriul de masure a succesului sau. Nu putem spune ca sistemul politic al unei tari pasnice a dat gres daca nu reuseste sa previna invazia respectivei tari de catre un vecin agresiv. Este dificil, in aceste conditii, pentru economist, sa compare eficienta sau gradul de succes al diferitelor sisteme. Trebuie sa recunoastem totusi ca sistemele dau gres uneori in realizarea obiectivelor declarate sau sugerate. De asemenea obiectivele nu sunt intotdeauna compatibile cu posibilitatea rezultatelor obtinute, avand in vedere resursele disponibile. Atunci cand comparam problemele care apar in fiecare din sistemele de Stat si de
  10. 10. 10 distributie libera pe piata, observam ca acestea sunt deseori similare, cu toate ca simtomele pot fi destul de diferite. Multe probleme tind sa se inscrie in una din aceste categorii: 1. Modelul dorintelor este diferit de cel al productiei, dand nastere la un surplus de bunuri si servicii si la o lipsa a altora. 2. Oamenii incearca sa obtina mai multe bunuri si servicii decat se pot produce cu resursele disponibile. 3. Resursele existente nu pot satisface nevoile unui sistem de productie care se schimba astfel incat unele surse cautatoare de locuri de munca nu sunt capabile sa le gaseasca. Aceasta este binecunoscuta problema a somajului – care poate fi mai evidenta intr-un sistem de piata bazat pe alegerea individuala decat in unul controlat de institutii politice deoarece in cel din urma este posibila directionarea resurselor – inclusiv munca – spre activitati considerate indispensabile. Daca incepem sa consideram implicatiile muncii directionate, ne gasim in situatia de a trata chestiuni care depasesc scopul acestei carti. Intr-un sistem de preturi liber, care nu este reglat de exterior, se poate pretinde ca oferta egaleaza de obicei cererea pentru ca pretul se modifica cu scopul echilibrarii acestora. Ceea ce nu poate fi garantat este faptul ca echilibrul va fi intodeauna la nivelul cantitatii si pretului, care sunt acceptate de societate si in concordanta cu opiniile actuale despre ceea ce e corect din punct de vedere moral. Cand aceasta consideratie este luata in calcul, atunci societatea trebuie sa decida proportia in care e pregatita sa accepte reglementarea, pentru a atinge rezultatul dorit. De asemenea trebuie sa se asigure ca masurile luate de catre autoritati duc intr-adevar la atingerea obiectivului dorit. Economistul este capabil sa contribuie cu cunostintele pe care le detine cu privire la pietele si la procesele de luare a deciziilor – printre consumatori si producatori – pentru supravegherea acestor procese. Vom vedea mai tarziu ca politicile dezvoltate pentru a atinge problemele sociale dorite – cum ar fi asigurarea traiului in conditii adecvate – nu au intodeauna succes. Pe de alta parte, un sistem de preturi nu poate garanta ca dezechilibrul dintre consumul dorit si productia actuala nu va aparea niciodata. Productia de hrana este complet neprevazuta si aceasta reprezinta o alta problema pe care o vom examina mai tarziu atat in carte cat si in intrebarile de pe computer. Nu exista raspunsuri usoare nici dorinte magice pentru a ne asigura ca oferta si cererea se afla intodeauna la un nivel optim. Economistul nu poate oferi utopia dar poate oferi o intelegere a fortelor care actioneaza si poate spera sa ghideze pe cei care realizeaza politici si pe cei implicati in luarea deciziilor dificile cu privire la modalitatiile de satisfacere a dorintelor variate ale comunitatii avand la dispozitie resurse limitate. Exercitii cu privire la capitolul 1 1. Un economist renumit amintea odata ca atitudinile economice ale propriei tari produc “bunastare sociala “ si “mizerie publica “. Ce credeti ca dorea sa spuna prin aceste cuvinte? Care sunt posibilele consecinte ale “mizeriei publice” si ce masuri trebuie intreprinse pentru a le evita? 2. Discutati, cu exemplu, problemele posibile sa apara atunci cand incercam sa comparam performanta economica a 2 tari care sunt diferite din punct de vedere politic, social si cultural.
  11. 11. 11 3. In tabelul de mai jos sunt prezentate incasarile si cehltuielile unui Consiliu Local in anul 1983/1984. Presupunem ca acest consiliu dorea sa-si mareasca cheltuielile proprii prin strangerea deseurilor. Ce posibilitati de actiune are? Explicati conceptele economice implicate. VENITURI mil. u.m. CHELTUIELI mil. u.m. Chirii (pentru casa) si taxe .7 Intretinerea caselor si serviciilor .7 Alocatii guvernamentale si subsidii .7 Recrearea, sporturi, parcuri, servicii culturale si funerare .9 Taxe generale si plati .6 Sanatate, strangerea deseurilor, curatenia strazilor, ocrotirea mediului .7 Taxe locale .6 Planificare, dezvoltare, parcari si alte servicii .3 TOTAL 8.6 8.6
  12. 12. 12 2. PRODUCTIA In primul capitol, s-a discutat despre productia in termenii satisfacerii dorintelor prin intermediul bunurilor si serviciilor, proces care se numeste creare de utilitate. Acest termen general nu clarifica modul de obtinere a satisfactiei si nici felul satisfactiei obtinuta. De exemplu daca dl.Jones cumpara un automobil, s-ar putea sa faca acest lucru pentru ca doreste sa aiba un mijloc de transport spre serviciu sau pentru ca doreste sa-si impresioneze vecinii sau cu scopul de a beneficia de o excursie cu automobilul prin Europa. Toate aceste forme diferite de satisfactie pot fi grupate sub termrnul general de utilitate. 2.1 Factorii de Productie Productia este realizata prin utilizarea unuia sau mai multor factori de productie Munca Prin conventie s-a stabilit ca factorul de productie munca se noteaza cu simbolul L. Munca reprezinta intr-adevar factorul de baza deoarece nimic nu se poate realiza de la sine. Trebuie sa existe elementul uman care presteaza o activitate – fie fizica, fie intelectuala – si aceasta reprezinta de fapt factorul munca. Capitalul Cpitalul este termenul general folosit pentru a descrie aportul prin munca, al oamenilor la obtinerea productiei. Acesta este necesar chiar si pentru cele mai simple forme de productie sau pentru cel mai banal serviciu. Coafeza solicita cel putin o foarfeca; o gazda primitoare intr-un local are nevoie de o scena si un microfon. Aceste elemente care participa la productie, echipamentul, masinile, vehicolele si cladirile care ajuta oamenii sa creeze utilitate, sunt incluse in capital, care se noteaza de obiocei cu simbolul K. Se utilizeaza litera K nu litera C intrucat aceasta din urma este folosita pentru a nota consumul in procesul de utilizare a productiei. Observati ca am folosit termenul de capital pentru a face referire la bunurile fizice. Pentru a evita confuzia, putem accentua acest lucru utilizand notiuni cum ar fi capitalul fizic, capitalul real sau bunuri. Pot aparea confuzii intrucat oamenii, de obicei atunci cand vorbesc de capital se refera la mijloace financiare cedate pentru a obtine bunuri fizice. Aceasta reprezinta de fapt capitalul financiar sau banii. In practica, nu facem intodeauna foarte clar distinctia intre cele doua deoarece deseori este mai convenabil sa ne referim la capital in termeni generali decat la notiunile specifice de echipament sau bani. Resursele naturale si Pamantul Termenul general de pamant este deseori folosit cu un dublu inteles si anume atat cel de
  13. 13. 13 spatiu necesar pentru desfasurarea activitatilor de productie, teren pentru fabrici, magazine etc. cat si cel de resurse ale naturii care pot fi folosite in productie si care pot fi extrase din pamant, apa sau aer. Este de preferat sa facem distinctie intre aceste doua sensuri deoarece pamantul ca si aria de localizare are trasaturi diferite de cele ale resurselor naturale cum ar fi minereurile, lemnul sau produsele chimice. Se utilizeaza ca simboluri S pentru asezare si R pentru resurse Intreprinderea In multe studii de specialitate, intreprinderea este considerata ca si factorul final esential. Proprietarul interprinderii este privit ca si principalul izvor al productiei, ca si antreprenor, care detine initiative, iai asuma riscurile si primeste recompensele productiei. Totusi exista dificultati in abordarea acestor concepte. In primul rand nu putem fi foarte siguri de intelesul exact al notiunii de intreprindere. De vreme ce o proportie foarte mare din incercarile de intemeiere a unei afaceri esueaza in primul an de viata, multe intreprinderi pot fi considerate mai degraba ca si incercari nesabuite. Dupa cum vom vedea in acest capitol, in mod normal ne asteptam sa existe o relatie clara si calculabila intre cantitatea dintr-un factor care alimenteaza o afacere – input-si volumul productiei obtinute – output. Nu exista nici o certitudine ca aceasta relatie depinde de intreprindere sau de asumarea riscului. Desigur ca exista riscuri care nu pot fi evitate in afaceri dar managerul afacerilor de succes reuseste sa reduca sau sa evite cresterea acestor riscuri. In ansamblul sau, ideea de a considera intreprinderea ca si factor de productie separat creeaza prea multe probleme si de aceea nu o includem in calculele noastre din aceasta arie de analiza. 2.2 Recompense aduse de factorii de productie Proprietarii factorilor de productie asteapta o plata in schimbul acordarii permisiunii de folosire a acestora in productie. Fiecare factor, prin urmare, are o rasplata corespunzatoare. Aceasta, dupa cum vom vedea mai tarziu, poate fi privita ca si un pret al factorului. La acest nivel identificam doar rasplata. Salariul Salariul esta folosit ca si termen general care sugereaza rasplata pentru factorul munca. El include toate formele de salarii, prime, comisioane, alte plati similare. Dobanda Dobanda reprezinta pretul folosirii capitalului. Dobanda nu poate fi ignorata nici in situatia in care capitalul este furnizat sau acumulat in cadrul afacerii. Daca nu este folosit de intreprindere, capitalul poate fi imprumutat altor organizatii in schimbul dobanzii. Amintiti-va de conceptul economic fundamental de cost de oportunitate. O firma care foloseste propriul capital acumulat nu trebuie sa piarda din vedere dobanda anterioara, costul de oportunitate de folosire a capitalului. Renta Renta este termenul general folosit pentru pretul folosirii pamantului. La fel ca si in cazul folosirii capitalului, firma care foloseste propriul pamant si pentru care nu plateste nici o renta la
  14. 14. 14 momentul actual nu trebuioe sa ignore costul de oportunitate. Spatiul poate fi pus la dispozitie altora si in aceasta conditie are un pret. Proprietarii resurselor naturale in mod normal sunt platiti in schimbul acordarii dreptului de extractie a lor. Astfel de plati pot fi privite ca si o forma de renta, cu toate ca deseori sunt numite drepturi de autor. Profitul Profitul este un castig “rezidual” obtinut de o intreprindere. El reprezinta venitul care ramane dupa perceperea costurilor cu factorii de productie: pamant, resurse, munca si capital. In mod traditional se presupune ca acest “reziduu” reprezinta rasplata castigata de intreprinderile performante, de succes. Totusi noi ne-am confruntat deja cu problema tratarii intreprinderii ca si factor de productie separat. In plus exista in continuare dificultatea ca profitul castigat de o companie limitata apartine in mod legal actionariilor obisnuiti ai companiei si, in cazul companiilor mari, acesti actionari nu au nici un rol in conducerea curenta a afacerii. Aspecte noi ale profitului si ale modului in care acesta este definit si folosit de un numar de economisti de prestigiu sunt discutate in anexa la capitolul 8. Profitul, in consecinta, nu poate fi privit nici macar ca si rasplata a intreprinderii de succes si a asumarii riscurilor. Recompensele si riscurile speculatiilor de bursa sunt foarte diferite. In cazul companiilor solide riscurile asumate de actionarii initiali si de membrii fondatori ai afacerii nu sunt relevante in aceasta chestiune. Unii, in special adeptii Marxismului, sustin ca profitul rezidual apartine celor care isi asuma riscurile si muncesc in intreprindere. Ei vor pretinde ca profitul apartine muncii. Evident, profitul este un concept dificil si important si prezinta probleme, o parte din acestea fiind discutate ulterior. In acest stadiu, totusi, trebuie sa evitam controversele si sa recunoastem profitul ca si balanta a castigului obtinut de o firma dupa ce toate platile cu factorii de productie au fost efectuate. 2.3 Combinarea factorilor de productie Productia poate fi realizata doar in putine cazuri, prin contributia unui singur factor de productie. In mod normal, ea presupune combinarea factorilor de productie. O coafeza, de exemplu, are nevoie de un loc unde clientul sa se poata aseza (S), echipament (K) si de pricepere si propriul efort (L). O fabrica de taiat sticla – una din putinele organizatii moderne in care materiile primare intra in fabrica pentru a se transforma in bunuri de consum finale - solicita un teren S, materiile brute de baza folosite in fabricarea sticlei (R), gama de masini (K) si multi muncitori cu o inalta calificare (L). Putem spune, in acest sens, ca productia – pe care din acest moment va trebui sa o apreciem ca output- este rezultatul combinarii pamantului (S), capitalului (K), si muncii (L) si uneori, a resurselor de baza (R). Combinarea acestor factori reprezinta functia organizatiei de productie. Un pas mai departe, foarte important, este cel de a transpune in limbaj matematic si anume: Q =f (S, K, L, R) Aceasta ecuatie exprima faptul ca volumul rezultatelor produse - Q, sunt determinate de cantitatile de resurse enumerate intre paranteze. Daca cantitatile sau combinarea resurselor se schimba, atunci se va schimba si nivelul productiei. Relatia exacta care se stabileste intre
  15. 15. 15 resursele folosite si productia obtinuta este foarte probabil sa fie diferita pentru fiecare bun. Prin urmare, simbolul general “f” este folosit ca si preferinta pentru un anumit termen. El reprezinta totusi un tip special de functie pentru ca presupune ca resursele sa fie combinate in cel mai eficient mod posibil, la nivelul actual al tehnologiei. Nivelul productiei (Q) este astfel cel mai ridicat posibil, in conditiile resurselor existente si tehnologiei disponibile. Aceast lucru sugereaza, de asemenea, faptul ca nivelul tehnologiei are o influenta considerabila asupra nivelului productiei si ca tehnologia (T) trebuie inclusa intre parantezele ecuatiei. In mod alternativ trebuie sa privim aceasta ecuatie prin prisma faptului ca afecteaza relatiile functionale dintre iesirile (output-uri) si intrarile (input-uri) de resurse . Daca sunt dezvoltate noi procese atunci se poate produce un volum mai mare al iesirilor din aceasi cantitate de intrari de materii prime. La acest nivel, totusi, tratarea matematica a tehnologiei nu este foarte importanta, dar este folositoare daca doriti sa intelegeti calculele din cadrul exercitiilor de pe computer, in special tabloul de productie care e folosit pentru unele intrebari referitoare la costurile pe termen scurt si cele pe termen lung. Unitatea de Productie Nevoia de a lua decizii si de a combina factorii de productie inainte de a produce implica necesitatea existentei unitatilor de organizare a productiei. Din cand in cand ne-am referit la firma in termeni generali iar acum trebuie sa examinam mai indeaproape unele aspecte ale acestor organizatii de afaceri. Firma in Sectorul Privat In vremurile de inceput ale activitatii industriale si comerciale, oamenii formau grupuri care urmareau anumite speculatii comerciale iar cand acestea se terminau, luau sfarsit si intelegerile incheiate anterior. In ansamblul sau, ritmul comertului si industriei s-a intensificat si intrucat industria s-a dezvoltat si a devenit dependenta de mori, fabrici si masini tot mai comlexe si mai scumpe, din ce in ce mai multe structuri organizatorice durabile si formale au devenit necesare. Oamenii se puteau inca intalnii pentru a incheia propriile lor acorduri personale sau prin autoritatea directa sau indirecta a Parlamentului, puteau sa formeze entitati economice separate numite companii sau corporatii, inzestrate sa respecte regulile stabilite de Parlament sau de organele similare (din afara Marii Britanii). Aceste 2 criterii mari exista inca in cadrul afacerilor moderne si in prezent. Noi avem sectoarele personal si asociat in cadrul general al activitatii economice care nu e obisnuita si controlata de stat si care e cunoscuta ca si sectorul privat al economiei Sectorul personal Acest termen este folosit in cadrul conturilor venitului national al Marii Britanii pentru a descrie acele firme care sunt constituite numai partial sau total din oameni care actioneaza pe cont propriu, ca si proprietari unici sau in calitate de unici comercianti si pentru care nu exista in cadrul firmei o separare reala intre proprietate personala si propritetea afacerii. Acest termen de sector personal are in vedere de asemenea, parteneriate care sunt formate din oameni care sunt de acord sa se implice impreuna in diverse activitatii economice pentru obtinerea obiectivelor comune. Cu toate ca un parteneriat presupune de obicei unele acorduri formale, totusi, nu exista
  16. 16. 16 o totala separare legala intre proprietatea personala si cea a afacerii. Partenerii si proprietarii unici risca practic tot ceea ce detin atunci cand se angajeaza in afacere. Termenul de “ sector personal”, asa cum este folosit aici pentru organizatiile de productie nu trebuie confundat cu utilizarea lui din cadrul conturilor nationale care are in vedere consumul obisnuit al indivizilor si gospodariilor. In perioade de recesiune economica, sectorul personal tinde sa se extinda. Intre 1979 si 1987 anajarea proprie a crescut in Marea Britanie de la 1906000 persoane la 2861000 persoane. Cu toate ca aceasta sporire a fost generala, principalele cresteri au avut loc in sectorul serviciilor, in special serviciile bancare, financiare si de asigurari, dar si servicii de sanatate, recreative, culturale si cele personale. Intr-o singura industre si anume cea a constructiilor, angajarea propie a crescut cu toate ca angajarea totala a scazut. Unele din marile companii au preferat sa incheie contracte secundare de munca cu firme mai mici decat sa angajeze ele mai multi muncitori. Exista cateva diferenta regionale. In sud –vestul Angliei si Wales, angajarea personala a inregistrat 12% din forta civila de munca dar in nord cifra a fost in jur de 7.5% Sectorul asociat (corporatiile) Dezavantajele formelor personale ale structurii afacerii sunt evidente atunci cand este vorba de marile capitaluri angajate in afacerile moderne. Cea mai cunoscuta organizatie de afaceri in prezent, este compania limitata (limited company) sau echivalentul ei din celelalta tari. Compania reprezinta o entitate legala cu drepturi proprii si cu o identitate separata de membrii ei diferti. Capitalul companiei provine in parte din actiuni, detinatorii acestora fiind proprietarii legali ai companiei. Actonarii sunt rasplatiti cu un procent din profit numit divident. Alte capitaluri provin din obligatiuni care sunt imprumuturi constituite si transferate in mod similar cu actiunile. Mijloacele financiare suplimentare provin din orice alte imprumuturi pe care compania le poate contracta prin sistemul financiar. Companiile sunt controlate de directori, care sunt reprezentantii de actionarilor, si sunt conduse de manageri angajati in subordinea directorilor. Companiile pot fi foarte mici. In cadrul multor dintre ele, un sot si o sotie pot fi unici actionari, directori si manageri. De asemenea acestea pot fi foarte mari. Ele pot fi formate din intreprinderi multinationale gigant cum ar fi General Motors, IBM, ICI sau Unilever. Astfel de organizatii controleaza bugete de milioane de lire si angajeaza mii de muncitori. Daca o companie se declara a fi publica si e in conformitate cu legea, actiunile si obligatiunile sale pot fi oferite pe piata prin vanzare publica. Principalele piete pentru vanzare si transferul actiunilor si obligatiunilor aprobate sun bursele de valori existente in centre financiare intrenationale. Exista unele organizatii de afaceri- in special societati de constructii si cele cooperative- care nu se incadreaza exact in cele doua sectoare amintite. Cu exceptia statutului lor legal spacial care este similar cu cel al societatilor de caritate. Aceste organizatii incep sa fie tot mai asemanatoare cu marile companii de afaceri ale sectorului asociat (corporatiilor) Intreprinderea Publica Ideea conform careia guvernul ar trebui sa se implice foarte putin – sau chiar sa nu se implice deloc – in activitatiile de productie apartin secolului 19. Guvernele si sistemele de conducere anterioare erau deseori incantate de posibilitatile de producere a castigurilor in intreprinderile publice, chiar daca rolul lor era limitat la a vinde anumite monopoluri, un monopol reprezentand unicul drept de producere, distributie si import al unui produs. Secolul 20 cunoaste o extindere considerabila a productiei guvernamentale care ia forma producerii unei game largi de servicii sociale, educationale, de sanatate si ecologice si – in multe
  17. 17. 17 tari – preluarea controlului direct si a proprietatii industriilor de baza – cum ar fi transporturile, producerea de combustibil si energie si unele industrii manufacturiere. Structura organizatorica actuala a sectorului public variaza foarte mult. Guvernul central national are o responsabilitate finala in multe cazuri, dar poate actiona prin – sau in cooperare cu – altii. Acestia sunt reprezentati, spre exemplu, de agentiile regionale, corpurile guvernelor locale si corporatiile publice intemeiate in Mrea Britanie pentru a conduce industriile nationale. Motivele extinderii sau reducerii proprietatii ”publice” sunt de cele mai multe ori politice sau ideologice, dar aceaste motive prezinta interes pentru economist, intrucat sectorul intreprinderilor publice dispune de o parte substantiala din resursele rare ale natiunii. El e responsabil de satisfacerea nevoilor in domeniul de baza cum sunt: educatia, activitatea sanitara, aparare, ocrotire si protectia bolnavilor, batranilor si nevoiasilor ca si prevenirea incendiilor, politie si alte servicii de protectie. Este dificil sa calculam proportia exacta in care activitatea economica nationala este controlata de guvern dar avand in vedere influenta considerabila a deciziilor guvernamentale asupra industriilor – cum ar fi constructia de locuinte, ingineria, industria electronica – aceasta proportie reprezinta in mod sigur peste 50%, daca nu chiar 66%. 2.4 Procesul de productie Izocuantele Productiei Acum trebuie sa avem in vedere cantitatea de output care variaza atunci cand exista schimbari in cadrul factorilor de productie angajati. In acest scop putem folosi cateva tehnici simple de analiza grafica. Probabil ca ati auzit de izobare si izoterme. “Iso” deriva din cuvantul grecesc “isos” care are sensul de “egal “. Din pacate economistii sunt cateodata vinovati de combinarea radacinilor grecesti cu cele latine si astfel termenul de izocuanta este folosit pentru a sugera o linie pe un grafic, care uneste puncte egale ca nivel al productiei totale ce se poate realiza prin diferite combinatii ale factorilor de productie. Intrucat un grafic normal este bidimensional, trebuie sa ilustram acest comcept prin intermedul a doi factori (cel putin) si cei mai reali si convenabili sunt capitalul(K) si munca(L). Functia noastra de productie devine astfel: Q=f(K,L) Forma exacta a izocuantei trebuie sa depinda de gradul de constituire a factorilor. Relatiile fixe (stabilite in timp) dintre factori Variatia proportiilor nu va schimba cantitatea pe care o putem produce. Aceasta e limitata de capacitatea celuilalt factor. De exemplu, daca avem o masina care nu se poate schimba in sensul marimii sau complexitatii, si care are nevoie de un operator, atunci nivelul posibil al productie este determinat de numarul de masini sau de numarul de operatori disponibili. Daca presupunem ca nu are sens sa avem mai mult de o persoana pentru o masina – sau mai mult de o masina la o persoana – atunci izocuanta este limitata la un singur punct pe grafic, corespunzator fiecarui nivel de productie. Putem contura o singura dreapta a productiei pentru a evidentia cresterile volumului productiei ca urmare a sporirii numarului masinilor si a celui de muncitori operativi angajati in proportiile constante dictate de conditiile tehnice de baza.
  18. 18. 18 Acest grafic ilustreaza 3 drepte care reprezinta 3 combinatii posibile de muncitori si masini, respectiv munca(L) si capital(K). Consideram o metoda de productie reprezentata de dreapata B. Aceasta combina munca L si K in proportii egale si fixe. O unitate de capital si o unitate de munca produce 100 de unitati de output (Q)- astfel incat K=1 si L=1, rezulta in Q=100. Daca atat K cat si L sunt duble atunci vom obtine o productie Q=200 corespunzator lui K=2 si L=2. Aceasta reletie a proportiilor fixe este ilustrata in figura urmatoare: K 6 A 5 B 4 3 2 C 1 0 1 2 3 4 5 6 L Fig. 2.1. Dreptele productiei Acestea reprezinte diferite metode de productie folosind diferite combinatii de K si L. K L Q 1 1 100 2 1 100 3 1 100 1 2 100 1 3 100 2 2 200 3 3 300 4 4 400 Tabelul 1 Punctele sub forma de X marcate pe dreapta B evidentiaza aceasta relatie. Daca totusi cantitatea dintr-o resursa creste fara ca cealalta cantitate sa creasca in mod proportional, atunci volumul productiei este limitat de resursele care participa in cantitate mai mica. Daca K=3 si L=1 cantitatea de output nu poate depasii 100 si 2 unitati de capital sunt irosite. Fig. 2.2 ilustreaza o izocuanta pentru aceasta relatie de productie. Un nivel al output-ului de 100 poate fi realizat cu o unitate de capital si o unitate de munca. Cresterea cantitatiilor dintr- un factor nu duc la nici o crestere a cantitatii de output. Fig. 2.2 ilustreaza de asemenea o sectiune din harta izocuantei pentru aceasta metoda de productie. Ea indica diferite nivele de output care rezulta din diferite combinatii de capital si munca. Cu cat izocuanta e mai indepartata de origine cu ata e mai mare nivelul productiei. K B 4 3 300
  19. 19. 19 2 200 1 100 1 2 3 4 L Fig.2.2 Izocuanta asociata cu dreapta productiei din fig. 2.1. Orice combinatie a factorilor de productie alta decat 1L+1K iroseste resurse Alte doua metode de productie sunt reflectate in Fig. 2.3. Metoda A presupune combinarea factorilor in nproportie de 2 unitati de K pentru fiecare unitate de L. Metoda C presupune 1K la 2 L. Un tabel coraspunzator pentru cele 2 metode, poate arata in felul urmator. Metoda A Metoda C K L Q K L Q 2 1 220 1 2 230 4 2 440 2 4 460 6 3 660 3 6 690 In acest exemplu se presupune ca productia e realizata folosind o singura metoda in acest scop. Alegerea a fost A, B sau C. Este posibila totusi, combinarea diferitelor metode de productie. In urmatorul exemplu, firma poate folosi oricare dintre cele 3 modele de productie reprezentate grafic prin dreptele X, Ysi Zsau oricare combinatie a acestora. In metoda X capitalul si munca trebuie sa fie utilizate in raport de 60 K la 1 L. Metoda Y presupune 20 K la 1L si metoda Z are nevoie se 10 K la 2L. Metoda X Metoda Y Metoda Z K L Q K L Q K L Q 30 0.5 100 20 1 100 10 2 100 60 1 200 40 2 200 20 4 200 90 1.5 300 60 3 300 30 6 300 Presupunem ca firma si-a dorit sa produca 300 unitati. Ea putea realiza acest lucru combinand metoda Y – pentru a obtine 200 unitati- si metoda Z – pentru a obtine alte 100 unitati. Aceasta presupne 40 K . Ea ar putea realiza acest lucru combinand metoda Y – pentru a obtine 200 unitati- si metoda Z – pentru a obtine alte 100 unitati. Aceasta presupne 40 K si 2L – folosind metoda Y – si 10 K si 4 L – folosind metoda Z – in total 50K si 4L. Pe grafic este evidentiat R – corespunzator celor 50K si 4L – siutuate pe izocuanta, intre cele doua metode de productie X si Y. Incercati si alte combinatii posibile, pentru dvs.. Veti observa ca fiecare izocuanta este formata dintr-o serie de segmente de linie dreapta, care reprezinta diferite combinatii de metode disponibile. Substituirea Continua a Factorilor
  20. 20. 20 Daca la fig. 2.3. sunt adaugate mai multe metode de productie atunci numarul segmentelor la fiecare izocuanta, creste cu cat e mai mare numarul metodelor de productie, cu atat izocuanta ia forma asemanatoare unei curbe. K X 90 Y 80 70 60 50 R Z 40 30 300 20 200 10 100 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 L Fig. 2.3 Izocuantele care reprezinta substituirea limitata a factorilor Productia este realizata prin oricare din modalitatiile reprezentate de dreptele X, Y si Z sau o combinatie a acestora cum ar fi R K Q O L Fig. 2.4. Izocuantele care ilustreaza substitutia contiuna dintre munca L si capitalul K Raportul in care un factor poate fi substituit cu altul se numeste rata marginala de substitutie. Termenul de “marginal”, asa cum va fi aplicat in capitolul urmator, este un termen folosit frecvent in stiintele economice pentru a face referire le schimbarile de la margine sau dintr-o cantitate totala. Rata marginala de substitutie a muncii pentru capital, in aceste conditii, se refera la cresterea cantitatii de munca necesara pentru a inlocui reducerea de capital atunci cand nivelul productiei se mentine constant. In mod normal ne asteptam sa gasim o rata marginala de substitutie cat mai mica. Aceasta inseamna ca cu cat se angajeaza o cantitate mai mare dintr-un factor cu atat se diminueaza cantitatea necesara din celalalt pentru a realiza o substitutie adecvata. De exemplu, cu cat folosim mai multe masini, cu atat se reduce cantitatea de munca necesara pentru a compensa orice sporire viitoare de capital sub forma masinilor aditionale. Aici, presupunem ca toate celelalte influente –inclusiv nivelul tehnologiei- raman constante. Aceasta, dupa cum vom
  21. 21. 21 explica in capitolul 3, este o conditie esentiala pe termen scurt. Principiul este ilustrat in fig 2.5.. Daca pe aceasta izocuanta, la doua unitati de capital deja angajate, se mai adauga o unitate de capital, atunci se va reduce numarul unitatilor de munca de la 11 ore pe saptamana la 8, dar in momentul in care capitalul angajat atinge 6 unitati, o unitate suplimentara inlocuieste numai o ora pe saptamana de munca. Productia totala ramane neschimbata intr-ucat toate aceste combinatii posibile de capital si munca se gasesc pe aceasi izocuanta. K 8 7 6 5 4 3 2 Q 1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 L Fig.2.5. Rata marginala de substitutie Cantitatea de munca L necesara pentru a inlocui 1 K scade pe masura ce creste K angajat 2.5 Resursele si modificarile productiei Variatia marginala A sosit momentul sa ne preocupam de schimbarile din productia totala si aceasta ne aduce in fata unuia dintre cele mai importante concepte din stiinta economica si anume marginea sau variatia marginala. O schimbare marginala reprezinta masura in care o cantitate totala dintr-o variabila este afectata de o modificare foarte mica – de obicei o singura unitate – a altei variabile. Termenul de “marginal “ este folosit pentru ca are in vedere miscari ce au loc la limita unui total. De exemplu, daca productia totala saptamanala a unei firme creste de la 500 la 600 unitati in cazul in care este angajat un muncitor in plus – aceasta inseamna ca productia marginala a firmei rezultata din angajarea muncitorului e de 100 unitati pe saptamana. Conceptul, de sigur, nu e intalnit numai in stiintele economice. Matematicienii vor recunoaste ca analiza marginala pune la dispozitia economostilor tehnici foarte puternice ale calculului diferential Produsul marginal si productia pe termen scurt
  22. 22. 22 Schimbarea produsului total sau a productiei totale care are loc atunci cand modificam volumul unui factor de productie angajat –sau mai multi- poarta denumirea de produs marginal al factorului – sau mai corect- produsul fizic marginal al acelui factor (MPP –marginal physical product). Putem analiza, in primul rand, situatia in care cel putin un factor ramane constant si angajam in productie cantitati suplimentare dintr-un alt factor. Pentru a simplifica putin problema, putem considera cazul celor doi factori, capitalul si munaca, si presupunem ca volumul de munca este sporit iar capitalul este mentinut constant. Perioada in care cel putin un factor e mentinut constant e cunoscuta sub denumirea de termen scurt astfel incat acuma examinam modificarile pe termen scurt ale productiei. Consideram urmatorul tabel si graficul din fig.2.6. Munca Produsul fizic total al muncii (unitati) Produsul fizic marginal al muncii (unitati) 0 0 1 5 5 2 15 10 3 30 15 4 45 15 5 55 10 6 60 5 7 60 0 8 50 -10 Produsul fizic marginal al muncii (MPP) reprezinta castigul obtinut in produsul fizic total (TPP – total physical product) ca urmare a angajarii unei unitati de munca in plus. De exemplu, produsul fizic marginal realizat de a sasea unitate e egal cu produsul total fizic rezultat din angajarea a 6 unitati minus produsul total fizic realizat prin angajarea a 5 unitati. In acest tabel MPP= 60-55=5 MPP= TPP –TPP= 60-55=5 Fig.2.6. arata ca cresterile succesive ale unui factor (L) pot determina modificari ale TPP si MPP atunci cand ceilalti factori (K) sunt mentinuti constanti. Observati ca valorile marginale sunt evidentiate in punctele de mijloc ale fiecarei modificari unitare. Acest lucru se datoreaza faptului ca aceste valori marginale au legatura cu modificarea de la o unitate la urmatoarea unitate. TPP 5 0 60 10 50 15 TPPL 40 -10 30 15 20 10 10 5 0 1 2 3 4 5 6 7 8 L
  23. 23. 23 MPP 15 10 5 0 5 10 15 15 10 5 -5 1 2 3 4 5 6 -10 -10 MPPL Fig.2.6. Legea proportiilor variabile Fig:2.6.a. evidentiaza cresteri ale produsului fizic total rezultate din sporirea cantitatii de munca angajate in produs. Fig. 2.6.b ilustreaza produsul fizic marginal si sugereaza faptul ca MPP variaza ca rezultat al sporirii cantitatii de munca angajate, presupunand mentinerea constanta a celorlalti factori. Ne asteptam ca productia fizica marginala sa sporeasca in prima faza, apoi sa ramana constanta si in continuare sa se diminueze pana cand (TPP) productia totala atinge valoarea maxima. In acest punct, orice alte adaosuri de munca angajata vor reduce productia. MPP are in aceasta situatie o valoare negativa. Acesta este continutul asa numitei legi a proportiilor variabile. Aceasta lege nu sugereaza faptul ca muncitorii angajati mai tarziu sunt mai putin harnici decat ceilalti. Aceasta este rezultatul fizic al variatiei proportiei unui factor atunci cand celalalt este mentinut constant. De exemplu, daca o persoana ar fi angajata intr-un mic atelier ar trebui sa realizeze intreaga munca, sa aiba grija de echipament si sa aduca materiale necesare, sa pastreze curatenia si asa mai departe. Sosirea unui ajutor ar fi oportuna intrucat, astfel ar avea timp sa se ocupe mai mult de echipament. Fiecare muncitor s-ar putea specializa in diferite faze ale muncii si astfel ar creste nivelul de pricepere si indemanare. Doi muncitori ar putea in acest mod, sa produca mai mult decat dublul productiei realizata de unul singur. Totusi, incercarea de a angaja, sa presupunem, 4 muncitori in acelasi spatiu redus, cu acelas echipament si dotare ar putea cauza probleme. Esta posibil sa-si stea unul altuia in cale si chiar sa efectueze munci suplimentare neproductive numai pentru a se mentine in totalitate ocupati. Puteti sa va ganditi si dvs. La exemple si sa va imaginati ce implicatie ar fi avut angajarea unui numar mai mare de masini fara a spori numarul muncitorilor care sa le utilizeze. In practica, ne intereseaza mai putin, in mod normal, nivelurile foarte scazute ale productiei unde MPP este sporit, interes prezentand nivelurile mai ridicate cand acesta se diminueaza. In acest exemplu, produsul fizic marginal (MPP) al muncii se reduce de la angajarea celei de-a cincea unitati, evidentiind asa numita lege a diminuarii beneficiilor marginale ale factorului variabil. Munca e aici factorul variabil pentru ca schimbarile in productie sunt rezultatul modificarilor numarului de unitati de munca angajate. Nu ne asteptam, desigur, ca firma – judecand in mod rational- sa angajeze munca dincolo de punctul de nivel maxim al produsului total. Reducerea produsului fizic marginal al muncii angajate, va duce la sporirea produsului total, dar totodata volumul sporirilor succesive ale produsului se va diminua. Acest lucru e ilustrat in fig. 2.7. in care dreapta orizontala reprezinta cantitatea fixa de capital, unitatile de munca fiind situate pe pe axa orizontala, si izocuantele reprezinta cantitatiile totale ale productiei rezultate din fig.2.6.
  24. 24. 24 K 60 55 45 30 0 1 2 3 4 5 6 7 L Fig.2.7. Diminuarea produsului fizic marginal al muncii Adaosurile constante succesive de munca, la un nivel constant al capitalului, duc la reducerea beneficiilor din produsul total Productia pe Termen Lung Pe termen scurt, cel putin un factor – de obicei capitalul – e mentinut constant. Pe termen lung toti factorii devin variabili si pot fi sporiti cu scopul obtinerii unor niveluri ridicate ale productiei. In aceasta perioada lunga factorii pot fi modificati in aceasi proportie sau in proprtii diferite. Studiile de la acest nivel in mod normal, se concentreaza asupra modificarilor in aceasi proportie a factorilor iar termenul de economie de scara se refera la productia sporita realizata in acest fel. Economiile de Scara Economiile de scara sunt sporirile productiei care rezulta din sporirea proportiilor tuturor factorilor angajati in productie. Acestea pot fi constante, in crestere sau in scadere. Economiile Constante de Scara In acest caz ne asteptam la o dublare a marimii productiei ca rezultat al dublarii imput- urilor. Totusi, daca facem apel la legile fizicii, vom observa ca aceasta relatie constanta intre input si output nu e totdeauna posibila. Economiile de Scara in Crestere Termenul de “productie de masa“ este unul familiar. El se refera la angajarea proceselor de productie care sunt disponibile numai pentru niveluri foarte ridicate ale productiei. Construirea unei linii de asamblare de motociclete – care costa milioane de lire – are sens doar daca exista o piata larga in aceasta directie. O data ce este realizat un anumit nivel de productie, acesta poate fi sporit prin adaugarea unor cantitati foarte mici de inputuri . Totusi e putin probabil sa se realizeze o injumatatire a productiei daca injumatatim imputurile angajate.
  25. 25. 25 Dotarile tehnice de asemenea proportii – de cele mai multe ori- nu pot fi divizate. Managementul specializat detine, de obicei, aceleasi calitati indivizibilitate. Cu cat se realizeaza o implicare mai mare in activitatea acestor manageri, productia poate fi sporita mai mult decat proportional cu factorii angajati. Economiile de Scara in Scadere In timp ce managerul poate realiza economii sporite, exista si o cauza a economiilor reduse. Intrucat organizatiile se dezvolta, tind sa apara probleme de coordonare manageriala. Luarea deciziilor devine mai artificiala si sistemele comunicationale mai putin eficiente. Pot exista de asemenea, bariere fizice in fata sporirii contiunue a productiei prin cresterea cantitatii imputurilor (factorilor angajati). Ar trebui sa observam ca aceste economii de scara ale productiei sunt in totalitatea lor interne firmei. Acestea exista datorita proprietatiilor pe care le au instalatiile tehnice de productie. Alte caracteristici ale productiei la scara larga ale anumitilor factori externi posibili - impreuna cu influentele lor asupra costurilor- sunt examinate in capitolul urmator. Exercitii 1. Identificati factorii de productie care ar putea fi angajati de catre firme specializate in productia de mobila. Explicati beneficiile ce pot fi aduse de utilizarea acestor factori. Ce diferente posibile pot exista intre o organizatie mare si una mica? 2. Presupunand ca exista 3 metode posibile de productie pentru a fabrica un produs. O firma utilizeaza capital si munca in raport de 2:1 (unitati fizice), a doua in raport de 3:1 si a treia in raport de 4:1. Instalatiile tehnice sunt de asa natura incat nerespectarea raporturilor amintite duce la irosirea de resurse, dar exista posibilitatea angajarii celei de-a doua si celei de-a treia metode in aceasi fabrica. Trasati diferite forme ale productiei (drepte) si izocuantelor corespunzatoare acestui exemplu si aratati cum pot fi realizate doua niveluri diferite de productie. Completati urmatorul tabel: Unitati de munca Unitati din produsul fizic total Produsul fizic marginal 1 30 7 2 37 3 45 4 53 5 8 6 67 7 5 8 76 Ce lege economica este ilustrata de acest tabel? Ce conditii sunt necesare pentru a aplica aceasta lege? De ce nu posibila aplicarea ei pe termen lung?
  26. 26. 3. COSTURILE DE PRODUCTIE 3.1 Costul pe termen scurt Costurile si productia In capitolul 2 am explicat notiunea de termen scurt ca fiind perioada in care unul sau mai multi factori de productie variaza ca si cantitate, in timp ce nivelurile de productie se modifica. Observati ca relatia importanta are in vedere mai degraba un sortiment de produse decat numai o perioada de timp, cu toate ca este probabil ca cele doua sa fie legate intre ele. Am sugerat faptul ca atat timp cat o serie de factori – sa spunem ca pamantul si capitalul – raman neschimbati, atunci e posibil ca producatorul sa obtina la inceput beneficii in crestere, apoi constante pentru ca in final acestea sa se diminueze. Aceasta inseamna ca o crestere constanta a cantitatii angajate dintr-un factor variabil va conduce la obtinerea, la inceput, a unei productii marginale in cerestere, apoi constante si in cele din urma in scadere. In loc sa privim acest lucru prin prisma modificarii produsului marginal, putem avea in vedere implicatiile asupra modificarilor costurolor atunci cand productia este sporita. In cap.2 am explicat faptul ca atunci cand o firma angajeaza factori de productie, ea va trebui sa plateasca recompensele corespunzatoare factorilor. Aceste plati reprezinta costuri asumate de firma pentru a realiza productia. O modificare a costului total, rezultata dintr-o schimbare a nivelului productiei totale reprezinta o modificare marginala. In consecinta, vom defini costul marginal ca fiind modificarea costului total rezultata dintr-o variatie foarte mica sau unitara a cantitatii produse. Observati, desigur, asemanarea cu produsul fizic marginal (MMP) definit in capitolul 2. Daca privim prin prisma unei sporiri constante a productiei, in aceasta situatie, costurile marginale – care implica realizarea productiei- trebuie sa depinda de cantitatea factorilor angajati necesari. Pentru a obtine beneficii marginale, e necesar ca intrariile sa fie in raport constant cu iesirile (proportie constanta). Costurile marginale, prin urmare, trebuie sa fie constante, de asemenea. Beneficiile sporite sunt rezultatul unei ceresteri mai mari a productiei (output) fata de cresterea resurselor angajate in vederea obtinerii ei, astfel incat costurile marginale trebuie sa scada atunci cand productia creste. Pe de alta parte, beneficiile in scadere au efect opus si trebuie sa atraga cresterea costurilor marginale. Un exemplu simplu e oportun in acest sens. Presupunem situatia unei organizatii in care capitalul si pamantul sunt mentinute constant iar singurul factor variabil este munca – o
  27. 27. 27 organizatie de servicii, probabil- care nu foloseste resurse primare. Costurile factorilor mentinuti ficsi nu se vor schimba ca urmare a modificarii volumului productiei. Capitalul (K) si pamantul (S), vor da nastere costurilor fixe. Costul muncii(L), in orice caz, se va schimba atunci cand productia se modifica. Munca e factorul variabil si da nastere unor costuri variabile. Presupunem ca putem masura atat intrarile de munca cat si productia, in unitati. Daca vom sporii intrarile de munca cu o unitate, intr-un anumit interval de timp, rezultatul poate fi cel prezentat in tabelul urmator. Observati abrevierile folosite: L=unitati de munca TPPL= produsul fizic total rezultat din angajarea unei anumite cantitati de munca MPPL= produsul fizic marginal al muncii (unitati suplimentare de productie, produse de fiecare unitate succesiva adaugata de munca angajata) PL = pretul unitar al muncii MCP= costul marginal al productiei. Acesta reprezinta raportul dintre modificarea costului total si modificarea TPPL. El se poate determina prin impartirea pretului unei unitati de munca la (MPP) produsul fizic marginal al acelei unitati (PL/MPPL). Reprezinta prin urmare o medie si de asemenea, o aproximatie. 1 2 3 4 5 L TPPL MPPL PL MCP 2 4/3 unitati unitati unitati u.m. u.m. 0 0 1000 1 100 100 1000 10.0 2 233 133 1000 7.5 3 400 167 1000 6.0 4 600 200 1000 5.0 5 800 200 1000 5.0 6 100 200 1000 5.0 7 1150 150 1000 6.7 8 1200 50 1000 20.0 9 1225 25 1000 40.0 10 1255 0 1000 X Simbolul ∆ (literea greceasca) este frecvent folosit pentru a sugera “o schimbare in” si aici se refera la diferenta dintre un nivel al TPPL la altul. Observati ca intrucat pretul fiecarei unitati de munca, (ganditi-va la aceasta ca reprezentand “o multime“ de om-ore, daca doriti) ramane nemodificata, costul productiei adaugata de catre fiecare muncitor depinde de gradul in care contribuie la realizarea productiei suplimentare. O firma rationala nu va angaja cel de-al zecelea lucrator chiar daca acesta pretinde salariu minim posibil. Amintiti-va ca aceasta modificare a productiei obtinute per muncitor nu reprezinta o reflectare a calitatilor lui personale. Ea este o consecinta a legii proportiilor variabile explicata in capitolul precedent. Esta foarte util sa cunoastem implicatiile asupra costurilor ca urmare a angajarii suplimentare de muncitori. Deseori, dorim sa cunoastem, de asemenea si consecintele pe care le
  28. 28. 28 are asupra costurilor, modificarea nivelului productiei. In acest scop, folosind acelasi exemplu, trebuie sa transformam prima coloana din unitati de munca in unitati de productie. Pentru a evita complicatiile si pentru a pastra datele simple, presupunem ca unitatile de munca sunt divizibile acolo unde nivelurile “intermediare” ale productiei trebuie sa fie estimate. Tabelul urmator, prin urmare, se bazeaza pe datele anterioare si utilizeaza abrevierile: Q = unitati de productie sau TPP AVC= costul variabil mediu, determinat prin impartirea costului unitatiilor de munca necesare pentru realizarea unui anumit nivel al productiei, la unitatile de productie la acel nivel. De exemplu 5 umitati de produs, fiecare unitate de munca costa 100 u.m., astfel: AVC=5000u.m./800= 6.25 FC= costul neschimbat al factorilor fixi capital si munca presupus a fi, in acest caz, in valoare de 2000u.m. TC= totalul costurilor fixe si variabile la nivelul relevant al productiei. ATC=TC+C Mc = costul marginal, care reprezinta variatia costului total provocata de modificarea cu o unitate a nivelului productiei. Ar fi bine sa comparati cele 2 tabele si sa observati faptul ca rezulta costuri marginale fixe, in mod direct, ca urmare a beneficiilor constante realizate de catre unitatile a patra, a cincea si a sasea, de munca care urmeaza a fi angajate. Intrucat productia creste de la 400 la 1000 unitati, atunci costurile marginale sunt de asemenea constante. Costurile medii si marginale Ambele tabele ne ofera o serie de concepte dar in particular ele introduc 2 etaloane de masurare a costurilor, foarte importante. Este esential sa intelegem foarte clar notiunea de costuri fixe si marginale. Costul mediu Acest termen e adesea folosit pentru a descrie de fapt termenul mai adecvat de cost total mediu. Aceasta se determina prin insumarea costurilor fixe (FC)- din coloana 3- si a costurilor variabile totale (TVC), respectiv produsul dintre AVC (coloana 2) si Q (coloana 1) – la un anumit nivel dat al productiei- si prin impartirea acestui total la productia (Q) de la acel nivel. Astfel: ATC=(FC+TVC)/Q 1 2 3 4 5 6 Q QVC FC TC ATC MC (1*4)+3 4/1 XTC/XQ Unitati u.m. u.m. u.m. u.m. u.m. 0 0 0 0 0 100 10.00 2000 3000 30.00 30.00 200 8.57 2000 3714 18.57 7.14 300 7.92 2000 4376 14.58 6.62 400 7.50 2000 5000 12.50 5.00 500 7.00 2000 5500 11.00 5.00 600 6.67 2000 6000 10.00 5.00
  29. 29. 29 700 6.43 2000 6500 9.29 5.00 800 6.25 2000 7000 8.75 5.00 900 6.11 2000 7500 8.33 5.00 1000 6.00 2000 8000 8.00 5.00 1100 6.06 2000 8667 7.88 6.67 1200 6.67 2000 10000 8.33 13.33 Costul marginal Acesta reprezinta modificarea costului total care rezulta dintr-o mica modificare a nivelului productiei. In situatia in care productia se modifica, se modifica cu pasi mai mari – ca si in exemplul nostru- ceea ce este cu adevarat necesar este sa gasim modificarea medie a costurilor de la un nivel la celalalt (TC/Q). Atunci cand reprezentam grafic costul marginal, acesta se gaseste in punctul situat la mijlocul distantei dintre cele doua nivele ale productiei, deoarece aceasta reprezinta modificare de la un nivel la celalalt. Tabelele mai reprezinta de asemenea acest fapt. Matematicienii vor recunoaste costul marginal ca si prima derivata a costului total respectand modificarile productiei, si anume dC/Dq unde C= costul total si Q = productia totala. Fig.3.1. ilustreaza costurile totale medii si cele marginale in conformitate cu tabelul. Fig.3.2 prezinta formele normale ale tuturor curbelor costului mediu utilizate de economisti, impreuna cu curba costului marginal. Ati putea verifica forma curbei costului fix mediu pentru dvs. Faceti raportul dintre costurile fixe- 2000u.m. fiecare- si fiecare nivel al productiei de la 100 la 1200. Curba costului variabil mediu aproximeaza datele din coloana corespunzatoare a tabelului. Ar trebui, de asemenea, sa intelegeti relatiile diferite care exista intre aceste curbe. Observati faptul ca curba costului marginal intersecteaza intotdeauna curba costului total mediu si curba costului variabil mediu, in punctele in care acestea ating nivelul minim. Puteti verifica aceasta afirmatie pentru dvs.. Luati orice set de cifre, gasiti media simpla, adaugati inca o cifra si gasiti noua medie. Daca ultima cifra adaugata este mai mare decat prima medie, atunci a doua medie va avea o valoare mai mare decat prima. In cazul in care ultima cifra adaugata e mai mica decat prima atunci si a doua medie va fi mai mica. Numai in situatia in care adaugarea “marginala” are aceasi valoare cu prima medie, aceasta va ramane neschimbata si nici nu va creste si nici nu va scadea. C £ 30 25 20 MC 15 10 ATC 5 0 Q
  30. 30. 30 2 4 6 8 10 12 14 00 Fig:3.1 Costurile totale medii si marginale Aceste curbe se bazeaza pe tabelul costurilor. Observati cum curba costului marginal (MC) intersecteaza curba costului total mediu in punctul minim al acestuia. C £ MC AFC ATC AVC AFC AFC O Q Fig.3.2 Modalitatea preferata de catre economisti, de a construi curbele costurilor. Sa ne intoarcem acum la tabelul costurilor. Daca va amintiti definitia noastra cu privire la productia pe termen scurt si cea pe termen lung, veti avea posibilitatea de a concluziona ca in tabel este evidentiata o conditie pe termen scurt. La un nivel al productiei de 1200 unitati, costurile marginale cresc vertiginos, reflectand reducerea la fel de puternica a productiei suplimentare obtinute ca urmare a cresterii volumului de munca angajata. La acest nivel, firma a atins in mod evident, limitele productiei fezabile ce se poate realiza cu ajutorul volumului fix existent de capital si pamant. 3.2 Costurile pe Termen Lung Sporirea factorilor ficsi Daca firma noastra imaginara fictiva doreste sa-si sporeasca in continuare productia, atunci ea trebuie sa angajeze un numar mai mare din factori ficsi. Ea poate decide sa realizeze acest lucru prin apelarea la utilajele tehnice suplimentare si astfel vor creste intrarile de capital fizic. Presupunerea ca firma procedeaza in acest fel la un nivel al productiei de 1200 unitati si, ca rezultatul isi va creste costurile fixe la 3000 u.m.. In acelasi timp, capitalul aditional ii promite sa puna in aplicare tehnici noi si mai eficiente, capabile sa reduca costurile variabile ale firmei la un nivel inferior celui realizat in conditiile costurilor fixe anterioare. Presupunem ca este capabila sa realizeze costuri variabile medii de 5 u.m. pe unitate de productie in conditiile in care productia realizata e mai mica de 1500 unitati, dar la un nivel superior acestei productii (de 1500 unitati) costurile variabile incep sa creasca din nou. Noua situatie este prezentata in tabelul urmator care utilizeaza coloane si abreviatii ca si tabelul precedent. Observati ca modificarea efectuata a dat firmei posibilitatea de a reduce
  31. 31. 31 costurile totale medii sub nivelul realizat cu ajutorul unei unitati de productie mai mica. De asemenea, aceasta schimbare a facut posibila, pentru firma, reducerea costurilor totale medii si dupa cum vom vedea mai tarziu, aceasta valoare a costurilor totale medii este cruciala in alegerea celui mai profitabil nivel al productiei. In cazul in care numarul de factori ficsi angajati nu ar fi fost sporit, atunci costurile marginale si costurile totale medii ar fi crescut vertiginos si firma nu ar fi fost capabila sa-si extinda productia mai departe. Efectul modificarii cantitatii factorilor ficsi angajati, este ilustrata in continuare, pe graficul din fig. 3.3.Putem observa o reducere a costurilor medii urmata de o noua crestere intrucit beneficiile anterioare scazute incep sa reapara. C£ 20 10 ATC 5 0 Q 2 4 6 8 10 12 14 16 18 00 Fig.3.3 Costurile totale medii in situatia in care sunt sporite costurile fixe Acest grafic se bazeaza pe tabelul costurilor si sugereaza o crestere a costurilor fixe de la 2000 u.m. la 3000 u.m. 1 2 3 4 5 6 Q AVC FC TC ATC MC Unitati u.m. u.m. u.m. u.m. u.m. 1100 6.06 2000 8667 7.88 1200 6.67 2000 10000 8.33 13,33 1100 5.75 3000 9325 8.48 13,25 1200 5.50 3000 9600 8 2,75 1300 5.30 3000 9890 7.61 2,90 1400 5.13 3000 10182 7,27 2,92 1500 5,00 3000 10500 6,87 3,18 1600 5,00 3000 11000 6,87 5,00 1700 5,00 3000 11500 6,76 5,00 1800 5,25 3000 12450 6,92 9,50 1900 5,50 3000 13450 7,08 10,00 Sa presupunem ca firma continua “sa injecteze” cantitati suplimentare de factori ficsi. Pe termen lung costurile totale medii ale firmei pot arata intr-un mod asemanator celui din fig.3.4. Aceasta presupune o continuare a procesului ilustrat in fig.3.3 intrucat productia continua sa
  32. 32. 32 creasca. Fiecare nivel la care curbele costului pe termen scurt se intersecteaza, reprezinta un stadiu in care firma trebuie sa ia decizia dificila de a extinde sau nu capacitatea de productie prin introducerea de noi inputuri sau de factori ficsi, cum este capitalul. C SAC LAC O Qa Qb Qc Qd Q Fig. 3.4.Curba costului mediu pe termen lung Intrarile permanente de factori de productie ficsi dau firmei posibilitatea sa continue sa reduca costurile totale medii Daca, pe baza presupunerii ca factorul fix – capitalul (K) – poate fi sporit in cantitati mici, netezim curba, asa cum indica si linia punctata, de obicei sub numele de curba costului mediu pe termen lung in forma de “L “. Aceasta -se sustine deseori- este mai semnificativa, mai practica pentru firma moderna spre deosebire de curba in forma de “U”, care e acceptata ca o descriere a termenului lung. De asemenea putem privi curba pe terme lung ca si un indicator al problemelor planificarii intampinate de firma. Firma trebuie sa decida daca cererea indreptateste sporirea instalatiilor tehnice. Amintiti-va ca o data ce costurile fixe suplimentare au fost asumate ele nu mai pot fi indepartate. Daca cererea scade firma trebuie sa produca la un nivel scazut – iar in fig, 3.4. apare o curba in crestere vertiginoasa, intre punctele Qa si Qb si de asemenea intre Qc si Qd. Intersectia curbelor alternative pe termen scurt sugereaza alegerea care trebuie facuta de firma la aceste niveluri critice al productiei. Forma generala a curbei presupune faptul ca firma este capabila sa obtina castiguri permanente prin introducerea unor masini perfectionate si a unor mijloace de productie imbunatatite si astfel aceasta reuseste sa invinga efectele diminuarii beneficiilor marginale pe termen scurt. Aceste beneficii sunt examinate amanuntit in capitolul urmator. 3.3 Economiile de scara pe termen lung Ideea ca firma ar putea face economii in utilizarea factorilor de productie – intrucat ea se dezvolta ca marime- a fost introdusa in capitolul precedent. A sosit momentul sa examinam chestiunea mai in detaliu. Exista doua tipuri de economii care pot fi realizate si anume: economii pecuniare sau monetare si economii reale.
  33. 33. 33 Economii pecuniare Acestea reprezinta sume de bani puse deoparte prin achizitionarea de factori la un cost redus. Aceasta nu reprezinta o utilizare mai eficienta a factorilor, dar produc, desigur, o reducere a costurilor pentru firma. Firmele mari, spre exemplu, sunt deseori capabile sa utilizeze forta de piata cu scopul de a obtine discounturi de la furnizori. Muncitorii sunt de multe ori dispusi sa accepte un salariu mai mic de la o firma mare despre care se stie ca ofera securitate angajatilor si de asemenea, un grad de prestigiu social. Economiile reale Economiile reale se ofera la eficienta adevarata in folosirea factorilor de productie. Prin urmare, dintr-o anumita cantitate de factori se poate obtine o productie mai mare, intrucit capacitatiile tehnice de productie se dezvolta ca amploare si marime. A fost identificata o gama larga de astfel de economii. Principalele tipuri sunrt urmatoarele: 1. Economii de munca Ele rezulta din multimea oportunitatilor pentru diviziunea muncii care duce la sporirea priceperii fortei de munca, economiseste timp si permite o mecanizare mai inalta. La nivelul marginal, aceste procese au condus la automatizarea liniei de ansamblare pentru marfurile de masa produse si cresteri importante in productia care poate fi realizata de fiecare muncitor. 2. Economii tehnice Acestea rezulta in mare parte din folosirea echipamentelor de capital specilizat. In capitolul precedent am vazut cum indivizibilitatile unor echipamente de capital au facut posibile economiile productiei pe scara larga. Firmele mari sunt de asemenea capabile sa sprijine masini de rezerva pentru a evita problemele care pot sa apara ca urmare a defectiunilor. O firma mica care foloseste o masina, isi va dubla costul cu capitalul daca incearca sa aiba o masina de rezerva. O firma mare care foloseste 20 de masini nu intampina astfel de greutati daca isi pastreaza o masina de rezerva. 3.Economiile de marketing Sunt economii foarte substantiale in cadrul publicitatii pe scara larga. Un film publicitar de televiziune poate costa cateva mii de u.m. dar acestea pot fi vizionate in America, Marea Britanie, intr-o mare parte din Vestul Europei, poate chiar in tarile Orientului. Pentru companiile care isi permit cheltuielile initiale mari costul final (costul pe cumparatorul potential care urmareste reclama) este foarte mic. Companiile mari isi pot permite cercetari de piata de prima clasa si sa angajeze specialisti in marketing foarte priceputi, performanti. Rezultatul urmeaza sa asigure o mai mare siguranta in estimarea cererii, determinarea preturilor produselor, si in realizarea acelor produse care vor corespunde pietelor in schibare actuale. 4.Economii financiare Firmele mari au acces la surse de finantare care nu sunt acordate firmelor mici. Costurile administrative de obtinere a banilor de la populatie sunt foarte mari si pot fi justificate doar daca si cantitatea ce urmeaza sa fie colectata este si ea foarte mare. Cu toate ca aceste economii exista cu siguranta, trebuie sa fim constienti ca serviciile financiare disponobile firmelor mici s-au imbunatatit in perioada anilor 1970-80.
  34. 34. 34 5.Economii de transport si distributie Firmele mari pot planifica localizarea depozitelor si distributia marfurilor astfel incat vehicolele sa fie folosite eficient si stocurile sa fie mentinute la nivele acceptabile. Planificarea retelelor de transport prezinta probleme matematice interesante dar numai firmele mari pot beneficia de economiile ce rezulta din gasirea solutiilor acestor probleme. 6.Economiile marginale Acestea se obtin prin angajarea de manageri specializati (specialisti in management) si prin mecanizarea comunicatiilor si a aspectelor de rutina din cadrul proceselor de luare a decizilor. Economiile manageriale sunt cele care au dat nastere celor mai multe controverse si discutii- in comparatie cu orice alt grup din cele amintite- iar unii autori sustin ca pentru firmele mari exista o posibilitate mai mare de a suferi in urma lipsei economiilor (“neeconomiilor”) manageriale decat sa beneficieze de economiile manageriale. Cativa economisti sugereaza ca in dezvoltarea firmei, exista un moment cand “ neeconomiile” manageriale si ineficientele vor depasi oricare alte economii. Alti autori nu sunt de acord cu aceasta parere. In timp ce nu exista nici un dubiu ca toate firmele mari sufera din cand in cand, ca urmare a problemelor manageriale, acestea pot fi depasite si reprezinta doar o verificare in cresterea continua (si la scara mai inalta) a economiilor. Economiile Externe Asa cum am amintit anterior economiile despre (toate economiile analizate) care am discutat sunt interne marilor firme si acestea le creaza avantaje asupra firmelor mai mici. Exista si alt tip de economii, si anume economiile externe firmei si care se realizeaza atunci cand o industrie dezvoltata sau cand firmele industriale formeaza o congregatie intr-o anume zona geografica. Economiile externe implica de obicei dezvoltarea seviciilor specializate in engineering, poate furniza forta de munca suficienta pentru a sustine una sau mai multe firme care produc unelte. Fiecare companie poate solicita un meserias specilaizat fara a fi nevoie sa suporte costurile ridicate in cazul solicitarii unui departament specializat. Daca, totusi, una sau doua dintre aceste companii se dezvolta foarte mult ele isi pot internaliza aceste economii prin dezvoltare de departamente care produc unelte. Companiile mici care incearca sa supravietuiesca s-ar putea sa nu reuseasca sa furnizeze munca suficienta pentru a sustine firmele specializate independenteiar firmele de engineering le ieste tot mai greu sa concureze cu companiile dominante. 3.4 Alegerea Factorilor si Costul Substitutia factorilor In capitolul doi am observat ca producatorul putea varia “amestecul” inputurilor- ingredientele produsului sau final- dar de asemenea, cantitatea tuturor factorilor angajati. O resursa poate fi inlocuita de o alta. Masele plastice pot inlocui metalele ; munca si capitalul pot fi
  35. 35. 35 combinate in diverse moduri. Un exercitiu pe computer foloseste un exemplu simplu: lichidarea gropilor angajand diferite combinatii de capital si munca. Nu este greu sa ne gandim si la alte exemple. O firma de servici de secretariat – care progreseaza de la masini de scris manuale, la cele electrice si in final la cele electronice – isi va schimba in timp si raportul dintre factorii capital si munca angajati. Se spune ca isi va modifica si productia totala posibila. Managementul afacerilor este foarte interesat la toate nivelele de alegere “celei mai bune” combinari a factorilor de productie angajati. Daca stiinta economica studiaza toate aspectele legate de satisfacerea nevoilor umane prin alegerea resurselor rare (limitate), adecvate atunci trebuie sa privim analiza economica prin prisma faptului ca ne ajuta sa intelegem mai bine mecanismul luarii deciziilor, prin intermediul metodelor oferite (analiza economica ofera instrumente prin care putem intelege mai bine mecanismul luarii deciziilor). Trebuie sa recunoastem ca multe din problemele relevante pentru substitutia factorilor de productie sunt de asemenea foarte complexe si nu trebuie sa ne asteptam sa gasim un ghid complet de economie manageriala a afacerilor, in cateva pagini de exercitii pe computer. La acest nivel de invatare trebuie sa ne multumim cu dobandirea catorva concepte de baza. Stapanind aceste actiuni – oricat de indepartate ar parea ele de problemele practice care se ivesc in afaceri – ne vom asigura o baza riguroasa pentru studiul de mai tarziu si o intelegere mai profunda. Alegerea si Costul Daca producatorul poate decide cum sa obtina capitalul si munca – sau oricare alte 2 inputuri – in procesul de productie, exista totusi o problema care persista, si anume – cum sa aleaga cea mai buna combinatie. Analizam acum aceasta problema si presupunem in aceasta etapa ca scopul firmelor este de a realiza un anumit nivel de productie dorit cu cel mai mic copst posibil. Acesta, in schimb, va depinde de rata la care capitalul si munca se pot substitui reciproc indicata de forma izocuantei, dupa cum am explicat in cap. 2. De asemenea va depinde si de costurile fiecarui factor. Presupunem ca costul orar al muncii este de 6 u.m. si costul angajarii capitalului e de 1 u.m.. Bugetul disponibil pentru munca si capital e de 90 u.m.. Firma trebuie sa decida acum care este cea mai favorabila combinatie de munca si capital. Presupunem de asemenea ca cele 90 u.m. pot fi destinate in intregime muncii, in intregime capitalului sau orice alta combinatie posibila a acestora care se insumeaza 90 u.m. Nu veti fi surprinsi de faptul ca AB – care reprezinta toate combinatiile celor doi factori cu acelasi cost total – poarta denumirea de curba sau dreapta izocostului. Amintiti-va ca termenul matematic de “curba “ presupune linii drepte sau curbe “liniare”. K 90 A 78 P 60 120 110 30 100 B 0
  36. 36. 36 2 5 10 15 L Fig: 3.5. Cea mai buna combinatie a factorilor de productie Avand in vedere costurile cu factorii, reprezentate de linia izocostului AB, cea mai buna combinatie este P(60K+5L) care corespunde nivelului de 110 unitati, al productiei. Dreapta AB arata ca daca firma si-ar destina intregul buget capitalului fizic (masini, echipamente) atunci ar cheltui 90 unitati de capital(K), iar daca si-ar dedica intregul buget muncii, ar cheltui 15 ore de munca. Fig. 3.5. ilustreaza de asemenea, si 3 izocuante care reprezinta niveluri de productie de 100, 110 si 120 unitati, de pe o posibila harta a izocuantelor. Trei ditre combinatiile posibile de capital (K) si munca (L) sunt reprezentate de grafic. Aceste sunt de 78K+2L; 30K+10L; si in final, punctul P, reprezinta 60K+5L.Toate aceste “combinatii de factori” au acelasi cost, 90 u.m., dar prima produce un nivel de productie de 100, in timp ce punctul P reprezinta punctul de tangenta a dreptei costului- AB- cu izocuanta de 100 unitati a productiei sporite. Un buget limitat la 90 u.m. nu va permite firmei sa atinga nivelul de 120 unitati al productiei. Presupunand ca firma doreste sa realizeze cel mai inalt nivel posibil al productiei, aceasta ar trebui sa utilizeze combinatia reprezentata de punctul P In orice situatie in care alegerea presupune 2 factori de productie la un anumit cost – iar conditiile de productie sunt de asemenea cunoscute – cea mai mare productie la un anumit cost dat – sau cel mai mic cost pentru a realiza un anumit nivel de productie – se va gasi in punctul in care curba izocostului este tangenta la izocuanta. Productia maxima, prin urmare va fi realizata in punctul in care o izocuanta si o dreapta a costului sunt tangente. In acest punct, raportul dintre produsul fizic marginal al muncii (MPPL) si pretul muncii (PL) este egal cu raportul dintre produsul fizic al capitalului (MPPK) si pretul ncapitalului(PK): Aceasta fraza e foarte importanta si de aceea trebuie sa o intelegem foarte bine. Am aratat deja faptul ca o izocuanta ilustreaza diferite combinatii de munca si capital, care pot produce acelasi nivel al productiei. Sa analizam ce se intampla daca ne deplasam de la un punct (A)la un altul (B) de-a lungul izocuantei. Acest lucru e reprezentat in fig. 3.6. Cateva implicatii ale analizei alegerii O asemenea deplasare din punctul A si B sugereaza reducerea volumului de capital folosit. Aceasta e reprezentata de ∆K. Simbolul grecesc ∆ este frecvent utilizat pentru a sugera “o schimbare in”. Daca reducem capitalul cu o anumita valoare data atunci va rezulta o pierdere in productie. Pierderea (sau castigul) care rezulta dintr-o reducere (sau sporire) a cantitatii de capital cu o unitate, reprezinta produsul fizic marginal al capitalului (MPPK). Astfel reducerea ∆K conduce la o pierdere in productie egala cu ∆K*MPPK. Prin deplasarea intre punctele A si B ale aceleiasi izocuante, nu reducem doar pe K ci il si inlocuim printr-o crestere a lui L, iar cantitatea de L necesara sa imbunatateasca situatia negativa a reducerii capitalului este ∆L. In mod similar, urmand acelasi rationament, ca in paragraful precedent, sporul de productie castigat din creasterea cantitatii de munca folosita (L) este ∆L*MPPL si, intrucat productia totala ramane neschimbata, aceasta (sporul de productie) compenseaza pierderea din reducerea capitalului. O schimbare pur si simplu o anuleaza pe cealalta. Aceasta poate fi exprimata foarte simplu, astfel: ∆K*MPPL+∆L*MPPL=0 Astfel putem determina panta izocuantei: ∆K /∆L =-MPPL /MPPK= PANTA IZOCUANTEI
  37. 37. 37 K K D ? K ? L O E L O L Fig: 3.6. Deplasarea de-a lungul unei izocuante si cele mai bune conditii de productie. Deplasarea din punctul A in punctul B, in fig.3.6.b, presupune inlocuirea unei parti din capital (∆K) prin munca (L) astfel incat productia totala ramane neschimbata. In cel mai bun punct al productiei, dreapta izocostului din fig. 3.6.a este tangenta acestei izocuante. Examinam acum linia izocostului din fig. 3.6.a. Bugetul disponibil cheltuielilor cu munca si capitalul este C. Punctul D, in care tot bugetul este cheltuit pe capital K este desigur: C /PK (unde PK este pretul unitar al capitalului). In mod analog puncrul E este C/PL (unde PL este pretul unitar al muncii). Panta dreptei izocostului este urmatoarea: (C/PK)/ (C/PL)=-PL / PK In punctul de tangenta, cele 2 pante a izocuantei si a curbei izocostului trebuie sa fie egale. Astfel: MPPL/ MPPK=Pl / PK si MPPK / PK= MPPL / PL Aceasta sugereaza ca producatorul care urmareste un cost minim, va cauta sa se asigure ca ultima unitate monetara cheltuita pentru capital va putea rrealiza aceeasi productie suplimentara ca si ultima unitate monetara cheltuita pentru munca. Daca aceasta conditie nu este implinita, producatorul va modifica combinarea factorilor de productie, capital si munca. Daca produsul marginal al capitalului este mai mare decat cel al muncii astfel incat: MPPK/PK> MPPL/PL atunci, producatorul ar trebui sa-si sporeasca angajarea de capital si/sau sa reduca angajarea de munca pana cand produsul marginal al muncii creste suficient pentru ca relatiile sa ajunga la egalitate. Consideram urmatorul exemplu in care: produsul fizic marginal al capitalului =400, pretul unitar al capitalului =20, produsul fizic marginal al muncii=18, pretul unitar al muncii=1. Atunci: MPPK / PK=400/20> MPPL/PL=18/1 Ca urmare a reducerii beneficiilor marginale, producatorul trebuie sa-si sporeasca volumul de capital angajat si /sau sa-si reduca volumul de munca pana in momentul in care produsul marginal al capitalului scade si/sau produsul marginal al muncii creste suficient de mult pentru a aduce la egalitate cele doua relatii.
  38. 38. 38 Sa presupunem ca transferam 20u.m. de la munca la capital. Vom pierde 360 unitati de productie de la munca (18*20) dar vom castiga 400 unitati rezultate din sporirea capitalului. Merita sa procedam in acest fel deoarece vom obtine un castig net de 40 unitati de productie. Continuam asadar sa substituim capitalul prin munca pana cand raporturile dintre produsele fizice marginale si preturi devin egale. Substitutia va modifica, desigur, produsele fizice marginale. Amintiti-va legea diminuarii beneficiilor marginale din capitolul 2. Cu cat angajam mai mult capital, cu atat va scadea produsul fizic al capitalului. Cu cat reducem cantitatea de munca angajata, cu atat va spori mai mult produsul fizic marginal. Poate veti privi aceasta analiza ca fiind una foarte teoretica si abstracta si va veti intreba ce fel de semnificatie practica ar putea avea. Totusi ar fi bine sa aveti in vedere urmatoarele afirmatii: 1. Intre 1975 si 1980, rata medie a salariilor in industria britanica a crescut mai repede decat productivitatea marginala a muncii astfel incat costul cu salariile pe unitate de produs fizic a crescut. 2. In aceasi perioada, au avut loc importante imbunatatiri ale tehnologiei si reduceri ale costului echipamentului electronic. 3. Incepand cu perioada anilor ’80, somajul a inceput sa creasca vertiginos in Marea Britanie Ar fi desigur lipsit de sens sa credem ca aceste afirmatii ne ofera explicatii riguroase a somajului anilor ’80. Dar la fel de gresit ar fi daca am ignora faptul ca producatorii trebuie sa aleaga cea mai buna combinatie a factorilor de productie si de asemenea, sa inlocuiasca un factor prin altul, urmarind schimbarile care au loc in costuri. O alta problema pentru care aceasta analiza este relevanta, este cea a distributiei industriei in diferite regiuni ale lumii. Costurile cu salariile si cu capitalul difera in diverse tari si aceste diferente ne ajuta sa intelegem deplasarea industriilor majore dintr-o tara in alta. Trebuie sa ne amintim, totusi, ca este important raportul dintre produsul fizic marginal si pretul factorului si nu doar pretul factorului singur. Salariile pot creste fara a provoca somaj daca produsul fizic marginal al muncii creste sufucient pentru a mentine, sau chiar imbunatati, raportul pe care il are cu productivitatea marginala a capitalului. Exercitii cu privire la cap. 3 1. Ce este costul marginal al muncii? Faceti referire la tabelul de la intrebarea nr.3 din capitolul 2. Daca presupunem ca fiecare unitate de munca costa 2000u.m., construiti o coloana suplimentara pentru a inscrie costul marginal al muncii calculate. 2. Definiti costul marginal al productiei. Cum difera aceasta de costul total al productiei? Folosind acelasi tabel ca si la intrebarea nr.1, mai adaugati o coloana pentru a evidentia costul marginal al productiei. Presupunand ca este un cost constant al capitalului de 5000u.m., calculati coloana costului total mediu. Construiti grafic cu ajutorul datelor din tabelul complet, urmatoarele curbe: a) curba costului total mediu b) curba costului total mediu c) curba costului marginal al productiei
  39. 39. 39 Care este relatia dintre curba costului total mediu si cea a costului marginal al productiei. 3. Un celebru economist modern a afirmat ca functia managerului este de a „intinde curba in forma de U a costului” Expilicati riguros cum se poate realiza de catre manager, pe termen lung acest lucru. Cum ii va influenta succesul daca va proceda astfel? 4. Urmatorul tabel evidentiaza modalitati de combinare a muncii (L) si capitalului (K) pentru a obtine un produs (X) Nivelul productiei 700 unitati L(unitati) K(unitati) 11 3 9 4 7 5 6 6 4 9 3 12 Nivelul productiei 900 unitati L(unitati) K(unitati) 11 5 9 6 7 7 6 8 5 10 4 13 Avand in vedere un cost unitar al muncii de 4 u.m. si un cost unitar al capitalului de 3 u.m.si un buget disponibil de 48 u.m., care este nivelul productiei pe care dvs. Il sugerati spre realizare si ce combinatie de munca si capital ar trebui folosita? Argumentati raspunsul prin argumentare grafica. Care ar fi efectul cresterii costului unitar al capitalului la 4 u.m., celelalte conditii ramanand nemodificate?Argumentati raspunsul. 5. Va asteptati ca – in limina analizei izocostului/ izocuantei din cap. 2 – traile in curs de dezvoltare sa utilizeze tehnici de productie similare celor din tarile avansate din punct de vedere industrial atunci cand produc bunuri de natura masinilor agricole, spre exemplu?

×