Produse cosmetice

  • 8,642 views
Uploaded on

 

  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
  • o prezentare foarte reusita. imi poti spune te rog ce bibliografie ai folosit?
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Be the first to like this
No Downloads

Views

Total Views
8,642
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0

Actions

Shares
Downloads
84
Comments
1
Likes
0

Embeds 0

No embeds

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
    No notes for slide

Transcript

  • 1.
    • Proiect la“calitatea produselor si serviciilor”
  • 2. Acest proiect este realizat de:
    • Rosu Elena-Madalina,Olariu Maria-Magdalena si Sofrone Daniela
    • clasa aIXa B
  • 3. Metode de analiza si control a calitatii produselor cosmetice
  • 4. Generalit ăţ i Produs cosmetic – „Orice substanţă sau preparat care urmează să fie pus în contact cu diverse părţi externe ale corpului uman, precum piele, păr, unghii, buze, organe genitale externe sau cu dinţii şi mucoasa bucală, cu scopul exclusiv sau principal de a le curăţa, a le parfuma, a le modifica aspectul şi/sau a le corecta mirosurile corporale şi/sau a le proteja ori a le menţine în bună stare.” (art. 1 (1) din Directiva Consiliului 76/768/CEE) Denumirea lor deriva de la cuvantul grecesc “Kosmeticos”,ce inseamna igiena pielii
  • 5.
    • Industria cosmetică s-a dezvoltat și a devenit un domeniu foarte complex și specializat. Acest domeniu a combinat cunoștinţele de farmacie și dermatologie cu cele de herbologie tradiţională, precum şi cu cunoștinţe moderne despre procesarea tehnologică şi elemente foarte avansate de psihologie de marketing. Toate acestea pentru a exploata şi satisface instinctele omului de a-şi dori să fie considerat atragător sănătos în mediul său social .
    • Pentru clasificarea produselor cosmetice, c a și în alte domenii ale tehnologiei chimice, sunt utilizate următoarele criterii, și anume: modul de intrebuințare și efect, modul de prezentare etc.; insă cel mai frecvent intalnit este modul de clasificare în functie de finalitate și respectiv de scopul utilizării – scopuri de fapt pentru care sunt create toate produsele cosmetice.
  • 6. Calitatea produsului cosmetic Calitatea produsului cosmetic constituie una dintre condiţiile esenţiale ale succesului. Aceasta se reflectă în primul rând în produse, într-o structură organizatorică bine pus la punct, logică şi operativă a companiei producătoare, în resursele disponibile (personal, cladiri, dotări, aparatură), resurse la un nivel stinţific cât mai avansat, cât şi în procedeele de producţie şi în materiile prime necesare fabricării produselor. Un aspect important în calitatea produselor cosmetice se referă la normele de igienă, norme care trebuie respectate riguros în toate etapele procesului de producţie, din momentul cercetării noului produs până în momentul comercializării acestuia.
  • 7.
    • În prezent, calitatea unui produs cosmetic nu mai este privită doar din perspectiva ingredientelor sau a acţiunii sale, pentru consumator devine din ce în ce mai important conformitatea acestuia cu cerinţele de bicompatibilitate .
    • Testele sunt efectuate de laboratoare omologate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, iar documentul care atestează caracterul dermofil al produsului se numeşte: „Document de evaluare a riscului pentru sănătatea umană a produsului cosmetic” elaborat în conformitate cu Legea nr. 178/2000 şi Legea nr. 508/2002 privind produsele cosmetice, art. 10 lit. C
  • 8. Specialiştii în cosmetică au găsit numeroase metode de a demonstra eficacitatea unui produs cosmetic, de la cele mai simple (pe baza ingredientelor active) până la cele mai complicate (metodele instrumentale aplicate pe voluntari), toate din dorinţa de a convinge consumatorul final. Pentru a pune pe piaţă un produs cosmetic trebuie însă îndeplinite condiţiile legale, condiţii care au la bază trei concepte fundamentale în conformitate cu natura şi modul de aplicare a produsului: securitate, calitate, eficacitate . Astfel, o atenţie specială ar trebui acordată: selectării ingredientelor cosmetice, ca acestea să fie lipsite de toxicitate la concentraţia prevăzută pentru produsul finit; verificării toleranţei locale pentru produsul finit; alegerii unui ambalaj adecvat care să menţină calitatea produsului şi să evite, pe cât posibil, riscul utilizării incorecte sau accidentale;
  • 9.
    • .
    respectării liniilor directoare de practică corectă de fabricaţie (GMP), de control de calitate, în special microbiologic, precum şi a substanţelor chimice de contaminare; etichetării corespuzătoare; prezentării produsului; instrucţiunilor de folosire şi de eliminare ca deşeu; eventualelor avertizări (unde este cazul) şi măsurile care trebuiesc luate în caz de accident; procedeelor adecvate în cazul prezenţei efectelor secundare la produsul comercializat, precum şi tratamentul de la caz la caz; urmăririi produsului pe piaţă şi a obsevaţiilor consumatorilor; Nimeni nu cumpără produse cosmetice numai de dragul de a le cumpăra, le cumpăra pentru a-şi rezolva o problemă, o necesitate, ele trebuie aşadar să-şi dovedească eficienţa
  • 10. Metode de control Funcţiile şi scopurile controlului calităţii Satisfacerea clientului, consumatorului prin comportarea produsului, acesta satisface specificaţiile, caracteristicile nominale precise sau cerute. Asigurarea că procesul de producţie se poate derula în succesiunea programată (de la o operaţie la alta) fără aglomerarea procesului sau rebuturi. Oferirea unor învăţăminte prin recunoaşterea greşelilor. Compararea nivelului de calitate obţinut cu nivelul dorit ca bază pentru controlul procesului de producţie, cu detectarea tendinţelor şi stabilirea unor proceduri de ajustare, reglare a acestuia.
  • 11.
    • Determinarea calităţii optimale obtinute cu un proces existent şi furnizarea unor indicaţii folositoare în procesul de proiectare, la specificarea prescripţiilor sau elaborareadocumentaţiei de execuţie.
    • Reducerea deşeurilor şi rebuturilor la nivelul cel mai economic.
    • Facilitarea unei proceduri de asigurare că nu se vor plăti operatorii pentru produsele rebutate din vina lor.
    • Determinarea operatorilor în concentrarea atenţiei asupra muncii lor conştientizându-i cu permanenţa procesului de control care identifică originea greşelilor (factorul psihologic al calităţii).
    • Permiterea revizuirii cantităţii cerute, astfel încât cantitatea de calitate corespunzătoare să poată fi realizată în profida existenţei unui procent de rebut inevitabil.
  • 12.
    • Stadiile controlului de calitate
    • Stadiile de control ale calităţii unor produse nu au un scop distinct ci sunt implicate de o mulţime de factori dependenţi de procesul de producţie. În continuare se prezintă stadiile generale ale controlului de calitate, stadii care se apreciază că se regăsesc cu cea mai largă răspândire şi frecvenţă.
    • 1. Controlul de recepţie pentru materialele şi produsele semifinite achiziţionate
    • Acest stadiu este menit să să asigure că materialele sau componentele achiziţionate au parametrii necesari pentru utilizare în procesul productiv propriu.
    • Se realizează de obicei în două puncte separate : la furnizor şi la vânzător.
  • 13.
    • 2. Controlul la furnizor – producător
    • Înainte ca materialele sau componentele să aibe acceptul de livrare către beneficiari ele sunt supuse uneia din următoarele trei proceduri de control :
    • Control integral, complet sau control 100 % (procedură plicticoasă, cu durată lungă , costisitoare dar foarte sigură).
    • Controlul prin sondaj este o procedură concepută pentru stabilirea raţională (cost acceptabil) a abaterilor de la calitate. Constă în prelevarea aleatorie a unor cantităţi de produse care sunt supuse procedurii de control integral.
    • Controlul mixt care este în fapt o combinaţie între primele două metode. De exemplu se aplică în mod curent controlul prin sondaj dar în momentuldepăşirii unui anumit procent de respingere se trece în mod obligatoriu la controlul integral.
  • 14.
    • 3. Controlul la sediul vânzătorului
    • Separat de controlul propriu al producătorului, vanzătorul poate verifica procesele şi condiţiile de operare ale producătorului (ca de exemplu temperaturi, presiune în timpul prelucrării) pentru a se asigura că acestea sunt în conformitate cu tehnologia stabilită. Pe de altă parte controlul la sediul vânzătorului care nu înlocuieşte nicidecum controlul la producător.
    • Acest tip de control poate fi folosit în următoarele scopuri :
    • Autorizarea recepţiei şi plata achiziţiei către producător sau refuzul acceptării pentru vânzare cu consecinţele sale ( eturnare la producător pentru eventuala reluare în proces, acţiuni pe cale legală, şa).
    • Evaluarea măsurii existenţei coincidenţei între calitatea prescrisă şi cea existentă.
    • Evaluarea încrederii în respectarea cerinţelor de calitate de către producător.
    • Studierea unor proceduri alternative de control de calitate.
  • 15.
    • 4. Controlul echipamentelor de lucru
    • Are rolul de a certifica faptul că echipamentele de producţie sunt în măsură să asigure calitatea fabricaţiei. Se face periodic iar rezultatele se înscriu într-o fişă de urmărire a performanţelor utilajului.
    • 5. Controlul seriei zero (lotului de început )
    • Se realizează pentru un număr de repere la demararea fabricaţiei unui produs cu scopul de a verifica dacă procesul este reglat, pus la punct pentru fabricaţie.
    • 6. Verificarea de calitate prin auto control
    • Verificarea prin autocontrol reprezintă o procedură de control caracterizată prin faptul că cel implicat este chiar către operatorul care realizează produsul în conformitate cu specificaţiile de fabricaţie stipulate. Este cu deosebire recomandabil când există timpi de lucru nefolosiţi. Această procedură are cel puţin câteva avantaje:
  • 16.
    • Producţia, controlul, informarea şi ajustarea (corecţia) se pot derula într-o succesiune rapidă, fără întârziere.
    • Cu cât se realizează mai constant, cu atât se evită rebuturile.
    • Operaorul devine direct răspunzător de calitate, nemaisolicitându-se autoritatea unui controlor ca operator specializat.
    • Timpul de lucru al operatorului este mai complet utilizat şi se solicită mai puţin personal pentru control.
    • 7. Controlul după fabricaţie
    • Se realizează de către controlori (inspectori), cât mai imediat momentului de finalizare derulării unei operaţie, pentru a evita astfel propagarea unor greşeli.
  • 17.
    • 8. Controlul final
    • Are menirea, nu atât de a realiza verificarea calităţii în sine, cât de a certifica că numai produsele de calitate vor fi cele admise pentru a fi oferite clienţilor. Un al doilea rol important este acela de a furniza aprecieri pe o bază largă asupra performanţelor de calitate ale procesului.
    • 9. Controlul după vânzare
    • Reprezintă un stadiu al controlului care are motivaţie mai ales pentru cazurile unui produs care nu oferă satisfacţie calitativă utilizatorilor. Acest control poate urmări mai multe obiective sau direcţii de acţiune.
  • 18.
    • Sisteme de control de calitate
    • Tehnici statistice pentru aprecierea calităţi
    • Foarte puţine sisteme de producţie sunt capabile de a realiza produse fără abateri de calitate, adică produse bune în proporţie de 100%. O caracteristică de control ce trebuie măsurată este o variantă aleatorie, dar a cărei distribuţie trebuie cunoscută pentru a descrie comportarea probabilistică a caracteristicii. Pentru aceasta se apelează la controlul statistic. Acesta constă în măsurarea şi înregistrarea sistematică a rezultatelor măsurătorilor parametrilor supuşi procedurilor de control. Pe baza unei cantităţi semnificative de informaţii obţinute se face prelucrarea acestora prin tehnici specifice statisticii tehnice.
    • 2. Controlul de calitate în proces
    • Rolul acestei tehnici de control a calităţii este de a indica CÂND procesul de fabricaţie a ajuns la o stare de negarantare a calităţii. Aceasta se realizează prin selectarea unor mostre prelevate direct din proces, respectiv prin aprecierea calităţii acestora, în felul acesta put’ndu-se face aprecieri asupra parametrilor de stare ai procesului.
    • 3. Stabilirea nivelului calitativ de acceptabilitate prin eşantioane (mostre)
    • În multe situaţii suntem interesaţi în ce măsură un lot de produse finite este acceptabil calitativ sau nu, fără aprecieri asupra procesului de fabricaţie. Tehnica eşantioanelor (mostrelor) de acceptabilitate are ca scop separarea loturilor de calitate acceptabilă şi incacceptabilă pe baza rezultatelor controlului unei cantităţi de mostre prelevate aleator din lot.
  • 19.
    • Asigurarea calităţii produselor cosmetice (conform ISO 8402) implică toate activităţile firmei, atât cea de producţie, cât şi sectoarele legate direct sau indirect de fabricaţie (aprovizionarea, controlul şi întreţinerea utilajelor şi a spaţiilor de lucru, elaborarea procesului de fabricaţie industrială, igiena industrială, operaţiunile de control a calităţii, perfecţionarea profesională, evidenţa documentaţiei scrise şi revizuite). În România, prin Ordinul MIR nr. 308/2001 sunt prevăzute principiile de bună practică de fabricaţie pentru produsele cosmetice. Prin aceasta se evită realizarea de loturi de produse cosmetice cu deficienţe de calitate, care ar influenţa siguranţa în utilizare.
    • Departamentul de producţie are rolul cel mai important în asigurarea calităţii, prin respectarea procedeelor şi instrucţiunilor care au fost întocmite, analizarea unor deficienţe de calitate urmată de implementarea acţiunilor de îmbunătăţire şi monitorizare pentru corectarea deficienţelor.
    • Igiena industrială are o mare importanţă în asigurarea calităţii produsulu cosmetic, deoarece prezenţa sau dezvoltarea microorganismelor în produs poate deteriora produsul în toate fazele de fabricaţie. Trebuie respectată şi igiena personalului, precum şi evitarea prezenţei apei, a prafului din atmosferă, a insectelor etc.
  • 20.
    • Operaţiile de control ale materiilor prime, a produsului finit şi procesului de fabricaţie trebuiesc executate corect, iar rezultatele obţinute îndosariate şi înregistrate.
    • Înregistrările trebuie să cuprindă rezultatele obţinute şi în cazul aprobării unui produs menţionarea „Aprobat” sau „Respins”.
    • Documentele au un rol foarte important în evitarea erorilor. Toată documentaţia trebuie revizuită şi actualizată.
    • Regulile de fabricaţie trebuie să fie scrise şi păstrate pentru confruntare în caz de nevoie. Specificaţiile trebuie să descrie condiţiile cărora trebuie să le corespundă materiile prime, ambalajele, produsele semifinite şi finite folosite sau obţinute în procesul de fabricaţie.
    • Urmărirea loturilor de produse se realizează printr-un sistem de corelare între documentele care conţin date privind operaţiile de fabricare şi documentele privind controlul operaţiilor efectuate asupra tuturor materialelor.
    • Auditarea calităţii trebuie realizată cu regularitate de personal competent care să evalueze sistemul de calitate în general şi să existe posibilitatea elaborării unor acţiuni de îmbunătăţire a activităţii.
  • 21. Metode de analiz ă
    • Pentru a lansa un produs cosmetic este nevoie de minimum 18 luni. Acest timp este necesar în special pentru a efectua toate testele prealabile punerii pe piaţă: testul de stabilitate fizico/chimic  care permite determinarea duratei de viaţă a produsului, testul de toleranţă cutanee şi de eficacitate. Acestea două din urmă sunt efectuate fie "în vitro" (cultura de celule), fie "în vivo", pe voluntari, care se auto evalueaza sau sunt ţinuti sub control medical. Aceste teste permit, pe măsura dezvoltarii produsului, optimizarea formulei finale care va fi lansată pe piaţă.
    • Testele se efectuează în medie pe zece subiecţi de diferite vârste, iar observarea eventualelor reacţii apărute la locul de contact se face la 48 ore, respectiv la 8-12 zile pentru a constata remisia fenomenelor. În cazul în care în reţeta produsului există ingrediente cunoscute ca având potenţial de inducere a unor reacţii de sensibilizare a pielii se utilizează tehnica aplicării repetate (testul Dreize modificat).
  • 22. Testare In Vitro
    • Test toxicologic:
    • Toleranţă oculară (metoda AGAROSE, ROŞU NEUTRU, HET-CAM)
    • Fototoxicitate OCDE 43
    • Testul Ames OCDE 471
    • Aberaţie cromozomială OCDE 473
    • Test MLA OCDE 476
  • 23.
    • Farmacologic:
    • Activitate anti radicali liberi
    • Pigmentare / Depigmentare
    • Colagene
    • Lipolise
    • Protecţie UVA
  • 24.
    • Control Bacteriologic
    • Dozajul conservantului
    • Dozajul filtrelor solare
    • Căutarea componentelor indezirabile (phtalates, alergeni)
    • Densitatea
    • Vâscozitatea
    • Studii de PAO şi stabilitate
  • 25.
    • Microbiologie
    • cercetare de germeni
    • identificarea de bacterii, drojdii si mucegaiuri
    • activitatea bactericid a , fungicid a şi sporicid a
  • 26.
    • Metodele de testare a produselor la nivel european sunt descrise de urmatoarele sapte directive: Directiva 80/1335/CE, Directiva 82/434/CE, Directiva 83/514/CE, Directiva 85/490/CE, Directiva 93/73/CE, Directiva 95/32/CE, Directiva 96/45/CE.
    • Scopul acestor directive este de a stabili toate metodele de analiză necesare testării oficiale a produselor cosmetice la nivel comunitar. Testarea oficială asigură respectarea tuturor condiţiilor prescrise de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte compoziţia produselor cosmetice:
    • A. Ingrediente permise a intra în compoziţia cosmeticelor:
    • Directiva 76/768/CE din 27 iulie 1976 conţine şi o listă de coloranţi (Anexa IV), substanţe de condiţionare (Anexa V) şi filtre UV (Annex VII) permise a fi utilizate în compoziţia produselor cosmetice. Listele cuprinzând substanţele ce pot fi utilizate în compoziţia produselor cosmetice sunt stabilite în România prin ordin al Ministerului Sănătăţii, şi cuprind:
  • 27.
    • a) substanţe utilizate în limite de admisibilitate şi în condiţiile impuse de cerinţele unionale;
    • b) agenţii de colorare, cu excepţia celor care urmează să fie folosiţi doar la colorarea părului, conservanţii folosiţi numai în anumite condiţii şi limite admisibile, filtrele UV care pot fi folosite numai în anumite condiţii şi limite admisibile;
    • c) conservanţii;
    • d) filtrele UV.
    • B. Substanţe interzise a intra în compoziţia cosmeticelor:
    • Directiva 76/768/CE din 27 iulie 1976 stabileşte o listă de substanţe interzise a intra în compoziţia produselor cosmetice, dar şi o listă de substanţe pe care produsele cosmetice nu le pot conţine în afara condiţiilor impuse de lege.
    • Se interzice punerea pe piaţă a produselor cosmetice în a căror compoziţie se găsesc:
  • 28.
    • a) substanţe interzise de Ministerul Sănătăţii pentru a fi utilizate în compoziţia produselor cosmetice;
    • b) substanţe în afara limitelor de admisibilitate şi a condiţiilor impuse de Ministerul Sănătăţii;
    • c) agenţi de colorare, alţii decât cei stabiliţi de acelaşi Minister, cu excepţia produselor cosmetice destinate a fi folosite numai la colorarea părului;
    • d) agenţi de colorare folosiţi în afara limitelor de admisibilitate şi a condiţiilor impuse de Ministerul Sănătăţii, cu excepţia produselor cosmetice destinate numai colorării părului;
    • e) conservanţi, alţii decât cei stabiliţi de Ministerul Sănătăţii;
    • f) filtre UV altele de cât cele stabilite de Ministerul Sănătăţii.
    • De exemplu, în Anexa III substanţele apar însoţite de menţionarea condiţiilor în care pot fi folosite ca ingrediente în cosmetice.
  • 29.
    • Odată alese reţetele cele mai potrivite pentru produsele cosmetice, trebuie urmărită îndeplinirea proprietăţilor fizice, microbiologice şi chimice şi a caracteristicilor reologice: vâscozitatea, capacitatea de dispersare, etalarea, extrudabilitatea, capacitatea de pulverizare, toate acestea fiind apreciate cu ajutorul unor teste standardizate.
    • Unele dintre aceste testări necesită instrumente sofisticate, dar trebuie să se ţină seama de faptul că nici un instrument nu poate înlocui capacitatea fiinţei umane în aprecierea acestor proprietăţi, nereuşind să atingă toate nuanţele simţurilor umane
    • Sensibilitatea umană la proprietăţi reologice ale produselor cosmetice şi de toaletă ca: vâscozitate, alunecare, şiroire, lipiciozitate, este foarte ascuţită. Omul poate face aprecieri vizuale privind aspectul, culoarea, luciul, fluiditatea. Senzaţiile tactile înregistrează automat temperatura unui produs, umiditatea, onctuozitatea, netezimea, consistenţa. Simţul olfactiv va servi pentru a determina gradul de aromatizare al produsului, auzul va selecta şi înregistra orice sunet făcut de produsul care trece printr-o pompă sau printr-o duză, iar gustul , pentru produsele cu utilizare orală, ne va permite identificarea lor şi determinarea persistenţei senzaţiei respective.
  • 30.
    • Instrumentele pot fi capabile să depăşească percepţia omenească şi, mai ales, pot cuantifica mai exact unele proprietăţi, dar este greu de conceput o posibilitate de combinare a indicaţiilor aparatelor pentru diferite proprietăţi în scopul caracterizării în ansamblu a unui produs de toaletă. De aceea, pe lângă caracterizarea instrumentală din punctul de vedere reologic, se apelează adesea la “reometrul uman” pentru o apreciere finală care recomandă un produs cosmetic.
  • 31.
    • Laboratoare:
    • Laborator de cercetare
    • dezvoltarea de etici si practici riguroase de testare a sigurantei produselor, pentru a spori increderea cumparatorilor.
    • realizarea de noi formule agreabile si eficiente este sprijinita pe cunoasterea legislatiei, pe proceduri riguroase de testare a stabilitatii, pe teste de inocuitate si eficienta.
    • formularea produselor se face printr-o selectie riguroasa a ingredientilor, care sa nu prezinte un impact negativ asupra mediului ambiant, iar respectul pentru viata exclude testarile produselor efectuate pe animale.
  • 32.
    • Laborator de analize fizico-chimice
    • Locul unde se realizeaza analizele pentru toate materiile prime care ajung in procesul de fabricatie, pentru semifabricate si produse finite, conform documentelor tehnice. Aici se pregatesc etaloanele si reactivii utilizati in analizele fizico-chimice, iar produsele primesc un prim aviz pentru fabricatie, recomandarea specialistilor din acest laborator fiind insa doar un prim pas catre realizarea lor propriu-zisa.
  • 33.
    • Analize fizico-chimice asupra produselor cosmetice urmăresc:
    • evaluarea durităţii – în cazul rujurilor, al balsamului de buze, a cerii, a unghiilor false, săpunurilor, cremelor şi fardurilor;
    • rezistenţa la rupere – pentru creioane dermatograf, rujuri si creioane contur pentru buze;
    • rezistenţa la pieptănare a părului înainte şi după folosirea balsamurilor şi a măştilor de par;
    • compactitatea – în cazul pudrei si al fardurilor de ochi;
    • forţa pentru deschiderea recipientelor;
    • consistenţa cremelor hidratante;
    • pătrunderea în piele a cremelor şi maştilor de faţa;
    • aderenţa lacurilor de unghii;
    • forţa de pompare a spay-urilor.
  • 34.
    • Vom prezenta in continuare câteva dintre aceste aparate care se folosesc pentru determinarea calităţii produselor cosmetice:
    • Aparatul pentru analizarea probelor cilindrice de diametru mic, acesta arată prezenţa unor perne de aer nedorite în compoziţia cosmeticelor.
  • 35.
    • Aparatul pentru testarea gelurilor conţine o probă acrilică de 10 mm diametru pentru a măsura duritatea şi alte caracteristici ale gelurilor.
  • 36.
    • Aparatul pentru testarea rezistenţei la rupere a rujurilor de buze este prezentat în imaginea urmatoare:
  • 37.
    • Aparatul pentru testarea rezistenţei creioanelor dermatograf oferă măsurători cantitative asupra rezistenţei dermatografelor.
  • 38.
    • Aparatul pentru testarea durității săpunurilor şi a produselor similare conţine o probă de formă cilindrică care măsoară fermitatea şi conţinutul de ceară din aceste produse.
  • 39.
    • Laborator de microbiologie
    • Responsabil de siguranta produselor in ceea ce priveste sanatatea consumatorului. Produsele trec printr-un control riguros, care asigura puritatea materiilor prime care stau la baza produselor din portofoliu. Aici, produsele cosmetice semifabricate si finite sunt verificate in conformitate cu standardele nationale si internationale si tot aici se monitorizeaza conditiile de mediu din sectia de cosmetice, mai exact gradul de contaminare a aerului, suprafetelor si echipamentelor. Munca specialistilor urmeaza numerosi pasi obligatorii in cazul fiecarui produs: acestia pregatesc culturile de microorganisme de referinta, prepara si verifica mediile de cultura, preleveaza probe pentru incercari microbiologice si verifica eficacitatea conservantilor. In acelasi timp, ei realizeaza operatiunile de intretinere si verificare a performantelor echipamentelor.
  • 40.
    • Laborator de eficienta
    • Isi spune cuvantul asupra efectelor produselor, eficienta fiind masurata sub control dermatologic. Testele realizate de specialistii laboratorului determina daca un produs indeplineste intr-adevar rolul pentru care a fost creat si daca efectele sale sunt benefice pe termen lung.
  • 41.
    • Laborator control calitate ambalaje si magazii produse finite
    • Responsabil de verificarea tuturor ambalajelor, in conformitate cu normele in vigoare. Este locul unde sunt primite ambalajele si unde produsele finite trec printr-un nou control, acela al calitatii si cantitatii corecte. Laboratorul pastreaza si inregistreaza contraprobele si mostrele de repere ale produselor si de asemenea, monitorizeaza atent toate reclamatiile, pentru a se asigura ca produsele noastre se ridica la cele mai inalte standarde.
  • 42.
    • Activitati pentru protectia mediului
    • prin care se asigura ca munca si produsele nu afecteaza mediul inconjurator.
    • manifestarea grijei fata de sanatatea clientilor si fata de natura, prin tehnologii de ultima ora, produse netestate pe animale si ingrediente naturale nemodificate genetic.
  • 43.
        • Metode de păstrare a produselor cosmetice
        • Dacă nu sunt păstrate așa cum trebuie, produsele își pot pierde proprietățile și pot deveni nocive pentru tine. Textura cosmeticelor rezista în funcție de compoziția produsului, factorii de clima și umiditate. Produsele cosmetice au de obicei termenul de valabilitate începand de la unu la trei ani. Trebuie să stim că pentru a folosi produsele cosmetice pe toata perioada lor de garanție, e foarte importantă temperatura optimă de păstrare. Asa că fardurile, cremele și lotiunile pot avea consistența și proprietățile de la desfacere, dacă sunt depozitate in locurile ideale.
  • 44.
    • Reguli de păstrare a produselor cosmetice:
    • Fondul de ten trebuie păstrat la temperatura camerei în noptieră.
    • Produsele trebuie păstrate în ambalajul original, la o temperatură constantă, ferite de lumină.
    • Produsele alterate sau expirate trebuie aruncate.
    • Capacul trebuie închis bine pentru a nu pătrunde aerul.
    • Fardurile trebuie păstrate la temperatura camerei și nu la frigider deoarece se vor sfărama mai usor.
    • Rujurile și balsamul de buze trebuie păstrate la temperatura camerei sau la rece în frigider deoarece își vor pastra structura mai bine la temperatura scăzută.
    • Gelurile sau cremele pentru ochi trebuie păstrate la rece, în frigider.
    • Cremele și uleiurile pentru corp au o actiune mult mai bună dacă sunt păstrate la temperatura camerei, deoarece ele vor intra mai usor in piele, o vor hidrata.
  • 45.
    • Legislaţia românească în domeniul produselor cosmetice
  • 46. Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” din Iasi Facultatea Chimica si Protectia Mediului Specializarea: Produse Farmaceutice si Cosmetice de Inginerie