Cunoasterea lui dumnezeu la sf. grigorie de nazianz2003
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Cunoasterea lui dumnezeu la sf. grigorie de nazianz2003

on

  • 254 views

 

Statistics

Views

Total Views
254
Views on SlideShare
254
Embed Views
0

Actions

Likes
0
Downloads
6
Comments
0

0 Embeds 0

No embeds

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Microsoft Word

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

    Cunoasterea lui dumnezeu la sf. grigorie de nazianz2003 Cunoasterea lui dumnezeu la sf. grigorie de nazianz2003 Document Transcript

    • UNIVERSITATEA ,,VALAHIA” DIN TÂRGOVIŞTE FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALӐ Cunoaşterea lui Dumnezeu la Sfântul Grigorie de Nazianz COORDONATOR: Asist. Miu Alexandru-Traian Târgovişte SUSŢINӐ TOR: Trifan Cătălin-Gabriel Anul II, Gr. II
    • 2013 Planul lucrării Introducere  CAPITOLUL I: Viaţa Sfânului Grigorie de Nazianz  CAPITOLUL II: Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz  CAPITOLUL III: Problema cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz Concluzii Bibliografie 2
    • Introducere Nimic nu este mai dificil decât să spui Cine este Dumnezeu. Această dificultate nu ţine neapărat numai de nivelul intelectual al credinciosului, deşi se observă, adesea, la oamenii cu carte o tendinţă mai accentuată de a defini şi, ca atare, aceştia sunt pândiţi de un risc mai mare de a greşi. Cine pare să se refere mai mult la fiinţa unui subiect, or, după fiinţa Sa, Dumnezeu rămâne imposibil de cunoscut de către oameni. Este această incognoscibilitate, printre altele, şi una dintre consecinţele logice ale dumnezeirii Sale. ,,Orice lucru sau persoană care ar putea fi cuprinsă şi definită ar înceta să mai poată fi supremă, superioară şi creatoare a tuturor celorlalte, deci să fie cu adevărat Dumnezeu, în sensul cel mai propriu al cuvântului”1. Pentru spiritualitatea răsăriteană, problema cunoaşterii lui Dumnezeu este una presantă, existenţială, de gradul şi intensitatea ei depinzând, pe de o parte, amploarea eforturilor ascetice ale credinciosului, iar pe de altă parte, dobândirea mântuirii, căci înaintarea în cunoaşterea lui Dumnezeu, realizată printr-o lucrare ascetică tot mai accentuată, este totodată un progres duhovnicesc. Starea lor culminantă este cunoaşterea experimentală sau cunoaşterea-unire. Cunoaşterea lui Dumnezeu sau teognosia constituie, pentru spiritualitatea ortodoxă, scopul fundamental al vieţii. Însă, specific spiritualităţii răsăritene este cadrul în care se vorbeşte despre această cunoaştere. ,,Pentru Răsăritul ortodox, ea nu este un simplu act sau o lucrare obişnuită de cunoaştere, ca a oricărei realităţi, ci este legată de efortul ascetic al credinciosului şi depinde direct de iubirea de Dumnezeu”2. Între iubirea lui Dumnezeu faţă de lume - opera iubirii Sale - manifestată în afara Sfintei Treimi, iubirea credinciosului faţă de Părintele său ceresc şi cunoaşterea lui Dumnezeu, există o strânsă legătură. 1 Costion Nicolescu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu la ţăran, articol publicat pe sitte-ul: http://spiritromanesc.go.ro/Costion.html 2 Pr. Prof. Dr. Ioan-Cristinel Teşu, Cunoaşterea lui Dumnezeu în învăţătura şi trăirea filocalică, articol publicat pe sitte-ul: http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/cunoasterea-dumnezeu-invatatura-trairea-filocalica69006.html 3
    • Între Dumnezeu şi om există un act de comuniune reciprocă, bazat pe o compatibilitate şi complementaritate ontologică. ,,Dumnezeu-Iubire se descoperă pe Sine, împărtăşind creaturilor Sale reflecţii ale iubirii Sale intratrinitare. La rândul său, omul are nevoie de această iubire pentru a exista şi a-şi împlini vocaţia sa, de a se odihni în oceanul sau abisul (adâncul) iubirii divine desăvârşite”3. În calitate de creaturi şi chip al lui Dumnezeu, omul poartă în sine un dor divin, este însufleţit de ,,pasiunea divinului”. Toate actele sale şi de fapt întreaga sa viaţă este o încercare de a da ,,răspuns bun” la dialogul dragostei, iniţiat de Dumnezeu, spre mântuirea noastră. Dar, întrucât Dumnezeu este desăvârşit, infinit, şi cunoaşterea Lui este infinită. ,,Cunoaşterea lui Dumnezeu nu are limite, fiindcă El este existenţa personală absolută şi de aceea drumul spre cunoaşterea lui Dumnezeu este infinit”4. 3 4 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 337; Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea II, cap. II, trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 52; 4
    • CAPITOLUL I: Viaţa Sfânului Grigorie de Nazianz Sfântul Grigorie de Nazianz, supranumit Teologul, s-a născut în jurul anului 330, în Arianz, aproape de orăşelul Nazianz din sudul Capadociei. Tatăl său era păgân şi făcea parte din secta iudaică a ipsistarienilor (adoratorii Celui Prea Înalt). Se numea tot Grigorie şi s-a botezat, sub îndemnul pioasei sale soţii, Nonna, în 325. În 329 a fost ales episcop de Nazianz. Cultura profană şi-a făcut-o în Cezareea Capadociei, unde are de coleg pe Sf. Vasile cel Mare. A studiat apoi în Cezareea Palestinei şi în Alexandria Egiptului. Formarea filosofică şi-a făcut-o îndeosebi în Atena. Spre anul 357 revine în patrie şi se botează, iar după un an se retrage în singurătate, unde, alături de Sf. Vasile, studiază Scriptura şi Părinţii, se ocupă cu grădinăritul şi alcătuiesc împreună un fel de antologie a operei lui Origen, cunoscută sub numele de Filocalia5. În 361, în ziua de Crăciun, este făcut preot, dar fuge la Vasile, cu care împrejurare scrie minunatul tratat Despre fugă sau Despre preoţie. Revine însă pentru a aplana conflictul dintre tatăl său şi călugări, fiindcă aceştia îl acuzau că semnase, sub ameninţarea arienilor, formula de la Rimini. Mai apoi este aşezat de Sf. Vasile în fruntea Sazimei, ca episcop, dar nu ocupă scaunul efectiv, din cauza lui Antim al Tianei, care ţine oraşul ocupat milităreşte6. După împăcarea lui Vasile cu Antim, Sf. Grigorie rămâne fără jurisdicţie şi revine lângă tatăl său, spre a-l ajuta în conducerea Bisericii din Nazianz. După aceea, se retrage iarăşi în Seleucia, fiindcă vedea că nu se mai procedează la o nouă alegere pentru el. Totuşi o nouă alegere are loc. Astfel, în 379, episcopii ortodocşi din Tracia, îl aduc ca episcop al Constantinopolului, împotriva episcopului eunomian Demofil, mai ales că murise împăratul arian Valente. În Constantinopol toate Bisericile erau în mâna arienilor. De aceea Sf. Grigorie se aşează în casa unei rude, unde era şi o capelă şi de aici rosteşte Cele cinci 5 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice, Ed. Sfânta Mănăstire Dervent, Bucureşti, 1956, p. 93; 6 Prof. Univ. Dr. Remus Rus, Sfântul Grigorie Teologul - văzător al tainelor dumnezeieşti, articol publicat pe sitte-ul: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-grigorie-teologul/sfantul-grigorie-teologul-vazatortainelor-dumnezeiesti-73070.html 5
    • cuvântări despre Dumnezeu, care aveau să-l facă celebru, atât pe el, cât şi acest loc, care va fi mai apoi celebra Biserică Anastasia7. Aceasta se întâmpla în 380. Dar de acum încep şi marile necazuri. Astfel, se vede chemat în faţa tribunalului, ca instigator şi autor al tulburărilor sângeroase, care au avut loc între ortodocşi şi arieni, cu prilejul rostirii acelor cuvântări. Atacul arienilor este prevăzut de el, cum vedem din Cuvântarea întâia, cap. I8. Un alt necaz îi vine de la prietenul său, Maxim, filosof cinic, venit din Egipt. Acesta, asigurându-se de asentimentul lui Petru al Alexandriei, vrea să ia locul Sfântului Grigorie, dar este surprins de ortodocşi chiar în noapte când era consacrat episcop. Şi acum are loc un conflict. Pentru toate acestea, Sf. Grigorie se hotărăşte să părăsească oraşul, dar este împiedicat, poporul vociferând, cum ne înformează el în Carmen de vita sua, vers. 1100: „Dacă pleci, tu iei cu tine Treimea”9. Cu venirea lui Teodosie Împăratul, Bisericile trec în mâna ortodocşilor. Sf. Grigorie conduce mai departe Biserica Constantinopolitană şi refuză să fie înscăunat, mai înainte de a fi ales aici în mod canonic. Alegerea lui canonică are loc la Sinodul al II-lea ecumenic, în 381, pe care îl prezidează după moartea lui Meletie al Antiohiei10. Are însă neplăceri, din cauza punctului său de vedere asupra succesorului lui Meletie, unii episcopi din Egipt şi Macedonia punând la îndoială alegerea canonică a lui Grigorie. De aceea, în iulie 381, îşi dă demisia şi se retrage la Arianz, unde se ocupă cu scrisul şi moare în 38911. 7 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, în rev. ,,Ortodoxia”, XXVII, nr. 4/1957, p. 588; 8 Idem, Patrologia, p. 94; 9 Ibidem 10 Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2004, p. 86; 11 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, p. 94; 6
    • CAPITOLUL II: Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz Teologia este abordată şi de Sfântul Grigorie de Nazianz ca un înalt pisc al cunoaşterii prin experienţă. ,,Nu oricine poate să facă teologie, ci doar cei care au o anumită predispoziţie spre cugetare şi metafizică, deoarece teologia trebuie să se înrădăcineze în cunoaşterea unirii cu Dumnezeu trăite actual şi în abordarea obiectivă a tainei Treimii. De aceea teologia, nefiind un discurs logic, este un fel de ştiinţă a probabilităţii şi pisc al poeziei: ştiinţă a probabilităţii pentru că nimic din ceea ce afirmă nu poate fi empiric dovedit şi pisc al poeziei pentru că teologia în sensul ei profund implică stări care nu se pot exprima decât în poezie”12. Numai poezia este cea care poate sintetiza şi pătrunde în esenţa lucrurilor, fără inflaţie de cuvinte. Vorbind despre poezia teologică nu presupunem rima sau versificaţia, ci ,,focalizarea mesajului, concentrarea ideii şi sugerarea acesteia cititorului, făcând abstracţie pe cât se poate de inteligenţa discursivă”13. De aceea, Sfântul Grigorie de Nazianz consideră că teologie se poate face numai după ani de reflexie şi meditaţie, lucru experimentat în propria lui viaţă. ,,După ajungerea la o anumită stare de spiritualitate, aceasta trebuie înrădăcinată în Sf. Scriptură ca sursă, autoritate şi garanţie a celor afirmate şi crezute” 14. Fără Scriptură se poate afirma şi crede orice, dar este eliminată garanţia finalităţii credinţei. „Teologul” crede, se roagă şi meditează, în timp ce ,,tehnologul” este doar învăţat sau abil mânuitor al cuvintelor. Pentru că ceea ce afirmă teologul, consideră Sf. Grigorie, să prezinte veridicitate şi autoritate, el trebuie să îndeplinească anumite condiţii15: 1. Calificare, adică ceea ce afirmă ca să înveţe pe alţii trebuie să fie foarte clar în propria viaţă. 2. Purificarea sufletului şi a minţii, adică golirea acestora de orice altceva în afară de Dumnezeu. 12 Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele 5 Cuvântări teologice, trad., introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 21; 13 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Poezia Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 1-2/1958, p. 766; 14 Ibidem 15 Diac. drd. Marin Sava, Profilul teologului după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 56/1969, p. 387-389; 7
    • 3. Ridicarea spre cele spirituale pentru a cunoaşte raţiunea existenţei şi raţiunea iconomiei divine. Când cineva are toate acestea, atunci poate într-adevăr ,,teologhisi”. Sf. Grigorie foloseşte limbajul liturgico-poetic, prin care se poate trecere dincolo de realitate, se poate intra în mister, în realitatea diferită16. Teologia înseamnă adeseori tăcere; nu o tăcere totală, căci mărturia nu ar mai fi deplină. Există riscul ca multele cuvinte pentru „teologhisire” să ducă la ,,tehnologhisire”. Taina lui Dumnezeu depăşeşte în mod infinit puterea de înţelegere. ,,Tăcerea înseamnă cinstirea misterului, păstrarea bogăţiei lăuntrice şi mijloc de purificare personală. În tăcerea exterioară, inima contemplă mai adânc frumuseţea dumnezeirii”17. Pentru a ajuta pe om să teologhisească, Sfântul Grigorie vorbeşte despre dragostea lui Dumnezeu manifestată prin ,,sărăcirea Logosului”, care trebuie înţeles ca ,,lipsirea” sau ,,golirea” lui Hristos de Sine (Filipeni 2, 6 ş.u.). Prin renuţare sau smerire se uşurează cunoaşterea planului lui Dumnezeu cu lumea. Întruparea devine singura condiţie şi cale de unire a creştinului cu Hristos, prin Duhul Sfânt care lucrează în Taine. Consecvent învăţăturii Sf. Atanasie, Sf. Grigorie promovează fără încetare ideea îndumnezeirii omului. ,,Aceasta stă potenţial în faptul că omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi tinde spre original. Lucrarea îndumnezeitoare nu aparţine nici numai omului, nici numai lui Dumnezeu, ci este un act sinergic: Dumnezeu este ,,filantrop” şi are iniţiativa de a-l atrage pe om, în lăuntrul căruia lucrează, însă omul trebuie să urmeze chemarea prin efortul propriu de creatură care să se îndrepte liber spre Creator”18. Dacă teologhisirea înseamnă înălţare, Sf. Grigorie identifică anumite stări de ascensiune, până la cerul al şaselea. Sfântul Pavel ajunsese în al treilea (II Corinteni 12, 2). Numai profetul Isaia (capitolul 6) descrie cum a avut o viziune deplină a prezenţei lui Dumnezeu, unde a văzut puterile îngereşti care exclamă ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt....”. Moise, după Sfântul Grigorie, L-a văzut pe Dumnezeu întors, cu spatele, în umbră. În cerul al şaselea, Sf. Grigorie vorbeşte despre Duhul şi calitatea Lui de împreună fiinţă cu Tatăl, cu autoritatea cu care Sf. Pavel a vorbit despre experierea lui Hristos în cerul al treilea19. Sfântul Grigorie foloseşte trei modele ale viziunii extatice şi contemplaţiei: Moise, Ilie şi Pavel. Cunoaşterea experienţială este sensul firesc, dar nu scop al ,,teologiei”, ca în 16 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologia, p. 94; Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, cap. XIV, trad. din lb. greacă de Pr. Dr. Gh. Tilea şi Dr. Nicolae Barbu, 2008, Ed. IBMBOR, Bucureşti, pp. 19-20; 18 Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., Teologie şi teologi după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Mitropolia Ardealului”, nr. 1/1989, p. 42; 19 http://www.ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz 17 8
    • experienţa lui Moise: ,,Iată, m-am despărţit de materie şi de tot ceea ce este trupesc. M-am adunat în mine însumi, atât cât am putut şi am urcat în vârful muntelui. Dar când am deschis ochii, abia am putut să-l văd din spate şi încă fiind acoperit în piatră, adică în omenescul Cuvântului, întrupat pentru mântuirea noastră. Nu am putut contempla firea cea dintâi şi preacurată, care nu poate fi cunoscută decât de ea însăşi, adică de Treimea cea sfântă”20. Contemplaţia este realizabilă numai pentru cei maturi duhovniceşte. Sentimentul de ,,sălăşluire” în contemplare nu este niciodată satisfăcut pentru că ascensiunea în iubire nu se sfârşeşte şi necesită un efort ascetic susţinut, pentru a trece dincolo de voal, în experienţa îndumnezeirii. Viaţa îmbunătăţită certifică autenticitatea vederii şi numai astfel gândurile umane se pot uni cu Logosul divin. Itinerariul este dificil şi este asemănat ascensiunii muntelui: pe măsură ce sufletul ascende, norul necunoaşterii este tot mai dens şi vederea lui Dumnezeu mai dificilă. Persistenţa în curăţie şi urmarea dorinţei duce la vederea şi contemplarea imaginii lui Dumnezeu în oglinda propriului suflet. Acesta devine în fiecare zi ca o oglindă imaculată a lui Dumnezeu şi a lucrurilor divine: lumina se adaugă luminii, tenebrele noastre se deschid seninătăţii, aşteptând să ajungă la izvorul reflexiilor de mai sus, ca să atingem fericirea, unde imaginile se desfăşoară în faţa adevărului. Dumnezeu rămâne transcendent dar se poate revela sufletelor îndumnezeite21. Măsura în care această revelaţie se realizează rămâne un mister pentru mintea umană şi o decizie a lui Dumnezeu. Pentru Sfântul Grigorie de Nazianz, învăţătura sau dogmele creştine sunt absolut necesare unui dialog autentic cu Dumnezeu: ,,Nimic nu este mai măreţ în faţa lui Dumnezeu ca învăţătura adevărată şi sufletul desăvârşit în învăţăturile adevărului”22. Doctrina este cea care poate duce la sfinţire şi îndumnezeire. Ea este cheia rugăciunii şi esenţa înnoirii baptismale, este certitudinea adevărului. De aceea, abaterea de la învăţătură este abaterea de la adevăr: ,,Aceşti oameni au case dar noi Îl avem pe Cel ce sălăşluieşte în casă; ei au temple, noi Îl avem pe Dumnezeu. Pe lângă aceasta, noi trebuie să fim temple ale lui Dumnezeu Celui viu, jertfe vii, ofrande ale arderii de tot, sacrificii depline - dumnezei prin adorarea Treimii”23 - spune el referindu-se la arieni. 20 Cuvântarea 28,1, în Cele 5 Cuvântări teologice, citat la Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. de Pr. Prof. Vasile Raducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995, p. 64; 21 Ibidem 22 Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 45; 23 Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, p. 590; 9
    • Pentru Sfântul Grigorie, cunoaşterea se face prin doctrina despre Sfânta Treime, care este absolut esenţială. ,,Învăţătura este descoperită tuturor, dar numai unii pot ajunge la cunoaşterea experimentală a ei, căci această doctrină nu poate fi înţeleasă discursiv”24. Sfântul Grigorie ne arată că Atanasie a fost cel care a împăcat cele două direcţii monastice, comunitarii şi solitarii, prin evidenţierea necesităţii unui ghid spiritual în procesul contemplaţiei; tocmai de aceea, ,,contemplaţia este accesibilă pustnicilor, în aceeaşi măsură ca şi preoţilor”25. Sistemul este simplu şi se găseşte la toţi teologii creştini ai primelor secole: păzirea poruncilor aduce purificarea trupului, care acoperă sufletul şi nu-i îngăduie să vadă razele divine, iar acolo unde este curăţire este şi iluminare. Orice om este nevrednic de a ajunge la purificarea sufletului în această lume, dar poate ajunge la cunoaşterea divinităţii graţie iubirii dumnezeieşti. El nu trebuie decât să cureţe sufletul de necurăţie şi să-l împodobească cu cercetarea de sine, deoarece ,,iluminarea fără purificare devine periculoasă”26. 24 Pr. Lect. Dr. Sorin Marinescu, Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, medicament împotriva necredinţei, articol publicat pe sitte-ul: http://www.calauza.edj.ro/?p=2631 25 Constantin Băjău, Patrologie, Ed. Universitaria, Craiova, 2007, p. 72; 26 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, p. 118; 10
    • CAPITOLUL III: Problema cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz Filosoful, adică iubitorul de înţelepciune, este un om care leagă într-un singur elan căutarea unei vieţi morale desăvârşite de căutarea înţelepciunii divine. Cunoaşterea realităţilor create şi a Creatorului lor este, de fapt, drumul către îndumnezeire. Astfel, ,,finalitatea cunoaşterii nu are în vedere doar bogăţia intelectuală, ci dobândirea harului care îl va lumina pe om o veşnicie” 27. Pentru Sfântul Grigorie de Nazianz, această înţelegere a fost filosofie pentru propria viaţă, dar şi pentru următorii săi întru Hristos. Sfântul Grigorie de Nazianz, alături de el - marii corifei ai Şcolii din Capadocia, Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Grigorie de Nyssa, face parte din şirul acelor gânditori creştini care au construit, am putea spune, o tradiţie filosofică creştină greacă de filiaţie platoniciană, în timp ce s-au menţinut în limitele Ortodoxiei. Desigur, ei nu sunt singurii. Înaintea lor îi întâlnim pe reprezentanţii Şcolii alexandrine: Clement, Origen, Sfântul Atanasie cel Mare, iar după ei, pe Sfântul Dionisie Pseudo-Areopagitul, pe Ioan de Scythopolis şi în special pe Sfântul Maxim Mărturisitorul. Tradiţia capadociană s-a conturat în funcţie de cea alexandrină, în cadrul unui proces selectiv de acceptare sau respingere a unor elemente fundamentale de gândire. Acelaşi proces selectiv a fost aplicat şi în cazul relaţiei cu filosofia platoniciană. S-a pornit de la premisa că sistemele filosofice deţin anumite elemente de adevăr, în special platonismul, pe când celelalte elemente, care nu corespundeau revelaţiei creştine, au fost respinse. Principalele doctrine filosofice respinse de gânditorii creştini au fost: veşnicia cosmosului, divinitatea sufletului uman individual şi credinţa că sufletul este o substanţă diferită de trup, de care poate şi trebuie să se debaraseze ca de ceva rău28. Fiind străini noţiunii de creaţie, grecii au acceptat cu uşurinţă concepţia potrivit căreia cosmosul este veşnic. Pentru ei, problema nu era a marii diviziuni între Dumnezeu şi făpturile Sale, ci între lumea inteligibilă şi cea sensibilă. ,,Dumnezeu şi sufletul aparţin lumii inteligibile şi nu celei sensibile şi, ca atare, sunt specii ale aceluiaşi gen. Dacă sufletul este prins în lumea sensibilă, căreia îi aparţine trupul, el a căzut din starea sa pură şi trebuie să încerce să se elibereze, abandonând trupul, pentru a reveni în sfera lui naturală” 29. Pentru 27 Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 127; Diogene Laertios, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, traducere de C.I. Balmuş, studiu introductiv şi note de Aram M. Frenkian, Ed. Polirom, Iaşi, 1997, p. 188; 29 Prof. Dr. G. Papadopoulos Stylianos, Patrologie, vol. I, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2004, p. 91; 28 11
    • creştinism acest lucru este inacceptabil, deoarece anulează semnificaţia actului de mântuire. ,,Fiind prin natura sa divin, ţinta sufletului nu mai este doar simpla strădanie de a se elibera de povara trupului, de a ajunge la libertatea ontologică rezultată din înlăturarea poverii înrobitoa-re a trupului, ca în filosofia greacă antică, ci de a se redefini în plan ontologic, noetic şi valoric în funcţie de Dumnezeu, ca punct suprem de referinţă” 30. În plus, pentru creştini, asocierea sufletului cu trupul nu înseamnă că sufletul piere odată cu trupul, ci că trupul înviază împreună cu sufletul. Planul cunoaşterii la Sfântul Grigorie de Nazianz ţine cont de diviziunea platoniciană a lumii în inteligibilă şi sensibilă. Întrucât lumea sensibilă este doar o copie a celei inteligibile, ea proiectează doar umbre, în timp ce lumea inteligibilă revelează chipuri, forme sau reprezentări ale singurei realităţi care este Dumnezeu. Prin analogie, Vechiul Testament dezvăluie umbre, în timp ce Noul Testament prezintă chipuri ale Adevărului ultim, care este Dumnezeu Cel incomprehensibil31. Filosofarea despre Dumnezeu, susţine Sfântul Grigorie, nu aparţine tuturor, ,,ci celor ce s-au străduit şi au fost învăţaţi în contemplaţie şi, înainte de aceasta, celor ce au fost curăţiţi în suflet şi în trup, sau cel puţin se curăţă într-o anumită măsură” (Cuv. I, 3), iar ea se face între anumite limite, începând cu cele ce ne sunt apropiate şi în măsura în care ascultătorul este deprins să le înţeleagă şi are puterea de a face acestea. Pe Dumnezeu trebuie să-L pomenim mai des decât respirăm, potrivit cuvântului: „să se cugete ziua şi noaptea” (Ps. 1, 2) şi „să se binecuvinteze Domnul în toată vremea”, însă totuşi cu precauţie şi nu oriunde şi oricând, întrucât „orice lucru îşi are vremea lui”32. Cunoaşterea în sine depinde de gradul de iluminare atins de cunoscător. De aceea, înţelepciunea sau cunoaşterea îşi are izvorul la Dumnezeu, de unde curge spre toate nivelele creaţiei. ,,Înţelepciunea sau iluminarea este vehiculul unui întreit ritm universal: mone, proodos, epistrophe; rezidă în Dumnezeu, purcede din El şi se reîntoarce la Dumnezeu” 33. Acest ritm este prezent atât în gândirea platoniciană, cât şi în cea creştină. În purcederea ei, ea devine mai întâi înţelepciunea luminoasă şi jubilantă a îngerilor şi a celor care se bucură de contemplaţie, înţelepciunea umană fiind o reflectare a acesteia. ,,Dumnezeu este pentru lumea inteligibilă ceea ce soarele este pentru cea sensibilă, iar îngerii sunt razele Sale pe care le 30 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, p. 126; Prof. Univ. Dr. Remus Rus, Problema cunoaşterii, în teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, articol publicat pe sitte-ul: http://www.ziarullumina.ro/anul-sfintilor-capadocieni/problema-cunoasterii-teologia-sfantuluigrigorie-de-nazianz 32 Diac. Asist. Ioan I. Ică jr., op. cit., p. 50; 33 Ibidem 31 12
    • reflectă sufletele umane purificate”34. În acest context, Sfântul Grigorie de Nazianz dezvoltă o anghelologie gnoseologică, ca instrument al întregii sale gnoseologii. Urcuşul mistic este deopotrivă un urcuş al curăţirii şi purificării, dar şi al unei ascensiuni noetice care culminează în visio beatifica, starea de supracunoaştere. În panegiricul său dedicat Sfântului Atanasie, Sfântul Grigorie îi declară fericiţi pe cei care prin exerciţiul raţiunii şi prin practicarea contemplaţiei s-au detaşat de vălul sau norul trupului şi au devenit asemenea lui Dumnezeu şi s-au identificat cu cea mai curată lumină în măsura în care acest lucru este posibil firii umane. Astfel de oameni sunt fericiţi prin urcuşul din această lume şi prin îndumnezeire în lumea de dincolo, care este dăruită de adevărata filosofie şi prin depăşirea dualităţii materiei prin unirea cu ceea ce ei percep în Treime. 34 Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, pp. 128-129; 13
    • Concluzii Sfântul Grigorie de Nazianz este, aşadar, nu doar marele capadocian care a teologhisit desăvârşit despre Sfânta Treime şi unirea firilor în Hristos, ci şi un mare tămăduitor duhovnicesc al nostru, exprimând magistral reţeta vindecării – mântuirii în Hristos, Doctorul sufletelor şi trupurilor: har, credinţă, nevoinţă ascetică şi fapte ale iubirii de semeni. Sfântul Grigorie de Nazianz este unul dintre Părinţii Bisericii care, cunoscându-L pe Dumnezeu prin experienţă nemijlocită, în lumina harului, a devenit un tămăduitor al nostru de necredinţă, prin cunoaşterea teologică pe care ne-a împărtăşit-o în scrierile sale (4 volume din P.G.). Această cunoaştere nu este un exerciţiu de filosofie abstractă, ci o înnobilare prin înduhovnicire a celui mai elevat limbaj al vremii sale, pe care l-a pus în slujba Cuvântului mântuitor, cu atât de multă dăruire şi înţelepciune, încât Sinoadele al II-lea şi al III-lea ecumenice l-au numit „cel Mare” şi „Teologul”. Gândirea lui Grigorie de Nazianz nu poate fi evaluată în afara structurilor filosofiei platoniciene. El a asimilat mult mai mult această filosofie, comparativ cu ceilalţi doi mari capadocieni. Teologia lui este mai degrabă o filosofie. Însă este vorba de o filosofie îmbibată de Întrupare: „Dumnezeu coborât a devenit om pentru ca eu să pot deveni Dumnezeu în măsura în care El a devenit om”. Prin extensiune, cunoaşterea divină a devenit cunoaştere umană pentru ca aceasta se redevină cunoaştere divină. Acesta este pulsul unei gnoseologii pronunţat ancorată în structuri ontologice, redimensionată după chipul cunoaşterii per se, care este Dumnezeu. Bibliografie 14
    • 1. *** Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Pre Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura IBMBOR, București, 2005 2. Băjău, Constantin, Patrologie, Ed. Universitaria, Craiova, 2007 3. Coman, Pr. Prof. Dr. Ioan G., Patrologia, manual pentru uzul studenţilor Institutelor Teologice, Ed. Sfânta Mănăstire Dervent, Bucureşti, 1956 4. Idem, Poezia Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 1-2/1958 5. Idem,Sfinţii Părinţi şi spiritualitatea ortodoxă română, în rev. ,,Ortodoxia”, XXVII, nr. 4/1957 6. Ică, Diac. Asist. Ioan I. jr., Teologie şi teologi după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Mitropolia Ardealului”, nr. 1/1989 7. Laertios, Diogene, Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, traducere de C.I. Balmuş, studiu introductiv şi note de Aram M. Frenkian, Ed. Polirom, Iaşi, 1997 8. Lossky, Vladimir, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, trad. de Pr. Prof. Vasile Raducă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1995 9. Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005 10. Rămureanu, Pr. Prof. Dr. Ioan, Istoria Bisericească Universală, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2004 11. Sava, Diac. drd. Marin, Profilul teologului după Sf. Grigorie de Nazianz, în rev. ,,Studii Teologice”, nr. 5-6/1969 12. Sfântul Grigorie de Nazianz, Cele 5 Cuvântări teologice, trad., introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1993 13. Idem, Cuvântarea a doua despre Dumnezeu, cap. XIV, trad. din lb. greacă de Pr. Dr. Gh. Tilea şi Dr. Nicolae Barbu, 2008, Ed. IBMBOR, Bucureşti 14. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea II, cap. II, trad. D. Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005 15. Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1996 16. Stylianos, Prof. Dr. G. Papadopoulos, Patrologie, vol. I, Ed. Bizantină, Bucureşti, 2004 • Internet 15
    • 17. http://www.ziarullumina.ro/vietile-sfintilor/teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz 18. Marinescu, Pr. Lect. Dr. Sorin, Teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, medicament împotriva necredinţei, articol publicat pe sitte-ul: http://www.calauza.edj.ro/?p=2631 19. Nicolescu, Costion, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu la ţăran, articol publicat pe sitteul: http://spiritromanesc.go.ro/Costion.html 20. Rus, Prof. Univ. Dr. Remus, Sfântul Grigorie Teologul - văzător al tainelor dumnezeieşti, articol publicat pe sitte-ul: http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantulgrigorie-teologul/sfantul-grigorie-teologul-vazator-tainelor-dumnezeiesti-73070.html 21. Idem, Problema cunoaşterii, în teologia Sfântului Grigorie de Nazianz, articol publicat pe sitte-ul: http://www.ziarullumina.ro/anul-sfintilor-capadocieni/problema-cunoasterii- teologia-sfantului-grigorie-de-nazianz 22. Teşu, Pr. Prof. Dr. Ioan-Cristinel, Cunoaşterea lui Dumnezeu în învăţătura şi trăirea filocalică, articol publicat pe sitte-ul: http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/cunoasterea-dumnezeu-invatatura-traireafilocalica-69006.html 16