REZUMATUL LUCRĂRII:                                UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI                           Facultatea de Psi...
2.      Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – Poliţie3.      Programe educative comunitare desfăşurate de Poliţie ...
Motto:                                                                                   Omul sfinţeşte locul             ...
recunoscute şi acceptate social; pe de altă parte are o logică internă de dezvoltare, reproducepropriile norme şi valori, ...
Şcoala ca şi organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are nevoie de un sistem managerialadecvat definit prin funcţii s...
La nivelul şcolii, părinţii sunt implicaţi în mai multe tipuri formale de organizare:1. Consiliul reprezentativ al părinţi...
Iniţiativa parteneriatului, deschiderea unor canale de comunicare între reprezentanţii şcolii şiai autorităţilor locale su...
II.IV Şcoala şi unităţile sanitare    1.Tipuri de unităţi sanitare, roluri şi responsabilităţi educative ale acestora în c...
În toate informaţiile şi serviciile oferite copiilor trebuie să se ţină seama de vârsta copiilor, denivelul acestora de în...
-        educarea cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care respectarea acestora leaduce întregii comun...
1. Legitimarea parteneriatului şcoală – organizaţii negunernamentale prin prisma axeipublic – privat          Şcoala este ...
-        implicarea cadrelor didactice / elevilor / părinţilor / reprezentanţilor organizaţiilorneguvernamentale în divers...
-               Activităţile perişcolare sunt desfăşurate în mediul socio-cultural ca activităţi deautoeducaţie şi de petr...
Parteneriatul şcoală – comunitate asigură puntea de legătură între cele trei forme deeducaţie. Agenţii implicaţi în educaţ...
2.3 Revizuirea şi reelaborarea structurilor de decizie în domeniul educaţiei       Descentralizarea este un process realiz...
Dezvoltarea comunitară este o evoluţie planificată în care aspectele economice, sociale,culturale, de mediu, administratic...
Considerăm că o şcoală dezvoltată într-o comunitate este motorul dezvoltării comunitare.Iniţiativele parteneriatului vin d...
funcţie de acest specific, nevoile de dezvoltare instituţională locală ale şcolii sunt diverse. De aceea,pe baza analizei ...
sociale, studiul de caz, interviul structurat, biografia socială. Toate acestea ne-au ajutat să facem oradiografie a şcoli...
Chestionarul aplicat reprezentanţilor autorităţilor publice locale: primărie şi consiliulocal (Anexa V)         Chestionar...
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia

3,936

Published on

Published in: Education
0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total Views
3,936
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
1
Actions
Shares
0
Downloads
64
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Rezumat lucrare de doctorat staiculescu camelia

  1. 1. REZUMATUL LUCRĂRII: UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele EducaţieiTema lucrării: ŞCOALA ŞI COMUNITATEA LOCALĂ - parteneriat pentru educaţie – Conducător ştiinţific: Prof. univ. dr. Păun Emil Doctorand: Stăiculescu CameliaCUPRINSUL LUCRĂRII:Motivaţia alegerii temei CAPITOLUL I - SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ I.I. ŞCOALA ŞI CONTEXTUL SOCIAL I.II. DELIMITĂRI CONCEPTUALE1. Şcoala – caracteristici generale2. Comunitatea2.1. Evoluţia conceptului de comunitate2.2. Comunitatea şi binele comun2.3. Spiritul comunitar în România I.III. PARTENERIATUL ŞCOALĂ COMUNITATE LOCALĂ1. Scurtă caracterizare a relaţiei de parteneriat2. Necesitatea parteneriatului şcoală – comunitate3. Caracteristici ale parteneriatului şcoală – comunitate4. Blocajele care pot interveni în relaţia de parteneriat dintre şcoală şi comunitate5. Managementul şcolii bazat pe comunitatea locală6. Probleme educative majore care pot fi abordate în parteneriatul şcoală – comunitate locală7. Concluzii CAPITOLUL II – ŞCOALA ŞI PARTENERII SĂI II.I ŞCOALA ŞI FAMILIA1. Caracteristici definitorii ale familiei2. Funcţii ale familiei3. Fenomene sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală – familie4. Implicarea familiei în viaţa şcolii5. Educarea părinţilor pentru un bun parteneriat şcoală – familie6. Forme de organizare ale relaţiei şcoală – familie7. Dimensiunea formală a parteneriatului şcoală – familie8. Concluzii II.II ŞCOALA ŞI AUTORITĂŢILE LOCALE1. Instituţiile autorităţilor locale, rolul lor social, educativ şi responsabilităţi2. Parteneriatul şcoală – autorităţi locale din perspectiva respectării drepturilor copilului3. Instituţii ale autorităţilor administraţiei publice cu rol în parteneriatul şcoală – comunitate4. Modalităţi de colaborare ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale II.III ŞCOALA ŞI POLIŢIA1. Roluri educative ale Poliţiei în comunitate
  2. 2. 2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – Poliţie3. Programe educative comunitare desfăşurate de Poliţie II.IV ŞCOALA ŞI UNITĂŢILE SANITARE1. Tipuri de unităţi sanitare, roluri şi responsabilităţi educative ale acestora în comunitate2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – unităşi sanitare3. Parteneriatul şcoală – unitaţi sanitare din perspectiva relaţiilor cu părinţii4. Programe educative comunitare desfăşurate în parteneriatul şcoală unităţi sanitare II. V. ŞCOALA ŞI BISERICA1. Scurt istoric al parteneriatului şcoală – biserică2. Roluri educative ale bisericii în comunitate, domenii şi forme ale parteneriatului şcoală –biserică3. Programe educative desfăşurate de către biserică II.VI. ŞCOALA ŞI AGENŢII ECONOMICI1. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – agenţi economici II.VIII ŞCOALA ŞI ORGANIZAŢIILE NEGUVERNAMENTALE1. Legitimarea parteneriatului şcoală – organizaţii negunernamentale prin prisma axei public –privat2. Scurtă descriere a domeniului organizaţiilor neguvernamentale3. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – organizaţii neguvernamentale CAPITOLUL III. EDUCAŢIA ŞI EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAŢIONAL DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI ŞCOALĂ - COMUNITATE III.I FORME ALE EDUCAŢIEI 1.1 Educaţia formală 1.2 Educaţia nonformală 1.3 Educaţia informală III.II INTERACŢIUNEA FORMELOR EDUCAŢIEI DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ CAPITOLUL IV. ŞCOALA ŞI DEZVOLTAREA LOCALĂ IV.I. DESCENTRALIZAREA PREMISĂ A PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATELOCALĂ1. Premise teoretice ale descentralizării2. Domenii ale descentralizării3. Descentralizarea – şansă sau risc?4. Caracterizarea sistemului educaţional românesc din perspective descentralizării5. Impactul procesului de descentralizare asupra parteneriatului şcoală – comunitate locală6. Blocaje ale descentralizării în învăţământul românesc IV.II DEZVOLTAREA LOCALĂ ŞI INFLUENŢA SA ASUPRA INSTITUŢIEI ŞCOLARE1. Dezvoltarea comunitară şi efectele ei asupra şcolii2. Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară3. Propuneri de programe pentru dezvoltarea parteneriatului şcoală – comunitate locală –cercetare3.I Obiectivele cercetării3.II Ipotezele cercetării3.III Universul cercetării3.IV Metodede cercetare3.V Instrumente utilizate în cercetare3.VI Rezultatele cercetării4. Concluzii V. BIBLIOGRAFIE
  3. 3. Motto: Omul sfinţeşte locul (proverb românesc) Motivaţia alegerii temei: Şcoala şi comunitatea sunt două aspecte care i-a preocupat în egală măsură pe pedagogi,sociologi, psihologi, filozofi, antropologi etc., fiecare încercând să surprindă aspectele ce contribuie lamecanismele de funcţionare ale acestora, agenţii implicaţi şi gradul de implicare al acestora înpromovarea educaţiei. Asistăm astăzi la dezvoltarea unui adevărat curent social care are în centrulsău comunitatea şi dezvoltarea sa. De cele mai multe ori, termenii şi expresiile folosite de practicieni,specialişti şi chiar oamenii de rând sunt confuzi, ne întâlnim cu o mare diversitate semantică înacestă problematică. Şcoala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, are roluri specifice dar nu poatefuncţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează. În acestă lucrare am încercat identificarea punctelor comune în valorile transmise de cătreşcoală şi comunitate, a unor puncte de dezvoltare comune în vederea creşterii gradului de educaţieal actorilor comunităţii (elevi, părinţi, diverse categorii sociale etc.). Lucrarea este structurată în patru părţi distincte:- Partea I a lucrării – Şcoala şi contextul social îşi propune o clarificare arolurilor sociale ale şcolii, o plasare a acesteia în contextul comunitar în care funcţionează,delimitaterea conceptelor utilizate în problematica abordată;- Partea a II-a a lucrării – Şcoala şi partenerii săi abordează într-o manierădescriptivă şi interpretativă parteneriatul dintre şcoală şi principalii agenţi comunitari identificaţi:părinţi, autorităţi locale, poliţie, biserică, unităţi sanitare, agenţi economici, organizaţiineguvernamentale;- Partea a III-a a lucrării - Educaţia şi extensia câmpului educaţional face oanaliză a modului în care cele trei forme principale ale educaţiei: formală, nonformală şi informală seîntrepătrund şi crează spaţiul necesar manifestării parteneriatului educaţional;- Partea a IV-a a lucrării – Şcoala şi dezvoltarea locală analizează aspectelecare fac posibilă dezvoltarea locală a şcolii, descentralizarea ca premisă a parteneriatului, factoriidezvolotării comunitare, modele de dezvoltare comunitare. În acestă parte sunt cuprinse şirezultatele demersului de cercetare realizat asupra a trei şcoli care funcţionează în contextecomunitare diferite şi sugestii privind dezvoltarea acestora. Motivaţiile alegerii temei sunt multiple: generozitatea teme, puţinele preocupări teoretice caresă ofere un tablou complet al parteneriatului dintre şcoală şi comunitatea locală în care funcţionează,asupra agenţilor comunitari locali, diversitatea semantică folosită atunci când se vorbeşte desprecomunitate şi dezvoltarea sa. Sperăm ca prin demersul întreprins, să fi clarificat măcar o parte din aspectele mai puţinabordate în literatura de specialitate iar sugestiile date reprezentanţilor şcolilor analizate să le fie defolos acestora. CAPITOLUL I - SPECIFICUL PARTENERIATULUI ÎN RELAŢIA ŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ Interogaţii pedagogice: Care este locul şcolii în contextul social în care funcţionează? Caresunt acceptiunile termenulului de comunitate? Cum poate fi caracterizată o relaţie de parteneriat?Care este specificul unui parteneriat educaţional? Este necesar parteneriatul dintre şcoală şicomunitate locală? Cine ar trebi să se implice în acest parteneriat, care sunt problemele educativemajore pe care se poate baza parteneriatul şi care sunt blocajele care pot interveni? Cuvintele/sintagme cheie: şcoala, comunitatea, comunitatea locală, binele comun,parteneriat, parteneriat şcoală – comunitate locală. I. I. Şcoala şi contextul social Abordarea temei „Şcoala şi comunitatea locală – parteneriat pentru educaţie” îşi găseştelegitimarea în tendinţele actuale ale extinderii câmpului educaţional de la organizaţia şcolară către alţiagenţi educaţionali. Şcoala este pe de o parte o instituţie care oferă un serviciu social, care este direct influenţatăde ceea ce se întâmplă în mediul social, transmite cunoştinţe, dezvoltă abilităţi, norme, valori
  4. 4. recunoscute şi acceptate social; pe de altă parte are o logică internă de dezvoltare, reproducepropriile norme şi valori, are propriul sistem de organizare. Privită dintr-o altă perspectivă, şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitatealcătuită din mai mulţi factori de educaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şineguvernamentale, agenţi economici etc. care au la rândul lor o ofertă educaţională explicită şi/sauimplicită. Organizaţiile şcolare sunt astfel, supuse presiunii multiplilor factori: a grupurilor ideologicecare activează la nivel local, a sistemelor politice, a condiţiilor economice şi a diverselor tendinţemanifestate în societate. Astfel, asupra şcolilor sunt manifestate influenţe de ordin: economic, politic,culturale şi ideologice. Şcolile depind de mediul în care funcţionează în ceea ce priveşte: obţinerearesurselor materiale, resursele umane, resursele financiare, resursele informaţionale etc. Şcoala funcţionează într-un context social larg, complex alcătuit din societatea globală,constitută ca sistem social global (naţional, statal). Influenţele contextului social global asuprainstituţiilor de învăţământ se materializează în: finalităţi ale educaţiei (scopuri şi obiective), conţinuturiale disciplinelor, modul de organizare al sistemului de educaţie şi al instituţiilor, reglementări de ordinjuridic şi administrative. Pe de altă parte, şcoala funcţionează într-un context social imediat, într-o comunitate localăşi zonală, care furnizează elevii dar care are un set de aşteptări cărora instituţia şcolară trebuie să lerăspundă. I. II. Delimitări conceptuale 1. Şcoala – caracteristici generale Şcoala este o organizaţie formală, care are ca scop furnizarea serviciului social de educaţieîn vederea educării, formării, socializării, profesionalizării tinerei generaţii. Şcoala funcţionează într-ocomunitate locală – dar are propriile reguli de funcţionare, prescrise, transmite valori acceptate local.Pe de altă parte – şcoala „prelucrează material uman” din comunitatea locală, cadrele didactice şielevii sunt persoane care trăiesc în comunitate şi suportă influenţele acesteia. 2. Comunitatea Abordările conceptuale ale termenului de comunitate au o lungă evoluţie în timp. Sintetizând diversele abordări putem extrage câteva caracteristici ale comunităţii:- comunitatea reprezintă o entitate socială globală în care legăturile dintre membri sunt foartestrânse, iar sentimentul de ingrup este foarte puternic şi are rădăcini în tradiţii profunde;- comunitatea este o entitate supraindividuală care are întâietate în raport cu individul izolat învirtutea transcedenţei sale de ordin etic şi politic;- comunitatea este: depozitara unui bine comun, este element de referinţă morală pentruindivid, promovează valori de bază (prin legile şi tradiţiile sale) şi de referinţă pentru individ. În România comunitatea este percepută mai ales ca o noţiune geografică, ca un spaţiu fizicdelimitat. Deşi este un termen „la modă” şi se vorbeşte mult despre dezvoltarea comunitară ca soluţiela rezolvarea problemelor locale, legăturile interumane bazate pe sprijinul reciproc se află, în cele maimulte cazuri, la începutul cristalizării. Comunităţile din România trebuie să facă efortul de a devenicomunităţi adevărate care să-şi descopere spaţiul comun în care oamenii trebuie să conlucrezepentru a identifica ce nevoi specifice au şi care sunt lucrurile pe care le preţuiesc cel mai mult. I. III. Parteneriatul şcoală comunitate locală Noţiunea de parteneriat are un câmp semantic vast. Din punct de vedere juridic, parteneriatul se defineşte ca o înţelegere legală în care parteneriidefinesc împreună scopul general al parteneriatului. Din punctul de vedere al beneficiilor pe care le aduce, parteneriatul poate fi definit ca omodalitate eficientă în realizarea reformei managementului fie prin schimbarea practicilormanageriale, fie prin schimbarea modului în care sunt abordate problemele publice, astfel încâtsoluţionarea lor să devină fezabilă prin parteneriat. Parteneriatul poate fi o soluţie pentru alocarea şi folosirea resurselor locale la nivelcomunitar, pentru atragerea altor resurse externe pentru rezolvarea problemelor comunitare. Ideea de parteneriat între şcoală şi comunitate trebuie să se bazeze pe principiulcomplementarităţii serviciilor sociale oferite de către diversele organizaţii care activează încomunitate. Construirea parteneriatului este un proces deliberat ce implică aptitudini specifice, strategii şicunoştinţe pe care părţile implicate trebuie să le cunoscă şi să le folosească. Succesul parteneriatului şcoală – comunitate locală este bazat pe legătura permanentă,constantă între agenţii comunitari şi reprezentanţii şcolii. Se realizează astfel un echilibru întreschimbare şi continuitate, între specific şi global, între împlinirea individuală şi exigenţele de ordinsocial.
  5. 5. Şcoala ca şi organizaţie, pentru a-şi atinge obiectivele, are nevoie de un sistem managerialadecvat definit prin funcţii specifice: proiectare, decizie, organizare, coordonare, evaluare etc.Managementul şcolii trebuie să asigure funcţionarea şi dezvoltarea şcolii ca sistem deschis, aflat înrelaţie permanentă cu mediul său exterior, cu comunitatea în care funcţionează şi nu numai. Pentrua-şi realiza obiectivele propuse şcoala este nevoită să atragă, aloce, folosească o gamă diversă deresurse: materiale, financiare, umane, informaţionale şi de timp. CAPITOLUL II – ŞCOALA ŞI PARTENERII SĂI Interogaţii pedagogice: Care sunt agenţii comunitari cu rol educativ major? Cum poatecolabora şcoala cu: familia, autorităţile locale, agenţii economici, unităţile sanitare, poliţia, biserica,organizaţiile neguvernamentale? Cuvintele/sintagme cheie: parteneri ai şcolii, familia, autorităţi locale, agenţi economici,unităţi sanitare, poliţie, biserică, organizaţii neguvernamentale. II. I. Şcoala şi familia Parteneriatul şcoală – familie poate contribui la creşterea factorilor educogeni ai familiei, prinactivităţi specifice părinţii pot fi sprijiniţi să conştientizeze rolul pe care-l au în educaţia copiilor lor, săconştientizeze şi să îndrepte comportamente şi atitudini greşite în familie, să fie sprijiniţi să se impliceîn activităţi educative. Fenomenele sociale care influenţează evoluţia familiei şi parteneriatul şcoală – familie sunt:- evoluţia natalităţii;- divorţialotatea;- migraţia forţei de muncă;- trecerea de la familia comunitară la familia societală. Implicarea familiei în parteneriatul şcolii este condiţionat de gradul de interes al familieifaţă de şcoală. Acesta este crescut dacă familiile au copii care frecventează şcoala. Cu cât şcoala reprezintă o valoare a familiei cu atât gradul de implicare al familiei este maimare. Se constată că acei copii care sunt sprijiniţi de părinţi, care au în familie atitudini pro-şcoalăadecvate obţin performanţe şcolare ridicate şi au un grad de aspiraţie ridicat faţă de nivelul deşcolarizare pe care doresc să-l atingă. Atitudinea familiei faţă de şcoală se transferă şi copiilor şi semanifestă în gradul de interes faţă de activităţile şcolii, faţă de teme, faţă de rezultatele evaluării, faţăde aprecierile cadrelor didactice etc. Considerăm că şcolile din România nu sunt unitar dezvoltate în ceea ce priveşte colaborareaşcolii cu familia. Dacă pregătirea cadrelor didactice pentru a susţine o relaţie corespunzătoare cufamilia este abordată în programele de pregătire iniţială şi continuă a cadrelor didactice, colaborareaconcretă este diferită de la o şcoală la alta. Educarea părinţilor pentru un bun parteneriat şcoală - familie Educaţia părinţilor poate fi etapizată pe două paliere mari: - educaţia viitorilor părinţi prin: introducerea unor cursuri de educaţie sexuală, educaţiepentru viaţa de familie etc.; - educarea părinţilor care au deja copii în funcţie de nevoile acestora. Dacă pentru copiii micipot fi urmate cursuri privind îngrijirea şi dezvoltarea copilului mic, aspecte medicale, juridice etc.pentru părinţii copiilor adolescenţi pot fi introduse cursuri referitoare la caracteristicile psiholgice aleadolescenţilor, riscuri şi modalităţi de comunicare cu adolescenţii etc. Informarea şi formareapărinţilor în ceea ce priveşte şcolaritatea copilului presupune, cel puţin, ca fiecare părinte săcunoască: obligaţiile legale privind educaţia copilului, drepturile de care dispune pentru educaţiacopilului, importanţa atitudinii lui pentru reuşita şcolară a copilului, metodele de colaborare cu şcoala. Forme de organizare ale relaţiei şcoală – familie În ceea ce priveşte relaţia dintre familie şi părinţi cele mai frecvente forme de organizare aacestei relaţii sunt:• Şedinţele cu părinţii.• Discuţii individuale între cadrele didactice şi părinţi.• Organizarea unor întâlniri cu părinţii• Implicarea părinţilor în manifestări culturale ale şcolii şi activităţi recreative• Voluntariatul• Asociaţiile de părinţi Dimensiunea formală a parteneriatului şcoală – familie Conform Regulamentului şcolar părinţii au dreptul de a alege unitatea şcolară.
  6. 6. La nivelul şcolii, părinţii sunt implicaţi în mai multe tipuri formale de organizare:1. Consiliul reprezentativ al părinţilor / Asociaţia de părinţi2. Consiliul clasei3. Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în şcoală4. Comitetul de părinţi ai clasei Parteneriatul şcoală – familie poate lua forma unor servicii dezvoltate de către şcoală şi decare familiile elevilor să beneficieze. Acestea pot fi organizate exclusiv de către şcoală sau înparteneriat cu alte organizaţii/instituţii. Aceste servicii pot fi: centre de consiliere, centre de sănătate, de practicare a diverselorsporturi, centre pentru supravegherea copiilor la teme după orele de curs (after-school) care pot aveaşi alte servicii incluse: predarea limbilor străine, sport, miniexcursii, teatre, spectacole, vizite îndiverse locuri etc.; centre de voluntariat; cluburi; cantine; seminternate etc. Oferta de servicii pentru familii prin intermediul şcolii reprezintă o strategie de întărire arelaţiilor şcoală familie. Părinţii capătă încredere în şcoală, instituţie care devine mai transparentă şimai apropiată de nevoile comunităţii. Un punct câştigat este coerenţa serviciilor, părinţii nu mai suntnevoiţi să caute prin mijloace proprii să beneficieze de diverse servicii, ei le găsesc în şcoală. Şcoalaca furnizor de servicii complexe va face trecerea de la educaţia instituţională, cu accent pe instituţie(care are un program, curriculum la care elevii trebuie să se adapteze) la şcoala centrată pe elev, penevoile acestuia şi pe ale comunităţii. II.II Şcoala şi autorităţile locale 1. Instituţiile autorităţilor locale, rolul lor social, educativ şi responsabilităţi Analiza responsabilităţilor principalilor reprezentanţi ai colectivităţii locale – primarul şiconsiliul local, ne arată faptul că aceştia sunt răspunzători de asigurarea unui climat de ordine şilinişte pe raza localităţii pe care o reprezintă, sunt cei care supervizează funcţionarea serviciilorspecializate destinate cetăţenilor, gestionează fondurile la nivel local, sunt răspunzători depatrimioniul local etc. Se ridică însă unele probleme legate de profesionalizarea administraţiei publice, deexercitarea influenţei politice asupra deciziilor, influenţa personală a leaderilor informali faţă dedeciziile consiliului local. Sub influenţa teoriei birocraţiei lui Weber este înlocuit sistemul administraţiei personale cuun sistem impersonal, bazat pe reguli, pe principii, care anulează arbitrariul în decizia administrativă. Teoriile clasice ale managementului (Weber, Taylor) introduc elemente menite să asigurecoerenţa unui sistem de management precum: specializarea sarcinilor, caracterul impersonal almuncii, realizarea şi utilizarea de manuale şi proceduri, accentul pe raţionalitate şi impersonalism. Începând cu anii 80 prinde contur un nou model managerial (cunoscut cu numele de„managerialism” sau „noul management public” - Hood, 1991) care pune un nou accent pe relaţiiledintre gestionarea sectorului public şi sectorul de afaceri precum şi cel neguvernamental. Nouaparadigmă pune accentul pe rezultate, pe satisfacţia cetăţeanului-client, consumator de serviciipublice. Dacă sistemul tradiţional îşi găsea legitimarea în soliditatea regulilor şi procedurilor,predictibilitate şi conformitate, noul sistem de management îşi găseşte legitimitatea în eficacitateaacţiunilor, în capacitatea sistemului de a-şi îndeplini sarcinile şi obiectivele, volorizează schimbarea,inovaţia, mobilitatea. În sistemul românesc este greu de precizat în acest moment, unde ne situăm. După o lungăperioadă în care deciziile erau centralizate şi supervizate de la un centru de putere s-a trecut ladelegarea responsabilităţilor la nivel local. Pe de o parte, structurile au trebuit să se adapteze dinmers, unele responsabilităţi au fost delegate, altele nu, pe de altă parte mentalitatea oamenilor seschimbă greu, aceştia învaţă greu să-şi asume responsabilităţile. Controlul cetăţenilor asupraautorităţilor publice este de cele mai multe ori inexistent. Organizaţiile neguvernamentale alecetăţenilor îşi exercită prea puţin influenţa asupra deciziilor administraţiei locale. În parteneriatul şcoală – autorităţi publice locale este de discutat şi relaţia dintrereprezentanţii autorităţilor şi şcolile de pe raza acestora de acţiune. Mai ales în oraşe, autorităţilelocale au în administrare şi trebuie să stabilească legături cu mai multe şcoli. Se ştie că, acestea aunevoi diferite (de amenajare, de salubrizare, de întreţinere curentă), sunt frecventate de populaţieşcolară diferită, din medii sociale diferite, cu nevoi sociale diferite. În acest context cum se asigură un echilibru în interesul manifestat de autorităţile locale faţăde nevoile specifice ale şcolilor? Managementul contextual în care resursa urmează nevoia ar puteafi un răspuns.
  7. 7. Iniţiativa parteneriatului, deschiderea unor canale de comunicare între reprezentanţii şcolii şiai autorităţilor locale sunt de cele mai multe ori abordate de către şcoli. Se constată o situaţie bună înşcolile care şi-au formulat direcţii clare de dezvoltare, ai căror reprezentanţi (directori, cadredidactice) au luat iniţiative de comunicare, de iniţiere de parteneriate. Resursele sunt astfel orientatespre cei care îşi ştiu nevoile şi îşi promovează interesele. Şcolile, aflate în concurenţă pentrufurnizarea de servicii educaţionale de calitate, pentru aşi atrage elevi vor fi nevoite, din ce în ce maimult să dezvolte relaţii de colaborare cu autorităţile, cu părinţii, cu organizaţiile neguvernamentale, cuunităţile medicale şi alte entităţi reprezentative de la nivel local. 2. Modalităţi de colaborare ale autorităţilor publice centrale, judeţene şi locale cuatribuţii în domeniul educaţiei Analiza legislaţiei în vigoare ne indică direcţii de acţiune ale colaborării dintre autorităţilecentrale, judeţene şi locale cu atribuţii în domeniul educaţiei astfel:- în realizarea demersurilor pentru participarea copiilor la învăţământul preşcolar şiînvăţământul obligatoriu.- dezvoltarea unor programe de educaţie pentru părinţii tineri.- organizarea unor cursuri de pregătire pentru copiii ce nu pot răspunde cerinţelorprogramei naţionale şi celor care au abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor şcolare.- organizarea şi dezvoltarea unor posibilităţi adecvate de petrecere a timpului liberşi odihnă.- realizarea sau iniţierea demersurilor necesare pentru prevenirea abandonuluişcolar din motive economice. II.III Şcoala şi poliţia 1. Roluri educative ale Poliţiei în comunitate În comunitate, Poliţia reprezintă o instituţie de referinţă pentru locuitorii săi. Rolurile Poliţiei în domeniul educaţional pot fi împărţite în două mari categorii:- preventive;- de intervenţie în situaţii speciale. Parteneriatul dintre şcoală şi poliţie are la bază îndeplinirea obiectivelor comune. În comunităţi, întâlnim practici ale parteneriatului diferite de la o şcoală la alta. În esenţă,domeniile în care întâlnim parteneriatul şcoală – poliţie sunt următoarele:- Asigurarea integrităţii personale a elevilor, cadrelor didactice, a locuitorilor comunităţii îngeneral;- Prevenirea delincvenţei juvenile şi a criminalităţii;- Violenţa în familie, stradală, în cadrul şcolii;- Prevenirea consumului, a traficului de droguri;- Educaţia rutieră;- Prevenirea prostituţie/proxenetism, pedofiliei;- Prevenirea cerşetoriei;- Prevenirea exploatării prin muncă a copiilor;- Promovarea respectului faţă de lege;- Promovarea drepturilor omului şi ale copilului;- Promovarea unui comportamnet civilizat în societate;- Promovarea imaginii pozitive ale Poliţiei în comunitate şi creşterea încrederii în instituţie;- Culegerea de informaţii şi date de interes în cazuri speciale;- Menţinerea ordinii şi liniştii publice în unităţile de învăţământ, în afara acestora (perimetrulşcolii, traseul de la şcoală – acasă al elevilor), în comunitate;- Realizarea / proiectarea unor programe/proiecte de parteneriat;- Stabilirea identităţii persoanelor şi educarea copiilor pentru utilizarea actelor care atestăidentitatea;- Recrutarea viitoarelor cadre ale instituţiei. Şcoala prin reprezentanţii săi, cadre didactice, elevi, personal administrativ trebuie săidentifice problemele de comportament ale elevilor, să colaboreze cu poliţia în cazul copiilor infractorisau potenţial infractori. Desigur, nu numai şcoala şi poliţia trebuie să se implice în aceste situaţii, seimpune o colaborare cu reprezentanţii serviciilor sociale, cu asistenţii sociali, cu familia elevilor. Este de menţionat faptul că pregătirea elevilor trebuie să îmbrace forme diferite, în funcţie denivelul de vârstă, de înţelegere al acestora, de potenţialele riscuri ale grupelor de vârstă. Formele departeneriat sunt multiple şi implică nu numai şcoala şi poliţia, ci şi alţi actori comunitari cu roleducaţional: părinţii, organizaţiile neguvernamentale, autorităţile etc.
  8. 8. II.IV Şcoala şi unităţile sanitare 1.Tipuri de unităţi sanitare, roluri şi responsabilităţi educative ale acestora în comunitate La nivelul comunităţilor locale, un rol important îl au unităţile sanitare. Şcolile pot desfăşuraparteneriate împreună cu acestea în vederea asigurării sănătăţii mentale şi fizice a copiilor şi afamiliilor acestora. Parteneriatul şcoală – unităţi sanitare poate fi analizat din prisma acestor responsabilităţicomunitare pe care unităţile sanitare le au. Unităţile sanitare reprezintă unităţile care asigură populaţiei asistenţă medicală, curativă şiprofilactică în sectorul public şi privat prin: spitale şi ambulatorii de spital şi de specialitate,dispensare medicale, policlinici, centre de sănătate, sanatorii TBC, centre de diagnostic şi tratament,ambulatorii de spital şi specialitate, preventorii, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice,laboratoare medicale, de tehnică dentară, cabinete medicale de specialitate, cabinete medicaleşcolare/studenteşti, laboratoare medicale, creşe, farmacii şi puncte farmaceutice, depozitefarmaceutice, unităţi medico-sociale, centre de diagnostic şi tratament, de specialitate, centre detransfuzie sanguină, sanatorii, preventorii etc. Rolul unităţilor sanitare este în principal acela de asigura sănătatea populaţiei. Fiecare tip de unitate sanitară are însă responsabilităţi diferite. 2. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – unităţi sanitare În opinia noastră, cel mai mare rol educativ îl au medicii de familie şi cabinetele medicaleşcolare/studenţeşti. Medicul de familie este acela care, cunoaşte pacientul în complexitatea sa,cunoaşte familia de provenienţă, eventualele probleme genetice, evoluţia fizică şi psihică a copilui.Acesta poate recomanda familiei şi copilului un anumit tip de activităţi, sau pot informa asupraactivităţilor nerecomandate (ex. activitate sportivă), poate informa, respectând confidenţilitateadatelor şi drepturile pacientului, cadrele didactice despre problemele copiilor. În cazuri specialemedicii de familie pot recomanda părinţilor un anumit tip de şcoală (ex. şcoala de masă sau ceaspecială în cazul copiilor cu dizabilităţi) debutul sau amânarea şcolarizării, pot interveni în cazuri derefuz din partea şcolii, a cadrelor didactice, a părinţilor pentru a primi în şcoală/clasă un copil cudizabilităţi, sau boli cronice, pot da explicaţii, date despre riscuri, precizări privind comportamentul.Iniţiativa de a participa la acţiuni şcolare poate fi a medicului de familie, a părinţilor sau chiar a şcolii.De asemenea, medicul de familie trebuie să anunţe unitatea şcolară în cazul în care constată o boalăcontagioasă la un copil, la cadrele didactce sau personalul şcolii (hepatită, bolile copilăriei, TBC,gripă), care pune în pericol sănătatea colegilor, a cadrelor didactice, să anunţe alte unităţi sanitare curesponsabilitati specifice (Direcţia de Sănătate Publică) şi să intervină în colectivitate. Medicul de familie poate consilia şi orienta părinţii, atunci când constată probleme care potafecta activitatea şcolară a copiilor, spre alte servicii specializate (ex. cabinete oftalmologice,investigaţii şi intervenţii medicale de specialitate, unităţi sportive de practicare a diverselor sporturietc.). Medicii de familie pot iniţia sau pot participa la acţiunile iniţiate de şcoli, la activităţi educativepentru copii: educaţie pentru sănătate, educaţia reproducerii, prevenirea transmiterii bolilorcontagioase, siguranţa şi sănătatea alimentaţiei etc. Medicii de familie pot apela, în cazul sesizării unor situaţii de abuz asupra copiilor, la alţiprofesionişti din comunitate pentru a sesiza şi rezolva cazurile acestora: asistenţi sociali, poliţişti, alţireprezentanţi ai autorităţilor etc. Medicii pot sesiza abuzurile asupra copiilor, dar, cei care intră maifrecvent în relaţiile cu copii sunt cadrele dicatice. Relaţia de colaborare dintre aceştia este esenţială,personalul medical şi cadrele didactice trebuie să aibă informaţii despre semnele prin care potrecunoaşte un abuz, despre cum pot interveni în tratarea copiilor, consilierea familiilor sau să apelezela alţi specialişti din reţeaua comunitară. O situaţie de discutat este aceea în care, unităţile farmaceutice, sau mai exact mariiproducători de medicamente iniţiază acţiuni, campanii educative în şcoli, fie pentru că şi-auconştientizat rolul social pe care-l au, fie ca o formă mascată de publicitate. În aceste cazuri, seimpune o analiză a influenţelor educative, a consecinţelor acestor acţiuni de către reprezentanţiişcolii, părinţi şi copii şi să se decidă continuarea sau stoparea unor astfel de acţiuni. Activităţi educative şi de prevenţie pot fi desfăşurate în unităţile sanitare, în cabinetelemedicale dar şi în şcoli sau în alte medii nonformale. Un caz special este cel al copiilor care suferă de boli cronice şi care sunt nevoiţi să-şiîntrerupă şcoala. În cazul în care, copilul se află în îngrijirea familiei, personalul medical ar trebui săinformeze şcoala despre posibilitatea ca bonavul să fie şcolarizat acasă, care sunt riscurile dar şicapacitatea de efort a copilului. În cazul în care, copii bolnavi cronici trebuie să fie internaţi peperioade lungi de timp, unităţile sanitare trebuie să asigure posibilitatea copiilor bolnavi să-şi continuestudiile: să amenajeze spaţii corespunzătoare, să angajeze personal, să colaboreze cu inspectoratulşcolar pentru asigurarea personalului, a materialelor didactice, a manualelor etc.
  9. 9. În toate informaţiile şi serviciile oferite copiilor trebuie să se ţină seama de vârsta copiilor, denivelul acestora de înţelelegere, de nivelul cunoştinţelor acestora. Temele care pot fi abordate în programele educative pot fi multiple:- igiena personală, a locuinţei, a spaţiului şcolii, a mediului înconjurător;- acordarea de prim ajutor în cazuri de urgenţă;- educaţie sexuală şi de sănătatea reproducerii;- educaţia pentru prevenirea consumului de droguri, alcool, tutun;- educaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a accidentelor;- educaţia pentru practicarea sporturilor;- educaţia pentru organizarea timpului liber (timp de joacă adecvat, timp pentru sport, timpalocat televizorului şi calculatorului, etc.)- educaţie pentru consum alimentar sănătos etc. 3. Programe educative comunitare desfăşurate în parteneriat şcoală unităţi sanitare Formele generale adoptate pentru diseminarea cunoştinţelor se realizează prin campanii deinformare şi de prevenire. Contribuţia unităţilor sanitare şi a personalului medical la succesul acestoracţiuni are un rol decisiv. Personalul medical trebuie să depună eforturi pentru informarea părinţilor şia copiilor asupra diverselor probleme privind sănătatea şi alimentaţia copiilor, igiena şi salubritateamediului înconjurător, obiceiuri de viaţă sănătoase etc. Personalul medical poate oferi acesteinformaţii în incinta unităţilor sanitare sau în munca de teren. Programele educaţionale oferite de către şcoli pot atrage personalul medical să se implice în:cursuri privind igiena, primul ajutor, educaţia sexuală, sănătatea reproducerii etc. Pot fi organizateconcursuri pentru copii (de desen, de acordare a primului ajutor etc.) în care copiii să capeteinformaţii, deprinderi într-o manieră încurajatoare. II. V. Şcoala şi biserica 1. Scurt istoric al parteneriatului şcoală – biserică Una dintre instituţiile cu un mare rol comunitar este biserica. Şcoala şi biserica au colaboratîncă din cele mai vechi timpuri. Biserica a fost cea care a înfiinţat primele şcoli. Biserica a avut un rol important în constituirea instituţiilor destinate învăţământului dar şi înpromovarea educaţiei de tip moral – religios. 2. Roluri educative ale bisericii în comunitate, domenii şi forme aleparteneriatului şcoală – biserică În societatea contemporană rolul bisericii ca instituţie comunitară s-a diminuat mult. Cu toateacestea, putem identifica, pe o axă a influenţei valori diferite ale impactului bisericii în comunităţile încare funcţionează. Dacă în marile aglomerări urbane, influenţa bisericii este mult diluată,manifestările religioase ale credincioşilor sunt manifestate datorită voinţei persoanelor, în mediul ruralinfluenţa bisericii este semnificativă. Aici sistemul relaţiilor interpersonale este unul strâns, instituţiaeste vizibilă, păstrarea obiceiurilor şi a tradiţiilor religioase este mai evidentă. Cu toate acestea şi înmediul rural întâlnim influenţe diferite ale bisericii asupra comunităţii. Acestea, indiferent de mediul lacare ne raportăm, sunt puternic influenţate de persoanele implicate în instituţia bisericii, ţin de unanumit marketing comunitar de identificare şi implicare în problemele comunităii, de promovare aunei bune imagini a bisericii în comunitatea în care funcţionează. Trebuie făcută însă o distincţie între funcţionarea instituţiei bisericii la nivel comunitar şieducaţia religioasă realizată în şcoli. Pledăm pentru faptul că biserica şi religia au rol important în formare competenţelor şiatitudinilor moral – sociale ale copiilor. Acestea promovează valori precum: binele, responsabilitateafaţă de ei şi faţă de alţii, toleranţa, diversitatea şi acceptarea sa, respectarea drepturilor omului,umanismul, solidaritatea, libertatea, promovarea bogăţiei şi identităţii spirituale, binele comun, etc. Cele mai frecvente manifestări ale parteneriatului le întâlnim în:- organizarea unor manifestări cultural artistice comune (serbări, expoziţii, spectacole etc.) cuocazia marilor sărbători creştine: Crăciun, Paşti, Florii, Ziua eroilor neamului etc.;- participarea reprezentanţilor bisericii la manifestări organizate de către şcoală:deschiderea/închiderea anului şcolar, sfinţirea lăcaşului şcolii, lectorate cu părinţii, întâlniri alereprezentanţilor bisericii cu elevii;- organizarea de excursii, pelerinaje la diverse aşezăminte bisericeşti (mănăstiri, schituri);- participarea reprezentanţilor bisericii la campanii destinate eradicării: violenţei,comportamentelor deviante în rândul elevilor, traficului de copii etc. O importantă misiune educativă şi filantropică o au preoţii parohi. Astfel, având în vederevalorile creşine pe care le promovează şi vocaţia lor umanitară, preoţii pot contribui la:
  10. 10. - educarea cu privire la drepturile copilului şi la beneficiile pe care respectarea acestora leaduce întregii comunităţi;- identificarea nevoilor copiilor şi familiilor, precum şi a situaţiilor de risc în care se pot aflaacestea;- îndrumarea, informarea şi orientarea către diverse servicii;- medierea în vederea restabilirii relaţiilor familiale sau în vederea prevenirii abandonuluicopilului (mediere între mamă şi tată, copil şi părinţi, familie şi comunitate, mama singură şi familiaacesteia) prin promovarea reconcilierii şi a iertării greşelilor celorlalţi etc.;- sesizarea situaţiilor de abuz, neglijare şi exploatare;- implicare în rezolvarea problemelor prin structurile comunitare consultative;- mobilizarea comunităţii, pentru a sprijini familiile şi copiii aflaţi în nevoie;- implicare în dezvoltarea unor servicii pentru copii şi familii la nivelul comunităţii;- organizarea şi implicarea în manifestări culturale ale comunităţii şi ale şcolii. II.VI. Şcoala şi agenţii economici 1. Domenii şi forme ale parteneriatului şcoală – agenţi economici În cazul parteneriatului dintre şcoală şi agenţii economici plecăm de la premisa care stă labaza lucrării de faţă, că implicarea comunităţii largi (părinţii, elevii, patronate, sindicate, autorităţipublice locale, sectorul non-profit, asociaţiile profesionale) în mecanismele decizionale şi deconsultare vor conduce la democratizarea sistemului educaţional. Implicarea cât mai multor factoriaduce inovaţia şi diversificarea ofertei educaţionale şi responsabilizarea celor implicaţi. În ce priveşte parteneriatul şcoală – agenţi economici acesta are efecte pe termen lung, înfuncţie de forma pe care o îmbracă astfel: o mai bună corelaţie dintre oferta şi cererea pe piaţamuncii (corelarea reţelei şcolare: structurată pe filiere, profiluri, specializări şi calificări profesionale înfuncţie de nevoile educaţionale locale şi naţionale), integrarea socială prin diferenţiere aabsolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni, transmiterea unor valori precum responsabilitatea,respectul pentru muncă şi valorile produse de către aceasta etc. Toate acestea se pot realiza printr-obună corelare între sistemul economic şi social la nivelul macrosistemului şi a microsistemului. Din punct de vedere formal, conform cu legislaţia în vigoare, agenţii economici pot participala conducerea unei instituţii de învăţământ prin desemnarea de reprezentanţi în Consiliul deadministraţie al unei şcoli. Din punctul de vedere al parteneriatului raportat la ciclurile de şcolarizare activităţiledesfăşurate pot fi multiple:- pentru ciclul primar şi gimnazial: vizite la agenţii economici, lecţii deschise, sponsorizăriacordate de agenţii economici pentru diverse manifestări, participarea unor reprezentanţi ai agentiloreconomici la lecţii care să aibă ca obiectiv educaţia economică a micilor şcolari;- la ciclul gimnazial aceste activităţi pot fi diversificate prin implicarea elevilor în activităţiproductive care să pună în practică diverse cunoştinţe dobândite în şcoală, consiliere profesională,activităţi cu scopul orientării şcolare şi profesionale, prezentarea diverselor meserii etc.;- pentru ciclul liceal activităţile, pe lângă cele menţionate anterior, pot fi de practică despecializare în anumite domenii economice conform cu specializarea oferită de către şcoală.Parteneriatul în acest caz capătă un aspect formal, între unităţile de învăţământ, inspectorateleşcolare şi partenerii agenţi economici existând contracte de colaborare clare. Concret, şcoala şi agenţii economici pot colabora prin:- asigurarea de spaţii şi dotări necesare efectuării practicii în cadrul unităţilor economice, acestlucru ducând la formarea deprinderilor profesionale ale elevilor;- angajarea absolvenţilor. Sunt agenţi economici care, selectează absolvenţi în vedereaangajării, unii chiar acordând burse elevilor cu rezultate bune condiţionând acordarea bursei deangajarea la agentul economic respectiv după terminarea studiilor;- organizarea de stagii de învăţare, de întâlniri cu persoane din structura de management acompaniilor, modele de succes profesional;- organizarea şi desfăşurarea de programe de formare continuă pentru angajaţi în şcoli saupentru cadre didactice în unităţi economice;- realizarea, în partenerait, a unor planuri de dezvoltare a resurselor umane;- organizarea unor târguri ale firmelor de exerciţiu, târguri de locuri de muncă pentruabsolvenţi;- furnizarea unor servicii de informare, orientare şi consiliere pentru carieră elevilor. II.VIII Şcoala şi organizaţiile neguvernamentale
  11. 11. 1. Legitimarea parteneriatului şcoală – organizaţii negunernamentale prin prisma axeipublic – privat Şcoala este o instituţie care funcţionează într-o comunitate, la intersecţia dintre o multitudinede alte organizaţii. Influenţele acestora pot fi unele directe sau indirecte asupra şcolii. Unele dintreorganizaţiile care-şi manifestă cel mai activ influenţa asupra şcolilor sunt organizaţiileneguvernamentale. Parteneriatul dintre instituţiile de învăţământ şi organizaţiile neguvernamentale poate fianalizat pe axa public – privat în oferirea de servicii sociale. Educaţia poate fi considerat unserviciu social de interes general, la fel cum şcoala poate fi considerată o organizaţie publică. Organizaţiile publice, printre care şi şcolile sunt aşteptate să devină, ca şi cele privateantreprenoriate, inovatoare şi eficiente, trebuie să răspundă unor sarcini din ce în ce mai complexe,în medii în schimbare. Schimbarea organizaţiilor publice este complexă: se produc schimbări înfuncţionarea lor, în structura de organizare, în tipurile de servicii oferite şi în modul în care suntoferite aceste servicii. Şcoala, alături de alte organizaţii publice, trebuie să facă faţă concurenţei, organizaţiile de tipprivat au început să ofere servicii similare cu cele publice ale şcolii, acestea având o dimensiune maimică sunt mai flexibile şi se pot adapta mai uşor contextelor şi cerinţelor, organizaţiile private potprelua chiar modelele de funcţionare, total sau parţial, de la organizaţiile publice. Influenţa este deci,una reciprocă. Graniţa dintre organizaţiile publice şi cele private este din ce în ce mai flexibilă, acestea intrăîn reţele adaptabile la probleme şi la nevoile reale ale beneficiarilor (clienţi, cetăţeni). Şcoala este o organizaţie publică, cu un tip aparte de management, cu roluri socialerecunoscute. Parteneriatul impune o schimbare managerială, o redefinire a rolurilor, adoptarea unornoi tipuri de servicii. Parteneriatul cu organizaţiile neguvernamentale poate fi legitimate de mai multe motive:- complementaritatea serviciilor oferite copiilor şi familiilor acestora;- crearea unei reţele de servicii care să răspundă nevoilor reale;- dezvoltarea profesională a celor implicaţi;- satisfacţia beneficiarilor: elevi, părinţi, comunitatea în ansamblu. Parteneriatul şcolii cu agenţii comunitari poate funcţiona în mai multe feluri:- punerea în comun a resurselor (materiale, umane, financiare, logistice, de timp,informaţionale etc.) pentru binele comun;- activităţi / proiecte / programe comune;- alocarea de resurse din partea agenţilor comunitari către şcoală;- voluntariat şi implicare în acţiuni la nivel comunitar;- testarea nevoilor locale;- formarea resurselor umane;- atragerea de resurse către comunitate etc. Este dificil să facem o descriere a tipurilor de parteneriat dezvoltate de şcoli cu organizaţiileneguvernamentale datorită marii diversităţi a acestor forme. Vom încerca o clasificare a organizaţiilorşi a tipurilor de servicii/proiecte derulate după mai multe criterii. Concret, organizaţiile neguvernamentale activează în:- furnizarea de servicii sociale către diverse categorii sociale de personae;- dezvoltarea comunitară: creşterea nivelului de dezvoltare socio-economică în zonele rurale şisemi-rurale, revitalizarea spiritului comunitar, implicarea cetăţenilor în activităţi/proiecte/programe dedezvoltare locală, dezvoltare personală;- advocacy şi influenţarea politicilor publice la nivel naţional şi local (promovarea unor iniţiativelegislative, a procedurilor de intervenţie în diverse cazuri, a drepturilor persoanelor etc.);- protecţia mediului: prevenirea deteriorării mediului, supravegherea calităţii mediului de carebeneficiază populaţia, educaţia privind protecţia mediului şi militarea pentru îmbunătăţirea acestuia;- parteneriate cu alte organizaţii (federaţii, coaliţii), cu organizaţii guvernamentale centrale şilocale, cu instituţii, cu alte organizaţii naţionale şi internaţionale etc. Influenţa organizaţiilor neguvernamentale asupra şcolilor se manifestă pe mai multe planuri:- iniţierea unor noi forme de organizare ale activităţilor educative: centre de zi pentru copiii cudizabilităţi cu servicii integrate (educaţie, socializare, recuperare), centre after school (pentru copiii aicăror părinţi sunt la muncă, provin din familii sărace etc.). Aici sunt organizate activităţi educative,sportive şi de recreere), clase integrate (copii fără dizabilităţi împreună cu copii cu dizabilităţi) etc.;- influenţe asupra curriculumului;- profesionalizarea şi/sau perfecţionarea cadrelor didactice;
  12. 12. - implicarea cadrelor didactice / elevilor / părinţilor / reprezentanţilor organizaţiilorneguvernamentale în diverse activităţi;- realizarea unor studii, asimilarea rezultatelor în practicile / politicile educaţionale;.- influenţe asupra politicilor educaţionale;- contribuţii la îmbunătăţirea condiţiilor din şcoli;- promovarea unor modele de activităţi/proiecte/programe educaţionale inovatoare. Parteneriatul este benefic pentru ambele tipuri de organizaţii. Organizaţiileneguvernamentale îşi legitimează rolul social, îşi îndeplinesc misiunea pentru care au fost create,şcolile se dezvoltă, îşi completează aria de servicii oferite beneficiarilor: copii, părinţi, comunitate. CAPITOLUL III. EDUCAŢIA ŞI EXTENSIA CÂMPULUI EDUCAŢIONAL DIN PERSPECTIVA PARTENERIATULUI ŞCOALĂ – COMUNITATE Interogaţii pedagogice: Cum poate fi dezvoltat parteneriatul şcoală – comunitate locală încadrul formelor educaţiei: formală, nonformală, informală? Care sunt interferenţele formeloe educaţieicare încurajează parteneriatul şcoală – comunitate locală? Cuvintele/sintagme cheie: educaţia formală, educaţia informală, educaţia nonformală,interacţiunea formelor educaţiei din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate locală. III. I. Forme ale educaţiei Parteneriatul şcoală – comunitate poate fi analizat şi din perspectiva relaţiilor dintre formeleeducaţiei: educaţia formală, nonformală, informală. Raportându-ne la gradul de organizare şi de oficializare ale formelor educaţiei, putemdelimita astfel trei mari categorii:- educaţia formală;- educaţia non-formală;- educaţia informală. 1.1 Educaţia formală tinde astăzi să depăşească graniţele clasice prin care aceasta deţinearolul prioritar. Şcoala trebuie să se schimbe şi să se deschidă în faţa problematicii lumiicontemporane. Parteneriatul şcoală - comunitate poate fi susţinut printr-o serie de măsuri concreteprecum:- descongestionarea programelor de învăţământ şi a materiei de studiu;- introducerea unor discipline/capitole care să vizeze viaţa comunităţii în care şcoala îşidesfăşoară activitatea care să abordeze aspecte ce ţin de dezvoltarea comunităii, istoricul acestei,valorizatea aspectelor pozitive ale comunităţii etc.;- susţinerea elevilor pentru a-şi manifesta talentele şi aptitudinile prin creşterea şidiversificarea ofertei de opţionale şi de alternative educaţionale (pachete de cursuri opţinale, alteservicii sociale dezvoltate în şcoală etc.);- oferirea unor şanse reale pentru fiecare unitate de învăţământ de a-şi determina propriulcurriculum (prin curriculum la decizia şcolii);- posibilitatea utilizării flexibile a segmentului neobligatoriu din programe în funcţie denevoile locale de educaţie şi formare;- asigurarea unei conexiuni adecvate între învăţarea formală, nonformală şi informală, însensul deschiderii şcolii înspre influenţele educative nonformale şi informale şi găsirea modalităţiloroptime de articulare între acestea;- armonizarea politicilor şi practicilor privind instruirea initială, şi continuă (asigurareacalităţii şi continuităţii prin conţinutul curriculum-ului, evaluare şi recunoaştere) şi regândirea tuturornivelurilor şi structurilor învăţământului din prespectiva educaţiei permanente etc. 1.2 Educaţia nonformală Educaţia nonformală care serveşte unei mari varietăţi de necesităţi educaţionale (mai ales latineri şi adulţi) se regăseşte sub mai multe forme: a) educaţia “complementară”, paralelă cu şcoala, întâlnită mai ales la elevi; b) educaţia “suplimentară, pentru cei care şi-au întrerupt prematur studiile; c) educaţia de “substituţie”, pentru cei care sunt analfabeţi.- o altă clasificarea a educaţiei nonformale poate fi făcută în funcţie de activităţiledesfăşuare. Astfel întâlnim: 1) activităţi extraclasă/extradidactice (cercuri pe disciline, interdisciplinare sau tematice,ansambluri sportive, artistice, concursuri şcolare, olimpiade, competiţii etc.); 2) activităţi de educaţie şi instruire extraşcolare, denumite paraşcolare şi perişcolare.- Activităţile paraşcolare se dezvoltă în mediul socio-profesional specific: activităţi deperfecţionare şi de reciclare, de formare civică sau profesională.
  13. 13. - Activităţile perişcolare sunt desfăşurate în mediul socio-cultural ca activităţi deautoeducaţie şi de petrecere organizată a timpului liber în cadrul universităţilor populare, al cluburilorsportive, la teatru, în muzee sau în cluburile copiilor, în biblioteci publice, în excursii, acţiuni social-culturale sau în familie ori prin intermediul massmedia. Toate aceste activităţi folosesc predominant resurse locale. Obiectivele educaţiei nonformale sunt multiple şi specifice diverselor situaţii întâlnite.Totuşi putem sistematiza câteva dintre acestea: a) Perfecţionarea profesională/recalificarea persoanelor care au nevoie de acest lucru. b) Pregătirea cetăţenilor pentru a cunoaşte, folosi mai bine resursele locale c) Alfabetizarea Este cunoscut faptul că, analfabetismul este sursă de sărăcie, marginalizaresocială, conflicte sociale etc. d) Dezvoltarea unora dintre componentele educaţiei: morală, profesională, fizică, igienică,ecologică, pentru petrecerea timpului liber, interculturală, civică etc. e) Recreerea şi destindrea participanţilor şi petrecerea adecvată a timpului liber; f) Lărgirea şi completarea orizontului cultural al participanţilor la diverse activităţi; g) Exersarea şi cultivarea abilităţilor, aptitudinilor, talentelor, capacităţilor Educaţia nonformală este realizată de o serie de agenţi care acţionează la nivelul comunităţiilocale: familie, organizaţii nonguvernamentale, case de cultură şi tehnică, muzee, teatre, biserică,poliţie, unităţi sanitare, agenţi economici, cinematografe, biblioteci, universităţi populare etc. cât şiprin mass-media. Din punctul de vedere al parteneriatului şcoală – comunitate locală, educaţia nonformală esteimportantă pentru că:- fiind centrată pe cel care învaţă, dezvoltă capacităţi, competenţe aptitudini personale carepot fi utilizate în acţiuni la nivel comunitar;- răspunde promt şi adecvat unei nevoi concrete de formare acest lucru contribuind laformarea resurselor umane locale;- dispune de un curriculum la alegere, flexibil şi variat propunându-le participanţilor activităţidiverse şi atractive, în funcţie de interesele acestora, de aptitudinile speciale şi de aspiraţiile lor. Aşacum am mai arătat, acest curriculum poate viza, pe lângă aspecte de pregătire personală şi aspectecomunitare;- contribuie la lărgirea şi îmbogăţirea culturii generale şi de specialitate a participanţilor, oferindactivităţi de perfecţionare profesională, de completare a studiilor şi de sprijinire a categoriilordefavorizate sau de exersare a capacităţii indivizilor supradotaţi;- creează ocazii de petrecere organizată a timpului liber, într-un mod plăcut, urmărinddestinderea şi refacerea echilibrului psiho-fizic, “supape” din acest punct de vedere pentru membriicomunităţii;- în cadrul său se pot organiza manifestări de promovarea a comunităţii locale, prin implicareamembrilor comunităţii conducând la creşterea coeziunii membrilor comunităţii;- asigură o rapidă actualizare a informaţiilor din diferite domenii;- menţine interesul publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârstă şipregătirii lor profesionale etc. 1.3 Educaţia informală Din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate această formă de educaţie este deosebitde relevantă. Plecând de la premisa că educaţia informală se referă la experienţele zilnice ce nu suntplanificate sau organizate şi conduc către o învăţare informală, Sorin Cristea subliniază faptul căatunci când aceste ”experinţe sunt interpretate de către cei mai în vârstă sau de către membriicomunităţii ele se constituie în educaţie informală.” Educatorii informali sunt agenţii care acţionează la nivel comunitar în relaţiile interpersonaledezvoltate de membrii comunităţii şi pot fi: părinţii, prietenii, rudele etc. Interacţiunea este unacontinuă, copilul învaţă din aceste interacţiuni să se descurce în viaţa de zi cu zi. Deschiderea şcolii către comunitate vizează aspecte ce ţin de valorificarea experienţelorpozitive ale educatorilor informali, orientarea şi consilierea acestora. Îmbrăcând forme de educaţienonformală, au fost astfel create cursuri speciale pentru părinţi în care aceştia pot învăţa cum să-isprijine pe copii la lecţii, primesc informaţii despre psihologia vârstelor, sunt consiliaţi dar sunt şiconsultaţi în probleme care ţin de administrarea şcolii şi a comunităţii, realizarea programelor definanţare pentru şcoală şi comunitate etc. Învăţarea de tip informal este o învăţare cu caracter pluridisciplinar, informaţiile provenind dinvariate domenii, completându-le pe cele achiziţionate prin intermediul celorlalte forme de educaţie.Această situaţie îi conferă individului posibilitatea de a interioriza şi exterioriza atitudini,comportamente, sentimente etc.
  14. 14. Parteneriatul şcoală – comunitate asigură puntea de legătură între cele trei forme deeducaţie. Agenţii implicaţi în educaţie sunt multipli şi au influenţe specifice celor trei forme deeducaţie. CAPITOLUL IV. ŞCOALA ŞI DEZVOLTAREA LOCALĂ Interogaţii pedagogice: Este descentralizarea o premisă a parteneriatului şcoală –comunitate locală? Cum influenţeză dezvoltarea locală instituţia şcolară şi parteneriatul şcolii cuagenţii comunitari? Au persoanele implicate în parteneriat percepţii diferite legate de parteneriatulşcoală – comunitate locală (părinţi, cadre didactice, elevi, poliţişti, agenşi economici, medici, preoţi,reprezentanţi ai autorităţilor, ai ONG-urilor etc.) Cuvintele/sintagme cheie: descentralizarea, dezvoltarea locală, direcţii de dezvoltare aleparteneriatului şcoală – comunitate locală. IV.I. Descentralizarea premisă a parteneriatului şcoală – comunitate locală 1. Premise teoretice ale descentralizării Descentralizarea sistemului educaţional este o opţiune de politică educaţională necesară dinperspectiva democratizării vieţii interne şi a eficientizării administraţiei serviciilor publice. Şcoala, este o instituţie care funcţionează într-o comunitate alcătuită din mai mulţi factori deeducaţie: familie, autorităţi, organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, agenţi economici,biserică, poliţie, unităţi sanitare etc. Pentru ca parteneriatul şcoală – comunitate locală să funcţionezeadecvat, descentralizarea este absolut necesară. Ea este inevitabilă. În esenţă descentralizarea învăţământului preuniversitar reprezintă transferul de autoritate,responsabilitate şi resurse în privinţa luării deciziilor şi a managementului general şi financiar cătreunităţile de învăţământ şi comunitatea locală. Se crează astfel cadrul unei colaborări eficiente întreşcoală şi comunitate. Direcţia aleasă, pentru politica educaţinală din sistemul educaţional românesc, este cea adescentralizării. Analiza prevederilor legale şi a măsurilor adoptate în cadrul procesului de reformă,ne indică faptul că, cel puţin formal descentralizarea este soluţia aleasă. Descentralizarea în educaţie presupune:• redistribuirea responsabilităţilor, a autorităţii decizionale şi a răspunderii publice pentru funcţiieducaţionale specifice, de la nivel central către nivelul local ;• participarea factorilor non-administrativi, a reprezentanţilor societăţii civile, la procesul de luare adeciziilor (părinţi, ONG, mediul de afaceri, asociaţii profesionale, parteneri sociali etc.).• transferul competenţelor decizionale de la nivelurile centrale către cele locale şi/sauorganizaţionale, pentru a apropia decizia de beneficiarii serviciului public de educaţie. Descentralizarea nu este un scop în sine. Este o opţiune de politică educaţională carese înscrie în strategia naţională de descentralizare. Succesul descentralizării se bazează în principal pe echilibrul între autoritate şiresponsabilitate pe de o parte, precum şi capacitatea resurselor umane şi fluxurile de informaţii, pede altă parte. Descentralizarea conferă şcolii rolul de principal factor de decizie, asigurând participarea şiconsultarea tuturor actorilor sociali interesaţi din perspectica dezvoltării durabile a comunităţii în carefuncţionează, pe de o parte, iar pe de altă parte din perspectiva globalizării educaţiei Descentralizarea este o politică intersectorială ce vizează şi celelalte componente alesocialului (politice, economice, culturale, administrative). 2. Domenii ale descentralizării 2.1 Domeniul legislativ – asigurarea aplicării măsurilor de descentralizare trebuie făcută înprimul rând prin prevederi legislative în care să existe o corelaţie între legislaţia specifică sistemuluide învăţământ şi celelalte domenii. 2.2 Sincronizarea descentralizării învăţământului cu celelalte procese similare în planpolitic, economic, administrativ Descentralizarea prin delegarea unor competenţe de decizie sporite în direcţia şcolii, apartenerilor sociali şi economici presupune realizarea unei reforme globale care afectează intregsistemul educativ. Formarea comunităţilor locale, cu o politică de dezvoltare locală coerentă şi solidăeste în măsură să încurajeze descentralizarea sistemului de învăţământ. Şcoala componentăesenţială a comunităţii locale trebuie să dezvolte astfel un parteneriat comunitar. Descentralizareaeste un proces desfăşurat în toate sectoarele sociale: servicii educaţionale, servicii sociale,administraţie publică, etc. Funcţionalitatea măsurilor de descentralizare este asigurată desincronizarea acestora în toate domeniile sociale.
  15. 15. 2.3 Revizuirea şi reelaborarea structurilor de decizie în domeniul educaţiei Descentralizarea este un process realizat în etape cu o durată mare şi vizează atâtmecanismele sistemului cât şi schimbarea mentalităţilor. Realizarea unui plan al descentralizării,adoptarea unor strategii de acţiune pe termen mediu şi lung sunt condiţii esenţiale. 4. Caracterizarea sistemului educaţional românesc din perspectiva descentalizării În studiul de diagnoză menţionat în Strategia Naţională pentru DescentralizareaSistemului de Învăţământ Preuniversitar şi dat publicităţii în 2005, sunt menţionate următoareleconstatări referitoare la stadiul procesul de descentralizare:- Acţiunile guvernamentale iniţiate şi realizate în perioada 1997-2004 în vedereamodernizării învăţământului preuniversitar şi al compatibilizării acestuia cu sistemele de învăţământeuropene s-au materializat, între altele, în adoptarea şi aplicarea unui set de acte normative care auasigurat, parţial, transferul de la nivelul central la cel al unităţilor de învăţământ şi consiliilor locale alunor responsabilităţi şi atribuţii cu privire la conţinutul şi structura procesului de învăţământ, lareţeaua şcolară, la finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ şi la politicile în domeniulresurselor umane.- Deciziile privind descentralizarea nu au fost coerente şi consecvente în perioadamenţionată. În 2004, prin HG nr. 1942/2004 au fost desemnate 8 judeţe-pilot în care se aplicăprevederile Legii nr. 354/2004 de modificare şi completare a Legii învăţământului nr. 84/1995 şi Legiinr. 349/2004 de modificare şi completare a Statutului Personalului Didactic, cu privire ladescentralizarea sistemului de finanţare şi administrare a şcolilor.- Transferul de decizie de la nivelul central la cel local s-a desfăşurat în ritmuri diferite pediversele domenii ale sistemului – curriculum, resurse, administrarea unităţii de învăţământ, politici depersonal etc, într-un cadru legislativ în care persistă prevederi contradictorii, generând astfel uneleincoerenţe şi disfuncţionalităţi în sistem. 5. Impactul procesului de descentralizare asupra parteneriatului şcoală – comunitatelocală Impactul estimat al procesului de descentralizare vizează aspecte importante aleparteneriatului şcoală – comunitate şi anume: a) la nivelul şcolii:– democratizarea vieţii şcolii;– inovaţie şi diversificare a ofertei şcolare;– asumarea responsabilă a deciziilor privind calitatea procesului instructiv-educativ şi acondiţiilor de realizare a acestuia; b) la nivelul consiliului local:– implicarea reală şi efectivă în funcţionarea şi dezvoltarea serviciului educaţional;– asumarea de către autorităţile locale a responsabilităţii privind furnizarea de serviciieducaţionale;– dezvoltarea comunităţii prin transformarea şcolii în centru de informare şi dezvoltare pentrucomunitate; c) la nivelul societăţii:- corelarea mai bună dintre oferta şi cererea pe piaţa muncii;- integrarea socială prin diferenţiere a absolvenţilor, în funcţie de competenţe şi opţiuni;- promovarea valorilor autentice şi a tradiţiilor specifice. IV.II Dezvoltarea comunitară şi influenţa sa asupra instituţiei şcolare 1. Dezvoltarea comunitară şi efectele ei asupra dezvoltării şcolii Caracteristicile unei comunităţi dezvoltate Şcoala, alături de alte instituţii care funcţionează în comunitate este direct influenţată denivelul de dezvoltare comunitară. În esenţă dezvoltarea comunităţii vizează evoluţia acesteia, unproces de intervenţie complexă, planificată, care are ca scop creşterea capacităţii comunităţii de a-şipune în practică propria viziune de dezvoltare. Dezvoltarea comunitară urmăreşte, promovarea “binelui comun”, încurajează sentimentul deapartenenţă al individului la aceasta şi-l face responsabil de dezvoltare. În această perspectivă “dezvoltarea comunitară” poate fi definită ca un proces social princare indivizii dintr-o comunitate controleaza tot mai bine şi se adaptează tot mai bine la aspectelespecifice ale unei lumi în permanentă schimbare.
  16. 16. Dezvoltarea comunitară este o evoluţie planificată în care aspectele economice, sociale,culturale, de mediu, administratice contribuie la realizarea unui mai “bine comun”, la bunăstareacomunităţii şi a oamenilor care fac parte din ea. Membrii comunităţii acţionează colectiv pentru asoluţiona problemele comunităţii, iniţiativele variind ca intensitate şi întindere de la iniţiative luate degrupuri mici până la iniţiative majore care implică întreaga comunitate. 1.3 Factorii dezvoltării comunitare Dezvoltarea comunitară este dependentă de o multitudine de resurse: naturale, umane,financiare, de infrastructură. Resursele naturale sunt cele furnizate de natură: pământul, apă, aer, minerale şi metale desuprafaţă/subteran, petrol şi gaze naturale, păduri, vegetaţie, viaţă sălbatică. O bună gestionare şiadministrare a acestora aduce bunăstare comunităţii şi membrilor săi. Resursele umane sunt deosebit de importante în dezvoltarea comunitară şi vizează: familii şistiluri de viaţă sănătoase, capacitatea de a construi, educa şi pregăti, planificarea carierei, valori şinorme etc. Resursele financiare sunt importante în dezvoltarea comunitară în măsura în care ele suntlocalizate, atrase şi cheltuite adecvat la nivelul comunităţii. Infrastructura este o parte necesară a dezvoltării comunitare. Aici putem include structuri şiconstrucţii fizice, transport, sisteme de comunicaţii, sisteme electrice, hidrotehnice, canalizare,încălzire, curăţenie şi gestionarea deşeurilor etc. Nu trebuie să facem însă abstracţie de istoria comunităţii, de contextul socio-economic şiistoric în care se dezvoltă o comunitate. În România dezvoltarea comunitară este diferită de la o regiune la alta şi este dependentă delocalizarea geografică, de nivelul dezvoltării economice şi sociale. 2. Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară Dezvoltarea şcolii trebuie privită din cel puţin două perspective:- aceea a eforturilor depuse de către comunitate în ansamblu în scopul dezvoltării: autorităţiactive, oameni implicaţi, nivelul investiţiilor crescut, venituri bune pe cap de locuitor, investiţii îninfrastructură în general şi în infrastructura şcolii etc.;- eforturi depuse de către şcoală în scopul adaptării la cerinţele comunităţii: managementparticipativ, conlucrare cu autorităţile, părinţii, implicare a cadrelor didactice şi pregătirea adecvată aacestora etc. Dezvoltarea comunităţii în care funcţionează o şcoală o influenţeză decisiv pe acesta dinurmă. Fenomene precum: scăderea natalităţii, migraţia forţei de muncă tinere, îmbătrânireapopulaţiei, schimbarea structurii ocupaţiilor etc. influenţeză viaţa şcolii, mai ales a perioadei deşcolarizare obligatorie. Pe de altă parte, infrastructura nedezvoltată, accesul greu la unităţile şcolare,insuficienţa spaţiilor de învăţământ, lipsa spaţiilor de cazare pentru copiii ale căror familii locuiescdeparte de şcoală, lipsa de salubritate etc., influenţeză viaţa de zi cu zi a şcolii. Într-o comunitateinterdependenţa aspectelor sociale conduce la funcţionalitatea sa. Dacă de exemplu, autorităţile nuse preocupă pentru sporirea condiţiilor de viaţă ale locuitorilor (nu gestionează corespunzător:reţelele de apă şi canalizare, electricitate, managementul deşeurilor, nu întreţine reţeaua de străzi),locurile de muncă lipsesc etc. – tinerii sunt tentaţi să părăsească localitatea, natalitatea scade şiacest lucru poate duce la desfiinţarea unităţilor şcolare. Relaţia şcoală comunitate locală este influenţată de o multitudine de factori printre careputem enumera:- mediul social al comunităţii (rural, urban, mărimea comunităţii, întindere geografică etc.).- gradul de cultură, nivelul studiilor populaţiei care îşi trăieşte viaţa în comunitate – influenţezăşi viaţa şcolii. Modelul social al profesiilor de succes, modelele oferite de către cei apropiaţi copiilorinfluenţează şi gradul acestora de aspiraţii.- profesiile dominante în comunitate – pot deveni atât modele pentru copii dar pot dicta şi oanumită orientare a şcolii către pregătirea copiilor în domeniul profesiilor cerute de către comunitate,de agenţii economici activi;- dezvoltarea economică şi tehnologică a comunităţii;- reprezentările sociale, mentalităţile şi atitudinile privind educaţia copiilor, nivelul aspiraţiilorfamiliilor faţă de educaţia copiilor;- valoarea acordată studiilor şi profesiilor;- percepţia privind misiunea şcolii în comunitate;- componenţa demografică a comunităţii: ritmul creşterii demografice, structura pe vârste apopulaţiei, tipul de familii, structura ocupaţională a locuitorilor etc.
  17. 17. Considerăm că o şcoală dezvoltată într-o comunitate este motorul dezvoltării comunitare.Iniţiativele parteneriatului vin de cele mai multe ori din partea şcolii. Parteneriatul şcolii cu alţireprezentanţi ai comunităţii se dezvoltă pe acele componente care au responsabilităţi, intereseprivind copiii şi familiile acestora. Parteneriatul produce efecte benefice atât pentru şcoală, copii,familii dar şi pentru comunitate. Şcolile care au acces la mai multe resurse ale comunităţii (umane,materiale, informaţionale, tehnologice) pot dezvolta forme de manifestare ale parteneriatului şcoală –comunitate diverse şi centrate pe nevoile comunităţii. Pe de altă parte, gestionarea optimă a problemelor educaţionale şi sociale identificate decătre şcoală este dependentă de gradul în care şcoala este responsabilă de propriul management.Prin descentralizarea unităţilor de învăţământ se încearcă sporirea ariei de responsabilitate a şcolii înprivinţa propriului management. Cu cât şcoala are responsabilităţi mai mari în ceea ce priveştepropriul management, cu atât parteneriatul este mai posibil. Dezvoltarea şcolii către o şcoală comunitară presupune un efort de voinţă din partea celorimplicaţi dar şi o opţiune mangerială. În opinia noastră nu putem vorbi de o dezvoltare adecvată aşcolii în context comunitar fără a ţine seamă de toate aspectele enumerate. Deşi investite cu aceleaşiroluri sociale, şcolile funcţionează în comunităţi diferite, gradul de dezvoltare al acestora estedependent de resursele comunităţii, de tipul de management adoptat de conducerea şcolii dar şi denevoile beneficiarilor de servicii educaţionale: copii, familii, adulţi etc. O şcoală dezvoltată este aceea care răspunde adecvat unei game cât mai mari de nevoi alebeneficiarilor săi, dispusă şi implicată în parteneriate, flexibilă şi cu oameni pregătiţi şi motivaţi.IV. II. 3 PROPUNERI DE PROGRAME PENTRU DEZVOLTAREA PARTENERIATULUIŞCOALĂ – COMUNITATE LOCALĂ În realizarea prezentei cercetări am plecat de la premisa că la nivel local, comunităţile sedezvoltă diferit, au caracteristici care le diferenţiază. Şcoala, ca instituţie centrală a comunităţii locale,se dezvoltă şi ea conform unor direcţii locale. În cercetarea noastră am încercat să aducemargumente care să certifice cele afirmate. I. OBIECTIVELE CERCETĂRII:1. Identificarea rolurilor agenţilor comunitari din perspectiva parteneriatului şcoală – comunitate;2. Descrierea factorilor care contribuie la creşterea coeziunii din cadrul parteneriatului şcoală –comunitate locală;3. Identificarea posibilelor forme de organizare a parteneriatului şcoală – comunitate locală.4. Identificarea blocajelor care pot apărea în parteneriatul şcoală – comunitate locală;5. Identificarea unor soluţii de optimizare a parteneriatului şcoală – comunitate. II. IPOTEZELE CERCETĂRII: Ip. 1 Dacă şcoala are iniţiativa organizării unor forme de parteneriat relevante pentrucomunitate atunci, este posibil ca diverşi parteneri să se alăture activităţilor iniţiate de cătreşcoală;Ipoteze de lucru:a. Parteneriatul se dezvoltă pe componentele comunităţii care au interes pentru copii;b. Dacă parteneriatul şcoală – agenţi comunitari există atunci, produce efecte beneficepentru ambele părţi. Ip. 2 Dacă şcoala are acces la mai multe resurse ale comunităţii (umane, materiale,informaţionale, tehnologice) atunci, formele de manifestare ale parteneriatului şcoală –comunitate sunt mai diversificate şi mai centrate pe nevoile comunităţii;Ipoteze de lucru:c. Cu cât şcoala are responsabilităţi mai mari în ceea ce priveşte propriul managementcu atât dezvoltarea parteneriatului este mai posibilă;d. Parteneriatul instituţional între şcoală şi agenţii comunităţii este mai prezent înmediul urban decât în mediul rural. III. UNIVERSUL CERCETĂRII Nu ne propunem ca prin cercetarea noastră să extragem date semnificative statistic la nivelnaţional. Aşa cum am mai afirmat, şcolile, din perspectiva parteneriatului cu comunitatea locală, sedezvoltă diferit. Fiecare şcoală funcţionează într-un context local diferit din mai multe puncte devedere: istoric, economic, al resurselor umane (demografie, structură etc.), al resurselor naturale, alperspectivelor de dezvoltare, culturale etc. De aceea, considerăm că, o analiză de tip statistic la nivelnaţional nici nu poate fi posibilă fără să ştirbim din specificul local, din „originalitatea” locului. În
  18. 18. funcţie de acest specific, nevoile de dezvoltare instituţională locală ale şcolii sunt diverse. De aceea,pe baza analizei specificului local, utilizând instrumente de analiză proprii, vom creiona câteva direcţiide dezvoltare locală pentru fiecare din şcolile studiate. Analiza realizată a avut în vedere şcoli carefurnizează educaţie pentru nivelul de şcolarizare obligatoriu (şcoli generale). În cazul altor tipuri deinstituţii de învăţământ parteneriatul poate avea nuanţe diferite influenţate de obiectivele acestortipuri de şcoli, de caracteristicile populaţiei şcolare etc. Universul prezentei cercetării cuprinde mai multe domenii: - instituţional: şcoli, autorităţi, instituţii locale (unităţi medicale, poliţia, biserica), agenţieconomici locali, ONG-uri care au dezvoltat programe de parteneriat sau care ar putea fi interesatede astfel de programe. Instituţiile şcolare studiate sunt în număr de 3:- Şcoala cu clasele I – VIII din localitatea Puieşti de jos, com. Puieşti, jud. Buzău;- Şcoala cu clasele I - VIII, din comuna Băleşti, jud. Vrancea;- Şcoala cu clasele I – VIII, nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, sectorul I, Bucureşti Motivaţiile alegerii celor 3 şcoli sunt multiple:- Comunităţile unde acestea funcţionează sunt diferite: o şcoală care funcţioneazăîntr-o comunitate teritorială întinsă, cu o unitate şcolară coordonatoare şi alte şcoli subordonate (7sate) - Şcoala cu clasele I – VIII din localitatea Puieşti de jos, com. Puieşti, jud. Buzău; o şcoală carefuncţionează într-o comunitate teritorială compactă, un sat comună - Şcoala cu clasele I - VIII, dincomuna Băleşti, jud. Vrancea; o şcoală care funcţionează în mediul urban - Şcoala cu clasele I – VIII,nr. 1 „Sfinţii Voievozi”, sectorul I, Bucureşti. Realităţile sociale din comunităţile studiate sunt diverse –structura populaţiei diferită, ocupaţii principale ale populaţiei sunt diferite, posibilităţi economice şi dedezvoltare diferite, resurse locale diferite, istoric specific pentru fiecare şcoală/comunitate etc.;- 2 şcoli sunt din mediul rural şi 1 din mediul urban;- şcoala din localitatea Băleşti, judeţul Vrancea funcţionează într-o comunitatecompactă, un sat comună, fiind singura unitate de învăţământ din comunitate care are arondată şi ounitate de învăţământ preşcolară;- şcoala din Comuna Puieşti are arondate mai multe şcoli mai mici aflate în satelecomunei. Comuna Puieşti are 7 sate iar unităţile şcolare sunt dispuse astfel: Şcoala cu clasele I – VIIINicoleşti (deserveşte satele Nicoleşti şi Dăscăleşti), Şcoala cu clasele I – VIII Puieşti de jos(deserveşte satele: Puieşti de jos – centru de comună, Puieşti de sus, Lunca, Plopi, Măcrina), Şcoalacu clasele I-IV Măcrina. Trebuie menţionat faptul că pe raza comunei funcţionează 5 unităţipreşcolare (în satele: Măcrina, Puieşti de jos, Puieşti de sus, Nicoleşti şi Dăscăleşti).- Diversitatea comunităţilor studiate ne va ajuta să creionăm o imagine complexă arelaţiei şcoală – comunitate în contexte sociale diferite.- uman: părinţi, elevi, cadre didactice, preoţi, medici, reprezentanţi ai agenţiloreconomici, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale (primar, viceprimari, consilieri locali), poliţişti;- informaţional: statistici, lucrări de specialitate, site-uri, documente administrative,monografii ale şcolilor, documente cu caracter istoric etc. 1. METODE DE CERCETARE În demersul de cercetare folosesc mai multe metode:- ancheta pe bază de chestionar;- observaţia;- monografia;- analiza documentelor sociale;- studiul de caz;- interviul structurat;- biografia socială. V. INSTRUMENTE UTILIZATE IN CERCETARE V. 1 Principalul instrument de cercetare utilizat a fost: grila de evaluare a şcolii prin prismaparteneritului şcoală comunitate şi a gradului de dezvoltare comunitară care a vizat analiza atrei paliere temporale:- trecut - dimensiunea istorică a şcolii şi comunităţii locale;- prezent – situaţia şcolii şi a comunităţii în prezent;- viitor – dezvoltarea şcolii în context comunitar local. Pentru obţinerea informaţiilor necesare completării grilei am utilizat toate metodele decercetare enunţate: ancheta pe bază de chestionar, observaţia, monografia, analiza documentelor
  19. 19. sociale, studiul de caz, interviul structurat, biografia socială. Toate acestea ne-au ajutat să facem oradiografie a şcolilor şi comunităţilor în care acestea funcţionează. Instrumentul I: Grila de evaluare a şcolii (ANEXA I)a urmărit următoarele dimensiuni:1. Dimensiunea istorică a şcolii şi comunităţii2. Resurse locale de dezvoltare actuale3. Dimensiunea resurse umane4. Conducere şi management5. Resurse informaţionale6. Comunicare7. Cultură8. Resurse strategice9. Resurse materiale10. Resurse financiare11. Alte resurse12. Programe în parteneriat13. Disponibilitatea pentru parteneriat Instrumentul propune o posibilă grilă de evaluare a şcolii prin prisma partenerituluişcoală comunitate şi a gradului de dezvoltare comunitară. Această grilă nu este una exhaustivă,ea poate fi îmbunătăţită şi nuanţată. Rezultatele unei analize complexe, realizate prin aplicareacriteriilor acestei grile îi poate ajuta atât pe managerii şcolari cât şi pe ceilalţi reprezentanţi aicomunităţii să realizeze o strategie de dezvoltare a şcolii coerentă şi să o pună în aplicare. V.2 În cercetare Ancheta pe bază de chestinar este aplicată mai multor agenţi comunitaridin comunităţile studiate: elevi; părinţi; cadre didactice; primari şi viceprimari, consilieri locali; medici;poliţişti; preoţi; reprezentanţilor agenţilor economici. Instrumentul II: Chestionarul Pentru fiecare categorie de agenţi comunitari a fost elaborat un chestionar, urmărindvariabile comparabile, care cumulate, pot da o imagine asupra percepţiei şcolii şi a rolurilor acesteiaîn comunitatea locală precum şi posibilităţi de dezvoltare de parteneriate la nivel local. Chestionarul aplicat elevilor (Anexa II): Chestionarul a fost aplicat colectiv (în timpul orelor, cu sprijinul cadrelor didactice) şi acuprins 11 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variante la alegere) care vizau:- identificarea noţiunilor caracteristice ale şcolii, familiei şi şcolii/familiei (împreună) – (elevilor lise cerea să scrie primele trei cuvinte care le vin în minte atunci când aud aceste cuvinte);- percepţia copiilor despre implicare părinţilor în viaţa şcolii;- identificare activităţilor extraşcolare/extracurriculare care sunt organizate de către şcoală(aşa cum sunt ele percepute de elevi);- identificarea activităţilor extraşcolare pe care elevii le au. Chestionare aplicate părinţilor (Anexa III): Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 26 de întrebări (închise, deschise, mixte, cuvariante la alegere) care vizau:- identificarea noţiunile caracteristice ale şcolii, familiei şi şcolii/familiei (împreună) – (părinţilorli se cerea să scrie primele trei cuvinte care le vin în minte atunci când aud aceste cuvinte);- identificarea gradului în care părinţii sunt mulţumiţi de diferite aspecte ale şcolii;- Frecvenţa vizitelor la şcoală a părinţilor;- Identificarea persoanelor pe care părinţii le contactează atunci când vin la şcoală;- Implicarea şi disponibilitatea părinţilor în viaţa şcolii;- Procedurile de consultare cu părinţii folosite de şcoală (contactarea părinţilor, alegereaacestora în structurile representative, alegerea manualelor, a disciplinelor opţionale);- Percepţia părinţilor faţă de colaborarea dintre şcoală şi agenţii comunitari. Chestionare aplicate cadrelor didactice (Anexa IV): Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 12 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variantela alegere) care vizau:- climatul organizaţional al şcolii;- identificarea unor practici la nivelul şcolii care să ne indice tipul de management întâlnit înşcoală (identificarea elementelor de management participativ);- formele de perfecţionare continuă pe care le-au urmat cadrele dicatice (arată interesul dar şigradul de acces al cadrelor dicatice din mediul rural la activităţi de perfecţionare);- formele de parteneriat şi colaborare desfăşurate de către şcoală la nivel local şi percepţiacadrelor didactice faţă de acestea precum şi posibilităţile de dezvoltare în această direcţie.
  20. 20. Chestionarul aplicat reprezentanţilor autorităţilor publice locale: primărie şi consiliulocal (Anexa V) Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 19 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variantela alegere) care vizau parteneriatul şcoală – autorităţi locale şi evidenţierea următoarelor aspecte:- percepţia reprezentanţilor autorităţilor locale faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala încomunitate;- percepţia reprezentanţilor autorităţilor locale faţă de rolurile pe care le îndeplinesc autorităţilelocale faţă de şcoală în comunitate;- beneficiile parteneriatului şcoală – autorităţi locale;- rolul autorităţilor locale în parteneriatul şcoală – comunitate;- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;- identificarea formelor de parteneriat şcoală – autorităţi locale;- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – autorităţi locale şi posibile soluţii pentruîmbunătăţirea parteneriatului. Chestionarul aplicat agenţilor economici (Anexa VI): Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 11 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variantela alegere) care vizau parteneriatul şcoală – agenţi economici şi evidenţierea următoarelor aspecte:- percepţia agenţii economici faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;- beneficiile parteneriatului şcoală – agenţi economici;- rolul agenţilor economici în parteneriatul şcoală – comunitate;- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;- identificarea formelor de parteneriat şcoală – agenţi economici;- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – agenţi economici şi posibile soluţii pentruîmbunătăţirea parteneriatului. Chestionarul aplicat reprezentanţilor bisericii (preoţi) (Anexa VII) Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 15 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variantela alegere) care vizau parteneriatul şcoală – biserică şi evidenţierea următoarelor aspecte:- percepţia reprezentanţilor bisericii faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala încomunitate;- beneficiile parteneriatului şcoală – biserică;- rolul bisericii în parteneriatul şcoală – comunitate;- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;- identificarea formelor de parteneriat şcoală – biserică;- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – biserică şi posibile soluţii pentruîmbunătăţirea parteneriatului. Chestionarul aplicat reprezentanţilor unităţilor sanitare (medici) (Anexa VIII) Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 15 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variantela alegere) care vizau parteneriatul şcoală – unităţi sanitare şi evidenţierea următoarelor aspecte:- percepţia reprezentanţilor unităţilor sanitare faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala încomunitate;- beneficiile parteneriatului şcoală – unităţi sanitare;- rolul unităţilor sanitare în parteneriatul şcoală – comunitate;- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;- identificarea formelor de parteneriat şcoală – unităţi sanitare;- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – unităţi sanitare şi posibile soluţii pentruîmbunătăţirea parteneriatului. Chestionarul aplicat reprezentanţilor poliţiei (Anexa IX) Chestionarul a fost autoaplicat şi a cuprins 13 întrebări (închise, deschise, mixte, cu variantela alegere) care vizau parteneriatul şcoală – poliţie şi evidenţierea următoarelor aspecte:- perceţia reprezentanţilor poliţiei faţă de rolurile pe care le îndeplineşte şcoala în comunitate;- beneficiile parteneriatului şcoală – poliţie;- rolul poliţiei în parteneriatul şcoală – comunitate;- disponbiltatea de implicare a celor chestionaţi;- identificarea formelor de parteneriat şcoală – poliţie;- bariere ce stau în calea parteneriatului şcoală – poliţie şi posibile soluţii pentru îmbunătăţireaparteneriatului. VI. REZULTATELE CERCETĂRII VI.1.3 Concluzii şi direcţii ale dezvoltării Şcolii generale cu clasele I – VIII Puieşti

×