Pasii transformarii

1,360 views

Published on

0 Comments
2 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total views
1,360
On SlideShare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
3
Actions
Shares
0
Downloads
47
Comments
0
Likes
2
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Pasii transformarii

  1. 1. PASII Transform rii A Un preot ortodox vorbeste despre Cei 12 Paşi dePărintele Meletios Webber Traducere din limba engleză şi note Nicoleta Amariei şi Claudia Varga Editura Kolos Iaşi – 2008
  2. 2. Paşii TransformăriiUn preot ortodox vorbeşte despre cei Doisprezece PaşiCopyright © 2008 de Pr. Meletios (Peter H.) Webber© Toate drepturile rezervatePublicat de Fundaţia „Solidaritate şi Speranţă”Str. Costachi Negri nr. 48, cod 700071, Iaşi – România, tel. 0040 232-220.548, www.fundatia.mmb.roDesigner copertă si ingrijitor de editie: Pr. Iulian Negru – IaşiIlustraţia de pe coperta principală reprezintă Parabola Fiului RisipitorTehnoredactare computerizata: Nicoleta Amariei şi Claudia VargaCorector text şi note editor: Echipa Centrului „Sf. Nicolae” din cadrul Fundaţiei„Solidaritate şi Speranţă” – Iaşi şi Floyd Frantz, director al Centrului „Sf.Dimitrie” – Cluj (www.stdimitrie.org) si misionar al O.C.M.C. în RomâniaNote teologice: Pr. dr. Călin Popovici – ClujTipărit la Kolos-Group – IaşiTel. 0232 261555ISBN: 978-973-1810-12-6 Citatele scripturistice sunt dupã Editia Sfintei Scripturi, apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988
  3. 3. CUPRINS Cuvânt Înainte ... / 5 Prefaţă la ediţia în limba română / 7 Introducere ... / 11 PARTEA IProblematica Adicţiilor şi o Analiză a Celor 12 Paşi Capitolul 1 Introducere în cei Doisprezece Paşi ... / 17 Capitolul 2 Alcoolicul activ – Imaginea umanităţii în ruină ... / 33 Capitolul 3 Viaţa în A.A., Viaţa în Recuperare ... / 50 Capitolul 4 Anonimatul, Adicţiile, Negarea şi Controlul ... / 67 Capitolul 5 Spiritualitatea şi Religia ... / 78 Capitolul 6 Cei Doisprezece Paşi şi Viaţa Bisericii ... / 86 PARTEA a II-a Cei 12 Paşi Capitolul 7 Din adâncuri ... / 101 Capitolul 8 Cred, Doamne! Ajutǎ necredinţei mele! ... / 114 Capitolul 9 Predarea în grija Lui Dumnezeu ... / 122 Capitolul 10 Porţile căinţei ... / 129 Capitolul 11 Pregătirea pentru schimbare ... / 141 Capitolul 12 Îndreptarea greşelilor ... / 153
  4. 4. Capitolul 13 Păstrarea curăţeniei ... / 160 Capitolul 14 Ajungând să Îl cunoaştem pe Dumnezeu ... / 165 Capitolul 15 Răspândirea veştilor bune ... / 175 Capitolul 16 Sloganuri şi proverbe ... / 185 Capitolul 17 După Paşi? ... / 193 ANEXA A Cei Doisprezece Paşi pentru uzul general ... / 199 ANEXA BCele Douăsprezece Tradiţii ale Alcoolicilor Anonimi ... / 200 Postfaţă ... / 203 Note teologice / 211
  5. 5. CUVÂNT ÎNAINTE Sunt cu adevărat recunoscător să am ocazia de a vă recomandaaceastă carte a Pr. Meletios, preţiosul meu prieten de mai bine de treizeci deani. Cartea mi-a arătat multe lucruri despre Comunitatea Alcoolicilor Anonimi– cu care, personal, nu am intrat în contact –, precum şi multe alte lucruridespre mine însumi. Din câte ştiu, e pentru prima dată când o astfel de cartea fost scrisă de un preot ortodox. Pr. Meletios oferă un răspuns convingător unei întrebări frecventadresată. Se pune întrebarea dacă un creştin ortodox poate să caute ajutor înAA în acelaşi timp în care îi rămâne pe deplin loial bisericii? Nu ar trebui maidegrabă să ne punem încrederea în Tainele Spovedaniei, Mirungerii(Evchelaion) şi Sfintei Împărtăşanii, precum şi în sfatul şi rugăciunileduhovnicului nostru? De ce să căutăm ajutor în altă parte? Înseamnă asta olipsă de credinţă? Răspunsul Pr. Meletios – şi eu sunt de acord cu el – estecă apartenenţa la AA nu contrazice şi nu minimalizează cu nimic apartenenţala biserică. E destul de simplu. Cele două nu sunt rivale, nu sunt încompetiţie; AA-ul nu pretinde că este o biserică sau o religie. Aşa cumsubliniază şi Pr. Meletios, cei Doisprezece Paşi „nu vor înlocui niciodatăEvanghelia ca şi chemare a lui Hristos”. Întâlnirile AA-ului nu sunt în nici unfel un substitut pentru participarea la viaţa liturgică a Bisericii. Apartenenţa la AA nu ne va face să fim mai puţin ortodocşi, sau maipuţin catolici, sau mai puţin orice altceva suntem. Ce poate să facă AA-ul – cea făcut de fapt pentru nenumăraţi credincioşi creştini – e că le dă posibilitateade a-şi trăi pe deplin credinţa şi de a experimenta puterea Tainelor într-unmod pe care altfel nu l-ar fi crezut posibil. Pentru că din nou, şi din nou,aceasta a fost experienţa a multe mii, dacă nu milioane de oameni care s-auadresat AA-ului: funcţionează. Amestecul său aparte de spiritualitate şipragmatism s-a dovedit remarcabil de eficient în lumea contemporană. Însăregulile AA-ului, deşi simple, cu siguranţă nu sunt uşoare. Pr. Meletios ne atrage atenţia asupra unor puncte comune între AA şitradiţia ortodoxă. Şi eu am observat în special trei lucruri pe care AA-ul le areîn comun cu o carte căreia i-am devotat multe mii de ore ca şi traducător,Filocalia. În felul ei specific, fiecare dintre acestea ne spune: 1. Trăieşte în prezent: „Iată acum vremea potrivită, iată acum ziuamântuirii.” (2 Corinteni 6, 2). Putem lua decizii doar în momentul prezent şiputem să Îl întâlnim pe Dumnezeu doar în momentul prezent. Aşa cum insistămembrii AA, „Fiecare zi la rândul ei”. 5
  6. 6. 2. Nimeni nu se mântuieşte singur: „Unul altuia ne suntem mădulare”(Efeseni 4, 25). Dacă Filocalia vorbeşte mai mult despre o paternitate şi omaternitate spirituală, comunitatea AA-ului se bazează pe fraternitateaspirituală. Însă principiul fundamental este acelaşi. Folosind cuvintele Pr.Meletios, "acţiunea pretinde interacţiunea”. Suntem tămăduiţi prinîmpărtăşirea experienţei noastre unii cu ceilalţi, prin ascultarea reciprocă. 3. Depindem de o Putere superioară nouă înşine: „Fără Mine nuputeţi face nimic” (Ioan 15, 5). Sunt puţine – dacă sunt – din cuvintele luiHristos care să fie citate de Filocalie mai des decât aceasta. În orice situaţiene vom spune, folosind cuvintele Pr. Meletios, „Eu nu pot, Dumnezeu poate,am să Îl las pe El”. Ca şi teologia ortodoxă, AA-ul gândeşte în termeni desinergie, de cooperare creativă între harul lui Dumnezeu şi libertatea umană.Ceea ce face Dumnezeu este incomparabil mai măreţ decât ce facem noi,însă implicarea activă a liberului nostru arbitru este esenţială. Pentru că, aşacum ne aminteşte Pr. Meletios, căinţa (ca şi iertarea) nu e un sentiment, ci odecizie. Iată o carte care îi va ajuta pe mulţi dintre cei care, din câte ştiu ei, nusunt alcoolici. Pentru că sunt multe feluri de dependenţe dincolo de cea dealcool, care dintre noi poate pretinde că e complet liber faţă de toateslăbiciunile adictive? Este o carte smerită şi realistă, plină de speranţă, carestă mărturie nesfârşitei răbdări şi îndurări a lui Dumnezeu. Să o citim cu duhulumilinţei şi cercetării de sine, iar ea va vorbi inimilor şi voinţei noastre. Episcopul KALLISTOS de Diokleia Sfânta Mănăstire Sf. Ioan Teologul Patmos 6
  7. 7. PREFAŢĂ LA EDIŢIA ÎN LIMBA ROMÂNĂ Problema consumului excesiv de alcool a fost dezbătută şi s-a scrisdespre ea încă de când a început omul să stoarcă struguri pentru vin. În ziuade azi, dependenţa de droguri, pornografia pe internet, jocurile de noroc şialte comportamente adictive încep să fie tot mai prezente, chiar şi în iubitanoastră Românie. Cu toate acestea, sunt disponibile puţine cărţi eficiente înlimba română care să îi ajute pe oamenii care se confruntă cu aceste extremde dificile patimi să se ajute singuri. Ca şi consilier profesionist în recuperareadin dependenţe, şi ca şi creştin ortodox, lucrez în România de mai mult de optani cu Biserica Ortodoxă, ajutând la iniţierea de centre şi programe derecuperare pentru ajutarea alcoolicilor. Absenţa literaturii de recuperare scrisăîn ‘limbajul Bisericii’ a reprezentat un obstacol însemnat în înţelegerea decătre cler şi de către români în general a mesajului de bază al recuperării, şianume că Dumnezeu poate şi îl va ajuta pe alcoolicul sau dependentul caresuferă încă, dacă persoana în cauză e dispusă să îşi schimbe viaţa şi să seapropie de El. Cartea vorbeşte despre una dintre cele mai de succes ‘scăriduhovniceşti’ folosite de milioane de alcoolici şi dependenţi din toată lumea şide sute de aici din România pentru a-şi rezolva problema alcoolismului lor.Această soluţie de bazează pe cei 12 paşi ai Alcoolicilor Anonimi. SuccesulAA-ului este de acum un lucru binecunoscut, existând în prezent peste63.000 de grupuri înregistrate pe plan mondial şi mai mult de 3 milioane deoameni care folosesc aceşti paşi în Statele Unite şi Canada. De departe, ceamai mare parte a oamenilor care sunt astăzi în recuperare din dependenţe aufolosit cei 12 paşi ai AA ca şi ‘program de recuperare’. Chiar şi în programeleprofesioniste de tratament, primii cinci paşi ai acestui program sunt folosiţi caşi platformă de recuperare, deopotrivă cu consilierea profesionistă. Ce trebuie să ne amintim noi, ca şi creştini ortodocşi, este că acesteprincipii spirituale ne aparţin, de fapt. Ele au existat în biserica noastră deveacuri întregi, încă de la începutul creştinismului. Doar că noi nu le-amfolosit pentru a ne ajuta pe noi înşine şi pe fraţii sau surorile noastre care suntafectaţi de alcoolism sau alte dependenţe. Pr. Webber a ‘tradus’ pentru noiaceşti paşi în contextul spiritualităţii ortodoxe, în limbajul propriei noastre 7
  8. 8. Biserici. El pune tratamentul alcoolismului şi dependenţelor exact acolo undeîi este locul, şi anume în spitalul Bisericii. Atunci când citiţi această carte e important să vă amintiţi că a fostscrisă iniţial pentru comunitatea ortodoxă din Statele Unite. Culturaamericană diferă mult de a noastră, iar pentru publicarea ei în limba românăs-au făcut uşoare modificări în traducere pentru clarificarea anumitor aspecteşi pentru reliefarea unora mai semnificative pentru cultura noastră. Acestemici modificări însă nu sunt substanţiale, cartea fiind publicată în cea maimare parte în forma în care a fost scrisă de către Pr. Webber. Cred că va fiun instrument extrem de util pentru orice preot sau mirean care e interesat deproblema dependenţelor şi a programelor care folosesc spiritualitatea ca şimetodă principală de recuperare. Prin îndurarea lui Dumnezeu, fie săajungem cu toţii să înţelegem mai bine această grea boală duhovnicească adependenţei şi să o vedem într-o lumină nouă prin prisma acestei cărţi scriseatât de bine şi de adecvat momentului. Floyd Frantz, director al Centrului „Sf. Dimitrie” – Cluj 8
  9. 9. Sf. Mc. Pantelimon Biserica e un spital, Tainele sunt medicamente, iarSfintii care participa în viata lui Hristos sunt medici. Sf.Pantelimon, un remarcabil sfânt tamaduitor, a vindecat de-alungul secolelor nenumarati barbati si femei. Sfinte Mare Mucenice si tamaduitorule, Pantelimoane, Mijloceste pentru noi înaintea milostivului Dumnezeu Pentru iertarea pacatelor noastre.
  10. 10. Introducere Cei Doisprezece Paşi şi folosirea lor ACEASTĂ CARTE ARE DOUĂ OBIECTIVE DE BAZĂ: primuleste cel de a explora cei Doisprezece Paşi ai Comunităţii AlcoolicilorAnonimi, de a le explica celor care nu sunt familiarizaţi cu aceştia şide a arăta de ce sunt Paşii importanţi în a ajuta pe cineva să serecupereze din alcoolism (şi din alte dependenţe) [n. tr. – termenii de‘adicţie’ şi ‘dependenţă’ sunt folosiţi deopotrivă, cu un înţelesasemănător]. Al doilea scop al acestei cărţi este de a prezenta ceiDoisprezece Paşi în aşa fel încât membrii Bisericii Ortodoxe sădescopere în ei o resursă valoroasă pentru propria dezvoltarespirituală şi să decidă să îi folosească. Mai mult, sper ca şi membriialtor confesiuni creştine să găsească acest material de folos încălătoria lor spirituală, chiar dacă cele mai multe aspecte abordate vorfi ilustrate prin exemple din viaţa Bisericii Ortodoxe. Sunt mulţi oameni care cunosc (sau au auzit) pe cineva care estemembru al Alcoolicilor Anonimi1 sau al uneia dintre numeroaselegrupuri (“Comunităţi”) care folosesc cei Doisprezece Paşi aiAlcoolicilor Anonimi ca şi bază a programului lor de recuperare.Privind lupta şi succesele unei persoane aflate în recuperare, cinevadin afară ar putea avea multe întrebări despre ce anume se întâmplăşi despre ce încearcă, de fapt, să facă respectiva persoană. În plus,1 Textul original al celor Doisprezece Paşi poate fi găsit la pag. 19-20. O formăuşor modificată a Paşilor care poate fi folosită în orice situaţii, se găseşte în AnexaA, pag. 199. 11
  11. 11. mulţi oameni au auzit despre cei Doisprezece Paşi şi totuşi nu ştiuprea multe despre conţinutul lor, aşa cum sunt oameni care recunosccele Zece Porunci fără a fi siguri despre semnificaţia lor. Această carte încearcă să explice procesul recuperării din adicţieîn termeni care ar trebui să le fie familiari membrilor BisericiiOrtodoxe, dar şi membrilor altor confesiuni. Există o poziţie puternică adoptată de experţii din multe domenii2,cum că cei care practică cei Doisprezece Paşi pentru dependenţa de oanumită substanţă sau comportament sunt implicaţi în singura activitatecare le dă speranţe de recuperare. Astfel de oameni beneficiază de unanturaj care, cel puţin înţelege de ce anume fac ei ceea ce fac. Alcoolicii sunt dependenţi de alcool, iar situaţia lor e, în general,evidentă pentru cei care îi cunosc. Unii sunt dependenţi de altesubstanţe, iar alţii sunt dependenţi de comportamente periculoasesau anti-sociale. Deşi anumite adicţii sunt dificil de detectat, fiecaredintre ele poate să fie la fel de devastatoare ca şi cea mai avansatăformă de alcoolism. Adicţia, faţă de o substanţă sau faţă de un comportament este unfenomen atât de obişnuit în lumea modernă încât, deseori, estenecesară abordarea sa înainte de a adopta alte forme, maitradiţionale, de educaţie spirituală. Aşa cum oamenii care suferă detulburări maniaco-depresive trebuie să îşi stabilizeze mai întâischimbările de dispoziţie înainte de a putea folosi eficient alte formede tratament, şi dependenţii trebuie să îşi abordeze mai întâi adicţiaînainte de a putea profita de alte metode tradiţionale de creşterespirituală. De fapt, folosirea metodelor tradiţionale de evoluţiespirituală în cazul dependenţilor de droguri sau alcool este, de obicei,ineficientă şi poate să facă mai mult rău decât bine. E posibil ca fiecare om în viaţă, mai ales dacă trăieşte într-ooarecare bunăstare, să fie afectat de adicţie într-o formă sau alta.Teoretic, ar fi benefic pentru cât mai mulţi oameni să aibă măcar2 Multe materiale ce conţin statistici şi informaţii despre alcool pot fi obţinute de laNational Council on Alcoholism and Drug Dependence (web-site:http://www.ncadd.org) 12
  12. 12. câteva informaţii despre cei Doisprezece Paşi şi despre modul în carefuncţionează aceştia. Până nu demult, Biserica Ortodoxă era “acasă” şi se restrângeaîn mare parte la Grecia, Orientul Mijlociu şi dincolo de acesta. CeiDoisprezece Paşi sunt rezultatul unei culturi spirituale americane,respectiv a uneia (n.tr. preponderent) protestante. Însă, la oexaminare mai atentă, se poate vedea că cele două tradiţii au destulde multe în comun. De vreme ce Biserica şi Comunitatea AlcoolicilorAnonimi (“A.A.”) nu sunt în nici un fel în competiţie una cu cealaltă,sper că prezentând planul de recuperare al Alcoolicilor Anonimicititorul va afla mai multe despre acest aspect important al vieţiimoderne, şi va ajunge la o înţelegere mai profundă a propriei tradiţiireligioase. Se poate întâmpla ca şi o scurtă privire asupra Paşilor săfie suficientă pentru a încuraja o persoană să trăiască credinţaortodoxă cu o înţelegere şi o perspectivă mai clară. Mai mult, de vreme ce se poate arăta că fiecare dintre ceiDoisprezece Paşi conţine elemente din gândirea şi experienţa SfinteiScripturi şi din viaţa de rugăciune a Bisericii Ortodoxe, sper sădemonstrez că e posibil ca un creştin ortodox – şi nu numai – săîncorporeze aceşti Paşi în propria sa viaţă, pentru a-şi adânci experienţaspirituală. Pentru a servi scopului acestei cărţi, temele celor Doisprezece Paşisunt folosite într-o relativă izolare faţă de istoria dezvoltării lor3. Cei carevor dori să afle mai multe despre gândirea din spatele Paşilor suntîndrumaţi către două scrieri majore ale autorului acestora: unul este încapitolele cinci, şase şi şapte din “Alcoolicii Anonimi” (“Cartea Mare” încăde la începuturile Comunităţii), iar altul în prima parte a cărţii“Doisprezece Paşi şi Douăsprezece Tradiţii” (deseori numită scurt“Doişpe şi Doişpe”). Ambele au fost scrise de unul dintre co-fondatoriiAlcoolicilor Anonimi, cunoscut în Comunitate ca Bill W. Pentru cineva care citeşte această carte şi crede că este sau seteme că ar putea fi alcoolic, cea mai bună speranţă de recuperare ar3 Pentru o revizuire detaliată şi relevantă a Istoriei Alcoolicilor Anonimi, vezi A.A.The Story de Ernest Kurtz, Harper/Hazelden, 1988. Această carte a fost publicatăanterior cu titlul „Not-God: A History of Alcoholics Anonymous”) 13
  13. 13. fi să lase din mână cartea aceasta şi să ia legătura cu un grup AA dinapropiere, cât de repede posibil. Un alcoolic are nevoie de ceiDoisprezece Paşi, dar el4 are nevoie de ei în contextul ComunităţiiA.A. Foarte puţini oameni reuşesc să-şi dobândească abstinenţacitind pur şi simplu despre alcoolism şi despre Paşi. Recuperareaimplică acţiune, iar acţiunea solicită interacţiunea cu alţii. Simpla lorcunoaştere la nivel intelectual poate avea drept efect cel mult orecuperare deficitară. DUPĂ CE AU DEVENIT STÂLPII DE SUSŢINERE AIRECUPERĂRII a sute de mii de alcoolici, Paşii au fost adaptaţi treptatpentru a fi folosiţi şi în combaterea altor adicţii în afara alcoolismului(de ex., Narcoticii Anonimi sau Cocainomanii Anonimi), a co-dependenţei (Al-Anon sau Alateen), a comportamentelor distructive(Jucătorii de noroc Anonimi sau Dependenţii de mâncare Anonimi)sau ale altor tulburări ale comportamentului (Dependenţii de SexAnonimi, ş.a.m.d.). În timp, aproape toate aceste Comunităţi, fiecaredintre ele complet independentă de celelalte, şi-a scris propria ‘CarteMare’ (unii, chiar şi propria “Doişpe şi Doişpe”), descriind experienţamembrilor respectivei Comunităţi în folosirea celor Doisprezece Paşica şi armă spirituală în propriile vieţi şi în orice alte dificultăţi s-auaflat. De vreme ce faimoşii Doisprezece Paşi au fost adaptaţi cusucces pentru folosirea lor în alte situaţii decât alcoolismul, existăposibilitatea ca ei să aibă o arie mai largă de utilizare şi să poată fifolosiţi cu adevărat de oricine are nevoie de o intensificare a vieţiiduhovniceşti. În această carte, fiecare Pas va fi examinat în detaliu şi comparatcu istorisiri şi teme din Evanghelii şi din alte părţi ale Sfintei Scripturi.Vor fi şi selecţii din viaţa de rugăciune a Bisericii Ortodoxe, arătândcum fiecare dintre Paşi se reflectă în viaţa ortodoxă.4 În general, ca şi convenienţă, am ales să folosesc pronumele masculin pentrualcoolicul activ. 14
  14. 14. PARTEA I PROBLEMATICA ADICŢIILOR ŞI O ANALIZĂ A CELOR DOISPREZECE PAŞI „Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel tânărs-a dus într-o ţară îndepărtată şi acolo şi-a rispit avereatrăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcutfoamete mare în ţara aceea şi el a început să ducă lipsă.Şi ducându-se, s-a alipit de unul dintre locuitorii aceleiţări, iar acesta l-a trimis la ţarinile sale să pască porcii. Şidorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care lemâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea.” (Luca 15, 13-16)
  15. 15. Capitolul 1 Introducere în cei Doisprezece Paşi ÎN A DOUA JUMĂTATE A ANILOR 1930, un mic grup de alcoolicis-a adunat pentru a confrunta o problemă pe care nimeni altcineva nureuşise să o rezolve: cum să scape de propriul lor alcoolism. Dupăcâteva încercări eşuate, au început să se simtă mai bine sau (cumspun ei) “să se recupereze”. Au descoperit că prin adoptarea unuianume program de acţiune reuşeau să oprească spirala descendentă avieţilor lor şi să trăiască, zi de zi, fără nevoia de a bea alcool. Cei Doisprezece Paşi au fost mai apoi puşi pe hârtie pentru adescrie procesul prin care aceşti oameni reuşeau să se elibereze eiînşişi de povara cu care trăiseră atât de mult timp. Acest experimentîn care alcoolicii îşi confruntau propria condiţie şi îşi asumauresponsabilitatea pentru recuperarea lor s-a dovedit a avea un succesfără precedent. El urma unor secole întregi de alte încercări,majoritatea inutile şi fără rezultat, în care scopul general era acela dea îndepărta alcoolismul altor oameni. Din punctul de vedere al unui alcoolic care intră în ComunitateaAlcoolicilor Anonimi, e prea puţin important modul în care Paşii au fostscrişi sau ce cadru filosofic de gândire a condus la apariţia lor. Ce eimportant pentru o astfel de persoană (sau pentru oricine se gândeştesă folosească Paşii) este că, în ce priveşte adicţia, Paşii subliniază ometodă de recuperare care s-a dovedit a avea mai mare succesdecât oricare alte metode de tratament laolaltă. Deşi în acea perioadă nu îşi dădeau seama de asta, acţiunileprimilor membri ai A.A. aveau să producă o schimbare majoră înmodul de gândire al societăţii vis-a-vis de natura adicţiei, în general,şi de alcoolism, în particular. Fondatorii Alcoolicilor Anonimi şiprietenii lor cei mai apropiaţi au început să discute şi să scrie despremodul în care se recuperau şi despre faptul că ei înţelegeau 17
  16. 16. alcoolismul ca pe o boală fizică ce ameninţa viaţa bolnavului.Gândirea acestor primi membri ai A.A. contrasta puternic cu ceea cea fost considerat ca fiind normal în mai toată istoria omenirii, şianume că, alcoolismul este o slăbiciune morală sau, pur şi simplu, unpăcat. În anii care au urmat, medicii au ajuns să fie de acord cu A.A.în ce priveşte natura acestei condiţii. Alcoolismul este o boală fizicăpentru că are anumite caracteristici fizice, o cauză, o progresie şi untratament. Acum, alcoolismul poate fi văzut ca ceva sensibil latratament, şi nu ca o afecţiune ucigătoare sau ca o slăbiciune umanăa prostiei omeneşti. Însă – şi asta e marea surpriză – tratamentul acestei afecţiunimedicale se dovedeşte a fi mult diferit de modelul medical obişnuit.Reţetele pentru medicamente, chirurgia şi alte proceduri joacă un rolmărunt sau nul în tratamentul alcoolismului. E evident faptul căalcoolismul afectează şi sănătatea mentală şi că, dacă este tratat,atât sănătatea fizică, cât şi cea mentală se îmbunătăţesc. Dar aceasta nu este imaginea completă, de vreme ce nicimetodele tradiţionale de tratament în sănătatea mentală nu daurezultate în această situaţie. Cea mai mare surpriză este aceea că tratamentul cel mai eficientpentru această boală fizică şi mentală s-a dovedit a fi de naturăspirituală. Cuvântul ‘spiritual’ este dificil de explicat. E mai uşor derecunoscut şi de experimentat decât de definit, dar, în general, elînseamnă ceva ce are de-a face cu relaţia cuiva cu Dumnezeu şi curestul universului. Acest concept va fi examinat mai îndeaproape încapitolul 5. Mai există o dimensiune a acestei probleme, o dimensiune cucare trebuie să ne confruntăm chiar dacă nu e deloc confortabilpentru cei care au profesii religioase. Pare destul de clar că dacăacest tratament ‘spiritual’ devine prea religios, vindecarea încetează.Altfel spus, dacă tratamentul acesta spiritual devine unul prea religiosare prea puţine şanse să înceapă. Pentru a avea succes, tratamentultrebuie să se bazeze pe un tip de spiritualitate dar care nu se poatedezvolta într-o credinţă religioasă. Trebuie să fie o spiritualitate încare persoana îl caută mereu pe Dumnezeu. [n.teol.1]. 18
  17. 17. Deşi, iniţial, acest lucru este frustrant pentru oricine are ocredinţă religioasă puternică, această aparentă slăbiciune sedovedeşte a fi izvorul celei mai mari forţe a programului derecuperare. Într-adevăr, el oferă şi o bază solidă pentru o credinţăreligioasă ulterioară. Există motive foarte importante pentru careacest fenomen straniu trebuie să fie aşa cum este, iar scopul profundal acestei cărţi este de a descrie nu numai de ce trebuie să fie aşa, cişi cum poate fi folosit acest fenomen pentru a întări şi dezvoltaspiritualitatea unei persoane în cadrul tradiţiei sale religioase. * * * * * POVESTEA PRIMILOR MEMBRI AI A.A. este atât de curioasăîncât merită atenţia noastră. Totul a început la mijlocul anilor ’30 cânddoi bărbaţi, un medic şi un agent de bursă, amândoi grav bolnavi, auînceput să depăşească starea de alcoolism care îi distrugea. După ceau fost abandonaţi destinului de către medici şi erau, în cel mai buncaz, toleraţi de către cei dragi, aceşti bărbaţi au adoptat un program,care nu numai că le-a permis (zi după zi) să înceteze băutul, dar i-aajutat să crească spiritual şi să-şi recâştige demnitatea şi scopul înviaţă – lucruri de care alcoolismul îi tâlhărise. Unul dintre bărbaţi, cunoscut în lumea recuperării ca “Bill W.”, apus pe hârtie elementele de bază a ceea ce făcuseră ei. De fapt, învremea în care el şi-a scris povestea, cei doi bărbaţi erau însoţiţi înrecuperare de un număr semnificativ de oameni, bărbaţi şi femei, toţiaceştia fiind etichetaţi la un moment dat de către restul lumii ca fiindalcoolici fără speranţă. Analizând scrierile lui Bill W., avem unele surprize. Cine seaşteaptă să găsească o listă cu moduri prin care să se lase de băutva fi extrem de dezamăgit. Iată cum e prezentat programul încapitolul 5 din Alcoolicii Anonimi, “Cum funcţionează metoda noastră”: “Iată paşii pe care i-am făcut şi care sunt sugeraţi ca program deînsănătoşire: 1. Am admis că eram neputincioşi în faţa alcoolului – că nu mai eram stăpâni pe viaţa noastră. 19
  18. 18. 2. Am ajuns la credinţa că o Putere superioară nouă înşine ne-ar putea reda sănătatea mintală. 3. Am hotărât să ne lăsăm voinţa şi viaţa în grija unui Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi. 4. Am făcut, fără teamă, un inventar moral amănunţit al propriei persoane. 5. Am mărturisit lui Dumnezeu, nouă înşine şi unei alte fiinţe umane, natura exactă a greşelilor noastre. 6. Ne-am pregătit pe deplin ca Dumnezeu să ne scape de toate aceste defecte de caracter. 7. Cu umilinţă, I-am cerut să ne îndepărteze slăbiciunile. 8. Am întocmit o listă cu toate persoanele cărora le-am făcut necazuri şi am consimţit să reparăm aceste rele. 9. Ne-am reparat greşelile direct faţă de acele persoane, acolo unde a fost cu putinţă, dar nu şi atunci când le-am fi putut face vreun rău lor sau altora. 10. Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile, de îndată ce ne-am dat seama de ele. 11. Am căutat, prin rugăciune şi meditaţie, să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu, aşa cum Îl înţelegea fiecare dintre noi, cerându-i doar să ne arate voia Lui în ceea ce ne pri- veşte şi să ne dea puterea s-o împlinim. 12. După ce am trăit o trezire spirituală ca rezultat al acestor paşi, am încercat să transmitem acest mesaj altor alcoolici şi să punem în aplicare aceste principii în toate domeniile vieţii noastre.”55 Cei Doisprezece Paşi şi cele Douăsprezece Tradiţii sunt retipărite cupermisiunea Alcoholics Anonymous World Services, Inc. (A.A.W.S.). Permisiunearetipăririi acestora nu înseamnă că A.A.W.S. a revizuit sau a aprobat conţinutulacestei publicaţii, nici că A.A. e implicit de acord cu vederile exprimate aici. A.A.este doar un program de recuperare din alcoolism – folosirea celor DoisprezecePaşi şi a celor Douăsprezece Tradiţii în cadrul unor programe sau activităţistructurate după modelul A.A., dar care se adresează altor probleme sau care nusunt în contextul A.A., nu implică nimic altceva. În plus, în timp ce A.A. este unprogram spiritual, A.A. nu este un program religios. Astfel, A.A. nu se afiliază saualiază niciunei secte, denominaţii sau vreunei credinţe religioase anume. 20
  19. 19. Se observă imediat că în Paşi abia dacă este menţionat alcoolulşi că nu se spune nimic concret despre cum să încetezi băutul. Nu semenţionează nimic despre mersul la întâlniri sau despre găsirea unuinaş, nimic despre cum să stai departe de baruri şi de petreceri; nu seameninţă şi nu se dau sfaturi. Nu se spune: “1. Încetează băutul; 2.Mergi la întâlniri A.A.; 3. Caută-ţi ceva de făcut, dar nu te obosi preatare; etc.” De fapt, în afară de cuvântul “alcool” din Primul Pas şi decuvântul ”alcoolici” din Pasul Doisprezece, nici măcar nu semenţionează problema. Ceea ce fac Paşii este că enumeră doar o serie de acţiuni pecare nişte oameni le-au întreprins, iar aceste acţiuni sunt în întregimespirituale în natura lor. Cu siguranţă, această abordare a problemei a fost nouă şi destulde diferită de majoritatea lucrurilor încercate până atunci. Grupul care s-a dezvoltat în jurul celor doi oameni de la început(Bill W. şi dr. Bob) s-a transformat acum într-o Comunitate formată dincâteva milioane de membri care trăiesc în aproape toate ţările dinlume. Literatura A.A. a fost tradusă într-un număr mare de limbi şi afost pusă la dispoziţia celor care au nevoie de ea. Recent, a apărutnevoia stringentă de a împărtăşi experienţa, puterea şi speranţa A.A.în ţările foste membre ale Uniunii Sovietice. Deşi Paşii îşi au originea în experienţa celor care mureau dincauza alcoolismului, ei au fost adaptaţi aproape imediat pentru a fifolosiţi de către familiile (cel mai adesea, soţiile) şi prieteniialcoolicilor. Scopul acestei adaptări era cel de a încuraja familiile şiprietenii alcoolicilor să lucreze şi ei la propria dezvoltare spirituală şinu (cum s-ar aştepta mulţi) să îl determine pe alcoolic să încetezebăutul. Al-Anon şi Al-Ateen sunt şi astăzi comunităţi active pentrurudele, copiii şi prietenii alcoolicilor. Fiecare Comunitate are propriaorganizare paralelă, separată de organizarea A.A. Ceva mai târziu, cei Doisprezece Paşi au fost adaptaţi pentru a fifolosiţi de mulţi alţii care au descoperit că acţiunea pe care osugerează Paşii oferă o şansă de recuperare dintr-o varietate dedependenţe şi compulsii; fiecare dintre acestea poate transformaviaţa oricui într-una dificilă, dacă nu imposibilă [n.tr. 2 – “compulsie” =comportament repetat, asupra căruia se pierde controlul] Comunităţile 21
  20. 20. care se ocupă de dependenţa de jocurile de noroc, de dependenţa desex, de tulburările de alimentaţie, de recuperarea din incest sau dinalte evenimente traumatice, au folosit cu succes cei Doisprezece Paşipentru a-i încuraja pe membrii săi să descopere şi să urmeze o calespirituală de recuperare. În această carte, viaţa şi experienţa Alcoolicilor Anonimi va fifolosită cel mai des ca exemplu pentru explicarea semnificaţieifiecărui Pas. În lumea adicţiei, alcoolismul are un statut particular, de“frate mai mare”. Oricum, aproape toate lucrurile care vor fi spuse încontextul alcoolismului vor putea fi folosite şi pentru celelaltedependenţe şi comportamente, iar mai apoi – printr-o aplicare maigenerală – vor oferi o nouă perspectivă tuturor oamenilor de bunăcredinţă. Se spune uneori că geniul Americii e reprezentat de pragmatismşi că americanii sunt foarte buni la preluarea unei teorii şitranspunerea ei în practică. Acest lucru este valabil când e vorbadespre dezvoltarea libertăţii politice din secolul XVIII. Poate că e la felde valabil şi în ce priveşte dezvoltarea recuperării din dependenţe însecolul XX. Paşii sunt o colecţie de idei vechi de când lumea, de bunsimţ, adunate din mai multe surse. Ei preiau metode practice,concrete de atingere a unui scop, Pas cu Pas. Încercarea de a facetoţi Paşii odată este dincolo de scopul oricărei fiinţe umane. Dacăsunt puşi într-o ordine firească, ei pot fi puşi în aplicare unul câte unul. Amestecul specific de spiritualitate şi pragmatism este unul dintrecele mai deosebite elemente ale frumuseţii şi atracţiei celorDoisprezece Paşi şi constituie motivul major al importantei lorcontribuţii la viaţa celui de-al XX-lea secol. COMUNITATEA ALCOOLICILOR ANONIMI nu este o biserică.Nu are învăţăminte religioase, nici scripturi, nici sfinţi şi nici preoţi. Nuare nici iniţiere, nici liturghii, nici taine, nici zile de post. Nu le oferămembrilor ei mântuirea; nu se preocupă de viaţa de apoi şi nu dă nicio binecuvântare. A.A.-ul oferă abstinenţă oricui are dorinţa de aînceta băutul. 22
  21. 21. Comunitatea A.A. şi cei Doisprezece Paşi – inima acesteicomunităţi – au cu siguranţă o sonoritate religioasă. Dumnezeu estemenţionat deseori în timpul întâlnirilor şi chiar mai des în literatură.Paşii înşişi vorbesc despre iertare, despre greşeli şi despre repararealor şi chiar despre rugăciune şi meditaţie. Însă A.A. – ul evidenţiazăcă aceste activităţi nu sunt „religioase”, ci „spirituale”. Calea A.A. estespirituală şi deschisă tuturor celor care au nevoie de ea. Religiatrebuie căutată de către membrii Comunităţii în altă parte şi, înpractică, ei sunt energic încurajaţi să facă acest lucru. A.A. nu punenici o limită influenţei pe care o anumită religie ar putea-o aveaasupra unui membru atât timp cât nu se interpune cu singura cerinţăpentru apartenenţa la A.A.: „dorinţa de a înceta băutul”. Modul în careacest principiu este aplicat în practica religioasă a alcoolicului rămâneîn întregime la latitudinea acestuia. [n. teol.2] Va fi nevoie să descriem exact cum defineşte ComunitateaAlcoolicilor Anonimi termenii de „religios” şi „spiritual”. O diferenţă asemnificaţiei trebuie stabilită pentru a ajunge la o înţelegere maiprofundă a problemei, mai ales pentru că majoritatea oamenilorreligioşi folosesc cele două cuvinte cu aproximativ acelaşi sens. Peparcurs ce procesul de recuperare a început să aibă un vocabularspecific, cei doi termeni au fost diferenţiaţi în experienţa membrilorA.A. E crucial ca oamenii cu tradiţii religioase puternice (inclusivortodocşii) să accepte această diferenţiere dacă doresc să găseascăajutorul de care au nevoie atunci când apelează la Paşi. Geniul sistemului politic al Statelor Unite constă în separareaBisericii de Stat; fiecare dintre cele două instituţii are libertatea de a-şicontinua munca sa, fără riscul ca eterna misiune a Bisericii şi valorilesale absolute să fie compromise de către nevoile guvernului [n. teol.3]. Într-un mod asemănător, geniul A.A. constă în distincţia între‚religios’ şi ‚spiritual’. Acest lucru le permite bărbaţilor şi femeilor,indiferent de apartenenţa religioasă, să se întâlnească împreună înfaţa lui Dumnezeu (aşa cum Îl înţelege fiecare dintre ei”), pentru agăsi soluţia la boala ce le ameninţă viaţa – şi ei fac asta fără acontesta sau schimba credinţa religioasă a nimănui. Pentru unii oameni religioşi, inclusiv membri ai Bisericii Ortodoxe,acest lucru poate fi resimţit ca o ameninţare la propriul sentiment de 23
  22. 22. siguranţă. Dacă cineva are sentimente de superioritate spirituală (dinpăcate, fenomen care nu e ieşit din comun), aceste sentimente vor fişi ele puse la încercare [n. teol. 4].. Totuşi, şi rezultatele acesteiîncercări se pot dovedi a fi benefice. Deseori, când un sentiment deconvingere religioasă este învăluit de un spirit de umilinţă şirecunoştinţă, respectiva convingere este consolidată, nu diminuată. E important să subliniez aici şi că nu există „Alcoolicii AnonimiOrtodocşi”, aşa cum nu există „Alcoolicii Anonimi Catolici” sauprotestanţi sau evrei etc. În A.A., accentul se pune pe alcoolism, şi nupe religie. Încă de la începuturile Comunităţii au existat exemple deoameni de diferite religii care munceau împreună în cadrul Comunităţii,chiar în vremuri în care unele grupuri religioase le priveau pe altele cususpiciune, dacă nu de-a dreptul cu ostilitate. În A.A. există un simţexcepţional de puternic al identităţii. Fiecare membru este fratele sausora pentru alt membru la un nivel la care cele mai egalitariste filosofiipolitice pot doar să viseze. Chiar dacă ei se întâlnesc pentru primadată, există tendinţa unei relaţii de încredere între membri. De fapt, pedoi oameni care au fost şi s-au întors de la porţile iadului îi leagă maimulte lucruri decât cele oferite de naţionalitate sau apartenenţa lorreligioasă. Doi oameni care se luptă să descopere aceeaşi recuperarese regăsesc imediat unul în celălalt, chiar dacă au vieţi religioasecomplet diferite. Faptul că pot să facă asta fără ca relaţia lor să aibă desuferit este pur şi simplu o parte a minunii. În conformitate cu modul de organizare al A.A., este posibil camembrii unei anumite biserici să aibă propriul grup A.A., atât timp câtacesta nu este afiliat oficial respectivei biserici şi cât timp grupul estedeschis oricui doreşte să înceteze băutul. În practică, totuşi, seobservă deseori că centrul atenţiei în A.A. („dorinţa de a încetabăutul”) face ca astfel de grupuri să nu fie necesare. În general,grupurile de A.A. sunt consolidate de o serie largă de experienţe,inclusiv de experienţe religioase. În cazurile în care au fost înfiinţategrupuri religioase de A.A. sau în care unii oameni au încercat să-şiformeze propria Comunitate bazată exclusiv pe perspectiva lorreligioasă, astfel de grupuri au avut tendinţa de a rămâne mici şiizolate; chiar dacă „fac multă gălăgie”, influenţa lor nu e răspândită,comparativ cu cea a A.A.-ului per ansamblu. 24
  23. 23. Problema Adicţia este ceva îngrozitor şi misterios. Distruge vieţi şi, mai rău,distruge suflete. Distruge oamenii din interior spre exterior,devastează familii şi, în general, oferă lumii un model de disfuncţie cutrăsături pe care majoritatea oamenilor le pot recunoaşte din propriaexperienţă. Cei Doisprezece Paşi sunt inspiraţi din experienţa unor alcoolicişi de aceea, poate fi de folos să examinăm mintea unui alcoolicpentru a vedea de ce o anumită idee apare în Paşi. Acesta va fielementul central în capitolul doi. Normal, nu toată lumea va trebui săadmită că are trăsături de alcoolic, dar poate fi util să luăm înconsiderare aceste caracteristici pentru a găsi semnificaţia maiprofundă a unui anume Pas şi de a aplica respectivele informaţii lasituaţia specifică a fiecăruia. Din fericire, aproape orice lucru adevărat pentru alcoolism esteadevărat şi pentru alte forme de comportamente disfuncţionale îngeneral şi pentru alte comportamente adictive în particular. Mulţioameni, într-un anume stadiu al vieţii lor, încep să aibă probleme într-una dintre cele patru domenii majore de dificultăţi: banii, mâncarea,drogurile şi sexul, ‘timpul’ şi ‘puterea personală’ sunt a cincea şi aşasea dimensiune. Spus într-un mod care să ne fie de mai marefolos, mulţi oameni tind să aibă probleme la un moment dat al vieţii lorcu modul în care interacţionează cu restul lumii, iar greşita folosire atimpului, a puterii, a mâncării, sexului, substanţelor adictive şi abanilor sunt, în general, simptomele respectivelor dificultăţi. Toate dependenţele sunt periculoase şi toate pot fi fatale. Elereprezintă o tulburare profundă şi de durată a personalităţii umane.Cei mai mulţi dependenţi îşi doresc să scape de adicţia lor, dar separe că nu le stă în putere să se elibereze singuri. În general,alcoolicii activi doresc să se însănătoşească şi, cu siguranţă, îşidoresc libertatea faţă de durerea şi haosul din vieţile lor. Dinnefericire, ei nu doresc să facă nimic pentru a-şi atinge acest scop şi,deseori, cred că nu pot face absolut nimic ce ar putea face pentru ase ajuta pe ei înşişi. 25
  24. 24. Pentru băutor, umilinţa şi umilirea sunt sinonime. Din când încând, curajul ar putea ieşi la iveală sub forma unor obrăznicii la beţie,dar asta e tot. Dreptatea e desconsiderată ca ceva ce ţine de oricinee suficient de prost ca să creadă în virtuţile acestei vieţi, iar pacea eceva imposibil, pretinsă doar de nebuni. Pentru alcoolic, nu are nici un sens să vorbeşti despre putereavoinţei pentru că aceasta este partea cea mai afectată din toată fiinţasa. Acest fapt – că abilitatea sa de a face alegeri e afectată – facedificil, dacă nu chiar imposibil, ca alcoolicul să profite de diferitelemetode folosite în mod tradiţional pentru a-i ajuta pe oameni; acestlucru e valabil pentru orice tentativă de tratament. În general, cam tot ce-i poate oferi direct alcoolicului medicinatradiţională este să transforme băutul într-o experienţă total neplăcutăşi periculoasă pentru individ. Acest lucru e făcut prin administrareaunui anume medicament care are o reacţie neplăcută cu alcoolul,făcând persoana să se simtă cu adevărat rău. Teoria este că atât timpcât medicamentul este administrat, persoana va alege în mod normalsă nu bea alcool. Din nefericire pentru alcoolici, asta va funcţionarareori pe termen lung, de vreme ce ei beau deseori până când băutuldevine dezgustător şi periculos – şi asta fără ajutorul nici unuimedicament prescris. Pe lângă asta, compulsia de a bea, eîntotdeauna mai puternică decât orice teamă de consecinţe, iartentaţia de a face acest lucru e o trăsătură străveche care nu poate fidepăşită de administrarea nici unui medicament. Băutorii înrăiţi care nu sunt alcoolici pot răspunde la terapiaaversivă descrisă mai sus, cel puţin pentru o vreme. Ea nu dărezultate pentru alcoolici pentru că se aşteaptă ca ei să facă o alegereraţională bazată pe dovezi şi bun simţ. Dacă ei ar fi sensibili la ocantitate cât de mică din oricare dintre cele două, ar avea şanse să fieeficientă. Dar ei nu sunt. Aşa că nici ea nu este. Nu putem accentua suficient faptul că alcoolicii suferă de cevamult mai serios decât de folosirea incorectă a voinţei umane sau de oserie de alegeri greşite. Ei suferă, de fapt, de o boală a voinţei; ei nupot lua decizii bune. Nici un efort nu poate schimba ceva, căci nu aice să schimbi. 46
  25. 25. Soluţia Cei Doisprezece Paşi ai Alcoolicilor Anonimi sunt, până acum,cea mai bună soluţie la problema adicţiei. Cele mai multe dintresoluţiile pe care alcoolicul le-a încercat în trecut se refereau laîncercări de a schimba toată lumea. Într-adevăr, pentru un alcoolicactiv încercarea de a schimba restul lumii pare un lucru logic de făcut.Totuşi, atunci când stă la picioarele Paşilor, alcoolicul este confruntatbrusc şi dureros cu faptul că trebuie să se schimbe pe el însuşi. Schimbarea propriei persoane nu e ceva uşor de făcut pentrufiinţele umane şi, în general, trebuie să existe o motivaţie puternicăpentru a face acest lucru. Din păcate, cea mai bună şi cea maieficientă motivaţie pentru a face o astfel de schimbare şi a începemunca celor Doisprezece Paşi este frica de moarte – sau ceva foarteasemănător. O motivaţie mai slabă tinde să aducă mai puţin decâtrezultatele necesare. Oricum, odată ce o persoană dă faţă – în – faţăcu moartea (la modul real sau imaginar) perspectiva lui se va schimbaatât de mult încât va începe să facă schimbări la care nu se gândeasau nu putea să se gândească înainte. În limbajul A.A. acest lucrueste exprimat prin ‘ajungerea la fundul sacului’. Este în acelaşi timpcea mai utilă, dar şi cel mai dureroasă dintre condiţiile umane. Dupăce a atins fundul sacului, individul îşi dă seama că dacă nu va faceceva drastic, va avea un viitor trist sau nici unul. Alcoolicii ajung la“fundul sacului” atunci când viitorul nu le mai promite nimic în afară demoarte, de ameninţarea cu închisoarea sau cu închiderea în ospiciu.Nici pentru cei cu alte dependenţe viitorul nu e mai luminos, deşidetaliile viitorului lipsit de speranţă pot să difere. Jucătorul de noroccare a cheltuit viitorul copilului sau dependentul de sex care şi-ainfectat partenerul de viaţă cu virusul SIDA cunosc un nivel de tristeţecare, din fericire, nu este cunoscut pentru restul lumii. Totuşi,profunda tragedie a evenimentelor de acest gen se dovedeşte a fi unbun început pentru recuperare. Ei “se redau propriei persoane” (aşacum s-a întâmplat şi cu fiul risipitor) şi permit procesului derecuperare şi căinţei să înceapă. Nici un om în toate minţile nu ar face cei Doisprezece Paşi decâtdacă ar exista un motiv serios pentru asta. Paşii par riscanţi şipericuloşi, de vreme ce, aparent, invită pe cineva să se pună într-o 27
  26. 26. postură care nu îl avantajează; ei îl fac să-şi admită slăbiciunile şi sărecunoască nevoia lui de ajutor. Paşii fac apel la onestitate şi la oexaminare atentă a lucrurilor care nu sunt bune în viaţa persoaneidependente. Nici un alcoolic nu vrea să facă ceva de genul ăsta. Acest lucru îi separă deseori pe cei care lucrează ceiDoisprezece Paşi de cei care sunt puternic implicaţi în viaţareligioasă. La cele mai multe nivele, activitatea religioasă are de-aface cu calitatea vieţii. Lucrarea celor Doisprezece Paşi are mai multde-a face cu cantitatea vieţii, iar individul (în primul rând, alcoolicul)este conştient că, dacă nu lucrează Paşii cu seriozitate, este înpericolul de a bea din nou. Reluarea băutului va duce, în cele dinurmă, la moarte, şi încă o moarte dureroasă şi ruşinoasă. Genul deefort de care e nevoie pentru a face cei Doisprezece Paşi poate fiîntâlnit doar la oamenii care trăiesc în stricteţea mănăstirilor sau la ceicare fac parte din trupele speciale ale armatei. În afara mănăstirilor şia forţelor armate, rareori i se cere cuiva să facă ceva cu atâta vigoare. Dacă alcoolicul în recuperare poate obţine şi poate trăi la un anumitnivel de spiritualitate, el va trăi. Dacă nu va putea face asta, va muri. Viaţa fizică a unei persoane dependente depinde de viaţa eispirituală. În lumina celor spuse mai sus, un element surprinzător este căcei Doisprezece Paşi îşi au semnificaţia deplină în acele situaţii încare o persoană nu are nici o calificare spirituală şi acolo undehirotonirea, gradele universitare şi statutul social nu au absolut nici oimportanţă. Profesioniştii, inclusiv medicii, preoţii şi chiar politicieniicare încearcă să facă cei Doisprezece Paşi din orice motiv trebuie săînceapă, în general, prin re-descoperirea ‘sinelui’ în propria persoană.Cei Doisprezece Paşi nu pot fi făcuţi cu uşurinţă de cineva care econştient în primul rând de propriul statut sau care crede despre sinecă este, în vreun fel, special. În primul rând, însuşi sentimentul de a fispecial este acela care tinde să le cauzeze probleme alcoolicilor.Acest fenomen este numit uneori “unicitate terminală” – un mod de agândi care îi permite alcoolicului să simtă că îşi poate justifica stilul deviaţă alcoolic: “Cine nu ar bea, dacă ar avea problemele mele?”Dependenţa e mult mai uşoară dacă cineva crede că el este un cazspecial… atât de special încât ajunge la cimitir. 28
  27. 27. A te gândi la tine ca la un caz special sau a te transforma într-ovictimă a circumstanţelor joacă un rol important în procesul de a facefaţă vieţii ca alcoolic activ [n. tr. 3 – ‚alcoolic activ’ – autorul foloseştetermenul de “alcoolic băutor” pentru a face diferenţa dintre acesta şiun alcoolic abstinent aflat în recuperare]. Atât a fi special, cât şi a fi ovictimă sunt lucruri care vor trebui puse deoparte dacă o persoanădoreşte să descopere o recuperare reală şi de durată. În realitatea unui alcoolic activ, viaţa este un joc terifiant şi confuzîn care singurul său scop e acela de a continua cât de mult posibilfără a permite să fie îngrădit de circumstanţe. Este un exerciţiu debalans, plin de capcane. Din nefericire, alcoolicul nu poate decât săcontinue în acest fel cât timp îşi impune mereu simţul lui bolnav deauto-conservare asupra celor din jur. În timp, devine evident (deşi nuneapărat plăcut) pentru toţi cei din jur că cea mai importantă relaţiedin viaţa dependentului este relaţia cu drogul său; restul estesubordonat acestuia şi se încadrează cu greu în realitateaalcoolicului. Deşi nu îşi dă seama de asta, în momentul în carealcoolicul începe să-şi creeze propria realitate şi reuşeşte mai apoi săîi manipuleze pe toţi şi pe toate ca să accepte această realitate, eleste în profund pericol spiritual. Pericolul există, de vreme ce, înesenţă, crearea realităţii este munca lui Dumnezeu. Astfel, alcooliculîncearcă să fie un dumnezeu. În multe privinţe, alcoolicul crede că propria voinţă bolnavă este‘Dumnezeu’. Restul lucrurilor îi par potrivnice pentru că îl forţează săaccepte realitatea pe care Dumnezeul Cel adevărat a creat-o şi sărenunţe la cel mai preţios lucru pe care îl are – relaţia cu drogul său. Deşi cele mai evidente simptome ale alcoolismului sunt aproapeîn întregime psihologice, esenţa bolii este diferită: este un “defect” alvoinţei umane. Spre deosebire de asta, recuperarea din alcoolismînseamnă restaurarea voinţei umane, aşa cum a intenţionatDumnezeu de la început. Doar după ce se întâmplă asta, individulpoate să înceapă să folosească vechile metode şi tehnici de evoluţiespirituală. Paşii nu pretind nici un fel de cunoştinţe religioase sau pregătiredin partea individului, nici nu cer ca persoana să aparţină vreuneibiserici. Paşii au fost scrişi pentru a-i încuraja pe nou-veniţii în A.A. să 29
  28. 28. înceapă să folosească un program de recuperare. Dacă s-ar fi cerutca nou-veniţii să subscrie unei anumite credinţe religioase, cei maimulţi oameni ar fi plecat imediat. E bine de ţinut minte că alcooliciiactivi, prin natura lor, sunt foarte suspicioşi; din punctul lor de vedereîntreaga lume pare să fie plină de oameni care vor să îi determine săfacă lucruri pe care ei nu le doresc. Ei nu au încredere în nimeni;deseori, ei au mari rezerve faţă de propria tradiţie religioasă (dacă auuna) şi, cu siguranţă, nu au deloc timp pentru tradiţia religioasă aaltcuiva. Pe de altă parte, alcoolicul obişnuit care intră în A.A. ştiefoarte bine cum să se roage, chiar dacă (n. tr.: în principiu) nu credeîn Dumnezeu [n. teol. 5]. De multe ori, el L-a rugat pe Dumnezeu să-lajute să înceteze băutul. Deocamdată Dumnezeu nu a consideratpotrivit să facă acest lucru până când alcoolicul nu va începe să-şiasume responsabilitatea pentru propriile acţiuni (lucru pe care,datorită bolii lui, nu îl poate face sub nici o formă). Astfel, el a decis căDumnezeu este fie surd, fie mort. De fapt, alcoolicii activi tind săiubească teologia, precum şi orice alt tip de gândire speculativă carele permite să aibă convingeri puternice fără a trebui să se justifice învreun fel. Oricum, nici un fel de teologie nu le este prezentată în A.A.,astfel încât ei să nu aibă nici un motiv de luptă. Le este prezentat, înschimb, Dumnezeu – nu ideea de Dumnezeu, ci acţiunea luiDumnezeu – şi cu asta e foarte greu să te cerţi. Formularea Paşilor nu conţine nici un fel de limbaj negativ. Maimult, ei descriu o situaţie care a avut loc deja. Şi există un motivfoarte bun pentru asta. Alcoolicii reacţionează foarte rău atunci cândoamenii le spun ce să facă. Dacă Primul Pas ar fi spus că: “Ce trebuiesă faci este să vezi că eşti neputincios în faţa alcoolului, că viaţa ta adevenit de necontrolat”, alcoolicul şi-ar fi petrecut probabil restul(scurtei) vieţi să demonstreze că aceste lucruri sunt greşite. E tentant să presupui că alcoolul este regele lumii individuluialcoolic, dar acest lucru e doar parţial adevărat. E mai potrivit să spuică egoul alcoolicului, egoul distrus, îi este nu numai rege, ci şiDumnezeu. De aceea, e atât de important ca la începutul recuperării sale,alcoolicul să accepte faptul că există o putere mai mare decât el,dincolo de persoana lui. Ceva, chiar într-o formă conceptuală, trebuie 30
  29. 29. să înlocuiască egoul distrus care se juca de-a Dumnezeu. La început,nu prea contează ce. Pe parcurs ce individul progresează înrecuperare, poate fi potrivit ca ideea de Putere Superioară să fie tot şitot mai mult identificată cu Fiinţa Supremă a universului; cu adevărat,după ce cineva păşeşte pe tărâmul miraculos al recuperării, e tot maiposibil ca acesta să dorească să facă această conexiune. Dar, laînceput, e la fel de bine să ocolim ideea de Dumnezeu, de vreme ce,altfel, tot felul de noţiuni periculoase ar putea fi încorporate în acestconcept. Dacă, mai apoi, acest concept ar prinde rădăcini, el ar puteasă nu fie capabil a susţine o abstinenţă pe termen mai lung.Dumnezeu poate fi Dumnezeu doar dacă El e complet liber faţă deegoul alcoolicului. E în natura celor Doisprezece Paşi inexistenţa perfecţiunii în cepriveşte lucrarea lor. Dacă cineva foloseşte Paşii pentru a serecupera din alcoolism, mulţi oameni vor presupune că Paşii daurezultate doar dacă persoana respectivă prezintă semne derecuperare şi dacă ajunge la un anumit nivel de abstinenţă. Oricum,adevărul despre succesul Paşilor se află profund in inima individuluicare-i lucrează şi la această informaţie are acces doar Dumnezeu.Gânduri de încheiere Există sute de mii de oameni din toată lumea care, dacă ar fiîntrebaţi, ar spune că ei îşi datorează întreaga viaţă celorDoisprezece Paşi ai A.A. Ei nu proclamă acest fapt într-o manierăprea evidentă, de vreme ce aceşti oameni au dobândit un respectrealist şi foarte sănătos pentru anonimat; ei tind să nu îşi declaredeschis identitatea în public. Membrii familiilor şi prietenii ştiu însăadevărul şi împărtăşesc cu ei bucuria şi eliberarea pe care oexperimentează acum. În general, alcoolicii în recuperare recunosc că au fost la porţileiadului, dar că au fost traşi înapoi de Doisprezece Paşi simpli. Privindîn urmă, cei mai mulţi, dacă nu toţi, vor putea să-şi amintească ocaziidin viaţa lor în care au crezut că nu există nici o putere pe pământsau în ceruri care să îi elibereze de alcoolismul lor şi că, înconsecinţă, sfârşitul lor inevitabil era închisoarea, nebunia saumoartea. Singura lor întrebare era: Când? 31
  30. 30. Alcoolicii şi alţi dependenţi în recuperare au experimentat cu toţiiposibilitatea de a trăi vieţi abstinente şi, departe de a deveni mortal denesimţitori, au descoperit o energie de a trăi la care puţini dintre ceicare nu „au bătut calea lor” pot ajunge. Nimic nu face viaţa să parămai atractivă decât confruntarea intimă cu moartea – pe care fiecaredintre aceşti oameni a experimentat-o. 32
  31. 31. Capitolul 2 Alcoolicul activ – imaginea umanităţii în ruină UN TÂNĂR S-A RĂTĂCIT ODATĂ UNDEVA la ţară, în Anglia. Aumblat o vreme, dar toate câmpurile arătau la fel, toate drumurilepăreau greşite, iar el era tot mai obosit. Vroia să se odihnească, vroiasă se spele şi vroia să mănânce ceva. În cele din urmă, a dat pesteun bătrân, evident născut prin acele locuri, care se sprijinea de ungard, mestecând un pai. Prietenul nostru l-a întrebat pe bătrân cumputea să ajungă la destinaţia lui. Bătrânul s-a gândit un moment, atăcut o vreme, apoi l-a privit şi i-a spus: „Ah... de-aici nu poţi să ajungiacolo.” Imposibilitatea unei astfel de situaţii nu diminuează sentimentulde uimire pe care îl provoacă. Este acea uimire care sintetizeazăsituaţia grea a alcoolicului care bea. El este atât de blocat în propriileprobleme încât nu poate vedea nici o cale de ieşire din chinurile sale.E ca şi un om care se zbate în nisipuri mişcătoare – cu cât se zbatemai mult şi încearcând să iasă, cu atât situaţia devine mai dificilă şi sescufundă mai adânc. Alcoolicul activ nu e mai păcătos decât oricine altcineva; el doarpare astfel. De fapt, odată acceptată noţiunea că alcoolismul este oboală şi nu o slăbiciune morală, descoperim că există mai puţin păcatîn viaţa alcoolicului decât poate părea altfel. Însă, ce e sigur e că edistrus şi se îndreaptă spre ruină. Situaţia lui nu se va îmbunătăţi câttimp continuă să bea. Va fi din ce în ce mai rău. Deşi alcoolicul activ poate să nu fie cel mai lipsit de noroc, celmai suferind sau cel mai disperat din specia umană, el se comportăprecum umanitatea înfrântă, văzută la microscop. Greşelile lui suntexagerate chiar de către observatorul ocazional. El este iresponsabil, 33
  32. 32. centrat pe sine, mândru, mofturos, înşelător şi, uneori, dezgustător. Eloferă un exemplu excelent despre modul în care experienţa umanăpoate fi distorsionată şi pervertită. Alcoolismul îi afectează fiecarearie a vieţii – fizică, mentală, emoţională, socială, financiară şi multealtele – astfel încât la finalul progresiei bolii, viaţa lui este un completdezastru, datorat în întregime alcoolului. Totuşi, dacă cineva alege să urmeze gândirea ComunităţiiAlcoolicilor Anonimi va vedea că alcoolul nu este cauza, ci maidegrabă simptomul bolii sale. Alcoolul este agentul, nu cauzacondamnării lui. Boala însăşi nu este centrată pe băutul alcoolicului, cipe situaţia lui spirituală. E adevărat că trupul lui reacţionează laconsecinţele fizice ale băutului şi că poate resimţi progresia bolii pânăajunge la moarte. Dependenţa faţă de alcool este, la bază de naturăfizică. Exprimarea adicţiei, însă, este o maladie spirituală, iar calea deieşire – tratamentul – nu e unul de natură fizică, de vreme ce individulnu poate deconecta sursa poftei lui prin mijloace fizice. Pofta e denatură spirituală şi trebuie combătută prin mijloace spirituale. E destul de posibil ca toţi oamenii să simtă genul de poftă care, ladependent, conduce la auto-distrugere (în cazul alcoolicului, prinintermediul unei boli fizice ce se înrăutăţeşte mereu). În sens pozitiv,există şi posibilitatea ca remediul spiritual (de care alcoolicul arenevoie pentru a rămâne în viaţă) să fie folosit de către oricine caredecide să facă asta spre beneficiul propriei bunăstări spirituale. Odată ce s-a stabilit, chiar şi doar ca posibilitate, că alcoolismuleste o boală spirituală care implică băutul, putem vedea acum oimagine mult mai largă. Celelalte dependenţe sunt similare, dar, înlocul alcoolului, sunt implicate alte substanţe (de exemplu,narcoticele) sau alte comportamente (jocurile de noroc, dependenţade sex). Din acest punct de vedere, toate comportamentele adictiveau în centrul lor o tulburare spirituală, manifestată într-o multitudinede feluri, în funcţie de natura fiecărui dependent în parte. Bolile spirituale necesită remedii spirituale, iar cei DoisprezecePaşi oferă o posibilă soluţie pentru aceste situaţii. 34
  33. 33. NIMENI NU POATE DEVENI ALCOOLIC doar pentru că îşidoreşte să se întâmple astfel 6. La fel, un alcoolic nu poate deveniabstinent prin forţa voinţei, indiferent dacă e a lui sau a altcuiva.Oricum, procesul prin care cineva devine alcoolic nu e clar definit, iarmodurile în care alcoolismul începe sunt la fel de variate ca şialcoolicii înşişi. În mod obişnuit, pofta de a bea asociată alcoolismuluicronic nu apare dintr-o dată, ci e precedată de o lungă perioadă detimp în care băutorul se bucură de efectele alcoolului asuprapersonalităţii sale. În acest timp, băutorul mai poate face încă anumitealegeri, chiar dacă acestea devin din ce în ce mai limitate, până cândademenirea spre alcoolismul activ devine prea puternică pentru a-irezista. Compulsia iniţială de a bea se hrăneşte din personalitateabăutorului, precum un suspin din adâncul sufletului lui. La început,poate că nu o va auzi – cel puţin, nu foarte clar. Când suspinul devineo tiradă furioasă, nu mai rămâne nici o alegere de făcut. E dependent. De obicei, această progresie se face într-un anumit număr de ani,timp în care individul se poate răsfăţa cu un băut social considerabil.Din păcate, ‘băutul social’ înseamnă lucruri diferite pentru oamenidiferiţi, la momente diferite, în culturi diferite. În unele ţări, e acceptabilsocial să bei cu intenţia de a te îmbăta. În altele, beţia este uncomportament ruşinos şi degradant. Din acest punct de vedere, existăun contrast interesant, de exemplu, între obiceiurile populare dinGrecia şi Rusia. În mediile tradiţionale greceşti, beţia e privită ca opostură foarte rea, iar în rândul clerului este de neconceput. În Rusia,pe de altă parte, au fost emise legi pentru a se asigura că preoţii nuvor zace beţi pe stradă – lucru care ne indică, cel puţin, că aşa cevase întâmplă din când în când. Unele grupuri religioase evită consumulde alcool sub orice formă, în timp ce altele, printre care şi BisericaOrtodoxă, (care foloseşte vinul pentru Sf. Împărtăşanie – nota6 Specialiştii avertizează că o singură utilizare a heroinei poate să cauzeze oadicţie imediată faţă de această substanţă. Pe de altă parte, drogurile maiputernice nu provoacă întotdeauna şi cele mai puternice adicţii. În comparaţie cualcoolul, nicotina nu e la fel de puternică şi de distructivă, însă recuperarea dindependenţa de nicotină este foarte dificilă. 35
  34. 34. Pentru băutor, umilinta şi umilirea sunt sinonime. Din când încând, curajul ar putea ieşi la iveală sub forma unor obrăznicii la beţie,dar asta e tot. Dreptatea e desconsiderată ca ceva ce ţine de oricinee suficient de prost ca să creadă în virtuţile acestei vieţi, iar pacea eceva imposibil, pretinsă doar de nebuni. Pentru alcoolic, nu are nici un sens să vorbeşti despre putereavoinţei pentru că aceasta este partea cea mai afectată din toată fiinţasa. Acest fapt – că abilitatea sa de a face alegeri e afectată – facedificil, dacă nu chiar imposibil, ca alcoolicul să profite de diferitelemetode folosite în mod tradiţional pentru a-i ajuta pe oameni; acestlucru e valabil pentru orice tentativă de tratament. În general, cam tot ce-i poate oferi direct alcoolicului medicinatradiţională este să transforme băutul într-o experienţă total neplăcutăşi periculoasă pentru individ. Acest lucru e făcut prin administrareaunui anume medicament care are o reacţie neplăcută cu alcoolul,făcând persoana să se simtă cu adevărat rău. Teoria este că atât timpcât medicamentul este administrat, persoana va alege în mod normalsă nu bea alcool. Din nefericire pentru alcoolici, asta va funcţionarareori pe termen lung, de vreme ce ei beau deseori până când băutuldevine dezgustător şi periculos – şi asta fără ajutorul nici unuimedicament prescris. Pe lângă asta, compulsia de a bea, eîntotdeauna mai puternică decât orice teamă de consecinţe, iartentaţia de a face acest lucru e o trăsătură străveche care nu poate fidepăşită de administrarea nici unui medicament. Băutorii înrăiţi care nu sunt alcoolici pot răspunde la terapiaaversivă descrisă mai sus, cel puţin pentru o vreme. Ea nu dărezultate pentru alcoolici pentru că se aşteaptă ca ei să facă o alegereraţională bazată pe dovezi şi bun simţ. Dacă ei ar fi sensibili la ocantitate cât de mică din oricare dintre cele două, ar avea şanse să fieeficientă. Dar ei nu sunt. Aşa că nici ea nu este. Nu putem accentua suficient faptul că alcoolicii suferă de cevamult mai serios decât de folosirea incorectă a voinţei umane sau de oserie de alegeri greşite. Ei suferă, de fapt, de o boală a voinţei; ei nupot lua decizii bune. Nici un efort nu poate schimba ceva, căci nu aice să schimbi. 46
  35. 35. volanului unei maşini ucide în exact acelaşi fel în care o face şi unbăutor înrăit, non-alcoolic, iar victimele lor sunt la fel de moarte. Unii oameni par să fie alcoolici, dar nu sunt. Unii trec printr-operioadă de băut periculos şi compulsiv la sfârşitul adolescenţei sau laînceputul vârstei de 20 de ani, iar apoi (dacă supravieţuiesc) se oprescatunci când încep să aibă responsabilităţi în viaţă. Alţii beau foarte multîn semn de protest, mai ales în acele culturi în care alcoolul este interzissau beau ca să îndeplinească un fel de ritual nescris de iniţiere, aşa cumse observă în mediile studenţeşti din multe ţări. De cele mai multe ori, nu e deloc clar momentul în care opersoană trece de la băutul social la stadiul incipient al alcoolismului.Cu siguranţă, acest lucru are mai puţine de-a face cu cantitatea dealcool, şi mai mult cu dispoziţia băutorului în acea perioadă. Cercetările medicale sugerează că la unii oameni există opredispoziţie genetică de a deveni alcoolici. Oricine are unul sauambii părinţi alcoolici poate fi considerat în pericol, deşi, aşa cum seîntâmplă cu toate genele, predispoziţia poate uneori să “sară” peste ogeneraţie. Astfel, gena e purtată de oameni care habar nu au căstructura lor genetică conţine ceva periculos pe care îl vor transmiteurmaşilor lor. Chiar şi aşa, boala se poate manifesta doar la opersoană, nu şi la fraţii sau surorile ei. Există cazuri în care nu a pututfi depistată nici o influenţă genetică, moment în care au fost luate înconsiderare şi alte posibile cauze, inclusiv de ordin psihologic. Există,bineînţeles, multe posibilităţi, cea mai probabilă fiind aceea că boalape care o numim alcoolism se datorează unuia sau mai multor factori,dintre care unii pot fi măsuraţi cu uşurinţă, iar alţii nu. Nu e deloc uşorsă urmăreşti cauzele bolilor. Cineva poate crede că e normal ca unfumător înrăit să fie atacat de un cancer pulmonar. Însă, nu toţi ceicare au cancer pulmonar sunt sau au fost fumători şi, totuşi, cancerulse manifestă în exact acelaşi mod distructiv. E cu siguranţă adevărat că şi copiii alcoolicilor au problemele lorspecifice. Mulţi dintre ei se tem şi urăsc băutul, de vreme ce acesta afost cauza acelor lucruri care nu par în regulă în vieţile lor; mulţi dintreei sunt hotărâţi că nu se vor atinge de nici un strop de alcool. Dinpăcate, o astfel de decizie nu e întotdeauna de durată şi, deseori,sunt şi ei atraşi în capcana alcoolismului, indiferent dacă le place sau 37
  36. 36. nu. Comunitatea “Copiilor Adulţi ai Alcoolicilor” folosesc şi ei ceiDoisprezece Paşi ai A.A. în programul lor de recuperare. Evident, dacă cineva născut cu o predispoziţie spre alcoolism nuva bea niciodată, alcoolismul respectivei persoane nu va fi niciodatădiagnosticat. E posibil ca respectiva persoană să aibă anumitecomportamente care să indice prezenţa alcoolismului fără a fi prezentconsumul efectiv de alcool; cel născut cu o astfel de predispoziţiespre alcoolism trebuie să bea la un moment dat pentru ca alcoolismulsău să fie observat şi diagnosticat ca atare. În cele din urmă, poate săfie adevărat şi că unor oameni din această categorie nu le placesenzaţia de a bea alcool şi reuşesc să-şi învingă predispoziţia prinrefuzul de a bea prea mult sau chiar deloc. Pare să fie adevărat şi că un potenţial alcoolic are, în general, oconstituţie fizică puternică, de vreme ce corpul trebuie să fie destul desănătos pentru a tolera cantitatea de alcool de care e nevoie pentruca alcoolismul să îşi urmeze cursul lui normal. Pofta de a bea alcoolse datorează cu siguranţă unei modificări la nivelul creierului caurmare a acţiunii alcoolului ingerat de individ. Faptul că cei mai mulţialcoolici par să tolereze alcoolul mult mai bine decât non-alcoolicii (şiastfel, să bea mai mult) poate să facă parte din acest proces. Pentru a complica lucrurile, e posibil ca în structura alcooliculuisă existe şi o poftă psihologică, independentă de cea fizică; astaînseamnă că, chiar dacă una dintre pofte nu dă rezultate, există o“rezervă” care atrage persoana pe drumul către dependenţă. Odată ce apare pofta fiziologică sau cea psihologică, individul nuare foarte multe argumente pentru a nu-i da curs. Dimpotrivă,alcoolicii “debutanţi” dezvoltă forme extraordinare de justificare asituaţiei lor. Unul dintre jocurile favorite este cel de a avea mai multeconcepţii despre alcoolism (păstrate ascunse în minte, niciodatăabordate faţă de ceilalţi), concepţii care plasează mereu liniadespărţitoare dintre consumatorul înrăit şi alcoolic undeva dincolo deel şi de comportamentul lui specific. Astfel, el se poate convinge că nupoate fi alcoolic pentru că nu se culcă băut decât de două ori pesăptămână. Mai târziu, numărul acestor seri creşte pe măsură cecomportamentul lui se deteriorează. Aproape toată lumea areimpresia că alcoolicul este genul de om care e găsit mort în şanţ; aşa 38
  37. 37. că, dacă nu ajunge în şanţ, nu poate fi alcoolic; cel puţin, acesta emodul în care gândeşte un alcoolic. Alcoolismul este progresiv. Situaţia se înrăutăţeşte mereu. Acestlucru este valabil pentru faza activă a băutului, dar – conformexperienţei A.A. – şi pentru faza de recuperare. Adică, dacă cinevareîncepe să bea după câţiva ani de abstinenţă, el va avea acelesimptome ale bolii lui ca şi cum ar fi continuat să bea în mod alcoolicîn toată acea perioadă. Această idee se bazează pe experienţă, nupe experimente. Nici un alcoolic abstinent din lume nu ar fi dispus sătesteze această teorie de dragul experimentului. Din nefericire, astfelde experimente există totuşi în viaţa reală şi sunt făcute de oamenicare reuşesc să se convingă că nu mai sunt alcoolici. Rezultatele“cercetării” le sunt deseori fatale. În timpul fazei de dezvoltare a alcoolismului activ,comportamentele tind să se înrăutăţească pe măsură ce drogulcucereşte tot mai mult teritoriu. Schimbările de dispoziţie devin cevaobişnuit şi pot să apară perioade de amnezie alcoolică. Acesteepisoade sunt numire uneori “ruperea filmului”, – cel în cauză uită cea făcut sau a spus în timp ce era sub influenţa alcoolului; – nefiindnecesară pierderea cunoştinţei. Dimpotrivă, alcoolicii devin uneoriexperţi în a depăşi “ruperile de film”. Anumite funcţii alecomportamentului uman continuă să fie active, cel puţin la un anumitnivel. Sunt cunoscute cazuri de oameni care au putut, cu un oarecaresucces, să conducă o maşină în timp ce erau într-o astfel de stare.Într-adevăr, unii oameni se specializează chiar în a şofa în stareaaceasta şi se trezesc în locuri ciudate fără să-şi amintească cum auajuns acolo. În schimb, aceasta este cauza unuia dintre cele maibizare şi dezgustătoare ritualuri îndeplinite regulat de către alcoolici –“inspectarea” maşinii în zorii zilei pentru a vedea dacă prezintă urmenoi de accident, zgârieturi sau (şi mai rău) sânge. Conducerea maşinii sub influenţa alcoolului poate deveni oobişnuinţă pentru unii; pentru alţii, devine normal să se bată atuncicând beau. Unii beţivi nu fac decât să stea într-un colţ şi să-şi piardăcunoştinţa. Alţii ies din casă în căutare de scandal. Mai ales în stadiiletârzii ale băutului pot să apară comportamente total necaracteristiceindividului. 39
  38. 38. Pentru unii, tabloul e completat de halucinaţii şi de alte simptomeneplăcute, pe parcurs ce persoana alunecă spre nebunie sau spremoarte. Această progresie poate să dureze mulţi, mulţi ani, fiecarestadiu fiind distinct faţă de cele anterioare. Totuşi, după cum s-a spusdeja, acest lucru se poate întâmpla extrem de repede, spre mareauimire a alcoolicului însuşi. Un alcoolic activ este absolut izolat de restul lumii. Cea maiimportantă relaţie din universul lui este cea cu alcoolul, iar propriavoinţă este cea mai puternică entitate din lumea lui bolnavă. E captivîn relaţia cu drogul său care, în cele din urmă, îl va ucide. Urăştedurerea şi problemele, mânia care îi înconjoară viaţa; poate că urăşteşi minciuna, amăgirile şi nevoia de a-şi aminti minciunile. Cu toateastea, el nu-şi poate imagina viaţa fără alcool, de vreme ce e convinscă drogul este singura lui mângâiere şi consolare: este cel mai bunprieten, iubitul şi protectorul lui; este distrugătorul şi zeul lui. În acest stadiu al progresiei bolii sale, nu există prea multe lucrurila locul lor în viaţa alcoolicului. În esenţa fiinţei lui ceva nu e în regulă– ceva ce poate lua diferite forme. Pentru majoritatea oamenilor –este evident că împlinirea ca fiinţă umană e realizată prin relaţiilenoastre cu ceilalţi. Nu suntem compleţi în individualitatea noastră, iarrelaţiile noastre sunt cele prin care ne împlinim existenţa. Nu putemcunoaşte pe deplin semnificaţia lui “eu” până când nu suntem în staresă recunoaştem “eu”-l unei alte persoane. În teologia creştină, însăşi această credinţă dă viaţă înţelegeriinoastre asupra lui Dumnezeu. Dumnezeu este Trinitatea, iarPersoanele individuale sunt Persoane pentru că sunt în relaţie – oexpresie reciprocă eternă a iubirii divine, a fiecăreia pentru celelaltedouă. La un nivel mai pământesc, putem vedea că semnificaţia deplinăa ceea ce înseamnă să fim oameni apare atunci când comunicăm.Marile lucrări de artă – din pictură, sculptură şi muzică – sunt “mari”datorită capacităţii lor de a comunica, chiar dacă artiştii sunt anonimisau uitaţi – “individualitatea” lor în comunicare e mult mai importantădecât existenţa lor istorică, de vreme ce ei continuă să trăiască prinarta lor. De exemplu, nu ştiu cine a fost Beethoven ca om, dar atuncicând ascult atent muzica lui ştiu cine este ca persoană. 40
  39. 39. Viaţa alcoolicului activ e lipsită de complexitatea experienţeiumane. Lui îi este greu să perceapă vreun alt “eu” în întreaga lume, înafară de el însuşi. Emoţiile lui pot să fie foarte diferite – poate sătreacă de la a fi extrem de fericit la a fi foarte trist (şi, destul de des,chiar morocănos) într-o scurtă perioadă de timp; el nu are însă catermen de comparaţie experienţa altcuiva, nici nu se raportează lamoderare sau subtilitate. Într-adevăr, rafinamentul lipseşte cudesăvârşire din viaţa unui alcoolic. În general, în lumea lui, e “totulsau nimic”. Nu există nici compromis, nici raţiune – doar durereamomentului prezent. Şi, în gândirea alcoolicului, durerea momentuluiprezent e cea care trebuie evitată cu orice preţ. Acesta e doar unul dintre multele motive din care oamenii care aurelaţii de lungă durată cu alcoolici activi simt că viaţa e atât de dificilă.Cea mai mare greşeală a lor este de a continua să creadă că ei suntcea mai importantă parte din viaţa unui alcoolic şi că ei auresponsabilitatea de a avea grijă de alcoolic, de a-l salva de el însuşi.Uneori, e o surpriză foarte mare să descoperi că astfel de oameni nuau fost, de fapt, într-o relaţie adevărată de foarte mult timp; relaţia a-tot-consumatoare şi a-tot-distrugătoare dintre băutor şi substanţa chimicăC2H5OH este singura care are vreo importanţă în viaţa celui ce bea. Nu doar relaţiile sunt greu de menţinut de către alcoolic; există ocompletă lipsă de comunicare chiar în interiorul alcoolicului însuşi.Personalitatea umană este de o frumuseţe şi o complexitate aparte;mai mult, ea posedă un sistem de împărtăşire a experienţei şi ideilor.La alcoolicul activ aceste schimburi de comunicare sunt severtulburate, iar gândurile şi sentimentele se pot manifesta în modalităţiinedite şi neplăcute. Mulţi alcoolici trec prin perioade lungi în care nuau un somn natural – de fapt, în cea mai mare parte a timpului încare au ochii închişi, alcoolicii sunt inconştienţi datorită cantităţii dealcool pe care au băut-o. Procesul natural al producerii, transmiterii şireceptării viselor este sever tulburat. În stadiile târzii ale băutului,aceste comunicări interioare răzbat uneori la suprafaţă şi când sunttrezi, în timpul stării de veghe. Pot să fie situaţii în care alcooliciihalucinează cu mult înainte ca bine-cunoscutul şi, deseori, fatalul‘delirium tremens’ să apară. Atunci când se întâmplă asta, e ca şi cuminconştientul, cu toate temerile, ororile şi pericolele care-l însoţesc, 41
  40. 40. pătrunde în partea conştientă a personalităţii, în încercarea de a salvacâte ceva din funcţiile lui necesare. Sentimentul de totală izolare experimentat de către alcoolic, deşinu neapărat recunoscut de acesta, include situaţii în care oameniinormali nici măcar nu s-ar gândi că e posibil să fii izolat. De exemplu,pentru oamenii obişnuiţi, a fi conştient poate să nu fie întotdeauna oexperienţă minunată, dar măcar e una pe care poţi să te bazezi.Pentru alcoolicul care bea, starea de inconştienţă începe să devină oalternativă binevenită în defavoarea suferinţelor vieţii. Totuşi, şi întimpul stării de inconştienţă, mintea alcoolicului este afectată dedurerea şi nebunia lumii conştiente. Închiderea ochilor nu maireuşeşte să alunge durerea şi se pare că nu mai există nici o cale dea ţine nebunia la distanţă. Pe parcurs ce trece timpul, distanţa dintre intenţie şi punere înpractică devine tot mai mare. Pentru alcoolici e normal să aibă “totul-sau-nimic”: un lucru fie e demn de a fi făcut, fie e desconsiderat ca“gunoi”, nonsens sau ceva dincolo de puterea de imaginaţie. Şi, chiarşi atunci, sunt şanse ca nimic să nu se întâmple. Cei mai mulţialcoolici trăiesc în cea mai mare parte a timpului într-o stare depotenţial complet. Poate că sunt gata-gata să facă ceva, că ar puteasă facă ceva, se gândesc să facă ceva, dar rareori fac altceva înafară de băut. Planificarea pare minunată şi puternică, contemplareapare de folos, dar acţiunea e mai rar întâlnită. Mulţi alcoolici s-auapucat să scrie cel mai bun roman din lume, cu o foaie albă în faţă şio sticlă de băutură. Deseori, sticla e terminată înainte ca un singurrând să fie scris pe foaie. Ei încearcă să ia alcoolul cu ei pe drumulspre faimă şi avere, succes şi împlinire. Din nefericire, alcoolul esteun însoţitor dezastruos, de vreme ce îi răpeşte persoanei aproapeîntotdeauna orice simţ al succesului. Pentru fiecare scriitor alcoolicrenumit, există probabil câteva mii de alţi scriitori care au muritîncercând să îi depăşească realizările. Adevărul şi sinceritatea nu sunt prietenii alcoolicului. Acesteasunt “accesorii” pe care restul lumii le consideră valoroase, dar pecare alcoolicul le consideră impedimente. Deseori, un alcoolic vaspune automatic o minciună, mai degrabă decât să spună adevărul;procedând astfel, el reuşeşte să controleze realitatea ceva mai bine şi 42
  41. 41. nu trebuie să-şi amintească detaliile dificile ca şi fapte reale. Odificultate evidentă pentru alcoolic este aceea că memoria îi esteafectată, mai ales în timpul perioadelor de amnezie alcoolică. Pelângă încercarea de a-şi aminti ce minciuni şi cui a spus, amneziaalcoolică îi dă o senzaţie de control haotic – nimic altceva decât“degustarea” iadului însuşi. Chiar şi în abstinenţa timpurie, alcoolicii în recuperare îşi dauseama că au încă tendinţa de a spune minciuni în loc să spunăadevărul, doar pentru că întotdeauna a fost mai uşor să facă aşa. Aspune o minciună înseamnă a crea propria realitate – cea mai marerealizare a unui alcoolic. A spune adevărul înseamnă a acceptarealitatea reală. Alcoolicii urăsc să facă asta. Un alcoolic va schimbaşi adapta toate întâmplările, datele, numerele, promisiunile şijurămintele, de vreme ce tot ce e legat de el trebuie să serveascăsingurului scop pe care îl are – de a-şi menţine în siguranţă relaţia cualcoolul. Bineînţeles, uneori situaţia lui presupune unelecompromisuri, mai ales atunci când este ameninţat serios de cătreoameni cu autoritate. Totuşi, e puţin probabil ca el să renunţe lascopul lui principal pentru prea mult timp. La un anumit moment în progresia bolii lui, alcoolul pare să asigureodihna şi liniştea alcoolicului. Din nefericire, pe parcurs ce boalaprogresează, efectul amorţitor al alcoolului pare să se diminueze;alcoolicul ajunge să se trezească atunci când ar prefera să doarmă întimpul celor mai rele simptome ale unei mahmureli. Aceasta înseamnăcă durata unei mahmureli e extinsă şi, pentru că o parte importantă amahmurelii nu e nimic altceva decât pofta de a bea mai mult alcool,durata tentaţiei este şi ea prelungită astfel. Băutul cu scopul de a stopadurerea unei mahmureli este un cerc vicios – unul căruia aproapefiecare alcoolic trebuie să-I facă faţă la un moment dat. A zace întinsîntr-o durere groaznică în momente în care şi-ar dori foarte mult sădoarmă devine ceva obişnuit; acesta e momentul în care alcoolicultrebuie să decidă dacă poate sau nu să reziste pentru restul zilei (faptcare poate necesita o anumită cantitate de cafea neagră şi multe băi)sau dacă durerea resimţită este atât de mare încât trebuie să reînceapăsă bea doar pentru a supravieţui. Acesta e modul în care, de multe ori,beţiile repetate se perpetuează de la sine. 43
  42. 42. Progresia continuă, chiar dacă alcoolicul nu are prea mulţi banisau o sursă stabilă de alcool. Uneori, când băutul e necesar doarpentru că durerea e extrem de copleşitoare, capacitatea de a luadecizii morale dispare. Singurul lucru care e simţit e nevoia, nevoia dea „se drege” şi nimic nu poate fi mai important decât această„dregere”. Sunt necesare puteri supraomeneşti pentru a sparge acestciclu, chiar şi temporar. E aproape imposibil să-l distrugi pentrutotdeauna. Dacă poate să lucreze, alcoolicul va alege munca pentru a sporişansele adevăratei sale ţinte în viaţă. Bineînţeles, individul nu segândeşte şi nu acţionează la nivel conştient în acest mod, iar o mareparte a motivaţiei lui principale în viaţă rămâne ascunsă, chiar faţă deel însuşi. Doar atunci când o altă “forţă” îl determină să-şi aperepunctul de vedere, alcoolicul poate fi pus faţă în faţă cu adevărul. Un alcoolic activ este o persoană care cunoaşte foarte binemânia, căci el trăieşte într-o lume în care mânia este cel mai laîndemână instrument. Din experienţă, ştie că întreaga lume eîmpotriva lui. Aceasta nu e paranoia obişnuită, aşa cum e cunoscutăşi înţeleasă de restul speciei umane. Paranoia lui e una justificată. Unbeţiv poate aborda o persoană complet străină şi îl poate transformaîntr-un duşman doar printr-un contact vizual. Atât de multă milă şimânie este aruncată asupra lor de-a lungul “carierei” de consum,încât uneori au dreptate să creadă că cei mai mulţi oameni considerăcă alcoolicii nu sunt „buni de nimic”. Un alcoolic care bea nu poate iubi pentru că centrul lumii lui nupoate fi niciodată o altă persoană. El poate doar să venereze alcoolul,mijloacele de obţinere a acestuia sau şansele de a fi lăsat în pace cualcoolul lui, indiferent de sentimentalismele şi emoţiile care l-ar puteaconvinge de altceva. Îi lipseşte judecata morală pentru că nu are vreun simţ al bineluisau răului; este neînţelept şi expeditor. Trăieşte pentru un sentimentiluzoriu de satisfacţie bazată pe băut, aşa că nu are absolut nici unsentiment de auto-reţinere, iar auto-controlul este complet opus ţintei luiîn viaţă. Nu are răbdare, deseori pentru că singurul moment real în viaţalui apare atunci când „pune mâna” pe următorul pahar. Atât cât poate elînţelege, propria lui voinţă este a-tot-puternică şi nimic şi nimeni nu are 44
  43. 43. permisiunea să pună în pericol această stare de fapt. Dacă există vreoemoţie care pătrunde prin blindatul lui sistem defensiv, acesta e probabilfrica. Pentru alcoolic, teama vine şi din exterior, şi din interior. În maremăsură, acest lucru se datorează faptului că băutorul nu se poate bazaca alcoolul să îi fie cel mai bun prieten, ghid şi paznic, aşa cum şi-ar doriel. Alcoolul este, în acelaşi timp, un zeu fals pentru că el nu e opersoană, ci un lucru şi nu are nici o grijă sau preocupare pentru viaţacelor pe care îi ia sub aripa lui tenebroasă. El este şi un depresiv şi îl“recompensează” pe băutor cu simptomele cronice ale depresiei, pelângă durerea fizică permanentă care însoţeşte băutul excesiv. Alcoolicul cunoaşte trădarea şi renunţă rapid la loialitate. Învaţăsă nu aibă încredere în nimeni. Priveşte suferinţa îndelungată ca peceva pentru idioţii din lumea aceasta. Nici măcar nu ştie ce e aceeasperanţă pentru că valorile lui sunt orientate spre recompensareaimediată, în timp ce speranţa implică răbdarea. Una dintre marile ironii este că alcoolicul este, în modsurprinzător, foarte capabil de auto-disciplină. Totuşi, aceasta nu edin perspectiva auto-constrângerii sau curajului, ci e în totalitate ţintităcătre pedepsirea propriei persoane. El poate opera la câteva nivelede conştiinţă în acelaşi timp; în orice s-ar transforma conştiinţa lui de-a lungul nebuniei gândirii alcoolice, se pare că aceasta nu face decâtsă-l umple de durere faţă de comportamentele sale din trecut. Ar fi o greşeală să credem că alcoolicul e de acord cu propriulcomportament, chiar dacă este complet devotat faţă de continuareaacestuia. El îşi dispreţuieşte comportamentul, dispreţuieşte alcoolul şise dispreţuieşte pe sine. De asemenea, ar fi o greşeală să credem că alcoolicul joacă doarun rol pasiv în relaţia sa cu alcoolul. De fapt, el este într-o stare derăzboi permanent cu acesta. Într-adevăr, de fiecare dată când beaceva, el încearcă să se lupte cu alcoolul şi să câştige. Totuşi, aşacum va învăţa în timp, această bătălie e inutilă şi nu poate fi câştigată.Cu toate acestea, el continuă ca şi cum dacă ar bate un cui pătrat,acesta ar intra într-o gaură rotundă. El încearcă din nou şi din nou săaplice în viaţa lui remedii care au fost încercate de atâtea ori înainte şicare au dat greş întotdeauna. 45
  44. 44. Pentru băutor, umilinta şi umilirea sunt sinonime. Din când încând, curajul ar putea ieşi la iveală sub forma unor obrăznicii la beţie,dar asta e tot. Dreptatea e desconsiderată ca ceva ce ţine de oricinee suficient de prost ca să creadă în virtuţile acestei vieţi, iar pacea eceva imposibil, pretinsă doar de nebuni. Pentru alcoolic, nu are nici un sens să vorbeşti despre putereavoinţei pentru că aceasta este partea cea mai afectată din toată fiinţasa. Acest fapt – că abilitatea sa de a face alegeri e afectată – facedificil, dacă nu chiar imposibil, ca alcoolicul să profite de diferitelemetode folosite în mod tradiţional pentru a-i ajuta pe oameni; acestlucru e valabil pentru orice tentativă de tratament. În general, cam tot ce-i poate oferi direct alcoolicului medicinatradiţională este să transforme băutul într-o experienţă total neplăcutăşi periculoasă pentru individ. Acest lucru e făcut prin administrareaunui anume medicament care are o reacţie neplăcută cu alcoolul,făcând persoana să se simtă cu adevărat rău. Teoria este că atât timpcât medicamentul este administrat, persoana va alege în mod normalsă nu bea alcool. Din nefericire pentru alcoolici, asta va funcţionarareori pe termen lung, de vreme ce ei beau deseori până când băutuldevine dezgustător şi periculos – şi asta fără ajutorul nici unuimedicament prescris. Pe lângă asta, compulsia de a bea, eîntotdeauna mai puternică decât orice teamă de consecinţe, iartentaţia de a face acest lucru e o trăsătură străveche care nu poate fidepăşită de administrarea nici unui medicament. Băutorii înrăiţi care nu sunt alcoolici pot răspunde la terapiaaversivă descrisă mai sus, cel puţin pentru o vreme. Ea nu dărezultate pentru alcoolici pentru că se aşteaptă ca ei să facă o alegereraţională bazată pe dovezi şi bun simţ. Dacă ei ar fi sensibili la ocantitate cât de mică din oricare dintre cele două, ar avea şanse să fieeficientă. Dar ei nu sunt. Aşa că nici ea nu este. Nu putem accentua suficient faptul că alcoolicii suferă de cevamult mai serios decât de folosirea incorectă a voinţei umane sau de oserie de alegeri greşite. Ei suferă, de fapt, de o boală a voinţei; ei nupot lua decizii bune. Nici un efort nu poate schimba ceva, căci nu aice să schimbi. 46
  45. 45. BUNĂTATEA ŞI SIMPATIA SUNT DESEORI cele maidăunătoare „daruri” care-i pot fi oferite unui alcoolic. Ambele autendinţa de a transmite mesajul că, date fiind circumstanţele vieţiisale, băutorul nu trebuie să aibă nici un sentiment de responsabilitate.Alcoolicul receptează aceste mesaje de parcă ar avea ascuns unradio pe unde scurte, aflat în funcţiune doar pentru acest gen deafirmaţii. În gândirea alcoolicului, orice scuzare a băutului său îipermite să bea. Într-un mod similar, pentru cineva cu tulburări dealimentare, orice scuză îi va permite acestuia să mănânce mai mult,pentru un dependent de sex să se comporte ca atare, pentru cel carecheltuieşte prea mult să cheltuiască şi mai mult. Orice îndepărtare denoţiunea de ‚totală responsabilitate’ îi permite alcoolicului să-şicontinue comportamentul specific – nu de dragul de a bea, ci pentrusentimentul de eliberare pe care i-l oferă băutul. Nici gustul alcoolului,nici efectul acestuia nu sunt cele mai toxice. (E sentimentul de a avealibertatea de a se oferi propriilor plăceri, fără a avea nici un sentimentde responsabilitate personală pentru acţiunile lor – de aceea le esteatât de dificil să reziste - Nota editorului) Alcoolicii îşi petrec cea mai mare parte a timpului într-o letargieemoţională şi în activităţi care să îi asigure că vor rămâne astfel.Atunci, nu-i de mirare că alcoolicul proaspăt abstinent nu e prea sigurde ce anume înseamnă să aibă un sentiment sau cum să procedezecu un sentiment pe care îl are. Dacă i se întâmplă ceva rău lui saucelor din jurul lui, alcoolicul va găsi de obicei pe cineva pe care să îlînvinovăţească şi (cu înflăcărare egală) se va asigura că, indiferent desituaţie, el va fi văzut ca victimă. Fără îndoială că după un evenimentprecum tragedia de pe 11 septembrie 2001 din New York şi din altepărţi, alcoolicii din întreaga lume au început să relateze modul în careaceste întâmplări i-au ‚rănit’ pe ei personal. De timpuriu, alcoolicii resping ca pe ceva bizar orice relaţie decauză şi efect vizavi de relaţia cu corpurile lor. Ei tind să se vadă pe eiînşişi într-un mod “deconectat” – persoana e ‚separată’ de propriulcorp, exact aşa cum propriul corp e separat de oricare altul. În fiecaredimineaţă, el poate fi uimit să se trezească şi să se “găsească” încă 47

×