3. Oceanul planetar
reprezintă un înveliș
unitar de apă al
Pământului. Suprafața
oceanului planetar este
de 361 milioane
km², ceea ce constituie
¾ din suprafața
Globului.
Adâncimea medie a
oceanului planetar este
de 3790 m, iar cea
maximă – de 11516 m
(Groapa Marianelor).
Numit și „ocean
mondial”, oceanul
planetar este compus
din cele 5 oceane –
Pacific, Atlantic, Indian,
Arctic și
Antarctic, împreună cu
mările și golfurile care
se leagă prin strâmtori
sau direct cu Oceanul.
4. Vederi din cosmos ale
oceanului planetar
Oceanul Arctic Oceanul Atlantic
Partea vestică a Pacificului
Oceanul Indian
Partea estică a Pacificului
5. Oceanul Pacific este situat între
Asia, Americi, Australia și Antarctica. El
este legat cu Oceanul Arctic prin
strâmtoarea Bering, iar cu Oceanul
Atlantic prin strâmtoarea Drake.
Adâncimi mari sunt situate în
apropierea țărmurilor muntoase:
groapa Chile (8063 m), groapa
Kurilelor (10542 m), groapa Japoniei
(10347 m), groapa Marianelor (11022
m), groapa Tonga (10882 m). Peste ⅜
din suprafață este ocupată de adâncimi
mai mari de 4000 m, iar ⅛ – cu
adâncimi de peste 5000 m. Relieful
fundului Oceanului Pacific este foarte
variat. Regiunile adânci alternează cu
înălțimi ce trec în lanțuri și grupuri de
insule
Harta fizică a Oceanului Pacific
6. Oceanul Atlantic este situat între
Europa, Africa, America și Antarctica.
La sud-vest se unește cu Oceanul
Pacific prin strâmtoarea Drake, iar la
sud-est se contopește cu apele
Oceanului Indian de la Capul Acelor
până în Antarctica (pe meridianul 21
°C). În partea de nord, Oceanul Atlantic
se unește cu Oceanul Arctic. Suprafața Oceanului Atlantic este de
83,132 milioane km², iar împreună cu
mările – de 91,7 milioane km². Are un
volum de apă de 330 milioane km³.
Adâncimea medie este de 3602 m, iar
cea maximă – de 8742 m (groapa
Puerto-Rico). Oceanul Atlantic are
forma literei latine „S” sau a unei văi
lungi cu țărmurile aproape paralele.
Harta fizică a Oceanului Atlantic
7. Oceanul Indian este mai mic, având Harta] fizică a Oceanului India
suprafața de 76,2 milioane km², iar
volumul de apă – de 284,6 milioane
km³. Adâncimea lui medie este 3736
m. La nord, Oceanul Indian este
mărginit de țărmurile sudice ale
Asiei, la vest – de continentul Africa.
De la Capul Acelor (pe linia
meridianului 21°E) până în Antarctica
se unește cu apele Oceanului Atlantic.
La est, Oceanul Indian este delimitat de
peninsula Malacca, insulele
Sumatera, Djawa, Flores, Australia, iar
de la Insula Tasmania (pe meridianul
147°E) până în Antarctica se unește cu
apele Oceanului Pacific.
8. Oceanul Arctic este situat în emisfera Harta fizică a Oceanului Arctic
boreală și este delimitat de coastele
nordice ale Americii, Asiei și Europei.
Oceanul Arctic face legătură cu
Oceanul Pacific prin strâmtoarea
Bering, iar cu Oceanul Atlantic – prin
Marea Norvegiei și Marea Groenlandei.
În comparație cu celelalte oceane, are o
suprafață mult mai mică: 14,7 milioane
km², volumul de apă fiind 16,4
milioane km³. Adâncimea maximă este
5449 m. Relieful fundului Oceanului
Arctic este foarte complicat. Platforme
vaste continentale trec în
depresiuni, despărțite fiind de dorsale
submarine.
9. Mările
Mările reprezintă părți separate ale oceanului
planetar, care se deosebesc de suprafețele oceanice prin
anumite proprietăți fizice și chimice ale apei
(temperatură, salinitate, densitate, dinamica apelor
etc.).
Mările au legătură cu apele oceanelor prin porțiuni
înguste, deseori prin strâmtori puțin adânci, care nu
permit un schimb intens cu apa din zonele abisale ale
oceanelor.
Majoritatea mărilor sunt situate pe platforme
continentale fiind înconjurate de insule și peninsule
(Marea Nordului, Marea Kara, Marea Baltică etc.). Există
mări în față, dar se întâlnesc și mări adânci (7000 m –
Marea Banda). După regimul hidric și așezarea
geografică mările se clasifică în interioare
(continentale), semideschise, deschise și interinsulare.
10. Mările interioare sunt înconjurate de Mările semiînchise sunt separate de
uscat și comunică cu oceanul prin ocean prin insule sau peninsule:
strâmtori: Marea Bering;
Marea Nordului;
Marea Albă; Marea Ohotsk;
Marea Mediterană; Marea Galbenă;
Marea Baltică; Marea Chinei de Sud;
Marea Azov; Marea Caraibilor etc.
Marea Neagră;
Marea Roșie etc.
Mările deschise sunt situate la
marginea bazinelor oceanice și au
legătură cu apele oceanelor:
Marea Barents; Mările interinsulare sunt înconjurate de
Marea Kara; insule:
Marea Laptev; Marea Celebes;
Marea Siberiei de Est; Marea Sulu;
Marea Ross; Marea Banda;
Marea Bellingshausen. Marea Djawa.
11. Proprietăți fizice și chimice ale apei
Cele mai importante proprietăți fizice
și chimice ale apei marine sunt:
salinitatea;
temperatură;
presiunea;
transparența;
luminescența;
culoarea
și conținutul gazelor din apă.
12. Temperatură
Temperatura apei de la suprafață este
condiționată de intensitatea energiei
solare, frecvența vânturilor, de
circulația curenților, de extinderea
oceanelor pe Glob.
Variația anuală a temperaturii de la
suprafața apei depinde de mersul
anual al bilanțului de radiație, de
curenți și de vânturile permanente. La
latitudinile joase oscilațiile de
temperatură sunt relativ mici – de 1
°C, iar cele mari – de 2 °C.
Diferența între temperaturile maxime și
cele minime anuale formează
amplitudinile anuale, ce diferă de la o
latitudine la alta.
13. Densitatea apei
Fiind dependentă de temperatură și
salinitate, densitatea apelor marine este mai mare decât
a apelor dulci și crește o dată cu salinitatea. Apa de
mare are densitatea maximă la -3 °C.
La creșterea densității straturilor de apă contribuie
răcirea apei, evaporarea și formarea gheții.
Încălzirea, amestecul apei sărate cu cea dulce, topirea
zăpezii duc la scăderea densității.
Densitatea apei crește de la Ecuator spre regiunile
polare, fiind maximă iarna în partea de nord a
Oceanului Atlantic (1027,5 kg/m³), în Marea Barents
(1027,2 kg/m³). O densitate mare au apele mărilor
Mediterană (1027,6 kg/m³) și Roșie (1028 kg/m³), de
asemenea apele din jurul continentului Antarctica
(1027,5 kg/m³).
O densitate mai mică au apele mărilor
Neagră, Azov, Caspică, Baltică (1004 – 1010 kg/m³).
Densitatea apelor la suprafața oceanului planetar
variază de la 996 la 1008,3 kg/m³, crescând o dată cu
adâncimea.
14. Presiune
Pe 1 cm² de suprafață a oceanului
planetar atmosfera exercită o forță
egală cu 1 kg (o atmosferă). Aceeași
presiune o exercită coloana de apă cu
înălțimea de 10,06 m. Cu alte
cuvinte, la fiecare zece m adâncime
presiunea se mărește cu o atmosferă.
Toate procesele ce au loc la adâncime
decurg în condițiile unei presiuni
ridicate. Aceasta nu împiedică
dezvoltarea lumii organice la adâncimi
mari.
Aisbergul – rezervă colosală de apă
dulce
15. Transparența apei
Transparența apelor marine este un
indicator care depinde de gradul de
dispersie și de absorbție al razelor de
lumină. Din cauza microorganismelor
și particulelor în suspensie, apele
marine au o transparență mică.
Discuri Secchi
Transparența apei primăvara în
Oceanul Pacific este 59 m, în Oceanul
Indian – 40 – 50 m, în Oceanul Arctic –
40 m. Transparența se măsoară cu
discul Secchi.
16. Dinamica apei
Apa mărilor și oceanelor se află într-o
continuă mișcare, cauzată atât de forțe
interne cât și externe (vânt, forța de
atracție a lunii, Soarelui, cutremure
etc.).
Se disting mișcări ondulatorii (hula și
valurile), mișcări ritmice (mareele) și
mișcări de translație marină (curenții). Culoarea apei
Stratul pur de apă al oceanului, care
absoarbe și difuzează lumina, are o
culoare albastră. Aceasta este
considerată culoarea „deșertului
oceanic”. Culoarea verzuie a apei este
determinată de prezența particulelor în
suspensie și a planctonului. Din cauza
conținutului de substanțe în stare de
suspensie apa poate avea o culoare
gălbuie, uneori cafenie. Culoarea
verzuie a apei mărilor din regiunile
polare și temperate este cauzată de
dezvoltarea abundentă a algelor din
clasa Diatomeelor.
