Bg49 [complex live]-organele_limfoide

Sistemul celular imunocompetent

ORGANELE LIMFOIDE Ţesut adenoid Ganglioni limfatici Spină Plăcile lui Peyer MALT Apendice Ganglioni limfatici Amigdale Timus Măduva roşie ORGANE CENTRALE ORGANE PERIFERICE
Limfocitele devin imunocompetente şi
dobîndesc repertoriul de recunoaştere a antigenelor
proprietatea de a deosebi “selful” de “non-self” în absenţa antigenelor din mediul extern .
În timus : proliferează limfocitele T , din care 10% dobândesc caracterul imunocompetent iar restul de 90% sunt distruse.
I n măduva roşie la om se diferenţiază : limfocitele B , dar o parte rămân aici, măduva roşie fiind şi un organ limfoid secundar
După diferenţierea lor în organele limfoide primare, limfocitele B şi T migrează pe calea vaselor sanguine şi limfatice în organele limfoide secundare , care sunt ganglioni limfatici, splina, amigdalele şi ţesutul limfoid ataşat mucoaselor (MALT). Limfocitele imunocompetente care populează organele limfoide secundare sunt celule antigen-reactive. Deci spre deosebire de organele limfoide primare, unde instruirea se face în absenţa antigenului, în organele limfoide secundare prezenţa antigenului este obligatorie .

Circulaţia limfocitelor Ganglioni limfatici

Ganglion limfatic R ol de filtru pentru antigenele sosite pe cale limfaticăşi care or fi preluate de CPA

Ganglion limfatic - sectiune Sinus subcapsular Cortex Capilare Sinus medular Vas limfatic aferent Arteră Venă Vas limfatic eferent Sub capsulă se află sinusul subcapsular, marginat de macrofage. Limfocitele şi Ag ajung aici prin intermediul v aselor limfatice aferente. Fiecare ganglion are o v ascularizaţie proprie. Limfocitele circulante intră în ganglion prin v enulele zonei paracorticale şi părăsesc ganglionul prin V LE. Pentru a ajunge din nou în circulaţie trebuie să străbată toată circulaţia limfatică până la v ena subcla v iculară.

Ganglion limfatic Aria paracorticală > Limfocite T Foliculi limfoizi > Limfocite B Centru germ i nativ în timpul stimulării imune Zona medulară conţine LT, LB şi plasmocite dispuse sub formă de cordoane medulare precum şi macrofage. Prin trecerea limfei de la V LA la V LE, Ag sunt fagocitate de macrofegele din zona medulară. Zona paracorticală conţine LT aflate în contact cu CPA. Zona corticală conţine LB organizate în foliculi limfoizi, care prezintă centrii germinati v i.

Splina R ol de filtru pentru antigenele sosite pe cale sanguina care or fi preluate de CPA

Splina – structură histologică Pulpă roşie Pulpă albă
Pulpa roşie e implicată în distrugerea hematiilor îmbătrânite.
Pulpa albă reprezintă ţesutul limfoid al splinei. Este organizată sub forma unor arii limfoide periarteriolare în jurul arteriolei centrale.

Splina Arteriolă centrală Pulpă roşie Teacă limfocitară periarteriolară Zonă marginală macrofage
În zona adiacentă arteriolei – LT
În jurul acestei zone -LB sub formă de foliculi primari şi germinativi
În zona marginală a foliculilor – macrofage, celule dendritice
Splina nu dispune de drenaj limfatic, limfocitele intră şi părăsesc splina prin capilarele arteriolei centrale.

Importanţa MALT
Mucoasele reprezintă o arie mare vulnerabilă la colonizarea şi invazia cu diverse microorganisme
Totalul IgA secretor de pe mucoase excede concentraţia IgG serică
Antigenele de pe suprafaţa mucoaselor sunt separate de mediul intern prin bariera epitelială
Pentru a produce un răspuns imun, antigenele trebuie să traverseze epiteliul mucoasei şi să fie preluate şi procesate de celulele prezentatoare de antigen
MALT protejează mucoasele de colonizarea cu agenţi infecţioşi
Este organul ţintă al cercetării în producerea de vaccinuri
Are influenţă asupra imunităţii sistemice
Blochează sensibilizarea alergică.
Numărul de celule ale MALT excede cu mult numărul total de celule ale măduvei roşii, timusului, splinei şi a ganglionilor limfatici.

MALT este format din ţesutul limfoid ataşat mucoaselor
gastrointestinală (GALT),
respiratorii (BALT) şi
urogenitale
şi reprezintă principala barieră antiinfecţioasă împotri v a microorganismelor care pătrund pe cale digesti v ă, respiratorie sau urogenitală.
BALT este format din foliculi şi alte agregate limfocitare dispuse în sistemul bronşic, mai ales la nielul bifurcaţiilor bronşice. Dispune de o reţea de capilare, arteriole, v enule, cu rol de filtru pentru Ag care ajung aici pe cale respiratorie , sau circulatorie.
GALT este alcătuit din plăcile Peyer intestinale şi limfocitele intraepiteliale.
Celulele M sau Owen sunt situate spre lumenul intestinal, au formă de potcoa v ă cu conca v itatea spre plăcile Peyer şi sunt specializate în prelucrarea Ag din intestin.

MALT – ţesut limfoid asociat mucoaselor Plăcile lui Peyer

Plăcile lui Peyer Centru germinativ Arie LT Arie LT Lumenul intestinal Celule asemănătoare macrofagelor – celule M sau Owen

Soarta agentului infecţios depinde de calea de pătrundere
direct în circulaţie – va ajunge splină unde va iniţia un răspuns imunitar
prin piele (traumatism, iatrogen, insecte) - va fi transportat de la locul inflamaţiei prin limfă la ganglionii limfatici regionali, care vor servi ca sediu al răspunsului imun
dacă strabate mucoasa digestivă sau respiratorie va ajunge în ţesutul limfoid ataşat mucoaselor (MALT), unde se va produce şi răspunsul imun. O parte din limfocitele implicate în răspunsul imunitar vor migra la alte organe limfoide, astfel ca informaţia antigenică percepută prin MALT va ajunge în întreg organismul. De la organele limfoide o parte a limfocitelor se vor întoarce la MALT. Acesta este homing-ul limfocitar.

Celulele implicate în rezistenţa antiinfecţioasă Celulă stem Hematopoetică multipotentă Progen limfoid comun Progen mieloid Macrofag Monocit PMN Neutrofil Eozinofil Bazofil Mastocit Fagocitoză Prezentarea Ag Fagocitoză Imunitate antibacteriană Imunitate antiparzitară ?Protecţia suprafe- ţelor mucoase? Protecţia suprafe- ţelor mucoase Limfocit – imunitate

Celule implicate în răspunsul imun
Celule prezentatoare de antigen (CPA)
Limfocite T
Limfocite B
Antigenul interacţionează pentru a produce un răspuns imunitar cu:

Celulele prezentatoare de antigen (CPA)
procesează şi prezintă AG limfocitelor Th
macrofage profesioniste:
celulele Langerhans din piele
celulele dendritice din ganglionii limfatici şi splină
monocite
macrofage alveolare
celulele Kupfer
microglia
osteoclaste
celule mezangiale renale
Prezintă la suprafaţă MHC II

Subseturile de limfocite Activează limfocitele B şi macrofagele LIMFOCITE T - HELPER Th Lizează celule Infectate cu un virus LIMFOCITE T CITOTOXICE CTL Produc anticorpi PLASMOCITE PC T B Limfocite T Limfocite B PLC Precursor Comun limfoid

Receptorii pentru antigen ai limfocitelor Fiecare receptor pentru antigen se leagă de un ag diferit Fiecare celulă are o specificitate pentru un singur antigen Pâna în anii 1960 nu se cunoşteau funcţiile limfocitelor. Limfocitele T şi B sunt inactive pâna la întâlnirea cu un antigen. Ambele exprimă RECEPTORI PENTRU ANTIGEN L B Receptorul limfocitului B este un anticorp legat de membrană - IMUNOGLOBULINĂ DE SUPRAFAŢĂ T Receptorul limfocitului T nu este un anticorp de suprafaţă ci o moleculă distinctă RECEPTOR PENTRU ANTIGEN - TCR

R eprezintă 2-12% din limfocitele circulante. Ele au pe suprafaţa lor markerul CD19 şi antigene MHC de clasa II .
Când L B este stimulat corespunzător prin L T-helper , sau mai rar de antigene timoindependente, el începe să se dividă transformându-se în limfoblaşti care dau naştere la plasmoblaşti, apoi la plasmocite. Toate celulele provenite dintr-un singur L B aparţin unei singure clone celulare, producătoare a milioane de anticorpi identici care vor fi eliberaţi în mediul intern.
Pe suprafaţa L B se găseşte BCR , care este anticorpul ce permite celulelor B să recunoască Ag specifice şi pe care LB îl va produce .
Cele mai multe L B sunt sub control direct al L T-helper care stimulează activitatea lor şi T-supresoare care o deprimă. Există însă şi limfocite timoindependente, care nu necesită cooperarea cu limfocitele T reglatoare fiind stimulate direct de antigen. După stimulare antigenică, limfocitele se diferenţiază,
în afară de plasmocite secretoare de anticorpi,
şi în L B cu memorie , care sunt celule cu viaţă lungă, fiind responsabile de un răspuns umoral rapid la o stimulare ulterioară cu acelaşi antigen .
LIMFOCITELE B

RECUNOAŞTEREA ANTIGENELOR DE LIMFOCITELE B BCR (receptorul pentru ag al limfocitului B) este o imunoglobulină de suprafaţă Imunoglobulinele de suprafaţă a limfocitelor B precum şi anticorpii din ser şi umori se leagă direct de antigenele native

- 69-80% din limfocitele circulante Limfocitele T
Limfocitele T helper (Th) - după interacţiunea cu antigenul stimulează
limfocitele B în elaborarea unui răspuns imun umoral în anticorpi
limfocitele Tc pentru obţinerea unui răspuns celular
activează macrofagele . Markerul de suprafaţă a limfocitului Th este molecula CD4+ .
Limfocitele T supresoare (Ts)
lim itează expansiunea clonală a limfocitelor B şi T stimulate antigenic participând la reglarea intensităţii răspunsului imun (CD8).
Limfocitele T citotoxice (Tc) - stimulate prin antigene care sunt exprimate la suprafaţa celulei gazdă ca, de pildă, celule infeectate cu virusuri, cu microbi cu habitat intracelular sau celule tumorale pe care sistemul imun nu le mai recunoşte ca self. Markerul de suprafaţa este tot CD8+ .
Limfocitele Tdh - au pe suprafaţa lor marker CD4+ fiind responsabile de producerea hipersensibilităţii de tip întârziat . Ele secretă după stimulare antigenică limfokine care activează macrofagele ce adăpostesc bacterii cu habitat facultativ sau obligator intracelular.

Limfocitele Th – CD4 MHC II  1  2   MC / macrofag Limfocite T CD4 / helper Ag TCR REAMINTIM !!!!!

Limfocite T CD8 citotoxice Ag MC – celule nucleate TCR  1  2  3 

R ĂSPUNSUL IMUN UMORAL Interrelaţiile dintre limfocitele B şi T

ANTICORPII Anticorpii sunt proteine serice care migrează în cîmpul electric cu gama globulinele, dar prezenţi şi în alte umori sau secreţii, cu o structură capabilă să le asigure legarea fermă şi specifică de antigen .

STRUCTURA DE BAZĂ A ANTICORPILOR Situs de legare cu antigenul - Fab Antigenul Lanţuri grele Lanţuri uşoare Situs citofil - Fc
Ac – molecule bifuncţionale
Fab – situsul de legare cu Ag
Fc – situs citofil (PMN, macrofage) cu efecte biologice secundare

Structura anticorpilor 2 lanţuri grele identice H 50000-70000 daltoni 2 lanţuri uşoare identice L 25000 daltoni Ig - 150000 Fab – situs de legare cu antigenul H L Regiune balama C Punte disulfurică
Lanţurile grele H
gama (  gG
miu (  ) - IgM
alfa (  ) - IgA
delta (  ) - IgD
epsilon (  ) - IgE
Lanţurile uşoare
kappa (  )
lambda ( 

Tipurile de anticorpi

Relaţia dintre structura şi funcţie anticorpilor digestia proteolitică sub acţiunea pepsinei sub acţiunea papainei F(ab ’) 2 F c AA 234 H AA 224 H 2 Fab F c - NH 2

Relaţia epitop - paratop
Paratopul
situsul de interacţiune cu epitopul
format din regiuni hipervariabile şi variabile ale lanţurilor H şi L
fiecare imunoglobulină conţine doi paratopi identici ce se află în regiunea hipervariabilă a lanţurilor H şi L
anticorpul este bivalent
1 regiune variabilă VH şi VL
3 regiuni constante C1,C,2,C3 H şi repsectiv 1 regiune C L
Paratop

Relaţia epitop - paratop

Aceste regiuni sunt stabilizate prin punţi disulfurice intracatenare şi se numesc domenii De domeniile CH2 se leagă lanţuri oligozaharidice Regiunea balama - un segment al lanţurilor grele localizat între CH1 şi CH2 şi ea schimbă unghiul dintre Fab şi Fc după legarea anticorpului cu antigenul. Astfel, Fab este perpendicular pe Fc, imaginea tridimensională a imunoglobulinelor amintind de litera T Regiunea balama
Fragmentul Fc , situat la extremitatea -COOH terminală a moleculei, poartă
situsuri citofile (prin care unele imunoglobuline se pot fixa de anumite celule ca, de pildă, neutrofile, macrofage, bazofile),
situsuri de fixare a complementului
markerii izotipici şi alotipici al lanţurilor H
Fc

În momentul combinării anticorpului cu antigenul, acest unghi se schimbă, molecula luând forma unui Y. Prin această modificare se dezveleşte situsul de combinare al Fc cu factorul C1q al complementului şi se declanşează activarea acestuia pe cale clasică.

IgG P orţiune variabilă P orţiune constantă Punte disulfurică Lanţ uşor Lanţ greu
Imunoglobulina G - reprezintă 70% - 80% din Ig serice . Concentraţia normală este atinsă la vârsta de 5-8 ani 8-16mg/ml.
opsonină specifică
are receptor pt.complement şi PMN
favorizează înglobarea bacteriilor de către PMN
potenţează fagocitoza .
activează complementul pe cale clasică
Clasa IgG cuprinde, în afară de anticorpi opsonizanţi, şi anticorpi neutralizanţi (antitoxine), precipitanţi (precipitine) şi aglutinanţi (aglutinine).
IgG trec prin placentă de la mamă la făt, asigurând rezistenţa antiinfectioasă a sugarului în primele luni după naştere.

IgA
În ser ca monomer - nu fixează complementul, reacţionează cu antigenele din sânge. AG din intestin care au pătruns prin bariera intestinală şi au ajuns în sânge sunt fixate de IgA şi eliminate prin ficat.
Extravascular - sub formă de dimer - IgA secretor (S-IgA) - în secreţiile epiteliilor (lacrimi, salivă, mucus bronşic etc.) şi la suprafaţa mucoaselor
S - IgA este alcătuită din 2 molecule de IgA, legate printr-un lanţ J (join) glicolipidic şi o componentă secretorie polipeptidică (CS). Componenta secretorie se adaugă dimerului în celula epitelială şi facilitează transportul IgA prin epitelii şi secreţia sa în salivă, lacrimi, lapte şi protejează S - IgA de acţiunea enzimelor digestive.
Fixează bacterii şi virusuri prin Fab formând complexe imune şi împiedică astfel fixarea acestor agenţi infecţioşi de celulele epiteliale ale mucoaselor . Această “neutralizare” este cea mai importantă funcţie antiinfecţioasă a S-IgA pe mucoase.
Concentraţia normală de S-IgA este atinsă la vârsta de 10-11 ani, ceea ce explică frecvenţa infecţiilor respiratorii la copii .
17% din totalul imunoglobulinelor

IgM
În contextul răspunsului imun, IgM este clasa de anticorpi care apare în răspunsul primar . Prezenţa anticorpilor IgM faţă de un anumit agent infecţios indică o infecţie acută , recentă. Mare parte din “anticorpi naturali”, ca de exemplu isoaglutininele de grup (anti-A, anti B), sunt IgM.
IgM are 10 situsuri de combinare cu o configuraţie care permite legarea preferenţială de antigenele corpusculare şi deosebit de eficace în legarea microorganismelor, producând aglutinarea acestora . Prin fixarea complementului se realizează concomitent opsonizarea bacteriilor. IgM activează complementul pe cale clasică favorizând deci şi bacterioliza .
IgM se prezintă sub forma unei structuri mari (IgM-macroglobulină) pentamerice cu o GM de 900.000 Da. Cei 5 monomeri de IgM sunt legaţi între ei printr-un lanţ J.
Datorită GM, IgM nu trece prin placentă.
Reprezintă 6-7% din totalul imunoglobulinelor serice.
Concentraţie normală este atinsă la vârsta de 1 an. Timpul de înjumătăţire a IgM este de 6 zile.

IgE
Nu fixează complementul
Se găseşte în cantităţi mici în serul persoanelor sănătoase
în concentraţii crescute la persoane alergice
sunt anticorpi citofili , care se leagă prin Fc de receptorii specifici de pe suprafaţa leucocitelor bazofile şi a mastocitelor
În contact cu alergenul specific , care are loc degranularea acestor celule cu eliberarea unor mediatori chimici (histamină, serotonină, leucotriene, prostaglandine), responsabili de manifestările alergice de tip I anafilactic .

IgD a fost evidenţiată ca un anticorp legat de suprafaţa membranei celulare a 90% din limfocitele B.
În ser se găsesc doar urme.
Nu se cunoaşte exact rolul acestei Ig, dar se presupune că ar constitui un receptor pentru antigene la suprafaţa limfocitelor B.
IgD

Ataşare Anticorpi faţă de fimbrii, acizi theicoici, capsule Activarea complementului Anticorpi neutralizanţi Anticorpi care blochează mecanisme de transport Anticorpi faţă de imunorepelenţi Înmulţire Evitarea fagocitozei Leziunile invazive toxice Anticorpi faţă De Enzime invazive Rolul anticorpilor

Sistemul limfatic Vena suclaviculară stângă Ductul toracic Ganglioni limfatici Ganglioni limfatici Vase limfatice

Bg49 [complex live]-organele_limfoide

by USMF "N. Testemitanu"

Accessibility

Categories

Upload Details

Usage Rights

Statistics

Bg49 [complex live]-organele_limfoide Presentation Transcript