Sedinta 2 octombrie
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Sedinta 2 octombrie

on

  • 1,171 views

 

Statistics

Views

Total Views
1,171
Views on SlideShare
858
Embed Views
313

Actions

Likes
0
Downloads
21
Comments
0

7 Embeds 313

http://credhunedoara.blogspot.com 167
http://credhunedoara.blogspot.ro 137
http://credhunedoara.blogspot.fr 5
http://credhunedoara.blogspot.de 1
http://credhunedoara.blogspot.be 1
http://credhunedoara.blogspot.se 1
http://credhunedoara.blogspot.com.es 1
More...

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Sedinta 2 octombrie Sedinta 2 octombrie Presentation Transcript

  • MODEL DE IDENTIFICARE A COPILULUI ÎN MEDIUL FAMILIAL, MODELE PARENTALE Modelele parentale reprezintă tipurile primare şi uneori unice de identificare, de aceea, ele prezintă o importanţă deosebită. Modelul parental ideal se caracterizează prin: înalt nivel de organizare şi coeziune, echilibru, unitate de acţiune intramaritală, nivel înalt de adaptare şi integrare, cadru relaţional optim, afecţiune, sprijin, cooperare, colaborare, etc. În familiile dezorganizate există o abatere gravă de la acest model, iar în cazul recăsătoriei, există multiple astfel de modele. Pentru o analiză simplificată am redus modelele la două dimensiuni: - control - afectivitate În cazul perturbării echilibrului şi armoniei familiale putem sesiza inconsecvenţe, chiar anulări ale dinamicii relaţionale părinte-copil. Uncontrol excesiv, autoritar sau o indulgenţă neadecvată, determinată de compensarea lipsei de afectivitate, se repercutează negativ asupra copiilor 1
  • (prin identificarea cu aceste modele şi încercarea de adoptare a comportamentelor în alte relaţii interpersonale). Atitudinile calde sau reci însoţitede permisivităţi exagerate induc conduite agresive, iar cele autoritare constituie sursa anxietăţii copiilor. Recăsătorirea de după divorţ pune copilul în situaţia de a avea patru părinţi, doi naturali şi doi "adoptivi", în consecinţă, patru modeleparentale care foarte rar manifestă aceeaşi atitudine în exercitarea influenţelor educative. Situaţia este mult complicată în cazul instabilităţii modelului parental. Instabilitatea emoţională şi acţională transpare rapid în model şiinduce copiilor o anxietate specifică. De multe ori, căsătoria legală pare adultului divorţat o sumbră perspectivă şi, astfel se ajunge la tendinţaactuală, precizată de noi anterior, aceea a concubinajului. "Noul" părinte nu se bucură în faţa copilului de atenţia şi respectul cuvenite. Suntfrecvente atitudinile de insubordonare şi insolenţă care permanentizate "uşurează" calea spre devianţă. Noile modele impuse copilului, indiferent de modalitatea în care se circumscriu mediului, poartă pecetea poziţiei sociale, culturale, aapartenenţei acestor adulţi la familiile lor de origine. Noii părinţi aduc influenţa actelor lor asupra dezvoltării copilului. Conştient sau inconştient,copilul face comparaţii cu părintele natural. Aceste schimbări îl dezorientează, îi produc devalorizări, revalorizări şi, nu de puţine ori, copilul simtegustul frustrării. Teoria învăţării sociale acordă un rol foarte important părinţilor (în special mamei) în dezvoltarea copilului. Ea susţine că toatecomportamentele sunt învăţate.Achiziţionarea comportamentului se face în lanţ, fiecare verigă se leagă de cea anterioară. Dezvoltarea este unproces continuu, adiţional, în care întregul e compus din suma părţilor. Primele comportamente sociale şi caracteristici de personalitate se învaţăîn practica creşterii copilului, iar diada mamă-copil este prima unitate de comportament care trebuie luată în considerare. Teoria învăţării socialedezvoltă o viziune mecanicistă asupra naturii umane (Muntean A., 2009). 2
  • Teoria învăţării sociale aplică teoria învăţării si a metodelor experimentale de cercetare la studierea comportamentului social şi acaracteristicilor personalităţii care, după cum spune psihanaliza, se formează în relaţia părinte-copil. Cercetătorii au studiat domenii ca:dezvoltarea comportamentului agresiv; efectul conflictelor, al pedepselor şi al altor aspecte din practica creşterii copilului asupra dezvoltăriicomportamentului şi a personalităţii lui; identificarea şi învăţarea rolului sexual. Adepţii acestei teorii au explicat dependenţa copilului faţă de mamă printr-o serie de comportamente cum ar fi: contactul fizic, căutarea de ajutor, aprobarea comportamentelor copilului de către mamă, atenţia din partea mamei. De asemenea, ei susţin că dependenţa psihică o continuă pe cea biologică, iniţială. O consideră pe mamă ca sursă de recompensă primară (dragostea-dulap) prin faptul că ea răspunde nevoilor primare ale copilului, asigurându-i hrana, căldura etc. Simpla ei prezenţă va întări un anumit comportament social al copilului. Intensitatea sau slăbiciunea comportamentului dependent poate fi studiată prin intermediul metodelor utilizate de părinţi în creşterea copiilor, pentru recompensarea comportamentelor acestora. 3
  • Eroare principală a teoreticienilor care susţin acest curent a fost susţinerea ideii potrivit căreia creşterea copilului este un procesunidirecţional, dinspre părinte spre copil, neglijând capacitatea copilului de a stimula şi a menţine comportamentul parental al adultului. Comportamentul (caracteristică a organismului) şi mediul, cu evenimentele lui, sunt interconectate. Copiii învaţă mai întâi prin observareaunor modele care oferă informaţii despre consecinţele unui anumit comportament. După Ainsworth (1974), există patru dimensiuni ale comportamentului maternal în interacţiunea cu copilul, care au o influenţă asupracalităţii tiparelor de ataşament ale copilului. Aceste dimensiuni sunt: a). sensibilitate- insensibilitate; b). acceptare-respingere; c).cooperare- interferenţă; d). accesibilitate- indiferenţă. Axa sensibilitate-insensibilitate a fost cea mai intens studiată de către Ainsworth şi au făcut obiectul construirii unei scări de evaluarebazată pe observarea sensibilităţii maternale, plecând de la patru componente esenţiale: conştientizarea semnalelor care vin de la copil,interpretarea adecvată a acestor semnale, răspunsuri adecvate la semnalele copilului şi promptitudinea sau rapiditatea răspunsurilor. DupăTronick şi Weinberg (1997), mamele care răspund cu promptitudine, într-o manieră coerentă la semnalele afective ale copilului, întărescconstruirea legăturii cu copilul lor. Responsivitatea a fost menţionată de Bornstein (1989) ca fiind unul dintre aspectele facilitante ale dezvoltării sociale şi cognitive alecopilului Responsivitatea ar putea fi descrisă ca un lanţ de evenimente desfăşurat în trei paşi: copilul semnalează, părintele răspunde prompt şiîntr-o manieră sensibilă, copilul trăieşte experienţa că nevoile şi interesele sale sunt importante. Astfel, preadolescentul va dezvolta un sentimentde încredere în mediul său şi în modul în care acesta îl poate încuraja la explorarea sinelui şi la etalarea surselor de interes. 4
  • Cu cât relaţia copilului cu persoana care l-a îngrijit (mama) a fost mai fuzională, cu atât tranziţia preadolescentului se face mai greu. Cutoate acestea, teoria ataşamentului explică faptul că un ataşament insecurizat nu conduce la o detaşare sănătoasă, ceea ce se va vedea înmomentul în care preadolescentul intră în propria lui viaţă socială. Cu cât era mai nesecurizat în relaţia cu mama sa, cu atât se va agăţa mai tare deaceasta şi va fi mai înspăimântat şi incapabil să se concentreze asupra regulilor de funcţionare ale noului mediu. Uneori, această situaţie poatedeclanşa o criză. Contribuţia mare a familiei la modelarea comportamentelor copiilor şi la dezvoltarea personalităţii lor se explică, pe de o parte, princapacitatea de învăţare şi deosebita lor receptivitate la ceeace vine de la părinţi şi, pe de altă parte, prin felul în carepărinţii răspund nevoilor lor. Legătura afectivă foarteputernică ce se stabileşte între copil şi mama sa îl face peacesta să preia foarte repede şi uşor gesturi, mişcări, acţiuni,expresii faciale, structuri verbale, atitudini şicomportamente sociale. Procesul acesta este însădependent şi de modul în care părinţii reacţionează lamanifestările copilului. Acest aspect diferenţează puternicdezvoltarea copilului în familie faţă de cadrul specificinstituţiilor de ocrotire. Dragostea părinţilor faţă de copii îiface să reacţioneze într-un mod specific la cerinţele lor, iaraceştia din urmă să treacă de la răspunsuri generate depulsiunile lor fiziologice la conduite socializate. 5
  • Cele mai frecvente manifestări ale dragostei părinţilor faţă de copiii lor sunt:• calitatea îngrijirii;• gingăşia contactelor zilnice;• plăcerea jocului cu copilul;• bunăvoinţă;• bucuria care este întâmpinat copilul la revenirea acasă;• interesul pe care îl arată faţă de faptele copilului;• timpul zilnic pe care îl consacră comunicării, jocului şi acţiunilor comune cu copilul. ROLUL MATERN Mama este termenul de referinţă al celor dintâi raporturi pe care copilul le stabileşte cu lumea. Afecţiunea maternă este oxigenul psihic al copilului. În contact cu mama, în fuziunea afectivă cu gestul de tandreţe al acesteia, copilul îşigăseşte sprijinul necesar, încrederea în sentimentul securităţii şi echilibrului. Copiii lipsiţi de afecţiune în această fază preverbală a vieţii, rămânvulnerabili, atât organic cât şi psihic, în tot cursul vieţii. Dacă mama nu este exaltată şi hipersensibilă, dacă ea nu caută în copil satisfacerea unortrebuinţe pe care nu le poate găsi în altă parte, atunci atitudinea sa afectivă în împrejurări normale, este cea mai bună garanţie a liniştii, stabilităţiişi totodată cel mai bun stimulent. 6
  • Rolul mamei este prestat la parametrii superiori dacă aceasta combină atitudinea sa faţă de copil cu ceea ce a învăţat şi observat dininteracţiunea cu propria ei mamă şi achiziţia unor cunoştinţe ştiinţifice despre dezvoltarea copilului ca şi despre modul în care acesta trebuiestimulat. Există o stare conflictuală permanentă între situaţia ei de mamă şi situaţia ei de membru al societăţii, de femeie. Cererile saudisponibilităţile de afecţiune faţă de copil trebuie împărţite cu sentimentele ei faţă de soţ, cu nevoia de a plăcea, de a avea succes social. Fiecareacţiune a mamei ascunde o dublă intenţie şi anume aceea de a ţine egalul cât mai aproape de ea în timp ce de fapt îl pregăteşte să fie apt deindependenţă şi să spere în ea. Se poate spune că mamele capabile să aibă această dublă disponibilitate au reuşit în rolul lor. Lipsirea de îngrijire maternăinfluenţează negativ dezvoltarea copilului chiardin primele săptămâni de viaţă. Se pot produce traume de natură fizică,intelectuală, afectivă dar şi socială. După cumarată experimentele, există o legătură directăîntre scăderea coeficientului desociabilitate şi durata despărţirii copilului demamă. Copilul este mai vulnerabil în cazul lipsei deîngrijire maternă şi în funcţie de vârsta acestuia.Ea atinge coeficienţi înalţi chiar şi în perioada dela trei la cinci ani deşi sub nivelul la care se ridică 7
  • în primii trei ani de viată. Lipsa îngrijirilor materne în primul an de viaţă poate dăuna considerabil sănătăţii mintale a copilului, iar daunele provocate de lipsaîngrijirilor materne în primele luni de viaţă nu mai pot fi remediate, parţial sau integral după ce copilul a depăşit vârsta de doi ani şi jumătate. Raportul copilului cu mama determină în mod hotărâtor conduita copilului. Aspectele patologice existente în raporturile mamă-copil aufost grupate de autori în mai multe ,,sindroame" de către Rosenthal şi colaboratorii săi. Astfel, putem întâlni : - mama rigidă, controlatoare: exagerează amestecul în toate activităţile şi în legătură cu toate înclinaţiile copilului, vrea să ştie tot, nuadmite să i se ascundă ceva. Acest comportament provoacă la copil o conduită esenţială timidă, supusă, docilă şi conformistă ; un astfel de copilpoate dezvolta foarte uşor stări de anxietate, o stimă de sine redusă, iar separarea de mamă va avea loc într-un cadru foarte dificil ; - mama protectoare, infantilă: tratează copilul de vârstă şcolară ca pe un copil de vârsta mică şi este anxioasă, preocupată de a-l feri deorice dificultate şi frustrare. Favorizează prin comportamentul său apariţia dezamăgirilor, a obsesiilor, fobiilor, a stărilor anxioase şi blocareamaturizării copilului. - mama excesiv de ambitioasă: cere în permanenţă dovezi ale unei capacităţi care o depăşeşte pe cea naturală a copilului, stimulându-1 sădepună eforturi peste puterile lui. Neputând să satisfacă ambiţiile mamei, copilul se fixează la stări de nemulţumire, compromiţând maturizareapropriei personalităţi. Stima de sine va avea un nivel scăzut, iar preadolescentul se va simţi umilit foarte uşor. - mama pedepsitoare: recurge permanent la sancţiuni, în general fizice, ca instrument de corectare, sancţiuni care provoacă la copilconduite negative ca de pildă, neascultarea, revolta, agresivitatea, minciuna, furtul. - mama părtinitoare: manifestă prin acte şi atitudini, preferinţe pentru unii din copii. Această comportare descurajează profund copilulignorat, care tinde să dezvolte un puternic sentiment de competiţie adresat fraţilor sau surorilor preferate, iar mai târziu colegilor sau tovarăşilorde grup. Fraţii şi prietenii vor fi priviţi în permnenţă ca adversari, iar trofeul va fi mereu obţinerea de laude din partea mamei, iar mai târziu asuperiorilor sau chiar a partenerului de viaţă ; 8
  • - mama slabă şi indiferentă: oscilează permanent între ,,da" şi ,,nu”, evită să ia o atitudine fermă şi coerentă în problemele de educaţie sau disciplinare, nu-şi adecvează conduita la cea a copilului. Acest sindrom foarte frecvent provoacă la copil forme variate de agresivitate, de nelinişte, de neastâmpăr generalizat. În general, mamele foarte tinere, adolescente, sunt cele care manifestă indiferenţă, deoarece maturizarea lor încă nu s-a încheiat. Ele empatizează mai greu cu copilul, deşi uneori relaţia lor pe viitor este una de prietenie, şi nu una de părinte-copil. Aceşti copii pot dezvolta la vârste fragede sindromul ADHD ; - mama supraindulgentă: manifestă o toleranţă excesivă faţă de copil, care în felulacesta are o dezvoltare vicioasă. Asemenea atitudine provoacă şi întreţine în copil incapacitatea de a înfrunta dificultăţile, frustrările inevitabile,normale, stimulează stările colerice, ostilitatea, nesociabilitatea şi în cele din urmă crează înclinaţia spre minciună şi furt. Acest copil poate 9
  • dezvolta uşor un complex de abandon, simţindu-se uneori neglijat. Neavând anumite delimitări clare sau reguli, când va creşte, ca preadolescent, îiva fi foarte greu să se supună, încălcând mereu autoritatea ; - mama sănătoasă psihic şi educativ adecvată: stăpâneşte o cunoaştere clară şi globală a trebuinţelor şi sentimentelor copilului şi îlintroduce treptat pe acesta în lumea normelor şi convenienţelor sociale, controlându-i comportarea cu măsură şi înţelegere. Această atitudinesănătoasă şi echilibrată nu determină la copil stări de dezordine, ci dimpotrivă, stimulează o activitate senină şi plină de avânt. Copilul va avea ostimă de sine ridicată, un nivel de maturizare psihoafectivă ridicat şi o inteligenţă emoţională optimă pentru crearea de relaţii sănătoase, atât capreadolescent, cât şi ca adult tânăr. ROLUL PATERN Deoarece tatăl este mai puţin implicat biologic, funcţiile sale nu sunt tot atât de complexe şi totodată nici atât de obscure. El aduce o contribuţie esenţială în aspectele care privesc protecţia copilului, consolidarea sentimentului de protecţie, posibilităţile deelaborare şi experimentare a atitudinilor şi comportamentelor lui socio-afective, echilibrează potenţialul său psihic. Figura tatălui se fixează în conştiinţa copilului mai târziu decât cea a mamei şi pe măsură ce trece timpul, cele două prezenţe tind tot maimult să se echilibreze. Spre deosebire de rolul mamei care este direct, rolul tatălui este sub forme difuze - indirecte, în primul rând prin influenţa pe care el oexercită asupra mamei, asupra sentimentelor sale de siguranţă şi încredere, asupra echilibrului său interior, prin contribuţia, de cele mai multe orihotărâtoare la asigurarea condiţiilor economice ale familiei, la formarea şi stabilirea climatului familial. Cât despre rolul direct al tatălui, la începutprezenţa paternă reprezintă o simplă dublare a prezenţei materne, pe care o secundează şi uneori o substituie. Tatăl ar introduce, prin apariţia sa 10
  • o notă nouă în sentimentul iniţial de contopire al copilului cu mama. El personifică în mai mare masură decât mama principiul de autoritate înmediul familial, autoritate indispensabilă şi ca factor de convieţuire în familie şi ca factor de educaţie. Tatăl este personajul căruia i se arată totul, căruia i se raportează totul şi de la care emană deciziile. În multe situaţii mama aşteaptă opiniatatălui, aşteaptă sfatul lui, care, din cauză că este exprimat cu întârziere, apare ca un verdict. El ocupă poziţia de instanţă de decizie, el asigură prioritar veniturile familiei, împarte darurile şi recompensele. Tatăl reprezintă pentru copilautoritatea supremă, chiar şi atunci când autoritatea mamei se manifestă prin forme mai evidente în viaţa curentă a familiei. Într-o familie, tatăleste simbolul forţei, dar şi al ocrotirii. Tatăl, un personaj plin de prestigiu, de autoritate şi de forţă, inspiră teamă dar şi atracţie; copilul este mândru de tatăl său şi doreşte să-isemene. Tatăl este un punct de referinţă prin care copilul îşi evaluează propriul său comportament. Autoritatea paternă intervine în formareaconştiinţei morale a copilului. Totuşi, trebuie evitată crearea unei percepţii de tată dur, neînţelegător, insensibil (atât la sentimentele copilului cât şi la sentimentelemamei), deoarece copilul, iar mai târziu preadolescentul şi adultul tânăr ar putea devenit introvertit, fiindu-i frică să-şi exprime sentimentele,emoţiile, părerile, pentru a nu fi dojenit. 11