Pr Iosif Trifa - Prietenul Tineretii Mele

  • 827 views
Uploaded on

Pr Iosif Trifa - Prietenul Tineretii Mele

Pr Iosif Trifa - Prietenul Tineretii Mele

More in: Spiritual
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Be the first to comment
    Be the first to like this
No Downloads

Views

Total Views
827
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0

Actions

Shares
Downloads
44
Comments
0
Likes
0

Embeds 0

No embeds

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
    No notes for slide

Transcript

  • 1. Prietenul tinere ii mele 1 Traian Dorz Prietenul tinere ii mele Tot ce v-am scris aici cu lacrimi e adevăr curat şi greu, mărturisit pe conştiin ă, în numele lui Dumnezeu. Nu-mi lepăda i nici o frântură din tot ce spun acum şi scriu, căci tot ce nu-n elege i astăzi o să-n elege i mai târziu.
  • 2. 2 Traian Dorz Coperta I: Claudiu CÂNDEA © Toate drepturile rezervate Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu str. Ch. Darwin, 11 tel. 0269 216677; fax 0269 216914 ISBN 978-973-710-134-1
  • 3. Prietenul tinere ii mele 3 C U G E T Ă R I N E M U R I T O A R E 1 TRAIAN DORZ PRIETENUL TINERETII MELE Scurte medita ii duhovniceşti, mărturisiri şi împărtăşiri scumpe din singurătatea mea cu Domnul meu sau fără El Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2009
  • 4. 4 Traian Dorz Prieten tinere ii mele Prieten tinere ii mele şi lacrimilor mele Dor şi So singurătă ii grele – Te cânt, Iisus – şi Te ador. Ce n-am putut nici mamei spune atât de-adânc, de cald şi des, am spus iubirii Tale bune, sim indu-mi sufletu-n eles. În anii de răscruci amare, cu sufletul zdrobit de tot, la nimeni negăsind crezare, la Tine am ştiut că pot. Ce nimeni n-a mai fost altcine să-mi fie-n ceasul disperat ai fost Tu-n stare pentru mine, căci m-ai iubit cu-adevărat. i-aş spune-n nu ştiu ce cuvinte de adorare şi fior cât mi-e iubirea de fierbinte – dar nu pot, cât Î i sunt dator! Prieten tinere ii mele, cu cât mi-ai dat şi mi-ai adus, al Tău sunt eu, a’ Tale-s ele pe vecii to i, pe to i, Iisus...
  • 5. Prietenul tinere ii mele 5 În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. I i s u s H r i s t o s, Mare Dumnezeul meu şi Veşnicul meu Prieten, slavă veşnică ie! ie, a Cărui întâlnire m-a născut de Sus şi mi-a oprit via a într-o veşnică tinere e, prefăcându-mi singurătatea îmbră işare şi pustietatea paradis; ie, Care, dându-mi jugul Tău, m-ai făcut so , dându-mi sărutul Tău, m-ai făcut floare şi dându-mi cununa Ta, m-ai făcut cântec; ie, a Cărui înso ire mi-a făcut numele divin, urmele luminoase şi târârea zbor; ie – toată dragostea fiin ei mele, toată dăruirea vie ii mele, toată slava adora iei mele, în care tot ce am putut arde şi sfin i eu – este nimic; ci singură partea Ta este t o t u l... Slavă veşnică ie, Veşnicul meu Prieten şi Mare Dumnezeul meu, IisusHristos!
  • 6. 6 Traian Dorz Nepre uit Prieten Nepre uit Prieten al tinere ii mele, al Tău e tot ce cântă în jurul meu şi-n mine, a Ta-i grădina scumpă cu stratul ei de stele, cu lacrima şi roua de crini şi de rubine. Nedespăr it Prieten al tinere ii bune, a Ta-i fântâna dulce, ce sânu-mi răcoreşte, a Ta e pâinea bună cu gust de rugăciune şi perna-mpărtăşirii ce fa a mi-o sfin eşte. Neasemuit Prieten al tinere ii sfinte, în tot ce-ating pe lume, mă-nfiorez de Tine, în tot ce-aud descopăr, preadulcile- i cuvinte şi-n tot ce văd, i-e numai sărutul pentru mine. Nemaiuitat Prieten al tinere ii scumpe, pe orice drum m-ai duce, e numai fericire şi-n orice loc descopăr divina- i mână cum pe întreaga mea fiin ă revarsă doar iubire. Ne-nlocuit Prieten al tinere ii dulce, a Ta-i pe veşnicie fiin a mea întreagă, căci nu-i asemeni ie, oriunde m-aş mai duce, nimic pe lumea asta aşa să mă atragă. Dumnezeiesc Prieten al tinere ii mele, eu n-am alt rai, şi soare, şi dor, decât pe Tine; doar Tu-mi eşti toate-acestea – şi mult mai mult ca ele – cuprinde-mă la sânu- i şi-n veci aşa mă ine!...
  • 7. Prietenul tinere ii mele 7 1. ÎNCEPUTUL MINUNILOR MELE 1. Iisuse, Domnul şi Mântuitorul unic, Slavă unică şi veşnică ie, pentru sufletul pe care i-l alegi Tu şi pe care dintr-o dată îl faci atunci cunoscut şi luminos tutu- ror celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ. Tu eşti Începutul tuturor minunilor. 2. Tu eşti Semănătorul şi Tu eşti şi Sămân a. Tu eşti Soarele care dă şi Tu eşti şi Rodul care primeşte. Tu eşti Părintele şi Tu eşti şi Fiul. 3. Ferice de sufletul pe care i-l alegi Tu să-i dăru- ieşti sămân a Ta dumnezeiască, pentru a Te naşte din el, Tu, pe Tine Însu i, făcându-Te atât de mic să Te încapi în el. Şi făcându-l pe el atât de mare să Te încapă pe Tine. 4. Slavă veşnică ie, Iisuse, pentru sufletul pe care îl a- legi să-i dai jugul Tău, care înseamnă înso irea lui cu Tine şi sarcina Ta, care înseamnă învrednicirea de a-l face în stare de naşteri cereşti. De naşterea de opere di- vine. De inspira ii divine. De fii divini.
  • 8. 8 Traian Dorz 5. Ferice de sufletul pe care i-l înso eşti Tu astfel încât, trecând jugul Tău asupra lui, i-l devii so şi co- laborator şi, punându- i sarcina Ta asupra lui, i-l devii una, după cum Tu eşti una cu Tatăl, printr-o asemenea Taină slăvită şi nepătrunsă. 6. Slavă veşnică ie, Preaiubitul meu, pe Care nu ştiu cum altfel să Te numesc, din clipa când Te-ai îndu- rat astfel şi de sufletul meu! 7. Jugul Tău mi Te-a făcut So ul. Sarcina Ta, Stă- pânul. Şi amândouă, Preaiubitul. 8. Împărtăşirea aceasta cu Tine mi-a dăruit veşnicia Ta, tinere ea Ta, prietenia Ta, despre care nici un cu- vânt din lumea aceasta nu poate spune ce simt că sunt. Jugul Tău să mă facă harnic, sarcina Ta să mă facă rodnic, dragostea Ta să mă facă lumină. 9. So ul meu de jug, nu mă lăsa să lenevesc nicio- dată! Ci îndeamnă-mă să ostenesc cu bucurie, păşind mai alături de Tine pe aceeaşi brazdă slăvită. Sau spre acelaşi altar strălucit. 10. So ul meu de sarcină, nu mă lăsa să rămân sterp niciodată, ci fiecare sămân ă a Ta din mine să aducă roduri de treizeci, de şaizeci şi de o sută. 11. Până când toată inima mea va deveni o arină acoperită cu lanuri legănate de Duhul Sfânt. Şi cu roduri aplecate de miez sănătos şi greu.
  • 9. Prietenul tinere ii mele 9 12. Până când via a mea va deveni o dâră luminoa- să pe care să ajungă mul i în cer. 13. Până când amintirea mea va deveni o mamă fe- ricită, înconjurată de mul i fii cura i şi frumoşi, semă- nând cu Tine. 14. Până când tot ce am adus eu pe lume va putea purta cu vrednicie numele Tău şi pecetea Ta. 15. Preaiubitule, ia-mă de mână şi hai să alergăm! 16. Toate câmpiile albe dinaintea noastră aşteaptă sărutul urmelor noastre împreunate. 17. Toate cântările din fa a noastră aşteaptă ca împreu- nă să le împletim firele de aur ale melodiilor şi ale poeziei. 18. Toate înăl imile mun ilor cura i şi sfin i, toate poienile singurătă ilor fericite, toate grădinile rugăciu- nilor, adora iei şi extazelor cereşti aşteaptă şoaptele, la- crimile, tăcerile noastre. 19. Am lăsat în urmă totul. Am închis toate uşile, am rupt toate pun ile, am ars toate amintirile trecutului stingher. 20. Nu mai am nici un alt drum decât al Tău. Nu mai vreau nimic decât pe Tine. Nu mai doresc nimic decât dragostea Ta, jugul Tău şi sarcina Ta. Prietenul tinere ii mele eterne, să mergem!
  • 10. 10 Traian Dorz 2. ÎNSO IREA SUFLETELOR SFINTE 1. Ce minunat este să fii înso itorul unui suflet plin cu Hristos! 2. Ce har ceresc este să fii umărul pe care se reazemă o fiin ă sfântă, în clipa fericitei ei slăbiciuni, din pricina purtării lui Hristos, pentru mântuirea altora! 3. Ce slavă unică este să po i ocroti, mângâia şi cu- prinde, la căldura curată a sufletului tău, singurătatea aproape înfricoşat de sfântă a acelei fiin e care înseam- nă atât de mult pentru gândurile lui Dumnezeu! 4. De unde vine, creşte, se apropie tot mai mare o lumină nepământească ce mă învăluie, spunându- mi: „Eu sunt Prietenul tinere ii tale!“? 5. Inima mea a tresărit ca de o înviere dintre cei mor i de mult, foarte de mult.
  • 11. Prietenul tinere ii mele 11 6. O, Dumnezeul meu, oare mai poate fi primăvară după o iarnă atât de îndelungată? 7. Cine îmi spune oare acum „Vino!“: Duhul, întâi, sau Mireasa? 8. Ori poate amândoi deodată, fiindcă, dacă doi se învoiesc să ceară ceva, le va fi şi dat. 9. Duhul nu vrea să meargă fără Mireasă. Şi, dacă ea nu poate să meargă atât de repede ca şi El, El nu va merge singur. 10. O va aştepta până ce va putea merge şi ea, potri- vindu-Şi paşii cu ai ei, spre a ajunge acolo împreună. 11. Mirele aşteaptă, ştiind bine şi locul, şi timpul unde se vor întâlni to i trei. 12. Betleem, Betleem, cetate neînsemnată şi ascunsă, fecioară nebăgată în seamă, Mireasă dispre uită şi singură!... 13. Când El Îşi va îndrepta fa a spre tine, cu ce lumină uimitoare vei fi învăluită, ce strălucire eternă va alunga întunericul tău şi ce slavă cerească va acoperi ocara ta! 14. Când Hristos te va înăl a din starea ta de azi, câte priviri se vor întoarce spre tine şi câ i vor plânge amar că te-au dispre uit!
  • 12. 12 Traian Dorz 15. Acela, Căruia tu Îi por i în inima ta atâta credincioşie, este Cel Preaînalt. 16. Acum Duhul Lui te umbreşte, dar în curând te va lumina. 17. Acum este vremea negurii tale, dar aceasta este atât de curând trecătoare... Şi tocmai ea pregăteşte ivi- rea luminii tale care este veşnică. 18. Saltă de bucurie, tu, care ai fost învrednicită de umbra lui Hristos, de ocara lui Hristos, de singurătatea cu El! 19. Nu va fi strălucire mai fericită decât a ta, nici slavă, nici îmbră işare, Mâine Diminea ă, la Hristosul tău! * * * În momentele mai grele aminteşte- i totdeauna de Hristosul tău cel unic şi iubirea ta cea una!
  • 13. Prietenul tinere ii mele 13 3. CUVINTELE CELUI SCUMP 1. Când aud un cuvânt al cărui în eles nu-l pot cu- prinde, nici accepta, să nu mă grăbesc să răspund cu mâhnire! 2. Inima mea mâhnită nu m-a sfătuit bine niciodată pe drumul meu. 3. Gândul meu mâhnit nu mi-a în eles drept nicio- dată cuvintele Lui. 4. Ochii mei mâhni i nu mi-au putut vedea limpede niciodată Chipul Lui drag. 5. Lacrimile mâhnirii mele mi-au acoperit şi mi-au întunecat vederea Fe ei dragi. 6. De ce să răspunzi tu cuvinte grele Prietenului ti- nere ii tale, inima mea mâhnită?
  • 14. 14 Traian Dorz 7. De ce ui i tu cât de mult te-a iubit El, Care îmi vorbeşte acum despre ascultarea şi ridicarea dintr-o sta- re bolnavă, spre ceea ce este sănătos? 8. Dintr-o stare apăsată, spre ceea ce este slobod? 9. Dintr-o stare ruinată, spre ceea ce eram în vre- mea tinere ii mele şi a Lui? 10. O, iartă-mă, Preaiubitul meu, când nu Te pot în elege! 11. Iartă-mă, când mâhniri prea mari mă împiedică să văd lumina spre care vrei să mă ridici Tu. 12. Mă doare această chemare ca o rupere şi îmi simt inima sfâşiată de sus până jos. 13. De o parte şi de alta a mâhnirii mele, inima mea, despicată în două, tremură. 14. Lacrimile însângerării ei se preling pe aşternu- tul unde zac, prăbuşit dintr-o dată ca într-o prăpastie de întuneric zdrobitor. 15. Mi se pare că zac din nou în aceeaşi prăpastie în care am mai fost de celelalte două ori. 16. Şi din care abia ieşisem, târându-mă ani îngro- zitori cu o singurătate şi pătimire care mă înspăimântă ori de câte ori mă uit înapoi.
  • 15. Prietenul tinere ii mele 15 17. Ce lung a fost drumul spre lumină şi ce scurt este cel spre întuneric! 18. Dumnezeul meu, nu mă lăsa să cad din nou! ine-mă să nu mai alunec, dacă am putut ajunge până aici! 19. Iată vântul care vuieşte rece, voind să mă smulgă de pe stânca pe care mi se părea că am ajuns-o! 20. Voi, gânduri negre, fugi i de la mine! El n-a zis aşa cum îmi şopti i voi! 21. Duhule al mâhnirii, taci în lăuntrul meu, nu mă sfătui la nimic! Nu mai vreau să te aud! 22. Nu vreau să te ascult tocmai acum când inima mea este sfâşiată prea adânc. Când ochii mei nu mai pot vedea nimic înainte. Şi când urechile mele nu mai aud nimic în afară de glasul tău ispititor, care îmi spune veşti şi înştiin ări îngrozitoare. 23. Dumnezeul meu, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pă- mântului şi ale mării din mine, de Tine mă agă cu ultima mea nădejde! Numai de Tine!
  • 16. 16 Traian Dorz 4. VINO, GLASULE DORIT! 1. Preaiubitul inimii mele, cine să-mi spună, în cli- pa prăbuşirii mele, că Tu nu Te-ai schimbat? 2. Care este glasul, mai tare decât cel al mâhnirii, pe care îl simt acum zdrobindu-mă? 3. Vino, glas dulce al vindecării mele, şi ridică-mi sufletul doborât ca de o înmormântare! 4. Vino, dulce lumină a speran ei mele, şi refă-mi inima sfâşiată ca o catapeteasmă! 5. Vino, dulce căldură a iubirii, alungă-mi înghe ul întunecat ce mă învăluie şi mâhnirea ce mă apasă ca o lespede grea şi rece! 6. Vino, primăvară dulce, ajută-mi să-mi scot florile înghe ate la soarele tău fericit, care să mi le-nvie iarăşi! 7. Vino, vreme a cântării, înviorează-mi obrazul flo-
  • 17. Prietenul tinere ii mele 17 rilor mele ofilite! Fă-le, din fiecare strop de lacrimă, un strop de rouă, cuprins de o lumină şi sărutat de o rază. 8. Vântule cald şi înmiresmat, nu sta! Ridică-te, vânt cald din miazăzi, apropie-te şi învăluie-mi toate hotarele mele, care te aşteaptă încă tremurând de fiorii frigului venit dintr-o dată, şi învie-mă! 9. Ridică-mă iarăşi pe înăl imile mele... pe înăl i- mile tinere ii mele senine şi dragi! Eu sunt ca o floare cosită, ca o vi ă fără sprijin, ca o apă fără albie. Ridică-mă iarăşi, că singur nu pot! 10. De cine altul să mă mai reazem, dacă nu de Ti- ne, singura mea iubire? 11. Pe unde să mai curg, dacă nu mă conduci Tu, Calea mea, Rădăcina mea, Stăpânul meu? 12. Nu-mi lăsa via a iarăşi goală, inima sfâşiată, singurătatea singură!... 13. Iartă-mă că nu Te pot urma încă, nici atât cum ai vrea Tu de repede, nici cum doreşti Tu de sus. 14. Picioarele mi-s încă bolnave, aripile îngreunate, inima slabă. 15. Iartă-mă că, ştiindu-mi slăbiciunile, nu pot lua hotărârea puternică. Mi-e frică nu de înăl imile Tale, ci de adâncimile mele.
  • 18. 18 Traian Dorz 16. Vreau să Te ascult, dar mi-e teamă să îndrăz- nesc. 17. Şi stau aici, temându-mă de un singur rău, mai mare ca oricare altul, acela care m-a chinuit cel mai amar şi mai îndelung: singurătatea departe de Tine. 18. Dumnezeul meu şi unicul meu Prieten, nu mă lăsa să mă prăbuşesc iarăşi, dacă m-ai făcut să ating ărmul dorit, după care îmi întind mâinile de atâta vre- me şi de atâta drum! 19. Nu-mi lua bucuria pe care mă faci să cred că am primit-o! 20. Nu-mi lua comoara pentru care i-am jertfit atâtea lacrimi şi pe care am plătit-o cu atâta suferin ă! 21. Tu, Care ştii via a mea şi pre ul pe care l-am dat, adu- i aminte că nu mai am nici lacrimi şi nici pu- tere să mai plătesc. Lasă-mă cu cât am dat, pentru că am dat tot ce-mi mai rămăsese ca să trăiesc! 22. La poarta Îndurării Tale bat cu rugăciunea mea. Numai la această Poartă îndrăznesc, că numai la ea pot aştepta, nădăjduind să mi se mai deschidă!
  • 19. Prietenul tinere ii mele 19 5. ÎN FA A POR II ÎNDURĂRII 1. În locul unde mi-am rostit judecata, mi-am auzit şi iertarea! 2. În aşternutul unde am zăcut, plângându-mi dure- rea, mi-am primit şi vindecarea. 3. Şi tot Tu, Cel pe care-L întristasem, m-ai şi în- viorat. 4. Poarta Îndurării s-a deschis şi Fa a Ta iubită m-a luminat din nou. Te-ai întors iarăşi la mine, căci ai vă- zut neputin a mea. 5. i-a fost milă de mine. Nu m-ai judecat cum me- ritam; dragostea Ta m-a în eles. Pentru că nu Te-ai gândit la Tine, ci la neputin ele mele. 6. Ai privit ochii mei – în care erau teama despăr i- rii şi durerea neputin ei, amândouă la fel de mari – şi i-a fost o nemărginită milă de mine, pe care mă iubeai nemărginit de mult.
  • 20. 20 Traian Dorz 7. Tremuram când mă priveai. Îmi era şi teamă şi dor de cuvântul ce mi-l vei spune. De acest cuvânt atâr- na soarta mea. 8. Fericirea mea nouă sau prăbuşirea mea veche atârnau de pasul Tău. 9. Tu ai renun at la zborul Tău şi ai rămas lângă mine. 10. i-ai întors, cu o duioasă durere, privirea din- spre înăl imile Tale luminoase şi, oftând, Te-ai aşezat iarăşi lângă... neputin a mea, zicând: – Nu vreau; nu pot să merg fără tine! 11. Te voi aştepta aici! Nu renun ; doar amân hotărârea şi legământul pe care le-am făcut şi pentru tine, până i se vor întări aripile, î i vor creşte penele şi i se vor vindeca deplin rănile inimii. 12. inta noastră este aceea pe care i-am arătat-o şi pe care, o clipă, printre nori, ai văzut-o limpede. 13. Dar nici ea n-ar fi fericită, văzând că vine nu- mai un sol singur. Şi jugul, şi cununa sunt pentru doi. 14. O, ce grozav cuvânt este acesta: „singur“! L-am rostit şi l-am sim it până acum atât de mult, încât mi se înfioară toată fiin a, şi numai gândind că l- aş mai putea avea iarăşi lângă mine vreodată. 15. Nu-l mai vreau, nu-l mai pot suferi, Dumneze- ule bun! Ai milă de mine, Prieten bun şi adevărat! Nu mă mai lăsa fără Tine!
  • 21. Prietenul tinere ii mele 21 16. Vreau vindecarea. Aici şi acum. În aşternutul singurătă ii în care zac, vindecă-mi sufletul de singurătate! 17. Schimbă-mi plânsul de durere în plâns de bucurie! 18. Alungă fe ei mele chipul bătrâne ii mâhnite şi redă-i chipul tinere ii voioase. 19. Schimbă-mi suspinul amărăciunii în suspin al îndurării. 20. Fă să mi Te văd apropiindu-Te, săltând peste dealuri şi peste văi, grăbindu-Te spre mine ca un cerb tânăr, trecând peste mun ii ce ne despart. 21. Fă-mă să- i aud dulcele glas, spunându-mi în mijlocul plânsului meu: Râzi! 22. Şi, dintr-o dată, să izbucnesc în râsul fericit, în râsul cel mai fericit, cu ochii încă plini de lacrimi strălucitoare. 23. Picurii genelor mele să strălucească vesel, ca stropii de ploaie de pe un crin, lumina i deodată de ră- săritul soarelui Fe ei Tale iubite. 24. Buzele mele să strălucească dintr-o dată de lu- mina sărutului Tău, ca buzele norilor când soarele îi să- rută în rugăciunea lor de seară. 25. Şi gândul singurătă ii să nu mă mai înso ească niciodată. Fă-mi aşa, Preaiubitule Iisus!
  • 22. 22 Traian Dorz 6. DULCEA VINDECARE A INIMII MELE 1. Inima mea este fericită, Preaiubitul meu, inima mea este fericită. Căci iarăşi sunt cu Tine. 2. Dar, pentru că sufletul meu a fost chinuit prea mult, noile lacrimi ale bucuriei nu au putut şterge de tot şi nici acoperi ecoul şi urmele celorlalte. 3. În bucuria mea mai aud încă, şiroind ca un ecou amar, trecutul plâns îndelungat. 4. Şi, privind spre un viitor atât de minunat, încât pare cu neputin ă, îmi vine să mă îndoiesc şi de pre- zentul acesta fericit, care mi se pare un vis. 5. Îmi frec ochii şi îmi spun: oare este aievea? Se poate oare să fi venit pe totdeauna vindecarea mea? 6. Tu, sfântă şi dulce vindecare a inimii mele, pe care te-am dorit şi te-am chemat atât de sfâşietor, eşti oare chiar aici, lângă mine?
  • 23. Prietenul tinere ii mele 23 7. Este, oare, adevărat tot ceea ce văd şi ceea ce simt? Nu este, oare, minunea aceasta numai un vis? 8. Doamne Iisuse, eu am nevoie nu numai de trei zile spre a mă obişnui cu minunea. Am nevoie să o am mereu lângă mine, veacuri şi veacuri, până când mă voi încredin a pe totdeauna că nu-mi va mai putea fi des- păr ită niciodată şi de către nimeni. 9. Abia atunci, inima mea, fericită pe vecii vecilor, ar putea să strige: – Am ajuns! Nu mai doresc nimic! 10. Nu numărul anilor trăi i au vreun pre , ci măre- ia, puterea, înflăcărarea, înăl imea şi roadele cu care i-am trăit! 11. Sufletele mari îşi trăiesc fiecare zi, aproape fie- care clipă, la cea mai înaltă tensiune. Inima lor este ca un cuptor încălzit de şapte ori, în care focul este conti- nuu, fără scăderi, fără întreruperi, fără răciri. 12. Iisus iubit, Tu eşti acelaşi, ieri, azi şi în veci. 13. Dragostea Ta este neschimbată. Tu nu iubeşti astăzi mai mult şi mâine mai pu in. 14. Tu nu iubeşti după împrejurări. Nici după lo- curi. Nici după stări. Când i-ai dat cuiva dragostea Ta, aceluia i-o păstrezi pe totdeauna. 15. Pot să se clatine mun ii, pot să se reverse mă-
  • 24. 24 Traian Dorz rile, pot să se dărâme stâncile, dragostea Ta nu se va muta de la cine s-a statornicit odată. 16. Da, mun ii pot să se clatine. Stările mele înalte pot să se schimbe uneori, clătinându-se, fie de mâhnire, fie de temeri, fie de lenevie. 17. Dar inima Ta nu este aşa ca inima mea. Nici aşa de greu de mul umit, nici aşa de uşor, ca ea. 18. Ce fericit ai fi Tu dacă inima mea ar răspunde inimii Tale cu aceeaşi intensitate în a iubi statornic! Să mă vezi că totdeauna dragostea mea se încrede în dra- gostea Ta. 19. Chiar şi acum – când mă aflu la răscrucea aceasta grea, când ceea ce aud din gura Ta este atât de nou pentru mine şi când drumul pe care mă împingi Tu parcă îmi umple fiin a de spaimă – 20. să mă bizui pe dragostea Ta, neschimbat alipită de mine; fără nici o teamă şi fără nici o măsură. 21. Când inima mea stă alipită de a Ta şi mâinile mele se împreună spre lumina fe ei Tale, când ochii mei varsă lacrimile temerii de despăr ire, să mă bizui nemărginit pe Tine. 22. Când rugăciunile mele sunt străbătute de frica înăl imii spre care mă duci Tu, peste sufletul meu aple- cat spre Tine, împreună- i mâinile moi – pe care dra- gostea a scris pe veşnicie numele meu, săpat în rănile
  • 25. Prietenul tinere ii mele 25 cuielor – binecuvântându-mă! Să mă bizui necontenit pe Tine. 23. Sub ocrotirea iubirii, să mergem ferici i sau să rămânem în pace. Îmi va fi totuna. 24. Şi cei ce merg cântând, şi cei ce rămân rugân- du-se să se revadă la ziuă bucuroşi. Iar încredin area lor în dragostea făgăduită să se întărească şi mai mult una pe alta. Da. Amin. * * * Statornicia-i cea mai naltă virtute pentru Dumnezeu, dar trebuie mereu pe lume să urce drumul cel mai greu.
  • 26. 26 Traian Dorz 7. ÎN STAREA DE ODIHNĂ DULCE 1. Sunt felurite limbile, dar Cuvântul este acelaşi. 2. Sunt felurite inimile, dar iubirea este la fel. 3. Sunt felurite stările, dar harul este unic. 4. Sunt felurite vasele, dar izvorul este neschimbat. Şi din Tine se umplu toate, după cât pot cuprinde ele. 5. Acelaşi Cuvânt – dar este auzit de fiecare minte după limba sa. Şi după măsura ascultării de el. 6. Aceeaşi Iubire – dar se cuprinde în fiecare inimă după capacitatea ei. Şi după dorin a de care ea este în- flăcărată. 7. Acelaşi Har – dar îl sim im, fiecare din noi, după cură ia stării noastre sufleteşti, la ceasul revărsării lui. 8. Ori de câte ori eram adormit când îmi vorbeai, nu- i auzeam Cuvântul Tău în graiul meu.
  • 27. Prietenul tinere ii mele 27 9. Starea de nici treaz, nici dormind, este cea mai rea stare. Nici nu aud bine ca să în eleg bine, nici nu aud deloc ca să nu în eleg rău. 10. Ci, dormitând, aud doar atâta cât mă face să în eleg chiar cum nu zisese Cuvântul Tău. 11. Atunci mi se zdrobeşte inima în cel mai dure- ros fel. Tocmai când ea ar trebui să-mi fie cea mai fe- ricită. 12. Atunci duhul meu, abia ajutat, mi se prăbuşeşte şi mai adânc. Iar mâna Ta ajutătoare trebuie să se arun- ce şi mai grăbită după el, spre a-l ridica iarăşi. 13. O, ce luptă minunată este iubirea! Ce prăbuşiri şi ce înăl ări împreunate, până când ajung să rămână îmbră işate, în dreptul unei raze eterne. 14. Postul şi rugăciunea sunt cei doi so i ai iubirii care îi fac ei casa cea mai puternică. 15. Binefacerea şi dărnicia sunt fiicele cele mai scumpe. 16. Casa poate fi puternică prin so i, dar fericită poate fi numai prin copii. 17. Casa zilei acesteia a fost o astfel de casă. Întreagă, familia sfântă a Iubirii s-a îmbră işat la Poarta Îndurării, aşezând la picioarele Tale, Preaiubi-
  • 28. 28 Traian Dorz tule, o cerere cu o jumătate de lacrimă pentru o minune întreagă. 18. O, Tu, Cel care creşti pâinea în cuptorul înalt, şi peştele în apa adâncă, primeşte înăl area şi numai a unei singure mâini când cealaltă este încă prea slabă. 19. Şi, când ajung în împrejurări în care trebuie să lucrez prea repede şi să prevăd atâtea situa ii încât, omeneşte, mi-ar fi cu neputin ă să le trec cu bine, atunci intervino Tu, Izbăvitor Prieten. Fă atunci minunea care singură mai poate să mă salveze şi salvează-mă! 20. Domnul meu şi Dumnezeul meu, eu nu ştiu cum faci Tu aceasta. Nu ştiu în ce fel sunt împins sau tras, dar, după ce clipa avută pentru întâmplări care cer ceasuri a cuprins totul fulgerător şi ne revedem dincolo ferici i, nu mai ştiu cum să Te binecuvântez, binecu- vântat Binefăcător. 21. Cândva n-am în eles cum. Dar acum în eleg Cine. 22. Totdeauna atunci nu mai pot cânta, ci numai plânge. 23. O, Domnul şi Dumnezeul meu atât de puternic, atât de aproape, atât de iubitor, atât de bun... Când Tu eşti pentru noi, cine să ne mai poată fi împotrivă?
  • 29. Prietenul tinere ii mele 29 Când Tu ne deschizi, cine să mai poată închide? Şi când Tu ne aperi, cine ne-ar mai putea face vre- un rău? 24. Cu toate tăcerile mele, mă închin în Fa a Ta ie- şită deasupra tuturor mun ilor mei! Preaiubitule Strălucitor, ce mult Te iubesc! * * * Cât ar fi de lungă iarna-nviforată, zorii primăverii tot răsar odată. – Plata înfrânării, cât o să-ntârzie, crede-o şi-o aşteaptă. Sigur o să vie!
  • 30. 30 Traian Dorz Tot drumul cu Hristos umblat Tot drumul cu Hristos umblat ne-a fost păzit şi ajutat, sub al iubirii adăpost, feri i de orice rău am fost. Slăvit să fii, slăvit, Iisus, de cât ne-ai dat şi cum ne-ai dus, Te vom slăvi de mii de ori, în veci mai recunoscători! Tot ce-am cerut cu gând curat ni s-a-mplinit cu-adevărat; nimic din câte ne-am temut pe calea noastră n-am avut. Ajungerile noastre sunt noi întâlniri în Duhul Sfânt şi orice noi minuni primim ne fac mai dulce să-L iubim. Pe drumul cu Hristos făcut orice sfârşit e-un început; oriunde-i dulce şi frumos de la Hristos pân-la Hristos!
  • 31. Prietenul tinere ii mele 31 Cum să pot uita eu, Doamne? Cum să pot uita eu, Doamne, ceea ce-i de neuitat, ceea ce pe lumea asta nici nu poate fi-arătat? Neuitat, neuitat este tot ce Tu mi-ai dat fii slăvit, fii slăvit, Domnul meu Iisus iubit minunat şi strălucit! Cum să pot uita răpirea până-n nu ştiu care rai, unde stările trăite n-au nici so şi n-au nici grai? Cum să pot uita-ntâlnirea cu-al iubirilor Focar, unde clipa sau vecia au acelaşi nehotar? Cum să pot uita eu ceasul rugăciunii strălucit, unde mi-am sim it pe umeri nimbul Capului sfin it? Cum să pot uita năl imea peste care m-ai purtat, unde-am dus, arzând pe frunte, locul ce l-ai sărutat? Cum să pot uita-nvierea celui mai slăvit mormânt, unde-au ars îmbră işate două cruci şi-un legământ?
  • 32. 32 Traian Dorz 8. CEL CARE ÎMI CERI ŞI ÎMI DAI TOTUL 1. Tu eşti Cel care îmi ceri şi îmi dai totul. Fără puternica Ta credin ă, eu sunt un neputincios. 2. Iubirea Ta îmi cere mereu să duc o mare luptă, atât în lăuntrul meu, cât şi afară. 3. Ştiu bine că acela care porneşte o luptă trebuie să aibă, încă mai dinainte de a o porni, o neclintită în- credere în biruin ă. 4. Şi, tot timpul luptei sale, să nu se îndoiască de- loc şi întru nimic în inima sa de sfârşitul biruitor al luptelor sale. 5. Altfel, în chiar clipa îndoielii, mâna slăbeşte, pi- ciorul tremură, inima se prăbuşeşte şi totul e pierdut. 6. Ştiu bine că acela care porneşte spre Canaan tre- buie să aibă o puternică încredin are, chiar înainte de primul pas, că îl va ajunge cu bine.
  • 33. Prietenul tinere ii mele 33 7. Mergând cu sufletul şi cu ochii a inti i acolo, va trece prin orice ape ca pe uscat, va străbate orice pustiu prefăcându-l în izvoare, va avea, pe orice întuneric, îna- intea sa, un stâlp de foc şi va dărâma, până la urmă, ori- ce ziduri întărite, biruind pe orice împotrivitor. 8. Ştiu bine că acela care vrea să sfărâme o stâncă trebuie să muncească, încă de la prima izbitură, cu o fe- ricită încredere în izbânda ultimă. 9. Credin a întăreşte bra ul, reînnoieşte efortul, men- ine puterea. 10. În momentul pierderii credin ei, vrăjmaşul se ridi- că, apele cresc, piatra se întăreşte şi împotrivirea învinge. Fă să nu-mi pierd niciodată credin a în iubire! 11. Având credin a în Tine, voi lupta fericit şi voi muri fericit. Prin credin a în Tine, tot ce nu-mi reuşeşte astăzi, sigur îmi va reuşi mâine. Sau, în orice caz, într- un mâine. 12. Tot ce nu pot atinge acum, credin a în Tine mă asigură că voi atinge în curând. Sau, în orice caz, că voi atinge cândva, odată, sigur! 13. Tot ce nu-mi reuşeşte în felul cum aş vrea acum, credin a în Tine îmi dă încredin area că voi reuşi în alt fel. Dar că sigur voi reuşi! 14. Când inta mea este sfântă şi umbletul meu este curat – poate să fie ea cât de înaltă şi pot fi aripile mele
  • 34. 34 Traian Dorz cât de slabe sau picioarele mele cât de încete – minunea se va împlini! 15. Voi ajunge, cu siguran ă! Chiar dacă acum zbor numai cu o singură aripă. Dumnezeu şi iubirea mi-o vor întări şi pe cealaltă. 16. Şi ce minunat va fi când această aripă cu pute- rile ei reînnoite prin Duhul Vie ii o va ajuta şi pe cea- laltă, poate prea obosită de efortul făcut înainte, de luptele începutului. Devenind ea mai tare. Şi în viitor, ca uneori în trecut. Dumnezeul meu, întăreşte-mi-o! 17. Nu există vrăjmaş care să nu poată fi învins, când dragostea mea e unită cu neprihănirea. 18. Şi dragostea şi credin a, fără neprihănire, nu pot decât să mi se prăbuşească, nu pot să-mi fie decât nefericite. 19. Orice virtute, care vrea să izbutească în lupta ei, trebuie neapărat să-mi fie unită cu neprihănirea. Să pornească împreună, să lupte împreună, să ajungă îm- preună cu ea. 20. Până nu poate porni cea de a doua, să nu mear- gă nici cea dintâi. Să stea împreună până ce vor putea porni împreună, dar să nu se despartă niciodată. Căci şi plecarea îşi are vremea ei, ca şi ajungerea. 21. Când îi soseşte ceasul său, orice zbor se ia frumos şi orice sfârşit biruitor aduce două cununi.
  • 35. Prietenul tinere ii mele 35 22. Dintr-o zi ca asta n-am mai avut cui spune „părinte“. 23. În locul unui grai cald, mi-a rămas atunci o tă- cere rece. 24. În locul unei îndrumări uşoare, mi-a rămas o experien ă grea. 25. În locul unei inimi mlădioase, mi-a rămas o cruce neclintită. 26. Dar, deasupra tuturor, foarte aproape de Soare, mi s-a înăl at o pildă frumoasă către care mă întind me- reu cu osteneli crâncene, cu pocăin e amare, cu tânjiri mistuitoare de dor, ca nişte întinderi pe vârfurile picioarelor mele şi tot nu-i pot atinge tălpile lui. 27. Prietenul şi Dumnezeul meu, ajută-mi! * * * Picioarele însângerate ce-au suferit pentru Hristos se cade să le speli cu lacrimi şi să le-atingi cu gând pios.
  • 36. 36 Traian Dorz 9. ÎNGUSTA CALE DULCE 1. Ceea ce ai cerut Tu din totdeauna, Dumnezeul meu, a fost şi va fi mereu nespus de greu pentru puterea firii mele omeneşti. 2. În elegerea tainei iubirii Tale cu hotare fără margini, cu adâncimi fără sfârşit, cu înăl imi fără limită, cu felurimi necuprinse de nici un număr – în elegerea acestora, zic – cere stări de răpiri divine, urcuşuri dure- roase şi îndelungi. 3. Sau adâncuri în a gândi, până la care se poate ajunge numai cu pre uri nespus de grele. Numai pe drumurile unor cumplite renun ări sau cerin e. Numai prin usturătoare arderi şi mistuiri interioare. 4. Nevoi i-vă să urca i pe calea cea strâmtă – ai zis Tu, Domnul meu, arătându-mi cu ce fel de moarte şi mortificare zilnică trebuie să-mi port eu paşii mei după lumina Ta, ca să pot lăsa urme luminoase.
  • 37. Prietenul tinere ii mele 37 5. Omorâ i mădularele voastre – este porunca Ta, care m-a înspăimântat nu pentru sfin enia ei, ci pentru mul imea şi puterea celor condamnate în mine. 6. Pentru marea greutate cu care trebuie să fiu zil- nic un ucigaş al propriilor mele porniri. Al fiilor propri- ei mele însuşiri carnale. 7. Cât de cruntă este, Doamne, această luptă între duh şi fire, care totdeauna trebuie să sfârşească cu o ucidere. 8. Ori aceste mădulare îşi ucid sufletul cu care se războiesc – iubirea, cură ia şi neprihănirea lui, 9. ori sufletul, întărit prin harul Tău, ajunge să şi le ucidă el pe ele. 10. Cât de strâmtă este uşa, cât de îngustă este ca- lea şi cât de cumplită este lupta care duce la mântuire! 11. De aceea sunt atât de descurajator de pu ini acei care o află, care o câştigă, care o dovedesc. 12. Da, este nebănuit de strâmtă, de îngustă şi de grea, dar întotdeauna încap pe ea totuşi doi: Tu, fericit Prieten al fericirii mele – şi eu. 13. Dintre doi din aceeaşi nenorocire, totdeauna unul o va putea suporta mai greu decât altul. 14. Fiindcă unul poate face orice fel de muncă, pe când altul nu poate face orice.
  • 38. 38 Traian Dorz 15. Unul poate îndura orice nedreptate, poate lupta cu orice ispită, poate primi orice veste – pe când altul nu poate chiar orice. 16. De aceea, dintre doi la fel de nenoroci i, ajută-l, Te rog, Preaiubitul meu, mai întâi pe acela care îşi su- portă nenorocirea lui cel mai greu. 17. Virtutea poartă un nume feminin. Poate că şi de aceea îşi îndură lupta sa mai greu şi îşi are calea ei mai anevoioasă. 18. Păcatul are un nume bărbătesc, poate şi pentru că este atât de harnic, de puternic şi de obraznic. 19. Toate virtu ile luptă greu, fiindcă vrăjmaşul fi- ecăreia este un păcat trupesc. 20. Păcatul trupului şi trupul păcatului ucid împre- ună, una după alta, rând pe rând, sfintele virtu i înnăs- cute în via a fiecărui om, în lumina fiecărei inimi. 21. Dar naşterea din cer le aduce la via ă iarăşi, pe toate deodată. 22. Nimic n-o poate apăra pe iubire atât de puternic ca neprihănirea. 23. Dragostea păzită de neprihănire nu se va usca niciodată, după cum nici neprihănirea, încălzită de dra- goste, nu va înghe a niciodată.
  • 39. Prietenul tinere ii mele 39 24. Dragostea şi neprihănirea biruie cel mai uşor împreună. Dar sunt biruite cel mai uşor când sunt des- păr ite. 25. O, Prietenul şi Dumnezeul amândurora, nu mi le lăsa pe una fără cealaltă. Pentru că atunci nu sunt si- gur decât de durere. Şi de lacrimi. Amin. * * * Din fântâna prea departe, nu- i stingi focul niciodată şi nici inima nu- i stâmperi cu-o iubire-ndepărtată. Ci, de vrei să afli harul şi lumina fericirii, adu- i focul la fântână şi du- i inima iubirii.
  • 40. 40 Traian Dorz 10. DULCEA TA CUNOAŞTERE 1. Preaiubitule, Tu ai semnul Tău veşnic, după care Te voi recunoaşte eu. 2. Şi eu, semnul după care mă vei recunoaşte Tu, dintre oricâte mii. 3. Acest semn al amândurora este neprihănirea. 4. Dragoste mai pot avea uneori şi al ii. Milă, bunătate, blânde e, în elepciune – la fel. Dar neprihănire nu ai decât Tu; şi acela care poate fi asemenea Duhului Tău. 5. Neprihănirea este puterea şi semnul tuturor celor- lalte virtu i. Nici una din ele nu are vreo frumuse e sau vreun pre , fără ea. 6. Eu pot lucra pentru Dumnezeul meu oricât, pot face pentru semenii mei orice şi pot avea, pentru aceasta, orice talant – dar, dacă
  • 41. Prietenul tinere ii mele 41 n-am neprihănirea adevărată şi nu mi le îmbrac pe toate în veşmântul ei minunat, tot ce fac nu pre uieşte nimic. 7. Înaintea oamenilor eu pot părea cât de înalt. Chiar şi înaintea mea însumi, pot părea la fel, deşi nimeni, afară de Tine, nu-mi cunoaşte adevărul din inima mea atât de bine ca mine însumi. 8. Dar dacă Tu, Care mă cunoşti mai bine decât m-aş cunoaşte eu, dacă Tu, Preaiubitule, nu po i vedea, peste tot ce am şi peste tot ce fac eu, semnul Tău – adică ne- prihănirea Ta desăvârşită şi curată – atunci pot fi orice şi pot face oricât, totul este zadarnic. 9. Mediul şi anturajul sunt câmpul de luptă şi de lucru, unde luptă şi rodeşte, unde biruie sau cade sufletul. 10. Nu există, pentru neprihănire, nepăgubitor, nici un compromis cu păcatul. 11. Toate celelalte virtu i mai pot convie ui uneori, în vreun fel, cu păcatul. Numai neprihănirea nu poate convie ui cu el în nici un fel şi în nici o măsură. 12. Dragostea mai poate acoperi uneori păcatul. Mila îl mai poate tolera. Bunătatea îl mai poate îngădui. Neprihănirea însă – nu.
  • 42. 42 Traian Dorz 13. Blânde ea îl mai poate în elege, răbdarea mai poate să tacă, smerenia mai poate să-l sufere. Neprihănirea însă – nu. 14. Nădejdea îl poate deplânge, credin a poate lupta cu el, dar neprihănirea nu-i poate suferi nici o apropiere a lui. Neprihănirea pleacă îndată ce numai simte apropie- rea blestemată a nesuferitului păcat. 15. Scump Prieten al tinere ii mele, cum oare am putut eu avea cândva o stare atât de înaltă încât nici nu mă gândeam la păcat? 16. Era lângă mine, îmi striga numele, îmi făcea semne, îmi şoptea linguşitor – dar eu nici nu-l vedeam, nici nu-l auzeam, ca şi cum nici n-ar fi existat! 17. Ce minunat era paradisul meu când a apărut şarpele! 18. Până atunci, mă învârtisem atâ ia ani minuna i şi frumoşi pe lângă pomul ispitei, fără să mă pot nici măcar gândi că în el ar putea fi vreun rod atrăgător pentru mine. 19. Pofta neîngăduită îmi era cu desăvârşire necu- noscută. 20. O, ce frumos trebuie să- i fi apărut ie atunci, peste mine, Semnul Tău! Şi ce dulci, roadele părtăşiei mele!
  • 43. Prietenul tinere ii mele 43 21. Sufletul meu tânjeşte de dor şi acum după acel minunat paradis fără pomul cu şarpe. 22. Redă-mi-l iarăşi, Iisuse, Tu, singurul Care mi-l po i, încă o dată! * * * Când Hristos i-e prea departe şi-a Lui cale prea străină, în zadar aştep i lumina; niciodată n-o să vină. Ci numai când te apropii de-a Lui fa ă, pe-a Lui cale, i se umple de lumină tot cuprinsul vie ii tale.
  • 44. 44 Traian Dorz 11. DULCEA DORIN Ă A INIMII MELE 1. Dar, oare, Cine eşti Tu, Care m-ai zămislit? Care este adevăratul Tău Nume? 2. Tu, al Cărui Chip este nespus de frumos, al Cărui glas este minunat şi dulce, al Cărui sân este atât de cald şi mângâietor, o, Tu, a Cărui apropiere este atât de fericită, a Cărui amintire este atât de scumpă, a Cărui îmbră işare este atât de neuitată!... Prietenul tinere ii mele, salvatorul şi fericirea mea unică – Cine eşti oare într-adevăr Tu? 3. Cine eşti oare Tu, de Care doreşte neîncetat ini- ma mea şi după Care tânjeşte întreaga mea fiin ă? 4. Tu, după Care plâng ochii mei, suspină duhul meu, se topeşte dragostea mea şi tânjesc din răsputeri toate mădularele mele. – Oare cine eşti Tu? Cum să Te pot numi?
  • 45. Prietenul tinere ii mele 45 5. Eu i-am dat o mie de nume, dar de nici unul nu-mi spune inima că este întreg. 6. Nici unul nu-mi dă încredin area că este acesta. Poate în fiecare este câte o parte din adevăr, dar tot Adevărul, Preaiubitule, oare în care din ele este? 7. Cine eşti Tu, Preafericit Prieten al tinere ii mele, Care îmi apari mereu cu alt chip, dar, în fiecare dintre ele, atât şi atât de frumos? 8. Care este, oare, totuşi frumosul, minunatul Tău chip adevărat, Preaiubitule fără nume? 9. Când i-am dat ie, Preaiubitule, fiecare nume sfânt şi iubit, dintre cele o mie de nume alese şi scumpe ce i le-am rostit, Cine oare mi le-a inspirat şi unde oa- re le-am putut afla? 10. Ce putere era în ele, că fiecare îmi înfiora ini- ma, îmi aducea miere pe buzele mele şi mireasmă în ju- rul meu? Îmi însenina cerul de fiecare dată şi îmi liniştea toate învolburările din lăuntru şi din afară. 11. Când i-am descoperit fiecare Chip de sub un văl, Cine oare mi-a dat mie acei ochi nespus de limpezi, de cura i, de albaştri cu care am văzut în el toată bucu- ria şi slava din cer şi din pământ deodată şi la fel? 12. Cine mi-a crescut dintr-o dată acele aripi pen- tru care nu erau nici piedici, nici depărtări în zborul după Tine?
  • 46. 46 Traian Dorz 13. Cine mă apăra atât de puternic încât treceam peste lei şi peste şerpi ca peste nimic? 14. Cine îmi învă a inima cum să iubească sfânt, gândurile cum să zboare inspirat, mâinile cum să lupte drept, picioarele cum să calce curat, cuvântul cum să se rostească în elept şi îmbră işarea cum să se dăruiască nevinovat? 15. Cine oare mă înăl ase, în ochii semenilor mei, mai presus de locul pe care îl meritam? 16. Cine oare mi-a dat un nume care acum ocoleşte lumea îmbră işat cu numele Tău? Cine altul dacă nu singur Tu, Preaiubitul meu? 17. Atunci, oare de ce acum nu mai pot citi eu şi nu mai ştiu să desluşesc, pe piatra Ta albă, numele Tău cel mai nou? 18. Şi de ce nu mai ştiu să înlătur vălul care acope- ră chipul Tău cel mai dorit? 19. O, Tu, Cel pe care Te iubeşte inima mea îm- păr ită între cele o mie de chipuri ale Tale, neuitate – ce mult doresc după Tine! 20. Tu, Cel pe care Te cheamă dragostea mea, dăruin- du-se fiecăruia dintre cele o mie de nume ale Tale, dragi, răspunde-mi, care este chipul meu pe care-l doreşti mai mult şi numele meu care Î i este mai drag? 21. Neprihănirea!
  • 47. Prietenul tinere ii mele 47 12. CU ASCULTAREA CEA MAI DULCE 1. Tu, Preaiubitule drag, mi-ai spus odată: Din locul unde nu po i sta neprihănit, pleacă nepri- hănit! 2. Cuvântul pe care nu-l po i asculta neprihănit, lasă-l! 3. Adevărul ce nu-l po i spune neprihănit, să-l taci! 4. De omul cu care nu po i umbla neprihănit, des- parte-te! 5. Pâinea pe care n-o po i mânca neprihănit, leapăd-o! 6. Slujba pe care n-o po i face neprihănit, părăseşte-o! 7. De fiin a pe care n-o po i îmbră işa neprihănit, fugi! 8. Şi eu multă vreme nu Te-am ascultat, apoi altă multă vreme nu Te-am în eles. Şi, vai, cât m-a costat de mult!
  • 48. 48 Traian Dorz 9. Prietenul tinere ii mele, vreau acum să ascult cu toate urechile mele numai la Tine. 10. Vreau să Te privesc cu to i ochii mei, ca să Te iu- besc cu toate inimile mele şi să Te urmez cu to i paşii mei. 11. Vreau să aflu iarăşi drumul cel mai scurt către înăl imile Tale, pe care mi le acoperă adesea norii prea negri, aduna i de vânturi prea neaşteptate. 12. Vreau să urc spre ele fie chiar şi pe cel mai pie- ziş şi mai aspru drum. 13. Vreau să beau iarăşi apă numai din palmele Tale, în care am citit numele meu scris cu urmele cu- ielor fierbin i. Numai de această apă îmi mai este sete şi dor. 14. Vreau să îmbrac iarăşi veşmântul Tău de in frumos ca lumina şi alb ca neaua proaspătă; 15. veşmântul Tău care mă învăluia înainte de apropierea mea de pomul ispitei; 16. veşmântul Tău care mă împodobea atunci când nici nu ştiam că sunt gol. 17. Vreau ochii mei ca atunci, gândurile de atunci, inima de atunci. Cine oare mi le-ar mai putea da? 18. Spune-mi, Preaiubitul inimii mele îndurerate, cine mi le-ar mai putea da?
  • 49. Prietenul tinere ii mele 49 – Sângele Meu şi lacrimile tale. – Şi cine mi le-ar putea păstra? – Sângele tău şi lacrimile Mele! 19. – Prietenul preaiubit al întristărilor mele, Te rog, spune-mi, care este cea mai mare dintre datoriile sufletului meu? – Recunoştin a! 20. – Preaiubit Prieten al recunoştin ei mele, ce adevăr mă înve i Tu astăzi? – Suferin a trebuie alinată în fiecare zi şi foamea trebuie potolită în orice vreme! 21. Când vei întâlni o inimă zdrobită nu spune: Astăzi este sărbătoare, nu pot! 22. Şi când vei vedea un suflet flămând, nu zice: Eu însumi sunt lipsit, n-am! 23. Căci mai mare decât orice sărbătoare este bine- facerea. Şi mai întâi decât orice trebuin ă a ta este a fratelui tău mai lipsit ca tine. 24. Opreşte-te la timp chiar şi din plânsul cel mai îndreptă it. Plânsul îşi are şi el vremea lui, îndreptă irea lui, pre ul lui, întinderea lui. 25. E minunat plânsul, e binefăcător, e necesar, e sfânt – când este adevărat,
  • 50. 50 Traian Dorz cură itor, la timp şi măsurat. 26. Dar este nesuferit şi chinuitor plânsul, este pustiitor şi greu – chiar dacă este sincer – atunci când este prea mult! Ascultă-Mă! * * * Sfântă este gura care poartă sfânta-nvă ătură; însăşi Vestea Bună spusă face sfântă-această gură.
  • 51. Prietenul tinere ii mele 51 13. CÂND LACRIMILE DULCI... 1. Dumnezeul meu cel Unul, altarul Tău cel fericit noi nu l-am putut acoperi nici cu daruri, nici cu flori. Ci numai cu lacrimi. 2. Bogă ii n-am avut niciodată, căci şi părin ii su- fletului nostru au fost nişte bie i săraci de aur. De unde să fi avut noi să- i aducem daruri de aur? 3. În straturile noastre, toate florile s-au uscat încă din sămân ă. Căci noi n-am avut o primăvară a noastră. Peste noi s-au abătut numai, ori ierni crâncene, ori veri fierbin i; ori înghe uri, ori arşi e. 4. Când va fi înflorit oare ceea ce am sădit şi am udat numai cu lacrimi? 5. Lacrimile sunt grele, iar mugurii, slabi. Şi ei s-au rupt înainte de a ajunge la rod sau măcar la flori. 6. Lacrimile sunt fierbin i, iar răsadul, fraged. Şi el s-a ars.
  • 52. 52 Traian Dorz 7. Lacrimile sunt amare, iar lăstarii nu pot trăi de- cât în liniştea dulce. Şi ei s-au stins. 8. Lacrimile au fost multe, prea multe. Şi au acope- rit totul. Astfel nu ne-au rămas decât ele. 9. Le aducem numai pe acestea pe altarul Tău fericit. Dar, oare, dacă sunt atât de grele, şi de fierbin i, şi de amare, şi de multe – mai pot ele bucura altarul Tău? 10. – Oricât ar fi lacrimile de frumoase, de adevă- rate şi de iubitoare... când sunt prea multe, apasă. 11. – Prietenul tinere ii noastre înlăcrimate, spune- ne, ce să facem cu lacrimile noastre prea multe? 12. – Ascunde i-le în răbdarea cea mai tăcută, în nădejdea cea mai îndepărtată şi în renun area cea mai desăvârşită. Să nu vi le mai vadă nici Dumnezeu. 13. Căci nici înaintea Lui nu este plăcut ce este prea mult, fiindcă aceasta izvorăşte din necredin ă. 14. Oricât de mare i-ai crede durerea ta, oricât de nedrept judecate i-ai crede vorbele tale, sau de adâncă prăbuşirea singurătă ii, sau fără de speran ă iubirea, nu plânge totuşi prea mult.
  • 53. Prietenul tinere ii mele 53 15. Oricât ar fi de nemeritate rănile tale, totuşi: nu plânge nici prea tare şi nici prea greu, nici prea amar şi nici mai mult decât se cuvine pentru fiecare sau pentru toate. 16. Simte- i marginea peste care nu ai voie să treci! 17. Simte- i măsura peste care nu ai voie să torni! 18. Simte- i clipa după care nu ai voie să plângi! 19. Pentru că există şi în plâns un punct până la ca- re urci, până la care câştigi, până la care străluceşti. 20. Dar, după acest punct, există numai prăbuşirea, pierderea, întunericul. 21. Opreşte-te cu un pas, cu o clipă, cu un gând înainte de aceasta. 22. Acolo unde este vârful în elept şi frumos, inima ta singură ştie aceasta. 23. Fii treaz chiar şi când lacrimile sunt dulci...
  • 54. 54 Traian Dorz 14. CUM AŞ PUTEA SĂ MAI PLÂNG? 1. Dulce Prieten al plânsului meu ascuns, nu-mi lă- sa inima, prea copleşită de singurătatea ei, să plângă prea mult când este cu Tine. 2. Smulge-mă din negurile mâhnirii trecutului meu şi înal ă-mă în soarele prezentului fericit. 3. Chiar în timpul ploii mele, sparge-mi dintr-o dată zidul norilor mei negri şi fă-mă să văd strălucirea zâmbetului Tău. 4. Atunci stropii ochilor mei vor căpăta strălucirea şi bucuria dulce va lumina dintr-o dată fa a mea. 5. Atunci voi izbucni dintr-o dată în acel fericit râs cu lacrimi, care este cel mai minunat şi neuitat har din- tre toate frumuse ile pământului. 6. Cum aş putea să mai plâng eu, când văd fa a Ta preaiubită aplecată peste mine?
  • 55. Prietenul tinere ii mele 55 7. Când, în lumina ochilor Tăi binecuvânta i, mă oglindesc ca într-un izvor de munte? 8. Şi când inima Ta dumnezeiască stă atât de aproape aplecată peste inima mea, încât bătăile şi pute- rea le sunt aceleaşi? 9. Cum aş putea să mai plâng eu când timpul este atât de scurt şi de scump, când părtăşia este atât de înaltă şi de adâncă, iar plecarea şi sosirea atât de aproape? 10. Cum aş putea să mai plâng eu când ceea ce am primit este atât de mult, atât de mult?... 11. Dar de ce oare Te-am făcut eu de atâtea ori să plângi Tu, Unicul meu binefăcător? 12. Ştiam că mă iubeşti atâta încât orice umbră a mea devine un nor pentru Tine şi orice nor al meu de- vine pentru Tine un întuneric! 13. De ce am făcut atunci eu să curgă tocmai la- crimile ochilor Mamei mele dulci? 14. Tocmai lacrimile acelor ochi care m-au putut iubi pe mine cel mai mult pe lume, care m-au învăluit cu dragostea cea mai adevărată, peste toate depărtările, peste to i anii, peste toate piedicile, îndoielile sau gre- şelile mele? 15. De ce oare n-am putut să-mi ascund umbra şi norul meu de Tine? Ca să nu îndurerez tocmai inima
  • 56. 56 Traian Dorz care, singura, nu m-a judecat niciodată când am zdro- bit-o? Nu ştiam eu oare câtă bunătate este în ea? 16. Atunci de ce n-am ştiut să fericesc pe Acela ca- re, singurul, a avut milă de nefericirea mea? 17. Nu ştiam eu oare cât de mult au plâns aceşti ochi preaiubi i, pentru mine, în depărtarea mea? Am uitat eu oare cât i-am dorit de mult? 18. O, ochii aceştia care mi-au acoperit tot ce-i du- rea ca şi cum nu mi-ar fi văzut nici unul dintre păcatele mele! 19. Ca şi cum nu mi-ar fi ştiut nici una dintre căde- rile mele! 20. Ca şi cum nu i-ar fi ruşinat şi nu i-ar fi durut atât de mult fiecare dintre toate acestea. 21. Prieten bun, dragul şi singurul Prieten bun al tinere ii mele! Cât de mult îmi pare rău acum pentru toate dă ile când Te-am întristat cu întristările mele! 22. Cât de mult mă doare acum inima mea că plân- sul meu Te-a făcut adeseori să plângi atât de dureros lângă mine! 23. Tu, Care tocmai prin aceasta îmi arătai cât mă iubeşti de mult, îndură-Te de mine şi alină-mi acest vinovat plâns fără lacrimi, nespus mai amar decât ce- lălalt!
  • 57. Prietenul tinere ii mele 57 24. Îndepărtează de pe altarul Tău acest plâns prea mult, împreună cu tot ce am făcut să Te doară. 25. N-a sosit oare primăvara mea? De ce nu-mi scot atunci la soare florile din umbra unde mi-au stat înghe ate atâta vreme? 26. Fereşte-mi bobocii trandafirilor care se pregă- tesc să înflorească de arşi ele de care mă tem. 27. M-au dogorit prea mult şi m-au chinuit prea nemilos. Aş vrea să uit tot ce-i în inima mea. Cum voi putea să nu mai plâng? * * * Via a nu dă nimănuia nici mai multe supărări, nici mai multe suferin e, decât binecuvântări.
  • 58. 58 Traian Dorz Doamne, iar îmi plec genunchii Doamne, iar îmi plec genunchii înaintea Crucii sfinte, cu o inimă zdrobită şi cu-o lacrimă fierbinte. Nu am mirul Magdalenei să i-l dau pentru-ngropare, dar cu plâns ca păcătoasa Î i spăl sfintele picioare. Am umblat prea mult pe lume în păcate şi în rele făr-să mă gândesc la Tine ori la ceasul mor ii mele. M-am gândit numai la lume, la averi şi la păcate făr’ să-mi pese că Tu sângeri şi Tu suferi pentru toate. Astăzi văd cu pocăin ă, pre ul scump al Crucii Tale pentru vina mea cea mare, pentru-a vie ii mele cale. ...Şi mă rog ca păcătoasa şi tâlharul de pe cruce: iartă-mă şi mă primeşte şi-mi dă raiul Tău cel dulce!
  • 59. Prietenul tinere ii mele 59 Să pot să merg Să pot să merg, să pot să stau oricând sau cu oricine – eu nu mai vreau şi nu mai vreau, Iisus, decât cu Tine. Să pot să plâng, să pot să cânt cu dorul tot din mine – eu nu mai simt, eu nu mai sunt, Iisus, decât cu Tine. Să pot să in, să pot să las tot ce se pare bine – eu nu mai vreau nici zi, nici ceas, Iisus, decât cu Tine. Să pot urî, să pot iubi sau lepăda, ori ine – eu n-aş tăcea şi n-aş vorbi, Iisus, decât cu Tine. Să pot să spun tot ce gândesc, chiar ce nici se cuvine – eu nu mai spun, nici mai primesc, Iisus, decât cu Tine. Să pot trăi, să pot muri oriunde crezi că-i bine – eu n-aş putea şi n-aş dori Iisus, decât cu Tine.
  • 60. 60 Traian Dorz 15. FRUMUSE EA AMINTIRILOR MELE 1. Sufletul ascultător se scoală la prima strigare. A merge la prima chemare este dovada unui suflet sfânt. 2. Dar, o, Dumnezeul meu atât de lung-răbdător cu mine, eu am zăcut atât de mult neputincios, între scula- re şi mergere! 3. Era cândva un timp în care Î i auzeam glasul cu- rat, chiar şi atunci când doar în şoaptă îmi rosteai nu- mele meu. Atunci, când mă sculam, eram şi pornit. 4. Ce atentă era atunci urechea dragostei mele şi ce uşori îmi erau paşii ascultării! 5. Putea să-mi fie atunci somnul cel mai dulce, ochii, oricât de îngreuia i, picioarele, oricât de obosite, noaptea, oricât de adâncă – eu Te auzeam din prima clipă.
  • 61. Prietenul tinere ii mele 61 6. Era drumul oricât de lung, primejdiile, oricât de multe – nimic nu mă mai putea ine în aşternutul meu. Şi nimic nu mă mai putea opri să nu alerg când mă che- mai Tu. 7. Tu eşti toată frumuse ea amintirilor mele. Când Te vedeam lângă mine, drag Prieten bun, ori- ce somn îmi fugea dintr-o dată. 8. Ochii mei se scăldau în lumina Fe ei Tale ca într-o apă limpede din mun ii cei înal i. 9. Picioarele mele îşi recăpătau sprinteneala cer- bului tânăr, şi nici dealurile cele mai mari nu le-ar fi putut obosi după Tine. 10. Noaptea mea căpăta dintr-o dată desfătarea şi zâmbetul dimine ii voioase, care îndeamnă la mersul cel fericit. 11. La primejdii cine s-ar mai fi gândit? Nimic nu mai părea de netrecut! 12. Chiar doream primejdiile, nu numai ca eu să Te văd pe Tine cum le birui pentru mine, ci ca şi Tu să mă vezi cum eu le birui pentru dragostea Ta. 13. Pentru că nimic nu mai poate fi atât de puternic în inima mea decât dorin a de a- i arăta, prin toate, cât de mult Te iubesc.
  • 62. 62 Traian Dorz 14. Şi cât de mult pre uiesc eu dragostea pe care mi-o dăruieşti Tu cu atâta risipă. 15. Sărbătoarea vie ii mele este tinere ea, sărbătoarea tinere ii este inima, sărbătoarea inimii este iubirea – iar sărbătoarea iubirii mele eşti Tu! 16. Când Tu îmi eşti Preaiubitul, iubirea mea este mereu fierbinte; inima mea, mereu dulce; via a, mereu tânără; timpul, mereu sărbătoare. 17. Când Tu eşti în mine, totul îmi este odihnă, des- fătare, frumuse e. 18. Munca îmi pare o rugăciune; drumul, o împărtăşire; odihna, o îmbră işare; suferin a, un sărut; moartea, o cununie; şi veşnicia, o nuntă – când eşti cu mine Tu. 19. Dulcea mea sărbătoare, chiar şi ajunul tău îmi este atât de fericit, chiar şi aşteptarea ta îmi este atât de plăcută! 20. Fiecare clipă dinspre ivirea soarelui îşi are o frumuse e aparte. Dar ce fără de seamăn este frumuse- ea răsăritului!... Ah, revederea Ta, Preaiubitule!...
  • 63. Prietenul tinere ii mele 63 16. TEAMA ÎNĂL IMILOR TALE 1. Dar ce a fost cu mine astăzi, drag Prieten al tine- re ii mele? Te-am sim it neliniştit lângă mine. 2. Era ceasul să mergem spre înăl imile noastre, un- de aerul era înmiresmat, unde lumina era împiedicată, unde zborul era înalt, unde orizontul era curat şi sfânt. 3. M-ai chemat cu lacrimi: Scoală-te şi vino!... Scoală-te şi vino, căci aici eşti în primejdie de moarte! 4. Aici, focul mistuitor al gurii balaurului î i ame- nin ă mereu cură ia sufletului şi a vie ii tale. 5. Acest noroi murdar poate să se reverse iarăşi, oricând, peste lumina ta. 6. Aceste târâtoare scârboase te pot înfăşura ori- când, spurcând neprihănirea ta, otrăvindu- i amintirile, nefericindu- i sufletul. Scoală-te şi vino cu Mine!
  • 64. 64 Traian Dorz 7. Priveşte în sus şi vezi ce minunat este să fii cu Mine acolo, pe Tabor! 8. Acolo, via a ta va fi salvată de hotarele josnice, de duhoarea noroiului, de şoaptele întunericului, de îmbră i- şările spurcăciunii, de încolăcirile târâtoarelor, de chipul respingător şi scârbos al stăpânitorului tuturor acestora, care, prin ele, umblă neîncetat să- i ucidă sufletul. 9. Scoală-te, scoală-te şi vino cu Mine! 10. Te sim eam lângă mine, tremurând. Dar stăteam cu ochii încă închişi de somn şi cu mintea încă înce oşată. 11. Picioarele neclintite mă dureau, amor ite. Nu mă puteam mişca din „Betezda“ mea. 12. Ceva ca o săgeată ascu ită şi grea sim eam cum îmi arde şi îmi strânge glezna piciorului dinspre Tine şi o ghea ă tot mai rece se răsfrângea în sus, spre inima mea. 13. Am suspinat cu tot sufletul zdrobit şi sfârtecat în două: – Nu pot! 14. M-ai ajutat să mă ridic pu in. Şi din nou m-ai îndemnat, cu glasul tremurând de lacrimile durerii, mi- lei şi temerii pentru mine: – Scoală-te şi vino! 15. Şi dragostea Ta îngrijorată m-a cuprins cu dis-
  • 65. Prietenul tinere ii mele 65 perare, ca nişte bra e aruncate în clipa celei mai mari primejdii: – Vino, scoală-te, vino! 16, Dar inima mea, pentru prima dată, se înspăi- mânta de înăl imile noastre. 17. M-am uitat cât de sus sunt mun ii Tăi, mun ii pe care nu-i mai sim eam şi ai mei. 18. M-am uitat cât de aspre sunt stâncile piezişe pe care va trebui să le urce picioarele mele bolnave şi grele. 19. Cât de tare va fi aerul acolo, pe înăl imi, pentru plă- mânii mei slăbi i de praful prin care am umblat atâta drum. 20. Cât de obositor va fi urcuşul acesta pentru tru- pul meu cel de astăzi. Şi dintr-o dată m-am sim it atât de departe de Tine... 21. Ceva ca un munte de ghea ă s-a prăbuşit peste mine, acoperindu-mi lumina şi despăr indu-ne. 22. Un noroi cleios se revărsa din toate păr ile, ur- când tot mai sus, cuprinzându-mă ca un zid, gata să mă înăbuşe. 23. Am şoptit din nou, ca pe cea mai înspăimântă- toare osândă a mea însămi, strigătul cel mai deznădăj- duit al groazei mele. Nu al groazei de moartea mea, ci de despăr irea de Tine: – Vai, nu pot! Nu pot încă!…
  • 66. 66 Traian Dorz 17. ÎNSPĂIMÂNTĂTOAREA SINGURĂTATE 1. Înduratule şi nepre uitule Prieten al tinere ii me- le, marile iubiri se pot vedea numai în clipa marilor hotărâri? 2. Iubirea care îşi poate târî marile ei aripi prin pra- ful nedespăr irii de cealaltă este adevărata iubire. 3. Abia atunci i-am văzut-o. Atunci i-am văzut minunea dragostei Tale pentru mine, nemărginirea milei Tale, starea mea jalnică, spaima Ta pentru soarta şi viitorul meu. 4. Ai dat la o parte zidul care ne despăr ea şi ai tre- cut înapoi la mine, peste muntele de ghea ă care se pră- buşise între noi. 5. i-ai strâns aripile Tale mari şi puternice şi Te-ai aşezat iarăşi resemnat şi milostiv lângă mine, cuprinzându-mi capul obosit la Pieptul Tău.
  • 67. Prietenul tinere ii mele 67 6. Ştergându-mi lacrimile neputinciose şi calde ce îmi şiroiau pe mâinile Tale, mi-ai zis: – Nu mai plânge! Rămân şi Eu. 7. Nu pot să merg fără tine. Nicidecum nu pot să te las. Cu nici un chip nu pot să te părăsesc. 8. Te voi aştepta până vom putea merge iarăşi îm- preună. Nu pot pleca singur. 9. Mi-am rezemat capul pe umărul Tău puternic şi bun. 10. Am sim it toată inima topindu-se în mine. 11. Mi-am plecat şi mai mult fa a, pentru ca lacri- mile mele să poată curge şi mai din plin, nevăzute, în poala Ta. 12. Soarele vie ii mi s-a ivit strălucind din nou, înviindu-mă ca dintr-o moarte înspăimântată. 13. M-am ridicat din prăbuşirea mea şi, începând din nou să nădăjduiesc, încercam să mă înal spre cre- din a mea cea dintâi. 14. O Mântuitorul meu, Prietenul tinere ii şi salvă- rii mele, eu nu pot acum. Dar Tu ştii că eu doresc atât de mult să vină vremea să pot. 15. Nu pot să zbor acum, dar mă voi târî pe urmele Tale, oricât de aspru va fi drumul meu după Tine.
  • 68. 68 Traian Dorz 16. Şi oricât de adânc îmi vor sfâşia pietrele ascu- ite tălpile picioarelor mele slabe. 17. Nu mai pot trăi în singurătate. Singura mea dorin ă este să mor sau să trăiesc lân- gă Tine. 18. Dar, Dumnezeul meu slăvit, cât de neputincios îmi este sufletul şi cât de legată inima! 19. Ce înalt este muntele dragostei Tale şi ce sus este vârful lui însorit! 20. Când îl vom putea sui oare şi când voi ajunge, în sfârşit, acolo unde ar trebui să fiu acum de mult? 21. Iată, dacă dau, de ce mai cântăresc? Dacă lupt, de ce îmi mai număr rănile? Dacă iubesc cu adevărat, de ce mai aştept să mi se răspundă la fel? 22. De ce mai sunt încă şi acum atât de mult tot eu şi atât de pu in Tu? Deşi ştiu atât de bine ce trebuie să fiu şi să fac! 23. Astupă-mi mai repede, Iubitule, văile mele adânci şi coboară-mi mai repede mun ii Tăi înal i. 24. Îndreaptă-mi mai deplin căile mele strâmbe şi netezeşte-mi mai frumos drumurile zgrun uroase. 25. Ca să ajung o dată cu Tine unde ar trebui să fiu de mult.
  • 69. Prietenul tinere ii mele 69 18. DULCEA MEA NEDESPĂR IRE 1. Iată, mi-am pregătit şi veşmintele mele de în- mormântare. 2. Priveşte-le, Preaiubitule regăsit! Priveşte-le pe rând. Le-am pus alături de cele de sărbătoare aici, atât de aproape de aşternutul meu, încât oricine să le afle uşor atunci când va fi nevoie. 3. Le-am pus aici, foarte aproape de aşternutul meu, căci dragostea este mereu pomenită împreună cu moartea. 4. Drumul amândurora merge împreună, pentru că dragostea are nevoie de moarte, iar moartea are nevoie de dragoste ca să devină frumoasă. 5. Fiecare împrumută ceva celeilalte, ca două su- rori dulci. 6. Le-am pus alături de cele de sărbătoare, pentru că adevărata mea sărbătoare va fi numai după moarte.
  • 70. 70 Traian Dorz 7. Veşmintele mor ii mele vor fi cele în care îmi voi sărbători cununia cu Tine. 8. O, numai când voi îmbrăca aceste veşminte, voi şti că nu ne vom mai despăr i niciodată. 9. Ce dragi îmi sunt! Mă uit la ele cu dor şi aştept, ca pe o diminea ă de Paşti, clipa fericită când am să le îmbrac. 10. Priveşte-le ce frumoase îmi sunt! Iată perna pe fa a căreia i-am cusut, între flori, Numele Tău! Numele care mi-a odihnit şi fericit gându- rile mele. 11. Numele Tău, pe care însă nu-l va putea vedea nimeni, pentru că el va fi sub capul meu, ca să-l ştii numai Tu. 12. Iată-mi aşternutul alb, împodobit cu cusături scumpe şi alese, pe care mâna mea le-a lucrat! 13. Aici voi gusta cea mai fericită îmbră işare, la adăpostul vălului curat al mor ii, prietena mea, după ca- re nu mă vor mai vedea ochii ce atâ ia ani mi-au pândit dragostea mea cu Tine, înspăimântându-mi-o, ca pe o căprioară fugărită de câini. 14. Iată aceste lucruri scumpe şi dragi, pe care de la iubirea Ta le am! 15. Pe care Tu mi le-ai dăruit prin anii singurătă i- lor noastre împreună.
  • 71. Prietenul tinere ii mele 71 16. Sunt singurele comori pe care doresc să le duc cu mine. La întâlnirea noastră le vei recunoaşte şi vei vedea, şi din acestea, că nimic n-am avut mai drag pe pământ decât dragostea Ta. 17. Şi că tot ce-mi aminteşte de ea este pentru mine un semn sfânt. 18. Preadulcele meu, nimic nu mă va mai putea despăr i de Tine! 19. Tot ce am în inima mea, în casa mea şi în via a mea este numai de la Tine. 20. Toate la care mă uit cu ochii mei mi Te arată pe Tine. 21. Tot ce ating cu mâinile mele îmi aminteşte de dragostea Ta. 22. Tot ce simt cu duhul meu îmi este înfiorat de prezen a Ta. 23. Apa pe care o beau o scot din fântâna iubirii Tale. 24. Pâinea pe care, mâncând-o, o ud cu lacrimile mul umirii din rugăciunile mele, ie i-o datorez toată. 25. Lumina de care mă bucur, căldura care îmi în- viorează fiin a, toate, toate îmi vorbesc despre Tine şi îmi aduc aminte neîncetat cât de mult m-ai iubit Tu!
  • 72. 72 Traian Dorz 26. Cât de multă iubire Î i datorez eu ie, Care mi le-ai dat pe toate ale mele! 27. Prin toate aceste binefaceri ale Tale, fără de ca- re n-aş mai putea trăi, m-ai legat pentru totdeauna de Tine, ca nimic să nu mă mai poată smulge, niciodată, din această dulce înlăn uire a lor şi a Ta. Slavă şi mul umire veşnică ie, dulcea mea nedes- păr ire, Iisuse!... * * * Cel mai uşor de amăgit e inima curată, că ea nu bănuieşte rău pe nimeni niciodată. De-aceea cel mai blestemat şi răul cel mai mare e-acel ce-nşală omul bun şi fa a-ncrezătoare.
  • 73. Prietenul tinere ii mele 73 19. DULCEA TA FRUMUSE E 1. Nu mai pot trăi fără Tine, Preaiubitul tinere ii mele fericite, cum n-aş putea trăi fără apa Ta, fără pâi- nea şi fără lumina Ta, 2. fără aerul îmbălsămat al Casei Tale, fără odihna dulce a aşternutului Tău, fără florile dragi ale grădinii Tale, pe care împreună le-am răsădit, două câte două... 3. Tot ce am este al Tău, pentru că via a mea însăşi este numai a Ta. 4. Iată acest mănunchi de lămâi ă, de tămâioară, de smirnă şi de mirt. Din fiecare am cules câte două şi le-am legat împreună cu un fir de aur. 5. Le voi aşeza atunci pe inima mea, în aşternutul meu. Şi deasupra uşii mele, unde sunt roadele Tale vechi şi noi. 6. Tu le vei privi şi vei în elege tot ce doresc să- i
  • 74. 74 Traian Dorz spună ele numai ie, Preaiubitule, atunci când am să vin, atunci când ai să vii. 7. Căci toate, numai pentru Tine, Preaiubitule, le- am păstrat. 8. Nu numai cine mă huleşte are vreo însemnătate, ci şi cine mă laudă! 9. Dacă mă batjocoreşte – desigur, pe nedrept – un om de nimic, o gură stricată, o secătură fără cinste sau fără ruşine, neîndoios că nu-mi poate face nici un rău. 10. Acei care cunosc pre ul meu cunosc şi dispre ul lui. Nu mă voi nelinişti deloc pentru ocările celor care n-au dreptate. 11. Dar, dacă mă laudă o astfel de gură, un astfel de om, dacă începe să vorbească despre mine peste tot cu tot felul de cuvinte late şi largi – chiar şi pe dreptate – aceasta îmi va face un rău şi mai mare. 12. Oricine, cunoscându-mi lăudătorul, va avea aceeaşi părere şi despre mine ca şi despre el. 13. O, slăvit Prieten al tinere ii mele, pe Tine Te-au lăudat numai cele mai sfinte guri şi Te-au hulit numai cele nelegiuite. 14. Te-au slăvit numai cele mai nobile fiin e de pe pământ,
  • 75. Prietenul tinere ii mele 75 Te-au iubit cele mai mari suflete şi Te-au adorat cele mai scumpe inimi. 15. Te-au zugrăvit cele mai măiestre culori, Te-au cântat cele mai înzestrate talente şi Te-au urmat numai cei mai cura i paşi. 16. Cât de minunat trebuie să fii Tu, preaiubit şi adorat Prieten al vie ii mele, dacă numai pentru Tine s- au putut vedea şi petrece toate acestea! Fără a înceta cu trecerea vremii, ci, dimpotrivă, a creşte şi mai mult. 17. Dar măre ia şi frumuse ea Ta nu strălucesc nu- mai prin faptul că Te-au lăudat cele mai mari şi mai frumoase suflete ale lumii, 18. ci şi prin faptul că nu Te-au lăudat niciodată buzele josnice, gurile spurcate, vie ile murdare, făptu- rile netrebnice, uşuratice şi stricate. 19. Neavând nimic comun cu Tine, aceste creaturi ale păcatului au urât totdeauna lumina Ta care le dez- golea stricăciunea şi le osândea vinovă ia. 20. Ce minunat eşti Tu, preaslăvit Prieten al sfin e- niei, tocmai pentru că nu Te pot suferi nici unii dintre cei care trăiesc în spurcăciune şi în minciună! 21. Ci apropierea de Tine îi sfin eşte pe to i şi lauda Ta îi preamăreşte, îndumnezeindu-i.
  • 76. 76 Traian Dorz 20. CÂT DE MULT TE IUBESC! 1. Toate făgăduin ele Tale se împlinesc cu credin- cioşie, preaputernic Dumnezeul şi Înso itorul meu. 2. Numai că eu, cel cu care eşti atât de bun şi pen- tru care lucrezi atât de iubitor, nu pot în elege totdeau- na, prin credin ă, ceea ce se petrece prin vedere. 3. Nu pot deprinde marele în eles duhovnicesc al întâmplărilor trupeşti 4. şi nu pot pătrunde, prin lucrurile de acum, ma- rele adevăr al celor viitoare. 5. Înso itor binecuvântat al visurilor mele, deschi- de-mi, Te rog, ochii mei ca să pot vedea prin lumina ca- re mă orbeşte adeseori de mă face să nu pot pătrunde nimic dincolo de ea. 6. Îndepărtează-mi de peste privirile mele vălul cel negru când îmi este prea întuneric de prea multă lumină,
  • 77. Prietenul tinere ii mele 77 7. sau de prea multe lacrimi, sau de prea neaşteptată minune. 8. Obişnuieşte-mă, Preaiubitule, cu felul Tău de a lucra. Înva ă-mă alfabetul Tău cel tainic, în care întâm- plările sunt slove; fiin ele, numere; vremile, cartea şi neprevăzutul, învă ătorul. 9. Fă ca în elegerea tuturor acestora să-mi fericeas- că dragostea inimii care le presimte atât de dulce, mult înainte ca gândul să le fi limpezit. 10. Fă ca toată fiin a mea, conştientă deopotrivă de Dragostea Ta ca şi de Adevărul Tău, să fie atât de pu- ternic încredin ată de ceea ce n-a văzut încă, precum este încredin ată de ceea ce a văzut. 11. Să fie tot atât de sigură de profe ia de azi, ca de istoria de ieri, căci profe ia de azi este istoria de mâine. 12. Pentru că tot ce ai spus Tu se va împlini mâine, negreşit, la vremea sa. Ceea ce nu ştiu eu este numai timpul când şi felul cum se va face aceasta. 13. Însă pe acestea, dragostea şi încrederea inimii mele în Tine nu au prea multă nevoie să le ştie. Bizui- rea deplină pe Tine îmi este de-ajuns. 14. Când am acceptat mai dinainte pentru Tine ori- ce jertfă – oricare – Tu n-ai mai avut nici o nevoie să mi-o ceri.
  • 78. 78 Traian Dorz 15. Scopul Tău cu mine era să-mi vezi dorin a de a Te asculta, oricât de mare ar fi fost pre ul ascultării pe care mi-o cereai. 16. Din aceasta Tu ai văzut îndeajuns marea măsu- ră a dragostei mele pentru Tine. 17. Când eu Î i pot spune ie, Preaiubitul meu: „Te iubesc nemărginit, mai presus decât orice“, eu i-am promis tot ce ai vrut Tu. 18. Când Î i spun: „Preaiubitule, Tu pentru mine nu ai un pre până la care să Te măsor“, eu nu- i spun: „Te iubesc atât“. 19. Nu- i spun: Te iubesc cât libertatea mea, sau cât familia mea, sau cât averea, sau cât slujba, sau cât sănătatea mea. 20. Căci pe Tine eu Te iubesc mai mult decât pe oricare dintre acestea. Mai mult decât pe toate acestea la un loc. 21. Dar dacă mi-ai cere sacrificiul tuturor acestora dintr-o dată, aş putea eu oare să-l dau acum, fără măcar să întreb de ce mi-l ceri? 22. Fără să-mi curgă lacrimile, fără să-mi tremure glasul, fără să-mi sângere inima? 23. O, această stare i-o cer, Iisuse, dă-mi nemărginita iubire biruitoare!
  • 79. Prietenul tinere ii mele 79 21. FRUMOASA NOASTRĂ CRUCE 1. Fra ii noştri nu trebuie să plângă niciodată din durere, ci numai din iubire. 2. Nici în via ă, nici în moarte, cei uni i de Dumne- zeu prin iubire nu trebuie să se mai despartă niciodată. 3. Săbiile şi scuturile lor să lupte alături. 4. Mâinile lor să lucreze şi să se roage împreună. 5. Capetele lor să odihnească, în clipele cele mai neuitate, unul pe umărul celuilalt. 6. Paşii lor să meargă alături pe orice drum şi pe orice vreme. 7. Pâinea să şi-o frângă împreună. 8. Apa să şi-o bea din acelaşi vas.
  • 80. 80 Traian Dorz 9. Durerea să şi-o împartă fră eşte, ca pe pâinea lor. 10. Bucuria să şi-o simtă la fel, iar crucile lor să aibă acelaşi acoperiş. 11. Pentru ca şi învierea lor să fie în aceeaşi clipită. Iar veşnicia lor, îmbră işată. 12. Nimic mai fericit decât soarele dintre sufletele înfră ite şi nimic mai nefericit decât ghea a lor. 13. Nimic mai dulce decât întâlnirile celor dragi şi nimic mai amar decât despăr irea lor. 14. Doamne, cine mi-ar putea fi mai aproape decât so ul meu, cine mai bun decât fratele meu, cine mai drag ca prietenul meu? Cine, dacă nu singur Tu, Care îmi eşti toate a- cestea? 15. Lângă Tine eu să nu plâng niciodată, decât de fericire. Şi Tu lângă mine, de asemenea. 16. Lângă Tine eu să nu tremur niciodată, decât din dragoste. Şi Tu lângă mine, la fel. 17. Lângă Tine să nu mi se aplece ochii mei nicio- dată, decât de prea multă lumină. Şi ochii Tăi lângă mi- ne, tot aşa. 18. ie să nu-mi fie greu a- i spune niciodată, de- cât cât Te iubesc de mult.
  • 81. Prietenul tinere ii mele 81 Pentru Tine să nu am niciodată nimic ascuns, decât bucuriile pe care vreau să i le fac pe neaşteptate. 19. O, Preaiubitule drag, ce uşoară îmi este crucea pe care noi împreună o purtăm! 20. Ce dulce îmi este jugul alături de Tine! Şi ce fericită, sarcina Ta asupra inimii mele! 21. La sânul Tău odihna mea este plină de linişte şi siguran ă, iar munca mea este numai cântec şi spor. 22. Când Tu eşti lângă mine, tot pe ce pun mâinile îmi înfloreşte şi îmi luminează. 23. Când simt asupra mea privirile Tale, toată fiin a mea îmi pare învăluită în raze şi în cântec. 24. Când Te ştiu aproape de mine, duhul îmi arde, ochii îmi strălucesc, picioarele îmi aleargă, mâinile îmi zboară. 25. Preaiubitule drag, câte aş dori să- i spun acum, când nu pot decât să tac, adorându- i în lacrimi dra- gostea şi slava Ta, amândouă la fel de mari, Iisuse!...
  • 82. 82 Traian Dorz Din lumea care-acum e-un vis Din lumea care-acum e-un vis, ne vom trezi odată în poarta cerului deschis şi-al veşnicului paradis mai minunat ca tot ce-i scris sau spus de El vreodată... – Voi, to i cei care-acum purta i a Domnului povară, din toată inima cânta i şi-n slujba Lui viteji lupta i, pe nici un aur nu schimba i slăvita Lui ocară! Voi, cei ce semăna i plângând sămân a Lui iubită, să nu ave i în voi alt gând decât să vă jertfi i lucrând, căci ve i purta pe veci, curând, cununa Lui slăvită. Voi, cei ce-acum cu El păşi i calvarul cu răbdare, mai semăna i, mai suferi i, mai aştepta i, mai osteni i, spre cel mai mare har privi i din focul cel mai mare.
  • 83. Prietenul tinere ii mele 83 Să merg mustrat Să merg mustrat sau bucuros, de Tine mă voi ine, nimic n-am drag, nimic frumos, Iisuse-aşa ca Tine. Să-mi fie deal, să-mi fie şes, zări triste ori senine, nimic n-am scump, nimic ales, Iisuse-aşa ca Tine. Să-mi fie nor, să-mi fie vânt, mă bucur de-orice vine, nimic n-am bun, nimic n-am sfânt, Iisus, decât cu Tine. Să-mi fie-uşor, să-mi fie greu prin cânturi sau suspine, nimic nu ştiu, nimic nu vreu, Iisus, decât cu Tine. Să-mi fie stări, să-mi fie-averi din cele mai divine, nimic nu-i dulce nicăieri, Iisuse, fără Tine. Nimic n-am bun, nimic întreg, nimic să mă aline, nimic nu vreau, nimic n-aleg, Iisus, decât cu Tine.
  • 84. 84 Traian Dorz 22. TOATĂ PLINIREA TREBUIN ELOR MELE 1. Aş fi vrut să- i spun atât de multe, dar acum, când îmi eşti aici, nu mai ştiu nimic din tot ce-am vrut. 2. Aş fi vrut atâtea să Te fac să-mi în elegi, dar acum, când eşti lângă mine, nu vreau şi nu doresc decât să simt cât îmi eşti de drag. 3. Mi se părea că îmi lipsesc atât de multe, dar acum simt că nu-mi mai lipseşte nimic. 4. Ceea ce îmi lipsea, cu adevărat, era numai pre- zen a Ta. Acum am totul. Nici un împărat din lume nu mai este atât de bogat şi de fericit ca mine. 5. Slavă veşnică ie, Care-mi po i fi o comoară atât de scumpă, o moştenire atât de sfântă, un aur atât de veşnic! 6. Tu, cununa mea, cingătoarea mea, bră ara mea, veşmântul meu, zestrea mea nespus de frumoasă şi ne- grăit de strălucită,
  • 85. Prietenul tinere ii mele 85 7. Tu eşti prietenul meu, fratele meu, so ul meu ne- despăr it. Inima mea se leagă în totul de Tine, ca o iederă de arborele ei. 8. Toate rădăcinile iubirii mele, prin care mai pot trăi, îşi trag hrana lor numai din Tine. 9. Orice părticică a fiin ei mele se strânge de Tine în aşa fel, încât nici bucată din bucata ei să nu se mai poată despăr i. Astfel îmi simt întreaga mea fiin ă cu totul a Ta. 10. Tu mă ii în sus şi Tu mă hrăneşti din Trupul Tău. 11. Tu mă încălzeşti la sânul Tău. Tu mă speli cu Sângele Tău şi cu roua Ta. 12. Tu mă îndestulezi cu Via a din Tine. Şi Tu mă înal i cu tăria Ta. 13. Tot ce sunt, sunt numai datorită ie, dragostei Tale şi harului Tău. 14. Din Tine am verdea a mea, care nu se veşte- jeşte. 15. Tu faci frunzele mele frumoase şi şoaptele mele dulci. 16. Tu faci din furtunile mele simfonii cereşti şi din ploile mele, picuri de har.
  • 86. 86 Traian Dorz 17. Tu faci ca arşi ele să-mi coacă nectarul din strugurii mei şi să-mi dea frăgezimea rodiilor mele. 18. Tu zici vânturilor dimine ii să-mi stoarcă mi- resme şi adierilor de seară, să-mi picure smirnă. 19. Tu-mi dăruieşti florile primăverii şi roadele toamnei. 20. Tot ce am avut frumos şi bun cândva era, fără să ştiu, de la Tine. 21. Tot ce voi mai putea avea proaspăt, curat şi dulce va fi – acum ştiu! – numai datorită harului Tău. 22. Toată fiin a mea văzută şi nevăzută Î i apar ine cu orice părticică a ei. 23. Tu m-ai răscumpărat cu un pre atât de mare. 24. Din tot sufletul meu să fac totul ca să po i ve- dea că nu uit nici o clipită acest adevăr. Şi că din toate puterile mele mă străduiesc să merit pre ul pe care l-ai dat pentru mine. 25. Preaiubitule drag, toate izvoarele mele sunt în Tine. Ce nemărginit de bun eşti Tu, Iisuse, Plinătatea tuturor trebuin elor mele!
  • 87. Prietenul tinere ii mele 87 23. NEBUNEASCA PRĂBUŞIRE 1. Dacă dragostea Ta iartă uşor, nu înseamnă că n- o doare greu ceea ce ar trebui să ierte. 2. Şi dacă ea acoperă mult, nu înseamnă că pu in şi suferă pentru ceea ce trebuie să acopere. 3. Preaiubitule nemărginit de bun al tinere ii mele, Tu mi-ai iertat atât de multe, fără ca să-mi faci nici cea mai uşoară mustrare pentru vinovă iile mele fa ă de dragostea Ta! Dar, o, cât de mult ai suferit Tu pentru aceasta! 4. O, nebunul de mine, ce uşuratic am fost atunci când şarpele, care amăgise cândva cu atâta uşurin ă pe Eva, mi-a stricat şi mie inima de la cură ia dragostei celei dintâi! Aceea, numai fa ă de Tine! 5. Cât de uşuratic am fost atunci când mă gândeam că aceasta este ceva fără prea mare importan ă pentru Tine! Ceva care – având în vedere anumite stări ale mele
  • 88. 88 Traian Dorz – mi-ar putea fi îngăduit, fără ca aceasta să veştejească florile dintre noi. Şi fără să zdrobească inima Ta. 6. Ce întunecare a aruncat ispititorul peste lumina din mine când – uitând de porunca sfin eniei pe care mi- o cerea iubirea Ta – am alunecat spre vizuina şarpelui! 7. Răul ştia să-mi vorbească atât de frumos şi de convingător, 8. iar firii mele pământeşti îi plăcea atât de mult să asculte aceste şoapte pline de înmlădieri şi de patimă. 9. De ce vrei să arunci ceea ce Dumnezeu i-a rân- duit spre potolirea foamei tale şi spre înfrumuse area vie ii pe care El i-a dat-o? – îmi şoptea şarpele ucigaş, linguşitor şi blestemat. 10. Ce poate fi, oare, atât de rău – zicea el – în acest lucru atât de adânc legat de firea ta şi atât de adânc trebuincios fiin ei tale pe pământ? 11. Nu le-a făcut, oare, Dumnezeu pe toate acestea – zicea şarpele – şi n-a pus, oare, El Însuşi în făptura ta setea după ele şi trebuin a potolirii pe care ele i-o aduc? 12. De ce le-a mai creat Dumnezeu dacă i-ar fi oprite? – îmi zicea şarpele. 13. Şi de ce le-a mai scos El în calea ta dacă nu i- ar fi îngăduit să le atingi?
  • 89. Prietenul tinere ii mele 89 14. Nu te mai lua – îmi zicea şarpele mereu – după acele porunci învechite, care te-au inut atât de departe de ele în tinere ea ta. 15. Tu n-ai sim it atunci nevoia lor, pentru că prea i-era inima plină de teamă. Şi ochii tăi priveau prea sus. Iar eu ascultam şi ascultam şoaptele şarpelui. 16. Acuma – îmi tot zicea şarpele – vezi că totuşi eşti pe pământ? Şi că orice lipsire de ele î i chinuie tru- pul şi î i ine fiin a pe jar? 17. Nu te mai chinui deci cu o înfrânare care nu-şi mai are rostul. Priveşte la ceilal i semeni ai tăi şi nu fi tu mai altfel decât to i... Şi el îmi tot zicea, iar eu... 18. Eu stăteam fără nici un cuvânt şi fără nici o putere, ascultând la acele şoapte blestemate, lângă po- mul unde stătuse cândva strămoaşa mea, singură şi ea. 19. Fructul îmbiat acum mie era atât de aproape, îmi părea atât de frumos la vedere şi atât de dulce la gust… 20. Şi sufletul meu era, vai, atât de singur atunci – deşi Tu erai numai la un pas de mine. 21. Mi s-a părut că nimeni nu-mi vrea binele decât şarpele. Despre Tine credeam că dormi.
  • 90. 90 Traian Dorz 22. Părea că nimic nu-i mai grabnic şi mai necesar pentru mine decât ceea ce îmi îmbia el. 23. Îmi părea că voi muri dacă nu voi gusta numai- decât. Şi... am uitat totul. Şi, vai, Tu erai la un pas de mine... Şi, vai, credeam că Tu dormi... * * * Cel ce-a cunoscut iubirea şi durerea-adevărată nu mai poate fi cu nimeni crud şi aspru niciodată.
  • 91. Prietenul tinere ii mele 91 24. O, NEMĂRGINIREA BUNĂTĂ II TALE 1. În clipita când mi s-a părut că şarpele are drep- tate, tot întunericul s-a prăbuşit în mine. Şi eu în el. 2. Mi-am luat toate amintirile de la Tine şi mi-am întors toată privirea spre fructul întins de şarpe, băgat ispititor în ochii mei, jucat atrăgător spre foamea sim i- rilor mele! 3. M-am mirat cât de aproape îmi fusese fructul do- rit, tot timpul vie ii mele, dar eu nici nu-l văzusem până în clipa aceea. 4. Întunericul m-a învăluit de tot şi un bra înspăi- mântător m-a aruncat dintr-o dată în gura vrăjită, în ochii sticlind, în moliciunea noroiului căldu din pră- pastia fără fund. 5. Nişte mun i s-au despicat şi o grămadă de stânci grele şi reci s-au prăbuşit peste mine, împingându-mă şi făcându-mă să-mi pierd orice cunoştin ă a stării mele... Şi Tu erai numai la un pas.
  • 92. 92 Traian Dorz 6. Nişte lan uri aprinse am sim it cuprinzându-mi tot lăuntrul meu şi încolăcindu-mi pe totdeauna acest trup de moarte, în mlaştina aceasta deznădăjduită, nea- gră, vâscoasă, urâtă! 7. Nu ştiu cât am zăcut acolo şi cât aş mai fi zăcut în întuneric, în ghea ă şi în flăcări, bând mereu din această mocirlă scârboasă, dar fără să-mi potolesc setea niciodată, 8. mistuindu-mi sufletul, fără să-mi liniştesc trupul, 9. vânzându-mi zestrea minunată a cură iei, fără a-mi putea cumpăra nimic în schimb, 10. până când, odată, de foarte adânc sau de foarte sus, mi s-a părut că aud dorul Tău încol ind în străfun- dul prăbuşirii mele, ca un plâns cald, ca o lumini ă de înviere. 11. L-am lăsat să crească până când l-am auzit bine. 12. I-am făcut, cu durere şi cu amar, loc spre inima mea, să se reverse în ea tot, să mi-o dezghe e, să mi-o topească, să mi-o sfâşie – să mi-o poată ridica până în genunchi, până la cutremurul căin ei. 13. Ca un râu de foc au început să izbucnească atunci, din străfundurile mele, aducerile-aminte de Tine. 14. Toate mădularele mele erau amor ite şi înlăn- uite, numai inima învia şi încerca să se dezlege.
  • 93. Prietenul tinere ii mele 93 15. Am vrut să merg să Te caut, dar picioarele nu- mi puteau face nici o mişcare. 16. Am vrut să-mi întind mâinile spre Tine, dar nu puteam prinde cu ele nimic. 17. Am vrut să Te strig cu buzele mele, cu limba mea, cu graiul meu – dar n-am putut scoate nici un sunet. 18. Am crezut că măcar fa a mi-o voi putea întoar- ce spre Tine, că îmi voi putea deschide măcar ochii – ochii mei cei atât de limpezi cândva, când Te puteam vedea atât de aproape. Dar cea a de peste privirile mele îmi părea depărtare... 19. Toate m-au descurajat şi mi-au spus: Stai şi mori acolo în prăpastia ta! El te-a uitat, te-a părăsit, S-a depărtat pentru totdeauna de la tine. Nu mai meri i decât dispre ul. Pentru că te-ai prăbuşit. 20. Ce dreptate amară aveau toate împotriva mea. Şi totuşi nu se putea ca Tu să mă fi uitat aşa. O, ce nemărginit de bun mi-ai fost Tu!
  • 94. 94 Traian Dorz 25. ADÂNCA USTURIME A CĂIN EI MELE 1. Am privit spre Soarele care, altădată, mă vedea, de la răsăritul şi până la apusul lui, umblând şi lucrând împreună cu Tine. 2. Dar Soarele şi-a întors fa a dinspre mine, să nu-i văd dispre ul cu care mă priveşte. 3. M-am întors spre cerul înstelat, care îşi picurase atât de dulce roua peste noi cândva, dar şi el s-a învăluit în nori ca să nu mai văd nimic în ochii lui. 4. Am nădăjduit spre luna strălucitoare, care de atâtea ori îşi pusese nimbul luminii ei în jurul capetelor noastre când umbrele noastre alăturate pluteau peste iarba înrourată. 5. Dar şi luna s-a făcut acum palidă, înconjurându- se cu un cearcăn de triste e şi de cea ă.
  • 95. Prietenul tinere ii mele 95 6. Am rugat iarba şi florile care ne cunoşteau atât de bine. Cedrii şi fagii care ne inuseră cândva adăpost şi prietenie. Izvoarele şi potecile cu care petrecusem atâtea îm- părtăşiri fericite cândva... 7. Dar toate îmi suspinau acum cu amărăciune mus- trarea cea mai dureroasă şi mai adevărată de pe lume. 8. Inima Lui – îmi strigau toate – a fost credincioa- să fa ă de tine. El Şi-a inut legământul iubirii, prin su- ferin e înmiit mai mari decât ale tale. 9. Dar inima ta nu I-a fost credincioasă Lui. Dragostea ta s-a lăsat ademenită şi s-a stricat de la cură ia fa ă de El. 10. Nu i-a fost teamă de şarpe – mă mustrau toate – şi nu te-ai depărtat cu grabă şi cu groază de el când s- a apropiat de tine. 11. L-ai crezut – mă învinuiau toate – şi te-ai lăsat cu plăcere în înfăşurarea otrăvită a încolăcirilor moi ale păcatului care te cuprindea atât de ucigaş. Acum ce mai aştep i? 12. Crezi, oare, că El Se va mai gândi la tine? Nu vezi că a trecut de atâtea ori prin fa a casei tale, pe lân- gă uşa ta şi nici nu S-a oprit? Că nici n-a mai întrebat măcar dacă mai trăieşti şi ce mai faci?
  • 96. 96 Traian Dorz 13. Vai, cât mă mustrau aceste meritate şi adevă- rate mustrări! 14. Ele îmi zdrobeau toate mădularele mele şi îmi picurau venin de moarte în toată hrana mea. 15. Toate gândurile şi amintirile mele îmi spuneau şi ele aceleaşi lucruri, care mă străpungeau ca nişte să- ge i de foc. 16. Sim eam că mun ii care mă apăsau mă înăbuşă de tot şi flăcările, care mă ardeau dinăuntru şi din afara mea, sim eam că, în curând, mă vor mistui. 17. Numai inima nu putea să nu-mi nădăjduiască. Numai ea nu-mi putea muri şi tăcea. Numai ea nu se putea stinge şi nu putea înghe a. 18. Deodată s-a zvârcolit strigând: Vreau să-L văd o dată, măcar o dată! Apoi, să mor! 19. Măcar de departe – îmi zicea inima mea. Măcar să mă lovească şi El, măcar să mă calce în picioare, măcar să nu-mi spună nimic – numai să-L mai pot ve- dea o dată. 20. Să-I mai pot privi, o clipă doar, Fa a Lui. Să mă uit în ochii Săi, pe care îi cunosc atât de bine. Să văd ce gândeşte El despre mine. Şi îmi va fi de-ajuns, spre a în elege dacă mai pot nădăjdui…
  • 97. Prietenul tinere ii mele 97 26. O, MILA TA NEMERITATĂ 1. Iar Tu ai auzit strigătul inimii mele şi i s-a făcut milă de starea mea. 2. Pe neaşteptate, i-ai făcut drum spre nenorocita mea locuin ă. 3. Toată uli a mea s-a luminat dintr-o dată, la veni- rea Ta. Şi o lumină orbitoare s-a făcut împrejurul casei mele întunecate. 4. Când ai intrat la mine, am sim it că m-a cercetat Dumnezeu. Mi s-a părut că Fa a Lui o văd şi că Glasul Lui răsună în casa mea pentru prima dată. 5. Dar revederea a fost atât de scurtă şi plecarea atât de grăbită, încât aproape că mă îndoiam de toate sim irile mele cu care Te regăsisem. 6. Minunea era atât de mare, încât trebuia să mai treacă nu ştiu câtă vreme ca s-o pot crede.
  • 98. 98 Traian Dorz 7. Un alt întuneric se făcuse în inima mea. Dar un întuneric de fericire şi de lumină, în care trebuia să mai treacă nu ştiu cât timp până când să-mi pot limpezi desluşit bucuriile. 8. În urma Ta a rămas o dâră luminoasă, ca o căra- re pe care nădejdea dragostei mele începea să o lăr- gească, până când... 9. până când, acum este iarăşi, iată, atât de strălu- cită, cum nici n-am putut crede sau gândi să mai fie vreodată. 10. Ea duce spre acel Tabor fericit de lângă care m-am prăbuşit cândva. Şi pe care, din nou, încep să nă- dăjduiesc că-l voi putea ajunge cu Tine. 11. Atunci când fusesem prima dată aproape de acest munte slăvit, nu ştiam starea fericirii mele. Mă pomenisem acolo fără să lupt. Ajunsesem acolo fără să fi sângerat greu. 12. Fusesem dus, nu urcasem singur. 13. Şi de aceea nu ştiusem să păstrez fericirea pe care o moştenisem prin harul Jertfei Tale; eu nu câşti- gasem nimic din ea şi cu pre ul unor jertfe ale mele. 14. Cum nu şi-au ştiut-o pre ui primii oameni în Paradis, înainte de întâlnirea cu şarpele. 15. Acum urc încet şi greu, trăgând dureros după mine crucea amară şi dulce a unei experien e ce mi-a
  • 99. Prietenul tinere ii mele 99 deschis ochii şi m-a făcut să cunosc cât de greu se plă- teşte tot ce se primeşte uşor. 16. Pe această cruce este un eu al meu răstignit ca- re încă se zbate. 17. Iar sub ea, celălalt eu, tot mai puternic şi mai hotărât să-şi ducă fratele până sus. 18. Acolo, pe Taborul şi pe Golgota mea, firea mea cea veche, răstignită, va slăbi pe măsură ce va fi suită mai sus. 19. Până când, la punctul sosirii, îşi va ajunge punctul mor ii ei totale. 20. Iar firea cea nouă va ajunge atunci la totala ei biruin ă. 21. Pe acest drum sui acum. Prietenul drag şi regăsit al tinere ii mele, Plătitorul căderilor mele, Salvatorul speran elor mele, ajută-mă, căci drumul este încă lung, 22. firea mea veche încă se mai zbate în mine şi ruşinea mea încă mai este amară!
  • 100. 100 Traian Dorz 27. O, PAŞII TĂI APROPIINDU-SE... 1. Preaiubitule, până i-am putut păstra întregi Cu- vintele Tale în inima mea şi m-am gândit neîncetat la ele, prezen a Ta luminoasă şi dulce îmi însorea toată fiin a mea şi îmi fericea toate cărările vie ii mele. 2. Atunci treceam printre mul imile de fe e şi nu vedeam nici una, căci toate privirile mele erau a intite numai la fa a Ta. 3. Auzeam mii de glasuri, dar nu ascultam la nici unul, pentru că tot auzul meu era stăpânit numai de în- cântarea cuvintelor Tale. 4. Mă înconjurau tot felul de lucruri, îmi făceau semne tot felul de frumuse i, mă căutau mul imi de is- pite. Dar nu mă puteam opri nicăieri, pentru că toată inima mea era răpită numai de Tine. 5. Tu-mi erai de-ajuns. Nici nu ştiam că mai există ceva în afară de Tine.
  • 101. Prietenul tinere ii mele 101 6. Nici nu doream, nici nu căutam altceva, decât iubirea şi prezen a Ta. 7. Dragostei mele îi erau nespus mai mult ca orice: tăcerea Ta, privirea Ta, paşii Tăi... 8. O, paşii Tăi! Cât de fericit era auzul meu sim in- du-i şi cum îmi tresărea inima mea când puteam în ele- ge binecunoscutul sunet al paşilor Tăi apropiindu-se. 9. Ştiam că apropierea lor îmi aduce apropierea Ta. 10. Ascultam mereu, cum ascultă o mamă tânără să audă paşii dulci ai copilaşului ei drag apropiindu-se de uşa ei... 11. Ascultam tremurând, cum ascultă un so iubitor să audă paşii uşori şi iubi i ai dragii sale so ii apropiin- du-se de adăpostul lor fericit... 12. Ascultam, cum ascultă un copil nerăbdător să audă paşii scumpi ai măicu ei sale apropiindu-se de pătucul lui, cu dragostea cea mai fericită şi mai nerăb- dătoare din lume. 13. Aşa ascultam eu, Iisuse Preaiubit, neasemuit Prieten al singurătă ii mele, aşa doream, aşa cunoşteam, aşa bănuiam eu paşii Tăi, apropierea Ta. 14. O, cu ce fericit tremur şi cutremur trăieşte în- treaga mea fiin ă acele câteva clipe de când încep să- i presimt, apoi să- i în eleg, apoi să- i aud paşii Tăi
  • 102. 102 Traian Dorz apropiindu-se de grădina mea, de stratul crinilor mei, de cămăru a iubirii mele 15. şi până când, în sfârşit, Te opreşti lângă mine... 16. Până ce Î i simt căldura bătăilor inimii, răsu- fletul gurii, raiul aşezării Tale alături... 17. Nu cunosc – şi cred că nu este pe lume – o mai mare fericire, decât aceea pe care o simte sufletul meu în această clipă când, cu toată dăruirea pe care i-o poate oferi, se poate arunca la picioarele Tale. 18. Se poate arunca în dragostea Ta, ca într-o apă luminoasă, cu cea mai sfântă şi totală uitare de Sine. Ca într-o desăvârşită pierdere în răpirea nu ştiu cărui cer. 19. Atunci e ca şi cum eu aş fi ieşit în totul din fi- in a mea şi, în locul meu, a intrat în mine cerul tot... 20. Atunci nimic nu mai sunt cum am fost înainte sau cum voi fi după aceea. 21. Atunci ceva divin mă luminează pe dinăuntru şi pe dinafară cu alt fel de lumină decât toate luminile la un loc. 22. Atunci nu doresc nimic pe lume mai mult decât să nu mă mai trezesc. Să nu mai devin eu. Iisuse!...
  • 103. Prietenul tinere ii mele 103 28. DE CE ALTUL POATE... 1. Pe cea mai înaltă fa ă a locuin ei mele iubite, pe cea mai dreaptă parte a peretelui la care privesc mereu, pe fiecare parte frumoasă a lucrurilor cu care um- blu ziua, – eu vreau să-mi fie scris cuvântul înştiin ării Tale, 2. pe care nu trebuie să-l pot uita nici o clipă cât încă trebuie să mai stau aici şi să mai umblu astfel. 3. Altul poate! Tu să nu po i! – mi-ai poruncit Tu. 4. Căci multe din care le pot al ii, Preaiubitule, eu nu trebuie să le mai pot. 5. Altul poate să mai umble cu inima lui după lu- crurile de pe pământ; eu, suflete al meu, nu!
  • 104. 104 Traian Dorz 6. Altul poate să se mai folosească uneori de câte o minciună, de câte un cuvânt aspru, de câte o vorbă necu- viincioasă, de câte o glumă proastă; eu, suflete al meu, nu! 7. Altul poate să mai meargă uneori şi în locuri un- de nu are ce căuta un credincios şi poate să privească şi la lucrurile pe care nu le mai pot vedea ochii cură iei, 8. poate lega prietenii pe care le osândeşte cugetul sfânt şi poate împrumuta chipul veacului în felul de a vorbi şi a se purta, spre a place lumii; eu însă nu! 9. Eu nu trebuie să mai pot sta, asculta, privi şi umbla, nici măcar o singură clipă, nici măcar cu o păr- ticică a inimii mele, după acestea. 10. Pentru mine, suflete al meu, toate acestea au murit o dată cu Domnul şi Preaiubitul meu, pe crucea ispăşirii mele, 11. a ispăşirii cutremurătoare pe care, tocmai din pricina acestora, a trebuit s-o plătească El. 12. Eu, suflete al meu, trebuia să fi murit desăvârşit fa ă de toate acestea din clipa când m-am prăbuşit la picioa- rele acestei Cruci unice, strigând cu pocăin ă după iertare. 13. Oricine să poată, dar eu niciodată să nu mai pot! 14. Altul poate – eu nu! Să mă gândesc neîncetat: cât bine altul poate – iar eu nu!
  • 105. Prietenul tinere ii mele 105 15. Altul poate vorbi totdeauna blând şi poate umbla totdeauna cinstit, 16. altul poate împlini toată voia lui Dumnezeu şi poate ierta orice nedreptate, 17. altul poate răbda fără să cârtească şi poate face binele fără să se laude, 18. altul poate tăcea când este lovit pe nedrept şi poate merge cât de departe pentru Domnul, 19. altul poate lucra cât de mult şi frumos – iar eu nu, nu! Nu pot decât acest nimic nevrednic... 20. De ce altul să poată, iar eu să nu pot? Trebuie să pot şi eu! Trebuie să ajung să pot! 21. Trebuie să mă rog mai fierbinte şi mai mult. Să mă străduiesc mai atent, să lupt mai hotărât, să lucrez mai cu râvnă, până voi putea ceea ce poate acela care iubeşte cu adevărat pe Dumnezeul său. 22. Pentru că eu ştiu aşa de bine că Acela care îi ajută lui îmi va ajuta şi mie. Harul care-l face pe el să poată mă va face şi pe mine. 23. Prieten nedezlipit al tinere ii mele, măreşte-mi voin a şi fă-mi-o nebiruită! Eu sunt dator mai mult ca to i. Amin.
  • 106. 106 Traian Dorz Eu nu vreau să nu mor Eu nu vreau să nu mor în lupte şi nici să gem, oriunde-aş sta, ci vreau, cu cât mai multe roade, s-ajung la biruin a Ta. Ajută-mă să- i dau iubirea care-o vreau, să vin în fa a Ta cum Tu, Iisus, m-ai vrea! Eu nu vreau să nu dau tot pre ul cu care simt că- i sunt dator, ci vreau senin să-mi fie totul în clipa-n care am să mor. Eu nu vreau să n-ajung în flăcări cât încă am un rău ascuns, ci vreau la orice judecată să dau un sfânt şi drept răspuns. Eu nu vreau să resping mustrarea nici unor ochi, nici unui glas, ci vreau să pot umbla-n lumină cu orice gând, cu orice pas. Eu nu vreau să n-ascult Cuvântul chiar când mi-l spune cel mai mic, ci vreau, din marea Carte Albă, să nu mă-nvinuie nimic.
  • 107. Prietenul tinere ii mele 107 În zadar se mai grăbeşte În zadar se mai grăbeşte cel ce pleacă prea târziu, alergarea lui sfârşeşte cu un strigăt în pustiu. Pentru mântuirea ta, nu mai sta, nu mai sta, pentru cerul tău frumos, vino-acuma la Hristos! În zadar se mai frământă cel ce n-a vrut când putea, dulcea mântuire sfântă şi-are vremea ei şi ea. În zadar se mai căieşte cel ce-a ars ce n-are pre , râsul clipei îl plăteşte plânsul veşnicei vie i. În zadar va plânge-odată vremea harului de-acum cel chemat cu-atâtea lacrimi, făr’ să-i pese nicidecum. Câtă vreme încă este cale şi prilej şi har, nu uita de toate astea, căci curând va fi-n zadar.
  • 108. 108 Traian Dorz 29. IZVORUL CURĂ IEI MELE 1. Ştiu că rugăciunea poate fi o puternică armă de luptă împotriva vrăjmaşului din afară, 2. dar Tu mi-ai spus că împotriva duşmanului lă- untric am nevoie neapărat şi de post. 3. Împotriva prăbuşirilor mele sufleteşti, suflete al meu, trebuie să lup i tu. Dar împotriva acestor prăbuşiri care mi-amenin ă şi trupul meu, trebuie neapărat să lupte şi trupul. 4. Trupule al meu, trebuie neapărat ca tu să mi te primeneşti în toate părticelele tale, spre a putea deveni locuin ă vrednică pentru un suflet primenit. 5. Vinul cel nou trebuie neapărat pus în burdufuri noi. Nu se poate altfel! Con inutul nou trebuie să aibă un vas nou. 6. Nu pot pretinde că sufletul meu este înnoit, sfin- it, cură it câtă vreme trupul meu are încă acelaşi fel de
  • 109. Prietenul tinere ii mele 109 umblare lumească, de vorbire şi purtare cum avea îna- inte – când purtam în el un suflet lumesc. 7. Dacă ceva îmi este într-adevăr curat în fa a Ta, Dumnezeul meu, acest ceva trebuie să-mi apară tot ast- fel de curat şi în fa a oamenilor. 8. Tu, Dumnezeul meu, desigur, îmi vezi şi trupul meu prin umblările mele sufleteşti. 9. Dar oamenii nu pot vedea cură ia sufletului meu decât în cură ia umblărilor mele trupeşti. 10. Tu eşti izvorul cură iei întregii mele fiin e, atât a trupului, cât şi a sufletului meu. 11. Când Tu eşti lângă mine, nu pot să-mi mai opresc sufletul de la nici o bucurie pe care mi-o dă pre- zen a Ta. 12. Atunci mă ospătez fără nici o re inere din toată avu ia bucuriilor Tale. 13. Atunci beau şi mă îmbăt de dragoste. 14. Atunci mă scald în lumină şi mă desfăt în la- crimi şi în cântări. 15. Atunci mă leagăn între crengi înflorite şi mă prostern între miresmele cele mai cereşti, uitând de tot ce mă înconjoară şi fiind în întregime numai al dragos- tei Tale. Şi numai atunci sunt cu adevărat şi total fericit.
  • 110. 110 Traian Dorz 16. Atunci caut să mă folosesc cât mai din plin de toate binecuvântările de care via a mea a fost lipsită atât de mult timp şi după care a însetat atât de mul i ani, când Tu mi-erai atât de îndepărtat. 17. Acum – când Tu, Mirele tinere ii mele, eşti lângă mine şi când masa noastră este plină de atâtea bucate grase şi miezoase ale dragostei cereşti – cum aş mai putea oare să mă mai re in? 18. Cum mi-aş putea opri câte ceva din feluritele Tale desfătări? Cum să nu mă îndestulez pe deplin, din tot ce am la îndemâna mea atunci, atât de îmbelşugat şi de îmbietor? Cum să postesc în vremea aceea? 19. N-am suferit eu oare atât de mult când Tu, Mi- rele meu, erai departe? 20. N-am cunoscut eu oare de-ajuns chinurile cum- plite ale foametei îndelungi atâ ia ani de nop i şi zile când, zvârcolindu-mă pe scândurile mele goale, strigam de foame: „Dumnezeule, nu mai pot!“? 21. Şi când îmi umpleam de lacrimi castronul meu ruginit şi gol? 22. N-am ars eu oare de sete în atâtea depărtări şi pustietă i când, cu tot sufletul uscat, stăteam leşinat în nisipul arzător, cu ochii topi i în depărtările unde parcă vedeam toate izvoarele şi pâraiele limpezi ale inimii mele – dar de care mă despăr eau prăpăstii de netrecut şi fiare de neînduplecat?
  • 111. Prietenul tinere ii mele 111 23. N-am trăit eu oare o veşnicie întreagă în flăcă- rile şi ghe urile singurătă ii când, nu numai zvârcolirea trupului aprins, ci şi visele sufletului uscat mă chinuiau la fel? 24. Să mă mai gândesc oare şi acum la toate acestea? Acum, când Tu eşti lângă mine? Nu mai vreau! Scapă-mă, hrăneşte-mă, cuprinde-mă, inundă-mă, Lumină! * * * Acel ce-ascultă de Cuvântul dumnezeiesc, în timpul greu, să ştie că oricând se roagă va fi-ascultat de Dumnezeu.
  • 112. 112 Traian Dorz 30. SĂ AM TOTDEAUNA O TEAMĂ 1. Dar nu pot să nu-mi aduc aminte, Preaiubitule, nu pot... 2. Iartă-mă că, în cele mai fericite clipe ale bucuriei noastre, nu pot totuşi să-mi ascund rănile şi să-mi tăi- nuiesc de Tine suferin ele mele. 3. Tu trebuie să mi le cunoşti pe toate acestea, spre a-mi în elege marea mea stăpânire şi nesăturare de Ti- ne, acum când Te am aici, în casa mamei mele. 4. Nu pot să uit acele vremuri când căutam somnul sufletului ca să scap de foamea şi de setea trupului meu... 5. Dar, îndată ce ochii trupului meu se închideau, uitând, mi se deschideau ochii sufletului, amintindu-şi. 6. Nu pot să uit cum vedeam atunci numai pâini al- be, mari, moi, calde şi multe...
  • 113. Prietenul tinere ii mele 113 7. Numai ape limpezi, răcoroase, adânci şi vii... 8. Toate pâinile şi toate izvoarele pe care le văzusem veneau dintr-o dată cumplit de îmbietoare spre mine. 9. Şi, când să mănânc... şi, când să beau, cu foamea şi cu setea nebună ce mă chinuiau, mă trezeam zvârco- lindu-mă pe aceleaşi scânduri goale, lângă acelaşi cas- tron gol, într-un pustiu şi mai sec, şi mai uscat, şi mai înspăimântător. 10. Nu pot să uit cât de îndeajuns am postit eu atunci când îmi erai atât de departe, de părea că nici nu mai eşti! 11. O, Nedespăr itule scump al fericirii mele de acum, iartă-mă când nu-mi pot ascunde de Tine rănile trecutului meu! Când nu-mi pot tăinui de Tine suferin- ele singurătă ii mele! Şi iartă-mă când, lângă Tine, nu pot posti! 12. A suferi înseamnă a trăi şi a umbla prin toate adâncimile vie ii. 13. Revenirea la via ă, ieşind din adâncimile sufe- rin ei, îmi descoperă, cu adevărat, bucuria de a trăi. 14. Suferin ele sunt necesare credin ei, după cum despăr irile sunt necesare iubirii. 15. Niciodată n-am ştiut cât îmi iubesc ara mea, decât după o pribegie departe de hotarele ei scumpe.
  • 114. 114 Traian Dorz 16. Şi niciodată n-am ştiut cât de drag îmi eşti Tu, ca după ce am trăit o vreme departe de Tine. 17. Nici ce fericit este zâmbetul n-am sim it decât după un plâns îndurerat. 18. Numai, vremea despăr irii să nu ină prea mult… Numai, depărtarea să nu fie prea mare… Nu- mai, plânsul să nu fie prea lung… 19. Pentru că, de unde ies prea multe lacrimi, ră- mâne sufletul prea uscat. Şi ceea ce plătesc cu un pre prea greu nu-mi mai poate aduce o bucurie neumbrită. 20. Dumnezeul meu, Tu ai întotdeauna grijă de aceasta, dar eu nu întotdeauna am. 21. Dumnezeul meu, Tu cunoşti vremea fiecărui lucru, dar eu nu întotdeauna o cunosc. 22. Dumnezeul meu, Tu îmi trimi i întotdeauna la timp prilejul fericit, dar eu nu întotdeauna îl văd. Şi, mai ales, nu ştiu întotdeauna să-l folosesc. 23. Preaiubitul meu, Te rog, nu mă lăsa să mă mai cred tot în robie şi după ce Tu mi-ai dăruit eliberarea! 24. Nici să stau tot în umbră şi după ce ai răsărit Tu, Soarele meu. 25. Nici să trăiesc tot în amărăciunea depărtării şi când Tu, Preaiubitul meu, eşti chiar aici lângă mine.
  • 115. Prietenul tinere ii mele 115 26. Dar nu mă lăsa nici în bucuria uşuratică şi ne- bună a mă crede ceea ce nu sunt încă. A mă lăuda cu ceea ce încă nu am. Sau a mă socoti că am şi biruit când lupta cea mai mare abia de acum încolo urmează. Da, abia de acum încolo!... * * * Pentru cel care-n elege, şi tăcerile grăiesc, pentru cel care iubeşte, toate florile rodesc.
  • 116. 116 Traian Dorz 31. SINGURĂ FLACĂRA SUFERIN EI 1. O, eu, care fug de suferin ă, eu, care urăsc suferin a, care lupt din răsputeri ca să o ocolesc cât pot mai pe departe, de câte binecuvântări mă lipsesc astfel! 2. Fără suferin ă eu trăiesc la suprafa a vie ii, la marginile ei căldu e, unde viermuiesc toate urâciunile, unde cresc şi se înmul esc toate ispitele, slăbiciunile şi păcatele lumii şi ale trupului. 3. Fără suferin ă eu nu pot cunoaşte nici adâncimile tainice ale adevărului, nici înăl imile luminoase ale iubirii. 4. Adevărul pe care nu-l primesc suferind ceva pentru el, nu-l voi şti pre ui cât merită niciodată. 5. Şi dragostea pe care nu o dăruiesc suferind ceva pentru ea, nu voi cunoaşte niciodată cât de fericită poate fi.
  • 117. Prietenul tinere ii mele 117 6. Singură flacăra suferin ei poate cură i şi înăl a pâ- nă la alb şi poate topi până la punctul de sudură. Adică până acolo unde ceea ce uneşte ea rămâne unit pe veci. Şi ceea ce cură ă ea rămâne cură it pe totdeauna. 7. Acest punct este Golgota, este Crucea şi Jertfa Ta. 8. O, eu, care fug de singurătate, care ocolesc medita ia, rugăciunea, contemplarea... 9. Eu, care mă îngrozesc de îndepărtări, de pustie- tă i, de adâncimi, la ce să mă aştept fără acestea? 10. Niciodată nu voi cunoaşte cu adevărat înfrăge- zirea dragostei, înfiorarea apropierii, îndumnezeirea re- găsirii. Şi atunci, cum să Te pot cunoaşte cu adevărat pe Tine, Care eşti în ele? 11. O, eu, care nu tânjesc de dor, undeva departe de patria mea scumpă şi departe de locurile mele neuitate, 12. şi departe de clipele mele preafericite, şi departe de Fiin a pe care am iubit-o mai presus ca orice pe lume... 13. cum să ştiu eu ce străină îmi este lumea de aici, ce chinuitoare e dragostea de patria adevărată şi cât de mare poate fi nerăbdarea de a ajunge? 14. Atunci, cum să cunosc eu ce arzător, ce greu, ce mistuitor este dorul de a Te revedea?
  • 118. 118 Traian Dorz 15. Nu voi cunoaşte eu oare niciodată Numele Tău cel unic? 16. Cum de încă nu L-a găsit iubirea? Cum de încă nu L-a descoperit Adevărul? 17. Eu i-am spus o mie de nume, fiecare mai mi- nunat şi mai frumos. Toate adevărate, dar nici unul tot. 18. Cum să Te numesc eu pe Tine, Cel care eşti plinătatea fiecărei trebuin e, dar şi mai mult? A fiecărei stări, dar şi mai mult, a fiecărei virtu i, dar şi mai mult, a fiecărui paradis, dar şi mai mult. 19. Unii i-au spus: „Totul!“ Dar acest nume nu-i nici adevărat, pentru că Tu eşti mai mult; nu-i nici frumos, pentru că nu mi-aduce miere pe buze şi foc în inimă când îl spun. 20. Nu voi cunoaşte eu oare niciodată Numele Tău cel unic? Acel Nume atât de minunat şi de frumos, cât toate cele o mie de nume, fiecare mai minunat şi mai frumos, pe care i le-am descoperit până astăzi? 21. O, Adevăr, descoperă-mi-l! O, Iubire, află-mi-l! 22. De el însetez, după el caut, în el simt că m-aş putea cuprinde şi m-aş putea linişti.
  • 119. Prietenul tinere ii mele 119 32. MAI FĂRĂ SEAMĂN CA ORICE 1. Piedicile şi vrăjmaşii pe care Tu, Preaiubitule, mi-i pui în cale, nu sunt oare tocmai mijloacele prin care Tu îmi verifici dragostea şi credin a mea fa ă de Tine? 2. Nu din felul cum eu îmi întâmpin piedicile mele şi cum mă port în fa a vrăjmaşilor mei, îmi po i Tu cu- noaşte cel mai bine starea mea fa ă de Tine? Ba da! 3. Pentru că numai dacă eu pot ca pe piedicile mele să le întâmpin cu linişte, să le privesc cu hotărâre şi să le trec cu răbdare – Î i dovedesc că, nu numai ştiu, dar şi fac voia Ta. 4. Şi numai dacă eu pot ca pe vrăjmaşii mei să-i primesc cu blânde e, să-i privesc cu bunătate, să-i birui prin iubire – aceasta va arăta că am în eles gândul Tău. 5. Şi că m-am putut ridica până la Duhul Tău.
  • 120. 120 Traian Dorz 6. Preaiubit Prieten al tinere ii mele, câtă nevoie mai am eu încă de maturizare! 7. Am avântul vârstei, dar n-am înăl imea ei. De atâtea ori a trebuit să mă ruşinez în fa a Ta, după con- fruntările cu piedicile mele şi cu vrăjmaşii mei! 8. Eu am putut uneori să am în fa a piedicilor li- nişte sau hotărâre sau răbdare, dar dacă n-am privit din- colo de ele, cu linişte şi în elegere, la adevărul pe care mi-l ascundeau doar uşor, eu nu le-am cunoscut scopul. 9. Şi nu m-am ales din ele cu prea mult. 10. Am putut avea uneori, în fa a vrăjmaşilor, un cuvânt neclintit, o inimă netemătoare, o privire hotărâ- tă, o comportare demnă. 11. Dar dacă nu le-am putut lăsa nici o punte de iu- bire spre ărmul Tău, ei au rămas tot dincolo, fără lumină, eu, tot dincoace, fără pace, iar Tu, între noi, fără bucurie. 12. Biruin a mea rece n-a fericit pe nimeni. 13. Mărturia mea uscată n-a adus nici un rod; afară, cel mult de o vinovată mândrie lăuntrică a mea, de care nici măcar n-am roşit atunci. Dar de care roşesc acum! 14. Dragostea Ta, Preaiubitule, îmi este mai presus ca orice. Mai tare ca orice. Mai dincolo ca orice.
  • 121. Prietenul tinere ii mele 121 15. Nimic din ce pot numi nu se poate înăl a până la ea, nu o poate întrece şi nu poate dura atât cât ea. 16. Despre orice ar fi să vorbesc, odată vine clipa când nu mai am ce spune; 17. către orice ar fi să privesc, odată vine ceasul când nu mai am ce vedea; 18. spre orice aş tinde, odată ajung să simt că nu mai am ce dori; aşa este cu orice lucru de pe pământ! 19. Numai cu dragostea Ta nu poate fi astfel! Despre ea, oricât aş vorbi, tot voi mai avea încă şi încă ceva nou şi minunat pe care nu l-am spus. 20. La dragostea Ta, oricât de mult aş privi, tot n- am să mă satur, fiindcă mereu voi avea altceva şi mai minunat de văzut. 21. Şi, după oricât de mult aş dori de Tine, tot voi descoperi că dragostea Ta este vrednică mereu de şi mai mult dor al inimii mele. 22. De orice hrană mă satur odată. De orice prive- lişte mă obosesc. Orice stare îmi poate deveni grea. Numai cu dragostea Ta nu-i aşa. Numai cu ea este altfel. 23. De ea nu mă satur niciodată. Mergând cu ea, nu obosesc niciodată. Privind la ea, sunt totdeauna fericit.
  • 122. 122 Traian Dorz 24. O astfel de dragoste numai a Ta poate fi pe lume: 25. numai dragostea noastră, Prietenul tinere ii mele, dragostea noastră, fără nici o alta asemenea ei! * * * Omului, credin a-i cere ca să-i dea fiin a-ntreagă, dragostea îi cere numai inima, căci ea i-e dragă, dar nădejdea cere numai o fărâmă doar şi-o rază; când le are, ea, credin a şi iubirea, le salvează.
  • 123. Prietenul tinere ii mele 123 33. O, DRAGOSTEA TA, DRAGOSTEA TA... 1. Tu nu mi-ai arătat, într-o zi frumoasă, un câmp înflorit, un izvor cristalin, o umbră plăcută. Să mi le dai pe toate acestea şi să-mi spui: Iată, atâta te-am iubit Eu!... 2. Tu nu mi-ai arătat, într-o noapte luminoasă, un cer înstelat, o lună frumoasă, o pădure liniştită, un aer îmbălsămat. Să mi le dai pe toate acestea şi să-mi spui: Iată, atât de mult te-am iubit Eu!... 3. Tu nu mi-ai arătat nici casa frumoasă, nici masa îmbelşugată, nici trupul sănătos, nici numele respectat, nici mintea înzestrată, nici inima caldă, nici copiii dragi, so ul iubitor, părin ii dulci sau fra ii nedespăr i i. Să mi le dai pe toate acestea şi să-mi spui: Iată, atât de mult te iubesc Eu! 4. Nici nu mi-ai arătat cântările minunate, adună- rile sărbătoreşti, binecuvântările felurite, fără margini, fără număr şi fără pre
  • 124. 124 Traian Dorz şi, dându-mi-le pe toate acestea, să-mi spui: Iată toată dragostea cu câtă te-am iubit Eu! 5. Ci mi-ai arătat Golgota. Mi-ai arătat Crucea Golgotei Tale, pe care Tu Te-ai răstignit pentru mine şi în locul meu. 6. Mi-ai arătat picioarele şi mâinile Tale străpunse de cuie, pentru păcatele mele. 7. Fruntea Ta însângerată de spini, pentru fărădele- gile mele. 8. Coasta Ta împunsă de suli ă pentru neasculta- rea mea. 9. Mi-ai arătat toată făptura Ta zdrobită pentru is- păşirea nelegiuirilor săvârşite de mine. 10. Şi aşa mi-ai spus: Iată cu câtă dragoste te-am iubit Eu pe tine!... 11. Iată dragostea cu care te-am iubit Eu, nu acum, când eşti prietenul Meu, fiul Meu iubit, robul Meu as- cultător, ci atunci, când erai prigonitorul Meu, vrăjma- şul Meu, călăul Meu. 12. O, Preaiubitul meu, Mântuitorul meu, Binefă- cătorul meu, Răscumpărătorul şi Dumnezeul meu… adora ie, recunoştin ă şi slavă veşnică dragostei Tale nemuritoare şi nemărginite! 13. Ştiin a îngâmfată şi bâjbâitoare mi-a putut schimba o părticică din vederile mele,
  • 125. Prietenul tinere ii mele 125 14. filozofia lăudăroasă şi goală a putut să-mi atin- gă cândva ceva din inima mea şi ceva din gândurile mele, 15. dar sufletul şi veşnicia mea nu mi le-a putut umple şi linişti decât dragostea Ta. 16. Inima şi gândurile mele nu mi le-a putut ferici nimic altceva decât dragostea Ta. 17. Şi întreaga mea fiin ă cu nimic altceva nu s-a putut îndestula cu adevărat, decât cu dragostea Ta, cu deplinătatea posedării dragostei Tale. 18. Tot ce a cucerit ştiin a se va nimici cândva, 19. tot ce a descoperit filozofia va fi aruncat odată la gunoi şi la foc, 20. tot ce a creat tehnica va fi zdrobit de ea însăşi, 21. dar dragostea Ta nu va pieri niciodată! 22. Ceea ce ai cucerit Tu pentru mine pe Golgota, ceea ce mi-ai descoperit prin Jertfa Crucii Tale, ceea ce mi-ai adus prin Moartea şi Învierea Ta pentru mine rămâne veşnic! Mai presus, mai frumos, mai scump ca tot. 23. O, Preaiubitul meu etern, glorie eternă Iubirii Tale eterne, Iisuse...
  • 126. 126 Traian Dorz 34. CUPRINDE-MĂ ÎN TINE 1. Dacă eu am un părinte nobil, nu-mi este îngăduit a mă purta ca un fiu ordinar. 2. Via a sfin ilor mei înaintaşi mă obligă şi pe mine la o via ă sfântă şi numele lor înalt trebuie să-mi aducă neîncetat aminte că eu nu am voie să umblu întru nimic josnic. 3. Eu nu pot cădea decât atunci când Te pierd din vedere pe Tine, inta mea divină, către Care trebuie să merg drept. 4. Când pierd din fiin a mea pilda celor pe care tre- buie să-i urmez, atunci mă poticnesc neputincios. 5. Când uit de numele cinstit pe care trebuie să mi-l cinstesc tot mai mult, atunci cad de tot în ruşine. 6. Şi când inima mea îşi întoarce privirea cea nu- mai dinspre Tine, Prietenul, Mirele, So ul meu unic – da, eu numai atunci mă pot prăbuşi.
  • 127. Prietenul tinere ii mele 127 7. O, cum să- i pot spune cât de nevrednică mi-am sim it via a ori de câte ori şarpele m-a amăgit în vreun fel sau în vreo măsură... 8. stricându-mi frumuse ea inimii, tulburându-mi limpezimea privirii, amestecându-mi drumurile dra- gostei, întinându-mi cură ia veşmintelor şi prăbuşindu- mi veselia luminii Tale. 9. O, cum să- i ştiu spune eu cu ce amare lacrimi am scăldat toate acestea atâ ia ani! 10. Şi cu ce pre de suferin e a trebuit să le plătesc atâta drum! Până când harul Tău a acoperit şi dragostea Ta a refăcut iarăşi totul! 11. Cât am suferit eu pentru aceasta, Tu ştii, dar cât ai suferit Tu, eu nu voi şti niciodată! 12. O dragoste mare poate în elege şi cuprinde tot cât este în stare o dragoste mică, 13. dar cea mică, cum o va putea în elege vreodată pe cea mare? 14. Doamne Iisuse, Domnul şi Dumnezeul meu, când eu stau numai lângă Tine, eu am doar o jumătate de pute- re. Ci numai când eu sunt în Tine am toată puterea. 15. Până când stau doar lângă Tine, eu pot fi smuls de un val, trântit de un vânt sau atras de o ispită. Dar când sunt în Tine, eu nu mai pot fi amenin at de nimic.
  • 128. 128 Traian Dorz 16. Până când stau lângă casă, chiar foarte aproape să fiu de ea, încă pot fi nimicit de o fiară sau de un răufăcător. 17. Dar când sunt înăuntrul ei, în ea, am o apărare puternică. După o uşă încuiată şi după nişte ziduri tari. 18. Omul cel după inima Ta a zis despre Tine: „Tu eşti locul meu de adăpost şi cetă uia mea, Dumnezeul meu în care mă încred...“ 19. Iar Tu ai zis despre el: „Pentru că zici: «Dom- nul meu este locul meu de adăpost» şi pentru că faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare, de aceea nici o ne- norocire nu te va ajunge şi nici o urgie nu se va apropia de cortul tău...“ 20. De mine nu tremură nimeni, dar Tu po i îngrozi pe to i potrivnicii mei! 21. La auzul numelui meu nu vibrează nimic, dar Numele Tău cel minunat face să foşnească inima şi să picure miresme de pe buze. 22. Cuvântul meu nu are nici o putere, dar la Cu- vântul Tău se liniştesc valurile, se potolesc furtunile, se zguduie mun ii, se iveşte lumina, înfloreşte primăvara şi picură înfiorarea pe cântările din inima mea, 23. învie mor ii şi se topesc ghe arii. 24. Preaiubitule, cuprinde-mă din toate păr ile mele, în Numele Tău fericit!
  • 129. Prietenul tinere ii mele 129 35. NUMAI ÎN TINE SUNT FERICIT 1. Puterea mea, lumina mea, comoara mea, plinătatea vie ii mele, nu mai vreau numai lângă Tine – când este pe lumea asta un loc şi mai fericit decât acesta: în Tine! 2. Ce tristă îmi pare acum, şi ce nevrednică de Ti- ne, dragostea mea de mai demult, care se mul umea să fie doar lângă Tine! 3. Cum s-a putut ea oare mul umi atunci cu atât de pu in? 4. De ce oare i-a trebuit atâ ia ani şi atâtea amără- ciuni pentru a afla că numai „lângă“ nu este nimic, nu poate nimic, nu ştie nimic! 5. Aveam, desigur, şi atunci, într-un fel, nişte pali- de bucurii, dar ce pu in îmi erau acestea... 6. Cel neştiutor şi neputincios poate să se bucure şi lângă o grădină, când tânjeşte de dorul unui parfum plăcut.
  • 130. 130 Traian Dorz 7. Dar este cu totul şi cu totul altceva când este în mijlocul grădinii, în mijlocul miresmelor, în mijlocul roadelor îndestulate. 8. Cel însetat şi dogorit de o arşi ă îndelungată poate sim i o înviorare lângă un izvor, lângă o apă, dar, desigur, este cu totul altceva când poate să bea şi poate să se scalde fericit în plinătatea ei. 9. Cel flămând poate să aibă o oarecare mul umire lângă o masă îmbelşugată, dar, desigur, este cu totul alt-ceva când se împărtăşeşte îndestulat din toată bu- nătatea şi dulcea a hranei ei gustoase. 10. Preaiubitul inimii mele, nu mă mai pot îndes- tula să mă ştiu numai lângă Tine. 11. Nu-mi mai ajung numai întâlnirile doar din când în când, chiar dacă sunt tot mai lungi şi tot mai apropiate. 12. Nu mi se mai poate mul umi sufletul numai cu „mereu mai mult“. Vreau totul! 13. Doresc să nu-mi mai fii numai Oaspete. Nici numai Prieten. Doresc să-mi fii în totul şi totdeauna So ul nedes- păr it al noii mele tinere i veşnice. Al noii mele inimi largi. Al noilor mele hotare nemărginite. 14. Vrei Tu oare? – Da! Ce sărbătoare unică şi divină este astăzi!
  • 131. Prietenul tinere ii mele 131 15. Iată înnoirea legământului meu: Toate gândurile mele am să i le mărturisesc ie şi nu-mi voi mai ascunde de Tine nimic din ale mele, ni- ciodată! 16. Toate trăirile mele am să i le împărtăşesc ie, cu toată inima mea deschisă, fără să mai in nici o taină a inimii mele, nedezvelită ie. 17. Mustră-mă când greşesc, oricât de aspru ştii Tu că este nevoie, n-am să mă mai supăr niciodată pe Tine! 18. Pedepseşte-mă când merit! Aceasta mă va face să văd mai bine cât mă iubeşti de cu adevărat, 19. dar nu Te mai despăr i niciodată de mine! 20. Pot să îndur orice mustrare a Ta, pot să rabd orice pedeapsă ai vrea să-mi dai, 21. dar nu pot nici gândi să mă mai despart de Ti- ne, niciodată. Preaiubitul inimii mele întregi, Iisuse...
  • 132. 132 Traian Dorz Iubirea Ta, Prieten drag Iubirea Ta, Prieten drag, mi-e şi-adăpost, mi-e şi toiag, şi-n drum cu so , şi-n drum pribeag, de-oriunde plec, oriunde trag. Iubirea Ta, Iubirea Ta e mama mea, e sora mea, e casa mea, e ara mea, e cerul meu, e slava mea, Iubirea Ta, Iisus, Iubirea Ta! În ciuda perilor cărun i şi-a cutelor pleşuvei frun i şi-a mersului cu paşi mărun i, eu zbor cu ea din mun i în mun i. Oricâte jertfe mi-a cerut, nici una, dând, nu m-a durut; cântări şi raze mi-a părut tot ce mi-a dat cu-al ei sărut... Iubirea Ta, Prieten drag, mi-e-al părtăşiei dulce cheag, mi-e sfântul sufletului steag cu care merg din prag în prag... In ea doresc să fiu, lucrând, cu ea doresc să mor, luptând, cu ea doresc să-nviu curând, cu ea, nemistuit arzând.
  • 133. Prietenul tinere ii mele 133 Cel ce-a căutat, Iisuse Cel ce-a căutat, Iisuse, vreodată Adevărul şi-a vrut cu dor şi sete să-l adâncească-n sine nu va uita ce spune Cuvântul Sfânt şi harul – că nicăieri altunde el nu-i, decât în Tine. Cel ce-a căutat iubirea cu-adevărat curată şi-a vrut să-i ardă-n suflet trăirile-i divine, de soare şi de lacrimi, nu va uita vreodată, că nicăieri altunde ea nu-i, decât în Tine. Cel ce-a căutat puterea de-a suferi durere, de-a împlini dreptatea, de-a năzui spre bine la Tine o să vină şi ie i-o va cere, că nicăieri altunde ea nu-i, decât în Tine. Cel ce-a căutat odihna talazurilor sale şi pacea conştiin ei şi-a luptelor din sine va şti că nu-i alt mijloc şi nu-i o altă cale, că nicăieri altunde ea nu-i, decât în Tine. Cel ce-a căutat iertarea păcatelor amare şi-a mântuirii dulce răsplată care vine va şti, o, Dumnezeul şi Domnul meu cel mare, că nicăieri altunde ea nu-i, decât în Tine. Dar şi acela care n-a vrut să Te cunoască amar va şti odată, cu veşnice suspine, că unica salvare, ce n-a vrut s-o primească, nu va fi-n veci niciunde, c-a fost numai în Tine.
  • 134. 134 Traian Dorz 36. PLINĂTATEA FERICIRII MELE 1. Poate fi, oare, pe lumea aceasta o mai fericită în- ştiin are decât aceea pe care i-a făcut-o Duhul Sfânt aceluia care Te aştepta pe Tine, când i-a promis că nu va muri până ce Te va cunoaşte? 2. Poate fi, în limba omenească, o mai slăvită cân- tare de izbăvire ca aceea pe care a izbucnit-o împlinirea acelei făgăduin e? 3. Poate, oare, fi o clipă mai îndelung şi mai puter- nic dorită de dragostea cuiva decât cea a întâlnirii cu Tine şi a întrepătrunderii Tale? 4. Poate fi, oare, pentru o inimă trăită în întuneric şi în singurătate, o revela ie mai strălucită decât desco- perirea Semnului Prezen ei Tale lângă ea? 5. Dumnezeule al Iubirii nebănuite, ce mare har i-ai arătat fiecăruia din cei pe care i-ai ales Tu să le dai această făgăduin ă! Pe care i-ai încredin at de siguran a descoperirii ei!
  • 135. Prietenul tinere ii mele 135 6. Oricâtă răbdare şi veghere i s-a cerut cuiva până la împlinirea acestei nădejdi, era prea pu in. 7. Oricâte tresăriri, de câte ori se auzeau paşii apro- piindu-se de poartă, era prea pu in. 8. Oricâte înfiorări, când uşa se deschidea, şi oricâte temeri cu privire la Semnul încă necu- noscut, toate s-au spulberat dintr-o dată în Marea Clipă Slăvită. 9. Şi toate au fost răsplătite nebănuit. Răsplata copleşitoare a tuturor acestora fiind În- su i Tu! 10. Dar dacă cineva care nu Te-a cunoscut încă, ci numai i s-a spus că Te va cunoaşte, dacă cineva care numai a bănuit ce po i fi Tu – a putut fi atât de răbdător 11. şi a putut îndura cu atâta linişte aruncarea afară din cetate, pe gunoi – ca Iov; 12. şi dacă numai nădejdea revederii Tale i-a putut pune atâta strălucire pe fa a lui plină de lepră; 13. ori dacă acei care numai de departe au întrevă- zut ceva din făgăduin ele Tale şi le-au urat de bine – au putut muri atât de ferici i şi au putut renun a atât de grabnic la tot ce putea da lumea aceasta pentru speran a dobândirii celeilalte,
  • 136. 136 Traian Dorz 14. atunci ce să pot grăi eu, care le-am trăit pe toate acestea într-un fel atât de neobişnuit şi de deplin? Cât de recunoscător şi de vinovat trebuie să fiu eu! 15. Şi dacă pentru pocăin ă nu am avut lacrimi în- deajuns, cum o să am pentru iertare? 16. Şi dacă doar harul cunoaşterii Tale este atât de mult, cât o să fie harul împărtăşirii cu deplinătatea Ta? 17. Şi dacă prietenia Ta din timp este aşa de feri- cită şi strălucită, ce trebuie să fie înso irea Ta din Veş- nicie? 18. Şi dacă în sărbătoarea de azi este atâta cântare şi atâta har, ce trebuie să fie în cea de Mâine? 19. Tu eşti plinătatea fericirii mele veşnice! Slavă veşnică dragostei Tale atât de mult încă descoperită mie, Iisuse... * * * Inima-i este, iubirii, singura avere; când o are pe aceasta – altceva nu cere.
  • 137. Prietenul tinere ii mele 137 37. DULCEA TA DĂRNICIE 1. Oriunde mă duc, binefacerile iubirii Tale se re- varsă spre mine în mii de feluri. Şi de oriunde îmi vii, mă copleşeşti cu binecuvântări. 2. De ce oare mă po i iubi atât de mult? 3. Soarele Tău îmi spune: Preaiubitul tău mi-a dat lumina numai pentru tine, ca, încălzindu-te cu dragos- tea Lui pusă în mine, să- i aminteşti mereu cât de dulce va fi dragostea pe care i-o păstrează El, ca să i-o dea nemijlocit în veşnicie!... 4. Vântul Tău îmi spune: Vin din partea Preaiubi- tului tău. Răcoarea mea vrea să- i aducă mereu aminte de mângâierile pe care i le trimite El şi adierile mele sunt înştiin ările dragostei Lui, care te înconjoară din toate păr ile şi pe care, odată, o vei avea în totul. 5. Miresmele grădinilor, frumuse ea câmpurilor, foşnetul pădurilor, cântecul păsărilor, jocul culorilor –
  • 138. 138 Traian Dorz toate, toate vin şi-mi spun: El, Preaiubitul tău, Care do- reşte de tine, ne-a trimis să- i amintim de marea Lui dragoste pentru tine. 6. Dragostea Lui este cu mult mai dulce decât mi- reasma noastră, mai frumoasă decât cură ia noastră, mai plăcută decât foşnetul nostru, decât cântecele noastre, decât irizările luminilor noastre. 7. Noi – toate, toate – dorim să- i aducem aminte cu ce drag aşteaptă El ca şi tu să-I trimi i, în schimbul marii Lui revărsări de iubire spre tine, măcar un strop de mir curat, stors din crinii rugăciunii tale de seară, 8. din florile adora iei tale din medita iile nop ii, 9. din înfiorarea curată a dragostei tale de diminea ă 10. şi din cântecul tainic al zilei tale ostenitoare pentru El. 11. Toate bucuriile tainice din gândurile mele şi din inima mea îmi şoptesc: E Preaiubitul tău, ne trimite să- i spunem din partea Lui: Mi-e dor de tine! Nu mai pot sta departe de făptura ta. Nu mai pot să aştept aici pe Munte, singur. Vino! 12. Nu vezi tu că bunătatea Mea te doreşte, te cheamă, te îndeamnă? De ce nu vii? 13. Pâinea Ta, Preaiubitule, pe care o mănânc eu, îmi grăieşte de darul Tău pentru mine.
  • 139. Prietenul tinere ii mele 139 14. Apa Ta, pe care o beau, îmi şopteşte: Şi eu sunt darul Lui pentru tine! 15. Casa în care mă închid şi mă simt în siguran ă şi aşternutul Tău, în care mă odihneşte noaptea sau oboseala – sunt toate de la Tine. 16. Lumina Ta, care îmi veseleşte sufletul şi trupul, căldura Ta, care mă îmbră işează atât de dulce – sunt toate, toate numai darurile Tale. 17. Haina aceasta pe care o îmbrac cu atâta plăcere, semnele acestea pe care mi se preling privirile, Cartea aceasta pe care îmi împreun mâinile – Tu mi le-ai dat; 18. masa la care mă aşez cu amintirile Tale neuitate, locul îngenuncherii, pe care îmi picură mereu, seara şi diminea a, lacrimile rugăciunii – toate, toate îmi spun neîncetat: Iată cât de mult te-a iubit şi te iubeşte El! 19. Inima mea, dragostea mea – fii vrednică de El! 20. – Ce i-aş mai putea da eu, Preaiubitule, pentru atâta dărnicie a dragostei Tale? 21. – Un fior statornic! Toate acesta au fost făcute pentru tine, dar tu n-ai fost făcut pentru ele! 22. Ci pentru Mine, Care te-am iubit atât de mult! Vino...
  • 140. 140 Traian Dorz 38. VRĂJMAŞII DRAGOSTEI MELE 1. Trei sunt vrăjmaşii pe care mi i-ai lăsat Tu spre a-mi încerca iubirea când ea nu cunoştea încă luptele pentru sfin ire: – îndoielile inimii, – strângerea lucrurilor trecătoare – şi plăcerile veacului acestuia. 2. Cât de crunt am avut de luptat cu aceşti vrăjmaşi, atâ ia ani îndelunga i, când încă numai presim irea mă înştiin a că drumul îmi va fi lung şi că, pe el, n-am voie să mă opresc nicăieri. 3. Că pe acest munte nu se poate sui decât pieziş, fără a da nici la dreapta, nici la stânga – cu atât mai pu in înapoi – niciodată. 4. Îndoielile inimii mi-au zdrobit multe bucurii, 5. şi mi-au tăiat, adeseori, aripile chiar atunci când vânturile îmi erau mai potrivnice şi când urcuşurile îmi erau mai grele.
  • 141. Prietenul tinere ii mele 141 6. Strângerea de lucruri trecătoare mi-a făcut tot mai anevoioasă plecarea de lângă ele şi mergerea mea înainte cu târârea lor după mine. 7. De prea multe ori acest vrăjmaş m-a inut pe loc tocmai acolo unde, deasupra capului meu, atârnau săbi- ile cele mai primejdioase şi unde, sub picioarele mele, era terenul cel mai alunecos. 8. Tocmai când, în fa a mea, străluceau cele mai frumoase cununi. Tocmai când, în jurul meu, se înecau cele mai scumpe comori. 9. Dar, cât plăcerile veacului acestuia, nici unul dintre ceilal i vrăjmaşi nu mi-a pricinuit atâta rău. 10. Dumnezeul meu Preabun, Tu m-ai alcătuit după chipul Tău desăvârşit. 11. Tot ceea ce este sete după iubire, în fiin a mea, este din Tine. 12. Tu ai avut nevoie să iubeşti şi să Te ştii iubit mult mai înainte de a fi sim it eu nevoia aceasta în ini- ma mea. 13. Din această sete de iubire m-ai făcut şi m-ai păstrat. Inima din mine este, în privin a aceasta, întoc- mai inimii Tale. 14. Singurătatea Ta nu este făcută spre a rămâne goală, ci pentru a fi umplută cu iubirea din mine.
  • 142. 142 Traian Dorz 15. Tu, Preaiubitule scump, n-ai vrut să rămâi sin- gur în fericirea şi slava Ta. Ci cu noi; cu mine. 16. Fără noi, fără mine, singurătatea şi slava Ta n- ar fi, n-ar putea să fie pe deplin fericite. 17. A, dacă nu ne-ai fi cunoscut niciodată, ar fi al- tceva. Atunci ai putea şi fără noi. 18. Dar, fiindcă ne-ai cunoscut din veşnicie şi ne-ai hotărât să fim asemenea Chipului Tău, Î i suntem cu atât mai apropia i decât îngerii Tăi, cu cât aceştia nu i- au cunoscut – cum am cunoscut noi – dragostea răs- cumpărării prin Crucea Ta. 19. Dulcea gustare a dragostei împărtăşite cu noi i-a devenit de nelipsit şi ie. 20. Nici Tu nu mai po i fi fericit fără mine. 21. Singurătatea iubirii Tale a devenit asemenea singurătă ii iubirii mele: nu mai pot fi fericite decât îm- preună. 22. Preaiubitule, doresc să nu Te iubesc cu nimic mai pu in decât m-ai iubit Tu. Ajută-mă!
  • 143. Prietenul tinere ii mele 143 39. CELE MAI ARZĂTOARE LACRIMI 1. Iubirea Ta, Dulce Prieten al tinere ii mele, a ră- mas întotdeauna fa ă de mine aceeaşi de sfântă, aceeaşi de fierbinte, aceeaşi de credincioasă... 2. O, cum îmi tremură mâna când îmi scriu aceste cuvinte, glasul – când le spun, inima – când îmi amintesc. 3. Şi cum mi se umple de ruşine fa a acum, când trebuie să mărturisesc părtăşiei noastre că dragostea mea fa ă de Tine a cunoscut şi vinovatele întunecimi, întunecatele cotituri şi abaterile veacului acestuia nimi- citor de cură ii. 4. Plăcerile veacului acestuia, care sunt groaza şi groapa iubirii adevărate, au început cândva să-mi şop- tească slăbiciunii mele, 5. şi, undeva, şoapta lor a început a-mi răsuna plă- cut urechilor şi strigător – inimii,
  • 144. 144 Traian Dorz 6. şarpele, care o amăgise pe Eva, sora şi mama mea – când nu-i cunoscuse încă nici ea veninul muşcă- turii strigătoare – mi-a strecurat şi mie în suflet mole- şeala blestemată a dorin ei străină de Tine. Şi ascunsă de privirile Tale. 7. Oboseala iubirii mele de „lângă Tine“ a fost ur- marea privirii înspre stânga Ta, acolo unde începe pră- pastia. 8. Şi dinspre unde nişte bra e ademenitoare mă în- făşurau cu ceva greu şi somnoros. 9. Pierderea nevinovă iei iubirii a venit în somno- len a aceasta de care mi-am lăsat sufletul cuprins atunci când, sub încolăcirile lui şi mai înfierbântate, demonul vrăjitor şi vrăjmaş ştia să promită dinăuntru şi din afara mea ce părea cu neputin ă de respins. 10. Inima mea era adormită – şi n-a mai fost cine s- o trezească, salvând-o. 11. Şi prăbuşirea a venit în clipa adormirii de tot – pentru că atunci singurătatea şi uitare mea erau totale. 12. O Preaiubitule Scump, iată cel mai groaznic lu- cru care mi s-a putut întâmpla cândva! 13. Iată cea mai cumplită dintre toate nenorocirile vie ii mele. Iată cel mai grozav dintre toate iadurile prin care mi-a fost dat să ajung. Să umblu. Şi să zac.
  • 145. Prietenul tinere ii mele 145 14. Tot ce se va petrece în Ziua Înfricoşată a Jude- că ii din Urmă s-a petrecut apoi, pe neaşteptate, şi în sufletul meu, când s-a ivit, pe norii cerului meu, Sem- nul Tău, îndurerat şi măre . 15. Inima mea trezită, zguduită, zdrobită a venit în fa a Judecă ii dragostei Tale, vinovată de păcatul cel mai mare împotriva ei, cu cântările înlăcrimate ale că- in ei amare. 16. Nu există un judecător mai cumplit ca dragos- tea călcată. Nu există o pedeapsă mai grea decât a ei. 17. Cine a păcătuit în contra Legii Dragostei şi a trebuit să vină în fa a Judecă ii ei ştie bine că nu există o mai amară osândă decât aceea pe care şi-o dă vino- vatul însuşi. 18. Că nimeni nu-i în stare să-i aducă nişte mai grele învinuiri decât cele pe care şi le aduce el însuşi. 19. Şi că nu există nişte mai arzătoare lacrimi decât acelea pe care trebuie să şi le înghită în acest ascuns lă- untric. 20. Nici un alt păcat nu-mi cere o ispăşire mai du- reroasă decât aceasta contra dragostei Tale. 21. Toate celelalte ispăşiri, pentru păcatele din afa- ră, îmi mai pot aduce vreo nădejde şi vreo mângâiere din afară,
  • 146. 146 Traian Dorz dar acesta, petrecându-se numai în adânc, nu mi-l mai poate nici în elege şi nici cunoaşte, nici ierta şi nici uşura nimeni... 22. Nimeni, decât Tu, Unul singur: iubirea Ta cea unică, singura împotriva căreia am păcătuit. 23. Dar cum să îndrăznesc a-mi mai ridica nădej- dea spre Tine? * * * Să iei seama patru lucruri în elepte, orişicând: – să nu urci pe vita care merge cu poveri gemând, – să nu iei nimic ce este de la cel ce i-e vrăjmaş, – să nu te îmbraci cu luxul şi dezmă ul de oraş – şi să nu-întârzii când este ceasul rugăciunii tale. De le ii pe-acestea patru, eşti pe-a-n elepciunii cale.
  • 147. Prietenul tinere ii mele 147 40. CEA MAI AMARĂ DINTRE DURERI 1. Domnul meu şi Dumnezeul meu, păcatul acesta amar, arzător şi ascuns a trebuit să-l ispăşesc în cei mai chinui i ani ai mei, 2. aşteptând şi cerşind la Poarta Frumoasă a Templului Tău, în nădejdea trecerii Tale pe lângă mine. 3. I-am cunoscut pe Petru şi Ioan din copilăria lor şi a noastră. Singuri ei îmi erau prietenii mei adevăra i. 4. Credin a unuia şi dragostea celuilalt mi-au fost marile mele bucurii adevărate şi, în prietenia lor, am cunoscut prietenia Ta. 5. Drumurile cu ei au fost căile mele luminoase şi rugăciunile noastre împreună au adus peste grădina mea vântul de miazăzi,
  • 148. 148 Traian Dorz 6. care făcea să-mi picure miresmele ei cereşti, pentru Tine, răpindu-mi duhul până în al treilea cer. 7. O, Petru şi Ioan, de câte ori, apoi, a i trecut şi voi, în timpul anilor mei amari, pe lângă poarta unde zăcea inima mea oloagă şi aştepta, cerşind, sufletul meu căzut... 8. O, Petru şi Ioan, o, credin a şi iubirea mea, de câte ori am aşteptat eu – cu respira ia oprită, cu buzele arse, cu ochii topi i – să vă opri i şi să ave i un strop de milă de mine, de sufletul meu, de casa mamei mele... 9. O, prieteni ai inimii mele, care merge i cu Dom- nul meu, de ce m-a i părăsit până chiar şi voi, cei doi, de parcă nu m-a i fi cunoscut nici voi niciodată? 10. De ce-L duce i pe Domnul meu numai cu voi şi nu-L aduce i şi pe cărările ce treceau pe la durerea mea? 11. De ce nu L-a i lăsat să intre şi aici, în întuneri- cul singurătă ii zdrobitoare în care zăcea toată fiin a mea, cerşind un strop de milă, 12. cu cea mai cumplită dintre dureri: aceea care nu poate striga? 13. O, Ioan şi Petru – în mul imea care vă înconjoară şi în care eram şi eu, din copilăria noastră, alături – nu a i băgat voi de seamă că eu nu mai sunt?
  • 149. Prietenul tinere ii mele 149 14. La mesele unde ospătam noi cândva atât de fe- rici i, împreună cu Prietenul Tinere ii noastre, şi unde vă eram şi eu alături cu toată fiin a mea nelipsită, – cum se poate oare să nu fi văzut voi, de atâta vreme, lipsa mea? 15. La ascultarea Cuvântului Sfânt, unde eram în- totdeauna în rândurile dintâi, cu toată fiin a mea radiind de bucuriile lăuntrice, 16. încurajându-vă înflăcărarea cu toată strălucirea ochilor mei vii şi înlăcrima i – cum a i putut oare să nu vede i că eu nu mai sunt? 17. A i uitat oare până şi voi totul, atât de pu in pre aveam şi în ochii voştri? 18. O, nenorocitul de mine, cine îmi va mai putea auzi oare strigătul asurzitor şi cumplit al celei mai mari din- tre toate durerile de pe lume – aceea care nu are cui se mărturisi? 19. Strig: Fratele meu, – căci Prietenul meu, nu mai îndrăznesc!
  • 150. 150 Traian Dorz 41. CLOPO ELUL CEL TAINIC, DE AUR 1. O, Ioan şi Petru, fra ii inimii mele, fiii mamei me- le, cunoscătorii unicei mele iubiri, m-a i uitat şi voi oare într-atât de mult, încât să nu vă mai aminti i de nimic? 2. A i uitat ce îmbărbăta i era i în lucrarea voastră sfântă când mă vedea i în jurul vostru? 3. A i uitat, oare, cum, în momentele marilor voastre inspira ii, îmi căuta i participarea inimii prin ochii şi fa a mea? 4. Şi cât de ferici i era i voi, văzându-mi-o întrea- gă; şi la fel şi ataşamentul meu total pentru ceea ce spunea i voi? 5. Cum se poate să fi uitat chiar şi voi de câte ori a i poposit în casa mamei mele? 6. De câte ori vi s-au spălat aici picioarele obosite de căile Domnului,
  • 151. Prietenul tinere ii mele 151 7. cum vi s-a odihnit sufletul în aşternutul celei mai bucuroase dintre primiri, 8. cât de curată era duioşia inimilor care vă îngrijeau, 9. cât de sinceră era dragostea cu care era i asculta i 10. şi cât de unică vă era prietenia găsită şi lăsată aici? 11. Se pot oare uita în via ă vreodată asemenea stări? Le-a i putut oare, într-adevăr, uita şi voi? 12. Atunci de ce stau eu cerşind aici, la Poarta Frumoasă – şi voi pute i trece pe lângă mine fără să vă opri i? 13. De ce trece i pe lângă unde şti i că stau eu şi nici nu vă uita i spre durerea singurătă ii mele? 14. Este oare păcatul meu mai mare decât al lumii întregi, pe care totuşi o căuta i? 15. Numai vina mea nu mai poate avea iertare în ochii voştri? De ce, trecând spre atâtea uşi, nu mai vede i nicio- dată uşa mea jalnică şi părăsită? 16. Ioan, tu, până şi tu, fratele sufletului meu, întruparea dragostei din mine, graiul tăcerii mele, părtaşul înfiorărilor mele cele mai sfinte, geamătul sim irii mele cele mai curate şi mai unice...
  • 152. 152 Traian Dorz 17. Tu, al cărui nume îmi amintea mierea, ai cărui ochi îmi aminteau cerul, a cărui privire îmi amintea soarele şi a cărui plecare mi le lua toate acestea dintr-o dată – până şi tu mă po i ocoli? 18. Lângă care alt suflet, decât al tău, m-am mai suit eu, atât de apropiat, pe Taborul unde am văzut minuni, pe care, cine le-a trăit nu le mai poate uita niciodată? 19. Şi lângă cine am mai auzit eu tăceri pe care iubi- rea nu le mai poate rosti nicăieri altundeva decât acolo? 20. Cine m-a învă at pe mine să cânt cu toate cor- zile inimii mele vibrând ca o harfă, până la sunetul ei cel mai înalt? 21. Cine m-a deprins să mă rog cu tot duhul aprins şi răpit până acolo unde, când mă întorceam, sim eam că aripile îmi strălucesc de pulberea stelelor printre ca- re am umblat? 22. Al cui glas mi-a atins întâiaşi dată clopo elul tainic de aur al inimii, trezindu-mi-l şi făcându-mă să aud, cum nu mai auzisem în străfundurile mele, cânte- cul dumnezeiesc atât de fericit, 23. care mi-a sfâşiat dintr-o dată şi inima şi via a în două – ca pe o catapeteasmă cerească, de sus şi până jos – primindu-te în „sfânta sfintelor“ templului meu? 24. Până şi tu?...
  • 153. Prietenul tinere ii mele 153 42. PUNTEA DE AUR DIVIN 1. Până şi tu mă po i ocoli? 2. Până şi tu, ucenicul dragostei, căruia mă încre- din ase Domnul meu să-mi aju i neputin ele, să-mi în- drumi stângăcia, să-mi veghezi creşterea... 3. Până şi tu, tocmai tu po i trece pe lângă poarta după care eu aştept şi cerşesc un strop de milă din mila ta şi a Lui, cu cea mai cumplită dintre dureri – aceea ca- re nu poate să urle? 4. Nu ştiai tu, oare, că eu nu pot nici trăi şi nici muri aşa? 5. Nu doream nici aur, nici argint. Ştiam că n-ai! 6. Nu-mi era nici foame de pâine, nici sete de apă, deşi n-aveam de nici unele; 7. nu-mi era dor de oameni, de via ă, de nimic din afară – toate îmi erau ca şi când n-ar fi.
  • 154. 154 Traian Dorz 8. Dar tânjea tot sufletul din mine, mi se topeau to i ochii în gemetele mele necunoscute şi mi se topea tot trupul meu – să mi se vindece iubirea. 9. Să mi se vindece picioarele şi să pot alerga iarăşi cu ele, să vă caut pe voi, prieteni dragi şi necăzu i ai Prietenului tinere ii noastre. 10. O, câ i ani amari am aşteptat şi am cerşit ast- fel, cu cea mai cumplită dintre toate durerile care nu pot striga, aceea care trebuie să se prefacă nepă- sătoare. 11. Care trebuie să-şi ascundă sărăcia, ca şi cum n-ar avea-o. 12. Care trebuie să-şi acopere rănile, ca şi cum n-ar fi. 13. Care trebuie să ardă într-un foc ascuns, cel mai adânc, respingând toate apele care i-ar putea astâmpăra arşi a chinuitoare. În nădejdea Aceleia, singura aştep- tată, dar singura zăbovitoare... 14. Până a venit ziua Minunii. O Dulce Dumnezeul meu, într-adevăr, toate ferici- tele Tale minuni se petrec pe neaşteptate. 15. Binecuvântată fii tu, ziua aceea scrisă cu slove de aur şi de înviere pe fruntea vie ii mele! 16. Binecuvântată fie ziua când voi – voi totuşi! – cele două mâini văzute ale Preaiubitului meu nevăzut,
  • 155. Prietenul tinere ii mele 155 v-a i îndurat de starea îndelungii mele zăceri şi, trecând pe la poarta mea – în sfârşit! – a i intrat şi v-a i oprit lângă mine. 17. Mi-a i spus şi mie: Uită-te la noi! 18. Abia am îndrăznit să mă uit în ochii voştri; de prea multul meu întuneric, ochii îmi lăcrimau... 19. De lumina voastră prea îndelung dorită, privi- rile mele mă dureau. 20. Toată fiin a era atunci o aşteptare tremurătoare în întâmpinarea minunii care trebuia să se întâmple. Şi s-a întâmplat! 21. Fi i binecuvânta i de o mie de ori voi, prieteni iubi i ai Prietenului minunilor mele! 22. Tu, credin ă a mea dintâi, fii binecuvântată! 23. Dar tu, dragoste a mea dintâi – fii mai binecu- vântată, de o mie de ori! 24. Nu mai doresc nimic de acum şi până în veac. 25. Deşi casa îmi este goală, curtea pustie, aşter- nutul rece, masa lipsită, vasul uscat, grădina dezgrădită, numele ocărât, uli a ocolită şi amintirile răvăşite ca o casă devastată – tot sufletul meu, între ele, trăieşte acum o sărbătoare cerească.
  • 156. 156 Traian Dorz 26. În locul vostru, de lângă patul meu, au rămas doi îngeri, unul la picioarele mele, celălalt lângă inima mea. 27. Iar poarta mea a devenit cea mai frumoasă din lume. Până la ea merg, de atunci, în genunchi pe puntea de aur a urmelor Lui, făcute de urmele voastre. * * * În iubirea cea curată – şi durerea-i fericită, dar în patima stricată – şi plăcerea-i chinuită.
  • 157. Prietenul tinere ii mele 157 Pentru tine Mi-am lăsat Eu Pentru tine Mi-am lăsat Eu slava Mea cerească, pentru tine, raiul dulce, oastea îngerească, pentru tine, locuri scumpe, lucruri minunate, pentru tine – şi nu-Mi pare nici un rău de toate. Pentru mine, pentru mine Domnul meu, Domnul meu; pentru Tine, pentru Tine las şi eu, vreau la fel să las şi eu. Pentru tine Mi-am luat Eu nume de ocară, pentru tine, crucea aspră, Golgota amară, pentru tine, spini şi cuie, palme şi nuiele, pentru tine – şi nu-Mi pare nici un rău de ele. Pentru mine, pentru mine Domnul meu, Domnul meu; pentru Tine, pentru Tine iau şi eu, vreau la fel să iau şi eu. Pentru tine-am ostenit Eu căi îndelungate, pentru tine-am înfruntat Eu fiare-nverşunate, pentru tine-am dat Eu mor ii pre ul cel mai mare, pentru tine – şi, de toate, nici un rău nu-Mi pare. Pentru mine, pentru mine Domnul meu, Domnul meu; pentru Tine, pentru Tine dau şi eu, vreau la fel să dau şi eu.
  • 158. 158 Traian Dorz Pentru tine, căci pe tine te iubesc fierbinte, pentru tine pregătesc Eu ce nici nu-s cuvinte... – pentru Mine şi tu lasă lumea cu-a’ ei rele, pentru Mine – şi nu- i pară nici un rău de ele. Pentru mine, pentru mine Domnul meu, Domnul meu; pentru Tine, pentru Tine, las şi eu, vreau la fel să las şi eu.
  • 159. Prietenul tinere ii mele 159 Unde mi-a i fost, curate mâini? Unde mi-a i fost, curate mâini, când vă putea i năl a fierbinte, de ce v-a i odihnit atunci când era vremea rugii sfinte? Unde mi-a i fost voi, ochi cura i, cu lacrimile calde oare, de ce-a i dormit când trebuia s-aduce i jertfa sfin itoare? Unde mi-ai fost tu, grai aprins, cu-nmlădieri înduioşate, de ce-ai tăcut când trebuia mărturisiri nemaiuitate? Unde mi-a i fost, paşi hotărâ i, cu urme-adânci şi strălucite, când trebuia să fi i pe mun i, croind cărări neprihănite? Unde mi-ai fost, iubirea mea, cea hotărâtă şi-alipită, de ce-ai zăcut chiar când era cea mai de neuitat clipită? Unde-ai fost, duh al meu smerit, unde-ai fost, râvna mea frumoasă? De ce-a i tăcut, de ce-a i dormit când Domnul mi-a intrat în casă?
  • 160. 160 Traian Dorz 43. INTA TUTUROR NĂZUIN ELOR MELE 1. Din clipa când am cunoscut cum trebuie făcut, nu mai pot fi mul umit de nimic cum fac. 2. Privesc cu uimire ceea ce ai făcut Tu şi îmi zic: iată, aşa trebuie să fac eu! 3. Mă uit cu admira ie la ceea ce au putut realiza al ii – după modelul Tău – şi îmi zic: iată, aşa trebuie să pot şi eu! 4. Dar mereu văd, cu ruşine, ce nepriceput sunt. Mereu trebuie să iau totul de la început. Mereu trebuie să plâng ruşinat: Doamne, ce rău ştiu! 5. Preabunule Prieten, câtă vreme şi câtă răbdare trebuie să cheltuieşti Tu cu mine, îndreptând pe urma mea ceea ce ştiu să fac atât de rău! 6. Deşi, după atâ ia ani, eu ar trebui să fiu acum, de mult, un bun învă ător al altora, totuşi iată, şi astăzi este
  • 161. Prietenul tinere ii mele 161 nevoie să mă por i Tu mereu de mână şi să-mi corectezi aproape fiecare pas! 7. De ce urmele mele nu pot fi mai drepte şi mai adânci? 8. Şi de ce mâinile mele nu pot păstra totul mai curat? 9. Şi de ce ochii mei nu pot pătrunde mai adânc sau gustul meu duhovnicesc nu poate deosebi mai bine? 10. De ce lumina dinăuntrul meu nu-mi poate trece mai rotunjită în formele din afară? 11. Mereu cea mai frumoasă lucrare a mea rămâne aceea care încă n-am făcut-o. Mereu îmi zic: data viitoare voi face mai bine! 12. Dar mereu văd că totuşi cea mai frumoasă cânta- re a mea este tot aceea pe care încă nu i-am scris-o, 13. cea mai adevărată închinare a mea rămâne tot aceea pe care încă nu i-am adus-o şi cea mai dulce iu- bire, aceea pe care încă nu i-am arătat-o! 14. De fiecare dată vreau să fie asta! Dar, de fiecare dată, văd că tot n-a fost. 15. Prietenul ostenitoarei mele tinere i, spune-mi, oare când voi putea să i-o aduc? – Mâine!
  • 162. 162 Traian Dorz 16. Tu îmi zici mie: Celui ce- i ia cu sila ale tale, să nu i le mai ceri înapoi. Eu Î i zic: de ce, Doamne, să nu le mai cer? 17. – Pentru că şi aşa nu i le va mai da. Căci, dacă î i ia cu sila, este mai puternic. 18. Şi cel puternic este lacom, şi lacomul este tiran, şi tiranul este nedrept, şi nedreptul este neruşinat... Iată de ce să nu i le mai ceri înapoi. 19. – Spune-mi Tu, Prietenul meu adevărat şi cre- dincios: care este ispită, pentru mine, dintre toate iubirile câte vin în inima mea? – Aceea care nu rămâne după ce ai primit-o! 20. – Şi care este păcat, dintre toate frumuse ile ca- re trec prin lumina ochilor mei? – Acela care î i lasă cearcăne de umbră în jurul lor! 21. – Şi care este comoara cea mai înşelătoare din- tre toate cele după care aleargă via a mea? – Aceea care nu rămâne după moarte! 22. – Şi care îmi este visul cel mai fericit? – Acela din care nu te vei mai trezi aici, ci cu Mine! 23. – Şi căreia dintre toate iubirile îi dai Tu harul cel mai mare? – Celei mai smerite. Căci Eu sunt inta tuturor nă- zuin elor ei.
  • 163. Prietenul tinere ii mele 163 44. DE CE MAI AM NEVOIE 1. Ce să iau cu mine, Preaiubitule, ce să iau cu mi- ne când voi veni Acasă, când ai vrea Tu să mă vezi, când mă vei întâmpina? 2. – Mai întâi, să fii în veşmântul de in curat al dragostei. Acesta să- i fie înfăşurătoare albă şi veşnică, drept pe inima ta. Numai ea î i va rămâne până la Mine. 3. Apoi, peste aceasta, haina nădejdii. Ea te va apă- ra de vânturile potrivnice, te va feri de sfâşierile spini- lor, te va ocroti de loviturile grindinii, până vei intra aici. 4. Iar pe deasupra, apărătoarea credin ei. Sub ea vei fi la adăpost de săge ile arzătoare ale celui rău, până vei vedea ărmul Celălalt. 5. – Săge ile arzătoare, ai zis? Ah, săge ile acestea arzătoare, numai Tu singur ştii cât de cumplite sunt pentru mine!
  • 164. 164 Traian Dorz 6. Numai Tu singur po i să ştii ce chinuitor mă ard acestea, tot mai des şi tot mai prelung. 7. Cum mă zvârcolesc atunci gemând: „nu mai pot“! Toată fiin a mi se răsuceşte, arzând ca pe un jăratic înfricoşat. 8. Tot trupul mi se zbate ca prins într-un cleşte în- roşit şi rănile acestor săge i, pe care mă lupt să le smulg din mine şi nu pot, mă ard şi mă ustură. Şi mă chinuiesc până rămân abia viu. 9. De ce este aşa oare, Domnul şi Dumnezeu meu? Ori este acum scutul credin ei mele mai slab? 10. Sau, oare, săge ile Satanei sunt mai puternice decât în tinere ea trupului meu, de mă străpung şi mă ard aşa? 11. – Fii cu luare-aminte! Trei sunt primejdiile tale acum, mai mari ca acelea de atunci: 12. Locurile întunecoase prin care trebuie să umbli, închipuirile la care nu trebuie să te opreşti şi lipsa postului lăuntric. 13. Prin două locuri slabe î i poate fi străpuns su- fletul tău: prin cel al ochilor şi prin cel al urechilor tale! 14. Înainte, cât timp acestea î i erau apărate de Iu- birea Mea, treceai prin acele locuri şi nu le vedeai, fiindcă ochii tăi erau la Mine.
  • 165. Prietenul tinere ii mele 165 Şi urechea ta nu le ştia, pentru că auzul tău era la cuvintele Mele. 15. De aceea ai trecut peste valuri fără să te afunzi, peste noroi fără să ştii, peste şerpi fără să-i cunoşti. Atunci erai în Mine, nu lângă Mine. 16. Nu credin a ta este scutul tău. Ci, scutul cre- din ei tale sunt Eu. 17. De credin a Mea ai nevoie, singurul scut care te poate apăra, până vei ajunge la Râu. 18. Când vei intra în Râu, nu vei mai avea nevoie de apărătoarea credin ei, fiindcă vei şi vedea Por ile Slavei. 19. Când vei ieşi din Râu, nu vei mai avea nevoie nici de haina nădejdii, fiindcă vei fi şi ajuns la ărmul Făgăduit. 20. Şi când vei intra pe Por ile Slavei, vei fi numai în veşmântul de pe dedesubt, cel din inul curat şi alb al dragostei, pe care i l-ai înfăşurat drept pe inima ta... 21. Aşa doresc Eu să te văd îmbrăcat când te voi întâmpina. Acesta singur doresc să-l ai cu tine când vei veni Acasă! 22. – Pe lângă acestea, Doamne, de ce mai am ne- voie oare pe drumul până Acolo? – De curaj!
  • 166. 166 Traian Dorz 45. NIMENI, DECÂT TU 1. Domnul şi Mântuitorul meu, iată, şarpele mă pândeşte totdeauna, dar văd că el îndrăzneşte să se apropie de mine doar când sunt singur. După cum a făcut şi fa ă de mama mea Eva, când şi ea era tot singură. 2. Ce primejdioasă este totdeauna singurătatea pentru o femeie, adică pentru sufletul fără so , pentru sufletul cel mai slab! 3. Singurătatea, pentru suflet, este ca vântul pentru foc: pe cel tare îl face mai puternic, pe cel slab îl îm- prăştie de tot. 4. Prietenul singurătă ii mele şi al tăriei mele, nu- mi lăsa inima singură niciodată! 5. Nu mă părăsi când sunt mai slab, căci şarpele numai atunci îndrăzneşte să se apropie de mine. Şi is- pita numai atunci mă poate birui.
  • 167. Prietenul tinere ii mele 167 6. Tatăl, Care m-a luat din coasta Ta, m-a dat ie, spre a- i purta o înso ire veşnic nedespăr ită şi a- i fa- ce totdeauna bucurie cu gingăşia dragostei mele. 7. El mi-a rânduit astfel toată bucuria mea numai în Tine şi cu Tine. 8. Dar, într-o clipă nefericită, când, în umblările prin Edenul nostru, i-am rămas în urmă, mi-a apărut în fa ă şarpele. 9. Şi, în loc să alerg după Tine, m-am apropiat de el. 10. În loc să ascult de înştiin ările Tale, am ascultat la şoaptele lui. 11. Şi, în loc să-mi întind bra ele spre Tine, am în- tins mâna spre el, iar mâna mea întinsă spre şarpe s-a uscat aşa. 12. De atunci, n-am mai putut înăl a niciodată mâ- na aceasta spre ceruri, în rugăciune slobodă şi caldă. 13. Purtam pe unul dintre cele două mădulare ale mele, ca o coptură respingătoare şi ca o arsură de jar, semnul atingerii străinului. 14. Îmi era milă de mădularul meu atins de păcat. Îl purtam ca pe o povară ruşinoasă şi usturătoare. Mi-l priveam judecându-mă cu cea mai necru ătoare osândă. 15. Şi mă târam cu cea mai amară căin ă spre căile
  • 168. 168 Traian Dorz pe unde, cândva, umblam cu Tine, în nădejdea reîntâl- nirii şi împăcării Tale. 16. Speram că poate am să Te văd, că poate ai să mă vezi. Că poate ai să- i aminteşti nu de căderea mea de o clipă, ci de dragostea mea veşnică. 17. Şi, pentru această amintire, să ai milă de mine. 18. Nimeni nu mă mai poate dezlega de blestemul meu, decât Tu. Cel singurul împotriva Căruia am păcătuit. 19. Dumnezeul meu şi salvarea mea, singura mea speran ă îmi po i fi numai Tu. Atinge-Te de mine, ca să mă sfin esc iarăşi! 20. Rănile Tale cele numai din iubire şi sfin enie să- mi vindece rănile mele cele numai din uitare şi păcat. 21. Singură atingerea Ta mă mai poate cură i de atingerile şerpeşti, îmi poate şterge toate întinările ne- buniei şi îmi poate da toată frăgezimea şi frumuse ea mâinilor dinainte de căderea mea. 22. Nu moartea să aibă ultimul cuvânt, ci Învierea! 23. Nu şarpele să aibă ultima bucurie, ci Tu! 24. Şi nu despăr irea să aibă ultima lacrimă, ci îm- bră işarea noastră nemuritoare, o, Tu, dorul cel mai sfânt, dorul dragostei mele nemuritoare, Iisuse!…
  • 169. Prietenul tinere ii mele 169 46. CE MINUNAT ERA ATUNCI... 1. Dumnezeul meu, Tu ier i, pentru că eşti nespus de iubitor, 2. Tu porunceşti, pentru că eşti nespus de puternic, 3. Tu rabzi, pentru că eşti nespus de bun, dar Tu şi judeci, pentru că eşti nespus de sfânt. 4. Cine nu- i primeşte iubirea, cine nu- i ascultă porunca şi nu- i în elege răbdarea Î i va suporta judecata! 5. Dumnezeul meu, Tu, fiind în primul rând iubire, prin iubire trebuie să fii cunoscut. 6. Cine ascultă poruncile Iubirii cu bucurie şi în elege răbdarea ei cu recunoştin ă şi suportă judecă ile ei cu nevinovă ie – acela singur va moşteni şi Împără ia ei!
  • 170. 170 Traian Dorz 7. Înainte de cădere, omul nu era carnivor. Tu îl aşezaseşi în grădina Edenului ca să o lucreze şi să o păzească. 8. Atunci omul se hrănea cu soare şi cu rouă, ca florile câmpului, 9. se înveşmânta cu lumina ca şi cu o haină, pre- cum cerul Tău şi al lui, 10. se desfăta cu miresme şi culori, ca diminea a, şi se îmbăia în cântări şi în dragoste, ca seninul. 11. Chipul lui era din lumină şi frumuse ea lui, din neprihănire. De aceea umbla cu Dumnezeu pururea, ca printr-o răcoare, ca printr-o diminea ă, ca printr-o tinere e eternă. 12. Şi niciodată nu s-a văzut gol, pentru că lumina era veşmântul lui; un veşmânt de care nu se dezbrăca niciodată. 13. Fiindcă acest veşmânt nu are nevoie să fie spălat, pentru că el nu se poate întina, nici nu se poate învechi, nici nu se poate rupe, niciodată. Ci numai se poate pierde. 14. Înainte de ispitire, cei doi erau unul şi una. Cele două păr i ale omului erau ca şi cum n-ar fi fost despăr ite. Erau tot ca şi înainte de primul lor somn.
  • 171. Prietenul tinere ii mele 171 15. Ci ispita i-a despăr it. Păcatul i-a dezbrăcat de veşmântul luminii. 16. Iar ei s-au pomenit atunci şi goi, şi vrăjmaşi. 17. Căderea i-a făcut doritori şi datornici cărnii – precum şi pe mine! 18. O Dumnezeul meu cel minunat, unde m-am prăbuşit eu din primul meu Eden, cu amândouă păr ile mele? 19. Ce minunat era când nu cunoscusem decât flo- rile şi roua, când nu-mi văzusem încă goliciunea, ci numai lumina. 20. Când nu mă ştiam că sunt altfel în unul şi altfel în celălalt, când nu ştiam că am ce să acopăr... 21. Oare se mai poate ajunge iarăşi la starea aceea? Mai este oare, Mântuitorule iubit, vreo cale să ajung acolo? 22. – Este! Dar ca să ajungi la Muntele Slavei tre- buie să urci mai întâi Muntele Golgotei, apoi Muntele Taborului. 23. Trebuie să cunoşti întâi dragostea capabilă de cea mai mare jertfă,
  • 172. 172 Traian Dorz 24. apoi dragostea capabilă de cea mai mare sfin- enie. 25. Golgota te va dezbrăca de carne şi Taborul te va îmbrăca în lumină. 26. Apoi Ierusalimul te va primi cu sărutul biru- in ei. Îndrăzneşte! * * * Cel care-a iubit prea viu o să uite prea târziu, cel ce-a dus prea mare dor n-o să uite prea uşor.
  • 173. Prietenul tinere ii mele 173 47. O, RUGĂCIUNILE MELE... 1. Ce ades îmi amintesc, cu îndurerare, în rugăciu- nile mele de acum, fericirea rugăciunilor mele de altă- dată! 2. Atunci, în rugăciunile mele, nici nu-mi amin- team de mine. Nici nu mă gândeam la durerile mele. Nici nu mă îngrijeam de vreo lipsă a mea. 3. Uitam de orice dorin ă pământească şi-mi dăru- iam întreaga inimă ie, plină numai de dragostea Ta. 4. Tot bra ul îmi era plin numai de cererile altora şi toate lacrimile mele se vărsau numai pentru durerile din afara mea. 5. Atunci Tu îmi erai centrul meu, casa mea, co- moara şi soarele meu. 6. Fra ii şi semenii mei îmi erau grădina şi câmpiile mele...
  • 174. 174 Traian Dorz 7. Lucrarea Ta îmi era cerul meu şi pământul meu şi toată lumea iubirilor mele. 8. Iar eu, undeva, lângă toate acestea, între ele, ne- văzut, bucurându-mă în umbra rugăciunilor mele de lumina Ta negrăită şi strălucită. 9. Acum, din lumea cea atât de limpede a zărilor acelora, cât de întunecată şi jalnică trebuie să se vadă rugăciunea mea de azi! 10. Rugăciunea mea, în care toate gândurile îmi roiesc numai în jurul meu, numai în slujba trebuin elor mele, numai în robia dorin elor mele. 11. Vai, ce obositoare şi amară trebuie să- i pară ie alergarea rugăciunii mele, când ea se învârte numai în jurul meu! 12. Rugăciunile acestea se fac împrejurul meu un zid puternic, deasupra mea un acoperiş gros, iar dede- subtul meu un pod întunecat, despăr indu-mă şi de Tine – Soarele meu şi de fra i – grădina mea. 13. Unde am uitat eu astăzi oare rugăciunea Ta, prin care mă învă ai că dragostea nu ştie spune „al meu“, ci numai „al nostru“? 14. Că îi este groază de singurătatea lui „eu“ şi se strânge cu tot sufletul de „noi“? 15. Pe ce drum greşit am apucat eu, oare, spre mântuirea mea, dacă acum, când ar trebui să mă găsesc
  • 175. Prietenul tinere ii mele 175 atât de aproape de Ierusalim, mă văd în singurătatea coborâtoare spre Ierihon, 16. pe unde trece numai nepăsătoarea iubire de sine şi pândeşte ascunsă numai tâlhăreasca bandă a porniri- lor fireşti, gata să mă ucidă? De ce am coborât, în loc să urc? 17. Tu, Cel care atât de mult Te-ai unit cu mine, încât ai trecut păcatele mele asupra Ta şi meritele Tale ai făcut să apară ca şi cum ar fi ale mele, fă-mă iarăşi după inima Ta! 18. Fă-mă iarăşi într-atât de una cu Tine, încât inima mea să primească şi să dea via ă din sângele ve- nelor Tale. Şi ceea ce ai fost Tu pentru mine să fiu eu pentru al ii. 19. Să nu mai am umbră! Fiindcă nimic altceva, din tot ce-mi apar ine pe pământ, nu-mi mai este pro- prietate, numai a mea cu adevărat, decât umbra mea. 20. Să nu o mai am la moarte, ca să nu o mai am nici la Înviere. 21. Să nu mi se îngroaşe inima, alipindu-mi-se de cele ce mă pot dezlipi de Tine, căci toate acestea ar de- veni vrăjmaşii mei. 22. Ci să învă a mă ruga numai pentru al ii, căci doar acestea sunt singurele rugăciuni care mă pot ajuta, cu adevărat, pe mine.
  • 176. 176 Traian Dorz 48. PRIN UŞA DE FOC... 1. Norodul, care a auzit despre minunea vindecării mele, se uită la umblarea mea. 2. Dacă umblarea mea laudă pe Dumnezeul, meu este semnul că vindecarea mea e deplină. 3. Dacă nu, cei ce se uită la mine nu văd nimic. Sau văd un nimic. 4. Marele examen al credin ei este în clipa che- mării. Al nădejdii, în clipa cernerii. Al dragostei, în clipa dăruirii. Şi al vindecării, în felul de umblare. 5. Dacă pot să mă ridic – sărind gata şi plecând chiar în clipa când sunt chemat, lăsând tot ce avusesem mai înaintea bucuriei, fără nici a mă uita înapoi – am atins primul cer.
  • 177. Prietenul tinere ii mele 177 6. Dacă pot să păşesc fără teamă pe valuri, ca pe uscat, cu ochii intă numai la Tine – am trecut în al doilea. 7. Şi dacă îmi pot jertfi pe altarul iubirii Tale ultima şi cea mai mare iubire a mea – am cucerit al treilea cer. 8. Cerul acela în care bucuria se trăieşte nemărginit, iubirea se împărtăşeşte desăvârşit şi fericirea se înnoieşte veşnic şi veşnic. 9. O mare şi fericit examen! Pentru tot ce mă cheamă de dincolo de tine, ajută-mă să pot lepăda cu bucurie şi cu grabă tot ce m-ar mai putea ine dincoace. 10. Am nevoie să mă sfin esc mereu în toate gân- durile şi faptele mele, spre a mă dovedi că merit dra- gostea Ta. 11. Adevărata iubire vrednică de Tine, Preaiubitule minunat şi sfânt, începe numai de la hotarul sfin eniei. 12. Dacă iubirea mea nu se luptă din toate puterile ei şi neîncetat spre a se cură i de tot ce poate fi lumesc şi întinat, ea nu poate fi vrednică de Tine. 13. Nu-i adevărat că eu pot să-mi păstrez un suflet curat într-un trup care mi s-ar lăsa întinat de lume. 14. Nu-i adevărat că dragostea de Tine se poate i- ne curată în inima mea, când această inimă mi se mai lasă cu plăcere îmbră işată de o iubire vinovată.
  • 178. 178 Traian Dorz 15. Nu-i adevărat că trebuin ele adânc fireşti, care sunt în fiin a noastră trupească de la naşterea ei, ne mai îndreptă esc orice fel de împlinire a lor. 16. Nu-i adevărat că – dacă mai simt în trupul meu, puternic, foamea – îmi este îngăduit să mănânc orice şi de oriunde. 17. Şi nu-i adevărat că – dacă acum sunt liber cu sufletul – mai pot face tot ce vrea trupul. 18. Ci este adevărat că, dacă nu lupt – din toate puterile mele, cu toate mădularele mele, în toate stările mele şi în toate clipele vie ii mele, – pentru sfin irea întregii mele fiin e: trup, suflet şi duh, în zadar am crezut. 19. În zadar mă laud şi în zadar voi aştepta; după ce am ajutat pe mul i să intre în cer, eu însumi voi ră- mâne afară. 20. Şi după ce am propovăduit altora, eu însumi voi fi lepădat. 21. Prin uşa de foc a sfin eniei trebuie să mă nevo- iesc să-mi trec dincolo, la Dumnezeu, tot ce nu voiesc să-mi ardă dincoace, la Satana. Ajută-mi, Dumnezeul meu!…
  • 179. Prietenul tinere ii mele 179 Tu Mă iubeşti – Tu Mă iubeşti, iubitul Meu, mai mult ca orişicare? Po i tu veni fără-ndoieli pe calea Crucii, oare? – Da, Doamne, ştii că Te iubesc, dar nu de-ajuns de tare! Vreau să Te iubesc, vreau să Te iubesc, vreau, cu mai mult foc, să Te iubesc. – Iubitul Meu, tu Mă iubeşti, mai mult ca orice-avere? Po i tu să laşi al lumii tron, să iei a Mea durere? – Da, Doamne, ştii că Te iubesc, dar încă se mai cere! – Iubitul Meu, azi Mă iubeşti mai mult ca ieri pe Mine? Creşti, oare, tu iubirea Mea tot mai frumoasă-n tine? – Da, Doamne, ştii că Te iubesc, dar vreau mai mult, ştii bine!
  • 180. 180 Traian Dorz – Eşti mul umit cu cât îi dai şi cât îi arzi iubirii? Îmi eşti tu oare îndeajuns dulcea a-mpărtăşirii? – Nu, Doamne, ci mai mult mi-aş vrea altarul dăruirii. Ajută, Preaiubitul meu, iubirii-mi proşternute să- i verse mirul cel mai scump al lacrimii tăcute, ca rana cea mai din adânc să- i spele şi sărute.
  • 181. Prietenul tinere ii mele 181 Te-am iubit frumos, Iisuse? Te-am iubit frumos, Iisuse? i-am cântat şi plâns cu dor? i-am dat inima întreagă? – Poate! – Dar eram dator! i-am urmat cu neclintire? Şi Te-am ascultat pe plac? i-am slujit cu râvnă? – Poate! – Dar eram dator s-o fac! M-am luptat cu stăruin ă? Am fost gata şi să mor? i-am jertfit pe lume totul? – Poate! – Dar eram dator! i-am ştiut vorbi la vreme? i-am ştiut la timp să tac? i-am făcut lucrarea? – Poate! – Dar eram dator s-o fac! Mi-am dat toată osteneala să fac bine tuturor, să- i păstrez porunca sfântă? – Poate! – Dar eram dator! Doamne, n-am s-aştept răsplată nici acum şi nici în veac! Ce s-aştept – când înc-atâta mai eram dator să fac?
  • 182. 182 Traian Dorz 49. DA, NUMAI FERICIREA ŞI ÎNDURAREA 1. Ce fericită a fost via a mea cât am vegheat, as- cultând la tăcerile Tale. 2. Nop ile mele au fost pline de lumină şi toate hotarele mele au fost pline de armonii cereşti. 3. Şoaptele Tale erau sunetele cele mai dulci şi cântările cele mai fericite pentru urechile mele, 4. presim irile Tale minunate erau îndrumări pline de limpezime pentru mintea mea şi visul meu cel mai înalt se prefăcuse în Tabor strălucit sub picioarele mele. 5. Trăind acolo, ar fi trebuit să nu mai pot muri ni- ciodată. 6. Cântând aşa, ar fi trebuit să nu mai pot plânge niciodată.
  • 183. Prietenul tinere ii mele 183 7. Umblând sprijinit aşa, de umărul Tău, să nu mai pot cădea niciodată. 8. Şi, dobândind în aşa măsură încrederea Ta, să nu mai pot face nimic pe lumea asta prin care să- i trădez vreodată iubirea. 9. Nimeni, poate, n-a mai văzut din partea Ta ceea ce am văzut eu. 10. Nimănui, poate, nu i-ai mai spus cuvintele de iubire pe care mi le-ai spus mie. 11. Fa ă de nici un suflet, poate, n-ai mai fost cum ai fost fa ă de mine. 12. Nimănui, poate, nu i-ai mai fost ceea ce mi-ai fost mie şi nimeni, poate, nu i-a mai fost ie ceea ce mi se părea că- i sunt eu. 13. Cui i-ai mai fost un Păstor atât de bun şi pe ci- ne l-ai mai făcut Tu să nu ducă lipsă chiar de nimic, aşa cum m-ai făcut pe mine? 14. Pe cine ai mai purtat Tu la păşuni atât de verzi şi la ape atât de odihnitoare? 15. Al cui suflet l-ai mai putut înviora Tu cu atâtea binecuvântări cereşti şi pe cine ai mai povă uit Tu cu atâta blânde e şi răbdare pe căile dreptelor Tale învă ături? 16. Cu cine oare să mai fi fost Tu atât de apropiat
  • 184. 184 Traian Dorz şi de întăritor prin toate văile umbrei mor ii, prin care am umblat eu, precum ai fost cu mine? 17. Şi pe cine ai mai mângâiat Tu oare aşa cum m- ai mângâiat pe mine, cu toiagul sprijinului Tău puternic şi cu mustrările nuielei Tale iubitoare? 18. Cui i-ai mai întins Tu vreodată o masă atât de plină de mul umiri şi de izbânzi în fa a potrivnicilor săi? 19. Peste al cui cap ai mai turnat Tu atâta untde- lemn de binecuvântări şi de inspira ii divine? 20. Paharul cui a mai fost atât de plin ca al meu? Atunci de ce n-am putut rămâne tot aşa, veşnic? 21. Da, numai fericirea şi îndurarea m-au înso it în toate zilele vie ii mele, în toate stările prin care m-ai trecut şi în toate locurile prin care m-ai purtat. O, cât de nemărginit de bun ai fost cu mine!... 22. Ca şi cum Tu nu m-ai fi avut decât pe mine singur în grija şi în dragostea Ta! 23. O, în ce lumină îmi porunceau toate acestea să trăiesc şi să mor! 24. O, dacă moartea strălucită m-ar fi încununat în clipa acelei supreme vie uiri, în marea clipă a îmbră i- şării Tale dinainte de ispita mea! 25. …Dar a trebuit să mai trăiesc, să mă mai prăbu- şesc şi să mai ard, ca să- i fiu martor şi mai adevărat.
  • 185. Prietenul tinere ii mele 185 50. TOATĂ IERTAREA PĂCATELOR MELE 1. Şi, când Tu, Preaiubitul scump al vie ii mele, ai fost cu mine atât de altfel de cum ai fost cu al ii, n-ar fi trebuit, oare, ca eu să nu mai pot locui, până la sfârşitul zilelor mele, decât în casa dragostei Tale? 2. N-ar fi trebuit, oare, ca eu să nu mai pot întoar- ce, nici măcar pentru o clipă, privirile mele spre altci- neva, niciodată? 3. N-ar fi trebuit, oare, ca eu să pot primi mai bine moartea, decât să trădez încrederea şi dragostea Ta? 4. Dar unde mi-a fost oare inima, în locul nefericit, când mintea mea a putut să uite toate acestea? 5. Şi unde mi-a fost mintea, în clipa nefericită când inima mea a uitat? 6. De ce nu mi-a fost măcar una din ele trează? De ce am dormit cu amândouă chiar în ziua cea mai rea,
  • 186. 186 Traian Dorz când ispititorul îmi şoptea cel mai viclean şi când îm- potrivirea neprihănirii mele era cea mai slabă? 7. Putea să cadă oricine – Tu, poate, nu Te-ai fi mi- rat prea mult: fa ă de al ii nu fuseseşi aşa cum ai fost fa ă de mine. 8. Putea să se lepede oricare dintre cei care stăteau pe margini – nu Te-ai fi mirat prea tare. Ştiai că Te po i aştepta la aceasta de la oricine. 9. Putea să Te lovească oricât şi oricare dintre acei care niciodată nu-şi culcaseră capul pe umărul Tău şi nu-şi odihniseră iubirea pe chiar inima Ta. 10. Ei nu- i spuseseră, plângând, un legământ atât de sfânt şi atât de neuitat, ca mine. 11. Pe umerii lor nu se aplecase capul Tău, într-o înfiorare atât de divină, cu o bucurie atât de încrezătoa- re şi într-un ceas atât de dumnezeiesc ca al meu. 12. De al ii, Tu nici nu Te-ai fi mirat şi nici nu Te- ar fi durut prea mult. Dar eu? Tocmai eu!... 13. Când, după aceea, i-ai ridicat ochii încercăna i de durere şi m-ai privit doar o clipă adâncă în ochii mei vinova i, 14. când buzele Tale – la care priveam cândva ca la mun ii de după care răsărea soarele, aducându-mi via ă sufletului meu – s-au deschis palide şi cu greu,
  • 187. Prietenul tinere ii mele 187 15. când dragostea Ta – totdeauna atât de nevino- vată şi dulce, acum zdrobită de mine – stătea sângerând în fa a mea 16. mi-ai spus numai două cuvinte: „Şi tu?“ 17. Atunci m-am prăbuşit! Şi n-am crezut că mă voi mai putea scula vreodată. 18. Nu mai meritam decât dispre ul Tău total şi veşnic. 19. Nimeni nu fusese atât de sus şi nu se prăbuşise atât de adânc. 20. Nimeni nu fusese învrednicit de atâta har şi nu se făcuse vinovat de atâta nerecunoştin ă, ca mine. 21. Nimeni nu fusese atât de fericit ieri – şi atât de nefericit azi. 22. Sudoarea şi lacrimile îmi erau ca nişte şiroaie mari de sânge care îmi âşneau din străfundul unei răni adânci a inimii mele, ce parcă mi se rupea toată, înce- pând de jos, până sus. 23. Dar cum aş fi putut eu oare descoperi, în alt fel, cât de nemărginit de mare este dragostea Ta 24. şi cât de nepătruns de bun eşti Tu? Iisuse! Tu eşti toată iertarea tuturor păcatelor mele.
  • 188. 188 Traian Dorz 51. CELE TREI MINUNI 1. Îmi aduc aminte de prima noastră cunoştin ă. Şi de toată istoria vie ii mele şi a iubirii noastre de până atunci. 2. Ce tare fusese patul de fier gol pe care zăceam înainte de Tine, în noaptea neîntreruptă a atâtor ani, pâ- nă ce mi-a sosit diminea a Ta, Soarele meu! 3. Cât aş mai fi dormit eu oare acolo, în mizeria neştiin ei mele, dacă n-ai fi venit Tu să mă trezeşti? 4. Eu nu avusesem până atunci nici trecut, nici amintiri. Şi nici nu mă gândisem la un viitor... 5. Ştiu doar că a fost o noapte cumplit de lungă şi de grea şi că nu m-am trezit decât atunci când i-am auzit glasul, strigându-mă pe nume. 6. Unde fuseseşi Tu oare, că parcă niciodată nu Te văzusem până în clipa aceea?
  • 189. Prietenul tinere ii mele 189 7. Ce putere a fost oare în cele trei cuvinte pe care mi le-ai spus Tu atunci, că ele au adus dintr-o dată atâta lumină necunoscută în mine? 8. Atâta lumină, încât, în mijlocul tuturor celor ce m-au înconjurau atunci, nu Te-am mai văzut, dintr-o dată, decât pe Tine. 9. Fusese o noapte şi era o diminea ă: Ziua întâi... a vie ii iubirii mele! 10. Câtă vreme vorbiseşi altora, eu nici nu Te au- zisem; urechea mea s-a trezit doar în clipa când Tu ai stri- gat numele meu. 11. Până vorbiseşi tuturor, îmi erai ca pentru to i, al tuturora. Când mi-ai vorbit mie, mi-ai devenit dintr-o dată numai al meu! 12. Doar trei cuvinte! Dar acele trei cuvinte au fă- cut minunea. Ele au însemnat pentru mine: lumina, vi- a a, iubirea. 13. Ele mi-au făcut dintr-o dată un fel de soare şi m-au înăl at într-un fel de cer... 14. Unde erau oare aceste trei dumnezeieşti minuni ale mele înainte de a mi le da Tu? 15. Fuseseră oare în adâncul meu şi se treziseră abia în clipa auzirii cuvintelor Tale, ori eu nu le avu-
  • 190. 190 Traian Dorz sesem niciodată, ci erau în Tine şi Tu mi le-ai născut doar când cele trei cuvinte ale Tale s-au împreunat cu inima mea? 16. Apoi a fost iarăşi o seară şi s-a făcut iarăşi noapte... A doua! 17. Un zid de întuneric gros s-a lăsat iarăşi, dintr-o dată, aşezându-se între noi şi învăluindu-mă rece şi amar într-o altă singurătate. 18. Apoi zidul acesta s-a făcut tot mai rece, mai gros şi mai amar, căci mâinile pe care le iubisem cel mai mult şi le sărutasem cel mai cu drag luptau cel mai harnic să-l înal e şi să-l îngroaşe între noi, cât puteau mai repede şi mai tare. 19. ...Dar eu acum aveam un trecut şi aveam o amintire. Acum întunericul era numai în afara mea – nu şi înăuntrul meu. 20. Înăuntrul meu ardea acum nemuritoarea lumină a celor trei cuvinte ale Tale şi a celor trei minuni năs- cute în mine, care îmi dăduseră o fiin ă cerească. 21. Cu ele mă legaseşi de Tine în aşa fel încât să nu mă mai pot nici eu – şi nici vreo altă putere – dezlega de Tine, niciodată, Iisuse...
  • 191. Prietenul tinere ii mele 191 52. NOAPTEA CEA DIN URMĂ 1. Astfel a venit iarăşi o diminea ă. S-a făcut dintr-o dată aşa de frumos şi aşa de ziuă, de parcă n-ar fi fost niciodată între noi un zid! 2. Lumina, via a şi iubirea săpaseră neîncetat din amândouă păr ile, la temeliile lui groase, amare şi reci – şi le-au prăbuşit dintr-o dată, întâlnindu-ne. 3. Dar, din întunericul prăbuşit, ne rămăsese totuşi ceva rece şi amar. Ca o umbră peste trecut. Şi ca o tea- mă peste viitor. 4. Aceasta m-a făcut să mă alipesc mai strâns de Tine. Şi să doresc ca Tu să mă legi cu alte nenumărate lan uri ale Tale, spre a nu mă mai putea, într-adevăr, dezlega ni- meni şi nimic, niciodată. 5. Acoperişul casei noastre devenise mai albastru şi mai larg decât toate hotarele cerurilor.
  • 192. 192 Traian Dorz 6. Şi aşternutul bucuriilor noastre era acum mult mai moale şi mai frumos decât toate întinderile câm- piilor. 7. În tot Paradisul eram numai noi singuri şi nici o muzică din lume nu ar fi putut încânta auzul meu, cât şoaptele iubirii Tale regăsite. 8. Toate izvoarele pământului murmurau numai vi- ersuri de iubire şi toate păsările cerului, zburând două câte două, le răspundeau cu alte viersuri, asemenea acelora. 9. Toată roua serilor noastre, to i picurii dimine i- lor, de pe iarbă şi de pe flori, prin aceleaşi raze ale lunii pline, întorceau stelelor cerului aceleaşi sărutări strălu- citoare. 10. Orice priveam era minune, orice atingeam era aur, orice ascultam era cântec şi oriunde înseram eram acasă. 11. Apoi, din nou, în plină zi, s-a făcut dintr-o dată iarăşi noapte. Noaptea a treia, cea mai lungă şi cea mai grea. Noaptea din urmă. 12. A fost oare numai noapte? Nu, a fost şi un mormânt, din care nici nu mai pu- team nădăjdui uneori că am să mai ies vreodată,
  • 193. Prietenul tinere ii mele 193 13. pentru că eu însumi, în cea mai mare nebunie şi rătăcire a min ii mele, ajutasem la săparea lui, 14. îngăduind săge ilor amare să pătrundă cât mai adânc în inima luminii mele, zdrobindu-mi-o. 15. Veniseşi la uşa mea şi încercaseşi să intri, pen- tru ca ispititorul să nu mi-o afle goală. 16. Dar zăvorul era împins de mine pe dinăuntru. Şi perdeaua geamului dinspre Tine era trasă toată de mâna mea. 17. Te-am sim it la geam şi parcă i-am văzut mâinile, însângerate pentru mine, încercând să-l des- chidă... 18. Şi-am auzit suspinul Tău sfâşietor, pentru mine. Şi glasul plin de îndurare, chemându-mă pe nume şi înştiin ându-mă. 19. Dar eu – cu mintea mea, jumătate adormită, şi cu inima mea, jumătate rece – nu mai auzeam acum şi nu mai sim eam decât jumătate de adevăr. 20. Era ca o întunecime de soare. În curând, umbra îmi cuprinse totul. Şi aşa m-am prăbuşit.
  • 194. 194 Traian Dorz 53. ÎN NEBUNIA MEA 1. Îmi mai aduc încă şi acum aminte de clipa aceea de dinainte de întunecimea mea din urmă. 2. Şi nu voi putea să uit niciodată înştiin area dragos- tei Tale care lupta cu întunericul să nu mă cuprindă de tot. 3. – Adu- i aminte cât de mult te-am iubit! – îmi ziceai Tu. Gândeşte-te de unde am venit pentru tine! Şi aminteşte- i cu ce pre te-am răscumpărat! 4. Ridică-te, scoală-te, vino, deschide-Mi iarăşi ini- ma ta şi bra ele tale! 5. Tu nu trebuie să fii al nimănui altcuiva, nici mă- car al tău însu i, căci Eu te-am răscumpărat cu un pre nespus de mare. 6. Ascultă-Mi glasul Meu – şi inima ta să găsească toată plăcerea ei în căile Mele!
  • 195. Prietenul tinere ii mele 195 7. Numai Eu î i pot da ie adevărata şi întreaga fe- ricire aici şi în veşnicie; nimeni altcineva. 8. Nu- i lăsa inima înduplecată de ispită şi nu- i deschide bra ele spre păcat! Păcatul este nefericirea ta. Nefericirea î i va zdrobi via a. 9. Revino la dragostea ta dintâi! – îmi ziceai Tu. Numai în Mine vei afla adevărata iubire, numai Eu ştiu să te fac cu adevărat fericit. 10. Tot ce este al Meu va fi şi al tău. Ai să vezi slava pe care o am Eu şi Eu te voi face părtaş la ea... 11. Locul unde stai – îmi ziceai Tu – este un loc primejdios. Şi starea în care ai ajuns acum este o stare aducătoare de nimicire. 12. Lasă- i toată sărăcia acestei locuin e şi smulge- te din ispita acestei stări! 13. Primeşte îndemnul Meu şi alege înăl imile Mele! 14. Ceea ce ochiul tău n-a văzut, urechea n-a auzit şi inima ta n-a putut să bănuiască te aşteaptă la Mine. Vino!... 15. Dar eu tăceam cu o tăcere vinovată... Î i sim eam inima cunoscută, bătând dureros şi fierbinte pentru mine, la uşa mea, aşteptând. 16. Dar am tăcut nemişcat. Î i auzeam suspinul adânc şi Î i bănuiam mâhnirea amară, dar întunericul din mine tăcea, ca să pleci.
  • 196. 196 Traian Dorz 17. Tu nu puteai pleca. Nu mai puteai spune nimic, dar nu plecai. Stăteai zdrobit înaintea ferestrelor mele, cândva atât de curat deschise spre Tine. Toată înfă işa- rea Ta îmi vorbea mai sfâşietor ca orice glas. 18. Atunci i-am strigat: Du-Te! N-a fost de-ajuns cât am suferit până acum din pricina Ta? 19. Mama mea şi fra ii mei m-au bătut şi m-au lo- vit atât de greu şi de îndelung. Priveşte-mi făptura pali- dă de vânătăi şi de răni pe care, în casa celor ce mă iu- beau, le-am primit din pricina Ta. 20. Numele meu a ajuns o ocară şi to i mă arată cu de- getul, luându-mă în râs şi batjocorindu-mă din pricina Ta. 21. Până şi secăturile dispre uite mă dispre uiesc. 22. Be ivii m-au pus în cântecele lor, iar desfrâna ii îşi fac semne, arătându-mă cu degetul când merg pe drum, din pricina Ta. 23. Până la marginile cetă ii se vorbeşte numai de- spre mine. 24. Femeile guralive şi iscoditoare îmi scot tot felul de vorbe rele. 25. Trecătorii se uită pe furiş, cu ochi mira i şi vi- cleni, spre casa mea, şoptindu-şi sau strigându-şi tot felul de întrebări şi răspunsuri jignitoare despre mine, din pricina Ta.
  • 197. Prietenul tinere ii mele 197 26. Orice văd şi orice aud mă chinuie. Tot ce fac este rău. Tot ce dau este respins. Tot ce gândesc este judecat şi ocărât din pricina Ta. 27. Dragostea Ta mi-a ajuns o povară. N-o mai pot purta. Du-Te! Şi i-am întors spatele, cu duşmănie. 28. Am auzit paşii Tăi întorcându-se cu amar şi îndepărtându-se zdrobi i. 29. Ştiam că nimic pe lume nu mai poate fi atât de amar zdrobită ca inima Ta, atunci. 30. Dar nu-mi păsa. În mine era o inimă străină ca- re Î i vorbea în nebunie, ca unui vrăjmaş. Nu ştiam... * * * Fa ă de-un prieten dulce, tu să ai, în vremi amare, bunătatea nesfârşită şi iubirea cea mai mare. Când se află-n vremuri bune, omul crede şi nu crede, dar iubirea ta curată numai la necaz i-o vede.
  • 198. 198 Traian Dorz 54. CUM VOI MAI PUTEA TRĂI 1. Nu ştiam că va veni atât de grabnic vremea să plătesc. 2. Dar abia plecaseşi Tu şi s-a trezit în mine inima cea adevărată. Ca dintr-un somn de moarte s-a trezit. 3. A început să urle de durerea celor făcute şi să mă mustre cu vorbe mai usturătoare ca arsurile de flă- cări. Şi mai grele ca loviturile de bici: 4. „Ce-ai făcut, nefericitule, ce-ai făcut? Cum ai putut uita, cum ai putut lovi, cum ai putut alunga singura ta lumină, singura ta salvare, singura ta iubire? Cum crezi că vei mai putea trăi fără El? 5. Până nu L-ai cunoscut pe El, da! Până n-ai gustat iubirea Lui, puteai! Dar, după ce L-ai cunoscut pe El şi ai gustat-o pe ea, cum vei mai putea?
  • 199. Prietenul tinere ii mele 199 6. i-a fost grea uneori iubirea Lui şi pre ul care i s-a cerut pentru ea era uneori dureros? Poate! Dar ce au însemnat acestea, oare, pe lângă tot ce i- a dat El în schimb? 7. Tot ce ai dat tu era trecător şi ieftin. Dar ce ai primit în schimb nu era, oare, de mii de ori mai mult? 8. Cum ai putut tu uita prima ta lumină, cele trei cuvinte – care te-au înviorat şi fericit – din ziua ta dintâi? 9. Cum ai putut uita Edenul strălucit, în care te-a intrat El, şi toate minună iile pe care le-ai trăit umblând împreună? 10. Oare ce ochi au mai văzut ceea ce au putut ve- dea ochii tăi? Şi, oare, ce urechi au mai putut auzi cu- vinte cum ai auzit tu? 11. Cui i s-a mai făcut un asemenea har şi cui i s-a mai dat să trăiască asemenea stări, cum ai trăit tu? 12. Şi toate acestea numai pentru că erai al Lui, pentru că umblai cu El, pentru că Îl ascultai şi Îl urmai cu iubire pe Domnul tău, Mirele tău, Via a ta! 13. Acum, ce vei şti să faci fără El? Ce-i mai rămâne vie ii tale după ce i-ai alungat iu- birea, unica iubire adevărată, din ea?“
  • 200. 200 Traian Dorz 14. ...Atunci se făcu înfricoşătorul cutremur în su- fletul meu. Şi se prăbuşi peste mine întunericul mor ii. 15. M-am pipăit cu spaimă şi mi-am sim it sufletul cel mai nefericit, mai sărac, mai orb şi mai gol din câte suflete au fost în toate lumile şi în toate veacurile. 16. Toate, în jurul meu, deveniseră dintr-o dată gunoi. Iar de mine însumi îmi fu o nemărginită scârbă, ca de un lepros respingător. 17. Gura parcă îmi era de leşie şi plină de nisip. Un clei scârbos şi murdar îmi lipise mâinile şi picioarele de aşternutul meu putred în care părea că mă scufund ca într-o nesfârşită mocirlă întunecată. 18. Am vrut să mă trezesc, să deschid, să ies, să strig, să urlu, să alerg deznădăjduit după Tine. 19. Dar n-am mai putut! Ci m-am prăbuşit parcă undeva adânc, foarte adânc, până în fundul pământului, fără să mai pot scoate decât strigătul cel mai amar şi mai greu decât orice moarte: 20. – O, nenorocitul de mine!
  • 201. Prietenul tinere ii mele 201 55. ÎN CEL MAI GREU ÎNTUNERIC 1. O, nenorocitul de mine, ce aspre au fost cuvin- tele mele împotriva Ta! 2. Ce nedrept eram cu mine însumi atunci când Te învinuiam pe Tine! Cum îmi nimiceam chiar cu mâinile mele propria mea fericire, alungându-Te! 3. Tu îmi spuseseşi de atâtea ori că va veni şi în- cercarea dragostei mele. Şi că necazurile vor fi singurul mijloc prin care se va putea dovedi că eu Te iubesc pe Tine cu adevărat. 4. Mi-ai dovedit de atâtea ori că dragostea Ta pen- tru mine a trecut biruitoare prin încercări nespus mai mari decât oricare mi le-aş fi putut închipui eu, 5. făcându-mă să în eleg că şi dragostea mea pen- tru Tine nu se poate adeveri decât astfel, că este sau nu vrednică de Tine.
  • 202. 202 Traian Dorz 6. Dar, într-o clipă de nebunie şi de nerăbdare, eu am uitat totul. 7. Cât Te-am avut lângă mine, nu Te-am ştiut pre ui. Îmi îmbogă iseşi sufletul atât de mult, încât ajun- sesem să mă cred bogat şi fără Tine. 8. Îmi dăruiseşi atâtea frumuse i şi binecuvântări, încât mă credeam fericit şi fără prezen a Ta. 9. Mă acoperiseşi cu atâtea daruri şi mă înzestra- seşi cu atâtea binefaceri, că mă credeam îndestulat pe totdeauna – chiar dacă n-ai mai fi fost Tu. 10. Suferin a pentru Tine îmi apăru atunci fără nici un rost, ba chiar îmi păru o povară chinuitoare şi ruşi- noasă. 11. Îmi păru că Tu Însu i eşti pentru mine ceva chinuitor şi ruşinos. Din pricina Ta trebuia să înfrunt prea multă ură, prea multe lovituri, prea multe pierderi. 12. Şi nu le mai puteam înfrunta. Pierdusem orice putere. 13. Ai mei, pe care îi părăsisem cândva pentru Ti- ne, îmi deveniseră dintr-o dată atât de necesari şi de buni, încât chiar mă miram cum de am avut nebunia să-i părăsesc pentru a asculta de cuvintele Tale. 14. Întunecarea min ii şi a inimii mele merse şi mai departe:
  • 203. Prietenul tinere ii mele 203 tot ce pierdusem în fa a lumii, îmi apăru peste mă- sură de scump şi mai însemnat fa ă de tot ce aflasem în fa a Ta. 15. Toate aceste „pierderi“ îmi goliseră inima şi îmi împovărau sufletul în aşa fel, încât am ajuns să mă prăbuşesc până la starea din care i-am aruncat acele cuvinte, mai aspre şi mai nebuneşti decât orice vorbe care au putut ieşi vreodată din gura mea. Şi tocmai ie... 16. Tocmai ie, Preaiubitul inimii mele, singura fericire a sărmanei mele vie i. 17. ie, Dumnezeu i-a dat un Trup şi un Suflet. În acest Trup Te-ai dat Jertfă pentru mine, suferind atât de mari dureri, biciuit, străpuns, zdrobit. 18. Cu Sufletul Tău a trebuit să iei asupra Ta, Tu, Cel neprihănit, atât de multele şi urâtele mele păcate. Şi nu numai pe ale mele, ci pe ale întregii lumi. 19. Mie, Dumnezeu mi-a dat acest trup pentru ca în el să mă predau ie, jertfindu- i tot ce sunt şi tot ce am în cea mai desăvârşită predare şi dragoste, fiind gata să sufăr totul pentru credincioşia Ta. 20. Dar, vai, ce am făcut eu cu el! În clipa când sufletul mi-a fost cel mai slab, trupul mi l-a prăbuşit şi pe el.
  • 204. 204 Traian Dorz 56. MOARTEA CEA MAI FIOROASĂ 1. Tu m-ai învrednicit pe mine să fiu atât de aproa- pe de inima Ta. 2. Mi-ai arătat nu numai cea mai mare iubire, ci şi cea mai mare încredere. 3. Eu trebuia să mă duc să mărturisesc oricui – prin cuvântul meu, prin trăirea mea, prin toată lumina ochi- lor mei – fericirea de a Te cunoaşte, de a fi al Tău. 4. Trebuia să arăt prin ce salt ceresc transformă naşterea de sus pe oricine află lumina Ta minunată. 5. Ce scop măre şi unic aveam eu! Nimeni n-a mai avut aşa. 6. Ce mărturie slăvită eram rânduit să aduc pe pă- mânt! Nimeni nu mai fusese astfel. 7. Ce fericit şi dezlegat de toate celelalte ar fi trebuit să merg, să strig, să ard pentru Tine! Mai mult ca oricine.
  • 205. Prietenul tinere ii mele 205 8. Cât ar fi trebuit să se arate lumii de aprinsă, de strălucită, de biruitoare dragostea Ta în mine, după cum se arătase în Tine dragostea mea! Câtva timp, într-adevăr, aşa a fost. 9. Nu voi putea uita niciodată cât de fericit eram atunci, luptând cu to i – până şi cu cei mai puternici sau mai dragi – pentru Tine, dragostea mea, pentru că Te iubeam nespus mai mult ca pe orice, ca pe oricine. 10. Şi, câtă vreme această dragoste mi-a ars înalt pe altarul curat al inimii, nimic nu m-a putut clătina, nimic nu m-a putut birui, nimic nu m-a putut despăr i de Tine... 11. Dar nu numai hăr uielile prea îndelungi şi prea multe m-au obosit. Nu numai vrăjmaşii Tăi din afara mea, ci mai ales vrăjmaşii dinăuntrul meu m-au doborât. 12. Lipsa mea de veghere şi de pregătire în vederea ispitei şi prea marea mea încredere în puterile mele, 13. nepăsarea mea fa ă de rugăciune, de evlavie şi de temerea de păcat şi, mai ales, răcirea dragostei mele stăruitoare, os- tenitoare, alipită strâns numai de Tine, 14. toate acestea m-au adus pe nesim ite, dar sigur, până la marginea acelei prăpăstii unde m-am prăbuşit apoi în clipa când echilibrul meu lăuntric s-a pierdut. 15. Când lumina duhului meu s-a stins, când teme- lia credincioşiei mele s-a zdruncinat de tot,
  • 206. 206 Traian Dorz 16. atunci întunericul m-a cuprins din toate păr ile. 17. Am zăcut apoi timp lung, întunecat şi amar, în cea mai înspăimântătoare dintre toate singurătă ile ce pot fi pe lume. Când nici unul dintre ceruri nu se mai deschidea. 18. Când nici una dintre nădejdi nu mai licărea şi când nici unul dintre mângâietori nu mai venea. 19. Când numai întunericul deznădejdii, numai spaima mor ii şi numai adâncimile satanice veneau să- mi răvăşească şi să-mi ucidă toată lumina inimii mele. 20. Părăsit atunci de prietenii Tăi, Prietenul meu îndurerat, eram acoperit de lepra păcătoşirii în care că- zusem. 21. Şi, nemaiavând lângă mine decât făpturi res- pingătoare, cu glas şi cu apropieri şerpeşti, nu mai aşteptam decât moartea cea mai fioroasă. Şi – de o mie de ori mai fioros! – ceea ce venea după ea. 22. Atunci am scos, din adâncul sufletului meu, din adâncul prăbuşirii mele şi din adâncul celor mai amare lacrimi, acel strigăt mai deznădăjduit ca moartea: 23. – O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi dintr-o astfel de moarte? Nimeni nu mai fusese prăbuşit atât de jos.
  • 207. Prietenul tinere ii mele 207 Mă rog în noaptea încercării Mă rog în noaptea încercării, cu teamă şi cu-ncredin are, ca tot ce-am câştigat cu jertfe să-mi fie-ncununat cu soare. Mă rog, în mijlocu-ncercării, stând între steaguri şi sicrie, ca tot ce-am semănat cu lacrimi să-mi fie strâns cu bucurie. Mă rog, în focul încercării, între năl ime şi ruine, ca tot ce-am închinat iubirii să-mi fie-nvrednicit de Tine. Mă rog, în cumpăna-ncercării dintre osândă şi coroană, ca tot ce-am dăruit sfin irii să-mi fie fără de prihană. Mă rog, la capătu-ncercării, între poruncă şi răsplată, ca tot ce-am cucerit cu sânge să nu pot pierde niciodată. Mă rog spre slava încercării să-mi văd odată lângă mine mul imile de fra i şi îngeri cu care sufăr pentru Tine.
  • 208. 208 Traian Dorz Doamne, numai Tu ştii Doamne, numai Tu ştii, singur, arzătoarea-mi cruce, – dacă nu mi-o por i Tu, oare, cine mi-o va duce? Că pe lume n-am pe nimeni s-o mai poată duce! Numai Tu-mi po i în elege lacrimile-amare, nu-mi mai ştie-n lumea asta nimeni ce mă doare, nu mai ştie, ca şi Tine, nimeni ce mă doare. Numai singur Tu po i astăzi să-mi mai fii aproape, dacă nu-mi aju i Tu, oare, cine-o să mă scape? N-am pe nimeni, ca pe Tine, altul să mă scape! Numai de la Tine singur mai aştept scăpare, numai Tu ştii ce-i iubirea singură sub soare, când aşteaptă şi când plânge singură sub soare!
  • 209. Prietenul tinere ii mele 209 57. VUIETUL FURTUNILOR MELE 1. Iar Tu m-ai lăsat acolo aşa, până când durerea şi- a făcut în mine lucrarea pe care numai ea o putea face. 2. Până când singurătatea mi-a zdrobit inima, cum numai ea mi-o putea zdrobi. 3. Şi până când dorul meu după Tine mi-a ars şi mi-a arat sufletul, cum numai el mi-l putea arde şi ara. 4. Atunci, când n-am mai putut răbda, am aruncat totul! Am dispre uit împotrivirea şi stăpânirea tuturor, 5. am rupt lan urile, am aruncat zdren ele, am lepă- dat orice teamă şi orice ruşine 6. şi am pornit ca un nebun să Te caut pe Tine, Cel alungat de nebunia mea. 7. Aş fi dat orice, aş fi făcut orice, aş fi suportat
  • 210. 210 Traian Dorz orice, numai să Te mai pot afla, să Te mai pot întâlni, să Te mai pot vedea o dată. Oriunde, oricum, oricât. Tu, singura potolire a tuturor furtunilor mele! 8. Înnebuneam când îmi aduceam aminte ce mi-ai făcut Tu şi ce i-am făcut eu. 9. O, de Te-aş mai întâlni o clipă sau măcar să Te pot vedea chiar şi de departe! 10. Doar să Te mai văd o dată, chiar şi dacă nu m- ai vedea Tu. 11. Măcar să nu-mi spui nici un cuvânt, să nu-mi faci nici un semn, ci numai să Te pot vedea. 12. Mergeam pe câmpuri şi priveam în jurul meu, să nu fie nimeni să mă audă, ca să pot striga ca un ne- bun Numele Tău. 13. Cu obrajii şiroind de lacrimi, cu mâinile uscate întinse spre Cer, cu ochii topi i şi încercăna i de dorul Tău dureros, strigam nu numai cu toată inima, ci şi cu toată gura: 14. – Unde eşti oare Tu, Cel pe care Te doreşte inima mea? 15. Tu, Cel fără de care nu pot nici trăi, nici muri... 16. Cel atât de aproape şi atât de departe de mine. Dorul meu, Dorul inimii mele nebune...
  • 211. Prietenul tinere ii mele 211 17. Şi ascultam. Poate de undeva voi auzi vreo nă- dejde. Oricât de slabă... 18. Dar nu auzeam decât ecoul amar al singurătă ii din jurul meu. Şi ecoul acela, de o mie de ori mai amar, al singurătă ii dinăuntrul inimii mele, 19. ecoul amar, repetat şi înmul it de toate dealuri- le, de toate văile, de toate amintirile mele – străbătute şi părăsite de Tine – până când rămâneam şi mai singur. 20. Să-mi mângâi singurel refrenul din plângerea plângerilor mele, care să-mi rupă şi mai adânc inima: Bolnav de iubire şi zdrobit de jale, am pornit pe drumuri lungi a Te găsi, să- i sărut cu lacrimi urma urmei Tale – şi măcar o dată Fa a-a- i mai privi... * * * O sfântă, unică iubire, o fericit prilej avut, cu câte lacrimi te plăteşte acela care te-a pierdut!
  • 212. 212 Traian Dorz 58. O PUNTE DE LUMINĂ DULCE 1. Dar cum voi putea eu spune vreodată, oare, ceea ce s-a petrecut apoi? 2. Cum să pot arăta vreodată – în cuvintele mele, în rugăciunile şi în lacrimile mele, în cântările şi în toate recunoştin ele mele – ceea ce mi-ai făcut Tu? 3. Când a trecut vremea nenorocirii mele, a trecut şi nenorocirea. 4. Când a venit vremea cântării mele, a venit şi cântarea mea. 5. Când a venit vremea iubirii mele, Soarele ei n-a mai răsărit încet, ci mi S-a ivit dintr-o dată în toată strălucirea amiezii Sale. 6. Dar, de prea mult umblat prin întuneric sau de prea multe lacrimi
  • 213. Prietenul tinere ii mele 213 ochii mei slăbiseră şi vederea mea nu mai putea bi- rui prea marea lumină ce mă inundase. 7. Eram parcă tot în închisoarea mea întunecată şi abia Te mai puteam vedea printre lacrimi – ca printre nişte zăbrele de aur – undeva departe, plutind în lumi- nă, gata să Te pierd iarăşi. 8. Inima mi se topise. Picioarele şi mâinile îmi tremurau, fiin a mea întreagă îmi părea că arde. 9. Nu ştiam dacă mor sau dacă învii. Stăteam înmărmurit, nu ştiu dacă de nebun sau de uimit: erai lângă mine oare sau îmi erai nespus de de- parte? 10. Mi-ai grăit, dar eu nu mai ştiam ce. 11. Mi-ai privit în ochi, în inimă, în tot străfundul fiin ei mele. 12. Şi totul mi-a fost gol şi descoperit în fa a aces- tor priviri, în care şi eu am pătruns totul. 13. Mi-ai fost şi aici, dar parcă îmi erai şi dincolo de toate depărtările mele. Totuşi Te-am sim it întreg că îmi eşti Tu! 14. De undeva, din cerul unde Te vedeam, un ful- ger mi-a despicat tot întunericul meu, de sus până jos, prăbuşindu-l.
  • 214. 214 Traian Dorz 15. Şi, din muntele Tău, s-a făcut dintr-o dată o punte de lumină dulce peste toată prăpastia dintre noi, până la ărmul dragostei mele înviate. 16. A fost nespus mai mult decât aş fi putut bănui vreodată, chiar în nebunia speran elor mele. 17. O, niciodată n-aş fi putut spera să-mi fii atât de bun! 18. Iubirea mea făcuse astfel cel mai uriaş dintre salturile ei, spre a cunoaşte mărimea iubirii Tale. 19. Dar, de la marginea îndepărtată a hotarului pâ- nă unde ajunsese, când am privit înainte – încercând să desluşesc întinderea viitoare a dragostei Tale – n-am putut vedea decât o înăl ime albă, pierdută într-o strălu- cire de care nu-mi puteam apropia ochii 20. şi al cărei hotar nu l-am mai putut bănui. 21. Slavă şi adora ie eternă ie, nebănuită dragoste a lui Dumnezeu! 22. Singura care m-ai putut în elege, ierta şi săruta iarăşi. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Iisuse!...
  • 215. Prietenul tinere ii mele 215 59. CELE PATRU NEMĂRGINIRI 1. Am îngenuncheat chiar pe locul unde încă mai mirosea, proaspătă, mireasma paşilor Tăi. 2. Mi-am lipit inima de locul încă fierbinte, unde stătuseşi Tu la mine. 3. Şi, cu buzele arse de dorul Tău şi dulci de şoap- tele mele, am sărutat urma urmei Tale, pe care, în sfâr- şit, o regăseam iarăşi. 4. După atâ ia ani de lacrimi amare, sim eam din nou ce dulci pot fi totuşi lacrimile. 5. Şi, după atâta vreme în care nu cunoscusem de- cât greutatea lor, sim eam din nou ce fericită despovă- rare pot totuşi aduce ele. 6. Slavă veşnică ie, în Care fericit mă pot scufun- da iarăşi! Ca într-o apă luminoasă şi dulce. Nesfârşit de luminoasă şi de dulce...
  • 216. 216 Traian Dorz 7. Neştiin a mea e singurul pai de care pot să mă agă când stau în fa a Ta cu tot ce am făcut atunci. 8. O, cât de mult aş vrea să pot şterge din amintirea Ta – şi mai ales dintr-a mea! – tot ce am făcut şi spus în clipa nebuniei şi prăbuşirii mele! 9. Dar ştiu că nu le-aş fi putut şterge nici cu lacri- mile, nici cu sângele meu. Urmele lor negre se întipări- seră atât de adânc!... 10. Însă, când mi-am aruncat privirea în ochii Tăi, să văd dacă a mai rămas ceva din toate acestea în inima Ta, o, în întregimea ei am văzut numai iubire. 11. Prin apele limpezi ale ochilor Tăi, am văzut în toată inima Ta numai iubirea mare, caldă şi dulce pe ca- re o cunoscusem în cele mai frumoase din zilele mele. 12. Dar adâncimea şi limpezimea ei de acum îmi apărură nespus mai profunde şi mai curate de cum le putusem vedea până atunci. 13. Precum chipul unui copil, la trecerea hotarului dintre copilărie şi tinere e, îşi capătă maturitatea şi fru- muse ea adolescen ei depline. 14. Precum un rod verde îşi capătă culoarea şi for- ma frumoasă a pârguirii la trecerea hotarului spre vară. 15. Tot aşa, dragostea Ta pentru mine îmi apărea acum nespus mai profundă, mai frumoasă, mai dulce, mai matură decât înainte, la vârsta copilăriei cunoaşterii mele.
  • 217. Prietenul tinere ii mele 217 16. Decât o ştiam înainte de încercarea ce îmi ma- turizase acum şi mie, total, felul de a gândi, de a vedea, de a în elege. 17. Frumoasă îmi fusese cunoaşterea copilăriei! Plăcută şi fragedă fusese pentru mine dragostea Ta atunci când nu cunoscusem luptele, lacrimile, despăr i- rile şi focul... 18. Dar cea de acum era cu atât mai frumoasă, cu cât trăsăturile ei îşi arătau uimirii mele înăl imea, adân- cimea, lărgimea şi lungimea nemărginirii ei 19. în cele patru nemărginiri ale Crucii Tale, sub acoperişul căreia se lipise crucea mea în cea mai nedespăr ită îmbră işare, de acum pe totdeauna. 20. O, dacă şi Tu ai vedea astfel iubirea mea de acum, trecută de cealaltă parte a focului şi a cernerii ei!... * * * N-ajungi la desăvârşire fără foc şi dăruire.
  • 218. 218 Traian Dorz 60. TU N-AI VRUT FĂRĂ NOI 1. Atotputernică iubire a lui Dumnezeu pentru mi- ne, cât de în eleaptă este lucrarea ta şi cât de minunat ştii tu să faci ca toate lucrurile să se întoarcă spre binele celui pe care îl iubeşti tu! 2. Păcatul meu cel roşu cum e cârmâzul, tu l-ai fă- cut alb cum este zăpada. 3. Alungarea mea vinovată s-a preschimbat într-o aflare nespus mai fericită. 4. Şi dragostea mea uşuratică şi neputincioasă di- nainte mi-ai prefăcut-o într-o dragoste sănătoasă, puter- nică şi temeinică. 5. Focul încercării i-a ars numai ceea ce fusese co- pilăresc, şubred, netrebnic, uşor. 6. De pe rodul ei, care trecuse în pârg, căzuse doar urma uscată a florii din care se liberase. A florii care
  • 219. Prietenul tinere ii mele 219 fusese semnul copilăriei a cărei vârstă trecuse. Şi care avusese nevoie de o furtună ca să o elibereze. 7. Toate formele dragostei Tale fa ă de mine sunt numai mijloacele prin care mi Te descoperi Tu. 8. Mijloacele prin care vrei să mă conduci spre sta- rea celei mai înalte fericiri pe care mi-ai pregătit-o. Şi în care vrei să ajung eu acum conştient de ea. 9. La această stare, Tu, desigur, m-ai fi putut duce şi pe altă cale. Ai fi putut face totul numai Tu, fără nici o participare a mea. 10. Dar atunci, unde ar fi fost minunata şcoală a în- cercării, care singură a putut face în inima mea lucrarea fără de care aş fi rămas atât de departe de adevărata mea fericire, gustată cu întreaga mea fiin ă: atât cu sim irea inimii mele, cât şi cu în elegerea min ii? 11. Unde ar fi fost acea bucurie şi mul umire că am dobândit-o nu numai ca pe o pomană din partea Ta, ci şi ca pe un rod al muncii şi al luptei, al suferin ei şi al căutării mele, al căin ei şi al dorului meu? 12. Fără participarea mea la pre ul înăl ării mele, fericirea mea n-ar fi fost atât de minunată! 13. Slavă veşnică în elepciunii Tale, care ştie să scoată din orice amărăciune o nouă şi necunoscută dul- cea ă pentru iubirea noastră.
  • 220. 220 Traian Dorz 14. Tu, desigur, puteai şi fără Moise să- i izbăveşti poporul asuprit şi să- i înal i Numele Tău minunat pâ- nă în fa a marginilor lumii, prin dragostea Ta slăvită, 15. puteai să-l dobori pe Goliat şi fără praştia lui David, 16. puteai să ne laşi psalmii minuna i şi prin altă harfă, 17. puteai să ne cobori şi prin îngeri Evanghelia Ta dumnezeiască, dar n-ai vrut fără preaiubi ii Tăi trimişi. 18. Ei erau doar uneltele, dar mâna care le purta erai Tu. 19. Nu bra ul lor a câştigat biruin ele, nu condeiul lor a compus minună iile veşnice con- inute în sfintele lor scrieri, ci Tu ai făcut totul, folosindu-Te doar de ei ca de un paravan de după care lucrai. 20. Graiul lor, mai dulce decât orice şoaptă de iubire, şi tăria lor, mai puternică decât orice for ă de pe lume, nu puteau veni decât de la Tine, Care eşti cel mai dulce şi mai puternic! 21. În elepciunea Ta se descoperă în toate, pentru că Tu eşti Adevărul.
  • 221. Prietenul tinere ii mele 221 22. De la Tine este duhul şi ale Tale sunt cuvin- tele lor. 23. A Ta este inspira ia şi a Ta, armonia din toate. 24. Al Tău este instrumentul din care se cânta şi a Ta, mâna care îi scotea sunetele dumnezeieşti. 25. Fiindcă numai aşa era fericită dragostea Ta. Şi numai aşa puteai face fericită dragostea lor, Iisuse!... * * * Oamenii văd numai fapta, Dumnezeu la gând priveşte, de aceea El şi gândul ne-mplinit îl răsplăteşte. Dacă fapta bună, omul este-mpiedicat, n-o poate, o să-i răsplătească gândul Tatăl, Care vede toate.
  • 222. 222 Traian Dorz 61. UN CÂNTAR MARE ŞI ALB 1. M-ai luat cu Tine şi... parcă treceam prin toate compartimentele veacurilor, iar Tu îmi arătai toate de- şertăciunile avu iilor lumii. 2. Pe cântarul Adevărului Tău, toate nu valorau nimic. 3. Treceam cu Tine dintr-un veac într-altul şi pra- gurile lor erau atât de aproape! 4. Îmi arătai ce pre are Timpul şi eu în elegeam cât este de nebun cel care îl pierde alergând după gunoaie şi după nimicuri. 5. Priveam cu Tine la cei nedrep i şi la cei tirani – care calcă în picioare pe cei neprihăni i şi pe cei mul i, numai spre a ajunge mai degrabă şi mai vinova i la ju- decata cea mai cumplită şi la osânda cea mai de jos 6. – şi mă miram cât de mult se poate orbi omul!...
  • 223. Prietenul tinere ii mele 223 7. Ascultam cu Tine la zgomotul lăudăros al min- ciunii – pe care o aşteaptă peste o clipă focul nimicitor – şi îmi ziceam: până când oare vor fi atât de mul i nebuni şi proşti în toate veacurile? 8. Până când oare nu pot privi oamenii înainte, ci numai în jos? 9. Vedeam mul imile adunând gunoaie şi nimicuri, în timp ce deasupra fiecăruia era un înger inând câte o cunună strălucitoare. 10. Dar gunoierul nu se uita în sus, până când că- dea pe spate, cu mâinile goale peste gunoiul său. 11. Am văzut multe cântare. Şi toate cântăreau: unul, sângele şi iubirea, altul, slava şi iubirea, altele, aurul şi iubirea, altele, via a şi iubirea. 12. Şi pe toate acestea am văzut că mai scumpă de- cât sângele era iubirea; 13. şi mai înaltă decât slava; şi mai de pre decât aurul; şi mai durabilă decât via a... 14. La urma tuturor am văzut un cântar mare şi alb. Pe una dintre păr ile lui erau toate capetele încoronate cu aurul zadarnic al tuturor veacurilor.
  • 224. 224 Traian Dorz 15. Iar pe cealaltă parte, Capul încoronat cu spini al singurului Mântuitor. 16. Şi toate nenumăratele lor cununi de aur zadar- nic nu puteau cântări cât cununa Lui de spini. 17. Atunci am în eles că o mie de cântece ale vese- liei nu pre uiesc cât o singură lacrimă a suferin ei. 18. Şi am văzut apoi pe alt cântar, asemenea lui, de o parte – toate iubirile lumii: iubirea aurului, iubirea slavei, iubirea vie ii, iubirea cuceririlor. 19. Iar de cealaltă parte – iubirea lui Dumnezeu. 20. Şi, mai grea, mai scumpă, mai strălucită, mai dulce decât toate acestea, am văzut că era – singură Ea! 21. Şi m-ai purtat mai departe, după sfârşitul tutu- ror acestora, şi m-ai făcut să văd lucruri pe care nu-i este îngăduit unui om să le vadă, 22. şi m-ai făcut să aud lucruri pe care nu-i este în- găduit să le spună, 23. şi mi-ai descoperit lucruri pe care nu-i este în- găduit nimănui să le afle, decât acolo. 24. Şi abia atunci am în eles de ce...
  • 225. Prietenul tinere ii mele 225 62. ERA TULBURĂTOR DE FRUMOS 1. ...Abia atunci am în eles de ce afară, unde totul e obişnuit, Tu vorbeşti sufletului meu în chip obişnuit, mă ii cu o hrană obişnuită şi pe căi obişnuite, 2. iar în flăcările suferin ei pentru Tine, în cuptorul celei de-a şaptea încercări din pricina dragostei Tale, Tu faci totul altfel. 3. În cuptorul celei de-a şaptea încălziri, în flacăra celei de-a şaptea arderi – unde totul e alb de aprins, un- de totul este neobişnuit – acolo Tu îmi eşti cu totul şi în totul neobişnuit. 4. Am sim it întotdeauna că Tu eşti frumos, mereu tot mai frumos. 5. Dar niciodată şi nicăieri nu aş fi bănuit că po i fi într-atât de tulburător de frumos – cum mi Te-ai arătat doar acolo.
  • 226. 226 Traian Dorz 6. Am ştiut întotdeauna că Tu eşti strălucit, minu- nat, puternic, fericit. Dar abia acolo am descoperit că ceea ce ştiusem eu încă nu fusese nimic. 7. Că Tu eşti nespus mai mult decât putusem eu crede sau gândi vreodată până atunci. 8. Văzusem şi înainte, afară, nenumărate dovezi ale dragostei Tale şi am fost aşa de fericit primindu-le. 9. Gustasem şi înainte, afară, negrăitele împărtăşiri ale dragostei Tale: în rugăciune, în contemplare, în lupte, în cântări, în medita ii, în lacrimi, în osteneli. 10. Şi am fost fericit când le-am dat, când le-am primit şi când le-am putut vorbi sau scrie. 11. Dar nimic din tot ce am trăit înainte nu se putea asemăna cu ceea ce a fost acolo, în cuptor. 12. Eu pot vorbi despre tot ceea ce a fost până atunci sau după aceea, 13. dar despre ceea ce am aflat şi am lăsat acolo – nu, nu pot. 14. Atunci îmi erau toate uşoare, nimic nu avea nici o greutate, ca razele, ca miresmele, ca ecoul. 15. În elegerea îmi era limpede ca orice izvor,
  • 227. Prietenul tinere ii mele 227 16. intuirea îmi era mai clară şi mai repede decât un fulger 17. şi adevărul cel mai adânc îmi apărea de îndată, mult mai strălucit ca oricare fa ă a soarelui. 18. O cheie de aur îmi ineai la îndemână oriunde întâlneam vreo uşă şi nu era zăvor să nu-l pot deschide cu ea. 19. Un cântar de aur aveam la mine şi el îmi arăta, de îndată, adevăratul pre al oricărui lucru, astfel că nu mă mai putea înşela nimic. 20. O carte de aur îmi dăruiseşi şi, din ea, citeam de fiecare dată ce este în fiecare inimă pe care o întâl- neam. 21. Când am ieşit, m-ai petrecut până la uşă. 22. Iar la despăr ire, arătând spre cheia de aur, spre cântarul de aur şi spre cartea de aur, mi-ai zis: – Acestea rămân aici! 23. Şi, suspinând, a trebuit să ies fără ele.
  • 228. 228 Traian Dorz 63. FRUMOSUL ECOU 1. Ce mult am plâns, de atunci şi până nu ştiu când, ceea ce am pierdut ieşind de acolo! 2. Tot ce am văzut, tot ce am gustat, tot ce am auzit şi trăit acolo cu Tine îmi este neuitat pe veci. 3. Inima mea va tânji mereu de dorul acelui loc şi acelor stări în care să mai poată gusta o dată ceea ce i-ai arătat abia acolo că po i să-i dai. 4. Atunci am în eles de ce doar acelora care ajung în foc Te descoperi astfel pe Tine şi harurile Tale. Şi doar acelora care nu merg, când intră acolo, cu privirile înapoi şi cu inima în afară. 5. Am în eles şi de ce mul i dintre aceştia, deşi in- tra i acolo, totuşi nu văd nimic. Trecând pe acolo, totuşi nu înva ă nimic. Suferind acolo, totuşi nu se aleg cu nimic!
  • 229. Prietenul tinere ii mele 229 6. Am în eles atunci că şi cel mai mare har poate fi pierdut, pierdut pe totdeauna, fără nici un folos, dacă sufletul căruia i se face acest har rămâne mic şi se arată nevrednic de el. 7. Mă abat mereu pe aproape de intrarea aceea, dar nimănui nu-i este dat să intre acolo sau să iasă după voia sa. 8. Câteodată sunt iarăşi foarte aproape şi, în timpul acela, parcă simt din nou ceva din cele trăite numai acolo. 9. Atunci duhul tresare, dar carnea se înfioară. O, de-aş putea să fiu mai curând numai duh! 10. Preaiubitul meu îmi grăieşte şi îmi spune: Orice credincios adevărat are în lumea asta două naşteri, şi anume: una trupească şi alta duhovnicească. 11. Orice om adevărat are în lumea aceasta două începuturi, şi anume: primul este acela prin care arată că s-a născut, iar al doilea este acela prin care arată pentru ce s-a născut. 12. Orice suflet vine pe pământ cu o misiune. El este chiar misiunea sa. 13. Sufletul proorocului – care era mai mare decât to i cei ce se născuseră până la el – a fost întrebat: – Eşti tu Ilie? Şi el a zis:
  • 230. 230 Traian Dorz – Nu sunt! – Eşti tu proorocul? El a zis: – Nu! 14. – Dar cine eşti? Ce răspuns să dăm celor ce ne-au trimis? Ce zici tu despre tine însu i? – Sunt un glas în pustiu! Un strigăt! O înştiin are în pustiu! 15. Pustiul e locul fără ecou, unde glasul nu în- seamnă nimic. Aşa vorbeşte numai o conştiin ă dumnezeiască. 16. Dumnezeule al izbăvirilor, Tu, Care Te-ai oprit odată lângă mine – una dintre cele mai încurcate creaturi ale mâinilor Tale sfinte, 17. Care ai pierdut atâta vreme şi atâta răbdare să mă po i ridica din neputin ele mele şi să-mi po i pune şi picioarele mele, drept, pe o cale, 18. Care Te-ai îndurat să-mi faci parte de cel mai mare har arătat unei stârpituri ca mine – acela de a-mi da o solie înaltă, 19. fă-mă ca, măcar prin sfârşitul misiunii mele, să mă pot arăta vrednic de al doilea început al meu. 20. Şi fă ca, la moartea mea, să se audă frumosul ecou că via a mea a meritat totuşi să se nască!
  • 231. Prietenul tinere ii mele 231 Şi eu am tras cu Domnul Şi eu am tras ades cu Domnul la jugul Lui cel bun şi greu – dar numai asudând aflat-am ce minunat e Dumnezeu! Şi eu m-am dus plângând adesea pe brazda plugului ceresc – dar numai semănând cu lacrimi aflai că-s vrednic să trăiesc. Şi eu am fost ades prin locul chinuitor şi-ntunecos – dar numa-n gropi cu lei aflat-am ce har e-alături de Hristos. Şi eu am spus uşor adesea cuvântul cel mai nalt şi greu – dar, de pe cruce, ştiu c-odată dai tot ce-ai spus lui Dumnezeu. Şi eu am stat pe rugul unde se arde cel mai dureros – dar numai astfel ştiu că nu e alt loc mai vrednic de Hristos. Şi eu am dus atâtea lupte, de temeri şi-ndoieli cuprins – dar numai când mi-am dat via a n-am mai putut să fiu învins.
  • 232. 232 Traian Dorz Aici, unde eşti Tu, Iisus Aici, unde eşti Tu, Iisus, am tot ce-i jos şi tot ce-i sus, am casa mea şi ara mea, am tot ce-aş mai dori şi-aş vrea, am tot ce-am spus şi ce n-am spus, aici, numai aici, unde eşti Tu, Iisus. Aici, când stau şi Te ascult, am raiul tot şi mult mai mult, am fra i, şi mame, şi surori, mai mult cât las, de mii de ori; de nimeni nu mai pot fi smult de-aici, numai de-aici, când stau şi Te ascult. Aici, pierdut de fericit, văd cerul larg şi strălucit, aud acorduri îngereşti şi simt îmbră işări cereşti, cu Dumnezeu împărtăşit, aici, numai aici, pierdut de fericit. Iisus, Preadulce Dumnezeu, Tu eşti întreg avutul meu, Tu, dragostea şi via a mea, Tu, slava mea şi tot ce-aş vrea. Doar Tu mă fericeşti mereu I i s u s, iubit Iisus, Preadulce Dumnezeu!
  • 233. Prietenul tinere ii mele 233 64. CEEA CE ESTE MAI AL MEU... 1. Dacă pe Tine Te-au numit nebun, ce este oare de mirare că este numit aşa şi acela care umblă cu Tine? 2. Singurul lucru de pe lume care îmi mai aduce şi îmi mai lasă şi mie o bucurie adevărată este împărtăşi- rea ocării Tale. 3. Nimic nu doresc mai mult decât a fi vrednic de ocara Ta şi nimic nu-mi fericeşte mai mult inima decât încredin area că sunt ocărât numai din pricina numelui Tău. 4. Celor care m-au ocărât pentru Tine le datorez cele mai fericite lacrimi cu care i-am putut mul umi vreodată. 5. Acelora care m-au lovit pentru că Te-am iubit pe Tine le datorez cele mai fierbin i rugăciuni pe care le- am înăl at de pe acest pământ, unde n-am avut nimic numai al meu decât durerile pentru dragostea Ta.
  • 234. 234 Traian Dorz 6. Prin nimic n-am văzut atât de strălucit stropul de cer care era numai al meu, ca prin stropul de geam sub care zăceam numai pentru Tine. 7. Şi nimic nu am mai al meu, pe totdeauna, ca aceea ce am pierdut sau mi s-a răpit pentru că i-am fost credincios ie. 8. Când batjocoritorul Tău mi-a spus mie: „Unde apare numele tău se ştie că undeva, pe acolo, este neapărat şi numele Lui“, atunci mi s-a făcut cea mai mare, cea mai nemărginit de mare cinste. 9. O, dacă ar fi cu adevărat aşa! O, dacă împreuna- rea cu numele meu ar da numelui Tău adorat, măcar în a mia parte, frumuse ea şi cinstea pe care mi-o dă mie împreunarea aceasta! 10. Atunci, de sărutarea lui divină ar străluci veşnic şi fa a numelui meu, căci numai Tu eşti înăl area lui. 11. Pe cât de ascunse sunt judecă ile Tale, pe atât sunt de ascunse şi căile prin care Î i aduci Tu la împlini- re aceste judecă i, 12. şi timpul neştiut pe care Tu l-ai rânduit pentru îndeplinirea acestora, 13. şi împrejurările sau făpturile necunoscute pe care Tu le alegi în acest scop. 14. Când Tu lucrezi în chip înfricoşător, omul tre- buie să se teamă şi să se ferească, umblând în cură ie.
  • 235. Prietenul tinere ii mele 235 15. Când Tu lucrezi binevoitor, omul trebuie să Te laude şi să- i mul umească împăcat şi recunoscător. 16. Când Tu lucrezi fericit, omul trebuie să i se închine şi să cânte cu o inimă plină de dragoste pentru Tine. 17. Dar totdeauna şi în toate omul se cade să vină înaintea Ta cu cutremur şi adora ie. 18. Când m-ai luat din urma pu inelor mele oi e şi m-ai pus mai-mare peste mul imea fiilor Mamei mele, aşezând pe fruntea numelui meu cununa Lucrării Tale, Te-am întrebat: 19. – Oare to i aceştia va trebui să fie supuşii mei? To i va trebui să mă privească pe mine mai mare ca dânşii? 20. Tu mi-ai răspuns: – Nu! Ci tu va trebui să fii supusul tuturora. 21. Tu să-i priveşti pe oricare din ei mai presus de tine însu i, aşa cum am făcut Eu! 22. Şi chiar aşa am şi căutat să fac!
  • 236. 236 Traian Dorz 65. FRUMOSUL CÂNTAR DREPT 1. Duhul Tău, Preaiubitul meu, îmi grăieşte şi îmi spune: – Răutatea inimii îi întunecă omului care o are toate însuşirile bune ale fiin ei lui. 2. Mai întâi, judecata min ii, apoi, vederea ochilor, 3. apoi, vorbirea gurii, urzeala mâinilor sale şi um- bletul picioarelor. 4. Când sufletul rău este al unui om prost şi un mărginit, răutatea lui este bădărană şi redusă. 5. Când sufletul rău este însă al unui om „cult“ şi „puternic“, răutatea lui va fi calculată şi întinsă. 6. În cântărirea urmărilor păcatului, nu este nici o deosebire între răul „mic“ şi răul „mare“. Între răufă- cătorul prost şi răufăcătorul cult.
  • 237. Prietenul tinere ii mele 237 7. Fiecare dintre ei a căutat să facă tot răul pe care îl putea face la nivelul lui şi cu mijloacele sale. 8. Astfel va fi şi pedeapsa: fiecare o va sim i cu toată fiin a sa, la tot nivelul său şi cu toate însuşirile sale. 9. Cu bunătatea inimii este tot asemenea. Ea îi lu- minează omului care o are mai întâi judecata min ii, apoi coboară pe rând în lumina ochilor lui, în cuvintele gurii, în faptele mâinilor, în căile picioarelor sale. 10. Sunt şi în bunătate grada ii, fiecare om bun putând-o împlini în măsura darurilor sale. A virtu ilor pe care le câştigă. Şi la nivelul pe care l-a atins. 11. Un binefăcător sărac, oricât ar vrea, desigur, nu poate face binele într-o atât de mare măsură cât un bi- nefăcător bogat. 12. Dar poate face uneori mai-micul lui bine, într- un fel mult mai frumos şi mai iubitor decât al celuilalt. 13. Felul cum dai face adesea mai mult decât ceea ce dai. 14. Doar doi bănu i a dat, din sărăcia ei, văduva săr- mană – însă, în fa a lui Dumnezeu, aceşti doi bănu i pre- uiau mai mult decât to i talerii arunca i de către ceilal i. 15. Nu prin valoarea înscrisă pe ei, ci prin frumu- se ea cu care au fost dărui i. Căci bogatul aruncă, dar săracul dăruieşte.
  • 238. 238 Traian Dorz 16. Există tot atâtea grada ii între răsplătiri, câte există între fapte şi făptaşi. De aceea judecata celor ascunse va fi cea mai ne- cru ătoare. Şi cea mai minunată. 17. Şi în suferin ă există grada ii. Pe aceeaşi suferin ă, un suflet slab o îndură într-un fel, un suflet tare o îndură în alt fel. 18. Pe aceeaşi nedreptate, o inimă nesim itoare o suportă uşor, o inimă gingaşă o suportă greu. 19. În aceeaşi încercare, în aceeaşi primejdie, în aceeaşi nenorocire, unul poate fi tăcut, pe când altul nu poate fără să se văicărească, fără să tremure, fără să cadă. 20. Fiecare îşi îndură încercarea şi îşi duce crucea potrivit gradului de sensibilitate şi de cunoaştere până la care a putut ajunge el. 21. Unuia nu-i pasă, chiar lovit cu un ciomag, pe când pe un altul îl doare şi sufere până la deznădejde chiar atins şi cu un cuvânt. 22. Nu-i la fel răbdarea pentru to i, deci nu poate fi la fel nici răsplata răbdării celor care au biruit. 23. Iubirea nu poate judeca decât părtinitor. Dreptatea însă nu!
  • 239. Prietenul tinere ii mele 239 66. NICI MĂCAR UN NIMIC 1. Preaiubitule scump al inimii mele, toate vestirile îndelungate de dinainte, toate descoperirile Tale n-au fost în stare a mă face să mă încredin ez deplin despre cum va fi ceea ce voi avea în Tine, 2. aşa cum a fost în stare să mă încredin eze doar o clipă din părtăşia adevărată a dragostei Tale. 3. Pentru ceea ce este etern, nu există măsură în timp. 4. Pentru ceea ce este nemărginit, nu există măsură în spa iu. 5. Pentru ceea ce este ceresc, nu există măsură pe pământ. 6. Şi pentru ceea ce este pretutindeni, nu există în- grădire „aici“ sau „acolo“. Este tot la fel: „dincoace“ sau „dincolo“.
  • 240. 240 Traian Dorz 7. Prin Tine, eu sunt etern, sunt nemărginit, sunt ceresc, sunt pretutindeni. 8. Prin Tine, eu trec prin moarte fără să nici ştiu că trec prin ea, pentru că moartea este în afara Ta. 9. În Tine, eu sunt la fel dincoace sau dincolo, pentru că hotarul dintre acestea este numai în afara Ta, şi nu înlăuntul Tău. 10. În Tine, eu am trecut dincolo de orice prag dintre noi, părându-mi-se că nu eu sunt cel care trece, ci Tu eşti. 11. Mi-ar fi fost drag să ştiu chiar că eu sunt acela care trece, dar numai o clipă a fost părerea că ies din- tr-o dată foarte afară din ceea ce fusese înainte foarte înlăuntru. 12. Mi se păruse că fusese foarte miazănoapte şi că s-a făcut dintr-o dată foarte miazăzi, 13. că văd căzând o stea foarte tristă dincoace şi înăl ându-se foarte strălucită dincolo. 14. Mi s-a părut ca un joc de sărituri peste un cerc de cercuri şi dintr-o dată n-am mai sim it sub picioarele mele nimic... 15. Am sim it numai soarele sub aripi şi inima Ta sub buzele mele înlăcrimate de fericire.
  • 241. Prietenul tinere ii mele 241 16. Sunt cel mai slab dintre câte fiin e ai creat Tu cu mâinile Tale atotputernice, 17. sunt cel mai nepregătit dintre toate min ile care au ieşit din alcătuirea în elepciunii Tale, 18. sunt cel mai plin de cusururi şi cel mai gol de virtu i dintre to i cei pe care i-ai zidit Tu, 19. sunt cel mai neputincios, mai temător şi mai să- rac decât to i, Doamne, nu mă trimite! – m-am rugat eu. 20. Ca să nu fac de ocară numele Tău slăvit, 21. ca să nu fac de ruşine fa a Ta cinstită, 22. ca să nu fac de pagubă moştenirea Ta minunată, 23. ca să nu fac de râs şi de batjocură solia Ta dumnezeiască! 24. – Du-te! – mi-ai poruncit Tu. Eu voi fi în tine! Nu tu, ci Eu sunt Cel care va vorbi, va arde, va zidi şi va face. 25. Du-te, căci nicăieri nu se va mai putea vedea atât de bine că Eu sunt totul, cum se vede în tine, care nu eşti nici măcar un nimic. Tocmai de aceea te-am ales pe tine.
  • 242. 242 Traian Dorz 67. SĂ NU TE UI I ’NAPOI PREA MULT 1. Preaiubitul duhului meu, Tu îmi cunoşti tot- deauna gândurile cu care vin la Tine, dar, dincolo de gânduri, îmi cunoşti şi mai bine inima, din care îmi iz- vorăsc aceste gânduri. 2. Chiar atunci când a trebuit să zac o vreme de- parte de Tine – căci pentru dragoste este uneori nevoie de despăr iri, după cum, pentru cură irea şi primenirea aerului, este uneori nevoie de furtună – 3. chiar şi atunci în tot timpul acela amar, (Tu ştii) n-am avut în adâncul inimii mele alt dor şi alt gând mai adânc şi mai statornic decât dorul şi gândul după Tine. 4. Slujeam lui Saul, dar tânjeam după David. Mâncam la masă cu străinul, dar toată iubirea ini- mii mele se uita după Tine. Trupul meu era cu el, acolo, dar tot sufletul meu era aici, cu Tine. 5. O, ce mult am suferit departe de Tine şi cât de mult am aşteptat să scap, din orice legătură chinuitoare,
  • 243. Prietenul tinere ii mele 243 pentru a alerga la Tine, să-mi înlăn ui toată fiin a mea numai cu dragostea Ta. Numai aşa o puteam avea atunci. 6. Toate lan urile, afară de al Tău, sunt amare, dar eu trebuia să le port ca şi cum mi-ar fi fost dulci. Căci numai aşa puteam fi al Tău. 7. Orice apropiere de altă făptură decât de a Ta este chinuitoare, dar eu trebuia să o suport ca şi cum mi-ar fi fost plăcută, tocmai pentru Tine. 8. Sunt încă şi acum, într-o prea mare măsură, un rob. Dar pentru Tine voi robi numai până la un capăt. Legătura robiei mele se va nimici. Şi atunci voi fi veş- nic şi veşnic numai la Tău. Numai al Tău. 9. O, iartă-mi nerăbdarea cu care mai doresc ca şi ultimul lan să mi se rupă 10. şi ca despăr irea să-şi prăbuşească dincolo de noi zidul ei, eliberându-mă total de tot ce a fost al străi- nului peste mine, 11. ca să nu mai fiu şi aici, şi acolo. Să pot fi în întregime numai cu Tine, numai unde eşti Tu. 12. Este ceva nepotrivit înaintea Ta, oare, acest gând greu de nerăbdare, mai înainte de a-i veni vremea lui? 13. Aş fi vrut ca mâna Ta, şi nu a mea, să grăbeas- că sfârşitul, dezlegarea, împlinirea...
  • 244. 244 Traian Dorz 14. Dar căile Tale nu sunt, uneori, şi ale mele. 15. Gândurile Tale liniştite nu sunt, uneori, ca gân- durile mele frământate. 16. Aşteptarea în elepciunii Tale nu este aşa ca graba nerăbdării mele. 17. Săge ile Tale intesc departe şi nimeresc toa- te bine. 18. Ale mele multe s-au frânt pe drum, căci mâna mea nepricepută tremură mereu de nerăbdarea ajungerii. 19. Azi Saul a murit. Desigur, nu din vina mea... Dar mie, gândul că, odată, îi doream mai grabnic sfârşitul îmi este acum ca o povară grea pe inimă şi ca un gust amar pe cugetul meu. 20. De aceea, bucuria mea nu va mai putea fi seni- nă nu ştiu câtă vreme. Nici mergerea mea spre Tine, bucuroasă, nu ştiu cât drum. 21. De ce oare, Preaiubitul meu, eu n-am avut până acum nici o eliberare pe deplin fericită, fiecare lăsând asupra amintirilor mele povara nerăbdării cu care am dorit-o? 22. – Pentru că încă te ui i prea mult înapoi, la timp. Şi prea pu in înainte, la veşnicie.
  • 245. Prietenul tinere ii mele 245 68. MAI SMERIT ŞI MAI FRUMOS 1. Preaiubitul meu, adevărata mea slobozire de orice legătură grea şi de orice iubire străină eu am sim- it-o numai în suferin a cu Tine. 2. Numai când am fost aruncat în cuptorul încercă- rii Tale, încălzit până la a şaptea stare. 3. Afară, mi-am avut pe fiecare mădular o legătură. Uneori îmi erau legate mâinile, alteori picioarele. 4. Uneori îmi erau lega i ochii şi buzele. Alteori, inima şi gândurile. 5. Numai în cuptorul cu Tine am scăpat de tirania cumplită a oricăror legături. Şi m-am bucurat de slobo- zenia dezlegării depline. 6. Numai acolo am putut umbla liber cu gândul, cu inima şi cu toate mădularele amintirilor mele fericite.
  • 246. 246 Traian Dorz 7. În Tine mi-au căzut toate legăturile, în foc mi-au ars toate. Astfel am devenit total liber. 8. Îndată însă ce sunt ieşit din Tine şi scăpat din cuptor, mă pomenesc legat iarăşi. 9. Din aceasta ştiu că în suferin ă şi în Tine este ca dincolo de moarte. Acolo îngustimea şi înlăn uirile acestea de aici nu mai sunt. 10. Acolo nimic nu mai este ca dincoace şi ca acum. Acolo totul este altfel, mereu altfel, ca în veşni- cie, ca în cer. 11. O, dacă de acolo n-aş fi privit, n-aş fi privit ni- ciodată dincoace! 12. O, dacă n-aş mai fi ieşit niciodată pe uşa asta dinspre întuneric, dinspre robie, dinspre pustiu! 13. Ferici i cei pe care i-ai scos Tu de acolo pe uşa cealaltă, de aur, nu pe aceasta de fier. 14. Dar iarăşi mă pomenesc fa ă în fa ă cu Tine. Şi ochii Tăi mă întreabă mustrători: – Tot nu în elegi? 15. Şi iarăşi trebuie să văd ce mult mai am de în- vă at! Ce mult mai trebuie să lepăd! Ce mult mai tre- buie să urc! 16. Bănuiesc minunatele Tale gânduri cu mine, dar
  • 247. Prietenul tinere ii mele 247 lenevia gândurilor mele nu le poate ieşi în întâmpinare cu voioşie. 17. În eleg fericitul plan al dragostei Tale pentru mine, dar moleşeala dragostei mele nu mă lasă să- i zbor înainte. 18. Întrezăresc slava pe care mi-o vrei la capătul unei osteneli mai rodnice, al unei lupte mai biruitoare, al unei alergări mai frumoase, dar nevrednicia mea tot nu-i în stare de acel avânt voios pe care doreşti să mi-l aprinzi Tu. Şi să mi-l vezi arzând cu voioşie. 19. Binecuvântată suflare a harului, vino din Sionul Preaiubitului meu şi adu-mi ecourile cântărilor care mă aşteaptă acolo mai biruitor de cum sunt! 20. Fericite făgăduin e ale mângâierii Lui, ajuta i- mă să-mi sufăr crucea, să-mi port jugul, să-mi vărs la- crimile mai liniştit şi mai darnic de cum fac acum! 21. Strălucită cunună a Vie ii, îmbărbătează-mă, să lupt mai îndrăzne , să alerg mai stăruitor, să muncesc mai harnic de cum pot azi! 22. Şi, nebănuită dragoste a inimii Lui dragi, fă-mă să- i pot arăta odată, în chip mai smerit şi mai frumos, urmele mai adânci şi mai multe ale rănilor pe care, pentru tine, le-am primit. Amin.
  • 248. 248 Traian Dorz 69. PENTRU CLIPA ACEEA... 1. Preaiubitul tainelor mele, Tu m-ai învă at să as- cult graiul lucrurilor şi să în eleg adâncul tăcerilor în- elepte. 2. Cu Tine am deprins plăcerea cea mare a singu- rătă ii pustiului şi dorul după rugăciunile pe mun i, noaptea. 3. De la Tine ştiu ce minuna i mi-au fost înaintaşii necunoscu i şi ce mişcătoare pot fi semnifica iile uitate ale locu- rilor prin care umblu ca un străin. 4. De la Tine am învă at să pre uiesc nu numai oa- menii sfin i care lucrează pentru Tine, ci şi lucrurile sfinte cu care ei fac slujba Ta. 5. Să iubesc şi să privesc aceste lucruri întocmai ca pe nişte făpturi cu sim ire şi cu via ă, cu durere sau cu bucurie,
  • 249. Prietenul tinere ii mele 249 pentru lucrarea pe care o fac şi ele, ca şi noi, pentru Tine. 6. Înaintaşii mei necunoscu i s-au dus de mult. 7. În nici o carte şi în nici o gură nu mi-au mai ră- mas povestirile marilor lor înfăptuiri. 8. Nu mai ştiu despre unii decât abia numele lor. Dar despre marea lor mul ime, nici măcar atât. 9. Dar şi numele acelora pe care li-l mai ştiu, abia răzbate până la mine prin lumina trecutului acoperit de măre ie. 10. Numele acestea au acoperit vie i atât de mari, pline de o credin ă care a luptat în chip atât de viteaz pentru slava Ta şi viitorul meu! 11. Pline de o nădejde atât de tare, care a muncit şi a înfăptuit atât de mult! 12. Pline de o dragoste atât de înaltă, care s-a dăruit atât de frumos, până la sublima jertfă, spre a pregăti venirea Ta până la mine. 13. Şirul marilor mei înaintaşi necunoscu i este scara de aur cu un capăt nevăzut sus, în lumina trecu- tului, şi cu altul adânc, în lumina viitorului de har. 14. Pe această scară Tu Te-ai coborât de acolo, de unde erai Tu, până aici la mine, unde eram eu.
  • 250. 250 Traian Dorz 15. Te-ai coborât într-un fel atât de obişnuit, încât păreai om. 16. Şi Te-ai suit într-un fel atât de neobişnuit, încât Te-am cunoscut că eşti Dumnezeu. 17. Ce departe, ce necunoscut îmi erai înainte de a Te coborî până la fântâna singuratică la care ne-am întâlnit! 18. Şi unde, strigându-mi numele, mi-ai cerut: – Dă-Mi să beau! 19. O, cum Te-ai coborât atunci dintr-o dată, ca un soare, până în adâncul inimii mele, închise până atunci oricărei iubiri, şi ai desfăcut deodată toate şuvoaiele apei de lumi- nă a dragostei! 20. Binecuvânta i să fie norii necunoscu i pe care mi-ai venit! 21. Binecuvântat să fie locul unde ai pus piciorul Tău prima dată lângă uşa mea! 22. Locul unde i-am auzit prima dată lumina graiului Tău dulce. Unde i-am văzut întâia oară Fa a Ta nemaiuitată. 23. Binecuvântată să fie clipa aceea care, de atunci, a devenit Sărbătoarea Învierii mele veşnice, Praznicul fericit al Paştelor mele,
  • 251. Prietenul tinere ii mele 251 24. Ziua Cununiei mele cereşti cu Tine, Prietenul dumnezeiesc al tinere ii mele eterne! 25. Pentru clipa aceea am binecuvântat tot ce a fost înainte de ea. Şi voi binecuvânta necurmat tot ce a fost şi va fi după ea. Până unde acum nu mai pot vedea nimic de lu- mină... * * * Rugăciunile rostite cu glas tainic şi mişcat umplu sufletul de slavă şi aduc un har bogat.
  • 252. 252 Traian Dorz 70 ...CE PLIN DE MINUNI E AICI 1. Pentru clipa aceea nemaiuitată a cunoaşterii şi a înso irii noastre, am binecuvântat şi voi binecuvânta, cu veşnică recunoştin ă, tot ce mi-ai dat şi tot ce îmi vei mai da Tu. 2. Tot ce mi-ai arătat şi tot ce-mi vei mai arăta este minunat. Totul este pentru mine acum plin de în elesuri. 3. Pentru că totul este plin de fericire, greu de dra- goste şi ceresc de frumos. 4. Trecând pe lângă aceste cruci vechi sau pe lângă aceste morminte care nu mai au nici o cruce – nimeni nu aude nimic. 5. Dar mie, aceşti mor i străluci i, care odihnesc în tăcerea aceasta, îmi grăiesc atât de cald, de puternic, de frumos despre ce a făcut dragostea lor, pentru ca acest cer care mă acoperă să-mi fie acum deschis.
  • 253. Prietenul tinere ii mele 253 6. Şi pentru ca acest pământ care mă hrăneşte să- mi fie liber. 7. Umblând prin aceste câmpii înflorite şi privindu-le sau mergând pe lângă aceste ape limpezi şi ascultân- du-le, nimeni poate nu se opreşte să privească, sub florile lor din soare, tainicele lor rădăcini din pământ. 8. Să audă, sub clipocitul neîn eles al undelor curgând, tainicele adevăruri pe care le murmură ele de unde vin. 9. Pentru ca astfel să poată cunoaşte ce măre e au fost luptele, ce fierbin i au fost inimile, ce mişcătoare şoaptele, ce divine cântările, ce amare lacrimile şi ce scump sângele acelora care au trăit, au luptat, au mun- cit, au luminat şi s-au stins aici iubind... 10. Ce greu de adevăruri este tot necunoscutul acestor lucruri şi locuri! 11. Ce străluciri veşnice se ascund pretutindeni aici! 12. Ce paşi sfin i au călcat pe această iarbă! 13. Ce amar şi ce dulce s-a plâns pe aceste drumuri! 14. Ce ecouri măre e plutesc încă prin acest aer şi ce sudori cereşti au sfin it aceste brazde! 15. Ce mult sânge a răscumpărat această libertate, curgând amestecat cu apele acestor râuri şi ce plin de adevăruri nemuritoare este fiecare loc,
  • 254. 254 Traian Dorz pretutindeni aici, pe unde aceşti trecători grăbi i şi orbi îşi spun: „Ce locuri goale!“, 16. pe unde ei, privind plictisi i, îşi spun: „Să mer- gem, nu-i nimic frumos aici!“, 17. pe unde pe ei, flecărindu-şi deşertăciunea lor, nu-i atinge şi nu-i izbeşte nimic, 18. Nu-i doare şi nu-i arde nimic. 19. Nu-i mişcă şi nu-i trezeşte nimic. 20. O, cât de plin este pământul acesta – şi deasu- pra, şi dedesubtul lui – de în elesuri şi de taine! 21. Cât este de plin aerul acesta de ecouri, cerul acesta de privelişti şi trecutul acesta de frumuse e! 22. N-ai loc să treci printre ele de minuni ...dar cheia şi lumina lor le po i da numai Tu. 23. Binecuvântat să fii Tu, Care mi-ai deschis toate ferestrele spre minune, toate uşile spre veşnicie şi toate adâncimile spre dragostea Ta, în care se cuprinde totul. 24. Ce pot cuprinde oare, din ea, toate cele pe care le-am putut împărtăşi aici, pe lângă acelea pe care le- am trăit – şi pe care n-am să le pot mărturisi niciodată? Iisuse!
  • 255. Prietenul tinere ii mele 255 Preaiubitule, nu-i nimeni Preaiubitule, nu-i nimeni, nicăieri, pe veşnicie, minunat, plăcut, şi dulce, şi frumos asemeni ie. Fiecare are-o floare, Tu, Iubitul meu, o mie. Aşteptând pe orice mire, obosesc şi plec odată, ascultând la orice cântec, bucuria-mi tot înceată. Dar de Tine, doar de Tine nu mă satur niciodată. De-aş privi la orice soare, tot i-ar fi vreo umbră, poate, orice rai mai are-o lipsă, orice zări pot fi-nserate, – ci doar ale Tale-s numai dulci şi limpezi, toate-toate. Orice-om drag – mai uit vreodată, orice-om bun – mai las de-o parte, de-orice-om dulce mă mai satur, de-orice prieten m-aş desparte – dar de Tine, doar de Tine, nici în via ă, nici în moarte.
  • 256. 256 Traian Dorz O Doamne, nu lăsa O Doamne, nu lăsa să-mi las lucrări neterminate, ajută-mi, timpul mai rămas, să mi le-ncheie toate. Cum ai sfârşit ce trebuia să faci Tu pentru mine, să-mi văd, frumos, şi partea mea făcută pentru Tine. Tu, Care m-ai făcut să vreu, ajută-mi şi-mplinirea, căci dragostea de Dumnezeu îşi vrea desăvârşirea. Slăvitul el ce mi l-ai pus mă-ndeamnă spre nainte, cu cât păşesc un prag mai sus să lupt şi mai fierbinte. Nu mai lăsa să pot să-mi las lucrarea şi solia, ci pân-la ultimul popas să-mi umplu datoria. Şi toate zilele să- i dau la fel de-aprinse-ntruna, iar sabia să i-o predau când voi primi cununa.
  • 257. Prietenul tinere ii mele 257 71. DULCEA LUMINĂ A PAŞILOR MEI 1. Cuvântul Preaiubitului meu îmi grăieşte astăzi şi îmi spune: – Păcatul împotriva Duhului nu-l pot săvârşi decât acei care au avut cândva Duhul. 2. Pentru că nu po i întrista pe cineva care n-a stat fericit lângă tine, 3. şi nu po i stinge ceva pe care, mai înainte, să nu- l fi avut aprins în inima ta, 4. şi nu po i lepăda ceva pe care, mai înainte, să nu-l fi avut al tău pre ios şi sfânt, 5. şi nu po i călca ceva pe care, mai înainte, nu l-ai inut în inima ta cel mai legat, 6. şi nu po i batjocori decât pe cineva pe care, mai înainte, l-ai adorat.
  • 258. 258 Traian Dorz 7. Acestea toate nu le poate face decât cel care a avut cândva ceea ce acum întristează, stinge, leapădă, calcă şi batjocoreşte. 8. Păcatul împotriva Duhului nu-l pot săvârşi decât acei neferici i care au avut cândva Duhul. 9. Păcatul împotriva Duhului Sfânt este fără iertare în veac, pentru că Duhul este cea din urmă Fa ă a lui Dumnezeu, 10. pentru că lucrarea Duhului Sfânt este ultima parte a mântuirii şi pentru că uşa Duhului Sfânt este ultima uşă. 11. Păcatul neştiin ei, împotriva Voii Tatălui, l-a putut spăla, cu puterea Lui, Sângele Fiului, la venirea Sa pentru Cruce. 12. Păcatul nepăsării împotriva Fiului l-a putut acoperi, cu harul Său, dragostea Duhului pogorât. 13. Dar cine să fie a mai ierta păcatul împotriva dragostei, când nu mai rămâne nimic dumnezeiesc în urmă, pentru nefericitul care L-a putut batjocori astfel pe Uni- cul său Dumnezeu Întreit? 14. Pentru un astfel de monstru, despăr it total de cer, mai rămâne doar locul de jar şi plata cea monstruoasă din întuneric, fiindcă prin acest păcat el a devenit diavol.
  • 259. Prietenul tinere ii mele 259 15. Până când cineva – oricât de mult a putut să cadă şi să se ruineze în păcat – mai simte totuşi părerea de rău pentru căderea sa, 16. până când n-a pierdut total frica de Dumnezeu şi ruşinea de păcat, 17. până când mai are respectul fa ă de Cuvântul Sfânt, pre uirea fa ă de fra i, dorul după mântuirea pier- dută, mustrarea de conştiin ă pentru lepădarea sa, 18. să ştie omul acela că Duhul Sfânt tot nu l-a pă- răsit de tot. 19. Să ştie că Duhul Sfânt încă Se luptă cu inima lui. 20. Să ştie că Duhul Sfânt încă lucrează spre a-l ri- dica iarăşi şi a-l salva iarăşi. 21. Fiindcă astfel de frământări sufleteşti numai Duhul Sfânt le face într-un suflet. 22. Acela pe care Duhul Sfânt l-a părăsit de tot şi pe totdeauna nu mai are niciodată astfel de frământări. 23. Deci tu să spui fiecărui căzut că – dacă oricât de târziu ascultă de mustrările, de îndemnurile şi de chemările acestea ale Duhului Sfânt şi se ridică iarăşi, se întoarce iarăşi şi vine iarăşi la Crucea Iertării lui Hristos, cu o atât de mare pocăin ă şi îndreptare cât de mare i-a fost căderea –
  • 260. 260 Traian Dorz 24. este cu putin ă să fie primit iarăşi, să fie spălat iarăşi, să fie înnoit iarăşi. 25. Căci puterea Sângelui lui Hristos este atât de mare cât a dragostei Sale veşnice. 26. Dar numai pocăin a cea mai zdrobită le mai poate afla a doua oară. 27. Iar tu cutremură-te înainte şi nu păcătui, căci aşa de pu ini se mai cutremură după ce au păcătuit. * * * Dragostea-i ca-mbrăcămintea cea mai ipătoare: mult nu poate s-o ascundă omul care-o are.
  • 261. Prietenul tinere ii mele 261 72. O, LUMINA TUTUROR PAŞILOR MEI, NU MĂ LĂSA 1. Preaiubitule Slăvit, Tu n-ai scris nici o carte, dar toate căr ile lumii scriu despre Tine. Şi ale celor care Te cred, şi ale celor care nu Te cred. 2. Tu n-ai zidit nici o biserică, dar în toate biseri- cile lumii este slăvit numele Tău. Şi în cele ce Te măr- turisesc limpede, şi în cele ce Te înfă işează umbrit. 3. Tu n-ai compus nici o cântare, dar toate cântările veacurilor preamăresc faptele Tale. Şi cele din trecut, şi cele din viitor. Şi cele ce se aud cu urechile, şi cele care numai cu ochii şi cu sufle- tul se pot auzi. 4. Tu n-ai avut nici un moştenitor, dar, în toate neamurile, în toate locurile, în toate ra- sele, în toate limbile şi comunită ile pământului, sufle- tele care Î i trăiesc Cuvântul Tău şi Î i poartă întipărirea Duhului Tău sunt în veci şi în veci nenumăra i moşte- nitori, fii şi urmaşi ai Tăi.
  • 262. 262 Traian Dorz 5. Ei, semănând cu Tine, se aseamănă şi între ei... 6. Oriunde pe lumea asta ar fi aceştia, ei au parte de soarta Ta. Şi oricine nu are Duhul Tău îi va urî. 7. Nu-i de-ajuns că eu numai predic despre adevă- rul acesta, ci trebuie să şi mărturisesc. 8. Şi nu-i de-ajuns că eu mărturisesc despre el – trebuie să şi conving pe cei care mă aud. 9. Şi nu-i de-ajuns nici chiar să-i conving – trebuie să-i oblig. 10. Prin Duhul Tău şi prin conştiin a sa, să-l oblig pe fiecare ascultător să ştie că nu este sub cer nici un alt nume, nici o altă cale, nici un alt pre , nici o altă posi- bilitate să se mântuiască – decât Tu. 11. Fără această scară spre suflete, nici eu nu mă pot sui la Tine. 12. Să ascult la glasul vestitorului Tău, dar să Te aud pe Tine, ca să ştiu cum trebuie să stau totdeauna în adunarea Ta. 13. Să nu mă uit nici la gesturile celui ce Te propo- văduieşte, nici la făptura lui, nici la slăbiciunile sale, ca să nu mă poticnesc de om şi să nu rămân fără de un fo- los mântuitor, cu o pagubă mai mare decât dacă aş fi dormit acolo.
  • 263. Prietenul tinere ii mele 263 14. Ci să pre uiesc oricare cuvânt al Tău, de la ori- cine şi de oriunde, ca pe Sfântul Tău grai, aşa cum şi este în adevăr. 15. Oricine mi l-ar spune este numai o trâmbi ă ca- re îmi transmite solia Ta, Împăratul şi Preaiubitul meu, 16. este numai un plic ce îmi aduce scrisoarea Ta de dragoste şi de îndrumare, 17. este numai o unealtă prin care Tu înlături sau adaugi ceea ce mai lipseşte mântuirii mele. 18. Binecuvântat să fie Acela Care face dreptate celor asupri i, care ascultă pe cel smerit şi Care face bine altora, chiar dacă prin aceasta Îşi face rău Lui Însuşi. 19. Binecuvântat să fie Acela Care face să se bucu- re cel cinstit şi să tremure cel nedrept. 20. Binecuvântat să fie Acela Care întăreşte pe cei tari, spre a putea purta pe cei slabi. 21. Care îmbogă eşte pe cei boga i, ca să poată ajuta pe cei săraci. 22. Care înal ă pe înăl a i, ca să poată ridica pe cei căzu i. 23. Căci numai Tu eşti Acela!
  • 264. 264 Traian Dorz 73. NUMAI CA S-O FACI MAI FRUMOASĂ 1. O, Tu, singurul Prieten al singurătă ii mele, ai milă totdeauna de dragostea mea, căci totdeauna este slabă. 2. Când este fericită, se pierde cu totul în bucuria ei şi uită că mai este încă pe pământ. 3. Atunci îşi descopere tot lăuntrul şi îşi dăruieşte tot avutul cel mai de pre . 4. Nemai inând seama că ar putea fi privită cu dis- pre , ca o uşuratică. Sau bănuită de risipă, ca o nebună. 5. Când este mâhnită, iarăşi se pierde cu totul în durerea şi în lacrimile ei, uitând de orice trecut şi de orice viitor fericit. 6. Când îi vine un oaspe nou, se pierde cu totul în încrederea ei, uitând de to i cei dinainte care au venit numai s-o jefuiască.
  • 265. Prietenul tinere ii mele 265 7. Atunci îşi întinde masa cea mai largă, cu dărni- cia cea mai largă şi aşază în fa a oricui tot ce are mai bun în cămările sale. Ca oaspetele să plece cât mai sătul şi cât mai mul umit. 8. Nici mai gândindu-se că au fost atâ ia dintre aceştia care i-au batjocorit dărnicia, numind-o neso- cotin ă. 9. Când face cuiva o făgăduin ă, se pierde cu totul în grija de a şi-o împlini mai devreme şi mai mult chiar decât ar trebui. 10. Fără să se mai gândească la nici una din oste- nelile ori pagubele care o costă aceasta. 11. Când nu i se răspunde, se pierde cu totul în a-şi găsi numai ei vreo vină pentru tăcerea nedreaptă. 12. Iar dacă nu-şi află vina căutată – şi-o inventea- ză. Numai spre a nu-şi opri niciodată, asupra nimănui, vreo bănuială că a înşelat-o. 13. Când trebuie să se întoarcă singură de acolo de unde se aşteaptă să plece înso ită, 14. sau când trebuie să culeagă un spin în loc de o floare şi o rană în loc de mângâiere, 15. sau când trebuie să-şi aducă înapoi darul neprimit – în loc să aducă o îmbră işare plină de recu- noştin ă,
  • 266. 266 Traian Dorz 16. sau când trebuie să înso ească un sicriu în loc de un steag şi să plângă pe o piatră în loc să plângă pe un umăr, 17. sau când trebuie să strângă o bănuială, în loc de o încredin are şi o teamă în loc de o siguran ă, 18. sau când trebuie să plece însetată chiar de lângă izvorul până la care a răzbătut cu nespuse primejdii şi osteneli, – ai milă atunci totdeauna, Preaiubitul meu, de inima mea slabă. 19. Înnoieşte-mi de fiecare dată încrederea în iubi- rea Ta! Şi în însuşirea tuturor semenilor mei de a putea iubi cu adevărat. 20. Fă ca dragostea celor pu ini, care îmi sunt ală- turi, să-mi fie de un pre mai mare decât toată ura celor mul i, care îmi sunt împotrivă. 21. Fă ca pre uirea celor cinsti i să-mi fie mai în- semnată decât dispre ul tuturor celorlal i. 22. Fă ca amintirea tuturor bucuriilor pe care le-am avut să-mi fie mai mare decât oricare durere şi dezamă- gire pentru cele pierdute. 23. Fă ca dulcea a dragostei adevărate să-mi fie mai netrecătoare decât amărăciunea celor ce m-au în- şelat,
  • 267. Prietenul tinere ii mele 267 24. şi clipele strălucite, petrecute pe munte cu Tine, să-mi fie o răsplătire nespus mai grea decât to i anii în- delunga i târâ i în întuneric printre monştri. 25. Că, prin toate acestea, Tu i-ai dat iubirii mele sau i-ai luat ceva, numai ca s-o faci şi mai frumoasă. Amin. * * * Înva ă-te să-L lauzi de-aici pe Dumnezeu, ca să doreşti în ceruri a-L lăuda mereu.
  • 268. 268 Traian Dorz 74. CEA MAI FRUMOASĂ JERTFĂ 1. Prietenul luminii mele, numai Tu ai şi numai Tu dai măsura adevărată a tuturor lucrurilor. 2. Numai Tu ai adevărata în elepciune a privirii asupra tuturor împrejurărilor vie ii. 3. Pentru că numai Tu le priveşti de sus în jos. Şi din viitor către prezent. 4. Oamenii privesc de la leagăn spre mormânt. Şi de la semănat spre seceriş. 5. Dar Tu priveşti răsăritul unei zile de la apusul ei şi măsori frumuse ea unei vie i după pre ul mor ii sale. 6. Tu priveai Ierusalimul cu jale şi cu lacrimi, în timp ce to i ceilal i îl priveau cu admira ie şi cu laude. 7. Pentru că numai Tu ştiai ce curând aceste splen- dori şi frumuse i vor fi nişte ruine şi nişte cenuşă.
  • 269. Prietenul tinere ii mele 269 8. Ce curând aceste ziduri minunate cu acoperişuri de aur vor fi zdrobite de mâini nemiloase. 9. Şi ce curând aceste podoabe sfinte vor fi călcate de picioarele nelegiuite. 10. Tu singur ştii să priveşti astăzi cu milă, la to i aceşti viteji încrezu i. 11. Cu mâhnire, la toate aceste chipuri tinere. 12. Cu jale, la toate aceste frumuse i zvelte şi pu- ternice care prea curând vor deveni nişte fe e îmbătrâ- nite, nişte cadavre respingătoare şi nişte zbârcituri ocolite. 13. Numai singur Tu vezi viitorul amar care îl aş- teaptă pe acest prezent uşuratic şi leneş. 14. Numai Tu ştii ce scurtă va fi bucuria acestei prietenii, ce grabnică nefericire o aşteaptă pe această slavă. Ce dureroasă despăr ire vine pentru această înso ire lumească, atât de plăcută acum. 15. Tu singur ştii ce urât sfârşit are mâine această frumoasă fală. Ce grabnică moarte, această leneşă via ă. Şi ce înfricoşător iad îl pândeşte pe acest păcătos „rai“. 16. Prietenul luminii mele, înva ă-mă şi pe mine să am, pentru toate lucrurile, măsura Ta. Şi pentru toate împrejurările, privirea Ta.
  • 270. 270 Traian Dorz 17. Pentru că numai Tu le vezi pe toate cele ce sunt azi aşa cum vor fi mâine. Şi pe cei ce trăiesc, aşa cum vor muri. Şi astfel numai Tu nu Te înşeli asupra lor. 18. Ce minunată este credin a pe care o primeşti în necazuri, şi adevărul pe care îl afli la sfârşit, şi dragostea pe care o descoperi în vremea pătimirii! 19. Sunt uneori credin e atât de mari şi de curajoa- se, pe care, dacă n-ar fi fost necazurile, nu le-am fi cu- noscut niciodată. 20. Şi sunt unele iubiri despre care nu-am fi ştiut niciodată ce frumoase şi ce statornice pot fi, dacă n-am fi trecut cu ele prin pătimiri şi suferin e. 21. Sunt câteva nume minunate, bunule Mântuitor, pe care, poate, niciodată nu le-am fi ştiut, dacă n-ar fi fost Patima şi Golgota Ta. 22. Ele au apărut lângă numele Tău, doar începând cu calvarul, 23. Te-au înso it pas cu pas, până la Învierea Ta, 24. iar apoi nu ni se mai pomeneşte nimic despre ele. 25. Ce strălucite sunt aceste nume ascunse, înainte în mul imea ascultătorilor Tăi, iar după aceea în mul i- mea răsplăti ilor slavei!
  • 271. Prietenul tinere ii mele 271 26. Dragostea smerită şi adevărată a celor ce purtau aceste nume nu s-a lăudat niciodată, înainte, că va face. Nici în urmă, că a făcut. 27. Dar atunci când Tu ai fost în cea mai grea îm- prejurare din toată veşnicia, ei i-au fost alături, dăruindu- i cea mai frumoasă jertfă cu putin ă: părtăşia iubirii primejduite. * * * Dragostea adevărată nu sfârşeşte la mormânt; vie ile, de ea legate, au un veşnic legământ.
  • 272. 272 Traian Dorz 75. TĂCEREA ŞI CUVINTELE MELE... 1. Doresc cu atâta nerăbdare orice întâlnire cu Ti- ne, încât, cu mult înainte de sosirea ceasului fericit, inima îmi tremură, înfiorată la vântişorul oricărui gând care vine dinspre Tine. 2. Şi, în vederea întâlnirii, îmi caut veşmintele cele mai sărbătoreşti şi îmi împodobesc toate intrările cu roade. 3. Îmi umplu toate încăperile cu miresme alese, îmi aşez cele mai frumoase fe e pe toate mesele mele, cele mai frumoase aşternuturi pe toate paturile, cele mai pre ioase podoabe pe to i pere ii casei. 4. Î i presar în toate cur ile mele, de la toate intră- rile, pe toate căile şi pentru to i paşii Tăi, cele mai fru- moase flori ale aşteptării, 5. cu toată fiin a mea fremătând de bucurie, cu toată inima înfiorată de dragoste şi cu toată lumina ochilor umezită de fericirea revederii Tale.
  • 273. Prietenul tinere ii mele 273 6. Dar, din atâtea câte aveam să- i spun, atunci nu mai pot şti nimic. 7. Aplec ochii în jos, căci, parcă, de prea mult soa- re pe lume, se face dintr-o dată întuneric în jurul meu, 8. de prea multă dragoste, parcă, mi s-a vărsat tot mirul meu pe aer, 9. de prea multă cântare năvălită în ea, mi s-au rupt dintr-o dată toate corzile harfei mele 10. şi de prea multă sărbătoare şi primăvară şi învi- ere nu mai ştiu ce-i cu mine. 11. Iartă-mi cuvintele pe care, atunci, în nebunie, le spun şi greşelile mele pe care, în pierderea măsurii, le săvârşesc. 12. Iartă-mi tăcerea care Î i spune atât de mult din inima mea. Şi iartă-mi cuvintele care Î i spun atât de pu in. 13. Ştiu că Tu, singurul Care ştii ce rară şi ce dum- nezeiască este nebunia dragostei, mi-o în elegi şi mi-o cau i. 14. Când ai întâlnit întâia dată lumea, ai spus doar trei cuvinte: Să fie lumină! 15. Şi lumină a fost. Şi ea, apoi, n-a mai apus niciodată. Şi în ea ai făcut lumii totul.
  • 274. 274 Traian Dorz 16. Când m-ai întâlnit întâia dată pe mine, mi-ai spus doar trei cuvinte: Să fie iubirea! Şi a fost. Şi ea n-a mai murit apoi niciodată. Prin ea mi-ai devenit mie totul. 17. Cea dintâi zi a luminii în inima lumii şi cea dintâi zi a iubirii în inima mea au fost de aceeaşi mări- me şi frumuse e şi minune. 18. Pe amândouă le-ai făcut într-o clipă, Tu, Cu- vânt cald şi luminos al lui Dumnezeu. 19. Până atunci existasem. De atunci trăiesc. 20. Până atunci timpul meu era veşnicia Ta. De atunci veşnicia mea este Timpul Tău. 21. Raza mea şi-a găsit soarele ei, dorin a, împlinire şi tinere ea mea, Prietenul dulce 22. cu care am umblat prin atâtea infernuri şi „purgatorii“, sim indu-mă neîncetat în acelaşi paradis. 23. O, Dragostea mea eternă şi întreagă, Iisuse!
  • 275. Prietenul tinere ii mele 275 76. NUMAI PENTRU TINE 1. Prietenul liniştii mele, oare nu mi-ai spus Tu şi oare nu am aflat eu că eu am în Tine totul? 2. Oare nu mi-ai spus Tu şi nu am aflat eu că Tu eşti cea mai mare avu ie a mea, cel mai scump aur al meu de pe lume? 3. Oare nu mi-ai spus Tu şi n-am aflat eu că, lângă Tine, nu-mi mai poate lipsi nimic, nu mă mai poate amenin a nimic şi nu mai am ce dori altceva nimic? 4. De ce atunci încep iarăşi să mă plâng îndată ce Te întâlnesc? De ce mă plâng de durerile mele, de cru- cea mea, de viitorul meu? 5. De ce, în loc de mul umirea şi bucuria că Te re- văd, eu încep să- i arăt îndată întristările pe care le-am avut fără Tine?
  • 276. 276 Traian Dorz 6. Tu îmi ascunzi rănile Tale cele atât de mari, luptele Tale cele atât de multe, greută ile Tale cele atât de adânci pentru mine – ca să nu mă întristezi, fiindcă mă iubeşti, 7. iar eu Î i strig atât de tare zgârieturile uşoare şi necazurile mele neînsemnate, fără să mă gândesc la în- tristarea dragostei Tale. 8. Pentru că mă iubesc încă atât de mult tot numai pe mine însumi. Şi mă gândesc încă atât de pu in la Tine. 9. Mântuitorul meu, ce ruşine îmi este de acest pă- cat! Să nu-l mai fac! 10. E adevărat că eu, în afară de Tine, nu mai am pe lumea aceasta pe nimeni care să mă mai în eleagă iubitor şi curat. 11. E adevărat că aş dispre ui şi aş respinge cu toată tăria orice compătimire uşuratică şi jignitoare de la oricine. 12. E adevărat că doresc puternic să-mi ascund cât mai mult, de lume, rănile iubirii, temerile duhului, cru- cea singurătă ii, lacrimile lipsurilor, arderile trupului şi mistuirile lăuntrice. 13. Ca să nu-mi audă nimeni vreun suspin şi să nu- mi bănuiască nimic din zvârcolirile amarului meu.
  • 277. Prietenul tinere ii mele 277 14. De ce să mă înjosească vrăjmaşii Tăi şi de ce să se bucure de mine cei care Te dispre uiesc ? 15. Când mă aud ei, cânt. Şi când mă văd ei, zâm- besc. Chiar dacă toata fiin a mea este jăratic. 16. Dar când mă auzi numai Tu, o, atunci nu-mi mai pot opri plânsul înăbuşit de prea multă vreme. 17. Şi nu-mi mai pot stăpâni năvala suspinelor adunate de prea mult drum. 18. În fa a Ta mi se rup toate zăgazurile mele şi ie nu pot să nu- i spun totul. Nu pot să- i ascund nimic. Ce mult îmi uşurez eu inima, împovărând-o pe a Ta! 19. Te rog, iartă-mă că nu mă pot opri uneori să nu mă plâng îndată ce Te întâlnesc. 20. Şi că nu pot să nu-mi dezvălui ie toate rănile vie ii mele, împărtăşindu- i temerile duhului meu şi aruncându-mi asupra Ta crucea mea amară şi ascunsă pe care o port necurmat. 21. Crucea singurătă ii şi a luptelor lăuntrului meu. Crucea slăvită şi amară a singurătă ilor în care trăiesc 22. pentru Tine, pentru credin a, pentru nădejdea şi pentru dragostea mea cea numai pentru Tine, Dulce Preaiubitul meu...
  • 278. 278 Traian Dorz 77. STATORNICIA ŞI SIGURAN A MÂNTUITOARE 1. În lupta cu vrăjmaşul şi cu ispititorul meu, Tu, Preaiubitule, m-ai învă at să mă gândesc neîncetat că viclenia lui este mult mai mare decât priceperea mea, 2. că puterea lui este mult mai mare decât îndrăz- neala mea 3. şi că şiretenia lui este mult mai ştiutoare decât toate experien ele mele. 4. Mi-ai spus să iau toată armătura Ta, căci numai îmbrăcat cu totul în aceasta voi putea ine piept biruitor împotriva tuturor uneltirilor lui. 5. Şi voi putea să mă împotrivesc cu izbândă în zi- ua cea rea, ieşind biruitor din marea confruntare cu el. 6. Dar cum să iau armătura Ta, când statura mea este atât de mică, iar greutatea ei, atât de mare pentru puterile mele?
  • 279. Prietenul tinere ii mele 279 7. – Trebuie să creşti! îmi spui Tu. Să creşti repede, să creşti puternic, să creşti sănătos, în toate privin ele, până ce vei ajunge la Cel care este Capul Tău. 8. Ca să nu mai fii un copil purtat încoace şi încolo de orice vânt de învă ătură, prin viclenia oamenilor (Satanei) şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire. 9. Ci, credincios adevărului, în dragoste să creşti... să creşti puternic, să creşti sănătos, ca să ajungi la statu- ra plinătă ii Mele... 10. – Preaiubitule, care este adevărul în dragoste? – Statornicia! 11. – Şi cum o pot dobândi? – Prin sfin enia vie ii Tale. 12. – Şi cum pot să ajung la sfin enia vie ii mele? – Prin umblarea smerită cu Mine! 13. – Preaiubitul meu, de ce oare vin în inima mea îndoieli cu privire la învă ătura pe care am avut-o de la început şi clătinări în credin a mea dintâi? 14. Nu este oare unul Adevărul şi nu este oare una Credin a? 15. Nu este oare lumina dovada că am aflat adevă- rul şi pacea, că am aflat credin a? 16. Nu este oare naşterea din nou dovada că Te-am aflat şi Te-am primit pe Tine?
  • 280. 280 Traian Dorz 17. Atunci, de ce mai tânjeşte inima mea şi de ce se mai ridică în gândul meu îndoielile? 18. – Din pricina păcatelor ascunse pe care oda- tă le-ai îngăduit în inima Ta şi încă le mai ii în lă- untrul tău! 19. Din pricina acestor rădăcini ale răului, nu poate lucra în tine Duhul Adevărului statornic. 20. Prin acele rele ascunse lucrează duhul îndoie- lilor schimbătoare. 21. Oricine nu trăieşte în sfin enie va fi totdeauna bântuit de duhurile îndoielilor cu privire la credin ă. 22. – Şi care este mijlocul izbăvirii de îndoieli? – Sfin enia lăuntrică! 23. Uneori păcatele ascunse sunt foarte viclene; ştiu să ia chipul unor virtu i sau cel pu in al unor tre- buin e îngăduite. 24. Atunci, singura cunoaştere a lor o po i avea numai aducându-le pe fiecare, cu îndrăzneală, în lumina lui Hristos şi inându-le cu toate fe ele lor în această lumină necru ătoare. 25. Lumina lui Hristos î i dezvăluie urâciunile pe care trebuie să le părăseşti, bubele pe care trebuie să le storci cu curaj şi opera iile pe care trebuie să le faci cu stăruin ă
  • 281. Prietenul tinere ii mele 281 26. spre a te vindeca de tot ce este otravă satanică în ascunzişurile tale. 27. Atunci se va usca rădăcina răului, care este pă- catul tău. Şi vor pieri roadele lui, care sunt îndoielile şi temerile tale. 28. Atunci Sângele Meu î i va sfin i întreg lăun- trul inimii tale, rodindu- i statornicie şi siguran ă mântuitoare. * * * Dragostea adevărată nu te-ngăduie să- i cru i nici via a ta, nici punga, când se cere să aju i.
  • 282. 282 Traian Dorz Ce dulce mi-e nădejdea Ce dulce mi-e nădejdea vie ii care vine! E numai bucurie în tot ce-aştept la Tine. Ajută-mi, dulce Domnul meu, să cred, să lupt, s-alerg mereu şi, oricât aş plăti de greu, să pot s-ajung la Dumnezeu! Va fi o diminea ă şi-apoi o alta, iară, întotdeauna nouă, că-n veci nu va fi seară. Va fi o-mbră işare întotdeauna dulce, căci teama şi-ndoiala pe veci de veci s-or duce. Va fi o întâlnire şi-apoi o alta-ntruna, căci orice despăr ire s-a dus pe totdeauna. Ajută-mă, răbdare, s-ajung pe veşnicie acolo unde numai iubirea o să fie!
  • 283. Prietenul tinere ii mele 283 Nu pot să mă mai satur Nu pot să mă mai satur de cântec şi iubire; oriunde simt că-s ele, le-aş asculta-n neştire, le-aş aduna în suflet cu-o sete ne-ncetată. De ele nu mă satur, Iisuse, niciodată! Şi nu pot să mă satur de ce-i frumos şi bine; oriunde ştiu că-s ele, m-aş duce după Tine. Şi m-alipesc de ele mai dulce de-orice dată. De ele nu mă satur, Iisuse, niciodată! Şi nu pot să mă satur de fra i şi de-adunare; oriunde-i ştiu m-aş duce cu dorul cel mai mare, le-aş da pe totdeauna iubirea mea curată. De ei nu mă mai satur, Iisuse, niciodată! Şi nu pot să mă satur fiindcă Tu eşti ele, Tu, slava şi iubirea şi raiul vie ii mele... şi dragostea cu Tine e tot mai minunată! – De ea n-am să mă satur, Iisuse, niciodată!...
  • 284. 284 Traian Dorz 78. CE ÎNSEAMNĂ A LUA JUGUL TĂU 1. – Preaiubitul statorniciei mele, Purtătorul jugului meu, spune-mi, Te rog, ce înseamnă cuvântul Tău: Lu- a i jugul Meu asupra voastră? Ce înseamnă aceasta: asupra voastră? 2. – Înseamnă, în primul rând, grija lucrului Meu. Să sim i această grijă ca şi cum ar fi toată numai asupra inimii tale. 3. Să sim i neîncetat toată greutatea grijii, ca lucrul meu – în tot ce îl cunoşti, îl vezi şi îl ştii – să fie făcut la timp, să fie făcut întreg, să fie făcut bine. 4. Atunci nu vei zice niciodată: Asta o va face ca- reva dintre noi, ci î i vei zice: Asta trebuie să o fac eu! 5. În al doilea rând, aceasta înseamnă a sim i toată răspunderea ca acest lucru să se facă la timp. Nici mai devreme, nici mai târziu de cum trebuie.
  • 285. Prietenul tinere ii mele 285 6. Nu după părerea unuia, nici după a altuia. Ci întocmai după voia Mea şi după duhul Cuvântului Meu. 7. Întocmai atât cât trebuie de mult. Şi întocmai aşa cum trebuie de frumos. 8. În al treilea rând, aceasta înseamnă: a- i lua şi a- i sim i numai asupra ta vina pentru lucrul Meu. 9. Dacă nu s-a făcut lucrul Meu la vreme, să te sim i şi să te recunoşti din toată inima numai tu vinovat. Să nu mai dai vina pe nimeni altcineva, decât pe ti- ne însu i. Pe nepăsarea ta, pe lenea ta, pe uitarea ta, pe întârzierile tale sau pe temerile tale. 10. Dacă s-a făcut lucrul Meu, iar pentru aceasta vine amenin area lumii sau pedeapsa ei, să- i iei numai asupra ta „vină“ pentru tot ce s-a făcut. 11. Să nu mai arunci răspunderea asupra nimănui, ci să te mărturiseşti numai pe tine însu i răspunzător pentru tot. 12. Şi să fii gata a purta orice ocară, orice pedeap- să, orice urmare, numai tu. 13. Ferindu-te ca de foc să cau i a te scoate pe tine, băgând pe altul în locul tău. 14. Să iei toată grija, toată răspunderea şi toată vina lucrului Meu – atât în fa a conştiin ei tale, cât şi în fa a vrăjmaşilor Mei – numai asupra ta.
  • 286. 286 Traian Dorz 15. Şi pentru că s-a făcut, şi, mai ales, pentru că nu s-a făcut acel lucru. Aceasta înseamnă a lua jugul Meu! 16. – O, dacă este aşa, Dumnezeul şi Mântuitorul meu, eu sunt atât de vinovat nu numai pentru tot ce nu s-a făcut bine, ci, mai ales, pentru ce s-a făcut rău. 17. Câtă grijă trebuie să am pentru ca, în adunarea Ta, să nu se facă dezbinări cu privire la învă ătură sau la credin ă! 18. Câtă vină am eu că, adesea, din pricină că am îngăduit învă ături sau învă ători străini, s-a făcut dez- binarea sau se men ine, păgubind sufletele fra ilor, ni- micind dragostea lor, batjocorind Evanghelia Ta. 19. Câtă răspundere trebuia să-mi simt eu, pentru ca tot binele, pe care îl vedeam şi îl ştiam, să se facă la timp; dar nu s-a făcut! 20. Trebuia să se facă frumos, curat şi deplin, dar nu numai că nu s-a făcut, ci s-a făcut rău. Sau nu s-a fă- cut deloc. 21. Iar pentru aceasta, de multe ori, sau chiar nici- odată, n-am recunoscut că întreaga vină este numai a mea. Sau că este o parte şi a mea. 22. Când lucrul Tău a fost găsit la mine, poate că am încercat să scap, spunând: nu eu, ci acela mi l-a adus!
  • 287. Prietenul tinere ii mele 287 23. Când eu am fost găsit la lucrul Tău, poate că am căutat să mă scap, declarând: nu eu, ci acela m-a chemat! 24. Când am fost învinuit pentru Tine, poate că am încercat să mă salvez pe mine, aruncând, pe nedrept, totul asupra oricui, lepădându-mă şi zicând: nu eu, ci acela a făcut! 25. Câtă veşnică şi nemărginită ruşine şi lepădare vei avea Tu odată, înaintea Tatălui Ceresc, de un astfel de „credincios“! Şi în ce foc merită el să ardă! 26. Doamne, să nu fiu eu acela! * * * Cel ce-a renun at la cinste şi la sfânta-i datorie e de mii de ori în stare mai de plâns de cum se ştie.
  • 288. 288 Traian Dorz 79. ADEVĂRATELE LUPTE 1. – Preaiubitule, care sunt adevăratele lupte şi care sunt adevăra ii vrăjmaşi? 2. – Cele dintâi lupte şi cele mai adevărate sunt cele dintre duhuri. Căci, pe pământ, nu trupurile se luptă, ci duhurile din ele. 3. Trupurile sunt numai locurile unde se ascund şi prin care se întâlnesc oştirile duhurilor prietene sau po- trivnice. Ajutându-se sau nimicindu-se între ele. 4. Adu- i aminte de cuvântul care spune: Nu ave i de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva că- peteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răută ii, care sunt în locurile de sus... 5. – Care sunt duhurile din „locurile de sus“? 6. – Cele cu care au de luptat gândurile şi inimile.
  • 289. Prietenul tinere ii mele 289 Cele îngăduite de Dumnezeu pentru încercarea credin- ei, a răbdării şi a dragostei aleşilor Săi. 7. Aceste duhuri pot zdruncina credin a, pot zdrobi nădejdea, pot strica dragostea, pot nimici statornicia, pot împiedica rugăciunile, pot rătăci mintea, pot îngrozi inima, pot întuneca duhul... 8. Aceste duhuri duc lupta cea mai primejdioasă împotriva mântuirii tale. 9. – Şi cum încep aceste lupte de duhuri, Doamne Iisuse? 10. – Lupta dintre aceste duhuri se dă, de la înce- put, pe via ă şi pe moarte. 11. Întâlnirile privirilor sunt primele ciocniri dintre duhuri. 12. Ochii sunt mădularele prin care se izbesc cele două feluri de duhuri în primele lor lupte, de la început hotărâtoare. 13. Bătălia de câteva clipe, ce se dă între priviri, este adevărata şi marea bătălie dintre sufletele potrivnice. 14. După cum şi marea şi adevărata în elegere dintre sufletele unite se face, tot în câteva clipite, între priviri. 15. Când trăsnetul loveşte, săgeata nu este în tunet, ci în fulger. Fulgerul este cel ce străpunge şi loveşte, nu tunetul.
  • 290. 290 Traian Dorz 16. Tot astfel, în confruntarea dintre duhuri, săge- ile puternice şi loviturile hotărâtoare se aruncă prin în- crucişarea privirilor. 17. În fulgerele acestor încrucişări de săbii ale ochilor se decide adevăratul rezultat al luptei. 18. Tunetul vorbelor, care răsună după aceea, va arăta numai care este copacul căzut. Care este duhul biruit. 19. – Şi cum trebuie să lupt eu atunci, Doamne Iisuse? 20. – În ochii tăi este puterea sau slăbiciunea con- ştiin ei tale. Sau a cauzei tale. 21. Privirile tale arată, în afară, puterea sau slăbici- unea duhului care luptă înlăuntrul Tău. 22. Dacă duhul care este în tine este sfânt, curat, luminos, drept şi hotărât, el este puternic şi viteaz. 23. Atunci privirile tale vor fi drepte, nevinovate, cuviincioase şi stăruitoare – dar îndrăzne e şi străpun- gătoare ca nişte săge i biruitoare. 24. Ele vor inti drept în privirile din fa a lor şi vor rămâne neclătinate, înfigându-şi săbiile lor tot mai adânc, până vor birui. 25. Privirile ce se vor clătina şi se vor apleca cele dintâi vor fi cele învinse.
  • 291. Prietenul tinere ii mele 291 Aceasta a fost adevărata bătălie. Ceea ce mai rămâne cuvintelor este numai strânge- rea prăzii acestui război necru ător dintre puterile ochilor. 26. Dar, ca să fii biruitor în afară, trebuie să fii sfânt înăuntru. * * * Când te vei ruga, nu cere pentru tine vreo minune, ci să ceri în elepciune, ca să umbli-n fapte bune.
  • 292. 292 Traian Dorz 80. ALTCEVA CE SĂ MAI AM? 1. – Apărătorul meu cel puternic, spune-mi astăzi şi sfătuieşte-mă, cum pot eu să ies biruitor în lupta aceasta tăcută, dar cumplită, a duhurilor care se străpung cu săbiile privirilor? 2. – Toată taina biruin ei este, după cum i-am spus ieri, în duhul care stăpâneşte inima ta şi luptă prin ochii tăi. 3. Şi toată puterea duhului tău stă în sfin enia vie ii tale. 4. Dacă inima ta este curată, dacă via a ta, predată în totul Mie, umblă în lumină şi lucrează în neprihănire, Duhul Meu va fi în tine şi El va fi Acela care va lupta cu vrăjmaşul nostru. 5. Atunci, Cel ce este în tine va fi mai tare decât acela ce este în el şi îl va birui de la început.
  • 293. Prietenul tinere ii mele 293 6. Privirile tale, âşnind din cură ia lăuntrică, vor fi puternice şi străpungătoare. 7. Aprinse de focul sfânt al unei credin e fierbin i şi ascu ite de în elepciunea lui Dumnezeu, săge ile tale vor pătrunde până în adâncimea întunericului celor din fa a lor. 8. Întărite de încredin area adevărului şi sus inute de puterea nevinovă iei, nimic nu le va putea sta în cale. 9. Ele vor stărui până ce vor învinge. 10. Şi nu ochii tăi se vor apleca învinşi, ci se vor pleca birui i ochii vrăjmaşului din fa a ta. 11. – Dar cum pot eu avea astfel de priviri, Doamne? 12. – Nu po i a le avea decât dacă i-ai predat total inima ta ca lăcaş şi templu al Duhului Sfânt. Şi dacă fo- cul Duhului Meu arde puternic în tine. 13. Orice locşor din via a şi din inima ta, care n-ar fi predat în totul Mie, devine un loc ocupat de cel rău şi de puterile lui vrăjmaşe. 14. De acolo vine toată slăbiciunea ta şi î i poate veni chiar nimicirea. 15. Duhul răută ii care locuieşte în acest loc ceresc, care este inima ta, î i poate tulbura şi locul cel ceresc al
  • 294. 294 Traian Dorz min ii tale; iar aceasta ar duce la pierzarea cerului su- fletului tău. 16. Dar dacă stăpânitorul întunericului nu are nimic în tine, după cum nici în Mine nu a avut nimic, atunci nimeni nu te va mai putea birui nici pe tine, cum nu M-a biruit nici pe Mine. 17. Mai trebuie să ştii, apoi, că ceea ce aperi tu, ca- uza pentru care lup i şi suferi trebuie să fie sfântă, dreaptă şi nevinovată. 18. Lucrarea pe care o aperi trebuie să fie Lucrarea Mea cea adevărată, curată şi frumoasă. 19. Să nu lup i, să nu suferi şi să nu ajungi învinuit în fa a nimănui, pentru nimic altceva, decât pentru Nu- mele Meu şi pentru Evanghelia Mea. 20. – Altceva, Doamne, ce să mai am? – Să mergi totdeauna în fa a judecătorilor pregătit de moarte. 21. – Altceva, Doamne, ce să mai am? O via ă fără cusur, un suflet fără vicleşug şi o vor- bire fără grabă. 22. Atunci vei putea sta liniştit. Vei putea privi drept, vei putea răspunde în elept. 23. Vei putea întâmpina loviturile cu răbdare şi, dacă trebuie, vei putea muri eroic.
  • 295. Prietenul tinere ii mele 295 24. Sau vei putea întoarce din fa a lor nevinovat. Şi vei putea trăi demn, 25. rămânând pe veci o pildă pentru credincioşii Mei şi o cinste pentru Mine. 26. – O har ceresc, fă-mă în stare să fiu astfel! * * * Rară-i inima ce poate bate orişicând la fel, rar e prietenul ce are, neschimbat, iubirea-n el. Prietenia-devărată, fiul meu, pe lume nu-i; numai în Hristos o afli şi-n vreunul din ai Lui.
  • 296. 296 Traian Dorz 81. DE FIRUL ACESTEI CLIPE 1. – Înso itorul meu binecuvântat, Pilda şi Puterea mea, spune-mi astăzi, care trebuie să fie rela ia mea cu lumea? 2. Până unde trebuie să merg în legăturile mele cu cei între care trăiesc, muncesc şi umblu? Şi de unde trebuie să-mi rup orice legături cu ei? 3. – Felul în care se poate desfăşura bine toată umbla- rea ta prin lume şi printre oameni depinde în totul numai de felul în care se desfăşoară fericit umblarea ta cu Mine. 4. Lumea este câmpul tău de muncă şi de luptă pentru tine şi pentru Mine. 5. Întâi pentru tine... Pentru că de munca şi de lupta ta cea bună din lume depind cură ia cugetului tău, pa- cea conştiin ei tale, împlinirea datoriilor pentru care ai fost zidit în Mine, cinstea numelui tău, fericirea vie ii tale şi, până la urmă, mântuirea şi slava ta veşnică.
  • 297. Prietenul tinere ii mele 297 6. Apoi pentru Mine... Pentru că de munca şi de lupta ta hotărâtă şi stăru- itoare în slujba Mea depinde înaintarea Evangheliei, bi- ruin a luminii, însănătoşirea vie ii, mântuirea semenilor tăi, nimicirea păcatului şi împlinirea planurilor lui Dumnezeu. 7. Timpul tău de muncă şi de luptă este numai cât azi. Scurtimea vie ii tale pe lume este doar cât o zi, cât azi. 8. Ieri a fost veşnicia din care ai ieşit, mâine va fi veşnicia în care vei intra. 9. Între aceste două veşnicii este clipa ta, timpul tău de azi. 10. În timpul acesta tu trebuie să ară i pentru ce ai venit în lumea aceasta. Şi la ce te vei duce în cealaltă. 11. Totul pentru tine depinde de aceste două cu- vinte: aici şi acum. 12. Dacă aici şi acum tu eşti în Mine, aici şi acum tu î i vei câştiga via a şi slava veşnică, mântuindu-te pe tine şi pe mul i. 13. Dacă aici şi acum tu nu eşti în Mine, vei cădea în moartea şi în osânda veşnică, pierzându-te şi pe tine şi pe mul i. 14. Astfel, totul depinde numai de a fi sau a nu fi în Mine.
  • 298. 298 Traian Dorz 15. Dacă eşti şi dacă rămâi în Mine, po i să mergi oriunde, po i să stai cu oricine şi po i să faci orice. Pentru că, oriunde vei merge, vei fi folositor. Oriunde vei sta, vei fi necesar; orice vei face, va fi bine. 16. Dacă nu eşti în Mine sau dacă nu rămâi în totul cu o inimă trează în Duhul Meu, mai bine să nu te duci nicăieri şi să nu stai cu nimeni. 17. Pentru că, oriunde vei merge, vei fi un prilej de poticnire pentru credincioşi, un prilej de ocară pentru Evanghelie şi un prilej de întristare pentru Duhul Sfânt. 18. Dacă tu eşti în Mine, oriunde vei merge, vei duce cu tine lumina adevărului, căldura dragostei, bu- curia mântuirii. Şi vei fi binecuvântat şi tu, şi lucrul tău, şi Domnul, Care te-a trimis. 19. Dacă nu eşti în Mine, oriunde vei merge, vei duce uşurătate, şi rătăcire, şi întuneric, degradând via a duhovnicească, tulburând sufletele curate, întinând cu- getele multora. 20. Astfel, lucrarea ta va fi nimicită, sufletul tău osândit şi veşnicia ta întunecată. 21. Alege hotărât şi veghează neîncetat! Căci veşnicia ta şi a multora poate atârna numai de firul acestei clipe!
  • 299. Prietenul tinere ii mele 299 82. O MIE DE TAINE... 1. – Povă uitorul meu în elept, spune-mi astăzi despre taine. Despre tăcerea şi despre vorbirea lor. 2. – Celui ce ştie să tacă, spune-i o mie de taine. Celui ce nu poate tăcea să nu-i spui nici una. 3. Toate tainele Mele sunt sfinte, toate lucrările Mele sunt primejdioase şi to i vrăjmaşii Mei sunt ucigaşi. 4. De aceea, în toate mărturisirile tale, trebuie să- i înnoieşti legământul acesta: „Şi nu voi spune vrăjma- şilor Tăi taina Ta, nici sărutare Î i voi da ca Iuda...“ 5. Legământul acesta să- i fie pe totdeauna viu în fa a ochilor tăi şi aprins în inima ta, căci pe tot de-a lungul drumului tău sunt curse. Şi pretutindeni în jurul tău vrăjmaşul Meu ascultă. 6. – Dar de ce ai Tu taine, Mântuitorul şi Adevărul meu? – Orice adevăr are taine.
  • 300. 300 Traian Dorz 7. Vrăjmaşul adevărului, duhul minciunii, îi ine sub stăpânirea lui pe to i lacomii şi tiranii lumii, care, prin nedreptate şi ură, vor să nimicească orice lucrare a adevărului mântuitor. 8. Apoi duhul minciunii a răpit, în slujba acestei lucrări nimicitoare, aproape toate mijloacele lumii. 9. Şi foloseşte toate căile necinstei şi silniciei îm- potriva adevărului mântuitor. 10. În lupta cea mare şi grea împotriva minciunii şi întunericului, adevărului mântuitor nu i-au mai rămas decât cele mai slabe şi mai pu ine suflete şi mijloace de pe pământ. 11. Prin acestea mai lucrează el, spre a nu lăsa să piară de tot îndrumarea luminii şi vestea mântuirii, până la împlinirea numărului celor aleşi. 12. Dar minciunii nu-i este de ajuns că are în slujba sa toată puterea şi toate mijloacele. 13. Minciuna este totdeauna fricoasă, deşi pare atât de puternică. Şi este totdeauna slabă, deşi este atât de înarmată. 14. Adevărul este totdeauna biruitor, deşi n-are ar- me pământeşti. 15. Şi se răspândeşte neoprit, deşi n-are în slujba sa decât tot mai pu ine mijloace şi tot mai slabe unelte.
  • 301. Prietenul tinere ii mele 301 16. De aceea minciuna este atât de pornită împotri- va lui. 17. Minciuna are secrete, pentru că ea umblă să fa- că răul în slujba păcatului şi împotriva lui Dumnezeu. 18. Adevărul are numai taine, ca să-şi poată duce lupta lui tot mai grea, de apărare împotriva oricărui rău şi munca lui, tot mai pândită, pentru înfăptuirea oricărui bine, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea lumii. 19. Adevărul n-are nevoie decât de câteva clipe spre a nimici tot ce minciuna a clădit ani şi ani. 20. De aceea minciunii nu-i ajung oricât de multe şi puternice mijloace de atac şi de apărare are, 21. ci se teme neîncetat de acele pu ine şi slabe mijloace prin care mai lucrează şi se apără adevărul. 22. Şi caută neîncetat să le afle, ca să le nimicească şi pe acestea, ca să nu-i mai rămână lui chiar nimic. 23. De aceea, oricine cunoaşte o taină a Adevărului şi nu o poate păstra, acela se face – cu voia sau fără voia lui, cu ştirea sau fără ştirea lui – un vânzător al Domnului şi un slujitor al pierzării. 24. Acela Îl dă pe Domnul în mâna celor care um- blă să-L răstignească.
  • 302. 302 Traian Dorz 25. Acela vinde adevărul celor care caută să-L su- grume. 26. Acela zădărniceşte o lucrare a binelui pentru acei care aveau nevoie de ea. 27. Acela se face pricina suferin ei sau mor ii multor binefăcători şi devine o unealtă în mâna Satanei, făcându-se vinovat de păcatul cel veşnic. 28. Înseamnă- i cu litere de foc aceasta: Celui ce ştie să tacă spune-i o mie de taine! Celui ce nu poate tăcea să nu-i spui nici una! * * * Moartea e sfârşitul unor suferin e trecătoare şi, adesea, începutul altor – veşnic mai amare.
  • 303. Prietenul tinere ii mele 303 83. ATUNCI VOM FI FERICI I AMÂNDOI 1. – Preaiubit şi Preabun Îndrumător al meu, iată, se apropie iarăşi vremea tăcerii. 2. Mai spune-mi câteva îndemnuri şi mai înva ă-mă câteva adevăruri pentru mântuirea şi dragostea mea. 3. Mai spune-mi încă o dată: care este adevărul cel mai necesar pentru via a mea? 4. – Credinciosul este ca o săgeată trasă în sus: când nu mai merge înainte, cade înapoi. 5. De aceea, toată taina roadelor şi biruin elor tale duhovniceşti stă în lupta şi munca ta neîncetate de a merge înainte. 6. De a creşte în toate privin ele, de a deveni tot mai curat, mai credincios, mai vrednic, mai bun, mai smerit, mai răbdător, mai rodnic cu fiecare zi.
  • 304. 304 Traian Dorz 7. inta şi modelul tău trebuie să fie neîncetat Domnul şi Mântuitorul tău. 8. Eu sunt cu tine întotdeauna prin Cuvântul, prin exemplul şi prin Duhul Meu. 9. Prin Cuvântul Meu, ca să te învă , prin exemplul Meu, ca să- i arăt, prin Duhul Meu, ca să- i ajut. 10. Cuvântul Meu va lucra neîncetat asupra min- ii tale, exemplul Meu, asupra voin ei tale, iar Duhul Meu, asupra inimii tale. 11. Dar, pentru ca să poată deveni Cuvântul Meu lu- crător asupra gândurilor tale, tu ai nevoie să-l iubeşti mult, să-l cercetezi cu drag, să-l strângi cu grijă, să-l ascul i cu smerenie. 12. De aceea, foloseşte orice timp pentru a-l cer- ceta şi a-l adânci, ca să-l po i în elege şi cuprinde. 13. Ceasurile dimine ii sunt cele mai potrivite pen- tru citire şi medita ie. 14. Atunci mintea ta este cea mai limpede şi în e- legerea ta, cea mai uşoară. 15. La munca şi la încercările ce te aşteaptă peste zi, tu trebuie să mergi întărit şi luminat.
  • 305. Prietenul tinere ii mele 305 16. Atunci cuvântul tău va putea fi plin de miez, iar tăcerea ta plină de în elepciune. 17. Exemplul Meu î i va întări voin a ta în a Mă urma. Iar puterea Duhului Meu se va revărsa peste tine în timpul şi prin mijlocirea rugăciunii tale. 18. De aceea tu ai neîncetat nevoie de a sta într-o continuă părtăşie de duh cu Mine. 19. Inima ta trebuie să se îndrepte şi să se apropie neîncetat de inima Mea şi duhul tău să se împreune şi să rămână neîncetat alipit de Duhul Meu. 20. Astfel puterea Mea se va revărsa mereu în ini- ma ta şi tu vei avea răbdare, blânde e, bunătate, milă, îngăduin ă, înfrânare, tărie şi putere împotriva oricărui rău şi pentru înfăptuirea oricărui lucru şi gând bun. 21. Atunci umblarea ta va fi plină de frumuse e, faptele tale pline de rod bun, via a ta plină de evlavie şi sfârşitul tău plin de biruin ă. 22. Teme-te întotdeauna de mul umirea de sine. Luptă neîncetat şi alungă de la tine gândul că ai fă- cut de-ajuns. Şi că ai dreptul să te mai odihneşti. 23. De-ajuns ai făcut tu numai când nu va mai fi nevoie nicăieri pe lume de nici un bine.
  • 306. 306 Traian Dorz 24. Dreptul de a te odihni îl vei avea numai după ultima ta osteneală necesară pentru Dumnezeu şi pentru semenii tăi. 25. Până atunci însă n-ai drept să stai. N-ai drept să gândeşti că ai făcut de-ajuns. N-ai drept să spui: Acum să mă mai şi odihnesc! Odihna ta să fie numai cea de după moarte! 26. Să stai numai cât să răsufli. Să odihneşti numai cât î i ascu i sapa. Apoi din nou la luptă, apoi din nou la muncă. 27. Să te ui i înapoi numai spre a vedea cât de pu in ai făcut. 28. Să priveşti înainte numai spre a vedea cât de mult mai este încă de lucru. 29. Aşa să te aflu Eu când, pe neaşteptate, voi veni la tine. Atunci vom fi ferici i amândoi, fiul Meu, robul Meu, ostaşul Meu, prietenul Meu!
  • 307. Prietenul tinere ii mele 307 84. AMIN, VINO, DOAMNE IISUSE 1. În diminea a aceasta, aş vrea să mă mai ating de Tine, dar nu mai pot. 2. Lumina în care Te învălui mă înfioară şi, deşi mai eşti lângă mine, nu mai îndrăznesc să- i cuprind picioarele. 3. Dragostea mea pentru Tine s-a sfin it atât de mult încât a devenit numai cutremur şi prosternare. 4. Încercarea, pătimirile şi moartea prin care ai tre- cut-o au transfigurat-o. Iar Tu i-ai devenit doar adora ie şi doar Dumnezeu. 5. Lumea aceasta a devenit atât de mică pentru mi- ne, încât nu mai încap în ea. 6. Via a aceasta, atât de îngustă, încât simt nevoia s-o sparg pentru a-i lărgi marginile până la a cuprinde toate avu iile dăruite de Tine,
  • 308. 308 Traian Dorz 7. pe care dintr-o dată nu mi le mai pot număra! Iisuse, răsplata şi slava mea cea foarte mare! 8. – Prietenul Meu, îmi zici Tu, iată, acum, umbla- rea ta cu Mine te-a crescut până la a în elege marele adevăr în care vei trăi de acum încolo, prin credin ă, şi anume: Că Eu Mă duc la Tatăl pentru tine. Şi că Eu ră- mân în lume cu tine. 9. – Tu Te duci, Preaiubitule, şi totuşi rămâi. Cum să în eleg asta? 10. – Cuvântul Meu şi Duhul Meu î i vor crea imaginea Mea. Ea va fi partea văzută a Fiin ei Mele Nevăzute, după cum şi Eu sunt partea văzută a Tatălui Nevăzut. 11. Prin ea, Eu voi fi cu tine, după cum a fost cu Mine Tatăl. 12. Şi, după cum Tatăl lucrează prin Mine, aşa voi lucra Eu prin cea care este imaginea Mea, Mireasa Mea, Biserica Mea, în care vor fi Cuvântul Meu şi Du- hul Meu. 13. Prin ea Îmi voi desăvârşi arătarea dragostei Mele fa ă de lume, în milă şi bunătate. 14. Mila şi bunătatea Mea vor crea, prin ea, aşeză- mintele mângâierii, în care vor fi tămădui i bolnavii, ocroti i orfanii, îngriji i neputincioşii, hrăni i flămânzii, îmbrăca i goii, primi i străinii.
  • 309. Prietenul tinere ii mele 309 15. Dragostea şi părtăşia Mea vor face, din ea, pe- trecerea şi bucuria Mea cu tine. 16. În lăcaşurile de rugăciune, la mesele ei de dragoste, în ceasurile ei de har, tu Mă vei putea întâlni oricând. Şi Eu Mă voi lăsa cuprins cu plinătate de toată ini- ma ta. 17. Ea va fi în Mine şi Eu voi fi în ea, căci tot ce are ea este darul şi harul Meu. 18. Prin ea Mă voi mărturisi Eu până la marginile lumii şi ale timpului. 19. Oricine va asculta de ea să- i fie ie frate şi oricine nu va asculta de ea să- i fie ie ca un pă- gân şi ca un vameş. 20. Duhul Meu şi Mireasa Mea una sunt. Cuvântul lor şi chemarea lor vor fi la fel. 21. Astfel ea va desăvârşi lucrarea mântuirii pentru to i oamenii care o vor primi pe pământ, în timp ce Eu voi desăvârşi locul tuturor acestora în Cer. 22. Ea î i va oferi ie singurul loc de pe pământ un- de să trăieşti ca în Cer. În ea vei putea gusta împărtăşirea cea tainică cu Mine sub forma Pâinii binecuvântate şi a Potirului bi- necuvântat.
  • 310. 310 Traian Dorz 23. Ea î i va da cadrul părtăşiei fră eşti, în care vei sim i căldura, bucuria, hrana şi puterea atingerii de Mine. 24. Ea va fi lumina popoarelor, Casa lui Dumnezeu, Stâlpul şi Temelia Adevărului, Nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pă- mântului şi mării, Staulul ocrotitor şi fericit al tuturor oilor Mele. 25. Oricând vei fi acolo cu doi sau trei, în Numele Meu, voi fi şi Eu în mijlocul vostru. 26. Acolo te aşez, acolo trăieşte, lucrează, luptă şi suferă împreună cu Mine, ca un bun ostaş al Meu! 27. Acolo te voi căuta într-o zi ca să te iau cu Mine la tot ce- i pregătesc Eu pentru veşnicia dragostei noas- tre. Şi apoi, acolo unde sunt Eu, vei fi şi tu. 28. Pacea Mea să fie cu tine. Dragostea Mea nu te va părăsi niciodată. Eu vin curând... 29. Amin. Vino, Doamne Iisuse!
  • 311. Prietenul tinere ii mele 311 Tu Te-ai dus, Iisuse dulce Tu Te-ai dus, Iisuse dulce, dar mereu întorci la mine pe acele căi de aur unde mă-ntâlneşti cu Tine; ca să-mi ii pe totdeauna via a lângă Tine. În cântare şi-n iubire Tu-mi întorci fără-ncetare, întâlnirea noastră-n ele-i cea mai scumpă sărbătoare; ca să-mi faci via a-ntreagă scumpă sărbătoare. Prin Cuvânt şi Rugăciune vii de fiecare dată şi-ntâlnirea noastră-n ele-i totdeauna minunată; Tu îmi faci, Iisuse, via a tot mai minunată. Iar în adunarea sfântă mi-ară i Fa a cea mai dragă, întâlnirea noastră-acolo-i strălucită şi întreagă; între fra i îmi dai vie ii strălucirea-ntreagă.
  • 312. 312 Traian Dorz Prin aceste căi de aur, Tu Te-ntorci mereu la mine, până când pe totdeauna mă vei duce lângă Tine, ca să-mi dai, Iisuse dulce, totul lângă Tine.
  • 313. Prietenul tinere ii mele 313 De nu-mi erai De nu-mi erai decât un prieten, oricât de-apropiat cândva, Te-aş fi putut uita, Iisuse, dar Tu eşti prietenia mea. De nu-mi erai decât un cântec, oricât de drag, Te-ai fi-nvechit, dar Tu-mi eşti Armonia însăşi, în veci mai nou şi mai dorit. De nu-mi erai decât un nume, puteam să-l uit, oricum erai, dar Tu-mi eşti, pentru veci, Iisuse, tot scumpul vie ii mele rai. De nu-mi erai decât un zâmbet, uşor Te-aş fi putut uita, dar Tu-mi eşti toată fericirea din care-mi scot iubirea mea. De nu-mi erai decât o rază, vreo noapte Te-ar fi-ntunecat, dar Tu-mi eşti Soarele Vie ii, desăvârşit şi minunat. Cum să Te uit atunci, Iisuse, orice-ar veni şi-oricine-ar vrea, când Tu-mi eşti răsuflarea vie ii, fiin a şi mişcarea mea?
  • 314. 314 Traian Dorz CUPRINS Prieten tinere ii mele ............................................ 4 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh ...... 5 Nepre uit Prieten .................................................. 6 1. Începutul minunilor mele ................................... 7 2. Înso irea sufletelor sfinte .................................. 10 3. Cuvintele Celui scump ...................................... 13 4. Vino, glasule dorit .............................................. 16 5. În fa a por ii îndurării ...................................... 19 6. Dulcea vindecare a inimii mele ......................... 22 7. În starea de odihnă dulce .................................. 26 Tot drumul cu Hristos umblat ............................ 30 Cum să pot uita eu, Doamne .............................. 31 8. Cel care îmi ceri şi îmi dai totul ....................... 32 9. Îngusta cale ........................................................ 36 10. Dulcea Ta cunoaştere ........................................ 40 11. Dulcea dorin ă a inimii mele ............................. 44 12. Cu ascultarea cea mai dulce ............................. 47 13. Când lacrimile dulci .......................................... 51 14. Cum aş putea să mai plâng ............................... 54 Doamne, iar îmi plec genunchii ......................... 58 Să pot să merg .................................................... 59
  • 315. Prietenul tinere ii mele 315 15. Frumuse ea amintirilor mele ............................ 60 16. Teama înăl imilor Tale ..................................... 63 17. Înspăimântătoarea singurătate ........................ 66 18. Dulcea mea nedespăr ire .................................. 69 19. Dulcea Ta frumuse e ......................................... 73 20. Cât de mult Te iubesc ........................................ 76 21. Frumoasa noastră cruce ................................... 79 Din lumea care-acum e-un vis ........................... 82 Să merg mustrat ................................................. 83 22. Toată plinătatea trebuin elor mele .................. 84 23. Nebuneasca prăbuşire ....................................... 87 24. O, nemărginirea bunătă ii Tale ........................ 91 25. Adânca usturime a căin ei mele ....................... 94 26. O, mila Ta nemeritată ....................................... 97 27. O, paşii Tăi apropiindu-se .............................. 100 28. De ce altul poate ............................................... 103 Eu nu vreau să nu mor ..................................... 106 În zadar se mai grăbeşte .................................. 107 29. Izvorul cură iei mele ....................................... 108 30. Să am totdeauna o teamă ................................ 112 31. Singură flacăra suferin ei ............................... 116 32. Mai fără seamăn ca orice ................................ 119 33. O, dragostea Ta, dragostea Ta ....................... 123 34. Cuprinde-mă în Tine ....................................... 126 35. Numai în Tine sunt fericit ............................... 129 Iubirea Ta, Prieten drag ................................... 132 Cel ce-a căutat, Iisuse ...................................... 133 36. Plinătatea fericirii mele ....................................134 37. Dulcea Ta dărnicie .......................................... 137 38. Vrăjmaşii dragostei mele ................................ 140 39. Cele mai arzătoare lacrimi ............................. 143
  • 316. 316 Traian Dorz 40. Cea mai amară dintre dureri ......................... 147 41. Clopo elul cel tainic, de aur ............................ 150 42. Puntea de aur divin ......................................... 153 Pentru tine Mi-am lăsat Eu .............................. 157 Unde mi-a i fost curate mâini ........................... 159 43. inta tuturor năzuin elor mele ...................... 160 44. De ce mai am nevoie ........................................ 163 45. Nimeni decât Tu ............................................... 166 46. Ce minunat era atunci ..................................... 169 47. O, rugăciunile mele .......................................... 173 48. Prin uşa de foc… .............................................. 176 Tu mă iubeşti .................................................... 179 Te-am iubit frumos? ...........................................181 49. Da, numai fericirea şi îndurarea.................... 182 50. Toată iertarea păcatelor mele ........................ 185 51. Cele trei minuni ............................................... 188 52. Noaptea cea din urmă ..................................... 191 53. În nebunia mea ................................................ 194 54. Cum voi mai putea trăi ................................... 198 55. În cel mai greu întuneric ................................. 201 56. Moartea cea mai fioroasă ............................... 204 Mă rog în noaptea încercării ........................... 207 Doamne, numai Tu ştii ..................................... 208 57. Vuietul furtunilor mele ................................... 209 58. O punte de lumină dulce ................................. 212 59. Cele patru nemărginiri ................................... 215 60. Tu n-ai vrut fără noi ........................................ 218 61. Un cântar mare şi alb ...................................... 222 62. Era tulburător de frumos ............................... 225 63. Frumosul ecou .................................................. 228 Şi eu am tras cu Domnul .................................. 231 Aici, unde eşti Tu, Iisus .....................................232
  • 317. Prietenul tinere ii mele 317 64. Ceea ce este mai al meu ................................... 233 65. Frumosul cântar drept .................................... 236 66. Nici măcar un nimic ........................................ 239 67. Să nu te ui i ’napoi prea mult ......................... 242 68. Mai smerit şi mai frumos ................................ 245 69. Pentru clipa aceea ............................................ 248 70. …Ce plin de minuni e aici ............................... 252 Preaiubitule, nu-i nimeni .................................. 255 O Doamne, nu lăsa ........................................... 256 71. Dulcea lumină a paşilor mei ........................... 257 72. O lumina tuturor paşilor mei, nu mă lăsa...... 261 73. Numai ca s-o faci mai frumoasă ..................... 264 74. Cea mai frumoasă jertfă ................................. 268 75. Tăcerea şi cuvintele mele ................................ 272 76. Numai pentru Tine .......................................... 275 77. Statornicia şi siguran a mântuitoare ............. 278 Ce dulce mi-e nădejdea .................................... 282 Nu pot să mă mai satur .................................... 283 78. Ce înseamnă a lua jugul Tău .......................... 284 79. Adevăratele lupte ............................................. 288 80. Altceva ce să mai am? ..................................... 292 81. De firul acestei clipe ........................................ 296 82. O mie de taine… .............................................. 299 83. Atunci vom fi ferici i amândoi ....................... 303 84. Amin, vino, Doamne Iisuse ............................. 307 Tu Te-ai dus, Iisuse dulce ................................. 311 De nu-mi erai decât un prieten ........................ 313 Cuprins .................................................................... 314
  • 318. 318 Traian Dorz Colec ia «CUGETĂRI NEMURITOARE» cuprinde: 1. Prietenul tinere ii mele 2. Mărgăritarul ascuns 3. Piatra scumpă 4. Lumina iubitului fiu 5. Calea bunului urmaş 6. Avu ia sfântului moştenitor 7. Păşunile dulci 8. Săge ile biruitoare 9. Cununile slăvite 10. Poruncile iubirii 11. Răsplata ascultării 12. Strălucirea biruin ei 13. Crucea mântuitoare 14. Eterna Iubire 15. Mărturisirea strălucită 16. Por ile Veşniciei
  • 319. Prietenul tinere ii mele 319 17. Numele Biruitorului 18. Garan ia Veşnică 19. Lupta cea bună 20. Alergarea Stăruitoare 21. Credin a Încununată 22. La ărmul Întâlnirii 23. La Ospă ul Veşnic 24. La Strălucirea Viitoare 25. Întâi să fim 26. Dorim să fim 27. Acum să facem 28. Semăna i Cuvântul Sfânt (neterminat)
  • 320. 320 Traian Dorz Tehnoredactare computerizată şi machetare: Editura «Oastea Domnului», Sibiu Tipărit şi broşat la POLSIB SA Sibiu