Ioan marini _pacatul
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Ioan marini _pacatul

on

  • 776 views

 

Statistics

Views

Total Views
776
Views on SlideShare
594
Embed Views
182

Actions

Likes
0
Downloads
17
Comments
0

2 Embeds 182

http://www.comorinemuritoare.ro 181
http://www.google.it 1

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Adobe PDF

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Ioan marini _pacatul Ioan marini _pacatul Document Transcript

  • Păcatul 1 Ioan Marini PÃCATUL 110
  • 2 Ioan Marini Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României MARINI, IOAN Păcatul / Ioan Marini. - Sibiu: Oastea Domnului, 2010 ISBN 978-973-710-159-4 289(498)Oastea Domnului © Toate drepturile rezervate Editurii «Oastea Domnului» – Sibiu str. Ch. Darwin, nr. 11 ISBN 978-973-710-159-4
  • Păcatul 3 Ioan MARINI PÃCATUL Edi ia a III-a Apare cu binecuvântarea ÎPS Sale Dr. LAUREN IU STREZA, Mitropolitul Ardealului Editura «Oastea Domnului» Sibiu, 2010
  • 4 Ioan Marini „Iată, vă voi stropşi cum stropşeşte pământul carul încărcat cu snopi” (Amos 2, 13)
  • Păcatul 5 UN SUFLET DE APOSTOL1 unt oameni la care amintirea trecerii S lor prin lume e tot atât de vie, de nuchiar mai luminoasă, decât însăşi scurta lorexisten ă pământească. Timpul consumă tot ceeace era perisabil în fiin a lor, dă la o parte toatemicile mizerii legate de o mână de pământ, şter-ge rugina prejudecă ilor contemporanilor, lă-sând să apară dincolo de ani, strălucitor şi bi-ruitor, omul spiritual, model de vie uire pentrugenera ii de-a rândul. Un astfel de om a fost blândul învă ător IOANMARINI, de la a cărui trecere la Domnul s-au îm-plinit anul acesta, la 2 februarie, 50 de ani. Suferin a, care l-a cercetat încă din anii tine-re ii, i-a dat prilejul să-l întâlnească pe un altmare înfră it cu durerea şi jertfa, pe Părintele Io-sif Trifa, întemeietorul pământesc al mişcării re- 1 Prefa ă la edi ia a II-a, din 1997
  • 6 Ioan Mariniligioase «Oastea Domnului», din cadrul BisericiiOrtodoxe Române. Era în Sanatoriul Geoagiu, unde tânărul în-vă ător fusese adus de o boală nemiloasă. Sufle-tul îi era măcinat de deznădejde, căci orizontulvie ii i se părea prea de timpuriu cufundat în ne-gură. Dar întâlnirea cu preotul de la Sibiu i-amarcat întreaga existen ă, dându-i o altă în ele-gere a rosturilor omului în lume. De acum boala şi suferin a primeau un altîn eles, erau văzute prin răbdarea tăcută şi mân-tuitoare a Golgotei. Pacientul a părăsit sanato-riul cu boala... ameliorată, dar cu sufletul com-plet vindecat. Din slăbiciunea trupului supus tre-cerii inevitabile s-a ivit făptura cea nouă, născutădin lacrimi şi căin ă. La început vorbirea lui era plină de poticniri,preaplinul inimi nu găsea cuvântul cel mai nime-rit. Cu timpul, pe măsură ce s-a dăruit lui Hris-tos, pe măsură ce Îl trăia zilnic în via a lui, înŞcoala Duhului Sfânt, a primit un duh de vorbirecăruia „nimeni nu-i putea sta împotrivă”. Privi-rea, cuvântul, gestul, întreaga lui fiin ă deveneauo putere care dărâma zidurile păcatului, făcând
  • Păcatul 7inimile să se prăbuşească, zdrobite de căin ă, laCrucea Domnului Iisus. Prima cetate cucerită pentru Dumnezeu va fiînsăşi comuna Săsciori, locul unde a văzut lumi-na zilei înflăcăratul apostol. Cârciumile se în-chid, igara dispare din via a sătenilor; în case,pe uli e şi pe ogoare în loc de înjurături se audcântări de laudă pentru Domnul! Mai târziu, câmpul lui de ac iune se va ex-tinde asupra Banatului, Transilvaniei, îndeosebicea de nord, Moldovei, mai ales în timpul mariisecete din vara anului 1946. Suferind împreunăcu mul imile flămânde şi însetate, le vestea ade-vărurile mântuitoare, potolindu-le foamea şi se-tea cu pâinea cea nepieritoare şi cu apa cea vie aCuvântului Evangheliei. În Apahida sau la Alba Iulia, la predica lui inută pe peronul gării, călătorii, personalul tre-nului, mecanicii de locomotivă l-au înconjuratdin toate păr ile şi, fermeca i de puterea cuvân-tului lui Dumnezeu, au întârziat mai bine de ooră, uitând de călătoria pământească şi schim-bând macazul spre Patria Cerească.
  • 8 Ioan Marini Întâlnirea cu acest om al lui Dumnezeu, cares-a lepădat de toată grija cea lumească, îmbră-când haina sărăciei şi a smereniei, însemna unprilej unic, un moment de conştiin ă şi de adevărrăscolitor. Când, în 1929, „gornistul de la Sibiu” îlcheamă în redac ia săptămânalului «Oastea Dom-nului», renun ă la toate şi se dăruieşte ogoruluiEvangheliei cu o desăvârşită lepădare de sine,asemenea părintelui său duhovnicesc. Nu peste mult timp, răspunzând aceleiaşichemări, va veni de pe plaiurile bihorene tânărulTraian Dorz, viitorul poet, din a cărui harfă se vaînchega „doina Golgotei”, doina unui neam careşi-a purtat crucea în istorie, însângerând veacu-rile, şi căruia, ca dreaptă răsplătire, la vremearânduită, Dumnezeu i-a dăruit, în mila Sa, în-vierea na ională şi spirituală. Amândoi vor deveni „calfele lui Neemia”,rămânându-i statornici în biruin e şi înfrângeri,sorbindu-i cu evlavie nu numai învă ăturile, ci şiultima suflare, în casa de pe Aleea Filozofilor dinSibiul anilor 1938. Astfel, pe paginile ziarelor «Lumina Satelor»şi «Oastea Domnului» şi-a făcut ucenicia pentru
  • Păcatul 9a deveni un condei înaripat şi o sabie de luptă în-cercată. Articolele publicate în aceste ziare, iar maitârziu în «Isus Biruitorul», «Via a Creştină», «Fa-milia Creştină», «Misionarul Vie ii Creştine» sauîn bogatele calendare de masă, izvorau dintr-oexperien ă religioasă profundă şi roditoare. Avearesponsabilitatea cuvântului scris şi rostit, fieca-re predică sau articol însemnând pentru el ofrângere de sine pe altarul adevărului. Conştiin alui de luptător al lui Hristos nu-i permitea să lo-vească în vânt, ci întotdeauna la intă. Ştia sărăspundă cu îndrăzneală şi la obiect unor in-telectuali batjocoritori de cele sfinte, punân-du-i la punct nu cu armele unui Goliat teolo-gic, ci cu pietricica smeritului David. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial,a fost închis ca... „eretic şi răzvrătit”. Acolo, încelulă, prin exemplul unui creştinism model unitcu medita ia, rugăciunea şi dragostea jertfitoare,îi eliberează pe mul i din robia păcatului, che-mându-i la pocăin ă şi la o via ă cu Hristos. Darconvertirea cea mai spectaculoasă este aceea adoi intelectuali de for ă: un profesor de latină şi
  • 10 Ioan Mariniun medic – care slujiseră o ideologie izvorâtă dinură şi teroare. – Dumneata şi popa Trifa, i se adresă unul dinei, n-a i urmărit decât să face i afaceri cu ziarele şicu sutele de mii de căr i cu care a i umplut ara! La aceasta, blândul Marini i-a răspuns cudemnitatea şi siguran a pe care numai Adevărulle poate da: – Pute i să-mi arăta i, aici în Sibiu sau învreun loc din ară, care este vila ori fabrica pre-otului Iosif Trifa? S-a găsit, cumva, după moar-tea lui vreo sumă de bani depusă la vreo bancădin ară sau străinătate? La Geoagiu, la Sibiu, laDavos în Elve ia, n-a „depus” decât suferin ă...Este singurul aur pe care l-a strâns cu o lăcomiesfântă în to i anii vie ii lui! Ba, mai mult, pe patulde moarte i-a fost luată până şi modesta reveren-dă de preot... A murit în sărăcie şi umilin ă el,care a îmbogă it sute de mii de suflete cu aurulcurat al Evangheliei. Cât despre mine, iată cu ce m-am ales du-pă atâ ia ani de colaborare cu dânsul: căciulaasta roasă şi paltonul vechi care-l vede i pemine. Mi le-a lăsat ca dar şi amintire înainte dea închide ochii.
  • Păcatul 11 Au trecut săptămâni la rând până când, în-tr-o zi, mândria şi încăpă ânarea de cremene alecelor doi intelectuali s-au topit sub lucrarea în-noitoare a Duhului Sfânt. La părăsirea celulei, au ieşit făpturi noi întruHristos. Asemenea dascălului său, a trăit în suferin ă,sărăcie şi smerenie. Şi cât de bine îi stătea lui înaceastă haină a smereniei! inea atât de pu in la el şi la via a lui. Sufereamereu de suferin a aproapelui. De fapt, a iubi cuadevărat înseamnă a trăi via a aproapelui. Pu inii bani câştiga i nu întârziau prea mult înbuzunarul lui. La Cluj, strângea săracii de pestrăzi, îi ducea la o cantină, le plătea prânzul şi, întimp ce aceştia îşi potoleau foamea, le vestea cu-vântul Evangheliei. Aceasta pentru că binele mate-rial neînso it de cel spiritual nu este mântuitor. Pe stradă, în tren şi pe drumurile ării, în de-sele lui călătorii misionare, dispăreau de pe elpardesiul, haina, puloverul, acestea ajungând, cudiscre ie, la cei care, considera el, se aflau în maimare strâmtorare şi suferin ă decât dânsul. Era aşa de pu in legat de lucrurile şi bogă i-
  • 12 Ioan Mariniile sau chiar de confortul de care via a noastră, acelor de azi, atârnă atât de mult! În vara anului 1946, într-o adunare mare laRoşia Montană, a vestit Cuvântul cu o aşa pute-re, încât toate inimile erau scăldate în lacrimilepocăin ei. Un inginer de la mina de aur nu ştiacum să-şi arate bucuria şi recunoştin a fa ă deacest om care i se părea extraordinar. A părăsitadunarea iar, după un sfert de oră, a revenit şi,îndreptându-se spre omul lui Dumnezeu, îi întin-se o cutiu ă frumoasă. Acesta o deschise calm,apoi din ea, deodată, a strălucit în lumină unbulgăraş de aur. Uimire generală! L-a luat înmână, l-a întors pe o parte şi pe alta, fără ceamai mică urmă de surpriză ori de satisfac ie pefa ă. Apoi, cu gestul cu care ai ine în mână obucată de fier ruginit, îi întinse binevoitoruluisău pre iosul metal. – Dar e-al dumneavoastră! Vă rog, lua i-l,stărui din toată inima inginerul. – Nu. Mul umesc, dar fa ă de aurul pe care îlam aici, zise el luând Biblia în mână, este atât deuşor şi de spălăcit... În drumul spre cer, metalulăsta nu rezistă! În noaptea Anului Nou 1947, în biserica or-
  • Păcatul 13todoxă din Săsciori, la îngroparea anului vechi,ca sub lumina unei înştiin ări de Sus, a încheiatultima parte a testamentului său pentru OasteaDomnului, spunând printre altele: „Va veni vre-mea, şi trebuie să ne pregătim de pe acum pentruea, când centrul de greutate nu va mai cădea peadunarea din pie e, săli de conferin e sau alte lo-curi publice, ci pe «Biserica» din doi sau trei, dela Evanghelia Sf. Matei, 18, 20, adică pe «celulade rugăciune». Prin aceasta va vorbi DomnulIisus oamenilor din această parte a lumii, pentrumultă vreme de aici înainte. Însăşi Biserica-Mamă va fi în suferin ă, iar to i aceia care se vorlupta să nu dea Cezarului ceea ce este al luiDumnezeu vor avea de pătimit. Vor veni zilele când firma va fi dată jos, iarcredincioşii vor scrie în fiecare zi o pagină deEvanghelie, nu cu vorbe, ci cu sângele faptelorizvorâte din trăirea cu Iisus cel Răstignit; o trăirenu pe Tabor, ci jos în Ierusalimul care îi închidepe prooroci sau le dă o cruce de pe care vor fipărtaşi la marea Înviere. Oamenii pot răstigniAdevărul, îl pot pune sub lespezi grele, dar ulti-mul cuvânt este totdeauna al lui Dumnezeu:INVIEREA!”
  • 14 Ioan Marini Secretul acestei vie i exemplare? Totala le-pădare de sine, smerenia, fapta bună, statorni-cia în păzirea şi păstrarea adevărului primit,rugăciunea şi iar rugăciunea, unită cu postul celadevărat! Acest slujitor al Adevărului, cum prindea oclipă de răgaz, alerga la rugăciune. El sim ea ne-voia permanentă de a fi în legătură continuă cuCerul. Rugăciunea era oxigenul care îi între ineamereu vie arderea spirituală. Când venea la Săsciori, dacă era vreme fru-moasă, îl vedeai seara cum o lua spre pădurea debrazi ce urca de pe malurile râului Sebeş. Se aflaacolo, de îndată ce părăseai o cărăruie anevo-ioasă, o stâncă cu un intrând ce-l ferea de privi-rile vreunui trecător întâmplător. Şi, deodată,totul devenea rugăciune! Luna, stelele, ierburile,brazii, vietă ile, clipocitul vesel al undelor, toatese uneau cu glasul lui într-o rugăciune de mul u-mire unică şi necuprinsă a tuturor văzutelor şi ne-văzutelor, adresată Marelui Creator care pe toatele-a întocmit cu atâta dragoste şi în elepciune! De câte ori nu pleca în amurg şi se întorceaîn zori...
  • Păcatul 15 Uneori dispărea în toiul adunării. Era atâtaputere în Cuvântul vestit, încât întreaga adunarese transforma într-un râu de lacrimi mântuitoare.Fiecare se sim ea primenit, descătuşat, o făpturănouă în Hristos. De-abia mai târziu, după ceasemenea „dispari ii” s-au mai repetat, am în e-les că în adunare sau biserică era putere pentrucă, în ascuns, cineva stăruia cu suspine negrăite.Asemenea rugători, fie că se află în pustie sau încreierii mun ilor, fie că străbat satele şi oraşele,sunt sarea şi lumina pământului. Dumnezeu îirânduieşte să fie astfel pentru ca noi cei mul i ca-re facem umbră pământului, cufunda i în neguraîngrijorărilor şi îndoielilor, să avem, din loc înloc, stâlpi de foc şi de aducere-aminte care să neajute să nu ne abatem, ci să inem drumul înaintespre inta mântuirii noastre. Apostol înflăcărat al lui Hristos, în veaculacesta de pe urmă, Ioan Marini rămâne un exem-plu luminos pentru to i aceia care şi-au făcut dinmântuire idealul suprem al existen ei lor, iar dinIerusalimul cel Ceresc culmea dorurilor lor sfinte. Gheorghe Precupescu
  • 16 Ioan Marini
  • Păcatul 17 O ICOANĂ GRĂITOARE ă ne închipuim că suntem în lanul de S grâu. Carul încărcat cu snopi trece scâr- âind din toate încheieturile, lăsând urme adâncide-a lungul holdelor pe unde trece. Noi Îi mul umim lui Dumnezeu şi-L preamă-rim, lăudându-L pentru roada bogată cu care ne-abinecuvântat şi pentru timpul bun ce ne-a dat,rugându-L să ne ajute până ce şi ultima claie degrâu va fi adusă acasă; iar plugarul să se bucureatunci cu mare veselie că-şi vede roada strânsăgrămadă în ograda sa. Ce icoană minunată a binefacerilor cereştieste pentru noi carul încărcat cu snopi! Din lea-găn şi până la mormânt, noi suntem înzestra ineîncetat cu darurile scumpe ale lui Dumnezeu.Fiecare zi ne-a adus un snop de binecuvântări. Cene-ar fi putut dărui Dumnezeu mai mult decâtne-a dăruit? El ne-a încărcat zilnic cu binefaceri,ocrotindu-ne necontenit cu dragostea Sa. Să ne
  • 18 Ioan Mariniînchinăm bunătă ii Sale şi cu inima plină de bucu-rie să-I mul umim întotdeauna. Dar, ah, carul încărcat cu grâu mai are şi unalt în eles. În timp ce Dumnezeu ne încarcă cu darurileSale, noi Îl încărcăm cu păcatele noastre. În timp ce El ne îngrămădeşte mereu, unuldupă altul, cu snopii dărniciilor Sale, noi îlîngrămădim, rând pe rând, cu faptele noastrerele, până ce povara păcatelor noastre ajungede nesuportat. Şi El strigă atunci cu glas tarede sub povara păcatelor noastre, zicându-ne:Sunt stropşit de voi (de păcatele voastre) pre-cum este stropşit pământul de carul încărcatcu snopi. Textul nostru începe cu „iată”. Cuvântul„iată” este în Biblie ca firma unei prăvălii ce a-trage aten ia. Oriunde întâlnim în Sfânta Scripturăcuvântul „iată”, să luăm aminte, fiindcă el aratăcă acolo ni se spune un lucru la care trebuie săprivim cu toată grija. Acest „iată” este ca un solcare stă pe treptele casei în elepciunii şi strigă:„Veni i înăuntru voi, inimilor în elepte, şi ascul-ta i glasul Domnului!”.
  • Păcatul 19 Să ne deschidem şi noi ochii, ca să vedem şisă ne rugăm ca Duhul Sfânt să-şi croiască drumprin ochii noştri şi prin urechile noastre, să ne deapocăin a şi scârba de noi înşine să ne cuprindă cuputere, pentru ca să urâm păcatul şi să nu-l maifăptuim, ci să umblăm în neprihănire înainteaDumnezeului nostru milostiv. Desigur, ceea ce s-a spus mai sus despre gre-utatea cu care păcatul apasă pe Dumnezeu este oicoană de vorbire. Fiindcă Dumnezeu nu poate fiapăsat de oameni. Oricât de multe păcate ar făptuicineva, acestea nu pot să tulbure pacea desăvârşi-rii dumnezeieşti ori să aducă vreun val de ne-mul umire în liniştea cerească. Dar El vrea să-ifacă pe oameni să în eleagă ceea ce este păcatulînaintea Sa, de aceea vorbeşte în chip obişnuit, îngraiul nostru, ca să putem pricepe în chip desă-vârşit ceea ce ne spune. După cum bunicul vor-beşte nepo eilor săi după mintea lor, ca să-l poatăpricepe, tot aşa şi Domnul Se pogoară la în elege-rea noastră. În Cuvântul Său, ne vorbeşte în graiulnostru şi în cuvintele noastre, pentru a descoperiacestei lumi slăbănoage şi neştiutoare tainele ce-rului şi binefacerile dragostei Sale pentru noi to i.
  • 20 Ioan Marini Cum se îndoaie osia la un car şi ro ile scâr- âie de povara cea mare, aşa zice Domnul că esteîmpovărat, gârbovit de păcatele oamenilor, pânăce strigă, fiindcă nu mai poate suferi răută ileacelora care păcătuiesc împotriva Lui. Să cercetăm pe rând cele de mai sus. În primul rând, ceea ce ni se descoperă lămu-rit e faptul că păcatul este foarte dureros şi apă-sător pentru Dumnezeu. Uimeşte-te, cerule, şi minunează-te, pămân-tule, că Dumnezeu vorbeşte, spunând că este apă-sat şi stropşit de păcat, dar nicăieri nu se spune căîntreaga Crea ie ar fi o povară pentru Cel PreaÎnalt. Iată, insulele sunt ca nişte fire de praf îna-intea Lui. Nici soarele, nici luna, nici stelele, nicitoate planetele mari şi toate corpurile cereşti pecare le-a creat Atotputernicia Sa nu L-au costatmare lucru. Dumnezeu, Care ine pământul şi Care câr-muieşte întreg universul, niciodată nu oboseşte.Nu po i găsi nici cel mai mic semn undeva care săarate că grija şi conducerea lumii (a Universului)ar obosi pe Dumnezeu. El veghează ziua şi
  • Păcatul 21noaptea. Puterea Lui o sim im în fiecare clipă. Elface să răsară luceafărul dimine ii la timpul său.El e temelia pământului şi El ine piatra cea dincapul unghiului. El le poartă toate cu puterea mâi-nii Sale şi nimic nu stă şi nu mişcă fără ştireaLui... El arată locul unde trebuie să se ivească zo-rile şi desparte întunericul de umbra nop ii. Cum într-un moment se cufundă spuma învalurile apei care o poartă şi cum dispare o piatrăaruncată în apă, aşa ar dispare pe totdeauna în-treagă lumea, dacă Dumnezeul cel veşnic n-ar i-ne-o cu mâna Sa. Această lucrare fără sfârşit nu împu ineazănicidecât puterea lui Dumnezeu; nu există obo-seală pentru El şi nici nu poate fi vorba de o isto-vire a Lui. El a făcut şi pune în mişcare toate lu-crurile; cu toate acestea, ele nu-I sunt o povară,căci sunt ca o nimica pentru El. Însă, ciudat, neîn eles şi nespus de ciudat,minune a minunilor: păcatul este o povară pentruDumnezeu, deşi lumea, universul întreg nu-i este!Fapta rea Îl apasă pe Cel Preaînalt, cu toate căgreutatea întreagă a conducerii lumii este pentruEl numai ca un fir de praf într-o căru ă.
  • 22 Ioan Marini Ah, oameni nesocoti i! Voi lua i păcatuldrept un lucru de nimic; glumi i cu păcatul(Prov 14, 9). Şi voi, fii ai lui Veliar, îl lua idrept o plăcere şi zice i: „El nu bagă de sea-mă... El nu observă... El nu ştie... şi dacă ştie,El nu se sinchiseşte de păcatele noastre!...”Dar învă a i din Cartea lui Dumnezeu căn-ave i dreptate şi sunte i departe de adevărcând gândi i astfel. Păcatele voastre sunt pen-tru El mai mult decât dureroase, mai mult de-cât o greutate şi o povară – îi sunt mai apăsă-toare; ca un car supraîncărcat cu snopi, aşaeste apăsat El, copleşit peste măsură şi strivitde păcatele oamenilor.
  • Păcatul 23 STRICĂCIUNEA PĂCATULUI cest lucru ne va fi foarte lămurit dacă ne A gândim o clipă la ceea ce este păcatul şila urmările lui. Păcatul este corupătorul (stricătorul) cel mareal tuturor lucrurilor lui Dumnezeu. Păcatul l-a schimbat pe un arhanghel într-unduşman de moarte al lui Dumnezeu şi dintr-unînger al luminii, într-un spirit al răului. Până nu s-a ivit el, în grădina Edenului erapace, fericire şi linişte. Îndată ce s-a arătat el(păcatul), nenorocirea şi jalea, plânsul şi durereaau luat locul cântecelor şi bucuriei. La privirealui, toate florile din Eden se uscau şi toate fiin elefugeau îngrozite. Grădina desfătărilor devine ast-fel, deodată, o vale a plângerii. Înainte de a veni păcatul, Creatorul a spusdespre pământ şi despre toate cele create că „suntfoarte bune”. Însă când s-a ivit păcatul, acesta L-atulburat adânc pe Dumnezeu în inima Sa, făcând
  • 24 Ioan Marinisă-I pară rău că a creat o astfel de fiin ă cum eomul (Fac 6, 6). Nimic nu strică şi nu întunecă atât de multfrumuse ea ca păcatul, căci el distruge chipul luiDumnezeu din făptura Sa. Pe lângă aceasta, pă-catul face creaturile lui Dumnezeu nefericite.Toate nenorocirile care au lovit pământul şi peom sunt rodul lui, sunt secerişul lui. Şi să nu-lurască Dumnezeu pentru aceasta? Păcatul! O, ce grozav cuvânt! Numai auzulnumelui său mă face să mă cutremur, fiindcă în elvăd pricina tuturor nenorocirilor care au prefăcutacest pământ un loc al scârbei, al lacrimilor şi amă-răciunii, iar pe om, într-un nenorocit şi osândit... Câte lacrimi, câte vie i distruse, câte familiinenorocite, câte lucrări ruinate, câte vaiete, câtechinuri nu umplu cu glasul lor jalnic aerul în toatepăr ile, oriunde te întorci pe rotocolul acestui pă-mânt! ... Pricina? Una singură:
  • Păcatul 25 PĂCATUL! ăcatul e pricina tuturor relelor din via a P oamenilor şi de pe pământ. Nenorociri,foamete, război, cutremure de pământ şi boli...Adunând toate durerile şi suferin ele din toate ca-sele şi spitalele, putem scrie deasupra lor: „Iatăurmările păcatului!” Adunând toate pedepsele,descurajările şi mizeria celor din închisori, putemscrie deasupra lor: „Iată urmările păcatului!” In-trând în cimitire să deschidem criptele şi mor-mintele şi adunând tigvele şi oasele mor ilor, săscriem deasupra: „Iată urmările păcatelor!” Păcatul distruge totul, tăgăduieşte totul, esteîntunericul, este ruina, este moartea. Dumnezeu n-a voit niciodată ca vreo creatu-ră a mâinii Sale să fie nenorocită. El a făcut peom şi întreagă făptura numai cu scopul de a fifericită. El a dat păsărilor cântecul lor frumos; flori-lor, mirosul lor plăcut şi văzduhului, balsamul
  • 26 Ioan Marinilui înviorător. A dat zilei soarele surâzător şinop ii podoaba stelelor şi a lunii. El dorea cazâmbetul şi fericirea să fie adorarea statornică afăpturilor Sale şi bucuria să se ridice spre cerurica mireasma de tămâie a jertfelor plăcute şi pri-mite. Însă păcatul a schimbat făptura fericită alui Dumnezeu într-un nenorocit; odraslei luiDumnezeu, care a fost întocmită după chipul şiasemănarea Sa, i s-a întunecat cu totul fa a, iarputerea şi voin a i-au slăbit, înclinând de-acummai mult spre rău. Păcatul a dărâmat fericirea minunată a omu-lui, făcând din el un cerşetor nedemn, un netreb-nic, un vierme ticălos ce se târăşte prin pulbereapământului. Cât de fericit a fost omul când trăia şi se des-făta în fa a privirilor Creatorului său! Îndată ce asăvârşit păcatul, el s-a ascuns din fa a Domnului(Fac 3, 8). În starea de nevinovă ie, omul avea ofericită legătură cu Dumnezeu, dar păcatul a rupt-o. Via a de păcat este o fugă continuă, care ducela o depărtare tot mai mare de Dumnezeu. Urma-rea este dezamăgire, cuget pătat, necazuri,strâmtorare, temeri, suferin e, rău, numai rău!
  • Păcatul 27 Păcatul! Cât de înşelător este şi câtă pustiireaduce el în via a oamenilor! Cât de mult strică elfrumuse ea sufletului!... Ce paragină face el dingrădinile înflorite ale nevinovă iei!... El schimbăciripitul voios al neprihănirii în croncănitul decorbi al cârtirilor, nemul umirii, mâhnirii şi bles-temului... Ce privire limpede avea tânărul acelaieri şi ce gingăşie, tânăra aceea! Şi astăzi? Privi-rea lui e împăienjenită, întunecoasă, înfă işarea ei,neplăcută şi neprietenoasă. Urmele păcatului!Când castitatea vie ii e pierdută, cerul vie ii s-a acoperit cu nori; şi noaptea amenin ă să în-văluie întreaga via ă cu umbrele ei. Iată de ce urăşte Dumnezeu păcatul şi esteapăsat şi îndurerat de el: păcatul face fiin ele Salenenorocite, aruncând în mizeria şi nefericirea ceamai amară sărmanele inimi omeneşti. Să ne gândim apoi că păcatul Îl atacă pe Dum-nezeu în toate însuşirile Sale; dă năvală asupra tro-nului Său, străduindu-se să distrugă Fiin a Sa. Ca osăgeată otrăvită, păcatul inteşte la inima lui Dum-nezeu, ca să fie, dacă ar putea, omorâtor al Lui...Grozav şi înfiorător este acest lucru, dar este aşa. Şi mai întrebi:
  • 28 Ioan Marini CE ESTE PĂCATUL? l este „abaterea” de la Legea morală a E lui Dumnezeu... este „greşirea intei” înîndeplinirea voii lui Dumnezeu… Păcatul este„fărădelegea”, ceea ce înseamnă a merge împo-triva voii lui Dumnezeu... Păcatul este „nele-giuirea”, ceea ce e tot una cu a nu ajunge să facibinele, „binele” care este voia lui Dumnezeu.Păcatul este „nedreptate”, adică pierderea dinvedere a căii înguste şi drepte a lui Dumnezeu...Păcatul este o „înşelăciune”, – adică a te credecă eşti ceva în fa a lui Dumnezeu, când, de faptnu eşti... Păcatul este „călcarea legii”, adică stri-carea legilor divine, neascultarea fa ă de Dum-nezeu, răzvrătirea împotriva Lui. Păcatul este „iubirea de sine” fără măsură,(exagerată) – împotriva tuturor fiin elor şi chiar alui Dumnezeu. Acest fel de iubire de sine estespiritul unei voin e de fier a egoismului, care ex-plică toate păcatele oamenilor. Toate păcatele se
  • Păcatul 29nasc din iubirea de sine atât de mare, încât răs-toarnă drepturile lui Dumnezeu şi ale oamenilor. Păcătosul se face pe sine însuşi centrul în ju-rul căruia clădeşte totul. Într-un cuvânt, se poatespune: tot ce mă desparte de Dumnezeu şi desemenii mei este păcat. Orice lucru făcut numaide mântuială, tot ce se ocupă numai de o parte şineglijează restul, tot ce se gândeşte numai la mo-mentul care trece şi nu se interesează decât desim uri este păcat. Cu alte cuvinte, păcatul este totce s-a răsculat împotriva vie ii, veşniciei, adevă-rului şi a lui Dumnezeu. Şi mai întrebi: Ce este păcatul? Nu este el oa-re o ofensă adusă în elepciunii lui Dumnezeu?Dumnezeu î i porunceşte să faci voia Lui; şi dacătu faci contrariul e pentru că tu te faci mai în eleptşi zici: Eu ştiu mai bine ce este bine pentru mine,Dumnezeu nu ştie. Tu explici totul, ca şi când în- elepciunea infinită a lui Dumnezeu ar fi în rătăci-re, şi tu, făptura unei zile, ştii mai bine, eşti un ju-decător mai bun în ce priveşte fericirea, decât În-suşi Dumnezeu. Păcatul tăgăduieşte bunătatea lui Dumnezeu,căci prin păcat tu spui că Dumnezeu nu i-a dat tot
  • 30 Ioan Mariniceea ce te-ar fi făcut fericit. Dar acesta nu este felulde a lucra al unui tată bun şi iubitor, cum zice căeste El. Deci păcatul cu o mână vatămă în elepciu-nea lui Dumnezeu, iar cu cealaltă bunătatea Lui. Păcatul loveşte apoi în îndurarea lui Dumne-zeu. Şi cu cât păcătuieşti mai mult, cu atât maineruşinat eşti în fa a Lui. Şi cu atât e mai vinovatpăcatul tău, cu cât îndelunga Sa răbdare te îngă-duie mai mult. Dacă tu n-ai suferit nici o boală, nici o pagu-bă, nici o cruce şi ai petrecut timpul în desfrânărişi răzvrătiri îndărătnice, nu vrei să vezi că bună-tatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu te în-deamnă la pocăin ă?... Iar dacă o suferin ă te-acercetat, aceasta nu este decât cercetarea pe care i-a făcut-o îndurarea Lui, spre binele tău, chiardacă tu vei gândi poate altfel. Poate fi numită aceasta o durere mică, atuncicând Dumnezeul dragostei vede cum desfrâna ii şidesfrânatele risipesc bunurile şi prădează averea şidarurile pe care li le-a dat El? El nu poate suferi casă ajungă copilul Său la o aşa mare înjosire, încâtchiar însuşi harul care cheamă la pocăin ă să fiearuncat la pământ şi călcat în picioare.
  • Păcatul 31 Pe lângă aceasta, vrem să reamintim celornepăsători şi nepocăi i că fiecare păcat este o în-dărătnicie, încăpă ânare fa ă de puterea Lui dum-nezeiască. Acela care păcătuieşte este asemenea unuiacare ridică pumnii contra măre iei cereşti a luiDumnezeu, provocându-L şi dorind ca să-L ni-micească. Întotdeauna când tu păcătuieşti, Îl pro-voci pe Dumnezeu să- i dovedească dacă El Îşipoate men ine legile Sale drepte. Lucrezi împotri-va legilor Lui, ca să- i ba i joc de ele, fiindcă Elnu pedepseşte îndată. Este oare aceasta pu in lucru, ca un vierme,creatura unei zile, să-L provoace pe Dumnezeu,Care a făcut toate şi ine totul prin puterea Cu-vântului Său? Cum să nu-L supere, cum să nu-Lobosească pe El astfel de insulte şi necinstire? Gândi i-vă la oricare dintre însuşirile Lui –păcatul a pătat-o. Vorbi i despre Dumnezeu dinoricare privin ă vă convine; vede i că păcatul aaruncat o pată asupra Lui. Păcatul a lovit în dra-gostea Lui, în răbdarea, în bunătatea şi în toatăFiin a mărea ă şi sfântă a Sa!... Ce răutate mare
  • 32 Ioan Marinieste păcatul! Păcatul e rău, numai rău; de aceea eldisplace şi este o scârbă înaintea Celui Preaînalt. Păcătosule! Ştii tu că orice faptă a neascultă-rii tale este o crimă fa ă de Dumnezeu? Ce altceva cau i şi trebuie să cau i tu, decâtpe Dumnezeu, adevăratul tău Stăpân şi Domn, peCare trebuie să-L ascul i şi să-L urmezi!... Darîntotdeauna când nu faci voia Sa, tu faci pe placulvoii tale. Şi asta înseamnă că tu te faci Dumne-zeu, iar pe Cel Preaînalt Îl des-dumnezeieşti, Îldejoseşti, coborându-L mai prejos decât omul. Este o nimica această insultă, ca să-I ieicoroana de pe cap şi din mâna Sa toiagul dedomnie? Nu! Păcatul este o astfel de faptă, unastfel de rău, încât nici cerul n-ar mai fi pututsta, dacă el n-ar fi fost pedepsit. Dacă aceastăcrimă ar rămâne nepedepsită, atunci, ro ileîmpără iei cereşti ar fi smulse de la osiile lorşi întreagă conducerea în elepciunii cereşti arfi dărâmată. O astfel de trădare fa ă de Dum-nezeu nu poate să merite decât cea mai mareşi mai aspră pedeapsă. Pentru a ajunge la culme, păcatul este unatac asupra lui Dumnezeu.
  • Păcatul 33 Păcatul nu vrea să fie nici lege care să-l jude-ce, nici judecător care să-i ceară socoteală. Esteun fleac aceasta, ca să fii un ucigaş de Dumnezeuşi să doreşti izgonirea Lui din lumea pe care a fă-cut-o El? Este aceasta un lucru pe care să-l po itrece cu vederea atât de uşor? Poate Cel Preaînaltsă audă astfel de lucruri şi să nu fie apăsat de gre-utatea lor?
  • 34 Ioan Marini CÂTEVA PILDE roorocul Osea îl înfă işează pe păcătos cu P un cântar în mână, gata să cântărească.Într-o parte a cântarului Îl pune pe Dumnezeu, iarde cealaltă, plăcerea păcatului, patimile, nemul u-mirile ori răzbunările lui. Un timp stă la îndoială,dar apoi se hotărăşte şi zice: „Plece Dumnezeu şisă biruie voin a mea. Eu rămân cu păcatul!”. Când citim despre Pilat că, pentru a înduplecamul imea, L-a pus pe Iisus cel nevinovat, biciuit, în-cununat cu spini, acoperit de scuipat alături deBaraba, un criminal şi obraznic, şi to i strigară:„Iisus să moară!... Să trăiască Baraba!”, noi ne cu-tremurăm. Şi totuşi, aceasta este istoria noastră detotdeauna, când păcătuim. Da, ori de câte ori săvâr-şim păcatul, noi strigăm, de fapt: „Dumnezeu sămoară!... Diavolul să trăiască! Răstigni i-L pe Iisus,trăiască sudalma, trăiască be ia, destrăbălarea, ura şipoftele!” Groaznică biruin ă au secerat atunci mariipreo i în curtea lui Pilat!... Ah, dar această biruin ăse repetă ori de câte ori se făptuieşte păcatul.
  • Păcatul 35 Când citim că Iuda L-a vândut pe Dumneze-iescul său Învă ător pentru treizeci de argin i, de-plângem atâta orbie!... Dar ce altceva face păcă-tosul, decât să reînnoiască, de fiecare dată cândpăcătuieşte, această vânzare urâtă, pentru o nimi-ca toată. Pentru pu ină mânie, pentru un oarecarelux, o lăcomie, o privire, o vorbă, o plăcere, omână de orz, ori o fărâmă de pâine! Când auzim povestindu-se că păgânii, în lo-cul lui Dumnezeu, adoră soarele, luna sau ani-malele, sim im compătimire pentru ei; dar păcă-tosul este şi el un idolatru, fiindcă L-a înlocuit peDumnezeu cu păcatul căruia-i slujeşte. Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut şi bi-necuvântarea părintească pentru un blid de mânca-re. Mai târziu, când şi-a dat seama de ceea ce a fă-cut, a început să plângă, să se tânguiască, strigând:„Vai de mine păcătosul, ce-am făcut! Pentru atâtde pu in, am vândut toată avu ia mea!” Dar de osută de ori mai nenoroci i suntem noi când păcă-tuim, căci prin păcat vindem diavolului toatămoştenirea noastră, fericirea noastră veşnică, Para-disul; azvârlim în mâna vrăjmaşului tot ce este maiscump şi mai de pre , pentru o nimica toată.
  • 36 Ioan Marini ACESTEA NU SUNT EXAGERĂRI! ă rog să nu crede i că această alarmare V împotriva păcatului ar fi de prisos. Ba,cineva ar vrea să spună că prea exagerăm, vor-bind în felul acesta. O, nu, dragii mei, aici n-ave idreptate! Păcatul este şi rămâne o astfel de grozăvie,că niciodată puterea de închipuire omenească nuva putea să-l arate aşa cum este el, în toată groză-via lui. Şi nu va fi niciodată cu putin ă buzelormuritoare ale omului – chiar şi dacă ar fi atin-se cu cărbunii aprinşi de la altar, ca ale luiIsaia – să zugrăvească marea hidoşenie a pă-catului. Şi chiar dacă ar tuna de mii de oricontra celui mai mic păcat săvârşit contra luiDumnezeu, tot e prea pu in fa ă de ceea ceeste păcatul înaintea Lui. Se spune despre un împărat că, aflând despreun complot pe care un fiu al său îl urzea împotriva
  • Păcatul 37lui, îl chemă la sine şi, ducându-l într-o pădure dea-să şi arătându-i un pumnal înveninat, îi vorbi aşa: – Ascultă, nenorocitule, ştiu că tu vrei să-miiei via a; să ştii că dacă mă omori vei fi descoperitşi pedepsit şi toată familia va fi acoperită de ruşi-ne... Aici nimenea nu ne vede, nimeni nu ne aude,nimeni nu va descoperi vreodată crima ta... Iaacest pumnal, omoară-mă şi îngroapă-mă înaceastă pădure... Vei putea să n-o faci pe fa ă şisă scapi familia de ruşine. La această vedere şi la aceste cuvinte, sărma-nul fiu se sim i atât de ruşinat şi mişcat, încât searuncă la picioarele tatălui său zicând: – Nu!... Nu voi face aşa ceva niciodată!...Tatăl meu, iartă-mă!... Iartă-mă!... Ah, om păcătos!... Ori de câte ori î i vine do-rin a să păcătuieşti, gândeşte-te la starea de fa ă alui Dumnezeu – şi mergi înainte! Dă lovitura îninima acestui bun Părinte, dacă îndrăzneşti. Noi însă Îl vedem pe Mântuitorul nostru răs-tignit, cu capul încununat cu spini, acoperit desânge şi, cu toate acestea, urmăm a păcătui liniş-ti i. O, ce nesim ire şi orbire! Ah, cum nu te în-grozesc faptele, păcătosule, cum nu te îngrozeşti!
  • 38 Ioan Marini Cum po i să mai mergi înainte aşa! Între cele mai neplăcute fapte ale istoriei, ogăsim şi pe aceasta: regele cimenilor se afla pepatul de moarte, fără a hotărî care dintre cei treifii ai săi ar trebui să-i urmeze la tron. Murind re-gele, ei s-au adunat şi au făcut sfat, hotărând, încruzimea lor de popor barbar, să pună în picioare,lângă un perete, cadavrul tatălui lor; şi acela să fierege, care va lovi cu săgeata în inima tatălui lor. Unul după altul au întins arcul şi au dat dru-mul la săgeată; pieptul tatălui fu străpuns, însănici unul n-a lovit în inimă. Voiau să repete în-cercarea, însă au fost cuprinşi de atâta groază, că,tremurând, au aruncat săge ile şi, plini de ruşine,au fugit. Şi tu, păcătosule, vei fi oare şi mai crud decâtaceşti barbari? Vei continua oare să îndrep i şimai departe săge i spre inima lui Dumnezeu, prinpăcatele săvârşite împotriva Lui? Ah, încetează,încetează şi nu mai păcătui! Îngrozeşte-te de ceeace ai săvârşit păcătuind şi cere-I iertarea Aceluia,împotriva Căruia ai luptat prin păcat. Gândi i-vă, iubi i prieteni: noi suntem făptu-rile Lui şi să nu vrem să facem voia Lui? Noi
  • Păcatul 39suntem hrăni i şi îngriji i de El; sufletul ne estedat de El, şi noi îl întrebuin ăm spre a cârti şi a nerăzvrăti? El ne-a dat atâtea daruri şi... Când săvârşim păcatul Îl ocărâm pe Dumne-zeu chiar prin darurile pe care ni le-a dat. De câte ori n-am săvârşit noi păcatul slu-jindu-ne de ochi, de limbă, de mâini, de min-tea, de averea noastră, de toate aceste bunurişi scumpe daruri pe care le-am primit de laDumnezeu!... Ne-am purtat astfel ca şi acel nenorocit dinFran a, despre care se spune că, mergând la unepiscop, îl rugă să aibă milă de el, fiindcă, pier-zându-şi slujba, a rămas în mizerie cu cinci copiicare suferă de foame. Fiindu-i milă de el, episco-pul scoase o monedă de aur de o sută de franci, i-o dădu – „Şi când vei mai avea nevoie – îi zisebinefăcătorul – vino iarăşi la mine şi voi fi tot-deauna fericit să te pot ajuta”. Aproape fără să mul umească, omul ieşi îngrabă şi ce făcu? Se duse într-o prăvălie cu armeşi-şi cumpără un pumnal ascu it. A doua zi, pecând episcopul se afla la slujbă, un necunoscut,ieşind de după un stâlp, se repezi la episcop şi-i
  • 40 Ioan Mariniîmplântă pumnalul în inimă. Episcopul se prăbuşila pământ, spunând: „Acesta e nenorocitul pe carel-am ajutat ieri!...” Ce grozăvie!... Ce nemernicie!... Ce nemer-nic şi ce ticălos!... Dar opri i-vă! O mârşăvie şimai mare este păcatul săvârşit înaintea lui Dum-nezeu şi fa ă de Dumnezeu!... Răutatea păcatuluieste mult mai mare când se slujeşte de darurile pecare le-a primit de la El, daruri scumpe, pe carepăcătosul le foloseşte împotriva Lui... Apoi încă ceva: Noi suntem mereu sub privi-rea Dumnezeului nostru Atotştiutor. Da, da, noilucrăm, vorbim, gândim, ne mişcăm neîncetat subprivirea Lui, Ochiul Lui pe toate le vede, urecheaLui pe toate le aude. Când noi păcătuim, Îl supărăm pe Dumnezeuîn prezen a Lui, păcătuim în ochii Lui, în auzulLui, în fa a Lui, fiindcă El este peste tot; nimic nueste ascuns de El – chiar şi gândurile noastre suntdescoperite în fa a Lui. (Ps 33, 13-14; 90, 8; 139,1-5,11,12; Evr 4, 13; Iov 34, 21-22; Prov 15, 11). Nu ne este oare de ajuns starea de fa ă alui Dumnezeu spre a ne constrânge să fim as-cultători? Dacă un om calcă legea în prezen a
  • Păcatul 41legiuitorului, fără îndoială, aceasta nu sepoate suferi; el va trebui să-şi ia pedeapsa.Dar ce altceva a i făcut voi şi eu? Păcătuind, noi am păcătuit în fa a privirilorDumnezeului Celui Preaînalt, în fa a ochilor Ce-lui Atotputernic şi împotriva Lui. Ce putem face,decât, plecând capul cu ruşine, să recunoaştemîmpreună cu cel ce-a scris demult acest adevăr:„Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuitşi-am făcut ce este rău împotriva Ta” (Ps 50, 4). Să ne gândim apoi că noi am păcătuitavând cunoştin ă, n-am făcut fără voie ceea ceam făcut. Noi nu păcătuim ca hotento ii şi cani-balii, care zac în întunericul neştiin ei. În aranoastră a fost aprinsă lumina; de aceea vinanoastră este cu mult mai mare. Noi păcătuim îm-potriva Luminii, de aceea greşeala noastră esteînşeptit mai mare. Este aceasta ceva de nebăgat în seamă? Pu-te i voi aştepta ca Dumnezeu să treacă cu vedereapăcatele cu voia şi inten ia? O, dacă buzele aravea limbi de foc, să spună, ca a-ceastă inimă săpoată arde odată! Când inima ar putea spune mâr-şăvia înspăimântătoare a păcatului, ar înghe a
  • 42 Ioan Marinisângele chiar şi în venele faraonului orgolios, iarmândrul Nebucaden ar şi-ar pleca în jos capul,îngrozit... De fapt, e ceva îngrozitor să te răzvrăteştiîmpotriva Celui Preaînalt. Doamne, fii milostivcu robii Tăi şi dăruieşte-le iertare! Aceasta e ceea ce am voit să spun despre ră-utatea păcatului. Dumnezeu Însuşi să- i descopereşi să te înve e, iubite suflete, prin Duhul Său celSfânt, ca să cunoşti ce este păcatul înaintea Lui.O, dacă Duhul i-ar putea deştepta conştiin a, casă vezi cât de păcătos este păcatul, căci el este opovară şi o durere pentru Dumnezeu! Mai departe, vom spune că unele păcate suntîndeosebi insultătoare şi ocărâtoare pentru Dum-nezeu. Din versetul nostru de la început, putem vedeadesluşit un lucru: greutatea păcatului. Nu existăpăcate uşoare. Toate păcatele sunt mari. Sunt totuşimai multe feluri de vini. Unele păcate le întrec pealtele în vinovă ia lor. Ar fi nedrept să zici că ungând păcătos e tot aşa de vinovat ca şi o faptă pă-cătoasă. O idee scârboasă, mârşavă este păcătoasă,
  • Păcatul 43cu totul păcătoasă şi foarte păcătoasă, însă totuşi, ofaptă urâtă ajunge la un mai înalt grad de vină. Sunt unele păcate care Îl întărâtă pe Dumne-zeu la mânie. În legătură cu textul nostru, citim căacest lucru îl face mai ales: Desfrânarea Poporul evreu apare pe timpul lui Amosfoarte desfrânat şi cu totul înghi it de plăcerilejosnice ale necură iei. Acesta este şi marele păcat al zilelor noastre.Străzile la miezul nop ii, filmele şi romanele pi-cante, barurile şi teatrele uşoare, iadul din atâteafamilii, procesele de divor mărturisesc îndestuldespre păcatul acesta devenit modern. Eu nu zicmai mult. Fiecare să-şi ină corpul în cură enie,căci necură ia este un păcat greu înaintea luiDumnezeu. Asuprirea Este, după profetul nostru, alt păcat care Îlîntărâtă la mânie pe Dumnezeu. Profetul vorbeşte
  • 44 Ioan Marinidespre vânzarea sărmanilor pentru o pereche desandale; vorbeşte despre văduve necăjite, de or-fani şi de muncitori care trebuie să muncească dingreu pe degeaba. Este oare acest păcat mai pu in rar în zilelenoastre? Câ i negustori nu fac milostenie din câş-tiguri nedrepte şi înşelăciuni! Câte societă i şiparticulari nu se îndeletnicesc cu împrumutul debani, luând de la amărâ ii care le cad în mână do-bânzi peste dobânzi? S-ar putea spune că spiritulnedreptă ii şi asupririi aproapelui stăpâneşte ca şiîn timpul lui Amos, dacă nu şi mai mult. Să luăm seama să nu fim nedrep i, căci to iaceia cărora asuprirea le slujeşte drept unealtă, caşi cei care sunt nedrep i, nu vor moşteni Împără ialui Dumnezeu. Închinarea la idoli Este, la rândul său, o mare urâciune şi deose-bit de jignitoare pentru Dumnezeu. Când cinevaeste robul mâncării şi băuturii, robul banului şi alaverii, robul trupului sau al iubirii de lume şi alprea marii alipiri şi iubiri de ceea ce este pămân-
  • Păcatul 45tesc şi firesc – şi trăieşte pentru acestea, şi nu pen-tru Dumnezeu – atunci păcătuieşte prin idolatrie.Este un vrăjmaş al Crucii lui Hristos. Sfârşitul luieste pierzarea, precum este scris (Flp 3, 19). Lăcomia Este, de obicei, nedespăr ită de tovarăşele ei:nedreptatea, înşelăciunea şi furtul; este iarăşi unpăcat urât înaintea lui Dumnezeu. Cel lacom nucunoaşte nici ruşinea şi nici frica. Este o păcătuirecu voia, de aceea este un păcat greu, un păcatstrigător la cer, care-L oboseşte pe Dumnezeuprin greutatea lui şi atrage după sine mânia Lui. Mai este apoi: Zgârcenia,care se plânge de „pu inul câştig”, pentru a strân-ge banul la care se închină, şi a nu da nimănuinimic. Lipsit de milă, zgârcitul nu vrea să vadăsuferin a aproapelui şi să aline durerea celui lip-sit, de aceea şi el va fi lipsit de milă... Este un pă-cat greu, asupra căruia apasă judecata.
  • 46 Ioan Marini Flecăreala,calomnia, ne aduc aminte de cuvintele din Biblie:„gâtlejul lor este un mormânt deschis” (Ps 5, 9;Rom 3, 13). Aceste cuvinte înfă işează trăncă-neala, vorbele multe ale nelegiuitului. Nimic nune umple mai mult de scârbă ca un mormânt des-chis, din care iese duhoare de ciumă, dintr-un ca-davru putred. Ca un mormânt deschis care răs-pândeşte aburi răi şi miasme otrăvitoare. Cât deuşor poate să cadă într-însul un călător şi să seafle astfel, deodată, printre mor i! Aşa şi din lim-ba calomniosului şi flecarului, iese ceea ce esteputred, împu it. Fii cu băgare de seamă fa ă degura rea a nelegiuitului, căci nimic nu-i pare preascârbos să vorbească, numai de te-ar putea ducela pieire. El arde de dorul să- i nimicească numelebun, ca apoi să te îngroape în mormântul urâciosal gurii sale nelegiuite. Nelegiui ii ruinează pe al- ii prin cuvintele lor răutăcioase. Linguşirea O limbă linguşitoare este un lucru primejdi-os; mul i au fost robi i de ea. Printre oameni sunt
  • Păcatul 47mul i care se aseamănă cu mâncătoarele de fur-nici. Prin limbile lor lungi, acoperite cu untde-lemnul prefăcătoriei, îi atrag şi-i prind pe ceinebăgători de seamă, care le sunt o bună pradă.Când lupul ajunge să lingă mielul, atunci estegata să-şi ude din ii în sângele lui. Minciuna Ce mai lucrare a satanei se face cu aceastăunealtă a lui! Partea tuturor mincinoşilor va fi ia-dul cu foc şi pucioasă. „Tu pierzi pe cei minci-noşi”, fie că ei spun minciuni în glumă sau în se-rios. Câte unul reuşeşte să umble cu minciunifără ca legile omeneşti să-i poată face ceva,însă el nu va scăpa de legile lui Dumnezeu.Cel ce spune minciuni (fie şi numai în glumă),dacă nu se pocăieşte, se va duce, cu toată si-guran a, în iad. Mincinoşii au aripi scurte, zborul lor se vasfârşi curând şi apoi ei vor cădea în valurile defoc ale pieirii.
  • 48 Ioan Marini Sudalmaeste un alt păcat greu. Suduitorul este un lucrător alsatanei, unul dintre cei mai nenoroci i semănători ailui, ca şi hulitorul care ridică glasul împotriva CeluiPreaînalt şi varsă cuvinte de ocară împotriva Ace-luia care i-a dat via ă. Tot aşa, şi cel ce blestemă cuuşurin ă pe aproapele său. Aceştia sunt nelegiui iicare-i ruinează pe al ii prin cuvintele lor răutăcioase.Iată inimi care sunt adevărate magazii ale diavolu-lui, cum spunea un credincios de demult. Înşelăciunea E scris că Domnul urăşte pe cei ce varsă sân-ge şi înşală. Cei ce s-au scăldat în sângele altorase vor îneca în propriul lor sânge; şi cine a înce-put să-i înşele pe al ii va sfârşi cu propria lui în-şelare. Un proverb din bătrâni spune: Setoşii desânge şi înşelătorii îşi sapă propria lor groapă. batjoco Necredincioşii şi batjocoritorii,oameni fără Dumnezeu, care aruncă pietre de po-ticnire în calea credincioşilor tineri, care n-au bu-
  • Păcatul 49curie mai mare decât când pot face pe cineva săcadă... aduc mult rău sufletelor, atrăgându-şiasupră-le pedeapsă aspră. Cei care Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu, tăgădu-iesc veşnicia; se leagă de cuvinte din Scriptură casă le batjocorească, îşi râd de credin ă şi n-au li-nişte dacă nu pot să spună cuvinte care te fac să- ifie ruşine, de care i se face părul vâlvoi – atâtsunt de ocărâtoare împotriva Celui Atotputer-nic!... Toate acestea sunt lucruri grele. To i aceş-tia săvârşesc păcate mari. Dumnezeu este întristatadânc şi jignit greu prin asemenea lucruri ca celeamintite mai sus. Mândria Şi voi, mândrilor, care vă crede i drep i, ui-ta i-vă la calea lui Cain şi lua i seama, să nu că-de i în acelaşi păcat! Mândria cu gândul că sunte idrep i ascunde în ea sămân a oricărui păcat. Deaceea, îngâmfa ilor, care vă făli i cu virtutea şifaptele voastre, uita i-vă la trupul ucis al celuidintâi martir, căci acolo duce înşelătoria religioa-să cu care vă amăgi i.
  • 50 Ioan Marini PĂCATUL –O SEMĂNĂTURĂ A STRICĂCIUNII ar, va zice cineva, dacă păcătuiesc, pen- D tru mine păcătuiesc. Păcatul meu numaipe mine mă priveşte! Cu neputin ă! Căci tot aşaar putea zice şi miasma: „Sunt otrăvitoare numaipentru mine!” La fel ar zice şi holera: „Suflareamea dătătoare de moarte e numai pentru mine!”Dar nu este aşa! Cel ce păcătuieşte este un agent al iadului.Necură ia ta se răspândeşte ca şi mirosul uneimlaştini; ca şi un lepros, tu laşi peste tot urmelenecură iei ori de ce te atingi. Chiar şi aerul care teîmpresoară e plin de aburii otrăvitori pe care pă-catul tău îi produce. Păcatul tău îl atinge şi pe aproapele tău. Eleste o sămân ă a stricăciunii. Al ii înva ă de la ti-ne ce văd că faci tu. Unii vor fi la fel cu tine, al iite vor întrece; chiar dacă au învă at de la tine nu-
  • Păcatul 51mai alfabetul, vor învă a să citească în cartea ia-dului mai bine decât tine. Pilda voastră îi va înrâ-uri nu numai pe copiii voştri, ci şi pe to i cei cevor veni în legătură cu voi. Păcatul este cea maibună unealtă pentru împără ia satanei... Şi oareacesta este un lucru mic înaintea lui Dumnezeu? De aceea stai pe loc şi fă- i socoteala. Întrea-bă-te care e scopul creării tale; ce fel de via ă aitrăit până acum; cât timp ai pierdut; câtă iubire aicălcat în picioare şi câtă mânie dumnezeiască i-aiadunat. Trage-te la răspundere, – cum ai întrebu-in at darurile? Cât de necredincios ai fost cu celeîncredin ate ie? Ce fel de pregătire ai făcut pen-tru ceasul mor ii şi cum te-ai pregătit pentru ziuacea mare a socotelilor? Trebuie să fim pătrunşi de adevărul că Dum-nezeu, Care este drept, trebuie să urască păcatul.„Tu nu eşti un Dumnezeu Căruia să-i placă răul”(Ps 5, 4). El nu-l adăposteşte pe cel rău. Nici pepământ şi cu atât mai pu in în cer, nimic rău nu vafi răbdat în locuin a lui Dumnezeu. Cât de proştiam fi noi dacă am încerca să adăpostim doi oas-pe i, care sunt atât de înverşuna i unul fa ă de ce-lălalt ca Hristos şi Belial. Putem fi siguri că
  • 52 Ioan MariniHristos nu va locui în odaia inimii noastre, dacă îlgăzduim pe diavolul într-ascuns, în pivni a gân-durilor noastre. Regii pământului obişnuiau, înainte vre-me să aibă în suita lor şi câ iva proşti care fă-ceau nebunii, numi i bufoni; însă Atotîn elep-tul Dumnezeu nu vrea să aibă în palatul Săuasemenea nebuni. O, voi, to i cei cufunda i în păcat! Trezi i-vă,trezi i-vă! Trezi i-vă astăzi la glasul duios şiblând al harului, la glasul care vă cheamă astăzi:Veni i şi lua i iertare, căci dacă nu vre i, va trebuisă auzi i glasul îngrozitor al trâmbi ei care vă vaaduce vestea cea mai grozavă şi mai neplăcutădintre toate veştile care se vor fi auzit vreodată:„Duce i-vă, blestema ilor!”.
  • Păcatul 53 PĂCATUL – O PRIETENIE PIERZĂTOARE u te juca şi nu glumi cu păcatul, căci te N va costa via a. Câ i nu pă esc ca acelîmblânzitor de şerpi dintr-un circ, care crescuseîncă de mic şi îmblânzise un mare şarpe cu careda reprezenta ii înaintea publicului. De vreo 25 deani se înfă işa mereu înaintea celor ce veneau lacirc. Sub privirea lui, şarpele îl asculta în cele maimici lucruri. Cel din urmă lucru pe care-l făceaacest şarpe era că, la un semn al stăpânului său, seîncolăcea în jurul trupului până deasupra capului.După ce oamenii izbucneau în aplauze înflăcăra-te, şarpele se desprindea încet de pe el. Într-o sea-ră se auzi un pocnet, urmat de un ipăt pătrunză-tor; şarpele îşi strânse stăpânul aşa de tare, încâtl-a omorât. Timp de 25 ani, stăpânul se jucase cuel; acum şarpele îi răpuse via a. Ani de-a rândul,şarpele păruse nevătămător pentru stăpânul său,
  • 54 Ioan Marinidar deodată şi-a luat îngăduin a să lupte cu adevă-rat cu stăpânul său şi l-a biruit de tot. Aşa se în-tâmplă şi cu păcatul. Te joci cu el ani de zile,poate chiar toată via a, şi tocmai când zici că te-aiobişnuit cu el şi că nu mai e nici o primejdie pen-tru tine, tocmai atunci î i aduce moartea. Nu cumva, cititorule, te afli şi tu în ceataaceasta a celor păcătoşi? O, suflete dragă, ce harmare i-a făcut Dumnezeu că te-a suferit atât demult! Va veni timpul când răbdarea Lui se vasfârşi. El va zice atunci: Destul! Eu vreau s-osfârşesc cu vrăjmaşii mei şi să mă scap de ei. Ceuşor Îi va fi Lui să vă arunce deoparte şi să vă deapieirii veşnice!
  • Păcatul 55 STĂRUINŢA ÎN PĂCAT unt mul i păcătoşi care Îl întărâtă pe Dum- S nezeu prin îndrăzneala şi bunăvoin a pecare o au pentru plăcerea josnică a păcatului şi adesfrâului lor, iar al ii mul i îşi atrag pedeapsaprin dăinuirea şi stăruin a pe care o au în păcat. De câte ori L-a întărâtat pe Dumnezeu un omcărunt! Să numere însă şi cei tineri anii lor deneascultare şi răzvrătire şi, venindu-şi în fire, să în-ceteze cu răutatea şi păcatul lor. Să bată fiecare lapor ile în elepciunii, ca să nu li se întâmple ceea cescrie în cartea Proverbelor 5, 22-23: „Fiindcă celrău va muri din lipsă de înfrânare, se va poticnidin prea multa lui nebunie”. Şi dacă acest sfat estepentru cei tineri, ce să vă spun vouă, celor care deo jumătate de veac a i luptat fă iş în contra luiDumnezeu, iar unii ave i în spatele vostru nu maipu in de 60, 70, ba chiar 80 de ani de împotrivire şipăcat. Optzeci de ani L-a i respins mereu prin ne-păsarea voastră. Şi oare aşa trebuie răsplăti i anii
  • 56 Ioan Marinirăbdării, bunătă ii şi îngăduin ei lui Dumnezeu?Prin nepăsare? O, Doamne Dumnezeule, câtă scâr-bă, cât dezgust î i face mul imea aceasta de păcate,strânse într-o via ă de atâ ia ani! Ani de răzvrătireşi neascultare şi pentru care nu este nici o părere derău şi nici o pocăin ă. Încăpăţânarea Dumnezeu este dezgustat îndeosebi de păca-tul care este legat de încăpă ânare. O, ce îndărăt-nicie este la unii oameni! Ei vor să fie neapăratosândi i! Lor nu li se poate ajuta cu nimic, ei suntaşa de nerăbdători în săvârşirea păcatului şi îm-potriva lor înşişi, aproape furioşi. Parcă ar vrea săsară peste Carpa i, ca pentru a ajunge pe un cri-minal, cu atâta furie şi orbie se grăbesc ei împo-triva lui Dumnezeu. Ar vrea să înoate prin mareade foc, pentru a-şi ruina sufletul cu orice pre . Ah,ce orbie şi nebunie grozavă!... Îndărătnicia Urâtă şi grozavă stare! Eu v-aş putea spunedespre oameni care au fost greu bolnavi de febră
  • Păcatul 57tifoidă, de pneumonie şi de alte boli grele şi mo-lipsitoare, care în timpul bolii lor au făcut juruin esă trăiască în ascultare de Dumnezeu şi, când s-aufăcut sănătoşi, ei s-au întors iarăşi la păcatele lor. Câ i n-au avut pierderi în afacerile lor! Eierau odată în situa ii bune, însă şi-au mâncat ave-rea în destrăbălări şi au sărăcit cu totul. Cu toateacestea, ei ostenesc mai departe în păcate şi fără-delegi. Şi, dacă sărăcia lor creşte, iar hainele lesunt zălogite la casa de amanet, ei tot nu vor sărămână restan ieri de la cârciumă. Încă un copilmoare! Femeia este bolnavă şi foamea i se poateciti pe fa ă. Cu toate acestea, nu se lasă doborâ ide suferin ă pentru a se întoarce... Mai găsesc în-că putere să meargă înainte în păcatele lor.Aceasta este îndărătnicia în păcat. Păcătosule! Dumnezeu te va lăsa să mergi pecalea ta, şi această cale duce la pierzare veşnică.Pentru că tu L-ai obosit pe Dumnezeu prin îndă-rătnicia ta. Cei care sunt porni i să continue a trăiîn păcat şi stricăciune şi sunt hotărâ i pentruaceasta, cu toate aşteptările, invitările şi rugămin- ile Lui, să ia aminte! Ah, cât aş vrea să te pottrezi până când nu este prea târziu!...
  • 58 Ioan Marini În legătură cu aceasta, ni se pare potrivit aspune că nemul umirea este o sarcină mare pentruDumnezeu. El Însuşi spunea aceasta poporuluicând îl scotea din Egipt, când i-a izgonit pe amo-rei, când a ridicat profe i şi nazirei din fiii popo-rului Său şi totuşi, ei s-au răzvrătit împotriva Lui.Cu câtă bunătate şi cu câtă dragoste răbdătoare s-a purtat El cu poporul Său, dar ei n-au făcut al-tceva decât să cârtească şi să păcătuiască mereu. Unul din lucrurile care mi-au sfâşiat maimult inima când m-am întors la Dumnezeu ca unpăcătos vinovat a fost nu atât răutatea vie ii me-le, ci îndeosebi harul de care El a făcut să măbucur, îndelunga Lui răbdare, bunătatea şi dra-gostea cu care m-a aşteptat şi m-a primit cândm-am întors. Ce bun şi milostiv a fost Dumne-zeu cu atâ ia dintre noi! Adu- i aminte şi vezi bunătatea Lui şi tu, pri-etene, care niciodată n-ai fost aruncat în sărăcie şilipsă!... El nu ne-a lăsat pe căi rătăcite, ca săajungem pietre de sminteală şi pilde rele şi să fimastfel de ocara lumii. În dragostea Lui ne-a ocrotitmereu. A iubit casa noastră şi ne-a purtat de grijăchiar şi când noi nu L-am iubit!...
  • Păcatul 59 Şi cum i-am răsplătit noi aceasta?... Cât demult bine n-a făcut El poporului nostru! De câtebinecuvântări nu ne-a făcut El parte! Libertate,bunăstare şi atâtea daruri ne-a dat! Cu toate aces-tea, noi am păcătuit atât de mult în fa a Lui! Şi,dacă suferin a brăzdează astăzi trupul îndurerat allumii, asta vorbeşte lămurit de multele păcate decare ne-am făcut vinova i. Noi am păcătuit. Amputea spune că, tocmai ca un car încărcat cu snopi,El este apăsat de păcatele noastre cele multe. Şi lăsa i-mă să spun că, după textul nostru,Domnul este chiar atât de împovărat, încât ipăsub greutatea aceasta; întocmai ca şi carul caregeme sub povara lui, aşa geme Domnul sub pova-ra păcatelor noastre. N-a i auzit niciodată glasul acesta? Auzi,cerule, şi tu, pământule, ia aminte, căci Domnulvorbeşte: „Eu am crescut fii, i-am îngrijit şi eis-au răzvrătit împotriva Mea! De ce voi i să mu-ri i voi, casa lui Israel?” Ascultă mai bine tân-guirea blândă şi îndurerată, ca a izvorului, care aieşit de pe buzele lui Iisus: „Ierusalime, Ierusali-me, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pecei trimişi la tine! De câte ori n-am voit să adun
  • 60 Ioan Marinipe fiii tăi cum îşi adună găina puii sub aripi, darn-a i vrut!...” Păcătosule! Păcatul tău sfâşie inima luiDumnezeu. Creatorul tău se întristează de ceeace tu râzi! Mântuitorul te cheamă din păcatulpe care tu îl ii de fleac: „O, nu înfăptui aceas-tă urâciune pe care Eu o urăsc!” Pentru nu-mele lui Dumnezeu, nu o face!... Câ i nu spunfără nici un rost, în stările lor de vorbă:„pentru Dumnezeu!” – fără să ştie ce zic. Însăcuvintele acestea: „Pentru numele lui Dumne-zeu”, înseamnă: nu mai mâhni i, nu mai supă-ra i pe Creatorul vostru, ca să nu da i prilejCelui Veşnic să ipe sub greutatea păcatelorvoastre! Lipsi i-vă, o lipsi i-vă de răutatea firiivoastre rele; de ce voi i voi să muri i, casa luiIsrael?... „Fiii oamenilor, până când va fi batjo-corită slava Mea? Până când ve i iubi de-şertăciunea şi ve i umbla după minciuni?”(Ps 4, 2). Până când te gândeşti tu să alergi dupăchipuri amăgitoare, lucrând esătura de min-ciuni? Până când te gândeşti să glumeşti cu
  • Păcatul 61slava Lui şi să batjocoreşti Numele Lui? Nute-ai săturat încă de păcătuit? Te gândeşti caîncă să glumeşti, până ce sufletul tău va ajun-ge în iad, şi să continui râsul până ce răzbuna-rea Celui Prea Înalt î i va schimba veselia înurlete grozave?
  • 62 Ioan Marini CUTREMURAŢI-VĂ ŞI NU PĂCĂTUIŢI â i nu întorc pe dos sfatul acesta, ca să C păcătuiască şi să nu se cutremure... Ne-chibzuin a, lipsa de cugetare şi băgare de seamătrebuie să fie unul din motivele pentru care oa-menii sunt atât de nebuni, încât Îl dispre uiesc peHristos şi resping cu ură harul ce li se oferă. Ah,de-ar tăcea odată patimile lor şi de s-ar linişti,pentru ca astfel, înconjura i de liniştea solemnă,să-şi arunce privirea asupra trecutului şi să cugetela pieirea neînlăturată care îi aşteaptă! Un om ca-re cugetă ar trebui să fie atât de în elept, ca să re-cunoască prostia păcatului şi deşertăciunea tutu-ror poftelor lumeşti. Stai pe loc, păcătosule nechibzuit, stai pe locşi te gândeşte mai înainte de a face ultima săriturăîn pierzare. Nu arunca sufletul tău pentru un ni-mic! Îngăduie judecă ii şi min ii tale să- i vor-
  • Păcatul 63bească. Pentru ce trăieşti pe lume? Lasă zgomotullumii să tacă o clipă şi dă voie sărmanului tău su-flet să vorbească cu tine, ca să- i vii în fire maiînainte ca să-i pecetluieşti soarta şi să-l arunci înpierzare veşnică. Păcătosule, opreşte-te o clipă!Gândeşte-te, cât mai este timp, la ceea ce- i slu-jeşte ie spre pace. Spune şi tu cum spuneau sfin ii de odinioară:Mai degrabă moartea, dar păcatul nu! Un credin-cios de demult obişnuia să spună: Eu nu mă temdecât de păcat! Aruncându-ne la picioarele luiIisus, să spunem: Plâng şi gem de-atâta vreme, fa a-mi arde de ruşine, Doamne-ndură-te de mine! O, Iisuse, plin de ruşine şi de durere pentrupăcatele mele, eu le plâng şi le urăsc; şi Tu, Celnesfârşit de bun, ai milă de mine! Să trecem acum mai departe. Dacă este adevărat că păcatul este mâhnitorpentru Dumnezeu, atunci să-L slăvim pe El, pen-tru milostivirea Sa, văzând că El poartă sarcinapăcatelor noastre. Dar, după cum nu se poate
  • 64 Ioan Marinispune despre car că el se rupe, ci numai că esteapăsat, aşa este şi Dumnezeu apăsat şi totuşi lepoartă. Dacă voi şi eu am fi în locul lui Dumnezeu,le-am purta noi oare? Nu! Sigur că nu! Căci timpde o săptămână am arde universul cu foc sau l-amstrivi cu picioarele şi l-am face numai praf. Dacă legea cerului ar pedepsi atât de repedeca legea omului, unde am ajunge? Ce uşor şi-arputea răzbuna el onoarea Sa! Câ i slujitori ai Săinu stau gata să-I împlinească porunca! Cum ie-şeau consulii romani înso i i de lictorii lor carepurtau securi, aşa este înso it în continuu Dumne-zeu de aceia care sunt gata să îndeplinească sen-tin a Sa. O piatră, o iglă de pe acoperiş, un trăs-net, un vânt puternic, ruperea unei artere, a uneivene din trup – şi totul s-a sfârşit, iar tu eşti mort,în mâinile lui Dumnezeu plin de mânie. De fapt,El a oprit pe slujbaşii mâniei Sale, căci cerul stri-gă: „Pentru ce să adăpostim pe căpetenia acestorticăloşi?” Şi pământul întreabă: „Pentru ce să-idau eu recoltă plugarului păcătos?” Fulgereletrăsnesc şi zic: „Dă-ne voie să lovim pe răzvrăti-tori”. Iar marea urlă împotriva păcătoşilor, dorindsă-i îngroape sub valurile ei. Dar Dumnezeu rab-
  • Păcatul 65dă şi slujitorii Săi se supun, pentru ca tu, păcăto-sule, să te trezeşti şi să te pocăieşti! Nu este o do-vadă mai mare a atotputerniciei lui Dumnezeu carăbdarea Sa îndelungă! Cea mai mare putere aLui se arată prin faptul că El este în stare să Sestăpânească, să rabde. Păcătosule! Dumnezeu te rabdă! Şi te-a răb-dat atât de mult! Îngerii s-au minunat de răbdareaacesta! Ei credeau că El te va lovi, dar s-a ab inut.El încă te rabdă! El încă te suferă! Câtă îndelungărăbdare!... A i văzut vreodată un om răbdător să înjure?Iată, un nemernic îl întâlneşte pe stradă şi-l batjo-coreşte, bătându-şi joc de el în fa a unei cete decopii. El însă rabdă. Acela îl scuipă în fa ă. Elmai rabdă încă. Insultătorul îl loveşte. El rabdă întăcere. „Loveşte-l cu trestia!” – îi zice unul. „Nu,zice el, eu îl iert pentru toate”. Şi nelegiuitul îltrânteşte jos şi-l tăvăleşte în tină, iar el rabdă şi,ridicându-se plin de murdărie, îi zice: „Dacă aiceva, vreo nevoie, ca să- i pot veni în ajutor, cutoată dragostea o fac”. Chiar în clipa aceea, tică-losul este arestat de un magistrat, pentru niştedatorii. Şi omul de care el şi-a bătut joc atât de
  • 66 Ioan Marinimult, sco ându-şi punga din buzunar, plăteşte în-treagă datoria aceluia, zicându-i: „Mergi în pace,eşti liber!” Omul mizerabil, drept răsplată, îlscuipă iar în fa ă. Acum, zice i voi, să-l lăsăm înseama legii! Mai poate fi vorba de răbdare aici? Aşa i s-ar fi întâmplat omului, dacă răbdarealui Dumnezeu i s-ar fi sfârşit. Dar, deşi El esteapăsat ca şi carul sub greutatea snopilor, totuşiosia carului nu se rupe. El îi rabdă încă pe păcăto-şii nepocăi i. Şi acum, trecând la a patra parte a stăriinoastre de vorbă, rog pe cititor să dea cea maimare ascultare celor ce vor urma. Mă tem că unii din voi n-au privit niciodatăpăcatul în această lumină, adică să vadă cât demult păcatul Îl întristează pe Dumnezeu, fiindcăatunci n-ar mai fi dorit să-L întristeze şi mai de-parte. Pe de altă parte, sunt al ii care simt că pă-catul este un lucru tare neplăcut şi doresc să scapede el. Aceasta e ceea ce voim să spunem: nu numaică Dumnezeu rabdă încă păcatul, ci, în persoanaFiului Său, Dumnezeu poartă păcatul şi-l ia asu-
  • Păcatul 67pra Lui. Aceste cuvinte ar avea o însemnătateadâncă dacă ar fi puse pe buzele lui Iisus: „Eusunt apăsat de voi cum este apăsat carul încărcatcu snopi”. Aici era problema cea mare: Dumne-zeu trebuia să pedepsească păcatul, şi totuşi doreasă-Şi arate milostivirea Sa fa ă de păcătoşi. Cumavea să se facă aceasta? Iată cum: Iisus vine sămoară în locul nostru. Greutatea osândei este pu-să pe umerii Săi. Vede i cum sunt de îngrămădi isnopii păcatelor omeneşti peste El? „Cu dragoste multă-n tăcere adâncă, El poartă marea şi trista povară; eu sunt vinovatul, a mea este vina, dar Tu cu-ndurarea purtat-ai păcatul, ruşinea şi marea ocară.” Dumnezeu a aruncat asupra Lui toate păca-tele noastre. Aici stau ele ca snop peste snop pânăce, gârbovit şi apăsat, El strigă, ipând, asemeneacarului încărcat cu snopi, care geme în timp cemerge. El a fost batjocura batjocori ilor. El apurtat bolile noastre şi cu durerile noastre s-a îm-brăcat. Privi i-L!... Vede i-L!... Sudoarea Sa e pi-curi de sânge care cad pe pământ. Irod îşi bate jocde El. Pilat Îl dispre uieşte. Ei I-au dat palme Re-
  • 68 Ioan Marinigelui Iudeii. „Eu ineam spatele celor ce Mă lo-veau şi obrazul Meu acelora care Mă pălmuiau;n-am ascuns fa a Mea de batjocură şi scuipat”.L-au legat de stâlp, L-au bătut cu vergi, dându-Inu mai pu in de 40 de lovituri fără una; „căci nueste cu nici una mai pu in pentru El”. „Pedeapsanoastră a luat-o El, ca noi să avem pace. Prinrănile Lui suntem tămădui i.” Privi i-L! Ca un car încărcat cu snopi păşeşteEl pe uli ele Ierusalimului: plânge i, fiice ale Ie-rusalimului, deşi El v-a spus: „Nu Mă plânge i peMine, ci plânge i-vă pe voi!...”. El este întovărăşitde strigăte animalice care se aud în urma Luicând trece pe stradă gârbovit sub greutatea cruciiapăsătoare şi grea de păcatele noastre. Îl duc la Golgota. Aici Îl trântiră pe spate, Îiîntinseră mâinile şi picioarele, şi piroanele bles-temate Îl pătrunseră prin păr ile cele mai sim itoa-re ale corpului Său, acolo unde se întâlnesc ceimai mul i nervi. Ei ridică crucea. O, Mântuitorulesângerânde, i-a sosit timpul durerilor celor maiamare!... Cu o smucitură şi putere barbară, ei în-fig crucea în pământ. Piroanele Îi sfâşie mâinile şipicioarele Sale. Ce dureri!... Ce dureri!...
  • Păcatul 69 El stă atârnat în cele mai grele chinuri, căciDumnezeu L-a părăsit. Duşmanii Săi Îl urmăresc şizic: „Iată că n-are cine să-L scape!”. Ei îşi bat jocde goliciunea Lui; arătă cu degetul frica Lui demoarte. Se uită chiorâş la El, Îl fixează cu privirea,Îi necinstesc suferin ele prin glume murdare. Dinrugăciunea Lui fac joc de cuvinte. De fapt, El numai este om, ci vierme strivit în picioare. Cu greuîşi poate închipui mintea omenească cum că Eleste şi Dumnezeu. Frigurile Îl mistuie, gura Îi esteuscată ca o floare arsă de soare şi El strigă: „Mi-esete!” Şi tot ce i se poate da este o etul. Soarele nuvrea să-şi mai dea lumina şi bezna întunecoasă aacestei amiezi înspăimântătoare este un simbolpotrivit al întunericului din sufletul Său. Fiori degroază plutesc deasupra pământului, iar El strigăcu glas mare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu,pentru ce M-ai părăsit?...” Într-adevăr, o cât de îngreuiat a fost El! N-afost niciodată o durere, ca durerea Lui! Toate du-rerile inimii omeneşti s-au adunat în inima Lui şipedeapsa vinovă iei păcatului omenesc, s-a revăr-sat peste corpul şi sufletul Său, ca apa mării pesteuscat.
  • 70 Ioan Marini Şi păcatul să fie pentru noi un lucru de ni-mic? Să râd eu de ceea ce L-a făcut pe Mântuito-rul meu să geamă? Să joc şi să fac nebunii cu ce-ea ce a sfâşiat inima Lui? Păcătosule! Nu vrei tu să- i predai păcatele înseama Aceluia Care a suferit pentru păcate? Da, i-o spun cu toată siguran a: El a suferit şi pentru ti-ne!... Da, sângele lui Iisus Hristos s-a vărsat şipentru tine. Şi sângele acesta este sângele carespală orice păcat. De-ar fi chiar păcate de care nuse poate vorbi, ei bine, nu există păcat ce n-ar pu-tea fi cură it de sângele lui Iisus Hristos. Hulirealui Dumnezeu, oricât de obraznică ar fi; pofta, ori-cât de dobitocească ar fi; lăcomia de avere, oricâtde mult s-ar fi mărit, ajungând până la fapt şi în-şelăciune; călcarea poruncilor lui Dumnezeu şiîmpotrivirea fa ă de El, oricât de mari ar fi, toateacestea se pot spăla prin sângele lui Iisus Hristos şipot fi iertate. De aceea strig către tine care tremuri:oricât de mare ar fi fărădelegea care este trecută încartea păcatelor tale, oricât ai fi întrecut pe aproa-pele tău în rău, dacă ai înaintat mai mult în via a tade răută i decât un Saul, o Magdalenă şi ca cel maiurâcios dintre păcătoşi – totuşi sângele lui Iisus
  • Păcatul 71Hristos este în stare să spele păcatul tău... Oricât demari ar fi păcatele tale, sângele lui Iisus Hristoseste şi mai mare. Păcatele tale sunt ca mun ii, darSângele lui Iisus Hristos este ca apele lui Noe, careau ajuns din ce în ce mai mari şi to i mun ii înal icare sunt sub cer au fost acoperi i (Fac 7, 19-20).Astfel va acoperi sângele lui Iisus Hristos to imun ii de păcate. Vrei tu să- i încredin ezi sufletul numaidecâtîn mâinile Lui? O vei face? Vrei să faci acest lu-cru chiar acum? Vei şti şi vei vedea atunci îndată cum a muritEl pentru tine şi i-a luat păcatele asupra Lui; cuma purtat El toate suferin ele tale, iar tu eşti mântuitşi liberat, căci Dumnezeu este împăcat şi tu eştiiertat şi izbăvit de orice vină. Vino, dragul meu,îngenunchează la crucea Domnului Iisus, ca săvezi şi să în elegi cum a fost împovărat El, ca tusă fii uşurat; cum a fost El legat, intuit pe cruceşi apăsat, ca tu să fii slobozit de păcat. Eu voiam şi doream să vorbesc despre Stăpâ-nul meu cum ar fi vorbit Ioan, care L-a văzut şi amărturisit, căci el putea să mărturisească în chipmişcător despre chinurile de pe Golgota ale Învă-
  • 72 Ioan Marini ătorului Său. Ceea ce am, aceea vă dau. O, Dum-nezeule, întăreşte puterile oricărui suflet şi trimiteharul Tău, ca să creadă cu adevărat în Tine... Căci, dacă nu – şi aici este ultimul punct! –,Dumnezeu va purta numai pu in timp povara în-dărătniciei noastre; şi dacă noi nu suntem înHristos când vine sfârşitul, această greutate ne vastrivi pentru vecie. Textul nostru este redat de diferi i traducă-tori, altfel decât în traducerea de fa ă. După ei arînsemna: „Eu vă apăs ca un car care este încărcatcu grâu”. Asta însemnează că întocmai cum uncar încărcat zdravăn apasă pe străzile nepavateale orientului şi lasă urme adânci sub ele, aşavreau Eu să vă strivesc sub greutatea păcatelorvoastre, zice Dumnezeu. Aceasta î i va fi soarta,iubite cititor, dacă eşti în afară de Hristos: fapteletale te vor apăsa, păcatele tale te vor strivi subgreutatea lor chinuitoare. Trebuie să zugrăvimmai departe aceste grozăvii ale păcatului? Cred cănu! Trebuie numai ca tu, dragul meu, să iei învă- ătură din amenin ările acestea. Să părăseşti pă-catul şi să te întorci la Dumnezeu.
  • Păcatul 73 Alege i acum! Alege i, vă rog! Fiecare sărăspundă, fiecare să aleagă pentru sine. Vrei tu să-L urmezi cu adevărat pe DomnulIisus? Te rog fierbinte, ascultă-mă ca şi când tu aifi singura persoană care ar citi aceste rânduri. Unsuflet fără Hristos este deja judecat, fiindcă nucrede (nu-L urmează). Cum vrei tu să scapi, să temântuieşti, dacă tu dispre uieşti o mântuire aşa demare ca aceea care i se dă în Hristos? Domnul î ivorbeşte şi î i spune: „Priveşte pe drumul tău, aigrijă de calea ta pe care mergi... Celui ce ve-ghează asupra căii lui, aceluia îi voi arăta mân-tuirea lui Dumnezeu...” În timp, în veşnicie, în via ă, în moarte, încer, în iad, oriunde ar merge El, eu te rog, urmea-ză-L pe Hristos, căci El îi poate mântui şi pe ceimai îndepărta i care vin la El. Însă dacă tu nu vreisă-L urmezi pe Hristos, atunci în păcatele tale osă mori. Vino la El! Primeşte-L pe Hristos şi-Lurmează, căci în afară de Hristos nu po i găsi nicio scăpare. Cine nu găseşte mântuirea în Hristos n-o vagăsi nicăieri. Ce grozav ar fi să pierzi ceea ce apregătit El pentru tine! Căci cum vom scăpa noi,
  • 74 Ioan Marinidacă stăm nepăsători fa ă de o mântuire aşa demare? (Evr 2, 3). Fie că facem parte dintre păcă-toşii cei mari, fie că nu facem parte încă dintre ei,ce grozav lucru ar fi să murim fără Mântuitor! O,voi, cei păcătoşi! De v-ar împinge această groză-vie spre tronul harului! Nu vei găsi niciodată hardacă nu-l vei căuta la picioarele lui Iisus! O, gân-deşte-te ce ar însemna să nu se deschidă niciodatăpor ile cerului pentru tine! Nu există altă uşă ce s-ar putea deschide vreodată şi să fii mântuit! DacăHristos te leapădă, lepădat eşti; dacă nu eşti stro-pit cu sângele Lui, eşti pierdut. Vino, om păcătos! Ce zici? Vrei să intripe poarta cea strâmtă sau vrei să dispre uieştivia a veşnică? Vrei să intri umilit pe calea în-gustă, prin poarta strâmtă, cu nădejdea că El,Care S-a dat pentru tine, te va primi şi te vamântui chiar acuma şi te va face fericit peveci? Vrei? Vino! Nu este greu să pluteşti în via ă peste ape li-niştite; dar valurile aspre ale Iordanului mor ii tevor face să recunoşti câtă nevoie ai de un Mântu-itor. Este greu să mori fără nădejde. A face ultimasăritură în întuneric este un lucru teribil.
  • Păcatul 75 Am văzut un bătrân care, murind, a spus cănu vrea să moară; şi când era aproape să moară, astrigat: „Întuneric, întuneric, întuneric! O, Dum-nezeule, nu pot să mor!” Ah, şi ce grozavă erafrica lui când mâna puternică a mor ii îl împingeaspre prăpastie! A fost zguduitoare clipa când apărăsit pământul şi sufletul lui s-a scufundat înadâncimile mâniei veşnice. Când inima ta va bate tot mai încet şi neregu-lat, vei vedea câtă nevoie ai de un Mântuitor, de unînger la patul tău de moarte. Când se va despăr isufletul de trup, vei avea nevoie de o călăuză caresă te conducă prin norii întuneca i ai mor ii, sprelăcaşurile fericite ale casei din ceruri. De aceea ca-ută-L pe Domnul, caută iertarea, caută mântuirea,caută izbăvirea din osândă din bună vreme. „Cău-ta i pe Domnul câtă vreme se poate găsi, che-ma i-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel răude calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gându-rile lui, să se întoarcă la Domnul, Care va aveamilă de el, la Dumnezeul nostru, Care nu oboseşteiertând...” (Isaia 55, 6-9). O Doamne, întoarce-nela Tine şi atunci vom fi întorşi la Tine! Atrage-ne,şi atunci vom alerga după Tine!... Amin.
  • 76 Ioan Marini
  • Păcatul 77 CĂTEVA CUGETĂRI ÎN LEGĂTURĂ CU PĂCATUL „Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru...” (Rom 6, 12) „Nelegiuirile voastre pun un zid de despăr ire în-tre voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă as-cund fa a Lui...” (Isaia 59, 2) „Păcatul este o ofensă pentru Dumnezeu. El esteo săgeată îndreptată către inima lui Dumnezeu, esteun atac asupra lui Dumnezeu.” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 21, 1940, pag. 1) „Păcatul este o robie din care numai Iisus ne poa-te libera, o întinăciune pe care numai sângele Său opoate spăla.” («Glasul Dreptă ii» nr. 5, 1938, pag. 4) „Păcatul este o atât de grea boală pentru om, în-cât numai Sfântul Duh îl poate libera de el.” («Familia Creştină» nr. 5-6, 1941, pag. 4)
  • 78 Ioan Marini „Păcatul este microbul sufletului. Dintre to i mi-crobii din lume, păcatul e cel mai primejdios şi acelase înmul eşte mai repede.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Păcatele sunt ca nişte cârlige ale diavolului de ca-re-şi aga ă funiile lui, smucindu-le unde şi cum vrea el.” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 22, 1940, pag. 1) „Păcatul e viermele care roade rădăcina de lapomul credin ei şi strică rodul dragostei, care nu maipoate ajunge la coacere.” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 22, 1940, pag. 5) „Păcatul este înainte-mergătorul rătăcirilor şiînşelăciunilor diavolului.” («Familia Creştină» nr. 1, 1942, pag. 3) „Păcătoşii sunt lunatici morali.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Păcatele sunt stâncile ascunse de care se lovesccorăbiile vie ii, ducându-le la fund.” (Calendarul «Familia Creştină» 1946, pag. 86)
  • Păcatul 79 „Orice păcat este o trădare fa ă de Domnul, dacăstărui în el până la sfârşit.” («Via a Creştină» nr. 41, 1939, pag. 1) „Păcatele credincioşilor, chiar şi cele mai mici,sunt luate drept puncte de ochire cu care Satana cautăsă lovească în slava şi cinstea Domnului.” («Familia Creştină» nr. 10-11, 1942, pag. 13) „Păcatul nostru nu ne face rău numai nouă înşi-ne, ci şi altora – chiar fără să se vadă aceasta.” («Familia Creştină» nr. 10-11, 1942, pag. 13) „Păcatul l-a schimbat pe om, făptura iubită a luiDumnezeu, într-un nenorocit.” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 21, 1940, pag. 1) „Un caracter întreg înseamnă împotrivire fa ăde păcat; un caracter slab înseamnă îngăduin ă fa ăde păcat; şi fără caracter înseamnă a nu se împotrivicâtuşi de pu in păcatului.” («Familia Creştină» nr. 7, 1941, pag. 15) „Dintre toate păcatele credincioşilor, cel mai gro-zav este trădarea.” (Recabi ii, pag. 5)
  • 80 Ioan Marini „A te lăuda cu păcatul este un păcat.” (Calendarul «Familia Creştină» 1940, pag. 53) „Ce este păcatul? Tot ceea ce mă desparte deDumnezeu şi de semenii mei este păcat.” (Calendarul «Familia Creştină» 1945, pag. 81) „Începutul păcatului în via a fiecăruia din noieste: o privire, un gând, o poftă şi... cădere. Pentru căprivirea naşte gândul, gândul naşte pofta şi poftaaduce căderea.” (Calendarul «Familia Creştină» 1945, pag. 63) „Desfrânarea e păcatul lumii de azi şi e calea cealargă pe care oamenii aleargă la pieire.” (Calendarul «Familia Creştină» 1946, pag. 23) „Dacă în inima ta stăpâneşte lumea, vei găsi uşordrumul ei.” («Hotărâ i şi statornici», pag. 19) „Crâşma este scara pe care cobori în iad.” (Calendarul «Familia Creştină» 1945, pag. 17) „Unde-i păcatul, nu-i Dumnezeu.” («Via a Creştină» nr. 50, 1939, pag. 3)
  • Păcatul 81 „Nimic nu e atât de primejdios ca încrederea ce-lui ce face păcate, gândindu-se că doar în mila Lui,Dumnezeu îl iartă.” (Calendarul «Familia Creştină» 1946, pag. 77) „Unde se duce casă bună cu păcatul, Dumnezeunu poate să fie.” (Hotărâ i şi statornici, pag. 26) „Nimic nu întunecă ochiul sufletului mai mult şinimic nu ucide cugetul mai sigur ca un păcat căruia,cu ştiin ă, i se face loc în inimă. O spărtură mică faceca un vapor mare să se scufunde şi o scânteie micăaprinde un foc mare.” (Hrană pentru familia creştină, pag. 86) „A glumi cu păcatul înseamnă orbie şi cea maivinovată nepăsare pe care o poate avea cineva fa ă deun lucru.” (Hrană pentru familia creştină, pag. 67) „Prin păcatul ascuns, omul răspândeşte în jurulsău miasma mor ii.” («Familia Creştină» 1942, nr. 10-11, pag. 13)
  • 82 Ioan Marini „Nu păcatul este acela care-l chinuieşte pe om, ciomul este acela care iubeşte şi doreşte păcatul şi nu vreasă se lepede de el. Pentru că, în măsura în care vrea,prin harul lui Dumnezeu, poate să şi fie liber de păcat.” (Hrană pentru familia creştină, pag. 67) „Înaintea lui Dumnezeu trebuie să ştii că nu estepăcat mic. Toate sunt grele.” («Familia Creştină» nr. 1, 1942, pag. 7) „Păcatul îl face pe om neliniştit. Omul care păcă-tuieşte îşi pierde pacea.” («Via a Creştină» nr. 18, 1939, pag. 2) „Un singur păcat are în sine atât de multă întu-necare, încât este în stare să umbrească chiar soarele.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „În orice pahar al plăcerii pământeşti (al păca-tului) se află pe fund o scorpie: moartea.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Asculta i ce vă spun şi nu cru a i niciodată unpăcat mic!... Fi i încredin a i că nici un om nelegiuitn-avea de gând să ajungă nelegiuit. Începe prin a-şi
  • Păcatul 83îngădui o mică abatere. Această mică abatere duce laabateri mai mari şi apoi – căderea...” (Hrană pentru familia creştină, pag. 87) „Orice păcat loveşte împotriva lui Dumnezeu înprimul rând.” (Calendarul Tineretului 1947, pag. 21) „Opreşte-te înainte de a face primul pas spre pă-cat, fiindcă după întâiul urmează ceilal i paşi; şi estemai uşor să te păstrezi curat decât să te speli după cete-ai murdărit.” (Calendarul Tineretului 1947, pag. 21) „Dumnezeu şi păcatul stau pe două planuri opu-se. Nimeni nu poate întoarce fa a către Dumnezeupână ce mai întâi nu întoarce spatele păcatului.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Păcatul este atât de necurat pentru Dumnezeu,încât numai sângele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dum-nezeu, ne poate cură i.” («Familia Creştină» nr. 5-6, 1941, pag. 5) „Păcatul este atât de scârbos pentru Dumnezeucel drept, încât atrage după el pierzarea veşnică a celorcare trăiesc şi mor murdări i de el.” («Familia Creştină» nr. 5-6, 1941, pag. 5)
  • 84 Ioan Marini „Cea mai mare greutate pe care o por i nu-i nicifamilia, nici boala, nici sărăcia, nici lipsurile şi nevoilede care te plângi, ci e păcatul.” («Via a Creştină» nr. 43, 1939, pag. 1) „Nesim irea este una dintre cele mai grozaveurmări ale păcatului.” («Via a Creştină» nr. 30, 1939, pag. 1) „Primul rod al păcatului este un păcat mai mare;neascultarea naşte uciderea.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „A vorbi despre păcatul mic înseamnă a vorbidespre sămân a cea mică a neghinei. Căci atât păcatulmic cât şi păcatul mare au un viitor mare.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Un singur păcat – şi este destul ca să doboare pe celmai puternic om.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Ori de câte ori păcătuim, cerem răstignireaDomnului. Ori de câte ori alegem păcatul, stăm şi noiîn ceata celor ce strigă: «Vrem pe Baraba... iar Iisus săfie răstignit».” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 17, 1940, pag. 1)
  • Păcatul 85 „Ori de câte ori faci voia ta, lucrând păcatul, tute faci dumnezeu şi pe Dumnezeu Îl cobori mai jos de-cât omul.” («Misionarul Vie ii Creştine» nr. 21, 1940, pag. 1) „Plăcerile păcatului smulg de la păcătoşi danii pecare niciodată n-ar fi în stare să le jertfească într-ofaptă de iubire.” («Familia Creştină» nr. 3, 1941, pag. 1) „De plâns este omul gârbov şi de plâns este omulorb. Dar, decât aceştia, mai de plâns este cel care cau-tă să-şi îndreptă ească păcatele şi să se întărească înnecredin ă.” («Via a Creştină» nr. 29, 1939, pag. 3) „Nimic nu este mai delicat decât vârful unui ac;dar după ce şi-a făcut loc, trage tot firul după el. Aşa eşi cu păcatul mic.” (Hrană pentru familia creştină», pag. 88) „Păcatul este o robie de care numai DomnulIisus ne poate elibera.” («Via a Creştină» nr. 3, 1939, pag. 2) Culese din volumul «Firimituri de la masa Harului»
  • 86 Ioan Marini Deschide-ţi, frate, inimaDeschide- i, frate, inima, din nou te cheamă Domnul,o, vino, vino, nu mai sta şi las-acuma somnul!Trezeşte-te, iubitul meu, tu dormi în greu păcat,de vine moartea, eşti pierdut, muri-vei neiertat!O, nu mai sta nepăsător de mântuirea ta,ci-ntoarce-te şi, blând, Hristos azi te va lumina!Iubitul meu, ascultă azi de glasul cel duios,deschide-I cald inima ta, să intre-n ea Hristos!Nu te-ntreba, iubitul meu, că ce-ai să-I spui acum,zi: Doamne, sunt un păcătos întârziat pe drumşi-acum Te rog, plângând amar, să-mi ier i păcatul meu,ridică-mă-n iubirea Ta, să merg spre cerul Tău!
  • Păcatul 87 CuprinsUn suflet de apostol ............................................ 5O icoană grăitoare ............................................. 17Stricăciunea păcatului ....................................... 23Păcatul ............................................................... 25Ce este păcatul?................................................. 28Câteva pilde....................................................... 33Acestea nu sunt exagerări ................................. 35Păcatul – o semănătură a stricăciunii ................ 49Păcatul – o prietenie pierzătoare ....................... 52Stăruin a în păcat............................................... 54Cutremura i-vă şi nu păcătui i........................... 60Câteva cugetări în legătură cu păcatul .............. 75Deschide- i, frate, inima.................................... 86
  • 88 Ioan Marini Tehnoredactare computerizată, coperta şi aranjamentul grafic: Editura «Oastea Domnului», Sibiu