• Save
Comunicarea intre parinti si adolescenti
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×
 

Comunicarea intre parinti si adolescenti

on

  • 4,573 views

 

Statistics

Views

Total Views
4,573
Views on SlideShare
4,572
Embed Views
1

Actions

Likes
5
Downloads
0
Comments
0

1 Embed 1

http://www.cecis.ro 1

Accessibility

Categories

Upload Details

Uploaded via as Microsoft PowerPoint

Usage Rights

© All Rights Reserved

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Processing…
Post Comment
Edit your comment

Comunicarea intre parinti si adolescenti Comunicarea intre parinti si adolescenti Presentation Transcript

  • COMUNICAREA ÎNTRE PĂRINȚII ȘI COPIII CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE ÎN PERIOADA ADOLESCENȚEI
  • ADOLESCENȚA
    • Adolescența este o perioadă de tranziție de la copilărie la vârsta de adult, tânăr.
    • Adolescența, atât la copiii normali cât și la cei cu C.E.S. începe la pubertate (către 11-13 ani la fete și 13-15 ani la băieţi) și este însoţită de importante transformări pe planurile : - biologic; - psihologic; - social.
    • Adolescenţii, se caracterizează prin detaşarea treptată de părinţi şi ataşarea la grupul de prieteni, de semeni.
    • Adolescenta cuprinde doua faze:
    • una timpurie între 10-11/13-14 ani numită pubertate sau preadolescență;
    • a doua perioadă 13-14/17-18 ani este cea a adolescentei propriu-zise.
    • Adolescența este cunoscută ca fiind o perioadă dificilă, în special pentru impulsivitatea pe care o au cei aflaţi la această vârstă, pentru nesiguranţa pe care o simt și dorinţa de a fi rebeli, pentru faptul că se simt deseori neînțeleși, dar și pentru problemele care apar în comunicare cu cei apropiaţi, îndeosebi cu părinţii.
    • Acest lucru poate duce la tristeţe, furie şi frustrare pentru adolescenți şi părinţii lor.
    • Primul pas în lumea adulţilor, este un salt în independenţă.
    • Pentru mulţi copii cu handicap această, oportunitate pentru independenţă poate fi limitată.
    • Handicapul depinde de relaţiile persoanei cu mediul înconjurător.
    • Un handicap este evident când aceste persoane întâlnesc obstacole culturale, materiale sau sociale care le împiedică accesul la diversele servicii ale societății.
    • Handicapul constă în pierderea sau limitarea posibilităţilor de a participa, pe picior de egalitate cu ceilalţi indivizi, la viata comunității.
    • Deşi ne-am obişnuit să auzim că adolescentul este copilul între 14-18 ani, transformările și evoluţia societății în care trăim ne arată că încă de pe la 10 -11 ani apar conduitele adolescentine și ritmul de dezvoltare al copiilor a devenit mult mai alert decât în urmă cu o generaţie.
    • Adolescentul încearcă, cu înfrigurare, să se cunoască și să se autoevalueze în raport cu realizările sale și ale altora.
    • El se întreabă adeseori, ,,cine sunt eu?”
    • În aceste momente, adolescenţii au nevoie de sprijin care poate veni din partea unui prieten, a familiei sau a unei persoane dispusă să-i ajute.
  • SCHIMBĂRI ÎN PLAN BIOLOGIC
    • Între 14 si 20 de ani creierul atinge aproximativ greutatea maximă;
    • Se dezvoltă volumul muşchilor și se măreşte forţa musculară;
    • Perfecţionarea și coordonarea mișcărilor fine;
    • Stabilizare relativă a creşterii adolescenţilor în înălţime și greutate;
    • Maturizarea treptată a aparatului circulator;
    • Creșterea suprafeţei plămânilor;
    • Glandele cu secreţie internă secretă mai mulţi hormoni;
    • Adolescentele capătă o înfățișare generală feminină, concretizată în proeminența bustului și conformaţia bazinului, dezvoltarea soldurilor;
    • Glanda tiroidă exercită, acțiuni asupra sistemului nervos central, asupra funcţiilor organismului, precum și asupra dezvoltării psihice.
  • SCHIMBĂRI ÎN PLAN PSIHOLOGIC
    • Evoluţia psihică se realizează prin tensiuni și conflicte;
    • Dezvoltarea imaginaţiei reproductive, visul, fantezia, uneori chiar duse la extrem;
    • Viața afectivă se complică și se diversifică, preadolescentul și mai ales adolescentul admiră, iubeşte, simte, aspiră, ştie să dorească, are idealuri afective;
    • Creşterea și afirmarea conştiinţei de sine, ca mobil al dorinţei evidente de a deveni independent;
    • Conştiinţa de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea subiectului la sine însuşi, la propriile trăiri, iar pe de altă parte, confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul căreia trăiește;
    • Erotizarea vieţii afective;
    • T inerii devin apatici, descurajaţi, plictisiţi, pesimişti, neputându-se adapta la viaţa socială.
  • SCHIMBĂRI ÎN PLAN SOCIAL
    • Adolescenţii manifestă tendinţa de a se afirma nu numai individual ci și în grup: vor să activeze, să se distreze împreună;
    • Esenţa integrării sociale constă în ataşamentul din ce în ce mai activ la grupul căruia îi aparţine (clasă, şcoală, marele organism social);
    • Integrarea adolescenţilor în aceste valori ale colectivităţii contribuie la formarea concepţiei despre lume și viață;
    • Dorind să atragă atenţia asupra sa, adolescentul se consideră punctul central în jurul căruia trebuie să se petreacă toate evenimentele;
    • Forţele proprii sunt considerate superioare față de ale celorlalţi oameni, opinie care decurge dintr-o insuficientă cunoaştere de sine. Acesta doreşte ca toate acţiunile sale să fie cunoscute și apreciate de adult;
    • Cel mai înalt nivel al conştiinţei de sine este atins de copil atunci când el se poate privi ca subiect al activităţii sociale, ca membru al colectivului;
    • Copilul se orientează mai mult către lumea externă;
    • Tinerii cu dizabilităţi pot avea nevoie de asistenţă în găsirea şi menţinerea relațiilor de prietenie, acesta fiind un pas important în construirea identității;
    • Apartenenţa la grup este foarte importantă în aceasta perioadă și e nevoie ca părinţii să permită copilului să își facă un grup de prieteni cu care să aibă activități în comun;
    • Este o perioadă extrem de vulnerabilă și de instabilă a copilului, adolescența permite și "alunecarea" lui către ceea ce numim conduite de risc: consum de alcool, consum de droguri, violențe, acte antisociale, idei suicidare, etc.
  • CONCLUZII
    • Adolescența este o perioadă foarte mult încărcată de reflecţie și de căutare, copilul petrecând mult timp în încercarea de a înţelege ceea ce simte, ceea ce se întâmplă cu el și mai ales cine este el;
    • Își caută repere, valori, modele, își pune întrebări și caută răspunsuri, caută să construiască noi relaţii și să se repoziţioneze față de cele vechi;
    • Este prins între a rămâne copil și a încerca să devină adult. Între curajul de a fi independent și teama de a reuşi de unul singur. Între dorinţa de a reuşi de unul singur și nevoia de a fi susţinut. Toate aceste gânduri, frământări nu își găsesc mereu calea de a fi exprimate, de a fi comunicate;
    • Adolescenței îi sunt specifice oscilaţiile în ceea ce priveşte starea afectivă a copilului. Foarte prietenos și sociabil uneori, morocănos și iritat alteori, dornic de a fi cu familia uneori și alteori cu perioade lungi de singurăte;
    • Aceste dispoziţii schimbătoare sunt în fapt o oglindă a procesului interior extrem de dinamic și de complex, încărcat de căutare, nelinişte, suferinţă, îndoială, teamă;
    • Părinții sunt adesea puşi în dificultate de aceste schimbări și nu reuşesc să găsească modalități de a se raporta la ele, de a le înţelege ceea ce conduce la o comunicare din ce în ce mai conflictuală sau dimpotrivă mai distantă;
    • Suferinţa copilului și nevoia de a fi înțeles neputința de a găsi un mod de a comunica cu părinţii, de a găsi cuvintele care să exprime exact ceea ce simte, declanșează dispute, agresiuni, opoziţii, rebeliuni ceea ce face și mai dificilă aceasta perioadă. Atunci renunță la comunicare pe care o consideră inutilă.
    • Comunicarea cu părinţii devine tensionată, încărcată de ameninţări și pedepse, ceea ce aduce multă furie și confuzie;
    • Străduieşte-te să-l faci să înțeleagă că preferi să îți spună orice, chiar dacă a făcut ceva greşit. Dacă îi va fi teamă să îți spună sau jenă, veţi avea mai mult de suferit. Insistă asupra ideii că, dacă face ceva ce poate vă va dezamăgi este mai bine să spună;
    • Dacă intuiţia vă spune că este tot un copil bun, nu cădeţi în capcana de a va pierde încrederea în el.
    • Dacă intuiţia vă spune că este ceva în neregulă, acţionaţi în consecinţă și nu veţi greşi. Trebuie să aveţi încredere în toate instinctele dumneavoastră și să vă dezvoltaţi capacitatea de a ‑ asculta (de a fi receptiv la el) pe toate lungimile de undă disponibile.
  • RECOMANDĂRI
    • Dumneavoastră trebuie să fiţi pe aproape, deschişi spre comunicare, arătându-le și spunându-le tot timpul că-i iubiţi, orice ar fi;
    • Nu interpretaţi greşit replicile lor tăioase reducând comunicarea cu ei; continuaţi să le rămâneți aproape deoarece au nevoie de dumneavoastră mai mult ca niciodată;
    • Sfaturile pentru îngrijirea personală sunt foarte importante în cazul adolescenţilor deoarece trec printr-o perioadă de transformare;
    • Este bine ca părinţii să încerce să comunice cât mai mult și să rămână aproape de copil, chiar dacă uneori resimt disperare, furie, neputinţă, confuzie ;
    • Activităţile adolescentului pot fi diverse. Este bine ca părinţii să le încurajeze pe cele benefice și să le descurajeze pe cele care ar putea fi dăunătoare. Activităţile adolescentului îl formează și îl pregătesc pentru maturitate.
    • Nu manifestați în această perioadă următoarele atitudini:
    • atitudine hiperprotectoare, excesiv de afectuoasă (duce la iritarea copilului şi frânează maturizarea psihică);
    • atitudine indiferentă (determină dezvoltarea unei agresivităţi latente, copilul devenind emotiv, instabil, iritabil, cu efecte negative la nivelul microgrupului);
    • atitudinea hiperautoritară (induce copilului stări de inhibiţie, frică, instabilitate, timiditate, provoacă acumulări de tensiuni care se pot manifesta mai târziu într-un comportament rebel, descărcarea făcându-se pe alte persoane din anturaj);
    • Adolescenţii, în mod normal, se caracterizează prin detaşarea treptată de părinţi şi ataşarea la grupul de prieteni, de semeni. Pentru a-şi dezvolta sentimentul responsabilităţii, a se simţi siguri, a judeca corect, aceştia au nevoie de independenţă. Concomitent, ei manifestă ataşament faţă de părinţi, de la care învaţă arta comunicării interpersonale şi a rezolvării situaţiei de apartenenţă, autonomia. Părinţii le pot oferi susţinere în formarea identităţii, pe măsură ce aceştia se adaptează social în afara familiei. Independenţa, autonomia şi identitatea se manifestă indisolubil de ataşamentul de familie. În cazul carenţelor familiale (afective, educaţionale, materiale sau de altă natură), adolescenţii se detaşează emoţional de familie, devenind vulnerabili. S-a constatat în nenumărate cercetări că cei care sânt mai apropiaţi de familiile lor dau dovadă de mai multă încredere în sine, autonomie, abilităţi sociale, de comunicare şi interrelaţionare eficientă.
    • Experienţele s u nt esenţiale pentru dezvoltarea cognitivă a copilului. Pentru evoluţia lui intelectuală, cele mai importante s u nt jocul şi dezvoltarea limbajului. Jocul creează experienţe noi şi atractive, iar prin limbaj copilul îşi dezvăluie şi înţelege lumea în care a intrat, află semnificaţia lucrurilor şi a fenomenelor înconjurătoare, reuşind să se raporteze din ce în ce mai adecvat la ele;
    • Copilul nu poate depinde de ceilalţi la nesfârşit. Responsabilităţile sale cresc odată cu vârsta. Ele sânt importante pentru că dau sentimentul de libertate în desfăşurarea propriilor acţiuni;
    • Dacă fiecare stadiu pe care îl parcurge copilul, cu responsabilităţile sale specifice, este bine valorificat de către părinţi (sau fraţi, bunici), atunci la maturitate există premisele ca individul să fie capabil să-şi asume responsabilităţi şi pentru sine, dar şi pentru ceilalţi, să devină autonom și să se integr e ze în societate;
    • Copilul nu trebuie să depindă permanent de alţii pentru a - și satisface nevoile lui de bază (baie, toaletă, hrană, etc.), deoarece îi creează un dezechilibru extrem de putere;
    • Părinții își pot ajuta copiii formându-le abilitățile/deprinderile de autonomie personală și socială.