Loading…

Flash Player 9 (or above) is needed to view presentations.
We have detected that you do not have it on your computer. To install it, go here.

Like this document? Why not share!

Like this? Share it with your network

Share

Drept constitutional si institutii politice unitatea iv

  • 2,090 views
Uploaded on

 

  • Full Name Full Name Comment goes here.
    Are you sure you want to
    Your message goes here
    Be the first to comment
    Be the first to like this
No Downloads

Views

Total Views
2,090
On Slideshare
2,090
From Embeds
0
Number of Embeds
0

Actions

Shares
Downloads
29
Comments
0
Likes
0

Embeds 0

No embeds

Report content

Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
    No notes for slide

Transcript

  • 1. 4. DREPTURI, LIBERTĂŢI ŞI ÎNDATORIRI FUNDAMENTALE ALE CETĂŢENILOR Cadrul legal al drepturilor fundamentale 102 Principalele categorii de drepturi şi libertăţi. Clasificare 105 Avocatul Poporului 131 Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat 135 Teste de autoevaluare 136 Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 136 Lucrarea de verificare 136 Bibliografie minimală 137Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea: • să enumeri categoriile de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, cu explicaţiile corespunzătoare; • să descrii unul dintre drepturile cetăţeneşti cu aplicaţie la un caz concret; • să dezvolţi într-un eseu corelaţia dintre Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi legislaţia română; • să rezumi într-un text de o pagină principiul constituţionalităţii legilor, ordonanţelor şi hotărârilor de guvern. Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore
  • 2. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor4.1. Cadrul legal al drepturilor fundamentale4.1.1. Noţiunea de drepturi fundamentale În ştiinţa juridică, prin noţiunea de drepturi fundamentale cetăţeneşti se înţelege acele drepturi care sunt garantate de însăşi Constituţia ţării, atât prin măsuri de ordin juridic, cât şi prin stabilirea condiţiilor necesare pentru exercitarea lor. Prin natura lor, drepturile fundamentale ale cetăţenilor nu sunt concepute ca o categorie de drepturi deosebite de celelalte drepturi subiective. Ca orice drepturi subiective, ele sunt puteri garantate de lege voinţei subiectului activ al raportului juridic, în temeiul cărora acesta este în măsură, în vederea valorificării unui interes personal direct, să desfăşoare o conduită determinată sau să pretindă subiectului pasiv al raportului juridic o anumită comportare, care, la nevoie poate fi impusă acestuia cu sprijinul forţei de constrângere a statului . Drepturile fundamentale cetăţeneşti nu au nimic comun cu ideea susţinută de şcoala dreptului natural, potrivit căreia această categorie juridică ar cuprinde un număr de drepturi înnăscute, de o natură specială pe care cetăţeanul le dobândeşte în afară de orice reglementare legală . Dacă şcoala dreptului natural porneşte de la concepţia că pot exista anumite drepturi indisolubil legate de persoana umană, concepţia juridică contemporană subliniază că drepturile fundamentale trebuie considerate în raport cu ansamblul drepturile subiective, având o natură juridică specifică. Spre deosebire de şcoala dreptului natural, care situează drepturile fundamentale deasupra legii şi chiar le opune acesteia, pozitivismul juridic consideră că aceste drepturi, ca orice alte drepturi subiective, sunt simple reflectări ale dreptului obiectiv în relaţiile dintre persoane, sunt creaţii şi consecinţe ale normelor juridice. Această şcoală vede sarcina primordială a ştiinţei juridice în studiul în sine al normelor juridice şi al drepturilor subiective create de ele, făcând abstracţie de condiţiile economice şi sociale proprii unei societăţi date. Deşi nu au specific propriu nici din punct de vedere al naturii juridice, nici al obiectului lor, drepturile fundamentale ale cetăţenilor îşi justifică pe deplin existenţa ca o categorie distinctă de celelalte drepturi prin importanţa Reţine economică, socială, culturală şi politică pe care o au. Constituind sâmburele ideea! reglementării legale a tuturor celorlalte drepturi subiective, drepturile fundamentale ale cetăţenilor devin temelia juridică a ansamblului drepturilor cetăţenilor. Drepturile fundamentale prezintă o mare importanţă atât pentru cetăţeni cât şi pentru stat, ele reprezintă baza pentru celelalte drepturi, sunt consacrate de Constituţie şi sunt determinate pentru statutul juridic al cetăţeanului. În concluzie, putem spune că drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetăţenilor, esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi stabilite şi garantate prin Constituţie şi legi.Drept constituţional şi instituţii politice 102
  • 3. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor4.1.2. Reglementarea drepturilor fundamentale cetăţeneşti în ţara noastră Dispoziţia constituţională, cadru ce reglementează statutul social-economic, politic şi juridic al omului societăţii noastre, este cea cuprinsă în art. 16 (1) al legii fundamentale în care se proclamă că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Nici o îngrădire a acestor drepturi şi nici o deosebire în exercitarea lor nu sunt îngăduite. Prevederile constituţionale cuprinse în Titlul II trebuie însă corelate cu cele din art. 1 alin. 3 al Constituţiei în care se precizează că:„România este un stat de drept, democratic şi social, şi, în care demnitatea omului, drepturileşi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismulpolitic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”. Prevederile art. 1 alin. 3 al Constituţiei constituie drept cadru şi instrumente ale realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. Din aceste prevederi, ce dau expresie unei incontestabile realităţi, pot fi desprinse câteva principii, trăsături definitorii ale reglementării drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor. Ceea ce caracterizează în mod deosebit această instituţie este principiul universalităţii drepturilor şi libertăţilor, principiu ce rezultă din prevederile art. 15 al Constituţiei care proclamă că:„Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin altelegi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”. Garantarea politico-juridică şi socială a drepturilor şi libertăţilor fundamentale îşi găseşte expresia în faptul că:„România este patria comună şi invizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, denaţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţăpolitică, de avere sau de origine socială” (art. 4 alin. 2). Faptul că drepturile şi libertăţile fundamentale sunt garantate sub formă de drepturi şi libertăţi „ale cetăţenilor” nu trebuie să ducă la concluzia că exerciţiul tuturor acestor drepturi şi libertăţi este condiţionat de calitatea de cetăţean, ci, dimpotrivă, numai exercitarea unora dintre drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute de Constituţie este condiţionată de calitatea de cetăţean a subiectului de drept. Aşa cum, de exemplu, este dreptul de a alege şi de a fi ales în organele reprezentative ale statului. În art. 16 alin. 3 al Constituţiei se arată că:„Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care aunumai cetăţenie română şi domiciliul în ţară”. Exercitarea altor drepturi şi libertăţi prevăzute de Constituţie nu este condiţionată de calitatea de cetăţean. Astfel, în art. 18 al Constituţiei se prevede că:„Cetăţenii străini şi apatrizii care trăiesc în România se bucură de protecţia generală apersoanelor şi averilor, garantată de Constituţie şi de alte legi”.Drept constituţional şi instituţii politice 103
  • 4. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor Aşa, spre exemplu, dacă cetăţenii străini sau apatrizii aflaţi pe teritoriul ţării noastre sunt angajaţi, ei se bucură de garanţia constituţională a drepturilor asigurate cetăţenilor români. Străinii şi apatrizii au şi drepturile civile ale cetăţenilor români, ca şi orice alte drepturi recunoscute de legile, tratatele, convenţiile internaţionale sau acordurile încheiate cu România. O prevedere deosebit de importantă este cea din art. 20, potrivit căreia:„Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şiaplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cucelelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanţă între pactele şitratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şilegile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în careConstituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile”.4.1.3. Natura juridică a drepturilor fundamentale Drepturile fundamentale ale cetăţenilor îşi justifică existenţa ca o categorie distinctă de celelalte drepturi prin importanţa lor economică, socială şi politică. În literatura juridică de specialitate, natura juridică a drepturilor fundamentale a suscitat un deosebit interes teoretic şi practic, ceea ce a condus la emiterea a numeroase teorii. Teoria drepturilor naturale (Locke, Grotius, Wolf, Puffendorf, Blokstone, J.J. Rousseau) a fost cea mai răspândită teorie care consideră că libertăţile publice au o natură deosebită de celelalte drepturi ale omului pentru că cetăţeanul le dobândeşte în calitate de om, sunt opozabile statului şi nu sunt stabilite prin legi, contracte etc. Clasificând drepturile fundamentale ca fiind drepturi absolute, adepţii acestei teorii le deosebea de alte drepturi care erau creaţia societăţii, deoarece ele derivau din legile naturii. O altă teorie a fost teoria individualistă (A. Esmein, H. Chenan, H.J. Laski) care susţinea că sursa oricărui drept este în individ, pentru că acesta este o fiinţă reală, liberă şi responsabilă. Există teorii care nu fac deosebire de natură juridică între drepturile individuale şi celelalte drepturi subiective, toate drepturile fiind considerate o creaţie a dreptului obiectiv. O asemenea teorie este teoria drepturilor reflexe. Conform acestei teorii drepturile şi libertăţile sunt drepturi reflexe care provin din autolimitarea puterii statului. Din multitudinea teoriilor emise, se desprinde o trăsătură generală şi anumeReţine aceea că între drepturile fundamentale şi celelalte drepturi nu există nici o deosebire. Pornindu-se de la teza că drepturile fundamentale sunt drepturiteoriile subiective şi că aceste drepturi şi obligaţii nu pot exista decât în cadrul unuiprezentate! raport juridic concret, se consideră că un asemenea raport este cetăţenia. Cetăţenia exprimă un statut larg, incluzând totalitatea drepturilor ce revin persoanelor care au calitatea de cetăţeni ai statului. Cu privire la momentul naşterii drepturilor fundamentale acesta are loc în cadrul raportului juridic la îndeplinirea termenului sau condiţiei prevăzute de lege. Aşa de exemplu, la vârsta de 7 ani se naşte dreptul la învăţătură, iar dreptul la vot la împlinirea vârstei de 18 ani. În ceea ce priveşte dreptul de votDrept constituţional şi instituţii politice 104
  • 5. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor acesta nu se poate manifesta dacă persoana este bolnavă psihic sau dec dac decăzută din acest drept. Importanţa drepturilor fundamentale rezult şi din faptul că ac a rezultă ă acestea sunt înscrise în însuşi textul Constituţiei, care le învesteşte cu garan juridice i Constitu te garanţii speciale. Dat fiind c normele constituţionale se află în vârful ierarhiei pe care că o constituie celelalte norme juridice, consecinţa este aceea că ş drepturile consecin a şi fundamentale se ridic prin valoarea lor juridică deasupra tuturor celorlalte amentale ridică drepturi subiective, care-şi trag din ele esenţa conţinutului lor. care Sarcina de lucru 1 Argumentează prin 3 fraze superioritatea teoriei pozitivismului juridic în raport cu cea a dreptului natural.4.2. Principalele categorii de drepturi şi libertăţi4.2.1. Consideraţii generale Drepturile şi libert i libertăţile cetăţenilor ocupă un loc important în ansamblul complex de realităţi şi deziderate care preocupă omenirea. Dacă examinăm realităţ fiecare din punctele de vedere formulate de doctrina contemporan asupra contemporană drepturilor şi libertăţilor, vom constata că sunt extrem de eterogene şi aceasta i libertăţ datorită volumului mare de drepturi şi libertăţi consacrate în constitu i constituţiile diferitelor state. Prin urmare, putem constata ca dominantă în ansamblul preocupărilor teoretice, m dominant legislative şi practice privitoare la drepturile omului este ideea potrivit c i căreia proclamarea şi garantarea efectivă a acestora revine reglementărilor juridice efectiv reglementă interne. Teoria şi practica soci i social-politică au determinat unele intervenţii notabile ale organismelor interna internaţionale pentru promovarea, recunoaşterea şi protecţia terea drepturilor omului. Câteva din documentele adoptate prezintă interes şi în prezint clasificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale din ţara noastr Astfel de ara noastră. document internaţional (de care am amintit mai înainte) în care se consacră internaţional consacr drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului este Declaraţia Universal a i libertăţ ţia Universală Drepturilor Omului, adoptat de Adunarea Generală a O.N.U. la 10 dece adoptată decembrie 1948. În Declaraţie sunt proclamate: egalitatea tuturor oamenilor, dreptul la ie viaţă, inviolabilitatea persoanei, dreptul la cetăţenie, libertatea de gândire, , cet enie, dreptul la vot universal, dreptul la muncă, dreptul de a înfiinţ sindicate, munc , înfiinţa dreptul la învăţătur etc. Declaraţia nu individualizează unele categorii de ţătură drepturi şi libertăţi . ăţi La 16 decembrie 1966, Adunarea Generală O.N.U., a adoptat dou pacte General două internaţionale ale drepturilor omului şi anume: Pactul relativ la drepturile ionale civile, economice, sociale şi culturale şi Pactul relativ la drepturile civile şiDrept constituţional şi instituţii politice ii 105
  • 6. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor politice. Aceste documente internaţionale cuprind cele mai importante drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, cu obligaţia statelor - părţi de a le recunoaşte şi garanta prin legislaţia lor internă. Această problematică prezintă un interes aparte şi pentru numeroase organisme cu caracter regional, cum ar fi: Consiliul Europei (1950); Organizaţia Unităţii Africane (1981) şi Consiliul Regional al Drepturilor Omului din Asia. Activităţile desfăşurate în cadrul O.N.U. în domeniul drepturilor omului au căpătat noi dimensiuni datorită participării organizaţiilor neguvernamentale. Aceste organizaţii sunt formate din persoane care acţionează voluntar şi constituie legăturile ce se realizează între public şi organismele naţionale şi internaţionale, adică pun în practică în mod concret principiile enunţate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Ele constată şi denunţă orice încălcare a drepturilor naţionale şi internaţionale asupra oricăror încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi atrag atenţia organelor oficiale în legătură cu aceste încălcări. Organizaţiile neguvernamentale exprimă, în esenţă, aspiraţiile şi neajunsurile indivizilor sau grupurilor care le compun, în domeniul drepturilor omului. După Revoluţia din decembrie 1989, în ţara noastră au fost create o serie de organizaţii neguvernamentale ca persoane juridice fără scop lucrativ, care au ca principal obiectiv apărarea tuturor drepturilor omului sau numai a unora dintre acestea. Menţionăm, cu titlu de exemplu: Asociaţia română pentru libertate personală şi demnitate umană, Liga pentru apărarea drepturilor omului, care prin statutele lor urmăresc promovarea drepturilor omului statului de drept, educaţia în domeniul dreptului omului, cunoaşterea drepturilor omului în timp de pace şi în timp de război etc. Reţine! În Titlul II al Constituţiei ţării noastre, de la art. 22 până la art. 53, sunt consacrate drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Nominalizarea principalelor drepturi şi libertăţi este dificilă: unele drepturi şi libertăţi sunt considerate universale, altele sunt considerate fundamentale, sunt integrate altor ramuri de drept (de exemplu, drept administrativ, drept comercial, dreptul civil etc.), altele sunt considerate ca aparţinând în exclusivitate dreptului constituţional (de exemplu drepturile electorale) sau şi dreptului constituţional (dreptul la muncă, dreptul la proprietate) . Studierea mai aprofundată a drepturilor şi libertăţilor necesită o clasificare pe baza unor criterii ştiinţifice care să uşureze cunoaşterea importanţei şi a multiplelor aspecte pe care le prezintă fiecare din drepturile şi libertăţile fundamentale exprimate în Constituţie. Luând drept criteriu asemănarea privind conţinutul material, drepturile şi libertăţile au fost clasificate de unii autori în următoarele categorii: a) drepturi individuale, care cuprind: dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică; dreptul la informaţie; dreptul la învăţătură; dreptul de vot; dreptul de a fi ales; dreptul de asociere; dreptul la muncă şi protecţie socială; dreptul la pensie; dreptul la grevă; dreptul la moştenire; dreptul de proprietate; dreptul la petiţionare; b) libertăţi individuale care cuprind: libertatea circulaţiei şi domiciliului; libertatea conştiinţei; libertatea de exprimare; libertatea întrunirilor.Drept constituţional şi instituţii politice 106
  • 7. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor Clasificarea adoptată de noi ni se pare a fi mai indicată deoarece se întemeiază pe un criteriu obiectiv ştiinţific care permite sistematizarea drepturilor şi libertăţilor în grupe omogene, ce cuprind, fiecare, totalitatea drepturilor şi libertăţilor care, având un conţinut material asemănător, au o finalitate identică şi se realizează în aceeaşi sferă a activităţii umane. a. O grupă aparte a drepturilor şi libertăţilor fundamentale o formează cea a inviolabilităţii. În această grupă intră: dreptul la viaţă; libertatea individuală; inviolabilitatea domiciliului; dreptul la apărare; dreptul la libera circulaţie; secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice; dreptul la ocrotirea vieţii intime, familiale şi private. b. Drepturile sociale, economice şi culturale alcătuiesc o altă grupă de drepturi care garantează individului posibilitatea de a obţine mijloace indispensabile nevoilor sale social-economice şi culturale. În această grupă intră: dreptul la muncă şi la protecţie socială; dreptul la un nivel de trai decent; dreptul la proprietate; dreptul la moştenire; dreptul la ocrotirea sănătăţii; dreptul la grevă; dreptul la căsătorie; dreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă; dreptul persoanelor handicapate la o protecţie socială. c. Drepturile şi libertăţile politice sunt acele drepturi fundamentale care garantează cetăţenilor participarea la conducerea treburilor publice. În această grupă intră: dreptul de vot; dreptul de a fi ales; dreptul de asociere; libertatea conştiinţei; libertatea de exprimare; libertatea întrunirilor; dreptul de petiţionare; dreptul persoanei vătămate de către o autoritate publică; dreptul la informaţie. Sarcina de lucru 2 Explică modul în care cele trei categorii de drepturi, enunţate anterior, se interferează şi contribuie la statutul demn al cetăţeanului.4.2.2. InviolabilităţiDreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică Articolul 22 alin. 1, al Constituţiei prevede că:„Dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate”. Caracterul cuprinzător al acestei formulări constă în posibilitatea garantată de stat pentru fiecare cetăţean de a se dezvolta şi acţiona în deplină siguranţă, integritatea fizică şi psihică fiindu-i puse sub ocrotire faţă de orice atingere.Drept constituţional şi instituţii politice 107
  • 8. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor Dând expresie unui astfel de în înţeles, legea penală incriminează tocmai acele fapte prin care se aduce atingere rela relaţiilor sociale referitoare la viaţa şi re via integritatea fizică şi psihică, atribute esenţiale ale persoanei. Aceasta iale demonstrează grija deosebită a legiuitorului faţă de ocrotirea persoanei. deosebit Garantarea integrităţ fizice şi psihice este reglementată şi prin dispozi integrităţii i dispoziţiile alineatului 2 al art. 22 care priveşte ocrotirea persoanei din toate punctele de prive te vedere. Astfel, potrivit acestei dispoziţii constituţionale nimeni nu poate fi dispozi ionale supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman sau degradant. pedeaps În structura art. 22 alin. 3 al Constituţiei este cuprinsă o prevedere de mare valoare şi anume aceea că, pedeapsa cu moartea este interzisă. i cLibertatea individuală Alături de dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică libertatea turi via i psihică, individuală cuprinde acele valori ale persoanei care se cer apărate. În art. 23, ărate. alin. 1 al Constituţiei se arată că libertatea individuală şi siguran persoanei Constituţ i siguranţa sunt inviolabile. Textul acestui articol foloseşte două concepte şi anume: libertatea individuală şi siguranţa persoanei, statuând că acestea sunt individual ă inviolabile. Libertatea individual priveşte libertatea fizică a persoanei, dreptul s de a se individuală său putea comporta şi mişca liber, de a nu fi ţinut în sclavie sau în orice alt mi inut altă servitute, de a nu fi reţinut sau arestat decât în cazurile prevăzute de Constitu re zute Constituţie şi legi . Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede în art.3 c orice ţia Universal că fiinţă umană are dreptul la libertatea şi la securitatea sa. Pactul interna i internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 1966 a arătat că „orice om are dreptul la libertate şi la securitatea persoanei sale”. i sale” Acelaşi document internaţional continuă în materia acestei reglement i interna reglementări precizând că:„nimeni nu poate fi arestat sau deţinut în mod arbitrar şi nimeni nu poate fi privat de de ilibertatea sa decât pentru motive legale şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege”. ăzută Este cunoscut faptul c pentru existenţa unui stat de drept, numai recunoa că a recunoaşterea drepturilor şi libert ilor fundamentale ale omului nu este suficient mai i libertăţilor suficientă; trebuie să fie stabilite anumite mecanisme şi proceduri care s garanteze stabi i să respectarea acestor drepturi şi libertăţi, proclamarea lor în Constitu ca şi i, Constituţie legile speciale, având un caracter pur formal. Examinând legislaţ noastră procesual penală în raport cu exigen art. 5 din legislaţia exigenţa Convenţia European a Drepturilor Omului, prin Legea nr. 32 din 16 noiembrie ia Europeană mului, 1990, au fost aduse modificări şi completări dispoziţiilor Codului de procedur modific or procedură penală român. În acest spirit au fost modificate prevederile art. 5 din Codul de procedură penală, în sensul că libertatea persoanei este garantată în tot cursul lă, c procesului penal şi că persoana împotriva căreia s-a luat mă ş ăsura arestării preventive are dreptul de a se adresa instanţei competente dacă consider că instan ei consideră măsura este ilegală. sura ilegalăDrept constituţional şi instituţii politice ii 108
  • 9. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor În aplicarea regulii constituţionale, Codul de procedură penală al României, stabilind garanţii legale complementare, consacră prezumţia de nevinovăţie. În situaţia în care vinovăţia persoanei învinuite este indubitabilă, reţinerea nu poate depăşi 24 de ore. Garantarea persoanei faţă de acţiunea organelor de urmărire penală esteReţine prevăzută în mod expres în alin. 4 al art. 23, care stabileşte că arestarea se facecorelaţia în temeiul unui mandat emis de magistrat pentru o durată de cel mult 30 deobligatorie a zile. Asupra legalităţii mandatului, arestatul se poate plânge judecătorului, caredispoziţiilor este obligat să se pronunţe prin hotărâre motivată. Prelungirea arestării seprevăzute în aprobă numai de către instanţa de judecată. Arestatul preventiv are dreptul săaceste ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune.coduri! Aceste dispoziţii constituie garanţia că privarea de libertate nu poate avea loc decât dacă persoana a săvârşit o încălcare a legii penale, adică o faptă care are un caracter socialmente periculos. Orice abatere de la dispoziţiile de mai sus, constituie infracţiunea de reţinere sau arestare nelegală, care este pedepsită de legea penală. Inviolabilitatea domiciliului Acest drept fundamental asigură cetăţenilor posibilitatea de a-şi folosi nestingheriţi locuinţa, astfel încât nimeni să nu poată pătrunde în domiciliul sau reşedinţa lor fără ca ei să consimtă la aceasta. Conţinutul acestui drept este consacrat în art. 27 al Constituţiei, care stabileşte că „Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile”. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. De la prevederile, de mai sus, se poate deroga prin lege în următoarele situaţii: a) pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti; b) pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane; c) pentru apărarea siguranţei naţionale sau ordinei publice; d) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii; e) în orice alte cazuri care impun apărarea împotriva unui pericol comun iminent. Percheziţiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat şi pot fi efectuate numai în formele prevăzute de lege. Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, afară de cazul „delictului flagrant”. Trebuie reţinut că textul Constituţiei foloseşte în definirea inviolabilităţii domiciliului termenul cu cea mai mare sferă şi anume de „domiciliu şi reşedinţă”, aşa cum, de altfel, doctrina de specialitate a precizat în mod unanim. Legislaţia penală a României reglementează condiţiile în care pot fi efectuate percheziţiile domiciliare, ordonate exclusiv de magistrat. După cum se poate observa, legea fundamentală nu se mărgineşte doar la situaţiile care justifică pătrunderea în domiciliu sau în reşedinţa unei persoane, ci şi la procedura care trebuie urmată de organele statului ca pătrunderea în locuinţă să nu fie considerată fără drept. Drept constituţional şi instituţii politice 109
  • 10. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor Sarcina de lucru 3 Explică într-un text de 10-20 rânduri corelaţia dintre inviolabilitatea fizică a cetăţeanului şi legislaţia în vigoare.Dreptul la apărare Acest drept nu este numai un drept fundamental al cetăţenilor, dar constituie şi un principiu al înfăptuirii justiţiei. În art. 24, Constituţia reglementează distinct acest drept fundamental cetăţenesc.„Dreptul la apărare este garantat în tot cursul procesului. Părţile având dreptul să fieasistate de un avocat, ales sau numit din oficiu”. Aceasta înseamnă că persoana în cauză se bucură de totalitatea prerogativelor pe care, potrivit legii, le au justiţiabilii pentru apărarea intereselor lor . Prin urmare, Constituţia vizează necesitatea respectării tuturor dispoziţiilor care privesc un drept sau o facultate a uneia din părţi. În anumite situaţii legea obligă autoritatea publică competentă să desemneze din oficiu un avocat care să apere persoana în cauză. Asigurarea exercitării dreptului la apărare este prevăzută şi în acte internaţionale. Astfel, Pactul internaţional cu privire la drepturi civile şi politice din 1966 precizează, în art. 14 paragraf 3 lit. d, că orice persoană acuzată de comiterea unei infracţiuni are dreptul să fie prezentă la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă asistenţa unui apărător ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea şi, ori de câte ori interesul justiţiei o cere, să i se atribuie un apărător din oficiu, fără plată dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din 1956 arată în art.6 pct.1 că orice persoană care face obiectul unei cauze civile sau penale are dreptul la un proces just şi deschis publicului, într-un termen rezonabil de rapid, în faţa unui tribunal independent şi imparţial, creat prin lege.Dreptul la libera circulaţie Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede în art. 13 că:„Orice persoană are dreptul să circule liber şi să-şi aleagă reşedinţa în interiorul unui stat”. Potrivit prevederilor art. 25 din Constituţie, dreptul la libera circulaţie, în ţară şi în străinătate, este garantat. Fiecărui cetăţean, se arată în Constituţie, îi esteDrept constituţional şi instituţii politice 110
  • 11. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din a a ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară. , Trebuie reţinut însă că libera circulaţie nu poate fi absolută, ea trebuie s se inut ă, să desfăşoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea şi respectarea unor condiţii oare i condi stabilite de lege. Aceste condi urmăresc ocrotirea unor valori economice şi condiţii resc sociale, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, protejare siguranţei ilor protejarea naţionale, ordinii publice etc. Asemenea reglementări sunt înscrise în legile ionale, reglement ri fundamentale a multor ţări democratice. Aşa de exemplu, Constitu Spaniei a Constituţia arată că dreptul la libera circulaţie va putea fi limitat pentru alte motive decât circula ie cele politice sau ideologice; Constituţia Olandei prevede că orice persoan are olitice Constitu persoană dreptul de a părăsi ţara, în afara cazurilor prevăzute de lege. ă ăsi ţ Cât priveşte libera circulaţie a cetăţenilor români în străină te circula ăinătate este de asemenea garantată prin permiterea emigrării şi revenirii în ţară. De altfel, ţară Constituţia ţării noastre valorifică o prevedere ce rezultă din documentele rii valorific juridice internaţionale, în sensul că orice persoană este liberă să părăsească ţionale, c ă orice localitate din ţară, inclusiv propria sa ţară. Documentele j . juridice internaţionale prevăd că nimeni nu poate fi privat, în mod arbitrar, de dreptul ionale prevă de a intra în propria sa ţară şi că străinul aflat legal pe teritoriul unui stat nu inul poate fi expulzat decât în executarea unei decizii luate în conformitate cu legea şi dacă raţiuni imperioase de securitate na iuni naţională nu se opun; el trebuie s aibă să posibilitatea de a prezenta considerentele care pledează împotriva expulz pledeaz expulzării sale şi de a obţine examinarea cazului său de către autoritatea competent ori ţine s tre competentă, de către una sau mai multe persoane special desemnate de aceast autoritate, tre mai această fiind reprezentat în acest scop.Secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice i Prin secretul coresponden se înţelege dreptul cetăţenilor de a comunica în corespondenţei enilor scris, inclusiv prin telegrame, cu alte persoane, fără ca aceste comunic să comunicări poată fi cunoscute sau interceptate de vreo alt persoană sau organ de stat. altă Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice precizeaz în art. ional precizează, 17, că nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în vreunor viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri ă, coresponden a ilegale aduse onoarei şi reputaţiei sale. Repetând aceste prevederi, Constitu ia României din 1991 stipuleaz în art.28 Constituţia stipulează că:„Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi po tale,al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil” inviolabil”. Din analiza conţinutului art. 28 al Constitu iei vom observa că titlul lui are ţinutului Constituţiei corespondent în reglement reglementările documentelor internaţionale (art. 12 din ionale Declaraţia Universal a Drepturilor Omului şi art.17 din Pactul interna niversală i internaţional cu privire la drepturile civile şi politice). Prin corespondenţă textul constituţional înţelege scrisori, telegrame, trimiteri elege poştale, convorbiri telefonice şi alte mijloace legale de comunicare, reu tale, i reuşind prin formularea dată să surprindă gama largă de forme şi mijloace prin care dat i oamenii comunică între ei .Drept constituţional şi instituţii politice ii 111
  • 12. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor În contextul garanţiilor constituite acestui drept fundamental, Codul penal consideră drept infracţiune, nu numai violarea secretului corespondenţei, adică:„deschiderea fără drept a unei corespondenţe adresate altuia, ori interceptarea uneiconvorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace detransmitere la distanţă”, dar şi unele forme asimilate acesteia cum ar fi: sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondenţe; divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţă de acestea din greşeală sau din întâmplare. Organul judiciar poate însă folosi corespondenţa persoanei aflată în faza de urmărire sau cercetare penală, ori în faza de judecată, dar nu pot folosi şi expune în şedinţa publică a instanţei de judecată decât acele părţi din scrisori sau alte forme de corespondenţă care au legătură cu infracţiunea. Divulgarea acelor părţi din corespondenţă care nu au legătură cu cauza judecată şi care ar putea aduce prejudicii materiale sau morale, constituie infracţiune de divulgare a secretului profesional şi se pedepseşte potrivit legii.Dreptul la ocrotirea vieţii intime, familial şi private Conţinutul acestui drept este consacrat în art. 26, alin.1 al Constituţiei, care stabileşte că „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”. Aceasta înseamnă că nimeni nu are dreptul să se amestece în viaţa personală a unui cetăţean, fiecare persoană fizică având posibilitatea să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. În reglementarea acestui drept, Constituţia ţării noastre a avut în vedere şi documentele internaţionale în materie şi anume Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care în art.12 stipulează că nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în familia sa, nici al unor atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Având ca obiect libertatea individuală, dreptul la viaţa intimă, familială şi privată face parte din grupa inviolabilităţii persoanei, grupă distinctă şi extrem de importantă a drepturilor fundamentale cetăţeneşti. Sarcina de lucru 4 Argumentaţi afirmaţia că dreptul la apărare, la libera circulaţie, la secretul corespondenţei şi la ocrotirea vieţii intime vizează preponderent psihicul cetăţeanului pe care legea îl ocroteşte.Drept constituţional şi instituţii politice 112
  • 13. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor4.2.3. Drepturile şi libertăţile social-economice şi culturale ile socialDreptul la muncă şi protecţie socială ie social Reglementat prin Constituţie în art. 41, dreptul la muncă şi protec socială a Constitu protecţia muncii este unul din importantele drepturi social-economice cu un con social economice conţinut juridic complex. Dacă analizăm consacrarea acestui drept în Declaraţia Universală a Drepturilor m Declara ia Omului, vom observa că se foloseşte conceptul de drept la munc Astfel, în c te muncă. art. 23, paragraf 1, se arată că: arat„Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi munc ,satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva şomajului”. , ş De asemenea, Pactul interna internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale prevede în art. 6 că statele părţi recunosc dreptul la muncă şi că acesta i cuprinde dreptul pe care-l are orice persoană de a obţine posibilitatea de a care ine a-şi procura cele necesare vie sale printr-o muncă liber aleasă sau acceptat ura vieţii ă acceptată, precum şi că statele părţi vor lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea p toare acestui drept. Mai mult, unele constituţii consacră dreptul şi obliga de a constitu obligaţia munci. De exemplu, Constituţia Spaniei stabileşte că toţi spaniolii au Constitu ţi îndatorirea de a munci şi dreptul la muncă (art.35), iar Constituţia Franţei Constitu stabileşte că fiecare are îndatorirea de a munci şi dreptul de a obţine un i ob serviciu. Fără îndoială, exprimările constituţionale şi documentele ă îndoial internaţionale evocă importanţa vitală a muncii pentru fiecare cet ionale cetăţean dar şi pentru societate. În acest spirit şi constituantul român a pus în valoare i conceptul ştiinţific de drept la munc precum şi importanţa acestui drept ţific muncă, ţa fundamental. Măsurile pe care trebuie să le ia statul pentru a asigura depl ăsurile s deplina exercitare a dreptului la muncă trebuie să includă orientarea ş pregătirea munc şi profesională a cetăţ cetăţenilor, elaborarea de programe, de măsuri ş de tehnici suri şi potrivite pentru o deplin folosire a forţelor umane. deplină Protecţia socială a muncii este, de asemenea, un domeniu complex şi de ă importanţă deosebită. Măsurile de protecţie exprimă corelaţia strâns dintre deosebit ţia strânsă dreptul la muncă ş protecţia socială a muncii de care trebuie s se bucure şi să salariaţii . Componentele dreptului la protecţia socială sunt: securitatea şi igiena protec muncii; regimul de munc al femeilor şi tinerilor; instituirea unui salariu minim muncă i pe economie; repausul săptămânal; concediul de odihnă plătit; prestarea muncii s tit; în condiţii grele. După opinia noastră, protecţia socială a muncii trebuie tratată în C noastr ă Constituţia ţării noastre ca un drept fundamental distinct, şi nu ca un element component al rii i dreptului la muncă La alin. 3 al art. 38 se prevede că durata normal a zilei de muncă. normală lucru este, în medie, de cel mult 8 ore, iar la alin. 4 se arată că la munc egală, arat ă muncă femeile au salariu egal cu bărbaţii. b O prevedere importantă din Constituţia României şi anume art. 41 alin. 5, important i garantează dreptul la negocieri colective în materie de muncă ş caracterul munc şi obligatoriu al convenţiilor colective. De asemenea, o prevedere deo conven deosebit de importantă este aceea din art. 41 al Constituţiei care garanteaz protecţia Constitu iei garantează socială a persoanelor handicapate.Drept constituţional şi instituţii politice ii 113
  • 14. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilorDreptul la un nivel de trai decent Complexitatea acestui drept, dificultăţile pe care statul le întâmpină, fac ca efortul acestuia să nu fie suficient, ceea ce implică cooperarea internaţională în vederea asigurării condiţiilor materiale şi garantarea exercitării acestui drept fundamental. În acest sens, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, recunoscând dreptul fundamental pe care îl are orice persoană de a fi la adăpost de foame, consideră că statele vor trebui să adopte, individual şi prin cooperare internaţională măsuri şi programe pentru: îmbunătăţirea metodelor de producţie; de conservare şi distribuire a produselor alimentare în vederea punerii în valoare şi utilizarea resurselor naturale; pentru a asigura o repartiţie echitabilă a resurselor alimentare mondiale în raport cu nevoile, ţinând seama de problemele care se pun atât ţărilor importatoare, cât şi ţărilor exportatoare de produse alimentare. Formularea constituţională permite luarea tuturor acestor măsuri, permite cooperarea internaţională, colaborarea dintre autorităţile statale şi asociaţii neguvernamentale. Prin nominalizarea anumitor sectoare care au legătură cu nivelul de trai decent, Constituţia în art. 47 alin. 2 reuşeşte să ofere o paletă largă de drepturi care cuprinde: dreptul la pensie; la concediu de maternitate plătit; la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat; la ajutor de şomaj şi alte forme de asistenţă socială prevăzute de lege.Dreptul la ocrotirea sănătăţii Dreptul la ocrotirea sănătăţii este un drept fundamental cetăţenesc reglementat în art. 34 al Constituţiei României care valorifică prevederile actelor internaţionale în materia sănătăţii. Astfel, potrivit art. 25, paragr.1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător sănătăţii sale. Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale în art. 9 nominalizează dreptul persoanei la securitate socială, iar în art. 12 nominalizează dreptul persoanei „de a se bucura de cea mai bună sănătate fizică şi mentală”. Aşa cum rezultă din prevederile actelor juridice internaţionale în acest domeniu, realizarea acestui drept implică obligaţiile şi eforturile statului pentru: scăderea mortalităţii infantile, precum şi dezvoltarea sănătoasă a copilului; îmbunătăţirea tuturor aspectelor igienei mediului şi ale igienei industriale; profilaxia şi tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale şi a altora, precum şi lupta împotriva acestor maladii; crearea de condiţii care să asigure tuturor servicii medicale şi un ajutor medical în caz de boală. Garantând dreptul la ocrotirea sănătăţii Constituţia stabileşte obligaţii corelative clare în sarcina statului şi anume de a lua măsurile ce se impun pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice. Fireşte, aceste măsuri trebuie să înceapă cu asigurarea cadrului legislativ, deci a reglementării principalelor domenii şi aspecte privitoare la: organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare; controlulDrept constituţional şi instituţii politice 114
  • 15. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte rii ilor măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale. suri s Dreptul la ocrotirea sănătăţii completează şi întregeşte dreptul la munc şi s te muncă protecţia socială a muncii, precum şi unele componente ale dreptului la un ă i nivel de trai decent.Dreptul la învăţătură Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale ional ţional stipulează că statele părţi la pact recunosc dreptul pe care îl are orice persoană p i persoan la educaţie. Educaţia trebuie să urmărească deplina dezvoltare a personalit ie. Educaţ personalităţii umane, a simţului demnităţii şi să întărească înţelegerea, toleranţa şi prietenia ui demnit elegerea, toleranţ între naţiuni. Declaraţia Universal a Drepturilor Omului, în art. 26, paragr.1, prevede c ia Universală că: „Orice persoană are dreptul la învînvăţătură. Învăţământul trebuie să fie gratuit, cel pu în ce puţinpriveşte învăţământul elementar ş general. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie mântul şi i saccesibil tuturor, accesul la studii superioare trebuie s fie deschis tuturor, pe baza deplinei săegalităţi în drepturi în funcţie de merit”. ie merit” Constituţia ţării noastre, în mod firesc, stabileşte în art.32 formele no te organizatorice prin care se realizeaz dreptul la învăţătură şi anume: realizează ăţătură învăţământul general obligatoriu, învăţământul liceal, înv mântul înv mântul învăţământul profesional, învăţăăţământul superior. Desigur, Constituţia nu enumer toate ia enumeră formele de învăţământ posibile, ci doar pe cele principale. Aceasta rezult din mânt ăţământ rezultă formularea „alte forme de instrucţie şi perfecţionare” ceea ce permite, f instruc fără îndoială, crearea ş existenţa şi a altor forme prin care dreptul la înv , şi i învăţătură poate fi realizat. După cum se ştie, în ţara noastră trăiesc şi îşi desfăşoară activitatea şi cetăţenii români de altă naţionalitate. Potrivit art.6, din legea fundamentală statul român ă ionalitate. fundamental recunoaşte şi garanteaz persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul i garantează ilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, strarea, ii lingvistice şi religioase. Constituţia stipulează în art.32, alin.3, c dreptul i Constitu că persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor matern şi minorit a maternă dreptul de a putea fi instruite în aceast limbă sunt garantate; modalit ea această modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. Prin această formulare aceast Constituţia răspunde şi cerinţelor stipulate în Documentele Reuniunii de la spunde elor Copenhaga pentru dimensiunea umană a C.S.C.E. din 1990 şi anume: uman i„Statele participante se vor strădui să garanteze ca persoanele care aparţin minorităţilor stră ţin minoritnaţionale, independent de faptul că ele vor trebui să înveţe limba sau limbile oficiale ale ionale, c estatului respectiv, să aibă posibilitatea s înveţe limba lor maternă sau să fie instruite în să ăaceastă limbă, precum şi, dacă este posibil şi necesar, să o utilizeze în raporturile lor cu i,autorităţile publice, conform legislaţiei naţionale în vigoare”. ile legisla Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale din ţional econo i 1966, în art.13 paragr.2, lit. a, b, c propune gratuitatea în mod progresiv a tuturor formelor de învăţământ; desigur pentru învăţământul de stat. Pentru a fi înv mântul în concordanţă cu reglement ţă reglementările internaţionale, Constituţia preve ţia prevede căDrept constituţional şi instituţii politice ii 115
  • 16. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor învăţământul de stat este gratuit . Folosind însă expresia „potrivit legii”, reglementarea constituţională permite:„stabilirea unor criterii şi condiţii care să valorifice principiul la adevărata sa valoarejuridică şi morală”. Realizând necesitatea unei deschideri şi în acest domeniu, legea fundamentală, cum este firesc, prevede posibilitatea înfiinţării de instituţii de învăţământ particulare care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Dacă pentru învăţământul particular, Constituţia s-a mărginit să prevadă că el se organizează şi se desfăşoară în condiţiile legii, pentru învăţământul de stat ea a consacrat regula că acesta este gratuit, potrivit legii, ceea ce înseamnă că, în cadrul acestei forme de învăţământ nu pot fi percepute nici taxe de frecvenţă, nici taxe de examene. Dacă toate instituţiile de învăţământ se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii, cât priveşte instituţiile de învăţământ superior, constituţia le garantează autonomia universitară. O componentă importantă a dreptului la învăţătură este şi învăţământul religios. Textul constituţional prevede că învăţământul religios în şcolile de stat este organizat şi garantat prin lege. Fireşte, învăţământul religios va fi organizat fără a contravenii principiilor ce rezultă din art.29 din Constituţie. Într-o asemenea viziune legea va trebui să prevadă că învăţământul religios în şcolile de stat este facultativ. O asemenea prevedere exprimă deplina libertate a credinţelor religioase, dar şi dreptul părinţilor sau tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori . Potrivit art.13, în România, limba oficială este limba română şi prin urmare organizarea şi desfăşurarea învăţământului trebuie să se realizeze în limba oficială. Luând în considerare însă realitatea că în România există şi cetăţeni români de altă naţionalitate, Constituţia stipulează art.6 dreptul la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Corelând realitatea din România cu reglementările documentelor internaţionale, Constituţia garantează dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă.Dreptul la un mediu sănătos Este unul din drepturile fundamentale introdus in Constituţie prin Legea de revizuire din anul 2003. Potrivit art. 35 alin. 1 statul recunoaşte dreptul oricărei persoane la un mediu sănătos si echilibrat ecologic. De asemenea, statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept, iar persoanele fizice si juridice au îndatorirea de a proteja si ameliora mediul înconjurător.Drept constituţional şi instituţii politice 116
  • 17. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor Sarcina de lucru 5 Motivează într-un text de 5-10 rânduri cum interferează drepturile sociale ă într şi culturale cu demnitatea persoanei. iDreptul la proprietate Este unul din drepturile fundamentale social-economice, cu un con social economice, conţinut precis stabilit în art. 44 şi în art.136 din Constituţia ţării noastre din 1991, revizuită. ş rii 1991 Potrivit art. 44 din legea fundamentală, dreptul de proprietate, precum şi fundamental creanţele asupra statului, sunt garantate, con ele conţinutul şi limitele acestor drepturi i fiind stabilite de lege. Prin urmare, exprimând realitatea în sensul c căreia nu există drepturi absolute, Constituţia dă legii posibilitatea de a stabili conţinutul Constitu tabili con şi limitele drepturilor reglementate prin art.44. Asemenea limite rezult din i rezultă textul constituţional atunci când arat că numai cetăţenii români pot dobândi ţional arată enii dreptul de proprietate asupra terenurilor . Din confruntarea celor două articole citate (art.44 şi art.136) rezult că, în dou i rezultă spiritul lor, proprietatea este, în sistemul nostru de drept, de dou feluri: două publică şi privată. Potrivit art. 136 (alin.3 şi 4) al Constituţiei, proprietatea public se iei, publică caracterizează prin faptul că aparţine statului sau unităţilor administrativ c ilor administrativ- teritoriale şi este inalienabilă. Această definiţie exclude din categoria i inalienabil ie proprietăţii publice bunurile aparţinând domeniului privat al statului, a c ii apar inând căror gestiune este supus regulilor dreptului privat, astfel încât pot fi înstrăinate în supusă condiţiile codului civil. iile Trebuie subliniat că alineatul 4 al art. 136 al Constituţiei apare prea categoric iei formulat. Acest alineat prevede că: c„Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în ă condi iileadministrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate sau strarea institu iilorînchiriate”. În legătură cu această dispoziţie constituţională se pune întrebarea dac nu va aceast dacă putea fi în viitorul apropiat o piedic în evoluţia spre privatizare a economiei piedică ia naţionale, ce presupune trecerea unor bunuri, care astăzi sunt proprietate ionale, ast zi publică, în propriet , proprietatea particularilor. Fără îndoială, desfăşurarea normal a ăşurarea normală vieţii economice impune ca, la un moment dat, anumite bunuri, care formeaz ii formează obiectul proprietăţii publice, să fie înstrăinate în condiţiile stabilite de lege. proprietăţ iile Desigur, o asemenea lege risc să fie considerată neconformă Constituţiei, riscă ăDrept constituţional şi instituţii politice ii 117
  • 18. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor deoarece aceasta admite cel mult închirierea sau concesionarea bunurilor din proprietatea publică . Faptul că legea fundamentală face o distincţie între proprietatea public şi cea fundamental ie publică privată duce la concluzia că dispoziţia ei, potrivit căreia dreptul de proprietate c reia şi creanţele asupra statului sunt garantate (art.44) se referă la dreptul de ele referă proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice altele decât statul sau unităţile administrativ ile administrativ-teritoriale. Constituţia prevede în art.136 alin.5 că proprietatea privată este, în condi ia condiţiile legii, inviolabilă. Aceasta înseamnă că, odată dobândit, în mod legal, un bun, ă. înseamn acesta face parte definitiv din patrimoniul proprietarului . Ţinând seama c că, potrivit art. 15 alin. 2 al Constituţiei din 1991 revizuite, legea dispune numai , pentru viitor, consecinţa care se impune este aceea că legea nouă nu va putea consecin modifica însuşi conţinutul dreptului de proprietate dobândit conform legii şi con inutul vechi. În acest sens trebuie interpretat art. 44 alin.1 al Constitu Constituţiei, potrivit căruia:„Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate”. ş În ceea ce priveşte exerci exerciţiul dreptului de proprietate privată, el este supus, ă, potrivit Constituţiei la dou limitări principale. Constituţia prevede c pentru ţiei două că, lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oric ri public oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele i obliga gubi aduse solului, planta plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune i imputabile autorităţ (art. 44 alin. 5). Dreptul de proprietate privată este un putabile autorităţii privat drept absolut şi exclusiv şi implică ca atribute: posesiunea, folosin şi folosinţa dispoziţia.Libertatea economică O asemenea libertate se regăseşte înscrisă în foarte multe constituţii. În reg constitu Constituţia României, ţară cu o economie de piaţă, bazată pe libera ini ia iniţiativă, în care dreptul la proprietate privată este garantat şi ocrotit iar proprietatea privat privat i privată este inviolabilă, în condi iile legii, era firesc ca unul din drepturile ă, condiţiile fundamentale ale omului să fie libertatea economică. ntale s Dacă în reglementarea trecută, asemenea libertate nu era normalizat în trecut , normalizată capitolul privind drepturile şi libertăţile fundamentale, în Constitu revizuită ile Constituţia în 2003 a fost introdus un nou articol, şi anume 45, care prevede că că:„Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora economic iîn condiţiile legii sunt garantate” iile garantate”.Dreptul la moştenire Potrivit art. 46 al Constitu Constituţiei, dreptul la moştenire este garantat. El constă în tenire const dreptul de a dobândi bunuri ce au aparţinut unor persoane defuncte de c apar inut către moştenitori. În temeiul acestei prevederi constituţionale cetăţeanul român are constitu ăţeanul dreptul de a moşteni orice fel de bunuri, atât în ţară cât şi în str moş străinătate deoarece textul constituţional nu conţine nici o limitare. Legislaţia noastră constit ine LegislaDrept constituţional şi instituţii politice ii 118
  • 19. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor civilă prevede numeroase garanţii care asigură realizarea acestui drept fundamental. Dreptul la moştenire este strâns legat de dreptul de proprietate. Instituţia moştenirii, urmând soarta proprietăţii, se concretizează printr-o creştere cantitativă şi valorică a obiectului transmisiunii succesorale în raport cu creşterea proprietăţii private.Dreptul la grevă Prin natura sa dreptul la grevă este atât un drept social-economic, cât şi un drept social-politic, încadrarea sa în una din cele două categorii de drepturi ridicând deseori interesante probleme pentru cercetarea ştiinţifică. Dreptul la grevă se află într-o strânsă corelaţie cu alte drepturi şi libertăţi precum libertatea negocierilor colective, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere şi mai ales cu asocierea în sindicate . De altfel, potrivit art.9 din Constituţie, sindicatele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale salariaţilor, iar potrivit art. 43 alin.1 greva are ca scop apărarea intereselor profesionale, economice şi sociale. Aceste dispoziţii constituţionale privind dreptul la grevă în sensul garantării lui, constituie, concomitent, şi un principiu fundamental al dreptului muncii. Ca urmare, în baza prevederilor constituţionale, sus amintite, şi ale art.18 din Codul muncii, prin contractul colectiv sau în cel individual de muncă nu se poate renunţa la dreptul la grevă. Aşadar, greva nu este o manifestare de forţă a salariaţilor tolerată de lege, ci un drept constituţional. Greva este un drept individual şi colectiv . Potrivit art. 20 alin.1 din Legea nr. 15/1991, greva constituie o încetare colectivă şi voluntară a lucrului, determinată de refuzul conducerii unităţii de a satisface revendicările justificate ale salariaţilor, revendicări care constituie, în consecinţă, obiectul conflictului colectiv de muncă. Din definiţia de mai sus, precum şi din dispoziţiile constituţionale rezultă că greva apare ca un ultim remediu la îndemâna salariaţilor în vederea apărării intereselor lor profesionale, economice şi sociale. Prin urmare, exercitarea dreptului la grevă intervine atunci când celelalte mijloace folosite pentru rezolvarea conflictului de muncă a eşuat, fiind ultima ei soluţie extremă prin care patronatul trebuie convins să satisfacă revendicările formulate de salariaţi . Constituţia din 1991, în art. 43, recunoaşte dreptul la grevă, dar prevede totodată că legea stabileşte condiţiile şi limitările exercitării acestui drept, precum şi garanţiile necesare asigurării serviciilor esenţiale pentru societate. Din dispoziţia constituţională sus menţionată, două categorii principale de limitări pot fi aduse exercitării dreptului la grevă. Prima categorie de limitări rezultă din însuşi scopul urmărit prin organizarea grevelor şi anume pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale salariaţilor. Prin urmare, consecinţa este că ele trebuie să aibă un caracter profesional. Plecând de la această idee, legea fundamentală a prevăzut în art.43 alin.1 că salariaţii au dreptul la grevă pentru apărarea intereselor profesionale,Drept constituţional şi instituţii politice 119
  • 20. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor economice şi sociale, ceea ce conduc la concluzia că grevele făcute în scop i c fă politic sunt interzise . Cea de a doua categorie de limitări ale dreptului la grevă este de limit determinată de considerente legate de necesitatea menţinerii ordinii publice. În acest spirit, art. men inerii 43 alin. 2 al Constituţiei prevede că legea stabileşte condiţiile şi limitele Constitu te exercitării dreptului la grevă, precum şi garanţiile necesare exercit rii grev iile exercitării serviciilor esenţiale pentru societate. ţialeDreptul copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă i protec Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale ale ional ţional persoanelor fizice prevede cerinţa ca pentru garantarea protecţiei minorilor şi cerin ţiei tinerilor, statele pă trebuie să stabilească limite de vârstă sub care folosirea părţi muncii salariate a copiilor va fi interzic şi sancţionată prin lege. interzică În concordanţă cu aceste reglement art.49 din Constituţia României, prin ţă reglementări ia conţinutul său conturează un drept fundamental care poate fi intitulat dreptul u contureaz copiilor şi tinerilor la protecţie şi asistenţă. Pentru aceasta, legea fundamental i protec . fundamentală prevede că statul acordă alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea acord i copilului bolnav ori handicapat, urmărind ca prin lege să se stabileasc alte u stabilească forme de protecţie social ţie socială. Pentru a răspunde cerinţei ocrotirii minorilor şi a garanta juridic acest lucru, spunde cerin i art. 49 alin.4, prevede că minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angaja ca c angajaţi salariaţi. Această interd i. interdicţie valorifică în planul legislaţiei interne o regul iei regulă internaţională potrivit căreia vârsta minimă de angajare în muncă nu trebuie s c să fie inferioară vârstei până la care şcolarizarea este obligatorie. pân O precizare se impune a fi f făcută şi anume aceea că din lectura Titlului II al Constituţiei se poate constata că multe drepturi şi libertăţi privesc tinerii. În iei c i acest sens pot fi menţionate dreptul la învăţătură, dreptul la munc dreptul la men , muncă, căsătorie şi la întemeierea unei familii etc. Este şi firesc ca legea fundamental i gea fundamentală să acorde o atenţ deosebită copiilor şi tinerilor care constituie marele atenţie i potenţial uman al societăţii. Pentru aceste categorii de persoane Constitu ial societ ii. Constituţia garantează un regim special de protecţie şi de asistenţă. De asemenea, în protec . Constituţie se prevede obligaţia autorităţilor publice de a contribui la asigurarea obliga ilor condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politic socială, iilor liber a politică, economică, culturală şi sportivă a ţării. , culturalDreptul persoanelor handicapate la o protecţie socială protec Acest drept priveşte o categorie de oameni care fiind defavoriza de soartă priveşte defavorizaţi trebuie să se bucure de o protecţie socială specială pentru asigurarea unor protec condiţii umane de via ii viaţă. Constituţia în art. 50 prevede obligaţia statului de a asigura realizarea unei ia obliga ia politici naţionale de prevenire, de tratament, de readaptare, de înv ionale învăţământ, de instruire şi de integrare social a handicapaţilor, respectând drepturile şi i socială ilor, îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor. pDrept constituţional şi instituţii politice ii 120
  • 21. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor Trebuie să amintim crearea Secretariatului de Stat pentru Handicapaţi, organism guvernamental care se ocupă de supravegherea elaborării şi exercitării diferitelor programe de ajutorare şi reintegrare socială a acestor persoane. Sarcina de lucru 6 Redactează un text argumentativ în sprijinul ideii că drepturile cu incidenţă asupra standardului economic de viaţă trebuie garantate sau ocrotite prin lege.4.2.4. Drepturile şi libertăţile politice, social-politiceNoţiuni introductive Sfera noţiunii de drepturi şi libertăţi politice se limitează la acele drepturi fundamentale care au ca obiect participarea cetăţenilor la conducerea statului, la guvernare. Procedând la o ştiinţifică sistematizare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, Constituţia nu consacră sistemului electoral un capitol separat, ci reglementează drepturile şi libertăţile politice, ca şi problemele electorale în titlul privitor la „Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale”. Una din sarcinile ce revin cursului de drept constituţional este şi aceea de a analiza pe larg reglementarea legală a condiţiilor în care cetăţenii îşi exercită drepturile politice. Dat fiind că sfera noţiunii de „drepturi politice” se limitează la acele drepturi fundamentale care au ca obiect exclusiv participarea cetăţenilor la conducerea statului, în această categorie sunt grupate următoarele drepturi: dreptul de a alege reprezentanţi în Parlament; dreptul de a alege pe Preşedintele Republicii; dreptul de a vota în cadrul referendum-urilor; dreptul de a iniţia, în condiţiile stabilite de Constituţie, adoptarea, modificarea sau abrogarea unei legi ordinare sau organice; dreptul de a iniţia în condiţiile stabilite, revizuirea Constituţiei; dreptul de a alege reprezentanţi în consiliile locale şi judeţene; dreptul de a alege primari în comune şi oraşe; dreptul de a fi ales deputat sau senator, preşedinte al republicii, membru în consiliile locale sau primar în comune şi oraşe. Pentru că cele mai multe dintre aceste drepturi se exercită prin intermediul alegerilor, adeseori ele sunt desemnate printr-un singur termen şi anume drepturile electorale.Drept constituţional şi instituţii politice 121
  • 22. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilorDrepturile electorale Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 1966 a ţional i proclamat în art.25 „dreptul de a alege şi a fi ales, în cadrul unor alegeri i periodice oneste, cu suf sufragiu universal şi egal şi cu scrutin secret, asigurând i exprimarea liberă a voinţei alegătorilor”. Introducerea unui asemenea text a voin . fost anevoioasă, prevalând în cele din urmă argumentele potrivit că ă, urm cărora dreptul de a alege şi a fi ales sunt drepturi naturale ale omului de a nu fi supus i naturale irevocabil unei puteri pe care el o consideră arbitrară. Dreptul de a alege este consider . esenţial nu numai pentru el, dar şi pentru drepturile şi libertăţile politice ale ial ăţile cetăţenilor, caracteristice unei democraţii. Corelativ dreptului de a alege este enilor, democra lui dreptul de a fi ales. Potrivit art. 36 al Constituţiei, cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, Constitu enii împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv. Exercitarea drepturilor electorale ă constituie o expresie a manifestării suveranităţii naţionale, suveranitate care manifest ionale, aparţine poporului român. Constituţia nominalizează expres persoanele care ine Constitu sunt incompatibile cu calitatea de alegător şi anume: debilii sau aliena aleg i alienaţii mintali puşi sub interdicţie, precum şi persoanele condamnate, prin hot i interdic i hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale. ă definitiv Cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul în ţară, pot fi aleşi, dac nu le este enii şi, dacă interzisă asocierea în partide politice. Candidaţii, menţionează Constitu Candida ă Constituţia, în art. 37, trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de 23 de îm ani, pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele locale, şi vârsta de aleş ilor cel puţin 33 de ani, pentru a fi ale în Senat sau 35 ani în funcţia de Pre in aleşi ţia Preşedinte al României. Odată cu revizuirea Constituţiei în 2003, a fost introdus un nou articol privind revizuire iei dreptul de a fi ales în Parlamentul European. Potrivit art. 38, în condi condiţiile aderării României la Uniunea Europeană, cetăţenii români au dreptul de a alege rii European enii şi a fi aleşi în Parlamentul European. i EuropeaLibertatea conştiinţei Libertatea conştiinţ este una dintre primele libertăţi înscrise în catalogul ştiinţei i drepturilor umane . Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamă în art.18 c orice ia Universal că persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei. Acest drept con i implică libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile precum şi libertatea a i de a-şi manifesta religia sau convingerile sale, individual sau în colectiv atât în i public cât şi privat. i În concordanţă cu reglementările internaţionale, Constituţia prevede în art.29 ţă reglement ia că libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu ţelor pot fi îngrădite sub nici o formă. Aceasta înseamnă că nimeni, sub nici un dite form motiv, nu poate fi constrâns să adere la o credinţă religioasă ori s adopte o s ă să opinie, acestea fiind contrare convingerilor sale . Aşadar, din formularea adar, textului legii fundamentale se constat că libertatea conştiinţei are un con constată ţei conţinut complex, ea încorporează mai multe aspecte. În acest sens sunt interesante încorporeaz formulările din Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice care în rile internaDrept constituţional şi instituţii politice ii 122
  • 23. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor art.18 consacră dreptul persoanei la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie. În formularea conceptului juridic de libertate a conştiinţei nu este lipsită de interes menţionarea teoriilor şi exprimărilor juridice care s-au susţinut şi se mai susţin încă. Astfel, dacă într-o concepţie se consideră că libertatea religioasă include şi libertatea conştiinţei, într-o altă concepţie se consideră că libertatea conştiinţei şi libertatea religioasă sunt două libertăţi distincte. Teoria acceptată este cea în sensul căreia libertatea conştiinţei are o sferă largă cuprinzând în ea şi libertatea religioasă. Se mai consideră că există şi libertatea cultelor, ca libertate distinctă. În această privinţă, Constituţia prevede:„Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii în condiţiile legii”.Constituţia mai adaugă apoi, în art. 29 alin. 4, că: „În relaţiile dintre culte sunt interzise oriceforme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă”. Consacrând separarea statului de biserică, Constituţia garantează autonomia cultelor religioase, dar obligă statul să sprijine cultele, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri şi orfelinate (art. 29 alin. 5).Libertatea de exprimare Constituţia garantează nu numai libertatea conştiinţei ci şi libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor, a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public. Cenzura de stat este interzisă. Libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. Nici o publicaţie nu poate fi suprimată, dar libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. De asemenea, se arată în art. 30 al Constituţiei, sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă, religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contra bunelor moravuri. Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia aduse la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, proprietarului mijlocului de multiplicare sau organizatorului manifestării artistice, în condiţiile legii.Libertatea întrunirilor Exprimarea opiniilor are loc nu numai prin intermediul presei, al radioului sau al televiziunii, ci şi în cadrul întrunirilor, al mitingurilor, al demonstraţiilor şi procesiunilor de stradă . Prin conţinutul său această libertate se află într-o strânsă corelaţie cu libertatea conştiinţei precum şi cu libertatea de exprimare. Reglementată de art. 39 din legea fundamentală, această libertate social- politică este definită ca fiind:„posibilitatea ce o au oamenii de a se întruni în reuniuni private sau publice pentru a-şiexprima gândurile, opiniile, credinţele”.Drept constituţional şi instituţii politice 123
  • 24. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor Libertatea întrunirilor se poate exercita prin mai multe forme şi mijloace, dar unirilor dintre acestea, aşa cum am amintit mai sus, Constituţia enumer doar aş ţia enumeră mitingurile, demonstraţiile şi procesiunile. demonstra Diversitatea formelor şi mijloacelor prin care se poate realiza aceast libertate a i această determinat legiuitorul constituant, ca după nominalizarea celor trei forme s dup să adauge expresia „orice alte întruniri”. Desigur, legiuitorul constituant a avut în întruniri”. vedere şi alte posibilităţi care pot să apară ulterior în exercitarea acestei i posibilit libertăţi. Actele internaţionale consacră această libertate fundamentală în Declara ţionale consacr ă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art. 20) şi Pactul internaţional cu privire la ional drepturile civile şi politice (art.21). Ţinând seama de aspectele reliefate în aceste documente int inând internaţionale, Constituţia română din 1991, exprimă că formele prin care se poate exercita ia această libertate „sunt libere” şi se pot organiza „numai în mod pa paşnic, fără nici un fel de arme”. Aceste trei reguli au caracter constituţional. Pentru arme”. constituţ asigurarea exercită libertăţii întrunirilor, a fost adoptată Legea nr. 60/1991 ercitării privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice .Dreptul de asociere Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice prevede c orice ţional i că persoană are dreptul de a se asocia în mod liber cu altele, inclusiv dreptul de a se constitui sindicate şi de a adera la ele, pentru ocrotirea intereselor sale (art.22). şi Constituţia României din 1991, în art.40, alin.1, reglementează că „Cetăţenii se ia reglementează pot asocia liber în partide politice, în sindicate şi în alte forme de asociere”. politi i asociere” Din cuprinsul acestor reglement reglementări, rezultă că prin asocierea în partide politice, se exprimă voinţa politică a cetăţenilor iar sindicatele contribuie la ap ţa politic enilor apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice ş sociale ale i profesionale, şi salariaţilor. Preocuparea legiuitorului constituant pentru buna funcţionare şi exercitare a func ionare acestui drept fundamental, se realizează în următoarele reglementă Astfel, cât realizeaz toarele reglementări. priveşte scopurile şi activitatea, prin alineatul 2 sunt considerate te ul neconstituţionale partidele sau organizaţiile care militează împotriva ionale organiza iile pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţ ţării. Prin suveranităţii suveranit urmare, rezultă că textul constituţional urmăreşte protejarea unor valori ă te politice, juridice şi statale consacrate în primul titlu al legii fundamentale . De olitice, i aceea, asociaţiile care atentează la aceste valori sunt neconstitu ţiile atenteaz neconstituţionale. Constatarea şi declararea ca neconstituţionale a unei asociaţii revine Cur i neconstitu ţii Curţii Constituţionale. Exercitarea dreptului de asociere este însă limitat pentru anumite categorii de îns persoane. Astfel, potrivit alineatului 3 nu pot face parte din partidele politice, judecătorii Curţii Constituţionale, avocaţii poporului, magistraţ membrii ţii Constitu ii magistraţii, activi ai armatei, poliţiştii şi alte categorii de funcţionari publici stabilite prin i, poli ionari lege organică.Drept constituţional şi instituţii politice ii 124
  • 25. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor Această dispoziţie constituţională nu trebuie interpretată în sens restrictiv, ca aducând atingere dreptului de asociere pentru anumite categorii de funcţionari, ci trebuie avut în vedere că asocierea acestora constituie un impediment în buna funcţionare a serviciilor publice. Explicaţia unei asemenea interdicţii privind unele categorii de funcţionari trebuie căutată şi în aceea că serviciile publice nu au voie să facă nici o diferenţiere pe motive politice sau alte motive celor cărora le prestează servicii. În majoritatea sistemelor constituţionale se practică neutralitatea serviciilor publice, care înseamnă o detaşare a funcţionarilor publici de problemele politice. În fine, în legătură cu caracterul asociaţiei vom observa că potrivit legii fundamentale sunt interzise asociaţiile cu caracter secret. Această dispoziţie constituţională (art.40, alin.4) urmăreşte protejarea valorilor democraţiei constituţionale. Sarcina de lucru 7 Redactează un text de 15-20 de rânduri prin care să explici unui interlocutor imaginar care sunt drepturile şi libertăţile politice fundamentale ale cetăţeanului.Secretul corespondenţei Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice precizează că nimeni nu va putea fi supus vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa particulară, în familia, domiciliul sau corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale (art. 17). Constituţia României din 1991, receptând aceste prevederi, stipulează în art.28 că:„Secretul scrisorilor, ale telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirile telefonice şial celorlalte mijloace legale de comunicare sunt inviolabile”. Formularea textului constituţional încearcă să surprindă, şi reuşeşte, paleta largă de forme şi mijloace prin care oamenii comunică între ei. De asemenea, analizând conţinutul art. 28, vom observa mai întâi că textul lui are corespondent în reglementările internaţionale şi anume în art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice . Revenind la conţinutul art. 28 din legea fundamentală se poate observa că legiuitorul constituant a lăsat posibilitatea unei interpretări largi a diverselor forme de manifestare în viitor a corespondenţei. Astfel, textul constituţionalDrept constituţional şi instituţii politice 125
  • 26. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor exemplifică diverse mijloace de comunicare cum sunt: scrisorile, telegramele, convorbirile telefonice iar apoi foloseşte exprimarea „alte trimiteri poştale” ori „celorlalte mijloace legale de comunicare” . În legătură cu inviolabilitatea corespondenţei o problemă care se pune este aceea de a şti sfera celor faţă de care este ocrotită corespondenţa. Concluzia care se degajă din reglementarea constituţională este că sunt obligate să respecte secretul corespondenţei atât persoanele fizice cât şi autorităţile publice. Prin urmare, rezultă că nimeni nu are dreptul să atenteze la corespondenţa cuiva. Mai rezultă că nimeni nu poate deschide, reţine, citi, distruge, da publicităţii o corespondenţă ce nu-i este adresată, având obligaţia de a o restitui destinatarului dacă din întâmplare a intrat în posesia ei. De asemenea nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonică sau de a divulga conţinutul unei convorbiri telefonice de care a luat cunoştinţă întâmplător. Codul penal la rândul său încriminează în art. 195, sub denumirea „Violarea secretului corespondenţei” toate faptele care constituie o intervenţie abuzivă în comunicările pe care şi le fac oamenii unii altora . O problemă care s-a pus din totdeauna a fost aceea dacă principiul inviolabilităţii poate cunoaşte vreo restrângere. Sub acest aspect putem aminti că potrivit Codului de procedură penală, organul de cercetare penală cu încuviinţarea procurorului, sau instanţei de judecată, are dreptul de a deschide corespondenţa adresată învinuitului sau inculpatului, dacă interesul urmăririi sau judecăţii o cere. Prin urmare acest drept trebuie să fie prevăzut de lege, realizat după o procedură riguroasă şi numai pe bază de ordonanţe scrise, cu respectarea celorlalte drepturi ale persoanei.Dreptul la informaţie Dezvoltarea şi afirmarea personalităţii umane nu poate avea loc fără accesul persoanei la cele mai noi cuceriri din orice domeniu al ştiinţei şi culturii. Reglementat în art. 31 din Constituţie, dreptul la informaţie este definit ca dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public. El este un drept fundamental deoarece dezvoltarea materială şi spirituală a omului, exercitarea libertăţilor prevăzute în Constituţie prin care se exprimă gândurile, opiniile, credinţele religioase, creaţiile de orice fel, implică posibilitatea de a putea recepţiona date şi informaţii privind viaţa socială, politică, economică, ştiinţifică şi culturală. Asigurând dreptul la informaţie Constituţia stabileşte obligaţii corelative în sarcina autorităţilor publice şi anume de a informa corect cetăţenii asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, de a asigura grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă, de a asigura protecţia tinerilor şi siguranţa naţională. Aceasta, desigur, nu înseamnă că dreptul la informaţie presupune accesul opiniei publice la informaţii cu caracter secret. În ceea ce priveşte serviciile publice de radio şi televiziune, Constituţia impune adoptarea unei legi organice relative la organizarea lor şi controlul parlamentar al activităţii lor. În acest sens a fost adoptată Legea privind Societăţile Naţionale de Radio şi Televiziune şi controlul parlamentar al activităţii lor.Drept constituţional şi instituţii politice 126
  • 27. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor4.2.5. Drepturile garanţiiDreptul la petiţionare Dreptul de petiţionare este un drept al cetăţenilor de a se adresa autorităţilor publice, unităţilor economice şi altor organizaţii cu sesizări, reclamaţii şi cereri, acestea având obligaţia de a le primi, examina şi comunica soluţiile adoptate. Exercitarea dreptului de petiţionare este o modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate. Acest drept fundamental reprezintă prin urmare o garanţie a exercitării efective a tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi. În condiţiile art. 51 din Constituţie, dreptul de petiţionare poate fi exercitat fie individual, de către cetăţean, fie de către un grup de cetăţeni, fie de către organizaţii legal constituite exclusiv în normele colectivelor pe care le reprezintă. Din analiza conţinutului art. 51 din Constituţie rezultă că orice petiţie trebuie semnată şi să conţină datele de identitate ale petiţionarului. Aşadar, textul constituţional nu priveşte şi petiţiile anonime, ceea ce îi conferă un evident caracter moral. Caracterul larg al reglementării constituţionale din art. 47 îşi găseşte expresie în obligaţia autorităţilor publice de a examina şi de a răspunde la petiţii în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii. Aceasta implică obligaţia pentru autoritatea legiuitoare de a elabora o lege care să prevadă aceste termene şi condiţii. Aceste termene de rezolvare sunt diferite în funcţie de nivelul statal la care se află autoritatea publică sesizată. Termenele de rezolvare pentru autorităţile centrale sunt de regulă mai lungi decât cele pentru autorităţile locale. Desigur, un rol important în soluţionarea petiţiilor îl au funcţionarii publici care se ocupă cu primirea şi mai ales cu rezolvarea lor şi care trebuie să posede o pregătire corespunzătoare pentru a le putea soluţiona la timp şi în spiritul legilor. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă, ceea ce asigură acestui drept posibilitatea valorificării sale depline.Dreptul persoanei vătămate de către o autoritate publică Drepturile social-economice se caracterizează prin faptul că au ca obiect garantarea dezvoltării materiale şi morale a cetăţenilor. Faptul că drepturile subiective sunt puteri garantate de lege în vederea promovării unui interes personal direct, care are pentru titularul dreptului o valoare fie materială, fie morală, este firesc ca dreptul analizat să fie încadrat în categoria drepturilor social-economice. Temeiul constituţional al răspunderii autorităţilor publice pentru vătămările produse cetăţenilor prin încălcarea sau nesocotirea dreptului şi libertăţilor acestora este art. 52. Această dispoziţie constituţională subordonează exercitarea dreptului persoanei vătămate de către o autoritate publică următoarelor condiţii: 1) Este necesar să se facă dovada vătămării unui drept subiectiv. Prin urmare, vătămarea unui simplu interes nu va fi suficientă pentru ca garanţia constituţională să devină operantă.Drept constituţional şi instituţii politice 127
  • 28. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor 2) Vătămarea dreptului subiectiv trebuie să fi fost cauzată de o autoritate publică. Ţinând seama de faptul că legea fundamentală include în Titlul III „Autorităţile publice” atât Parlamentul, cât şi Preşedintele Republicii, Guvernul, administraţia publică locală, instanţele judecătoreşti şi ministerul public, concluzia ce se impune este aceea că dispoziţiile art.52 sunt aplicabile în cazul vătămărilor aduse drepturilor subiective ale persoanelor de oricare dintre organele statului. 3) Vătămarea dreptului subiectiv să se fi produs printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri. Întrucât art.48 al Constituţiei admite că acte administrative pot emite nu numai autorităţile (executive) administrative, ci şi alte autorităţi publice, evident că garanţia constituţională în această privinţă devine operantă. În ceea ce priveşte competenţa materială, Constituţia a lăsat o deplină libertate ca, prin lege organică, să se stabilească dacă litigiile declanşate pe baza art. 52 urmează a fi soluţionate de instanţele judecătoreşti sau să fie date în competenţa unor tribunale administrative. Întrucât art. 21 al Constituţiei asigură oricărei persoane accesul liber la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, organul de stat căruia cel vătămat într- un drept al său i se poate adresa conform art. 52, va trebui să întrunească toate caracteristicile unui organ jurisdicţional şi să se bucure de independenţă în soluţionarea litigiilor . Sarcina de lucru 8 Defineşte în termeni personali şi explică expresia „persoană vătămată” în raport cu textele de lege care prevăd drepturi exprese pentru acestea.4.2.6. Îndatoririle fundamentale Între drepturi şi îndatoriri există o legătură indisolubilă, îndatoririle asigurând şi ele prin conţinutul lor dezvoltarea personalităţii umane, realizarea scopurilor societăţii, cu alte cuvinte nu pot exista drepturi cetăţeneşti fără obligaţii fundamentale corespunzătoare. Constituţia proclamă şi garantează cetăţenilor cele mai largi drepturi şi libertăţi, dar în acelaşi timp ea cere de la cetăţeni îndeplinirea unor anumite îndatoriri. Acestea sunt înscrise în art. 54-57 ale Constituţiei. Esenţa îndatoririlor fundamentale constă în aceea că, fiind egali în faţa legii şi autorităţii publice, fără privilegii şi fără discriminări, toţi cetăţenii au obligaţii şi sunt răspunzători de îndeplinirea lor.Drept constituţional şi instituţii politice 128
  • 29. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilorFidelitatea faţă de ţară Exprimată în textul Constituţiei într-o formulă extrem de concentrată, fidelitatea faţă de ţară presupune obligaţia cetăţenilor cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi a militarilor să răspundă de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege. Această îndatorire înscrisă în art. 54 al Constituţiei, se caracterizează în obligaţia fiecărui cetăţean care deţine o funcţie publică sau militară de a-şi pune întreaga energie şi capacitate în slujba ţării. După cum se poate observa, în intenţia legiuitorului constituant a fost găsirea unei formulări care să exprime obligaţia sacră a unor categorii de cetăţeni şi a militarilor.Respectarea Constituţiei şi a legilor Obligaţia de a respecta întocmai dispoziţiile cuprinse în Constituţie şi legi – adică totalitatea actelor juridice care alcătuiesc sistemul nostru normativ – rezultă din faptul că aceasta încorporează voinţa poporului român, ridicată la rangul de decizie supremă. În textul constituţional se menţionează expres atât obligaţia de a respecta Constituţia, cât şi legile ţării. Prin această redactare legiuitorul constituant a vrut să sublinieze importanţa deosebită a Constituţiei, poziţia supremă de act normativ fundamental cu forţă juridică superioară tuturor celorlalte acte normative care sunt adoptate de celelalte organe ale statului.Apărarea ţării Patria este o noţiune istorică, prin care se înţelege teritoriul pe care s-a format şi dezvoltat o anumită naţiune, care şi-a făurit statul său şi un mediu politic, social cultural şi politic. Apărarea patriei este o datorie sfântă a fiecărui cetăţean, este o necesitate istorică. Statornicind această obligaţie, Constituţia în art. 55 alin.1 precizează: „Cetăţenii au dreptul şi obligaţia să apere România”. O consecinţă directă a îndatoririi de apărare a patriei este îndatorirea de a satisface serviciul militar. La alin. 2 al aceluiaşi articol, Constituţia stabileşte că „îndatoririle militare se stabilesc prin lege organică” şi că cetăţenii pot fi încorporaţi de la vârsta de 20 de ani până la vârsta de 35 de ani, cu excepţia voluntarilor, în condiţiile legii organice. Constituţia revizuită dă o nouă reglementare obligaţiilor militare ale cetăţenilor. În acest sens textul articolului 52 din Constituţie nu mai prevede obligaţia serviciului militar pentru bărbaţii, cetăţeni români. Se dă în sarcina legii organice stabilirea condiţiilor privind îndeplinirea îndatoririlor militare, îndatoriri ce vor reveni tuturor cetăţenilor români, bărbaţi şi femei.Drept constituţional şi instituţii politice 129
  • 30. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilorContribuţii financiare Art. 56 al Constituţiei înscrie pe seama tuturor cetăţenilor ţării obligaţia de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice. Îndatorirea de a contribui prin impozite şi taxe este unul din cele mai largi concepte ce operează într-un stat de drept, în care populaţia participă la satisfacerea nevoilor comune ale societăţii. Sistemul legal de impunere trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale, orice alte prestaţii fiind interzise, în afara celor stabilite prin lege, în situaţii excepţionale. Desigur, prestaţiile care ar exista în situaţii excepţionale se referă la prestaţiile în muncă care ar putea fi determinate de catastrofe sau calamităţi naturale, unde se cere participarea efectivă a populaţiei pentru reducerea sau înlăturarea efectelor acestora.Exercitarea drepturilor şi libertăţilor Potrivit art. 57 al Constituţiei:„Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţileconstituţionale cu bună credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”. Din textul sus menţionat, rezultă că toţi cetăţenii patriei, români, străini şi apatrizi se bucură de un statut larg de drepturi şi libertăţi garantate de Constituţie şi legi. Acest text constituţional încheie un capitol din cadrul instituţiei drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale tratat în titlul II al legii fundamentale a României. Instituţia drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor este o totalitate, un ansamblu de norme juridice. Normele juridice care reglementează drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor se constituie într-un sistem, dat fiind faptul că ele au ca obiect o grupă unitară de relaţii sociale. Aceste norme juridice reglementează, după cum s-a putut observa, relaţiile fundamentale dintre cetăţean şi stat. Existenţa în societate a unui regim democratic autentic, bazat pe un ansamblu de norme juridice consacrate de Constituţie care să garanteze drepturile şi libertăţile individului, este de natură să schimbe fundamental vechile raporturi între acesta şi stat. Sarcina de lucru 9 Explică, într-un text argumentativ, diferenţa dintre îndatoririle fundamentale ale cetăţeanului şi drepturile acestuia, aşa cum sunt garantate de Constituţie şi lege.Drept constituţional şi instituţii politice 130
  • 31. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor4.3. Avocatul Poporului4.3.1. Consideraţii generale Datorită complexităţ din ce în ce mai accentuate a vieţii economice şi sociale complexităţii ii de la nivelul statelor lumii, serviciile puterii legislative şi administra i administraţiei publice au crescut semnificativ, ceea ce face ca cetăţenii să intre în contact în fiec cet fiecare moment cu diferite autorităţi publice şi structuri administrative, dar nu autorit i întotdeauna se constituie într-o conlucrare care să contribuie la asigurarea într drepturilor şi libert i libertăţilor cetăţeneşti. Ca urmare, unii cetăţeni îşi pierd ăţeni î încrederea în aceste structuri şi în atari circumstanţe pot apă stru e apărea conflicte serioase, cât şi disfuncţiuni în planul relaţiilor cetăţean – autoritate. Aceste disfunc conflicte şi disfuncţiuni nu pot fi rezolvate de instituţiile tradi i disfunc iile tradiţionale de protecţie juridică a cetăţenilor şi de control a autorităţilor administraţiei ie cet ilor administra publice. În acest context, dup primul război mondial s-a statuat institu de după a instituţia apărător al cetăţeanului, generalizat atât la nivel naţional şi regional, cât şi la ăţeanului, generalizată i nivel local. Instituţia Avocatului Poporului din România îşi are originea în Suedia unde a ia i fost creată în urmă cu aproape două secole şi funcţionează astăzi în numeroase ăzi ţări de pe toate continentele sub diferite denumiri, având ca scop ocrotirea ri drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. i libertăţ Această instituţie, în Suedia denumită Ombudsman, cu semnifica ţie, Su semnificaţia de împuternicit, a căpă o largă popularitate în deceniile de după al doilea r ăpătat ă război mondial. Astfel, în Germania a fost creat după exemplul suedez, un delegat dup parlamentar al apărării. apără Marea Britanie a adoptat inst ia sub denumirea de comisar parlamentar. Sunt instituţia însă ţări care i-au dat o denumire naţională proprie. Aşa, de exemplu, sunt au na a, folosite denumirile de „mediator” în legislaţia franceză, „ap „apărător al poporului” în cea spaniol sau „protector al cetăţeanului” în cea din Canada . spaniolă De la crearea sa în 1809, instituţia Ombudsmanului a trecut prin diferite institu ia transformări în funcţie de evoluţia sistemului parlamentar suedez precum şi a ri func instituţiei drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, în special datorit extinderii ti, datorită acestora, de asemenea, ca urmare a afirmării tot mai accentuate a politicii afirm rii sociale a statului suedez . În ţara noastră, instituţia Avocatul Poporului a fost introdusă în Constitu ca ă, institu ă Constituţie urmare a unor dezbateri deosebite ce au avut loc în cadrul Constituant şi în Constituantei rândul specialiştilor. Această instituţie a fost creată după modelul scandinav şi ştilor. a altor state, în care există un organ independent, împuternicit s exercite exist să controlul privind aplicarea legilor şi altor acte normative, în activitatea publică. i public Prevederile care reglementeaz instituţia Avocatul Poporului sunt înscrise în vederile reglementează ia textele care alcătuiesc Capitolul 4 din titlul II al Constituţiei României (art. 58, ătuiesc Constitu iei 59, 60). Introducerea acestei noi instituţii prin însăşi legea fundamentală, răspunde unor institu ă, ră nevoi reale ale societăţii româneşti, întrucât, prin caracterul ei profund societ ti, democratic, permite cetăţeanului de a folosi o nouă posibilitate legal pentru cet legală exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale .Drept constituţional şi instituţii politice ii 131
  • 32. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor La 13 martie 1997, a fost adoptată Legea nr. 35 privind organizarea şi adoptat funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului. În art.1 din capitolul I intitulat ionarea institu Dispoziţii generale, se arată că instituţia Avocatul Poporului are drept scop ii generale ia apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti în raporturile acest rarea ti acestora cu autorităţile publice. Trebuie reţinut că în activitatea sa avocatul poporului este ile independent faţă de orice autoritate publică, iar în exercitarea atribu ţă public , atribuţiilor sale nu se substituie autorit autorităţilor publice. Autorităţile publice sunt obligate să comunice sau, după caz, s pună la ile s să dispoziţia avocatului poporului, în condiţiile legii, informaţiile, documentele ia condi ţiile, sau actele pe care le de deţin în legătură cu cererile care au fost adresate avocatului poporului, acordându-i sprijinul necesar în exercitarea atrib acordându i atribuţiilor sale. Anual sau la cererea celor două Camere ale Parlamentului, avocatul poporului dou prezintă rapoarte care trebuie să cuprindă informaţii cu privire la activitatea s ii instituţiei Avocatului Poporului. Rapoartele pot conţine recomand privind iei con ine recomandări modificarea legislaţiei sau măsuri de altă natură pentru ocrotirea drepturilor şi rea legislaţ libertăţilor cetăţenilor. Avocatul Poporului este numit de Camera Deputa ăţenilor. oporului Deputaţilor şi Senat pe o perioad de 5 ani (art. 58(1) şi 65(2) lit. i din Constitu perioadă i Constituţie). Propunerile de candidaţi sunt făcute de Biroul permanent al Senatului la candida cute recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului. dou În legătură cu numirea avocatului poporului se impun unele preciz precizări. Constituţia se referă la Avocatul Poporului atât ca instituţie, cât ş ca persoană ia , şi investită cu anumite atribu ii. Astfel art.58 alin.1 din Constituţ se referă atribuţii. Constituţie deopotrivă la persoana ce va fi numită ca avocat al Poporului, cât şi la numit organizarea şi funcţionarea instituţiei . i funcţ Mandatul avocatului poporului înceteaz înainte de termen în caz de demisie, încetează nainte revocare din funcţie, incompatibilitate cu alte funcţii publice sau private, funcţ ii imposibilitatea de a îndeplini atribuţiile mai mult de 90 de zile, constatat prin a-şi iile examen medical de specialitate, ori în caz de deces. Revocarea din func ie a avocatului poporului, ca urmare a încălcării funcţie înc Constituţiei şi a legilor, se face la propunerea Biroului permanent al Senatului, i pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţ şi validări, disciplin , imunităţi cu votul majorităţii senatorilor. ăţii Potrivit legii, demisia, incompatibilitatea, imposibilitatea de îndeplinire a funcţiei sau decesul se constată de către Biroul permanent al Senatului în cel iei constat tre mult 10 zile de la apari cauzei care determină încetarea mandatului. apariţia Avocatul poporului este asistat de doi adjunc i care asigură coordonarea ului adjuncţi exercitării atribuţiilor institu iei Avocatul Poporului, pe domenii de activitate, rii instituţiei potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatului ţiei Poporului. În temeiul prevederilor Legii nr. 35/1997, Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului stabileşte structura organizatoric ionare institu te organizatorică, procedura de desfdesfăşurare a activităţilor instituţiei, atribuţiile şi statutul ţiile personalului de specialitate şi administrativ din serviciile generale ale in instituţiei, precum şi răspunderea disciplinară în caz de abateri . Adjuncţii iei, avocatului poporului sunt numi de către acesta pe durata mandatului, cu numiţi treDrept constituţional şi instituţii politice ii 132
  • 33. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilor avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului. Numirea adjuncţilor avocatului poporului se publică în Monitorul Oficial al României. Sarcina de lucru 10 Explică de ce Avocatul Poporului este o altfel de „instanţă” decât profesia liberală a avocatului.4.3.2. Atribuţiile Avocatului Poporului Dezvoltând conţinutul dispoziţiei constituţionale, art. 59, Legea nr. 35/1997, astfel cum a fost republicată, stabileşte în art. 13 atribuţiile avocatului poporului: a) coordonează activitatea instituţiei Avocatul Poporului; b) primeşte şi repartizează cererile făcute de persoanele lezate prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile administraţiei publice şi decide asupra acestor cereri; c) urmăreşte rezolvarea legală a cererilor primite şi cere autorităţilor sau funcţionarilor administraţiei publice în cauză încetarea încălcării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, repunerea în drepturi a petiţionarului şi repararea pagubelor; d) reprezintă instituţia Avocatul Poporului în faţa Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a celorlalte autorităţi publice, precum şi în relaţiile cu persoanele fizice sau juridice; e) angajează salariaţii instituţiei Avocatul Poporului şi exercită dreptul de autoritate disciplinară asupra acestora; f) exercită funcţia de ordonator principal de credite; g) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege sau de Regulamentul de organizare şi funcţionare a instituţiei Avocatul Poporului. Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate. Cererile adresate avocatului poporului trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul persoanei lezate în drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, drepturile şi libertăţile încălcate, precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarii publici în cauză. Plângerile anonime ori cele îndreptate împotriva unor încălcări ale drepturilor cetăţeneşti mai vechi de un an de la data la care persoana în cauză a luat cunoştinţă despre faptele care fac obiectul plângerii nu se iau în considerare.Drept constituţional şi instituţii politice 133
  • 34. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor Nu fac obiectul instituţiei Avocatul Poporului cererile privind actele emise de institu camera Deputaţilor, de Senat sau de Parlament în plenul său, actele şi faptele ţilor, s u, deputaţilor şi senatorilor, al Preşedintelui României şi ale Guvernului, precum i Pre i şi ale Curţii Constituţionale, ale Preşedintelui Consiliului Legislativ şi ale ii Constitu lui autorităţii judecătore (art. 15(4)). ătoreşti În vederea realizării atribuţiilor ce îi revin, Avocatul Poporului a organizat 15 atribu iilor birouri teritoriale. Conducerile instituţ instituţiilor publice sunt obligate să permită, fără nici o restric ă restricţie, avocatului poporului exercitarea atribuţiilor sale. În situaţiile în care avocatul atribu iile poporului constată că soluţionarea cererii cu care a fost sesizat este de ionarea competenţa Ministerului Public, se află pe rolul unei instanţe judec a afl e judecătoreşti sau are ca obiect erori judiciare, el îl va sesiza pe procurorul general sau Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit competen ei acestora, care sunt obliga să competenţei obligaţi comunice concluziile la care s-a ajuns şi măsurile luate (art.18). s De reţinut este faptul că avocatul poporului are acces la documentele secrete inut c deţinute de autorităţile publice, în măsura în care le consideră necesare pentru inute autorităţ ă soluţionarea plângerilor care i s-au adresat, având obligaţia de a nu divulga sau ionarea s ia de a nu face publice informa informaţiile sau documentele secrete la care a avut acces. În exercitarea atribu atribuţiilor sale, avocatul poporului emite recomand recomandări care nu pot fi supuse controlului parlamentar. Prin recomandările emise, avocatul rile poporului sesizează autorităţile administraţiei publice asupra ilegalit ilegalităţii actelor sau faptelor administrative conform art. 20 (2). elor (2) Avocatul poporului are dreptul să facă anchete proprii, să ceară autorităţilor s administraţiei publice orice informa ii sau documente necesare anchetei, s iei informaţii să audieze şi să ia declaraţii de la conducătorii autorităţilor administra declara ilor administraţiei publice şi de la orice funcţionar care poate da informa i informaţiile necesare soluţion ţionării cererii. În situaţia în care avocatul poporului constată că plângerea persoanei lezate ia constat este întemeiată, el va cere în scris autorităţii administraţiei publice care a ă, auto iei încălcat drepturile acesteia să reformeze sau să revoce actul administrativ şi să lcat s repare pagubele produse, precum şi să repună persoana lezată în situaţia anterioară. La rândul lor, autorităţile publice în cauză vor lua măsurile necesare autorit ăsurile pentru înlăturarea ilegalităţilor constatate şi îl vor informa despre aceasta pe turarea ilegalit i avocatul poporului. Dacă în termen de 30 de zile de la data sesizării, autoritatea administra sesiz rii, administraţiei publice sau funcţionarul public nu înlătură ilegalităţile comise, avocatul funcţ poporului se adresează autorităţilor administraţiei publice ierarhic superioare, adreseaz iei care sunt obligate s îi comunice în termen de cel mult 45 de zile, m să măsurile luate. Avocatul poporului este îndreptăţit să sesizeze Guvernul cu privire la or act îndrept orice sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice centrale şi al prefec administra prefecţilor. Dacă Guvernul, în termen de cel mult 20 de zile nu a adoptat m măsurile privitoare la ilegalitatea actelor sau faptelor administrative semnalate de avocatul poporului se comunică Parlamentului. Rezultatele cererii se aduc la cunoştinţă persoanei lezate de către avocatul poporului sau se fac publice prin c tre mijloace de informare în masă, cu consimţământul persoanei interesate. Dacă mas mântul avocatul poporului constată lacune în legislaţie sau cazuri grave de corup ori constat ie corupţieDrept constituţional şi instituţii politice ii 134
  • 35. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor de nerespectare a legilor ţării, va prezenta un raport preşedinţilor celor dou ţilor două Camere ale Parlamentului sau, după caz, primului-ministru. Parlam Cu privire la statutul juridic al acestei instituţii, rezultă din lege c Avocatul institu că Poporului nu se situează în cadrul nici uneia din cele trei autorit publice, situeaz autorităţi poziţia sa, prin urmare, trebuie considerată independent de structura şi ia considerat alcătuirea Parlamentului, chiar dac prezintă rapoarte în faţa celor dou camere tuirea dacă a două ale Parlamentului. ui. Considerăm că institu ia Avocatul Poporului va putea contribui la: instaurarea ă instituţia statului de drept prin verificarea respectării legii în diversele compartimente ale respect rii administraţiei publice; stimularea societăţii civile prin sprijinirea cet iei societ ii cetăţenilor în recunoaşterea drepturilor şi intereselor lor şi avertizarea opiniei publice asupra terea i disfuncţionalităţilor administraţiei şi a modului lor de soluţionare; înl ăţilor administra ionare; înlăturarea mentalităţilor de sorginte totalitară, în sensul stabilirii unor raporturi de ilor totalitar , colaborare, sprijin ş încredere reciprocă între autorităţile publice ş cetăţean. in şi ile şi Realizarea unui sistem cât mai eficace de garantare a drepturilor ş libertăţilor şi cetăţenilor reprezintă o preocupare de prim ordin pentru statul de drept. enilor reprezint Evident, nu trebuie nesocotit faptul că drepturile şi libertăţile cetăţ fapt ile cetăţenilor oricât de bine ar fi protejate de stat continuă să aibă un caracter relativ, con continu conţinând, prin concept, ideea de autolimitări. Existenţa unor libertăţi absolute ar autolimit ăţi semnifica dispariţia statului de drept şi înlocuirea lui cu anarhia. Sarcina de lucru 11 Identifică 5 modalităţi prin care avocatul poporului îşi exercită atribuţiile. modalit i Rezumat Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, protejate prin lege, sunt cele care libert ti, asigură buna func funcţionare a statului, după principii democratice, apte s să garanteze cetăţeanului o existenţă demnă şi sigură. Instituţia Avocatul cetăţ ţia Poporului va putea contribui la: instaurarea statului de drept prin verificarea respect rii legii în diversele compartim respectării compartimente ale administraţiei publice, stimularea societăţii civile prin sprijinirea ţiei ii cetăţenilor în recunoaşterea drepturilor şi intereselor lor. enilor recunoaDrept constituţional şi instituţii politice ii 135
  • 36. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor Teste de autoevaluare 1. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată de Adunarea ia Universal Generală a O.N.U. la: a) 10 decembrie 1948; b) 10 noiembrie 1948; c) 10 noiembrie 1949. 2. Care din următoarele drepturi fundamentale a fost introdus în Constitu următoarele Constituţie prin legea de revizuire din anul 2003? 2003 a. libertatea de exprimare; b. dreptul la apărare;; apărare; c. dreptul la un mediu sănătos. s 3. Constituţia nu consacr sistemului electoral un capitol separat, ci ia consacră reglementează problemele electorale separat în titlul privitor la: a. Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale; libert b. Drepturile şi îndatoririle politice; c. Drepturile şi libert libertăţile social-politice. 4. Instituţia Avocatul Poporului din România îşi are originea în: ia îi a. Franţa b. ; Suedia; c. Germania. 5. Avocatul Poporului este numit de Camera Deputaţilor şi Senat pe o Deputa ilor perioadă de: a. 3 ani; b. 4 ani; c. 5 ani. Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare spunsuri întreb 1.a; 2. c; 3. a; 4. b; 5. c ; Lucrare de verificare aferentă capitolelor 3 şi 4 aferent 1. Redactează un eseu structurat de 30-60 rânduri (12 TNR la 1,5 rânduri) în ă 30 60 care să dezvolţi, pe lângă idei şi informaţii din alte surse, urm dezvol ii următoarele intercondiţionă ionări: - teritoriu şi cetăţenie; i cetă - drepturile şi îndatoririle asumării cetăţeneşti; i asum - mobilitatea conceptului de cetăţenie în contemporaneitate. cetDrept constituţional şi instituţii politice ii 136
  • 37. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cet i cetăţenilor Informaţia din curs va fi obligatoriu completat cu cea din bibliografia ia completată indicată la sfârşitul capitolelor 3 şi 4. sfâr Nota bene. Lucrarea va fi transmisă tutorelui în termen de 7 zile de la data transmis anunţului de executare a ei, iar rezultatul evaluării îţi va fi comunicat prin ului evalu i acesta sau prin platforma eLearning. Bibliografie minimal minimală Deleanu, Ion (2006). Proceduri şi proceduri constituţionale – în dreptul român şi dreptul comparat. Bucureşti: C. H. Beck, pp. 452-560. . Bucure Ionescu, Cristian (2008). Tratat de drept constituţional. Ediţia a 2-a. Bucure a. Bucureşti: C. H. Beck, pp. 669-689 Muraru, Ioan, Tănă ănăsescu, Simina (2008). Drept constituţional şi institu politice. i instituţii Ediţia 13, vol. I. Bucureşti: C. H. Beck, pp. 135-191. ia Bucure Puşcă, Benone, Puşcă, Andy (2007). Drept constituţional şi institu , Puş i instituţii politice. Bucureşti: Didactică şi Pedagogică, pp. 299-373. ti: ş Iancu, Gheorghe (2007). Tratat de drept constituţional. Ediţia a IV revizuită şi ia IV-a completată. Bucureş Lumina Lex, pp. 105-135. şti:Drept constituţional şi instituţii politice ii 137
  • 38. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilorDrept constituţional şi instituţii politice 138
  • 39. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilorBibliografie de elaborare a cursuluiCarp, Radu, Stanomir, Ioan (2008). Limitele Constituţiei. Despre guvernare, politică şicetăţenie în România. Bucureşti: C. H. Beck.Călinoiu, Constanţa, Duculescu, Victor (2008). Drept constituţional şi instituţii politice.Ediţia a IV-a. Bucureşti: Lumina Lex.Constantinescu, Mihai, Iorgovan, Antonie, Muraru, Ioan, Tănăsescu, Simina (2004).Constituţia României revizuită – comentarii şi explicaţii. Bucureşti: All Beck.Dănişor, Dan Claudiu (2007). Drept constituţional şi instituţii politice. Vol. I. Teoria generală– Tratat. Bucureşti: C. H. Beck.Dănişor, Dan Claudiu (2009). Constituţia României comentată. Principii generale. Bucureşti.Universul Juridic.Deleanu, Ion (2006). Drept constituţional şi proceduri constituţionale – în dreptul român şidreptul comparat. Bucureşti: C. H. Beck.Iancu, Gheorghe (2007). Drept constituţional şi instituţii politice. Ediţia a IV-a revizuită şicompletată. Bucureşti: Lumina Lex.Ionescu, Cristian (2008). Tratat de drept constituţional. Ediţia a 2-a. Bucureşti: C. H. Beck.Iorgovan, Antonie (1998). Odiseea elaborării Constituţiei. Târgu Mureş: Editura UniuniiVatra Românească.Muraru, Ioan (2004). Avocatul Poporului – instituţie de tip ombudsman. Bucureşti: All Beck.Muraru, Ioan, Tănăsescu, Simina (2008). Drept constituţional şi instituţii politice. Ediţia 13,vol. I. Bucureşti: C. H. Beck.Puşcă, Benone, Puşcă, Andy (2007). Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti:Didactică şi Pedagogică.Rusu, Ion (1997). Forma de guvernământ. Drept constituţional. Bucureşti: Lumina Lex.Selejan-Guţan, Bianca (2008). Drept constituţional şi instituţii politice. Ediţia a 2-a, revăzutăşi adăugită. Bucureşti: Hamangiu.Drept constituţional şi instituţii politice 139
  • 40. Benone Puşcă Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale ale cetăţenilorDrept constituţional şi instituţii politice 140