2. RAPORTUL JURIDIC CIVIL
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
• să evidenţiezi caracterel...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 29
2.1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic ...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 30
Prin urmare, în raporturile juridice civile conc...
Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
2.2.1. Părţile (subiectele) raportului juridic civil
Noţiunea de subiect al raport...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 32
format din toate celelalte persoane cărora le in...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 33
- raporturi obligaţionale solidare;
- raporturi ...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 34
Capacitatea de folosinţă este deci aptitudinea c...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 35
au fost săvârşite cu prilejul exercitării atribu...
Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
a) presupune neap
implicând astfel în mod necesar un raport social între dou
perso...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 37
Recunoaşterea şi ocrotirea drepturilor civile ar...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 38
a) raportul juridic care are în conţinutul său u...
Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
domiciliu etc.; drepturile care privesc latura nepatrimonial
intelectuale, cum ar ...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 40
Drepturile de creanţă sunt acele drepturi patrim...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 41
are numai obligaţia de a nu face nimic de natură...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 42
Sarcina de lucru 4
Realizează o comparaţie între...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 43
bun în sens juridic, trebuie să fie util omului,...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 44
Bunurile imobile se clasifică în: a) imobile pri...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 45
Sarcina de lucru 5
Prezintă pentru următoarele b...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 46
Această clasificare prezintă interes juridic în ...
Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice
Drept civil. Partea generală 47
Bunurile sunt certe sau generice nu atât prin na...
Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
banii sunt bunuri consumptibile, c
fără a ieşi din patrimoniul posesorului lor.
Bu...
Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
Teste de autoevaluare
1) Raporturile juridice obliga
a) drepturi personale nepatri...
Andy Puşcă
Drept civil. Partea generală
Lucrare de verificare aferent
1. Precizează care sunt izvoarele formale ale dreptu...
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Drept civil. unitatea ii

1,143

Published on

0 Comments
0 Likes
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

No Downloads
Views
Total Views
1,143
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
20
Comments
0
Likes
0
Embeds 0
No embeds

No notes for slide

Drept civil. unitatea ii

  1. 1. 2. RAPORTUL JURIDIC CIVIL Obiective specifice: La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea: • să evidenţiezi caracterele raportului juridic civil; • să identifici şi să relaţionezi elementele constitutive ale raportului juridic civil; • să corelezi argumentat noţiunile de drept subiectiv civil şi obligaţie civilă; • să descrii specificul fiecărei categorii de bunuri. Timp mediu estimat pentru studiu individual: 6 ore 2.1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil 29 2.2. Elementele raportului juridic civil 30 Obiectivele specifice unităţii de învăţare Rezumat 48 Teste de autoevaluare 49 Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 49 Lucrare de verificare 50 Bibliografie minimală 50
  2. 2. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 29 2.1. Noţiunea şi caracterele raportului juridic civil 2.1.1. Noţiunea raportului juridic civil Relaţiile dintre oameni sunt diverse. Unele sunt simple relaţii care alcătuiesc raporturi de prietenie, de amiciţie, de colegialitate etc. Altele sunt relaţii reglementate de norme juridice şi alcătuiesc raporturi juridice. Deci nu toate relaţiile sociale sunt şi raporturi juridice, ci doar acelea care fac obiectul reglementării juridice, celelalte rămânând în domeniul social1 . (Andrei & Apetrei, 1998, p. 5) Dintre raporturile juridice (relaţiile sociale reglementate de norme juridice) care se stabilesc între oameni, unele intră în sfera dreptului civil. Vânzarea- cumpărarea, schimbul, prestarea unor servicii constituie exemple de raporturi juridice ale căror condiţii de desfăşurare sunt reglementate de dreptul civil. Putem defini astfel raportul juridic civil ca fiind acea relaţie socială reglementată de norma de drept civil. 2.1.2. Caracterele raportului juridic civil Raportul juridic civil are atât caracterele comune tuturor raporturilor juridice, cât şi unele caractere specifice, care-l deosebesc de celelalte categorii de raporturi juridice. Acestea sunt: a) Caracterul de raport social Raportul juridic civil, fiind un raport social, este un raport între oameni, priviţi fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupaţi în colective de persoane, în calitate de persoane juridice (Lupulescu, 2000, p. 37). Prin reglementarea relaţiei dintre oameni de către norma de drept civil, această relaţie nu îşi pierde principala sa trăsătură, aceea de a fi o relaţie socială. Norma de drept civil se adresează conduitei oamenilor în relaţiile dintre ei, în calitatea lor de fiinţe sociale, şi nu între oameni şi lucruri. Chiar şi atunci când se vorbeşte despre „regimul juridic al bunurilor”, în realitate se are în vedere conduita oamenilor cu privire la lucruri2 . b) Caracterul voliţional Raportul juridic civil este un raport voliţional, în sensul că exprimă atât voinţa statului de a transforma o simplă relaţie socială în raport juridic prin edictarea unei norme de drept civil, cât şi voinţa subiectivă a persoanelor care dau naştere raporturilor juridice civile prin încheierea de acte juridice. 1 Numai existenţa unei norme de drept dă relaţiilor sociale caracterul de raport juridic, normă care creează şi posibilitatea realizării dreptului cu ajutorul forţei de constrângere a statului. 2 În literatura juridică s-a evidenţiat în mod deosebit caracterul social al raporturilor juridice civile, deoarece au fost unii autori, în special francezi, care au susţinut că în cazul raporturilor de proprietate, raportul juridic civil s-ar stabili între proprietar, pe de o parte şi bunul ce alcătuieşte obiectul dreptului său de proprietate. Acest punct de vedere a fost supus criticii, susţinându-se, pe bună dreptate, că legea nu poate reglementa decât conduita oamenilor nu şi pe cea a lucrurilor care nu sunt susceptibile de a avea voinţă. A stabili obligaţii în sarcina lucrurilor constituie „o absurditate” remarca Nicolae Titulescu (Dumitru Lupulescu, ed. cit., p. 39). Memorizează caracterele raportului juridic civil!
  3. 3. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 30 Prin urmare, în raporturile juridice civile concrete, voinţa are un caracter dublu şi anume: ea apare ca voinţă a legiuitorului şi ca voinţă juridică individuală a participanţilor la raporturile juridice de drept civil. c) Caracterul de raport de drept în care părţile au o poziţie de egalitate juridică În raporturile juridice de drept civil părţile sunt pe poziţie de egalitate juridică, ele nefiind subordonate una, celeilalte. În acest fel raporturile juridice de drept civil se deosebesc de raporturile juridice ale altor ramuri de drept (drept penal, drept administrativ etc.) în care una dintre părţi este în poziţie de subordonare faţă de cealaltă. Acest caracter nu trebuie confundat cu principiul fundamental al dreptului civil şi anume „egalitatea în faţa legii civile”. Această poziţie de egalitate juridică nu semnifică faptul că părţile ar avea drepturi egale sau că patrimoniile lor ar fi identice. Poziţia de egalitate juridică înseamnă că nici una din părţi nu poate impune celeilalte să încheie un raport juridic civil sau să stabilească unilateral conţinutul acestuia. Sarcina de lucru 1 Prezintă în 10 rânduri noţiunea şi importanţa raportului juridic civil 2.2. Elementele raportului juridic civil Raportul juridic civil este alcătuit din trei elemente constitutive: părţile, conţinutul şi obiectul. Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil aceste trei elemente trebuie întrunite cumulativ. Părţile (sau subiectele) raportului juridic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se statorniceşte raportul juridic. Conţinutul raportului juridic reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor civile ale părţilor care participă la raportul juridic civil. Obiectul raportului juridic civil constă în acţiunile sau inacţiunile pe care le vizează drepturile şi obligaţiile părţilor.
  4. 4. Andy Puşcă Drept civil. Partea generală 2.2.1. Părţile (subiectele) raportului juridic civil Noţiunea de subiect al raportului juridic civil Raportul juridic civil fiind un raport social, p oamenii, priviţi fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupa anumite colective, în calitate de persoane juridice Persoanele fizice sunt oamenii privi obligaţii în raporturile juridic oameni, care, în numele lor propriu, pot s obligaţii. Pentru a deveni persoan îndeplinească, cumulativ, urm - organizarea de sine st ca un tot unitar; - independenţa patrimonial patrimoniu propriu - afectarea patrimoniului la realizarea unui interesul general. În lipsa acestor elemente, un colectiv nu dobânde Astfel, un cerc de prieteni temporar un scop comun, alc personalitate juridic partidele politice sau organiza juridică. Persoanele fizice sau persoanele juridice au în cadrul raportului juridic civil situaţii diferite. Unele sunt titulare de drepturi, altele de obliga dobândeşte drepturile ce formeaz subiect activ, iar persoana c numeşte subiect pasiv creditor, iar cel pasiv debitor. Determinarea subiectelor raportului juridic civil În majoritatea cazurilor, subiectele raportului juridic civil (p determinate în mod concret raporturi juridice civile, îns Determinarea subiectelor r acesta are în conţinutul lui un drept absolut sau un drept relativ. Astfel, în cazul raporturilor juridice ce au în con precum dreptul de proprietate, numai subiectul activ determinat; subiectul pasiv (titularul de obliga 1 În dreptul modern, orice fiinţă umană este subiect de drept, deci poate s Această calitate a fiinţei umane este însă o însu istoric. De exemplu, în epoca sclavagistă, sclavilor nu li se recuno 2 Cele trei condiţii obligatorii pentru existenţ 31/1954: „organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu afectat realiz obştesc.” Identificarea persoanei fizice ile (subiectele) raportului juridic civil iunea de subiect al raportului juridic civil Raportul juridic civil fiind un raport social, părţile acestui raport nu ţi fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupa anumite colective, în calitate de persoane juridice1 . Persoanele fizice sunt oamenii priviţi individual ca titulari de drepturi ii în raporturile juridice civile. Persoanele juridice sunt colective de oameni, care, în numele lor propriu, pot să dobândească drepturi ş Pentru a deveni persoană juridică un colectiv de persoane trebuie s , cumulativ, următoarele condiţii (Lupulescu, 2000, p. 41) organizarea de sine stătătoare, care asigură funcţionarea persoanei juridice ţa patrimonială, care constă în aceea că persoana juridic propriu, distinct de patrimoniile celor ce o alcătuiesc; afectarea patrimoniului la realizarea unui scop determinat, în acord cu În lipsa acestor elemente, un colectiv nu dobândeşte personalitate juridic Astfel, un cerc de prieteni sau un grup de persoane care urmă temporar un scop comun, alcătuiesc un colectiv, fără ca să dobândeasc personalitate juridică. În schimb agenţii economici, instituţ partidele politice sau organizaţiile neguvernamentale dobândesc Persoanele fizice sau persoanele juridice au în cadrul raportului juridic civil ii diferite. Unele sunt titulare de drepturi, altele de obligaţii. Persoana care te drepturile ce formează conţinutul raportului juridic civil se nume , iar persoana căreia îi incumbă obligaţiile corespunz subiect pasiv. În raporturile de obligaţii, subiectul activ este numit creditor, iar cel pasiv debitor. Determinarea subiectelor raportului juridic civil În majoritatea cazurilor, subiectele raportului juridic civil (p determinate în mod concret şi individualizate încă de la început. În anumite raporturi juridice civile, însă, numai unul din subiecte este determinat. Determinarea subiectelor raporturilor juridice civile se face diferit, dup ţinutul lui un drept absolut sau un drept relativ. Astfel, în cazul raporturilor juridice ce au în conţinutul lor un drept absolut precum dreptul de proprietate, numai subiectul activ (titularul de drepturi) este determinat; subiectul pasiv (titularul de obligaţii) este nedeterminat, el fiind ă este subiect de drept, deci poate să figureze ca parte într-un raport juridic civil. ă o însuşire social – juridică ce necesită o consacrare legală cu puternic caracter ă, sclavilor nu li se recunoştea calitatea de fiinţe umane, fiind considera ii obligatorii pentru existenţa calităţii de persoană juridică sunt prevăzute de art. 26 lit. e) din Decretul şi un patrimoniu propriu afectat realizării unui scop anume în acord cu interesul Identificarea persoanei fizice 31 ile acestui raport nu pot fi decât i fie individual, în calitate de persoane fizice, fie grupaţi în i individual ca titulari de drepturi şi e civile. Persoanele juridice sunt colective de drepturi şi să-şi asume un colectiv de persoane trebuie să (Lupulescu, 2000, p. 41): ionarea persoanei juridice persoana juridică are un tuiesc; , în acord cu te personalitate juridică2 . sau un grup de persoane care urmăresc în mod ca să dobândească ii economici, instituţiile publice, iile neguvernamentale dobândesc personalitate Persoanele fizice sau persoanele juridice au în cadrul raportului juridic civil ţii. Persoana care ivil se numeşte iile corespunzătoare se ii, subiectul activ este numit În majoritatea cazurilor, subiectele raportului juridic civil (părţile) sunt de la început. În anumite , numai unul din subiecte este determinat. aporturilor juridice civile se face diferit, după cum drept absolut, (titularul de drepturi) este ii) este nedeterminat, el fiind un raport juridic civil. ă cu puternic caracter e umane, fiind consideraţi lucruri. zute de art. 26 lit. e) din Decretul nr. rii unui scop anume în acord cu interesul
  5. 5. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 32 format din toate celelalte persoane cărora le incumbă obligaţia general negativă de a nu stânjeni exercitarea drepturilor de către subiectul activ1 . La raporturile juridice ce au în conţinutul lor drepturi relative, precum drepturile de creanţă2 , atât subiectul activ, cât şi subiectul pasiv sunt determinate din momentul naşterii raportului juridic. De asemenea, în cele mai multe situaţii, fiecare dintre părţile raportului juridic civil este în acelaşi timp şi subiect activ şi subiect pasiv, caracter specific raporturilor juridice civile care izvorăsc din contractele sinalagmatice3 . În aceste raporturi, fiecare din părţi are drepturi şi obligaţii4 (Lupulescu, 2000, p. 43). Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil Raportul juridic civil se stabileşte, în mod obişnuit, între două persoane, caz în care vorbim despre un raport juridic simplu. Există şi cazuri în care raportul juridic se stabileşte între mai multe persoane, raport în care mai multe persoane au calitatea de subiect activ sau pe aceea de subiect pasiv. Un raport juridic de drept civil poate avea deci, fie mai multe subiecte active şi un subiect pasiv5 , fie mai multe subiecte pasive şi un subiect activ6 , fie mai multe subiecte active şi mai multe subiecte pasive7 . În astfel de situaţii ne aflăm în prezenţa unui raport juridic complex, cu pluralităţi active, pasive ori mixte de subiecte. (Stătescu & Bârsan, 1998, p. 381) În funcţie de categoria din care face parte raportul juridic respectiv, pluralitatea de subiecte se înfăţişează astfel: a) În raporturile reale (care conţin drepturi reale precum dreptul de proprietate) există o pluralitate de subiecte pasive, toate persoanele având obligaţia de a nu stânjeni pe proprietar în exercitarea atributelor recunoscute de lege (Lupulescu, 1973, p. 37). Pluralitatea activă în cazul raporturilor de proprietate se întâlneşte în cazul dreptului de proprietate comună, când un bun sau o universalitate de bunuri aparţin mai multor proprietari sub formă de cote părţi sau în devălmăşie. b) În raporturile obligaţionale (care conţin drepturi de creanţă), pluralitatea poate fi: activă (când există mai mulţi creditori), pasivă (când există mai mulţi debitori) sau mixtă (când există mai mulţi creditori şi mai mulţi debitori). În funcţie de forma pe care o îmbracă pluralitatea de subiecte, raporturile obligaţionale sunt de trei feluri: - raporturi obligaţionale conjuncte; 1 De exemplu, într-un raport juridic de proprietate asupra unui automobil, proprietarul automobilului (subiect activ determinat) are toate prerogativele acordate de lege asupra bunului aflat în proprietate, în timp ce, toate celelalte persoane (subiecte pasive nedeterminate) au obligaţia să se abţină de la comiterea unor acte care ar aduce atingere stăpânirii în bune condiţii a bunului respectiv. Aşadar subiectul pasiv, respectiv titularul obligaţiei, nu este individualizat. 2 Dreptul ce aparţine creditorului într-un raport juridic de obligaţie de a pretinde debitorului său îndeplinirea prestaţiei la care acesta s-a obligat, adică de a da, a face sau a nu face ceva. 3 Contract care produce, de la data încheierii lui, obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina ambelor părţi. 4 Astfel, în raportul juridic civil care se naşte dintr-un contract de vânzare-cumpărare, vânzătorul este subiectul activ al dreptului de a i se plăti preţul lucrului vândut şi subiectul pasiv al obligaţiei de transmitere, predare şi garantare a lucrului, iar cumpărătorul este subiectul activ al dreptului de a i se transmite, preda şi garanta lucrul cumpărat şi subiectul pasiv al obligaţiei de a plăti preţul. 5 De exemplu, o casă este coproprietatea mei multor persoane care o închiriază alteia. 6 De exemplu, o persoană împrumută altor trei persoane o sumă de bani. 7 De exemplu, doi fraţi vând altor doi fraţi un teren.
  6. 6. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 33 - raporturi obligaţionale solidare; - raporturi obligaţionale indivizibile. În cadrul raporturilor conjuncte, drepturile şi obligaţiile părţilor se împart în mod corespunzător. Fiecare creditor nu va putea cere decât partea sa şi fiecare debitor va fi obligat numai pentru partea sa1 . În cazul raporturilor de obligaţii solidare, fiecare creditor poate cere debitorului întreaga datorie (solidaritate activă), sau creditorul poate cere de la oricare din debitori plata integrală a datoriei (solidaritate pasivă). Solidaritatea nu se presupune. Ea trebuie să rezulte din voinţa părţilor sau din lege. În raporturile obligaţionale indivizibile, obligaţiile nu pot fi împărţite nici între creditori şi nici între debitori., fie datorită naturii obiectului, fie datorită voinţei părţilor2 . c) În raporturile nepatrimoniale, care decurg din creaţia intelectuală (operă sau invenţie), pluralitatea se manifestă sub forma coautoratului. Opera comună a fost creată de mai multe persoane prin contribuţia determinată (operă comună divizibilă) sau imposibil de determinat (operă comună indivizibilă) a fiecărui autor. Schimbarea subiectelor raportului juridic civil Subiectele raportului juridic civil (persoanele fizice sau juridice) se pot schimba doar în cadrul raporturilor civile patrimoniale, fiindcă drepturile personale nepatrimoniale sunt inalienabile, iar subiectele pasive sunt nedeterminate (Lupulescu, 2000, p. 45). În privinţa schimbării subiectelor raporturilor civile patrimoniale trebuie să distingem după cum conţinutul acestora este format din drepturi reale sau de creanţă. În cazul raporturilor civile reale, schimbarea subiectului activ se realizează prin transmiterea bunului ce formează obiectul dreptului real către o altă persoană. Subiectul pasiv în astfel de raporturi fiind nedeterminat nu se pune problema schimbării acestuia. În cadrul raporturilor civile obligaţionale, subiectul activ poate fi schimbat prin una din următoarele forme: cesiunea de creanţă, subrogaţia personală şi novaţia prin schimbare de creditor Schimbarea subiectului pasiv în astfel de raporturi juridice se poate realiza prin: novaţie prin schimbare de debitor, delegaţie imperfectă şi perfectă , stipulaţie pentru altul şi poprire. Capacitatea civilă a subiectelor raportului juridic Pentru ca o persoană fizică sau juridică să poată participa la raporturile juridice de drept civil, trebuie să aibă capacitate civilă. Capacitatea civilă cuprinde capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. Capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii. Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii. 1 De exemplu, dacă o persoană împrumută 100 de lei altor două persoane, creditorul nu va putea cere de la fiecare dintre debitori decât câte 50 de lei. 2 De exemplu, dacă 3 persoane se obligă să predea alteia o maşină, nu este posibil ca fiecare să predea câte 1/3; de aceea creditorul se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre debitori.
  7. 7. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 34 Capacitatea de folosinţă este deci aptitudinea care conferă persoanelor posibilitatea de a avea drepturi şi obligaţii şi de deveni, astfel, subiecte în raporturile juridice de drept civil. Capacitatea civilă de folosinţă a persoanei fizice începe la naşterea ei, iar în ce priveşte aptitudinea de a dobândi drepturi civile, chiar de la data când copilul a fost conceput, cu condiţia însă de a se naşte viu. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice încetează la moartea acesteia sau odată cu declararea judecătorească a morţii persoanei fizice. Capacitatea de folosinţă este recunoscută de lege tuturor persoanelor fizice, fără nici o discriminare. Ea este generală – cuprinde toate drepturile şi obligaţiile civile recunoscute de dreptul obiectiv – şi este egală pentru toate persoanele. Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea sa de folosinţă, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege. De asemenea, nici o persoană fizică nu poate renunţa, nici în tot, nici în parte, la capacitatea ei de folosinţă sau la cea de exerciţiu. Persoanele juridice dobândesc capacitatea de folosinţă odată cu înfiinţarea lor. Astfel, persoanele juridice supuse înregistrării dobândesc capacitatea de folosinţă de la data înregistrării lor1 . Persoanele juridice care nu sunt supuse înregistrării, dobândesc capacitatea de folosinţă, după caz, de la data înscrierii actului de dispoziţie prin care se înfiinţează, de la data recunoaşterii actului de înfiinţare sau a celui prin care se autorizează înfiinţarea lor, precum şi de la data îndeplinirii oricărei alte cerinţe prevăzute de lege. Capacitatea de folosinţă a persoanelor juridice ia sfârşit prin încetarea fiinţei lor. Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanelor fizice sau juridice de a- şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii, încheind acte juridice în nume propriu. Persoanele fizice dobândesc capacitatea deplină de exerciţiu la 18 ani, vârsta majoratului, la care legiuitorul presupune că ele au o voinţă conştientă şi putere de discernământ care le îngăduie să-şi dea seama de însemnătatea actelor juridice pe care le săvârşesc. Până la vârsta de 14 ani, minorii sunt complet lipsiţi de capacitatea de exerciţiu. Sunt, de asemenea, lipsiţi de capacitatea de exerciţiu alienaţii şi debilii mintali puşi sub interdicţie judecătorească. Actele juridice ale celor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu sunt încheiate de reprezentanţii lor legali, părinţi sau tutori, în numele şi pe seama minorilor şi a alienaţilor şi debililor mintali puşi sub interdicţie judecătorească. Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani au capacitatea de exerciţiu restrânsă. Ei încheie singuri acte juridice, dar cu încuviinţarea prealabilă a părinţilor sau tutorelui. Aceasta înseamnă că între 14 şi 18 ani minorii au o voinţă conştientă şi discernământul actelor lor de comportament însă nu au experienţa vieţii juridice. În ce priveşte capacitatea de exerciţiu a persoanelor juridice, potrivit legii ele îşi exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile prin organele lor de conducere. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice în limita puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi. Faptele licite sau ilicite săvârşite de organele sale obligă însăşi persoana juridică, dacă 1 În conformitate cu prevederile art. 33 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice.
  8. 8. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 35 au fost săvârşite cu prilejul exercitării atribuţiilor lor. Faptele ilicite atrag însă şi răspunderea personală a celor ce le-au săvârşit, atât faţă de persoana juridică, cât şi faţă de terţi (Lupulescu, 2000, p. 49). Sarcina de lucru 2 Delimitaţi în 10-15 rânduri relaţia existentă între capacitatea de folosinţă şi cea de exerciţiu, precizând pentru fiecare momentul dobândirii şi al încetării acestora. 2.2.2. Conţinutul raportului juridic civil. Noţiune Conţinutul raportului juridic civil este alcătuit din drepturile subiectului activ şi din obligaţiile subiectului pasiv. Drepturile şi obligaţiile ce se nasc între părţile raportului juridic civil sunt interdependente în sensul că drepturilor subiectului activ le corespund obligaţiile subiectului pasiv şi invers, obligaţiilor subiectului pasiv le corespund drepturile subiectului activ1 . Conţinutul drepturilor subiective este, aşadar, determinat de obligaţiile ce corespund acestor drepturi, după cum conţinutul obligaţiilor este determinat de drepturile subiective corespunzătoare. Cuprinsul drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc conţinutul raportului juridic civil este, prin urmare, corelativ sau, cu alte cuvinte, drepturile şi obligaţiile reprezintă diferitele aspecte ale conţinutului unui raport juridic civil, după cum acest conţinut e privit din punctul de vedere al subiectului activ sau al subiectului pasiv. Interdependenţa corelativă a drepturilor şi obligaţiilor ce alcătuiesc conţinutul raportului juridic se întâlneşte la toate raporturile juridice, indiferent că acestea sunt patrimoniale sau nepatrimoniale, iar cele patrimoniale, reale sau de creanţă. Dreptul subiectiv civil Dreptul subiectiv poate fi definit ca fiind posibilitatea juridică a titularului dreptului, dintr-un raport juridic civil, de a desfăşura o anumită conduită garantată de lege prin putinţa de a pretinde persoanei obligate o anumită comportare corespunzătoare care poate fi impusă, în caz de nevoie, prin mijlocirea forţei coercitive a statului. Din această definiţie, reiese că dreptul subiectiv prezintă următoarele caractere specifice: 1 Astfel, de exemplu, la raportul juridic de vânzare-cumpărare, dreptului vânzătorului de a obţine preţul lucrului vândut îi corespunde obligaţia cumpărătorului de a-i plăti preţul, iar obligaţiilor vânzătorului de a transmite, preda şi garanta lucrul vândut, le corespund drepturile cumpărătorului de a i se transmite, preda şi garanta lucrul cumpărat. Tot astfel, la raportul juridic de proprietate, drepturilor proprietarului de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra lucrului său, le corespunde obligaţia tuturor celorlalte persoane de a nu stânjeni pe proprietar în exerciţiul acestor drepturi.
  9. 9. Andy Puşcă Drept civil. Partea generală a) presupune neap implicând astfel în mod necesar un raport social între dou persoane, raport reglementat de norma juridic b) conferă titularului s limitele legii, căreia îi corespunde o anumit persoanei obligate; c) conferă titularului s îndeplinească obliga recurgând în caz de nevoie la concursul for d) ia fiinţă la naşterea raportului juridic, chiar dac încă să-l exercite, deoarece el este posibilitatea juridic şi nu numai decât îns În conformitate cu prevederile art.1 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile ale persoanelor fizice sunt personale, materiale regulilor de convieţ Acelaşi decret, prevede în art. 2 c juridice, sunt recunoscute în scopul de a se asigura cre bunăstării materiale economice a ţării. Aceast prin textele de lege men drepturilor civile ce se realize dreptului civil, dintre care cel mai important este Codul civil care reglementează majoritatea raporturilor patrimoniale al c format din drepturi reale Drepturile civile, se pr lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic Această prevedere constituie consacrarea legal fundamentale ale dreptului civil a c de regulă, pe calea procesului civil. Într subiectiv civil, titularul acestuia este îndrept ce răspunde de aceast nesocotit. Pentru unele drepturi civile este stabilit un cadru legal special de ocrotire al acestora cum ar fi, spre exemplu, dispozi Decretul nr. 31/1954 privind ocrotirea nepatrimoniale. În leg prevede că persoana care a suferit o atingere într va putea cere instan acelui drept. În scopul restabilirii dreptului înc autorul faptei săvâr judecătorească pronun restabilească dreptul atins, iar în cazul în care refuz dispoziţiile instanţ statului, a unei amenzi de întârziere. Identificarea persoanei fizice a) presupune neapărat o obligaţie corelativă a altei sau altor persoane, implicând astfel în mod necesar un raport social între două sau mai multe persoane, raport reglementat de norma juridică de drept civil; titularului său posibilitatea de a desfăşura o anumită ăreia îi corespunde o anumită comportare corelativ persoanei obligate; titularului său putinţa de a pretinde persoanei obligate s obligaţia, adică de a avea o anumită comportare corespunz recurgând în caz de nevoie la concursul forţei de constrângere a statului; la naşterea raportului juridic, chiar dacă titularul său n l exercite, deoarece el este posibilitatea juridică a unei anumite conduite i nu numai decât însăşi această conduită. În conformitate cu prevederile art.1 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute în scopul de a se satisface interesele personale, materiale şi culturale, în acord cu interesul obştesc, potrivit legii regulilor de convieţuire socială. i decret, prevede în art. 2 că drepturile civile pe care le au persoanele juridice, sunt recunoscute în scopul de a se asigura creşterea neîncetat teriale şi a nivelului cultural al populaţiei, prin dezvoltarea puterii ţării. Această recunoaştere cu caracter general (global prin textele de lege menţionate se completează cu recunoaşterea special drepturilor civile ce se realizează prin celelalte acte normative, izvoare ale dreptului civil, dintre care cel mai important este Codul civil care ă majoritatea raporturilor patrimoniale al căror con format din drepturi reale şi de creanţă. Drepturile civile, se prevede în art. 3 al Decretului nr. 31/1954 sunt lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic prevedere constituie consacrarea legală a unuia dintre principiile fundamentale ale dreptului civil a cărui înfăptuire, în practică, se poate realiza, , pe calea procesului civil. Într-adevăr, în cazul încălcării unui drept subiectiv civil, titularul acestuia este îndreptăţit să cheme în judecat spunde de această încălcare în vederea restabilirii dreptului înc Pentru unele drepturi civile este stabilit un cadru legal special de ocrotire al acestora cum ar fi, spre exemplu, dispoziţiile cuprinse în art. 54 Decretul nr. 31/1954 privind ocrotirea şi apărarea drepturilor nepatrimoniale. În legătură cu aceasta în art. 54 din Decretul nr. 31/1954 se persoana care a suferit o atingere într-un drept al său nepatrimonial, va putea cere instanţei judecătoreşti încetarea săvârşirii faptei ce aduce atingere În scopul restabilirii dreptului încălcat instanţa de judecată va putea obliga pe autorul faptei săvârşite fără drept să publice, pe cheltuiala sa, hot ă pronunţată sau să îndeplinească orice alte fapte de natur dreptul atins, iar în cazul în care refuză să aducă la îndeplinire iile instanţei stabilite prin hotărâre, poate fi obligat la plata, în folosul statului, a unei amenzi de întârziere. Identificarea persoanei fizice 36 a altei sau altor persoane, ă sau mai multe ura o anumită conduită, în comportare corelativă din partea a de a pretinde persoanei obligate să-şi comportare corespunzătoare, ei de constrângere a statului; titularul său n-a început nei anumite conduite În conformitate cu prevederile art.1 din Decretul nr. 31/1954, drepturile civile în scopul de a se satisface interesele tesc, potrivit legii şi drepturile civile pe care le au persoanele terea neîncetată a iei, prin dezvoltarea puterii tere cu caracter general (globală) făcută şterea specială a prin celelalte acte normative, izvoare ale dreptului civil, dintre care cel mai important este Codul civil care ror conţinut este evede în art. 3 al Decretului nr. 31/1954 sunt ocrotite de lege. Ele pot fi exercitate numai potrivit cu scopul lor economic şi social. a unuia dintre principiile ă, se poate realiza, ălcării unui drept cheme în judecată persoana irii dreptului încălcat sau Pentru unele drepturi civile este stabilit un cadru legal special de ocrotire al iile cuprinse în art. 54-56 din rarea drepturilor personale cu aceasta în art. 54 din Decretul nr. 31/1954 se ău nepatrimonial, irii faptei ce aduce atingere va putea obliga pe publice, pe cheltuiala sa, hotărârea orice alte fapte de natură să ă la îndeplinire râre, poate fi obligat la plata, în folosul
  10. 10. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 37 Recunoaşterea şi ocrotirea drepturilor civile are ca scop practic asigurarea exercitării acestor drepturi în conformitate cu principiile stabilite de normele legislaţiei civile. Astfel, în exercitarea drepturilor subiective civile trebuie să fie avute în vedere următoarele principii: exercitarea dreptului subiectiv civil se face numai potrivit cu scopul său social şi economic, principiu prevăzut în mod expres de art. 3 alin. 2 al Decretului nr. 31/1954; drepturile civile trebuie exercitate cu respectarea strictă a legii şi a regulilor de morală, principiu consacrat de art. 5 din Codul civil; drepturile subiective civile trebuie exercitate cu bună-credinţă, principiu prevăzut de art. 54 din Constituţie şi art. 970 alin. 1 din Codul civil (Beleiu, 2003, p. 80). Exercitarea drepturilor subiective civile prin încălcarea acestor principii constituie, ceea ce se numeşte în literatura de specialitate şi practica judecătorească, abuz de drept. Exercitarea abuzivă a drepturilor subiective civile nu se bucură de ocrotirea legii, în sensul că titularului dreptului îi este refuzat concursul forţei coercitive a statului în apărarea dreptului exercitat abuziv, iar dacă prin exercitarea abuzivă s-a produs un prejudiciu, el urmează să fie reparat de către autorul faptei ilicite. Drepturile subiective civile se clasifică după următoarele criterii: 1) în funcţie de gradul de opozabilitate în drepturi absolute şi drepturi relative; 2) în funcţie de conţinutul lor în drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale; 3) în funcţie de gradul de siguranţă şi certitudine oferit titularilor se împart în drepturi pure şi simple şi afectate de modalităţi. 1) Drepturi absolute şi drepturi relative Drepturile absolute sunt acele drepturi în temeiul cărora titularul lor are posibilitatea să le exercite singur, fără concursul altor persoane, drepturi cărora le corespunde obligaţia generală negativă a tuturor persoanelor de a se abţine de a le aduce vreo vătămare. Drepturile absolute prezintă următoarele caractere specifice: a) raportul juridic care are în conţinutul său un drept absolut, se stabileşte între titularul dreptului, ca subiect activ, şi toate celelalte persoane, ca subiecte pasive, nedeterminate; b) drepturile absolute sunt opozabile tuturor, erga omnes; c) conţinutul obligaţiei subiectelor pasive nedeterminate este îndatorirea lor generală negativă de a se abţine de la orice act sau fapt care ar putea aduce atingere dreptului absolut al subiectului activ. Sunt drepturi absolute: drepturile personale nepatrimoniale; dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale. Drepturile relative, în opoziţie cu cele absolute, sunt acele drepturi cărora le corespunde obligaţia uneia sau a unor persoane determinate din însuşi momentul naşterii raportului juridic, de a da, de a face (obligaţii pozitive), sau, uneori, de a se abţine de la săvârşirea unor acte sau fapte juridice (obligaţie negativă). Drepturile relative prezintă următoarele caractere specifice:
  11. 11. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 38 a) raportul juridic care are în conţinutul său un drept relativ se stabileşte între titularul sau titularii dreptului ca subiect activ şi una sau mai multe persoane determinate, din însuşi momentul naşterii raportului juridic ca subiecte pasive; b) drepturile relative sunt opozabile numai unor persoane determinate, care constituie subiectele pasive determinate ale raportului juridic respectiv; c) conţinutul obligaţiei subiectului pasiv determinat este îndatorirea, cel mai adesea, pozitivă, de a da sau a face ceva prin îndeplinirea cărora se realizează dreptul subiectului activ, sau uneori, de a se abţine de la săvârşirea unor anumite acte sau fapte (obligaţie negativă). Sunt drepturi relative, drepturile care rezultă din acte juridice ori din fapte juridice, în temeiul cărora una sau mai multe persoane determinate numite creditori, au dreptul de a pretinde altor persoane determinate, numite debitori, de a da, a face sau a nu face ceva1 . Sarcina de lucru 3 Realizează o comparaţie între drepturile absolute şi drepturile relative. 2) Drepturi patrimoniale şi drepturi personale nepatrimoniale După cum au sau nu conţinut economic drepturile civile se împart în drepturi patrimoniale şi drepturi nepatrimoniale. Drepturile patrimoniale sunt acele drepturi care au un conţinut economic şi care pot fi evaluate în bani. Marea majoritate a drepturilor civile sunt patrimoniale, căci dreptul civil reglementează, în principal, raporturi patrimoniale. Drepturile patrimoniale pot fi, fie absolute, cum este dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale, fie relative, cum sunt drepturile de creanţă. Drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi care n-au un conţinut economic şi nu pot fi evaluate în bani. Intră în această categorie: drepturile care privesc integritatea fizică şi morală a persoanei, cum ar fi drepturile la existenţă şi integritate corporală, la cinste, la onoare, la reputaţie etc.; drepturi care privesc atributele de identificare ale persoanei, cum ar fi dreptul la nume, prenume, 1 Astfel, din contractul de vânzare-cumpărare, rezultă dreptul relativ al vânzătorului de a obţine de la o persoană determinată (cumpărătorul) plata preţului lucrului vândut, plată prin săvârşirea căreia se realizează dreptul vânzătorului; vânzătorul este creditorul preţului, iar cumpărătorul este debitorul plăţii acestui preţ; dreptul vânzătorului este relativ, deoarece el nu poate cere şi obţine plata preţului decât de la cumpărător. Tot astfel, dacă o persoană a suferit o pagubă în urma faptei ilicite culpabile a altor persoane, victima are dreptul relativ de a cere de la autorii pagubei, persoane determinate, o despăgubire corespunzătoare.
  12. 12. Andy Puşcă Drept civil. Partea generală domiciliu etc.; drepturile care privesc latura nepatrimonial intelectuale, cum ar fi dreptul de autor, inventator etc. Aceste drepturi sunt drepturi absolute, adic erga omnes; nu fac parte din patrimoniul persoanei; nu se pot transmite prin moştenire şi se exercit sunt împletite cu drepturile patrimoniale sau pot da na patrimoniale. Astfel, de exemplu, de inventator dă na când opera este încredin predată unei societăţ Drepturile patrimoniale se împart, la rândul lor, în drepturi reale creanţă. Drepturile reale sunt acele drepturi patrimoniale în temeiul c îşi pot exercita prerogativele conferite de lege, direct bun determinat fără Drepturile reale prezint a) ele rezultă din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe persoane, ca subiecte active determinate, pasive nedeterminate; b) ele conferă titularilor lor puterea de a nemijlocit asupra unui bun, f c) ele implică obliga nimic de natură să dreptului real; d) ele sunt drepturi absolute e) ele conferă titularilor, atât prerogativa de a putea urm orice mâini s-ar afla (dreptul de urm căror creanţe sunt garantate prin drepturi reale accesorii asupra unor lucruri ale debitorilor lor, de a fi satisf lipsiţi de asemenea garan f) drepturile reale sunt limitate ca num Drepturile reale se clasific reale accesorii. Drepturile reale principale stătătoare, existenţ exercitându-şi atributele conferite de lege asupra bunului f persoane. Sunt drepturi reale principale, drept sale, drepturile reale principale corespunz (uzufruct, uz, abitaţ Drepturile reale accesorii stătătoare, naşterea, existen ale căror garanţii sunt. Aceste drepturi sunt accesorii drepturilor de crean sunt afectate garant de gaj (amanet) ipoteca, privilegiile Identificarea persoanei fizice domiciliu etc.; drepturile care privesc latura nepatrimonială intelectuale, cum ar fi dreptul de autor, inventator etc. Aceste drepturi sunt drepturi absolute, adică opozabile tuturor persoanelor, ; nu fac parte din patrimoniul persoanei; nu se pot transmite prin i se exercită personal. Uneori, drepturile personale nepatrimoniale sunt împletite cu drepturile patrimoniale sau pot da naştere la drepturi patrimoniale. Astfel, de exemplu, dreptul personal nepatrimonial de autor sau ă naştere dreptului patrimonial de a primi o remunera când opera este încredinţată unei edituri spre publicare, sau când inven unei societăţi comerciale spre a fi aplicată în practică. Drepturile patrimoniale se împart, la rândul lor, în drepturi reale ş sunt acele drepturi patrimoniale în temeiul cărora titularii lor i pot exercita prerogativele conferite de lege, direct şi nemijloc bun determinat fără a fi necesar concursul altor persoane. Drepturile reale prezintă următoarele caractere specifice: din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe persoane, ca subiecte active determinate, şi toate celelalte persoane, ca subiecte pasive nedeterminate; ă titularilor lor puterea de a-şi exercita prerogativele direct nemijlocit asupra unui bun, fără concursul altor persoane; ă obligaţia generală negativă a subiectelor pasive de a nu face ă să stânjenească exerciţiul prerogativelor ce aparţ d) ele sunt drepturi absolute şi, ca atare, opozabile tuturor, erga omnes; titularilor, atât prerogativa de a putea urmări lucrul respectiv în ar afla (dreptul de urmărire), cât şi prerogativa creditorilor ale e sunt garantate prin drepturi reale accesorii asupra unor lucruri ale debitorilor lor, de a fi satisfăcuţi cu preferinţă faţă de creditorii i de asemenea garanţii (dreptul de preferinţă); f) drepturile reale sunt limitate ca număr. Drepturile reale se clasifică, la rândul lor, în drepturi reale principale Drepturile reale principale sunt acele drepturi care au o existen toare, existenţa lor nefiind condiţionată de un alt drept, titularul lor i atributele conferite de lege asupra bunului fără interven persoane. Sunt drepturi reale principale, dreptul de proprietate, în toate formele sale, drepturile reale principale corespunzătoare dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitaţie, superficie, servitute), dreptul de folosinţă, etc. Drepturile reale accesorii sunt acele drepturi care nu au o existen şterea, existenţa şi stingerea lor depinzând de drepturile de crean ţii sunt. Aceste drepturi sunt accesorii drepturilor de crean sunt afectate garantării acestor drepturi. Drepturile reale accesorii sunt: drept de gaj (amanet) ipoteca, privilegiile şi dreptul de retenţie. Identificarea persoanei fizice 39 domiciliu etc.; drepturile care privesc latura nepatrimonială a creaţiei opozabile tuturor persoanelor, ; nu fac parte din patrimoniul persoanei; nu se pot transmite prin personal. Uneori, drepturile personale nepatrimoniale ştere la drepturi dreptul personal nepatrimonial de autor sau tere dreptului patrimonial de a primi o remuneraţie atunci unei edituri spre publicare, sau când invenţia este Drepturile patrimoniale se împart, la rândul lor, în drepturi reale şi drepturi de ărora titularii lor i nemijlocit asupra unui din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe i toate celelalte persoane, ca subiecte i exercita prerogativele direct şi or pasive de a nu face iul prerogativelor ce aparţin titularului i, ca atare, opozabile tuturor, erga omnes; i lucrul respectiv în i prerogativa creditorilor ale e sunt garantate prin drepturi reale accesorii asupra unor lucruri ale de creditorii chirografari, , la rândul lor, în drepturi reale principale şi drepturi sunt acele drepturi care au o existenţă de sine de un alt drept, titularul lor ă intervenţia altor ul de proprietate, în toate formele toare dreptului de proprietate ţă, etc. sunt acele drepturi care nu au o existenţă de sine i stingerea lor depinzând de drepturile de creanţă ii sunt. Aceste drepturi sunt accesorii drepturilor de creanţă şi rii acestor drepturi. Drepturile reale accesorii sunt: dreptul
  13. 13. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 40 Drepturile de creanţă sunt acele drepturi patrimoniale în temeiul cărora subiectul activ, numit creditor, poate pretinde subiectului pasiv, numit debitor, ca acesta să dea, să facă ori să nu facă, obligaţii prin săvârşirea cărora se realizează dreptul creditorului. Raporturile juridice al căror conţinut este alcătuit din drepturi de creanţă şi obligaţii corespunzătoare acestor drepturi, se numesc raporturi de obligaţii, sau pe scurt obligaţii, expresia de obligaţie fiind întrebuinţată aici în înţelesul larg al cuvântului, de raport obligaţional civil. Drepturile de creanţă prezintă următoarele caractere specifice: a) ele rezultă din raporturi juridice care se stabilesc între una sau mai multe persoane, ca subiecte active determinate, şi una sau mai multe persoane, ca subiecte pasive determinate; b) ele conferă titularului lor − creditorului − dreptul de a pretinde subiectului pasiv determinat − debitorul − să dea, să facă sau să nu facă ceva, obligaţii prin săvârşirea cărora se realizează drepturile creditorului. Astfel, în raportul juridic de vânzare-cumpărare, vânzătorul (care este creditorul preţului lucrului vândut), poate pretinde cumpărătorului (care este debitorul obligaţiei de a plăti preţul lucrului cumpărat) să efectueze această plată, prin săvârşirea căreia se realizează dreptul vânzătorului. Vânzătorul (creditorul) nu se poate adresa în acest scop decât cumpărătorului (debitorului său); c) ele implică obligaţia subiectului pasiv − a debitorului − de a da (adică de a constitui sau strămuta un drept real asupra unui anumit bun), de a face (adică de a săvârşi anumite acte, acţiuni, lucrări sau de a presta anumite servicii), sau de a nu face (adică de a se abţine de la o anumită activitate pe care ar fi avut dreptul să o săvârşească); d) ele sunt drepturi relative şi, ca atare, nu sunt opozabile decât faţă de persoana sau persoanele care figurează în raportul juridic respectiv, ca subiect sau subiecte pasive determinate; e) drepturile de creanţă sunt nelimitate ca număr. Între drepturile reale şi cele de creanţă există unele asemănări, dar şi deosebiri. Astfel, sub aspectul asemănărilor, menţionăm în primul rând, că ambele drepturi sunt patrimoniale şi în al doilea rând, în raporturile juridice ce au în conţinutul lor drepturi reale şi de creanţă sunt cunoscuţi titularii acestor drepturi, adică subiectele active. Drepturile de creanţă se deosebesc de drepturile reale, aşa cum reiese din caracterele lor specifice, prin următoarele: a) la drepturile de creanţă, creditorul nu poate obţine realizarea dreptului său decât în urma activităţii sau abţinerii debitorului, pe când la drepturile reale, titularul dreptului real îşi poate exercita direct şi nemijlocit atributele (prerogativele) dreptului său asupra bunului, fără concursul altor persoane; b) la drepturile de creanţă, subiectul pasiv − debitorul − este determinat din momentul naşterii raportului juridic, pe când la drepturile reale, subiectul pasiv, este universal, nedeterminat; c) la drepturile de creanţă, subiectul pasiv − debitorul − are obligaţia de a da, a face sau a nu face ceva, pe când la drepturile reale, subiectul pasiv universal
  14. 14. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 41 are numai obligaţia de a nu face nimic de natură să stânjenească pe titularul dreptului real în exerciţiul atributelor conferite de lege; d) drepturile de creanţă sunt relative, pe când drepturile reale sunt absolute; e) drepturile de creanţă sunt nelimitate, ca număr pe când drepturile reale sunt limitate; f) drepturile reale conferă titularilor săi dreptul de urmărire şi drept de preferinţă. 3) Drepturi pure şi simple şi drepturi afectate de modalităţi Drepturile pure şi simple sunt acele drepturi care conferă titularilor lor certitudine şi siguranţă, ele producându-şi efectele, imediat şi definitiv din momentul naşterii raportului juridic, existenţa şi exercitarea lor nefiind afectată de vreo împrejurare viitoare. Drepturile afectate de modalităţi sunt acele drepturi a căror naştere, existenţă, exercitare ori stingere depind de anumite evenimente viitoare sigure sau nesigure denumite termen, condiţie şi sarcină. Obligaţia civilă Obligaţia, la rândul ei, poate fi definită ca fiind îndatorirea subiectului pasiv al unui raport juridic civil, de a avea o anumită comportare corespunzătoare faţă de conduita titularului dreptului subiectiv, comportare care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva şi care, poate fi impusă la nevoie, prin mijlocirea forţei de constrângere a statului. Din această definiţie rezultă următoarele trăsături caracteristice ale obligaţiei: a) constă într-o îndatorire a subiectului pasiv şi nu într-o posibilitate juridică pe care o are subiectul activ; b) îndatorirea subiectului pasiv constă dintr-o conduită corespunzătoare şi pretinsă de conduita subiectului activ; c) conduita subiectului pasiv constă, cel mai adesea, dintr-o prestaţie pozitivă, a da, a face şi numai rareori dintr-o prestaţie negativă, a nu face; d) în caz de nevoie, subiectul pasiv poate fi obligat să-şi îndeplinească îndatorirea prin mijlocirea forţei coercitive a statului. Termenul de obligaţie civilă în afara sensului de îndatorire a subiectului pasiv mai are şi sensurile de raport juridic obligaţional ce se naşte între creditor şi debitor, precum şi de înscris constatator al unei datorii, cum ar fi spre exemplu, obligaţiile la o bancă.
  15. 15. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 42 Sarcina de lucru 4 Realizează o comparaţie între drepturile reale şi drepturile de creanţă. 2.2.3. Obiectul raportului juridic civil. Noţiune Fiind un raport social, raportul juridic de drept civil se referă la activitatea oamenilor. De aceea, obiectul lui va consta întotdeauna în anumite acţiuni ale acestora sau în abţinerea de a săvârşi anumite acţiuni, deci într-o conduită anume. Prin urmare, obiectul raportului juridic civil îl constituie acţiunea sau inacţiunea pe care subiectul activ o pretinde şi pe care subiectul pasiv trebuie să o îndeplinească. Obiectul nu trebuie confundat cu conţinutul raportului juridic. Prin conţinut se înţeleg drepturile şi obligaţiile părţilor, adică posibilitatea juridică de a întreprinde anumite acţiuni, în timp ce prin obiect se înţeleg însăşi acţiunile pe care subiectul activ le poate pretinde şi subiectul pasiv trebuie să le îndeplinească1 . Acţiunea sau inacţiunea care constituie obiectul raportului juridic civil se referă de foarte multe ori la bunuri (obiect material)2 . În aceste cazuri, acţiunile titularilor de drepturi reale şi în special acţiunile proprietarului, se confundă în aşa măsură cu lucrul la care se referă, încât lucrul apare ca fiind obiectul raportului juridic. Dar aceasta nu este decât o aparenţă pentru că obiectul raportului juridic este întotdeauna acţiunea sau inacţiunea la care este îndreptăţit subiectul activ şi de care este ţinut subiectul pasiv. Bunurile nu sunt decât obiecte materiale exterioare raportului juridic la care se referă raportul juridic (obiecte juridice derivate), ele neputând fi considerate un element al raportului juridic civil. Ele nici nu apar în toate raporturile juridice civile, ci doar în unele raporturi patrimoniale. Bunurile şi clasificarea lor În legislaţia civilă, deşi există numeroase texte care folosesc termenul de „bun” sau „lucru”, nu găsim o definiţie a bunului. Literatura juridică a fost cea care a arătat că prin lucru se înţelege tot ce se află în natură, fiind perceptibil prin simţurile noastre. Pentru ca un lucru să devină 1 De exemplu, la raporturile juridice de vânzare-cumpărare, obligaţia vânzătorului de a preda bunul vândut şi dreptul cumpărătorului de a pretinde predarea bunului intră în noţiunea de conţinut al raportului juridic de vânzare cumpărare, în timp ce acţiunea efectivă de predare şi, respectiv, de primire a bunului vândut fac parte din noţiunea de obiect al aceluiaşi raport juridic (D. Lupulescu, ed. cit., p. 61). 2 Astfel, proprietarul îşi îndreaptă acţiunea sa de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra unui lucru. Tot astfel, titularii de alte drepturi reale îşi îndreaptă acţiunile corespunzătoare drepturilor lor asupra unor lucruri Reţine diferenţa!
  16. 16. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 43 bun în sens juridic, trebuie să fie util omului, să aibă valoare economică şi să fie susceptibil de apropriere (însuşire) sub forma unor drepturi ce intră în compunerea unui patrimoniu, fie al unei persoane fizice, fie al unei persoane juridice1 . Putem defini astfel bunul ca fiind acea valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoilor materiale ori spirituale ale omului şi este susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial. (Turianu, 2005, p. 78) Bunurile pot fi clasificate după următoarele criterii: 1) În funcţie de natura lor şi de calificarea dată de lege, bunurile se împart în bunuri imobile (nemişcătoare) şi bunuri mobile (mişcătoare); 2) În raport de regimul juridic al circulaţiei lor bunurile se împart în bunuri care se află în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil; 3) După cum au o întrebuinţare independentă sau sunt utile numai prin intermediul altor bunuri de care sunt strâns legate, deosebim bunuri principale şi bunuri accesorii; 4) După cum pot fi sau nu împărţite fără să-şi schimbe destinaţia, distingem bunuri divizibile şi bunuri indivizibile; 5) După cum sunt ori nu producătoare de fructe, bunurile se clasifică în bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere; 6) După modul cum sunt determinate, bunurile se clasifică în bunuri individual determinate (res certa) şi bunuri determinate generic (res genera); 7) După cum pot fi înlocuite unele cu altele în executarea unei obligaţii, deosebim bunuri fungibile şi bunuri nefungibile; 8) După cum întrebuinţarea lor implică ori nu consumarea sau înstrăinarea lor, bunurile se împart în bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile; 9) După modul cum sunt percepute, bunurile se împart în bunuri corporale şi bunuri incorporale; 10) După cum sunt sau nu supuse urmăririi şi executării silite, distingem bunuri sesizabile şi bunuri insesizabile. În funcţie de criteriile menţionate, în cele ce urmează vor fi înfăţişate noţiunea şi caracterele specifice fiecărei categorii de bunuri în parte (Lupulescu, 2000, p. 65) 1) Bunuri imobile (nemişcătoare) şi bunuri mobile (mişcătoare) Bunurile imobile sunt acele bunuri care au o aşezare fixă şi stabilă şi nu pot fi mişcate dintr-un loc în altul. Bunurile mobile sunt acele bunuri care se pot muta dintr-un loc în altul fie prin energie proprie, fie cu ajutorul unei energii străine2 . 1 Aşa se explică de ce unele lucruri care sunt nu numai utile omului, dar chiar indispensabile vieţii cum ar fi aerul, apa mărilor, căldura şi lumina soarelui nu sunt bunuri în sens juridic, deoarece ele nu sunt susceptibile de apropriere (însuşire) sub formă de drepturi patrimoniale care să aparţină unor persoane fizice sau juridice (Dumitru Lupulescu, op. cit., p. 62). 2 În legătură cu această definiţie în art. 473 C. civ. se prevede că „Sunt mobile prin natura lor corpurile care se pot transporta de la un loc la altul, atât cele care se mişcă de la sine precum sunt animale, precum şi cele care nu se pot strămuta din loc în loc decât printr-o putere străină precum sunt lucrurile neînsufleţite”.
  17. 17. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 44 Bunurile imobile se clasifică în: a) imobile prin natura lor; b) imobile prin destinaţie; c) imobile prin obiectul la care se aplică. a) Sunt bunuri imobile prin natura lor: pământul şi toate bunurile care, în mod natural sau artificial sunt încorporate pământului, cum sunt clădirile, construcţiile, fabricile, conductele de apă, gaz sau electricitate, recoltele prinse de rădăcini etc. (art. 463-465 C. civ.). b) Sunt bunuri imobile prin destinaţie: bunurile mişcătoare prin natura lor, aşezate în mod perpetuu asupra unui imobil (de exemplu, obiectele de ornamentaţie) sau destinate serviciului ori exploatării unui imobil (de exemplu maşinile, aparatele ori camioanele afectate unei exploatări industriale, uneltele de arat, animalele întrebuinţate la munca câmpului etc.), care, deşi mobile prin natura lor, sunt totuşi considerate ca bunuri imobile prin destinaţie. Pentru ca un bun mobil să poată deveni imobil prin destinaţie este necesară întrunirea următoarelor două condiţii: - atât bunul mobil, cât şi cel imobil trebuie să se afle în proprietatea aceleiaşi persoane; - între cele două bunuri să existe un raport de accesorietate, adică bunul mobil să fie afectat exploatării bunului imobil (art. 468-470 C. civ.).1 . c) Sunt bunuri imobile prin obiectul la care se aplică drepturile reale asupra imobilelor, creanţele imobiliare şi acţiunile în justiţie privitoare la imobile care, deşi sunt drepturi şi nu bunuri, sunt totuşi considerate ca bunuri imobile prin obiectul la care se aplică (art. 471 C. civ.). Bunurile mobile, la rândul lor, se împart în trei categorii şi anume: a) mobile prin natura lor; mobile prin determinarea legii; c) mobile prin anticipaţie. a) Bunuri mobile prin natura lor se pot strămuta din loc în loc (art. 473 C. civ.). Sunt bunuri mobile prin natura lor cele care se mişcă de la sine prin putere proprie, precum şi cele care pot fi mişcate dintr-un loc în altul printr-o forţă externă. b) Bunuri mobile prin determinarea legii sunt de exemplu, drepturile reale asupra mobilelor, drepturile de creanţă asupra bunurilor mobile, precum şi acţiunile în justiţie privitoare la mobile (art. 474 C. civ.). c) Bunuri mobile prin anticipaţie. Fac parte din această categorie bunuri imobile prin natura lor, dar pe care părţile prin contract le consideră ca fiind bunuri mobile. De exemplu, acele imobile care prin aderenţa lor la pământ sunt considerate într-un contract, în mod anticipat, ca mobile, calitate pe care nu o vor avea decât în viitor, în care caz, pentru contractanţii respectivi, ele sunt mobile prin anticipaţie2 . 1 Acest raport se stabileşte fie printr-o legătură materială, ca de exemplu ţevile, fie printr-o legătură intelectuală, cum ar fi inventarul agricol. 2 Potrivit dispoziţiilor art. 465 C. civ., recoltele prinse în rădăcini şi fructele neculese încă sunt imobile prin natura lor. Dar de „îndată ce recoltele se vor tăia şi fructele se vor culege, sunt mobile”. La aceste prevederi legale, în art. 466 C. civ. se adaugă faptul că “arborii ce se taie devin mobile”.
  18. 18. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 45 Sarcina de lucru 5 Prezintă pentru următoarele bunuri apartenenţa la categoria bunurilor imobile sau mobile: tapetul lipit pe perete, telefonul mobil personal, fructele neculese, rola de tapet în valoare de 30 Ron, apartamentul bunicilor, depozit bancar, merele din depozitul unui aprozar, uneltele unei societăţi comerciale agricole, autoturismul personal. 2) Bunuri aflate în circuitul civil şi bunuri scoase din circuitul civil Sunt bunuri aflate în circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice, în alţi termeni, bunurile care pot fi dobândite ori înstrăinate prin acte juridice. Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil. Aceste bunuri sunt inalienabile1 . Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă în planul valabilităţii prevederilor legale. Astfel, nerespectarea prevederilor legale care supun unor condiţii actele juridice privitoare la anumite bunuri atrage, pe lângă nulitatea respectivelor acte şi răspunderea administrativă sau penală. 3) Bunuri principale şi bunuri accesorii Bunurile ce servesc la folosirea altor bunuri se numesc bunuri accesorii, iar cele pe care le servesc se numesc bunuri principale. Sunt astfel, bunuri accesorii: cutiile pentru instrumentele muzicale, cheile pentru lacăte, pompa şi cheile pentru bicicletă, lopeţile pentru o barcă, beţele de sprijin pentru schi etc. Această clasificare prezintă interes în dreptul civil deoarece bunul accesoriu urmează soarta juridică a bunului principal, dacă nu reiese altfel din lege sau din convenţia părţilor2 . 4) Bunuri divizibile şi bunuri indivizibile Sunt divizibile acele bunuri care se pot divide în mai multe părţi, fără ca prin aceasta să se schimbe destinaţia lor economică. De exemplu, o bucată de stofă care se poate împărţi în mai multe cupoane. Dimpotrivă, bunurile care, prin împărţirea lor în mai multe părţi, îşi pierd destinaţia lor economică anterioară sunt bunuri indivizibile. De exemplu, o maşină, o haină etc. 1 Un asemenea bun este teritoriul României precum şi bunurile enumerate de art. 136 alin. 3 din Constituţie care nu pot fi decât obiect al proprietăţii publice: bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice etc. 2 Astfel, vânzarea unui instrument muzical implică obligaţia vânzătorului de a preda cumpărătorului şi cutia care este bun accesoriu, dacă părţile nu au convenit altfel.
  19. 19. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 46 Această clasificare prezintă interes juridic în cazul împărţirii bunurilor comune între mai mulţi coproprietari. Bunurile indivizibile vor fi atribuite în întregul lor unui coproprietar, iar ceilalţi vor primi în schimb alte bunuri de valoare egală sau compensaţii în bani. 5) Bunuri frugifere şi bunuri nefrugifere Bunurile frugifere sunt acelea care dau naştere în mod periodic altor produse (fructe), fără a se consuma substanţa lor. Bunurile nefrugifere sunt acelea care nu pot crea alte produse fără consumarea substanţei lor. Codul civil distinge trei categorii de fructe: naturale, industriale şi civile. Fructele naturale sunt produsul naturii, fără intervenţia muncii omului. Sunt astfel de bunuri fructele de pădure1 . Fructele industriale sunt acelea care se produc ca urmare a activităţii omului. Fac parte din această categorie fructele şi legumele de cultură (recoltele, plantaţiile)2 . Fructele civile reprezintă echivalentul în bani al folosirii unui anumit bun. Sunt astfel de fructe chiriile, dobânzile etc.3 Fructele nu trebuie confundate cu productele. Productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substanţei sale. Este product, de exemplu, piatra dintr-o carieră sau nisipul dintr-o albie a unui râu. Distincţia între cele trei categorii de fructe prezintă interes în ceea ce priveşte modul lor de dobândire, în sensul că fructele naturale şi cele industriale se dobândesc prin culegere (percepere), iar fructele civile se dobândesc zi cu zi (prin simpla scurgere a timpului). De asemenea, în litigiul dintre proprietari şi posesori cu privire la un anumit bun, prezintă importanţă dacă bunul este producător de fructe, deoarece posesorul de rea credinţă este obligat să restituie nu numai bunul, ci şi fructele produse de acesta. Distincţia dintre fructe şi producte prezintă importanţă practică sub mai multe aspecte. De exemplu: uzufructuarul are dreptul numai la fructe, nu şi la producte, care se cuvin nudului proprietar; posesorul de bună-credinţă dobândeşte numai fructele, nu şi productele (Boroi, 2008, p. 107). 6) Bunuri individual determinate (certe) şi bunuri determinate generic (generice) Bunurile determinate prin caractere individuale şi specifice unui anumit bun, se numesc bunuri certe. Sunt bunuri individual determinate, spre exemplu, o anumită casă, un anumit tablou etc. Bunurile determinate prin caractere generice, adică comune unei anumite categorii de bunuri şi care se individualizează prin indicarea greutăţii, numărului ori măsurii, se numesc bunuri generice. Sunt bunuri generice, spre exemplu, banii, alimentele, combustibilul etc. 1 Potrivit art. 522 teza I C. civ., „fructele naturale sunt acelea ce pământul produce de la sine; producţia şi prăsila (sporul animalelor) sunt asemenea fructe naturale”. 2 Potrivit art. 522 teza II C. civ., „fructele industriale ale unui fond sunt acelea ce se dobândesc prin cultură”. 3 Potrivit art. 523 C. civ., „fructele civile sunt chiriile caselor, dobânzile sumelor exigibile, venitul rentelor; arendele intră în clasa fructelor civile”. Reţine specificul acestei clasificări!
  20. 20. Andy Puşcă Identificarea persoanei fizice Drept civil. Partea generală 47 Bunurile sunt certe sau generice nu atât prin natura lor intrinsecă, cât mai cu seamă prin felul cum sunt privite de către părţi în actele juridice pe care le încheie cu privire la ele. Astfel, un volum de poezii împrumutat, care este un lucru generic prin natura sa, poate fi privit de părţi ca un bun cert, ce nu poate fi înlocuit prin alt exemplar, exemplarul împrumutat prezentând o valoare de amintire pentru proprietarul său (Lupulescu, 2000, p. 66). Clasificarea bunurilor în bunuri certe şi generice prezintă o deosebită importanţă în dreptul civil, sub aspectul regimului juridic ce li se aplică. Astfel, în caz de înstrăinare a unui bun, dacă el este cert - individual determinat - transmiterea dreptului de proprietate către dobânditor are loc în chiar momentul încheierii contractului, adică al realizării acordului de voinţă, chiar dacă bunul n-a fost predat. Dacă însă, bunul este generic, determinat numai prin caractere generice, atunci dreptul de proprietate se transmite la dobânditor după încheierea contractului şi anume, de regulă, la predarea bunului când se va proceda la individualizarea acestuia prin numărare, măsurare ori cântărire. Fără individualizare nu se poate opera transmiterea dreptului de proprietate, căci până atunci bunul vândut se confundă în masa celorlalte bunuri identice ale proprietarului. 7) Bunuri fungibile şi bunuri nefungibile Bunurile fungibile sunt acele bunuri care pot fi înlocuite unele cu altele cu ocazia executării unei obligaţii. Sunt bunuri fungibile: banii, alimentele de un anumit fel etc. Bunurile nefungibile sunt acele bunuri care nu pot fi înlocuite cu altele în executarea unei obligaţii. De exemplu: un tablou, o mobilă executată la comandă etc. Ca regulă, bunurile individual determinate (certe) sunt nefungibile, iar cele determinate generic (generice) sunt fungibile. Însă, ca şi caracterul generic sau cert al bunurilor, fungibilitatea ori nefungibilitatea lor depinde, nu numai de însuşirile bunurilor, ci adesea şi de intenţia părţilor1 . Importanţa juridică a acestei clasificări se manifestă în materia executării obligaţiilor civile privind valabilitatea plăţii. Astfel, dacă debitorul datora creditorului un bun fungibil plata este valabilă dacă a dat un bun de gen şi este de natură să-l libereze pe debitor de datorie. Dimpotrivă, dacă debitorul datorează creditorului un bun cert, debitorul nu poate face o plată valabilă decât dacă dă creditorului bunul pe care îl datorează. 8) Bunuri consumptibile şi bunuri neconsumptibile Bunurile consumptibile sunt acele bunuri care implică prin folosirea lor conform destinaţiei obişnuite, consumarea substanţei ori înstrăinarea lor de la prima întrebuinţare. Astfel, alimentele, combustibilul, etc., sunt bunuri consumptibile, deoarece ele nu pot fi folosite conform destinaţiei lor obişnuite, fără a li se distruge sau consuma substanţa de la prima întrebuinţare. La fel, 1 De exemplu, o carte împrumutată este un bun generic şi fungibil, putând fi în înlocuită cu o altă carte de acelaşi autor, cu acelaşi titlu şi aceeaşi ediţie. Părţile pot stabili însă ca să se restituie neapărat aceeaşi carte, deoarece poartă dedicaţia autorului sau note ale proprietarului. Astfel, cartea devine un bun individual determinat, deoarece are caractere specifice, care-l deosebesc de celelalte bunuri din aceeaşi categorie.
  21. 21. Andy Puşcă Drept civil. Partea generală banii sunt bunuri consumptibile, c fără a ieşi din patrimoniul posesorului lor. Bunurile neconsumptibile fără ca prin aceasta s De exemplu pământul, cl bunuri neconsumptibile, fiindc succesive de întrebuin ori neconsumptibilitatea depind, de regul poate rezulta însă ş Clasificarea bunurilor în consumptibile materie de uzufruct dreptul de a se folosi de un bun f restitui proprietarului la încetarea uzufructului. Constituirea unui drept de uzufruct poate, a bun neconsumptibil. În cazul în care se constituie un drept de uzufru unui bun consumptibil substanţa bunului, ci poate dispune de el, cu îndatorirea de a restitui proprietarului un bun de aceea ceea ce priveşte contractul de împrum însuşi bunului împrumutat, dac se numeşte comodat, sau asupra unui bun identic, dac caz în care contractul se nume Realizează o schem aspecte: denumirea bunului, criteriul de clasificare, exemple, reglementare juridic 1 Astfel, pentru o librărie cărţile sunt bunuri consum natura lor ele sunt neconsumptibile. De asemenea, alimentele expuse în vitrin natura lor, devin - prin această utilizare - neconsumptibi Lupulescu, op. cit., p. 68). Rezumat Raportul juridic civil este acea rela civil. Prin „caracterul raportului juridic civil” în fundamentală a acestui fenomen social, tr astfel de raport juridi o împrejurare (act sau fapt) de care legea civil Reţine importanţa juridică a acestei clasificări! Identificarea persoanei fizice banii sunt bunuri consumptibile, căci ei nu pot fi folosiţi fără a fi înstr i din patrimoniul posesorului lor. ile neconsumptibile sunt acele bunuri care pot fi folosite în mod repetat, ca prin aceasta să-şi consume substanţa sau să fie necesară înstr ământul, clădirile, maşinile, obiectele casnice, hainele etc. sunt bunuri neconsumptibile, fiindcă pot face obiectul unor acte multiple succesive de întrebuinţare, fără a fi distruse sau înstrăinate. Consumptibilitatea ori neconsumptibilitatea depind, de regulă generală, de natura b ă şi din voinţa oamenilor.1 Clasificarea bunurilor în consumptibile şi neconsumptibile prezint materie de uzufruct şi împrumut. Astfel, uzufructul implică pentru uzufructuar dreptul de a se folosi de un bun fără a-i consuma substanţa, cu obliga restitui proprietarului la încetarea uzufructului. Constituirea unui drept de uzufruct poate, aşadar, avea loc numai asupra unui bun neconsumptibil. În cazul în care se constituie un drept de uzufru un consumptibil, uzufructuarul nu mai are obligaţia de a conserva a bunului, ci poate dispune de el, cu îndatorirea de a restitui proprietarului un bun de aceeaşi cantitate, calitate şi valoare. De asemenea, în şte contractul de împrumut, obligaţia de restituire poart i bunului împrumutat, dacă el este neconsumptibil, caz în care contractul te comodat, sau asupra unui bun identic, dacă el este consumptibil, caz în care contractul se numeşte împrumut de consumaţie. Sarcina de lucru 6 ă o schemă a clasificării bunurilor urmărind urm aspecte: denumirea bunului, criteriul de clasificare, exemple, reglementare juridică, importanţa juridică a clasificării. ile sunt bunuri consumptibile, căci aceasta nu le poate folosi decât înstrăinându natura lor ele sunt neconsumptibile. De asemenea, alimentele expuse în vitrină, în scop de reclamă, deşi consumptibile prin neconsumptibile, fiind susceptibile de o întrebuinţare prelungită în timp (Dumitru Raportul juridic civil este acea relaţie socială reglementată de norma de drept civil. Prin „caracterul raportului juridic civil” înţelegem particularitatea a acestui fenomen social, trăsătură care este proprie oric astfel de raport juridic. Prin izvor al raportului juridic civil concret se în o împrejurare (act sau fapt) de care legea civilă leagă naşterea, modificarea sau Identificarea persoanei fizice 48 ă a fi înstrăinaţi, sunt acele bunuri care pot fi folosite în mod repetat, ă înstrăinarea lor. obiectele casnice, hainele etc. sunt pot face obiectul unor acte multiple şi inate. Consumptibilitatea , de natura bunurilor. Ea i neconsumptibile prezintă interes în pentru uzufructuar a, cu obligaţia de a-l adar, avea loc numai asupra unui bun neconsumptibil. În cazul în care se constituie un drept de uzufruct asupra ia de a conserva a bunului, ci poate dispune de el, cu îndatorirea de a restitui i valoare. De asemenea, în ia de restituire poartă asupra el este neconsumptibil, caz în care contractul el este consumptibil, rind următoarele aspecte: denumirea bunului, criteriul de clasificare, exemple, ăinându-le, deşi prin şi consumptibile prin are prelungită în timp (Dumitru de norma de drept elegem particularitatea care este proprie oricărui c. Prin izvor al raportului juridic civil concret se înţelege terea, modificarea sau
  22. 22. Andy Puşcă Drept civil. Partea generală Teste de autoevaluare 1) Raporturile juridice obliga a) drepturi personale nepatrimoniale; b) drepturi de crean c) drepturi reale. 2) Titularul obligaţ a) subiect activ; b) subiect pasiv; c) creditor. 3) Într-un raport juridic cu pluralitate de creditori vorbim de: a) pluralitate pasiv b) pluralitate activ c) pluralitate mixt 4) Recoltele care înc sunt bunuri: a) imobile prin obiectul la care se aplic b) mobile prin determinarea legii; c) imobile prin natura lor. 5) După cum pot fi sau nu înlocuite în executarea unei obliga se clasifică în: a) divizibile şi indivizibile; b) fungibile şi nefungibile; c) sesizabile şi insesizabile. Răspunsuri la întreb 1. b; 2. b; 3. a; 4. c, 5. b. stingerea unui raport juridic civil concret. Se numesc fapte juridice, evenimentele şi ac creează, modifică juridice sunt foarte variate. Ele pot fi împ evenimente (fapte naturale) juridice. Raportul juridic civil este alc părţile, conţinutul ş aceste trei elemente trebuie întrunite cumulativ. P raportului juridic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se statorniceşte raportul juridic. Con drepturilor şi obliga civil. Obiectul raport le vizează drepturile Identificarea persoanei fizice Teste de autoevaluare Raporturile juridice obligaţionale au în conţinut: drepturi personale nepatrimoniale; drepturi de creanţă; drepturi reale. Titularul obligaţiei într-un raport juridic obligaţional se numeşte: subiect activ; subiect pasiv; un raport juridic cu pluralitate de creditori vorbim de: pluralitate pasivă; pluralitate activă; pluralitate mixtă. Recoltele care încă se ţin de rădăcini şi fructele de pe arbori, neculese înc imobile prin obiectul la care se aplică; mobile prin determinarea legii; imobile prin natura lor. cum pot fi sau nu înlocuite în executarea unei obligaţii ci divizibile şi indivizibile; fungibile şi nefungibile; sesizabile şi insesizabile. spunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 1. b; 2. b; 3. a; 4. c, 5. b. stingerea unui raport juridic civil concret. Se numesc fapte juridice, şi acţiunile omeneşti care produc efecte juridice, adic , modifică, transmit sau sting raporturi juridice concrete. Faptele juridice sunt foarte variate. Ele pot fi împărţite în două mari categorii: A) evenimente (fapte naturale) şi B) acţiuni omeneşti producătoare de ef juridice. Raportul juridic civil este alcătuit din trei elemente constitutive: inutul şi obiectul. Pentru a fi în prezenţa unui raport juridic civil aceste trei elemente trebuie întrunite cumulativ. Părţile (sau subiectele) idic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se te raportul juridic. Conţinutul raportului juridic reprezint i obligaţiilor civile ale părţilor care participă la raportul juridic civil. Obiectul raportului juridic civil constă în acţiunile sau inacţiunile pe care drepturile şi obligaţiile părţilor. Identificarea persoanei fizice 49 ional se numeşte: i fructele de pe arbori, neculese încă, ţii civile, bunurile rile din testele de autoevaluare stingerea unui raport juridic civil concret. Se numesc fapte juridice, roduc efecte juridice, adică care , transmit sau sting raporturi juridice concrete. Faptele mari categorii: A) ătoare de efecte tuit din trei elemente constitutive: a unui raport juridic civil ile (sau subiectele) idic sunt persoanele fizice sau persoanele juridice între care se inutul raportului juridic reprezintă totalitatea la raportul juridic iunile sau inacţiunile pe care
  23. 23. Andy Puşcă Drept civil. Partea generală Lucrare de verificare aferent 1. Precizează care sunt izvoarele formale ale dreptului civil, argumentând rolul acestora în cadrul procesului legislativ. 2. Identifică asem drepturile de crean Nota bene. Lucrarea va fi transmis anunţului de executare a ei, iar rezultatul evalu acesta sau prin platforma e Bibliografie minimal Beleiu, Gheorghe (2003). Subiectele dreptului civil. 127. Boroi, Gabriel (2008). Beck, pp. 54-114. Lupulescu, Dumitru (2000). s.e., pp. 37-75. Puşcă, Andy (2006). Didactică şi Pedagogic Identificarea persoanei fizice Lucrare de verificare aferentă capitolelor 1 şi 2 ă care sunt izvoarele formale ale dreptului civil, argumentând acestora în cadrul procesului legislativ. asemănările şi deosebirile existente între drepturile reale drepturile de creanţă. Lucrarea va fi transmisă tutorelui în termen de 7 zile de la data ului de executare a ei, iar rezultatul evaluării îţi va fi comunicat prin acesta sau prin platforma e-Learning. Bibliografie minimală Beleiu, Gheorghe (2003). Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil. Ediţia a VIII-a. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 62 Boroi, Gabriel (2008). Drept civil. Partea generală. Persoanele. Bucure Lupulescu, Dumitru (2000). Drept civil. Introducere în dreptul civil. , Andy (2006). Drept civil român. Introducere în dreptul civil. i Pedagogică, pp. 39-82. Identificarea persoanei fizice 50 care sunt izvoarele formale ale dreptului civil, argumentând i deosebirile existente între drepturile reale şi torelui în termen de 7 zile de la data i va fi comunicat prin Drept civil român. Introducere în dreptul civil. ti: Universul Juridic, pp. 62- Bucureşti: All Drept civil. Introducere în dreptul civil. Galaţi: Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Bucureşti:

×